Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
OMIESI1 Nopti PDF
OMIESI1 Nopti PDF
j /
r'K
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
24
Când regele Şahriar văzu acea stare de lucruri, judecata i se irosi din cap: şi
îi zise fratelui său Şahzaman:
— Haidem să vedem starea sorţii noastre pe drumul lui Allah, căci noi nu mai
putem avea nimic, nici în clin nici în mânecă, cu împărăţia, şi asta până când vom
putea găsi pe vreunul care să fi avut parte de o întâmplare asemănătoare cu aceasta
a noastră; iar de nu, moartea să fie pentru noi, într-adevăr, mai de ales faţă de aşa
viaţă!
La asta, fratele său îi răspunse încuviinţând. Apoi, amândoi ieşiră din palat pe
o uşă tainică. Şi nu conteniră din drum zi şi noapte până când ajunseră în cele din
urmă la un copac, în mijlocul unei pajişti singuratice, aproape de marea sărată. în
acea pajişte, clipocea un ochi de apă dulce: ei băură din acest ochi de apă şi se
puseră la odihnă.
Abia se scurse un ceas din zi, când marea începu să se învolbureze, şi deodată
ieşi din adâncul ei o coloană de fum negru care urcă spre cer şi se îndreptă spre
pajiştea aceea. în faţa acestei privelişti, ei fură cuprinşi de spaimă şi urcară până
chiar în vârful copacului, care era. înalt, şi se puseră să pândească ce putea oare să
fie asta. Ci, iată că această coloană se preschimbă într-un genni* înalt de statură,
voinic şi spătos, şi care ducea pe capul lui o ladă. El puse piciorul pe pământ şi
veni spre copacul în care se aflau şi stătu sub el. Ridică apoi capacul lăzii şi scoase
din aceasta o raclă mare de cristal pe care o deschise, şi îndată se ivi ţâşnind o
fecioară fermecătoare, sclipitoare de frumuseţe, luminoasă aidoma soarelui când
surâde. Şi neîndoielnic că tocmai despre ea a grăit poetul:
„Flacără în beznă, ea se iveşte, si este ziuă! Ea se iveşte si de lumina ei se lumi-
nează zorile.
Sori împrăştie raze din lumina ei si lunile, din surâsul ochilor ei!
Fie ca vălurile tainei sale să se destrame, si numaidecât făpturile la picioarele ei
se vor închina fermecate.
Şi dinaintea fulgerelor blânde ale ochilor ei, rouă lacrimilor aprinse umezeşte
colţurile oricărei pleoape!"
După ce genni-ul o privi îndelung pe frumoasa fecioară, îi zise:
— O, crăiasa mătăsurilor! o, tu, pe care te-am răpit chiar în ziua nunţii tale!
tare aş dori să dorm oleacă într-un loc ferit unde nu pot să te vadă ochii fiilor lui
Adam. Şi după ce mă voi fi odihnit aşa după călătoria pe mare şi pe meleagurile
pământului, atunci voi face cu tine fapta cea de toată ziua!
Ea îi zise cu vocea ei cântec de pasăre:
— Dormi, o, părinte al genni-lor şi coroana lor! Şi facă-se ca aceasta să-ţi fie
spre întărire şi desfătare!
Şi genni-ul, rezemându-şi capul pe genunchii fecioarei, adormi pe dată. Şi iată
în ce-1 priveşte.
Atunci fata îşi înălţă capul spre vârful copacului şi îi văzu pe cei doi regi ascunşi
în copac. Numaidecât ridică ea capul genni-ului de pe genunchii ei, îl culcă pe
pământ şi stând în picioare sub copac le grăi prin semne:
* Genni: de aici cuvântul geniu.
.'5
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
— Coborâji-vă şi să n-aveţi frică de acest efrit'.
Ei îi răspunseră prin semne:
— Ah! pe Allah asupra ta! scuteşte-ne de această primejdioasă încercare!
Ea le zise:
— Pe Allah asupra voastră amândorura, coborâţi cât mai repede, că de nu, îi
voi da de veste efritului şi vă va ucide cu cea mai cruntă moarte!
Atunci ei se înfricoşară şi coborâră lângă ea; şi ea se sculă să-i întâmpine şi
Ic zise de îndată:
— Haideji! Străpungeţi-mă cu lancea, cu o străpungere năprasnică şi tare! Că
de nu, îi voi da de ştire efritului!
Spaima îl făcu pe Şahriar să-i zică lui Şahzaman:
— O, frate al meu, fă tu întâiul cu ea ceea ce ea ne porunceşte!
El îi răspunse:
— Ah! eu nu voi face nimic din aceasta înainte ca tu să îmi dai pildă, ca frate
""■ii mare!
Şi amândoi începură să se poftească unul pe celălalt la adolescentă, făcându-şi
din ochi semne de împreunare. Atunci ea le zise:
— De ce vă văd trăgându-vă aşa cu ochii? Dacă nu vă apropiaţi numaidecât
|i nu mi-o faceţi tare, uscat şi în răstimp îndelungat, îl vestesc de îndată pe efrit!
Atunci, din pricina fricii lor de genni, ei făcură amândoi cu ea, ceea ce ea Ie
poruncise.
După ce se supuseră şi se goliră bine şi isprăviră treaba precum le poruncise,
ei le zise:
— Cât sânteţi voi de iscusiţi!
Apoi ea scoase din buzunar un săculeţ şi trase din el un şirag alcătuit din cinci
tute şaptezeci de inele cu peceţi, şi le zise:
— Ştiţi voi ce-i asta?
Ei îi ziseră:
— Nu ştim.
Atunci ea le zise:
— Stăpânii acestor inele cu peceţi s-au împreunat cu toţii cu mine pe coarnele
nesimţitoare ale acestui efrit. Aşadar şi voi, amândoi fraţii, daţi-mi-le pe ale voastre.
Atunci ei îi dădură, scoţându-le din degetele de la mâinile lor, cele două inele
cu peceţi. Şi ea le zise:
— Să ştiţi că acest efrit m-a răpit în noaptea nunţii mele, m-a pus într-astă
raclă de cristal şi, aşezând racla în ladă, a ţintuit pe ladă şapte lacăte, şi m-a aşezat
upoi în fundul mării muginde, care se izbeşte şi se învolbureazâ din valuri. Dar el
nici pomeneală să ştie că atunci când o femeie dintre noi doreşte ceva, nimic nu ar
li în stare să o stăvilească. Şi poetul zise de altminteri:
„Prietene! nu te încrede câtuşi de puţin la femei şi surâde la făgăduielile lor! Căci
ioanele lor bune sau rele atârnă de capriciul vulvei lor!
Ele tsi risipesc dragostea lor mincinoasă, tn vreme ce perfidia le năpădeşte şi
formează canura vesmintelor lor.
* Efrit: viclean. Sinonim cu genni.
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
26
Adu-p aminte cu smerenie de cuvintele lui Yussuf. Şi nu uita tn veci că Eblis l-a
gonit pe Adam din pricina Femeii
De asemenea conteneşte cu dojana, prietene. La nimica nu slujeşte asta! căci
mâine la acela pe care tu ti dojeneşti, dragostei simple ti va urma patima nebună.
Şi nu zice niciodată: *Dacă sunt îndrăgostit, voi ocoli nebuniile tndrăgostqilor».
Căci «Ar fi o minune fără de pereche, într-adevăr, să veri un om răzbind teafăr din
vrăjile femeilor»".
La aceste cuvinte, cei doi fraţi se minunară, la hotarul uimirii, şi îşi ziseră unul
celuilalt:
— Dacă acesta-i un efrit, şi dacă, în ciuda marii lui puteri, i s-au întâmplat
lucruri mult mai nebănuite decât nouă, asta-i o întâmplare ce trebuie să ne aline
durerea.
Şi atunci, ei o părăsiră chiar în clipa aceea pe adolescentă, după salutările şi
cuvintele de datină, alinaţi în suflet, înseninaţi şi îmbogăţiţi cu noian de hotărâri şi
se întoarseră fiecare spre oraşul său.
Când regele Şahriar intră în palatul său, porunci să i se taie gâtul soţiei lui, şi
tot aşa să li se taie gâtul sclavelor şi sclavilor. Appi îi porunci vizirului său să îi
aducă în flecare noapte o fată fecioară. Şi aşa, în flecare noapte, el lua o fecioară
şi îi răpea fecioria. Iar la capătul nopţii, o ucidea. Şi nu conteni să facă tot aşa trei
ani în şir. Iar supuşii se zbătură în strigăte de durere şi în învălmăşeala groazei, şi
îşi părăsiră vetrele cu fetele ce le mai rămăseseră. Şi nu rămase in oraş nici o fată
în stare să îi slujească navalei călăreţului.
într-acestea, regele îi dete poruncă vizirului să i se aducă o nouă fecioară ca
de obicei. Şi vizirul ieşi de la el şi căută, dar nu găsi nici o fată; şi plin de întristare
şi mâhnire mare, se întoarse către lăcaşul său, cu sufletul răscolit de spaimă din
pricina regelui.
Ci, acel vizir avea şi el două fete, pline de frumuseţe, de farmece şi de strălucire,
desăvârşite şi nespus de dulci. Numele celei mari era Şahrazada*, iar numele celei
mici Doniazada". Cea mare, Şahrazada, citise cărţile, cronicile, legendele regilor
din vechime şi poveştile noroadelor apuse. Se mai zice că ea avea o mie de cărţi cu
poveşti în legătură cu persoanele din vechime şi cu regii din vechime şi cu poeţii.
Şi era tare iscusită in măiestria de a povesti şi nespus de plăcută la ascultare.
La vederea tatălui său, ea zise:
— De ce te văd aşa de schimbat, ducând povara grea a durerilor şi a mâhni-
rilor? Căci află, o, tată, că poetul zice:
„O, tu care te zbuciumi, afănează-te! Nimic nu [ine pe veci, orice bucurie se
spulberă şi orice mâhnire se uită".
Când vizirul auzi aceste cuvinte, îi povesti fiicei sale tot ce i se întâmplase cu
regele, de la început până la sfârşit. Atunci Şahrazada îi zise:
* Şahrazada: Fiica Cetăţii.
'* Doniazada: Fiica Lumii.
27 O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
— Pe Allah! o, tată, mărită-mă cu acest rege, căci, sau voi trăi, sau voi fi
■ IM umpărarea pentru fiicele mussleminilor* şi pricina mântuirii lor din mâinile
irgelui!
Atunci el îi zise:
— Păzească-te Allah! nu te va lăsa niciodată pradă astfel primejdiei!
Ea îi zise:
— Trebuie neapărat de făcut acest lucru!
Atunci el îi zise:
— Păzeşte-te să nu ţi se întâmple ce i s-a întâmplat măgarului şi boului cu
•lipanul {arinii!
Ea întrebă:
— Ce a pă|it măgarul şi boul cu stăpânul (arinii?
Şi vizirul îi zise fiicei sale, Şahrazada:
Povestea măgarului şi a boului
şi a stăpânului ţarinii
Află, o, fata mea, că era odată un negustor, stăpân de mari avuţii şi de turme
• !■■ vile, însurat şi tată de copii. Allah Prea înaltul i-a hărăzit de asemenea să cu-
.....iscă graiurile dobitoacelor şi ale păsărilor. Ci, locul de şedere al acelui negustor
tm mir-o (ară roditoare pe marginea unui fluviu. Şi în lăcaşul negustorului se aflau
ţi un măgar şi un bou.
tntr-o zi, boul ajunse la locul rânduit pentru măgar şi află locul acela măturat
|l itropit bine; în iesle se aflau orz bine ales prin ciur şi fân bine ales; iar măgarul
•• desfăta culcat la odihnă. Şi se mai dumiri că dacă stăpânul îl mai încăleca vreo-
• i.iiit, aceasta o făcea numai pentru un drum scurt, care îl zorea din întâmplare, şi
M|«, măgarul se întorcea repede înapoi la odihnă. Dar în ziua aceea, negustorul îl
■m/1 pe bou zicându-i măgarului:
— Poftă bună! şi să—{i fie de sănătate şi de folos şi să—ţi cadă bine la mistuit,
l'.u Mint ostenit, iar tu odihnit, tu mănânci orz bine dres şi te slujesc alţii! Şi dacă
nurori printre picături, stăpânul te încalecă, el se întoarce cu tine degrabă înapoi!
(It despre mine, eu nu slujesc decât la arat şi la învârtitul morii!
Atunci măgarul îi zise:
— O, părinte plin de virtute şi îndelung răbdător, în loc să te văicăreşti, fă ce
«ni lâ-ţi zic, căci ţi-o spun din prietenie, doar pentru faţa lui Allah.
Când vei ieşi la câmp şi te vor înjuga, aruncă-te la pământ şi nu te mai scula
de jos, chiar de te vor bate; iar după ce te vei fi sculat, grăbeşte-te de te culcă din
nou, pentru a doua oară. Iar dacă atunci te vor mâna înapoi la grajd şi îţi vor aduce
bob, nici nu pune gura, ca şi cum ai fi bolnav. Şi aşa, fă tot ce poţi de te abţine să
nu mănânci şi nici să nu bei o zi, ori două ori trei. Şi într-acest fel, te vei odihni
tlupă atâta osteneală şi trudă!
Şi negustorul era ascuns acolo şi le auzi vorbele lor.
Când rândaşul veni la bou sâ îi dea nutreţ, el văzu că de-abia se atinge de acesta;
|l când dimineaţa îl luă la arat, îl află bolnav. Atunci negustorul îi zise rândaşului:
Mussleminilor: musulmanilor.
^^f^MBflW*9
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
28
■^
l
Aici încep cele
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
POVESTEA NEGUSTORULUI CU EFRITUL
Şahrazada zise:
Mi s-a povestit, o, mărite rege, că trăia odată un negustor din-
irc negustori, stăpân peste numeroase avuţii şi treburi negustoreşti
III toate ţările.
într-o zi dintre zile, el încalecă pe cal şi porni la drum spre
câteva oaze unde ii chemau treburile. Şi cum arşiţa se întinsese
i ■<MC măsură, el se aşeză sub un copac şi, vârându-şi mâna în trais-
ta cu merinde, scoase de acolo o bucată de pâine şi mai luă şi
cfttcva curmale. După ce sfârşi de mâncat curmalele, ei le strânse
nAmburii în mână şi îi azvârli cu putere până departe. Şi iată că
deodată se ivi dinaintea lui un efrit, mare de statură, care, învârtind
o tabie pe deasupra capului, se apropie de negustor şi strigă:
— Scoală-te ca să te ucid, cum mi-ai ucis şi tu copilul!
Şi negustorul, la hotarul uluirii şi al spaimei, îi zise:
— Cum, ţi-am putut ucide eu copilul?
El îi zise:
— Atunci când ai azvârlit sâmburii după ce ai mâncat curma-
lele, sâmburii îl izbiră pe fiul meu în piept; căci tocmai treceam
prin văzduh, eu ducându-1, iar el fiind dus. Atunci s-a isprăvit cu
ci şi muri chiar în ceasul acela, ceasul lui!
Şi negustorul înţelese că nu mai era pentru el nici o scăpare
fi nici un ajutor şi întinzându-şi amândouă palmele către efrit, ii
zise:
— Află, o, măreţule efrit, că sunt un credincios, şi n-aş fi în
ilare pentru nimic în lume să te mint. Ci am multe avuţii, şi mai
-■*.
<?*r
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
34
I
<*•
.
POVESTEA PESCARULUI CU EFRITUL
Mi s-a povestit, o, mărite rege, că trăia odată un pescar, om
foarte înaintat în vârstă, însurat, tată a trei copii, şi foarte sărac
după starea lui.
Şi avea el obiceiul să arunce năvodul de patru ori pe zi, şi cu
nimic mai mult. Ci, într-o zi dintre zile, la ceasul amiezii, merse pe
ţărmul mării, îşi puse jos coşul, aruncă năvodul şi aşteptă răbdător
până când năvodul se aşeză in fundul apei. Atunci strânse firele şi
simţi năvodul greu tare, şi nu izbuti să îl tragă spre el. Atunci trase
capătul spre ţărm şi îl legă de un stâlp bătut în pământ Apoi se
dezbrăcă, se afundă în apă în jurul năvodului, şi nu conteni să se
opintească până când îl văzu tras afară. El se bucură, se îmbrăcă
din nou şi, apropiindu-se de năvod, găsi într-însul un măgar mort.
La vederea acestuia, fu cuprins de mâhnire şi zise:
— Nu-i altă putere şi tărie decât întru Allah Prea înaltul,
Atotputernicul! Apoi zise: însă, într-adevăr, acest dar din partea
lui Allah este uluitor!
Şi rosti aceste versuri:
„O, cufundătorule! te rostogoleşti în genunele nopţii §i ale pier-
zaniei, orbeşte! Haide, conteneşte din cumplita caznă, căci Soarta nu
îndrăgeşte mişcarea!"
Apoi trase năvodul, îl stoarse de apă; şi dupăce îl stoarse bine,
îşi întinse năvodul. Apoi coborî în apă şi zise: „în numele lui Al-
lah!" şi aruncă din nou năvodul în apă, şi aşteptă ca năvodul să
dea de fundul apei; încercă atunci să îl scoată, dar îşi dete seama
că năvodul era tare greu şi părea mai tare prins de fund ca întâia
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
dat A. Şi crezu din nou că era ceva peşte mare. El legă atunci năvo-
dul de ţărm, se dezbrăcă, se cufundă în apă şi nu se lăsă până când
nu II trase la mal; şi ducându-1 pe ţărm, găsi intr-însul un chiup
uriaş plin de mâl şi de nisip. La vederea acestuia, el se jelui şi rosti
tA leva versuri:
„O, schimbări ale sorţii, ajunge! înduraţi-vă de făpturile ome-
neşti!
Ce întristare! Pe pământ, nici o răsplată nu-ipe măsura vredni-
titl şi nici potrivită faptei
De atâtea ori ies din casă, ca, neştiutorul de mine, să caut No-
tncull Şi aflu de la alţii că Norocul a murit de mult.
O, pătimire! oare, Soartă îndurătoare, să fie într-aievea că ai
turghiunit înţelepţii la umbră ca să laşi proştii să cârmuiască lumea ?"
Apoi aruncă chiupul departe de el, stoarse năvodul, îl curaţi,
• i II iertare lui Allah pentru mişcarea lui de răzvrătire şi se în-
inurse spre mare pentru a treia oară; aruncă năvodul, aşteptă ca
itftvodul să atingă fundul apei şi, scoţându-1, găsi într-insul oale
«parte şi cioburi de sticlă. La vederea acestora, rosti încă un vers
(Hntr-un poet:
„O, poetule! vântul nenorocirii niciodată nu va sufla înspre tine!
i hire nu îţi dai seama, neştiutorule, că nici condeiul tău de trestie,
nici şirele armonioase ale scrisului nu te vor înavuţi niciodată?"
Şi ridicându-şi faţa spre cer, el strigă:
— Allah! Tu ştii! eu nu arunc năvodul decât de patru ori. Şi
iată că l-am aruncat de trei ori!
După aceasta, chemă într-ajutor încă o dată numele lui Allah, şi
«zvârli năvodul în mare, şi aşteptă să se aşeze pe fund. Şi de astă dată,
tu toate sforţările lui, nu izbuti nici într-un chip să tragă năvodul,
i urc se agăţa şi mai tare de pietrele din rundul apei. Atunci el strigă:
— Nu este tărie şi putere decât numai întru Allah!
Apoi se dezbrăcă, se cufundă de jur-împrejurul năvodului §i
.' apucă să îl mânuiască, până ce îl desprinse şi îl târî la ţărm. II
ilt-schise şi găsi într-însul, de astă dată, un vas mare de aramă gal-
iH-nă, plin şi neatins; gura era pecetluită cu plumb purtând urma
preoţii domnului nostru Soleiman*, fiul lui Daud. La vederea aces-
• Solomon, fiul lui David. Arabii îl socotesc ca stăpânujt genni-lor binefăcători
lAufăcători.
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
teia, pescarul se bucură tare şi îşi zise: „Iată un lucru pe care îl voi
vinde in sukul* căldărarilor, căci asta face pe puţin zece dinari de
aur!" încercă apoi să-l lege şi să-1 ia la spinare, dar ii găsi prea
greu şi îşi zise: „Trebuie neapărat să-1 deschid şi să văd ce se află
într-însul, apoi îl voi deşerta în sacul meu; şi apoi voi vinde vasul
în sukul căldărarilor". Apoi luă cuţitul şi se apucă să-1 învârtească
până când ii descetlui plumbul; întoarse apoi vasul cu gura în jos
şi îl scutură ca să îl deşerte pe jos. Dar nimic nu ieşi din vas decât
un fum care se urcă în albastrul cerului şi se aşternu pe faţa
pământului. Şi pescarul se minună tare. Apoi fumul ieşi de tot
afară, se îndesă şi se preschimbă intr-un efrit al cărui cap atingea
norii iar picioarele i se târau în pulbere.
Capul acelui efrit era ca o cupolă, mâinile ca nişte furci, pi-
cioarele ca nişte catarge, gura ca o peşteră, dinţii ca nişte pietre,
nasul ca un ulcior, ochii ca două torţe; părul ii era încâlcit şi plin
de praf. La vederea acestui efrit, pescarul se înspăimântă, muşchii
îi tremurară, dinţii i se încleştară cu putere, scuipatul îi secă in
gură, iar ochii lui fură orbiţi de lumină.
Când efritul îl văzu pe pescar, strigă:
— Nu este nici un Dumnezeu decât numai Allah şi Soleiman
este profetul lui Allah! Şi grăind către pescar, el îi zise: Iar tu, o,
mărite Soleiman, profetul lui Allah, nu mă ucide, căci niciodată
nu iţi voi ieşi din voia ta şi nu mă voi răzvrăti împotriva poruncilor
tale!
Atunci pescarul ii zise:
— O, uriaşule răzvrătii şi cutezător, îndrăzneşti să spui că So-
leiman este prorocul lui Allah! De altminteri, Soleiman a murit
de două mii opt sute de ani, şi suntem la plinirea vremurilor! Ce-i
şi cu povestea asta? Şi ce îţi veni să îndrugi? Şi din ce pricină te-ai
vârât în vasul acesta?
La aceste cuvinte, genni-ul îi zise pescarului:
— Alt Dumnezeu nu este decât numai Allah! Lasă-mă să îţi
împărtăşesc o veste bună, o, pescarule!
Pescarul ii zise:
— Şi ce vrei să îmi vesteşti?
El îi răspunse:
— Moartea ta! Şi chiar în ceasul acesta, şi în cel mai groaznic
chip!
Pescarul răspunse:
— Pentru această veste te faci vrednic ca, o, locţiitorule al
* Suk: piaţă.
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
iuţilor, cerul să te lipsească de ocrotirea lui! Şi fie ca aceasta să
li îndepărteze de noi! Şi de ce, oare, îmi vrei pieirea mea? Şi ce
im l,1cut, oare, ca să fiu vrednic de osândit la moarte? Te-am slo-
i'ti/ii din amforă, te-am izbăvit din acea îndelungată şedere în ma-
ic-am adus înapoi pe pământ!
Alunei efritul zise:
— Cumpăneşte şi alege felul morţii care ţi-ar fi mai pe voie
ţi felul cum ţi-ar plăcea mai bine să fii ucis!
Pescarul zise:
- Care-i fărădelegea mea pentru ca să fiu vrednic de o ase-
ni. ni-a pedeapsă?
Kfritul zise:
— Ascultă-mi povestea mea, o, pescarule.
Pescarul zise:
— Vorbeşte! şi scurtează-ţi cuvântarea, căci, de nerăbdare, su-
netul meu e gata să îmi iasă din piciorul meu!
UI ritul zise:
— Află că sunt un genni răzvrătit! M-am răsculat împotriva
Iul Solciman, fiul lui Daud. Numele meu este Sakhr El Djinn! Şi
Moli-iman îl zori spre mine pe vizirul său Asef, fiul lui Barkhia,
»«ie m-a dus cu toată împotrivirea mea şi m-a dat intre mâinile
Iul ' .tMciman. Şi nasul meu în clipa aceea se făcu tare umil. La
vederea mea, Soleiman făcu legământ lui Allah, şi îmi porunci să
îmbrăţişez religia lui şi să mă supun lui. Dar eu mă împotrivii.
Atunci el ceru să i se aducă această amforă şi mă încuie într-insa.
\|»M o cetlui cu plumb şi o pecetlui cu numele Prea înaltului.
Apoi dădu porunca genni-lor credincioşi, care mă luară pe umeri
ţi mă lepădară în mijlocul mării. Petrecui o sută de ani in fundul
tipci şi îmi ziceam în inima mea: „Pe veci îl voi îmbogăţi pe acela
• mo. mă va mântui!" Dar cei o sută de ani trecură şi nimeni nu mă
t/bâvi. Când intrai în a doua numărătură de o sută de ani, îmi zisei:
„Voi descoperi şi voi da comorile pământului celui care mă va
mântui!" Dar nimeni nu mă izbăvi. Şi se scurseră patru sute de ani
|l lini zisei: „îl voi învrednici cu trei lucruri la alegerea lui pe acela
■ .11 c mă va mântui!" Dar nimeni nu mă izbăvi! Atunci mă cuprinse
it groaznică mânie şi îmi zisei în sufletul meu: „De acum îl voi
ucide pe acela care mă va mântui, dar îi voi îngădui alegerea morţii
lut!" Atunci ai venit, pescarule, şi m-ai izbăvit. Şi iţi voi îngădui
*A Iţi alegi felul morţii tale!
• La aceste cuvinte ale efritului, pescarul zise:
— O, Allah! ce minune mare! A trebuit ca să fiu tocmai eu
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
48
acela care să-1 izbăvesc! O, efritule-, ai îndurare faţă de mine şi
Allah se va indura de tine! Dar dacă mă vei pierde, Allah va ridica
asupra ta un altul care să te piardă şi pe tine.
Atunci efritul zise:
— Dar dacă vreau să te ucid, e tocmai fiindcă tu m-ai mântuit!
Şi pescarul zise:
— O, şeicule al efriţilor, prin urmare aşa vrei să-mj întorci
binele prin rău! Aşadar, proverbul nu minte câtuşi de puţin!
Şi pescarul rosti versuri despre aceasta:
„Vrei să guşti din amărăciunea lucrurilor? - fii bun şi săritor.
Da, îţi jur pe viaţa mea! mişeii nu cunosc nici un fel de recu-
noştinţă.
Dacă vrei, încearcă! Şi soarta ta va fi aceea a bietei Magir, mama
MAmer!"
însă efritul îi zise:
— Ajunge cu atâta vorbărie! Să ştii că am neapărată nevoie
de moartea ta!
Atunci pescarul îşi zise în sinea lui: „Eu nu sunt decât un om,
şi el este un genni, dar Allah mi-a dat o judecată tare aşezată; şi
aşa, voi potrivi o capcană ca să îl pierd, un şiretlic din iscusinţa
mea. Şi voi vedea atunci, dacă el, la rândul lui, va putea potrivi
ceva cu răutatea şi viclenia lui." Atunci el îi zise efritului:
— Şi, într-adevăr, mi-ai hărăzit moartea?
Efritul ii răspunse:
— Nu te mai indoi de asta câtuşi de puţin.
Atunci el zise:
— Pe numele Celui Prea înalt, care este săpat în pecetea lui
Soleiman, eu te rog fierbinte să imi răspunzi cu adevărat la între-
barea mea!
Când efritul auzi numele Celui Prea înalt, fu tare înduioşat şi
tare zguduit, şi ii răspunse:
— Mă poţi întreba şi îţi voi spune adevărul.
Atunci pescarul zise:
— Cum ai putut încăpea întreg în acest vas, care de-abia îţi
poate cuprinde piciorul sau mâna?
Efritul zise:
— Oare, nu cumva te îndoieşti de asta?
Pescarul răspunse:
49
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
— într-adevăr, nu o voi crede niciodată, de nu te voi vedea
• hiar cu ochii mei că încapi în acest vas!
Dar în clipa aceea Şahrazada văzu ivindu-se dimineaţa şi tăcu discretă. Şi re-
gele Şahriar îşi zise în sufletul său: „Desigur, povestea aceasta este nespus de ui-
mitoare. Şi aşa îi voi aştepta sfârşitul, şi pe urmă voi face cu această fată a vizirului
meu ce am făcut cu celelalte fete."
Şi când se lăsă a patra noapte
\
Fia zise:
Mi s-a povestit, o, mărite rege, că, atunci când pescarul îi zise
< li Itului: „ Nu te voi crede niciodată, de nu te voi vedea acolo chiar
iu ochii mei!", efritul se tulbură tare, se cutremură şi se prefăcu
■im nou într-un vârtej de fum care urcă până la cer, se îndesă şi
Imepu să intre în vas, puţin câte puţin, până se curmă. Atunci
iit'Hcurul luă cu iuţeală capacul de plută întipărit cu pecetea lui
■ -ii nnan şi astupă vasul. Apoi strigă pe efrit şi ii zise:
— Ei! socoteşte şi cumpăneşte felul morţii de care doreşti mai
bine să mori, că de nu, te voi azvârli în mare şi îmi voi zidi o casă
p© ţărm şi voi împiedica pe oricine ar veni să pescuiască, zicându-i:
„Aici se află un efrit; odată scăpat, el vrea să îl ucidă pe mântui-
loi ui său şi îi înşiră felurile morţii ca să îşi aleagă dintre-acestea!"
< .mei efritul auzi vorbele pescarului, încercă să iasă, dar nu
i/liuti; şi se văzu întemniţat, cu pecetea lui Soleiman deasupra ca-
pului.
Şi înţelese atunci că pescarul îl încuiase în temniţa împotriva
t A reia nu pot să izbândească nici cei mai slabi şi nici cei mai pu-
ternici dintre efriţi! Şi, înţelegând că pescarul îl ducea către mare,
/Inc:
— Nu! Nu!
Şi pescarul zise:
— Trebuie! ah! trebuie!
Atunci genni-ul începu să îl ia cu vorbe dulci; el se supuse şi
/Ine:
— O, pescarule, ce ai de gând să faci cu mine?
El zise:
— Să te arunc în mare! Căci dacă ai petrecut acolo o «nie opt
ti 4 voi T
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
50
sute de ani, eu te voi ţintui acolo până în ceasul judeţului! Căci,
oare, nu te-am rugat să mă cruţi pentru ca Allah să te cruţe? şi
să nu mă ucizi pentru ca nici Allah să nu te ucidă? Ci, tu ai respins
rugămintea mea şi te-ai purtat mişeleşte! De aceea Allah te-a dat
între mâinile mele. Şi n-am nici o remuşcare fiindcă te trădez!
Atunci efritul zise:
— Deschide-mi vasul şi te voi copleşi de binefaceri!
El îi răspunse:
— Minţi, blestematule! De altfel, între tine şi mine se petrece
întocmai ceea s-a petrecut între vizirul regelui Iunan şi medicul
Ruian!
Şi efritul zise:
— Dar cine erau vizirul regelui Iunan şi medicul Ruian? Şi
cum este această poveste?
Povestea vizirului regelui Iunan
şi a medicului Ruian
Pescarul zise:
— Află, o, tu, efritule, că trăia odată, în vechimea timpurilor
şi în trecutul evului şi al clipei, în oraşul Fers, în ţara Rumannilor*,
un rege numit Iunan. El era bogat şi puternic, stăpân peste oşti,
peste puteri însemnate şi cu aliaţi din toate soiurile de oameni.
Insă trupul lui era chinuit de o lepră care îi aduse la disperare pe j
medicii şi cărturarii din ţara lui. Nici drogurile, nici pilulele, nici
alifiile nu aveau nici o înrâurire asupra lui, şi nici unul dintre me-
dici nu putu să ii afle vreun leac tămăduitor. Ci, într-o zi, un medic
bătrân şi vestit, pe al său nume Ruian, veni în oraşul regelui Iunan.
El era priceput în cărţile greceşti, persane, romane, arabe şi siriene;
studiase medicina şi astronomia, ale căror principii şi reguli le cu-
noştea prea bine, şi înrâuririle lor bune şi pe cele rele; el cunoştea
însuşirile plantelor şi ale ierburilor grase şi uscate, şi înrâuririle
lor bune şi pe cele rele; în sfârşit, el studiase filosofia şi toate
ştiinţele medicale şi multe ştiinţe încă. Şi aşa, după ce medicul
intră în oraş şi petrecu acolo câteva zile, el auzi povestea regelui
şi a leprei care ii chinuia trupul prin voia lui Allah şi la fel despre
deplina neizbandă a încercărilor de lecuire ale tuturor medicilor
şi cărturarilor. La această veste, medicul îşi petrecu noaptea
frământat de gânduri. Dar când se trezi dimineaţa şi când străluci
* Romanii din Bizanj, prin extensiune: toţi creştinii şi îndeosebi grecii.
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
iimuna zilei şi soarele salută lumea, această măreaţă podoabă a
ii Prea Bun, el se îmbrăcă în cele mai frumoase veşminte ale
MII |i intră la regele Iunan. Apoi sărută pământul între mâinile
<>' *, şi rosti urări pentru vecia puterii lui şi a darurilor lui Allah
■ "i>i.i lui şi despre toate cele mai bune lucruri. Apoi vorbi şi îi
impArtăşi cine este, şi îi zise:
— Am aflat despre pătimirea ce te-a lovit în trupul tău şi am
illiti că mulţimea medicilor n-au putut găsi mijlocul prin care să
i iu mc boala. Dar eu te voi lecui, o, rege, şi nu te voi pune nici-
tii < uni să bei tot felul de leacuri şi nici nu te voi unge cu tot felul
ti* alifii!
I x aceste vorbe, regele Iunan se minună peste măsură şi zise:
— Cum vei face? Ci, pe Allah! de mă vei tămădui, te voi
imlingăţi până la fiii fiilor tăi, şi îţi voi împlini toate dorinţele, şi
ii tovarăşul meu de băutură şi prietenul meu!
După aceea regele îi dădu o mantie frumoasă şi îl copleşi cu
1
"un, $i îi zise:
într-adevăr mă vei tămădui de această boală fără leacuri şi
fii» alifii?
II ii răspunse:
Da, desigur! Te voi tămădui fără nici o osteneală şi nici
tltiifii In trupul tău.
Alunei regele se minună cum nu se poate mai tare, şi îi zise:
» O, medic neîntrecut, care zi şi care clipă va vedea înfăptuin-
du «fi ceea ce mi-ai povestit? Grăbeşte-te să o faci, o, fiul meu!
II li răspunse:
— Ascult şi mă supun!
Apoi cobori de la rege şi inchirie o casă unde îşi rândui cărţile,
|t MI urile şi ierburile sale aromatice. Apoi îşi făcu extracte din me-
•i" .nuculele lui şi din cele simple, îşi făcu un mai de lemn scurt şi
IH< nvoiai, pe care îl scobi la capăt şi ii potrivi o coadă; şi mai făcu
H minge cum se pricepu mai bine. Când sfârşi de tot cu lucrul, el
HM ,t a doua zi la rege, intră la el şi sărută pământul între mâinile
«li Apoi îi prescrise să meargă la meidan** călare şi să se joace
II mingea şi cu maiul.
Itegele merse însoţit de emirii lui, de curteni, de viziri şi de
i Opctcniile împărăţiei. De-abia merse la meidan, că medicul Ruian
veni şi îi dădu maiul, zicându-i:
* Sărută pământul între mâinile sale: adică se înclină până la pământ şi sărută
pii iftnlul înaintea regelui.
*• Pia[a consacrată jocurilor.
m
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
— Ia maiul acesta şi prinde-1 aşa; izbeşte cu acesta în pământ
meidanului şi în minge, cu toată puterea ta. Şi fă în aşa chip ca :
ajungi să asuzi în palmă şi din tot trupul. în felul acesta leacul îţi
va străbate in palmă şi ţi se va împrăştia prin tot trupul tău. După
ce vei 6 asudat, şi leacul va fi avut răgazul să lucreze, intoarce-te
la palat şi du-te apoi la hammam de te scaldă. Şi atunci vei fi
vindecat. Şi acum pacea fie cu tine.
Atunci regele Iunan luă maiul de la medic şi îl apucă zdravăn
în mână. La rândul lor, nişte călăreţi aleşi urcară pe cal şi-i arun-
cară mingea. Atunci el se puse să gonească în urma ei şi să o
ajungă şi să o izbească cu putere, ţinând mereu strâns in mâini cu
străşnicie maiul. Şi nu încetă să izbească mingea, până când asudă
tare în palmă şi din tot trupul. Când medicul Rujan văzu că leacul
se imprăştiase prin tot trupul, îi porunci regelui să se întoarcă la
palat şi să meargă la hammam să facă numaidecât o baie. Şi regele
Iunan se întoarse îndată şi porunci să i se pregătească hammamul.
1-1 pregătiră şi, în acest scop, tapiţerii se grăbiră cu sârguinţă şi
sclavii se zoriră pe întrecute şi îi gătiră schimburile. Atunci regele
Iunan intră în hammam, de unde ieşi ca să încalece pe cal şi să se
întoarcă la palat, ca să doarmă acolo.
Iată in ce îl priveşte pe regele Iunan. Cât despre medicul
Ruian, acesta se întoarse acasă să se culce, se deşteptă dimineaţa,
urcă la rege, îi ceru îngăduinţa să intre, ceea ce regele ii incuvinţă,
intră, sărută pământul între mâinile sale şi începu prin a-i recita
câteva strofe cu gravitate:
„Dacă Elocinţa te-ar alege drept tată, ea ar înflori a doua oarăf[
Şi pe nimeni altul afară de tine ea n-ar mai putea alege!
O, chip strălucitor a cărui lumină ar umbri chiar flacăra unui ]
tăciune arzând!
Fie ca acest chip preamărit să rămână un răstimp destul de înde-
lungat luminos în prospeţimea lui ca să vadă cutele brăzdând chipul
timpului!
M-am acoperit de binefaceri cu dărnicia ta, precum noul bi-
nefăcător acoperă dealul.
Măreţele tale fapte de vitejie te-au adus pe culmile măririi §i eşti
îndrăgitul Destinului care nu mai are nimic ce să-fi refuze!"
Odată versurile recitate, regele se sculă in picioare şi se aruncă
drăgăstos de gâtul medicului. Apoi îl forţă să şadă lângă el şi îl
dărui cu minunate mantii de cinstire.
• MIE ŞI UNA DE NOPŢI
într-adevăr, când regele părăsise hammamul, el îşi privise tru-
pul şi nu mai găsi nici urmă de lepră, iar pielea lui se făcuse curată
t ii argintul neprihănit. El se bucură atunci cu cea mai neţărmurită
bucurie şi pieptul i se lărgi şi i se umplu de plăcere. Când se sculă
iliinineaţa, regele intră in divan şi se aşeză pe tron; iar curtenii şi
■ "i marii împărăţiei intrară şi ei; şi la fel făcu medicul Ruian.
Alunei, la vederea lui, regele se ridică în graba mare şi ii puse să
|udă lângă el. Apoi li se serviră la amândoi mâncărurile şi bucatele
ţi băuturile cât fu ziua de mare. Când se lăsă noaptea, regele dădu
medicului două mii de dinari, fără să socotim mantiile de cinstire
ţi darurile, şi îl puse să încalece chiar pe armăsarul lui. Şi aşa me-
llcul îşi luă rămas-bun şi se întoarse acasă.
Cât despre rege, el nu mai contenea să se mire, minunându-se
de măiestria medicului, şi să zică: „El m-a lecuit pe dinafară tru-
pului meu, fără să mă ungă cu alifie! Ci, pe Allah! asta-i o ştiinţă
"i 'lună! Am datoria să îl acopăr pe acest om cu binefacerile dărni-
i lei mele şi să îl iau de tovarăş şi prieten iubitor pentru totdeauna!"
71 icgcle Iunan se culcă vesel, cu bucurie mare vâzându-se sănătos
IM trup şi tămăduit de boala lui.
t Aşadar, când regele veni dimineaţa şi se aşeză pe tronul său,
•' •mlucătorii poporului statură in picioare în faţa mâinilor lui, şi
•mirii şi vizirii se aşezară de-a dreapta şi de-a stânga lui. El po-
"iiiu atunci să îl cheme pe medicul Ruian care veni şi sărută
pământul intre mâinile sale. Şi regele se ridică anume pentru el,
II puse să şadă lângă el, îi ură o viaţă lungă şi ii dădu mantii de
< Initire şi o mie de dinari. Şi aşa se întoarse medicul la casa sa,
InOlţflnd rugi pentru rege.
Când se sculă dimineaţa, regele ieşi şi intră in divan, şi fu
iiuonjurat de emiri, viziri şi curteni. Ci, printre viziri, se afla un
vl/lr cu o înfăţişare respingătoare, cu chip scârnav şi de piază rea,
iun icoşător, greţos de zgârcit, pizmos şi împietrit de invidie şi ură.
