3.

Explicarea rînduielii actuale a Utreniei

Precum am văzut, ca slujbă a diminetii sau a începutului zilei, Utrenia închipuie, în
general, începutul sau zorile creştinismului, ivirea luminii sau a revelatiei dumnezeieşti, care
a urmat după noaptea întunericului, a păcatului şi a necunoştintei. De aceea, mai mult decat
Vecernia, slujba Utreniei constituie o împletire de elemente din Vechiul şi din Noul
Testament, reprezentand in general epoca de tranzitie de la Legea Veche la cea Nouă, epocă
pe care, precum am văzut, o întrezărim încă de la sfîrşitul Vecerniei. Astfel, psalmii profetici,
care proorocesc şi exprimă presimilirea venirii Mantuitorului, alternează cu cantări ca
«Dumnezeu este Domnul...», care vestesc venirea Mantuitorului în lume, sau cu troparele şi
stihirile diferitelor grupe de cantări (sedelne, antifoane, Laude etc.), care slăvesc atat lucrarea
răscumpărătoare a Mantuitorului, cat şi viata, faptele şi virtutile sfintilor care au contribuit la
răspandirea şi întărirea credintei crestine în lume. Dar mai ales vohodul Utreniei duminicilor,
adică scoaterea Sfintei Evanghelii în mijlocul bisericii, este actul care,precum vom vedea mai
pe larg ceva mai tarziu, închipuie şi vesteşte învierea Domnului. Totuşi,punctul de greutate în
alcătuirea si cuprinsul randuielii Utreniei rămane, mai ales în prima ei parte, tot elementul din
Vechiul Testament, adică cel care simbolizează şi reprezintă epoca anterioară venirii
Domnului.
a) Partea de la inceput a Utreniei (pană la «Slavă Sfintei... Treimi...»), numită de unii
liturgisti prolog sau proirnion, adică introducere, cuprinde rugăciuni pentru autoritatea sau
conducerea supremă a statului, concretizată odinioară (în epoca sclavagistă şi cea feudală) în per-
soana împăratului.
Rugăciunea pentru conducătorii statului îşi are temeiul scripturistic în îndemnul Sfantului
Apostol Pavel, din prima sa epistolă către Timotei (cap. II, 1-2) ''Vă îndemn, deci, înainte de
toate, să faceti cereri, rugăciuni, mijlociri, mulitumiri, pentru toti oamenii, pentru conducători si
pentru soli care sant in înalte dregătorii, ca să petreceti viată paşnică şi liniştită, întru toată
cuvioşia şi buna cuviintă''. Una dintre obligaţiile religioase elementare, ale oricărui creştin,
înscrisă în porunca a cincea a Bisericii, este rugăciunea pentru carmuitorii tării din care facem
parte ca cetăteni.
De aceea, toate elementele care alcătuiesc această parte a Utreniei ne amintesc, într-un fel
sau altul, despre împăratii de odinioară. Astfel, ceî doi psalmi, care se citesc la început, adică
psalmul XIX (<(Să te audă Domnul în ziua necazului...a) şi psalmul XX («Doamne, întru puterea
Ta se va veseli impăratul...v) se numesc uneori si «psalmi împărăteşti, pentru că în ei se vorbeşte,
între altele, despre prerogativele, puterea şi strălucirea cu care era învestit odinioară cel ce repre-
zenta suveranitatea absolută in stat, despre supunerea pe care i-o datorau cetătenii şi despre
datoria lor de a se ruga pentru sănătatea şi liniştea lui (vezi, de exemplu, versetul ultim al
primului psalm : «Doamne, mantuieste pe împăratul şi ne auzi pe noi, în orice zi Te vom chema
»).
Acelaşi caracter îl au şi cele trei tropare ale crucii din partea introductivă a Utreniei, numite
uneori «tropare împărăteşti, adică : «Mantuieşte, Doamne, poporul Tău...» (troparul Crucii, cf.
Psalmul XXVII, 12), «,Cel ce Te-ai înăltat pe Cruce de bună voie...» şi «Folositoare, înfricoşată
şi neînfruntată...g ; în acesta din urmă ne rugăm : « Mantuieşte pe aceia cărora le-ai poruncit să
împărătească si le dă lor biruinta din cer...».
Ectenia întreită scurtă, de la sfîrşitul prologului Utreniei, cuprinde de asemenea un aliniat
special de rugăciune pentru conducătorii statului.
Acest exordiu al Utreniei constituia la origine un serviciu religios deosebit de slujba propriu-zisă
a Utreniei 51 analog cu Tedeumul (vezi la cap. despre Ierurgii). La început, acest serviciu se
săvarşea, între Miezonoptică şi Utrenie, numai in manăstirile care erau ctitorii sau fundatii
împărăteşti. Cu timpul, a intrat şi in practica celorlalte manăstiri, apoi s-a extins şi în randuiala
bisericilor ,uneorii, contopindu-se cu Utrenia şi rămanand, astfel ca un prolog sau o introducere
inseparabilă a acestei slujbe.
Precum am văzut (în cap. anterior, la rînduiala Utreniei), in timpul de la Paşti )a Înăltarii
Domnului, prologul Utreniei se suprimă, deoarece Utrenia din acest răstimp a rămas inca de la
inceput scutită de el, predominind rugăciunea şi lauda adresată lui Dumnezeu ; el se suprimă de
asemenea şi in restul anului, atunci cand Utrenia se face în ajunul sărbătorilor mari, sub forma de
Priveghere (vezi în urmă).
b) In partea următoare a Utreniei, adică începand de la «Slavă Sfintei... Treimi...g pînă la
Canoane (Catavasii), predomină lecturile sau citirile biblice ; începutul acestei părti reprezintă
prin excelentă epoca Legii Vechi.
