Ministerul Educaţiei Nationale

LICEUL TEHNOLOGIC ,,COSTACHE CONACHI” PECHEA

PROIECT
PENTRU EXAMENUL DE CERTIFICARE A
CALIFICĂRII PROFESIONALE
NIVEL 3

TEMA : APRETAREA ŢESĂTURILOR CELULOZICE

CU SUBSTANŢE SPECIFICE

DOMENIUL : Industrie textilă şi pielărie

CALIFICAREA : Tehnician designer vestimentar

Îndrumător : Absolvent :

Prof. ing. RADU MONA CRIŞAN M.

GEORGIANA

Ruta directă
clasa a-XII-a E

2012-2013

1
Tema lucrării

2
 CUPRINS
Memoriu justificativ

I. Materii prime

I. 1. Clasificarea fibrelor textile

I. 2. Fibre naturale vegetale - bumbacul
I. 3. Structura fibrei de bumbac
I. 4. Influenţa substanţelor chimice asupra fibrei de bumbac
I. 5. Proprietăţile fizico-mecanice ale fibrelor de bumbac
I. 6. Impurităţile şi defectele fibrelor de bumbac

II. Apa utilizata in finisarea textila

II. 1. Forme de prezentare a apei şi condiţiile cerute în finisarea

textilă
II. 2. Duritatea apei şi inconvenientele ei

III. Substanţe auxiliare folosite în finisarea textilă

III. 1. Acizi, baze, săruri, peroxizi

III. 2. Substanţe de udare, dispersare şi spălare
III. 3. Substanţe aglutinante şi agenţi optici de albire

IV. Fluxuri tehnologice

IV. 1. Flux tehnologic în industria textilă şi în finisajul textil

IV. 2. Rolul operaţiilor din procesul de finisare textilă

V. Apretarea materialelor textile celulozice

V. 1. Scop si principiu
V. 2. Clasificarea operatiilor de apretare
V. 3. Substante utilizate in operatiile de apretare
V. 4. Utilaje specifice operatiei de apretare
V. 5. Defecte de apretare
Anexe - Mostre de materiale textile celulozice apretate

Concluzii
Bibliografie

3
 Memoriu justificativ

Din cele mai vechi timpuri oamenii s-au preocupat sa-şi asigure protecţie
corpului, mai ales in zonele temperate şi reci.
Mijloacele iniţiale de protecţie au fost: frunzele, pielea animalelor vânate,
coaja copacilor şi apoi blănurile şi fibrele naturale rudimentar prelucrate.
Treptat, odată cu creşterea populaţiei, cu evoluţia bunăstării materiale, a
gradului de confort şi a gustului pentru frumos, nevoile omenirii nu au mai putut fi
acoperite de fibrele naturale
Ulterior fibrele naturale – bumbac, mătasea naturală, lâna – au stat la baza
confecţionării articolelor de îmbrăcăminte, dezvoltându-se tehnologii relativ simple
de ţesere şi vopsire, de tip artizanat.
Produsul de îmbrăcăminte are drept scop protejarea corpului dar are şi rolul de
înfrumuseţare a acestuia. Orice produs de îmbrăcăminte trebuie sa satisfacă anumite
cerinţe ca măsura a valorii de întrebuinţare a unui bun material.
Indiferent de forma valorii de întrebuinţare produsul trebuie sa satisfacă nevoi
spirituale, materiale sau de orice alta natura ale oamenilor care devin pe măsura
satisfacerii, consumatori de bunuri, cumpărători.
Opţiunea cumpărătorului va fi influenţata de factori de conjunctură, împrejurări
care influenţează decizia, factori în mare măsura dependenţi de calitate, confort,
aspect, etc., în cea mai mare parte făcând concurenţă cu produsele impuse de modă.
Oricare ar fi tendinţele modei, noi ne încăpăţânăm sa purtam ce ne place noua,
ce ne face sa ne simţim bine sau ne deosebeşte de mulţime

4
 I. Materii prime

I. 1. Clasificarea fibrelor textile

- vegetale - din seminte: bumbac, copac

- din tulpini: in, canepa, iuta
- din frunze: manila, sisal
- din fructe: cocos
――― Naturale ―― - animale - cu structura celulara: lana, paruri
- fara structura celulara: matase,
fibra de paianjen
- minerale - silicat de calciu si magneziu:
azbest

- din
polimeri naturali: - celulozici: vascoza, cupro
acetat, celofibra
- proteici: cazeina, soia
Fibre
textile - hidrocarburi: cauciuc

- din polimeri sintetici:

- prin policondensare
――― Chimice - poliamida
- poliester
- poliuretan

- prin polimerizare
- polietilenice
- polipropilenice
-
poliacrilonitrilice
- polialcoolvinilice
- din clorura de vinil

- din sticla: fibra de sticla

- din fibre speciale

5
 I. 2. Fibre naturale vegetale

BUMBACUL

I. 2. 1 Generalitati

Dintre toate fibrele naturale vegetale, bumbacul se evidenţiază prin

capacitatea mare de filare, preţ redus etc. In prezent, bumbacul este cea mai
răspândita fibra naturala vegetala.
Fructul este o capsula care atunci când ajunge la maturitate se
deschide. Unele specii de bumbac au pe seminţe, pe langa fibre lungi si fibre
scurte (linters).
Culesul bumbacului se face când pereţii capsulelor ajunse la maturitate
s-au deschis. Fibrele maturizate, nemaifiind hrănite, se turtesc si capata
răsucituri caracteristice.

I. 2. 2 Prelucrarea primara a bumbacului

Prelucrarea primara a bumbacului se efectuează in staţiile de egrenat,

unde se executa următoarele operaţii importante:
- recepţia, sortarea si depozitarea bumbacului;
- uscarea bumbacului brut;
- curăţirea bumbacului de impuritati;
- egrenarea bumbacului;
- lintersarea seminţelor;
- presarea bumbacului in baloturi.

I. 2. 3 Recepţia, sortarea si depozitarea bumbacului

Dupa ce bumbacul a fost cules, se determina calitatea bumbacului,

masa lotului, umiditatea si conţinutul de impuritati cuprinse in masa lotului de
bumbac.
In funcţie de proprietati, fibrele de bumbac sunt clasificate in 4, 5 sau 6
calitati. Receptia se face numai la lumina zilei.
Bumbacul brut se depozitează in magazii special amenajate sau pe
platforme descoperite.

I. 2. 4 Uscarea bumbacului brut

Se poate efectua pe cale naturala sau artificiala, in scopul reducerii

procentului de umiditate reala pana la limita admisa, astfel incat la prelucrare
sa se asigure randamentul maxim al maşinilor.
Uscarea naturala se realizezi prin întinderea bumbacului pe prelate,
suprafeţe pavate, etc., intr-un strat uniform.
6
 Uscarea artificiala se face in mod dirijat, prin introducerea aerului cald
intr-un uscător special, in care se depozitează masa de bumbac.

I. 2. 5 Curăţirea bumbacului de impuritati

Bumbacul, care se prelucrează in cadrul staţiilor de egrenat conţine o

serie de corpuri străine, de natura organica (parţi de capsule, frunze, flori,
praf etc.).

