Personalitati

Epoca antica: (istoria nationala)

1.Burebista
Burebista a fost un rege al geto-dacilor (82 î.Hr. - 44 î.Hr.), întemeietorul statului dac.Numele
marelui Burebista se identifică azi cu simbolul unităţii, curajului dar şi al înţelepciunii.Burebista a reuşit
ca prin înţelepciune, abţinere de la vin şi reforme să facă un stat mare şi puternic, supunînd dacilor, cea
mai mare parte a teritoriilor vecine. Ba mai mult chiar, a ajuns chiar să fie de temut şi pentru romani.
Statul lui Burebista era foarte întins, fiind considerat una dintre cele mai mari formaţiuni statale din
Nordul Balcanilor. Pe plan intern, regele Burebista a promovat un şir de reforme, din care distingem
următoarele: Pe plan administrativ – şi l-a luat ca aliat la conducere pe “preotul” Deceneu, cu care
coordona la conducere.Pe plan juridic – a elaborat sistemul de legi Beligines – primul sistem de legi de
pe pămînturile noastre. Pe plan economic – a înurajat comerţul şi meşteşugăritul, şi chiar a bătut o
monedă proprie.Pe plan militar – a organizat o armată foarte puternică şi bine organizată, care potrivit
istoricilor de atunci, număra 200 de mii de ostaşi (adică 20% din populaţie)Pe plan spiritual – a întărit
cultul lui Burebista, şi i-a dat o mare putere “preotului” Burebista. Regele Burebista s-a evidenţiat în
istoria dacilor ca un mare strateg militar, ce a reuşit să conducă expediţii îndrăzneţe. Statul format şi
condus de Burebista reprezintă primul regat unic al geto-dacilor, şi poate cel mai puternic pe care l-a
cunoscut acest popor. Putem spune că reprezintă exteriorizarea civilizaţiei tracice şi a credinţei
zamolxiene.

2.Decebal
Decebal (inițial purta numele Diurpaneus), a fost un rege dac care a domnit între anii 87-106. Domnia lui
Decebal reprezinta perioada de « apogeu » a civilizatiei geto-dacilor.Romanii l-au respectat atât de mult
încât l-au imortalizat pe Columna lui Traian. Strateg talentat, potrivnic de temut, Decebal a unificat
regatul geto-dac, a organizat şi condus două războaie de apărare împotriva expansiunii romane. Acesta a
fost în fapt actul de naştere al poporului român.

3.Deceneu
Deceneu filosof, astronom, sfătuitor al lui Burebista (70 î.e.n. - 44 î.e.n.), rege dac între 44 î.e.n.
- 27 î.e.n. Se spune despre Deceneu că era un înțelept al neamului dacilor care trăia retras, ca
un adevărat sihastru, într-un ținut ascuns, unii cred că pe muntele sfânt al dacilor – numit
Kogaionon. Deceneu era slujitor al zeului Zalmoxis, iar în momentul venirii la conducerea dacilor
al regelui Burebista, Deceneu era Mare preot al dacilor. El îl ajută pe Burebista, îndemnându-i
pe daci la abstinență. Deceneu a devenit rege al geților din anul 44 î.e.n după moartea regelui
Burebista. Era un rege venerat de către geți. A stabilit locuința preoților lui Zamolxe pe muntele
Cogeon (Kogaionon) dincolo de Dunăre. A reformat pontificatul zamolxian. A împărțit pe geți în
ordinul Piloforilor sau Pileaților și ordinul Capeluttilor sau Comaților. A cultivat în rândul geților
astronomia și agricultura. A reconstruit altare noi și a construit edificii sacre. Se pare că a urmat
canoanele arhitectonice din Egipt (unde trăise), precum și din Orient.Sacerdot dac, mare preot,
sfetnic și colaborator apropiat a lui Burebista. Cel mai important personaj după rege în statul
dac. Deceneu l-a ajutat considerabil pe marele rege în opera sa de unificare și organizare a
triburilor geto-dace. După moartea lui Burebista și destrămarea stăpânirii acestuia (44 î.e.n.)
Deceneu își asumă și puterea regală în statul dac intracarpatic. O informație din Iordanes
(Getica:XI,67) indică venirea lui Deceneu la putere ca vicerege, Burebista acordându-i o putere
aproape regală. Strabon spune:Burebista … și-a luat ca ajutor pe Deceneu, un bărbat vrăjitor,
care umblase multă vreme prin Egipt, învățând acolo unele semne profetice, datorită cărora
susținea că tălmăcește voința zeilor. Ba încă, de la un timp era socotit și zeu, așa cum am arătat
când am vorbit de Zamolxe. Ca o dovadă de ascultarea ce i-o dădeau geții, este și faptul că ei s-
au lăsat înduplecați să-și stârpească viile și să traiască fără vin" Deceneu a revigorat
spiritualitatea geto-dacilor, înlăturând cultul bahic sau dionisiac asociat cu cultura viței de vie și
cu orgii. El este cel dintâi care s-a opus viguros pătrunderii în Dacia a cultelor străine. De aceea
nu este întâmplător și fără rezonanțe religioase profunde că el a determinat autoritatea regală
să dispună distrugerea viței de vie — planta sacră al lui Dyonisos — și ca toată preoțimea dacică
l-a sprijinit în acest act extraordinar. Ca mare preot și vicerege, apoi el însuși rege Deceneu, a
dispus de dubla autoritate, morală (stârpind viciul beției) și politica (organizează triburile și
casta sacerdotală), făcând dintre nobili o clasă de pileați, ca și din categoria privilegiată mai
largă, capilați (sau comați), din aceasta făcând pentru clerul de rând o clasă asimilabilă cu clasa
cavalerilor romani - equites.Deceneu considera că viitorul și strălucirea poporului său depind
numai de înalta ținută morală și plecând de la această premisă se poate clădi un edificiu statal și
social trainic, motiv pentru care, sprijinit de Burebista, a înfăptuit o profundă reformă socială și
religioasă a poporului geto-dac. Această reformă, celebră în lumea antică, a fost pusă în
practică, nu prin legi oficiale și seci, ci prin răbdare și educație. Deceneu a impus sobrietatea și
cumpătarea, acea modestie a sufletului ale cărei valențe răzbat din textul lui Platon. Deceneu a
cerut poporului ascultarea de porunci ca efect al educației prin dreptate. Geții fiind recunoscuți
în antichitate ca fiind cei mai drepți dintre cei cu care se înrudeau, caracteristică, desigur, foarte
veche.Deceneu a fost una din acele impresionante personalități care și-au creat un loc de frunte
în istoria lumii. Un factor care l-a ajutat să se realizeze pe sine însuși și prin asta să fie de folos
neamului său, a fost prietenia si sprijinul pe care Burebista i le-a acordat, lucru rar în istorie. Ei
s-au înțeles și au colaborat, armonios și eficient încât, în puțini ani, au izbutit să dureze un stat
puternic atât social, cât și moral.

