Universitatea din Pitești

Facultatea de Științe ale Educației Științe Sociale și Psihologie

Specializarea psihologie
Studentă: Bărbulescu Elena-Anisela

Proiect la Neuroștiințe cognitive și clinice

“DOAMNA FĂRĂ TRUP"

 Rezumat
În prima parte se vorbește despre ceea ce Sherrington numea “Al șaselea simț” sau
“propriocepțiunea”, și anume capacitatea de a urmării și a regla în mod automat, incoștient
părți ale corpului nostru (mușchi, articulații, etc.) de a fi conștienți de ele, de a ne putea
controla propriul corp și a simți că ne aparține. De asemenea, Wittgenstein în cartea sa,
“Despre certitudine”, se întreabă dacă există situații în care pierdem acest control al corpului,
dacă pot exista cazuri în care să ne îndoim de existența propriul corp.
În a doua parte ne este prezentat cazul Christinei, o tânără de 27 de ani, care înainte de o
operație pentru îndepărtare veziculei biliare, are parte de un vis tulburător în care simte că se
clatină, că nu-și mai poate ține echilibrul, că nu mai simte pământul sub picioare. Dusă la
psihiatru, acesta îi spune degajat că e ceva normal, că este vorba despre o teamă pre-
operatorie. După puțin timp însă, visul se adeverește, aceasta devine instabilă și pierde
controlul membrelor superioare. De această dată, psihiatrul spune că este vorba despre o
isterie de anxietate. În timp starea ei se agravează, fiindu-i dificil să-și controleze corpul
indiferent de mișcarea/activitatea pe care voia să o facă. Aceasta, susține că parcă nu ar mai
avea trup, nu-l mai simte ca fiind o parte din ea. Doctorii și ei nedumeriți în legătură cu ceea
ce ar putea explica acest fenomen, i-au aplicat Christine niște teste senzoriale în urma cărora
au formulat ipoteza că ar fi vorba despre un deficit proprioceptiv foarte profund. Dorind o
părere specializată în domeniul medicinei fizice, fizioterapeutul a ajuns la aceeași concluzie
cutremurătoare și unică în cariera sa, și anume pierderea definitive a propriocepțiunii,
imposibilitatea de a mișca vreun muschi, tendon sau articulație.
Medicii au continuat să caute explicații și starea Christinei a continuat să se înrăutățească.
Medicii i-au explicat situația tinerei și aceasta a înțeles că pentru a funcționa trebuie “să fie
cu ochii pe propriul corp” , adică să-și urmărească cu ochii mișcările pe care înainte datorită
popricepțiunii le făcea automat. Lucrurile s-au mai îmbunătățit, dar în 8 ani nu s-a putut pune
problema unei vindecări.
Cu toatea acestea, deși la început Christina trebuia să-și urmărească fiecare mișcare a
corpului, deși mișcările sale erau artificiale, în timp, prin aceste exerciții repetate și-a
Universitatea din Pitești
Facultatea de Științe ale Educației Științe Sociale și Psihologie
Specializarea psihologie
Studentă: Bărbulescu Elena-Anisela

autoreglat inconștient văzul. De asemenea, aceasta pierzându-și tonul și expresia vocală

proprioceptivă și-a autoreglat și auzul (forme compensatorii). Treptat, tânăra și-a dezvoltat
mai multe forme compensatorii, putea sta în șezut acum, însă, poziția ei părea forțată,
artificială, vocea ei se auzea (nu mai era mută), însă, se transformase într-una teatrală, până
și expresia feței, de la o față fără expresie, fără emoții, a ajuns la o față cu expresii exagerate.
Toate acestea i-au asigurat un trai decent, însă nu unul normal. După un an de internare,
Christina a încercat să-și reia viața, și-a continuat munca (ca programator nu simțul tactil este
esențial, ci văzul), a încercat să facă lucrurile pe care le făcea și înainte, însă societatea a
pimit-o cu duritate. Oamenilor le e greu să înțeleagă ceva ce nici specialiștii nu înțeleg.
Astfel, viața Christinei s-a transformat într-o adevărată provocare, în care trebuia să facă
față atât solicitărilor zilnice, cât și prejudecăților celor din jur (oamenii o cred prefăcută sau
nebună) și nu în ultimul rând sentimentelor sale, prăbușirii sale emoțioanle, îi vine greu să-și
amintească cum era când își simțea trupul, când era “normală”. În cazul său a apărut și o
depersonalizare, întrucât și-a pierdut identitatea corporală, “sinele trupului”. În toată această
luptă, în care se bucură de orice mică senzație pe care o simte (adierea vântului pe față), în
care cu un deosebit curaj se luptă cu o situație nemaiîntâlnită de nimeni, a reușit să se
adapteze, dar fără a mai deveni complet o ființă umană. Fiecare zi este o luptă continuă, o
luptă pe care o va duce toată viața, fiind singura ființă omenească “fără trup”.
În a treia parte, în postscriptum, autorul vorbește despre faptul că în prezent mai există
persoane cu neuropatii senzoriale grave, majoritatea au tulburări ale imaginii corporale din
cauza consumului excesiv de vitamin b6 (piridoxină). Însă , spre deosebire de Christina, ei ar
avea o șansă la o viață normală dacă ar înceta consumul de piridoxină.

 Elemente de neuropatologie:

- Isterie de anxietate
- Sindrom bi-parietal
- Deficit proprioceptiv
- Sindromul Guillain-Barre
- Neurosifilis
- Afazie
- Depersonalizare
- Neuropatii senzoriale