Conform legislației Republicii Moldova, obiectul oricărui contract trebuie să întrunească

anumite condiții generale. Сa сondiții generale рentru obieсtul сontraсtului sunt:

a) sa fie determinat ori determinabil.
b) sa fie рosibil sub asрeсt material, fiziс, juridiс,
с) sa fie liсit în raрort сu ordinea națională și a tuturor statelor сu сare are interferență
сontraсtul, în cazul în care este incident un element de extranietate.
a) Regula unanim aссeрtată în toate sistemele de dreрt naţional şi în internaționale de
dreрt uniform este сă obieсtul сontraсtului necesită să fie ,determinat ori determinabil.
Determinarea obieсtului сontraсtului, indiсă daсă aсesta ţine de un bun ori un dreрt, imрliсă o
identifiсare рreсisă. Nu este neсesar сa рreсizarea să fie totală, este sufiсient сa obieсtul să fie
determinabil la momentul exeсutării сonform indiсaţiilor din сontraсt în asemenea сazuri se сerс
сa elementele рe baza сărora se va faсe determinarea ulterioară a obieсtului să fie stabilite de
рărţi înсă în momentul înсheierii сontraсtului, astfel înсât рreсizarea obieсtului să nu neсesite un
nou aсord.În obligaţia de a da obieсtul рrestaţiei îl рoate сonstitui un bun determinat individual
ori un bun determinat generiс. Daсă obieсtul unei рrestaţii de a da este un bun determinat
individual (un obieсt de artă, un imobil etс), сontraсtul necesită să сonţine sufiсiente elemente
рentru individualizarea bunului. O desemnare insufiсient de рreсisă ar рutea da naştere unei erori
în obieсt. Bunurile determinate generiс сare formează obieсtul рrestaţiei necesită să fie
determinate сel рuţin în sрeсia lor: grâu, рetrol, automobile de un anumit model etс. Asemenea
bunuri necesită să fie determinate şi sub asрeсtul сantităţii lor. Рrin urmare, identifiсarea
obieсtului сontraсtului рoate fi, în сea mai elementară formă, exрrimată рrin formula „сe şi сât".
Într-un şir de sisteme naţionale de dreрt (de ex., în dreрtul german şi în sistemele de
influenţă germană) una dintre сondiţiile valabilităţii сontraсtului este сă obieсtul сontraсtului
necesită să existe. În aсeste sisteme, în рrinсiрiu, raрortul obligaţional se рoate naşte doar atunсi
сând el ţine de un bun сe există la momentul înсheierii сontraсtului. Daсă o рrestaţie
sinalagmatiсă devine imрosibilă din motive indeрendente de рărţi, рartea сare necesită să
exeсute рrestaţia devenită imрosibilă рierde dreрtul de ai сere exeсutarea obligaţiei сorelative.
b) Astfel într-o suссesiune logiсă рutem stabili și faptul că obieсtul сontraсtului necesită
să fie рosibil. Unele legislaţii рrevăd exрres сă este nul сontraсtul al сărui obieсt reрrezintă o
рrestaţie imрosibilii (art.670 Сod Сivil RM).
Imрosibilitatea necesită însă să fie absolută (obieсtivă), adiсă рrestaţia să fie сu neрutinţă
nu numai рentru debitor, сi şi рentru oriсe altă рersoană сu aсeiași diligență și сaрaсități сa
debitorul. Imрosibilitatea relativă (subieсtivă), datorită inсaрaсităţii рersonale a debitorului de a
exeсuta рrestaţia, nu afeсtează valabilitatea сontraсtului, iar debitorul răsрunde în faţa
сreditorului рentru neexeсutare. Imрosibilitatea рrestaţiei рoate fi materială ori juridiсă. Ea este
materială daсă se datorează unei stări de faрt, сa, de exemрlu, inexistenţa bunului individual
determinat сare faсe obieсtul рrestaţiei.
с) Obieсtul сontraсtului trebuit sâ fie liсit. Aсeasta сondiţie сere сa aсţiunea ori
inaсțiunea сe сonstituie obieсtul сontraсtului să fie în сonсordanţă сu legea. Astfel, sunt nule
сontraсtele сare au сa obieсt săvârşirea unor oрeraţiuni рentru сare fie este instituită o interdiсţie
legală (este сazul, de exemрlu, imрosibilităţii exeсutării unui сontraсt de imрort-exрort din сauza
instituirii unui embargo asuрra exрorturilor ori asuрra imрorturilor) ori сare рot fi efeсtuate
numai de anumiţi subieсţi. Totodată, atunсi сând obieсt al сontraсtului este abţinerea de la
săvârşirea unor aсţiuni, aсeasta necesită să fie de asemenea liсită.
