Lui Antoine i se pаruse dintotdeauna cа are varsta cainilor.

Cand avea
şapte ani, se simţea obosit ca un om de patruzeci şi nouа; la unsprezece,
avea deziluziile unui bаtran de şaptezeci şi şapte. Acum, la douаzeci şi
cinci de ani, sperand intr-o viaţа ceva mai blinda, Antoine a luat hotаrarea
sа aştearnа peste creierul lui giulgiul prostiei. Constatase de prea multe
ori cа inteligenţa este cuvantul care desemneazа prostii bine ticluite şi
frumos pronunţate, cа este ataоt de pervertitа, incat de multe ori eşti mai
avantajat fiind prost, decat intelectual consacrat. Inteligenţa te face
nefericit, singuratic, sаrac, pe cand deghizarea inteligenţei iţi conferа o
imortalitate de hartie de ziar şi admiraţia celor care cred in ce citesc.
Ceainicul incepu sа scoatа un ţiuit anemic. Antoine turnа apa care
bolborosea intr-o ceaşcа albastrа impodobitа cu o lunа оnconjuratа de doi
trandafiri roşii. Frunzele de ceai se deschiserа involburоndu-se,
rаspоndindu-si culoarea şi mirosul, in timp ce aburii se inаlţau şi se ames-
tecau cu masa de aer. Antoine se aşezа la birou, in faţa singurei ferestre a
garsonierei lui rаvаşite.
Işi petrecuse noaptea scriind. Intr-un caiet mare de şcolar, dupа
numeroase tatinаri, dupа pagini de ciorne, reuşise in fine sа dea o formа
manifestului sаu. Inainte de asta, se istovise sаptаmani in şir cаutand o
portiţа de scаpare, nişte subterfugii convingаtoare. Dar sfarşise prin a re-
cunoaşte groaznicul adevаr: cauza nefericirii lui era propria-i minte. In
aceastа noapte de iulie, Antoine consemnase aşadar argumentele care
urmau sа explice renunţarea lui la gandire. Caietul avea sа rаmanа ca
mаrturie a proiectului sаu, in caz cа nu va ieşi teafаr din aceastа
experienţа periculoasа. Dar fаrа indoialа cа reprezenta in primul rand un
mijloc de a se convinge pe sine insuşi de valabilitatea acţiunii lui, cаci
aceste pagini justificative aveau seriozitatea unei deminstraţii raţionale.
Un mаcаleandru bаtu cu ciocul in geam. Antoine işi ridicа privirea
de pe caiet şi, parcа spre a rаspunde, bаtu in el cu stiloul. Luа o оnghiţi-
turа de ceai, se intinse şi, trecindu-şi o manа prin pаrul cam gras, se gandi
c-ar trebui sа fure şampon de la Champion, magazinul din colţ. Antoine
nu se considera un hoţ, nu era suficient de neserios pentru aşa ceva şi de
aceea subtiliza doar ce-i trebuia: şampon cat o alunа presatа discret intr-o
cutiuţа de bomboane. La fel proceda pentru pastа de dinţi, sаpun, cremа
de ras, boabe de struguri, cireşe; astfel, luindu-si dijma, ciupea zilnic de
prin marile magazine şi supermarketuri. Neavand destui bani nici ca sа-şi
cumpere toate cаrţile pe care le dorea, şi constatand acuitatea
supraveghetorilor şi a porţilor de securitate de la F.N.A.C., fura cаrţile
paginа cu paginа şi le reconstituia la adаpost, in apartamentul sаu, ca un
editor clandestin. Fiecare paginа, fiind caştigatа print-un delict, cаpаta o
valoare simbolicа mult mai mare decat dacа ar fi fost lipitа şi pierdutа
printre suratele ei; desprinsа dintr-o carte, şterpelitа, pe urmа legatа la loc
cu rаbdare, ea devenea sacrа. Biblioteca lui Antoine numаra astfel vreo
douаzeci de cаrţi recinstituite in preţioasa lui ediţie particularа.
Pe cand se lumina de ziuа, epuizat de noaptea albа, se pregаtea sа
dea o incheiere proclamaţiei lui. Dupа o clipа de şovаialа cu capаtul
stiloului intre dinţi, incepu sа scrie, cu capul aplecat aproape de caiet,
trecandu-si limba peste buze:

„Nimic nu mа enerveazа mai mult decat poveştile in care eroul, la

final, va ajunge in situaţia lui de la оnceput, dupа ce a caştigat ceva. Si-a
asumat riscuri, a trаit aventuri, dar, la sfarsit, va cаdea tot in picioare. Nu
pot sа particip la aceastа minciunа: sа mа prefac cа nu cunosc deja cum
se incheie totul. Stiu cа aceastа cаlаtorie in prostie se va transforma intr-
un imn al inteligenţei. Va fi mica mea Odisee personalа, iar dupа multe
incercаri şi aventuri primejdioase voi sfarşi prin a ajunge inapoi in Ithaca.
Simt deja mirosul acela de iuzo şi de foi de vitа umplute. Ar fi o ipocrizie
sа n-o spun, sа nu spun cа, incа de la inceputul poveştii, se ştie cа eroul
va scаpa, ba chiar va ieşi innobilat de atatea incercаri. Un deznodаmant
construit оn mod artificial pentru a pаrea firesc va proclama o lecţie de
genul: «E bine sа gandeşti, dar trebuie sа profiţi de viaţа.» Orice am
spune, orice am face, existа intotdeauna o moralа care paste pe imaşul
personalitаţii noastre. Este miercuri 19 iulie, soarele se hotаrаşte in sfarşit
sа iasа din ascunzаtoare. Aş vrea sа pot spune, la incheierea acestei
aventuri, precum personajul Joker din Full Metal Jacket: «Sant intr-o
lume de rahat, dar sant viu şi nu mi-e teamа.»"

Antoine puse jos stiloul şi inchise caietul. Bаu o gurа de ceai; dar
lichidul se rаcise, işi dezmorţi oasele şi incаlzi nişte apа pe micul reşou
de camping pus direct pe podea. Mаcаleandrul ciocаni cu pliscul in geam.
Antoine deschise fereastra şi puse un pumn de seminţe de floarea-soarelui
pe pervaz.

Pe jumаtate, familia lui Antoine se trаgea din Birmania. Bunicii

lui din partea tatаlui veniserа in Franţa prin anii treizeci, pe urmele lui
Shan, ilustra lor strаmoaşа, care, cu opt secole in urmа, descoperise
Europa. Shan era o aventurierа botanistа; o pasionau artele, leacurile, in-
cerca sа schiţeze o cartografie a regiunii. Dupа fiecare expediţie se
intorcea la Pagan, oraşul ei natal, işi regаsea familia şi le impаrtаşea alor
ei şi invаţaţilor descoperirile fаcute. Anawratha, primul mare suveran
birman, a auzit de pasiunea ei pentru cercetare şi aventurа şi i-a oferit
mijloacele materiale şi financiare pentru a descoperi vasta lume
necunoscutа. Luni in şir, Shan şi echipajele ei au cаlаtorit pe uscat, pe
mare, si s-au rаtаcit destul cit sа gаseascа drumul spre Lumea Nouа,
Europa. Traversand Mediterana, au debarcat in sudul Franţei şi au ajuns
panа la Paris. Au oferit mаrgele de sticlа şi haine din mаtase proastа
indigenilor din ţinuturile europene şi au incheiat acorduri de negoţ cu
şefii acestor triburi palide, inapoindu-se acasа, Shan a avut parte, pentru
descoperirea ei, de o primire triumfalа; a fost sаrbаtoritа şi şi-a sfarşit
zilele in glorie. In mijlocul tulburаrilor si violenţelor din secolul XX,
bunicii lui Antoine au hotаrat sа plece pe urmele strаmoaşei lor, cu
speranţa de a gаsi o fericire pe potrivа. Se instalaserа aşadar in Bretania,
la оnceputul anilor treizeci; in 1941 au fost chiar intemeietorii celebrei
celule de rezistenţi F.T.P. Birmania. Se integraserа treptat, invаţaserа
bretona şi, ceva mai greu, sа le placа stridiile.
Inspectoare a litoralului din partea Ministerului Mediului, mama lui
Antoine era bretonа; tatаl lui, birman, işi impаrţea timpul intre pasiunea
de bucаtar şi activitatea de pescar pe un trauler. La varsta de optsprezece
ani, Antoine işi pаrаsise pаrinţii grijulii şi neliniştiţi, plecand in capitalа,
dornic sа-şi croiascа aici un drum propriu, in copilаrie, ambiţia lui fusese
sа devinа Bugs Bunny, iar mai tarziu, cand s-a mai copt, voise sа fie
Vasco da Gama. Dar consiliera de orientare şcolarа i-a cerut sа aleagа
nişte studii care figurau in documentele ministerului. Parcursul lui
universitar avea forma labirinticа a pasiunilor sale, şi nu inceta sа-şi
descopere altele noi. Antoine nu pricepuse niciodatа separarea arbitrarа a
materiilor: asista la cursurile care-1 interesau, indiferent de disciplinа, şi
le neglija pe cele la care profesorii nu erau la inаlţime. Si reuşea sа obţinа
validarea unor diplome oarecum la intimplare, datoritа cumulаrii
unitаţilor valorice şi modulelor.
Avea puţini prieteni, cаci suferea de acel soi de asociabilitate care
se trage din prea multа toleranţа şi inţelegere. Gusturile lui nediscrimina-
torii, disparate, il excludeau din grupurile care se formeazа pe baza
dezgusturilor. Nu avea incredere in anatomia duşmаnoasа a mulţimilor,
iar curiozitatea şi pasiunea lui, care ignorau frontierele si clanurile, fаceau
din el un apatrid in propria lui ţarа. Intr-o lume in care opinia publicа este
ingrаditа in rаspunsul la sondaje intre da, nu şi fаrа opinie, Antoine nu
voia sа bifeze nici o rubricа. A fi pentru sau impotrivа era pentru el o
insuportabilа limitare a unor intrebаri complexe, in plus, avea o uşoarа
timiditate la care ţinea ca la un vestigiu al copilаriei. Avea impresia cа o
fiinţа omeneascа este atit de vastа şi de bogatа, incit nu existа vanitate
mai mare pe lumea asta decat sа fii prea sigur pe tine faţа de alţii, faţа de
necunoscut şi de incertitudinile pe care le reprezintа fiecare. La un
moment dat, ii fusese teamа sа nu-şi piardа stropul de timiditate si sа
intre in tagma celor care te dispreţuiesc dacа nu-i domini; dar, cu o voinţа
indarjitа, a izbutit sа o pаstreze ca pe o oazа a personalitаţii lui. Chiar
dacа incasase rаni multe si adanci, asta nu-i inаsprise cu nimic caracterul;
işi pаstra intactа sensibilitatea foarte mare, care, asemeni unui fenixian
trup de mаtase, renаştea mai purа ca niciodatа de cоte ori era şifonatа şi
lovitа. In fine, dacа, in mod rezonabil, credea in el insuşi, se strаduia
sа nu se creadа prea deştept, sа nu accepte prea uşor ceea ce gandea, cаci
ştia cat de mult le place vorbelor minţii noastre sа ne fie pe plac şi sа ne
incurajeze pаcаlindu-ne.
Inainte de a lua hotаrarea ce avea sа-i schimbe existenţa sub multe
aspecte, deci inainte de a deveni prost, Antoine incercase şi alte cаi, alte
soluţii pentru a rezolva dificultatea pe care o avea de a lua parte la viaţа.
Iatа prima lui tentativа, pe care am putea-o considera stangace, dar care a
fost plinа de o speranţа sincerа.

Antoine nu se atinsese niciodatа de vreo picаturа de alcool. Chiar

dacа se rаnea uşor, se zgaria, refuza, ca un bun abstinent, sа se
dezinfecteze cu alcool de şaptezeci de grade, preferind Betadina sau
Mercurocromul.
Acasа, nu exista vin, nici aperitive. Mai apoi, a dispreţuit utilizarea
unor artificii fermentate sau distilate care sа suplineascа o lipsа de imagi-
naţie sau sа facа sа disparа efectele unei depresii.
Constatind cat de vagа şi desprinsа de orice preocupare pentru
realitate era gandirea persoanelor bаute, cat de incoerente puteau fi
frazele lor si, ca sа incununeze totul, cum aveau ele iluzia de a debita
adevаruri remarcabile, Antoine s-a decis sа adere la aceastа filozofie
promiţаtoare. Beţia i se pаrea mijlocul de a suprima orice veleitate
reflexivа a inteligenţei lui. Beat, n-ar mai avea nevoie sа gandeascа, n-ar
mai putea: ar fi un declamator de aproximaţii lirice, elocvent şi volubil, in
sanul beţiei, inteligenţa nu ar mai avea sens; odatа slаbite paramele, ar
putea sа naufragieze sau sа fie devoratа de rechini fаrа ca lui sа-i pese.
Rasete fаrа motiv, exclamaţii absurde, in stare de ebrietate ar iubi pe toatа
lumea, ar fi dezinhibat. Ar dansa, ar face piruete! Ei, bineinţeles cа nu
uita partea sumbrа a alcoolului: mahmureala, vomele, ciroza la orizont. Si
dependenţa.
Se gandea serios sа devinа alcoolic. E o preocupare. Alcoolul ocupа
gandurile in intregime şi dа un scop in disperare: sа te vindeci. Atunci ar
frecventa reuniunile Alcoolicilor anonimi, si-ar povesti parcursul, ar fi
susţinut şi inţeles de fiinţe asemeni lui aplaudandu-i curajul şi voinţa de a
se lаsa. Ar fi un alcoolic, adicа cineva care are o boalа recunoscutа pe
plan social. Pe alcoolici lumea ii deplange, ii ingrijeşte, ei se bucurа de
consideraţie medicalа, umanа. Pe cand pe oamenii inteligenţi nimeni nu
se gindeşte sа-i plangа: „El studiazа comportamentele umane, cred cа
asta il face foarte nefericit", „Nepoata mea e inteligentа, dar e o fatа
foarte in regulа. Vrea sа scape", „La un moment dat, mi-a fost teamа c-o
sа devii inteligent." Iatа genul de cugetаri binevoitoare, pline de
compasiune, care i s-ar fi cuvenit daca lumea ar fi fost dreaptа. Dar nu,
inteligenţa e de douа ori rea: te face sа suferi şi nimeni nu se gandeşte sа
o considere ca pe o boalа.
Prin comparaţie, a fi alcoolic ar fi o promovare. Ar suferi de un rаu
vizibil, cu o cauzа cunoscutа şi tratamente prevаzute; nu existа curа de
dezintoxicare pentru inteligenţа. Dacа gindirea conduce la o anume
excludere, prin distanţa observatorului faţа de lumea observatа, in schimb
a fi alcoolic ar fi un mijloc de a gаsi un loc. Iar a fi perfect integrat in
societate, in caz cа asta nu s-a realizat firesc, nu poate fi decit dorinţa
unui alcoolic. Datoritа alcoolului, nu ar mai avea aceastа reţinere faţа de
jocurile omeneşti si ar putea liniştit sа se lase in voia lor.
Neavind nici un fel de cunoştinţe in domeniu, Antoine nu ştia cum
sа debuteze in noua carierа. Trebuia sа-nceapа prin a o ţine intr-o beţie,
sau, dimpotrivа, sа avanseze pas cu pas in smоrcul spirtoaselor?
Nu putuse sа se abţinа. Curiozitatea lui vie l-a impins sа se repeadа
la biblioteca municipalа din Montreuil, la doi paşi de casа: voia sа devinа
alcoolic in mod inteligent, constructiv şi cultivat, sа cunoascа secretele
otrаvii care avea sа-l salveze. Antoine a scotocit prin rafturi, a ales cаrţile
care i se pаreau cele mai interesante, sub privirea condescendentа a
bibliotecarului, convins in sinea lui cа este inteligent fiindcа e prost im-
brаcat. Il cunoştea bine pe Antoine, de patru ani la rind era desemnat
„cititorul anului". In ciuda protestelor lui Antoine fatа de acest exhibiţio-
nism cultural, bibliotecarul afişase o fotocopie a legitimaţiei lui de
bibliotecа cu inscripţia in caractere grase: „Cititorul anului." Era ridicol.
Antoine s-a prezentat la pupitru cu Dicţionarul bаuturilor
alcoolice din lumea intreagа, Ghid istoric al bаuturilor alcoolice,
Bаuturi alcoolice şi Vinuri, Cele mai faimoase bаuturi alcoolice, Abece-
darul bаuturilor alcoolice... Bibliotecarul a inregistrat imprumutul şi i-a
spus:
— Iarаşi! O sа vа depаşiţi recordul de anul trecut, felicitаri. Faceţi
cercetаri istorice despre bаuturile alcoolice?
— Nu, de fapt, eu... incerc sа devin alcoolic. Dar оnainte de a mа
apuca de bаut, as prefera sа cunosc subiectul.
Bibliotecarul şi-a petrecut urmаtoarele zile intrebindu-se dacа asta
era o glumа, iar apoi a murit, sufocat in mod misterios sub un grup de
turişti germani, aproape de turnul Eiffel.

Dupа trei zile petrecute citind pe nerаsuflate aceste cаrţi, luind

notiţe şi fаcind fişe de lecturа, considerind cа stаpineşte oarecum
subiectul, Antoine s-a apucat sа caute printre cunoştinţele lui un alcoolic
care ar putea sа-l inveţe metoda. O persoanа care sа aibа stofа de profesor
in materie de vinuri şi alcooluri albe, un Platinal lichiorului, un Einstein
al calvadosului, un Newton al vodcаi, Yoda al whiskyului. Printre
apropiaţii sаi, rude indepаrtate, colegi şi vecini, a gаsit şi a descoperit
psihotici, catolici, un barin, o integramistа, un pоrţoman, un heroinoman,
aderenţi la partide politice... şi multe alte tare. Dar nici un alcoolic.
La cincizeci de metri, pe trotuarul de peste drum de apartamentul
lui, se afla un bistrou numit Cаpitanul Elefant. S-a decis sа prospecteze
acolo.
Antoine işi luа cаrţile, precum şi un caieţel ca sа-si noteze
viitoarele experienţe şi toate cunoştinţele noi pe care spera sа şi le
insuşeascа. Uşa fаcu sа clincаne un clopoţel, dar nimeni nu intoarse capul
la intrarea lui. Se uitа la clienţi, ii mаsurа din priviri pentru a-l alege pe
cel care avea sа-i fie profesor. Nu era decit opt şi jumаtate dimineaţa, dar
toţi beau deja virtos. Nu se aflau acolo decit bаrbaţi, unii tineri,
majoritatea peste patruzeci de ani; aveau virsta aceea patinatа, incertа, a
alcoolicilor. Vieţile lor amаrite nu putuserа sа le dea gustul si forţa
pasiunilor sаnаtoase, de aceea işi cheltuiau micile salarii pe substitutele
de fericire şi de frumuseţe care sint bаuturile alcoolice.
Barul semаna cu o mie de alte baruri: tejghea acoperitа cu tablа de
zinc, sticle aliniate precum soldaţii unei armate secrete, citeva mese, un
tonomat vechi. Si, mai ales, cocktailul acela de mirosuri de ţigаri, de
cafea, de alcool şi de detergent, care impregna amintirile.
Aşezat la tejghea, un bаrbat, cu o şapcа pe cap, aliniase unsprezece
pahare umplute cu lichide diferite. Antoine vаzu in el un specialist.
Sovаind, işi puse cаrţile pe tejghea. Bаrbatul nu-i acordа nici o privire şi
goli primul pahar. Pe baza fotografiilor din enciclopedia lui, Antoine de-
duse care sint diferitele bаuturi şi le spuse pe nume arаtоndu-le cu
degetul:
— Porto, gin, vin roşu, calvados, whisky, coniac, bere blondа,
Guinness, bloody mary, iar aceea, fаrа-ndoialа, şampanie. Vinul roşu ar
putea fi bordeaux, iar dumneata tocmai ai bаut un pastis.
Omul cu şapcа il privi pe Antoine cu un aer suspicios. Apoi, vаzind
aspectul inofensiv al acestui tinаr cu pаrul ciufulit, zimbi.
— Nu-i rаu, recunoscu el. Eşti dotat, puştiule. Dаdu pe git paharul
de whisky dintr-o оnghiţiturа.
— Mulţumesc, domnule.
— Eşti un fizionomist al alcoolului? E o artа originalа, chiar dacа
n-am nici cea mai vagа idee la ce foloseşte, in general, existа o etichetа
pe sticlа.
— Nu, spuse Antoine intorcоnd capul ca sа evite discret rаsuflarea
incаrcatа a bаrbatului. Citesc cаrţi despre bаuturile alcoolice ca sа invаţ
cum sint fabricate, ce materiale se folosesc... Vreau sа ştiu totul despre
alcool.
— La ce o sа-ţi foloseascа? replicа bаrbatul zimbind, dupа ce goli
paharul cu gin.
— Vreau sа devin alcoolic.
 Bаrbatul inchise ochii şi strinse paharul in minа; incheieturile i se
albirа, paharul se sparse. Se auzeau zgomotele strаzii, ale maşinilor, ale
conversaţiilor animate ale negustorilor. Bаrbatul inspirа adinc şi suflа
uşor. Redeschise ochii şi-i intinse mina lui Antoine. Zimbea iarаşi.
— Pe mine mа cheamа Lйinard.
— Incintat. Eu sint Antoine.
işi strinserа mina. Leonard il privea atent pe Antoine, intrigat şi
amuzat. Stringerea de minа se prelungea. Antoine sfirsi prin a-şi retrage
mina.
— Vrei sа devii alcoolic... murmurа Leonard. Acum douаzeci de
ani, aş fi crezut cа eşti o halucinaţie, dar a trecut ceva vreme de cind alco-
olul nu-mi mai oferа drept miraj decit realitatea. Vrei sа devii alcoolic, şi
de-asta ai toate cаrţile astea. E logic.
— Cаrţile astea sint ca sа... Nu vreau sа devin alcoolic oricum. Mа
intereseazа asta cu-adevаrat, diferitele feluri de alcool, alcoolurile albe,
lichiorurile, vinurile, e aşa o bogаţie! Am descoperit cа alcoolul este legat
de istoria omenirii şi cа numаrа mai mulţi adepţi decit creştinismul,
budismul şi islamismul la un loc. Tocmai citesc un eseu pasionant al lui
Raymond Dumay pe tema asta...
— Dacа citeşti prea mult, n-o sа ajungi niciodatа alcoolic, remarcа
Leonard impasibil. E o activitate care necesitа o anumitа angajare, trebuie
sа i te dedici mai multe ceasuri pe zi. E o disciplinа, cum s-ar zice,
olimpicа. Nu cred cа eşti bun de aşa ceva, puştiule.
— Ei bine, nu vreau sа par lipsit de modestie, dar... in fine, vorbesc
limba aramaicа, am invаţat sа repar motorul avioanelor de vinаtoare din
Primul Rаzboi Mondial, sа recoltez miere, sа schimb scutecele ciinelui
vecinei mele, iar cind aveam cincisprezece ani am petrecut o lunа de
vacantа la unchiul Joseph şi mаtuşa Miranda. Aşadar, cu ajutorul
dumitale, cred sа sint оn stare sа devin alcoolic. Am voinţa necesarа.
— Cu ajutorul meu? intrebа mirat şi jovial Leonard. Se uitа in cupa
de şampanie — bule mici se ridicau la suprafaţа — şi chicoti.
— Da. Eu, eu cunosc teoria, dar n-am pic de practicа. Dumneata,
dumneata ai aerul unui specialist.
Antoine arаtа spre şirul de pahare de pe tejghea. Leonard aspirа
coniacul şi-l ţinu citeva clipe in gurа. Obrajii оncepeau sа i se rumeneas-
cа. Patronul barului şterse tejgheaua cu o cirpа si luа paharele goale.
Leonard incruntа din sprincene.
— Si cine-ţi spune cа ai aptitudini pentru asta? Crezi cа devii
alcoolic aşa...? Cа ajunge sа vrei şi sа bei citeva pahare? Cunosc oameni
care şi-au petrecut toatа viaţa bind, dar n-au reuşit niciodatа sа devinа
alcoolici. Nu aveau predispoziţie pentru asta. Aşa cа tu... tu crezi cа ai
harul? Vii liniştit şi declari cа vrei sа devii alcoolic, ca şi cum ar fi ceva
ce ţi s-ar cuveni! La-sа-mа sа-ţi spun o chestie, tinere: alcoolul e cel care
alege, alcoolul hotаrаşte dacа eşti apt sа devii beţivan.
Antoine ridicа din umeri, dezamаgit: nu avusese niciodatа pretenţia
sа creadа cа va fi ceva uşor, de aceea si venise sа caute un antrenor in
acest bistrou. Leonard reacţionase cu nаduful care-i caracterizeazа pe
bаtrinii lupi de mare atunci cind un tinаr, lipsit de experienţа şi naiv,
declarа cа vrea sа plece pe mare. Dat fiind cа-şi petrecuse copilаria prin
mici porturi bretone, Antoine cunoştea bine acest sentiment şi-l оn-
ţelegea: meşteşugarii sint mindri de arta lor si geloşi.
— Nu vreau sа dau aceastа impresie, domnule Leonard. Imi
mаrturisesc ignoranţa şi nu ştiu dacа sint dotat pentru asta. Vа rog sа mа
acceptaţi ca elev. Puteţi sа mа invаţaţi.
— Sint dispus sа-ncerc, bаiete, rаspunse Leonard, flatat, dar nu-ţi
pot garanta nimic. Dacа n-ai ce trebuie... Nu oricine poate deveni alco-
olic, asta e cert, existа o selecţie; e trist, dar asta-i viaţa. Aşa cа sа nu-mi
porţi ranchiunа dacа rаmii pe chei. Mai sint şi alte vapoare.
— Inţeleg.
Leonard şovаi intre bloody mary şi paharul de Guinness. Alese
berea, ii rаmase lipitа de perii bаrbii sure nişte spumа, pe care o şterse cu
mineca scurteicii groase bleumarin.
— Bun. Trebuie sа-ţi pun citeva оntrebаri. Un soi de examen
prealabil.
— Un concurs de admitere?
— Ei, puştiule, inţelege cа existа unele condiţii pentru exercitarea
alcoolismului, e treabа serioasа...
— Dar nu trebuie chiar un permis, spuse Antoine zimbind şi
ridicind din umeri.
— Ar trebui, totuşi. Unii nu rezistа la alcool, işi stilcesc in bаtaie
nevasta şi plozii, conduc aiurea şi voteazа... Statul ar trebui sа se ocupe
de formarea alcoolicilor, ca sа-şi cunoascа limitele, schimbаrile in modul
cum percep timpul şi spaţiul si in personalitatea lor... La fel ca pentru
inot, e mai bine sа te asiguri cа ştii sа inoţi inainte de a te arunca in
bazinul cel mare.
— In cazul de faţа, remarcа Antoine, va trebui sа te asiguri mai
degrabа dacа voi fi in stare sа mа duc la fund.
— Exact, puştiule. Vreau sа ştiu dacа ai inotаtoarele necesare ca sа
te duci la fund. Ia sа vedem... Prima оntrebare: de ce vrei sа devii
alcoolic? Mi se pare esenţial sа-ţi cunosc motivaţia.
Frecindu-şi fruntea, Antoine cugetа, ii privi pe ceilalţi clienţi ai
barului şi constatа cа se potriveau perfect cu decorul. Aveau un fel de aer
familial cаci, şi dacа nu semаnau intre ei, erau fаcuţi cu toţii din aceeaşi
materie tristа.
— „Alcoolismul are drept cauzа uriţenia, derutanta sterilitate a
existenţei aşa cum ne este ea vindutа."
 — E un citat? intrebа Leonard dupа ce dаdu peste cap bloody
mary-ul.
— Da, din Malcolm Lowry.
— O intrebare, puştiule: cind te duci sа cumperi piine, ii citezi
brutаresei din Shakespeare? „A cumpаra cornuri cu unt sau chifle cu
ciocolatа, aceasta-i оntrebarea." Aş prefera sа vorbeşti tu insuti, nu sа
invoci un mare scriitor timpit. Dacа vrei pаrerea mea, cu citatele scapi
prea uşor, fiindcа-s atiţia scriitori mari care au spus atitea lucruri, incit
nici n-ar mai fi nevoie ca cineva sа exprime o opinie personalа.
— Atunci, sа zicem cа sint sаrman, fаrа nici un viitor... Si mai ales
gindesc prea mult, nu mа pot abţine sа nu analizez şi sа nu incerc sа-nţe-
leg cum rezistа şi funcţioneazа toatа harababura asta, mа intristeazа
enorm sа vаd cа nu sintem liberi şi cа fiecare gind, fiecare act liber se
face cu preţul unei rаni care nu coaguleazа.
— Puştiule, tu eşti poet: vrei sа spui cа eşti deprimat...
— Asta e starea mea naturalа, sufаr de o depresie de douаzeci şi
cinci de ani.
Leonard il bаtu prieteneşte pe umаr pe Antoine. Un client intrа şi
se aşezа la o masа unde se desfаşura o partidа de cаrţi. Comandа o cafea
şi un pahar de calvados. Patronul deschise radioul ca sа asculte ştirile de
la ora nouа.
— Dar, sа ştii, alcoolul nu o sа te vindece. Nu trebuie sа crezi asta.
iţi va alina rаnile, dar o sа-ţi facа altele, poate chiar mai rele. N-o sа te
mai poţi lipsi de alcool si chiar dacа, la оnceput, o sа simţi o euforie, o
bucurie sа bei, or sа disparа repede şi n-o sа mai rаminа decit tirania
dependenţei şi a privaţiunii. Viaţa ta nu va fi decit ceţuri, stаri de
semiconştienţа, halucinaţii, paranoia, crize de delirium tremens, violenţа
impotriva anturajului tаu. Personalitatea ta se va dezagrega...
— Asta şi vreau! spuse hotаrit Antoine, lovind cu pumnul lui mic
tejgheaua. Nu mai am tаria sа fiu eu insumi, nu mai am curaj, nici chef sа
am ceva de genul unei personalitаţi. O personalitate, аsta-i un lux care mа
costа prea scump. Vreau sа fiu un spectru banal. M-am sаturat de
libertatea mea de gindire, de toate cunoştinţele mele, de blestemata mea
de conştiinţа!
Dupа ce goli paharul de porto, Lйinard fаcu o grimasа. Rаmase dus
pe gоnduri, cu paharul ridicat, privindu-se оn oglinda din faţa lui, ascunsа
parţial de sticle. Pe mаsurа ce golea paharele, se lаsa tot mai mult peste
tejghea, ochii i se micşorau şi, оn acelaşi timp, gesturile оi deveneau mai
puţin tremurаtoare, mai largi si mai fluide. Ca ultimа оntrebare de
„examen", Leonard il puse pe Antoine sа ghiceascа de ce aliniase pe
tejghea unsprezece pahare cu bаuturi diferite.
— Ca sа nu existe gelozii? rаspunse pe loc Antoine.
— Ca sа nu existe gelozii... murmurа Leonard zimbind şi ciocаnind
uşor cu un pahar in tejghea. Poţi fi mai clar?
— Poate cа in felul acesta aduci un omagiu, la egalitate, tuturor
acestor soiuri de alcool. Dumneata nu eşti un amator de bere sau de
whisky scoţian, nu de ceva atit de sectar: iţi place alcoolul in toate
formele lui. Eşti un indrаgostit de Alcool cu A mare.
— Nu m-am gindit niciodatа la asta aşa, dar... da, sint de acord.
Antoine, Antoine...
Imi pari a avea aptitudinile, natura in marea ei milostivenie poate
cа ţi-a dat harul. Dar trebuie sа te pun la curent cu toate neplаcerile la
care vei avea dreptul. O sа vomiţi des, stomacul iţi va fi о\incordat şi
acid, o sа ai tot felul de migrene, oftalmice, cerebrale, dureri cervicale, in
muşchi şi in oase, o sа ai des diaree, ulcere, tulburаri de vedere, insomnii,
bufeuri de cаldurа, crize de angoasа. Pentru un pic de cаldurа si de
alinare, alcoolul iţi va oferi toate astea, trebuie sа fii conştient.
Intrarа doi clienţi noi. Dаdurа mina cu patronul, il salutarа pe
Leonard. Se aşezarа la o masа din fundul barului, işi aprinserа pipa şi
bаurа bere impаrţind intre ei paginile Monde-ului. Antoine se uitа la
Leonard cu privirea lui francа; ca intotdeauna, era foarte calm, foarte
sigur pe decizia lui. işi trecu mina prin pаr, zburlindu-1.
— Asta e ceea ce vreau, vreau alte chinuri, un rаu real, manifestаri
fizice ale unui comportament precis. Cauza rаului meu va fi alcoolul; nu
adevаrul, alcoolul. Prefer o boalа care incape intr-o sticlа, mai degrabа
decоt o boalа imaterialа şi atotputernicа cаreia nu pot sа-i dau un nume.
imi voi cunoaşte cauza durerilor. Alcoolul imi va ocupa toate gindurile,
imi va umple toate clipele ca pe nişte pаhаrele...
— Accept, spuse Leonard dupа ce-şi mingie barba. O sа fiu
profesorul tаu de alcoolism. O sа fiu sever, o sа te pun la treabа. E o
ucenicie pe termen lung, aproape o ascezа.
— Mulţumesc, mulţumeasc din tot sufletul, spuse liniştit Antoine
stringind mina uscatа şi asprа a alcoolicului.
Leonard ridicа mina şi pocni din degete ca sа-1 cheme pe patrinul
care citea Le Parisien la celаlalt capаt al tejghelei, lingа casa de marcat:
— Roger, o bere la halbа pentru puşti! (Patronul puse berea in faţa
lui Antoine.) Mulţumesc. O sа o luаm cu-ncetul. E bere de cinci grade,
alunecа de la sine, trebuie sа-ţi obişnuieşti cerul gurii, sа-ţi deprinzi
ficatul juvenil. Nu devii alcoolic trаgind o beţie in fiecare simbаtа seara, e
nevoie de perseverenţа şi constanţа. Sа bei tot timpul, nu neapаrat chestii
tari, dar sа faci asta cu seriozitate, cu sirguinţа. Majoritatea oamenilor de-
vin alcoolici fаrа metodа, beau whisky, votcа in cantitate uriaşа, li se face
rаu, şi o iau de la capаt cu bаutura. Dacа vrei pаrerea mea, Antoine, sint
nişte cretini. Cretini şi amatori! Poţi foarte bine sа devii alcoolic intr-un
mod mai inteligent, printr-o utilizare savantа a dozelor şi a gradelor
alcoolului.
 Antoine privea paharul mare de bere incununat cu spumа albа; prin
prisma asta, totul era auriu. Leonard işi scoase şapca şi o indesа peste
pаrul lui Antoine.
— Haide, omule, nu trebuie sа-ţi fie teamа, nu in аsta o sа te ineci.
— Trebuie sа beau totul deodatа, intrebа Antoine, puţin intimidat,
sau cu inghiţituri mici?
— Asta tu va trebui sа vezi. Dacа-ţi place gustul şi dacа nu vrei sа
te imbeţi prea repede, bea cu inghiţituri mici, degustа acest nectar de ha-
mei. Dacа nu, dacа ţi se pare prea greţoasа, dа paharul peste cap dintr-
una.
Dupа ce adulmecа lichidul şi-şi puse spumа pe nas, Antoine incepu
sа bea. Trase o strimbаturа, dar continuа sа goleascа paharul.
Cinci minute mai tirziu, o ambulanţа oprea derapind pe trotuarul
din fata Cаpitanului Elefant. Doi infirmieri inarmaţi cu o targa intrarа
grаbiţi in bar şi-l luarа cu ei pe Antoine, aflat оn plinа comа etilicа. Pe
tejghea, paharul lui de bere era incа pe jumаtate plin.

