Book - Conferent 2015 Final

UNIVERSITATEA DE STAT „ALECU RUSSO” DIN BĂLŢI
Facultatea de Ştiinţe Reale, Economice şi ale Mediului

Catedra de ştiinţe economice
CONFERINŢA ŞTIINŢIFICĂ
INTERNAŢIONALĂ
dedicată aniversării a 20 de ani
a învățămîntului economic la USARB
ASPECTE ALE DEZVOLTĂRII POTENȚIALULUI ECONOMICO
- MANAGERIAL ÎN CONTEXTUL ASIGURĂRII SECURITĂȚII
NAȚIONALE
Program
1
Bălţi, 6 iulie 2015
CZU 33:378.4(478-25)(082)=135.1=111=161.1
A 88
6 iulie 2015
9.00 – 10.00 – Înregistrarea participanţilor. Holul Sălii polivalente, Corpul 1.

10.00 – 12.00 – Deschiderea solemnă a lucrărilor Conferinţei. Şedinţa în plen.
12.00 – 13.00 – Pauză de masă.
13.00 – 15.30 – Comunicări pe secţiuni. Corpul V.
15.30 – 16.00 – Şedinţa de totalizare. Închiderea solemnă a lucrărilor Conferinţei. Corpul V,
sala 505.
7 iulie 2015
Program cultural.
Deschiderea solemnă a lucrărilor Conferinţei
10.00 – 12.00. Sala polivalentă, Corpul 1
Mesaj de salut
Gheorghe POPA – dr.hab., prof.univ., Rectorul Universităţii de Stat „Alecu Russo”

din Bălţi
Pavel TOPALĂ – dr. hab., prof. univ., Decanul Facultăţii de Ştiinţe Reale,
Economice şi ale Mediului, Universitatea de Stat „Alecu Russo”
din Bălţi
Gheorghe PLĂMĂDEALĂ – dr., conf. univ. , ex-Decan al Facultății de Economie
Alla TRUSEVICI – dr., conf. univ., ex-Decan al Facultății de Economie
Natalia BRANAȘCO – dr., lector, absolventă a Facultății de Economie, anul 2001
Vadim LOPOTENCO – magistru în economie, specialist secția creditare a
Moldindconbank S.A., fil. Bălți, absolvent al FȘREM, anul 2015
Comunicări în plen
1. Vronschih Mihail – dr. hab., prof. cercet. „Asigurarea securității alimentare a populației
Moldovei în condițiile schimbărilor climaterice”
2. ПАРМАКЛИ Дмитрий – доктор хаб. экон. наук, проф., «Oсобенности разработки и
оформления научно-исследовательских работ»
3. Roeren Sven – prof., dr. „Human related knowledge as key factor in production areas
– a comparison between Moldavian, American, Chinese and German
companies”
4. ПОЧЕНЧУК Галина – канд. экон. наук., доцент, «Стабильность финансовой системы -
основа экономической безопасности страны»
Descrierea CIP a Camerei Naționale a Cărți

„Aspecte ale dezvoltării potenţialului economico-managerial în contextul asigurării
securităţii naţionale’’, conferinţă ştiinţifică internaţională (2015 ; Bălţi). Conferinţa ştiinţifică
internaţională dedicată aniversării a 20 de ani a învăţămîntului economic la USARB „Aspecte
ale dezvoltării potenţialului economico-managerial în contextul asigurării securităţii naţionale”,
6 iulie 2015, Bălţi / col. red.: Tcaci Carolina [et al.]. – Bălţi : S. n., 2015 (Tipografia din Bălţi). –
656 p.
Antetit.: Univ. de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, Fac. de Ştiinţe Reale, Econ. şi ale Mediului,
Catedra de ştiinţe economice – Texte : lb. rom., engl., rusă. – Bibliogr. la sfârşitul art. – 140 ex.
ISBN 978-9975-132-35-0
2 ISBN 978-9975-132-35-0
SECŢIUNEA nr. 1
PROBLEMELE VIABILITĂŢII ECONOMICO – MANAGERIALE PENTRU ASIGURAREA SECURITĂŢII ECONOMICE
CUPRINS
SECŢIUNEA nr. 1
PROBLEMELE VIABILITĂŢII ECONOMICO – MANAGERIALE PENTRU ASIGURAREA
SECURITĂŢII ECONOMICE
1. Carolina TCACI, conf.univ., dr. ...................................................................................................... 10

Liudmila, ANTOHI, lect. univ., drd., Direcţii strategice de dezvoltare a sectorului
ÎMM în Republica Moldova.............................................................................................................. 17
3. Ion MOROZNIUC, cercet. ştiinţ., Tatiana IAŢIŞIN, drd., cercet. ştiinţ.,
Tendinţe de dezvoltare a unităţilor economice din sfera micului bussines....................................... 21
4. Rita LUNGU, drd., lect. superior, Irina ŞCHIOPU, lect. univ., drd., Serviciile de outsorcing
în activitatea editorial-poligrafică: concepte, probleme de dezvoltare, posibilităţi de utilizare în
organizarea contabilităţii...................................................................................................................27
5. Angela ROMAN, dr., conf. univ., Mihaela ONOFREI, dr., prof. univ., Accesul la credite
bancare al întreprinderilor mici şi mijlocii din ţările UE 28: experienţe recente
şi provocări post criză........................................................................................................................ 32
6. Татьяна КРИГУЛЬСКАЯ, канд. истор. наук, доцент, Управленческие аспекты
использования культурного феномена в обеспечении устойчивого развития........................... 32
7. Семен МОРАРУ, канд. экон. наук, доцент, Александр ИВАНОВ, старш. препод.
Ирина РАЕВСКАЯ, магистр экон. наук, Экономическая безопасность
как составная часть социальной безопасности............................................................................. 39
8. Anton SORIN GABRIEL, dr., lect., Accesul la finanţare şi activitatea antreprenorială
în România......................................................................................................................................... 43
9. Наталья САКОВСКИ, магистр финансов, Проблемы принятия
управленческих решений................................................................................................................48
10. Suzana DEMYEN, dr., asist. univ., Lucian Gabriel MUNTEAN, master student,
Underdevelopment of romanian business environment – between managerial
mistakes and the lack of entrepreneurial involvement...................................................................... 53
Suzana DEMYEN, dr., asist. univ., Motivare vs demotivare în întreprinderile
româneşti în contextul procesului de integrare europeană................................................................ 60
12. Наталья БАЛАБАНОВА, канд. наук, доцент, Критерии оценки
экономической безопасности государства.................................................................................... 64
13. Валерий БОГОЛЮБОВ, доцент экон. наук, проф., Светлана БОГОЛЮБОВА,
доцент экон. наук, проф, Доступность и информативность
как ключевые направления в политике управления туристскими аттракторами...................... 68
14. Елена БУЛАТОВА, др., проф., Global Regionalization of the World Economy.......................... 71
15. Кристина МИТЮШКИНА, канд. экон. наук, доцент, Энергетическая
составляющая в системе экономической безопасности страны................................................. 75
16. Олег МИХАЙЛОВ, аспирант, Региональные стратегии ТНК в условиях глобализации ...... 79
17. Дмитрий ПАРМАКЛИ, доктор хаб. экон. наук, проф., Проблемы
жизнеспособности сельскохозяйственных предприятий АТО Гагаузия....................................84
18. Роман ПРОКОПЕНКО, канд. экон. наук, старший научный сотр.,
Обеспечение управления институциональными конфликтами в финансовой
деятельности промышленных предприятий ................................................................................ 91
19. Эдуард ПУТЯТИН, аспирант, Регион как субъект международной экономики......................95
3
SECŢIUNEA nr. 1
20. Stela GUZUN, drd., Locul şi rolul valorilor împărtăşite de membrii echipei
în procesul de formare şi dezvoltare a echipei manageriale.............................................................. 98
21. Анджей ЯРЫНОВСКИЙ, мастер, аспирант, Collapse of cooperation and corruption in a
mathematical model within game theory including Moldovan case study
(Homo Sociologicus vs Homo Economicus)..................................................................................... 102
22. Jörg M. ELSENBACH / David RAINEY, Sustainable Enterprise Management: A Strategic
Framework for Leading Change................. 107
23. Alina SUSLENCO, drd., asist. univ., Aspectele metodologice ale implementării
managementului performant şi utilitatea lui în asigurarea competitivităţii firmelor......................... 120
24. Анджей БУДА, мастер, аспирант, Анджей ЯРЫНОВСКИЙ, мастер, аспирант,
Dynamics of correlations in foreign exchange market...................................................................... 124
25. Алена НАТОРИНА, аспирант, Trademark competition on the refined sunflower oil market...... 129
26. Maria OLEINIUC, dr., lect. superior, Elaborarea metodologiei de evaluare
a performanţelor strategiei de management la întreprinderile de panificație
din Republica Moldova.............................. 133
27. Maria OLEINIUC, dr., lect. superior, Aplicarea metodelor şi tehnicilor creative
în luarea deciziilor de grup ........................ 137
28. Andrei BALÎNSCHI, dr., conf. univ., Problemele dezvoltării proceselor inovatoare
în gospodăriile de fermieri din Republica Moldova ......................................................................... 140
29. Olga GOROBIVSCAIA, drd., Oportunităţi de dezvoltare a agriculturii ecologice
în Republica Moldova ............................... 144
30. Sergiu PETROVICI, prof. univ., dr. hab., Sergiu MÎRZA, lect. superior,
Reglementarea pieţei cerealelor ca bază de asigurare a securităţii alimentare naţionale ................. 148
31. Natalia BURLACU, dr. hab., prof.univ.,
Oana BOCĂNETE, Specificul evaluării eficienţei economice a managementului corporativ....... 151
32. Igor ENICOV, dr. hab., prof. univ., Aplicarea teoriei jocurilor
şi a teoriei deciziei în managementul firmei......................................................................................
158
33. Alexandru RADU, administrator, Managementul administrării imobilelor (managementul
condominiu-lor) ................................................................................................................................ 163
34. Светлана БЕЛЕЙ, канд. экон. наук, доцент, Развитие сельских территорий в контексте
обеспечения экономической безопасности: европейский опыт ................................................. 167
SECŢIUNEA NR. 2
CAPITALUL UMAN – FACTOR DE ASIGURARE A SECURITĂŢII NAŢIONALE
1. BARAN Tatiana, magistru, asist. univ., HACINA Ludmila, magistru, lect. univ.,
Temperarea conflictelor organizaţionale prin comunicare - instrument primordial
în evitarea situaţiilor de risc în cadrul întreprinderilor................................................................. 172
2. BERCU Ana-Maria, dr., conf. univ., GARBUZ Veronica, drd., Dimensiunea
economică a rolului capitalului uman în configurarea elementelor de siguranţă naţională......... 176
3. CANŢER Nicoletta, lect.univ., Orientări, valori şi tendinţe în integrarea
socio-economică a tinerilor.......................................................................................................... 179
4. CANŢER Nicoletta, lect.univ., Modalităţi de implicare a tinerilor contemporani
în mediul de afaceri...................................................................................................................... 185
5. JOROVLEA Elvira, lect. univ., Managementul comportamentului organizaţional
prin atitudine binevoitoare .......................................................................................................... 188
6. MALDUR Inga, drd., Managementul unei cariere de succes –
premisă a dezvoltării capitalului uman........................................................................................191
7. МЕЛЬНИК Марина, канд. экон. наук, доцент, Актуальные проблемы
4
SECŢIUNEA nr. 1
реализации трудового потенциала вынужденных переселенцев........................................... 196

8. МОЛНАР Надежда, аспирант, Человеческий капитал как фактор
экономической безопасности предприятия.............................................................................. 200
9. ОСИПЦОВ Андрей, канд. пед. наук, доцент, Воспитание общечеловеческих
ценностей у студенческой молодежи ....................................................................................... 204
10. ПЕТИНА Александра, аспирант, Деструктивные факторы в занятости молодежи.......... 209
11. POSTICĂ Maia, dr., conf. univ., Necesitatea planificării carierii.............................................. 212
12. ROEREN Sven, Prof. Dr., JEGLINSKY Vinzenz, Severin von KUEPACH,
WAGENSONER Matthias, OBLASSER Asbjörn, Human related knowledge
as key factor in production areas – a comparison between Moldovian, American,
Chinese, and German companies.................................................................................................218
13. SLUTU Rodica, lect. univ., Impactul marketingului resurselor umane asupra
asigurării securităţii naţionale....................................................................................................... 222
14. SUSLENCO Alina, dr., asist. univ., Dimensiunile etice ale formării, gestiunii
capitalului uman în scopul sporirii competitivităţii companiilor................................................. 226
15. ŞIMON Adrian, dr. în ec., conf.univ., Omul 3 G (trei generaţii)................................................ 231
16. TODERAŞCU Carmen, dr., asist. univ., ONOFREI Mihaela, dr., prof. univ.,
Hazardul moral şi selecţia adversă............................................................................................... 233
17. ВОЛЧКОВА Галина, соискатель, Человеческийи социальный капитал:
факторы взаимного влияния...................................................................................................... 236
18. ВОВК Светлана, канд. экон. наук, доцент, Сохранение человеческого
капитала через развитие государственно-приватного партнерствa....................................... 239
SECŢIUNEA NR. 3
ECONOMIA CUNOAŞTERII ŞI DEZVOLTAREA DURABILĂ
1. BABII Leonid, dr. hab., prof. univ., Nivelul inflaţiei: unele aspecte de reglementare................ 244
2. BABII Leonid, dr. hab., prof. univ., Aspectul metodologic privind determinarea
costurilor productive minime, ţinînd cont de disponibilul de capacităţi productive (M,L)
3. BALAN Aliona, dr., conf.univ., Politica comercială – factor important al dezvoltării
durabile a Republicii Moldova..................................................................................................... 250
4. BÎRLEA Svetlana, dr., conf. univ., Consideraţii privind Tehnologiile
Informaţionale şi de Comunicaţie în contextul dezvoltării noii economii .................................. 255
5. BOZBEI Valentina, dr., asist. univ., Limba engleză – limba de afaceri
a business-ului moldovenesc........................................................................................................ 259
6. BRANAŞCO Natalia, dr., lect. univ., Tendinţele migraţiei forţei
de muncă în cadrul economiei cunoaşterii................................................................................... 263
7. BUCOS Tatiana, dr., lect.superior, Impactul educaţiei asupra
calităţii mediului de afaceri în Republica Moldova..................................................................... 268
8. КАМИНСКИЙ Павел, канд. экон. наук, доцент, Развитие крупных
промышленных комплексов в условиях неоиндустриализации............................................ 274
9. CAPCELEA Valeriu, dr.hab., conf.univ., secr.ştiinţ., Rolul filozofiei
în pregătirea specialiştilor cu studii superioare în domeniul economic....................................... 278
10. ЧЕНТУКОВ Илья, аспирант, Методические подходы
количественно-качественной оценки интеграционных процессов
в мировой экономике.................................................................................................................. 281
11. CIOBANU Eleonora, cercet. ştiinţ., Evaluarea sărăciei multidimensionale
şi impactul ei asupra sănătăţii....................................................................................................... 285
12. COLESNICOVA Tatiana, dr., conf. cercet. ştiinţ., Hristiuc Liubovi, cercet. ştiinţ.,
Влияние занятости на бедные домохозяйства Республики Молдова.................................... 290
5
SECŢIUNEA nr. 1
13. КОМПАНЕЕЦ Мария, др., конф., Инвестиции как фактор достижения

конкурентного преимущества в экономике знаний................................................................. 296
14. CONENCOV, Olga, drd., lect.superior, Costurile şi beneficiile învăţământului
superior în Republica Moldova şi România................................................................................. 301
15. COSMA, Dorin, dr. ing., prof. univ. TRICULESCU Mihaela, drd.,
Aspecte economice privind dezvoltarea durabilă în Lunca Dunării,
pe sectorul Cetate-Dăbuleni ....................................................................................................... 307
16. КУШНАРЕНКО Ольга, аспирант, Развитие международного
рынка труда в условиях глобализации...................................................................................... 311
17. DONEA Sofia, lect.superior, Sectorul agrar – segment strategic, esenţial în economia
naţională....................................................................................................................................... 316
18. FILIP Nolea, dr., conf. univ., BRANAŞCO Natalia, dr., lect. univ.,
Aspecte ale politicii migraţioniste în contextul dezvoltării durabile............................................ 320
19. HRISTIUC Liubovi, cercet. ştiinţ., COLESNICOVA Tatiana, dr., conf. cercet. ştiinţ.,
Oбеспечение жильем и коммунальными удобствами бедных домохозяйств
Pеспублики Mолдовы.................................................................................................................325
20. IAŢIŞIN Tatiana, drd., cercet. ştiinţ., Unele aspecte ale turismului vitivinicol
din Republica Moldova................................................................................................................ 329
21. НАГОРНАЯ Ольга, канд. экон. наук, доцент, Система технического
регулирования как фактор экономической безопасности страны ......................................... 333
22. НИКОЛЕНКО Тамара, канд. эконом.наук, старш. препод., Развитие экономики
знаний как основа инновационно-инвестиционной деятельности........................................ 338
23. NICORICI Maria, dr. conf. univ., Motivaţia în procesul educaţional....................................... 342
24. NICORICI Maria, dr. conf. univ., Studiul individual – component eficientă a
procesului instructive................................................................................................................... 348
25. ОМЕЛЬЧЕНКО Владимир, доцент, экон. наук, проф., ОМЕЛЬЧЕНКО Анна,
канд. экон. наук, доцент, ОМЕЛЬЧЕНКО Александра аспирант, Формирование
системы электронной логистики в контексте развития глобальной
инновационной гиперконкуренции ......................................................................................... 352
26. PATRAŞ Mihai, dr., prof. univ., Analiza calităţii informaţiilor statistice
economice, financiar-bancare, comerciale etc.: cazul Republica Moldova cu date
comparative privind şi alte state ..................................................................................................357
27. ROJCO Anatolii, dr., conf. cercet., Многомерная бедность и методологические
подходы к ееизмерению............................................................................................................. 365
28. SCLIFOS Constantin, dr., lect. superior, Utilizarea identificatorului universal
la accesarea resurselor informatice (în baza exemplului Academiei de Studii
Economice din Moldova)............................................................................................................. 368
29. STADNIC Stanislav, dr., conf. univ., BOINCEAN Boris, dr. hab., prof., cercet.,
Eficienţa economică a folosirii diferitor sisteme de fertilizare în asolament............................... 371
30. ŞCHIOPU Irina, drd., lect. univ., LUNGU Rita, drd., lect. superior,
Problemele şi perspectivele asigurării agricole la etapa actuală în Republica Moldova.............. 376
31. ŞIMON Adrian, dr. în ec., conf. univ., Evoluţia procesului de privatizare
şi rolul său în restructurarea economiei româneşti....................................................................... 382
32. TODOS Irina, dr., conf.univ., Dimensiunile dezvoltării durabile............................................... 388
33. VINOGRADOVA Valentina, cercet. ştiinţ., Влияние типа домашних хозяйств
в Республике Молдова на уровень их бедности...................................................................... 394
34. ВОРОНЦОВА Галина, канд. пед. наук, доцент, ВОРОНЦОВА Анна,
канд. геогр. наук, старш. препод., GAVRILIUC Liudmila, dr., conf.univ.
Спутниковые системы навигации и интернет-технологии в обеспечении
информационной и экономической безопасности предприятий туристской
6
SECŢIUNEA nr. 1
отрасли ........................................................................................................................................ 400

35. ЗАХАРОВА Ольга, канд. экон. наук, доцент, Трансформация региональных
транспортных систем в условиях глобальной интеграции .................................................... 403
SECŢIUNEA NR. 4
PROBLEME ALE CONTABILITATII SI AUDITULUI IN CONDITIILE IMPLEMENTARII
NOILOR STANDARDE
1. AMARFII-RAILEAN Nelli, dr., conf.univ., Investiții imobiliare.

Aspecte contabile și fiscale........................................................................................................... 409
2. BALAN Igor, dr., conf.univ., Aspects methodological and features of the recognition
of intangible assets in financial accounting..................................................................................413
3. COJOCARI Corneliu, doctorand, Unele problem aferente contabilității costurilor
material în procesarea laptelui prin prisma noilor standarde de contabilitate.............................. 418
4. FOCŞA Marcela, drd., Abordări privind activele financiare conform noilor standarde
de contabilitate............................................................................................................................. 421
5. GUŢAN Viorica, lect. superior, Contabilitatea impozitului pe profit în viziunea SNC
„Cheltuieli”................................................................................................................................... 425
6. ONOFREI Mihaela, dr., prof. univ., FIRTESCU Bogdan, dr., conf. univ.,
Necesităţi şi tendinţe în activitatea de audit................................................................................. 429
7. PANUŞ Valentina, dr., lect.superior, Aspecte noi în întocmirea situaţiilor financiare................ 433
8. PRODAN Djulieta, lect.superior, Particularităţi ale contabilităţii în asociaţiile
obşteşti în vederea noilor reglementări contabile........................................................................ 435
9. РОЙТМАН Ирина, дрд. ASEM, РАЕЦКИЙ Алексей, магистр ASEM,
Particularities of accounting formation in the framework of implementation
of new National Accounting Standards........................................................................................ 438
10. ЩЕРБАТЮК Василий, др., конф., Aктуальные вопросы бухгалтерского
учета долгосрочных активов .................................................................................................... 443
11. TUHARI Tudor, dr.hab., prof.univ., Problemele implementării sistemului nou
de contabilitate............................................................................................................................. 449
12. TUHARI Tudor, dr. hab., prof. univ., ZAGAIEVSCHI Galina, drd., lect. superior,
Particularităţile contabilităţii capitalului social în cooperaţiile de consum.................................. 452
13. ŢÎRLEA Mariana Rodica, conf.univ., dr., Aspecte practice privind forma
şi conţinutul raportului auditorului asupra situaţiilor financiare.................................................. 456
SECŢIUNEA 5
FINANŢELE ŞI ANALIZA ÎN CONTEXTUL ASIGURĂRII SECURITĂŢII ECONOMICE
1. AMARFII-RAILEAN Nelli, dr., conf.univ., Diagnosticul activităţii întreprinderii

în contextul noilor Standarde Naţionale de Contabilitate.............................................................462
2. BALAN Igor, dr., conf.univ., ERHAN Valeriu, dr., The impact of Basel
II capital agreement on business banking regulation................................................................... 465
3. BUZILǍ (MOCANU) Brînduşa-Maria, drd., Structura financiară a întreprinderii:
între optimizare şi supravieţuire................................................................................................... 468
4. CAZAC Ianina, lector universitar, Problemele şi soluţiile finanţării întreprinderilor
mici şi mijlocii în Republica Moldova.. ...................................................................................... 471
5. CHIRILOV Nelea, dr., lect.univ., Particularităţile analizei structurii patrimoniului
în organizaţiile necomerciale în condiţiile implementării noilor reglementări
contabile naţionale........................................................................................................................474
6. CHIRILOV Nelea, dr., lect. superior, TOLMAŢCHI Svetlana, lect. superior,
7
SECŢIUNEA nr. 1
Analiza rotaţiei creanţelor curente conform noilor reglementări contabile naţionale.................. 480
7. CHIRONACHI Corina, lect. superior, Asigurarea securităţii economice
a Republicii Moldova cu ajutorul politicii fiscale şi a politicii monetare..................................... 485
8. COCIUG Victoria, dr., conf. univ., Costul majorării plafonului de garantare
a depozitelor pentru sistemul bancar din Republica Moldova..................................................... 490
9. COCIUG Victoria, dr., conf. univ., POSTOLACHE Victoria, lect.univ.,
Titlurizarea activelor - instrument de gestiune al riscurilor bancare............................................ 495
10. COCA (ZELESNEAC) Carmen Elena, drd., asist. univ., Legatura între
stabilitatea financiară şi stabilitatea monetară.............................................................................. 500
11. DANILIUC Aliona, dr., lect. superior, cercet. ştiinţ., Locul şi importanţa
efectuării diagnosticului managerial în sistemul militar din Republica Moldova........................ 504
12. DUMBRAVANU Lilia, drd., lect. univ., Finanţarea la termen a întreprinderilor
autohtone în baza tehnicilor de finanţare internaţionale............................................................... 508
13. DURDUREANU Corneliu, dr., lect. univ., Analiza fluxurilor de lichidităţi
ale întreprinderii şi rolul impozitului în dimensionarea acestora................................................. 513
14. ЕМЕЛЬЯНЦЕВА Дарина, магистр экон., СТРЮКОВА Дарья, студент,
Децентрализация потоков в экономике: заграничный опыт и возможности
для Украины................................................................................................................................ 517
15. МАРЕНА Татьяна, канд. экон. наук, доцент, Влияние неофициальной
долларизации на экономическую безопасность страны......................................................... 519
16. MUNTEANU Rodica, drd, asist. univ., Indicatorii financiari şi nonfinanciari-elemente
importante pentru deciziile manageriale ..................................................................................... 525
17. NEDELCU Ana, asist.univ., Rotaţia capitalului – expresie a performanţei financiare
a întreprinderii ............................................................................................................................. 529
18. PETELCA Oleg, Influenţa managementului riscurilor activităţii de creditare
bancară asupra stabilităţii economice naţionale .......................................................................... 534
19. POPA Daniela, dr., lect. univ., Implemetarea sistemului de control intern în cadrul
entităţilor publice ......................................................................................................................... 536
20. ŞCHIOPU Irina, drd., lect.univ., Planificarea financiară – rolul şi importanţa
ei într-o gestiune financiară eficientă a întreprinderii .................................................................. 540
21. Ткач Каролина, др., доцент, Мониторинг финансовых аспектов
внешнеэкономической деятельности предприятия ................................................................ 544
22. ŢÎRLEA Mariana Rodica, dr., conf. univ., Aspecte privind unele efecte financiare
ale imperfecţiunilor contractelor bancare asupra consumatorilor de credit bancare.................... 548
23. ŢÎRLEA Mariana Rodica, dr., conf. univ., POSTOLACHE Victoria,
lect. univ., Identificarea riscului sistemic în calitate de premisă a crizelor bancare.....................552
SECŢIUNEA NR. 6
ASPECTE SOCIALE SI JURIDICE A ASIGURARII SECURITATII NATIONALE
1. ANTOCI Natalia, magistru în REI, drd. USM, lect. superior, Dimensiunea

economică a securităţii naţionale a Republicii Moldova prin prisma sancţiunilor
economice .................................................................................................................................... 557
2. Oxana BARBĂNEAGRĂ, dr., conf.univ., Impactul regimurilor politice asupra
reformării proceselor economice ................................................................................................. 560
3. BUGA Oleg, dr. hab., prof. univ., Învăţămîntul superior moldovenesc
şi securitatea naţională ................................................................................................................. 565
4. BUGA Oleg, dr. hab., prof. univ., Despre unele aspecte ale globalizării,
războaielor economice actuale in contextul securităţii economice.............................................. 567
5. COVALCIUC Ion, drd., RUSU Lucia, drd., Realizarea dreptului la un proces
8
SECŢIUNEA nr. 1
penal contradictorial prin intermediul înaintării cererilor și plîngerilor.......................................569

6. ЕМЕЛЬЯНЦЕВА Дарина, магистр экон., СТРЮКОВА Дарья, студент,
Децентрализация как метод обеспечения национальной безопасности государства.......... 572
7. GARABAJII Ecaterina, drd., cercet. ştiinţ., Vulnerabilitatea la excluziune
socială a persoanelor vârstnice din Republica Moldova ............................................................. 576
8. GRIBINCEA Alexandru, dr. hab., prof. univ., POPESCU Maria, drd.,
Securitatea energetica pe plan mondial ....................................................................................... 579
9. GRIBINCEA Alexandru, dr. hab., prof. univ., POPESCU Maria, drd.,
Strategia europeana a securitatii energetice ................................................................................ 584
10. ГОНЧАРОВА Надежда, аспирант, Эффективная занятость
как стратегическое направление преодоления бедности ....................................................... 588
11. HÎNCU Vasile, drd., Studiu comparativ al implementării bugetării bazate
pe performanţă în R.Moldova şi alte state ................................................................................... 591
12. LITOCENCO Ana, drd., Aspecte importante privind activitatea societăţilor
pe acţiuni în Republica Moldova ................................................................................................. 595
13. MANEA N. Anca Andreea, drd., Cercetarea infracţiunilor de spălarea
banilor în contextual directivelor Uniunii Europene ................................................................... 600
14. MIRON Oxana, dr., conf.univ., Premisele istorice şi economice ale formării
şi dezvoltării sistemului de asigurări medicale obligatorii în Republica Moldova ..................... 603
15. МОРАРУ Семен, канд. экон. наук, доцент, ИВАНОВ Александр, старш.
препод., РАЕВСКАЯ Ирина, магистр экон. наук, Критерии обеспечения
социальной безопасности в Республике Молдова .................................................................. 607
16. POJAR Daniela, magistru în drept, drd., lect. univ., Dreptul subiectiv –
între uz și abuz de drept ............................................................................................................... 612
17. РЫБАК Надежда, канд. экон. наук, доцент, БОТВИНКО Н.,
Потребительство как угроза национальной безопасности .................................................... 616
18. RUSU Vitalie, dr., conf. univ., GHERASIM Dumitru, drd.,
Specificul realizării audierii contradictoriale în cadrul cercetării judecătorești
în procesul penal al Republicii Moldova ..................................................................................... 621
19. SELEVESTRU Irina, drd., Obiectul infracţiunilor prevăzute la art. 191 CP RM .................... 624
20. STREMENOVSCAIA Zoia, cercet. ştiinţ., GARABAJII Ecaterina, drd.,
Impactul nivelului cheltuielilor de consum ale gospodăriilor casnice asupra
excluziunii sociale ....................................................................................................................... 627
21. TOLPINSCHI Valentina, dr., conf. univ., STRATAN Svetlana, dr., conf. univ.,
Бедность угрожает Национальной безопасности Молдовы .................................................. 633
22. ТРОФИМЕНКО Николай, канд. полит. наук, доцент, Публичная дипломатия
Европейского Союза как фактор обеспечения безопасности ................................................ 639
23. TRUSEVICI Alla, dr., conf.univ., Unele aspecte ale securităţii economice
a Republicii Moldova .................................................................................................................. 643
24. VORONŢOVA Galina, канд. пед. наук, доцент, ФЕДОРОВ Юрий, доцент,
Роль физической культуры в развитии личности студентов и формировании
здорового образа жизни как фактора обеспечения социальной безопасности .................... 645
25. ZAHAROV Svetlana, cercet. ştiinţ., Labour market in frameworks of demographic
security in the republic of Moldova ............................................................................................ 650
9
SECŢIUNEA nr. 1
DIRECŢII STRATEGICE DE DEZVOLTARE

A SECTORULUI ÎMM ÎN REPUBLICA MOLDOVA
Liudmila NOVIŢCHI (ANTOHI), lect. univ.,
Universitatea de Stat „B. P. Haşdeu” din Cahul
SME sector in Republic of Moldova has a very important role in economic and social development of
the country, taking into account its share in the total number of enterprises. The development of SME sector is
a priority for the Government of Republic of Moldova, therefore all efforts are directed towards the measures
on stimulating people to start their own businesses, private sector development, especiallysmalland medium
enterprises.
Cuvinte cheie: ÎMM, mediu de afaceri, economie concurențială, strategie, inovații, competitivitate.
Sectorul ÎMM, supranumit şi „coloană vertebrală a economiei”, deţine un rol

important în dezvoltarea unei economii naţionale, contribuind nemijlocit la formarea Produsului Intern
Brut şi crearea noilor locuri de muncă, stimularea concurenţei, creşterea exporturilor, favorizarea inovaţiilor şi
tehnologiilor [1].
În Republica Moldova sectorul ÎMM reprezintă barometrul dezvoltării economiei competitive şi
durabile, asigurând o evoluţie uniformă prin crearea de noi locuri de muncă, aport considerabil în impozitele
nete, oferirea unui vast asortiment de bunuri şi servicii, diversificarea oportunităţilor economice ale populaţiei.
Sectorul ÎMM se caracterizează printr-o flexibilitate sporită şi capacitate de adaptare la nou, manifestându-se
ca o forţă motrice remarcabilă a progresului economic [11].
În majoritatea ţărilor dezvoltate ÎMM sunt în permanentă creştere datorită următorilor factori [1]:
n creşterea numărului şomerilor;
n diversitatea şi individualizarea cererii;
n modificările în structura organizatorică a întreprinderilor mari;
n reorientarea economiei în direcţia diversităţii serviciilor;
n mondializarea economiei naţionale;
n politica guvernelor occidentale în domeniul susţinerii ÎMM.
Toţi aceşti factori au contribuit la creşterea rolului şi importanţei ÎMM-lor în economia ţărilor dezvoltate,
şi anume la [1]:
n stimularea creşterii producţiei şi economiei;
n contribuţia la crearea noilor locuri de muncă;
n diversificarea produselor şi serviciilor pe piaţă;
n îmbunătăţirea calităţii produselor şi satisfacerea cererii consumatorilor;
n autorealizarea diferitor persoane asigurându-le libertatea economică;
n creşterea bunăstării populaţiei;
n direcţie investiţională profitabilă şi iniţiată din sursele proprii;
n ajustarea rapidă a sortimentului produselor şi serviciilor la cererea pieţei;
n educarea spiritului de întreprinzător;
n formarea clasei mijlocii de proprietari, care ar asigura stabilitatea în societate, etc.
Rezultă că sectorul ÎMM contribuie la ameliorarea situaţiei economice şi stimulează creşterea ei pe o
cale relativ mai calmă,fără să provoace inflaţie. Această creştere aduce implicit venituri statului (prin sistemul
de impozitare), care pot fi repartizate ulterior celorlalţi membri ai societăţii. Bocancea
10
SECŢIUNEA nr. 1
Experienţa seculară a ţărilor cu economie de piaţă denotă rostul antreprenoriatului în edificarea

societăţilor post industriale. În prezent acestui sector în Marea Britanie îi revine 53,0%, în Germania - 50,0%,
în Italia – 60,0%, în Franţa – 62,1%, în SUA – 52,2%, în Japonia – 55,4% , în Rusia - 14,1% din Produsul
Intern Brut (PIB).
Odată cu tranziţia la economia de piaţă şi în Republica Moldova a demarat procesul de constituire a
întreprinderilor mici şi mijlocii şi integrarea acestora în complexul social-economic naţional. Evoluţia sectorului
dat pe parcursul aproape a două decenii, în pofida dificultăţilor economice, fluctuaţiilor financiare şi oscilaţiilor
politice, s-a soldat cu anumite rezultate. În prezent circa 98,0% din numărul total al întreprinderilor se referă la
cele mici şi mijlocii, 46,0% din totalul veniturilor din vânzări se realizează de către micii antreprenori şi 57,9%
din numărul de salariaţi sunt angajaţi în aceste sector.
Cu toate acestea, potenţialul întreprinderilor mici şi mijlocii în mare parte rămâne încă nevalorificat,
deoarece obiectivului fructificării posibilităţilor businessului mic şi mijlociu îi sunt subordonate numeroase
activităţi atât de ordin legislativ şi organizatoric, cât şi ştiinţific.
În Republica Moldova numărul întreprinderilor mici şi mijlocii, în anul 2013, a constituit 50,9 mii
întreprinderi, sau cu 1,5 mii întreprinderi (cu 3%) mai mult faţă de anul 2012. Sectorul ÎMM reprezintă circa
97,4% din numărul total de întreprinderi.
Tabelul 1
Evoluţia ponderii întreprinderilor mici şi mijlocii în totalul întreprinderilor,
Republica Moldova, în anii 2009-2013

Nr. de întreprinderi, mii Nr. de salariaţi, mii persoane Venituri din vînzări, mil. lei
Anii Total ÎMM Ponderea Total ÎMM Ponderea Total ÎMM Ponderea
ÎMM în ÎMM în ÎMM în
total, % total, % total, %
2009 44,6 43,7 97,8 539,2 316,2 58,7 146447,0 57480,0 39,2
2010 46,7 45,6 97,7 526,2 309,4 58,8 177503,2 65263,2 36,8
2011 48,5 47,3 97,5 510,2 294,2 57,7 207676,8 71887,6 34,6
2012 50,7 49,4 97,5 519,9 300,2 57,7 211759,3 73057,0 34,5
2013 52,2 50,9 97,4 524,5 298,4 56,9 231601,4 77413,2 33,4
Sursa: Biroul Național de Statistică (www.statistica.md, accesat 05.02.2015)
Analiza evoluţiei ÎMM ne indică asupra creşterii dimensiunii medii a întreprinderilor din sectorul dat.
Veniturile din vînzări în medie pe o întreprindere în anul 2013 a constituit 1521 mii lei sau cu 43 mii lei (cu
2,9%) mai mult faţă de anul 2012. Veniturile din vînzări ale ÎMM în medie la un salariat constituie 259,4 mii
lei sau cu 16 mii lei (cu 6,6%) mai mult faţă de anul 2012. Numărul de salariaţi în medie pe o întreprindere în
anul 2013 a constituit 6 persoane, fiind la nivelul anului 2012.
11
SECŢIUNEA nr. 1
Figura 1. Ponderea ÎMM în totalul întreprinderilor pe principalii indicatori, în anul 2013

Sursa: Elaborat de autor în baza tabelului 1
Numărul persoanelor care au activat în întreprinderile mici şi mijlocii în perioada de referinţă a constituit
298,4 mii persoane, deţinând 56,9% din numărul total de angajaţi ai întreprinderilor. Veniturile din vînzări ale
întreprinderilor mici şi mijlocii în această perioadă au însumat 77413,2 mil. lei sau 33,4% din venituri din
vînzări în total pe economie.
Tabelul 2
Evoluţia în dinamică a numărului ÎMM pe principale genuri de activitate
2012 2013
2013 în %
Ponderea ÎMM în: Ponderea ÎMM în: faţă de 2012
Denumirea IMM IMM
(mii (mii
unităţi) total total total total
ÎMM, unităţi) ÎMM,
întreprin- întreprin-
deri, % % deri, % %
Total 49,4 97,5 100 50,9 97,4 100 102,9
inclusiv pe genuri principale de
activitate a întreprinderilor:
Agricultura, economia vânatului şi 2,5 97,6 5,0 2,7 97,6 5,2 107,0
silvicultura
Industria prelucrătoare 4,9 95,8 9,8 4,9 95,3 9,6 100,1
Energie electrică, gaze şi apa 0,2 86,8 0,5 0,3 88,1 0,6 118,9
Construcţii 2,7 96,9 5,5 2,7 96,7 5,3 99,1
Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul 20,0 97,8 40,5 20,4 97,6 40,0 101,6
Hoteluri şi restaurante 1,7 99,4 3,4 1,7 99,4 3,3 102,6
12
SECŢIUNEA nr. 1
Figura 2. Ponderea veniturilor din vînzări a ÎMM în profilul principalelor genuri

de activitate ale unităţilor acestui sector în anul 2013
Partea preponderentă a ÎMM îşi desfăşoară activitatea în domeniul comerţului, constituind în anul 2013
circa 20,0 mii întreprinderi, sau 40,0% din totalul întreprinderilor mici şi mijlocii. În industria prelucrătoare au
activat 4,9 mii de ÎMM sau 9,6% din totalul ÎMM.
Suma profitului/pierderilor pînă la impozitare obţinut de întreprinderile mici şi mijlocii în anul 2013 a
constituit 2008,5 mil, lei, sau cu 923,9 mil, lei mai mult faţă de anul 2012.
Tabelul 3
Suma profitului/pierderilor pînă la impozitare obţinute de către ÎMM-uri

Profit (+), pierdere (-) pînă la impozitare, mil. lei
anul 2012 anul 2013
ÎMM inclusiv ÎMM - inclusiv
- total total
mijlocii mici micro mijlocii mici micro
Total 1084,6 393,6 715,9 -24,8 2008,5 657,1 1267,3 84,2
inclusiv pe genuri principale de
activitate a întreprinderilor:
Agricultura, economia vânatului şi -53,5 29,1 -41,6 -40,9 389,7 195,9 187,0 6,8
silvicultura
Industria prelucrătoare 9,8 32,0 -2,9 -19,3 316,6 216,1 107,1 -6,5
Energie electrică, gaze şi apa -42,4 -22,9 -17,1 -2,3 3,9 28,8 -11,8 -13,1
Construcţii 97,0 -4,2 84,9 16,3 350,7 155,2 174,7 20,8
Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; 695,4 271,6 540,5 -116,6 620,3 210,1 551,4 -141,2
Hoteluri şi restaurante -119,9 -14,4 -57,7 -47,7 -115,2 -12,8 -60,2 -42,3
Transporturi şi comunicaţii -37,1 -6,8 -48,6 18,3 118,5 82,3 37,1 -0,8
Tranzacţii imobiliare, închirieri 469,1 72,1 251,2 145,8 252,7 -216,6 257,2 212,1
şi activităţi de servicii prestate
întreprinderilor
Alte activităţi 66,2 37,2 7,3 21,7 71,3 -2,0 24,8 48,4
13
SECŢIUNEA nr. 1
În condiţiile economiei concurenţiale apariţia şi dispariţia întreprinderilor este dictată de piaţă. În

cazul Republicii Moldova, sunt necesare măsuri de motivare a întreprinzătorilor să dezvolte afacerea şi să
creeze noi locuri de muncă şi a încetini migraţia forţei de muncă peste hotare. Un efort considerabil în această
direcţie este depus de Organizaţia pentru Dezvoltarea Întreprinderilor mici şi mijlocii (www.odimm.md) [8],
Direcţia Politici pentru dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii şi profesii liberale din cadrul
Ministerului Economiei (www.mec.gov.md) [9], Camera de Comerţ şi Industrie (www.chamber.md) [3],
Confederaţia Naţională a Patronatelor din Moldova (www.cnpm.md) [4] şi alte organizaţii guvernamentale
şi nonguvernamentale, care asigură asistenţă sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii. Serviciile şi măsurile
întreprinse de aceste organizaţii sunt insuficiente, pentru întreprinderile care se află în etapele de lansare şi
supravieţuire. Sunt necesare formarea şi dezvoltarea aptitudinilor şi cunoştinţelor întreprinzătorilor, specifice
fiecărei etape a ciclului de viaţă, pregătirea întreprinzătorilor pentru a depăşi crizele din interiorul întreprinderii
şi valorificarea oportunităţilor oferite de mediul de afaceri [10].
În scopul creării unui mediu de afaceri favorabil dezvoltării sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii,
sporirii ponderii acestuia în dezvoltarea economiei naţionale, Guvernul Republicii Moldova a aprobat Strategia
de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii pentru anii 2012-2020. Această strategie de dezvoltare
a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii pentru anii 2012-2020, oferă cadrul de politici pe termen lung şi
mediu privind dezvoltarea întreprinderilor micro, mici şi mijlocii din Republica Moldova în contextul trecerii
de la modelul de dezvoltare economică bazat pe consum la o nouă paradigmă orientată spre exporturi, investiţii
şi inovaţii, a dezideratului politic de integrare europeană şi a tendinţelor economice mondiale.
ÎMM-urile din Republica Moldova participă destul de activ la fabricarea bunurilor şi serviciilor,
satisfăcînd cererea, în special pe piaţa internă. Caracteristic pentru Republica Moldova este lipsa cooperării
dintre întreprinderile mari şi IMM-uri, de aceea IMM-urile contribuie, în primul rînd, la saturarea pieţei de
consum.
Prezenta Strategie va contribui la consolidarea potenţialului IMM şi a rolului lor în economie, stabilirea
mai clară a priorităţilor, creşterea încrederii dintre mediul de afaceri şi autorităţi, crearea în ansamblu a unui
mediu mai favorabil pentru mediul de afaceri. Susţinerea şi dezvoltarea IMM-urilor va contribui, de asemenea,
la realizarea altor politici economice – sectoriale, regionale, investiţionale, inovaţionale etc.
Strategia Naţională de Dezvoltare a Republicii Moldova 2012-2020, care a identificat 7 probleme critice
şi ulterior le-a transpus în obiective strategice pe termen lung, printre care:
racordarea sistemului educaţional la cerinţele pieţei forţei de muncă în scopul sporirii productivităţii
forţei de muncă şi majorării ratei de ocupare în economie; diminuarea costurilor finanţării prin intensificarea
concurenţei în sectorul financiar şi dezvoltarea instrumentelor de management al riscurilor; ameliorarea
climatului de afaceri prin optimizarea cadrului normativ de reglementare şi prin aplicarea tehnologiilor
informaţionale în serviciile publice destinate mediului de afaceri şi cetăţenilor;
alte documente de planificare strategică sectoriale şi documentele de politici semnate cu partenerii de
dezvoltare.
Analizapunctelor forte şi a celorslabe, a oportunităţilorşi a ameninţărilor din sectorul ÎMM
esteabsolutnecesară de a fi efectuatășiînformăgeneralizatăesteprezentatăîntabelul de maijos.
14
SECŢIUNEA nr. 1
Tabelul 4
Analiza SWOT a sectorului ÎMM
Puncte forte Puncte slabe

– Bază legislativă pentru dezvoltarea IMM-urilor. – Eficienţă redusă a implementării bazei legislative.
– Proceduri facile pentru înregistrarea IMM. – Dezechilibrul dezvoltării sectorului IMM-urilor în profil
teritorial.
– Punerea în aplicare a strategiilor, programelor şi mecanismelor – Dialog şi conlucrare in eficientă între întreprinzători şi
de stat pentru sprijinirea IMM-urilor. autorităţile publice.
– Poziţia geografică favorabilă a ţării, situată între UE şi ţările – Capacitate financiară limitată a statului pentru susţinerea
CSI. IMM-urilor.
– Atitudinea pozitivă a populaţiei faţă de IMM-uri şi dorinţa de a – Lipsa instrumentelor de susţinere financiară a proiectelor
avea propria afacere. inovaţionale.
– Forţa de muncă cu abilităţi în cunoaşterea limbilor străine. – Nivelscăzut de elaborareşiabsorbţieainovaţiilor.
– Noi competenţe dobîndite şi transferabile prin revenirea – Monopolizarea sectoarelor economiei naţionale şi
emigranţilor. concurenţa neloială.
– Conlucrare internaţională de domeniu (Consiliul Consultativ – Infrastructură de suport în afaceri şi a pieţei de capital sub
pentru susţinerea şi dezvoltarea IMM-urilor al CSI şi Grupul de dezvoltate.
lucru privind IMM-urile OCEMN).
– Nivel scăzut al culturii antreprenoriale şi al formării
– Sistem de telecomunicaţii bine dezvoltat inclusive acces la profesionale.
Internet.
– Slaba cunoaştere a tehnicilor de export/acces pe pieţe
– Personal înalt calificat în sectorul TIC. externe şi cota redusă a IMM-urilor la export.
– Nivelul scăzut de competitivitate a IMM-urilor.
Oportunităţi Ameninţări
– Creşterea atenţiei statului faţă de problemele şi necesităţile – Existenţa conflictului teritorial.
sectorului IMM-urilor.
– Migrarea semnificativă în rîndul tinerilor şi lipsa in fluxului
– Crearea Consiliului Consultativ pentru IMM-uri. de cadre tinere specializate în activităţi antreprenoriale.
– Dezvoltarea investiţiilor în parteneriatul public-privat. – Creşterea economiei tenebre.
– Vectorul pro-european în dezvoltarea naţională. – Presiune competitivă internaţională.
– Extinderea domeniului de cooperare internaţională, dezvoltarea – Dependenţa energetică a ţării.
cooperării transfrontaliere pentru IMM-uri şi a infrastructurii
regionale cu consolidarea punctelor de contact.
– Dezvoltarea continuă a internaţionalizării sectorului IMM-urilor. – Adaptarea lentă a sistemului educaţional la cererea pieţei
forţei de muncă.
– Dezvoltarea continuă a tehnologiilor şi inovaţiilor şi a capacităţii
de absorbţie ale acestora. – Participarea slabă a antreprenorilor la programele de
educaţie antreprenorială.
– Dezvoltarea politicii de clustere.
– Tendinţa de majorare a poverii fiscale.
– Reformarea continuă a sistemului educaţional în domeniul
antreprenorial şi a formării profesionale. – Instabilitatea cadrului legislativ.
– Dezvoltarea şi îmbunătăţirea continuă a drepturilor de proprietate
intelectuală.
– Dezvoltarea pieţei serviciilor de consultanţă.
– Susţinerea dezvoltării birourilor istoriilor de credit.
– Simplificarea continuă a procesului de înregistrare şi
reglementarea activităţii IMM-urilor.
Sursa: Strategia de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii pentru anii 2012-
2020 (www.mec.gov.md, accesat 24.02.2015)
15
SECŢIUNEA nr. 1
Analiza SWOT indică existenţa avantajelor şi oportunităţilor pentru dezvoltarea ÎMM-urilor, însă
punctele slabe şi ameninţările cu referire la ÎMM-uri rămân a fi substanţiale.
Cu toate că sectorul ÎMM se confruntă cu un şir de probleme majore, cum ar fi:
a) accesul limitat al ÎMM la sursele de finanţare;
b) cultura antreprenorială subdezvoltată;
c) grad insuficient de absorbţie a forţei de muncă calificate ş.a., considerăm că acest sector merităsă
fie susţinut, prin implicarea activă a administraţiei publice centrale şi locale, a instituţiilor financiar-
bancare, a diferitelor organizaţii internaţionale şi naţionale [2].
Înacest context, este evidentă necesitatea susţinerii sectorului ÎMM, prin crearea de condiţii juridice şi
economice stabile, propice dezvoltării activităţii de întreprinzător.
De aceea printre direcţiile strategice de dezvoltare a ÎMM-urilor în Republica Moldova, putem menţiona:
I. Stabilirea viziunei şi misiunei sectorului ÎMM:
Viziunea strategică: IMM-urile din Republica Moldova – factor al creşterii economice durabile şi
competitivităţii naţionale.
Implementarea cu succes a Strategieide dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii pentru
anii 2012-2020, care vacontribui la:
n creşterea numărului mediu de IMM-uri la 1000 locuitoripînă la 25 de IMM-uripînăîn 2020;
n creşterea numărului de angajaţi în cadrul IMM-urilor pînă la 65% pînă în 2020;
n atingerea unei ponderi de 38% a IMM-urilor în PIB pînă în 2020;
n asigurarea unei concurenţe eficiente prin consolidarea competitivităţii şi facilitarea creşterii şi
inovării IMM-urilor sustenabile.
Misiunea strategică: Crearea unui mediu de afaceri favorabil, promovarea culturii antreprenoriale în
vederea susţinerii IMM-urilor şi asigurării coeziunii sociale.
Pentru realizarea misiunii va fi necesară:
n coordonarea proceselor cu politicile existente pentru IMM-uri elaborate de către Uniunea Europeană;
n îmbunătăţirea condiţiilor de desfăşurare a afacerii;
n îmbunătăţirea calităţii produselor IMM-urilor;
n sporirea accesului IMM-urilor la achiziţii publice şi sporirea capacităţii de a opera încalitate de
subcontractanţi;
n sporirea implementării programelor de instruire antreprenorială;
n consolidarea rolului IMM, ca entităţi în crearea de noilocuri de muncă, care vor contribui la apariţia
diferenţelor în dezvoltarea economică a regiunilor.
II. Stabilirea direcţiilor prioritare a sectorului ÎMM, şi anume:
2.1. Ajustarea cadrului normativ de reglementare la necesităţile dezvoltării ÎMM-urilor;
2.2. Îmbunătăţirea accesului ÎMM-urilor la finanţare;
2.3. Dezvoltarea capitalului uman prin promovarea competenţelor şi culturii antreprenoriale;
2.4. Sporirea competitivităţii ÎMM-urilor;
2.5. Facilitarea dezvoltării ÎMM-urilo în regiuni;
2.6. Dezvoltarea parteneriatelor în afaceri.
Dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii constituie o prioritate pentru Guvernul Republicii Moldova,
şi din acest motiv, eforturile acestuia sunt orientate spre realizarea măsurilor privind stimularea populaţiei
pentru iniţierea propriilor afaceri, extinderea libertăţii economice a întreprinzătorilor, dezvoltarea sectorului
privat, în special a întreprinderilor mici şi mijlocii. În contextul celor menţionate, prioritatea acestor direcţii
strategice prevede asigurarea dezvoltării accelerate a sectorului ÎMM-urilor ca bază pentru dezvoltare durabilă
echilibrată a regiunilor, proiectată pentru a reduce decalajul de trai dintre oamenii care trăiesc în diferite
regiuni, respectiv, municipii, orăşele mici şi zone rurale.
16
SECŢIUNEA nr. 1
Bibliografie
1. Bocancea, L. Întreprinderile mici şi mijlocii – promotor al dezvoltării economice, Universitatea

Tehnică a Moldovei, Chişinău 2011.
2. Cojocaru, M.; Ranga, D. Dezvoltarea activităţii sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii în
Republica Moldova, Revista ştiinţifică a Universităţii de Stat din Moldova, 2011, nr.7(47).
3. Camera de Comerţ şi Industrie (www.chamber.md, accesat 22.01.2015).
4. Confederaţia Naţională a Patronatelor din Moldova (www.cnpm.md, accesat 03.02.2015).
5. Camera Înregistrării de Stat. (www.cis.gov.md, accesat 12.01.2015).
6. Date statistice privind activitatea întreprinderilor mici şi mijlocii în R. Moldova //www.statistica.md.
7. Legea privind susţinerea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii nr.206-XVI din07.07.2006.
8. Organizaţia pentru Dezvoltarea Întreprinderilor mici şi mijlocii (www.odimm.md, accesat
20.01.2015).
9. Ministerului Economiei al Republicii Moldova (www.mec.gov.md, accesat 19.02.2015).
10. Mironov, S. Dezvoltarea managementului afacerilor mici şi mijlocii în condiţiile economiei
concurenţiale, Teză de doctor în economie, Chişinău 2011.
11. Solcan, A. Bazele antreprenorialului. Iniţierea unei mici afaceri, Editura ASEM, Chişinău, 2006.
12. Strategia de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii pentru anii 2012-2020 (www.
mec.gov.md, accesat 24.01.2015).
TENDINŢE DE DEZVOLTARE A UNITĂŢILOR ECONOMICE