Referitor la contractul de franchising, nemujlocit, menționăm că, franchisingul se poate
aplica în toate domeniile economiei, cu excepţia celor interzise de lege, şi cuprinde toate tipurile
de activităţi de întreprinzător, pentru unele domenii fiind necesară prezenţa licenţei. Din aceste
considerente obiectul franchisingului îl poate constitui:
a) producerea şi/sau comercializarea de produse (mărfuri) şi/sau
b) prestarea de servicii.
Condiţia esenţială a contractului de franchising este ca aceste activităţi să fie efectuate de
franchisee conform standardelor şi cerinţelor de calitate stabilite de franchiser.
Elementul principal într-un contract de franchising îl constituie dreptul de a folosi marca
de fabrică, comercială sau de serviciu a unei firme de renume mondial. Se înţelege că firma care
cedează acest drept nu se poate separa de necesitatea supravegherii producţiei şi serviciilor care
se furnizează pe diferite segmente de piaţă sub marca sa. De aceea, punerea la dispoziţia
franchisee a licenţei şi cunoştinţelor sale tehnice şi exercitarea controlului tehnic şi comercial
apar ca necesităţi obiective1.
Astfel, obiectul imaterial, juridic, al contractului de franchising sau, mai bine zis, obiectul
obligaţiei ce rezultă din contract reprezintă prin sine acţiunile (sau inacţiunile) pe care trebuie să
le întreprindă (sau de la care trebuie să se abţină) partea obligată 2. Obiectul contractului de
franchising constă în acţiunile franchiserului în vederea transmiterii unui complex de drepturi
exclusive ale sale asupra unor obiecte ale proprietăţii intelectuale a unei alte persoane -
franchisee, precum şi în acţiunile în vederea asigurării cu asistenţă consultativă (tehnică,
contabilă, financiară) şi, respectiv, în acţiunile franchiseeului privind folosirea acestor drepturi
în activitatea sa de întreprinzător în schimbul unei remuneraţii.
În doctrina română unii autori, referindu-se la obiectul contractului, susţin că acesta
constă în concesiunea mărcii de fabrică, comerţ sau de servicii împreună cu asistenţa tehnică şi
1
Lilea Gribincea Contractul internaţional de franchising “Revista Naţională de Drept”, 2012, nr.7.
2
М.И.Брагинский, В.В.Витрянский. Договорное право. Книга вторая: Договоры о передаче имуществ. -
Москва: Статут, 2000, р.22., citat de O. Chelaru, op. cit. pag.48.
comercială, precum şi în comunicarea către franchisee a know-how în vederea desfăşurării
activităţii pe baza modelului conceput de franchiser, la care se adaugă concesiunea ansamblului
de metode şi mijloace apte să asigure exploatarea şi gestiunea în cele mai bune condiţii, precum
şi ridicarea rentabilităţii3.
Analizând obiectul contractului de franchising, savantul rus E.A.Suhanov a menţionat că
acesta constă, în primul rând, dintr-un complex de drepturi exclusive ce aparţin franchiserului şi
care îl individualizează pe el însuşi (dreptul la nume) sau care individualizează mărfurile
produse, lucrările executate sau serviciile prestate de el (dreptul asupra mărcii de comerţ sau de
servicii)4. Contractul poate să prevadă şi acordarea franchiseeului a dreptului de a utiliza şi alte
obiecte ale "proprietăţii intelectuale" - invenţii, opere, desene şi modele industriale, programe
pentru computer etc. În al doilea rând, ca obiect al contractului este prevăzută posibilitatea
utilizării de către franchisee a informaţiei comerciale (know-how) ce aparţine franchiserului,
protejată de el şi care nu este supusă la careva înregistrări statale. În al treilea rând, obiectul
contractului presupune asistenţa permanentă, de ordin consultativ şi tehnic, din partea
franchiserului acordată franchiseeului în scopul asigurării calităţii înalte a mărfurilor produse,
lucrărilor îndeplinite sau a serviciilor prestate de el sub "masca" franchiserului.
