Fişa de evidenţă a personalităţii istorice

Epoca antica
I.
NUME BUREBISTA
ANII DE 82 î.Hr. - 44 î.Hr.
VIAŢĂ/DOMNIE
DOMENIUL DE rege al geto-dacilor
ACTIVITATE

REGIUNEA, ŢARA ÎN DACIA

CARE A ACTIVAT
ROLUL PERSONALIT
ĂŢII!
1. A .întemeiat statul dac
ARGUMENTE:
Unificarea într-un regat a triburilor geto-dace s-a realizat pe
două căi: pe cale pașnică, când șefii daci de trib acceptă
supunerea față de Burebista de bună voie, și pe cale
războinică, când se dorește păstrarea puterii tribale de către
unii conducători locali (cetatea Tyras a fost arsă din temelii).
Desigur, creșterea puterii militare a lui Burebista a determinat
supunerea de bunăvoie a multor uniuni tribale geto-dacice.

2.A dus Lupte cu Pericolul cel mai apropiat de centrul statului (regatului) geto-dac
al lui Burebista era reprezentat de celți care se extinseseră și în
celții Bazinul Panonic. În anul 60 î.Hr. sau 59 î.Hr., regele Daciei
pornește din spațiul carpatic o campanie fulgerătoare împotriva
boilor, tauriscilor, eraviscilor și anarților, pe care-i distruge.
Rezultatul a fost o masivă migrație a celților spre vestul Europei.
În teritoriile cucerite de Burebista, pe malul stâng al Dunării
Mijlocii au apărut așezări geto-dace. În aceeași campanie geto-
dacă au fost zdrobiți foarte probabil și scordiscii așezați mai la
sud, la gura Tisei. Hotarele Daciei s-au extins astfel până la
confluența râului Morava cu Dunărea Mijlocie.

Burebista hotărăște apoi să supuna cetățile de pe litoralul Pontului

3. Cucereşte Euxin (Marea Neagră). În 55 î.Hr. cucerește orașul grecesc Olbia
litoralului Mării de la gurile Bugului, apoi Tyras. Au urmat apoi Histria, Tomis,
Mesembria. Întregul litoral pontic și teritoriul până la munții
Negre Haemus (Balcani) se afla sub stăpânirea lui Burebista. De aici,
Burebista a organizat expediții până în Macedonia și Iliria.
Devine astfel "cel dintâi și cel mai mare dintre regii din Tracia",
cum îl numește o inscripție greacă contemporană.

4.A fost un bun Burebista l-a trimis pe Acornion ca delegat cu o misiune pe

lângă Pompei. În schimbul ajutorului militar, Pompei
diplomat recunoștea vastele hotare ale Daciei. Acesta este însă înfrânt
(Relațiile cu la Pharsalos și se refugiază în Egipt, unde este ucis. După
această victorie Cezar plănuia o campanie împotriva Daciei.
Își concentrase în anul 44 î.Hr. o mare armată pe malul de est
 al Mării Adriaticei. Este însă asasinat în același an.
Roma)

II.

NUME DECEBAL
ANII DE 87-106 d. Hr.
VIAŢĂ/DOMNIE
DOMENIUL DE Rege geto-dac
ACTIVITATE
REGIUNEA, ŢARA ÎN Dacia
CARE A ACTIVAT
ROLUL
PERSONALITĂŢII
Argumente:
1. A întărit statul dac, Statul dac din timpul lui Decebal era mai puternic decat cel din
cu toate că după timpul lui Burebista datorita progreselor economice realizate in
teritoriu era mai mic acest timp. Asfel, cercetarile efectuate in muntii Orastiei indica un
decît pe timpul lui stadiu mai dezvoltat al atelierelor mestesugaresti. Din aceasta
Burebista perioada dateaza un atelier care prelucrase 50 de tone de minereu
de fier.

2. Construieşte capitala din aceasta perioada dateaza grandioasele constructii ale

– Sarmozegetusa Sarmizegetusei cu sanctuare din andezit, cele mai bogate locuinte
si cele mai multe unelte din fier.

3. Ridică fortificaţii Decebal: completeaza sistemul de fortificatii din muntii Orastiei ,

mareste cetatea de la Piatra Rosie, construieste cetatea de pe
Blidaru , reorganizeaza si inzestreaza armata cu masini de razboi
(baliste, catapulte, berbeci ), introduce un sistem centralizat de
administratie prin numirea in fiecare cetate a unui prefect care
trebuia sa se ocupe de problemele administrative ale cetatii

4. Întreţine contact Produsele italice ajung in Dacia ( vase din bronz, unelte din fier );
strîns cu civilizaţia denarul roman devine moneda curenta si este imitat de daci.
romană Influenta romana se manifesta si in plan cultural si spiritual dupa
cum o dovedesc folosirea alfabetului latin
III.
NUME
ANII DE
VIAŢĂ/DOMNIE
DOMENIUL DE
ACTIVITATE
REGIUNEA, ŢARA ÎN
CARE A ACTIVAT
ROLUL
PERSONALITĂŢII
I. A jucat un mare rol
cultural si religios in
instruirea spirituala a
stratului ierarhic superior
de sacerdoti si
tarabostesi daci
2.. A revigorat
spiritualitatea geto-
dacilor,
3.. A infaptuit o profunda
reforma sociala si
DECENEU
44 î.Hr.. - 27 î.Hr.
Sacerdot dac ,mare preot ,sfetnic si colaborator apropiat a
lui Burebista. Cel mai important personaj dupa rege in statul
dac.
Dacia
Argumente:
"Observind inclinatia lor de al asculta in toate si inteligeta lor
nativa,el i-a initiat in aproape toata filozofia, caci era maestru
priceput in aceasta. El i-a invatat etica, dezvatindu-i de obiceiurile
lor barbare, i-a instruit in fizica, facandu-i sa traiasca potrivit cu
legile naturii, pe care gotii [getii] transcriindu-le le pastreaza pina
azi [sec VI en] cu numele de belagines; i-a invatat logica,
facandui-i superiori celorlalte popoare in ce priveste mintea;
aratindu-le practica i-a indemnat sa-si traiasca viata in fapte bune;
demonstrindu-le teoria, i-a invatat sa contemple cele 12 semne ale
zodiacului iar prin ele mersul planetelor si toata astronomia,
lamurindu-i cum creste si scade discul lunii si cu cit globul de foc
al soarelui intrece masura rotunjimii pamintului si le-a expus sub
ce nume si sub ce semne cele 345 de stele trec de la rasarit la
apus, ca sa se apropie sau sa se departeze de polul ceresc. Vezi ce
placere (este) ca niste oameni prea viteji sa se indeletnceasca  cu
doctrinele filosofice, cind mai aveau putin ragaz  de razboaie.
Putea sa-l vezi pe unul cercetind pozitia cerului, pe altul
proprietatile ierburilor si ale arbustilor, pe acesta studiind
cresterea si scaderea Lunii pe celalalt observind eclipsele soarelui
si cum, prin rotatia cerului, Soarele vrind sa atinga regiunea
orientala, este adus inapoi in regiunea occidentala Getul se
linisteste de indata ce primeste explicatia acestor lucruri. Aceasta
si multe altele, invatind Deceneu pe geti ,prin stiinta sa,a stralucit
in mijlocul lor ca o adevarata minune ." (Getica;XI;69—70)
A inlaturat cultul bahic sau dyonisiac asociat cu cultura vitei
de vie si cu orgii. El este cel dintii care s-a opus viguros
patrunderii in Dacia a cultelor straine, vatamatoare pentru
sanatatea spirituala si corporala a geto-dacilor. De aceea
nu este intimplator si fara rezonante religioase profunde ca
el a determinat autoritatea regala sa dispuna distrugerea
vitei de vie—planta sacra a lui Dyonisos—si ca toata
preotimea dacica l-a sprijinit in acest act extraordinar.  Ca
mare preot si vicerege , apoi el insusi rege Deceneu, a
dispus de dubla autoritate, morala (stirpind viciul betiei)
Aceasta reforma, celebra in lumea antica, a fost pusa in
practica nu prin legi oficiale si seci ci prin rabdare si
religioasa a geto-dacilor. educatie. Deceneu a impus sobrietatea si cumpatarea,
acea modestie a sufletului ale carei valente razbat din textul
lui Platon. Deceneu a cerut poporului"ascultarea de
porunci" ca efect al educatiei prin dreptate. Getii fiind
recunoscuti in antichitate ca fiind "cei mai drepti" dintre cei
cu care se inrudeau, caracteristica desigur foarte veche.

IV.

NUME TRAIAN
(Marcus Ulpius Nerva Traianus)
ANII DE Născut la 18 septembrie 53- decedat la 9 august 117
VIAŢĂ/DOMNIE A domnit între anii 97-117
DOMENIUL DE Împărat Roman
ACTIVITATE
REGIUNEA, ŢARA ÎN Imperiul Roman
CARE A ACTIVAT
ROLUL
PERSONALITĂŢII
Argument:

1: A dus lupte cu geto-dacii Traian a rămas în istorie și pentru luptele sale. În 101, a lansat o
expediție în regatul Dacia, aflat la nord de Dunăre și l-a forțat un
an mai târziu pe regele Decebal să capituleze, după ce Traian a
asediat cu succes capitala Sarmizegetusa. Traian s-a întors la
Roma încununat cu succes și a primit titlul de Dacicus Maximus.
Totuși, la scurt timp, Decebal a adus iarăși probleme Imperiului
Roman, încercând să convingă regatele vecine nord-dunărene să i
se alăture. Traian se hotărăște să atace din nou, inginerii săi
construind un imens pod peste Dunăre, și reușesc să cucerească
Dacia în 106, capitala dacilor, Sarmizegetusa fiind distrusă.
Decebal s-a sinucis, iar în locul capitalei distruse Traian a
construii un nou oraș, numit Colonia Ulpia Traiana Augusta
Dacica Sarmizegetusa. A hotărât să colonizeze Dacia cu romani și
a anexat-o ca provincie romană.

În acest timp a corespondat cu Pliniu pe tema creștinilor,

2. Traian a domnit şi ca un
împărat civil.
spunându-i în principiu că îi va lăsa în pace atât timp cât nu-și vor
practica religia în public. A construit câteva noi clădiri,
monumente și drumuri în Italia și Iberia natală. Magnificul
forum, ce adăpostește și Columna lui Traian, care amândouă au
fost ridicate pentru a comemora victoriile din Dacia, se mențin în
Roma până în zilele noastre, așa cum se menține și arcul de
triumf din Mérida.

3. A lărgit hotarele
Imperiului Roman În 113 s-a îmbarcat pentru ultima campanie, provocat fiind de
decizia Parției de a pune un rege pe tronul Armeniei, un regat
asupra căruia cele două mari imperii au împărțit hegemonia încă

4. La ordinul lui a fost
înălţată Columna lui Traian
de pe timpul lui Nero. Traian a ajuns primul în Armenia, l-a
detronat pe regele existent și a anexat regatul la Imperiul roman.
Apoi și-a îndreptat atenția către sud, către Parția, cucerind
Babilonul, Seleucia și în final Ctesiphon, capitala Ameniei, în
116. A continuat să meargă către sud, către Golful Persic, a
declarat Mesopotamia drept nouă provincie a imperiului, și s-a
plâns că e prea bătrân pentru a-i călca pe urme lui Alexandru cel
Mare.Și totuși nu s-a oprit aici. Mai târziu, în anul 116, a trecut
munții Khuzestan din Persia și a cucerit marele oraș Susa. L-a
detronat pe regele Parției Chrosoes și și-a urcat pe tron propria
marionetă, pe Parthamaspates. Imperiul roman nu va mai înainta
niciodată atât de mult spre est.
Monumentul se află în Forul lui Traian, în imediata apropiere - la
nord - de Forul roman. Terminat în 113, basorelieful în formă de
spirală comemorează victoria lui Traian în campania sa de
cucerire a Daciei.

Columna are o înălțime de aproximativ 30 de metri și conține 18

blocuri masive de marmură de Carrara, fiecare cântărind 40 de
tone.

Inițial în vârful columnei se afla o statuie a lui Traian, însă ea a

fost înlocuită în secolul XVI cu o statuie a Sfântului Petru.

V-

NUME IULIUS CEZAR( Gaius Iulius Caesar)

ANII DE Născut la 13 iulie, ca. 100 î.Hr.  – decedat la . 15 martie, 44 î.Hr.
VIAŢĂ/DOMNIE
DOMENIUL DE Împărat Roman
ACTIVITATE
REGIUNEA, ŢARA ÎN Imperiul Roman
CARE A ACTIVAT
ROLUL
PERSONALITĂŢII
Argument:
1. A fost un bun orator Marele orator Cicero comenta: „Există cineva care are calitatea de
a vorbi mai bună decât Cezar?“ Țintind către perfecțiune în
retorică, Cezar a plecat în 75 î.Hr. pentru studii de filosofie și
oratorie în Rodos, unde l-a avut dascăl pe celebrul Apollonius
Molo.

2. A înăbuşit rpscoala lui
Spartacus
Revenirea lui Cezar la Roma a avut loc în toiul răscoalei sclavilor
conduși de fostul gladiator Spartacus. Senatul trimisese legiuni
după legiuni pentru înfrângerea revoltei, dar forțele lui Spartacus
au ieșit învingătoare de fiecare dată. În 72 î.Hr., Adunările
romane l-au ales pe Cezar în funcția de tribun militar, aceasta

3. Cucereşte Galia
( teritoriul actual al Franţei)
4.Cucereşte o parte din
Germania ţi Britania
5. Crează un imperiu
pe 3 continente
fiind primul său pas în viața politică. În anul 71 î.Hr., Marcus
Crassus a devenit coordonatorul acțiunilor întreprinse pentru
zdrobirea răsculaților conduși de Spartacus. Cezar a fost unul
dintre puținii susținători ai lui Crassus în încercarea de a restabili
ordinea în stat. Senatul l-a desemnat pe Crassus pentru această
cauză, iar Crassus a format șase legiuni noi, recrutându-l și pe
tânărul Cezar pentru a servi ca tribun cu atribuții de avocatură.
După câteva înfrângeri, forța lui Crassus l-a învins pe Spartacus
în 71 î.Hr.. În timpul petrecut împreună, Cezar și Crassus s-au
împrietenit, ceea ce a contribuit ulterior la carierele amândurora.
Însă triumful lui Cezar avea să se transforme curând în dezastru.
La începutul campaniei din anul 56 î.Hr., Cezar considera că
Galia nu era încă pregătită pentru ocupația romană. Cezar și-a
trimis generalii în fiecare colț al Galiei, pentru a înăbuși orice
rezistență în calea lor. Publius Crassus, fiul lui Marcus Crassus, a
fost trimis în Aquitania cu douăsprezece cohorte legionare, pentru
a subjuga triburile de acolo. Cu ajutorul trupelor auxiliare galice,
Crassus a adus cu rapiditate controlul roman până în cea mai
vestică porțiune a Galiei. Decimus Brutus, tânărul viitor asasin al
lui Cezar, a fost trimis în nord, către Britania de astăzi, pentru a
construi o flotă printre veneți. Veneții controlau căile navigabile
cu o formidabilă flotă proprie, sprijiniți însă și de celții britanici.
Inițial vasele galice le-au depășit pe cele romane, Brutus
neputând împiedica operațiunile veneților. Dar ingeniozitatea
romană a intrat în acțiune, și aceștia au început să folosească
cârlige lansate de arcași pentru a cuceri vasele veneților. În scurt
timp, veneții au fost complet învinși, și ca multe triburi înaintea
lor, vânduți ca sclavi.
Înainte ca Cezar să-și poată concentra atenția asupra Britaniei, o
invazie germanică de-a lungul Rinului, în teritoriul ubian i-a
întors atenția asupra Germaniei. Invadatorii au trimis ambasadori
către Cezar spunând că doreau pace, însă Cezar le-a cerut mutarea
de pe teritoriul Galiei și a ordonat mobilizarea legiunilor sale
pentru a înfăptui acest lucru. Înainte ca Cezar să pornească
atacurile, cavaleria sa a fost atacată prin surprindere, 78 de romani
fiind uciși în luptă. Un asalt la scală majoră a fost lansat apoi
asupra taberei germanice și, conform lui Cezar, 430.000 oameni
germani rămași fără lider, femei și copii au fost adunați laolaltă.
Romanii au măcelărit fără discriminare, trimițând masa de
persoane către Rin, unde mulți alții au sucombat înecându-se. Nu
se știe care a fost numărul victimelor până la final, însă Cezar a
pretins că nu a pierdut nici măcar un soldat.
După ce a petrecut primele luni ale anului 47 î.Hr. în Egipt, Cezar
merge către Orientul Mijlociu, unde îl anihilează pe regele
Farnace al II-lea al Pontului în Bătălia de la Zela; bătălia sa a fost
 atât de concretă și completă încât a comemorată în cuvintele
Veni, vidi, vici („Am venit, am văzut, am cucerit”). După aceasta
a pornit către Africa pentru a rezolva problema restului de
suporteri senatoriali ai lui Ptolemeu. A câștigat cu rapiditate o
victorie semnificativă la Thapsus în 46 î.Hr. în fața forțelor lui
Metellus Scipio (care moare în bătălie) și lui Cato cel Tânăr (care
se sinucide). Totuși, fii lui Pompei, Gnaeus Pompeius și Sextus
Pompeius, alături de Titus Labienus, fostul nunțiu propraetorian
al lui Cezar (legatus propraetore) și al doilea în comandă în
Războiul Galic, supraviețuiesc bătăliilor din Spania. Cezar a pus
sub urmărire și a înfrânt ultimele rămășițe ale opozanților în
Bătălia de la Munda în martie 45 î.Hr.. În tot acest timp, Cezar a
fost ales pentru al treilea și al patrulea său mandat în poziția de
consul în anii 46 î.Hr. (alături de Marcus Aemilius Lepidus) și 45
î.Hr.
6. A înfăptuit un şir de
reforme sociale A aprobat o lege ce stipula că cetățenilor romani cu vârste între
20 și 40 de ani le era interzisă părăsirea Italiei pentru mai mult de
3 ani, exceptându-i pe cei aflați în serviciu militar. Teoretic,
aceasta ar fi ajutat la conservarea continuei operații a fermelor
locale și afacerilor și ar fi prevenit corupția peste hotare. Dacă un
membru al elitei sociale ar fi făcut rău sau ar fi omorât un
membru al clasei inferioare, atunci întreaga sa avere avea să fie
confiscată. Cezar a demonstrat că încă avea cel mai bun interes al
statului în suflet, deși considera că era unica persoană capabilă de
a-l conduce. O anulare generală a unei pătrimi din toate datoriile a
ușurat foarte tare publicul și a ajutat la chiar o mai mare îndrăgire
a sa în rândurile populației de rând.

Cezar a regulat foarte strâns achiziționarea grânelor

subvenționate de către stat, prostituatelor și a interzis celor ce își
permiteau aprovizionarea privată cu grâne de la cumpărarea sa din
partea statului. A făcut planuri pentru distribuirea pământurilor
pentru veteranii săi și pentru așezămintele coloniilor veterane în
întreaga lume romană. Una dintre cele mai importante reforme a
venit după alegerea sa pe viață ca Pontifex Maximus. Cezar a
ordonat o revizie completă a calendarului roman, stabilind unul de
365 de zile cu un salt la fiecare patru ani (acest calendar iulian a
fost modificat ulterior de către Papa Grigore al XIII-lea în 1582,
devenind astăzi calendarul modern). Ca un rezultat al acestei
reforme, anul 46 î.Hr. era de fapt cu 445 de zile mai lung pentru
a-l aduce în ordine.

VI.

NUME PERICLE
ANII DE circa 495 - 429 î.Hr.
VIAŢĂ/DOMNIE
DOMENIUL DE general, orator și om de stat atenian.
ACTIVITATE Conducător al Atenei între 443 și 429 î.Hr
REGIUNEA, ŢARA ÎN Atena, Grecia Antic[
CARE A ACTIVAT
ROLUL
PERSONALITĂŢII
Argument:
1. Politician ager Este stăpân pe el în toate ocaziile, nu izbucnește în hohote de râs
și plânge rareori. El nu-și irosește timpul cu vorbăria fără rost sau
cu hoinăreli: om de stat, muncind cu îndârjire. Nu se lasă corupt,
nu își neglijează problemele personale și este cam strâns la mână.
Proprietar al unor domenii întinse în Attica, Pericle a încredințat
administrarea bunurilor sale unui servitor, Evanghelos.

În viața publică procedează cu iscusință, fiind un politician subtil

și ager. Pentru a-și păstra ascendentul asupra poporului, a cărui
fire schimbătoare îi este cunoscută, urcă foarte rar la tribună,
lăsând prietenilor săi sarcina de a-i susține părerile. De fapt, el
este cel care conduce, nu poporul. Această autoritate supremă o
datorează faptului că este considerat o „gură de aur”, fiind
supranumit „Olimpianul”.
2. A susţinut arta şi A sprijinit inaltatrea sua refacerea celor mai faimoare constructii ,
cultura unele dainuind pana in zilele noastre. Astfel amintim Partenonul,
Teseionul, Odeonul, tempulu Atenei Nike (Victoria) si chiar
statuia lui Zeus din Olimpia, opera vestitului Fidias, considerata
una din cele sapte minuni ale lumii antice.Mai mult el incurajeaza
dezvoltarea teatrului, a poeziei, filosofiei fiind inconjurat de nume
celebre : Eschil, Sofocle, Euripide, Aristofan, Herodot, Socrate,
daca ar fi sa-i amintim pe cei mai vestiti, ale caror oprere au
strabatut veacurile.
3. A promovat Membru, inca din tinerete, al partidului democrat s-a afirmat prin
democraţia în Atena calitatile sale si astfel 25 de ani a fost ales strategul cetatii si a
regiunii pe care aceasta o controla si apara.In aceasta perioada
este infiintata Liga de la Delos care poate fi asemuita unui
imperiu maritim, unei oaze de democratie. Si asta pentru ca
puterea legislativa apartinea poporului care se reunea in sedinte,
fiind reprezentata de un consiliu.
Membrii consiliului erau alesi anual , in randul lor regasind
oameni din toate paturile sociale inclusiv saraci. Criteriul de
selectionare nu era averea ci dragostea pentru democratie si tara.
Apoi se impunea ca cel a les sa aibe tatal atenian si sa fi implinit
18 ani .Pentru zilele in care participau la sedintele de consiliu toti
membrii primeau diurna.

Imensa flota construita in aceasta perioada facea ca Atena sa

4. A fost un mare strateg devina un puternic centru comercial si o redutabila forta militara.
militar Dar aceasta inforire a Atenei a starnit invidia celorlalte cetati , in
special a Spartei. Si astfel in anul 431 i.e.n. izbucneste Ť razboiul
peloponeziac ťodata cu atacul spartanilor asupra cetatii Attica.
 Dupa 30 de ani de pace inteaga Grecie va fi impartita in doua
tabere vrasmase.
Luptele vor dura 27 de ani si vor distruge in parte tot ce se
realizase anterior. Pericle da dovada unui mare strateg prin
planurile de aparare pe care le-a elaborat adunand locuitorii
satelor vecine atenei in cetate. Dar in al doilea an de razboi in
Atena izbucneste o epidemie de ciuma care provoaca mari
pierderi umane , insusi Pericle cazandu-i victima . Astfel se
incheia  domnia celui mai mare conducator al Atenei. In memoria
lui contemporanii au numit aceasta perioada Ť ëpoca de aur a lui
Pericle ť .

