Textul publicistic a devenit nu doar un mijloc de informare, ci e utilizat în diverse scopuri.

Instaurarea democrației a însemnat libertate, libertatea de a scrie, de a spune ce gândești. Sloganul

Pro TV,, gândește liber” a devenit unul reprezentativ. Generația în blugi a luptat la Revoluție ca a
ei copii să fie liberi. Unii jurnaliști din câini de pază ai democrației au devenit câinii unui partid
sau ai unui politician.

Ion Raţiua declarat: „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu
fii de acord cu mine!“ Ce s-a întâmplat cu dreptul la exprimare? A fost suprimat de către interese
politice. Presa a devenit un instrument de manipulare. Suntem intoxicați de informație. Blogul a
apărut ca o gură de aer, dar unii s-au vândut.

Am făcut o mică introducere. E mult de vorbit despre starea actuală a presei. Ce putem face
noi, cititorii, e să ne alegem sursa, să citim și să analizăm și să punem totul la îndoială. Pe lângă
dreptul la opinie, avem și dreptul de a alege. Să alegem inteligența și bunul-simț. În acest referat,
ne propunem să analizăm oralitatea în mass-media.
Există o diferență între limba vorbită și cea scrisă. Limba scrisă are un caracter normat,
literar. Datorită sau din cauza (părerile sunt împărțite) granița dintre limba scrisă și cea vorbită s-
a estompat.
În cadrul oralității primare, distingem limbajul colocvial, familiar, popular, argotic,
regional, vulgar (substandardul); în cel al oralității secundare – limbajul conversațional neutru și
discursul oral (standardul). (1, pag.23).

O definiție ar fi următoarea: oralitatea reprezintă totalitatea manifestărilor limbii în

exprimare prin viu grai, cuprinzând atât aspectele literare afective, standard ale limbii, cât și pe
cele substandard, afective sau neutre sub aspect stilistic, însoțite de elemente ale limbajului
nonverbal, caracterizându-se prin multiple particularități de divers ordin, precum organizare logică
și coerentă, aspect îngrijit, adecvat situației de comunicare, în oralitatea standard, și spontaneitate,
discontinuitate, deviere de la normă, expresivitate, în oralitatea substandard. (1, pag. 26-27)
Oralitatea este considerată abatere de la normă, însă utilizarea acesteia în mass-media oferă
expresivitate și libertate autorului. Stilul publicistic conține elemente din stilul artistic, literar, dar
și din cel administrativ-juridic. Un articol de informare, un comunicat de presă va respecta rigorile
impuse,
 Însă, jurnaliștii care scriu editoriale, pamflete tind să fie cât mai originali, să capteze atenția,
uneori să șocheze. Nu mai există nimic interzis. Iar bloggerii au libertatea absolută de a se exprima,
aceștia depind de numărul de cititori. Unii folosesc un limbaj tranșant, iar cititorii pudici sunt
oripilați de textul acestora. Totuși, acest tip de jurnalism își găsește publicul său.

Comunicarea orală a devenit mai îngrijită. Mass-media, internetul uniformizează limba,

dar duce și la crearea unui dialect online, am putea spune ,,csf, ncsf”, adică în traducere: ce să faci,
nu ai ce să faci.

Elemente ale oralității cel mai des întâlnite sunt: englezismele, argoul, jargonul, limbajul
vulgar. Asistăm la utilizarea anglicismelor într-o mare măsură în mass-media, având scopuri
stilistice și pragmatice.

În spațiile virtuale, oralitatea se regăsește într-o formă inedită, adică într-o simbioză
relevantă dintre scriptic și oral, o transfigurare spectaculoasă a formelor oralității sub toate
aspectele ei. „Spre deosebire de limbajul natural, utilizat în forma sa tradiţională, de comunicare
face to face, susține Elena Ungureanu, limbajul conversaţiilor on-line se caracterizează printr-o
sintaxă mixtă: una – a oralităţii, şi alta – a limbii literare…”. Astfel, se profilează tot mai accentuat
un tip de limbaj mixt, rezultat din combinarea celor două forme de comunicare, un fel de
„cyberscriere” , comunicare orală scrisă sau oralitate digitală . (1, pag. 26).
Oralitatea e o sursă din care jurnaliștii se inspiră pentru ca textul lor să fie cât mai creativ.
Aceștia experimentează, se joacă cu cuvintele pentru a avea un stil unic, inconfundabil.