I. 2. 6 Egrenarea bumbacului

Separarea fibrei de bumbac de seminte se numeste egrenare si se

realizeaza cu masina de egrenat.

De la maşina de egrenat se obţin concomitent fibre de bumbac, care

apoi sunt presate si balotate, iar seminţele trec la alta maşina, pentru a fi
curatate de fibrele scurte ramase pe ele. Aceasta operaţie se numeşte
lintersare.
In secţia de presare-balotare,bumbacul este presat si ambalat sub
forma de balot,care este mai uşor de transportat.

I. 2. 7 Lintersarea

Este operaţia prin care se extrage lintersul existent pe suprafaţa

seminţelor de bumbac.
Lintersul asigura materia prima pentru unele sectoare industriale
(pentru fabricarea lacurilor, a celuloidului, a maselor plastice etc.) si pentru
obţinerea pe cale chimica a fibrelor de polimeri naturali.
In urma lintersarii, se obţine samanta de bumbac, necesara pentru
fabricarea uleiului si pregătirea seminţei de buna calitate pentru cultivarea
bumbacului.

I. 2. 8 Presarea bumbacului in baloturi

Bumbacul egrenat se presează in baloturi de diferite forme si greutati,

cu scopul de a ocupa un volum cat mai mic, de a asigura conservarea
fibrelor, precum si pentru uşurarea transportului spre filaturi.
Presarea bumbacului se face cu ajutorul preselor manuale, mecanice,
hidraulice sau electrice. Lintersul si deşeurile de la egrenare se presează in
baloturi si se ambalează la fel ca si bumbacul normal.

7
 I. 3. Structura fibrei de bumbac

Fibra de bumbac este individuala, moleculara, in forma de banda

răsucita cu perete si un canal larg, acoperita cu un strat cuticular, compusa di
doua parţi distincte:
- peretele fibrei si lumenul sau canalul central.
Peretele fibrei este compus din stratul primar si stratul secundar.
Stratul primar este învelit la exterior cu o cuticula, are o grosime de 0,5 µ.
Stratul secundar are grosimea la maturitate de circa 5 µ si conţine circa
40-50 lamele concentrice, reprezentând depunerea zilnica de substanţe
sintetizate.
Din punct de vedere al aspectului (a), fibrele de bumbac pot fi:
o fibre cu aspect normal, in forma de banda răsucita;
o fibre cilindrice;
o fibre cu aspect normal pe unele porţiuni si din loc in loc forma
structura normala;
o fibre late, lucioase, fara structura (bumbacul
mort).
Fig. 1.
Aspectul fibrelor de bumbac
la microscop

In secţiunea transversala (b), fibrele de bumbac apar la microscop

alungite, îndoite, curbate spre extremitati. Cavitatea interioara urmează forma
conturului.
Bumbacul mort reprezintă acele fibre care nu s-au dezvoltat in suficienta
măsura, din cauza unor factori naturali (intemperii, etc.). In secţiunea
transversala, bumbacul mort apare cu un perimetru rotund si un cerculeţ in
interior.

Identificarea fibrei de bumbac se face cu ajutorul unor reactivi, cum

sunt:soluţia cuproamoniacala si soluţia de iod-iodura de potasiu.
In soluţie cuproamoniacala fibra se umfla atât de mult, incit diametrul ei
poate sa crească pana la 800٪. Aceasta soluţie dizolva mai încet cuticula
decât peretele secundar si din aceasta cauza, celuloza din peretele secundar
se dizolva, isi măreşte volumul si produce umflături caracteristice. Gatuirile se
datoresc cuticulei care plesneşte din loc in loc.

8
 Fig. 2.
Aspectul fibrelor de bumbac mort

I. 4 Influenta substanţelor chimice asupra fibrei de bumbac

Bumbacul matur, curat si complet uscat, conţine aproximativ 96,13٪

celuloza, substante pectice, ceruri si grasimi, substante proteice, continut
mineral (săruri minerale).
Fibra de bumbac prezintă la exterior un strat subţire, numit cuticula,
compus din celuloza densificata.

Comportarea fata de acizi

Acizii minerali concentrati distrug fibrele de bumbac cu o intensitate
care depinde de concentratie, durata de contact si temperatura.
Acidul sulfuric diluat si rece, cu o concentratie de pana la 5٪ nu
modifica timp de 1 – 2 ore structura fibrelor. Prin incalzire, acidul sulfuric
degradeaza bumbacul, transformandu-l in hidroceluloza sfarimicioasa.
Acidul clorhidric gazos si in solutie concentrata, solutia de clorura
de zinc 58٪ si solutia de clorura de aluminiu,transforma celuloza din bumbac
in hidroceluloza.
Acizii organici ca: acidul lactic, acidul formic, acidul acetic, acidul galic
(tanic) nu ataca bumbacul ca: acidul oxalic, acidul tartric, acidul citric si
distrug fibrele de bumbac.

Comportarea fata de alcalii

Bumbacul rezista fata de solutiile alcaline, in functie de concentratia
acestora, temperatura si timpul de contact.
Printre tratamentele obisnuite cu alcalii aplicate bumbacului, se
considera fierberea fibrelor si tesaturilor in autoclave cu solutii de hidroxid de
sodiu 1-2 ٪, pentru curatirea fibrelor de ceruri, grasimi si substante azotoase.

Comportarea fata de oxidanti

Oxidantii in solutii diluate de 0,5-1٪ ataca foarte putin celuloza din
bumbac, insa distrug pigmentii (care dau bumbacului culoarea) si substantele
incrustate.
Pe aceasta proprietate se bazeaza albirea bumbacului in cazul in care
se urmareste obtinerea unui bumbac alb sau care se va vopsi in tonuri
deschise.
Oxidantii cei mai importanti intrebuintati in industria textila sunt: apa
oxigenata, hipocloritul de sodiu etc.

Comportarea la actiunea apei si a aburului

9
 Prin fierberea bumbacului cu apa, afinitatea lui pentru coloranti creste.
Bumbacul tratat cu apa, inghetat si dezghetat nu isi modifica structura.
Prin tratarea indelungata a fibrelor de bumbac cu abur incalzit la peste 100
C°, îşi pierd rezistenţa.

Comportarea fata de microorganisme

Microorganismele produc putrezirea bumbacului la inceput si apoi
descompunerea lui, transformandu-l in gaz metan, hidrogen, acid carbonic,
bioxid de carbon si carbune.

Comportarea la ardere
Fibrele de bumbac ard repede, cu flacara stralucitoare si lasa putina
cenusa. In timpul arderii se degaja un miros asemanator cu mirosul de hartie
arsa. Bumbacul nu se autoaprinde decat atunci cand este imbibat in uleiuri

I. 5. Proprietatile fizico-mecanice ale fibrelor de bumbac

a. Proprietati fizice

Masa volumica a bumbacului este de aproximativ 1 500 kg/m³.

Aceasta nu este stabilita precis, datorita variatiei umiditatii si a metodelor de
determinare.

Culoarea naturala a bumbacului variaza de alb la crem, ajungand

uneori la culoarea bronzului. Din punct de vedere tehnologic si pentru
intrebuintare, culoarea naturala nu joaca un rol prea mare.