< And acest vizir îl văzu pe rege aşezându-1 alături de el pe medicul
Uuian şi învrednicindu-1 cu toate binefacerile sale, fu cuprins de
invidie şi hotărî in taină să ii piardă, după proverbul care zice:
„Invidiosul se izbeşte de oricine, tirania stă dosită în inima invi-
diosului; puterea e socotită ireală şi slăbiciunea o ţine mocnind".
Vizirul se apropie atunci de regele Iunan, sărută pământul intre
ni.miile sale şi zise:
-*- O, rege al secolului şi al vremii, tu care i-ai încărcat pe
nnmeni cu binefacerile tale, iţi dau din partea mea un sfat de o
nemaipomenită însemnătate şi pe care nu aş putea să ţi-1 ascund
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI'
54
fără să fiu într-adevăr un fiu adulterin. Dacă îmi porunceşti să ţi-1
dau la iveală, atunci (i-1 voi destăinui!
Atunci regele, tulburat adânc de vorbele vizirului, zise:
— Şi care-i sfatul tău?
El îi răspunse:
— O, rege slăvit, cei din vechime au zis: „Cel care nu priveşte
sfârşitul şi urmările, nu va avea norocul drept prieten, şi tocmai
l-am văzut pe rege pierzându-şi judecata, învrednicind cu binefa-
ceri pe duşmanul său, pe acel care doreşte nimicirea domniei tale,
acoperindu-1 cu favoruri, copleşindu-1 cu daruri mărinimoase. Ci,
eu sunt cuprins, din pricina aceasta, de cea mai mare teamă pentru
soarta regelui!
La aceste cuvinte, regele se tulbură nespus de tare, se schimbă
la culoarea feţei, şi zise:
— Cine-i acela despre care susţii că este duşmanul meu şi care
ar fi fost copleşit de favorurile mele?
El îi răspunse:
— O, rege, dacă ai adormit, trezeşte-te! căci eu vorbesc de
medicul Ruian!
Regele îi zise:
ţr* Acesta este prietenul meu bun şi mi-e cel mai scump dintre
oameni, căci el m-a lecuit cu un lucru ce l-am ţinut in mână şi
m-a mântuit de boala mea, care i-a făcut pe medici să dispereze!
Ci, desigur! nu-i nimeni altul ca el in acest secol, în lumea întreagă,
în Apus ca şi în Răsărit. Şi acum îndrăzneşti să îndrugi asemenea
lucruri despre el? Cât despre mine, de astăzi înainte, îi voi meni
fonduri de leafă, ca să aibă o mie de dinari. De altminteri, chiar
dacă i-aş da jumătate din împărăţia mea, şi ar fi puţin lucru pentru
el. De asemenea, cred cu tărie că tu nu grăieşti toate acestea decât
din invidie, cum se istoriseşte în povestea ce am auzit-o despre
regele Sindabad!
în clipa aceea, Şahrazada fu surprinsă de licărirea dimineţii şi conteni cu po-
vestirea ei. Atunci Doniazada îi zise:
— O, sora mea, cât sunt de dulci, şi de gingaşe, şi plăcute, şi fără de prihană
cuvintele tale!
Şi Şahrazada ti zise:
— Dar ce sunt toate acestea, asemuite cu ceea ce vă voi povesti la amândoi,
tn noaptea viitoare, dacă voi mai fi în viajă, şi dacă regele va binevoi să mă păstreze!
Atunci regele îşi zise în sufletul său: „Pe Allah! nu o voi ucide înainte de a
auzi urmarea povestirii ei, care-i o poveste într-adevăr minunată!
Apoi îşi petrecură amândoi noaptea, îmbrăţişaţi până dimineaţa. Şi regele ieşi
spre sala judecăţii, iar divanul se umplu de lume. Şi regele judecă şi numi în slujbe
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
fi îndepărtă din dregătorii şi cârmui, şi sfârşi treburile domniei, şi aceasta până la
tapAtul zilei. Apoi divanul fu ridicat şi regele intră în palatul său. Când se apropie
nutiplca, el făcu lucrul său obişnuit cu Şahrazada, fiica vizirului.
Când se lăsă a cincea noapte
ihrazada zise:
Mi s-a povestit, o, mărite rege, că regele Iunan îi zise vizirului
tiu:
— O, vizirule, ai lăsat să pătrundă în tine invidia împotriva
IM, .1 uului şi vrei ca eu să îl ucid, ca pe urmă să mă căiesc, aşa cum
• a căit regele Sindabad după ce a ucis şoimul!
Vizirul răspunse:
— Şi cum s-a întâmplat aceasta?
Atunci regele Iunan povesti:
Şoimul regelui Sindabad
Se zice că trăia odată un rege dintre regii din Fars, care era
......■ iubitor de petreceri, de plimbări prin grădini, de toate felurile
tir vânători. Şi avea un şoim pe care ii crescuse el singur şi care
nu II părăsea nici noaptea: căci, chiar în timpul nopţii, îl ţinea pe
pumnul său şi, când mergea la vânătoare, îl lua cu sine, şi îi atârna
In pM O cupă de aur, din care îi dădea să bea. într-o zi, pe când
t«Mlca în patul său, deodată iată—1 venind pe vechil* încărcat de
pflxdri de vânătoare, care îi zise:
- O, rege al secolelor, e tocmai timpul potrivit să mergem la
vAnâtoare!
Atunci regele îşi făcu pregătirile de plecare şi luă şoimul pe
mAnă. Apoi plecară şi ajunseră într-o vâlcea, unde întinseră plasele
•Ic vânătoare. Şi deodată o gazetă căzu în capcană. Atonei regele
rine:
— îl voi ucide pe acela pe lângă care va trece gazela!
Apoi se apucă să strângă plasa în jurul gazelei, care se apropie
alunei de rege, se ridică pe picioarele de dinapoi şi strânse la piep-
• Wekil: intendent.
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
56
tul ei labele dinainte ca şi cum ar fi vrut să sărute pământul înain-
tea regelui. Atunci regele îşi bătu palmele una de alta ca să o facă
pe gazelă să fugă, care atunci sări şi o zbughi trecând peste capul
său şi se cufundă în locuri depărtate. Şi regele se întoarse spre
străjeri şi îi văzu trăgându-şi cu ochiul către el. La vederea lor, ii
zise vizirului:
— Ce-i cu oştenii aceştia, că îşi fac asemenea semne către mi-
ne?
El îi răspunse:
— Ei zic că ai jurat să trimiţi la moarte pe oricine va vedea]
trecând gazelă înspre el!
Şi regele zise:
— Pe viaţa capului meu! trebuie să o urmărim pe această ga-
zelă şi să o aducem înapoi!
Apoi regele porni în goana calului pe urmele gazelei; şi şoimul i
o izbea cu ciocul peste ochi, şi atât de tare, încât o orbi şi o făcu
să ameţească. Atunci regele îşi luă hangerul, o izbi cu acesta şi o
făcu să se rostogolească; apoi coborî, o înjunghie, o jupui şi îi;
atârnă leşul de oblâncul şeii. Ci, era cald şi locul era pustiu, sterp
şi fără de apă. Şi regele însetase şi calul însetase. Şi regele se în-
toarse şi văzu un copac din care curgea ceva ca untul. Ci regele ,
avea mâna acoperită de o mănuşă de piele; şi aşa luă cana de la,
gâtul şoimului; o umplu din apa aceea şi-o întinse păsării; darl
pasărea ii dădu cănii o lovitură cu laba şi o răsturnă. Regele luă]
cana pentru a doua oară, o umplu, şi gândindu-se mereu că păsării'
ii este sete, i-o puse dinaintea ei, dar şoimul, pentru a doua oară,)
îi dădu cănii o lovitură cu laba şi o răsturnă. Şi regele se mânie pe j
şoim, şi luă cana pentru a treia oară, dar i-o întinse calului; şijj
şoimul răsturnă cana cu aripa. Atunci regele zise:
— Fie ca Allah să te îngroape, o, cea mai nefastă dintre păsările
cobe! M-ai împiedicat să beau, te-^ai lipsit pe tine însuţi de apă 5
l-ai lipsit de aceasta pe cal.
Apoi îl izbi pe şoim cu sabia şi îi reteză aripile. Atunci şoimi
începu să ridice capul şi să îi grăiască prin semne:
— Priveşte ce este sus in copac!
Şi regele ridică ochii, şi văzu în copac un şarpe năprasnic; şi
ceea ce curgea era veninul său. Atunci regele se căi că îi tăiase
aripile şoimului. Apoi se ridică, încalecă din nou pe cal, ple
ducând cu sine gazelă şi ajunse la palatul său. Aruncă gazelă
bucătarului şi îi zise:
— Ia-o şi găteşte-o! Apoi, regele se aşeză pe tron, având
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
Ma| >oimul. Atunci şoimul sughiţă o dată şi muri. La această pri-
vi'li^ic, regele scoase strigăte de jale şi de durere pentru că ucisese
......ui care 1-a scăpat de la pieire.
Şi aceasta este povestea regelui Sindabad!
Când vizirul auzi istorisirea regelui Iunan, îi zise:
— O, rege măreţ şi plin de vrednicie, ce rău am săvârşit, oare,
•M» cărui urmări aducătoare de nenorociri le vei fi avut? Nu m-am
i ■■•ni aşa faţă de tine decât fiindcă mi-a fost milă de tine. Şi tu
vt-i cunoaşte adevărul din spusele mele! Dacă mă asculţi, eşti
»«Aput, iar de nu, vei pieri aşa cum a pierit un vizir care înşelase
MII du de rege dintre regi.
Povestea prinţului şi a vampirului
Kcgele despre care este vorba avea un fiu foarte iubitor de
vln&loarea călare şi avea şi un vizir. Şi regele acela îi porunci acelui
Vilii să fie cu fiul său oriunde va merge. Acel fiu, intr-una din zile,
leţl la vânătoare pe jos şi la vânătoare călare, şi împreună cu el
l#|l vizirul tatălui său. Şi amândoi merseră şi văzură o fiară grozavă,
fi vizirul ii zise fiului de rege:
E rândul tău! aruncă-te pe fiara asta şi urmăreşte-o!
lur prinţul se porni în urmărirea fiarei până ce se făcu nevăzut
iMI ochi. Şi iată că deodată fiara se pierdu în pustietate. Şi prinţul
fi muşc tare buimăcit şi nu mai ştia încotro să se întoarcă, când
vlfu In susul drumului o sclavă tânără ce plângea. Prinţul ii zise:
— Cine eşti tu?
l>a îi răspunse:
— Fiica unui rege dintre regii Indiei. în timp ce călătoream
pi In deşert cu caravana, mă cuprinse o poftă de somn şi căzui din
|ti (Ară să îmi dau seama. Şi mă trezii părăsită singură şi fără să
,iiu încotro s-o apuc!
("and prinţul auzi aceste cuvinte, fu cuprins de înduioşare şi o
lAIlfl pe spatele calului său şi o aşeză călare pe crupă şi porni la
drum. Trecând printr-o insuliţă pustie, sclava îi zise:
— O, stăpâne al meu, aş vrea să-mi fac nevoile!
Alunei el o coborî pe insuliţă şi, văzând că ea întârzia prea
ninli ţi că era prea înceată, intră în urma ei fără ca ea să bage de
Mumă. Ci ea era o vampiră! Şi le zicea copiilor ei:
- O, copiii mei, astăzi v-am adus un băiat tânăr şi gras bine!
Şi ei îi ziseră:
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
58
— O, adu-ni-1 mai repede, măicuţă, ca să ne umplem burţile!
Când prinţul auzi vorbele lor, nici nu se mai îndoi de moartea
lui, şi muşchii-i fremătară şi fu cuprins de mare spaimă pentru
soarta lui, şi se întoarse la locul unde îl lăsase. Când ieşi vampira
din vizuina ei, ea îl văzu că era speriat ca un mişel fricos şi că
tremura, şi-i zise:
— De ce ţi s-a făcut frică?
El răspunse:
— Am un vrăjmaş de care mi-e frică.
Iar vampira îi zise:
— Dar tu mi-ai spus chiar aşa: „Sunt un prinţ"... nu?
El răspunse:
— Da, într-adevăr.
Ea îi zise:
— Atunci de ce nu îi dai duşmanului tău ceva bani ca să îl
îndepărtezi?
El răspunse:
— Vai! el nu se mulţumeşte cu bani şi nu râvneşte decât la
sufletul meu! Ci tare mi-e frică şi sunt un om rob al nedreptăţii!
Ea zise: *
— Dacă eşti asuprit, aşa cum susţii, n-ai decât să ceri ajutorul
lui Allah împotriva vrăjmaşului tău; şi El te va păzi de fărădelegile
tuturor acelora de care îţi este frică!
Atunci prinţul ridică ochii spre cer şi zise:
— O, Tu, care-i răspunzi celui asuprit, dacă te roagă, şi îi des-
coperi răul, ajută-mă să biruiesc asupra vrăjmaşului, şi îndepărte-
ază-1 de la mine, căci tu ai putere peste tot ce doreşti!
Când vampira auzi această rugăciune se făcu nevăzută. Iar
prinţul se întoarse la regele, tatăl lui, şi îi povesti despre sfatul
mişelesc al vizirului! Iar regele porunci moartea vizirului!
Apoi vizirul regelui Iunan urmă cu aceste cuvinte:
— Şi tu, o, rege, dacă te increzi in acest medic, el te va face
să mori de moartea cea mai groaznică. Şi cu toate că l-ai copleşit
cu favoruri şi ai făcut din el apropiatul tău, totuşi el îţi pregăteşte
moartea. Nu vezi de ce te-a mântuit de boală pe dinafară trupului
tău cu un lucru pe care l-ai ţinut în mână? Şi nu crezi, oare, că
aceasta-i numai spre a-ţi pricinui pierzania ta cu un al doilea lu-
cru, pe care el te va face să-1 ţii în mână de acum încolo?
Atunci regele Iunan zise:
— Adevărat grăieşti! Fie după sfatul tău, o, vizire al meu de
(«_______________________________________O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
jtoviiţă bună. Căci este prea lesne cu putinţă ca acest medic să fi
Vtnil în taină ca o iscoadă ca să îmi pricinuiască pierderea mea.
Inii adevăr, dacă m-a mântuit cu un lucru ce l-am ţinut în mână,
»! poate tare bine să mă piardă, de pildă, cu un lucru pe care m-ar
<ă-l miros! Apoi regele lunan ii zise vizirului său: O, vizire,
»# va trebui să facem cu el?
Şi vizirul îi răspunse:
— Trebuie să trimitem de îndată pe cineva la el, ca să—1 cheme;
ţt »And se va înfăţişa aici, va trebui izbit peste ceafă, şi aşa vei
illvili fărădelegile lui, şi te vei fi liniştit. Trădează-1, aşadar, înainte
ti ir trădeze el pe tine!
Şl regele lunan zise:
— Adevărat grăieşti, vizire!
Apoi regele trimise să îl cheme pe medic, care se înfăţişă vesel,
"imul ce hotărâse îndurătorul - căci poetul zice in versuri:
„O, tu, care te temi de loviturile Destinului, linişteşte-te! Nu ştii,
tu iitire, că toate sunt în mâinile Celui ce a zidit pământul?!
C 'ăci ceea ce este scris, e scris şi nu se şterge nicidecum! Şi cât
itn/ire ce nu este scris, n-ai de ce te teme!
Şi, Tu, Doamne! putea-voi petrece vreodată chiar o singură zi
ui î[i cânt osanale? Şi pentru cine mi-aş putea păstra mai bine
ituul minunat al stilului meu ritmat şi limba mea de poet?
Fiecare dar nou ce îl primesc din mâinile tale, Doamne, este mai
fHmw\ frecat cel dinainte, şi îmi vine înainte chiar de a-l fi dorit!
Şi aşa, cum aş putea să nu îţi cânt mărirea ta, toată mărirea ta,
|i w te slăvesc în suflet şi în faţa tuturor?!
I Uir trebuie să ţi-o mărturisesc. Niciodată gura mea nu va avea
H ilurinţă atâta de frumoasă, nici spinarea mea atâta putere, fie ca
»i? i iitu, fie ca să duc povara binefacerilor cu care tu m-ai copleşit!
i >, ru, care eşti în rătăcire, încredinţează-ţi grijile tale în mâinile
lui Allah, singur înţelept! Şi după ce vei face aceasta, inima ta nu va
ii\m nimic de ce să se teamă din partea oamenilor.
SVf ştii, de asemenea, că nimica nu se face prin voia ta, ci numai
pun voinţa sigură a înţeleptului înţelepţilor!
Aşadar, nu deznădăjdui niciodată, şi uită de toate tristeţile şi de
hune grijile! Oare nu ştii că grijile învechesc chiar si inima celui mai
Mit şi a celui mai puternic?
Lasă, aşadar, totul. Planurile noastre nu sunt decât planuri de
u-putincioşi în faţa singurului Orănduitor! Lasă-te în voia sorţii!
Jfl vti gusta din fericirea statornică".
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
Când se înfăţişă, aşadar, medicul Ruian, regele îi zise:
— Ştii de ce te-am chemat să te înfăţişezi înaintea mea?
Şi medicul răspunse:
— Nimeni nu ştie dinainte necunoscutul în afară de Allah Pre
înaltul!
Regele îi zise:
— Te-am chemat să vii pentru moartea ta şi ca să îţi scot
sufletul din tine!
Iar medicul Riuan, la aceste vorbe, rămase mirat cu neţărmu- \
rită mirare, şi zise:
— O, rege, de ce să mă pierzi, şi care a fost greşeala de mine j
săvârşită?
Iar regele îi răspunse:
— Se zice că eşti o iscoadă şi că ai venit să mă ucizi. Ci eu te
voi ucide înainte ca să mă ucizi tu pe mine!
Apoi regele ii strigă spătarului şi îi zise:
— Izbeşte gâtul acestui trădător şi mântuieşte-ne de nelegiui-
rile lui!
Şi medicul ii zise:
— Cruţă-mă, şi Allah te va cruţa pe tine! Şi nu mă ucide, iar j
de nu, Allah te va ucide pe tine.
Apoi ii repetă rugămintea, aşa cum am făcut şi eu către tine,]
efritule, fără ca tu să mă fi izbăvit; ci, dimpotrivă, stăruiai să îmi j
voieşti moartea.
După aceea regele Iunan ii zise medicului:
— Nu îmi voi regăsi încrederea şi nici tihna până când nu te]
voi şti ucis. Căci dacă m-ai mântuit cu un lucru pe care l-am ţinut!
in mână, cred cu tărie că mă vei ucide cu altceva, ce voi miroşi, j
sau într-alt chip!
Şi medicul zise:
— O, rege, oare aceasta-i răsplata mea? Aşa întorci tu răulj
pentru bine?
Dar regele zise:
— Neapărat e nevoie de moartea ta şi fără nici o zăbavă.
Când medicul se dumiri pe deplin că regele îi voia moartea
fără de nici o îndurare, plânse şi se mâhni din pricina ajutoarelor i
date acelora cu totul nevrednici de ele. Despre acest lucru poetul
zice:
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
„ Tânăra şi nebuna Maimuna, ea este într-adevăr despuiată de
HMi f scânteie de spirit mai înalt. Dar tatăl ei, dimpotrivă, este un om
plin de inimă şi trece printre cei mai înzestraţi. i>
$i aşa, priviţi-l! el nu înaintează decât cu o lumină în mână, §i
in IU est fel, fereşte noroaiele drumurilor, pulberea şoselelor şi alune-
nle primejdioase!"
După aceea, spătarul înainta, îl legă la ochi pe medic, şi
liApndu-şi spada, îi zise regelui:
Cu îngăduinţa ta!
I >ur medicul continuă să plângă şi să îi zică regelui:
— Cruţă-mă, şi Allah te va cruţa; şi nu mă ucide, că de nu,
Alinii ic va ucide!
Şl recită versurile poetului:
„Staturile mele n-au cunoscut izbânda, şi sfaturile nesocotiţilor
i' Şi n-am cules decât hulă şi ocară.
Şt aşa, de voi mai trăi, mă voi păzi cu străşnicie să nu mai dau
num sfat cuiva! Iar de voi muri, pilda mea le va sluji altora ca să
limba lor să grăiască".
Apoi ti zise regelui:
Aceasta mi-e răsplata? Iată că mă cinsteşti precum făcu un
!
Atunci regele ii zise:
IDur cum este povestea aceasta cu crocodilul?
lat medicul îi zise:
Vai! mi-e cu neputinţă să ţi-o istorisesc câtă vreme mă aflu
■ ittroa asta. Ah! Allah te aibă în pază! cruţă-mă şi Allah te va
HH(* |>c tine!
A|M>i începu să verse şiroaie de lacrimi. Atunci câţiva dintre
«i- ţii irului se ridicară şi ziseră:
— O, rege, îndură-te pentru noi de sângele acestui medic, căci
1.1.1 tun văzut niciodată greşind faţă de tine; dimpotrivă, l-am văzut
miniiiiiulu-te de boala ta care i-a răzbit pe medici şi pe cărturari!
Ut'gclc răspunse:
Voi nu cunoaşteţi pricina osândei la moarte a acestui medic:
rtut» I aş cruţa, aş fi pierdut fără îndurare, căci acela care m-a
niuit de boală, făcându-mă să ţin un lucru în mână, va putea
> »ft mă ucidă dându-mi ceva să miros. Ci, tare mi-e frică să
MM MI.» ucidă spre a pune mâna pe preţul tocmit pentru răpunerea
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
mea; căci este cu putinţă să fie o iscoadă care nu a venit aici decâ
spre a mă ucide. Aşadar, moartea lui este necesară. După care vc
fi fără teamă în ce mă priveşte pe mine!
Atunci medicul zise:
— Păstrează-mă, ca Allah să te păstreze, şi nu mă ucide, c
de nu, Allah te va ucide!
Dar, o, tu, efritule! când medicul se dumiri că regele vrea să-
ucidă fără îndurare, el îi zise:
— O, rege! dacă moartea mea este absolut necesară, îngăduie
mi o păsuire, ca să cobor până acasă la mine, să mă descotoroses
de toate şi să las vorbă rudelor şi vecinilor să se- îngrijească d
înmormântarea mea şi mai ales ca să le dau în dar cărţile mele d
medicină. De altminteri, am o carte care este într-adevăr extrasi
extraselor şi cea mai rară dintre cele rare, pe care vreau să ţi-
dăruiesc ca să o păstrezi cu grijă in dulapul tău.
Atunci regele îi zise medicului:
— Şi care-i această carte?
El ii răspunse:
— Ea cuprinde leacuri de nepreţuit, şi cea mai infimă dint;
tainele pe care le dezvăluie este aceasta: dacă îmi tai capul, di
chide cartea şi numără trei file întorcându-le; citeşte pe urmă tr
şire din pagina stângă, şi atunci capul tăiat îţi va vorbi şi îţi
răspunde la toate întrebările ce i le vei pune!
La aceste vorbe, regele se minună la hotarul mirării, şi
înfiora de bucurie şi de tulburare, şi zise:
— O, medicule!... Chiar de ţi—aş tăia capul, şi tot ai vorbi?
El răspunse:
— Da, într-adevăr, o, rege! chiar aşa şi este, un lucru de t
minunat.
Atunci regele îi îngădui să plece, dar între păzitori; şi media
coborî la el acasă şi îşi încheie treburile din ziua aceea şi pe ce:
de a doua zi la fel. Apoi se întoarse la divan, şi veniră de asemeni
emirii, vizirii, curtenii, nawabii* şi toate căpeteniile împărăţiei,
divanul se preschimbă parcă într-o grădină înflorită. Atunci
dicul intră în divan şi rămase în picioare dinaintea regelui, ţinâ
in mână o carte foarte veche şi o cutiuţă de colir, conţinând
praf. Apoi şezu şi zise:
— Să mi se aducă o tipsie!
Şi aduseră o tipsie.
Vărsă în aceasta praful şi îl întinse pe deasupra ei. Apoi
• Locotenenjii regelui.
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
O, rege! ia această carte, dar nu te sluji de ea înainte de
Iliu capul. După ce mi-1 vei fi tăiat, aşează-1 pe această tipsie
poruncă să îl apese peste acest praf ca să oprească sângele;
ml vei deschide cartea!
|)nr regele, in graba Iui, nici nu-1 mai asculta; luă cartea şi o
c, dar găsi foile lipite unele de altele. Atunci îşi duse degetul
jtuA, II umezi cu scuipat şi izbuti să întoarcă prima foaie. Şi făcu
»U)i lucru pentru a doua şi a treia foaie, şi de fiecare dată foile
•• desfăceau decât tare anevoie. în acest fel, regele dezlipi şase
l încercă să citească, dar nu dădu de urma nici unui fel de scris.
legHc zise:
■■ O, medicule, dar nu-i scris nimic!
Medicul răspunse:
întoarce mai departe în acelaşi fel!
Şl regele continuă să întoarcă foile mai departe. Dar abia se
yr*«*rl câteva clipe, că otrava străbătu prin tot trupul regelui,
*f In clipa şi în ceasul acela, căci cartea era otrăvită. Şi atunci
ir se prăvăli in spasme cumplite şi strigă:
Otrava mă frământă!
|l In acest timp, medicul Ruian începu să alcătuiască versuri,
„Aceşti judecători! Ei m-au judecat, dar trecând peste drepturile
ji tn pofida oricărei dreptăţi! Şi totuşi, o, Stăpâne, dreptatea se
M'*/
Ln rândul lor, au fost judecaţi! De-ar fi fost drepţi şi buni, ei
N tniţaţi. Dar au asuprit, şi soarta i-a asuprit şi i-a împovărat
fttr mai grele necazuri!
Ii au ajuns ţintă de hulă şi batjocură şi de mila trecătorului!
»"'"'"r' legea! Aceasta din pricina celeilalte! Şi Destinul na făcut
> ^-mplinească după judecata dreaptă!"
",.i tocmai când medicul Ruian îşi sfârşi recitarea, chiar in clipa
rit regele căzu mort.
( I, acum află, o, tu, efritule! că dacă regele Iunan l-ar fi cruţat
modicul Ruian, Allah l-ar fi cruţat la rândul său. Dar el s-a
|toirivit şi şi-a hotărât pieirea.
Şi tu, o, efritule! dacă ai fi vrut să mă cruţi, Allah te-ar fi
ţal.
in această clipă a povestirii sale, Şahrazada văzu lucirea dimineţii şi se opri
iri.i Şi sora ei Doniazada îi zise:
ŞI UNA DE NOPŢI
— Cât de dulci sunt cuvintele tale!
Ea răspunse:
— Dar ce sunt toate acestea prin asemuire cu cele ce vă voi povesti în noaptea
viitoare, dacă voi mai fi încă în viaţă şi dacă regele va binevoi să mă cruţe.
Şi petrecură noaptea aceea în neştirbită fericire şi în desfătare până dimineaţa.]
Apoi regele urcă în divanul său. Şi când ridică divanul, el se întoarse în palatul său]
şi se adună cu ai săi.
Când se lăsă a şasea noapte
Şahrazada zise:
Mi s-a povestit, o, mărite rege, că atunci când pescarul îi zise
efritului: „Dacă mă cruţai, eu te-aş fi cruţat; dar tu n-ai voit decât
moartea mea, şi eu te voi face să mori întemniţat în acest vas şi te
voi arunca în această mare!" - atunci efritul strigă şi zise:
— Pe Allah asupra ta! o, pescarule, să nu o faci asta! Şi cruţă- i
mă cu mărinimie, fără să mă dojeneşti prea mult pentru fapta mea, j
căci dacă eu am fost nelegiuit, fii tu binefăcător: şi proverbele cu-
noscute zic: „O, tu care faci bine celui ce face rău, iartă pe deplin
fărădelegea răufăcătorului!" Şi tu, o, pescarule, nu îmi face aşa
cum a făcut Umama cu Atika!
Pescarul zise:
— Şi cum a fost întâmplarea lor?
Efritul spuse:
— Nu-i vreme de povestit, în răstimpul cât sunt întemniţat
când îmi vei da drumul, îţi voi istorisi despre întâmplarea lor!
Pescarul zise:
— O, nu! trebuie neapărat să te arunc în mare, fără să iţi poat
rămâne vreo cale de a ieşi din ea! Când te rugam fierbinte şi arnJ
recurs la tine, tu nu îmi doreai decât moartea fără ca eu să fi]
săvârşit vreo greşeală faţă de tine sau vreo josnicie oarecare; şi nul
ţi-am făcut decât bine, căci te-am slobozit din temniţă. Şi când]
te-ai purtat aşa cu mine, am înţeles că erai dintr-o seminţie real
la obârşia ta. Ci, să ştii că nu te voi arunca in mare decât ca să
previn de faptele tale pe oricine ar încerca să te scoată, şi el te va
arunca în mare pentru a doua oară, şi atunci vei zăbovi in marea
aceasta până la sfârşitul vremurilor ca să guşti din toate felurile
de cazne!
I
Baia tinerelor,
BIBLIOTECA JUDI
„OCT AVI AN • A 5
l'.frltul ii răspunse:
Slobozeşte-mă, căci acuma e ceasul potrivit să îţi istorisesc
(i'wrMcu. De altminteri, îţi făgăduiesc că nu iţi voi mai face nicio-
ilni A vreun rău, şi îţi voi fi de mare ajutor într-o treabă care te va
iHtlMigAţi pe veci!
Alunei pescarul luă în seamă această făgăduială că, dacă îl va
IIMIMI/I, efritul nu ii va mai face niciodată vreun rău, ci îl va răsplăti
«i'.jtii.lu 1. Apoi, după ce se încredinţa cu tărie de credinţa lui şi
i» fAgAduiala lui, şi după ce îl făcu să se lege cu jurământ pe nu-
• li iui Allah Atotputernicul, pescarul deschise vasul. Atunci ru-
......începu să urce până ieşi pe deplin şi se prefăcu într-un efrit
Htli luifAtor de urât la chip. Efritul izbi vasul cu piciorul şi—1 prăvăli
IM muie. Când pescarul văzu vasul luând drumul mării, rămase
IM. I< .ititţut fără urmă de îndoială de pieirea lui apropiată, se udă
|n veşmintele sale, şi zise: „Nu văd nici un semn bun într-asta!"
A|i<)i'iiui-rcă să se întărească în inima lui, şi zise:
O, efritule, Allah Prea înaltul a zis: „Aveţi datoria să vă
im Amantul, căci vi se va cere socoteală!" Ci tu mi-ai făgăduit
U NI! «I jurat că nu mă vei trăda. Dacă, totuşi, mă vei trăda, Allah
U va |" ■ i. |>si, căci El ţine mult la porunca lui! şi dacă este răbdător,
|i| titt rMc uituc; şi ţi-am spus ceea ce i-a zis medicul Ruian regelui
iuti*II „( ruţă-mă şi Allah te va cruţa pe tine".
I M «ceste cuvinte, efritul se puse pe râs, şi păşi înaintea lui şi
o, pcscarule, urmează-mă!
|i pescarul porni în urma lui fără să prea creadă in scăparea
IM), |l «ţa ieşiră departe de oraş, şi îl pierdură din vedere, şi urcară
!»»• mi munte, şi coborâră într-un loc larg şi singuratic, în mijlocul
i «uiiu se afla un lac. Atunci efritul se opri şi îi porunci pescarului
•A iţi mume năvodul şi să pescuiască; şi pescarul privi în apă şi
II |u)ii albi şi peşti roşii, albaştri şi galbeni. La această privelişte,
nul se minună. Apoi işi aruncă năvodul, şi trăgându-1 după
'i, văzu într-acesta patru peşti, fiecare de altă culoare. Şi la
♦• »l«MOii lor, se bucură, şi efritul îi zise:
— Intră cu peştii aceştia la sultan şi imbie-i lui, iar el iţi va
tii In Kchimb din ce să te înavuţeşti. Şi acum, pe Allah! fă bine şi
Nllmeşte rugămintea mea de iertare, căci am uitat datinile bune
I» mâlu amar de vreme de când mă aflu în fundul mării, iată de
■i tun mai bine de o mie opt sute de ani de când n-am mai văzut
(ttmra de pe faţa pământului! Cât despre tine, vei veni in toate
li > i
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
zilele să pescuieşti aici, dar numai câte o singură dată! Şi acum,
fie ca Allah să te aibă în paza lui!
Şi acestea fiind zise, efritul izbi cu amândouă picioarele înj
pământ, acesta se deschise şi îl înghiţi.
Atunci pescarul se întoarse de acolo în oraş cu sufletul plin dej
cele ce văzuse în toată întâmplarea lui cu efritul; apoi luă peştii şi
îi duse acasă; după aceea, luând o oală de lut ars, o umplu cu apă
şi puse acolo peştii, care începură să se zbată în apa din oală. Apoi,
ridicând oala şi punând-o pe cap, se îndreptă spre palatul regelui,!
aşa cum îl sfătuise efritul. Când pescarul urcă la rege şi îi îmbiej
peştii, regele se minună în culmea uimirii la vederea acestor peşti]
pe care-i îmbia pescarul, căci nu mai văzuse niciodată în viaţa lui]
alţii asemănători ca soi şi ca preţ, şi ii zise:
— Să ii fie daţi peştii negresei noastre, bucătăreasa!
Iar această sclavă îi fusese trimisă în dar, numai de trei zile, I
de regele rumiior şi nici nu avuseseră încă timpul să îi pună la
încercare măiestria în ale gătitului. Şi aşa, vizirul îi dete poruncă]
să frigă peştii, zicându-i:
— O, prea bună negresă, regele mă însărcinează să îţi zic aceas-
ta: „Eu nu te păstrez chiar ca pe o comoară, tu picătura ochiului
meu, decât numai pentru ziua de atac!" Ci arată-ne astăzi dovac'
măiestriei tale la gătit şi bunătatea bucatelor tale; căci sultanul
primit chiar acum un om aducător de daruri!
Zicându-i aşa, vizirul se întoarse de acolo după ce îi dădu toat
aceste îndrumări, şi regele porunci să îi dea pescarului patru
de dinari. După ce vizirul ii dădu, pescarul ii puse in pulpana
tiei lui şi se întoarse acasă, la soţia lui, voios şi mulţumit.
Iată ce aveam de istorisit despre pescar!
Cât despre negresă, ea luă peştele, îl curaţi, îl rândui în cuptor; I
apoi îl lăsă să se coacă bine pe o parte, şi după aceea îl întoarse j
pe cealaltă parte. Dar deodată peretele bucătăriei se întredeschi
şi făcu loc să intre în bucătărie o fată înaltă de statură, cu
plini şi netezi, cu însuşiri desăvârşite, cu pleoapele cănite cu kohl
negru, cu chipul drăgălaş, cu trupul aplecat cu multă gingăşie; ave
pe cap o panglică de mătase albastră, cercei in urechi, brăţări
încheieturile mâinilor, şi în degete inele cu pietre preţioase; şi
ţinea in mână o nuia de bambus. Ea se apropie şi, vârându-şi nuia-
ua în cuptor, zise:
— O, peştilor, vă mai ţineţi încă făgăduiala?
La această privelişte, sclava căzu în nesimţire, şi fata repetă
O MII ŞI UNA DE NOPŢI
iliua ţi a treia oară întrebarea ei. Atunci toţi peştii ridicară capul
•im i uptor şi ziseră:
Ah, da! ah, da! Apoi murmurară în cor această strofă:
„Dacă te vei întoarce pe urmele tale, noi te vom urma; dacă î{i
\tî îndeplini făgăduiala, o vom îndeplini pe a noastră; dar dacă vei
f»n tu a să scapi, vom stărui până când te vei fi înduplecat!"
1 ÂX aceste cuvinte, fata răsturnă cuptorul şi ieşi prin acelaşi loc
te unde intrase, iar peretele se lipi la loc. Când sclava se trezi din
liMlmiirc, văzu că cei patru peşti se arseserâ şi se prefăcuseră în-
l|t MI» scrum negru, şi îşi zise în sinea ei: „Bietul peşte! Abia pornit
li mm, când iată—1 pus pe fugă!"
Şl pe când se jeluia aşa, iată că vizirul se ivi in spatele ei, dea-
|H|MM capului ei, şi îi zise:
— Du peştele sultanului!
'ji sclava se puse pe plâns şi îi povesti vizirului întâmplarea şi
< urmară; iar vizirul rămase foarte mirat şi zise:
Asta-i, într-adevăr, o poveste nespus de ciudată!
'j/l uimise în căutarea pescarului şi, odată pescarul adus, ii zise:
Trebuie neapărat să te întorci cu patru peşti asemănători
■ipltiia pe care i-ai adus întâia oară!
Şi pescarul se îndreptă spre eleşteu, aruncă năvodul şi il trase
tu '' HI peşti pe care ii luă şi îi duse vizirului. Şi vizirul intră să
li ducA negresei, zicându-i:
Scoală-te şi prăjeşte-i de faţă cu mine ca să văd ce este cu
tunia povestea asta!
Şt negresa se sculă, pregăti peştii şi îi puse în cuptor pe tăciuni.
•' 'i Hbia se scurseră câteva clipe şi se ivi fata îmbrăcată în aceleaşi
vitţitiliuc şi ţinând mereu nuiaua in mână. Vârî nuiaua in cuptor
|4 «inc:
— O, peştilor, o, peştilor! oare ţineţi mereu vechea voastră
fişftiluială?
Iar peştii ridicară cu toţii capul şi intonară în cor această
ţâ
„Dacă te vei întoarce pe urmele tale, noi te vom urma; dacă îţi
N»f tndeplini jurământul, îl vom îndeplini §i noi pe al nostru; dar dacă
fj( vei dezice făgăduiala, vom striga atâta până când ne vei despăgu-
bi" — 'i"-';-\:;
tn clipa aceea, Sahrazada văzu ivindu-se dimineaţa şi conteni cuvintele îngăduite.
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
Când se lăsă a şaptea noapte
Ea zise:
Mi s-a povestit, o, mărite rege, că, atunci când peştii începură I
să vorbească, fata răsturnă cuptorul cu nuiaua şi ieşi prin locul pe j
unde intrase, iar peretele se lipi la loc. Atunci vizirul se sculă şi]
zise:
— Iată o întâmplare pe care nu mă văd îndreptăţit să i-o]
ascund regelui!
Apoi se duse la rege şi ii povesti cele ce se petrecuseră de faţăl
cu el. Iar regele îi zise:
— Vreau să le văd acestea chiar cu ochii mei!
Şi trimise în căutarea pescarului, şi îi porunci să se intoarc
cu patru peşti asemănători celor dintâi şi îi dădu în acest scop
răgaz de trei zile. Dar pescarul se întoarse degrabă la eleşteu
aduse la puţină vreme patru peşti. Atunci regele porunci să i
dea patru sute de dinari; şi, întorcându-se spre vizir, îi zise:
— Găteşte-i tu însuţi, sub ochii mei, peştii aceştia!
Şi vizirul răspunse:
— îndeplinesc porunca ta şi mă supun!
Atunci porunci să aducă cuptorul înaintea regelui şi puse peştii
să se frigă după ce îi curăţă bine, apoi, odată prăjiţi pe o parte,
întoarse pe cealaltă parte. Şi deodată peretele bucătăriei se despic
în două şi se ivi pe acolo un negru ca toţi negrii, asemănător \
bivol ca toţi bivolii, sau cu un uriaş din tribul Had; şi ţinea în mânai
o armură dintr-un copac verde; şi zise cu glas răspicat şi înfri-j
coşător:
— Peştilor, o, peştilor! vă ţineţi mereu de vechea voastră făgă-J
duială?
Şi peştii ridicară capul din tigaie şi strigară:
— Da, desigur! Da, desigur!
Şi în cor murmurară această construcţie de versuri:
„Dacă te vei întoarce înapoi, noi ne vom întoarce! Dacă ji-
făgăduiala, noi ne-o vom line pe a noastră! Dar dacă te împotriveşti^
atâta vom striga până te vei îndupleca de-a binelea!"
■
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
Apoi negrul se apropie de cuptor şi îl răsturnă cu armura, şi
feţiii arseră şi se preschimbară în scrum negru. Negrul plecă după
§*««•• prin acelaşi loc pe unde intrase. Când se făcu nevăzut din
in. miuror, regele zise:
lată o întâmplare pe care, într-adevăr, nu putem să o trecem
mi 11< <rc. De altminteri, nu-i nici o îndoială că peştii aceştia tre-
Mtli> HA aibă o poveste ciudată.
I tete atunci poruncă să fie adus pescarul şi, odată pescarul
■Mii, li zise:
De unde ai prins peştii aceştia?
II răspunse:
I)intr-un eleşteu aşezat între patru dealuri dincolo de mun-
W« t« domină oraşul!
Şl regele se întoarse către pescar şi ii zise:
Câte zile iţi trebuie să ajungi acolo?