VII

NUME HERODOT
Herodot din Halicarnas/Halikarnassos

ANII DE Născut în anul 484 î.Hr. - d.ecedat cca. 425 î.Hr.

VIAŢĂ/DOMNIE
DOMENIUL DE Istoric
ACTIVITATE
REGIUNEA, ŢARA ÎN Grecia Antică
CARE A ACTIVAT
ROLUL
PERSONALITĂŢII Argument:

1. Este considerat Lucrarea sa „Istorii” este prima operă în care Herodot a indicat
„ părintele istoriei” principalele direcţii pe care trebuie să mergă disciplina dată.
Această operă nu este numai o istorie a războaielor, dar este o
istorie universală

2. A călătorit mult Călătorind, şi-a creat un bogat fond de cunoştinţe. A făcut, în

timpul călătoriilor, nu numai observaţii asupra realităţilor din alte
regiuni, dar şi-a adus şi contribuţia , discutînd cu învăţătorii
localnici.

3. A descris obiceiurile “Iata în ce fel se socot ei nemuritori: credinta lor este

şi religia geto- ca ei nu mor, ci ca cel care piere se duce la Zamolxis,
dacilor divinitatea ; pe care unii îl cred acelasi cu Gebeleisis .
Tot în al cincilea an arunca sortii, si întotdeauna pe
acel dintre ei pe care cade sortul îl trimit ca solie la
Zamolxis, încredintându-i de fiecare data toate nevoile
lor.Trimiterea solului se face astfel: câtiva dintre ei,
asezându-se la rând, tin cu vârful în sus trei sulite, iar
altii, apucându-l de mâini si de picioare pe cel trimis la
Zamolxis, îl leaga de câteva ori si apoi, facându-i vânt,
îl arunca peste vârfurile sulitelor.Daca, în cadere, omul
moare strapuns, ramân încredintati ca zeul le este
 binevoitor; daca nu moare, atunci îl învinuiesc pe sol,
hulindu-l ca este un om rau; dupa ce arunca vina pe el
trimit dupa un altul.

Tot ce au de cerut îi spun solului cât mai e în viata.

Când tuna si fulgera, tracii despre care este vorba trag
cu sagetile în sus, spre cer, si îsi ameninta zeul, caci ei
nu recunosc vreun alt zeu afara de al lor”.

VIII

NUME ALEXANDRU MACEDON

cunoscut sub numele de Alexandru cel Mare, Alexandru Macedon
sau Alexandru al III-lea al Macedoniei
ANII DE Născut la 20 iulie 356 î. Hr- decedat la 10 iunie 323 î. Hr.
VIAŢĂ/DOMNIE rege al Macedoniei (336 î.Hr.-323 î.Hr.)
DOMENIUL DE Rege Macedonian, unul dintre primii mari strategi și conducători
ACTIVITATE militari din istorie.
REGIUNEA, ŢARA ÎN Imperiul Macedonian
CARE A ACTIVAT
ROLUL
PERSONALITĂŢII
Argument:

1. Războinic- în Când moesii, triburi de traci ce trăiau în valea superioară a râului

tinereţe Strimon (astăzi Struma, pe teritoriul actual al Bulgariei), se
revoltă, Alexandru decide să pornească într-o expediție de
pedepsire a răzvrătiților. Aceasta a luat sfârșit în anul 339 î.Hr.,
prin cucerirea și distrugerea principalului oraș al moesilor, prin
vinderea ca sclavi a conducătorilor barbari și prin instalarea unei
garnizoane într-un post colonial numit Alexandria sau
Alexandropolis (undeva între orașele Strake Dimitrov și Sofia din
Bulgaria de astăzi). Această expediție l-a transformat pe tânărul
regent într-un războinic experimentat și un idol pentru oamenii
săi.

Alexandru s-a îndreptat împreună cu contigentele cele mai sigure

2. Cucereşte Asia ale armatei sale spre Asia (335 î.Hr.). În fruntea unei armate
formate din 30.000 de pedeștri și 5.000 de călăreți, Alexandru a
plecat din Amfipolis, Tracia, și a debarcat la Troia.
În timpul iernii 334-333 î.Hr. Alexandru a cucerit cetățile Lycia,
Pamfilia și Pisidia, în sudul Asiei Mici, încredințând guvernarea
acestora prietenului său Nearchos. De aici Alexandru s-a
îndreaptat spre interiorul regiunii și a ocupat capitala Frigiei -
orașul Gordion, unde legenda spune că a desfăcut cu o lovitură de
sabie nodul care fixa jugul de carul regelui Gordios - "Nodul
gordian"(conform legendei, cel care reușea acest lucru avea să
stăpânească imperiul). Apoi Alexandru s-a îndreaptat spre est,
spre munții Taurus, pe care i-a traversat cu ușurință.
 Ocupând Memphisul, Alexandru este întâmpinat ca un eliberator
3. Construeşte oraşul de către egipteni, fiindcă perșii nu erau iubiți în această parte a
Alexandria ( Egipt) lumii. Dorind să răspândească elenismul pe valea Nilului, tânărul
rege întemeiază în vestul deltei orașul Alexandria, primul cu acest
nume, ce avea să devină noua capitală a Egiptului, destinată unui
viitor înfloritor. El reface sanctuarele și încredințează
administrația Egiptului mai multor conducători civili și militari
macedoneni.

IX

NUME CONSTANTIN cel MARE

(Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus )
ANII DE Născut la . 27 februarie 272 – decedat la 22 mai 337),
VIAŢĂ/DOMNIE Împărat între anii 306-337
DOMENIUL DE Împărat Roman
ACTIVITATE . caesar în Apus,
REGIUNEA, ŢARA ÎN Bizanţ
CARE A ACTIVAT
ROLUL
PERSONALITĂŢII
Argument:

1. Construeşte noua Constantin a luat hotărârea de a restaura Byzantionul și de a face

capitală a Imperiului din el capitala imperiului. În noiembrie 324, a stabilit în mod
oficial hotarele noului său oraș, mutându-le cu circa 4 km în afară
și mărind cam de 4 ori suprafața sa. Noul oraș a devenit un centru
al creștinismului, reședința unui patriarh, comparabil ca
dimensiuni cu Roma, Alexandria sau Ierusalimul. "Noua Romă" a
moștenit instituțiile politice ale vechii Rome, dar și tradiții
culturale ale Răsăritului grec.Construirea și popularea noului oraș
s-au desfășurat foarte rapid. Noile ziduri au fost terminate în 412.
La fel ca și Roma, orașul e construit pe 7 coline și împărțit în 14
districte administrative. Există și aici un Senat; membrii săi aveau
însă ranguri inferioare senatorilor din Roma, fiind numiți clari
(remarcabili) și nu clarissimi (deosebit de remarcabili). În
perimetrul ocupat acum de Moscheea Sultanului Ahmet
(Moscheea Albastra), Constantin a construit palatul imperial.
Hipodromul a fost mărit la o capacitate de 50.000 de locuri.
Constantin a început și construcția a doua mari biserici, Hagia
Sophia (Sfânta Înțelepciune) și Hagia Eirene (Sfânta Pace).La 11
mai 330 are loc inaugurarea oficială a Constantinopolului ca noua
capitală a Imperiului Roman. Festivitățile au durat 40 de zile și s-
au desfășurat pe hipodrom. Monedele bătute în acel an anunțau
 lumii evenimentul.

2, Se consideră divin Începând cu anul 324, se observă pe monedele lui Constantin o

noua imagine a chipului său. Privirea lui este acum îndreptată în
sus și în depărtare; aceasta reflectă pretenția lui nu la divinitate, ci
la misiunea și inspirația sa divină. De asemenea, el renunță să
mai poarte coroana de lauri și adoptă diadema

Prin botez, potrivit religiei creștine, lui Constantin cel Mare i s-au
3. Sprijină bierica creştină șters atât păcatul originar, moștenit de la protopărinții oamenilor,
Adam și Eva, cât și celelalte păcate săvârșite până la botez.

Pentru meritele deosebite pe care le-a avut în legalizarea,

sprijinirea și organizarea[8] Bisericii creștine, Constantin cel Mare
este venerat ca sfânt în Bisericile Ortodoxe, în Biserica Greco-
Catolică[9], la data de 21 mai, odată cu Sfânta Elena, mama sa,
precum și în Bisericile vechi orientale (necalcedoniene).

Epoca Medievală

I.

NUME ALEXANDRU cel BUN

ANII DE domnul Moldovei între anii 1400 - 1432,
VIAŢĂ/DOMNIE
DOMENIUL DE Domn al Moldovei
ACTIVITATE
REGIUNEA, ŢARA ÎN Moldova
CARE A ACTIVAT
ROLUL
PERSONALITĂŢII
Argument:
1. A dus o politica de Lunga sa domnie a corespuns, în general, unei perioade de pace,
pace rezultat al politicii extrem de abile a voievodului moldovean, care
a menținut echilibrul între Ungaria și Polonia. Astfel,
recunoscând suzeranitatea lui Vladislav Jagello - a incheiat tratate
de pace cu acesta in 1402, 1404, 1407, 1411 si 1415 fagaduindu-i
 acestuia sfat si ajutor impotriva oricarui dusman -, Alexandru s-a
asigurat de sprijinul Poloniei în fața oricărei încercări a Ungariei
de a controla drumul comercial care lega sudul Poloniei, trecând
prin Moldova, de gurile Dunarii, mai precis de cetățile Chilia și
Cetatea Albă.
2. A încurajat comerţul, Potrivit celor scrise de Grigore Ureche, Alexandru cel Bun a
organizarea politică întreprins o importantă operă de organizare politică,
şi ecleziastică administrativă şi ecleziastică a Moldovei. A încurajat comerţul,
confirmînd negustorilor polonezi un larg privilegiu în 1408, act în
care este atestat pentru prima oară şi oraşul Iaşi.
În afară de consolidarea Mitropoliei Moldovei, Alexandru cel
Bun a întemeiat două mănăstiri: Moldoviţa şi Bistriţa, în cea din
urmă fiind ulterior înmormîntat.
O informaţie cuprinsă în “Descrierea Moldovei“ de Dimitrie
3. A fost un bun Cantemir arată că în 1424, Alexandru cel Bun “a luat şi legile
administrator grecilor care erau cuprinse în cărţile Basilicale şi, făcând un extras
din aceste vaste volume, a introdus acest drept de care acum se
foloseşte Moldova“. De asemenea a reconfigurat Sfatul domnesc,
astfel încât membrii sfatului încep să primească dregătorii
(vornic, vistier, mare logofăt). Şi Cancelaria domnească avea o
bună funcţionare fiind cunoscute 96 de documente din acea
perioadă.[

4. A fost un bun Se poate spune despre politica externă a lui Alexandru cel Bun că
diplomat a fost o politică defensivă. La fel ca şi înaintaşii săi Petru I,
Roman I şi Ştefan I, Alexandru cel Bun a fost vasal regelui polon
Vladislav Jagello. În acest sens a încheiat un tratat la 12 martie
1942 prin care îl recunoştea ca suzeran pe regele Poloniei. I-a
adresat şi personal omagiul de vasalitate la 1 august 1404 la
Cameniţa, act care a fost reînnoit de mai multe ori în anii 1407,
1411 şi 1415.

5. A promovat cultura A construit două mănăstiri importante, Mănăstirea Bistriţa

(Neamţ) unde este şi înmormântat precum şi Mănăstirea
Moldoviţa. A mai refăcut sau a trimis danii mănăstirilor Neamţ,
Pobrata, Roman, Vîşnevăţ. In 1424 a făcut un act de danie şi la
Muntele Athos la Mănăstirea Zografos.[5] La Neamţ se dezvoltă o
importantă şcoală de caligrafi şi miniaturişti sub îndrumarea lui
Gavriil Uric, care în 1429 pe Tetraevangheliarul aflat la
Biblioteca “Bodleyana“ din Oxford, execută miniaturi considerate
nemaipomenite opere de artă şi printre cele mai valoroase ale
evului mediu. S-au mai făcut remarcaţi zugravii Dobre, Niculiţă şi
Stefan.Tot în această perioadă prelatul Grigore Ţamblac a realizat
o carte de predici în slavonă, prima de acest gen în Moldova
II.

NUME ŞTEFAN cel MARE

(Ştefan al III-lea)
ANII DE Născut în. 1433, Borzești - d.ecedat la 2 iulie 1504, Suceava,
VIAŢĂ/DOMNIE Domn din 1457 pînă în 1504
DOMENIUL DE Domn al Moldovei
ACTIVITATE
REGIUNEA, ŢARA ÎN Moldova
CARE A ACTIVAT
ROLUL
PERSONALITĂŢII Argument:

1. A apărat ţara şi Inca din primii ani ai domniei lui Stefan cel Mare primejdiile de
biserica de turci la hotarele tarii erau amenintatoare. Dupa caderea
Constantinopolului ostile turcesti se apropiau de malurile Dunarii,
cautand sa deschida drum Semilunei catre largul Europei, ravnind
spre orasele Italiei si ale Frantei, spre burgurile de pe Rin si spre
zidurile Vienei. Prin pozitia sa geografica, Moldova se vedea
confruntata inaintea oricarei alte tari europene cu primejdia
otomana 14. In chip firesc, nu numai pamantul tarii era amenintat,
dar si credinta noastra crestina, Sfanta Biserica a neamului.
Binecuvantarea lui Dumnezeu s-a intrupat in chipul acestui
voievod, plin de credinta si virtute, plin de barbatie si avand
puterea de a-si imbarbata ostenii. El s-a dovedit crestin desavarsit
15
, un mare domnitor si stralucit conducator de osti, nebiruit
protector al dumnezeiescului asezamant care este Biserica
neamului. Aparandu-si tara impotriva turcilor, luptand pentru
neatarnarea Moldovei, el apara Biserica stramoseasca si insasi
credinta ortodoxa

2. A ridicat mănăstiri "Patruzeci si patru de manastiri si biserici au ridicat in

Moldova". Unii dintre vrednicii ierarhi ai Bisericii noastre 24 au
subliniat faptul ca "rugaciunile inaltate catre Dumnezeu de catre
slujitorii Altarului in aceste sfinte biserici, precum si sfanta jertfa
ce s-au adus in acel lung timp pentru sufletul fericitului lor ctitor,
negresit i-au castigat iertarea pacatelor. In aceasta credinta a
impodobit el pamantul tarii cu biserici si credinta lui l-a mantuit"
Mai multe dintre bisericile și mănăstirile construite în timpul
domniei sale sunt astăzi pe lista locurilor din patrimoniul mondial.

Țara era apărată de cetăți ca Soroca, Tighina și Cetatea Albă la

3. A construit cetăţi Nistru, cetatea Chilia la Dunăre, cetățile Hotinului și Sucevei la
Nord, spre Carpați Cetatea Neamțului, iar pe Siret Cetatea Nouă a
Romanului. Moldova era stabilă politic și bogată.
 Buna securitate a drumurilor îmbia pe negustorii italieni, polonezi
4. A încurajat comerţul sau armeni să treacă prin Moldova de la Marea Neagră spre Liov
(Lemberg) și invers, aducând din Orient mirodenii, covoare,
blănuri, metale și pietre prețioase iar din Apus postavuri și arme.
Vămile culese de la aceștia aduceau bani în vistieria domnească.
Astfel se explică mijloacele materiale care i-au permis lui Ștefan
să lupte și să construiască fără încetare în lunga lui domnie.

Ștefan voia să aibă în Țara Românească un domn prieten, în locul

5. A avut diverse relaţii vasalului turcesc, Radu cel Frumos. În anul 1470 Ștefan începu
cu Ţara Românească
ostilitățile, prădând Ialomița și arzând orașul Brăilei (la 27
februarie, în "marțea brânzei"), dar îndată turcii au răspuns,
trimițând pe tătari în Moldova. Ștefan se îndreptă atunci
împotriva noului dușman și-l învinse în dumbrava de la Lipnic,
pe Nistru. După alte ciocniri cu Radu cel Frumos, acesta fugi la
turci (în noiembrie 1473, Ștefan cucerește cetatea Dâmboviței de
la București), iar Ștefan puse în scaunul Țării Românești pe
aliatul său, Laiotă Basa

III.

NUME VASILE LUPU

ANII DE (n. 1595 - d. 1661) a fost domnitor al Moldovei: aprilie 1634 - 13
VIAŢĂ/DOMNIE aprilie 1653 și 8 mai 1653 - 16 iulie 1653.
DOMENIUL DE Domnitor al Moldovei
ACTIVITATE
REGIUNEA, ŢARA ÎN Moldova
CARE A ACTIVAT
ROLUL
PERSONALITĂŢII
Argument
1. A promovat cultura
A zidit mai multe biserici, dintre care cea mai frumoasă este cea
numită "Trei Ierarhi" (Academia Vasiliană) de la Iași, pe lângă
care a înființat o școală și o tipografie. Domnia lui relativ lungă a
asigurat un nou avânt culturii bisericești. Mai ales prin zelul
Mitropolitului Varlaam, s-au tipărit mai multe cărți bisericești
("Carte românească de învățătura duminicelor de peste an" - Iași
1643 ; "Răspunsuri la Catehismul Calvinesc" - Suceava 1645),
dar și o carte de legi, "Pravilele împărătești".
2. A întrodus limba
română în biserici "Predoslovia" domnitorului Vasile Lupu la "Cartea românească
de învățătură" ("Cazania") a mitropolitului Varlaam, se adresa
către "toată seminția românească, pretutinderea ce se află
pravoslavnici într-aciastă limbă", arătându-se că s-a scris lucrarea
pentru ca să "dăruim și noi acest dar limbii românești, carte pre
limba românească"
3. A ţinut strînse legături cu
vecinii şi alte state Prin prestigiul său personal pe plan intern și prin legăturile întinse
în afară, Vasile Lupu a dat o nouă strălucire Principatului
Moldovei. Influența lui în răsărit era așa de mare încît după
dorința lui punea sau scotea din scaun Patriarhii din
Constantinopol, Alexandria, și Ierusalim, pe care îi susținea cu
banii săi. Intervenția lui Vasile Lupu l-a pus ca Mitropolit în Alba
Iulia pe Ilie Iorest, în 1640.

IV.

NUME IOAN VODĂ cel CUMPLIT

Sau Ioan al III-lea
ANII DE Născut în . 1521 – decedatîn . 1574
VIAŢĂ/DOMNIE Domnitor al Moldovei din februarie 1572 pînă în iunie 1574.

 
DOMENIUL DE Domnitor al Moldovei
ACTIVITATE
REGIUNEA, ŢARA ÎN Moldova
CARE A ACTIVAT
ROLUL
PERSONALITĂŢII
Argument:

1. Înfăptuitor de În mai puţin de de doi ani de domnie în pace, Ioan-Vodă

reforme introduse în ţara sa următoarele cinci reforme:

1. Controlul personal al actelor de domnie din cancelaria

domnească;
2. Schimbarea capitalei la Iaşi;
3. Eliberarea poporului de jos de jugul aristocraţiei clericale
şi laice;
4. Baterea monedei naţionale de aramă;
5. Stricteţea contribuţiilor fiscale.

2. A persecutat boierii
şi clerul De la început s-a arătat loial boierimii, dar mai apoi au început
persecuţiile şi omoruri groaznice, de unde şi îi vine numele de
Ioan-Vodă cel Cumplit. Vrînd să ia agonisirea tuturor prin sînge
se răfuia atît cu boierii cît şi cu clerul. Vlădica Gheorge, ars de
viu pentru sodomie, Mitropolitul Teofan, fugit peste munţi, iar
boieri erau o sumedenie.

3. A dus un şir de lupte Aliat cu cazacii, se aruncă într-un şir de lupte, care reprezintă
momentele cele mai glorioase ale domniei acestui voievod.
Întîmpină armata invadatoare a lui Alexandru Vodă al Munteniei,
care susţinută şi de un contingent otoman îl aducea pe Petru
 Şchiopul domn în Moldova, învingînd-o într-o acţiune
fulgerătoare lîngă Jilişte, la vadul Rîmna (Rîmnicul Sărat). Pune
la Tîrgovişte domn pe un credincios de-al său, Vintilă,
îndreaptîndu-se apoi spre Brăila, unde se refugiase Petru
Şchiopul. Aici se dă o bătălie în care Ioan Vodă învinge, după
care se îndreaptă spre Bugeac pentru a-i sprijini pe cazaci. Învinge
trei corpuri de oaste turcească la Tighina şi Cetatea Albă. Are loc
o nouă expediţie în vara lui 1574, alcătuită din turci, tătari şi
munteni. În timp ce Ioan Vodă îi învinge şi alungă pe tătari, Golia
e trimis să-i ţină pe turci la Dunăre. Turcii reuşesc să treacă iar
Ieremia Golia fuge spre Ioan Vodă aflat cu oştirea lîngă iezerul
Cahulului, direcţie în care se îndreaptă şi oastea turcă. Aici se dă
lupta şi călărimea boierilor în frunte cu Golia trece la duşman.
Sosirea tătarilor îi copleşeşte pe moldoveni, care se retrag în satul
Roşcani, în apropiere. După o lungă şi eroică, dar şi zadarnică
rezistenţă, Ioan Vodă s-a predat. Turcii îl ucid leagîndu-l de cozile
a doua cămile, pentru a-l sfîrteca (10-11 iunie). Oştirea, care nu
apucase să părăsească locul luptei, se întoarce atunci spre turci, şi
oştenii lui Ioan Vodă reîncep lupta pentru a răzbuna moartea
mişelească a voievodului.

V.
NUME MIHAI VITEAZUL
ANII DE Născut în. 1558, Tîrgul de Floci sau Drăgoeşti – decedat la 9
VIAŢĂ/DOMNIE august 1601, Cîmpia Turzii)
DOMENIUL DE Ban de Mehedinţi, stolnic domnesc şi ban al Craiovei, apoi
ACTIVITATE domnitor al Munteniei şi, pentru o scurtă perioadă în 1600,
conducător de facto al: Munteniei, Transilvaniei şi Moldoei.
REGIUNEA, ŢARA ÎN Transilvania, Muntenia şi Moldova
CARE A ACTIVAT
RPLUL
PERSONALITĂŢII
Argument:
Mihai porneşte o ofensivă generală împotriva Înaltei Porţi,
1. intrat in alianţa
atacînd cetăţile turceşti de pe ambele părţi ale Dunării (Giurgiu,
antiotomană
Hîrşova, Silistra ş.a.). Urmează o serie de victorii împotriva
tătarilor şi turcilor (Putineiu, Stăneşti şi Şerpăteşti) culminată cu
incendierea Rusciukului. După modelul victorios al lui Mihai,
Aron Vodă porneşte o campanie similară. Datorită recunoaşterii
ca suzeran a lui Sigismund Bathory de către Aron Vodă şi
succesorul său, Răzvan Ştefan, Mihai trimite o delegaţie de boieri
la Alba Iulia pentru a reglementa diplomatic relaţiile munteano-
transilvănene

În 1594 Mihai porneşte o ofensivă generală împotriva Înaltei

2. A luptat împotriva
Porţi, atacînd cetăţile turceşti de pe ambele părţi ale Dunării
turcilor şi tătarilor
(Giurgiu, Hîrşova, Silistra ş.a.). Urmează o serie de victorii
împotriva tătarilor şi turcilor (Putineiu, Stăneşti şi Şerpăteşti)
culminată cu incendierea Rusciukului. După modelul victorios al
lui Mihai, Aron Vodă porneşte o campanie similară. Datorită
recunoaşterii ca suzeran a lui Sigismund Bathory de către Aron
 Vodă şi succesorul său, Răzvan Ştefan, Mihai trimite o delegaţie
de boieri la Alba Iulia pentru a reglementa diplomatic relaţiile
munteano-transilvănene
În 1594 şi în anii următori Mihai Viteazul a condus o campanie
militară în sudul Dunării, cucerind cetăţile Isaccea, Măcin,
Cernavodă, Rasgrad, Babadag, Tîrgul de Floci, Silistra şi chiar
Rusciuc, Şiştova, Nicopole şi Vidin. Potrivit istoricului Nicolae
Iorga, călăreţii lui Mihai Viteazul ajunseseră pînă la Adrianopole
în est şi Plevna în vest.

