Agar, o Mana de Ajutor Intinsa Lui Dumnezeu - Transcriere - 894

13 decembrie 2009 Vorbitor: Beniamin Fărăgău
Data: 13 decembrie 2009

Text: Genesa 16
Titlu: Agar, o mână de ajutor întinsă lui Dumnezeu
Vorbitor: Beniamin Fărăgău
I. Introducere
Domnul zisese lui Avram: Ieşi din ţara ta, din rudenia ta, din casa tatălui tău, şi vino în ţara pe care
ţi-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare, vei fi
o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor
blestema. Dar mai mult ca toate nu uita Avrame: Toate familiile pământului vor fi binecuvântate în
sămânţa ta.
Au trecut mai bine de zece ani şi promisiunea lui Dumnezeu a rămas neîmplinită. Între timp Avram
s-a despărţit de Lot; pe urmă cu ajutorul lui Melhisedec renunţă la bogăţiile Sodomei, şi după aceste
întâmplări, am văzut data trecută, Domnul s-a arătat lui Avram şi i-a vorbit într-o vedenie şi i-a zis:
Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea foarte mare.
Dar după zece ani de aşteptare, tensiunea în sufletul şi în familia lui Avram erau mari. Şi Avram a
răspuns: „Doamne, ce-mi vei da? Mor fără copii şi moştenitorul casei mele va fi Eliezer din
Damasc”. Şi Avram i-a zis: „Iată că nu mi-ai dat sămânţă şi slujitorul născut în casa mea va fi
moştenitorul meu”. Atunci cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Nu el va fi moştenitorul tău ci cel ce
va ieşi din tine va fi moştenitorul tău”. După aceea l-a dus afară şi i-a zis: „Uită-te la cer, şi numără
stelele dacă poţi să le numeri”. Şi i-a zis: „Aşa va fi sămânţa ta”.
Uitându-se la cer Avram a crezut pe Domnul şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire. Când
ajungi în v.6 din cap.15, ai impresia că eşti pe culmea Everestului, mai sus nu se poate; ţi-ai terminat
alergarea, numele îţi este gata plămădit, este scris pe o piatră albă, numai să ţi-o dea Dumnezeu în
mână.
II. Soluţii omeneşti la planuri dumnezeieşti...

Avram s-a întors de pe câmp, şi de la stelele cerului a dat de ochii nevestei lui. Şi i-a povestit lui
Sarai discuţia lui cu Dumnezeu. Sarai, nevasta lui Avram, nu-i născuse deloc copii. Ea avea o roabă
egipteancă numită Agar. Şi Sarai a zis lui Avram: „Iată Domnul, vreau să repet, subliniez cuvintele
ei – Domnul m-a făcut stearpă; intră te rog la roaba mea, poate că voi avea copii de la ea”. Avram a
ascultat cele spuse de Sarai.
O idee logică, legitimă sau legală, şi cred eu, după spusele lui Calvin, chiar nobilă. Sarai se uită la
trupul ei care îmbătrâneşte şi iese într-un fel din plaja în care, omeneşte vorbind, ar fi putut avea
copii. Ştia binecuvântările promise soţului ei şi se gândea: Din pricina mea bărbatul meu să piardă
binecuvântările extraordinare pe care Dumnezeu i le-a făcut? Şi şi-a repetat în gând:
Voi face din tine, Avrame, un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare, şi vei fi o
binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor
blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine, Avrame.
Gândul şi demersul Sarei par nobile; problema este că mijloacele pe care şi le-a ales se dovedesc a fi
rele. Multe drumuri par bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte. Atunci când vrei ca
Dumnezeu să-ţi facă un nume, călătorind alături de Avram înveţi câteva principii fundamentale; şi,
cu fiecare pas am vrea să adăugăm câte unul la ele.
Pentru varianta audio sau video a acestui mesaj, cât şi pentru alte resurse, vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org
sau contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
1
În primul rând: Trebuie să ai curajul să ieşi din ale tale, din planurile tale, şi să vii în planurile Lui.
Doar că este o mare diferenţă între mine şi El; eu sunt limitat, Dumnezeu este infinit; pentru El o zi
este ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi, pentru mine o zi este doar ca o zi. Eu trăiesc în limite
foarte strâmte; sunt ca un lat de palmă, ca un abur care piere. Dacă nu se întâmplă lucrurile atunci
când eu trăiesc, ce rost mai au pentru mine? În locuinţa morţilor unde merg, nu mai este nimic pentru
mine; în plan fizic totul se termină odată cu moartea trupească.
Deci, primul lucru pe care trebuie să ai curajul să-l faci, este să ieşi din planurile tale şi să vii în
planurile Lui. Dar, când ai ajuns în planurile Lui, trebuie să nu uiţi că planurile Lui se împlinesc după
calendarul hotărât de El, nu de tine. Şi de aceea pentru El zece ani, douăzeci şi cinci de ani, nu sunt
ca pentru tine zece ani, douăzeci şi cinci de ani. Dacă ai intrat în planurile Lui, slava Lui contează, nu
slava ta.
Al treilea lucru pe care îl vom învăţa astăzi este că planul lui Dumnezeu trebuie să se împlinească cu
mijloacele hotărâte de Dumnezeu. Deşi foarte multe lucruri ne par bune, am văzut, ne spun
Proverbele, la urmă se văd că duc la moarte; de aceea nu orice mijloc este bun pentru a atinge
scopul; scopul nu scuză mijloacele. Deci mijloacele trebuie să fie neapărat ale lui Dumnezeu, după
Cuvântul lui Dumnezeu, în conformitate cu revelaţia Lui, ca să se împlinească planul lui Dumnezeu.
Când încercăm să ajungem la binecuvântările lui Dumnezeu folosind mijloace străine de Cuvântul lui
Dumnezeu, ne vom pomeni în braţe cu blesteme. Cu alte cuvinte, alegând mijloace străine de
Dumnezeu, neporuncite de Dumnezeu, sau, dacă vreţi, care nu plac lui Dumnezeu, ne pavăm drumul
spre tragedie, ne pavăm drumul spre dezastru. Deşi la început multe căi par bune omului, la urmă se
văd că duc la moarte.
III. Şapte paşi spre dezastru