Istoria universal
1.Traian
Traian a domnit ca un împărat civil. În acest timp a corespondat cu Pliniu pe tema creștinilor,
spunându-i în principiu că îi va lăsa în pace atât timp cât nu-și vor practica religia în public. A
construit câteva noi clădiri, monumente și drumuri în Italia și Iberia natală. Magnificul forum, ce
adăpostește și Columna lui Traian, care amândouă au fost ridicate pentru a comemora victoriile
din Dacia, se mențin în Roma până în zilele noastre, așa cum se menține și arcul de triumf din
Mérida. În 113 s-a îmbarcat pentru ultima campanie, provocat fiind de decizia Parției de a pune
un rege pe tronul Armeniei, un regat asupra căruia cele două mari imperii au împărțit
hegemonia încă de pe timpul lui Nero. Traian a ajuns primul în Armenia, l-a detronat pe regele
existent și a anexat regatul la Imperiul roman. Apoi și-a îndreptat atenția către sud, către Parția,
cucerind Babilonul, Seleucia și în final Ctesiphon, capitala Ameniei, în 116. A continuat să
meargă către sud, către Golful Persic, a declarat Mesopotamia drept nouă provincie a
imperiului, și s-a plâns că e prea bătrân pentru a-i călca pe urme lui Alexandru cel Mare. Și
totuși nu s-a oprit aici. Mai târziu, în anul 116, a trecut munții Khuzestan din Persia și a cucerit
marele oraș Susa. L-a detronat pe regele Parției Chrosoes și și-a urcat pe tron propria
marionetă, pe Parthamaspates. Imperiul roman nu va mai înainta niciodată atât de mult spre
est.La acest moment sorții războilui precum și propria-i sănătate, l-au trădat. Cu orașul-
fortăreață Hatra de pe râul Tigru în spatele său, a continuat să reziste atacurilor romane. Evreii
s-au răsculat, la fel și populația Mesopotamiei. Traian a fost astfel forțat să-și retragă armatele
pentru a înăbuși revoltele. Traian vedea acest lucru ca pe un amănunt minor, dar nu a mai
apucat să conducă o armată pe câmpul de bătălie. Unii văd în Traian un exemplu al acceptării
din partea Romei a idealurilor de pe cuprinsul imperiului, în timp ce alții consideră ascensiunea
unui spaniol la tronul Romei ca fiind începutul sfârșitului adevăratei societăți romane antice.

2)Gaius Iulius Cezar (limba latină: IMP•C•IVLIVS•CAESAR•DIVVS1; n. 13 iulie, ca. 100

î.Hr. – d. 15 martie, 44 î.Hr.) a fost un lider politic și militar roman și una dintre cele mai
influente și mai controversate personalități din istorie. Rolul său a fost esențial în instaurarea
dictaturii la Roma, lichidarea democrației Republicii și instaurarea Imperiului Roman. A
provocat războaie de cucerire fără acceptul senatului roman. Cucerirea Galiei, plănuită de
Cezar, a inclus sub dominația romană teritorii până la Oceanul Atlantic. În anul 55 î.Hr. Cezar a
lansat prima invazie romană în Marea Britanie.Cezar a ieșit învingător într-un război civil,
devenind dictator al lumii romane, și a inițiat o vastă acțiune de reformare a societății romane
și a guvernării acesteia. El s-a proclamat dictator pe viață și a centralizat puternic guvernarea
statului slăbit din cauza războiului civil pornit tot de Cezar.

3)Pericle (circa 495 - 429 î.Hr.), general, orator și om de stat atenian. Conducător al Atenei
între 443 și 429 î.Hr., timp în care a inițiat numeroase reforme democratice, care au
transformat orașul într-un centru politic, cultural și artistic al lumii grecești. A construit
Partenonul, noul Erehteion ș.a. În timpul domniei lui a început Războiul peloponesiac (431 - 404
î.Hr.), în care a fost implicată și Atena. A fost răpus de ciumă, care a lovit Atena în perioada
desfășurării acestui război.

4)Herodot din Halicarnas/Halikarnassos (greacă: Ήροδοτος, Herodotos, n. 484 î.Hr. - d. cca.

425 î.Hr.) a fost un istoric grec. Herodot este considerat părintele disciplinei istoriei, prin modul
în care a tratat evenimentele pe care le-a consemnat în scrierile sale. Până la el evenimentele
erau tratate în cronici sau epopei. Este cunoscut pentru scrierile sale despre conflictul greco-
persan, precum și pentru descrierile oamenilor și locurilor vizitate.

5)Alexandros III Philippou Makedonon (20 iulie 356 î.Hr.–10 iunie 323 î.Hr.), cunoscut sub
numele de Alexandru cel Mare, Alexandru Macedon sau Alexandru al III-lea al
Macedoniei ( în greacă Μέγας Αλέξανδρος, Megas Alexandros), rege al Macedoniei (336 î.Hr.-
323 î.Hr.), a fost unul dintre primii mari strategi și conducători militari din istorie. Cuceririle sale
spectaculoase i-au făcut pe greci stăpâni ai Orientului Apropiat. La moartea sa, la vârsta de 33
de ani, Alexandru era stăpânul celui mai mare imperiu cucerit vreodată. Alexandru a contribuit
substanțial la răspândirea culturii elene în întreaga lume.

6)Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (n. 27 februarie 272 – d. 22 mai 337), cunoscut
sub numele Constantin I sau Constantin cel Mare, a fost Împărat Roman între 306 și 337.
Constantin cel Mare a avut o importanta politica deosebita pentru imperiu, dar pentru
crestinism aceasta importanta a fost imensa. Astfel el a fost a doua mare personalitate dupa
apostolul Pavel in biserica crestina. La adapostul statului crestinismul se raspandeste si in
paturile superioare ale societatii romane, acestea facand sa creasca prestigiul bisericii crestine.
Crestinii nu mai boicoteaza statul roman ci colaboreaza cu el.
Epoca medieval: (istoria nationala)
1)Alexandru cel Bun, fiul lui Roman I Mușatinul (decedat la 1 ianuarie 1432), a fost
domnul Moldovei între anii 1400 - 1432, care i-a succedat la tron lui Iuga "Ologul", care a fost
îndepărtat de către Mircea cel Bătrân. A fost un domn paşnic, de unde şi porecla de "cel Bun",
un bun gospodar, continuînd politica de extindere dusă şi de Roman I Voievod.Potrivit celor
scrise de Grigore Ureche, Alexandru cel Bun a întreprins o importantă operă de organizare
politică, administrativă şi ecleziastică a Moldovei. A încurajat comerţul, confirmînd negustorilor
polonezi un larg privilegiu în 1408, act în care este atestat pentru prima oară şi oraşul Iaşi.

2)Ștefan al III-lea, supranumit Ștefan cel Mare (n. 1433, Borzești - d. 2 iulie 1504,
Suceava), fiul lui Bogdan al II-lea, a fost domn al Moldovei între anii 1457 și 1504. A domnit
aproape 50 de ani, durată care nu a mai fost egalată în istoria Moldovei.Acest conducator a
avut un rol stralucit in istoria tarii, stiind sa apere suveranitatea Moldovei in confruntarile cu
ienicerii turci, cu ostirile regale ungare si poloneze si ale hanilor Crimeii. Stefan cel mare era
cunoscut ca un bun diplomat si un vrednic conducator militar, in timpul domniei sale nici unei
tari nu i-a reusit sa cotropeasca Moldova. Mai multi conducatori de tari au apreciat iscusinta lui
Stefan al III-lea in luptele pe care le-a dus si care au facut sa opreasca invaziile din est catre
Europa. El a avut 47 de batalii si a construit 47 de biserici pe acele locuri in memoria acestor
lupte. Stefan cel Mare este un adevarat erou national atat in Republica Moldova cat si in
Romania.