Luciul bumbacului normal

Aceasta caracteristica variaza in limite foarte largi. Astfel, exista
bumbac cu fibre foarte mate (bumbacul indian, chinezesc) si cu luciu puternic
(bumbacul Sea Island si cel din Egiptul de jos).

Finetea
Principalele tipuri de bumbac au urmatoarele diametrii medii: indian
14,5-22µ; american 13,7-17µ; egiptean 12-14,5µ si Sea Island 11,5-13µ.
Finete fibrelor se exprima in militex sau in numar metric. Din punctul de
vedere al finetii, fibrele de bumbac se pot clasifica in:
- fibre de finete mare, avand peste 167 mtex (Nm 6000)
- fibre de finete mijlocie, cu 200-167 mtex (Nm 5000-6000)
- fibre de finete mica, avand sub 200 mtex (Nm 5000).

Lungimea
Fibrele de bumbac au lungimi diferite, in functie de specia plantei, locul
de cultura, conditii climatice etc.
10
 Din punctul de vedere al lungimii, fibrele de bumbac se impart in cinci
categorii:
- fibre foarte scurte sub 24 mm
- fibre scurte 24-27/28 mm
- fibre medii 28/2-32/33 mm
- fibre lungi 33/34-35/36 mm
- fibre extra lungi peste 36 mm

Higroscopicitatea
Bumbacul, ca si celelalte fibre textile, este higroscopic, adica are
proprietatea de a absorbi vaporii de apa di mediul inconjurator. Cu cat fibra
este mai matura, cu atat este mai putin higroscopica.
Umiditatea legala a bumbacului matur este de 8,5٪ si de 12-13٪ la
bumbacul necopt.
Gradul de maturitate
Aceasta caracteristica se refera la gradul de dezvoltare a celulelor
peretilor fibrei de bumbac si reprezinta proportia dintre grosimea peretelui si
latimea fibrei.
Bumbacul cu un grad de maturitate de 84٪ sau mai mult este
considerat foarte matur. Maturitatea medie este reprezentata de valorile
cuprinse intre 68 si 67٪.
Sorturile de bumbac cu o maturitate de 60-67٪ se considera
„nemature”. Sub 60٪ maturitate este clasificat ca „neregulat” si se datoreste
lipsei de umiditate sau inghetului.
Gradul de maturitate a fibrelor de bumbac prezinta o deosebita
importanta in tehnologia de obţinere a produselor textile din bumbac sau
amestecuri de bumbac cu fibre chimice.
Proprietati mecanice
Sarcina de rupere a fibrelor de bumbac
Aceasta este in functie de finetea fibrelor si de gradul de maturitate,
fiind cuprins intre 0,5 si 11 gf.
Lungimea de rupere a fibrei (in km)
Se calculeaza cu formula cunoscuta. Alungirea de rupere, in stare
uscata a fibrei de bumbac variaza intre 3 si 10 ٪.
Rasucirile naturale
Fibrele de bumbac ajunse la maturitate nu mai primesc hrana de la
planta, protoplasma se usuca, iar fibrele se turtesc si se rasucesc.
Fibrele cu grad de coacere bun si cu finete superioara, au numarul cel
mai mare de rasuciri pe o unitate de lungime(mm, cm, m)

I. 6. Impuritatile si defectele fibrelor de bumbac

Impuritatile bumbacului
11
 Bumbacul iesit din statiile de egrenat contine diferite impuritati, ca:
resturi de frunze, nisip, resturi de capsule, seminte intregi, seminte strivite,
etc.
Cantitatea de impuritati se determina cu formula:
i= α∙100/ A
in care:
i - este cantitatea de impuritati, in procente,
α - cantitatea de impuritati separate din bumbac,in g,
A - cantitatea de bumbac supusa analizei,in g.

Continutul de impuritati se determina cu ajutorul analizatorului sau prin

separare pe cale manuala, cantarire si raportare, in %.

Defectele
Sunt de doua feluri:
- naturale, care apar in timpul cresterii si dezvoltarii bumbacului;
- provocate de procesele de productie in timpul prelucrarii preliminare a
fibrelor
Din prima categorie fac parte:
- aglomerarile de fibre moarte, fibre bolnave, fibre degradate de insecte
etc. Aceste fibre provoaca slabirea rezistentei si a uniformitatii firului.
Din a doua categorie fac parte:
- nopeurile, manunchiurile de fibre cu portiuni din epiderma semintelor,
fibrele taiate sau rupte si manunchiurile de fibre nedezvoltate, care nu se pot
indeparta in timpul filarii, provocand ingrosarea si prin aceasta, cresterea
neregularitatii si scaderea rezistentei firelor.
Intrebuintarile bumbacului
Din fibrele de bumbac se fileaza fire care sint folosite pentru producerea
urmatoarelor articole: panzeturi vopsite, albite, imprimate, satinuri, tesaturi
pentru rochii, tesaturi pentru haine de vara, tesaturi speciale (stofe de mobila,
creton), ciorapi, sireturi pentru ghete, broderii, tricouri etc.
De asemenea, din fibrele de bumbac scurte se poate produce vata, iar
de pe semintele de bumbac se obtin fibre pe cale chimica.

II. Apa utilizata in finisarea textila

II. 1. Forme de prezentare a apei si condiţiile cerute in finisarea textila

12
 Apa dura contine un procent ridicat de saruri de calciu si de magneziu.
Apa foarte dura sau excesiv de moale este inutilizabila nu numai pentru
potabilizare, dar si pentru deservirea tehnica.
Ea depune prin fierbere,pe peretii vaselor si in sistemele de apeducte o
crusta aderenta,care micsoreaza transmisia caldurii,determinand astfel o
crestere a consumului de combustibil. Un strat ori cit de mic de calcar, depus
la fierbere, conduce la pierderi mari de caldura si la consumul suplimentar al
combustibilului.
Particulele mici de calcar sunt nu numai impuritati mecanice, dar au si
rolul de componenti activi ai apelor naturale. Ele deterioreaza garniturile,
contribuind la defectarea aparatelor de uz casnic.
Savantii americani denota ca grosimea de 1,5 mm de calcar
micsoreaza conductibilitatea termica cu 15 la suta, daca calcarul are grosime
de 7 mm, conductibilitatea scade cu 40 la suta, calcarul cu grosime de 10 mm
reduce schimbul de caldura cu 50 la suta. De multi ani, fabricantii de
electrocasnice si produse de curatat ne-au atentionat de problemele cauzate
de calcarul din principalele furnizoare de apa.
Apa dura presupune:
• Costuri - elementele masinilor de spalat, incalzitoarelor de apa si
spalatoarelor de vase se blocheaza cu calcar.Aceasta crusta depozitata are
un efect de etanseizare care nu mai transfera caldura, mareste consumul de
energie si reduce viata aparatului electrocasnic.
• Pericole - indiferent daca este boilerul sau fierul de calcat, fenomenul
este acelasi: obstructia conductelor sau tevilor, presiunea excesiva si
supraincalzirea elementilor-toate maresc riscul de accidente si posibilitatea
de incendiere sau inundare.
• Efecte negative - pielea aspra si uscata, par imbacsit si lipsit de viata,
haine aspre si intunecate: prezenta calcarului in apa reduce puternic calitatea
apei pure. De la capetele de dus, pana la robinete si bazine de spalat, totul
capata o crusta.