Aş vrea să urmăriţi împreună cu mine şapte paşi spre dezastru, spre tragedie în viaţa lui Avram, a
Sarei, a lui Agar, a lui Ismael, a lui Isaac, a descendenţilor lui, a istoriei în care noi trăim astăzi.
Pasul întâi – Sarai pierde orice nădejde a împlinirii promisiunii lui Dumnezeu pentru viaţa lor. Nu
uitaţi, noi ne mişcăm între limite, şi Sarai ştie foarte bine lucrul acesta. Sarai ştie că poţi avea copii
până la o anumită vârstă; de la o anumită vârstă încolo, trupul îţi spune că nu mai poţi avea copii. Şi
ea pierde orice nădejde că Dumnezeu va mai putea împlini vreodată prin ea ceea ce a promis lui
Avram.
Sarai s-o fi gândit: Dumnezeu a vorbit despre Avram nu despre mine; ... din tine, i-a spus lui Avram,
nu din tine şi Sarai; despre Avram, nu despre mine, iar pentru mine timpul meu a trecut, eu nu mai
pot avea copii. Oare ce aş putea face totuşi ca scopurile, planurile lui Dumnezeu, binecuvântările Lui
să nu treacă pe lângă familia mea?
Sarai, nevasta lui Avram, nu-i născuse deloc copii. Ea avea o roabă egipteancă numită Agar. Şi
Sarai a zis lui Avram: „Iată, Domnul m-a făcut stearpă; intră te rog la roaba mea, poate voi avea
copii prin ea”. Avram a ascultat de spusele lui Sarai.
Pasul doi – Dumnezeu nu este nici întrebat, nici consultat. Nu-i aşa? De multe ori lucrurile par bune
minţii noastre şi de aceea mergem înainte. Abia după ce am făcut unu, doi, cinci, şapte paşi, ne dăm
seama că am pornit pe drumul morţii. Dacă-l întrebam pe Dumnezeu, dacă deschideam Scriptura,
dacă ţineam cont de lucrurile pe care le ştiam, poate nu am fi ajuns aici.
2
Avram face ceea ce făceau de fapt toţi vecinii lui în cultura respectivă când o nevastă era stearpă; era
legal şi se uza lucrul acesta să dai pe roaba ta soţului tău. Ţineţi minte că atunci când Iacov a venit de
la Laban cu cele două soţii ale lui, cu Lea şi cu Rahela, amândouă au primit câte o roabă. Şi când
rivalitatea a pornit între femei şi a văzut Lea că nu mai poate să nască, a dat-o pe roaba ei lui Iacov.
Iacov a intrat la roaba ei, a avut copii cu ea, şi aşa sunt cei doisprezece patriarhi în Biblie. Dumnezeu
nu-l condamnă pentru că lucrul acesta se practica în vremea respectivă.
Pasul al treilea – Când s-a văzut ea, Agar, însărcinată, a privit cu dispreţ pe stăpâna sa, pe Sarai.
Imaginaţi-vă ce se întâmplă într-o casă când între femeile de sub acoperiş începe rivalitatea. Vom
vedea dacă vom avea timp în casa lui Iacov. Iacov este atâta de sătul de gura nevestelor lui, încât stă
pe câmp cu oile lui, să nu audă, să nu vadă. El se trezeşte la realitate abia când se naşte Iosif, atunci
îşi vine în fire. Din păcate era prea târziu pentru că rivalitatea dintre neveste trece între copii. Aşa
este vândut Iosif şi ajunge în Egipt, aşa începe tragedia; ani de zile trăieşte Iacov cu gândul că fiul lui
este mort. De ce? Din pricina zâzaniei din casa lui dintre femei.
Când a văzut Agar că a rămas însărcinată, a privit cu dispreţ pe stăpâna sa, pe Sarai. Bietul Avram!
Cred că şi el se uita mai mult la stelele cerului văzând ce se întâmplă în casa lui.
Pasul al patrulea – Sarai dă vina pe Avram, cum se întâmplă de obicei, pentru ceea ce se întâmpla.
Sarai a zis lui Avram: „Asupra ta să cadă batjocura aceasta care mi se face! Eu însămi ţi-am dat în
braţe pe roaba mea; şi ea, când a văzut că este însărcinată, a început să mă dispreţuiască. Să judece
Domnul între mine şi tine!”
A cui a fost ideea? Nu a lui Avram, a fost ideea Sarei. Dar nu uitaţi, nu de mult am fost în cap.2 din
Genesa, şi în cap.3 – A cui a fost ideea? A Evei, nu a lui Adam. Cu toate acestea, Dumnezeu vine în
grădină în răcoarea zilei şi zice: Unde eşti Adame? Într-un fel, Sara, face ce ar fi făcut Dumnezeu: Să
judece Domnul între mine şi tine. Trebuia să ai mai multă minte, să-L întrebi pe Domnul; tu eşti şeful
casei, tu eşti preotul casei!
Pasul cinci – Fără nici un fel de jenă, Avram se spală pe mâini, se absolvă de toată responsabilitatea:
„Iată roaba ta este în mâna ta, fă-i ce-ţi place!” Ştia că Agar poartă sămânţa lui, pe pruncul lui, şi el
zice: fă-i ce-ţi place...
Pasul al şaselea – Atunci Sarai s-a purtat rău cu ea, şi Agar a fugit de la ea. Uitaţi-vă la
deznodământ: O relaţie frântă de mânie, de frustrare, de violenţă, de violenţă verbală şi nu este
exclus, fiind stăpână şi roabă, de violenţă chiar fizică.
Pasul şapte – Agar a fugit de la ea, de la Sarai. Dar Agar a fugit din casa lui Avram. Cine era
Avram? Avram era singurul bărbat de pe pământ căruia Dumnezeu i-a spus că va fi sursa
binecuvântării. Dacă Agar ar fi avut nădejde la binecuvântare, această binecuvântare nu putea veni pe
lângă Avram, trebuia să vină prin Avram, prin casa lui, prin sămânţa lui, chiar dacă nu ea şi nu
pruncul ei urma să fie sămânţa promisă de Dumnezeu.
IV. Nu vorbeşte Dumnezeu destul de clar?

