Procesul afectiv (emoţional) reprezintă o formă de retrăire, de manifestare a atitudinii omului faţă de

viaţă, mediul înconjurător, faţă de sine însuşi.

Hipotimia reprezintă scăderea variabilă a tensiunii afective până la -70 - o stare de apatie, indiferenţă. Se
întâlneşte la bolnavi cu oligofrenie, traumatism cranio-cerebral.

Hipertimia se caracterizează prin dispoziţie bună, veselie. Se întâlneşte la bolnavi cu ciclotimie,

intoxicaţie cu droguri

. Atintia. Se atestă o scădere accentuată a tonusului afectiv. Se observă la bolnavi cu demenţă,

schizofrenie. Paratimia întruneşte reacţii afective aberante şi inadecvate, uneori paradoxale faţă de
motive, situaţii sau evenimente. Pot apărea în stări reactive, schizofrenie.

Depresia La bolnavi apare o trăire puternică cu sentimentul „durerii morale" (sufleteşti), dispoziţia le
este deprimată, lipseşte dorinţa de a se veseli, ideaţie cu conţinut inhibat. Mimica, pantomimica
exprimă trăirile afective: fruntea încreţită, pleoapele ridicate, comisurile bucale coborâte, corpul
încovoiat, capul aplecat, privirea tristă. Bolnavii sunt pasivi faţă de tot ce-i înconjoară. Se plâng că nu pot
lucra, că au pierdut interesul faţă de viaţă şi în genere că au pierdut totul în viaţă. Uneori depresia e atât
de profundă, încât bolnavul nu simte nici o plăcere, n-are nici un sentiment faţă de cei apropiaţi. Aşa
stare este definită ca anestezie psihică dureroasă. La bolnavi cu stări depresive apar şi idei de suicid.
Stările depresive se întâlnesc la bolnavi cu psihoză maniaco-depresivă, psihoze presenile, reactive,
somatogene.

Euforia Se caracterizează printr-o încărcare afectivă pozitivă, cu o dispoziţie plăcută, cu veselie şi

bucurie nemărginită. Dispoziţia este însoţită de logoree de cuvinte şi glume, mimică expresivă, bogată,
gesturi largi şi variate. Aceşti bolnavi îşi supraapreciază propria persoană, pot apărea şi idei de
grandoare elementare. Bolnavii sunt excitaţi, vorbesc mult, recită versuri, cântă până răguşesc fără să
obosească. Stările euforice apar în consumul de alcool, narcotice, la bolnavii cu psihoză
maniacodepresivă, paralizie progresivă, demenţă.

Apatia Scăderea foarte accentuată a tonusului afectiv, lipsa de afectivitate emoţională şi interes faţă de
propria ambianţă. Bolnavii sunt necomu- - 7 1 - nicabili, dezinteresul lor reflectându-se în mimică şi
pantomimică, care devin lipsite de expresivitate. Aceste stări sunt caracteristice pentru bolnavi cu
schizofrenie, psihoze organice, mixedem.

Disforia Se caracterizează printr-o dispoziţie depresivă anxioasă, disconfort somatic, nelinişte,

excitabilitate crescută şi impulsivitate inadecvată. Bolnavii sunt răutăcioşi, agresivi, pot săvârşi diferite
crime grave, inclusiv omoruri. La unii bolnavi apare o stare de depresie severă cu idei de sinucidere.
Disforia se întâlneşte la bolnavi cu epilepsie, traume cranio-cerebrale, encefalopatii.

Ambivalenţa afectivă Se manifestă prin prezenţa concomitentă a unor sentimente contrare (tristeţe,
veselie, dragoste, ură, etc.). Aceste dereglări se întâlnesc la bolnavii cu schizofrenie.

