BUREBISTA

Burebista (82 î.Hr. - 44 î.Hr.) a fost rege al geto-dacilor și întemeietorul statului dac.
Conform spuselor lui Strabon, Burebista a fost un lider politic și militar impresionant, al
ținuturilor locuite de geto-daci:
„Ajuns în fruntea neamului său care era istovit de războaie dese, getul Burebista l-a
înălțat atât de mult prin exerciții, abținere de la vin și ascultare față de porunci, încât în câțiva
ani a făurit un stat puternic și a supus geților cea mai mare parte din populațiile vecine,
ajungând să fie temut chiar și de romani.”
Fiind un desăvârșit lider și strateg militar a reușit unirea triburilor geto-dacice, iar cu
ajutorul sfatului său de tarabostes și cu ajutorul marelui preot, Deceneu, a reușit să introducă o
serie de măsuri administrative care au avut un rol important în consolidarea și stabilitatea
statului, a recrutat oameni noi pentru administrarea agriculturii, strângerea dărilor, supravegherea
muncilor obștești obligatorii, făcând, astfel, posibilă realizarea sistemului de fortificații în Dacia,
a introdus sistemul de legi beligines, iar pe plan spiritual și-a întărit propriul cult.
Prin acțiunile sale ofensive a reușit îndepărtarea pericolului reprezentat de celții situați în
sud și în vest, supunerea bastarnilor în est și cucerirea cetăților grecești de la malul Pontului
Euxin, întinzându-și regatul de la Pontul Euxin, în est, până la Danubis în Câmpia Panonică, în
vest, și de la Munții Haemus, în sud, până la mlaștinile Pripetului, în nord, devenind un potențial
adversar de temut al puternicei Republici romane.

Întemeierea statului dac

 Dacia în timpul lui Burebista
În prima jumătate a secolului I î.Hr. dezvoltarea societății dacice, întărirea aristocrației
tribale militare, transformarea ei în clasă politică, iar pe plan extern invaziile celților și
amenințarea Republicii romane au constituit un mediu prielnic pentru unificarea tuturor triburilor
dacice într-o entitate de tip statal.
Conform istoricului Iordanes, Burebista își începe domnia în jurul anul 82 î.Hr., dată care
a fost calculată funcție de momentul venirii la putere a lui Sylla la Roma. Burebista a fost
stăpânul unui teritoriu în hinterlandul Histriei, având capitala la Argedava, iar pe măsură ce
stăpânirea sa s-a întins și de-o parte și de alta a Dunării este posibil să-și fi mutat capitala în
Câmpia Munteană, la Argedava de la Popești, pe râul Argeș. Această mutare s-a realizat din
rațiuni politice și strategice deoarece pe măsura măririi teritoriului său spre vest, Argedava
Dobrogeană nu putea controla teritoriul ocupat, iar din punct de vedere militar, fiind amplasată
pe malul drept al Dunării, ar fi îngreunat foarte mult acțiunile de apărare. În acest moment au loc,
probabil, desele treceri ale fluviului, pe care le amintește Strabon, Căci trecând plin de
îndrăzneală Dunărea și jefuind Tracia - până în Macedonia și Iliria... , cu scopul de a-și
consolida controlul spațiului de la sud de Dunăre până la Munții Haemus. Astfel limitele de nord,
est și sud ale regatului fiind relativ stabile, cu triburi geto-dace în nord, cu regatul lui Mitridates
al VI-lea în est și crestele Balcanilor în sud, iar pentru a consolida granița vestică a pornit o
ofensivă împotriva scordiscilor, stabiliți în jurul anului 278 î.Hr. în vecinătatea
muntelui Scordus. Această victorie de prestigiu asupra unui neam celtic se presupune că i-ar fi
înlesnit procesul de uniune cu triburile dacice din arcul intracarpatic, amenințate de triburile
celtice ale boiilor și a tauriscilor din Câmpia Panonică[9].
Unificarea triburilor geto-dacice s-a terminat în jurul perioadei 60 î.Hr.-59 î.Hr, când
Burebista începe campania împotriva celților de pe Dunărea Mijlocie, din Bazinul Panonic. În
această perioadă își mută centrul de putere în munții Orăștiei și capitala la Costești.
Regatul lui Burebista a atins întinderea maximă după campania din est, din anul 55 î.Hr.,
împotriva cetăților de la Pontul Euxin, în urma căreia a cucerit șiragul de orașe grecești de
la Olbia, până la Apollonia Pontica.