II răspunse:
— O, măria-ta sultane! abia de trebuie o jumătate de oră!
Şl sultanul rămase tare mirat şi porunci străjerilor să îl inso-
i pe pescar chiar în clipa aceea. Iar pescarul, tare nedumerit,
Nti«>pu In taină să-1 blesteme pe efrit. Şi regele şi toţi plecară, şi
||i«il pe un munte, şi coborâră într-un câmp lung şi singuratic
■ Mtc In viaţa lor nu-1 văzuseră mai înainte. Şi sultanul şi oştenii
.....Intră de această întindere pustie aşezată între patru munţi; şi
i eleşteu în care zburdau peşti de patru culori deosebite:
BMl, alb, galben şi albastru. Şi regele se opri şi le zise ostaşilor şi
MMMtor celor ce erau de faţă:
I sie vreunul dintre voi care să mai fi văzut vreodată înainte
•nil lac în locul acesta?
HI răspunseră cu toţii într-un glas:
O, nu!
|l regele zise:
Pe Allah! eu nu mă voi întoarce una cu capul în oraş şi nu
Hi» vni aşeza pe tronul regatului meu înainte ca să aflu adevărul
tlmpic acest lac şi despre peştii din cuprinsul lui!
Şl porunci ostaşilor să împresoare munţii, şi ostaşii o făcură.
Alunei regele îl chemă pe vizirul său.
( i vizirul acela era un cărturar, un înţelept, plin de elocinţă,
iit iniil in toate ştiinţele. Când acesta se înfăţişă între mâinile re-
i • im. regele ii zise:
— Am de gând să fac un lucru şi vreau mai întâi să ţi-1 împăr-
c: m-am gândit să rămân cu desăvârşire singur la noapte şi să
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
caut singur să dezleg taina acestui lac şi a acestor peşti. Aşadar, tu
te vei aţine la uşa cortului meu şi le vei spune emirilor, vizirilor
şi curtenilor: „Sultanul nu se simte bine şi mi-a dat poruncă să nu
las pe nimeni să intre la el!" Şi nu vei destăinui nimănui gândul
meu ascuns!
Şi în acest fel, vizirul nu putu să nu i se supună. Atunci regele I
se deghiza, îşi încinse sabia şi se strecură departe de însoţitorii lui, ]
fără să fie văzut de cineva. Şi se aşternu la drum toată noaptea'
până dimineaţa fără de popas, până la ceasul când căldura prea
dogoritoare îl forţă să se odihnească. După aceea porni din nou la:
drum neîntrerupt cât fu ziua de mare şi în a doua noapte până
dimineaţa. Şi iată că văzu in depărtare ceva negricios; se bucură
de aceasta şi îşi zise: „Poate că voi găsi acolo pe cineva care îmi |
va'istorisi povestea aceasta a lacului şi a peştilor lui!" Apropiin-
du-se de acea negreală, văzu că era un palat, clădit în întregime
din pietre negre, întărit cu brâie late de fier, şi văzu că poarta avea j
un canat deschis şi celălalt închis. Atunci el se bucură şi, apro-
piindu-se de poartă, bătu încet; dar neauzind nici un răspuns, bătu
a doua oară şi a treia oară; apoi neprimind răspuns, bătu a patra
oară, insă cu putere şi nimeni nu-i răspunse. Atunci el îşi zise:
„Nu mai rămâne nici o îndoială, palatul acesta este părăsit". Atunci,
luându-şi inima în dinţi, pătrunse prin poarta palatului şi ajunse
într-un coridor. Acolo zise în gura mare:
— O, stăpâni ai palatului, sunt un străin, un trecător pe drum,
şi vă cer puţină merinde pentru călătorie!
Apoi repetă cererea sa pentru a doua oară şi a treia oară; dar,
neprimind răspuns, se îndârji în inima lui şi se întări in fire şi
pătrunse pe coridor până în mijlocul palatului. Şi nu întâlni acolo
pe nimeni. Dar văzu că întreg palatul era somptuos aşternut cu
tapiserii, şi în mijlocul curţii interioare se afla un bazin, străjuit
de patru lei din aur roşu şi care slobozeau din gura lor apă ţâşnind
în mărgăritare sclipitoare şi in nestemate; de jur-imprejur zburdau
nenumărate păsări care nu puteau să zboare afară din palat, fiind
împiedicate de o plasă largă care se întindea pe deasupra palatului.
Şi regele se minună de toate acestea, dar se mâhni mai tare că nu
putea afla pe nimeni care să fie în stare să îi dezvăluie în sfârşit
taina lacului, a peştilor, a munţilor şi a palatului. Apoi şezu între
cele două uşi, cugetând adânc la toate acestea. Dar deodată auzi
un geamăt uşor care venea ca dintr-o inimă tristă, şi auzi o voce
lină care cânta încetişor aceste versuri:
'I
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
„Suferinţele mele! ah! nu le-am mai putut ţine ascunse si păti-
: mea din dragoste s-a destăinuit. Şi acum somnul ochilor mei
• r) preschimbat în nopţi de nesomn.
Ah, dragostea! La glasul meu ea a venit, dar şi ce chinuri pe
ftindurile mele!
Indurare! Lasă-mă să gust din odihnă! Şi mai ales nu merge să
u vizitezi pe Aceea care este tot sufletul meu, să o faci să sufere! Căci
fra este mângâierea mea în cazne şi primejdii!"
Când regele auzi aceste cuvinte murmurate, se sculă şi se
tmlrcptă în partea de unde le auzea venind. Găsi o uşă peste care
t ftdea o perdea. Ridică perdeaua şi, intr-o sală mare, văzu un tânăr
|P/flnd pe un pat mic, ridicat de un cot. Era un tânăr frumos, cu
Untura mlădioasă, înzestrat cu un glas catifelat şi limpede; fruntea
(I era ca o floare, obrajii ca trandafirul; şi în mijlocul unuia din
nbraji mijea o aluniţă ca un bob de chihlimbar negru, precum poe-
tul zice:
„Zvelt şi gingaş, tânărul efeb! Cu părul din întunecimi, aşa de
nepătruns, încât împrăştie noaptea împrejur! O frunte de lumină, atâ-
lu de albă de luminează noaptea! Niciodată ochii oamenilor n-avură
\mrte de aşa o sărbătoare ca la priveliştea farmecelor lui
îl vei recunoaşte dintre toţi ceilalţi efebi, după aluniţa, singura pe
lume, ce o poartă pe trandafiriul obrazului său chiar dedesubtul unuia
.im ochii lui!"
La această privelişte, regele se bucură şi-i zise:
— Pace ţie!
Şi'tânărul continuă să rămână şezând pe pat, înveşmântat în
mantia lui de mătase brodată cu fir de aur; insă, vădind in glas
tristeţea ce se răspândea din toată fiinţa lui, el îi întoarse regelui
«slutul şi ii zise:
— O, domnule, iertaţi-mă că nu m-am ridicat deloc!
Dar regele îi zise:
— O, tinere adolescent, lâmureşte-mă asupra poveştii lacului
ţi a peştilor coloraţi, şi de asemenea asupra acestui palat şi asupra
singurătăţii tale şi asupra pricinii lacrimilor tale!
La aceste cuvinte, adolescentul vărsă alt şiroi de lacrimi, care
i se prelinseră de-a lungul obrajilor, şi regele se minună şi zise:
— O, tinere, ce te face, oare, să plângi?
Iar tânărul răspunse:
- O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
— Cum aş putea oare să nu plâng, de vreme ce mă aflu îr
starea aceasta?
Şi tânărul întinse mâna spre pulpanele lungi ale mantiei sale
şi le ridică şi atunci regele văzu că toată jumătatea de jos a tânăru-
lui era din marmură, şi cealaltă jumătate de la buric la părul de
pe cap, era de om. Şi tânărul ii zise regelui:
— Află, mărite domn, că povestea peştilor este o întâmplare
stranie, care de-ar fi scrisă cu acul pe colţul lăuntric al ochiului]
ca să fie văzută de toţi, ar fi o învăţătură pentru cititorul plin de
luare-aminte!
Şi adolescentul istorisi aşa povestea aceasta:
Povestea tânărului fermecat
şi a peştilor
Află, aşadar, domnule, că tatăl meu era regele acestui oraş.
Numele lui era Mahmud, şi era stăpânul Insulelor Negre şi al celor
patru munţi. Tatăl meu domni şaptezeci şi doi de ani, după care
se stinse din mila îndurătorului. După moartea lui, am preluat
sultanatul şi mă căsătorii cu fiica unchiului meu. Ea mă iubea cu
o dragoste atât de năvalnică, încât dacă, din întâmplare, lipseam
fiind departe de ea, ea nu mânca şi nu bea până nu mă revedea
din nou. Şi ea rămase sub ocrotirea mea vreme de cinci ani, până
când, într-o zi, merse la hammam după ce ii poruncise bucătarului
să ne pregătească bucatele pentru cină. Şi eu intrai în acest palat
şi adormii in locul obişnuit unde dormeam, şi poruncii la două
dintre sclavele mele să îmi facă vânt cu un evantai. Atunci una se
aşeză la căpătâiul meu şi cealaltă la picioarele mele. Dar mi se
sperie somnul gândindu-mă că soţia mea nu era lângă mine şi nici
un pic de somn nu se lipi de mine: căci, chiar dacă ochiul mi se
închidea, sufletul îmi rămânea treaz! Atunci o auzii pe sclava care
stătea la căpătâiul meu zicându-i celei care stătea la picioarele
mele:
— O, Massauda, de ce tinereţe nefericită are parte stăpânul
nostru! Şi ce nenorocire pentru el că are de soţie pe stăpâna no-
astră, această nelegiuită, această ucigaşă!
Şi cealaltă răspunse:
— Fie ca Allah să le blesteme pe femeile desfrânate! Căci aceas-
tă fiică adulterină cum ar putea ea să aibă vreodată pe unul cu o
«
M
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
IIic tot aşa de bună ca aceea a stăpânului nostru, ea care îşi petrece
inuie nopţile ei mereu într-alte paturi!
Şi sclava care stătea la căpătâiul meu răspunse:
— într-adevăr, stăpânul nostru trebuie să fie tare nepăsător
■ ii sâ nu bage deloc în seamă faptele acestei femei!
Şi cealaltă zise:
— Dar ce tot îndrugi oare? Poate, oare, stăpânul nostru măcar
•A bănuiască din ce face ea? Sau crezi că ea îl lasă să trăiască şi să
M mişte slobod? Află, aşadar, că nelegiuita aceasta amestecă în-
loldcauna ceva in paharul pe care îl bea stăpânul nostru în fiecare
"■ • ipie înainte de a adormi; ea pune acolo banj*; şi el cade într-un
■ •mu adânc. în această stare, el nu poate şti ce se întâmplă, nici
unde merge şi nici ce face ea. Ci, după ce i-a dat să bea banjul, ea
te îmbracă şi pleacă lăsându-1 singur, şi lipseşte până dimineaţa.
( And se întoarce, ea ii arde ceva sub nas ca să 'miroasă, şi atunci
#1 se trezeşte din somn.
Când auzii, o, stăpâne al meu, vorbele sclavelor, lumina din
iuliii mei se preschimbă în beznă. Şi îmi păru că timpul zăboveşte
pica mult până să văd apropierea nopţii ca să fiu din nou împreună
i II iiica unchiului meu. In cele din urmă ea se întoarse de la ham-
nuim. Atunci întinserăm masa şi mâncarăm vreme de un ceas, ser-
aiul u-ne ca de obicei unul pe altul cu băutură. După care, cerui
vinul pe care îl beam în fiecare noapte înainte de culcare, şi ea îmi
(niinse cupa. Dar eu mă ferii să o beau şi mă prefăcui că o duc la
Im/e ca de obicei; şi o vărsai fulgerător în cuta din partea de sus
i mantiei mele, şi chiar în ceasul acela şi chiar în clipa aceea mă
liilinsei pe pat prefăcându-mă că dorm. Şi ea atunci zise:
— Dormi! Şi facă-se ca să nu te mai trezeşti în veci! Cât despre
mine, pe Allah! te urăsc, şi îţi urăsc până şi chipul tău; şi sufletul
mi-e sătul de apropierea ta!
Apoi se sculă, îmbrăcă cele mai frumoase veşminte, se par-
fumă, se încinse cu o sabie, deschise poarta palatului şi ieşi. Atunci
i II mă sculai şi o urmării până ce ieşi din palat. Ea străbătu pe
lAnd fiecare suk din oraş şi in cele din urmă ajunse la porţile ora-
'ilui. Atunci ea grăi către porţi într-o limbă din care nu înţelesei
uimit, şi zăvoarele căzură şi porţile se deschiseră, şi ea părăsi
oraşul. Şi mersei mai departe tot în urma ei, fără să mă zărească,
i'-niă când ajunse la movilele ridicate din îngrămădirea rămăşiţelor
de la o cetăţuie încununată de o cupolă şi zidită din pământ ars;
* Banj: bang sau banj înseamnă la vechii arabi extract de măsclarijă sau orice
«li soporific pe bază de un cannabis oarecare.
■
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
ea intră pe poartă şi eu urcai pe terasa cupolei şi mă pusei
pândesc de sus. Şi iat-o intrând la ea un negru. Acel negru fiorosl
avea buza de deasupra ca şi capacul unei oale şi buza de dedesubt!
chiar ca oala, şi aceste două buze spânzurau aşa de jos, încât puteau!
alege pietrele din nisip. Şi el era putrezit de beteşuguri; şi zăceai
întins pe o mână de paie de trestie de zahăr. La vederea lui, fiica I
unchiului meu sărută pământul între mâinile sale; iar el ridică spre
ea capul şi ii zise:
— Vai jie! De ce ai întârziat până într-ăst ceas? I-am poftit
pe negrii care s-au pus la băut din vin şi s-au amestecat cu ibov-|
nicele lor. Cât despre mine, eu n-am voit nici într-un chip să beai
din pricina ta.
Ea zise:
— O, stăpâne şi comoara inimii mele! oare nu ştii că sunti
măritată cu fiul unchiului meu; şi că îi urăsc până şi chipul lui, şi]
că mi-i groază şi să stau cu el? De altminteri, de nu mi-ar fi fost
teamă că te voi vedea şi pe tine zdrobit, de mult aş fi nimicit oraşulf
din temelii şi aş fi făcut ca doar ţipătul bufniţei şi croncănitul cor-
bului să se mai facă auzite; şi aş fi strămutat pietrele ruinelor până i
.de dincolo de muntele Caucaz!
Negrul îi răspunse:
— Minji, o, desfrânato! Ci eu jur pe cinstea şi pe însuşirile I
bărbăteşti ale negrilor, şi pe seminţia noastră de oameni, neţăr-
murit mai presus ca aceea a albilor, că, începând de astăzi, dacă
de altă dată vei mai întârzia aşa, eu mă voi lepăda de prietenia ta
şi nu îmi voi mai pune trupul meu pe trupul tău! O, trădătoare
vicleană! tu n-ai întârziat atâta decât pentru că ţi—ai astâmpărat
aiurea poftele tale de femeie, o, putreziciune, o, cea mai josnică
dintre femeile albe!
Apoi o luă sub el. Şi se întâmplă intre ei ceea ce se întâmplă.
Aşa povesti prinţul grăind către rege. Şi urmă:
Când auzii aceste vorbe schimbate intre ei şi văzui cu ochii
mei ceea ce se petrecu mai pe urmă între ei doi, lumea se întunecă
dinaintea feţei mele şi nu mai simţii unde mă aflu. Apoi fiica un-
chiului meu începu să plângă şi să se jeluiască între mâinile ne-
grului şi să zică:
— O, iubitul meu, o, rodul inimii mele, eu nu te am decât pe
tine! De mă izgoneşti, va fi vai de mine! O, scumpul meu, o, lumina
ochilor mei!
Şi nu conteni să plângă şi să se roage de el până o iertă. Atunci
M
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
La aceste cuvinte tustrele fură cuprinse de un aşa râs, încât se
(năvăliră pe spate şi strigară:
— Zebbul tău!
— Nici pomeneală!
Şi luă de la fiecare dintre ele câte o muşcătură. Atunci ele
fiseră:
— Scula ta!
El răspunse:
— Da' de unde!
Şi luă de la fiecare câte o pişcătură de ţâţă. Şi ele mirate îi
literă:
— Dar e sigur că-i unealta ta, că-i aşa de aprinsă! şi e chiar
■ i>bul tău, doar e aşa de zbuciumată!
Şi de fiecare dată hamalul scutura din cap, apoi Ie săruta, je
muşca, le pişcă şi le strângea in braţe; şi ele râdeau pe rupte. în
i ele din urmă sfârşiră prin a-1 întreba:
— Spune-ne odată numele lui adevărat!
Atunci hamalul se gândi o clipă, privi spre coapsele sale, clipi
din ochi, şi zise:
— O, stăpânele mele, iată vorbele ce mi le-a spus chiar adi-
neauri acest copil care-i zebbul meu: „Numele meu este: catârul
ia re şi nefugărit, care mestecă şi paşte busuiocul podurilor, şi se
desfătează luându-şi tainul de susan descojit, şi trage in gazdă la
hunul tatălui meu Mansur!"
La aceste cuvinte, ele se puseră pe un aşa râs, încât se prăvăliră
pe spate. Apoi începură din nou să bea dintr-aceeaşi cupă până
pe înnoptate. Atunci ele îi ziseră hamalului:
— Acum întoarce-ţi faţa şi du-te arătându-ne spatele tale cât
ţi—s de late!
Dar hamalul strigă:
— Pe Allah! îi vine mai la îndemână sufletului meu să-mi pă-
lâsească trupul, decât mie să părăsesc casa voastră, o, stăpânele
mele! Mai degrabă să împreunăm noaptea aceasta cu -ziua care a
irecut, şi mâine fiecare va putea să plece să vadă starea sorţii lui
pe calea lui Allah!
Atunci fecioara aducătoare de bucate se amestecă şi zise:
— Pe viaţa mea, o, surorile mele, să îl poftim să îşi petreacă
noaptea la noi; vom râde bine cu el, căci este un pierde-vară fără
de ruşine, şi, de altfel, plin de bunăvoinţă şi de haz!
Atunci ele ii ziseră hamalului:
— Ei bine! vei putea şedea într-astă-noapte la noi, dar numai
V
O, crăiasă a mătăsurltor... ■...... ■' '-
; MJOTECA JUDZŢEAN,
„OCTAVÎĂN ( i
.LUI
17
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
Atunci, stăpâna casei urcă în patul său de marmură cu plăci
de aur şi argint şi îi zise uşierei şi aducătoarei de bucate:
— Arătaţi-ne acuma ca să vedem ceea ce ştiţi să faceţi!
Atunci uşiera se sculă şi urcă în pat alături de sora ei, şi
uducătoarea de bucate ieşi, merse în iatacul ei şi aduse de acolo
un sac de atlaz, încercuit de ciucuri de mătase verde; se opri di-
naintea fecioarelor, deschise sacul şi scoase din el o lăută. O întinse
uşierei, care o acordă şi, ciupindu-i coardele, cântă aceste strofe
despre iubire şi despre tristeţile ei cu o voce răscolitoare şi chinuită
de suspine:
„îndurare! Daţi-le înapoi pleoapelor mele somnul ce a fugit, şi
spuneţi-i unde mi s-a dus înţelepciunea!
Când am încuviinţat să găzduiesc iubirea în casa mea, atuncea
somnul s-a supărat pe mine şi m-a părăsit
Ei îmi răspunseră: «Ce-ai făcut, prietene al nostru, tu pe care te
ştim dintre acei care merg pe calea cea dreaptă şi sigură? Spune-ne
cine te-a putut aduce în asemenea rătăcire?»
Eu le zisei: «Nu voi fi nicidecum eu acela, ci ea vă va lămuri!
Eu vă voi răspunde întotdeauna că sângele meu, tot sângele meu este
numai al ei Vă voi răspunde întotdeauna că îmi aleg să îl risipesc
mai degrabă pentru ea decât să îl păstrez în mine cu toată povara
lui! ..
Am ales o femeie ca să îmi sădesc în ea gândurile mele, gândurile
mele care oglindesc însuşi chipul eu Şi aşa de-aş izgoni acest chip,
mi-aş pune foc simţămintelor mele, pe focul mistuitor.
Ah, voi m-aţi ierta văzând-o! Căci Allah însuşi a făurit în aur
acest giuvaer, cu licoarea vieţii; şi, cu ceea ce a rămas din această
licoare, el a făurit rodia şi mărgăritarele!»
Ei îmi ziseră: «Oare afli cu adevărat, o, neştiutorule, în făptura
ta iubită altceva decât suspine, lacrimi, mâhniri şi rare plăceri?
Oare nu ştii că privindu-ţi chipul în apa limpede, n-ai mai vedea
decât umbra ta? Bei dintr-un izvor de care eşti sătul înainte chiar de
a fi putut măcar gusta din eL»
Eu le răspunsei: «Nu credeţi nicidecum că bând-o m-a cuprins
beţia, ci numai privind-o. Şi numai aceasta a izgonit pentru totdea-
una somnul de pe ochii mei!
Şi n-au fost nicidecum faptele trecute cele care m-au mistuit aşa,
ci numai trecutul acela al ei! Şi n-au fost nicidecum lucrurile dragi
de care m-am îndepărtat, care m-au adus în această stare, ci numai
despărţirea ei de mine.
*U7vol.
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
98
Şi acum, aş putea eu, oare, să îmi întorc privirile spre alta? eu\
al cărui suflet este legat pe de-a-ntregul de trupul ei înmiresmat, de
parfumurile de ambrăşi de mosc ale trupului ei?»"
Când îşi sfârşi cântecul, sora ei îi zise:
— Facă-se ca Allah să te aline, o, surioara mea!
Dar tânăra uşieră fu cuprinsă de o mâhnire aşa de mare, încât
îşi sfâşie veşmintele şi căzu la pământ în deplină nesimţire.
însă, cum prin această mişcare trupul ei se dezgoli, califul băgă
de seamă că acest trup poartă urmele unor lovituri de bici şi de
nuiele, şi rămase uimit la hotarul uimirii. Dar aducătoarea de bu-
cate se apropie şi stropi cu puţină apă peste faţa surorii ei in ne-
simţire şi aceasta îşi reveni în simţire; apoi ii aduse o rochie nouă
şi o înveşmânta cu aceasta.
Atunci califul îi zise lui Giafar:
— Nu prea îmi pari tulburat de toate astea! Dar n-ai văzut
urmele de lovituri pe trupul acestei femei? Cât despre mine, eu
nici nu mai pot păstra tăcerea şi nu îmi voi afla liniştea până când
nu voi fi descoperit adevărul despre toate acestea, precum şi despre
întâmplarea cu cele două căţele!
Şi Giafar ii zise:
— O, slăvite stăpâne, şi coroana de pe capul meu, aminteşte-ţi
de făgăduiala dată: „Nu vorbi nimic despre ceea ce nu te priveşte, că
de nu, vei auzi lucruri ce nu îţi vor fi pe plac câtuşi de puţin!"
într-acestea, aducătoarea de bucate se ridică şi luă lăuta; o
sprijini de sânul ei rotund, o ciupi cu vârful degetelor şi cântă:
„Dacă ar veni cineva să ni se plângă nouă de iubire, ce i-am
putea răspunde? Dacă noi înşine am fi bântuiţi de iubire, ce am putea
face?
Căci dacă îl însărcinăm pe un tălmaci să răspundă pentru noi,
de fapt tălmaciul nu va fi în stare câtuşi de puţin să redea toate
tristeţile unei inimi îndrăgostite.
Şi dacă noi îndurăm şi pătimim în tăcere din pricina fugii prea
iubitului, durerea va răzbi în curând până să ne aducă la doi paşi de
moarte!
O, durere! N-a mai rămas nimic pentru noi decât părerile de rău,
jalea şi lacrimile şiroind pe obraji.
Şi tu, iubite, cel care lipseşti, oare ai fugit de privile ochilor mei
şi ai curmat legăturile ce te ţineau prins de măruntaiele mele?
Spune! ai mai păstrat în tine măcar o urmă din dragostea noastră
O MIE ŞI UNA DE NOPŢi
tic odinioară, o firavă urmă ca să mai dăinuiască chiar în ciuda
vremii?
Sau ai uitat, datorită depărtării, pricina care mi-a istovit toate
imterile, si prin tine m-a adus în această stare de slăbiciune şi de
neputinţă?
Dacă, aşadar, surghiunul trebuie să fie astfel partea mea, îi voi
are într-o zi seama lui Allah, Domnul nostru, de toate pătimirile
mele!"
La auzul acestui cântec trist, stăpâna casei îşi sfâşie veşmintele,
eu şt întâia ei soră, plânse şi căzu in nesimţire. Şi aducătoarea de
bucate se sculă şi o ajută să îmbrace o altă rochie, după ce avu
grijă să o stropească cu apă pe faţă şi să o facă să îşi vină iarăşi in
lire. Atunci stăpâna casei, refăcută puţin, se aşeză pe pat şi îi zise
celei care o ajuta:
— Te rog din inimă, mai cântă, casă ne putem plăti datoriile
noastre. Doar numai o dată!
Atunci aducătoarea de bucate îşi acordă din nou lăuta şi cântă
aceste strofe:
„Până când această îndepărtare şi această părăsire atâta de
neîndurătoare? Oare nu ştii că ochii mei nu mai au lacrimi de risi-
pit?...
Tu m-ai dat uitării! Dar, oare, ai de gând să mai laşi în privire
pentru multă vreme încă vechea prietenie? Ah! dacă scopul tău n-a
fost decât să aprindă în mine gelozia, atunci ai izbutit!
Dacă soarta vicleană i-arfi părtinit din veci pe cei îndrăgostiţi,
bietele femei n-ar mai afla o singură zi în care să le facă împotrivă
iubiţilor credincioşi!
Dar eu, vai! cui m-aş putea, oare, plânge ca să mă descarc puţin
de nefericirile mele, de nefericirile mele venite prin mâna ta, o, uci-
gaşule al acestei inimi!... Vai, vai! ce dezamăgire îl aşteaptă pe pără-
torul care şi-a pierdut dovada scrisă de datornicul lui sau a unei
datorii plătite!...
Şi aleanul inimii mele zdrobite nu face decât să sporească de
nebunia dorului de tine! Te doresc! Mi-ai făgăduit? Dar unde eşti
oare?
O, fraţi musulmani! vă las în grijă să mă răzbunaţi pe necredin-
ciosul! Ca şi el să îndure aceleaşi suferinţe! Ca de-abia să ajungă să
închidă ochiul pentru odihna nopţii, când nesomnul să îl şi redeschidă
de îndată larg!
I
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
102
Şi negrii îndepliniră porunca şi ziseră:
— O, stăpâna noastră, o, floare ascunsă de privirea oamenilor,.!
oare ne îngădui să le retezăm capul?
Ea răspunse:
— Mai aştepta{i un ceas, căci vreau, înainte de a le tăia capul,
să îi întreb ca să văd cine sunt!
Atunci hamalul strigă:
— Pe Allah! o, stăpâna mea, nu mă ucide pentru nelegiuirea
săvârşită de alţii! Aceştia toţi de aici au greşit şi au săvârşit o
adevărată nelegiuire, dar nu eu! O, pe Allah, ce noapte fericită şi
plăcută am fi petrecut dacă am fi fost scutiţi de vederea acestor
saâlik aducători de năpastă! căci aceşti saâlik de piază rea ar duce
la prăpăd, chiar şi numai prin venirea lor, oraşul cel mai înfloritor,
doar intrând într-insul!
Şi grăind aşa, el recită această strofă:
„Cât e de frumoasă iertarea din partea celui tare, cât e de fru-
moasă, mai ales când învredniceşte o fiinţă fără de apărare!...
Şi pe tine eu te rog fierbinte, în numele prieteniei neîntinate care
ne leagă, să nu îl ucizi nici într-un chip pe cel nevinovat din pricina
celui vinovat."
Când hamalul sfârşi recitarea, fecioara începu să râdă.
în clipa aceea, Şahrazada văzu apropiindu-se dimineaţa şi conteni cu discreţie.
105
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
— Ia această femeie şi păşeşte înaintea mea spre locul pe care
\\ 1 voi arăta. (Şi îmi lămuri locul, descriindui-mi-1 în aşa fel, încât
mu lămuri pe deplin asupra lui). Şi acolo vei afla un mormânt
«nie-aşa în mijlocul celorlalte morminte, şi mă vei aştepta acolo!
Şi nu putui să mă împotrivesc dorinţei lui şi nici să mă dezic
in faţa acestei rugăminţi, din pricina jurământului pe care il făcu-
sem cu mâna cea dreaptă! Şi luai femeia cu mine şi mă dusei şi
Intrai cu ea sub bolta mormântului, şi şezvirăm ca să îl aşteptăm
pe fiul unchiului meu, pe care îl văzurăm sosind la puţină vreme
după aceea, ducând cu el o cană plină de apă, un sac cu ipsos şi o
toporişca. Le puse toate jos, nu păstră la el decât toporişca şi se
îndreptă spre piatra mormântului de sub boltă, scoase lespezile
una câjte una şi le aşeză alături, apoi se apucă să sape pământul
cu acea toporişca până când scoase la iveală un capac mare ca o
uşiţă; îl deschise şi dedesubt se arătă o scară boltită. Atunci se
întoarse spre femeie şi îi zise făcându-i semn:
— Haide! n-ai decât să alegi!
Şi femeia coborî numaidecât pe scară şi se făcu nevăzută.
Atunci el se întoarse spre mine şi îmi zis-e:
— O, fiul unchiului meu! te rog să întregeşti ajutorul pe care
mi l-ai dat. Când voi fi coborât acolo înăuntru, tu vei aşeza la loc
capacul şi îl vei acoperi din nou cu pământ aşa cum a fost mai
înainte. Şi aşa vei întregi ajutorul pe care mi l-ai dat. Cât despre
ipsosul acela din sac, şi cât despre apa asta din cană, tu le vei
amesteca bine; apoi vei potrivi din nou la loc lespezile aşa cum au
fost şi cu acel amestec vei tencui lespezile pe la încheietura lor ca
ţi mai înainte şi vei face în aşa fel ca nimeni să nu poată bănui
ceva şi zice: „Iată un mormânt proaspăt a cărui tencuială e de
curând făcută, dar lespezile sunt vechi!" Căci, o, fiul unchiului meu,
iată că se împlineşte un an întreg de când mă trudesc aici, şi numai
Allah o ştie! Şi aceasta-i rugămintea rnea! Apoi adăugă: Şi acum
fie" ca Allah sa nu mă copleşească peste măsură cu tristeţea din
pricina despărţirii şi a depărtării tale de mine, o, fiu al unchiului
meu!
Apoi coborî scara şi se scufundă în mormânt.
Când se făcu nevăzut dinaintea privirilor mele, mă sculai şi
închisei capacul, şi făcui aşa cum îmi poruncise să fac, aşa încât
mormântul se preschimbă din nou precum fusese mai înainte.
Mă întorsei atunci la palatul unchiului meu, însă unchiul meu
era la vânătoare pe jos şi călare; şi atunci mă dusei să mă culc în
noaptea aceea. Apoi când se făcu dimineaţă, începui să cuget la
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
1061
toate întâmplările acelea din noaptea trecută, şi la toate câte se]
petrecură între mine şi fiul unchiului meu; şi m-am căit amarnici
de fapta pe care o săvârşisem. însă căinţa nu ajută niciodată la j
nimic! Atunci mă intorsei la morminte şi căutai mormântul cu
pricina, fără să pot ajunge să îl deosebesc dintre acestea. Şi îmi
urmai căutarea până se lăsă noaptea fără să izbutesc ca să aflu
drumul la acesta. Atunci mă intorsei la palat, şi nu putui nici bea
nici mânca şi toate gândurile mi se învălmăşeau numai în jurul
fiului unchiului meu şi cu toate acestea nu putui descoperi nici cel
mai mic lucru. Atunci mă cuprinse o mâhnire de moarte şi îmi
petrecui toată noaptea zbuciumându-mă cumplit până dimineaţa.
Mă intorsei atunci pentru a doua oară la cimitir gândindu-mă la
toate cele săvârşite de fiul unchiului meu, şi m-am căit amarnic
că l-am ascultat; apoi m-am apucat din nou să caut mormântul in
mijlocul tuturor celorlalte morminte, dar fără de izbândă. Şi îmi
urmai astfel căutarea în răstimp de şapte zile, şi nu nimerii nicicum
pe drumul cel bun. Atunci îngrijorarea şi gândurile negre mă năpă-
diră în aşa măsură, încât simţii că-s gata să înnebunesc.
Ca să găsesc un leac şi cale de scăpare de pătimirile mele, mă
gândii^ la călătorie şi pornii la drum ca să mă întorc acasă la tatăl
meu. în clipa când soseam la porţile oraşului tatălui meu, o ceată
de oameni răsărind din pământ, se năpusti asupra mea şi mă legă
la mâini. Atunci rămăsei uluit cu desăvârşire de această faptă, ţi-
nând seama că eram fiul sultanului oraşului, şi că aceia erau slugile
tatălui meu şi de asemenea alţii erau sclavii mei tineri.
Şi avui o presimţire groaznică, şi îmi zisei în sinea mea: „Cine
ştie ce i s-a întâmplat tatălui meu!" Şi mă apucai să îi întreb despre
aceasta pe cei care mă legau de mâini; şi ei nu îmi dădură nici un
răspuns. însă la câteva clipe după aceea, unul dintre ei, care era
unul dintre sclavii mei cei tineri, îmi zise:
— Soarta timpului s-a arătat potrivnică faţă de tatăl tău. Oşte-
nii l-au trădat şi vizirul 1-a trimis la moarte. Cât despre noi, tocmai
stăteam la pândă aşteptând clipa când să ne cazi in mâini.
Şi cu acestea, ei mă ridicară şi eu nici nu mai ţineam de fapt
la lumea asta, într-atât ştirile auzite mă zbuciumaseră, într-atât
moartea tatălui meu mă umpluse de durere. Şi ei mă târâră supus
între mâinile vizirului care îl ucisese pe tatăl meu.
Ci, între mine şi acel vizir, dăinuia o veche duşmănie. Pricina
acelei duşmănii era că mă aprinsesem peste măsură pentru tragerea
cu arbaleta. Şi întâmplarea făcu, într-o zi dintre zile, pe când mă
aflam pe terasa palatului tatălui meu, că o pasăre mare coborî pe
107
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
icrasa palatului vizirului, pe când vizirul se afla acolo; eu încercai
i ţintesc pasărea cu arbaleta, dar arbaleta greşi ţinta şi atinse
ochiul vizirului şi îl sparse cu voinţa şi judecata scrisă de Allah.
Cum zice poetul:
„Lasă sorţii să se împlinească si nu încerca să îndrepţi decât
faptele judecătorilor de pe pământ!
' în faţa oricărui lucru nici să nu te bucuri câtu§i de puţin şi nici
să te mâhneşti, căci nimic nu este pe veci!
Ne-am îndeplinit osânda noastră, am urmat literă de literă şi
cele care pentru noi au fost scrise de către Soartă; căci aceluia pentru
care a fost rânduit un şir de către Soartă nu-i rămâne decât să îl
străbată."
Saâluk-ul urmă aşa:
Când i-am stricat aşa fără de leac ochiul vizirului, vizirul nu
tu teză să îmi zică nimic, căci tatăl meu era regele oraşului.
Şi aceasta era pricina vrăjmăşiei între mine şi el.
Deci, când am fost dus cu mâinile legate înaintea lui, el porunci
să îmi taie capul! Atunci îi zisei:
— Fi-vei în stare să mă ucizi fără vreo fărădelege din partea
mea?
El răspunse:
— Şi ce fărădelege poate fi mai mare decât aceasta?
Şi îmi făcu semn spre ochiul său pierdut. Atunci îi zisei:
— Aceasta am făcut-o din nebăgare de seamă.
Dar el îmi răspunse:
— Da, tu ai făcut-o din nebăgare de seamă, eu o voi face
fiindcă aşa vreau!
Apoi strigă:
— Să fie adus între mâinile mele!
Şi mă duseră între mâinile lui.
Atunci el întinse mâna şi îşi vârî degetul în ochiul meu stâng,
şi mi-1 smulse cu desăvârşire.
Şi de atunci sunt chior, aşa cum vedeţi cu toţii.
După aceea, vizirul porunci să mă lege şi să mă vâre într-o
ladă. Apoi îi zise spătarului:
— Ţi-1 încredinţez pe acesta. Trage-ţi sabia din teacă şi du-1
de aici. Scoate-1 afară din oraş, ucide-1 şi lasă-1 acolo pradă fia-
relor sălbatice.
Atunci spătarul mă luă şi mă duse până ce ieşirăm din oraş.
J
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
116
vreme de un an întreg, şi mergeam în fiecare zi să îl văd pe prie-
tenul meu, croitorul, în dugheana lui, unde mă odihneam la umbră,
încrucişându-mi picioarele în ungherul meu.
într-o zi, după obiceiul meu, mă dusesem să tai lemne la ţar»
şi ajungând acolo, nimerii într-o pădure stufoasă unde erau multe
lemne de tăiat. Alesei atunci un copac uscat şi mă apucai să în-
depărtez pământul dimprejurul rădăcinilor lui; dar, tocmai pe când
lucram acolo, securea mi se agăţă pe neaşteptate într-o verigă de
aramă. Scosei atunci pământul dimprejur şi descoperii un capac
de lemn de care era prinsă veriga de aramă. Şi îl ridicai. Şi desco-
perii dedesubt o scară. Coborâi până în josul scării şi găsii o uşă.
Intrai pe uşă şi mă aflai într-o sală măreaţă a unui palat minunat
şi zidit cu măiestrie. Şi găsii inlăuntru o fecioară încântătoare ase-
menea celei mai frumoase dintre mărgăritare. Şi era într-atâta de
frumoasă, cu adevărat, încât vederea ei spulbera din inimă orice
grijă, orice mâhnire şi orice nefericire. O privii, şi numaidecât mă
închinai întru închinare eătre Creatorul care i-a hărăzit atâta desă-,
vârşire şi această frumuseţe.
Atunci ea mă privi şi îmi zise:
— Eşti o fiinţă omenească sau un geniu?
Eu îi răspunsei:
— O fiinţă omenească.
Şi ea îmi zise:
— Dar atunci, cine te-a putut călăuzi până într-acest loc în
care mă aflu de douăzeci de ani, fără să fi văzut vreodată o fiinţl
omenească?
La aceste cuvinte, pe care le găsii pline de dulceaţă şi da
duioşie, îi zisei:
— O, stăpâna mea, Allah este cel care m-a călăuzit spre lăcaşul
tău, pentru ca, în sfârşit, să fie uitate toate pătimirile şi durerile
mele.
Şi ii povestii tot ce mi se întâmplase, de la început până la
sfârşit" Şi într-adevăr, aceasta îi pricinui multă milă faţă de mine,
căci ea plânse şi îmi zise:
— Şi eu la rândul meu îţi voi istorisi povestea mea. Află»
aşadar, că sunt fiica regelui Aknaunos, cel din urmă rege al Indiei
stăpânul Insulei de Abanos. El mă măritase cu fiul unchiului meu.
însă, chiar in noaptea nunţii mele, înainte ca să îmi fi pierdut fe-
cioria, mă răpi un efrit, care se chema Georgiros, fiul lui Rajmos,
fiul lui Eblis însuşi! El mă luă la sine şi zbură cu mine şi mă aşeză
într-acest loc, unde aduse tot ceea ce aş fi putut dori, dintre dul-
117
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
eţuri şi zaharicale, rochii, stofe persiene, mobile, mâncăruri şi
băuturi. De atunci încoace, el vine să mă vadă tot la zece zile, şi
se culcă o noapte cu mine, chiar aici, şi dimineaţa pleacă. Şi el mă
inai preveni de asemenea, că, dacă aş avea nevoie de el în timpul
clor zece zile regulate ce le petrece departe de mine, n-aveam,
le-ar fi fost zi sau noapte, decât să ating cu mâna acele două şire
care sunt scrise acolo, sub bolta acestei săli. Şi într-adevăr, de
ttunci încoace, de îndată ce ating această inscripţie, îl şi văd ară-
ându-se. De astă dată, au trecut de acuma patru zile de când n-a
enit, şi ii mai rămân încă şase zile să lipsească. Aşa că ai putea
; amâne la mine cinci zile, ca apoi să pleci cu o zi înainte de sosirea
lui.
Şi ii răspunsei:
— Desigur că pot!