3)Vasile Lupu, (n. 1595 - d. 1661) a fost domnitor al Moldovei: aprilie 1634 - 13 aprilie
1653 și 8 mai 1653 - 16 iulie 1653.Domnia lui Vasile Lupu "om cu hire înaltă şi împărătească,
mai mult decât domnească " se distinge net de celelalte domnii din Ţara Moldovei din secolul al
XVII -lea. În perioada anterioară obţinerii domniei , Vasile Lupu a dobândit , în cei 18 ani cât a
ocupat dregătorii, dintre care cele mai multe în Sfatul Domnesc, cunoştinţe temeinice în arta
conducerii statului şi anume în domeniul fiscalităţii(ca mare vistier),al organizării judecătoreşti
(ca mare vornic), al organizării militare (ca mare spătar şi hatman),al politicii externe(ca
postelnic) sau al politicii interne(ca logofăt). Spre deosebire de mulţi alţi boieri, alături de care
ocupase diferite dregătorii, şi de domnii care-l precedaseră, el reuşise (până în 1634) să-şi
elaboreze o concepţie de domnie pe care a urmărit cu perseverenţă să o transpună în viaţă.
Prin gândirea sa politică s-a dovedit a fi un partizan al domniei ereditare şi în acest sens i-a avut
drept model pe Movileşti, fostul său protector .

4)Ioan al III-lea sau Ioan Vodă cel Cumplit sau Ioan Vodă Armeanul sau Ioan Voda cel
Viteaz (n. 1521; d. 1574), a fost domnitor al Moldovei. Este fiul lui Ștefăniță Vodă cel Tânăr
(1517-1527) cu armeanca Serpega. A domnit din februarie 1572 până în iunie 1574.Ioan Vodă a
reuşit să consolideze situaţia politică internă şi externă a Moldovei.Chiar de la începutul
domniei sale Ioan Vodă s-a confruntat cu marea boierime, care dorea un domn docil.
Subordonându-şi domnia, marea boierime îşi consolida poziţiile sociale, оnsă noul domn a
reacţionat prompt, răsturnându-i planurile. Ioan Vodă a dus o politică similară şi faţă de
biserică. O sursă pentru întărirea puterii economice a noii boierimi a servit averea unor
mănăstiri. Din actele domneşti de mai târziu se vede că pe timpul lui Ioan Vodă unele averi
mănăstireşti au fost date boierilor devotaţi.

5)Mihai Viteazul sau Mihai Bravu(n. 1558, Târgul de Floci - d. 9 august 1601, Turda) a fost
banisor de Strehaia, stolnic domnesc și ban al Craiovei, apoi domnitor al Țării Românești și,
pentru o perioadă în 1600, conducător de facto al tuturor celor trei țări medievale românești
care formează România de astăzi: Țara Românească, Transilvania și Moldova.Om politic si
comandant militar, domn al Tarii Romanesti (1593-1601), al Transilvaniei (1599-1600) si al
Moldovei (1600). Fiu prezumtiv al lui Patrascu cel Bun. A urmarit instalarea autoritatii centrale
si consolodarea acelei parti din boierime care ii era credincioasa, in frunte cu boierii olteni.
Dupa stabilitrea unui sistem de aliante antiotomane, a inceput razboiul de eliberare de sub
dominatia turcilor (incepand cu 1595), infrangand cateva osti turcesti si tatarasti la Putinei,
Stanesti si Serpatesti si apoi marea oaste otomana condusa de Sinan Pasa, la Calugareni (13/23
august 1595) si la Giurgiu. In 1599 l-a invins pe voievodul Andrei Bathory la Selimbar si a pus
stapanire pe Transilvania, iar in mai 1600, dupa o campanie fulgeratoare, a luat in stapanire si
Moldova, realizand, la 27 mai 1600, prima unire politica a celor trei tari romane, intitulandu-se
"domn al Tarii Romanesti, al Transilvaniei si a toata Tara Moldovei". Biruit la Miraslau
(sept.1600) de nobilimea maghiara ajutata de imperiali si apoi de poloni, care, ocupand
Moldova, au patruns si in Tara Romaneasca, a fost nevoit sa apeleze direct la ajutorul
imparatului Rudolf II. Dar, dupa ce, impreuna cu generalul Basta, a infrant armata nobiliara la
Goraslau (1601), a fost asasinat miseleste la Campia Turzii (9/19 aug. 1601).Programul politic si
militar al lui Mihai Viteazu a avut un rol covarsitor in transformarea constiintei unitatii de neam
si de limba a poporului roman intr-o idee activa.

6)Constantin Brâncoveanu (n. 1654 - d. 15 august 1714) a fost un mare boier, Domn al
Țării Românești între 1688 și 1714 și nepot al domnitorului Șerban Cantacuzino. În perioada în
care a domnit, Țara Românească a cunoscut o perioadă de înflorire culturală și de dezvoltare a
vieții spirituale. În perioada domniei lui Constantin Brâncoveanu cultura românească a cunoscut
o perioadă de înflorire, domnitorul fiind un fervent sprijinitor al culturii. În cei 26 de ani de
domnie, Brâncoveanu s-a dovedit un gospodar desăvârșit și bun administrator al avuțiilor țării,
instaurând o epocă de prosperitate și de pace. Domnitorul a inițiat o amplă activitate de
construcții religioase și laice, îmbinând armonios în arhitectură, pictură murală și sculptură
tradiția autohtonă, stilul neo-bizantin și ideile novatoare ale renascentismului italian într-un
nou stil caracteristic, numit „stilul brâncovenesc”. Denumirea de stil brâncovenesc, sau de artă
brâncovenească, este folosită în istoriografia română de artă pentru arhitectura și artele
plastice din Țara Românească în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu. Deoarece această
epocă a influențat în mod hotărâtor evoluțiile de mai târziu, termenul se folosește prin extensie
și pentru a descrie operele de artă din vremea primilor Mavrocordați, până către 1730. Istoricii
de artă caracterizează uneori stilul prin analogie cu renașterea apuseană, datorită structurilor
sale clare, raționaliste, dar exuberanța lui decorativă permite și folosirea termenului de „baroc
brâncovenesc”.Constantin Brâncoveanu și-a asumat rolul de protector al tiparului și școlilor din
Țara Românească, dar și din Transilvania, numele său fiind întâlnit între cele ale donatorilor de
la școala românească din Şcheii Brașovului.*5+ S-a înconjurat de personalități de cultură din țară
și străinătate, susținând financiar și diplomatic pregătirea tinerei generații de cadre în școlile.

Istoria universala:
1)Carol cel Mare (în germană Karl I, der Große, latină Carolus Magnus, franceză/engleză
Charlemagne), (n. 742/748 - † 28 ianuarie 814, Aachen), a fost rege al francilor din 768 până la
moarte, și fondator al Imperiului Carolingian.A intreprins numeroase campanii militare in
interesul aristocratiei si Bisericii, carora le-a acordat, in teritoriile cucerite, domenii funciare
intinse, precum si demnitati militare, civile si functii ecleziastice. El a cucerit numeroase
teritorii. In urma campaniei din anii 773 si 774, a alipit regatul longobard din Italia, iar dupa
expeditiile dintre anii 785 si 812 a cucerit partea de nord-est a Peninsulei Iberice, inclusiv
Barcelona, infiintand acolo marca Spaniei. Saxonia a fost cucerita foarte greu, dupa un razboi
lung, desfasurat intre anii 772 si 804. In stapanirea lui C. a intrat si o parte a teritoriului locuit,
pana atunci, de avari, in urma expeditiilor militare dintre anii 791 si 808. Astfel a fost posibil ca,
la sfarsitul secolului al VIII-lea si la inceputul secolului al IX-lea, statul franc sa cuprinda nu
numai Gallia, ci si nordul si centrul Italiei, nord-estul Spaniei, intinse teritorii de la est de Rin, iar
papalitatea se gasea si ea sub protectia lui C.Viata imparatului Carol cel Mare, lucrare deosebit
de importanta datorita informatiilor pretioase despre istoria francilor din acea perioada si
despre personalitatea acestui monarh.