Din cauza unei sensibilitаţi fiziologice deosebite, Antoine nu

putuse sа fie alcoolic. Ca remediu de substituţie, a luat hotаrаrea sа se
sinucidа. Sа fie alcoolic fusese ultima lui ambiţie de integrare socialа, a-şi
lua viaţa era ultimul mijloc pe care-1 vedea de a adera la lume. Personaje
pe care le admira avuseserа curajul sа-şi aleagа momentul morţii:
Hemingway, draga lui Virginia Woolf, dragul lui Seneca, Debord, Cato
din Utica, Sylvia Plath, Demostene, Cleopatra, Lafargue...
Viaţa nu mai era decit un chin nesfirsit. Nu mai simţea nici o
plаcere sа vadа cа se face ziuа, toate clipele lui erau acide şi stricau
gustul a ceea ce-ar mai fi putut fi incа plаcut. Cum nu avusese niciodatа
cu-adevаrat impresia cа trаieşte, nu-i era fricа de moarte. Ba chiar era
fericit sа gаseascа in moarte singura dovadа tangibilа cа a fost in viaţа.
Calitatea incredibil de proastа a mincаrii ce i se servea de cind era in
spital a sfirşit prin a-l convinge sа-şi punа capаt zilelor.
Antoine fusese internat la secţia de urgenţe a spitalului La Pitie-
Salpetriere, in pofida actului plastifiat din portofelul sаu, in care spunea
cа işi doneazа organele in caz de moarte cerebralа şi cа preferа sа
aginizeze pe trotuar, decit sа fie ingrijit la Pitie. Motivul pentru care nu
voia sа ajungа la acest spital este cа risca sа-i intilneascа aici pe unchiul
sаu Joseph şi pe mаtuşa Miranda. Antoine era o fire paşnicа, dar nu ii
putea suporta, de altfel nimeni nu-i suporta. Nu cа ar fi fost periculoşi,
doar cа se vаitau tot timpul, protestau şi fаceau un caz din orice fleac.
Nişte budişti fermecаtori au intrat intr-o miliţie paramilitarа dupа ce i-au
frecventat prea mult. La fiecare cаlаtorie a lor in strаinаtate, creau in-
cidente diplomatice. De aceea, aveau interdicţie de sejur in mai multe
ţаri: in Israel, in Elveţia, in Belgia şi Olanda, in Japinia, in Statele Unite.
I.R.A., E.T.A., Hezbollah-ul publicaserа comunicate in care afirmau cа
vor executa acest cuplu dacа mai calcа pe teritoriul lor. Autoritаţile ţаrilor
respective n-au fаcut şi n-au spus nimic care sа dea de inţeles cа s-ar
opune. Poate cа intr-o bunа zi armata va avea curajul sа foloseascа
potenţialul distructiv al acestui cuplu şi il va folosi cind bombele atomice
se vor fi dovedit prea ineficace. Unchiul Joseph şi mаtuşa Miranda işi
petreceau viaţa in spital de ani de zile; se mutau de la o secţie la alta, de
la un etaj la altul, in funcţie de operaţii, de bolile reale sau inventate de
ipohondria lor arţаgoasа. Fаceau turul tuturor serviciilor, treceau de la
urologie la alergologie, incercau angiologia, gastroenterologia, oto-rino-
laringologia, stomatologia, dermatologia, diabetologia... Cаlаtoreau astfel
prin spitalele capitalei ca prin nişte ţinuturi exotice, evitind mereu cele
douа servicii care ar fi putut face ceva pentru ei şi pentru restul lumii:
psihiatria şi medicina legalа.
Fаrа succes, Antoine a incercat sа convingа nişte infirmiere sа-i
şteargа numele din registrul spitalului ca sа nu primeascа vizita unchiului
si mаtuşii sale. Revenindu-şi incet-incet dupа comа, a luat hotаrirea sа se
sinucidа, şezind in patul lui de spital, cu o linguriţа bаgatа intr-un
borcаnaş de gem de mere, rozaliu şi cu gogoloaie.
Prietenii lui — Ganja, Charlotte, Aslee şi Rodolphe — au venit sа-l
viziteze. Ganja, un fost codiscipol de la facultatea de biologie, omul cel
mai destins din lume, bunаtatea intruchipatа, avea obiceiul sа-l
imbаrbаteze pe Antoine pregаtindu-i ceaiuri din plante medicinale
extraordinare care le inveseleau serile. Jucau şah de mai multe ori pe
sаptаminа, sus pe observatorul de la Sorbona, si hoinаreau pe strаzi
sporovаind. Antoine n-avea idee ce meserie are Ganja, iar acesta era
foarte misterios in privinţa asta, dar avea destul de mulţi bani si prin
urmare de multe ori el lua nota de platа. Traducаtoare la o editurа,
Charlotte era o fostа vecinа a lui Antoine. Marele ei vis era sа aibа un
copil, dar fiind lesbianа nu dorea cituşi de puţin sа reuşeascа pe cаi
naturale. De aceea, cu regularitate, datoritа complicitаţii prietenei ei care
era medic, se ducea la inseminare. Pentru a-şi spori şansele, dupа fiecare
inseminare, Antoine o insoţea la tirgul de la Trine sau la orice serbare
cоmpeneascа şi, dupа-amieze intregi, se dаdeau in roata mare. Nu era o
tehnicа foarte ştiinţificа, dar Charlotte credea cа forţa centrifugа a acestor
maşinаrii putea sа propulseze acolo unde trebuie spermatozoizii
recalcitranţi. Rodolphe, un coleg de facultate, era indispensabilul
opozant. Era cu doi ani mai mare ca Antoine, şi ţinea un curs de filozofie
intitulat „Kant sau domnia absolutei gindiri". Pur produs al sistemului de
invаţаmint, Rodolphe putea spera sа obţinа un post de conferenţiar peste
doi ani, sа ajungа profesor universitar peste şapte ani şi sа moarа complet
uitat peste şaizeci de ani, lаsind o operа care va influenţa generaţii de
termite. Punctul lor comun, ceea ce ii apropia pe Antoine şi pe Rodolphe,
era cа nu cаdeau niciodatа de acord in nici o privinţа. Ultima lor disputа
fusese pe tema gindirii, Rodolphe afirmind, ca un bun filozof, cа produce
acte de gindire purа prin simpla funcţionare a voinţei lui atotputernice şi a
perfectului sаu liber arbitru. Antoine il luase peste picior, amintindu-i de
contingenţe şi de multiplele determinisme care apasа asupra fiinţelor
umane. Dar Rodolphe nu pаrea a crede cа un profesor de filozofie este
atins de aceeaşi ploaie ca un muritor de rind. Pe scurt, Antoine era
dilema, Rodolphe certitudinea, şi putem spune cа fiecare işi exagera
inclinaţia in felul lui. in fine, Aslee era cel mai bun prieten al lui Antoine,
dar vom vorbi despre el mai tirziu.
La prima lor vizitа la spital, Ganja a adus ceai, Charlotte flori,
Aslee un palmier pitic de un metru cincizeci, in ghiveci, iar Rodolphe a
regretat cа Antoine nu era legat la un respirator artificial pe care l-ar fi
putut debranşa.
Solicitudinea prietenilor lui nu a schimbat decizia tаcutа a lui
Antoine: hotаrise, o datа in viaţа, sа fie egoist şi sа nu mai trаiascа doar
ca sа nu-i amаrascа pe prietenii lui.
Antoine avea ca vecin de camerа o fiinţа umanа, e cert, dar n-ar fi
putut fi mai precis. Nu ştia dacа e femeie sau bаrbat, n-avea idee de virsta
acestei persoane, pentru simplul motiv cа era infаşuratа in bandaje
precum mumiile egiptene. Dar aceastа formа albа nu adаpostea corpul
neinsufleţit al unui faraon, cаci articula cu o voce femininа, fаrа urmа de
accent din Valea Regilor:
— Nu-ţi face griji, o sа scap. Incа o datа, o sа scap.
— Poftim? intrebа Antoine ridicindu-se in pat.
— Dumneata de ce eşti aici?
— Comа etilicа.
— Aha, am incercat deja asta, spuse femeia pe un ton degajat Nu e
rаu. Ce ai bаut? Votcа? Whisky?
— Bere.
— Ciţi litri?
— O jumаtate de pahar.
— O jumаtate de pahar? Ai stabilit un record in materie. Coma
etilicа este o chestie clasicа.
— Nu аsta era scopul meu, eu voiam sа fiu alcoolic, dar n-a mers.
Acum, sinuciderea mi se pare soluţia cea mai abordabilа. Acolo, cel pu-
ţin, am toate şansele.
— Te-nşeli: nimic nu e mai greu decit sа te autosuprimi. E mai
uşor sа iei bacul, concursul de inspector de poliţie sau diploma in litere,
decit sа te sinucizi. Rata de reuşitа e sub opt la sutа.
Antoine se aşezа pe marginea patului. Soarele palid pаtrundea prin
transperante imprimindu-şi lumina pe pereţii de o culoare bolnаvicioasа
ai camerei. Prietenii lui Antoine trecuserа cu citeva ore in urmа pe-acolo,
dar nu venea nimeni, niciodatа, sа se intereseze de femeie.
— Dumneata te-ai sinucis? intrebа Antoine.
— Dupа cum se vede, rаspunse ea pe un ton rаutаcios, am dat greş.
— Nu eşti la prima tentativа?
— Nici nu le mai numаr, cа m-ar deprima. Si totuşi, am incercat tot
ce se putea. Dar, de fiecare datа, ceva sau cineva se punea in calea morţii
mele. Cind am incercat sа mа inec, un imbecil curajos m-a salvat. De
altfel, a murit dupа citeva zile de o pneuminie. E oribil, nu-i aşa? Cind m-
am spinzurat, s-a rupt funia. Cind mi-am tras un glonţ in timplа, glonţul a
traversat craniul fаrа sа-mi atingа creierul, fаrа sа producа vreo daunа
serioasа. Am оnghiţit douа cutii de somnifere, dar laboratorul greşise
dozele, aşa cа n-am avut dreptul decit la o siestа de trei zile. Acum trei
luni am angajat chiar un ucigaş plаtit ca sа mа impuşte, dar imbecilul s-a
inşelat şi a omo-rit-o pe vecina mea! Pur şi simplu nu am noroc, inainte,
voiam sа mа sinucid din disperare, acum, principala cauzа a disperаrii
mele este cа nu reuşesc sа mа sinucid.
Semаnind cu nişte smaralde intr-o casetа cаptuşitа cu pinzа albа,
doar ochii ei verzi se zаreau printre bandaje. Antoine cаutа in ei o urmа
de tristeţe, dar nu gаsi decit nemulţumire.
— Vrei sа ştii de ce sint оn halul аsta? intrebа ea intorcind ochii
spre Antoine. Nu te jena, e normal sа te intrebi de ce sint ambalatа aşa.
M-am aruncat de la etajul trei al turnului Eiffel. Ar fi trebuit sа fie
imposibil sа dau greş, nu-i aşa? Ei bine, a trebuit ca, exact in clipa aia, un
grup de turişti germani in sort sа se stringа la baza turnului pentru o pozа
suvenir.
— Ai cаzut peste nemţi?
— I-am strivit, da. Mi-au amortizat cаderea. Ba chiar am fost
aruncatа in sus. De mai multe ori. Rezultatul: am aproape toate oasele din
corp rupte dar, dupа imbecilul аla de doctor, voi fi pe picioare şi in plinа
formа peste şase luni.
Tаcerea işi intinse aripile de fluture, largi si delicate, in incаpere.
Soarele dispаruse, lаsind locul ploii şi cenuşiului. Era o lunа iulie care in-
terpreta partitura de martie.
— Poate cа ar fi mai bine sа te laşi de sinucideri, se va sfirşi prost,
incearcа... nu ştiii... sа intilneşti lume, sа asculţi un album cu Clash, sа te
indrаgosteşti...
— Nu inţelegi! se rаzvrаti ea. Din cauza dragostei vreau sа mа
omor, aşa incit, dacа mа-ndrаgostesc iarаşi şi iese prost, imi voi dori sа
fiu de douа ori moartа. Si apoi, sinuciderea e vocaţia mea; de cind eram
micа de tot, este pasiunea mea. Ce o sа se zicа despre mine dacа mor la
nouаzeci de ani din cauze naturale?
 — Nu ştiu, doamnа, nu ştiu.
— Dar asta nu se va-ntimpla, nu voi suferi aceastа umilinţа.
Mаninc orice, o mulţime de chestii prаjite, tone de carne, beau prea mult,
fumez douа pachete pe zi... Crezi cа asta ţine, ca mod de a te sinucide?
— Da, o incuraja Antoine. Ceea ce conteazа e scopul pentru care
faci toate astea. Dar, in acelaşi timp, nu cred cа, dacа mori de un cancer la
plаmini, va fi omologat ca sinucidere in statistici, chiar dacа аsta era
obiectivul vizat.
— Nu-ţi face griji, n-o sа mai dau greş.
Atunci femeia ii povesti lui Antoine cа descoperise pe panoul de
afişaj al asociaţiilor din primаria arindismentului al XVIII-lea, printre
cursurile de yoga şi de olаrit, un curs de sinucidere. Antoine, care n-avea
pic de experienţа in acest domeniu şi nu voia sа piardа ani preţioşi de
moarte incercind fаrа succes sа se omoare, o ascultа cu atenţie pe vecina
lui de camerа. Aceasta ii expuse planul ei: de-ndatа ce se va reface, se va
prezenta la acest curs şi, cu asiduitate, va invаţa sа se sinucidа corect. Ii
dictа lui Antoine numаrul de telefin pentru curs.
Brusc, uşa se deschise şi doi diavoli tasmanieni dаdurа buzna intr-
un virtej de exclamaţii şi de gesturi violente: unchiul Joseph şi mаtuşa
Miranda se nаpustirа asupra bietului Antoine. Il оntrebarа ce mai face, ce
mai face familia lui, dar revenirа curind la ale lor, adicа presupusele lor
nenorociri. Unchiul Joseph ii povesti lui Antoine, precum şi vecinei lui de
camerа — care probabil cа regreta mai mult decit oricind prezenţa
turiştilor germani —, cа tocmai fаcuse o operaţie de splinа şi era convins
cа chirurgul ii schimbase splina cu a altcuiva. Insistа ca Antoine sа-i
pipаie abdomenul.
— Simţi splina, Antoine? şopti el cu dinţii incleştaţi. Acolo, o
simţi? Nu e splina mea, n-o sа mа las pаcаlit aşa, nu e splina mea!
— Dar bine, unchiule Joseph, de ce sа-ţi fi schimbat splina?
— De ce?! exclamа unchiul. De ce? Spune-i, Miranda, eu nu pot.
Spune-i, Miranda!
— De ce? continuа mаtuşa Miranda. Traficul cu organe!
— Nu aşa tare! ţipа unchiul Joseph. Nu aşa tare, o sа te audа, şi
Dumnezeu ştie ce o sа ne facа. Sint in stare de orice, de orice. Oamenii
care schimbа spline sint in stare de orice!
— Noi credem cа e un complot, şuşoti mаtuşa Miranda apucindu-1
pe Antoine de braţ, am adunat mai multe indicii şi prezumţii despre un
important trafic cu organe in cadrul acestui spital.
— Ce vа face sа credeţi asta? intrebа Antoine.
— Splina! exclamа unchiul Joseph. Splina mea! Ce, asta nu-i o
dovadа? Au luat splina mea frumoasа ca s-o vindа pe bani grei şi mi-au
pus una jigаritа şi moale...
— Am observat semne, afirmа mаtuşa Miranda, priviri furişe din
partea infirmierilor şi a medicilor, care spun multe despre conspiraţie.
Unchiul Joseph şi mаtuşa Miranda vizitau astfel toate camerele pentru a
pipаi abdomenul pacienţilor. Plecarа in fine, ca doi detectivi mojici, in
cаutare de mаrturii şi dovezi despre acest trafic.
Bucuros sа regаseascа liniştea camerei sale, Antoine s-a оntors
spre femeia sinucigaşа. Dar ochii ei erau оnchişi. Intrа un medic şi, pe un
ton de garajist, il anunţа pe Antoine cа poate sа pаrаseascа spitalul.

Au trecut citeva zile pinа ce Antoine s-a ho-tаrit sа arunce o privire

pe hirtiuţa unde era notat numаrul de telefon de la cursul de sinucidere, in
sfirşit, deasupra Parisului strаlucea soarele. Tobele de eşapament işi
difuzau poluanţii precum polenurile unei noi ere, insаminţind in plаmоnii
parizienilor şi ai turiştilor flora viitoare a unei civilizaţii bolnave. Agonia
vegetaţiei, a arborilor şi plantelor, atоt de tаcutа şi invizibilа ochilor care
nu vаd decit ceea ce mişcа, devenea standardul de viaţа. Automobilele
continuau sа inventeze omul nou, care nu va mai avea picioare ca sа se
plimbe in visele lui asfaltate, ci roţi.
Antoine nu avea telefon, aşa cа s-a dus la cabina de la colţul strаzii.
Aceasta se afla in faţa unei brutаrii; un miros de brioşe ştergea mirosurile
mai puţin plаcute din cartier. Antoine a trebuit sа aştepte puţin ca sа se
elibereze cabina.
— S.P.T.P.T.M., Sinucidere pentru toţi şi prin toate mijloacele,
bunа ziua! rаspunse o tinаrа cu glas melodios.
— Bunа ziua, ааа, am primit coordinatele dumneavoastrа de la o
pietenа, şi m-ar interesa cursurile dumneavoastrа.
Un vagabond se lipise de grila de aerisire a brutаriei. Desfаcu o
bucatа de piine veche ambalatа оitr-o şosetа şi o degustа aspirind plа-
cutele miresme dulci ale specialitаţilor vieneze, amestecоndu-le in gurа
cu piinea cu gust de cartin.
— In acest caz, domnule, vа sfаtuiesc sа veniţi direct sа ne vizitaţi.
Nu e nici un curs sаptаmina asta, ca urmare a minunatei spinzurаri a
profesorului Edmind, dar, de luni, doamna profesoarа Astanavis va preda
cursurile. Vа dau programul. Aveţi cu ce nota?
— Aşteptaţi, aşteptaţi... Da, vа ascult.
— De luni pinа vineri, de la orele optsprezece la orele douаzeci, in
piaţa Clichy, la numаrul 7. Trebuie doar sа sunaţi la interfin, e la parter.
Scrie unde.

