Calul (Equus caballus) este un mamifer erbivor copitat de mărime considerabilă, fiind una dintre

cele șapte specii moderne ale genului Equus. Face parte

din ordinul Perissodactyla, familia Ecvidee. Originar din Europa și Asia, este răspândit în prezent
pe toate continentele; provine din trei strămoși: cal diluvial (Equus robustus), cal mongol (Equus
przewalski) și cal tarpanic (Equus gmelini). Există mai multe rase de cai: pentru călărie, tracțiune
și samar.
Anatomia cailor le permite să se folosească de viteză pentru a scăpa de prădători. Caii au un
bine dezvoltat simț al echilibrului și instinctul de a lupta sau a fugi în caz de pericol. Legată de
această necesitate de a scăpa de prădători în sălbăticie este o trăsătură neobișnuită: caii sunt
capabili de a dormi în picioare. Caii de sex feminin, numite iepe, au o perioadă de gestație de
aproximativ 11 luni (340 de zile), iar puiul, numit mânz, poate sta în picioare și alerga la scurt
timp după naștere. Cei mai mulți cai domestici încep pregătirea cu șa sau ham la vârste cuprinse
între doi și patru ani. Ei devin adulți la vârsta de cinci ani, și au o durată de viață medie între 25 și
30 de ani.
Corpul calului este zvelt, iar gâtul este puternic și poartă o coamă. Trunchiul, cu piept lat, se
sprijină pe patru membre lungi, musculoase, puternice, terminate cu câte un deget învelit în
copită. Incisivii sunt îndreptați oblic înainte. Deoarece se tocesc, pe suprafața incisivilor apar
urme în relief, după care se apreciază vârsta animalului. Caninii sunt mici. Între canini și
premolari se află bara cornoasă. Măselele sunt late, cu creste de smalț.
Este folosit pentru călărie, tracțiunea unor diverse tipuri de atelaje, dresaj și pentru carnea lui,
care poate fi consumată.
Conform ultimelor cercetări, se pare că domesticirea cailor s-a petrecut în urmă cu circa 6.000
ani, într-un vast perimetru care cuprinde astăzi stepele ierboase din Ucraina, sud-estul Rusiei și
vestul Kazahstanului.[3]
Rasele de cai sunt împărțite în trei categorii în funcție de temperament: cai cu „sânge fierbinte”
cu viteză și rezistență la oboseală; cu „sânge rece”, cai folosiți pentru munca grea și anevoioasă;
și cu „sânge cald”, care au ieșit din încrucișări între cai cu sânge fierbinte și sânge rece, având
ca scop crearea unor anumite rase pentru călărit, în special în Europa. În prezent, sunt mai mult
de 300 de rase de cai în lume, utilizați pentru diferite activități.

Cuprins

 1Filogenia calului
 2Biologie
o 2.1Durata de viață și etape
o 2.2Mărime și măsurători
o 2.3Ponei
 3Rase de cai și ponei
 4Utilizarea în alimentație
 5Caii în România
 6Note
 7Legături externe
 8Vezi și

Filogenia calului[modificare | modificare sursă]

Reconstituirea evoluției calului s-a realizat pe baza studiului fosilelor. Strămoșul îndepărtat al
calului, Propalaeotherium, era un animal de mărimea unui câine, având mai multe degete la
picioare decât calul actual (care are numai unul, celelalte fiind atrofiate), ce trăia în păduri,
hrănindu-se cu frunze. Într-o perioadă de timp de aproximativ 50 de milioane de ani, calul devine
animalul erbivor, cu forma și mărimea din zilele noastre, atrofierea degetelor de la picioare fiind o
adaptare la fugă. Evoluția calului s-a putut urmări în mod deosebit în America de Nord. Această
evoluție are loc treptat, fiind documentată de fosilele descoperite. Astfel, procesul de evoluție a
calului începe din perioada eocenă, cu aproximativ 555 de milioane de ani în urmă. Strămoșul
calului din aceea perioadă era Hyracotherium numit de unii și Eohippus, care se hrănea cu
frunze și fructe din pădure. Mărimea sa era de 20 de cm înălțime la umăr. Hyracotherium se
deosebea mult de calul de azi: era de mărimea unei vulpi sau căprioare, avea spinarea
încovoiată, gâtul, botul și picioarele erau scurte, piciorul era asemănător labei de câine (cu
degete), craniul și creierul erau mici.
În urmă cu circa 50 de milioane de ani urmează un proces lent de evoluție, perioada de trecere
de la Hyracotherium la Orohippus. Aceasta se produce prin hrănirea mai variată, ce determină o
modificare a dentiției. Din Orohippus ia naștere forma următoare a calului (ca.47 miloane de
ani) Epihippus.
Dinții devin mai tari și mai bine fixați, fapt explicat prin schimbarea hranei datorită schimbării
climei din America de Nord (climă uscată), prin reducerea zonei pădurilor și apariția stepei,
strămoșul calului adaptându-se la vegetația specifică de iarbă a stepei.