Apa se intrebuinteaza in finisaj sub forma celor trei stari de agregare,

in majoritatea operatiilor din cursul procesului tehnologic.
In stare lichida se foloseste pentru spalarea si albirea materiei prime si
finite, prepararea flotelor de albire, vopsire, la dizolvarea colorantilor si a
celorlalte substante chimice, la prepararea pastelor de apret, la fierberea
materialelor; in stare de vapori, la incalzirea calandrelor, a cilindrilor de uscat,
aburirea imprimeurilor, incalzirea cu abur direct sau indirect a solutiilor,
aburirea materialelor dupa impregnare,
In stare solida la prepararea colorantilor azoici, racirea rapida a
solutiilor etc.
In stare de vapori pentru incalzirea utilajelor, a apei si la operatia de
calcare -aburire.
Conditiile cerute apei
13
 Pentru a fi folosita in finisare, apa trebuie sa indeplineasca urmatoarele
conditii:
- sa fie incolora si sa nu contina o cantitate mare de substante
organice;
- sa fie clara, ipsita de suspensii, care pe langa faptul ca infunda tevile,
se depun pe material, murdarindu-l;
- sa aiba reactie neutra;
- sa nu contina hidrogen sulfurat;
- sa nu contina saruri de fier mai mult de 0,1 mg/l, existenta acestora
avand ca rezultat obtinerea unui alb neclar; datorita actiunii catalitice, ele
contribuie la degradarea
- materialului. Sarurile de fier constituie si un mediu prielnic de
dezvoltare a microorganismelor in cursul operatiei de descleiere;
- sa nu fie dura, adica sa nu contina saruri da calciu si de magneziu,
fiind admise pentru spalare si vopsire maximum 40-60 mg CaO/l sau 30-50
mg MgO/l, iar pentru alimentarea cazanelor de fierbere si aburire 0,5 mg
MgO/l.

II. 2. Duritatea apei si inconvenientele ei

Duritatea apei rezulta din totalitatea sarurilor de calciu si de magneziu.

Ea este de doua feluri:duritate temporara si duritate permanenta.
Duritatea temporara se datoreaza bicarbonatilor continuti de apa, care
dispar o data cu fierberea si filtrarea acesteia:

Ca(HCO3) → CaCO3 + H2O + CO2

bicarbonat de carbonat de apa bioxid de
calciu calciu carbon

Prezenta bicarbonatilor este cauzata de dizolvarea rocilor calcaroase

de catre apa , care contine bioxid de carbon din atmosfera.
Duritatea permanenta este data de cloruri si sulfati, care nu precipita
prin fierberea apei. Duritatea totala a apei rezulta din suma duritatilor
temporare si permanente. Duritatea apei se exprima in grade care reprezinta
continutul de saruri masurate in mg/l de apa, cunoscandu-se trei sisteme:
german, francez, englez.
Dupa duritate apa se poate clasifica astfel:

- apa foarte moale 0°-4°D.G

- apa moale 4°- 8°D.G.
- apa cu duritate medie 8°- 16°D.G.
- apa dura 16° - 30°D.G.
- apa foarte dura peste 30°D.G.

Apa dura prezinta urmatoarele inconveniente:

14
 - pete pe material textil, datorita carbonatului de calciu care se depune
pe acestea producand inegalitati la vopsire, rezervarea colorantului la
imprimare, rezistenta scazuta la frecare, tuseu necorespunzator, tendinta de
ingalbenire, caracter hidrofob, iar in cazul lanii impaslire;
- consumul inutil de sapun, circa 20g de sapun pentru fiecare grad de
duritate german si 100 l apa. In prezenta sapunului, ionii de calciu si de
magneziu din apa dura, se combina cu acesta, dand sapunuri insolubile de
calciu si de magneziu, care se depun pe material inlaturandu-se greu;
- consum marit de substante auxiliare si coloranti, acestea precipitand
in apa dura;
- micsorarea randamentului termic al cazanelor, depunerea sarurilor pe
instalatii, avand ca rezultat pierdere de calorii si prelungirea duratei operatiei
respective (1 mm de saruri depuse, duce la pierderea de 8٪ combustibil).

III. Substante auxiliare folosite in finisare

Diferitele feluri de materii organice poarta numele de substante.

Substantele chimice sunt folosite pentru prelucrarea materiilor prime intr-o
anumita forma, prelucrare ce se realizeaza prin intermediul operatiilor de
finisare.
Alegerea substantelor auxiliare depinde de scopul urmarit si de
actiunea pe care acestea o au asupra fibrelor respective. In continuare se
prezinta substantele cele mai des intrebuintate, o parte din ele descriindu-se
la operatia respectiva.

III. 1. Acizi, baze, saruri, peroxizi

a) Acizi
Acidul acetic – CH3COOH – este un lichid incolor cu miros caracteristic
si se amesteca cu apa in orice proportie. Se foloseste la retratarea
colorantilor directi, de sulf, la prepararea flotelor de vopsire, prepararea
pastelor de imprimat, iar sarurile lui, acetatii se folosesc in vopsitorie si
imprimerie. Se fabrica in concentratie de 60٪ si 80٪.
Acidul formic – HCOOH – este un lichid incolor, cu miros intepator,
patrunzator , volatil, cu concentratia 80٪ si 86٪ Este un acid puternic, folosit
la vopsirea bumbacului cu coloranti bazici, la vopsirea lanii cu coloranti acizi,
la ingreuiarea matasii, prepararea pastelor de imprimat, a mordantilor,
antiseptic.
Acidul clorhidric – HCl – este un gaz incolor cu miros intepator, foarte
solubil in apa. Solutiile au concentratii de 28 ٪- 32٪. Se foloseste la acidulare,
carbonizarea lanii, diazotari si obtinerea unor coloranti.

