Poveste de mărţişor – Baba Dochia

după  Mihail Sadoveanu

“Dacă vrei să ştii povestea Dochiei, apoi ascultă şi află că baba

aceasta vrăjitoare sălăşluia într-o casă de stâncă, sus pe Ceahlău, în
locul în care azi se cheamă Panaglia.
Era o babă veche, care nu se închina sara şi dimineaţa. Trăia acolo
singuratică, unde se târăsc jnepenii pe piatră şi unde înfloresc mărunţii
trandafiri ai stâncilor. În nopţi de vară, pluteau cătră ea duhurile
prăpăstiilor. Pe negre vijelii, când scăpărau fulgere rupte, suiau pe
ţancuri zvârcolindu-se făpturi de pe tărâmurile de dedesubt. Cu toate
avea legătură baba Dochia, ca orice babă depărtată de lume, şi uitată
de Dumnezeu.”
Baba Dochia credea că are toată puterea de pe lume, asupra
tuturor făpturilor, chiar şi asupra timpului. Moşul Timp avea 12 fete, cu
puteri nebănuite. Nici una dintre fete nu era la fel ca cealaltă : una era
urâtă, rea şi încruntată ca ploile de toamnă, alta era frumoasă şi bună,
cu zâmbet cald, ca o zi de vară. Însă cea mai năbădăioasă, mai
şturlubatică şi mai supărăcioasă era luna Martie. Puterile ei erau cele
mai mari, pentru că putea să întoarcă vremea, din vreme caldă putea
să întoarcă frig şi ger.
Baba Dochia s-a gândit dar să-şi măsoare puterile cu luna Martie, să
vadă care este mai tare pe lume. Pe când păstorea turmele ei de oi,
într-o zi la începutul lunii Martie, s-a hotărît să o înfrunte şi să meargă
cu oile sus pe munte. Şi-a luat furca-n brâu şi nouă cojoace pe ea şi
hai, hai! Dar Martie s-a înfuriat foarte şi a dat nouă zile neobişnuit de
calde. În fiecare zi, baba era nevoită să-şi lepede câte un cojoc. Şi
astfel, în ziua cea de a zecea, Martie a întors vremea rea şi a dat trei
zile de ger cumplit. A îngheţat baba sus pe munte, cu oi cu tot, şi s-a
transformat în stâncă. Şi acolo a rămas până în ziua cea de astăzi.