Formula «Slavă Sfinte... Treimi...», cu care începe această parte, constituie binecuvantarea
pentru începutul propriu-zis al Utreniei (in forma ei originară). Ea are un caracter trinitar destul
de vădit ; în loc să preaslăvim pe Dumnezeu in unitatea esentei (fiintei) Sale, ca la începutul
Vecerniei, preaslăvim pe Dumnezeu Cel in Treime lăudat " Cu Utrenia ne aflăm, deci, într-o
perioadă mai avansată a istoriei mantuirii şi a revelatiei despre fiinta si însuşirile Lui Dumnezeu.
Lucrul acesta îl exprimă şi formula cu care se începe răspunsul credincioşilor la binecuvantarea
data de preot : «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu...» care precede citirea celor şase psalmi şi
care nu este altceva decat cîntarea îngerilor din noaptea naşterii Domnului (Lc. II, 14). Astfel, de
la început, Utrenia ne duce cu gandul înapoi la Naşterea Domnului, care s-a întîmplat noaptea, şi
la zorile mantuirii noastre, precum am spus deja.
Lecturile din această parte a Utreniei sunt alcătuite din grupul de psalmi pe care îl numim
Exapsalmul (adică cei Şase psalmi ai diminetii sau ai Utreniei : III, XXXVII, LXII, LXXXVII,
CII şi CXLII. Aceşti psalmi exprimă sentimente şi stări sufleteşti foarte variate :
cand tanguirea omului Legii Vechi pentru păcatele, deznădejdea şi neputinta sa (mai ales ps.
LXXXVII), cand speranta şi increderea sa în mantuirea făgăduită, care trebuia să vină (vezi mai
ales ps. CII). Citirea lor simbolizează vremea de întuneric de după căderea în păcat a primilor
oameni ; de aceea, în manăstiri, cand Utrenia se face seara în cadrul Privegherii, se sting în acest
timp toate luminile din biserică, afară de cea de la analog, lucru care se făcea odinioară în toate
bisericile.
Cei_şase psalmi au fost randuiti să se citească la slujba diminetii pentru că în textul lor se
vorbeşte şi despre scularea noastră din somnul noptii şi despre rugăciunea de dimineată : «Eu m-
am culcat şi am adormit ; sculatu-m-am, că Domnul mă va sprijini...» (ps. III, 5) ;«Iar eu către
Tine, Doamne, am strigat şi dimineata rugăciunea mea Te va întampina» (ps. LXXXVII, 14).
Indeosebi psalmul LXII («Dumnezeule, Dumnezeul meu, pe Tine Te caut dis-de-dimineată...p)
este psalmul diminetii prin excelentă (EC)BcvoS sau op6pwos_~alt~tos, matutinus psalmus) ;
împreună cu psalmul III el este moştenit din serviciul sinagogii iudaice, în întrebuintarea cultului
creştin. Il găsim mentionat ca făcand parte din rugăciunea de dimineată în Constitujiile
apostolice (II, 59 şi VIII, 38), ca şi în alte documente vechi ; el s-a păstrat, de asemenea, în slujba
diminetii în toate riturile liturgice creştine.
Cele 12 rugăciuni citite în taină de către preot în timpul celor şase psalmi, Rugăciunile
diminetii sau ale Utreniei au un continut variat. Textul, numărul şi aşezarea acestor rugâciuni în
randuiala Utreniei nu au fost de la început cele de azi. Astfel, în unele manuscrise vechi ele erau
ori mai multe (13-14) ori mai putine (1, 3, 6, 9 sau 11) şi nu se găseau grupate ca astăzi sau
strînse la un loc, în Liturghier, ci risipite în cursul întregii slujbe, deoarece ele erau citite
concomitent cu ecteniile rostite de către diacon printre psalmii cantati odinioară in chip antifonic,
aşa că ecfonisele lor alcătuiau o încheiere logică a acestor ectenii. Cu timpul, numărul lor a fost
fixat definitiv la 12, după numărul orelor noptii sau al orelor zilei care începe. In Liturghierele
tiparite au fost stranse şi grupate toate la un loc, adică înşirate una după alta la începutul Utreniei,
pentru ca, după citirea lor, preotul să rămînă liber pentru lucrarea Proscomidiei. Aşezarea actuală
a acestor rugăciuni în cadrul randuielii Utreniei din Liturghiere, dateazâ, după unii, aproximativ
din sec. al IX-lea .Inainte numai ecfonisele acestor rugăciuni au rămas în locurile lor de
odinioară din cadrul slujbei, fie pentru a încheia ecteniile în timpul cărora erau rostite rugăciunile
respective, fie pentru a marca începutul diferitelor lecturi sau cantări din rolul cantăretilor de
strane. Legătura acestor ecfonise cu rugăciunile pe care le încheiau odinioară se vede inca
lămurit. Astfel, ecfonisul ecteniei de după cantarea a şasea a Catavasiilor (<<Că Tu esti
Împăratul păcii şi Mantuitorul sufletelor noastre...» ) nu e altceva decat ecfonisul rugăciunii a
şasea, pe care preotul o citea probabil, în taină, în timpul rostirii acestei ectenii. Din cuprinsul
rugâciunii a noua (« Străluceşte în inimile noastre...»), care e aceeaşi cu rugâciunea dinainte de
Evanghelie din randuiala Liturghiei, se vede că aceastâ rugăciune trebuie să se fi citit odinioară
înainte de pericopa evanghelică a Utreniei ; a zecea rugăciune are caracter penitential, ea fiind
legată probabil de psalmul L(psalmul pocăintei), iar a unsprezecea şi a douăsprezecea au continut
doxologic, fiind amandouâ în legătură cu psalmii Laudelor şi cu doxologia.
Cat priveşte cuprinsul acestor rugăciuni, ele exprimă, mai toate, multumirea de la sfarşitul
noptii şi cererea de la începutul zilei, adresate lui Dumnezeu din partea credincioşilor, prin
preot, în calitatea lui de interpret al dorintelor şi simtămintelor religioase ale comuniitătii. Ideea
generalâ pe care sunt brodate - aceea a luminii naturale ca simbol al celei supranaturale, adică al
revelatiei divine, data în Vechiul Testament prin Lege (Thora) iar în cel Nou prin lisus
Hristos,este comună cu tema proprie rugăciunilor de dimineată din cultul ebraic, ceea ce
constituie şi un indiciu despre adanca vechime a acestor rugăciuni.