Aş vrea să pun în dreptul acestor şapte paşi câteva întrebări. În primul rând: Sunt Sarai şi Avram
vinovaţi pentru ce se întâmplă? Dar înainte să mă opresc în dreptul lor, m-aş opri şi m-aş uita în ochii
lui Dumnezeu. Şi m-am întrebat şi eu citind textul: De ce a lăsat Dumnezeu loc de întors pentru
Avram? De ce nu i-a spus foarte clar lui Avram de la început ce are de făcut? De ce nu i-a spus:
Toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine şi nevastă-ta Sarai? I-ar fi scutit de o mulţime
de dureri dacă Dumnezeu ar fi vorbit ceva mai clar.
3
Întrebarea este cu atât mai pertinentă cu cât ne uităm la contextul lumii în care trăim. Nu uitaţi,
Ismael şi Isaac au creat două neamuri care au fost în conflict de când lumea. Uitaţi-vă la mapamond,
la toată tragedia care a fost amplificată de anii 600, când a apărut Mahomed pe scena istoriei, şi când
iudeii şi musulmanii au intrat în conflict, într-un conflict de moarte, conflict care ne-a cuprins şi pe
noi acuma, pentru că religia iudeo-creştină ne îmbrăţişează într-un fel şi pe noi.
Dacă mă uit la această listă: Sara şi Agar, Ismael şi Isac, evreii şi arabii, iudeo-creştinii şi
musulmanii, aproape că mă întorc spre Dumnezeu să-L întreb: Doamne, de ce nu ai vorbit puţin mai
clar lui Avram? Ascultaţi exact cuvintele Scripturii: Domnul zisese lui Avram: Ieşi din ţara ta, din
rudenia ta, din casa tatălui tău, şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta. Voi face, Eu, Domnul, voi face
din tine, Avrame, un neam mare.
Nu putea vorbi Dumnezeu cel puţin la fel de clar ca şi în cap.17? Dacă întorci doar câteva pagini,
vezi că Dumnezeu este foarte direct, foarte clar cu Avram: Dumnezeu a zis lui Avram: „Să nu mai
chemi pe nevastă-ta Sarai, ci numele ei să fie Sara (adică – prinţesă). Şi ascultaţi ce urmează: Eu o
voi binecuvânta pe Sara, pe prinţesa ta, şi-ţi voi da un fiu din ea”.
Spuneţi-mi, e destul de clar? E foarte clar. Dacă asta s-ar fi întâmplat în cap.12, în cap.15, poate că nu
ar fi urmat cap.16. De ce sunt planurile lui Dumnezeu cum sunt? Nu uitaţi, nu Dumnezeu a intrat în
planurile lui Avram, ci Avram în planurile lui Dumnezeu. Şi atunci când Dumnezeu a zis: Toate
familiile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, S-a gândit şi la arabi, şi la musulmani, S-a
gândit la toate neamurile pământului.
„Da, o voi binecuvânta, şi ea va fi mama unor neamuri întregi; chiar împăraţi de popoare vor ieşi
din ea”. Ce vorbire clară! În mod evident Sara era în planul lui Dumnezeu încă de la început.
Daţi-mi voie să pun o întrebare: Atunci când Dumnezeu i-a făcut promisiunea lui Avram, ştia El,
Dumnezeu, că Sarai era stearpă? O ştia şi El, ştia şi naratorul, pentru că naratorul ne-a spus deja în
cap.11:29-30: Avram şi Nahor şi-au luat neveste. Numele nevestei lui Avram era Sarai; numele
nevestei lui Nahor era Milca, fiica lui Haran, tatăl Milcăi şi Iscăi. Sarai era stearpă, nu avea copiii;
Milca nu era, Dumnezeu ştie foarte bine lucrul acesta.
Să pun o a doua întrebare: Ar fi trebuit să ştie Avram că Sarai era şi ea în planul lui Dumnezeu, nu
doar el, înainte de a veni Sarai cu oferta? Să ştiţi că o lucrare bună de artă nu-ţi spune totul. Atunci
când Dumnezeu te cheamă cu El vrea să fii ochi şi urechi, să înţelegi lucruri şi din ceea ce nu-ţi
spune; să înţelegi din lucruri care se întâmplă în jurul tău, lucruri pe care le face pentru tine.
Ţineţi minte că, abia ajuns în Canaan, a venit o foamete peste ţară şi Avram a avut o idee: A coborât
