Introducere în psihanaliză.

Concepte fundamentale - teoretice și clinice

Prof. Augustin Cambosie

Cursul 2

Conceptele fundamentale ale psihanalizei (I)

Psihanaliza este o știință care cercetează aparatul psihic ținând cont de existența unui loc
foarte important din interiorul său, care se numește inconștient. Psihanaliza este o știință a
inconștientului. Deci, când m-am gândit cum aș putea să vă transmit toate aceste lucruri,
am găsit o matrice foarte interesantă, care se leagă și de ceea ce dvs. știți de la Psihologie
generală sau de la Fundamentele psihologiei.
Punctul de legatură este o construcție metaforică prin care psihicul uman este un copac cu
rădăcinile în biologic, cu tulpina în psihologic și cu coroana în socio-cultural. De aici mi-am
propus să pornesc pentru că, pe aceasta schemă, pot foarte bine articula ceea ce numim
concepte fundamentale.

2.1 Instincte vs pulsiuni

Omul se naște cu o anumită zestre biologică care reprezintă rădăcinile sale și care poartă
numele de instincte. Noi ne naștem cu o anumită reprezentare, cu o anumită listă de
instincte, însă fiecare dintre noi le folosește ulterior într-o manieră strict individuală. Deși
ne naștem cu o zestre oarecum la fel, modul în care folosim, maturizăm și dezvoltăm în
comportamentul nostru această zestre internă, ne face să fim extraordinar de diferiți.
Care este ținta finală a acestei dezvoltări? Integrarea socio-culturală. Omul este o ființă
eminamente socio-culturală.
În cărțile de psihologie se vorbește numai de partea socială, dar vă rog să adăugați și
matricea culturală. Vreau să vorbesc despre socio-culturalitate pentru că socialul
reprezintă un anumit nivel economic, de cultură generală, de studii etc, iar culturalul
reprezintă arealul în care acest nivel se manifestă. Acest lucru mă face să cred că un
șomer din Anglia diferă de un șomer din România, deși social, au același nivel. Dar englezii
au un background, și aici nu mă refer la studii, la câți ani de școală are fiecare dintre ei, ci

1
Introducere în psihanaliză.
Concepte fundamentale - teoretice și clinice
Prof. Augustin Cambosie

la generațiile anterioare care îi determină să aibă o atitudine diferită față de șomaj, față de
muncă etc. .
Să revenim. (Atentie, metafora cu copacul are un caracter strict didacticist: mă ajută să
predau materia cat mai clar.)
Începem cu biologicul, cu rădăcinile. Ceea ce ne lasă părinții noștri este zestrea
instinctuală. Ne naștem cu instinctele speciei fără de care nu putem supraviețui. Pornind
de la cele mai simple reflexe care ne ajută, de exemplu, să respirăm, ceea ce nu ne-a
învățat nimeni. Noi respirăm instinctual, fără să conștientizăm acest lucru. Abia când ceva
ne blochează respirația, devenim atenți la respirație și încercăm să o corectăm.
Convențional, în scop didactic, instinctele noastre pot fi cazate în două mari categorii:
- instincte sexuale și
- instincte agresive.
Omul se naște cu animalitatea lui pentru că omul este, la origine, tot animal, aparține
regnului animal. În momentul nașterii avem foarte puține elemente de tip socio-cultural. Ne
recunoaștem mama dupa mirosul feromonic, la fel ca toate celelalte animale.
Recunoașterea feromonică a mamei are loc, la puiul uman, cam la 4 secunde de la naștere.
În primele zile, copilul nu poate face diferența între o sursă de lumină de tip veioză și
mama sa. Dacă i se blochează mirosul feromonic, copilul nu mai poate să facă această
deosebire.
De ce zestrea noastră instinctuală se poate caza în două mari categorii ?
Pentru că zestrea instinctivă ne ajută la supraviețuire, la adaptare, la acel nivel empiric de
adaptare, unde factorul social nu este implicat. Ori, la nivelul acesta, avem nevoie să ne
identificăm ca persoane. Agresivitatea ne ajută să ne apăram de celalalt și să ne
individualizăm, iar sexualitatea ne ajută la perpetuarea speciei. Aici avem o mica problemă.
Oare aceasta zestre instinctivă la om este identică cu cea de la animale? Să vedem cum
stau lucrurile. Animalele nu fac sex de plăcere. Fac sex numai în perioada de rut și numai
pentru perpetuarea speciei. Cu două excepții nedovedite experimental - delfinul și o
anumită specie de maimuță. Spre deosebire de toate celelalte animale, omul face sex de
placere. La animale ideea de sex le vine numai când femela este fertilă. Deci, la om,
această zestre instinctuală este pervertită. Ceva a intervenit între momentul în care omul
era numai un animal și acum. Același lucru se întâmplă și cu agresivitatea. De exemplu,
este adevărat ca și noi ne batem pe locurile de parcare. Vedem la televizor că manifestările