DIN SFERA MICULUI BUSSINES
Ion MOROZNIUC, cerc. Ştiinţific, INCE
Tatiana IAŢIŞIN, drd., cerc. Ştiinţific, INCE
The value of the indicator of the SME share in GDP varies significantly in different countries. In the
EU, the SME sector generates 58.4% of GDP and in the US – 43.4%. If in the Western countries, the middle
class (usually owners of SMEs) is considered the locomotive of an efficient economy, then in the Republic of
Moldova this category is the least protected and supported by the state. Strengthening of the SME sector, which
would be the surest way to achieve the goal of establishing a middle class remains at the theoretical level,
despite many launched projects and strategies.
Key words: small and medium enterprises (SME,) development, financial results, leading indicators,
economic agents, paradigm, analysis.
Întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) au un rol destul de important în activitatea economică şi socială
a oricărei ţări, aflându-se la baza dezvoltării economiei. Sectorul ÎMM, supranumit şi „coloană vertebrală a
economiei”, de ţine un rol important în dezvoltarea unei economii naţionale, contribuind nemijlocit la formarea
Produsului Intern Brut şi crearea noilor locuri de muncă, stimularea concurenţei, creşterea exporturilor,
favorizarea inovaţiilor şi tehnologiilor.
Cadrul de politici pe termen mediu şi lung privind dezvoltarea întreprinderilor micro, mici şi mijlocii
în contextul trecerii de la modelul de dezvoltare economică bazat pe consum la o nouă paradigmă orientată
spre exporturi, investiţii şi inovaţii, a dezideratului politic de integrare europeană şi a tendinţelor economice
mondiale sunt oferite de Strategia de dezvoltare a sectorului ÎMM pentru anii 2012-2020. În această perioadă
statul urmează să susţină dezvoltarea IMM-urilor cu 941 mil. lei. Până în 2020 numărul IMM-urilor se prevede
a fi majorat până la 25 de unităţi la 1000 de locuitori, majorarea angajaţilor cu 10%, şi atingerea unei ponderi
de 38% în PIB. Pe de altă parte, însă, dezvoltarea IMM-urilor este împiedicată de accesul greoi la finanţare.
Penetrarea creditelor în Republica Moldova este foarte modestă. Creditele acordate sectorului privat reprezentă
doar 34% din PIB. Acest raport este cu mult sub media de 52% înregistrată în statele din sud-estul Europei,
17
SECŢIUNEA nr. 1
nemaivorbind şi de volumul PIB-ului acestora. Ratele dobânzilor la credite au fost stabil înalte atingând 20,3
% la sfârşitul anului 2009, însă, după criză rata medie a dobânzii a scăzut treptat. Însă mai mulţi experţi sunt
de părere că în Moldova şi aşa banii sânt scumpi, fapt ce face businessul autohton mai puţin competitiv în plan
regional. Spre exemplu, dacă în ţările Uniunii Europene creditul poate fi luat cu 2-4% anual, atunci în Moldova
dobânda este de 3-5 ori mai mare. Majorarea ratei de refinanţare şi creşterea ulterioară a dobânzilor la credite ar
putea agrava situaţia în domeniul afacerilor, iar scumpirea creditelor pentru unii întreprinzători ar putea deveni
o povară insuportabilă ţinând cont de situaţia economică dificilă.
Concurenţa neloială din partea unor firme-fantomă, care îşi schimbă codul fiscal imediat ce apar
probleme cu organele de drept, iar fiscul pretinde că duce o luptă hotărâtă cu economia tenebră, care neoficial
constituie circa 40% din toată economia ţării este o chestiune cu care se confruntă antreprenorii ce activează
legal. Pe de altă parte antreprenorii susţin că firmele care activează la negru sunt încurajate şi de corupţia
existentă, ca fiind o soluţie mai optimă decât hărţuirea prin instanţele de judecată. Aşadar, concurenţă neloială,
corupţia, presiunile fiscale, descurajează antreprenorii să-şi desfăşoare afacerile şi deseori stopează activitatea.
Totuşi orientarea Guvernului spre o nouă paradigmă de dezvoltare economică a ţării, cea bazată pe
exporturi, investiţii şi inovaţii, precum şi provocările mediului global determină necesitatea îmbunătăţirii
cadrului de suport al IMM-urilor în vederea creşterii competitivităţii în baza valorificării potenţialului inovativ
şi de export. Însă, capacitatea IMM-urilor de a face faţă competitivităţii la nivel european este încă limitată,
dar totuşi, participarea lor în competiţia de pe piaţa internaţională trebuie intensificată. Modelul comercial al
Republicii Moldova este caracterizat de specializarea dublă: geografică şi sectorială. Capacitatea limitată de
export este influenţată de capacitatea limitată de integrare a inovaţiilor, procedurilor vamale, barierelor tehnice,
măsurilor sanitare şi fitosanitare.
Studiul evoluţiei ÎMM în anul 2013 ne indică creşterea dimensiunii medii a întreprinderilor din acest
sector. Veniturile din vânzările medii pe o întreprindere în anul 2013 a constituit 1,52 mil. lei sau cu 43 mii
lei ( 2,9%) mai mult faţă de anul 2012, iar cele medii per capita de salariat a alcătuit 259,4 mii lei sau cu 16
mii lei (6,6%) în creştere comparativ cu anul precedent. De menţionat că numărul mediu de salariaţi pe o
întreprindere a înregistrat 6 persoane, fiind la nivelul anului precedent. Motorul unei economii de piaţă şi
generatorul principal de noi locuri de muncă şi de creştere economică este reprezentat de întreprinderile mici şi
mijlocii. Ele stau la baza creării şi dezvoltării unei economii moderne şi dinamice, axate pe cunoştinţe; reflectă
o creştere stabilă a sectorului, atât datorită îmbunătăţirii mediului de afaceri, cât şi perfecţionării cadrului
regulatoriu ce ţine de activitatea antreprenorială. Acest lucru condiţionează evaluarea tuturor iniţiativelor din
perspectiva afacerilor mai mici şi garantarea priorităţii dezvoltării continue a ÎMM.
În sectorul IMM, creşterea numărului de întreprinderi a avut loc, în special, din contul întreprinderilor
mici şi micro. Însă nu există careva registru consolidat pentru a efectua o analiză a activităţii tuturor IMM-
urilor şi a deţinătorilor de patente, iar datele privind întreprinderile şi afacerile micro sânt incomparabile. În
aceste condiţii, o analiză profundă a dezvoltării sectorului IMM pe date reale, practic nu este posibilă. Totuşi
rezultatul cercetărilor efectuate asupra evoluţiei întreprinderilor mici şi mijlocii, arată că la finele anului 2013,
numărul acestora a constituit 50,9 mii unităţi, sau cu 1,5 mii unităţi (3,0%) mai mult decât în anul 2012, atunci
când 8 ani în urmă erau doar 35,4 mii unităţi
Pe parcursul anilor 2006-2013, majorarea numărului ÎMM cu 43,8 % s-a produs preponderent din
contul formării noilor întreprinderi mici şi mijlocii. În cele 50,9 mii de întreprinderi mici şi mijlocii active, care
în anul 2013 deţineau o pondere de 97,4% din totalul întreprinderilor, erau salarizaţi 298,4 mii persoane, (cu
1,8 mii angajaţi mai puţin decât în anul precedent), ori 56,9% din numărul total de angajaţi în întreprinderile
din Moldova. Trebuie însă de menţionat că, în anul 2013 numărul angajaţilor în sectorul ÎMM a fost cu 29,7
mii unităţi ori cu 9,1% sub nivelul anului de până la criză (2008), iar aceasta caracterizează situaţia despre
creşterea şomajului în urma consecinţelor crizei mondiale. În sectorul ÎMM, peste 20 mii întreprinderi ori 40%
din total activau în domeniul comerţului.
În anul 2013 „Veniturile din vânzări” (indicator economic principal) ale întreprinderilor mici şi mijlocii
a însumat 77,41 mild. lei, ori 33,4% din venituri din vânzări pe economie în total. Comparativ cu anul precedent
acest indice a crescut cu 4,35 mild lei, iar pe parcursul a ultimilor 8 ani, veniturile din vânzări s-au majorat cu
28,4 mild. lei (57,6%).
18
SECŢIUNEA nr. 1
Studiul asupra indicatorilor principali ai activităţii ÎMM pe zone economice indică la concluzia că partea
preponderentă a întreprinderilor mici şi mijlocii este concentrată în mun. Chişinău, unde pe parcursul anului
2013, au activat 33,5 mii unităţi economice ce constituie 65,8% din totalul pe ţară cu un număr de angajaţi
de peste 163 mii persoane (54,8%), asigurând un volum de venituri din vânzări de 48,8 mild. lei (65,5%) şi
un profit de 1,12 mild lei (55,6%). După rezultatele economice şi mărimea indicatorilor principali, urmează
sectorul ÎMM din regiunea Nord, apoi cel din centru şi cel din sud, după care cel din UTA Găgăuză.
Pe grupe de întreprinderi din sectorul ÎMM, în anul 2013, partea preponderentă a rezultatelor activităţii
economice le-a revenit întreprinderilor „mici”, în care şi-au desfăşurat activitatea 122,9 mii persoane (41,2%),
obţinând un venit de 40,9 mild. lei (55,2%) şi un profit de 1,28 mild. lei (63,1%) din totalul ÎMM. Grupa
întreprinderilor „mijlocii”, după rezultatele economice obţinute: la venituri – 26,25 mild lei (35,3%) şi profit
– de 657 mii lei (32,7%) din total ÎMM, s-a clasificat pe treapta a doua, iar cele din grupa întreprinderilor
„micro” – pe treapta a treia.
În anul 2013, partea preponderentă a ÎMM şi-au desfăşurat activitatea în domeniul comerţului, în această
direcţie au activat circa 20 mii întreprinderi, sau 40,0% din totalul întreprinderilor mici şi mijlocii. În industria
prelucrătoare au activat doar 4,9 mii de întreprinderi sau 9,6% din totalul ÎMM. Evoluţia numărului ÎMM pe
principalele genuri de activitate în anii post-criză, denotă faptul că, în pofida consecinţelor crizei, care a lăsat
urme nefaste în economia naţională, totuşi, numărul acestor întreprinderi au înregistrat creşteri în majoritatea
absolută a domeniilor principale de activitate.
La capitolul „venituri din vânzări” aferente genurilor de activitate situaţia indicatorilor principali din
sectorul ÎMM s-a îmbunătăţit pe parcursul anului 2013 comparativ cu anul 2012. În unele domenii de activitate,
veniturile din vânzări obţinute de către întreprinderile mici şi mijlocii au fost în creştere pe când altele - în
descreştere, comparativ cu cele obţinute în anul precedent. Creşterea acestui indicator în ansamblu pe sectorul
ÎMM a constituit aproape 6,0 %, pe când ritmul de creştere în anul 2012 faţă de 2011 a înregistrat doar 2,4
%, dar pe unele genuri de activitate creşterea a variat de la nivelul mediu obţinut. De exemplu, în domeniul
agriculturii creşterea a constituit 24,9%, în domeniul industriei prelucrătoare s-a înregistrat o creştere de doar
1,3 %, în domeniul construcţiilor – o creştere de 14,2%, în domeniul comerţului cu ridicata şi cu amănuntul
creşterea a fost la limită – de doar 0,1%, în domeniul transporturi şi comunicaţii – 11,9 % etc.
Rezultatele financiare a întreprinderilor mici şi mijlocii obţinute din toate activităţile în anul 2013,
demonstrează că în majoritatea domeniilor de activitate au fost înregistrate profituri până la impozitare cu
mult superioare celor obţinute în anul 2012. Volumul total al „profitului” până la impozitare obţinut de sectorul
întreprinderilor mici şi mijlocii în anul 2013 a constituit 2,01 mild. lei, sau cu 924 mil. lei în creştere faţă de
anul 2012. Pe grupe şi genuri de activitate cele mai însemnate rezultate financiare au fost obţinute de ÎMM
din agricultură, economia vânatului şi silvicultură, care, înregistrând pierderi de 53,5 mil. lei în anul 2012,
au reuşit cu profit de 390 mil. lei în anul 2013. De asemenea ÎMM din industria prelucrătoare şi-au asigurat
un profit de 316,6 mil. lei, pe când în anul precedent acest indicator a înregistrat doar 9,8 mil. lei, ÎMM din
domeniul construcţiilor obţinut în anul 2013 un profit de peste 3,6 ori mai mare decât în anul anterior (de la
97,0 mil lei - la 350,7 mil lei), ÎMM din domeniul „transporturi şi comunicaţii”, înregistrând pierderi de 37,1
mil lei în anul 2012, şi-a îmbunătăţit situaţia financiară în anul 2013 obţinând profit de 118,5 mil. lei. Dar în
unele cazuri, ele şi-au înrăutăţit simţitor situaţia financiară în anul 2013 comparativ cu anul precedent.
În mare măsură, de nivelul activităţii agenţilor economici, depinde însăşi nivelul de dezvoltare
economică a societăţii care la rândul lor depind de mediul de afaceri existent în ţară (favorabil ori nefavorabil).
În perioada anilor 2001-2013 numărul agenţilor economici pe toate tipurile de activităţi a sporit anual.
Numărul întreprinderilor mici şi mijlocii, care au prezentat rapoarte de dare de seamă în anul 2013 a sporit
în comparaţie cu anul 2001 de aproape 2,5 ori. Evoluţia IMM-urilor pe parcursul anilor, denotă că numărul
acestora a crescut în toate ramurile economice. Dacă în anii 2001, cota întreprinderilor mici şi mijlocii în
numărul total al agenţilor economici constituia 89,5%, apoi în anul 2013, ponderea acestora a alcătuit 97,4%
şi se menţine stabilă.
Analiza indicatorilor principali a întreprinderilor mici şi mijlocii în profil teritorial, rezultă că, în mun.
Chişinău sunt amplasate majoritatea absolută a ÎMM, peste 66 % din totalul pe ţară, iar politica regională
focusată pe dezvoltarea sectorului nominalizat trebuie să fie axată pe dezvoltarea industriilor producătoare de
19
SECŢIUNEA nr. 1
produse cu valoare adăugată înaltă, atragerea investiţiilor, transferul de tehnologii, îmbunătăţirea infrastructurii
şi calităţii mediului.
Statul întreprinde eforturi pentru susţinerea sectorului micului business, un lucru binevenit, însă
majoritatea ÎMM din ţară în prezent manifestă activităţi legate de comerţ şi de servicii non-inovatoare. Această
situaţie impune necesitatea de optimizare a procedurilor de iniţiere şi încheiere a afacerilor şi de a duce la
bun sfârşit reforma promiţătoare a ghişeului unic. Or, concentrarea asupra ÎMM inovatoare şi orientate spre
creştere poate debloca potenţialul sectorului pentru creşterea economică pozitivă, iar optimizarea legislaţiei şi
sprijinul afacerilor inovatoare va da curs deblocării sectorului dat. Pe parcurs, deşi au fost întreprinse măsuri
în vederea îmbunătăţirii dialogului public-privat, prin implementarea acţiunilor prevăzute în Programul de stat
de susţinere a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, ele au fost insuficiente din cauza diverselor obstacole
parvenite ca urmare a schimbărilor ce au determinat instabilitatea economică din ţară.
Totuşi, micul business poate fi dezvoltat doar prin derularea reformelor consistente. Pentru aceasta,
atenţia autorităţilor trebuie să se concentreze pe optimizarea cadrului legislativ, deopotrivă cu sprijinul şi
promovarea directă a întreprinderilor dinamice, inovatoare şi orientate spre creştere. Or, un sector puternic
al ÎMM, în condiţiile ţării noastre, oferă oportunităţi masive de angajare în câmpul muncii. Doar educaţia
economică şi insuflarea spiritului antreprenorial ar fi soluţii de durată pentru deficitul de forţă de muncă
calificată.
Accesul restricţionat la sursele financiare rămâne o problemă acută pentru domeniu, ea se consideră o
realitate bine definită şi o problemă economică pentru Moldova, care derivă din politica sectorului bancar şi
dintr-o serie de bariere specifice pentru ÎMM. Din acest punct de vedere necesită gestionarea simultan a două
probleme: dezvoltarea în continuare a sectorului bancar şi totodată - eliminarea constrângerilor practicate în
sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii.
Urmează să fie promovate reforme consistente, atât pe palierul optimizării legislative, cât şi pe sprijinul
acelor întreprinderi, care demonstrează eficienţă şi viziune. Toţi agenţii economici trebuie să dispună de şanse
egale la programele de ajutor de stat, iar criteriile de selecţie să fie transparente, nediscriminatorii şi bazate doar
pe raţionamente economice. Există totuşi speranţa că prin politici publice inteligente şi accelerarea reformelor
structurale, relansarea economiei naţionale poate demara cu succes.
Dezvoltarea sectorului IMM-urilor trebuie să aibă un rol esenţial în eficientizarea factorilor de producţie,
deoarece acestea sunt, de obicei, mai flexibile şi deschise la inovaţii. Este important ca aceste politici să
nu se bazeze pe o discriminare între IMM-uri şi întreprinderi mari, pentru a da posibilitate pe de o parte,
ca întreprinderile mari să poată deveni IMM-uri iar pe de altă parte - ca IMM-urile să nu fie dispuse să se
dezvolte în întreprinderi mari. Orice IMM, are nevoie de un mediu de afaceri prietenos, un cadru politic şi
macroeconomic stabil, o infrastructură publică bună şi atitudine decentă din partea statului. Însă în anii de
după criză, revenirea economică nu a fost însoţită de o promovare autentică a reformelor structurale, care ar
putea încuraja dezvoltarea mediului de afaceri. Astfel activitatea agenţilor economici într-un climat incert
face dificilă redirecţionarea economiei naţionale de la una bazată pe consum spre una orientată pe investiţii şi
exporturi.
Accesul la finanţare este principala preocupare pentru IMM-urile din Republica Moldova. Potrivit
raportului „Costul Reglementării de Stat al Activităţii de Întreprinzător”, 39% din companii consideră accesul
la finanţare ca fiind principala constrângere în dezvoltarea afacerilor. Doar 27% din companiile mici apelează
la bănci pentru a-şi finanţa investiţiile, comparativ cu companiile mari care înregistrează peste 40% la acest
capitol.
Progrese remarcabile au fost înregistrate în anumite sectoare, ceea ce a condus la un impact măsurabil
asupra tendinţelor de dezvoltare a IMM-urilor şi a contribuit la creşterea semnificativă a numărului de
întreprinderi noi. Cu toate acestea, există obstacole semnificative de reglementare, care constrâng în continuare
dezvoltarea acestui segment. Concluzia care rezultă este că Moldova a desfăşurat un proces de reformă
regulatorie incompletă.
Obiectivele primordiale pentru stabilizarea unui mediu favorabil de afaceri şi relansarea economiei
naţionale, ar fi: reabilitarea infrastructurii, promovarea exporturilor, crearea locurilor de muncă şi a unui mediu
investiţional atractiv; iar consolidarea businessului mic şi mijlociu este unul din elementele cheie care neapărat
20
SECŢIUNEA nr. 1
va contribui la creşterea economică, la reducerea şomerilor şi evident - a sărăciei.

Deoarece activitatea economică, culturală şi ştiinţifică tinde să se concentreze în regiunile cu
infrastructură mai dezvoltată şi calitatea vieţii mai înaltă, este de prevăzut că în profil teritorial, Moldova
riscă accentuarea decalajului şi aşa destul de simţitor între capitală şi restul teritoriului, fapt care adevereşte
neomogenitatea unităţilor administrativ-teritoriale şi elucidează inegalităţi esenţiale, aceasta afectând
dezvoltarea ţării în general. În aceste condiţii, situaţia fizico-geografică are un impact semnificativ asupra
potenţialului şi specializării economice a ţării.
Una dintre problemele cheie care persistă, vizează carenţele în elaborarea şi implementarea mecanismelor
eficiente şi adecvate pentru implementarea strategiilor şi prevederilor cadrului normativ. Abaterile de la
regulile stabilite domină, iar corupţia înrădăcinată împiedică aplicarea echitabilă a normelor stabilite. De
aceea îmbunătăţirea cadrului normativ-legislativ şi a mediului financiar pentru întreprinderile mici şi mijlocii,
prin oferirea de diverse facilităţi, suport şi dezvoltare, la moment nu este posibilă fără contribuţia statului.
Dezvoltarea infrastructurii instituţionale şi a serviciilor regionale de consultanţă în afaceri va reduce riscul în
afaceri, va facilita accesul pe piaţă şi va accelera creşterea şi dezvoltarea IMM-urilor.
Stimularea fluxului de investiţii, rămâne factorul important pentru dezvoltarea economică. Investiţiile
publice, private şi străine ar soluţiona parţial depăşirea golului tehnologic şi de productivitate care încă mai
desparte ţara noastră de cele din regiune. În acest sens, instituţiile Uniunii Europene şi-au declarat susţinerea
în continuare a reformelor iniţiate, în special pentru următorii ani, iar scopul final constă în eficientizarea
sectoarelor economiei naţionale, atribuirea unor funcţii instituţionale concrete şi a personalului bine pregătit.
Bibliografie
1. Anuarul statistic al Republicii Moldova 2013. Disponibil: http://www.statistica.md.

2. Buletine statistice trimestriale şi anuale ale Biroului Naţional de Statistică (2012-2013). Disponibil:
http://www.statistica.md.
3. Rapoartele Băncii Naţionale a Moldovei pe anii 2012-2013 Disponibil: http:// www.bnm.md.
4. Rapoartele anuale ale CNPF, ediţia 2013. Disponibil: http://www.cnpf.md.
SERVICIILE DE OUTSORCING ÎN ACTIVITATEA

EDITORIAL-POLIGRAFICĂ: CONCEPTE,
PROBLEME DE DEZVOLTARE, POSIBILITĂŢI DE UTILIZAREÎN
ORGANIZAREA CONTABILITĂŢII
LUNGU Rita, drd. ASEM,
ŞCHIOPU Irina, drd. ASEM,
For a successful editorial activity, one is not obliged to do everything by himself; one can use also the
autsorsing, ie to convey some of the functions to the specialized entity of autsorser. Becoming the consumer of
autsorsing services, a publisher has the opportunity to focus on core business, thus reducing its costs because
the costs of autsorser services are often cheaper.Therefore, the outsourcing is particularly significant because
the manager is exempt from fulfilling of certain auxiliary operations.
Cuvinte cheie:outsorcing, outsorcer, contract de outsorcing, servicii de outsorcing, outsorcingul
contabilităţii, outsorcingul resurselor umane
Outsorcingul este un serviciu destul de nou pe piaţa autohtonă şi până în prezent nu demonstrează o
dezvoltare atât de activă ca în Occident. Totuşi, până nu demult consumatorii acestor servicii erau în principal
21
SECŢIUNEA nr. 1
reprezentanţii entităţilor străine şi celor mixte, în prezent la astfel de servicii apelează tot mai mult entităţile
obişnuite. Aceasta se explică foarte simplu: concurenţa crescândă pe piaţa de consum a mărfurilor, lucrărilor
sau serviciilor cere de la antreprenori creşterea eficacităţii şi reducerea costurilor. Această problemă, în multe
privinţe, o poate rezolva anume outsorcing-ul, care permite predarea unei părţi din procesele de producţie în
„mâinile altei entităţi”.
Analiza pieţii serviciilor de outsorcing ne arată că managerii entităţilor tot mai des conştientizează
posibilitatea renunţării de la activitatea sa şi posibilitatea procurării serviciilor legate de desfăşurarea acestei
activităţi de la o entitate specializată cu scopul reducerii costurilor, accesului la tehnologiile noi şi posibilitatea
de a se concentra asupra desfăşurării activităţii sale de bază.
Este logic, ca în condiţiile crizei financiare, devine,pentru managementul entităţii,tot mai actuală
întrebarea „pe ce şi cum să economisim”. Datorită transmiterii activităţilor auxiliare unei persoane terţe putem
să economisim costurile cu 25-30% [5].
Multe entităţi în prezent până când numai analizează posibilităţile de utilizare a acestui tip de serviciu
destul de nou, pe când businessul mic şi mijlociu deja utilizează activ serviciile outsorcerilor în planul
tehnologiilor informaţionale, a outsorcingului contabilităţii şi de resurse umane [1]. Creşte rolul outsorcingului
şi în activitatea editorială, care, după cum este cunoscut, reprezintă în sine pregătirea şi tipărirea ediţiilor de
orice tip.
Să amintim, că în calitate de ediţie tipărită pot fi recunoscute: ziarul, cartea, revista, broşura, albumul,
placatul, bucletul, cartea poştală sau alt produs poligrafic indiferent de tiraj şi metoda de fabricare, destinat
pentru transmiterea informaţiei conţinută în acesta.
Este necesar de remarcat, că perspectivele creării ediţiilor proprii în prezent atrag pe mulţi, iar conducerea
efectivă a acestei afaceri, în multe privinţe, se apreciază prin nivelul profesionalismului procesului editorial.
Pentru desfăşurarea cu succes a activităţii editoriale nu este absolut obligator să faci totul singur, poţi să
te foloseşti şi de outsorcing, adică să transmiţi o parte din funcţii entităţilor specializate – outsorcerului. În
activitatea editorială, de regulă, se utilizează: outsorcingul contabilităţii,resurselor umane, producerii (dacă
editura nu dispune de bază poligrafică proprie), reclamei. În afară de aceasta, editurile recurg şi la serviciile
enităţilor specializate în distribuirea tirajului.
Să explicăm, ce este outsorcingul. Cercetînd situaţia actuală, tendinţele şi perspectivele pieţei autohtone
privind serviciile de outsorcing, trebuie de avut în vedere că noţiunea de outsorcing în legislaţia noastră lipseşte,
nu se conţin nici reguli generale care reglementează raporturile juridice la transmiterea unor lucrări anumite
executorului din afară.
Termenul „outsorcing” este împrumutat din limba engleză şi literal se traduce ca „utilizarea resurselor
străine” [1]. Sensul outsorcingului se reduce la următoarele: de concentrat toate resursele la acel tip de activitate,
care este de bază pentru entitate şi transmiterea celorlalte activităţi care susţin sau însoţesc această activitate
partenerului profesional.
Cu alte cuvinte, pentru desfăşurarea cu succes a afacerii, nu este deloc obligatoriu să îndeplineşti
operaţiunile care nu sunt legate de activitatea de bază a entităţii sau de conducerea entităţii, personalului său,
se poate de încredinţat efectuarea acestor procese unei entităţi, care este specializată într-un domeniu concret
şi care posedă cunoştinţe, experienţă şi înzestrare tehnică. Menţionăm, că entitatea, care-şi ia asupra sa funcţii
„a altei entităţi”, se numeşte de outsorcing sau outsorcer.
Devenind consumatorul serviciilor de outsorcing, editura are posibilitatea să se concentreze asupra
activităţii de bază, deoarece contractul de outsorcing, după cum am menţionat, se încheie anume pentru
activităţile care nu corespund profilului entităţii. Transmiterea unei părţi a lucrărilor în outsorcing permite
reducerea costurilor, fiindcă deseori, serviciile outsorcerului costă mult mai ieftin, decât întreţinerea propriului
personal. Între editură şi outsorcer se încheie un contract, obiectul căruia reprezintă acordarea serviciilor sau
îndeplinirea lucrărilor.
Trebuie de atras atenţia, că nu trebuie de atribuit la outsorcing orice servicii, acordate de executorii din
afară. Prin outsorcing trebuie de înţeles anume transmiterea pe un timp îndelungat a unor activităţi care nu sunt
legate de activitatea de bază a entităţii, care, în principiu pot fi efectuate şi cu forţele proprii. De fapt, apelând la
serviciile outsorcerului, editura, în persoana acestuia, primeşte, cum ar fi, subdiviziune structurală adăugătoare
a entităţii, care în acelaşi timp rămâne independentă de ea din punct de vedere juridic.
Să analizăm unele tipuri de outsorcing, care pot fi utilizate de edituri.
22
SECŢIUNEA nr. 1
În prezent multe entităţi, inclusiv şi editurile, utilizează outsorcingul contabilităţii, care propune servicii
de restabilire, de ţinere a contabilităţii, de optimizare a plăţilor fiscale, de întocmire a situaţiilor financiare
trimestriale şi anuale şi de predare a acestora organelor fiscale. Utilizarea serviciilor entităţii specializate
de ţinere a contabilităţii nu contravine normelor legislaţiei contabile. Deci, outsorcingul contabilităţii este
posibilitatea de a încredinţa evidenţa tuturor problemelor financiare unei entităţi din afară sau unui specialist
particular.
De obicei, la editură, este contabil, care întocmeşte documentaţia de evidenţă primară, care apoi
este transmisă entităţii de outsorcing (contabilului-specialist) pentru reflectarea operaţiunilor economice în
contabilitate şi întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare. E necesar de menţionat, că transmiterea zilnică
a documentelor, mai ales dacă clientul se află în alt oraş, nu este raţională. În majoritatea cazurilor în fiecare
zi se transmit numai copiile documentelor (prin fax sau poşta electronică), iar la sfârşitul lunii se prezintă
originalele documentelor primare. În afară de aceasta, de exemplu, o dată în săptămână editura formează
pachetul cu documentaţia primară şi îl transmite cu curierul outsorcerului. Însă, dacă numărul documentelor
primare la entitate este destul de mare, iar transmiterea lor outsorcerului nu este posibilă, în acest caz specialiştii
outsorcerului pot veni de câteva ori pe săptămână la editură şi să lucreze acolo.
Trebuie de atras atenţia, că editura, care a hotărât transmiterea ţinerii contabilităţii outsorcerului, în
politica de contabilitate a sa, trebuie să fixeze numaidecât acest moment.
Pentru acordarea serviciilor de ţinerea contabilităţii şi întocmirea situaţiilor financiare se încheie un
contract, în care este necesar de scris clar obligaţiile părţilor, de stabilit termenele de îndeplinire a obligaţiilor
şi anume de a delimita clar răspunderea editurii şi outsorcerului pentru îndeplinirea sau neîndeplinirea unora
sau altor operaţii de ţinerea contabilităţii. Explicăm de ce.
Deseori una din cauzele principale de transmitere a contabilităţii outsorcerului este tendinţa clientului de
a reduce riscurile legate de amenzi şi sancţiuni pentru ţinerea incorectă a registrelor. Astfel, anume entitatea,
care i-a încredinţat ţinerea contabilităţii outsorcerului, în cazul depistării încălcărilor trebuie să plătească
amenzile şi penalităţile. De aceea, trebuie să fie inclus în contract un punct despre faptul, că toate amenzile şi
penalităţile, calculate de Inspectoratul fiscal pentru neprezentarea la timp a declaraţiilor fiscale, sau din motivul
calculării incorecte a impozitelor ş.a. se vor compensa de către outsorcer. Astfel editura are posibilitatea de a
compensa sumele sancţiunilor plătite din contul outsorcerului. Desigur, aceasta este posibil numai în acel caz,
când aceasta nu are loc din cauza neprezentării la timp de către client a documentaţiei primare outsorcerului.
Dacă se prevede în contract un capitol despre gradul de răspundere a outsorcerului, atunci editura poate să evite
o mulţime de probleme.
Cheltuielile pentru serviciile outsorcerului depind, de regulă, de numărul operaţiilor economice efectuate
de client (sau de numărul documentelor primare), de sistemul automatizat de prelucrare a documentelor utilizat
de entitate ş.a.m.d. De aceea, la determinarea cheltuielilor pentru serviciile sale,entităţile de outsorcing, de
regulă, stabilesc diferite metode de calculare a acestora pentru clienţi.
Trebuie de remarcat, că outsorcingul editurii are un şir de priorităţi. Mai întâi de toate, acesta reprezintă
concentrarea eforturilor managerului pe activitatea de bază (editorială).
Retribuirea muncii contabilului calificat este destul de înaltă, de aceea, utilizând serviciile entităţii din
afară, editura îşi micşorează cheltuielile de retribuire a contabililor. Pe lângă aceasta nu trebuie să uităm şi
despre faptul, că în entitatea de outsorcing serviciile sunt acordate de contabili-specialişti calificaţi, de aceea la
editură se reduce riscul de reflectare incorectă a operaţiunilor contabile şi falsificare a situaţiilor, corespunzător
se reduce şi probabilitatea calculării incorecte a impozitelor şi taxelor. În cazul outsorcingului nu trebuie de
amenajat locurile de muncă, de procurat programe automatizate speciale, literatură şi de ridicat calificarea
contabililor. Din nou editura beneficiază de reducerea cheltuielilor.
Aşadar, întocmirea corectă a contractului de acordarea serviciilor de contabilitate garantează editurii
răspunderea totală a outsorcerului pentru posibilele sancţiuni din partea organelor de control.
Dar pe lângă aceste calităţi outsorcingul contabilităţii are şi neajunsurile sale. Mai întâi de toate, poate
să fie acela, că outsorcerul ales de editură să nu corespundă tuturor cerinţelor unui furnizor de servicii de înaltă
calificare. Doar ca să atragă clienţii cu un preţ nu mare la serviciile sale, outsorcerii pot să atragă specialişti de
calificare joasă, de aceea trebuie de prevăzut aceste criterii în contract.
23
SECŢIUNEA nr. 1
În afară de aceasta, transmiterea documentaţiei contabile unei entităţii din afară poate să ducă la pierderea
confidenţialităţii informaţiei interne a entităţii. Nu trebuie să uităm şi despre răspunderea în cazul încălcării
confidenţialităţii.
Pentru editurile mari transmiterea contabilităţii în outsorcing deseori duce la reducerea operativităţii
evidenţei. În cazul organizării nesatisfăcătoare a circulaţiei documentelor există posibilitatea pierderii
documentelor primare. Astfel la încheierea contractului trebuie de aprobat graficul circulaţiei documentelor.
Şi încă un „contra” utilizării outsorcingului contabilităţii - acesta este lipsa controlului asupra activităţii
outsorcerului sau specialiştilor care acordă servicii contabile. Totuşi, aceasta se poate de evitat. Încheind
contract cu outsorcerul, e raţional de analizat gradul de efectuare a serviciilor de faţă cu clientul.
De asemenea, outsorcerii nu întotdeauna cunosc detaliat specificul activităţii clientului, în cazul dat a
editurii, ceea ce poate duce la reflectarea incorectă a informaţiei în contabilitate.
Cheltuielile editurii, legate de serviciile de ţinere contabilităţii acordate de outsorcer, se referă la
cheltuieli administrative.
Astfel de cheltuieli se iau la evidenţă la suma stabilită în contract cu outsorcerul (fără suma TVA prezentată
clientului de către outsorcer) în acea perioadă de gestiune în care au fost acordate serviciile independent de
momentul plăţii efective a mijloacelor băneşti.
Aceste cheltuieli se ţin conform planului de conturi contabile pe contul 713 „Cheltuieli administrative”.
Totodată în contabilitatea editurii se întocmesc următoarele formule contabile:
Dt 713 „Cheltuieli administrative” Ct 521 „Datorii comerciale curente” – sânt calculate serviciile
acordate de ţinere a contabilităţii.
Dt 534 „Datorii faţă de buget” Ct 521 „Datorii comerciale curente” – se calculează suma TVA prezentată
spre plată de outsorcer.
Dt 521 „Datorii comerciale curente” Ct 242 „Conturi curente în monedă naţională” – se reflectă
transferarea mijloacelor băneşti outsorcerului.
Serviciile de selectare a cadrelor reprezintă unul din tipurile de servicii de outsorcing, aşa numitul
outsorcingul resurselor umane.
Cu selectarea cadrelor, de obicei, se ocupă entităţile specializate de angajare. Ele au în statele sale
de personal specialişti, care acordă servicii de calitate înaltă privind selectarea cadrelor care să corespundă
anumitor cerinţe şi criterii. Trebuie de menţionat, că necătând la faptul că aceasta este o metodă destul de
scumpă de căutare a candidaţilor, patronul deseori este nevoit să se adreseze outsorcerului, aşa cum încercările
de sine stătătoare de selectare a specialiştilor deseori nu duc la rezultat pozitiv sau în editură nu este manager
resurse umane.
Personalul de calificare înaltă – aceasta este succesul oricărei entităţi. Anume de faptul de cât sunt de
calificaţi lucrătorii entităţii depinde profitabilitatea şi eficacitatea activităţii entităţii.
În cazul outsorcingului de resurse umane editura trebuie să încheie contract cu agenţia de resurse umane
pentru acordarea serviciilor de căutare a specialiştilor. De regulă, se încheie contract cuoutsorcerul, care, în
corespundere cu cerinţele clientului, găseşte pretendent care satisface condiţiilor contractului, şi propune
candidatura acestuia clientului pentru a examina pretendentul. Drept rezultat al îndeplinirii contractului se
socoate primirea pretendentului la lucru în calitate de lucrător în editură.
În contractul privind acordarea serviciilor,agenţia de resurse umane trebuie obligatoriu să includă astfel
de puncte: orientarea profesională a specialiştilor necesari, nivelul de pregătire profesională a candidatului în
dependenţă de studii, vechimea în muncă (în anexa la contract, de regulă, se indică cerinţele adăugătoare către
pretendent, ca de exemplu: genul, vârsta, vechimea în muncă, cunoaşterea limbilor străine ş.a.m.d.); în ce
cazuri acest serviciu se socoate acordat, iar contractul - executat.
Din practică, urmează, că contractul se consideră executat, iar obligaţiile agenţiei de resurse umane -
îndeplinite, dacă patronul a primit pretendentul la lucru şi i-a indicat termen de începere a lucrului. Însă editura
în contractul cu agenţia de resurse umane poate să indice şi o astfel de variantă de executare a contractului:
confirmarea profesionalismului candidatului după expirarea termenului de încercare. De asemenea,entităţile au
dreptul să stabilească termen de încercare pentru specialişti noi primiţi. În afară de aceasta, unul din punctele
contractului poate să prevadă obligaţiunea agenţia de resurse umane de a înlocui gratuit lucrătorul, care n-a
trecut termenul de încercare.
24
SECŢIUNEA nr. 1
De obicei serviciile outsorcerilor de căutare a specialiştilor se plătesc de client după rezultatul final. De
regulă cheltuielile pentru serviciile de angajare se determină în procente faţă de venitul anual a lucrătorului
angajat. În afară de aceasta, valoarea comenzii se determină în dependenţă de volumul serviciilor acordate şi
complexitatea lor în procesul de selectare a cadrelor (publicarea anunţului în ediţii specializate, întocmirea
rezumatului, crearea bazei informaţionale (date despre pretendent), controlul recomandărilor de la locul
precedent de lucru, petrecerea treningurilor speciale, testării ş.a.), de complicitatea îndeplinirii comenzii, de
termenele executării comenzii, de condiţiile de angajare, de imaginea clientului şi alte condiţii.
În contabilitatea editurii cheltuielile de selectare a cadrelor cu ajutorul entităţilor specializate sânt
recunoscute în volum total şi se referă la cheltuielile administrative. La edituri, aceste cheltuieli se ţin cu
ajutorul contului 713 „Cheltuieli administrative”.
Să cercetăm ordinea reflectării serviciilor de outsorcing de căutare a specialiştilor în contabilitatea
editurii.
Exemplul 1. Editura a încheiat contract de outsorcing al resurselor umane cu agenţia de resurse umane.
Pe data de 26 aprilie editura a scris cerere, în baza căreia agenţia trebuie să selecteze un specialist în funcţie de
redactor-şef al revistei. Conform condiţiilor contractului serviciile de selectarea specialistului se socot acordate
după ce pretendentul începe lucrul. Cheltuielile pentru serviciile agenţiei de resurse umane alcătuieşte 3 000
lei, inclusiv TVA – 250 lei.
Agenţia de resurse umane şi-a îndeplinit obligaţiile, alegând candidatura corespunzătoare cerinţelor
editurii. Specialistul şi-a început serviciul pe 1 mai, în aceeaşi zi a fost semnat actul despre acordarea serviciilor.
Editura utilizează metoda calculării şi a achitat serviciile agenţiei de resurse umane pe 2 mai.
Editura reflectă cheltuielile de selectarea candidatului în funcţia de redactor-şef în ziua semnării
actului despre îndeplinirea lucrărilor. Prin urmare aceste cheltuieli vor fi incluse în componenţa cheltuielilor
trimestrului II. În contabilitatea editurii aceste operaţii se reflectă în următorul mod (tabelul 1):
Tabelul 1
Corespondenţa
Conţinutul operaţiilor Suma conturilor
Debit Credit
1 mai
Se calculează cheltuielile editurii pentru serviciile agenţiei de resurse umane (3 000 - (1 250) 713 521
500)
Se calculează suma TVA pentru serviciile agenţiei de resurse umane 2 500 534 521
2 mai
Se plătesc serviciile agenţiei de resurse umane conform condiţiilor contractului 3 000 521 242
Atragem atenţia, că contractul încheiat cu entitatea de outsorcing, poate să prevadă condiţia referitor
la faptul că agenţia de resurse umane să restituie o parte din recompensă, dacă editurii nu-i convine nici o
candidatură sau specialistul a fost primit la lucru, dar n-a trecut termenul de încercare. În acest caz editura care
reflectă în contabilitatea sa cheltuielile de selectarea specialistului trebuie să corecteze cheltuielile cu suma
mijloacelor restituite. Dacă contribuabilul a luat la evidenţă cheltuielile indicate în scopul impozitării, aici
sumele restituite de outsorcer plătitorul le reflectă în componenţa altor venituri.
Să cercetăm următoarea situaţie în baza exemplului precedent.
Exemplul 2. Utilizând condiţiile exemplului precedent presupunem că lucrătorul primit în funcţia de
redactor-şef n-a trecut termenul de încercare şi a fost eliberat din funcţie pe data de 4 iulie. În baza acordului
adiţional agenţia de resurse umane pe data de 9 iulie restituie editurii 50% din recompensa primită. În
contabilitate editura va face următoarele înregistrări (tabelul 2).
25
SECŢIUNEA nr. 1
Tabelul 2
Corespondenţa conturilor
Conţinutul operaţiilor Suma
Debit Credit
4iulie
Se stornează cheltuielile de selectarea redactorului-şef (1 250) 713 521
Se stornează suma TVA calculată (250) 534 521
Se reflectă suma datoriei agenţiei de resurse umane 1 500 221 612
9 iulie
Se restituie o parte din recompensă de către departamentului de resurse 1 500 242 221
umane
Suma cheltuielilor în mărime de 2 500 lei a fost recunoscută în trimestru II,

de aceea în trimestru III editura recunoaşte suma de 1 250 lei ca venituri.
După cum am menţionat, la aceste tipuri se referă outsorcingul de reclamă, outsorcingul de distribuire a
tirajului, outsorcingul de producţie ş.a.m.d.
Necătând la faptul, că editurile pot să distribuie reclamă şi în ediţiile tipărite proprii, uneori aceasta
este insuficient, şi atunci de rezolvarea întrebărilor cu reclama se ocupă entităţile specializate – agenţiile de
reclamă.
Cheltuielile de reclamă la editură se referă la cheltuielile legate de realizarea producţiei şi reprezintă
cheltuieli din activitatea de bază. În contabilitate sumele plătite pentru serviciile de reclamă, se includ în
componenţa cheltuielilor de distribuire şi se reflectă în contul de bilanţ 712 „Cheltuieli de distribuire”.
Pentru distribuirea ediţiilor periodice editura poate utiliza serviciile unui outsorcer, cum ar fi agenţia de
abonare. Contabilitatea operaţiilor de distribuire a reclamei şi serviciilor agenţiei de abonare se efectuează de
edituri în ordine analogică celei prezentate mai sus.
Astfel, în perioada ieşirii din criza economică pentru conducătorii entităţii este destul de importantă
concentrarea asupra competenţelor-cheie ale activităţii sale, căutarea noilor direcţii de dezvoltare, noilor
produse, noilor pieţe. Outsorcingul în aceste condiţii capătă o importanţă deosebită, deoarece scuteşte
managerul de îndeplinirea unor operaţiuni auxiliare, de rutină, pentru activitatea dată din contul transmiterii
lor unor entităţi specializate.
Apelarea entităţilor naţionale la outsorcingul oricărei activităţi contribuie la concentrarea asupra
activităţilor prioritare ale afacerii şi o repartizare raţională a resurselor entităţii între acele tipuri de activităţi
care au caracter concurenţial şi care au anumite avantaje [5].
Din păcate, Republica Moldova nu se poate lăuda cu o cultură de externalitate de resurse umane. Unul
din cele mai răspândite motive invocate de antreprenori este lipsa încrederii în cei cu care nu lucrează zilnic
cot la cot.
Bibliografie
1. М. В. Белоусова. Аутсорсинг в издательском бизнесе”. În: Бухгалтерский учет в издательстве

и полиграфии, 2007.nr. 9.
2. http://www.accounting-ukraine.kiev.ua/ buhgalterskie_uslugi_outsourcing_services.htm?gclid=CIL
Mr7bcwMMCFVHKtAod9wQAXQ.
3. http://contabilsef.md/libview.php?l=ro&idc=291&id=10637&t=/Articole/Management/De-ce-
trebuie-sa-apelezi-la-servicii-de-outsourcing-Vezi-aici-5-beneficii/.
4. http://www.intercom-audit.ru/experts/2007/09/01/experts_1.html.
5. http://cyberleninka.ru/article/n/analiz-tendentsiy-i-perspektiv-autsorsinga-biznes-protsessov-v-
rossiyskih-kompaniyah.
26
SECŢIUNEA nr. 1
ACCESUL LA CREDITE BANCARE AL ÎNTREPRINDERILOR MICI

ȘI MIJLOCII DIN ŢĂRILE UE 28: EXPERIENȚE RECENTE
ȘI PROVOCĂRI POST CRIZĂ
ROMAN Angela, dr., conf. univ.,
Universitatea „Al. I. Cuza» din Iași, România
ONOFREI Mihaela, dr., prof. univ.,
Universitatea „Al. I. Cuza» din Iași, România
Small and medium enterprises have a major role in the economy of the EU countries by contributing
significantly to the economic growth and to the creation of jobs. However, the survival and development of
these companies is conditioned by providing easy access to financing, especially on bank credits, which is the
most important resource for external financing of these companies.
Small and medium enterprises are facing many difficulties in dealing with banks, their knowledge being
of vital importance in light of the need to adopt measures to support and improve access to finance. Moreover, in
the context of the current global crisis, access to bank credits of these companies was significantly deteriorated
due to lower availability of bank credits.
In this context, our paper aims to highlight the major issues faced by small and medium enterprises in
UE28 countries on the line of access to bank credits, the extremely serious implications of the current global
crisis on the availability of bank credits, as well as the measures adopted by the decision makers at European
and national level to support access to bank financing of this sector in order to exit from the crisis and relaunch
the European economy. On the other hand, our study discusses some challenges that arise for the decision
makers in the post crisis period, in order to improve access to bank financing of small and medium enterprises
sector.
Key words: SMEs, access to finance, bank credits, global crisis, support measures, Basel III
Întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) au un rol crucial în cadrul economiilor naționale, prin contribuția
semnificativă la creşterea economică şi la ocuparea forței de muncă. Însă, supravieţuirea şi dezvoltarea acestor
firme este condiţionată de asigurarea unui acces facil la finanţare, în special la creditele bancare, care reprezintă,
în țările UE, cea mai importantă resursă de finanţare externă.
Comparativ cu întreprinderile mari, IMM-urile se confruntă, în mod curent, cu numeroase obstacole pe
linia accesului la credite bancare, ca urmare a reticenţei băncilor în asumarea de riscuri (în special, datorită
unei informări incomplete asupra situației și perspectivelor de dezvoltare a acestor firme), dar şi a garanţiilor
insuficiente oferite creditorilor. Se constată, adesea, refuzul băncilor de a credita IMM-urile sau majorarea
ratelor de dobândă la creditele pentru IMM-urile care nu oferă garanţii adecvate sau nu au un istoric al creditării.
În contextul crizei economice mondiale actuale, IMM-urile întâmpină dificultăţi sporite la contractarea
de credite bancare deoarece deteriorarea mediului macroeconomic şi incertitudinile cu privire la perspectivele
macroeconomice determină băncile să manifeste o reticenţă sporită în creditarea acestor firme, care, astfel, se
confruntă cu probleme de finanțare majore și devin mai vulnerabile. Mai mult, criza datoriilor suverane, care
a afectat semnificativ unele țări europene, a condus la deteriorarea activității de creditare bancară, cu impact
negativ important asupra dezvoltării firmelor, în special a celor de dimensiuni mici și mijlocii.
Accesul la credite bancare a IMM-urilor constituie un subiect de mare interes pentru cercetători.
Unele studii empirice evidențiază că IMM-urile întâmpină numerose obstacole în calea accesului la finanțare
comparativ cu firmele de dimensiuni mari, care frânează creșterea și dezvoltarea lor (De la Torre, Martinez Peria
& Schmukler, 2008; Beck, Demirgüç-Kunt & Martínez Pería, 2011). Hernández-Cánovas și Martínez-Solano
(2010) evaluează empiric, pentru un eșantion de IMM-uri spaniole, efectele relațiilor dintre bănci și IMM-
uri asupra condițiilor de finanțare a acestor firme. Rezultatele studiului arată că existența încrederii în relația
dintre bănci și firme ar ameliora accesul la finanțare și ar reduce costul împrumutului, însă crește probabilitatea
solicitării de garanții. În mod similar, studiul realizat de Moro și Fink (2013) examinează rolul pe care îl are
încrederea în relațiile de creditare dintre bănci și IMM-uri. Rezultatele studiului arată că IMM-urile care se
27
SECŢIUNEA nr. 1
bucură de încredere din partea băncilor pot să beneficieze de un nivel mai mare al creditelor pe termen scurt și
se confruntă cu mai puține constrângeri atunci când apelează la finanțarea bancară. Agostino și Trivieri (2010)
analizează pentru un panel de firme italiene, pentru perioada 1995-2003, relația dintre îndatorarea bancară și
performanța IMM-urilor și evaluează în ce măsură această relație este influențată de competiția dintre bănci.
Rezultatele studiului arată că sporirea concurenței între bănci ar conduce la condiții de creditare mai bune
pentru firmele mici și mijlocii. Vermoesen, Deloof, Laveren (2013) examinează în ce măsură disponibilitatea
finanțării externe afectează investițiile realizate de IMM-urilor private din Belgia, în contextul crizei financiare
globale. Rezultatele studiului arată o scădere semnificativă a capacității acestor firme de a realiza noi investiții,
ca urmare, în special, a reducerii ofertei de credite bancare, înregistrată pe fondul crizei financiare globale.
Lucrarea noastră urmărește să evidenţieze unele particularități ale accesului la creditele bancare al
sectorului IMM din țările UE28 și măsurile adoptate de factorii de decizie pentru sprijinirea accesului la
finanțarea bancară a acestui sector, în vederea ieşirii din criză și relansării economiilor europene. Analiza
realizată în cadrul lucrării se bazează pe informaţii, date statistice şi anchete furnizate, în principal, de Comisia
Europeană, Banca Centrală Europeană, OCDE, dar şi de unele studii empirice.
Lucrarea se structurează astfel: secțiunea 2 reliefează rolul sectorului IMM în economia UE28 și unele
particularități ale accesului la credite bancare al acestor firme, în contextul crizei globale actuale. Secțiunea 3
aduce în discuție unele măsuri adoptate de factorii de decizie de la nivel european și national pentru sprijinirea
accesului sectorului IMM la finanțare. Studiul se încheie cu concluzii.
În țările europene, IMM-urile sunt considerate motorul dezvoltării economice şi sociale, apreciere ce
rezultă din contribuţia semnificativă a acestor firme la crearea de valoare adăugată şi de noi locuri de muncă. În
Uniunea Europeană, datele statistice (European Commission, 2014a) reflectă, la nivelul anului 2013, prezența
a 21.6 milioane de IMM-uri, care deţin o pondere de 99.8% în numărul total de întreprinderii și care produc
58% din valoarea adaugată a economiei UE28. De asemenea, sectorul IMM oferă două treimi din totalul
locurilor de muncă. Alte caracteristici ale sectorului IMM, pot fi evidențiate în baza unor indicatorii cheie,
reflectați în tabelul 1. Datele indică ponderea covârșitoare a firmelor cu mai puțin de 10 angajați, respectiv a
microîntreprinderilor (92.51% în total IMM), care contribuie cu 37% la valoarea adăugată creată de sectorul
IMM din UE28 și asigură 43.38% din totalul locurilor de muncă în IMM. Urmărind evoluția valorii celor
trei indicatori se constată, în special, pe fondul crizei globale actuale, scăderea numărului de angajați în
sectorul IMM, cu impact important asupra ratei șomajului din UE. Pe clase de mărime și cu referire la valoarea
adăugată, se remarcă o corelație pozitivă între mărimea firmei și aportul său la crearea de valoare adăugată.
Astfel, întreprinderile mijlocii au înregistrat cea mai bună evoluție a performanțelor, respectiv au cunoscut o
sporire a valorii adăugate cu 0.53%, a numărului de locuri de muncă cu 0.10%, în timp ce numărul de firme
a scăzut nesemnificativ (cu 0.03%). Datele menționate oferă argumente pentru aprecierea generală conform
căreia sectorul IMM este de importanță crucială pentru economia europeană.
Tabelul 1
Indicatori cheie privind distribuția IMM din UE28, pe clase de mărime, în 2008 și 2013
Indicator CategorieIMM 2008 2013 Modificare 2013/2008
Număr întreprinderi (%) Micro 92.37% 92.51% 0.14%
Mici 6.56% 6.44% -0.11%
Mijlocii 1.07% 1.05% -0.03%
Valoarea adăugată (%) Micro 37.28% 37.10% -0.18%
Mici 31.66% 31.32% -0.34%
Mijlocii 31.06% 31.59% 0.53%
Număr angajați (%) Micro 44.08% 43.38% -0.71%
Mici 30.25% 30.85% 0.60%
Mijlocii 25.67% 25.77% 0.10%
Sursa: European Commission, 2014a

28
SECŢIUNEA nr. 1
În țările UE, potrivit sondajului asupra accesului la finanțare al IMM-urilor, realizat de Comisia Europeană
și Banca Centrală Europeană, în perioada aprilie-septembrie 2014, accesul la finanțare constituie una dintre
cele mai presante cinci probleme pentru aceste firme. Astfel, rezultatele anchetei indică accesul la finanțare ca
fiind problema cea mai presantă pentru 13% din IMM-urile din UE28, existând, însă, disparități semnificative
între țări, astfel: Cipru, Grecia și Slovenia au înregistrat ponderea cea mai mare de IMM care au indicat accesul
la finanțare ca fiind problema cea mai urgentă, respectiv 45%, 32% și 28%; la cealaltă extremitate, se situează
Cehia, Austria și Slovacia, unde ponderea este mult mai scăzută, respectiv 7% (European Commission, 2014b).
În ţările membre ale UE, sistemul financiar fiind axat pe bănci, creditul bancar constitue principala
resursă de finanțare externă a IMM-urilor. Pe de altă parte, dependența semnificativă a acestor firme de bănci
se explică și prin faptul că ele au un număr redus de opțiuni de finanțare. Sondajele realizate de Comisia
Europeană și Banca Centrală Europeană reliefează, pentru perioada 2009-2013, o pondere covârșitoare în
cadrul IMM-urilor intervievate (care au apelat la împrumuturi) a firmelor care au preferat creditele bancare
(peste 85%), în timp ce doar 4-5% au preferat împrumuturi de la familie și prieteni și 8-9% au recurs la alte
surse.
Deși finanțarea bancară constituie cea mai importantă modalitate de finanțare externă a IMM-urilor
europene, este de remarcat faptul că, pe fondul crizei globale actuale, accesul la credite bancare al IMM-
urilor s-a deteriorat, fapt confirmat și de rezultatele sondajului realizat de Banca Centrală Europeană pentru un
eșantion de IMM-uri din zona euro (a se vedea datele din tabelul 2). Rezultatele sondajului reflectă, în special,
reducerea disponibilității creditelor pentru IMM-uri și deteriorarea condițiilor de creditare.
Tabelul 2
Rezultatele anchetei privind accesul la finanțare al IMM,

realizat de Banca Centrală Europeană, 2009-2012 (procente din totalul IMM interogate)
Categorie 2009 S1 2009S2 2010S1 2010S2 2011S1 2011S2 2012S1 2012S2

