Sunteți pe pagina 1din 16

Introducere . . ■ , .

," /1|ryi'

Acronimul ISDN este format din primele litere provenite de la cuvintele


expresiei în limba engleză "Integrated Services Digital Network", ceéarce se
traduce prin "Reţea digitală cu integrarea serviciilor". - ' '!' • " "
O reţea ISDN reprezintă deci o reţea de comunicaţii care foloseşte
prelucrarea digitală a semnalului şi care oferă utilizatorilor o serie !de servicii
diverse, stabilite ca urmare a unei îndelungate experienţe^ câştigate de
constructorii de echipamente de comunicaţie şi de operatori în realizarea şi
exploatarea sistemelor de comunicaţii. ....
Dacă în reţelele de comunicaţii mai vechi, gama serviciilor oferite era
limitată, în cele mài multe cazuri la transmisii vocale şi, mal' recent; şi la"
transmisiuni de date, în reţelele moderne de comunicaţii, printre care şi în
cele care se realizează pe baza tehnicii ISDN, gama de servicii oferité'este
mult diversificată, iar utilizatorul reţelei are posibilitatea ca, dintr-d gamă
largă de servicii, să le.selecţioneze pe acelea pe care le doreşte'şi care-i
convin cel mai mult. > ' ' ' ■■ ' ' ;;i
Deci, principala caracteristică a unei reţele tip ISDN este aceea de a fi capabilă să
realizeze o gamă largă de aplicaţii vocale şi'non-vocale în cadrul aceleiaşi reţele,
prin intermediul unui număr limitat dé tipuri de conexiuni şi de configuraţii cu
scopuri multiple stabilite la' interfaţa de utilizator. în ISDN este posibilă
realizarea unei largi varietăţi de aplicaţii,1 care poate cuprinde atât conectări în
mod circuit cât şi conectări în mod pachet. Toate noile servicii pe care le
introduce ISDN trebuie să fie astfel structurate încât să fie compatibile cu o
structură digitală comutată realizată pentru viteza de transmisie de 64 kbit/s.
în ISDN, ca şi în alte sisteme moderne de comunicaţii;'se-transmit* atât mesaje
vocale cât şi mesaje de date. Pentru ca reţelele diferiţilor operatori să poată
coopera, deci să se poată interconecta fără'dificultăţi tehnice majore, a fost
necesară realizarea unei anumit grad de standardizare

a echipamentelor şi, mai ales, a principiilor de lucru ale acestora. Sistemele care
au la bază tehnica ISDN oferă o asemenea bază de interconectare, deoarece toate
acestea sunt obligate să realizeze la interfaţă aceleaşi performanţe tehnice şi să
fie capabile, în principiu, să ofere aceleaşi tipuri de servicii. Operatorii reţelelor
nu sunt obligaţi de anumite regulamente să ofere toate serviciile pe care
sistemele ISDN le pot realiza, dar acelea pe care le oferă sunt realizate pe
aceleaşi baze tehnice în toate reţelele.
ISDN oferă utilizatorilor atât aplicaţii de voce cât şi transmisii de date. Pentru
aplicaţiile de voce, semnalul vocal, care este un semnal analogic, deci cu variaţie
continuă în timp, este transformat în semnal digital, deci într-un semnal care este
transmis prin extragerea unor eşantioane (probe) din semnalul analogic, care sunt
puse în corespondenţă cu numere, transmise prin sistemul de comunicaţie.
Exprimarea numerică a eşantioanelor se face în. baza de numerotaţie 2, astfel
încât orice valoare, numerică prin care este exprimat un eşantion este
reprezentată de o combinaţie de. valori "1" şt "0". . Se pun două întrebări
fundamentale: ■ :■<-*■ de ce este. necesar ca informaţiile transmise prin reţelele
de comunicaţie să fie prelucrate digital? . *- cum se realizează aceasta?
Sunt întrebări la care se poate răspunde şi pe scurt, dar, care, în realitate, au
constituit obiectul unor studii şi experimentări ample şi de durată-şi care sunt
prezentate în lucrări specializate. în cele ce urmează, răspunsurile vor fi
prezentate, evident, pe scurt, oferindu-se doar principiile de bază şi rezultatele,
deoarece scopul lucrării este altul, aceia de prezentare a serviciilor oferite de
reţelele ISDN. ,
■ -...La prima dintre cele două întrebări se poate răspunde pe scurt, enumerând
avantajele pe care le prezintă o reţea de transmisie digitală în raport cu o reţea
analogică. Sistemele moderne de comunicaţii „suntrealizate cu transmisie pe
cablu (coaxial, fibră optică) sau pe suport radio. între sistemele moderne de
comunicaţie se încadrează şi reţelele ISDNv Reţelele de comunicaţie digitală
oferă o serie de avantaje în raport cu sistemele de comunicaţie care folosesc
prelucrarea analogică a semnalului.,în particular, avantajele pe care p reţea ISDN
le prezintă faţă de reţeaua telefonică clasică (POTS) sunt: □ uşurinţa grupării
canalelor de comunicaţie;,rj .□ simplitatea semnalizării;
■ ■.O integrarea sistemelor de transmisie şi de comutaţie; .
, □ posibilitatea lucrului la valori mici ale raportului semnal / zgomot;
; □, regenerarea semnalului pe parcursul căii de. ppmunicaţie;
posibilitatea controlului caracteristicilor de lucru;
uşurinţa în aplicarea unor procedee de secretizare a informaţiei;:
folosirea componentelor realizate în tehnologie modernă;
folosirea metodelor moderne de prelucrare a semnalelor;
adaptarea simplă la diferite metode de supraveghere şi control; '■■
posibilitatea de a oferi utilizatorului o gamă variată de servicii şi de facilităţi, în
combinaţie cu folosirea mijloacelor moderne de calcul.
Răspunsul la cea de a doua întrebare, cum se realizează aceasta, se poate
prezenta în urma unei analize mai amănunţite.