Atunci ea fu foarte bucuroasă; se sculă dreaptă, mă luă de
mână, mă trecu printr-o uşă cu arcade şi mă petrecu până răzbirăm
ntr-un hammam îmbietor şi plăcut şi plin de o încropeală învălui-
toare. Atunci eu mă dezbrăcai numaidecât şi ea la rândul ei se
dezbrăcă goală; şi amândoi intrarăm în baie. După baie, ne aşe-
zarăm pe baldachinul din hammam, ea alături de mine, şi începu
>ă mă îmbie să beau sirop de mosc şi îmi aşeză dinainte prăjituri
delicioase. Apoi continuarăm să povestim cu mult drag şi să mân-
căm din toate aceste bunătăţi aduse de efritul, răpitorul ei.
Apoi ea îmi zise:
— în seara aceasta vei dormi şi te vei odihni după truda îndu-
rată, ca să fii pe urmă vesel şi odihnit.
Şi eu, o, stăpâna mea, încercai să dorm bine, după ce i-am
mulţumit cu recunoştinţă. Şi într-adevăr, uitai de toate grijile!
Când mă trezii, o aflai şezând la căpătâiul meu, şi îmi freca
plăcut braţele şi picioarele. Atunci îl chemai într-ajutor pe Allah
să cer asupra ei toate binecuvântările, şi ne puserăm la poveşti
vreme de un ceas, şi ea îmi spuse nişte lucruri foarte plăcute. Ea
îmi zise:
— Pe Allah! înainte, singură în acest palat subpământean,
eram foarte tristă şi simţeam cum mi se strânge pieptul, căci nu
găseam pe nimeni cu cine să vorbesc, şi aceasta vreme de douăzeci
de ani! Dar, mărire lui Allah! fie el slăvit că.te-a călăuzit până aici
la mine!
Apoi, cu vocea ei caldă, îmi cântă această stanţă:
„Dacă despre venirea ta
Am fi fost vestiţi dinainte,
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
Drept covor la picioarele tale am fi întins
Sângele nepătat al inimilor noastre şi catifeaua întunecată a
ochilor noştri!
Am fi întins frăgezimea obrajilor noştri
Şi carnea tânără a coapselor noastre mătăsoase
Drept aşternut \ie, o, călător al nopiii!
Căci locul tău este deasupra pleoapelor noastre!"
La auzul acestor versuri, îi mulţumii cu mâna pe inimă, şi iu-
birea mea faţă de ea se aprinse şi mai pustiitor în mine; şi grijile
şi necazurile mele se irosiră toate. Apoi ne aşezarăm şi băurăm
din aceeaşi cupă, şi aceasta până la căderea nopţii: atunci, în noap-
tea aceea, mă culcai cu ea, plin de fericire. Şi niciodată în toată
viaţa mea, nu cunoscui o noapte asemenea nopţii aceleia. Iar când
se făcu ziuă, ne scularăm foarte mulţumiţi unul de altul şi în de-
plină fericire, cu adevărat!
Atunci eu încă plin de aprindere şi mai ales ca să îmi prelun-
gesc fericirea, îi zisei:
— Vrei să te ajut să ieşi de sub pământ şi să te descotorosesc
de genni-ul acela?
Dar ea începu să râdă, şi îmi zise:
— Taci odată şi mulţumeşte-te cu ceea ce ai! Haide! acest
sărman efrit nu va avea decât o zi din zece, iar ţie îţi făgăduiesc
de fiecare dată celelalte nouă zile!
Atunci eu, mâncat de flacăra patimii aprinse, ajunsei prea de-
parte cu vorbele, căci îi zisei:
— Nici nu mă gândesc! acum de îndată voi nimici din temelii
această boltă unde sunt săpate acele inscripţii magice, ca in acest
fel efritul să vină aici la îndemâna mea şi să îl pot ucide! Căci, încă
de multă vreme, m-am deprins să îmi fac o ţintă din toţi efriţii de
deasupra şi dedesubtul pământului!
La aceste cuvinte, şi ca să mă liniştească, ea începu să îmi recite
aceste versuri:
„O, tu, care ceri o păsuire înaintea despărţirii, şi care găseşti
îndepărtarea prea crudă, nu ştii, tu, oare, că aceasta este calea cea
mai sigură să nu ne legăm nicidecum unul de altul, ci doar să ne
iubim?
Nu î[i aduci aminte să îţi zici că sfârşeala este însăşi legea oricărei
legături şi că ruptura este încheierea oricărei prietenii!..."
O MIE Şl UNA DS NOPŢI
Dar eu, fără să iau seama la aceste versuri ce mi le recita, trăsei
,, izbitură zdravănă cu piciorul in bolta....
i «^hrazada văzu ivindu-se dimineaţa şi tăcu
în clipa aceea a povestim sale, Sahrazaaa va*u
discret
Şi când se lăsă a treisprezecea noapte
Ea zise:
Mi s-a povestit, o, mărite rege, ca" al doilea saâluK tf urmă
astfel istorisirea lui către tânăra stăpâna a casei.
, când izbii una zdravăn cu piciorul în
Aşadar, o, stăpâna mea
boltă, femeia îmi zise:
mântat adineauri? Oare ce
aceste lucruri omeneşti?
Ea răspunse:
. us dinainte?
s-a
s ss
ţi-au veni.
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
120
— Le văd acum că mi le-ai arătat tu! Niciodată nu le-am mai
văzut înainte de aceasta. Poate că îţi erau agăţate de spatele tău j
şi le vei fi adus tu însuţi aici.
Atunci genniul, în culmea mâniei, zbieră:
— Ce vorbe fără noimă, în doi peri şi încâlcite! Ele nu vor fi i
in stare să mă ducă chiar pe mine, o, dezmăţato!
La aceste vorbe, el o despuie toată de veşminte şi o întinse în]
cruce între patru stâlpi bătuţi în pământ şi, punând-o la cazne,!
începu să o întrebe despre cele întâmplate. Dar eu nu putui să '
îndur mai mult şi nici să aud bocetele ei; şi urcai de zor scara \
tremurând de groază; şi, ajuns in cele din urmă afară, aşezai, la !
locul său, capacul, aşa cum fusese, şi îl ferii de priviri acoperindu-l
din nou cu pământ. Şi m-am căit amarnic de fapta mea la hotarul
căinţei. Şi începui să mă gândesc la tânăra fată, la frumuseţea ei,
şi la caznele pe care i le pricinuia blestematul acela, acum că tre- i
cuseră douăzeci de ani de când vieţuia cu el. Şi mai cu seamă, mă
simţii tare mâhnit la gândul că el o schingiuia din pricina mea. Şi
în clipa aceea, începui din nou să mă gândesc iarăşi la tatăl meu ]
şi la împărăţia lui şi la starea amărâtă de tăietor de lemne în care
ajunsesem şi, plângând, recitai un vers despre această jalnică po- '
veste. Toate acestea!
După care, îmi urmai drumul până ce ajunsei la tovarăşul meu
croitorul. Şi îl aflai şezând, din pricina întârzierii mele, ca şi cum
ar fi stat pe jăratic într-un cuptor încins. Şi aşa, mă aştepta plin
de nerăbdare. Şi îmi zise:
— Ieri, nevăzându-te sosind ca de obicei, mi-am petrecut noap-
tea cu inima la tine! Şi îmi era teamă pentru tine de o fiară sălba-
tică sau de ceva asemănător peste care poţi să dai în pădure. Dar
lăudat să fie Allah că te-a scăpat de la pieire!
Atunci, eu îi mulţumii pentru bunătatea lui, intrai în dugheană
şi şezui in ungherul meu; şi începui să mă gândesc la cele ce mi se
întâmplaseră, şi să mă dojenesc pe mine însumi pentru izbitura de
picior pe care o dădusem în boltă. Şi deodată bunul meu prieten,
croitorul, intră şi zise:
— Aşteaptă la uşa prăvăliei un necunoscut, un fel de persan,
care întreabă de tine şi are cu el securea şi sandalele talc. Le-a^
purtat pe la toţi croitorii de pe stradă, zicându-le: „Am ieşit în zori
ca să merg la rugăciunea de dimineaţă, la chemarea muezinului, şi
aflai in calea mea aceste lucruri fără să ajung să ştiu ale cui puteau
fi. Spuneţi-mi, aşadar, voi, cine este stăpânul lor?" Atunci croitorii
de pe strada noastră, care te cunosc, văzând securea şi sandalele,
121
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
i iură că sunt ale tale şi se grăbiră să îi dea adresa ta acestui persan.
Şi iată-1 aici, şi te aşteaptă la uşa prăvăliei. Ieşi, deci, şi mulţu-
meşte-i pentru osteneală, şi ia-ţi înapoi securea şi sandalele tale.
Dar eu, la aceste vorbe, simţii cum îmi păleşte faţa şi tot trupul
mi se incovoaie de groază. Şi în timp ce mă aflam în această stare
de rătăcire, deodată pământul se deschise înaintea ungherului meu
$1 se ivi persanul de care era vorba. Era efritul! în răstimul acela,
ci o pusese pe tânăra lui nevastă la cazne, şi ce cumplite cazne!
Dar ea nu-i mărturisise nimic. Atunci el luă securea şi sandalele
şi îi zise:
— îţi voi dovedi că sunt mereu acelaşi Georgiros, din stirpea
lui Eblis! Şi vei vedea de pot sau nu pot să ţi-1 aduc aici pe stăpânul
acestei securi şi al acestor sandale!
Şi atunci veni să încerce această viclenie, despre care ţi-am
vorbit, printre croitori.
Intră, aşadar, pe neaşteptate la mine, răsărind din pământ şi
numaidecât, fără a pierde o clipă, mă răpi cu el! Zbură şi se înălţă
m văzduh; apoi coborî şi se scufundă în pământ! Cât despre mine,
cu căzui în nesimţire. Atunci intră cu mine în palatul subpămân-
tcan unde gustasem desfătările. Şi văzui fata dezgolită, şi cum îi
curgea sângele din trupul ei. Atunci ochii mei se umplură de la-
crimi. Dar efritul se îndreptă spre ea şi, înjunghiind-o, îi zise:
— O, desfrânato! iată-1 pe iubitul tău!
Atunci tânăra mă privi şi zise:
— Nu îl cunosc. Şi nu l-am văzut niciodată decât numai în
clipa aceasta.
Şi^efritul îi zise:
— Cum? Iată în faţa ta însăşi mărturia fărădelegii şi nu mărtu-
riseşti?
Atunci ea zise:
— Nu îl cunosc. Şi nu l-am văzut în viaţa mea. Şi nu îmi place
să mint dinaintea feţei lui Allah!
Atunci efritul îi zise:
— Dacă într-adevăr nu îl cunoşti deloc, ia sabia aceasta şi re-
tează-i capul!
Atunci ea luă sabia, veni la mine şi se opri dinaintea mea. Şi
eu, galben de groază, îi făcui un semn negativ cu sprâncenele (să
o rog să aibă milă) şi lacrimile îmi curgeau de-a lungul obrajilor.
Atunci îmi clipi şi ea din ochi; dar zise cu glas tare:
— Tu eşti pricina tuturor nenorocirilor noastre!
Şi îi făcui din nou semn cu sprâncenele, şi cu limba îi zisei
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
122
aceste versuri cu două înţelesuri (pe care efritul nu putea să ]M
priceapă bine):
„Ochii mei ştiu îndeajuns să îp vorbească pentru ca limbo mea\
să fie de prisos! Ochii mei singuri îp dezvăluiesc tainele ascunse îm
inima mea.
Când mi te-ai arătat, lacrimile calde siroiră şi eu amup'i: căci\
ochii mei îp grăiau destul despre flacăra mea!
Pleoapele clipind, ne rostesc simiământul deplin şi nu-i nici o\
nevoie, pentru cel în{elegător, de folosirea degetelor lui. Sprâncenele
noastre ne pn locul la toate celelalte. Tăcere aşadar! şi să îi lăsăm
numai iubirii cuvântul."
Tânăra femeie înţelese şi semnele şi versurile mele şi azvârlii
din mâinile ei sabia efritului. Atunci efritul luă sabia şi mi-o întin- \
se şi îmi zise:
— Retează-i capul, şi te voi slobozi şi nu îţi voi face nici un I
rău!
Şi eu i-am zis:
— Da!
Şi luai sabia, şi înaintai curajos, şi ridicai braţul! Atunci ea îmi]
zise; făcându-mi semn cu sprâncenele:
— Oare eu ţi-am vătămat drepturile tale?
Atunci ochii mi se umplură de lacrimi şi aruncai sabia dini
mâini, şi îi zisei efritului:
— O, puternice efrit, o, viteazule vânjos şi neînfrânt! dacă aceas- i
tă femeie era aşa cum o crezi, cu puţină credinţă şi judecată, ea afl
fi găsit îndreptăţită căderea capului meu tăiat! Ci, dimpotrivă, ea
a zvârlit tocmai sabia departe de ea. Cum aş putea, oare, ca, la^
rândul meu, să mă aflu îndreptăţit să îi tai gâtul, mai ales dat fiindj
că niciodată nu am văzut-o înainte de ceasul acesta? Aşadar, ni-;
ciodată nu voi săvârşi această faptă, chiar de vei ajunge să mă faci
să beau cupa morţii amare!
La auzul acestei cuvântări, efritul zbieră:
— Hai! acum s-a dovedit din plin iubirea care este între voi,
doi!
Şi atunci, o, stăpâna mea, acel blestemat luă sabia, izbi cu aceas-
ta o mână a tinerei şi i-o reteză; apoi îi izbi cealaltă mână şi i-o i
reteză la fel; apoi îi tăie piciorul ei drept; apoi îi tăie piciorul stâng.
Şi aşa, cu patru lovituri, îi reteză cele patru mădulare. Şi eu pri-
veam aceasta cu ochii mei şi mă gândeam că voi muri neîndoios. '
123
O MIE Şl UNA DE NOPŢI
în clipa aceea, tânăra femeie mă privi pe furiş, şi imi clipi din
ochi. Dar, vai! efritul văzu această clipire din ochi şi strigă:
— O, fiică de curvă! chiar acum ai săvârşit adulterul cu ochiul!
Şi atunci o izbi peste gât cu sabia şi îi reteză capul. Apoi se
Întoarse spre mine şi îmi zise:
— Află, o, tu, fiinţă omenească, cum că după legea noastră, la
noi, la genii, ne este îngăduit şi ne este chiar îndreptăţit şi suntem
povăţuiţi să ucidem nevasta adulteră! Află, deci, că pe această tâ-
nără am răpit-o în noaptea nunţii, când n-avea decât doisprezece
mi şi mai înainte ca vreun altul să se fi culcat cu ea sau să o fi
cunoscut! Am adus-o aici, şi veneam să o văd la zece zile o dată,
ca să îmi petrec noaptea cu ea, şi mă împreunam cu ea sub chipul
unui persan! Dar din clipa când m-am dumirit că ea mă înşeală,
im ucis-o! De altminteri, ea nu m-a înşelat decât numai cu ochiul,
i >chiul din care a clipit privindu-te. Cât despre tine, deoarece n-am
putut dovedi că tu ai păcătuit cu ea ca să o ajuţi să mă înşele, eu
au te voi ucide. Dar totuşi, vreau - ca să nu poţi râde în spatele
meu - să îţi fac un rău care să îţi spulbere trufia! Dar te las să îţi
alegi felul pe care îl doreşti dintre toate relele!
Atunci eu, o, stăpâna mea, mă bucurai la hotarele bucuriei
văzându-mă scăpat de la moarte. Şi aceasta mă îmbărbăta să mă
încred în îndurarea lui. Şi îi zisei:
— Dar zău nu ştiu ce rău să aleg dintre toate relele! Nu mi-e
pe plac nici unul!
Atunci efritul, cuprins de turbare, lovi cu piciorul în pământ
şi zbieră:
— îţi spun să alegi! Astfel, alege-ţi sub ce chip vrei să te vră-
jesc! Vrei chipul unui măgar?
— Nu!
— Chipul unui câine? Chipul unui catâr? Chipul unui corb?
Sau mai degrabă chipul unei maimuţe? '
Atunci îi răspunsei, mereu încredinţat de indurarea lui, căci
aveam speranţa într-o iertare deplină: (i
— Pe Allah! o, stăpânul meu Georgiros, din stirpea puterni-
cului Eblis! dacă te înduri de mine, Allah se va îndura de tine! căci
el îţi va fi mulţumitor de iertarea cu care l-ai învrednicit pe un
bun moslem, care nu ţi-a pricinuit niciodată vreo vătămare! Şi
continuai să îl implor până la marginea rugăminţii, stând umil in
picioare intre mâinile lui şi îi zisei:
— Mă osândeşti pe nedrept!
Atunci el îmi răspunse:
O MIE Şl UNA DE NOPŢI
124
— Ajunge cu vorbe de acestea, că de nu, atunci moartea! Nu j
pune, aşadar, la încercare bunătatea mea căci trebuie neapărat să]
te vrăjesc!
La aceste cuvinte, el mă ridică, despică bolta şi pământul de j
deasupra noastră, şi zbură cu mine în văzduh, şi atâta de sus, încât
nu mai zăream pământul decât sub înfăţişarea unui blid cu apă. j
Atunci cobori pe creştetul unui munte şi mă aşeză acolo; luă un j
pumn de ţărână in mâna sa, murmură ceva pe deasupra mârâind
aşa: „Hm! hm! hm!", rosti câteva cuvinte, apoi aruncă această
ţărână peste mine strigând:
— Ieşi din forma asta a ta şi ia chipul unei maimuţe!
Şi chiar în clipa aceea, o, stăpâna mea, mă prefăcui în maimuţă,
şi încă ce maimuţă! Bătrână de cel puţin o sută de ani şi cât se
poate de slută! Atunci eu, când mă văzui sub această înfăţişare,
mă simţii mai întâi nemulţumit şi începui să ţopăi, şi ţopăiam de
minune! Apoi, fiindcă aceasta nu îmi slujea la nimic, începui să
plâng de mila mea şi de mila celui care fusesem înainte. Şi efritul
râdea într-un chip înspăimântător. Apoi se făcu nevăzut.
Atunci începui să cuget la nedreptăţile sorţii şi învăţaî pe pie-
lea mea că de fapt soarta nu atârnă câtuşi de puţin de făptură.
După aceea, mă dădui de-a rostogolul din creştetul muntelui
până chiar dedesubt la poale. Şi pornii la drum, dormind noaptea
prin copaci, şi aceasta vreme de o lună, până ajunsei pe ţărmul
mării sărate. Poposii acolo ca la un ceas, şi zării, în cele din urmă,
in mijlocul mării, o corabie, pe care vântul prielnic o împingea
spre ţărm, chiar în partea unde mă aflam. Atunci eu mă ascunsei
după o stâncă şi aşteptai. Când îi văzui pe oameni sosind şi mer-
gând şi venind, îmi luai inima-n dinţi şi sfârşii prin a mă arunca
în mijlocul corăbiei. Şi unul dintre oameni strigă:
— Izgoniţi degrabă această făptură de piază rea!
Şi un altul strigă:
— Nu! să o ucidem!
Şi un al treilea strigă:
— Da! să o ucidem cu sabia asta!
Eu începui să plâng şi împiedicai cu laba vârful săbiei, şi la-
crimile îmi curgeau şiroaie.
Atunci căpitanului i se făcu milă, şi le zise:
— O, negustori, această maimuţă m-a rugat fierbinte şi îi
ascult rugăciunea; ea este sub ocrotirea mea! Numeni să nu o
prindă şi să nu o izgonească sau să o necăjească!
Apoi căpitanul începu să mă strige şi să îmi zică vorbe plăcute
125
O MIE Şl UNA DE NOPŢI
i bune, şi eu îi înţelegeam toate vorbele. Şi aşa, el mâ luă de
lujitor al său şi eu îi făceam toate treburile şi îl slujeam pe corabie.
Vântul ne fusese prielnic vreme de cincisprezece zile, şi tra-
erăm la ţărm lângă un oraş nespus de mare şi atâta de plin de
locuitori, încât Allah singur le poate socoti numărul lor!
La sosirea noastră, văzurăm înaintând spre corabie nişte ma-
meluci, care erau trimişi de regele acelui oraş. Ei se apropiară şi
ic urară bun venit negustorilor şi le ziseră:
— Regele nostru vă aduce urări cu prilejul sosirii voastre în
pace, şi ne însărcinează să vă înmânăm acest sul de pergament, şi
- -l vă zice: „Fiecare dintre voi să scrie aici un şir cu scrisul lui cel
mai frumos!"
Atunci eu, păstrându-mi mereu chipul de maimuţă, mă sculai
i apucai deodată din mâinile lor sulul de pergament şi sării cu
acel pergament niţel mai departe. Şi ei se temură că mă vor vedea
i upându-l şi azvârlindu-1 în apă. Şi mă strigară în gura mare, şi
voiră să mă ucidă. Dar eu le făcui semn că ştiam şi voiam să scriu!
Şi căpitanul le zise:
— Lăsaţi-l să scrie! De îl vom vedea mâzgălind, îl vom împie-
dica să o facă pe mai departe, dar dacă, într-adevăr, se pricepe să
• aligrafieze, îl voi înfia ca pe copilul meu! Căci n-am mai văzut
niciodată o maimuţă mai cuminte!
Atunci eu luai calamul, îl apăsai de perniţa călimării, întinzând
bine cerneala pe cele două feţe ale calamului, şi începui să scriu.
Şi scrisei aşa patru strofe atunci alcătuite, fiecare cu o scriere
deosebită şi după un stil deosebit: întâia strofă la modul Rikaa; â
doua la modul Rihani; şi a treia la modul Sulsi; şi a patra la modul
Muşic:
a) „De acuma timpul a încrestat pe răboj binefacerile şi darurile
oamenilor mărinimoşi; dar şi-a luat orice speranţă că va putea ajun-
ge vreodată să le numere pe ale tale!
După Allah, seminţia omenească nu a cerut ajutor decât numai
de la tine, căci tu eşti cu adevărat tatăl tuturor binefacerilor!"
b) „ Vă voi vorbi despre pana lui:
Pana lui! Este întâia şi însăşi obârşia celorlalte pene! Tăria sa
este un lucru uimitor, ea este cea care l-a rânduit în numărul cărtu-
rarilor de vază.
Din această pană, ţinută între pulpa celor cinci degete ale sale,
se revarsă peste lume cinci fluvii de elocinţă şi de poezie!"
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
126
c) „ Vă voi vorbi de neamurile lui:
Nu este pe lume scriitor care să nu moară; dar timpul eternizează j
scrierea mâinilor sale!
Şi aşa nu lăsa pana să scrie decât numai lucruri cu care te vei 1
putea mândri în ziua învierii!"
d) „Dacă deschizi călimara, nu te afunda într-însa decât ca să\
înşiri rânduri de daniilor, rânduri binefăcătoare!
Dar dacă nu pop să te serveşti de aceasta ca să scrii şire de j
dăruire, cel puţin afundă-te într-însa ca să plămădeşti frumosul! Şi,
în acest fel, vei fi printre aceia care-s socotiţi din rândul celor mai
mari dintre scriitori!"
Când sfârşii de scris, le întinsei sulul de pergament. Şi priviră j
şi fură cuprinşi cu toţii de admiraţia cea mai mare, apoi fiecare
aşternu pe rând câte un şir cu cea mai frumoasă scriere a lui.
După care, sclavii plecară ducând sulul regelui. Când regelel
luă cunoştinţă de toate acele scrieri, el nu fu mulţumit decât de
scrierea mea, care era alcătuită în patru moduri diferite, şi pentru |
care eram vestit în lumea întreagă, pe când eram încă fiu de rege.
Atunci regele le zise tuturor prietenilor săi care erau de faţă
şi sclavilor săi:
— Mergeţi cu toţi la meşterul acestei scrieri minunate şi în—1
mânaţi-i această mantie de cinstire ca să o îmbrace, şi urcaţi-1
călare pe cel mai frumos dintre catârii mei, şi purtaţi-1 cu pompă
mare, în sunete de instrumente, şi aduceţi-1 intre mâinile mele!
La aceste cuvinte, începură cu toţii să surâdă. Şi regele, care
băgă de seamă aceasta, rămase tare supărat şi strigă:
— Cum! eu vă dau o poruncă, şi voi râdeţi de mine!
Şi ei răspunseră:
— O, rege al secolului, noi ne ferim cu străşnicie să nu râdem |
de vorbele tale! dar trebuie să îţi spunem că acel care a scris această
scriere atâta de frumoasă nu este câtuşi de puţin un fiu al lui Adam,
ci o maimuţă care aparţine căpitanului corăbiei!
Atunci regele se minună peste măsură de vorbele lor, apoi fuj
cuprins de spasme de veselie şi îl podidi râsul, şi strigă:
— Doresc să cumpăr această maimuţă!
Şi zicând acestea, el porunci tuturor persoanelor de la curte;
să meargă la corabie să aducă maimuţa şi să ia cu ei catârul şi
mantia de cinstire, şi le spuse:
127
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
— Trebuie neapărat să o înveşmântaţi în această mantie de
cinstire şi să o urcaţi călare pe catâr şi să o aduceţi aici!
Atunci veniră cu toţii la corabie şi mă cumpărară nemaipome-
nit de scump de la căpitan, care nu căzu la învoială de la început!
Iar eu ii făcui semn căpitanului ca să îi spun că eram tare mâhnit
din pricină că îl părăsesc. Apoi mă duseră, mă îmbrăcară cu mantia
<le cinstire, mă ajutară să încalec pe catâr, şi pornirăm cu toţii în
sunetul instrumentelor armonioase din acest oraş; şi toţi locuitorii
)i toate făpturile omeneşti din oraş rămaseră încremeniţi şi statură
aţintiţi să privească ca pe o minune mare la această privelişte ului-
loare şi fără de pereche ca nici una alta.
Când mă aduseră în faţa regelui şi îi văzui chipul, sărutai pă-
mântul între mâinile lui în trei rânduri şi rămăsei apoi nemişcat.
\tunci regele mă pofti să şed şi mă pusei în genunchi. Şi toţi cei
de faţă se minunară de bunăcreşterea mea şi de bunăcuviinţa mea
neîntrecută; dar şi de astă dată regele rămase cel mai uimit dintre
icţi. Şi de îndată ce mă pusei astfel în genunchi, regele porunci la
toată lumea să plece şi plecă toată lumea. Nu rămase în sală decât
icgele, căpetenia eunucilor, un sclav tânăr favorit şi eu, o, stăpâna
mea!
Atunci regele porunci să aducă de-ale mâncării. Şi aduseră o
masă pe care erau rânduite toate bucatele pe care un suflet le poate
■ lori şi pofti, şi toate minunăţiile care fac desfătarea ochilor. Şi
i egele îmi făcu semn să mănânc. Şi eu mă sculai şi sărutai pământul
.iitre mâinile sale în şapte rânduri deosebite, şi mă aşezai foarte
cuviincios pe şezutul meu de maimuţă, şi mă pusei pe mâncate
imintindu-mi de toată buna creştere primită în trecut.
Când ridicară masa, mă sculai şi eu, ca să merg să mă spăl pe
mâini; apoi mă întorsei după ce m-am spălat pe mâini, şi luai căli-
niara, calamul şi o foaie de pergament, şi scrisei două strofe despre
minunatele prăjituri arabe:
„O, dulci prăjituri, fine §i sublime, prăjituri înfăşurate cu degetele!
Sunteţi leacul îmbătător, leacul împotriva oricărui venin! în afară de
voi, o, plăcintele, nimic n-a§ putea iubi vreodată pe lume; şi sunteţi
singura mea speranţă, toată dragostea mea aprigă!
O, fiori ai inimii mele, la vederea unei mese întinse, peste care,
din mijlocul ei, se împrăştie aroma unei kenafa* înotând în mijlocul
untului şi al mierii; pe tipsia întinsă!
0, kenafa subţiată într-o cană îmbietoare, desfătătoare! o, do-
L
* prăjitură făcută cu firicele foarte fine de fidea.
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
către
rin{a mea, ţipătul dorinţei mele către tine, o, kenafa, este nestăvilit!
Şi n-aş putea, chiar înfruntând primejdia de a muri, să petrec o zi
din viaţa mea, fără de tine pe masa mea, o kenafa, yo kenafa!
Şi siropul tău! adorabilul, deliciosul tău sirop! Hei! a§ manca
dintr-însul şi aş bea dintr-însul zi şi noapte şi aş lua-o de la început
în viaţa viitoare!"
După aceea, pusei jos calamul şi foaia, şi mă sculai şi mă dusei
mai la o parte arătând cinstirea cuvenită. Şi regele privi cele ce
scrisesem şi le citi şi se minună cu mirare mare şi strigă:
— Oare-i cu putinţă ca o maimuţă să fie înzestrată cu atâta
elocinjă şi îndeosebi cu o scriere atât de frumoasă? Pe Allah! aceas-
ta-i minunea minunilor!
In clipa aceea, i se aduse înaintea regelui un joc de şah, şi
regele mă întrebă prin semne:
— Ştii să joci?
Şi eu îi făcui cu capul:
— Da, ştiu!
Atunci mă apropiai, aşezai figurile şi începui să joc cu regele
Şi îl învinsei de două ori la rând! Atunci regele nu mai ştiu ce să
creadă şi judecata lui rămase uluită, şi zise:
— Dacă acesta era un fiu al lui Adam, i-ar fi întrecut pe toţi
muritorii din secolul său!
Apoi regele zise eunucului:
— Du-te la tânăra ta stăpână, fiica mea, şi spune-i: „...Vino doi
grabă la rege, o, stăpâna mea!" căci vreau ca fiica mea să se poată
bucura de această privelişte şi să vadă această maimuţă minunată!
Atunci eunucul se duse şi se întoarse la puţină vreme cu tânăra]
sa stăpână, fiica regelui, care abia mă zări, îşi acoperi cu iuţeală
faţa cu vălul ei şi zise:
— O, tată, cum de te-ai putut hotărî să trimiţi să mă caute ca
să mă faci văzută de oameni străini de locurile noastre?
Şi regele îi zise:
— O, fiica mea, aici la mine nu se află decât tânărul meu sclav,
acest copil pe care îl vezi, şi eunucul care te-a crescut, şi această
maimuţă, şi eu tatăl tău. Dinaintea cui, aşadar, îţi acoperi tu faţa?
Atunci fecioara îi răspunse:
— Află, o, părintele meu, că această maimuţă este fiul unui-,
rege! Regele, tatăl lui, se numeşte Aymaros şi este stăpânul unei
ţări din interiorul îndepărtat. Această maimuţă este numai fermej
cată; şi a fermecat-o efritul Georgiros din stirpea lui Eblis,
■**.■
135
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
Cât despre acela care zice că sunt plăceri în această lume, răspun-
deii-i că va gusta în curând zile amare ca sucul âe smirnă!"
Plecai, aşadar, şi părăsii acest oraş, şi călătorii prin {M şi
irăbătui capitale, şi mă îndreptai spre Lăcaşul Păcii, Bagdadul,
unde speram să ajung Ia emirul credincioşilor ca să îi povestesc
loate câte le petrecusem.
După zile nesfârşite, ajuns-am, în cele din urmă, în Bagdad,
chiar în noaptea aceasta. Şi—1 întâlnii pe acest frate, întâiul saâluk,
care stătea (intuit locului, nespus de nedumerit, şi îi zisei:
— Pacea asupra la!
Şi el îmi răspunse:
— Şi asupra ta pacea! şi îndurarea lui Allah! şi toate bine-
cuvântările sale!
Atunci mă aşezai cu el de vorbă, şi îl văzurăm apropiindu-se
pe fratele nostru, cei de al treilea, care, după urările de pace, ne
zise că este străin de aceste locuri. Şi noi îi ziserăm:
— Şi noi la fel, suntem doi străini şi am sosit chiar în noaptea
aceasta într-acest oraş binecuvântat! Apoi merserăm tustrei
împreună, şi nici unul dintre noi nu ştia povestea celuilalt. Şi soarta
şi destinul ne călăuziră dinaintea acestei porţi, şi intrarăm Ia voi!
Şf4 acestea sunt, o, stăpâna mea, pricinile bărbii mele rase şi a
ochiului meu stricat!
Atunci tânăra stăpână a casei îi zise celui de al doilea saâluk.
— Povestea ta este cu adevărat nemaipomenită! Dar, haide,
pe Allah! netezeşte-ţi puţin părul tău de pe cap şi du-te de vezi
starea drumului tău pe calea iui Allah!
Dar el îi răspunse:
— într-adevăr, nu voi ieşi de aici până când nu voi fi auzit
istorisirea celui de al treilea tovarăş al meu!
Atunci al treilea saâluk înainta şi zise:
Povestea celui de al treilea saâluk
O, doamnă plină de mărire, să nu crezi că povestea mea are
să fie la fel de minunată ca acelea ale celor doi tovarăşi ai mei!
Căci povestea mea este nesfârşit mai uimitoare.
Dacă la tovarăşii mei, aceştia doi pe care îi vedeţi, nenorocirile
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
136
le-au fost pricinuite numai de către destin şi de fatalitate, la mine
e altceva! Pricina bărbii mele rase şi a ochiului meu stricat este că
eu însumi, prin greşeala mea, mi-am atras fatalitatea şi mi-am
umplut inima de griji şi de zbucium.
Iată! Sunt un rege, fiu de rege. Tatăl meu se numea Kassib, şi
eu sunt fiul său. Când regele, tatăl meu, muri, moştenii regatul, şi
domnii, şi ii cârmuii cu dreptate, şi împărţii mult bine supuşilor
meiv
însă nutream o mare dragoste pentru călătoriile pe mare. Şi
nu mă lipseam de acestea.
Căci capitala mea era aşezată pe malul mării; şi pe o foarte
mare întindere de mare aveam insule pe care le stăpâneam şi care
erau întărite in stare de apărare şi de luptă. Şi mă hotărâi într-o
zi să merg să cutreier prin insule şi poruncii să îmi pregătească
zece corăbii mari, şi rânduii să încarce merinde pentru o lună, şi
plecai in călătorie. Călătoria ţinu douăzeci de zile, la capătul căro-
ra, într-o noapte dintre nopţi, văzurăm dezlănţuindu-se asupra
noastră vânturi potrivnice şi aceasta până în zorii zilei. Atunci,
când vântul se linişti puţin şi marea se îmblânzi, la răsăritul soa-
relui, văzurăm o insuliţă unde puturăm să ne oprim puţin: co-
borârăm pe pământ, gătirăm ceva bucate ca sâ mâncăm, mâncarăm,
ne odihnirăm două zile, ca să aşteptăm sfârşitul furtunii, şi por-
nirăm din nou la drum. Călătoria mai ţinu douăzeci de zile până
când, într-o zi, ne pierdurăm drumul; apele prin care navigam ne
erau necunoscute, nouă şi chiar căpitanului. Căci, de fapt, căpita-
nul nici nu mai recunoştea câtuşi de puţin această mare! Atunci îi
ziserăm străjii de pe catarg:
— Scrutează marea cu luare-aminte!
Şi straja urcă sus pe catarg, apoi cobori şi îi zise căpitanului:
— în dreapta mea am văzut nişte peşti pe faţa apei; şi, în mij-
locul mării, am desluşit în depărtare ceva ce părea când alb când
negru!
La aceste cuvinte ale strajei, căpitanul se schimbă tare la faţă,
îşi trânti turbanul de pământ, îşi smulse barba şi ne zise la toţi:
— Vă vestesc pieirea noastră a tuturor! Şi nici chiar unul sin-
gur nu va hălădui teafăr de aici!
Apoi începu să plângă şi noi, la fel ca el, începurăm să ne
plângem propria noastră soartă. Apoi îl întrebai pe căpitan:
— O, căpitane, tălmăceşte-mi vorbele strajei!
El răspunse:
— O, mărite stăpâne, află că din ziua când suflă vântul potriv-
137
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
nic am rătăcit drumul, şi aşa l-am pierdut încă de acum zece zile;
şi nici pomeneală de vreun vânt prielnic care să ne mai poată în-
toarce pe calea cea bună. Ci, află înţelesul acelei arătări negre şi
ilbe şi al acelor peşti plutitori deasupra apei prin apropiere; mâine
urmează să ajungem la un munte din tancuri negre, care se nu-
meşte Muntele de Magnet, şi apele ne vor târî cu forţa înspre acel
munte, şi corabia noastră va fi prefăcută în bucăţi, căci cuiele din
corabie vor zbura, atrase de muntele de magnet, şi se vor lipi de
coastele lui; căci Allah Prea înaltul 1-a înzestrat cu o însuşire tai-
nică pe acest munte de magnet care atrage astfel spre el orice lucru
din fier! Şi nici nu poţi să îţi închipui grămada''prinsă de lucruri
din fier care s-au adunat, prinse ciorchine de acest munte, de atâta
vreme de când corăbiile au fost atrase înspre el cu forţa! Allah
singur cunoaşte numărul lor. Pe lângă aceasta, se vede lucind, de
pe mare, pe creştetul muntelui, o boltă din aramă galbenă susţinută
de zece coloane; şi pe acea boltă se află un călăreţ pe un cal de
aramă; şi pe pieptul acelui călăreţ atârnă o placă de plumb gravată
toată cu nume necunoscute şi talismanice! Şi află, o, rege, că atâta
vreme cât acel călăreţ va fi pe calul acela, toate corăbiile care vor
trece pe dedesubt vor fi prefăcute in ţăndări, şi toţi călătorii vor
fi pierduţi pentru totdeauna, şi toate fiarele din corăbii vor zbura
ca să se lipească de munte! Aşadar, nici o scăpare nu va fi cu pu-
tinţă câtă vreme acel călăreţ nu va fi prăvălit jos de pe acel cal!
La acele vorbe, o, stăpâna mea, căpitanul începu să plângă cu
şiroaie de lacrimi, şi noi furăm încredinţaţi de pieirea noastră fără
de scăpare şi fiecare dintre noi îşi luă rămas bun de la prietenii
săi.
Şi, într-adevăr, de-abia se iviră zorile, când furăm aproape de
tot de acel munte cu stânci negre de magnet, şi apele ne târâră cu
putere înspre el. Apoi, când cele zece corăbii ale noastre ajunseră
la poala muntelui, deodată cuiele din corăbii începură să zboare
cu miile, împreună cu celelalte fierării, şi merseră de se lipiră de
munte; şi corăbiile noastre se despicară şi furăm cu toţii aruncaţi
în mare.
Atunci, toată ziua, ramaserăm în puterea mării, şi unii se îne-
cară, iar alţii se salvară, dar cea mai mare parte pieriră înecaţi; şi
acei care se salvară nu putură niciodată să se cunoască nici să se
regăsească, căci valurile grozave şi vânturile potrivnice îi împrăş-
tiară in toate părţile.
Cât despre mine, o, stăpâna mea, Allah Prea înaltul m-a salvat
ca să îmi hărăzească alte pătimiri, mari suferinţe şi mari nenorociri.
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
138
Eu putui să mă agăţ de o scândură dintre scânduri, şi valurile şl
vânturile mă aruncară pe coastă, la poala acelui munte de magneţi
Atunci găsii un drum care ducea până în creştetul muntelui,
şi care era construit în formă de scări tăiate în stâncă. Şi îndată
chemai într-ajutor numele lui Allah Prea înaltul, şi...
în clipa aceea a povestirii sale, Şahrazada văzu lucind dimineaţa şi conteni
discretă.
Şi câtid se lăsă a cincisprezecea noapte
Ea zise:
Mi s-a povestit, o, mărite rege, că al treilea saâluk, grăindu-i
tinerei stăpâne a casei, in timp ce tovarăşii ceilalţi şedeau cu bra-
ţele încrucişate, supravegheaţi de cei şapte negri care ţineau în
mâini săbiile scoase, urmă: ...
Chemai, aşadar, într-ajutor numele lui Allah şi îl rugai fier-
binte şi mă cufundai în extazul rugăciunii, apoi mă agăţai cum
putui de stânci şi de scobituri, şi izbutii, potolindu-se, în sfârşit,
vântul prin porunca lui Allah, să urc acest munte, şi mă bucurai
tare de salvarea mea până la hotarul bucuriei! Şi nu îmi rămânea
decât să ajung la boltă; în sfârşit, ajunsei şi putui să pătrund înlăun-
tru. Atunci mă lăsai pe amândoi genunchii, şi mi-am rostit rugă-
ciunea, şi îi mulţumii lui Allah pentru mântuirea mea.
în clipa aceea sfârşeala mă copleşi într-atâta, încât mă aruncai
la pământ şi adormii. Şi în timpul somnului, auzii un glas care îmi
zicea:
— O, fiule al lui Kassib, când te vei trezi din somnul tău, sapă
sub picioarele tale şi vei găsi un arc de aramă şi trei săgeţi de
plumb pe care sunt gravate talismane. Vei lua acest arc şi vei lovi
cu el in călăreţul care-i sus pe boltă, şi vei reda astfel liniştea oa-
menilor, descotorosindu-i de acest flagel groaznic! După ce îl vei
fi lovit astfel pe călăreţ, acel călăreţ se va prăbuşi în mare, şi arcul
va cădea din mâinile tale pe pământ. Atunci vei ridica arcul şi îl
vei îngropa in pământ chiar in locul unde va fi căzut! în acest timp,
marea va începe să clocotească, apoi să se umfle până va ajunge
B9
O MIE Şt UNA DE NOPŢI
|ic creasta unde te afli tu. Şi atunci vei vedea o luntre pe mare şi
m luntre o persoană. Dar aceasta-i altă persoană decât cavalerul
runcat în mare. Această persoană va veni la tine ţinând în mână
o vâslă. Şi tu, fără de teamă, urcă-te cu ea în luntre! Dar fereşte-te
bine să nu rosteşti numele sfânt al lui Allah, bagă bine de seamă!