Astfel textul publicistic, care se pliază perfect pe realitatea momentului, exprimă aproape
exhaustiv profilul actual al limbii române. În acest sens, relevăm apariția unui nou segment al
studiului limbii, și anume medialingvistica, o disciplină care se preocupă de toate aspectele
limbajului mass-media, utilizat masiv în societatea modernă.” (1, pag. 35).

Textul publicistic e o oglindă a limbajului actual. Conform acestuia putem urmări

tendințele și evoluția limbii. Oralitatea e o sursă incontestabilă pentru oricine care scrie. Stilul
jurnalistic este o combinație dintre mai multe stiluri, dar și cu cele mai puține rigori. Desigur că
un articol de informare va respecta rigorile ce se impun, însă un editorial, pamflet va profita din
plin de mecanismele oferite de limbă.
 Elementele oralității întâlnite în anumite tipuri de text publicistic determină atât aspecte
pragmastilistice, cât și sociale, politice, culturale, psihologice, etnice etc. Mai mulți autori au
investigat prezența oralității în textul publicistic, variatele aspecte, mărci ale acesteia, precum și
multiplele valori, funcții importante prin sensibilizare și intenționalitate.
Referindu-se la trăsăturile de bază ale limbajului jurnalistic, „accesibilitatea, actualitatea și
noutatea”, R. Zafiu observă că în presa românească din ultimii ani „se remarcă predilecția
ziariștilor pentru utilizarea mărcilor limbajului colocvial atât în titluri, cât și în textul articolelor”,
cu scopul de a capta interesul a cât mai mulți cititori. Totodată, „policromia și expresivitatea
materialelor publicate, o expresivitate uneori debordantă, reflectă și eliberarea de orice
constrângere, de cenzură, libertatea neîngrădită a cuvântului. (1, pag.38)
Descătușarea de limbajul de lemn a oferit jurnaliștilor noi posibilități. Nimic nu mai e
interzis. Gustul libertății se simte și în scris. Nu e doar o stare, e un mod de a fi, un mod de a crea.
Dumitru Irimia analizează mai critic mass-media, accentuând că lărgirea registrului
stilistic” care „înseamnă deschidere nu numai spre elementul popular, chiar în varianta familiară,
ci și spre elementul argotic, spre expresia vulgară, chiar spre termenul licențios”, „libertatea de
expresie s-a concretizat în suspendarea tuturor tabuurilor, dimensiunea estetica a actului lingvistic,
proprie .și comunicării curente, fiind abandonata în desfășurarea publica a actului de comunicare
lingvistică”. (1, pag. 38)

Maria Cvasnâi Catanescu precizează că „vocabularul colocvial sau cel periferic, deseori
depășind limita decenței, precum și interferența registrelor stilistice, exteriorizează atitudinea
emotivă, patetică a jurnalistului, transferată, de altfel, și asupra receptorului, căruia i se induce o
stare de spirit și o grila de lectura. Cercetătoarea vorbește și despre unele cuvinte noi, formate
recent în limba româna, după modelele productive în general sau cele la modă, obținute prin
mijloace tradiționale (derivare, compunere sau conversiune), care, notează autoarea, „consolidează
îndeosebi vocabularul argotic si familiar” (câteva exemple (n.n.): „Șpăgarii din primărie și-au
reluat activitatea”; „Cu „fițometrul” printre vedete”. (1, pag. 40).

„Comunicarea vorbită, susține Magda Manu, fiind empatică și participativă, conține

numeroase tipuri de mărci emoționale, caracteristice enunțurilor orale: interjecții, hipocoristice,
repetiții, enunțuri exclamative, interogative retorice etc.”
Particularități ale limbajului oral substandard:
 • Nu constituie sisteme lingvistice distincte, doar straturi funcțional-stilistice;

• Se caracterizează prin eterogenitate stilistică;

• Este afectiv, personalizat;

• Se bazează pe creativitate metaforică, este conotativ;

• Are funcție expresivă, fatică;

• Este intențional, persuasiv, subiectiv;

• Se manifestă în dialog și în monolog;

• Este spontan, nepregătit, dar și deliberat;

• Nu se supune în întregime normelor limbii literare contemporane.