15
 Acidul sulfuric – H2SO4 – este un lichid uleios,incolor in stare pura,foarte
avid de apa, deshidratant. Este un acid foarte puternic si are concentratia de
92 - 98٪.
b) Baze
Hidroxidul de sodiu – NaOH – sub forma tehnica este livrat ca o masa
opaca, in butoaie metalice. Se gaseste sub forma de solzi sau solutie
concentrata.Se foloseste la curatirea fibrelor celulozice, mercerizare, vopsirea
cu coloranti de sulf, cada, imprimarea prin corodare.
Hidroxidul de amoniu – NH4OH – este un lichid cu 20 – 25% amoniac
incolor cu miros intepator. Se foloseste la spalarea si piuarea lanii, la
alcalinizarea flotei de albire a lanii cu apa oxigenata, la producerea
temperaturilor joase.
c) Saruri
Carbonatul de sodiu – Na2CO3 – (soda calcinata). Este o pudra alba cu
98% Na2CO3, solubila in apa. Se intrebuinteaza la fabricarea sapunului,
epurarea apei, in vopsitorie si in imprimerie, in operatiile de curatire.
Azotitul de sodiu – NaNO2 – se prezinta sub forme de cristale albe,
galbui folosite in vopsitorie si imprimerie, la diazotari si la oxidarea colorantilor
cuvosoli.
Cloritul de sodiu – NaClO2 – este un praf anhidru sau cristalizat –
NaClO2 *3H3O. Forma anhidra este mai stabila si are un continut de 50 sau
80% NaClO2. Se foloseste in albitorie.
Cloramina T (activin T) este cloramina sodica a acidului toluensulfonic.
Se foloseste la prepararea pastelor de incleiat si apretat pentru scindarea
amidonului, la descleiere.
Bicromatul de sodiu – Na2Cr2O7 – este format din cristale portocalii –
roscate, solubile in apa, fiind folosit la retratarea vopsirilor cu coloranti directi,
oxidarea vopsirilor cu negru de anilina sau coloranti de cada.
Hidrosulfitul de sodiu – Na2S2O4 – este un praf alb, care se dizolva in
apa. Se descompune la cald. Reducator folosit in vopsitorie, imprimerie,
albitorie.
Sulfoxilatul de sodiu – formaldehida (Rongalita) – NaHSO2 ∙ CH2O2H2O.
Se prezinta sub forma de praf alb-cenusiu. Se intrebuinteaza ca reducator la
imprimare.
Sulfura de sodiu – Na2S – in stare pura este incolora, produsul tehnic
fiind brun-roscat, cu miros de hidrogen sulfurat si cu continut de 58,60-62%
Na2S. Se foloseste ca reducator pentru colorantii de sulf.

III. 2. Substante de udare, dispersare si spalare

16
 Aceste substante au structura chimica diferita, fiind saruri de sodiu sau
de potasiu ale acizilor grasi (sapunuri), uleiuri sulfatate, produse de
condensare ale acizilor grasi sulfatati etc. Se grupeaza in mai multe categorii,
tinand seama ca unele au actiune de spalare, de exemplu detergentii (in
latina detergo – a spala), altele contribuie la umezirea materialului, iar o parte
din ele au actiune de dispersare.
- sapunurile de sodiu se folosesc pentru spalare
- uleiul de ricin sulfatat – este un agent de udare, folosit in vopsitorie,
imprimerie, apretura
- aldetal – este un alcool gras sulfatat si solvent organic, serveste la
scoaterea petelor, avand puternic efect de spalare si spumare
- Romopal – servesc ca detergenti
- Dispersil – se recomanda pentru dispersare si spalare
- Avivan – este indicat ca substanta cu efect de moliciune
- Petrosulfan – are proprietatea de a uda
- Fiertex – se foloseste la fierberea alcalina pentru saponificarea
grasimilor
- Emulgator - se folosesc ca produse de udare, spalare si
dispersare
- Acvafil – se adauga ca agent de umezire, egalizator si dispersant

III. 3. Substante aglutinante si agenti optici de albire

a) Substantele aglutinante
Formeaza cu apa solutii coloidale, vascoase, folosite in imprimerie si
apretura.

b) Agenti optici de albire

Se aplica fibrelor celulozice, proteice, sintetice pentru a le da un grad
de alb mai avansat.

III. 4. Influenta substantelor chimice asupra fibrelor textile

a) Actiunea substantelor chimice asupra fibrelor celulozice

naturale

Actiunea substantelor alcaline

Solutiile diluate de Na2CO3 si cele de hidroxid de sodiu 4% (in absenta

aerului) nu ataca fibra.
Tratarea cu solutii de NaOH cu concentratii mari de 10%, urmata de
spalare produce fenomenul de mercerizare, in urma caruia fibra se umfla,
capata un luciu special, cand este intinsa, isi mareste rezistenta si afinitatea
fata de coloranti.

17
 Prin fierberea sub presiune a materialelor de bumbac cu hidroxid de
sodiu 3 -4%, fibrele se umfla si sunt curatate de impuritati, prin dizolvarea sau
emulsionarea lor. In cazul in care operatia are loc in prezenta aerului,
celuloza este, degradata, cu formare de oxiceluloza.

Actiunea acizilor
Acizii organici (acetic,formic) nu ataca fibrele celulozice.
- acizii minerali diluati 2-4g/l, in cazul care actioneaza un timp scurt
asupra fibrelor, nu au un efect daunator. Acesta apare dupa 24 ore sau in
urma ridicarii temperaturii, cand fibrele incep sa se degradeze, prin
transformarea lor in hidroceluloza.
- acizii minerali concentrati 67-70%, cat si cei diluati, care sau uscat pe
material, in urma spalarii, ataca celuloza si o distrug.
Actiunea oxidantilor
Datorita oxigenului pe care il pun in libertate, aceste substante ataca
celuloza in cazul in care actioneaza un timp mai indelungat, avand
concentratie mare, cu formare de oxiceluloza.
Alte actiuni
In finisaj, aproape toate operatiile se fac in mediul umed si la
temperaturi inalte. De exemplu, fierberea bumbacului in autoclava si vopsirea
in aparate inchise sub presiune are loc la 120-180°C, satinarea la 130-160°C,
condensarea rasinilor la 140-150°C, calcarea tesaturilor de bumbac 180-
200°C. Degradarile datorite apei si temperaturii sunt in functie de durata de
actiune.
- sub influenta microorganismelor, bumbacul putrezeste si in faza finala
a descompunerii, se transforma in gaz metan, hidrogen, oxid de carbon,
bioxid de carbon si carbune.
- la caldura, fibra de bumbac rezista la 100°C, fara a-si modifica
proprietatile fizico-macanice. La temperatura de 120°C, dupa o actiune de 10
minute, sufera o degradare in ceea ce priveste capacitatea de intindere si
rezistenta la rupere.
- in apa, fibra se umfla, iar diametrul se mareste cu 40-50%.

18
 IV. Fluxuri tehnologice
IV.1 Flux tehnologic în industria textila

IV.2 Flux tehnologic în procesul de finisare

19
 
C.T.C.

20
 IV. 2. Rolul operaţiilor din procesul de finisare

Operaţiile de pregătire au rolul de a îndepărta impurităţile naturale,

accidentale sau tehnologice de pe materialele textile. Acestea vor favoriza
desfăşurarea în bune condiţii a celorlalte operaţii de finisare.
Vopsirea este operaţia de fixare a coloranţilor de fibrele textile, obţinând
– se materiale colorate.
Imprimarea este o vopsire sau o decolorare locală în limitele unui
desen.
Apretarea chimică, fizico – mecanică şi operaţiile de finisare finală
conferă materialelor textile proprietăţi noi sau redă caracteristicile iniţiale
modificate în operaţiile anterioare apretării.