3. A fost diplomat După cîteva confruntări pe linia Dunării, Mihai decide începerea
negocierilor cu otomanii. Finalizate printr-o pace (1597-1598)
prin care, în schimbul acceptării suzeranităţii otomane şi a plăţii
tributului, Înalta Poartă recunoştea domnia voievodului pe
întreaga durată a vieţii sale. În paralel, domnitorul valah încheie
un tratat şi cu Casa de Habsburg (Mănăstirea Dealu, 30 mai/9
iunie 1598) orientat împotriva turcilor. Prin dubla suzeranitate
(otomană şi habsburgică) se anula practic tratatul dezavantajos al
boierilor cu Sigismund Bathory.

4. A înfăptuit reforme Pierderile suferite în urma campaniilor antiotomane, precum şi

dezastrele provocate de ostaşii sultanului, au adus Muntenia la o
stare critică din punct de vedere financiar. Cu visteria golită,
Mihai se vede silit să aplice o soluţie pe cît de nepopulară, pe atît
de vitală supravieţuirii statale: "aşezămîntul" sau "legarea
ţăranilor de glie" prin care rumânii (ţăranii fără pămînt din
Valahia) erau siliţi să rămînă pe moşia pe care se aflau în acel
moment.

5. A înfăptuit unirea Domnia lui Ieremia Movilă, devotat polonezilor, însemnase

celor trei state practic îndepărtarea Moldovei de Sfînta Alianţă. În Transilvania,
româneşti Sigismund renunţa la tron în favoarea vărului său, Andrei Bathory
(deasemenea înclinat către politica polonă). În această situaţie,
unitatea militară a ţărilor române se diminuează iar Mihai
Viteazul, pus în faţa destrămării coaliţiei antiotomane, decide
aplicarea "planului dacic", în speţă Unirea celor trei ţări române.
În iulie 1599 trimite o solie la Praga pentru a cere încuviinţarea
împăratului Rudolf al II-lea pentru punerea în practică a iniţiativei
sale. Primind un răspuns favorabil, la sfîrşitul aceluiaşi an, intră în
Transilvania prin pasul Buzău, şi după victoria asupra lui Andrei
Bathory (Şelimbăr, 18/28 octombrie 1599) îşi face intrarea
triumfătoare la Alba Iulia pe 1 noiembrie 1599, primind cheile
fortăreţei de la episcopul Napragy. În mai 1600, Mihai Viteazul îl
alungă de pe tronul Moldovei pe Ieremia Movilă, învingîndu-l la
Bacău, şi realizează astfel, prima unire a trei principate române.
Titulatura folosită de voievod (într-un document din 6 iulie 1600)
era: "Domn al Munteniei, Ardealului şi a toată ţara Moldovei".

6. A consolidat unirea celor Pentru a consolida Unirea, Mihai ia o serie de măsuri:

trei state româneşti
    * adoptă aceeaşi stemă pentru toate teritoriile
    * construieşte o biserică ortodoxă la Alba Iulia
    * acordă anumite înlesniri preoţilor şi iobagilor români
    * numeşte ca mitropolit al Transilvaniei pe Ion de la Prislop.

VI.

NUME CONSTANTIN BRÂNCOVEANU

ANII DE Născut în . 1654 – decedat la. 15 august 1714
VIAŢĂ/DOMNIE
DOMENIUL DE Domn al Țării Românești între 1688 și 1714
ACTIVITATE
REGIUNEA, ŢARA ÎN Ţara Românească
CARE A ACTIVAT
ROLUL
PERSONALITĂŢII
Argument:

1. înfăptuit un şir de Anii domniei lui Brâncoveanu au fost marcați de un progres

reforme economic și cultural-artistic, de inițiative de modernizare a
aparatului statal, de reformare a sistemului fiscal. A organizat
cancelaria statului în vederea întreținerii raporturilor cu puterile
străine. Epoca brâncovenească s-a deschis influențelor
occidentale care au început să prevaleze asupra celor orientale.
Astfel s-a creat o sinteză originală națională, prin aportul tradiției
răsăritene și a celei occidentale.[4]

Principalele direcții ale politicii lui Constantin Brâncoveanu au

fost:

 întărirea rolului domniei;

 reorganizarea sistemului fiscal;
 promovarea unor relații strânse cu Moldova și
Transilvania.

2. A dus o politică Până în anul 1709, Constantin Brâncoveanu a reușit să mențină o

echilibrată cu vecinii politică echilibrată între Imperiul Otoman, căruia îi era vasal, și
Sfântul Imperiu Roman (Habsburgic), a cărui expansiune ajunsese
până la hotarele Țării Românești (după cucerirea Transilvaniei,
recunoscută de Poarta Otomană prin tratatul de pace de la
Karlowitz, din 1699).

Cu Imperiul Habsburgic, domnul Țării Românești a încheiat mai

multe tratate secrete. În schimbul anumitor servicii, Brâncoveanu
 a primit pentru el și pentru familia sa mai multe moșii și titluri
nobiliare ale Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană

3. A susţinut cultura În perioada domniei lui Constantin Brâncoveanu, cultura

românească a cunoscut o perioadă de înflorire, domnitorul fiind
un fervent sprijinitor al culturii. În cei 26 de ani de domnie,
Brâncoveanu s-a dovedit un gospodar desăvârșit și bun
administrator al avuțiilor țării, instaurând o epocă de prosperitate
și de pace.

Domnitorul a inițiat o amplă activitate de construcții religioase și

laice, îmbinând armonios în arhitectură, pictură murală și
sculptură tradiția autohtonă, stilul neo-bizantin și ideile novatoare
ale renascentismului italian într-un nou stil caracteristic, numit
stilul brâncovenesc. Denumirea de stil brâncovenesc, sau de artă
brâncovenească, este folosită în istoriografia română de artă
pentru arhitectura și artele plastice din Țara Românească în
timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu. Deoarece această
epocă a influențat în mod hotărâtor evoluțiile de mai târziu,
termenul se folosește prin extensie și pentru a descrie operele de
artă din vremea primilor Mavrocordați, până către 1730. Istoricii
de artă caracterizează uneori stilul prin analogie cu renașterea
apuseană, datorită structurilor sale clare, raționaliste, dar
exuberanța lui decorativă permite și folosirea termenului de baroc
brâncovenesc.[5]

4. fost considerat Constantin Brâncoveanu și-a asumat rolul de protector al tiparului

protector al tiparului și școlilor din Țara Românească, dar și din Transilvania, numele
şi şcolilor său fiind întâlnit între cele ale donatorilor de la școala românească
din Șcheii Brașovului.[6] S-a înconjurat de personalități de cultură
din țară și străinătate, susținând financiar și diplomatic pregătirea
tinerei generații de cadre în școlile europene.

În 1689 l-a adus de la Istanbul pe Antim Ivireanul, viitorul

mitropolit, sub îndrumarea căruia s-au tipărit numeroase cărți
românești, grecești, slave și chiar arabe, turcești și georgiene.

Constantin Brâncoveanu a înființat în 1694 Academia domnească

din București, o școală superioară („colegiu public pentru
pământeni și străini”) având ca limbă de predare greaca veche, în
clădirile de la mănăstirea „Sfântul Sava”. În 1707 el a
reorganizat-o, numind în fruntea ei pe învățatul grec Sevastos
Kyminitis, urmat de Marcu Porfiropol.

Constantin Brâncoveanu a fost unul dintre cei mai mari ctitori de

5.A ctitorit biserici şi
mănăstiri biserici și mănăstiri din țările române.[6]

Încă înainte de a ajunge domnitor, el a ridicat două biserici, una la

Potlogi, Dâmbovița și alta la Mogoșoaia, lângă București.

După ce s-a urcat pe tronul Țării Românești, Brâncoveanu a mai

ctitorit tot în București încă trei biserici, pe locul unora mai vechi:
biserica Sfântul Ioan cel Mare sau „Grecesc”, demolată în secolul
trecut, biserica mănăstirii Sfântul Sava, demolată în secolul trecut
și Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, existentă și azi
în centrul capitalei, recent restaurată. În această din urmă biserică
au fost depuse și osemintele ctitorului, în anul 1720, aduse în
ascuns de la Constantinopol, de către soția sa, doamna Marica.

A mai zidit o biserică în satul Doicești, Dâmbovița - în 1706.

Împreună cu unchiul său, spătarul Mihai Cantacuzino, a ridicat

mănăstirea din Râmnicu Sărat, cu hramul Adormirea Maicii
Domnului, închinată mănăstirii Sfânta Ecaterina din Muntele
Sinai.

În vara anului 1690, Constantin Brâncoveanu a pus piatra de

temelie a celei mai de seamă din ctitoriile sale: Mănăstirea
Horezu (sau „Hurezi”), cu hramul Sfinții împărați Constantin și
Elena.

Printre alte biserici și mănăstiri ctitorite sau refăcute de

binecredinciosul voievod, trebuie amintite: Mănăstirea Sâmbăta
de Sus, Mănăstirea Surpatele, Mănăstirea Polovragi și Mănăstirea
Turnu din Târgșoru Vechi, Prahova.

VII

NUME CAROL cel MARE

în germană Karl I, der Große,
ANII DE Născut în 742/748 – decedat la 28 ianuarie 814, Aachen
VIAŢĂ/DOMNIE
DOMENIUL DE rege al francilor din 768 până la moarte,
ACTIVITATE
REGIUNEA, ŢARA ÎN Imperiul Franc
CARE A ACTIVAT
ROLUL
PERSONALITĂŢII
Argument:
1. A dus războaie cu În anul 772 încep războaiele cu saxonii care durează timp de 32
saxonii de ani. După aceste războaie Carol este denumit (Pater Europae).
Scopul acestor războaie era convertirea la catolicism și alipirea de
 Imperiul Franc a teritoriului saxonilor care trăiau între Marea
Nordului și Munții Harz respectiv între Elba și Rin.

2.A luptat cu maurii Expediția contra maurilor s-a pornit pentru a acorda sprijinul
cerut de emirul din Saragossa contra emirului Abd ar-Rahman I
din Cordoba (756 - 788). La retragerea sa din Spania, ariergarda
sa a fost surprinsă de către basci. Bătălia de la Roncesvalles care a
urmat este cântată în Cântecul lui Roland. Teritoriul din Pirinei
era numai în parte sub controlul francilor, acest teritoriu
întinzându-se până la orașele Girona, Cerdagne, Urgell și
Barcelona. În anul 806, acest ținut este numit "Marca spaniolă".
Unul din rezultatele angajamentului militar al francilor în regiune
este constituirea principatului Andorra. Pentru îmbunătățirea
relațiilor politice dintre arabi și franci, se spune că în anul

2. Cucereşte Bavaria În anul 788 Bavaria va fi integrată în Marca avară aparținând

imperiului franc, marcă situată în estul imperiului ulterior fiind
denumită 856 Marchia Orientalis ca ținut de graniță și apărare în
fața avarilor. Tasilo III prinț de Bavaria a cărui viață a fost
cruțată de Pepin cel Scurt căută, însă fără succes să păstreze
independența Bavariei printr-o alianță cu longobarzii care erau
deja sub stăpânire francă și cu ducele saxon Arichis II von
Benevent care era interesat de asemenea la o rezistență împotriva
dominației france.
Această coaliție a fost dezmembrată de franci prin asediul
orașelor Capua și Salerno 786/787, iar regiunea din preajma
Salzburgului din 798 este separată de Bavaria devenind provincie
bisericească subordonată unui episcop catolic (asemenea
provincii bisericești ca Bamberg, Berlin, Freiburg, Hamburg,
Köln, München-Freising, Paderborn, Salzburg și Viena au exitat
mult timp în Germania și Austria).
Integrarea Bavariei și Saxoniei în imperiul franc au fost condiții
esențiale pentru alcătuirea de mai târziu a Sfântului Imperiu
Roman.

3. Sprijină biserica În anul 795, va fi ales papă Leon al III-lea care se asigură de
sprijinul lui Carol I trimițându-i acestuia ca protector al bisericii
(patricius romanorum) cheia de la mormântul Sfântului Petru și
stindarde din Roma.
Sistemul papal era fărămițat în acel timp prin rezistența unor
nobili, ajungându-se un conflict deschis în lupta pentru putere
între aceste fracțiuni și noul papă care duce la un atentat 799
contra papei, Leo III se refugiază sub protecția lui Carol la
Padeborn, aici probabil s-a încheiat înțelegerea cu papa pentru
sfințirea lui Carol ca împărat .
Unii istorici menționează că probabil dacă ar fi bănuit Carol
intențiile papei n-ar fi acceptat sprijinirea bisericii.

4. Influenţează politic Conflictele cu danezii din 804 datorită sprijinirii sașilor și

 şi cultural Europa prigonirii slavilor, jefuirea ținutului Friesland (810) de către
centrală şi de est regele danez Göttrik (Godfred), care după analele francilor și-a
pregătit o poziție de apărare contra francilor (808) între râurile
Teene și Schlei, apărare care a fost consolidată (810) prin zidul de
apărare al sașilor (Limes Saxoniae).
Relațiile dintre slavi, sași și turingi au fost de asemenea
încordate. In anul 789 francii pornesc o campanie militară contra
wilților, iar după înfrângerea rezistenței sașilor, în 806 contra
sorbilor, ducele acestora Miliduoch fiind în prealabil omorât.
Urmează ocuparea Boemiei (805 -806) de către franci.
În anul 845 sunt în Regensburg botezați 14 duci din Boemia în
timpul lui Ludovic Piosul nepotul lui Carol în timpul căruia
imperiul s-a dezbinat prin Tratatul de la Verdun, în 843, Boemia
devenind mărul discordiei pentru francii din est, din anul 862
devine și Ungaria nesigură.

5. A conflictat cu Bizanţul
Nicefor I (802 - 811) împăratul bizantin („Basileus“) refuză să
recunoască titlul de împărat a lui Carol cel Mare, o solie francă
(803) trebuie să se reîntoarcă umilită din Bizanț.
Conflictele se agravează când Carol pretinde și apoi tratează
Dalmația și Veneția ca teritorii ale sale.
Nicefor răspunde printr-o blocadă maritimă a Veneției, fiul lui
Carol Pepin regele Italiei ocupă Veneția, lucru care-l determină
pe împăratul bizantin să înceapă tratativele.
La sfârșitul anului 810 sosește o solie bizantină în Italia, deoarece
fiul lui Carol a murit între timp († 8. Juli 810), solia bizantină este
primită de Carol în Aachen care nu acceptă compromisele
bizantine.
Între timp Nicefor I cade într-o campanie militară contra
bulgarilor († 26. Juli 811).
Puterea politică este preluată de ginerele împăratului bizantin
Mihail I Rangabe (811 - 813) prin înlăturarea cu sprijinul bisericii
ortodoxe a lui Staurakios fiul lui Nicefor I.
Spre deosebire de precedesorul său (Nicefor I) Mihail I este
interesat pentru o alianță cu francii, trimițând o solie bizantină la
Aachen, care recunoaște oficial titlul lui Carol cel Mare, acesta
din urmă trebuind să renunțe la Dalmația și Veneția.
Urmașii lui Mihail I adaugă la titlul lor de împărat al romanilor,
pe când urmașii lui Carol se numeau numai „imperator augustus“
abia în 996 în timpul lui Otto al III-lea (980 - 1002) din dinastia
Ottonă titlul este schimbat în Romanorum imperator augustus, ca
împărat al Sfântului Imperiu Roman

VIII

NUME LUDOVIC al XIV-lea

ANII DE Născut la 5 septembrie 1638, Saint-Germain-en-Laye – d.ecedat
VIAŢĂ/DOMNIE la 1 septembrie 1715, Versailles)
DOMENIUL DE rege al Franței și al Navarei
ACTIVITATE
REGIUNEA, ŢARA ÎN Franţa
CARE A ACTIVAT
ROLUL
PERSONALITĂŢII
Argument:

1. A dus o politică a Spre deosebire de regii contemporani, de exemplu cei din Anglia,
absolutismului Ludovic a avut posibilitatea de a-și alege politica și miniștrii fără
a privi la parlament. Putea lua hotărâri rapid. Nu era obligat nici
să-și justifice acțiunile, nici să asculte criticile ce i se aduceau. El
putea pretinde o supunere indiscutabilă.

2. A reformat justişia Imediat Ludovic a diminuat influența profesiei de magistrat în

favoarea administratorilor regali. Colbert, controlorul-general, a
introdus codul civil (1667), codul penal (1670), codul maritim
(1672) și codul comercial (1673). După moartea lui Colbert,
codul negrilor (1672) a clarificat drepturile sclavilor în coloniile
franceze. Parlamentul din Paris era, desigur, consultat, dar
Ludovic era, totodată, sfătuit de către un consiliu de justiție
format în 1665, dominat de către Colbert. După o cuvenită
deliberare, Ludovic juca propriul său rol de legiuitor al regatului.
În 1665 parlamentele au fost numite curți "superioare" în loc de
"suverane".

3. A fost un bun soldat Foarte importantă pentru exercitarea absolutismului regal a fost
armata. Ludovic al XIV-lea și-a dominat armatele prin
profesionalism. El a câștigat respectul soldaților săi, de la gradele
cele mai mari până la cele mai mici, demonstrându-și propria
abilitate ca soldat. Deseori și-a condus singur trupele în luptă, de
exemplu în timpul războiului cu olandezii, în care s-a dovedit un
strateg capabil. A câștigat recunoștința soldaților săi ca
organizator și administrator, întemeind spitalul de la Hôtel des
Invalides din Paris pentru soldații mutilați și pensionați. Îl
preocupa într-o foarte mare măsură bunăstarea trupelor sale. Era
interesat în mod real de problemele militare, fiind, în mod
invariabil, bine informat și receptiv. Războiul îi făcea plăcere, era
curajos și s-a adaptat rapid la viața de campanie. Era fericit
printre soldații săi, iar aceștia îi răspundeau primindu-l cu
entuziasm; moralul armatei se îmbunătățea atunci când era
condusă de Ludovic personal. Totuși, motivul cel mai important
al succesului lui Ludovic al XIV-lea în dominarea armatelor sale
a fost autoritatea pe care o avea asupra corpului de ofițeri. Nu
numai comandanții cu grade înalte erau aleși de către rege;
Ludovic iși arogase dreptul de-a numi orice ofițer până la rangul
de colonel. Era o armată regală; regele decreta cine comanda, cine
era promovat, cine era retrogradat.

4. A modificat Timp de veacuri, aristocrația administrase atât provinciile, cât și

 guvernarea locală orașele. Pe parcursul domniei sale, Ludovic, sub influența lui
Colbert, a intervenit în guvernarea locală. Acest lucru a avut o
motivație: aceea de a strânge mai mulți bani din impozite. Nimic
nu ilustrează mai bine eficiența în creștere a absolutismului lui
Ludovic al XIV-lea decât uluitoarele sume de bani strânse din
impozitări, mai ales către sfârșitul domniei. Succesorii lui
Colbert, folosind și dezvoltând tehnicile sale, au fost capabili să
finanțeze războaiele extrem de costisitoare care au durat din 1688
până în 1713. Nu numai că venitul a crescut considerabil, peste
nivelurile înalte realizate deja pe vremea lui Richelieu și Mazarin,
dar regularitatea și relativa ușurință cu care erau strânse aceste
sume imense sunt extrem de semnificative și reflectă puterea
absolutismului regal.

5. A dus un şir de războaie

I. Războiul cu olandezii, 1672-1679

Între 1668 și 1672, Ludovic s-a pregătit pentru invadarea Olandei.

Olandezii urmau să primească o lecție, pentru ca pe viitor să nu se
mai amestece în acțiunile Regelui Soare de înglobare a Țărilor de
Jos spaniole. La 6 aprilie 1672, Franța a declarat război
Provinciilor Unite. Pe la jumătatea lunii iunie, soldații lui
Ludovic cuceriseră 40 de orașe olandeze, iar olandezii iși
abandonaseră fortărețele Barierei (cetăți ce aveau rolul de a apăra
Țările de Jos spaniole de atacurile Franței). La 22 iunie, Jan de
Witt, conducătorul olandez care fusese întotdeauna în favoarea
unor relații prietenești cu Franța, a trimis emisari spre a discuta
termenii predării. Olandezii s-au oferit să plătească o despăgubire
și să cedeze Franței întregul teritoriu olandez aflat la sud de râul
Maas. Ludovic al XIV-lea a respins ofertele olandezilor. Ca
urmare a acestei prelungiri a războiului s-au petrecut mai multe
lucruri:

 Împăratul Leopold și principele elector de Brandenburg

și-au trimis armatele în sprijinul republicii olandeze;
 Olandezii i-au oprit pe invadatori deschizând stăvilarele și
inundând provincia;

II. Războiul de nouă ani, 1688-1697

III. Războiul pentru succesiunea spaniolă, 1702-

1713

IX.

NUME LEONARDO da VINCI

ANII DE Născut la . 15 aprilie 1452, Anchiano/Vinci, Italia – decedat la . 2
VIAŢĂ/DOMNIE mai 1519, Cloux/Amboise, Franța
DOMENIUL DE pictor, sculptor, arhitect și om de știință
ACTIVITATE
REGIUNEA, ŢARA ÎN Italia
CARE A ACTIVAT
ROLUL
PERSONALITĂŢII
Argument:
Tabloul "Bunavestire" (L'Annunciazione) (1473-1475) - în
1. A fost un mare
prezent în Galeria Uffizi din Florența - este o lucrare de început a
pictor
lui Leonardo, iar anul 1478 este acela al realizării a două Madone,
dintre care una se crede că ar fi "Madonna Benois", aflată în
muzeul Ermitage din St. Petersburg. În martie 1481, călugării
mănăstirii San Donato din Scoperto i-au comandat o compoziție
având ca temă "Închinarea magilor" (Adorazione dei Magi),
lucrare care nu a fost terminată, din ea nu a rămas decât schița,
care prezintă interes pentru felul grupării personajelor și pentru
caracterul original al tehnicii legate în istoria picturii de numele
lui Leonardo: sfumato și jocul "clarobscurului". Rădăcina acestei
tehnici rezidă în concepția artistului că "orice corp situat în aria
luminoasă umple cu imaginile sale părțile infinite ale aerului din
jurul său, căci niciun corp nu este terminat în sine (non è in sé
terminato)".
În perioada 1495-1498 realizează o mare compoziție murală,
"Cina cea de Taină". Aceasta a fost realizată în fosta sală de mese
a mănăstirii dominicane "Santa Maria delle Grazie" din Milano,
atingând culmea măiestriei sale artistice.

