Sunteți pe pagina 1din 11

DEONTOLOGIE

1. Relatia dintre etica si deontologie.

Deontologia asistenţei sociale reprezintă un complex de norme, reguli, prescripţii şi


dispoziţii despre datoria şi obligaţiunile profesionale, despre toate tipurile de responsabilităţi
ale asistentului social (faţă de beneficiari, colegi, profesie, agenţia angajatoare, societate).
Îndeplinirea datoriei reprezintă o condiţie inevitabilă pentru succesul profesional al
asistentului social, iar aceasta va deveni posibil doar atunci când respectarea cerinţelor
înaintate de profesie se va transforma într-o necesitate morală lăuntrică a asistentului social,
într-o necesitate de a urma o anumită linie de conduită în activitatea sa „prin trezirea liberei
voinţe motivate”, sau când datoria profesională va fi înţeleasă şi percepută de specialist nu ca
o obligaţiune impusă din exterior prin constrângere, dar ca o convingere internă profundă în
necesitatea de a realiza anumite acţiuni.

Codul deontologic informează publicul asupra profesiei, semnalând faptul că aceasta are
reguli de conduită. Sporind credibilitatea profesiei, codul etic garantează fidelitatea
beneficiarilor, îi protejează pe aceştia. Totodată, codul etic creează o solidaritate în interiorul
grupului de profesionişti.

Primul Cod deontologic al asistenţilor sociali a fost elaborat de Mary Richmond în 1920 cu
denumirea „Cod etic experimental pentru cei care lucrează cu cazuri sociale”.

Plecând de la principiile expuse în „Etica Asistenţei Sociale. Principii şi standarde” (1994),


precum şi în Codul deontologic al unor ţări cu experienţă avansată în domeniu (Olanda,
Spania, SUA), Asociaţia Română pentru Promovarea Asistenţei Sociale, membră a Federaţiei
Internaţionale a Asistenţilor Sociali, a elaborat primul Cod deontologic al asistentului social
din România, care fost aprobat în 1997. În 2008, acest Cod deontologic al asistentului social a
fost revăzut şi actualizat în conformitate cu ulterioarele documente ale IFSW şi IASSW de
către Consiliul naţional al Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România, care
adoptă în acelaşi an Codul deontologic al profesiei de asistent social.

asistentului social din Republica Moldova [8, capitolul 3, art.81] prevăd sancţiuni disciplinare.
Codurile etice ale asistenţei sociale, elaborate în diferite ţări, sunt axate pe valorile
fundamentale ale profesiei de asistent social şi stipulează valoarea umană, demnitatea şi
unicitatea tuturor persoanelor, precum şi drepturile şi responsabilităţile lor, afirmând voinţa
profesioniştilor de a acţiona întotdeauna conform principiilor morale. Codul deontologic nu
are însă menirea să furnizeze un set detaliat de reguli despre modalitatea de acţionare a
asistenţilor sociali în anumite situaţii specifice, în complexitatea vieţii sociale şi profesionale.
Mai degrabă, după cum s-a menţionat şi anterior, prin stabilirea principiilor generale de
conduită, scopul codului este de a încuraja asistenţii sociali să reflecteze la provocările şi
dilemele cărora trebuie să le facă faţă şi să ia decizii bazate pe valorile profesiei despre cum să
se comporte în cazuri particulare [6, art.1.1]. Codul deontologic oferă baza pentru a face
judecăţi de valoare despre acţiunile etice înainte şi după ce acestea au fost întreprinse, dar nu
poate fi folosit ca instrument pentru a priva asistentul social de oportunitatea sau libertatea de
a lucra cu totală integritate profesională. Codul deontologic al profesiei de asistent social din
România [9, art.8], de exemplu, stipulează că asistentul social îşi desfăşoară activitatea pe
baza principiului independenţei profesionale, care îi conferă dreptul de iniţiativă şi decizie în
exercitarea actului profesional, cu asumarea deplină a răspunderii pentru calitatea acestuia, iar
independenţa asistentului social nu poate prejudicia în niciun fel interesele beneficiarului
serviciului profesional.