Să nu faci aceasta, şi cu nici un preţ! O dată ajuns în luntre, această
persoană te va călăuzi şi te va purta pe ape vreme de zece zile până
ce te va scoate de vei răzbi la Marea Salvării. Ajungând la această
mare, vei găsi acolo pe cineva care te va ajuta să te întorci în ţara
ta. însă nu uita, că toate acestea nu se vor îndeplini decât de vei
îndeplini porunca să nu pomeneşti niciodată numele lui Allah!
In clipa aceea, o, stăpâna mea, mă trezii din somn, şi plin de
curaj, mă apucai pe dată să îndeplinesc porunca glasului. Cu arcul
şi săgeţile găsite, îl lovii pe călăreţ şi îl făcui să cadă. El se prăvăli
în mare. Şi arcul îmi căzu din mână; atunci îl ingropai chiar in
locul acela. Şi numaidecât marea se învolbură, clocoti şi se umflă
peste ţărm ajungând până la creştetul muntelui pe care mă găseam.
Şi după câteva clipe, văzui ivindu-se în mijlocul mării o luntre ce
se îndrepta spre mine. Atunci îi mulţumii lui Allah Prea înaltul.
Şi când luntrea ajunse aproape de tot, văzui in ea un om de aramă,
care avea pe piept o placă de plumb pe care erau gravate nume şi
talismane. Atunci coborâi în barcă, dar fără să rostesc o singură
vorbă. Şi omul de aramă se apucă de mă călăuzi timp de două zile,
timp de trei zile, şi aşa mai departe până la sfârşitul celei de a
zecea zi. Şi atunci văzui arătându-se, în depărtare, nişte insule: şi
aceasta era salvarea mea! Atunci mă bucurai şi, din pricina simţirii
mele năvalnice şi a recunoştinţei mele faţă de Prea înaltul, pomenii
numele lui Allah şi îl preamării şi zisei: „Allahu akbar! Allahu
akbar!"»
Dar abia şoptisem aceste cuvinte sfinte, când omul de aramă
mă apucă şi mă azvârli din luntre in mare, apoi el se pierdu în
depărtare şi se făcu nevăzut.
Cum ştiam să înot, mă pusei pe înotat cât fu ziua de mare până
noaptea, într-atâta de tare, încât braţele îmi fură sleite deyputeri
şi umerii obosiţi, şi eram prăpădit de osteneală! Atunci, văzând
moartea apropiindu-se, rostii şehada credinţei şi mă pregătii de
moarte. Dar, chiar în clipa aceea, un val, mai uriaş ca toate valurile
mării, goni de departe ca o cetate gigantică şi mă azvârli cu atâta
putere şi atâta de departe, încât mă trezii deodată pe ţărmul uneia
* Formulă întrebuinţată pentru preamărirea lui Dumnezeu: „Dumnezeu este
atotputernic!"
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
140
147
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
mai strălucitor. Acel palat este acoperit tot cu plăci de aur, şi toate
zidurile lui groase sunt încrustate cu nestemate şi îndeosebi cu
naralde şi cu mărgăritare. Acolo vei intra pe poarta deschisă, pre-
um am intrat şi noi, şi vei vedea ceea ce vei vedea! Cât despre
noi, acolo ne-am lăsat ochiul nostru stâng, şi mai îndurăm încă şi
um pedeapsa de care suntem vrednici şi o ispăşim făcând in fie-
care noapte ceea ce ne-ai văzut făcând. Aceasta este pe scurt po-
vestea noastră, căci cu de-amănuntul ar umple foile unei cărţi mari
şi groase! Cât despre tine, fie ca de acuma să ţi se împlinească
destinul!
La aceste cuvinte, cum mă ţineam tare în hotărârea mea, ei
îmi dădură cuţitul, mă cusură în pielea de berbec, şi mă scoaseră
Ia vedere pe terasa palatului şi se îndepărtară. Şi deodată mă simţii
ridicat de infricoşătoarea pasăre Rokh, care îşi luă zborul; şi îndată
ce mă simţii coborât din nou pe pământ, pe creştetul muntelui,
spintecai cu cuţitul pielea de berbec şi ieşii pe de-a-ntregul stri-
gând: „Hâş! Hâş!" ca să o izgonesc pe grozava Rokh care zbură
greoi şi văzui că era o pasăre mare, albă, tot atâta de cumplită cât
zece elefanţi şi tot pe atâta de mare cât douăzeci de cămile!
Atunci pornii la drum şi în mare grabă, atâta eram de aprins
de nerăbdare, şi in miezul zilei ajunsei la palat. La vederea acelui
palat, cu toată descrierea celor zece tineri, rămăsei uimit la hotarul
uimirii, căci era cu mult mai măreţ decât se poate rosti în cuvinte.
Poarta cea mare de aur, prin care intrai in palat, era înconjurată
de nouăzeci şi nouă de uşi din lemn de abanos şi din lemn de
santal, şi uşile sălilor erau din abanos încrustat cu aur şi diamante;
şi toate aceste uşi duceau spre săli şi spre grădini, unde văzui toate
bogăţiile de pe pământ şi de pe mare.
în prima sală unde intrai, mă trezii numaidecât in mijlocul a
patruzeci de tinere, care erau atât de fermecătoare prin frumuseţea
lor, încât nici nu îţi mai puteai veni în fire aflându-te în mijlocul
lor şi nici ochii nu se puteau odihni cu precădere asupra vreuneia
din ele şi fui cuprins de atâta încântare, încât mă oprii simţind că
ameţesc.
Atunci toate laolaltă se ridicară la vederea mea şi îmi ziseră
cu o voce plăcută:
-*- Casa noastră să fie casa ta, o, oaspete al nostru, şi locul tău
să fie pe capetele noastre şi în ochii noştri!
Şi ele mă poftiră să şed şi mă puseră pe un podium, şi se aşe-
zară toate dedesubtul meu, pe covoare, şi îmi ziseră:
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
148
— O, domnul nostru, suntem sclavele tale şi lucrul tău, şi tu
eşti stăpânul nostru şi coroana de pe capetele noastre!
Apoi toate se zoriră să mă servească; una aduse apă caldă şi
ştergarele şi mă spălară pe picioare; alta îmi turnă pe mâini apă
parfumată dintr-un ibric de aur, a treia mă îmbrăcă într-o mantie
toată de mătase cu un brâu brodat din fir de aur şi argint, şi a
patra îmi întinse o cupă plină cu o băutură nespus de dulce şi
parfumată cu flori; şi aceasta mă privea, şi aceea îmi surâdea, şi
una imi clipea din ochi, şi alta îmi recita versuri, şi aceea işi frângea
braţele înaintea mea, şi alta işi răsucea dinaintea mea mijlocul dea-
supra coapselor, şi una zicea „ah!" şi alta „un!" şi alta îmi zicea:
„o, tu, ochiul meu!" şi aceea: „o, tu, sufletul meu!" şi alta „o, mă-
runtaiele mele!" şi o alta: „o, ficatul meu!" şi una: „o, flacăra inimii
mele!"
Apoi se apropiară toate de mine şi începură să mă maseze şi
să mă dezmiardă şi îmi ziseră:
— O, oaspetele nostru, istoriseşte-ne povestea ta, căci suntem
singure cuc aici, de mult amar de vreme, fără de nici un bărbat, şi
fericirea noastră este acuma deplină!
Atunci, mă mai potolii şi le istorisii numai o parte din povestea
mea, şi aceasta până la apropierea nopţii.
Atunci aduseră lumânări nenumărate şi sala fu luminată ca de
soarele cel mai sclipitor. Apoi întinseră masa şi fură servite buca-
tele cele mai alese şi băuturile cele mai îmbătătoare, şi unele cân-
tară din instrumente de petrecere, şi altele cântară cu vocea cea
mai încântătoare, şi unele începură să danseze, în timp ce eu con-
tinuam să mănânc.
După toate aceste desfătări, ele imi ziseră:
-?- O, iubitule, iată acuma timpul plăcerii tale şi a palatului;
alege-ţi dintre noi pe cea care îţi place şi să n-ai teamă că ne
jigneşti, căci fiecăreia, dintre noi, cele patruzeci de surori, îi va
veni rândul pentru o noapte; şi după aceea, fiecare la rândul ei va
începe din nou să se joace cu tine în pat în toate nopţile.
Atunci eu, o, stăpâna mea, nu ştiui pe care trebuia să o aleg
dintre surori, căci toate erau la fel de îmbietoare. Şi închisei ochii,
întinsei braţele şi o prinsei pe una, şi deschisei ochii; dar i-am
închis repede, din pricina frumuseţii ei orbitoare. Ea îmi întinse
atunci mâna şi mă petrecu în patul ei! Şi mă desfătai toată noaptea
cu ea. Eu o însărcinai de patruzeci de ori cu o sarcină de încărcător!
şi ea la rândul ei! şi ea îmi zicea de fiecare dată:
— Yuh! o, ochiul meu! Yuh! o, sufletul meu!
149
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
Şi ea mă dezmierdă, şi eu o muşcam, şi ea mă ciupea, şi aşa
trecu toată noaptea.
Şi urmai aşa, o, stăpâna mea, în fiecare noapte cu una dintre
surori, şi in fiecare noapte îmbrâncind sumedenie de îmbrânceli
dintr-o parte şi dintr-alta! Şi aceasta vreme de un an întreg, în
desfătare şi înflorire. Şi după fiecare noapte, dimineaţa, tânăra din
noapfea viitoare venea la mine, şi mă petrecea la hammam, şi mă
spăla pe tot trupul, şi mă masa zdravăn, şi mă parfuma cu toate
parfumurile ce le-a încredinţat Allah slujitorulor lui.
Şi aşa ajunserăm până la sfârşitul anului. în dimineaţa zilei din
urmă, le văzui pe toate tinerele roind spre patul meu. Şi ele plân-
geau in hohote şi îşi despleteu părul de mâhnire şi se jeleau. Apoi
îmi ziseră:
— Află, o, lumina ochilor noştri, că trebuie să te părăsim, aşa
cum i-am părăsit pe ceilalţi dinaintea ta, căci mai trebuie să ştii
că tu nu eşti primul, şi că înaintea ta mulţi însărcinători ne-au
ncălărit ca tine, şi ne-au făcut ca şi tine! Numai că tu, într-adevăr,
tu eşti săritorul cel mai bogat în sărituri şi la măsură de gros şi de
lung! Şi de asemenea tu eşti, neîndoios, cel mai desfrânat şi cel
mai drăgălaş dintre toţi! Şi tocmai din această pricină, noi nu vom
mai putea trăi fără tine!
Şi eu le zisei:
— Dar spuneţi-mi de ce trebuie să mă părăsiţi. Căci nici eu
nu vreau să pierd bucuria vieţii mele, care e in voi!
■. Ele îmi răspunseră:
— Află că noi suntem toate fiicele unui rege, însă de la mai
multe mame- De la începutul fecioriei noastre, trăim în acest palat
şi, în fiecare an, Allah călăuzeşte pe drumul nostru un insărcinător
care ne astâmpără, şi tot aşa îl astâmpărăm şi noi! Dar în fiecare
an trebuie să lipsim patruzeci de zile, spre a merge să îl vedem pe
tatăl nostru şi pe mamele noastre. Şi astăzi este ziua nenorocită!
Atunci eu zisei:
— Dar, o, fermecătoarelor, eu voi rămâne în casă spre a-1 prea-
mări pe Allah până la întoarcere voastră!
Ele îmi răspunseră:
— Facă-se să ţi se împlinească dorinţa! Iată toate cheile pa-
latului, care deschid toate uşile. Acest palat este lăcaşul tău şi tu
eşti stăpân aici. Dar fereşte-te bine să nu deschizi uşa de aramă
care se află în fundul grădinii, că de nu, nu ne vei mai vedea şi ţi
se va întâmpla fără putinţă de scăpare o mare nenorocire. Fereşte-
te bine, aşadar, să nu deschizi uşa de aramă!
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
150
La aceste cuvinte, veniră toate să mă îmbrăţişeze şi să mă săru-
te una după alta plângând şi zicându-mi:
— Allah să fie cu tine!
Şi ele mă priviră printre lacrimi şi plecară.
Atunci eu, o, stăpâna mea, ieşii din sală ţinând cheile în mână,
şi începui să cutreier prin acel palat, pe care până în ziua aceea
nu avusesem vreme să îl văd, într-atât trupul meu şi sufletul meu
fuseseră înlănţuite în pat de braţele acelor tinere. Şi mă apucai,
cu întâia cheie, să deschid întâia uşă.
Când deschisei întâia uşă, văzui o livadă mare plină de pomi
încărcaţi cu fructe, şi atâta de mari şi atâta de frumoşi, încât, în
viaţa mea, nu mai văzusem alţii asemănători în lumea întreagă;
pâraie ce curgeau pe canale înguste şi scăldau toţi pomii şi atâta
de bine, încât fructele acestor pomi erau de o mărime şi de o frumu-
seţe uimitoare. Mâneai din aceste fructe, mai ales banane, curmale,
lungi ca degetele unui nobil arab, rodii, mere şi piersici. Când
sfârşii de mâncat, ii mulţumii lui Allah pentru darurile sale, şi des-
chisei a doua uşă cu a doua cheie.
Când deschisei această uşă, ochii şi văzul îmi fură fermecate
de florile care umpleau o grădină mare scăldată de pârâiaşe. în
această grădină creşteau toate florile care cresc în grădinile emi-
rilor pământului: iasomii, narcise, trandafiri, viorele, zambile, ane-
mone, garoafe, lalele, piciorul cocoşului şi toate florile din toate
vremurile. Când sfârşii de mirosit mireasma tuturor florilor, cule-
sei o iasomie şi mi-o vârâi în nări ji o lăsai aşa, ca să ii respir
aroma, şi îi mulţumii lui Allah Prea înaltul pentru bunătăţile sale.
Deschisei apoi a treia uşă, şi urechile îmi fură fermecate de
glasurile păsărilor de toate culorile şi din toate soiurile de pe pă-
mânt. Acele păsări erau toate într-o colivie mare făcută din beţi-
şoare din lemn de aloes şi de santal; apa de băut a acestor păsări
era turnată în farfurioare de jad şi de jasp fin şi colorat; grăunţele
se aflau în căni de aur; pământul era măturat şi stropit cu apă; şi
păsările îl binecuvântau pe Creatorul. Ascultam cântecele păsări-
lor, când se lăsă noaptea; şi apoi mă retrasei pentru ziua aceea.
Dar a doua zi ieşii în grabă şi deschisei uşa a patra, cu a patra
cheie. Şi atunci, o, stăpâna mea, văzui lucruri pe care, nici măcar
în vis, o fiinţă omenească n-ar putea să le vadă vreodată. în mij-
locul unei curţi spaţioase, văzui o boltă minunat zidită: această
boltă avea scări de porfir care urcau ca să ajungi la patruzeci de
uşi din lemn de abanos incrustate cu aur şi argint; aceste uşi, ale
căror canaturi erau deschise, lăsau să se vadă prin fiecare câte o
151
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
sală largă; fiecare sală cuprindea câte o cameră deosebită de cele-
lalte, şi fiecare cameră preţuia mai mult decât o împărăţie întreagă.
Văzui că prima sală era plină de grămezi mari, înşiruite, de
mărgăritare mari şi de mărgăritare mai micuţe, dar cele mai mari
erau mai numeroase decât cele micuţe, şi fiecare era tot aşa de
mare cât un ou de porumb şi tot aşa de strălucitor ca luna în toată
sclipirea ei. Dar a doua sală o întrecea pe întâia în bogăţie; ea era
plină până sus de diamante, de rubine roşii, şi de rubine albastre*
şi de rubine roşii aprinse. într-a treia, erau numai smaralde; într-a
patra, bucăţi de aur curat; într-a cincea - dinari de aur de pe tot
pământul; intr-a şasea - argint neprihănit; într-a şaptea - dinari
de argint de pe întreg pământul. Dar celelalte săli erau pline de
toate nestematele din sânul pământului şi al mărilor, topaze, pe-
ruzele, hiacinte, pietre de Yemen, cornaline de toate culorile, vaze
de jad, şiraguri, brăţări, centuri, toate giuvaejurile folosite la
curţile emirilor şi ale regilor.
Şi eu, o, stăpâna mea, îmi ridicai mâinile şi privirile şi îi mul-
ţumii lui Allah Prea înaltul pentru binefacerile sale.
Şi urmai aşa, in fiecare zi, să deschid una sau două sau trei uşi,
până într-a patruzecea zi, şi uimirea mea crescu în fiecare zi, şi nu
îmi mai rămânea decât ultima cheie care era cheia uşii de aramă.
Şi mă gândii la cele patruzeci de tinere, şi simţii cea mai mare
fericire gândindu-mă la ele, la gingăşia purtărilor, la frăgezimea
cărnii lor, la tăria coapselor lor, la strâmtimea vulvelor lor, la ro-
tunjimea şi la mărimea dosurilor lor, şi la ţipetele lor când ele îmi
ziceau: „Yuh! o, ochiul meu! Yuh! o, flacăra mea" Şi strigai: „Pe
Allah! noaptea noastră va fi o noapte sfântă, o noapte albă!"
Dar Blestematul mă făcea să simt cheia acestei uşi de aramă,
şi ea mă ispiti neţărmurit, şi ispita fu mai tare decât mine, şi des-
chisei uşa de aramă. Dar ochii nu văzură nimic, numai nasul meu
singur simţi un miros foarte puternic şi foarte potrivit simţurilor
mele, şi căzui în nesimţire chiar în clipa şi în ceasul acela, şi căzui
dincoace de uşă, care se închise la loc. Când mă trezii, stăruii în
această hotărâre inspirată de Şeitan, şi deschisei din nou şi aşteptai
ca mirosul să îşi piardă din tărie.
Atunci intrai şi găsii o sală spaţioasă, presărată toată cu şofran,
şi luminată de lumânări parfumate cu ambră cenuşie şi cu tămâie,
şi de lămpi minunate din aur şi argint pline cu uleiuri aromate
care împrăştiau, arzând, acest miros vrăjmaş. Şi printre sfeşnicele
de aur şi lămpile de aur, zării un minunat cal negru care avea o
• Safire.
155
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
I
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
— O, stăpâne al meu şi măritul meu domn, povesteşte-mi acu-
ma ceea ce te-am întrebat!
Şi el îmi răspunse:
— Ascult şi mă supun!
Şi îmi povesti:
— Află, o, doamnă plină de cinstire, că acest oraş era oraşul
tatălui meu. Şi era locuit de toate rudele şi toţi supuşii lui. Tatăl
meu este acel rege pe care l-ai văzut şezând pe tron şi preschimbat
în piatră. Cât despre regina pe care ai văzut-o, aceasta este mama
mea. Tatăl meu şi mama mea erau magi, care se închinau năpras-
nicului Nardun. Ei jurau şi făceau legământ pe foc şi pe lumină,
pe umbră şi pe căldură, şi pe aştrii vestitori!
Vreme îndelungată, tatăl meu nu avu nici un copil, şi numai
la sfârşitul vieţii lui mă născui eu, fiu al bătrâneilor sale. Şi tatăl
meu mă crescu cu multă grijă; şi atunci fusei ales pentru adevărata
fericire.
într-adevăr, la noi la palat aveam o femeie bătrână foarte
înaintată in vârstă, o musulmană, credincioasă in Allah şi in tri-
misul său. Ea credea aceasta în ascuns, de ochii lumii se prefăcea
că ar fi de părere cu părinţii mei. Şi tatăl meu avea o încredere
neţărmurită într-insa, văzând la ea atâta credinţă faţă de noi şi
curăţenie sufletească. El era foarte darnic cu ea şi o copleşea cu
mărinimia lui. Şi credea cu tărie că ea este de credinţa şi religia
lui.
Şi aşa, când crescui mai mare, el mă încredinţa in grija ei şi ii
zise: «Ia—1 şi creşte-1 bine; şi învaţâ-l legile religiei Focului care
este religia noastră şi dă-i o creştere aleasă, instruieşte-1 bine
având multă grijă de el!»
Şi bătrâna mă luă in grija ei; dar ea mă învăţă religia binelui,
de la îndatoririle purificării şi de la îndatoririle scaldei rituale până
la formele sfinte ale rugăciunii. Şi ea mă învăţă şi îmi tălmăci Co-
ranul in limba Profetului. Şi când încheie pe deplin învăţătura mea,
ea îmi zise: «O, fiul meu, va trebui să ascunzi cu grijă aceasta de
ochii tatălui tău, şi să păstrezi cu străşnicie taina, că de nu, el te
va ucide.» \
Şi, într-adevăr, eu păstrai cu grijă taina. Şi nici nu trecu mult
timp de când încheiasem cu învăţătura, când bătrâna sfântă muri,
şi îmi încredinţa cele din urmă sfaturi ale ei. Şi continuai să fiu în
taină un credincios intru Allah şi in Profetul lui. Dar locuitorii
oraşului nu făceau decât să împietrească în necredinţa lor, in răz-
vrătirea? lor şi întru întunecarea lor. Dar într-o zi, pe când ei
I
Povestea hama
:
fii etifeâb£i6£.A JUDEŢEANĂ
„OCTAVIAN GOGA"
.LUJ
161
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
stăruiau să fie aşa cum erau, un glas puternic de muezin nevăzut
se făcu auzit. Şi acesta grăi cu un răsunet tot aşa de puternic ca şi
tunetul şi care ajunse tot aşa de bine la urechile celui de aproape
ca şi la ale celui de departe:
— O, voi locuitori ai oraşului, părăsiţi închinarea la foc şi la
Nardun, şi închina{i-vă Regelui Unic şi Puternic! /
La auzul acestui glas, se stârni o groază mare în inimile locui-
torilor, care se adunară la curtea tatălui meu, regele oraşului, şi îl
întrebară:
— De unde vine glasul acesta înfricoşător pe care l-am auzit?
Suntem încă şi acum copleşiţi de spaimă din pricina acelui strigăt.
Tatăl meu le zise:
— Nu vă înspăimântaţi câtuşi de puţin de acest glas şi nu vă
îngroziţi de el. Şi rămâneţi neclintiţi în vechile voastre credinţe.
Şi atunci inima lor se aplecă de bunăvoie către cuvintele tatălui
meu; şi nu încetară o clipă să rămână legaţi cu tărie şi aplecaţi
spre închinarea la foc. Şi rămaseră în starea lor de rătăcire orbi
vreme de încă un an, până pe timpul când se împlinea anul de la
ziua când auziseră întâiul glas! Şi atunci, pentru a doua oară, glasul
se făcu auzit, apoi a treia oară, şi aceasta o dată pe an, timp de
trei ani în şir. Dar ei nu încetară să urmeze cu stăruinţă rânduielile
lor greşite. Şi atunci, într-o dimineaţă, în zori, nenorocirea şi bles-
temul se abătu asupra lor din cer. Şi fură împietriţi în chip de
pietre negre, ei şi caii lor şi catârii şi cămilele şi toate vitele lor!
Şi dintre toţi locuitorii, sigur eu am fost scutit de această nenoro-
cire. Căci eram singurul credincios.
Şi din ziua aceea mă ţin mereu aici în rugăciune, în ajun şi în
citirea Coranului.
Dar, o, doamnă plină de cinstire şi desăvârşie, sunt tare sfârşit
de singurătatea în care mă găsesc, fără să am lângă mine pe nimeni
care să îmi ţină de soţie omenească!
La aceste cuvinte, eu îi zisei:
— O, tinere plin de vrednicie, oare nu poţi să vii cu mine în
oraşul Bagdad? Acolo îi vei găsi pe cărturarii şi pe venerabilii şeici
încercaţi în legi şi religie. Şi în tovărăşia lor vei spori în ştiinţă şi
în cunoaşterea dreptului divin. Şi eu, cujoate că sunt o persoană
de seamă, voi fi roaba ta şi lucrul tău! într-adevăr, sunt stăpâna
oamenilor mei, şi am sub porunca mea o sumedenie de bărbaţi
tineri! Şi am aici cu mine o corabie încărcată cu vârf de mărfuri.
Dar soarta ne-a aruncat pe această coastă şi ne-a făcut să cu
>.«li 11 voi. I
I
163
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
tânăr. Şi aşteptarăm ca vântul să ne fie prielnic şi desfăşurarăm
pânzele şi plecarăm. Cât despre surorile mele, ele continuară să
ne însoţească şi într-o zi îmi spuseră deoparte: l
— O, sora noastră, oare ce ai de gând să faci cu acest tânăr
frumos?
Şi eu le zisei:
— Scopul meu este să îl iau de soţ.
Apoi mă întorsei spre el, mă apropiai de el, şi îi mărturisii:
— O, stăpânul meu, dorinţa mea este să devin lucrul tău! Ro-
gu-te deci să nu mă respingi!
Atunci ei îmi zise:
— Ascult şi mă supun!
Lp aceste cuvinte mă îmtorsei spre surorile mele şi le zisei:
— Drept singură avuţie mă mulţumesc cu acest tânăr! Cât des-
pre toate avuţiile mele, din clipa aceasta ele trec în stăpânirea voas-
tră!
Şi ele îmi răspunseră:
— Voinţa ta este plăcerea noastră!
Dar în sinea lor, ele puneau la cale trădarea şi pierzania.
Continuarăm tot aşa să călătorim pe mare cu un vânt prielnic,
şi ieşirăm din Marea Spaimei ca să intrăm în Marea Liniştei. Pe
această mare, mai navigarăm timp de câteva zile şi atunci ajun-
serăm aproape de tot de oraşul Bassra, şi văzurăm în depărtare
ivindu-se clădirile sale. Dar, cum se lăsa tocmai noaptea, ne opri-
răm; şi în curând adormirăm cu toţii.
Dar, în timpul somnului nostru, surorile mele se sculară şi mă
luară, pe mine şi pe tânărul meu, cu aşternuturile noastre şi cu
toate celelalte, şi ne aruncară în mare. Cât despre tânăr, fiindcă
nu ştia să înoate, el se înecă; căci era scris de Allah că va intra în
rândul martirilor. Cât despre mine, eram scrisă printre cei care
aveau să scape cu viaţă. Şi aşa, când căzui în mare, Allah mă dărui
cu o bucată de lemn pe care urcai călare şi cu care valurile mă
duseră şi mă aruncară pe ţărmul unei insule nu prea îndepărtate.
Acolo îmi uscai veşmintele, îmi petrecui toată noaptea, şi dimi-
neaţa mă trezii şi căutai un drum. Şi găsii un drum pe care se
cunoşteau urme de paşi de fiinţe omeneşti, fii ai lui Adam! Acest
drum începea pe ţărm şi se cufunda în insulă. Atunci eu, după ce
îmi luai iarăşi veşmintele care se uscaseră, urmai acest drum până
când ajunsei pe ţărmul de dincolo al insulei, în faţa uscatului unde
zării în depărtare oraşul Bassra. Şi deodată văzui o şopârlă ce aler-
ga spre mine, şi numaidecât în urma ei gonea un şarpe mare şi
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
gros care voia să o ucidă. Aceasta şopârlă era atâta de sfârşită şi
ostenită de fugă, încât limba ii spânzura din gură! Atunci eu mă
simţii cuprinsă de milă pentru ea, şi luai o piatră mare şi o aruncai
in capul şarpelui, încât îl zdrobii şi ii ucisei chiar in clipa aceea.
Dar numaidecât şopârla îşi desfăcu două aripi şi zbură in văzduh
şi se făcu nevăzută. Şi eu fusei la hotarul mirării.
Dar cum stăteam acolo copleşită de oboseală, şezui în acest
loc, apoi mă întinsei şi mai dormii vreme de un ceas. Şi când m-am
trezit, găsii, şezând la picioarele mele, o negresă drăguţă care îmi
masa picioarele şi mă mângâia. Atunci îmi trăsei speriată picioa-
rele şi simţii o ruşine mare, căci nu ştiam ce voia frumoasa negresă
de la mine! Şi îi zisei:
— Cine eşti şi ce doreşti de la mine?
Şi ea îmi răspunse:
— M-am grăbit să vin lângă tine, tu care mi-ai făcut acel ne-
prejuit bine că mi-ai ucis duşmanul. Căci eu sunt şopârla pe care
ai scăpat-o de şarpe. Şi eu sunt o gennia. Şi acel şarpe era şi el un
genni. Dar el era duşmanul meu şi voia să mă silnicească şi să mă
ucidă. Şi numai tu singură m-ai scăpat din mâinile lui. Atunci eu,
abia scăpată, am zburat pe aripile vântului şi m-am îndepărtat în
grabă spre corabia din care te-au aruncat cele două surori ale tale.
Eu ţi le-am vrăjit pe cele două surori sub forma a două căţele
negre şi ţi le aduc.
Şi atunci le văzui pe cele două căţele legate de un copac di-
napoia mea. Apoi gennia urmă:
— După aceea, am dus in casa ta din Bagdad toate bogăţiile
care erau în corabie, şi am scufundat-o. Cât despre acel tânăr, el
s-a înecat; şi nu pot face nimic împotriva morţii. Căci Allah singur
este Domnul învierii!
La aceste cuvinte, ea mă strânse în braţe; apoi le dezlegă de
copac pe cele două căţele, surorile mele, şi le ridică şi pe ele şi ne
aduse pe toate în zbor înalt şi ne coborî tefere pe terasa casei mele
din Bagdad!
Şi îmi văzui casa şi găsii aici, aşezate în bună rânduială, toate
avuţiile şi toate lucrurile care se aflau pe corabie. Şi nici un lucru
nu se pierduse şi nici nu se stricase.
Apoi gennia îmi zise:
— Eu te leg cu jurământ, pe inscripţia sfântă de pe cetatea lui
Soleiman, să le dai la fiecare dintre cele două căţele, în fiecare zi,
câte trei sute de lovituri de bici. Iar dacă vei uita intr-o singură zi
165
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
să îndeplineşti această poruncă, voi veni degrabă şi te voi pre-
schimba şi pe tine sub aceeaşi formă, ca pe cele două.
Şi eu mă simţii tare îndatorată să îi răspund:
— Ascult şi mă supun!
Şi din acea zi, o, Principe al Credincioşilor, începui să le bi-
ciuiesc, ca pe urmă să îmi fie milă de ele şi să le îmbrăţişez!
Şi aceasta este povestea mea!
Dar iat-o pe sora mea Amina, o, Principe al Credincioşilor,
care îţi va istorisi povestea ei, care este încă mult mai uimitoare
decât povestea mea.
Auzind această istorisire, califul Harun Al-Raşid fu la hotarul
cel mai îndepărtat al uimirii. Dar se grăbi să işi astâmpere pe deplin
setea de a şti totul. De aceea se întoarse către tânăra Amina, care
îi deschisese poarta astă-noapte, şi o întrebă:
— Dar tu, o, frumoaso, care este oare pricina acelor urme de
lovituri ce se văd pe trupul tău?
Povestea Aminei, a doua fecioară
La aceste cuvinte ale califului, tânăra Amina înainta sfioasă,
cu ochii aplecaţi şi zise:
O, Emire al Credincioşilor, nu îţi voi mai repeta cuvintele su-
rorii mele Zobeida despre părinţii noştri. Află, aşadar, că, atunci
când muri tatăl nostru, eu şi sora mea cea mai mică dintre noi
cinci, Fahima, merserăm să trăim singure cu mama noastră, în timp
ce sora mea Zobeida şi celelalte două merseră să trăiască împreună
cu mama lor cealaltă.
La puţină vreme după aceea, mama mă mărită cu un bătrân
bogat, omul cel mai bogat din oraş şi de pe vremea lui. Iar la un
an mai târziu, bătrânul meu soţ muri în pacea lui Allah, şi îmi lăsă
drept parte legiuită din moştenire, după codul nostru oficial, opt-
zeci de mii de dinari de aur.
Şi aşa eu mă grăbii să îmi fac zece rochii minunate, fiecare
rochie cu o mie de dinari. Şi nu mă lipsii de nimic pe lume.
într-o zi dintre zile, cum şedeam tihnită, o bătrână intră să mă
vadă. Pe această bătrână, eu nu o mai văzusem niciodată mai înain-
te. Şi ea era groaznic de urâtă: faţa ei era tot aşa de slută ca un
dos bătrân; avea un nas turtit, sprâncenele căzute, nişte ochi de
babă desfrânată, dinţii măcinaţi, un nas ce i se prelingea întruna,
S Cit
care >f " *
NOPŢI
166
altminteri, ea este aidoma înfăţişată de poetul
ătrână de piază rea! De ar vedea Eblis ea l ar
 ~ ~° ' ~
te
ei' Ea ^rădelegile, chiar fără să vorbească, doar prin tăcerea
încur °* ^Ute** să descurce o mie de catâri îndărătnici care s-ar fl
:en / l lntr~° jjrfflză de păianjen, şi nici n-ar sfâşia pânza de păian-
ea a oA^-f ^ farmece blestemate şi ştie săvârşi toate scârnăviile:
a curv' - C^ru^. uneifetile> ea s~a împreunat cu o adolescentă, ea
atâtâ»li CUO-*nCie coaptă, şi a aprins poftele într-o femeie bătrână,
gazdă
vin
ac
^eastă bătrână intră la mine şi mă salută şi imi zise:
dă f • >^^nr^ P*'na de gingăşie şi de farmece! Am la mine în
să f \>rfană, şi noaptea aceasta este noaptea nunţii ei. Şi
bunătăf" ^i ~î ^' ^^an va 51*sa 'îi întoarcă răsplata şi cele cuvenite
r0
169
O MIE ŞI UNA DE NOPŢi
necuvântată în îmbrăţişări şi alte lucruri asemănătoare, unul în
braţele celuilalt, până dimineaţa.
Ramaserăm în starea aceasta vreme de o lună, la hotarul feri-
cirii şi al bucuriei. La sfârşitul lunii aceleia, îi cerui soţului meu
îngăduinţa să mă duc în suk să cumpăr nişte stofe şi el încuviinţă.
Atunci îmi pusei veşmintele şi o luai cu mine pe bătrâna, care de
atunci rămăsese in casă, şi coborâi în suk. Mă oprii la prăvălia unui
tânăr negustor de mătăsuri pe care bătrâna mi-1 lăudase mult pen-
tru stofele lui alese, şi pe care îl cunoştea de mult, după spusele
ei. Apoi ea adăugă:
— Acesta-i un băiat tânăr, care la moartea tatălui său moşteni
multe bunuri şi avuţii!
Apoi, întorcându-se către negustor, îi zise:
— Arată-ne ce ai mai bun şi mai scump printre toate stofele
tale, căci ne trebuie pentru această frumoasă fecioară!
Şi el zise:
— Ascult şi mă supun!
Apoi bătrâna, în vreme ce tânărul negustor se zorea să ne
desfăşoare dinaintea noasră stofele, continuă să-mi laude şi să îmi
arate însuşirile lui alese; şi eu ii răspunsei:
— Eu n-am ce face cu aceste însuşiri alese şi cu laudele ce mi
le înşiri despre el! căci scopul nostru aici este să cumpărăm de la
el din cele ce avem nevoie, apoi să ne întoarcem acasă.
După ce ne aleserăm stofa dorită, noi îi întinserăm negusto-
rului bani cât era preţul. Dar el nu voi nici într-un chip să se atingă
de bani, şi ne zise:
— Pentru astăzi nu primesc de la voi nici un ban; acesta este
un dar pentru plăcerea şi cinstirea ce îmi faceţi de a fi venit în
prăvălia mea!
Atunci eu îi zisei bătrânei:
— Dacă nu vrea ca să primească banii, dă-i înapoi stofa!
Dar el strigă:
— Pe Allah! nu voi primi nimic de la voi! Acesta este un dar
din partea mea. în schimb, îngăduie-mi, o, frumoasă fecioară, un
singur sărut, unul singur! Socotesc acest sărut ca de mai mare preţ
decât toate mărfurile adunate în prăvălia mea!
Şi bătrâna îi zise:
— O, tinere frumos, eşti tare nesăbuit dacă socoteşti acest sărut
ca un lucru atâta de nepreţuit!
Apoi ea îmi zise:
— O, fiica mea, ai auzit ce spune acest tânăr negustor! Fii
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
liniştită, nimic supărător nu ţi s-ar putea întâmpla de pe urma
unui mic sărut ce l-ar primi de la tine; şi tu, in schimb, ţi—ai putea
alege şi lua după placul tău din toate stofele astea preţioase!
Atunci eu răspunsei:
— Dar nu ştii că sunt legată prin jurământ?
Şi ea răspunse:
— Lasă-1 să te sărute, dar tu nu vorbi şi nu face nici o mişcare,
şi aşa nu vei avea nimica de ce să te căieşti. Şi pe lângă asta, îţi
vei lua înapoi banii care sunt ai tăi, şi pe lângă ei stofele.
în sfârşit, bătrâna urmă tot aşa să îmi înfrumuseţeze fapta
aceasta şi trebuii să mă înduplec să-mi vâr capul în sac şi să pri-
mesc târgul acesta. Totuşi îmi acoperii ochii, şi întinsei pulpana
vălului meu pentru ca trecătorii să nu vadă ce se petrece. Şi atunci
tânărul îşi vârî capul sub vălul meu, işi apropie gura de obrazul
meu şi mă sărută. Dar în acelaşi timp mă muşcă de obraz şi cu o
muşcătură atâta de adâncă, încât îmi sfâşie carnea! Şi căzui în ne-
simţire de durere şi de tulburare.
Când îmi venii în fire, mă trezii întinsă pe genunchii bătrânei,
care părea a fi tare mâhnită din pricina mea. Cât despre prăvălie,
aceasta era închisă şi tânărul negustor se făcuse nevăzut. Şi bătrâna
îmi zise:
— Mărire lui Allah că ne-a ferit de o nenorocire mai cumplită!
Apoi ea îmi zise:
— Acum este timpul să ne întoarcem acasă. Dar tu te vei pre-
face că eşti bolnavă, şi eu îţi voi aduce un leac pe care ţi-1 vei pune
pe muşcătură şi te vei tămădui pe dată.
Atunci nu mai zăbovii să mă scol, şi, chinuită de gânduri şi de
spaima de urmări, mă pornii la drum până când ajunsei acasă; şi
spaima mea creştea pe măsură ce mă apropiam. Ajungând acasă,
intrai in camera mea şi mă prefăcui bolnavă.
într-acestea, intră bărbatul meu şi îmi zise, tare îngrijorat:
— O, stăpâna mea, ce nenorocire s-a abătut peste tine de când
ai ieşit in oraş?
Ii răspunsei:
— Nu mi s-a întâmplat nimic. Sunt sănătoasă.
Atunci el mă privi cu băgare de seamă şi îmi zise:
— Dar ce-i cu această rană de pe obrazul tău, chiar în locul
cel mai fraged şi cel mai gingaş?
Atunci ii răspunsei:
— Când cu îngăduinţa ta, am ieşit astăzi ca să cumpăr stofe,
o cămilă, care era împovărată cu butuci de lemn m-a strâmtorat
171
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
in strada care gemea de lume, şi mi-a sfâşiat vălul şi m-a rănit la
obraz aşa precum vezi. Oh, aceste străzi strâmte din Bagdad!
Dar el se umplu de mânie şi îmi zise:
— Chiar mâine, voi merge la guvernator şi voi înainta plângere
împotriva tuturor stăpânilor de cămile şi a tăietorilor de lemne şi
guvernatorul va da poruncă să îi spânzure pe toţi până la cel din
urmă!
Atunci eu, plină de compătimire, îi zisei:
— Pe, Allah asupra ta! nu te împovăra cu păcatele altuia! De
altminteri, aceasta-i numai din vina mea singură, căci am urcat pe
un măgar care începu să împroaşte şi să gonească, şi am căzut la
pământ, şi din întâmplare se afla acolo o bucată de lemn care mi-a
sfâşiat faţa şi m-a rănit la obraz!
Atunci el strigă:
— Mâine voi urca la Giafar Al-Barmaki şi îl voi istorisi această
poveste, şi va ucide toate turmele de măgari din acest oraş!
Şi eu strigai:
— Aşadar, tu ai de gând să ucizi pe toată lumea din pricina
mea? Atunci află că aceasta mi s-a întâmplat doar prin voinţa lui
Allah şi prin destinul pe care îl călăuzeşte!