2)Ludovic al XIV-lea
Ludovic al XIV-lea (n. 5 septembrie 1638, Saint-Germain-en-Laye – d. 1 septembrie 1715,
Versailles), rege al Franței și al Navarei. A condus Franța vreme de 72 de ani – cea mai
lungă domnie din istoria europeană. Era doar un copil de aproape cinci ani în momentul în
care s-a suit pe tron în 1643, dar a condus personal guvernul din 1661 până la moartea
sa.Una din realizările cele mai importante ale lu Ludovic a fost construirea unui palat imens
la Versailles, care găzduia întreaga curte regală. Ludovic a domnit în acest palat înconjurat
de o splendoare ceremoniala care-I accentua măreţia
3)Leonardo da Vinci
Leonardo da Vinci (n. 15 aprilie 1452, Anchiano/Vinci, Italia - d. 2 mai 1519,
Cloux/Amboise, Franța) a fost un pictor, sculptor, arhitect și om de știință italian.
Om de spirit universal, în același timp artist, om de știință și inventator, Leonardo
încarnează spiritul universalist al Renașterii și rămâne unul dintre oamenii cei mai
importanți din acea epocă. Aportul său deschizător de drumuri în artele plastice și forța lui
de anticipare, neegalată vreodată în întreaga desfășurare istorică a științei,[judecată de
valoare] sunt caracteristice uriașei sale personalități, de care a fost permanent conștient.
Leonardo a scris în însemnările sale, cu un an înaintea morții, cuvintele cu vibrație de
bronz: Io continuerò („Voi dăinui”).
4)Martin Luther
Martin Luther (n. 10 noiembrie 1483, Eisleben, Saxonia - d. 18 februarie 1546), preot și
doctor în teologie, a fost primul reformator protestant ale cărui reforme au fost aplicate în
Bisericile Evanghelice-Luterane.
Reforma protestantă din Germania a fost începută de Martin Luther în 1517. El a încercat
să reformeze anumite practici din Biserica Catolică.

5)Michelangelo Buonarroti (n.6 martie 1475, Caprese, Provincia Arezzo - d.18

februarie 1564, Roma),
Michelangelo Buonarroti a fost unul dintre cei mai inspirati creatori din istoria artei si
alaturi de Leonardo da Vinci, cel mai important artist in perioada de varf a Renasterii
italiene. Geniul sau universal este deopotriva oglindit de pictura, desen, sculptura si
arhitectura. A scris si poezii, in special in genul sonetului si madrigalului.n timpul vietii
sale, el a fost recunoscut drept cel mai mare artist in viata al Europei, iar astazi este
considerat unul dintre cei mai mari artisti din toate timpurile.

Epoca Moderna (Istoria nationala)

1)Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1673 - d. 21 august 1723) Domn al

Moldovei (1693 si 1710-1717) si mare carturar enciclopedist, Dimitrie Cantemir este, in
cultura noastra, unul dintre cei mai eruditi umanisti. Prin vasta si remarcabila sa opera
stiintifica si literara, s-a situat cu mult deasupra carturarilor vremii. Turcii l-au inscaunat
socotindu-l om de incredere, ca pe unul care, trimis ostatec de mic copil, a stat 17 ani la
Constantinopol.
Dimitrie Cantemir s-a manifestat ca adept al domniei autoritare si adversar al
atotputernicei marii boierimi. In scrierile sale el a privit cu simpatie lupta taranimii
impotriva abuzurilor boierimii si s-a pronuntat impotriva transformarii taranilor liberi in
serbi. Cantemir a fost primul scriitor roman de lucrari filozofice propriu-zise. Gandirea lui
filozofica reflecta lupta dintre conceptiile religioase medievale si cele laice moderne, vadind
tendinte inaintate, rationaliste. El a subliniat rolul simturilor si al experientei in cunoastere,
a afirmat existenta cauzalitatii si legalitatii in natura si societate si si-a exprimat increderea
in puterea stiintei si a ratiunii omenesti, cautand sa delimiteze domeniul stiintei de cel al
teologiei. Atribuind providentei divine un rol secundar, Cantemir a conceput istoria ca o
succesiune a “monarhiilor” care trec prin perioade de ascensiune si decadere in
conformitate cu legile “naturii”. Cantemir a fost un remarcabil istoric, geograf si orientalist.
Prin metoda sa critica de cercetare a izvoarelor, Cantemir este aproape un istoric modern,
depasind faza cronicareasca.

2)Tudor Vladimirescu
Tudor Vladimirescu (n. 1780, Vladimiri - d. 7 iunie 1821, Târgoviște) a fost conducătorul
Revoluției de la 1821 și al pandurilor. Personalitatea lui Tudor Vladimirescu şi
evenimentele pe care le-a generat au făcut epocă şi, cel puţin istoriografic, au cunoscut
versiuni diferite. lui Tudor Vladimirescu i-a revenit un rol
determinant. A manifestat talent politic, fermitate, hotărarea neclintită de a
castiga si de a apăra drepturile Ńării. In realizarea acestei inalte indatoriri civice si
patriotice, el nu a făcut nici un compromis. Si-a asumat intreaga responsabilitate,
cu riscul mărturisit de a fi “imbrăcat cămasa morŃii”.
I s-a atribuit rolul de conducător al revoluŃiei, de către contemporani, mai
intai, de posteritate si de istorici mai apoi, pentru faptul că a fost conducătorul
poporului inarmat, care a deschis drumul naŃiunii romane in secolul
naŃionalităŃilor. Prin conducătorul ei, revoluŃia de la 1821 “a strigat dreptate si a
cerut ca tot romanul să fie liber si egal, ca statul să se facă romanesc. Ea fu o
revoluŃie democratică”, aprecia N. Bălcescu, situandu-l pe Tudor in galeria eroilor
naŃionali, alături de Horea”. Intamplărilor de la 1821 consemna, la randul său, M.
Kogălniceanu, aducandu-si, si el, tributul de recunostinŃă eroului, faptei sale si
revoluŃiei, suntem datori cu orice propăsire ce am făcut de atunce, căci ele ne-au
desteptat duhul naŃional.
Din raŃiuni acre se sprijină pe aceleasi convingeri, ne-am indreptat
interesul si stăruinŃa spre izvoarele vieŃii noastre naŃionale, cu credinŃa că
eforturile contemporane, consacrate unui plus de cunoastere, nu poate fi
păgubitoare, dimpotrivă.