Armata și campaniile militare

Burebista a reușit unificarea triburilor geto-dace bazându-se pe o puternică forță armată
care-i era fidelă. La apogeu, armata lui Burebista a fost estimată la 200.000 de oameni, număr pe
care Vasile Pârvan îl socotește mai degrabă modest decât exagerat, dar acest număr nu a fost
unanim acceptat de către comunitatea istoricilor secolului XX.
Armata lui Burebista era formată din două categorii principale de forțe: oastea regelui,
cu caracter mai mult sau mai puțin permanent și o oaste alcătuită din contingente conduse de
fostele mari căpetenii de formațiuni politice devenite acum generali ai lui Burebista. Izvoare
antice pentru stabilirea exactă a componenței pe arme a forțelor militare nu există, dar istoricii și
istoricii militari sunt de părere, prin analogie cu componența armatelor inamice a celților și
romanilor, că armata lui Burebista a fost formată din trupe pedestre, trupe călare, trupe destinate
mașinilor de asediu, specialiști în construcția fortificațiilor, flotilă de Dunăre și o flotă a Mării
Negre, după cucerirea cetăților pontice.
Cavaleria a fost mai redusă ca efective în armata dacică și se recruta din zonele de
câmpie și de deal, unde se creșteau caii. Cavaleria avea rol de cercetare, asigurarea legăturilor de
comunicații și hărțuirea prin surprindere a inamicului. Deseori, calul era folosit ca mijloc de
transport până la locul bătăliei, unde luptătorii descălecau și luptau ca trupe pedestre. Aprecierile
asupra flotilei de Dunăre și asupra flotei Mării Negre a istoricilor înainte de 1989, în lipsa
izvoarelor antice, sunt apreciate drept tendențioase și, pe alocuri, exagerate.
Referitor la structura organizatorică a armatei, Ion Horațiu Crișan a formulat ipoteza că
unitățiile erau conduse de tarabostes, iar subunitățile de către comati.
Campaniile militare întreprinse de Burebista nu au avut caracterul expedițiilor de pradă,
ci acestea au avut rațiuni politice și au vizat ca obiectiv fundamental cuprinderea teritoriilor ce
aparținuseră geto-dacilor și securizarea hotarelor. De asemenea, Burebista nu a urmărit crearea
unui stat mare care să fie alcătuit dintr-un conglomerat de populații, asemeni despoțiilor
orientale, ci a urmărit întemeierea unui stat cu structuri omogene din punct de vedere etnic.
Campaniile împotriva celților

Amenințarea celtică era cea mai apropiată de leagănul statului dac, considerând că boiii
și tauriscii ajunseseră încă de prin secolul al III-lea î.Hr. până la Tisa, extinzându-se tot mai mult
peste teritoriile locuite în vechime de geto-daci. Astfel, eliminarea pericolului celtic a fost cel
întâi obiectiv vizat de Burebista, iar în acest sens a întreprins o serie de acțiuni ofensive
împotriva acestora, în jurul anului 60 î.Hr.
Informația sumară oferită de Strabon nu a permis stabilirea exactă a cronologiei acestor
campanii:
„... Ba încă a ajuns să fie temut și de romani, deoarece trecea neînfricat Istrul și prăda
Thracia până în Macedonia și Illyria. A pustiit astfel pe celții care se amestecau cu tracii și
illyrii, iar pe boiii, care se aflau sub ascultarea lui Critasiros, precum si pe taurisci, i-a șters de
pe fața pământului.”