Disponibilitatea creditelor
deteriorată 43 42 24 23 -14 -20 -22 -10
Cererea de credite
aprobată în totalitate 60 59 63 66 63 62 60 65
respinsă 12 18 11 11 10 13 15 11
Rata dobânzii
Creștere (net) 34 35 38 54 54 42 24 17
Colateralul
Creștere (net) 34 39 37 34 33 36 39 35
Notă: Procentul net este diferența dintre procentul de firme care au raportat o ameliorare
a unui anumit factor și procentul de firme care au raportat o deteriorare.
Sursa: date centralizate pe baza OECD, 2012 și 2014
Impactul condițiilor de creditare asupra accesului la credite bancare al IMM-urilor poate fi evidențiat
și în baza anchetei realizate de Comisia Europeană și Banca Centrală Europeană (European Commission,
2014b), care evidenţiază că 66% din IMM-urile europene care au solicitat un credit bancar, în perioada aprilie-
septembrie 2011, au primit în totalitate nivelul solicitat, 13% din cereri au fost respinse, 10% au primit mai
puţin decât au solicitat, 7% au primit cea mai mare parte din suma solicitată, iar 4% au refuzat oferta băncilor,
ca urmare a costurilor ridicate. Comparând situația între țări, se constată că ratele de respingere a cererilor
de credite au fost cele mai ridicate în Olanda (39% din cererile de credite bancare au fost respinse), Lituania
(36%), Letonia (30%) și Grecia (27%). În schimb, rezultatele cele mai bune au fost înregistrate în Luxemburg
unde toate IMM-urile care au apelat la împrumuturi bancare au primit întreaga sumă solicitată.
29
SECŢIUNEA nr. 1
În contextul crizei, dificultăţile pe care le întâmpină IMM-urile în calea accesului la creditele bancare
au condus Comisia Europeană să-și intensifice preocupările pentru elaborarea de noi direcţii de acţiune, în
scopul ameliorării accesului acestor firme la finanțare, conform priorităților Strategiei Europa 2020, pentru
a le permite să depășească dificultățile cu care se confruntă. Astfel, în cadrul unui plan de acţiune (adoptat
pe 7 decembrie 2011), Comisia Europeană a prezentat noi măsuri pentru sprijinirea accesului IMM-urilor
la finanţare, care vizează, cu referire la creditele bancare pentru IMM-uri, consolidarea garantării creditelor
prin Programul European pentru Competitivitatea Întreprinderilor și pentru IMM-uri, menţinerea activităţii
de creditare a IMM-urilor de către Banca Europeană pentru Investiții, precum și ameliorarea monitorizării
creditării bancare a IMM-urilor (European Commission, 2011).
De asemenea, având în vedere problemele majore cu care se confruntă IMM-urile pe linia accesului la
finanțare, precum şi rolul vital al acestor firme în cadrul economiilor naţionale, autorităţile publice din diferite
ţări UE au adoptat unele măsuri de susţinere a accesului la creditele bancare (a se vedea tabelul 3).
Tabelul 3
Măsuri guvernamentale adoptate de unele state ale UE pentru sprijinirea accesului

la finanțare al întreprinderilor mici și mijlocii, în perioada 2007-2012
Măsuri Țări
Creșterea garanțiilor acordate de guverne pentru creditele contractate de IMM Danemarca, Finlanda, Franța, Italia, Marea
Britanie, Olanda, Slovacia, Slovenia, Spania,
Ungaria
Garanții speciale și credite pentru firmele Start-up Austria, Danemarca, Olanda, Marea Britanie
Creșterea garanțiilor guvernamentale pentru export, credite comerciale Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Finlanda,
Marea Britanie, Olanda, Spania, Suedia,
Ungaria
Creșterea creditării directe a IMM-urilor Austria, Belgia, Cehia, Finlanda, Franța,
Grecia, Irlanda, Marea Britanie, Portugalia,
Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria
Subvenționarea dobânzilor Austria, Grecia, Marea Britanie, Portugalia,
Spania, Ungaria
Sprijinirea capitalului de risc și a investitorilor providențiali (business angels) Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franța,
Grecia, Irlanda, Marea Britanie, Olanda,
Portugalia, Spania, Suedia, Ungaria
Consultanță pentru afaceri Austria, Danemarca, Finlanda, Olanda,
Suedia,
Exonerări fiscale Belgia, Finlanda, Franța, Grecia, Irlanda,
Italia, Marea Britanie, Spania, Suedia
Medierea creditului, revizuirea codului de conduită Belgia, Franța, Irlanda, Spania
Rate de dobândă negative pentru depozitele la banca centrală Danemarca, Irlanda
Sursa: informații centralizate pe baza OECD, 2012 și 2014
Implicațiile negative majore ale crizei financiare internaționale recente asupra sistemelor financiare și
economiilor reale au determinat Banca Reglementelor Internaționale să dezvolte noi reglementări bancare,
cunoscute sub numele de Basel III, în vederea consolidării rezistenței și stabilității sistemului financiar global,
prin consolidarea cerinţelor prudenţiale impuse băncilor (în materie de fonduri proprii) şi introducerea de
noi rate de levier şi de lichiditate. Deşi sunt considerate indispensabile de majoritatea autorităţilor monetare,
noile norme fac obiectul a numeroase critici, legate, în special, de faptul că vor reduce capacitatea instituţiilor
30
SECŢIUNEA nr. 1
bancare de a finanţa eficient economia reală. Astfel, din perspectiva sectorului IMM, noile reguli prudenţiale
ar putea conduce la deteriorarea semnificativă a condiţiilor de creditare a acestui sector, mai ales, prin creşterea
ratelor de dobândă de către bănci, în vederea acoperirii costurilor suplimentare determinate de implementarea
Basel III (The Belgian Knowledge Centre for SME Financing, 2012).
În cazul țărilor din UE, Acordul Basel III şi versiunea europeană a acestuia (Directiva privind cerinţele
de capital– CRDIV) pot să aibă un impact negativ major dacă avem în vedere dependenţa semnificativă a
sectorului IMM de finanţarea bancară, ceea ce impune necesitatea vitală a dezvoltării unor surse alternative de
finanţare a acestor firme, cum ar fi capitalul de risc, microcreditarea, leasing-ul, noul Program European pentru
Competitivitatea Întreprinderilor și pentru IMM-uri (COSME). De asemenea, în opinia unor autori (Grigorian,
Lindner și Maziad, 2013), accesul la finanțare al sectorului IMM ar putea să fie ameliorat, prin adoptarea unor
măsuri, cum ar fi: dezvoltarea piețelor primare și secundare pentru securitizarea creditelor pentru IMM-uri;
îmbunătățirea evaluării riscurilor pe care le prezintă IMM-urile, prin promovarea transparenței informațiilor;
încurajarea dezvoltării factoring-ului pentru IMM-uri și acordarea de stimulente fiscale băncilor care extind
creditarea sectorului IMM.
Accesul facil la finanţare al întreprinderilor mici şi mijlocii este de importanţă crucială deoarece
condiţionează crearea, supravieţuirea şi dezvoltarea acestora, iar, în final, creşterea economică şi crearea de
locuri de muncă. Mai mult, în contextul actual, ameliorarea accesului la credite bancare și, în general, la
finanțare a acestor firme este crucială pentru susținerea relansării economiilor europene.
Una dintre provocările majore pe linia accesului sectorului IMM la finanțare o reprezintă dependența
semnificativă de creditele bancare, astfel că IMM-urile pot să devină extrem de vulnerabile în condițiile
reducerii semnificative a ofertei de credite și deteriorării condițiilor de creditare bancară. Prin urmare, adoptarea
de măsuri pentru facilitarea accesului la finanțare, inclusiv diversificarea opțiunilor de finanțare, constituie o
necesitate vitală.
Bibliografie
1. Agostino, M.; Trivieri, F. (2010): Is banking competition beneficial to SMEs? An empirical study
based on Italian data, Small Business Economics, Volume 35, Issue 3, 2010, p. 335-355.
2. Beck, T.; Demirgüç-Kunt, A.; Martínez Pería, M. S. (2011): Bank Financing for SMEs: Evidence
Across Countries and Bank Ownership Types, Journal of Financial Services Research, No. 39, p.
35–54.
3. The Belgian Knowledge Centre for SME Financing (BeCeFi) (2012): The impact of Basel III on SME
financing, Working Paper Series, April, http://www.cefip.be/ FILES/ Documenten FR/ImpactBaleIII
FR.pdf.
4. De la Torre, A.; Martinez Peria, M. S.; Schmukler, S. (2008): Drivers and Obstacles to Banking
SMEs: The Role of Competition and the Institutional Framework, The World Bank, Policy Research
Working Paper 4788.
5. European Commission (2011): Commission Staff Working Paper. Impact Assessment. Accompanying
the document Regulation of the European Parliament and the Council on prudential requirements for
the credit institutions and investment firms, COM (2011) 452 final, Brussels, 20.7.2011.
6. European Commission (2014a): Annual Report on European SMEs 2013/2014 – A Partial and Fragile
Recovery, July.
7. European Commission (2014b): Survey on the access to finance of enterprises (SAFE), Analytical
Report 2014, November.
8. Grigorian, D.; Lindner, P.; Maziad, S. (2013): Policies to Diversify Credit Options for Small and
Medium Enterprises in Europe, IMF, Global Financial Stability Report, October 2013, p. 70-71.
9. Hernández-Cánovas, G.; Pedro Martínez-Solano, P. (2010): Relationship lending and SME financing
in the continental European bank-based system, Small Business Economics, Volume 34, Issue 4, p.
465–482.
10. OECD (2014): Financing SMEs and Entrepreneurs 2014: An OECD Scoreboard, OECD Publishing.
31
SECŢIUNEA nr. 1
11. OECD (2012): Financing SMEs and Entrepreneurs 2012: An OECD Scoreboard, OECD Publishing.
12. Moro, A.; Fink, M. (2013): Loan managers’ trust and credit access for SMEs, Journal of Banking &
Finance, Volume 37, Issue 3, March, p. 927-936.
13. Vermoesen, V.; Deloof, M.; Laveren, E. (2013): Long-term debt maturity and financing constraints
of SMEs during the Global Financial Crisis, Small Business Economics, Volume 41, Issue 2, p.
433–448.
УПРАВЛЕНЧЕСКИЕ АСПЕКТЫ ИСПОЛЬЗОВАНИЯ

КУЛЬТУРНОГО ФЕНОМЕНА В ОБЕСПЕЧЕНИИ
УСТОЙЧИВОГО РАЗВИТИЯ
КРИГУЛЬСКАЯ Татьяна, канд. истор. наук, доцент,
Запорожский национальный технический университет
The cultural phenomenon has a primary value at all levels of community development, beginning from
a separate enterprise and organizaticn to the level of separate regions and countries. A culture comes forward
as the specific of organization and development of human vital functions, presented in the products of material
and spiritual labour, in the system of social norms and establishments, spiritual values, in totality attitudes of
people toward nature, inter se and to itself.
In the last decades the concept of culture some researchers began to use also organizations and
managers, designating to them the general climate of organization and characteristic methods of work with
people, and also the values and credo proclaimed by her. The value of culture in separate organizations
grows from year to year. If in the near past all innovations were begun mainly with technical and structural
transpositions, then now in the number of primary problems include the questions of alteration of social
cultural. It is related to that a culture, being the «soul» of organization, renders on the last considerable
influence by means of affecting behavior of employees.
Key words: culture, cultural phenomenon, management, organizational culture, steady development,
values, ethic economy, humanistic management
Одной из важнейших в экономической науке ХХ - начала ХХI века стала концепция человеческо-
го развития, которая определила появление личностно-ориентированного или этического менеджмен-
та. Современнные научные подходы, ориентированные на человека, смещают акценты исследования
экономических проблем в сферу человеческих отношений, индивидуальной и коллективной психоло-
гии, психотехник, психофизиологии труда, проблем повышения эффективности управленческого труда
в сфере человеческих ресурсов и укрепления имиджа отдельных организаций и стран. Это определяет
важность и актуальность научных изысканий в сфере изучения социокультурных факторов на разных
уровнях управления в обществе. Одним из таких факторов является культура как феномен современно-
го развития общества в целом и его отдельных структурных элементов. Многогранность этого понятия
отражает попытка дать само определение культуры, которых в научной литературе начала ХХ1 века
встречается более пятисот.
Формируя целостность общественной жизни, создавая условия для развития человека, каче-
ственно определяя его бытие, «культура отражает совокупность производственных., общественных и
духовных достижений людей» [1,с.459], которые имеют свойство воплощаться в производительной
деятельности человеческого сообщества и демонстрируют исторически достигнутый уровень и каче-
ственные характеристики развития. Общество воспроизводит самое себя и совершенствует себя на
пути прогресса только воспринимая, наследуя и творчески перерабатывая накопленные богатства куль-
32
SECŢIUNEA nr. 1
туры. Нельзя не согласиться с тезисом Е. Гришновой о том, что культура, являясь ресурсом развития,
формирует творческий потенциал человечества, определяя уровень осознания людьми условий, воз-
можностей и перспектив своего существования [2, с.190].
Микроуровень развития в современном обществе включает отдельные организации, которые
представляют собой отдельные системные институциональные социотехнические образования откры-
того типа. Объединяя группы и коллективы людей на основе осознания общей цели, взаимодействуя
с различными факторами внешней среды, организация формирует свою специфику и самобытность,
«отражает превалирующие обычаи и ожидания»[3, с.280]. В то же время впитывая и воспроизводя
культурные компоненты из внешней среды, демонстрирует срез культурного развития всего общества.
Сегодня известно большое количество подходов к определению организационной культуры.
Роль и значение организационной культуры как инструмента менеджмента в разное время рас-
сматривали М. Мескон; М. Альберт и Ф. Хедоури; Д. Хемптон; Т. Дж. Пітерс; Е. Сордж, Х. Уотермен;
Г. Хофстед; Р. Харрис и Р. Моран; Г. Морган; Э. Шейн; П. Вейл; Р. Гріффін и другие известные ис-
следователи проблем организационной культуры в управлении. Формирование и функционирование
культуры на уровне корпорации с выделением специфики национальных предприятий исследовали
украинские ученые М. Семыкина; А. Воронкова; М. Бабьяк; Е. Коренєв; И. Маджура; российские
– В. Маслов; И. Лукинов; В. Спивак; Б. Мильнер; И. Пригожин; В. Шихирев; Т. Соломанидина; В.
Липатов; Ю. Семенов и другие. Отдельные аспекты использования организационной культуры в совре-
менном кризис-менеджмента рассматривали О. Скибицкий и В. Василенко. Исследованы структурные
составляющие культуры организации, ее сущность, функции, типы, особенности проявления в моделях
менеджмента разных стран. Однако, научная категория феномена культуры является настолько глубо-
кой и многогранной, что считать все существующие попытки ее исследования исчерпанными , на наш
взгляд, преждевременны.
Цель данной работы состоит в исследовании потенциальных возможностей организационной
культуры обеспечить переход к устойчивому развитию через систему изменения ценностных ориента-
ций персонала в новых изменившихся условиях хозяйственного развития начала ХХ1 века.
Анализ проблемы невозможен без детального рассмотрения механизма использования культур-
ного феномена на уровне отдельной организации.
Исследование реальных общественных процессов в нынешних условиях все чаще подталкивает
ученых к пересмотру существующих консервативных взглядов на роль человека в системе обществен-
ного воспроизводства, осмыслению влияния накопленных результатов его трудовой деятельности на
темпы и качество развития не только экономики, но и всех других сфер общественного развития в
целом. Причем речь идет не только об отдельных странах, но и о тенденциях развития мирохозяйствен-
ных процессов. Мировое сообщество вполне резонно пришло к выводу о необходимости устойчивого
развития.
Со времени опубликования и утверждения Генеральной Ассамблеей ООН доклада Комиссии
Брундтланд более двадцати лет назад в международное обращение на всех уровнях вошло понятие
”sustainable development”, которое по-русски переводится как «устойчивое развитие». Само понятие
стало основой определения, представленного на конференции ООН по вопросам окружающей среды
и развитию в Рио-де-Жанейро в 1992 году [4, с.70]. Под устойчивым развитием понимают такую мо-
дель социально-экономического развития, которая предусматривает достижение удовлетворения жиз-
ненных потребностей нынешнего поколения людей, учитывая то, чтобы будущие поколения не были
лишены такой возможности вследствие истребления природных ресурсов и деградации природной
окружающей среды.
Следует заметить, что устойчивое развитие понимается неодинаково в разных странах. Для раз-
витых и богатых стран устойчивое развитие означает применение эффективных энергосберегающих
технологий, утилизацию отходов, экономию и воспроизводство ресурсов, восстановление нарушенных
природных ландшафтов и другие подобные меры. Для бедных стран, в большей степени, имеют зна-
чение проблемы социальной справедливости, равноправия, соблюдения законности, совершенствова-
ния механизмов распределения благ, общего роста благосостояния различных слоев населения. Можно
33
SECŢIUNEA nr. 1
утверждать, что стратегия устойчивого развития является индивидуальной для каждого отдельного
субъекта в каждом конкретном случае, поскольку она отражает объективные условия и стадию истори-
ческого развития, культурное своеобразие и состояние духовности населения каждой отдельной стра-
ны, региона, города или даже отдельного предприятия.
Вместе с тем социально-экономическое содержание устойчивого развития остается практически
неизменным для всех народов. Это обеспечение «высокого качества окружающей среды и здоровой
экономики для всех народов мира» [5, с.113]. Поэтому концепция устойчивого развития предусматри-
вает, на наш взгляд, развитие в каждой стране гуманистически-ориентированной этичной экономики.
Этическую направленность экономики, безусловно, может обеспечить только сознательное же-
лание людей качественно изменять общественные отношения на основе использования такого обще-
ственного феномена как культура. Понятие культура латинского происхождения и поначалу употре-
блялось для обозначения процесса обработки земли. По большому счету, даже в узком значении, оно
охватывает все, что преобразовано обществом и несет в себе человеческое начало. Философско-антро-
пологическая направленность в определении культуры не случайна, поскольку именно человек высту-
пает субъектом и носителем культуры, существование самой культуры возможно только в человече-
ском обществе и служит потребностям людей. В сфере культуры человек формируется как социальный
субъект и в то же время своей деятельностью создает предметный мир вокруг себя. При этом культура
выступает как внутренний мир человека, в котором он может практически удвоить свой потенциал:
интеллектуально (в сознании) и реально (в деятельности). Культура как само-воспроизводство челове-
ка осуществляется как в материальной, так и в духовной сферах.
Культурный феномен имеет первоочередное значение на всех уровнях общественного развития,
начиная от отдельного предприятия и организации до уровня отдельных регионов и стран. Культура
выступает как специфический способ организации и развития человеческой жизнедеятельности, пред-
ставленный в продуктах материального и духовного труда, в системе социальных норм и учреждений,
духовных ценностей, в совокупности отношений людей к природе, между собой и к самим себе.
Все эти обстоятельства в комплексе актуализируют необходимость всестороннего исследования
культурного пространства., создаваемого людьми, с точки зрения его возможностей для формирования
предпосылок устойчивого общественного развития. Наблюдается отчетливое влияние общественной
системы на человека, а самого человека на систему. Глубокие изменения, произошедшие в нашем об-
ществе за последние десятилетия, обусловили формирование людей, стремящихся активно воздейство-
вать на окружающий мир, менять его. В этом контексте культура проявляет себя как система отноше-
ний и действий, которая выдерживает испытания временем и формирует у членов данного культурного
сообщества довольно уникальную общую для них психологию. Именно она придает смысл различным
отношениям и действиям. По уникальной психологии мы узнаем людей, принадлежащих к одной куль-
туре. Речь идет о глубинной мощности мышления и чувств, восприятия и оценок, которые определяют
динамику развития социокультурных процессов в современном обществе.
В последние десятилетия понятием культуры стали пользоваться также некоторые исследова-
тели организации и менеджеры, обозначающие им общий климат организации и характерные методы
работы с людьми, а также провозглашаемые ею ценности и кредо. Значение культуры в отдельных
организациях из года в год растет. Если в недалеком прошлом все нововведения начинались преиму-
щественно с технических и оргструктурных перестановок, то теперь в число первоочередных проблем
включают вопросы перестройки социокультуры. Это связано с тем, что культура, являясь «душой»
организации, оказывает на последнюю значительное влияние посредством воздействия на поведение
сотрудников.
Организационнач культура спонтанно складывается в любой организации спустя некоторое вре-
мя после ее возникновения, поскольку люди неизбежно привносят в нее свой индивидуальный опыт,
полученный в других субкультурах; получается сложная коалиция индивидуальных культур, формиру-
ющая, так сказать, личность организации, ее уникальность. Организационная культура определяется
прежде всего деловой культурой страны, которая в свою очередь определяется общей культурой наро-
да. В общей культуре страны выделяются повседневная, художественная, научная, деловая и другие
34
SECŢIUNEA nr. 1
ее виды. Деловая культура существует на уровне страны, народа. Она определяет поведение людей в
труде, в партнерстве, в переговорах и т. д. Такие ценности, как качество, время, обязательность и др.,
по-разному проявляются у народов. Конечно, и в рамках одной и той же страны есть т.н. субкультуры,
отличающие разные этнические, товарищеские, любительские, возрастные, половые, профессиональ-
ные группы, семьи. Такие субкультуры формируются и в организациях. Есть и личная, индивидуальная
культура. Лидеры и другие работники бизнес-организаций создают из своих индивидуальностей каж-
дый раз неповторимое сочетание. Наконец, есть культуры в каждой социальной организации – органи-
зационные культуры. Иначе говоря, организационная культура есть продукт взаимодействия деловой
культуры макросреды (континента, страны, региона, вида бизнеса, отрасли, профессии) и своеобразия
индивидуальных культур участников организации [6, с.698 ].
Применение анализа использования культурного феномена в управленческом смысле архиваж-
но, потому что культура, как заметил Г. Хофстед, есть «коллективное программирование поведения
людей», особенностей их деятельности в организации [ 7, С.315]. Управление издавна учится воздей-
ствовать на этот механизм программирования в сторону большей интеграции работников вокруг обще-
организационных целей. Стихийно может сформироваться не самая благоприятная для бизнеса органи-
зационная культура, где, например, принято работать с прохладцей и кое-как, высокая конфликтность,
неуважение к технологии, к клиенту и прочее. Но через умелое определение функций, мотивацию,
развитие отношений между работниками, согласование интересов, вовлечение работников в выработ-
ку общих целей и т.д., т.е. посредством специальных методов, развить организационную культуру до
уровня корпоративной культуры, когда интересы и действия работников максимально ориентированы
на цели организации в целом. Корпоративная культура определенным образом есть естественно-искус-
ственное образование, характеризующее наиболее развитую личность организации. Но самый высший
уровень ее развития - разработка идеологии фирмы, дающей ей духовный и эмоциональный подъем,
высокую идентификацию персонала с организацией и соответствующую этому трудовую отдачу. Так
развитие организационной культуры становится важным (а иногда и важнейшим) управленческим ре-
сурсом.
Ф. Харрис и Р. Моран предлагают рассматривать конкретную культуру организации на основе
десяти характеристик: осознание своего места в организации; язык общения и система комуникаций;
внешний вид, одежда и представление себя на работе; что и как едят люди, привычки и традиции в
этой области; осознание времени, отношение к нему и его использование; взаимоотношения между
людьми; ценности и нормы; вера во что-то и отношение и расположение к чему-то; процесс развития
работника и на учения; трудовая этика и мотивирование [8, С.280].
Все больше руководителей в современной практике менеджмента открывают для себя возможно-
сти повышения управляемости своих предприятий, учреждений на пути формирования в них опреде-
ленного типа культурных ценностей. В базовой модели формирования культуры предприятия Э.Шейна
одно и основоположных мест занимает формирование и обоснование базовых ценностей [ 9, с.31].
М. Семыкина, в определении организационной культуры также ключевое значение отводит цен-
ностям [ 10, с.198]. Понятие ценности рассматривается в научной литературе как разделяемые членами
общности представления о целях, к которым человек должен стремиться. Ценности позволяют отве-
тить на вопрос: «Как относиться к тому, что есть и что может быть?» Они являются наиболее чувстви-
тельным (подвижным) модификатором культуры вообще, и организационной культуры в частности. На
основе ценностей вырабатываются нормы и формы поведения. Именно ценности, разделяемые и де-
кларируемые основателями и наиболее авторитетными членами организации, зачастую становятся тем
ключевым звеном, от которого зависит сплоченность сотрудников, единство их взглядов и действий, а
следовательно, и достижение целей предприятия.
С точки зрения современной аксиологии, ценности представляют собой свойства общественного
предмета, удовлетворяющие определенные потребности отдельного человека или группы. Ценностные
отношения не возникают до тех пор, пока субъект не обнаружил для себя проблематичность удовлет-
ворения актуальной потребности. Применительно к организационной культуре ценности можно опре-
делить как целевое и желательное событие, поскольку личность всегда занимает позицию оценки по
35
SECŢIUNEA nr. 1
отношению ко всем элементам окружающей ее внешней среды. Ценности в данном случае служат сти-
мулом, необходимым условием для любого рода взаимодействия. Распределение ценностей в социаль-
ной группе, например среди сотрудников компании, социологи называют ценностным образом данной
группы или организации. Внутри организации в рамках общего ценностного образа каждый сотрудник
занимает индивидуальную ценностную позицию. Ценностные образы и позиции изменяются в про-
цессе межличностного взаимодействия.
В социологии предпринят следующий подход к классификации ценностей: выделяют ценности
благосостояния – необходимые условия для поддержания физической и умственной активности людей:
благополучие (здоровье и безопасность), богатство (обладание различными материальными благами и
услугами), мастерство (профессионализм в определенных видах деятельности), образованность (зна-
ния, информационный потенциал и культурные связи), уважение (статус, престиж, слава и репутация).
К группе моральных ценностей относят доброту, справедливость, добродетельность и другие нрав-
ственные качества. Такая ценность, как власть считается одной из наиболее универсальных и значи-
мых, поскольку позволяет приобретать любые другие ценности [11,с.105].
На организационные (корпоративные) ценности и нормы могут влиять:
1) предназначение организации и ее индивидуальность (высокий уровень технологии, лидерство
в своей отрасли, новаторство и др.);
2) фактор старшинства и власти;
3) важность руководящих постов, роли и полномочий отделов и служб;
4) обращение с персоналом;
5) критерии выбора на руководящие должности;
6) дисциплина и способ организации труда;
7) процесс принятия решений;
8) распространение и обмен информацией; характер контактов;
9) характер социализации;
10) пути разрешения конфликтов;
11) оценка эффективности работы [12, с. 182].
Каждая организационная культура почти всегда является оригинальной смесью присущих толь-
ко ей ценностей, отношений, норм, привычек, традиций, форм поведения и ритуалов. Стремление к
общим ценностям способно объединять людей в группы, создавая мощную силу для достижения по-
ставленных целей. Целеориентирующая функция ценностей широко используется в управлении орга-
низационной культурой.
Р. Рюттингер выделяет три основные формы существования организационных (корпоративных)
ценностей: идеалы, внутренние мотивационные структуры личности сотрудников, а также воплощение
ценностных идеалов в деятельности и поведении сотрудников в рамках организации [13, с.69].
Создавая организационные культуры инновационного типа, необходимо учитывать обществен-
ные идеалы и культурные традиции страны, в которой находятся организации. Кроме того, для более
полного понимания и усвоения ценностей сотрудниками организации, нужно обеспечить различное
проявление корпоративных ценностей в рамках организации. Постепенное принятие этих ценностей
членами организации позволит добиться стабильности и больших успехов в развитии организации.
Процесс овладения системой организационных ценностей со стороны персонала имеет нарас-
тающий цикличный характер: организационно-культурные идеалы усваиваются сотрудниками и на-
чинают побуждать их активность как модели должного, в результате чего происходит предметное
воплощение последних. Предметно воплощенные ценности, в свою очередь, становятся основой для
формирования самих организационных идеалов, и так – до бесконечности. Этот процесс повторяется,
непрерывно совершенствуясь на каждом новом витке развития корпоративной культуры организации.
В известной мере систему формирования и развития организационной культуры можно предста-
вить в виде проектирования и конструирования определенной пирамиды ценностей, проявляющей себя
в организационном действии. Необходимым условием индивидуализации организационных ценностей
является практическое включение сотрудника в деятельность организации, направленную на их реали-
36
SECŢIUNEA nr. 1
зацию. Только ежедневно действуя в соответствии с корпоративными ценностями, соблюдая установ-

ленные нормы и правила поведения, сотрудник может стать полноценной организационной единицей,
соответствующей внутригрупповым социальным ожиданиям и предъявляемым требованиям.
Абсолютная идентификация сотрудника с организацией означает, что он не только осознает ее
идеалы, четко соблюдает правила и нормы поведения в организации, но и внутренне полностью прини-
мает организационные ценности. В этом случае культурные ценности организации становятся индиви-
дуальными ценностями сотрудника, занимая прочное место в мотивационной структуре его поведения.
Со временем работник продолжает разделять эти ценности уже вне зависимости от того, находится ли
он в рамках данной организации или трудится в другом месте (инерция системы ценностных коорди-
нат). Более того, такой работник становится мощным источником и транслятором освоенных ценно-
стей и идеалов как в сформировавшей его организации, так и в любой другой. Сила организационной
культуры, таким образом, обусловлена по крайней мере двумя важными факторами: 1) степенью при-
нятия членами организации основных ценностей компании и 2) степенью их преданности этим ценно-
стям. Даже преуспевающие зарубежные компании с сильной организационной культурой нуждаются в
постоянном поддержании и развитии систем своих культурных ценностей.
Трудность поддержания требуемого уровня организационной культуры заключается в том, что
вновь принятые сотрудники приносят с собой не только новые идеи и индивидуальные подходы к реше-
нию профессиональных задач, но и свои собственные ценности, взгляды, убеждения. Индивидуальные
личностные ценности сотрудников могут существенно поколебать сложившееся культурно-ценност-
ное ядро организации. Для поддержания сложившейся системы культурных ценностей организации
следует постоянно оказывать влияние на формирование ценностных ориентации сотрудников с це-
лью максимального их сближения с общеорганизационными. Интенсивность включенности человека
в группу может быть различной – от чисто формальной принадлежности и формальной ориентации
до полного принятия и осознанного следования философии и идеалам организации, принятым в ней
ценностям, групповым нормам и ритуалам. Задача должностных лиц, ответственных за поддержание
организационной культуры, должна в известной мере заключаться в том, чтобы четко различать тех со-
трудников, которые лишь внешне декларирует солидарность с культурными ценностями организации,
и тех, кто внутренне глубоко разделяет и четко следует в своем поведении этим ценностям.
Для того, чтобы добиться полной идентификации сотрудников с организацией, необходимо про-
водить целый комплекс последовательных мер, начиная с тщательного отбора кандидатов для приема
на работу в организацию. Уже на начальном этапе в ходе отборочных собеседований с кандидатами
необходимо выявить тех, чьи личностные черты и система взглядов в значительной мере не отвечают
культуре организации или противоречат ей.
Следующий шаг делается после оформления вновь принятых сотрудников на работу, когда кан-
дидаты занимают соответствующие должности. Только что поступившие на работу сотрудники под-
вергаются различным внутриорганизационным воздействиям, которые должны быть тщательно спла-
нированы и направлены на то, чтобы заставить новичков задуматься о существующей системе норм и
ценностей компании и о том, смогут ли они их принять.
После того как новый сотрудник переживет первый «культурный шок», ему необходимо будет ов-
ладеть навыками и способами выполнения трудовой деятельности, принятыми в данной организации.
Следующий этап состоит в скрупулезном анализе, оценке результатов труда работников и соот-
ветствующем вознаграждении каждого. Системы анализа трудовой деятельности и вознаграждения
должны быть всеобъемлющими и взаимно согласованными. Кроме того, внимание следует сфокуси-
ровать на тех аспектах, которые тесно связаны с корпоративными ценностями. Обычно в компаниях,
обладающих сильной организационной культурой, лица, нарушающие общепринятые нормы, подвер-
гаются различного рода санкциям (от морального осуждения до административного наказания). Эти
санкции могут быть выражены и в скрытой форме, например в переводе работника на другое, менее
престижное, рабочее место.
Идентификация с основными организационными ценностями помогает работникам примирить-
ся с теми неизбежными жертвами, которые они приносят ради того, чтобы стать членами организации.
37
SECŢIUNEA nr. 1
Они постепенно начинают принимать, а затем и разделять ценности организации. Одновременно у них
формируется уверенность в том, что компания, обладающая такой системой ценностей, не сделает ни-
чего им во вред. Организация, в свою очередь, старается оправдать индивидуальные жертвы и издерж-
ки, создавая свои организационные ценности в соответствии с высшими человеческими ценностями в
рамках социально- и морально-ориентированной миссии организации.
Заключительным шагом в процессе овладения работником всей системой организационных цен-
ностей является признание и продвижение тех сотрудников, которые могут служить ролевыми моде-
лями для других членов организации. Выделяя таких людей как образцовых сотрудников, организация
побуждает остальных работников следовать их примеру. Подобный подход к формированию ролевых
моделей на предприятиях, отличающихся сильной организационной культурой, считается одной из
самых эффективных и постоянно действующих форм продвижения организационных ценностей. Все
шаги по нормализации системы ценностей работника обычно проводятся в рамках психологического и
организационного аспектов производственной адаптации.
В условиях инновационной модернизации системы ценностей организации одним из ведущих
генераторов ценностей и моральных принципов организации становится руководитель. Смыслы и иде-
алы его жизни неизменно влияют на всех работников предприятия. На практике это влияние канализи-
руется через демонстрацию руководителем своего отношения к значимым для жизнедеятельности ин-
дивидов сторонам бытия : к высшим символам, к миру, к людям, к обществу, к трудовой деятельности,
к себе. Все перечисленное сочетается и соотносится как полярные ориентации духовной культуры в
обществе. Принципиально важно, чтобы элементы новой культуры не вступали в явное противоречие
с существующей системой ценностей компании. Также необходимо, чтобы новые культурные ценно-
сти принимали и поддерживали все высшие руководители организации, демонстрируя свою привер-
женность им на собственном примере. Определенные трудности могут возникнуть в выработке основ
организационной культуры у работников разных национальностей, поскольку ядро их личностной цен-
ностной ориентации составляют национальные культуры.
Таким образом, организационная культура отдельного предприятия представляет собой срез
общей культуры данного общества или страны. Источниками формирования культуры предприятия
являются система личностных ценностей ее работников, своеобразные средства реализации этих цен-
ностей в повседневной жизни, представления людей о допустимых и оптимальных моделях поведения
в коллективе, способы и формы организационной деятельности в коллективе [14, с.69] Культуру пред-
приятия можно определить как комплекс идейно-ценностных ориентаций, привычек, норм, правил,
которые сознательно и несознательно постоянно обновляются, формируя стиль поведения людей. Вот
почему формирование ценностных ориентаций персонала отдельных предприятий по большому счету
объективно способствует формированию духовно-культурной основы для утверждения идеалов устой-
чивого развития общества.
Целенаправленно влияя на каждую структурную составляющую организационной культуры, ру-
ководство каждой отдельной организации может наполнить эти составляющие конкретным содержани-
ем, формируя культурную среду определенного качества. Особенности компонентов организационной
структуры состоят в том, что при определенном уровне управляемости со стороны руководителя они
способны снизить степень коллективной неопределенности, внести ясность в определение будущих
ориентиров развития, за счет ключевых ценностных ориентаций обеспечить целостное устойчивое раз-
витие не только отдельных организаций, но и общества в целом. Критериями адекватности процеса
формирования культуры в любой организации являются соответствие временным рамкам существова-
ния организации и вызовам, которые определяют своеобразие цивилизационного развития; гармонич-
ность, т. е. созвучность и взаимосоответствие элементов культурной подсистемы общим направлениям
общественного развития; господство норм закона, а не понятий в определение принципиальных основ
взаимоотношений персонала в организации; признание человека основной ценностью, уникальным
организационным ресурсом, способным реализовать эффективно потенциальные возможности раз-
вития; осознание людьми и коллективом в целом системного принципа развития общества, а также
уникальности развития внешней и внутренней среды организации; учет национальных ментальных
особенностей, управленческих стереотипов и национальной модели менеджмента.
38
SECŢIUNEA nr. 1
Библиография
1. Большой экономический словарь / Под ред. А. Н. Азрилияна, [6-е изд., доп.] – М.: Институт
новой экономики, 2004. - 1376 с.
2. Грішнова, О. А. Людський розвиток / Олена Грішнова . – К.: КНЕУ, 2006. – 308 с.
3. Мескон, М.; Альберт, М.; Хедоури, Ф. Основы менеджмента / Майкл Мескон; Майкл Аль-
берт; Франклин Хедоури. – М.: Дело, 2007. – 720 с.
4. Программа действий. Повестка дня на 21 век и другие документы конференции в Рио-де-
Жанейро в популярном изложениию- Женева: Центр «За наше общее будущее», 1993. – 70 с.
5. Борщук, Є.; Загорський В. Концепція сталого розвитку і проблеми оптимізації / Є. Борщук;
В. Загорський // Регіональна економіка. – 2005. – №3. – С.113-119.
6. Пригожин, А. И. Методы развития организации / А. И. Пригожин. – М.: МЦФЭР, 2003. – С.
693-698.
7. Управление человеческими ресурсами / Под ред. М. Пула; М. Уорнера.- СПб: Питер, 2002.-
1200 с.
8. Менеджмент: теорія і практика / А. А. Мазаракі; Г. Є. Мошек; Л. А. Гомба; І. К. Погодаєв; Ю.
В. Поканєвич; А. В. Семикін; за загальною ред.. Г. Є. Мошека. – К.: Атака, 2007.- 584 с.
9. Шейн, Э. Х. Организационная культура и лидерство [Пер. с англ. В. А. Спивака] / Э.Х. Шейн
– СПб.: Питер, 2002 – С. 31-32.
10. Семикіна, М. В. Еволюція організаційної культури на українських підприємствах: проблеми
та суперечності/ Марина Семикіна // Держава і регіони. Економіка і підприємництво. – 2009.
№ 6. – С.197-200.
11. Фролов, С. С. Социология организаций/ С. Фролов. – М.: Гардарики, 2001.
12. Семенов, Ю. Г.Организационная культура / Юрий Семенов. – М.: Университетская книга; Ло-
гос, 2006. – 256 с.
13. Рюттингер, Р. Культура предпринимательства / Р. Рюттенгер – М.: ЭКОМ, 1992.
14. Корпорації: культура підприємства. Монографія. / А. Е. Воронкова; М. М. Баб’як; Е. Н. Ко-
ренєв; І. В. Маджура; За ред. А. Е. Воронкової. – Дрогобич: Вимір, 2006. – 376 с.
ЭКОНОМИЧЕСКАЯ БЕЗОПАСНОСТЬ
КАК СОСТАВНАЯ ЧАСТЬ СОЦИАЛЬНОЙ БЕЗОПАСНОСТИ
МОРАРУ Семен, канд. экон. наук, доцент, КТУМ
ИВАНОВ Александр, старш. препод., КТУМ
РАЕВСКАЯ Ирина, магистр экон. наук, КТУМ
The article deals with economic security, as a guarantee of the country’s independence, stability and
sustainable development, the ability to self-development in an efficient manner. Assurance process of economic
security is analyzed in relation to social security. Therefore, economic security is one of the most important
national priorities.
Key words: economic and social security, economic independence, sustainable and stable development,
threshold values, external and internal threats.
Анализ экономической деятельности Республики Молдова в переходном периоде показывает,

что обеспечение экономической безопасности в переходном периоде является ключевой задачей в дея-
тельности людей, общества и государства. Эта проблема актуальна и приоритетна не только для нашей
39
SECŢIUNEA nr. 1
страны, но и для стран с более высоким уровнем развития. Проблема экономической безопасности
широко рассматривалась ученными развитых стран в 60-70 гг. ХХ века, а в странах СНГ – с момента
распада СССР и образование на базе бывших союзных республик независимых государств. Следу-
ет подчеркнуть, что именно ученные из Западной Европы отстаивали использование экономических
методов обеспечения национальной безопасности, главная задача которой состоит, по их мнению, в
сохранении и укреплении позиций страны в мировой системе. В наше время в связи усложнением
мирохозяйственных связей, ужесточением конкуренции в борьбе за рынки сбыта и сырья, роста, напря-
женности в некоторых регионах экономическая безопасность привлекает внимание не только ученых
- специалистов, но и руководителей стран.
В настоящей статье ставится задача рассматривать не все многообразие аспектов данной пробле-
мы, а лишь некоторые важные сущностные стороны, взаимосвязи с вопросами социальной безопас-
ности, которая обеспечивается через достижение необходимого уровня экономической безопасности.
Социальная безопасность есть средоточие многочисленных компонентов национальной безопасности,
отражающих большую гамму меняющихся факторов, условий, явлений в процессе жизнедеятельности
общества и функционирования государства.
Социальная безопасность шире экономической безопасности, поскольку представляет собой со-
стояние защищенности личности, социальных групп, общества в целом от нарушения их жизненно
важных интересов. Личность имеет право на жизнь, на образование, на труд, на лечение, на отдых, на
гарантированную социальную защиту, а не только на соответствующий уровень доходов, который обе-
спечивает ему цивилизованный уровень жизни.
Таким образом, социальная безопасность имеет несколько измерений, и социальное измерение
экономики – одно из них.
Объектами экономической безопасности является государство и его экономическая система, об-
щество и его учреждения, институты, природные богатства, хозяйствующие субъекты, отдельные лич-
ности, социальные группы, население и их интересы, территории.
Субъектом экономической безопасности являются государство, выполняющее свои функции че-
рез органы законодательной исполнительной и судебной власти, отраслевые министерства и ведомства.
К ним примыкают институты гражданского общества, функционирующие банки, биржи, фонды, пен-
сионные и страховые компании, предприниматели, производители, торговые работники и работники
сферы услуг, домашнее хозяйства и др.
Экономическая безопасность означает, что государственные функциональные органы власти
способны защитить интересы народнохозяйственного комплекса от внутренних и внешних угроз, обе-
спечить самодостаточность национальной экономики и расширенное воспроизводство ее реального
сектора экономики, внедрение инновационных технологий для выпуска конкурентоспособных товаров
на мировом рынке. В этих условиях страна отстаивает и защищает жизненно важные интересы лю-
дей, общества и государства. Приоритетом становится создание конкурентоспособной национальной
экономики, развитие научно-технического потенциала страны, поддержка благоприятного инвестици-
онно – инновационного климата, обеспечение безопасных природно-экономических условий жизнеде-
ятельности общества.
Оценка экономической безопасности производится по определенным критериям и показателям:
объем, структура и темпы роста ВВП, в том числе и ВВП на душу населения; объем, темпы и структура
отраслей промышленности; объем и динамика инвестиций, в том числе ISD; научно-технический и
природно-ресурсный производственный потенциал; конкурентоспособность экономики; дефицит бюд-
жета, государственный долг, темпы инфляции, энерго-зависимость и тд.
В экономической литературе понятие угроза экономической безопасности трактуется как сово-
купность факторов и условий, создающих опасность жизненно-важным интересам личности, обществу
и государству. Эти факторы затрудняют, замедляют или делают невозможным реализацию националь-
ных экономических интересов. Различают угрозы внутренние (отток научных кадров и уменьшение
научно- технических разработок, монополизация и олигархизация экономики, криминализация обще-
ства, эмиграция в массовом масштабе наиболее квалифицированной рабочей силы, рост инфляции и
40
SECŢIUNEA nr. 1
безработицы и тд.) и внешние (превышение импорта над экспортом, большой удельный вес экспорта
сырьевых товаров, рост финансовой задолженности, импорто-зависимость от сырья, топлива и энерго-
ресурсов и тд.)
Следует отметить, что понятие экономической безопасности есть сложная категория включа-
ющая следующие компоненты: экономическая независимость; устойчивость и стабильность нацио-
нальной экономики; способность рыночного механизма к саморазвитию и процессу состояния защи-
щенности национально-государственных интересов страны, национального хозяйства от внешний и
внутренних угроз. Экономическая безопасность не есть некая абстрактная теоретическая категория.
Чем выше уровень экономической безопасности, тем меньше риск возникновения угроз в экономике.
Устойчивое развитие народнохозяйственного комплекса, его конкурентоспособность на региональном
и мировом рынках подтверждают высокий уровень экономической безопасности. Все это показывает
дееспособность данного государства с его институтами, способными защищать субъекты хозяйствен-
ной деятельности, традиции, ценности, культуру своего народа.
Таким образом, экономическая безопасность и экономическая независимость взаимообуслов-
лены. Важнейшим условием поддержания соответствующего уровня экономической безопасности
достигается через обеспечение максимальной степени независимости субъектов экономической дея-
тельности от различного рода рисков и негативных внутренних и внешних факторов. Экономическая
независимость означает:
n во-первых, способность государственных институтов осуществлять контроль над использовани-
ем национальных ресурсов, а так же привлекать инвестиции и развивать народнохозяйственный
комплекс на основе внедрения инновационных технологий, обеспечивая конкурентные преиму-
щества в международной торговле, сдерживать дестабилизирующие факторы, защищать все фор-
мы собственности в стране;
n во-вторых, ее стабильностью и устойчивостью. Устойчивость национальной экономики опре-
деляется как гармоничное, стабильно сбалансированное, целенаправленно поддерживаемое
природно-общественное развитие, консервирующее природную среду и обеспечивающее непре-
рывный прогресс, способность к постоянному обновлению и самосовершенствованию, удовлет-
ворению текущих потребностей без ущемления возможностей будущих поколений удовлетво-
рять свои потребности. Это состояние зависит от способности экономики обеспечивать условия
для эффективного удовлетворения производственных и общественных потребностей;
n в-третьих, экономическая безопасность выражает защищенность государственных интересов
страны от внутренних и внешних угроз. Другими словами это такое состояние экономики и спо-
собность государственных институтов власти создавать механизмы, обеспечивающие гарантиро-
ванную защиту национальных интересов и стабильное социально-направленное развитие эконо-
мики страны, даже при неблагоприятных внутренних процессах и внешних угрозах;
n в-четвертых, экономическая безопасность характеризует способность национальной экономики
развиваться в режиме расширенного воспроизводства, обеспечивая внедрение инновационных
технологий и повышение на этой основе производства конкурентоспособной продукции, устой-
чивого роста доходов населения. Социально ориентированная экономика с развитыми государ-
ственными институтами власти, способными создать стимулирующую систему государственной
поддержки развития малого и среднего бизнеса, побуждает к активности предпринимателей с
высоким и средним платежным спросом, что влечет за собой увеличение средних слоев обще-
ства. В развитых странах средние слои занимают наибольший удельный вес в стратификации
общества. Чем эти слои многочисленнее, тем больше амортизационная подушка и тем самым
прочнее экономическая безопасность данной страны.
Республика Молдова может получить статус страны с прочным уровнем экономической безопас-
ности при условии обеспечения устойчивого развития экономики на долгосрочной основе. При этом
темпы роста реального сектора экономики должны опережать среднерегиональные и среднемировые
уровни. К этому же страна должна завоевывать новые торговые площадки на европейском рынке, при-
чем доля продукции с высокой степенью обработки в структуре экспорта должна значительно возрас-
41
SECŢIUNEA nr. 1
ти. Импорт продовольствия должен быть отрегулирован и доведен до безопасного уровня (25-30% от
розничного товарооборота продуктами питания).
Все это невозможно реализовать без деятельной, надежной и эффективной финансово-банков-
ской и кредитной системы, способной поддержать стабильность курса национальной валюты, выде-
лять долгосрочные кредитные ресурсы в целях обеспечения высоких темпов роста экономики на дол-
госрочной основе, поддержки деловой активности в стране, крепкого консолидированного бюджета.
Это важно для финансирования всех социальных обязательств государства, обеспечения опережающе-
го увеличению пенсий и пособий, поддержки тех категорий, которые по состоянию здоровья не могут
по объективным причинам зарабатывать себе на жизнь, значительного сокращения слоя бедных семей,
сохранения единого экономического пространства на всей территории страны, не допущения чрезмер-
ных различий в доходах на отдельных территориях или в отдельных отраслях.
Следствием устойчивого роста экономики является рост благосостояния, качества жизни населе-
ния, которое выражается в обеспечении хорошо оплачиваемой работой, «равного старта», продвижение
по службе каждого работающего на основе его способностей и таланта. В этих условиях инженер или
агроном имеет возможность повышать свою квалификацию и продвигаться в своей профессиональной
карьере. Учителя, работники культуры, врачи, ученные, составляющий костяк «креативного» слоя об-
щества, должны получать достаточно, чтобы стали самодостаточно платежеспособными и не искали
себе дополнительных заработков.
Реформы, проводимые в нашей республике в образовании, здравоохранении, науке, культуре об-
речены, если отсутствует самое важное – мотивация специалистов, работающих в этих отраслях. Все
это означает, что социальная безопасность регулируется через экономическую политику государства и
особо зависит от степени экономической безопасности страны.
Начиная с 90 гг. ХХ столетия, управление экономикой Республики Молдова основано на господ-
стве административных методов, авторитарном характере проведения реформ и узкопартийном под-
ходе при распределении властных функций, вследствие чего весь народнохозяйственный комплекс и
общество были разделены на сферы влияния отдельных партийных лидеров.
Государственно иерархическое управление обществом и экономикой утратило свою силу. В стра-
не происходит обеднение населения, растут теневая экономика, рейдерские атаки, коррупция, прояв-
ляются элементы сепаратизма. В этих условиях недовольство населения может перерасти в угрозы, а
последние в социальный кризис. Пока органы государственного управления в Молдове не адаптирова-
лись к нарастающему недовольству населения, внешним угрозам, вызовам, связанных с обострением
борьбы за сырьевые и энергетические ресурсы и рынки сбыта, зоны влияния.
Для измерения степени внутренних и внешних угроз в адрес экономической безопасности той
или иной страны ученными и специалистами разработаны индикаторы или критерии и их пороговые
значения, принятых в мировой практике в качестве стандартов или параметров безопасности эконо-
мики на макро и мезоуровне. Критические пределы в адрес экономического развития, т.е. предельные
величины, превышение которых нарушают нормальное развитие и может привести к реальной угрозе
определяются не индикаторами, а их пороговыми величинами. Например, в период кризисных ситуа-
ций нормальный циклический спад ВВП составляет 5-15% от его потенциального значения, а удельная
экономическая угроза, т.е. пороговый спад ВВП, наступает в условиях его падения на 30% и более.
В таком случае потери становятся необратимыми. Для полного понимания, через какие катаклизмы
прошла экономика нашей страны за последних неполных 24 годы отметим, Молдова вступила в 3-е
тысячелетие с объемом ВВП, составляющим лишь 39% от уровня 1990 года.
Пороговое значение для импорта продовольствия в общем объеме их потребления составляет
30%, в Молдове этот показатель достиг, по некоторым подсчетам 70%, что означает, что страна стала
импортозависимой при условии, что сельское хозяйство и пищевая промышленность стали ведущими
отраслями народнохозяйственного комплекса. Не лучше обстоят дела с количественными параметрами
касающихся сальдо торгового, платежного и бюджетного балансов, государственного внешнего долга
соотнесенного к объему ВВП, объем валютных резервов, относительно объема 3-ех месячного импор-
та, уровень безработицы, разрыв в доходах 10% самых богатых и 10% самых бедных слоев населения
42
SECŢIUNEA nr. 1
не должен превышать в 6-8 раз, если же это соотношение в доходах достигает 10 и более раз в стране
наступает стагнация и социальная нестабильность. Определение пороговых значений безопасности
экономики Молдовы должно стать предметом отдельной разработки. Размер статьи не позволяет нам
более детально рассмотреть данную проблему.
В заключениe отметим, что при нынешнем состоянии экономики Молдовы необходимость ко-
алиционного подхода к оценке национальной и экономической безопасности становится объективно
необходимым. Республика Молдова как небольшое государство может состояться лишь в системе кол-
лективной безопасности.
1. Грунин, Олег; Макаров, Александр; Михайлов, Леонид; Михайлов, Александр; Скаридов,

Александр. Экономическая безопасность, Дрофа, 272 стр. ISBN 978-5-358-04649-8; 2010 г.
Виктор Богомолов; Нодари Эриашвили; Евгений Барикаев; Е. Павлов; М. Ельчанинов. Эконо-
мическая безопасность, Юнити – Дана, 296 стр., 2009 г.
2. Гордиенко, Дмитрий . Основы экономической безопасности государства. Курс лекций, Финан-
сы и статистика, Инфра – М, 224 стр., 2009 г.
3. Эриашвили, Н. Д.; Криворотов, В. В.; Калина, А. В. Экономическая безопасность государства
и регионов: учебное пособие, Юнити -Дана, 2012 г.
4. Богомолов, В. А. . Экономическая безопасность: учебное пособие, Юнити – Дана, 2012 г.
5. Кузнецова, Е. И. Экономическая безопасность и конкурентоспособность. Формирование эко-
номической стратегии государства: монография, Юнити – Дана, 2012 г.
ACCESUL LA FINANŢARE ŞI ACTIVITATEA

ANTREPRENORIALĂ ÎN ROMÂNIA
ANTON Sorin Gabriel, lector, dr.,
Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi
Access to finance is an important condition for initiation of new business and also for the survival
and development of existing ones. The global financial crisis started in 2008 deeply affected SMEs and
exacerbated the financial constraints they face. The paper aims to analyze the effects of financial constraints
on entrepreneurial activity in Romania in the light of the financial crisis. We found that entrepreneurship and
entrepreneurial dynamics in Romania depended to a large extent on the availability of funding for start-ups.
Cuvinte cheie: antreprenoriat, întreprinderi mici şi mijlocii, acces la finanţare, Romania.
Importanţa antreprenorialului şi a întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-urilor) pentru dezvoltarea

unei economii este recunoscută în literatura de specialitate naţională şi internaţională. Întreprinderile mici şi
mijlocii constituie o sursă importantă de (noi) locuri de muncă, creştere economică, inovaţie, competitivitate,
dinamism şi flexibilitate, atât în economiile avansate, cât şi în economiile emergente (Onofrei & Anton, 2010).
Crearea de noi întreprinderi mici şi mijlocii este determinată de o multitudine de factori, precum
cadrul de reglementare, condiţiile de piaţă, accesul la finanţare, crearea şi difuzarea cunoştinţelor, abilităţile
antreprenoriale şi cultura antreprenorială. Dintre aceşti factori determinanţi se remarcă, în contextul crizei
financiare, accesul la finanţare în condiţii rezonabile. Scopul acestei lucrări este să analizeze măsura în care
disponibilitatea surselor de finanţare a influenţat activitatea antreprenorială în România atât în perioada crizei
financiare, cât şi după. Lucrarea este structurată astfel: în partea a doua a lucrării sunt analizate principalele
constrângeri cu care s-au confruntat IMM-urile din România în perioada 2007-2014. Partea a treia reliefează
43
SECŢIUNEA nr. 1
principalele tendinţe în activitatea antreprenorială din România pentru aceeaşi perioadă şi analizează impactul
constrângerilor de natură financiară asupra dinamicii antreprenoriale. În ultima parte sunt prezentate concluziile
acestei lucrări.
Una dintre cele mai importante probleme cu care se confruntă antreprenorii şi întreprinderile mici şi
mijlocii constă în accesul la o formă adecvată de finanţare. Numeroase studii academice şi analize au ajuns la
concluzia că întreprinderile mici şi mijlocii se confruntă cu constrângeri (restricţii) financiare mai mari decât
corporaţiile şi accesul dificil la finanţarea externă constituie o barieră în calea dezvoltării lor (Vos et al., 2007;
Beck et al., 2008; Öztürk & Mrkaic, 2014). În literatura de specialitate constrângerile financiare sunt definite
ca “incapacitatea unei întreprinderi de a obţine o sumă suficientă de bani pentru a-şi finanţa nevoile de investiţii
la nivelul curent (sau chiar mai mare) al ratei dobânzii” ( Antão et al., 2007).
Tabelul 1
Problemele cele mai presante ale IMM-urilor din România şi UE27 în perioada 2009 - 2013
2009 2011 2013
EU27 Romania EU27 Romania EU28 EURO Romania
AREA
Lipsa cererii 29.10 32.50 24.10 25 22.4 24.1 17.5
Competiţia 12.80 8.10 14.60 12.80 13.8 11.7 21.9
Accesul la finanţare 16.10 19.10 15.10 14.80 15.4 16.3 15.0
Costurile muncii sau producţiei 7.70 5.70 12.20 15 12.9 13.9 9.1
Disponibilitatea specialiştilor sau a 7.80 5.40 13.60 5.10 14.2 14.2 7.8
managerilor
Reglementările 7.20 9.00 7.70 9.20 14.2 12.6 21.2
Altele 15.00 18.70 9.70 16.70 7.1 7.1 7.7
Nu ştiu/ Nu este disponibil 4.40 1.40 2.90 1.40 – – –
Sursa: European Central Bank (ECB), 2013, https://www.ecb.europa.eu/

stats/money/surveys/sme/html/index.en.html
La nivelul Uniunii Europene, Banca Centrală Europeană (BCE) și Comisia Europeană (CE) realizează
la fiecare doi ani studii privind accesul IMM-urilor la finanțare (Studiu privind accesul la finanțare al
întreprinderilor mici și mijlocii - SAFE). Tabelul 1 prezintă cele mai presante probleme ale IMM-urilor din
România şi din Uniunea Europeană în perioada crizei financiare şi imediat după. Se observă că în perioada 2009-
2013 principalele probleme cu care s-au confruntat IMM-urile din Uniunea Europeană au fost lipsa cererii şi
accesul la o sursă de finanţare a activităţii. Similar, accesul la finanțare a fost a doua cea mai presantă problemă
pentru IMM-urile românești, după problema lipsei cererii în anii 2009 și 2011. Ultimul sondaj disponibil
(2013) a reliefat o schimbare a percepţiilor IMM-urilor româneşti. Astfel, competiţia și reglementările sunt
cele mai urgente probleme pentru IMM-urile românești, urmate de lipsa cererii și accesul la finanțare.
Un alt indicator al finanţării IMM-urilor din statele Uniunii Europene este indicele Accesul IMM-urilor
la finanţare (SME Access to Finance (SMAF) index). Având baza de plecare 100 pentru anul 2007, indicele
măsoară tendinţele în accesul IMM-urilor la surse de finanţare şi permite analiza diferenţelor între statele
membre.
44
SECŢIUNEA nr. 1
Tabelul 2
Evoluţia indicelui Accesul IMM-urilor la finanţare în perioada 2007-2013 în Uniunea Europeană

