Burebista

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol se referă la regele geto-dac. Pentru filmul istoric din 1980, vedeți Burebista (film).

Burebista (82 î.Hr. - 44 î.Hr.) a fost rege al geto-dacilor Burebista

și întemeietorul statului dac.
Regele Daciei
Conform spuselor lui Strabon, Burebista a fost un lider
politic și militar impresionant, al ținuturilor locuite de
geto-daci: „Ajuns în fruntea neamului său care era istovit
de războaie dese, getul Burebista l-a înălțat atât de mult
prin exerciții, abținere de la vin și ascultare față de
porunci, încât în câțiva ani a făurit un stat puternic și a
supus geților cea mai mare parte din populațiile vecine,
ajungând să fie temut chiar și de romani.”[1]

Fiind un desăvârșit lider și strateg militar a reușit unirea

triburilor geto-dacice, iar cu ajutorul sfatului său de
tarabostes și cu ajutorul marelui preot, Deceneu, a reușit
să introducă o serie de măsuri administrative care au avut
un rol important în consolidarea și stabilitatea statului, a
recrutat oameni noi pentru administrarea agriculturii,
strângerea dărilor, supravegherea muncilor obștești
obligatorii, făcând, astfel, posibilă realizarea sistemului de
fortificații în Dacia, a introdus sistemul de legi beligines, Statuia lui Burebista din Orăștie
iar pe plan spiritual și-a întărit propriul cult. Date personale
Născut anii 100 î.Hr.
Prin acțiunile sale ofensive a reușit îndepărtarea Decedat 44 î.Hr.
pericolului reprezentat de celții situați în sud și în vest, Ocupație rege[*]
supunerea bastarnilor în est și cucerirea cetăților grecești Apartenență nobiliară
de la malul Pontului Euxin, întinzându-și regatul de la Titluri rege[*]
Pontul Euxin, în est, până la Danubis în Câmpia Domnie
Panonică, în vest, și de la Munții Haemus, în sud, până la Domnie 82 î.Hr.- 44 î.Hr.
mlaștinile Pripetului, în nord, devenind un potențial Modifică date / text (https://ro.wikipedia.org/w/index.ph
adversar de temut al puternicei Republici romane. p?title=Burebista&action=edit&section=0)
 

Cuprins
Întemeierea statului dac
Armata și campaniile militare
Campaniile împotriva celților
Campania împotriva coloniilor grecești de la
Pontul Euxin
 Relațiile cu Roma
Moartea lui Burebista și destrămarea statului
dac
Referințe
Bibliografie
Legături externe

Întemeierea statului dac

În prima jumătate a secolului I î.Hr. dezvoltarea societății
dacice, întărirea aristocrației tribale militare, transformarea ei în
clasă politică, iar pe plan extern invaziile celților și amenințarea
Republicii romane au constituit un mediu prielnic pentru
unificarea tuturor triburilor dacice într-o entitate de tip statal.

Conform istoricului Iordanes, Burebista își începe domnia în

jurul anul 82 î.Hr., dată care a fost calculată în funcție de
momentul venirii la putere a lui Sylla la Roma.[2] Burebista a
fost stăpânul unui teritoriu în hinterlandul Histriei, având
capitala la Argedava,[3] iar pe măsură ce stăpânirea sa s-a
Dacia în timpul lui Burebista
întins și de-o parte și de alta a Dunării este posibil să-și fi mutat
capitala în Câmpia Munteană, la Argedava de la Popești, pe
râul Argeș. Această mutare s-a realizat din rațiuni politice și strategice deoarece pe măsura măririi
teritoriului său spre vest, Argedava Dobrogeană nu putea controla teritoriul ocupat, iar din punct de vedere
militar, fiind amplasată pe malul drept al Dunării, ar fi îngreunat foarte mult acțiunile de apărare.[4] În acest
moment au loc, probabil, desele treceri ale fluviului, pe care le amintește Strabon, Căci trecând plin de
îndrăzneală Dunărea și jefuind Tracia - până în Macedonia și Iliria... [5][6], cu scopul de a-și consolida
controlul spațiului de la sud de Dunăre până la Munții Haemus. Astfel limitele de nord, est și sud ale
regatului fiind relativ stabile, cu triburi geto-dace în nord, cu regatul lui Mitridates al VI-lea în est și crestele
Balcanilor în sud, iar pentru a consolida granița vestică a pornit o ofensivă împotriva scordiscilor[4], stabiliți
în jurul anului 278 î.Hr. în vecinătatea muntelui Scordus.[7][8] Această victorie de prestigiu asupra unui
neam celtic se presupune că i-ar fi înlesnit procesul de uniune cu triburile dacice din arcul intracarpatic,
amenințate de triburile celtice ale boiilor și a tauriscilor din Câmpia Panonică[9].