Dar se presupune că prima acțiune a avut loc pentru a elimina incursiunile de pradă ale
scordiscilor, stabiliți în jurul anului 278 î.d.Hr. în vecinătatea muntelui Scordus, în teritoriile
locuite de către daci la sud de Dunăre. Acest atac împotriva scordiscilor a pornit de la Argedava
de la Popești și fost realizat prin surprindere considerând că mișcarea de trupe s-a desfășurat pe
malul stâng al Istrului, iar trecerea fluviului s-a făcut undeva în zona actualului județ
Mehedinți și, probabil, i-a împins pe scordisci până la Singidunum, astfel că aceștia au fost
înfrânți, dar nu nimiciți total, deoarece pe aceștia din urmă și i-a făcut aliați. Dar în urma acestei
înfrângeri severe scordiscii nu au mai fost consemnați în niciun izvor al lumii antice în cursul
secolului I î.Hr.

După unirea cu triburile geto-dacice din zona intracarpatică, dispunând de o forță

militară de apreciat, depășită doar de cea a Republicii romane, Burebista întreprinde o campanie
fulgerătoare împotriva tribului celtic al boiilor conduși de către Critasiros, precum și împotriva
aliaților acestora, taurisciși i-a înfrânt, undeva în zona Bratislavei de astăzi, probabil la Zemplin.
Se presupune că itinerariul urmat de oastea lui Burebista a fost marcat de îngroparea unor tezaure
monetare la Tótfalu, Stupova, Bratislava, Simmering etc.
Efectul acestei campanii a fost nimicirea totală a tauriscilor și boiilor:
„Strămutându-se atunci în împrejurimile Istrului, boiii locuiră acolo împreună cu
tauriscii ducând lupte împotriva dacilor, până ce fură nimiciți cu întreaga seminție; pământul
lor, care aparținea Illyriei, îl lăsară pustiu pe seama vecinilor ca să-l pășuneze.”

Rezultatul a fost o masivă migrație a celților spre vestul Europei, resturile tauriscilor s-au
împrăștiat până la Noricum, iar ale boiilor până în Galia, iar hotarele Daciei s-au extins astfel
până la confluența râului Morava cu Dunărea Mijlocie, iar stăpânirea lui Burebista ajungând să
se învecineze cu cea a suebului Ariovistus.
Campania împotriva coloniilor grecești de la Pontul Euxin
Campania lui Burebista din anul 55 î.Hr. împotriva cetăților de la Pontul Euxin nu poate
fi înțeleasă decât pe fondul vacuumului de putere cauzat de căderea lui Mitridates al VI-lea
Eupator și de retragerea lui Pompei din Orient, precum și ca o consecință a revoltei reușite din
anii 62-61 î.Hr. împotriva lui Caius Antonius Hybrida.
 În anii 73 î.Hr.-72 î.Hr. cetățile grecești pontice, aflate sub protecția lui Mitridates al VI-
lea Eupator, sunt cucerite de generalul roman Marcus Terentius Varro Lucullus, eliminându-l pe
Mitridates de pe eșichierul politic vest-pontic.[34] Un deceniu mai târziu cetățile se răscoală
împotriva guvernatorului Macedoniei, Caius Antonius Hybrida, deoarece nu mai puteau suporta
abuzurile acestuia. Hybrida a organizat o expediție împotriva răsculaților, dar a fost înfrânt
de greci, aliați cu bastarnii, lângă Histria.
În acest context, al creării unui vid de autoritate, Burebista hotărăște să supună cetățile de
pe litoralul Pontului Euxin. Considerând că sursele antice se referă, fără echivoc, la faptul că
prima cetate cucerită a fost Olbia de la gurile Bugului, se presupune că prima campanie a lui
Burebista a pornit din zona extracarpatică a Moldovei, din zona davelor de pe Siret, Zargidava,
Tamasidava și Piroboridava. După cucerirea Olbiei, trupele lui Burebista s-au deplasat de-a
lungul țărmului Pontului Euxin și a cucerit Tyrasul. Este posibil ca flota olbiopolitană să fi urmat
ostea lui Burebista pe un itinerar paralel de-a lungul coastei.
Cea de-a doua etapă a campaniei asupra cetăților pontice a pornit din zona Dobrogei și s-
a finalizat prin cucerirea cetăților Histria, Tomis, Mesembria, Dionysopolis, până la Apollonia
Pontica. Devenind astfel cel dintâi și cel mai mare dintre regii din Tracia, cum îl numește o
inscripție greacă dedicată lui Acornion din Dionysios.