Î.2. Elemente de prelucrare digitală • •


a semnalului analog \

Una dintre principalele probleme pe care trebuie să le rezolve un sistem de


comunicaţii este transmiterea semnalelor vocale, astfel încât acestea să fie
inteligibile la recepţie iar vocea persoanei care vorbeşte să fie recunoscută.
Semnalul vocal este analog, având o variaţie continuă în timp. Pentru a fi
transmis printr-un sistem digital, semnalul vocal trebuie prelucrat şi transformat
în semnal digital şi apoi transmis pe canalul de comunicaţie care se stabileşte
între punctul de generare a semnalului şi punctul de recepţie a acestuia. La
recepţie, semnalul care a fost transmis digital pe canalul de comunicaţie este
readus la forma analogică sub care este comunicat utilizatorului (fig. 1.1).
Pentru a fi transformat în semnal digital, semnalul analogic trebuie să parcurgă
trei etape de prelucrare, şi anume:
eşantionare,
cuantizare; '" '
codare.- > <
, 1.2.1. Eşantionarea

Semnalele analoage, în particular semnalul vocal, pot fi descompuse în


componente spectrale, deci în oscilaţii sinusoidale, cu diferite amplitudini şi
frecvenţe, care reprezintă spectrul semnalului. în funcţie de conţinutul acestuia,
componentele sale spectrale care-l reprezintă au diferite ponderi în semnalul
compus. Există numeroase cazuri în care, deşi anumite
componente existăîn semnalul original, analog, lipsa lor nu afectează decât într-
o, măsură neînsemnată forma, semnalului reconstituit din componentele
transmise printr-un sistem,de comunicaţii. în cazul semnalelor vocale, s-a
constatat că este.suficient ca banda de frecvenţe transmisă să fie limitată
între.yalprile 300 Hz şi 3400 Hz, pentru a se asigura corectitudinea redării şi
inteligibilitatea încondiţii bune.

Fig 1.1. Lanţul de transmisie a semnalului digital: se(Q - semnalul la intrarea


lanţului de transmisie; s,{() - semnalul la ieşirea lanţului de transmisie; x(k) -
semnalul digital la intrarea sistemului digital de transmisie; y(0 - semnalul digital
la ieşirea sistemului digital de transmisie.
. în conformitate,cu teorema de eşantionare (teorema lui Shannon), un semnal
arialog (fig. 1.2,a) care are banda de frecvenţe limitată poate fi reconstituit,
prin .luarea de probe din semnal, dacă probele (eşantioanele semnalului) sunt
extrase în mod corespunzător. Conform, teoremei de eşantionare, frecvenţa, cu
care este necesară preluarea din semnalul analog ,ş,eşapti.panelor:(fig. 1.2, b).
trebuie să fie de cel puţin două ori mai mare decât frecventa cea mai mare a
semnalului care urmează a fi transmis.

i,. . ^eşantionare - ^FTJ 0-1)

în acest caz, semnalul poate fi reconstituit doar din eşantioanele transmise. Dacă
frecvenţa de eşantionare este mai mică decât dublul frecvenţei maxime a
semnalului de transmis, semnalul analog nu se mai poate reconstitui în mod
corespunzător la recepţie. Valoarea fiecărui eşantion care este preluat din semnal
este egală cu valoarea pe care o are semnalul analog la momentul eşantionării.

t:2.2. Cuantizarea , ■ \;

.•/Un.vsemnal .eşantionat poate fi transmis cu valorile, pe^care le realizează sau


pgate fi,transmis; cu valori discrete, rezultata.în. U[m3.vapl|cării unui prqpedeu
de cuantizare. Prin cuantizare nu mai .sunt transmise valorile pe care le
realizează semnalul în evoluţia se. în momentu! exlrageni
eşantionului, ci valori care le aproximează. Procedurile de cuantizare sé pot
aplica atât semnalului analogic (fig. 1.3,a) cât şi semnalului eşantionat (fig.
1.3,b). Prin procedura de cuantizare, semnalului i se asociază un zgomot
echivalent, rezujtat'din transmiterea unor valori aproximative şi'nu a valorilor
exacte ale semnalului din momentul preluării eşantionului, Zgomotul de
cuantizare se asociază atât în cazul semnalelor analogice transmise cuantizat cât
şi al semnalelor eşantionate transmise cuantizat. Pentru a se realiza cuantizarea
unui semnal, este necesar să se stabilească numărul de niveluri de cuantizare şi
este evident că, cu cât numărul de trepte de cuantizare creşte, reproducerea
semnalului va fi mai exactă.