Lucrând în echipă cu alţi profesionişti, asistentul social trebuie să-şi extindă relaţiile de
colaborare şi de respect şi faţă de colegii ce aparţin altor profesii. Asistenţii sociali care sunt
membri în echipe multidisciplinare participă la luarea deciziilor care vizează bunăstarea
persoanei asistate, utilizând valorile profesiei şi experienţa profesională. Obligaţiile etice şi
profesionale ale echipei multidisciplinare ca întreg şi a membrilor echipei trebuie clar definite.
Asistenţii sociali solicită şi oferă consultanţă şi consiliere colegilor ori de câte ori este nevoie.
În activitatea lor cu beneficiarii, asistenţii sociali nu trebuie să depăşească cadrul de
competenţă profesională, dar în acelaşi timp ei trebuie să militeze împotriva substituirii
asistentului social, ca specialist, cu specialişti din alte domenii. Asistentul social orientează
persoanele asistate către alte servicii atunci când problematica persoanei asistate depăşeşte
competenţele sale profesionale, când nu a înregistrat progrese semnificative şi atunci când
persoana asistată are nevoie de servicii suplimentare sau specializate pe care el nu le poate
oferi. Asistentul social, care orientează persoana asistată către alte servicii, transmite către
noua agenţie toate informaţiile necesare soluţionării cazului. Asistentul social, care înlocuieşte
sau este înlocuit de către un coleg în practica profesională, trebuie să acţioneze cu respect faţă
de interesele, caracterul şi reputaţia colegului său. Codul deontologic al asistentului social
conţine şi reglementări faţă de relaţiile între colegi în situaţiile când unul din ei este în rolul de
expert, angajator, supervizor sau mentor. În aceste cazuri este nevoie, de asemenea, de
atitudine respectuoasă, tacticoasă, amabilă, de respectarea opiniilor profesionale, capacităţii,
experienţei şi meritelor colegilor prin crearea unei atmosfere de dezbatere liberă şi
responsabilă. Datoria asistentului social, în situaţiile în care are responsabilitatea de a angaja
şi evalua performanţele celorlalţi colegi, este să dea dovadă de echitate, corectitudine şi
profesionalism, utilizând criterii clar formulate şi enunţate. Asistenţii sociali, care activează în
calitate de manageri, supervizori sau educatori, nu trebuie să se angajeze în activităţi sau
contacte sexuale cu supervizaţii, studenţii, stagiarii sau colegii asupra cărora ei îşi exercită
autoritatea profesională; în general, nu trebuie să-i hărţuiască sexual pe aceştia. Asistenţii
sociali, care îndeplinesc funcţii de supervizare, trebuie să asigure un program de pregătire şi
dezvoltare profesionala continuă a asistenţilor sociali din subordine. Ei trebuie să acorde
sprijin, îndeosebi tinerilor specialişti, în vederea integrării profesionale a acestora. Asistentul
social se implica activ în dezvoltarea continuă a profesiei prin sprijin profesional acordat
colegilor la începutul carierei şi prin participarea la schimb de experienţă şi cunoştinţe
profesionale intra- şi interdisciplinare.
Asistenţii sociali trebuie să fie disponibili de colaborare cu instituţiile de învăţământ
din domeniul asistenţei sociale pentru a-i sprijini pe studenţi să beneficieze de o pregătire
practică de bună calitate şi de cunoştinţe practice de ultimă oră.

2. Importanta Codului deontologic al profesiei de asistent social.

CODUL DEONTOLOGIC nr. 1 din 14 decembrie 2007 al profesiei de asistent social


Codul deontologic al profesiei de asistent social, denumit în continuare cod, stabileşte
normele obligatorii de conduită profesională a asistenţilor sociali, respectiv a membrilor
Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România, denumit în continuare Colegiu.

Codul are ca scop reglementarea principiilor şi regulilor de conduită a asistenţilor sociali


pentru a preveni apariţia unor situaţii care ar putea afecta reputaţia şi buna practică a acestora,
dezvoltarea şi consolidarea Colegiului, precum şi imaginea corpului profesional al asistenţilor
sociali în general.