2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Austria 112 110.0 116.8 121.4 122.8 122 123
Belgia 106 103.4 106.4 105.5 106.3 109 111
Bulgaria 91 90.2 90.6 91.2 90.8 95 98
Cehia 99 98.4 101.6 105.3 107.1 108 109
Cipru 106 105.8 105.5 105.9 94.9 95 82
Croaţia 98 96.5 99.5 106.9 112.2 115 112
Danemarca 105 103.4 104.5 105.9 106.4 107 110
Estonia 94 94.5 97.3 94.6 99.1 103 112
Finlanda 107 108.6 114.8 124.4 122.3 120 122
Franţa 110 110.1 117.1 124.0 120.7 121 126
Germania 110 110.4 113.5 114.9 114.8 123 119
Grecia 93 93.9 98.3 93.6 81.8 79 78
Irlanda 96 95.5 103.1 104.3 106.0 107 111
Italia 102 101.4 107.5 111.0 105.8 96 107
Letonia 83 84.0 77.3 97.2 110.3 111 109
Lituania 92 90.4 92.4 100.2 103.9 110 116
Luxemburg 106 107.5 111.1 105.7 105.1 107 121
Malta 105 103.2 106.0 108.1 109.5 110 106
Marea Britanie 102 104.7 112.4 110.9 107.3 106 112
Olanda 103 101.6 108.6 112.7 114.1 117 117
Polonia 100 96.6 98.6 101.4 103.2 103 108
Portugalia 95 95.1 97.4 99.2 92.2 87 97
România 90 87.0 84.5 92.0 92.9 95 85
Slovacia 107 106.7 111.7 110.1 105.5 107 112
Slovenia 103 101.5 104.4 107.9 109.9 112 114
Spania 86 83.8 80.8 89.9 100.3 96 101
Suedia 117 117.9 119.8 119.5 112.0 113 114
Ungaria 81 78.2 74.6 86.4 91.4 95 95
Uniunea Europeană 100 99.3 102.0 105.4 105.3 106 108
Zona Euro 103 102.0 105.9 107.8 106.5 107 109
Sursa: Comisia Europeană, 2015,

http://ec.europa.eu/enterprise/policies/finance/data/enterprise-finance-index/index_en.htm
45
SECŢIUNEA nr. 1
Aşa cum se poate observa în tabelul 2, IMM-urile din România s-au confruntat cu dificultăţi în accesarea
surselor de finanţare încă din anul 2007, comparativ cu statele din Uniunea Europeană. În anii 2008 şi 2009, pe
fondul crizei financiare, indicele a scăzut evidenţiind dificultăţile majore cu care se confruntă IMM-urile din
România. În perioada 2010 – 2012 valoarea indicelui se ameliorează pe fondul unor evoluţii macroeconomice
pozitive. Cu toate acestea, în anul 2013, indicele pentru România (85 puncte) înregistrează una dintre cele mai
scăzute valori din Uniunea Europeană (după Grecia şi Cipru).
Obstacolele în asigurarea finanţării IMM-urilor în România au persistat chiar şi după ameliorarea
climatului macroeconomic. Rezultatele studiului realizat de Banca Centrală Europeană şi Comisia Europeană
sunt susţinute de barometrele de opinie realizate de către Ernst & Young în ultimii doi ani. Potrivit acestor
barometre, 93% (în 2012), respectiv 90% (în 2013) din antreprenorii sub 40 de ani consideră dificil sau foarte
dificil să îşi finanţeze afacerile (Ernst & Young, 2014).
Rata totală a activităţii antreprenoriale în stadiu incipient (TEA), cea mai importantă măsură a Global
Entrepreneurship Monitor (GEM), reflectă procentul persoanelor cu vârste cuprinse între 18-64 de ani dintr-o
economie, care sunt antreprenori în curs de formare sau proprietar-manageri ai unei noi afaceri. Această
categorie include persoanele care sunt implicate în mod activ în crearea unei afaceri pe care o vor deține sau
co-deţine, respectiv persoanele care au și gestionează «o afacere funcțională care a plătit salarii sau orice
alte plăți către proprietari, mai mult de trei luni, dar nu mai mult de 42 de luni «(Global Entrepreneurship
Monitor, 2011). TEA a crescut constant în România de la 4% în 2007 la 11,35% în 2014, o valoare peste
media Uniunii Europene (a se vedea tabelul 3). Se observă existenţa unui diferenţe semnificative între valoarea
ratei activităţii antreprenoriale în stadiu incipient pentru populaţia feminină activă faţă de aceeaşi rată pentru
populatia masculină. În plus, această diferenţă creşte în perioada analizată, atingând valoarea maximă în anul
2014.
Tabelul 3
Activitatea antreprenorială în România (2007-2014)

Nume 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 EU 2014
Rata activităţii antreprenoriale în stadiu incipient 3.1 2.1 3.2 3.2 7.3 5.3 7.9 6.57 5.45
pentru populaţia feminină activă
Rata activităţii antreprenoriale în stadiu incipient 5 5.9 6.9 5.1 12.5 13.2 12.4 16.02 10.21
pentru populaţia masculină activă
Rata activităţii antreprenoriale motivată de 38 34 31 47 34 38 32 49.75 47.9
oportunitate
Rata activităţii antreprenoriale motivată de necesitate 14 34 34 31 41 24 32 28.94 22.8
Rata proprietarilor de firme consacrate 2.5 2.1 3.4 2.1 4.6 3.9 5.4 7.60 6.7
Rata activităţii antreprenoriale în stadiu incipient 4 4 5 4.3 9.9 9.2 10.1 11.35 7.8
(TEA)
Rata proprietarilor de firme noi 1.3 1.6 2.3 1.1 4.5 3.8 4.2 6.17 3.2
Rata întreprinzătorilor în formare 2.9 2.5 2.8 3.3 5.6 5.5 6.2 5.33 4.8
Sursa: Global Entrepreneurship Monitor, www.gemconsortium.org
GEM măsoară motivațiile de a începe afaceri prin două variabile: activitatea antreprenorială motivată
de oportunitate, respectiv activitatea antreprenorială determinată de necesitate. Aşa cum se poate observa din
tabelul 3, motivaţiile pentru a începe o afacere în România diferă de la un an la altul pe parcursul perioadei
studiate. Procentul antreprenorilor determinaţi de necesitate, adică persoane care sunt motivate să demareze o
afacere deoarece nu au alte opțiuni privind locul de muncă, a crescut de 2,4 ori în anul 2008 față de anul 2007,
46
SECŢIUNEA nr. 1
fapt care poate fi explicat parțial prin efectul crizei financiare. În timpul recesiunilor economice, indivizii au
tendința de a începe afaceri, deoarece există o ofertă insuficientă de locuri de muncă și trebuie să creeze o sursă
de venit. Această tendinţă specifică economiilor în curs de dezvoltare se poate observa şi în cazul României
pentru perioada 2008-2011, pentru ca ulterior valoarea acestui indicator să se reducă simţitor. Totodată, rata
activităţii antreprenoriale motivată de oportunitate cunoaşte o evoluţie sinusoidală, valorile cele mai ridicate
fiind atinse în anii 2010 si 2014.
Rata proprietarilor de firme consacrate reflectă procentul persoanelor cu vârste cuprinse între 18-64
de ani dintr-o economie, care sunt în prezent proprietar-director al unei afaceri stabile, de exemplu, deține
și gestionează o afacere activă pe care a plătit salarii sau orice alte plăți către proprietari mai mult de 42
luni (Global Entrepreneurship Monitor, 2011). Potrivit raportul GEM 2013, relația dintre TEA și EBO este
următoarea: «rata TEA tinde să fie ridicată în economiile emergente, dar activitatea afacerilor consacrate este
de multe ori scăzută» (Global Entrepreneurship Monitor, 2014). În economiile bazate pe inovație, modelul
opus este caracteristic. În cazul României, rata proprietarilor de firme consacrate este mai puțin decât jumătate
din rata TEA, subliniind că noile afaceri au o durabilitate limitată în timp.
Din tabelul nr. 3 se observă că în perioada 2008-2010 rata activităţii antreprenoriale în stadiu incipient
(TEA), rata proprietarilor de firme consacrate, rata proprietarilor de firme noi şi rata întreprinzătorilor în
formare au înregistrat cele mai mici valori comparativ cu perioadele pre-criză şi post-criză. Această perioadă
poate fi caracterizată de o contracţie economică severă, un proces de dezintermediere financiară care au afectat
profund performanţele financiare ale întreprinderilor mici si mijlocii, capacitatea acestora de a se autofinanţa şi
oferta de creditare a băncilor comerciale. În pofida măsurilor luate de autorităţi, accesul la finanţare a continuat
să reprezinte o barieră importantă în calea înfiinţării de noi întreprinderi şi dezvoltării celor existente.
Accesul IMM-urilor la finanţare constituie o barieră importantă în calea dezvoltării lor în special în
condiţii economice severe precum criza financiară globală. Din cercetarea efectuată a rezultat că activitatea
antreprenorială în România a fost negativ afectată în perioada crizei de constrângerile de natură financiară.
În aceste condiţii, potenţialii antreprenori au fost reticienţi în a demara noi afaceri, iar întreprinderile mici şi
mijlocii nu şi-au putut dezvolta activitatea şi realiza noi investiţii.
Principalii factori care au limitat posibilităţile de finanţare ale potenţialilor antrerenori şi ale
întreprinderilor mici şi mijlocii au fost: o gamă incompletă de produse şi servicii financiar-bancare, lacune în
cadrul juridic, lipsa garanţiilor sau garanţii insuficiente, asimetriile informaţionale, riscurile ridicate implicate
de finanţarea unor afaceri noi şi prejudecăţi faţă de IMM-uri.
Factorii de decizie din România ar trebui să introducă noi măsuri menite să amelioreze accesul IMM-
urilor la finanţare. Subvenţionarea dobânzilor, acordarea de (co)garanţii pentru credite, facilitarea accesului
la capitalul de risc, dezvoltarea intermediarilor specializaţi în operaţiuni de microfinanţare, reglementarea şi
supravegherea operaţiunilor tip crowfunding (finanţare participativă) au potenţialul de a îmbunătăţi accesul
IMM-urilor la finanţare şi de a potenţa, astfel, dezvoltarea activităţilor antreprenoriale.
Bibliografie
1. Antão, P.; Cour-Thimann, Ph.; & Martínez-Carrascal, C. (2007). The Financing of SMEs. Corporate
Finance in the Euro Area. European Central Bank, Occasional Paper Series, no. 63.
2. Beck, T.; Demirgüç-Kunt, A. & Maksimovic, V. (2008). Financing patterns around the world: Are
small firms different?. Journal of Financial Economics, Vol. 89, No. 3, pp. 467–487.
3. Comisia Europeană (2015). SME Access to Finance Index. http://ec.europa.eu/ enterprise /policies /
finance /data/ enterprise – finance - index/ index_en. htm.
4. Ernst & Young (2014). Antreprenorii vorbesc. Barometrul antreprenoriatului românesc 2013.
[Online] available at http://www.ey.com/Publication/ vw LUA ssets /Study_ESO_Barometer_2013_
Feb_2014/ $FILE /Antreprenorii% 20vorbesc_Barometrul% 20antreprenoriatului%20romanesc%20
2013.pdf, accessed on January 10, 2015.
5. European Central Bank (2013). Survey on the access to finance of enterprises (SAFE). https://www.
ecb.europa.eu/stats/money/surveys/sme/html/index.en.html.
47
SECŢIUNEA nr. 1
6. Global Entrepreneurship Monitor (2014). Global Entrepreneurship Monitor 2013 Global Report.
[Online] available at http://www.gemconsortium.org/docs/download/3106, accessed on July 1, 2014.
7. Global Entrepreneurship Monitor (2011). Key Indicators and Definitions. [Online] available at http://
www.gemconsortium.org/docs/download/414, accessed on July 1, 2014.
8. Onofrei, M. & Anton, S. G. (2010). Soluţii inovative în finanţarea întreprinderilor. Bucureşti: Wolters
Kluwer.
9. Öztürk, B. & Mrkaic, M. (2014). SMEs’ Access to Finance in the Euro Area: What Helps or Hampers?.
IMF Working Paper, WP/14/78.
10. Vos, E.; Yeh, A. J.; Carter, S. & Tagg, S. (2007). The happy story of small business financing. Journal
of Banking and Finance, Vol. 31, No. 9, pp. 2648–2672.
ПРОБЛЕМЫ ПРИНЯТИЯ УПРАВЛЕНЧЕСКИХ

РЕШЕНИЙ
Наталья САКОВСКИ,
Главный бухгалтер ООО «Финпласт Прим»
Development of managerial decision - one of the most important management processes. From its
effectiveness depends largely on the success of the entire organization. Professional manager should own
generation technologies, adoption, implementation of management decisions, without which the effective
management of the organization in a difficult economic situation is virtually impossible.
Key words: управленческие решения, методы принятия решений.
«Решения — это основные операции, проходящие в организациях. Организации, добивающиеся

успеха, способны «перерешать» своих конкурентов в следующих трех аспектах: они принимают бо-
лее правильные решения; они принимают решения быстрее; они более успешно реализуют принятые
решения».
McLaughlin, 1995
Реальные ситуации, которые складываются в современной общественно-политической и эконо-

мической жизни общества, можно охарактеризовать как достаточно сложные. Эффективность, каче-
ство и быстрота принятия решения в сложных ситуациях определяется знаниями, опытом, умением,
интуицией и искусством руководителя [2, с. 9].
Решение – это результат мыслительной деятельности человека, приводящий к какому-либо выво-
ду или к необходимым действиям, например, полное бездействие, разработка какого-либо действия или
выбор действия из набора альтернатив и его реализация [3, с. 7].
Управленческим называется решение, принятое в социальной системе и направленное:
n на управление управленческой деятельностью;
n проектирование системы управления организации (методология, структура, процесс, меха-
низм);
n стратегическое планирование;
n управление человеческими ресурсами (кадрами);
n управленческое консультирование;
n взаимодействие с внешней средой.
Множество трудов зарубежных и отечественных ученых посвящено вопросам разработки,
принятия и реализации управленческих решений. В их числе Г. Саймон, Ф. Харрисон, С. Янг, Г.
Лаукс, Р. Дафт, Э.М. Коротков, Ю. Лапыгин, Ф. Тарасенко, И. Федотов и многие другие.
48
SECŢIUNEA nr. 1
На рисунке 1, рассмотрены методы принятия управленческих решений.
Рисунок 1. Методы принятия управленческих решений
Спонтанный метод базируется на эмоциях самого менеджера. Для делового человека эмоции,
как известно, плохой помощник, так как, находясь под сильным воздействием эмоций, невозможно
принять эффективное решение. Эмоциональные решения не продуманные, поспешные, поэтому их
следует избегать. Практические исследования, проведенные нами, выявили, что в 98% случаях реше-
ния принятые под воздействием эмоций не эффективны.
Интуитивный метод принятия управленческих решений базируется на ощущениях. Эффектив-
ными такие решения могут быть у людей с врожденной интуицией. Менеджер обращается к интуитив-
ному методу в тех случаях, когда отсутствует необходимая информация, и когда нет возможности ее
получить. Интуитивный метод принятия управленческих решений носит рисковый характер. По мне-
нию многих успешных руководителей, многие решения (до 80%) принимаются на основе интуиции.
Решения, основанные на суждениях - это выбор, основанный на знаниях или в соответствии с на-
копленным опытом. Такие решения иногда кажутся интуитивными, поскольку логика их не очевидна.
Человек использует знание о том, что случалось в сходных ситуациях ранее, чтобы спрогнозировать
результат альтернативных вариантов выбора в существующей ситуации. Опираясь на здравый смысл,
он выбирает альтернативу, которая принесла успех в прошлом. Однако здравый смысл у людей встре-
чается редко, поэтому данный способ принятия решений тоже не очень надежен, хотя преимуществом
данного метода, является быстрота и дешевизна принятия.
Бинарным называют решение, предполагающее выбор одного из двух взаимоисключающих ва-
риантов. Как правило, принять бинарное решение – означает ответить на вопрос: «да или нет?» или
«делать или не делать?».
Многовариантным называют решение, требующее от менеджера сделать выбор из некоторого
числа возможных вариантов действий. Это наиболее распространенный тип решения, поскольку в
большинстве случаев у менеджера имеется некоторое число возможных вариантов действия (предпо-
ложений).
Поисковый метод принятия решений (инновационное решение) означает для менеджера пере-
ключение с рационального на творческое мышление, поскольку инновационное peшение предполага-
ет отсутствие готовых альтернатив, служащих основой выбора при рациональных методах принятия
решений. Инновационное решение означает «озарение» менеджера, осуществление им открытия, по-
скольку такие менеджеры оказываются в ситуации, когда они вынуждены выработать новые, более
эффективные пути разрешения возникшей проблемы или достижения результата.
Каждый менеджер в любой организации встречается с массой проблем. Управленческие пробле-
мы возникают вследствие, нежелательных явлений внутреннего или внешнего свойства (получения ре-
зультатов работы), отличающегося от запланированного, ошибочных действий руководства и рядовых
исполнителей. К основным причинам возникновения управленческих проблем следует отнести:
49
SECŢIUNEA nr. 1
n изначально ошибочные цели организации, способы и сроки их достижения;

n неверные принципы и методы деятельности работников;
n ошибочные критерии оценки возможностей предприятия и сотрудников;
n умышленные нарушения в технике, технологии, финансах, поставках и т. д.;
n изменения в политике и экономике государства;
n природные катаклизмы и стихийные бедствия (пожар, наводнение и др.).
Проблема – это несоответствие фактических или прогнозируемых значений параметров управ-
ляемой системы целям управления. К возникновению проблемной ситуации могут привести три при-
чины:
– отклонение фактических параметров от целевых;
– возможности такого отклонения в будущем в случае неприятия каких-либо превентивных мер;
– изменение целей управления.
Проблема формируется как разность между целью и соответствующей ей ситуацией:
Проблема = Цель – Конкретная ситуация
Саймон Г. предложил классификацию, согласно которой все проблемы с принятием решений

подразделяются на три класса []:
1. Хорошо структурированные или количественно сформулированные проблемы, в которых су-
щественные зависимости выяснены настолько хорошо, что они могут быть переданы в числах
или символах, то есть, выражены в численной оценке (с полностью управляемыми и предска-
зуемыми параметрами);
2. Неструктурированные или качественно выраженные проблемы, содержащие лишь описание
важнейших ресурсов, признаков и характеристик, количественные зависимости между кото-
рыми совершенно неизвестны (свыше 90% неуправляемых параметров);
3. Слабоструктурированные или смешанные проблемы, которые содержат как качественные, так
и количественные элементы, причем качественные, малоизвестные и неопределенные сторо-
ны проблем имеют тенденцию к доминированию (условно 40-80% управляемых параметров).
На предприятиях малого и среднего бизнеса процесс принятия и реализации управленческих
решений ложится на плечи руководителя.
М. Мескони Ф. Хедоури представляют процесс принятия решения как пятиэтапный процесс,
за которым следует реализация решений и обратная связь, и отмечают, что фактическое число этапов
определяется самой проблемой [7].
Рисунок 2. Этапы процесса принятия управленческих решений
50
SECŢIUNEA nr. 1
1. Диагностика проблемы – это анализ основных причинно-следственных связей конкретной

ситуации [6]. Диагностика проблемы (анализ, соотношения, иерархия) рассмотрена на рисун-
ке 3.
Рисунок 2. Этапы диагностики проблемы
1. Первым этапом в диагностике проблемы – выявление и осознание симптомов затруднений

или имеющихся возможностей. К общим симптомам болезни организации относят - низкие
прибыль, сбыт, производительность и качество, чрезмерные издержки, многочисленные кон-
фликты в организации и большая текучесть кадров. Для выявления причин возникновения
проблемы необходимо собрать и проанализировать требующуюся внутреннюю и внешнюю
(относительно организации) информацию. Такую информацию можно собирать на основе
формальных методов, используя, например, вне организации анализ рынка, а внутри нее —
компьютерный анализ финансовых отчетов, интервьюирование, приглашение консультантов
по управлению или опросы работников. Информацию можно собирать и неформально, ведя
беседы о сложившейся ситуации и делая личные наблюдения. Обычно несколько симптомов
дополняют друг друга, например слабая мощность оборудования и низкая прибыль.
Предприятие ООО «ФинПласт Прим» столкнулось с проблемой недостаточной мощности обо-
рудования. При существующем предложении вторичных отходов (пленки, пластиковых отходов и др.
полимерных отходов), предприятие не способно переработать предложенный объем отходов.
Второй этап – установление причин возникновения проблемы. С этой целью необходимо собрать
и проанализировать внутреннюю и внешнюю информацию, для чего используют как формальные ме-
тоды (вне организации – анализ рынка, внутри нее – компьютерный анализ финансовых отчетов, ин-
тервьюирование, приглашение консультантов по управлению, или опросы работников), так и нефор-
мальные (беседы о сложившейся ситуации, личные наблюдения). Следует использовать только данные,
касающиеся только конкретной проблемы, человека, цели и периода времени. В силу сложных контак-
тов и тесной взаимосвязи в организации зачастую определить проблему трудно. В результате диагноз
проблемы сам по себе часто становится процедурой в несколько шагов с принятием промежуточных
решений.
Так как предприятие ООО «ФинПласт Прим» заключило контракты с поставщиками вторичного
сырья, а так же с предприятиями, которым ООО «ФинПласт Прим» предоставляет услуги по переработ-
ке их сырья в гранулы, а также при наличии покупателей, желающих приобрести гранулы в большем
объеме, предприятие столкнулось с проблемой невозможности переработать данный объем отходов.
Поэтому предприятию необходимо закупить новое оборудование, что позволит переработать больший
объем полимерных отходов, сохранить поставщиков полимерных отходов и увеличить продажи, полу-
ченной после переработки продукции (гранулы). В результате увеличиться прибыль предприятия.
Третий этап – определение характера проблемы. Это один из важнейших этапов диагностики
проблемы, поскольку от этого зависит выбор основных подходов к ее решению. Кроме выявления об-
51
SECŢIUNEA nr. 1
щей проблемы, существует проблема с денежными средствами, для решения которых предприятие ре-
шило взять кредит.
Определение альтернатив. На практике руководитель редко располагает достаточными знани-
ями или временем, чтобы сформулировать и оценить каждую альтернативу, поэтому он, как правило,
ограничивает число вариантов сравнения всего несколькими альтернативами, которые представляются
наиболее подходящими. В нашем примере, существуют 2 варианта альтернатив:
n так как предприятие не располагает необходимой суммой для покупки оборудования, прини-
мается решение о взятии кредита;
n второй вариант, предприятие купит необходимое оборудование, только тогда, когда соберет
необходимую сумму денежных средств (через год или два).
Оценка альтернатив. После составления перечня вариантов решения следует переходить к оцен-
ке каждой альтернативы. Оценка альтернатив включает определение достоинств и недостатков каждой
из них и возможных последствий ее выбора. В силу неизбежности негативных последствий, связанных
с любой альтернативой, почти все важные управленческие решения разрабатываются с учетом компро-
мисса. Оценка альтернатив представлена в таблице 1.
Из таблицы 1 видно, что предприятие получит выгоду, купив оборудование за счет кредита, поэ-
тому руководителю необходимо принять конечное решение в пользу первой альтернативы.
Реализация решений. Реальная ценность решения становится очевидной только после его осу-
ществления. Для успешного разрешения проблемы с помощью выбранной альтернативы необходимо в
процессе реализации решения эффективно организовать и мотивировать исполнителей.
Обратная связь (контроль выполнения решения). После того как решение начало действовать,
необходимо установить обратную связь для контроля и обеспечения соответствия фактических ре-
зультатов тем, что планировались в период принятия решения. На этой фазе происходит измерение
и оценка последствий решения или сопоставление фактических результатов с теми, которые руково-
дитель надеялся получить. Обратная связь – это поступление информации о том, что происходило до,
в процессе и после реализации решения. Она позволяет руководителю скорректировать действия, не
допустив значительного ущерба.
Таблица 1
Оценка альтернатив
Альтернативы Плюсы Минусы

1. Покупка оборудования за счет 1. Возможность переработать боль- 1. Выплата процентов по кредиту
кредита шее количество вторичного сырья и
увеличить объем продаж агломерата
2. Сохранить связи с поставщика-

ми и покупателями
3. Увеличивается прибыль
2. Предприятие купит оборудова- 1. нет расходов на выплату процен- 1. Предприятие не имеет возмож-
ние, только после того как соберет не- тов по кредиту ности переработать предложенное вто-
обходимую сумму (через год или два) ричное сырье, следовательно, застой
сырья на складе.
2. Потеря поставщиков и потреби-

телей, которые могут обратиться к кон-
курентам.
3. Нет возможности увеличения

прибыли, так как деньги, которые будут
откладываться на оборудование, не бу-
дут участвовать в обороте.
В каждой организации практика разработки и принятия управленческих решений имеет свои
52
SECŢIUNEA nr. 1
особенности, обусловленные характером и спецификой деятельности, ее структурой, действующей си-

стемой коммуникаций, внутренней культурой.
1. Злобина, Н. В. Управленческие решения: учебное пособие. Тамбов : Изд-во Тамб. гос. техн.
ун-та, 2007. – 80с.
2. Пирогова, Е. В. Управленческие решения : учебное пособие. Ульяновск : УлГТУ, 2010. – 176 с.
3. Соколов, Н. Н. Разработка управленческих решений. М.: Изд-во «Спутник+», 2012. - 37 с.
4. http://elearn.oknemuan.ru/?p=1&id=8.
5. http://www.dvkuot.ru/index.php/spravochnik/862-direction.
6. http://interservis.info/lib/i17/10_5.html.
7. http://eokd.tolgas.ru/euk/um/lek8.htm.
UNDERDEVELOPMENT OF ROMANIAN BUSINESS ENVIRONMENT

– BETWEEN MANAGERIAL MISTAKES AND THE LACK OF
ENTREPRENEURIAL INVOLVEMENT
DEMYEN Suzana,
Asistent PhDc., University ”Eftimie Murgu” of Resita
MUNTEAN Lucian Gabriel,
master student, University ”Eftimie Murgu” of Resita
The subject of entrepreneurship began to be more and more popularized among higher education
institutions, representing a vast field to approach, but also a goal set by the European Union through the
Lisbon strategy. Worldwide, the overall consequence of the economic crisis was a rising unemployment, which
induced a uniform state of uncertainty. The development of entrepreneurship becomes a solution to the growing
economic imbalance, showing beneficial effects on several levels, by creating jobs, business development and
economic growth. For this to be accomplished, however, a stable market for businesses is necessary, interfering
also the need for professional development and willingness to accept and confront a number of risks.
Key words: entrepreneurship, native entrepreneur, developed entrepreneur, business environment
The current business environment is in constant change and faces the challenges that the crisis has
put the state to and which have become over time more numerous, amplifying with a snowball effect. In an
uncertain world, the courage and tenacity of entrepreneurs are challenged by a number of factors with external
influence, promoting entrepreneurial culture being necessary in circumstances in which the public system and
a state with interventionist mechanism issues, are no longer able to ensure the smooth operation of the market.
“The creation of a country’s wealth and dynamism depends upon the competitiveness of its firms and this, in
turn, relies fundamentally on the capabilities of its entrepreneurs and managers” (Cuervo, Ribeiro, Roig, 2005).
In the literature we find different approaches to entrepreneurship in general, the concept of «entrepreneur» in
particular. Starting from literary-scientific explanation offered by DEX (The Romanian Language Explanatory
Dictionary), we can define the entrepreneur as being «a person who drives an enterprise.» At the same time,
however, the authors believe that the entrepreneur is synonymous with a number of other terms used, among
which are those of «enterprising» and «businessman».
The first is an individual with spirit of action, that shows initiative, and who can «take the necessary
action (when appropriate); which proves initiative», bold, while a businessman is regarded as a speculator
(DEX). According to GEM (Global Entrepreneurship Monitor, 2013) “individuals who own and manage an
established business that has been in operation for more than 42 months are referred to as established business
53
SECŢIUNEA nr. 1
owners.” Business development cannot occur in the absence of specific traits of entrepreneurs.
In the current era of rediscovery of existential success on all levels, the human inexhaustible desire
to succeed professionally stands out the most, thus ignoring the essential elements of existence, dedicating
himself to an immeasurable desire to accumulate wealth at a time as short as possible. Over time, remarkable
personalities have influenced the type of entrepreneurship in various fields. Some without realizing, even
unwillingly, launched speculation and controversy about the type of entrepreneurship practiced. This creates
famous myths about entrepreneurs, that denies or confirms the existing thoughts about being an entrepreneur.
Expert authors have proposed a number of myths that have given shape to the concept of “developed
entrepreneurs” in time, masking a native entrepreneur in a blanket of uncertainty or even of impossibility. The
proposed myths do nothing but to set the weight of the conception and ideas of the developed entrepreneur, but
real life models tend to embrace the concept of native entrepreneurs. To differentiate a developed entrepreneur
from a native one, we propose the «entreprenativ» term as a new contribution, with reference to a native
entrepreneur.
According to surveys and theories set over time, there can be identified a set of features, as follows:
Managerial abilities, independence
Orientation to opportunities
Fig. 1 –Attributes necessary for an entrepreneur

Source: Personal interpretation
“When reviewing the different perspectives on entrepreneurship a distinction can be made between
those emphasizing the importance of entrepreneurial traits or qualities and those focusing on the behavior or
activities of entrepreneurs” (van der Kuip, Verheul).
As values that define a developed entrepreneur from the entreprenativ, these can be grouped as follows:
Table 1
54
SECŢIUNEA nr. 1
Common and differentiated values of a developed entrepreneur and of an entreprenativ

Source: Values Entreprenativ Developed entrepreneur author’s
personal
X X
Planning X X
Prioritization X X
Motivation X X
Contracting X X
Pozitioning X X
Adapting X X
Innovative thinking X
Good human resource coordinator X X
Imagine, develop visions X
Atenttive to details X
Open minded X
Impulsive X X
Distorsion of reality X
Source: author’s personal interpretation
The common values are represented by:

n Vision (final picture of the business) - to know where you are going;
n Planning (steps you must go through them to get to the final picture);
n Prioritize (what to do first and what are the criteria by which you do the selection);
n Motivate those around you and their alignment to your plans;
n Contracting (or how effective and successful relationship set);
n Positioning (whom you ask and how you can do better);
n Adaptation (how to adapt better to customer needs).
According to GEM (Global Entrepreneurship Monitor, 2013) “reports have shown that on average,
individuals in factor-driven economies have higher perceptions that there are good opportunities for
entrepreneurship, and that they have the capabilities to start businesses.”According to the theories discussed
by those who believe that entrepreneurs are born or on the contrary, they become entrepreneurs through
training, we can see that an important aspect is the mentality and its structure. Mentality is not unique, but it
is something you are born with, and for some areas it has to be consolidated. Primordial mentality divide thus
into fixed mentality, where skills are innate and cannot be changed, and evolutionary mindset, where skills
can be improved and grown over time, so that for an entrepreneur will become much harder to acquire some
knowledge that an entreprenativ holds a birth. For this reason a number of differences emerge between the two
camps for and against developed entrepreneurs and native entrepreneurs respectively.
“Entreprenatives” and business sector in general have become increasingly recognized as crucial
factors which determine the dynamics of competition forces of an economy. Entreprenatives force competitors
to the achievement and offering products and services at the highest level of quality for the customers. The
entreprenativ is a driving force of an economy market, it is he who analyze if something is missing on the
market, and then decides to start a new business or to develop a new product or service. Competition is the
one that ensures constant approach of entreprenatives to provide customers higher quality of products and
services at the lowest price. In a pure market economy, every transaction is voluntary. It is irrelevant how rich
can become an entreprenativ, it cannot force a customer to buy the products or services. Customers always
receive the option to go elsewhere, which means that even the successful entrepreneurs must always earn new
55
SECŢIUNEA nr. 1
customers, day by day. Competition develops through a process of imitation and innovation. The business
world never sleeps. Even those companies that are in «top» ten, the industries where they have developed are
continuously in search for new ways to stay ahead of the competition. The final beneficiaries of the competitive
process are not entrepreneurs, but their customers.
In practice, most entrepreneurs are motivated by a desire to gain financial profit. However, in a market
economy, the only way to earn profits is to enslave customers (keeping costs at a low level). One of the nicest
aspects of market economy is that it motivates those most selfish, ambitious and talented people in society, to
care for the needs of others, as it is in their interest from financial point of view. Entrepreneurs make the market
economy to work, but the competition between them maintains individuals as honest entrepreneurs.
In optics, a prism is “a transparent optical element with flat sides, polished, which refracts light”
(Wikipedia), while by analogy, in economy we consider the prism as the image of differentiation of social
status or position, based on the levels of income. In an economy that is governed by an unequal ratio between
rich and poor, it is imperative that for an entreprenative thinking to exist in order to avoid falling from a sphere
of financial certainty in the one of incapacity. The incapacity of entrepreneurs to manage their affairs led to a
financial collapse for people who contributed to the smooth functioning of their respective companies, tilting
the balance towards the poverty of the population.
25 years ago, social classes included three classes, namely the poor, the middle and the rich, with the
middle class dominance; currently predominant we find the rich class, who are numerous, however the opposite
is the poor class, so we can say that the pyramid was reversed. Both native and developed entrepreneurs should
consider and pay more attention to the concept of value, quality of products offered to customers because it
should ensure continuity in terms of sales.
The rich class

The middle class
The poor class
Fig. 2 – interpretation of the changes in the social classeshe

Source: personal interpretation
According to the Post Privatization Foundation, “the system of indicators developed through the EIP
allows understanding and comparing the types of entrepreneurship and entrepreneurial level in different
regions by addressing several complex factors”. Thus, measuring entrepreneurship is done not only through
the manifestation of the entrepreneurial phenomenon, but also through the factors of influence, which cover
areas such as regulatory framework, market conditions, culture and access to finance. The EIP indicators
system structure consists in the following aspects, listed also in the studies made by OECD (Ahmad, Seymore):
n Companies: birthrate of firms, mortality of firms growth rate in the number of firms, survival of firms
between 3-5 years
n Employment / employees: percentage of firms with high growth (number of employees), ownership
rate in startups, hiring in firms aged 3-5 years
n Economic welfare: percentage of firms with high growth (in terms of turnover), added value in
small companies/startups, contribution to the productivity of small businesses/ startups, innovation
in startups, exports made by small companies/ startups
The situation of Romanian entrepreneurship development is still uncertain. Fear and the lack of resources
are constantly present. “The initial situation dominated by uncertainty, distrust, lack of information or a difficult
financial situation has been amplified in recent years of crisis, and the Romanian entrepreneurship has felt
the full effects of this imbalance. But higher education institutions have sought to increase entrepreneurship
education and useful training in several related fields” (Demyen, Lala, 2014). According to the White Chart
on SMEs (CNIPMMR) Gabriela Marchis (2011) states the most common problems faced by an entrepreneur,
56
SECŢIUNEA nr. 1
as follows:
Table 2 – Self – employment values
Ungaria Romania Cehia Slovacia Bulgaria

2000 14,90% 43,90% 16,10% 8% 16,30%
2001 14,20% 44,20% 16% 8,40% 15,10%
2002 13,80% 38,30% 16,80% 8,60% 15,10%
2003 13,30% 37,50% 17,70% 9,70% 15,90%
2004 14,20% 34,10% 17,30% 12,00% 15,80%
2005 13,70% 35,30% 16,50% 12,60% 14%
2006 12,70% 33,70% 16,50% 12,60% 13,10%
Figure 3 – Common problems 2007 12,40% 33,70% 16,50% 12,90% 12,40%
faced by an entrepreneur 2008 12,20% 32,50% 16,40% 13,80% 12,40%
2009 12,50% 32,80% 16,80% 15,70% 12,50%
Source: Gabriela Marchiş (2011)
2010 12,30% 34,40% 17,70% 16% 12,80%
2011 12,10% 32,70% 18% 15,90% 12,20%
Source:http://data.worldbank.org/indicator/SL.EMP.SELF.ZS
Table 3 presents the new records of SME at the Trade Registry, but also the number of suspensions and
removals/cancelling. The data presented here indicates a change in the number of registrations in the range
2007-2012, pointing out a decrease in the number of registrations at the end of the period - 125,603 compared
with the base year - 144,728, and the previous year – 2011 – 133,190, although the range of 2009-2010 there
was an impetus for growth.
Tabel 3
Evolution of registrations during 2007-2012

Period 2007 2008 2009 2010 2011 2012
Registrations 144.728 144.177 116.024 123.148 133.190 125.603

Cancelling 20.401 50.024 62.481 183.227 71.970 71.745
Suspensions 12.012 12.019 133.362 61.941 24.078 21.086
(source: The White Chart of SMEs, CNIPMMR, 2012)
According to international studies prepared by the World Bank, especially the «Doing Business Report» –
purpose of which is to check the flexibility of the business world – the case of Romania especially is represented
by a burdensome level of costs and administrative procedures for the exiting business. In conclusion, many
entrepreneurs choose not to cancel the company at the Commercial Register, being selected the suspension of
activity, because the costs involved are lower.
At the suspension chapter, thus we witness a definite increase in the number of firms, from 12 012
to 21 086 at the beginning of 2012, with large variations in the range, the peak value year being reached in
57
SECŢIUNEA nr. 1
2009 – 133.362, the size of difficulties for the year 2009 being reflected in the lower number of registrations.
Cancelling, on the other hand, follows an upward trend between 2007 - 2010, reaching from 20401 entities at
the beginning of the period, to a number of 183.227 entities in 2010, followed by a reduction to 71745 in 2012.
Figure 4 (source: European Commission, Report regarding

the results of public consultancy for the Small Business Act)
We therefore note that the main challenge identified by SMEs is represented by the administrative tasks,
followed by the access to funding criteria, given that no bank loans and no structural funds are longer a safe
financial source, partly because of the risks involved in returning the debt, and on the other hand the amount
of their contribution or bureaucratic complexity, difficult to cover. Neither access to international markets nor
access to consultancy represents no more, according to European Commission studies, a risk for SMEs.
According to the Global entrepreneurship monitor, “societal perceptions of entrepreneurship include
societal impressions about entrepreneurship as a career choice, whether entrepreneurs are afforded high
status and whether they receive positive media attention. This assesses the visibility and attractiveness of
entrepreneurship. Positive views on these measures assist in making entrepreneurship more attractive within
the community and therefore influence the willingness of individuals to become entrepreneurs” (GEM, 2013,
2012).
References
1. Andreeva, Maria. (2009) Entrepreneurial Environment and Entrepreneurial activities of the small
and medium businesses in Bulgaria, online: http://fbm.uni-ruse.bg/jei/Issue-9-2009/6.pdf.
2. Ahmad, Nadim; Seymore, Richard. Defining entrepreneurial activity. Definitions supporting
frameworks for data collection, OECD, available online at http://www.oecd.org/std/business-
stats/39651330.pdf.
3. Blanchflower, David. 2000 Self-employment in OECD Countries, Elsevier http://www.dartmouth.
edu /~blnchflr/papers / sdarticle.pdf: LaborEconomics, not 7.
4. Casnocha, Ben. «My life at the beginning of business,» Capital Collection, Bucharest, 2011.
5. Cuervo, Alvaro; Ribeiro, Domingo; Roig, Salvador. (2005) Entrepreneurship: concepta, theory and
58
SECŢIUNEA nr. 1
perspective. Introduction, available online at: http://www.uv.es/ bcjauveg/ docs/ LibroCuervoRibeir

oRoigIntroduction.pdf.
6. Dawson, Christopher; Henley, Andrew; Latreille, Paul; Why do individuals choose self-employment?,
2009.
7. Gallo, Carmine. «Steve Jobs. Innovation Secrets «Capital Collection Bucharest, 2011.
8. Gallup, Organization. (2010) Entrepreneurship in the EU and beyond, analitycal report, European
Comission.
9. Klein, G. Peter. The Capitalist & the Entrepreneur. Essays on Organizations & Markets”, (2010),
Ludwig von Mises Institute.
10. Kuip van den, Isobel; Verheul, Ingrid. (2003) Early development of entrepreneurial qualities: the role
of initial education, SCALES paper N200311, EIM Business & Policy Research.
11. Lamala, «Innovative organization: structure, learning and adaptation», Madrid, 2004.
12. Marchiş, Gabriela. (2011) Study regarding Romanian entrepreneurship. Euroeconomica 5(30).
13. McKernan, Signe Mary; Hal, Salzman. Self-employmentand economic mobility, Available at http://
policy.rutgers.edu/faculty/salzman/1001164_Selfemployment.pdf.
14. Meager, Nigel; Martin, Rose; Charter, Emanuela. 2011 Skills for self-employment: evidence report
http://www.ukces.org.uk/assets/ukces/docs/publications/evidence-report-31-skills-for 31 -self
employment.pdf, Institute for Employment Studies.
15. On, Angela. (2011) Women entrepreneurship in Romania, online http://www.revecon.ro/
articles/2011-2/2011-2-8.pdf.
16. Pânzaru, Stelian. (2013) Considerations of entrepreneurship and entrepreneurs. Current features of
entrepreneurship in Romania. Review of General Management 17(1).
17. *** Business Dictionary.com, 2007-2009.
18. *** Post Privatization Foundation, 2012 Promotion of entrepreneurship as a key element for economic
development, [pdf] available at http://www.postprivatizare.ro/ romana/wp-content/uploads/2012/10/
Studiu -Antreprenoriat.pdf.
19. ***OECD (2012), Financing SMEs and entrepreneurs, 2012 year OECD scoreboard, OECD
Publishing.
20. ***OECD (2013), Financing SMEs and entrepreneurs, 2013 year OECD scoreboard, OECD
Publishing.
21. ***OECD (2010), High-growth enterprises. What governments can do to make a difference, OECD
Publishing.
22. ***The White Chart of SMEs (2012, 2013), CNIPMMR, Sigma.
23. ***Generation Entrepreneur. The state of Global Youth Entrepreneurship, The Prince’s Youth
Business International (2013), Global Entrepreneurship Monitor, available online at : http://www.
youthbusiness.org/wp-content/uploads/2013/09/GenerationEntrepreneur.pdf.
24. http://www.indexmundi.com/facts/indicators/SL.EMP.SELF.ZS.
25. http://data.worldbank.org/indicator/SL.EMP.SELF.ZS.
59
SECŢIUNEA nr. 1
MOTIVARE VS DEMOTIVARE ÎN ÎNTREPRINDERILE

ROMÂNEȘTI ÎN CONTEXTUL PROCESULUI
DE INTEGRARE EUROPEANĂ
DEMYEN Suzana, dr., asist. univ.,
Universitatea ”Eftimie Murgu” din Reșița
The issue of motivation was discussed vastly starting from the earliest centuries, even more so in modern
times, while the financial market failures and downgrading depression led to a growing inability of managers
to motivate the employees accordingly. A growing trend among employees is represented by a desire to promote
faster on the post, and to accede to a higher salary level. Young people, unlike traditional employees, are
proving to be less patient to cross all hierarchical levels to reach a higher position.
Key words: material motivation, spiritual motivation, human resource management, wage JEL: M12
Problematica motivării a fost dezbătută în mod vast, începând încă din secole mai timpurii, cu atât mai
mult în perioada modernă, în condițiile în care eșecurile de pe piața financiară și declasarea depresiunii au
condus la o incapacitate crescândă a managerilor de a-și motiva în mod corespunzător angajații. Motivația nu
este cu toate acestea privită doar ca un proces economic, latura psihologică fiind un aspect demn de menționat
în dezbaterile referitoare la aceasta tematică. Începând cu impunerea consumarismului drept un aspect
reprezentativ pentru societatea prezentă, nivelurile de motivare, mai ales în rândurile salariaților în general,
dar și al indivizilor în contextul vieții de zi cu zi, au devenit cu atât mai greu de generalizat, cu cât asistăm la
un mixaj al teoriilor motivaționale. Mai ales dintr-o analiză atentă a generațiilor tinere, constatăm că teoria X
elaborată de McGregor dobândește o greutate tot mai mare în balanța atașamentului față de muncă, în vreme ce
motivarea prin mijloace materiale și mai
ales financiare pare a deveni singura barieră
în calea emigrării, cultura organizațională
și climatul organizațional nemaifiind
suficiente pentru a determina generarea de
performanță în rândul angajaților.
Fie că abordăm motivația drept un
ansamblu de stări care determină individul
să acționeze într-o anumită direcție, fie
o definim drept un proces „de selecție
orientare şi menţinere a comportamentului
uman, în funcţie de anumite nevoi şi
aspiraţii” (Burduș, Căprărescu, 1999),
sau un „ansamblu de factori dinamici care
determină conduita unui individ” (Golu,
2002), aceasta rămâne „o stare interioară
care antrenează individul în realizarea
obiectivului“ (Costea, 1994). Una dintre
principalele idei care determină înțelegerea
fundamentelor motivației este însăși
existența unui scop (Craioveanu, 2006),
precum și a unui ”ansamblu de mobiluri,
interese sau idealuri” (Dumitrescu, 1995).
Abraham Maslow clasifica nevoile umane Sursa : VAGU, Paraschiv; STREGĂROIU, Ion. Motivarea
prin intermediul unei ierarhii organizate în muncă: de la teorie la practică. Târgovişte:
pe cinci niveluri, sub următoarea formă: Editura Biblioteca, 2007, p. 48.
60
SECŢIUNEA nr. 1
nevoi de bază (primare, fiziologice, biologice), nevoie de securitate, nevoi de ordin social, nevoia de stimă -
integrare-respect, nevoia de auto actualizare. O tendință tot mai accentuată în rândul angajaților este reprezentată
de o dorință de a promova mai rapid pe post, precum și de a accede spre un nivel salarial superior. Tinerii, spre
deosebire de angajații cu tradiție, se dovedesc mai puțin răbdători în a parcurge toate nivelurile ierarhice pentru
a ajunge pe un post superior.
În accepțiunea lui F. Heider, este necesar ca managerii să ”cunoască preferinţele angajaţilor pentru a-i
putea situa pe o poziţie adecvată, de unde să recepţioneze motivaţia corespunzătoare” (T. Zorlenţan, E. Burduş,
G. Căprărescu, „Mangementul organizaţiei”, Editura Holding Reporter, Bucureşti, 1995, p.674). Constatăm
așadar că cei înclinaţi spre autocontrolul atribuirii interne sunt bine motivaţi şi nu au nevoie de ajutor extern
pentru a-şi ridica nivelul performanţei (şi aşa destul de bun). Pe de altă parte, angajații care preferă controlul
altei persoane nu-şi pot antrena eforturile, aptitudinile şi abilităţile în scopul îmbunătăţirii rezultatelor, întrucât
motivaţia este condiţionată de dificultatea sarcinii şi plăcerea de a o îndeplini.
Tipologia motivațiilor, întocmită de profesorii Nicolescu și Verboncu este prezentată după cum urmează:
Sursa: Tabloul general al motivațiilor, Nicolescu, Verboncu
Motivarea economică vs motivarea spirituală

Analizând aceste două tipuri de motivare, putem delimita o serie de coordonate, precum:
1. Natura motivării economice constă în aplicarea unor tehnici ”clasice”, prin aplicarea unor instrumente
economice, ce vizează satisfacerea nevoilor angajaților prin intermediul salariilor, bonusurilor,
primelor – în cazul motivării pozitive, sau dimpotrivă, a penalizărilor în cazul motivărilor negative.
2. Motivarea economică este cea care condiționează, conform nivelurilor ierarhice, gradul de satisfacere
al primelor două categorii enunțate de Maslow.
3. Motivarea economică, în special dacă ne referim la cea de ordin salarial, este cea care s-a impus în
contextul depresiunii economice, motivarea spirituală fiind mai puțin vizată într-un cadrul în care
pierderea locului de muncă a devenit un fenomen frecvent întâlnit, iar motivarea morală negativă
de natura criticilor și retrogradărilor, a devenit din ce în ce mai prezentă, fiind încurajată și susținută
de teama zilei de mâine, iminența unui colaps economic și nesiguranța privind faptul că o educație
corespunzătoare ar putea garanta în mod implicit găsirea unui loc de muncă.
4. Pentru asigurarea unui nivel corespunzător al motivării de ordin moral, instrumentele luate în calcul
61
SECŢIUNEA nr. 1
de către manageri se bazează în primul rând pe stimularea încrederii acestora, atât în conducere, cât
și în ei înșiși, laude și aprecieri, dar și mustrări sau critici, pe de altă parte.
5. „Politica salarială constituie un instrument esenţial al managementului prin care se influenţează
activitatea unei întreprinderi, întrucât prin intermediul motivării materiale indivizii pot fi cel mai
bine stimulaţi şi antrenaţi în muncă”.
6. Conform ideilor enunțate de profesorii Nicolescu și Verboncu, cele două categorii de motivare sunt
partajate în funcţie de natura mijloacelor utilizate pentru motivarea angajaților.
7. Motivarea moral - spirituală are în vedere satisfacerea aspiraţiilor şi aşteptărilor de natură moral -
spirituală, ce vizează în primul rând sistemul lor de valori, atitudinile, şi comportamentele salariaţilor.
Discutând despre motivarea prin intermediul salariului, în graficul de mai jos regăsim situația evoluției
câștigurilor în intervalul 2005-2011, la nivelul României.
Sursa: Anuarul Statistic al României, 2013
În intervalul aprilie-mai 2014 am realizat două focus grupuri la care au participat persoane cu vârsta
cuprinsă între 20-30 de ani. Primul focus grup a fost format din 12 persoane angajate, active pe piața muncii,
iar cel de-al doilea a fost format din 14 persoane neangajate.
Principalul obiectiv a fost acela de a determina atitudinea subiecților în ceea ce privește motivația și
de a identifica principalele categorii de stimuli motivaționali. Răspunsurile acestora pot fi rezumate conform
următoarelor diagrame, cu precizarea că fiecare dintre respondenți și-a putut exprima opțiunile prin intermediul
a două dintre variantele de mai jos:
Instrumente motivaționale indicate de persoanele care lucrează

Sursa: interpretare proprie a autorului, în funcție de răspunsurile subiecților
Concluzia este aceea că motivarea salarială constituie principalul element ce ar îndemna angajații să
62
SECŢIUNEA nr. 1
presteze o muncă la un nivel mai ridicat de performanță, opțiunea a doua fiind timpul liber suplimentar, cel
puțin în ceea ce privește persoanele care în prezent sunt angajate într-o activitate pe piața muncii. Pe de altă
parte, opiniile celor care în prezent nu sunt angajați variază față de răspunsurile anterior menționate, cu atât
mai mult cu cât ele includ și programele de training gratuite, precum și programul flexibil de lucru, într-un
procent mult mai ridicat decât în cazul precedent. Motivarea salarială se menține la același nivel ca și anterior,
fiind amintită în proporție de 100% de respondenți. Remarcăm în schimb faptul că în comparație cu celelalte
opțiuni, mașina de serviciu, telefonul sau laptopul nu mai sunt privite ca avantaje declarate, așa cum apăreau
în anii precedenți.
Instrumente motivaționale indicate de persoanele care nu lucrează

Sursa: interpretare proprie a autorului, în funcție de răspunsurile subiecților
Bibliografie
1. BURDUŞ, Eugen; CĂPRĂRESCU, Gheorghiţă. (1999) Fundamentele managementului organizaţiei.