Din cuprinsul unora dintre aceste rugăciuni (mai ales a şasea si a opta) se vede că ele se
citeau odinioară în timp ce afarâ era încă noapte şi întuneric, deoarece, precum am văzut,
începutul Utreniei se făcea in vechime, mai ales în manăstiri, cu două-trei ceasuri înainte de
ziuă. Ultimele şase dintre aceste rugăciuni se citesc afară din altar în fata uşilor împărăteşti
închise, ca şi rugăciunile luminilor de la începutul Vecerniei, preotul înfătişand pe omul izgonit
din rai. Pentru acest motiv, atat citirea psalmilor Utreniei cat şi a rugăciunilor citite în taină de
către preot în timpul lor se suprimă la Utrenia din noaptea Paştilor şi din toată Săptămana
Luminată, înlocuindu-se cu cantări care au menirea de a vesti şi a sărbători marea minune a
Invierii Domnului si de a exprima sentimentele de bucurie ale credincioşilor.
Ectenia mare (~ µeTâ),-q aovaaT~),care urmează după citirea celor şase psalmi, e aceeaşi de la
începutul Vecerniei şi al Liturghiei ; ea reprezintă rugăciunea comună a credincioşilor, rostită
prin glasul preotului -ori al diaconului şi constituie tranzicerea de la lecturile biblice (psalmi).
La cantările următoare, care, precum vom vedea, anuntă zorile epocii Noului Testament sau
prevestirea mantuirii care se apropie.
 Cantarea «Dumnezeu este Domnul...p, formată din versetele 26 şi 27 ale psalmului CXVII,
se cantă de patru ori, ca o trambitare a veştii venirii Domnului în cele patru laturi ale lumii. Spre
a se arăta că este vorba de o«arătare» sau manifestare a Domnului, odinioară, în momentul cand
se începea această cantare, se aprindeau toate luminile (care, precum am spus, fuseseră stinse la
începutul citirii celor şase psalmi, ceea ce se face şi azi prin unele biserici). «Se aprind acum
toate făcliile - explică arhiepiscopul Simeon al Tesalonicului -- pentru cuvantul ce zice : Slava
lui Dumnezeu a strălucit peste ei, adică peste păstori (Lc. II, 2) şi se cantă «Dumnezeu este
Domnul...», pentru că este cu cale a se face noaptea închipuirea naşterii şi a arătării Man-
tuitorului celei după trup, de vreme ce noaptea S-a născut. Pentru că Isaia zice :«Nouă, celor ce
şedem întru întuneric şi în umbra necunoştintei, lumină mare s-a arătat...n .
Atat Dumnezeu este Domnul...» cat şi stihurile următoare (care pe alocuri nu se mai citesc
deloc) sunt resturi din psalmul CXVII («Mărturisiti-vă Domnului, că este bun, că în veac este
mila Lui...»), care odinioară se canta în întregime in acest moment al Utreniei, fiind apoi
înlocuit treptat de imnele cele noi (tropare), rămanand sub forma celor cateva stihuri izolate
(vers. 27, 26, 1, 11, 17, 22 şi 23), care exprimă mai pregnant simbolismul momentului respectiv
din randuiala slujbei, adică vesteşte apropiata venire a Domnului.
Troparele inaugurează şirul cantărilor de inspiratie sau origine nouă, pur creştină, în
randuiala Utreniei, fiind primele productii ale poeziei imnografice încadrate în această slujbă.
De aici înainte, cantările şi citirile din Vechiul Testament se împletesc în serviciul Utreniei cu
cele ale Noului Testament. Dintre toate slujbele serviciului divin zilnic, Utrenia este aceea a
cărei randuială a fost cel mai mult îmbogătită cu productiile_poeziei imnografice crestine
(bizantine), care este reprezentată aici sub toate formele şi denumirile ei : tropare,
stihiri,condace, icoase, antifoane, canoane etc.şi prin care Utrenia se adaptează la calendarul
anului liturgic (ciclul sanctoral sau mineal).
Catismele şi sedelnele reflectă - ca şi stihurile de la «Dumnezeu este Domnul...» şi troparele -
antagonismul sau lupta dintre elementele Legii Vechi de o parte şi cele ale Legii Noi, de altă
parte, în evolutia cultului creştin. Şi aici se vede, încă de mult, tendinta de suprimare sau
comprimare a elementului vechi precreştin, în favoarea celui mai nou, de origine pur creştină ; în
bisericile de enorii, precum am văzut, de cele mai multe ori se suprimă citirea catismelor şi se
cantă numai sedelnele.
Aceeaşi lege a procesului de suprimare sau comprimare şi-a făcut deja estul şi asupra altor
grupe de cantări din restul Utreniei. Astfel stihul «Binecuvantat eşti, Doamne, învată-ne pe noi
îndreptările Tale !», care se repetă înaintea fiecărei stihiri (fiecărui tropar) de la
ingeri şi a aduce împreună cu ei laudă necontenită lui Dumnezeu. De aceea, toate scurtele tropare
treimice din această parte a Utreniei se termină, invariabil, prin întreitul imn «sfant» al îngerilor,
din viziunea lui Isaia (VI, 6) şi din Apocalipsă (IV, 8).
Cu citirea Catismelor de rand din Psaltire începe o subdiviziune nouă şi distinctă a primei
parti a serviciului Utreniei, care tine pană la canoane.