3)Alexandru Ioan CUZA (sau Alexandru Ioan I; n. 20 martie 1820, Huşi, Moldova,
astăzi în România – d. 15 mai 1873, Heidelberg, Germania) a fost primul domnitor al
Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei, precum şi al statului naţional România. Cuza a
participat activ la mişcarea revoluţionară de la 1848 din Moldova şi la lupta pentru unirea
Principatelor. La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859
şi al Munteniei (Valahiei), înfăptuindu-se astfel unirea celor doua ţări române. Devenit
domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea
unirii de către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvîrşirea unirii
Principatelor Române pe calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi administrative, care s-a
realizat în ianuarie 1862, cînd Moldova şi Valahia au format un stat unitar, adoptînd oficial,
în 1862, numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură adunare şi un singur
guvern.
Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliţie a partidelor vremii,
denumită şi Monstruoasa Coaliţie, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi,
care au reacţionat astfel faţă de manifestările autoritare ale domnitorului.

4)Mihai Eminescu n. 15 ianuarie 1850, Botoșani - d. 15 iunie 1889, București) a fost

un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă
drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.[1] Receptiv la romantismele
europene de secol XVIII și XIX, și-a asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa
aparținând unui romantism literar relativ întârziat. În momentul în care Mihai Eminescu a
recuperat temele tradiționale ale Romantismului european, gustul pentru trecut și
pasiunea pentru istoria națională, căreia a dorit chiar să-i construiască un Pantheon de
voievozi, nostalgia regresivă pentru copilărie, melancolia și cultivarea stărilor depresive,
întoarcerea în natură etc., poezia europeană descoperea paradigma modernismului, prin
Charles Baudelaire sau Stephane Mallarme, bunăoară. Poetul avea o bună educație
filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de
filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gîndire ale romantismului, de
teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant (de altfel Eminescu a lucrat o vreme la
traducerea tratatului acestuia Critica rațiunii pure, la îndemnul lui Titu Maiorescu, cel care
îi ceruse să-și ia doctoratul în filosofia lui Kant la Universitatea din Berlin, plan nefinalizat
pînă la urmă) și de teoriile lui Hegel.Rădăcina ideologică principală a gîndirii sale
economice sau politice era conservatoare; de altfel poetul a fost o figură marcantă a acestui
partid politic, iar prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la
Timpul a reușit să-i deranjeze pe cîțiva lideri importanți din acest mare partid care au
lansat sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”. Publicistica
eminesciană oferă cititorilor o radiografie a vieții politice, parlamentare sau
guvernamentale din acea epocă; în plus ziaristul era la nevoie și cronicar literar sau teatral,
scria despre viața mondenă sau despre evenimente de mai mică importanță, fiind un
veritabil cronicar al momentului.Eminescu a fost activ în societatea politico-literară
Junimea, și a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator.[2] A
publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena.
Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost
dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședinta din 25 ianuarie 1902.[3]
Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuța din București și apoi a fost
transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, poetul
a murit în sanatoriul doctorului Șuțu. În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra
unui tei din cimitirul Bellu din București. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948)
membru al Academiei Române.

5)Mihail Kogălniceanu (6 septembrie 1817 – 1 iulie, 1891) a fost un om politic de

orientare liberală, avocat, istoric și publicist român originar din Moldova, care a devenit
Prim-ministru al României la 11 octombrie 1863, după Unirea din 1859 a Principatelor
Dunărene în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, și mai târziu a servit ca Ministru al
Afacerilor Externe sub domnia lui Carol I. A fost de mai multe ori Ministru de interne în
domniile lui Cuza și Carol. A fost unul dintre cei mai influenți intelectuali români ai
generației sale (situându-se pe curentul moderat al liberalismului). Fiind un liberal
moderat, el și-a început cariera politică în calitate de colaborator al prințului Mihail
Sturdza, în același timp ocupând funcția de director al Teatrului Național din Iași și a
publicat multe opere împreună cu poetul Vasile Alecsandri și activistul Ion Ghica.
După ce a fost redactor șef al revistei Dacia Literară și profesor al Academiei Mihăileane,
Kogălniceanu a intrat în conflict cu autoritățile din cauza discursului inaugural cu tentă
romantic-naționalistă ținut de el în 1843. A fost ideologul Revoluției de la 1848 în Moldova,
fiind autorul petiției Dorințele partidei naționale din Moldova.
După Războiul Crimeii, prințul Grigore Alexandru Ghica i-a dat responsabilitatea de a
elabora un pachet de legi pentru abolirea sclaviei romilor. Împreună cu Alecsandri, a editat
revista unionistă Steaua Dunării, a jucat un rol important în timpul alegerilor pentru
Divanurile ad-hoc, și l-a promovat cu succes pe Cuza, prietenul său pe tot parcursul vieții, la
tron. Kogălniceanu a susținut prin propuneri legislative eliminarea rangurilor boierești și
secularizarea averilor mănăstirești. Eforturile sale pentru reforma agrară au dus la o
moțiune de cenzură, care a declanșat o criză politică ce a culminat cu lovitura de stat din
mai 1864, provocată de Alexandru Ioan Cuza pentru implementarea reformei. Cu toate
acestea, Kogălniceanu a demisionat în 1865, în urma conflictelor cu monarhul. După un
deceniu, a pus bazele Partidului Național Liberal, înainte de a juca un rol important în
decizia României de a participa la Războiul Ruso-Turc din 1877-1878, o alegere care a dus
la recunoașterea independenței țării. În ultimii ani de viață a fost o figură politică
proeminentă, președinte al Academiei Române și reprezentant al României în relațiile cu
Franța.

6)Majestatea Sa Carol I, Rege al României, Principe de Hohenzollern-

Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von
Hohenzollern-Sigmaringen -- (n. 10 aprilie 1839, Sigmaringen - d. 10 octombrie, 1914,
Sinaia) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române și, apoi
România, după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare
al Academiei Române, iar între 1879 și 1914 a fost protector și președinte de onoare al
aceleiași instituții.
În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor românești), Carol
I a obținut independența țării, căreia i-a și crescut imens prestigiul, a redresat economia și
a pus bazele unei dinastii. A construit în munții Carpați castelul Peleș, care a rămas și acum
una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale țării. După războiul ruso-turc, România a
câștigat Dobrogea, iar Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunăre, între Fetești și
Cernavodă, care să lege noua provincie de restul țării.

7)Gavriil (născut Grigorie Bănulescu-Bodoni, 1746 în Bistrița - d. 30

martie 1821 în Chișinău, Republica Moldova) a fost Mitropolitul Ortodox al Moldovei,
Poltavei, Kievului și ulterior al Basarabiei. m de cultură român, Mitropolit al Moldovei,
scriitor ecleziastic, Gavriil Bănulescu-Bodoni s-a născut în 1746 în oraşul Bistriţa din
Transilvania într-o familie de nobili ruinaţi (răzeşi), refugiaţi aici din Moldova.
Cea mai importantă realizare a fost înfiinţarea la Chişinău a Seminarului Teologic. În
cererea sa, a insistat ca limba de predare să fie româna. În clipele grele, mitropolitul a stat
în fruntea boierilor care luptau pentru respectarea autonomiei Basarabiei, aflată în cadrul
Imperiului Rus, făcând uz de toată autoritatea de care se bucura.

