Sunteți pe pagina 1din 10

PROIECT EDUCAŢIONAL

„SUNT COPIL EUROPEAN!”


CUNOAŞTEREA DREPTURILOR
COPIILOR

MOTTO : „Mă bucur de drepturi, dar nu îmi uit


îndatoririle!”

PARTENERI​:
o ŞCOALA GIMNAZIALĂ CU P.J. CORNU LUNCII
o PRIMĂRIA ŞI CONSILIUL LOCAL CORNU LUNCII
o AGENŢI ECONOMICI DIN COMUNĂ

DURATA PROIECTULUI​:
1 AN (NOIEMBRIE 2017 – IUNIE 2018)

COORDONATORII PROIECTULUI:
o Prof.înv.primar MALEC ELENA

COLABORATORI:
Ø Cadrele didactice din şcoală
Ø Părinţii copiilor
Ø Comunitatea locala

ARGUMENTAREA PROIECTULUI
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului prevede că „educaţia trebuie să vizeze
înflorirea personalităţii umane şi întărirea respectării drepturilor şi libertăţilor omului”.
Plecând de la Declaraţiile şi Convenţiile internaţionale, de la principiile de bază ale
drepturilor omului, ale vieţii, dreptăţii, libertăţii, echităţii, preşcolarii şi elevii vor fi iniţiaţi şi
stimulaţi să înţeleagă, să reflecteze, să analizeze spaţiul valorilor democratice ale drepturilor
lor, al respectării demnităţii şi recunoaşterii capacităţii de a contribui la propria dezvoltare,
potrivit Convenţiei ONU cu privire la Drepturile Copilului.
Copiii trebuie să beneficieze de drepturile generale ale omului, de o oarecare
autonomie, respect, egalitate şi dreptate, de dreptul la viaţă şi sănătate, familie şi educaţie,
dreptul de a fi ascultat şi de a se exprima liber.
Iniţierea copiilor în spiritul valorilor democratice şi al drepturilor lor constituie unul
din fundamentele educaţiei, începând cu cea mai fragedă vârstă.
Printr-o paletă largă de activităţi: jocuri, povestiri, convorbiri, poezii, studii de caz,
întâlniri cu diferite personalităţi, copiii vor fi iniţiaţi în drepturile şi îndatoririle lor, având
posibilitatea să împărtăşească şi altora din experienţa lor.
SCOPUL:
- familiarizarea preşcolarilor şi elevilor cu drepturile fundamentale care trebuie imperios
respectate conform Declaraţiei Drepturilor Copilului (adoptată la 20 nov. 1959) şi Convenţiei
ONU cu privire la Drepturile Copilului (adoptată la 11 dec. 1989).

OBIECTIVELE:
- să înţeleagă ideea de „principii” – valoare care trebuie realizată şi respectată;
- cunoaşterea drepturilor fundamentale ale copilului (dreptul la viaţă,dreptul de a avea o
cetăţenie, de a-şi cunoaşte părinţii şi de a fi ingrijit de aceştia,dreptul la educaţie şi timp
liber,dreptul de a beneficia de servicii medicale, etc), dar şi a îndatoririlor care derivă din
acestea;
- să interpreteze unele articole din Declaraţia Universală a Drepturilor Copilului;
- recunoaşterea şi respectarea diferenţelor entice şi culturale prin valorizarea pozitivă a
relaţiilor de egalitate între copii;
- să conştientizeze existenţa unor ţări în care drepturile nu sunt respectate, dar şi a ţărilor
democratice care le respectă;
- să trăiască în spiritul respectării drepturilor omului în viaţa şcolară, cotidiană şi în
activitatea lor socială;
- să manifeste spirit de echipă şi să colaboreze în realizarea unor activităţi în comun;
GRUPUL ŢINTĂ:
- benificiari direcţi – elevii din învăţământul primar şi gimnazial;
- benificiari indirecţi – preşcolarii ;
RESURSE UMANE:
o elevii din cadrul Şcolii Gimnaziale cu PJ Cornu Luncii;
o cadrele didactice care doresc să se implice în proiect;
o părinţi ai copiilor;
o membri ai Primăriei şi Consiliului Local;
o agenţi economici din comună;
RESURSE MATERIALE:
- cărţi, reviste, pliante, prezentări PPT, filmuleţe ;
- aparat de fotografiat, panouri pentru expoziţii;
- dulciuri, jucării, rechizite ( pentru cadouri);

MODALITĂŢI DE EVALUARE:
- fişele activităţilor desfăşurate;
- expoziţii de fotografii;
- expoziţii cu lucrări plastice realizate de elevi;
- diplome acordate participanţilor la Olimpiada de Educaţie civică;