La aceste cuvinte, soţul meu nu mai putu să îşi stăpânească
mânia şi strigă:
— O, blestemată! ajunge cu minciunile! Vei îndura fărădele-
gile tale!
Şi mă ocări cu vorbele cele mai aspre, şi bătu cu piciorul în
pământ, şi strigă cu un glas puternic de chemare. Atunci se deschise
uşa şi intrară şapte negri fioroşi care mă smulseră din patul meu şi
mă aruncară in mijlocul curţii. Şi soţul meu îi porunci unuia dintre
negri să mă ţină de mână şi să se aşeze pe mine; şi porunci unui
alt negru să se aşeze pe genunchii mei şi să mă ţină de picioare.
Atunci veni un al treilea negru care ţinea un paloş în mână şi zise:
— O, stăpânul meu, o voi izbi cu paloşul şi o voi tăia în două!
Şi alt negru adăugă:
— Şi fiecare dintre noi va tăia o bucată mare din carnea ei şi
o va azvârli de hrană peştilor în fluviul Dejla*. Căci aceasta trebuie
să fie pedeapsa oricui calcă jurământul şi trădează prietenia!
Şi ca să îşi întemeieze spusele, recită aceste versuri:
t
„Dacă aş vedea că am un părtaş la acela pe care îl iubesc, sufletul
meu s-ar răzvrăti şi s-ar smulge din această dragoste de pierzanie!
• Tigru.
Şi i-aş zice sufletului meu: «O, suflet al meu, este mai de pre[
pentru noi să murim neprihăniţi Căci nu-i nici un fel de fericire
într-o dragoste cu un duşman»"
Atunci soţul meu îi zise negrului care ţinea paloşul:
— O, viteazule Saad, loveşte-o pe această netrebnică!
Şi Saad ridică paloşul! Şi soţul meu îmi zise:
— Şi tu, acum, rosteşte-ţi cu glas tare şehada crezului. Apoi
aminteşte-ţi puţin de toate lucrurile şi veşmintele şi bunurile care
sunt ale tale şi fa—ji testamentul căci ai ajuns la capătul firului
vieţii tale!
Atunci eu îi zisei:
— O, slujitorule al Iui Allah Prea Bunul! dă-mi numai răgazul
să îmi fac şehada crezului şi testamentul meu!
Apoi îmi ridicai capul către cer, mi-1 aplecai pe piept şi începui
să mă judec pe mine însămi şi să cuget asupra stării jalnice şi de
ocară în care mă aflam, şi mă năpădiră lacrimile şi plânsei şi recitai
aceste versuri:
„Aţi aprins patima în măruntaiele mele, ca după aceea să
rămâneţi reci? Aţi făcut să vegheze ochii mei în nopţi nesfârşite, ca
după aceea să adormiţi?
Dar eu! Eu v-am rânduit un loc aşezat între inima niea şi ochii
mei! Şi aşa cum ar putea, oare, mima mea să vă uite sau ochii mei
să contenească de a vă mai plânge.
Mi-aţi jurat o statornicie neistovită, dar abia mi-aţi cucerit inima
şi v-aţi întors faţa de la mine.
Şi acum nu mai vroiţi nici într-un chip să vă înduraţi de această
inimă! Deci, nu v-aţi născut decât ca să îmi căşunaţi nefericirea mea
şi pe aceea a orcărei tinereţi?
Oh! prieteni ai mei, vă conjur pe Allah! când voi muri, scrieţi pe
piatra mormântului meu: «Aici sălăşluieşte un mare vinovat! El a
iubit!»
Intr-acest fel, trecătorul mâhnit care cunoaşte suferinţele de iu-
bire, privind mormântul meu, va aruncă într-acolo o privire de
compătimire!"
Şi sfârşind aceste versuri, mai plânsei încă. Dar când auzi ver-
surile mele şi văzu lacrimile mele, soţul meu fu mai furios încă şi
îmi zise aceste stanţe:
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
■
183
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
— Am poftă de un măr ca să îi simt mireasma şi să muşc din
el o îmbucătură.
Şi eu numaidecât mă dusei în oraş ca să cumpăr mărul, chiar
de-ar fi fost la preţul de un dinar de aur! Şi căutai la toţi negustorii
de fructe; dar n-aveau deloc mere! Şi mă întorsei de acolo necăjit
acasă şi nici nu mă încumetai să dau ochii cu soţia mea, şi îmi
petrecut toată noaptea gândindu-mă la calea de a găsi un măr. A
doua zi, în zori, ieşii din casă şi mă îndreptai spre livezi, şi mă
apucai să le cutreier, una câte una, copac de copac, fără să aflu
nimic. Dar in calea mea întâlnii un paznic de livadă, un om in
etate, şi—1 întrebai unde aş putea să aflu nişte mere. El îmi zise:
— Copilul meu, acesta-i un lucru tare anevoie de găsit, nu din
altă pricină, decât doar fiindcă nu se află nicăieri, de nu cumva
s-or găsi la Bassra, in livada căpeteniei credincioşilor. Dar şi acolo
e greu de ajuns la ele, căci paznicul păstrează cu grijă merele pen-
tru folosin(a califului.
Atunci eu mă întorsei de acolo înapoi la soţia mea şi ii povestii
cele petrecute, dar dragostea ce o aveam pentru ea mă făcu să mă
pregătesc numaidecât de călătorie. Şi plecai, şi avui nevoie de cinci-
sprezece zile bune, călătorind zi şi noapte, ca să ajung la Bassra şi
să mă întorc de acolo, dar soarta mă părtini, şi mă întorsei la soţia
mea, aducând trei mere cumpărate de la paznicul livezii din Bassra
pe preţul a trei dinari.
Intrai, aşadar, tare vesel in casă şi îi întinsei soţiei mele cele
trei mere; dar la vederea lor, ea nu vădi câtuşi de puţin vreun semn
de mulţumire, şi le aruncă nepăsătoare lângă ea. Totuşi, văzui că,
în timpul lipsei mele de acasă, fierbinţelile o întoarseră pe soţia
mea, şi cu putere încă, şi o ţineau întruna, şi soţia mea mai zăcu
încă zece zile în răstimpul cărora nu o părăsii nici măcar o clipă.
Dar mulţumită lui Allah, la capătul acestui răstimp, ea îşi redo-
bândi sănătatea, şi putui atunci să ies şi să merg la prăvălia mea;
şi mă apucai din nou să vând şi să cumpăr.
Ci, în timp ce şedeam aşa la mine în prăvălie, către ceasul
amiezii, văzui trecând pe dinaintea mea un negru care ţinea in
mână un măr cu care se juca întruna. Atunci ii zisei:
— Ei! prietene! de unde ai putut lua mărul acesta, spune-mi
ca să mă duc şi eu să cumpăr câteva asemănătoare?
La vorbele mele, negrul începu să râdă şi zise:
— L-am luat de la iubita mea! Tocmai mă dusesem să o văd,
căci trecuse de acuma câtăva vreme de când n-o mai văzusem, şi
o găsii posomorâtă şi lângă ea se aflau trei mere; şi când o întrebai,
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
184
ea îmi zise: „închipuieşte-ţi, scumpul meu, că acest biet tătic încor-
norat de bărbat al meu, pe care îl am, a plecat anume pentru asta
la Bassra ca să mi le cumpere, şi le-a cumpărat cu trei dinari de
aur!"
Apoi ea îmi dădu acest măr pe care îl am în mână?
La aceste cuvinte ale negrului, Emire al Credincioşilor, ochii
mei văzură lumea toată în tăciune negru; şi închisei numaidecât
prăvălia şi mă întorsei acasă, după ce pe drum îmi pierdusem toate
minţile sub imboldul nestăvilit al mâniei mele. Şi privii pe pat şi,
într-adevăr, nu găsii nici urmă de al treilea măr. Şi atunci îi zisei
soţiei mele:
— Dar unde-i al treilea măr?
Ea îmi răspunse:
— Nici nu bănuiesc unde poate fi şi nici nu am vreo ştire des-
pre el.
Astfel mă dumirii despre adevărul vorbelor negrului. Atunci
mă năpustii asupra ei cu un cuţit în mână, îmi pusei genunchii pe
pântecele ei şi o ciopârţii cu lovituri de cuţit; îi tăiai astfel capul
şi mădularele, pusei totul în coşul împletit cu toată graba, apoi o
acoperii cu vălul şi cu covorul şi o pusei în lada, pe care am încuia-
t-o, încărcai lada pe spinarea catârului meu şi mă dusei numai-
decât să o arunc în Tigru, şi aceasta chiar cu mâinile mele!
Şi aşa, deci, o, Căpetenie a Credincioşilor, eu rog fierbinte să
îmi grăbeşti moartea drept pedeapsă pentru fărădelegea mea, pe
care o voi ispăşi intr-acest chip, căci tare mi-e teamă să îiu dau
seamă pentru acestea la ziua învierii!
Aşadar, o aruncai în Tigru, fără să fiu văzut de nimeni, şi mă
întorsei acasă. Şi îl aflai pe băiatul meu cel mare plângând şi cu
toate că eram sigur că el nu ştia de moartea mamei sale, totuşi îl
întrebai:
— De ce plângi?
El îmi răspunse:
— Fiindcă am luat unul dintre merele pe care le avea mama,
şi fiincă, apoi, coborând să mă joc cu fraţii mei, am văzut un negru
uriaş care trecu pe lângă mine şi îmi smulse mărul din mâuii şi îmi
zise: „De unde-i venit mărul acesta?" Eu îi răspunsei: „îl am de
la tatăl meu, care s-a dus şi 1-a adus mamei mele cu încă două
asemănătoare, cumpărate de la Bassra cu trei dinari." Cu toate
vorbele mele, negrul nu îmi mai dădu mărul înapoi ci mă lovi şi
se duse cu el! Şi acum eu mă tem să nu mă bată mama pentru
mărul acela!
185
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
La aceste cuvinte ale copilului, pricepui că negrul ticluise o
poveste mincinoasă pe socoteala fiicei unchiului meu şi că aşa am
ucis-o pe nedrept!
Atunci începui să vărs lacrimi amare, apoi îl văzui venind pe
tatăl soţiei mele, acest şeic venerabil care se află aicea cu mine. Şi
ii povestii trista întâmplare. Atunci ei şezu lângă mine şi începu
şi el să plângă. Şi nu mai contenirăm amândoi cu plânsul până la
miezul nopţii. Şi făcurăm să ţină slujbele de înmormântare vreme
de cinci zile. Şi, de altminteri, până astăzi să ne jeluim de această
moarte. '
Aşadar, eu te rog fierbinte, o, Emire al Credincioşilor, pe
amintirea sfântă a străbunilor tăi, să îmi grăbeşti pătimirea şi să
aduci asupra mea pedeapsa cumplită spre a răzbuna acest omor!
La auzul acestei povestiri, califul fu la hotarul mirării şi strigă:
— Pe Allah! nu vreu să ucid decât pe acel viclean de negru!...
Dar în clipa aceea a povestirii, Şahrazada văzu ivindu-se dimineaţa şi tăcu
discret.
Dar când se lăsă a nouăsprezecea noapte
Ea zise:
Mi s-a povestiţi, o, mărite rege, că atunci califul zise că nu îl
va ucide decât pe negru, dat fiind că tânărul era vrednic de iertare.
Apoi califul se întoarse către Giafar şi îi zise:
-L Adu-1 în faţa mea pe acel negru de smoală şi catran care a
fost pricina acestei întâmplări! Şi dacă nu mi-1 vei putea găsi, voi
porunci să te ucidă în locul lui!
Şi Giafar ieşi plângând şi zicându-şi: „De unde voi putea eu,
oare, să îl aduc în faţa lui? Aşa cum numai din întâmplare un ulcior
care cade nu se sparge, tot aşa şi eu numai din întâmplare am
scăpat întâia oară de la moarte. Dar acum?... Totuşi: Cel care a
voit întâia oară să mă scape, de va vrea, mă va scăpa şi a doua
oară! Cât despre mine, pe Allah! mă voi închide la mine acasă fără
să mă clintesc din loc, in cele trei zile de păsuire. Căci la ce-i bun
să fac cercetări zadarnice? Să mă încredinţez voinţei Celui Drept
şi Prea înalt!"
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
1».
Şi, într-adevăr, Giafar nu se clinti din casa lui în cele trei zile
de păsuire. Şi a patra zi trimise să îl caute pe cadiu şi îşi făcu
testamentul înaintea Iui; şi îşi luă, plângând, rămas-bun de la copiii
săi. Apoi veni trimisul califul care îl vesti că Emirul Credincioşiloi
era nestrămutat în hotărârea de a-1 ucide dacă negrul nu va fi găsit.
Şi Giafar plânse şi mai tare, şi copiii plânseră împreună cu el. Apoi
o cuprinse pe cea mai mică dintre fiicele lui ca să o mai îmbrăţişeze
o dată, fiindcă o iubea mai mult decât pe toţi ceilalţi copii ai săi,
şi o strânse la pieptul său, şi vărsă lacrimi îmbelşugate gândindu-sc
că era silit să o părăsească. Dar deodată, cum o strângea către sine,
simţi ceva rotund în buzunarul fetiţei şi îi zise:
— Ce ai în buzunar?
Ea răspunse:
— O, tată, un măr! Mi 1-a dat Rihan*, negrul nostru. Şi îl am
de patru zile la mine. Dar nu îl putui lua de la el decât după ce
i-am dat doi dinari.
La auzul acestor cuvinte despre negru şi măr, Giafar simţi o
neţărmurită bucurie şi strigă:
— O, Mântuitorule!
Apoi porunci să îl aducă pe negrul Rihan. Şi Rihan veni, şi
Giafar îl întrebă:
— De unde ai acest măr?
El răspunse:
— O, stăpânul meu, acum cinci zile, mergând prin oraş, am
intrat pe o uliţă şi văzui nişte copii jucându-se şi, printre ei, se
afla unul care ţinea in mână acest măr, i-1 luai şi îl lovii; atunci el
plânse şi îmi zise: „Mărul este al mamei mele. Şi mama e bolnavă.
Ea a avut poftă de un măr, şi tata a plecat să îl aducă de la Bassra
cu încă două mere, pe preţul de trei dinari de aur. Şi eu am luat
unul ca să mă joc cu el". Apoi începu să plângă. Dar, eu fără să
ţin seama de plânsul lui, venii acasă cu mărul acesta şi îl dădui pe
doi dinari stăpânei mele, fetiţa ta!
Auzind această povestire, Giafar fu cuprins de neţărmurită mi-
rare văzând cum se ivesc toate aceste încurcături şi moartea unei
femei, din greşeala negrului său Rihan. Şi porunci să fie aruncat
numaidecât in temniţă. Apoi se înveseli că scăpase astfel el însuşi
de la o moarte sigură şi recită aceste două versuri:
„Dacă nenorocirile tale nu se datoresc decât sclavului tău, cum
de nu î[i trece prin minte să te descotoroseşti de sclavul acesta?
* Rihan însemnează mirt şi, de asemenea, orice planta cu miros aromatic.
187
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
Nu ştii tu că sclavii roiesc, dar că sufletul tău este unul si nu
poate fi înlocuit?..."
Dar apoi se răzgândi, şi îl luă pe negru şi îl duse dinaintea
califului, căruia îi istorisi povestea.
Şi califul Harun Al-Raşid rşmase atât de uimit, încât porunci
cu această poveste să fie trecută în cronici spre a sluji de învăţătură
oamenilor.
Dar Giafar zise:
— Nu te minuna prea tare de această poveste, o, Căpetenie a
Credincioşilor, căci ea este departe de a se putea asemui ca aceea
a vizirului Nureddin şi a fratelui său Şamseddin.
Şi califul strigă:
— Şi cum este acea poveste care zici că-i mai uluitoare decât
cea pe care tocmai am auzit-o?
Şi Giafar zise:
— O, Prinţe al Credincioşilor, nu ţi-o voi povesti decât de-mi
făgăduieşti că ii vei ierta negrului meu Rihan fapta lui necugetată!
Şi califul răspunse:
— Fie! Te învrednicesc cu iertarea sângelui său. Şi îl iau de
prieten şi de tovarăş pe acest tânăr, şi spre a-i alina durerea de pe
urma pierderii soţiei ciopârţite, fiica unchiului său, îi dau de soţie
legitimă pe cea mai frumoasă dintre fecioarele mele tăinuite, cu
zestrea ei, şi cu leafă de vizir.
Şi acum, o, Giafar, invredniceşte-ne auzul cu vorbele tale.
■
■■MS
i
■■
iii
POVESTEA VIZIRULUI NUREDDIN,
A FRATELUI SĂU VIZIRUL ŞAMSEDDIN
ŞI A FRUMOSULUI HASSAN BADREDDIN
Atunci Giafar Al-Barmaki zise:
Află, o Căpetenie a Credincioşilor, că trăia în ţara Mesr* un
sultan drept şi binefăcător. Acel sultan avea doi copii asemănători
ca două luni de pe cer: cel mare se numea Şamseddin** şi cel mic
se numea Nureddin***, dar Nureddin, cel mic, era, neîndoios, mai
frumos şi mai bine făcut decât Şamseddin, care, de altfel, era de-
săvârşit; dar Nureddin nu îşi avea pereche în lumea întreagă. El
era atât de minunat, încât frumuseţea lui era cunoscută în toate
ţinuturile, şi mulţi călători veneau în Egipt, din ţările cele mai
îndepărtate, numai pentru plăcerea de a contempla desăvârşirea
lui şi trăsăturile chipului său.
Soarta rândui că vizirul, tatăl lor, muri. Şi sultanul răr
adânc indurerat de moartea lui. Şi porunci să vină la el cei doi
şi le zise să se apropie de el, ii înveşmânta cu mantii de mare
cinstire şi le spuse:
— Din clipa aceasta, voi veţi îndeplini, pe lângă mine, dregăto-
ria tatălui vostru.
Atunci ei se bucurară şi sărutară pământul intre mâinile sul-
tanului. Apoi rânduiră să ţină o lună întreagă prohodul după tatăl
lor şi, după aceea, intrară in noua lor dregătorie de viziri; şi fiecare
* Mesr sau Massr este numele dat de arabi tot atâta de bine Egiptului precum
şi oraşului Cairo (Al-Kahirat).
•• Şamseddin: Soarele Religiei.
*•* Nureddin: Lumina Religiei.
189
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
dintre ei îndeplinea pe rând, câte o săptămână, slujba de vizir. Şi
când sultanul pleca în călătorie, el nu lua cu sine decât numai, pe
rând, câte pe unul dintre cei doi fraţi.
Ci, într-o noapte dintre nopţi, se întâmplă ca sultanul trebuind
să plece a doua zi dimineaţa şi venindu-i rândul viziratului pentru
acea săptămână lui Şamseddin, cei doi fraţi povesteau despre unele
şi despre altele ca să le treacă seara. Cum stăteau aşa de vorbă,
fratele cel mare ii zise celui mic:
— O, frate al meu, trebuie să îţi spun că dorinţa mea este să
ne gândim cum să ne căsătorim şi ca această căsătorie să o facem
amândoi în aceeaşi noapte.
Şi Nureddin răspunse:
— Făptuieşte după voia ta, o, frate al meu, căci eu sunt întru
totul de o părere cu tine.
Odată ce se învoiră între ei asupra acestui dintâi lucru, Şam-
seddin îi zise lui Nureddin:
— Când, cu bunăvoinţa lui Allah, ne vom fi unit cu cele două
fecioare şi ne vom fi culcat cu ele în aceeaşi noapte, şi când ele
vor ft născut în aceeaşi zi - dacă Allah se va indura! - vor fi dat
naştere, soţia ta la un băieţel şi soţia mea la o fetiţă, ei bine, atunci
va trebui să îi căsătorim pe copii pe unul cu altul ca pe fii de unchi!
Şi Nureddin răspunse:
— O, frate al meu, şi atunci ce te gândeşti să ceri de la fiul
meu drept zestre ca să i-o dai pe fiica ta?
Şi Şamseddin zise:
—« Voi lua de la fiul tău, drept preţ al fiicei mele, trei mii de
dinari de aur, trei livezi irigate şi trei sate din cele mai bune ţinuturi
din Egipt. Şi, într-adevăr, aceasta va fi prea puţin lucru ca răscum-
părare pentru fiica mea. Şi dacă tânărul, fiul tău, nu va voi să pri-
mească acest contract, atunci nimica nu se va face între noi.
La aceste cuvinte, Nureddin răspunse:
— Tu nu te gândeşti la ceea ce zici! Oare ce vrei să faci cu
zestrea pe care ai de gând să i-o ceri de la fiul meu? Uiţi că noi
suntem doi fraţi şi că suntem chiar doi viziri intr-unul singur? în
loc de această cerere, tu ar trebui să i-o îmbii fiului meu pe fiica
ta in dar, fără să te gândeşti să ii ceri fiului meu vreo zestre oare-
care. De altminteri, nu ştii oare că bărbatul este oricând mai de
preţ decât femeia? Ci, fiul meu este un bărbat, şi tu îmi ceri zestre,
pe care tocmai fiica ta ar trebui să o aducă! Tu faci ca acel negustor
de unt care, nedorind să îşi sloboade marfa, începe ca să îl înde-
părteze pe muşteriu, scumpindu-şi împătrit preţul untului!
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
190
Atunci Şamseddin îi zise:
— Văd bine că tu îţi închipui, într-adevăr, că fiul tău este mai
nobil decât fiica mea. Ci, aceasta îmi dovedeşte că tu eşti lipsit cu
desăvârşire de judecată şi de înţelepciune şi, mai cu seamă, de re-
cunoştinţă. Căci, de vreme ce vorbeşti de vizirat, tu uiţi că numai
mie singur îmi datorezi dregătoria ta înaltă, şi că dacă te-am luat
de tovarăş cu mine, aceasta am făcut-o numai din milă faţă de tine
şi ca să poţi să mă ajuţi în lucrurile mele. Dar, pe Allah! tu poţi
spune ce vei vrea! însă eu, de vreme ce vorbeşti aşa, nu mai vreau
să îmi mărit fata cu fiul tău, chiar de ar fi cumpănit în aur!
La aceste cuvinte, Nureddin rămase foarte mâhnit şi zise:
— Nici eu nu mai vreau să îl însor pe fiul meu cu fiica ta!
Şi Şamseddin răspunse:
— Da! Iată o încheiere tare potrivită! Şi acuma, fiindcă mâine
trebuie să plec cu sultanul, nu voi mai avea răgazul să te fac să
simţi toată necuviinţa vorbelor tale. Dar după aceea, vei vedea! La
întoarcerea mea, de va îngădui Allah, se va întâmpla ceea ce o să
se întâmple!
Atunci Nureddin se îndepărtă peste măsură de mâhnit de toată
sfada asta şi se duse să se culce singur, copleşit de gândurile sale
mohorâte.
A doua zi dimineaţa, sultanul, însoţit de vizirul Şamseddin, ieşi
ca să pornească în călătorie, şi se îndreptă spre Nil, pe care îl trecu
cu luntrea ca să ajungă la Ghesirah; şi acolo călători către Pira-
mide.
Cât despre Nureddin, după ce îşi petrecu noaptea aceea cu-
fundat in gânduri negre din pricina purtării fratelui său, se sculă
de dimineaţă, îşi făcu scalda rituală şi zise întâia rugăciune de di-
mineaţă, apoi se îndreptă spre dulapul său, de unde luă o desagă
pe care o umplu cu aur, gândindu-se mereu Ia vorbele dispreţui-
toare ale fratelui său rostite faţă de el, şi la umilirea indurată; şi
atunci îşi aminti de aceste strofe ale poetului:
„Pleacă, prietene, părăseşte totul şi pleacă! Vei afla mulţi alţi
prieteni decât acei pe care îi laşi în urma ta! Du-te! ieşi din curţile
tale şi inalţă-ţi corturile! Fă-ţi lăcaşul în cort! Acolo şi numai acolo
sălăşuiesc plăcerile vieţi!
In lăcaşurile statornice şi tihnite, nu este nici urmă de înflăcărare,
nu este nici urmă de prietenie! crede-mă! fugi din patria ta! smulge-ţi
rădăcinile din glia patriei tale! si cufundă-te în ţările cele mai în-
depărtate!
191
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
Ascultă! am băgat de seamă că apa stătută se împuţeşte! Şi ea
<ir putea totuşi să se tămăduiască de stricăciunea ei, pornindu-se din
nou să curgă! Dar altminteri ea rămâne netămăduită!
Tot aşa, m-am dumirit şi despre luna plină, şi am aflat numărul
ochilor ei, ochilor ei de lumină! Dar dacă nu mi-aşfi luat osteneala
să fac ocolul rotirilor ei, aş fi cunoscut eu, oare, ochii fiecărui pătrar,
ochii care mă priveau?
Şi leul? Aş fi putut eu, oare, vâna leul, călare, dacă n-aş fi ieşit
din desişul pădurii?...
Şi săgeata? Oare, ar fi ea ucigătoare, săgeata, de nu s-ar desprin-
de cu putere din arcul încordat?
Şi aurul şi argintul? N-ar rămâne, oare, numai o pulbere netreb-
nică, dacă nu le-ar scoate din zăcămintele lor? Şi cât despre lăuta
melodioasă, ştii, tu, asta? ea n-ar fi decât un buştean de lemn, dacă
meşterul nu ar fi dezrădăcinat-o din lemne ca să o făţuiască!
Surghiuneşte-te, aşadar, şi vei ajunge pe culmi! Dar dacă vei ră-
mâne legat de glia ta, nu vei putea niciodată răzbi spre înălţimi!"
Când sfârşi de rostit aceste versuri, porunci unuia dintre tinerii
sclavi să îi inşăueze un catâr de culoarea sturzului, mare şi iute la
picior. Şi sclavul ii pregăti cel mai frumos dintre catâri, îl înşăuă
cu o şa împodobită cu brocart şi cu aur, cu scări indiene, cu o teltie
din velur de Ispahan, şi o găti atâta de bine, încât mula păru ase-
menea unei tinere mirese înveşmântată în straie noi şi nespus de
strălucitoare. Apoi, Nureddin mai porunci să i se pună peste toate
astea un covor mare de mătase şi un covoraş de rugăciuni, şi o
dată acestea împlinite, el îşi puse desaga plină de aur şi bijuterii
între covor şi covoraş.
Odată acestea făcute, ii zise băiatului şi tuturor celorlalţi sclavi:
— Eu plec acuma pe dată să dau o raită afară din oraş, către
Kaliubia, unde socotesc că voi poposi trei nopţi, căci simt că am
o strângere în piept şi vreau să mă duc pe acolo ca să mi-I lărgesc,
respirând in voie aerul din plin. Dar nu îngădui nimănui ca să mă
urmeze!
Apoi, luându-şi ceva de merinde pentru drum, urcă pe catârul
e culoarea sturzului şi se îndepărtă cu iuţeală. Odată ieşit din
iro, merse atâta de bine, încât la amiază ajunse la Belbeis, unde
se opri; cobori de pe catâr, ca să se odihnească şi să—1 lase să se
odihnească, mancă puţin, cumpără de la Belbeis din toate cele de
câte putea avea nevoie, fie pentru el, fie pentru harul catârului său
şi se porni din nou la drum. Două zile mai târziu, in dricul amiezii,
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
192
mulţumită hărniciei catârului său, ajunse în oraşul sfanţ Ierusalim.
Acolo descăleca de pe catâr, se odihni, lăsă catârul să se odih-
nească, îşi scoase ceva din sacul cu merinde şi mancă; odată acestea
săvârşite, îşi întinse covorul mare de mătase, şi adormi, gândindu-
se mereu cu mânie la purtarea fratelui său faţă de el.
A doua zi, în zori, urcă din nou în şa, şi nu conteni de astă
dată cu drumul "in pas voinicesc până ce ajunse în oraşul Alep.
Acolo trase în gazdă la unul din hanurile din oraş şi petrecu trei
zile în deplină tihnă să se odihnească şi să lase catârul să se odih-
nească; apoi, după ce trase până în adâncurile pieptului aerul plă-
cut din Alep, se gândi să plece. într-acest scop, încalecă din nou
pe catâr, după ce îşi cumpără din acele dulciuri minunate, pe care
le ştiu găti atâta de bine la Alep şi care sunt umplute toate cu fistic
şi migdale şi au o crustă de zahăr, şi tot felul de bunătăţi pe care
le preţuia mult încă din copilărie.
Şi lăsă catârul să meargă in voia lui, căci odată ieşit din Alep,
el nu mai ştia pe unde se afla. Şi merse zi şi noapte, atât de bine,
încât, într-o seară in amurg ajunse în oraşul Bassra; dar el nici nu
ştia măcar că acest oraş ar fi Bassra. Căci el nu află numele oraşului
decât o dată ajuns la han, unde îl lămuriră alţii. Cobori atunci de
pe catâr, despovăra catârul de covoare, de merinzi şi desagă, şi îl
însărcina pe portarul hanului să ii plimbe niţel catârul, ca să nu
răcească odihnindu-se de îndată. Cât despre însuşi Nureddin, el
îşi întinse covorul şi se aşeză la han să se odihnească.
Portarul hanului luă deci catârul de căpăstru şi se apucă să îl
poarte. Ci, iată, se nimeri că tocmai în clipa aceea vizirul din Bassra
şedea dinaintea ferestrei de la palatul său şi privea pe stradă. Zări,
deci, frumosul catâr de culoarea sturzului, şi îi văzu şaua şi hamu-
rile strălucitoare de mare preţ, şi se gândi că acest catâr trebuie
neapărat să fie al vreunui vizir dintre vizirii străini, sau chiar al
vreunui rege dintre regi. Aşadar, începu să îl privească mai cu luare
aminte şi fu cuprins de mare uimire; apoi dădu porunca unuia
dintre tinerii sclavi să îl aducă numaidecât pe portarul care ducea
catârul. Şi copilul dete fuga să îl caute pe portar şi îl aduse dinain-
tea vizirului. Atunci portarul păşi înainte şi sărută pământul într
mâinile vizirului, care era un moşneag foarte bătrân şi tare vrednic
de cinste. Şi vizirul îi zise portarului:
— Cine-i stăpânul acestui catâr şi care-i rangul lui?
Portarul ii răspunse:
— O, domnul meu! Stăpânul acestui catâr este un adolescent
cu Adevărat nespus de frumos şi foarte atrăgător, îmbrăcat strălu-
195
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
uimire la vederea frumuseţii lui şi a creaţiei lui Allah. El coborî
şi intră în casa vizirului şi ii sărută mâna. Atunci vizirul...
Dar în clipa aceea a povestirii sale, Şahrazada văzu ivindu-se dimineaţa, şi,
discretă cum era de telul ei, nu voi nici într-un chip să vorbească mai departe, în
noaptea aceea.
Dar când se lăsă a douăzecea noapte
Şahrazada urmă:
Mi s-a povestit, o, mărite rege, că vizirul se ridică atunci în
picioare şi îl primi cu bucurie mare pe frumosul Nureddin, şi ii
zise:
— Du-te, fiul meu, dă fuga şi intră la soţia ta, şi fii fericit! Şi
mâine voi urca împreună cu tine la sultan. Şi acum nu îmi rămâne
decât să cer pentru tine de la Allah toate favorurile lui şi toate
darurile sale.
Atunci Nureddin mai sărută o dată mâna vizirului, socrul său,
şi intră în iatacul fecioarei. Şi se întâmplă ceea ce întâmplă!
Iată în ce îl priveşte pe Nureddin!
Cât despre fratele său Şamseddin, la Cairo..., iată. Când sfârşi
călătoria pe care-o străbătu cu sultanul Egiptului, mergând către
Piramide şi de acolo aiurea, se întoarse acasă şi'rămase tare neli-
niştit că nu îl află pe fratele Nureddin. Ceru veşti despre el de la
slujitori, care îi răspunseră:
— Când ai plecat cu sultanul, chiar in aceeaşi zi, stăpânul nos-
tru Nureddin urcă pe catârul său, înhămat cu mare pompă ca pen-
tru zilele de paradă, şi ne zise. „Eu plec spre Kaliubia şi voi rămâne
pe acolo o zi sau două, căci simt că mi s-a strâns pieptul şi că are
nevoie de puţin aer. Dar să nu mă urmeze nimeni dintre voi!" Şi
din ziua aceea până astăzi n-am mai primit nici o ştire de la el.
Atunci Şamseddin rămase tare mâhnit de lipsa fratelui său, şi
mâhnirea lui se făcu din zi in zi mai mare şi sfârşi prin a simţi
cea mai amarnică strângere în piept. Şi se gândi: „Desigur că nu
este altă pricină a plecării lui decât vorbele aspre ce i le-am grăit
în ajunul călătoriei mele cu sultanul. Şi poate că tocmai asta 1-a
împins să fugă de mine. De aceea trebuie să îndrept gresiile să-
vârşite faţă acest frate bun şi să trimit în căutarea lui."
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
Şi Şamseddin urcă numaidecât la sultan şi ii împărtăşi din fii
in păr cum stau lucrurile. Şi sultanul porunci să fie scrise plicuri
sigilate cu pecetea lui, şi le trimise prin soli călare in toate părţii»,
la toţi locotenenţii săi, in toate ţinuturile, grăindu-le in aceste pli
curi că Nureddin dispăruse şi că trebuie căutat pretutindeni.
Dar, la câtăva vreme după aceea, se întoarseră toţi solii farl
de ispravă, căci nici unul nu mersese la Bassra, unde se afla Nu
reddin. Atunci Şamseddin se jelui la hotarul jeluirii -şi îşi zise,
„Toate acestea sunt din vina mea! Şi asta nu mi s-a întâmplat decAt
din pricina lipsei mele de înţelepciune şi de măsură!"
Dar, cum orice lucru are un sfârşit, Şamseddin se resemna In
cele din urmă şi, după câtva timp, se logodi cu fiica unuia dintre
marii negustori din Cairo, şi îşi făcu contractul de căsătorie cu
această fecioară şi se cunună cu ea. Şi se întâmplă ceea ce se in
tâmplă!
Ci, se nimeri această potrivire că tocmai noaptea intrării Iul
Şamseddin în camera nupţială era chiar aceea a pătrunderii Iul
Nureddin la Bassra în camera soţiei lui, fiica vizirului. Dar Alia li
îngădui această potrivire a căsătoriei celor doi fraţi în aceeaşi noap
te, ca să vădească mai bine că el este stăpânul destinului fapturiloi
sale!
Mai mult chiar, totul se petrecu aşa cum potriviseră fraţii îna-
intea sfadei lor, adică cele două soţii rămaseră însărcinate in ace-
eaşi noapte şi născuseră în aceeaşi zi şi in acelaşi ceas; nevasta Iul
Şamseddin, vizirul Egiptului, născu o fetiţă, cum nu mai era a doua
ca frumuseţe in tot Egiptul; şi nevasta lui Nureddin, la Bassra,
aduse pe lume un fiu cum nu mai era un al doilea ca frumuseţe In
toată lumea din acea vreme! Aşa cum zice poetul:
„Copilul!... Cât este de dulce! şi gingaş! şi trupşorul lui!... Să bei
chiar din gura lui! să bei această gură şi să uiţi cupele pline şi vesele
sau care se revarsă.
Să bei de pe buzele lui, să îţi astâmperi setea din răcoarea proas-
pătă a obrajilor lui, să te priveşti ca într-o oglindă în izvoarele ochilor
lui, oh! şi să uiţi purpura vinurilor, mireasma lor, dulceaţa lor şi beţia
lor!
Dacă Frumuseţea însăşi ar veni să se măsoare cu acest copil,
Frumuseţea şi-ar apleca faţa ruşinată!
Şi de a-i întreba-o: «O, Frumuseţe! ce crezi? Văzuta-i vreodată
perechea lui?» Ea ar răspunde: «Ca el? într-adevăr, niciodată!»"
197
O MIE Şl UNA DE NOPŢI
Fiul lui Nu.cidin a fost numit, din pricina frumuseţii lui, Has-
san Badreddin*.
Naşterea lui prilejui mari petreceri obşteşti. Şi a şaptea zi după
naşterea lui, se dădură ospeţe şi petreceri într-adevăr vrednice de
fiii de regi.
O dată serbările sfârşite, vizirul din Bassra îl luă pe Nureddin
şi urcă cu el la sultan. Atunci Nureddin sărută pământul intre mâi-
nile sultanului, şi fiindcă era înzestrat cu un mare dar al elocinţei,
cu o inimă vitează şi foarte iscusit în frumuseţile limbii, îi recită
sultanului aceste versuri ale poetului:
„El este acela dinaintea căruia cel mai mare dintre binefăcători
se înclină si se face nevăzut; căci el a câştigat inima tuturor fiinţelor
alese!
Eu cânt faptele sale, căci acestea nu sunt fapte, ci sunt lucruri
atât de frumoase, Încât ar trebui să poţi face un §irag dintr-însele
care să împodobească gâturile!
Şi dacă sărut capătul degetelor sale, o fac fiindcă acestea nu mai
sunt nişte degete, ci cheile tuturor binefacerilor!"
Sultanul, fermecat de aceste versuri, fu nespus de mărinimos
în daruri cu Nureddin şi cu vizirul, socrul său, fără să ştie nici
măcar o vorbă despre căsătoria lui Nureddin, şi nici chiar că ar fi
pe lume; căci el întrebă pe vizir, după ce îl lăudă pe Nureddin
pentru frumoasele sale versuri:
— Cine este, oare, acest tânăr frumos şi înzestrat cu darul vor-
birii?
Atunci vizirul ii istorisi sultanului povestea de la început până
sfârşit şi îi zise:
— Acest tânăr este nepotul meu!
Şi sultanul ii zise:
— Cum se face că n-am auzit până acuma vorbindu-se de el?
Vizirul ii zise:
— O, domnul şi stăpânul meu, trebuie să îţi spun că aveam un
frate vizir la curtea din Egipt. La moartea sa, el lăsă doi fii dintre
care cel mare ajunse vizir in locul fratelui meu, în vreme ce al
doilea, pe care îl vezi aici, veni să mă vadă, căci îi făgăduisem şi îi
jurasem tatălui său că voi da fiica mea de soţie unuia dintre nepoţii
mei. Şa aşa, de-abia sosi aici, că îl însurai cu fiica mea!
* Hassan: Frumosul; Badreddin: Luna Plină a Religiei.
O MIE Şl UNA DE NOPŢI
198
Acesta-i un adolescent aşa cum ii vezi; şi eu îmbătrânesc, şi
sunt şi niţel surd, şi gândurile îmi zboară de la treburile împărăţiei.
De aceea vin să îi cer domnului meu sultanul să binevoiască să îl
primească pe nepotul meu, care este totodată ginerele meu, ca
urma; al meu la vizirat. Şi pot să te încredinţez că el este cu ade-
vărat vrednic să fie vizirul tău, căci este un bărbat, bun sfetnic,
rodnic in idei minunate şi foarte priceput în meşteşugul de a câr-
mui treburile obşteşti!
Atunci sultanul îl privi mai bine pe tânărul Nureddin şi rămase
fermecat de cele văzute, şi binevoi să încuviinţeze sfatul bătrânului
său vizir. Şi fără să mai zăbovească, îl numi pe Nureddin ca mare
vizir în locul socrului său, şi îl dărui cu o strălucitoare mantie de
cinstire, cea mai frumoasă pe care putu să o găsească, şi cu un
catâr chiar din grajdurile sale şi îi alese străjile şi curtenii.
Nureddin sărută atunci mâna sultanului şi ieşi cu socrul său şi
amândoi se întoarseră la casa lor în culmea bucuriei şi merseră să
îl îmbrăţişeze pe noul născut Hassan Badreddin şi ziseră:
— Venirea pe lume a acestui copil ne-a adus fericirea!
A doua zi, Nureddin merse la palat ca să îşi îndeplinească înal-
tele lui servicii şi, ajungând acolo, sărută pământul între mâinile
sultanului şi recită aceste două strofe:
„Pentru tine desfătările sunt mari în toate zilele, şi la fel roadele
belşugului! şi într-atât, încât pizmaşul s-a uscat de ciudă din pricina
lor!
Ah! facă-se ca toate zilele să fie pentru tine albe; şi negre să fie
zilele tuturor pizmaşilor tăi!"
Atunci sultanul ii îngădui să se aşeze pe divanul vizirului, şi
Nureddin şezu pe divanul vizirului. Şi începu să îşi îndeplinească
sarcina lui, şi să cârmuiască treburile zilei, şi să facă dreptate ca şi
cum ar fi fost vizir de ani indelugaţi, şi le duse pe toate la bun
sfârşit atâta de bine, şi toate acestea sub ochii sultanului, încât
sultanul rămase uimit de mintea lui ageră, de priceperea lui in
treburile obşteşti şi de felul minunat în care face dreptate, şi din
această pricină îl iubi şi mai mult, şi făcu dintr-însul prietenul său
cel mai apropiat şi nedespărţit zi şi noapte.