. Leonardo avea dorința ambițioasă de a nu lăsa să-i scape nimic

2. A fost un mare din cele ce se petrec în universul accesibil omului.
savant Întrepătrunderea atitudinii științifice cu cea artistică este un
rezultat al concepției care s-a maturizat de-a lungul anilor, despre
rolul pe care trebuie să-l aibă arta, culme a activității spirituale
creatoare, în cunoașterea lumii și înțelegerii sufletului
omenesc.Leonardo da Vinci: Proiect pentru o maşină de excavat -
Biblioteca Ambrosiana, MilanoS-au scris volume întregi despre
Leonardo, înaintaș de seamă în astronomia modernă, în geometrie
și mai ales în mecanică. Construirea geometrică a diferitelor
forme ornamentale îl atrăgea mai mult decât rezolvarea empirică a
problemei. Aici intervenea impulsul de constructor de
instrumente: elaborează tot felul de unelte, îndeosebi compasuri
bazate pe folosirea paralelogramului articulat, compasuri
parabolice, eliptice, proporționale. Se susține că Leonardo a
inițiat metoda dublă în cinematică și ar fi constatat că, în
mișcarea hipocicloidă, un punct de pe arcul mobil ar descrie o
elipsă. Aceasta este metoda pe care se bazează strungul eliptic, al
cărui desen se găsește în manuscrisele lui Leonardo.Înainte de
Copernic și Galilei, Leonardo însemna în jurnalul său: "Pământul
este un astru asemănător Lunii...el nu este situat în mijlocul
cercului pe care îl descrie Soarele, nici în mijlocul lumii. Cuiva
care s-ar afla în Lună, Pământul nostru i-ar apărea că
îndeplinește același rol ca și Luna pentru noi". (Ms.D., fol.41).
 Oricare din aceste afirmații ar fi fost suficientă pentru a-l duce pe
rugul inchiziției, așa cum s-a întâmplat cu Giordano Bruno, așa
cum era să se întâmple cu Galilei.Leonardo da Vinci: Proiect
pentru o navă zburătoare - Biblioteca Ambrosiana, MilanoMai
mult ca orice știință, avea să-l atragă pe Leonardo mecanica. Pe
această bază a proiectat diferite dispozitive complicate pentru
construcții tehnice, și-a imaginat posibilitatea unor mașini de
zburat în urma studiilor sale asupra zborului păsărilor.

3. Sculptor
Calul de bronz-sculptură

În 1482, Ducele de Milano i-a comandat lui Da Vinci pentru a

construi cea mai mare sculptura din lume: un cal în onoarea
tatălui său şi să stea de pază în castelul lui Duke. Odată completat,
calul a fost să stea 24 de metri de mare. Da Vinci, un perfectionist
desăvârşit, a petrecut mai mulţi ani pentru a face schite şi a
obţine detalii . În cele din urmă, el a sculptat un model full-size
lut, care mai târziu a fost turnat în bronz

X.

NUME MARTIN LUTHER

ANII DE Născut la. 10 noiembrie 1483, Eisleben, Saxonia – decedat la. 18
VIAŢĂ/DOMNIE februarie 1546
DOMENIUL DE Preot , doctor în teologie, a fost primul reformator protestant ale
ACTIVITATE cărui reforme au fost aplicate în Bisericile Evanghelice-Luterane.
REGIUNEA, ŢARA ÎN Germania
CARE A ACTIVAT
ROLUL
PERSONALITĂŢII
Argument:

1. A găsit răspuns la Seriozitatea cu care Luther și-a susținut vocația sa religioasă l-a
cerinţele lui condus la o criză personală profundă: se întreba cum era posibil
Dumnezeu să reconcilieze cerințele legii lui Dumnezeu cu incapacitatea
omului de a le urma. El a găsit răspunsul în Noul Testament:
Dumnezeu, devenind om în Isus Cristos, a împăcat omenirea cu
el. Ceea ce era cerut omenirii nu era o respectare strictă a legilor
și a obligațiilor religioase, ci un răspuns de credință, răspuns
acceptat de Dumnezeu. Această credință trebuia să se bazeze pe
dragoste, nu pe frică.

2. A formulat teze care Credința lui Luther l-a făcut să intre în 1517 în conflict cu
interziceau vînzarea Biserica Romano-Catolică. Pentru a strânge fonduri în vederea
construirii Bazilicii Sf. Petru din Roma, papa Leon al X-lea a
 indulgenţelor
vândut credincioșilor indulgențe. Prin vânzarea de indulgențe se
oferea, în schimbul unei donații bănești, anularea suferințelor
vremelnice datorate păcatului - odată iertat prin pocăință. Luther
s-a declarat împotriva acestei practici.La 31 octombrie 1517
(potrivit teologului și filosofului umanist Philipp Melanchthon),
Luther a afișat pe ușa principală a bisericii din Wittenberg cele 95
de teze care invocau interdicția comerțului de indulgențe. Aceste
teze au circulat repede prin Germania și au cauzat o mare
controversă. Papa a ordonat ca Luther să apară la Augsburg, în
fața cardinalului Thomas Cajetan. Cardinalul i-a cerut să-și
retracteze cele 95 de teze. Luther a replicat că și le va retrage doar
dacă i se va dovedi pe baza Bibliei că el este cel care greșește.

Preocuparea principală a împăratului Carol era războiul cu Franța,

3. Reformator al bisericii astfel încât în cele din urmă Luther a putut reveni la catedra din
Wittenberg. Încercările de reformare a bisericii locale nu au avut
succes în Europa centrală în timpul vieții sale, dar au fost
continuate de discipolii săi. În 1524 o parte din țărănimea din
sudul Germaniei, Austria și Elveția s-a folosit de teoria lui Luther
ca pretext pentru a declanșarea unei revolte supranumite „războiul
țărănesc german” (Deutscher Bauernkrieg).[1]

XI

NUME MICHELANGELO
Michelangelo Buonarroti
ANII DE Născut la .6 martie 1475, Caprese, Provincia Arezzo – decedat la .
VIAŢĂ/DOMNIE 18 februarie 1564, Roma
DOMENIUL DE Este cel mai important artist în perioada de vârf a Renașterii
ACTIVITATE italiene. Geniul său universal este deopotrivă oglindit de pictură,
desen, sculptură și arhitectură. A scris și poezii, în special în
genul sonetului și madrigalului.
REGIUNEA, ŢARA ÎN Italia
CARE A ACTIVAT
ROLUL
PERSONALITĂŢII
Argument:

1. A fost un pictor Una dintre primele sale lucrări de pictură și chiar unul dintre
celebru puținele tablouri ale artistului - Michelangelo făcând mai ales
pictură murală în tehnica affresco - este La Sacra Famiglia
(Sfânta Familie), cunoscută și sub numele de Madonna Doni sau
Tondo Doni (Tondo în limba italiană derivă din rotondo,
însemnând rotund). Un tondo este pictat în cerc, pe lemn fixat
într-o ramă sculptată. În tabloul lui Michelangelo, membrii Sfintei
Familii sunt tratați în manieră sculpturală și se diferențiază în
mod clar de celelalte personaje care populează fundalul, unde
siluetele sunt realizate mai puțin plastic și culorile sunt
 estompate. Artistul conferă tabloului trăsături specifice artei
antice, revoluționând iconografia respectivei scene religioase
tradiționale. Raportarea la antichitate este caracteristică
Renașterii, fascinată de vechea cultură greco-romană.
Michelangelo avea 75 de ani când afirma: „Pictura, și mai ales
fresca, nu este o ocupație pentru cei ce au trecut de o anumită
vârstă”. Tocmai terminase de pictat frescele destinate capelei
private a papei Paul al III-lea, cunoscută și sub numele de Capela
Paulină. Frescele prezintă momente importante din viața
apostolilor care au fondat Biserica Catolică: crucificarea Sfântului
Petru și convertirea lui Saul.

2. Arhitect de valoare
În anul 1535 lui Michelangelo i se acordă titlul de „arhitect,
sculptor și pictor de frunte al palatului papal”. Printre operele
arhitecturale ale lui Michelangelo se numără: Capela familiei de
Medici și Biblioteca Laurentină din Florența, Palatul Farnese,
cupola Catedralei Sfântul Petru din Roma, după modelul cupolei
Domului din Florența realizată de arhitectul Filippo Brunelleschi
și biserica Santa Maria degli Angeli e dei Martiri din Roma,
ridicată pe locul uneia dintre sălile aparținând Băilor lui
Diocletian.

Michelangelo a făcut primii pași ca arhitect la Florența. Aici, pe

lângă alte sarcini despre care s-a vorbt deja, artistul a avut o
comandă importantă de la Papa Clement al VII-lea Medici,
respectiv proiectarea Bibliotecii lui Lorenzo, tot în complexul San
Lorenzo.

S-a ocupat de acest proiect începând cu anul 1524, dar lucrările au

rămas neterminate. Datorită utilizării, în interior, a unor elemente
de exterior, cum ar fi frestrele și coloanele, impresia pe care o
dădea era aceea a unei curți interioare înconjurate de fațadele a
patru palate. O mare importanță o are monumentala scară din
centrul intrării, realizată mai apoi de către Bartolomeo
Ammannati după un proiect al aceluiași Michelangelo. Însă cea
mai importantă sarcină a lui Michelangelo la Roma a fost
continuarea lucrărilor de restructurare a Catedralei Sfântului Petru
(n.t.: instituție înființată pentru a supraveghea construcția
catedralei.

Sentimentele, trăsăturile profunde și gândurile maestrului

3. Creaţia literară Michelangelo și-au găsit expresia, de-a lungul lungii sale vieții,
într-o serie de compoziții lirice și în multe scrisori adresate
familiei și prietenilor. Fără a fi un literat prin definiție și fără a
avea intenția de a-și publica poeziile, Bounarroti a lăsat în urmă
multe compoziții în verusri inspirate de Petratca, așa cum o
cereau uzanțele vremii. Conform uneia dintre tratatele din secolul
al XV-lea ale lui Pietro Bembo, poetul secolului al XIII-lea scria
versuri după modelul poeziei lirice. Însă versurile lui
Michelangelo nu sunt nici armonioase, nici plăcute auzului, în
 comparație cu versurile poeților care-l imitau pe Petrarca. Opera
lirică a lui Michelangelo este marcată de asprime formală și
conceptuală, obscuritate și duritate, care au adus la receptarea
negativă a operei sale poetice de către critcii și consumatorii de
poezie ai vremii.În versurile sale se întâlnesc, deseori,
considerații artistice și estetice, referiri la propria sa meserie, pe
care o descria ca obositoare și solitară. Totuși, uneori știa să fie
autoironic, așa cum reiese din poemele în care artistul se descrie
lucrând la frescele Capelei Sixtine, imagine ilustrată și într-un
autoportret schițat pe marginea unei scrisori, cu culorile care i se
lipeau de ochi:

„Cu fața spre cer, îimi simt memoria/într-o casetă, ia pieptul de

harpie,/ și pensula deasupra feței/îmi creează, în joc, un paviment
bogat.”

Există multe versuri de dragoste, printre care cele scrise pentru

Tommaso Cavalieri, tânărul de o frumusețe rară, iubit de maestru,
care i-a servit drept muză pentru multe verusir cenzurate în
anticele ediții ale „Rimelor” lui Michelangelo. Odată cu trecerea
timpului, verusrile maestrului devin din ce în ce mai neliniștite și
tensionate, pentru ca, în cele scrise la maturiate, el să atingă
momentele cle mai înălțătoare și emoționante ale liricii sale, ca,
de exemplu, în sonetul care spune:

EPOCA MODERNĂ

I.

NUME DIMITRIE CANTEMIR

ANII DE Născutla . 26 octombrie 1673 – decedat la . 21 august 1723
VIAŢĂ/DOMNIE
DOMENIUL DE domn al Moldovei (martie - aprilie 1693 și 1710 - 1711)
ACTIVITATE Autor, cărturar, enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric,
lingvist, muzicolog, compozitor, om politic și scriitor român
REGIUNEA, ŢARA ÎN Moldova
CARE A ACTIVAT
ROLUL
PERSONALITĂŢII
Argument:
1. A fost un mare A fost primul român ales membru al Academiei din Berlin în
cărturar 1714. În opera lui Cantemir, influențată de umanismul Renașterii
și de gândirea înaintată din Rusia, s-au oglindit cele mai
importante probleme ridicate de dezvoltarea social-istorică a
 Moldovei de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul
secolului al XVIII-lea. Este considerat până astăzi unul dintre
marii umaniști ai Europei.

2. Mare filosof Divanul sau Gâlceava înțeleptului cu lumea sau Giudețul

sufletului cu trupul, scrisă în română și tipărită la Iași în 1698.
Această operă este prima lucrare filozofică românească

Istoria ieroglifică, scrisă la Constantinopol în română (1703 -

3. Istoric 1705). Este considerată prima încercare de roman politico-social.
Cantemir satirizează lupta pentru domnie dintre partidele
boierești din țările române. Această luptă alegorică se reflectă
printr-o dispută filosofică între două principii, simbolizate de
Inorog și Corb. Lucrarea cuprinde cugetări, proverbe și versuri
care reflectă influența poeziei populare.

 Istoria Creșterii și Descreșterii Curții Otomane (Istoria

creșterii și descreșterii curții otomane), redactată în latină
(Historia incrementorum atque decrementorum Aulae
Othomanicae) între 1714 și 1716. În această lucrare,
Dimitrie Cantemir a relatat istoria imperiului otoman și a
analizat cauzele care ar fi putut duce la destrămarea sa. A
insistat și asupra posibilităților popoarelor asuprite de a-și
recuceri libertatea. Lucrarea a fost tradusă și publicată în
limbile engleză, franceză și germană.

 Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, scris mai

întâi în latină, dar tradus apoi de autor în română[1] (1719 -
1722), cuprinde istoria românilor de la origini până la
descălecare. Susține ideea lui Miron Costin: originea
latină comună a tuturor dialectelor românești. Pentru
scrierea acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a consultat
peste 150 de izvoare române și străine în limbile latină,
greacă, polonă și rusă.

Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei), scrisă în latină

(1714 - 1716), când trăia în Rusia, la cererea Academiei din
Berlin.

Descriptio Moldaviae cuprinde trei părți:

Imaginea lui Dimitrie Cantemir pe o coliţă poştală din Republica

Moldova
 Prima parte este consacrată descrierii geografice a
Moldovei, a munților, a apelor și a câmpiilor. Dimitrie
Cantemir a elaborat prima hartă a Moldovei. A prezentat
flora și fauna, târgurile și capitalele țării de-a lungul
 timpului. Toponimele sunt scrise cu alfabet latin.

 În partea a doua a lucrării este înfățișată organizarea

politică și administrativă a țării. S-au făcut referiri
detaliate la forma de stat, alegerea sau îndepărtarea din
scaun a domnilor, la obiceiurile prilejuite de înscăunarea
domnilor sau de mazilirea lor, de logodnă, nunți,
înmormântări.

 În ultima parte a lucrării există informații despre graiul

moldovenilor, despre slovele folosite, care la început au
fost latinești, după pilda tuturor celorlalte popoare a
căror limbă încă e alcătuită din limba cea română, iar
apoi înlocuite cu cele slavonești. Lucrarea prezintă interes
nu numai pentru descrierea geografică sau politică bine
documentată, ci și pentru observațiile etnografice și
folclorice. Dimitrie Cantemir a fost primul cărturar român
care a cuprins în sfera cercetărilor sale etnografia și
folclorul

Din mijlocul sud-estului de traditie ortodoxa si bizantina,

4. Sa considerat
Cantemir incepea edifdicarea unui pod spre Europa de Sud si de
cetăţean european
apus, completand si mai ales finalizand ideea de romanitate emisa
de predecesorii sai . Ceea ce a izbutit Cantemir si ceea ce
intereseaza astazi poate mai mult decat talentul, eruditia,
multilateralitatea sa uimitoare, este faptul de a fi intreprins cu
toate mijloacele sa demonstreze spatiul S-E european, si mai cu
seama tara sa de obarsie, ca parte integranta a Europei, fecundata
de spiritul european si una din sursele acestui spirit insusi .

Dupa circa douazecisidoi de ani de studii in Constantinopol s-a

intors la Iasi, fiind coparticipant la domnia tatalui sau. La moartea
5. Domn al Moldovei
acestuia, in martie 1693 va fi ales domn de marii boieri, dar
sultanul, platit de Constantin Brancoveanu, nu il va recunoaste si
il va impune dupa numai trei saptamani la tron pe Constantin
Duca. Se intoarce la Constantinopol spre a-si continua studiile.
Cu prilejul unui razboi turco-austriac efectueaza o calatorie in
Europa Centrala, ocazie care ii calauzeste pasii si prin Banat, la
Timisoara. Are astfel prilejul de a se convinge de unitatea
lingvistica a poporului roman.

Antioh, fratele mai mare, isi insuseste intreaga mostenire,

lasandu-l intr-o situatie financiara precara. In 1699 Dimitrie se
insoara cu Cassandra, fiica lui Serban Cantacuzino, domnitor
muntean, pentru ca in 1710 sa ajunga cu ajutorul acestuia, din
nou, domnitorul Moldove
II.

NUME TUDOR VLADESCU

ANII DE VIAŢĂ/DOMNIE Născut în. 1780, Vladimiri – decedat la 7 iunie 1821,
Târgoviște)
DOMENIUL DE ACTIVITATE conducătorul Revoluției de la 1821 și al pandurilor.
REGIUNEA, ŢARA ÎN CARE A Ţara Românească
ACTIVAT
ROLUL PERSONALITĂŢII
Argument:

1. Conducătorul Revoluţiei
din 1821
Despre începutul secolului al XIX-lea, domnitorul Ioan
Caragea (1812-1818) obişnuia să spună: „În ţara
românească două lucruri nu se pot găsi: dreptate şi
cinste. În ţara asta trebuie să te gândeşti cum să faci
avere şi să te duci s-o cheltuieşti în alte ţări”. Că acest
lucru nu s-a schimbat prea mult nici în prezent nu este
un motiv de laudă pentru români.
Din acest punct de vedere, evenimentele de la 1821
merită caracterizarea făcută de Nicolae Bălcescu:
„Revoluţia de la 1821 a strigat dreptate şi a vrut ca tot
2. Diplomat în acţiunile
românul să fie liber şi egal, ca statul să se facă
sale
românesc. Ea fu o revoluţie democratică”

. A semnat o înțelegere cu Comitetul de oblăduire prin

care Tudor urma să ridice „norodul la arme“, având
drept obiectiv înlăturarea regimului fanariot.
Conținutul prea revoluționar al „Proclamației de la
Padeș“ i-a speriat pe boieri, care trimit corpuri de
oaste pentru a-l opri. Adresându-i-se lui Nicolae
Văcărescu, unul dintre cei însărcinați cu înfrângerea
oștirii pandurilor, Tudor arată că „pesemne dumneata
pă nărod cu al căror sânge s-au hrănit și s-au poleit
tot neamul boieresc, îl socotești nimic, și numai pe
jefuitori îi numeri patrie... Dar cum nu socotiți
dumneavoastră că patria se cheamă poporul, iar nu
3. A preluat conducerea tagma jefuitorilor“. Diplomat, Tudor asigură în
ţării permanență pașalele de la Dunăre și Poarta Otomană
că poporul s-a revoltat din cauza „cumplitelor patimi
ce suferă din partea unirii pământenilor boieri, cu cei
 după vremi trimiși domni și ocârmuitori acestui
norod“.

Intrand in Bucuresti in fruntea "adunarii poporului",

este primit cu entuziasm de catre masele populare din
capitala. Preia, de fapt, in primavara anului 1821,
conducerea tarii, fiind numit de popor "Domnul
Tudor". Prezenta lui Alexandru Ipsilanti la Bucuresti
in fruntea unei armate nedisciplinate, dupa ce actiunea
lui fusese dezavuata, ca si a romanilor de altfel, de
catre Rusia, l-au pus intr-o situatie dificila. Tudor ii
cere conducatorului Eteriei sa treaca Dunarea, asa cum
promisese initial, pentru ca Tara Romaneasca sa nu fie
transformata in teatru de razboi.
III.

NUME Alexandru Ioan Cuza

ANII DE Născut la 20 martie 1820, Bârlad, Moldova, astăzi în România –
VIAŢĂ/DOMNIE decedat la 15 mai 1873, Heidelberg, Germania
DOMENIUL DE a fost primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național
ACTIVITATE România.
REGIUNEA, ŢARA ÎN La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24
CARE A ACTIVAT ianuarie 1859 și al Țării Românești,
ROLUL
PERSONALITĂŢII
Argument:

1. A înfăptuit . Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan

unirea Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5
Moldovei şi a ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara
Ţării Românească. Totuși, unirea a fost un proces complex, bazat pe
Româneşti puternica apropiere culturală și economică între cele două țări.
Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale
între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui
Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodământul
războiului Crimeii a dus la un context european favorabil
realizării unirii. Votul popular favorabil unirii în ambele țări,
rezultat în urma unor Adunări Ad-hoc în 1857 a dus la Convenția
de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri prin care se
accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu
guverne diferite și cu unele instituții comune. La începutul anului
următor, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost
ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, aducându-le
într-o uniune personală. În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele
două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând
unirea politică.

2. A schimbat Dintre cele mai semnificative reforme infaptuite de Cuza de

faţa precizat sunt:
României
 prin 1. Legea averilor manastiresti, prin care Cuza a luat terenurile
înfăptuirea agrigole controlate pana atunci de biserica ortodoxa si a
reformelor improprietarit taranii. Pana in acel moment, mai mult de un sfert
din zonele agricole erau controlate de Biserica.
2. Reforma Agrara, eliberand taranii din ultimile datorii feudale,
eliberand miscarea si redistribuirea pamantului (1864).
Sustinandu-i pe tarani, Cuza a intrat in conflict cu boierii
conservatori. Un proiect de lege, prin care li se dadea taranilor
terenul pe care muncesc a fost respins. Drept raspuns, onservatorii
au dat o lege, prin care care oprea toate responsabilitatile si
datoriile taranilor, dar mosierii pastrau tot pamantul. Cuza a
obtinut un prebiscit pentru modificarea constitutiei, prin care
urmarea sa obtina sufragii universale, iar puterea domnitorului sa
fie prin emiterea de ordonante. Astfel, in anul 1863 Cuza a
promulgat Legea Agrara, prin care taranii au primit titlul de
proprietate pe terenurile pe care muncau, in timp ce mosierii
ramaneau cu o treime din suprafata. In cazul in care nu era destul
teren, boierii erau despagubiti din terenurile statului (confiscate
de la manastiri).
3. Codul Civil si Penal din 1864;
4. Legea educatiei, stabilind educatia publica gratuita si
obligatorie , tot in anul 1864;
5. Tot acum sunt fondate cele doua Universitati: in anul 1860
Universitatea din Iasi si in 1864 cea din Bucureşti;
6. Dezvoltarea unei armate moderne a Romaniei.
Reformele drastice impuse de el pentru a duce la Romania
secolului XIX european i-au instrainat pe aliatii sai. Problemele
financiare, scandalurile legate de amanta sa precum si
nemultumirea populara au declansat o revolutie.