Unificarea triburilor geto-dacice s-a terminat în jurul perioadei 60 î.Hr.-59 î.Hr, când Burebista începe
campania împotriva celților de pe Dunărea Mijlocie, din Bazinul Panonic. În această perioadă își mută
centrul de putere în munții Orăștiei și capitala la Costești[10].

Regatul lui Burebista a atins întinderea maximă după campania din est, din anul 55 î.Hr., împotriva cetăților
de la Pontul Euxin, în urma căreia a cucerit șiragul de orașe grecești de la Olbia, până la Apollonia Pontica.

Armata și campaniile militare

Burebista a reușit unificarea triburilor geto-dace bazându-se pe o puternică forță armată care-i era fidelă.[11]
La apogeu, armata lui Burebista a fost estimată la 200.000 de oameni[12], număr pe care Vasile Pârvan îl
socotește mai degrabă modest decât exagerat[13], dar acest număr nu a fost unanim acceptat de către
comunitatea istoricilor secolului XX.[11][14][15][16]
Armata lui Burebista era formată din două categorii principale de forțe: oastea regelui, cu caracter mai mult
sau mai puțin permanent[17] și o oaste alcătuită din contingente conduse de fostele mari căpetenii de
formațiuni politice devenite acum generali ai lui Burebista.[18] Izvoare antice pentru stabilirea exactă a
componenței pe arme a forțelor militare nu există, dar istoricii și istoricii militari sunt de părere, prin
analogie cu componența armatelor inamice a celților și romanilor, că armata lui Burebista a fost formată din
trupe pedestre, trupe călare, trupe destinate mașinilor de asediu, specialiști în construcția fortificațiilor, flotilă
de Dunăre și o flotă a Mării Negre, după cucerirea cetăților pontice.[19][20]

Cavaleria a fost mai redusă ca efective în armata dacică și se recruta din zonele de câmpie și de deal, unde
se creșteau caii. Cavaleria avea rol de cercetare, asigurarea legăturilor de comunicații și hărțuirea prin
surprindere a inamicului. Deseori, calul era folosit ca mijloc de transport până la locul bătăliei, unde
luptătorii descălecau și luptau ca trupe pedestre.[21] Aprecierile asupra flotilei de Dunăre și asupra flotei
Mării Negre a istoricilor înainte de 1989, în lipsa izvoarelor antice, sunt apreciate drept tendențioase și, pe
alocuri, exagerate.[22]

Referitor la structura organizatorică a armatei, Ion Horațiu Crișan a formulat ipoteza că unitățiile erau
conduse de tarabostes, iar subunitățile de către comati.[23]

Campaniile militare întreprinse de Burebista nu au avut caracterul expedițiilor de pradă, ci acestea au avut
rațiuni politice și au vizat ca obiectiv fundamental cuprinderea teritoriilor ce aparținuseră geto-dacilor și
securizarea hotarelor. De asemenea, Burebista nu a urmărit crearea unui stat mare care să fie alcătuit dintr-
un conglomerat de populații, asemeni despoțiilor orientale, ci a urmărit întemeierea unui stat cu structuri
omogene din punct de vedere etnic.[24][25]

Campaniile împotriva celților

Amenințarea celtică era cea mai apropiată de leagănul statului

dac, considerând că boiii și tauriscii ajunseseră încă de prin
secolul al III-lea î.Hr. până la Tisa, extinzându-se tot mai mult
peste teritoriile locuite în vechime de geto-daci. Astfel,
eliminarea pericolului celtic a fost cel dintâi obiectiv vizat de
Burebista, iar în acest sens a întreprins o serie de acțiuni
ofensive împotriva acestora, în jurul anului 60 î.Hr.[26]

Informația sumară oferită de Strabon nu a permis stabilirea Campaniile regelui Burebista

exactă a cronologiei acestor campanii:

„... Ba încă a ajuns să fie temut și de romani, deoarece trecea neînfricat Istrul și prăda
Thracia până în Macedonia și Illyria. A pustiit astfel pe celții care se amestecau cu tracii și
illyrii, iar pe boiii, care se aflau sub ascultarea lui Critasiros, precum si pe taurisci, i-a șters
de pe fața pământului.[5]”

Dar se presupune că prima acțiune a avut loc pentru a elimina incursiunile de pradă ale scordiscilor, stabiliți
în jurul anului 278 î.d.Hr. în vecinătatea muntelui Scordus, în teritoriile locuite de către daci la sud de
Dunăre[27]. Acest atac împotriva scordiscilor a pornit de la Argedava de la Popești și fost realizat prin
surprindere considerând că mișcarea de trupe s-a desfășurat pe malul stâng al Istrului, iar trecerea fluviului
s-a făcut undeva în zona actualului județ Mehedinți și, probabil, i-a împins pe scordisci până la Singidunum,
astfel că aceștia au fost înfrânți, dar nu nimiciți total, deoarece pe aceștia din urmă și i-a făcut aliați.[27][28]
Dar în urma acestei înfrângeri severe scordiscii nu au mai fost consemnați în niciun izvor al lumii antice în
cursul secolului I î.Hr.[7]
După unirea cu triburile geto-dacice din zona intracarpatică, dispunând
de o forță militară de apreciat, depășită doar de cea a Republicii
romane, Burebista întreprinde o campanie fulgerătoare împotriva
tribului celtic al boiilor conduși de către Critasiros, precum și împotriva
aliaților acestora, taurisci[11] și i-a înfrânt, undeva în zona Bratislavei
de astăzi, probabil la Zemplin[29]. Se presupune că itinerariul urmat de
oastea lui Burebista a fost marcat de îngroparea unor tezaure monetare
la Tótfalu, Stupova, Bratislava, Simmering etc.[30]

Efectul acestei campanii a fost nimicirea totală a tauriscilor și boiilor:

„Strămutându-se atunci în împrejurimile Istrului, boiii

locuiră acolo împreună cu tauriscii ducând lupte împotriva
dacilor, până ce fură nimiciți cu întreaga seminție; pământul
lor, care aparținea Illyriei, îl lăsară pustiu pe seama
vecinilor ca să-l pășuneze.[31]” Statuia lui Burebista în parcul
municipal din Călărași
Rezultatul a fost o masivă migrație a celților spre vestul Europei,
resturile tauriscilor s-au împrăștiat până la Noricum, iar ale boiilor până în Galia[30], iar hotarele Daciei s-au
extins astfel până la confluența râului Morava cu Dunărea Mijlocie, iar stăpânirea lui Burebista ajungând să
se învecineze cu cea a suebului Ariovistus.[32]

Campania împotriva coloniilor grecești de la Pontul Euxin

Campania lui Burebista din anul 55 î.Hr. împotriva cetăților de la Pontul Euxin nu poate fi înțeleasă decât
pe fondul vacuumului de putere cauzat de căderea lui Mitridates al VI-lea Eupator și de retragerea lui
Pompei din Orient, precum și ca o consecință a revoltei reușite din anii 62-61 î.Hr. împotriva lui Caius
Antonius Hybrida.[33]

În anii 73 î.Hr.-72 î.Hr. cetățile grecești pontice, aflate sub protecția lui Mitridates al VI-lea Eupator, sunt
cucerite de generalul roman Marcus Terentius Varro Lucullus, eliminându-l pe Mitridates de pe eșichierul
politic vest-pontic.[34] Un deceniu mai târziu cetățile se răscoală împotriva guvernatorului Macedoniei,
Caius Antonius Hybrida, deoarece nu mai puteau suporta abuzurile acestuia. Hybrida a organizat o
expediție împotriva răsculaților, dar a fost înfrânt de greci, aliați cu bastarnii, lângă Histria[35].