Relațiile cu Roma

Creșterea statului dac până la hotarele stăpânirii suebului Ariovistus a fost privită
de Roma cu teamă, deoarece o unire a dacilor cu suebii putea crea o alianță greu de învins,
astfel Cezar făcuse să-i fie atribuite provinciile Galiei Cisalpine și Illyriei, de unde putea ține sub
observație și contracara mai ușor eventualele acțiuni ofensive ale suebilor și dacilor. Burebista și
Ariovistus nu s-au aliat, dar căpetenia suebă a intrat în Galia, unde armata sa a fost zdrobită în
anul 58 î.Hr. de către armata lui Cezar. Burebista, însă, și-a îndreptat atenția spre sud-est, unde
pericolul roman se contura tot mai clar prin ocuparea cetăților pontice.
După moartea lui Crassus într-o luptă din anul 53 î.Hr. împotriva parților, triumviratul a
încetat să mai existe, iar Cezar și Pompei au început să-și dispute tot mai accentuat puterea.
Prima luptă dintre cei doi a avut loc la 7 iunie 48 î.Hr. la Dyrrhachium și s-a încheiat cu victoria
lui Pompei. Considerând că teatrul confruntării dintre cei doi rivali a fost Peninsula Balcanică, în
imediata vecinătate a Dunării de jos, Burebista nu putea rămâne indiferent la ceea ce se întâmplă.
Apoi, după cucerirea orașelor grecești de la Pontul Euxin, Burebista trebuia să obțină de la Roma
recunoașterea hotarelor sale. Astfel a fost obligat să ia partea unuia dintre cei doi.
O alianță cu Cezar era de neconceput, deoarece acesta fiind un promotor al politicii de
expansiune, nu putea tolera existența unei structuri puternice în apropierea hotarelor Republicii
romane, în schimb Pompei dovedise în Orient că prefera o politică de organizare a unui sistem de
state aliate sau clientelare. Astfel, Burebista a decis să-l sprijine pe Pompei împotriva lui Cezar.
Condițiile alianței cu Pompei au fost stabilite între 7 iunie și 9 august 48 î.Hr. la Heraclea
Lyncesis, în Macedonia, între solii lui Burebista conduși de Acornion și Pompei. Bătălia de la 9
august 48 î.Hr., desfășurată la Pharsalus, care a dus la înfrângerea definitivă a lui Pompei, a făcut
ca alianța dintre Pompei și Burebista să nu mai poată fi dusă la îndeplinire.
După înfrângerea lui Pompei, supunerea Daciei și a Partiei a devenit un obiectiv
principal în politica externă a lui Cezar, iar în acest sens a concentrat în Illyria 16 legiuni și
10.000 de călăreți, dar asasinarea lui Cezar la mijlocul lunii martie 44 î.Hr., cu doar patru zile
înainte de plecarea sa peste Marea Adriatică a dus la anularea acestui atac.
Burebista a fost, de asemenea, înlăturat și probabil asasinat, de un grup de complotiști
cam în aceași perioadă.

Moartea lui Burebista și destrămarea statului dac

Burebista a fost înlăturat și ucis în urma unei revolte, în anul 44 î.Hr., iar regatul dac s-a
destramăt în patru și mai apoi în cinci părți. Centrul din jurul Munților Orăștiei, după moartea lui
Burebista, a rămas sub stăpânirea lui Deceneu.
„Burebista a fost răsturnat în urma unui complot pus la cale împotriva lui de o mână de
oameni, mai înainte ca romanii să trimită împotrivă-i o expediție. Urmașii lui s-au dezbinat,
dezmembrând țara în mai multe regiuni. Chiar și acum, când Caesar Augustus a trimis oștire
împotriva lor, ei se aflau împărțiți în cinci regiuni, mai înainte erau în patru. Negreșit aceste
diviziuni teritoriale se fac după împrejurări și apar când într-un fel, când într-altul.”
 Nu se ştie cum a reuşit Burebista să devină rege, dintr-o căpetenie regională şi un şef al
tribului burilor. Şi mai ales nu se ştie cum a reuşit să îngenuncheze numeroasele triburi războinice ale dacilor şi
geţilor. Cert este că a făcut-o. A reuşit aşa cum arată izvoarele antice să unească sub sceptrul întreaga lume geto-
dacică devenind una dintre cele mai mari căpetenii tracice şi un rege barbat care dădea fiorii marilor puteri ale
antichităţi în regiunea central, est şi sud europeană.