CALENDARUL ACTIVITĂŢILOR

Titlul Scurtă descriere a Perioada Grup țintă Responsabi Parteneri


activității activităţii l
„Ziua - prezentarea 20 -55 elevi şi -învăţătorii -reprezen-
Internaţional drepturilor şi noiembrie 25 şi tanţi ai
ă a îndatoririlor copiilor; preşcolari educatoare comparti-
Drepturilor - prezentarea unor de la a mentului
Copiilor” – lecturi, filmuleţe Şcoala de
20 sugestive, cântece Primară asistenţă
noiembrie - studii de caz, Dumbrava socială din
2017; pornind de la cadrul
“Îmi cunosc exemple concrete sau Primăriei;
drepturile,da imaginare;
r nu îmi uit - realizarea unor
îndatoririle! lucrări plastice
” sugestive;
- vizitarea unor
familii care nu
respectă „dreptul la
educaţie” dar şi
îndatorirea de a
învăţa, a copiilor lor;
noiembrie
16 elevi
Ziua clasa a Ilisei
Mondială de VIII-a B Vasilica
Prevenire a
abuzului
asupra 20
copiilor! noiembrie - câți???el -Căpiţă
-realizarea unui 2017 evii Monica
Drepturile şi panou cu materiale claselor
responsabilit aduse de copii şi aV-a A
ăţile copiilor profesor, pe tema dată şi aV-aB
-20
noiembrie -Aioanei
- Câți???p Cristina
“Familia reşcolarii
mea” de la Şc.
-convorbire Sasca
Mare

20 14 elevi
noiembrie din clasa I înv.
-prezentarea unor şi clasa a Apreutesei
,,Vulnerabili lecturi IV-a, de la Cătălin
tatea şi filmuleţe pe această Şc. Primară
copiilor cu temă; Păiseni
părinţi -dezbatere;
plecaţi în -studiu de caz pornind
străinătate” de la un exemplu
concret.

Am drepturi - prezentări power noiembrie Elevii Busuioc C.


,dar si point claselor
indatoriri ! - realizarea unor I-III-IV
desene care să Sasca Mare
prezinte drepturi şi
îndatoriri

20 -​ ​Scurtă prezentare, Noiembri Elevii Oanea Reprezenta


Noiembrie- pe înțeles, a e 2017 clasei a Paraschiva nţi ai
Ziua termenilor ONU, II-a, Șc. compartim
Internațional UNICEF, Gimnazială entului de
ăa Constituție Cornu asistenţă
Drepturilor -​ ​Prezentarea luncii socială din
Copilului Drepturilor cadrul
Copilului – scurtă Primăriei;
10 dezbatere a
Decembrie- fiecăruia Decembri
Ziua -​ ​Folosirea e 2017
Drepturilor internetului –
Omului imagini foto /
video pentru a face
prezentarea
accesibilă
nivelului de vârstă
și de înțelegere a
elevilor
-​ ​Redarea prin

desen a unuia din


drepturile
prezentate

Întâmpinăm -​ ​Lucrări tematice, Decembri Elevii Oanea -Primăria


Crăciunul cu specifice vârstei e 2017 clasei a Paraschiva
şi
mare -​ ​Prezentare / II-a, Șc.
bucurie - învățarea unor Gimnazială Consiliul
14-22 colinde, sorcove, Cornu
Local
decembrie urături, obiceiuri luncii
de iarnă specifice -agenţi
zonei
economici;
-​ ​Împodobirea
bradului de - părinţii
Crăciun
Activitate comună
elevi - părinți -
profesor: scurt
spectacol de colinde,
prezentarea lucrărilor
realizate (suport
material de la Ed. -decembri -învăţătorii
-“Fiecare Sinapsis) e 2017 şi -Primăria
copil îl va -55 elevi şi educatoare
întâlni pe -confecţionarea unor 25 a şi Consiliul
Moş ornamente pt.brad; preşcolari local,
Crăciun” -împodobirea bradului de la
de Crăciun în clasă, Şcoala părinţii
ornarea clasei; Primară
-pregătirea serbării Dumbrava
dedicată sărbătorilor
de iarnă; 50 copii
-fiecare copil va primi prescolari Educatoare
cadoul de la Moş GPN le
Crăciun. Cornu
Luncii

Familia - un -concurs de desene/ 15 mai 20 de elevi Verdeș Reprezenta


drept picturi/ colaje 2018 clasa I, Maria nţi ai
primordial Școala compartim
Gimnazială entului de
Cornu asistenţă
Luncii socială din
50 copii Educatoare cadrul
GPN le Primăriei;
Cornu
Luncii

1 Iunie- -concursuri pe diferite 1 Iunie Elevii Oanea agenţi


Ziua teme 2018 clasei a Paraschiva
economici;
Internațional -acordarea unor II-a, Șc.
ă a Copilului premii/diplome Gimnazială - părinţii (
-expoziții cu lucrările Cornu
pentru
realizate luncii
-carnaval excursii).
-excursie (opțional)
1 Iunie -învăţătorii
1 Iunie “E 2018 şi -agenţi
ziua ta, -55 elevi şi educatoare
economici
copile -carnaval 25 a
drag!” -cadouri pentru copii preşcolari locali-pt.
de la Şc.
cadori,
Primară
Dumbrava părinţii-pt.
50 copii Educatoare
GPN le costumaţii
Cornu
Luncii