În acest context, al creării unui vid de autoritate, Burebista hotărăște să supună cetățile de pe litoralul
Pontului Euxin. Considerând că sursele antice se referă, fără echivoc, la faptul că prima cetate cucerită a
fost Olbia[36] de la gurile Bugului, se presupune că prima campanie a lui Burebista a pornit din zona
extracarpatică a Moldovei, din zona davelor de pe Siret, Zargidava, Tamasidava și Piroboridava. După
cucerirea Olbiei, trupele lui Burebista s-au deplasat de-a lungul țărmului Pontului Euxin și a cucerit Tyrasul.
Este posibil ca flota olbiopolitană să fi urmat ostea lui Burebista pe un itinerar paralel de-a lungul
coastei.[37]

Cea de-a doua etapă a campaniei asupra cetăților pontice a pornit din zona Dobrogei și s-a finalizat prin
cucerirea cetăților Histria, Tomis, Mesembria, Dionysopolis, până la Apollonia Pontica[37][38][39].
Devenind astfel cel dintâi și cel mai mare dintre regii din Tracia, cum îl numește o inscripție greacă
dedicată lui Acornion din Dionysios[38][40].

Relațiile cu Roma
Creșterea statului dac până la hotarele stăpânirii suebului Ariovistus a
fost privită de Roma cu teamă, deoarece o unire a dacilor cu suebii
putea crea o alianță greu de învins, astfel Cezar făcuse să-i fie atribuite
provinciile Galiei Cisalpine și Illyriei, de unde putea ține sub
observație și contracara mai ușor eventualele acțiuni ofensive ale
suebilor și dacilor.[41] Burebista și Ariovistus nu s-au aliat, dar
căpetenia suebă a intrat în Galia, unde armata sa a fost zdrobită în anul
58 î.Hr. de către armata lui Cezar. Burebista, însă, și-a îndreptat atenția
spre sud-est, unde pericolul roman se contura tot mai clar prin
Mărci poștale din 1980 cu
ocuparea cetăților pontice.[42][43] Burebista.
Mărcile poștale au fost emise cu ocazia
După moartea lui Crassus într-o luptă din anul 53 î.Hr. împotriva
a 2.050 de ani de la crearea statului
parților, triumviratul a încetat să mai existe, iar Cezar și Pompei au
centralizat și independent (temă fictivă a
început să-și dispute tot mai accentuat puterea. Prima luptă dintre cei propagandei național-comuniste)
doi a avut loc la 7 iunie 48 î.Hr. la Dyrrhachium și s-a încheiat cu
victoria lui Pompei. Considerând că teatrul confruntării dintre cei doi
rivali a fost Peninsula Balcanică, în imediata vecinătate a Dunării de jos, Burebista nu putea rămâne
indiferent la ceea ce se întâmplă. Apoi, după cucerirea orașelor grecești de la Pontul Euxin, Burebista
trebuia să obțină de la Roma recunoașterea hotarelor sale. Astfel a fost obligat să ia partea unuia dintre cei
doi.[44]

O alianță cu Cezar era de neconceput, deoarece acesta fiind un promotor al politicii de expansiune, nu
putea tolera existența unei structuri puternice în apropierea hotarelor Republicii romane, în schimb Pompei
dovedise în Orient că prefera o politică de organizare a unui sistem de state aliate sau clientelare. Astfel,
Burebista a decis să-l sprijine pe Pompei împotriva lui Cezar.[44] Condițiile alianței cu Pompei au fost
stabilite între 7 iunie și 9 august 48 î.Hr. la Heraclea Lyncesis, în Macedonia, între solii lui Burebista
conduși de Acornion și Pompei.[45][46] Bătălia de la 9 august 48 î.Hr., desfășurată la Pharsalus, care a dus
la înfrângerea definitivă a lui Pompei, a făcut ca alianța dintre Pompei și Burebista să nu mai poată fi dusă
la îndeplinire.

După înfrângerea lui Pompei, supunerea Daciei și a Partiei a devenit un obiectiv principal în politica
externă a lui Cezar,[47] iar în acest sens a concentrat în Illyria 16 legiuni și 10.000 de călăreți, dar asasinarea
lui Cezar la mijlocul lunii martie 44 î.Hr., cu doar patru zile înainte de plecarea sa peste Marea Adriatică a
dus la anularea acestui atac.[48]

Burebista a fost, de asemenea, înlăturat și probabil asasinat, de un grup de complotiști cam în aceași
perioadă.[49]

Moartea lui Burebista și destrămarea statului dac

Burebista a fost înlăturat și ucis în urma unei revolte, în anul 44 î.Hr., iar regatul dac s-a destramăt în patru
și mai apoi în cinci părți. Centrul din jurul Munților Orăștiei, după moartea lui Burebista, a rămas sub
stăpânirea lui Deceneu.