a) b) . , .
Fig. 1.2. Semnal cu bandă de frecvenţă limitată: ' a-semnal analogic; fo-
eşantionarea semnalului analogic.
Cuantizarea se poate realiza în două variante: , ■.■■.
cu trepte de cuantizare echidistante; . ..ş;,
cu trepte de cuantizare neechidistante, conform unei legi de. distribuţie
cunoscute. .. ,<u.;-.- •
în urma cuantizării semnalelor, fie ele analogice sau digitale, apare un zgomot
care însoţeşte procesul de cuantizare şi care este independent de calitatea pe care
o oferă canalul de comunicaţie realizat prin sistem: Valoarea zgomotului de
cuantizare depinde de mărimea treptelor de' cuantizare. în ambele variante,
problema care se pune este realizarea unui zgomot echivalent de cuantizare cât
mai redus. Erorile de cuantizare sunt asociate semnalului realizat în codorul de
semnal digital.
Distribuţia erorilor de cuanlizare se realizează conform unei legi probabilistice,
iar erorile succesive nu sunt corelate între ele. în acest fel, efectul global al
erorilor de cuantizare în sistemele cu modulaţie de impulsuri în cod poate fi
considerat ca un zgomot aditiv. Acţiunea subiectivă a acestor zgomote este
analoagă cu cea a unui zgomot alb cu banda limitată. Dacă cuantizarea unui
semnal se realizează cu trepte egale de cuantizare eroarea de .cuantizare variază
între valoarea zero şi o valoare maximă, egală cu valoarea treptei de cuantizare
adoptată. în figura 1.4. este prezentat cazul particular al.unui semnal linear
crescător în timp, care este cuantizat cu trepte egale de cuantizare.
Se observă că, pentru modelul de cuantizare adoptat, eroarea de cuantizare
maximă rămâne aceeaşi, indiferent de nivelul semnalului cuantizat, aceasta
presupunând că numărul de trepte de cuantizare nu este limitat,.valorile lor
urmărind evoluţia amplitudinii semnalului analog. Erorile de cuantizare sau
distorsiunile de cuantizare rezultă deci prin atribuirea pentru semnalul transmis
pe canalul de comunicaţie digital a valorii de cuantizare în locul valoni reale a
semnalului. De aici rezultă distorsiunile de cuantizare; care se transmit pe canalul
de comunicaţie; iar semnalul la recepţie va fi însoţit de aceste distorsiuni. în
"economia". Unui canal de comunicaţie, dacă treptele de cuantizare sunt raţional
alese în raport cu. semnalul de transmis, se produc distorsiuni mai mici. ale
semnalului la recepţie decât distorsiunile realizate la transmiterea analogică a
aceluiaşi
semnal prin canalul de comunicaţie. Acest lucru este posibil şi deoarece în
sistemele de transmisii digitale, se poate reface semnalul în anumite puncte ale
traseului. Distorsiunile de cuantizare sunt caracterizate prin raportul semnal /
zgomot de cuantizare, care are expresia:

(1.2)
în care: E{ } este valoarea medie (sau aşteptarea matematică); x(t) -semnalul
analogic aplicat la intrarea circuitului de cuantizare; y(i) — semnalul decodat de
ieşire. La stabilirea valorii medii a zgomotului de cuantizare este necesar să se ia
în considerare următoarele trei raţionamente:
eroarea y(r) - x (t) este limitată în amplitudine la valoarea g/2, în care q
reprezintă pasul de cuantizare; : -
se presupune că valorile discrete ale semnalului se pot sitúa cu o probabilitate
egală în oricare punct al treptei de cuantizare, deci densitatea de probabilitate a
valorii semnalului pentru o treaptă de cuantizare este de 1 / q; .
se presupune că toate valorile semnalului care urmează să fie cuantizat se
situează în limitele domeniului de cuantizare, fără a depăşi cea mai mare valoare
de cuantizare. Orice depăşire a celei mai înalte trepte de cuantizare se traduce
prmtr-o deformare corespunzătoare a semnalului. ;
amplitudinea semnalului
£
A
timp
eroarea de cuantizare
Fig. 1.4. Cuantizarea cu trepte egale de cuantizare'a unui semnal linear crescător
în timp şi eroarea realizată.
Deci,:dacă se presupune că funcţia de densitate de probabilitate
.pentru valorile discrete T] ale zgomotului este
uniformă,.
1 Q Q
— pentru - — < n < — (1.3)
p('?): q 2 2
rezultă că puterea 0 pentru toate celelalte valori
zgomotului de cuantizare este:
! q/2
zg.c - 12 (1,4)
q
J n
-q/2

Dacă toate treptele de cuantizare au aceeaşi valoare, deci dacă se realizează o


cuantizare uniformă şi dacă zgomotul de cuantizare nu depinde de valorile
elementelor discrete, raportul semnal / zgomot de cuantizare, exprimat în dB,
capătă expresia:
= 10log x 10,8 -l- 20 log (1.5)
ZQc f2A2

în care v reprezintă valoarea medie pătratică a amplitudinii semnalului de


intrare.,
în cazul particular al unui semnal sinusoidal de intrare şi prin aplicarea unei
cuantizări cu trepte egale, raportul semnal / zgomot de cuantizare, i.exprimat în
dB, este:
zgc ■=10log 2 7,78+ 20 log (1.6)
sin £.
12
în -".ui cuanţizării;cu trepte egâlş de'cuajite'are,' valoarea treptei ma/înru1 pentru
cuantbpre este determinate de rapnftul'!semnal / zgomot acceptat. în cazul
reprezentării numerice a semnaldlui vocal, acest raport nu trebuie să se situeze:
sub valoarea de 26 dB. Din relaţia (1 ■">} vi.
valoarea maximă a treptei de cuantizare, care este qmax = 0,123/4. Aceasta
conduce la concluzia că, între valorile minime şi maxime ale semnalului
sinusoidal, - A şi + A sunt suficiente aproximativ 16 trepte de cuantizare
pentru a realiza un raport semnal / zgomot de cuantizare de aproximativ
26 dB, deci o reprezentare cu patru biţi a semnalului sinusoidal. în cazul
semnalului vocal, gama dinamică pe care acesta o oferă este de apro-
ximativ 30 dB. Prin urmare, este necesar ca să se poată cuantiza semnale
de' aproximativ 31 de ori mai mari decât A. Aceasta înseamnă că vor fi
necesare 31 x,16: trepte de cuantizare, în care să se poată încadra
semnalul vocal care urmează a fi prelucrat digital. Deci, în această situaţie
sunt necesare 496 trepte de cuantizare, care se pot reprezenta prin
folosirea a 9 biţi. *
într-un sistem care foloseşte n biţi pentru reprezentarea numerică a treptelor de
cuantizare, valoarea q a unei trepte de cuantizare este:

q = 2A max , (1.7)
' ' ■ ' ' 2n ''

.unde prin Amax s-a notat amplitudinea maximă a semnalului de transmis.