Catismele de rand din Psaltire, adică grupele de psalmi a căror citire urmează acum, se
numesc aşa de la cuvantul grecesc xâ8taµa adică Yedere (de la xa6iC(o, a şedea), pentru că în
timpul citirii lor se poate sedea jos în strane. In unele din cărtile noastre de slujbă (Liturghier,
Tipicul bisericesc, Octoih, Triod ş.a.) ele mai sunt numite şi «siihologii» jale Psaltirii), adică
citirea psalmilor alcătuiti din «stihuri» sau versete. Fiecare catismă e împărtită în trei stări (părti),
în cinstea Sfintei T reimi. La Utrenie se citesc în timpul verii două catisme, iar iarna trei catisme,
după cum arată Regula de la începutul Psaltirii. In timpul citirii lor, vera stă închisă, simbolizand
vremea de pocăintă dinainte de venirea Mantuitorului.
Se poate şedea jos, de asemenea, în timpul cantării acelor stihiri care alternează cu citirea
catismelor şi care, pentru acest motiv, sunt renumite sedelne, Şezande, sau catismale .
Binecuvantările Invierii din randuiala Utreniei de duminica, nu este altceva decat versetul 12 al
psalmului CXVIII, psalm care alcătuieşte singur Catisma a XVII-a, adică a treia catismă din
randuiala Utreniei de duminica. Acest psalm se canta deci odinioară in întregime, dar cu timpul a
fost subplantat de cantările cele noi ale Binecuvantărilor Învierii, intercalate la început printre
stihurile lui.
Cădirea din timpul Binecuvantărilor Învierii inchipuie aromatele (miresmele) aduse de
femeile rnironosite la mormantul Domnului, în dimineata Învierii, pentru a completa ungerea
trupului Domnului, potrivit randuielilor traditionale pentru morti.
Falieleul (de la ao)<ueAeos, mult-milostiv) este o cantare care la praznice şi la sărbătorile
sfintilor .mai importanti înlocuieşte Binecuvantările Învierii de duminica. La sărbatorile
Mantuitorului şi ale sfintilor, polieleul este alcătuit din versetele alese din psalmii CXXXIV
(<<Robii Domnului, Aliluia...») şi CXXXV («Mărturisiti-vă Domnului că este bun ...»), care
preamăresc in chip deosebit şi laudă milostivirea lui Dumnezeu ; după fiecare verset al psalmului
CXXXV se repetă refrenul « Că în veac e mila Lui l» (otir eis ti-~jv atuwa tio Ea.eo; a.uzoo),
ceea ce a şi făcut ca această cantare să capete denumirea de polieleu (multmilostiv sau multă
milă).
La sărbătorile Sfintei Fecioare Polieleul este format din versete ale psalmului XLIV
(«Cuvant bun răspuns-a inima mea...»), după care se repetă un fel de refren (pripeală), care
începe cu « Bucură-te...» şi care reprezintă franturi din diferite imne şi rugăciuni pentru Maica
Domnului.
In trei din duminicile Triodului (duminica Fiului risipitor, duminica lăsatului sec de carne şi
duminica lăsatului sec de branză) se adaugă, la Polieleul obişnuit al sărbătorilor (psalmii
CXXXIV şi CXXXV), şi psalmul CXXXVI («La raul Vavilonului...»), care exprimă plangerea şi
nostalgia poporului evreu pentru Tara Sfantă, atunci cand se afla în robia babilonică, simbolizand
acum plangerea creştinilor după raiul pierdut, patria originară şi fericită a omului, din care l-au
izgonit păcatele.

Mărimitrile hâ MsTa~uvâp~a, la ruşi Velicanie, germ. Verhelrlichcirigslied), cu stihurile 1or,

care urmează după Polieleu, sunt o particularitate a ritului românesc si slav (grecii nu le au). Se
numesc aşa pentru ca ele preaslăvesc măretia praznicului .Acestea alcătuiesc primul rand de
imnuri (propriu-zise) şi sunt de origine rusească.
Unele sărbători mai au şi al doilea rand de Mărimuri sau «Pripele», (care încep de regulă cu
<;Veniţi toti (credincioşii)...» şi care sunt[ opera unui imnograf român din secolul al XI V-lea :
Kyr f',ilofei Monalui] ~ probabil de la Cozia), fost logofăt al lui Mircea cel Mare, cu numele de
Pi1os.
Stihurile Mărimitrilor sunt de fapt diferite versete din psalmi, potrivite cu evenimentul sau cu
sfantul sărbătorit în ziua respectivă. Alegerea stihurilor pentru fiecare sărbătoare (de regulă cate
Sase) este atribuită, in suprascrierile din cărtile de slujbă, lui Nichifor Vlernide (teolog bizantin,
1197-1272). Ideea exprimată in textul Mărimitrilor era concretizată odinioară în ritualul scoaterii
şi închinării icoanei sfantului sau a praznicului respectiv, ritual care avea loc în timpul cantării
Mărimitrilor şi care se mai păstreaza încă în unele manăstiri, cand se face Priveghere.
Strofa sau stihira numită Ipacoi (67raxo~ = ascultare, răspuns, ecou, răsunet) sau
subascultător (cum a fost tradus cuvantul respectiv în unele editii ale Octoihului mare şi mic),
precedează cantarea Antifoanelor, în randuiala Utreniei de duminica ; la celelalte sărbători,
Ipacoi e asezat după Cantarea a treia a Canoanelor. «Ipacoi» însemna la început refrenul care se
intercala printre versetele psalmilor cantaţi in cantarea psâlmodică. Astăzi, stihirile duminicale
numite astfel sunt rinduite pe cele opt glasuri şi toate proclamă în chip solemn Învierea
Domnului ; de aceea li s-a dat această denumire, ca unele care trebuie să fie ascultate cu
deosebită luare aminte si fărâ să stăm jos. După vechii talcuitori al cultului, denumirea de
«ascultare» (ascultător,sau stihiră a ascultării) se referă }a Hristos-Mantuitorul - Adam cel nou --
Care, prin ascultare, adică prin împlinirea voii Tatălui, a anulat neascultarea vechiului Adam şi l-
a adus la vrednicia cea dintai ;se poate referi si la sfintele femei-mironosite, care, în frunte cu
Maica Domnului, au venit cele dintai la mormant si, ascultandu-L pe Hristos Cel înviat, au vestit
apostolilor bucuria Învierii, anuland astfel neascultarea Evei, prin care s-a călcat porunca şi a
venit blestemul.
