Interviu cu A

un înger
Din seria Interviuri Extraordinare
de Inelia Benz
© 2016 Inelia Benz. Toate drepturile Rezervate.

Nici o parte din această carte nu poate fi reprodusă sau transmisă sub orice
formă sau în orice mod, electronic sau mecanic, inclusiv prin fotocopiere,
înregistrare sau orice alt sistem de stocare sau redare de informaţii, fără
permisiunea autorului.

Detalii de contact ale autorului: www.inelia.com

Traducere:

Acest text reprezintă traducerea în limba română a cărţii „Interview with an

Angel" scrisă de Inelia Benz. Deşi am încercat ca traducerea să fie cât mai
exactă cu putinţă, rămâne de la sine înţeles că textul de referinţă este cel
original, în limba engleză.
Cuprins

Capitolul U nu......................................................................................................... 4
Introducere................................................................................................4
Primul interviu........................................................................................... 5
Capitolul Doi..........................................................................................................23
Al doilea interviu.....................................................................................23
Capitolul Trei.........................................................................................................36
Al treilea interviu.....................................................................................38
Capitolul Patru..................................................................................................... 55
Capitolul C in ci...................................................................................................... 65
Capitolul Şase....................................................................................................... 76
Capitolul Şapte..................................................................................................... 84
Al şaptelea interviu................................................................................. 84
Capitolul O pt........................................................................................................ 96
Interviul al optulea................................................................................. 98
Capitolul N ouă................................................................................................... 118
Interviul al nouălea............................................................................... 119
Post-scriptum..................................................................................................... 138
Capitolul Unu

Introducere

După succesul extraordinar al primelor mele două interviuri, „Interviu cu

un extraterestru" şi „Interviu cu un asasin paranormal", am primit multe e­
mailuri de la oameni din întreaga lume care pretindeau a fi extratereştri, hibrizi
extratereştri, soldaţi antrenaţi MK Ultra, sau alte fiinţe extraordinare şi care
voiau să-i intervievez. Unele poveşti erau pertinente, într-adevăr. În această
carte va fi vorba despre o persoană specială care m-a contactat să-mi spună că
el este, de fapt, un înger.
N-aş fi luat în serios această afirmaţie incredibilă dacă nu ar fi menţionat în
e-mail un incident care s-a petrecut când aveam şapte ani - acela că un înger
venea la patul meu, îmi citea poveşti şi mă culca. A scris chiar şi care a fost
prima poveste pe care mi-a citit-o. Era despre un măgăruş care era prea mic
pentru a-şi căra sarsanaua şi cum a reuşit să iasă din impas. Nu am spus
nimănui niciodată despre acest incident în afară de bunica mea, care avea grijă
de mine în acea perioadă, iar ea a murit cu mult timp în urmă. Ca adult, am pus
pe seama viselor de copil amintirile despre îngerul care mă vizita.
Am mai primit câteva e-mailuri de la el, la care recunosc că mi-au trebuit
câteva luni să răspund datorită numeroaselor schimbări care au apărut în viaţa
mea personală în acea perioadă. M-am mutat din California într-o căbănuţă
frumoasă cu vedere la ocean din statul Washington, m-am logodit şi altele. O
dată ce lucrurile s-au aşezat la locul lor, am convenit cu pretinsul înger să ne
întâlnim la un restaurant din noul meu oraş de reşedinţă, Neah Bay. Când am
intrat, l-am găsit instalat la masa la care mă aşezam de obicei. L-am recunoscut
instantaneu ca fiind îngerul care venise la mine în acele nopţi din 1973, când
aveam doar şapte ani. Văzându-mă, s-a ridicat şi s-a îndreptat spre mine
zâmbind. Păr scurt blond deschis, ochi adânci verzi aurii, piele închisă la
culoare, în jur de 30 - 40 de ani, arătând ca cineva care face muncă manuală
grea.
Am zâmbit, pregătindu-mă să-l salut, dar ochii mi s-au umplut instant de
lacrimi şi nu am putut scoate nici un cuvânt. Emoţii demult şi adânc îngropate
ieşeau la suprafaţă spulberându-mi calmul. Am privit în jur jenată de faptul că
plângeam într-un loc public, dar nimeni nu observase. Şi-a întins braţele în jurul
meu şi l-am lăsat să mă îmbrăţişeze. A fost ca şi cum aş fi fost îmbrăţişată de
sute de tătici şi mămici care făceau lumea frumoasă şi făceau să dispară toată
durerea.
 Chiar şi acum când scriu aceste cuvinte, luni mai târziu, mă simt cuprinsă
de emoţie.
Timpul părea să se fi oprit în acel moment ca şi cum bucăţele rupte dintr-
un fir al vieţii pământene s-ar fi reunit şi armonizat şi vindecat. Când, în sfârşit,
m-am oprit din suspinat, mi-a şters ochii cu o batistă şi m-a condus cu blândeţe
la scaunul meu. Sunetele restaurantului au început să se audă în jur.
Conversaţiile vecinilor, bucătarul în bucătărie, preluarea comenzilor, pescăruşi
şi geamanduri pe-afară, toate mi-au reintrat treptat în atenţie şi au devenit
reale. L-am privit pe omul din faţa mea, întrebându-mă dacă va dispărea brusc
de îndată ce realitatea se va stabiliza. Dar nu a dispărut. În schimb, a zâmbit şi
mi-a spus că deja comandase. Am privit în jos la farfuria pe care se găsea
comanda mea obişnuită, aşteptându-mă.
Mi-am scos carneţelul, recorderul şi un stilou din poşetă şi l-am întrebat
dacă este de acord să înregistrăm conversaţia. A încuviinţat din cap şi a zâmbit.
Am luat o gură de cafea şi am apăsat butonul de înregistrare.
Bărbatul din acest interviu s-a prezentat ca fiind Gabriel. Cartea este
alcătuită dintr-o serie de întrebări şi răspunsuri şi, deşi se numeşte „Interviu cu
un înger", poate fi descrisă mai degrabă ca o discuţie şi cercetare comună a
propriei noastre divinităţi, existenţe şi semnificaţii în cadrul Supraconştiinţei
Universale.
Şi acum declaraţia:

ACEASTĂ CARTE ESTE UN ROMAN.

Primul interviu

Inelia Benz: „De ce m-ai contactat prin e-mail? De ce nu ai venit la mine

aşa cum făceai când eram copil?"
Gabriel: „E-mailul este forma de comunicare firească a ta ca adult. Dacă aş
fi apărut pur şi simplu în casa ta, probabil că mi-ai fi aplicat o lovitură de
Taekwondo şi aş fi sfârşit la spitalul local".
Asta m-a făcut să râd pentru că eram aproape sigură că, deşi probabil aş fi
făcut-o - să mă apăr - dacă ar fi apărut brusc în casă, şansele ca el să fi ajuns la
urgenţă erau minime.

IB: „Ha! Presupun că ai dreptate, cred că asta ţi-aş fi făcut. Spune-mi, chiar
eşti un înger?"
 G: „Da. Sunt un mesager şi un ajutor pentru oameni şi alte fiinţe, lucrând
direct din Sursa Divină. Suntem cunoscuţi ca îngeri, şi câteodată suntem numiţi
arhangheli".

IB: Ca Arhanghelul Gabriel?"

Dădu din cap şi zâmbi. Imagini din numeroase filme şi povestiri referitoare
la arhanghelul Gabriel îmi trecură prin minte... nu toate reuşite. Într-un fel
ştiam că aceste filme erau orice, numai corecte nu.

IB: „Cum doreşti să fii numit? Arhanghel? Înger? Gabriel? Sau ai alt titlu ca
persoană?"

G: „Gabriel este perfect".

IB: „În regulă. Ai menţionat Sursa Divină. Este ceea ce unii oameni numesc
Dumnezeu?"

G: „Da, într-adevăr, dar nu este o entitate sau o fiinţă singulară cum par să
creadă o mulţime de oameni. L-aş descrie pe Dumnezeu mai degrabă ca fiind
tu. Fiecare fiinţă umană. Sursa ta divină şi tu ca sursă divină. Inseparabil
ambele, de fapt".

În acel moment mi-am simţit ochii umplându-se de lacrimi din nou,

amintindu-mi prima noastră întâlnire. Am privit în jos la notiţe, încercând să-mi
revin, da, discuţia despre Dumnezeu era foarte importantă. Aveam o tonă de
întrebări pe această temă. Lacrimile izbucniră şi le-am şters din nou privind pe
fereastră.

G: „Poate ar trebui să vorbim despre asta mai întâi, nu?"

IB: „Despre ce?"

G: „Prima dată când ne-am întâlnit".

IB: „De ce ai venit la mine, Gabriel? Un copilaş de niciunde şi nicicând. De

ce ai venit în fiecare seară, citindu-mi cărţi şi culcându-mă? Apoi... ai dispărut.
Ca şi cum n-ai fi existat niciodată."
 G: „Îţi aduci aminte cum am ajuns să vin la tine? Îţi aminteşti de ce m-ai
chemat?"

IB: „Da. Mergeam la culcare plângând în fiecare seară pentru că părinţii

mei fuseseră luaţi prizonieri şi duşi într-un lagăr de concentrare pentru că erau
socialişti. Erau torturaţi, aşa că nu mă lăsau să mă conectez cu ei sau să-i vizitez
în astral. Mă simţeam deconectată şi singură. Bunica, cu care locuiam atunci,
nu credea în îmbrăţişări, pupături şi poveşti de noapte bună. Dar, când într-o
seară nu puteam adormi, văzându-mă singură şi speriată, mi-a dat o poză cu
tine. Mi-a zis că tu eşti Gabriel şi că asta este misiunea ta: să iei în grijă, să
iubeşti şi să protejezi toţi copiii. Şi, dacă mă voi simţi vreodată singură şi
speriată, să te chem şi tu vei veni şi vei sta cu mine. Apoi a prins imaginea pe
perete deasupra patului.
Când a plecat din cameră, am luat poza de pe perete şi am cercetat fiecare
detaliu al desenului. Am urmat linia energetică, iubirea şi lumina şi, când te-am
văzut în univers, ţi-am zis să vii la mine pentru că eram singură şi speriată. Am
închis ochii şi am simţit pe cineva stând pe pat, am deschis ochii şi erai acolo".

G: „Da. Felul în care eu îmi amintesc acea primă zi..."

În acel moment am văzut ochii lui Gabriel umplându-se de lacrimi, privi

afară pe fereastră pentru câteva secunde, apoi se întoarse spre mine şi zâmbi.

G: „Se vede că mi-a intrat ceva în ochi".

Cred că fusese la fel de şocat ca şi mine de reacţia pe care a avut-o în acea

clipă. Cine ştie de ce, nu credeam că îngerii plâng prea uşor sau că pot fi
copleşiţi de amintiri şi emoţii.

G: „Ce sunt, ce am văzut şi trăit este dincolo de cuvintele pe care le putem

găsi în limbajul uman. Am văzut sfârşitul şi începutul universurilor. Realităţile
veneau şi treceau. Dar noi am rămas. Noi, specia mea... da, suntem o specie...
am avut multe funcţii, roluri şi experienţe. Pe tărâmul vostru, tărâmul
experienţelor umane, îngerii şi arhanghelii care au avut cele mai multe legături
cu oamenii sunt clasificaţi, li se atribuie diferite funcţii şi roluri de către oameni,
care nu au nici un fel de legătură cu cine suntem şi ce facem în realitate. Îi
protejez şi apăr eu pe copii? Da. Naşterea copiilor şi supravieţuirea lor a fost un
domeniu pe care mi l-am asumat pe planeta asta şi pe altele. Unii pot considera
acest aspect ca pe ceva negativ. Alţii ca pe ceva pozitiv. Unele culturi şi religii au
prins o parte din această informaţie şi au propovăduit-o pe larg. Altele însă nu...
Inelia, ocaziile în care cineva m-a văzut chiar pe mine, şi nu o proiecţie
culturală, religioasă sau senzorială a propriei personalităţi - sunt puţine şi rare.
De ce am venit la tine când aveai şapte ani?"

Gabriel începu să lăcrimeze din nou. Era afectat de acest subiect. Îşi drese
glasul şi continuă.

G: „Îmi pare rău. Deşi pot şi chiar iau formă umană, rareori mi se cere să
intru atât de profund în propria experienţă".

IB: „Am descoperit că uneori când caşti sau inspiri profund şi apoi expiri
brusc te ajută să îţi stabilizezi emoţiile. Nu eşti obişnuit cu corpul nostru
emoţional, corpul emoţional uman?"

G: „Noi... corpul nostru emoţional este de mii de ori mai rezistent şi mai
puternic decât cel uman. Aşa că da, acest corp emoţional uman nu poate
suporta cu uşurinţă ceea ce simt eu în acest moment".

IB: „Ce simţi?"

Gabriel tăcu câteva momente, inspirând profund şi expirând rapid, apoi

continuă.

G: „Existenţa este posibilă într-o mulţime nelimitată de experienţe.

Dimensiuni nelimitate. Unele din aceste dimensiuni coexistă. Unele sunt
accesibile reciproc. Unele sunt dependente de altele. Unele sunt create de
fiinţe care există în alte dimensiuni. Noi, îngerii, interacţionăm cu experienţa
umană ca gardieni, ghizi, depanatori şi reglatori. Datorită atribuţiilor mele, sunt
trimis deseori pe Pământ pentru a interacţiona cu oamenii. Da, pentru a le
transmite mesaje, pentru a-i ghida şi a-i orienta pe direcţia corectă. Direcţia pe
care sinele lor superior o alege pentru ei. Este ca şi cum s-ar observa o
defecţiune la o piesă, şi unul dintre noi ar fi trimis să o repare, să o repună în
armonie cu orchestra de experienţe de pe planetă şi opţiunile proprii ale
persoanei respective".

IB: Aşadar, ai venit la mine pentru că ai observat apariţia unei defecţiuni în

viaţa mea?"

G: „Tocmai asta e. Nu era. Nu am fost trimis la tine, căci nu era nici o

eroare sau vreo problemă cu tine. Da, ştiu că erai într-o perioadă de mare
durere, dar asta nu avea să te ducă la moarte sau să schimbe realitatea aleasă
de tine. Eram în mijlocul unei experienţe multidimensionale în acel moment şi
brusc m-am simţit tras, o smucitură atât de puternică încât în momentul
următor eram în camera ta. Am privit în jur, aşteptându-mă să-l văd pe
creatorul existenţei însuşi. În schimb, am văzut o micuţă fiinţă umană feminină
stând în pat cu ochii strâns închişi. Am cercetat firul vieţii tale şi am văzut că
acesta începuse şapte ani mai devreme pe Pământ. Efectiv a început atunci. Era
ceva nou pentru mine. Aşa că m-am aşezat lângă tine. Ai deschis ochii, m-ai
privit, mi-ai cerut să-ţi citesc o poveste şi mi-ai dat cartea ta preferată ca şi cum
nu era nimic extraordinar în ceea ce tocmai se întâmplase. Nu îmi era clar ce rol
trebuia să îndeplinesc sau ce trebuia să fac. Mi te-ai strecurat în braţe, ai
deschis cartea şi mi-ai arătat primul paragraf. Am citit. Ai adormit, te-am băgat
în pat şi am plecat. Apoi acelaşi lucru s-a întâmplat în ziua următoare şi multe
zile după. Într-o zi, pur şi simplu a încetat. Am aşteptat. Am început să te caut,
dar nu te-am putut găsi. Apoi anii au trecut. Eu încă aşteptam. Ştiam că este
doar o chestiune de timp. Mai devreme sau mai târziu, urma să te văd din
nou".

IB: „Am uitat de tine, nu?"

G: „Da".

IB: „Îmi pare rău".

G: „Să nu-ţi fie. Dispariţia mea din conştienţa ta trebuia să se întâmple.

Povestea ta pe această planetă nu avea de-a face cu vorbitul cu îngerii, era
despre a fi tu însăţi".

IB: „Am crezut că m-ai părăsit. Am crezut că tu eşti cel care a dispărut".

Când am zis acest lucru, am realizat imediat că acel gând despre

abandonare nu îmi venise până în adolescenţă, când aveam aproape douăzeci
de ani. Trecusem printr-o perioadă foarte dureroasă a vieţii şi mă întrebam de
ce nu era Gabriel acolo să mă protejeze aşa cum trebuia s-o facă. Sau să vină să
mă consoleze cum o făcuse în copilărie. L-am chemat, dar nu a venit.

IB: „Cum se face că eşti aici acum, Gabriel? Cum de m-ai găsit acum? Şi de
ce nu ai venit atunci când am trecut prin iad ca adolescentă şi mai apoi până la
treizeci de ani?"
 G: „Nu ştiu. Oamenii ne cheamă mereu când au probleme. Şi, dacă face
parte din coregrafie, planurile şi deciziile pe care trebuie să le îndeplinească ei
şi co-creatorii lor, răspundem la chemare. Uneori ne văd, alteori nu. Inelia, îţi
pot vedea firul vieţii acum şi văd că lucrurile ar fi fost diferite dacă ţi-aş fi putut
fi alături în acei ani. Dar nu se ştie de ce, ai fost invizibilă pentru mine. Ştiam că
te voi vedea din nou. Nu credeam, ştiam. Dar nu s-a întâmplat decât acum
câteva luni. Când ţi-am simţit chemarea şi te-am putut găsi pe planetă. M-ai
tras din nou, la fel cum ai făcut-o şi prima dată. Eram altcândva şi apoi eram
alături de tine. Totuşi, cum am spus mai devreme, nu mă puteam materializa în
formă umană lângă tine. De data aceasta întâlnirea trebuia să fie conformă
realităţii unui adult uman. Aşa că ţi-am trimis un e-mail".

IB: „Nu-mi aduc aminte să te fi chemat.. sau să te trag aşa cum spui tu".

G: „Când citeai toate acele experienţe pentru a te decide asupra

subiectului următorului interviu, le-ai scanat pe toate acele făpturi, gândindu-te
cine ar trebui să fie fiinţa extraordinară pe care ai dori să o intervievezi. Apoi,
deodată, eram lângă tine".

IB: „Da, îmi amintesc. Mă uitam la toate acele e-mailuri şi mesaje şi mă

gândeam că persoana următoare pe care aş vrea s-o intervievez este un înger.
Îngerul care a venit la patul meu când eram copil. Gabriel. Şi mi-am amintit faţa
ta, dragostea ta, râsul tău şi poveştile pe care mi le-ai spus după ce am terminat
cartea mea".

Am râs amândoi, amintindu-ne cum îmi povestea Gabriel experienţele lui

cu creaturi mari şi mici, despre războaie (se pare că fusese într-o mulţime de
războaie), despre naşterea unor noi realităţi şi moartea celor abandonate.

G: „Un moment în „când şi unde" este ca o ancoră. Ca un portal între

dimensiuni diferite, mai ales dacă acel „când şi unde" este împărtăşit de fiinţe
din dimensiuni diferite. Când ţi-ai amintit acel moment în timp şi ai scanat după
mine din nou din acel loc al iubirii, ai putut să mă găseşti şi în acelaşi timp am
devenit şi eu capabil să o fac".

IB: „Când eram mică, bunica mi-a zis că nu ar trebui să te chem tot timpul
doar ca să ne jucăm sau să-mi citeşti pentru că tu ai treburi mult mai
importante pe Pământ şi în Rai. Că ai de făcut lucrarea lui Dumnezeu. Aşa că m-
am oprit. Apoi am uitat".
 G: „Totul a fost aşa cum trebuia să fie. Sau poate nu. Vezi tu, o mulţime de
religii şi culturi au închis comunicarea nemijlocită dintre noi şi oameni. Acesta
este un foarte bun exemplu. Că suntem mult superiori, că avem lucruri prea
importante de făcut sau să nu fim chemaţi pentru lucruri „mărunte". Sau
uneori este tocmai pe dos, sunt oameni care ne cheamă pentru a găsi un loc de
parcare, dar nu şi când trec printr-o criză majoră a vieţii. Multe culturi şi religii
învaţă omul aşa pentru a-l separa de sistemul lui real de sprijin. O mulţime de
religii, de asemenea, învaţă oamenii că singurul mod de a-l accesa pe
Dumnezeu, sau pe noi, este prin intermediul unei terţe părţi. Nu este adevărat.
Dacă bunica ta nu ţi-ar fi spus asta, mai mult ca sigur nu m-ai fi uitat. Odată ce
m-ai uitat, eu nu te-am mai putut găsi".

IB: „Cum adică nu m-ai mai putut găsi, Gabriel? Credeam că poţi vedea
orice om de pe această planetă".

G: „Ei bine, nu sunt omnipotent. Nu suntem omnipotenţi. Suntem o

specie, aşa cum şi oamenii sunt o specie. Cred că are de a face cu rolul tău aici.
Cum am mai spus, treaba ta nu este vorbitul cu îngerii, ci pur şi simplu să fii tu
însăţi şi totul este aşa cum trebuie să fie. Sau poate că ţi-ar fi fost mai uşor dacă
aş fi fost acolo când lucrurile au scăpat de sub control. Este greu de spus în
acest moment. Şi chiar dacă aş fi răspuns chemării tale când erai în necaz mai
târziu în viaţă, am fi avut toate şansele să nu ne recunoaştem unul pe celălalt".

IB: „Spui asta privindu-mi firul vieţii?"

G: „Da. E ca şi cum ai fi purtat o mască sau o armură care nu îţi lăsa

semnalul personal să iasă".

IB: „Da, aşa este. Am intrat în belele la nivel mistic luptând cu oameni şi
fiinţe care erau mult mai puternice decât mine la acea vârstă. Aşa că, pentru a
supravieţui, m-am înconjurat cu un scut imens şi greu. Ceva care să nu-mi
permită „lumina" să iasă. Nu era o armură care să mă protejeze de alţii, ci o
platoşă care să îi oprească pe alţii să mă vadă.
Aşa că presupun că da, dacă te-aş fi chemat când purtam acea armură,
mesajul meu sau linia energetică nu avea cum să ajungă la tine. Un efect
colateral neaşteptat pe care îl conştientizez abia acum când vorbesc cu tine.
Dar am dat-o jos în 2000, n-ar fi trebuit să mă poţi vedea după aceea?"

G: „S-ar crede că da. Sunt anumite ciudăţenii legate de tine pe care nu le

pot explica. Cum am spus, nu suntem omnipotenţi. Suntem doar o altă expresie
a existenţei. Universurile sunt încă pline de mistere pentru noi. De exemplu,
chiar acum, când îţi scanez linia vieţii, nu merge dincolo de prezenta întrupare.
De ce? Eşti o fiinţă umană, linia vieţii tale ar trebui să fie eternă. Şi chiar dacă
sufletul tău nu ar fi de origine umană, tot ar trebui să fie înregistrat în istoria
existenţei ca o sursă eternă de experienţe de pe alte planete sau din alte
dimensiuni. Ca orice altă fiinţă din universuri".

IB: „Ştii, Gabriel, acum că mă gândesc cu atenţie, când am fost în locul

acela întunecat, în toţi acei ani, cred că m-am gândit la tine o singură dată. Şi
atunci nici măcar nu te-am chemat. Ci doar m-am gândit că mă abandonaseşi".

L-am privit pe Gabriel întrebându-mă dacă nu cumva mut prea mult

răspunderea asupra lui. Poate că experienţa mea de copil în nevoie mi-a
distorsionat percepţia asupra lui, făcându-l puternic şi nelimitat în cunoaştere şi
conştiinţă, în loc să-l văd aşa cum este - o fiinţă singulară divină eternă care îşi
urmează propriul drum prin timp şi spaţiu.
Deodată, am simţit că îmi e foame, am luat câţiva cartofi prăjiţi de pe
farfurie şi i-am băgat în gură. Erau încă fierbinţi! Mi-am privit reportofonul,
trecuseră numai câteva secunde de când apăsasem pe butonul de înregistrare.

IB: „Oh, Doamne, suntem pe o altă viteză de timp? Vorbim de ceva vreme
şi pare că reportofonul nu a înregistrat aproape nimic".

G: „Da. Vei descoperi că trebuie să încetineşti viteza recorderului pentru a

putea auzi corespunzător când vei verifica acasă cele înregistrate. Probabil că
va trebui să încetineşti mult de tot".

IB: „Dar oamenii din jurul nostru ne văd?"

G: „Ne-au văzut aşezându-ne, apoi şi-au pierdut interesul. Majoritatea nici

nu-şi vor aminti că ne-au văzut. Cam ca atunci când încerci să-ţi aminteşti ceva
ce ştii că trebuie, dar îţi dispare din minte".

IB: „Oau, este un truc frumos. Face parte din trusa ta?"

Gabriel zâmbi.

G: „Da, face parte din trusa de unelte a îngerului, hehehe. Mănâncă

înainte să se răcească".
 Am simţit cum conştientizam iarăşi atmosfera, ca şi cum ieşisem şi
intrasem înapoi. Puteam auzi televizorul, oamenii, pescăruşii, puteam simţi
mirosul mâncării şi al cafelei.

IB: „E super, Gabriel. Trebuie să-mi spui cum faci asta".

G: „Dar mai întâi vreau să ştiu de ce nu exişti înainte de momentul naşterii

tale. Sau după întruparea ta prezentă".

IB: „Oh, asta. Da. Păi... Nu prea ştiu. Îţi pot povesti trăirea mea cu privire la
asta şi poate îţi dai tu seama".

G: „Ascult cu plăcere".

IB: „OK, dar nu uita că acesta este un interviu cu tine. Oamenii citesc
cartea pentru că vor să afle totul despre tine, despre specia ta, despre
experienţele tale şi probabil numărul tău de telefon pentru a te putea contacta
rapid. Majoritatea au auzit povestea întrupării mele pe această planetă de un
milion de ori".

G: „Da, desigur".

IB: „OK, deci, înainte să mă întrupez, nu eram un „eu", eram o conştiinţă

colectivă. Trăisem existenţa ca „noi", în care indivizii există dar nu
experimentează viaţa, emoţiile, gândurile şi celelalte lucruri pe care le trăiesc
entităţile, singure sau în separaţiune. Există acest cuvânt? Separaţiune?"

G: „Da, există. Continuă".

IB: „Bine. Aşadar, „noi" i-am cerut permisiunea acestui trup să ne

încarnăm în el. Fiinţa era programată să moară la foarte scurt timp după
naştere. Corpul a spus nu şi s-a împotrivit, dar l-am convins cu argumentul
datoriei. O energie de tipul: „e datoria ta să faci asta pentru omenire şi pentru
binele planetei". Aşa că a acceptat. Când a sosit timpul decesului, sufletul care
era deja întrupat a părăsit trupul şi deodată nu am mai fost „noi", ci un „eu" în
acel corp... pe care nu ştiam cum să-l utilizez. Iar restul îl poţi vedea tu însuţi".

Gabriel mă privi în ochi şi îmi susţinu privirea pentru un timp care mi s-a
părut o eternitate.
 G: „Acest „noi" este încă aici? Uneori încetezi să fii „eu" şi redevii „noi" din
nou?"

În acel moment m-am simţit ca şi cum aş fi fost în cabinetul medicului care

voia să-mi vadă amigdalele şi îmi cerea să spun „aaa".

IB: „Ei bine, nu chiar. E mai degrabă ca şi cum „noi" obişnuia să intre şi
„eu" să ies din corp. Apoi a fost o perioadă de integrare când „noi" şi „eu" am
coexistat în corp. Apoi a fost perioada de împărţire a experienţei între „noi" şi
„eu". Dar cel mai interesant a fost că, înainte ca „eu" să mă fi născut, „eu" nu
exista, „eu" era „noi". Apoi deodată, de la un moment la altul, a fost „eu".

G: „Dacă mergi înapoi cu gândul la momentul de dinainte de a fi singulară,

îţi poţi aminti cine era „noi"? Sau de unde au venit?"

IB: „O simt ca pe o trambulină către existenţă. Ca şi cum nu aş fi existat.

Atunci conştienţa mea era totul şi nimic. Era potenţialitate eternă pură. Apoi
am devenit tot ceea ce este şi ce nu este. Apoi am fost eu şi alţii, eu şi mediul
înconjurător, pe care părea să-l fi creat tot eu. Apoi au fost alte fiinţe în acea
realitate, care se pare că eram şi eu totodată. Eram toate lucrurile, toate
fiinţele, toate timpurile şi netimpurile. Apoi am devenit doar un grup de fiinţe
din acelea, separat de ambient şi de alte grupuri şi indivizi. Acest grup, cel care
a devenit conştiinţa mea, a venit pe Pământ, a găsit un trup şi apoi conştiinţa
mea a trecut de la „noi" la „eu". Dacă mă uit, mă găsesc încă existând în diferite
puncte de conştientizare la diferite trepte de existenţă în acea călătorie. Ca şi
cum aş avea puncte de ancorare care merg de la început, din stadiul de non-
existenţă, până la mine aici în acest trup pe Pământ. Punctele de conştiinţă se
găsesc la densităţi diferite şi la niveluri diferite de experienţă. Deşi poate nu am
o „istorie" în eternitate, sunt ancorată acolo atâta timp cât „eu" există. Şi când
această existenţă se va sfârşi, şi punctele de ancorare vor înceta să mai existe".

Gabriel dădu din cap, cu ochii umbriţi de gânduri. Apoi privi într-o parte,
încă gânditor.
Dincolo de fereastra cafenelei, deasupra dealurilor, un stol mare de păsări
se mişca prin aer. Stolul se mişca repede, schimbându-şi continuu forma, viteza
şi direcţia lin şi fără efort. Observându-l, am simţit cum eu eram acele păsări
într-o singură conştiinţă în acelaşi timp.

G: „Vezi acele păsări?"

 IB: „Da, întotdeauna mă umplu de uimire când văd un nor de păsări ca
acesta. Cum se mişcă şi îşi schimbă forma, sute sau poate mii de păsărele
zburând împreună, fără a se ciocni vreodată între ele".

G: „Unele fiinţe există în conştiinţă colectivă. Există de asemenea

conştiinţă elementală şi conştiinţă la nivel de suflet. Acele păsări sunt de sine
stătătoare, dar se pot asocia într-o minte mai mare. Ele au mintea comună.
Există creaturi în universuri care au doar conştiinţă materială. Există ca o
singură minte, o singură conştiinţă cu milioane de particule individuale care
reprezintă corpul. Cam ca celulele din corpul tău. Fiecare celulă este de sine
stătătoare şi separată dar este incapabilă să trăiască în afara corpului, dacă nu
cumva este menţinută în viaţă artificial.
Şi oamenii sunt făuriţi aşa. Ei aparţin unei conştiinţe colective în care pot
intra şi din care pot ieşi. O mulţime de oameni au suflete provenind de pe alte
planete şi din alte dimensiuni, totuşi, când intră în colectivul omenesc, devin
foarte mult umani. Când se împotrivesc integrării în colectivul omenesc, se
creează o separaţie nu numai faţă de umanitate, dar şi faţă de sufletul lor
colectiv original. Devin foarte singuri şi de cele mai multe ori nu supravieţuiesc
prea mult. Este ca şi cum, prin conectarea la ceea ce au venit să fie aici,
colectivul uman, ei îşi păstrează legătura cu colectivitatea originală şi sinele lor
superior, conştiinţa lor divină, deschisă şi sănătoasă. Problema este că
majoritatea oamenilor consideră că această conectare la colectivul uman
înseamnă să accepte programe, devoţiuni şi învăţături sociale, culturale şi
religioase. Nici pe departe. În realitate este vorba de o conectare la nivelul
inimii. E greu de realizat, dar merită. Majoritatea speciilor pot doar să se
conecteze la şi să se retragă din propriul colectiv. Rareori am văzut o fiinţă sau
o specie care să poată sări înăuntrul sau înafara colectivităţii şi mentalului după
plac. Sau să se identifice cu ele. Şi totuşi, specia umană este capabilă s-o facă.
Deşi am lucrat cu omenirea de... ei bine, de când s-a constituit ca specie, există
multe dimensiuni, mistere şi capacităţi pe care specia umană le posedă, care
sunt dincolo de capacitatea noastră de înţelegere.
Când te-ai uitat la acele păsări, ai devenit conştiinţa lor colectivă, şi în
acelaşi timp intrai şi ieşeai din diferite conştiinţe individuale singulare ale
membrilor colectivităţii".

Am mers cu gândul înapoi la momentul când mă întrebase dacă le vedeam

şi, cu siguranţă, făcusem asta.
 G: „Nu ţi-ai imaginat cum ar fi, nu te-ai insinuat în mintea lor colectivă şi
nu le-ai "auzit" comunicarea experienţială empatică. Ai devenit acel colectiv şi
acei indivizi".

IB: „Da, am simţit că aveam pene şi puteam simţi aerul în aripi şi insectele
în gură. Mâncau insecte, apropo, de aceea se mişcau aşa atunci. Şi am simţit că
aveam acea inteligenţă imensă şi un fel de cântec cu multe ciripituri, care avea
un sens. Cum ai ştiut? Eu nici măcar nu am observat".

G: „A fost interesant. Ca şi cum aş fi văzut o cută a realităţii. Nu mai erai

doar aici în formă umană, ci şi ca păsările. Ca o fotografie cu dublă expunere.
Erai aici fiind tu, dar erai şi acolo fiind ele".

Gabriel mă privi şi zâmbi.

IB: „Este interesant dar îmi scapă legătura cu conversaţia noastră".

G: „Ei bine, nu ştiu nici eu de fapt. Dar pare legat de experienţa ta de a fi

venit la fiinţă mai întâi ca un colectiv şi mai apoi ca entitate singulară. Şi îmi
pare că spre asta se îndreaptă fiecare persoană, fiinţă umană. Capacitatea de a
fi tu însuţi, unic şi puternic, iar atunci când alegi, de a face parte dintr-o
conştiinţă mai vastă care este colectivul uman. Şi mai mult de atât, din
colectivul planetar care include toate speciile Pământului.
Cât despre specia mea, noi ne mişcăm prin timp, putem accesa orice
formă cunoscută a timpului. Dar nu putem accesa orice loc sau toate locurile.
Asta ne este greu. Putem exista în mai multe forme diferite de timp, precum şi
în diferite momente simultan. Totuşi, nu putem exista în diferite locaţii. Pentru
că voi trăiţi într-o realitate a timpului liniar, poate credeţi că timpul şi spaţiul
sunt strâns conectate, că nu poţi avea unul fără altul. Dar nu este chiar aşa.
Ca fiinţe umane, aveţi deja vu-uri, percepeţi viitorul şi vă amintiţi trecutul.
Unii dintre voi aveţi chiar amintiri foarte puternice despre un viitor care apoi
chiar se întâmplă. În acest sens, oamenii au capacitatea de a se mişca în afara şi
înăuntrul liniei temporale, precum şi să privească mult în faţă sau în urmă faţă
de momentul prezent. Atunci când un om intră pe tărâmurile astrale, nu va mai
fi restricţionat de locaţie. El poate fi acum într-un loc iar imediat apoi în altul".

IB: „Tot nu văd legătura".

G: „Când ţi-ai amintit, sau mi-ai spus de naşterea ta şi de amintirea ta

despre conştiinţa colectivă care erai înainte de a deveni „tu", am crezut că am
recunoscut-o. Colectivul. A fost a clipă efemeră, sau un timp, dar sunt aproape
sigur că am avut contact cu această colectivitate în trecut. Este ca o amintire
care refuză să iasă întru totul la suprafaţă, dar pare interesant".

În acest punct, am luat stiloul şi am notat că, indiferent de ce încerca

Gabriel să conştientizeze, de cât ar fi fost de interesant, acesta nu va fi inclus în
carte. Nu vedeam de ce ar fi fost asta important faţă de povestea lui personală
sau faţă de motivul pentru care era aici, cu noi, pe planetă.

G: „Aş prefera să nu mă cenzurezi".

IB: „Îmi citeşti notiţele?"

G: „Gândeşti foarte tare, atât. Totuşi, aş prefera să nu cenzurezi ce spun.

Înţeleg că simţi că nu este interesant sau important şi poate pentru tine chiar
nu este. Dar pentru mine, şi poate pentru cititorii tăi, este. Într-o zi vei muri şi
vei dispărea, şi odată cu asta, va dispărea şi şansa să vedem, explorăm şi
analizăm ceea ce eşti tu şi ceea ce este „noi", precum şi abilităţile tale şi modul
în care trăieşti realitatea. Da, pot vedea că vei înceta să exişti când trupul
acesta al tău va muri şi da, îmi pot da seama că acest aspect anume nu este
comun altor oameni. Dar simt că orice altceva legat de tine este accesibil altor
oameni. Cu cât explorezi mai mult dincolo de limitele proprii, sau limitările pe
care simţi că le ai ca om, cu atât mai mult vei descoperi ce poate face această
uimitoare specie, specia umană. Noi, ca oameni, învăţăm orientându-ne după
alte fiinţe şi energii. Aşa că, chiar dacă nu este important pentru tine sau simţi
că e plictisitor şi anost, te rog lasă-mă să explorez".

IB: „Nu vreau să schimb titlul cărţii în „Interviu cu Inelia". Am anunţat deja
mii de oameni că se numeşte „Interviu cu un înger".

G: „De ce te încăpăţânezi? De ce ascunzi cine şi ce eşti atâta vreme cât

solicitarea din 2010 a fost foarte clară? „Devino publică. Fii tu însăţi".

Am fost mai mult decât şocată de cuvintele lui Gabriel. Aveau în spate o
încărcătură, ca o pasiune sau o cerere foarte apăsată. Şi totodată simţeam ca şi
cum aş fi fost pârâtă sau trasă la răspundere pentru vreo crimă. Era ca şi cum aş
fi fost împinsă dincolo de zona mea de confort, iar mie nu-mi place să fiu
împinsă în nici un fel.
 IB: „Nu văd legătura, Gabriel. Am o regulă conform căreia dacă un lucru nu
poate fi reprodus sau nu îi pot învăţa pe oameni să-l aplice, atunci nu îl
împărtăşesc. Cine sau ce sunt, ce pot sau nu pot să fac chiar nu este relevant.
Dacă nu-i pot învăţa pe oameni să devină pasăre şi stol de păsări, atunci o
discuţie despre asta este o pierdere de timp".

G: „Fără supărare, dar cred că asta sună oarecum obtuz şi... ei bine,
arogant".

IB: „Pardon?"

G: „Limitezi cu propriile tale defecte ce ar putea să înveţe alţii. Dacă nu

poţi înţelege ceva la nivelul mecanismului, atunci nu dai mai departe. Oamenii,
şi noi, învăţăm prin cartare1. Asta înseamnă că putem pătrunde într-o
experienţă în timp ce ne este povestită şi propriul nostru... cum să spun, sistem
de operare ne-ar putea spune sau ar putea să-şi dea seama cum s-o reproducă.
Instrucţiunile şi metodologiile sunt bune dar în cele mai multe cazuri, ele pot fi
scurtcircuitate printr-o simplă povestire. De aceea în fiecare cultură umană au
existat mereu povestitori. În vremurile de demult, povestitorii erau foarte
respectaţi şi preţuiţi în societate. În propria mea societate, ne întâlnim în mod
regulat şi ne povestim experienţele".

IB: „N-am ştiut asta. Cred însă că nu are sens să vorbeşti despre un lucru
ce nu poate fi reprodus. Dacă aş putea explica metoda sau modul în care acel
lucru poate fi făcut, atunci desigur, este interesant şi merită explorat".

G: „În orice caz, oamenii învaţă cel mai bine nu prin mijloace mecanice sau
exerciţii, ci prin raportarea la obiectul observat. Şi împărtăşirea experienţelor
proprii este cea mai bună modalitate prin care o persoană, sau înger, poate
accede la informaţii şi abilităţi. Aşa că nu limita oamenii. Nu considera că dacă
tu nu ai văzut alţi oameni făcând sau având abilităţi similare ţie înseamnă că nu
pot face sau învăţa acele abilităţi pur şi simplu observându-le la tine. Chiar dacă
insistă că nu pot face anumite lucruri pe care tu le poţi face, pentru că ei sunt
oameni şi cred că tu nu eşti, împărtăşeşte-le oricum. Le vor învăţa. Ele vor
pătrunde în colectivul uman şi se vor răspândi. În plus, este cartea mea, corect?
Şi propria mea curiozitate şi explorare este parte din ea. Da, putem să
întocmim o listă cu întrebările la care pot răspunde, dar nu sunt valoroase şi

1 nt: În orignal este „mapping to others". Nu există o traducere precisă în limba romănă dar poate fi
aproximat prin „a copia" sau „a imita" pe alţii. De exemplu copii învaţă iniţial observînd părinţii şi imitând. În
acelaşi fel şi noi observând anumite abilităti sau stări de „a fii" le putem copia/imita. În continuarea textului
procesul este descris mai în detaliu
întrebările şi descoperirile mele? Dacă am explora împreună şi asta ne-ar ajuta
să descoperim împreună răspunsul la marile întrebări? Dar dacă datorită
originii tale, ca fiinţă umană nelimitată de programele sau implanturile la care
au fost supuşi ceilalţi, ai arăta cine şi ce eşti în realitate, iar alţi indivizi s-ar
putea elibera ei înşişi de acele programe şi implanturi? Eşti 100% om când te
afli în formă umană. Concluzia, deci, ar fi că dacă te-ai lua după cineva mai
puţin limitat ai putea să-ţi faci viaţa mai puţin limitată".