V. Operatii de apretare si efecte obtinute

Apretarea cuprinde totalitatea operatiilor de finisare finala, prin care

materialele textile capata insusirile necesare utilizarii lor in diferite scopuri.
Prin apretare, materialele recapata unele din caracteristicile initiale,
modificate in operatiile anterioare, sau insusiri noi.
Despre modificarile unor insusiri ale materialelor textile de-a lungul
operatiilor de pregatire, vopsire, imprimare s-a amintit la capitolele respective.
Astfel, in urma operatiei de curatare alcalina, materialele celulozice pierd mult
din moliciune; aceasta pierdere se accentueaza la vopsire si imprimare.
Inlaturarea cerurilor si a grasimilor de fibre, precum si actiunea
diferitelor substante chimice, a temperaturii, a tensiunilor de fibre duc la un
tuseu mai aspru. Pentru imbunatatirea tuseului in apretura, materialele sunt
supuse la tratamente speciale cu substante care dau moliciune sau
tratamente cu ajutorul aburului si al temperaturii (sanforizare).
Dupa modul cum se executa, operatiile de apretare se clasifica in
operatiile de apretare chimica si operatii de apretare mecanica.

Efecte obtinute
In apretarea chimica materialele sunt tratate cu diferite substante,
cunoscute sub forma de „apreturi”, uneori avand lod modificari ale structurii
interne a fibrelor.
Efectele obtinute sunt: plinatatea, tuseu placut, rezistente imbunatatite
la frecare, intindere, lumina, revenire mai usoara din sifonare, hidrofugare,
ignifugare, reducerea tendintei de impaslire la lana etc.
In apretarea mecanica, materialele sunt supuse unor actiuni fizico-
mecanice in urma carora efectele obtinutepot fi: schmbarea aspectului
suprafetei (scamosare, tundere, calcare), stabilirea dimensionala
(termofixare), imbunatatirea capacitatii terboizolatoare, a tuseului etc.

21
 Apreturi obisnuite

In apretarea obisnuita a tesaturilor, in care se obtin efecte nerezistente

la spalare, se folosesc mai multe grupe de substante, si anume: substante
care intaresc si dau plinatate, substante ce dau moliciune si luciu, substante
higroscopice, antiseptice, agenti de azurare.
Substante care intaresc si dau plinatate. Substantele folosite
formeaza solutii coloidale vascoase, cu putere mare de lipire, patrund in fir, il
umfla, intaresc si dau plinatate tesaturii, iar prin lipirea fibrelor maresc
rezistenta la frecare si la purtare. In acelasi timp, ele sunt substante de lipire
pentru celelalte ingrediente adaugate in pastele de apret.
a. Amidonul. Este cea mai folosita substanta de apretare, in special
pentru tesaturile de bumbac. In functie de provenienta, fiecare sort de amidon
are caracteristici care il fac apt pentru o anumita finisare, astfel:
- Amidonul de cartofi, fata de celelalte sorturi de amidon, da o finisare
mai moale, mai supla, iar cu adaos de substante care dau luciuintens. Nu
patrunde in fir, ci ramane la suprafata, dand pelicule cu rezistenta redusa la
frecare. Produce o oarecare valoare a culorii, in cazul tesaturilor vopsite.
Amidonul de cartofi, fie ca atare, fie sub forma scindata, este in prezent cel
mai folosit mijloc de apretare.
- Faina de grau contine pe langa amidon, si gluten, care ii confera o
putere mare de legare. Are putere mare de acoperire, neputand fi folosita
pentru apretarea tesaturilor colorate. Apretul este tare si lipsit de finete.
Inlocuieste amidonul la apretarea tesaturilor albe si nemercerizate.
- Amidonul de grau da plinatate si tuseu placut, intareste materialul si
prin calandrare da un luciu intens. Fiind scump, se foloseste in amestec cu
amidonul de cartofi.
- Amidonul de orez formeaza solutii cu vascozitatea redusa si cu
posibilitate mare de patrundere. Confera materialului tarie, plinatate, tuseu
placut si luciu pronuntat. Este scump, se foloseste pentru apretarea
tesaturilor jacard din in.
- Amidonul de porumb da solutii cu vascozitatea si putere de legare
mare. Are putere mare de lipire, insa da apreturi aspre si tari. Poate fi folosit
cu succes sub forma de amidon solubil.
- Amidonul solubil da solutii cu vascozitatea si putere de legare
redusa. Patrunde usor in fir si formeaza pelicule elastice si transparente.
Apretul rezultat este tare, dar suplu si nu acopera culorile. Se foloseste la
apretarea tesaturilor mercerizate si albite, precum si a celor mercerizate si
vopsite.
- Amidonul eterificat se obtine prin tratarea amidonului cu aldehide; da
solutii a caror vascozitate nu este influentata de temperatura si se adauga, de
obicei, la dispersiile de rasini, pentru a le mari efectul de intarire.

b. Dextrina. Are putere mare de patrundere, umfla firele, scotand

contextura in relief; se foloseste pentru apretarea materialelor cu fire rasucite
22
si, in general, pentru tesaturi vopsite, deoarece nu acopera culorile. Fata de
amidon, pentru a obtine acelasi efect de intarire este nevoie de cantitati mari.
c. Glucoza. Este o substanta higroscopica, se foloseste ca atare in
apreturi prezentant avantajul ca se amesteca omogen cu amidonul.
d. Gumele vegetale si tragantul. Dau pelicule incolore si suple.
Solutiile au putere mare de patrundere, intaresc si dau plinatate. Se folosesc
rar pentru ca sunt scumpe, numai pentru tesaturi fine de matase, cand se
urmareste o oarecare tarie si pentru tesaturi fine de bumbac mercerizat.
e. Substante albumiloide. Se pot folosi cleiul si gelatina la apretarea
panzei tari si a tesaturilor din fibre proteice, cand se urmareste o oarecare
intarire. Sunt scumpe, au miros urat si se degradeaza usor necesitand
substante antiseptice.
f. Substante artificiale si sintetice. In aceasta grupa intra produse de
natura celulozica sau mese plastice, care dau, in general, apreturi rezistente
la spalat.

Substante care dau moliciuni si luciu

Cauzele aspririi materialelor textile au fost aratate pentru fiecare tip de

fibra in parte si in cadrul fiecarei operatii. Daca in unele cazuri asprirea
materialului poate fi apreciata ca un defect ce poate fi evitat, sunt si cazuri ale
unor tratamente cand evitarea acestuia nu este posibila, de aceea se impune
corectarea ei in operatia de apretare.
Se folosesc substantele care dau moliciune (emolienti), deoarece un
material textil cu moliciune corespunzatoare este mai simplu, mai flexibil, se
drapeaza bine si are un tuseu placut. Emolientii se aplica introsdusi in pastele
de apret sau sub forma de solurii obisnuite, operatia denumindu-se in acest
caz „avivare”.
Toate substantele care dau moliciune contin in molecula radicalul unui
acid gras cu minimum 18 atomi de carbon. Se cunosc numeroase asemenea
produse cu diferite denumiri comerciale. Se pot grupa in: agenti anionici,
cationici si neionici.
Din grupa agentilor anionici fac parte: emulsii de parafina,
seurisulfonate, grasimi si uleiuri sulfatate, alchilsulfati, si produse de
condensare ale acizilor grasi cu constitutie diferita.
Agentii anionici prezinta o serie de avantaje. Se pot amesteca cu alte
produse de spalare, incleiere, apreturi permanente, apreturi care dau tarie; se
pot aplica din baile unor coloranti

anionici; aurezistenta mai buna la alcalii decat la acizi.