Mesohippus (Heinrich Harder, 1920)

Faza următoare de evoluție a calului Mesohippus a apărut în urmă cu 40 de milioane de ani.

Acest strămoș al calului era mai mare, înălțimea la greabăn fiind de 60 cm, spinarea mai puțin
încovoiată, gâtul, picioarele și botul mai lungi, numărul degetelor de la picior redus la 3 degete.
În urmă cu cca. 35 milioane de ani apare Miohippus, care era mai mare și cu craniul mai lung
decât forma precedentă.
În urmă cu 24 milione de ani, în familia calului se diferențiază forme variate, dar unele forme
dispar, incapabile să se adapteze la noile condiții de mediu. Linia care a supraviețuit, adaptată la
hrănire cu frunze și cu iarbă (greu digerabilă fiind bogată în silicați) a fost Opalphytolith, la care în
evoluția dinților, apar dinți robuști, mai rezistenți la tocire. Aceste animale au picioare mai lungi și
pot să alerge mai repede pe vârfurile degetelor pe zonele întinse de stepă.
Varianta următoare în evoluția cabalinelor este Parahippus, ce apare în urmă cu 23 miloane de
ani: animalul are încă trei degete, posedă însă dinți mai lungi ca predecesorii lui.

Calul domestic (Equus caballus)

Urmașul său, Merychippus, apare în urmă cu 18 milioane de ani. Cu toate că are tot trei degete,
calcă numai pe vârfurile lor; dinții capătă o formă tot mai rezistentă, apropiindu-se de forma
dentiției actuale a calului.
Din linia Merychippus iau naștere un număr mare de variante, printre care și varianta foarte
asemănătoare calului de azi, cu o dentiție rezistentă.
În urmă cu 15 milioane de ani apare Pliohippus, cal cu trei degete la picior, asemănător calului
actual, urmat de succesorul său Dinohippus. Tipul calului de azi, Equus, apare în urmă cu cca. 4
milioane de ani.
Calul din America de Nord dispare acum câteva mii de ani, fiind readus de către europeni, în
procesul de colonizare a Americii, în secolul al XVI-lea. Calul readus în America se sălbăticește
din nou, apărând mustangul, calul indienilor din America; un proces asemănător se produce
în Australia cu calul și măgarul. Calul de sex masculin este numit armăsar, femela fiind numită
iapă. Aceasta poate să aibă un mânz pe an, perioada de gestație la iapă având o durată de 11
luni.

Biologie[modificare | modificare sursă]

Points of a horse[4][5]

Termeni specifici și specializați sunt folosiți în descrierea anatomiei ecvine, diferite stadii ale
vieții, culori și rase.
Culoarea calului este alb, negru, murg, roib sau sur.[necesită citare]

Durata de viață și etape[modificare | modificare sursă]

Depinzând de rasă, îngrijire și mediu, calul modern domestic are speranță de viață cuprinsă între
25 și 30 de ani.[6] Sunt și care trăiesc peste 40 de ani și mai mult, dar aceștia sunt rarități.[7] Cel
mai bătrân cal cunoscut a fost „Old Billy”, din secolul al XIX-lea, care a trăit până la 62 de
ani.[6] În era modernă, Sugar Puff, care a intrat în Guinness Book of World Records ca cel mai
bătrân ponei în viață, a murit în 2007 la vârsta de 56 de ani.[8]
Indiferent de data nașterii a unui cal sau ponei, în multe concursuri vârsta crește pe data de 1
ianuarie în emisfera nordică[6][9] și pe 1 august în emisfera sudică.[10] Excepții se fac în cursele
maraton, unde vârsta minimă pentru a concura este bazată pe vârsta reală și precisă a
animalului.[11]
Următoarea terminologie este folosită pentru a descrie caii de diferite vârste:

 Mânz: un cal, indiferent de sex, mai mic de un an. Un mânz care este hrănit cu lapte matern
este numit în engleză weanling iar cel hrănit cu biberonul suckling.[12] Mulți mânzi domestici
sunt înțărcați la vârste cuprinse între cinci și șapte luni, deși pot fi înțărcați de la patru luni
fără efecte psihice adverse.[13]
 Cârlan: un cal de orice sex care are între unul și doi ani.[14]
 Colt: un cal mascul sub vârsta de patru ani.[15] O eroare comună de terminologie este
numirea oricărui cal tânăr ca „mânz”, cânt acest termen se referă doar la caii tineri de sex
masculin.[16]
 Mânză: cal de sex feminin sub vârsta de patru ani.[12]
 Iapă: cal de sex feminin.[17]
 Armăsar: un cal necastrat cu vârsta de peste patru ani.[18] Termenul „cal” este uneori folosit
colocvial pentru a se face referire la un armăsar.[19]
 Cal castrat: cal castrat de orice vârstă.[12]
În cursele de cai, aceste definiții pot fi diferite: De exemplu, în Insulele
Britanice, Thoroughbred degfinește ca Colt un cal care are mai puțin de cinci ani.[20] Totuși,
cursele australiene Thoroughbred definesc colt și mânzele ca având mai puțin de patru ani.[21]

Mărime și măsurători[modificare | modificare sursă]

Mărimea variază printre rasele de cai, ca între acest cal și poneiul din fața sa.

Înălțimea cailor este măsurată de la sol până la cel mai înalt punct al greabănului, unde gâtul se
unește cu spatele.[22] Este utilizat acest punct pentru că este un punct stabil al anatomiei, spre
deosebire de cap și gât, care se mișcă sus și jos în același timp cu corpul calului.
Vorbitorii de limba engleză măsoară înălțimea cailor în hands și inchi: un hand este egal cu 4
inches (101,6 mm). Înălțimea este exprimată ca numărul total de hands, urmată de un punct
radix, apoi de numărul de inci adiționali, și terminând cu abrevierea „h” sau „hh” (pentru „hands
high”). Deci, un cal care are "15.2 h" are 15 hands plus 2 inci, pentru un total de 62 inches
(157,5 cm) în înălțime.[23]
Mărimea cailor variază de la rasă la rasă, dar este influențată și de nutriție. Caii de rase ușoare
au deobicei o înălțime cuprinsă între 142 și 163 cm și pot cântări între 380 și 550 kg.[24] Caii de
rase grele au o înălțime cuprinsă între 157 și 173 cm, cântărind între 500 - 600 kg.[25] Caii pentru
muncile grele au cel puțin 163 cm înălțime (putând ajunge pînă la 183 cm) și au o greutate
cuprinsă între între 700 - 1000 kg.
Cel mai mare cal cunoscut din istorie a fost probabil un cal din rasa Shire (cal) pe
nume Sampson (sau Mammoth), care era născut în 1848. Avea înălțimea de 220 cm și greutatea
de 1500 kg.[26] Actualul deținător al recordului pentru cel mai mic cal este Thumbelina, un cal-
miniatură matur, afectat de nanism. El măsoară 43 cm în înălțime și cântărește doar 26 kg.[27]

Ponei[modificare | modificare sursă]