Substituind relaţia (1.7) în relaţia (1. 6), rezultă expresia raportului semnal /
zgomot de cuantizare pentru cuantizarea cu trepte egale;
S = 1,76 + 6,02/7 + 20 log A (1.8).
zgc Amax

primii doi termeni ai relaţiei (1.8) exprimând raportul semnal / zgomot de


cuantizare pentru un semnal sinusoidal care se extinde pe întreg domeniul de
cuantizare al codorului uniform.

1.2.3. Comprimarea, expandarea şi codarea semnalelor

Dacă se analizează efectul cuantizării asupra semnalului analog, se observă că, în


cazul unei cuantizări cu paşi egali de cuantizare, cu cât creşte amplitudinea
semnalului, raportul semnal / zgomot de cuantizare (S/Zgc) creşte. Astfel, dacă
pentru semnale mici, raportul S /Zgc este db 26 dB, în cazul unei dinamici a
semnalului de 30 dB, pentru semnale mari, 'acest raport devine 56 dB. Deci,
pentru semnale mari, raportul S/Zyr are o valoare mult prea mare, oferind o
calitate deosebit de bună pentn:
transmiterea semnalelor mari. Dar probabilitatea de apariţie a semnalelor ■cu
amplitudini, mari;în semnalul vocal este destul de.mică,.astfel încât.prin folosirea
.unei cuantizări a semnalului cu trepte egale de cuantizare nu se obţine o
îmbunătăţire substanţială a transmisiei. Din aceste motive, în transmisiile
vocale.pentru reţeaua telefonică fixă, deci şi pentru transmisiile în reţele ISDN,
s-a.considerat că nu se justifică folosirea unor trepte egale de cuantizare în
prelucrarea semnalului..
Dacă paşii de cuantizare nu mai sunt aleşi egali, ci proporţionali cu valorile
eşantioanelor care urmează a fi cuantizatep: atunci se poate realiza un raport S
/Zgc constant pentru toate valorile de nivel de. semnal. Pentru aceasta, trebuie să
se micşoreze numărul de eşantioane necesare pentru transmiterea valorilor mari
admise pentru semnal. Codorul realizează; înainte, de extragerea eşantioanelor
cuantizate din semnal, o comprimare a valorilor mari ale semnalului (fig. 1.5), iar
semnalul rezultat în urma comprimării este cuantizat cu trepte egale de
cuantizare. în acest mod, semnalul real este cuantizat cu trepte inegale de
cuantizare, astfel încât pentru valorile mici ale semnalului se folosesc trepte mici
de cuantizare, iar pentru valorile mari ale semnalului, trepte mari de cuantizare.
,. Valorile comprimate ale eşantioanelor

î
Valorile eşantioanelor la intrare Fig. 1.5. Caracteristică tipică pentru compresia
semnalului/
■■,Deci, înainte de a fi transmis prin reţea, semnalul, analog este comprimat,
apoi eşantionat şi prelucrat digital. După transmiterea prin canalul ■digital de
comunicaţie, la recepţie, după .transformarea semnalului digital în
semnal'analogic,, acesta este, supus unei expandări, .pentru a se obţine
.semnalul,real, care a fost. prelucrat la emisie (fig...t.,6), întregul proces de .
prelucrare.a semnalului analogic, prin care se efectuează comprimarea şi
expandarea, poartă numele de compandare.

Fig. 1.6. Lanţul de transmisie a semnalului cu folosirea comprimării şi a


expandării.
Pentru comprimarea, respectiv expandarea, semnalelor analogice
se pot folosi mai multe curbe prin care să se poată obţine rezultatul dorit,
în reţelele de comunicaţii se folosesc două procedee de comprimare şi
expandare, şî anume: unul bazat pe aplicarea curbei denumite "jj," şi care
este utilizat pentru reţelele de comunicaţie folosite în s.u.a. şi în alte ţări de
pe continentul american şi în Japonia şi altul, care se bazează pe folosirea
curbei denumite "A", folosită în special în Europa. Pentru fiecare curbă de
comprimare se calculează, în mod corespunzător, o curbă de. expandare.
'între cele două curbe de comprimare nu sunt deosebiri de principiu esenţiale,
aplicarea oricăreia dintre ele conducând, practic, la rezultate asemănătoare.
Expresia curbei "\x" de comprimare este: :->v >';

FM(x) = sgn(x)- '(1.9)


în care: x reprezintă amplitudinea normată a semnalului de intrare, (- 1< <x< 1),
funcţia sgn(x) reprezintă polaritatea semnalului x; u, - un parametru prin valoarea
căruia se determină gradul de comprimare al semnalului^ de la intrarea
circuitului de comprimare. Funcţia inversă, care se aplică pentru a face
expandarea la recepţie a semnalului anterior comprimat, se. deduce uşor
matematic, fiind funcţia inversă a funcţiei prin care. s-a realizat, comprimarea. în
cazul legii V' de comprimare, funcţia corespunzătoare de expandare este:
In cazul legii "A" de comprimare a semnalului, aceasta este o curbă care are două
porţiuni distincte, conform expresiei:
sgn(x) 1 + ln[/4x|
sgn(x) 1 + ln/T pentru 0 < x <
' /4|x| 1 + A
FA(x) = ln/A (1.11)
pentru — < |xj < 1

iar legea inversă, de expandare, este realizată prin relaţia:


sgn(/)- 1 +In ,4
sgn(y)- <

FA\y) = pentru0-lyl- (1. 12)