Am vrut să mă supăr sau să mă înfurii pe el. Dar nu mi-a ieşit. În câteva

ore, reuşise să puncteze şi să mă pună în poziţia de a-i emancipa cu adevărat pe
alţii. Să încetez să ascund lucruri şi să ofer omului beneficiul îndoielii2. Fusese
vorba întotdeauna despre exprimarea lucrurilor dintr-un alt punct de vedere.
Nu era ca şi cum aş fi spus ceva ce nu s-ar fi spus şi înainte. Ei bine, poate am
făcut-o de câteva ori. Dar cine eram eu să limitez fiinţele umane despre care
ştiu că sunt nelimitate? Parcă aş fi primit o palmă peste faţă.

G: „Nu îţi fac morală. Explorez, fac brainstorming. Încerc să îmi dau
seama".

IB: „Înţeleg. Dar nu sunt sigură că vreau să fiu văzută, simţită sau
cartografiată la acest nivel. Mă simt mult mai confortabil ca observator. Să
observ mai degrabă decât să fiu observată. În plus, în majoritatea timpului nici
măcar nu observ diferenţa dintre, păi, orice. Dar în special dintre ceea ce cred
eu că este normal şi ceea ce consideră alţii".

G: „Acest lucru în sine e interesant pentru că, dacă tu nu realizezi că ceva

este normal, atunci singurul mod de a-l împărtăşi este dacă există un martor.
Ascultă, ce-ar fi dacă am încerca întâi să vedem unde ajungem dacă cercetăm în
această direcţie şi apoi putem să luăm una din întrebările din lista ta şi vedem
unde ne duce aceea? Vreau să înţeleg „de ce" eşti acum. Poate ne vom da
seama sau poate nu. Dar privirea şi explorarea vor permite altora să pătrundă
într-o experienţă existenţială care probabil este diferită de ceea ce trăiseră
până acum. După cum ştii, oamenii sunt nelimitaţi şi, de asemenea, creatori,
hai să ridicăm prin această conversaţie restricţiile pe care le-am pus în drumul
lor şi să vedem ce urmează? Ce zici?"

IB: „OK, bine. Mereu am bănuit că oamenii sunt arhitecţii originali ai

experienţei fizice şi că, chiar şi cei care au sosit de pe alte planete şi din alte

2 Disponibilitatea de a accepta un fapt ca fiind corect câtă vreme nu a fost dovedit contrariul. Ex: câtă
vreme nu s-a dovedit că ai fost acolo îti ofer beneficiul îndoielii. Din engleză: „benefit of the doubt"
dimensiuni sunt de fapt dintre arhitecţii originali care au rătăcit pe alte planete
o vreme. Sau poate ei au creat totul, toate dimensiunile, realităţile fizice de
diferite densităţi, diferite dimensiuni şi altele asemenea. Simt că oamenii au
creat întreaga lume materială".

G: „Îmi amintesc un timp în care unele specii au devenit geloase pe

omenire. Cred că în parte s-a datorat faptului că omul devine mai extins şi mai
mare când e martor al evenimentelor. Iar această creştere nu se sfârşeşte o
dată cu sfârşitul rasei umane, ci se extinde cu fiecare specie care s-a înrudit cu
ea prin ADN sau încarnare".

IB: „Când spui că alte specii au devenit geloase pe oameni te referi la

miturile şi religiile care vorbesc despre zeii care au devenit geloşi? Sau îngerii au
devenit geloşi? A apărut chiar o nouă mitologie care vorbeşte despre Anunnaki
care au devenit geloşi pe umanitate. Aşa o fi fost?"

G: „Într-un fel, da. Multe culturi vorbesc despre un război în Rai stârnit de
lupta dintre diferitele facţiuni ale unei anumite specii pentru a permite sau nu
oamenilor să continue să existe".

IB: „Mi-ai povestit despre războaiele din cer când eram copil".

G: „Da. Întreg războiul a fost straniu. Erau câteva specii care aveau un
interes imens în privinţa Pământului. Erau extrem de limitaţi, dar foarte
pricepuţi în manipularea materiei şi ADN-ului. Pentru că Pământul fusese lăsat
deschis, modificabil genetic, aceste specii au coborât pe Pământ şi au cules
probe de materie şi ADN pentru a realiza noi creaturi care să servească
scopurilor şi aspiraţiilor lor".

IB: „Aceştia ar fi Anunnaki?"

G: „Una dintre acele specii a fost Anunnaki, da. Mai erau însă şi altele.
Interesant a fost faptul că atunci când au amestecat ADN-ul lor cu cel uman,
propria lor specie a început să se transforme şi să se schimbe. Era ca şi cum prin
amestecarea propriului lor ADN cu cel uman se deschisese un portal ultra-
dimensional cu două sensuri. Unii dintre membrii speciilor erau fascinaţi şi
încântaţi de rezultat. Dar alţii, puritanii, nu puteau să creadă că acest lucru se
întâmpla şi nu puteau înţelege de ce nu putuseră face asta singuri. Mai întâi au
devenit invidioşi şi au încercat se izoleze acea secvenţă anume de ADN care
făcea să se întâmple schimbarea pentru a şi-o aroga. Când n-au putut s-o
găsească, s-au îngrozit şi au încercat să o blocheze. Dar nu mai putea fi blocată;
şi atunci s-au gândit că, dacă ar ucide toţi oamenii, ar dispărea. Războiul s-a
purtat între două părţi alcătuite fiecare din specii diferite: o parte apăra
Pământul şi oamenii care îl locuiau şi alta încerca să omoare tot ce era acolo.
Desigur, noi am ţinut partea apărătorilor. Cu toate că nu am luat parte la
recoltarea, însămânţarea sau manipularea ADN-ului, am avut întotdeauna rol
de ghizi, susţinători şi protectori ai oamenilor. Colectivul uman nu a fost de
acord să fie eliminat, am auzit această decizie şi am răspuns prin menţinerea
războiului în afara planetei şi a dimensiunilor în care există oameni".

IB: „O anumită religie, sau poate mai multe, au propovăduit că acest

război din rai a avut loc între îngeri. Că unii îngeri au devenit răi şică îngerii
buni au apărat raiul alungându-i pe primii".

G: „În vremurile de demult, orice se întâmpla în cer se presupunea că are

legătură cu îngerii. Dar pot să-ţi spun că noi nu suntem o specie divizată. Ne
este foarte clar ce şi cum avem de făcut. Frica şi opresiunea sau satisfacerea
mâniei unui stăpân ceresc nu face parte din realitatea noastră".

IB: „Da. Cumva, toată lumea ştie asta, dar suntem învăţaţi altceva. De
exemplu, în fiecare ţară în care am trăit, şi asta înseamnă o mulţime de ţări,
când cineva spune, „oh, uită-te la acel copil, e ca un înger" sau „eşti un înger",
se înţelege că este personificarea bunătăţii şi inocenţei. În nici un caz nu
desemnează o persoană sau un copil care este pe cale să şteargă de pe faţa
pământului un popor sau un oraş

G: „Este, de fapt, destul de amuzant".

Voiam să-i pun următoarea întrebare. Dar m-am gândit că poate ar trebui
să considerăm ziua încheiată, pentru că, deşi trecuseră numai câteva minute în
timpul nostru uman, realitatea mea a fost că stătusem acolo discutând aceste
subiecte foarte încărcate emoţional timp de câteva ore.

IB: „Gabriel? Acum sunt epuizată emoţional. Ce ai zice dacă am relua

conversaţia mâine?"

G: „Da, desigur. La aceeaşi oră?"

IB: „Da, este timpul perfect. Adică la aceeaşi oră mâine, nu acest timp încă
o dată".
 Gabriel râse.

În timp ce conduceam spre cabana în care locuiam împreună cu Larry, am

simţit că mâine nu poate veni destul de repede. Dar eram în acelaşi timp
uşurată când mă gândeam la perioada de timp pe care o voi avea la dispoziţie
să-mi revizuiesc înregistrările şi notiţele dar, şi să-mi calmez corpul fizic şi
emoţional cu un lung duş fierbinte şi un pui de somn.
Capitolul Doi

M-am întors la cabană, m-am aşezat şi mi-am verificat notiţele. Am

deschis reportofonul şi, într-adevăr, a trebuit să descarc înregistrarea pe
computer şi să încetinesc redarea pentru a putea auzi cuvintele. Era atât de
rapid încât mai întâi am crezut că nu s-a înregistrat nimic. Nu se auzea nimic.
În acea noapte m-am tot agitat gândindu-mă la întâlnirea de mai devreme.
Incapabilă să adorm, m-am ridicat din pat şi am mers în bucătărie să-mi fac o
gustare. Ceasul cuptorului indica 02:22; am aprins lumina şi am ţipat. Mda,
Gabriel stătea la masa din bucătărie.
L-aş fi întrebat ce căuta acolo, dar ştiam răspunsul. Îl adusesem ca să
continuăm discuţia. Era neobişnuit, dar simţeam că e în regulă. Erau atâtea
întrebări pe care voiam să i le adresez şi conversaţia din acea zi îmi reveni mai
puternic în minte.

Al doilea interviu

IB: „Bine ai venit în umila mea locuinţă. Presupun că ai mai vizitat-o

înainte, probabil fără un corp uman?"

G: „Da, dar nu înainte de chemarea ta iniţială de acum câteva luni".

IB: „Vrei un ceai?"

G: „Ar fi minunat, mulţumesc".

Am pornit fierbătorul şi am privit pe fereastra bucătăriei la oceanul care se

întindea afară. Luna era la jumătate şi acoperea oceanul cu sclipiri strălucitoare
care dădeau întunericului linii şi forme. M-am dus să iau reportofonul şi
agenda. Când am revenit, una dintre pisicuţele mele, Brad, stătea în braţele lui
Gabriel, torcând. Ceasul indica 02:24. Am pus lucrurile pe masă şi am pornit
înregistrarea.

IB: „Aşadar suntem la viteza normală a timpului?"

G: „Da, nu este nimeni care să fie deranjat de prezenţa noastră".

 Am zâmbit amândoi, el continuând să mângâie pisica. Pe ea cu siguranţă
n-o deranja prezenţa lui Gabriel, Larry dormea aşa că nici pentru el nu era o
problemă. Fierbătorul se opri, am făcut ceaiul şi m-am aşezat în faţa lui.

IB: „Presupun că putem continua de unde rămăsesem. Ieri la cafenea, L-ai

menţionat pe Dumnezeu. Ai vorbit şi despre Creatorul existenţei. Ai spus că
prima dată când te-am tras în realitatea mea, ai crezut că îl vei vedea pe
creatorul existenţei. Îmi poţi spune cine sau ce este acesta?"

G: „Văd că ai trecut direct la marea întrebare. Ei bine, spre deosebire de

tine, eu îmi amintesc că exist dintotdeauna. Este ca şi cum existenţa ar fi un
cerc infinit, iar eu m-aş găsi tot timpul în el. Nu-mi amintesc un moment de
început şi nici nu văd un moment în care voi înceta să exist. Activitatea noastră
este de mecanici ai universurilor şi creaţiilor. Unele dintre acele universuri şi
creaţii, multe dintre ele, sunt create de minţi individuale sau colective. Dacă o
minte sau mai multe hotărăsc să aibă o experienţă sau realitate la nivel
material, de exemplu, un nou univers plin de acea nouă materie se va naşte.
Noul univers şi fiinţa individuală sau colectivă vor deveni una la multe niveluri.
De multe ori, universul va fi populat de acea entitate individuală sau colectivă.
Şi de multe ori alte entităţi individuale sau colective i se vor alătura. Dar aici
apare întrebarea, cine sau ce a creat prima dată acele minţi individuale sau
colective? Cine a creat îngerii, specia mea, care există dintotdeauna? Ne punem
întrebarea asta de când nu ştim. În acea zi din 1973, am simţit că numai o
asemenea fiinţă mă poate trage prin dimensiuni, realităţi şi universuri. Când te-
am văzut acolo nimic mai mult decât o fetiţă şi un suflet atât de tânăr încât nici
măcar nu fusese încă înregistrat ca existenţă, era clar că alte forţe ne
orchestrează viaţa. Ceva cu care amândoi am căzut de acord cumva, probabil
având aceleaşi scopuri".

IB: „Doamne, nu ratezi nici o lovitură! „Am crezut că eşti Dumnezeu dar s­
a dovedit că eşti atât de insignifiantă încât trebuie să fie altcineva în spatele
tuturor acestora". Glumesc, desigur. Lumea mă întreabă mereu cine sau ce mă
ghidează, cine mi-a cerut să ies în spaţiul public, ori să ajut anumite persoane,
sau mă ajută în unele lucrări energetice sau mistice. Şi cel mai apropiat răspuns
pe care l-am primit este ceva ce eu am numit „Consiliul planetar", care îmi
vorbeşte. Practic, acesta reuneşte toate speciile colective şi singulare de pe
planetă care colaborează pentru a manifesta o realitate a experienţei care a
fost decisă de către toate speciile de aici prin consens. Si apropo, nu e
denumirea oficială, e doar un nume pe care l-am dat, pentru că descria şi
exprima parte din intenţia şi rolul lor.
 Uneori aproape simt că mă manifest aici ca individ la cererea lor. Aşa că
poate Consiliul a fost cel care m-a îndreptat către tine, ghidând-o pe bunica să-
mi dea instrucţiunile pentru a te aduce la mine. Forţa din spatele acesteia fiind
scopul final pentru care suntem aici, care în acest moment din punctul meu de
vedere este să le asigur oamenilor modalitatea de a-şi redobândi puterea şi de
a o folosi ei înşişi. Această carte va împuternici oamenii şi le va schimba viaţa.
Chiar simplul fapt că-ţi transpui conştiinţa în cuvintele şi paginile acestei cărţi
va permite oamenilor să pătrundă, să înţeleagă cine şi ce eşti cu adevărat.
Sunt atât de multe erori şi neînţelegeri despre îngeri pe Pământ.
Majoritatea religiilor au deturnat ce şi cine sunteţi pentru a-şi amplifica puterea
asupra celorlalţi în jocul pe care îl joacă. Aşa că, da. Acest interviu va ajuta la
destrămarea multor din jocurile acesta.
Revenind la subiectul discuţiei, dacă înţeleg corect, ceea ce spui tu este că
nici chiar tu nu ştii cine este creatorul vostru sau creatorul acelor fiinţe
individuale şi conştiinţe colective care au existat dintotdeauna?"

G: „Am observat că punctele de vedere ale conştientizării sau ale

conştiinţei sunt invariabil limitate de anumiţi parametri ai dimensiunii. Că
dincolo de aceşti parametri, persoanele sau fiinţele nu pot percepe. Indiferent
cât de mare sau puternică ar fi entitatea, ea există în propria... „realitate", cum
am putea-o numi. Fiinţele nu pot influenţa şi nu au capacitatea de a înţelege
decât puţin sau deloc din ceea ce se află dincolo de aceste limite. Deci, da. Cu
toate că în realitatea noastră noi, îngerii, am existat dintotdeauna, această
realitate este limitată ea însăşi prin elementul timp, de exemplu. Timpul are
multe moduri de exprimare, iar aici pe Pământ este cel mai mult trăit sub
formă liniară. Dar cum ai văzut ieri, timpul poate fi încetinit, oprit sau grăbit.
Este maleabil. Cu toate acestea, deşi am cercetat, se pare că nu există nici o
cale de a ieşi din timp. Putem ieşi dintr-un timp liniar, din timpul prezent şi din
alte multe exprimări ale timpului. Dar nu putem ieşi în totalitate. Concluzia
noastră, atunci, este că cel care ne-a creat, oricine ar fi el, trebuie să se
găsească complet în afara timpului. De aceea nu-l putem vedea, pe el sau ea
sau orice ar fi".

IB: „Ştii că în general oamenii de pe Pământ cred că sunt limitaţi la

propriul lor sine singular şi că o mulţime dintre ei cred că sunt doar corpul lor
fizic şi nu pot gândi sau percepe nimic în afara limitelor corpului fizic? Totuşi,
noi amândoi ştim că majoritatea oamenilor sunt divini, toate fiinţe puternice
care există de-a lungul timpului şi nu se limitează la mediul lor fizic sau la trup?"

G: „Da, acesta e un exemplu bun".

 IB: „Ei bine, când îi cer cuiva să se descrie pe sine, de obicei începe prin a­
şi descrie corpul fizic, incluziv sexul şi vârsta acestui corp. Uneori, mai des
acum, îşi afirmă ţelurile şi pasiunile, dorinţele şi visele. Am observat că cei mai
mulţi nu se descriu ca fiind propria lor sursă de existenţă. Că nu se descriu pe ei
înşişi ca o Conştiinţă Eternă Divină sau Zeu sau Zeiţă creatoare de existenţă.
Ceea ce împărtăşesc indică nivelul realităţii în care există sau la care sunt
limitaţi. Şi asta mă include şi pe mine! Deseori mi se cere să mă descriu. Şi am
descoperit că şi eu mă limitez la circumstanţele prezentului meu, la realitatea
mea şi la realitatea pe care o percep a aparţine altor persoane. Aşadar, Gabriel,
vrei te rog să te descrii pe tine însuţi?"

Gabriel mă privi şi râse la mine.

G: „Bine. Trebuie să mă gândesc la asta".

IB: „Oricât ai nevoie, hehehe".

Gabriel rămase tăcut foarte mult timp. La început am stat acolo aşteptând,
dar părea pierdut în gânduri. Aşa că am ieşit afară şi am privit stelele. După o
vreme am căzut şi eu pe gânduri. Am intrat în casă când mi s-a făcut prea frig
pentru a mai sta afară şi l-am găsit stând în aceeaşi poziţie, nemişcat, dar cu
ceaşca goală în mâini. Am pornit din nou fierbătorul şi i-am făcut a doua ceaşcă
de ceai. M-am întrebat dacă nu cumva a oprit timpul pentru el pentru a putea
gândi mai îndelung, dar cumva simţeam că face acest lucru în timp real. I-am
luat ceaşca goală şi am înlocuit-o cu una plină şi m-am aşezat. Treceau minutele
şi apoi orele.

G: „În mod normal, mă gândesc, cred, aş fi răspuns la această întrebare

într-un mod aparte. Ar avea legătură în mare parte cu specia mea şi cu modul
în care suntem diferiţi de specia fiinţei care pune această întrebare. Şi cum ne
asemănăm, de asemenea. Dar modul în care ai formulat întrebarea schimbă
răspunsul. Simt că răspunsurile mele sunt limitate şi pe măsură ce le dau, apar
tot mai multe întrebări.
În prezent, m-aş descrie ca fiind curios. Da. În momentul de faţă sunt
curios mai ales cu privire la cum a apărut acest moment. Mă întreb, de
asemenea, de ce m-aş descrie ca o fiinţă în timp. Şi incapabilă să iasă din timp.
Mă întreb de ce îmi descriu specia ca pe una care a existat mereu, dar care nu a
existat oriunde. Noi nu suntem pretutindeni, ci de-a pururi.
 Nu avem sex sau gen. Nu ne reproducem. Dar iată, nici sufletele umane nu
se reproduc. Trupurile da, dar nu sufletele.
Apoi am căutat să văd cum ne percepem noi înşine din punct de vedere
fizic. Suntem umanoizi în aparenţă, dar corpurile noastre fizice sunt mult mai
subtile şi maleabile decât cele umane. Corpul nostru poate fi energie subtilă
într-o clipă şi materie solidă în următoarea. Motivul este că trupurile noastre
suntem noi, expresia fizică a fiinţei noastre şi nu un recipient sau o creatură
diferită. Natura noastră seamănă mai mult cu ai mult a unui suflet decât a unui
trup.
De-a lungul istoriei, culturile umane ne-au atribuit un sex. Fie masculin, fie
feminin. Dar noi nu ne percepem aşa. Nu avem o natură duală, nici la nivel fizic,
nici la cel energetic. Întrucât nu ne reproducem în nici un fel, sexul sau
echivalentul lui la diferite niveluri vibraţionale nu face parte din existenţa
noastră. Suntem indivizi, dar ne putem conecta la colectivitate după plac.
Deseori lucrăm în grup, ne mişcăm în grup, explorăm în grup. Dar grupurile nu
sunt statice şi nici veşnice. Sunt foarte deschise şi fluide.
Ca indivizi, suntem foarte diferiţi unii de alţii. Personalitatea noastră
marchează modul în care ne asumăm misiunile, cum le aducem la îndeplinire şi
cum ne formăm la nivel fizic. Cu alte cuvinte, ce formă luăm în plan fizic,
precum şi cum suntem percepuţi de alte specii ţine de exprimarea personală.
Prin urmare, fiecare dintre noi este perceput diferit atât în interiorul
propriei specii, cât şi de către alte specii. Eu, de exemplu, am fost deseori
identificat de către oameni ca fiind femeie sau confundat cu Iisus în culturile
creştine. De către alţi îngeri sunt văzut cu un fizic fin, mai mic decât îngerii
obişnuiţi, cald, blând şi răbdător. De aceea sunt solicitat de obicei să mă ocup
de situaţii în care sunt implicaţi copii sau conducători de oşti.
Aşadar... cum m-aş descrie?
Folosind vocabularul tău, aş spune că primul lucru care îmi vine în minte
este că noi suntem depanatorii jocului creaţiei. Suportul tehnic pentru clienţi
care intră în jocul tău de computer şi repară erorile pentru ca tu să îl poţi
continua. Dar acesta este doar un rol. Nu cine sau ce suntem".

Gabriel deveni tăcut din nou. După câteva minute dădu din cap, arătând
că dăduse răspunsul potrivit la întrebarea pe care o pusesem.

IB: „Ai spus că existaţi oricând. Asta înseamnă şi în viitor, în viitorul nostru
linear de pe Pământ, corect?"

G: „Da. În toate".
 IB: „În acest viitor... stai, toate viitorurile? Toate viitorurile noastre? Te
referi la diferitele linii temporale ale Pământului?"

G: „Da, şi toate liniile temporale ale fiecărui individ în parte, de asemenea.

Care sunt infinite până când individul le face finite, reducându-le la mai multe,
apoi la câteva şi până la urmă la una".

IB: „Asta este foarte interesant. Vrei să spui că o fiinţă îşi începe călătoria
în timpul linear având o infinitate de linii temporale, dar în cele din urmă prin
alegere liniile ei temporale converg într-una singură?"

G: „Da. Se întâmplă şi la nivelul speciilor. Cu cât este specia mai bătrână,

cu atât sunt mai puţine linii temporale".

IB: „Oau...OK. Eşti sigur despre asta?"

G: „Păi, nu, fireşte că nu sunt sigur. E doar propria mea percepţie asupra
realităţii. Cum văd eu lucrurile. Cum le vede specia mea . Şi noi ne pricepem
foarte bine la timp şi la chestiuni legate de timp, inclusiv la liniile temporale. S­
ar putea foarte bine ca pe măsură ce o persoană înaintează în viaţă, tot mai
multe linii temporale să dispară din percepţia noastră specifică a realităţii ei
datorită rolului nostru în viaţa ei sau chiar a vieţii speciei din care face parte. În
acest scenariu, ei au tot timpul un număr infinit de linii temporale, dar noi
percepem tot mai puţine datorită specializării noastre în direcţia pe care
trebuie să o urmeze".

IB: „Fascinant. Va să zică ceea ce percepi tu ca realitate nu este neapărat

realitatea pentru fiecare fiinţă din univers. Îmi place. Voiam să te întreb dacă în
viitor vezi o specie umană care poate co-crea cu specia ta. Nu să vă avem pe
post de dădacă - cum ai fost tu, ci mai mult ca parteneri în creaţie".

G: „Dădace... hahaha. Hmmm. Ei bine, iată ceva despre care nu am

discutat încă. Natura speciei umane este de creator al realităţii, în timp ce
natura noastră este de mecanici ai realităţii sau dădace pentru realităţile nou
născute. Noi nu creăm realitatea. Şi cred că în parte şi din cauza asta am fost
atât de fascinaţi de voi şi de alte specii creatoare. De asemenea, de aceea
suntem atât de dornici să participăm în orice rol putem".
 IB: „Nu m-am gândit că ar exista specii care să nu fie creatori de realitate.
Trăindu-mi întreaga viaţă înconjurată de creatori, fiecare om de pe această
planetă este un creator nelimitat, am crezut că toate speciile sunt aşa".

G: „După cum ai spus chiar tu, suntem limitaţi de propria noastră

experienţă şi realitate. Uneori putem să atribuim altor specii nu numai
defectele, ci şi aptitudinile şi abilităţile pe care de fapt nu le posedă. Pot să îţi
pun o întrebare?"

IB: „Sigur"

G: „Tu cum mă percepi?"

IB: „Ha! Asta este o întrebare interesantă. Răspunsul va ilustra, evident,

propria mea limitare şi realitatea mea personală mai degrabă decât să ofere o
perspectivă asupra a cine sau ce eşti.
Ei bine, sunt sigură că aparenţa ta fizică este direct relaţionată cu poza pe
care mi-a dat-o bunica pe când aveam şapte ani. Arăţi exact ca acel om din
poză. Cu excepţia că acum nu ai aripi sau halou dar sunt foarte sigură că aveai
când eram mică. Apropo, unde îţi sunt aripile?"

G: „Conceptul de aripi îşi are originea în percepţia extrasenzorială a unei

părţi din corpul nostru energetic de către oamenii sensibili. Şi cu haloul este
aceeaşi poveste.
În vremurile de demult, câţiva oameni, care în zilele noastre sunt numiţi
mediumi, au realizat picturi desenând energia pe care au văzut-o în spatele
nostru sub formă de aripi. Într-adevăr, o putem mişca, îmbrăţişa oameni cu ea
şi se extinde când zburăm. La nivel fizic se poate spune că sunt ca nişte aripi cu
pene".

IB: „Vrei să-ţi zic ceva foarte ciudat?"

G: „Ce?"

IB: „De când am stabilit întâlnirea noastră şi te-am simţit în câmpul meu
de atenţie, am simţit că am aripi. Câteodată trebuia să mă aşez mai în faţă
pentru că mi s-ar fi strivit dacă m-aş fi lăsat pe spate. Dar când le „privesc", sunt
gri, nu albe ca ale tale. Sau aurii ca ale prietenului tău".

G: „Ţi-l aminteşti pe prietenul meu cu aripi aurii?

 IB: „Da, desigur că mi-l amintesc. Dar îmi poţi spune de ce mi-au crescut
aripi?"

G: „Nu, habar nu am de ce ţi-au crescut aripi şi da, le pot vedea, dar nu

ştiam dacă eşti conştientă de prezenţa lor. Mă gândesc că se datorează
capacităţii omeneşti de a se ghida după alte specii şi nu mă va surprinde deloc
să existe cititori care vor începe ei înşişi să simtă că au aripi în timp ce citesc
această carte! Acesta este exemplul perfect despre cum corpurile tale subtile le
copiază pe ale noastre. Gri este culoarea pe care aceste... să le zicem aripi,
aceste aripi o au când apar pentru prima dată. Se pot numi aripi de
antrenament. Pentru că eşti nouă în domeniul angelic şi al aripilor, ale tale sunt
gri, dar pot exista alţi indivizi care au fost în contact cu noi pentru mai mult
timp, care vor avea de la început aripi mai mature sau le au deja. Dar acum
spune-mi ce îţi aminteşti despre prietenul meu cu aripi aurii".

E momentul să spun că de fapt uitasem de acel prieten până în momentul

în care am întrebat despre aripi şi am realizat că ale mele nu erau deloc albe ca
ale lui Gabriel. Pentru mine nu era un mister că uitasem de prietenul lui
Gabriel. Fusese într-un fel înspăimântător şi mă vizitase numai o dată când
eram copil. Nu e ca şi cum mi-aş aminti fiecare persoană care mi-a întrat în casă
sau ne-a vizitat. Chiar dacă era înalt de douăzeci de picioare, cu aripi aurii
uriaşe, ochi roşii şi o sabie în flăcări.

IB: „Îmi amintesc că era foarte înalt, chiar dacă eu crezusem până atunci
că acasă aveam plafoane înalte, a trebuit să se aplece ca să intre în dormitorul
meu. Îmi amintesc ochii lui roşii înfricoşători, aripile aurii masive, care erau cu
mult mai mari decât ale tale, apropo, şi îmi amintesc de sabia lui. De asemenea,
era îmbrăcat ca un soldat roman. Ştiam asta pentru că am văzut imagini cu
soldaţi romani din vechime până atunci. Avea păr negru, arăta ca şi cum ar fi
avut nevoie de un bărbierit şi era mai alb decât tine".

G: „E aproape corect. Da. Îţi aminteşti numele lui?"

IB: „Nu. Nu îmi amintesc. Dar presupun că era Mihail? Nu ştiu, Mihail
tocmai mi-a apărut în minte".

G: „Da, era Mihail".

 Gabriel zâmbi larg, privindu-mă cu subînţeles. Parcă trebuia să-i mai spun
ceva, dar nu ştiam ce. Am privit în jur, aşteptându-mă ca Mihail să stea cumva
în spatele meu. Dar nu era acolo.

IB: „OK, de ce zâmbeşti aşa?"

G: „Pentru că nu cunosc pe nimeni care să îşi amintească adevărata

proiecţie a lui Mihail. Uneori... îşi amintesc o versiune mai puţin înfricoşătoare,
dar majoritatea oamenilor uită că l-au văzut vreodată. Dar ar avea sens dacă ţi-
ai aminti ce s-a întâmplat când te-a vizitat. Ce îţi aminteşti?"

IB: „Ai venit şi în loc să-mi citeşti din carte, mi-ai spus că un prieten de-al
tău vrea să ni se alăture şi m-ai întrebat dacă poate intra. Am spus da şi Mihail a
păşit într-un fel în cameră. Numai că nu îmi dădeam seama cum putuse intra
din moment ce eram foarte sigură că uşa camerei era mult prea mică pentru
el".

G: „Continuă".

IB: „Îmi amintesc că m-am simţit puţin înfricoşată, dar am fost atrasă să îl
privesc în ochi. Erau adânci şi roşii sau în flăcări. Nu puteam să-mi iau ochii de la
el. L-am simţit ridicând sabia, care era foarte strălucitoare, sau arzândă, ca şi
ochii lui. Dar apoi ochii lui au devenit fascinanţi pentru mine. Era ca şi cum aş fi
putut privi întregul univers prin ei şi nu mi-a mai fost frică. Sau frica mea nu mai
era relevantă. Apoi ochii lui au devenit albaştri şi profunzi ca oceanul. M-am
gândit la balene şi la cât de frumos este cântecul lor şi, deodată, ai râs, iar el s-a
încruntat la mine şi m-a privit ciudat. Apoi l-am întrebat dacă vrea să stea şi să
citească din carte cu noi, dar el mi-a răspuns că se simte prea incomod în acea
cameră rea mică pentru el şi că trebuie să plece undeva unde este mai mult
spaţiu. Apoi am simţit ca şi cum aş fi adormit. Am simţit că am mers în vis până
la capătul universului şi înapoi. A fost foarte confuz".

Gabriel râse.

G: „Da. Ţi-ai amintit foarte bine".

IB: „Să înţeleg că acesta a fost Arhanghelul Mihail?"

G: „Da. Ceea ce s-a întâmplat a fost... ei bine, mai întâi dă-mi voie să-ţi
spun că fiinţa pe care tu o numeşti Mihail face parte din grupul cu care lucrez şi
călătoresc prin acest univers. Grupul nostru cooperează foarte strâns şi ne
considerăm între noi fraţi. Când m-ai tras în viaţa ta, am discutat subiectul cu
cei din grup. Inclusiv cu fratele meu Mihail. Mihail, se poate spune, păzeşte un
portal spre o anume realitate. O poartă de intrare într-o realitate umană în care
oamenii pot şi îşi exercite capacitatea creatoare cu mai puţine restricţii. O
realitate care, de asemenea, fără sclavagism şi jocuri jucate inconştient. Nu pot
exista victime şi nici agresori acolo".

IB: „Atunci nici salvatori şi martiri?"

G: „Nici salvatori sau martiri".

IB: Ce îmbucurător. Am o idee despre cum păzeşte el acea poartă sau

portal. Îşi ia o înfăţişare foarte înfricoşătoare şi dacă fiinţa fuge, înseamnă că nu
este încă pregătită pentru acea realitate, nu?"

G: „Ceva de genul acesta. Frica e doar o vibraţie. O notă emoţională,

precum muzica, o tonalitate anume care este semnătura specifică a realităţilor
bazate pe sclavie, lipsuri şi limitări ale fiinţelor care se află în acea realitate.
Mihail are capacitatea să se acordeze la acel ton şi să îl reflecte înapoi spre
persoana sau fiinţa respectivă la nivelul la care acesta mai are frică în ea. Dacă
frica resimţită o afectează profund, atunci persoana este propriu-zis încă robită
acelei energii şi trecerea într-o realitate în care ar fi în totalitate capabilă să
creeze în orice moment nu este o idee prea bună. Tocmai fiindcă majoritatea
oamenilor de pe Pământ simt frică şi interpretează propria lor reacţie la forma
lui teribilă ca înfricoşare, el a fost de cele mai multe ori descris ca un războinic
sau înger luptător. Sau apărător al unor grupări şi religii bazate pe frică".

IB: „Religii bazate pe frică. Da, acesta este unul dintre subiectele pe care
voiam să le discut cu tine. Despre cum specia ta şi indivizii din specia ta sunt
menţionaţi sau descrişi de religii. Dar continuă-ţi ideea despre portalul pe care
Mihail îl păzeşte".

G: „Voi încerca să descriu portalul cu cuvinte pe care să le înţelegi.

Desigur, e mult mai mult de atât, dar în această realitate în particular,
realitatea umană, este vorba la modul general despre trecerea de la o realitate
aleasă la alta, în care co-creează sau locuieşte simultan aceeaşi specie.
Majoritatea sufletelor care se află în universuri caracterizate de puterea unora
asupra altora se găsesc într-un cadru temporal liniar şi au nevoie de milioane
de ceea ce am putea numi ani tereştri pentru a-şi termina jocul de-a realitatea
puterii asupra celorlalţi şi a dori să treacă la o altă realitate. Când i-am spus lui
Mihail că nu manifeşti nici o energie de adorare, devoţiune sau frică faţă de
mine, s-a gândit să vină şi el pentru a vedea dacă vei reacţiona la fel şi faţă de
el. În plus, era curios şi suspicios. Curios de cum te potriveşti în schema
lucrurilor în această realitate de putere a unora asupra altora. Şi suspicios
referitor la cine sau ce eşti cu adevărat.
Cinstit, nu ştiam cum vei reacţiona, dar presupuneam că nu te vei
înfricoşa. Şi de asemenea, i-am cerut să se prezinte în parametrii unei realităţi
specifice unui copil uman de şapte ani".

IB: „Înalt de douăzeci de picioare, cu ochii roşi, aripi aurii şi o sabie în

flăcări? Nu cred că mai văzusem vreodată aşa ceva. Nici măcar în cărţile de
istorie ale fratelui meu. Nu pot spune că a apărut chiar în parametrii realităţii
mele de atunci".

G: „Nu, a trişat puţin. Te suspecta că doar pretindeai a fi o fiinţă umană de

şapte ani. Şi că eu fusesem prea... naiv... pentru a te vedea în realitate cine şi ce
eşti".

IB: „Ce s-a întâmplat după ce ne-a părăsit? Tot ce îmi amintesc este că am
adormit".

G: „Când i-ai întors privirea, şi trebuie să specific că nu a fost vorba de o

competiţie, cel puţin nu din partea ta, nu a înţeles ce se întâmpla. Nu era nimic
ascuns în făptura ta. Erai total deschisă şi transparentă la fiecare nivel. Deşi
corpul tău reacţionase cu puţină teamă, nu te-a deranjat şi nici nu ţi-a afectat
spirtul de explorator sau curiozitatea. Iar când ai văzut balenele, ei bine, asta l-a
dezarmat. Iubeşte balenele. Sunt una din speciile lui favorite de pe planetă. Am
început să râd. El a plecat şi atunci lucrurile au devenit şi mai interesante. Când
a plecat, ai mers cu el".

IB: „Am crezut că fusesem invitată să merg cu el şi m-am simţit ca şi cum

aş fi fost într-o excursie de o zi. E greu de interpretat astăzi pentru că o văd cu
ochii copilului de atunci, dar şi cu ochii adultului şi misticului antrenat de astăzi.
Atunci am simţit ca şi cum m-ar fi luat de mână şi am fi mers împreună să îi
vizităm casa, unde avea o cameră mare în care am fi putut sta să citim din
cartea mea. Sunt foarte sigură că-mi luasem şi cartea".

G: „Din punct de vedere energetic ai dreptate. Te avea în câmpul lui

energetic, câmpul lui de atenţie şi cercetare. Aşa că atunci când a plecat, nu te­
a lăsat în urmă. Majoritatea oamenilor nu ar fi în stare să îşi părăsească
realitatea în acest fel, aşa că nu s-a gândit să-ţi „dea drumul la mână". Am văzut
cum aţi dispărut amândoi şi te-am urmat. El s-a oprit într-un anume punct din
timp şi spaţiu şi a realizat că te trăsese după el. Desigur, pentru tine această
călătorie a fost numai la nivel astral şi nu fizic. Corpul tău rămăsese acasă, în
pat, în siguranţă, într-un mediu cu aer şi gravitaţie şi toate cele necesare unui
corp uman".

IB: „Nu-mi aduc aminte să fi trecut prin asta. Îmi amintesc că am văzut
culori şi stele sau ceva care arătau ca nişte stele. Şi am simţit cum pluteam prin
spaţiu".

G: „Când v-am ajuns din urmă, erai acolo în astral, dar dormeai. Se
întâmplă deseori persoanelor care merg în plan astral fără a fi încă pregătite
pentru asta. Mihail stătea acolo ţinându-te în braţe, neştiind sigur ce să facă cu
tine".

IB: „Ce s-a întâmplat mai departe?"

G: „Am avut prevederea de a lăsa un marker spaţiu-timp acolo unde era

corpul tău fizic. Am aşteptat amândoi o vreme pentru a vedea dacă te trezeşti
sau măcar te întorci singură la trupul tău dar nu s-a întâmplatniciuna din
variante. Nu era o experienţă pentru care să fi fost pregătită, pe care să o fi
dorit sau pe care să o fi ales să ţi-o aminteşti. Aşa că ne-am întors la markerul
lăsat de mine şi ţi-am găsit corpul. De îndată ce am ajuns aici, forma ta astrală i­
a dat drumul de mână lui Mihail, ai reintrat în corpul tău fizic şi ai rămas
adormită".

IB: „Ce s-a întâmplat cu Mihail?"

G: „A fost tachinat o mulţime. Dar ceea ce a fost interesant a fost că nu te­

a mai putut percepe sau vedea după asta. Şi de asemenea, markerul pe care l-
am lăsat a dispărut, aşa că până nu m-ai tras din nou nu te-am putut găsi nici
eu. Am încercat să marchez locul din nou acum dar marcajul dispărea în câteva
secunde".
Am vrut să-l întreb de ce fusese Mihail tachinat foarte mult. Dar eram
foarte obosită deja. Era aproape cinci dimineaţa şi încă nu dormisem deloc.
Gabriel păru să observe asta şi sugeră să mă bag în pat câteva ore, urmând să
ne întâlnim mai târziu în acea zi, când voi fi fost odihnită.
 L-am îmbrăţişat de noapte bună şi am mers la culcare. Când m-am trezit
câteva ore mai târziu, nu mai era în cabană.
Capitolul Trei

Era puţin după 11 a.m. când m-am dat jos din pat. Nu mă simţeam
neapărat odihnită, dar abia aşteptam să mă întâlnesc din nou cu Gabriel. În
acelaşi timp mă simţeam epuizată emoţional. Mă întrebam dacă chiar eram
pregătită să scriu această carte sau dacă eram persoana potrivită să
intervieveze un înger. Mă simţeam ca şi cum corpul meu emoţional fusese
călcat de un camion. Toată dimineaţa nu m-am putut gândi decât că nu eram
destul de puternică pentru asta.
Dar am fost destul de încăpăţânată pentru a decide să nu renunţ încă.
Ştiind că va veni oriunde mă aflam eu, am decis ca următorul nostru
interviu să aibă loc pe una dintre plajele pe care le iubeam din rezervaţia
Makah numită Tsoo - Yess. Plaja se găsea la vest de sat şi locul pe care îl aveam
în minte era cunoscut de localnici ca piatra căpşunii. Se putea ajunge acolo
trecând peste pământul sacru cunoscut ca Cel Sacru în rândul Makahilor
moderni.
După câteva ore de revăzut notiţe, înregistrări şi prevăzut noi întrebări, am
pregătit câteva sendvişuri, sticle cu apă şi am plecat spre plajă. Nu era deschisă
publicului, aşa că trebuia ca Larry să mă ducă acolo.
Când am ajuns acolo, după cum prevăzusem în imaginaţia mea, soarele
era uşor acoperit de nori şi aerul sărat şi proaspăt avea exact temperatura
potrivită pentru a putea sta acolo câteva ore.
Când am ajuns la piatră, am observat un grup de oameni care se căţărau
pe ea, aşa că am mers pe cealaltă parte şi ne-am aşezat pe o formaţiune de
rocă proeminentă care se uscase şi era caldă de la lumina soarelui care bătuse
toată dimineaţa. Nu dură mult şi Gabriel mi se făcu simţit. Ca la un semn, Larry
decise să meargă să caute nişte pietre pentru rugăciune. Mareea era scăzută şi
în scurt timp dispăru din vedere. Am privit în spate şi l-am văzut pe Gabriel
apropiindu-se cu o pereche de şlapi în mână şi pantalonii suflecaţi până la
jumătatea gambei.
 Al treilea interviu

G: „E un loc atât de frumos!"