Antifoanele sau Treptele antifoanelor (âvapa0ttoi) din Octoih sint cantări scurte, numite
<<antiÎ`oâriev" penfru ca se cantă alternativ de către cele două strane sau coruri de cantăreti.
Ele sunt compuse de Sfantul loan Damaschinul sau, după cum cred unii, de Sfantul Teodor
Studitul, pe baza psalmilor CXIX-CXXXIII (CXX-CXXXIV), care formează Catisma a
XVIII-a, numită şi «cantarea treptelor», pentru că se canta pe treptele de la intrarea
templului din Ierusalim, de către două coruri (cete) de cantăreti, care stăteau fată în fata şi
cantau pe rand. Fiecare dintre antifoanele celor opt glasuri e format din două tropare sau
stihiri scurte, grupate trei cate trei, în trei antifoane pentru fiecare glas, cu exceptia celui de
la glasul VIII, care e împărtit în patru antifoane, avand astfel 12 tropare sau stihiri scurte.
Împărtirea aceasta a antifoanelor are deci o evidentă semnificatie trinitară, referindu-se la
cele nouă cete ale ierarhiei, cereşti a îngerilor, care cantă Sfintei Treimi lauda cea necurmată
sau neadormită, cu care ne unim .si noi spre a lăuda pe Domnul.
Citirea Evangheliei,este partea principală şi specifică a Utreniei sarbătorilor. În jurul ei se
grupează o serie intreagă de cantări şi formule (Binecuvantările Învierii sau Polieleul,
Antifoanele, Prochimenul, «Toată suflarea..., Invierea lui Hristos văzand...» menite să înca-
dreze şi să pună in lumină această lectură biblică, prin care, în sărbătorile din cursul
săptămanii, se simbolizează arătarea sau venirea lui Hristos în lume şi învătătura Lui
mantuitoare, iar duminica, Invierea Lui.
Duminica se citeşte 1a Utrenie una din cele 11 Evanghelii ale Punerii (EoaTTeAca
~(oOcvâ), deoarece duminica este ziua săptămanală închinată comemorării Învierii Domnului.
Citirea celor 11 pericope duminicale ale Evangheliei începe de la prima duminică după Rusalii
(Duminica Tuturor Sfintilor);"si repetandu-se astfel ,în tot cursul anului, cu exceptia perioadei
Penticostarului, cand sirul lor suferă unele modificări. Ciclul celor 11. Evangheliirduminicale
ale Utreniei era deja fixat în secolul al VIII-lea, dar momentul - in care se citea Evanghelia în
cursul Utreniei nu era pretutindeni acelasi. Astfel, la Ierusalim se citea (ca azi) după antifoane,
pe cand laConstantinopol se citea după doxologie, fiind încadrată de cele două tropare ale
lnvierii, care 51-au păstrat pană astăzi locul lor de la sfîrşitul Utreniei (vezi mai departe).
Pentru ce sunt numai 11 Evanghelii ale Învierii si nu mai multe sau mai putine? Pentru că
mai toate vorbesc despre aratările Mantuitorului.
.
Pentru ce Evangheliile Învierii se citesc in latura dinspre miazanoapte a Sfintei Mese ?
Pentru că, pe de o parte, în această latură este situat capul Mantuitorului, din scena iconografică
numit~ i;pltczfios (punerea în mormant), zucgrăvită pe sfantul antimis şi pe sfantul epitaf (cand
acesta se află asezat pe Sfanta Masă, adica de la Paşti la lnăltare), iar preotul care citeste
Evanghelia Învierii il închipuie, acum pe îngerul care a vestit femeilor mironosite Invierea, pe
piatra r.asturnată a mormantului , «în partea cealalta», unde era cazuta năframa capului, cum
precizează Sfantul Evanghelist Marcu (cap. XVI, 5). De aceea citeşte el Evanghelia dinăuntrul
altarului, langă Sfanta Masă care închipuie mormantul Domnului, iar nu dintre uşile Imparatesti
şii nu în văzul`multimii din biserică, deoarece invierea este cunoscută inca numai femeilor
mironosite, care au auzit cele dintai vestea fericiă a marii minuni.
La sărbătorile din cursul săptămanii Evanghelia este citită însă dintre usile împărătesti (ca la
Liturghie), deoarece nu mai este vorba despre cele 11 Evanghelii ale Învierii, şi atunci preotul
reprezintă pe Mantuitorul Isus care vorbea în faţa multimilor, înainte de patima si învierea `Sa ''.
Evangheliile respective se aleg atunci dintre pelicopele ai căror continut vorbeşte despre
evenimentul sărbătorit (la praznicele îrnparătesti) sau in legătură oarecare cu viata si virtutile
sfantului sarbatorit.
Scoaterea Sflntei Evanghelii in mijlocul bisercii la Utrenia de duminica închipuie arătarea
Domnnlui după lnvierea .Sa si vestirea lnvierii la toată lumea, De aceea se cantă acurn :<Veniţi,
toti credinciosii, să ne inchinăm Sfintei Învierii lui Hristos...>~.
Alcătuirea imnului «Invierea lui Hristos vizand...> este atribuit Sfantului loan Damaschinul.
Psalmul L este intrebuintat încă din vechime in randuiala Utreniei "", în acelaşi loc in care îl
găsim şi azi in toate riturile liturgice răsăritene ; el exprimă aici sentimentele de umilintă şi
smerenie, cu care credincioşii întampină pe Hristos, Cel ce S-a arătat mai înainte prin citirea
Evangheliei, ori prin cantările care ne vorbesc despre El. Odinioară el se canta antifonic si
constituia inceputul vechiului oficiu al diminetii sau al Utreniei propriu-zise .