3. A pregătit In scurta sa domnie de 7 ani, Alexandru Ioan Cuza a creat conditii

condiţii favorabile pentru evenimentele de mai tarziu, indeosebi obtinerea
pentru unirea independentei de stat dupa razboiul din 1877. El a fost cel care a
din 1918 deschis drumul spre o Romanie moderna, si a dus la crestereac
onstiintei de sine a poporului roman, care au realizat mai apoi
Unirea din 1918.
Domnia lui Cuza, pe buna dreptate, trebuie privita azi cu si mai
multa consideratie, caci el a fost un mare patriot si un deschizator
de drumuri, fauritorul, de fapt, al istoriei nationale, in momentele
ei cruciale.
Al.I.Cuza a simbolizat "renasterea Romaniei "si "constiinta
nationala". El era gata in orice moment sa isi sacrifice tronul,
persoana sa. numai sa-si apere tara de orice pericol; numele lui e
bine cuvantat de trei milioane de locuitori pe care i-a facut
cetateni. "Nu gresealele lui l-au rasturnat pe Cuza, ci faptele [lui]
cele mari; aceste fapte mari sunt nepieritoare".

IV.
NUME MIHAI EMINESCU
născut ca Mihail Eminovici
ANII DE Născut la 15 ianuarie 1850, Botoșani – decedat la . 15 iunie
VIAŢĂ/DOMNIE 1889, București
DOMENIUL DE poet, prozator și jurnalist român,
ACTIVITATE
REGIUNEA, ŢARA ÎN Moldova şi Ţara Românească
CARE A ACTIVAT
ROLUL
PERSONALITĂŢII
Argument:

1. La început a În 1867 a intrat ca sufleor și copist de roluri în trupa lui Iorgu

fost sufleor şi Caragiale, apoi secretar în formația lui Mihail Pascaly și, la
copist recomandarea acestuia, sufleor și copist la Teatrul Național, unde
îl cunoaște pe I. L. Caragiale. Cu această trupă face turnee la
Brăila, Galați, Giurgiu, Ploiești. A continuat să publice în
Familia; a scris poezii, drame (Mira), fragmente de roman
(Geniu pustiu), rămase în manuscris; a făcut traduceri din
germană (Arta reprezentării dramatice, de H. Th. Rötscher).

2. A fost un Eminescu a fost un membru foarte activ al societății politico-

mare activist literară Junimea, unde fusese invitat de criticul și omul politic
Titu Maiorescu, și a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al
Partidului Conservator.[12] A publicat primul său poem la vârsta
de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele
poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de
file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în
ședinta din 25 ianuarie 1902.

3. Un mare poet Pe 25 februarie/9 martie revista Familia din Pesta îi publică

poezia De-aș avea. Iosif Vulcan, directorul revistei, i-a schimbat
însă numele din Eminovici în Eminescu, nume pe care poetul l-a
adoptat imediat și pentru totdeauna.Pe 15/27 mai - I se publică
poezia O călărire în zori, pe 16/29 iulie revista Familia îi publică
poezia Din străinătate, iar pe 14/26 august apare poezia La
Bucovina, în revista Familia, unde mai apar alte poezii, în 11/23
septembrie, poezia Speranța, iar pe 16/28 octombrie, Misterele
nopții.În lunile octombrie - noiembrie în cinci numere
consecutive aceeași revistă îi publică nuvela Lanțul de aur,
tradusă după Onkel Adam, scriitor suedez.Pe 2/14 aprilie 1867
apare una din cele mai cunoscute poezii de tinerețe Ce-ți doresc
eu ție, dulce Românie în revista Familia.În data de 18/30 iunie
Apare poezia La Heliade.În anul 1869, 31 ianuarie/12 februarie -
Revista Familia continuă să-i publice poezii - Junii corupți.Pe 11
aprilie - Apare în Familia poezia Amicului F. I..

Nucleul principal al activității de jurnalist politic a lui Mihai

4. A activat şi ca jurnalist
politic
Eminescu s-a desfășurat timp de șase ani în perioada (1877-
1883), la cotidianul Timpul, organul oficial al Partidului
Conservator, unde în 1880 și 1881 a fost redactor șef. Ocazional
a colaborat cu articole politice sau pe teme culturale și la alte
reviste sau gazete ale epocii, în perioada 1870-1877 publicând în
Albina, Familia lui Iosif Vulcan, Federațiunea, Convorbiri
literare, Curierul de Iași. Convingerile sale erau în linii mari în
acord cu cele ale conservatorilor și în special cu ale fracțiunii
junimiste, condusă de P.P. Carp și Titu Maiorescu. Totuși, în
articolele sale și-a exprimat adeseori părerile proprii, care nu
corespundeau întotdeauna liniei oficiale a partidului, ceea ce a
provocat proteste și nemulțumiri din partea unor conservatori.
Datorită implicării sale afective în evenimentele politice și
datorită conștiinciozității sale în îndeplinirea obligațiilor de
redactor, oboseala și dezamăgirile acumulate în cei șase ani au
avut o contribuție importantă la declanșarea crizei maniaco-
depresive din iunie 1883

V.

NUME MIHAIL KOGÂLNICEANU

ANII DE Născut la 6 septembrie 1817 – decedat la 1 iulie, 1891
VIAŢĂ/DOMNIE
DOMENIUL DE  Prim-ministru al României la 11 octombrie 1863
ACTIVITATE
 Ministru al Afacerilor Externe
 a fost de mai multe ori Ministru de interne
 om politic de orientare liberală, avocat, istoric și publicist
român originar din Moldova
REGIUNEA, ŢARA ÎN Moldova şi Ţara Românească
CARE A ACTIVAT
ROLUL
PERSONALITĂŢII Rgument:

1. Propune Capitala-
Bucureşti La sfârșitulul anului 1859, Mihail Kogălniceanu susține ideea ca
București să devină capitală a Principatelor motivând prin faptul
că țările europene și Turcia considerau Bucureștiul drept capitală,
aici erau reședințele consulatelor străine, începuse deja
transportarea arhivelor cancelariilor de la Iași către București,
spunând printre altele:

Orașul Bucuresci este de seculi făcut — Mihail

pentru ca să fie Capitala României. Kogălniceanu
Aproape de arterul principal al
comerciului, al bogățiilor Principatelor
Unite, Dunărea, pe drumul cel mare al
Occidentului către Orient, cu o
populațiune numeroasă, compactă și
 eminament românească, Bucurescii
este apoi singurul oraș care are
elementul cel mai puternic al unei
țării, clasa sau starea de mijloc.
Nicăierea, în nici un oraș al României
nu există un centru de lumini mai
mari, un popul cu aspirațiuni mai
naționale și mai liberale, un spirit
public mai neatârnat. Nicăieri
opiniunea publică n-a putut a se
dezvolta și domni mai mult decât în
Bucuresci.

2. A fost un
revoluţionar activ În jurul anului 1843, Kogălniceanu era suspectat de autoritățile
din Moldova din cauza entuziasmului său pentru reformă. În 1844
i s-a revocat dreptul de a ține prelegeri de istorie.[36] În timp ce
călătorea în Viena ca reprezentant secret al opoziției politice
moldovene (încercând să se apropie de Metternich și să discute
despre detronarea lui Sturdza)[18] i-a fost suspendat pașaportul.

Întemnițat pentru scurt timp după revenirea la Iași, s-a implicat la

scurt timp în politica din Țara Românească, ajutându-l pe
prietenul său, Ion Ghica: în februarie, în timpul unei sărbători
naționaliste, a călătorit la București, unde s-a întâlnit cu membrii
organizației secrete Frăția și cu cei ai aripii sale politice legale,
Soțietatea Literară (printre care se numărau Ghica, Nicolae
Bălcescu, August Treboniu Laurian, Alexandru G. Golescu și C.
A. Rosetti).[18]

După ce și-a vândut biblioteca personală Academiei Mihăilene,[37]

Kogălniceanu a stat la Paris și în alte orașe din Europa de Vest
între 1845 și 1847, aderând la Societatea Studenților Români
împreună cu Ghica, Bălcescu și Rosetti, prezidată de poetul
francez Alphonse de Lamartine.[38] El a frecventat și La
Bibliothèque Roumaine,[14] aderând la Francmasonerie, mai precis
la loja denumită L'Athénée des Étrangers („Ateneul Străinilor”),
împreună cu majoritatea românilor reformiști din Paris.[39] În
1846, a vizitat Spania, încercând să fie martor la nunta reginei
Isabella a II-a cu ducele de Cádiz, fiind însă curios și în ce
privește dezvoltarea culturii spaniole.[37] La sfârșitul călătoriei, a
scris Notes sur l'Espagne („Note despre Spania”), un volum în
franceză în care combină genul memorialistic, literatura de
călătorie și istoriografia.[37]
3. Propune diverse
reforme Din 1859 până în 1865, Kogălniceanu a fost numit de mai multe
 ori liderul cabinetului Principatelor Unite, fiind responsabil pentru
multe din reformele asociate cu domnia lui Cuza.[56] Cele mai
importante sunt secularizarea averilor mănăstirești din 1863, un
pas spre reforma agrară din 1864 (care a venit în același timp cu
abolirea corvezilor). În calitate de ministru de externe în guvernul
Ion Brătianu (primăvara-vara 1876, și apoi din nou din aprilie
1877 până în noiembrie 1878), Kogălniceanu a fost responsabil
pentru intrarea României în războiul ruso-turc din 1877-1878 de
partea Rusiei, ocazie cu care țara și-a declarat independența.

4.A fost un mare istoric şi
publicist român
Rezultatul muncii sale din anii de studentie in Germania il
constituie mai multe lucrari pe care le publica in aceasta epoca,
intre care se remarca: Limba si. literatura romana sau valaha
(1837), Schita asupra istoriei, obiceiurilor si limbii tiganilor
cunoscuti in Franta sub numele de boemieni (1837) si Istoria
Valahiei, a Moldovei si a valahilor de peste Dunare (Vol.I.,
perioada 1241-1792, publicata in 1837), care reprezinta nu numai
o ilustrare stralucita a potentelor tinarului istoric, ci si o puternica
afirmare contemporana a dorintei de unitate nationala, devenita, la
mijlocul secolului trecut, o necesitate de natura obiectiva. Primele
sale lucrari aveau sa-i consacre in lumea stiintifica a Europei
contemporane, si sa-i situeze printre spiritele cele mai nobile, cele
mai viguroase si mai inaintate ale poporului roman.

VI.

NUME CAROL I de HOHENZOLERLERN- SIGMARINGEN

numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig
von Hohenzollern-Sigmaringen -
ANII DE Născu.la 10 aprilie 1839, Sigmaringen – decedat la. 10
VIAŢĂ/DOMNIE octombrie, 1914, Sinaia
DOMENIUL DE a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus
ACTIVITATE Principatele Române și, apoi România,
REGIUNEA, ŢARA ÎN România
CARE A ACTIVAT
ROLUL
PERSONALITĂŢII
Argument:
1. A adoptat prima
Constituţie regală a Imediat după sosirea în țară, parlamentul României a adoptat la
României 29 iunie 1866 prima constituție a țării, una dintre cele mai
avansate constituții ale timpului, aceasta fiind inspirată din
constituția Belgiei, care dobândise independența din 1831.
Aceasta a permis dezvoltarea și modernizarea țării. S-a decis ca
aceasta să ignore dependența curentă a țării de Imperiul Otoman
(în practică acest fapt a fost transpus în omiterea
constituționalizării obligațiilor față de Poartă), acțiunea care s-a
 constituit într-un prim pas spre independență.

Articolul 82 specifica: "Puterile conducătorului sunt ereditare,

2. A luptat personal
pentru căpătarea
independenţei
României
3.A reprimat cu cruzime
răscoalele ţăreneţti
4. Prin tratatul de la Berlin a
contribuit la recunoaşterea
României pe scara
internaţională
pornind direct de la Majestatea Sa, prințul Carol I de
Hohenzollern-Sigmaringen, pe linie masculină prin dreptul de
primogenitură (primului-născut), excluzând femeile. Descendenții
Majestății Sale vor fi crescuți în spiritul religiei ortodoxe."
În timpul domniei sale, țara a obținut independența deplină față
de Imperiul Otoman, după un război efectiv intens, modern și
foarte eficace (cunoscut în istorie ca Războiul de Independență,
dar și ca Războiul ruso-turc, 1877 - 1878), în care contribuția
României a fost decisi În timpul luptelor desfășurate pe teritoriul
Bulgariei de azi, armata română l-a avut pe Carol ca lider efectiv,
regele fiind prezent personal pe câmpul de luptă. Romania a
întâmpinat anumite dificultati in obținerea recunoașterii
independenței, astfel, mai întâi, desemnatul român, Eraclie Arion,
nu a fost primit la negocierile din iulie 1878 purtate la San-
Stefano invocat fiind motivul că nu este o țară independentă, unde
i-a fost impus României un "schimb", astfel Dobrogea intra în
componența statului român, dar era cedat sudul Basarabiei(mai
exact județele: Cahul, Bolgrad și Ismail)vă.
Viața politică internă, încă dominată de către familiile de mari
proprietari de pământ, organizată în jurul partidelor rivale, Liberal
și Conservator, a fost lovită de două răscoale ale țăranilor, în
sudul Țării Românești, în aprilie 1888 și în partea nordică a
Moldovei, în februarie 1907, care a cuprins repede și sudul până
în martie. Răscoalele au fost reprimate în mod sângeros.
Marile Puteri, nemulțumite de privilegiile obținute de Rusia, au
convocat Tratatul de la Berlin din septembrie 1878, unde
delegația română nu a fost primită inițial, ea fiind primită după ce
delegația condusă de I.C. Brătianu, a consfințit nu numai
independența absolută a României față de "Sublima Poartă," dar
și un imens prestigiu internațional datorat tuturora, de la rege
(care a dovedit a fi un excelent strateg militar) până la ultimul
soldat, totuși independența a fost recunoscută dupa acceptarea
"schimbului" de la San-Stefano și modificarea articolului 7 din
Constituție, care până în acel moment prevedea limitarea
dreptului de vot doar persoanelor de rit ortodox.

VII

NUME Gavriil Bănulescu- Bodoni

Gavriil (născut Grigorie Bănulescu-Bodoni,)
ANII DE Născut în 1746 în Bistrița – decedat la 30 martie 1821 în
VIAŢĂ/DOMNIE Chișinău,
DOMENIUL DE Mitropolitul Ortodox al Moldovei, Poltavei, Kievului și ulterior al
ACTIVITATE Basarabiei.
REGIUNEA, ŢARA ÎN Moldova, Ţara Românească, Rusia
CARE A ACTIVAT
ROLUL
PERSONALITĂŢII
Argument:

1. Profesor Universitar În perioada 1781 - 1782 este profesor de limba greacă, ieromonah
și predicator la catedrala mitropolitană din Iași iar între anii 1782
și 1784 este profesor al seminarului din Poltava, din Rusia.
Revine la Iași în 1784 și este hirotonisit arhimandrit în 1786, fiind
propus episcop la Roman, dar neacceptat de domnul fanariot de
atunci. Se întoarce în același an în Rusia, unde ajunge rector al
Seminarului din Poltava (1786 - 1791.

2. A condus Mitropolia
Moldovei La 27 martie 1808, printr-un ucaz al aceluiași țar, a lost numit
exarh al Bisericii din Moldova și Țara Românească - ambele țări
fiind sub ocupație militară rusă (instalat la Iași 22 mai 1808)
conducând Mitropolia Moldovei până după pacea de la București
(16 mai 1812). În această calitate a tipărit mai multe cărți și a
lucrat pentru buna desfășurare a vieții bisericești.

La 21 august 1813 țarul Rusiei l-a numit în fruntea noii

Arhiepiscopii a Basarabiei, cu reședința în Chișinău, create la
cererea sa, unde a păstorit până la moarte și unde a înființat un
Seminar teologic.

3. A tradus în limba
română un şir de A înființat o tipografie eparhială, unde au fost traduse mai multe
lucrăr cărți, în limba română:

 Liturghierul (1815),
 Molitvelnicul, (1815 și 1916),
 Ceaslovul (1817),
 Psaltirea (1818),
 Mineiul de obște (1820),
 Apostolul (1820),
 Evanghelia (1820),
 Tipicul (1821),
 Bucoavna (1814),
 Catihisis (1816), după Platon al Moscovei.

La insistențele sale, s-au tipărit Noul Testament (1817) și Biblia

 (1819), în limba română, la Petersburg.
4. A înfiinţat prima şcoală
duhovnicească din Moldova Ion Nistor scria: “De numele lui rămîne legată organizarea
ahidiecezei bisericeşti în Basarabia: seminarul duhovnicesc,
şcoala duhovnicească, tipografia arhidiecească şi reşedinţa
mitropolitană”.

VIII

NUME Petru I cel Mare

În rusă Пётр I Алексеевич sau Pyotr I Alekseyevici;
ANII DE Născut la 30 mai 1672 – decedat la . 28 ianuarie 1725 a condus
VIAŢĂ/DOMNIE Rusia din 7 mai (27 aprilie) 1682 până la moartea sa.
DOMENIUL DE Ţar al Rusiei
ACTIVITATE a condus Rusia din 7 mai (27 aprilie) 1682 până la moartea sa.
REGIUNEA, ŢARA ÎN Rusia
CARE A ACTIVAT
ROLUL
PERSONALITĂŢII
Argument:

1. Luptă cu turcii La 20 ianuarie 1695, în toiul iernii, dă porunca de mobilizare la

luptă împotriva Turciei cu intenția de a cuceri Marea Azov. În
plin război, la 29 ianuarie 1696 primește vestea că fratele său
vitreg, șubredul Ivan, a murit subit la Moscova. Realizează repede
că Rusia are nevoie urgentă de o flotă. O creează și prima bătălie
navală ia sfârșit în avantajul rușilor. După ce împrăștie navele
turcești ancorate în dreptul Azovului, flota țarului blochează
estuarul spre a împiedica aprovizionarea. Ofițerii și inginerii
austrieci calculează cu atâta precizie unghiul de tragere al
tunurilor încât turcii sunt în pericol. Pe 18 iulie 1696 cetatea
Azovului se predă. Țarul trimite 50 de bărbați ruși de neam în
străinătate, pe cheltuiala lor, să deprindă arta navigației. Își
dorește ca Rusia să devină statul cel mai puternic din Europa. De
altfel, se arată gata să plece el însuși, într-o "Mare Ambasadă",
prin țările apusene, ca să afle cum au progresat științele și să
capete sprijin militar ori diplomatic împotriva dușmanilor
dintotdeauna ai Rusiei.
2. A organizat marea
ambasadă
Petru știe că înaintea lui, un singur prinț rus a cutezat să treacă
dincolo de granițele țării sale: marele duce al Kievului, Iziaslav,
care s-a dus în 1075 la Mayence, ca oaspete al regelui Henric al
IV-lea. Pentru un rus trecerea granițelor înseamnă trădare. Cu
toate dojenile duioase ale boierimii și ale clerului, Petru nu se
lasă. Marea Ambasadă va merge la Amsterdam, Berlin, Viena,
Roma, Copenhaga, Veneția, Londra, numai în Franța nu, de
vreme ce Ludovic al XIV-lea îi sprijină pe turci.Marea
Ambasadă, alcătuită din 250 de persoane, părăsește Moscova la
 10 martie 1697 cu țarul Petru I călătorind incognito sub numele
de Piotr Mihailov. Unul dintre scopurile principale ale Marii
Ambasade este dobândirea unor cunoștințe avansate de tehnică și
tehnologie. În Olanda, Petru s-a îndreptat spre Zaandam, un
centru de construcții navale al cărui renume îl știa. La Amsterdam
a căpătat și mai multe cunoștințe în domeniul construcțiilor
navale și a vizitat numeroase ateliere și fabrici, câștigând
experiență în fabricarea ceasurilor, gravura în cupru și participând
la disecții anatomice.
3. A fost o enciclopedie
Dornic să afle tot, aleargă în dreapta și-n stânga, oprește de
vie
nenumărate ori trăsura pentru că vrea să măsoare un pod, să
ceceteze o moară de vânt sau să stea de vorbă cu oamenii de la
joagar, cutreieră șantiere, îi întâmpină pe pescuitorii de balene
care se întorc din Groenlanda, se apucă să cerceteze practica
tipografică, urmează cursurile de anatomie ale profesorului
Ruysch. Deși nu este prea priceput, ia parte la intervenții
chirurgicale și-și cumpără o trusă de chirurg de care nu se va mai
despărți.Petru vrea să fie o enciclopedie vie și să le împărtășească
și compatrioților săi ceea ce a învățat. Și pentru ei, și pentru el a
venit să culeagă tot ce ce se poate din știința Apusului. La
Londra, intrigat de sistemul parlamentar englez, asistă, în mare
taină, la o ședință a Camerei Lorzilor. Vizitează Observatorul
Regale de la Greenwich și Arsenalul Woolwich. Regele Angliei
William al III-lea îi dăruiește oaspetelui său un yaht, The Royal
Transport.

4. Înfăptuieşte un şir de
reforme
Întors acasă omoară streliții, taie bărbile boierilor săi, își trimite
soția să se retragă într-o mânăstire, dă un ucaz prin care interzice
tuturor bărbațiilor să-și lase barbă în afară de slujitorii Bisericii.
Cei care vor dori să-și păstreze barba vor fi nevoiți să plătească
un bir. După ce s-a războit cu bărbile, Petru începe bătălia cu
veșmintele. Dacă Rusia vrea să meargă repede înainte, nu trebuie
să rămână îmbrăcată în vechiturile de pe vrema lui Boris
Godunov. Un ucaz dat la 4 ianuarie 1700 hotărăște ca "boierii,
oamenii de la curte, funcționarii vor purta îmbrăcăminte
ungurească, cu caftanul de deasupra până sub genunchi, iar cel de
dedesupt mai scurt". Cei care nu se supun ucazului plătesc
amendă. Unii mormăie că veșmintele astea nu sunt bune pentru
clima aspră a Rusiei.Obiceiurile din străbuni mai primesc o
lovitură: reforma calendarului. La 20 decembrie 1699, când mai
rămăsese doar câteva zile până la sfârșitul veacului, Petru dă un
ucaz prin care numărătoarea anilor urmează să se facă din acea
clipă după calendarul european, fiecare an începând la 1 ianuarie
și nu la 1 septembrie ca până atunci
5.Construieşte oraşul Sankt-
Petersburg
inutul unde construiește Sankt-Petersburgul este sărac, izolat,
departe de capitală și așezat drept în bătaia tunurilor suedeze;
pământul e mlăștinos. Înălțând orașul Sankt-Petersburg, sfidează
natura și în același timp, trecutul Rusiei. Petru urăște vechea
cetate a țarilor, Moscova, cu clima ei continentală, cu tradițiile ei
de veacuri, cu superstițiile și intrigile de curte, cu spiritul oriental,
înapoiat și răzvrătit totodată. Vecinătatea mării îl amețește. Aici
se simte la el acasă. Noul oraș va oglindi dorința de înnoire a unui
țar care se leapadă de moștenirea străbunilor.Mai întâi este clădită
o fortăreață din lemn pe malul drept al Nevei: viitoarea fortăreață
Petru și Pavel (Petropavlovskaia Krepost). Răsar mai apoi o
biserică și, nu departe, prima locuință a lui Petru: o căsuță din
bârne de brad și cu acoperișul de șindrilă cu două încăperi, un
pridvor. (Căsuța țarului a fost întărită cu un înveliș de piatră de
către Ecaterina a II. S-a păstrat până în zilele noastre și se poate
vizita). În februarie 1704, țarul îl cheamă pe arhitectul italian
Domenigo Trezzini ca să conducă armata de lucrători. Necazul
cel mai mare este piatra, care nu se găsește deloc în ținut.Trei sute
cincizeci de familii de vază sunt silite să se mute la Petersburg.