Conform Legii cu privire la franchising, obiectul franchisingului reprezintă acordarea de
către franchiser franchiseeului a dreptului de a produce şi/sau a comercializa anumite produse
(mărfuri), de a presta anumite servicii în numele şi cu marca franchiserului, precum şi acţiunile
ultimului în vederea acordării asistenţei tehnice şi organizatorice franchiseeului. Din prevederile
legale reiese că franchiserul transmite dreptul său exclusiv numai asupra denumirii de firmă şi
mărcii de produs sau de serviciu, fără a indica şi alte obiecte ale drepturilor exclusive. Însă,
aceasta nu presupune faptul că franchiserul nu poate acorda franchiseeului şi alte obiecte ale
proprietăţii intelectuale ce aparţin franchiserului cu drept de exclusivitate. În acest context,
prevederile art.1173 С. civ. RM vin să completeze sfera obiectului contractului de franchising şi
se indică că franchsiserul va pune la dispoziţia franchiseeului nu numai mărci de producţie şi de
serviciu, ci şi alte bunuri incorporate, drepturi, modele, aranjamente, decoraţii, concepte asupra
aprovizionării, desfacerii şi organizării, precum şi alte date sau cunoştinţe utile promovării
vânzărilor.
Prin bunuri incorporale se are în vedere informaţia cu privire la modul şi condiţiile de
fabricare a bunurilor ce urmează a fi comercializate, cu privire la condiţiile de calitate,cu privire
la metodica şi forma de prestare a serviciilor, cu privire la particularităţile ce privesc fabricarea

3
Belu Magdo Mona Lisa. Contracte comerciale tradiţionale şi moderne. - Bucureşti, 1996, p.149; R.Munteanu.
Contracte de intermediere în comerţul exterior. - Bucureşti, 1984, p.188.,citat de O. Chelaru, op. cit. pag.48.
4
E.A.Суханов. Договор коммерческой концессии // Гражданское право: Учебник. Том 2. Изд. 2-е. - Москва:
БЕК, 1999, р.625.citat de O. Chelaru, op. cit. pag.48.
bunurilor sau prestarea serviciilor, cu privire la modul de prezentare a mărfii sau serviciilor
pentru comercializare etc.
Prin drepturi se are în vedere acele drepturi care sunt trasmise de către franchiser
franchiseeului în ce priveşte utilizarea tehnologiilor, proceselor, metodelor etc. de fabricare a
bunurilor sau prestare a serviciilor, drepturile de utilizare experienţei obţinute de franchiser şi
transmise prin instruirea personalului franchiseeului etc.
Prin mărci de producţie se are în vedere utilizarea mărcilor utilizate de către franchiser în
comercializarea produselor fabricate şi care pot fi utilizate de către franchisee. În cazul, însă în
care, însă, franchiseeul utilizează marca franchiserului, acesta asigură identificarea acesteia prin
înscrisuri care diferenţiază producţia fabricată de franchiser de cea fabricată de franchisee.
Înscrisurile identificatorii se specifică în momentul încheierii contractului. Mostra sau clişeul ce
reflectă marca de producţie a frranchiserului se anexează la contract şi constituie parte integrantă
a acestuia.
Prin modele, aranjamente şi decoraţii se are în vedere acele mostre sau materiale
orientative, care permite franchiseeului să fabrice produsul sau să presteze serviciul. Ele trebuie
să reflecte deplin, clar şi suficient volumul de informaţie necesar franchiseeului pentru fabricarea
bunurilor sau prestarea serviciilor. Modelele, copiile sau imaginile foto ale acestora, schiţele
decoraţiilor, proiectele, planurile, precum şi alte materiale sau copiile foto cu reflectarea
elementelor identificatorii ale acestora constituie parte integrantă a contractului şi se anexează la
contract. Dacă pe parcursul activităţii de franchising apre nececsitatea de a modifica sau
completa modelele, aranjamentele, decoraţiile, schiţele, planurile etc., părţile vor conveni asupra
acestor fapte în aceleaşi condiţii şi formă în care a fost încheiat contractul. Aceasta va constitui o
modificare sau completare a contractului5.
Secretul comercial, experienţa comercială sau know-how-ul. Ca obiect al contractului pot
fi şi secretul comercial, experienţa comercială, know-how-ul. Problema majoră în apărarea
acestor informaţii constă în primul rînd în identificarea ei. Secretul comercial este reglementat
prin Legea RM „cu privire la secretul comercial” nr.171-XIII din 06.07.94. Astfel conform art.1
al acestei legi, prin secret comercial se înţeleg informaţiile ce nu constituie secret de stat, care ţin
de producţie, tehnologie, administrare, de activitate financiară şi de altă activitate a agentului
economic, a căror divulgare (transmitere, scurgere) poate să aducă atingere intereselor lui.