Produsii folositi numai ca agenti de inmuiere (grad mic de sulfatare sau
sulfonare)nu vor fi folositi in bai cu temperaturi ridicate, deoarece ar precipita;
de asemenea, nu se recomanda incalzirea cu abur direct a bailor care contin
agentii respectivi.
Cantitatile relativ mari de produs la kilogram pasta care se folosesc sunt
23
compensate de costul lor redus.
Sunt produse nesubstantive si nu rezista la spalat.
- Emulsiile de parafina - se obtine alaturi de moliciune si un slab efect
hidrofob.
Apreturile obtinute sunt rezistente la spalare cu apa sau la curatare
chimica.
- Seurile - ce mai multi produsi au rezistenta doar la apa cu duritate
mijlocie, iar la temperatura de uscare se ingalbenesc. Se emulsioneaza prin
agitare cu apa calda si se aplica in bai cu 3-20g/l sau prin fulardare cu 10-
15g/l.
Produsul romanesc se obtine prin emulsionarea seului cu ulei de ricin
sulfatat cu 35-50% substante grase.
- Uleiurile sulfatate reprezentate prin uleiul de ricin sulfatat (ulei rosu
turcesc) sunt substante care dau, pe langa moliciune, si plinatate. Se
folosesc produse cu un grad se sulfatare redus, prezenta uleiului nesulfatat
contribuind la obtinerea efectului de moliciune. Nu sunt in mod special
rezistente la apa dura.
Agentii cationici care dau moliciune se pot aplica alaturi de alti agenti de
finisare superioara, dar nu pe materialele albe, deoarece la temperaturi
ridicate se ingalbenesc. Nu dau efect de plinatate, dar se obtin suprafete
deosebit de netede. Se pot aplica si din bai de vopsire cu coloranti cationici,
dar in acelasi timp modifica nuanta unor vopsiri. Pe materialele celulozice se
aplica din flote lungi in concentratiile de 0,5-3g/l (2-12%) sau in flote de
impregnare 5-20g/l.
Rezultate bune se obtin pe materiale din fibra poliacrilonitrilice cu care
formeaza legaturi tip sare, legaturi care la fierbere insa se desfac. Sunt
scumpi, de aceea utilizarea lor este limitata.
Agentii neionici sunt emulsii de parafine, grasimi si uleiuri obisnuite
asemanator cu emulsiile anionice. Alaturi de acestea mai sunt:
poliglicoliesteri, alichilamine, ale acizilor grasi etoxilati etc.
Utilizarea larga a acestor produse se aplica prin aceea ca nu sunt
influentate de pH, de duritatea apei, de prezenta electrolitilor. Se pot folosi
alaturi de alte produse de apretare. La temperaturi ridicate nu se ingalbenesc.
Deoarece agentii neionici nu au substantivitate pentru fibre, nu rezista la
spalat.
Din aceeasi grupa fac parte si prosusele amfotere care in mediu acid cu
caracter cationic, par la pH=7 devin neionici. Se aplica din flote lungi cu 0.2-
2g/l sau prin fulardare din flote de 10-60g/l.
Exista si produse de emoliere cu efect permanent. Din punct de
vedere chimic, acestea sunt: rasini melaminice modificate cu acizi grasi,
metilolsteramida, compusi piridinici moduficati cu acizi grasi etc. Tot din
aceasta grupa fac parte emulsiile de polietilina, unii emulgatori anionici sau
neionici, siliconii.

24
 Substante higroscopice

Pentru mentinerea moliciunii si flexibilitatii, materialul textil trebuie sa

retina o anumita cantitate de apa atmosferica. In acest scop, in pastele de
apret se adauga bubstante higroscopice. Se folosesc: polialcooli (glicerina,
sorbita), poliglicoli, saruri higroscopice (clorura de calciu, clorura de
magneziu). Agentii de inmuiere actioneaza in acelasi mod prin gruparile
hidrofile pe care le contin (-COONa, -OSO3Na, RNH4).

Substante de ingreuiere

Pentru fibrele celulozice se folosesc talcul, caolinul de bariu sau

substante solubile, ca sulfatul de sodiu si clorura de magneziu.

- Talcul este un silicat de aluminiu hidratat, foarte onctuos, cu granule

destul de mari; nu se leaga bine si prafuieste daca apretul nu are suficient
liant. Da plinatate si tuseu mare.
- Caolinul, un silicat de aluminiu hidratat, are particule foarte fine si
leaga bine desi nu este alb complet; se foloseste pentru tesaturile albite. Da
plinatate, iar efectul de moliciune este mai redus decat la talc.
- Sulfatul de bariu, cel mai alb ingredient, atunci cand este pur, are
densitatea mare (d=4,5) si se separa usor.
- Sulfatul de sodiu este ieftin, dar da tuseu aspru si dur, si de aceea
necesita adaos de produse de emoliere.
- Sulfatul de magneziu este si higroscopic si antiseptic, dar prezinta
dezavantajul ca peste 100’C se descompune si pune in libertate acid sulfuric
care degradeaza fibrele.
Pentru tesaturile din matase vascoasa se foloseste uree, cu care se
poate ajunge la iugreunarea de 10%.
In cazul tesaturilor de semilana se pot folosi amestecuri de substante
organice si anorganice, care actioneaza atat prin masa proprie, cat si prin
higroscopicitate. Se folosesc astfel amestecuri de sapunuri cu grasimi,
stearina, borati, polizaharide care se aplica la fulard sau prin stropire.

Substante antiseptice

Aceste substante se adauga in pastele de apret pentru a evita

descompunerea acestora sub actiunea microorganismelor si a feri materialul
textil apretat de formarea petelor de mucegai care pot dezvolta pana la
degradarea fibrelor. Sunt substante organice sau anorganice, adaosul fiind
raportat la cantitatea de amidon.
Astfel: formaldehida 0,5-1% este suficient de eficace si ieftina; acidul
salicilic, 0,3%, este fara culoare si miros, insa prea scump: fenolii si crezolii
sunt foarte buni antiseptici, adaosul eficace este de 0,2-0,3%; prezinta
dezavantajul ca sunt substante urat mirositoare si toxice.
25
 Agenti de aurare

Prin apretare cu amidon sau cu alte produse, nuanta galbuie a tesaturii

albite se poate accentua. De aceea, in pastele de amidon se vor adauga
pigmentii colorati in albatru-violet sau agenti optici, fluorescenti. Prin folosirea
agentilor optici se obtin efecte mult mai bune.
Ca pigment se foloseste albastru ultramarin, care se obtine prin topirea
caolinului de carbonat de sodiu si sulf. Tot in acest scop se pot folosi si
coloranti, ca violet acid, albatru de metil, metil violet.