IX.

NUME GEORGE WASHINGTON

ANII DE născut la 22 February 1732 – decedat la 14 December 1799
VIAŢĂ/DOMNIE
DOMENIUL DE Primul Preşedinte al Statelor Unite
ACTIVITATE
REGIUNEA, ŢARA ÎN SUA
CARE A ACTIVAT
ROLUL
PERSONALITĂŢII
Argument:

1. Adoptă prima In 1786, el lanseaza un apel pentru convocarea unei intruniri la

Constituţie Philadelphia; sub presedintia sa se redacteaza o noua Constitutie,
inspirata in mare parte de ideile iluministilor francezi, in 1787.
Washington va fi ales presedinte in 1789, devenind primul
conducator de jure al proaspatului stat american si va muri, pe 14
decembrie 1799, lasand in urma o natiune perfect pregatita pentru
indeplinirea unui rol esential in istori

2. Luptă pentru
proclamamrea În 1776, este printre cei mai inversunati sustinatori ai
independenţei SUA independentei coloniilor americane si, data fiind bogata sa
experienta militara, este numit comandant suprem al armatei
revolutionare. Dupa un inceput in forta, sfarsitul anului 1777 este
dezastruos pentru americani, aflati in pericol de a fi coplesiti de
 fortele engleze, net superioare logistic. Dar intrarea Frantei in
razboi de partea revolutionarilor schimba radical situatia si dupa
batalia de la Yorktown, pe 19 octombrie 1781, generalul englez
Cornwallis capituleaza.In cele din urma, dupa indelungate
negocieri de pace desfasurate la Paris, in 1783 este recunoscuta
independenta celor 13 state americane. Washington era adeptul
constituirii unei republici federale si va pleda pentru un nou
sistem de guvernare.

3.Primul Preşedinte al SUA

Comandant suprem al armatei revolutionare a coloniilor
americane, in timpul razboiului de indepedenta si prim presedinte
al Statelor Unite, George Washington este considerat a fi una
dintre cele mai mari personalitati din Lumea Noua.

X.

NUME OTTO VAN BISMARCK

Otto Eduard Leopold von Bismarck
ANII DE Născut la . 1 aprilie 1815- decedat la . 30 iulie 1898
VIAŢĂ/DOMNIE
DOMENIUL DE prim-ministru (în germană: Ministerpräsiden) ,
ACTIVITATE Cancelar al Imperiului

REGIUNEA, ŢARA ÎN Prusia

CARE A ACTIVAT
ROLUL
PERSONALITÎŢII
Argument:

1. Parlamentar şi Puțin după căsătorie își începe cariera politică ca deputat în

Diplomat parlamentul Prusiei. Curând viața parlamentară i se pare
insuportabilă. Îl enervează ezitările regelui Prusiei față de
revoluția din 1848. Între 35 și 42 de ani se consacră diplomației,
în care intră pe poarta principală, autoritatea sa fiindu-i
recunoscută de rege. Misiunea sa de la Frankfurt, pe lângă Dietă,
este o experiență decisivă, el optând pentru unificarea Germaniei.
Destinul i se pecetluiește acum: va fi ambasador în Rusia, apoi în
Franța, unde se familiarizează cu marile probleme politice
europene.

La 23 septembrie 1862,Wilhelm îl numește pe Bismarck prim

2.Şef al Guvernului ministru și ministru de externe. Schimbarea lui Bismarck,a apărut
într-un moment de neliniște atunci când relațiile între Marile
Puteri: Regatul Unit, Franța, Austria și Rusia, a fost distrusă de
războiul din Crimeea din 1854-1855 și războiul italian din 1859.
 În mijlocul acestei dezordini, echilibrul european de putere a fost
restructurat prin crearea Imperiului German ca putere dominantă
în Europa. Acest lucru a fost realizat cu diplomația specifică lui
Bismarck, prin reorganizarea armatei și a strategiei militare. În
ciuda neîncrederii inițiale a regelui și a prințului moștenitor,
precum și animozitatea din partea reginei Augusta, Bismarck a
reușit într-un timp destul de scurt să dețină puterea asupra regelui.
Bismarck a intenționat să mențină supremația regală și să pună
capăt impasului din buget în favoarea regelui, chiar dacă el a
trebuit să utilizeze mijloace extrajudiciare pentru a reuși acest
lucru. El a susținut că, din moment ce Constituția nu prevede
cazurile în care legislatorii nu au reușit să aprobe un buget, acesta
ar putea aplica numai bugetul anului precedent. Astfel, pe baza
bugetului din 1861, de colectarea taxelor a continuat timp de
patru ani

3. A contribuit la unificarea
Germaniei
La 22 septembrie 1862, Wilhelm I îl convoacă la Potsdam: regele
nu și-a putut pune în aplicare proiectele militare și îi arată lui
Bismarck actul de abdicare pe care îl pregatise. Câteva zile mai
târziu, Bismarck, prim ministru intermediar, se adresa
Landtagului: „De pe vremea tratatelor de la viena, frontierele
noastre nu sunt favorabile conducerii sănătoase a statului. Nu prin
discursuri sau prin decizii ale majorității vor fi rezolvate marile
probleme ale epocii noastre ci prin foc și sabie!”.Atunci când
parlamentul refuză reforma militară, pe care o declară
neconstituțională, Bismarck îl dizolvă. Cu toate acestea, acest om
care nu se teme câtuși de puțin să ia decizii energice este un prost
orator. La tribună vorbește cu o voce blândă subțire, care
surprinde, se bâlbâie pentru că citește prea repede frazele
tranșante, pe care și le notase pe un bloc-notes. Rapiditatea cu
care vorbește, debitul său oratoric este de 250,300 și chiar
câteodată 350 de silabe pe minut, este atât de mare, încât
stenograful nu-i poate intregistra discursul. Vorbește ținându-și
mâna dreaptă în buzunarul pantalonilor de culoare deschisă,
atitudinea sa părând provocatoare.

XI.

NUME NAPOLEON BONAPARTE

(NAPOLEAON I)
ANII DE Născut la . 15 august 1769, Ajaccio, Corsica – decedat la 5 mai
VIAŢĂ/DOMNIE 1821, în insula Sfânta Elena)
DOMENIUL DE Împărat
ACTIVITATE
REGIUNEA, ŢARA ÎN Franţa
CARE A ACTIVAT
ROLUL
PERSONALITĂŢII
Argument:
1, A fost un bun comandant
de oşti
Energia sa clocotitoare, activitatea neobosită, vastele sale
cunoștințe, acumulate în lecturile nesfârșite, l-au impus tuturor,
începând cu comisarii politici atașați armatei, dintre care unul era
Augustin Robespierre, fratele temutului iacobin Maximilien
Robespierre.Zi și noapte în mijlocul soldaților, era iubit și
apreciat de aceștia, care în ziua atacului l-au urmat cu elan și,
aplicând cu vigoare planul întocmit de el, au înfrânt trupele
engleze, au eliberat orașul și au izgonit flota dușmană din zonă.
Bătălia de la Toulon, acest succes a creat o breșă în frontul
coaliției dușmane și a adus micului căpitan gradul provizoriu de
general; avea atunci vârsta de 24 de ani. Gradul său provizoriu de
general de brigadă este confirmat și, la 26 decembrie 1793, el este
însărcinat să inspecteze litoralul mediteranean de la Marsilia până
la Nisa.

2. A condus campania
militară din Italia Începând să pregătească campania din Italia, el perfectează acel
plan de campanie la care se gândește de mai mult de doi ani, de
când Augustin Robespierre i-a asigurat comanda artileriei armatei
din Italia - acel plan conceput în martie 1794 și care îi
entuziasmase pe reprezentantul Ricord și pe fratele lui
Robespierre. Directoratul a hotarât să ducă acest război "de
diversiune" cu Piemont-ul și Lombardia dintr-un motiv foarte
simplu și anume acela de a umple casieria tezaurului, înfiorător de
goală.În seara zilei de 11 martie 1796, Bonaparte este anunțat că
trăsura îl așteaptă la capătul micii alei de tei care duce de la casa
lui la strada Chantereine. Junot, aghiotantul său, și Chauvet,
ordonatorul armatei din Italia, se află deja în trăsură ...

3. A condus campania
militarş din Egipt O altă campanie celebră a lui Napoleon a fost cea din Egipt, în
anii 1798-1801, încheiată cu un eșec din cauza supremației
maritime a englezilor, tăindui-se astfel legăturile cu Franța

4. Este proclamat
împărat Având puterea consolidată de realizările guvernării sale,
Napoleon a fost proclamat împărat de către Senatul francez în
1804, printr-un senatus-consultus.Încoronat în prezența papei
Pius al VII-lea, el a spus cuvintele: „Imperiul înseamnă pace”.
Însă conducerea sa a dus la un lung șir de războaie cu Anglia și
cu monarhiile absolutiste (Rusia, Austria, Prusia) cauzate printre
 altele de: rivalitatea dintre burghezia franceză și cea engleză
pentru supremație economică; dorința monarhilor europeni de-a
opri accesiunea lui Napoleon; ambiția lui Napoleon de a stăpâni
întreaga lume[

5. A dua război cu Rusia

Invazia franceză a Imperiului Rus a fost un conflict militar din
cadrul războaielor napoleoniene, care a opus Imperiul Rus, pe de
o parte, Franței și aliaților săi, pe de altă parte. Conflagrația s-a
derulat între 24 iunie și 12 decembrie 1812, cuprinzând operațiuni
militare pe mai multe teatre: teatrul principal, de la râul Neman
până la Moscova, precum și două teatre secundare, pe flancurile
celui principal: unul în nord, între Dvina și Neman, și altul în sud,
în zona Volîniei. După ce Napoleon izbutește să scape din
încercuirea rușilor în bătălia de la Berezina, ultimele unități
decimate din ariergarda franceză traversează râul Neman pe 12
decembrie, punând astfel capăt campaniei din 1812.
XII

NUME ADAM SMIT

ANII DE botezat pe 5 iunie S.N. 16 iunie 1723 – în Kirkcaldy d. 17 iulie 1790
VIAŢĂ/DOMNIE
DOMENIUL DE economist, om politic și filozof scoțian.
ACTIVITATE
REGIUNEA, ŢARA ÎN Scoţia
CARE A ACTIVAT
ROLUL
PERSONALITĂŢII
Argument:

1.A activat ca profesor

În 1746 Smith s-a întors la Kirkcaldy. S-a străduit să își găsească
o poziție la universitate, dar nu a reușit. Datorită bunelor relații
ale mamei sale, a primit oferta de a ține un curs public la
universitatea din Edinburgh în perioada 1748-1749.În anul 1751,
la vârsta de numai 27 de ani, Adam Smith a fost profesor de
logică la universitatea din Glasgow, iar în 1752 a fost profesor de
filosofie morală, pentru care era și mai bine plătit. Studenții lui
aveau vârste cuprinse între 14 și 16 ani. Limba de predare era
latina, Smith a fost însă un pionier al predării în limba engleză.

2.A publicat lucrări În 1776 are loc publicarea cartii de capatâi a lui Adam Smith
economice “Avutia Natiunilor” , considerata origine economiei ca
stiinta.Aceasta lucrare a fost una dintre primele încercari de a
studia dezvoltarea istorica a industriei si comertului în Europa.
Aceasta lucrare a ajutat la crearea economiei ca disciplina
academica moderna si a furnizat una dintre cele mai bune
 argumentari intelectuale pentru comertul liber si capitalism.
În opera lui Adam Smith se detecteaza influenta prietenului sau
personal David Hume si R. Cantillon.Acestea au fost cuvintele
parintelui economiei:

3. Defineşte termenii de
salariu şi profit Adam Smith face distincţia între salariu, considerat singurul
venit care se bazează pe munca proprie a beneficiarilor săi, şi
celelalte venituri primare - profitul şi renta funciară - ce sunt
considerate scăzăminte din valoarea nou creată, deci însuşire de
muncă străină.

Salariul este preţul muncii pe care lucrătorul o vinde

capitalistului. El este o mărime variabilă în timp, determinată de
necesitatea asigurării mijloacelor de subzistenţă necesare
muncitorului şi familiei sale. Smith consideră că există două tipuri
de salarii: nominal şi real şi susţine că salariile mari sunt o dovadă
a prosperităţii societăţii şi nu un stimulent pentru muncitori de a
lucra mai bine.

Profitul exprimă venitul proprietarului de capital şi el nu trebuie

confundat cu salariul, deoarece, mărimea lui depinde de mărimea
capitalului de care dispune patronul, deci şi de numărul
lucrătorilor pe care îi poate folosi. La Smith, profitul apare sub
două accepţiuni: în sens general ca un plusprodus sau surplusul
total din valoarea creată de muncitori peste salariul încasat de ei
(ceea ce va numi ulterior K.Marx "plusvaloare"), cît şi în sens
restrîns beneficiu sau profitul propriu-zis al patronului şi, în acest
caz, el semnalează tendinţa de egalizare a ratei profitului la scara
întregii economii naţionale, ca urmare a migraţiei capitalurilor
dintr-o ramură în alta, ca urmare a manifestării concurenţei.

XIII

NUME ALEXANDRU II
În rusă: Александр II Николаевич
ANII DE Născut la 29 aprilie 1818, Moscova – decedat la . 13 martie 1881,
VIAŢĂ/DOMNIE Sankt Petersburg),
DOMENIUL DE fost Țarul (Împăratul) Rusiei de la 2 martie 1855 și până la
ACTIVITATE asasinarea sa în 1881. De asemenea, a fost și Mare Duce al
Finlandei și a revendicat titlul de rege al Poloniei.
REGIUNEA, ŢARA ÎN Rusia
CARE A ACTIVAT
ROLUL
PERSONALITĂŢII
Argument:
 1. Ţar, numit “ Ţar
eliberator” Alexandru al II-lea a urcat pe tron la moartea tatălui său în 1855.
Primul său an de domnie a fost dedicat urmărilor războiului din
Crimeea, a eșecului negocierilor de pace de la Sevastopol
conduse de consilierul său de încredere prințul Alexandru
Gorchakov. Țarul se gândea că Rusia era epuizată și umilită de
război. Încurajat de opinia publică a început o serie de reforme
radicale.

Puterea autocrată era acum în mâinile cuiva care avea o gândire

flexibilă, suficient de prudentă și practică. Totuși, creșterea
mișcării revoluționare "de stânga" a clasei educate a condus la un
sfârșit abrupt pentru reformele lui Alexandru când a fost asasinat
în 1881. Au existat mai multe tentative de asasinat a țarului
(1866, 1873, 1880).

Deși este cunoscut drept "Țarul Eliberator", cel care i-a emancipat
pe șerbi, el nu era un liberal.
2. A desfiinţat şerbia
Când pe tronul imperiului s-a urcat în 1855 Alexandru al II-lea,
dorința de reforme era generală. Mișcarea umanistă rusească, care
era legată moral și ideologic de aboliționismul din Statele Unite
ale Americii de dinaintea războiului civil american, ataca în mod
public iobăgia. În 1859, în Imperiul Rus trăiau 23.000.000 de
iobagi, deseori în condiții mai grele decât șerbii vest-europeni de
pe feudele din secolul al XVI-lea. Țarul a hotărât să abolească
iobăgia printr-o mișcare de sus în jos, decât să aștepte desfiintarea
șerbiei de jos în sus prin revoluție.Emanciparea iobagilor în 1861
a fost singurul eveniment important din istoria Rusiei în secolul al
XIX-lea. A fost începutul sfârșitului monopolului puterii
aristocrației funciare. Emanciparea țaranilor a eliberat forța de
muncă a țăranilor, care aveau astfel posibilitatea să aleagă liber
munca în întreprinderile industriale de la orașe, a dat un imbold
important economiei în general și industriei în particular și a făcut
să crească numărul celor care făceau parte din așa zisă clasă de
mijloc. Totuși, țăranii nu au primit în mod gratuit pământurile pe
care le lucraseră, ci au plătit taxe către stat pentru toată durata
vieții lor, bani din care guvernul i-a răsplătit generos pe moșierii
care-și pierduseră proprietățile. În multe situații, țăranii au
căpătat terenurile mai puțin fertile. Toate pământurile oferite
țăranilor au devenit proprietatea obștilor sătești, care a a vegheat
la împărțirea echitabilă a proprietății între membrii comunităților
rurale. Deși iobăgia a fost desființată, tensiunile revoluționare nu
au scăzut, în ciuda bunelor intenții ale țarului.

3. A luptat împotriva În 1877, Rusia a intrat în război împotriva Imperiului Otoman. În

turcilor aproape un an, turcii au fost nevoiți să ceară pacea. Diplomații și
generalii naționaliști ruși au reușit să-l convingă pe Alexandru al
II-lea să-i oblibe pe otomani să semneze în martie 1878 Tratatul
de la San Stefano. Conform prevederilor acestui acord, Bulgaria
 devenea independentă și căpăta un teritoriu vast în sud-vestul
balcanilor. Când Marea Britanie și-a manifestat în mod agresiv
dezacordul față de prevederile păcii care tocmai fusese încheiată,
amenintând cu declararea războiului, Rusia sleită de lupte a fost
nevoită să cedeze pretențiilor englezilor. La Congresul de la
Berlin din iulie 1878, Rusia a fost de acord cu restrângerea
teritoriilor atribuite Bulgariei independente.

XIV

NUME ABRAHAM LINCOLN

câteodată numit Abe Lincoln sau Honest Abe (Abe cel cinstit),
supranumit Rail Splitter și The Great Emancipator,
ANII DE Născut la 12 februarie 1809 – decedat la . 15 aprilie 1865),
VIAŢĂ/DOMNIE
DOMENIUL DE a fost cel de-al șaisprezecelea președinte al Statelor Unite ale
ACTIVITATE Americii (1861 - 1865) și primul președinte republican.
REGIUNEA, ŢARA ÎN SUA
CARE A ACTIVAT
ROLUL
PERSONALITĂŢII
Argument:

1. A jucat un rol major

în cadrul războiului După victoria de Gettysburg (1-3 iulie1863) statele confederate au
civil ajuns într-o situație disperată, dar cu toate pierderile mari
continuă lupta în speranța că în anul următor Lincoln nu va fi
reales. Această speranța nu era neîntemeiată, deoarece
comportarea sângeroasă a trupelor generalului Ulysses S. Grant în
Virginia de Nord au slăbit mult popularitatea regimului
Lincoln.Președintele personal, pentru a salva situația, începe
tratative cu statele din sud, fiind chiar pregătit de a recunoaște
independența acestora. După victoria de la 2 septembrie 1864,
obținută în Atlanta de generalul nordist William Tecumseh
Sherman, cu câteva săptămâni înainte de alegeri, această situație
s-a schimbat radical. La data de 8 noiembrie 1864 Lincoln este
reales cu un procent de 55%, din aceștia majoritatea acestora erau
țărani, muncitori, soldați sau orășeni care proveneau în mare
parte din emigranți germani din statele Wisconsin și Illinois.

2. Se bucura de
La sfârşitul războiului civil din S.U.A. (1861-1865), situaţia lui
autoritate, dar avea
Lincoln era destul de dificilă. El se bucura de încrederea maselor
şi mulţi duşmani
largi ale americanilor, care se convinseseră că, preşedintele, deşi
cu multe ezitări şi soluţii de compromis, mergea în întâmpinarea
năzuinţelor poporului. Dar numărul duşmanilor politici ai lui
Lincoln nu numai nu se micşora, ci, dimpotrivă, creştea. Îl urau
atât plantatorii sudişti cât şi simpatizanţii acestora din statele
nordice, partizani ai înţelegerii cu statele sclavagiste rebele.În
acelaşi timp, politica lui Lincoln continua să provoace
 nemulţumirea radicalilor-aripa stângă a propriului său partid,
partidul republican.
Ca preşedinte, Lincoln era şi comandant suprem al forţelor
armate, şi de aceea asasinarea lui a fost considerată o crimă de
competenţa tribunalului militar.

3. Proclamaţia de Lincoln a înţeles că puterea guvernului federal de a pune capăt

emancipare sclaviei a fost limitată prin Constituţie, care înainte de 1865, a
comis problema astatelor individuale. El a susţinut în faţa şi în
timpul alegerii sale ideea că, dispariţia eventuală a sclaviei ar
rezulta din prevenirea extinderii sale pe teritoriul american. La
începutul războiului, el a căutat să convingă statele să accepte
emanciparea în schimbul interzicerii lor de sclavie (o oferta care
a intrat în vigoare numai în Washington, DC, în aprilie 1862).
Lincoln credea ca stoparea sclaviei în acest modi ar şterge punct
de vedere economic- astfel cum a fost prevazut de Parintii
Fondatori, în temeiul Constituţiei. [173]

EPOCA CONTEMPORANĂ

NUME ALEXEI MATEEVICI

ANII DE Născut la . 27 martie 1888, Căinari – decedat la. 24 august 1917,
VIAŢĂ/DOMNIE Chișinău)
DOMENIUL DE Scriitor,preot
ACTIVITATE
REGIUNEA, ŢARA Basarabia
ÎN CARE A
ACTIVAT
ROLUL
PERSONALITĂŢII
Argument:

1. A redat în operele Cu natura lui sensibila Mateevici nici nu a putut sa nu reactioneze

sale tot ce se la tot ce se intimpla in jurul lui. il indigna reprimarile singeroase
întimpla în jur ale aotoritatilor, actele de barbarie, savirsite de pogromistii
antisemisti. Fireste il revolta in deosebi situatia deznajduita a
maselor mari de taranime moldoveana. "La noi in Basarabia "
scria el in toamna anului 1906, " parca te iau fiorii, cind incepi
povestea suferintelor poporului nostru moldovean si a celor
injositi, ce i-au fost scris sa indure". La toate acestea s-a adaugat
si o nenorocire personala, care avea sa-l zguduie profund.

2. A descris viaţa de la Seminaristul aflat acasa, intr-o vacanta, e contrariat, cum scie el,
sat de "moravurile preotimii basarabene". Dupa parerea lui ele
 dovedesc doua lucruri: 1. ca tulburarile de astazi au atins tagma
bisericeasca; 2. varsa putina lumina asupra unor oameni, asa
numiti "fruntasi ai satului", aratind pina la ce ajunge uneori
ticalosia lor. incheerile, pe care le trage Mateevici din relatarea
mahinatiilor josnice, sunt cit se poate de categorice. "Cele
povestite " mentioneaza el, "constituie o fapta trista, aratind cu
privire la preotii, doritori de "prihod", cine impiedica propasirea
satului, gindindu-se numai la bani, si in ce priveste "fruntasii",
care sunt acei oameni ce raspindesc prin sate huliganizmul si
lupta impotriva luminarii taranilo

3. Autorul imnului “Limba

noastră” Textul Limbii noastre, care i-a emoţionat atât de mult pe cei care
l-au cunoscut în primă audiţie, la fel cum ne emoţionează şi pe
noi cei de astăzi, a fost conceput, în primul rând, ca o depunere a
mărturiei despre situaţia limbii române, de acum nouăzeci de ani,
în spaţiul dintre Prut şi Nistru, şi, în al doilea rând, ca un îndemn
adresat fraţilor de sânger".