2
Introducere în psihanaliză.
Concepte fundamentale - teoretice și clinice
Prof. Augustin Cambosie

nu sunt diferite de bătaia între doi lupi, doi lei sau doi câini, numai că noi ne batem, cu titlu
excepțional, pentru locurile de parcare. Atât de excepțional, încât vestea ajunge și la
televizor. De exemplu, leii se bat permanent pentru leoaice. La lei acest fapt este o
modalitate comportamentală comună, obișnuită. Ceea ce înseamnă că, și manifestarea
agresivității noastre este, într-un fel, modificată față de forma originară, de cea cu care ne
naștem. Poate fi vorba și de o forță care ne obligă să ne schimbăm modul de a pune în act
instinctele noastre. Dacă nu ar fi așa, dacă eu mă manifest instinctual așa cum îmi vine,
societatea mă pedepsește imediat. Deci, între partea instinctuală, comună animalității și
cum funcționăm noi, în raport cu zestrea noastră instinctuală, există o diferență.
Din ce vine această diferență?
Pentru a ieși în comportament, în exterior, instinctele umane trebuie să traverseze un
aparat psihic ierarhizat și mult mai complex decât la animale. Animalele nu au un aparat
psihic ierarhizat, nu au ceea ce se numește, foarte convențional, conștiință. Noi avem o
parte pe care nu o putem controla, în inconștient, și o parte pe care avem pretenția că o
putem controla, și anume în conștient. Animalele nu au gândire, nu au limbaj și astfel nu
au nici conștiință, în schimb au inteligență.
Dacă funcționarea instinctivă la om nu este la fel ca la animale, cel mai corect ar fi să
înlocuim termenul de instinct cu termenul propus de psihanaliză, și anume cu cel de
pulsiune.
În psihanaliză există o întreagă teorie foarte complicată a pulsiunii, dar, pentru nivelul la
care ne aflăm, vă rog să rețineți că pulsiunea este instinctul obligat să traverseze un aparat
psihic mult mai complex și ierarhizat, care este aparatul psihic uman.
Dacă avem instincte sexuale și agresive, este clar că avem pulsiuni sexuale și agresive.
Care este imperativul nostru? Ce trebuie să facem noi în activitatea noastră psihică?
Obiectivul nostru pentru a supraviețui este de a descărca surplusul pulsional. Animalele îl
descarcă în rut sau în lupte. Oamenii nu au o matrice de tip rut (ne referim la sexualitate).
Presiunea pulsională nedescărcată crește din ce în ce mai mult și ori izbutim să o
descărcăm prin supapa pe care am construit-o în procesul de maturizare și dezvoltare
psihică, ori urmează să explodăm sub forma bolilor psihice. Unde va ceda aparatul nostru
psihic? În locul de minimă rezistență. Acolo unde avem o problemă în construcția noastră
psihică. O să vedeți imediat că toate fazele noastre de dezvoltare psihică au o semnificație
în psihopatologie. Dacă lucrurile nu merg așa cum trebuie în perioada de dezvoltare

3
Introducere în psihanaliză.
Concepte fundamentale - teoretice și clinice
Prof. Augustin Cambosie

psihică, urmează să plătim cu multe neajunsuri. Astfel că trebuie să găsim modalități prin
care să scoatem în exterior excesul energetic în așa fel încât să împăcăm și economia
internă a “oalei sub presiune”, dar să ținem cont și de imperativele socio-culturale care ne
așteaptă în exterior. De fapt, forța și presiunea socio-culturala țin “capacul” apăsat pe
“oală”. Fără socio-culturalitate, dacă am fi pe o insulă pustie, probabil că ne-am apropia de
partea instinctuală ca modalitate de manifestare a pulsiunilor noastre. De ce? Pentru că
cenzura socio-culturală care ar rămâne, ar fi numai de tip educațional, nu de tip punitiv.
Aceasta este, în linii mari, partea biologică reprezentată metaforic și strict în scop
didacticist, ca rădăcina copacului.