Nu se ştie cu precizie, aşa cum am mai precizat, cum a reuşit Burebista să mobilizeze o forţă atât de importantă şi
mai ales să se facă ascultat de războinicele triburi dacice. Autorii antici ne oferă însă nişte indicii. Burebista se pare a
aplicat noi principii de conduită dar posibil să fi instaurat şi un nou cult religios. Totul se explică prin prezenţa lui
Deceneu, atestat ca mare preot dar şi ca un învăţat căruia Burebista îi acordă statutul politic de vicerege.

Dacă nu se ştie cum ajunge la putere Burebista, se ştie însă că unind triburile geţilor şi dacilor devine un lider cu o
formidabilă putere militară. Strabon spune că avea peste 200.000 de războinici. Pentru mulţi istorici pare o cifră
exagerată, pentru alţii reprezintă însă o realitate. Cert este că Burebista stăpânea peste triburi cu războinici feroce,
”înrăiţi„ aşa cum arată Strabon şi pe care i-a aruncat asupra Europei Centrale şi de Sud. Căpetenia Burebista face
legea asupra grecilor, celţilor şi pustieşte cumplit Europa în câteva campanii de jaf
A avut Burebista „o reședință regală”? Trei locuiri sunt luate în calcul:
Costeşti, Sarmisegetuza Basileion şi Popeşti. Argumentul pentru Costeşti are
la bază vechimea cetăţii din Munţii Orăştiei. Unii istorici cred că reședința s-ar
fi aflat unde se afla Burebista, adică una itinerantă. În privința Sarmizegetusei
Basileion, nu există dovezi stratigrafice de pe vremea lui Burebista. Probabil
că aceasta era doar o cetate regală de refugiu. C. Daicoviciu crede că în
Transilvania s-ar fi aflat centrul de putere pentru că numai aici se constată o
continuitate a regalităţii şi un sistem de fortificaţii coerent. Totuși, multe cetăţi
ori nu au existat pe vremea lui Burebista, ori au fost folosite şi după cucerirea
romană.

În timpul lui Burebista nu s-a bătut monedă în nume propriu regelui dac. Dacii
au preferat falsificarea denarului republican roman. Moneda bătută în numele
unui rege este unul dintre indicatorii unui stat centralizat, aici lipsind.
Burebista, poate din cauza preocupărilor militare, nu a dat stăpânirii sale o
formă coerentă, nereuşind să atingă etapa de stat. Fărâmițarea politică rapidă
de după dispariția sa contribuie la această teorie. Despre succesorii lui
Burebista, precum Deceneu și Comosicus, istoricii consideră că i-au urmat
acestuia doar în zona de sud-vest a Transilvaniei, posibil în una din cele 4,
apoi 5, părţi care au rezultat după împărţire.
Exagerând, Strabon preciza că „pe boii de sub conducerea lui Critosiros și pe
taurisci i-a șters de pe fața pământului” Burebista. Adevărul este că tauriscii
au plecat spre Noricum iar boii spre Gallia, fiind anihilați complet de Iulius
Caesar peste câțiva ani. Totuși, dovezile arheologice atestă continuarea
locuirii celtice în teritoriile dominate acum de Burebista până la Dunărea
mijlocie și Morava. Atacurile dacice par sa fie confirmate de multele tezaure
monetare celtice, rămase îngropate între Dunăre, Tisa și Viena. Astfel de
tezaure au fost identificate la Deutsch Iahrendorf, Stupova, Bratislava sau
Simmering. Câteva monede celtice, probabil pradă de război, au fost găsite în
zona dacică la Noul-Sibiu și Tămădăul Mare.