Codul reglementeazã relaţiile profesionale ale asistenţilor sociali şi stabileşte standardele de


conduitã a acestora în relaţiile cu beneficiarii, membrii corpului profesional, precum şi cu alte
categorii de profesionişti.

PREVENTIE SI RECUPERARE...la pers dependente de subst < posibil

1. Clasificarea internațională a drogurilor- criterii de definire și acte normative.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, drogul este substanţa care, fiind absorbită de
organismul viu, îi modifică acestuia una sau mai multe funcţii.

Drogurile pot fi clasificate în funcţie de mai multe criterii de ordin ştiinţific, medical şi uridic,
în funcţie de efectele pe care le au asupra individului.
O clasificare clasică a drogurilor, realizată în funcţie de acţiunea acestor substanţe asupra
psihicului, aparţine toxicologului Louis I.
Lewin, care propune cinci grupe:
– Euphorica – cuprinde substanţele ce dau subiectului o stare agreabilă de bine fizic şi psihic;
– Phantastica – cuprinde substanţele cu proprietăţi halucinogene;
– Inebrantica – cuprinde substanţele îmbătătoare: alcoolul, eterul, benzenul etc.;
– Hypnotica – cuprinde agenţii inductori ai somnului, respectiv cloratul, barbituricile etc.;
– Excitantia – cuprinde substanţele cu proprietăţi stimulente şi tonifiante, şi anume drogurile
cafenice

O altă clasificare a substanţelor psihotrope este realizată de către savantul francez Pierre
Deniker, după modul de acţiune şi după modul de producere , astfel:
a) după modul de acțiune:
– psiholeptice (depresive): hipnotice, neuroleptice, tranchilizante;
– psihoanaleptice (stimulente): opiacee (opiu, morfina, heroina), amfetamine;
– psihodisleptice (halucinogene): halucinogenele propriu-zise (haşiş, mescalina),
halucinogenele depersonalizate (LSD, psilocybina):
b) după modul de producere:
– produse de natură vegetală: opiacee, canabis, cocaină, peyotl etc.;
– produse de natură sintetică: mescalina, psilocybina, LSD.

O clasificare a drogurilor acceptată la nivel internaţional este propusă de F. Caballero,


distingându-se trei mai categorii:
a) produse depresive ale sistemului nervos central:
– băuturi alcoolice;
– benzodiazepine (diazepam, nitrazepam, rudotel);
– barbiturice şi alte substanţe utilizate ca somnifere (fenobarbital);
– solvenţi şi alte gaze inhalante (toluen, acetonă, butan);
– substanţe care reduc durerea: opiacee (opiu, morfină, codeină,
papaverină, heroină) şi opiode (mialgin, fortral, metadonă);
b) produse care stimulează sistemul nervos central:
– cocaina;
– cafeina;
– amfetaminele (Ecstasy);
c) produse perturbatorii ale funcĠiilor sistemului nervos central:
– substanţe halucinogene (LSD, mescalina);
– canabis.

Convenţia ONU din anul 1971 clasifică substanţele psihotrope în trei mari categorii:
– stimulente (amfetaminele şi derivaţii lor);
– depresivele (barbiturice, alcool, tranchilizante);
– halucinogene (mescalina, LSD, psilocybina, Ecstasy ş.a.).

O clasificare internaţională foarte utilizată a drogurilor, în funcţie de utilizarea medicală


legitimă şi de gravitatea dependenţei, împarte drogurile de abuz în patru categorii:
a) categoria I (fără utilizare medicală şi care au cel mai înalt potenţial de dependenţă şi abuz):
– heroina;
– LSD;
– marijuana (tetrahidrocanabinol);
– haşiş (răşina de canabis);
– metilendioxietilamfetamina (MDA, Eve);
– metilendioximetilamfetamina (MDMA, Ecstasy, Adam);
– mescalina;
– peyot (principiu activ-mescalina);
– psilocybina;
b) categoria a II-a (utilizare medicală legitimă, dar şi potenţial înalt de dependenţă şi abuz):
– amfetamina;
– cocaina;
– metilfenidatul;
– fenmetrazina;
– amobarbital;
– metaqualon;
– pentobarbital;
– secobarbital;
– codeina;
– metadona;
– morfina;
– opiu etc.;
c) categoria a III-a (utilizare medicală legitimă şi potenţial de abuz):
– benzfetamina;
– glutetimida;
– metiprilon;
– paracetamol + codeina;
– aspirină, fenacetină (sau paracetamol) + cofeină + codeină;
– aspirină + codeină;
d) categoria a IV-a (utilizare medicală legitimă şi potenţial mai redus de dependenţă):
– fentermina;
– cloralhidrat;
– diazepam;
– mefobarbital;
– fenobarbital;
– propoxifen etc.