IB: „Da, venim aici mereu. Stai lângă mine. Am adus gustări şi apă. Dar
dacă stau să mă gândesc, probabil că tu nici nu ai nevoie de mâncare şi apă,
corect?"

G: „Cât timp iau formă umană aş putea avea nevoie de ea. După estimările
mele, ingestia mâncării este o formă de comunicare cu alţi oameni, precum şi
cu mediul înconjurător".

IB: „Da, am ajuns şi eu la aceeaşi concluzie referitor la mâncare. Deşi eu nu

înţeleg prea bine „ingerarea altor forme de viaţă pentru a îţi păstra viaţa", ceea
ce pare a fi o temă destul de comună între speciile Pământului. Aş vrea să
vorbim mai multe despre asta, dar nu astăzi".

Gabriel zâmbi şi se aşeză pe piatră lângă mine, scociorând printre gustări.

Mi-am găsit un loc confortabil pentru agendă şi stilou şi am pornit înregistrarea.

IB: „Am atâtea întrebări pentru tine, nu ştiu cu care să încep!"

G: „Am şi eu câteva întrebări".

IB: „OK, poate facem cu rândul. Eu te întreb câteva, apoi tu".

G: „Sună bine".

IB: „Spuneai noaptea trecută, mă rog, azi dimineaţă, că Mihail a fost

tachinat după incidentul care a avut loc pe când eram copil. Mi-e greu să îmi
imaginez că într-o specie atât de avansată ca a ta vă puteţi tachina unii pe alţii.
Poţi să îmi mai explici ce s-a întâmplat?"

G: „Ah, e simplu. Cu cuvintele tale, se pare că proiectezi prea multă

responsabilitate asupra speciei mele. Sau un fel de presupunere stranie, cum că
conştientizarea noastră acoperind un spectru mai larg de realitate decât a ta,
într-un fel nu avem umor şi nu facem greşeli".

IB: „Da, cred că ai nimerit-o. Îmi este dificil să nu-ţi atribui autoritate,
pentru că eşti mult mai conştient de lucruri decât aş putea fi eu sau oricine
altcineva pe care l-am întâlnit vreodată. Şi da, presupun că de asemenea văd
tachinarea unei persoane ca pe ceva nu tocmai pozitiv, ceva ce nu ai putea să-i
faci unuia dintre ai tăi".

G: „Mihail a fost tachinat pentru că te-a luat cu el fără să-şi dea seama.
Este extrem de priceput printre cei din specia noastră, astfel că este foarte
neobişnuit să facă o eroare de amator. Pentru o vreme, în glumă, îi tot sugeram
să verifice dacă nu are cu el vreun pasager dintr-o altă realitate şi univers. Într-
un fel, suntem perfecţionişti şi foarte încrezători în capacităţile şi abilităţile
noastre. Şi poate că tachinarea este un mod vesel de a ne asigura că rămânem
pe calea atingerii perfecţiunii. Dar, în acelaşi timp, a fost foarte comic".

Cumva imaginea unui înger de dimensiunile şi statura lui Mihail fiind

tachinat de alţi îngeri era foarte comică şi pentru mine şi nu m-am putut
împiedica să râd în hohote. Gabriel dădu din cap şi zâmbi afirmativ, ştiind că a
înţeles.

IB: „Gabriel?"

G: „Da?"

IB: „De când ne-am întâlnit, am început să simt lucrurile mult mai
puternic. Adică emoţiile. Uneori e aproape prea mult. Şi resimt emoţiile foarte
fizic, mă ard sau mă fac să-mi fie frig, şi alte senzaţii fizice pe care nu prea le
înţeleg. Trebuie să recunosc că astăzi am jonglat cu ideea de a renunţa la carte.
Să nu te mai întâlnesc şi pur şi simplu să dau uitării întreaga chestie. Ai vreo
idee de ce au devenit emoţiile mele mai puternice?"

Gabriel mă privi intens pentru un timp care mi se păru o eternitate.

G: „Când erai copil, nu ţi s-a întâmplat asta?"

IB: „Nu, mai mult ca sigur nu. Nu cred că aş fi luat măcar în considerare să
te intervievez dacă s-ar fi întâmplat".

G: „Ei bine, mie mi s-a întâmplat atunci şi mi se întâmplă şi acum. Găsesc

că intensitatea, sau volumul, emoţiilor este de-a dreptul copleşitor şi dificil de
suportat. Cu toate astea nu m-am gândit să pun capăt discuţiilor noastre. Dar
valul emoţional este cu siguranţă ceva pentru care trebuie să mă pregătesc şi
am făcut-o anticipat pentru ceea ce avea să se întâmple de fiecare dată. Cu
toate astea nu pare să devină mai uşor".

IB: „Nu, nu devine".

Am stat în linişte pentru ceva vreme. Valuri de emoţie intensă veneau şi

treceau, aproape ca valurile mării. Am simţit că cel mai bine era să stau pur şi
simplu şi să le las să curgă. Cu cât opuneam mai puţină rezistenţă, cu atât
deveneau mai rapide şi mai intense. În acelaşi timp mi-am simţit „aripile"
desfăcându-se, erau mai mari de data asta, iar penele aveau o nuanţă mai
deschisă de gri. Am privit spre Gabriel şi am văzut că se uita la ele.

G: „Da, le văd".

Când zise asta, nu ştiu de ce, dar am izbucnit în lacrimi. Am plâns pentru
ceva ce nu era al meu dar era de neconsolat. Apoi am înţeles. Ca şi cu păsările
din primul nostru interviu, pentru a înţelege şi a reda ce şi cum erau îngerii,
devenisem eu însămi unul. Ştiam că e ceva temporar cum fusese şi cu stolul de
păsări, dar asta nu-mi uşura experienţa nici pentru mine, nici pentru corpul
meu fizic, mental sau emoţional. Cumva, să devin alte specii de pe planetă, cum
ar fi copacii, plantele, peştii, păsările sau orice alte creaturi ar fi fost, era mult
mai uşor pentru mine şi nu avea un efect atât de dramatic asupra corpului
emoţional sau mental aşa cum avea devenirea mea ca înger. După ce m-am
calmat, i-am povestit lui Gabriel viziunea mea. El dădu din cap şi îmi luă mâna
într-a sa şi brusc nu am mai fost pe planetă.
Conştiinţa mea crescu exponenţial, o dată cu simţurile şi capacitatea de a
simţi atât ambientul cât şi vibraţiile pe care noi le cunoaştem ca emoţii.
Uşurarea fizică de a putea gestiona emoţiile era uriaşă.
Eram acum într-un loc pe care îl simţeam izolat, ca şi cum ar fi fost o bulă
enormă umplută cu diferite arome de energii şi culori. Îmi puteam simţi aripile
mişcându-se, ţinându-mă în aer, iar corpul acoperit sau făcut dintr-o peliculă
fină de culori iridescente. Am privit alături şi l-am văzut pe Gabriel zâmbind,
încă ţinându-mă de mână; trupul lui era mai subţire, mai lung, nici femeie, nici
bărbat. Aripile lui, mai mari decât ale mele, străluceau alb, iar în jurul capului o
bulă aurie. Categoric umanoid în formă şi linii, am înţeles că asta era cea mai
apropiată reprezentare pe care mintea mea o putea percepe şi înţelege ca fiind
adevărata formă a unui înger. În jurul nostru au început să apară alţi îngeri, tot
mai mulţi şi mai mulţi. În curând erau sute, apoi mii. Îi „simţeam" ca pe o
simfonie. Ca sunet. Muzică. Mi-am amintit de oameni care vorbeau despre
coruri de îngeri, şi acum înţelegeam clar de ce erau descrişi aşa când erau mai
mulţi prezenţi în acelaşi timp. Când am gândit asta am simţit o confirmare din
partea lui Gabriel că da, şi alţi oameni fuseseră în acel loc înainte şi da, îşi
descriseseră experienţa ca pe un cor de îngeri. Şi atunci l-am văzut pe Mihail. A
apărut la doar câţiva paşi de noi, mult mai mare decât majoritatea celorlalţi
îngeri, cu trupul părând a fi acoperit de o armură cu reflexe metalice. Aripile lui
erau strălucitoare şi aurii, ochii roşii ca focul, ca şi cum întreaga furie a
universului s-ar fi strâns în ei.
Zâmbi.
Aripile mele şovăiră şi m-am străduit să plutesc în continuare. Când am
zâmbit şi am râs de asta, mi s-a părut că râsul meu se contopeşte cu simfonia şi
devine contagios. O imensă bucurie, fericire şi bună dispoziţie cuprinseră
întregul loc.

Mihail: „Nu te-ai schimbat prea mult, văd".

IB: Nici tu! Deşi acum arăţi mai mult ca un soldat science-fiction decât unul
roman".

M: „Ah, da, interpretarea minţii tale umane. Încă îţi poţi simţi corpul
uman? Sau este în stază?"

Îmi simţeam trupul, stătea pe o piatră undeva în univers, pe o planetă

numită Pământ, ţinând mâna umană a lui Gabriel.

IB: „Încă îl simt. Este treaz".

M: „Deja eşti unul dintre noi. Şi nu eşti. Nu eşti etern şi totuşi exişti
dintotdeauna. Ai un trup ca al nostru şi poţi exista în lumea noastră. Totuşi
percepţia ta asupra noastră încă este umană, limitată. Linia ta temporară este...
inexistentă cu o milisecundă în urmă. Vom şti că exişti? Sau că ai existat cândva,
când nu vei mai fi aici?"

G: „Încă încercăm să ne dăm seama, Mihail".

Am început să simt o rezistenţă, venind mai ales din partea lui Mihail, dar
care rezona puternic şi cu mine, faţă de existenţa reală în acest spaţiu şi timp.
Am strâns mâna lui Gabriel şi l-am privit în ochi pe Mihail. Focul din ochii lui era
mai puternic şi mai mistuitor decât la ultima noastră întâlnire. Ca şi când de
data asta nu mai exista nici o urmă de gentileţe în „provocare". Nu am simţit
frică, competiţie sau agresiune. Deşi ştiam că timpul se oprise pe loc, mi se
părea că ne priveam în ochi de multe zile. Deodată eram el. Eram ei toţi.
Puteam să le simt vocile, conversaţiile, conştientizările, călătoria lor, istoria şi
creşterea lor. Şi le-am văzut originea. S-a simţit un suspin adânc comun şi
deodată aveam pământ solid sub picioare, cer senin în jur, iar ei deveniseră mai
transparenţi şi mai fluizi. Mihail era cam la fel de mare ca ceilalţi. Vocile lor
erau ca un cântec. Ca un milion de şoapte care creau un cântec pe care nimeni
nu-l putea pricepe prea bine. Mi-a revenit în minte expresia „corul îngerilor"
din nou. Părea că am aterizat pe acel pământ şi mi-am simţit aripile
strângându-mi-se la spate. În jurul nostru, priveliştea era de o incredibilă
frumuseţe. Era exact ca pe plaja unde stăteam cu Gabriel pe Pământ, dar mult
mai colorat, mai fluid, îi tăia respiraţia.

IB: „Unde suntem?"

G: „Suntem în acelaşi loc în care eram înainte, dar conştiinţa ta umană îl

transformă într-o formă care să aibă sens pentru tine".

În jurul nostru au apărut tot mai mulţi îngeri, adunându-se, sporovăind şi

salutându-ne. Am simţit multă curiozitate, interes şi cercetare proiectate
asupra mea. Şopteau, iar şoaptele lor se stingeau fără să fiu capabilă să înţeleg
ce spun.

IB: Simt că nu sunt chiar unul dintre voi. Simt că transformarea nu este
completă. Este altfel decât atunci când am devenit una cu animalele sau
plantele Terrei. Atunci transformarea şi comunicarea erau complete. Aici, cu
voi, simt mai degrabă o transformare parţială şi vremelnică, sau o alăturare.
Ceva de genul „atâta ajunge pentru moment". În plus simt că acesta este un
corp nou, sau o transformare a corpului meu astral. Când devin una cu
animalele, copacii sau plantele, devin unul sau mai mulţi dintre ei în acelaşi
timp. Acolo nu există un „corp" al meu ca acesta. E cu certitudine altceva. Aici
am propriul meu corp. Am aripi, vă aud pe toţi, dar nu vă înţeleg".

G: „Cum te simţi acum? Emoţional, energetic şi mental?"

IB: „Super bine, de fapt. Nu mai sunt epuizată emoţional, şi simt un fel de
libertate. Ca o lipsă de limitări, griji, şi o lipsă clară de chestii umane".

G: „Ce vrei să spui prin chestii umane?

 IB: Mă refer la importanţe, legături cu alţi oameni, munca pentru a obţine
cele necesare vieţii pe o planetă care ne aparţine, faptul că suntem nevoiţi să
dormim sau să mâncăm, dependenţele şi necesitatea de a relaţiona cu oameni
evident adormiţi şi care au intenţii rele mai tot timpul faţă de ei înşişi şi faţă de
alţii".

Mi-am întins aripile cât de mult puteam, apoi le-am strâns la loc. Era atât
de eliberator. Atât de vast şi expansiv. Am auzit şoaptele şi de data aceasta au
început să aibă un sens. Majoritatea exprimau prietenie şi înţelegere. Era atât
de bine încât am făcut-o iar şi iar!
Spontan şi fără să gândesc, am dat drumul mâinii lui Gabriel. Brusc am
simţit o rafală de timp şi spaţiu trecând prin mine, ca şi cum aş fi fost în acel
spaţiu, în acea bulă în toate timpurile în acelaşi timp, şi, totodată, mă deplasam
prin univers, trecând printre planete şi astre. Am icnit şi am încercat să mă ţin
cu ambele braţe. Mai mulţi îngeri m-au ţinut şi au făcut ca totul să se
stabilizeze. Ne-am întors înapoi pe acea reproducere uimitoare, colorată şi
admirabilă a plajei Tsoo-Yess.

G: „Oau, asta da călătorie!"

IB: „Oh Doamne, ai simţit şi văzut şi tu?"

Mulţi dintre îngeri au zis da, au dat din cap, au râs şi au început să
comenteze experienţa.

IB: „Ce s-a întâmplat?"

G: „Ei bine, cum am spus mai înainte, acest „loc" este doar o proiecţie a
minţii tale umane care îţi permite să înţelegi şi să exişti şi să comunici într-un
spaţiu-timp, care este în acelaşi timp non-liniar şi de fapt, în nici un loc anume.
De asemenea, se pare că mintea şi corpul tău uman erau ancorate în această
realitate prin faptul că ne ţineam de mâini. Aşa că, atunci când mi-ai dat drumul
la mână, acea realitate s-a întors la o formă care este mai aproape de modul în
care o percepem noi. Dar interpretată prin mintea ta. Întrucât suntem
interconectaţi mental, am trăit-o cu toţii".

În timp ce Gabriel vorbea, m-am uitat la ceilalţi îngeri care încă mă ţineau
de mâini. Atingerea lor era atât de fină şi iubitoare, veselă şi jucăuşă. Îmi venea
să zbor, să dansez, să râd, să fug, să înot, toate în acelaşi timp.
 Ca şi când s-ar fi înţeles, energiile lor se schimbară, la fel şi corpurile lor şi
al meu! Acum eram mai mult ca nişte copii cu aripi, dar pe mine încă mă ţineau
doi îngeri pentru stabilitate. Am început să zburăm, rotindu-ne prin aer,
scufundându-ne în apă şi ieşind la suprafaţă, râzând atât de tare încât părea că
tot universul râdea cu noi.
Am revenit la Gabriel, care stătea răbdător pe piatra noastră, plini de
bucurie, zâmbind cu toată faţa. Gabriel îmi luă mâna şi ceilalţi îngeri îmi dădură
drumul. Le-am făcut cu mâna în semn de rămas bun, iar ei şi-au reluat forma de
„adult" şi au plecat. M-am uitat în jos şi am observat că şi corpul meu irizat a
revenit la forma şi dimensiunile de adult.

IB: „Uau! A fost atât de distractiv! N-ai cum să nu iubeşti să fii înger. E
haios, îmi place să mă joc, iar unul dintre lucrurile pe care le iubesc la oameni,
la fiinţele umane, este că joaca este în natura lor. Pune zăpadă pe un munte şi
mii de oameni vor pune bucăţi dreptunghiulare de lemn sau plastic sub
picioarele lor şi vor aluneca în jos pe munte doar pentru că există zăpadă acolo.
Sau pune o oglindă de apă oriunde, iar ei se vor juca pe apa cu caiace, cu
hidrobiciclete, cu canoe ... sau cu orice altceva".

G: „Aşa e. Face parte integrantă din specia umană. Este o energie

uimitoare".

IB: „Tocmai am realizat că nu am înregistrat nimic până acum aşa că va

trebui să fac tot ce pot pentru a-mi aminti cât mai complet totul. Simt că vreau
să mă întorc înapoi înainte să uit. Înapoi pe plaja reală de pe Pământ".

Am simţit o urgenţă foarte presantă, ca şi cum aş fi ştiut că urmează să uit

totul, sau parcă mi-era frică să nu uit şi, înainte să gândesc, Gabriel şi cu mine
stăteam pe pietrele de pe plaja reală Tsoo - Yess.

IB: „Ei bine, a fost distractiv".

G: „Ştiu! Şi mă simt mult mai capabil să îmi stăpânesc emoţiile acum".

IB: „Da, şi eu".

G: „Mă gândesc că unele răspunsuri nu vor veni răspunzând la întrebări, ci

pur şi simplu permiţând experienţei şi călătoriei noastre să se desfăşoare".
 IB: „Da, este posibil. Intenţia mea în interviul cu tine pentru această carte
era, într-adevăr, să te cunosc mai bine şi totodată să arăt şi altora cum e să fii
i"i ft
înger".

Mi-am privit notiţele. Întrebările pe care le scrisesem pentru ziua asta

păreau mai degrabă copilăreşti şi prosteşti, după ce am trăit o călătorie ultra-
dimensională completă într-o realitate a îngerilor. Mă întrebam unde se găsea
această realitate.

IB: „Ai zice că locul unde am fost este o planetă? Sau e ceva diferit de o
planetă?"

G: „Nu chiar o planetă aşa cum înţelegi tu conceptul. E mai degrabă un

mediu favorabil, hrănitor şi sprijinitor. Nu are o soliditate ca atare, sau o formă,
sau un loc anume în universuri. Dar în timp, da".

IB: „Este atât de ciudat. Puteam să stau acolo pentru totdeauna. Simţeam
că aş fi vrut să stau acolo şi să explorez acea energie, acel loc, mediu, şi să
cunosc personal mai mulţi îngeri. Dar nu ştiu cum tot eu, şi mai urgent, am vrut
să mă întorc înainte de a uita tot ce s-a întâmplat acolo".

G: „E ca şi cum am fi ghidaţi sau ni s-ar da instrucţiuni despre cum să

procedăm. Am simţit aceeaşi grabă de a mă întoarce aici şi de a realiza acest
interviu în limitele spaţio-temporale ale acestei planete, într-un mod liniar.
Câte o întrebare o dată, una după alta".

Am apucat stiloul şi carnetul şi am scris câteva idei cheie care ştiam că-mi
vor reaminti momentele mai importante din realitatea îngerilor şi vizita mea
acolo. În câteva minute eram gata şi am revenit la întrebările pe care le
pregătisem pentru acea zi. Eram atât de energizată, atât de liniştită acum încât
aş fi putut continua ore întregi.

IB: „Totul e fascinant şi pentru mine. OK, următoarea întrebare de pe listă

are legătură cu un subiect pe care deja l-ai atins. Ai menţionat că ghidaţi
oameni sau că veniţi şi reparaţi erorile din vieţile oamenilor. Mulţi oameni au
declarat că s-au întâlnit cu îngeri sau că în perioadele critice din viaţa lor le-au
apărut îngeri, uneori salvându-le viaţa din accidente de maşină sau ceva
asemănător. Ceea ce vreau să ştiu este de ce faceţi asta. Şi cum de ştiţi când să
apăreţi. Şi cum de nu faceţi asta pentru oricine de pe planetă, ci doar pentru
câţiva?"
 G: „Asta este mai mult de o întrebare!"

IB: „Hahaha. da, este. OK, aşadar de ce reparaţi erorile din vieţile
oamenilor?"

G: „De ce reparăm erorile din vieţile oamenilor. Păi, am răspuns deja la

această întrebare, dar presupun că trebuie examinată din nou cu alte cuvinte".

IB: „Am răspuns?"

G: „Sunt destul de sigur că da. Am explicat că suntem ca nişte mecanici
sau tehnicieni. Dar cred că asta nu explică în realitate de ce facem asta. Este ca
o dorinţă puternică de a ne angaja în co-creaţie. Poate dacă-ţi explic cum se
simte, ce se întâmplă în conştiinţa mea, în viaţa mea, atunci ne-am da seama
de ce o facem.
Pentru mine este ca un semnal de detecţie. În general, cei mai mulţi
oameni au un grup de fiinţe cu care călătoresc împreună. Nu i-ai numit tu
anturajul persoanei?"

IB: „Ba da. Este un grup de fiinţe, majoritatea fără un corp fizic, care
îndrumă, învaţă, sprijină şi hrăneşte persoana în alegerile ei de viaţă. Am văzut
de multe ori îngeri în anturajul oamenilor, unii au chiar cu precădere îngeri".

G: „Da, aşa e. Aşadar o persoană devine ca o baliză de semnalizare . Care

nu se ştie de ce, îmi intră în câmpul atenţiei, este ca şi cum aş sta cu ochii pe ei
tot timpul. Adesea îi verific mai în amănunt, dar cel mai adesea e ca un
program care rulează în fundal. Aceştia sunt oamenii pe care tu i-ai numit
„sarcină", sau după cum ai spus mai devreme, pentru care sunt ca o dădacă".

IB: „Oh, da! Şi eu am oameni pe care mi s-a cerut să îi ţin în câmpul meu
de atenţie. Într-adevăr, îi numesc sarcinile mele. Este atât de ciudat că ştii
lucrurile astea".

G: „Păi, ţi-am ascultat discuţiile publice şi te-am auzit de câteva ori

numindu-le aşa, iar grupul de susţinere - anturajul persoanei".

IB: „Ha! Asta mă surprinde. Un arhanghel să-mi asculte MP3-urile şi

interviurile!"
 G: „Bine, OK, mi-am băgat nasul, m-am pregătit pentru interviul nostru.
Cum am mai spus, nu suntem omnipotenţi, aşa că dacă nu eşti vreuna din
sarcinile mele, trebuie să mă informez, cercetând şi învăţând lucruri despre
tine".

IB: „Nu sunt una dintre sarcinile tale? Asta... ei bine, asta mă întristează.
Este vreun înger în anturajul meu? Şi de ce nu eşti tu?"

G: „După cum pot vedea, nu ai sau nu au fost îngeri în anturaj. Dar acum
pot fi eu, dacă îmi permiţi".

IB: „Trebuie să-ţi dau permisiunea?"

G: „Absolut, aşa merg lucrurile. Nimeni nu are în anturajul său vreo

entitate căreia să nu-i fi permis să facă parte din el. Cererea poate veni de la
persoană, care solicită unei anumite fiinţe sau unei fiinţe cu o anumită
capacitate să-i fie în anturaj. Sau poate veni de la fiinţa care vrea să facă parte
din sistemul de îndrumare şi susţinere a unei persoane. Atunci când ambele
părţi sunt de acord, iar acest lucru se face în mare parte inconştient de către
persoană şi în deplină conştiinţă de către fiinţă, se face asocierea. Desigur,
legătura nu este permanentă. Ea poate - de multe ori - să dureze o viaţă
întreagă, dar de cele mai multe ori se rezumă la câţiva ani. Uneori, numai ore".

IB: „Acum că am petrecut atâta timp în doi, nu-mi pot imagina viaţa fără
tine alături. Mi-aş dori să devii membru permanent al anturajului meu".

G: „Sunt onorat. Mulţumesc!"

IB: „Ai o limită a numărului de persoane de care ai grijă?"

G: „Nu chiar. Sfera conştienţei noastre nu este limitată, şi nici cea a

atenţiei. Singurele limite sunt cele dictate de propriile noastre limitări care ţin
de realitatea noastră, desigur".

IB: „Dar ceilalţi oameni care, după citirea acestei cărţi, vor dori să devii
parte a anturajului lor? Te pot chema şi îţi pot cere asta?"

G: „Da, aşa funcţionează. Dar nu oricine se va potrivi cu mine, solicitările

vor merge la toţi cei din specia mea, şi cel mai compatibil înger va răspunde
pentru a fi examinat şi cântărit".
 IB: „Şi putem solicita să avem mai mult de un înger în anturaj?"

G: „Da, mărimea anturajului sau tipulde fiinţe care îl alcătuiesc nu sunt

limitate. Vreau însă să avertizez pe oricine caută noi membri pentru anturajul
său că trebuie să fie atent: sunt multe entităţi care pretind că urmăresc binele
oamenilor dar, de fapt, sunt fiinţe cu vibraţie energetică joasă ce deviaza
nevoia sau rugămintea omului de a fi ajutat şi îndrumat spre a se mări pe ei
înşişi, spre intenţiile lor dosnice".

IB: „Cum ne putem asigura că acest lucru nu se va întâmpla?"

G: „Trebuie să te asiguri că vor veni în preajma ta numai fiinţe de lumină

de înaltă frecvenţă, care urmăresc fericirea ta supremă şi împlinirea ta în viaţă.
Şi acum că veni vorba, este întotdeauna bine să-ţi verifici din când în când
anturajul pentru compatibilitate vibraţională".

IB: „Cât de des şi cum poate cineva face asta?"

G: „Cel puţin o dată pe an sau oricând simţi că îţi schimbi direcţia vieţii. Şi
modul în care o faci este să îţi chemi anturajul - deci poţi face asta într-o stare
de concentrare sau de contemplaţie - şi să îi scanezi membrii din punct de
vedere al rezonanţei. Când simţi la vreunul o vibraţie joasă sau lipsa totală a
rezonanţei, îi mulţumeşti pentru servicii şi îi ceri să plece".

IB: „Am văzut că unii oameni sunt tentaţi să păstreze în anturaj anumiţi
membri cu vibraţie joasă pentru că sunt cu ei de foarte mult timp sau sunt rude
pe care le iubesc".

G: „Păi, dacă vrei poţi rămâne în legătură cu acele persoane, dar nu vrei cu
adevărat ca ele să îţi influenţeze deciziile importante şi calea vieţii. Deci, dacă
vă pasionează legăturile de acest gen, păstraţi-i ca vizitatori accidentali, dar nu
ca parte a anturajului".

IB: „Ce vrei să spui cu "legături de acest gen"?"

G: „Adică să lucrezi sau să petreci timp cu fiinţe cu vibraţie joasă şi să dai

putere jocurilor lor".

IB: „Sau să mă gândesc că îi pot salva sau ceva de genul acesta".

 G: „Da. Nimeni nu poate salva pe altul de frecvenţa lui vibraţională joasă.
Un exemplu foarte sugestiv sunt oamenii dependenţi. Dependentul nu va
înceta să consume substanţa de care este dependent decât atunci când el
însuşi va decide că este de ajuns şi trebuie să se oprească. Orice altceva, dacă
de exemplu cere ajutor şi roagă pe altcineva să-l salveze,astea sunt doar căi de
a-i implica pe alţii în dependenţele şi codependenţele lui".

IB: „Este dur, dar am văzut-o de multe ori. Exact asta fac. Foarte
tulburător".

G: „Şi vampiric.Când cineva vrea să salveze un dependent ori o persoană

sau o entitate cu o vibraţie joasă, trebuie să fie cinstit. Aş sugera să îşi analizeze
cu foarte multă atenţie motivul pentru care vrea să salveze acea persoană.
Întotdeauna dedesubt se va găsi un motiv cu vibraţie joasă".

IB: „OK, va trebui să mă gândesc mai mult la asta. Cunosc o mulţime de

oameni se lasă uşor păcăliţi de prietenii sau rudele cu vibraţie joasă, şi uneori
chiar de către străini, pentru că sunt prea bine intenţionaţi şi oneşti ca să
creadă că cineva ar putea să-i mintă. Care ar fi motivaţia cu frecvenţă
vibraţională joasă?"

G: „Pot fi una sau mai multe motivaţii cu vibraţie joasă. Una este când
omul vrea să fie considerat bun, binevoitor şi crede că exprimarea cea mai
bună a compasiunii este să fie blând şi să preia loviturile dureroase adresate
altora. Asta pe baza energiei martirului, care este de joasă frecvenţă. Alta este
nevoia să îi salveze pe alţii, dar de fapt omul caută să se salveze pe el însuşi.
Alta ar fi să apară în faţa altora ca martir. Sau poate pentru că nu cunoaşte căile
lucrătorilor întunericului, iar asta înseamnă tot o frecvenţă joasă, întrucât dacă
eşti ignorant, vei putea fi amăgit şi înşelat şi deraiat. Nici un rezultat benefic
din nici un punct de vedere".

IB: „Dacă ne dăm peste cap ca să salvăm o persoană, pentru că ea ne

spune că nu se poate salva ea însăşi, de multe ori nu facem bine. Da, am păţit-o
şi eu. Dacă cineva nu ştie să înoate, da, e uman să intri în apă şi să-l tragi afară,
dar dacă el se duce de-a dreptul în apă ca să te facă să sari după el din nou,
atunci e timpul să te opreşti şi să-l laşi să înveţe să înoate sau să se înece. Mi s-a
întâmplat asta în viaţa reală o singură dată. Si ştii ceva? După ce persoana a
văzut că nu mai sar după ea a doua oară, a ieşit înot din piscină singură. N-am
sărit pentru că prevedeam că mă va ţine sub apă până voi muri sau leşina".
 G: „E un exemplu bun. Da, asta e şi cu cu membrii de vibraţie joasă dintr-
un anturaj".

IB: „Cum au ajuns în anturaj în primul rând?"

G: „Păi nu toată lumea de pe această planetă urmăreşte să-şi ridice

frecvenţa vibraţională. Cel puţin nu pe durata întregii vieţi. Poate timp de câţiva
ani s-au complăcut în experienţe de viaţă cu vibraţie joasă. Pentru a le trăi,
persoana are nevoie de îndrumători care să îi arate cum să aibă experienţe de
vibraţie joasă. O altă modalitate este când crezi că toate fiinţele ultra-
dimensionale, sau orice persoană care a murit, devine brusc de înaltă frecvenţă
şi vrea tot ce-i mai bine pentru tine. Nu este aşa. De aceea, este important să
revizuieşti şi să cureţi anturajul în mod regulat. Uneori, întregul grup este
acordat şi cu o frecvenţă vibraţională înaltă. Şi uneori omul poate vrea să treacă
de la, să zicem, surfer expert la programator de computere. Atunci el sau ea va
avea nevoie să-şi revizuiască şi refacă anturajul pentru a-i reflecta noua pasiune
a • , u/;
în viaţă".

IB: „Aşa e. Cred că dacă o privesc mai mult ca pe o schimbare de interes

decât de frecvenţă vibraţională, aş judeca mai puţin felul în care cineva îşi
curăţă şi alege anturajul.
Să revenim la ce discutam mai devreme, la de ce faci asta. Ai spus că vei
explica cum simţi tu, mecanismul din spatele interacţiunii. Îmi poţi spune ce faci
cu sarcinile tale? De ce te duci la ele uneori şi alteori nu?"

G: „Da, desigur. Spuneam că sunt sarcinile mele şi că sunt mereu în

câmpul meu de atenţie. Uneori, fiind în câmpul meu de atenţie, unele
semnalizează. Le văd ca pe o culoare, un punct din câmpul meu care devine mai
strălucitor. Energia din spatele culorii îmi spune despre ce este vorba. Poate fi o
urgenţă iminentă, sau o decizie nefastă, o vibraţie care apare în câmpurile lor
incompatibilă cu obiectivele lor superioare, o expansiune o conştienţei... "

IB: „Stai, dă-mi voie să te întrerup din nou, ai spus o vibraţie incompatibilă
apărând în câmpul lor? Poţi explica mai detaliat? Ce ar putea fi şi de unde ar
veni o astfel de vibraţie?"

G: „Păi, ar putea fi un nou membru din anturajul omului care are vibraţia
prea joasă pentru el, sau ar putea fi o experienţă de viaţă de care chiar nu are
nevoie, sau o relaţie de joasă frecvenţă".
 IB: „Ce faci în astfel de cazuri?"

G: „Intru în sfera de atenţie a omului şi îi atrag atenţia asupra a ce se

întâmplă. Îi arăt disonanţa şi modul în care s-ar putea întoarce împotriva lui.
Cum l-ar abate de la calea aleasă".

IB: „Cum intri în câmpul lui de atenţie?"

G: „Unii oameni chiar au canalul de comunicaţie deschis cu anturajul lor şi

prin el ne simt. În acele cazuri e ca şi cum ar avea o conversaţie în mintea lor.
De multe ori, când nu au canalul deschis, le transmitem un sentiment
puternic, pe care ei îl simt ca o intuiţie sau o cunoaştere interioară. Uneori
intrăm în contact cu ei când visează şi încercăm să comunicăm aşa".

IB: „Deci când simţim ceva intuitiv, înseamnă că voi ne spuneţi ce să

facem?"

G: „Uneori. Dar mai degrabă amplificăm cunoaşterea intuitivă a persoanei.

Fiecare om ştie când o ia pe o cale greşită. Doar că de multe ori nu ascultă de
intuiţie sau de cunoaşterea interioară. Noi încercăm să facem mai intensă
această cunoaştere interioară astfel încât el să o audă".

IB: „De unde ştiţi că experienţele disonante nu sunt alese de oameni?"

G: „Le vedem toate liniile temporare şi unele dintre ele nu sfârşesc bine.
Încercăm să îi descurajăm să le urmeze pe acelea. Pe scurt, dacă ceva produce
suferinţă, chiar nu este o ideea bună s-o faci".

IB: „Mulţi oameni cred că totul se întâmplă cu un motiv. Că în cele din

urmă nimic nu este negativ, ci reprezintă o treaptă pentru întărirea şi creşterea
noastră. Dar am sentimentul că tu gândeşti mai degrabă ca mine, că uneori o
persoană sau o situaţie negativă apare ca să trăim negativitatea sau fim opriţi,
deraiaţi sau incapacitaţi".

G: „Da, am văzut-o şi pe asta. Majoritatea experienţelor negative sunt pur

şi simplu pentru experimentarea negativităţii. Omul poate apoi să iasă din ele,
iar cei mai mulţi vor căuta să îi dea o valoare şi un înţeles. Dar până la urmă, ar
fi stat mai bine din punctul de vedere al vieţii şi puterii proprii dacă nu ar fi
urmat acea cale".
 IB: „Dar copiii? Majoritatea copiilor care se nasc în familii sau culturi
abuzive nu pot ieşi din model".

G: „Naivitatea deciziei iniţiale de a se naşte în zone ale lumii sau familii

extrem de negative are urmări grave. Cele mai multe fiinţe cu vibraţie înaltă nu
au nici o idee ce va însemna acest lucru pentru sufletul sau corpul lor. În cazul
în care copilul rămâne în adevărata sa esenţă, conştient că lucrurile negative se
întâmplă pentru că alţi oameni, lucrători ai întunericului sau oameni care se
complac în experienţe de frecvenţă joasă fac aceste lucruri pentru că vor să îl
scoată din joc, să-l facă complice sau să-l distrugă, nu pentru că ar fi greşit cu
ceva sau că ar fi consimţit să „înveţe din durere", ci pur şi simplu pentru că a
venit pe planetă pe timp de război, şi nu din motive personale, atunci el poate
depăşi cele întâmplate şi nu-şi va transforma experienţa într-o poveste sau
scuză pentru a fi crud el însuşi, după cum nu va cădea în falsa credinţă că el a
devenit o persoană bună datorită tragediei care fusese viaţa lui. El a venit fiind
un om bun. Un mediu şi o experienţă de viaţă plină de iubire, hrănitoare şi
lejeră va face din el o persoană bună şi nu una rănită. Mult mai puternică decât
dacă alege să se justifice prin suferinţă sau s-o păstreze până la maturitate".

IB: Îţi mulţumesc că mi-ai confirmat asta. Ştiu asta din copilărie; şi asta din
experienţa mea personală. Când am renunţat la experienţele şi fiinţele negative
din viaţa mea, am devenit cu adevărat capabilă să mă poziţionez într-un spaţiu
al puterii proprii şi să transmit mai bine mesajul cum că toţi oamenii au puterea
lor. Mai târziu, când am ales să mă înconjor conştient cu indivizi cu care ne
susţinem şi ne hrănim reciproc, viaţa mea a devenit uimitor de uşoară şi plină
de putere.
Când ai descris motivele pentru care apar semnalele de atenţionare din
grupul tău de "sarcini", ai menţionat şi expansiunea conştientizării ca fiind una
dintre acele sclipiri. Poţi explica ce înseamnă şi ce faci în acele cazuri?"

G: „Asta e partea cea mai captivantă din munca mea. Se întâmplă când o
persoană sau o fiinţă a terminat o etapă din experienţa ei şi este pregătită să
intre într-o altă etapă, mai înaltă sau diferită. Deşi desigur, există şi universuri
dedicate jocurilor de vibraţie joasă şi evoluţiei spre stări din ce în ce mai mizere
ale fiinţei şi niveluri de conştientizare tot mai reduse, specia mea nu lucrează cu
acestea. Ne place să lucrăm cu vibraţii mai înalte şi cu extinderea nivelului de
conştientizare. Aşadar, atunci când cineva este gata să facă un pas în sus în
jocul lui, suntem atenţionaţi".
 IB: „Ce faceţi mai exact în acele cazuri? Vreau să spun că auzim o mulţime
despre cum îngerii vin la oameni în timpuri de restrişte sau într-un accident sau
într-o boală. Dar nu auzim prea des despre îngeri venind la indivizii care trec
printr-o expansiune a conştiinţei".

G: „Este adevărat, se pare că poveştile pe care oamenii le spun cel mai des
sunt despre incidente dramatice. Cred că celălalt aspect, cel al creşterii, de cele
mai mute ori nu este spectaculos. Este mai degrabă un proces blând şi lent.
Uneori, da, un om trece printr-o traumă şi descoperă că după ea a devenit
altcineva. Că îşi înţelege viaţa, misiunea şi esenţa lui. De fapt, aceste cazuri sunt
mult mai rare decât ai crede. Dar, fiind dramatice, oamenii aud mai mult despre
asta".

IB: „Atunci care ar fi experienţa unei persoane la care te duci pentru că a

decis să îşi extindă conştiinţa?"

G: „Din perspectiva mea, simt că omul îşi doreşte să înveţe şi să iasă din
suferinţă şi durere. De fapt, de multe ori nu este alunecă pasiv din durere şi
suferinţă, ci acţionează activ şi intenţionat spre a-şi susţine decizia. Din
perspectiva lui, în funcţie de cât este de conştient de anturajul lui, omul devine
mai intuitiv, mai capabil să-şi audă sinele superior, iar unii vor purta discuţii
directe şi brainstorming cu mine".

IB: „Îmi place că ai spus că nu este ceva pasiv. Sunt deseori abordată de
oameni care vor să le ajut vreo rudă sau prieten, să-l salvez. Sau să-l vindec. Şi
A • • _• U • f u A . I U U I U A U • U A .
îmi ia ceva timp să-i fac să înţeleagă că dacă persoana însăşi nu vrea să înveţe
să se ajute sau se vindece singură, eu nu pot să fac nimic. Le zic să îi trimită
persoanei nevoiaşe una din meditaţiile sau exerciţiile mele şi îi sfătuiesc să
citească articolele mele de pe internet. Dar, în mod straniu, unii n-o fac. Mulţi o
fac, dar alţi oameni nu transmit materialul celui aflat în nevoie. Mă gândesc că,
în aceste cazuri din urmă, persoana care cere ajutor pentru altcineva are o
energie a importanţei proprii, a crizei, a presiunii timpului, a salvatorului şi ...
simt că are de a face preponderent cu ego-ul lui. Cred că în adâncul sufletului
ştie că persoana cu probleme nu vrea cu adevărat să se ajute singură, dar el
poate să stea liniştit că a făcut tot ce i-a stat în putinţă."