A (iTib)
e|y|
(l+ln/l)- 1
1 pentru

în care: y= F^(x).
Funcţia realizată de legea "A" de comprimare poate fi în bune condiţii
aproximată printr-o succesiune de segmente de dreaptă. Primele două segmente
pentru fiecare polarizare a semnalului pot fi privite ca fiind în "prelungire", deci
formând acelaşi segment. în acelaşi timp, primele două segmente, pozitiv şi
negativ, de o parte şi de alta a axei de zero pot fi, la rândul lor, considerate ca
fiind în prelungire, deci formând practic acelaşi segment. în acest mod, din cele
16 segmente de dreaptă iniţiale rămân doar 13 segmente, motiv pentru care legea
"A" se mai numeşte, uneori, legea de aproximare cu 13 segmente. în
comprimarea cu ajutorul legii "A", valoarea pasului minim pentru cuantizare este
2/4096, în timp ce pentru legea1 V'. mărimea pasului minim este de 2/8159.
Deci, diferenţa esenţială între legile de comprimare "A" şi "jn" constă în
comportarea acestora faţă de semnalele mici.
Dacă se aplică cuantizarea cu 8 biţi pentru fiecare eşantion extras din semnalul
comprimat, corespondenţa dintre amplitudinea relativă a semnalului de intrare,
dimensiunea pasului de cuantizare, codul atribuit pasului de cuantizare precum şi
mărimea semnalului la ieşirea decodorului sunt prezentate în tabelul 1.1. Mărirea
pasului de cuantizare se realizează

pomipd de la valori mici, pentru niveluri de semnal la intrare mici, către


valori mari de paşi de cuantizare, pentru niveluri mari de semnal la intrare.
La fiecare schimbare de segment de dreaptă, pasul de cuantizare se
dublează. - • ..

' Tabelul i'.'l


Codarea (decodarea) conform cu caracteristica de compandare 1
pe segmente realizată cu legea "A" < •:

Gama Mărime Codul Codul Numărul ; Amplitudinea


amplitudinil a segmentul atribuit (de ordine) realizată la
or de semnal pasului ui de pasului de al ieşirea
la dreaptă cuantizare combinaţiei decodorului
Intrare de cod
0-2 2 0000 0 •,1
2-4 000 0001 1 3•■.
30-32 1111 15 .31 _
32-34 001 0000 ", 16 33
62-64 1111 ' 31 63
64 - 68 4 010 0000 32 66
124-128 1111 47 125
128 - 136 8 011 0000 48 132
248 - 256 1111 63 . ' 252
256 - 272 16 100 0000 64 264
496-512 1111 79 504 , ' :'
521 - 544 32 101 0000 80 528
992-1024 1111 95 .1008 ■
1024-1088 64 110 0000 . 96 1056
1984-2048 1111 ' 111 ."2016
2048-2176 128 111 0000 112 2112
3968 - 4096 1111 127 *' " 4032 !'
-"•

De asemenea, din tabelul 1.1 rezultă că, la ieşire, apar diferenţe între
nivelul serrinaluluVla intrare şi cel reprodus la ieşire, după' aplicarea
procedeului de expandare, ceea ce conduce la realizarea unor distorsiuni
ale semnalului. Aceste distorsiuni sunt astfel calculate încât să nu producă
deformări supărătoare ale semnalului reconstituit, deci, la recepţie, semnalul
transmis, de. exemplu vocea umană, să fie recunoscuta în bune condiţii. Tot
în tabel sunt înscrise şi combinaţiile de biţi de transmisie, corespunzătoare
fiecăruiV.nivel de cuantizare precum şi codul fiecărui segment de dreaptă al
caractersticii de comprimare.:' ' , ■
Prima coloană a tabelului 1.1 reprezintă exprimarea pasului de
cuantizare în funcţie de pasul de cuantizare adoptat pentru valorile mici de
semnal. Ultima coloană a tabelului exprimă valoarea semnalului reprodus la
punctul de recepţie, după aplicarea procedeului de expandare a semnalului
recepţionat. Din coloanele trei şi patru, împreună, se formează combinaţia
de biţi care trebuie să fie transmisă ca reprezentare numerică a eşantionului
extras din semnalul analogic de intrare. Se formează astfel o succesiune
de şapte biţi, prin care se reprezintă eşantionul de semnal. Cel de al
optulea bit care trebuie transmis este bitul de semn, care va exprima
situarea semnalului deasupra sau dedesubtul nivelului de zero al acestuia,
deci valori de semnal pozitive sau negative. Atribuirea valorii 1 sau 0 pentru
semnalul pozitiv sau negativ este o chestiune de convenţie. Astfel, pentru
semnalele pozitive; bitului de semn i se poate atribui, de exemplu, valoarea 1.
în această situaţie, dacă se doreşte transmiterea unui eşantion cu valoarea
cuprinsă între 2 şi 4, eşantionul fiind pozitiv, combinaţia de biţi transmisă
în sistem, va fi .".1 0 0 0 0 0 fi 1", iar la punctul de recepţie, după decodare
şi expandare, valoarea realizată va fi "3". Dacă se transmite eşantionul
corespunzător nivelului cuprins între 959 şi 991, corespunzător unui pas
de 32, semnalul fiind negativ, cu convenţia adoptată pentru semnal, prin
sistem se va transmite combinaţia de biţi "0 10 1111 0",- iar la punctul de
recepţie valoarea reconstituită va fi 976. •