Bucureşti: Editura Economică.
2. COSTEA, Valeriu. (1994) Managementul în afaceri. Iaşi : Editura Gaudeamus.
3. DRUŢĂ, Florin. (1999) Motivaţia economică. Bucureşti: Editura Economică.
4. DUMITRESCU, Mihail. (1995) Introducere în management şi management general. Oradea: Editura
Eurounion.
5. GOLU, Mihai. (2002) Bazele psihologiei generale. Bucureşti: Editura Universitară.
6. NICOLESCU, O; VERBONCU, I. Fundamentele managementului organizaţiei, Editura Economică,
București.
7. VERBONCU, I. et al (2013) Management. Eficienta. Eficacitate. Performanta, Bucuresti: Editura
Economica.
8. Žaneta, Rylkováa; Werner, Bernatíka. Performance measurement and management in Czech
enterprises Procedia - Social and Behavioral Sciences 110 ( 2014 ) 961 – 968.
9. Carta alba a IMM-urilor/The White Book of SME’S, 2013, National Council of Private Small and
Medium Sized Enterprises.
10. Anuarul Statistic al României, Institutul National de Statistică, 2012.
63
SECŢIUNEA nr. 1
КРИТЕРИИ ОЦЕНКИ ЭКОНОМИЧЕСКОЙ

БЕЗОПАСНОСТИ ГОСУДАРСТВА
БАЛАБАНОВА Наталья , канд. наук, доцент,
Мариупольский Государственный Университет
The paper investigates the concept of «economic security», highlights the factors that affect the country’s
economic security. A systematic assessment of the performance of the economy in terms of the key processes
that reflect the essence of economic security is conducted.
Key words: economic security, criteria for assessing the economic security, indicators of economic
security, a mecanism of ensure economic security.
Важнейшим элементом безопасности любого государства является экономическая безопас-

ность, которая представляет собой обеспечение устойчивого экономического развития страны и
состояние защищенности от внутренних и внешних угроз. Понятие, проблемы экономической
безопасности, механизмы ее формирования и обеспечения являются объектом научных исследований
таких ученых как Власюк А. С. [1], Геец В. М. [2], Губский Б. В. [3], Мунтиян В. И. [5], Новикова О.
Ф. [6]. Однако, несмотря на значительное освещение авторами вопросов теоретического и научно-ме-
тодологического обоснования проблематики экономической безопасности, возникает необходимость
изучения индикаторов и критериев, которые позволяют оценить состояние экономики с точки зрения
наиболее важных процессов, отражающих суть экономической безопасности.
В настоящее время обеспечение экономической безопасности Украины базируется на основе За-
кона Украины «Об основах национальной безопасности Украины» от 19.06.2003 № 964-IV, который
определяет основы государственной политики, направленной на защиту национальный интересов и
гарантирование в Украине безопасности личности, общества и государства от внешних и внутренних
угроз во всех сферах жизнедеятельности [8].
На государственном уровне под экономической безопасностью понимается сложная многофак-
торная категория, которая обеспечивает устойчивость ко внешним и внутренним угрозам и характери-
зует способность национальной экономики к расширенному воспроизводству на различных уровнях
[7].
Мунтиян В. И. определяет экономическую безопасность «как состояние защищенности жизнен-
но важных интересов личности, общества и государства от внутренних и внешних угроз» [5].
Другое определение предлагает Геец В. М., трактуя экономическую безопасность государства
как общенациональный комплекс мероприятий, направленных на постоянное и стабильное развитие
экономики государства, что предполагает механизм противодействия внутренним и внешним угрозам
[2].
В тоже время, под экономической безопасностью подразумевают соответствующее состояние
экономики, при котором обеспечивается устойчивый экономический рост, эффективное удовлетворе-
ние экономических потребностей, защита национальных интересов государства на национальном и
международном уровне [1].
Таким образом, в самом общем виде понятие экономической безопасности означает возможность
и готовность экономики обеспечить достойные условия жизни и развития личности, социально-эко-
номическую и военно-политическую стабильность общества и государства, противостоять влиянию
внутренних и внешних угроз и является материальной основой национальной безопасности в целом и
всех её составляющих.
Экономическую безопасность можно рассматривать с трех позиций:
во-первых, как состояние, означающее наличие таких научно-технических, природно-эконо-
мических условий и профессиональной подготовленности населения, которые обеспечивают
эффективное функционирование производства и конкурентную способность его продукции;
64
SECŢIUNEA nr. 1
во-вторых, экономическая безопасность предполагает реальную деятельность общества по под-

держанию и наращиванию условий прогрессивного развития экономики как с точки зрения
роста ВВП, так и с точки зрения его качественной структуры;
в-третьих, экономическая безопасность выступает как многофакторная и разно уровневая ка-
тегория, сущность которой может быть раскрыта на основе анализа многих экономических
факторов, критериев и показателей [9].
Критерием оценки экономической безопасности могут выступать реальные статические показа-
тели, на основании которых осуществляется оценка состояния экономики страны с точки зрения обе-
спечения ее устойчивого развития.
Критериальная оценка безопасности включает в себя оценки:
– ресурсного потенциала и возможностей его развития;
– уровня эффективности использования ресурсов, капитала и труда и его соответствия уров-
ню в наиболее развитых и передовых странах, а также уровню, при котором угрозы внутреннего
и внешнего характера сводятся к минимуму;
– конкурентоспособности экономики;
– целостности территорий и экономического пространства;
– суверенитета, независимости и возможности противостояния внешним угрозам;
– социальной стабильности и условий предотвращения и разрешения социальных конфликтов
[4].
При этом, в процессе оценки экономической безопасности важное значение имеют не сами
показатели, а их пороговые значения, т. е. предельные количественные величины, превышение которых
вызывает неблагоприятные тенденции в экономике страны и препятствует нормальному ходу разви-
тия различных элементов воспроизводства.
Согласно Методике расчета уровня экономической безопасности Украины [7], утвержденной
Указом Министерства экономики Украины, основные индикаторы и их пороговые значения состояния
макроэкономической безопасности Украины систематизированы в таблице 1.
Таблица 1
Индикаторы и пороговые значения индикаторов
макроэкономической безопасности
Индикаторы макроэкономической безопасности Пороговые значения
Уровень «тенезации» экономики, % к ВВП не более 30

Отношение объемов ВВП к среднему значению в странах ЕС, % не менее 75
Отношение объемов ВВП на душу населения к среднему значению по странам ЕС, % не менее 50
Отношение объёмов ВВП на душу населения к среднемировому значению, % не менее 100
Валовое нагромождение основного каптала по отношению к ВВП, % не менее 25
Изменение запасов материальных оборотных средств, % к ВВП –1,5 до +1,5
Отношение сальдо платежного баланса к ВВП, % от –1 до +1
Отношение темпов роста продуктивности труда к темпам роста заработной платы, раз не менее 1
Удельный вес имеющихся доходов нефинансовых корпораций в валовых имеющихся доходах, % не менее 14–15
Удельный вес сектора общегосударственного управления в имеющихся доходах, % не более 20
Источник: [7]
65
SECŢIUNEA nr. 1
Следует отметить, что показатели экономической безопасности и их пороговые значения важно

рассматривать в динамике с точки зрения необходимости выявления закономерностей и тенденций их
развития.
Результаты проведенных расчётов по предложенным индикаторам с целью выявления динамики
их изменений представлены в таблице 2.
Таблица 2
Индикаторы и пороговые значения индикаторов
макроэкономической безопасности Украины, 2008-2012 гг.
Год
Индикаторы макроэкономической безопасности
2008 2010 2012
Уровень «тенезации» экономики, % к ВВП 34 38 34
Отношение объемов ВВП к среднему значению в странах ЕС, % 27 23,5 30
Отношение объемов ВВП на душу населения к среднему значению по странам ЕС, % 11,3 9,3 10,5
Отношение объёмов ВВП на душу населения к среднемировому значению, % 42,5 32,3 37,5
Валовое нагромождение основного капитала по отношению к ВВП, % 28 18,3 18,9
Изменение запасов материальных оборотных средств, % к ВВП 1,5 0,34 0,17
Отношение сальдо платежного баланса к ВВП, % -2,5 3,6 -2,4
Отношение темпов роста производительности труда к темпам роста заработной платы, раз 2,5 1,6 0,5
Согласно полученным данным, по подавляющему большинству показателей Украина нахо-

дится за пределами пороговых значений макроэкономической безопасности. Лишь величина из-
менения запасов материальных оборотных средств по отношению к валовому внутреннему продукту
удовлетворяет указанным критериям. Конечно, полученные результаты в полной мере не отображают
сложившуюся ситуацию, но обусловливают необходимость акцентирования внимания на показателях
макроэкономической стабильности.
Макроэкономической целью любого государства является обеспечение его экономического ро-
ста, статистическим выражением которого является валовый внутренний продукт как обобщающий
показатель стоимости всего объема конечного производства товаров и услуг в экономике за определен-
ный период. Анализ ВВП Украины за двенадцатилетний период позволяет сделать вывод о наличии
положительной тенденции, которая характеризуется ежегодным (в среднем за анализируемый период)
приростом, что составляет 19% (рис.1).
Рис. 1. Динамика ВВП Украины и темпов его прироста, 2002-2013 гг.
66
SECŢIUNEA nr. 1
Интеграция Украины в европейское пространство основывается на Маастрихтских критериях,

которые относятся к макроэкономическим. При этом, сравнение показателей экономической динамики
Украины и стран Европейского Союза, позволяет сделать вывод о значительной диспропорции, что,
прежде всего, проявляется в отличиях значений показателя ВВП на душу населения (рис.2).
Рис. 2. ВВП на душу населения Украины и стран Европейского Союза, 2012 г. ($ США).
Диспропорция между уровнем ВВП на душу населения в ЕС и Украиной характеризуется соот-

ношением 7,8:1 при среднем значении по объединению 30343,6 $ США и 3870,4 $ США в Украине.
При этом следует отметить, что для большинства стран ЕС характерен уровень ВВП на душу населения
более низкий, чем средний по объединению, в частности в Латвии, Литве, Польше и Румынии он не
достигает половины (45,3; 44,6; 40,5 та 25,5%).
Таким образом, неудовлетворительное состояние отдельных составляющих экономической без-
опасности Украины обуславливают потребность в формировании эффективного механизма ее обе-
спечения, что, в частности, должно выражаться в разработке действенной стратегии экономической
безопасности, определении приоритетности национальных экономических интересов, угроз и степени
их влияния на экономические процессы и создании единого подхода к определению индикаторов и
критериев экономической безопасности страны.
1. Власюк, О. С. Теорія і практика економічної безпеки в системі науки про економіку: наукова
доповідь / О. С. Власюк. – К. : Нац. Ін-т пробл. міжнар. безпеки при Раді нац. безпеки і оборо-
ни України, 2008. – 48 с.
2. Геєць, В. М. Моделювання економічної безпеки: держава, регіон, підприємство / Геєць, В. М.;
Кизим, М. О.; Клебанова, Т. С.; Черняк, О. І. та ін.; За ред. Геєця, В. М.: Монографія. – Х.: ВД
«ІНЖЕК», 2006. – 240 с.
3. Губський, Б. В. Економічна безпека України: методологія виміру, стан і стратегія забезпечення
[Текст] / Б. В. Губський. — К. : Укрархбудінформ, 2001. — 121 с.
4. Кутукова, Е. С. Критерии и индикаторы экономической безопасности: [Электронный ресурс].
– Режим доступа: http://www.sworld.com.ua/simpoz2/68.pdf.
5. Мунтіян, В. І. Теоретичні засади економічної безпеки // Національна програма забезпечення
економічної безпеки в контексті стратегії соціально-економічного розвитку України: Матеріа-
67
SECŢIUNEA nr. 1
ли Круглого столу (Київ, 1 листопада 2000 р.) / Рада національної безпеки і оборони України,
національний ін-т українсько-російських відносин – К., 2001. – С. 53-57.
6. Новікова, О. Ф. Економічна безпека: концептуальні визначення та механізми забезпечення:
[монографія] / О. Ф. Новікова; Р. В. Покотиленко. – Донецьк: НАН України, Інститут еко-
номіки промисловості, 2006. – 408 с.
7. Про затвердження Методики розрахунку рівня економічної безпеки України. Наказ Міністер-
ства економіки України та з питань Європейської інтеграції від 02.03.2007 №60: [Электрон-
ный ресурс]. – Режим доступу: http://ukraine.uapravo.net/ data2008/base27/ ukr27878/index.htm.
8. Про основи національної безпеки України. Закон України вiд 19.06.2003 № 964-IV: [Электрон-
ный ресурс]. – Режим доступа: http://zakon4.rada.gov.ua/laws/show/964-15.
9. Тяпкин, М. Ю. Понятия и критерии экономической безопасности государства: [Электронный
ресурс]. – Режим доступа: http://agps-2006.narod.ru/konf/2005/sb-2005/sec-1-05/17.1.05.pdf.
ДОСТУПНОСТЬ И ИНФОРМАТИВНОСТЬ
КАК КЛЮЧЕВЫЕ НАПРАВЛЕНИЯ В ПОЛИТИКЕ
УПРАВЛЕНИЯ ТУРИСТСКИМИ АТТРАКТОРАМИ
БОГОЛЮБОВ Валерий, доцент экон. наук, проф.,

Санкт-Петербургский Государственный Экономический
Университет
БОГОЛЮБОВА Светлана, доцент экон. наук, проф.,
Санкт-Петербургский Государственный Экономический
The article discusses the role of tourist attractors and their properties, which should be managed,
various aspects in the management of tourist attractors. It is the primary conclusion to a different approach
to the formation of an information base of the attractors, which takes into account the different social groups
of tourists.
Key words: tourist attractor, management tourist attractors, accessibility, informative, users of tourism
services.
Современный туризм представляет собой глубокое социальное явление в жизни мирового сооб-
щества и является своего рода инструментом познания и ознакомления с достижениями человеческого
разума[1, 2].
Нас окружает огромное разнообразие мест, пространств, культурных объектов, которые выступа-
ют объектами привлекательности и, в той или иной степени, представляют интерес для потенциального
туриста. Некоторые из них наиболее популярны и составляют список всемирно известных междуна-
родных достопримечательностей (например, Ниагарский водопад, музей мадам Тюссо, Эйфелева баш-
ня, Сидней Опера Хаус, Статуя свободы и т.д.) Менее известные, но регионально значимые объекты
туристской привлекательности охватывают аналогичное множество природных и антропологических
объектов: дома знаменитостей, археологические останки, пейзажи, инженерные достижения, спортив-
ные площадки, музеи, арт-галереи.
На сегодняшний день для обозначения объектов туристского интереса введен термин «турист-
ский аттрактор», под которым понимается комплекс объектов, расположенных на определенной терри-
тории, обладающих различными свойствами, которые представляют интерес для туристов и, на этой
основе, формируют цели посещения объектов привлекательности [2].
68
SECŢIUNEA nr. 1
В качестве туристского аттрактора могут выступать как материальные, так и нематериальные объ-
екты и явления: памятники истории и культуры, отдельные объекты инфраструктуры туризма, имидж
территории, культура, традиции народов, белые ночи, северное сияние, извержение вулкана и другое.
На основе свойств того или иного аттрактора турист делает выбор в пользу той или иной дестинации.
На сегодняшний день остается спорным вопрос относительно того, что более эффективный и
специализированный менеджмент дестинации может быть достигнут благодаря фокусировке внима-
ния на туристских аттракторах как на объектах управления. Но современные исследователи всё чаще
приходят к выводу о том, что за основу менеджмента дестинации следует принимать, в первую очередь,
управление объектами туристской привлекательности, поскольку их существование обусловливает
возникновение и развитие туристской деятельности в регионе.
Наглядным примером того, насколько важно уделять должное внимание менеджменту турист-
ских аттракторов, служит всемирно известный Стоунхендж, наследие Кельтов, который является объ-
ектом исследований в отношении данной проблематики в Англии. Значительные успехи в управлении
данным объектом были достигнуты благодаря созданию нового туристского центра, расположенного
под землей, с целью защиты окружающей среды и подземных дорожек, чтобы обеспечить доступ к
древнему и знаменитому памятнику.
В 1984 г. памятник не был обеспечен достаточным количеством объяснений и описаний, вокруг
было крайне неорганизованное пространство для продажи путеводителей и сувенирной продукции, а
также для организации питания посетителей.
Опрос посетителей летом 1984 г. показал их неудовлетворенность относительно посещения объ-
екта. Стоунхендж оказался последним в рейтинге 13 ключевых исторических достопримечательно-
стей Великобритании. 30% опрошенных оценили свой визит как «удовлетворительно» вместо «очень
понравилось». Ответы опрошенных подтверждали, что неудовлетворенность туристов обусловлена, в
первую очередь, отсутствием достаточного количества информации.
Таким образом, Комиссией по историческим строениям и памятникам архитектуры было реко-
мендовано сформировать программу управления данным объектом с целью повышения степени удов-
летворенности посетителей. Было решено, что мегалитическое сооружение следует сохранить в центре
внимания посетителей, но широкое пространство вокруг памятника должно иметь неограниченный
доступ для посетителей и способствовать лучшему восприятию места. На некотором расстоянии от
памятника, предполагалось расположить информационный центр для посетителей.
Доступность, информативность и безопасность были отмечены как ключевые направления в по-
литике управления объектом.
Посетители должны быть информированы любыми способами о свойствах и назначении того
или иного аттрактора. Важность и значимость потребности туриста в информации следует отметить
как в отношении выбора им аттрактора, так и в отношении степени его удовлетворенности выбранным
аттрактором. Для того, чтобы свойства аттрактора не только поддерживали, но и усиливали интерес
туристов необходимо выполнение ряда условий: физическая привлекательность и оформление мест-
ности, наличие развлечений и форм проведения досуга посетителей, соблюдение норм и нормативов
при проектировании и эксплуатации рекреационных территорий, защита окружающей среды от нано-
симого вреда, четкая символика, направленная на отражение цели аттрактора, социально-культурная
значимость аттрактора.
Важным элементом, оказывающим влияние на степень удовлетворенности туриста и, безуслов-
но, на управление аттракторами является цена. Так, в штатах Австралии на аттракторы культурно-по-
знавательного туризма (музеи, галереи искусств, объекты культурно-исторического наследия и т.д.)
средняя стоимость посещения снижена, в то время на таких территориях как Квинслэнд и Северные
регионы, где средняя стоимость посещения аттрактора выше, количество объектов туристского по-
сещения значительно меньше. Здесь хотелось бы обратить внимание на существующие сложности в
формировании ценовой политики на использование в туристских целяхтого или иного аттрактора, по-
скольку необходимо оценить первоначальные и последующие инвестиции в объект для поддержания и
выявления новых свойств аттрактора, внедрению дополнительных объектов развлечения вблизи или на
69
SECŢIUNEA nr. 1
территории аттрактора в противовес вероятностному увеличению прибыли от его эксплуатации.

Здесь уместно вспомнить модель Ганна в соответствии с которой аттракторы, где нет четко вы-
раженного ядра, ограниченные условия восприятия объекта или низкий уровень сервиса, посетите-
лями будут расцениваться как неудовлетворительные. Хороший туристский аттрактор с точки зрения
подхода Кантера, это тот, который понятен общественности, имеет ясную концепцию, где возможна
организация различных видов деятельности, сопутствующих аттрактору. Более того, физические эле-
менты, содержащиеся в аттрактивном комплексе, должны быть отличны друг от друга и эстетически
привлекательны и безопасны.
Аттракторы воспринимаются по-разному разными социально-демографическими группами: у
школьников – с образовательно-познавательной точки зрения, у работников культуры – с профессио-
нальной, у людей с высоким интеллектуальным уровнем – по-своему, с низким – совсем по-другому.
Поэтому любая информация об аттракторе должна быть ориентирована на конкретного потреби-
теля. В данной статье мы не даем рекомендации, каким образом должна быть построена информация
для школьников, профессионалов, интеллектуалов. Однако, полагаем что информация должна быть
различной для разных категорий потребителей, что также повысит привлекательность аттрактора.
Причем интерес к аттрактору зависит от множества факторов (например, уровня интеллекта, из-
менения моды, которую довольно-таки трудно прогнозировать и предвидеть), на которые необходимо
сразу реагировать и изменять маркетинг, в том числе рекламный и даже менеджмент впечатлений [3, 4].
Иными словами, информационная база должна быть достаточно гибкой, адаптивной к изменяющимся
потребностям и интересам общества, доступной для каждого потребителя туристских услуг.
Таким образом, чтобы эффективно управлять аттракторами, необходимо преодолеть сформиро-
ванный стереотип на аттракторы и их свойства, которые одинаково воспринимаются различными ка-
тегориями потребителей, необходимо, чтобы в качестве базовых принципов управления туристскими
аттракторами выступали доступность и информативность. Это в свою очередь позволит осознать роль
аттракторов в системе туризма, объяснить колебания туристского спроса на те или иные объекты, по-
высить степень удовлетворенности туристов.
1. Боголюбов, В. С. Экономика туризма. учебное пособие для студ. учреждений выс. проф. об-
разования / В. С. Боголюбов; В. П. Орловская. -4-е изд., перераб. И доп. - М.: Издательский
центр «Академия», 2013. – 192.
2. Боголюбова, С. А. Планирование и развитие туризма: учебник. – СПб.: СПбГИЭУ, 2011. С.12-
15.
3. Боголюбова, С. А.; Боголюбов В. С. Аттрактивность рекреационных территорий (на примере
Северо-Запада России). Вестник ИНЖЭКОНа. Серия: Экономика. 2012. № 1. С. 206-209.
4. Джозеф Пайн, Б.; Джеймс, Х. Гилмор. Экономика впечатлений. Работа – это театр, а каждый
бизнес – сцена: М.: Издательство «Вильямс», 2005. 171 с.
5. Кузнец, А. Образ новой экономики: экономика инноваций, экономика интеллекта, экономика впе-
чатлений Электронный ресурс: URL: http://www.ldpu.org.ua/ rus/liberalism/48879bda30376/
(дата обращения: 20.10.2013).
70
SECŢIUNEA nr. 1
GLOBAL REGIONALIZATION OF THE WORLD ECONOMY

Elena BULATOVA, др., проф.
Mariupol State University Ukraine
The article examines characteristic features of the modern integration processes at both global and
regional levels.
Key words: global integration, regional integration, regionalization, regional trade agreements
Modern international economic integration is being simultaneously developed on both global and
regional levels. Formation and development of regionalization in the context of global development is an issue
taking up a remarkable place in economic research [5, 7, 14-16, 19-21, 23]. Since regionalization processes
apart from being enhanced in the modern worldwide practice also acquire new qualitative features, the role
and importance of regional components in the global integration process as well as their nature and influence
on formation of a unified global environment require further research.
Regionalization of international relations and active development of international economic integration
in general caused new global features to appear in the process of regionalism development. Emergence of
supranational institutions enables regions to act as independent actors in the system of contemporary international
relations as well as to counteract to the negative influence of globalization; that is why regionalization of
international relations leads to the worldwide regionalism [5, p.9]. “Regionalism that is becoming global” [6,
с.5], in turn, is a logical result of the policy carried out by the states, regardless of their level of development,
regional economic integration becoming a part of this regionalism. All this is a background for defining global
regionalization of the world economy as an objective process of forming a new multi-system configuration of
the world economic environment. The major system elements of this environment are regions whose formation
depends on the nature of integration interaction, while the logic of economic convergence within the regions
determines the nature of global integration in general.
Internationalization of economic relations that arose on a territorial basis led to development of regional
economic integration as a complex process which involves primarily countries with an approximate level
of economic development. Development of regional integration promotes greater interdependence between
integrating countries, which in turn stimulates the processes of globalization since the territories of these
countries form a single economic space – territorially limited globalization. At the same time, liberalization of
economic relations implemented within those units becomes part of the global liberalization process. Regional
integration is linked to intensification of globalization and the transient nature of global politics, and therefore,
regionalism becomes a prominent feature of the global economy [7, p.487] and serves as an essential and
logical phase of globalization.
Regionalization of the world economy is exercised through operation of integration associations that are
active agents of globalization and form positive and negative features (poles) of globalization. From this point
of view regional integration supplements globalization [9, p.13], so regionalization and globalization cannot be
considered as opposite processes since they are interdependent, interrelated and complementary.
Regional integration associations that currently exist in the world are at different stages of growth
and development and are based on the use of various models and forms of operation, and thus there is a
unique opportunity to study regional component of integration development in its qualitative diversity that
arises in global integration. The classical scheme of regional economic integration suggested by B. Balassa
provides for gradual transition to deeper forms of interaction between the states-parties through the following
specific forms: free trade area, customs union, common market, economic union, economic and monetary
union, full integration. However, the analysis of the regional integration processes has determined that most
of the existing associations that exercise integrative interaction at the level of free trade area are not aimed
at further integration. This applies particularly to concluding regional trade agreements on establishment of
free trade areas by states that do not have common borders and do not (or not necessarily) plan to transit to
other forms of further integration. An important feature of regional agreements concluded in recent years is
71
SECŢIUNEA nr. 1
the fact that regardless of being formalized as agreements on free trade areas, the contents of these agreements
are much wider. There is a noticeable tendency for regional agreements to include provisions that are aimed
at liberalization of trade relations through reduction of trade barriers, as well as those concerning investment,
competition policy, government procurement, intellectual property, electronic commerce, and rules regulating
labor market and environment issues. In fact, in certain integration associations of the world where the type
of agreement relates to the customs union, the common external tariff is established at once (omitting the free
trade area stage); customs union regime is actually applied with considerable precautions and exceptions.
Development of regional economic integration proves that formation of supranational institutions that
would ensure regulation of integration association is a challenging task. States entering into an agreement of
this kind abandon certain regulatory functions and transfer them to the supranational level rather reluctantly,
preferring a more «soft» forms of regional integration, which involve deepening liberalization, promoting
further harmonization of trade and economic cooperation, and creating an interstate economic space that is
rapidly developing under conditions of deep global integration. Thus, «hard» forms of regional integration
development that provide for appropriate authority to be transferred from nation-states to supranational
institutions are rapidly substituted by “soft” forms of regional in the new global integration environment
leading to formation of a global space. The latter forms are based on a specific combination of elements of
customs union, common market, economic union considering specific interests of each country involved in the
process of regional economic integration. This approach to integration interaction allows each member-state of
the association to develop integrative ties with other countries that don’t belong to that association. Formation
of those international economic spaces does not in fact separate them within the world economy. It is consistent
with the logic of open regionalism as opposed to systems created on the principle of closed regionalism.
The main objective factor of integration is ensuring better conditions for the use of scarce resources. After
World War II regional integration associations faced the task of unifying primarily industrial resources. With
the development of productive forces the focus was shifted towards the best use of technological resources.
Currently, the top problem is the one of the optimal use of information resources.
Strengthening and deepening of globalization and emergence of its new quality features led to a new
wave of regionalization of the world economy by the end of the 1980s [1]. It could be described by both
quantitative and qualitative changes occurring due to diversification of the organizational forms and models
of integration processes. Regional trade agreements (RTAs) have become a major dominant and possibly
irreversible trend in the development of the multilateral trading system [2]. Regional economic integration itself
is increasingly viewed through regional trade agreements aimed at application of various ways of approving
(planning) intestate coordination of trade, fiscal, and monetary policy [3].
In historical perspective, global trade relations have never been homogeneous; they have possessed
certain regional features for many centuries [4, p. 48-51]. With the development of bilateral trade and economic
interactions, multilateral relations started gradually being spread within a certain region. In the second half of
the 20th century trade and economic relations among states deepened, becoming long-term and including
traditional trade in goods, as well as trade in services, foreign investment, settlement of intellectual property
issues and regulatory regimes. These trends reflected the growth of integration in the world economy as a
logical continuation of the process of internationalization. Within the framework of some regional integration
agreements the development of regional integration has become more efficient as compared with multilateral
mechanism for regulating trade and economic cooperation.
Rapid spread of regional trade agreements over the recent years has not been caused exclusively by
liberalization of tariff regulation in intraregional trade. New features have emerged in the development of
regional integration. First, countries are increasingly trying to make RTAs central objectives of national trade
policies due to the fact that multilateral mechanism of WTO is unable to regulate trade relations. Second, RTAs
have become more sophisticated and complex; in many cases they are setting certain regulatory regimes that
go beyond the rules of the multilateral mechanism. Third, conclusion of regional agreements between key
developing countries indicated strengthening of «South-South» type of cooperation. Fourth, the number of
trans-regional RTAs in the total number of regional agreements is increasing significantly.
The World Bank experts distinguish several stages in the development of regionalism processes [4,
72
SECŢIUNEA nr. 1
p.51-54]. The first wave of regionalism is associated with the process of continental integration between the
countries of Western Europe in 1950-1960ss. During this period GATT experienced expansion along with
tariff reductions first within the Dillon Round (1960-1961) and later under the Kennedy Round (1964-1967).
Overall, 7 regional trade agreements of intraregional nature were signed over those years. In 1970-1979, the
number of enacted RTAs (notified and not notified) was equal to 28; twenty of those acquired interregional
character for the first time. The second wave of regionalism swept over the countries of Europe, as well
as over the countries of North and South America, Asia and Africa. During 1980-1999, some 177 regional
trade agreements were enacted worldwide; nearly 60 % of them were of interregional character. Developing
countries started participating actively in the development of regional and interregional integration. During the
Uruguay Round (1986-1994) regional integration processes strengthened; the participants directed their efforts
on issues of trade and economic cooperation, including trade in services and intellectual property both at the
regional level and within the multilateral regulatory mechanism. A record number of regional trade agreements
(241) were signed during the first ten years of the new century. It constituted just over half of the total number
of RTAs existing since 1950. ¾ of all agreements concluded during that period account for interregional
integration initiatives. The highest activeness in their development was detected in the countries of East Asia
(15 regional and 31 interregional agreements), Europe (17 regional and 26 interregional agreements), South
America (3 regional and 28 interregional agreements).
The world economy witnessed simultaneous participation of several countries in regional trade
agreements which overlap each other creating a comprehensive and complex mechanism of interaction, as
well as intensifying competition between several trade regimes. Today, almost all WTO members are members
of at least one regional agreement (except Mongolia). On average, each WTO member-state accounts for
12 preferential trade agreements (for comparison - in the early 1990s a WTO member-state participated on
average in two regional agreements). It should be noted that the process of monitoring and statistical review of
regional trade agreements is being complicated by several factors. Regional trade agreements cover both goods
and services. However, statistical database formed by the WTO considers separately trade agreements relating
to trade in goods and those relating to trade in services. Thus, the total number of regional trade agreements
is greatly exaggerated. The database also recognizes accession to the existing agreements as a separate new
regional agreement. Besides, it is important that not all regional agreements are notified in the WTO (it is
especially true of integration agreements concluded by developing countries), despite the fact that they are
valid and are being implemented. Also, if countries entering into regional trade agreements are not WTO
members, then such an agreement is not included in the global statistics, so we can assume that the number of
regional trade agreements concluded in the world is much higher than the one officially declared by the WTO.
In addition to the quantitative changes, qualitative modifications in the nature of agreements on regional
integration are observed as follows [8, p.17 -21]:
1. This applies to the transition to an open model of regional integration; its development is aimed at
promoting international trade rather than establishing control over the trade and economic cooperation
(as is typical of endogenous regional development concept under the concept of the old regionalism);
2. Regional trade agreements, along with the reduction of tariffs and quotas, define the mechanism for
reducing other barriers, which will contribute to the development of deep integration that requires
extensive political measures beyond traditional trade policy (as it was done in the European Union);
3. Trade blocs are actively emerging on the global economic arena; they unite countries with different
levels of social and economic development and income, but acting as equal partners within the
signed regional trade agreements of “North-South” type (this process originated from the conclusion
of an agreement on the establishment of the North American Free Trade Area );
4. The number of regional trade agreements concluded between distant countries is growing; their
cooperation is based on the principles of strategic partnership which is not necessarily associated
with the factor of geographical proximity and common borders.
WTO classifies regional agreements on the following grounds [4, p.54 -59]:
n level of the member-states’ development (regional agreements between developed countries only
– agreements of the “North-North” type, regional agreements between developing countries only
73
SECŢIUNEA nr. 1
– agreements of the “South-South” type, agreements between developed and developing countries –
agreements of the “North-South” type);
n geographical coverage (intraregional and interregional agreements within one or more regions);
n type of agreement (bilateral regional agreements, multilateral regional agreements or agreements
between regional blocs);
n degree of market integration (free trade area, customs union) and objects of coverage (goods, services,
investment, regulatory policy).
The scope of regional trade agreements extends beyond regional borders, giving them features of
interregional ones. It should be emphasized that the term of “preferential trade agreements” (PTAs) and
“regional trade agreements” (RTAs) in economic studies used interchangeably, and the term of “regionalism”
is used to describe the expansion of regional integration initiatives. Since most regional agreements existing in
the world have moved beyond a single region, the use of the descriptive word “regional” is something rather
conventional and traditional. It is believed that the use of this feature fully implies the description of a specific
region of the world economy according to the integration approach.
The following tendencies can be determined in the process of RTAs development. On the one hand, the
number of bilateral regional agreements being integrated into multilateral agreements is growing; on the other
hand, the existing regional blocs are developing regional integration on behalf of their member-states.
With the spread of the practice to conclude regional trade agreements between countries that do not
belong to the same region, the opportunities to create free trade areas have increased greatly. It has occurred
due to the fact that these areas are aimed at developing liberal conditions for access to the market of another
state-party to the agreement and are not limited by availability of common borders, which is true for creation
of the customs unions. Moreover, formation of free trade areas allows a country to participate simultaneously
in several integration entities.
Cross-country participation in several regional trade agreements has created conditions for the
development of a fundamentally new phenomenon in the world economy - continental and transcontinental
vectors of international regional integration. Empirical data indicate that only one third of regional trade
agreements (146 agreements) in the global economy have been concluded between the countries located in a
particular region, the remaining agreements (which constitute 2/3 of the total number) are actually aimed at
the development of continental and transcontinental relations on the basis of integration, mainly in the form of
free trade areas. The choice of this particular form of regional integration is quite logical because its creation
requires less coordination of foreign policy since the mechanism of customs regulations in relation to third
countries remains the same. Moreover, its creation does not depend directly on the territorial location of the
partner countries, which forms the basis for transcontinental trade cooperation.
The development of continental and transcontinental integration is a real mechanism of formation of a
multipolar world in the global environment. On the one hand, we observe dissemination of general ideas and
principles of international economic development. On the other hand, we experience intensification in the
development of various forms of social and economic growth of the world regions the world, and preservation
of cultural features within interstate economic space. Unification of the countries and regions with intense
mutual integration is carried out within the space which is based on the deepening of regional, continental
and transcontinental integration. It is logical that the formation of continental and transcontinental vectors of
regional integration is based on the European, North American and Asia-Pacific models which are the most
powerful ones among modern regional integration models.
To sum it all up, it should be emphasized that regionalization has become an undisputed fact of the
modern globalized world. Moreover, the development of new forms of regional economic interaction is being
implemented regardless of the geographical factor of territorial proximity. Thus, we can determine two qualitative
features of the development of the modern world economy: homogeneous and heterogeneous. According to
the tendency, an integrated system is being formed in the world economy. It is a system with a certain set of
elements (regions of the world) that develop sustainable economic relations (homogeneous feature). However,
differentiation of existing regional groupings is occurring along with this process (heterogeneous feature).
Simultaneous development of these two contradictory traits results in intensification of the controversial
74
SECŢIUNEA nr. 1
character of globalization which implies strengthening of the interpenetration of different social and economic
systems and creating new supranational unions that, in their turn, increase the fragmentation of the world
economy through deepening the asymmetry of the states’ development.
Modern world is experiencing a new process of regional restructuring of the global space associated with
global regionalization. And thus, the following mechanisms require further studies: institutional development
of global regionalization (procedural rules regulating this process on behalf of supranational institutions),
functional development (expanding and deepening cooperation within the framework of regional integration
entities existing in the world economy), and integration development (development of the forms of regional
integrative interaction on continental and intercontinental basis).
References
1. Breslin, S. New regionalism(s) in the global political economy. Conceptual understanding in historical
perspective / S. Breslin; R. Higgott // Asia Europe Journal. – 2003. – No1. – P.167-182.
2. Crawford, Jo-Ann; Fiorentino Roberto, V. The changing landscape of regional trade agreements / by
Jo-Ann Crawford and Roberto V. Fiorentino. – Geneva: World Trade Organization,2005. – 33 p.
3. Mukhopadhyay, К.; Thomassin, Р. Economic and Environmental Impact of Free Trade in East and
South East Asia/ Kakali, Mukhopadhyay; Paul, J. Thomassin. – New York: Springer Science+Business
Media B. V., 2010. – 209р.
4. World Trade Report 2011. The WTO and preferential trade agreements: from co-existence to
coherence. – Geneva: WTO Publications, 2011. - 251p.
5. Дергачев, В. А. Регионоведение: [уч. пособие] / В. А. Дергачев; Л. Б. Вардомский. – [2е изд.,
перераб. и доп.] – М.: ЮНИТИ-ДАНА, 2010. – 519с.
6. Спартак, А. Современный регионализм / А. Спартак // Мировая экономика и международные
отношения. – 2011. – №1. – C.3-15.
7. Цивилизационная структура современного мира: В 3 т. – т.1: Глобальные трансформации со-
временности/ под ред. Ю. Н. Пахомова; Ю. В. Павленко. – К.: Наукова думка, 2006. – 685 с.
8. Шифф, М.; Уинтерс, Л. – Региональная интеграция и развитие / Морис, Шифф; Л. Алан, Уин-
терс ; Пер. с англ.;Всемирный банк. – М.: Издательство «Весь мир», 2005. – 376с.
9. Шишков, Ю. Регионализация и глобализация мировой экономики: альтернатива или взаимо-
дополнение? / Ю. Шишков // Мировая экономика и международные отношения. – 2008. –
№ 8. – С.3-20.
ЭНЕРГЕТИЧЕСКАЯ СОСТАВЛЯЮЩАЯ В СИСТЕМЕ

ЭКОНОМИЧЕСКОЙ БЕЗОПАСНОСТИ СТРАНЫ
Кристина МИТЮШКИНА, канд. экон. наук, доцент
The article researches the place and role of energy security in the country’s national security. Highlights
the key components and the threat to energy security of the state; analyzed its impact on economic development.
Directions of improvement of energy policy as the main tool enhancing energy security had proposed.
Key words: energy security, energy system, energy strategy, dependence on energy imports.
На современном этапе развития экономики происходит процесс активного становления взаимо-

зависимого мирового хозяйства со своими автономными механизмами: новыми схемами управления
транснациональными корпорациями, новейшими финансовыми технологиями, ликвидацией барьеров
75
SECŢIUNEA nr. 1
на пути трансграничного перемещения товаров, капитала и услуг. Однако использование преимуществ

глобализации порождает не только положительные последствия, но и ряд рисков для национальных
экономик. Безопасность экономического развития особенно важна для стран, которые находятся в про-
цессе перехода к рыночной экономике. Одно из ведущих мест среди глобальных проблем человечества
занимает проблема обеспечения энергетической безопасности. Глобальность современных рынков
основных видов энергоносителей влияет на возможность обеспечения энергетической безопасности,
повышение уровня которой, в современных условиях, усилиями отдельных стран осуществить практи-
чески невозможно.
Исследованию проблем, связанных с обеспечением национальной экономической безопасности
было уделено достаточно внимания в работах таких специалистов, как В. Г. Андрийчук; И. Ф. Бинько;
А. Г. Белорус; А. Ф. Белов; 3. С. Варналий; А. С. Власюк; А. М. Гончаренко; Б. В. Губский; М. М. Ер-
мошенко; Я. А. Жалило; Е. М. Лисицын; А. И. Мокий; В. И. Мунтиян; С. И. Пирожков; М. Л. Рубанец;
А. С. Филипенко; Г. Г. Шестопалов; В. Т. Шлемко; А. П. Янишевский и др. Влиянию современных про-
цессов глобализации на состояние и развитие базовых рынков, в том числе рынков энергетических ре-
сурсов, посвящены работы многих отечественных и зарубежных ученых, среди которых А. Павленко;
М. Гнидый, З. Луцишин; Ю. Макогон; Г. Черниченко; А. Власюк; Д. Прейгер; И. Корнилов; В. Мики-
тенко; Н. Байков; В. Полякова; П. Сергеева; А. Телегина; Г. Безмельницина; И. Александрова и других.
Несмотря на достаточную изученность вопросов формирования энергобезопасности страны в
современных глобальных условиях, проблемы ее укрепления, структурирования в системе националь-
ной экономической безопасности в условиях глобализации мирового хозяйства, требуют соответству-
ющих дальнейших исследований и разработки научно-практических рекомендаций.
Одной из важных составляющих национальной безопасности, необходимым условием обеспе-
чения устойчивого развития государства является энергетическая безопасность. Под энергетической
безопасностью следует понимать способность государства, в лице органов управления, обеспечить ко-
нечных потребителей энергией в необходимом объеме и надлежащего качества в обычных условиях,
а также во время действия дестабилизирующих факторов (чрезвычайных ситуаций) внутреннего или
внешнего характера, в пределах гарантированного покрытия минимального объема важнейших потреб-
ностей страны, отдельных ее районов, городов, поселков или объектов в топливно-энергетических ре-
сурсах.
Характер энергетической политики Украины на современном этапе определяется теми возмож-
ностями и угрозами, которые сформировались в ее энергетическом комплексе. Поскольку под энергети-
ческим комплексом понимается совокупность подсистем генерации, поставки и потребления энергии,
а также соответствующей инфраструктуры, то при определении возможностей и угроз, влияющих на
энергетическую политику, целесообразно оценить особенности всех подсистем отечественного энер-
гетического комплекса.
По своим природно-географическим характеристикам энергетический комплекс Украины харак-
теризуется достаточно низким объемом разведанных запасов нефти и природного газа по сравнению с
значительным количеством угольных ресурсов (табл.1) [1, 2]:
Таблица 1
Динамика объемов запасов энергоресурсов в Украине,
2000-2012 гг.
Вид Год
Ресурса
2000 2003 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012
нефть, млн.т 53,9 53,9 53,9 53,9 53,9 53,9 53,9 53,9 53,9
природный газ, млрд. м3 1121,3 1121,3 1121,3 1104,4 1104,4 1104,4 1104,4 1104,4 1104,4
уголь, млн. т 34153,0 34153,0 34153,0 33873,0 33873,0 33873,0 33873,0 33873,0 33873,0
76
SECŢIUNEA nr. 1
Несмотря на низкую энергетическую ценность угля, запасы последнего обеспечивают 93,9% со-
вокупного запаса энергетических полезных ископаемых в Украине в нефтяном эквиваленте. При этом
запасы нефти и природного газа незначительны. Также стоит заметить, что по данным BP plc и инфор-
мационного подразделения Министерства энергетики США объемы резервов ископаемых энергоре-
сурсов, которыми обладает Украина, имеют тенденцию к незначительному сокращению (за исключе-
нием запасов нефти) в результате их использования и отсутствия активных геологических поисковых
работ, которые бы позволили расширить энергетическую базу украинской экономики.
Кратность запасов углеводородного сырья (рис. 1), указывает на быстрое исчерпание тех незна-
чительных залежей нефти и природного газа, которыми располагает Украина даже при отсутствии уве-
личения объемов их добычи по сравнению с его текущим уровнем. Так, вероятным является исчерпа-
ние имеющихся (разведанных и доказанных) запасов нефти уже через 13 лет, природного газа через 56
лет, а менее энергетически ценного угля должно хватить более чем на 430 лет.
То есть, имеет место с одной стороны недостаточная эффективность геологоразведочной дея-
тельности, а с другой - неэффективное использование имеющихся природных запасов, при котором бо-
лее 60% нефти и более 20% угля теряется при добыче вследствие недостаточного уровня технического
оснащения энэрго-добывающих предприятий [3].
Украинский энергетический комплекс продолжает концентрироваться преимущественно на та-
ких первичных углеводородах, собственная ресурсная база которых ограничена и, которые являются
опасными для окружающей среды.
Рис. 1. Кратность запасов первичных энергетических ресурсов Украины, лет

В результате для удовлетворения потребностей национальной экономики недостаточность соб-
ственных источников традиционных энергоресурсов и слишком медленный переход к использованию
энергии из возобновляемых источников заставляет Украину прибегать к импорту нефти и природного
газа в значительных объемах. Так, по данным ЮНКТАД в 2012 году Украина импортировала ПЭР на
сумму 26,2 млрд. долл. США (таблица 2), что составило 30,9% ее совокупного товарного импорта [4].
То есть около трети украинского импорта составляют именно энергоносители, тогда как в ЕС-27 доля
углеводородов в товарном импорте (при подобной недостаточной обеспеченности собственными энер-
горесурсами) составляла лишь 17,3%.
Таблица 2
Динамика импортной квоты энергетических ресурсов Украины
Показатель 2000 2003 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012
Импорт ПЭР, млрд. дол. 6 7,86 12,71 15,92 22,83 14,64 19,6 28,61 26,19
ВВП, млрд. дол. 31,26 50,13 107,75 142,72 179,99 117,23 136,42 163,42 176,31
Импортная квота, % 19,19 15,68 11,80 11,15 12,68 12,49 14,37 17,51 14,85
77
SECŢIUNEA nr. 1
Итак, по расчетам таблицы 2, можно сделать вывод о том, что в отличие от показателей энергоемкости
и энергоэффективности, которые имеют хоть и медленную и все же положительную тенденцию, пока-
затель импортной квоты крайне нестабилен.
Наибольший удельный вес в импорте энергоресурсов в Украину приходится на природный газ
(54,55% импорта ПЭР в 2012 г.), а также нефть и нефтепродукты (34,78%). И если доля природного газа
в течение 1997-2012 гг. существенно сократилась (с 69,05%), то доля нефти и нефтепродуктов, напро-
тив, выросла по сравнению с 22,90% в 1997г.
Прогнозные данные основных индикаторов энергобезопасности Украины свидетельствуют о
том, что вместе с увеличением энергоэффективности национальной экономики будет расти и импорт-
ная квота, при этом энергоемкость, в ближайшей перспективе, существенно не изменится. В таких ус-
ловиях, возникает необходимость внедрения новой, более эффективной энергетической политики, ко-
торая будет способствовать усилению энергобезопасности страны. Так, мировые прогнозы указывают,
что в будущем ожидается значительное увеличение потребления газа и нефти во всех регионах мира.
Увеличение спроса на эти товары может привести к росту его цены. Поэтому для Украины очень важно
увеличение собственной добычи этих энергоносителей, а также внедрение более широкого использо-
вания возобновляемых энергоресурсов (особенно нетрадиционных). Учитывая прогнозное увеличение
спроса на уголь в промышленно развитых и развивающихся странах, следует рассмотреть перспективы
увеличения добычи этого энергоносителя для экспортных поставок.
Уменьшение избыточной зависимости Украины от импорта энергоносителей можно достичь пу-
тем осуществления комплекса мероприятий по следующим трем направлениям: внедрение энергосбе-
регающих технологий; наращивание собственной добычи энергоресурсов; диверсификация внешних
источников поступления энергоресурсов.
В контексте обеспечения экономической безопасности, были приняты некоторые усовершен-
ствования государственной энергетической политики Украины, которые нашли отражение в Энергети-
ческой стратегии Украины до 2030 года [5]. Данная стратегия направлена на развитие энергетического
комплекса Украины в целом и его отдельных элементов, выделенных по типам энергоресурсов. Ключе-
выми целями данной стратегии стали:
n создание условий для постоянного и качественного удовлетворения спроса на энергетические
продукты;
n определение путей и создание условий для безопасного, надежного и устойчивого функцио-
нирования энергетики и ее максимально эффективного развития;
n обеспечение энергетической безопасности государства;
n уменьшение техногенной нагрузки на окружающую среду и обеспечение гражданской защи-
ты в сфере техногенной безопасности топливно-энергетического комплекса;
n снижение удельных затрат в производстве и использовании энергоресурсов за счет рацио-
нального их потребления, внедрение энергосберегающих технологий и оборудования, раци-
онализации структуры общественного производства и снижение удельного веса энергоемких
технологий;
n интеграция Объединенной энергосистемы Украины в европейскую энергосистему с последо-
вательным увеличением экспорта электроэнергии, укрепление позиций Украины как транзит-
ного государства нефти и газа.
Так, для повышения уровня энергетической безопасности Украины в рамках Государственной
энергетической стратегии до 2030, разработаны мероприятия энергетической политики, а именно: вне-
дрение энергосберегающих технологий, наращивание собственной добычи энергоресурсов, диверси-
фикация внешних источников поступления энергоресурсов, развитие инновационных энерготехноло-
гий, увеличение производства энергии из возобновляемых источников в 2 раза и другие.
78
SECŢIUNEA nr. 1
1. BP Statistical Review of World Energy 2013 [Electronic resource]. – London: BP Publications, 2013.
– 45 p. // BP [Official website]. – URL: http://www.bp.com.
2. Key world energy statistics [Electronic resource]. – Рaris: IEA Publications, 2013. – 82 p. //
International energy agency [Official website]. – URL: http://www.iea.org/ textbase/nppdf/free/2013/
Key_Stats_2013.pdf.
3. Про затвердження Загальнодержавної програми розвитку мінерально-сировинної бази Украї-
ни на період до 2030 року : від 21.04.2011 № 3268-VI [Електронний документ] : за станом на
10 червня 2012 р. / Верховна Рада України. – Режим доступу : http://zakon4.rada.gov.ua/ laws/
show/3268-17.
4. Офіційний сайт : United Nations Conference on Trade and Development [Електронний ресурс]. –
Режим доступу : http://www.unctad.org.
5. Про схвалення Енергетичної стратегії України на період до 2030 року [Електронний ресурс]
: Розпорядження Кабінету міністрів України від 15 березня 2006 р. № 145-р : за станом на 15
березня 2006 р. / Кабінет міністрів України. – Режим доступу : http://zakon4.rada.gov.ua/ laws/
show/145-2006-р.
РЕГИОНАЛЬНЫЕ СТРАТЕГИИ ТНК В УСЛОВИЯХ

ГЛОБАЛИЗАЦИИ
МИХАЙЛОВ Олег, аспирант,
The article dwells on the current approaches to defining the regional strategies of TNCs in the context
of global integration
Ключевые слова: глобализация, регионализация, Триада, транснациональные корпорации (ТНК).
Современный этап мирового развития характеризуется динамичным углублением процессов ин-

теграции политической, экономической, культурной жизни стран мира. В широкое употребление во-
шел термин глобализация как характеристика формирования единого планетарного общества.
Очевиден тот факт, что глобализация затрагивает все аспекты социально-экономической жизни
практически всех стран мира и этот процесс объективный и необратимый.
На рубеже текущего и минувшего столетий усилились методологические и теоретические под-
ходы в изучении деятельности ТНК на региональном и глобальном уровне. Это характерно для работ
зарубежных и отечественных ученых: А. Ругмана; А. Веберке; Р. Гроссе; Дж. Даннинга; Р. Кеохейна;
С. Хантигтона; Г. Фишера и др., а также Д. Лукьяненко; С. Пахомова; Л. Градобитовой; М. Делягина;
B. Иноземцева; Т. Исаченко; А. Мовсеян; С. Перегудова; Е. Примакова и др.
Целью данной статьи является исследование региональных стратегий ТНК на данном этапе раз-
вития глобальной экономики, изменение инструментов влияния и усиления факторов воздействия ТНК
на развитие процессов регионализации и глобализации.
Развитие процессов глобализации в современном мире обусловило ужесточение методов конку-
рентной борьбы, вследствие чего усиливается необходимость всестороннего исследования проблем,
связанных с формированием конкурентоспособности фирм, разработкой стратегий поведения на ми-
ровом рынке. Сегодня крупнейшие транснациональные корпорации (ТНК) и целые отрасли (например,
телекоммуникации, электроника, автомобилестроение, авиация) развиваются на основе глобальной
конкурентной стратегии. Распространению глобальной стратегии способствует бурное развитие ин-
формационных технологий, либерализация рынков.
79
SECŢIUNEA nr. 1
Относительно небольшое количество многонациональных предприятий (МНП) приходится

большая часть торговли и инвестиций в мире. Действительно, на самые 500 ТНК приходится более
90% мирового объема прямых иностранных инвестиций (ПИИ), и они сами проводят около половины
мировой торговли [4].
Тем не менее, по мнению А. Ругмана, большинство из этих фирм не «глобальные» компании, в
том смысле, что имеют широкое и глубокое проникновение на внешних рынках по всему миру. Круп-
нейшие ТНК имеют преимущество продаж в пределах их «домашних» расположений с «триады», а
именно в Северной Америки, Европейского Союза (ЕС) или Азии. Это новый взгляд на «глобализа-
цию», который значительно отличается от обычного [4].
По утверждению Пахомова, С. Ю., для успеха региональной экономической интеграции стра-
на-лидер должна иметь достаточное количество транснациональных корпораций, «ведь именно они
обладают теми сетевыми структурами, в нынешнем мире имеют тот уровень конкурентоспособности,
отвечающей современным глобальным критериям» [2, с. 180].
При этом следует заметить, что доминирование иностранных ТНК над национальными нега-
тивно влияет на экономику страны. Ведь ТНК всегда будут способствовать развитию именно стране
происхождения, так как там они не только благоприятный инвестиционный климат, но и защиту со
стороны государства, кроме того именно там сосредоточены и развитая инфраструктура, и высококва-
лифицированная рабочая сила.
А. Ругман, считает, что на практике большинство ТНК для обеспечения своей конкурентоспособ-
ности в значительной степени опираются на специфические преимущества компании, находящихся в
пределах определенного региона.
Все большее количество ТНК работает на региональном уровне. По утверждению А. Ругмана,
региональную стратегию следует рассматривать как эффективную корпоративную ответ на несколько
вызовов [6]:
– Значительные требования к обработке внутренней информации филиалами, которые имеют
целью разработку последовательной региональной стратегии;
– Различия между предпочтениями потребителей различных регионов в зависимости от уровня
экономического развития, культурно обусловленных преимуществ и т.д .;
– Жесткие требования юридического характера в пределах определенного регионального класте-
ра относительно поведения фирмы;
– Региональные соглашения о сотрудничестве, которые обычно сдвигают регулирующий орган
на региональный уровень, создают необходимость выделения ресурсов фирмы для мониторинга и
управления отношений на этом уровне.
В проведенном Ругманом и Вербеке исследовании было обнаружено, что 320 из 380 фирм осу-
ществляют более 50% своих продаж в их родном регионе Триады [5]. 25 ТНК оказались бирегиональ-
нимы, доля их продаж в своем регионе составила менее 50%, но на еще один регион Триады приходи-
лось более 20% продаж. И только 9 ТНК оказались глобальными, с менее чем 50% продаж в их родном
регионе и более 20% от объема продаж в каждом регионе Триады [5].
Согласно отчету ЮНКТАД «Топ 100 нефинансовых ТНК мира по объему зарубежных активов»
в 2012 году, например, ТНК ЕС, такие как Suez (63% внутрирегиональных продаж); Vodafone (88,4%)
и Volvo (96,0%), по распределению продаж очевидно «европейские» ТНК более двух третей бизнеса
находится в пределах европейского континента. Другими примерами ТНК, действующих в пределах
своего региона, могут быть ABB (98,0%); BHP Billiton (92,6%).
По данным отчета 20 крупнейших ТНК по доле зарубежных к общему объему продаж в основном
происходят из небольших открытых экономик, таких как Канада, Австралия и Швейцария, или являют-
ся членами ЕС (Финляндия, Франция, Великобритания, Германия и Швеция). ТНК США в основном
не характеризуются высокой долей иностранных продаж, неудивительно, учитывая огромный размер
внутреннего рынка Соединенных Штатов.
Однако, список крупнейших транснациональных корпораций по доле зарубежных к общему объ-
ему продаж, может замаскировать очень важный момент. В то время как эти ТНК осуществляют боль-
80
SECŢIUNEA nr. 1
шинство своих продаж за пределами своей страны, многие из них все-таки действуют на региональном,
а не глобальном уровне, так как имеют большую долю своих зарубежных продаж в пределах своего
регионального рынка. Так в основном европейские ТНК осуществляют свои иностранные продажи
в Европе (как правило, в 15 «старых» членов ЕС), ТНК Канады и Соединенных Штатов - в пределах
региона НАФТА, азиатско-тихоокеанские ТНК - в пределах азиатско-тихоокеанского региона, включая
Австралию.
Большие торговые корпорации, как правило, еще более монорегиональным. ТНК Соединенных
Штатов в сфере розничной торговли, такие как Wal-Mart Stores, Sears Holdings в основном имеют севе-
роамериканский рынок сбыта. Wal-Mart Stores имеет только 10% своих магазинов и 6% своих доходов
за пределами НАФТА региона. Тем не менее, Wal-Mart является крупнейшей транснациональной кор-
порацией розничной сферы.
Carrefour - ТНК Франции насчитывает около 15130 магазинов в Европе, Бразилии, Аргентине,
Северной Африке и Азии. Однако, только 26% от выручки Carrefour поступают извне Европы. Carrefour
должна быть проанализирована на европейском, региональном уровне, это не организация, добившая-
ся глобального корпоративного успеха.
По мере глобализации операций ТНК ослабевает связь между конкурентными преимущества-
ми всей корпорации и конкурентоспособностью страны базирования материнской компании. ТНК все
больше используют глобальные конкурентные преимущества.
На современном этапе стратегия транснациональных корпораций характеризуется стремлением
к образованию сетей внутрифирменных связей регионального, а нередко и глобального масштаба, в
рамках которых интегрируются научные исследования и разработки, материальное обеспечение, про-
изводство, распределение и сбыт. Проявляется, в частности, тенденция к распространению инноваци-
онной активности транснациональных корпораций, которая ранее базировалась в материнских фирмах,
в принимающие страны.
Происходит это путем создания в других странах научно-исследовательских центров и техно-
логических парков, а также поглощение местных фирм с высоким инновационным потенциалом. По
данным международной статистики удельный вес инноваций, приходящихся на зарубежные филиалы
транснациональных корпораций, постоянно растет.
Главная особенность современного этапа развития ТНК заключается в постепенной трансформа-
ции их в глобально функционирующие компании, пытающиеся преодолеть растущую степень неопре-
деленности и турбулентный характер международной предпринимательской среды. На рубеже ХХ-XXI
вв. произошли определенные технологические изменения и организационные нововведения в деятель-
ности ТНК. ТНК становятся менее громоздкими, более гибкими и маневренными.
В современных условиях материнские компании остаются центром производственно-хозяй-
ственной деятельности ТНК, но место иностранных дочерних фирм и филиалов меняется. Повышается
роль зарубежных дочерних компаний и филиалов ТНК в создании и содержании общекорпоративных
конкурентных преимуществ: в принимающих странах активно осуществляется продвижение брендов,
используются местные нематериальные активы, идет разработка инновационных товаров и услуг.
Глобализация, быстрое внедрение новых технологий, изменения в образе жизни, поведении и
мотивации потребителей приводят к формированию новых рынков, обострение конкуренции между
крупнейшими компаниями за сферы влияния и попыткам крупнейших ТНК ограничить конкуренцию,
а также к усилению регулирования международной конкуренции на государственном и межгосудар-
ственном уровне.
ТНК достаточно широко используют различные методы недобросовестной конкуренции и огра-
ничительной деловой практики. К ним, в частности, относятся: установление контроля над деятельно-
стью конкурента с целью прекращения этой деятельности; злоупотребление господствующим положе-
нием на рынке; навязывание дискриминационных коммерческих условий; ценовой сговор; негласный
раздел рынков; создание картелей; распространение ложной информации о конкурентах; заимствова-
ния торговых марок, копирование (имитация) продуктов конкурентов; нарушение условий лицензион-
ных соглашений; экономический шпионаж.
81
SECŢIUNEA nr. 1
В настоящее время очень большое значение для конкурентоспособности промышленных ТНК

