Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CAPITOLUL 1 – ISTORIC
Odată cu începutul revoluției industriale, lumea a cunoscut o creștere substanțială a
nevoii de transport. Datorită acestui lucru, acum, mai mult ca niciodată, este necesară o
infrastructură pe măsură. Din acest motiv, proiecte tot mai îndrăznețe, au început a fi puse în
practică. Începând cu primul pod recunoscut oficial ca fiind construit in consolă, Podul din
Hassfurt construit în 1867 (Fig. 1i), şi până la poduri construite în condiții extreme cum ar fi
viaductul Millau, finalizat în 2004 (Fig. 2ii), mii de poduri de acest tip au fost construite pentru a
facilita crearea de noi căi de comunicații.
Prezenta lucrare a fost realizată cu scopul de a înțelege mai bine principiile metodei
execuției în consolă, iar în cadrul acesteia se vor discuta anumite fenomene, cum ar fi pierderile
de tensiune şi avantajele economice şi practice.
PODURI DE LEMN
Podurile realizate utilizând această metodă apar încă din antichitate când existenţa lor
este capturată în înscrisuri şi în desene, unele rezistând până în zilele de astăzi. Ele erau populare
atât în Asia în zona platformei Indo-Chineze cât şi în zona continentului European. Majoritatea
erau realizate din lemn, acest material existând din abundenţă în aceste zone, şi beneficiau de
tehnica îmbinării fără cuieiii. Podul Yangmeizhou ce poate fi observat în Fig. 3 şi fratele său
geamăn, podul Luanfeng au fost construite în 1127, în timpul dinastiei Song, şi au o singură
deschidere de 62,7 metri şi o cale de rulare de 4,9 metri lățime.
În timpul revoluției industriale americane ce își are începutul în secolul XIX, apare
pentru prima dată nevoia de poduri industriale ce pot susține atât pietoni cât şi trenuri sau
autocamioane de marfă. Un proiect al inginerului Thomas Pope a fost pus în dezbatere în anul
1811(Fig. 4). Acesta avea ca scop unirea a doua cartiere newyorkeze, Manhattan şi Brooklyn, şi
urma să aibă o singură deschidere de 550 de metri şi o înălțime de 61 de metri. Planul lui Pope a
fost rapid boicotat deoarece se ştia că un material ca lemnul nu ar putea suporta o astfel de
încărcătură structurală. În acelaşi loc, în 1883 se deschidea celebrul pod Brooklyniv.
Figura
Facultatea de Cai Ferate, Drumuri si 4 - Podul
Poduri- UTCB proiectat de Thomas Pope
Ing. Irina-Ileana Florian Lucrare de Disertaţie
Masterat Poduri şi tuneluri
PODURI DE METAL
În secolul XIX podurile erau construite în principal din metal. Între anii 1867 şi 1889, 4
poduri de importanţă mare au fost construite utilizând metoda construcției în consolă. Podul
Hassfurt din Germania terminat în 1987 a fost primul pod de metal construit utilizând această
metodă.
I n g i n e r u l f r a n
După apariția sa, betonul precomprimat a reprezentat un material mai bun şi mai ieftin
decât betonul armat. Acesta era tensionat în zone unde se știa că vor exista forţe mari, astfel
devenind mai rezistent. Metoda execuției podurilor în consolă a devenit din ce în ce mai
populară.
Tot realizate de Eugene Freyssinet au fost o serie de poduri între anii 1940 şi 1950. Podul
de la Luzancy a fost terminat în 1946 şi are o deschidere de 54 de metri (Fig. 7)v.
După podul din Luzancy, Freyssinet a construit o serie de 5 poduri tot peste râul Marna
între 1947 şi 1950. Acestea erau similare şi aveau o deschidere de 74 de metri (Fig. 8).
Cel care a inaugurat cu adevărat tehnica construcţiei în consolă a fost inginerul german
Ulrich Finsterwalder. Acesta a realizat podurile de beton de la Balduinstein şi de la Neckarrens
între anii 1950 şi 1951, simultan cu compania Boussiron care a apelat la această tehnică pentru a
realiza podul de cale ferată de la Voultre ce trece pe deasupra fluviului Ron(Fig. 9).
În Franța se continua construcția de poduri prin această metodă. Printre cele mai notabile
este construcţia podului de la Chazey peste Ain cu deschideri de până la 57,6 metri executat în
1955 cu cabluri pretensionate de către Compania de Lucrări Mari din Marsilia. În anii următori
s-au mai executat şi podul de la Beaucaire cu deschideri de până la 81,2 metri precum şi podul de
la Savine cu deschideri de până la 77 de metri.
În același timp, tehnica cablurilor pretensionate era aplicată în mai multe ţări printre care
Germania şi Austria de către companiile Polensky şi Zollner.
În afara arcurilor şi grinzilor rezemate, toate aceste lucrări necesitau o articulație
netensionată așezată în dreptul cheii fiecărei travee. În 1962 a fost făcut un alt pas, odată cu
eliminarea articulației centrale şi introducerea continuității. Primele lucrări continue au fost
podurile de la Lacroix-Falgarde peste Ariege (Fig. 11)vi, cu deschideri de 30,35m – 60,75m –
30,35m şi podul din Vallon du Moulin din Pondre cu deschideri de 44,7m – 81,8m – 44,7m.
Cele mai remarcabile lucrări executate în Franța, prin betonare in situ, cu ajutorul
echipamentelor mobile sunt:
Acest procedeu s-a bucurat de o popularitate mare, astfel extinzându-se pe tot globul. Pe
tot mapamondul pot fi găsite structuri impresionate realizate astfel. Podul Rio-Niteroi din
Brazilia (Fig. 20x), deschis în 1974, are o lungime de 13,3km şi o deschidere maximă de 300m.
Acesta este momentan cel mai lung pod realizat din beton pretensionat din emisfera de sud.
Un alt pod de renume construit deschis în 1997 este podul Confederației din Canada (Fig.
21xi). Acesta unește New Brunswick de insula Prinţul Edward şi are o lungime de 12,9km cu
deschideri de maxim 250 de metri.
Viaductul Cătușa (Fig. 24) reprezintă cea mai mare lucrare executată folosind acest
procedeu, în ţara noastră. Acesta are 1070 metri şi a fost proiectat pentru 4 benzi de circulaţie şi
2 linii de tramvai. Suprastructura este realizată din prefabricate de 3 metri lungime iar montarea
acestora a fost posibilă datorită unui cărucior manevrat electric.
Podul de la Podari (Fig. 25) de peste râul Jiu are suprastructura alcătuită dintr-o grindă
continuă fără articulații.
Figura 25 - Podul de la Podari
Podul de peste Someș de la Satu Mare (Fig. 26) era, la data deschiderii sale din 1976,
printre cele mai mari structuri executate folosind această tehnică din lume. Acesta are o
deschidere maximă de 120 de metri.
Figura 26 - Podul peste Someș de la Satu Mare
Metoda de turnare in consolă este foarte des folosită în cazul podurilor pe grinzi și cea mai
potrivită pentru cele cu dechideri mari, deoarece constă in turnarea unor segmente unul dupa
celălalt și avansarea în consolă plecand de la cele deja turnate.
Podurile din beton precomprimat, cu structuri executate in consola au un sector de aplicare
cuprins intre 60 m si 150 m, cele mai adoptate deschideri fiind de 70 m si 90 m. Iar pentru
podurile cu grinzi prefabricate, deschiderile oprime utilizate sunt intre 30 m si 40 m.
Tehnologia de executie
CAPITOLUL X – REFERINTE