I 1.2.4. Prelucrarea semnalului analog în ISDN \ -

i > Semnalul analogic, în particular semnalul vocal, este prelucrat în sistemele


ISDN pentru a fi transformat în semnal digital, care urmează să fie transmis prin
sistemul de comunicaţie. După comprimare, sunt parcurse
cele trei etape, de eşantionare, cuantizare şi codare. Rezultă semnalul digital, care
trebuie transmis prin sistemul de comunicaţie. Deoarece transmisia în sistemele
telefonice se realizează în timp real, adică informaţia trebuie să ajungă de la un
terminal la altul, parcurgând traseul necesar, într-un interval de timp redus şi care
să nu fie sesizat de utilizatorii aflaţi în comunicaţie, viteza de transmisie în
sistemul de comunicaţie a biţilor, deci numărul de biţi care sunt transmişi în
unitatea de timp, trebuie să1 fie cel puţin egală, dacă nu şi mai mare decât viteza
de transmisie a biţilor rezultată în urma prelucrării semnalului vocal.
Spectrul semnalului vocal este cuprins în domeniul de frecvenţe 50 Hz - 12 kHz.
în conformitate cu teorema de eşantionare, frecvenţa de prelevare a eşantioanelor
ar trebui să fie, în acest caz, de cel puţin 24 kHz, ceea ce ar conduce la viteze
exagerat de mari pentru transmisia pe canalul telefonic. Este necesar deci ca să se
limiteze spectrul semnalului vocal transmis la un domeniu de frecvenţe care să
asigure recunoaşterea în bune condiţii a vocii transmise prin sistemul de
comunicaţii, după toate prelucrările suferite de semnalul vocal în traseul său.
Experimental, în sistemele telefonice analoage, s-a constatat că prin limitarea
benzii de frecvenţă a semnalului vocal la domeniul 300 - 3400 kHz, transmiterea
şi recunoaşterea vocii se realizează în bune condiţii. în această situaţie, semnalul
sonor îşi păstrează conţinutul principal iar caracteristicile vorbirii subiectului pot
fi uşor recunoscute de cel care recepţionează semnalul. Banda de frecvenţe
pentru semnalul vocal se păstrează şi pentru sistemele de transmisiuni telefonice
cu prelucrare digitală a semnalului, deci şi pentru ISDN. Conform relaţiei (1.1),
frecvenţa minimă de eşantionare ar trebui să fie de 6,8 kHz. Deoarece este
indicat ca frecvenţa de eşantionare să fie ceva mai mare decât dublul frecvenţei
maxime a spectrului semnalului transmis, în cazul transmisiei în ISDiM
frecvenţa de extragere a eşantioanelor s-a ales de 8 kHz. Cuantizarea semnalului
se face după aplicarea legii "A" de compandare, realizându-se cu 256 de trepte de
cuantizare, distanţa dintre trepte fiind conformă legii "A". în această situaţie,
pentru transmiterea fiecărui eşantion sunt necesari 8 biţi (cei şapte biţi ai valorii
semnalului şi un bit de semn). Rezultă deci că pentru transmiterea semnalului
vocal este necesar ca într-un sistem ISDN să se realizeze o viteză de transmisie
de cel puţin 64 kbit/s pe canalul de comunicaţie.
Noţiuni generale despre sisteme fixe ' de comunicaţie

f .3. f. Echipamentul de comutaţie


Echipamentul unei staţii de comutaţie se poate împărţi (fig. 1,7) în: .;.•!':■■■ -
secţiunea de semnalizare;
secţiunea de comandă şi control;
secţiunea de comutare.
Fiecare secţiune este destinată realizării unor funcţiuni specifice.
In sistemele moderne, digitale, de comutaţie, la secţiunile enumerate mai sus se
adaugă, o serie de baze de date care realizează şi supraveghează îndeplinirea
funcţiunilor specifice şi adaugă noi caracteristici echipamentului de comutaţie şi
destinaţiei acestuia. De exemplu, la echipamentele de comutaţie ale reţelelor de
comunicaţie mobile terestre, pe lângă funcţiunile specifice, generale, necesare a
fi realizate la un echipament de comutaţie digital corespunzător reţelelor fixe, se
adaugă baze de date necesare pentru realizarea şi gestionarea comunicaţiilor
mobile.
Secţiunea de semnalizare trebuie să realizeze mai multe funcţii de bază:
1 • observarea stării active şi a stadiului în care se găsesc, în fiecare
moment, liniile de intrare în echipamentul.de comutaţie; ® evoluţia acestor stări
precum şi starea în care se află secţiunea de
comandă şi control; «" observarea stării active şi a stadiului în care se găsesc, în
fiecare
moment, liniile de ieşire ale echipamentului de comutaţie; • transmiterea
semnalelor de comandă necesare liniilor de ieşire, în
conformitate cu indicaţiile provenite de la secţiunea de comandă şi
control.
Secţiunea de comandă şi control prelucrează informaţia de semnalizare care-i
este aplicată la intrare şi stabileşte conexiunile necesare.
Secţiunea de comutaţie realizează funcţia de comutaţie propriu-zisă prin
intermediul schemei de comutare, adică alunei structuri formate din puncte de
comutare şi elemente de comandă şi care este folosită pentru realizarea
conexiunilor dintre liniile de intrare şi liniile de ieşire.

în sistemele de comutaţie mai vechi, de exemplu în sistemele pas cu pas,


echipamentele de comutaţie erau construite pe baza unor componente 'mecanice
şi electromecanice, care prelucrau succesiv elementele adresei provenite de la
linia de intrare şi aveau o serie de limitări dintre care se pot enumera:
un apel poate fi blocat la trecerea sa prin echipament; chiar dacă între linia de
intrare şi cea de ieşire s-ar putea găsi o cale de comunicare, dacă, la unul dintre
paşii de selectare a drumului de parcurs, s-ar alege o soluţie care conduce, în
paşii ulteriori, la imposibilitatea găsirii unei căi de legătură;
nu există posibilitatea ca, pentru liniile de ieşire, să se stabilească drumuri
ocolitoare;
nu există posibilităţi pentru folosirea unor semnalizări complexe, cu excepţia
celor referitoare la selecţia numerelor;
nu este posibilă translatarea numărului la ieşire.
în contrast cu centralele pas cu pas, în sistemele moderne există posibilitatea ca,
pentru stabilirea drumului dintre intrare şi ieşire, să se folosească o entitate de
comandă. Aceasta primeşte întreaga adresă şi doar după aceasta trece la
prelucrarea informaţiei primite. Dacă este găsit drumul necesar prin secţiunea de
comutaţie, atunci, pentru stabilirea legăturii, entitatea de comandă redă
informaţia necesară sub forma unor semnale de comandă pentru secţiunea de
comutaţie. <
Centrele de comutaţie electronice aduc, pe lângă creşterea vitezei
în găsirea căilor de conectare între liniile de intrare şi cele de ieşire, şi
posibilitatea folosirii unor semnalizări complexe, cu ajutorul cărora se pot
realiza o serie de servicii complexe.
1.3.2. Sisteme de abonat ^