II.

NUME
FERDINAND I
născut Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-
Sigmaringen,
ANII DE Născut la . 24 august 1865, Sigmaringen – decedat la . 20 iulie
VIAŢĂ/DOMNIE 1927, Sinaia--Castelul Peleș)
DOMENIUL DE Rege al României, Principe al Romaniei, Principe de
ACTIVITATE Hohenzollern-Sigmaringen,
REGIUNEA, ŢARA România
ÎN CARE A
ACTIVAT
ROLUL
PERSONALITĂŢII
Argument:

1. A colaborat cu În 1914, Ferdinand a devenit Rege al României, la 49 de ani,

ANTANTA depunând juramântul solemn și promițând că va fi "un bun
român". În timpul războiului mondial, regele Ferdinand s-a
alăturat curentului favorabil Antantei, și, în 1916, pe 14 august, a
prezidat Consiliul de Coroană în cadrul căruia s-a luat o hotărâre
dramatică: intrarea României în război împotriva țării sale natale,
Germania.

2. A dus o viaţă activă Viața politică internă în timpul domniei sale a fost dominată de
Politic Partidul Național Liberal condus de frații Ion și Vintilă Brătianu.
Cucerirea Transilvaniei a lărgit însă baza electorală a opoziției, a
căror partide principale s-au unit în ianuarie 1925 - octombrie
 1926 pentru a forma Partidul Național Țărănesc.
3. A participat la
naşterea României Mari
Desi familia sa din Germania l-a renegat, la Castelul
Hohenzollernilor arborandu-se steagul de doliu, Ferdinand nu si-a
pierdut sperantele. Astfel, el a refuzat sa ratifice pacea separata
intre Puterile Centrale si Romania. In cele din urma, situatia avea
sa se schimbe in cursul anului 1918, anul de nastere al Romaniei
Mari. Ferdinand s-a intors triumfal la Bucuresti, in fruntea
armatei sale eroice, trecand pe sub arcul de triumf, intampiant
fiind de populatia entuziasta.

III

NUME CAROL II
ANII DE Născut la 15 octombrie 1893 – decedat la. 4 aprilie 1953) a fost
VIAŢĂ/DOMNIE rege al României între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940,
DOMENIUL DE Rege al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen
ACTIVITATE
REGIUNEA, ŢARA România
ÎN CARE A
ACTIVAT
ROLUL
PERSONALITĂŢII
Argument:

1. A înfăptuit reforme În 1938 a inițiat o reformă administrativă de inspirație fascistă,

administrative prin care a împărțit teritoriul României în zece ținuturi

2. A influenţat viaţa Carol a încercat să influențeze cursul vieții politice românești, în

politică primul rând prin manipularea partidelor Național Liberal și
Național Țărănesc și a unor grupări anti-semite și din (ianuarie
1938) prin alegerea sa a miniștrilor. Pe 10 februarie 1938 a
desființat partidele politice, ceea ce îi asigura puterea supremă.

Doi ani mai târziu, în anul 1940, forțat de presiunea politică a

3. A cedat teritorii Uniunii Sovietice, Germaniei hitleriste, Bulgariei și a Ungariei
horthyste să cedeze părți din teritoriul României Întregite, Carol a
acceptat în consiliul de coroană cedarea teritoriilor și a fost
obligat de opoziție să abdice în favoarea administrației pro-
germană a generalului Ion Antonescu și în favoarea fiului său
Mihai, stabilindu-se în final în PortugaliaLipsa de suport extern
din parte aliatilor traditionali, Anglia si Franta, debutul razboiului
mondial, si, in 1940, destramarea Romaniei Mari, prin ocuparea
Basarabiei, de catre rusi, si a Transilvainei de nord-vest de catre
Ungaria, au dus la erodarea completa a sprijinului politic pentru
regimul lui Carol al II-lea
IV

NUME NICOLAE TITULESCU

ANII DE Născut la 4 martie 1882, Craiova – decedat la 17 martie 1941,
VIAŢĂ/DOMNIE Cannes)
DOMENIUL DE diplomat și om politic român, în repetate rânduri ministru al
ACTIVITATE afacerilor străine, fost președinte al Ligii Națiunilor.
REGIUNEA, ŢARA România
ÎN CARE A
ACTIVAT
ROLUL
PERSONALITĂŢII
Argument:

1. A fost profesor După studii strălucite la Paris, a fost profesor de drept civil la
universitar universităţile din Iaşi şi din Bucureşti. A fost membru al
Academiei Române, doctor honoris causa al Universităţilor din
Atena şi Bratislava, preşedinte al Academiei diplomatice
internaţionale

2. A deţinut diverse A fost ministru de finanţe (1917 şi 1920-1921), delegat la

funcţii Conferinţa de pace de la Paris (1920), ministru plenipotenţiar la
Londra (1922-1927), ministru de externe (1927-1928 şi 1932-
1936), delegat permanent (1920-1936) al României la Liga
Naţiunilor (al cărei preşedinte a fost ales în 1930 şi în 1931,
singurul care a deţinut aceasta funcţie de două ori), remarcându-se
printr-un strălucit talent oratoric, servit de o documentaţie vastă şi
o riguroasă argumentaţie.

3. Mare diplomaz Gândirea şi acţiunile lui Titulescu au fost remarcabile prin

luciditatea şi realismul lor. El a militat pentru suveranitatea şi
egalitatea tuturor statelor în relaţiile internaţionale, pentru
securitatea colectivă şi prevenirea agresiunii. În articolul
“Suveranitatea statelor”, publicat în „Dictionnaire diplomatique,
vol. II”, subliniind că o colaborare internaţională nu este posibilă
decât între state egale în drepturi, Titulescu a combătut concepţia
supra-statului. Considerând depăşită vechea diplomaţie de
cancelarie, el a fost protagonist al “diplomaţiei în mişcare”, pusă
în serviciul asigurării păcii, pe care, într-o conferinţă de mare
răsunet intitulată “Dinamica păcii”, o definea ca fenomen al
mişcării. “Dinamica păcii” însemna în concepţia lui Titulescu
realizarea unui progres continuu în viata internaţională, pe etape,
de la naţional, prin regional, la universal.

4. A promovat pacea în Titulescu şi-a bazat întreaga activitate pe problemele majore,

Europa fundamentale, ale politicii externe a României. După instaurarea
fascismului în Germania, dându-şi seama de pericolul pe care-l
reprezenta aceasta pentru România (ca şi pentru alte state
europene), Titulescu a depus o vie activitate în direcţia întăririi
 colaborării internaţionale, interesul păcii şi securităţii europene.
Pe linia aceasta, Titulescu a semnat la Londra, în 1933, în numele
guvernului României, convenţia de definire a agresorului şi a
depus eforturi remarcabile pentru încheierea în 1933 a Micii
Înţelegeri şi pentru încheierea în 1934 a Înţelegerii Balcanice,
pacte regionale în care vedea o protecţie împotriva agresiunii.

orator pasionat şi convingător – care excela prin logică, precizie,

5. Bun orator eleganţă; diplomat abil – apărător constant al intereselor
româneşti, dar şi al păcii internaţionale. într-o vreme ce a
consacrat numeroase personalităţi politice, Titulescu îşi câştigase
renumele unuia dintre cei mai prestigioşi oratori ai timpului său.
Un scriitor francez îl considera chiar cel mai mare orator de limbă
franceză. Titulescu era supranumit „academicianul păcii”,
„ministrul Europei”, „tribunul păcii”, iar A. Frangulis, preşedinte
al Academiei Diplomatice Internaţionale, evocându-l pe Titulescu
îl caracteriza drept „o siluetă legendară a congreselor şi
reuniunilor internaţionale”.

V.

NUME ION INCULEŢ

în rusă Ион (Иван) Константинович Инкулец)
ANII DE Născut la . 5 aprilie 1884, Răzeni, Imperiul Rus, astăzi în
VIAŢĂ/DOMNIE Republica Moldova – decedat la . 18 noiembrie 1940, București,
România
DOMENIUL DE politic român, președintele Sfatului Țării al Republicii
ACTIVITATE Democratice Moldovenești, ministru, membru titular (din 1918)
al Academiei Române.
REGIUNEA, ŢARA România
ÎN CARE A
ACTIVAT
ROLUL
PERSONALITĂŢII
Argument:

1. Preşedinte al La 21 noiembrie 1917 Ion C. Inculeţ a fost ales Preşedinte al

“Sfatului Ţării” Sfatului Ţării. La 6 ianuarie 1918 a avut loc tentativa de preluare
a Puterii la Chişinău de către bolşevici. La 24 ianuarie "Sfatul
Ţării" a proclamat cu majoritate de voturi independenţa
Basarabiei faţă de Imperiul Rus

2. A votat Marea Unire La 27 martie 1918 a proclamat cu majoritate de voturi Unirea cu

din martie 1918 România, în condiţiile în care Frontotdel-ul şi alte fracţiuni
minoritare îi cereau parlamentului insistent să păstreze legătura cu
Imperiul Rus. Gherman Pântea, fost ministru în Guvernul
Republicii Democratice, caracterizează astfel activitatea lui
Inculeţ: "La 21 noiembrie 1917 se deschide Sfatul Ţării, organ
 care avea să vorbească în numele Basarabiei şi să decidă soarta
ei. Preşedinte al acestui parlament a fost ales în mod unanuim
Ion Inculeţ. El întrunea toate calităţile pentru a ocupa această
mare demnitate: era calm, abil, împăciuitor, şi mai cu seamă
extrem de răbdător", Inculeţ în toate împrejurările a dovedit un
calm desăvârşit şi sânge rece. Nici o hotărâre pripită, nici un pas
nechibzuit. Se apropia ziua cea mare - ziua Unirii- însă Inculeţ se
gândea la soarta ţăranului. Adeseori spunea: "Dacă Dumnezeu ne
va ajuta ca odată cu Unirea să rezolvăm şi radical şi reforma
agrară, adică să dăm pământ ţăranilor, voi fi cel mai fericit om".
Hotărârea Sfatului Ţării din 27 martie 1918 de unire a Republicii
Democratice Moldoveneşti (Basarabia) cu România, semnată de
Ion Inculeţ în calitate de Preşedinte al Sfatului Ţării şi de Ion
Buzdugan în calitate de secretar, este consfinţită ca stare de fapt
prin decretul regal semnat la 9 aprilie 1918 de Regele Ferdinand.

3. A dus o vastă activitate
politică
În toamna anului 1919 a luat naştere Partidul Ţărănesc din
Basarabia, condus de Ion Inculeţ şi de Pan Halipa. Cei doi lideri,
făcând parte şi din guvernele de la Bucureşti, au considerat
problema regionalismului drept un fenomen periculos în derularea
normală a integrării şi au propus fuziunea cu partide tradiţionale
din România. Ion Inculeţ a optat să colaboreze cu liberalii. Ca
urmare, în ianuarie 1922, a intrat în guvernul prezidat de Ion I. C.
Brătianu, ca Ministru de Stat, iar în anul 1923 gruparea sa a
fuzionat cu Partidul Naţional Liberal. Ion Inculeţ a mai deţinut şi
funcţiile de ministru al sănătăţii publice, ministru de interne,
ministru al comunicaţiilor şi vice-preşedinte al Consiliului de
miniştri în Guvernul României, condus de Ion Gh. Duca (1933-
1937).

VI.

NUME CONSTANTIN STERE

sau Constantin Sterea
ANII DE Născut la . 1 iunie 1865, Ciripcău, județul Soroca, Basarabia -
VIAŢĂ/DOMNIE d.ecedat la 26 iunie 1936, Bucov, județul Prahova)
DOMENIUL DE om politic, jurist, savant și scriitor român.
ACTIVITATE
REGIUNEA, ŢARA Basrabia, România
ÎN CARE A
ACTIVAT
ROLUL
PERSONALITĂŢII
Argument:

1. publicist Timp de 40 ani a desfășurat activitate publicistică remarcabilă

find fondatorul și conducătorul revistei "Viața românească",
apărută la 1 martie 1906.

2. Om politic A făcut parte din partidul liberal, a înfiinţat partidul ţărănesc, a

 luptat pentru organizarea politică a ţărănimii, dar carieră politică
nu a putut face. A militat pentru înfăptuirea cerinţelor esenţiale
ale revoluţiei burghezo-democratice: reforma agrară şi votul
universal. Destinul său de om politic a stat însă sub semnul
tragismului.
A fost al doilea președinte al Sfatului Țării (2 aprilie - 25
noiembrie 1918), jucînd un rol important în Unirea Basarabiei cu
România.

3. A fost un susţinător Constantin Stere considera că ţărănimea este factorul fundamental

aprig al ţărănimii al progresului social şi spre aceasta trebuie să-şi îndrepte toată
atenţia un revoluţionar, in general oamenii politici progresişti care
îşi propun să servească poporul. Acest crez a stat la baza
ideologiei poporaniste, lansată de Constantin Stere la sfirşitul
secolului al XIX-lea, acestui ideal i-a rămas credincios pînă la
sfîrşitul vieţii.

VII

NUME GROGORE VIERU

ANII DE Născut la . 14 februarie 1935, satul Pererîta, fostul județ Hotin,
VIAŢĂ/DOMNIE România – decedat la . 18 ianuarie 2009, Chișinău)
DOMENIUL DE Poet, membru corespondent al Academiei Române.
ACTIVITATE
REGIUNEA, ŢARA Republica Moldova
ÎN CARE A
ACTIVAT
ROLUL
PERSONALITĂŢII
Argument:
1. A debutat cu scrierea În anul 1957 debutează editorial (fiind student) cu o plachetă de
versurilor pentru versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica literară.
copii

2. Autorul A fost un oaspete des al „Căsuței Poeziei” din Satul Cociulia, r.

ALBINUŢEI Cantemir. Tot aici scrie celebra carte pentru preșcolari
„Albinuța”.

3. Luptător pentru
Mișcarea de La sfârșitul anilor '80, Grigore Vieru se găsește în prima linie a
Eliberare Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, textele sale
Națională din (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în
Basarabia deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia. Vieru
este unul dintre fondatorii Frontului Popular și se află printre
organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naționale din 27
 august 1989

Participă activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului

Suprem din RSSM în care se votează limba română ca limbă
oficială și trecerea la grafia latină.
4. Susţinătorul grafiei
latine

Pentru pace, pentru pace / Mulţumim frumos se poate citi

îndemnul: Să preţuiţi pacea şi să mulţumiţi întotdeauna pentru ea:

5. Scriitorul copiilor
În folclorul pentru copii, atestăm această sete de pace în formula
de leagăn Dormi în pace pe care Grigore Vieru o consideră Un
imn, un măreţ şi fundamental imn închinat păcii. Cel, poate, mai
vechi cântec de pace de pe aceste locuri unde ne-am întemeiat [2,
p. 89]. Copilul care a avut cântec de leagăn şi de trezire ţăcănitul
maşinii de cusut (…Iar noaptea mama / lucra croitoreasă. /Cosea
cămăşi de pânză / din cânepă scorţoasă. / Şi cântecul maşinii /
sunând fără oprire / fu cântul meu de leagăn / şi cântec de
trezire. – Cântec cu acul) a oferit, peste ani, cele mai frumoase
cântece de leagăn copiilor acestui meleag.

VIII.

NUME Thomas Woodrow Wilson,

cunoscut mai ales ca Woodrow Wilson,
ANII DE Născut la . 28 decembrie 1856 - decedat la3 februarie 1924
VIAŢĂ/DOMNIE
DOMENIUL DE al douăzeci și optulea președinte al Statelor Unite ale Americii
ACTIVITATE (1913 - 1921)., un bun istoric și un specialist în științe politice.
REGIUNEA, ŢARA SUA
ÎN CARE A
ACTIVAT
ROLUL
PERSONALITĂŢII
Argument:

1. A promovat În calitatea sa de reformator democrat, a fost ales guvernator al

democraţia statului New Jersey în 1910 și președinte al Statelor Unite în
1912. În primul său mandat prezidențial (1913 - 1917) a
contribuit esențial la crearea un sistem de legi privind sistemul
federal de rezerve (în engleză, Federal Reserve System).

2. A participat la I-ul Reales în 1916, în cel de-al doilea termen al său (1917 - 1921) s-a
război mondial, dar a concentrat asupra participării țării la Primul Război Mondial și a
promovat şi pacea realizării une păci drepte bazată pe Dreptul popoarelor de a
dispune de ele însele, concretizat prin "Patrusprezece puncte".
 3. Promotorul unei noi “Noua diplomaţie” şi pacea.   În realitate, la conferinţa de pace a
diplomaţii trebuit să accepte o serie de compromisuri: Franţa a putut impune
o pace care să pedepsească Germania; Japoniei i s-au satisfăcut
pretenţiile expansioniste în China în schimbul aderării la
Societatea Naţiunilor. În ceea ce priveşte problema italiană,
Wilson, nefiind obligat în nici un fel de pactul de la Londra din
1915, s-a opus ferm Italiei, susţinând cererile iugoslave bazate pe
pricipiul naţionalităţii. Ceea ce îl interesa cel mai mult pe Wilson
era Societatea Naţiunilor, obţinând ca statutul ei să fie inclus ca
parte integrantă a tratatelor de pace. Tocmai prin aceasta, Wilson
a pierdut sprijinul Congresului care, în 1920, s-a pronunţat
împtriva participării SUA la Societate. Victoria republicanului W.
Harding în alegerile din 1920 a dus SUA către o nouă perioadă de
izolaţionism.

4. Reformator Angajându-se în direcţia restabilirii libertăţii de iniţiativă şi a

egalităţii de şanse tipice pentru America secolului XIX: reducerea
tarifelor vamale, introducerea impozitului progresiv pe venit,
înfiinţarea instituţiei Rezervele Federale pentru a putea controla
sistemul bancar, precum şi o eficientă legislaţie antitrust.

IX

NUME CHARLES de GAULLE

ANII DE Născut la . 22 noiembrie 1890- decedat la. 9 noiembrie 1970)
VIAŢĂ/DOMNIE
DOMENIUL DE Președinte al Franței,
ACTIVITATE general și un politician francez.
REGIUNEA, ŢARA Franţa
ÎN CARE A
ACTIVAT
ROLUL
PERSONALITĂŢII
Argument:

1. Un adevărat militar
Charles de Gaulle își dezvoltă teoriile sale militare: el publică
“Dezacord dușmanului” (1924), “Ascuțișul Sabiei” (1932),
“Înarmarea ca profesie“ (1934), “Franța și înarmarea ei” (1938).
Ultima carte provocă un conflict cu Mareșalul Petain. Această
lucrare denunță ca o concepție “împietrită” și conservatoare
concepția “războiului de poziții“ dusă de Statul-Major.În 1932
“Ascuțișul Sabiei” accentuează importanța educarii unor
conducători capabili, cu capacități strategice deosebite și
influența circumstanțelor în arta militară. El abordează teoria
necesității tehnicii blindate, care va combina focul și mișcarea și
va fi capabilă de inițiativă și ofensivă rapidă și eficientă.În opera
sa “Înarmarea ca profesie “ publicată în 1934, el dezvoltă în fond
 aceeași temă: armata și înarmarea. El vorbește despre faptul că
este necesară formarea unei armate profesionale pe lîngă acea de
recrutare. Totuși, această idée întîlnește puține ecouri care ar
aproba-o, cu excepția organizației “Acțiunea Franceză”, condusă
de Charles Maurras și Jacques Bainville, care salută la diferite
etape concepția modernă despre un război ofensiv și reflectă
neîncrederea sa vizavi de germanismul renăscut de către Paul
Reynard și Philippe Serre, deputați de dreapta.
2. A chemat poporul la
reyistenţă împotriva La 18 iunie 1940, de Gaulle se adresează poporului francez prin
fascizmului Radio Londra, de la microfonul BBC, chemând francezii la
rezistență. Cabinetul britanic se opune inițial ideii, care este însă
susținută de Winston Churchill[1]. În Franța, apelul a putut fi auzit
la ora 19.00. Acest discurs rămâne unul dintre cele mai celebre
din istoria franceză. Lucru interesant, cuvântarea inițială a lui de
Gaulle nu s-a păstrat decât în forma unei înregistrări făcute la 22
iunie 1940
3.Reformator
Pe lângă reforma financiară din anul 1958, Franța beneficia de
efectul pozitiv al creșterii economice din statele occidentale din
perioada care a urmat celui de-al doilea război mondial până la
criza petrolului din 1973, precum și de perioada de creștere
inițiată în cursul celei de-a IV-a Republici. Structurile economice
au fost modernizate, iar nivelul de viață s-a ridicat. Dar creșterea
nu a fost repartizată egal în interiorul societății, ceea ce a dus la
crearea unui sentiment de dezamăgire în fața blocajului social

X.

NUME IOSIF STALIN

nume original: Ioseb Djugașvili,
ANII DE Născut la 21 decembrie 1878 – decedat la. 5 martie 1953)
VIAŢĂ/DOMNIE
DOMENIUL DE Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice
ACTIVITATE
REGIUNEA, ŢARA URSS
ÎN CARE A
ACTIVAT
ROLUL
PERSONALITĂŢII
Argument:

1. A dus o politică de Primul Război Mondial și războiul civil rus au avut un efect
industrializare a ţării
devastator asupra economiei țării. Producția industrială în 1922
era doar 13% din cea a anului 1914. Sub conducerea lui Stalin,
 Noua Politică Economică , care permitea o libertate limitată a
pieței în contextul economiei socialiste, a fost înlocuită cu un plan
cincinal hotărât de la centru, la sfârșitul celui de-al treilea
deceniu. Acesta presupunea un program extrem de ambițios de
industrializare forțată, ghidată de stat, și de colectivizare a
agriculturii. În ciuda poticnelilor și greșelilor de început, primele
două planuri cincinale au dus la o rapidă industrializare, pornind
de la o bază economică foarte scăzută. Uniunea Sovietică,
catalogată în general ca cea mai săracă națiune din Europa în
1922, se industrializa acum într-un ritm fenomenal, depășind de
departe viteza industrializării Germaniei din secolul al XIX-lea și
al Japoniei din secolul al XX-lea.Fără capital de investiție, cu un
comerț exterior nesemnificativ și fără nici o industrie modernă ca
sprijin, guvernul lui Stalin a finanțat industrializarea atât prin
restrângerea consumului unei părți a cetățenilor sovietici (pentru
asigurarea capitalului reinvestit în industrie), cât și prin spolierea
fără milă a bogăției țărănimii. Nu în puține cazuri, munca
industrială era cu bună știință plătită sub valoarea ei reală. Era, în
primul rând, cazul muncii aproape gratuite a prizonierilor din
lagărele de muncă. Iar în al doilea rând, erau frecventele
"mobilizări" ale comuniștilor și ale membrilor de Komsomol
pentru diferite proiecte de construcție.

2. A înfăptuit colectivizarea Regimul lui Stalin a colectivizat agricultura. Teoria care justifica
ţării colectivizarea era aceea că se vor înlocui fermele mici,
nemecanizate și ineficiente cu ferme puternic mecanizate, care
vor produce recolte cu mult mai multă eficiență.