Istoria universala

1)Petru I cel Mare

Petru I (Petru cel Mare) (rusă Пётр I Алексеевич sau Pyotr I Alekseyevici; n. 30 mai 1672 –
d. 28 ianuarie 1725) a condus Rusia din 7 mai (27 aprilie) 1682 până la moartea sa. Petru
cel Mare (1672-1725) este considerat, în general, drept unul dintre cei mai reprezentativi
ţari ruşi. Deschiderea spre Vest pe care a promovat-o a contribuit din plin la transformarea
Rusiei într-o mare putere. Importanta lui Petru rezida tocmai in faptul ca si-a dat seama de
necesitatea modernizarii tarii sale,fiind considerat un avangardist.Datorita intuitiei
sale,Rusia,care la urcarea lui pe tron fusese o tara foarte inapoiata,a depasit multe regate
ale lumii.

2) George Washington (n. 22 februarie 1732, Westmoreland, Virginia — d. 14

decembrie 1799, Mount Vernon, Virginia) a fost un general și om de stat american, militant
și factor activ în obținerea independenței față de Regatul Unit a coloniilor din America de
Nord, primul președinte al Statelor Unite ale Americii.În 1775 a fost numit comandant
suprem al tuturor forțelor militare ale coloniilor răsculate împotriva Angliei. A avut un rol
decisiv în organizarea armatei americane care a repurtat victoriile de la Saratoga (1777) și
Yorktown (1781), hotărâtoare pentru obținerea independenței Statelor Unite ale Americii.
În 1787, Washington a fost președintele Convenției constituționale care a adoptat
Constituția Statelor Unite ale Americii, în vigoare și astăzi. Ca președinte între 1789 și
1797, Washington a dus o politică internă conservatoare, iar pe plan extern a fost un adept
al izolaționismului. Cu ocazia discursului său de adio, în 1797, recomanda Statelor Unite să
intervină cât mai puțin posibil în afacerile politice ale lumii și, mai ales, să nu se alieze cu
nicio națiune europeană în cazul unui conflict pe vechiul continent.

3)Otto Eduard Leopold von Bismarck - Graf von Bismarck (conte), apoi
Fürst von Bismarck-Schönhausen (principe) - (n. 1 aprilie 1815, d. 30 iulie 1898) a fost un
om de stat al Prusiei/Germaniei de la sfârșitul secolului al XIX-lea, precum și o figură
dominantă în afacerile mondiale. Ca prim-ministru (în germană: Ministerpräsident) al
Prusiei între 1862 și 1890, el a supervizat unificarea Germaniei de la 1871. În 1867
devenise cancelar al Confederației Germane de Nord. A proiectat Imperiul German de la
1871, devenind primul său cancelar („Cancelar al Imperiului”) și dominând afacerile
acestuia până la demiterea sa în 1890. Diplomația lui, numită „politică realistă”
(Realpolitik), și modul autoritar în care conducea statul i-au adus porecla de „Cancelarul de
Fier” („der Eiserne Kanzler”).Fiind un mare latifundiar aristocrat („Junker”), avea profunde
convingeri conservatoare, monarhiste și aristocratice. Principalul său obiectiv politic a fost
ridicarea Prusiei la rangul celui mai puternic stat al Confederației Germane. Profitând de
iscusința sa în diplomație, Bismarck a purtat două războaie pentru a-și atinge scopul. Mai
mult, a reușit să impună Prusia ca mare putere europeană după învingerea Franței în
războiul Franco-Prusac din 1870, aceasta încetând a mai deține supremația continentală.

4)Napoleon Bonaparte (în franceză: Napoléon Bonaparte; n. 15 august 1769,

Ajaccio, Corsica - d. 5 mai 1821, în insula Sfânta Elena), cunoscut mai târziu ca Napoleon I și
inițial ca Napoleone di Buonaparte, a fost un lider politic și militar al Franței, ale cărui
acțiuni au influențat puternic politica europeană de la începutul secolului al XIX-lea.

Rolul lui Napoleon Bonaparte:

1)Napoleon Bonaparte a supus egiptul si a taiat legaturile dintre Anglia si India. 2. El a

instaurat regimul politic al consulatului.3. A fost prim consult al imputernicirii dictatorial.4.
A format primul imperiu francez,astfel fiind in frunte ca general. 5. Datorita dictaturii lui
Napoleon Bonaparte armata era instruita,presa cenzurata,s-au format coduri ale lui
Napoleon ,care aveau o insemnatate colosala,iar scoala si biserica erau controlate pentru a
educa un cetatean devotat patriei si in deosebi imparatului.6. In timpul domnii lui
Bonaparte s-a modernizat agricultura. 7. In plan intern duce o politica de consolidare a
statului si intreprinde un sir de reforme pentru consolidarea societatii burgheze in Franta.
5)Adam Smith (botezat pe 5 iunie S.N. 16 iunie 1723 – în Kirkcaldy d. 17 iulie 1790) a
fost un economist, om politic și filozof scoțian. Lucrarea sa Avuția națiunilor, cercetare
asupra naturii și cauzelor ei a fost una din primele încercări de a studia dezvoltarea istorică
a industriei și comerțului în Europa. Această lucrare a ajutat la crearea economiei ca
disciplină academică modernă și a furnizat una dintre cele mai bune argumentări
intelectuale pentru comerțul liber și capitalism. A introdus în economie conceptul de mâna
invizibilă.

6)Alexandru (Aleksandr) al II-lea Nicolaevici (rusă: Александр II Николаевич) (n. 29

aprilie 1818, Moscova – d. 13 martie 1881, Sankt Petersburg), fiul lui Nicolae I al Rusiei, a
fost Țarul (Împăratul) Rusiei de la 2 martie 1855 și până la asasinarea sa în 1881. De
asemenea, a fost și Mare Duce al Finlandei și a revendicat titlul de rege al Poloniei.
Importanta reformelor tarului Alexandru al II-lea nu poate fi contestata deoarece reformele
sale vizau transformarea Rusiei intr-un stat modern.

7)Abraham Lincoln (n. 12 februarie 1809 – d. 15 aprilie 1865), câteodată numit

Abe Lincoln sau Honest Abe (Abe cel cinstit), supranumit Rail Splitter și The Great
Emancipator, a fost cel de-al șaisprezecelea președinte al Statelor Unite ale Americii (1861
- 1865) și primul președinte republican.
Lincoln s-a opus expansiunii sclaviei și a dorit abolirea acesteia. A avut un rol major în
cristalizarea eforturilor Uniunii în cadrul Războiului Civil American prin selecționarea
generalilor și aprobarea strategiilor lor, respectiv prin selecționarea oficialilor superiori
civili ai Nordului. Astfel a pronunțat, pe 1 ianuarie 1863 Proclamația emancipării. A
supervizat eforturile diplomației americane, a patronat politic operațiile Partidului
Republican, a informat opinia publică prin mesaje și cuvântări (așa cum a fost faimoasa
Cuvântare de la Gettysburg), a inițiat, formulat și condus planuri sociale esențiale (așa cum
ar fi abolirea sclaviei și Reconstrucția Uniunii). A fost asasinat la terminarea Războiului
Civil. Abraham Lincoln a fost al 16-lea președinte al Statelor Unite ale Americi.