Slăbiciunea emoţională Bolnavul nu poate reţine emoţiile, nu le poate controla. Dispoziţia este foarte
instabilă, cu reacţii plâns-râs. Aceste dereglări emoţionale se întâlnesc în ateroscleroza cerebrală,
paralizia progresivă, boli organice. La copii stările emoţionale (afective) au un caracter atipic şi
fragmentar. M. V. Bassino (1931) descrie trei variante de dereglări emoţionale: astenice, simple, asteno-
apatice. A.E. Lucico (1969) distinge: delicvente, hipocondrice, asteno-apatice. Mai mulţi autori (cu care
suntem de acord şi noi) pledează pentru următoarele variante de dereglări emoţionale la copii:
depresive, maniacale şi disforice.
 Stările depresive la vârsta de 1-3 ani se caracterizează prin astenie, insomnie, scăderea capacităţii de a
comunica, pierderea poftei de mâncare, scăderea greutăţii corporale (slăbiciune fizică). Apar şi excitaţii
psihomotorii stereotipice nepronunţate cu un plâns îndelungat. Bolnavii oftează, se plâng că le este greu
pe suflet. La vârsta de 13-14 ani stările depresive sunt mai pronunţate, au un caracter de tristeţe cu
ipocondrie, periodic apar şi stări disforice cu agresivitate de scurtă durată. Aflându-se în stările
depresive cu elemente disforice, unii bolnavi recurg la suicid. La această vârstă pot apărea periodic şi
echivalente depresive de scurtă durată. Stările depresive apar la copiii schizofrenici, cu psihoze reactive.

Stările maniacale la copii au un caracter atipic. La vârsta preşcolară stările maniacale sunt caracterizate
ca o euforie, excitaţie psihomotorie pronunţată cu impulsuri inadecvate: copiii fug fără sens, aruncă
obiectele din jur, nu ascultă, sunt obraznici, dezordonaţi, fac grimase, râd în hohote fără nici un motiv,
dorm rău, vorbesc mult fără să se oprească. La vârsta de 11-14 ani euforia e mai pronunţată cu o
dispoziţie plăcută. La această vârstă poate apărea o manie fantastică (N. Rumke, 1928) cu idei de
grandoare, confabulaţii cu plecarea de acasă. Aşa stări maniacale se întâlnesc la copiii schizofrenici, cu
psihoză maniaco-depresivă, psihoze organice.

Stările disforice sunt caracterizate de tristeţe, răutăciune, astenie, agresivitate, diferite senzaţii
cenestopatice neplăcute. Poate apărea o frică, teamă tară motiv. Stările disforice apar periodic la copii
cu epilepsie şi au un debut spontan.

Voinţa reprezintă o activitate psihică prin care se realizează un scop (act voluntar) conştient. în
desfăşurarea unui act voluntar majoritatea autorilor, inclusiv V. Predescu (1989), deosebesc
următoarele faze – formularea scopului , lupta motivelor si adoptarea hotaririi dupa care urmeaza
executarea actiunii

Cele mai importante dereglări de voinţă sunt: hiperbulia, hipobulia, abulia, parabulia, disbulia,
impulsivitatea, raptus anxios. Hiperbulia. Se manifestă prin capacităţi volitive exagerate. Bolnavii uşor
trec de la o acţiune la alta. Se întâlneşte în stările paranoide. Hipobulia. Se caracterizează prin scăderea
forţei volitive, a capacităţii de a acţiona. Se întâlneşte în stările nevrotice, la psihopaţi, toxicomani, în
traumatismul cerebral, oligofrenie, demenţă. Abulia. Bolnavii dau dovadă de lipsa de iniţiativă şi de
incapacitatea de a acţiona. Apare la bolnavi cu schizofrenie, oligofrenie, depresii, demenţă. Disabulia
este o formă a dereglării de voinţă caracterizată prin dificultatea de a trece de la o acţiune la alta sau de
a duce la bun sfârşit o acţiune. Apare în neurastenie, în debutul schizofreniei. Parabulia - incapacitatea
de a duce la capăt o acţiune începută. Se întâlneşte la bolnavi cu schizofrenie. Impulsivitatea - lipsa de
frână şi comportament impulsiv, ca urmare a conflictului dintre tendinţa impulsivă şi controlul voluntar.
Este caracteristic stărilor psihopatice. Raptus anxios - este prezent în stări delirante, maniacale („manie
coleroasă") şi raptus melancolic, când apare o stare de furie, în timpul căreia bolnavul loveşte şi chiar
ucide. Aceste stări apar la bolnavi cu schizofrenie, epilepsie, stări nevrotice.