Elena Densuşianu-Puşcariu, este una dintre marile personalitati ale medicinei româneşti. Prof. dr.

Elena
Densusianu-Puscariu a fost prima femeie profesor universitar al unei facultăţi de medicină din
România, prima femeie profesor de clinică oftalmologică din lume, ce a abordat oftalmologia atât din
perspectivă ştiinţifică şi practică, cât şi din perspectivă socială.

Născută la 3 martie 1875 la Făgăraş, în familia lui Aron Densuşianu, filolog, profesor la Universitatea din
Iaşi, soră a lui Ovid Densuşianu, poet, critic şi istoric literar, obţine diploma de Doctor în medicină şi
chirurgie a Facultăţii de Medicină din Iaşi, în anul 1899. Pleacă la Paris unde lucrează alături de
personalităţi ale medicinei mondiale: prof. André Victor Cornil, Émil Roux şi Ilia Ilici Mecinikov. După
întoarcerea în ţară este pe rând preparator la laboratorul de anatomie patologică al Facultăţii de Medicină
din Bucureşti, medic secundar al Eforiei, medic secundar al Sp. “Sf. Spiridon” Iaşi, medic secundar
al Serviciului de boale de ochi, docent în oftalmologie al Facultăţilor de Medicină din Iaşi şi Bucureşti,
asistent al Clinicei Oftalmologice din Bucureşti, apoi Şef de clinică, pentru ca în 1920 să devină sef al
Clinicii de Oftalmologie din Iaşi. Deşi a pornint de la o bază materială nesemnificativă: o cutie cu lentile
pentru ochelari, Elena Puşcariu a crescut numărul de paturi, saloane, laboratoare, săli de operaţie, a
creat un important material iconografic, cameră de mulaje (realizate după cazuri din clinică), cameră
obscură, având o activitate deosebită, în primii 10 ani în clinică si peste 2500 de intervenţii.
Elena Puşcariu publica lucrări în colaborare cu Pinoy, V. Babeş, Noguki, Gh. Marinescu, G. Socor sau
tratate în Anglia, Argentina, ca unic autor sau împreună cu colaboratorii. Cele două cursuri editate în
1927 prezintă o imagine coerentă a concepţiei sale privitoare la oftalmologie – cuprind expozeuri clinico-
experimentale, terapeutice, incursiuni în istoria medicinei, hărţi, fotografii şi desene color realizate chiar
de ea după cazurile din clinică pe care le-a tratat.