în Egipt, şi înainte să intre în ţara Egiptului, s-a oprit să aibă o discuţie cu nevastă-sa. Avram i-a zis:
„Ştii, fă-mi te rog un favor. Nu spune că eşti nevastă-mea. Eşti o femeie frumoasă şi mă vor omorî
oamenii din pricina ta. Fă un bine sufletului meu, spune că eşti sora mea”.
Slujbaşii cei mai de frunte ai lui Faraon au văzut-o, i-au luat-o şi au dus-o la Faraon, au dus-o în casa
lui Faraon. Avraam şi-a scăpat pielea, dar Domnul a intervenit din pricina Sarei nu din pricina lui, şi
textul continuă: Domnul a lovit cu mari urgii pe Faraon şi casa lui din pricina nevestei lui Avram –
Sarai!
Spuneţi-mi, la ce s-o fi gândit Avram în drum spre Canaan? Când a zidit altarul, când a venit înaintea
lui Dumnezeu? A avut vreme să cumpănească, a avut vreme să priceapă dacă nu s-ar fi pripit la oferta
nevestei lui. Dumnezeu nu la întâmplare a scăpat-o pe Sarai. Dacă era totuna pentru Domnul, putea
rămâne nevasta lui Faraon, putea să o ia pe Agar şi să plece cu ea înapoi în Canaan, putea să-şi facă o
familie cu ea aşa cum a făcut cu Chetura mai târziu.
4
Deci, cred că Avram ar fi trebuit să cumpănească mai bine faptele făcute de Dumnezeu în favoarea
nevestei lui. Atunci când el a fost nătângul, când el ca să-şi scape pielea a aruncat-o pe nevasta lui în
braţele lui Faraon, Dumnezeu a scăpat-o.
O altă întrebare: Ştia Sarai că Domnul ştie că ea este stearpă? Sigur că ştia, am citit în text, ea o spune
cu gura ei. Sarai, nevasta lui Avram, nu-i născuse deloc copii. Ea avea o roabă egipteancă, numită
Agar – rodul jumătăţii de adevăr pe care Avram a spus-o când a coborât în Egipt era şi Agar. Sarai a
zis lui Avram: Iată că Domnul m-a făcut stearpă, intră te rog la roaba mea, poate că voi avea copii
de la ea. Avram a ascultat cele spuse de Sarai.
Să recapitulez: Avram ştia că Domnul ştie că nevastă-sa este stearpă. Sarai ştia că Domnul ştie că ea
este stearpă. Avram ştia că Domnul o are pe Sarai în planul Său, sau cel puţin trebuia să ştie din felul
în care s-a purtat Domnul cu ea şi cu el când au fost în Egipt. Şi mă întreb: De ce totuşi au pornit pe
drumul dezastrului, pe drumul tragediei?
Daţi-mi voie să acord circumstanţe atenuante lui Sarai. Marele teolog Calvin spune: Orice femeie
dacă voia să-şi facă pur şi simplu de dragul ei şi al familiei ei o casă, putea adopta un copil. Să faci
loc unei alte neveste sub acoperişul tău, pentru soţul tău, nu era un lucru uşor nici în acele vremuri
când poligamia era un lucru obişnuit. Deci ea putea alege o altă cale.
Înseamnă că am putea să spunem: gândul şi demersul Sarei erau nobile. Nu ar fi vrut ca din pricina
ei, a limitărilor ei, a problemelor ei, binecuvântarea promisă soţului ei să nu se împlinească. Ar fi vrut
să vadă pe soţul ei ca binecuvântare pentru toate familiile pământului. Renunţă la drepturile ei într-un
fel, acceptă lucrul acesta ca să facă loc lui Agar în casa lor.
Era o singură problemă: Planurile lui Dumnezeu trebuie împlinite cu mijloacele lui Dumnezeu, sau
cu mijloace poruncite de El, mijloace aprobate de El. Nu orice drum duce la împlinirea planurilor
Lui. Nu orice mijloace sunt potrivite înaintea lui Dumnezeu. Iar când mijloacele pe care le alegem ca
să împlinim voia Domnului, ca să ajungem la scopurile Lui, ca să căpătăm binecuvântările Lui, nu
sunt după voia lui Dumnezeu, nu facem altceva decât să pavăm drumul spre dezastru.
V. Planurile lui Dumnezeu se împlinesc cu mijloacele lui Dumnezeu