имеет разработка и вывод на рынок новых товаров и услуг. Нововведения и способность к их внедре-
нию становятся важнейшим условием долгосрочной конкурентоспособности международных компа-
ний. В формирующейся глобальной экономике достаточно важным для международной конкуренто-
способности компаний является доступ к глобальным источникам знаний и инноваций.
Характерными тенденциями в сфере инноваций является большая открытость компаний в рам-
ках межфирменной кооперации в сфере науки и технологий, а также перенос значительной части ис-
следований в зарубежные страны. Все большее распространение получает практика поглощения круп-
нейшими ТНК компаний, обладающих инновационным продуктом или технологией. Тем не менее,
решающий вклад в обеспечение инновациями ТНК вносят материнские компании.
На сегодня многие из крупнейших транснациональных корпораций мира имеют ограниченный
географический распределение своих продаж. Учитывая то, что для глобального успеха в конкурент-
ной борьбе большое значение имеет эффективная деятельность на рынке, необходимо исследовать
стратегии принятия решений ТНК с учетом уровней управления и особенностей продукта продажи.
Стратегии ТНК, многие ученые относят к «глобальных», на самом деле более логично отнести к
региональным на основе парадигмы разделения глобальной экономики на регионы Триады - Северной
Америки (США, НАФТА), Европы (ЕС) и Азии (Япония, Китай).
Наиболее эффективными стратегиями ТНК на данном этапе развития мирового хозяйства по
мнению автора статьи является стратегии инновационного направления, которые реализуются путем
слияний и поглощений (СиП) и создания стратегических альянсов.
В условиях глобальной экономики слияния и поглощения становятся ключевым источником кон-
курентной силы компании за счет возможности быстрого формирования инвестиционного портфеля
из локальных активов в различных государствах, получения новых источников сырья и новых стадий
производственного процесса, освоения новых рынков.
Слияния и поглощения, прежде всего трансграничные, нацелены на: достижение конкурентных
преимуществ за счет объединения финансовых, научно-технических и трудовых ресурсов фирм-участ-
ниц и получения на этой основе синергетического эффекта; на достижение эффекта экономии за счет
масштаба производства; доступа на новые рынки; диверсификацию производства; использование но-
вых активов, особенно нематериальных (таких, как ноу-хау, торговых марок, организационных знаний)
и т. п.
По оценке экспертов ЮНКТАД, за последние годы стоимость международных СиП выросла бо-
лее чем в восемь раз (880 млрд. дол. в 2009 г. против около 100 млрд. дол. в 1987 г.).
Известно, что корпорации могут расширить свою деятельность двумя способами:
n путем слияния с другой компанией или поглощения ее;
n путем организации соответствующего сбыта самостоятельно.
Второй способ на сегодняшний момент большинством ТНК рассматривается как менее эффек-
тивный, так как проще купить уже существующий бизнес в принятой стране, если он соответствует
необходимым параметрам, чем с нуля создавать новый.
Целью СиП служит достижение синергетического эффекта (получение одной корпорацией до-
полнительной стоимости в результате покупки другой корпорации), или воплощение правила «2 + 2 =
5». Таким образом, акционеры обеих компаний получают выгоду от поглощения, поскольку стоимость
объединенной компании превышает суммарную стоимость двух отдельных компаний и диверсифика-
ция, производимая компанией А путем покупки компании Б, оказывается экономически более целесо-
образной, чем покупка рядовым акционером акций компаний А и Б.
Можно выделить четыре основных вида положительного синергетического эффекта СиП:
n совершенствование стратегии маркетинга и усиление рыночных позиций компании увеличи-
вает доход;
n экономия за счет эффекта масштаба приводит к снижению затрат;
n снижение налогов имеет место в случае, когда корпорация-покупатель может вычесть убытки
приобретенной компании из своей налогооблагаемой прибыли;
82
SECŢIUNEA nr. 1
Исключительно важным инструментом повышения конкурентоспособности ТНК межфир-

менные стратегические альянсы, позволяющие получить доступ к инновациям партнера по альянсу,
объединить научный и технологический потенциал, ускорить процесс внедрения в производство ре-
зультатов НИОКР, снизить затраты и разделить риски освоения производства и сбыта новых сложных
наукоемких изделий. Вывод альянсов представляет собой один из наиболее быстрых и дешевых путей
повышения конкурентоспособности и реализации глобальных конкурентных стратегий ТНК. Страте-
гические альянсы позволяют каждой из участвующих ТНК повысить конкурентоспособность за счет
достижения долгосрочных целей, оптимизации использования ресурсов и минимизации транзакцион-
ных издержек. Международные стратегические альянсы позволяют ТНК быстро реагировать на по-
требности рынка, ускорить коммерциализацию технологий, лучше использовать различные системы
менеджмента. Большие ТНК все чаще образуют стратегические альянсы для получения глобальных
инновационных конкурентных преимуществ.
Компания «Дженерал Моторс» через созданные ею совместные предприятия (СП) получает из
Японии для сборки на рынках Канады, Западной Европы, Южной Африки и Австралии коробку пере-
дач и задний мост. Бразилия используется как производитель двигателей малой мощности для амери-
канских и европейских рынков компании «Форд».
Одним из мотивов соглашения, заключенного японской ТНК «Мицубиси Моторс» с южнокорей-
ской «Хёнде Моторс» о производстве и сбыте серии дешевых моделей автомобилей, было предотвра-
щение возможного подобного соглашения между конкурентами. Сдерживание японского автомобиль-
ного проникновения на рынок США явилось одной из причин организации СП «Дженерал Моторс»
- «Тойота».
Создание разветвленной сети МСА может использоваться как альтернатива вертикально инте-
грированной компании, как механизм власти для усиления эффективного воздействия на рынок по-
средством контроля крупных ТНК через более мелкие фирмы над производственно-распределитель-
ным циклом из одного центра.
СП немецкой химической ТНК «БАСФ» и американской «Доу Кемикл» осуществилось благода-
ря тому, что первая полагалась на своего партнера в сбыте своей собственной технологии на американ-
ском рынке, в то время как для второй СП было средством сокращения затрат на НИОКР.
Следует отметить, что универсальной конкурентной стратегии не существует, только стратегия,
согласованная с условиями конкретной отрасли, научным потенциалом и капиталом, которыми об-
ладает конкретная фирма, может принести успех. Стратегическое развитие компаний в современном
мире многовариантно, однако оно, безусловно, нацелено на успешное преодоление неопределенности
бизнес-среды, максимальное снижение издержек ввиду обострения конкуренции и увеличения стои-
мости инноваций, а также достижение оперативной гибкости. Для выхода на международные рынки
национальные компании должны руководствоваться стратегиями формирования конкурентных преи-
муществ. Присутствие на внутренних рынках ТНК создает дополнительный стимул для роста каче-
ства продуктов и услуг национальных компаний, одновременно появляется возможность использовать
опыт, технологии продаж и стратегии развития, в частности уже опробованные в других странах.
Деятельность ведущих нефинансовых ТНК является важнейшим фактором, определяющим со-
стояние крупнейших компаний, изменение расстановки сил и сложные процессы, происходящие в ми-
ровой экономике на микроуровне, совокупность факторов и инструментов формирования конкуренто-
способности крупнейших международных фирм, вопросы формирования и реализации региональных
стратегий ТНК влиянием процессов глобализации и регионализации.
1. Делягин, М. Г. Общая теория глобализации (Мир для России: каким он нам нужен и что мы с
ним можем сделать) Аналитический доклад Текст. М.: 1998.
2. Пахомов, С. Ю. Глобальная конкуренция: новые явления, тенденции и причины развития: мо-
нография / С. Ю. Пахомов. – К.: КНЭУ, 2008. – 224с.
83
SECŢIUNEA nr. 1
3. Портер, М. Е. Конкурентное преимущество: как достичь высокого результата и обеспечить его

устойчивость/ Портер, М. Е. – М.: Экономическая наука, 2005. – 167 с.
4. Управление международной конкурентоспособностью в условиях глобализации экономиче-
ского развития: монография: в 2т. – Т.ІІ / Д. Г. Лукьяненко; А. М. Поручник; Л. Л. Антонюк и
др.; под общ. ред. Д. Г. Лукьяненко; А. М. Поручника. – К.: КНЭУ, 2006. – 596с.
5. Rugman, Alan and Verbeke, Alain (2004). “A perspective on regional and global strategies of
multinational enterprises”, Journal of International Business Studies, 35(1), pp. 3-18.
6. Rugman, Alan and Verbeke, Alain (2004). “Regional transnationals and Triad strategy”, United
Nations Conference on Trade and Development Division on Investment, Technology and Enterprise
Development, vol. 13, no.3.
7. Rugman, Alan (2005).“The Regional Multinationals: MNEs and “Global” Strategic Management”
(Cambridge: Cambridge University Press).
ПРОБЛЕМЫ ЖИЗНЕСПОСОБНОСТИ
СЕЛЬСКОХОЗЯЙСТВЕННЫХ ПРЕДПРИЯТИЙ
ПАРМАКЛИ Дмитрий, доктор хаб. экон. наук, проф.,
Комратский Государственный университет
This article reveals the essence of operational analysis. There are identified the main indicators: break-
even point, financial safety margin and operating leverage. By the example of specific agricultural enterprises
there are calculated values and identified the degree of their influence on the level of economic security of
crops cultivation.
Key words: financial safety margin, operational analysis, operating leverage, break-even point,
economic security.
Сельскохозяйственные угодья Республики Молдова расположены в зоне рискованного земледе-

лия, эпицентром которого является южная зона страны, в частности, АТО Гагаузия.
Зачастую, неблагоприятные погодные условия влияют не только на качество, но и не дают воз-
можности произвести запланированный объем продукции и, как следствие, получить необходимую
прибыль. Сложные погодные условия, такие как жара и продолжительные периоды отсутствия осадков,
часто приводят к потерям урожая сельскохозяйственных культур. В результате чего могут полностью
погибнуть посевы гороха, кукурузы на зерно, озимых культур или настолько снизить урожайность,
когда их использование по назначению становится нецелесообразным. Специалисты, оценивая совре-
менную тенденцию изменения климата, приходят к выводу о наступающем потеплении. Проблемы
опустынивания, в таких условиях, кажутся ныне не праздными.
Стабильность и устойчивость, таким образом, следует рассматривать как сложную экономиче-
скую категорию воспроизводственного процесса развития отрасли. Они имеют свои отличительные
признаки, к которым относятся почвенно-климатические, биологические, экологические и другие фак-
торы. Обеспечение фазы стабильного и устойчивого развития растениеводства становятся определяю-
щей основой эффективного функционирования сельскохозяйственного производства в целом. Поэто-
му, большой теоретический и практический интерес представляет анализ колеблемости урожайности
в отдельные годы.
Учитывая определяющее значение эффективности использования земли в сельском хозяйстве как
главного средства производства, рассмотрим динамику урожайности озимой пшеницы – ведущей про-
довольственной культуры в Республике Молдова за 1995-2013 годы (их доля занимает более 3/5в струк-
туре посевных площадей) и выявим тенденцию изменения показателей за указанные годы (рис.1).
Выравненное значение урожайности зерновых культур описывается уравнением
y = -0,2752х+26,798, следовательно, в среднем за год выход продукции с одного гектара снижался
на 0,2572 ц.
Разделим устойчивость урожайности сельскохозяйственных культур на 3 уровня [2, с.116-117]:
84
SECŢIUNEA nr. 1
– относительная устойчивость не превышает 7,5% от среднегодовых показателей (т.е. от уровня

тренда);
– неустойчивая – от 7,5 до 17,5%;
– критическая устойчивость – более 17,5%.
На рисунке показан критический уровень урожайности, которые соответствуют среднегодовым
показателям, описываемым уравнением тренда, уменьшенным на 17,5%.
Рис.1. Динамика урожайности озимой пшеницы в Республике Молдова за 1995-2013 гг

Источник: статистический ежегодник Республики Молдова за 2000-2014гг
Данные рисунка 1 показывают, что за исследуемые 18 лет урожайность была ниже критического
минимального уровня – 5 лет (1996, 2000, 2003, 2007 и 2012 гг.) или 27,8%. Как видим, 2 года из 7 лет
зерновые культуры не приносили прибыли крестьянам.
Таким образом, низкая устойчивость производства непосредственно влияет на жизнеспособ-
ность сельскохозяйственных предприятий, на возможность обеспечить необходимый уровень эффек-
тивности, позволяющий вести по меньшей мере простое воспроизводство.
Однако на практике не всегда удается определить искомый уровень жизнеспособности для кон-
кретного предприятия ввиду отсутствия достаточно доступной и несложной методики расчетов. В свя-
зи с этим, актуальной и вполне востребованной является разработка общедоступной методики опреде-
ления уровня жизнеспособности субъектов хозяйствования в сельском хозяйстве.
Жизнеспособность предприятия предусматривает устойчивое развитие, благодаря эффектив-
ному использованию всех видов ресурсов и предпринимательских возможностей. Предприятие разви-
вается в том случае, когда результаты деятельности позволяют ему за счет собственных средств вести
непрерывное воспроизводство. В погоне за достижением максимальной прибыли, предприятия долж-
ны учитывать возрастающие производственные риски. Уровень операционного левериджа является по-
казателем рискованности предприятия. Именно этим объясняется важность оценки данного показателя
при определении уровня экономической безопасности предприятия.
Как известно, на предприятии существуют два вида затрат: переменные и постоянные. Их струк-
тура может значительно влиять на тенденцию изменения прибыли или издержек. Это происходит из-
85
SECŢIUNEA nr. 1
за того, что каждая дополнительная единица продукции приносит некоторую дополнительную доход-
ность, которая идет на покрытие постоянных затрат, и в зависимости от соотношения постоянных и
переменных затрат в структуре издержек, общий прирост доходов от дополнительной единицы товара
может выразиться в резком изменении прибыли. Как только достигается уровень безубыточности,
появляется прибыль, которая начинает расти быстрее, чем объем продаж. Здесь на помощь нам при-
ходит операционный анализ, который позволяет анализировать влияние структуры затрат и объемов
производства (реализации) на финансовые результаты предприятия. На его основе можно выявлять
взаимосвязи между затратами и доходами при различных объемах производства, определить наиболее
выгодное сочетание цены и объема реализации, соотношение постоянных и переменных издержек,
минимизировать предпринимательские риски, и соответственно способствовать повышению экономи-
ческой безопасности предприятия.
Операционный анализ включает в себя ряд важных показателей: точка безубыточности, запас
финансовой прочности и операционный рычаг.
Важно выявлять на уровне каждого предприятия так называемую точку безубыточности, то есть
тот уровень реализации продукции, при котором выручка равна общим затратам.
Расчет критического объема производства и реализации продукции в натуральном выражении
находим, используя уравнение:
Qкр= , (1)
где Qкр – критическое количество продукции (т); FC – условно-постоянные затраты (лей); р –

цена реализации продукции (лей/т); AVC – удельные переменные затраты (лей/т).
Аналогично находим размер критической урожайности (qmin) продукции (при условии ее реали-
зации в полном объеме):
, ц/га , (2)
где FC – условно-постоянные затраты в расчете на гектар посева (лей);

Расчет критического объема выручки (реализации) продукции, при котором доход от продаж
продукции равен сумме затрат на ее производство, может быть рассчитано по выражению:
Nкр= , (3)
Более объективную оценку об устойчивости и экономической безопасности возделывания куль-

тур дает анализ запаса финансовой прочности.
Запас финансовой прочности – один из показателей финансового состояния предприятия, то есть
того, насколько предприятие финансово устойчиво. Обычно используются два способа определения.
При первом расчет представляет разницу между фактическим (запланированным) объемом ре-
ализации и точкой безубыточности, т.е. запас финансовой прочности показывает на сколько лей или
тонн можно сократить реализацию продукции, не неся при этом убытков. Чем выше запас финансо-
вой прочности, тем больше возможностей для сохранения относительного уровня прибыльности при
уменьшении выручки от реализации, что положительно влияет на экономическую безопасность пред-
приятия.
Формулы расчета показателя в абсолютном выражении имеет вид:
D = N – Nкр, (4)
D = Q – Qкр , (5)
где N и Nкр- соответственно фактический и критический объемы реализации продукции в стои-
мостном выражении (лей); Q и Qкр - соответственно фактический и критический объемы реализации
86
SECŢIUNEA nr. 1
продукции в натуральном выражении (т).

При втором способе рассчитывают процентное отношение запаса финансовой прочности к фак-
тическому (запланированному) объему. Эта величина показывает на сколько процентов может снизить-
ся объем реализации, чтобы предприятию удалось избежать убытков. Чем выше показатель запаса фи-
нансовой прочности, тем устойчивее предприятие, и тем меньше для него риск потерь.
N �N êð
D= �100,
N % (6)
N �N êð
D= �100,
N % (7)
Абсолютный показатель запаса финансовой прочности в натуральном выражении (D), используя

показатель урожайности, определяется по формуле:
, ц/га (8)
Относительный показатель запаса финансовой прочности рассчитывается:
,%, (9)
где q – фактический уровень урожайности.

Еще одним показателем, по которому можно говорить о состоянии экономической безопасности
предприятия является эффект операционного рычага или операционный леверидж (L).Он количествен-
но характеризуется соотношением между постоянными и переменными затратами в общей их сумме и
вариабельностью показателя полученной прибыли. Он выше в тех компаниях, в которых выше соотно-
шение постоянных затрат к переменным, и соответственно ниже в обратном случае. Понимание меха-
низма действия операционного рычага позволяет целенаправленно управлять соотношением постоян-
ных и переменных затрат в целях повышения эффективности текущей деятельности предприятия. Это
управление сводится к изменению значения силы операционного рычага при различных тенденциях
конъюнктуры товарного рынка. Показатель операционного левериджа позволяет достаточно быстро
(без наличия отчета о прибылях и убытках) определить, как повлияют изменения объема продаж на
прибыль от реализации продукции:
, п.п/п.п, (10)
где ∆P - прирост валовой прибыли; ∆N - прирост выручки.

Операционный леверидж показывает на сколько процентных пункта изменится прибыль пред-
приятия при изменении выручки на один процентный пункт.
Операционный рычаг так же принято измерять отношением маржинального дохода (M) к вало-
вой прибыли (Р):
, (11)
Учитывая тот факт, что маржинальный доход представляет собой разность между выручкой пред-
приятия и ее переменными затратами, формула операционного левериджа может быть представлена:
87
SECŢIUNEA nr. 1
, (12)
где N – выручка от реализации продукции.

Чем выше уровень маржинального дохода, тем больше вероятность компенсации постоянных
затрат предприятия и получения им прибыли от хозяйственной деятельности. Формула операционного
левериджа может быть представлена следующим образом:
, (13)
Поскольку маржинальный доход, кроме валовой прибыли, содержит еще и сумму постоянных
затрат, то операционный леверидж всегда больше единицы. Эффект операционного рычага характери-
зует степень рискованности бизнеса. Прибыль предприятия, у которого уровень операционного леве-
риджа выше, более чувствительна к изменениям выручки и считается более рискованным. При резком
падении продаж такое предприятие может очень быстро «упасть» ниже уровня безубыточности. Дея-
тельность предприятия с низким операционным рычагом сопряжена с меньшим риском, но и с мень-
шим вознаграждением (прибыли).
Отметим, что между запасом финансовой прочности и эффектом операционного левериджа су-
ществует обратная зависимость. Чем выше эффект операционного рычага, тем ниже зона безопасности
и наоборот [1, стр.136]:
, (14)
Применяя формулу 2 определим точку безубыточности (критическую урожайность), формулу

9 – запас финансовой прочности и формулу 14 – операционный леверидж при производстве основных
сельскохозяйственных культур в SRL „CumnucAgro” Чадыр – Лунгского района за 2013 год. Расчеты
сведем в таблицу 1.
Таблица 1
Показатели операционного анализав SRL „CumnucAgro” за 2013г.
Показатели Зерновые и зернобобо- Кукуруза Подсолнеч-

вые (без кукурузы) ник
Постоянные затраты, лей/га (FC) 2750,75 6353,68 3893,18
Цена, лей/ц (p) 246,06 241,18 534,19
Удельные переменные затраты, лей/ц (AVC) 121,42 95,95 95,26
Фактическая урожайность, ц/га (q) 32,20 54,40 22,20
Критическая урожайность,ц/га (qmin) 22,07 43,75 8,87
Запас финансовой прочности,% (D) 31,46 19,58 60,05
Операционный леверидж (L) 3,18 5,11 1,67
Рассчитано по данным отчетов SRL „CumnucAgro” форм №7-АПК и №9-АПК за 2013г.
88
SECŢIUNEA nr. 1
а) зерновые и зернобобовые без кукурузы
б) подсолнечник
Рис.1. Показатели запаса финансовой прочности и операционного левериджа

при производстве зерновых культур и подсолнечника SRL „CumnucAgro” за 2013г.
Разработано по данным таблицы 1
На основе данных таблиц 1 проведем расчеты и представим на рисунке 1 показатели запаса фи-
нансовой прочности и операционного левериджа в зависимости от уровня урожайности при произ-
водстве зерновых культур и подсолнечника в анализируемым хозяйстве. Особенность представленных
графиков заключается в том, что точка пересечения вертикальной пунктирной линии с горизонталь-
ной осью представляет собой точку безубыточности. Через эту же точку проходит и кривая запаса
финансовой прочности. Текущее значение показателей запаса прочности и операционного левериджа
наблюдается в точке пересечения соответствующих кривых с вертикальной пунктированной линии,
проведенной из фактического показателя урожайности.
89
SECŢIUNEA nr. 1
Проведенные исследования показали, что в условиях южной зоны Республики Молдова:

– вести простое воспроизводство можно при уровне рентабельности всех видов продукции рас-
тениеводства выше 25%, а расширенное воспроизводство - более 37% [2, с.76];
– доля постоянных затрат в среднем за 2010-2012 годы составила на посевах [3, стр.23]:
n зерновых и зернобобовых – 0,389;
n зерновых и зернобобовых без кукурузы – 0,413;
n кукурузы – 0,549;
n подсолнечника – 0,648.
Определим на основе формул 9 и 14 значения показателей запаса финансовой прочности и опера-
ционного левериджа, необходимых для ведения простого и расширенного воспроизводства на посевах
ведущих культур АТО Гагаузия. Результаты расчетов сведем в таблицу 2.
Таблица 2
Расчетные (нормативные) показатели уровней запаса финансовой
прочности и операционного левериджа на посевах ведущих культур в АТО Гагаузия
Доля по Запас финансовой прочно- Операционныйлеверидж

стоян- сти для воспроизводства для воспроизводства
Сельскохозяйственные культуры ных
затрат простого расширенного простого расширенного
Зерновые всего 0,389 0,391 0,487 2,556 2,051

Зерновые без кукурузы 0,413 0,377 0,473 2,652 2,116
Кукуруза 0,549 0,313 0,403 3,196 2,484
Подсолнечник 0,648 0,278 0,363 3,592 2,751
Источник: разработано автором
Представим на рисунке 2 расчетные и фактические показатели операционноголевериджа при

производстве и реализации продукции ведущих культур автономии в среднем за 2010-2012 гг. ведущих
культур автономии в среднем за 2010-2012 г.г.
Рис. 2. Показатели операционноголевериджа при производстве зерновых культур

и подсолнечника в хозяйствах АТО Гагаузия в среднем за 2010-2012 гг.
Источник: разработано автором по данным Управления сельского хозяйства АТО Гагаузия
90
SECŢIUNEA nr. 1
Фактическое значение операционного левериджа как показателя экономической безопасности

возделывания культур выше уровня, необходимого для ведения расширенного воспроизводства, по зер-
новым культурам на 37,7%, а по подсолнечнику – ниже на 34,6%. В среднем при выращивании зерна
и подсолнечника в автономии уровень левериджа за указанные годы достиг значения 2,41 при норма-
тивном значении 2,334, то есть превышение составило 3,3%. Таким образом, абсолютное большинство
сельскохозяйственных предприятий автономии в среднем за 2010 – 2012 годы обеспечили безопасное
производство ведущих культур.
1. Пармакли, Д. М. Методология научных исследований в экономике. Учебное пособие.- Сomrat

– Univ. de Stat, 2011. – 257p.
2. Todorici, L. Perfecţionarea mecanismului de asigurare a sustenabilităţii economice a întrepinderilor
agricole (pe baza UTA Găgăuzia). Teză de doctor îneconomie. Chişinău, 2014, 181 p.
3. Пармакли, Д. М. Некоторые особенности графического методаисследований в сельском хозяй-
стве. //Creşterea economică in condiţiile globalizării: Conferinţa Internaţională Ştiinţifico – Practică
Intern, oct. 16-17, 2014. – Ch.: INCE, – Vol.1, 2014. – 368 p.
ОБЕСПЕЧЕНИЕ УПРАВЛЕНИЯ ИНСТИТУЦИОНАЛЬНЫМИ

КОНФЛИКТАМИ В ФИНАНСОВОЙ ДЕЯТЕЛЬНОСТИ
ПРОМЫШЛЕННЫХ ПРЕДПРИЯТИЙ
ПРОКОПЕНКО Роман, канд. экон. наук, старший научный
сотр., Институт экономики промышленности
Analysis of basic informative streams, arising up in the process of co-operation of support of making
decision on a management an industrial policy with public and non-state organs allowed to define the of
principle structure of the informative-organizational providing of management institutional conflicts in
financial activity of industrial enterprises.
Keywords: institutional conflicts, financial activity, industrial enterprises, management enterprises.
В настоящее время развитие экономической системы Украины характеризуется значительным

количеством реформ по ее преобразованию и приближению к западным экономикам. Однако, результа-
ты этих реформ не соответствуют поставленным целям, а зачастую даже являются противоположными
ожиданиям. В частности, функционирование промышленных предприятий, являющихся локомотивом
экономики Украины, опровергает выводы, которые могут быть сделаны с помощью экономических те-
орий мейнстрима, в первую очередь, неоклассики. Анализ статистики функционирования украинской
экономики и сравнение ее с показателями соседних стран позволяет сделать вывод, что эффективность
украинских промышленных предприятий существенно ниже других отраслей украинской экономики,
а также отстает от эффективности промышленных предприятий других стран. Одной из причин не-
эффективности институтов являются институциональные конфликты. При осуществлении своей дея-
тельности предприятия всегда имеют альтернативу выбора между различными вариантами решений,
так как для каждой ситуации возможны различные институты, регулирующие варианты поведения и
санкции, которые могут последовать в случае действия по этим институтам. Аналогично контраген-
ты предприятия также имеют наборы альтернативных институтов для каждой ситуации. Поэтому при
функционировании промышленных предприятий и их взаимодействии с контрагентами постоянно
происходят институциональные конфликты. Необходимость прогнозирования результатов этих кон-
91
SECŢIUNEA nr. 1
фликтов обуславливает актуальность темы данной статьи.

Несмотря на то, что институциональный подход уже относительно не нов, его применение при
исследовании экономических процессов довольно однобоко. Основная масса работ посвящена инсти-
тутам поведения индивидуума на различных рынках, а исследованию институтов объединений инди-
видуумов, таких как предприятия, отрасли или регионы посвящено существенно меньше внимания.
Особенно мало таких работ в странах бывшего СССР, институциональная среда которых существен-
но отличается от других регионов мира, что обуславливает неприменимость большинства западных
исследований в Украине. Также большинству работ западных экономистов в сфере исследования ин-
ститутов свойственна глобальность и расплывчатость объекта исследования, в качестве которого, как
правило, берется вся институциональная среда страны или региона, соответственно и описание инсти-
тутов отличается слабой структурированностью. Основным недостатком современных исследований в
области институциональных конфликтов является то, что большинство исследователей недостаточное
внимание уделяют практической реализации разработанных методов, в частности, информационно-ор-
ганизационным аспектам их применения..
Поэтому, при решении проблемы прогнозирования конфликтов институтов инвестирования воз-
никает необходимость разработки информационно-организационного обеспечения управления инсти-
туциональными конфликтами в финансовой деятельности промышленных предприятий.
Разработка стратегии управления институциональными конфликтами в деятельности промыш-
ленных предприятий требует выполнения ряда этапов, без которых принимаемые стратегические ре-
шения будут субъективны и необоснованны. Среди этих этапов основными являются:
n сбор информации о динамике основных экономических показателей, характеризующих дея-
тельность промышленных предприятий;
n сопоставление результатов выявленных институциональных конфликтов с основными эконо-
мическими показателями, характеризующими деятельность промышленных предприятий;
n разработка комплекса мероприятий по изменению базовых условий, в которых действуют ин-
ституты промышленных предприятий;
n разработка комплекса мероприятий по воздействию на институты, в которых возникают кон-
фликты в деятельности промышленных предприятий;
n согласование элементов стратегии управления институциональными конфликтами в деятель-
ности промышленных предприятий;
n оценка результатов применения управления институциональными конфликтами в деятельно-
сти промышленных предприятий.
Реализация всех этих этапов невозможна без сбора первичной информации и обработки ее в со-
ответствующем информационном центре. В качестве такого центра предлагается создание ситуацион-
ного центра поддержки принятия решений по управлению промышленной политикой. Часть элементов
такого центра уже существует в различных профильных министерствах и ведомствах, однако, они не
ориентированы на управление институциональными конфликтами. Кроме того, ввиду разрозненности
подразделений, осуществляющих управление промышленной политикой, отсутствует какой-то единый
механизм сбора, хранения и обработки информационных потоков, необходимых для управления раз-
личными аспектами промышленной политики, в том числе, институциональными конфликтами финан-
совой деятельности промышленных предприятий.
Ситуационного центра поддержки принятия решений по управлению промышленной политикой
в сфере минимизации институциональных конфликтов в финансовой деятельности промышленных
предприятий должен обеспечивать выполнение следующих задач:
n мониторинг состояния ключевых показателей, характеризующих негативные последствия от
институциональных конфликтов в финансовой деятельности промышленных предприятий с
прогнозированием их динамики на основе анализа поступающей информации;
n моделирование информационно-аналитических систем последствий разрабатываемых управ-
ленческих решений на краткосрочной и долгосрочной перспективе;
n представление обработанной статистической информации и разработанных управленческих
92
SECŢIUNEA nr. 1
решений по управлению институциональными конфликтами в финансовой деятельности про-

мышленных предприятий в наиболее удобном для ЛПР виде;
n осуществление совместной работы экспертов, в том числе и удаленной, для оценки принима-
емых решений и их оптимизации;
n обеспечение ручного управления в кризисной ситуации.
При оценке институциональных конфликтов возникает необходимость в сборе информации от
всех субъектов конфликта. При этом можно выделить две основных группы субъектов: государствен-
ные и негосударственные органы.
При взаимодействии ситуационного центра поддержки принятия решений по управлению про-
мышленной политикой с точки зрения минимизации институциональных конфликтов возникают сле-
дующие информационные взаимодействия (рис. 1): 1 – комплекс информационных потоков об ин-
ституциональных конфликтах в финансовой сфере промышленных предприятий, возникающих при
взаимодействии с негосударственными структурами; 2 – информация об основных транзакциях, осу-
ществляемых между промышленными предприятиями и разрешительными органами администраций;
3 – статистика экспортно-импортных операций промышленных предприятий; 4 – статистика уплаты
налогов, проводимых проверок и начисленных штрафов; 5 – информация о директивах, предоставляе-
мых министерствами в подчиняющиеся им промышленные предприятия; 6 – агрегированные данные
о рынках сырья и готовой продукции промышленных предприятий; 7 – рекомендации по совершен-
ствованию законодательства с целью минимизации институциональных конфликтов промышленных
предприятий; 8 – статистика о судебных исках, вызванных институциональными конфликтами про-
мышленных предприятий и результатах их рассмотрения.
Рис. 1. Информационные потоки при взаимодействии ситуационного центра поддержки

принятия решений по управлению промышленной политикой с государственными органами
93
SECŢIUNEA nr. 1
Необходимость сбора данных в государственных учреждениях и организациях вместо получения

их напрямую от промышленных предприятий обусловлена необходимостью получения сборных агре-
гированных данных, которые могут быть получены только из вышеперечисленных источников.
Ситуационный центр поддержки принятия решений по управлению промышленной политикой
может быть при этом как отдельной организацией, так и подразделение в составе одного из мини-
стерств Кабинета министра Украины, так и отдельным субъектом, осуществляющим прямые взаимо-
действия с прочими государственными органами.
Соответственно, при взаимодействии ситуационного центра поддержки принятия решений по
управлению промышленной политикой с точки зрения минимизации институциональных конфликтов
с прочими субъектами возникают следующие информационные взаимодействия (рис. 2): 1 – комплекс
информационных потоков об институциональных конфликтах в финансовой сфере промышленных
предприятий, возникающих при взаимодействии с государственными структурами; 2 – результаты мар-
кетинговых опросов конечных потребителей промышленной продукции о результатах их взаимодей-
ствия с промышленными предприятиями и возникших при этом конфликтах; 3 – результаты маркетин-
говых опросов поставщиков сырья и материалов о результатах их взаимодействия с промышленными
предприятиями и возникших при этом конфликтах; 4 – формализованные и агрегированные данные о
конфликтах, возникающих у промышленных предприятий при осуществлении внешнеэкономической
деятельности и лоббировании в государственных органах; 5 – информация о конфликтах, возникаю-
щих при удовлетворении потребностей промышленных предприятий в различных высококвалифи-
цированных специалистах; 6 – информация о динамике биржевых торгов, возможностях размещения
IPO промышленных предприятий и возникающих при этом проблемах; 7 – агрегированные данные
о конфликтах, возникающих в процессе кредитования промышленных предприятий коммерческими
банками; 8 – агрегированные данные о конфликтах, возникающих в процессе прямого инвестирования
в промышленные предприятия; 9 – первичная информация о конкретных ситуациях, связанных с ин-
ституциональными конфликтами, возникшими в процессе осуществления финансовой деятельности
промышленными предприятиями, входящими в группу мониторинга.
Рис. 2. Информационные потоки при взаимодействии ситуационного центра

поддержки принятия решений по управлению промышленной политикой
с негосударственными органами
94
SECŢIUNEA nr. 1
Таким образом, в результате анализа вышеперечисленных информационных потоков от государ-

ственных и негосударственных субъектов могут быть приняты управленческие решения по минимиза-
ции негативных последствий институциональных конфликтов в финансовой деятельности украинских
промышленных предприятий.
Проведенный анализ основных информационных потоков, возникающих в процессе взаимодей-
ствия поддержки принятия решений по управлению промышленной политикой с государственными
и негосударственными органами позволил определить принципиальную структуру информацион-
но-организационного обеспечения управления институциональными конфликтами в финансовой дея-
тельности промышленных предприятий. В результате может быть сформирован ситуационный центр
поддержки принятия решений по управлению промышленной политикой. Ситуационный центр может
быть при этом как отдельной организацией, так и подразделение в составе одного из министерств Ка-
бинета министра Украины, так и отдельным субъектом, осуществляющим прямые взаимодействия с
прочими государственными органами.
1. Гришина, Ю. В. Концепция сбалансированного управления целеполаганием на промышлен-

ных предприятиях / Ю. В. Гришина; Р. В. Прокопенко // Современный научный вестник: науч-
но-теоретический и практический журнал (Российская Федерация). – 2013. – № 12 (151). – С.
11-15. (Серия: Экономический науки).
2. Прокопенко, Р. В. Моделирование институциональных конфликтов как фактора развития си-
стемных дисбалансов / Ю. Г. Лысенко; Р. В. Прокопенко // Моделирование социально-эконо-
мических систем: теория и практика: Монография. – Х.: ИНЖЭК, 2012. – 592 с.
3. Прокопенко, Р. В. Рефлексивный подход к моделированию институциональных конфликтов
в финансовой деятельности промышленных предприятий / Р. В. Прокопенко // Рефлексив-
ные процессы в экономике: концепции, модели, прикладные аспекты: монография. – Донецк:
АПЕКС, 2011. – С. 207-224.
РЕГИОН КАК СУБЪЕКТ МЕЖДУНАРОДНОЙ

ЭКОНОМИКИ
ПУТЯТИН Эдуард, аспирант,
The article dwells on the current approaches to defining the nature of region and regionalization, their
theoretical and methodological bases are defined.
Key words: regionalization, region, integration, globalization.
Важным актором в системе современных международных отношений являются регионы, форми-

рование которых является следствием развития интеграционных процессов. Процессы региональной
экономической интеграции, сопутствующие развитию глобализационных процессов, влияют на фор-
мирование новой пространственной структуры и конфигурации современного мира, в котором инте-
грационное взаимодействие государств становится залогом не только экономического роста, социаль-
ного и культурного развития стран, но и политической стабильности, национальной, региональной и
глобальной безопасности в целом.
В современных экономических исследованиях [2,4], посвященных оценке процессов глобализа-
ции и регионализации, подчеркивается, что под влиянием международной экономической интеграции
95
SECŢIUNEA nr. 1
происходит сближение национальных экономик с точки зрения территориально-пространственного

аспекта, с одной стороны, а с другой – развиваются новые формы экономической деятельности субъек-
тов мирового рынка. Мировой экономический и финансовый кризис показал, что международная реги-
ональная интеграция как составная часть глобализации является инструментом ускоренного развития
национальных экономик и повышения конкурентоспособности стран-членов региональных блоков.
Традиционно регион в экономической литературе рассматривается с точки зрения нескольких
параметров: целостности, самодостаточности, территориальности (географический аспект), функци-
ональности и т.п. Как определенная территория, регион может быть отграничен признаком наличия,
интенсивности, многообразия и взаимосвязанности явлений, выражающихся в виде специфической од-
нородности географических, природных, экономических, социально-исторических, национально-куль-
турных условий, служащих основанием для того, чтобы выделить эту территорию [7].
Анализ научных источников [9-12] позволяет выделить несколько современных аспектов иссле-
дования формирования регионов и развития процесса регионализации: территориальный (разделение
регионов происходит по географическому признаку), политико-административный (территории опре-
деляются по административно-территориальному признаку), геополитический (регион формируется
через создание определенных союзов (блоков) для достижения определенных геополитических задач),
экономический (регионализация связана с формированием экономического единства и однородности
в пределах определенной территории) и т.д. В связи с этим, регионализацию следует рассматривать
именно с точки зрения реализации потенциала территориального развития.
Основываясь на интеграционном подходе, в оценке европейского интеграционного процесса Б.
Хеттне и Ф. Сёдербаум [3] выделяют пять уровней регионального развития. На первом уровне фор-
мирование региона связано с выделением определенных региональных пространств, имеющих есте-
ственные природные границы, в рамках которых с учетом имеющихся ресурсов формируются соот-
ветствующие системы производства и обмена. Следующий (второй) уровень связан с формированием
региональных комплексов, которые охватывают соответствующие крупные социальные группы. На
третьем уровне происходит образование регионального общества как определенной формы «между-
народного общества» кооперирую-щихся государств. Именно на этом уровне, по мнению Б. Хеттне
возникают различные процессы взаимодействия по различным направлениям (эко¬номическим, поли-
тическим и культурным и т.д.). Региональное сообщество, которое формируется на четвертом уровне,
характеризуется уже устойчивыми кооперационными связями между формальными регионами, опре-
деляе¬мыми как сообщества государств. Возникают соответствующие структуры, обеспечивающие
принятие решений вну¬три региона. Высшим результатом регионализации может стать регион-госу-
дарство, который отличается от нации-государства, ибо отличается по степени достижения состояния
однородности.
Развитие и углубление процессов регионализации в мировом хозяйстве позволяют определить
новое качество мирохозяйственной динамики, которое проявляется в концентрации различных форм
международных экономических отношений в основных регионах триады мировой экономики. В рам-
ках триады сконцентрирована большая часть мирового производства (более 70% мирового ВВП), доми-
нируют они и в распределении мировых товарах и инвестиционных потоков. В свою очередь, именно
в регионах триады развиваются основные модели региональной интеграции: европейскую, североаме-
риканскую и азиатско-тихоокеанскую. Формирование данных моделей связано с объективной приро-
дой и субъективной обусловленностью процессов регионализации, протекающих в данных регионах
триады, под влиянием соответствующих микро-, макроэкономических и геополитических детерминант
[6,с.176-228]. При этом, следует подчеркнуть, что регион как субъект международной экономики мо-
жет охватывать не только государства (и выступать в виде интеграционного объединения), но и их от-
дельные территории (евро-регионы) [8, с.222], поскольку возникают соответствующие задачи, решение
которых требует консолидированных усилий, но не на уровне государств, а их отдельных территорий.
Традиционно, в экономических исследованиях выделяют два уровня развития интеграционных
процессов – поверхностную и глубокую интеграцию [1]. Если первый уровень, как правило, связан со
снижением либо отменой барьеров во взаимной торговле, то глубокая интеграция предполагает: допол-
96
SECŢIUNEA nr. 1
нительные элементы гармонизации национальных политик, правового регулирования производства,

торговли; развитие мобильности факторов производства, в том числе и через создание совместной ин-
фраструктуры и т.д. Таким образом, можно сделать вывод, что формирование регионов в международ-
ной экономике связано именно с развитием глубоких форм интеграционного взаимодействия стран. Ко-
личественные показатели, характеризующие развитие основных интеграционных объединений мира,
подтверждают это. В таких условиях регионы в мировой экономике не только становятся особенными
акторами в системе международных отношений, но и влияют на формирование новой пространствен-
ной структуры мирового хозяйства [5].
Для оценки влияния регионализации на пространственное устройство мирового хозяйства, Б.
Хеттне [3] выделяет ряд признаков, влияю¬щих на характер интеграционных процессов, происходящих
в регионе. Прежде всего, регион рассматривается как единая территориальная система, образованная
с учетом географического признака и включающая несколько государств, объединенных друг с другом
определенным уровнем взаимоза¬висимости. Исследователь допускает возможность несовпадения
региональных очерта¬ний (административных и государственных границ), то есть в состав реги¬она
может входить не все государство, а только его часть, как нами подчеркивалось ранее, поскольку и ев-
ро-регион также может рассматриваться как особый субъект в международной экономике. Кроме того,
степень развитости по экономическим, политическим и культурным параметрам внутри региона может
отличаться, а в зависимости от интересов субъектов, функционирующих в регионе, может меняться и
уровень региональной сплоченности.
Анализ современной пространственной структуры мирового хозяйства с точки зрения региона
как субъекта международной экономики позволяет сделать вывод о развитии в мировом хозяйстве гло-
бальной регионализации, которая проявляется как политика взаимоотношений крупных межгосудар-
ственных объединений с глобальным миром и его акторами. Таким образом, глобальная регионализа-
ция становится объективным процессом, который, с одной стороны, выступает как неотъемлемая часть
непосредственно глобализационного процесса, а с другой – его логическим проявлением и следстви-
ем. Именно развитие глобальной регионализации станет определять новую форму пространственной
организации глобального мира.
1. Burfisher, M. E. Regionalism: Old and New, Theory and Practice/ M. E. Burfi-sher; S. Robinson; K.
Thierfelder. – Capri: The International Agricultural Trade Research Consortium (IATRC) Conference,
2003. – 28p.
2. Haftel, Y. Regional Integration, Signaling, and Foreign Direct Investment: The Case of ASEAN / Y.
Haftel. – San Diego CA: International Studies Association Annual Convention, 2006. – 34p.
3. Hettne, B.; Söderbaum, F. and Stålgren, P. The EU as a Global Actor in the South // Report. 2008.
№8. June. P. 41.
4. Lombaerde, P. Multilateralism, regionalism and bilateralism in trade and investment: 2006
world report on regional integration / P. Lombaerde. – United Na-tions Conference on Trade and
Development: Springer, 2007. – 277p.
5. Scott, A. J. Regions, globalization, development/ Allen, J. Scott and Michael Storper // Regional
Studies. – 2003. – vol. 37: 6&7. – pp 579-593.
6. Булатова, О. В. Регіональна складова глобальних інтеграційних процесів: монографія/ О. Бу-
латова. – Донецьк: ДонНУ, 2012. – 386с.
7. Воскресенский, А. Д. Региональные подсистемы международных отношений и регионы
мира: (К постановке проблемы) / А. Д. Воскресенский // Восток – Запад – Россия: сборник
статей. – М.: Прогресс-Традиция, 2002. – С.131-144.
8. Гладій, І. Міжнародна регіональна економіка як наука / І. Галадій // Журнал європейської еко-
номіки. – 2006. – Т.5(№3). – С.220-236.
9. Дергачев, В. А. Регионоведение: [уч. пособие] / В. А. Дергачев; Л. Б. Вардомский. – [2е изд.,
97
SECŢIUNEA nr. 1
перераб. и доп.] – М.: ЮНИТИ-ДАНА, 2010. – 519с.

10. Книш, М. М. Регіоналізм і регіоналізація у науковому тезаурусі / М. М. Книш // Географія і су-
часність: зб. наук. праць НПУ ім. М. П. Драгоманова. – К.: Вид-во НПУ ім. М. П. Драгоманова,
2009. – Вип. 12 (22). – С. 3–6.
11. Мазур, С. А. Значення економічного регіону в просторовому упорядкуванні національної еко-
номіки / С. А. Мазур // Продуктивні сили і регіональна економіка: збірник наукових праць. –
К.: РВПС України НАН України, 2008. – Ч. 1. – С. 261-264.
12. Управління міжнародною конкурентоспроможністю в умовах глобалізації економічного ро-
звитку: Монографія: У 2т./ Д. Лук’яненко; А. Поручник; Л. Антонюк та ін. – К.:КНЕУ, 2006.
– Т.1. – 592с.
LOCUL ȘI ROLUL VALORILOR ÎMPĂRTĂȘITE DE MEMBRII

ECHIPEI ÎN PROCESUL DE FORMARE
ȘI DEZVOLTARE A ECHIPEI MANAGERIALE
GUZUN Stela, drd., ULIM
The success of the management team doesn’t depend only on the knowledge and experience that are
available for its members or on the processes that assure their interaction, and the values shared by the teams’
members. The author launches the hypothesis that the values toward which the members orient themselves,
have a thorough effect on what the team is able to perform in comparison with the managers that are not
integrated within team.
Cuvinte cheie: echipă managerială, valori de muncă, valoare, orientări valorice, eficiența echipei.
Succesul echipei de management nu depinde numai de cunoștințele și experiența care stau la dispoziția
membrilor săi sau de procesele care asigură interacțiunea lor, dar, de asemenea, și de valorile împărtășite de
membrii echipelor.
Autorul emite ipoteza, conform căreia valorile, către care se orientează membrii echipei, au un efect
profund asupra a ceea ce este în stare să facă echipa, în comparație cu managerii care nu sunt integrați în
echipe. Prin valori autorul înțelege un set de standarde în conformitate cu care se definesc propriile priorități
importante, care oferă posibilitatea de a judeca dacă lucrul este atractiv sau nu, dacă este interesantă sau doar
acceptabilă participarea lor într-o echipă, este importantă orientarea spre ceva nou, important din punct de
vedere strategic sau poate fi neglijată pentru a urma un alt scenariu mai puțin riscant etc. Astfel, deciziile cu
privire la priorități, fiecare angajat le ia personal. Prin urmare, în procesul de formare a echipelor este deosebit
de important ca motivele activității participanților să fie situate pe aceeași linie cu direcția de dezvoltare
strategică a companiei.
În caz contrar, diferențele de motive personale și obiective strategice vor face, de fapt, din strategie o
declarație ce nu va fi susținută de executorii ei.
O modalitate empirică de studiere a valorilor de muncă este studiul declarațiilor făcut de oameni cu
privire la ceea ce este important și semnificativ pentru ei în lucru. În primul rând, pe primele locuri printre
valorile menționate se situează „oportunitatea de a obține ceva”, „venitul corespunzător” și „lucrul interesant”.
Aceste valori sunt mai puțin menționate după criteriul frecvența menționării, în comparație cu studiul realizat
la nivel național a tuturor angajaților. Cu toate acestea, există unele diferențe. Astfel, conform eșantionului,
așa valoare cum ar fi salariul bun, decent în întreprinderile din industria ușoară a fost estimat cu 20 de puncte
mai puțin decât în cercetare. Pare a fi din cauza crizei economice ce a exacerbat situația financiară a firmelor,
în condițiile cărora preferințele pentru câștigurile mari s-au diminuat ușor.
În al doilea rând. Se poate afirma că activitatea în echipă creează valoarea „lucru interesant”. În total,
98
SECŢIUNEA nr. 1
conform eșantionului, această valoare a fost remarcată de 69% din respondenți. Mai mult decât atât, printre
liderii, care au creat echipe sunt deja 83%.
În al treilea rând. În datele noastre o valoare foarte scăzută este indicată de criteriul «un loc sigur de
muncă. Conform opiniei autorului corectarea a fost realizat doar în rândul directorilor și managerilor, ba mai
mult decît atât, în timp de criză economică, orientarea scăzută a obiectivelor cu privire la locul sigur de muncă
poate fi explicată de ieșirea în prim plan a așa valori, cum ar fi capacitatea de a realiza ceva, munca interesantă
etc., ceea ce orientează oamenii spre succesul întreprinderii. Scopurile respondenților care lucrează în echipe,
s-au axat, în principal, pe câștigurile bune și posibilitatea de a obține ceva, în timp ce „păstrarea locurilor de
muncă” a atras atenția a doar 23% de corespondenți din industria ușoară.
Tabelul 1.1
Valorile de lucru profesionale ale respondenților
Valorile Frecvența menționării, în %

Cercetarea Conducătorii Conducătorii Conducătorii
(autor) din industria întreprinderilor care lucrează în
prelucrătoare din industria componența echipelor
ușoară de management
Un venit corespunzător 96 63 75 93
Un loc sigur de muncă 80 38 43 28
Lucrul interesant 72 69 71 83
Posibilitatea de a obține/realiza ceva 44 64 14 68
Respectul manifestat din partea oamenilor 36 14 28 21
Posibilitatea de a demonstra inițiativa
(activitate) 24 20 43 73
Activitatea ce presupune responsabilitate 20 17 14 71
Astfel, putem concluziona că participarea în echipa care gestionează cu succes firma, deplasează valoarea
„loc sigur de muncă” pe locul doi, pe primul plan fiind valoarea „realizările” și „venitul corespunzător”.
Dezbaterile cu privire la acest fapt în grupurile-țintă au arătat că, subestimată la prima vedere, valoarea „loc
sigur de muncă”, mai degrabă sugerează că echipa nu este considerată „un locușor călduț” din cauza cerințelor
ridicate cu care se ciocnesc membrii săi. Prin urmare, accentul pus pe valoarea „realizări”, este specifică
prin faptul că membrii echipei conștient au venit la un loc de muncă dificil, ce presupune soluționarea cu
succes a problemelor, ceea ce, prin urmare, înseamnă munca la capacitate maximă. De aceea, valoarea „venit
corespunzător” pentru ei este naturală.
Grupul-țintă, de asemenea, a arătat că participarea în echipă este considerată de către membrii săi o
modalitate de a realiza ceva, de a se implica într-o activitate interesantă nu în detrimentul veniturilor lor, ci în
speranța de a obține recompensă pentru asta, nu acum și imediat, ci în perspectivă.
De aici putem trage o concluzie importantă - lucrul în echipa de management, în mare măsură, orientează
managerii de un înalt profesionalism spre autonomie, independență față de proprietarul firmei, fapt care ar
trebui să fie luat în considerare atunci când se formează echipa de management în cadrul companiei.
În al patrulea rând. Se evidențiază o orientare neesențială a liderilor și managerilor, legată de realizarea a
ceva în firmele din Republica Moldova. În același timp, în companiile ce se atribuie la industriile de prelucrare,
orientarea țintă la «posibilitatea de a realiza ceva» este de aproape de 4 ori mai mare. Acest lucru poate indica
faptul că starea critică din industria ușoară, în general, constituie, pentru management un factor de limitare în
construirea propriilor obiective valorice, legate de realizare, dar, în cazul adoptării măsurilor adecvate pentru
dezvoltarea industriei, această valoare poate avea un loc important în ierarhia valorilor de management.
99
SECŢIUNEA nr. 1
În al cincilea rând. Este important de subliniat, de asemenea, relația valorilor „realizare” și „activitatea
ce presupune responsabilitate”. Și prima, și a doua valoare în companiile din industria ușoară au arătat cel
mai mic punctaj (14%). Acest lucru, în opinia noastră, arată că acestea nu sunt importante pentru a servi drept
sprijin în formarea echipelor de management într-o industrie deprimată, precum este industria ușoară.
Și în cercetarea făcută la nivel național, și în studiul autorului, este destul de redusă orientarea valorii
oamenilor spre „inițiativă”. Doar aproximativ un sfert din respondenți sunt ghidați de aceasta în munca lor. Cu
toate acestea, în cazul în care a fost nevoie să se răspundă la întrebarea ,,Ce v-ar încuraja sa vă alăturați echipei
în cazul în care o astfel de propunere ar urma?,, , s-a dovedit că valoarea inițiativei rămâne la un nivel relativ
ridicat, deoarece 62,5% din respondenții din industria ușoară și 65% din persoanele angajate în alte industrii, au
remarcat că o astfel de alegere ar fi făcut-o pentru oportunitatea de a demonstra talentul lor, pentru a arăta ceea
de ce sunt capabili. Mai mult decât atât, în cazul în care conducătorul dispune de echipa de management, astfel
de aspirații sunt mai mari și tipice pentru 73% dintre respondenți. Astfel, în mintea majorității managerilor s-a
înrădăcinat ferm părerea că echipa de management va pretinde la inițiativă.
Un venit Lucrul Demonstrarea Activitate Posibilitatea Un loc sigur Respect

corespunzător interesant inițiativei responsabilă de realizare de muncă
Fig. 1.1. Numărul respondenților care au raportat orientări valorice,

ce i-ar încuraja să lucreze în echipă (%).
Demonstrând un angajament destul de mic valorii „activitatea ce presupune responsabilitate”,

respondenții, cu toate acestea, au subliniat „responsabilitatea”, ca fiind una dintre cele mai importante cerințe
pentru colegii lor, cu care, dacă vor avea șansa, va trebui să lucreze într-o echipă.
După cum se poate observa din figură, cele mai mari diferențe în valori se observă în dependență de doi
parametri: manifestarea inițiativei și munca ce presupune responsabilitate. Potrivit autorului, aceste valori pot
fi cheia în determinarea priorităților, spre care sunt orientați membrii echipei. Acestea servesc ca standarde de
conduită, abilități-cheie care caracterizează oamenii uniți într-o echipă.
În general, sistemele valorilor de bază, importante pentru formarea echipelor sunt „câștigul/venitul
corespunzător”, „lucrul interesant”, „posibilitatea de a realiza ceva”.
Pentru firmele din industria ușoară, este specifică orientarea subevaluată pe valoarea „realizare a ceva”
100
SECŢIUNEA nr. 1
(de trei ori mai mică decât în alte sectoare ale industriei de prelucrare), „activitate importantă”, „respectul
manifestat din partea oamenilor”. În schimb, valoarea „posibilitatea de a demonstra inițiativă”, în cazul în care
reușesc să între în echipa de management este de două ori mai mare.
Reprezentând convingerile comune ale partenerilor, adică ce fel de comportament, obiective și
politică sunt considerate importante sau neimportante, corecte sau incorecte, valorile reflectă corespunderea
orientărilor valorice colective și individuale bazate pe sistemul de „persoană-echipă” și, prin urmare, sunt cele
mai importante condiții pentru dezvoltarea interacțiunii dintre participanții echipei.
De asemenea, este important să subliniem că orientările valorice comune au rolul de elemente
unificatoare, deoarece fiecare dintre membrii echipei nu numai percep valorile și nevoile altor oameni, adică
nevoile colegilor lor, dar și prin acțiunile lor contribuie la satisfacerea lor. Iar pentru ca acest lucru să se
întâmple, membrii echipei impun cerințe drastice privind așa calități personale, cum ar fi responsabilitatea,
încrederea, spiritul de echipă, fără de care este dificil să formăm orientări valorice unice. În plus, se poate
afirma că o combinație de valori în echipă oferă participanților nu numai o recompensă sub formă de bani, dar,
de asemenea, sub formă de recompense spirituale (climat plăcut de comunicare, percepția importanței muncii
efectuate, recunoștința din partea colegilor etc.).
În studiul nostru, așa valori precum „lucrul interesant”, „posibilitatea de a realiza ceva”, „manifestarea
inițiativei” servesc ca bază pentru interacțiunea în cadrul echipei. Mai mult decât atât, în opinia noastră, ele, de
asemenea, stau la baza încrederii între oameni, care, după cum s-a menționat deja, de asemenea, contribuie la
dezvoltarea relațiilor dintre membrii echipei.
Astfel, numai în cazul de coincidență a orientărilor valorice și acordului lor în procesul de colaborare
este posibilă alinierea procesului de interacțiune dintre membrii echipei. Mai mult decît atât, discuția din cadrul
grupului-țintă arată că, pentru a asigura respectarea valorilor în echipă, trebuie să se dezvolte încrederea dintre
membrii săi. Prin urmare, se poate afirma că această încredere este un factor-cheie pentru succesul echipei,
deoarece garantează obținerea de beneficii pe termen lung prin transferul de cunoștințe și idei de la un membru
al echipei colegilor săi. Fără încredere, nici un schimb de cunoștințe în cadrul unui grup de persoane nu poate
să existe. Prin urmare, prezența încrederii în relațiile dintre membrii echipei, credința că colegii nu vor acționa
oportunist, duce direct la dezvoltarea de interacțiune și cooperare în cadrul echipei.
Rezumând acest capitol, putem trage următoarele concluzii. În primul rând, s-a constatat că abilitățile-
cheie ale echipei de management (analiza eficientă a mediului de piață și reducerea incertitudinii, elaborarea
alternativelor și luarea deciziilor corecte, realizarea funcțiilor de conducere) nu pot să apară numai în baza
cunoștințelor și abilităților persoanelor care intră în componența sa. Mai mult decât atât, efectuarea doar unor
măsuri administrative de recrutare și dezvoltare a personalului, de asemenea, nu vor duce la constituirea unei
echipe. Sursa abilităților-cheie ale echipei de management se rezumă la următoarele abordări principale cu
privire la organizarea activităților sale:
n selectarea echipei se efectuează din rândul managerilor profesioniști în baza principiilor de voluntariat,
angajament pentru anumite roluri, relații orizontale între membrii săi;
n activitatea echipei se efectuează în baza proceselor de interacțiune a membrilor echipei în scopul
îmbunătățirii eficienței de conducere a companiei prin intermediul unor dezbateri, discuții cu privire
la obiective și la rezultatele lucrului, brainstormingului, retragerii, luării în comun a deciziilor de
management și, ca urmare, formării cunoștințelor de echipă (cu privire la dezvoltarea și producerea
de bunuri, evaluarea performanțelor, lucrul cu clientul, motivarea angajaților etc.). Este important să
subliniem faptul că sursa avantajelor echipei nu constă numai într-o mai bună coordonare și coerență
a activității membrilor echipei, realizate în procesul de interacțiune, cât în crearea în procesele de
interacțiune ale echipei a unor mecanisme de transformare a cunoștințelor individuale (implicite) în
cunoștințe ale echipei, transformării echipei într-o structură de instruire;
n bazarea pe valorile comune ale membrilor echipelor. Reprezentând convingerile comune ale
partenerilor, adică ce fel de comportament, obiective și politică sunt considerate importante sau
neimportante, corecte sau incorecte, valorile reflectă corespunderea valorilor colective și individuale
bazate pe sistemul de „persoană-echipă” și, prin urmare, sunt cele mai importante condiții pentru
dezvoltarea interacțiunii între participanții echipei. În studiul nostru, așa valori precum „lucrul
101
SECŢIUNEA nr. 1
interesant”, „posibilitatea de a realiza ceva”, „manifestarea inițiativei” servesc ca bază pentru

interacțiunea în cadrul echipei. Mai mult decât atât, în opinia noastră, ele, de asemenea, stau la baza
încrederii între oameni, care, după cum deja s-a menționat, de asemenea, contribuie la dezvoltarea
relațiilor dintre membrii echipei.
În al doilea rând, rolul surselor care asigură capacitățile-cheie ale echipei, se modifică în procesul de
formare și funcționare a echipei. La etapa inițială de creare a echipei capacitățile sale depind de resursele
umane pe care le posedă. Prin urmare, formarea echipei are rolul de proces în selectarea persoanelor care au
anumite capacități ce asigură soluționarea problemelor cu care se confruntă organizația. La etapa următoare,
ca urmare a ordonării proceselor de interacțiune a managerilor și obținerii în baza acesteia a efectului sinergiei
managementului, se formează abilitățile echipei. Și, în sfârșit, în activitățile echipelor încep să joace un rol
important valorile împărtășite de membrii săi care stau la baza culturii sale.
În al treilea rând, selectarea membrilor echipei de înaltă calificare, realizarea interacțiunii productive
între ei și coordonarea orientărilor valorice, nu constituie, în sine, un avantaj competitiv al echipelor, ci
reprezintă elementele de legătură care sprijină în interiorul ei procesele de studiere a pieței, căutărea de noi
oportunități, identificarea amenințărilor și riscurilor, luarea deciziilor cu privire la alegerea strategiilor de
creare a produselor noi, și, în cele din urmă, combinarea activelor companiei, anume crearea și selectarea
activelor materiale și nemateriale.
Astfel, pentru a îmbunătăți eficiența activității echipei de management, este important nu numai a
schimba competențele membrilor săi prin selectarea a noi membri sau dezvoltarea aptitudinilor profesionale
vechi, dar, de asemenea, de a modifica procesele de interacțiune dintre oameni și orientările lor valorice.
Bibliografie
1. Henry, Mintzberg. Management Fundamentals: Concepts, Applications, Skill Development. June 10,
2011, p. 680.
2. R Meredith Belbin, Team Roles at Work, (Butterworth Heinemann, 2nd ed., 2010)
ISBN: 978-1-85617-8006), p.149.
3. Şerban, Derlogea – Teambuilding – Editura Amaltea, Bucureşti 2006.
COLLAPSE OF COOPERATION AND CORRUPTION IN A

