Sunteți pe pagina 1din 3

MODĂ FĂRĂ DEZABILITĂȚI

Valentina FRUNZE
Ana ȚERNA

Universitatea Tehnica a Moldovei, Faultatea Textile și Poligrafie, Departamentul Modelarea și Tehnologia Confecțiilor
Textile și din Piele, grupa TDCT-171, Chișinău, Republica Moldova

Autorul corespondent: Frunze Valentina,valentina.frunze@gmail.com

Abstract: Tendința nostră de a standardiza corpul uman ne limitează foarte tare. Persoanele cu anumite
nevoi speciale reprezintă doar o mică parte din ce se subînțelege azi ca un organ non-standard. Nu starea
fizică sau psihică a unei persoane o face handicapă, ci societatea în care trăiește și al cărei mediu nu este
gata să accepte astfel de oameni.

Cuvinte cheie: standard, comoditate, starea fizică, dizabilitate, nevoi seciale, îmbrăcăminte adaptivă,
societate, egalitate.

Cu toții ne-am confruntat cu situața când o haină din garderoba noastră nu se prea potrivea formei
corpului nostru. Dar dacă orice îmbrăcăminte pe care am încerca-o nu s-ar potrivii, sau ar fi proeictată în așa
fel ca să n-o putem nici strecura pe corp?[2]
Cu acesta se confruntă zilnic multe persoane cu nevoi speciale. În timp ce unii designeri precum Tommy
Hilfiger, încep să creeze linii de îmbrăcăminte pentru persoanele cu dizabilității, lumea modei este departe de
inclusivitate și mai are un drum lung de parcurs.[2]
Pentru a putea analiza mai bine acestă temă s-au selectat 4 direcții de cercetare:
1.Îmbrăcămintea pentru persoane cu proteze
Atunci când persoanele date cumpără haine, cea mai mare problemă cu care se ciocnesc este acea de a
gasi pantaloni și încălțămintea potrivită. Încă un obstacol îl prezintă și magazinele online deoarece nu se
poate înțelege dacă va fi confortabilă acestă piesă de vestimentație sau nu. De asemenea dimensiunile diferă,
din cauza protezului( de exemplu: dimensiunea călcâiului) și multe alte lucruri de care trebuie să se țină cont.
[3]
Îmbrăcămintea pentru acești oameni ar trebui să aibă o formă diferită de cea obișnuită. Majoritea
oamenilor cu proteze preferă să poarte haine sport deoarece acestea oferă comoditate, și mai ușor se
încadrează în aceste haine decât în variantele clasice a pantalonilor și a denimului.[1]
O persoană cu proteză uneori poate suferi dureri sau incomodități, și pentru a usura procesul de
dezbracare din hainele obișnuite s-a propus introducerea fermoarelor ascunse pe pantaloni, pentru ca
persoana să poată scoate proteza fară a se dezbraca complet de haine. De asemenea în partea din spate a
pantaloilor s-a adaugat o bandă elastică pentru a sta bine pe corp, chiar dăcă omul v-a crește sau pierde rapid
în greutate.[1]
2. Îmbrăcămintea pentru persoanele în cărucior
Hainele pe care le vedem în magazine sunt facute pentru persoane care pot sta în piciore. Pentru cei care
stau tot timpul, acestea crează disconfort s-au chiar pot să creeze obstacolo în timpul mișcării cu căruciorul de
exemplu(fustele lungi se răsucesc în roțile scaunulu, pantalonii nu arată estetic, se umflă, iar o jachetă clasică
limitează mult mișcările mâniilor pentru aceste persoane).[3]
Pentru acesta în spatele pantalonilor la nivelul genunchiului unde sunt locurile de îndoiere a piciorelor, s-
a introdus o paret confecționată din tricot jersey, pentru a oferi elasticitate și comoditate. Deoarece mușchii
abdominali sunt slab dezvoltați, s-a introdus o betelie înaltă la pantaloni care susține spatele. La rochiile
pentru dame se prpune de către specialiști și cercetători să se introducă un corset cu fermoar pentru a putea
sprijini și îmbunătăți postura persoanei care este în scaun cu rotile.[1]
3. Îmbrăcămintea pentru persoanele cu paralize cerebrală
Persoanele care suferă de această boală au o mobilitate slabă, au genunchii în formă de x (genunchii se
freacă unul de altul în timpul mersului), corpul deformat și cea mai mare problem apare din puc de vedere
practică și funcșional pentru aceste persoane.[1]
De către specialiști s-a propus introducerea magneților și benzilor velcro ca să ușureze îmbrăcarea și
dezbrăcarea hainelor doar cu o singură mișcarea, deoarece la unele pesoane cu paraliză cerebrală, doar o
singură mână poate funcționa. La genunchi în acetă zona sa introdus o țesătură impermeabilă pentru a reduce
uzarea în timp. Fermoarele sunt amplasate oblic deoarece pentru aceste peroane este mult mai usor și comod
mișcările oblice. O altă soluție prpusă de specialiști este de a face hainele cu două fețe.[1]
4. Îmbrăcăminte pentru persoanele cu sindromul Down
Persoanele cu sindromul down au o mobilitate slabă, o structură și o formă specifică a corpului( figură în
formă de pere, cu umeri înclinați, înguști, picioarele și brațele scurte). De asemenea au și o imunitate mai
slabe, iar îmbrăcămintea ar avea și un rol de protecție și ar trebui să fie cât ma închisă. Se propune utilizarea
unor gulere mai înalte pentru a proteja de vint, iar figura se corectează cu materiale moi, care se adaugă în
diferite zone unde este necesar. La pantaloni se recomandă utilizarea benzilor elastice.[1]
Pentru persoanele cu sindromul Down se face pe baza specificului figurii, o grilă dimensională care
facilitează semnificativ alegerea hainelor.
5. Îmbrăcămintea pentru persoanele cu tulburări ale spectrului de autism (TDA)
Persoanele cu autism pot avea dificultăți în procesarea diferitelor senzații cu care ne confruntăm în fiecare
zi. Aceștea pot avea o sensibilitate insuficientă sau excesivă la diverși stimuli, ceea ce poate duce la probleme
de comportament.[5]
De aceea de către specialiști se recomandă ca haine pentru această grupă de persoane să fie foarte ușoare
fară a crea vrrea senzație de iritare. Hainele trebuie să fie de o lungime anumită, să ofere o compresie ușoară,
fără etichete, cu cusături plate, țesăturile să fie moi. [5]