Epoca contemporta (Istoria nationala)

1)Alexei Mateevici (n. 27 martie 1888, Căinari - d. 24 august 1917, Chișinău) este
unul din cei mai reprezentativi scriitori români născuți în Basarabia, actualmente
Republica Moldova. răşeşti, Podoleni şi Tecuci, dacă nu ar fi murit atunci în 1917, străpuns
de apocalipticul tif… alta ar fi fost soarta celui care a fost psalmistul limbii noastre –
profeticul poet al pământului şi graiului strămoşesc.Au existat scriitori redutabili, care s-au
bucurat de o mare popularitate în timpul vieţi, dar peste care, după sfârşitul lor fizic, s-a
lăsat irevocabil valul uitării. Şi dimpotrivă au fost şi asemenea scriitori, aproape nesocotiţi
de contemporani, cărora totuşi le-a fost hărăzită o glorie postumă. Anume acesta este şi
cazul părintelui Alexei Mateevici.
2)Majestatea Sa Ferdinand I, Rege al României, Principe al Romaniei, Principe
de Hohenzollern-Sigmaringen, născut Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-
Sigmaringen, (n. 24 august 1865, Sigmaringen - d. 20 iulie 1927, Sinaia--Castelul Peleș) a
fost rege al României din 10 octombrie 1914 până la moartea sa. Din 1890 a fost membru
de onoare al Academiei Române, iar între 1914 și 1927 a fost protector și președinte de
onoare al aceleiași instituții.
3)Majestatea Sa Carol al II-lea, Rege al României, Principe de Hohenzollern-
Sigmaringen (n. 15 octombrie 1893 - d. 4 aprilie 1953) a fost rege al României între 8 iunie
1930 și 6 septembrie 1940, când a trecut prerogativele sale regale în favoarea fiului său
Mihai.Carol al II-lea ramane in istoria moderna a Romaniei in primul rand ca personajul
responsabil pentru sfarsitul democratiei interbelice. Dupa alegerile din 1937, Carol al II-lea
a refuzat convocarea Parlamentului, chiar daca legea electorala in vigoare permitea si
distribuirea mandatelor si alcatuirea unei formule guvernamentale care sa reflecte votul
cetatenilor din acel moment. Cred ca distrugerea voita a sistemului democratic ramane
punctul esential al carierei sale. Nu diferitele atitudini politice pe care le-a asumat in
privinta partidelor sau a unora dintre personajele epocii, ci aceasta vointa de a distruge
democratia cred ca reprezinta gestul fundamental pentru care manualele de istorie il vor
mentiona pe Carol al II-lea. Carol al II-lea avea calitatile necesare pentru a fi un bun rege al
Romaniei, dar s-a nimerit ca aceste calitati sa nu fie eficiente intr-o epoca atipica. Din
pacate, anii ‘30 sunt o perioada atipica peste tot in Europa, inevitabil si in Romania, astfel
incat inteligenta si entuziasmul lui Carol al II-lea au fost dirijate spre un autoritarism care
parea atunci, peste tot in Europa, ca fiind solutia la o democratie ce parea pur cronofaga si
in pierdere de viteza. Carol al II-lea ar fi fost un bun rege, daca vremurile ar fi fost altele.
Dar vremurile au fost cele care au fost si amintirea si mostenirea lasate de Carol al II-lea
sunt astazi discutabile din perspectiva eficientei sale politice.
4)Nicolae Titulescu (1882-1941) a ocupat, timp de aproape patru decenii, un loc
de frunte în viaţa publică a României şi a devenit, între cele două războaie mondiale, una
din personalităţile proeminente ale vieţii internaţionale.
Gândirea şi acţiunile lui Titulescu au fost remarcabile prin luciditatea şi realismul lor. El a
militat pentru suveranitatea şi egalitatea tuturor statelor în relaţiile internaţionale, pentru
securitatea colectivă şi prevenirea agresiunii. Titulescu şi-a bazat întreaga activitate pe
problemele majore, fundamentale, ale politicii externe a României. După instaurarea
fascismului în Germania, dându-şi seama de pericolul pe care-l reprezenta aceasta pentru
România (ca şi pentru alte state europene), Titulescu a depus o vie activitate în direcţia
întăririi colaborării internaţionale, interesul păcii şi securităţii europene. Pe linia aceasta,
Titulescu a semnat la Londra, în 1933, în numele guvernului României, convenţia de
definire a agresorului şi a depus eforturi remarcabile pentru încheierea în 1933 a Micii
Înţelegeri şi pentru încheierea în 1934 a Înţelegerii Balcanice, pacte regionale în care vedea
o protecţie împotriva agresiunii. Calităţile lui Nicolae Titulescu erau cu totul excepţionale:
orator pasionat şi convingător – care excela prin logică, precizie, eleganţă; diplomat abil –
apărător constant al intereselor româneşti, dar şi al păcii internaţionale. într-o vreme ce a
consacrat numeroase personalităţi politice, Titulescu îşi câştigase renumele unuia dintre
cei mai prestigioşi oratori ai timpului său. Un scriitor francez îl considera chiar cel mai
mare orator de limbă franceză. Titulescu era supranumit „academicianul păcii”, „ministrul
Europei”, „tribunul păcii”, iar A. Frangulis, preşedinte al Academiei Diplomatice
Internaţionale, evocându-l pe Titulescu îl caracteriza drept „o siluetă legendară a
congreselor şi reuniunilor internaţionale”. Titulescu a prezentat, de-a lungul anilor, la
sesiunile anuale, importante expuneri pe teme de mare interes, cum ar fi: problematica
minorităţilor, securitatea colectivă, Europa unită, indivizibilitatea păcii, principiul
neagresiunii etc. În 1942, la scurt timp după moartea sa, ce a survenit la Cannes, în 17
martie 1941, W. Steed – cel ce fusese titularul catedrei la secţia română de la King’s College
din Londra, creată în 1924 la sugestia lui Titulescu – afirma că Nicolae Titulescu, om de
„extremă inteligenţă” şi cu un farmec inefabil, avea două dominante: devoţiunea faţă de
România şi devotamentul faţă de cauza generală a „păcii europene”.

3)Ion Inculet
Ion Constantin Inculeț (în rusă Ион (Иван) Константинович Инкулец) (n. 5 aprilie 1884,
Răzeni, Imperiul Rus, astăzi în Republica Moldova; d. 18 noiembrie 1940, București,
România) a fost un om politic român, președintele Sfatului Țării al Republicii Democratice
Moldovenești, ministru, membru titular (din 1918) al Academiei Române. Este
înmormântat în Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Bârnova, aflată la periferia
municipiului Iași. Ion Inculeț a fost căsătorit cu principesa Roxana Cantacuzino. Din
căsătorie au rezultat Ion I. Inculeț, Doctor Honoris Causa al Universității Western Ontario
(Canada), Membru de onoare al Academiei Române, director al centrului de electrostatică
aplicată al Universității Western Ontario și fratele acestuia, Georgel I. Inculeț
4)Constantin G. Stere sau Constantin Sterea (n. 1 iunie 1865, Ciripcău,
județul Soroca, Basarabia - d. 26 iunie 1936, Bucov, județul Prahova) a fost un om politic,
jurist, savant și scriitor român. În tinerețe, pentru participarea la mișcarea revoluționară
narodnicistă, este condamnat de autoritățile țariste la ani grei de închisoare și surghiun în
Siberia (1886-1892). A fost al doilea președinte al Sfatului Țării (2 aprilie - 25 noiembrie
1918), jucând un rol important în Unirea Basarabiei cu România.În 2010 a fost ales
membru post-mortem al Academiei Române.

