1.Caracteristica sistemelor implantare.Părtile componente.

Oricare restaurare implanto-protetică este constituită din infrastructură, suprastructură şi

mezostructura. În literatura de specialitate se mai poate întâlni şi noţiunea de exostructură.

Elementele endoosoase Implantele-şurub se compun din următoarele părţi: col, corp şi apex. Colul
(modulul crestal) este partea implantului care realizează conexiunea contactul cu gingia şi cu osul
crestal. Corpul implantului reprezintă porţiunea de bază localizată între col şi apex. Apexul reprezintă
extremitateta endoosoasă a implantului. Suprafaţa implantului poate fi netedă şi tratată. Lungimea şi
diametrul este diferită şi este determinată în funcţie de situaţie clinică oferta osossă existentă.
Conexiunile implantare. La implantele monolite, corpul şi stâlpul protetic constituie o piesă comună
unite printr-o zonă de flexiune. Pentru implantele demontabile corpul se livrează separat de bontul
protetic şi se alege în funcţie de modalitatea de ancorare, modalitatea de agregare, unghiul de inserare
a implantului, topografia inserării implantulzu, etc. Elementele extraosoase a sistemelor implantare se
compun din: Şurubul de acoperire sau opercul reprezintă un şurub cu capac. Şurubul de vindecare sau
conformatorul de gingie – un dispozitiv metalic transgingival, sub forma unui cilindru prevăzut cu şurub.
Bontul protetic – reprezintă sprijin şi suprafaţă de retenţie pentru elementele de agregare a
suprastructurii. Dispozitivul de amprentare şi transfer – element care are ca scop transferul situaţiei
clinice pe modelul de lucru: Analogul implantului – dispozitiv realizat ca o copie a unui implant rădăcină,
care prezintă conexiunea implantară identică cu cea a implantului. Pe lângă componentele de bază
menţionate mai sus unele sisteme implantare mai propun elemente şi instrumente suplimentare cum ar
fi: şurub de acoperire al bontului protetic, bont protetic de laborator, cape prefabricate din plastic
calcinabil, matrice elastice, şurubelniţe, chei dinamometrice, chei cu clichet etc.2. Tipuri de
osteointegrare a implanturilor.

tipuri de integrare tisulară : -- osteointegrarea-integrarea in cadrul căreia primult tesut care

preia fortele ocluzale este cel osos de la intrfata os-implant

--osteoconservarea-modalitatea de integrare tisulara in care

primul tesut care preia fortele ocluzale este ligamentul peri-
implantar

-- integrarea periostala- modalitate de integrare in care fortele

sunt preluate primar de catre stratul colagenos al periostului.

3. Starea funcțională a implanturilordupă Mirgazizov

1.1,0- implantul este imobil , sau mobil in limitele fiziologice , punga parodontală lipsește(norma)
2.0,75- mobilitate temporară de gradul I-II , punga parodontală lipsește (compensat)
3.0,5- mobilitate permanentă de gradul I-II cu prezența pungii parodontale (subcompensat)
4.0,25- mobilitate de gradul III cu punga parodontala mare (decompensat)
5.0,0- rejet implantului .

4. Particularitățilerestabilirii planului ocluzal in tratamentul implanto-protetic( contactele ocluzale,

designul ocluzal)

Conceptul ocluzal in protetica implantologica are doua obiective majore :

 1 Asigurarea integrarii restaurarii protetice in functionalitatea ADM-ului
2 Controlul fortelor generate la interfata os-implant

Pentru indepliniorea acestor obiective este nevoie de realizarea corecta a :

Designul protetic si a schemei ocluzale

Suprastructurii în laboratorul de tehnică dentară

Designul protetic si a schemei ocluzale trebuie sa fie apropiat de cel al dintilor naturali cu o anatomie
funtionala in concordanta cu ghidajul cuspidian si cu structurile articulare , in ceea ce priveste schema
ocluzala se verifica distributia fortelor functionale si a intensitatii contactelor dento-dentare in PIM care
se realizeaza in 2 etape : 1—presupune echilibrarea ocluzala a protezelor pe implante cu ajutorul hirtiei
de articulatie foarte fine sub presiune ocluzala minima , contactele trebuie sa existe insa să fie mai putin
accentuate comparativ cu cele de la nielul dintilor naturali , asigurindu-se astefel o echilibrare a
distributiei fortelor ocluzale intre dintii naturali si implante, 2—verificarea ghidajelor existente tot cu
ajutorul unei hirtii de articulatie si ajustare lor in vederea asigurarii unei relatii de echilibru intre
restaurarea pe implante si restul dintilor .