Cât despre Nureddin, el continuă să îşi îndeplinească de mi-
nune înaltele sale sarcini, dar aceasta nu îl făcu să uite de creşterea
fiului său Hassan Badreddin, cu toate treburile împărăţiei. Căci
Nureddin se făcea din zi in zi mai puternic şi mai îndrăgit de sultan
199
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
■
care îi spori numărul curtenilor, al străjilor, al slujitorilor şi al
crainicilor. Şi Nureddin ajunse atât de bogat, încât aceasta îi îngă-
dui să facă negoţ pe scară mare, să îşi înzestreze pe seama lui coră-
bii de negoţ care călătoreau prin lumea întreagă, să îşi clădească
case, să zidească mori şi roate de apă, să îşi sădească grădini mi-
nunate şi livezi. Şi toate acestea până când fiul său ajunse la vârsta
de patru ani.
în acea vreme, bătrânul vizir, socrul lui Nureddin, muri, şi Nu-
reddin ii făcu o înmormântare pompoasă; şi el şi toţi mai-marii
împărăţiei îl petrecură la înmormântare.
Şi de atunci încolo, Nureddin îşi închină toate puterile lui,
creşterii fiului său. îl încredinţa cărturarului cel mai încercat in
legile religiei şi civile. Acel şeic venerabil veni în toate zilele să îi
dea lecţii acasă, tânărului Hassan Badreddin, şi puţin câte puţin,
aşa pe rând, îi dezvălui învăţătura Al-Koranului, încât tânărul Has-
san sfârşi prin a-1 învăţa în întregime pe de rost; după aceea bătrâ-
nul cărturar, timp de ani, continuă să—i împărtăşească învăţăcelului
său toate cunoştinţele folositoare. Şi Hassan nu conteni să crească
în frumuseţe, în graţie şi în desăvârşire, cum zice poetul:
„Acest băiat tânăr! el este luna şi, ca ea, nu face decât să strălu-
cească şi să crească în frumuseţe cu aşa putere, încât soarele împru-
mută sclipirea razelor sale de la anemonele obrajilor săi!
El este regele frumuseţi prin distincţia lui fără de seamă. Şi eşti
foarte ispitit să bănuieşti că strălucirea livezilor şi a florilor sunt îm-
prumutate de la el."
Dar în tot acest răstimp, tânărul Hassan Badreddin nu părăsi
nici o clipă palatul tatălui său Nureddin, căci bătrânul cărturar îi
cerea mare luare-aminte faţă de lecţiile lui. Dar când Hassan îm-
plini al cincisprezecelea an şi când nu mai avea nimic de învăţat
de la bătrânul cărturar, tatăl său Nureddin îl luă şi îi puse o mantie,
cea mai măreaţă pe care o putu găsi printre mantiile sale, şi îl puse
să încalece pe un catâr, cel mai frumos dintre catârii lui şi cel mai
sprinten, şi se indeptă cu el spre palatul sultanului, străbătând cu
mare pompă uliţele Basserei. Şi toţi locuitorii, la vederea tânărului
Hassan Badreddin, scoaseră strigăte de admiraţie, uimiţi de fru-
museţea lui, de fineţea staturii lui, de graţiile lui, de purtarea lui
fermecătoare; şi nu se puteau stăpâni să nu exclame: „Ya Allah!
Cât e de frumos! Ce chip de lună! Fie ca Allah să îl ferească de
deochi!" Şi acestea îl petrecură până la sosirea lui Badreddin şi a
203
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
— Ah! ce păcat de frumuseţea lui şi de făptura lui fermecătoa-
re!
Şi străbătând uliţele fără să fie recunoscut, tânărul Hassan auzi
aceste păreri de rău mărturisite şi aceste strigăte. Dar el se grăbi
şi mai tare până când soarta şi destinul făcură să treacă pe lângă
cimitir, şi se îndreptă printre morminte, şi ajunse la turbeha* ta-
tălui său. Numai atunci îşi lăsă mantia în jos, cu care se acoperise
pe cap, şi intră sub bolta turbehei şi se hotărî să îşi petreacă noap-
tea acolo.
Ci, în timp ce şedea acolo pradă gândurilor lui, văzu venind
către el un jidov din Bassra, care era un negustor bine cunoscut
în tot oraşul. Acel negustor jidov venea dintr-un sat vecin şi se
îndrepta către oraş. Şi trecând pe lângă turbeha lui Nureddin, privi
înlăuntru şi îl văzu pe tânărul Hassan Badreddin, pe care îl recu-
noscu numaidecât. Atunci intră, se apropie respectuos de dânsul
şi îi zise:
— Ah! domnul meu, cât de trasă şi de schimbată ţi—e faţa, tu
care erai atâta de frumos. Sau ţi s-a mai întâmplat vreo nenorocire
nouă de la moartea tatălui tău, vizirul Nureddin, pe care îl res-
pectam şi care mă iubea la rândul său şi mă preţuia mult? Fie ca
Allah să îl aibă întru îndurarea sa!
Dar tânărul Hassan Badreddin nu voi să îi împărtăşească pri-
cina adevărată a schimbării chipului său, şi îi răspunse:
— După ce adormisem, astăzi după-amiază, în patul meu,
acasă, deodată, în somn, îl văzui pe răposatul meu tată care mi se
arătă şi imi impută cu asprime puţina mea grabă de a-i cerceta
turbeha. Atunci, plin de spaimă şi de remuşcări, mă trezii tresărind,
şi răscolit peste măsură, alergai aici cu toată 'graba. Şi mă vezi
copleşit încă de acel simţământ apăsător!
Atunci jidovul îl zise:
— Domnul meu, iată că a trecut de acum o bucată de vreme
de când trebuia să vin să te văd ca să iţi vorbesc de o afacere; dar
soarta astăzi imi este prielnică, de vreme ce te întâlnesc aici. Află,
aşadar, tânărul meu domn, că vizirul, tatăl tău, cu care mă aflam
în legături de afaceri, trimisese în depărtare nişte corăbii care acu-
ma se întorc încărcate cu mărfuri in numele lui. Dacă, aşadar, ai
voi să îmi vinzi încărcătura acestor corăbii, eu ţi-aş imbia câte o
mie de dinari pentru fiecare încărcătură, şi ţi le-aş plăti cu bani
gheaţă, chiar îndată.
Şi jidovul îşi scoase din mantie o pungă de aur, numără o mie
• Turbeha, criptă.
207
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
în clipa aceea a povestirii sale, Şehrazada văzu ivindu-se dimineaţa şi, discretă,
îşi amână povestirea ei pe mâine.
Şi când se lăsă a douăzeci şi una noapte
Şahrazada zise:
Mi s-a povestit, o, mărite rege, că la auzul istorisirii genniului
care încheie zicând: „Şi nu aşteaptă decât ieşirea cocoşatului de la
hammam!", gennia zise:
— Da! dar tare mă tem, prietene, că te înşeli amarnic susţinând
că Sett El-Hosn este mai frumoasă decât adolescentul. Aceasta nu
este cu putinţă. Căci eu susţin cu tărie că el este cel mai frumos
din aceste vremuri!
Dar efritul răspunse: ,,
— Pe Allah! o, surioară, te încredinţez că fecioara este şi mai
frumoasă încă. De altminteri, n-ai decât să vii ca să o vezi cu mine
împreună. Treaba aceasta e uşoară. Ne vom folosi de prilej ca să
îl păgubim pe cocoşat de această minune de carne. Cei doi tineri
sunt vrednici unul de altul, şi îşi seamănă într-atâta, încât ai zice
că sunt doi fraţi sau cel puţin doi veri. Ce păcat ar fi ca ghebosul
să apuce să se împreune cu Sett El-Hosn!
Atunci gennia răspunse:
— Ai dreptate, frate. Da, să îl purtăm pe braţele noastre pe
adolescentul adormit şi să îl împreunăm cu fecioara despre care
vorbeşti. în acest fel, vom face un lucru bun, şi pe lângă aceasta
vom vedea mai bine care este cel mai frumos dintre ei doi!
Şi efritul răspunse:
— Ascult şi mă supun, căci cuvintele tale sunt pline de înţelep-
ciune şi dreptate! Haidem!
Şi cu aceasta, efritul îl luă pe tânărul Hassan in spate şi zbură
urmat îndeaproape de efrita care îl ajuta ca să meargă mai repede;
şi amândoi, astfel împovăraţi, sfârşiră prin a ajunge la Cairo, cu
cea mai mare iuţeală. Acolo ei se despovărară de frumosul Hassan
şi îl puseră jos, dormind mereu, pe o bancă de pe o stradă, aproape
de cuf tea palatului care era plin de lume; şi îl treziră.
Hassan se trezi şi fu la hotarul cel mai îndepărtat al uluirii
când nu se mai văzu întins în cimitir, pe mormântul tatălui său, la
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI 208
Bassra. Privi ia dreapta, privi la stânga. Şi toate îi erau necunos-
cute. Nu mai era acelaşi oraş, ci un oraş cu totul deosebit de Bassra.
Rămase atâta de uimit încât deschise gura ca să strige; dar numai-
decât văzu în faţa lui o namilă de om cu barba lungă, care ii făcu
semn cu ochiul ce si cum i-ar fi spus să nu strige. Şi Hassan se
stăpâni. Şi omul (era chiar genniul!) îi dădu o făclie aprinsă şi II
povăţui să se amestece în mulţimea de oameni care purtau cu toţii
făclii aprinse ca să însoţească nunta, şi ii zise:
— Află că sunt un genni, unul credincios! Eu te-am adus aici,
în timp ce dormeai. Acest oraş este Cairo. Şi te-am adus aici căci
îţi vreau binele şi vreau să te ajut fără să îţi cer nimica, numai din
dragoste pentru faţa lui Allah şi pentru chipul tău frumos. Ia, deci,
făclia asta aprinsă, amestecă-te în mulţime şi du-te cu ea la acel
hammam pe care îl vezi. Acolo vei vedea ieşind un soi de pitic
ghebos, pe care îl vei petrece la palat, tu îl vei urma! sau mai
degrabă vei merge alături de ghebos care este mire, şi vei intra cu
el în acel palat, şi ajuns in sala mare de petecere, te vei pune de-a
dreapta ghebosului, ca şi cum ai fi unul de al casei. Şi atunci, de
fiecare dată când vei vedea ajungând un dansator în faţa voastră a
amândurora, un lăutar sau o dansatoare sau o cântăreaţă, tu îţi vei
cufunda mâna in buzunarul tău, care, prin grija mea, îl vei afla
mereu plin cu aur, şi vei lua aur cât îţi va încape in pumn, fără
şovăială, şi îl vei arunca nepăsător la toţi aceia! Şi n-avea nici o
teamă că s-ar putea cumva întâmpla să se istovească aurul: de asta
mă voi îngriji eu. Aşadar, vei da câte un pumn de aur la toţi aceia
care se vor apropia de tine. Şi ia—ţi o înfăţişare sigură de tine şi
nu te teme de nimica. Şi încredinţează-te lui Allah care te-a făurit
atât de frumos, şi deopotrivă intr-a mea care te iubesc. De altmin-
teri, tot ce ţi se întâmglă aici, ţi se întâmplă prin voinţa şi prin
puterea lui Allah Prea înaltul!
La aceste cuvinte genniul se făcu nevăzut.
Şi Hassan Badreddin din Bassra, la aceste cuvinte ale efritului,
îşi zise în sinea lui: „Ce poate, oare, să însemne toată povestea
asta? Şi, oare, despre ce serviciu pe care mi-1 face a voit să pome-
nească acest efrit uluitor?" Dar fără să stea mai mult pe gânduri,
merse şi îşi aprinse din nou făclia, care se stinsese, de la făclia
unuia dintre nuntaşi, şi ajunse la hammam chiar in clipa când ghe-
bosul, care sfârşise cu baia, ieşea de acolo călare şi îmbrăcat în
straie nou-nouţe.
Atunci Hassan Badreddin din Bassra se amestecă cu mulţimea
şi se învârti atât de bine, încât ajunse in capul cortegiului alături
209
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
de ghebos. Numai atunci se arătă toată frumuseţea lui Hassan în
minunata ei strălucire. De altminteri, Hassan era mereu îmbrăcat
în hainele lui strălucitoare din Bassra; pe cap purta drept tichie
un fes înfăşurat cu un minunat turban de mătase, brodat tot cu
aur şi argint, şi înfăşurat după datina de la Bassra; şi avea o mantie
ţesută din mătase învărstată cu fir de aur. Şi aceasta nu făcea decât
să ii dea mai multă strălucire chipului său fermecător şi frumuseţii
lui.
Aşadar, de fiecare dată când o cântăreaţă sau dansatoare se
desprindea din grupul lăutarilor, pe calea străbătută de cortegiu,
şi se apropia de el, în faţa cocoşatului, numaidecât Hassan Badred-
din îşi cufunda mâna in buzunar şi, scoţând-o plină de aur, arunca
aurul acesta cu pumnii plini în jurul lui, şi mai turna de asemeni
din acesta cu pumnii plini în toba mică cu clopoţei a tinerei dan-
satoare sau a tinerei cântăreţe, şi le-o umplea de fiecare dată; şi
aceasta într-un chip şi cu o graţie neîntrecută.
Şi aşa, toate femeile şi toată mulţimea fură cuprinse de cea
mai mare admiraţie, şi mai mult chiar, toţi erau fermecaţi de fru-
museţea şi de graţia lui.
Cortegiul sfârşi prin a ajunge la palat. Acolo, curtenii înde-
părtară mulţimea şi nu lăsară să intre decât lăutarii şi trupa dan-
satoarelor şi a cântăreţelor, în urma ghebosului. Şi nimeni altci-
neva.
Atunci cântăreţele şi dansatoarele, într-un singur glas, strigară
la curteni şi le ziseră:
— Pe Allah! aveţi toată dreptatea să îi împiedicaţi pe bărbaţi
să intre cu noi în harem, ca să fie de faţă la găteala miresei! Dar
ne vom împotrivi şi noi cu tărie să intrăm, dacă nu îl veţi lăsa să
intre cu noi pe acest adolescent care ne-a copleşit cu binefacerile
lui! Şi nu vom consimţi să îi facem praznicul miresei, decât numai
dacă va fi de faţă tânărul nostru prieten!
Şi femeile puseră stăpânire cu de-a sila pe tânărul Hassan şi
îl duseră cu ele in harem, in mijlocul sălii celei mari de adunare.
Şi aşa, el era singurul bărbat, cu piticul ghebos, rândaş la cai, în
mijlocul haremului, în ciuda nasului cocoşatului care nu putu îm-
piedica lucrul acesta. în sala de adunare se strânseseră toate doam-
nele, soţiile emirilor, ale vizirilor şi ale curtenilor din palat. Toate
aceste doamne se înşirară pe două rânduri, ţinând câte o făclie
mare, şi toate aveau chipul acoperit cu vălul cel mic de mătase
albă, din pricină că erau de faţă şi acei doi bărbaţi. Şi Hassan şi
mirele ghebos trecură printre cele două şire şi merseră să se aşeze
• oala 14 voi. I
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
210
pe un podium inalt străbătând printre cele două rânduri de femei
care se întindeau de la sala de adunare până la camera nupţială,
de unde trebuia să iasă peste puţin timp mireasa, pentru nuntă.
La vederea lui Hassan Badreddin, a frumuseţii lui, a farmecelor
lui, a chipului lui luminos ca şi cornul lunii noi, de tulburare, fe-
meilor li se tăie răsuflarea şi simţiră cum îşi pierd cu desăvârşire
minţile. Şi fiecare dintre ele ardea de dorinţa să îl poată încolăci
cu braţele pe acest tânăr miunat, şi să se arunce în poala lui, şi să
rămână prinsă acolo vreme de un an, sau o lună, sau măcar un
ceas, chiar răstimpul cât să fie încălărită, şi să îl simtă măcar o dată
într-insa!
Şi iată că, deodată, toate aceste femei, ca la un semn, nu se
mai putură stăpâni mai mult, şi îşi descoperiră chipul, ridicându-şi
vălul!
Şi ele se arătară fără nici o cuviinţă, uitând că este de faţă
cocoşatul! Şi începură toate să se apropie de Hassan Badreddin ca
să îl soarbă din ochii de mai aproape, şi ca să ii spună un cuvânt
sau două de dragoste, sau măcar să îi facă un semn cu ochiul care
ar fi putut să ii vădească lui cât de mult îl doreau toate. De alt-
minteri, dansatoarele şi cântăreţele se mai întreceau cu laudele po-
vestind despre dărnicia lui Hassan şi îmboldindu-le pe doamne să
îl servească cum se pricepeau ele mai bine. Şi doamnele îşi ziceau:
— Allah! Allah! iată un adolescent! Acesta, da! poate dormi
cu Sett El-Hosn! Ei sunt făcuţi unul pentru celălalt. Dar pe bles-
tematul ăsta de cocoşat fie ca Allah să îl prăpădească!
în timp ce doamnele din sală stăruiau mai departe să îl laude
pe Hassan şi să ii ocărască pe cocoşat, deodată cântăreţele bătură
în instrumentele lor, uşa camerei nupţiale se deschise şi mireasa
Sett El-Hosn, înconjurată de eunuci şi de însoţitoare, îşi făcu in-
trarea în sala de primire.
Sett El-Hosn, fiica vizirului Şamseddin, intră în mijlocul fe-
meilor, şi ea strălucea ca o hurie, şi celelalte, alături de ea, nu erau
decât nişte stele care să îi formeze cortegiul, aşa precum stelele
înconjoară luna ieşind de după nori! Ea era parfumată cu ambră,
cu mosc şi cu roze; şi se pieptănase, şi părul ei strălucea sub măta-
sea care îl acoperea; umerii i se desenau mai mult sub veşmintele
bogate care ii acopereau. Ea era într-adevăr înveşmântată regeşte;
intre altele, ea purta o rochie brodată toată cu aur roşu, şi pe stofă
erau desenate chipuri de animale şi de păsări; dar aceasta nu era
decât rochia de deasupra; căci în ce priveşte celelalte rochii de pe
dedesubt, numai Allah singur ar fi în stare să le preţuiască în toată
211
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
bogăţia lor! La gât purta un şirag care putea valora cine ştie câte
mii de dinari! Fiecare nestemată care îl alcătuia era aşa de rară,
încât nici un om, făptură de rând, să fi fost însuşi regele, nu văzuse
ceva asemănător.
într-un cuvânt, Sett El-Hosn, mireasa, era atâta de frumoasă
pe cât este de frumoasă luna plină într-a patrusprezecea noapte a
ei.
Cât despre Hassan Badreddin din Bassra, el şedea mereu stâr-
nind admiraţia întregului grup de doamne. Şi aşa, tocmai către el
se îndreptă şi mireasa. Ea se apropie de podium imprimându-i
trupului său nişte mişcări nespus de graţioase, în dreapta şi în
stânga. Atunci pe dată se sculă rândaşul ghebos şi se repezi să o
îmbrăţişeze. Dar ea îl împinse cu groază, şi se întoarse sprinten şi
dintr-o mişcare se puse înaintea frumosului Hassan. Şi când te
gândeşti că acesta era vărul ei, şi că nu ştia asta, şi nici el nu ştia
cu nimic mai mult decât ea!
La vederea acestei întâmplări, toate femeile ce se aflau în faţă
începură să râdă, mai ales când mireasa se opri dinaintea frumo-
sului Hassan, de care, chiar din acea clipă, se simţi mistuită de o
patimă aprinsă, şi strigă ridicând mâinile spre cer:
— Allahumma! fă ca acest băiat frumos să fie soţul meu! Şi
descotoroseşte-mă de acest rândaş ghebos!
Atunci Hassan Badreddin, după povaţa genniului, îşi cufundă
mâna în buzunar şi o scoase plină de aur, şi le aruncă aurul cu
pumnii însoţitoarelor lui Sett El-Hosn şi dansatoarelor şi cântă-
reţelor, care strigară:
— Ah! facă-se ca mireasa să fie a ta!
Şi Badreddin surâse prietenos la această urare şi la laudele lor.
Cât despre cocoşat, in timpul acesta, el fusese părăsit cu dis-
preţ, şi şedea singur cuc, tot aşa de urât ca o maimuţă. Şi toţi cei
care se apropiau din întâmplare de el, trecând pe lângă el, îşi stin-
geau făcliile-, ca să îşi bată joc de el. Şi rămase aşa tot timpul să
îşi omoare urâtul singur şi să îşi facă sânge rău în sufletul lui. Şi
toate femeile chicoteau privindu-1, şi ii ardeau glume nesărate.
Una ii zicea:
— Maimuţoi Tu vei putea să ţi-o faci singur pe uscat şi să te
împreunezi cu aerul!
Alta îi zicea:
— Uite! tu abia eşti pe de-a-ntregul atâta de mare ca zebbul
frumosului nostru stăpân! Şi cele două gheburi ale tale sunt chiar
pe măsura ouălor lui.
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
212
A treia zicea:
— Dacă ţi-ar trage una cu zebbul lui, te-ar azvârli înapoi cu
curul înainte!
Şi râdeau cu hohote.
Cât despre mireasă, de şapte ori în şir, şi de flecare dată
îmbrăcată într-alt fel, făcu ocolul sălii, urmată de toate doamnele;
şi se oprea după flecare rotire dinaintea lui Hassan Badreddin din
Bassra. Şi fiecare rochie nouă era cu mult mai frumoasă decât cea
dinainte şi fiecare găteală cu podoabe le întrecea nespus de mult
pe celelalte. Şi tot timpul, in vreme ce mireasa înainta astfel încet
şi lampas, cântăreţele din lăute făceau minuni şi cântăreţele ziceau
cântecele de iubire cele mai nebuneşti şi mai aţâţătoare de iubire,
şi dansau ca nişte păsări! Şi de fiecare dată, Hassan Badreddin nu
uita să arunce aurul cu pumnii, imprăştiind-1 prin toată sala; şi
femeile se aruncau asupra lui ca să aibă ceva ce să atingă din mâna
adolescentului. Ba chiar fură dintre acelea care se folosiră de voia
bună şi de aţâţarea simţurilor tuturor, de sunetele instrumentelor
şi de beţia cântecului, ca să se prefacă, întinse una peste alta, că
se împreunează, privindu-1 pe Hassan şezând surâzător! Şi coco-
şatul privea la toate acestea tare necăjit. Şi necazul lui sporea de
fiecare dată când o vedea pe una dintre fetişcane întorcându-se
spre Hassan, şi, cu mâna întinsă şi aplecată deodată, poftindu-1
prin semne, spre vulva ei; sau alta mişcându-şi jucăuş degetul mij-
lociu şi făcându-i cu ochiul, sau alta, scuturându-şi şoldurile şi
răsucindu-se, plesnindu-şi mâna ei dreaptă deschisă peste mâna
ei cea stânga închisă; sau alta, cu un gest încă şi mai desfrânat,
bătându-şi bucile cu palma şi zicându-i ghebosului:
— Tu vei muşca din ele în luna caiselor!
Şi toată lumea se omora de râs.
La sfârşitul celui de-al şaptelea ocol, nunta se sfârşi, căci ţinuse
o bună parte din noapte. Şi aşa cântăreţele din instrumente con-
teniră să îşi mai ciupească instrumentele, dansatoarele şi cântă-
reţele se opriră şi, împreună cu toate doamnele, trecură pe dinain-
tea lui Hassan, fie sărutându-i mâinile, fie atingându-i pulpana
mantiei; şi ieşi toată lumea privindu-1 pe Hassan pentru cea din
urmă oară, ca şi cum i-ar fi zis să rămână acolo. Şi într-adevăr,
nu mai rămaseră în sală decât Hassan, cocoşatul şi mireasa cu în-
soţitoarele ei. Atunci însoţitoarele o conduseră pe soţie în camera
de dezbrăcare, îi scoaseră rochiile de pe ea una câte una, rostind
de fiecare dată: „în numele lui Allah!" ca să îndepărteze prin far-
mece deochiul. Apoi plecară lăsând-o singură cu doica ei bătrână,
213
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
care, înainte de a o petrece în camera nupţială, trebuia să aştepte
ca mirele, ghebosul, să ajungă întâiul acolo.
Cocoşatul se sculă, deci, de pe podium şi, văzându-1 pe Hassan
şezând mai departe, îi zise cu un glas tare cătrănit:
— De fapt, tu ne-ai cinstit peste măsură cu venirea ta şi ne-ai
copleşit cu binefacerile tale în această noapte. Dar acuma, oare,
aştepţi ca să pleci de aici, până ce te-om izgoni?
Atunci Hassan, care, de fapt, nici nu ştia, la drept vorbind, ce
avea desfăcut, răspunse ridicându-se:
— în numele lui Allah!
Şi se sculă şi ieşi. Dar abia ieşi pe uşa sălii afară, când îl văzu
pe genni ivindu-se şi zicându-i:
— Unde pleci aşa, Badfeddin? Opreşte-te şi ascultă-mă bine
şi urmează-mi poveţele, chiar acum. Cocoşatul a ieşit la umblătoa-
re şi mă voi îngriji-de el! Tu, între timp, du-te de îndată in camera
nupţială, şi când o vei vedea intrând pe mireasă, îi vei spune: „Eu
sunt adevăratul tău soţ! Vizirul, tatăl tău, nu s-a folosit de acest
vicleşug decât de grija ta ca să nu te deoache oamenii pizmaşi! Cât
despre rândaş, el este cel mai netrebnic dintre rândaşii noştri de
la cai; şi, ca să fie despăgubit, i se pregăteşte la grajd o strachină
bună de lapte prins, cu care să se răcorească în sănătatea noastră!"
Apoi, o vei lua fără teamă şi fără şovăială, îi vei ridica vălul şi îi
vei face ceea ce îi vei face!
Apoi genniul se făcu nevăzut!
într-adevăr, cocoşatul ajunse la umblătoare ca să se golească
înainte de a intra la mireasă, şi se lăsă pe vine pe lespedea de
marmură, şi începu! Dar numiadecât genniul se prefăcu într-un
şobolan cumplit, şi ieşi din gura umblătoarei, şi scoase guiţatul lui
de şobolan:
— Zik! Zik!
Şi rândaşul bătu din palme ca să îl fugărească şi ii zise:
— Hâş! Hâş!
Numaidecât şobolanul începu să se umfle şi se prefăcu într-un
cotoi cumplit, cu ochi sclipind fioros, care începu să miaune groaz-
nic. Apoi, fiindcă ghebosul îşi făcea mai departe nevoile, pisica
începu să se umfle şi se prefăcu într-un câine riiare care latră:
— Ham! Ham!
Atunci cocoşatul începu să se înspăimânte şi îi strigă:
— Marş, javră de codoş!
Atunci câinele crescu şi se umflă şi se prefăcu într-un măgar,
are începu să zbiere în obrazul cocoşatului: „Hi-ha! Hi-ha!" şi
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
214
să se băşească cu o zarvă cumplită. Şi cocoşat ui fu cuprins de spui
mă, simţi cum tot pântecele i se topeşte în cufureală, şi abia avu
putere să strige:
— Ajutor, locuitori ai casei!
Atunci, de teamă să nu-1 vadă scăpat de acolo, măgarul ne
umflă şi mai tare şi se prefăcu într-un bivol înfricoşător care astupi
cu desăvârşire uşa de la umblătoare, şi acest bivol vorbi de asii
dată cu grai omenesc, şi îi zise:
— Nenorocire ţie, cocoaşa curului meu! o, tu, cel mai scârnav
dintre rândaşii de la grajduri!
La aceste cuvinte, cocoşatul simţi cum îl năpădesc frigurile
morţii, alunecă jos pe lespezi, cu cufureală după el, pe jumătate
dezbrăcat şi cu curul în sus, şi fălcile îi clănţăneau una de alta, apoi
acestea sfârşiră prin a i se încleşta de spaimă! Atunci bivolul zbieră;
— O, cocoşat de smoală! oare n-ai putut să îţi afli o altă femeie
pe care să o umpli cu scula ta scârnavă, decât pe stăpâna mea?
Şi rândaşul, sugrumat de spaimă, nu putu îngâna o vorbă. Şl
genniul îi zise:
— Răspunde-mi, ori te voi face să îţi muşti căcatul!
Şi rândaşul, la această ameninţare înfricoşătoare, rosti anevoie:
— Pe Allah, asta nu-i deloc vina mea! Am fost silit la asta!
Şi, de altminteri, o, prea puternice împărat al bivolilor, eu nici
n-aş fi putut visa că fata ar avea un ibovnic printre bivoli! Dar îţi
jur că mă căiesc de asta şi vă cer iertare, lui Allah şi ţie!
Atunci genniul îi zise:
— îmi vei jura pe Allah că te vei supune la poruncile mele!
Şi cocoşatul se grăbi să facă jurământ. Atunci genniul îi zise:
— Vei rămâne aici toată noaptea până la răsăritul soarelui! Şi
numai atunci te vei putea duce. Dar nu vei grăi nimănui nici măcar
o vorbă despre toate astea, că de nu, îţi voi sfărâma capul in mii
de bucăţi. Şi de acum să nu mai pui vreodată piciorul prin partea
aceasta de palat, în harem! că de nu, ţi-o mai repet o dată, îţi voi
zdrobi capul şi te voi vâri în groapa cu căcat!
Apoi adăugă:
— Iar acum te voi aşeza într-un fel din care să nu cumva să
mai te încumeţi să te mişti până în zori!
Atunci bivolul îl apucă pe rândaş cu dinţii de picioare şi îl vâri
cu capul în jos, in fundul găurii căscate a gropii umblătoarei şi îi
lăsă numai picioarele scoase afară din gaură. Şi îi mai repetă o
dată:
— Şi mai ales bagă bine de seamă să nu te clinteşti cumva!
215
o MIE şi UNA DE NOPŢI
Apoi se făcu nevăzut.
Iată in ce îl priveşte pe ghebos!
Cât despre Hassan Badreddin din Bassra, el îl l^g pe ghebos
şi pe efrit hărţuindu-se, şi pătrunse în iatacuri şi de acolo în camera
nupţială, unde se aşeză chiar în fundul ei. Şi de-abia ajunse acolo,
când intră mireasa, sprijinită de doica ei bătrână c^re se Oprj ja'
uşă, lăsând-o pe Sett El-Hosn să intre singură. Şi, p§ng să des-
luşească pe cine vedea în fund, bătrâna crezând c§ vorbeşte cu
ghebosul, zise:
— Scoală-te, cutezătorule,'ia-ţi soţia şi poartă-ţe vitejeşte! Şi
acum, copiii mei, Allah fie cu voi!
Apoi, ea se retrase.
Atunci mireasa, Sett El-Hosn, cu inima tare sleită înainta
zicându-şi în sinea ei: „Nu! mai degrabă îmi dau sufletul'decâi să
mă las în mâinile acestui scârnav rândaş ghebos!" 5ar abia făcu
câţiva paşi şi îl recunoscu pe minunatul Badreddin! Atunci ea scoa-
se un ţipăt de fericire şi zise:
-ţ- O, scumpul meu! cât e§ti de drăguţ că mă adepţi de atâta
timp! Singur eşti? Ce fericire! Iţi voi mărturisi că credem ia înce_
put, văzându-te şezând în sala de ospăţ cot la cot cţţ spurcatul de
ghebos, că vă însoţiserăţi amândoi împotriva mea!
Badreddin răspunse:
— O, stăpâna mea, oare ce poţi vorbi? Cum jj, închipui că
ghebosul ar putea să se atingă de tine? Şi cum s-ar nutea oare
însoţi cu mine împotriva ta?
Sett El-Hosn răspunse:
— Dar, în sfârşit, care dintre voi doi este bărbat^ meu tu sau
el?
Badreddin răspunse:
— Eu, o, stăpâna mea. Toată această mascaradă a ghebosului
n-a fost ticluită decât ca să ne facă să râdem; şi dţ asemenea ca
să te ferească de deochi, căci toate femeile din palat auziseră vor-
bindu-se de frumuseţea ta neasemuită şi tatăl tău |_a lămurit pe
acel cocoşat ca să slujească de pavăză faţă de deochi. Tatăl tău 1-a
răsplătit cu zece dinari. De altminteri, acuma cocoşaţui se afla în
.grajd unde înfulecă pe rupte in sănătatea noastră % castronaş de
lapte prins proaspăt!
La aceste cuvinte ale lui Badreddin, Sett El-^osn se afla jn
culmea plăcerii; ea începu să surândă drăgălaş, să r^dă încă şi mai
drăgălaş; apoi deodată, nemaiputându-se stăpâni, strigă:
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
ar- Pe Allah! scumpul meu, ia-mă! ia-mă! Strânge-mă! Ţin-
tuieşte-mă in poala ta!
Şi cum Seu El-Hosn îşi scoase poalele, ea se ivi goală de tot
sub rochia ei. Şi aşa, zicând aceste vorbe: „Ţintuieşte-mă în poala
ta!", ea îşi ridică rochia până din sus de vulvă şi îşi dezvălui astfel
în toată minunăţia lor coapsele ei şi curul ei de iasomie.
La această privelişte şi la vederea cu de-amănuntul a cărnii ei
de hurie, Badreddin simţi cum dorinţa îi răscoleşte trupul şi face
să-i tresară pruncul adormit! Şi numaidecât se ridică degrabă, se
dezbrăcă şi se descotorisi de pantalonii lui largi cu nenumărate
încreţituri, îşi scoase punga cu cei o mie de dinari pe care îi dăduse
jidovul din Bassra, şi o puse pe divan sub pantaloni, apoi îşi scoase
turbanul său atâta de frumos şi îl puse pe un scaun şi luă în cap
un turban uşor de dormit pe care îl aduseseră acolo pentru cocoşat,
şi nu rămase îmbrăcat decât cu cămaşa fină din muselină de mătase
brodată cu fir de aur şi cu izmenele largi de mătase albastră, legat
la brâu cu un brăcinar cu ciucuri de aur.
Badreddin îşi desfăcu brăcinarele şi se năpusti asupra lui Sett
El-Hosn care ii întindea tot trupul ei; şi se înlănţuiră; şi Badreddin
o ridică pe Sett El-Hosn şi o trânti în aşternut şi se slobozi peste
ea! El se ghemui cu coapsele desfăcute, şi apucă coapsele lui Sett
El-Hosn şi le atrase spre sine indepărtându-le una de alta. Şi atun-
ci ţinti cu berbecul, care stătea bârzoiat către cetate, şi împinse
voinicul împlântându-1 în crăpătură: şi numaidecât crăpătura se
lărgi. Şi Badreddin nu mai putu de fericire dumirindu-se că măr-
găritatul era nestrăpuns, şi că nici un berbece înainte de al său nu
îl pătrunse şi nici măcar nu îl atinsese nici cu vârful nasului! Şi se
lămuri că acest dos binecuvântat nu mai fusese niciodată încălecat
sub asaltul vreunui încălecător!
Şi aşa, la hotarul cel mai îndepărtat al bucuriei, el îi răpi ceea
ce avea de a-i răpi şi se desfată în deplină tihnă din dulceaţa acestei
tinereţi. Şi, cui pe cui, berbecul se întrecu de cinsprezece ori după-
olaltă intrând şi ieşind neîntrerupt, şi nu se simţi rău din pricina
asta câtuşi de puţin.
Şi aşa, chiar din acea clipă, Sett El-Hosn rămase însărcinată,
precum vei vedea in cele ce urmează, o, Emire al Credincioşilor.
Când Badreddin sfârşi cu împlântatul celui de al unsprezecelea
stâlp, îşi zise: „Poate că este de-ajuns de acuma". Şi atunci se întin-
se lângă Sett El-Hosn, şi-i puse mâna uşurel sub corp şi Sett El-
Hosn la rândul ei îl cuprinse cu braţele; şi amândoi se împletiră
strâns şi înainte ca să adoarmă îşi recitară aceste strofe minunate:
217
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
„Nu te teme de nimic! Şi pătrundă lancea ta în ţinta iubirii tale!
Nu lua seama la sfaturile pizmaşilor; căci nu pizmaşul îţi va binevoi
dragostei tale!
Gândeşte-te! că îndurătorul n-a făurit o privelişte mai încân-
tătoare decât aceea a doi îndrăgostiţi împletiţi în aşternutul lor!
Priveste-L Iată-i lipiţi unul într-altul, acoperiţi de binecuvântări!
Mâinile şi braţele lor le slujesc de perne aşa de molatice. Priveşte-i
lipiţi unul de altul şi neavând de acoperitoare decât numai binecu-
vântările!
Când lumea vede două inimi legate prin iubire aprinsă, ea încear-
că să le lovească cu fierul rece!
Dar tu, treci mai departe! De toate dăţile când destinul îţi scoate
o frumuseţe în cale, pe ea să o iubeşti; cu ea, şi numai cu ea, trebuie
să trăieşti!"
Iată in ce îi priveşte pe Hassan Badreddin şi pe Sett El-Hosn,
fiica unchiului său.
Cât despre genni, el se grăbi să plece în căutarea genniei, to-
varăşa lui, şi amândoi veniră să îi admire pe cei doi tineri dormind,
după ce fuseseră de faţă la jocurile lor şi număraseră loviturile de
berbece. Apoi efritul îi zise prietenei sale, efrita:
— Haide, surioară, vezi că am avut dreptate! Apoi adăugă:
Acum trebuie ca la rândul tău să îl răpeşti pe tânăr şi să îl duci în
acelaşi loc de unde l-am luat, în cimitirul din Bassra, in turbeha
tatălui său Nureddin! Şi fă-o repede, şi eu te voi ajuta la aceasta,
căci iată că încep să se ivească zorile; şi, într-adevăr, nu trebuie să
fie găsit aici!
Atunci efrita-1 ridică pe tânărul Hassan dormind, îl încarcă pe
umerii ei, îmbrăcat aşa cum era numai cu cămaşa, căci izmenele
nu îl ţinuseră în toiul zbenguielilor, şi zbură cu el, urmată îndea-
proape de efrit. Când, deodată, în plină călătorie prin văzduh, efri-
tul o pofti trupeşte pe efrită şi voi să o silnicească asa cum era
împovărată cu frumosul Hassan; şi efrita s-ar fi lăsat de bunăvoie
efritului; dar să temu să nu i se întâmple ceva lui Hassan. De alt-
minteri, Allah le veni într-ajutor, din fericire, şi trimise împotriva
efritului o ceată de îngeri care aruncară asupra lui un stâlp de foc
care îl arse. Şi aşa efrita şi Hassan fură scăpaţi de cumplitul efrit
care poate că i-ar fi nimicit; căci efritul este crâncen la împreunare.
Atunci efrita coborî pe pământ, chiar în locul unde se prăvălise
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
efritul cu care ea s-ar fi împreunat cu drag, dacă n-ar fi fost
Hassan, căruia ii purta tare mult de grijă.
Ci, aşa fusese scris de către Destin ca locul unde efrita avea si
îl coboare pe tânărul Hassan Badreddin, neîndrăznind să îl duci
mai departe numai ea singură, să fie tare aproape de oraşul Da-
masc, în ţara Şam*. Şi efrita îl duse pe Hassan aproape de tot de
una din porţile oraşului, îl aşeză uşor pe pământ şi îşi luă zborul.
în zorii zilei se deschiseră porţile oraşului, şi oamenii care ie-
şeau fură tare miraţi văzându-1 pe acest adolescent fermecător dor-
mind îmbrăcat numai cu o cămaşa, având pe cap, in loc de turban,
o tichie de noapte, iar pe lângă aceasta, şi fără de izmene! Şi ei îşi
ziseră:
— Cine ştie cât a trebuit să stea de veghe ca să fie cufundat
acum într-un somn aşa de adânc!
Dar alţii spuseră:
— Allah! Aliah! ce adolescent frumos! Fericită şi plină de no-
roc este femeia care s-a culcat cu el! Dar oare de ce este acum aşa
de gol, goluţ?
Alţii răspunseră:
— Poate că sărmanul tânăr a petrecut la crâşmă mai mult decât
se cuvenea! Şi a băut peste măsură! Şi intorcându-se seara acasă,
va fi găsit porţile oraşului închise şi s-a hotărât să doarmă pe
câmp!
Ci, în timp ce vorbeau aşa, briza dimineţii se iscă şi veni să îl
dezmierde pe frumosul Hassan şi îi sumese cămaşa: atunci se iviră
un pântece, un buric, nişte coapse şi nişte pulpe, toate ca din cris-
tal! un zebb şi nişte ouă tare bine potrivite. Şi această privelişte îi
uimi pe toţi oamenii, care nu se mai saturau privind.
în clipa aceea, Badreddin se trezi şi se văzu întins aproape de
aceapoartă necunoscută şi înconjurat de toţi acei oameni: şi răma-
se tare nedumerit şi strigă:
— Unde mă aflu, oameni buni? Spuneţi-mi, vă rog! Şi de ce
v-aţi adunat aşa in jurul meu? Ce s-a întâmplat?