Istoria Universala:

1)Woodrow Wilson
Thomas Woodrow Wilson, cunoscut mai ales ca Woodrow Wilson, (n. 28 decembrie 1856 -
3 februarie 1924) a fost cel de-al douăzeci și optulea președinte al Statelor Unite ale
Americii (1913 - 1921). Un devotat prezbiterian, Wilson a devenit și un bun istoric și un
specialist în științe politice.
În calitatea sa de reformator democrat, a fost ales guvernator al statului New Jersey în
1910 și președinte al Statelor Unite în 1912. În primul său mandat prezidențial (1913 -
1917) a contribuit esențial la crearea un sistem de legi privind sistemul federal de rezerve
(în engleză, Federal Reserve System).
Reales în 1916, în cel de-al doilea termen al său (1917 - 1921) s-a concentrat asupra
participării țării la Primul Război Mondial și a realizării une păci drepte bazată pe Dreptul
popoarelor de a dispune de ele însele, concretizat prin "Patrusprezece puncte". Acestea au
fost însă aprig discutate la Conferința de Pace de la Paris din 1919 : Tratatul cu Germania
de la Versailles, extrem de dur din cauza exigențelor Franței, excludea poporul german din
Dreptul popoarelor de a dispune de ele însele și din acest motiv a fost respins de Senatul
SUA ; în schimb, dispariția imperiului Austriac a fost oficilizată prin tratetele de la Saint-
Germain și de la Trianon, conform celui de-al 10-lea din cele 14 puncte.
2)Charles de Gaulle (n. 22 noiembrie 1890, d. 9 noiembrie 1970) a fost un general
și un politician francez.În 1940 a devenit șef al guvernului francez din exil la Londra, iar în
1945 a fost ales prim-ministru de către Parlamentul francez.
În 1958 a fost ales președinte al Franței, post pe care l-a păstrat și după alegerile din 1965.
Pe 28 aprilie 1969 de Gaulle a demisionat din funcția de președintele al Statului.

3)Iosif Vissarionovici Stalin (rusă: Иосиф Виссарионович Сталин ►

pronunţie ► , nume original: Ioseb Djugașvili, georgiană: იოსებ ჯუღაშვილი, n. 21
decembrie 1878 – d. 5 martie 1953) din tată georgian și mamă osetină, a fost un
revoluționar bolșevic și conducător politic sovietic. Stalin a devenit Secretar General al
Partidului Comunist al Uniunii Sovietice în 1922, în urma morții lui Vladimir Ilici Lenin,
câștigând în anii deceniului al treilea lupta pentru putere cu Lev Troțki și consolidându-și
pe deplin autoritatea odată cu Marea Epurare, o perioadă de represiune cruntă al cărei
apogeu a fost atins în 1937. Stalin a rămas la putere pe tot parcursul celui de-al Doilea
Război Mondial, și după încheierea acestuia, până la moartea sa. Regimul său de ideologie
marxist-leninistă este adeseori numit stalinism.
O victorie greu cucerită în Marele Război pentru Apărarea Patriei, 1941–1945, (care a fost
posibilă cel puțin parțial datorită capacităților de producție ridicate în timpul
industrializării forțate), a pus temelia pentru formarea Pactului de la Varșovia și a
consfințit poziția URSS drept una dintre cele două superputeri mondiale dominante, poziție
pe care a menținut-o pentru aproape patru decenii după moartea lui Stalin (în 1953). Cu
toate acestea, generațiile de conducători care au urmat au repudiat stalinismul. Succesorul
lui Stalin și prim-secretar al partidului, Nikita Hrușciov, a denunțat folosirea represiunii în
masă și cultul personalității, (în 1956).
4)Adolf Hitler (n. 20 aprilie 1889, Braunau am Inn, Austria — d. 30 aprilie 1945,
Berlin) a fost un om politic, lider al Partidului Muncitoresc German Național-Socialist,
cancelar al Germaniei din 1933, iar din 1934 conducător absolut (Führer) al Germaniei.
Ajuns la putere în 1933, liderul mișcării naziste, Hitler, a dus o politică de pregătire și de
declanșare a celui de al Doilea Război Mondial[necesită citare], precum și de punere în
aplicare a unui plan naționalist și rasist de exterminare în masă a evreilor și altor
„indezirabili” din Europa, precum și de lichidare a adversarilor politici din Germania. În
anul 1938 americanii l-au declarat omul anului.
5)Sir Winston Leonard Spencer Churchill (n. 30 noiembrie 1874 - d. 24
ianuarie 1965) a fost un om politic britanic, prim-ministru al Regatului Unit în Al Doilea
Război Mondial. Deseori apreciat ca fiind unul din cei mai mari lideri de război ai secolului,
a servit ca prim-ministru în două mandate (1940-1945) și (1951-1955) A fost ofițer în
Armata Britanică, istoric, scriitor și artist. Este singurul prim-ministru britanic laureat al
Premiului Nobel pentru Literatură (în 1953) și a fost prima persoană care a primit titlul
onorific de Cetățean de Onoare al Statelor Unite.
Fiind în prim planul politicii britanice pentru cincizeci de ani, a deținnut mai multe funcții
politice și ministeriale. Înainte de Primul Război Mondial, a îndeplinit funcțiile de
Președinte al Comisiei de Comerț, Ministru al Afacerilor interne și Prim Lord al Admirități
în cabinetul liberal al lui Asquith. A continuat în poziția de Prim Lord al Admirități până la
Campania Gallipoli. A luptat puțin pe Frontul de vest, la comanda celui de-al 6-lea batalion
al Infanteriei. S-a întors în guvern ca Ministru al Munițiilor, secretar de stat pentreu război
și secretar de stat al aviației. După război, Churchill a fost din nou numit ministru de finanțe
între anii 1924–1929 în gurvernul consercator al lui Baldwin, luând în anul 1925 decizia ca
lira sterilină să redevină convertibilă în aur, la fel cum era după război, care a pus o
presiune deflaționistă pe economia Marii Britanii.
6)Margaret Thatcher
Margaret Hilda Thatcher, Baroneasă Thatcher, LG, OM, PC, FRS (n 13 octombrie 1925) a
fost prim-ministru al Regatului Unit din 1979 până în 1990.
Mandatul ei de prim-ministru britanic a fost cel mai lung mandat al secolului 20,
depășindu-l astfel pe William Gladstone. Mandatul ei l-a depășit și pe cel al Lordului
Liverpool, ca cel mai lung mandat continuu. Baroneasa Thatcher este singura femeie aleasă
să fie prim-ministru sau lider al unui partid politic major în Regatul Unit al Marii Britanii.
Fără îndoială, ea este una dintre cele mai importante personalități politice britanice,
mandatul său fiind cel mai lung mandat continuu din istoria politică britanică. Ea este de
asemenea una dintre cele mai controverate figuri politice, fiind iubită și contestată în egală
măsură.Pentru meritele sale, urmează să primească rara onoare de a beneficia de funeralii
de stat după ce va muri, onoare pe care, din rândul oamenilor politici ai secolului XX, a mai
primit-o doar Sir Winston Churchill.
7)Mihail Gorbaciov
Mihail Sergheevici Gorbaciov ► pronunţie ► ( n limba rusa: ихаил Сергеевич
Горбачёв, născut pe 2 martie 1931) a fost conducătorul Uniunii Sovietice din 1985 până în
1991. Încercările sale de reformă au dus la încheierea războiului rece, la încetarea
monopolului politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și la prăbușirea Uniunii
Sovietice. A primit Premiul Nobel pentru Pace în 1990.