În funcţie de tipul general de drog, acestea pot fi clasificate în două mari categorii:
a) substanțe psihotrope, care, la rândul lor, se pot subclasifica în funcţie de substanţele din
care derivă, de originea lor naturală, sintetică sau semisintetică, de riscurile pe care le pot
prezenta efectele psiho-fizice etc.;
b) substanțe psihoactive, întâlnite cel mai frecvent la persoanele dependente de droguri
(naturale, sintetice şi semisintetic) şi care pot fi clasificate, la rândul lor, în nouă categorii
esenţiale:
– alcoolul;
– opiacee: latex, morfină, heroină ş.a.;
– cocaina şi derivatele ei;
– canabisul, marijuana;
– halucinogene;
– tranchilizante, sedative, hipnotice (barbiturice şi benzadiazepine);
– solvenţii organici;
– stimulentele psihice (amfetaminele);
– droguri folosite ca medicamente.

Din punct de vedere juridic, stupefiantele pot fi clasificate în două categorii:


a) legale: alcoolul, tutunul, cofeina;
b) ilegale: cocaina, heroina, haşişul, canabisul, Ecstasy, LSD etc.

Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri
împarte substanţele aflate sub control naţional în trei mari categorii:
a) droguri de mare risc – sunt drogurile înscrise în tabelele I şi II din anexa la lege;
b) droguri de risc – sunt drogurile înscrise în tabelul III din anexa la lege;
c) precursori – sunt substanţele utilizate frecvent în fabricarea drogurilor.
2. Principalele categorii de droguri ilicite.

Opiul sau opimul - este latexul uscat, obtinut prin incizarea capsulelor inca verzi ale
macului opiaceu (Papaver somniferum). Are o culoare negricioasa, miros caracteristic si gust
amar.

Opiul este folosit in medicina in doze mici, ca somnifer, clamant sau analgezic, avand un
continut de 10% morfina.

Efectele dorite de consumatori desi neplacute pentru incepatori (greata, ameteli, dureri de cap)
sunt excitare trecatoare, euforie, senzatia de bine si indiferenta. Aceste efecte dureaza 6 - 8
ore.

Efectele nocive sunt ameteli, varsaturi, cefalee, insomnie, probleme respiratorii precum si alte
disfunctionalitati organice putand genera decesul consumatorului in urma sincopei cardiace.
Consumul de opiu genereaza toleranta, dependenta psihica si fizica.

Morfina (etimologia cuvantului porneste de la zeul somnului in mitologia romana,


Morfeu) este principalul alcaloid al opiului fiind un analgezic puternic cu efect narcotic. Se
prezinta sub forma unei pulberi albe, baj sau maronie cu gust amar , solubila la umiditate. Este
gasita sub forma de comprimate, solutie (in doze injectabile) sau supozitoare.

Genereaza dependenta psihica, fizica si toleranta. Cura de demorfinizare dureaza 6 luni - prin
spitalizare.

Heroina (smack, thunder, hell dust, big H, nose drops, brown sugar) este un clorhidrat de
diacetilmorfina, fiind un produs de semisinteza de culoare alba, cenusie, roz pana la brun sau
gri inchis in functie de gradul de purificare. Introdusa in medicina in anul 1898 de firma
Bayer, heroina s-a facut cunoscuta de la inceput ca un analgezic puternic si un remediu foarte
eficace contra tusei, problemelor respiratorii ale astmaticilor si tuberculosilor, folosindu-se de
asemenea pentru dezintoxicarea morfinomanilor. In comparatie cu morfina este un drog mult
mai puternic. Incepand cu 1920 in paralel cu abandonarea progresiva a heroinei in cadrul
terapeuticii, folosirea sa ca drog de abuz s-a extins rapid in SUA si Europa.