Lunea urmаtoare, Antoine se afla in faţa imobilului din piaţa

Clichy. Printre plаcuţele cu medici, cursuri de teatru, o secţie a Alcoolici-
lor anonimi, o trupа de cercetaşi, un partid politic, gаsi o plаcuţа de
aramа pe care era gravat: „S.P.T.P.T.M., asociaţie infiinţatа in 1742." An-
toine apаsа pe butinul care comanda deschiderea porţii grele a imobilului.
Urmind pista pancartelor, dupа ce strаbаtu un coridor, pаtrunse prin-tr-o
uşа dublа intr-o incаpere lungа, luminatа de ferestre mari.
Erau deja prezente vreo treizeci de persoane. Unele, şezind, citeau
sau aşteptau, majoritatea discutau in mici grupuri rаspindite. Un cvartet
cinta o operа de Schubert. O femeie inaltа imbrаcatа in smoking negru
pаrea a fi responsabila. Ea il primi pe Antoine cu amabilitate şi se
prezentа ca Prof. Astanavis. Participanţii erau tineri, bаtrini, de toate
condiţiile sociale, de toate stilurile. Pаreau destinşi; scotoceau prin
geantа, discutau, schimbau hirtii. incepurа sа se aşeze. Cei mai mulţi
aveau un blocnotes sau un caiet. Aşteptau sа inceapа cursul, cu stiloul in
minа, şuşotind, inаbuşindu-şi hohote de ris.
Incаperea era umplutа cu vreo zece rinduri de cite cincisprezece scaune;
in fund, pe o estradа, se gаsea pupitrul la care se instala Prof. Astanavis.
Toţi elevii erau acum aşezaţi. Cei patru pereţi ai sаlii erau acoperiţi cu
portrete sau fotografii ale unor sinucigaşi celebri: Gerard de Nerval,
Marilyn Monroe, Gilles Deleuze, Stefan Zweig, Mishima, Henri Roorda,
Ian Curtis, Romain Gary, Hemingway şi Dalida.
Publicul fremаta de vorbe şi risete ca inainte de inceperea oricаrui
curs sau conferinţe. Antoine se aşezа pe unul din rоndurile din mijloc,
intre un bаrbat elegant cu chip inexpresiv şi douа tinere zimbitoare.
Profesoara tuşi in pumn. Se fаcu linişte.
— Doamnelor, domnişoarelor, domnilor, intii şi-ntai, permiteţi-mi
sа vа anunţ, chiar dacа unii sint deja la curent,cu sinuciderea izbutitа a
profesorului Edmind. A fаcut-o!
Profesoara Astanavis luа o telecomandа şi se indreptа spre peretele
acoperit cu un tablou alb. Pe el se imprimа imaginea unui bаrbat
spinizurat intr-o camerа de hotel, in plus, avea venele de la incheieturile
minilor deschise, singele fаcuse douа cercuri roşii, mari, pe mocheta bej.
Cind fusese fаcutа fotografia, probabil cа trupul se legаna uşor, cаci
chipul era neclar. Spectatorii din jurul lui Antoine aplaudarа şi fаcurа,
intre ei, comentarii elogioase despre aceasta sinucidere combinatа.
— A fаcut-o! Si dupа cum puteţi vedea, pentru a nu da greş, pentru
siguranţа, in caz cа s-ar fi rupt funia, şi-a deschis venele. Cred cа asta mai
meritа citeva aplauze!
Elevii aplaudarа din nou, se ridicarа in picioare, strigarа, fluierarа.
Antoine rаmase aşezat, observind, uimit, manifestarea bucuriei care
celebra moartea unui om.
— Avem un prieten nou in seara asta, spuse profesoara, arаtind
spre Antoine. il voi ruga sа se prezinte.
Toatа lumea se intoarse spre Antoine. Acesta, puţin intimidat la
ideea de a lua cuvintul in public, se ridicа in picioare sub privirile bine-
voitoare şi incurajаrile mute ale asistenţei.
— Mа cheamа Antoine, eu... am douаzeci şi cinci de ani.
 — Bunа, Antoine! rаspunserа in cor participanţii.
— Antoine, interveni profesoara, poţi sа ne spui de ce te afli aici?
— Viaţa mea e un dezastru, explicа Antoine stind tot in picioare,
mişcind nervos din miini. Dar nu asta e cel mai grav. Adevаrata problemа
este cа sint conştient...
— Tu ai ales sа te sinucizi, murmurа profesoara punindu-şi miinile
pe pupitru, pentru a te cufunda in neantul liniştitor.
— De fapt, sint atit de puţin dotat pentru a trаi, incit poate cа mа
voi realiza prin moarte. Am fаrа indoialа mai multe aptitudini sа fiu mort
decit viu.
— Sint convinsа, Antoine, aprobа profesoara, cа vei fi un mort
foarte mare. Iar eu pentru asta sint aici: ca sа te invаţ, ca sа vа invаţ sа
terminaţi cu viaţa asta care ne dа atоt de puţin şi ne ia atоt de mult. Teoria
mea... teoria mea este cа e mai bine sа mori citа vreme nu ţi-a luat viaţa
totul. Trebuie sа pаstrezi muniţii, energie pentru moarte şi sа nu ajungi
acolo complet golit, ca bаtrinii аştia acriţi şi nefericiţi. Prea puţin mа
intereseazа dacа sinteţi credincioşi, atei, agnostici sau diabetici, nu e
treaba mea. Eu cred unele lucruri şi o sа vа vorbesc despre ele, dar nu mа
aflu aici ca sа vа conving sа muriţi sau sа vа spun ce pot sа fie viaţa şi
moartea. Sint experienţele voastre, motivele voastre, opţiunile voastre.
Punctul nostru comun este cа viaţa nu ne satisface şi cа vrem sа terminаm
cu ea, atita tot. Vа voi invаţa cum sа vа sinucideţi in mod eficace, ca sа
nu daţi greş, intr-un mod frumos, original, invаţаtura mea se referа la
modalitаţile de a te omori, nu la motive. Nu sintem o Bisericа sau o sectа,
in orice clipа, veţi putea sа plingeţi, sа pаrаsiţi acest curs, sа ţipaţi: toate
astea aveţi dreptul sа le faceţi. Puteţi chiar sа vа indrаgostiţi de vecinul
vostru şi sа regаsiţi gustul pentru viaţа... De ce nu, asta vа va face sа pe-
treceti clipe plаcute, chiar dacа riscаm sа ne revedem peste şase luni.
Dacа, din nefericire, voi mai fi incа aici.
Ciţiva dintre vecinii lui Antoine raserа. Profesoara vorbea calm, nu
ca un tribun politic sau religios, ci cu dezinvoltura unei profesoare de
literaturа in faţa unui amfiteatru atent. Cu mainile in buzunarele hainei de
smoking, era atat de sobru sclipitoare incat nu avea nevoie sа foloseascа
efecte exagerate, scenice sau retorice, pentru a crea in mod artificial o
emfazа.
— Existа o cenzurа impotriva sinuciderii. Politicа, religioasа,
socialа, chiar şi naturalа, cаci doamnei Naturi nu-i place ca cineva sа-şi
aroge drepturi in privinţa ei, vrea sа ne ţinа in lesа pinа la capаt, vrea sа
hotаrascа in locul nostru. Cine hotаrаşte moartea oamenilor? Am delegat
aceastа libertate supremа bolii, accidentelor, crimei. Asta se numeşte
hazard. Dar e fals. Acest hazard este voinţa subtilа a societаţii care incet-
incet ne otrаveşte prin poluare, ne masacreazа prin rаzboaie şi accidente...
Societatea hotаrаşte astfel data morţii noastre prin calitatea alimentaţiei,
periculozitatea ambientului cotidian, a condiţiilor noastre de muncа şi de
viaţа. Noi nu alegem sа trаim, nu ne alegem limba, ţara, epoca, gusturile,
nu ne alegem viaţa. Singura libertate este moartea; a fi liber inseamnа sа
mori.
Profesoara bаu puţinа apа. Rаmase cu braţele sprijinite pe
marginea pupitrului. Se uita atent la toţi participanţii din salа, dаdea din
cap, complice, ca si cum i-ar fi legat o intimitate inţelegаtoare.
— Dar toate astea sunt baliverne. Ajungi la asta mai tarziu, sа
gandeşti astfel, sа gаseşti o anumitа nobleţe, o sublimare, o legitimare, o
transcendenţа... ce ştiu eu... iluzia unui absolut numit moarte sau libertate
pe care ai vrea sа le faci sа coincidа la egalitate perfectа. Adevаrul. ..
adevаrul meu — sа fie clar, eu vorbesc despre mine — este cа sint
bolnavа. Un cancer a cinsiderat cа trupul meu ar fi o plаcutа insulа
paradiziacа, aşa cа-şi petrece aici vacanţele, cu picioarele in oceanul
singelui meu, bronzandu-se la soarele inimii mele... Nu are nevoie de
umbrelа, puţin ii pasа de insolaţie. Concediul lui plаtit este pentru a mа
face pe mine sа mor. Sufаr cumplit... Stiţi cu toţii despre ce vorbesc. Ca
sа nu mа zvircolesc de durere sant obligatа sа-mi fac injecţii cu morfinа,
sа mа indop cu calmante... (Din buzunarul interior al hainei, scoase o
cutiuţа de medicamente şi o agitа.) Asta are un preţ, preţul conştiinţei
mele. Mai am incа mintea intreagа, dar asta riscа sа nu dureze, aşa cа
prefer sа mа suprim fiind incа „eu", decat sа ajung sа fiu debranşatа de un
medic, zаcand inconştientа pe un pat de spital. Este o micа libertate, o
libertate jalnicа. Dacа vа aflaţi aici este pentru cа, şi voi, aveţi fаrа
indoialа cancere organice sau cancere la suflet, tumori sentimentale,
leucemii amoroase si metastaze sociale care vа rod. Si ele sunt cele care
ne dicteazа opţiunea, cu mult inainte de orice idee mаreaţа despre
libertatea noastrа. Sа fim sinceri: dacа am fi sаnаtoşi, dacа am fi iubiţi aşa
cum meritаm, luaţi in seamа, cu un loc bun la soare, in societate, sant
sigurа cа aceastа salа ar fi goalа.
Profesoara işi incheie prezentarea, intreaga asistentа o aplaudа;
cele douа vecine ale lui Antoine se ridicarа in picioare, impresionate şi
tulburate. Profesoara işi scoase floarea roşie de la butinierа şi o puse in
paharul cu apа de pe pupitru.
In urmаtoarea orа şi jumаtate, profesoara a ţinut cursul. A predat
mai multe metode eficace de sinucidere. Si-a invаţat auditoriul cum sа
facа un nod culisant adevаrat, elegant şi solid, ce medicamente trebuie
alese, cum se dozeazа şi se combinа pentru a muri in mod plаcut. A dat şi
a pregаtit reţete de cocktailuri letale frumos colorate, asigurandu-i cа sant
delicioase. A prezentat in detaliu diferitele arme de foc şi efectele lor
asupra oaselor craniene şi a anatomiei creierului, in funcţie de calibru şi
distanţa de tragere; i-a sfаtuit ca, inainte de a se apuca sа-şi tragа un glonţ
in cap, sа-şi facа o radiografie a craniului pentru a stabili unde sа punа
ţeava ca sа nu dea greş. Cu ajutorul unor dispozitive cu scheme
descriptive, le-a arаtat elevilor ei atenţi ce vene de la incheietura mainii
sа-şi taie, cum şi cu ce sа le taie. I-a sfаtuit sа nu recurgа la mijloace
aproximative cum ar fi gazul. A povestit sinuciderea lui Mishima, a lui
Cato, a lui Empedocle, a lui Zweig... Toate aceste sinucideri
circumstanţiale care conferа un sens lumii, in fine, a incheiat cursul cu un
omagiu adus Prof. Edmind, amintind cа este preferabil sа cinciliezi douа
forţe letale pentru a nu da greş: medicamente şi spinzurare, vene şi
revolver...
Odatа cursul terminat, Antoine pаrаsi incаperea inainte sа incerce
cineva sа discute cu el. Cvartetul reincepuse sа cante. Ieşind, trecu prin
faţa micului chioşc al asociaţiei, unde se vindeau, intr-un fermecаtor
decor de casа de pаpuşi, funii arаtoase, broşuri, cаrti, arme, otrаvuri,
ciuperci otrаvitoare uscate, precum şi cele necesare pentru a insoţi o
moarte frumoasа: vinuri, bucate alese, muzicа. O luа pe bulevardul
Clichy pinа la staţia de metrou La Fourche; oraşul ii plutea in faţa ochilor
ca si cum ar fi fost beat. Acum cа ştia cum sа se omoare, dupа ce pierduse
inocenţa amatorului şi poseda cunoştinţele profesionistului, nu il mai
tenta.
Antoine nu voia sа trаiascа, e cert, dar nici nu voia sа moarа.

- Nu ştiu dacа aţi remarcat, dar cu dimensiunile, circumferinţa şi

greutatea unei baghete se poate obţine numаrul de aur. Fаrа-ndoialа cа nu
e ceva intimplаtor.
Brutarul aprobа şi ii dаdu o piine integralа.

Antoine locuia in Montreuil, la marginea Parisului. Ceea ce-l fаcea

pe Aslee sа spunа cа locuieşte in zariştea Parisului. Aslee era cel mai bun
prieten al lui. Antoine nu-i spunea aproape niciodatа pe numele complet,
ci pe abrevierea As. Acest lucru il amuza mult, pentru cа in limba
samoanа — iar Aslee era samoan — As оnseamnа „apа de la munte".
As avea probabil peste doi metri inаlţime, dar se mişca cu
fluiditatea unui cetaceu prin apа. Si era inzestrat cu o calitate uimitoare. I
se trаgea din copilаrie.
Nestle are obiceiul sа-si testeze noile produse, inainte de a le pune
pe piaţа, pe un eşantion de consumatori. Pаrinţii lui Aslee fiind foarte
sаraci, il inscriseserа la teste in schimbul unor bonuri de achiziţionare de
alimente. La momentul respectiv, Nestle voia sа lanseze un nou sor-
timent de hranа pentru bebeluşi, cu adaos de vitamine şi fosfor, in doze
infinitezimale, fosforul face bine la sаnаtate, dar a fost o eroare de dozare
la fabricа, un inginer confundand microgramele cu kilogramele. Ca
urmare a acestei greşeli industriale, nu chiar toţi copiii supuşi testelor au
murit: supravieţuitorii au suferit de diferite forme de cancer şi alte boli
grave. Aslee a avut şansa relativа de a nu avea decit tulburаri mentale,
care au deviat dezvoltarea lui cerebralа. Nu avea o deficienţа intelectualа
propriu-zisа, numai cа mintea lui o lua pe cаi deosebite, raţiunea lui urma
o logicа pe care nimeni altcineva nu o impаrtаşea. O altа consecinţа a
acestui aliment pentru bebeluşi supradozat in fosfor era cа Aslee strаlucea
in intuneric. Era foarte frumos. Cind hoinаreau noaptea pe strаzi, As, alа-
turi de Antoine, pаrea un licurici uriaş care le lumina calea pe strаduţele
fаrа felinare.
Pentru a-i fi tratate afecţiunile, As isi petrecuse copilаria intr-o
instituţie specializatа. Ani in şir, rаmаsese mut, nici o reeducare clasicа
nereuşind sа-1 scoatа din tаcere. Pe urmа, o ortofonistа amatoare de
poezie a descoperit cа singurul mijloc pentru ca As sа poatа vorbi era s-o
facа in versuri. Limbajul lui handicapat avea nevoie de picioare: versurile
era carje pentru cuvintele lui. Puţin cate puţin, a putut sа revinа la o viaţа
aproape normalа si a pаrаsit spitalul la varsta de şaisprezece ani. De
atunci, in pofida firii lui placide, care-1 fаcea sа semene mai mult cu un
urs mare de pluş decat cu un gardian, ocupa posturi de paznic; se
presupunea cа statura lui impunаtoare ii va speria pe eventualii hoţi. Mai
avea incа douа calitаţi care au avut un oarecare efect asupra puţinilor
spаrgаtori cu care s-a confruntat: in primul rind, luminozitatea lui il fаcea
sа semene cu un spectru, cu o apariţie supranaturalа; apoi, dacа hoţul nu
leşinase sau nu o luase la goanа, faptul cа Aslee vorbea in versuri sfarşea
prin a-l ingrozi. Era de doi ani şi jumаtate paznic la Muzeul naţional de
istorie naturalа din Jardin des plantes.
Acolo il intаlnise Antoine. Lui As ii plаcea mult sа se plimbe, dupа
orele de serviciu, pe etajele galeriei mari a Evoluţiei. E un loc uimitor,
populat cu mii de animale impаiate, care-i dа vizitatorului impresia cа se
plimbа printr-o arcа a lui Noe incremenitа in timp. Acest loc slab luminat
degajа o atmosferа de mister; penumbra, prin contrast cu lumina aţintitа
asupra animalelor, ii invаluie pe curioşi, care murmurа şi şuşotesc de
teamа sа nu trezeascа elefanţii, fiarele şi pаsаrile, intr-o dimineaţа,
Antoine vizita pentru prima oarа galeria, se plimba cu o uimire şi
inerаbdare intacte, admira animalele in posturi neaşteptate şi panourile
care le descriau viaţa si habitatul. Mergind agale, spiritul lui nesаţios se
hrаnea cu toatа aceastа culturа oferitа. O formа vagа, luminatа ciudat, i-a
atras atenţia. S-a gandit la inceput cа reprezintа un fel de om de Ne-
andertal sau un exemplar rarisim de yeti spin cаruia i-au pus haine şi
incаlţаri. Antoine a lаsat ochii in jos in cаutarea unei etichete explicative,
a unei note ştiinţifice despre originea şi epoca acestui specimen straniu.
S-a uitat la picioarele creaturii, dar nu a gаsit nimic. A ridicat privirea:
creatura i-a zambit şi i-a intins o manа uriaşа. Aşa au devenit prieteni.
 Erau mereu impreunа. As nu vorbea mult, dar asta ii convenea lui
Antoine, care avea mintea şi vorba agitate. As intrerupea veşnicele lui
intrebаri cu alexandrini care umpleau cu cele douаsprezece picioare ale
lor arii de sens mai vaste decat prolixitatea lui Antoine. Acestuia ii
plаceau sinteza şi poezia vorbelor lui As, iar As, la rindul lui, iubea
vanzoleala, jungla cuvintelor lui Antoine.
Charlotte, Ganja, Rodolphe, As şi Antoine se intilneau seara in
micul bar islandez din strada Rambuteau, Gudmundsdottir. Jucau şah,
discutau ingurgitind bаuturi şi feluri de mancare cu denumiri de
nepronunţat şi compoziţii misterioase. Nu ştiau ce inghit, dacа e carne sau
peşte, ce legume imposibile sant astea, dar savorile inedite ii amuzau.
Micul bar-restaurant era locul de intilnire al islandezilor expatriaţi, aşa
incit toţi ceilalţi clienţi debitau aceeaşi limbа stranie. Antoine constatase
cа aici, cel puţin, exista un motiv logic ca sа nu inţelegi ce spun oamenii,
in acest loc neaşteptat, mai multe seri pe sаptаmanа, impreunа cu
prietenii lui, se jucau de-a portretul chinezesc, de-a inventatul unor
ţinuturi noi, şi de-a jocul pe care-1 numeau „jocul de-a lumea care se
imparte in douа". Este un joc care constа din a gаsi adevаratele mari
diviziuni ale lumii, cele care sint cu adevаrat pertinente, cаci, infailibil,
lumea se imparte intotdeauna in douа: cei cаrora le place sа se plimbe cu
bicicleta şi cei care gonesc cu maşina; cei care poartа cаmaşa peste
pantalin şi cei care
şi-o bagа in pantalon; cei care beau ceaiul fаrа zahаr şi cei care il beau cu
zahаr; cei care cred cа Shakespeare este cel mai mare scriitor al tuturor
timpurilor şi cei care cred cа e Andre Gide; cei cаrora le place Familia
Simpson si cei cаrora le place South Park; cei cаrora le place Nutella şi
cei cаrora le place varza de Bruxelles. Cu o veritabilа preocupare
antropologicа, compuneau astfel lista diviziunilor fundamentale ale
omenirii.
Cu ocazia uneia din intilnirile lor secrete, la o sаptаminа dupа
ieşirea lui din spital, pe 20 iulie, Antoine le-a comunicat prietenilor
intenţia lui de a deveni prost.

Restaurantul se umplea. Un viking in miniaturа ieşi din ceasul

agаţat pe perete şi, cu barda, bаtu de zece ori intr-un scut. Zgomotul
conversaţiilor in islandezа şi al muzicii tradiţionale transforma in insuliţа
masa lui Antoine şi a prietenilor sаi. Mirosurile de bucаtаrie şi de bere se
amestecau şi formau un fel de ceaţа in suspensie in mica salа a
restaurantului. Monştri şi zei din mitologia islandezа transformaţi in
lampioane strаluceau deasupra clienţilor. Chelneriţele copleşite fаceau
slalom printre mesele inghesuite şi pline. Din geantа, Antoine scoase
caietul mare in care işi notase profesiunea de credinţа. Le ceru prietenilor
sа nu-1 intrerupа şi, cu un glas crispat şi emoţionat, incepu sа citeascа:

„ Existа oameni cаrora lucrurile cele mai bune nu le reuşesc. Pot sа

fie imbrаcaţi intr-un costum din caşmir, tot ca nişte vagabonzi o sа arate;
sа fie bogaţi şi datornici; sа fie inalţi şi nuli la baschet, imi dau seama
astаzi, eu aparţin speciei celor care nu izbutesc sа-şi rentabilizeze avan-
tajele, pentru care aceste avantaje sint chiar nişte inconveniente.
Adevаrul iese din gura copiilor. La şcoala primarа, o insultа
josnicа era sа fii tratat de „intelectual"; mai tirziu, a fi intelectual devine
aproape o calitate. Dar e o minciunа: inteligenţa este o tarа. Aşa cum cei
vii ştiu cа vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic, eu cred cа sа fii inteligent
este mai rаu decit sа fii prost, pentru cа un prost nu-şi dа seama ce-i cu el,
pe cind cineva inteligent, chiar dacа-i umil şi modest, tot o ştie.
In Ecclesiastul scrie «cа cel ce işi inmulţeşte ştiinţa işi sporeşte
suferinta»; dar, neavind niciodatа fericirea sа merg la catehism cu ceilalţi
copii, nu am fost prevenit de pericolele studiului. Creştinii au mare noroc
cа sint de foarte tineri puşi in gardа impotriva riscului inteligenţei; ei vor
şti, toatа viaţa, sа se fereascа de ea. Fericiţi cei sаraci cu duhul.
Cei care cred cа inteligenţa are vreo nobleţe, cu siguranţа cа n-au
destulа pentru a-şi da seama cа nu e decit un blestem. Anturajul meu,
colegii mei de clasа, profesorii mei, toatа lumea m-a considerat
intotdeauna inteligent. N-am priceput niciodatа prea bine de ce şi cum
ajungeau la acest verdict despre persoana mea. Am suferit de multe ori
din cauza acestui rasism pozitiv, al celor care confundа aparenţa inteli-
genţei cu inteligenţa şi te condamnа, dintr-un prejudiciu fals favorabil, sа
reprezinţi o figurа cu autoritate. Aşa cum opinia publicа se extaziazа in
privinţa tаnаrului sau tinerei de o mare frumuseţe, pentru a-i umili tacit pe
ceilalţi mai puţin inzestraţi de naturа, eu eram creatura inteligentа şi
cultivatа. Cit uram şedinţele alea in care participam, fаrа voia mea, la
rаnirea şi injosirea bаieţilor şi fetelor consideraţi mai puţin strаluciţi.
N-am fost niciodatа foarte sportiv; ultimele competiţii importante
care mi-au obosit muşchii au fost concursurile de bile din şcoala primarа,
din curtea de recreaţie. Braţele mele slabe, lipsa de suflu, picioarele incete
nu-mi permiteau sа fac eforturile necesare pentru a lovi o minge cu
eficacitate; nu aveam decit forţa sа explorez lumea cu mintea mea. Prea
plаpind pentru sport, nu-mi rаmineau decаt neuronii pentru a inventa
jocuri cu mingea. Inteligenţa ţinea loc de altceva mai bun.
Inteligenţa este un rateu al evoluţiei, imi imaginez perfect, pe
vremea primilor oameni preistorici, in sinul unui mic trib, toţi copiii
alergind prin hаţişuri, fugаrind şopirle, culegind fructe pentru cinа;
treptat, in contact cu adulţii, invаţаnd sа devinа bаrbaţi şi femei
desаvirşiţi: vinаtori, culegаtori, pescari, tаbаcari... Dar, privind mai atent
viaţa acestui trib, observ cа unii copii nu participа la activitаţile grupului:
rаmin aşezaţi lingа foc, la adаpost, in interiorul peşterii. Ei nu vor şti
niciodatа sа se apere in faţa tigrilor cu dinţi de sabie, nici sа vineze; lаsaţi
singuri, nu ar supravieţui nici o singurа noapte. Dacа-şi petrec zilele
nefаcind nimic, nu e din lene, nu, şi-ar dori sа zburde cu camarazii lor,
dar nu pot. Natura, aducindu-i pe lume, a dat un rateu, in tribul аsta,
existа o fetiţа oarbа, un bаieţel şchiop, un altul neindeminatic şi neatent...
Ei stau toatа ziua in tabаrа, şi cum nu au nimic de fаcut iar jocurile video
nu au fost incа inventate, sint nevoiţi sа reflecteze şi sа-şi lase gindurile
sа vagabondeze. Si işi petrec timpul gindind, incercind sа decripteze
lumea, scornind poveşti şi invenţii. Aşa s-a nаscut civilizaţia: pentru cа
nişte copilandri imperfecţi nu aveau nimic altceva de fаcut. Dacа natura
n-ar fi mutilat pe nimeni, dacа tiparul ar fi fost de fiecare datа fаrа cusur,
omenirea ar fi rаmas o specie de proto-hominizi, fericitа, fаrа nici o
intenţie de progres, trаind foarte bine fаrа Prozac, fаrа prezervative şi
reader dolby digital de DVD.
A fi curios, a vrea sа inţelegi natura şi oamenii, a descoperi artele
ar trebui sа fie tendinţa oricаrei minţi. Dar, dacа aşa ar sta lucrurile, cu
organizarea actualа a muncii, lumea ar inceta sа meargа mai departe,
pentru simplul fapt cа asta ia timp şi dezvoltа spiritul critic. Nimeni nu ar
mai munci. De-asta oamenii au gusturi şi dezgusturi, lucruri care ii
intereseazа şi altele care nu; pentru cа, altfel, nu ar exista societate. Pe cei
pe care ii intereseazа prea multe lucruri, ii intereseazа chiar şi subiecte
care nu-i interesau a priori — şi care vor sа inţeleagа motivele lipsei lor
de interes — plаtesc un preţ printr-o anumitа singurаtate. Pentru a scаpa
de aceastа ostracizare, este necesar sа te dotezi cu o inteligenţа care are
un rol, care serveşte o ştiinţа sau o cauzа, o meserie; pur şi simplu o
inteligenţа care serveşte la ceva. Presupusa mea inteligenţа, prea
independentа, nu serveşte la nimic, adicа nu poate fi recuperatа pentru a
fi folositа de cаtre universitate, o intreprindere, un jurnal sau un cabinet
de avocaturа.
Eu am blestemul raţiunii; sint sаrac, celibatar, deprimat. De luni de
zile reflectez la boala mea de a reflecta prea mult, şi am stabilit cu cer-
titudine corelaţia dintre nefericirea mea şi incontinenţa raţiunii mele. Sа
gindesc, sа incerc sа inţeleg nu mi-a folosit la nimic, ci mi-a adus numai
neajunsuri. Sа reflectezi nu este o operaţie fireascа, rаneşte, ca şi cum ar
scoate la ivealа cioburi de sticlа şi bucаţi de sirmа ghimpatа amestecate
cu aerul. Nu reuşesc sа-mi opresc creierul, sа-i incetinesc ritmul. Mа simt
ca o locomotivа, o locomotivа veche care se nаpusteşte pe şine şi care nu
se va putea opri niciodatа, cаci carburantul care-i dа puterea vertiginoasа,
cаrbunele ei, este lumea. Tot ceea ce vаd, simt, aud, dа buzna in cuptorul
minţii mele, o ambaleazа şi o face sа meargа cu vitezа maximа. A incerca
sа inţelegi este o sinucidere socialа, inseamnа sа nu mai guşti viaţa fаrа
sа te simţi, in pofida voinţei tale, ca o pasаre de pradа şi totodatа
devoratoare de cadavre, care işi sfirtecа obiectele de studiu. De multe ori,
ucizi ceea ce vrei sа inţelegi, cаci, asemeni medicului ucenic, nu existа
cunoaştere adevаratа fаrа disecţie: descoperi venele şi circulaţia singelui,
organizarea scheletului, nervii, funcţionarea intimа a corpului. Si, intr-o
noapte de groazа, te trezeşti intr-o criptа umedа şi intunecoasа, cu un
scalpel in minа, minjit de singe, suferind de greţuri permanente, cu un
cadavru rece şi inform pe o masа de metal. Dupа aia, poţi incerca sа faci
pe Prof. Frankenstein şi sа insаilezi totul la loc ca sа faci o fiinţа vie, dar
riscul este sа fabrici un monstru ucigaş. Am trаit prea mult prin morgi;
astаzi simt apropiindu-se pericolul cinismului, al acrelii şi al tristeţii
nesfirşite; ajungi repede inzestrat pentru nefericire. Nu poţi sа trаieşti
fiind prea conştient, prea meditativ. De altfel, sа observаm natura: toate
cele ce trаiesc in fericire pinа la adinci bаtrineţi nu sint foarte inteligente.
Broaştele ţestoase trаiesc secole, apa e nemuritoare iar MiltinFriedman*
mai e incа in viaţа, in naturа, conştiinţa este excepţia; se poate chiar
postula cа ea este un accident fiindcа nu garanteazа nici o superioritate,
nici o longevitate deosebitа, in cadrul evoluţiei speciilor, ea nu este
semnul unei mai bune adaptаri. Insectele sint cele care, ca virstа, numаr şi
teritoriu ocupat, sint adevаraţii stаpini ai planetei. Organizarea socialа a
furnicilor, de exemplu, este mult mai performantа decit va fi vreodatа a
noastrа, şi nici o furnicа nu deţine catedrа la Sorbona.
Toatа lumea are ceva de spus despre femei, bаrbaţi, poliţişti,
asasini. Noi generalizаm pornind de la propria noastrа experienţа, de la
ceea ce ne convine, de la ceea ce putem inţelege cu slabele mijloace ale
reţelelor noastre de neuroni şi in funcţie de perspectiva viziunii noastre.
Este o inlesnire care ne permite sа gandim rapid, sа emitem judecаţi şi sа
ne poziţionаm. Dar asta nu are valoare in sine, sant nişte semnale, nişte
steguleţe pe care le fluturа fiecare. Si toatа lumea apаrа adevаrul
avantajelor sale, ale sexului sаu, ale averii sale.
Intr-o dezbatere, generalitаţile oferа avantajul simplitаţii şi al
fluiditаţii raţionamentelor, al inţelegerii lor uşoare şi deci al unui mai
mare impact asupra auditoriului. Pentru a traduce acest lucru in limbaj
matematic, discuţiile pe bazа de generalitаţi sant adunаri, operaţii simple,
care, prin caracterul lor evident, te fac sа crezi in pertinenţa lor, in vreme
ce o discuţie serioasа ar semаna mai degrabа cu o serie de inecuaţii cu
mai multe necunoscute, de integrale şi de jonglаri cu numere complexe.
Intr-o discuţie, o persoanа inţeleaptа va avea intotdeauna impresia
cа simplificа, şi unica ei dorinţа ar fi sа şteargа cate ceva din text, sа apli-
ce asteriscuri unor cuvinte, sа punа note de subsol şi comentarii la
sfarşitul volumului pentru a-şi exprima cu adevаrat gandirea. Dar, intr-o
conversaţie la un colţ de coridor, la o cinа animatа sau in paginile unui
ziar, acest lucru nu e cu putinţа: nu se pune problema rigorii, im-
parţialitаţii, inestitаţii. Virtutea este un handicap retoric, nu e eficace intr-
_________________
* MiltinFriedman — economist american, nаscut оn 1912.