În textul publicistic, inserția elementelor regionale este sporadică, reflectând nu atât aspecte
ce țin de arii lingvistice sau caracterizând personaje originare din anumite locuri istorice, pentru a
fi caracterizate, ca în operele artistice, bunăoară, cât, mai curând, atitudini subiective accentuate,
având funcție referențial-expresivă. De exemplu: ,,Mulți craci și mult noroc” – editorial Alin
Buzărin, despre meciul României cu Norvegia (https://baiamaresport.ro/multi-craci-si-mult-
noroc-editorial-alin-buzarin-in-100sport-ro-despre-meciul-romaniei-cu-norvegia/).
Un fenomen recent și care ia amploare este romgleza. Tinerii jurnaliști preiau multe cuvinte
din engleză. Fenomenul vlogului, care atrage sute de mii de vizualizări, reprezintă un amestec de
cuvinte din limba engleză și română. Oricum, aceștia au o dicție bună și un limbaj elevat, unii chiar
având scopul de a educa. În vlogurile de modă adese se folosesc următoarele cuvinte hibride:
blenduiesc, sharuiesc etc. Observăm preluare cuvântului din limba engleză, dar căruia i se adaugă
terminații românești.

Expertul în oratorie (public speaking) Mihaela Apetrei a explicat pentru Adevărul că

,,romgleza" este folosită în corporaţii pe partea de documentare sau în comunicarea cu ceilalţi
colegi.

,,Atunci când te exprimi sau citeşti în engleză într-un procent de 50% din întregul proces
de comunicare, este firesc să preiei şi în conversaţia curentă anumite cuvinte care fac parte din
terminologia de specialitate sau, pur şi simplu, exprimă mai precis şi mai rapid anumite nuanţe.
Totuşi, aceste „împrumuturi” trebuie realizate cu discernământ, iar limita ar trebui s-o reprezinte
denaturarea, ba chiar deteriorarea anumitor sensuri pe care cuvintele preluate le au deja în română",
a spus Apetrei. Ea a dat şi un exemplu de dialog pe care l-a întâlnit în lumea corporaţiilor:

- Crezi că face sens să forcastăm în continuare pe pipeline-ul deja existent, în care

customizăm produsele de end-user?

- Poate dacă sharuim şi cu headquarterul şi ne dau ok-ul pentru adresarea ultimelor

probleme de suportare a clienţilor.

- Pe ce anume te focusezi în analiză? Pe noile aplicaţii la poziţiile de top sau pe damage-ul

din exit? (https://adevarul.ro/educatie/scoala/conversatii-romgleza-vorbeste-multinationale-
afecteaza-limba-romana-1_54d22472448e03c0fd45e794/index.html).

Site-ul VICE România este dedicat tinerilor. Articolele conțin elemente argotice, cuvinte
în engleză, un mod de exprimare mai licențios și subiecte tabu, totuși cu respectarea normelor
gramaticale.

,,Asta numesc eu o abordare smart a managementului de spațiu”.

(https://www.vice.com/ro/article/epggbp/garsoniera-din-iasi-de-vanzare-cu-icoane)

Neologismele din domeniul tehnologic sunt adesea modificate, create din nou, cu mijloace
de compunere ale limbii române, fiind înzestrate și cu alte sensuri decât în varianta împrumutată
originară. Câteva exemple de acest tip: „a downloada (a bea, a mânca), a-si downloada sufletul (a
se descarca), a se upgrada (a se înnoi), a se reseta (a cădea, a leșina), a da eject (a goni, a respinge),
a-și formata mintea (a se gândi din nou) etc.” .(1, p. 112)

Vom insera un fragment dintr-un articol al lui Pleșu despre fenomenul romengleză:

,,E vina băieţilor şi fetelor „de firmă” de la noi, care nu ştiu bine nici româneşte, nici
englezeşte, dar găsesc că e mai eficient, mai „branşat”, mai „globalist” să se exprime pestriţ,
hibrid, înlocuind „limba de lemn” (pe care n-au apucat-o), cu o limbă de tinichea, care, din
punctul meu de vedere, sună a gol… Iată cîteva exemple. Nu se mai spune, cum se spunea „pe
vremuri”, că ceva are sau n-are sens. Se spune „face” sau „nu face sens”. De ce? Pentru că ştim
niţică engleză. Nu se mai spune „conţinut”, ci „content”. Nu „provocare”, ci „challenge”. Nu „a
actualiza”, ci „a apdata”. Nu „a şterge”, ci „a deleta, nu „hotărît”, ci „determinat”. O situaţie
complexă trebuie „menegeruită”, „diluită”, astfel încît să „impacteze” pozitiv „colectivul”. Să fii
stimulat de ceva e vetust. Trebuie să fii „insentivat”. „Obligatoriu” sună strămoşesc. Se va spune
„mandatory”. „Anexă” e termenul „cronicăresc” pentru modernul „ataşament”. Totul trebuie să
fie „customizat”, ceea ce înseamnă că totul trebuie să fie personalizat, adaptat la datele specifice
ale fiecăruia. Dincolo de aceste „fiţe” lexicale, inutile de vreme ce există cuvinte româneşti
consacrate şi lămuritoare pentru oricare dintre variantele lor pocit anglo-saxone, există, e drept,
şi cîteva fineţuri ideologice.( adev.ro/pbdt83).