G: „Da, e foarte interesant. Cred că face parte parte din educaţia culturală,
socială şi religioasă care afirmă că omul nu se poate ajuta singur, că este nevoie
de o terţă parte care să-l înveţe sau să-l vindece sau să-l lumineze".
 Am dat din cap. aş fi vrut să aflu ce gândea sau ştia Gabriel despre religii,
dar se făcuse târziu. Soarele era acum foarte aproape de orizont proiectând o
potecă de scântei sclipitoare pe suprafaţa oceanului. Mareea, de asemenea, se
întorsese, iar stânca noastră era mângâiată de valuri blânde. În curând avea să
fie acoperită de apă. M-am simţit brusc foarte obosită şi, în acelaşi timp,
revigorată, ca şi cum aş fi alergat la maraton.

IB: „E timpul să mergem acasă, cred".

Când am spus asta, părea că văd dublu, ca la o expunere dublă, putând să

văd în suprapunere realitatea noastră şi totodată locul unde trăiau îngerii. Am
râs văzând pe unul dintre ei făcându-mi cu mâna. I-am răspuns. Uşor, celălalt
loc s-a contopit în strălucirea apei şi păsările de deasupra.
Am închis reportofonul, am pus deoparte notiţele şi am stat tăcuţi câteva
minute respirând aerul proaspăt al mării.

G: „Nimic nu este ca aerul de mare".

Gabriel inspiră profund de câteva ori şi zâmbi larg.

G: „Cred că ar trebui să plec. Îl văd pe Larry întorcându-se".

Am privit de-a lungul plajei şi l-am văzut pe Larry croindu-şi drum încet,
crcetând stâncile şi ridicând din când în când ceva. M-am întrebat dacă el
simţise cealaltă realitate care fusese prezentă câteva minute mai devreme.
Capitolul Patru

Ne-am întâlnit abia după trei zile. După experienţa de pe plajă, nu-mi
doream decât să dorm. De fapt nici nu puteam să fac altceva. Larry mă trezea
să-mi dea mâncare şi apă la câteva ore, dar imediat după aceea mă întorceam
la somn.
E ciudat când se întâmplă asta. Întotdeauna mă întreb care este cauza.
Cercetând energiile, am simţit clar că atât corpul emoţional, cât şi cel fizic avea
nevoie să integreze ultimele zile într-o vibraţie mai rezonantă.
A treia zi, când m-am trezit aptă să mă ridic din pat, am decis să-l întâlnesc
pe Gabriel din nou la restaurantul local. Aveau un taco indian special de peşte
care mă gândeam că îi va plăcea lui Gabriel. Era amuzant, cu cât petreceam mai
mult timp cu el, cu atât mai mult îmi părea o persoană obişnuită. Cât mă
gândeam la asta, în timp ce făceam duş, Gabriel s-a materializat pur şi simplu în
faţa mea. Am ţipat şi i-am spus să iasă.
Ne-am întâlnit la masă puţin mai târziu şi avusesem dreptate, îi plăcea
taco de peşte. Era bine, din nou în la restaurant. Am început conversaţia cu
sentimentul nostru uman de intimitate şi despre cum nu trebuie să intre în baie
când fac duş sau sunt la toaletă. De fapt, nu mai trebuia să apară niciodată în
baia mea.
Deşi era soare, începuse să plouă, vedeam valuri de picături ploaie care
răpăiau peste port.
Plănuisem să-l întreb despre una dintre temele majore în care erau
implicaţi îngerii: religia. Atinsesem subiectul de câteva ori în ultimele zile, dar
nu-l trataserăm în sine, mai pe larg. După ce am terminat de mâncat, am pornit
reportofonul dar nu am zis nimic pentru că l-am observat pe Gabriel privind în
depărtare cufundat în gânduri.

A l patrulea interviu

G: „Mă simt atât de bine aici".

IB: „Mulţi oameni spun că se simt aici ca acasă. Presupun că e unul dintre
locurile planetei în care pur şi simplu te simţi bine".
 G: „Înţeleg şi de ce. Simţi şi tu aşa?"

IB: „Ei bine... simt pace, căldură şi relaxare când intru în rezervaţie. Nu
sunt sigură dacă asta înseamnă să te simţi acasă, dar cu siguranţă mă simt mult
mai bine decât în altă parte. Mă întreb totuşi de ce acest pământ este resimţit
ca acasă de atât de mulţi oameni, Makah şi ne-Makah, sau în cazul meu paşnic,
când localnicii au parte de atâtea greutăţi".

G: „S-ar putea să fie din cauza deconectării. Popoarele băştinaşe erau total
conectate la pământ, la planetă, animale şi plante. Când a avut loc ultima
schimbare, aproape toţi s-au deconectat, ceea ce a lăsat un mare gol în esenţa
lor. Este mult mai greu să umple acest gol pentru un băştinaş decât pentru un
vestic".

IB: „Dar şi popoarele vestice au fost conectate la pământ la un moment

dat. Şi atunci care ar fi diferenţa între ei şi un membru al popoarelor băştinaşe?
Cu siguranţă deconectarea a fost resimţită la fel de puternic de către toţi".

G: „Trebuie să aibă legătură cu modul în care această separare s-a

reflectat în diferite culturi. În unele culturi, cele europene, ruperea a fost
graduală şi a avut mai puţin energia dezrădăcinării. Încă mai există familii şi
sate în Europa în care locuiesc aceleaşi familii de mii de ani. Bineînţeles că a
existat o dislocare şi acolo, iar unele rase şi familii au fost şterse pentru
totdeauna. De asemenea, satele, apoi regatele şi în cele din urmă naţiunile care
au rezultat din separare au dat oamenilor sentimentul de apartenenţă la ceva
mai mare. Dar în ceea ce priveşte popoarele băştinaşe, nu numai că au fost
strămutate sau forţate să trăiască într-un singur loc, dar majoritatea membrilor
lor au fost ucişi, iar cei rămaşi au fost forţaţi să-şi uite limba maternă şi cultura.
Astfel încât chiar şi acum le este greu să se conecteze la pământ sau la
identitatea tribală. Există, de asemenea, o energie prezentă în cei mai mulţi, de
„neapartenenţă". Energia separării a fost atât de drastică încât deconectarea
dintre om şi pământ, mediu şi alte persoane se regăseşte în om sub forma unui
mare sentiment de părăsire, de neapartenenţă şi dorul de o casă care nu a
existat niciodată. Sau de un timp care nu a existat niciodată. Aşa că omul crea
de multe ori o legătură cu o locuinţă anterioară sau cu ultima amintire
sufletească a unui cămin, unei familii, specii sau trib. Religia, de asemenea, s-a
străduit mult să umple acel gol anume".
 IB: „Ei bine, am studiat istoria popoarelor native din Americi şi nu este
prea frumoasă şi nici conectată. Chiar şi aici, în acest trib, a existat o tradiţie a
sclaviei dinainte de venirea europenilor. Şi familiile rivalizau pentru autoritate şi
putere (aşa fac şi în ziua de azi), aşa că separarea şi conflictele nu sunt o
noutate".

G: „Ah, da. E important să ne amintim despre asta. Separarea nu a venit

odată cu europenii. Trecerea la jocul actual de putere a unora asupra altora a
avut loc la nivel global, cu mii de ani înainte ca Europa să aibă cetăţi şi castele. E
uşor să gândeşti sau să crezi că toată negativitatea asta, separarea şi
exploatarea altor fiinţe umane a început în Americi, în Africa şi pe alte
continente colonizate, după venirea europenilor. Dar nu este aşa. S-a întâmplat
cu mult timp înainte, şi ăsta este şi motivul pentru care europenii au putut să
cucerească atât de uşor aproape toată lumea. Structurile robiei erau deja acolo,
europenii doar i-au retezat capul şi şi l-au pus pe al lor în loc".

IB: „Totuşi nu au cucerit întreaga lume. Ce zici de locuri precum China?

Coloniştii europeni n-au ucis populaţia chineză cu milioanele. Rasa lor a rămas
destul de neschimbată şi neatinsă".

G: „Şi totuşi se îmbracă în haine europene, conduc maşini, au televizoare,

trăiesc în apartamente, construiesc oraşe, uzine şi adoptă un mod de viaţă
după modelul european".

IB: „Aici m-ai prins. Cred că până la urmă au fost şi ei colonizaţi. Nu că aş

şti prea multe despre China, cu excepţia celor văzute la televizor şi în filme,
ceea ce probabil are prea puţin de-a face cu realitatea.
Ai menţionat că religia s-a străduit să umple golul cauzat de separare.
Vreau să vorbim despre religii. Ştiu că o mulţime dintre cititori vor să înţeleagă
ce sunt religiile şi de ce apăreţi ca specie în atât de multe din ele. Prima
întrebare atunci, ai menţionat că religiile bazate pe frică au alterat modul în
care oamenii vă percep sau iau legătura cu voi. Mă întreb cum de o religie, sau
religiile în general, pot fi atât de puternice încât să se interpună peste legătura
voastră directă cu sarcinile voastre. Legătura cu oamenii pe care îi susţineţi ca
membri ai anturajului lor".

G: „Am discutat pe scurt despre faptul că oamenii sunt o rasă de creatori,

ei creează realitatea moment cu moment. Şi nu vorbim doar despre materie, ci
şi despre idei, entităţi şi fiinţe. Imaginează-ţi pentru o clipă că o şcoală de
gândire, ca o religie, este o fiinţă vie. O entitate creată din emoţiile,
convingerile, gândurile, rugăciunile şi ritualurile oamenilor de peste tot.
Această fiinţă devine simţitoare şi vrea mai mult decât orice să rămână în viaţă.
Supravieţuirea ei, apoi, devine mai importantă decât orice, inclusiv adepţii ei
sau binele lor. Imaginează-ţi că, pentru a supravieţui, această entitate, religia,
trebuie să devină necesară şi dorită într-un fel. Când s-a interpus între energia
Sursei, anturajul oamenilor şi oamenii înşişi, a găsit calea perfectă pentru a se
menţine în viaţă şi a se hrăni".

IB: „Stai puţin. Religiile sunt vii? Sunt simţitoare? Nu înţeleg, credeam că
ele reprezintă doar sisteme de convingeri. Teorii, nu realităţi şi în mod cert nu
vii. Faci să sune ca şi cum ar fi aproape paraziţi".

G: „Ei bine, majoritatea au început cu un fel de relaţie echilibrată.

Echilibrau ruperea persoanei de sinele său superior, de alţii şi de mediul
înconjurător. Religia slujea credinciosul tot atât cât acesta slujea religia. Dar
asta s-a schimbat de mult. În special la religiile mari de pe planetă".

IB: „Ei bine, cunosc indivizi care au parte de un sentiment imens de pace şi
sprijin prin religia lor".

G: „Nu le-ar lipsi starea de pace şi n-ar avea nevoie de sprijin dacă religia
lor nu ar fi încurajat în primul rând separarea continuă de Sursă".

IB: „Dacă am inventat religiile, ele au devenit vii şi acum se zbat pentru
propria lor supravieţuire, de ce le-am mai inventat? Fiecare cultură, rasă sau
trib de pe planetă urmează o religie. Unde e problema?"

G: „Ca să înţelegem unde e problema, cred că trebuie să ne întoarcem

înainte de inventarea religiilor pe planetă".

M-am întrebat fugitiv dacă suntem pe cale să facem o altă excursie, de

data aceasta prin timp în trecut. Gabriel zâmbi.

G: „Nici nu e o idee atât de rea să călătorim în timp până în punctul când

nu existau religii, să vedem cum era!"

Totul în jurul meu încetini şi se opri. Chelneriţa turna nişte cafea în ceaşca
unui client din faţa mea, iar jetul de cafea îngheţă în aer. Afară picăturile de
ploaie se opriră fiecare unde era. Milioane de picături agăţate! Mi s-a tăiat
respiraţia.
 IB: „E super tare! Stai.

M-am întrebat ce legi fizice îmi permiteau să văd totul exact aşa cum era,
fără mişcare reală în timp. Ochii noştri lucrează datorită luminii care ajunge la
retină, iar lumina călătoreşte prin timp, deci unde erau acum lumina şi
imaginile care ar fi trebuit să îmi ajungă pe retină? M-am întins şi am atins
fereastra. Era solidă. Eram nedumerită.

IB: „Stai puţin... "

G: „Fizica învăţată din punctul de vedere al timpului liniar va descrie totul

în acest context. Pot exista obiectele în afara timpului liniar? Poate călători
lumina? Se pot forma gândurile? Ne putem mişca? Da. Ne mişcăm noi sau se
mişcă ambientul, iar noi stăm nemişcaţi? Da."

Am râs. Râzând, m-am întrebat dacă râsul meu era perceput în minţile
clienţilor şi personalului din restaurant. Am privit afară şi am examinat
picăturile de ploaie mai de aproape. Păreau diamante sclipitoare suspendate în
aer.

IB: „Vreau să mă plimb în ploaie".

Ne-am ridicat şi am părăsit restaurantul. Afară, am întins mâna după o

picătură de apă şi am atins-o, era moale. Am luat-o din locul ei pentru a o putea
privi mai de aproape dar, imediat, a redevenit un strop de apă pur şi simplu şi s­
a împrăştiat pe degete şi pe mână. Mi-am frecat degetele, erau ude.

G: „Funcţionăm într-un câmp limitat al timpului liniar. Un câmp subţire ca

pielea, înconjurându-ne corpurile. O dată ce un obiect sau o substanţă intră în
acest câmp, intră şi în timpul liniar".

IB: „De ce suntem într-un câmp de timp liniar independent de lumea din
afară? Nu înţeleg, de ce este necesar? De ce nu putem ieşi în afara lui?"

G: „Păi, putem. Dar nu vei funcţiona prea bine dacă o vom face. Corpul tău
fizic, câmpul energetic şi chiar modul în care mintea ta funcţionează liniar, gând
după gând, toate ar deveni inutilizabile. Probabil nu-ţi vei aminti ce s-a
întâmplat, probabil nici nu vei putea să percepi ceva".
 IB: „Asta mă face să mă simt extrem de limitată. Este vreo cale să
depăşeşti aceste limitări?"

G: „Da".

Am simţit că răspunsul lui era ca o oprire definitivă la sfârşitul unei

propoziţii. Un semn de stop pe drum. Sau un semn de "Intrarea interzisă" pe o
uşă. Nu vom explora îndepărtarea limitărilor existenţei în timp liniar prea
curând. Am căutat să simt posibilitatea. Lumea părea să o ia razna în jurul meu.
Am auzit un sunet ascuţit în cap şi dintr-o dată mi-am pierdut concentrarea. Nu
mai puteam să mă concentrez pe nimic sau nicicând.
Gabriel râse şi eu am revenit în sinea mea, ploaia încă era suspendată în
aer, iar gândurile mi-au redevenit liniare.

G: „Mă voi asigura să nu intrăm niciodată într-o cameră în care să fie un

mare buton roşu pe care să scrie „pericol, nu atingeţi".

Am zâmbit. Ştiam ce vrea să zică, probabil că aş fi apăsat butonul. Ştiu că l­

aş fi apăsat.

IB: „Vremea fără religii atunci".

G: „Vremea fără religii să fie".

Mă aşteptam la o schimbare de decor, un vâjâit sau ceva spectaculos care

să indice că am călătorit prin timp, dar tot ce am văzut a fost că într-o clipă
stăteam în faţa localului, iar în următoarea, într-o pădure în faţa unui foc de
tabără.

IB: „Unde suntem?"

G: „Unde suntem... Suntem înainte de apariţia religiei. Sau punctul în care

religia nu fusese încă inventată. E greu de precizat exact dacă este când sau
unde, fiindcă ele există simultan. Se poate spune că aceasta este o linie
temporală în care omenirea şi mediul ei sunt încă Unul sau că este linia ta
temporală înainte ca ruperea să fi avut loc".

IB: „Interesantă distincţie. Sau ar trebui să spun „explicaţie". Nu m-am

gândit la liniile temporale ca fiind în afara timpului liniar în acest fel. Ca şi când
linia noastră temporală de dinainte de separare şi o altă linie temporală în care
ruperea nu a avut loc niciodată ar fi una şi aceeaşi".

G: „Timpul liniar nu este chiar atât de solid sau real. De-a lungul istoriei, au
existat oameni care şi-au dat seama într-o oarecare măsură. Cât de fluid este
şi... în lipsa unui cuvânt mai potrivit, „instabil". Memoria colectivă este foarte
scurtă. Vei găsi aceleaşi teme sociale revenind iarăşi şi iarăşi în istorie, pe care
nu mulţi se deranjează s-o scrie şi chiar şi mai puţini s-o citească. De asemenea,
este interesant că, atunci când colectivul uman se decide asupra unei realităţi,
apar dovezi scrise, amintiri şi obiecte concrete care o susţin. Aşa că, s-ar putea
spune că acest loc şi timp în care suntem, a existat atât în trecutul tău liniar,
precum şi într-un timp liniar diferit, deoarece nu a încetat niciodată să existe".

IB: „Dar în ce timp suntem? În realitatea timpului meu liniar? Sau suntem
în prezentul altei linii temporale?"

Gabriel mă privi derutat. Era clar că nu înţelesesem ideea sau punctul de

vedere, şi se gândea cum să mi-o transmită într-un fel în care să mă prind. În
cele din urmă, zise doar:

G: „Timpul liniar nu există".

Chiar am râs când am auzit răspunsul. Nu atât pentru că spusese ceva

amuzant, cât mai ales fiindcă răspunsul era atât de simplu şi evident încât m-
am amuzat de incapacitatea mea de a înţelege. Am privit în jur.

IB: „Nu văd pe nimeni".

G: „Te-am adus într-un loc izolat. La nivel fizic nu e nimeni lângă noi acum.
Am venit aici şi acum pentru că este punctul în care poporul tău, oamenii, nu s­
au deconectat de la Pământ şi propriul lor colectiv.
Religiile au început să apară foarte curând după deconectare şi numai
atunci când şi acolo unde aceasta a avut loc. Când şi unde oamenii nu mai
puteau să comunice telepatic între ei sau cu mediul este când a apărut
veneraţia pentru ceva exterior".

IB: „Vrei să spui că prima religie a fost o adorare a mediului extern?"

G: „Da, şi asta. Adoraţia a apărut când Cuvântul a intrat în această

realitate. Adoraţia înseamnă „a vorbi sau a te ruga". Vorbirea, rugăciunea şi
religia sunt una şi aceeaşi. Închinarea presupune vorbire sau rugăciune către
ceva mai presus. Religiile au răsărit peste tot aproape simultan. Iar obiectele
adoraţiei erau exterioare oamenilor".

Mi-a luat o vreme să diger ceea ce spunea Gabriel.

IB: „Întotdeauna am fost fascinată de limba vorbită, dar nu am echivalat-o

niciodată cu religia. Ştiu că religia înseamnă o puternică asumare sau aderenţă
la ceva. Asta chiar îmi aminteşte de un verset din biblia creştină care spune „La
început a fost Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era
Dumnezeu".

G: „Cuvintele sunt pachete energetice de înţelesuri şi vibraţii. Când a avut

loc deconectarea, modul de comunicare a unora cu ceilalţi a rămas limba.
Mintea, de asemenea, a fost ruptă de interpretarea unitară a trăirii, a ceea ce
se întâmpla, limitându-se la interpretarea compartimentată a experienţei.
Aderenţa la ceva creează un cordon energetic. Un fir. O legătură creată şi o
limbă vorbită folosită pentru a crea acel fir. Prin venerare, şi prin cuvinte, o
persoană deconectată, se va simţi într-o anumită măsură conectată. Nu în
aceeaşi măsură în care se simţea înainte când nu exista separare, dar mult mai
mult decât în stare complet deconectată".

Am privit în jur şi din nou m-am gândit că nu era nimeni acolo. Apoi a
început, foarte vag la început, dar tot mai sonor. Nu erau cuvinte, ci întregi
puncte de vedere. Ca şi cum aş fi fost în interiorul a câteva sute de televiziuni
holografice deodată şi aş fi fost toate persoanele din toate emisiunile în acelaşi
timp. Am închis ochii şi mi-am acoperit urechile, dar asta m-a făcut doar să aud
şi mai tare.

IB: „E atât de zgomotos! Nu cred că pot să suport".

Gălăgia deveni asurzitoare, deşi nu mai era doar sunete, erau şi imagini.
Am simţit cum cineva îmi rosteşte numele, am încercat să deschid ochii şi cred
că am reuşit să văd faţa lui Gabriel. Îmi spunea ceva, întorcându-mi faţa către
el, repeta iar şi iar. M-am concentrat pe cuvintele lui şi până la urmă ajunseră la
mine...

G: „Concentrează-te pe o milă de jur împrejurul tău. Doar gândeşte-te la o

rază de o milă".
 Nu înţelegeam ce vrea să zică, dar insista. O rază de o milă, o rază de o
milă. În cele din urmă zgomotul, imaginile şi experienţele deveniră mai puţine,
mai îndepărtate, lăsând în urmă doar un murmur subţire. Apoi dispăru şi
murmurul.

G: „Poţi controla informaţia care intră. Doar concentrează-te pe o arie în

jurul tău, de data aceasta a fost o rază de o milă, dar poate fi şi mai puţin, de un
centimetru, de un metru, o casă, doar un grup de oameni sau nici un om. Dacă
grupul are un semnal de identificare, poţi pătrunde în el şi poţi să asculţi numai
grupul".

Mă simţeam extrem de obosită şi somnoroasă, nu puteam să-mi mai

păstrez conştienţa şi am adormit. Când m-am trezit, eram din nou în
restaurant. Mă simţeam ca şi cum aş fi aţipit preţ de câteva secunde, iar acum
m-am trezit... cu mâncarea în faţă, ploaia lovind fereastra în dreptul meu,
Gabriel zâmbind pe scaunul de vis-a-vis.

IB: „A fost zguduitor".

G: „Când sunt în lumea voastră, între oameni, aud acest zgomot, dar creat
artificial. E ca şi cum specia ta ar şti care este starea voastră naturală şi o
recreează prin unde radio, microunde şi alte forme de unde artificiale de joasă
frecvenţă. Frecvenţă joasă în comparaţie cu propria voastră emisie şi recepţie
naturală empatică şi telepatică. Acum există foarte multă emisie în jurul vostru
tot timpul".

IB: „Da, tot noi am creat şi internetul. Este în principal un instrument de

culegere şi difuzare de informaţii la alegere în grupuri sau pe arii geografice.
Tot artificial. Dar, şi ai putea confirma asta, am simţit că noi ca şi specie suntem
acum mai capabili să ne conectăm la mintea colectivă sau la baza de date, dar şi
între noi. Chiar şi oamenii profund adormiţi sufleteşte par mult mai în măsură
să emită şi să primească energie, gânduri şi emoţii de la alţii".

G: „Trebuie să fiu de acord. Deşi majoritatea n-o vedeţi, schimbări radicale

şi salturi de linii temporale se întâmplă în lumea voastră şi în realitatea
colectivă tot timpul".

IB: „Deci religiile sunt creaţii care au apărut după ruperea fiinţelor de
mediu şi de alte fiinţe, creaţii care cumva au devenit vii".
 G: „Gândeşte-te la asta mai puţin ca o fiinţă propriu-zisă, ci mai mult ca la
o entitate colectivă, o vibraţie, un acord care persistă şi se străduieşte să
rămână întreg. Da, formele-gând pot deveni vii şi insistă să trăiască,
supravieţuind creatorilor; în unele cazuri exact asta s-a întâmplat. Există, de
asemenea, cazuri în care o persoană sau o fiinţă devin obiect de cult, iar acea
persoană sau fiinţă devin dependente de venerare".

Eram grozav de obosită, îmi simţeam mintea înceţoşată şi deconectată.

Gabriel observă şi îmi propuse să încheiem pentru acea zi. Am fost de acord, şi
după ce ne-am terminat masa şi am vorbit puţin despre delfini, ne-am
despărţit.
Capitolul Cinci

Ziua următoare mă întrebam de ce religia şi discuţia despre religii a fost

atât de evazivă. Şi de ce, chit că aveam lucruri mult mai interesante să-l întreb,
gândul la religii nu-mi ieşise din minte. Vroiam să ajung la dedesubturile fiecărei
religii din lumea noastră, iar astăzi asta se va întâmpla, fie ce-o f i!
Eram singură acasă, aşa că am decis să-l invit pe Gabriel acolo. Am pus
ceainicul pe foc şi am făcut loc pe canapea şi ... am pregătit şi un scaun. Mai
venea cineva.
Când am pregătit totul, am auzit o bătaie în uşa din spate, am tras
perdeaua şi l-am văzut pe Gabriel, iar în spatele lui pe Mihail. Am zâmbit şi i-am
invitat să intre.
Mihail purta haine, nu armură, însă fidel energiei lui specifice erau haine
de motociclist, din piele, cu ghete cu vârf de oţel şi tatuaje pe braţe cu ... îngeri
în armură.

A l cincilea interviu

IB: „Tatuaje? Serios?"

M: „Ce? Eu cred că sunt tari".

G: „Nu petrece prea mult timp într-un corp uman obişnuit, tatuajele îi dau
senzaţia de confort. Ca o pătură de siguranţă".

Mihail se încruntă la comentariul lui Gabriel. Cred că nu ştia exact despre

ce e vorba, dar ştia că era o glumă oarecare. Nu mi-am putut stăpâni un
chicotit. Am văzut ceva ca o pâlpâire de flăcări în ochii lui Michael când se uită
la mine. Era uşor să uit cine şi cât de putenici erau cu adevărat aceşti bărbaţi, şi
ce rol au jucat în realitatea noastră, acum că arătau ca doi oameni obişnuiţi.
M-am gândit la Mihail mult de când îl întâlnisem în excursia
transdimensională cu îngerii. N-am prea discutat despre el cu Gabriel, totuşi
Mihail părea să fie prezent de atunci. Ca un gând care e tot timpul acolo,
nespus.
Am turnat ceaiul, m-am aşezat şi am pornit reportofonul.

IB: „Mulţumesc că ai venit şi tu, Mihail. Nu pot să nu mă întreb ce te-a

făcut să mă vizitezi".
 M: „Nu ştiu de fapt. Am simţit că ar fi bine".

G: „Nu e un om al vorbelor".

M: „Mi s-a părut că trebuie să fiu aici şi acum cu tine şi cu Gabriel".

IB: „E super. Da, m-am gândit la tine de când ne-am întâlnit Ei bine, nu
chiar m-am gândit. Mai mult ţi-am simţit atenţia şi mintea într-a mea. Greu de
explicat".

Mihail dădu din cap. Urma să fie interesant. Chiar nu vorbea mai deloc,
dar exprima mult. Cu siguranţă avea să fie o provocare să transcriu o
conversaţie în limbajul trupului!

IB: „OK, voi pune câteva întrebări la care puteţi răspunde pe rând. Cum
sună?"

G: „Sună bine".

Mihail se încruntă.

Mda, avea să fie o provocare.

IB: „OK. Religiile. Aş vrea să reluăm de unde am rămas... "

M: „Nu".

IB: „Nu? Cum adică 'nu'?"

M: „Religiile sunt un subiect prea mărunt. Ar trebui să vorbim despre

altceva".

Atât eu, cât şi Gabriel aşteptam ca Mihail să mai zică ceva. Dar el stătea
liniştit, privindu-ne, îşi ridică ceaşca de ceai cu două degete, cu degetul mic în
aer, şi continuă să soarbă elegant din ceai. Mi-am muşcat buzele ca să nu râd.
Era o privelişte de pomină, un bărbat imens, puternic, cu tatuaje şi ţoale de
motociclist din piele, să bea ceai în felul ăsta. M-am uitat la Gabriel, care se
holba la fratele său şocat sau uimit. Greu de spus care.

M: „Ce".
 Gabriel şi cu mine am privit în altă parte zâmbind.

IB: „Uite ce e, Mihail, tu eşti descris ca un arhanghel în iudaism, creştinism

şi islam. Şi mai mult de atât, probabil eşti arhanghelul cel mai apropiat de
Dumnezeu, care mereu le vorbeşte oamenilor despre Dumnezeu şi îi aduce
înapoi în turmă. Dacă nu vrei să vorbeşti despre religie, bine, dar poţi cel puţin
să confirmi sau să infirmi ce pretind aceste religii şi adepţii săi despre tine?"

M: „Oamenii cred că eu lucrez pentru Dumnezeu. Chestia este că trebuie

să reconsideraţi sau să redefiniţi ceea ce numiţi Dumnezeu. Nu mai suntem în
evul mediu, aveţi capacitatea şi aptitudinile să vedeţi că nu există o zeitate
masculină exterioară, un tată, care v-a creat pe voi şi universul. Lucrez pentru
creator, da. Dar creatorul eşti tu, sunteţi voi toţi. Şi mai mult ca sigur nu aduc
oamenii spre religie. Asta e o proiecţie, o fantezie creată probabil de un ego
super-umflat. Adică, dacă o fiinţă ultra-dimensională ar hotărî s-o întoarcă pe
Norma la Iisus, iar Norma este o şcolăriţă din Dublin, de ce m-ar trimite
Dumnezeul ei pe mine? De ce nu l-ar trimite pe Tony cel umil, un înger
oarecare... dar nu. Întotdeauna cred că e unul din cei mari Eu sau Gabriel".

IB: „Poate pentru că avem poze cu voi şi ne uităm la ele şi vă chemăm? eu

l-am chemat pe Gabriel şi el a venit. Sau vrei să spui că nu sunteţi cu adevărat
arhanghelii Gabriel şi Mihail, ci Tony şi Robert dintr-o altă dimensiune care se
pretind a fi faimoşii arhangheli? Pentru că voi mi-aţi spus cum vă numiţi, nu
eu".

M: „Nu fii obraznică. Dar ai dreptate. Uneori felul în care mă exprim

seamănă cu un atac. Mă simt frustrat când oamenii aleg cuvântul rostit pentru
a comunica, cel mai lent şi mai puţin eficient instrument de comunicare".

IB: „Trebuie să înregistrez conversaţiile noastre şi în plus nu ştiu exact cum

să scriu o conversaţie experienţială. Totuşi, să ne întoarcem la ce vorbeam,
înţeleg ce este religia. E o creaţie umană pentru a explica sau pentru a păstra
legătura cu sinele lor superior şi sinele lor colectiv după ruperea de mediu şi
conştiinţa colectivă. Iar personajele din această creaţie, sau fantezie, au forme
şi dimensiuni umane, ca s-o înţelegem mai bine".

M: „Şi rolul nostru, pentru că am lucrat neabătut să va păstrăm pe calea

aleasă, care pentru cei mai mulţi dintre voi este o dorinţă puternică şi adâncă
de reconectare la conştiinţa de sine superioară şi la conştiinţa colectivă, a fost
interpretat în mod greşit cum că noi vă îndemnam să vă întoarceţi la un moş
fioros, prost dispus, care stă în Rai pe un tron".

G: „Pentru a fi corecţi, mai nou se gândesc la El ca fiind un Dumnezeu

iubitor şi atoateiertător".

M: „Nu aici vroiam să ajung. Ideea e că aş vrea ca aceste fantezii şi autorii

lor să ne lase pe noi în afară. Uneori noi suntem cei care răspundem, da. Dar nu
vindem religii sau convingeri. Noi doar vă ghidăm spre alegerile sinelui vostru
superior. Sau vă oprim să fiţi omorâţi într-un accident care nu ar trebui să vă
omoare, dar ar putea. Dacă cuiva care citeşte acest lucru i-a spus unul dintre
noi să se întoarcă la Dumnezeu sau la lisus... care dealtfel e un tip grozav, acela
va şti că ne referim la sinele vostru superior sau conştiinţa hristică. Nu la un
personaj în afara voastră cu care nu aveţi nicio legătură".

IB: „Dar bunica mi-a spus că Gabriel este un arhanghel care veghează
copiii, iar ilustraţia pe care o aveam era adusă de la biserica catolică locală. Şi
iată-vă aici... "

Amândoi se uitară la mine. Dacă cineva putea exprima printr-o singură

privire un oftat şi o rotire a ochilor peste cap, ei bine, ei asta au făcut. Cu
excepţia faptului că nici unul nu a oftat şi nu şi-a dat ochii peste cap.

Am simţit un imbold să trăiesc mai degrabă decât să ascult. A fost un

impuls foarte puternic şi am simţit, de asemenea, şi că nu vreau. Rezistenţa a
câştigat, aşa că am rămas în casă, stând în jurul mesei bând ceai.

M: „Cum o face?"

G: „Nu ştiu".

L-am simţit pe Mihail mişcându-se repede spre mine, scoţând o sabie în

flăcări şi punându-mi-o la gât, în acelaşi timp apăsându-mi capul pe canapea cu
mâna stângă ca să mă imobilizeze. Ochii nu-i mai erau umani, ci infiniţi şi de
foc. Îmi amintea de o altă întrebare pe care o aveam pentru ei.

IB: „Aşadar... Lucifer. Este şi el fratele vostru? E un înger?"

Aveam sentimentul foarte puternic că Mihail încetase să se mai joace şi că

nu se mai preface interesat de conversaţia cu mine. Chiar nu era. Am simţit că-
 • . W W W . • A W • W ,W IW •

mi poruncea cu putere să mă arăt pe mine însămi, să opresc această şaradă şi

să-mi arăt forma reală.

G: „Mihail".

M: „Destul, frate. Această creatură nu este umană. Te-a influenţat şi pe

tine. Influenţându-ne pe toţi la rândul nostru".

A apărut de nicăieri, de undeva din străfundurile mele, cu putere şi

indignare. Şi totuşi, controlat. Un sentiment de putere şi autoritate. Simţeam
cum trupul meu deveni solid, puternic, mai puternic decât al lui Mihail. Mi-am
ridicat uşor mâna, i-am apucat sabia şi am dat-o la o parte. Am simţit dragoste
profundă şi compasiune pentru Mihail, dar i-am trimis cu fermitate o emisie de
„gata cu comportamentul agresiv, nu-l mai accept".

Mihail s-a împotrivit o vreme, poate o eternitate, poate câteva secunde.

Greu de spus. Apoi agresiunea lui, sabia şi ochii în flăcări s-au retras şi el a
redevenit doar un om mare şi puternic cum era şi înainte.

M: „Ţi-am zis că nu e umană".

Mihail se uită la Gabriel, care în schimb se uita la mine.

IB: „Sunt doar om. Nu am avut niciodată o încarnare în altă formă. Faptul
că oamenii sunt creatorii universului nu e doar o teorie. Doar pentru că cei mai
mulţi am ales să uităm acest lucru şi să pretindem că suntem personaje
neajutorate într-o grandioasă piesă cosmică, nu înseamnă că ne-am pierdut
capacitatea de a controla propria noastră creaţie. Dacă există o diferenţă între
o mulţime de alţi oameni şi mine, este că eu ştiu şi conştientizez faptul că noi
creăm universul din jurul nostru moment cu moment, şi că fără acordul nostru
nimic nu ni se poate întâmpla. Nu e doar o teorie, este realitatea. Şi nu sunt
singura care o ştie şi o practică. Există nenumărate alte fiinţe care ştiu şi ele. Nu
ne folosim prea mult de acest lucru, deoarece e nevoie de multe pentru a te
împotrivi acordului colectiv cu reguli de vibraţie joasă după care joacă
omenirea în general".

M: „Multe ce?"

IB: „Aş spune multă dorinţă. Suntem structuraţi să fim atenţi şi preocupaţi
de jocul pe care alţii îl joacă. Nu prea ne împotrivim acestora. În general,
oamenii nu îşi impun drastic propria voinţă asupra altora. Suntem mai
predispuşi să-i convingem pe alţii sau să îi păcălim să joace jocurile noastre.
Uneori îi convingem arătându-ne mai puternici decât ceilalţi jucători şi făcându-
i şi pe ei s-o creadă şi că, de aceea, ei trebuie să facă ce le spunem. Dar nici un
om nu este mai puternic decât altul când este vorba de alegerea experienţei
personale".

M: „Spui că eşti om. Ai formă de om şi o viaţă de om cu relaţii, copii,

serviciu, prieteni, drame şi plăceri. Şi totuşi ştiu că nu eşti om. Nici un om nu m­
ar putea respinge şi înfrânge cum ai făcut-o tu".

IB: „Spui des că noi, oamenii, suntem Dumnezeu. Vorbeşti despre noi ca
fiind creatori ai universului, şi cu toate acestea, când unul dintre noi îţi arată că
ăsta este adevărul, spui că nu e uman".

Am simţit o schimbare clară în energia lui Mihail. A trecut de la agresor la

servitor. De la atac la protejare. S-a ridicat pentru o clipă, apoi a îngenuncheat
în faţa mea plecându-şi capul.
Era un semn de respect şi o promisiune de neagresiune pe viitor. De
asemenea, încredere necondiţionată că eu nu-i voi face rău. Am vrut să spun
ceva dar în loc de asta, m-am simţit împinsă înainte şi o pereche de aripi subţiri
de un alb strălucitor îmi ieşiră din spate şi bătură de câteva ori. Aveau sclipici
pe ele.
Gabriel zâmbi. Mihail le privi, examinându-le de aproape, mă mângâie pe
cap şi se lăsă pe spate pe scaun. Gabriel se ridică în picioare şi stinse pe
canapea pata de jăratec arsă de sabia lui Mihail.

M: „Foarte frumoase aripi. Şi ucigaşe".

Am privit în spate la aripi şi am văzut că penele erau de fapt lame tăioase

ca cele de ras. Nu mi-au plăcut, aşa că instantaneu s-au transformat în pene
fine, mătăsoase. Le-am mai fluturat de câteva ori, întrebându-mă ce s-a
întâmplat sau de ce au apărut. Am zărit-o pe pisicuţa mea Theo foarte
interesată de ele, deci sigur nu erau doar o proiecţie mentală, făceau parte din
realitatea tridimensională.

G: „Mi-e foarte greu să relaţionez cu tine, Inelia. Într-un moment eşti un

ocean de înţelepciune, cunoaştere şi putere, în următorul eşti total inocentă şi
neştiutoare. Ca un copil. Cred că cel mai bine am putea comunica cu tine dacă
am renunţa la dubii şi suspiciuni şi te-am lua în fiecare moment aşa cum te
exprimi. Spui de-a dreptul ce vrei să spui, iar atunci când avem de-a face cu
fiinţele umane, noi suntem obişnuiţi cu straturi peste straturi de expresii care
înseamnă mereu alte lucruri sau intenţii".

Gabriel mi se adresase mie, dar îl privea pe Mihail.

M: „Aripile sunt expresia intenţiei şi energiei noastre de moment. Ele sunt

un corp diferit, aşa cum tu ai un corp emoţional, de exemplu, noi avem aripi.
Avem şi noi un corp emoţional. Şi nu, doar fiindcă ai aripi nu înseamnă că eşti
un înger".

G: „Aşa cum multe creaturi au un corp fizic, sau unul emoţional, unele au
de asemenea corpuri care din exterior apar ca aripi".

IB: „Am perceput cu siguranţă aripi la alţi oameni, aproape le-am văzut cu
ochii mei fizici. Dar nu le-am văzut niciodată solide ca astea".

Când am spus asta, mi-am amintit că mai aveam o întrebare pentru ei. Dar
parcă era mai bine s-o las pentru următoarea întâlnire. De asemenea am simţit
că asta se va întâmpla peste mai mult timp. Erau multe de asimilat şi prelucrat
înainte de următoarea întâlnire. Am luat carnetul şi am notat ca să nu uit: „Se
pot naşte îngerii ca fiinţe umane?"

Gândindu-mă la asta, mi-am întins aripile, era o senzaţie tare, tare bună.
Îmi amintea de ziua de pe plajă, dar atunci eram în corpul astral, acum se
întâmpla în corpul meu fizic. Sclipiciul de pe aripi parcă o luase razna. Cum de
aveam aripi acum? Alţi oameni le puteau vedea? Şi de ce m-a mângâiat Mihail
pe cap când le-a văzut?

M: „Aripile nu mint. Adică, ele sunt expresia adevărată a fiinţei şi a

intenţiilor ei. Şi oamenii le au, dar majoritatea sub forma unui fel de corp
energetic. Şi noi, doar că noi le putem manifesta fizic după voie. Aşa cum
putem manifesta aceste corpuri fizice".

Arătă spre el şi Gabriel.

G: „Se pare că ai învăţat să-ţi manifeşti aripile fizic, privindu-ne pe noi cum
o facem".

IB: „Sunt de acord. Da, mulţumesc. Ce-ţi spun aripile mele despre mine?
 G: „Cum le simţi?"

IB: „Ei bine, cred că sunt frumoase, arată delicate, super pure şi
luminoase, şi amuzante. Mai văd şi că sunt mortale şi foarte puternice. Sunt
atât de evident frumoase şi amuzante încât uiţi uşor că sunt mortale. Cu toate
acestea, par cumva delicate şi jucăuşe".