Cu stihira Învierii (« Înviind Iisus din mormant...:j se termină ciclul cantărilor în legătură cu
Evanghelia., care alcătuiesc o parte distinctă - şi anume partea cea mai importantă şi mai
caracteristică - a Utreniei duminicilor, prin care aceasta se deosebeşte de Utrenia zilelor de rand.
Stihira aceasta este de o adancă vechime, fiind socotită, de unii liturgişii, ca fiind de provenientă
egipteană. Într-o formă putin deosebită se cantă si în cultul catolic, la venerarea Sfantei Cruci din
Vinerea Patimilor.
c) După aceasta, urmează, precum am văzut` citirea Canoanelor sau cantarea Catavasiilor,
care alcătuiesc partea a treia a serviciului Utreniei.
Canoanele alcătuiesc una dintre cantările caracteristice. Serviciului Utreniei. Fiind produse
ale poeziei religioase creştine, inspirate - precum am văzut - din cantările poetice ale cărtilor
Vechiului si Noului Testament, ele reprezintă cea mai strălucită expresie poetică, in cultul
ortodox, a legăturii stranse dintre Vechiul şi Noul Testament..
Cantările numite svetilne sau. luminande (T'a. cpc~TaTw7exâ), care se cantă înainte de
Laude, se numesc asa, fie pentru că odinioară ele se cantau in momentul cand incepea să se
lumineze de ziuă, fie pentru că in mai toate cantările care poartă această numire e, vorba de
lumină : lumina naturală a zilei, adusă de soare, sau- mai ales --lumina cea adevarată şi
veşnică,intruchipată şi adusă in lume de Hristos-Mantuitorul . Ele sunt adevărate «epicleze
(invocări) ale lui Hristos-Lumină, presărate in cursul întregii Utrenii» . Îndeosebi pentru cele 11
svetilne duminicale ale invierii se întrebuintează şi denumirea de exapostilarii (el;aaoa~Ei)`âp~a
de la e~-âao-a2EUcu = a trimite), -odată uneori în româneşte prin trimitătoare ori tropare ale
trimiterii ; denumirea aceasta se explică prin aceea că în ele este vorba ori de trimiterea sfintelor
femei către apostoli şi a acestora la neamuri pentru propovăduirea Învierii , ori de făgăduinta
trimiterii Sfantului Duh, făcută de Mantuitorul înainte de Înăltarea Sa la cer. Se mai numesc aşa
şi pentru că, odinioară, în biserica cea mare (catedrala patriarhală) din. Constantinopol se trimitea
unul dintre cantăreti în mijlocul bisericii, spre a executa aceste cantări.
Cele 11 svetilne duminicale (~~aaoatie~~âp~a âvaaTâa~~a) sunt ca şi voscresnele, în
legătură cu Evangheliile corespunzătoare ale Învierii, pe care ele le parafrazează. Ele sunt
alcătuite, după unii, de împăratul bizantin Leon Filozoful (inteleptul) , iar după altii, de fiul său
Constantin al VII-lea Porfirogenitul (sec. al X-lea).
Stihul «Sfant este Domnul Dumnezeul nostru...» şi celelalte, care se cantă duminica înaintea
svetilnelor, sunt luate din ps. XCVIII (vers. 2, 3, 5 şi 9), psalm care, probabil, se canta odinioară
în întregime, imediat inainte de Laude.
Cu Laudele începe a doua subdiviziune a acestei ultime părti a Utreniei, care tine pană la
sfarşitul slujbei.
Laudele, Lăudările sau Hvalitele (ot Aivot, tio IIaaaavoâp~ov) sunt cantările principale şi
caracteristice ale randuielii Utreniei. Ele sunt alcătuite dintr- o serie de stihiri cu număr variabil
(cduminica 8, la praznice 6, la sărbătorile mai mici şi in zilele de rand 4), care alternează cu
versete din psalmii CXLVIII, CXLIX şi CL, numiti şi psalmii aleliliatici sau de laudă, fiindcă se
termină cu refrenul ebraic « Aleluiau care înseamnă :«Lăuda pe Domnul !». Întrebuintarea
acestor psalmi în serviciul divin al diminetii, mentionată în documente încă din sec al IV-lea ,
reprezintă o mostenire străveche din cultul sinagogii iudaice şi este universală în toate riturile
liturgice creştine, cu exceptia celui romano-catolic, din care a fost suprimată in 1911 de către
reformatorii Psaltirii romane. Odinioară, ci se cantau în întregime ; după fiecare verset cantat sau
rostit de către solist sau conducătorul cantării, poporul canta refrenul :«Toată suflarea să laude pe
Domnul !». Astăzi, numai în zilele de rand care nu au stihiri la Laude în Minei,aceşti psalmi se
mai citesc in întregime, ca odinioară, aşa cum îi găsim încă în Ceaslov. La slujba din duminici si
sărbători au rămas din ei numai primele două versete ale psalmului CXLVIII, versete care se
cantă pe larg la început, precum şi celelalte cateva stihuri (versete) din ceilalti psalmi (Ps.
CXLIX, 9; Ps. CL, 1-5 ; Ps. IX, 32 şi Ps. CXXXVII, 1), cantate recitativ printre stihirile
Laudelor. Stihirile acestea reprezintă compozitii mai noi, de inspiralie creştină, alcătuite de
diferiti imnografi din sec. al VI-lea înainte şi care au intrat treptat în Mineie, Octoih, Triod şi
Penticostar.
Ultimele două stihiri de la Laude se cantă precedate nu de versete din psalmi, ci de «Slavă....
Şi acum...» ; duminica, la Slava Laudelor se cantă una dintre cele 11 stihiri ale Evangheliei,
numite şi voscresne (termen slav, care înseamnă înviere) sau Eot(h)inale (de la cuvantul grecesc
ew9wos-~-ov, care însemnează matinal) sau manecande (de la cuvantul latinesc manico-are = a
se scula dis-de-dimineată), pentru că mai toate vorbesc despre «manecare», adică mergerea
foarte de dimineată a femeilor mironosile la mormantul Domnului, în ziua~ Învierii. Ele
corespund - ca şi svetilnele - celor 11 Evanghelii ale Invierii, pe care le comentează sau le
parafrazează si sunt alcătuite de impăratul bizantin Leon Înteleptul sau Filosoful ( 1911).