MATHEMATICAL MODEL WITHIN GAME THEORY INCLUDING
MOLDOVAN CASE STUDY (HOMO SOCIOLOGICUS VS HOMO
ECONOMICUS)
JARYNOWSKI, Andrzej, аспирант,
Moldova State University/Jagiellonian University
A simple model from game theory, which can imitate a mechanism of corruption and cooperation
patterns, is proposed. The settings are divided into two studies with examples related to safety of Moldovan
economy. In Homo Economicus world, players seems to act in rational way and decisions are driven by
payouts (metaphor for behavior in populations of selﬁsh agents). In Homo Sociologicus world decisions
are described by players acquiring reputation and evolving altruism, which in turn determine their choice
of strategy (evolution of cooperation). I shall discuss both modeling approaches of Prisoner Dilemma, to
understand collapse of cooperation and increase of corruption in post-communistic countries as Republic of
Moldova. Possible more efficient for society outcomes (fairness equilibrium) are also discussed.
Key words: game theory, prisoner’s dilemma, computational social science, mathematical modelling,
theoretical economics, dynamic models in economics, econophysics
102
SECŢIUNEA nr. 1
Introduction to game theory (the prisoner’s dilemma). Game theory problems are well studied
in economics and individual human decision can be understood this way. The authorship is attributed
to John von Neumann in 1928 and later solution to John Nash in 1950, although the parallel issue
was described by Hugo Steinhaus: mathematician associated with Wroclaw and Lviv (Stainhaus,
1963). Cooperate or defeat: these questions can be answered according to some mathematical rules.
There are many types of games from single tot the repetitive one (which can example adaptable
strategy - based on history). An interesting case of the problem initially considered by physicists is
a minority game. The payoff decreases drastically when too many players choose the same strategy.
However, I concentrate the basic game in game theory: the prisoner’s dilemma. According to the
classical theory, the mutual cooperation is never optimal from an individual point of view, but always
profitable for society. Let’s explain Prisoner Dilemma in details. Two criminals were catch by the
police. If the prisoner 1 confesses (defeat by betraying his colleague) and prisoner 2 deny to accuse
prisoner (cooperate - will try to fair to his colleague). So 1 will be a prisoner acted as a witness against
second and go to prison for a short time (T years), while the prisoner 2 will get full judgment (S years)
of sentence (and vice versa). If both deny (cooperate) and nobody confesses, they will be convicted
(R=0 years). If both defeat (betray each others), both receive the same average sentence (P years).
The order of payments in such a game would be in order from the most profitable: R=0 years <T
years <P years <S years. Such a system has an equilibrium point where cheating is the most optimal
strategy. Many other problem could be described in such a setup and in paper players are the agent on
economic market and games represents transactions. I will focus on optimization of “social” goals,
while agent pursue only their own material self-interest with exception to altruism.
Table 1
Payout matrix of standard Prisoner Dilemma
Players ½ C (cooperation) D (defection)

C (cooperation) R, R T, S
D (defection) S, T P, P
The analysis below is only indicative, but it will still give only insights to politician economists in scope
of the dangers within national Economy for such a state like Republic of Moldova.
I would like to model non-competitive market, where oligopoly and corruption could appear and agents
(players) are: companies, state bodies, etc. As markets and economy are made up of people reacting to what
others are doing (as in Prisoner’s Dilemma). One’s actions affect second as wells as everyone else’s welfare
within given Economy. Achieving a cooperative solution is very difficult if there is a change for exploitation
others players or state (Keynes, 1936). Let’s try understand interactions in national economy where in a single
game, the agents can choose two strategies: to be the donor (Do) or acceptor (A) of bribe. If both agents always
want to be a bribe acceptor, it leads to no illegal transaction (this case would describe a fair economy). The
outcome (payoff) of such a game would is based on the fair market competition or cooperation (which is in-
differentiable). If both agents choose Do, illegal transaction do not occurs between agents. If both agents want
to give a bribe, it can lead to a situation where one buy some advantages from third site e.g. government official
(for simplicity, let us assume that only the agent supporting ruling political party can bribe the government
official). We must unify units of factors for different payoffs: the ability to compete in given game for both
agents (depending on the position and adaptability of agents on the market), the amount of monetary/valued
bribes, profit or loss in effect of corruption, the moral cost of participation in corruption and expected value of
punishment (if caught).
103
SECŢIUNEA nr. 1
Table 2
Payout matrix of corruption system
½ Do A
Do (W1-L, W2+G-C- m)* W1+G-C- m, W2-L+C- m
A W1-L+C- m, W2+G-C- m W1, W2
Expanding symbols (2): W1 and W2- potentials of players (“market values” of them), G- gain due to
illegal transition L- lost due to illegal transition, C - value of a bribe, m - negative aspects of illegal transaction
as sum of moral costs mC and expected value E(X) of fine cost F relative probability (pCatched): m= mC +
E(X)= mC + (1- pCatched)*0+ pCatched *F. Star in Table 2(*) corresponds to both donors game (DoDo),
where state authority is taking a bribe.
From the long perspective of economy, the model parameters should depend on time or history and it
would correspond to the evolutionary thunder. The provided analysis is only indicative, but the most important
factor driving the corruption is a profit function: G – C – m. To do a proper economic analysis, we must bring
all the factors to utility (as in classical and neoclassical economics methodology). Afterward, one could look
for equilibria (Nash-type or Min-Max) and compare the resulting strategies.
We note that the game theory has already came several times to describe the phenomenon of corruption.
Understanding mechanisms of corruption is a step to combat this practice (Jarynowski, 2010). In countries
where corruption is rife as Republic of Moldova, there are suggestions on reducing regulation (transparency)
by state authority of firm or individual behavior in an effort to ensure that private and public interests are
brought into line (move attractiveness from strategy DoDo to AA and decreasing factor G). Effective legal
sanctions can change the outcome of the corruption game, namely, decision of the parties to engage in a corrupt
transaction. It leads to a new equilibrium with lower corruption level, but never allows to rid off this problem.
Moreover, implement public fines or other sanctions (increasing probability of catching - pCatched and fines
value - F) is not optimal if these agents (state authorities) are already engaged in taking bribes themselves
(Macrae, 1982).
Let illustrate it on example of possible case in Moldova (based on private correspondence of the
author). Two foreign investors want to buy sugar factory. A large proportion of the times and the energy of
entrepreneurs and businessman is spent dealing with government agencies in developing countries. Clients
prefer bribing, instead of waiting long queues or getting rejected their applications. Rules, regulations, state
monopolies, rationing of goods that are short in supply and publicly owned firms create many opportunities for
corruption (countries with liberal economy and free market experience less corruption). Excessive bureaucracy
(even due to anti-corruption regulation) or red carpet (huge competence of state actors) cause usually more
bribe to government officials (Bayar, 2003). Both of mentioned investors hired local - Moldovan consultants
(intermediates) with “extra allowance” to proceed transaction (corruption acts as an implicit tax). Let assume
consultant of investor 2 has connections to ruling party. Its representation of DoDo scenario and corresponding
to Table 1, gain of this treatment must be greater than costs (G>C+m). Then, Player 2 is the winner and
player 1 is the looser, but society is also on lost position (-G as inefficiency in the market). Moreover, cost of
preparation to investment (L) is lost to player 1 and probably this agent will not invest in Moldova any more
(discourages of entrepreneur, which in turn affects investment, growth and development of the country).
Building a cooperative society involves moral education; values, norms of the society. Post-communism
transformations leaded to protection of political elites with implementation democratic procedures, with
huge mistrust levels among citizens. Private networks are very often engine of economy and cooperation
is missing due to disappointment of previous as current institutional system. Lack of cooperation leads to
severe economic difficulties, massive corruption, and make society poorer and unequal (Howard, 2003).
However, human societies are organized around altruistic, cooperative interactions. The emergence of moral/
social norms and rebuild the trust, even destroyed during communism time, is still possible (Nowak, 2005).
Let consider model of game where agents plays in pairs and have two possibilities: to cooperate (C) or to
104
SECŢIUNEA nr. 1
defect (D). The probability of cooperation depends linearly, both on the player’s altruism and the co-player’s
reputation. Collective behavior is introduced by altruistic optimism (punishment) and reputation reciprocity
(fail). Agents can establish the best strategy in repeated games. The final, stationary probability of cooperation
can vary sharply with the initial conditions and jumps to minimal or maximal value for some critical conditions.
Specification of the rules as initial conditions have impact on final states as well as on dynamics of the system.
If only the reputation could vary one would observe coexisting strategies [Fig. 1] but with altruism change
all players choose only one strategy [Fig. 2]. In both approaches, payoffs are not relevant and only mutual
interaction between players are significant. We also observe, that the transition state close to the boarder
between the two regimes can be described as Gaussian cumulative distribution function.
Each of two identical players has two different strategies: to cooperate (C) with the other or to defect
(D) from cooperation. The probability that i cooperates with j depends on level of (Jarynowski, et al. 2012):
– Reputation W of co-player
– Altruism ε of player i, as a measure of her/his willingness to cooperate with others.
P(i,j) = Wj(i)+ εi
If P(i,j)>1 is set 1, if P(i,j)<0 then 0. Reputation - W is in range of [0,1] and Altruism - ε is in range
of [-1/2,1/2]. Reputation of player increase (decrease) if he cooperates (defects). Altruism of player increase
(decrease) if co-player cooperates (defects). Speed of change for reputation/altruism is defined by xW/xε as a
percentage change of reputation / altruism.
(C) ε : = (0,5-ε)xε + ε
(D) ε : = ε + (-0,5-ε)xε
(C) W : = (1-W)xW + W
(D) W : = W - WxW
Table 3
Model scenarios and outcomes for different configurations
Parameters/ Model descriptions Observations

scenario
xW =0,5 and Reputation changes in „bisection” way and Mutual choices exist and create symmetric coexisting
ε=const altruism is constant frequencies curves [Fig. 1 left]
xW =W’ and W’ is reputation of co-player, so player’s Symmetry broken – cooperation is more common, unstable
ε=const reputation change as quickly as W’ final states [Fig. 1 right]
xW =0,5 and xε Reputation and altruism changes in All players choose only one strategy, and the initial state is
=0,5 „bisection” way the same time divided into two attractors [Fig. 2]
xW =0,5 and Altruism changes only in some cases: CC Symmetry broken – cooperation is more common, non-full
xε={0,5;0} (goes up) and CD (goes down) negative state
Wj(i) Individual vision of agent’s W System slows down
E-R or lattice Agents on special networks Spatial correlations appear
Possible mutual choices (in agreement with Prison Dilemma’s notation from Table 1) : R- both cooperate,
S- co-player defects when a player has cooperated, T- player defects when the co-player has cooperated, P-
both defect.
In our simulations, there are from 100 to 1000 players in game with some initial conditions W and ε.
Connections between players are implemented as a fully connected graph, square lattice or Erdős–Rényi graph
(where private networks of contacts seem to be very important).
105
SECŢIUNEA nr. 1
Firstly, let consider constant altruism scenarios ε=const (xε =0). If altruism is unchangeable lifelong, all
spectrum of behaviors (R S, T, P) are observed in the system [Fig. 1 left].
Figure. 1 ε=const. Left – Frequencies of mutual choices for xW =0,5. Right – Spontaneous
transitions between reputation’s states (0/1) for xW = W’ ( „Positive” state 1 dominates).
Let consider case where both xW and xε are non-zero. For simplicity, let assume that both are equal to
0,5. Because of both parameters change, we could draw strategies versus constant vector of initial states W
and ε.
Figure. 2 Phase separation of clean cooperating or defecting for given initial conditions,
the mixed phase around anti-diagonal
Once the altruism is allowed to evolve, in long time limit the simulated players adopt one strategy R or
P, the same for the whole population [Fig. 2]. Direction of the process is closer to real situation rather, than the
stationary state in the long time limit. Sociotechnics and system controlling is possible. If symmetry of final
state is broken – cooperation state is promoted (social norm works).
Based on observation of many of post communistic countries, Moldovan economy is dominated by
defecting. If it would be possible to convince enough amount of companies and state actors to cooperate, then
reputation (and even altruism as a derivative of it) will also growth, which make more people cooperating
106
SECŢIUNEA nr. 1
(feedback loop). In xW =0,5 and ε=const scenario, if level of cooperation increase after some time system
will come back (relaxation) to its equilibrium state [Fig. 1 left]. In network topology, such a increase of
cooperation would be observed only locally and will also relax. However, in xW =0,5 and xε=0,5 scenario, a
big enough temporal increase of cooperation will lead to depolarization of whole system and all agent would
only cooperate. In other examples of conditional evolving altruism increase of cooperation would lead to new,
more cooperative stable state. Even that nobody knows, which scenario is closer to reality, for most of them
even temporal change of people behavior could lead to long-term effects like rebuilt of trust – the motor of
economic development (Weber, 1922).
Bureaucratic rules, permits, licenses lack of transparency and mistrust in others lead to the occurrence of
defecting and corruption. Analytical mathematical derivation and computer simulations describe what agents
with different cognitive capabilities are likely to do in market system. This is a branch of behavioral economics
with usage of sociological regularity applied rationality assumptions (Camerer, 2003). Economic (rational) and
sociological (normative) approaches shows threats as well as opportunities for economy of post communistic
countries. My models show which parameters are most important in observed phenomenon. From economic
perspective, I propose to focus on decreasing profits (payoffs) of corruption by decreasing function of gain G
and increasing function of potential costs m. From sociological perspective, I would recommend rebuilding
social norms, by promoting cooperative attitude between the most susceptible (youth generation). Lack of
cooperation or fair competition must be further analyzed from the viewpoint of social costs it caused. I use
game theory to figure out what it is likely to happen in a strategic interaction (or chains of interaction) of
persons or companies from society perspective and ask how to improve an existing situation.
Blibliography
1. Bayar, G. (2003) Corruption-A game theoretical analysis (Doctoral dissertation, MIDDLE EAST
TECHNICAL UNIVERSITY).
2. Camerer, C. (2003) Behavioral game theory: Experiments in strategic interaction. Princeton
University Press.
3. Howard, MM. (2003) The weakness of civil society in post-communist Europe. Cambridge University
Press.
4. Jarynowski, A. (2010) Anomalous interactions in network of Polish Football League. WN: Wroclaw.
5. Jarynowski, A.; Gawroński, P.; & Kułakowski, K. (2012) How the competitive altruism leads to
bistable homogeneous states of cooperation or defection. LNAI (pp. 543-550). Springer: Berlin.
6. Keynes, JM. (1936) The General Theory of Employment, Interest, and Money.
7. Macrae, J. (1982) Underdevelopment and the economics of corruption: A game theory approach.
World Development, 10(8), 677-687.
8. Nowak, MA.; & Sigmund, K. (2005) Evolution of indirect reciprocity. Nature, 437(7063), 1291-
1298.
9. Steinhaus, H. (1963) Mathematical snapshots. Courier Corporation.
10. Weber, M. (1922) Wirtschaft und gesellschaft.
SUSTAINABLE ENTERPRISE MANAGEMENT: A STRATEGIC

FRAMEWORK FOR LEADING CHANGE
Jörg M. ELSENBACH, Priv.-Doz. Prof. Dr. rer. pol. Dr. h.c.
David RAINEY
The article discusses how sustainable enterprise management (SEM) provides a strategic framework for
leading change in sophisticated business settings. SEM involves leading and managing change and integrating
107
SECŢIUNEA nr. 1
the full spectrum of the business reality into a corporation’s strategic decision-making framework. It includes
the strategic direction of the corporation, its strategic management systems and the strategic leadership of the
organization. It also includes all of the supply networks that support the organization and all of the customers
and stakeholders. This holistic view transforms last century’s ‘supply and demand’ management thinking into
a more sophisticated strategic framework that is based on strategic leadership, business innovation, value
creation, social responsibility, sustainable development, inclusiveness, and many other related factors. The
strategic focus shifts from short-term financial rewards to a more balanced perspective that also includes
long-term business strategies, innovation management, and business integration. It allows executives and
senior management to create solutions that are based on the whole of the extended enterprise and not just on
producers and customers.
Sustainable Enterprise Management: A Strategic Framework for Leading Change.
Key words: management, strategic management, sustainable development, efficiency.
Corporations across the world are engaged in the relentless struggle to stay ahead of social, economic,
environmental, technological, and market changes that seem to accelerate as time moves forward. Corporate
executives, strategic business leaders, and management professionals must confront the overwhelming
challenges of exceeding the increasing demands and expectations of customers and stakeholders and deal with
the growing complexities of the global business environment. Customers want customized solutions, high
value, superior performance, six-sigma quality, and cost-effective products and services. Stakeholders want
reductions in defects, burdens, and negative impacts, and shareholders want improved business performance,
wealth creation, and sustainable success (Thompson et al. 2005).
Strategic leadership and business management in the 21st century require building robust business models,
creating innovative solutions, and making dramatic improvements across the whole business landscape and
time spectrum. Sustainable success depends on having a holistic view of the business environment and creating
decision making processes that include the full array of supply networks, partners, customers, stakeholders,
constituencies, and internal contributors. Sustainable success demands excellence across the global business
environment (Rainey 2006).
Unfortunately, many global corporations have business models and organizational structures that are
rooted in the past and not in sync with the expectations, mandates and requirements of the present, never mind
the future. While there are numerous challenges associated with leading, developing and managing global
corporations, the main problems are that the many of the prevailing strategic business models, management
constructs, strategic management processes, and strategic leadership methods are outmoded and ineffective for
leading change in complex, dynamic and global business situations.
In terms of leading change most corporations have decentralized their organizational structures,
moving from vertically integrated structures to more horizontal structures using the constructs of strategic
leadership and strategic management. While many business leaders believe that they are making improvements,
some corporations are failing to make changes that are significant enough to keep pace with the demands and
realities of the global business environment. Most corporations still have business models that just focus on
the inner workings of the corporation and its direct relationships with customers, suppliers and distributors.
While such models consider other external entities such as governments, financial institutions, and the media,
the connections and relationships are based on transactional linkages or imposed requirements instead of
having a comprehensive and inclusive strategic management framework that considers all direct and indirect
relationships, connections, responsibilities, effects and impacts.
This article explores how global corporations can take better advantage of their business opportunities
by having a broader perspective of the business environment. It discusses how Sustainable Enterprise
Management (SEM) provides a more inclusive and richer perspective of opportunities and challenges. It
examines the importance of creating effective and innovative business models for leading global corporations in
the 21st century. It also examines the relationships of corporations with their enterprise partners and customers
and offers insights into what leading global corporations can do to create value and provide benefits for their
customers, shareholders, employees, and other stakeholders. It explores how corporations can integrate their
108
SECŢIUNEA nr. 1
‘extended enterprise’ into a comprehensive framework for leading change.

Sustainable Enterprise Management and the Extended Enterprise
2.1 An Overview of the Extended Enterprise
SEM involves creating, developing and deploying a more comprehensive business model that
stretches the strategic thinking and management of the corporation from the origins of the raw materials and
the supply of externally produced parts and components to the needs and applications by far-flung customers
and the end-of-life solutions. SEM takes a high-level strategic perspective of the corporation with all of its
strategic business units and their operating systems along with the all of the direct and virtual relationships
with customers, stakeholders, supply networks, partnerships, alliances and other entities in the value networks.
The centerpiece of SEM is the integration of the internal strategies, operations, capabilities, and resources
with those of the external contributors and intended recipients. The broader scope of the corporation with all of
its relationships and interactions is often referred to the literature as the ‘extended enterprise’. The ‘extended
enterprise’ includes corporation, its management systems and business relationships with strategic partners,
supply networks, customers, stakeholders, and supporting constituencies that extend beyond the boundaries
of the corporation. It includes the behaviors, actions and impacts of or on customers and stakeholders, the
contributions and effects of supply networks and others who provide resources or support the operations,
and all of the other direct and indirect relationships and contributions of supporting entities. The ‘extended
enterprise’ also involves the suppliers of suppliers, all of the providers in the distribution channels, the logistical
support units, and all of the users, secondary customers, and providers of end-of-life considerations of the
products and the associated waste streams. In the book, “Lean Enterprise Value” (Murman et al. 2002, p. 3),
members of MIT’s Lean Aerospace Initiative, provide an innovative and inclusive definition of an extended
enterprise: “The enterprise perspective we bring makes it possible to see entire ‘value systems’ as well as the
interconnected levels of activity that reach across national and international boundaries.”
The ‘extended enterprise’ view is more complex than just examining the direct production and consumption
linkages. It requires thinking about all of the connections, relationships, actions, and inter-temporal linkages of
across the business environment and their causes and effects, especially those that have long-term impacts and
consequences. For instance, the ongoing availability and pricing of gasoline is dependent on global forces that
include exploration of new resources and the expanding use of consumers and industrial operations in China.
To manage this full scope of the ‘extended enterprise’ and realize the full potential for creating value,
corporations must integrate the numerous disparate participants within their business environment into an
effective strategic management framework. SEM involves changing the mindset of corporate and strategic
management to think beyond the traditional roles and responsibilities of the corporation and to include effects
and impacts of the extended enterprise.
Traditional business models focus on the relationships between buyers and sellers (customers and
producers). Customers want to satisfy their needs and expectations. Producers want to design, produce, and
market their products and services to derive revenues and profits. Market demand for existing products and
services drives producers to seek cost-effective, market-related solutions that are competitive and profitable.
Supply and demand determine price levels and production volumes. The quantities demanded are a function
of the benefits obtained and the prices paid. These supply and demand models usually focus on the primary
considerations of capabilities, resources, products, channels of distribution, and markets. Suppliers provide
inputs to the producers who create and produce products that flow through distributors to customers. Customers
buy and use the products during their useful life and are responsible for the applications, use, ownership,
maintenance, and ultimate disposal. The producer’s responsibilities are viewed to be limited to production and
sale, contractual transactions, and product liabilities.
Today, however, the scope of the management systems, the processes and activities, and flows of
goods and services, information, and money must include all of the social, economic, environmental,
political, technological, and market-related factors. Moreover, such views must include not only the primary
considerations (products and services), but also the secondary effects such as the residuals of production and
use (pollution, discards, and other waste streams) and tertiary effects, such as the long-term implications of
social impacts. Managing the residuals and social impacts are important considerations in determining the
109
SECŢIUNEA nr. 1
social and economic viability of products, services, and processes.

SEM represents the next wave in developing business models that reflect a more comprehensive view
of the realities of the business world. Its power lies in how it enables executives and business leaders to think
‘outside-the-box’ and to contemplate solutions that may not be doable or even practical in the short term yet are
desirable and worthwhile. SEM is about what ‘should be’ instead of ‘what is’. It focuses the leaders’ attention
on dramatic and exciting possibilities as well as existing realities, on theoretical business models and business
strategies for creating a future that takes full advantage of the positives and mitigates the negatives.
2.2 The Concept of Sustainable Development as Part of a Sustainable Enterprise Management
The construct of SEM is underpinned by the principles and precepts of sustainable development (SD).
SD is relatively new on the scene of business management. It evolved from environmental management
constructs and governmental initiatives of the 1980s. Stephan Schmidheiny, the founder of the World Business
Council for Sustainable Development (WBCSD), was instrumental in moving environmental management
beyond just solving environmental problems to incorporating SD into mainstream of strategic management.
His book, “Changing Course: A Global Business Perspective on Development and the Environment”
(Schmidheiny 1992), discussed the benefits of including social, economic and environmental considerations
in strategic analysis. Paul Hawken became one of the leaders of SD with the publication of “The Ecology of
Commerce: A Declaration of Sustainability” (Hawken 1993). He helped change the agenda from focusing on
pollution prevention to the more the integrated view of SD. Livio D. DeSimone and Frank Popoff wrote “Eco-
Efficiency: The Business Link to Sustainable Development” (DeSimone/Popoff 1997) as a guide for business
leaders who wanted to understand the practical side of SD. DeSimone and Popoff, the CEOs of 3M and Dow
Chemical at the time, focused on eco-efficiency, its meaning, uses, and measurements for developing a more
inclusive strategic management mindset. Paul Weaver, Leo Jansen, Geert van Grootveld, Egbert van Spiegel,
and Philip Vergragt wrote “Sustainable Technology Development” (Weaver et al. 2000). Their book focused
on how to develop cleaner technologies using the principles of SD. These books represent just a faction of the
contributions made by scholars over the last two decades. In addition to the aforementioned books, there are
many articles in the literature that described SD concepts. Among the most important are:
– Stuart L. Hart’s (1997) “Beyond Greening : Strategies for a Sustainable World”
– John Elkington’s (1997) “The Triple Bottom Line for 21st Century Business”
– Forest Reinhardt’s (1999) “Bring the Environment Down to Earth”
– Michael Porter and Claas Van Der Linde’s (1995) “Green and Competitive: Ending the Stalemate”
Hart is a leading scholar who discussed the integration of strategic management and SD (Hart 1997).
Elkington introduced the concept of the ‘triple bottom line’ which ties the social, economic, and environmental
objectives to the mainstream business objectives (Elkington 1997). Reinhardt discussed how to manage social,
economic and environmental risks and find sustainable solutions. (Reinhardt 1999). Porter and Van Der Linde
focused on how innovative people can lead change (Porter/Van der Linde 1995).
SD is predicated on the premise that there can be a convergence of internal and external objectives for
the purpose of creating enhanced value and an improved future for everyone. It implies that corporations can
achieve their business and financial objectives as well as meet the social, economic and environmental goals
and mandates. Most importantly, it involves leading change across the extended enterprise to achieve dramatic
improvements and a more wealth creation for everyone.
2.3 Theories Pertaining the Leading Change
In business over most of the last century or two, change has been ever present, relatively slow, and
manageable. However, during the three decades, change became more accelerated and a much more critical
strategic topic. The oil crises of 1973 and 1979 severely challenged economic and business stability. Inflation,
stagnation and high interest rates had devastating effects on businesses, consumers, stakeholders, and society.
Peter Drucker in his book “Managing in Turbulent Times”, (Drucker 1980, p. 51) characterized the situation as
fraught with uncertainty and risks. He described his expectations for the future as a period of structural change
rather than one of modification, of extension, or of exploitation. Structural change involves transforming the
organization’s strategies, operations, programs, processes, and/or activities into whole new ways of achieving
positive outcomes and sustainable success. Unlike evolutionary change or cyclical changes that involve
110
SECŢIUNEA nr. 1
incremental or temporary improvements, structural changes are significant and permanent. They revolutionize
the underpinnings of business and performance. For example, personal computers not only impacted the market
potential for electronic typewriters, they transformed the work place and how people prepared documents.
Gone are the ‘typists’. The average ‘white collar’ worker now acts as his or her own secretary.
During the late 1980s, reengineering became a prevailing management approach for managing change.
The original intent of reengineering, which was made popular by Michael Hammer and James Champy
via their book, “Reengineering the Corporation”, (Hammer/Champy 1993, p. 32) was to make quantum
leaps in improving performance through innovative processes and practices. Quantum leaps meant making
improvements by factors of two or even ten times or more the previous performance. Reengineering meant
rethinking every process and making them more efficient and effective.
During the early 1990s, with the fall of the Soviet Union, the rise of globalization, the integration of
the European Union, the rapid changes in technological innovations, and the intensity of competition, leading
change was recognized as one of the most important strategic considerations in managing large corporations.
Leading change focuses on the future not the past. It is based on creativity and the innovative capacity of the
organization and the leadership of its management.
John P. Kotter of the Harvard Business School suggested an ‘eight-stage process of creating major
change’. In “Leading Change” (Kotter 1996, p. 21), Kotter outlined the major stages (1) establishing a sense
of urgency; (2) creating a guiding coalition; (3) developing a vision; (4) communicating the change vision;
(5) empowering broad-based action; (6) generating short-term wins; (7) consolidating gains and producing
more change; and (8) anchoring new approaches in the culture. Kotter believed that changes should follow the
suggested sequence. Establishing a sense of urgency is one of the most important aspects of moving toward
sustainable business development. Corporations have to preempt changes in the business environment and
become the architects of the future. They should not rest on their laurels and expect that their competitive
advantages will last forever. In a fast moving business environment, everything is transient.
Daryl R. Conner, author of “Managing at the Speed of Change”, (Conner, 1992, pp. 12-13) discussed a
fundamental axiom of change: “Our lives are most effective and efficient when we are moving at the speed that
allows us to appropriately assimilate the changes we face.” Moreover, he suggested that “As the world grows
more complex, the pressures mount for us to manage more change at increasing speed.”
In the book, “The Fifth Discipline” (Senge 1990, p. 8), Peter Senge defined the concept of mental
models as “deeply ingrained assumptions, generalizations, or even pictures of images that influence how we
understand the world and how we take action.” His mental models include imagination (what could be) and
insights (understanding what actually is). Imagination involves high level of thinking about the world and
how to make dramatic and even quantum improvements. It is outside-the-box thinking about what could be
rather than what is currently happening. The challenge with using imagination is that it requires perception and
theoretical constructs since it is impossible in most cases to use analysis because the necessary data does not
exist. On the other hand, insight springs from understanding reality or discovering the true nature of a situation.
It usually requires an in-depth assessment of reality and the ability to discern the essence of conditions and
trends. Insights often involve applying intuition, scientific methods, and prevailing business constructs.
In his book, “The Fortune at the Bottom of the Pyramid”, Prahalad (2005, pp. 25-28) provides insights
about how to expand business opportunities around the world through innovation. Prahalad offers ways in
which social and economic problems can be solved using innovative business approaches to expand markets
and opportunities.
John Kotter discusses two overarching models for leading change in his more recent book, “The Heart
of Change”, (Kotter 2002): The ‘See-Feel-Change’ [imagination] model and the ‘Analysis-Think-Change’
[insight] model. The former involves out-of-box thinking about change based on what could be or should be.
Imagination allows for unconstrained thinking about the future and what kinds of solutions may be possible.
The latter involves more a rationally-based approach using data and information from the business environment.
Insights that are based on analysis tend to be more scientific and therefore, easier to verify in most cases but
are often constrained by the realities of the present rather than the expectation for the future. Imagination and
insights can be used in combination to develop and validate ideas and concepts pertaining opportunities for
innovations.
On a more theoretical perspective, Marshall Scott Poole and Andrew H. Van de Ven outlined four basic
111
SECŢIUNEA nr. 1
models pertaining to theories of organizational change and innovation processes (Poole/Van de Ven 2004, pp.
374-397). Their models of change are: (1) lifecycle; (2) teleological; (3) dialectical; and (4) evolutionary. The
life cycle model prescribes change according to logical or natural stages that transition from the beginning
through growth, harvesting, and the end. The teleological model is a simple form of the conventional strategic
management process. It includes goal formulation, implementation, evaluation and modification. The dialectical
model involves resolving conflicts between opposing thesis and antithesis. It assumes that a synthesis of
approach can be reached between the conflicted parties. The evolutionary model involves a progression of
analyzing options, making selections, and retaining the best solutions. It assumes competition for limited
resources and the strongest options are selected. The authors suggest that life cycle model involves regulated
change; teleological involves intentional change; dialectical involves ‘conflictual’ change; and evolutionary
involves competitive change.
SEM clearly involves the combination of teleological and life cycle models with additional sophisticated
management constructs to lead change using the extended enterprise. While it may have roots in the classical
view of change management, SEM is a revolutionary construct that focuses on avoiding conflicts and destructive
behaviours that unwisely consume resources without lasting benefits.
3. Leading Change through Sustainable Enterprise Management
3.1 Overview
SEM is predicated on the premise that there can be a convergence of internal and external objectives
for creating an improved future and more value for everyone. It focuses on holistic approaches for solving
problems, discovering opportunities, and exploiting the capabilities and resources of the corporation. SEM is
not just a linear extension of strategic management or environmental management concepts; it is a paradigm
change in the strategic management of the entire extended enterprise. The essential ingredients include the
integration of the strategic management system with the business environment, the creation of new solutions,
and strategic leadership that inspires people to be the best.
Strategic leadership is the pivotal force that drives the entire paradigm. It provides the glue that holds
everything together, the continuum that ensures that SEM is enduring. The challenge for most corporations is
more than simply embracing the constructs of SEM. It is to invigorate the organisation and all of its constituents,
to muster the fortitude to invest the time, effort, and money over the decades required to achieve sustainable
success. The commitment to SEM has to be robust so that the momentum continues over each new generation
of leadership.
3.2. The Paradigm Shift: Sustainable Enterprise Management and Sustainable Development
While businesses have been making incremental improvements over the decades, they now must also
make dramatic improvements through strategic leadership and leading change. In the early 1980s, business
executive and management consultants were excited and enthralled with “In Search of Excellence” as leaders
tried to find a magic formula for outperforming their competitors and for achieving extraordinary results.
The book, “In Search of Excellence: Lessons from America’s Best Run Companies”, written by Peters and
Waterman was a best seller that provided eight principles for achieve outstanding results based on the lessons
learned form their research (Peters/Watermann 1982, pp. 13-16):
– A bias for action: excellent companies focus on getting results via decisive actions.
– Close to the customer: excellent companies have close relationships with their customer and understand
customer needs.
– Autonomy and entrepreneurship: entrepreneurial among the people leads to creativity, innovation and
wealth.
– Productivity through people: improving outcomes through people-oriented practices based on trust.
– Hands-on, value-driven: everyone in the organisation understands and is guide by the corporate values.
– Stick to the knitting: successful companies should follow their core competences and avoid outrageous
diversification.
– Simple form, lean staff: companies should on keeping the system as simple as possible and avoid
building elaborate structures and procedural requirements; lean methods reduce waste and inefficiencies.
– Simultaneous loose-tight properties: excellent companies maintain control without stifling creativity
and innovation.
Many of Peters’ and Waterman’s principles still ring true today. Achieving excellence is the underpinning
of SEM.
During the early 1990s Hamel and Prahalad (1994) wrote “Competing for the Future”. They challenged
112
SECŢIUNEA nr. 1
the prevailing management constructs with new notions about ‘creating the future’. The authors stated:
“Developing a point of view about the future should be an ongoing project sustained by continuous debate
within the company, not a massive one-time effort. Unfortunately, most companies consider the need to
regenerate their strategies and reinvent their industries only when restructuring and reengineering fail to
halt the process of decline. To get ahead of the industry curve, to have a chance of conducting a bloodless
revolution, top managers must recognise that the real focus for their companies is the opportunity to compete
for the future” (Hamel/Prahalad 1994, p. 128). In “Competing for the Future”, they suggest executives use
imagination and insights when challenging the status quo and exploring and exploiting opportunities that are
on the leading edge of change.
Conceptually, Collins and Porras’s “Built to Last: Successful Habits of Visionary Companies” could be
considered a forerunner to SEM and SD constructs (Collins/Porras 1994, pp. 23-200). Many of the principles
and constructs of the enduring companies the authors examine are clearly critical elements for achieving
sustainable outcomes and long-term success. The title, “Built to Last”, connotes the very essence of what SD
is. Table 1 indicates the linkages between the main concepts of “Built to Last” and the principles of SD and
SEM.
Built to Last Concepts Sustainable Development Constructs
Enterprise Management – The embedded enterprise management system

Clock Building, Not time Telling – ”Visionary companies stem form being
involves building a solid foundation of linkages and relationships that are sustained
outstanding organizations, not the other way around.” (Collins/Porras 1994, p. 31)
over the generations.
No ”Tyranny of the OR” (Embrace the Genius of the And”) – ”A visionary The Solution Matrix – The solution matrix examines the primary and secondary
company doesn’t seek a balance between the short term and the long term, for effects and focuses on maximizing the positives and minimizing the negatives. The
example. It seeks to do it very well in the short term and in the long term.” construct avoids the conjoint view of deciding between the options and focuses on
(Collins/Porras 1994 p. 44) achieving all of the necessary goals.
More Than Profits – ”Profitability is a necessary condition for existence and a Value Creation – The value proposition that includes total satisfaction for all
means to an important ends, but it is not a means in itself for many of the visionary constituencies is the essence of sustainable outcomes, longevity and ongoing
companies.” (Collins/Porras 1994 p. 55) success.
Preserve the Core/Stimulate Progress – ”If an organization is to meet the

Sustainable Development – Total satisfaction is the ultimate goal. It includes the
challenges of a changing world, it must be prepared to change everything about
market, social, economic, environmental and business-related objectives.
itself except beliefs …” (Collins/Porras 1994 p. 81)
Life Cycle Thinking – Life cycle thinking deals with the whole enterprise and
Big Hairy Audacious Goals (BHAG) – ”A BHAG engages people.. It is tangible,
making progress across every dimension. It includes cradle to grave thinking and
energizing, highly focused.” (Collins/Porras 1994, p. 94)
improving everything.
Cult-Like Culture – ”Because the visionary companies have such clarity about who Core Capabilities – Success is achieved through and by people. The adaptability
they are, what they’re all about, and what they’re trying to achieve, they tend to not and agility of the organization provide the means to embrace change and to create
have much room for people unwilling or unsuited to their demanding standards.” opportunities and positive outcomes. It is the capabilities of the organization and the
(Collins/Porras 1994, p. 121) enterprise participants and partners that are the strategic resources.
Try a Lot of Stuff and Keep What Works – “In examining the history of visionary Sustainable Innovation – Innovation depends on the willingness and capability to
companies we were struck by how often they made some of their best moves not by manage change and create improvement across the enterprise. Innovation is the
detailed strategic planning but rather by experimentation, trial and error and relentless pursuit of making improvements through strategic, operational and
opportunism …” (Collins/Porras 1994, p. 141) fundamental means and mechanisms, including good luck.
Executive Leadership – Crafting a sustainable development culture within the
Home-Grown Management – ”A visionary company absolutely does not need to
organization is based on critical thinking and envisioning solutions for the future.
hire top management from the outside in order to get change and fresh ideas.”
Such leadership is based on consistency of thought and deep understanding of the
(Collins/Porras 1994, p. 182)
organization.
Inventing the Future – The ultimate objectives are to eliminate all defects,
Good Enough Never Is – ”The critical Question is ”How can we do better tomorrow
burdens, impacts, and negative consequences at the same time enhance the
than we did today.” (Collins/Porras 1994, p. 185)
positives to the maximum degree.
Table 1: Points of Comparison between Built to Last and SD (Rainey 2006)
The intent of the comparison is not to suggest a perfect alignment between philosophical views but to
indicate that there are parallel perspectives. “Built to Last” focuses on the business principles and concepts.
SEM involves leading change and systems perspectives that cut across the entire extended enterprise. While
there are significant similarities, “Built to Last” discusses lessons from successful American companies and
their historical practices. SD includes theoretical and practical solutions for achieving success over time.
Moreover, SD is in the early stage of development. There are few examples of corporations who have fully
invested in SD and have a fully articulated framework. Even the corporations that have made commitments to
SD have only a few years of actual experience.
113
SECŢIUNEA nr. 1
In 2000, Hamel expanded upon his concepts for creating new wealth and competitive advantage in his
book, “Leading the Revolution”. He articulated that in the non-linear world of the 21st century companies
must adapt a radical innovation agenda (Hamel 2000, pp. 13-29). Hamel’s work focuses on business concept
innovation, radical innovation and sustaining the revolution. Hamel’s model covers customer interface, core
strategy, strategic resources, and value networks. In particular, he suggests that value networks provide the
opportunities and the means to achieve extraordinary results. These overarching elements are the essential
parts of the extended enterprise thinking and warrant the attention of management on a continuous basis to
discover and exploit new opportunities. Hamel’s view of radical innovation is a good fit with the concept of
pre-emptive strategic action and the importance of proactive initiatives to achieve leading edge outcomes.
Most importantly, Hamel articulates ways to sustain the revolution over time through insights, learning and
continuous commitment and action. Being better, obtaining superior outcomes and leading change have
become the mantra of 21st century management thinking and practice.
As articulated in “In Search of Excellence”, “Competing for the Future”, “Built to Last”, and “Leading
the Revolution”, the searches for improved management constructs, enhanced business performance, increased
financial rewards, and sustainable outcomes are critical aspects of today’s strategic leadership. The evolutionary
trend has been toward greater sophistication and understanding of the entire business environment and the
extended enterprise. Management concepts are evolving from a narrowly-focused strategic management
system to management frameworks like Hamel’s model that focus on the total systems integration and total
solutions. The ‘magic formula’ is an integrated system calling upon strategic leadership and the innovative
capabilities of the organisation to discover, explore, and exploit new solutions that meet the full spectrum of
needs, wants, and mandates of the entire business environment. The exciting aspect of this shift in perspective
is that it is the whole system (the extended enterprise) that creates value and enhances outcomes. The process
is dynamic and continuous. It is never ending. It is based on the leadership capabilities of the corporation from
the top to the bottom. It requires insights, critical thinking, and a predilection for action. Table 2 provides a
simplified perspective on the evolution of management thinking and constructs over the last half century.
Dimensions Mid 20th century Late 20th century Early 21th century
Waste Eliminate degradation, depletion,

Environmental In compliance/Not in compliance Prevention
management impacts
Economic Feasible/Not feasible Supply/demand Value delivery Value Creation across the Enterprise
Social Concerns/No concerns Awareness Involvement Equity, Social Responsibility
Long-term Value creation & Sustainable

Finance Profitable/Not profitable Cash flow
wealth performance
Markets Acceptable/Unacceptable Satisfied Delighted Total Satisfaction
Products Good Quality/Poor Quality 3s quality 6s quality Zero defects and zero burdens
Sustainable Development Thinking

Linear thinking Distributed Thinking
(Zero defects and radical
(Either/or – Binary) (Continuous Improvements)
improvements)
Table 2: Simplified Perspectives Pertaining to Paradigm Changes in Management Thinking

(Rainey 2006)
The intent of Table 2 is to highlight the significant changes in management thinking that have evolved
over the last fifty years. During the early to mid-part of the 20th century most of the management perspectives
were based on ‘either/or’ thinking. For example, quality control techniques attempted to determine whether
a product was good or bad. If the products were deemed to be good, they were shipped to markets, and
customers had to suffer the consequences if there were any problems. The basic approach to marketing was to
assess whether customers would accept the product or not. If they would, the products would be designed and
114
SECŢIUNEA nr. 1
produced regardless of the inherent defects and burdens. In many cases, defects were well known but neglected
if the underlying assumption was that the products would still be viable in the marketplace. The criteria for
making such decisions were often based on financial implications. If the products generated profits, often
corporations would risk the liability issues based on the assumptions that it would be difficult for plaintiffs to
win in a court of law. The ‘asbestos cases’ indicated the willingness to produce and sell products with known
problems. Social concerns were likewise often overlooked unless the consequences were so severe that they
engendered a political or legal response. In most cases, the prevailing management approach was to avoid
dealing with many of the related social repercussions unless the pressure was so great that the government
invoked a mandate. Economic questions were handled in a similar way. The main criterion was the economic
feasibility of the products and processes. Environmental issues usually were handled as tangential matters. If
laws and regulations existed, the approach was to comply with the mandates but not to spend time and money
doing more than was necessary. While these comments are an oversimplification of complex topics, the general
pattern was to make decisions on a linear basis.
During the last quarter century, management thinking has shifted toward achieving more distributed
outcomes using continuous improvement methodologies. Distributed thinking is based on the notions that
solutions are time-based and are often dependent on the prevailing situations and conditions. It recognised that
improvements are made over time and what may be an acceptable solution today could be rejected as inferior
tomorrow. Distributed thinking is typified by the total quality management (TQM) and six-sigma quality
movements. The Motorola’s TQM efforts and achievements during the 1980s and early 1990s are an excellent
example. Motorola executed a three phase program that improved product quality from three-sigma to six-
sigma levels over a twelve-year period. Constant improvements were made as a relentless effort to become a
‘world-class’ producer. Similarly, the goals for customer satisfaction changed from simply fulfilling customer
requirements in terms of basic product attributes to ensuring that customers were completely delighted with
the total package of products and services. In a pivotal study, AT&T realised that customers who indicated
that their satisfaction was simply ‘good’ instead of being ‘delighted’ were not assured of being retained as
customers. Indeed, forty percent would seek alternatives (Gale 1994, p. 78). Yet, one of the most profound
changes in corporate thinking was the perspective that viewed generating cash flow and creating economic
value were more critical than just maximizing profits. Perhaps the one most philosophical modification in
financial management thinking, however, was articulated in “The Balanced Scorecard”, authored by Kaplan
and Norton in 1996 (Kaplan/Norton 1996, pp. 4-19). Kaplan and Norton made significant contributions to the
understanding that financial success is dependent on more than just making money. They believe that financial
success is derived from balanced management thinking that focuses on long-term investments and sustainable
success. Linear and distributed thinking are broad overviews of numerous methodologies that co-existed and
are still persist today.
SEM represents the next wave in the management constructs for improving the long-term prospects of
corporations and their extended enterprises. The challenges are enormous as the expectations of SEM require a
shift from making just incremental or percentage-type improvements to making radical improvements in every
category and in the whole system as well. SEM involves more inclusive thinking.
SEM and SD embrace management constructs that eliminate pollution and wastes throughout the entire
system. The underlying philosophy is to be as inclusive of the forces of changes and the essential considerations
and factors in the business environment as possible so that corporate leaders are not caught off guard by
unexpected situations or by hidden issues and difficulties. It is also based on the philosophy that it is better to
manage complexities on a strategic level with all of the power of the intellectual capital of the corporation than
it is to manage problems at the operating or functional levels where resources are scarcer and the expertise is
limited. Simply stated it is easier to handle complexities and challenges in strategic formulation rather than
during implementation. SEM and SD provide the following advantages in managing the business environment:
– improved understanding and connectedness with the external entities.
– enhanced responsiveness to change and complexity and the needs and expectations of customers,
stakeholders and other constituencies.
– increased effectiveness and productiveness of the whole system because it is integrated.
115
SECŢIUNEA nr. 1
– reduced economic and environmental wastes across the whole since the objective is to improve the
whole and not just the parts.
– improved openness through the integration of the essential relationships and the disclosure of
information.
Responsiveness to customers and stakeholders is pivotal. But it goes beyond meeting contractual
obligations. It involves being ahead of the needs and requirements and providing solutions before they are
mandated. Moreover, it involves knowing what is happening in the business environment and discovering
opportunities and threats before they become apparent. It is about gaining insights from all of the entities not
just customers.
Daryl Conner (1998, p.13) in “Leading at the Edge of Chaos: How to Create the Nimble Organization”
believes that most leaders are unprepared for turbulent conditions because they do not appreciation the demands
for transitioning businesses to more sophisticated levels and the impacts such changes have on the resources
and capabilities of the organizations. Simply stated, the business world is much more complex and demanding,
and leaders have to have a more sophisticated management framework for leading change.
SEM and SD, especially through life cycle assessment, address pollution and waste generation and
attempt to find improved solutions through cleaner technologies and leaner operations. While such detailed
analysis is often thought of as excessive, the ability to discovery hidden defects is critical for mitigating business
risks and preventing problems in the future. The concepts also apply to economic waste that exasperates
resource scarcity and reduces the viability and sustainability of the management system.
SEM and SD provide significant organizational advantages as well. The most important reason is
increasing management confidence that appropriate forces and factors have been included in the assessment
of the business environment and that the most advantageous decisions are made. While it is always difficult
to know how much analysis is necessary, the more insights that leaders have about their enterprise that more
likely they are to understand what has to be done to sustain success.
SEM and SD using cradle to grave perspective does have detractors. The most significant difficulty
that is often addressed is the complexities involved in trying to obtain information about the whole business
environment and to conduct the required assessments of all of the entities involved. Moreover, contrarians cite
the high cost of obtaining and processing the information and doing the analyses without having knowledge of
the potential benefits to be derived. Ultimately the discussions get down to the question of value versus costs.
Opponents believe that the broader scope of understanding and management influence and the knowledge gained
are not worth the investment. The proponents argue that knowledge is intrinsically worth the investment and
that the evolutionary and revolutionary improvements provide opportunities for a richer and more sustainable
future.
Sustainable outcomes with ongoing improvements are not only desirable but essential for ensuring the
survivability and longevity of the corporation. It is foolish to sacrifice sustainable success in order to achieve
short-term objectives. Assuming liabilities and risks because of failure to mitigate known negative problems
and their potential impacts is folly. SEM embodies the perspective that there is a convergence of thought and
action toward improving all aspects of the business environment. It holds that the ultimate goals are to eliminate
defects, burdens and impacts, regardless of the prevailing conditions and trends. It presumes that developing
new technological and product solutions are important ways to mitigate or eliminate the negative aspects
of businesses. It is an optimistic, yet realistic, belief that total satisfaction, not just customer satisfaction, is
possible and that sustainable success is the strategic aim of the corporation.
3.3 Insights about Sustainable Enterprise Management as a Strategic Framework
Although the challenges suggested in the previous section can be daunting, there are several facts that
make the situation far from hopeless. SEM involves making dramatic improvements. The time horizon is
long, and the improvements are expected to be made over many generations. The actual programs build on
the results achieved from earlier efforts. The improvements are expected to be made systematically and linked
from one program to the next. Moreover, the strategic management system is the essential framework for
achieving the desired results. For example, it may be impossible to deal with the potential thousands of entities
in the supply networks if they are treated as individual entities that have to be assessed and managed. However,
116
SECŢIUNEA nr. 1
if they become partners of the corporation and follow the corporation’s systematic approach for fulfilling
requirements and transactions, the complexities are reduced significantly. To use an old saying, everyone is on
the same page! For example, Toyota is renowned for its supplier development program. It spends a considerable
amount of time, effort and money to train suppliers about quality, lean production, and effective management
skills. While such programs are expensive, they provide Toyota with direct feedback about the strengths and
weaknesses of an essential part of its production capabilities. Moreover, Toyota is able to help its suppliers
make immediate corrections and improvements or prevent problems, difficulties and even catastrophes.
Strategic leadership has to have the ability to think in terms of business model platforms similar to the
constructs of technology and product platforms. Clark and Wheelwright defined the construct of the ‘platform
or next generation’ as a system solution for developing new products and processes using a family approach for
making changes based on adaptable and expandable aspects of the underlying parameters (Clark/Wheelwright
1992, pp. 92-96). Meyers and Utterback provided additional insights about product platforms in their Sloan
Management Review article, “The Product Family and the Dynamics of Core Capability”, (Meyers/Utterback
1993, pp. 29-47). They explored leveraging technology and product development over many generations,
linking the new platform with the underpinnings of the old, and creating innovative outcomes based on the
creative capabilities of the organisation. The essential perspective is the platform that provides the means
for enhancements and improvements going forward toward the next platform or generation. Such changes
are related to the embedded knowledge of the organisation, its understanding of the need for changes, and
its capabilities to transform its existing capabilities seamlessly into higher levels of new competencies,
technologies and products. Such thinking can be applied to managing strategic business units and the creating
new business models in the context of SEM. As Hamel discussed in “Leading the Revolution”, business
concept innovation is the next level for creating new possibilities and opportunities. Hamel describes business
concept innovation thus (Hamel 2000, pp. 65-66): “In the new economy, the unit of analysis for innovation
is not a product or a technology - it’s a business concept. The building blocks of a business concept and a
business model are the same- a business model is simply a business concept that has been put into practice.
Business concept innovation is the capacity to image dramatically different business concepts of dramatically
new ways of differentiating existing business concepts.” Hamel believes business concept innovation is a
rare occurrence within organisations, but one which offers exciting opportunities for outpacing competition
and creating new space. His view is that “unless you and your company become adept at business concept
innovation, more imaginative minds will capture tomorrow’s wealth” (Hamel 2000, pp. 62-63). An effective
business model provides executives, management, professionals and participants from every perspective with
an understanding of the strategies and objectives of the whole enterprise, the inter-working of the relationships
and linkages across space and time, and the dynamics of change. SEM provides a robust management construct
for creating business models that provide a framework for leading corporations into the future.
Business models of the past were stagnant constructs that were slow to respond to the pressures of the
business environment and the needs of the organisation. Historically, most business models were based on
the organisational structure, defining the roles and responsibilities organization without fully articulating the
scope, linkages and management constructs. Such approaches were difficult to change, requiring enormous
pressure from external forces in order to recognise the need for change. The business model platform is a
nascent concept that offers a dynamic mechanism for keeping the corporation on the leading edge of change.
Just as Intel’s technology platforms provide a strategic means for linking its technologies and products over
time and space, the notion of platforms of business models offers executive with a highly sophisticated way to
outpace and outperform competitors and peers.
4. Concluding Comments: From Theory into Reality
The proof that SEM is the necessary paradigm change lies in the future. Based on the debacles of
Enron, Tyco, WorldCom, and others, it is clear that corporations have to have a more inclusive perspective
of their business environment and more engaging roles and responsibilities for protecting and improving the
social, economic, environmental, and market aspects of the business enterprises. In today’s information rich
world, lapses in proper governance, ethics, social responsibility of corporations, and those of their supply
networks and partners are quickly disseminated to the stakeholders, markets and competitors leading to adverse
117
SECŢIUNEA nr. 1
consequences. 21st century business models must converge toward more balanced and holistic solutions. Where
past breakthroughs often led to advantages that lasted for decades, the effects of such achievements today are
often measured in terms of months. However, with all of the challenges, there are also enormous opportunities,
opportunities to lead change and move beyond the social, economic and environmental mandates. Across
the world people want solutions to the problems they face. The opportunities for providing these solutions
range from finding ways to expand health care and obliterate hunger to protecting natural environment and
eliminating waste streams.
In “Good to Great”, Collins suggests that one of the keys to success is ‘Level 5 Leadership’. The
Level 5 executive is one that “builds enduring greatness through a paradoxical blend of personal humility
and professional will” (Collins 2001, p. 20). Most importantly, Collins adds (2000, p. 39): “Level 5 leaders
are fanatically driven, infected with an incurable need to produce sustained results. They are resolved to do
whatever it takes to make a company great, no matter how big or hard the decisions.” While the companies that
Collins identifies as ‘Good to Great’ were selected using financial criteria, and a more balanced set of selection
criteria might result in a different list of candidates, the notion of becoming a great corporation in terms of the
social, economic, environmental and business requirements and mandates is a useful one.
Committed, capable, and enthusiastic leadership from the highest level of the corporation down through
to the managers of the operating system is the central force for creating and supporting a paradigm shift toward
SEM. SEM embodies the need to reinvent and reinvigorate the global corporation and its extended enterprise
through strategic leadership. SEM involves appreciating the past, understanding the present, and inventing the
future. It represents a shift in strategic thinking from making trade-offs and compromises to considering how
to achieve sustainable solutions for maximizing value and benefits.
The history of business management is replete with stories of leaders seeking better solutions to the
prevailing problems and more effective ways to exploit emerging opportunities. Successful corporations are
the ones that find the best solutions and are adept at implementing those solutions. SEM is the all-encompassing
mantra that guides decision-making toward this end.
Strategic leadership is pivotal. It transforms the broad management constructs into dynamic interactions
that create exciting possibilities for changing the world. Effective strategic leadership is about sustaining
improvements and successes over many decades. Strategic leadership also deals with enhancing the corporation
capabilities for satisfying external demands. It focuses on doing more with less (efficiency), doing the right
things (effectiveness) and eliminating economic and environmental waste (lean and clean). Being efficient
reduces costs, saves resources, and thereby mitigates burdens. Effectiveness improves performance, reduces
defects and enhances benefits. Being lean and clean also saves money by reducing resource utilization,
lessening environmental impacts, and producing sustainable outcomes that are more valuable. SEM involves
the transformation from the self-interested and confrontational business philosophies and approaches of the
last century to more inclusive, open, innovative and rewarding management constructs.
Leading change may be the greatest opportunity of the 21st century. While the most significant
management constructs of the 20th century, including strategic thinking, technological innovation, integrated
product development, total quality management, mass customization, and lean business management, are still
prevalent and gaining significance, many corporations have found that the best way to keep up is to actually
outpace changes in the business environment and become an agent of change. In today’s complex and turbulent
world, setting the pace of change and influencing the standards of the future are prime avenues for achieving
competitive advantages and sustainable success. The old notions of reacting to change or anticipating changes
are defensive. Just keeping pace with fast moving currents is difficult when the forces of change are global and
the time horizons are short. The ultimate goal is to create value for all constituents and invent the future rather
than merely fighting for the prevailing competitive positions, exploiting current resources and capabilities, and
producing revenues and profits.
118
SECŢIUNEA nr. 1
Literature
1. Clark, K. B.; Wheelwright, S. C. (1992) Revolutionizing Product Development: Quantum Leaps in