Mihail şi Gabriel dădură din cap.

Eram gata să spun că nu sunt mortală, dar apoi mi-am amintit ce se

întâmplase adineaori cu Mihail şi forţa care devenisem în acea clipă. M-am
întrebat de ce trebuie puterea să se manifeste sub forma abilităţii de a distruge
sau ucide... cuvântul mortal, penele metalice ascuţite ca lamele de ras. Nu
înţelegeam. Dar când am îndepărtat sabia lui Mihail de mine, am ştiut că
intenţionase să mă distrugă. Iar replica mea fusese „te pot distruge dar aleg să
rămâi în viaţă. Încetează să mă ataci". Atunci am întrezărit un răspuns. Noi,
oamenii, nu suntem doar creatori, putem fi şi distrugători. Când creăm o
realitate nouă, distrugem o realitate creată de altcineva. Puterea de a distruge
este la fel de mare în fiinţa umană ca şi puterea de a crea. Dar distrugerea nu
este acelaşi lucru cu puterea unora asupra altora, producerea de durere şi
suferinţă, sau hrănirea din frica altora. Trebuie să fie cu totul altceva.
Capacitatea noastră de a distruge înseamnă dizolvarea a ceea ce a fost înainte,
astfel încât noul să se poată naşte. Nu putem avea o nouă paradigmă cât timp
încă mai există cea veche, de exemplu. Distrugem iluzia sau creaţiile separării,
pentru a trăi într-o conştiinţă unificată a realităţii. Anihilăm capacitatea altora
de a ne răni nu rănindu-i sau distrugându-i, ci pur şi simplu oprindu-i de la a ne
răni. Refuzând să mai fim răniţi de ei. De asemenea, putem împiedica creaţia
altuia să ne calce în picioare pe a noastră, desfiinţând-o din câmpul nostru.
Mihail se întinse şi îmi atinse mâna cu blândeţe. M-am tras înapoi. El ridică
mâna ca să-mi arate că nu are intenţii agresive, şi o retrase încet.

M: „N-am să-ţi fac rău".

IB: „Ştiu. Scuză-mă, mi-e greu să mă încred. Una este să fiu capabilă să te
opresc să-mi faci rău şi alta să nu mă aştept să-mi faci rău".

Mihail dădu din cap şi privi în altă parte. Părea că înţelesese.

 IB: „Nu e cazul numai cu tine. Simt acelaşi lucru faţă de oricine. Este
ciudat. Pe de o parte, când sunt în stare de conştienţă mai largă, sunt deschisă
• I •I U U . • fi • . U A A I I—U U • I , u ru U
şi capabilă să accept orice fiinţă în câmpul meu. Fără judecată, fără frică,
angajându-mă doar pe frecvenţa vibraţională cea mai înaltă. Dar în stare
mentală obişnuită, sunt vulnerabilă la durere şi influenţe negative. Niciodată nu
mă aştept să fiu atacată sau rănită, dar deseori sunt. De aceea mă feresc de
atingerea altora şi sunt suspicioasă la orice interacţiune pe care cineva ar iniţia-
o cu mine. Este reacţia existenţei în vechea paradigmă, în care puterea asupra
altora şi folosirea puterii altora pentru satisfacţii personale sunt esenţiale. Simt
puterea din mine. De-a lungul vieţii mulţi au încercat s-o manipuleze sau s-o
distrugă. Şi nu sunt singura. Am văzut şi alţi oameni foarte puternici, cu intenţii
pure, deturnaţi şi folosiţi, pentru simplul fapt că nu ar fi suspectat un asemenea
comportament din partea altora. De asemenea, aceşti oameni sunt atacaţi
necontenit. Acum sinele meu inferior a învăţat să fie precaut şi neîncrezător".

M: „Îmi cer iertare. M-am purtat exact aşa cum ai descris. În loc să am
încredere în ceea ce văd, după cum a făcut fratele meu, te-am suspectat că ne
minţi, profiţi de noi şi ne manipulezi. Mi-e dificil să accept ceea ce văd cu ochii
şi simt cu simţurile. Şi de mine s-a profitat în trecut".

IB: „Religiile?"

M: „Se poate spune şi aşa. La o scară mică, da. Dar încrederea şi iubirea
mea au fost folosite pentru a distruge lumi întregi. Acum s-a profitat de
suspiciunea mea în încercarea de a te distruge pe tine".

IB: „Folosită de cine?"

M: „De propriul meu sentiment că am dreptate, presupun. Acum legătura

mea cu tine a fost vătămată. Ai venit la mine cu inima deschisă şi plină de
mirare. Eu te-am primit cu sabia scoasă şi dorind să te omor".

IB: „Mda, nu chiar ce te-ai aştepta de la un înger, nu?"

G: „Ar trebui să vezi picturile cu Mihail de la Vatican, în Roma, atunci nici

nu te-ai aştepta la altceva de la el".

IB: „Înapoi la religie, aşadar".

Gabriel şi cu mine zâmbirăm, Mihail nu.

 M: „Văd, simt şi percep că eşti într-adevăr umană. Dar în acelaşi timp, ştiu
că nu eşti. Îmi pare rău, pot accepta că tu crezi că eşti om, te exprimi ca o fiinţă
umană. Dar eu ştiu că eşti diferită. Şi, de asemenea, simt, percep şi ştiu că tu-ţi
dai seama".

IB: „Parcă ne-am învârti în jurul cozii. Vreau să explorez punctul tău de
vedere, chiar vreau. Dar nu cred că va ajuta pe nimeni să analizăm ce sunt eu,
care a fost experienţa mea aici, pe această planetă şi ce capacităţi am. Oamenii
tind să proiecteze autoritate asupra altora, şi, de asemenea, să profite de faptul
că eu sunt diferită pentru a-şi justifica incapacitatea de a-şi depăşi durerea şi
suferinţa, sau de a ieşi din jocurile de vibraţie joasă pe care le joacă. Aşa că,
dacă ar fi să exprim ceea ce am trăit pe această planetă sau felul în care se
simte sinele meu superior sau chiar cel inferior, s-ar putea ca acea poveste să
devină centrul atenţiei, când accentul ar trebui pus de fapt pe redobândirea
puterii proprii oamenilor şi depăşirea tuturor poveştilor din trecut".

G: „Am mai avut această conversaţie".

IB: „Da, am avut-o".

M: „Cred că faci o treabă grozavă. Percep şi simt că eşti reţinută, dar

totodată ... ei bine... ignoranţa te opreşte să fii reţinută. Percep şi simt că sunt
mulţi oameni care vor citi aceste cuvinte şi care se ştiu reţinuţi ca să nu fie
pedepsiţi în vreun fel sau folosiţi de alţii pentru a justifica durerea şi suferinţa.
Frica este un puternic motivant. Chiar şi reţinerea este folositoare când este
exprimată cinstit".

Am dat din cap. La urma urmei, cred că dorinţa mea de a sta ascunsă era
tot o exprimare a fricii. Mi-am notat mental să fac exerciţiul de procesare a
fricii pe acest subiect.

Aripile mele s-au pliat şi s-au topit parcă intrându-mi în corp. Atunci am
înţeles şi că manifestarea acestor aripi fusese legată direct de dorinţa de a
comunica cu Mihail. Mi-am amintit un principiu care este în prezent bine
cunoscut rasei noastre şi anume că pentru a manifesta rapid o dorinţă, emoţia
simţită la îndeplinirea sa este cel mai rapid mod de a ajunge la rezultat. Am
dorit profund să-i împărtăşesc natura mea lui Mihail şi l-am simţit deschis şi
dispus, în plus am simţit că puteam să comunic cu el şi chiar am făcut-o. Atunci
au apărut aripile. O formă de comunicare care nu putea fi manipulată şi pe care
el o înţelegea perfect. Simţeam că s-a realizat ceva important.

Mihail m-a privit, ochii îi erau acum oceane adânci, îmi aminteau de delfini
şi balene. În acelaşi timp, erau genuni de foc care puteau să ardă şi să
desfiinţeze pe oricine şi orice. Mi-am deschis încet câmpul energetic şi
conştiinţa către el şi l-am simţit făcând acelaşi lucru. Toată lumea, universul şi
toate timpurile trecute, prezente şi viitoare s-au transformat în iubire pură,
necondiţionată. Şi era în regulă să fim, să existăm şi să ne exprimăm pe deplin
spre noi înşine şi spre celălalt. Exprimarea sau experienţa asta nu lăsa loc
manipulării, judecatei sau osândei. O lacrimă îi apăru în colţul ochiului şi se
rostogoli încet pe obraz.

Câteva ore mai târziu, stăteam şi-mi revedeam notiţele, iar Larry reveni de
la treburile sale zilnice, se apropie şi citi din ce scrisesem până atunci. „Nu ţi-au
răspuns la niciuna din întrebări", a spus el. M-am uitat pe notiţe şi am analizat
conversaţia din acea zi, şi am văzut răspunsurile complete la toate întrebările.
M-am întrebat de ce Larry nu vedea răspunsurile, apoi m-am întrebat dacă asta
avea să fie experienţa tuturor celorlalţi care vor citit cartea.
„Ce s-a întâmplat cu canapeaua?", a spus el privind urmele de arsură.
„Canapeaua s-a întâlnit cu Mihail".
Capitolul Şase

Au trecut trei luni până ne-am întâlnit din nou. Aş putea spune că viaţa
mea şi a lui Larry s-a aglomerat, dar adevărul este că incidentul cu Mihail m-a
afectat profund. Nu sunt nici pe departe cea mai drăguţă persoană de pe
planetă, şi ştiu că în orice situaţie negativă ne-am afla, a fost determinată de
noi înşine prin programe, ziduri de protecţie, credinţe şi frici proprii.
Uneori putem să parăm conştient atacul unei fiinţe care vine spre noi pe
frecvenţa ei sau cu bagajul ei de energii. Şi totuşi am fost atacată. Şi asta mă
deranja.
De multe ori în viaţă m-am găsit în situaţia în care eram complet deschisă
faţă de cineva, care apoi se întorcea şi mă ataca aparent fără motiv. Ştiu că
Mihail simţea că sunt lucruri pe care le ţin pentru mine, iar gradul meu de
cunoaştere a lui şi a speciei lui, efectul reciproc pe care l-au avut discuţiile mele
cu Gabriel, precum şi abordarea mea literală a conversaţiei în locul comunicării
pe ocolite cu care era obişnuit i-au alertat toate sistemele de alarmă până la
nivelul la care trebuia să mă ucidă. Sau cel puţin să mă ameninţe. În realitate, n-
am fost deloc în pericol, dar m-a deranjat faptul că m-a atacat.
Sentimentele mi-au fost rănite şi încrederea spulberată.
În momentul respectiv eram într-o stare de conştienţă extinsă, incidentul
a fost unul oarecare şi nu l-am judecat. Iar când am văzut blocajele şi m-am
deschis către el şi el către mine, ne-am putut conecta, cunoaşte şi extinde
fiecare în conştiinţa celuilalt. Energia fundamentală era iubirea. Pură,
nealterată, puternică şi sinceră. În această conectare, el a văzut ceva ce l-a
afectat profund.
În timpul evenimentelor publice, sau chiar în şedinţele private, când sunt
într-o stare de conştienţă extinsă, mă conectez cu oamenii în ceea ce eu
numesc o stare de permisiune. În acest câmp, cu cea mai înaltă frecvenţă
vibraţională posibilă, li se permite să existe şi să se exprime complet în timp şi
spaţiu. Fără conexiuni de joasă frecvenţă: judecată, analiză sau gânduri. Dacă şi
ei sunt într-o stare de conştienţă extinsă, vor avea viziuni şi percepţii intense.
Uneori aceste viziuni şi percepţii sunt interpretate de către ei ca fiind expresii
ale mele. De fapt, este o oglindă a lor înşişi şi a potenţialului lor maxim accesibil
în acel moment.
Cred că asta s-a întâmplat şi când ne-am conectat cu Mihail. A văzut ceva
care l-a mişcat adânc şi a ajuns la o înţelegere foarte profundă. Dar eu nu am
fost părtaşă la acel ceva sau la ce a însemnat asta pentru el, fiindcă nu eu
trebuia să văd sau înţeleg.
 Dar când m-am întors la sinele meu inferior egotic, toată conştiinţa extinsă
şi percepţia au dispărut, şi a rămas doar sentimentul de şoc fizic, de trădare a
încrederii şi frica de a fi atacată. Mai ales de un înger! Da, poate că este descris
în multe culturi că fiind în mod univoc nemilos şi letal, dar eu am crescut
crezând că toţi îngerii sunt benefici, iubitori, săritori, de încredere, că le pasă,
că îndrumă şi apără omul.
Faptul că vă povestesc toate astea nu mă pune într-o lumină prea bună.
Dar asta s-a întâmplat. Şi chiar mi-am procesat frica şi toate celelalte emoţii şi
gânduri de frecvenţă joasă legate de evenimente, dar mi-au trebuit trei luni ca
să trec peste ele într-atât încât să pot fi deschisă să-i văd din nou. Dacă sunteţi
familiarizaţi cu activitatea mea, veţi şti că eu recomand ca activitatea de
procesare să ocupe numai 20% din zi, iar restul să fie ocupat de activităţi pline
de bucurie şi inspiraţie. Aşa că este aproape normal că mi-a luat trei luni să
procesez acest incident traumatic.
După trei luni, de fapt nu eu am iniţiat următoarea vizită. Dacă era după
mine, probabil că ar fi trecut câţiva ani până să mă întâlnesc din nou cu ei.
Nu. A fost Gabriel. Tocmai curăţam frunzele de pe terasa din faţă când l-
am văzut trecând pe stradă. În momentul în care l-am văzut s-a oprit şi mi-a
făcut cu mâna. Mi-am dat seama că trebuia să-l invit, aşa că i-am făcut semn.

A l şaselea Interviu
IB: „Cum ai ajuns aici? Am crezut că nu mă poţi găsi decât dacă te chem
eu".

G: „Am căutat „Neah Bay" pe internet. Apoi m-am plimbat pe aici câteva
zile, căutându-te. Câteva luni, de fapt. Astăzi am văzut această proprietate
apărând de nicăieri, aşa că iată-mă şi iată-te".

IB: „Oau. E fascinant".

G: „Trebuie să vorbim".

IB: „OK. Te rog să intri, Larry este la pescuit în următoarele zile. Îţi e
foame? A lăsat nişte spaghete gata făcute".

G: „Spaghete sună perfect".

Am intrat în bucătărie şi am pus paste pentru amândoi. Mi-am adus

reportofonul şi m-am aşezat cu el la masa din bucătărie. Mai întâi am mâncat. I-
am oferit ceva de băut, a ales apă.
 G: „Mulţumesc că ai fost dispusă să fii găsită".

IB: „Să-ţi spun sincer, n-am făcut-o în mod conştient. Dar bănuiesc că
acum mă simt mai bine".

G: „Ce s-a întâmplat? De ce ai încetat să mă chemi?"

IB: „Păi, iată de ce. Viaţa mea n-a fost prea uşoară. Nu vorbesc mult
despre asta, dar au fost o mulţime de oameni care au încercat să mă omoare
sau să mă distrugă, din clipa în care am fost concepută. Aşa că sunt obişnuită să
fiu atacată. Desigur, au fost şi oameni care m-au iubit şi m-au susţinut, nu spun
că totul a fost rău.
Pentru mine, scrisul este una dintre cele mai mari bucurii ale vieţii. Ador să
scriu. Pentru mine scrisul este ceva care mă inspiră şi o cale de a canaliza
energia Divină Eternă, energia Sursei, în colectivul uman. Dar este deja a doua
oară, de când scriu aceste cărţi interviu, că sunt atacată foarte serios de către
intervievat.
La interviul anterior, ştiam de când am început că ar putea fi periculos.
Aveam de-a face cu un asasin uman programat de guvern. Pe undeva, era
inevitabil să-i apăs vreun buton care să o „descarce". Dar de data asta aveam
de-a face cu îngeri.
Tu, Gabriel, eşti exact aşa cum simţeam că trebuie să fie un înger. Eşti
foarte iubitor, deschis, nu te îndoieşti şi nu ţi-e frică. Deschiderea ta cuprinde
totul. Timpul petrecut cu tine m-a inspirat, am aflat multe, a fost cu adevărat o
experienţă de expandare a conştiinţei. Dar când Mihail m-a atacat, a început să
nu mai merite efortul. Am fost şocată. Aşteptam mai mult de la voi, băieţi,
vreau să zic îngeri. Aveţi o conştiinţă atât de amplă, aţi văzut atât de multe în
univers. Sub nici o formă nu aş fi crezut că unul dintre voi ar putea simţi nevoia
să mă ameninţe sau să încerce să mă omoare. Adică, sunteţi totuşi îngeri!
Oricum, nu mai vreau să fiu atacată de intervievaţi doar pentru a aduce
aceste interviuri în lume. Aşa că am reevaluat situaţia şi am decis să renunţ la
seria interviurilor. Scriu acum un roman despre Anunnaki, bazat pe evenimente
şi personaje reale, dar fără a fi nevoită să interacţionez direct cu ei vreun fel.
OK, poate mici interacţiuni, dar numai de la distanţă".

G: „Înţeleg. Eu am văzut totul dintr-o perspectivă mai largă, n-ai fost în nici
un fel de pericol. Dar dacă privesc din puctul de vedere al unei persoane
obişnuite, n-ar fi trebuit să las să se întâmple aşa ceva niciodată. Sunt
responsabil pentru asta, ştiam ce simte fratele meu şi l-aş fi putut opri. Îmi pare
foarte rău. Îmi este greu să te văd ca pe o persoană obişnuită.
Tu, de asemenea, ar trebui să ştii că, deşi noi vedem mult mai mult decât
oamenii şi trăim şi călătorim peste tot în univers, fiecare situaţie şi fiecare
persoană este unică. Da, există modele pe care le vedem repetându-se în
cadrul speciilor, pe astea ştim să le gestionăm. Dar la manifestările unei fiinţe
unice în cadrul unei specii nu ştim cum să reacţionăm".

IB: „Ah, nu vreau să fac pe victima sau pe bietul omuleţ. Deşi probabil aşa
se percepe, nu? Ce vreau să spun este că am ales să-mi concentrez energiile în
activităţi în care nu sunt deschisă unui atac. Sunt pe deplin conştientă de faptul
că eu sunt numitorul comun aici şi că, dacă n-aş fi avut lucruri păstrate pentru
mine, Mihail n-ar fi devenit bănuitor. Dar da, sunt o persoană obişnuită şi am
temeri şi alte emoţii de joasă frecvenţă. Reţinerea mea n-a fost o alegere
conştientă. Defectele mele îmi aparţin şi învăţ mai încet, aşa că nu am de gând
să mai risc aceste neplăceri şi traume. Corpul meu fizic resimte trauma de
fiecare dată. Şi e treaba mea să-l protejez şi să-i ofer o viaţă bună şi fericită.
Regret să te dezamăgesc, dar am cam terminat cu intervievarea oamenilor şi a
altor fiinţe ca tine".

Gabriel dădu din cap, nu se mişcă de pe scaun, şi ne continuarăm masa.

G: "Pot să te întreb ceva?"

IB: „Da, desigur".

G: "Ştii unde este Mihail?"

IB: „Nu, de ce? Unde este?"

G: „Nu ştim. A dispărut după incidentul cu tine şi nu mai putem să-l

găsim".

Nu m-am putut abţine să mă gândesc în sinea mea la toţi adepţii lui Mihail
din toată lumea întrebându-se unde a dispărut. Am întâlnit pe câţiva din adepţi,
şi i-am văzut pasionaţi şi motivaţi. Desigur, fără a-l întreba pe Mihail, n-aveam
cum să ştiu sigur dacă toţi adepţii primeau ordine de la el sau de la vreo
dublură a lui. Dar majoritatea erau într-adevăr adepţii lui. Puteam să văd şi să
simt semnătura energetică a lui Mihail în ei. E inconfundabilă. Purta foarte mult
sentimentul îndreptăţirii şi însărcinării în misiunea lor. Eram cât pe ce să fac o
glumă dar, privindu-l pe Gabriel, i-am văzut figura serioasă şi preocupată.

G: „Speram să fie cu tine".

IB: „De ce oare ai crede aşa ceva?!"

G: „Pentru că amândoi aţi dispărut din vederea şi conştienţa noastră în

acelaşi timp".

Ori de câte ori cineva îmi pune o întrebare interesantă, nu mă pot abţine
să doresc să ştiu răspunsul. Deodată, decizia mea neclintită de a nu mai avea
nimic de a face cu îngerii şi cu intervievaţii s-a dus pe apa sâmbetei, iar eu mi-
am simţit conştientizarea lărgindu-se, scanând întâi planeta, apoi universul
cunoscut. Căutând o semnătură energetică pe care ajunsesem să o cunosc
profund. Aceea a lui Mihail.

G: „Asta am făcut-o deja".

La cuvintele lui Gabriel am intrat în datele adunate de propriul lui colectiv

rezultate din scanarea universului în căutarea fratelui lor. Avea o scăpare. Ei
căutaseră semnătura lui aşa cum ar fi fost, probabil, acum miliarde de ani de
timp liniar din perspectiva noastră. Nu semnătura lui de acum. Fiindcă eram
conectată la conştiinţa colectivă a lui Gabriel, putea să-mi vadă raţionamentul.
De îndată ce a perceput că semnătura lui Michael era uşor diferită acum, l-am
găsit.

G: „Nu este departe. Ştiam că este cu tine. Pur şi simplu ştiam".

L-am luat de mână şi l-am dus pe veranda din spate. I-am arătat oceanul.
Nu departe de plajă, o balenă mare gri sări din apă, rotindu-se în aer şi
trântindu-se înapoi. Am râs.

IB: „Delfini şi balene. Este o balenă!"

Cântecul unei balene îmi trecu prin plămâni, da, putem auzi şi cu plămânii,
şi am fost copleşită de o dorinţă uimitoare de a sări în oceanul rece. Am privit la
Gabriel şi i-am simţit inima întinzându-se spre fratele său.

IB: „Aşteaptă!
 Era prea târziu, Gabriel dispăruse, iar în depărtare am văzut o altă balenă
acompaniind-o pe cea dintâi. I-am privit jucându-se câteva ore, apoi m-am
întors în casă să spăl vasele. După o vreme am redeschis dosarul interviului cu
îngerul de pe laptop. M-am gândit să transcriu scurta conversaţie din acea zi,
dar dorinţa de a sări în ocean era prea mare. Mă gândeam să merg pe plajă şi
să ies să înot cu ei, dar nu sunt o înotătoare chiar aşa de bună. Pisicuţa mea
Brad sări pe laptop şi îmi închise toate fişierele deschise. I-am sărutat căpşorul
pufos şi am plecat spre plajă.

Când am ajuns la marginea apei, în depărtare se vedea plaja Tsoo-Yess şi

Piatra Căpşunei. Încă aveam proaspătă în minte amintirea de a fi fost
transportaţi într-o locaţie alternativă în timp cu corp cu tot. Mi-am dat seama
că nu e nevoie să intru în apă. M-am întins pe nisip, am închis ochii şi i-am
căutat pe Gabriel şi Mihail.

Brusc m-am simţit eu însămi în apă. Era proaspătă şi rece, mă înveselea.

Am privit în jur şi am descoperit că mă deplasez cu tot cu corp. În jurul meu, în
mine şi ceea ce părea să fie întreg universul era cântec de balenă peste tot. Îl
auzeam în fiecare celulă a corpului meu. Totuşi, nu eram balenă! Eram delfin.

Am înotat către sursa cântecului şi nu pot spune că chiar i-am văzut, dar în
mod cert am perceput două balene înotând şi rotindu-se prin apă. Corpurile lor
străluceau puternic, emanau lumină şi străluminau oceanul în jurul lor.

Am înotat spre lumină şi am simţit-o gâdilându-mă şi pătrunzându-mi

întregul corp. Am râs şi am auzit sunete şi păcănituri frumoase de delfin
ieşindu-mi pe gură.

„De ce nu sunt şi eu o balenă?" am gândit în sine. „Pentru că un delfin te-a

ales" veni răspunsul.

Deodată mi-am dat seama clar că noi nu ne transformasem în balene şi

delfini, ci că un delfin şi două balene ne găzduiau, permiţându-ne să le folosim
corpurile. Le împrumutaserăm corpurile într-o măsură care nu crezusem că ar fi
posibilă. Această conştientizare m-a uimit puternic şi m-am regăsit întinsă pe
plajă, înapoi în trupul meu. Transferul s-a făcut atât de repede încât am simţit
ca şi cum aş fi eşuat pe plajă şi nu mă puteam ridica - momentul mi s-a părut o
eternitate, îmi simţeam pielea uscată şi fierbinte. Experienţa mă şocase şi mi-a
luat ceva vreme s-o diger.
 Am simţit cum cineva mă ajuta să mă ridic şi-mi dă puţină apă. În sfârşit
am putut să-mi deschid ochii şi l-am văzut pe Gabriel zâmbindu-mi fericit.

G: „Formele de viaţă animală mai dezvoltate afectează mai mult

întruparea cuiva decât formele mai simple când le împrumuţi corpul. Vei reveni
la normal în câteva ore".

Am dat din cap şi am mai băut puţină apă. Împrumutarea corpurilor

păsărilor sau copacilor era cu clar o experienţă mai simplă şi mult mai finită
decât aceasta. Chiar şi să devii o creatură mai simplă era mai uşor. Cântecul
balenei încă îmi suna puternic în plămâni.

IB: „Unde este Mihail?"

G: „Încă nu este pregătit să revină la activităţile lui. E bine. E fericit. A stat

cu ochii pe tine tot acest timp".

IB: „E foarte interesant, credeam că nu mă puteţi găsi dacă eu nu vreau ."

G: „Ei bine, da, de obicei aşa merge, dar se pare că ai lăsat o uşă deschisă
pentru el. Poate prin conectarea voastră de după incident. Nu este uşor de
explicat, dar pot vedea o urmă a frecvenţei lui în tine şi o urmă de-a ta în el".

IB: „M-am gândit la el şi mi-am procesat trauma corpului fizic. Am făcut şi

nişte cercetări în privinţa lui. Cred că dacă mă uit mai bine, chiar îl simt în
câmpul meu. Şi simt că legătura nu s-a rupt, deşi în urmă cu doar câteva ore nu
aveam nicio idee unde se află el sau că această legătură exista".

G: „Conexiunile energetice sau corzile pot fi total invizibile oamenilor.

Oamenii le vor conştientiza numai când acestea îi vor afecta negativ".

IB: „Corzi energetice, am atâtea întrebări despre ele".

G: „Hai să te pui înapoi pe picioare, mai întâi".

Am închis ochii şi m-am obişnuit să respir din nou cu corpul meu. Cântecul
balenei şi sentimentul de fierbinţeală, uscăciune şi eşuare pe plajă a început să
dispară. Curând am simţit aerul rece atingându-mi faţa şi am auzit valurile
mişcându-se uşor înainte şi înapoi pe nisip.
 IB: „Faceţi asta mult? Să împrumutaţi cu totul corpul altor animale, fără să
vă preocupaţi de propriul corp sau în cazul vostru fără nici un corp extern?
Intraţi astfel şi în oameni?"

G: „E cam subiectiv să spun că facem asta des. O facem, folosim sau

controlăm corpurile altor fiinţe atât de complet, dacă asta vrei să spui, dar nu
pentru mult timp. Şi nu-i forţăm niciodată, întotdeauna e ceva convenit de
comun acord. Noi lansăm cererea şi deseori cineva sau ceva răspunde".
Am început să mă gândesc la Mihail, cât de altfel se simţea energia lui.
Conectându-mă mai deplin la el, am văzut că ceea ce eu considerasem a fi joacă
şi zbenguială în apă era, de fapt, îndeplinirea unei misiuni. Decisese să rămână
în sfera mea de invizibilitate să mă protejeze. Şi totodată să mă observe
nedetectat. Da, asta era energia lui Mihail cu care eram obişnuită. Om în
misiune. În depărtare, am văzut balena ieşind la suprafaţă din nou, suflând aer.
Când am încercat să comunic cu ea, am simţit că nu mai aveam cum să folosesc
cuvinte. Erau doar emoţii şi telepatie experienţială. Iar gama de frecvenţe, sau
chiar numitorii comuni necesari într-o conversaţie erau atât de diferiţi, încât
era imposibil să purtăm o conversaţie liniară, să nu mai vorbim de întrebări.
Gabriel mă ajută să mă ridic şi ne întoarserăm la cabană.
Capitolul Şapte

A doua zi mă simţeam revigorată şi dornică să continui seria interviurilor.

Avusesem câteva momente în care m-am îndoit că aş avea abilităţile necesare
încropirii unor interviuri. De exemplu, lista mea de întrebări nu se micşora
deloc. Şi luasem întreaga experienţă mult prea personal. Dar revizuind ceea ce
scrisesem deja, mi s-a părut că cel mai important lucru a fost să împărtăşesc
experienţa de a avea o discuţie cu aceşti inşi. După ce am stabilit asta, am
început să mă gândesc căror întrebări să le acord prioritate şi pe care să insist,
astfel încât să adun informaţii de calitate, dacă tot am acces direct la aceste
fiinţe extraordinare.

Mi-am pregătit reportofonul şi caietul de notiţe pe terasa care dădea spre

ocean şi am emis o chemare pentru Gabriel şi Mihail.

Gabriel apăru câteva minute mai târziu, foarte fericit şi cu un pas săltăreţ.
Mihail refuzase invitaţia, găsise o zonă bogată în plancton şi nu voia s-o rateze.

Al şaptelea interviu

IB: „Arăţi foarte vesel astăzi, vrei să-mi spui de ce?"

G: „Te-ai întrebat vreodată de ce sunt oamenii obsedaţi de evoluţie şi de

lărgirea experienţei de viaţă? Chiar şi cei care nu urmează o cale spirituală,
caută să-şi îmbunătăţească viaţa într-un fel. Urmăresc să aibă o carieră mai
bună, relaţii mai bune, să se asigure că copiii lor vor avea o viaţă mai bună
decât au avut ei. Nu chiar toţi, evident, dar cei care să zicem că se află pe o cale
bună a vieţii. Sau de ce chiar şi noi, îngerii, dorim să ştim de unde am venit şi
căutăm să intrăm într-o stare de conştienţă extinsă? Te-ai întrebat de ce
Anunnaki, de exemplu, sunt obsedaţi de evoluţia fizică şi expansiunea
teritorială?"

Am privit la lista mea foarte bine gândită şi prioritizată de întrebări şi am

oftat.

IB: „Păi, da, desigur, m-am întrebat. Cine n-a făcut-o? N-am mai vorbit
despre asta?"
 G: „Te-ai întrebat şi despre felul în care specia ta şi a mea au fost
interconectate de-a lungul timpului liniar, precum şi despre felul în care
relaţionăm şi ne conectăm? Si cum de facem asta şi cu alte specii? Şi acum nu
mă refer doar la balene, copaci, păsări şi entităţi planetare, mă refer la alte
specii umanoide din întreg universul fizic şi universul ultradimensional. Suntem
cu toţii interconectaţi în relaţiile noastre. Noi toţi avem un scop şi un rol fiecare
în existenţa celuilalt. Te-ai întrebat de ce?"

Am închis carneţelul cu întrebări.

IB: „Nu. La asta nu m-am gândit pînă acum. Dar este o întrebare
fascinantă".

G: „Te-ai întrebat unde vom ajunge cu toate astea?"

IB: „Oarecum da. Mi-am pus întrebarea ce este şi de unde provine

întregului concept de călătorie evolutivă".

G: „Şi eu! Şi noi... îngerii ne întrebăm acum. Experienţa de ieri,

împărtăşirea reciprocă a aceleiaşi experienţe, de către specii diferite, m-a pus
pe gânduri. Şi atunci am văzut întregul tipar, adică noi am văzut întregul tipar.
Când un înger este pus în faţa unei întrebări importante, atunci el aduce
subiectul în faţa întregii colectivităţi pentru a-l analiza. Şi asta am şi făcut. Şi am
văzut un tipar. Un model de interconectare şi, de asemenea un şablon, sau o
cale de evoluţie. Evoluţia a fost interpretată diferit de diferite specii şi grupuri
de indivizi din cadrul acestor specii, şi chiar de indivizi în cadrul acestor grupuri.
Dar dincolo de toate astea, frecvenţa care ne trage către evoluţie este aceeaşi.
E o atracţie sau un imbold... sau ambele, de a ne dezvolta, extinde, evolua".

IB: „O văd. Da. Ei bine, o pot vedea cu certitudine în cadrul propriei mele
specii, dar nu şi la alte specii, pentru că nu am prea multă experienţă cu alte
specii, contactul meu cu ele fiind minimal. Dar cum ai menţionat, şi eu simt
dorinţa de a afla cine ţi-este creatorul, precum şi dorinţa speciei tale de a-şi
depăşi propriile limitări".

G: „Ştiai că alte specii umanoide se nasc în formă fizică umană tot timpul?
În clipa de faţă sunt fiinţe din aproape fiecare rasă umanoidă evoluată din
univers umblă printre voi în formă umană. Şi cei mai mulţi habar n-au. Merg la
serviciu, ca toţi ceilalţi, în fiecare dimineaţă, beau câteva pahare şi se uită la TV
seara, produc alte corpuri umane şi mor fără a avea măcar o vagă idee de unde
vine sufletul lor. Unii se nasc ştiind că sunt de altundeva sau că au o misiune de
îndeplinit, unii cred că vin aici pentru a învăţa lecţii sau pentru ajuta specia
umană să evolueze. Dar acestea sunt doar interpretări la scară mică ale unui
tablou mai mare".

IB: „Şi care ar fi tabloul mai mare?"

G: „Nu-l vezi?

Am privit. Nu, nu-l vedeam.

G: „Suntem pe drum! Cu toţii. Toate speciile care se interconectează,

schimbă experienţe, se raportează unii la alţii, se implică reciproc în poveştile,
istoriile, afacerile celorlalţi. Şi toţi sunt într-un fel sau altul obsedaţi de evoluţie
sau expansiune, fie a sufletelor, fie a speciei sau corpurilor fizice sau teritoriilor.
Părem obsedaţi să călătorim spre aceeaşi destinaţie. Cu toţii vrem să ajungem
în acel loc şi nimeni nu ştie unde sau ce este el".

IB: „Suntem cu toţii împreună într-o călătorie, vrem să ajungem undeva, o

numim şi o interpretăm ca o evoluţie de vreun fel şi folosim materialitatea
pentru a ajunge acolo?"

G: „Da!"

IB: „Totuşi de ce materialitatea? Mi se pare că mai degrabă punctele de

vedere sau sufletele sunt cele care călătoresc".

G: „Când te uiţi în ochii cuiva, ce vezi?"

IB: „Văd o fiinţă eternă divină atotcunoscătoare. Şi da, m-am întrebat de

ce cred ele că evoluează sau învaţă, când ştiu deja totul. Sau sunt obsedaţi să
ajungă undeva, într-o nouă dimensiune sau aşa ceva, când de fapt sunt deja
acea dimensiune. Fiinţele sunt totul, pretutindeni şi de-a pururea".

G: „Când te uiţi în ochii unui câine sau ai unei pisici, ce vezi?"

IB: „Văd... ei bine, uneori văd doar un animal. O scânteie pură, frumoasă
de viaţă şi conştiinţă în formă animală. Dar uneori văd un alt suflet sau creatură
în spatele ochilor, cineva mai conştient".
 G: „Când vezi o fiinţă umană destrupată, să zicem cineva care călătoreşte
în astral sau care te vede de la distanţă, ce vezi?"

M-am întrebat de unde ştie că pot vedea astfel de lucruri.

IB: „Văd o scânteie de lumină, ca un fluture cu multe aripi, făcut din

lumină pură".

G: „Când vezi un câine sau o pisică destrupaţi, ce vezi?"

IB: „Îi văd pe ei, trupurile lor, dar mai transparente decât când sunt în
viaţa reală".

G: „Pentru că expresia lor fizică sunt ei înşişi, dar la oameni nu este aşa.
Omul împrumută pe tot parcursul vieţii o experienţă în corp. Omul nu este
corpul lui, şi totuşi corpul nu poate supravieţui fără el. El dictează turnarea
acestui corp în formă fizică, precum şi forma şi înfăţişarea acestui corp, dar nu
este acel corp. Corpul este o creatură total diferită".

IB: „Păi, da, aşa este, asta ştiam deja. L-am numit corpul uman elemental.
Are propria lui conştiinţă şi conştienţă".

G: „Corpul uman a fost creat din alte expresii fizice ale inteligenţei, şi
ulterior dezvoltat de mai multe specii pentru a găzdui expresiile sufleteşti ale
multor specii ultra-dimensionale. Şi atâta timp cât se află în formă umană, cu
alte cuvinte, în timp ce există în şi ca trup uman, un asemenea suflet este
capabil să creeze realitatea fizică".

IB: „Şi fiind în formă umană, are parte de tot felul de experienţe şi
întâmplări, cărora apoi le dă un sens, iar unii vor spune că e evoluţie sau
învăţare".

G: „Da. Dar nu este. Cum ar putea fi? E mai degrabă ca şi când valuri de
suflete stau la rând ca să devină umane şi să creeze materialitatea, care
materialitate este foarte strict coordonată pentru ca fiecare val prezent în
corpurile umane să poată avea experienţele pe care le-a ales. Dar la ce folosesc
în fond aceste experienţe, dacă nu este vorba de dezvoltarea personală a unui
suflet care este deja tot ce este? Oare sunt bune să ne distragă atenţia, sau
poate că ne duc pe toţi într-un nou loc, sau spaţiu, sau timp, care nu existase
înainte? De ce toate speciile umanoide din universul ultra-dimensional urmează
atât de neobosit interpretarea proprie a evoluţiei?"

IB: „Văd asta tot timpul, câte o persoană total obsedată să evolueze
personal, să devină iluminată, să ajungă mai mult decât este în prezent, într-o
călătorie care durează decenii, iar când mă uit în ochii ei, văd clar că ea este
deja întregul univers, Unimea. Asta m-a nedumerit de fiecare dată".

M-am dus cu gândul înapoi la experienţa pe care o avusesem când am

păşit într-un loc sau o linie temporală în care specia umană nu se separase încă
de mediul înconjurător şi nu încetase să funcţioneze ca un colectiv conştient.
Mă gândeam că poate ei nu căutau să evolueze, fiind deja conştienţi de
unitatea lor. Dar când am revăzut amintirea, am văzut că şi ei aveau un
sentiment colectiv de evoluţie şi expansiune. Chiar şi ca indivizi aveau un
imbold de a forţa limitele unei expresii singulare. M-am gândit la Anunnaki şi la
obsesia lor pentru expresia fizică şi cucerire. M-am gândit la îngeri şi la efortul
lor de a-şi depăşi limitele. M-am gândit şi la alte specii pe care le-am întâlnit cât
scriam ultima mea carte interviu şi înţelegeam că şi ele erau preocupate de
creştere şi expansiune. M-am gândit la reptilienii pe care i-am întâlnit de-a
lungul vieţii şi am simţit urmărirea obsedantă a perfecţiunii. M-am gândit apoi
la cei gri şi la maeştrii lor, la pleiadieni, la lemurieni, la siriusieni, la creaturile pe
care le numim zâne şi elfi, la şamanii elementali care trăiesc în apropierea
Rezervaţiei Makah. M-am gândit la Sasquatch.

IB: „E o energie fundamentală care însufleţeşte toate speciile pe care le

cunosc, cu excepţia Sasquatch. Ei se simt cumva compleţi, nu-i interesează
evoluţia. Cea mai apropiată energie ar fi supravieţuirea în timp şi spaţiu. Cred
că şi asta ar putea fi interpretată ca evoluţie sau călătorie".

G: Da, exact. Energia fundamentală însufleţitoare. Ceea ce ne animă. Ceea

ce ne face să mergem mai departe în timp liniar şi, de asemenea în afara lui,
este reprezentat de diferite specii umanoide în evoluţie sau supravieţuire de
orice fel".

IB: „Gabriel?"

G: „Da?"

IB: „Dar dacă noi nu călătorim undeva pentru că noi suntem tot timpul şi
tot spaţiul? Dacă de fapt doar purtăm ceva sau pe cineva spre o destinaţie?"
 Gabriel deveni tăcut pentru o vreme.

IB: „Propria noastră percepţie ne limitează sfera de conştientizare şi

interpretarea a ceea ce vedem. Dar dacă materialitatea e o fiinţă vie? Dacă
timpul este o fiinţă vie? Nu am fi noi vasele perfecte care să le ducem spre o
destinaţie, sau să le permitem să subziste prin timp şi spaţiu?"

Simţeam cum aceste gânduri şi observaţii începeau să scape nivelului

uman de înţelegere sau măcar de interpretare a universului. Şi că ce vedeam
acum, la limita lui, era extrem de dificil de exprimat în cuvinte sau chiar
telepatic, experienţial, direct în colectivul lui Gabriel. Gabriel era încă profund
îngândurat.