Doxologia sau Slavoslovia (numită uneori şi Mărinda), sau Imnul îngeresc (deoarece primul
verset -«Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu...>> - este imnul cantat de ingeri la Naşterea
Domnului, Lc. II, 14), constituie una dintre cele mai vechi părti ale serviciului Utreniei. În forma
sa de azi, doxologia este un imn cu caracter trinitar, adică alcătuit «în cinstea Treimii», cum zice
Simeon al Tesalonicului. Dar in serviciul liturgic ea a fost întrebuinţată la început în forma sa ori-
dinară şi cea mai simplă, de imn al ingerilor, adică aşa cum o aflăm in Evanghelia de la Sfantul
Luca (II, 14). In această formă o găsim, de ex., în Constitutiile apostolice (cartea a VIII-â, cap.
13), înserată în randuiala Liturghiei, îndată după «Unul Sfant, unul Domn...v ; dar în acelaşi
document o găsim, în alt loc (cartea a VII-a, cap. 47 şi 48), deja amplificată aproape în forma de
azi, ca un imn de laudă către Dumnezeu-Tatăl si Fiul, amplificare provocatâ, desigur, de
discutiile dogmatice hristologice din secolul al IV-lea, provocate de arieni. Ulterior, din pricina
ereziei pnevmatomahe a lui Macedonie, s-a adăugat şi Sfintului Duh, cea de a treia persoană a
Sfintei Treimi («Doamne, Impărate ceresc, Dumnezeule... şi Duhule Sfinte !>>), imnul căpătand
astfel un caracter expres trinitar, adică alcătuit «în cinstea Treimii», cum zice Simeon al
Tesalonicului 29, şi devenind un mijloc de luptă al Ortodcxiei împotriva ereziilor antitrinitare.
Amplificarea s-a făcut, ca de obicei, tot pe bază de texte biblice, îndeosebi cu versete din psalmi,
luate textual sau cu mici adaptări.
Odinioară, Doxologia se canta in momentul cand se ivea pe cer prima rază de soare, adică
lumina zilei. De aceea, cantarea ei era introdusă, ca şi azi, prin ecfonisul rostit de diacon
:~.~Slavă Tie, Celui ce ne-ai arătat nouă lumina !», prin care slăvim pe Acela care nu numai că
ne dă lumina naturală a zilei, dar ne-a adus şi lumina spirituală, a cunoştintei de Dumnezeu, El
fiind «Soarele cel adevărat şi lumina cea adevărată»30, iar noi <<întru lumina Lui vom vedea
lumină. in cadrul Utreniei, Slavoslovia ocupă deci un loc şi are un rost analog cu cel ocupat de
imnul «Lumină lină...» în cadrul Vecerniei (vezi în urmă, la explicarea Vecerniei). Ea înseamnă
momentul culminant, apogeul laudei aduse de Biserică lui Dumnezeu, ca izvor al luminii natu-
rale şi totodată al celei spirituale, laudă care constituie scopul de câpetenie şi elementul
predominant al părţii a doua a Utreniei, începand Inca dinainte de svetilne. Intr-adevăr, formula
rostită de preot (diacon) înainte de Cantarea a noua a Catavasiilor (canoanelor) ne prevesteşte
venirea lui Hristos, «Lumina lumii», mărind «.Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica
Luminii...». Cantarea svetilnelor, care coincidea odinioarâ cu începutul} luminării de ziuă, ne
aduce aminte de zorile mantuirii, pentru ca, ceva mai tarziu, cantarea doxologiei să anunte atat
revărsarea luminii cat şi venirea lui Hristos, ca pe un fapt implinit :«Slavă Tie, Celui ce ne-ai
arătat nouâ lumina !». Atat Laudele cat şi doxologia sant, de fapt, imne ale slăvirii lui Dumnezeu
ca izvor al luminii, atat de necesară pentru viata omului ca şi pentru aceea a întregii existente
organice.
Ideea şi termenul de «lurnină» sunt deci predominante si centrale în structura şi simbolismul
părtii finale a Utreniei, care ar putea fi numită slujba prin excelentă a zorilor sau a luminării, dar
şi a bucuriei, precum o caracterizează Sfantul Vasile cel Mare`. Dacă în slujba, in cea de
dimineaţă (Utrenia), dimpotrivă, izbucneşte exuberanţa bucuriei, a iubirii pentru lumina care
revine, care creşte treptat şi învăluie din nou lumea, aducand cu ea nădejdea şi făcand să pulseze
viata, redeşteptată din amortirea somnului şi din întunericul noptii, aşa cum venirea Lui Hristos
în lume a adus bucuria mantuirii.
În diferitele părti care alcătuiesc serviciul Utreniei se expnmă astfel un sir întreg de aspecte
ale simtirii noastre religioase, pe care ni le trezesc, pe rand, rugăciunile, cantările şi citirile
slujbei. Incepem cu sentimentul de tristete, cu tanguirea şi pocăinta celor aflati odinioară în
întuneric şi păcat, exprimate prin cei şase psalmi ; gustăm apoi sentimentul de mangaiere şi de
nădejde, pe care ni le aduce cantarea « Dumnezeu este Domnul...>> si cele următoare ; jubilăm
in sentimentul de bucurie şi preaslăvire, pricinuite de Polieleu şi de citirea Evangheliei ; după
sentimentul de linişte şi împăcare, pe care ni-l toarnă în suflete citirea (cantarea) lină a Canonului
(,Catavasiilor), cantăm lauda lui Dnmnezeu prin intonarea Svetilnelor şi a Laudelor, iar in cele
din urmă bucuria noastră explodează culminand în slăvirea entuziastă a lui Dumnezeu, din
cantarea doxologiei.