Poneii sunt taxonomic aceleași animale ca și caii. Distincția dintre un cal și ponei este de obicei
întocmită pe baza înălțimii, în special pentru competiții. Cu toate acestea, înălțimea singură nu
este singurul criteriu, diferențele dintre caii și poneii pot include, de asemenea, aspecte ale
fenotipului, inclusiv conformație și temperament.
Standardul tradițional pentru înălțimea unui cal sau a unui ponei la maturitate este de 14.2 inci
(58 mâini, 147 cm). Un animal 14.2h sau peste este de obicei considerat a fi un cal și unul mai
puțin decât 14.2 ha ponei,[28], dar există multe excepții de la standardul tradițional. În Australia,
poneii sunt considerate a fi cei sub 14 mâini (56 inchi, 142 cm),[29] Pentru competițiile din Vest
organizate Federatia Ecvestra din Statele Unite, unul de 14,1 mâini (57 inchi, 145 cm), iar
Federația Internațională de Sporturi Ecvestre, organismul mondial de conducere pentru sporturi
cu cai, folosește măsurători metrice și definește un ponei ca fiind un cal care măsoară mai puțin
de 148 centimetri (58.27 in) la greaban, fără încălțări, care este doar putin peste 14.2 h, precum
și 149 cm (58.66 in), sau pur și simplu peste 14.2 ½ h, cu încălțări.[30]
Înălțimea nu este singurul criteriu pentru a distinge caii de ponei. Registrele pentru rase de cai,
care produc de obicei indivizi atât sub cât și peste 14.2 h iau în considerare toate animalele de
rasă, din acea rasă de cai, indiferent de înălțimea lor.[31] În schimb, unele rase ponei pot avea
caracteristici în comun cu caii și animalele individuale se poate maturiza, ocazional, la peste 14.2
h, dar sunt în continuare considerate a fi ponei.[32]
Poneii au oase mai groase, gâturi scurte și subțiri, și capete mici cu frunți late. Pot avea
temperament mai cald decât caii și un nivel mai mare de inteligență ecvestră, care poate sau nu
poate fi utilizat pentru a coopera cu dresorii.[28] Mărimea, nu este considerată un factor
determinant. De exemplu, poneiul de Shetland care are în medie Format:Hands, este considerat
un ponei.[33] La fel, rase ca Falabella și alți cai miniaturali, care nu poate fi mai înalți de 30 inches
(76 cm), sunt clasificați în registrul de rase ca cai foarte mici, nu ponies.[34]

Rase de cai și ponei[modificare | modificare sursă]

 Akhal-Teke  Danish Warmblood
 Albanian  Dartmoor Pony
 Altai  Deliboz
 Alter-Real  Dole Gudbrandsdal
 American Cream Draft  Dole Trotter
 American Saddlebred  Don
 American Shetland  Dulmen Pony
 American Standardbred  Dutch Draft
 Andaluz (cal)  East Bulgarian
 Andravida  Einsiedler
 Anglo-Kabarada  English Riding Pony
 Anglo-Arab  Eriskay Pony
 Appaloosa  Estonian Native
 AraApaloosa  Exmoor Pony
 Arab  Faeroes Ponie
 Ardennais  Falabella
 Ardenes  Finnish
 Ariegeois  Florida Cracker
 Asturcon  Frederiksborg
 Australian Brumby  Freiberger
 Auxois  Friesian
 Azteca  Frizon
 Baluchi  Furioso
 Banker  Galiceno
 Barb  Galician Pony
 Bardigiano  Garranos
 Bashkir  Gelderlander
 Bashkir Curly  German Ridding Pony
 Basotho  Gidran Arab
 Batak  Gotland Pony
 Bavarian Warmblood  Groningen
 Bavaro  Gypsy Vanner
 Berberisco  Hack
 Bolones  Hackney
 Boulonnais  Hackney Pony
 Brabant  Haflinger
 Breton  Hanoverian
 Budonny
 Calul Canadian
 Calul Islandez
 Camargue
 Chilean Corralero
 Cob

Utilizarea în alimentație[modificare | modificare sursă]

Codul Comun Internațional Privind Achizițiile de Produse și Servicii - CPV (Common
Procurement Vocabulary) 15118100-9 include produsul „Carne de cal”[35].

Caii în România[modificare | modificare sursă]

În anul 1957, viceprim-ministrul responsabil cu agricultura, Alexandru Moghioroș, a dat ordinul ca
aproape toți caii din România să fie uciși, pe motiv că ar consuma hrana vacilor.[36] Au fost
omorâți astfel circa 800.000 de cai în România.[36] În plus, s-au desființat hergheliile de la
Mangalia, Făgăraș - lipițani vestiți și căutați de marile castele din vest, dar și hergheliile din
Bonțida ori Rușeți.[36]

Note[modificare | modificare sursă]

1. ^ Linnaeus, Carolus (1758). Systema naturae per regna tria naturae :secundum classes, ordines,
genera, species, cum characteribus, differentiis, synonymis, locis. 1 (ed. 10th). Holmiae (Laurentii
Salvii). p. 73. Accesat în 8 septembrie 2008.
2. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat
pentru ref-urile numite MSW3
3. ^ Acum știm unde anume au fost domesticiți caii, 8 mai 2012, Descoperă, accesat la 22 mai 2012