2. „Fiecare copil îl -​ împărţirea cadourilor oferite cu - Primăria şi Consiliul


va întâlni pe Moş ocazia Crăciunului; Local;
-alte activităţi specifice
Crăciun!” - - alţi parteneri ( agenţi
momentului
decembrie 2017 economici, etc);

3. Olimpiada de -​ Desfăşurarea Olimpiadei de - ​IŞJ Suceava;


Educaţie civică Educaţie civică la clasele a III –a
– ianuarie şi a IV – a , bazată pe
2018, faza locală; cunoaşterea drepturilor copiilor
martie 2018, faza
judeţeană -particip cu doua echipaje de la
clasa a III-a si clasa a IV-a
Busuioc C .
-particip cu un echipaj (2 elevi)
de la clasa a III-a - MALEC
ELENA
-particip cu un echipaj de la clasa
a IV-a- înv. Apreutesei Cătălin
4. „Ziua - ​momente artistice, carnaval;
Internaţională a - excursii; - agenţi economici;
copilului” – 1 Iunie - expoziţii cu lucrări plastice; - părinţii ( pentru excursii).
2018 - cadouri pentru copii;
- alte activităţi.

Sigur pe NET - -jocuri, discuții privind prof. Acatrinei Irina, Sc.


Drepturile copiilor în identificare drepturilor copiilor Cornu Luncii, 28 elevi,
spațiul virtual în spațiul virtual clasa a VI-a
prof. Acatrinei Gheorghe,
Șc. Cornu Luncii, 16 elevi,
cl. a VIII-a
Salvați copiii, România

Am drepturi,dar - prezentarea/dezbaterea Prof. Ciobica Alina, clasa a


am si obligati​i drepturilor copiilor dar si V-a B, noiembrie 2017,
obligatiile ce le revin acestora Scoala Gimnaziala Cornu
atat la scoala cat si in societate; Luncii
-poezii, desene,prezentari ppt. Inv. Constantinovici Ana,
Scoala Primara Paiseni

„Mos Craciun,
​ -​Îmbunătăţirea relaţiilor de Prof. Ciobica Alina, clasa a
bine-ai venit!” comunicare şi interrelaţionare V-a B, noiembrie 2017,
între copii, dar şi între copii şi Scoala Gimnaziala Cornu
adulţi /cadre didactice, părinţi; Luncii
-Respectarea şi păstrarea Inv. Constantinovici Ana,
tradiţiilor şi obiceiurilor specifice Scoala Primara Paiseni
Crăciunului din zona Moldovei
(Cornu Luncii/Paiseni)
·

Olimpiada de -particip cu un echipaj (2 elevi) din înv. Grandel Filomița


Educație civică clasa a IV-a

EDUCAȚIE Convorbire-Familia mea Prof.înv preș. Aioanei


PENTRU Cristina
SOCIETATE

Avem drepturi! realizarea unor panouri despre


Avem si drepturile si responsabilitatile porf. Capita Monica
responsabilitati!!! copiilor!
clasele a V-a A si a V-a B<

drepturile copiilor elevii vor interpreta cateva scenete prof Capita Monica
reflectate in opere inspirate din opere literare in care prof. de limba romana
literare este redata ideea incalcarii sau
decembrie 2017 respectarii drepturilor copiilor!
clasele a V-a A si B

Toti avem aceleasi realizarea unor prezentari PPT Prof Capita Monica
drepturi! despre drepturile omului!
10 DECEMBRIE 2017
clasa a VII-a
Azi e ziua mea! Activitate dedicata zilei de 1 iunie, elevii claselor a V-a A, B
elevii vor recita cateva poezii si prof. Capita Monica
cantecele si vor servi un suc si o
prajitura

,,Și eu am drepturi,, -realizarea unor pliante despre elevii clasei a VII-a (22),
drepturile copilului prof. Nistor Viorica
-prezentarea scenetei ,,Familia
mea,,
decembrie 2017

REZULTATE AŞTEPTATE:
- stimularea elevilor în cunoaşterea şi respectarea drepturilor copiilor;
- realizarea de expoziţii cu lucrări ale copiilor;
- eliminarea discriminării în rândul elevilor;
- reducerea absenteismului şi abandonului şcolar;
- participarea elevilor la Olimpiada de Educaţie civică, implicarea cadrelor didactice în
pregătire elevilor;
- sărbătorirea unor zile importante în cadrul şcolii.

DISEMINAREA ACTIVITĂŢILOR:
- se vor face cunoscute activităţile desfăşurate în cadrul şedinţelor cu părinţii şi
activităţilor de consiliere a părinţilor;
- vor fi publicate articole şi fotografii în revista şcolii;
- vor fi postate informaţii şi fotografii pe site-ul şi pagina de facebook a şcolii.

S-ar putea să vă placă și