Prepararea si aplicarea apretului

Prepararea apretului de amidon. Se folosesc paste de amidon

scindat, deoarece cele obisnuite prin simpla fibrare dau solutii mai vascoase
care patrund greu in fibre, apretul este dur si aspru fara rezistenta la frecare.
Scindarea se face, in general, cu substante oxidate care se consuma
total in reactie, ceea ce permite calcularea exacta a cantitatii de substanta
oxidanta necesara pentru un anumit grad de scindare. Se folosesc: hidroclorit
de sodiu 0,1-0,5% clor activ, perborat de sodiu 2%, cloramina T 0,5-1,5%
(cantitatile se raporteaza la amidon). Temperatura se ridica treptat.
Folosirea acizilor si a bazelor (care nu se consuma integral) in scopul
unei scindari hidrolitice a amidonului nu permite reglare precisa a gradului de
scindere. Daca nu se intervine la timp, se ajunge la dextrine si chiar la
glucoza. Cantitatile care se pot folosi sunt: 0,5-1% H2SO4 de 98% si 2%
NaOH.
Substantele enzimatice au rol de catalizatori in scindere hidrolitica a
amidonului. Se folosesc enzime diastazice si pancreatice, care se adauga in
proportie de 2-3% in cleiul de amidon

racit la 50-60’C; se lasa timpul necesar pentru reactie (viscozitatea dorita) si

se incalzeste la 70’C pentru incetarea actiunii enzimei.
Apretul se prepara in vase cilindrice din otel inoxidabil, prevazute cu
sistem de agitare si incalzire indirecta (serpentine cu abur, camasa
exterioara).

Aplicarea apretului

In functie de scopul urmari, apretul se aplica din flote lungi, din flote
scurte prin fulardare sau cu ajutoru dispozitivului cu racleta.

Apretarea prin fulardare. Tesaturii i se aplica apret in cada a fulardului

si este stoarsa la iesire de cilindrii caudiucati, care realizeaza un grad de
stoarcere de 100-120%. Cada este prevazuta cu pereti dubli, incalzirea
directa sau indirecta.
26
 Atunci cand este necesar, apretul se poate aplica numai pe o parte. In
acest caz, materialul nu mai este condus in baie, iar apretul este adus si
condus pe tesatura de catre cilindrul inferior, care poate fi gravat pentru a
antrena o cantitate mai mare de apret. Folosind acest mod de lucru se pot
aplica paste mai consistente, facandu-se economie de energie electrica la
uscare. Raclul curata surplusul de pasta de pe tesatura sau de pe cilindru.

Apretarea cu dispozitiv raclu. Dispozitivul este format dintr-un cilindru

peste care trece tesatura, par apretul turnat pe tesatura este omogenizat de
un cutit metalic (raclu). Grosimea stratului de apret se regleaza prin
presiunea raclului. Cilindru poate fi inlocuit cu o masa elastica, formata dintr-o
banda transportoare.
Compozitia retetei pentru apret difera dupa articol. In continuare sunt
date cateva exemple la care adaosurile sunt date pentru 100kg apret:
- panza albita: 1,5kg amidon; 0,5kg ulei sulfatat; 0,01kg agent optic;
0,02kg antiseptic.
- finet: 1kg ulei sulfatat.
- crep (matase artificiala): 4kg ulei sulfatat; 0,5kg glicerina.
- sifon: 2kg amidon; 0,3kg seu; 3kg eaolin; 2kg tale; 0,02 agent optic;
0,01kg cloramina.

Defecte de apretare. Masuri de prevenire si remediere

Defectele de apretare se produc cand reteta de apret nu a fost

intocmita si pregatita corect sau aplicarea nu s-a facut in bune conditii.
- Neuniformitatile de apretare apar pe materialele albite sub forma de
portiuni mai dure sau mai aspre, iar pe tesaturile vopsite sub forma de pete
albicioase. Se datoresc unei paste de amidon insuficient fierte sau unei
stoarceri neuniforme.
Defectul se poate remedia prin descleierea sau prin simpla spalare cu
apa.
- Acoperirea tonului cu scuturarea apretului. Se produce cand
amodonul nu este scindat sau au fost folosite cantitati prea mari de substante
de ingreuiere, fara a se adauga si cantitatea corespunzatoare de liant.
- Degradarea materialului textil se poate produce la uscare, cand
apretul este acid sau contine clorura de magneziu sau de zinc ce se
descompun si pun in libertate acid clorhidric.
- Petele de mucegai apar frecvent la depozitare si atunci cand apretul
contine substante albuminoide (azotoase), iar materialul este depozitatin
locuri umede. Pentru a se preveni aparitia petelor de mucegai, in pastele de
apret se vor introduce substante antiseptice.
Daca petele de mucegai nu sunt prea accentuate, se pot scoate prin
spalare cu sapun si soda calcinata. In cele mai multe cazuri este necesara o
albire cu apa oxigenata in mediul alcalin.
- Deplasari de fire. In cazul tesaturilor de matase apretate cu dispozitie
27
raclu, daca apretul prea vascos si se lucreaza cu presiuni prea mari ale
raclului, se pot produce deplasari de fire in batatura. Defectul nu se poate
remedia si trebuie prevenit.

Apreturi speciale

Apreturile pe baza de amidon nu sunt rezistente la spalare.

Astfel, o tesatura de bumbac apretata cu amidon pierde dupa prima
spalare 18% apret, iar dupa cinci spalari 84%. In cazul tesaturilor din
celuloza, pierderile sunt mai mari: 40% dupa prima spalare si 95% dupa cinci
spalari.
Apreturile cu rezistenta la spalat se obtin fie prin adaosul in pretul de
amidon al unor precondensate de uree sau melamina-formaldehida, fie prin
aplicarea unor polimeri sintetici (rasini).

Concluzii

Una dintre necesitatile vitale ale fiintei umane din toate timpurile a fost
ca, pe lânga asigurarea hranei, sa-si procure si materialele necesare
confectionarii îmbracamintei.
În acest scop, ca si în alte cazuri, omul s-a adresat naturii. Prin
încercari, timp de mii si mii de ani, el a reusit sa identifice diferite materiale
adecvate acestui tel si sa elaboreze tehnologiile necesare prelucrarii lor.
Astfel au intrat în circuitul economic o serie de produse naturale ca
blanurile, lâna, inul, cânepa, bumbacul, etc., care din timpul faraonilor si pâna
la începutul acestui veac au asigurat în proportie de suta la suta necesitatile
de îmbracaminte ale umanitatii.
În toata aceasta perioada, progresele s-au referit la elaborarea unor
tehnologii perfectionate de prelucrare care au permis ca din aceste materii
prime naturale sa se obtina cantitati tot mai mari de îmbracaminte cu calitati
din ce în ce mai bune, precum si alte articole de decoratii interioare, funii.
Daca pâna la începutul acestui secol necesitatile de îmbracaminte erau
satisfacute în totalitate de produsele naturale, la sfârsitul secolului 70% din
aceste necesitati vor fi satisfacute de fibrele chimice,iar in ultimii ani se
constata o revenire in forta din nou a fibrelor naturale

28
 Bibliografie

1) Bucurenci – “Utilajul şi tehnologia finisării produselor textile”

Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1993

2) V. Merticaru - „Materii prime textile”

Ed. Preuniversitaria, Bucureşti, 2000

3) C. Butnaru, Fl. Vasilescu, C. Dionisie – „Pregătire de bază în

industria uşoară”
Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2000

29