A observat şi anticipat concluzii cu caracter practic rămase fundamentale în clinică; a avut contribuţii la
epidemiologia, formele clinice şi terapia curativ-profilactică a bolilor oculare; investigarea implicaţiilor
oftalmologice ale patologiei generale; a descris trei noi metode în chirurgia oftalmologică; a dezbătut
problema traumatismelor oculare datorate războiului; a prezentat numeroase procedee de chirurgie
plastică; a realizat experimental keratită folosind bacilul Calmette-Guerin; în 1925 a abordat tratamentul
cataractei la diabetici; în 1931 a publicat rezultatele a 68 intervenţii cu “metoda Stănculeanu” (extragerea
intracapsulară a cristalinului); alături de prof. D. Manolescu s-a aflat printre cei care au publicat şi
prezentat noi studii referitoare la epitelioamele corneei, plasmocitomul conjunctival, sarcomul coroidian; a
contribuit la precizarea cadrului nosologic a corioretinitei Jensen şi în special a gomei retrobulbare a
nervului optic, aducând valoroase informaţii semiologice neurologiei; împreună cu colaboratorul său, dr.
D. Lăzărescu, a publicat rezultatele cercetării a 684 de cazuri de cherato-conjunctivită eczematoasă,
propunând ca această afecţiune să fie numită, oftalmie scrofuloasă (1930).
Prima descriere exactă a trahomului (conjunctivita granulomatoasă) pe plan mondial îi aparţine tot Elenei
Puşcariu, prin lucrarea Le trachome (La conjonctivite granuleuse). Au point de vue clinique et avec des
considération sur son état en Roumanie – 1914, apărută într-un moment în care unele cărţi străine
prezentau eronat multe noţiuni, altele nedescriind faza de început a bolii. A descoperit şi descris “semnul
inelului” – format din pliul semilunar şi fundurile de sac cu infiltraţie de ţesut trahomatos.De asemenea a
sesizat impactul neurosifilisului in bolile oculare, ce a fost ilustrat prin stabilirea mai exactă a ponderii
etiologiei luetice în afecţiunile oculare, elucidarea unor aspecte patogenice neurooftalmologice,
determinarea precisă a cadrului nosologic a unor afecţiuni, stabilirea metodelor optime de tratament. A
introdus examenul serologic pentru sifilis la toţi bolnavii internaţi. Sublinia necesitatea profilaxiei sifilisului
ca armă eficace împotriva cecităţii susţinând numeroase conferinţe în ţară. Succesiunea de lucrări
publicate în “Archives d’ophtalmologie” – 1931, constituie o adevărată monografie privitoare la acest
subiect. Nu s-a lăsat influenţată de opiniile anilor 1920-1930 privitoare la eficienţa malario-terapiei în
sifilisul nervului optic, fiind printre primii autori din lume care demontează acest mit. Emite concluzia că
febra malarică nu are efect curativ în aceste forme, având primordialitate pe plan mondial referitor la cele
susţinute, contrar unora care şi în anii 1935 erau adepţii acestei forme de terapie. Descrie un semn
particular în neurosifilis: “semnul Elena Puşcariu” – înfundarea regiunii zigomatice la 10-14 % din bolnavi
şi cefaleea sifilitică, prezentă la majoritatea pacienţilor, fără a avea însă caracterul descris anterior şi fără
o localizare specifică.
În 1913 la Bucureşti publică Instrucţiuni populare pentru prevenirea orbirei, ce s-au distribuit în şcoli, gări
şi primării din toată ţara. Prevedeau măsurile ce se impun pentru prevenţia oftalmiei purulente şi a
conjunctivitei granuloase, precum şi cele de prim ajutor în cazul traumatismelor oculare. Introduce din
1931 o condică specială destinată celor cu pierderea totală a vederii, consideraţi incurabili; concluziona
că în România se ajungea la un număr de 3000 de persoane care-şi pierdeau anual vederea, arătând că
la marea majoritate vederea ar fi putut fi salvată. Aceasta MARE DOAMNA a MEDICINEI ROMANESTI
propunea pentru prevenirea bolilor oculare urmatoarele masuri unice pe atunci in lume: profilaxia bolilor
sociale: sifilisul, gonoreea şi tuberculoza; campanii de informare cu privire la mijloacele de evitare a
bolilor oculare şi la măsurile ce se pot lua în aceste cazuri (ex. prezenţa în cadrul comunităţilor sărace a
“surorilor şi infirmierelor de ocrotire”); măsuri speciale: stabilirea frecvenţei bolilor oculare faţă de celelalte
prin introducerea unor fişe individuale de sănătate; înfiinţarea a cel puţin unui serviciu de oftalmologie la
două judeţe; crearea unor echipe mobile de specialişti pentru efectuarea de examene oftalmologice, mici
intervenţii, completarea fişei individuale de sănătate (“care trebuie să fie obligat să o aibă fiecare locuitor,
mai ales rural”) cu toate datele privitoare la aparatul vizual; introducerea gratuităţii C.F.R. la bolnavii ce
necesită a fi trataţi într-un centru oftalmologic; examinarea AV a tuturor şcolarilor; susţine înfiinţarea unor
clase speciale pentru ambliopi, cum se proceda la acea vreme în ţările occidentale (astăzi este
abandonată această practică, pledându-se pentru integrarea copiilor cu tulburări de vedere în cadrul
comunităţii şi nu izolarea lor); măsuri de instruire şi dotare a medicilor de circumscripţie pentru acordarea
primului ajutor în diverse cazuri afecţiuni oculare.
A fost aleasă membru al Societăţii de oftalmologie britanice, al Societăţii de oftalmologie franceze şi al
Societăţii de oftalmologie din Italia. În anul 1927 Elena Puşcariu a fost Preşedinte al Societăţii de Medici
şi Naturalişti (prima societate ştiinţifică românească, înfiinţată la Iaşi în 1833) contribuind la creşterea
prestigiului acestei prime societăţi ştiinţifice româneşti.

Pe lângă activitatea ştiinţifică, s-a remarcat si ca scriitoare: (O crimă socială sau Urmările lipsei unei legi
pentru căutarea paternităţei, Bucureşti, Tipografia Ziarului Cronica Thoma Basilescu,
1906), traducător (Basme din Transilvania, Friedrich Müller, Bucureşti, Minerva Institutul de Arte Grafice
şi Editură, 1914) – fapt nemenţionat până acum, istoric al ştiinţei (publicând sau susţinând conferinţe
precum aceea din 1937, Pensée et philophie scientifique),artist plastic – pictor (v. Teohari
Antonescu, Jurnal 1893-1908, Ed. Limes 2005) şi un foarte talentat desenator. Elena Puşcariu a moştenit
geniul familiei de cărturari a Densuşienilor. A fost căsătorită cu Emil Puşcariu, profesor la Facultatea de
Medicină dinIaşi, creator al Institutului antirabic dinIaşi, politician, artist plastic. După moartea soţului său,
a donat cărţile acestuia Bibliotecii Laboratorului de Histologie de la Facultatea de Medicină dinIaşi.
După pensionare, în ciuda tuturor dificultăţilor apărute, ce ţineau de al doilea război mondial, şi-a
continuat activitatea clinică şi publicistică. O regăsim în numărul 10-11-12 din decembrie 1946, la rubrica
“Colaboratori de onoare”, al revistei “Pagini medicale – revistă lunară de medicină şi chirurgie generală”,
precum şi în presa ştiinţifică din ţară sau străinătate. La vârsta de 90 de ani a publicat la editura pariziană
“Doin” cartea: “Vingt syndromes oculaires hérédo-familiaux et congénitaux”. Ca o recunoastere a
MERITELOR si REALIZARILOR sale de exceptie, serviciul oftalmologic al Spitalului “Sf. Spiridon” din Iaşi
poarta numele: Clinica I Oftalmologică “Prof. dr. Elena Puşcariu”. A decedat in anul 1966, fiind
inmormantata la Timisoara.