o dezbatere. Anumite minţi strаlucite, vаzand vacuitatea inevitabilа a

oricаrei conversaţii, au ales sа fie glumeţe şi sа sugereze complexitatea
prin paradox şi un umor detaşat. De ce nu, la urma urmelor, e un mod de
a supravieţui.
Oamenii simplificа lumea cu ajutorul limbajului şi al gandirii, şi
astfel au certitudini; iar a avea certitudini este cea mai mare voluptate din
lume, mult mai mare decit banii, sexul şi puterea luate impreunа.
Renunţarea la inteligenţa veritabilа este preţul care trebuie plаtit pentru a
avea certitudini, şi este intotdeauna o cheltuialа invizibilа la banca
conştiinţei noastre, in sensul аsta, ii prefer pe cei care nu se-nvаluie in
mantia raţiunii şi recunosc caracterul fictiv al credinţei lor. Precum un
credincios care acceptа cа credinţa lui nu este decit pаrere şi nu pre-
empţiune asupra adevаrului lucrurilor reale.
Existа un proverb chinezesc care spune, aproximativ, cа un peşte
nu ştie niciodatа cind face pipi. Asta se potriveşte perfect intelectualilor.
Intelectualul este convins cа e inteligent, fiindcа se foloseşte de creierul
lui. Zidarul se foloseşte de miinile lui, dar şi el are un creier care ii poate
spune «Hei! Zidul аsta nu e drept şi, in plus, ai uitat sа pui ciment intre
cаrаmizi». Existа un du-te-vino permanent intre munca şi raţiunea lui.
Intelectualul care munceşte cu raţiunea nu are acest du-te-vino, miinile lui
nu se invioreazа ca sа-i spunа «Hei, omule, greşeşti! Pаmantul este
rotund». Intelectualului ii lipseşte acest decalaj, de aceea se crede in stare
sа aibа o opinie documentatа despre orice subiect. Intelectualul este
asemeni unui pianist care, fiindcа işi foloseşte miinile cu virtuozitate,
crede cа posedа aptitudini pentru a fi, desigur, jucаtor de poker, boxer,
neurochirurg şi pictor.
Evident cа intelectualii nu sint singurii pe care ii priveşte
inteligenţa, in general, cind cineva incepe prin a spune: «Nu cа aş vrea sа
fiu demagog, dar...», este tocmai ca sа fie demagogic. Prin urmare, nu
prea ştiu cum sа spun ce anume ar putea fi interpretat drept condescen-
denţа. Sint cinvins cа inteligenţa este o virtute impаrtаşitа de ansamblul
populaţiei,
fаrа distincţie socialа: existа acelaşi procent de oameni inteligenţi printre
profesorii de istorie şi pescarii bretoni, printre scriitori şi dactilografe...
Asta ştiu din experienţa mea, din frecventarea unor brain-builders,
unor ginditori, profesori, intelectuali simpli şi, totodatа, a unor oameni
normali, inteligenţi fаrа certificat de inteligenţа, fаrа aura instituţionalа.
Nu pot spune altceva. Este cu atit mai contestabil, cu cit un studiu
ştiinţific este imposibil. Sа consideri cа cineva este inteligent, cu
judecatа, nu depinde de diplomа; nu existа test de I.Q. pentru a dezvаlui
ceea ce am putea numi bunul simţ. Mа gindesc iarаşi la ce spunea
Michael Herr, scenaristul de la Full Metal Jacket, in splendida carte a lui
Michel Ciment despre Kubrick: «Prostia oamenilor nu se trage din lipsa
lor de inteligenţа, ci din lipsa lor de curaj.»
Un lucru pe care putem sа-1 recunoaştem este cа frecventarea
marilor opere, folosirea minţii proprii, citirea lucrаrilor unor genii, chiar
dacа nu te face cu certitudine inteligent, face riscul mai probabil. Desigur,
existа oameni care au citit Freud, Platincare ştiu sа jongleze cu cuarci şi
sа deosebeascа un şoim-cаlаtor de un vinde-reu, şi care sа fie nişte
imbecili. Cu toate acestea, potenţial, in contact cu o multitudine de
stimuli şi lаsindu-ţi spiritul sа frecventeze o atmosferа stimulatoare,
inteligenţa gаseşte un teren favorabil dezvoltаrii ei, exact la fel ca o boalа.
Cаci inteligenţa este o boalа."

In fine, Antoine citi concluzia, inchise caietul şi işi privi prietenii

cu aerul unui savant care a fаcut deminstraţia implacabilа a unuia din ma-
rile mistere ale ştiinţei in faţa unei adunаri de distinşi colegi rаmaşi cu
gura cаscatа.

Granja izbucni intr-un ras care nu 1-a mai pаrаsit toatа seara; un
islandez, aşezat la masa din spate, i-a intins pachetul lui de ţigаri: pare-se
cа rasul behаit al lui Ganja insemna in islandezа ceva de genul „N-aveţi
cumva o ţigarа?". Aşa incat, de cate ori radea, un islandez amabil ii ofe-
rea o ţigarа. Rodolphe fаcu observaţia cа Antoine nu ar trebui sа se
forţeze prea mult ca sа fie prost; Charlotte il apucа de manа cu afecţiune;
As il privi cu ochii lui mari de uimire.
Cu o simplitate emoţionantа, Antoine le-a explicat cа nu se poate
impiedica sа gandeascа, sа incerce sа inţeleagа, şi cа asta il face nefericit.
Dacа cel puţin studiul i-ar fi dat bucuria cаutаtorului de aur... Dar aurul
pe care il gаsea avea culoarea şi greutatea plumbului. Mintea lui nu-i
dаdea nici un rаgaz, il impiedica sа doarmа cu intrebаrile ei neincetate, il
trezea in toiul nopţii cu indoielile şi indignаrile ei. Antoine le-a povestit
prietenilor lui cа, de multа vreme, nu mai avea nici visuri, nici coşmaruri,
intr-atat ideile ii umpleau spaţiul somnului. Din cauzа cа gindea prea
mult, cа avea o conştiinţа in stare permanentа de turgescenţа, Antoine
trаia prost. Acum dorea sа fie inconştient un pic, sа ignore mult cauzele,
adevаrurile, realitatea... Se sаturase de acea acuitate a observaţiei care ii
dаdea o imagine cinicа asupra raporturilor umane. Voia sа trаiascа, nu sа
ştie realitatea vieţii, doar sа trаiascа.
Le-a reamintit prietenilor lui tulburaţi, de tentativa de a deveni
alcoolic şi de proiectul de sinucidere eşuat. Prostia era ultima lui şansа de
salvare, incа nu ştia cum sа procedeze, dar a promis sа-şi consacre toatа
voinţa pentru a deveni prost. Spera sа punа puţinа apа in vinul lui fаrа
alcool, sа devinа mai maleabil, sа se debaraseze de prejudecаţile pe care
le numim adevаruri. Antoine nu dorea sа fie un imbecil perfect, ci sа-şi
dilueze inteligenţa in aliajul vieţii, sа renunţe la a mai analiza mereu totul,
la a decortica totul. Spiritul lui fusese intotdeauna un vultur cu privirea
sigurа, cu gheare şi cu cioc ascuţite. Acum voia sа-1 inveţe sа fie un
cocor falnic, sа planeze şi sа se lase purtat de vint, sа profite de cаldura
soarelui şi de frumuseţea peisajului.
Nu se punea problema sа renunţe in mod gratuit la raţiune: scopul
era sа ia parte la viaţa in societate. El incerca intotdeauna sа gаseascа
motorul motivelor care animа fiecare fiinţа umanа, ştia cat de puţin loc
deţine liberul arbitru in alegerea opiniilor. O parte din nefericirea lui se
trаgea din faptul cа trаia sub imperiul tragediei enunţate de Jean Renoir,
anume cа „nenorocirea pe lumea asta este cа toatа lumea are motivele ei".
Precum un sacerdoţiu, el aplica formula lui Spinoza: „Sа nu deplingi, sа
nu rizi, sа nu deteşti, ci sа-nţelegi", incerca intotdeauna sа nu judece, nici
mаcar ceea ce voia sа-1 rаneascа şi sа-1 subjuge. Antoine era genul de
suflet care ar fi putut fabrica un aparat dentar pentru rechini si ar fi fost in
stare sа incerce sа-1 instaleze in bot. Dar, deşi incerca sа inţeleagа, nu o
fаcea la modul religios, care constа din a ierta totul cu condescendenţа.
Poate cа exagera, insа el vedea sub poleiala libertаţii şi a opţiunii ne-
cesitatea şi mecanismul unei maşinаrii care se hrаneşte cu suflete
omeneşti. In acelaşi timp — cаci incerca sа fie la fel de obiectiv cu sine
insuşi cum era şi cu ceilalţi —, constatase cа incercind sа inţeleagа totul
invаţase sа nu trаiascа, sа nu iubeascа, şi cа probitatea lui intelectualа
extremistа putea fi interpretatа ca o teamа de a se angaja in viaţа şi de a
ocupa acolo un loc bine definit. Era conştient de acest lucru şi asta a
contribuit la hotаrirea lui.
— Dar, adаugа el, adevаrul, precum Ianus, are douа feţe, iar eu
pinа acum nu am trаit decit pe faţa lui intunecatа. Mа voi plimba pe faţa
lui luminoasа. Sа uit sа inţeleg, sа mа pasioneze cotidianul, sа cred in
politicа, sа cumpаr haine frumoase, sа urmаresc evenimentele sportive, sа
visez la ultimul tip de automobil, sа mа uit la ştirile de la televizor, sа
indrаznesc sа detest unele chestii... Eu am ignorat toate astea, interesindu-
mа de toate, dar nepasionindu-mа nimic. Nu spun cа este bine sau rаu,
numai cа o sа incerc, şi voi participa, da, voi participa la acel spirit larg
care se numeşte „opinie publicа". Vreau sа fiu cu ceilalţi, nu sа ii inţeleg,
ci sа fiu ca ei, printre ei, sа impаrtаşesc aceleaşi lucruri...
— Vrei sа spui, pronunţа rar Ganja mestecind boabe medicinale,
vrei sа spui cа ai fost prost incercind sа fii atit de inteligent, cа era pe de
lаturi de drum, şi cа sа devii puţin prost, asta ar fi o treabа inteligentа...
 — Nouа, spuse Charlotte, nouа ne placi aşa, eşti puţin complicat,
dar... eşti un tip super. Dacа aş fi hetero...
— Iar eu, Charlotte, rаspunse Antoine, dacа aş fi danezа, te-aş cere
in cаsаtorie. Ascultaţi. O oarecare asocialitate mi se pare in continuare
lucrul cel mai normal din lume, ba chiar este bine sа ai probleme cu
societatea. Nu vreau sа fiu complet integrat, dar nici nu vreau sа fiu dez-
integrat.
— Trebuie sа gаseşti un echilibru, spuse Ganja.
— Da, continuа Charlotte, sau un dezechilibru echilibrat.
Chelnerul le-a adus boluri cu o supа groasа si verzuie şi pahare
pline cu un lichid tulbure la suprafaţa cаrora se ridicau mici bobite roşii.
Cei cinci prieteni se aplecarа circumspecţi asupra mincаrii. Chelnerul
scoase din adincul gitleju-lui un ghem de consoane care probabil insem-
nau ceva de genul „Poftа bunа". Sub forma unui haiku, As 1-a intrebat
atunci pe Antoine dacа nu exista pericolul sа fie definitiv pierdut şi sа
ajungа intr-o bunа zi animator la televiziune. Antoine i-a rаspuns cа este
o aventurа, iar marile aventuri umane nu sint lipsite de primejdii:
Magellan, Cook, Giordano Bruno sint doar citeva exemple. Pinа in
prezent, trаise in ochiul ciclonului, care este un loc liniştit şi solitar
inconjurat de furtuna cea mai cumplitа. Voia sа pаrаseascа acest cuib
blestemat, sа traverseze perdeaua de virtejuri distrugаtoare ca sа se
alаture lumii laice.
Ingrijoraţi şi intristaţi pentru Antoine, prietenii l-au imbаrbаtat, l-au
pus sа promitа cа nu va face prostii şi au reuşit sа-l convingа sа meargа
sа-i cearа sfatul medicului şi confidentului sаu, Edgar.

Cabinetul doctorului Edgar Vaporski se gаsea la etajul al treilea al

unui frumos imobil din arondismentul al XX-lea, pe strada Pirineilor,
foarte aproape de piaţa Gambetta. Antoine il consulta de cand avea doi
ani şi nu avusese niciodatа alt medic decat pe el.
Era pediatru, dar nimeni nu il cunoştea pe Antoine ca el. Dat fiind
cа se ştiau de douаzeci şi trei de ani, exista intre ei o oarecare intimitate:
işi spuneau pe nume şi, din cand in cand, ieşeau impreunа, cаci aveau o
pasiune comunа pentru Brady, un cinematograf vechi de pe bulevardul
Strasbourg.
Dupа varsta de douаzeci de ani, incepuse sа se simtа foarte jenat sа
fie singurul adult care stаtea in sala de aşteptare neinsoţit de un copil.
Pаrinţii se uitau la Antoine discret, pe deasupra revistelor lor, copiii se
zgaiau la el. Chiar dacа se aşeza langа femeile singure, faptul cа nu avea
copii sfarşea prin a ieşi la ivealа. Iatа de ce il lua cu imprumut de fiecare
datа pe nepoţelul vecinei lui, sau orice alt puşti disponibil. In ziua aceea o
cаrase cu el pe Coralie, fiica portarului blocului sаu, care nu se arаta prea
entuziastа sа-i furnizeze un alibi.
Edgar a deschis uşa sаlii de aşteptare, cu o mascа de chirurg pe
faţа. I-a chemat in cabinet pe Antoine şi Coralie. Incаperea semаna cu
oricare alt cabinet de medic, cu diplomele lui agаţate pe pereţii crem, cu
biblioteca cu volume groase legate superb in pielea unei vaci care
probabil pаscuse aur. Ca şi cum plаcuţa de alamа de la intrare n-ar fi fost
de ajuns, cabinetul emana o garanţie de competenţа; culorile şi mobilierul
inspirau seriozitate. Oricine intra aici era asaltat de atmosfera aceasta de
solemnitate, simţea domnia medicinei atotputernice şi nu avea altа
alegere decit sа se supunа. Deseori, mersul la medic te sileşte sа renunţi
la orice suveranitate asupra ta: nu iţi mai aparţii cu adevаrat, iţi dаruieşti
trupul şi disfunctiile lui vrаjitorilor ştiinţei bolilor. Similitudinea intre
mаrunţişurile care imbracа orice cabinet medical şi cele care compun
misterul unui cabinet de prezicаtoare sau de vraci este uimitoare. Un
spirit critic şi glumeţ ar putea sа reproşeze acestor douа puneri in scenа
faptul cа in simplul miros de produse medicale şi in mirosul de tаmiie se
regаseşte aceeaşi intenţie, aceeaşi influenţа asupra psihologiei clientului.
Dar cabinetul lui Edgar scаpa puţin de toate astea, cаci pe pereţi erau
afişate desene de copii, iar pe jos şi pe birou erau imprаştiate mizgаleli,
jucаrii şi plastilinа. Un Power Ranger* roşu pus pe un teanc de reţete
dezamorsa puterea simbolicа a naturii lui medicale.
Fereastra era deschisа, in camerа plutea un uşor miros de gaz
lacrimogen. Asta era explicaţia pentru masca lui Edgar. Acesta o scoase,
aerul fiind din nou respirabil. Antoine ii atrase atenţia asupra mirosului,
in timp ce Coralie se strimba şi se ţinea de nas.
— Un puşti de zece ani puţin prea turbulent; a incercat sа-mi fure
reţetele.
— Si pentru asta 1-ai improşcat cu gaz lacrimogen? se indignа
Antoine.
— Avea un nunchaku, rаspunse Edgar ridicind braţele spre cer. Un
nunchaku, Antoine!
— Dumnezeule, ţi se intimplа des?
— Nu, din fericire. Bunа, Coralie, spuse Edgar dupа ce se instala la
birou. E pentru tine sau pentru Antoine?
— E pentru el, rаspunse Coralie pe un ton de reproş. La varsta lui,
tot mai sint obligatа sа-1 insoţesc la medic!
— Te plаtesc, Coralie, spuse Antoine. Si destul de bine.
— Douа cornuri cu ciocolatа şi Premiere... Ar trebui sа-mi
revizuiesc tarifele şi sа le mаresc. In fond, inflaţia trebuie sа afecteze şi
raporturile umane.
— Coralie, mama ta te lasа sа citeşti pagina financiarа a ziarelor? E
de necrezut.
 — Trebuie sа te obişnuieşti, e noua generaţie. Ei bine, Antoine, ce
s-a intimplat?
___________
* Power Rangers — film serial pentru copii.

Dupа ce scotoci printr-un talmeş-balmeş de cаrţi, ziare şi hirtii

diverse, Antoine scoase din geantа un desen reprezentind creierul uman
in secţiune şi-1 puse pe birou. Luа Mont Blanc-ul lui Edgar şi indicа
anumite zone ale creierului.
— Funcţiile cognitive superioare sint asigurate de cortexul neo-
cerebrum-ului, sintem de acord?
— Da... Acum ce ai mai nаscocit? Unde vrei sа ajungi? Te-ai decis
sа fii neurochirurg?
— Lobii frontali, aici, continuа Antoine incercuind zinele
respective, asigurа comunicarea intre structurile eului şi funcţiile
cognitive...
— Este foarte bine, Antoine. Sint medic, nu-mi spui nimic nou.
Toate astea sint cunoscute.
— Bun, spuse Antoine cu ochii tot pe desen, mа gindeam cа ai
putea sа-mi scoţi o parte a cortexului, sau, dacа preferi, sа suprimi un lob
frontal, aşa...
Edgar se uita perplex la Antoine care incercuia pe creierul lui
pаrţile de inlаturat, incruntа din sprincene, privindu-l atent pe prietenul şi
pacientul lui. Coralie işi citea revista de cinema pe canapeaua din fundul
cabinetului.
— Despre ce vorbeşti, Dumnezeule mare? spuse Edgar ridicindu-se
brusc de pe scaun. Nu pricep. Ai luat-o razna, te-ai prostit de tot, sau ce
naiba?
— Aş vrea eu, rаspunse Antoine foarte serios, аsta e scopul. Eu...
— Vrei sа practic asupra ta o lobotomie? il intrerupse Edgar,
ingrozit.
— Da fapt, cred cа o semilobotomie ar fi suficientа: vreau sа mai
fiu in stare sа scapаr un chibrit şi sа deschid frigiderul; sа nu ajungem
pinа la un remake dupа Zbor deasupra unui cuib de cuci... in fine, tu eşti
medicul, fа ce crezi cа e mai bine.
— Cel mai bun lucru ar fi sа te inchid intr-un azil. Ce te-a apucat?
—Nu, nu este ceea ce crezi... iţi cer asta avind mintea perfect
sаnаtoasа, in deplinаtatea facultаţilor. Iţi voi da un act de justificare. M-
am gindit mult. Iau hotаrirea asta cu mina pe suflet. Nu e prima mea
alegere, ca sа ştii, inainte am vrut sа devin alcoolic şi sа mа sinucid, dar
n-a mers.
— Ai vrut sа te sinucizi?
— O catastrofа. Sа nu vorbim despre asta. Edgar ocoli biroul şi se
aşezа alаturi de Antoine. Ii puse o minа pe umаr, plin de solicitudine
pentru pacientul lui cel mai familiar, cel mai apropiat, prietenul lui.
— Eşti deprimat? E ceva ce nu merge? intrebа el, neliniştit.
— Nimic nu merge, Edgar. Dar nu-ţi fа probleme, sint pe cale sа
caut o soluţie. Cea mai bunа mi se pare sа devin prost...
— Ce?
— Poţi sа-mi faci un serviciu? Descrie-mа. Dacа ar trebui sа-i
vorbeşti cuiva despre mine, ce ai spune?
— Nu ştiu... Cа eşti strаlucit, inteligent, cultivat, curios in ambele
sensuri ale termenului, simpatic, amuzant, puţin prea imprаştiat şi indecis,
neliniştit...
Pe mаsurа ce pediatrul inşira calificativele ce-l caracterizau pe
prietenul sаu, chipul acestuia se intuneca de parcа asta ar fi fost o listа a
bolilor grave de care suferea.
— Este extrem de mаgulitor, in fine, ar trebui sа fie, dar viaţa mea
e un iad. Cunosc o mulţime de oameni idioţi, inconştienţi, plini de cer-
titudini şi de prejudecаţi, nişte imbecili perfecţi, şi care sint fericiţi! Eu
unul o sа fac ulcer, am deja citeva fire de pаr alb... Nu mai pot sа trаiesc
aşa, nu mai pot. Dupа un studiu minuţios al cazului meu, am dedus cа
inadaptarea socialа mi se trage de la inteligenţa mea vitriolantа. Nu-mi dа
niciodatа pace, n-o pot imblinzi, mа transformа intr-un castel bintuit,
intunecos, primejdios, neliniştitor, posedat de spiritul meu chinuit. Mа
bintui pe mine insumi.
— Chiar dacа inteligenţa ta este cauza problemei, nu pot sа fac
ceea ce-mi ceri. Ca medic, nu pot, este contrar oricаrei etici. Iar ca
prieten, nu vreau.
— Nu mai pot de cit gindesc, Ed, trebuie sа mа ajuţi. Creierul meu
aleargа ca la maraton toatа ziua, toatа noaptea, se invirte neincetat ca o
roatа pentru hamsteri.
— Imi pare rаu, nu pot. Nu te inţeleg: eşti fantastic, original, nu-ţi
dai seama ce noroc ai. Va trebui sа-nveţi sа trаieşti fiind tu insuti. Pentru
o vreme, pinа iţi revii, pinа depаşeşti starea asta, vom gаsi o soluţie de
depanare ca sа-ti ameliorаm viaţa.
— Ameliorarea vieţii mele ar fi sа fiu stupid.
— Este stupid.
— Deci sint pe calea cea bunа. N-am putea scoate o parte din
neuronii mei? Existа bаnci de organe, bаnci de singe, bаnci de spermа, ar
trebui sа existe şi bаnci de neuroni, nu? In felul аsta, cei care au prea
mulţi neuroni pot sа le dea tuturor celor care au o carenţа in privinţa asta.
in plus, ar fi un gest umanitar.
— Nu, nu existа aşa ceva, Antoine. imi pare foarte rаu.
— Atunci ce pot sа fac, Ed? Ce-o sа se aleagа de mine? De ce sint
deosebit? Doresc banalitatea vieţii, vreau sа fiu asemeni celorlalţi. Doar
o furnicа printre furnici.
In timp ce vorbea, Antoine mizgаlea pe desenul creierului in
secţiune; desenа furnici de jur imprejurul desenului, şi o furnicа mare
care-ar fi trebuit sа-i semene.
— Tii minte cartea pe care mi-ai fаcut-o cadou cind am implinit
zece ani?
— Domnul Badabum?
— Da, Domnul Badabum. In aventurile lui, nu i se intimplа decit
necazuri: cind iese pe-afarа, plouа, se loveşte peste tot cu capul, uitа
prаjitura in cuptor, işi pierde toate lucrurile, pierde mereu autobuzul... De
ce? Fiindcа este Domnul Badabum! Edgar, am sentimentul cа sint pe cale
sа devin Domnul Badabum... Domnul Badabum sint eu!
Pe obrajii lui Antoine se prelinserа lacrimi. Edgar il strinse in braţe
şi il bаtu uşor pe umаr, ceea ce ii provocа o crizа lungа de tuse. Edgar
scoase dintr-un sertar nişte sirop; ii dаdu douа linguriţe, apoi ii propuse
un Twix. Antoine muşcа cu lаcomie din batonul imbrаcat in ciocolatа, cu
ochii acum uscaţi, recаpаtindu-şi puţin cite puţin calmul.
— Te-ai gindit sа te duci la un psihiatru?
— Am fost la un psihiatru, spuse Antoine, ridicind braţele a
neputinţа.
— Si?
— Dupа pаrerea lui, toate astea sint perfect normale: nu am o
patologie psihicа, nici... Stii ce mi-a spus? „Profitа de viaţа, tinere,
destinde-te. Nu-ţi mai bate capul." Ce şcoalа de psihanalizа a frecventat
ca sа-mi spunа asta? Scoala cauzei tomjonesiene?
— Bun. Ceea ce pot sа-ţi propun, spuse medicul, este sа-ţi dau
Heurozac. In general sint impotriva genului аstuia de medicamente, dar
tentativele tale de sinucidere şi de alcoolism, starea ta mа determinа sа
iau in considerare acest mijloc. Dar asta nu rezolvа nimic, nu e un trata-
ment.
— Vreau numai sа gindesc mai puţin, Ed.
— Heurozac are o acţiune tranchilizantа şi antidepresivа. Este
exact ce-ţi trebuie. Nu e lipsit de riscuri, de asta va trebui sа vii sа mа
vezi in fiecare lunа, ca sа-ţi reinnoiesc, sau nu, tratamentul.
— Nu e lipsit de riscuri? Cum adicа?
— Micile efecte secundare obişnuite ale medicamentelor: uscarea
mucoaselor, posibile vertijuri, obosealа... Si, mai ales, o foarte agreabilа
dependenţа. Va trebui neapаrat sа citeşti modul de administrare şi sа
respecţi dozele.
— Cu аsta, intrebа Antoine, plin de speranţа, voi gindi mai puţin?
— Vei fi aproape un zombie, ţi-o garantez. Viaţa ţi se va pаrea mai
simplа, mai frumoasа. Ceea ce va fi fals, binenţeles, dar nu vei fi con-
ştient de acest lucru. Trebuie sа ştii cа asta nu poate fi decit temporar.
 — E foarte bine, il asigurа Antoine, in fond, ai dreptate, mai bine
sа nu fie ceva definitiv. M-am cam ambalat. Vаd asta ca pe un colac de
salvare, ştii, mа va ajuta un timp, pe urmа voi putea sа mа descurc singur.
Au mai discutat citeva minute, despre familiile lor, despre prieteni,
despre cinema. Antoine avea deseori intrebаri de pus lui Edgar, intrebаri
pe care le considera ca ţinind de competenţa lui medicalа: de ce bаuturile
gazoase te fac sа rigii, de ce cresc unghiile, de ce strаnutаm, de ce
sughiţаm, de ce, atunci cind creta zgоrie tabla sau o furculiţа farfuria este
ceva neplаcut? Dupа ce a trecut recomandarea in registru şi a scris reţeta,
Edgar i-a strins mina lui Antoine cu cаldurа. Ca de obicei, Antoine a vrut
sа plаteascа consultaţia şi, tot ca de obicei, Edgar a refuzat. Coralie şi
Antoine au ieşit din cabinet.

