La 31 martie 1889 era inaugurat, la Paris, Turnul Eiffel, cea mai înaltă

construcţie din lume la acea vreme, ridicat pentru Expoziţia Universală din acel an
care celebra împlinirea a 100 de ani de la Revoluţia Franceză. Numele edificiului
este asociat inginerului Gustave Eiffel, cel care l-a proiectat şi construit, după
o tehnologie patentată de inginerul român Gheorghe Pănculescu, care a utilizat
pentru prima dată procedeul pre-asamblării elementelor metalice la proiectul căii
ferate Bucureşti – Predeal, cu 10 ani în urma construcţiei Turnului Eiffel.
Obiectivul este vizitat de peste 7 milioane de turişti în fiecare an, fiind cel mai
vizitat monument din lume.

Turnul Eiffel a reprezentat unul din cele 107 proiecte de arhitectură prezentate în
faţa unei comisii care avea ca misiune selectarea unui câştigător care să creeze o
operă reprezentativă pentru Expoziţia Universală de la Paris din anul 1889.
Proiectul realizat de antreprenorul-inginer Gustave Eiffel, împreună cu inginerii
Maurice Koechlin şi Emile Nouguier şi arhitectul Stephen Sauvestre, prevedea un
turn din metal înalt în zona Champ-de-Mars, în vecinătatea Grădinilor Trocadero,
care să servească drept poartă de intrare la expoziţia mondială.

Însă proiectul ar fi fost imposibil de realizat fără tehnologia brevetată de

inginerul român Gheorghe Pănculescu (1844-1924), care în 1878, s-a întors în
România, după absolvirea studiilor superioare la Universitatea Politehnică din
Zürich, pentru a proiecta şi realiza calea ferată București – Predeal. Deşi i s-a
aprobat ca realizarea proiectului să dureze cinci ani, Pănculescu a reuşit să îl
finalizeze în numai un an, folosind o tehnică revoluţionară: folsirea de
subansambluri prefabricate şi asamblate între ele la sol. Tehnologia a fost
adaptată pentru proiectul lui Eiffel, astfel că pentru construcţia edificiului
parizian s-au folosit subansambluri metalice confecționate la sol și asamblate
progresiv, pe măsura înălțării construcției.

Însuşi inginerul francez recunoştea în studiul „Communication sur les travaux de la

tour de 300 m”, datat 1887, că turnul care îi poartă numele ar fi fost imposibil de
ridicat fără tehnica inovatoare a inginerului Pănculescu, care astfel a avut ocazia
să lucreze la compania lui Gustave Eiffel – ”Société des Établissements Eiffel”.

Proiectul Turnului de fier însemna o construcţie de peste 300 de metri înalţime, cu

o bază pătrată cu diagonala de 125 de metri.
Construcția turnului a început la 26 ianuarie 1887 şi a durat doi ani, două luni și
cinci zile, reprezentând o demonstrație de inginerie franceză, cu elemente din
import – subansamble din oţel şi nituri fiind aduse de la Reşiţa – pe fondul unor
critici virulente venite din partea unor intelectuali francezi care susţineau că
această construcţie este total nepotrivită arhitecturii pariziene. Se pare însă că
unele dintre aceste voci nu reprezentau altceva decât ecouri ale unor frustrări
venite de la colegi ai inginerului Eiffel, care din invidie, încercau să
minimalizeze realizarea colegului lor de breaslă.

Etapa construcţiei turnului a însemnat, în date tehnice, mii de schiţe şi desene,

personal uman format din 50 de ingineri și desenatori, 150 de lucrători de la
fabrica Levallois-Perret, şi până la 300 de muncitori pe șantier, iar constructiv,
7.300 de tone de oțel, peste 18.000 de subansamble metalice, circa 2.500.000 de
nituri, 60 de tone de vopsea. De asemenea construcţia iniţială era deservită de 5
lifturi, care funcţionau cu propulsie hidraulică. Turnul a fost conceput pe trei
nivele, la primul (57 m) și al doilea nivel (115 m) se poate ajunge atât pe scări
cât şi cu liftul, iar la ultimul nivel (276 m) se poate ajunge, în prezent, doar cu
liftul.

Turnul Eiffel a fost inaugurat la 31 martie 1889, la ora 13:30, când Gustave Eiffel
a urcat cele 1710 trepte care duceau la cel de-al treilea etaj, a desfăşurat
drapelul francez care a fost salutat de 21 de salve de tun, iar Gustave Eiffel a
fost decorat, chiar pe îngusta platformă din vârful turnului, cu Legiunea de
Onoare.

La 6 mai în acelaşi an Turnul Eiffel a fost deschis publicului larg, iar succesul
noului obiectiv turistic este impresionant, până la închiderea, la 6 noiembrie
1889, a Expoziţiei Universale, fiind vizitat de peste 32 de milioane de persoane
dar şi de personalităţi de marcă – familia regală britanică, fizicianul Thomas
Edison sau Buffalo Bill.

Construcţia fusese proiectată să dureze doar 20 de ani, după care urma să fie
dezasamblată, însă Eiffel îşi dă seama că o asemenea construcţie trebuie salvată
fiindcă, pe lângă atracţia turistică, poate oferi un suport important pentru
diferite cercetări şi pentru telecomunicaţii, iar inginerul francez începe un efort
semnificativ pentru a da construcţiei un caracter indispensabil.

Astfel, la 15 mai 1889, la nivelul 2 al turnului era instalată o redacţie a

cotidianului Le Figaro, iar cei care urcau aici primeau pe lângă ediţia ziarului şi
un certificat de ascensiune în turn.

La 5 noiembrie 1898 de aici s-a făcut prima transmie radio în Franţa, semnalul emis
din turn fiind recepţionat la Panthéon, la 4 km distanţă, iar în anul 1903 aici a
fost amplasat un post de radio militar.
În timpul Primului Război mondial turnul a fost închis, iar în anul 1921 aici s-a
realizat prima emisiune radio din Franţa, în direct.

În anul 1923 au loc aici primele filmări, pentru filmul mut „Parisul care doarme”,
al regizorului Renee Clair, iar în anul 1925, celebrul escroc internaţional Victor
Lustig a încercat chiar să vândă Turnul Eiffel unor negustori de fier vechi,
explicându-le că urma să fie dezmembrat, aceştia au plătit cu „bani gheaţă”, însă
atunci când au dorit să înceapă demontarea au realizat că au fost „dişi de nas”.

Tot în anul 1925, de aici s-a făcut prima transmisiune a postului public de radio
francez, iar în anul 1935 aici s-a instalat un studio de televiziune, iar mai apoi
o antenă.

În anul 1930, când a fost finalizată clădirea Chrysler din New York, Turnul Eiffel
a fost detronat din poziţia de cea mai înaltă clădire din lume.

În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, lifturile au fost dezafectate pentru
nu putea fi folosite de trupele de ocupaţie, iar în august 1944, Hitler a dispus ca
turnul sa fie distrus, însă generalul von Choltitz, cel care trebuia să execute
ordinul, a avut milă faţă de acest monument, refuzând să urmeze indicaţiile
comandantului său.