Cocaina (pudra, zapada, 'Alba ca zapada', gheata, cristale, pietre) este un alcaloid extras
din frunzele arbustului de coca (Erytroxylon coca) originar din America de Sud. Ea devine
cunoscuta in Europa in cursul anului 1857. Se gaseste sub forma cristlina, alba, inodora,
avand un gust amar, greu solubila in apa dar solubila in alcool, eter, cloroform si uleiuri grase.

Folosita secolul trecut pentru tratarea mai multor boli in special ca anestezic local astazi
utilizarea in scopuri terapeutice este limitata.

Ca stupefiant poate fi consumata sub diverse forme: frunzele de coca pot fi masticate sau
atunci cand se gaseste sub forma de pudra ea poate fi inhalata, prizata sau injectata. Cand
cocaina este prizata pe nas, senzatia de maxima intensitate apare la 15-30 de minute si apoi
scade rapid in intensitate, ceea ce inseamna ca, pentru mentinerea efectului, la fiecare 20 de
minute trebuie administrata o noua doza.
Cocaina este cautata in special pentru efectul sau excitant care inlatura simptomele oboselii si
creeaza foarte rapid o stare de euforie. Mai apar dorinta de comunicare verbala sporita,
cresterea increderii in forta fizica si intelectuala.

Consumul genereaza agitatie, instabilitate, tulburari de judecata, tahicardie, hipertensiune,


hipertermie, midriaza (dilatarea pupilelor), psihoza paranoida si poate provoca moartea prin
stop cardiac, stop respirator sau accidente vasculare cerebrale.

Dependenta psihica este puternica si se instaleaza rapid, fiind mult mai dureros resimtita de
cocainoman, decat dependenta fizica.

Crack-ul (rock, caillou) poate fi definit ca o forma a cocainei sau un mod de consumare a
ei (versiunea fast-food a cocainei). E intalnit sub forma unor pietre de culoare albicioasa, bej
sau bruna. Determina toleranta, dependenta fizica si psihica, supradozajul amplificand
efectele nefaste si putand provoca moartea.

Cannabis-ul este denumirea generica pentru produsele vegetale obtinute din canepa de
cultura (cannabis sativa) planta ce contine substante halucinogene (compusul psihoactiv
principal este delta-9-tetrahidrocannabinol - THC). Astazi cannabis-ul este produsul
stupefiant cel mai utilizat in lume.

Din frunze si inflorescente uscate si tocate se obtine iarba de cannabis - marijuana


(marihuana) - avand aspectul tutunului sau ceaiului (contine 1 - 12% THC). Ea poate fi
fumata fie ca atare, fie amestecata cu tutun, sau utilizata ca decoct, fiind bauta ca atare sau in
amestec cu alcool.

Rasina de cannabis, obtinuta prin presare, cunoscuta sub numele de hasis poate fi
consumata prin ingerare sau se fumeaza in amestec cu tutun sub forma de joint (contine 5 -
25% THC). Prin ingerare efectul este de 4-6 ori mai mic decat in cazul in care aceeasi
cantitate ar fi fumata.

LSD - dietilamida acidului lisergic - este cel mai puternic drog halucinogen cunoscut,
actiunea sa aparand la doze extrem de mici (3-6 mg). LSD-ul in stare pura se prezinta sub
forma unui lichid incolor, inodor si insipid. Se gaseste in natura in cantitati mici in unele
plante sau se poate prepara in laborator prin semisinteza.

In traficul ilicit LSD-ul se prezinta sub forma unei pulberi de culoare alb-murdar, tablete sau
capsule aperculate, de diferite marimi si culori.

Se administreaza in mod obisnuit pe cale orala prin imbibarea tesaturilor, hartiei, dulciurilor
(cel mai adesea bucatilor de zahar) sau sub forma de pilule; se poate si injecta.

