Modelul ierarhic al reţelelor de calculatoare

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Modelul ierarhic sau reţele campus, care se aplică pentru reţea, descrie, de obicei, rutere, switch-uri, dispozitive de reţea şi

servere care alcătuiesc infrastructura reţelei pentru un set de clădiri situate în imediata apropiere. Acest model poate fi o mare

corporaţie, un sediu bancar, sau un colegiu. [1]

Reprezentarea grafică a reţelei ierarhice

Un obiectiv de proiectare pentru reţelele campus este de a separa clădirile, etajele, grupurile de lucru, şi centrele de calcul ,

grupuri mai mici de nivelul 3 a stivei OSI pentru a preveni defectele de reţea, care afectează un grup mare de utilizatori.

Ruterele care operază la nivelul 3 a stivei OSI oferă o graniţă împotriva problemelor de reţea debilitante, cum ar fi furtuni de

difuzare (broadcast storm) şi bucle. În timp, abordarea ierarhică de proiectare a reţelei sa dovedit a fi cea mai eficientă. Cele trei

straturi primare a unei reţele ierarhice sunt:

Reprezentarea reţelei ierarhice utilizând doar simboluri reţelistice

 Core (uneori numită backbone) - este artera centrală pentru traficul corporativ. Toate celelalte părţi ale reţelei se se

conectează de la acest nivel de bază. Nivelul core trebuie să fie proiectat pentru a comuta pachetele cât mai rapid. Acest

nivel nu ar trebui să includă operaţiunile care ar putea incetini operaţiile de comutare a pachetelor: nivelul de distribuţie ar

trebui să se ocupe de orice manipulare sau operaţii de filtrare a pachetelor.[2]

 Distribuţie - nivelul de distribuţie oferă conectivitate bazată pe politici de reţea şi graniţă între nivelurile de acces şi de

bază. De exemplu, o clădire de 20 de etaje ar putea avea o reţea de distribuţie în care fiecare etaj se conectează , cu nivelul

core. La acest nivel are loc procesul de filtrare şi manipulare cu pachetele.

Prin urmare, îndată ce pachetele sunt "pregatite" nivelul core pur şi simplu trebuie să le comuteze rapid spre destinaţie.
  Acces - oferă acces utilizatorilor la reţea. La acest nivel utilizatorilor le este permis sau refuzat accesul la reţeaua

companiei. De obicei, fiecare persoană care sta la birou are un cablu care ruleaza la un dulap tehnic

şi se conectează la un comutatator de reţea;

Cuprins

[ascunde]

• 1 Importanţa nivelelor

• 2 Disponibilitatea înaltă

• 3 Redundanţă

• 4 Note

• 5 Bibliografie

• 6 Legături externe

[modifică]Importanţa nivelelor

Nivelul de distribuţie şi core prestează servicii vitale, prin agregarea grupurilor de utilizatori şi a serviciilor. Prin urmare, dacă un

dispozitiv de distribuţie sau core dă eşec, acest lucru poate afecta mari comunităţi de utilizatori. Din acest motiv, reducând

şansele de eşec, la aceste nivele, reduce şi eventual previne întreruperile şi inutile şi neplanificate. Căile de reţea redundante ,

echipamente redundante, şi protocoale tolerante la defecte (cum ar fi Hot Standby Router protocol HSRP) contribuie la

recuperarea rapidă a reţelei după un eşec.

Companiile preferă să reducă numărul protocoalelor de rutare care traversează nivelul core. La începutul anilor 1990, înainte de

popularitatea masivă a TCP/IP şi a Internetului, magistralele principale rulau pe protocoalele predominante :

Novell, DECnet,AppleTalk, NetBIOS, şi Banyan VINES. Având atât de multe protocoale, ele creau probleme complicate de

design. Când TCP/IP a devenit, prtocolul de reţea de facto,companiile a lucrat pentru a elimina traficul non-IP de la nivelul core.

[modifică]Disponibilitatea înaltă

Disponibilitatea înaltă se referă la capacitatea reţelei de a se recupera de la diferite tipuri de eşecuri. Disponibilitatea înaltă ar

trebui să fie proiectată la toate nivele ierarhice. Cu un design potrivit, stabilitatea reţelei este uşor de realizat, rezolvarea

problemelor devine mai uşoară, şi eroarea umană este redusă.

 Nivelul 1: legăturile şi echipamentele redundante oferă căi fizice alternative prin intermediul reţelei.

 Nivelul 2 şi 3: Protocoalele precum Spanning Tree, HSRP, şi altele oferă căi alternative şi o convergenţă rapidă. [3]

[modifică]Redundanţă
Exemplu de redundanţă greşită

Redundanţa este un element cheie în proiectarea unei reţele cu disponibilitate înaltă. Cu toate acestea, deşi redundanţa este un

lucru bun, prea multă redundanţă poate fi de fapt, dăunător pentru reţea. Probleme cu convergenţa poate avea ca rezultat. Prea

multă redundanţă poate face de asemenea, rezolvarea şi gestionarea problemelor mai dificilă.

[modifică]Note

1. ^ Doherty, p. 64

2. ^ http://www.cisco.com/en/US/docs/internetworking/design/guide/nd2002.html

3. ^ Doherty, p.67

[modifică]Bibliografie

 Doherty, Jim. Cisco Networking Simplified / Jim Doherty, Neil Anderson, Paul Della Maggiora. -- 2nd ed. ISBN 978-1-

58720-199-8 (pbk.)

[modifică]Legături externe

 http://www.cisco.com/en/US/docs/internetworking/design/guide/nd2002.html

 http://www.cisco.com/application/pdf/en/us/guest/netsol/ns432/c649/ccmigration_09186a00805fccbf.pdf

Categorii: Design de reţea | Tehnologii de reţea