Mioara Avram relevă contexte în care apar expresii frazeologice cu sensuri figurate,
utilizate în publicistica românească: „Ca și anglicismele lexicale, aspecte interesante deopotrivă
sub raport stilistic oferă sensuri figurate cu care se folosesc unele anglicisme
frazeologice…(…referitoare la poetul king-size Adrian Păunescu” [ROM.LIT.XXIX, 1996, nr.
47, 2/2, p. 27]”. Să urmărim câteva texte în care apar astfel de unități frazeologice, cu diverse
intenții stilistico-pragmatice: Pe partea cealaltă erau nişte WC-uri", zice, iar eu mă zgâiesc la
imaginea tremurândă şi ea, sub emoţia breaking news-ului. (Florin Negruțiu, WC-ul de aur. Și
niște clanțe, gandul.info, 25.07.12); Dovezi noi că Victor Ponta şi Crin Antonescu vor să
reinventeze "stupid people" (titlu, Laurențiu Mihu, romanialibera.ro, 26.07.12); Se bat doi
derbedei într-un bar de mahala şi imediat nişte filozofi la kilogram trec de la scuipaţii şi pumnii
unor găşti de golani la a generaliza că suntem o genă în descompunere, că suntem un popor de
second hand şi tot felul de aberaţii. (Florin Condurățeanu, „Doamne, ocrotește-i pe români”,
jurnalul.ro, 17.01.13). (1, p. 120)

Unul dintre limbajele cu numeroase cercetări pentru coloritul său exotic și atractiv este
limbajul argotic, cu dubla sa accepție: pe de o parte, limbaj incifrat al pușcăriașilor, al
delincvenților, pe de altă parte, mod de exprimare propriu adolescenților, tinerilor, care s-au
delimitat dintotdeauna de restul vorbitorilor prin creații inedite, originale de limbaj. Argoul are
funcția de a ironiza, de a scoate în evidență degradarea din politică și societatea.

Replica lui Ponta, în care folosește ,,fă” a devenit celebră. Chiar fiind folosită ca titlu:
,,Fă, Doina" se întoarce împotriva lui Dragnea! Fostul ministru rupe rândurile PSD: E mult prea
mult!” (https://www.b1.ro/stiri/politica/fa-doina-se-intoarce-impotriva-lui-dragnea-fostul-
ministru-rupe-randurile-psd-e-mult-prea-mult-video-189253.html)
 Specificul lexicului familiar-vulgar consta în faptul ca elementele acestuia se regăsesc în
aproape toate categoriile limbajului popular-familiar, fiind determinat de statutul social al
vorbitorilor, precum .i de contextele în care sunt utilizate. Cercetătorii observa o invazie a
elementelor lexicale indecente pe paginile vehiculului virtual – internetul – atât în paginile unor
ziare și reviste consacrate, în conținutul sau chiar în titlul textelor jurnalistice. (1, pag. 114)

Vocabularul licențios se regăsește în mai multe categorii de elemente lexicale populare,

desemnând diverse acțiuni, stări, însușiri, trăsături, obiecte, precum: denumiri ale unor activități,
acțiuni reprobabile, supărătoare, jenante; termeni depreciativi și injurioși (1, pag. 114).
Un timp îndelungat, circula o anumită înjurătură românească pe site-urile de socializare și
prin presă, cu referire la un anumit partid.
Mircea Cărtărescu, într-un articol de pe adevărul, și-a exprimat opinia vizavi de acest subiect: Dacă
veniţi cu «m..e PSD», pe mine să nu contaţi. După mine, abia asta e cea mai bună dovadă că PSD,
urmaşul PCR, ne-a învins, ne-a adus la numitorul lor de degradare, ne-a mancurtizat“, a notat pe
Facebook Mircea Cărtărescu. Scriitorul şi-a exprimat rezervele în privinţa acestei formule de
protest după scandalul plăcuţelor de înmatriculare anti-PSD. ( adev.ro/pcq5w8)
Cercetătorii filologi observă tendințe de colocvializare, de impregnare a comunicarii cu
elemente ale oralității:

1) tendința de sporire a dialogismului;

2) tendința de utilizare masiva a limbajului colocvial-familiar în comunicare;

3) tendința spre o comunicare expresivă ;

4) tendința de vulgarizare .și trivializare a limbii”. (1, p. 128)