Ecstasy este un drog sintetic (stimulent amfetaminic - MDMA - 3-4-


methylenedioxymethamphetamine) din categoria halucinogenelor. 80% din productia
mondiala de ecstasy este obtinuta in laboratoarele clandestine din Olanda, Belgia si, mai nou,
Polonia, dintr-o serie de precursori chimici (safrol, isosafrol). Acesti precursori intra in UE
din Asia, tranzitand Europa de Est, inclusiv Romania, tari in care au fost descoperite
laboratoare clandestine de fabricare si stocare a acestor precursori.

3. Principalele categorii de substanțe legale.

Substanţă psihoactivă nouă: o substanţă narcotică sau psihotropă nouă, în formă pură sau
în preparat, care nu este reglementată de Convenţia unică a Organizaţiei Naţiunilor Unite din
1961 privind stupefi antele sau de Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite din 1971 privind
substanţele psihotrope, dar care poate reprezenta o ameninţare la adresa sănătăţii publice
comparabilă cu cea reprezentată de substanţele enumerate în aceste convenţii (Decizia
2005/387/JAI a Consiliului).

Substanţele psihoactive noi nu pot fi detectate și identifi cate cu ușurinţă de laboratoarele


criminalistice. Testarea produselor pentru determinarea prezenţei unor substanţe necunoscute
sau care în mod obișnuit nu ar trebui să fi e prezente este un proces îndelungat, complex și
care necesită costuri ridicate. Aceasta poate împiedica reacţiile specifi ce și oportune ale
legislatorilor și autorităţilor de aplicare a legii.

În România, droguri legale (știute de noi toți) sunt alcoolul și nicotina, dar tot aici intră și alte
stimulente precum cafeaua, ciocolata sau diverse băuturi considerate energizante.

Din categoria drogurilor sintetice fac parte mefedrona (drog stimulant), spice (K-2, sau
marijuana sintetica), foxy methoxy (drog halucinogen). Drogurile sintetice sunt
comercializate sub denumiri legale, cum ar fi amestecuri de plante uscate, betisoare
parfumate, saruri de baie, ingrasaminte pentru plante, solutii de curatat bijuterii.

Pe aceste produse apare mentiunea “Strict interzis consumului uman", astfel ca ele nu sunt
supuse legislatiei care se aplica medicamentelor si drogurilor ilicite, in ciuda faptului ca sunt
mai puternice si periculoase, cu compozitii mult mai putin studiate decat omoloagele lor
ilegale de pe piata.

Drogurile sintetice sunt adesea cunoscute si sub denumirea de droguri de club, fiind
consumate de catre tineri si adolescenti in baruri, cluburi, la concerte si petreceri.

Cele trei categorii principale in care se impart aceste droguri sunt:

 Canabis sintetic
 Droguri sintetice cu actiune stimulanta (vandute de obicei ca “saruri de baie", cu
efecte asemanatoare cocainei, metamfetaminelor si ecstasy-ului)
 Droguri sintetice halucinogene (cu acelasi efecte ca LSD si ecstasy)

4. Costurile socio-economice ale consumului de substanțe

Costurile umane și sociale ale dependenței de droguri sunt foarte ridicate. Acestea generează
costuri pentru sănătatea publică (cu prevenirea și tratarea consumului de droguri, asistența
medicală și tratamentele spitalicești), siguranța publică, mediu și productivitatea lucrătorilor.

Piața drogurilor ilicite este piața infracțională cea mai dinamică. Traficul de droguri și
producția de droguri se află în continuare printre tipurile cele mai profitabile de activități
infracționale pentru grupurile infracționale organizate prezente în UE.

Se pot lua în calcul, din punct de vedere economic şi costurile pentru:


- programe de asistenţă şi recuperare a persoanelor consumatoare de droguri
(tratamente cu metasona, naltrexona, etc);
- programe, campanii şi proiecte de prevenire în rândul populaţiei;
- controlul la frontiere;
- detenţia persoanelor care au comis infracţiuni la regimul drogurilor;
- susţinerea sistemului judiciar de urmărire a infractorilor.