IB: „O pisică sau un câine sau un copac nu întreabă niciodată: de ce sunt

aici? Şi cred că asta face parte din răspuns. O pisică, un câine sau un copac nu
meditează niciodată pentru a atinge stări mai înalte ale conştiinţei. Nu se uită
niciodată în oglindă pentru a-şi judeca trăsăturile şi forma. Nu-şi alege niciodată
un partener pentru a susţine creşterea evolutivă a speciei. Da, pentru a
supravieţui, dar nu şi pentru a evolua. Când privim fosilele de păsări, de melci,
de arbori sau animale, ele arată aproape identic astăzi cu cum arătau acum
milioane de ani. Şi dacă le studiem mediul de viaţă, observăm că modul lor de
viaţă şi de supravieţuire sunt încă aceleaşi. Când ne uităm la omenire sau la
oamenii de acum doar cincizeci de ani, observăm că nu numai că fizic suntem
diferiţi, ci şi exprimarea şi viaţa noastră în mediu sunt radical diferite. Luăm
pisici şi câini şi le alegem deliberat partenerii pentru a îmbunătăţi specia ca
temperament şi configuraţie. Modificăm genetic plante şi animale pentru a
servi mai bine supravieţuirii noastre. Şi acum că avem tehnologia necesară,
ocolim întreg procesul de împerechere la animale şi plante, şi prin alterarea şi
amestecarea ADN-ului căutăm să obţinem rezultate mai bune pentru noi
înşine. Suntem implicaţi chiar şi în ameliorarea fizică a oamenilor prin alterare
genetică. Ar trebui să vedeţi ce lucruri au făcut oamenii cu tehnologia reptiliană
la baza Dulce din New Mexico. E oribil. Cu toate acestea, o fac pentru că ei cred
că astfel îmbunătăţesc capacitatea de evoluţie, supravieţuire, cucerire şi
extindere în univers a speciei noastre".

Ştiam că noi, oamenii, ne-am implicat în modificarea genetică a propriilor

noastre corpuri fizice încă de când am pus mâna pe tehnologia care a făcut
posibil acest lucru, cu zeci de ani în urmă, şi mai ştiam foarte bine şi că baza
subterană Dulce nu era singura locaţie unde se întâmpla acest lucru, dar era
locul la care am avut mai mult acces. Ca şi copil am fost dusă acolo şi am
petrecut mulţi ani întorcându-mă în mod regulat. Aşa că ştiam natura şi nivelul
la care eram dispuşi să intervenim pentru evoluţia speciei noastre.

Ne apropiam foarte tare de un răspuns, sau mai bine spus, eram foarte
aproape să punem întrebarea corectă. În acelaşi timp, simţeam cum atenţia şi
conştiinţa mea se luptă să rămână pe subiect. Mintea mea începuse să se
aventureze aiurea şi întrebări mai simple îmi veniră în prim plan. Începeam să
mă simt ameţită şi somnolentă. Mi-am frecat ochii.

G: „Şi eu simt asta. Ca şi cum un văl s-ar închide în faţa noastră. Hai să
facem o plimbare".

Am plecat în pădure pe o cărare a căprioarelor. În jurul nostru, tot

universul părea viu şi zumzăitor. Copacii vorbeau între ei, insectele se agitau de
prezenţa noastră, păsările şi iepurii veneau spre cărare să ne arunce o privire
înainte de a zbura şi ţopăi mai departe. Totul era atât de viu, chiar şi pietrele
sclipeau de cunoaştere.

IB: „Ştii Gabriel, nu ne gândim prea des la îngeri ca dorind sau urmărind să
evolueze sau să crească. Ne gândim că sunteţi atotştiutori, statici, neschimbaţi.
Chiar şi povestea cu Lucifer este povestită ca ceva ce s-a întâmplat cu mult timp
în urmă şi tocmai pentru că neamul tău nu putea deveni mai mult decât era
deja. Asta este cu totul altceva decât ce am văzut la voi. Sunteţi, într-adevăr,
exploratori de lumi, universuri şi dimensiuni. Sunteţi, într-adevăr, în căutarea
răspunsurilor şi modurilor de a vă depăşi limitele propriei percepţii şi
existenţe".

G: „Ăsta este unul din lucrurile pe care le fac oamenii, mută toată
autoritatea asupra oricui sau a orice despre care simt că ştie mai multe decât
ei. Dar ăsta e doar un program din ADN. Şi ca atare, poate fi îndepărtat prin
intenţie".

IB: „Da, mi s-am întâmplat să fiu pasager într-o maşină al cărei şofer s-a
rătăcit, aşa că s-a apucat să urmărească maşina din faţă, gândind că şoferul
celălalt cunoaşte drumul. Faptul că acel şofer cunoştea drumul pe care trebuia
el să meargă şi nu cel pe care trebuia să mergem noi părea să fie irelevant. În
plus, poate că şi şoferul din faţă se pierduse? Acelaşi tipar se regăseşte când
sunt folosite anumite cuvinte cheie în comunicate de presă şi altele asemenea.
Sau când oamenii aduc informaţii prin channelling de la alte entităţi sau specii,
de multe ori publicul va lua de bună tot ce aude".

G: „Aşadar există un tipar de a evolua, a ne dezvolta, a deveni mai mult

decât suntem, de a crea noi corpuri şi de asemenea de a fi conduşi, îndrumaţi,
propulsaţi într-o direcţie de către altcineva sau altceva".

IB: „Da, creatorii cărora li se spune ce să creeze şi unde să meargă. Bună

observaţie".

Am văzut o potecă mai largă ce ducea şi mai adânc în pădure şi am decis

să o cercetăm.

IB: „Mai sunt şi alţi numitori comuni, până acum avem evoluţia, înmulţirea
speciei prin corpuri sau teritorii, şi mai avem şi conectarea. Noi, oamenii,
suntem destul de obsedaţi de conectarea cu un altul, cu cineva special, cu
sinele nostru superior, cu ghizii noştri, cu Sursa noastră, cu pământul, cu
planeta şi chiar cu animalele şi copacii, oceanele şi toate celelalte. Există un
impuls de a ne reconecta care curge prin cam toată lumea. Există cărţi scrise
despre oameni care, fiind izolaţi de alţi oameni pe o insulă, au înnebunit. Una
dintre cele mai mari pedepse în închisorile umane sau în sistemele dictatoriale
este detenţia solitară şi exilul. Când m-ai dus în acel moment sau loc în care
oamenii nu se deconectaseră unii de alţii sau de mediu, cel în care religia nu
fusese inventată, mi-am simţit completă starea de sine sau fiinţa".

G: „Şi noi suntem conectaţi unii cu alţii, şi noi punem foarte mult preţ pe
legăturile noastre cu alte specii şi pe rolul nostru în viaţa lor."

IB: „Tocmai mă gândeam că şi în modelul de realitate lumină - întuneric

sau victimă - agresor există tipare, bucle şi legături profunde între jucători. Deci
interconectarea nu ţine doar de frecvenţele vibraţionale înalte. Ele sunt
deasupra frecvenţelor şi reprezintă o trăsătură perenă a existenţei".

G: „Vreau să-ţi spun că această conectivitate şi conectare este un factor

comun la toate speciile cu care am avut de-a face".

IB: „Desigur, dacă ar exista o specie căreia nu îi pasă de conexiuni, nu am

şti, pentru că nu am avea nicio interacţiune cu ea. Ar fi invizibilă pentru noi".

G: „Foarte adevărat".
 Mintea mea o luase la goană şi am început să mă simt oarecum copleşită
de informaţie. Ajunserăm la un luminiş din pădure şi am căutat un loc uscat
unde să ne aşezăm. Chiar voiam să îmi amintesc numitorii comuni pe care îi
avem cu alte specii. Aveam sentimentul că, odată ce îi treceam în revistă pe
toţi, puteam ajunge la un răspuns cu privire la toate poveştile fără sens pe care
noi, oamenii, ni le spunem despre evoluţie şi dezvoltare.

IB: „Cred că are de-a face cu corpurile fizice".

G: „Dar multe din speciile cu care avem legături nu au corpuri fizice. Unele
au, dar marea majoritate nu există în acest tip de densitate fizică".

IB: „Prin fizică, presupun că vrei să zici materială. Şi materia este făcută din
energie. Adică, exprimate energetic? Chiar şi un suflet este într-un fel un corp".

G: „Ah, da. Acum înţeleg la ce te referi. Ei bine, există două feluri

principale de încarnare. Una, precum am stabilit, din care fac parte oamenii, în
care corpul fizic şi sufletul sunt entităţi separate care sunt intim codependente
pe parcursul experienţei lor fizice. Dacă ne gândim că numai sufletul este o
fiinţă, ceea ce este, se înţelege că are, de asemenea, o corporalitate sub forma
unui punct de energie foarte subtilă. Cu toate acestea, sufletul în sine, când
este complet treaz, nu urmăreşte să evolueze".

IB: „Atunci întrebarea este ce urmăreşte şi ce îl face să existe chiar şi într-o

stare care nu este de trezie. De ce alege să adoarmă? Care este scopul adevărat
al unor experienţe trupeşti pentru un suflet dacă deja a avut o experienţă
trupească? Sufletul este expresia fizică a experienţei şi timpului şi locului în
care există. Până la urmă, este întreaga conştientizare a existenţei, toată
conştiinţa, toată energia care există sau a existat vreodată, tot timpul, totul;
aşa că de ce ar alege sufletul să fie mai puţin şi apoi să pretindă că se extinde la
mai mult?"

G: „Ei, acum ne îndreptăm mai degrabă spre conştiinţa ca Unime, mai

degrabă ca suflet".

IB: „Care este diferenţa?"

G: „Por s-o compar cu modul în care eu trăiesc viaţa. Sunt şi o fiinţă-suflet

unică, care se poate transforma şi îşi poate schimba forma şi esenţa fizică la
nivel de suflet. Sunt expresia fizică pe care o poţi vedea chiar acum, nu există
nici o entitate corp separată. Când m-am transpus într-o balenă, nu eram
balena la nivelul sufletului. Eu eram eu, balena era entitate de sine stătătoare,
aveam în comun doar simţurile şi viaţa pentru o scurtă perioadă. Când vine
vorba de specia mea, eu nu fac parte din specia mea, EU SUNT specia mea. Eu
sunt conştiinţa mea colectivă. Şi dincolo de specie, eu sunt toate speciile, tot
timpul, toată materia, toate sufletele".

IB: „Am auzit că îngerii nu au suflet".

G: „Noi nu avem suflete. Noi SUNTEM suflete. Oamenii sunt combinaţii

între un suflet şi un corp fizic care este entitate de sine stătătoare. Sufletul are
propria lui traiectorie de experienţe, iar corpul pe a lui. Sufletul poate trăi fără
corpul uman şi chiar o face. Corpul uman nu poate trăi fără suflet, se
descompune şi revine la o stare latentă. Cam ca un pachet de informaţii fără
suport, care apoi găseşte un alt punct în care să se manifeste. La fel ca un
suflet, dealtfel".

IB: „Este atât de straniu că ne asociem cu corpuri fizice pentu a avea ca

suflete experienţe trupeşti, pe când voi, de exemplu, puteţi crea corpuri fizice
după voie. De ce nu ne putem exprima fizic ca o entitate-suflet aşa ca voi?"

G: „Cred că e legat de crearea realităţii. Însăşi natura experienţei fizice la

acest nivel de densitate este, sau ar trebui să spun existenţa expresiei fizice la
această densitate este creată de o inteligenţă mai vastă. Regizată, cum s-ar
spune, de către inteligenţa colectivelor. Consider că, pentru ca fizicul să aibă
aspect şi formă are nevoie de structură. Să luăm ADN-ul, de exemplu. Datele
din spatele expresiei fizice conştiente şi a existenţei. Se exprimă foarte fluid.
Ideea că ADN-ul este solid sau dificil de schimbat e doar o iluzie. ADN-ul e doar
o sumă de date, dar o inteligenţă alege ce să utilizeze din ele la nivel fizic".

IB: „Oh! Poate că este doar vorba de ADN. Când mă uit în ADN, văd o
imensă chestie energetică ultradimensională. Legături şi date curgând în şi din
dimensiuni, timp şi spaţiu".

G: „Asta e o observaţie pertinentă. Şi poate fi un indiciu important cu

privire la scopul călătoriei de evoluţie şi expansiune".

IB: „De ce zici asta?"

 El ridică un băţ de pe pământ şi-l privi cu intensitate. Apoi desprinse
puţină scoarţă de pe el şi mi-o dădu.

G: „Gândeşte-te. Acest ADN, ADN-ul din mica bucăţică de scoarţă, nu este

diferit de ADN-ul din degetele care o ţin".

Am privit bucăţica de scoarţă şi degetele mele. Păreau radical diferite. Cu

toate astea, într-adevăr, nu numai că erau făcute din aceiaşi atomi şi electroni,
neutroni, energie, ci şi pachetele lor de date difereau foarte puţin unele de
altele. Sau ar trebui să spun, exprimarea datelor era diferită, dar datele în sine
erau identice.

IB: „Date".

Am zâmbit. Gabriel se uita la mine, aşteptând să mai spun ceva.

IB: „Factorul comun, Gabriel, este alcătuit din toate datele! Gândeşte-te.
Ce se întâmplă când avem o experienţă, o facem un pachet de date şi o numim
amintire. Ce se întâmplă când manifestăm o emoţie; procesăm şi interpretăm
date. Lumea fizică este alcătuită din pachete de date. Ideea vieţii într-un Matrix
nu este nou, este destul de vechi de fapt. O realitate artificială, un vis, dirijat de
o inteligenţă artificială, care am putea spune că este conştiinţa noastră
colectivă sau poate o altă inteligenţă. Şi singurul aspect, singurul semn vizibil al
său este existenţa matrixului însuşi, persistenţa sau crearea moment de
moment a datelor însele. Pachetele de date existând ca un ansamblu coerent.
Dar, de ce am face asta? De ce ne-am mai deranja? De ce am fi dispuşi să
ştergem atât de repede şi complet conştiinţa noastră extinsă privind cine şi ce
suntem, doar pentru a menţine matricea în existenţă?"

Am luat mâna lui Gabriel şi am privit-o ca să-i văd ADN-ul. Nu am putut

simţi niciun ADN. Se simţea realmente că nu era real, ca şi când ar fi fost un
sistem de feed-back-uri care arătau o persoană în faţa mea şi o mână care era
solidă. Toate create prin conştienţă sau inteligenţă sau lumină, dar parcă mai
mult din conştienţă decât din date. Mâna lui începu să dispară în faţa mea. Am
privit amândoi surprinşi fenomenul.

G: „Ei... la asta nu mă aşteptam".

Am închis ochii, refuzând puternic transparenţa mâinii lui Gabriel şi am

simţit că mi-e frică să nu dispară şi el în întregime. Am procesat această frică,
am ştiut că voi putea oricând să îl văd, am deschis ochii şi am văzut că era încă
acolo, mâna lui revenind la soliditatea obişnuită, ca o mână reală.

Am râs amândoi, apoi am petrecut următoarea jumătate de oră încercând

să ne amintim despre ce vorbiserăm. Am căutat în buzunar şi am descoperit că
telefonul înregistrase întreaga noastră conversaţie. Cu un oftat de uşurare, ne­
am întors la cabană, glumind pe seama a ce putea să fie pe înregistrare.
Capitolul Opt

Dacă citeşti acest capitol şi nu-ţi poţi aminti ce s-a discutat în capitolul
precedent, este pentru că subiectul este unul din acelea pe care suntem
programaţi să le înlăturăm din conştienţa noastră. Motivul este că acest subiect
distruge iluzia realităţii. În toate cărţile mele interviu, şi uneori în discuţiile
directe cu prietenii sau mediatorii de emisiuni există un moment în care nu-mi
pot aminti despre ce vorbeam. De multe ori, persoana care era cu mine nu-şi va
mai aminti după o zi sau două despre ce am vorbit sau chiar că am avut o
conversaţie.

Toate acestea se întâmplă pentru că trăim într-o conştiinţă colectivă.

Specia noastră dispune de o tehnologie avansată care poate scana continuu şi
sesiza orice formă-gând am avea. Când aceste gânduri nu sunt compatibile cu
experienţa pe care am convenit să o avem cu ceilalţi, sau pentru noi înşine,
gândurile sunt înlăturate din amintirile noastre.

Există moduri de a le păstra. Putem înregistra conversaţiile pe care le

avem cu persoane interesante, şi apoi să le ascultăm iarăşi şi iarăşi până când
amintirea se fixează. Putem intenţiona, în timp ce citim, să păstrăm acum acea
informaţie în realitatea noastră creată. Apoi să o citim de mai multe ori.

Această capacitate şi tehnologie poate fi utilizată pentru a ne dirija într-o

realitate umană care pare a fi în afara controlului nostru. Cu toate acestea, nu
ne poate controla cu adevărat pe noi sau ceea ce permitem să intre în
conştienţa noastră. Nu chiar. Putem să nu ne amintim că am avut acea
conversaţie şi poate nu ne vom aminti ce a fost scris în capitolul precedent, dar
ştim că suntem curioşi să aflăm. Ştim că am uitat şi putem lua măsuri să ne
amintim. Avem de ales. Întotdeauna putem să alegem.

Mă gândeam la toate acestea când l-am simţit pe Mihail în atenţia mea.

Era bucuros. Mi-a transmis că va pleca din zonă pentru că familia lui avea
nevoie să facă o schimbare de peisaj şi de meniu.

IB: „Familia ta?"

Da, familia lui, răspunse, şi am văzut în minte o familie de balene.

 Reflectând la răspunsul lui, mi-am amintit povestea în care Vishnu s-a
încarnat într-un porc. După o vreme, Vishnu şi-a uitat originea divină şi chiar a
ajuns să creadă că era porc. Şi că grija pentru godacii lui era cel mai important
lucru din lume. Zeii şi Buddha au venit la el şi i-au şoptit în ureche „nu eşti
porc", dar el era fericit şi mulţumit şi a rămas porc până a murit. În acel
moment şi-a amintit că nu era porc, ci Zeu.

IB: „Nu eşti porc, Mihail".

M: „Bineînţeles că nu sunt porc. Sunt balenă".

Am zâmbit şi l-am lăsat în pace. Dacă zeii nu putuseră să-l convingă pe

Vishnu că era Dumnezeu şi nu porc, nu cred că aveam prea multe şanse să îl
conving pe Mihail că nu era balenă, ci înger. Apoi am simţit cum râdea de mine.
Am simţit cum îmi face cu ochiul. Am chicotit.

M: „Inelia, nu eşti porc".

IB: „Bineînţeles că nu sunt porc, sunt om".

Ştiam că glumeşte şi se joacă cu ce şi cu cine ne identificăm la un moment

dat, dar, când am râs la răspunsul lui, mi-am dat seama brusc că această
conversaţie era foarte legată de subiectul pe care îl dezbătusem în capitolul
anterior. Un zeu s-a încarnat în corpul unui porc şi a devenit convins că era
porc, uitându-şi complet esenţa divină.

Ne încarnăm în realitatea fizică şi uităm complet de unde venim, cine

suntem, şi de ce ne-am încarnat în realitatea fizică. Cei mai mulţi dintre noi
simţim şi conştientizăm că aceasta participăm voit la ceva aici, pe această
planetă. Cei mai mulţi dintre noi avem un puternic simţ al misiunii. Totuşi, unii
simt că au fost păcăliţi sau închişi. Ori de câte ori mă uit la fenomen, mi se pare
că este mai mult consimţământul de a fi păcălit să îndeplineşti o misiune. O
fiinţă divină eternă, atotcunoscătoare, nu poate fi păcălită decât dacă alege în
mod intenţionat un nivel mai scăzut de conştienţă pentru o vreme. Şi de ce ar
face asta?

De asemenea, observându-l pe Mihail în noul lui joc, îndepărtându-se de şi

de zonă cu familia sa de balene, am simţit că există o legătură puternică între a
te bucura de lumea fizică şi a deveni dependent de ea. Mă întrebam dacă
realitatea fizică era conştientă şi avea nevoie de suflete pentru a rămâne vie şi,
ei bine, reală. Pentru a rămâne vie, aceasta oferea experienţe şi lucruri bogate
în stimulare senzorială. Orice simţim la nivel fizic putem simţi numai aici, nu
ajunge în locul dintre vieţi, nici măcar în alte realităţi pe care le-am putea
întâlni în timpul experienţelor extracorporale. Am mai observat şi că petrecem
o mulţime de timp în afara corpului, atunci când dormim. Şi dacă nu dormim,
lucrurile se înrăutăţesc foarte repede pentru noi. Gândurile mele se întoarseră
la sensul şi importanţa pe care o dăm vieţii.

Dacă nu dau sens şi importanţă experienţei şi existenţei lor, majoritatea

oamenilor mor repede. Am văzut de nenumărate ori oameni care lucraseră zeci
de ani în acelaşi loc de muncă şi care mureau la câteva zile sau săptămâni după
ieşirea la pensie. Sau când cuplurile sunt foarte apropiate, ei mor din cauze
naturale la câteva zile sau săptămâni unul după altul. Este aproape ca şi cum
relaţia dintre corp şi suflet poate fi păstrată numai în cazul în care sufletul
crede că are un scop aici şi este convins că ceea ce face sau trăieşte este
important. Şi ce poate fi mai important decât evoluţia personală sau creşterea
şi supravieţuirea familiilor noastre, triburilor sau naţiunilor?

Mihail părăsi locul unde eram şi mă întrebam dacă nu va rămâne prins în

corpul de balenă până va muri sau dacă va reuşi să iasă din ea, fără a uita ceea
ce era el cu adevărat. Am simţit că mai făcuse acest lucru de multe ori înainte şi
că ar putea în acelaşi timp, ca fiinţă multidimensională, să trăiască şi să se
bucure de statutul de balenă, şi să-şi păstreze capacitatea de a-şi vizita adepţii
şi a le da misiuni grandioase şi importante pe planetă.

Bătu cineva la uşă. Era Gabriel.

Interviul al optulea

IB: „Intră, e deschis".

G: „Neaţa".

IB: „Bună dimineaţa! Cum se face că Mihail are atâţia adepţi şi oameni
care îi îndeplinesc misiunile şi tu nu ai?"

G: „Nici măcar o ceaşcă de ceai înainte?"

IB: „Oh, cum să nu, să pun ceainicul. Dar serios, am întâlnit adepţi ai lui
Mihail şi mediumi care-i transmit vorbele şi sunt pasionaţi. Şi foarte puşi pe
treabă. În plus sunt foarte mulţi peste tot în lume. Ştiai că Bruxelles, unde se
află sediul Uniunii Europene şi a multor organizaţii internaţionale care militează
activ pentru vechea paradigmă, e plin de statui şi biserici dedicate lui Mihail?"

G: „Nu toţi adepţii îl ascultă pe Mihail însuşi, sunt şi alte energii şi entităţi
care se pretind a fi el. Şi cum am mai discutat anterior, datorită energiei sale de
războinic şi a faptului că reflectă frica interioară purtată de oameni, a fost
folosit ca un simbol al mâniei".

IB: „Totuşi adepţii lui sunt foarte numeroşi, ceea ce nu e şi cazul tău. Sunt
şi unii care te urmează, care transmit comunicări de la tine. Dar nu la fel de
mulţi ca ai lui Mihail".

G: „Presupun că oamenii preferă să încorporeze şi să urmeze energiile lui

înflăcărate şi protectoare decât pe ale mele mai blânde şi ocrotitoare".

IB: „Ne poţi spune cum să discernem, cum pot discerne cititorii noştri,
ceea ce vine într-adevăr de la tine sau de la Mihail şi ce vine de la altă entitate
care pretinde a fi tu?"

G: „Păi, ce pot să spun e că este irelevant de la cine vine un mesaj. Dacă

vine de la mine sau de la Mihail sau dacă vine de la altcineva, n-are nici o
importanţă. Trebuie să fii atent la ce spune mesajul, la ce transmite el ca
esenţă, energie şi conţinut".

IB: „Întotdeauna mă îndoiesc de orice mesaj care foloseşte cuvintele

iubiţilor, dragilor, dragul meu sau creator suprem, Dumnezeu, Isus sau alte
cuvinte specifice religiilor".

G: „Sunt două aspecte pe care trebuie să le ţii minte când auzi asemenea
cuvinte. Unu, deşi experienţa ta personală a fost cumva unică în întâlnirea cu
Mihail, majoritatea oamenilor simt dragostea lui adâncă şi spiritul universal de
pasiune şi protecţie pentru toate fiinţele vii. Când gândurile, sentimentele şi
viziunile lui intră într-o persoană care este conectată la el, ele sunt traduse în
limba pe care respectiva persoană o vorbeşte, precum şi prin prisma
programării culturale şi religioase specifice. Aşa că de exemplu, cuvântul
iubiţilor exprimă dragostea lui pentru persoanele care ascultă. Într-adevăr, nu
este un cuvânt pe care eu sau el l-am folosi, dar este sentimentul pe care îl
simţim.
 Dacă vrei să începi să citeşti textele obţinute prin channelling de unele
persoane, şi nu numai de la Mihail sau de la mine, te sfătuiesc să fii mai
deschisă, să ai bunăvoinţa să ajungi la miezul mesajului mai degrabă decât la
dogmă sau scopurile dosnice ale persoanei pe care le-ar putea avea în
subconştient. Dar înţeleg că e greu să vezi energia sau mesajul esenţial, când
cineva îţi spune să mergi la biserică, să renunţi la puterea ta, să faci cum ţi se
spune sau să asculţi la ce se spune pentru că el ştie mai bine decât tine, este
atotcunoscător sau deţine singurele răspunsuri adevărate şi reale. Sau îţi spune
că Dumnezeu este un om în ceruri sau o fiinţă care te-a creat".

IB: „Da, în ultima vreme îmi este greu să citesc sau să ascult comunicări ale
mediumilor. Majoritatea par să emane acest tip de energie. Pretenţia ca
ascultătorul să îşi cedeze puterea sau să-şi ignore cunoaşterea interioară.
Uneori la început sunt în regulă, şi informaţia pe care o transmit în primii ani
este într-adevăr minunată. Apoi lucrurile încep să derapeze. Uneori câte unul
reproduce o bijuterie de comunicare de mare forţă, apoi imediat începe să
vorbească prostii. Şi simt că nu pot vorbi despre acea comunicare-bijuterie
pentru că oamenii vor presupune automat că-i îndemn să asculte şi prostiile".

G: „Da, am observat că mulţi oameni sunt foarte dornici şi dispuşi să fie

conduşi, să lase pe altcineva la comandă şi să urmeze pe cineva orbeşte. Dar
asta nu se datorează servilismului, deşi multe religii au virat-o în direcţia asta.
Se datorează necunoaşterii şi dorinţei de a învăţa şi creşte. De asemenea, are
de a face cu o secvenţă de ADN care a fost integrată în corpul uman care spune,
în principal, să urmezi liderul. Să urmezi ordinele fără să pui întrebări".

IB: „Şi ne întoarcem la acelaşi subiect, ca o piruetă înapoi la aceleaşi

întrebări. De ce ar avea nevoie o fiinţă eternă, divină, atotştiutoare să înveţe şi
să crească, sau să urmeze ordine? Şi de ce majoritatea oamenilor cu o vibraţie
înaltă sunt nevoiţi să înveţe cum să funcţioneze şi să supravieţuiască în
circumstanţe neprielnice şi dureroase, de ce cred minciuna care le spune că
durerea va face din ei oameni mai buni, când ei au ajuns aici puri la suflet,
intenţii şi energii?"

G: „Chiar ne întoarcem de unde am plecat".

IB: „Cred că cel mai important lucru de reţinut este că durerea şi

negativitatea nu sunt necesare. Sunt simple frâne care împiedică oamenii să-şi
exprime esenţa proprie şi să dea viaţă unei experienţe de o frecvenţă cu
adevărat înaltă. Suntem aici ca să ajutăm colectivul uman să depăşească iluzia
şi experienţa necesităţii durerii şi fricii sub orice formă, pe orice cale. Părem
acum să avem o alegere, o alegere generală pentru toţi oamenii. Să aibă o viaţă
fără durere şi frică. Totuşi, încă simt foarte intens o rezistenţă la această
afirmaţie în cadrul colectivului uman. Chiar dacă toată durerea şi frica nu face
decât să creeze şi mai multă durere şi frică. Există încă o împotrivire enormă la
recunoaşterea faptului că durerea şi teama, ca o bază existenţială, sunt inutile.
Sunt atât de preţuite. Şi asta este o altă întrebare pe care o am pentru tine. Mai
exact cine şi ce are nevoie să simţim durerea şi frica atât de mult încât au creat
o întreagă planetă plină de ele şi ne hrănesc cu ele necontenit, prin fiecare
canal de comunicare pe care l-am inventat?"

G: „E uşor să cazi în capcana de a crede că oamenii sunt victimele unei alte

specii care se hrăneşte cu frică şi durere. Din poziţia celui care nu judecă, văd
experienţa umană ca o gamă de frecvenţe, culori şi vibraţii. Mulţi, mulţi oameni
sunt dependenţi de frică şi durere. Sunt emoţii puternice şi, dacă le interpretezi
greşit într-un fel anume, ele îi oferă persoanei mult sens şi înţeles. Există fiinţe
care se hrănesc cu ele? Da. De asemenea, atâta timp cât un om are o viaţă plină
de frică şi durere, nu va putea să-şi redobândească puterea, nu se va putea
lămuri pe deplin apropos de realitatea în care există sau de propria ei esenţă.
Aşa că s-ar putea spune că este o buclă care se hrăneşte din ea însăşi. Frica în
sine creează şi mai multă frică, creează o realitate mai lipsită de putere, creează
dependenţă şi îl face pe om dispus să facă multe lucruri care contravin
principiilor sau integrităţii sale. Adaugă programul "urmează liderul" şi vei avea
o specie foarte dirijabilă de creatori de realitate. Oricine controlează frica
dictează ce să creeze specia. Şi poate e doar un mod de a împiedica oamenii să
iasă din această realitate. Poate că asta e tot ce contează, şi singura cale este
să-i ţină într-o poziţie de conştientizare foarte îngustă".

IB: „Când eram mică, mi-am pus pantofii cu toc ai mamei mele. Am mers
prin casă cu ei, îmi erau foarte mari şi îmi era foarte greu să păşesc. Tata m-a
văzut şi mi-a zis „nu începe să porţi pantofi cu tocuri, nu sunt buni în vreme de
război, nu poţi fugi cu ei". L-am privit o vreme şi i-am răspuns „Nu plănuiesc să
fiu în nici un război". Mi-a răspuns: „nu poţi evita războaiele, ele vin asupra ta
vrei, nu vrei". M-am gândit la asta. Şi apoi i-am răspuns: „Ei bine, dacă un
război va veni spre mine, îmi scot pantofii cu toc şi îmi pun ghete. Dar tati, pe
bune, dacă ar veni vreun război, aş prefera să mor, pentru că mie nu-mi plac
războaiele". Atunci, el s-a lansat într-o lungă tiradă despre cum trebuie să
luptăm pentru drepturile noastre şi altele. Cred că nu înţelesese. Apoi chiar a
venit un război, dar eu eram prea tânără ca să port tocuri sau să lupt, sau chiar
să mor. Dar pe bune, cine se află în spatele enormelor investiţii în bani şi timp
pentru a crea atâta suferinţă, durere şi frică în societate, peste tot în lume? Stai
puţin, e un program de "urmează liderul?"

Gabriel se uită la mine, apoi la masă şi începu să se joace cu sarea şi

piperul, mutându-le de colo-colo.

G: „Ai uitat conversaţia noastră anterioară?"

IB: „Da. Ei bine, într-un fel. Am uitat. Da".

O uitasem în totalitate... din nou!

IB: „Am ascultat-o de mai multe ori, până când s-a fixat oarecum. Dar
acum că veni vorba, îmi aduc aminte, era vorba despre evoluţie şi programul de
urmare a liderului în colectivul uman. Era vorba despre ADN, despre date,
despre existenţa de dragul existenţei şi despre călătoria pe care o facem noi
toţi pentru a ajunge undeva. Din perspectiva asta, transformarea realităţii
noastre dintr-o experienţă dureroasă şi înfricoşătoare într-una fericită,
împlinită şi creativă este într-un fel irelevantă. Cu excepţia, poate, a cazului în
care oamenii au terminat-o cu suferinţa şi încep să părăsească această
realitate, aşa că trebuie să fie creată o realitate nouă, diferită, în care sufletele
să fie dispuse şi interesate să ia parte".

G: „Nu sunt convins că transformarea realităţii sau încorporarea unei

realităţi noi în viaţa sau trupul cuiva ca fiinţă umană, pentru a o ancora în
aceasta, este relevantă pentru partea cu evoluţia a ecuaţiei. Sau pentru
călătoria în care sunt implicate atât de multe specii. Există şi alte rase în
celelalte exprimări ale Pământului, şi sunt sigur că le-ai cunoscut pe unele
dintre ele, care nu cunosc noţiunea de frică sau de suferinţă. Care nu cunosc
noţiunea sau realitatea puterii unora asupra altora. Cu toate acestea, şi ei sunt
într-un proces de evoluţie sau de expansiune. Eu cred totuşi că are de-a face cu
menţinerea interesului".

IB: „În timpul uneia dintre conversaţiile noastre, ai menţionat că poţi

vedea când o persoană se abate de la calea aleasă, iar tu intervii ca să încerci s-
o întorci înapoi pe cale. Şi de asemenea, ai menţionat şi că poţi vedea când
omul face un pas mare în direcţia cea bună. Ai mai spus că voi, ca specie, lucraţi
numai cu cei care se deplasează pe direcţia lărgirii conştiinţei şi a vibraţiilor cu
frecvenţe înalte".
 Gabriel dădu din cap.

IB: „Iar acum mă întreb. Dacă evoluţia nu este reală, ci doar o călătorie
pentru a duce ceva într-un alt spaţiu şi timp, de ce intervin îngerii să ajute o
fiinţă divină eternă ca să devină mai „conştientă" sau să intre într-o stare
vibraţională cu frecvenţă mai înaltă? Şi mă întreb de ce atâţia oameni care s-au
încarnat în colectivul uman în ultimele decenii, anume pentru a o ajuta să
manifeste o frecvenţă vibraţională mai înaltă, au nevoie de ajutor în evoluţia
proprie? Sunt gata evoluaţi. Eu simt că au nevoie de îndrumare pentru
reducerea suferinţei şi exprimarea luminii proprii în siguranţă şi eficient, astfel
încât expresia vibraţională medie a rasei umane să fie una pozitivă. Ei nu au
nevoie să evolueze ca atare".

G: „Înţelegem mai bine dacă privim la ce este în realitate un suflet. Cum ai

descrie un suflet?"

IB: „Văd sufletul ca fiind un punct de vedere. Un punct din care fiinţa vede,
percepe, trăieşte şi se exprimă. Conştienţa sau observatorul din spatele
gândurilor".

G: „Conform acestei descrieri, ai zice că sufletul are o personalitate? O

istorie? Sau o traiectorie?"

IB: „Ei bine... nu. Este doar un simplu punct de conştienţă".

G: „Da, sunt de acord. Mă întrebam ce înţelegi printr-un suflet pentru că

simţeam că tu şi cu mine înţelegem diferit noţiunea de suflet, că vorbeam
despre lucruri diferite. Pentru mine sufletul este primul corp. Aşa cum un om
priveşte afară din corpul său fizic, punctul de conştienţă priveşte din primul său
corp, care nu este fizic, dar conţine toate amintirile, experienţele, importanţele,
trăsăturile de personalitate şi talentele pe care fiinţa alege să le poarte de-a
lungul timpului şi spaţiului. Este vorba de date care sunt asamblate prin firele
importanţei, interesului şi conexiunilor. Acest prim corp, sau pachetul de
informaţii şi de date în care alege să se înfăşoare punctul de vedere, se menţine
în toate dimensiunile şi vieţile. El animă corpul fizic al omului şi el se exprimă ca
formă fizică la îngeri. Are o personalitate, în timp ce un punct de vedere, prin
definiţie, nu are. În acest context se poate spune că sufletul creşte sau
evoluează într-un corp mai complex şi mai capabil".
 IB: „Asta explică multe. Se poate spune chiar că primul văl al uitării este
punctul din timp şi spaţiu în care punctul de vedere se identifică cu corpul-
suflet sau structura-suflet. S-ar putea spune chiar că acela este momentul
separării".

G: „Ieri ne uitam la structura de matrix a realităţii şi, de asemenea, la

adevărata raţiune din spatele imboldului de a evolua sau a se extinde, zicând că
suntem vase prin care ceva sau cineva este transportat spre o destinaţie. De
asemenea, am considerat că acel ceva sunt datele însele. Mă gândesc că
probabil primul corp, sufletul, este cheia în această teorie".

Gabriel mă privi câteva secunde şi arăta nedumerit.

G: „Când privesc o fiinţă, ea există prin timp. Structura-suflet persistă şi

există în timp liniar şi non-liniar. Chiar nu are un punct de sfârşit sau de început.
Când mă uit la tine, sufletul tău a luat fiinţă când te-ai născut. Acesta este
momentul când a început să existe. Şi există din acel moment în toate
momentele, dând iluzia eternităţii acolo unde eternitatea nu există".

IB: „Asta ar explica de ce nu sunt foarte ataşată de personalitatea mea sau

de existenţa mea singulară, şi deşi ştiu că pot învăţa lucruri, mai ştiu şi că sunt
incapabilă să evoluez. N-am nici un interes să evoluez sau să supravieţuiesc. Şi
mai ştiu că atunci când corpul fizic moare, „eu" care sunt acum se va dizolva în
non-existenţă. Când am murit în trecut, a fost un alt suflet care mi-a menţinut
punctul de vedere până când eu m-am întors în corpul fizic. E o experienţă
ciudată. Am o structură-suflet, dar ea e nou-nouţă şi temporară. Este necesară,
aşa cum ai spus, pentru a anima corpul, dar şi pentru a comunica şi exista pe
planetă şi în colectivul uman".

G: „Cât de mare sau mic este punctul tău de conştiinţă?"

IB: „Variază. Poate fi mare cât universul, sau să zicem poate fi însuşi
universul, poate fi Unimea, poate fi colectivul uman, şi poate fi doar eu, Inelia.
Recent am reuşit să fiu Inelia mai eficient. Dar în cea mai mare parte a vieţii,
mi-a fost greu să îmi menţin punctul de vedere la nivelul unei fiinţe singulare".

G: „Nici corpul tău fizic nu este constant. Nu la fel de constant ca la alţi

oameni. Te-am privit când interacţionai cu alţii şi am văzut cum corpul tău fizic
apărea diferit fiecărei persoane cu care vorbeai sau care era lângă tine".
 IB: „Da, am observat asta. Se reflectă şi în fotografiile pe care oamenii mi
le fac. Uneori pare că semăn cu ei, sau că arăt ca persoana de lângă mine, sau
arăt ca tema pe care fotograful trebuie s-o abordeze sau s-o vadă în propria sa
viaţă. În unele fotografii arăt angelic, în altele demonic. În unele arăt ca şi cum
aş fi de 100 de ani, iar în altele ca o adolescentă. Este frustrant, eu vreau să arăt
frumoasă în toate. Expresia demonică nu-mi stă bine".

Mi-am dat părul pe spate şi mi-am frecat faţa cu amândouă mâinile.

Gabriel râse.

IB: „Ce-i aşa de comic?"

G: „Este atât de deconcertant, acum vorbeşti despre ceva profund şi plin

de înţelepciune şi perspicacitate, iar în momentul următor vorbeşti despre cât
de drăguţ arăţi în fotografii. Nu ştiu. Le simt atât de opuse".

IB: „Oh, aşa e. Oamenii înţelepţi nu pot fi vanitoşi sau egocentrici".

G: „Da, ceva de genul ăsta. Sau mai degrabă, ce înţelegi prin lucruri
importante."

M-am gândit la asta o vreme, la înţelegerea importanţelor. Apoi mi-am

amintit de lista mea de întrebări prioritare din carneţel. L-am deschis şi, înainte
să schimbăm subiectul din nou, am citit prima întrebare.

IB: „Există oameni care sunt îngeri în trup de om? Îngerii se pot naşte ca
oameni?"

G: „Nu pretind că aş înţelege relevanţa acestei întrebări sau legătura ei cu

conversaţia noastră, dar voi răspunde cât de bine pot... Da".

Aşteptam să spună mai multe, dar nu o făcu. Se uită peste carneţelul meu
ca şi cum ar fi aşteptat următoarea întrebare de pe listă.

IB: „Stai puţin, domnule. Nu poţi să spui pur şi simplu da şi să nu-mi dai
detalii".

G: „Dar am răspuns la întrebare. OK, ce fel de detalii vrei?"

M-am gândit la asta puţin.

 IB: „OK, spune-mi cum se întâmplă, cum de un înger se hotărăşte să se
încarneze într-un corp uman, de ce ar face asta, ce se întâmplă când o face, îşi
păstrează amintirea că este înger, alţi oameni ştiu că este înger şi ce fel de viaţă
va duce odată intrat într-un corp uman?"