Tinerilor, nu uitaţi: Scopul nu scuză mijloacele. Dacă v-aş pune să ridicaţi o mână, câte dintre voi
fetelor vreţi să vă măritaţi? Pot să închid ochii; nici nu vreau răspunsul. Dar problema în zilele
noastre nu este aceasta. Acesta este un gând bun, Dumnezeu l-a pus în voi, este deznodământul pe
care şi-l aşteaptă orice fată să se vadă mireasă şi soţie, să aibă o familie. Dar dacă Domnul a hotărât
altfel şi trece timpul? Sunt o mulţime de alte mijloace la îndemână. Uitaţi-vă la vecinii voştri, la
vecinele voastre, uitaţi-vă la colegele de cameră...
Nici voi băieţilor nu sunteţi scutiţi. Trăim într-o lume de şacali. V-aţi apucat de o afacere, faceţi-o
spre slava lui Dumnezeu, cu mijloacele lui Dumnezeu. Dar din păcate sunt pline bisericile de bărbaţi
care au scopuri nobile – să aducă banul curvei şi al sodomitului în casa Domnului. Dumnezeu nu are
nevoie de astea. El nu vrea să câştigi prin compromisuri şi minciună ca apoi să vii să pui în perş. Ce
să facă Dumnezeu cu banii tăi? Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea şi cei ce-l
locuiesc. El poate şi fără tine, poate şi fără mine. Nu uitaţi, când mijloacele pe care le alegem nu sunt
conforme cu voia lui Dumnezeu, pavăm drumul spre dezastru.
Şi aş vrea să priviţi o reţetă pentru dezastru; e foarte simplă, la îndemâna fiecăruia dintre noi. Am pus
şi numele personajelor în dreptul paşilor, doar ca să vedeţi că din text este reţeta aceasta. Primul lucru
pe care trebuie să-l faci este să te hotărăşti într-o bună zi ca Sarai să-ţi iei viaţa în propriile tale mâini:
5
M-am săturat să aştept după Dumnezeu! Şi eu am un pic de minte, şi eu pot să gândesc – ia-ţi viaţa în
propriile tale mâini.
Dacă ţi-ai luat viaţa în propriile tale mâini, nu-ţi bate capul să mai întrebi pe Domnul, fă ca Avram: a
ascultat ce a spus nevastă-ta. În al treilea rând îngâmfă-te şi poartă-te ca o rivală, la fel ca Agar.
Spuneţi-mi, ce s-ar fi întâmplat dacă Agar şi-ar fi păstrat locul, rolul. Deşi i-a dat-o ca nevastă lui
Avram, nimeni în Scriptură, afară de narator în cazul acesta, nu o numeşte pe Agar nevasta lui
Avram; nici Domnul, nici Sarai, nici Avram. Cu alte cuvinte, ea a continuat să rămână roaba lui
Sarai.
Dacă ar fi rămas roaba lui Sarai, smerită în mâna Domnului? Da este adevărat este o victimă, îmi
pare rău că nu am timp să intru în relaţia dintre Agar şi Domnul – e o minune! Domnul întotdeauna
ţine partea celui slab, celui călcat în picioare, celui care nu are drepturi; întotdeauna de partea lui este
Domnul. Ismael este primul copil de pe lume pe care Domnul îl numeşte, Domnul îi dă numele. Ştiţi
ce înseamnă Ismael? Domnul aude!
Când Sarai primeşte un prunc îi pune numele Isaac. Ştiţi ce înseamnă Isaac? Râs – pentru că şi
Avram şi Sarai au râs când Domnul a zis: La anul pe vremea aceasta vei avea un prunc. Comparaţi
vă rog Ismael – Domnul aude – cu – Râs, hohot, Isaac. Asta nu înseamnă că binecuvântarea nu vine
prin Isaac. Dar ar fi trebuit să-şi aducă aminte părinţii de necredinţa aceea a lor.
Dacă Agar ar fi rămas la locul ei, cu siguranţă Domnul i-ar fi purtat de grijă. Îngerul Domnului de
două ori îi iese în drum. În primul rând o întoarce înapoi, în al doilea rând o scapă de la moarte şi pe
ea şi pe pruncul ei, Ismael. Şi-i face binecuvântări incredibile: Nimeni nu va putea număra sămânţa
ta; doisprezece voievozi vor ieşi din Ismael, Avrame. Cu alte cuvinte, Domnul ia asupra Lui, într-un
fel, întreaga situaţie. Dacă nu s-ar fi îngâmfat, dacă nu s-ar fi uitat cu dispreţ la stăpână-sa, cum ar fi
decurs lucrurile?
Nu ştiu, dar nu uitaţi, atunci când porneşti spre dezastru, ceva de felul acesta se întâmplă. Unu, îţi iei
viaţa în propriile tale mâini. Pe urmă nu mai întrebi pe Domnul, ce să-L întrebi pe Domnul, ştii tu
bine ce ai de făcut. În al treilea rând începi să-ţi ridici năsucul, să te îngâmfi, pentru că dacă nu-i
Dumnezeu, trebuie să fie cineva Dumnezeu, şi acela trebuie să fii tu, altcineva cine ar putea fi?
În al patrulea rând – dă vina pe altul aşa cum a făcut Sarai – Domnul să judece între mine şi tine.
Poartă tu ruşinea care a căzut peste mine! Dar asta se întâmplă când porneşti pe drumul acesta.