Fazele dezvoltării Eului

2.2 Faza orală
Întrebare: oare viața noastră psihică începe în momentul nașterii, sau există o viață psihică
și în intrauterin? Cercetările moderne arată foarte clar că, reacțiile fătului sunt influențate
de starea afectivă a mamei și de stimulii pe care fătul îi primește. Toate acestea arată că
există viața psihică intrauterină numai că, fără dovezi, nu știm cum funcționează.
Convențional, vom lua ca moment de începere a maturizării noastre psihice, momentul
nașterii.
Ce se întâmplă când ne naștem ?
Nașterea este un moment foarte traumatizant atât pentru mamă, cât și pentru copil. După
ce copilul iese din mediul cloacal, prima sa reacție este una negativă. Începe să țipe. Ne
naștem într-un impas, într-o criză existențială. Întrebare: care este prima stare afectivă a
copilului la naștere? Oare nu este vorba de anxietate? Anxietatea îi provoacă copilului
reacția obligatorie de adaptare, și anume țipătul. Anxietatea este prima noastră stare
afectivă cu un rol extraordinar de important, nu numai negativ. Anxietatea este un simptom
major care, pe lângă partea de neplăcere, are o mare contribuție și la partea de structură.
Deci copilul s-a născut. Psihanaliza construiește un soi de periodizare și spune că cea mai
importantă perioadă în maturizarea noastră psihică este perioada de la 0 la 5 ani. În sensul
că acum învățăm mecanismele primare de reacție și relație cu lumea înconjurătoare. După
această perioadă nu ne oprim din dezvoltare, numai că apare ceea ce se numește perioada
de latență în care secundarizăm aceste mecanisme primare.

4
Introducere în psihanaliză.
Concepte fundamentale - teoretice și clinice
Prof. Augustin Cambosie

Ce se întâmplă cu copilul după naștere ?

Copilul nu simte precis tot ceea ce se întâmplă în jurul său. Tot ceea ce simte el se
concentrează în zona de contact cu mama sa. Adică, contactul între sânul mamei și gura
copilului. Ce se întâmplă, mai exact? De ce începe copilul să plângă? Pentru că acel
contact cu sânul mamei nu reprezintă pentru copil doar sursa lui de hrană. Contactul cu
sânul reprezinta și o sursă de contact afectiv care, în timp, devine din ce în ce mai
important și ajunge la un moment dat chiar mai important decât hrana în sine. Ce simte
copilul? Simte gustul bun al hranei și contactul afectiv. Când un copil sătul plânge pentru
că este luat de la sân, o face din nevoia de securitate afectivă pe care contactul cu sânul
mamei i-o oferă. Copilul are nevoie să regăsească mirosul feromonic. El începe să aibă
memorie, să acumuleze experiență, care încet, încet va forma diverse sensuri în psihicul
copilului.
Orificiul bucal se structurează și devine încet, încet centrul plăcerii copilului. Când zona
este stimulată înseamnă că urmează hrana ori că mama este acolo. Aceasta perioadă
poartă numele de oralitate. De ce oralitate? Pentru că cel mai important element din corp
este orificiul oral.
Prima achiziție a acestei perioade este erogenizarea orificiului bucal (a gurii). Aici trebuie
să faceți o distincție mentală până o să va intre în reflex. Eu vă vorbesc despre psihanaliză
și nu despre sexualitate. Când vorbesc despre oralitate, despre erogenizare, despre
juisanță sau despre sexualitate nu ma refer la act, ci la partea de afect, care în unele
situații, la unele persoane poate conduce la actul sexual. Dar partea de afect există mult
mai frecvent decât partea de act sexual. Când vorbesc despre erogenizare, mă gândesc la
excitație, dar nu la excitația sexuală. Folosesc același termen pentru că mecanismul este
identic. Când ne excităm intrăm într-o stare de bine. Despre această stare de bine vă
vorbesc eu, și nu despre conotația sexuală de mai târziu.
Achizițiile acestei perioade sunt:
- erogenizarea orificiului bucal și
- inițierea unui soi de integrare a Eului fizic pentru că încet, încet copilul înțelege că
între el și mediul înconjurător există o diferență. Mama este a lui, dar cand sânul
mamei pleacă din gură, mama nu mai este a lui. Deci, mama este un obiect exterior
lui, iar dacă are nevoie de mamă, copilul pune la punct mecanisme care să o aducă
înapoi ori de câte ori vrea el. Plânge, țipă, face tot posibilul să își aducă mama înapoi