Ei răspunseră:
— în ce ne priveşie, ne-am oprit ca să te privim, numai aşa
de plăcere! Dar, în ce te priveşte, oare nu ştii că te afli la poarta
Damascului? Unde oare ţi-ai putut petrece noaptea de eşti aşa
despuiat de tot?
Hassan răspunse:
' Şam: Siria sau numai oraşul Damasc.
L
219
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
— Pe Ailah! oameni buni, oare ce îmi spuneţi voi? Eu mi-am
petrecut noaptea la Cairo. Şi ziceţi că sunt la Damasc?
Atunci izbucniră cu toţii într-un râs nemaipomenit, şi unul
dintre ei zise:
— O, mâncătorule de haşiş!
Şi alţii ziseră:
— Nu mai încape nici o îndoială că este nebun de-a binelea!
Ce păcat ca un adolescent atâta de încântător să înnebunească!
Şi alţii ziseră:
— Dar, în sfârşit, cum stăm cu povestea asta ciudată pe care
ne-o îndrugi aici?
Atunci Hassan Badreddin zise:
— Pe Allah! oameni buni, eu nu mint niciodată! Aşadar, vă
asigur şi v-o repet, că astă-noapte am petrecut-o la Cairo şi alal-
tăieri la Bassra în oraşul meu! La aceste cuvinte, unul strigă:
— Ce lucru de necrezut!
Un altul:
— Acesta-i nebun!
Şi câţiva începură să se strâmbe de râs şi să bată din palme. Şi
alţii ziseră:
— într-adevăr; oare nu-i păcat că acest adolescent minunat
şi-a pierdut astfel mintea? Dar şi ce nebun fără de pereche!
Şi un altul mai înţelept ii zise:
— Haide, fiul meu, vină-ţi în fire. Şi nu îndruga asemenea
prostii.
Atunci Hassan zise:
— Ştiu ceea ce zic Şi chiar mai mult decât atât, aflaţi că astă-
noapte, la Cairo, am petrecut clipe nespus de plăcute, fimd mire!
Atunci fură cu toţii din ce în ce mai încredinţaţi de nebunia
lui; şi unul dintre ei strigă râzând:
— Vedeţi bine că sărmanul tânăr s-a însurat în vis! Bună-i
oare căsătoria în vis? De câte ori? Oare era o hurie sau o curvă?
Dar Badreddin începu să fie tot mai nedumerit, şi le zise:
— Ei bine, da', era o hurie! şi nu m-am împreunat nicidecum
in vis, ci de cincisprezece ori intre coapsele ei binecuvântate şi am
luat locul unui ghebos împuţit, şi mi-am pus chiar scufia de noapte
care ii era menită lui, şi pe care iat-o aici!
Apoi, se gândi o clipă şi strigă:
— Dar, pe Allah! oameni cumsecade, unde mi-e turbanul, un-
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
220
de mi-s izmenele, unde mi-s mantia şi pantalonii? Şi mai cu seamft
unde mi-e punga?
Şi Hassan se sculă şi îşi căută hainele în jurul lui. Şi toata
lumea începu atunci să îşi tragă cu ochiul şi să işi facă semne ci
adolescentul este smintit de-a binelea. Atunci Hassan se hotărî si
intre in oraş, aşa caraghios cum era, şi, neavând încotro, să străbată
străzile şi sukurile, în mijlocul unei gloate mari de copii şi de oa-
meni care strigau:
— Iată—1 pe nebun! iată—1 pe nebun!
Şi bietul Hassan nu ştia ce să se facă, dar Allah se temu
acest băiat frumos să nu fie silnicit, şi îl făcu să treacă pe lanţ
dugheana unui cofetar care tocmai atuncea îşi deschise prăvălia.
Şi Hassan se năpusti în prăvălie şi se ascunse acolo; şi fiindcă co-
fetarul era o namilă zdravănă, ale cărui isprăvi erau faimoase ne
voie mare în oraş, toată lumea se temu şi se trase înapoi, lăsând»
pe Hassan în pace.
Când cofetarul, care se numea El-Hadj Abdallah, îl văzu
tânărul Hassan Badreddin, putu să îl măsoare pe îndelete şi rama
uimit la vederea frumuseţii lui, a farmecelor lui şi a darurilor li
din fire; şi chiar în clipa aceea dragostea ii năpădi inima şi îi
tânărului Hassan:
— O, tinere drăgălaş, spune-mi de unde vii? şi fii fără de te
mă; istoriseşte-mi toată povestea ta, căci te iubesc încă de pe acum
mai presus ca pe sufletul meu!
Atunci Hassan îi istorisi cofetarului Hadj Abdallah toată po-
vestea lui, şi aceasta de la început până la sfârşit. Dar n-are nici
un rost să o mai repetăm.
Şi cofetarul rămase nespus de uimit şi ii zise lui Hassan:
— Tânărul meu domn Badreddin, această poveste este, într-a-
devăr, tare anevoie de crezut, şi toată istorisirea ta este nemaipo-
menită. Dar, o, copilul meu, eu te sfătuiesc să nu mai pomeneşti
nimănui despre aceasta căci e primejdios să faci asemenea des-
tănuiri. îţi pun la îndemână dugheana mea, şi vei rămâne cu mine,
şi aceasta până când Allah se va indura să curme ponoasele de
care eşti lovit. De altminteri, eu n-am nici un copil, şi m-ai face
tare fericit dacă te-ai învoi să mă primeşti de tată! Şi eu te voi lua
de suflet ca pe fiul meu!
Atunci Hassan Badreddin ii răspunse:
— Bunule uncheş! facă-se după dorinţa ta!
Numaidecât cofetarul merse la suk şi cumpără nişte haine
221
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
scumpe, cu care se întoarse ca să îl îmbrace. Apoi îl duse la cadiu
şi, faţă de martori, îl luă de suflet pe Hassan Badreddin ca pe fiul
său. Şi Hassan rămase în prăvălia cofetarului, ca fiu al său, şi el
lua banii de la muşterii şi la vindea prăjiturile, borcanele cu dul-
ceţuri, porţelanurile pline cu şerbeturi, şi faimoasele dulciuri din
Damasc; şi învăţă in scurtă vreme măiestria cofeturilor pentru care
avea un dar cu totul deosebit, în urma învăţămintelor ce i le dăduse
mama lui, nevasta vizirului Nureddin din Bassra, care gătea prăji-
turile şi dulceţurile dinaintea lui, pe când era copil.
Şi frumuseţea lui Hassan, strălucitorul tânăr din Bassra, fiul
de suflet al cofetarului, îşi întinse faima peste întreg oraşul Da-
masc; şi dugheana cofetarului El-Hadj Abdallah ajunse cea mai
căutată dintre toate prăvăliile cofetarilor din Damasc.
Iată in ce îl priveşte pe Hassan Badreddin! ,1
Cât despre mireasa Seu El-Hosn, fiica vizirului Şamseddin din
Cairo, iată:
Când se trezi Seu El-Hosn în dimineaţa întâiei nopţi a nunţii,
ea nu îl află pe frumosul Hassan lângă ea. Atunci îşi închipui că
Hassan se duse la umblătoare! Şi se puse să ii aştepte până se va
întoarce. într-acestea, vizirul Şamseddin, tatăl ei, veni de o căută
ca să vadă ce face. El era tare îngrijorat. Şi era nespus de tulburat
în sufletul său de nedreptatea sultanului care îl silise să o mărite
aşa pe frumoasa Sett El-Hosn, fiica lui, cu rândaşul ghebos. Şi
înainte de a intra la fiica lui, vizirul îşi zise: „Nimic nu mă va împie-
dica să o ucid pe fiica mea dacă voi afla despre ea că i s-a dat
acelui scârnav cocoşat!"
Bătu, deci, la uşa camerei nupţiale, şi o strigă:
— Seu El-Hosn!
Ea îi răspunse dinlăuntru:
— Da, tată, vin pe dată să îţi deschid! Şi se sculă degrabă şi
dete fuga să ii deschidă tatălui său. Şi ea se făcu încă şi mai fru-
moasă ca de obicei; şi chipul ei era ca şi luminat, şi sufletul ei
mustind de bucurie fiindcă simţise îmbrăţişările minunate ale ace-
lui cerb frumos! Şi aşa, ea ieşi sprintenă în întâmpinarea tatălui
ei, şi se aplecă ca să îi sărute mâinile. Dar tatăl ei, la vederea fiicei
sale bucuroasă in loc de a fi mâhnită de împreunarea cu cocoşatul,
strigă:
— Ah, fată neruşinată! Cum îndrăzneşti să te înfăţişezi înain-
tea mea cu acest chip înveselit după ce te-ai culcat cu acel scârnav
rândaş ghebos?
fslSipiPffiii8$$
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
222
La aceste cuvinte, Seu El-Hosn începu să râdă cu înţeles gl
zise:
— Pe Allah! o, tată, ajunge cu gluma! Mi-a fost prea destul
că am ajuns batjocura tuturor nuntaşilor, care glumeau pe soco-
teala mea chipurile in legătură cu presupusul meu soţ, acel cocoşai
care nu face nici cât rosătura de unghie a frumosului meu prea
iubit, adevăratul meu bărbat de astă-noapte! Ah! Această noapte!
cât a fost ea de plină de desfătări lângă iubitul meu! încetează,
deci tată, cu gluma asta şi nu mai pomeni de cocoşatul acela!
La aceste cuvinte ale fiicei lui, vizirul se umplu de mânie, şi
ochii i se învineţiră de furie şi zbieră:
— Nenorocire! Ce îndrugi tu, oare? Cum! Cutezi să spui că
ghebosul nu s-a culcat cu tine în această cameră?
Ea răspunse:
— Pe Allah asupra ta, o, tată, ajunge cât mi-ai tot pomenit
numele acelui cocoşat! Fie ca Allah să îl pedepsească, pe el şi pe
tatăl lui şi pe mama lui şi toată familia lui! Ştii că eu cunosc de
acum vicleşugul de care te-ai folosit ca să mă fereşti de deochi!
Şi îi istorisi tatălui ei toate amănuntele nunţii şi ale nopţii. Şi
adăugă:
— Ah! cât îmi era de bine, cufundată in poala soţului meu
prea iubit, frumosul adolescent cu purtări alese, cu minunaţii lui
ochi negri, cu sprâncenele lui arcuite!
La aceste cuvinte, vizirul strigă:
— Fiica mea, oare ţi-ai pierdut minţile? Ce-mi spui tu, oare?
Şi unde-i acum tânărul acela pe care tu îl numeşti bărbatul tău?
Sett El-Hosn răspunse:
— S-a dus la umblătoare!
Atunci vizirul, peste măsură de îngrijorat, se repezi afară şi
dete fuga la umblătoare. Şi acolo dădu peste ghebos cu picioarele
in aer şi cu capul cufundat adânc în gaura umblătoarei, şi neclintit
aşa! Şi vizirul, nespus de uluit, strigă:
— Ce văd? oare, nu eşti chiar tu, cocoşatule?
Şi mai repetă o dată întrebarea cu glas tunător. Dar cocoşatul
nu-i răspunse nimic căci, mereu ţintuit de groază, îşi închipui că
acel care-i vorbea... era genniul.
în clipa aceea a povestirii sale, Şahrazada văzu ivindu-se dimineaţa şi tăcu
discret.
223
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
Dar când se lăsă a douăzeci şi doua noapte
Ea zise:
Mi s-a povestit, o, mărite rege, că Giafar urmă astfel istorisirea
atre califul Harun Al-Raşid:
Cocoşatul îngrozit, gândindu-se că acel care-i vorbea era gen-
,niul, fu împiedicat să îi răspundă de o spaimă cumplită.
Atunci vizirul strigă furios.
— Răspunde-mi, ghebos blestemat, ori îţi voi despica trupul
cu paloşul acesta!
Atunci cocoşatul, cu capul mereu vârât în gaură, îi răspunse
din fund:
— Pe Allah! o, căpetenie a efriţilor şi a gennilor, aibi milă de
mine! îţi jur că nu m-am clintit de aici toată noaptea şi m-am
supus poruncii tale!
La aceste cuvinte, vizirul nu mai ştiu ce să creadă şi strigă:
— Dar ce-mi tot îndrugi de acolo? Eu nu sunt efrit. Sunt tatăl
miresei.
Atunci cocoşatul scoase un geamăt adânc şi zise:
— Ei, tu poţi s-o ştergi de aici! Eu nu am cu tine nimic de-a
face! Şterge-o repede până când nu se întoarce cumplitul efrit,
răpitorul de suflete! De altminteri, nici nu vreau să te mai văd; tu
eşti pricina nenorocirii mele; mi-ai dat de nevastă pe ibovnica bi-
volilor, măgarilor şi a efriţilor! Blestemat să fii, tu şi fiica ta şi toţi
răufăcătorii!
Atunci vizirul îi zise:
— Nebunule! haide ieşi de aici, ca să pot auzi puţin din ce îmi
tot îndrugi!
Dar ghebosul răspunse:
— Voi fi poate nebun, dar nu voi fi atât de nesocotit ca să ies
de aici fără învoirea cumplitului efrit! Căci el m-a oprit cu străşni-
cie să ies din gaură înainte de răsăritul soarelui. Du-te, aşadar, şi
lasă-mă în pace aici! Dar spune-mi înainte de a pleca, oare va mai
zăbovi mult soarele înainte de a răsări, sau nu?
Şi vizirul, din ce în ce mai uluit, îi răspunse:
— Dar ce mai este şi cu efritul acela despre care tot vorbeşti?
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
224
Atunci ghebosul îi istorisi povestea, despre venirea lui la mi
reasâ, despre arătarea efritului sub felurite chipuri, de şobolan, <i<
pisică, de măgar şi de bivol, şi, în cele din urmă, despre porunca
dată să nu iasă de acolo, şi despre cele îndurate. Apoi ghebosul
începu să se văicărească.
Atunci vizirul se apropie de cocoşat, îl înşfacă de picioare şi II
trase afară din gaură. Şi ghebosul, cu faţa mânjită toată, şi galbenă
şi prăpădită, îi strigă vizirului in faţă:
— Blestemat să fii tu şi fiica ta, ibovnica bivolilor!
Şi de teamă să nu vadă arătându-se din nou efritul, cocoşatul
îngrozit de moarte o luă la fugă din toate puterile, urlând şi nc-
îndrăznind să se uite înapoi. Şi ajunse la palat, şi urcă la sultan şl
ii povesti păţania lui cu efritul.
Cât despre vizirul Şamseddin, el se întoarse ca nebun la fiică-
sa, Sett El-Hosn, şi îi zise:
— O, fiica mea, simt că îmi pierd minţile! Lămureşte-mă cum
stau lucrurile cu această întâmplare!
Atunci Sett El-Hosn zise:
— Află, deci, tată, că tânărul fermecător care a avut cinstea
nunţii toată noaptea, s-a culcat cu mine şi s-a bucurat de fecioria
mea; şi neîndoios că voi naşte un copil. Şi ca să îţi aduc dovadă
despre cele spuse, iată turbanul lui pe scaun, pantalonii lui pe di-
van şi izmenele lui în patul meu. Mai mult decât atâta, vei afla în
pantalonii lui un lucru care-i ascuns acolo şi pe care nu l-am putut
ghici ce ar putea să fie.
La aceste cuvinte, vizirul se îndreptă spre scaun şi luă turbanul
şi îl privi cu luare-aminte şi îl întoarse pe toate feţele, apoi strigă:
— Dar acesta-i un turban ca şi acelea ale vizirilor din Bassra
şi Mossul!
Apoi îl desfăşură şi găsi pe tichie un plic cusut, pe care se grăbi
să îl ia; scotoci apoi prin pantaloni şi îi ridică şi află acolo punga
cu cei o mie de dinari pe care jidovul ii dăduse lui Hassan Badred-
din. în această pungă se găsea, pe lângă aceştia, un petec mic de
hârtie pe care erau scrise aceste cuvinte de mâna jidovului:
„întăresc, eu, cutare, negustor în Bassra, că i-am dat această sumă
de o mie de dinari, prin bună înţelegere, domnului Hassan Bad-
reddin, fiul vizirului Nureddin pe care Allah să îl aibă întru îndu-
rarea lui! pentru încărcătura întâiei corăbii care va trage la ţărm
înBassrat",.....
; ; ]Ua; citirea:,acestei hârtii, vizirul Şamseddin scoase un strigăt
puternip şi căzu în nesimţire. Când îşi veni în fire, se grăbi să des-
A
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
J
241
O MIR ŞI UNA DE NOPŢI
— Pe Allah! nu mai am într-adevăr nici pic de poftă! N-aş
putea înghiţi nici măcar o îmbucătură!
Totuşi se aşeză iângă Agib.
Cât despre Agib, şezu şi el, dar îi era şi lui pântecele ghiftuit
cu toate felurile de bunătăţi ce le mâncase şi le băuse în dugheana
cofetarului. Luă totuşi o îmbucătură şi o gustă. Dar nu putu nici
într-un chip să o înghită, într-atât era de ghiftuit. Şi, de altminteri,
i se mai păru că acesteia ii lipseşte puţin zahăr. Aceasta nu era
adevărat. Numai că el era sătul de-a binelea. Şi aşa, făcând o
strâmbătură, îi zise bunicii:
— Asta. nu-i tocmai bună, bunico!
Atunci bunica se înecă de ciudă şi strigă:
— Cum, copilul meu, îndrăzneşti să susţii că bucatele mele
n-ar fi bune?! Nu ştii, oare, că nu este in lumea întreagă altcineva
care să se priceapă ca mine la gătitul bucatelor, prăjiturilor şi dul-
ciurilor în afară poate de tatăl tău, Hassan Badreddin, care, de
altminteri, a învăţat acestea de la mine
Dar Agib răspunse:
— Pe Allah! bunico, amestecul tău n-are împlinirea dorită.
Lipseşte niţel zahăr. Şi apoi de-ai şti! Uite, îţi mărturisesc, de
curând am cunoscut în suk (dar să nu-i spui bunicului mamei) un
cofetar care ne-a îmbiat cu acelaşi amestec. Dar... Chiar şi numai
la mirosul aromei lui îţi simţeai inima umflându-ţi-se de plăcere!
Cât despre gustul lui, acesta era aşa de delicios, încât ar fi stârnit
pofta chiar şi în sufletul unuia care nu mistuie bine! Cât despre
iscusinţa ta de a-1 găti, într-adevăr, nici nu se poate asemui cu a
celuilalt, nici de aproape şi nici de departe, şi nici într-un fel, chiar
aşa, bunicuţo!
La aceste cuvinte, bunica fu cuprinsă de mânie mare, şi aruncă
o privire piezişă spre eunuc şi îi zise...
Dar în clipa aceea a povestirii sale, Şahrazada văzu apropiindu-se dimineaja
şi, discretă, încetă istorisirea.
Atunci sora ei, mica Doniazada, îi zise:
— O, sora mea, cât sunt de dulci şi de plăcute cuvintele tale, şi cât este de
fermecătoare şi delicioasă această poveste!
Şi Şahrazada îi surâse şi îi zise:
— Da, surioara mea, dar aceasta nu-i nimic pe lângă ceea ce vă voi povesti la
amândouă în noaptea viitoare, dacă voi mai fi încă în viaţă/prin harul lui Allah şi
buna plăcere a regelui!
Şi regele îşi zise în sufletul său: „Pe Allah! nici nu îmi trece prin cap să o ucid
înainte de a fi auzit urmarea povestirii ei, care este, într-adevăr, o poveste minunată
şi nespus de uimitoare!"
«1* 16 voi. I
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
242
Apoi regele Şahriarşi Şahrazada îşi petrecură amândoi restul nopţii îmbrăţişaţi
până la ziuă.
Atunci regele Şahriar ieşi spre sala de judecată; şi divanul se umplu de
mulţimea vizirilor, a curtenilor, a strajenlor şi a oamenilor din palat. Şi regele judecă
şi numi în slujbe şi îndepărtă din slujbe, şi cârmui, şi sfârşi treburile ce erau de
rânduit, şi aceasta până la sfârşitul zilei.
Apoi divanul fu ridicat şi regele se întoarse la palat. Şi când se lăsă noaptea,
merse de o căută pe Şahrazada, Fiica vizirului, şi nu zăbovi să îşi facă fapta obişnuită
cu ea.
Şi era a douăzeci şi patra noapte
Şi mica Doniazada nu întârzie, o dată fapta săvârşită, să se ridice de pe covor
şi să îi zică Şahrazadei:
— O, surioara mea, eu te rog din suflet, încheie această poveste minunată care
este povestea frumosului Hassan Badreddin şi a soţiei lui, fiica unchiului său Şam-
seddin! Erai tocmai în locul: „Bunica aruncă atunci o privire piezişă către eunucul
Said şi îi zise..." Rogu-te, ce i-a spus?
Şi Şahrazada îi surâse surioarei sale şi îi zise:
— Da, desigur! din toată inima şi cu toată bunăvoinţa îmi voi încheia povesti-
rea, dar nu mai înainte ca acest rege cu purtări alese să îmi îngăduie aceasta!
Atunci regele, care aştepta sfârşitul cu mare nerăbdare, îi zise Şahrazadei:
— Poţi să vorbeşti!
Şi Şahrazada zise:
Mi s-a povestit, o, mărite rege, că bunica lui Agib se umplu
de mânie, îi aruncă sclavului o privire piezişă şi îi zise:
— Nenorocitule! oare nu cumva tu ai fost acela care l-ai stricat
pe acest copil? Cum de ai îndrăznit să îl faci să intre în dugheana
bucătarilor şi cofetarilor!
La aceste cuvinte ale bunicii lui Agib, eunucul fu tare speriat
şi se grăbi să se dezvinovăţească cu tărie de acest lucru. El zise:
— Noi n-am intrat deloc în dugheană: n-am făcut decât să
trecem pe dinaintea ei!
Dar îndărătnicul Agib strigă:
— Pe Allah, am intrat cum trebuie acolo şi am mâncat acolo!
Şi adăugă cu şiretenie: Şi îţi repet, bunico, era cu mult mai bun
decât ceea ce ne îmbii tu colea!
Atunci bunica fu şi mai ciudată şi merse bombănind ca să îi
spună cumnatului său, vizirul, despre groaznica nelegiuire a eunu-
243
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
cului de catran! Şi îl aţâţă in aşa măsură pe vizir împotriva scla-
vului, încât Şamseddin, care de felul său era aprins la fire şi care
bucuros se descărca prin zbierete asupra celorlalţi, se grăbi să mear-
gă cu cumnata sa în cortul unde se aflau Agib şi eunucul. Şi strigă:
— Said! intrat-ai, da sau nu, cu Agib, în dugheana unui cofe-
tar?
Şi eunucul îi răspunse îngrozit:
— Nu, n-am intrat nicidecum acolo!
Dar vicleanul Agib strigă:
— Ba da! am intrat acolo! Cât despre ceea ce am mâncat acolo,
ha-ha!... bunicuţo!... era atât de bun, încât ne-am ghiftuit până
aici! şi pe urmă am băut un şerbet delicios cu gheaţă tocată! Allah!
cât era de bun! şi neîntrecutul cofetar nu şi-a precupeţit zahărul
ca bunica!
Atunci mânia vizirului spori îndoit împotriva eunucului, căruia
i se repetă aceeaşi întrebare; dar eunucul continuă să se dezvi-
novăţească. Atunci vizirul îi zise:
— Said! eşti un mincinos, şi mai ai îndrăzneala să îl faci min-
cinos pe acest copil care neîndoios că spune adevărul. Totuşi eu
voi consimţi să te cred dacă vei putea să înghiţi cana aceasta în-
treagă gătită de cumnata mea! Aceasta îmi va dovedi că eşti
nemâncat!
Atunci Said, deşi ghiftuit în urma trecerii lui pe la Badreddin,
voi totuşi să se supună încercării, şi se aşeză înaintea cănii cu se-
minţe de rodie şi se puse pe treabă; dar fu silit să se oprească la
prima îmbucătură, atât era de ghiftuit până în gâtlej. Şi lepădă
îmbucătura pe care o luă in gură. Dar se grăbi să spună cum că în
ajun mâncase atâta în cort cu ceilalţi sclavi, încât se îngreţoşase.
Dar vizirul pricepu de îndată că eunucul intrase, într-adevăr, chiar
în ziua aceea, pe la cofetar. Atunci porunci să îl întindă sclavii la
pământ, şi se năpusti asupra lui cu lovituri sporite şi din toată
puterea. Şi eunucul, stâlcit în bătaie, sfârşi prin a-şi cere iertare,
zbierând cât îl ţinea gura:
— O, stăpânul meu, vă spun drept că-s îngreţoşat de ieri!
Şi fiindcă vizirul se osteni de atâta bătaie, se opri şi îi zise lui
Said:
— Haide - mărturiseşte adevărul!
Atunci eunucul se hotărî şi zise:
— Ei bine, da! o, stăpâne al meu, acesta-i adevărul! Noi am
intrat la un cofetar din suk! şi dulceaţa lui era atât de gustoasă,
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
244
încât, în viaţa mea, n-am mai gustat ceva aşa de bun! Dar şi ce
nenorocire că am gustat acuma din această dulceaţă searbădă şi
greţoasă! Allah! cât este aceasta de rea!
Atunci vizirul se puse cu poftă pe râs; dar bunica nu se mai
putu stăpâni de ciudă şi, umilită până la sânge, strigă:
— Ah! mincinosule! spre a dovedi, îţi poruncesc să ne aduci
din amestecul cofetarului tău! căci toate acestea sunt născociri ale
tale! Dar, îţi îngădui să mergi ca să ne cauţi un porţelan umplut
cu acelaşi conţinut! Şi, de altminteri, de ni-1 vei aduce, acesta ne
va sluji cel puţin să facem o asemănare între lucrul lui şi al meu!
Cumnatul meu va fi judecătorul!
Şi eunucul răspunse:
— Da, desigur!
Atunci bunica îi dădu un ban de o jumătate de dinar şi o cană
goală de porţelan.
Şi eunucul ieşi numaidecât şi sfârşi prin a ajunge la dugheană
şi îi zise cofetarului:
— Iată! tocmai adineauri am făcut un rămăşag asupra felului
tău de amestec cu cei de acasă, care şi ei au gătit un amestec din
seminţe de rodie. Dă-mi, aşadar, din acestea de o jumătate de di-
nar. Şi mai ales găteşte-1 bine şi pune într-acestea toată iscusinţa
ta. Că de nu, voi mai mânca o ciomăgeală ca şi adineauri. Pe Allah,
încă şi acum sunt zdrobit tot de pe urma ei!
Atunci Hassan Badreddin începu să râdă şi zise:
— Fii fără de teamă! Căci această dulceaţă pe care ţi-o gătesc,
nu este în iume altcineva care să se priceapă să o facă aşa ca şi
mine, în afară de mama mea! Şi mama este acum în ţări atâta de
îndepărtate...!
Apoi Badreddin umplu porţelanul sclavului cu foarte mare
grijă, şi isprăvi cu pregătirile lui, adăugă încă puţin mosc şi apă de
trandafiri. Şi eunucul luă porţelanul şi se întoarse de acolo cu toată
iuţeala înapoi la corturi. Atunci bunica lui Agib luă porţelanul şi
se grăbi să guste din acesta ca să işi dea seama de gradul lui de
dulceaţă şi de bunătate. Dar abia îl duse la buze şi scoase un ţipăl
şi căzu pe spate... Ea ghicise mâna fiului ei, Hassan.
Atunci vizirul, ca şi toată lumea, rămase uluit şi se grăbi să
arunce apă de trandafiri pe faţa bunicii, care, după un ceas, sfârşi
prin a-şi reveni în fire. Şi zise:
— Allah! făcătorul acestui amestec din seminţe de rodie nu
poate fi decât fiul meu Hassan Badreddin şi nicidecum un altul!
——
245
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
Eu sunt încredinţată de aceasta! Nimeni altul in afară de mine nu
ştie să îl pregătească în felul acesta, şi eu l-am învăţat şi pe Hassan!
La aceste cuvinte, vizirul se află in culmea bucuriei şi a
nerăbdării de a-1 vedea pe nepotul său şi strigă:
— în sfârşit, Allah ne va îngădui să fim iarăşi împreună!
Şi numaidecât porunci să vină slujitorii lui, cugetă o clipă, îşi
alcătui un plan, şi le zise:
— Douăzeci de bărbaţi dintre voi să meargă numaidecât la
dugheana cofetarului Hassan, cunoscut în suk sub numele de Has-
san El-Bassri, şi să dărâme din temelii acea dugheană. Cât despre
cofetar să i lege braţele cu pânza de la turbanul lui, şi să îmi fie
adus aici cu forţa, dar ferindu-vă bine să nu îi pricinuiţi nici cel
mai mic rău. Plecaţi!
Cât despre vizir, el urcă de îndată pe cal, după ce se înarma
cu răvaşele scrise de sultanul Egiptului, şi se duse la casa cârmuirii,
Dâr El-Salam, la locotenentul-guvernator care reprezenta la Da-
masc pe stăpânul său, sultanul Egiptului. Ajuns la Dâr El-Salam,
vizirul îi înfăţişă locotenentului-guvernator scrisorile sultanului,
care numaidecât se închină şi le sărută cu respect şi le duse la
frunte cu veneraţie. Apoi se întoarse către vizir şi îi zise:
— Porunceşte! pe cine vrei să prinzi?
El răspunse:
— E vorba de un cofetar din suk.
Şi guvernatorul zise:
— Nimic mai uşor!
Şi porunci străjilor să meargă să le stea într-ajutor cu puterea,
oamenilor vizirului. Vizirul îşi luă atunci rămas-bun de la locote-
nentul-guvernator şi se întoarse la corturi.
Cât despre Hassan Badreddin, el ii văzu venind înspre el pe
toţi acei oameni înarmaţi cu ciomege, cu hârleţe şi cu securi, care
năvăliră în prăvălia lui, şi prefăcură totul în bucăţi, şi răsturnară
pe jos toate prăjiturile şi zaharicalele,şi dărâmară întreaga du-
gheană; apoi îl prinseră pe înfricoşatul Hassan, şi îl legară cobză
cu pânza de la turbanul lui, fără să rostească o vorbă. Şi înfricoşatul
Hassan se gândi: „Allah! nu încape îndoială că numai amestecul
de seminţe de rodie poate fi pricina tuturor acestor întâmplări!
Cine ştie ce vor fi găsit într-acesta!"
Sfârşiră, deci, prin a-1 aduce pe Hassan la corturi dinaintea
vizirului. Şi Hassan Badreddin, tulburat peste măsură, plânse mult
şi strigă:
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
— Doamne! oare ce fărădelegi am putut eu săvârşi?
Vizirul îl întrebă:
— Tu eşti acela care ai gătit acel amestec din seminţe de rodii?
El răspunse:
— Da, domnul meu! Oare veţi fi găsit în el ceva ce mi-ar pute
aduce cumva osânda tăierii capului?
Şi vizirul răspunse cu asprime:
— Să ţi se taie capul? Dar asta ar fi pedeapsa cea mai blândă!
Aşteaptă-te la ceva cu mult mai rău! Vei vedea îndată!
Ci, vizirul le spuse celor două doamne să îl lase pe el
rânduiască totul după socoteala lui; căci el nu vroia să le dea sear
de ceea ce urmărea el decât numai la sosirea lui la Cairo.
Chemă, aşadar, pe tinerii săi sclavi şi le zise:
— Aduceţi-1 aici pe unul dintre oamenii noştri de la'cămile
Şi mai aduceţi şi o ladă mare de lemn.
Şi sclavii se supuseră pe dată. Apoi, la porunca vizirului, îl
luară pe înfricoşatul Hassan şi îl vârâră in ladă şi închiseră cu grijă
capacul. Apoi îl încărcară pe cămilă, şi ridicară tabăra şi porniră
la drum.
Merseră până se lăsă noaptea. Atunci se opriră să ia ceva în
gură; şi îl scoaseră o clipă pe Hassan din ladă. Apoi îşi urmară
drumul. Şi, din vreme în vreme, se opreau şi îl scoteau pe Hassan
afară, ca apoi să îl închidă din nou, după ce vizirul îl descosea cu
tot felul de întrebări, zicându-i de fiecare dată:
— Tu eşti acela care ai gătit amestecul de seminţe de rodii?
Şi Hassan răspundea neschimbat:
— Da, domnule!
Şi vizirul striga:
— Legaţi-1 pe acest om şi încuiaţi-1 înapoi in ladă!
Continuară astfel călătoria, până ce ajunseră la Cairo. Dar
înainte de a intra în oraş, se opriră in mahalaua Zaidaniah, şi vi-
zirul porunci din nou să îl scoată pe Hassan din ladă şi să îl târască
înaintea lui. Şi atunci zise:
— Aduceţi-mi degrabă un dulgher!
Şi veni dulgherul, şi vizirul ii zise:
— Ia-i măsura acestui om in lungime şi lăţime, şi înalţă nu-
maidecât un stâlp pe măsura lui, şi potriveşte acest stâlp la o căruţă
trasă de o pereche de bivoli!
Şi Hassan strigă îngrozit:
— Doamne! ce vrei oare să faci cu mine?
Şi el răspunse:
247
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
— Să te ţintuiesc la stâlpul de ocară şi să te fac să intri astfel
în oraş ca să fii de privelişte la toţi locuitorii!
Şi Hassan strigă:
— Dar care este fărădelegea ce mă face vrednic de o aşa pe-
deapsă?
Atunci vizirul Şamseddin îi zise:
— Pentru nepăsarea pe care ai vădit-o la gătitul amestecului
din seminţe de rodii! N-ai pus in acesta destule mirodenii şi nici
destule parfumuri!
La aceste cuvinte, Hassan Badreddin se pălmui peste obraji şi
stjrigă:
— Ya Allah! şi aceasta să fie fărădelegea mea? Pentru atât
m-ai făcut să îndur această caznă îndelungată a călătoriei, şi nu
mi-ai dat să mănânc decât numai o dată pe zi, şi acum vrei să mă
ţintuieşti la stâlp?
Şi vizirul, cu multă asprime, îi răspunse:
— Da, fireşte, aceasta-i pricina lipsei de pricepere în dresul
bucatelor! Fireşte!
Atunci Hassan Badreddin fu la hotarul uluirii, şi ridică mâinile
spre cer, şi începu să cugete adânc! Şi vizirul îi zise:
— La ce te gândeşti?
El răspunse:
— O! nu la mare lucru! doar la cei ce şi-au pierdut minţile,
cărora, negreşit, că tu le eşti căpetenie! Căci, de n-ai fi căpetenia
nebunilor, nu te-ai purta aşa cu mine pentru trei firicele de mi-
rodenii mai puţine într-un amestec de rodii!
Şi vizirul îi zise:
— Dar trebuia să te învăţ minte să nu cazi din nou în greşeală!
Ci, pentru asta, nu era altă cale decât numai asta!
Şi Hassan Badreddin ii zise:
— Orice ar fi, purtarea ta mişelească faţă de mine este o
fărădelegere cu mult mai cumplită! Şi ar trebui să te pedepseşti
întâi pe tine însuţi!
Atunci vizirul îi răspunse:
— Nu mai este nimic de adăugat, de acuma numai crucea ţi
se cade!
"' în timpul cât schimbară aceste cuvinte, dulgherul, lângă ei,
continua să pregătească lemnul caznei şi, din vreme în vreme, îşi
arunca pe furiş câte o privire asupra lui Hassan, ca şi cum i-ar fi
spus: „Pe Allah, aicea te vei simţi bine!"
IJM1
253
O MIE Şl UNA DE NOPŢI
Destinul a jurat să rămâie pe veci vrăjmaşul si pricina mâhnirilor
mele! Şi eu, o, Destinule, o, Timpule, am călcat jurământul! Aceasta~i
o nelegiuire;
Fericirea şi-a ţinut făgăduiala şi şi-a plătit datoriile. Şi prietenul
meu s-a întors! Aşadar, scoală-te spre acela care aduce fericirea, şi
ridică-tf pulpanele mantalei ca să îl slujeşti!"
De-abia sfârşise de recitat aceste versuri, când bunica lui Agib,
mama lui Badreddin, se apropie plângând cu hohote şi se aruncă
în braţele sale aproape ameţită de bucurie.
Şi după înflăcărate mărturii de iubire, cu lacrimi de bucurie,
ei îşi istorisiră unul altuia poveştile lor şi păţaniile lor şi toate
suferinţele lor.
Apoi ii mulţumiră lui Allah fiindcă i-a adunat, în sfârşit, iarăşi
pe toţi laolaltă sănătoşi, şi începură din nou să trăiască în bucurie
şi într-o fericire deplină, şi în desfătările curate fără să se lipsească
de nimic şi aceasta până la capătul zilelor lor, care fură nenumăra-
te, şi lăsând mulţi copii tot aşa de frumoşi ca luna şi stelele.
Şi aceasta este, o, mărite rege, îi zise Şahrazada regelui Şahriar, povestea mi-
nunată pe care vizirul Giafar Al-Barmaki a istorisit-o califului Harun Al-Raşid,
emirul credincioşilor, în oraşul Bagdad.
Da! aceasta-i povestea păţaniilor vizirului Şamseddin, a fratelui său, vizirul
Nureddin, şi a lui Hassan Badreddin, fiul Iui Nureddin.
Şi califul Harun Al-Raşid strigă:
— Pe Allah! cât sunt acestea toate de uimitoare şi de minu-
nate! Şi in mulţumirile lui, nu numai că îl învrednici pe vizirul
Giafar cu iertarea negrului Rihan, dar îl cuprinse în mare prietenie
pe tânărul care era soţul femeii tăiate din povestea celor trei mere
şi, ca să îl mângâie de pierderea soţiei lui jertfite pe nedrept, ii
dărui cu una dintre cele mai frumoase fecioare, ca ibovnică, îi făcu
daruri strălucite, şi îl luă la sine, ca prieten apropiat şi comesean
ai său. Apoi porunci scriitorilor palatului să scrie această poveste
minunată cu scrierea lor cea mai frumoasă şi să o încuie cu grijă
în dulapul documentelor ca să slujească de învăţătură copiilor lor.
Dar, urmă gingaşa şi sfioasa Şahrazada, grăindu-i regelui Şahriar, sultanul in-
sulelor Indiei şi Chinei, nu crede nicidecum, o, mărite rege, că această poveste ar
fi la fel de minunată ca aceea pe care îmi voi îngădui să {i-o istorisesc, de nu eşti
ostenit! Şi regele Şahriar îi zise:
— Şi care este această poveste?
O MIE ŞI UNA DE NOPŢI
254
Şahrazada răspunse:
— Ea este cu mult mai minunată decât toate celelalte!
Şi Şahriar îi zise:
— Şi care este numele ei?
Ea răspunse:
— Aceasta este Povestea Croitorului, a Cocoţatului, a Jidovului a Nazarinea-
nuhu ţi a Bărbierului din Bagdad/ iiu^rmat
Şi regele Şahriar răspunse:
— Fireşte, poji să o povesteşti!
SFÂRŞITUL VOLUMULUI I
Tipar:
c/grupul drago prnT
TIPOGRAFIA FED Calea Rahovei 147,
sector 5 - Bucureşti; Te).: 335.93.18; Fax: 337.33.77
CUPRINS
Prefaţă......................................................................................................5
Fie voia lui Allah!...............................................................................19
POVESTEA REGELUI ŞAHRIAR ŞI A FRATELUI
" SĂU, REGELE ŞAHZAMAN..................................................21
Povestea măgarului şi a boului
si a stăpânului ţarinii..........................................................27
• * *
POVEŞTILE CELOR O MIE ŞI UNA DE NOPŢI.....................31
POVESTEA NEGUSTORULUI CU EFRITUL.____............................31
Povestea întâiului şeic........................................................33
Povestea celui de al doilea şeic........................................37
Povestea celui de al treilea şeic......................„................41
POVESTEA PESCARULUI CU EFRITUL..............................................44
Povestea vizirului regelui lunan
şi a medicului Ruian.f.........................................................50
Şoimul regelui Sindabad .£&..........................................55
Povestea prinţului şi a vampirului..............................57
Povestea tânărului fermecat şi a peştilor.......................72
X POVESTEA HAMALULUI CU FECIOARELE..................................<£|3)
Povestea întâiului saâluk.................................................104
Povestea celui de al doilea saâluk.................................113
Povestea celui de al treilea saâluk.................................135
Povestea Zobeidei, întâia fecioară.................................154
Povestea Aminei, a doua fecioară..................................165
POVESTEA FEMEII TĂIATE, A CELOR TREI
MERE ŞI A NEGRULUI RIHAN............................................................178
POVESTEA VIZIRULUI NUREDDIN, A FRATELUI SĂU
VIZIRUL ŞAMSEDDIN ŞI A FRUMOSULUI
HASSAN BADREDDIN..............................................................................188