Următorul pas: refuză să accepţi responsabilitatea, ca şi Avram. Ai făcut-o... a fost gândul neveste-
mii nu al meu. Lasă frâu liber mâniei, cum a făcut Sarai, şi nu te pocăi. Decât să te pocăieşti, că e
greu să te pocăieşti, mai bine dă bir cu fugiţii; trânteşte-le toate de pământ şi du-te în treaba ta. Ştii
unde e Egiptul, ştii încotro ai de mers.
Observaţi, un tipar pe care foarte mulţi dintre noi îl repetăm într-o situaţie sau alta. Ne luăm viaţa în
propriile mâini, nu ne batem capul să-l întrebăm pe Domnul, ne îngâmfăm şi ne purtăm pe măsura
îngâmfării cu care ne-am luat viaţa în propriile noastre mâini. Când dăm de greu dăm vina pe alţii, în
loc să acceptăm responsabilitatea o refuzăm, ne spălăm pe mâini. Ne mâniem când lucruile ies altfel
decât ne-am gândit noi, şi în loc să ne pocăim, să prindem ultimul tren spre casă, mai bine dăm bir cu
fugiţii, le trântim toate de pământ.
Planurile lui Dumnezeu trebuiesc împlinite cu mijloacele lui Dumnezeu. Dar de unde să ştiu
mijloacele lui Dumnezeu dacă alerg de dimineaţa până seara după un pumn de deşertăciune în plus, şi
nu am vreme să mănânc cuvântul lui Dumnezeu?
6
Întreabă psalmistul: Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? şi răspunsul vine imediat: Îndreptându-
se după Cuvântul Tău. Şi apoi psalmistul continuă: Strâng Cuvântul Tău în inima mea ca să nu
păcătuiesc împotriva Ta. Ar trebui să citim în fiecare săptămână Psalmul 119: O iau înaintea
străjilor de noapte ca să cuget adânc la Cuvântul Tău. Din pricina Cuvântului Tău sunt mai înţelept
decât bătrânii, mai înţelept decât duşmanii mei.
Cuvântul lui Dumnezeu nu este un lucru în plus pe care îl adăugăm la ziua noastră, ci este pâinea
noastră cea de toate zilele. Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui
Dumnezeu. Ce mare har să cunoşti Cuvântul, să ştii pe unde-i graniţa între viaţă şi moarte, să alegi
viaţa nu moartea! Dumnezeu nu o va alege în locul tău, aşa cum n-a ales în locul lui Avram şi nu a
ales în locul Sarei.
M-am gândit de multe ori: De ce nu a intervenit Dumnezeu să-i spună – Nu, Avrame!? A vorbit de
atâtea ori cu el... Ştiţi de ce? Pentru că nu a făcut-o nici cu Eva în grădină şi nici cu Adam. Ca să fii
un om liber, Dumnezeu a pus înaintea ta viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul, şi dacă
diavolul vrea să facă ceva, vrea să şteargă graniţa între ele, să mute graniţa; să o transforme din alb-
negru în gri ca să nu ştii exact ce ai de făcut. De aceea trebuie să stai şi mai mult în Cuvântul lui
Dumnezeu, să cunoşti şi mai clar ce are El de spus. Cunoscând Cuvântul, vei şti să alegi între viaţă şi
moarte, între binecuvântare şi blestem.
Nu uitaţi, planurile lui Dumnezeu, şi eu astea doresc să se împlinească cu privire la viaţa mea, şi cred
că şi tu la fel, se împlinesc numai cu mijloacele alese de Dumnezeu. El hotărăşte mijloacele, El
hotărăşte şi rolurile pe care noi le jucăm în planul Lui.
Ascultaţi un cuvânt din partea lui Pavel în 2Corinteni, cap.10: Măcar că trăim în firea pământească,
totuşi nu ne luptăm călăuziţi de firea pământească. Căci armele cu care ne luptăm noi, nu sunt
supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu, ca să surpe întăriturile. Noi
răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi
orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.
Spuneam, pasul unu – îţi iei viaţa în propriile tale mâini. Pasul doi – nu te mai osteni să-L întrebi pe
Domnul. Dacă Avram ar fi întrebat pe Domnul, s-ar fi dus sub cerul liber, s-ar fi uitat la stele şi ar fi
zis: Doamne, am crezut ce mi-ai spus, acum sunt la încurcătură, Te rog, răspunde-mi! El în loc să se
uite la cer s-a uitat la Agar. Dacă s-ar fi uitat la cer ar fi răsturnat izvodirile minţii, ar fi adus
gândurile Sarei şi gândurile lui la ascultare de Dumnezeu; istoria ar fi curs altfel.
Atunci când Dumnezeu îţi face un nume, El nu are nevoie de o mână de ajutor din partea ta, chiar
dacă ai intenţii bune. Planurile lui Dumnezeu se împlinesc cu mijloacele lui Dumnezeu.
VI. Omul este un agent activ în împlinirea planurilor lui Dumnezeu