G: „Deşi suntem şi trăim în principal ca un corp colectiv... acesta este un

alt fel de corp în care existăm, apropo, un corp-suflet colectiv... aşadar chiar
dacă trăim în principal ca şi corp sau suflet colectiv, suntem de asemenea şi
suflete individuale. Fiecare înger are puterea şi controlul absolut asupra vieţii
lui şi asupra alegerilor pe care le face. Ca atare, sunt cazuri de îngeri care au
petrecut mult timp cu specia umană prin timp şi spaţiu şi care, din motive
personale, au decis să devină aborigeni, cum s-ar spune. Au decis să aibă
experienţa de a fi uman. Poate că şi-au propus o misiune sau poate că vroiau să
vadă de mai aproape cum merg lucrurile, sau pur şi simplu erau curioşi cum se
simte. Ca majoritatea sufletelor încarnate în formă umană, şi ei uită imediat
cine şi ce sunt şi, ca orice altă specie de suflet care decide să se întrupeze într-
un corp uman, devin instantaneu oameni. Tipul de viaţă pe care o duc depinde
de cât de abili sunt în a gestiona viaţa pe Pământ. Ceilalţi oameni vor şti foarte
rar că vorbesc cu un înger în trup, cu toate că oamenii sensibili sau cu capacităţi
paranormale îl văd adesea. Asta nu va face nici o diferenţă în experienţa
îngerului ca om şi de cele mai multe ori nu va influenţa nici viaţa oamenilor din
jurul lui. În funcţie de personalitate, dacă supravieţuiesc, tind să devină
profesori, îndrumători, vindecători şi de multe ori fac parte din anturajul fizic al
altor persoane".

IB: „Aşadar îşi păstrează trăsăturile fundamentale specifice îngerilor."

G: „În majoritatea cazurilor, da".

IB: „Au şi ei un anturaj?"

G: „Da, şi înainte să întrebi, da, anturajul lor este compus în majoritate din
îngeri".

IB: „Tu ai un anturaj?"

G: „Nu ca atare. Îngerii, ca şi alte specii conectate la colectivul lor, nu au

nevoie de anturaj. Noi putem fi ghidaţi, susţinuţi şi însoţiţi de indivizii din
colectivul nostru, precum şi de întregul colectiv".
 IB: „E fascinant. Aşadar, noi oamenii avem nevoie de anturaj pentru că ne­
am deconectat de la colectivul nostru şi de la mediu. Mă întreb dacă anturajul
îndeplineşte rolul unei conexiuni colective sau familii sufleteşti?"

G: „Are sens".

IB: „Eu cunosc vreun înger încarnat sau am întâlnit vreunul în viaţa mea?"

G: „Da. Unii sunt îţi foarte apropiaţi. Dar ţi-aş sugera cu tărie să nu-i întrebi
cine sunt, sau dacă totuşi, să nu le publici numele sau să nu le spui că sunt
îngeri. Asta ar putea să complice lucrurile pentru ei. Când un înger încarnat este
pregătit să afle că e înger, o va afla într-un mod foarte delicat. Dacă încerci să
forţezi lucrurile sau dacă află asta dintr-o sursă externă, poat avea dificultăţi
inutile".

M-am gândit la asta o vreme şi am decis ca nici măcar să nu-l întreb cine
sunt aceştia. Mi-ar fi destul de greu să nu le spun nimic sau să nu scriu despre
asta.

IB: „Cred că nu vreau să ştiu cine sunt. Bun, asta era prima întrebare
abordată".

Am citit următoarele întrebări şi mi-am dat seama că pe cele mai multe

deja le acoperisem în explorările noastre anterioare. Le-am tăiat de pe listă şi
am trecut la următoarea necercetată. Eram pe val.

IB: „Un alt lucru care m-a nedumerit întotdeauna la această planetă şi la
viaţa de aici, este că ea mereu se consumă pe ea însăşi. Bine, nu chiar planeta
în sine, ci toate vietăţile: animale, plante, viruşi, bacterii, peşti... dacă trăiesc,
mănâncă ceva sau pe cineva pentru a supravieţui. Ca un nesfârşit lanţ de
consum. Este asta ceva normal în univers sau e special doar la planeta asta?"

G: „Este întrucâtva unic în univers, dar nu şi pe planeta asta. Este

interesant de văzut, pare a fi starea naturală ale entităţilor care sunt expresia
sufletului lor, cum am văzut mai devreme, precum pisicile şi câinii şi toate
celelalte până la entităţile unicelulare. Dar oamenii, care au şi un corp-suflet şi
au capacitatea de a manipula creativ realitatea fizică, nu au nevoie să consume
entităţi vii. La un nivel extrem de auto-conştientizare şi control al existenţei
fizice, omul nu are nevoie nici măcar de aer sau apă pentru a trăi. Nu are
nevoie nici măcar de un mediu propice pentru asta. Un om complet conştient
poate trăi la fel de confortabil în mijlocul unui vulcan activ ca şi în spaţiul
cosmic sau în casa lui".

Era un mod cam radical de a vedea lucrurile. Puteam înţelege consecinţa

logică a deprogramării dependenţei de hrană şi chiar de mediu, capacitatea de
a putea exista în orice situaţie, am văzut cu toţii yoghini mergând pe jăratec sau
întinşi pe cuie, dar nu puteam concepe că aşa ceva era real sau realizabil pentru
noi ceilalţi. Apoi mi-a trecut prin minte un gând foarte interesant.

IB: „Dar timpul liniar, sau orice timp? Omul poate exista în afara timpului
şi al spaţiului? Nu mi-a mers prea bine când am încercat, acum câteva luni în
faţa restaurantului, să ies din spaţiul liniar".

Gabriel căzu pe gânduri. Ştiam că se gândea la limitările conştienţei

propriei rase şi la limitările existenţei lor în timp şi spaţiu.

G: „Teoretic, da. Dacă ai deprograma corpul fizic ca să poată urma sufletul

în alte dimensiuni, în afara timpului şi spaţiului, şi să supravieţuiască şi chiar să
prospere acolo, asta ar înlătura limitele. Dar văd că nu e chiar simplu, în special
faptul că corpul fizic a fost proiectat sau făcut să existe într-un timp liniar şi un
spaţiu constant. Într-un fel, este un mod de a păstra sufletul într-un timp liniar
şi ancorat într-un singur loc fizic. Corpul fizic pare predispus să stea cuminte, nu
prea îi plac schimbările. Chiar şi corpul şi conştiinţa ta au avut dificultăţi în a ieşi
în afara timpului liniar. Dar nu este imposibil".

IB: „Da, chiar şi dacă ne mişcăm prea rapid, sau când nu avem stabilitate
suficientă în spaţiu şi timp liniar, mulţi suferim de rău de mişcare. Ceea ce e o
reacţie a corpului în încercarea de readuce existenţa într-un mediu constant,
stabil, care nu se mişcă".

G: „Simt că este posibil, dar încă nu am întâlnit un om care să fi reuşit să

facă asta cu succes. Şi dacă mă gândesc, nu am întâlnit nici un înger sau altă
specie cu corp-suflet care să fi reuşit. Să fi reuşit să iasă din toate programele
restrictive privind circulaţia sau alimentaţia şi să supravieţuiască".

IB: „Ceea ce îmi aminteşte, tu ai nevoie hrană sau de vreun fel de aliment
când nu te exprimi într-un corp uman? Mănâncă îngerii?"
 G: „Ne luăm hrană şi energie de la Sursa noastră. Nu ingerăm energie sau
materie din mediu sau de la alte fiinţe".

IB: „Cum ai descrie Sursa voastră?"

Gabriel bău puţin ceai şi privi afară pe fereastră. După o vreme se întoarse
înapoi şi dădu din cap.

G: „Trebuie să fiu destul de limpede pentru ca ce îţi voi spune să nu fie

interpretat greşit şi deturnat spre opinia că există o singură entitate care ne-a
creat pe noi toţi. Ideea este că avem un creator, dar cuvântul creator nu
înseamnă o persoană sau o inteligenţă singulară ca atare. Când vorbesc despre
Sursă, mi-e greu să transmit experienţa a ce înseamnă ea pentru noi, cu
vocabularul pe care îl avem".

Rămase tăcut din nou.

IB: „În loc să îmi explici, de ce nu-mi descrii mai bine mecanismul
existenţei sau hrănirii voastre? Ce faceţi de fapt în loc să mâncaţi?"

G: „Bună idee. Aş spune că, atunci când mă simt dezenergizat, fac ceva
care ar corespunde închiderii ochilor... cu toate că noi nu avem ochi aşa ca voi,
dar ne putem reduce intrarea de informaţii externe. Mi-aş reduce aportul de
informaţie care îmi parvine prin simţuri şi m-aş duce în miezul miezului meu.
Ceea ce tu poate ai numi centrul inimii. Există un fir de energie din miezul
nostru către toate existenţele. Din nou, am prea puţine cuvinte. Suntem
conectaţi la un centru de viaţă sau un centru de existenţă. Eu n-am decât să
stau acolo, în acel nucleu, pentru o vreme şi curând sunt complet energizat,
suficient ca să mă manifest ca un corp cu o fizicalitate la nivel energetic. Când
sunt în formă umană, cel mai bun mod de a-mi menţine energia ca om este să
mănânc şi să beau şi să respir. Mi-aş putea menţine corpul uman în acelaşi mod
în care îmi păstrez forma angelică, conectându-mă la Sursă, dar ar dura mai
mult pentru mine, căci nu am mai practicat în acest sens. La urma urmei, toată
materia este în esenţă energie. Chi. Deci, felul în care o absorbim depinde de ce
este mai uşor pentru noi şi ce vrem să facem cu acel corp".

IB: „Am sentimentul că şi noi putem face asta. Vreau să spun oamenii, noi
oamenii putem să ne hrănim conectându-ne la energia sau miezul Sursei
noastre".
 G: „Da, puteţi. Mulţi deja o fac".

IB: „Mă întreb dacă privitul la soare sau inspiraţia de prana sunt căi,
metode prin care facilităm fenomenul. Pentru că nu ne hrănim din Soare sau cu
prana, ci chiar din Sursa noastră. Iar aceste metode sunt doar modalităţi să le
acceptăm sau să le înţelegem la nivelul corpului".

G: „Puteţi absorbi orice tip de energie pentru a susţine corpul uman.

Privitul la soare şi inspiraţia de prana sunt ca şi mâncarea. Vă luaţi hrana din
mediul vostru. Este un pas în direcţia cea bună, dar nu este acelaşi lucru cu
conectarea directă la energia Sursei voastre. S-ar putea spune... da, că totul
este Sursă, aşadar mâncatul unei fripturi sau inspiratul de prana, sau absorbirea
energiei solare... sau conectarea la Sursă, sunt acelaşi lucru".

IB: „Până la urmă este acelaşi lucru, dar unele metode ne limitează, iar
altele nu. Atunci când avem nevoie să ingerăm alimente, şi ştiu că am vorbit
mai înainte despre aspectul social al mâncatului, suntem dependenţi de
mâncare fizică drept hrană. Acest lucru a creat o dependenţă enormă într-un
sistem social care subjugă oamenii. Mă gândesc că absorbirea hranei din soare
ne limitează la sistemul solar. Inspirarea de prana ne face dependenţi de a
capacitatea de a respira. Şi apoi hai să ne gândim la aer şi apă. Care nu sunt
alimente, dar au funcţii foarte importante şi de mare forţă în existenţa noastră
fizică. Chiar mai mult decât mâncarea, de fapt. Ele ne fac total dependenţi de
planeta noastră. Murim dacă nu putem expira dioxid de carbon, care rezultă în
urma absorbţiei de oxigen... utilizat în corpurile noastre pentru a crea energia
necesară pentru a face aproape orice. Din nou, înapoi la energie. Corpurile
noastre sunt, în acelaşi timp, în cea mai mare parte apă, pe care trebuie s-o
înlocuim constant în timpul zilei, cu apă proaspătă. În afara planetei noastre,
apa este o resursă rară din câte am înţeles. Aşadar, suntem practic prinşi aici
până în ziua în care ne putem transforma corpurile pentru a nu mai fi
dependente de alimente, apă şi oxigen".

G: „Interesante idei şi concluzii. Trebuie să ne amintim că, într-adevăr,

corpul uman este o entitate pământeană, dar sufletul nu este. Sufletul poate să
se manifeste în sine ca un corp, independent de un corp uman. Deci, nu există
nici o realitate în care să fie blocat. Da, în acest moment, dacă doriţi ca trupul
vostru uman să rămână în viaţă în această dimensiune şi realitate, trebuie să vă
întoarceţi la el în mod regulat, zilnic dacă se poate, şi să-l hrăniţi, să-i daţi apă şi
să-l menţineţi respirând".
 Ceva din ceea ce spusese Gabriel îmi atrase atenţia, aşa că mi-am oprit
şirul gândurilor şi m-am concentrat pe ceea ce tocmai spusese.

IB: „Cuvintele pe care le-ai folosit „trebuie să vă întoarceţi la el în mod

regulat, zilnic dacă se poate", te referi dormitul noaptea?"

G: „Da. În fiecare noapte vă părăsiţi corpurile. Visele şi alte experienţe pe

care vi le amintiţi, au loc în cele câteva minute sau secunde în care reveniţi în
corp. Dar majoritatea timpului în care dormiţi, sufletele voastre sunt în altă
parte".

IB: „Unde mergem?"

G: „Din ce am văzut, sufletul are propria sa viaţă, şi cel mai des nu o

împărtăşeşte cu conştienţa voastră de persoană umană. Când sunteţi copii,
pare a fi o distincţie mai mică între viaţa pe care o trăiţi în corp şi cea pe care o
trăiţi în afara corpului. Dar pe măsură ce creşteţi, cele două se separă".

IB: „Totuşi, unde mergem? Ce face sufletul fără a implica trupul?"

G: „Deseori explorează şi călătoreşte pe Pământ, alteori pleacă în alte

dimensiuni şi pe alte planete. Uneori se întoarce pur şi simplu la locul lui de
origine, la specia în care s-a exprimat prima dată material. Multe suflete au
multiple corpuri în multiple dimensiuni şi planete şi trăiesc vieţi pe acestea. La
unele persoane, sufletul se întoarce la Sursă în fiecare noapte".

IB: „Cum putem spune ce face sufletul nostru?"

G: „Poţi începe prin a avea intenţia de a conştientiza ce face sufletul în

timpul nopţii. Poţi, de asemenea, să stabileşti ce vrei să facă sufletul noaptea.
Dar trebuie să te avertizez că tu eşti cea care alege să uite această experienţă şi
este probabil necesară pentru ca tu s-o poţi continua pe asta, întruparea în
corp uman, fără întrerupere".

IB: „Ca şi cum am strica jocul dacă ne aducem aminte?"

G: „Da".

IB: „Aceia care se întorc în Sursă au o mai bună înţelegere a vieţii?

 G: „În timpul vieţii cotidiene umane, majoritatea oamenilor nu sunt
conştienţi de experienţele lor de peste noapte. Cu toate că are un efect asupra
frecvenţei vibraţionale per total, e prea subiectiv ca să cuantifici dacă aceştia au
o mai bună înţelegere a vieţii. Dacă sursa lor este una de înaltă frecvenţă, ei
tind să fie mai fericiţi în viaţa de zi cu zi".

IB: „Mai e ceva ce nu ne amintim când ne întoarcem sau ne trezim: răpirea

de către extratereştri. Uneori, răpirile sunt realizate de către propriile noastre
autorităţi. Cum este posibil ca ei să ne poată şterge amintirile, iar dacă asta
este alegerea noastră - să nu ne amintim, de ce am face una ca asta? Nu văd
niciun motiv pentru care aş uita intenţionat că am fost răpită de o agenţie
pentru a fi testată şi cercetată. Sau de către extratereştri, dacă asta contează".

G: „Când o persoană este răpită, este răpit şi corpul ei. Amintirile sunt
reprimate artificial, dar ele sunt acolo. Amintirile pot fi redobândite prin
hipnoză sau terapie regresivă, dar de multe ori aceste proceduri produc multă
confuzie, fiindcă întreaga experienţă este amintită subiectiv. Pare prea puţin
real. Este efectul frecvenţelor şi uneori chimicalelor folosite pentru suprimarea
experienţei. Ceea ce este adesea posibilă deoarece persoana însăşi doreşte în
subconştient să uite ce s-a întâmplat. Uneori, ei vor să-şi amintească, dar se
activează programele şi ei uită".

IB: „Există oameni care îşi amintesc. Oameni care nu sunt afectaţi de
substanţe sau de tehnologia folosită pentru a-i face să uite".

G: „Da, sunt mulţi oameni care nu uită că au fost răpiţi sau au comunicat
fizic cu extratereştri sau fiinţe ultra-dimensionale... Dar de cele mai multe ori,
din diverse motive, ei păstrează experienţele pentru ei înşişi".

IB: „Cât de multe specii estimezi că răpesc sau contactează direct oamenii
în prezent?"

G: „Sute. Sunt rase care au o legături străvechi şi profunde cu specia

umană, sunt multe. Şi mai există sute de specii care au avut întâlniri sau
contacte superficiale cu oamenii".

IB: „Am atins subiectul ADN-ului şi al extratereştrilor interesaţi de specia

umană şi de mixarea ADN-ului lor propriul cu cel uman. Am menţionat pe
Annunaki. Se crede de asemenea, iar eu chiar am văzut, că Annunaki au creat
oamenii ca drone de lucru pe Pământ. Practic ca pe nişte sclavi. Dar poporul
meu, Mapuche, vorbeşte despre noi ca fiind creaţi de Fiinţe Celeste pentru a
proteja Pământul, oamenii şi toate creaturile Terrei. Americanii nativi se trag
din alte specii extraterestre?"

G: „Nu mulţi oameni ştiu, dar unele deosebiri dintre rasele umane de pe
Terra se datorează prezenţei ADN de la diferite specii extraterestre".

IB: „Am citit o carte numită „Întâlniri cu cei din stele: Poveşti nespuse ale
indienilor americani" de Ardy Sixkiller Clarke. Unele dintre povestirile spuse de
ea relatează triburile americane băştinaşe de eschimoşi susţin că ei au fost
aduşi aici de către Oamenii din Cer de pe o planetă rece şi îngheţată, motiv
pentru care ei au populat locuri atât de reci şi îngheţate şi chiar le-a mers bine
acolo unde alţii piereau în câteva ore dacă ar fi fost lăsaţi acolo. Ea a împărtăşit,
de asemenea, poveştile multor oameni care-şi amintesc pe deplin că au fost
răpiţi, cum unii sunt avertizaţi că, dacă vor povesti despre răpirea lor, vor fi
omorâţi, sau familiile lor vor avea de suferit. Unii, în schimb, aleg să nu spună
nimic de teama că vor fi crezuţi nebuni sau îşi vor pierde locul de muncă sau
poziţia socială. Unii cred că societatea nu este pregătită să afle aceste lucruri.
Interviurile au arătat că sunt multe motive pentru care o persoană care îşi
aminteşte nu-şi face publică experienţa".

G: „Da, aşa este".

IB: „Tribul Mapuche, din partea de sud a statelor Chile şi Argentina,

manifestă o energie puternică şi neclintită spre protejarea naturii şi a mediului.
În conversaţiile mele cu un Machi, ea mi-a spus că ăsta era rolul ei, precum şi al
tribului Mapuche. Îngrijitori şi gardieni ai Pământului, naturii, animalelor şi
oamenilor. Povestea originilor neamului Mapuche spune că Fiinţele Cereşti i-au
adus pe Pământ ca să fie îngrijitorii săi. De asemenea, mi-a spus şi că nu toţi
oamenii sunt umani. Eram, la momentul respectiv, în vizită la ea cu o altă
U U • • , • • • • U |— • u u
persoană căreia i-a aruncat o privire şi mi-a spus că nu e om. Era surprinsă că
eram cu el şi mi-a spus că a auzit că existau destui oameni în alte ţări, şi nu
înţelegea de ce aş fi cu un non-uman. Nici eu nu am înţeles atunci, dar lucrurile
s-au schimbat şi s-au clarificat după aceea. Există într-adevăr oameni pe
Pământ care nu sunt umani?"

G: „În acest caz anume, trebuie să privim contextul cultural şi semantic al

cuvintelor. Pentru ea, o fiinţă umană trebuia să aibă anumite caracteristici, cum
ar fi să fie deschisă şi conectată, de exemplu. Să nu-i fie teamă să fie văzută sau
percepută. Energia fundamentală a persoanei ar fi un alt criteriu care
întruneşte sau nu conceptul Mapuche de fiinţă umană. Ar putea exista şi alte
criterii culturale şi de percepţie pentru cine este considerat sau nu uman de
către un Mapuche".

IB: „Da, pe drumul nostru spre rezervaţie, ghidul nostru, care era soţul
uneia dintre membrele tribului, ne-a spus că probabil vom fi ignoraţi de
Mapuche, că se vor purta ca şi cum nu am fi acolo, în aceeaşi cameră cu ei. Ne­
a mai spus că ei nu pot fi siguri dacă un străin este sau nu uman, aşa că
persoana trebuie fie prezentată de cineva care este cunoscut de ei ca fiind om,
fie recunoscută de Machi ca fiind om. Pe atunci, am considerat ideea ca fiind
foarte stranie".

G: „Ei au o lungă istorie a oamenilor şi fiinţelor pretinzând a fi oameni, sau

ar trebui să schimbăm acest cuvânt cu umani, care mai târziu s-a dovedit că nu
erau ce pretinseseră a fi. Natura culturii americane băştinaşe de a crede şi de a
se încrede în cuvântul altora a fost folosită implacabil pentru a îi distruge".

IB: „Oooofff... asta a fost una dintre vulnerabilităţile mele. Aveam

încredere în oameni sută la sută. Şi gândeam şi credeam fără îndoială că sunt
sinceri, onorabili şi demni de încredere tot timpul. Chiar şi atunci când sunt
minţită în faţă, şi ştiu că mi se spune o minciună, accept cuvintele lor pentru că
trebuie să aibă motivele lor.
Acest lucru mi-a adus suferinţe şi dureri de nedescris în viaţă. Dar, nu se
ştie de ce, nu pot învăţa că unii oameni sunt necinstiţi şi fără onoare. Nu mi-e
uşor să am isteţimea străzii".

G: „Da, pentru cineva ca tine este o vulnerabilitate într-un mediu în care

oamenii sunt deconectaţi unii de alţii şi de mediu. Populaţia băştinaşă a
planetei a avut pierderi şi dureri mari din cauza asta. Dar aş spune să nu renunţi
la esenţa fundamentală a încrederii. În viitorul apropiat, colectivitatea umană
va învăţa din nou să fie unită şi să nu aibă secrete. Când va veni ziua aceea,
această trăsătură anume va fi un mare avantaj".

IB: „Sunt multe lucruri pe care populaţia băştinaşă le vede ca puncte tari,
şi care au fost folosite pentru a-i distruge. Încrederea în cuvântul şi onoarea
altuia este una dintre ele. Apoi mai este puterea clemenţei. Când un războinic
îşi pune la pământ duşmanul, apoi alege să nu-l ucidă, prin asta se dovedeşte
mult mai brav şi mai puternic decât dacă l-ar ucide. Sau ca dansurile şi
ritualurile unor triburi prin care îşi arată tăria şi puterea în faţa duşmanilor, şi
evitând astfel potenţiale conflicte armate. Toate acestea au fost considerate
slăbiciuni de către societatea modernă, iar războiul modern pur şi simplu ucide
şi distruge de la distanţă. Orice compasiune sau reţinere din partea oponentului
va fi folosită ca o oportunitate de a-l ucide sau distruge.
Am avut experienţa asta în propria mea viaţă. Nu într-o situaţie de război,
dar la nivelul relaţiilor personale şi chiar la nivel de afaceri. De fapt, acum că mă
gândesc, am trăit-o şi la nivel de război. În timpul loviturii de stat de dreapta
din Chile din 1973, cea mai mare vulnerabilitate a familiei mele şi a guvernului a
fost încrederea pe care au avut-o în armată că nu vor întoarce armele împotriva
populaţiei".

G: „Da, e greu să rămâi într-o poziţie de încredere şi onestitate când

oamenii din jurul tău o utilizează în mod repetat în detrimentul tău. Dar, cum
am spus, perseverează, nu este o slăbiciune. Este important să nu pierzi
încrederea şi oamenii de pe planetă care o au să n-o piardă. Da, cum ai spus, e
bine să dobândeşti isteţimea străzii, dar fără a-ţi pierde simţul înnăscut al
încrederii".

IB: „Simt că acorzi o mare importanţă acestui aspect. Îmi poţi spune dacă
este chiar atât de important şi de ce?"

G: „Acest simţ şi capacitate înnăscută de încredere în cuvântul celuilalt

este una dintre porţile care vor face posibilă reconectarea speciei umane şi a
acesteia cu mediul înconjurător".

IB: „Oh doamne... deci e super important, dar ne face vulnerabili. Grozav".

G: „Să ai încredere şi în tine însuţi. Poţi lua decizii corecte indiferent de ce

spun sau promit alţii, dacă stai conectat, şi dacă faci zilnic exerciţii de conectare
la sinele tău superior, sinele tău interior, colectivul uman şi Gaia. Poate sună
prosteşte sau naiv, dar dacă îţi faci timp, observi semnalele de alarmă şi stai cât
mai mult timp în expresia ta vibraţională cea mai înaltă, acei oameni care te
mint nu vor mai putea să rămână în preajma ta sau să aibă vreun efect
semnificativ asupra ta. De-abia când ţi-e frică sau stai desconectat vei fi
vulnerabil la minciuni şi necinste".

IB: „Vrei să spui că populaţia băştinaşă era vulnerabilă la minciună şi

necinste din cauză că se temea sau pentru că era deja deconectată? Adică, ştiu
că deconectarea lor s-a produs înainte de venirea europenilor, dar nu ştiam că
asta era cauza vulnerabilităţii lor la minciună".
 G: „Minciuna se întâmplă şi în rândul populaţiei băştinaşe. Dar da, chiar
dacă deconectarea lor a fost mai puţin profundă decât a celor care au cucerit
planeta, putem să-i numim europeni, ei totuşi au fost suficient de deconectaţi
ca să fie vulnerabili".

IB: „Sunt conştientă că populaţia băştinaşă europeană a fost eliminată

sistematic sute de ani înainte ca europenii să călătorească prin lume căutând
noi pământuri de cucerit. Sunt, de asemenea, conştientă că europenii nu au
fost singura rasă care a distrus populaţiile băştinaşe sau care a acţionat dintr-o
poziţie de eu esenţial deconectat. Există o istorie amplă în Africa, Asia şi
Australaia, care arată cum cuceritorii distrug şi anihilează în totalitate triburile
şi popoarele care nu se supun legii lor. A fost şi încă există o politică de
distrugere sau scoatere în afara legii a practicilor şi bazei de susţinere a
şamanilor, vindecătorilor şi altor persoane conectate în întreaga lume.
Întrebarea mea este cum de permiteţi să se întâmple aşa ceva? Dacă rolul
vostru este să protejaţi şi să îndrumaţi oamenii spre cele mai înalte potenţe şi
trăiri ale lor, de ce aţi permis să se întâmple această distrugere a persoanelor
conectate şi intuitive?"

G: „Până la urmă, nu noi hotărâm ce experienţă să aleagă specia voastră.

Până la urmă, dacă o persoană, fie ea un şaman înţelept sau un păstrător al
cunoaşterii, un ghid al omenirii renăscut sau orice persoană care este aici
pentru a creşte frecvenţa vibraţională a planetei, cade pradă disperării, durerii,
fricii sau dogmei, noi nu o putem proteja".

Nu puteam să nu mă simt cu musca pe căciulă când a spus acestea. Eu

însămi am căzut pradă disperării, durerii şi fricii de nenumărate ori în viaţa mea
şi am fost aproape de a fi ucisă sau distrusă complet de către alţii. Ţineam
ceaşca de ceai acum goală în mâini, jucându-mă cu ea. M-am simţit proastă şi
naivă, ca să nu spun altceva. Gabriel s-a întins şi mi-a luat mâinile într-ale lui.

G: „În zilele de demult, ai fi avut suportul comunităţii şi culturii ca să-ţi poţi

perfecţiona abilităţile şi talentele. Inclusiv capacitatea ta de a vedea clar,
percepe clar şi a lua decizii în cunoştinţă de cauză. Tu şi nenumăraţi alţii pe
această planetă aţi venit în cea mai neagră şi opresivă perioadă din istoria
umanităţii, şi nu aţi avut parte de educaţie, sprijin sau pregătire. Nu sunteţi
defecţi că sunteţi vulnerabili. Sunteţi puternici că puteţi depăşi lipsa de sprijin şi
încurajare văzând imaginea de ansamblu. Sunteţi puternici că aţi ales să vă
treziţi şi să exprimaţi sinele vostru superior, în ciuda atacurilor, fricii şi
distrugerii din jurul vostru. Şi nu spun asta doar pentru tine, ci pentru fiecare
persoană care citeşte sau aude aceste cuvinte".

O lacrimă îmi scăpă din ochi.

G: „Simţi? Simţi că sunt milioane de persoane în lume pregătiţi să-şi arate

adevărata lor faţă, fără teamă sau fără să ţină cont de teamă? Simţi că ceea ce
transmiţi şi faci, inclusiv întâlnirea cu mine şi scrierea unei cărţi despre asta, îi
va ajuta să lase în urmă frica şi disperarea şi să-şi urmeze inima?"

IB: „Da. Simt. Încrederea mea în omenire a rămas neclintită. Când am

căzut adânc în disperare sau teamă, încrederea mea s-a clătinat, trebuie să
recunosc. Dar, de îndată ce am fost în stare să mă reconectez la sinele meu
esenţial, încrederea era din nou deplină. Indiferent ce mi s-a întâmplat sau cum
s-au comportat alţii faţă de mine, încrederea în umanitate a revenit mereu.
Desigur, astăzi mi-e mult mai uşor, când mă uit la datele de pe site-ul nostru,
milioane de vizitatori unici folosind instrumentele de acolo şi mii de interacţiuni
cu oameni care îşi iau puterea în mâini şi se lasă văzuţi, procesându-şi frica.
Percep tot sprijinul lor şi disponibilitatea de a acţiona. Pentru mine acum este
mai uşor să am încredere deplină în umanitate decât oricând înainte".

Gabriel zâmbi strângându-mi mâinile şi dându-le drumul. I-am zâmbit şi

eu. Îmi simţeam inima plină de iubire şi fericire, pentru că reconectare mea la
colectivul nostru uman fusese restabilită încă o dată.

G: „Este ceva ce se face clipă de clipă.
conectaţi şi pe deplin conştienţi 100% din timp,
efort să se reconecteze datorită vieţii cotidiene
sunt încă adormiţi sau au deschise porţi spre
înapoi".
Deşi există oameni care stau
majoritatea trebuie să facă un
şi a acelor oameni din jur care
negativitate, care îi vor trage

IB: „Înţeleg".
Capitolul Nouă

Am petrecut restul întâlnirii din acea zi vorbind despre vreme şi anumite

probleme personale prin care treceam. Mai mult am pălăvrăgit, tocmai ca să
îmblânzim într-un mod duios emoţiile puternice pe care le-am simţit înainte.

Larry mă întrebase dacă îl va vedea vreodată pe Gabriel în carne şi oase,

iar eu n-am înţeles prea bine de ce ei doi încă nu se întâlniseră. Gabriel a
sugerat că poate este numai o chestiune de timp, sau poate că trupurile
noastre simt puternic prezenţa altor corpuri fizice care nu sunt umane, dar
arată ca şi când ar fi, şi aleg să nu le vadă. Uneori Larry chiar intrase în timpul
discuţiilor noastre, dar tot ce percepuse era frigul neobişnuit din cameră. Când
deschidem portaluri ultra-dimensionale, temperatura percepută va fi cu cel
puţin zece grade mai coborâtă decât în restul casei sau al camerei, sau al
locului. Schimbarea temperaturii se simte şi în natură, în aer liber. Când am fost
cu Larry la Montserrat în Spania, în 2014, mergeam pe o cărare de munte şi
deodată amândoi am simţit o schimbare drastică de temperatură. Traseul era
identic ca temperatură de fiecare parte a sferei. Când am intrat pe frecvenţa ei,
am simţit semnătura vibraţională a lemurienilor. Nu mult după aceea, am putut
intra în dimensiunea lor. Dar asta este altă povestire pentru altă carte.

Data următoare, şi ultima, când l-am întâlnit pe Gabriel, a fost în timpul

unei excursii aici, în Rezervaţia Makah. Avem multe trasee care trec prin
rezervaţie, unele sunt uşoare şi accesibile majorităţii excursioniştilor, dar altele
sunt extrem de dificile şi te pun la încercare. Eram pe una din acestea din urmă,
când şi-a făcut apariţia Gabriel. Trecuseră două săptămâni de la ultima lui vizită
şi, deşi fuseseră destule dăţi când l-aş fi putut chema pe Gabriel, am refuzat s-o
fac. Simţeam foarte tare că proiectul nostru cu interviul se apropia de sfârşit şi
amânam despărţirea.

Larry şi Missy, unul dintre câinii noştri, deciseseră să coboare pe o stâncă

abruptă până la plaja de dedesubt. Eram deja obosită de lunga excursie, aşa că
m-am întins pe un pat de muşchi şi mă gândeam, cum s-ar zice, să mă exprim
fizic şi energetic pe deplin şi fără filtre. Era un loc foarte sigur pentru a face
acest lucru, nu ştiam dacă corpul meu îşi va schimba forma, şi nu voiam să
sperii pe nimeni. Da, s-a mai întâmplat în trecut.

Cum stăteam întinsă şi deplin relaxată, am auzit paşi prin pădure. M-am
ridicat şi am ascultat cu multă atenţie. Sunt o mulţime de animale sălbatice în
pădurea rezervaţiei şi, în general, nu este o idee prea bună să hoinăreşti sau să
tragi un pui de somn singur în sălbăticie. Ascultând, mi-am dat seama că
zgomotul era făcut de doi oameni. Îi puteam auzi chiar vorbind. Un bărbat şi o
femeie. Am recunoscut imediat vocea bărbatului, era Gabriel.

M-am ridicat şi i-am privit printre tufişuri apropiindu-se. Purtau amândoi

echipament complet de excursionist, inclusiv mănuşi şi rucsaci. Am chicotit
privindu-i cum păşeau pe terenul neregulat, în mare parte ascuns sub plante.
Gabriel îşi ridică privirea şi îmi făcu cu mâna. Femeia de lângă el zâmbi larg şi
mă salută şi ea. O ştiam, dar oare de unde? Am zâmbit şi am făcut şi eu cu
mâna.

Când s-au mai apropiat, am observat că prin tot părul negru cârlionţat şi
pe obrazul smead al femeii străluceau scântei aproape imperceptibile. Până şi
hainele scânteiau pe ici pe colo. Deodată mi-am amintit. Era unul din îngerii
care mă ţinuseră de mână şi zburaseră cu mine în dimensiunea îngerilor! Am
băgat mâna în buzunar şi am pornit înregistrarea pe telefon.

Interviul al nouălea

Le-a luat câteva minute să ajungă în zona netedă, acoperită de muşchi pe

care o alesesem pentru odihnă. Dând deoparte ultimele crengi, se lăsară să
cadă pe muşchi dându-şi jos rucsacii şi gâfâind.

IB: „Beţi puţină apă, vă ajută dacă rămâneţi hidrataţi. Poate vă daţi jos
jachetele, cred că v-aţi încins cu tot echipamentul ăsta".

Îmi urmară sfatul şi în scurt timp erau amândoi odihniţi şi se simţeau

confortabil.

IB: „Sunt atât de fericită să vă revăd. Nu pot să-ţi spun cât de uimită sunt
să te văd aici".

Yarelie: „Şi eu la fel. Nu am fost prezentaţi până acum, numele meu este
Yarelie".

IB: „Urielle?"

Yarelie râse.
 Y: „Nu, acesta este al unuia dintre fraţii noştri. Da, numele noastre sună
foarte asemănător pentru urechile umane".

Apoi îşi spuse numele pe litere, Y A R E L I E. Se pronunţa yor ah li. I-am

căutat semnificaţia pe internet şi însemna „cea care străluceşte". Aşa şi era.

Mă uimea faptul că era în lumea noastră, dar şi luminiţele care sclipeau

peste tot în jurul ei.

Y: „Le poţi vedea? Am încercat să le maschez".

Se încruntă la Gabriel, ca şi când ar fi continuat o discuţie avută anterior.

G: „Abia se pot vedea. Cum am mai spus, sunt sigur că majoritatea

oamenilor nu le văd".

Următoarele două minute trecură cu ei schimbând replici despre ce a spus

sau nu a spus fiecare. M-a făcut să râd. S-au uitat la mine şi au început să râdă
de caraghioslâcul controversei.

IB: „Ei bine, să fiu sinceră nu pot spune cu certitudine că văd sclipirile cu
ochii mei fizici. Dacă le privesc cu atenţie, dispar. Ce sunt?"

Y: „Exprimarea mea fizică obişnuită este mai degrabă ceea ce s-ar putea
numi sclipiri de lumină. Nu petrec mult timp în realitatea umană, şi asta e prima
dată când mă exprim într-un corp uman. Este foarte greu".

IB: „Sunt atât de onorată că ai ales să mă vizitezi, Yarelie. Te pot întreba de

ce eşti aici? Bineînţeles, nepunând la socoteală dorinţa de a fi în preajma
minunăţiei mele".

Gluma mea trecu neobservată.

G: „Ea a insistat".

Y: „Când am aflat că întâlnirea ta cu fraţii mei se apropie de sfârşit, n-m

vrut să pierd ocazia de a te întâlni în mediul tău. Specia ta m-a fascinat mereu
şi, deşi îmi desfăşor munca în altă parte, vroiam să văd şi să experimentez cum
este să te întâlnesc în lumea ta. În plus, am o mulţime de întrebări. Nu avem
ocazia prea des să conversăm nemijlocit cu alte specii".
 IB: „Nu? Asta chiar mă surprinde. Sunt atât de multe specii în multivers şi
sunt atât de mulţi oameni pe planetă care mărturisesc că au contact direct cu
specia voastră".

Y: „Probabil că nu m-am exprimat corect. Da, avem o mulţime de contacte

cu oamenii şi cu alte specii, dar de obicei sunt interacţiuni de tipul ajutorului
sau îndrumării. Explorările în profunzime şi conversaţiile despre natura originii
şi funcţionării noastre sunt foarte neobişnuite".

IB: „Trebuie să recunosc că este foarte neobişnuit şi pentru mine".

Am privit către Gabriel.

IB: „Îmi vei lipsi foarte mult".

G: „Nu trebuie să încetăm să ne întâlnim. O dată ce această carte va fi

terminată, nu avem de ce să nu continuăm conversaţiile noastre sau doar să ne
întâlnim".

IB: „Raţional ştiu asta. Dar, de asemenea, mă ştiu şi pe mine şi ştiu că,
odată ce încep să mă concentrez pe un nou roman, aş putea uita să te chem,
Gabriel. Şi până să-mi dau seama, ar putea să treacă ani de zile până la
următoarea noastră întâlnire".

G: „Putem remedia asta".

IB: „Cum?"

G: „Dă-mi permisiunea să iniţiez întâlnirile noastre. Astfel aş putea să te

vizitez oricând, fără a trebui să fiu invitat".

M-am gândit la asta foarte profund. Ideea de a acorda acces nelimitat la

mine unui înger, oricând ar fi vrut, îmi declanşă programele de intimitate
umană.

G: „Promit să nu apar din nou când faci duş".

M-am încruntat. Mi-am amintit conversaţia despre apariţia lui în baie în

timp ce făceam duş. Trebuise să îi explic că noi, oamenii în general, nu ne
simţim confortabil să mai fim cu cineva când folosim baia. Dar cum să ştie să nu
vină când sunt la duş, dacă nu trage cu ochiul înainte?

IB: „Cum vei şti că nu sunt în duş sau la toaletă, dacă nu te uiţi înainte?"

G: „Oh, nu pot verifica? Ei bine, asta ar putea crea o problemă. Dacă te-aş
contacta telepatic înainte şi ţi-aş cere permisiunea să te vizitez? Asta ar elimina
necesitatea de a verifica întâi".

IB: „Da, aşa merge".

Tot nu mă simţeam confortabil, pentru că ar fi trebuit să-i spun unui înger

că stau pe toaletă sau fac duş când mă contacta, dar era de preferat tragerii cu
ochiul sau apariţiei lui neaşteptate în baie.

IB: „Ai permisiunea mea să iniţiezi vizite şi să mă contactezi oricând vrei,

atâta timp cât mă contactezi telepatic înainte de a ajunge unde sunt".

Y: „Ne e greu să vă înţelegem nevoia de intimitate. Sau motivul care face o

situaţie să fie intimă sau nu. Dar, după cum am spus, nu am mai avut ocazia să
interacţionăm aşa des înainte, aşa că încă învăţăm. Noi învăţăm repede şi o
dată ce unul dintre noi învaţă ceva, întreaga specie a învăţat-o. Mai sunt şi alte
situaţii în care nu ar trebui să te vizităm?"