„Burebista a fost răsturnat în urma unui complot pus la cale împotriva lui de o mână de
oameni, mai înainte ca romanii să trimită împotrivă-i o expediție. Urmașii lui s-au dezbinat,
dezmembrând țara în mai multe regiuni. Chiar și acum, când Caesar Augustus a trimis
oștire împotriva lor, ei se aflau împărțiți în cinci regiuni, mai înainte erau în patru. Negreșit
aceste diviziuni teritoriale se fac după împrejurări și apar când într-un fel, când într-
altul.[5]”
Referințe
1. ^ I. Horațiu Crișan, Burebista și epoca sa,
Editura Științifică și Enciclopedică,
București, 1977, p. 26
2. ^ Valentin Marin, Dunărea de Jos în
concepția strategică a lui Burebista,
NOEMA vol. IX / 2010, p. 476
3. ^ Al. Suceveanu, A propos d'Argedava a la
lumière d'une inscription inédite, RRH, 14,
nr. 1, 1975, p.111-118
4. ^ a b Valentin Marin, Dunărea de Jos în
concepția strategică a lui Burebista,
NOEMA vol. IX / 2010, p. 477
5. ^ a b c Strabon, Geografia, VII, 3, 11.
6. ^ Mihai Manea, Adrian Pascu, Bogdan
Teodorescu - Istoria românilor din cele mai
vechi timpuri până la Revoluția din 1821
(Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1996), p. 101.
7. ^ a b Liviu Mărghitan, Armatele regilor
Daciei (secolele V - I î.d. Hr.), Ziridava
XXIV, 2005, p. 10-11
8. ^ Henri Hubert, Les celts depuis l'epoque
de La Tene, Paris, 1950, p. 46-54
9. ^ Valentin Marin, Dunărea de Jos în
concepția strategică a lui Burebista,
NOEMA vol. IX / 2010, p. 478-479
10. ^ I. Glodariu, Burebista: Politica internă, în
Istoria românilor, I-2001, p. 641
11. ^ a b c Liviu Mărghitan, Armatele regilor
Daciei (secolele V - I î.d. Hr.), Ziridava
XXIV, 2005, p. 10
12. ^ Strabon, Geografia, VII, 3, 13
13. ^ V. Pârvan, Dacia. Civilizațiile antice din
țările carpato-danubiene, ediția a IV-a,
București, 1967
14. ^ Gheorghe Lazarov, Beiträge zur
Kulturgeschichte der Thraker, Sarajevo,
1916, p. 10-11
15. ^ Karl Patsch, Beiträge zur Völkerkunde
von Südosteuropa, Sitzungsberichte der
Academie der Wissensschaft, t. 214, I,
1932, p. 44
16. ^ Nicolae Iorga, Geschichte des
Rumänischen Volkes, t. I, Gotha, 1905, p.
35
17. ^ I.Horațiu Crișan, Burebista și epoca sa,
Editura Științifică și Enciclopedică,
București, 1977, p.179
18. ^ Alexandra Ștefan, M. Zahariade, C.
Vlădescu, Armata, articol publicat în
EAIVR. I. (A-C), 1994, Editura
Enciclopedică, București, p. 110
19. ^ N. Ciobanu, C. Popa, I. Giurcă, Istoria
artei militare, vol. I, Arta militară
românească și universală în epoca veche
și medie, Editura Academiei de Înalte
Studii Militare, București, 1991, p. 63
20. ^ N. Bîrdeanu, D. Nicolaescu, Contribuții la
istoria marinei române, vol. I, Editura
Științifică și Enciclopedică, 1979, p. 31
21. ^ Valentin Marin, Dunărea de Jos în
concepția strategică a lui Burebista,
NOEMA vol. IX / 2010, p. 461
22. ^ Valentin Marin, Dunărea de Jos în
concepția strategică a lui Burebista,
NOEMA vol. IX / 2010, p. 460
23. ^ I. Horațiu Crișan, Burebista și epoca sa,
Editura Științifică și Enciclopedică,
București, 1977, p. 184
24. ^ H. Daicoviciu, Dacia de la Burebista la
cucerirea romană, Cluj, 1972, p. 7-76
25. ^ R. Vulpe, Decenée, conseiller intime de