Dar trebuie să amendez această afirmaţie, pentru că în relaţia cu Dumnezeu omul nu este un agent
pasiv. Cu alte cuvinte, când intri în relaţia cu Dumnezeu nu înseamnă să te lege ca pe Lazăr în
mormânt fedeleş, cu fâşiile de in, şi să stai până Dumnezeu îşi termină lucrarea cu tine, şi pe urmă te
scoate din îngheţ şi intri în împărăţia Lui. Nu, în planurile lui Dumnezeu noi suntem implicaţi alături
de Dumnezeu.
Aş vrea să vă citesc doar câteva texte, toată Biblia este plină de ele. În 2Petru cap.1, începând cu
versetul 3 ni se spune: Dumnezeiasca lui putere ne-a dăruit, suntem în relaţie cu El, tot ce priveşte
viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care EL ne-a
dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti,
după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.
7
Observaţi, El are partea Lui, noi avem partea noastră. El ne-a dat tot ce priveşte viaţa şi evlavia şi
ajungem la planurile Lui prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui. Dar pentru
asta trebuie să fugim de stricăciunea care este în lume prin pofte.
De aceea, continuă textul, daţi-vă şi voi toate silinţele, şi aceasta este partea noastră, rolul nostru în
împlinirea planurilor lui Dumnezeu, să uniţi cu credinţa voastră fapta, cu fapta cunoştinţa, cu
cunoştinţa înfrânarea, cu înfrânarea răbdarea, cu răbdarea evlavia, cu evlavia dragostea de fraţi, şi
cu dragostea de fraţi iubirea de oameni. Căci dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, acestea pe
care le-aţi adăugat voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina
cunoaştere a Domnului nostru Isus Hristos.
Efeseni cap.2:8-10: Prin har aţi fost mântuiţi, adică mântuirea este un dar nemeritat pentru care nu
poţi lucra, pe care nu-l poţi câştiga prin eforturile tale. Prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă, şi
aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu, nu prin fapte ca să nu se laude nimeni. Dar
ascultaţi versetul următor: Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru
faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, nu ca să umble El în ele, ca să umblăm noi
în ele. Observaţi, este partea mea în relaţia cu Dumnezeu.
În Evrei cap.12:14, nouă ni se spune: Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea fără de care nimeni nu va
vedea pe Dumnezeu. Doamne, dacă stau liniştit şi nu urmăresc nimic, ce se întâmplă? Nu vei vedea
pe Dumnezeu, îţi spune textul. Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe
Dumnezeu.
Doamne, Isus Hristoase, te iubesc! Vine Crăciunul, o să-ţi cânt colinzi... în vârful bradului pun chiar
chipul Tău. Dumnezeu are o simplă întrebare pentru mine: Ai timp de poruncile Mele de Crăciunul
acesta? Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte. Cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl
Meu; Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui. Degeaba Îi spun că-L iubesc, degeaba îl cinstesc cu buzele şi
inima mea este departe de mine.
Genesa cap.17:1: Când a fost Avram în vârstă de nouăzeci şi nouă de ani, Domnul i s-a arătat şi i-a
zis: „Eu sunt El-Shaddai, Dumnezeu Cel atotputernic. Umblă înaintea Mea şi fii fără prihană.
Atunci când Dumnezeu îţi face un nume El nu are nevoie de ajutorul tău decât dacă ţi-l cere. Şi vreau
să vă spun, Biblia în foarte multe texte îţi cere ajutorul, sau te implică alături de Dumnezeu, te
cheamă colaborator cu El la plămădirea veşniciei tale. Atenţie însă la mijloacele alese.
Atunci când Dumnezeu pune un scop înaintea vieţii tale, să ştiţi că scopul nu scuză mijloacele. Cu
alte cuvinte: produsul finit nu este mai important decât procesul care duce spre el. În ultimă instanţă,
ziua de mâine nu este a mea, şi atunci astăzi trebuie să trăiesc în ascultare de Dumnezeu, conform
Cuvântului lui Dumnezeu.
Vă aduc înainte doar un exemplu din Scriptură: Spuneţi-mi, a fost un lucru bun gândul acela care i-a
venit lui David? După ce a făcut un cort, în locul Cortului Întâlnirii care s-a uzat de-a lungul
secolelor, urma să aducă chivotul în cortul lui. A fost un lucru foarte bun? A fost un lucru foarte bun!
Doar că David nu şi-a făcut destul timp să stea să gândească la mijloacele pe care Dumnezeu le-a
prevăzut pentru a ajunge la acest scop final. Şi şi-a zis el, foarte creativ: Am să-i fac un car nou. Şi
cum îl ştiu pe David, repede să pună mâna, probabil că s-a dus acolo şi a pus el mâna să lustruiască,
să-l lăcuiască, să-l rezolve, să-l aranjeze, să-i placă Domnului; dacă place împăratului, place şi
Domnului.
S-au dus după chivot, l-au încărcat, a pus doi oameni lângă el, şi când au ajuns la prima hârtoapă,
Uza a pus mâna pe chivot şi Dumnezeu l-a trăznit; şi David s-a îngrozit şi a zis: Nu, nu, nu, duceţi
8
chivotul de aici! Abia după trei luni îşi vine în fire, când vede binecuvântarea venită peste cel care a
primit chivotul acasă. A zis: trebuie să aduc chivotul înapoi.
Ştiţi ce a făcut? S-a dus şi a luat Scripturile. Şi a văzut că mijlocul lui Dumnezeu în purtarea
chivotului nu era un car nou, indiferent cât de frumos l-ar fi făcut el, ci erau umerii chehatiţilor, ca tot
poporul să ştie că va veni vremea când Dumnezeu se va muta din temple de piatră în inimi de
oameni. A chemat pe preoţi, a chemat pe leviţi, a făcut o sărbătoare, a luat chivotul, şi şi-a atins
scopul folosind mijloacele lui Dumnezeu.
Atenţie la căile pe care le folosim. Multe par bune omului, dar abia la urmă se văd că duc la moarte.
Atunci când Dumnezeu îţi face un nume, El nu are nevoie de o mână de ajutor din partea ta decât
dacă ţi-o cere.
VII. Concluzii – În planurile Lui, Dumnezeu hotărăşte şi rolurile