în cele mai multe dintre situaţii, abonaţii .reţelelor telefonice fixe sunt conectaţi
la reţea prin intermediul unei linii individuale de abonat. Există şi posibilitatea ca
un grup de abonaţi să folosească în comun un număr de linii de conectare, număr
de linii care. este mai mic decât cel al abonaţilor care le folosesc. Se pot.realiza
două tipuri de scheme de conectare: i; - prin intermediul unui concentrator (fig.
1.8); ■* — cu formarea unui grup (fig. 1.9).
în cazul folosirii unui concentrator, un număr M de linii de comunicaţie
conectate între concentrator şi echipamentul de comutaţie este folosit pentru a
reşliza conectarea a N abonaţi (surse sau utilizatori), cu M< N. Concentra-rea,se
realizează deci prin comutarea unui număr de echipamente terminale care pot fi
active, printr-un număr de linii conectate mai mic decât numărul de echipamente
(surse). Astfel, numărul de surse este totdeauna mai mare decât cel al liniilor de
legătură. Deoarece concentratorul nu poate conecta, simultan, la sistemul de
comutaţie de destinaţie, toţi abonaţii, care sunt conectaţi la el, numărul .necesar
de linii de legătură se determină pornind de
. la numărul de abonaţi care folosesc aceste linii şi de la gradul de activitate al
acestora. Pentru aceasta, este necesar să se determine probabilitatea ca un abonat
să nu obţină o linie de legătură atunci când.o solicită. De exemplu, pentru un
număr de 40 de surse, cu o "activitate" de 7,5% din timp şi pentru care există un
număr de 10 linii de legătură sau 10 canale diferite în
. frecvenţă, transmise pe acelaşi suport fizic, probabilitatea pentru o sursă de a nu
obţine legătura atunci când o solicită, din cauza"ocupării tuturor liniilor de
legătură, este de 0,1%. La terminalul opus, situaţia se repetă în sens
, invers, în acest mod se obţine o transparenţă echivalentă a sistemului, atât din
punctul de vedere al abonatuiui cât şi din cei al sistemului de comutaţie.
. în cazul formării, unui grup, deci dacă se foloseşte separarea în frecvenţă a
canalelor.de transmisie, doar chestiunile legate de costul echipamentelor pot,
uneori, să impună ca soluţie cazul N > M. în cazul în care se acceptă condiţia N =
M, sistemul de abonat devine transparent total pentru cei N abonaţi conectaţi la
el, deci nu mai pot să apară rejectări ale
.. ^unqrîncercări de comunicaţie din cauza ocupării complete a mediului de
trarisrriisie.'însituaţia'/y^'jW, în sistem'nu mai este necesară semnalizarea
Msociorii'.dlntjre un utilizator şi canalul de transmisie care i-a fost atribuit pentru
transmisie, deoarece unui utilizator i se poate asocia, prin conveqtk!^, în cadrul
grupului, totdeauna, acelaşi canal de frecvenţă

JEprmare grup
Sistem
de
comutaţie
M canale de comunicaţie de

Fig. 1.9. Sistem de transmisie de abonat, cu formarea unui grup.

Banda de frecvenţă admisă de mediul de transmisie dintre sistemul ■ de punere


îrrcomun a surselor (utilizatorilor) şi sistemul de comutaţie de destinaţie, mediu
care poate fi, în principiu, o pereche de conductori, un cablu coaxial, un
conductor de fibră optică, un fascicul de radioreleu, trebuie să fie aleasă şi
dimensionată în funcţie de numărul de utilizatori precum şi de tipul de informaţie
care se transmite. De exemplu, se poate realiza punerea în paralel, pe aceeaşi
pereche de conductori,.a mai multor căi vocale generate de utilizatori. în această
situaţie, pot să apară probleme datorate creşterii atenuării semnalelor, pe măsură
ce canalele utilizate au frecvenţa purtătoare mai ridicată. în cazurile practice,
egalizarea nivelurilor în lungul mediului de transmisie se realizează prin
folosirea pe traseu a unor amplificatori care pot compensa diferenţele de atenuare
care apar pe traseu.

1.3.3. Factori care ihfluentează transmisia semnalului

în sistemele telefonice, asupra semnalului transmis acţionează o serie de factori