Am roşit puternic.

IB: „Păi, da. Când mergem la toaletă este una dintre ele. Să nu apăreţi în
baie când suntem la toaletă. Şi de asemenea, şi asta se poate întâmpla în
diferite locaţii, când doi oameni fac dragoste. Să nu daţi buzna în timp ce doi
oameni fac dragoste".

G: „Dar dacă vreunul dintre voi este în pericol? Şi trebuie să intervenim

sau să oferim îndrumare pentru că în acel moment s-a luat sau urmează să se ia
o decizie importantă?"

Mi-am luat capul în mâini. Uitam atât de uşor că cei doi adulţi din faţa mea
nu erau de fapt oameni şi că nu aveau aceleaşi programe şi condiţionări sociale
pe care le aveam noi.
 IB: „OK, dacă o persoană care foloseşte baia sau face dragoste undeva
este într-un pericol imediat, puteţi apărea pentru a-l ajuta".

G: „Dar dacă nu este într-un pericol imediat, dar gândeşte sau plănuieşte
ceva care l-ar putea pune în pericol în viitor, dar face acest lucru în timp ce
foloseşte baia sau face dragoste?"

M-am holbat la Gabriel nesigură de ce răspuns să-i dau.

IB: „Hmm. Ei bine... Îl poţi vizita mai târziu ca să-i spui".

G: „Nu avem acces întotdeauna la oameni. Şi dacă acel moment din timp
este pierdut s-ar putea mai târziu să nu mai avem ocazia să-l îndrumăm sau
avertizăm".

IB: „OK, dacă este cazul, când e vorba de o chestie care-i va afecta viaţa,
atunci da, poţi apărea şi vorbi cu omul când este în baie sau face dragoste".

G: „Dar dacă este un moment de iluminare, când are nevoie de un sfat sau
o îndrumare care le-ar grăbi evoluţia? Ai fi surprinsă să afli câţi oameni au astfel
de momente când fac duş, fac baie, merg la toaletă sau fac dragoste".

IB: „OK, OK. Da, dacă este un moment de iluminare, poţi apărea în orice
moment chiar dacă fac duş, fac baie, merg la toaletă sau fac dragoste".

Yarelie îi şopti ceva la ureche lui Gabriel.

G: „A face dragoste include situaţiile când persoana se stimulează singură

■ f U I ■u U A U «^1/
sexual fără altă persoană in cameră?

Aş fi vrut ca pământul să se deschidă sub mine şi să mă înghită.

IB: „Da. Şi asta. Dacă este o situaţie în care există unul sau mai mulţi adulţi
care consimt, implicaţi în activitate sexuală şi există un pericol imediat sau în
viitor, pentru ei sau pentru alţii, sau pierderea unei ocazii de evoluţie, atunci
da, puteţi apărea în mod inopinat".

Ambii arătară că au înţeles diferenţa dintre un moment potrivit pentru a

intra în cameră, şi un moment nepotrivit.
 Y: „Pot să întreb ceva?"

Am dat din cap.

Y: „Te poţi metamorfoza în diferite forme fizice. Am văzut asta când erai
cu noi în conştiinţa noastră colectivă".

Am răsuflat, profund uşurată că tema intimităţii se încheiase.

Y: „Chiar şi acum percep anumite caracteristici non-umane la corpul tău.

Ca o umbră sau o remanenţă a unei diferite fizicalităţi. Sunt deplin conştientă
că asta e o trăsătură caracteristică la anumite rase umane. Capacitatea de a-şi
schimba forma sau de a se metamorfoza în diferite forme. Totuşi, nu este un
lucru obişnuit, chiar şi între speciile din univers. Noi putem s-o facem şi chiar o
facem mereu, şi sunt şi alte specii care o fac. Deşi unele rase umane sunt
capabile s-o facă, nu mulţi oameni din acele rase ştiu cum. Tu cum ai reuşit să
dobândeşti această capacitate? Şi o faci deseori?"

Mi-am amintit că înainte ca ei să apară, intenţionasem să mă exprim

deplin, în adevărata mea formă. Dar când am conştientizat că se apropia
cineva, am revenit la forma umană. Faptul că Yarelie a putut vedea remanenţe
ale expresiei mele fizice adevărate non-umane mi-a dat de gândit. Dar apoi am
înţeles de ce avusese această percepţie.

IB: „Ei bine, am descoperit că fiecare persoană care mă vede sau mă

cunoaşte, mă percepe sau mă vede în diferite forme. De exemplu, o persoană
mă vede cu o piele foarte întunecată, cu ochi mici şi buze subţiri, cu un nas
coroiat. Alte persoane mă văd palidă, cu ochii mari, păr roşu şi buze groase. Alţi
oameni mă privesc şi văd americancă băştinaşă. Alţii mă văd spaniolă sau
europeană. Mulţi irlandezi mă văd cu părul roşu şi pistrui. O mulţime de
oameni mă văd şi cred că semăn cu o rudă de-a lor, mama, sora, fiica sau
bunica. Sau chiar cu unul dintre prietenii apropiaţi. Când îmi trimit fotografii ale
rudei sau prietenei, eu nu văd nici o asemănare fizică. Sasquatch locali chiar m­
au văzut ca un bebeluş sasquatch şi m-au avertizat să mă îndepărtez de
marginea unei stânci periculoase şi degeaba le-am explicat că pot să am grijă
singură de mine, au rămas la fel de îngrijoraţi".

Y: „Spui că modul în care arăţi nu depinde atât de exprimarea ta fizică, cât

de interpretarea datelor vizuale de către persoana care te priveşte?"
 IB: „Da, te-ai exprimat excelent. Sunt ca un fel de joker, o persoană care
arată ca sau se potriveşte cu rolul în care cealaltă persoană are nevoie cel mai
mult s-o vadă sau care să-i fie aproape în momentul respectiv. Eu personal nu
mă simt foarte stabilă şi găsesc că nu-mi este uşor să menţin o singură formă
fizică pentru o perioadă de timp oarecare. Aşa că, întrebarea care ar trebui
pusă în această situaţie particulară este ce vezi şi ce înseamnă pentru tine
caracteristicile non-umane pe care le vezi în mine".

Y: „Ha! OK. Păi, asta mă surprinde. Simt cum mi se lărgeşte conştiinţa

explorând posibilităţile acestei situaţii".

Yarelie căzu pe gânduri pentru ceva vreme.

Y: „OK, am perceput urmele unei specii pe care o cunosc şi cu care am

lucrat în trecut. E o specie foarte elevată, natura lor fizică nu este foarte diferită
de cea a oamenilor. Îi putem numi umanoizi. Au ADN-ul de tip reptilian. Baza
lor spirituală este foarte evoluată, doar imboldul de a explora multiversul este
mai puternic".

IB: „Ce fel de gânduri sau emoţii îţi vin când te gândeşti la ei?"

Y: „I-am admirat foarte tare. Am avut mai multe încarnări în specia lor,
născându-mă şi trăind ca unul din ei. Am un mare respect pentru ei. Totodată
îmi lipsesc. Tânjesc să fiu cu ei, să stau şi să lucrez cu ei. E atât de ciudat, nu m-
am mai gândit la ei de milioane de ani tereştri de ai voştri".

IB: „Ei bine, asta s-ar putea interpreta în sensul că, poate, sinele tău
interior îţi spune că trebuie să-i găseşti din nou. Poate că e timpul să restabileşti
această relaţie şi legătură în viaţa ta".

Ochii lui Yarelie înotau în lacrimi. Îi frecă surprinsă şi trase brusc aer în
piept, reprimându-şi plânsul. Gabriel o îmbrăţişă dar era încă puternic afectată.
Am vrut să mă întind şi să îi ating mâinile dar am simţit că asta ar fi înrăutăţit
lucrurile, aşa că am rămas pe loc. Gabriel îi spuse să inspire profund şi să expire
brusc şi puternic. Mi-am amintit cum îl învăţasem să folosească această metodă
într-una dintre primele noastre întâlniri pentru a-şi calma emoţiile.

IB: „Îngerii au un corp emoţional mult mai mare decât oamenii, şi când te-
ai exprimat în forma umană, corpul tău emoţional uman a fost copleşit. Va
trece".
 Gabriel inspiră profund şi expiră rapid şi puternic. Yarelie îl urmă. După
câteva minute zâmbea. Îşi luă rucsacul şi scoase câteva şerveţele, îşi curăţă faţa
şi respiră profund. Se uită la Gabriel.

Y: „N-am cuvinte să-ţi spun cât de mare e respectul meu pentru munca ta
în formă umană pe această planetă. Nu am realizat niciodată cât de greu este
să te manifeşti în formă umană. Şi simt acelaşi respect pentru toate sufletele
care aleg să se întrupeze ca oameni. Este cu adevărat foarte tulburător şi
dificil".

IB: „Vrei să cercetăm rasa reptiliană cu care ai o legătură atât de

profundă? Sau vrei să vorbim despre altceva?"

Y: „Trăsăturile tale, cele abia perceptibile, sunt ca cele ale uneia din
surorile mele din ultima incarnare pe care am avut-o printre ei. Eu şi sora mea
eram foarte apropiate, eram inseparabile. Ne-am decis să studiem aceleaşi
subiecte şi să ne lansăm pe aceeaşi carieră ca Exploratori. Această rasă are o
durată de viaţă foarte lungă în comparaţie cu a ta, de circa zece mii de ani
pământeni liniari. Ne-am căsătorit în aceeaşi familie, cu doi verişori de sex
masculin din ceea ce s-ar putea numi o linie genetică cu talent pe plan spiritual
sau şamanic, care erau şi ei exploratori. Toţi patru am călătorit şi explorat
universul timp de mii de ani. Eu nu am avut copii cu perechea mea, aşa am ales,
dar sora mea a avut, şi copiii ei au fost crescuţi de noi toţi. A fost o viaţă fericită
şi lungă. După ce sora mea a murit într-un accident ultra-dimensional, nu am
fost în stare să depăşesc agonia şi tristeţea. Am murit de inimă rea la scurt timp
după. Am jurat că nu voi reveni din nou la această specie şi că nu mă voi mai
ataşa niciodată de unul dintre indivizii ei. Sau de vreun non-înger. Odată
deconectaţi, de cele mai multe ori nu mai putem să găsim o fiinţă care aparţine
unei alte specii. Am ştiut că încercarea de a o găsi pe sora mea era un efort
inutil. Chiar dacă aş fi găsit-o din nou, ea ar fi fost într-o manifestare diferită şi
nu şi-ar fi amintit cine eram. Rolul rase mele în realitatea lor este de ghid
spiritual. Dacă aş fi găsit-o, şi m-ar fi simţit, ea s-ar fi raportat la mine nu ca la
sora ei, ci ca la un ghid spiritual. Nu mă simţeam capabilă să îndeplinesc eficient
un asemenea rol în relaţie cu ea".

Am simţit valurile de durere şi pierdere pe care le simţea. O altă trăsătură

umană, empatia. Nu întotdeauna cea mai bună trăsătură de stimulat când eşti
în compania îngerilor. Dar corpul meu emoţional era acum mult mai puternic şi
capabil să suporte emoţiile îngereşti într-o măsură limitată dar utilă.
 M-am conectat la linia ei temporală personală, privind acea viaţă anume.
Fusese într-adevăr una fericită şi foarte expansivă. Am căutat-o şi pe sora ei,
am simţit semnătura ei vibraţională, şi am găsit-o în timpul prezent. Ştiam că n­
aş fi putut să fac asta fără permisiunea celeilalte fiinţe, mai ales că nu avusesem
nici un fel de interacţiune cu sora. Sau, în acest caz, cu el. Sora lui Yarelie era
încarnată acum ca bărbat. Un lider religios puternic şi influent al poporulului
său. Avusese câteva încarnări atât ca bărbat, cât şi ca femeie după viaţa pe care
o împărţise cu Yarelie şi în toate existase un gol, un dor de regăsire cu sora ei.
Deşi nu fusese un impuls conştient, totuşi, viaţă după viaţă, fiinţa ajunsese la o
conectare puternică şi profundă cu Sursa lor, transformându-l într-un lider
spiritual extraordinar de talentat. M-am întrebat dacă era potrivit să îi
povestesc toate astea lui Yarelie.

Concentrarea îmi reveni la cei doi îngeri care stăteau în faţa mea şi am
înţeles că, într-un fel, şi ei văzuseră ceea ce am văzut eu. Ochii lor erau larg
deschişi şi uşor defocalizaţi.

IB: „Ups".

Y: „E în regulă".

G: „Scuze, am uitat să spun, de când ţi-ai împărtăşit conştiinţa cu noi şi ai

devenit temporar parte din colectivul nostru, când ne aflăm în acelaşi câmp
energetic, conştienţele noastre devin una. Când am văzut că cercetai ceva
important, ne-am conectat instant la tine. Nu exista nici un gând sau vreo
rezistenţă sau orice alt tip de informaţie care să ne spună că nu ne e permis. Şi
noi facem asta automat. De-abia când te-ai întrebat dacă să împarţi experienţa
cu Yarelie ne-am gândit că poate nu asta fusese intenţia ta".

IB: „De fapt, asta simplifică lucrurile pentru mine. Acum nu mai trebuie să
fac din asta o problemă. Şi mai mult de atât, este destul de greu să exprimi
multi-vieţile şi esenţa lor în cuvinte. Acum ai toate informaţiile şi poţi alegi în
cunoştinţă de cauză referitor la contactarea surorii tale. Care acum este fratele
tău, cred".

Finalul i l-am adresat direct lui Yarelie.

Y: „Trebuie să stau şi să analizez asta. Am nevoie de timp să-i văd vieţile,

pe cea acum şi să-mi depăşesc propriul sentiment de pierdere înainte de a
putea hotărî dacă s-o contactez din nou sau nu. Şi nu doar pe ea. Întreaga
specie. Am devenit prea apropiată, sau prea ataşată, pentru a fi un ghid eficient
pentru ei".

G: „Acest fenomen este mai comun decât ai crede. Uneori investim atât de
mult într-o specie, sau în indivizi ai unei specii, încât nu ne mai putem face
corect treaba. De obicei asta ne indică puternic că e timpul să trecem la altă
specie sau la alt proiect. Şi cum majoritatea dintre noi stă cu câte o specie sau
într-un proiect milioane de ani, îţi poţi imagina cât de greu este să iei o
asemenea decizie. Adică, alegerea de a te da la o parte".

IB: „Dacă veni vorba de milioane de ani. Există discrepanţe imense între
date, atât istoric cât şi cultural, cu privire la vârsta rasei umane. De cât timp
existăm? Şi este Pământul planeta noastră de origine?"

G: „Asta este o întrebare pe care nu au pus-o prea mulţi oameni. Ca să

răspundem, avem nevoie să definim clar ce înseamnă fiinţa umană".

Ambii mă priviră ca şi cum ar fi aşteptat să le dau o definiţie a ce înseamnă

o fiinţă umană. M-am gândit la asta o vreme. Mintea mea muncea febril la
posibilităţile pentru care avem nevoie de o astfel de definiţie. Definiţia ar putea
limita răspunsul, exclude informaţii pe care poate am fi dorit să le auzim. Până
atunci, pentru mine o fiinţă umană fusese relaţia simbiotică dintre un suflet
care venea din orice dimensiune sau planetă şi un corp fizic recunoscut ca
uman, făcut din materiale pământene. Totuşi, din informaţiile pe care mi le
dăduseră îngerii şi din datele provenind din memoria culturală a băştinaşilor,
această definiţie nu era prea exactă. Se pare că multe rase umane fuseseră
aduse aici de extratereştri sau de fiinţe ultra-dimensionale. Unii, precum
mayaşii, credeau că erau extratereştri veniţi pe Pământ care îşi pierduseră
amintirile despre tehnologia necesară călătoriei interstelare.

Cu toate acestea, nu există rasă umană pe planetă care să nu se poată

amesteca cu celelalte, care să nu poată avea copii cu celelalte. Voiam să mă
gândesc la o definiţie care să includă toate rasele Pământului, dar să nu excludă
rase care veniseră din altă parte. Cuvântul definiţie este menit să traseze limite
la ceva. Limitele ar limita răspunsul, dar n-ar trebui să fie permanente. Trebuia
să mă gândesc la o definiţie care ar include toate datele care fuseseră relevante
pentru această discuţie anume, dar, de asemenea, să limiteze răspunsul la
informaţii lucrative şi uşor de înţeles.
 IB: „Pentru această întrebare, definiţia fiinţei umane este o vietate care
are un suflet, încarnat într-un corp fizic pe care l-am numi persoană ca aspect
exterior, şi care are ADN şi elemente de configuraţie comune tuturor raselor
umane de pe Pământ, dar nu ne mărginim la cele care provin sau există în
prezent pe Pământ sau în linia temporală sau dimensiunea în care suntem în
prezent".

Când am spus aceste cuvinte, am simţit că deja limitasem răspunsul într-

un mod drastic. Simţeam că fiinţele umane puteau apărea în multe alte forme
sau alcătuiri elementare. Dar pentru moment, voiam să primesc răspunsul
relevant doar pentru rasele umane pe care le avem pe Pământ. Explorarea altor
aspecte ale existenţei umane va trebui să aştepte.

Y: „Asta e o definiţie cu care putem lucra. Cât priveşte prima ta întrebare,

de cât timp există rasa umană? Pot spune că există dintotdeauna atât în timp
liniar, cât şi în afara lui. În limitele acestei definiţii a ceea ce este fiinţa umană,
Pământul nu este planeta de origine a fiinţelor umane".

Am tăcut, aşteptând un răspuns mai elaborat.

IB: „Când spui că oamenii au existat dintotdeauna, atât în timp liniar, cât şi
în afara lui, vrei să spui că nu avem un moment sau un loc de origine? Că de
fapt nu am fost creaţi prin evoluţie sau de către o specie diferită?"

G: „Din ce am văzut noi, fiinţele umane au fost limitate de alte specii, dar
nu create de ele. Sunt fiinţe umane pe alte planete care nu au fost limitate de
specii exterioare lor. Consensul general este că fiinţa umană este un mod de
exprimare şi experimentare a universului fizic prin multiple structuri-suflet, atât
suflete originale, cât şi suflete artificiale, adică realizate prin inginerie. Prin
urmare, oamenii sunt foarte râvniţi de diferite specii care au lucrat neobosit
pentru a manipula manifestările umane pentru a servi propriilor lor scopuri. Şi
da, din câte ne dăm seama, oamenii nu au un punct de origine în timp sau
spaţiu. S-ar putea spune mai precis, de fapt, că timpul şi spaţiul s-au născut în
interiorul experienţei umane".

Mintea îmi alerga nebuneşte printre posibilităţile pe care le deschidea

acest şir de idei. Îmi doream să fi avut carneţelul la mine pentru a nu pierde
vreo întrebare în timp ce cercetam o alta.
 IB: „Cine a apărut prima, specia umană sau locul în care s-a născut? E la fel
ca întrebarea cu oul şi găina. Înţeleg că este o întrebare la care nu puteţi să
răspundeţi acum. Când ai spus că alte specii au manipulat manifestarea umană
pentru a servi scopurilor lor, la ce fel de scopuri te-ai referit?"

G: „Am întâlnit multe tipuri de intenţii. Unii aveau în vedere evoluţia

propriei specii, alţii crearea de planete care să susţină propria specie. Unii au
creat lucrători, sclavi, îngrijitori sau conducători de popoare având ca singur
obiectiv cucerirea planetelor şi dimensiunilor pentru îmbogăţirea fizică a
propriei specii. În general, în aceste din urmă cazuri, specia manipulatoare nu
era capabilă să ocupe sau să exploateze fizic planeta sau dimensiunea
respectivă".

IB: „Acest lucru are sens, având în vedere faptul că noi, oamenii, suntem
creatorii realităţii fizice, experienţiale. Pune destui oameni într-un mediu arid,
iar ei îl vor transforma într-un loc luxuriant şi plin de viaţă. De asemenea,
explică de ce anumite entităţi investesc atât de mulţi bani, timp şi efort pentru
a crea frică pe toată faţa Pământului. Miliarde de oameni într-o stare de frică
creează un mediu de frecvenţă foarte joasă. Un mediu de frecvenţă joasă nu
susţine sau hrăneşte omul, dar este potrivit altor entităţi".

Y: „Da, şi noi am identificat acest subiect pe Pământ chiar în prezent. La un

nivel diferit, oamenii sunt conectaţi prin spaţiu, timp şi dimensiune între ei,
indiferent de provenienţa sufletului din fiecare corp. Se pare că există limite
sau hotare până la care oamenii, ca o conştiinţă mai largă, sunt dispuşi să le
lase folosiţi. Graniţe care limitează frecvenţa şi semnătura vibraţională a
mediilor pe care oamenii sunt dispuşi să le creeze. Naşterea ta şi naşterea sau
încarnarea a milioane de persoane care ar putea fi consideraţi de o frecvenţă
înaltă, necesitatea de a se trezi ei înşişi şi pe alţii, de a vindeca planeta şi unii pe
alţii, de hrănire şi sprijinire a Gaiei, toate acestea reprezintă zidul de protecţie
care se ridică automat atunci când rasa umană... sau mai precis, tehnologia
umană este utilizată de o specie pentru a crea medii de joasă frecvenţă.
Planeta cunoscută sub numele de Pământ este, de asemenea, conştientă. Iar
oamenii care erau aici co-creatori ai unei realităţi cu Pământul au decis să
experimenteze o realitate de joasă frecvenţă, permiţând intrarea fiinţelor din
dimensiuni şi universuri de joasă frecvenţă pentru a coexista aici. În mod
normal sau obişnuit, tehnologia umană n-ar accepta aşa ceva. Cu toate acestea,
se pare că la nivel de specie, oamenii au decis că voiau să aibă această
experienţă. Asta a lărgit întregul spectru de experienţă pentru oameni. Dar,
pentru că universurile şi entităţile de joasă frecvenţă sunt prin definiţie
cuceritori, ei nu puteau să coexiste, în schimb au vrut să folosească tehnologia
umană pentru a-şi extinde proprietăţile de joasă frecvenţă. Tehnologia umană
■ a u * U a A U A . a . a u , . U
le-a permis să ajungă numai până în prezent, iar acum se termină toată
aventura. De aici naşterea ta şi a milioane de alte persoane care sunt aici
pentru a creşte frecvenţa planetei".

G: „Aş dori să fac corelaţia cu discuţia pe care am avut-o mai demult,

despre călătoria noastră spre undeva, despre cum toate speciile care se
interconectează sunt într-un fel sau altul obsedate de evoluţie şi expansiune,
preocupate de călătoria spre acelaşi loc. Universurile şi fiinţele de joasă
frecvenţă sunt şi ele pe acelaşi drum, aşa că e uşor de înţeles de ce rasa umană
a acceptat să aibă o experienţă co-creată şi interconectată cu ei".

IB: „Mereu am simţit că în ultimă înstanţă fiinţele umane au ales să aibă

această experienţă de joasă frecvenţă şi că acum îi pun capăt. Dar nu am
realizat că era o decizie la nivel de multivers, multi-dimensională şi multi-
planetară. Credeam că se referea doar la Pământ. De ce nu mi-ai zis asta până
acum?"

G: „În conversaţiile noastre cu diferite fiinţe suntem limitaţi de propriile

lor percepţii şi structuri culturale şi ale realităţii. Cu alte cuvinte, până nu vezi
imaginea la scară mai mare, nu putem discuta despre acea imagine la scară mai
mare".

IB: „Asta ne limitează drastic în ceea ce putem cerceta împreună. Vreau să

spun, dacă nu-mi poţi aduce informaţii din afara domeniului meu de experienţă
sau sistemului de credinţă, cum pot trece eu într-o stare mai largă de conştiinţă
sau percepţie?"

Y: „Ar părea că este o decizie pe care noi am luat-o, dar de fapt opusul e
adevărat. De multe ori, în mod regulat, vorbim despre realităţi mai ample cu
oamenii şi cu celelalte specii, dar rezultatul este că informaţiile sunt filtrate şi
interpretate prin structurile culturale şi de realitate proprii fiinţei. Nu noi
stabilim graniţele şi limitele, ci fiinţa cu care comunicăm poate percepe şi
înţelege doar în limitele propriei ei realităţi".

IB: „Interpretarea eronată sau asumarea informaţiei prin propriile noastre

programe culturale, sociale sau religioase sau de propriul ego. Da, am discutat
deja despre asta cu Gabriel".
 Tocmai pentru că ştiam că acest fenomen era ceva comun, îmi înregistram
conversaţiile cu îngerii şi le transcriam aşa cum erau, reducând propria mea
interpretare a ceea ce spuseseră la minimum. Totuşi chiar şi aşa mesajul poate
fi deturnat, aşa că întotdeauna sugerez ca persoana care citeşte sau ascultă
materialele mele să judece cu capul şi autoritatea ei proprie exactitatea lor.

IB: „Unele din miturile originare ale populaţiilor băştinaşe ale Pământului
ne povestesc fie că acesteaau venit de pe alte planete, sau că au fost plasaţi aici
pe Pământ într-un anumit spaţiu geografic de către extratereştrii sau Poporul
din Stele. Deja ai afirmat că oamenii nu au apărut pe Pământ sau într-un loc pe
care l-am cunoaşte. Aşa că mă întreb: ce deosebeşte o persoană băştinaşă sau
indigenă de una ne-băştinaşă?"

G: „Lucrăm foarte de aproape cu toţi oamenii de pe Pământ, fără

deosebire de rasă sau cultură, religie sau fundal social. Spun asta ca să arăt că
expunerea noastră faţă de oameni nu este legată sau limitată de rasă. Am
observat şi că sufletele care se încarnează în corp uman aici, pe Pământ, nu
sunt limitate de rasă. Multe suflete, majoritatea sufletelor de fapt, s-au
întrupat în toate rasele umane ale Pământului de-a lungul încarnărilor din
timpul liniar. Totuşi unele suflete rezonează mai mult cu o anumită rasă decât
cu celelalte şi preferă să se încarneze în aceea. Definiţia unei persoane
băştinaşe în opoziţie cu o persoană non-băştinaşă ţine de corpul fizic. În
principiu, de zona geografică în care s-a născut corpul, dar e şi un punct de
vedere cultural şi social. Da, unele specii au venit pe Pământ şi s-au stabilit aici,
devenind băştinaşi în anumite zone geografice. Şi da, unele popoare băştinaşe
au fost strămutate, am putea spune, de diferite specii de pe diferite planete în
zone geografice specifice. Zone în care aceşti oameni anume nu numai că
prosperă, ci menţin realitatea acelei locaţii. Deci, de exemplu, o rasă umană
căreia îi merge bine într-un climat uscat, fierbinte, va păstra acea zonă
geografică mereu uscată şi fierbinte. Toate rasele de pe Pământ, indiferent
dacă sunt sau nu băştinaşe, au fost modificate la nivel de ADN pentru a avea
anumite predispoziţii, impulsuri şi a fi prospere în diferite locaţii geografice".

IB: „Înţeleg această definiţie şi analiză a ceea ce înseamnă o persoană

băştinaşă. Dar nu ai definit ce înseamnă natura unei persoane care nu este
băştinaşă".

G: „Am putea spune că o persoană băştinaşă stă sau are o predispoziţie să

stea într-o zonă geografică definită şi limitată şi într-o structură culturală şi
socială care îl susţine şi pe care îl susţine şi creează în timp. Chiar şi când rasa
băştinaşă este nomadă, va rămâne într-o zonă geografică delimitată şi rar se va
căsători în afara propriei rase sau culturi. De asemenea, de cele mai multe ori
nu vor dori sau încerca să-şi impună propriul ADN sau cultură altor rase. O
persoană non-băştinaşă nu numai că nu va avea aceste porniri, dar în fapt va
face tot ce poate ca să-şi lărgească propria arie geografică, îşi va impune
propria cultură şi sistem de credinţe asupra altor rase, chiar dacă aceste
sisteme culturale şi de credinţă nu le hrănesc pe acelea, şi în general va fi
animată de o dorinţă de cucerire a spaţiului şi timpului chiar dincolo de limitele
Pământului. Ca şi rasele băştinaşe, ceea ce noi definim a fi non-băştinaşi au
fost, de asemenea, plasaţi aici pe Pământ fie prin propriile forţe, fie prin
intermediul altor specii, însă ei nu sunt limitaţi să rămână în cultura lor sau
localizarea lor geografică".

IB: „Păi, cu această definiţie pentru ceea ce este o persoană non-

băştinaşă, putem spune că chiar şi imperiul Inca a fost non-băştinaş. Ei au
cucerit imense zone din America de Sud. Totuşi, astăzi pe incaşi îi considerăm
băştinaşi".

G: „Inca a fost un om. Conducătorul, regele, zeul imperiului incaş. Un titlu

care a trecut de la tată la fiu. Incaşii au fost cuceritori, este adevărat. Şi brutali
când venea vorba de orice alt trib băştinaş care nu era de acord să fie condus
de ei. Totuşi, erau foarte înţelegători şi flexibili atunci când se punea problema
menţinerea culturii originale şi teritoriului locuit de celălalt trib, dacă era de
acord să plătească tribut incaşilor. De asemenea, respectivului trib i se ordona
să renunţe la anumite credinţe religioase, sociale şi culturale pe care incaşii le
considerau ofensatoare şi, în principiu, să respecte pacea în cadrul Imperiului
Inca. Tribul, la rândul său, era susţinut economic şi structural de imperiul Inca.
Cu alte cuvinte, cu toate că despre familia cuceritoare, Inca, am putea spune în
mod corect că nu era băştinaşă prin natură sau predispoziţie, triburile din
cadrul imperiului Inca erau".
IB: „Deseori considerăm sau definim o persoană non-băştinaşă ca fiind
albă sau cu descendenţă europeană. Totuşi, când am trăit în Anglia, Irlanda sau
Spania, am întâlnit mulţi oameni acolo care ar fi fost cu certitudine calificaţi ca
fiind băştinaşi sau ai pământului. Erau conectaţi la pământ, aveau un impuls
intern să rămână acolo, aveau cultura specifică zonei geografice şi erau diferiţi
în comparaţie cu oamenii din alte locuri din acea ţară. Unii încă vorbesc limbi
locale. Aşadar, deşi sunt albi, ei tot băştinaşi sunt".

G: „Da, este o idee greşită să consideri că persoanele băştinaşe au pielea

închisă la culoare sau nu sunt din Europa".
 IB: „Presupun că o definiţie mai modernă ar putea include ideea vieţuirii
într-un trib. Vreau să spun, conceptul modern de trib şi nu înţelesul original
care în principiu, înseamnă „trei" şi face referire la cele trei caste ale
popoarelor Romei antice, care aveau relaţii culturale şi de sânge distincte una
de alta. Cu toate că se poate spune că şi astăzi, legăturile de sânge şi culturale
definesc un trib".

Y: „Cred că suntem într-o situaţie în care limitarea sau definirea unui

popor devine neproductivă. Ceea ce consideri tu ca persoană băştinaşă a fost
definită conform legilor de pe această planetă. Şi instinctiv, majoritatea
oamenilor de pe Pământ vor recunoaşte o persoană băştinaşă spre deosebire
de o persoană non-băştinaşă şi invers".

IB: „Nu, serios. Jumătate din ADN-ul meu este american băştinaş, un sfert
spaniol şi restul se împarte între irlandez, ţigan, evreu, grec şi italian. Legal am
fost clasificată de rasă albă caucaziană. Totuşi, majoritatea oamenilor, băştinaşi
sau nu, care mă întâlnesc imediat presupun că sunt băştinaşă americană. Cu
excepţia câtorva băştinaşi americani, care au reacţionat foarte vehement
împotriva mea, clasificându-mă drept un conchistador alb opresiv. Revenind la
rolul nostru pe planetă. Mi se pare că, în prezent, lumea se împarte în oameni
care vor să menţină un mediu curat şi prietenos, şi oameni care preferă să
exploateze natura, Pământul şi natura umană de creator de realitate în folosul
lor personal. Sunt mulţi băştinaşi care sunt implicaţi activ în protejarea
mediului înconjurător. Dar de asemenea, sunt şi non-băştinaşi care sunt
implicaţi la nivel înalt în realizarea acestui obiectiv. Când am vorbit cu Machi,
conducătorul Mapuche, din sudul Chile, mi-a spus că mulţi oameni s-au născut
în Europa şi peste tot în lume. Din nou, nu am clară definiţia a ceea ce ea a
numit oameni, dar din context, cred că s-a referit la băştinaşi care s-au născut
peste tot în lume în cadrul altor rase. Ar putea asta explica de ce atât de mulţi
oameni din toate rasele sunt hotărâţi să protejeze natura şi specia noastră?"

G: „Ştiu că poate fi derutant. Şi acesta este unul dintre acele momente

când limitele propriei realităţi determină convingerea sau eticheta pe care o
aplici peste ce se întâmplă aici şi acum. Sugestia mea ar fi să încetezi să
gândeşti la scară locală şi să începi să gândeşti la un nivel multi-planetar şi
dimensional".

Y: „Gândeşte-te mai puţin la rasele umane de pe Pământ şi la care o

cucereşte pe cealaltă, sau care protejează mediul înconjurător, şi mai degrabă
la conceptul că tehnologia umană la un nivel de multivers a decis că infuzia de
frecvenţă coborâtă, pe care am putea-o numi imboldul de a cuceri şi distruge
pe toţi ceilalţi, acum se şterge de pe Pământ".

M-am gândit la asta o vreme şi am putut vedea clar cum propriile limitări,
atât culturale cât şi sociale, îmi îngrădeau înţelegerea a ceea ce Yarelie şi
Gabriel exprimau.

IB: „Am un imens sentiment de identificare şi de rezonanţă cu toate

speciile şi rasele, planetare şi non-planetare. Ori de câte ori mă uit la un grup
de persoane sau o specie, indiferent dacă acestea sunt divizate sau mânate de
ADN sau de cultură, simt dragoste pentru ei. Înţeleg necesităţile lor fără a-i
judeca. Dar, la nivelul vieţii zilnice, mă simt profund frustrată de caracterul
limitat al acţiunilor, motivelor şi cerinţelor oamenilor şi ale altor specii. Nu pot
să înţeleg de ce ei nu văd imaginea de ansamblu. Evident, există mii de oameni
şi specii care înţeleg. Care văd imaginea de ansamblu. Dar se pare că
majoritatea fiinţelor umane şi a fiinţelor din multiversuri nu".

Y: „Din nou, ţi-aş sugera ca tu şi toţi ceilalţi care se trezesc intrând în noua
paradigmă, cum te-ai exprimat tu, să rămâneţi concentraţi pe misiunea pe care
o aveţi de făcut. Să fiţi constanţi în a întruchipa şi manifesta vibraţii de înaltă
frecvenţă. Să susţineţi reconectarea speciilor umane între ele şi cu colectivul
lărgit. Să vă utilizaţi în mod conştient şi intenţionat puterea în acest scop. Să nu
vă lăsaţi atraşi în dramele cotidiene sau în relaţii de frecvenţă joasă, iar dacă
totuşi se întâmplă, ţie sau oricui,să ieşiţi rapid din aceste frecvenţe joase".

IB: „E atât de uşor să îţi pierzi concentrarea. Aş mai adăuga că dacă o

persoană se simte chemată să întreprindă o acţiune fizică ca protector sau
gardian al Pământului, omenirii sau societăţii, să facă acest lucru dintr-o poziţie
de energie de înaltă frecvenţă, nu din teamă, furie sau frustrare. Să proceseze
în primul rând toate aceste emoţii şi convingeri de joasă frecvenţă , cum ar fi
convingerea dreptăţii proprii, şi apoi să acţioneze de la un nivel de alegere
conştient, cu ochii deschişi".

Am auzit-o pe Missy lătrând şi ştiam că Larry se întorcea. Yarelie şi Gabriel

zâmbiră şi începură să îşi adune lucrurile. Îmi simţeam inima grea la gândul că
acesta era ultimul nostru interviu. Dar faptul că Gabriel avea acum acces total
să mă viziteze oricând vroia mă consola.
 IB: „A fost atât de minunat să te revăd, Yarelie. Te rog să mă vizitezi cu
Gabriel ori de câte ori vrei".

Dintr-o dată s-a stârnit o rafală de vânt foarte puternic, şi toţi ne-am
ghemuit instinctiv la pământ. O lumină puternică şi strălucitoare ateriză lângă
noi în forma lui Mihail.

I-am strigat numele toţi o dată, iar Gabriel şi cu mine am alergat să-l
îmbrăţişăm. Yarelie ne privea curioasă. Presupun că nu era familiarizată cu
îmbrăţişările umane ca formă de salut.

G: „Frate, ce bine e să te revedem în afara balenei".

IB: „Mihail, eşti o bucurie pentru ochii mei. Am fost realmente îngrijorată
că vei rămâne blocat în balenă, că vei uita că eşti un înger".

Mihail, care era mult mai înalt decât noi doi, îşi desfăcu aripile şi ne
îmbrăţisă cu ele. Apoi ne frecă vârfurile capetelor cu degetele, cum ai face unui
copil.

M: „Yarelie, ce surpriza frumoasă. Gabriel, Inelia, destul cu drăgălăşeniile.

Hai, încă un minut".

IB: „Ce faci aici?"

M: „Nu voiam să ratez ocazia să-mi iau rămas bun. Durata voastră de viaţă
ca oameni este incredibil de scurtă, dacă aş clipi s-ar putea să te găsesc moartă
de sute de ani în timp liniar şi s-ar putea să nu te mai văd din nou încarnată.
Voiam să te mai văd o dată aici, să-ţi mulţumesc şi să-ţi spun că sunt cu tine
dacă vei avea vreodată nevoie de mine sau vei vrea vreodată să pierzi timpul".

Ochii mi se umplură de lacrimi.

IB: „Oh. Asta înseamnă foarte mult pentru mine. Mulţumesc, Mihail".

Am putut jura că vibrase ca o balenă, ca şi cum tot oceanul era în el. Până
la urmă ne împinse deoparte şi păşi către Yarelie îmbrăţişând-o, la care şi ea
răspunse.

Simţeam că vor pleca în orice moment şi nu-mi puteam stăpâni lacrimile.

 IB: „Îmi veţi lipsi atât de mult, băieţi. Vă rog să reţineţi că uşa mea este
întotdeauna deschisă, fiecăruia dintre voi. Numai voi trei, deşi, dacă altcineva
va cere să mă viziteze, atunci vom vedea, de la caz la caz... "

Am râs de propria mea precauţiune şi limitare în a permite prezenţa altora

în viaţa mea. Chiar şi a unor îngeri.

IB: „Yarelie, dacă vei vrea să reiei legătura cu sora ta, acum fratele tău, dă-
mi de ştire. Am câteva idei. Gabriel, eşti îngerul meu, te iubesc atât de mult.
Mihail, deşi noi doi nu am început cu dreptul, te rog să ţii minte că te iubesc şi
pe tine şi că te înţeleg în totalitate. Nu cred că tu mă înţelegi pe mine încă, dar
poate totuşi da. Mi-ar plăcea să-ţi fiu prietenă şi să ajung să te cunosc mai
bine".

În următoarele momente ne-am luat rămas bun şi am promis să ne

revedem. Apoi Mihail îşi luă zborul şi cei doi excursionişti se întoarseră în
pădure.

Câteva minute mai târziu, Larry ajunse împreună cu Missy. „Te-ai odihnit
bine?" m-a întrebat. „Nu chiar", am răspuns ştergându-mi lacrimile de pe faţă.
Post-scriptum

De la această ultimă întâlnire, am fost vizitată de toţi cei trei îngeri, plus de
încă câţiva care veniseră în vizită cu ei. Gabriel a sugerat că ar trebui să scriu
despre aceste vizite într-o a doua carte, dar acum sunt ocupată cu romanul
despre Annunaki. Am luat notiţe şi dacă voi avea timp, cu siguranţă voi
împărtăşi şi celelalte aventuri pe care le-am avut cu aceste fiinţe uimitoare.

Ultimele cuvinte din această carte sunt pentru voi, cei care citiţi, să
examinaţi cu atenţie propriile voastre concepte despre îngeri, să renunţaţi la
ideea că aceştia sunt în vreun fel superiori nouă. Puteţi să-i redefiniţi ca pur şi
simplu una dintre milioanele de specii extraterestre sau ultra-dimensionale.

Deşi nu am exprimat acest lucru, am simţit că îngerii sunt, de asemenea,

expresii ale unei definiţii mai largi a fiinţei umane. Cu siguranţă, au multe
porniri pe care le avem şi noi. Şi, deşi ei nu sunt creatori de realitate, cu
siguranţă protejează şi cooperează cu oamenii şi alte specii creatoare în
realităţile noastre şi pe căile pe care alegem să mergem. Ei manifestă multe
dintre caracteristicile pe care noi le numim omeneşti.
Şi în final dar nu pe urmă, nu uitaţi că această carte este clasificată din
punct de vedere legal ca fiind un roman.