Cu siguranţă, toată istoria dintre Avram şi Agar şi Sara şi Ismael, este o şcoală în care Dumnezeu
umblă alături de Avram să-i facă un nume, să facă din el sursa binecuvântării întregului pământ:
Toate familiile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, îi va spune ceva mai târziu.
Haideţi să recapitulăm. Ca Dumnezeu să-ţi facă un nume, trebuie să ieşi din ale tale şi să intri în ale
Lui, din planurile tale în planurile lui. Ai ajuns în planurile Lui când ai convingerea şi curajul să spui:
Vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ, când am intrat în slujba lui
Dumnezeu cu tot ce sunt. Dar când ai făcut pasul acesta, nu uita: Planurile sunt ale Domnului nu ale
tale. Pentru că sunt ale Domnului, ele se desfăşoară conform calendarului hotărât de El.
Şi în planurile Lui, Dumnezeu hotărăşte nu doar calendarul ci şi rolurile pe care le jucăm. De pildă,
Scriptura ne spune că nu este treaba noastră să smulgem neghina din grâu, e treaba îngerilor, e treaba
lui Dumnezeu. Treaba noastră este să semănăm sămânţa. Treaba duşmanului este să semene neghina.
Dumnezeu a lăsat lucrurile aşa, nu ştiu de ce, am să-L întreb când am să ajung acolo. Dar nu e treaba
noastră să smulgem neghina, ca nu cumva împreună cu neghina să smulgem şi grâul.
Îngerului Bisericii din Efes scrie-i: Ştiu faptele tale; ştiu că nu-ţi plac faptele nicolaiţilor, ştiu că ai o
şedinţă de comitet pentru fiecare vorbitor, şi îl dovedeşti că nu este apostol, şi îl dovedeşti mincinos.
Dar ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi.
Ce s-a întâmplat în Efes? Treaba Domnului este să judece lucrurile, treaba efesenilor ar fi fost să
arunce sămânţa. Ei au schimbat locurile, au lăsat în seama Domnului treaba lor, şi au încercat să facă
ei treaba Domnului. Şi Domnul trebuie să-i oprească într-un mod solemn şi să le spună: Dacă nu te
pocăieşti, dacă nu treci la locul tău... Nu uita, în planurile Mele, Eu hotărăsc rolurile, nu tu, am să iau
sfeşnicul din locul lui. Cu alte cuvinte, vei înceta să mai fii Biserica Mea.
9

Agar, o Mana de Ajutor Intinsa Lui Dumnezeu - Transcriere - 894

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Agar, o Mana de Ajutor Intinsa Lui Dumnezeu - Transcriere - 894

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

13 decembrie 2009 Vorbitor: Beniamin Fărăgău

Data: 13 decembrie 2009

II. Soluţii omeneşti la planuri dumnezeieşti...

III. Şapte paşi spre dezastru

IV. Nu vorbeşte Dumnezeu destul de clar?

V. Planurile lui Dumnezeu se împlinesc cu mijloacele lui Dumnezeu

VI. Omul este un agent activ în împlinirea planurilor lui Dumnezeu

VII. Concluzii – În planurile Lui, Dumnezeu hotărăşte şi rolurile

S-ar putea să vă placă și