Îmbrăcămintea adaptivă a parcurs un drum lung, din 1990 când au început cercetările asupra acestui
subiect. În prezent toți mai multi designeri de modă și massmarcketuri au început să găzduiască o varietate de
lucruri pentru persoanele cu nevoi speciale.[2]
De exemplu ASOS a lansat o salopetă care ar putea fi purtată de persoanele care folosesc scaun cu rotile,
Target și-a extins linia adaptivă prin extinderea gamei de mărimi. Zappos este magazin online unde se pot
efectua cumpărături pentru blugi adaptivi, îmbrăcăminte sensibilă, etc.[2]
Un rol important în promovarea diverselor tipuri de corpuri, împuternicirea persoanelor cu dizabilitîți o
are și mass-media, care accentuează problema vestimentației adaptive și necesitatea acesteia. La fel cum noi
dorim să fim diferiți și să ne exrimăm individualitatea și stilul prin vestimentație așa și oamenii cu nevoi
speciale doresc să-și exprime individualitatea, de aceea noi trebuie să le oferim posibilitatea, să nui ignorăm
sau să ne uitam, ca și cum am fi mai presus de ei. Suntem toți la fel doar ei au nevoie de un pic mai multă
atenție în comparașie cu restul lumii.

Bibliografie:
1. Юлия Гусарова. Мода без ограниченных возможностей [online] [accesat 19.03.2020].
Disponibil: https://snob.ru/entry/77139/
2. Healthline. People with Disabilities Get Creative to Make Clothes Work for Them [online] [accesat
19.03.2020]. Disponibil: https://www.healthline.com/health/people-with-disabilities-adaptive-
clothing#1
3. BAZAAR. „Мы люди с физическими особенностями, а не недостатками» - легко ли инвалидам
одеваться модно?” [online] [accesat 19.03.2020]. Disponibil: https://bazaar.ru/fashion/geroi/my-
lyudi-s-fizicheskimi-osobennostyami-a-ne-nedostatkami-legko-li-invalidam-odevatsya-modno/
4. the autism cafe. AUTISM AND SENSORY ISSUES: THE IMPORTANCE OF ADAPTIVE CLOTHING. [online]
[accesat 19.03.2020]. Disponibil: https://theautismcafe.com/autism-sensory-issues-importance-
adaptive-clothing/

S-ar putea să vă placă și