perturbatori care produc deformări ale acestuia, iar în cazuri extreme pot conduce
chiar la pierderea legăturii de comunicaţie. Fiecare
dintre factorii perturbatori îşi aduce "contribuţia" sa la înrăutăţirea semnalului
util recepţionat. Astfel,
-..=*> atenuarea semnalului în sistem trebuie să permită recepţionarea în condiţii
corespunzătoare a mesajului vocal; perturbaţiile şi zgomotele reprezintă semnale
electrice nedorite, care se asociază cu semnalul util. Perturbaţiile au, în general,
un caracter mai structurat şi se datorează transmiterii simultane prin reţea a mai
multor semnale şi a influenţei reciproce care apar între acestea. Cele mai
importante pot fi considerate perturbaţiile care se generează între liniile de
conectare care sunt dispuse în paralel, având un traseu comun. Pe o linie de
transmisie asemenea perturbaţii pot apărea fie între secţiunile de amplificare
situate în acelaşi plan al liniei de transmisie, fie;între secţiuni diferite.
Perturbaţiile sunt asociate uneori cu zgomotele. Se pun în evidenţă două categorii
de perturbaţii de diafonie (fig. 1.10), realizate prin cuplaje între circuitele
telefonice: paradiafonie şi telediafonie;
a)
Fig. 1.10. Definirea diafoniei: a-paradiafonia; b- telediafonia.
=*> zgomotele reprezintă semnale electrice nedorite, generate de elementele
sistemului) independente de semnalele utile transmise, dar pe care le pot altera.
Ca exemplu pdate fi menţionat zgomotul alb,' caracterizat printr-o distribuţie
gaussiană a amplitudinilor. Este generat ca zgomot termic al tuturor
componentelor electrice aie sisterhului. Altă categorie de zgomote întâlnite în
sistemele de comunicaţie sunt zgomotele de impulsuri, care se'generează ca
rezultat al proceselor tranzitorii care apar, de exemplu, în sistemele
■ de comutaţie'electromecanice. Trebuie remarcat că; zgomotele'în
impuls afectează semnalul vocal mai puţin decât zgombt'albr'ln
sistemele digitale de comunicaţie apar şi zgomotele de cuantizare;
=*> distorsionarea semnalelor reprezintă deformarea semnalului prin
trecerea' acestuia prin canalul de comunicaţie, fiind specifică
semnalelor analogice, distorsiunile fiind zgomote'de neliriiaritate.
" ' Spre deosebire de zgomote şi de perturbaţii,: distorsiunile se produc
• de fiecare dată la fel când acelaşi semnal trece prin acelaşi':canal
de comunicaţie, fiind determinate de semnal şi de caracteristicile
canalului. Distorsiunile pot fi: <J
♦ de amplitudine, datorate atenuărilor neuniforme la frecvenţe, diferite pe
canalul de comunicaţie;
❖ de fază, datorate întârzierilor diferite care se realizează prin propagarea
semnalului prin canaiul de comunicaţie; :;'-:'î
=*> ecoul se realizează prin cuplarea nedorită a canalului de comuni-
caţie de pe sensul dorit cu canalul de comunicaţie invers, astfel
încât o parte a semnalului transmis într-o direcţie se reîntoarce
la sursa care l-a generat. Dacă în procesul de transmitere a
semnalului se obţine doar un semnal reflectat, în sistemele
telefonice se vorbeşte despre "ecoul vorbitorului", iar dacă există
încă o reflexie, acesta este "ecoul ascultătorului". In cazul traseelor
lungi pentru semnal, ecoul poate deveni un fenomen deosebit de
deranjant pentru utilizatorul sistemului de comunicaţie; " ' :
"jitterul" reprezintă o categorie specială de perturbaţii în reţele
de transmisii digitale, care reprezintă abateri scurte de:timp ale
punctelor caracteristice ale semnalelor digitale faţă de poziţiile de
timp ideale. Dintre acestea se remarcă interferenţele intersimbol,
care sunt resimţite la refacerea corectă la recepţie a impulsurilor
şi care depind de mărimile distorsiunilor de atenuare şi de
timpul de propagare de grup pe secţiunea de linie care precede
regeneratorul de impulsuri. ■ .

1.3.4. Semnalizări • '


într-o reţea telefonică, semnalizarea este privită; de obicei, caun mijloc de
schimb de informaţii necesare pentru conducerea şi coordonarea reţelei. Este
necesar să se realizeze coordonări între diferitele dispozitive
ilterminale,,.noduri de .comutaţie şi reţele de abonaţi, etc. Un sistem de ;
semnalizare trebuie să rezolve două probleme principale: .
- ..- formarea semnalelor speciale folosite pentru semnalizare; interpretarea
acestora. ;, în general, la sistemele mai vechi, semnalizările folosite în
interiorul sistemului: nu erau supuse unor reglementări internaţionale riguroase.
în sistemele moderne, printre care şi cele ISDN, coordonarea semnalizărilor ; din
interiorul,reţelei şi dintre reţele, pentru realizarea comunicaţiei, devine o
problemă importantă.
Funcţia de semnalizare poate fi împărţită în două componente: . ., >.-.funcţia.de
control;
> funcţia de transporta informaţiei, r,
• ., - Semnalele de control exprimă starea elementelor reţelei sau a
elementelor.comandate de eje (de exemplu, semnalul de apel, semnalul de
răspuns al echipamentului care este gata pentru preluarea legăturii etc.).
Semnalele de transport de informaţie includ. adresa abonatului
<,chemător,...adresa abonatului chemat, elemente din care să se poată stabili
taxarea comunicaţiei etc
. v. Pe lângă semnalele ;necesare realizării comunicaţiei, într-o reţea .se
transmit.:şi,semnale necesare pentru supravegherea funcţionării ; echipamentelor,
semnale de test şi exploatare, semnate despre gradul ;.deHocupare,;a, diferitelor
componente ale reţelei, semnale prin care se comunică deteriorarea unor
componente etc.
Un.alt tip de semnalizări este cel care se realizează în interiorul canalului de
comunicaţie. Acestea sunt semnalizări dedicate bunei furicţionări a legăturii de
comunicaţie pe canalul respectiv.

<:Auir-p.1:3i5.- Tipuri de transmisii pe o reţea telefonică

. Sarcina de bază a unei reţele telefonice este de a satisface cerinţele de


comunicaţie ale utilizatorilor reţelei prin realizarea comunicaţiei telefonice
vocale. Acest mod de abordare a problemei, în care utilizatorului (abonatului
reţelei) i se oferă doar serviciul telefonic, se realiza în, sistemele telefonice
tradiţionales cunoscute şi sub acronimul POTS. Dar, prin intermediul reţelelor
telefonice irioderne se poate oferi o gamă mult mai largă.de servicii, ca, de
exemplu:, jegături de telegrafie automată, legături fototelegrafice, transmişii
,de,facsimil, transmisii de,date, transmisii de programe de radio şi de