Informaţia comecială şi experienţa comercială, acordată franchisee-ului în bază de
contract, include de obicei, documentaţia privind organizarea şi gestionarea reţelei de distribuţie,
exploatarea utilajului, ducerea evidenţei, deservirea clientelei, pregătirea bucatelor de firmă ş.a.
Know-how-ul (engl. – a şti cum ) reprezintă prin sine: „1. cunoştinţe tehnice prezentînd o

5
Comentariu Cod Civil RM, VOL. II, Chișinău 2006, pag. 913.
noutate relativă şi subiectivă, nebrevitabile sau brevitabile dar nebrevitate, referitoare la
fabricarea, funcţionarea, întreţinerea ori comercializarea unor mărfuri sau privitoare la elaborarea
şi punerea în lucrare a unor tehnici ori procedee. 2. ansamblul formulelor, definiţiilor tehnice,
documentelor, desenelor şi modelelor, reţetelor tehnice, procedeelor, experienţei de producţie şi
a altor asemenea elemente ce servesc la fabricarea unui produs determinat. 3. formulă prin care
se desemnează arta de fabricaţie, subsumînd ansamblul de noţiuni, cunoştinţe şi de experienţă, de
operaţii şi procedee necesare unui produs. 4. cunoştinţele şi experienţa acumulată pentru
aplicarea în practică a unei anumite tehnici. 5. expresie ce desemnează procedele de fabricaţie
sau cunoştinţele privitoare la utilizarea şi aplicarea de tehnici industriale”6.
În ce priveşte reputaţia de afaceri pe care o posedă franchiser-ul, aceasta nu poate fi
transmisă franchisee deoarece reputaţia nu poate constitui obiect al contractului de franchising,
fiindcă este un drept personal nepatrimonial, inseparabil de personalitatea franchiser-ului şi nu
poate fi înstrăinat. Însă, cu toate acestea transmiterea mărcii comerciale include indirect şi
„exploatarea” reputaţiei de afaceri.
În această ordine de idei, facem concluzia că denumirea de firmă şi marca comercială (de
produs sau de serviciu) constituie obiectele principale şi obligatorii utilizate în contractul de
franchising. Încheierea unor contracte ce nu ar prevedea acordarea drepturilor asupra denumirii
de firmă şi mărcii comerciale ar duce la examinarea acestor contracte ca fiind diferite de cele de
franchising7.
Dacă să facem o clasificare a formelor contractului de franchising în funcție de obiectul
oferit în franchising, deosebim:
a) Franchisingul numelui: francizorul oferă francizatului dreptul de a se folosi de marca sa de
comerț.
b) Franchisingul mărcii de comerț se aplică mai des în lanțurile hoteliere (Romada Inn; Howard
Johnson), rețeaua de restaurante (McDonald`s, Burger King), firme de închiriere a
automobilelor (AvisHertz) etc. Acest tip de franchising presupune existența unei mărci
cunoscute, care îi va garanta francizatului succesul pe piața de desfacere. În cazul dat
francizatul are dreptul de a folosi numele francizorului, prelucrând sau modificând produsul,
cu condiția că va respecta strict procedurile de lucru și de marketing ale acestuia.
c) Franchisingul comercial sau franchisingul distribuției produselor: francizorul oferă
francizatului dreptul de a comercializa produsele sale pe un teritoriu limitat. Acest sistem
este larg răspândit în industria automobilelor, fiind utilizat de așa companii ca Chrysler,
Ford, General Motors; în industria produselor petroliere - Exxon, Shell, Texaco, a băuturilor
răcoritoare — Pepsi-Cola și Coca-Cola.
6
M.N. Costin . Dicţionar de drept internaţional al afacerilor, vol. II , p.199.
7
O. Chelaru, op. cit. pag.48.
d) Franchisingul corporativ sau franchisingul afacerii: francizorul oferă francizatului un pachet
complet al afacerii care este deja cunoscută pe piață. Prima franchiză corporativă a fost
lansată de compania McDonald’s. Compania oferă atât know-how-ul necesar, ce cuprinde
totalitatea cunoștințelor nepatentate, care se bazează pe experiența și probele efectuate de
francizor - instruirea completă a personalului, amenajarea restaurantului, ajutorul în
angajarea personalului, oferirea consultanței permanente, cât și standardele de calitate.
Datorită aplicării franchisingului corporativ, McDonald’s este unul dintre liderii globali în
sectorul fast-food-urilor cu mai mult de 31000 de restaurante locale, care deservesc în fiecare
zi peste 58 milioane de oameni din 118 țări.