Acest fenomen agravează riscurile în mediul familial, generează violenţe și crime, accidente
rutiere, decese şi pierderi sociale enorme.

REALIZATI UN STUDIU DE CAZ, FOLOSIND povestea reala a unui consumator de


substante, detaliind modalitatile corecte de interventie pe caz.

Extras din document


Numele persoanelor evidenţiate în studiul de caz descrise mai jos sunt fictive. Centrul
Diecezan Caritas Iaşi îşi declină responsabilitatea în cazul coincidenţelor de nume sau dacă
studenţii voluntari cărora le-a fost înmânat acest document îl vor prezenta fără a specifica
acest aspect.

Nume beneficiar: I A

Vârsta: 30 de ani

Data naşterii: 3.05.1979

Ocupaţia: Student, anul I

Mama:

Nume: I M
Vârsta: 59 de ani;

Anul naşterii: 1950;

Ocupaţia: Casieră;

Tatăl:

Nume: I G;

Vârsta: 59 de ani;

Anul naşterii: 1950;

Ocupaţia: Zugrav;

Istoricul problemei:

A I locuieşte în cartierul ieşean Alexandru cel Bun în apartamentul părinţilor. Tatăl său, I G
lucrează în Spania în construcţii, iar mama - I M lucrează într-un supermarket din cartierul
ieşean Păcurari. Băiatul este unicul copil al familiei Ionescu.

Andrei a terminat Liceul de Construcţii în anul 1999, şi-a satisfăcut stagiul militar după care
s-a angajat la o fabrică de ulei. În vara anului 2003 a fost disponibilizat şi a fost nevoit să
plece în Italia să muncească în construcţii alături de un văr. Conform propriilor declaraţii,
clientul a început să consume cocaină în anul 2005 alături de fratele prietenei sale Clara şi
câţiva prieteni. A ajuns dependent de cocaină şi a fost concediat din acest motiv în urma unui
accident de muncă provocat de el. S-a angajat brutar în anul 2007 la o pizzerie dar a fost
concediat şi aici din cauza legăturilor dubioase pe care le avea cu prietenii săi consumatori de
cocaină, cu traficanţii de droguri şi ca urmare a absenţelor nemotivate. La insistenţele
prietenei sale Clara şi a vărului său a fost internat într-o clinică de dezintoxicare din Rivoli.

În anul 2008 s-a intors in Iaşi şi s-a angajat ca debarasator la clubul/terasă Caracas unde
lucrează şi în prezent. Totodată s-a înscris şi în anul întâi la o Universitate din Iaşi studiind
din dorinţa de a studia sociologia şi asistenţa socială. Conform declaraţiilor părinţilor, după un
an şi jumătate de abstinenţă, există serioase semnale că A s-a reapucat să consume droguri
împreună cu un prieten care este patron la un Weed Shop din Iaşi.

Referirea cazului:

Cazul a ajuns în atenţia Biroului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al Centrului


Diecezan Caritas Iaşi cu referire din partea preotului Vasile S. Sesizând că se întâmplă ceva
rău cu fiul ei, IM şi-a sunat soţul pentru a-i povesti acest aspect. Soţul, IG, cunoscând
problemele din trecutul fiului şi alarmat de îngrijorarea soţiei s-a întors în Iaşi solicitând
concediu de la angajatorul spaniol, iar cei doi părinţi au luat legătura cu preorul Vasile S care
i-a îndrumat spre biroul nostru.

Raport în urma întrevederilor:


Până în prezent au avut loc trei întrevederi între consilierul antidrog angajat al Biroului de
Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog şi membrii familiei Ionescu. Prima întâlnire a avut
loc cu mama lui A, a doua întâlnire a avut loc cu ambii părinţi ai băiatului, iar a treia întâlnire
a avut loc cu băiatul. Ultima întâlnire a fost cea mai dificilă din cauza faptului că A nu a dorit-
o şi a depus eforturi pentru a o evita. Doar la insistenţele părinţilor şi la intervenţia părintelui
Vasile S clientul a acceptat o întrevedere cu angajatul Biroului Antidrog.