Burebista, în Studia Thracologica,
București, 1976
26. ^ M. Macrea, Burebista și celții de la
Dunărea de mijloc, în SCIV, 7, 1956, 1-2, p.
119-136
27. ^ a b Valentin Marin, Dunărea de Jos în
concepția strategică a lui Burebista,
NOEMA vol. IX / 2010, p. 478
28. ^ Strabon, Geografia, VII, 5, 2.
29. ^ Maria Lamiova-Schniedlova, Dacii pe
teritoriul Slovaciei de astăzi, în AMP/1977,
p. 754-755
30. ^ a b I. Glodariu, Burebista, Politica internă,
în Istoria românilor, I-2001, p. 642
31. ^ Strabon, Geografia, V, 1, 6.
32. ^ Valentin Marin, Dunărea de Jos în
concepția strategică a lui Burebista,
NOEMA vol. IX / 2010, p. 481
33. ^ Karl Strobel, Dacii. Despre complexitatea
mărimilor etnice, politice și culturale ale
istoriei spațiului Dunării de jos, în SCIVA,
49, nr.1, 1998, p. 85
34. ^ Strabon, Geografia, VII, 6, 1; Sallustius,
IV, 18, 19
35. ^ D. M. Pippidi, D. Berciu, Din istoria 46. ^ Al. Suceveanu, Burebista et la
Dobrogei, vol.I, București, 1965, p. 280- Dobroudja, în Thraco-Dacica, 4, nr. 1-2,
282, 291 1983, p. 53
36. ^ Dion Chrysostomos, Orationes, 36, 4 47. ^ Suetonius, Cezar, 44, 6
37. ^ a b Valentin Marin, Dunărea de Jos în 48. ^ Valentin Marin, Dunărea de Jos în
concepția strategică a lui Burebista, concepția strategică a lui Burebista,
NOEMA vol. IX / 2010, p. 486 NOEMA vol. IX / 2010, p. 489
38. ^ a b Liviu Mărghitan, Armatele regilor 49. ^ J. Trynkowsky, La chute de Burebista, în
Daciei (secolele V - I î.d. Hr.), Ziridava In memoriam Constantini Daicoviciu, Cluj,
XXIV, 2005, p. 11 1974, p. 381-388
39. ^ Dionis Chrysostomi Orationis post
Ludovicum Dindorfium edidit Guy de Budé,
vol. I-II, Leipzig, 1916-1919 (Logoi,
XXXVI,1)
40. ^ Vasil Latyschew, Inscriptiones orae
septentrionalis Ponti Euxini, Journal
Ministerstva narodnogo prostvestenija,
Petersburg, 1896, 1, p. 1-19
41. ^ J. Carcopino, Histoire romaine, t.II, Paris,
1936, p. 698-700
42. ^ V. Pârvan, Dacia. Civilizațiile antice din
țările carpato-danubiene, ediția a IV-a,
București, 1967, p 129 - 158
43. ^ H. Daicoviciu, Dacii, București, 1965, p.
69
44. ^ a b Valentin Marin, Dunărea de Jos în
concepția strategică a lui Burebista,
NOEMA vol. IX / 2010, p. 488
45. ^ R. Vulpe, Studia Thracologica, București,
1976, p. 48

Bibliografie
Liviu Mărghitan, Armatele regilor Daciei (secolele V - I î.d. Hr.), Ziridava XXIV, Arad, 2005, p.
7-13
Valentin Marin, Dunărea de Jos în concepția strategică a lui Burebista, NOEMA vol. IX /
2010
Venceslas Kruta, Les Celtes/Die Kelten, Editura Hohe, 2007
Dan Oltean, Burebista și Sarmizegetusa, Editura Saeculum I. O., 2007
Ion Horațiu Crișan, Burebista și epoca sa, Editura enciclopedică română, 1975

Legături externe
Andrei Pogăciaș, Burebista - cel dintâi și cel mai mare dintre regii din Tracia (https://www.his
toria.ro/sectiune/portret/articol/burebista-cel-dintai-si-cel-mai-mare-rege-al-traciei), historia.ro

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Burebista&oldid=14774376
Ultima editare a paginii a fost efectuată la 30 ianuarie 2022, ora 10:39.

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice;
pot exista și
clauze suplimentare.
Vedeți detalii la Termenii de utilizare.