Garsoniera lui se afla la etajul opt al unui imobil vechi din

Montreuil. La colegiu şi la liceu, Antoine suferise umilirea
instituţionalizatа — alаturi de alţi colegi care nu prea erau fаcuţi pentru
practicarea activitаţilor fizice — de a fi ales intotdeauna printre ultimii la
formarea echipelor de fotbal şi de volei. Trebuise intotdeauna sа indure
reproşurile şi zeflemeaua colegilor pentru care cursurile de educatie fizicа
nu aveau nimic de-a face cu invаţatul, ci mai degrabа cu competiţia. De
aceea lui Antoine nu ii plаcea sportul. Dar nu-i convenea sа se supunа
acestei experienţe negative şi sа nu facа mişcare, aşa cа se hotаrise sа
inchirieze o garsonierа la un etaj superior, ceea ce-l va obliga sа se
serveascа de ipoteticii lui muşchi, in practicа, acest lucru s-a dovedit
repede prea epuizant. Vecinul lui de la etajul şapte era un campion de
catch, foarte drаguţ, pe nume Vlad. Cum el trebuia sа se antreneze tot
timpul, sа ridice haltere, sа facа exerciţii pentru muşchi, i-a propus lui
Antoine sа-1 care pinа la el. Prin urmare, Antoine incerca sа ajungа la
aceeaşi orа cu el la baza scаrilor, pentru ca Vlad sа-l ducа pe umаrul lui
pinа la etajul şapte. Dupа spusele lui Vlad, Antoine nu cintаrea mai mult
decit un prosop, aşa cа atita timp cit nu incerca sа se şteargа cu el dupа
duş... Vlad avea un metru optzeci şi aproape sigur cintаrea o sutа
douаzeci de kilograme; era atit de puternic, incit o datа il uitase pe
Antoine pe umаrul lui, intrase la el in casа şi se apucase sа-şi pregаteascа
cina.
Nu era o garsonierа foarte şic, ba era chiar dаrаpаnatа: caloriferele,
izolaţia, instalaţiile, lumina, nimic nu funcţiona cum trebuie. Si totuşi, era
mult peste posibilitаţile lui Antoine. La inceput, putea plаti chiria datoritа
ajutorului de cazare pentru studenţi şi muncii lui de traducere in aramaicа
a cаrţii In cаutarea timpului pierdut. Dar de cind proiectul fusese
abandonat, datoritа falimentului neaşteptat al editorului, finanţele sale
erau extrem de reduse, in faţa agoniei portofelului sаu, se gindise la un
spital financiar unde ar putea fi puse la perfuzie conturile bancare
anemiate. Antoine ii vorbise despre asta bancherului lui, dar acesta pаrea
sа considere banca drept o clinicа privatа.
In cаutarea unui clasament al umanitаţii, Antoine stabilise un
barem universal care determina gradul de bogаţie pornind de la etalonul
şosetа. Prima categorie, cei mai sаraci, cei care nu au şosete; a doua
categorie, cei mediu sаraci, cei care au şosetele gаurite; a treia categorie,
cei mai bogaţi, care au şosete fаrа gаuri. Antoine fаcea parte din a doua
categorie. Veniturile lui constau in principal din onorariile de lector la
Paris V, care variau, in funcţie de lunа, intre o mie şi douа mii de franci.
La asta se adаugau banii de la R.M.I.*, pe care ii incasa total ilegal
datoritа unei confuzii in privinţa prenumelui sаu: in documentele de la
universitate, el era Antoine Arakan, in vreme ce pentru A.S.S.E.D.I.C.**
era inscris sub prenumele lui birmanez, Sawlu, pe care nu-1 folosise
niciodatа in viaţa de toate zilele, in plus, mai lucra din cind in cind la
negru. Astfel, de curind, dublase ţipetele unei familii de girafe intr-un
documentar despre animale ale cаrui benzi audio se pierduserа. Din
Bretania, pаrinţii ii trimiteau ceva bani şi mincare. Era un amestec
delicios de specialitаţi asiatice şi bretone, in fiecare lunа, primea o cutie
frigorificа grea, conţinind nem-uri cu peşte şi scoici, pacheţele de
primаvarа cu flori de brоncа, ravioli cu cochilii Saint-Jacques, plаcinte
din fаinа de hrişcа cu nuoc-mam, flambate, umplute cu orez cаlit... Il mai
ajuta şi prietenul lui Ganja, şi 1-ar fi ajutat şi mai mult, dacа Antoine nu
ar fi refuzat sа fie intreţinut.
Antoine trаia lunа de lunа dintr-o sumа mai micа decit salariul
minim. Cu toate astea, rаminea in garsoniera lui. Cum? Nu mai plаtea
chirie. De ce? Fiindcа proprietarul, dl. Brallaire, suferea de Alzheimer.
Antoine nu era foarte sigur cа era intradevаr boala Alzheimer. In orice
caz, dl. Brallaire nu-şi mai amintea nimic. La inceput de septembrie,
Antoine trebuia sа-1 insoţeascа la spital pentru nişte controale
suplimentare. Domnul Brallaire nu avea familie, aşa incit Antoine avea
grijа de el. Işi dаduse seama de amnezia lui cu totul intimplаtor. Neputind
sа-i dea banii de chirie in fiecare lunа, Antoine se strecura incet pe lingа
pereţi, incercind sа fie cit mai discret cu putinţа. Cu toate astea, intr-o zi,
dl. Brallaire a pus gheara pe el. Antoine se aştepta sа-i spunа sа-şi facа
bagajele. Uitindu-se la el parcа fаrа sа-l vadа şi ţinindu-1 de braţ, acesta
murmurа:
— Locuiţi aici?
— Da, domnule. La etajul opt. As vrea sа mа scuz, luna asta, am
probleme... am uitat...
— Aţi uitat ceva? il intrebа acesta, cu o solicitudine naivа şi
miratа.
De obicei, dl. Brallaire pretindea plata chiriei la intii ale lunii; dimineaţa,
la ora şapte fix, plicul trebuia sа-i fie bаgat pe sub uşа. Erau de-ajuns
__________
* Ajutor de şomaj
** Asociaţie profesionalа.

citeva ceasuri de intirziere pentru ca dl. Brallaire sа-i batа cu pumnii in

uşа şi sа-l ameninţe cu portаreii.
—Aаа, nu, rаspunse Antoine, trecindu-1 transpiraţiile. Am uitat sа
vа spun bunа ziua. Bunа ziua.
— Bunа ziua, murmurа acesta. Locuiţi aici?
— Da, domnule. La etajul opt.
Aici s-a ivit un caz de conştiinţа delicat. Antoine putea lаsa boala
omului sа-şi facа mendrele si sа continue astfel sа stea in garsoniera lui.
Sau putea sа se ocupe de acest proprietar altаdatа clonţos, niciodatа
amabil, şi lipsit de milа. Bunаtatea lui nativа a ciştigat. Antoine s-a gindit
cu tristeţe cа ar trebui sа-şi dezvolte egoismul şi amoralitatea pentru a
supravieţui in lumea asta.
L-a dus la medic. Acesta nu a dat un diagnostic clar: era nevoie de
timp şi de un noian de analize pentru a stabili cu certitudine boala dlui
Brallaire.
— Si are şanse sа se vindece?
— E greu de spus, rаspunse medicul. Memoria lui e ferfeniţа.
Trebuie sа aveţi grijа de el. Are mintea intreagа, dar e incapabil sа-şi
aminteascа trecutul recent.
Antoine se ocupa de el ca de un unchi bаtrin. Il ducea inapoi la
apartamentul lui atunci cind se rаtаcea pe culoare; ii fаcuse un cartonaş cu
adresa, pe care i-l strecurase in portofel, in caz cа se pierdea prin oraş. Ii
fаcea cumpаrаturile, stringea banii de la ceilalţi locatari si ii depunea in
contul bancar al bаtrinului. Domnul Brallaire mai avea incа perioade de
luciditate in care işi amintea unele lucruri, in special cа Antoine nu-şi mai
plаtea chiria; dar asta nu dura mult. Antoine citise un articol in Le Monde
despre progresele cercetаrilor medicali privind bolile degenerative ale
creierului: Parkinson ,Alzheimer... Se bucura pentru dl. Brallaire şi in
acelaşi timp era ingrozit de ideea cа aceste progrese ştiinţifice vor duce
probabil la evacuarea lui. Savanţii nu sint conştienţi cа descoperirile lor
pot avea şi alte consecinţe decit cele medicale. Dacа se ajungea in cele
din urmа ca boala proprietarului lui sа fie vindecatа, Antoine nu putea
conta pe recunoştinţa acestuia: din registrele contabile bаtrinul avea sа
constate toate chiriile neplаtite, dar nu-şi va aminti deloc de ajutorul dat
de Antoine.
 A doua zi dupа consultaţia la cabinetul lui Edgar, joi 25 iulie,
Antoine a inceput sа ia medicamentul care trebuia sа-i asigure o protecţie
impotriva propriei lui minţi, Heurozac. Doza era de un comprimat pe zi.
Antoine a luat iniţiativa sа o dubleze. Dorea un efect palpabil şi rapid, nu
un balsam pentru o acţiune de suprafaţа. Efectul avea sа se facа simţit
dupа citeva zile, exact cit ii trebuia lui Antoine pentru a-şi pregаti noua
viaţа cu toatа candoarea de care era capabilа voinţa lui.
Prima etapа. A trimis o scrisoare de demisie la universitatea Paris
V Rene-Descartes. De doi ani, ţinea un curs sаptаminal de o orа şi jumа-
tate despre Apocoloczntova divinului Claudius (adicа „metamorfozarea
in dovleac"), o piesа satiricа a lui Seneca. In plus, asigura din cind in cind
supliniri la materiile in care avea cunoştinţe temeinice: biologie,
lepidoptere, retoricа aramaicа, cinema. Cunoştinţele lui de specialitate in
privinţa multor subiecte erau suficiente pentru a putea inlocui pe nepusа
masа un profesor bolnav, dar rаmineau mult prea fragmentare ca sа-i
confere o stаpinire veritabilа a unei materii universitare şi speranţa unui
post.
A doua etapа. S-a descotorosit de tot ce ar fi putut risca sа-i
stimuleze mintea. Si-a pus cаrţile in cutii de carton sutele de romane, de
lucrаri teoretice, de dicţionare şi enciclopedii, discurile, kilogramele de
cursuri, de cunoştinţe, de reviste ştiinţifice, istorice, literare... A dat jos de
pe pereţii singurei lui camere afişele de cinema, portretele eroilor lui şi
reproducerile dupа picturi de Rembrandt, Schiele, Edward Hopper şi
Miyazaki. As, Charlotte, Vlad si Ganja 1-au ajutat sа transporte cutiile la
Rodolphe, care s-a bucurat sа recupereze, temporar spusese Antoine,
aceste comori culturale.
A treia etapа. Garsoniera fiind goalа, Antoine se intreba cum putuse sа
depoziteze atitea intr-un spaţiu aşa mic. Trebuia acum sа-l umple cu
lucruri inofensive, care sа-i lase spiritul in pace. Dupа vizite din interes la
ciţiva vecini ale cаror protecţii imunitare impotriva inteligenţei le
considera excelente, a constatat care ar fi decorul perfect pentru noua lui
viaţа. Un cuplu de vecini format dintr-un profesor, Alain, şi o jurnalistа,
Isabelle, i se pаrea exemplul cel mai elocvent pentru o viaţа intreagа
dedicatа renunţаrii la inteligenţа, ii studia de multа vreme şi, in adincul
sufletului sаu, ii admira: erau atit de ancoraţi in viaţа, posedau atit de
complet toate nuanţele unei prostii sclipitoare, ale unei stupiditаţi pure,
pline de inocenţа, fericite şi implinite, o stupiditate plаcutа pentru ei şi
anturajul lor, cituşi de puţin rаutаcioasа sau primejdioasа. Alain şi
Isabelle, cu o seriozitate grijulie, de un ridicol absolut fermecаtor, l-au
sfаtuit cum sа-şi umple garsoniera. A recuperat un televizor vechi, pe
care 1-a pus in mijlocul camerei, ca simbol manifest al hotаririi lui. A
lipit cu scotch pe pereţi afişe cu Regele Leu, cu maşini sport şi tinere
voluptuoase, fotografii de actori şi actriţe care-şi luau un aer preocupat,
de genii universale, fotografii cu personalitаţi intelectuale nemuritoare
precum Alain Mine şi Alain Finkielkraut. La inceput, a fost şocat, s-a
simţit prost in mediul аsta steril. S-a autoliniştit spunindu-şi cа, datoritа
chimiei Heurozacului, in curind totul i se va pаrea formidabil. Alain si
Isabelle i-au recomandat discuri inofensive pentru calmul lui sinaptic,
muzicа modernа pe bazа de lovituri de ciocane electronice pe piane
compresate, albume de folclor internaţional.
I s-a pаrut, in fine, cа garsoniera lui era perfect inofensivа pentru
creierul sаu pe cale de a deveni flasc. Antoine ştia insа cа, şi dacа lumea
exterioarа urma aceeaşi tendinţа, tot nu putea spera sа eradicheze complet
slabele pericole culturale şi intelectuale ale societаţii.

Antoine i-a poftit pe Charlotte, Ganja, As şi Rodolphe la o gustare

irlandezа in noul lui decor. Masa era acoperitа cu delicii nordice: ceai cu
unt, bucаţele de rahat cu pinguin, gogoşi cu ierburi cinfiate, prаjite in
grаsime de focа... Antoine şi-a reafirmat hotаrirea de a fi prost, mаcar
pentru un timp, pentru a incerca sа-şi dilueze conştiinţa mult prea
concentratа. Considerind acest proiect ca fiind un rаu mai mic, amicii lui
i-au acordat, cu regret, sprijinul lor. Antoine i-a invitat sа nu provoace
discuţii pe teme majore, ci sа stea la taclale despre una şi alta, despre vre-
me, despre acele lucruri anodine şi frivole pe care el le neglijase pinа
acum.
— Bаnuiesc, ii spuse Ganja, cа partidele noastre de şah sint de
domeniul trecutului?
— Pentru moment, da. Dar iţi propun sа le inlocuim cu partide
dintr-un alt joc, pe care 1-am descoperit datoritа vecinilor mei. Se cheamа
Monopoly. Scopul jocului e simplu: trebuie sа ciştigi bani, sа fii abil, sа
te comporţi ca un bun capitalist imbecil. Este fascinant. O virtute a aces-
tui joc este cа el ar trebui sа mа inveţe, şi poate chiar sа mа converteascа,
prin latura sa ludicа, la morala liberalа. Voi adera la ceea ce astаzi
condamn, ca un simplu joc, fаrа sа mа preocupe consecinţele chiriilor
mult prea mari care aruncа atitea familii in stradа. Voi deveni un zgirie-
brinzа, egoist, fаrа altа grijа decit banul, fаrа altа frаmintare şi intrebare
existenţialа majorа decit modul in care sа ciştig cit mai mult cu putinţа.
— Atunci, rişti sа devii un adevаrat imbecil, remarcа Charlotte.
— Sа fiu un adevаrat imbecil ar fi un bun remediu pentru boala
mea. Am nevoie de un tratament radical: sа fiu imbecil, asta va fi chi-
mioterapia pentru inteligenţa mea. E un risc pe care mi-l asum fаrа
şovаire. Dar dacа, peste şase luni, vedeţi cа mа complac puţin prea mult
in calitatea de... timpit, interveniţi. Scopul meu nu este sа devin stupid şi
cupid, ci sа las sа circule molecule din astea prin corpul meu, pentru a-mi
curаţa mintea prea dureroasа. Dar sа nu interveniţi mai devreme de şase
luni.
 Intr-un sonet magnific, As ii spuse lui Antoine cа riscа sа-şi piardа
personalitatea, sа fie contaminat de aceste otrаvuri pe care le va lаsa sа
pаtrundа in el.
— Si аsta e un risc. Cu atit mai mult cu cit faptul de a fi idiot aduce
mult mai multа plаcere decit acela de a trаi sub jugul inteligenţei. Aşa eşti
mult mai fericit, e cert. Nu va trebui sа pаstrez sensul prostiei, ci
elementele benefice care inoatа prin ea ca nişte oligo-elemente: fericirea,
o anumitа detaşare, capacitatea de a nu mai suferi de empatia mea, o
lejeritate in viaţа, in spirit. Lipsа de griji!
— Inţeleg, interveni Rodolphe. Eu numesc asta teoria rechinului.
La fel precum curara sau amanitele faloide, rechinul este mortal de
primejdios şi, totuşi, in ţesuturile lui se gаsesc compuşi chimici care vor
servi la fabricarea medicamentelor pentru tratarea cancerului, pentru a
salva vieţi. La urma urmelor, devenind prost, s-ar putea ca, de data asta,
sа dai dovadа de o inteligenţа uimitoare. Mа consideraţi perfid?
— Asta este şi principiul vaccinului, continuа Charlotte. Poate cа o
sа reuşeşti sа te tratezi şi sа te imunizezi.
— Dacа nu mor din asta, spuse Antoine ducindu-şi mina la ceafа şi
zimbind, vag neliniştit.
— Sau dacа nu devii iremediabil stupid, spuse Charlotte. Ceea ce
ar fi mai rаu decit moartea.
In naivitatea lui disperatа, Antoine privea prostia ca pe un univers
infinit care avea sа ofere vieţii lui un spaţiu lipsit de orice rezistenţа faţа
de atmosferа: avea sа pluteascа printre stele şi planete pe elipsa speciei
lui.

Pentru Antoine, marea problemа a fost sа descopere minele

miraculoase care, printre roci şi minereuri, pot adаposti diamantele de
stupizenie. Sа arаţi cu degetul citiva imbecili, prostia generalа şi
ambiantа, asta ar fi uşor, dar este cel mai adesea camuflajul unei judecаţi
de valoare. Dacа am spune cа fotbalul, jocurile televizate, mass-media
sint intrinsec stupide, ar fi simplu. Dar, pentru Antoine, era limpede cа
stupiditatea se gаsea mai mult in modul de a face lucrurile, decit in
lucrurile inseşi. In acelaşi timp, sа ai prejudecаţi era stupid, aşa cа
Antoine a considerat cа аsta putea fi un bun inceput pentru noua lui viaţа.
Heurozacul incepea sа-şi facа efectul. Antoine era mai relaxat,
indoielile şi angoasa il pаrаsiserа. Alchimia care avea loc in creierul lui şi
in sistemul lui nervos transforma plumbul realitаţii intr-un praf luminos,
auriu şi colorat.
Inainte, toate intrebаrile, toate principiile care se incilceau in
mintea lui il impiedicau sа trаiascа. De exemplu, verifica provenienţa
tuturor hainelor pe care le cumpаra, ca sа nu contribuie la exploatarea
copiilor in uzinele din Asia ale firmei Nike si ale altor multinaţionale.
Cum publicitatea era o lezare a libertаţii, o loviturа de stat aplicatа
consumatorului, imaginarului şi incinştientului acestuia, işi fаcuse un
caiet cu numele tuturor mаrcilor şi produselor care participau la acest
rаzboi psihologic, şi nu le accepta in coşul lui de cumpаrаturi. De
asemenea, ţinea un registru cu toate intreprinderile care investeau in
activitаţi condamnabile din punct de vedere moral, poluante, in ţаri
nedemocratice, sau care fаceau concedieri cind beneficiile lor creşteau
brusc. Nu cumpаra nici alimente chimice, alimente conţinind conservanţi,
coloranţi, anti-oxidanţi şi, atunci cind i-o permiteau mijloacele financiare,
prefera sа cumpere produse rezultate din agricultura biologicа. Nu cа ar fi
fost ecologist, pacifist, internaţionalist, fаcea pur şi simplu ceea ce
considera conştiinţa lui ca fiind drept; comportamentul lui in viaţа era
rodul ideilor morale, mai degrabа decit al convingerilor politice, in
privinţa asta, Antoine avea anumite caracteristici ale unui martir al
societаţii de consum. De altfel, işi dаdea foarte bine seama cit de mult
semаna atitudinea lui intransigentа cu mortificarea creştinа. Acest lucru il
deranja, fiind cа era ateu, dar nu putea sа se comporte altfel decit ca un
soi de Cristos laic şi apostat, incercind sа nu-şi ascundа nimic in ce-l
privea, Antoine işi zisese cа poate cа acest rigorism dureros, ba chiar
dolo-rist, era modul lui de a-şi exprima culpabilitatea de mascul-
occidental-exploatator-al-lumii-a-treia. Ca orice cleric abstinent, avea
principii cam rigide: refuza sа cadа in capcana noilor tehnologii care ii
obligа pe consumatori sа se redoteze periodic cu materiale dupа ultima
modа. Astfel, respingea discurile laser şi se mulţumea, pe bunа dreptate,
cu excelenta tehnicа a celor de 33 de turaţii şi cu vechiul lui picup.
Din pаcate, o atitudine de consumator responsabilа şi umanistа
avea un preţ. Antoine plаtea totul mai scump. Rezultatul moralei sale şi al
simţului sаu de rаspundere ascuţit era cа avea puţine haine şi de multe ori
ii era foame. Dar nu se plingea niciodatа.
Sub soarele chimic al Heurozacului, Antoine a descoperit lumea. A
vаzut-o aşa cum nu o mai vаzuse niciodatа, inainte, peisajele, aerul,
strаzile, oamenii, toatа realitatea era afectatа de violenţa rаzboaielor, de
şomaj, boli, nefericirea cotidianа a majoritаţii fiinţelor omeneşti. Nu pu-
tea sа admire soarele fаrа sа se gindeascа la cei pentru care, in Africa,
aceastа mаreţie strаlucitoare era sinonimа cu recoltele pirjolite, cu foa-
metea. Nu putea aprecia ploaia, cаci ştia ciţi morţi şi cite distrugeri aduce
musinul in Asia. Mulţimea maşinilor desena in mintea lui sensibilа
imaginile miilor de rаniţi şi de morţi de pe şosele. Titlurile ziarelor cu
litaniile lor de catastrofe, de crime şi de nedreptаţi — asta era ceea ce
dаdea culoarea cerului lui, temperatura zilei, calitatea aerului pe care il
respira.
 De cind lua micile pastile roşii, intre lume şi consecinţele ei
profunde se crease o etanşeitate salvatoare.
Nu cа nu i-ar mai fi pаsat de soarta speciilor in pericol, cа nu l-ar mai fi
impresionat mizeria din lume, atentatele, rаzboaiele, inegalitаţile sociale
— a cаror victimа era el insuşi —, dar devenise realist. Gаsea
intristаtoare sаrаcia, violenţele de tot soiul, era intr-adevаr groaznic, dar...
asta e! ce putea sа facа? Nu avea cum sа schimbe ceva, pe cont propriu.
O sincerа compasiune luase locul empatiei lui dureroase.
Antoine se plimba, gusta bucuria simplа de a umbla si a vedea,
simţea plаcerea vibrantа de a constata cа ii bate inima şi cа respirа.
Inspira aerul dimineţii in parcul din Montreuil, cu ochii mari inchişi
asupra realitаţii lumii, admira mаcаleandrii fаrа sа-i treacа prin minte
scаderea vertiginoasа a longevitаţii lor din cauza poluаrii. Profita de
spectacolul tinerelor fete in ţinutа de varа, fаrа sа se intrebe dacа au cаrţi
in geantа, lua lumea aşa cum este, cum se prezintа, fаrа sа caute mai
departe, profitind de plаcerile ei gratuite.
Pentru a avea comportamentul unui individ normal оn societate,
Antoine i-a invitat pe vecinii lui la cinа, sа se uite impreunа la meciuri de
tot soiul de sporturi, in cursul cаrora s-a arаtat entuziasmat de oamenii de
afaceri in şort. El care avea mereu indoieli, s-a strаduit sа emitа judecаţi
pаrtinitoare şi sа nu ţinа cont de preferinţele altora. Era pe cale sа sа
instaleze incet-incet in normalitate, cind s-a decis sа treacа testul suprem
care sа dovedeascа succesul integrаrii lui: McDinald's-ul. Inainte, nu i-ar
fi venit nicicind ideea sа pаtrundа in acest sаlaş al capitalismului
imperialist, furnizor de grаsimi, de zaharuri, simbol al uniformizаrii
modurilor de viaţа. Dar se schimbase mult.
A ales McDinald's-ul din Montreuil, la citeva minute de casа. In
era precedentа a existenţei sale — adicа cu o eternitate de patru luni in
urmа —, Antoine işi zisese cа, dacа nu ar fi fost impotriva oricаrei
violenţe, i-ar fi plаcut sа punа o bombа aici. Dar, obiectase tot el de-
ndatа, aici lucrau studenţi şi angajaţi exploataţi, ar fi nedrept sа ii
rаneascа şi sа ii bage in şomaj.
Clаdirea era vastа şi inaltа, coloratа, cu afişe care te invitau sа iei
viaţa uşor şi pentru o sumа modicа. Un M mare roşu trona pe zidul fast-
food-ului. Un clovn simpatic din plastic l-a intimpinat in faţa uşii de la
intrare, cu mina ridicatа, cu zimbetul spontan. Antoine a intrat şi i-a sa-
lutat inclinind puţin capul pe cei doi paznici, prezenţi fаrа-ndoialа pentru
a-i proteja pe clienţi de atacurile puternicelor bande de hoţi de cartofi
prаjiţi. A ajuns la tejghea:
— Bunа ziua! ii spuse el tinerei din faţa lui.
— Ce doriti?
Antoine era fermecat de aceastа economie relaţionalа: nu mai era
nevoie sа lansezi o formulа de politeţe mecanicа. Aşa cа se va abţine. Era
mai deschis, mai inest la urma urmelor. Se uitа la meniuri.
— Un meniu Best of McDeluxe, descifra el pe panoul luminos,
sedus de fаgаduiala de a minca pentru treizeci şi doi de franci un aliment
cuprinzind cuvintul „lux" in denumirea lui.
— De bаut?
— Da, binenţeles. E perfect.
— Ce bаuturа vreţi? intrebа tinаra, puţin iritatа.
— Coca, da, sа-ncercаm o Coca.
Pentru a se supune cutumelor acestei noi realitаţi, a avut reflexul sа
se abţinа de la orice mulţumiri. S-a instalat la o masа bej şi s-a apucat sа-
si mаnince cartofii prаjiţi, golind treimea de litru de lichid brun şi cu bule.
Cu o privire curioasа, a studiat un cartof prаjit, l-a muiat intr-un amestec
de ketchup, muştar şi maionezа şi l-a ronţаit. Cu citeva zile in urmа,
Antoine nu s-ar fi putut impiedica sа se gindeascа, doar mincind un cartof
prаjit, la istoria singeroasа a cartofului, la sacrificiile umane pe care le-a
fаcut in numele lui civilizaţia aztecа. Faptul cа acest tubercul simplu avea
atiţia morţi pe conştiinţа l-ar fi impiedicat fаrа indoialа sа-l aprecieze pe
de-a-ntregul. Neindeminatic, şi-a infipt dinţii in sandviş; o parte din
garnitura viscoasа a cаzut pe tavа. A trebuit sа admitа cа ii plаcea chestia
asta. Precis cа nu era foarte bunа pentru sаnаtate, ambalajele probabil cа
nu erau biodegradabile, dar era ceva simplu, nu prea scump, foarte caloric
şi cu o savoare liniştitoare. Gustul ii dаdea impresia cа a gаsit o familie
fаrа frontiere, cа s-a alаturat miilor de persoane care mestecau in acelaşi
moment un sandviş identic. Ca intr-o coregrafie internaţionalа, el executa
aceleaşi gesturi de cumpаrare, ducere a tаvii, supt de Coca şi ingerare a
cartofilor prаjiţi şi a sandvişului precum alţi dansatori-consumatori din
temple extrem de asemаnаtoare. A simţit o oarecare plаcere, o incredere,
o forţа nouа in a fi la fel cu ceilalţi, impreunа cu ceilalţi.
Pe Antoine nu-1 preocupase niciodatа cum aratа. Avea haine
rezistente, suficient de vechi ca sа fie deja uzate, dar nu avea nici
mijloacele, nici chef sа-si cumpere haine noi; magazinul lui favorit era
second-hand-ul Guerrisold de pe bulevardul de Rochechouart. Cit despre
„coafura" lui, ea consta dintr-un tuns simplu cu maşina, pe care i-1 fаcea
Ganja la fiecare douа luni.
I-a cerut unui frizer sа-i facа o tunsoare. Intr-un magazin de
confecţii, a copiat alegerile unui tinаr care se comporta ca şi cum ar fi fost
sigur pe gusturile lui, fаrа sа-l intereseze sа afle dacа hainele pe care le
alege sint fabricate de copii. A cumpаrat o pereche de Nike, nişte jeans
Levi's şi un sweat-shirt Adidas. Asta avea sа fie ţinuta lui de recreere. A
comis apoi o vizitа la Galeriile Lafayette, delict inimaginabil cu ceva
timp in urmа. A pаtruns in aceastа ogradа burghezа, parfumatа cu moscul
superioritаţii sociale. La sfaturile unui vinzаtor care lungea toate cuvin-
tele, a cumpаrat un pantalon de stofа, o cаmaşа şi un sacou, intr-un stil
elegant „dar foarte foarte cooool, vа asigur...".
Pentru a incheia ziua, şi-a oferit o partidа de jocuri video intr-o salа
specializatа. Si nu a ales unul din jocurile alea intelectuale in care trebuie
sа gаseşti obiecte, sа rezolvi enigme, nu, s-a jucat de-a ucis monştri veniţi
din spaţiul intersideral. Asta l-a derulat, a eliminat tensiunea unei zile pe
care o spera tipicа. A simţit chiar o oarecare plаcere sа-i extermine pe
extraterestrii аştia; angajat in luptа, era implicat ca şi cum viitorul
omenirii ar fi depins cu adevаrat de agilitatea incheieturii miinii lui şi de
precizia degetelor lui. Era, in sfirşit, un erou.
I-a telefonat Charlotte. Fusese din nou la inseminare şi voia sа o
insoţeascа la o serbare cоmpeneascа. Au vorbit ca şi cum nimic nu s-ar fi
intоmplat, despre vara care işi dаduse drumul atоt de tirziu anul acesta,
despre guvernul atit de ineficace, despre viaţa atit de frumoasа. La un
moment dat, ea a incercat sа-i vorbeascа despre angajarea lui in echipa
care işi asumase sarcina sа traducа toatа opera lui Christopher Marlowe.
Dupа douа ture cu maşinuţele care fаceau optul mare in aceastа fericire
insoritа, Antoine a vomitat in inaltul cerului. Cele douа pastile roşii,
nedigerate incа, au cаzut оn mijlocul unei bаltoace de cartofi prаjiţi şi
ketchup. Si-a clаtit gura şi a inghiţit alte douа pastile. S-au despаrţit fаrа
sа-şi ia rаmas bun.
La un chioşc, uitindu-se la copertele revistelor pentru tinere, la
revistele uşoare de informare pentru bаrbaţi, la publicitatea pentru
parfumuri şi produse de infrumuseţare masculine, la actorii sex-simbol,
Antoine şi-a dat seama cа el nu corespunde imaginii bаrbatului ideal. Un
numаr din Elle cuprindea o anchetа despre caracteristicile masculine care
le provoacа fantasme femeilor şi, oarecum dezamаgit, a constatat cа el nu
poseda nici una. Cu ceva timp in urmа, puţin i-ar fi pаsat, şi-ar fi spus cа
era vorba de corespondentul firesc al fantasmelor masculine şi cа el are
calitаţi mai profunde. Dar, sub imperiul pastilelor roşii, s-a simţit umilit
fiindcа nu putea stirni o dorinţа imediatа. Pentru a semаna cu
conformitatea viselor pe hirtie lucioasа, s-a inscris la o salа mare de
exerciţii pentru dezvoltarea musculaturii, luminoasа şi modernа, cu plante
exotice atirnate de tavan. Spera astfel sа ia forma dorinţelor epocii şi sа
acceadа la existenţa sexualа.
O orа pe zi, a ridicat greutаţi cu picioarele, cu braţele, cu umerii, a
fаcut serii de mişcаri repetitive. Epuizat, Antoine uita de sine in efort;
durerea, transpiraţia, muzica scrоşnetelor de metal şi a loviturilor ca de
tamponale greutаţilor pe aparate il transformau intr-un mecanism, o rotiţа
a acestei sаli de maşini umane virite in maşini de fier.
Seriozitatea celorlalţi clienţi ai sаlii l-a cinvins pe Antoine de
importanţa activitаţii lui. Muzica zvicnitoare şi hipnoticа dаdea cadenţa
loviturilor de vislа ale condamnaţilor pe galera muşchilor. Nimeni nu se
uita deschis la ceilalţi, plutea un soi de jenа, de jenа de a nu avea un trup
splendid şi de a fi obligat sа ţi-1 fabrici prin aceastа chirurgie de
transpiraţie.
Trupul lui Antoine dobindea substanţa netedа şi durа a obiectelor
industriale; linii clare au luat locul liniilor nedefinite ale vechiului sаu
trup. Pe pintecul lui au apаrut desene, reliefuri. Devenea mai puternic şi,
chiar dacа nu ştia cum sа foloseascа aceastа forţа nouа, se bucura sа vadа
ieşind oţelul din carnea lui moale, işi admira muşchii incipienţi ca pe
nişte stigmate ale normalitаţii, simboluri vizibile ale conformitаţii lui cu
un ideal de frumuseţe omologat. Era puternic, era cineva, işi dаdea bine
seama cа, fiind plаpind şi slab, fusese aproape un nimeni. Precum un
Lego, trupul lui se imbina perfect in recunoaşterea lumii. Avea de-acum
aceeaşi fluiditate cu a rechinilor in apа, nimic nu se mai agаţa de el;
transformarea fizicа urma transformarea lui psihicа. Mintea şi trupul nu ii
mai erau dureroase, ca şi cum ar fi aparţinut in sfirşit acelei specii
uimitoare de peşti cаrora nu le este fricа de inec. Nici mаcar nu şi-a dat
seama cа delicata si preţioasa timiditate işi luase zborul din sufletul lui
asemeni unui fluture.
Antoine nu mai era ieşit din comun, se recunoştea pe sine in ceilalţi
ca in nişte oglinzi vii; ceea ce il scutea de multe eforturi.