Cele două tropare, care se cantă după doxologie la Utrenia de duminică, vorbesc amandouă
despre Înviere, de aceea în greceşte s;~ ,~i numesc -,poaâpca âvaaTâacµa (tropare ale Învierii).
După supraînsemnarea din vechile Evhologhii mari greceşti tipărite la Venetia, aceste tropare
sunt facerea Sfantului loan Damaschin ; ele au fost întrebuintate la inceput in slujba Învierii şi
încadrau odinioară Evanghelia, care, la Constantinopol, se citea în acest moment al Utreniei
duminicale (vezi în urmă).
Rugăciunea (fără titlu), pe care preotul o citeşte în taină la sfarşitul Utreniei după ectenia
cererilor .(«Doamne Sfinte, Care întru cele de sus locuieşti...»), este de fapt rugăciunea de
biiiecuvantare şi de concediere a credinciosilor din biserică la sfarşitul Utreniei. Ca sens,
ea corespunde deci cu Rugăciunea amvonului de la Liturghie (a se vedea mai departe, la
explicarea Liturghiei). Ea trebuie să fie destul de veche, căci o rugăciune similară, dar cu alt text,
găsim şi in randuiala Utreniei descrise în Constitutiile apostolice.
BIBLIOGRAFIE (lucrări auxiliare)
E v. A n t o n i a cl u, Despre rugaciunile Vecerniei şi Utreniei din sfintele noas.. - randuieli (in grec.), in rev.
«Byzantinisch Neugriechische Jahrbiicher» (Atena), t. XIII, ('1936-1937), p. 245-280.
I d e m, Despre varianta cu cantări sau bizantină-lumească a slujbelor serviciului divin de zi Şi noapte (in
grec.), Atena, 1951.
M. A r r a n z, S. J., Les prieres presbyterales des matines byzantines, in O.C.P., vol. XXXVII, fasc. II (,19'i1),
p. 406-436.
A c e 1 a ş i, Le Sacerdoce ministeriel dans les prieres secretes des Vepres et des Matines byzantines, Roma,
197,1.
N i I o B o r g i a, `52po)Lo7aov. KDiurno» delle chiese di rito byzantino, in «Orientalia Christiana», vol. XVI,
2, nr. 56 (nov. 1929), 209-218.
P,r. P r o f. E n e B r a n i ş t e, Slujba Utreniei - Istorie şi explicare, in rev. S.T., an. 1972, nr. 1-2, p. 70-89.
C. C a 11 e w a e r t, Laudes matutines, Brugge (Bruges), 1928.
B. C i r e ş e a n u, Tezaurul liturgic al Slintei Biserici Ortodoxe de Răsărit, t. III, Bucureşti, 19,14.
I. M. F u n t u 1 i, Slu jba Utreniei (in grec.), Tesalonic, 1966 (extras din rev. «Grigorie Palama»).
A c e 1-a ş i, Utrenia minăstirească (in grec.), Tesalonic, 1972.
J. M. H a n s s e n s, Nature et genese de 1'office des Matines, Roma, 1952, («Analecta Gregoriana», 57).
J. J u ng ma n n, Beitrăge zur Geschichte der Gebetsliturgie. I. Die Entstehun,q der Matutin, in rev. «Zeitschrift
fur katol7sche Theologie» (Innsbruck), 72 (1950), p. 66-79.
H. L e c 1 e r c q, Matines, in DACL, t. X(4J32), col. 2677-2679.
I d e m, Laudes {Oficiul Laudelor), in acelaşi dict., t. VIII, col. 1887-1898.
J. M a t e o s, Quelques problemes de 1'Orthros byzantin, in rev. «Proche Orienit
Chretien», 11 (1961) şi extras aparte, Jerusalem, 1961.
J. M a t e o s, Office de minuit et office du matin chez St. A thanase, în O.C.P.,
vol. XXVIII, fasc. 1 (1962), p. 173-180.
A c e 1 a ş i, De officio matutino et vespertino in ritibus orientalibus, Roma, 1968/69.
V. Mitrofanovici, T. Tarnavschi şi N. Cotlarciuc, Liturgica Biscricii Ortodoxe. Cursuri universitare, Cernăuti,
1929.
Office de Matiaies selon le rite byzantin, trad. fr. par P. M e r c e n i e r, in rev. «Lr~nikon», an. 1934 (suppl.),
p. 138-142.
M. S c a b a 11 a n o v i c i, Tipicul comenfat (in rus.), ~t. I, Kiev, 1910.
P r. S. Te o d o r (Arhiereu Tît Simedrea), trei articole despre Filotei Monahul de la Cozia - imnograf romcin,
in rev. M.O., an. 1954, nr. 1-3, nr. 4-6 şi an. 1955, nr. 10-12.
A m b r o z i o s S 2 a v r i n o s, Contributie la slintele rinduieli ale Vecerniei Şi Utreniei (,in grec.),
Constantinopol, 1923-1924.
Tipicon, siest Ustav, Moscova, 1954 (retip. după ed. din 1906).
Prof. P. T r-e m b e 1 a, Rugăciunile Utreniei Şi ale Vecerniei (in grec.), in rev. ~yeo?.o7ia» (Atena), XXIV-
XXV (1953-54), retip. in «Mtxpov D+uXolloY~ov», t. II, Atena, 1255, p. 188-274.
P. V. (Vetelevski), intelesul şi structura celor Şase psalmi (in rus.), in J.M.P., an. 1968, nr. 10, p. 63 64.
P r. P r o f. P. V i n t 11 e s c u, Despre poezia imnograiică din cărjile de ritual Şi cintarea hisericească,
Bucureşti, 1937.
A c e 1 a ş i, Oliciul Utreniei, in rev. G.B., an. 1963, nr. 7--.£33, p. 683-699. A c e 1 a 5 i, Liturghierul explicat,
Bucuseşti, 1972, p. 59-75.