Colectivizarea a însemnat schimbări sociale dramatice, de o

amploare nemaivăzută de la abolirea iobăgiei din 1861 și
alienarea țărănimii față de controlul asupra pământului și a
producției agricole. Colectivizarea a însemnat și o cădere
dramatică a standardului de viață a numeroși țărani (dar nu a
tuturor, cei mai săraci țărani au simțit o creștere a nivelului de
trai). Colectivizarea a avut de înfruntat o rezistență generală și
adeseori violentă a țărănimii.

În primii ani de colectivizare, producția agricolă a scăzut, de fapt.

Stalin a acuzat de această scădere neașteptată pe culaci, chiaburi,
care se opuneau colectivizării. De aceea, cei catalogați drept
"culaci", "ajutoare ale culacilor" și mai târziu "foști culaci", erau
unii împușcați, alții trimiși în Gulag – lagăre de muncă sau erau
deportați în zone îndepărtate ale țării, fără a exista o regulă în
această privință.

2. A promovat ştiinţa şi Știința în Uniunea Sovietică era sub strictul control ideologic al
educaâia partidului, alături de artă, literatură și orice altceva. Partea
 ideologizată pozitivă a fost aceea a unui progres semnificativ în domeniile
"sigure din punct de vedere ideologic", datorită sistemului de
educație și învățământ gratuit și al cercetării științifice finanțate
de stat. Totuși, în câteva cazuri, consecințele presiunii ideologice
au fost dramatice, exemplele cele mai cunoscute fiind acele ale
"pseudo-științelor burgheze": genetica și cibernetica.

Guvernul lui Stalin a pus un accent mare pe asigurarea de servicii

3. A susţinut sistemul medicale gratuite. S-au dus campanii împotriva tifosului, holerei
social și malariei. Numărul de doctori a crescut atât de repede pe cât a
permis capacitatea învățământului medical și a facilităților
medicale. Rata mortalității și mortalității infantile au scăzut în
mod continuu. Învățământul de toate gradele era gratuit și s-a
dezvoltat în mod spectaculos, tot mai mulți cetățeni sovietici
învățând să scrie și să citească, mulți devenind absolvenți ai unei
forme mai înalte de învățământ. Generațiile care au crescut pe
vremea lui Stalin, în special femeile, au avut parte și de mai mari
posibilități de obținere a unei slujbe.

4. A dus o plotică de S-au făurit și s-au prăbușit cariere, unele de mai multe ori. Nume
reptimare a celebre erau reprimate, atât "revoluționari" (printre ei: Isaac
intelectualităţii Babel, Vsevolod Meierhold), cât și "nonconformiști" (de
exemplu: Osip Mandelștam). Alții, reprezentând atât "omul
sovietic" (Arkadi Gaidar), cât și rămășițele Rusiei pre-
revoluționare (Constantin Stanislavski), au prosperat. Anumiți
emigranți s-au reîntors în Uniunea Sovietică, precum Alexei
Nicolaevici Tolstoi, în 1925, Alexandr Kuprin - în 1936, și
Alexander Vertinski - în 1943. Trebuie amintit cazul Annei
Ahmatova, care a suportat mai multe cicluri de represiune-
reabilitare, dar care nu a fost vreodată arestată, deși primul ei soț,
poetul Nicolai Gumiliov, fusese, deja, împușcat în 1922, iar fiul
ei, istoricul Lev Gumiliov, a petrecut două decenii în Gulag.

5. A distrus bisericile şi Rolul lui Stalin în soarta bisericii ortodoxe ruse este complex.
credinţa religioasă Persecuția continuă din anii 1930-1940 a dus la dispariția ei
aproape completă. Pe la 1939, mai puteau fi numărate câteva sute
de parohii active (față de aproape 57.000 în 1917). Multe biserici
au fost demolate și zeci de mii de preoți, călugări și călugărițe au
murit sau au fost întemnițați. Pe durata celui de-al Doilea Război
Mondial, bisericii i s-a permis o revigorare parțială, ca o
organizație patriotică: mii de parohii au fost reactivate până la o
nouă rundă de represiuni, pe timpul lui Hrușciov. Recunoașterea
de către Sinodul Bisericii Ruse a guvernului sovietic și a lui
Stalin personal a condus la o schismă în cadrul bisericii ortodoxe
ruse din diasporă, ruptură care nu s-a vindecat până târziu (în mai
2007, când s-a produs reconcilierea).
6. A dirijat deportările
Puțin înaintea, în timpul și imediat după cel de-al Doilea Război
Mondial, Stalin a dirijat, personal, o serie de deportări la o scară
nemaiîntâlnită, care a afectat profund harta etnică a Uniunii
Sovietice. Peste 1,5 milioane de oameni au fost deportați în
Siberia și în republicile central-asiatice. Separatismul, rezistența
împotriva regimului sovietic și colaboraționismul cu ocupantul
german au fost motivele cele mai des invocate pentru deportările
în masă.Următoarele grupuri etnice au fost total sau parțial
deportate: polonezii, coreenii, germanii de pe Volga, tătarii din
Crimeea, calmîcii, cecenii, ingușii, balkarii, karaciaii, turcii
meskhetiani, bulgarii, grecii, armenii, lituanienii, letonii, estonii.
Un mare număr de culaci (chiaburi) fără deosebire de
naționalitate au fost deportați în Siberia sau în Asia Centrală.În
februarie 1956, Nikita Hrușciov a condamnat deportările ca pe o
violare a principiilor leniniste și le-a permis celor mai mulți
deportați să se întoarcă la casele lor. Totuși, nici până la sfârșitul
anului 1991 tătarilor, turcilor, și germanilor de pe Volga nu li se
permisese să se reîntoarcă, în masă, pe pământurile strămoșești.
Deportările au avut un efect profund asupra popoarelor Uniunii
Sovietice. Amintirea deportărilor a jucat un rol major în mișcările
separatiste din republicile baltice, din Tatarstan și din Cecenia.

6. A dirijat operaţiile La 6 noiembrie 1941, Stalin s-a adresat populației sovietice

militare în timpul pentru a doua oară pe durata celor 30 de ani de guvernare (prima
celui de+al doilea dată a fost mai devreme, în același an, la 2 iulie). El a pretins că
război mondial deși 350.000 de militari ruși fuseseră uciși în timpul atacului
german, agresorul ar fi pierdut 4,5 milioane de soldați (o cifră
exagerată) iar victoria sovietică ar fi aproape. Armata Roșie a
opus o rezistență înverșunată, dar, în primele faze ale războiului
era ineficientă pe scară largă în fața forțelor germane mai bine
pregătite și echipate. Până în cele din urmă, invadatorii au fost
opriți și mai apoi respinși din fața Moscovei, în decembrie 1941.
Stalin a colaborat, mai apoi, cu inteligentul mareșal sovietic
Gheorghii Konstantinovici Jukov pentru victoria decisivă asupra
germanilor în lupta pentru apărarea Stalingradului.

7. A creat lagărul socialist şi A dus la stabilirea de guverne staliniste în Polonia, Cehoslovacia,

a pus o cortină de fier între
Ungaria, România și Bulgaria, țări denumite mai târziu "blocul
Est şi Vest
comunist". Albania comunistă a rămas un aliat, dar Iugoslavia,
sub conducerea lui Iosif Broz Tito, s-a rupt de influența sovietică.
Stalin a văzut consolidarea puterii sovietice în zonă ca un pas
necesar pentru protejarea URSS-ului cu o centură de state cu
guverne prietenești, care să acționeze ca o zonă tampon împotriva
unei posibile invazii.Această acțiune a năruit speranțele Europei
Occidentale că Europa Răsăriteană va avea o atitudine prietenoasă
 față de Vest și că va forma un "cordon sanitar" împotriva
comunismului. S-au confirmat, de asemenea, temerile a numeroși
politicieni din Vest că Uniunea Sovietică continua să dorească să
răspândească comunismul în toată lumea. Relațiile dintre Uniunea
Sovietică și foștii aliați occidentali din cel de-al Doilea Război
Mondial s-au deteriorat rapid și au deschis calea unei perioade
lungi, caracterizate de tensiuni și lipsă de încredere între Est și
Vest, cunoscută sub numele de războiul rece. (Vezi și Cortina de
fier.)

XI.

NUME ADOLF HITLER

ANII DE Născut la. 20 aprilie 1889, Braunau am Inn, Austria — decedat
VIAŢĂ/DOMNIE la . 30 aprilie 1945, Berlin)
DOMENIUL DE onducător absolut (Führer) al Germaniei
ACTIVITATE
REGIUNEA, ŢARA Germania
ÎN CARE A
ACTIVAT
ROLUL
PERSONALITĂŢII
Argument:
1. A promovat o Ideologia nazismului s-a bazat inițial pe idei preluate de la unii
ideologie nazistă
teoreticieni rasiști care, la sfârșitul secolului al XIX-lea, lansaseră
conceptele rasa ariană, puritatea rasei. Conform acelor idei,
omenirea ar fi fost alcătuită în baza unei ierarhii valorice a
raselor, iar viața reprezenta numai „supraviețuirea adaptabililor”.
Poporul german era considerat superior, parte din „rasa ariană” și
îi revenea sarcina de a menține puritatea rasei și de a subordona
rasele inferioare: evreii, țiganii, slavii și rasele de culoare. Hitler
considera comunitatea evreiască drept un cancer care distrugea
trupul Germaniei. Hitler era convins că: „Alterarea sângelui și
deteriorarea rasei reprezintă singurele cauze care explică declinul
civilizațiilor străvechi. Niciodată războiul nu a ruinat națiunile. În
această lume, cine nu este de origine sănătoasă poate fi considerat
pleavă”.

2. A susţinut
antisemitismul Axiomele ideologice ale nazismului au fost superioritatea rasială
ariană și antisemitismul. Ura profundă față de evrei a fost tema
dominantă a carierei politice a lui Hitler. S-a speculat foarte mult
pe seama motivelor, dar nimeni nu a putut găsi un răspuns
satisfăcător. Cea mai plauzibilă explicație o oferă Geoff Layton în
 lucrarea „Germania: Al Treilea Reich, 1933-1945”:

„Hitler a fost produsul, și nu creatorul unei societăți deja

infestate. În orice caz, ar fi eronat să-l considerăm un
antisemit oarecare. Ura față de evrei era obsesivă și
vindicativă și i-a influențat întreaga filosofie politică. Că
el a fost în stare să o pună în practică, nu poate fi explicat
decât prin circumstanțele specifce ale Germaniei
postbelice: umilința suferită la Versailles și problemele
grave de ordin socio-economic dintre anii 1918-1923 și
1929-1933. Într-o asemenea situație, Hitler a fost în
măsură să exploateze existența unei ostilități latente
împotriva evreilor și să o transforme într-o politică
radicală a urii.”

3. A declanşat al II-lea
Împingerea Germaniei în război a fost, de fapt, primul semn al
război mindial
începutului sfârșitului lui Hitler. Cu toate victoriile remarcabile
de început dintre anii 1939-1941, Hitler și conducerea militară a
Germaniei au făcut marea greșeală de a-și subestima inamicii,
Marea Britanie și Uniunea Sovietică, precum și greșeala de a
începe un război pe două fronturi cu aceste două puteri. Orbit de
succesele înregistrate de „războiul fulger” (Blitzkrieg), Hitler a
dat semnalul Operațiunii Barbarossa, care prevedea invadarea
Uniunii Sovietice printr-o campanie rapidă, înainte de venirea
iernii. Invazia a început la 22 iunie 1941. Hitler primește o nouă
lovitură în luna decembrie a aceluiași an prin intrarea în război a
Statelor Unite ale Americii. Înverșunarea sovieticilor, noroiul,
apoi nămeții și frigul iernii au oprit înaintarea Germaniei. Hitler a
rămas convins că victoria finală era posibilă, ceea ce dovedește
că-și pierduse clarviziunea militară ce îl caracterizase la începutul
războiului. În 1943, armata germană se afla în defensivă, pierzând
inițiativa și, treptat, toate visurile lui Hitler s-au sfârșit, lăsând în
urmă o Europă distrusă și cincizeci de milioane de victime.

XII

NUME WINSTON CHURCHILL

Winston Leonard Spencer Churchill (
ANII DE Născut la 30 noiembrie 1874 – decedat la 24 ianuarie 1965
VIAŢĂ/DOMNIE
DOMENIUL DE prim-ministru al Regatului Unit în Al Doilea Război Mondial,
ACTIVITATE laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1953.
REGIUNEA, ŢARA Marea Britanie
ÎN CARE A
ACTIVAT
ROLUL
PERSONALITĂŢII
1. Laureat al Premiului
Nobel
2.Acreat Tripla Alianţă
( Marea Britanie, Rusia şi
SUA)
3. A fost şi istoric
Argument:
„... pentru măiestria descrierii istorice și biografice, precum și
pentru strălucita sa oratorie în apărarea înaltelor valori umane
Cînd Chamberlain a fost nevoit sa declare razboi Germaniei
în septembrie 1939 amenintarile lui Churchill de dinainte
despre ambitiile germane s-au adeverit si presiunea publica
l-a dus pe Chamberlain sa-l aduca în cabinetul de razboi ca
prim lord al admiritatii. Acolo s-a dovedit la fel de energic ca
în 1914, dar curios era campionatul sau a altei
dezastruasee operatiuni amfibie, expeditia anglo-franceza
catre Norvegia pentru a lua Narvikul, care a dus la
retragerea lui Chamberlain în 1940-multi conservativi au dat
vina pe prim-ministru, nu pe primul lord, pentru debatere- si
înlocuirea lui de Churchill în 10 mai 1940, într-o coalitie
guvernamentala cu suportul tuturor partidelor. Churchill era
sigur un conducator pe timp de razboi inspirant.
Discursurile sale au facut natiunea sa continue sa lupte
dupa caderea Frantei si evacuarea Dunkirkului. În timpul
zilelor negre din 1940, prin batalia Marii Britanii unde Marea
Britanie a luptat singura împotriva puterilor Axelor, el si-a
îndemnat compatriotii sa se conduca singuri ca astfel,"daca
Imperiul Britanic si grupul sau de state a rezistat  pentru o
mie de ani, oamenii tot vor spune ca aceata a fost cea mai
buna ora". El a reusit sa reziste presiunilor din cabinetul de
razboi pentru un compromis de pace cu Germania în mai
1940 si a rezistat punându-si sperantele pentru o victorie
eventuala în interventia Statelor Unite în razboi de partea
Marii Britanii. Erau putine semne de acest lucru în vara lui
1940, dar cu reusita depasire a bataliei Marii Britanii,
presedintele Franklin D. Roosevelt s-a decis sa ajute Marea
Britanie, nu prin interventie directa americana ci prin
asistenta navala si împrumuturi militare. Când Germania a
invadat Uniunea Sovietica în iunie 1941, Churchill l-a
binevenit pe noul aderent în cauza Aliata, în ciuda ostilitatii
sale de neschimbat împotriva regimului sovietic din 1920. A
fosst peste masura de fericit când Statele Unite au intrat în
razboi în decembrie 1941 dupa atacul japonez de la Pearl
Harbor. Churchill a stabilit legaturi strânse cu Roosevelt si
conducatorul sovietic, Joseph Stalin, formând o tripla
alianta la capul la cea ce el a numit "Marea
Alianta".Calatorind ocazional, el a reusit sa coordoneze
strategia militara împotriva lui Adolf Hitler si Axelor.
Churchill a fost un scriitor istoric profilic, desi multe din
lucrarile lui erau dedicate sa justifice actiunile trecute si
locul sau în istorie.Cele mai faimoase lucrari sunt Criza
 Lumii(4 vol.,1923-1929), Viata mea timpurie(1930),
Marlborough(4vol.,1933-1938), Al Doilea Razboi
Mondial(6vol.,1948-1953) si Istoria Vorbitorilor De Limba
Engleza(4vol.,1956-1958). A primit premiul Nobel pentru
Literatura si un titlu (a refuzat pamântul) în 1953.

XIII

NUME MARGARET TATCHER

Margaret Hilda Thatcher, Baroneasă Thatche
ANII DE S-a născut la 13 octombrie 1925
VIAŢĂ/DOMNIE
DOMENIUL DE prim-ministru al Regatului Unit din 1979 până în 1990.
ACTIVITATE
REGIUNEA, ŢARA Regatul Unit al Marii Britanii
ÎN CARE A
ACTIVAT
ROLUL
PERSONALITĂŢII
Argument:
1. A întreprins un şir de
reforme pe 3 mai alegerile generale au conferit Conservatorilor lui
Thatcher majoritatea in Parlament. Dupa ce a depus juramantul in
ziua urmatoare, primul-ministru Thatcher a inceput anihilarea
socialismului din Marea Britanie. A privatizat numeroase ramuri
ale industriei, a redus cheltuielile guvernamentale si a redus
treptat drepturile asociatiilor patronale. In 1983, in ciuda celei mai
ridicate rate a somajului din ultimii cinci ani, Thatcher a fost
aleasa pentru un al doilea mandat, gratie mai ales victoriei
britanice in razboiul Insulelor Falkland cu Argentina, din 1982.
2. Politica externă.
In privinta afacerilor externe, "Doamna de Fier" a sustinut in 1980
dobandirea independentei pe cale pasnica de catre statul
Zimbabwe (fosta Rhodesia) si a adoptat o pozitie ferma impotriva
separatistilor irlandezi, din Irlanda de Nord. In octombrie 1984, a
explodat o bomba a Armatei Republicane Irlandeze (IRA) la
conferinta din Brighton a Partidului Conservator. Primul-ministru
Thatcher a scapat ca prin urechile acului
3. A susţinut partidul
conservator Thatcher a devenit secretar-general al partidului, dupa care i-a
luat locul lui Edward Health in functia de lider al Partidului
Conservator, in februarie 1975. A fost prima femeie care a
devenit presedinte al Conservatorilor. Sub conducerea ei, doctrina
Partidului Conservator a alunecat si mai mult spre dreapta, cerand
privatizarea industriilor si utilitatilor nationale si promitand o
aparare hotarata a intereselor Marii Britanii pe plan international.
De asemenea, ea a criticat cu tarie modul ineficace in care primul-
 ministru James Callaghan s-a ocupat de grevele muncitorilor din
1978 si 1979.

XIV.

NUME MIHAIL GORBACIOV

Mihail Sergheevici Gorbaciov
ANII DE născut pe 2 martie 1931
VIAŢĂ/DOMNIE
DOMENIUL DE Conducător al Uniunii Sovietice din 1985 până în 1991
ACTIVITATE
REGIUNEA, ŢARA Uniunea Sovietică
ÎN CARE A
ACTIVAT
ROLUL
PERSONALITĂŢII
ARGUMENT:
1. A fost Secretar După moartea lui Constantin Cerneko, Mihail Gorbaciov, acum în
General al Uniunii vârstă de 54 de ani, a fost ales Secretar General al Partidului
Sovietice Comunist al Uniunii Sovietice pe 11 martie 1985. El a devenit
primul lider al partidului născut după victoria revoluției
bolșevice.

Fiind conducătorul partidului și conducătorul de facto al țării,

Gorbaciov a încercat să reformeze partidul osificat și economia
aflată în recesiune prin introducerea glasnostului
("transparenței"), perestroicăi ("reconstrucției") și uskorenie
("accelerării" dezvoltării economice), politici lansate oficial la cel
de-al XXVII-lea Congres al Partidului Comunist din februarie
1986.
2. A susţinut un şir de
reforme interne- Gorbaciov a introdus în cadrul așa-numitului program perestroika
PERESTROICA reforme economice, despre care credea că vor ridica nivelul de
trai al populației și productivitatea muncii. În acele vremuri,
numeroase dintre reformele sale au fost considerate radicale de
către birocrații conservatori ai partidului. Prima reformă
importantă introdusă de Gorbaciov a fost așa-numita "reformă a
alcoolului" , concepută să lupte împotriva alcoolismului răspândit
la scară națională în Uniunea Sovietică. Prețurile la vodcă, vin și
bere au crescut în mod semnificativ, iar vânzările au fost limitate.
Cei care erau găsiți beți la muncă sau în zonele publice erau
judecați și condamnați. Consumul băuturilor alcoolice în trenurile
de cursă lungă sau în zonele publice a fost interzis. Mai multe
podgorii faimoase au fost distruse. Scenele în care se consumau
băuturi alcoolice au fost cenzurate din filme

3.A susţinut primele 1988 a fost anul în care Gorbaciov avea să introducă glasnostul[6],
reforme democratice prin care erau acordate noi libertăți cetățenilor sovietici, printre
 care o mai mare libertate a cuvântului. Acest fapt a fost o
schimbare radicală, de timp ce cenzura guvernamentală fusese
până atunci o caracteristică principală a sistemului sovietic.
Controlul asupra presei a scăzut, iar mii de prizonieri politici și
dizidenți au fost eliberați. Scopul lui Gorbaciov a fost ca, prin
promovarea glasnostului, să exercite presiuni asupra
conservatorilor din CC al PCUS, care se opuneau activ reformelor
politice și economice. De asemenea, Gorbaciov spera ca masele
largi ale populației sovietice să participe la dezbaterile publice pe
tema reformelor și să sprijine inițiativele novatoare. În același
timp, Gorbaciov s-a expus pe sine și și-a expus reformele
criticilor publice, un exemplu fiind scrisoarea lui Nina Andreevna
din numărul din martie al ziarului politic Sovețkaia Rosia

4.A ctribuit la prăbuţirea

Uniunii Sovietice
În timp ce inițiativele gorbacioviste vizau întărirea libertății și
democrației în Uniunea Sovietică și în rândurile aliaților din
blocul răsăritean, politica economică a guvernului său a dus
treptat țara către colaps. Pe la sfârșitul deceniului al nouălea, au
apărut crize ale aprovizionării principalelor produse alimentare,
(carne, zahăr, ș.a.), ceea ce a condus la reintroducerea sistemului
cartelelor, abandonat în URSS după încheierea celui de-al doilea
război mondial.

Față de anul 1985, deficitul bugetar a crescut, (în conformitate cu

cifrele oficiale), de la 0 la 109 miliarde de ruble, stocurile de aur
au scăzut de la 2.000 la 200 de tone, iar datoria externă a crescut
de la 0 la 120 miliarde de dolari.

Mai mult chiar, democratizarea URSS-ului și a aliaților din blocul

răsăritean a dus la definitiva subminare a puterii Partidului
Comunist al Uniunii Sovietice și chiar a poziției lui Gorbaciov.
Relaxarea cenzurii și încercarea de deschidere politică au avut
efectul secundar neașteptat al redeschiderii conflictelor naționale,
nerezolvate mult prea multă vreme, dar și a redeșteptării
atitudinilor antiruse în toate republicile unionale. Cererile pentru
un mai mare grad de independență au devenit mult mai puternice,
în special în țările baltice – Estonia, Letonia și Lituania – care
fuseseră anexate de URSS în vremea lui Stalin (1940).
Sentimentele naționaliste au început să se manifeste cu tot mai
multă putere în Georgia, Ucraina, Armenia și Azerbaidjan.
Gorbaciov dezlănțuise forțe pe care nu le mai putea stăpâni și
care, în cele din urmă, aveau să ducă la dezintegrarea Uniunii
Sovietice.

5 Laureat al Premiului A primit Premiul Nobel pentru Pace în 1990.

NObel