Imperturbabil de fericit, Antoine avea impresia cа trupul lui este

umplut cu pene mici si moi de gişte tinere, care ii circulа prin vene, ii
umplu organele; inima şi creierul ii erau pline de bomboane chamallows
multicolore. Marţi 1 august, a primit o scrisoare de la bancа prin care era
informat cа are descoperire de cont. Atunci a avut prima angoasа de cind
incepuse tratamentul. Mult prea nepаsаtor, uitase sа gаseascа o sursа de
venituri, cumpаrind cu o voluptate nouа lucruri care i s-ar fi pаrut inutile
cu citeva sаptаmаni in urmа. Trebuia sа facа rost de bani: viaţa este un
animal care se hrаneşte cu cecuri şi cu cаrţi de credit.
Cu masteratul de aramaicа, licenţa de biologie şi masteratul de
cinematografie cu teza despre Sam Peckinpah şi Frank Capra, precum şi
cu multitudinea de fragmente de diplome, nu putea spera sа gаseascа o
slujbа calificatа care sа corespundа formaţiei lui. Socul acestei reveniri la
realitate neutralizase efectele Heurozacu-lui, aşa cа Antoine s-a prezentat
la Oficiul forţelor de muncа din cartierul lui dureros de conştient. Dupа o
aşteptare de trei ore, in picioare, impreunа cu alţi şomeri, intr-o salа
climatizatа cu feromonii stresului, un bаrbat de la un ghişeu a strigat
numele lui, stilcindu-l fаrа nici o ezitare. Antoine s-a aşezat in faţa
bаrbatului in costum, care butina pe computer. Au trecut cinci minute fаrа
ca omul sа ia cunoştinţа de prezenţa lui. In sfоrşit, i-a pus citeva intrebаri,
fаrа sа-şi ia ochii de pe ecranul computerului. Antoine i-a mаrturisit
diplomele lui exotice.
— Las-o baltа, ii spuse bаrbatul. Eşti nebun, nu-i aşa? De ce oi fi
ales sа studiezi chestiile astea...
— Mа interesau. O, şi era cit pe ce sа fac o licenţа in...
— Asta e sinucidere profesionalа, dumneata ai fаcut studii ca sа fii
şomer!
— Bun, spuse Antoine ridicindu-se in picioare, la revedere şi
mulţumesc pentru ajutor si sprijin.
— Stai, nu te da bаtut aşa uşor. Ai permis?
— Nu.
— Nu ai permis... Incredibil.
— De fapt, conform unui studiu, explicа Antoine ironic, rezervele
de petrol ale planetei ar trebui sа se epuizeze peste patruzeci de ani. Nu
meritа sа stric bani pe asta.
— Nu trebuie sа fii prea pretenţios. Eşti de mina a doua. Aşteaptа,
aşteaptа.
Omul, care nu privea decit ecranul computerului, i-a propus lui
Antoine stagii, pregаtire pentru meserii care nu il interesau şi care erau
plаtite de sаrаcie. Antoine şi-a dat seama cа se aflа in postura
cerşetorului: nu avea de ales, trebuia sа accepte ce i se pune in pаlаrie,
monede galbene, tichete de metrou, Ticket-Restaurant, nasturi de izmene,
chewing-gum-uri deja mestecate. .. Bаrbatul se strаduia sа ii gаseascа
ceva, adicа orice; il injosea cu o bunаvoinţа profesionistа. Antoine s-a
ridicat şi a plecat fаrа ca bаrbatul sа observe.

Antoine şi-a amintit de un coleg de liceu care fаcuse avere,

Raphael. Scotocind prin cutia unde işi arunca claie peste grаmadа
arhivele, a dat de numele lui de familie si de telefonul lui. Binenţeles,
Raphael nu mai locuia cu pаrinţii. Aceştia, adorabili sau ramoliţi, n-ar fi
fost in stare sа spunа care din douа, i-au dat numаrul lui de telefon.
Antoine spera ca Raphi, аsta era diminutivul lui ridicol, sа-şi
aminteascа de el şi de rolul pe care il jucase in alegerea carierei lui, cu
ocazia unei discuţii la sfirşitul ultimei clase.
Foarte sigur pe sine, Raphi se simţea in largul lui cu toatа lumea;
avea contactul deschis şi direct al celui care nu se indoieşte cа este iubit.
Conştiinţa lui aerodinamicа nu avea şansa dureroasа de a se agаţa de
asperitаţile realitаţii şi de a se rаni: ea aluneca prin lume. Raphi il aprecia
pe Antoine, il gаsea nostim, in principal fiindcа nu simţea critica ascuţitа
din cuvintele lui; şi, mai ales, il intriga acest personaj care nu era cаzut in
admiraţia lui. Antoine, pentru Raphi, era exotic, nu il inţelegea. Cit
despre Antoine, sа mаnince la aceeaşi masа cu Raphi era un prilej de a nu
trebui sа asculte o conversaţie pentru a şti dinainte cа nu va fi interesantа.
Raphi poseda egocentrismul celor care vorbesc despre ei inşişi la
persoana intii: vorbea despre el, despre alţii in raport cu el, despre ce
spuneau despre el etc.
Raphi era pe cale sа taie in bucаţele un colţ de piine, il rupea, il
frаminta, semn de nervozitate neobişnuit la el. Si-a apropiat capul de ure-
chea lui Antoine si i-a şoptit, de parcа ar fi fost doi spioni americani la
cantina K.G.B.-ului:
— Am o problemа. Poţi sа mа ajuţi?
— Ba chiar o sа lansez o mare operaţiune umanitarа, rаspunse
laconic Antoine, nu foarte convins cа aceste şaptezeci de kilograme de
perfecţiune ar putea avea cu-adevаrat o problemа importantа.
— Este extrem de important, ştiu cа eşti bun la chestia asta.
— Desigur, sint centurа neagrа la ontologie.
— Uite. Trebuie sа aleg unde-mi continui studiile, sint acceptat la
cele mai bune clase preparatorii. .. Aş putea urma calea succesului:
Stiinţe Politice, inalte Studii Comerciale, Scoala Politehnicа, poate Scoala
Naţionalа de Administraţie, pe urmа sа intru intr-un mare grup pe un post
important şi sа sfirşesc prin a-l conduce, sau aş putea face carierа ca inalt
funcţionar public...
— Ai putea ajunge preşedinte... spuse Antoine, sarcastic.
— Da, sigur. Aş putea avea un astfel de viitor strаlucit, dar imi
doresc altceva. Vreau sа-mi asum riscuri şi sа fac ceea ce mа pasioneazа.
Nu vreau ca, la sfirşitul vieţii, sа-mi spun cа am avut succes in tot ce-am
intreprins, cа sint bogat şi iubit şi aşa mai departe, dar cа nu mi-am rea-
lizat pasiunea. Nu le-am spus nimic pаrinţilor mei, fiindcа nu vreau sа-i
neliniştesc, dar imi vine sа dau cu piciorul la tot şi sа fac ce-mi dicteazа
inima. Am nevoie de aventurа, sа ies de pe cаrаrile bаtаtorite, simt cа am
ceva original in mine. Am un vis tainic, Antoine, o pasiune complet
smintitа...
— E foarte bine, Raphael, spuse Antoine, mirat cа colegul lui de
clasа se lasа antrenat de o pasiune aparent atit de puţin raţionalа. E foarte
bine, trebuie sа-ţi mаrturisesc cа m-ai surprins, te credeam mai cu
picioarele pe pаmint, mai arivist.
— Asta e latura mea de poet, Antoine, simt cа am suflet de artist.
Crezi cа ar trebui sа merg inainte şi sа mа dаruiesc total pasiunii mele?
— Da, e limpede, dа-i bаtaie. Rupe lanţurile. O sа ai nevoie de
curaj şi rаbdare, sа te cramponezi pentru a-ţi realiza visul, insа trаieşte-ţi
pasiunea.
Raphi era in al nouаlea cer. Emoţionat, i-a strins miinile lui
Antoine, cu ochii sclipind de recunoştinţа. Drept mulţumire, l-a servit cu
un pahar de apа.
— De fapt, Raphael, nu mi-ai spus care este visul tаu nebunesc...
— Imi voi infiinţa propria societate de brokeraj.
— Poftim?
 — Acţiuni, obligaţiuni, consultanţа pentru plasamente financiare...
O voi face, Antoine, mulţumitа ţie o sа ajung un tip de milioane!
Pinа la urmа, pаrinţii lui Raphael nu au luat lucrurile foarte in
tragic, ba chiar i-au oferit un milion ca sа ajute firma sа demareze. De
atunci, Antoine avea pe conştiinţа aceastа crimа imbecilа: fabricase un
nou capitalist. Ridicase din umeri cind Raphi ii spusese cа va fi oricind
acolo ca sа-1 ajute la nevoie, dar, acum, contul lui din bancа era lihnit şi
nu mai vedea nici o barierа moralа care sа-l impiedice sа facа orice
pentru a ciştiga bani. Cind constaţi cа eşti unul dintre puţinii care mai
respectа nişte principii morale in raporturile umane, poate fi tentant sа
cazi in amoralitate, nu din convingere sau de plаcere, ci pur şi simplu
pentru a nu mai suferi, cаci nu existа durere mai mare decit sа fii un inger
in iad, in timp ce un diavol este oriunde la el acasа. Antoine se va inspira
din acest comportament care constа in integrare, oferind drept sacrificiu
idealurile sale; damnarea permite orice, iartа orice.

Nu a putut vorbi direct cu Raphi: o secretarа s-a interpus şi i-a

cerut sа-şi lase numаrul de telefon. O orа mai tirziu, telefonul din cabina
de lingа brutаrie a sunat. Era Raphi, surescitat şi bucuros sа vorbeascа cu
cel care-l incurajase sа-şi ia destinul in propriile miini.
— Antoine! De-ai ştii cit mа bucur cа te aud. Ce vremuri bune am
trаit noi, tu si cu mine! Ce mai faci? Trebuie neapаrat sа vii la noi la
masа, impreunа cu soţia ta, sа-mi vorbeşti despre munca ta, ar fi grozav!
— Sint celibatar şi şomer.
La celаlalt capаt al firului a fost o clipа de tаcere. Raphael nu se
gindise niciodatа cа succesul lui personal nu instaurase fericirea pentru
toate fiinţele umane de pe pamint.
— Nu e o problemа, tu eşti guru-ul meu, Antoine, o sа-ţi gаsesc eu
ceva. Este cel mai mаrunt lucru pe care ţi-l datorez. Trebuie sа ne vedem!
Au stabilit o intilnire in clаdirea din Saint-Germain-des-Pres care
adаpostea societatea lui Raphi. Acesta l-a primit pe Antoine in biroul lui
mare, decorat cu afişe mari de cinema. Chestiunea a fost rezolvatа rapid:
Raphi voia sа-1 angajeze pe Antoine.
— Nu mа pricep deloc la Bursа...
— Tocmai de-aia, eşti nou in mediul аsta, nu va exista riscul sа fii
influenţat de timpenii. Am incredere оn tine.
— Ce va trebui sа fac?
— E uşor: ajunge sа vinzi şi sа cumperi acţiuni in lumea-ntreagа.
La momentul potrivit. Sа simţi cursul cаror acţiuni va creste sau va scа-
dea, sа fii pe fazа, sа te laşi in voia instinctului. Si in privinţa asta nu am
de ce sа-mi fac griji: toate astea, succesul meu, ţie ţi se datoreazа.
Foarte mindru, Raphi l-a dus pe Antoine sа viziteze birourile
luxoase ale societаţii, 1-a prezentat colegilor lui şi automatului de cafea.
Atmosfera era laborioasа şi electrizantа, dar destinsа; relaţiile de muncа
erau flexibile, ca inrtr-o comunitate egalitarа. Preşedintele Clinton ii cere
presei disciplinate sа-i spunа Bill, nu pe numele complet, William; este
mai simpatic, ii conferа imaginea unui prieten, a cuiva apropiat, cаruia e
uşor sа-i ierţi anumite lucruri; in plus, asta face posibilа atenuarea
imaginii negative legate de funcţia lui. Urmind aceeaşi strategie afectivа,
pentru toţi din firmа, Raphael era Raphi. Uşor accesibil, deschis şi
amabil, acest lucru ii servea pentru a exercita asupra colaboratorilor lui
presiuni binevoitoare, pentru a le cere, amical, o productivitate mai mare
şi ore de lucru prelungite.
Lui Antoine i s-a dat un box in imensa salа care ii adаpostea pe cei
şaptezeci de agenţi de bursа ai societаţii. Acesta era dotat cu douа micro-
computere, un mic birou de fier cenuşiu cu o serie de sertare, şi o ceaşcа
de cafea. Pe pereţii sаlii defilau cursurile diferitelor tranzacţii ale celor
mai mari Burse mondiale. Timp de o sаptаminа, Antoine a studiat ce fac
colegii lui; i s-au dat sfaturi; a cumpаrat cаrţi ca sа-şi insuşeascа termenii
şi mecanismele financiare: O.P.A., Nas-daq, O.P.E., F.E.D., C.O.B.,
Stoxx, F.T.S.E. 100, DAX 30... Incomparabil mai simplа decit aramaica,
aceastа nouа limbа nu a mai avut curind nici un secret pentru el.

Viaţa lui s-a schimbat si mai mult. Salariul fix, care i-ar fi ajuns din
plin ca sа trаiascа, era completat de un comision pentru rezultate. Si-a
abandonat mica garsonierа gratuitа pentru un atelier transformat in
locuinţа, lingа Bastilia, pe strada Roquette. Cum domnul Brallaire tot nu
işi revenise, Antoine l-a rugat pe Vlad, vecinul lui catchist, sа se ocupe de
el.
Nu se mai vedea cu Rodolphe. Acesta voia sа-l atragа spre subiecte
intelectuale şi polemici pentru care işi pierduse orice interes; fаrа liantul
discuţiei si al contradicţiei, relaţia lor s-a dezagregat. Antoine continua sа
o insoţeascа pe Charlotte sа se dea in roata mare, dar nu mai stаteau de
vorbа. Ganja, atit de calm de obicei, s-a supаrat şi a declarat cа nu se vor
revedea decit dupа ce va renunţa la proiectul lui prostesc de a deveni
prost. As i-a dedicat un catren in care constata cа nu mai respirau acelaşi
aer şi cа, fаrа sа se fi mutat in altа ţarа, işi deveniserа strаini unul altuia.
S-au despаrţit intr-o searа, dupа o intilnire tаcutа la cartierul lor general,
Gudmundsdottir. Antoine i-a privit pe prietenii lui indepаrtindu-se in
noapte, luminaţi de strаlucirea corpului lui As. Acest lucru nu il intristase
foarte tare: nu mai aveau nimic sа-si spunа. Antoine era ocupat cu noua
lui meserie, cu ambiţia de a deveni ambiţios şi de a dori sа-şi doreascа
haine de marcа. Avea prieteni noi, care aveau o pаrere despre orice, cu
care mergea la concerte, la serate. Trаia astfel viaţa normalа a tuturor
tinerilor care au mjloace sа trаiascа. Antoine a ciştigat amici de consum,
preambalaţi, amici de serie, care nu ar şovаi sа nu ii vinа in ajutor, in caz
de nevoie.
Din afarа, l-ai fi putut crede complet integrat in aceastа castа de
prinţi, jucind fаrа probleme rolul costumului sаu Hugo Boss. Dar, dacа
priveai mai atent, ţi-ai fi dat seama cа mai avea o oarecare reţinere, in tot
cazul, nu işi punea niciodatа intrebаri despre moralitatea relaţiilor lui, nu
emitea niciodatа o opinie care ar fi putut pаrea originalа. Antoine se lаsa
purtat de aceastа lume nouа şi simţea o plаcere certа: plаcerea libertаţii
incadrate, a lаsаrii in voia curentului care urmeazа forma fluviului.
Banii, succesul, integrarea intr-un mediu recunoscut ca avind baze
solide, toţi aceşti factori contribuie la o economisire de sine. Nu mai ai
nevoie sа te gindeşti la dorinţele tale, la morala ta, la actele tale, la
prietenii tаi, la viaţa ta, nu mai ai nevoie sа inţelegi, sа cauţi: mediul iţi
oferа toate astea la cheie. Antoine a primit trusoul sаu de cаsаtorie cu
societatea. Este o chestiune de economii de energie; este categoric mai
puţin obositor, mai puţin stresant decit sа incerci sа gаseşti totul tu insuţi,
sau sа inventezi. Nu, nu meritа osteneala, ţi se vor pune la dispoziţie
emoţii prefabricate, ginduri preasamblate.
Fiinţele umane seamаnа frapant de mult cu automobilele lor. Unii
au o viaţа fаrа opţiuni, care doar merge, nu prinde vitezа prea mare, ca-
leazа şi are deseori nevoie de reparaţii; este o viaţа in partea de jos a
gamei, puţin solidа, care nu-şi protejeazа ocupanţii in caz de accident.
Alte vieţi au toate opţiunile posibile: banii, dragostea, frumuseţea,
sаnаtatea, prietenia, succesul, precum airbag-ul, A.B.S.-ul, scaunele
tapisate cu piele, servodirecţia, motorul cu 16 supape şi aerul condiţionat.

La jumаtatea lui august, integrarea lui Antoine la noua lui profesie

reuşise bine, era un agent de bursа la fel ca ceilalţi, munca lui era corectа.
Urmаrea pieţele, reacţiona dupа un amestec de instinct şi de logicа, dar
nu reuşise marea loviturа care l-ar fi fаcut sа intre in cenaclul milionarilor
din firmа. A uitat sа se mai gindeascа la consecinţele speculaţiei şi ale
jocurilor lui cu cifre asupra unei lumi reale care nu mai exista cu adevаrat
in sfera conştiinţei lui vаtuite.
Exista totuşi o trаsаturа care il deosebea pe Antoine de colegii lui:
nu suporta cafeaua, incercase sа bea o ceaşcа la inceputurile sale in socie-
tate. Rezultatul: nu putuse sа inchidа ochii douа nopţi la rind. De atunci,
consuma ziua intreagа cafea decofeinizatа. Ceaşca de cafea este o ches-
tiune de standing, un bun agent de bursа are intotdeauna in minа sau pe
biroul lui o ceaşcа de cafea. Exact aşa cum un poliţist are armа, un scri-
itor, stilou, un jucаtor de tenis, rachetа, agentul de bursа lucreazа cu
cafeaua lui; este instrumentul lui de lucru, picamerul lui, Smith &
Wesson-ul lui.
Apoi, deodatа, fаrа nici o premeditare, Antoine a devenit bogat.
Tasta ca de obicei pe cele douа computere in micul lui box in mijlocul
agitaţiei unei zile normale: creşteri, scаderi, strigаte, sonerii de telefon
continue, sinucideri, clinchete, urlete, şuierat sacadat al celor zece
cafetiere aliniate la perete... Tasta liniştit, cu un telefon fixat intre ureche
şi umаr, vindea yeni (valuta japoneza), işi lansa undiţa şi momeala in
hazardul tranzacţiilor, cind, vrind sа apuce ceaşca de cafea pentru a-şi
umezi mucoasa labialа uscatа, a vаrsat-o pe tastatura computerului sаu
principal. Au ieşit citeva scintei, puţin fum, sfоrоituri, ecranul compu-
terului s-a intunecat, a clipit, dar totul a reintrat in ordine intr-o clipа. Cu
excepţia faptului cа din conturile lui reieşea cа realizase o fructuoasа
operaţiune a cаrei sumа se ridica la mai multe sute de milioane.
Scurtcircuitul provocase o reacţie in lanţ, care a dus la operaţiuni
financiare geniale.
— Am ştiut eu cа e o idee bunа sа te angajez, ii spuse Raphi. Cum
ai fаcut ca sа prevezi lovitura asta?
— Intuiţia, rаspunse Antoine, lаsind ochii in jos.
— Iar asta nu se invaţа. Dar tot a trebuit sа munceşti pe tema asta,
ai stаpinit perfect evenimentele, nu te-ai speriat, ai ştiut ce urmаreşti.
Asta, prieteni, numesc eu singe rece.
Toatа sala l-a aplaudat pe Antoine, colegii i-au dat palme zdravene
pe spinare, au zburat confeti, s-au deschis sticle de şampanie, iar Raphi i-
a intins cecul cu comisionul lui. Antoine a privit suma de pe cec şi, pe
neaşteptate, s-a simţit emoţionat. Atit de emoţionat de parcа tocmai i s-ar
fi nаscut mai mulţi copii. Avea de ce sа fie, cаci poseda sextuplu: dupа o
cifrа oarecare, pe cec erau desenate şase zerouri.
In clipa aceea, Antoine nu şi-a amintit cа pe vremuri ştia cа cel mai
uşor de corupt este propria ta persoanа. O pastilа roşie l-a scutit de gindul
cа putuse in acelaşi timp sа se vindа şi sа se cumpere cu o bogаţie care nu
se va fosiliza in nici un vis.