Daniela Roventa-Frumusani enumera un şir de tendințe actuale, care ar fi marcate de

orientări şi atitudini postmoderne: „…personalizarea afectivă (human interest), cordializarea
comunicarii – altfel spus, favorizarea comunicării, a relației, a funcției fatice, şi nu a informării, a
transferului referențial –”, .şi care sunt, în egala măsură, remarca autoarea, „mărci caracteristice
ale culturii feminine şi ale condiției postmoderne”. Noile mecanisme de funcționare a procesului
mediatic, deși sunt considerate înca democratice, în definitiv, se pliază unei singure funcții: cea de
manipulare a receptorului cititor, telespectator sau auditor. (1, 135)
 Textele publicistice de opinie, analitice sau de interpretare sunt o categorie speciala, în care
reflexe verbale jurnalistice se întrepătrund cu cele de tip artistic sau de alt gen, funcția primordială
fiind cea persuasiva, însă combinată cu funcția reverențială, estetică, expresivă, intențională,
manipulativă. (1, pag. 142).

O serie de alte texte ale variantei interpretative a stilului publicistic o constituie speciile
genului umoristico-satiric, precum foiletonul, parodia, pamfletul, satira etc., texte care nu
analizeaza, nu argumenteaza comportamente, evenimente, fapte reprobabile, de regula, din
domeniul politic, ci ridiculizează, satirizează sau înfiereaza clasa politica în general sau
reprezentan.i ai acesteia. În astfel de texte este utilizat un limbaj expresiv, afectiv, impregnat de
elemente ale oralității substandard, care exprima cel mai bine atitudini .și reproșuri auctoriale. (1,p.
146)

Blogul reinventează democrația, asigurându-.și, prin forma de incluziune integrală a

spațiului virtual, libertatea de exprimare nelimitata, posibilitatea varierii creative prin accesul la
retușare, la revenire asupra textului, dar și a menținerii feed-back-ului cu cititorul. Totodată, stilul
de redactare a textului unui blog este conform cu stilul personal, subiectiv al fiecărui autor, fiind,
de regula, informal.(1, p.147)

Pamfletul publicistic
După cum relatam mai sus, printre speciile genului publicistic de opinie se numără și
pamfletul, care, mai ales acum, a căpătat o răspândire largă în publicistica românească, cu
precădere în presa scrisă, deși inițial era cunoscut drept o specie literară cu caracter satiric.
O altă definiție întâlnim la Eugen Lovinescu, el însuși un polemist redutabil, care a făcut o
disociere între spiritul polemic și spiritul pamfletar în raport cu spiritul critic. „Spiritul polemic
este expresia spiritului critic sau, mai bine, una din expresii și cea mai obișnuită. Critica este
expresia unui act intelectual și formulează o judecată de valoare sprijinită pe pilonii argumentării
logice; pamfletul este expresia unei stări afective în nicio legătură cu logica și chiar cu adevărul“.
În postura de specie publicistică, pamfletul presupune o satiră vehementă, necruțătoare la
adresa anumitor lucruri, evenimente strâmbe din societate; înfierarea unor persoane publice, a
acțiunilor acestora, în primul rând. Există mai multe specii publicistice al căror conținut este
impregnat de satiră, cu nuanțele sale specifice: sarcasm, zeflemea, ironie etc., cum ar fi: foiletonul,
tableta, editorialul, articolul de analiză, de comentariu etc. Totuși termenul de pamflet poate fi
delimitat de ceilalți prin conținutul său exclusiv satiric, cu accente pronunțate de persiflare și cu
unele elemente umoristice, mai curând, grotești, având obiective clare de combatere a ilegalităților,
a amoralității, condamnând într-un mod impetuos, dar și agresiv viciile umane, injustiția socială și
politică sau nonvaloarea. (1, p. 151)
Trăsături specifice ale jurnalismului românesc sunt excesul de oralitate, alunecând în
manierism stilistic sau în laxism al exprimării, uneori în vulgaritate, folosind un limbaj „cotăresc“
sau „miștocăresc“ si în paginile serioase de informație sau analiză politică. (Rodica Zafiu).

Jurnalismul a devenit o afacere. Orice canal de transmitere a informației are nevoie de

resurse financiare pentru a-și putea continua activitatea. Din acest motiv, oamenii din presă
folosesc mijloacele pe care le au la îndemână pentru a atrage câți mai mulți cititori. Oralitatea a
devenit o metodă eficientă de a exprima idei, opinii, dar și de a critica societatea, politicienii etc.
Argoul internetului e folosit tot mai frecvent în articolele din mass-media, chiar și de redacții
prestigioase. Scopul mass-mediei e de a comunica cu publicul său.