5
Introducere în psihanaliză.
Concepte fundamentale - teoretice și clinice
Prof. Augustin Cambosie

și asta nu neaparat pentru că îi este foame, ci pentru că s-a speriat că mama lui s-
ar putea să dispară și el nu mai are control asupra ei. De ce? Pentru că acest
contact afectiv îi dă copilului senzația de apartenență într-o relație. În momentul în
care relația se frânge, ceva o rupe, copilul intră în angoasa de separare. Angoasa de
separare este o caracteristică a acestei perioade și este prima formă de structurare
a angoasei de la naștere (anxietatea de la naștere).
Ce se poate întâmpla psihopatologic în această fază?
Exemple de patologii ale oralității

Din diverse motive care țin de absența mamei în raport cu nevoile copilului (mama
temporar absentă, nerelațională, depresivă, etc.) erogenizarea se poate să nu aibă loc așa
cum ar trebui.
Cum reacționează un copil când mama lipsește și el intră în panică?
Prima variantă și cea mai comună ar fi că el țipă, plânge, iar în cele din urmă, mama revine.
În acel moment copilul înțelege că, dacă va proceda așa, va obține ceea ce își dorește.
Dacă acest lucru se structurează așa, atunci acest comportament va deveni o axă
principală a comportamentului său, începând de la câteva săptămâni de viață și până în
viața sa adultă. Ce va deveni copilul cu un astfel de comportament? Un isteric.
Ce face un isteric ? Încearcă prin orice mijloace să atraga atenția asupra lui. Adică, exact
ce face copilul prin mijloacele sale empirice (plâns, țipat etc) când își aduce mama înapoi,
în relație cu el, atragând atenția asupra lui. Dacă acest lucru funcționează, copilul va
generaliza această formă de comportament și ulterior, în viața adultă.
Dar ce se întâmplă atunci când copilul plânge și mama nu vine?
Încet, încet copilul înțelege că tot efortul lui este în zadar și atunci își retrage efortul, își
retrage investiția afectivă. Nu mai face nimic ca să-și cheme mama pentru că, în el,
undeva, știe că oricum, mama nu vine. Nu vă sună a mecanism comun cu autismul?
Retragerea afectivă a autistului nu este aceeași cu a unei persoane care nu așteaptă nimic
de la ceilalți? Autistul nu vrea să aibă nici o relație și nici nu investește afectiv în raport cu
ceilalti. Cândva, el a aflat că nu are rost, nu este posibil. După ce copilul află că, orice ar
face, mama nu vine, construcția lui pe axa maturizării, în acel moment, se întrerupe, se
blochează.

6
Introducere în psihanaliză.
Concepte fundamentale - teoretice și clinice
Prof. Augustin Cambosie

Iată cum două elemente de psihopatologie extraordinar de diferite ca mecanism, își au

originea în același tip de proces, adică în angoasa de abandon sau separare și amandouă
se inițiază în comportamentul nostru la o vârstă foarte mică. O vârstă atât de fragedă, încât
copilul nici măcar nu poate vorbi, nu poate spune cu semnificație nici măcar “mama”. El
spune “mama” pentru a verifica erogenizarea cavitații bucale, felul cum aceasta vibrează.
Tot în această fază, după unii psihanaliști, mai apare o subfază, cea oral-sadică, în care
copilul își mușcă mama. Este vorba tot despre identificare. Copilul constată că mama
reacționează, o doare și acest lucru îl excită, îi oferă o formă de control asupra mamei.