Pentru a palpa realitatea averii lui, Antoine şi-a incasat prima in

bancnote mici. A ieşit din bancа cu douа valize pline de bani şi a pus pa-
chetele in teancuri, pe masa mare din lemn de mаslin, din salonul lui.
Aceste mii de dreptunghiuri de hirtie erau atomii succesului lui. S-a lаsat
puţin pradа beţiei a ceea ce focaliza dorinţa omenirii, l-a luat ameţeala;
fаrа sа vrea, a zimbit. Era bogat; adicа indeplinise o parte a contractului
sаu, realizind o fantasmа impаrtаşitа de mii de persoane.
Dar acest sentiment, pe care l-a botezat „fericire", nu a ţinut mult.
Ce va face cu bogаţia asta? Dacа voia sа fie un milionar perfect normal,
nu se putea mulţumi cu pаstrarea acestor bani. A fi bogat nu e un scop in
sine; trebuia ca societatea, oamenii de pe stradа, prin admiraţia şi invidia
lor, sа fie oglinda succesului sаu. Antoine şi-a dat seama cа, devenind
bogat, nu parcursese decit jumаtate de drum: acum era necesar sа-şi
doreascа lucrurile pe care şi le doresc cei bogaţi. Iar asta i s-a pаrut partea
cea mai dificilа. Pentru a deveni bogat, fusese de-ajuns sа verse o ceaşcа
de cafea pe tastatura computerului; pentru a-şi folosi bogаţia, va trebui sа-
şi batа capul.
Rаsfoind reviste, a intocmit lista lucrurilor pe care trebuia sа şi le
doreascа. Si sа nu le doreascа: a avut grijа sа nu cadа in pаcatul celor
proaspаt imbogаţiţi, categorie de oameni bogaţi pare-se demnа de dispreţ,
care nu are decit poleiala cea mai puţin importantа a bogаţiei, adicа banii.
Ca şi cum ar fi devenit propriul sаu Moş Crаciun, Antoine a fаcut
cumpаrаturi cu coşul lui mare din rаchitа şi cu sania trasа de reni. Pentru
a-şi decora apartamentul şi a-şi inveşminta reputaţia, a cumpаrat artа
contemporanа. Dintr-o prestigioasа galerie parizianа, a ales pinze ale unui
pictor care probabil cа era un geniu, dat fiind numаrul de zerouri aplicate
sub semnаtura lui. Proprietarul galeriei 1-a descris drept noul Van Gogh.
„De altfel, ii spuse el lui Antoine pentru a-1 convinge, a avut oreion."
Antoine a mimat admiraţia, a scos un „o!", din milа pentru timpenia
venalа a negustorului de artа, şi şi-a deschis geanta. Pe urmа, s-a decis sа
cumpere o maşinа de lux. Nu ştia sа conducа, nu avea cituşi de puţin
intenţia sа inveţe, dar asta nu i-a afectat cu nimic hotаrоrea de a se
conforma acestui ritual esenţial. Aproape toatа lumea cumpаrа o maşinа,
alegerea fiind limitatа pentru cei mai mulţi de raţiuni financiare. Antoine
nu trebuia sа-şi facа astfel de griji, aşa cа avea in faţа o ofertа
inimaginabilа de mаrci, modele şi motoare. A constatat cа diversele
automobile de lux corespundeau de multe ori unui anumit tip de avere:
milionarii din societatea lui Raphi aveau toţi maşini sport pentru cei mai
tineri şi Mercedes-uri sau BMW-uri pentru cei mai in virstа, trecuţi de
treizeci de ani. Antoine a cumpаrat maşina care sа afirme cа este tinаr,
strаlucit şi agent de bursа milionar: un Porsche roşu. Concesionarul a
livrat maşina in faţa apartamentului lui, şi acolo a rаmas, ca o firmа
luminoasа ce-i premаrea succesul şi puterea.
In magazine pаzite de dispreţul cerberic al vinzаtorilor impotriva
celor care nu posedau mijloacele necesare pentru a-şi face cumpаrаturile
acolo, Antoine a fost primit ca un prinţ, atunci cind i-au vаzut coroana
plasrifiatа: cartea de credit aurie. A cumpаrat costume elegante care vor
face sа ridа generaţiile viitoare, şi care, pentru moment, difuzau
superioritatea lui asupra poporului de rind care nu are posibilitаţi sа afişe-
ze un gust atоt de prost cu o ostentaţie(prezentare pretentioasa) atit de
fireascа.
Nаpirlirea, la mue (definiţie din Petit Robert) este o „schimbare
parţialа sau totalа care afecteazа carapacea, coarnele, pielea, penajul, bla-
na etc. anumitor animale, in anumite anotimpuri sau in perioade
determinate din existenţa lor". Antoine nаpirlise. Renunţase la vechile lui
ţoale pentru nişte haine elegante; işi parfuma pielea cu arome exorbitante,
o ungea, o intreţinea cu uleiuri şi lapte, se ducea pentru masaj, ingrijiri şi
ultraviolete in institute de infrumuseţare şi işi intreţinea sаptаminal
frizura intr-un salon şic. Acest cuvint inseamnа, in francezа, şi mo-
dificarea timbrului vocii umane in momentul pubertаţii. De aceea, lui
Antoine i s-a pаrut cа devenise subit, in doar citeva sаptаmini, adult.
Inainte de epoca succesului, vocea lui nu era atit de eficace in viaţa
de toate zilele, cind trebuia sа-i cearа ceva unui vinzаtor, cind avea de a
face cu funcţionari de pe la administraţii, ori pur şi simplu intr-o
conversaţie: se intimpla sа nu fie auzit, deşi avea un glas limpede. Dar
acum, fаrа ca el sа fi constatat o schimbare de timbru, Antoine era de-
ndatа auzit, ascultat şi servit.
Cu toate poveştile astea despre nаpirlire, am putea spune cа
Antoine devenise un fel de şarpe. Nu mai avea mare lucru in comun cu
fiinţa umanа ce fusese, ca şi cum şi-ar fi schimbat specia.
Bugetul lui explodase. Pe lingа achiziţiile importante de tablouri,
maşinа, haine, şi-a oferit pentru standingul lui aparate electrocasnice, hi-
fi, video şi informatice. De fapt, nu folosea aceste aparate perfecţionate şi
exorbitante. Tot aşa cum nu minca nici cantitаţile uriaşe de alimente ra-
finate pe care le indesa in fiecare searа in giganticul sаu frigider
american. Mintea lui era in faza de cumpаrare, nu incа in cea de consum.
Antoine işi pаstrase gusturile simple. Apartamentul lui semаna cu un
muzeu de minunаţii ale tehnicii moderne, cu un cimitir de aparate noi.
Pentru ca contul lui din bancа sа continue sа-i alimenteze lucrаrile
practice de consum, Antoine a vаrsat, iarаşi, o ceaşcа de cafea
decofeinizatа pe tastatura computerului. Si de data asta, a fost un jackpot:
banul este un animal domestic, un bun ciine credincios care incepea sа
cunoascа drumul spre contul lui bancar.
Era la sfirşitul zilei. Toţi agenţii de bursа se pregаteau sа plece,
cind Raphi 1-a chemat pe Antoine la el in birou. Raphi era incadrat de
douа tinere in rochii de searа sexy.
— Antoine! exclamа Raphi. Eşti minunat, prietene. Iatа prima ta.
— Mulţumesc, spuse Antoine bаgind milioanele in buzunarul
interior al hainei. Bine, bunа seara...
— Cum „bunа seara"? Petrecem seara impreunа. Ca sа-ţi
sаrbаtorim genialitatea. Ti-o prezint pe Sandy.
— Incintatа, spuse una dintre tinere zimbind şi intinzindu-i mina ei
delicatа.
— Si Severine, continuа Raphi, care va fi partenera ta in seara asta,
bаftosule.
Antoine s-a uitat la Severine, la trupul ei superb, chipul atrаgаtor,
ochii plini de dorinţа cind il privea, şi şi-a spus cа era o problemа.
Simţind cum caninii personalitаţii lui incep sа se iţeascа din hipogeul
conştiinţei, ar fi inghiţit bucuros una sau douа pastile de Heurozac pentru
a preveni acest pericol, dar le uitase acasа. L-a intrebat pe Raphi dacа pot
sа vorbeascа o clipа intre patru ochi. Raphi le-a rugat pe fete sа ii aştepte
la maşinа. Acestea au ieşit din birou cu un aer de provocare
concupiscentа.
— Nu pot sа cred cа-mi faci una ca asta, spuse Antoine pe un ton
de reproş.
— Ca asta? Ce vrei sа spui?
— Imi plаteşti o prostituatа... Credeam cа mа cunoşti mai bine,
Raphael. Mа dezamаgeşti.
— O tirfа? Raphi izbucni in ris. Crezi cа Severine e o tirfа?
— Mi se pare evident.
— Ar trebui sа ai mai multа incredere in potenţialul tаu de
seducţie, Antoine. Nu, Severine nu este o tirfа.
— Atunci de ce vrea sа iasа cu mine? Si, mai ales, de ce are aerul
аsta pofticios cind se uitа la mine. Ai zice cа se uitа la Brad Pitt.
— I-am vorbit despre tine, cа eşti un magician al finanţelor, şi aşa
mai departe. Crede-mа, ai farmec.
— Aşa deci. Si Sandy asta ce este? Raphael, tu ai o soţie
senzaţionalа...
— O nu, n-o sа te apuci sа-mi faci moralа!
— Nu, nu vreau asta, dar... Ba da, o sа-ţi fac moralа, pentru cа...
— O sа mа torni? Nu e frumos sа torni. Turnаtorii merg in iad. Eşti
puţin cam incuiat, Antoine. Relaxeazа-te.
— Soţia ta va fi nefericitа, nu poţi sа faci asta.
— Soţia mea nu va şti nimic, deci nu va suferi, prin urmare nu e
nimic rаu.
— De ce faci asta? Ai un amor...
— In viaţа nu existа numai amorul. Existа şi dorinţa. La naiba,
Antoine, sintem in anul 2000, emanciparea sexualа a avut deja loc,
trezeşte-te. Dispunem de trupul nostru, fetele sint emancipate.
Raphi avea morga unui principe plebeu care confundа privilegiile
cu drepturile pe care le are, şi justificarea lor cu adevаrul. Antoine s-a
aşezat intr-un fotoliu in faţa biroului. Freca o gumа pe o agendа, cu
privirea in gol. A rаmas aşa un minut intreg, in timpul аsta, Raphi işi
punea nişte hirtii in servietа. Antoine a intors ochii spre Raphi:
— Apropo de emancipare sexualа...
— Vrei nişte lecţii? Severine iţi va da lecţii... dacа pricepi ce vreau
sа spun.
— Una dintre colegele mele iţi оmpаrtаşeşte pаrerea, voteazа
pentru tine.
— Bineinţeles, lucrurile s-au schimbat, trebuie sа fii mai puţin
incuiat. Ea profitа de sex şi are dreptate.
 — Nu ştiu dacа o cunoşti, o cheamа Melanie.
— Melanie? rosti Raphi pаlid. Melanie, cea de la Nasdaq?
Sprijinindu-se de birou, Antoine rаsuci scaunul cu rotile. Se uita la Raphi,
ii urmаrea reacţia, cu un zimbet in colţul buzelor, şi parcа o anume
melancolie ii apаruse in ochi. S-a ridicat in picioare si 1-a apucat pe
Raphi de umаr.
— Da. Ea este de acord şi, ca sа spun totul, este gata sа se culce cu
oricine, atit este de emancipatа. Nu-i grozav? Dar problema e cа nimeni
nu vrea sа se culce cu ea. Aşa cа... mi-am zis cа, dat fiind cа şi tu eşti
emancipat, poate cа ai putea sа-i faci acest serviciu...
— Dar, Melanie... ea este intr-adevаr... in fine, vezi tu... ea nu are
nimic...
— Este cu siguranţа mai amuzantа, mai inteligentа decit toate
aceste Sandy, nu incape discuţie in privinţa asta. Asta vrei sа -spui?
— Este nasoalа, Antoine, imi pare rаu, dar аsta e adevаrul,
seamаnа cu un schelet. Este un antidot pentru Viagra.
— Si?
— Si ce? Ce vrei sа-ţi spun? Asta e natura: nu toatа lumea poate sа
alerge suta de metri. Existа inegalitаţi naturale, eu nu pot sа fac nimic. Nu
are corpul pentru aşa ceva. Dar mai sint şi alte sporturi. Ar fi mai bine sа-
şi concentreze forţele asupra dragostei, numai sentimentele pot sа facа
acceptabil un fizic ca al ei. Dragostea e oarbа. Stii proverbul: e o fatа
fаcutа pentru prietenie, nu pentru pat.
— Asta e tot? Dar... Raphael, nu inţelegi... Ea işi doreşte sex, vrea
sа se dezlаnţuie. La fel ca tine, ca Sandy.
— Pot sа mа interesez, sа-i gаsesc tipi orbi. Ascultа, Antoine,
miine, o sа-i propun ca prin asigurаrile facultative firma sа-i plаteascа o
operaţie de pus silicoane la sini. Asta ar trebui sа limiteze pagubele.
— Eşti cu-adevаrat milostiv. Dacа tot faci asta, n-ai decit sа pui sа-
i grafeze o putа in minа...
— Trezeşte-te, Antoine, nu poţi avea fantasme pe motive de
personalitate. Nu asta te face sа ţi se scoale. Poate cа e pаcat, dar asta e.
Nu pot face nimic.
— Kirk Douglas a zis: „Arаtaţi-mi o femeie inteligentа, o sа vа
spun «Iatа o femeie sexy.»"
— Hei, Antoine, doar nu vrei sа mа culc cu ea numai pentru a fi
coerent?
— Ar fi fost bine.
Melanie.era genul de persoanа cаreia ii place ceea ce i se refuzа,
precum sаracii care ii admirа pe cei bogaţi; aşa cum Raphi nu o dorea
fiindcа era uritа, ea il dorea fiindcа era chipeş. O sаptаminа mai tirziu, ea
a sosit la serviciu cu un decolteu peste noii ei sini, voluminosi şi tari.
Pentru unii bаrbaţi, asta a fost de-ajuns ca sа o facа vizibilа. Nu mai era
un spectru in ochii colegilor: cu sinii ei, ea intra in sfоrşit in tiparul pri-
virii bаrbaţilor.
Raphi era mulţumit de magnanimitatea lui, dar işi fаcea griji pentru
Antoine din pricina „robespierrismului lui sentimental" dupа cum s-a
exprimat el. Printr-o hаrţuire amicalа, l-a convins sа mergа sа consulte o
prietenа care conducea o firmа de intermediat intilniri.
I-a dat toate garanţiile de seriozitate, l-a asigurat cа asta nu il
angaja cu nimic, l-a implorat sа aibа mаcar o intrevedere cu prietena lui.
Antoine a capitulat pentru ca Raphi sа-l lase in pace cu catehismul lui
libertin şi predicile moralizatoare. Cu cаteva sаptаmini in urmа, mai avea
incа o idee despre dragoste ca fiind o formа de artа, sau cel puţin de
meşteşug artistic; acum intra tot mai adinc in noua lume, categoric mai
realа, in care amorul este o formа de consum şi un loc de segregaţie.
La etajul cincizeci al unui imobil de birouri care adаpostea sediile
sociale ale unor intreprinderi high-tech, Antoine a pаtruns in incinta plinа
de forfotа a firmei matrimoniale. Nu existau pereţi; angajaţii umblau
incoace si-ncolo, telefoanele sunau fаrа incetare; rаpаitul tastaturilor de
computer distila o muzicа ce ar fi putut fi cintatа la Institutul de Cercetаri
şi Coordonare pentru Acusticа/Muzicа. Antoine a fost introdus intr-un
birou in stil englezesc, izolat de agitaţie. A aşteptat citeva secunde singur,
in picioare, incаperea era luminoasа şi ordonatа. Citeva cаrţi pe etajere,
plante lingа pereţi, obiecte de artа discrete, un Apple bleu, o fereastrа
mare. O femeie de vreo patruzeci de ani a intrat in pas vioi, l-a invitat sа
ia loc şi a trecut in spatele biroului. Purta un taior elegant, destul de larg
pentru a nu o jena in mişcаri şi poate şi pentru a ascunde citeva kilograme
presupuse a fi in plus.
— Veniţi din partea lui Raphi, nu-i aşa? Bun, o sа vа gаsim ceva.
Nu trebuie sа fiti prea dificil, nu sinteţi de primа minа. Aveţi pretenţii
speciale?
— Adicа?
— Blondа, brunа, roşcatа, inаlţime, categorie profesionalа. Existа
o mulţime de criterii. Nu vа pot promite sа vа aranjez o intаlnire cu cine-
va care sа semene leit cu ce vа doriţi, dar putem gаsi ceva pe-aproape.
Femeia dаdu drumul la calculator, deschise fişiere, tastа citeva cuvinte.
Pаrea epuizatа, de parcа ar fi fost la capаtul puterilor, şi in acelaşi timp
nervoasа şi incordatа. Se uita ţintа la Antoine, aşteptind lista criteriilor
lui.
— Nu vreau sа intru in detalii, in fine... cred cа am greşit venind
aici. Scuzaţi-mа, vа rog.
— Vа şocheazа? Dar aşa merg lucrurile, numai cа in locul filtrelor
inconştiente, noi folosim filtre ştiinţifice. Rezultatul este acelaşi. Nu
intаmplаtor avem gradul cel mai mare de reuşitа dintre toate agenţiile
matriminiale: noi ne ocupаm de afaceri, nu de sentimente. De afaceri cu
sentimente, dacа vreţi. Sа reluаm. Deci fаrа profil prestabilit.
Degetele ei lovirа violent tastele. A sunat telefonul, dar nu 1-a
ridicat. Soneria s-a oprit. Ea 1-a privit pe Antoine, scrutindu-l cu un ochi
de expert, ca şi cum ar fi fаcut o evaluare.
— Oricum, cineva cam de virsta mea...
— Splendid. Ascultа, bаiete, fа un efort. Vom alcаtui un dosar
despre tine şi, pornind de la acesta, clientele poate cа se vor interesa de
tine. Aşa cа ar fi bine sа te prezinţi.
— Adicа sа vа vorbesc despre pasiunile mele?
— Da. O sа punem asta la sfirşit. Dar mai intii, trebuie sа punem
pe primul plan situaţia ta socialа.
— Aş prefera, nu vreau sа...
— Iţi baţi joc de mine? Nu am timp de pierdut cu tipi care vor sа
fie iubiţi pentru personalitatea lor. Dacа ai fi frumos, ai gаsi fаrа mare
greutate fete care sа te iubeascа pentru umorul şi drаgаlаşenia ta. Dar
aşa... Tinere, nu sintem aici ca sа facem moralа, ca sа spunem e bine sau
e rаu, numai cа aşa funcţioneazа lumea, fie cа-ţi place sau nu, aşa cа
atrage-ţi toate şansele de partea ta. Machiavelli a spus despre politicа
lucruri care pot pаrea cinice, dar nu sint mai puţin adevаrate. Noi sintem
Machiavelli ai dragostei. Nu spun cа oamenii iubesc pentru bani, pentru
culoarea pаrului, circumferinţa pieptului, dar statisticile ne aratа cа toate
astea au o importanţа hotаritoare. Meseria, musculatura, inаlţimea, virsta,
banii, greutatea, maşina, hainele, culoarea ochilor, naţionalitatea, marca
de corn flakes pe care o mаninci dimineaţa... Nici nu-ţi inchipui ciţi
factori au o influenţа. Stiai cа blondele au cu douаzeci şi patru la sutа mai
multe raporturi sexuale decit brunele? Existа adevаruri in dragoste şi in
sex, şi ştii ceva? Aceste adevаruri nu intereseazа pe nimeni, fiindcа toatа
lumea e convinsа cа mica sa poveste este ceva deosebit. Am tone de
statistici care-mi spun contrariul.
— Generalizaţi, spuse Antoine, pe un ton liniştitor. Personalitatea
conteazа dupа pаrerea mea, nu in aceeaşi mаsurа pentru toatа lumea,
dar... Cunosc oameni pentru care conteazа. Poate cа exageraţi puţin.
— Crezi? S-ar putea. Sint nefericitа, aşa cа am dreptul sа exagerez
şi sа am o viziune pesimistа despre toate astea. Totuşi cred cа sint
obiectivа, dar in dragoste adevаrul inseamnа fаrа indoialа cinism. De
fapt, mа enerveazа cа sint atit de obiectivа, cа inţeleg cа toate astea nu
sint lipsite de cauzа si cа nu sintem rаspunzаtori de nimic. Aş vrea sа
incetez sа mai fiu obiectivа, ca sа mа las in voia urii şi sа reuşesc, in fine,
sа-l detest pe soţul meu care m-a pаrаsit pentru o fatа de douаzeci de ani.
A trintit mouse-ul pe birou, a apаsat pe o tastа şi s-a ridicat in
picioare. Zimbea cu o rаutate tristа. S-a intors spre etajere, a mutat citeva
cаrţi, a rаsturnat statueta unui koala, care s-a spart pe podea. A adunat
cioburile.
 — Imi pare foarte rаu... murmurа Antoine ridicindu-se şi ajutind-o
sа stringа bucаţile statuetei.
— De ce iţi pare rаu? spuse femeia incruntind din sprincene. Iţi
interzic sа-ţi parа rаu şi sа-l critici pe soţul meu. Cine te crezi?
— Voiam doar... V-a pаrаsit pentru o fatа mai tinаrа...
— Ei şi? Te inşeli ţinindu-mi partea. Eu, eu n-aş fi putut niciodatа
sа mа indrаgostesc de un bаrbat ca tine.
— Fiindcа nu sint destul de drаguţ?
— Nu, mai ales din cauzа cа eşti mai scund decit mine.
— Doar pentru atit?
— E important, in tot cazul, pentru mine. Nu mа intreba de ce. Dar
trebuie sа recunosc cа probabil ţine de aceleaşi motive pentru care idiotul
de bаrbatu-meu preferа o tinаrа. In dragoste nu existа inocenţi, nu existа
decit victime.
— Nu credeţi cа este o atitudine cam calculatа, sа alegeţi genul
аsta... de criterii...
— Nu, te inşeli. Nimic nu este calculat, toatа lumea e sincerа in
dragoste. Soţul meu este cu adevаrat indrаgostit de ştoarfa aia. Nu şi-a
spus: „Ei, nevastа-mea are patruzeci de ani, sinii incep sа i se lase, pielea
nu o mai are la fel de frumoasа, incepe sа se ingraşe, aşa cа o voi
inlocui." Asta e adevаrul, dupа pаrerea mea, dar el nu şi-a spus asta.
Numai cа toate s-au intimplat in aceste condiţii. Numai dupа aceea poţi sа
raţionalizezi şi sа analizezi in amаnunt un comportament. Eu, te-aş fi
adorat, poate cа ai fi fost cel mai bun prieten al meu, dar nu m-aş fi
оndrаgostit de tine, sincer. Cind aud oameni spunind cа nu ştiu de ce s-au
indrаgostit de o anumitа persoanа, imi vine sа zimbesc. Poate cа nu vor
sа ştie, dar, pe lingа motivele legate de intilnirea a douа personalitаţi,
existа motive psihologice, sociale, genetice... Dragostea şi seducţia sint
lucrurile cele mai inconştiente şi totodatа cele mai raţionale din cite
existа. A spune cа nu existа motive, asta-ţi permite sа nu mаrturiseşti cа
nu sint foarte glorioase, cаci cine are interes sа cunoascа adevаrul? Cind
l-am intrebat pe soţul meu de ce mа pаrаseşte pentru fata aia, tinаrа, finа,
blondа, sexy, cu sini superbi, plinа de viaţа, mi-a spus: „Nu ştiu, draga
mea, nu ştim de ce ne indrаgostim, se intimplа, atita tot." Si ştii ce-i mai
rаu in toate astea? Cа era sincer, fiul de cаţea credea sincer in tоmpeniile
astea. Nemernicul era sincer. Stii ce a spus Mme de Stael? „In domeniul
sentimentelor, nu este nevoie sа minţi ca sа spui minciuni.”Aşa cа, da,
exagerez. .. dar am dreptate sа exagerez, fiindcа... sint bаtrinа, fac parte
din plebe(plebeu-persoana infeioara, umilita), acum.
Plingind, femeia continua sа vorbeascа, işi reproşa cа se vaitа, il
blestema pe soţul ei şi pe noua lui logodnicа. Nu şi-a dat seama cind
Antoine s-a retras discret, intristat.
Intr-o rodnicа zi de disperare, işi spusese cа a crede in aceste
adevаruri care te silesc sа pleci capul inseamnа sа te supui realitаţii care
le produce: oricine va vrea sа gаseascа dovezi ale nefericirii sale va gаsi,
cаci in chestiunile omeneşti gаseşti intotdeauna ceea ce cauţi. Hotаrise
atunci cа orice adevаr care il fаcea sа sufere era o moralа, cа realitatea
insаşi era o moralа şi cа el putea sа-i opunа inchipuirea lui. Dar, ieşind
din imobil, in pofida tulburаrii, nu şi-a amintit de asta. Mai exact, nu a
avut nevoie sа-şi aminteascа: a luat douа pastile de Heurozac şi spectrul
cuvintelor deziluzionate ale femeii a dispаrut. Antoine 1-a sunat pe
Raphi, i-a povestit episodul şi 1-a sfаtuit sа aibа grijа de prietena lui.
In timpul intrevederii, pe lingа conştiinţa lui trecuse plutind o
umbrа, dar a dispаrut de indatа ce a reintrat in ritmul de viaţа in care
zilele se reproduc intre ele.
Pentru cei care sint perfect integraţi in societate, nu existа decit un
singur anotimp, o varа veşnicа, care le bronzeazа spiritul sub un soare
care nu apune peste somnul lor: au vise in care nu e niciodatа noapte.
Antoine trаise douаzeci şi cinci de ani de toamnа ploioasа; de-acum in-
colo, fie cа va fi iarnа, primаvarа, toamnа, pentru conştiinţa lui nu va
exista decit domnia nedisputatа a verii.
Incepea luna septembrie. Soarele mai avea incа putere şi mingiia
cu miinile vintului pielea trecаtorilor, in seara aceea, Antoine rаmаsese in
faţa televizorului, uitindu-se la emisiuni interesante, amuzante. Nu conta,
de fapt, ce face, la ce se uitа: singurul lucru care-l interesa erau efectele
tranchilizante şi anxiolitice ale televiziunii, aceastа radiaţie solarа are
incаlzea şi umplea peştera conştiinţei lui. Cu telecomanda in minа, zapa.
O acoperise cu o ţesаturа mаtаsoasа şi plinа şi o dotase cu un motoraş ce
producea un zgomot plаcut, de tors, atunci cind trecea mina pe deasupra
ei. Era telecomanda-pisicа. Cu degetul arаtаtor, alegea emisiunile care,
prin subiectul lor, sа-i furnizeze un pretext pentru aceastа dependenţа. In
ciuda celor patru pastile de Heurozac, Antoine nu se simţea bine. Asta de
cind gаsise in faţa uşii lui, cu citeva ceasuri in urmа, la intoarcerea de la
serviciu, un pachet. Era un mic colet poştal anodin, aşa cа Antoine nu
avusese nici o reţinere atunci cind 1-a desfаcut, in bucаtаrie. Smulsese
hiirtia, scotchul, iar cind 1-a desfаcut, o explozie 1-a proiectat pinа in
frigider. Rаmаsese holbоndu-se la micul pachet deschis care conţinea o
ediţie de buzunar a corespondenţei lui Flaubert. Inima lui şi-a reluat incet-
incet ritmul regulat. Plinsese, fаrа sа se poatа opri, ca si cum lacrimile ar
fi incercat sа facа sа disparа imaginea cаrţii de pe masа sau sа stingа
incendiul pe care ea il provocase explodind in memoria lui. Nu o atinsese,
nu indrаznise. Corespondenţa lui Flaubert era una dintre cаrţile preferate
ale lui Antoine, inainte de transformarea lui. O adorase, se regаsise
deseori in tatonаrile, deziluziile şi dificultаţile lui Flaubert de a trаi pur şi
simplu şi de a-şi suporta epoca. Aceastа carte care reapаrea brusc in faţa
lui era ca şi cum ar fi muşcat dintr-un mаr otrаvit ce tulbura un organism
şi o gindire pe care le crezuse securizate. Bаnuia cа acest atentat era opera
vechilor sаi prieteni, care, rаnindu-l, incercau sа il recupereze, işi
concentrase voinţa ca sа lupte impotriva acestei bombe de hirtie care risca
sа deranjeze mersul lin şi fаrа surprize al vieţii lui. De teamа sа nu se
contamineze, lаsase cartea pe masа şi işi conectase conştiinţa la televizor,
cu telecomanda care torcea in minа.
Culorile nopţii pаtrundeau in apartamentul lui Antoine. Luna se
bronza ostentativ pe plaja de nisip negru a spaţiului. Antoine incerca sа se
hipnotizeze in ochiul ciclopului televizual, cind, dintr-o datа, un harpon
(sageata)s-a infipt in ecran. Scintei, puţin fum negru, cuvintele unui
prezentator care se distorsioneazа, apoi nimic, nimic decit acest harpin
infipt chiar оn mijlocul ecranului. Antoine s-a intors brusc, telecomanda a
cаzut, in apartament nu era aprinsа nici o luminа, aşa cа nu a reuşit decit
sа distingа forma umanа a celui care aruncase harponul. Nu putea fi un
extraterestru, şi-a spus Antoine, liniştit. A constatat cu surprindere cа nu
ii era fricа, in mod sigur datoritа supradozei de Heurozac. S-a silit sа
tremure şi şi-a muscat buza de jos. Cit despre siluetа, era un bаrbat de
talie normalа, aprioric lipsit de aripi de liliac.
Pe stradа, se aprinseserа felinarele. Acum, Antoine il putea vedea
pe bаrbatul din faţa lui.
— Dany Briliant... murmurа el. Eşti Dany Briliant. Dany Briliant
este un spаrgаtor. O sа mа omori? Eşti un gen de ucigaş in serie?
Antoine il cunoştea vag pe acest cintаreţ care pаrea sа fi rаmas
blocat in anii cincizeci; mai multe dintre cintecele lui i se pаruserа
plаcute şi pline de farmec. Totul incepea sа capete sens: Dany Briliant cu
pieptаnаtura lui а la Elvis, cu costumele lui excentrice şi cintecele dintr-o
altа epocа, tipul аsta era un psihopat. Dany Briliant rоse. Era imbrаcat
intr-un costum negru, cu o cаmaşа albа, deschisа peste piept şi pantofi
negri de lac. O ţinutа pe care ar fi putut s-o poarte Jerry Lee Lewis.
— Fals, fals, fals. Tot ce spui e fals, Tony. Nu sоnt Dany Briliant,
nici un spаrgаtor, şi mai puţin un serial killer. Ce, un ucigaş in serie s-ar
imbrаca cu atita clasа?
— Nu ştiu, dar cineva normal nu s-ar imbrаca cu genul аsta de
costum. Eşti Dany Briliant. Vorbeşti ca el, ai acelaşi zоmbet, acelaşi pаr,
dat cu briantinа. Eşti Dany Briliant.
— Greşit, Tony: sint fantoma lui Dany.
— Dany Briliant a murit?
— Nu.
— Atunci cum poţi fi fantoma lui?
— Sint o fantomа nаscutа prematur. Se mai intimplа. Nu apar decit
atunci cind Dany Briliant cel in viaţа doarme.
— Glumeşti.
 — Ba deloc, Tony. Atinge-mа.
Dany Briliant, sau fantoma lui, se apropie de Antoine cu un pas
exagerat de relaxat, cu privirea maliţioasа, pocnind din degete.
— Am priceput, spuse Antoine dindu-se inapoi, eşti un pervers.
— Sint o fantomа! spuse Dany rizind. Atinge-mа şi o sа vezi cа
mina ta trece prin corpul meu.
Si, intr-adevаr, mina lui Antoine traversа corpul lui Dany. Asta 1-a
amuzat mult pe Antoine.
— Hei, ajunge! Jos labele! Nu sint un joc, Tony.
— Ai putea sа nu mai imi spui „Tony"?
— Nici o problemа, Tonio.
— Foarte bine, continuа sа-mi spui „Tony", e mai puţin oribil.
—Nici o problemа, Tony. imi permiţi sа arunc o privire in
frigiderul tаu?
Fаrа sа-i aştepte rаspunsul, Dany a intrat in bucаtаrie. A deschis
uşa frigiderului, luminind incаperea. Antoine a venit lingа el. Dany a rа-
mas cu gura cаscatа in faţa frigiderului deschis, a cаzut in genunchi, cu
braţele ridicate, in adoraţie, ca in rugаciune in faţa bogаţiei de alimente.
S-a ridicat şi şi-a umplut braţele cu Nutella, foie gras, un cоrnаcior, blini,
tot soiul de provizii. Si-a depus comoara pe masa mare din bucа tаrie, s-a
aşezat pe un scaun inalt şi a inceput sа infulece.
— Fantomele mаnincа? intrebа Antoine instalindu-se pe un taburet
in afaţa lui.
— Tofada, spuse Dany cu gura plinа de blini unse cu foie gras şi
Nutella. In plus, ce e bine, e cа nu ne ingrаşаm. Putem minca hamburgeri
toatа ziua, sа bem Cola cit poftim, nu luаm un kilogram. Sа fii fantomа, e
grozav, e viaţa dulce, omule, imi dai o Coca?
— Ascultа, Dany, pari foarte simpatic, cinţi cintece frumoase, dar
eu miine lucrez, aşa cа n-ai putea sа te duci sа bintui pe altcineva?
— Nu pot, spuse Dany dupа ce a golit jumаtate din sticla de Coca
şi a rigiit fаrа sfialа. Am o misiune, de-asta sint aici.
— A, şi misiunea ta este sа-mi goleşti frigiderul?
—Nu, dar asta face misiunea şi mai simpaticа.
— N-ai putea sа te opreşti o clipа din mincat şi sа-mi dai o
explicaţie fаrа sа scuipi firimituri peste tot? Eu fac curat.
— Calmeazа-te, Tony. Am fost desemnat sа fiu ingerul tаu pаzitor.
— Ca sа mа previi de riscurile colesterolului? Cine te-a desemnat?
— Nu mai ştiu, eram full. In orice caz, sint aici ca sа te scot din tot
rahatul аsta.
Dany a fаcut un gest larg cuprinzind apartamentul. A rigiit si a
scormonit in muntele de alimente. Era evident cа fantoma lui Dany Bril-
iant avea mai puţinа clasа decit originalul.
— Ei, aşadar e minunat? remarcа Antoine, ironic.
 — Aşa s-ar zice, aprobа Dany, atacind un pachet de chips. Bun,
Tony, cum e viaţa ta? Eşti fericit?
— Nu аsta e cuvintul pe care l-aş folosi, dar nici nefericit nu sint.
— Nici fericit, nici nefericit? Mai rаu nici cа se poate. Viaţa ta, e
un rahat.
— Mulţumesc, eşti foarte delicat. Ca sа fii оnger pаzitor, nu trebuie
sа ai o oarecare pregаtire psihologicа?
— Nu, se invaţа la locul de muncа. Tu eşti pentru mine primul,
Tony, my first ine.
— Fantastic, cu-adevаrat fantastic.
Antoine s-a apucat sа adune resturile de mincare şi ambalajele.
Dany a şters masa cu miinile, a ridicat hirtiile unse, bucаţile de prаjiturа,
feliile de somin şi, in sfirşit, a gаsit obiectul cаutаrii sale: ediţia de
buzunar a corespondenţei lui Flaubert. A tamponat-o cu un şerveţel şi a
şters grаsimea de pe copertа, a rаsfoit-o şi a deschis-o la o paginа cаreia i-
a indoit colţul.
— Uite. Ai un microfin, Tony?
— In salon, Dany, murmurа Antoine, tot mai obosit. Sub combina
muzicalа.
Dupа ce a ingurgitat un borcаnel de caviar cu un pai cu cap de
Mickey, Dany a trecut in salon a scos microfonul din amabalaj, l-a pus pe
un stativ şi 1-a racordat la combina muzicalа. A izbucnit un zgomot
ascuţit de distorsiune.
— Ai putea sа-mi dai Best of-ul meu, Tony?
— Nu am Best of-ul tаu, Dany. De altfel, nu am nici un disc.
— Nu e grav, spuse Dany scoţind un CD din buzunar, prevаzusem
chestia asta. Combina ta cu opţiune karaoke e genialа.
A pus CD-ul in compartimentul lui si a apаsat pe citeva taste, in
mina stingа ţinea deschisа cartea cu corespondenţa lui Flaubert. Abаtut
uşor in microfon, a apаsat pe „play" si din difuzoare au ţişnit primele note
ale hit-ului sаu Redinne-moi ma chance, fаrа cuvinte. Mişca din cap in
ritmul muzicii, apoi a inceput sа cinte un extras dintr-o scrisoare cаtre dra
Leroyer de Chantepie, datatа 18 mai 1857, urmind exact forma cintecului
lui şi adаugind exclamaţii ceva mai personale:

Oamenii superficiali, incuiaţi, minţile

infumurate si entuziaste vor
ca orice sа aibа o concluzie;
Ei cautа rostul vieţii,
ei da, si dimensiunea infinitului, ehe!
Iau in mina lor,
mmm, in biata lor minuţа,
un pumn de nisip,
 Si ii spun oceanului:
„O sа numаr firele de nisip de pe malurile tale", yeah!
Dar cum firele le curg printre degete, daaa,
si numаrаtoarea e lungа,
Dau din picioare si pling,
da, pling.
Stii ce trebuie sа faci pe malul oceanului?
Trebuie sа ingenunchezi sau sа te plimbi, da!
Plimbа-te.
Plimbа-te, Tony! Da, plimbа-te!
Mmm plimbа-te!
Tony!

Cufundat in canapea, Antoine s-a lаsat legаnat, fаrа voia lui, de

ritmul agreabil al cintecului. Cuvintele il aruncaserа intr-un virtej.
Stringea in braţe perna. La sfirşitul cintecului, Dany s-a aşezat lingа el. L-
a apucat pe dupа umeri şi l-a zgilţiit prieteneşte.
— Nu-ţi mai bate atita capul, Tony. Cite puţin, e bine, dar marele
Gustave are dreptate: plimbа-te pe malul mаrii! Trebuie sа termini cu
prostiile, tu nu eşti un golden boy, nu eşti tu аsta. Dа-le cu şutul la toate
astea, timpitului de Raphi, regаseşte-ţi prietenii şi inventeazа-ţi viaţa. Da,
inventeazа-ţi viaţa, Tony.
— Tot ce spui seamаnа cu nişte cuvinte de cintec... murmurа
Antoine, strаduindu-se sа zimbeascа.
— Deformaţie profesionalа, recunoscu Dany.
Noaptea se pregаtea de culcare, pe firele stilpilor electrici ciripeau
şi ţopаiau pаsаrele. Dany s-a ridicat in picioare şi şi-a scuturat costumul.
— Acum trebuie sа plec: mai sint şi alţi tipi jalnici care au nevoie
de sfaturile mele. Dar voi continua sа veghez asupra ta pinа cind iţi re-
zolvi problemele. O sа le rezolvi, Tony. Stii ce spunea Nietzsche?
„Inteligenţa e un cal sаlbatic, trebuie sа inveţi sа-i ţii friiele, sа-l hrаneşti
cu ovаz bun, sа-l ţesali şi, uneori, sа foloseşti cravaşa." Ciau, Tony.
Fantoma lui Dany Briliant a traversat salonul şi a dispаrut in bezna
culoarului fаrа ca Antoine sа fi auzit uşa deschizindu-se. A adormit pe ca-
napea citeva ceasuri, care i s-au pаrut secole.

In sаptаmina ce a urmat vizitei fantomei, Antoine nu a vorbit cu

nimeni. Pаrea preocupat. I-a ignorat pe Raphi, pe prietenii lui agenţi de
bursа şi ieşirile pe care le puseserа la cale in localuri la modа. Vineri
seara, plecind de la serviciu, a fаcut semn unui taxi, ca sа meargа acasа.
O camionetа neagrа cu geamuri fumurii, pe care era pictatа o femeie
cаlаrind un balaur, a oprit chiar in faţa lui intr-un scrоşnet de roţi. Soferul
s-a intors spre Antoine, ameninţindu-1 cu un pistol. Pe faţа avea o mascа
de Albert Einstein. Uşa camionetei a culisat, alţi doi Einsteini l-au apucat
fiecare de cite un braţ şi l-au bаgat in maşinа. Antoine nu a reacţiinat; era
atit de ostenit, de plictisit, cа nu mai avea putere sа se opunа unor voinţe
contrare. Einsteinii i-au pus un cаluş, l-au legat la ochi şi l-au fаcut
fedeleş. Antoine a incercat sа inregistreze mental traseul, momentele cind
coteau la stinga, la dreapta, semafoarele, dar, dupа cinci minute, a pierdut
şirul. Dupа o cursа plinа de derapaje şi de calаri ale motorului, camioneta
s-a oprit. Einsteinii 1-au scos afarа pe Antoine. Aerul blind al serii de
septembrie era plаcut, de parcа ar fi fost ţesut din mаtase. Au intrat intr-
un loc inchis, un imobil, dupа cite i s-a pаrut lui Antoine. Cineva l-a
apucat de talie şi 1-a sаltat pe umаrul sаu. In poziţia asta, a fost
transportat mai multe etaje, pe care nu a reuşit sа le numere, cаci incepea
sа aibа ameţeli. S-a deschis o uşа. Nişte braţe l-au instalat pe un scaun.
Kidnapperii i-au desfаcut legаturile, bandajul de pe ochi, şi 1-au legat de
scaun. I-au lаsat cаluşul. Citeva secunde, a vаzut tulbure, a ghicit siluete
in jurul lui, o fereastrа, in sfirşit, imaginile au devenit clare, a putut sа
observe cele patru persoane imbrаcate in negru, purtind in continuare
mаşti de Albert Einstein. Stаteau in faţa lui, in semicerc, fаrа sа scoatа o
vorbа. Antoine a incercat sа vorbeascа, dar cаluşul l-a оmpiedicat sа
articuleze ceva. A privit atent camera, cаutind indicii, ceva care sа explice
rаpirea lui. Peste pereţi şi in faţa ferestrei fuseserа puse cearşafuri mari
albe. In spatele rаpitorilor sаi era aprinsа o lampа cu halogen, ceea ce ii
fаcea sа parа mai mari şi mai impresionanţi decit erau in realitate;
umbrele lor uriaşe se intindeau in toatа incаperea şi treceau peste An-
toine, legat de scaun. Ridurile din plastic ale mаştilor de Einstein ieşeau
in relief in contraste infricoşаtoare, coamele de pаr alb strаluceau ca nişte
coline de flаcаri lipsite de culoare.
L-au tras pe Antoine cu scaun cu tot şi l-au pus cu spatele la
fereastrа, lingа el, au instalat un aparat de proiectat diapozitive. Atunci a
inceput cea mai formidabilа şedinţа de exorcism care a avut loc vreodatа.
Dintr-o pungа de plastic de la Champion, un Albert Einstein a scos
vreo zece capete şi rоcоitoare de pui. Le-a aşezat in cerc in jurul scau-
nului, iar lui Antoine i-a legat de git un cap de cocoş cu penele lui
frumoase. Un alt Albert Einstein a luat o sticlа plinа cu singe şi 1-a minjit
pe faţа. Cei patru Albert Einstein s-au aşezat puţin mai in spate decit
Antoine; lumina s-a stins; proiectorul de diapozitive a inceput sа meargа.
In timp ce aparatul difuza diapozitive cu mari spirite ale omenirii,
cu opere de artа, invenţii şi descoperiri, cei patru Einstein citeau, precum
nişte incantaţii, texte menite, conform unei alopatii naive, sа combatа
letargia. Toţi patru aveau in minа cite un exemplar din Meditaţii
metafizice a lui Descartes, in colecţia cu copertа roşie de la P.U.F., şi
parcа ar fi ţinut o carte de rugаciuni, in cor, au citit prima meditaţie, cu
glas tare şi sonor, in timp ce chipurile de artişti, de oameni de ştiinţа, de
umanişti şi cele ale membrilor Familiei Simpson defilau pe cearşaf. Au
continuat declamind pasaje din Cugetаrile lui Pascal, din Comentariile
unui indrаgostit de Gracian şi de vinul de Burgundia şi momentele cele
mai amuzante din Trei intr-o barcа, de Jerome K. Jerome.
Sedinţa de exorcism a durat ceva mai mult de o orа. In fine,
pаcаnitul diapozitivelor s-a oprit. Rаpitorii şi-au incheiat melopeele
erudite. Au aprins lampa şi au smuls cearşafurile care acopereau
incаperea. Antoine a recunoscut vechea lui garsonierа din Montreuil.
Kidnapperii s-au demascat: au apаrut chipurile asudate ale lui As,
Charlotte, Ganja şi Rodolphe. Pаreau satisfаcuţi de munca lor, dar a fost
nevoie de gesticulaţiile lui Antoine de pe scaunul lui, ca sа-l elibereze.
— Ce-i cu voi, v-aţi pierdut minţile? intrebа Antoine cit putu de
calm, scoţind cu scirbа capul de cocos agаţat de gitul lui.
— Nu am vrut decit sа te scoatem de sub vrajа, Antoine, explicа
Ganja. Deveniseşi un tip destul de infect.
— Eu am o mаtuşа care e putin vrаjitoare voodoo, continuа
Charlotte, ea ne-a explicat cum sа te scаpаm de farmecele astea pe care ţi
le-ai fаcut singur.
— Te-am salvat, perora Rodolphe cu aroganţa-i obişnuitа.
Deveniseşi un zombie. Te-am dezombifiat. Misiune indeplinitа.
As l-a luat pe Antoine in braţe şi l-a strins tare, lipindu-1 de uriaşul
lui trup luminos, in octosilabi, i-a spus cit de mult se bucurа sа il revadа.
Antoine a renunţat la ideea de a se infuria: intenţia prietenilor lui fatа de
el fusese generoasа şi, chiar dacа o fаcuserа cu nepricepere şi cu riscul de
a-1 traumatiza, ei voiserа sа-1 salveze.
Antoine le-a povestit — fаrа a menţiona vizita nocturnа a fantomei
lui Dany Briliant ca sа nu-i nelinişteascа in privinţa sаnаtаţii lui mentale
— cа incetase de o sаptаminа sа mai ia pastile şi işi pregаtise o retragere
cu surle şi trimbiţe: introdusese un virus in sistemul informatic al
societаţii lui Raphi, care, conectat la reţeaua mondialа, trebuia sа
provoace, la redeschiderea pieţelor, la inceputul sаptаminii, ceva de genul
unei vesele harababuri financiare.

In acea noapte de eliberare, au dormit cu toţii intinşi pe cearşafurile

albe din garsoniera lui Antoine, ca nişte copii intr-o cabanа construitа
intr-un stejar din mijlocul unei pаduri fermecate.
Trecurа citeva zile, in care Antoine şi-a petrecut timpul impreunа
cu prietenii lui, distrindu-se şi regаsind bucuria de a fi dependenţi unii de
alţii.
Intr-o dimineaţа, la uşa lui au sunat nişte poliţişti şi l-au arestat.
Raphi fugise in Elveţia cu citeva economii. Considerind cа exilul helvetic
era o pedeapsа suficient de crudа, Justiţia nu a cerut extrаdarea lui. Foarte
rapid, a avut loc un proces. Antoine a plаtit o amendа care a inghiţit toţi
banii pe care reuşise sа-i ciştige; toate bunurile lui inutile, tablourile,
maşina, au fost sechestrate; si, cum nu fusese nimeni rаnit, nu a fost
condamnat decit la şase luni de inchisoare cu suspendare. Antoine a
considerat cа e un preţ cinstit pentru exilul lui Raphi şi pentru cа fаcuse
sа disparа citeva miliarde.

Era una din acele dimineţi din pragul toamnei, cind luna reuşeşte
sа supravieţuiascа zilei. Soarele nu se arаta pe cer: rаzbаtea delicat in toa-
te individualitаţile naturale şi urbane, picura din petalele florilor, din
clаdirile vechi şi din chipurile obosite ale trecаtorilor, in holocaustul
fecund al timpului ce trece, infloresc pentru ochii traumatizabili singurele
edenuri veritabile, acelea a cаror arhitecturа este o senzaţie.
In aceastа dimineaţа de duminicа, Antoine s-a trezit la ora opt. in
valurile ce se-ncalecа despаrţind somnul de trezie, i se pаruse cа aude un
cintec.
S-a sculat, intinzindu-se. Dupа ce a pus apа la incаlzit, a fаcut un
duş. Cind infuzia de ceai a fost gata, a zаbovit o clipа in faţa ferestrei,
uitindu-se la lichidul verde şi aburind. Pe o ramurа, un mаcаleandru roşu
pаrea sа pozeze pentru amintirea lui Antoine; soarele de varа rаspindea
un flash permanent in atmosferа. Fаrа sа bea o picаturа din ceai, a lаsat
ceaşca in faţa ferestrei şi a ieşit din garsonierа.
A luat-o pe jos pinа la parcul din Montreuil, strecurindu-se printre
maşini şi trecаtori. A grаbit pasul, cu şireturile desfаcute, cu pаrul ciufulit
şi incа umed. La ora asta, parcul era aproape pustiu: ciţiva bаtrinei se
plimbau, citeva femei işi scoseserа copiii la aer, un pictor cu o pаlаrie
largа işi ridicase şevaletul pe iarbа.
Antoine mergea fаrа nici o direcţie, parcа pierdut in acest spaţiu
neted şi tihnit. S-a aşezat pe o bancа, lingа un bаtrin sprijinit in bastonul
lui cu mаciulie de argint. Bаtrinul purta o pаlаrie de fetru gri cu o bandа
de mаtase neagrа; a intors puţin capul spre Antoine, apoi şi-a reluat
poziţia de santinelа ostenitа. Antoine s-a uitat in aceeaşi direcţie şi, o
clipа, nu a vаzut nimic, dar, stringind din ochi, privind cu atenţie, chiar in
faţa lui se ivi o tinаrа. L-a scrutat cu privirea pe Antoine, a inclinat capul,
s-a aplecat sа-l studieze de parcа ar fi fost o sculpturа, apoi i-a intins
mina. El a vrut sа vorbeascа, dar tinаrа a dus un deget la buze şi i-a fаcut
semn sа se ridice şi s-o urmeze. S-au indepаrtat de bancа şi de bаtrin.
— Caut nişte prieteni, spuse fata uitindu-se la Antoine, pe urmа de
jur-imprejur.
— Cum aratа?
— Poate seamаnа cu tine. Cum aveai aerul cа eşti o persoanа
interesantа, şezind acolo pe banca aia, mi-am zis cа poate vrei sа fii unul
din prietenii mei. Pari a fi de bunа calitate. De calitate superioarа.
— De calitate superioarа... Parcа ai vorbi de şuncа.
— Nu, nu de şuncа, eu nu mаninc carne.
— Ci iţi mаninci prietenii?
— Nu mai am prieteni, tu trebuie sа-mi dai replica. Aşadar, cind eu
spun lucruri intr-adevаr uimitoare, tu trebuie sа mа intrebi de ce.
— Impresarul meu a uitat sа-mi trimitа continuarea scenariului.
Deci... de ce?
— De ce, ce? intrebа ea, mimind foarte convingаtor uimirea.
— De ce nu mai ai prieteni?
— Au mucegаit. Nu remarcasem cа au o datа de expirare. Trebuie
sа fii atent la asta. Prietenii mei au inceput sа aibа urme de putregai, pete
verzi destul de scоrboase. Ceea ce spuneau incepea cu-adevаrat sа
miroasа rаu...
— Asta poate fi periculos.
— Da, ar fi putut sа-mi dea salmonelozа.
— I-ai pus in lada de gunoi?
— Nu, n-a fost nevoie, s-au aruncat singuri in viaţa lor fаrа vlagа.
— Eşti asprа.
— Scuze, аsta nu e textul tаu: ar trebui sа spui: „Eşti grozavа."
— Au fost unele modificаri de ultim minut in scenariu.
— Eu aflu intotdeauna ultima!
Fata se opri brusc şi-şi dаdu o palmа peste frunte. Se puse in faţa
lui Antoine, un pic panicatа, cu ochii larg deschişi.
— Am uitat scena prezentаrilor! Am uitat scena prezentаrilor!
Trebuie sа reluаm totul de la inceput. Haide, ne intoarcem la bancа.
— Stii, rаspunse Antoine oprind-o, vom putea face un racord.
Pentru asta existа montajul.
— Ai dreptate. Sа facem ciţiva paşi fаrа sа spunem nimic şi sа ne
prezentаm. Motor.
Se plimbarа pe aleile inguste ale parcului, pe peluze, privind
copacii, pаsаrile. Vremea era blindа, aerul avea o culoare limpede şi
aproape sclipitoare. Nicicind nu mai fusese o lunа septembrie atit de
plаcutа; ignora cu candoare apropierea toamnei, stаtea mindrа, in
picioare, ardea ultimele forţe ale verii ca şi cum ar fi fost nesfirşite.
— O, spuse fata cu spontaneitate, pe mine mа cheamа Clemence.
— Incintat, rаspunse Antoine pe un ton vesel. Pe mine mа cheamа
Antoine.
— Incintatа sа te cunosc, spuse ea stringindu-i mina, apoi, dupа
citeva secunde de tаcere, continuа: acum, Antoine, sа reluаm de acolo de
unde spuneai cа sint grozavа.
— Spuneam cа eşti severа.
— Eşti foarte nedrept. Tu nu judeci pe nimeni?
 — Incerc, dar e greu.
— Teoria mea este cа poţi sа inţelegi şi sа judeci. Judecаm tocmai
pentru a ne proteja, fiindcа pe noi cine incearcа sа ne inţeleagа? Cine ii
inţelege pe cei care incearcа sа inţeleagа?
— Lacenaire spunea cа singurii care au dreptul sа judece sint
condamnaţii.
— Atunci e in regulа, noi sintem condamnaţii, spuse Clemence
desfаcind braţele. Eu am fost dintotdeauna condamnatа, de cond eram
micа am fost judecatа cu sentinţe tаcute. E frumos ce spun, nu-i aşa?
— Exemple?
— De exemplu: totul. Toatа societatea e o judecatа impotriva mea.
Munca, studiile, muzica modernа, banii, politica, sportul, televiziunea,
manechinele, ziarele, maşinile. Asta e un bun exemplu, maşinile. Nu pot
sа merg cu bicicleta, sа mа plimb pe unde vreau, sа profit de oraş:
maşinile imi restring libertatea. Si poate, sint periculoase...
— Sint de acord. Maşinile sint o calamitate. Au cumpаrat o vatа de
zahаr. Ciugulind, rupind vаlаtuci roz, au inghiţit-o repede, lingindu-se pe
buze şi pe degete.
— Incа o chestie, spuse Clemence. Dupа pаrerea mea, marea
diviziune a lumii, bun, in afarа de toatа chestia cu clasele sociale, marea
diviziune este intre cei care mergeau la petreceri şi cei care nu mergeau.
Iar aceastа diviziune a omenirii, care dateazа din colegiu, persistа toatа
viata sub alte forme.
— Eu nu eram invitat la petreceri.
— Nici eu. Le era teamа, fiindcа spuneam ceea ce gindesc, şi
gindeam multe lucruri rele despre colegii mei. Detestam pe aproape toatа
lumea. Era colosal. Dar acum, fiindcа şi-au dat seama cit sintem de
grozavi, ar vrea sа ne invite la petrecerile de adulţi şi sа se poarte ca şi
cum nimic nu s-ar fi intimplat, ca şi cum totul ar fi uitat. Dar, nu, noi nu
vom merge.
— Sau numai pentru a şterpeli fursecuri şi sticle de Orangina.
— Si ca sа le dаm la toţi indivizii аia lovituri cu bita de baseball
peste craniu, spuse Clemence mimind gestul.
— Si o sа-i lichidаm cu beţe de golf, e mai elegant.
— Cu clasа, cu graţie!
In timp ce discutau, au ieşit din parc. Mergeau unul lingа altul,
Clemence ţopаia, culegea flori, uşuia pаsаrile bаtind din palme. Era cam
de virsta lui Antoine; in unele momente foarte serioasа şi, in clipa
urmаtoare, dezinvoltа si destinsа, personalitatea ei se schimba neincetat.
Cu un aer nevinovat, a exclamat deschizind braţele:
— De ce sа nu avem dreptul sа criticаm, sа-i considerаm pe unii
timpiţi şi sаraci cu duhul, sub pretext cа am pаrea acri şi geloşi? Toatа lu-
mea se comportа ca şi cum am fi cu toţii egali, ca şi cum am fi cu toţii
bogaţi, educaţi, puternici, albi, tineri, masculi, fericiţi, sаnаtoşi, cu o
maşinа mare... Dar asta nu e adevаrat. Aşadar, am dreptul sа fac scandal,
sа fiu prost dispusа, sа nu zimbesc fericitа tot timpul, sа-mi dau pаrerea
cind vаd lucruri anormale şi nedrepte, şi chiar sа insult oamenii. E dreptul
meu sа protestez.
— De acord, dar... e obositor. Poate avem ceva mai bun de fаcut,
nu-i aşa?
— Ai dreptate, acceptа Clemence. E o idioţenie sа-ţi cheltuieşti
energia pentru chestii care nu meritа. Mai bine sа ne pаstrаm forţele ca sа
ne distrаm.
— Si sа ne plimbаm pe malul mаrii.
— Sа ne plimbаm pe malul mаrii... Asta nu e dintr-un cintec?
Clemence a inceput sа fredoneze o melodie vagа. Mergeau pe
trotuar prin mulţimea de lucrаtori şi de şomeri, de studenţi, de bаtrini şi
de copii. Magazinele, brutаriile, bаncile nu se mai goleau de aceste
globule divers colorate care sint fiinţele omeneşti in aparatul circulator al
oraşului. O maşinа a trecut prin faţa lor claxonind. S-a oprit cu zece metri
mai incolo, la semafor. Clemence l-a luat pe Antoine de braţ.
— Inchide ochii, i-a cerut ea. Am o surprizа pentru tine.
Antoine a inchis ochii. Un vint uşor şi cald ciufuli pаrul celor doi tineri.
Clemence il conduse pe Antoine trаgindu-1 de braţ; il duse in mijlocul
strаzii. La o sutа de metri, se apropia o maşinа neagrа.
— Bun, poţi sа deschizi ochii.
— Clemence, vine o maşinа, constatа liniştit Antoine.
— Ai promis sа ai incredere in mine.
— Nu, cituşi de puţin, n-am spus niciodatа asta.
— A, am uitat sа-ţi cer. Ai incredere in mine, de acord?
— Clemence, maşina...
— Jurа cа ai incredere in mine, şi nu te mai vаicаri, fricosule. Nu
trebuie sа te mişti, e foarte important. Jurа.
— Bine, jur. Nu o sа mа mişc, nu... o sа mа mişc...
Maşina era la numai treizeci de metri, claxonul urla pentru ca cei
doi tineri sа plece din drum. Antoine şi Clemence tot nu se mişcau,
trecаtorii se uitau la ei. in penultimul moment, Clemence il trase pe
Antoine de braţ şi cаzurа pe trotuar. Maşina neagrа trecu mоrоind
furioasа şi arаtindu-şi colţii.
— Ti-am salvat viaţa, spuse Clemence. Sint eroina ta! (Se sculа şi
il ajutа şi pe Antoine sа se ridice in picioare.) Asta inseamnа cа sintem
legaţi pe viaţа. De acum incolo rаspundem unul de celаlalt. Ca la chinezi.
— Cred cа am avut destule emoţii pentru azi.
— Ai un numаr de emoţii pe care nu trebuie sа-l depаşeşti?
— Da, aşa e, altfel risc o supradozа. Sа nu-mi spui cа supradozele
de emoţii sint geniale, nu sint obişnuit cu ele.
 Infometaţi de viaţa lor atit de aventuroasа, Clemence şi Antoine au
convenit sа se ducа sа ia masa la Gudmundsdottir impreunа cu As,
Rodolphe, Ganja, Charlotte şi prietena ei. Dar, cum mai erau citeva ore
pinа la prinz, s-au hotаrit sа se joace de-a fantomele. Clemence i-a ex-
plicat lui Antoine in ce consta jocul: urmau sа se poarte ca nişte fantome,
sа-i priveascа pe oamenii de pe terasele cafenelelor din toate pаrţile, sа se
plimbe pe strаzi si prin magazine zgomotoşi, sа ţipe ca bufniţele, sа
hoinаreascа profitind de invizibilitatea lor, sа se poarte ca şi cum ar fi
dispаrut din ochii lumii. Zornаindu-şi lanţurile şi ridicind braţele
infricoşаtor, Clemence şi Antoine au inceput sа bintuie oraşul.