Speed, Efficiency, and Quality, New York, NY.
2. Collins, J.; Porras, J. (1994) Built to Last: Successful Habits of Visionary Companies, New York, NY.
3. Collins, J. (2001) Good to Great: Why Some Companies Make the Leap… and Others Don’t, New
York, NY.
4. Conner, D. R. (1992) Managing at the Speed of Change: How Resilient Managers Succeed and
Prosper Where Others Fail, New York, NY.
5. Conner, D. R. (1998) Leading at the Edge of Chaos: How to Create the Nimble Organization, New
York, NY.
6. DeSimone, L. D.; Popoff, F. (1997) Eco-Efficiency: The Business Link to Sustainable Development,
Cambridge, MA.
7. Drucker, P. (1980) Managing in Turbulent Times, New York, NY.
8. Elkington, J. (1997) Cannibals with Forks: The Triple Bottom Line of 21st Century Business, Oxford,
UK.
9. Gale, B. (1994) Managing Customer Value: Creating Quality & Service That Customers Can See,
New York, N.Y.
10. Hamel, G.; Prahalad, C. K. (1994) ‘Competing for the Future’, in: Harvard Business Review, Vol.72,
No. 4, July-August, pp.122-129.
11. Hamel, G. (2000) Leading the Revolution, Boston, MA.
12. Hammer, M.; Champy, J. (1993) Reengineering the Corporation: A Manifesto for Business
Revolution, New York, NY.
13. Hart, St. (1997) Beyond Greening: Strategies for a Sustainable World, in: Harvard Business Review,
Vol.75, No. 1, January-February, pp.66-76.
14. Hawken, P. (1993) The Ecology of Commerce: A Declaration of Sustainability, New York.
15. Kaplan, R.; Norton, D. (1996) The Balanced Scorecard: Translating Strategy into Action, Boston,
MA.
16. Kotter, J. P. (1996) Leading Change, Boston, MA.
17. Kotter, J. P. (2002) The Heart of Change: Real-life Stories of How People Change Their Organizations,
Boston, MA.
18. Meyer, M.; Utterback, J. (1993) The Product Family and the Dynamics of Core Capability, in: Sloan
Management Review, Vol. 34, No.3, spring, pp. 29-47.
19. Murman, E. et al. (2002): Lean Enterprise Value: Insights from MIT’s Lean Aerospace Initiative,
New York, NY.
20. Peters, T.; Waterman, R. H. (1982) In Search of Excellence: Lessons from America’s Best Run
Companies, New York, NY.
21. Poole, M. S.; Van de Ven, A. H. (eds.) (2004): Handbook of Organizational Change and Innovation,
New York, NY.
22. Porter, M.; Van Der Linde, C. (1995) Green and Competitive: Ending the Stalemate, in: Harvard
Business Review, Vol.73, No.5, September-October, pp.120-134.
23. Prahalad, C. K. (2005) The Fortune at the Bottom of the Pyramid: Eradicating Poverty Through
Profits, Pearson Education, Inc./Wharton School Publishing.
24. Rainey, D. (2006) Sustainable Business Development: Inventing the Future through Strategy,
Innovation and Leadership, Cambridge, UK (will be published at the end of 2006).
25. Reinhardt, F. L. (1999) Bringing the Environment Down to Earth, in: Harvard Business Review,
Vol.77, No.4, July-August, pp.149-158.
26. Schmidheiny, St. (1992) Changing Course: A Global Business Perspective on Development and the
Environment, Cambridge, MA.
119
SECŢIUNEA nr. 1
27. Senge, P. M. (1990) The Fifth Discipline: The Art and Practice of the Learning Organization, New
York, NY.
28. Thompson Jr., A.; A. Strickland III, A. J.; Gamble, J. E. (2005): Crafting and Executing Strategy: The
Quest for Competitive Advantage, 14th ed., New York, N.Y.
29. Weaver, P. et al. (2000): Sustainable Technology Development, Sheffield, UK.
ASPECTELE METODOLOGICE ALE IMPLEMENTĂRII

MANAGEMENTULUI PERFORMANT ȘI UTILITATEA LUI
ÎN ASIGURAREA COMPETITIVITĂȚII FIRMELOR
SUSLENCO Alina, drd., asist. univ.,
Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți
This paper analyzed the methodological elements of the implementation of performance management
and analysis of the welfare effects of implementing enterprises. Have been reviewed most defined performance
management approaches and its influence on achieving competitiveness. The issues have been identified the
need to develop human capital that will help achieve competitiveness.
The research focused on the use of the following methods: analysis, synthesis, comparative analysis,
induction, deduction.
In conclusion we mention that with the implant entation enterprise performance management we can
get long-term competitiveness.
Khey Words: competitiveness, management, sustainable development, performance management.
Odată cu globalizarea economiei se acordă o importanţă din ce în ce mai mare zestrei economice a
omului. Începând cu mijlocul secolului trecut, această preocupare se traduce printr-o creștere a studiilor
propuse spre analiză.
Este evident că dezvoltarea competitivităţii unei întreprinderi, ramuri, economii, ţări, naţiuni, devine
imposibilă fără dezvoltarea accelerată a economiei şi a investiţiilor în factorul uman. Astfel, am constatat
faptul că aspecte referitoare dezvoltarea societății post-industriale, dar și a competitivității economice, nu
au fost suficient studiate. Până în prezent nu există o abordare complexă ce ţine de formarea, dezvoltarea şi
acumularea capitalului uman în condiţiile economiei competitive cu impact major şi cu efecte de lungă durată.
Competitivitatea sustenabilă este un imperativ pentru țările lumii care vor să urmeze calea unei
dezvoltări echilibrate, sustenabile. Republica Moldova şi-a confirmat angajamentul ferm pentru distribuirea
echitabilă a şanselor de dezvoltare pe întreg teritoriul ţării. Acest lucru este confirmat atât la nivel legislativ,
cât şi la nivelul planificării strategice. Succesul implementării unei strategii de dezvoltare a capitalului uman
al întreprinderilor va impulsiona şi a accelera dezvoltarea ţării în ansamblu, scopul final fiind îmbunătăţirea
calităţii vieţii cetăţenilor, indiferent de locul în care locuiesc aceştia pe teritoriul Republicii Moldova.
Dezvoltarea capitalului uman a întreprinderilor, în scopul asigurării competitivității lor, este o condiție
indispensabilă și absolut necesară pentru dezvoltarea societăţii în general și a întreprinderilor, în special, a
depăşirii efectelor recesiunii profunde cauzate de transformările sistemice care, pe parcurs, au fost accentuate
de criza economică mondială, a realizării unei creşteri economice atât pe plan regional, cât și pe plan național,
dar care urmărește îmbunătăţirea standardelor de viaţă ale populaţiei.
În noua societate a cunoașterii managementul eficient, viziunea și planificarea strategică, competitivitatea
sustenabilă, managementul performant constituie vectorii succesului ce asigură viabilitate economiei și a
societății în general.
În cercetarea „Economia cunoaşterii şi civilizaţia globală, investiţia şi speranţa în om” [6], M.Ch.Suciu
şi-a focalizat atenția asupra investiţiei în oameni și anume în educaţie, la nivel particular. Se evidenţiază rolul
120
SECŢIUNEA nr. 1
deosebit de important pe care îl are continuarea învăţării după părăsirea sistemului tradiţional de învăţământ.
Educaţia este acea sorginte care conturează „societatea cunoaşterii” ce este diferită de societatea industrială a
„celui de-al doilea val al civilizaţiei umane”. Aceleași idei sunt împărtășite de G. Vaideanu în lucrarea „Educaţia
la frontiera dintre milenii”, care afirmă următoarele: „...simpla asimilare şi aplicare a achiziţiilor tehnologiei nu
mai este suficientă, omul trebuind să fie pregătit pentru iniţierea, evaluarea şi dominarea schimbărilor...” [7].
Legat de „societatea cunoaşterii”, un aport important îl are academicianul M. Drăgănescu, care în lucrarea
„Societatea informaţională şi a cunoaşterii. Vectorii societăţii cunoaşterii”, apărută la Academia Română, face
referire la rolul inovaţiei în dezvoltarea economico-socială a societăţii: „noua economie se bazează pe crearea
de cunoaştere, pe utilizarea cunoaşterii în domeniul economic, în special prin inovare”, iar acest lucru se
poate realiza cu ajutorul capitalului intangibil, respectiv a capitalului uman, aducând ca argument un raport al
Comisiei Europene, din care se evidențiază că, în ţări precum „Franţa, Italia şi Germania, se constată un interes
pentru inovare şi pentru capitalul de cunoaştere şi uman ca factor cheie în orice politică economică” [4].
Societatea contemporană este definită ca o societate a cunoaşterii, o societate informaţională, în care
fluxurile reale de bunuri şi servicii se înlocuiesc prin fluxuri de informaţii, prin economie virtuală, în care
factorul durabil al progresului este generat de perfecţionarea continuă a capitalului uman. Accentul se pune pe
calitatea vieţii individuale, pe transformări majore, de natură calitativă a standardelor de viaţă. Toate acestea
nu sunt posibile decât în acele societăţi în care şcoala îşi îndeplineşte în mod real misiunea socială, asigurând
o educaţie de calitate, contribuind în mod eficace la construcţia şi afirmarea noii societăţi.
Având în prim-plan dezvoltarea socială, Centrul European Pentru învăţământul Superior şi cu UNESCO
subliniază că numeroase demonstraţii probează că societăţile dezvoltate de astăzi şi mai ales cele de mâine
sunt tot mai mult societăţi ale cunoaşterii şi ale învăţării. Procedura, transmiterea şi aplicarea cunoaşterii în
orice domeniu de activitate sunt instanţe care asigură creşterea productivităţii. Totodată, fără învăţare continuă,
adaptabilitatea personală sau modul şi stilul individual de viaţă sunt mai sărace in conţinut şi performanţe,
scade calitatea vieţii în termenii standardelor economice, ai diversităţii şi profunzimii acţiunilor sau trăirilor
culturale. Inteligenţa bazată pe cunoaşterea şi competenţa profesională mereu actualizată prin asimilarea de
noi abilităţi şi cunoştinţe este indiciul unei vieţi personale de calitate capabile să contribuie la dezvoltarea
comunităţii naţionale şi locale..
O altă caracteristică a lumii contemporane o reprezintă globalizarea, ca proces de depăşire a disparităţilor
din trecut şi de căutare a unui viitor comun la scară planetară. Deşi globalizarea presupune interdependenţe de
natură economică şi tehnologică, armonizarea instrumentelor care asistă dezvoltarea relaţiilor internaţionale,
ea nu înseamnă uniformizarea sau standardizarea evoluţiilor. Este respectată şi recunoscută diversitatea
situaţiilor locale, bogăţia materială şi spirituală a lumii privită în ansamblu, fiind generate premisele şi motivaţia
pentru schimburi internaţionale. Într-o astfel de societate, sistemele educaţionale sunt confruntate nu numai
cu impactul noilor tehnologii de cunoaştere şi comunicare, cu ritmul rapid al schimbărilor, ci şi cu efectul
globalizării, al creşterii interdependenţelor între naţiuni şi culturi
Trecerea de la societatea bazată pe informaţie la societatea globalizată, bazată pe cunoaştere,
autocunoaştere şi învăţare continuă se realizează prin perioade de tranziţie, perioade pe care Meryem Le Saget
le caracterizează şi le sintetizează pe cinci direcţii complementare, dar sistemic şi coerent constituite. În cele
ce urmează va fi prezentată o prelucrare a lor:
1. Perioada de emergență de la era industrială la era informaţională - în aceasta din urmă ordinea şi
coerenţa, fiind chiar mai necesare decât înainte, deoarece ele securizează, dau acces la viitor, oferă
sens vieții;
2. Emergența de la întreprinderea-creier la întreprinderea-flux - prima funcţionând într-o manieră
holografică şi utilizându-şi „neuronii” pentru a stabili conexiuni între diferitele circuite, iar cea de a
doua adaptându-se, ca un fluviu, topografiei, scindându-se în afluenţi tocmai pentru a putea ajunge
mai departe;
3. Emergența de la piramidal la reţea - de la structurile ierarhice rigide, la structurile reţea, flexibile,
trecerea de la rigiditate la flexibilitate neînsemnând abandonul puterii, ci o altă manieră de a privi
autoritatea. Chiar dacă spiritul ierarhic se conservă, el capătă alte forme de manifestare;
4. Emergența de la static la dinamic de la schimbări puţine, rare şi superficiale, la schimbări numeroase,
121
SECŢIUNEA nr. 1
dese şi profunde, accelerarea vitezei de acţiune şi, ca urmare, a nevoii de schimbare, fiind unele
dintre notele definitorii actuale ale organizaţiilor;
5. Emergența de la viziunea elementară la viziunea globalistă, sistemică - indivizii nemaifiind interpretaţi
în sine, ci ca membri ai unei colectivităţi din ce în ce mai mari, fapt care lărgeşte progresiv câmpul de
viziune al realităţii [5].
Traversarea facilă, fără dificultăţi şi crize a acestor perioade, supraîncărcate cu probleme atât de variate
nu este posibilă decât printr-un management intuitiv, practicat de un manager intuitiv pentru toate tipurile de
organizaţii.
„Criza” managerială de care se vorbeşte din ce în ce mai des, nu este generată de absenţa preocupărilor
privind conducerea, îndrumarea şi controlul activităţilor din unităţile de conducere, ci de faptul că aceste
activităţi nu sunt centrate pe asigurarea calităţii actului managerial.
Managementul performant este un termen omniprezent în mediul afacerilor de astăzi, fiind inclus în
corpul de cunoștiințe al unor discipline variate și fiind folosit la toate nivelele organizaționale [2], reflectă
abordarea unei entități vis-a-vis de performanța și include sub-procese, cum ar fi: definirea strategiei
(planificarea/stabilirea obiectivelor), implementarea strategiei și a listei de iniţiative, precum și evaluarea/
măsurarea performanței.
Managementul performant este un proces strategic și integrat ce „livrează” succesul dorit de catre
organizații prin îmbunătățirea performanței oamenilor ce lucrează acolo și prin dezvoltarea capabilităților
individuale și de echipă [1].
Managementul performant reprezintă un concept nou în domeniul administrării afacerilor, chiar dacă
cele mai multe dintre elementele sale majore există, sunt cunoscute sau se practică de multă vreme. De
exemplu, de multă vreme angajaţii urmează cursuri de pregătire profesională, lucrează din greu multe ore pe
zi, superiorii le evaluează performanţa, iar în organizaţie se desfăşoară procese de planificare, control, vânzare
şi altele. Toate aceste activităţi ocupă timp considerabil, iar oamenii care le desfăşoară sunt foarte ocupaţi.
Managementul performant reaminteşte cadrelor de conducere şi angajaţilor că toate aceste activităţi produc
rezultate. Cursurile de pregătire profesională, înaltul angajament în îndeplinirea sarcinilor sau multele ore de
muncă intensă nu reprezintă rezultate prin ele însele, ci doar premise ori condiţii pentru obţinerea rezultatelor.
Însă aceste rezultate sunt produse doar atunci când avem un capital uman impresionant la nivelul unităților
economice.
Contribuţia majoră a managementului performant este focalizarea pe obţinerea rezultatelor, de exemplu,
produse şi servicii pentru clienţii din interiorul şi din exteriorul organizaţiei. Accentul este mutat de pe efort
şi ocuparea timpului pe rezultate şi eficacitate și, deci, pe obținerea competitivității. Din cele relatate mai sus,
deducem următoarea formulă a managementului performant:
Managementul performant = productivitate+eficacitate+eficiență
În prezent, organizaţiile se confruntă cu provocări mai numeroase şi mai mari decât în orice alte
momente din trecut, fie acesta chiar cel foarte apropiat. Concurenţa sporită obligă firmele să fie foarte atente
atunci când aleg strategiile prin care urmăresc să rămână competitive. În plus, este nevoie ca toată lumea din
organizaţie şi toate procesele şi sistemele să acţioneze şi să funcţioneze eficace, adică să realizeze exact ceea
ce trebuie realizat, în modul potrivit şi la timpul potrivit. Doar atunci când toate rezultatele din diverse zone
de activitate sau unităţi şi compartimente ale organizaţiei continuă să fie în concordanţă cu rezultatele de
ansamblu ale firmei, aceasta din urmă poate supravieţui sau prospera. Atunci putem spune că organizaţia şi
părţile ei componente sunt performante.
Managementul performant reprezintă o abordare strategică şi integrată a asigurării succesului de durată
în activitatea organizaţiilor, prin îmbunătăţirea performanţei organizaţiei, echipelor şi indiviziilor [1, 2].
Caracterul strategic rezultă din preocuparea pentru problemele mai generale cu care se confruntă
organizaţia pentru a funcţiona eficient şi eficace în mediul extern în care se află şi privitor la direcţia generală
pe care doreşte să o adopte pentru a-şi îndeplini obiectivele pe termen mediu şi lung. De altfel, instituirea
oricărui program de management strategic are ca punct de pornire misiunea, viziunea, obiectivele şi strategiile
organizaţiei, definite în fazele planificării strategice. De la acestea sunt dezvoltate apoi procese de evaluare şi
de măsurare a performanţei.
122
SECŢIUNEA nr. 1
Caracterul integrat vizează modul în care managementul performant se articulează în activitatea

întreprinderii şi se corelează cu alte procese esenţiale, cum ar fi strategia întreprinderii, dezvoltarea angajaţilor,
managementul calităţii totale etc. (Hartle, 1995). Putem vorbi atât de integrarea pe verticală, cât şi pe orizontală.
n Integrarea verticală se realizează prin corelaţia între strategia economică, pe de o parte, şi planurile şi
obiectivele de performanţă pe care şi le propune întreprinderea, pe de altă parte. La nivel de echipă
sau al individului se convin obiective care să susţină realizarea scopurilor organizaţionale. Procesul
de aliniere poate fi unul în cascadă, astfel încât obiectivele să decurgă de la vârf, iar la nivelul fiecărei
echipe sau angajat individual să fie definite în lumina celor de nivel superior. Dar procesul trebuie să
fie şi ascendent, angajaţilor şi echipelor oferindu-li-se posibilitatea de a-şi formula propriile obiective,
în cadrul general determinat de scopurile şi valorile organizaţiei. Este esenţial ca obiectivele să fie
stabilite de comun acord, iar nu pe cale ierarhică, ceea ce reclamă un dialog sincer şi deschis între
manageri şi subordonaţii lor.
n Integrarea orizontală vizează corelarea obiectivelor privind performanţa cu strategiile din diverse
părţi componente ale întreprinderii.
Aceste elemente sunt configurate pe parcursul introducerii şi derulării programelor de management
performant, asociindu-se câte uneia din etapele distincte redate în figura 1.
Nivelurile
Nivel anterior Revizuire obiective /
Obiective şi standarde
anterioare standarde
(obiective)
(obiective)
Sistemul de măsurare
Acţiuni îmbunătăţire
Responsabilităţi
Neschimbat
Colectarea datelor
Compararea realizări Decizie privind acţiuni

/obiective corective
Figura 1 – Bucla performanţei
Din câte observăm, obținerea managementului performant implică parcurgerea unor etape, fiecare
dintre ele contribuind la asigurarea condițiilor de formare a managementului performant la nivelul unei entități
economice.
Astfel, am putea concluziona că pentru atingerea competitivității sustenabile trebuie să implementăm
managementul performant în cadrul întreprinderilor autohtone pentru a putea face față schimbărilor și a ne
adapta la mediu. Însă, capacitatea de implementare a managementului performant în cadrul organizațiilor
depinde de capitalul uman al resurselor umane ale organizației, de productivitatea lor și aportul în dezvoltarea
întreprinderii.
De aceea, ținem să menționăm că există o necesitate acută, cu scopul integrării în economia mondială,
de a implementa managementul performant în companiile autohtone.
123
SECŢIUNEA nr. 1
Bibliografie
1. Armstrong, M. Performance Management: Key Strategies and Practical Guidelines, London, UK,
1994.
2. Brudan, A. Rediscovering performance management: systems, learning and integration, Measuring
Business Excellence, Vol. 14, No. 1, pp. 109-123, 2010.
3. Fathutdinov, R. Management strategic. Moscova: Intel-Sintez, 1999.
4. Neely, A. Business Performance Measurement: Theory and Practice, Cambridge University Press,
UK, 2002.
5. Prodan, A. Managementul resurselor umane: Ghid Practică.București: Economica, 2011.
6. Suciu, M. Economia cunoaşterii şi civilizaţia globală, Investiţia şi speranţa în om. Bucureşti: ASE,
2002.
7. Vaideanu,G. Educaţia la frontiera dintre milenii.București: Politică, 1988.
DYNAMICS OF CORRELATIONS IN FOREIGN

EXCHANGE MARKET
BUDA Andrzej, мастер, аспирант,

IFJ - Polish Academy of Science in Cracow
JARYNOWSKI Andrzej, мастер, аспирант,
Moldova State University in Kishinev; Jagiellonian University
in Cracow
Recently, economists have realized that classical linear and equilibrium approach is not enough to
fully understand a large scale of financial phenomena. Specifically, chains of crisis in XXI century attract
more attention to connectivity aspects of global economy. Currencies dependencies are one of such financial
systems. We use method of correlation analysis and Minimum Spanning Tree on FOREX, where structure
depends on a base currency and reflects geographical connections between currencies. In these collective
effects we detect how single element of the system influences on the other ones. The Minimal Spanning Trees
reveals currencies that belong to EUR and USD clusters and peripherals as AUD. According to multistep
survival ratio method we found that in case of FOREX the survival of correlations and Minimum Spanning
Trees depend softly on basic currency.
Key words — Minimum Spanning Tree, Econophysics, Foreign Exchange Market, Currency Crashes
To control or manage currency stability, we must understand the structure of connections between
currencies. Exposure on the fluctuation or speculation of the local currency has important impact on the national
economy. Response to particular regional event as war in Doneck/Lugansk 2014/2015 has caused the fall of
the local currency. Moreover, it has also affected surrounding countries. Most of the governments (in Ukraine,
Moldova, Belarus, Kazakhstan, Azerbaijan, Armenia, Georgia, Turkmenistan and Russia) attempt to halt that
fall in many different ways. Russia (the largest trading partner of mentioned counties) heads toward recession
amid sanctions. A separatist insurgency hits the whole East, nearly all CIS (Commonwealth of Independent
States) economies. The Central Bank of Moldova raised its key rate in order to defend Moldova’s economy
from a currency crisis in Russia and the conflict in neighboring Ukraine. In the critical point in mid February,
the leu (MDL) had lost about 10-25% of its value since the beginning of 2015 in relation to major reference
currencies. “In the case of Moldova, intensified weakness in the hryvnia and Ukraine’s economic decline are
adding to negative pressure on the leu” [1].
124
SECŢIUNEA nr. 1
Fig. 1 Moldavian Leu change of exchange rates against some referential currencies
Moldovan emigrants remittent billion EUR from Russia, according to central bank data. It is going to
decrease, because the ruble dropped 25% against the EUR in 2014. The Republic of Moldova has huge deficit
in between export and import. Recently (in March) the leu has strengthened and stabled, but accurate pricing
the leu (which is illiquid and easily to manipulate) is difficult and huge spreads in Exchange points show the
stresses. The processing of information and propagation of waves in interconnected currency market system
could cause effects as «herd behavior» (falling like dominoes) and local disturbance in one country could
not be stopped by policy of neighboring states. Moreover, the level of influence is not a simple function of
geographic distance because is affected by complicated sets of various factors, including the connectivity as
trading intensively, political relations and cultural similarity. Doneck/Lugansk war example shows up, that
counties like Poland, Slovakia or Romania are geopolitically the closest neighbors of hot spots. These countries
has not been under the influence of former soviet states far away form the conflict area like Kazakhstan,
Azerbaijan, Armenia, Georgia, Turkmenistan. In this paper we show a methodology of estimating those links,
their durability and stability of the system. Understanding those interconnectivity issues is very important for
small economies as Moldovan, because all the citizens faced this problem on his own in February 2015.
In stock markets, the correlation coefficient between stocks prices reflects similarity between assets
and plays a meaningful role in estimation of risk and portolio selection because the values of stocks are
well defined by stock prices. In foreign exchange markets, the idea of ‘absulute value’ for currencies is
impossible to settle, because there is no objective way of measuring the currencies value. Thus, all the values
must be expressed by a base currency. Of course, there has been a lot of research in scaling properties of
foreign exchange, volatility and multifractality including correlations network between currencies. Thus, it is
possible to detect the dominance or dependence between these assets. In our research, we have taken N = 38
independent currencies (including gold) from the world global foreign exchange market. We have excluded
the most exotic African countries and the most dependent currencies like SGD from Singapore. We have
considered all possible base currencies and received 1406 pairs. Of course, the evolution of prices is under the
influence of several economic or historical events, so we have investigated time series for all the daily closure
prices P(t) in the period 1999-2012. If we define the base currency, it is possible to introduce the logarithmic
return: Y(t) = lnP(t) – lnP(t-1) and the correlation coefficient between pairs of currencies [2]:
125
SECŢIUNEA nr. 1
where Yi and Yj are the numerical labels of currencies. The statistical average is a temporal average
performed on all the trading days of investigated time period. By definition, ρij may vary from -1 to 1. The
matrix of correlation coefficients is a symmetric matrix with ρii. and the n(n-1)/2 correlation coefficients
characterize the matrix completely.
Fig. 2 The distribution of correlation coefficients between currencies according to various base
currencies (USD, GHS, PLN, AUD, JPY, EUR, XAU) in the period 1999-2012
The correlation coefficient reflects similarity between assets. It can be used in building the hierarchical
structure in currency markets and finding the taxonomy that allows to isolate groups of assets that make sense
from an economic point of view. In our research, we have shown that the distribution of correlation coefficient
depends on the base currencies (Fig. 2). However, the correlation coefficient does not fulfill the axioms of
Euclidean metric space, so we choose, d(i,j) [2].
Minimum spanning tree (MST) is a tree with weights (distances d(i,j) between assets). It has many
applications in visualization and analysis of connected systems like taxonomy and cluster analysis [3].
Fig. 3 Tree MST minimum span for 37 USD exchange rate against other currencies
126
SECŢIUNEA nr. 1
The length of the edge is related to the distance metric (d(i,j)). The relative nature of the valuation of the
currency is that the choice of the base currency has a significant impact on the structure of the market. We use
the Kruskal tree MST algorithm. We do not detect significant anti-correlation (negatively correlated pairs). The
presence of a fixed base currency facilitates the interpretation of the MST tree structure, because it eliminates
the flexibility of choosing the exchange rate within a currency pair (e.g. GBP / CHF vs. CHF / GBP). The MST
for the US dollar as the base currency is presented in Fig. 3. There is euro (EUR) in the centre of the tree. It
has the greatest number of connections (k = 9), while most other currencies are far away and have peripheral
nodes. The exception are currencies NZD, CZK, KRW that indicate their importance as a network of local
centres. The most distant currency from the rest is the Australian dollar (AUD). It is weakly and negatively
correlated with others and has the Canadian dollar (CAD) as the nearest neighbour (correlation coefficient
= 0.003). Such a large independence of AUD is so intriguing, so we used this as a base currency for another
tree MST (Fig. 4). Other currencies against the US dollar are strongly peripherals as Polish Zloty (PLN) and
the Peruvian Nuevo Sol (PEN). In Figure 3, in spite of the weak correlation, you can distinguish geographical
clusters among the nodes (ZMK, EGP, DZD), (KRW PHP IDR TWD PKR), (EUR, CZK, RUB, NOK). It is
shown much better in Fig. 4. There are two strong centres formed by US dollars (k = 14) and EUR (k = 9),
and the local centres like Moroccan dinar (MAD, k = 5). Other currencies are linked to major chains formed
last year with its near neighbours. A completely different structure of the tree in Fig. 3 centred around USD
reflects the enormous impact of the US dollar on the global economy. For this reason, after considering the US
dollar as a base currency, we reveal that the other currencies are connected randomly (as is the case of PEN),
or create smaller clusters geographically dictated by local business associations (weaker than their relationship
with the United States).
The euro, that was the centre in Fig. 3, still remains in the centre of Fig. 4, due to the strength of the
currency on the international market. After eliminating USD, the euro has become a central currency of the
world, which is consistent with the intuitive perception of the currency as No. 2 in the market. Before the euro
reached this position after 1999, there were many European currencies, that tried to enter the central position.
EUR as a successor of the German mark (DEM) can be observed in the pre-1999 data in Fig. 4. The German
mark had a central role in the European economy, which EUR has taken over later.
Fig. 4 The minimum span tree MST for 37 currencies against the base currency AUD
One method to estimate stability is so called half-life survival ratio t1/2, or tree half-life for short, defined
as the time interval in which half of the number of initial connections have decayed [4]. On the other hand, it is
possible to define multistep survival ratio as a number of surviving links in the MST [5]. The multistep survival
ratio decreases with time t and usually doesn’t depend on basic currencies. We observe, that AUD as a based
currency produces more stabile tree, than for USD.
127
SECŢIUNEA nr. 1
List of respondents currencies:

Australian Dollar (AUD), Canadian Dollar (CAD), Swiss Franc (CHF), Chilean Peso (CLP), Colombian
Peso (COP), Czech Koruna (CZK), Algerian Dinar (DZD), Egyptian Pound (EGP), Euro (EUR), Fiji Dollar
(FJD), Ghanaian Cedi (GHS), British Pound (GPB), Indonesian Rupiah (IDR), Israeli Shekel (ILS), Iceland
Krona (ISK), Jamaican Dollar (JMD), Japanese Yen (JPY), South Korean Won (KRW), Moroccan Dirham
(MAD), Mexican Pesos (MXP), Norwegian Krone (NOK), New Zealand Dollar (NZD), Peruvian Nuevo Sol
(PEN), Philippine Peso (PHP), Pakistani Rupee (PKR), Polish Zloty (PLN), Romanian Leu (RON), Russian
Ruble (RUB), Swedish Krona (SEK), Thai Baht (THB), Tunisian Dinar (TND), New Turkish Lira (TRY), New
Taiwan Dollar (TWD), US Dollar (USD), Gold (XAU), South African Rand (ZAR), Zambian Kwacha (ZMK)
The economic literature distinguishes: Stock exchange crisis, Banking crisis, Investment crisis,
Debt crisis. We consider currency crisis, which occurs in currency exchange markets in critical situations
characterized by significant fluctuations of the exchange rate, which results in depletion of foreign exchange
reserves of countries [6]. Its connected with situation in both local and global levels. Re-linking with the
economic ties of Moldova with other non CIS (like European Union and South Europe/Near East) could help
differentiate the portfolio (the concept of diversification in trade) and minimalize the risk. Recently, Central
European markets converge to efficient and theirs currencies are not considered as high risked anymore [7],
but Southern and Eastern Europe still is classified in that way. Some historical data from a past are necessary
in building up the optimal strategy, but this is not a sufficient condition. We do not have to know the whole
history to make right decisions, especially if some economic connections from the past don’t influence on
current situations. Currencies are constantly influencing their surroundings and being influenced by others. The
topological characteristics of networks consequently determine dynamical processes on top of the network,
e.g. cascade of information adoption or default contagion in currencies networks (like MST). The processes
as crises also affect and change the network structure [3]. We present only a static view of networks, but the
dynamic and susceptible for crises like in global scale during financial crisis after collapse of Lehman Bro. in
2007/2008 as well as in local scale during civil war in Ukraine 2014/2015 [8].
References
1. TANAS, Olga and OSAKOWSKI, Wladimir. http://www.bloomberg.com/news/articles/2015-02-16/

moldovan-leu-falls-to-record-as-sinking-russian-economy-bites. [Online].
2. BUDA, Andrzej and JARYNOWSKI, Andrzej. Lifetime of correlation. Wroclaw: WN, 2010.
3. BUDA, Andrzej and JARYNOWSKI, Andrzej. Durability of Links between Assets in Financial
Markets: Minimal Spanning Trees and Correlations. 2014 European Network Intelligence Conference
(ENIC) IEEE. 2014.
4. ONNELA, J.-P., et al. Dynamics of market correlations: Taxonomy and portfolio analysis. Physical
Review E, 2003, 68.5.
5. MCDONALD, Mark et al. Detecting a currency’s dominance or dependence using foreign exchange
network trees. Physical Review E, 2005, 72.4: 0.
6. LUCHIAN, Ivan and al., et. Financial Crises: Conceps, Forms And Transmission Channels.
ECONOMY AND SOCIOLOGY: Theoretical and Scientifical Journal. 3, 2014, Vols. 99-103.
7. KRIŠTOUFEK, Ladislav. Efficiency, Persistence and Predictability of Central European Stock
Markets. Banking and Financial Markets in Central and Eastern Europe after 20 years of transition.
2010.
8. CZARNECKI, Łukasz; GRECH, Dariusz and PAMUŁA, Grzegorz. Comparison study of global and
local approaches describing critical phenomena on the Polish stock exchange market. Physica A.
2008, Vol. 387, 27.
128
SECŢIUNEA nr. 1
TRADEMARK COMPETITION ON THE REFINED SUNFLOWER OIL

MARKET
NATORINA Aliona, аспирант,
Донецкий Национальный Университет Экономики и
Торговли имени Михаила Туган-Барановского
According to the strategic importance in the exchange formation earnings for the country, the Ukraine
refined sunflower oil market is studied. In addition, refined oil trademarks are analyzed. The type of competition
on the market is set. The trademarks competitive positions are investigated. Four clusters of competition among
refined sunflower oil trademarks are identified.
Keywords: refined sunflower oil, competition, trademarks, cluster analysis.
Problem statement and its connection with important scientific and practical tasks. The dynamic
development of oil and fat industry is impossible without analysis and synthesis of contemporary trends in the
domestic market of refined sunflower oil. The market is of great importance for the development of Ukraine’s
economy as a whole. It occupies a leading position in the formation of the internal market of food products and
serves a stable source of foreign exchange earnings.
Analysis of the recent researches and publications. Various aspects of the dynamic changes in the
market the fat and oil industry in Ukraine and systematic diagnostic the trademarks competition level among
producers of refined sunflower oil on the market have been investigated in the scholars’ works, among which it
is necessary to mention O. Zaitseva [4], S. Mostovyi, Pyliavets V. [2], M. Prysyazhnyuk I. Salkovo, I. Chekalina.
Nevertheless, dynamic changes in the market of sunflower oil in Ukraine require systematic research.
The aim of the article is to study the market trends of refined sunflower oil in Ukraine and diagnostics of
competition among trademarks on it.
Main material. Ukrainian fat and oil industry is the only one agricultural production sector, where due
to the realization of economic market regulation measures, the balance between state economic interests,
agriculture, processing industries and a domestic consumer has been established [1, p.109].
Enterprises of Ukrainian fat and oil industry can be divided into three categories. The first category
includes companies that produce oil: oil and fat and oil extraction plants. The second category includes small oil
producers for which the vegetable oil production is not the main activity. These processors mostly depend on
the domestic market situation, because they launch production of oil small batches used for the rural population
needs. The third category consists of fat products manufacturers. They are margarine factories, soap factories
[2].
A large number of Ukrainian fat and oil industry enterprises are members of the association
“Ukroliiaprom”, among which the largest manufacturers of vegetable oils are PJSC “Poltavskyi oliinoekstratsiinyi
plant – Kernel Hrup”, LLC “Kombinat Karhill” with FI “Dnipropetrovskyi oliinoekstraktsiinyi plant”, JSC
“Melitopolskyi oliinoekstraktsiinyi plant”, PJSC “Polohivskyi oliinoekstraktsiinyi plant”, LLC “Prykolotnianskyi
oliinoekstraktsiinyi plant”, LLC “TK”Urozhai”, JSC “ADM Illichivsk”, IG “Violiia”, LLC “UkrOliya”, LLC
“Hradoliia”, LLC “Satellit” [3].
Association members coordinate their activities and solve jointly the organizational, economic, technical
and other problems. “Ukroliiaprom” performs representation functions to protect the enterprises interests
in fat and oil industry on economic issues, foreign trade questions, customs-tariff and technical regulation
in the legislative bodies and state administration bodies, other organizations and agencies. The main idea of
the enterprise marketing activity strategic management concept in Ukrainian fat and oil complex in the self-
organization market conditions is the strategic and operational marketing distinction, systematic analysis of
market needs to develop products with special properties that ensure a sustainable competitive advantage to
the enterprise [4, p. 298].
In 2013/2014 marketing year on the refined sunflower oil market in Ukraine were more than twenty-five
trademarks. Therefore, on the market is present-grade competition.
129
SECŢIUNEA nr. 1
In fact, the market thirteen manufacturers and only seven of which specialize in the production of the
same trademark. Other businesses have a wide trademarks portfolio. It should also note that one trademark
of refined sunflower oil might have different headings, which complicates the process of determining the
competition.
Cluster analysis carried out to study competition among trademarks of refined sunflower oil. Signs of
comparison:
n the average price for 1 liter of product;
n the number of species;
n type of mark;
n range of packaging;
n energy value;
n nutritional value;
n quality standard;
n storage period.
A prerequisite of cluster analysis is to provide a one-pointedness and incommensurable indicators. Since
the input parameters have different units, they were casted to a common basis, pre-standardized. The indicators
standardized values that been calculated in the program are shown in Table 1.
Table 1
Standardized characteristics values of refined sunflower oil trademarks
Trademark Title Average Number Type of Range of Energy Nutritional Quality Storage
price for of species mark packaging value value standard period
1 liter of
product
Dar Sontsya -0,58 -0,47 -0,27 -0,42 -1,17 -2,05 0,61 -0,55
Dykans’kyy khutorok 1,33 -0,47 -0,27 0,39 -1,17 0,57 -1,59 -0,55
Dykan’ka 0,06 -0,47 -0,27 2,00 -1,17 -2,05 0,61 -0,55
Dobra vyhoda -1,05 -0,47 -0,27 -0,42 0,83 0,57 0,61 -0,55
Dobryy kukhar -0,34 -0,47 -0,27 -0,42 -1,17 0,57 0,61 1,74
Zolota kraplynka -0,47 -0,47 -0,27 -1,22 0,83 0,57 0,61 -0,55
КАМА 0,86 1,48 -0,27 0,39 0,83 0,57 -1,59 1,74
Korolivs’kyy smak 0,76 -0,47 -0,27 2,00 0,83 0,57 0,61 -0,55
Kray -1,92 -0,47 -0,27 -0,42 -1,17 -2,05 -1,59 -0,55
Kum -0,76 -0,47 -0,27 -1,22 -1,17 -2,05 -1,59 -0,55
Lyubon’ka -0,23 -0,47 -0,27 -1,22 0,83 0,57 0,61 -0,55
Mayola 0,52 -0,47 -0,27 0,39 0,83 0,57 0,61 -0,55
Maslynka 0,26 -0,47 -0,27 -0,42 -1,17 -0,30 0,61 -0,55
Oleyna 1,03 3,44 -0,27 1,19 0,83 0,57 0,61 -0,55
Olis -1,28 -0,47 -0,27 2,00 0,83 0,57 0,61 -0,55
Oriya -0,58 -0,47 -0,27 -1,22 -1,17 -0,30 -1,59 1,74
Rozumnytsya 0,24 -0,47 -0,27 -0,42 0,83 0,57 0,61 -0,55
Rodynna -1,16 -0,47 -0,27 -0,42 -1,17 -0,30 -1,59 -0,55
Slaviya 0,09 -0,47 -0,27 -0,42 0,83 0,57 0,61 -0,55
Slavoliya 0,49 1,48 3,61 0,39 0,83 0,57 0,61 -0,55
Sonyashna -0,52 -0,47 -0,27 0,39 -1,17 -0,30 0,61 -0,55
Stozhar 0,28 1,48 -0,27 0,39 0,83 0,57 0,61 1,74
Chumak 1,91 1,48 -0,27 1,19 0,83 0,57 0,61 1,74
130
SECŢIUNEA nr. 1
Shchedryy vrozhay -1,45 -0,47 -0,27 -1,22 0,83 0,57 0,61 -0,55
Shchedryy Dar 0,70 1,48 -0,27 0,39 0,83 0,57 0,61 1,74
Anri -0,52 -0,47 -0,27 -1,22 -1,17 0,57 -1,59 -0,55
ARO -1,05 -0,47 -0,27 0,39 -1,17 -2,05 -1,59 1,74
GARNA 1,39 -0,47 -0,27 -1,22 0,83 0,57 0,61 -0,55
Olkom 1,97 -0,47 3,61 0,39 0,83 0,57 0,61 -0,55
In the work was used Ward`s method to forming clusters, which allows to minimize the variance within
the intra-cluster. The optimal number of clusters are determined after the implementation of the hierarchical
classification.
The optimum number of clusters is equal to the difference of the number of observations (29), and the
number of steps, after which the distance increased by stepwise union (25). Therefore, the number of clusters
equal four (Figure 1).
Figure 1 – Combining trademarks schedule list of clusters
Отже, поділ торговельних марок на кластери наступний: до першого кластеру увійшли “КАМА”,
“Oleyna”, “Slavoliya”, “Stozhar”, “Chumak”, “Shchedryy Dar”, “Olkom”; second cluster formed – “Dobra vyhoda”,
“Zolota kraplynka”, “Korolivs’kyy smak”, “Lyubon’ka”, “Mayola”, “Olis”, “Rozumnytsya”, “Slaviya”, “Shchedryy
vrozhay”, “GARNA”; third cluster – “Dykans’kyy khutorok”, “Dobryy kukhar”, “Maslynka”, “Oriya”, “Rodynna”,
“Sonyashna”, “Anri”; the fourth cluster includes –“Dar Sontsya”, “Dykan’ka”, “Kray”, “Kum”, “ARO”.
The averages of standardized indicators for each of the six clusters were calculated by using the method
of k-means (Figure 2).
131
SECŢIUNEA nr. 1
Figure 2 –The average values of clusters standardized indicators
According to Figure 2, the best situation on the sunflower oil characteristics in the third cluster, but not
in all respects. For each characteristic can identify direct and indirect competitors among clusters. Thus, it
should be noted that the first cluster having a high performance for all indications. Sign of the average selling
price is also important, which can be a disadvantage for a significant number of buyers.
Thus, there are more than twenty-five trademarks in the refined sunflower oil market in Ukraine. However,
in fact the quantity of enterprise, which produce oil equal thirteen. That`s why, the market is competition-grade.
The research has shown that there are four clusters competition among trademarks in the refined sunflower oil
market.
References
1. Natorina, A. O. (2014). Analysis of information systems for the enterprises marketing activities
management. – Marketing and Management of Innovationsб 2014, Vol. 2, 107-113.
2. Pyliavets, V. M. (2011). Oliino-zhyrovyi kompleks Ukrainy: stan ta perspektyvy rozvytku [Oil and
fat complex of Ukraine: state and future development]. Zbirnyk naukovykh prats VNAU – Collected
Works VNAU, Vol. 3, 2(53), 88-93 [in Ukrainian].
3. Sait asotsiatsiii Ukroliiaprom [Site of Association Ukroliyaprom]. www.ukroilprom.org.ua. Retrieved
from http://www.ukroilprom.org.ua/?q=node/3 [in Ukrainian].
4. Zaitseva, O. I. (2012). Stratehichne upravlinnia marketynhovoiu diialnistiu pidpryiemstv
v umovakh rynkovoi samoorhanizatsii [Strategic management of enterprises marketing activities in
selforganizational market]. Ehkonomika Kryma – Economy of Crimea, 1(38), 297-299 [in Ukrainian].
132
SECŢIUNEA nr. 1
ELABORAREA METODOLOGIEI DE EVALUARE

A PERFORMANŢELOR STRATEGIEI DE MANAGEMENT LA
ÎNTREPRINDERILE DE PANIFICAȚIE
DIN REPUBLICA MOLDOVA
Maria OLEINIUC, dr., lect. superior,
In the application of strategic management model, objectives and procedures that guide the actions
under the provisions of strategic plans can not ensure full compliance with the standards set their results,
requiring strategic controlling and evaluating the strategy.
Cuvinte-cheie:management strategic, model strategic, întreprindere de panificație, concurență acerbă,
etc.
Prezentarea procesului de realizare a managementului strategic în întreprinderile de panificaţie din

Republica Moldova este încheiată cu etapa de evaluare a performanţelor strategiei şi controlling-ul strategic.
În procesul aplicării modelului de management strategic, obiectivele şi procedurile care ghidează acţiunile
potrivit prevederilor planurilor strategice nu pot asigura conformitatea deplină a rezultatelor acestor acţiuni cu
standardele fixate, fiind necesare controlling-ul strategic şi evaluarea strategiei.
Controlling-ul strategic şi evaluarea performanţelor strategiei au drept scop să verifice dacă toate
eforturile contribuie la buna funcţionare a ansamblului şi la realizarea modelului de management strategic, să
pună în evidenţă fezabilitatea acestuia în raport cu potenţialul şi capacitatea de acţiune a întreprinderii, precum
şi cu schimbările imprevizibile din mediul înconjurător. Ele asigură identificarea erorilor sau discrepanţelor
ce pot să apară în procesul de implementare şi, în consecinţă, dau posibilitatea să se aplice corecţiile sau
revizuirile ce se impun asupra strategiei, asigurându-se astfel conexiunea inversă [1].
Potrivit modelului managementului strategic elaborat de autor (figura 1), strategiile înregistrează
anumite performanţe economice şi manageriale, se constată abateri faţă de Planul de dezvoltare strategică,
abaterile se măsoară şi se localizează prin controlling strategic, pe această bază corectându-se planurile de
dezvoltare strategică, precum şi performanţele strategice ale întreprinderilor de panificaţie. Astfel, evaluarea
performanţelor strategiei implică măsurarea rezultatelor acţiunilor întreprinse, iar controlling-ul strategic apare
ca o comparare între rezultatele dorite şi cele obţinute.
Din observările noastre, în literatura de specialitate consacrată managementului strategic se vorbeşte
mult despre evaluarea performanţelor unei strategii de management, dar nici într-o sursă bibliografică autorul
nu a identificat o metodologie concretă de evaluare a performanţelor strategice atât din punct de vedere
economic, cât şi managerial. În acest context, unul din obiectivele acestei teze a fost elaborarea unei astfel de
metodologii, care să permită o evaluare cantitativă şi calitativă a performanţelor strategiei de management,
adaptate, în acelaşi timp, la specificul întreprinderilor ramurii de panificaţie din Republica Moldova.
Evaluarea performanţelor strategiei trebuie făcută în raport cu anumite criterii şi indicatori, care să facă
referire explicită la factorii-cheie de influenţă şi să le evidenţieze impactul pe termen lung asupra funcţionării
întreprinderii de panificaţie. În general, pe parcursul implementării se recomandă evaluarea performanţelor
strategiei atât cu suportul aspectelor cuantificabile, cât şi celor necuantificabile, generate de operaţionalizarea
strategiilor.
Cea mai relevantă evaluare pe termen lung este, neîndoielnic, cea cantitativă, care evidenţiază, în limbajul
riguros al cifrelor, capacitatea strategiei de a genera rezultate care relevă îmbunătăţirea sau înrăutăţirea situaţiei
economico-financiare a întreprinderii şi a poziţiei ei competitive.
133
SECŢIUNEA nr. 1
ETAPA I. DIAGNOSTICAREA STRATEGICĂ

1. Evaluarea mediului extern de afaceri şi identificarea oportunităţilor şi riscurilor
2. Evaluarea mediului intern de afaceri (potenţialului de resurse) şi identificarea punctelor forte şi slabe
3. Analiza SWOT
4. Identificarea factorilor-cheie de succes
5. Formularea recomandărilor de dezvoltare strategică
Rezultatul final: studiu-diagnostic, studiu de piaţă, planul de afaceri, strategia naţională sectorială etc.
ETAPA II. ALEGEREA TIPULUI DE STRATEGIE ŞI FORMULAREA

COMPONENTELOR STRATEGICE
1. Misiunea
2. Obiectivele strategice
3. Opţiunile strategice
4. Termenele
5. Resursele
6. Avantajele competitive
Rezultatul final: planul de dezvoltare strategică anual, planul de afaceri
ETAPA III. IMPLEMENTAREA STRATEGIILOR GLOBALE ŞI FUNCŢIONALE
1. Introducerea postului de manager pe dezvoltare strategică (consilier strategic)

2. Pregătirea climatului din cadrul întreprinderii şi dezvoltarea culturii organizaţionale
3. Asigurarea premiselor tehnico-materiale, umane, financiare, informaţionale
4. Implementarea schimbărilor strategice, la necesitate
Rezultatul final: plan de acţiuni pentru implementarea strategiei la întreprindere
ETAPA IV. EVALUAREA PERFORMANŢELOR STRATEGIEI ŞI

CONTROLLING-UL STRATEGIC
1. Analiza performanţelor economice şi manageriale ale strategiei

2. Aplicarea modelelor economico-matematice pentru evaluarea performanţelor economice ale strategiei
3. Organizarea şi realizarea controlling-ului strategic
4. Revizuirea şi corectarea strategiei, la necesitate
Rezultatul final: tabloul de bord, raportul anual referitor la dezvoltarea strategică a întreprinderii, datele de evidenţă a
indicatorilor economici din secţia economico-financiară, calculele de aplicare a modelelor economico-matematice
etc.
Figura 1. Modelul managementului strategic propus pentru întreprinderile

ramurii panificaţiei din Republica Moldova
Sursa: Elaborat de autor.
134
SECŢIUNEA nr. 1
În urma studierii esenţei mai multor metode, instrumente şi matrici de analiză strategică, identificate
în literatura de specialitate, după părerea noastră, cea mai potrivită metodă pentru evaluarea performanţelor
strategiei este Balanced Scorecard (BSC), creată în a.1992 de David P. Norton şi Robert Kaplan de la Harvard
Business School [2].
Balanced Scorecard este un sistem de management care permite organizaţiei să-şi clarifice viziunea
şi strategia şi să le transforme în acţiuni concrete. Metoda se bazează pe o abordare ponderată între diferite
perspective şi are ca scop transferul ponderii de pe managementul financiar pe termen scurt către managementul
strategic pe termen lung. BSC oferă feed-back cu privire la procesele interne şi la rezultatele externe în scopul
îmbunătăţii continue a performanţelor şi rezultatelor din punct de vedere al strategiei.
Conceptul Balanced Scorecard sprijină planificarea strategică şi implementarea prin coordonarea
activităţilor tuturor părţilor organizaţiei în jurul unor obiective comune şi prin crearea unui instrument de
evaluare şi îmbunătăţire a strategiei. Indicatorii de performanţă sunt creaţi pentru a ajuta fixarea de ţinte şi
măsurarea rezultatelor în ariile critice pentru realizarea strategiei. Astfel, evaluarea performanţelor strategiei
cu suportul metodei BSC poate fi efectuată cu ajutorul a 4 grupe de indicatori:
n perspectiva financiară (cum ne percep acţionarii?);
n perspectiva clienţi (Cum ne percep clienţii?);
n perspectiva procese interne (În ce procese trebuie să excelăm pentru a avea succes?);
n perspectiva personal şi inovare (Cum ne susţinem capacitatea de a ne adopta şi îmbunătăţi
performanţele?).
În figura 2 este propusă aplicarea modelului BSC pentru evaluarea performanţelor strategiei în cadrul
întreprinderilor de panificaţie din Republica Moldova reieşind din specificul acestora. Este de menţionat că,
indicatorii propuşi în acest model pot fi modificaţi cu alţi indicatori relevanţi în dependenţă de tipul strategiei
adoptate de către întreprindere.
Evaluarea din punct de vedere cantitativ a eficacităţii strategiei se poate realiza comparând rezultatele
înregistrate în urma aplicării acesteia cu cele planificate în Planul de dezvoltare strategică al întreprinderii, cele
obţinute de brutărie înaintea angajării ei în procesul aplicării, precum şi cu rezultatele concurenţilor principali.
În modelul BSC propus (figura 2 ) la compartimentul obiective planificate s-au indicat valorile optime sau
trendurile pozitive de dezvoltare. Totodată, fiecare întreprindere trebuie să-şi planifice la începutul anului de
gestiune indicatorii propuşi pentru modelul BSC.
În viziunea noastră, este importantă evaluarea strategiei şi din punctul de vedere calitativ, care reflectă
integritatea acesteia şi caracterul sistemic, precum şi argumentarea şi corespunderea situaţiei reale. Cel mai
popular model de evaluare a fost dezvoltat de Seymour Tilles şi s-a axat pe următoarele întrebări pe care
trebuie să şi le pună cel ce implementează o strategie [1, p. 253]:
1. Este strategia aleasă consistentă?
2. Există concordanţă între strategia aleasă şi mediul înconjurător?
3. Există resurse disponibile pentru susţinerea strategiei?
4. Riscul asumat este acceptabil?
5. Este corespunzător orizontul de timp al strategiei?
6. Este realizabilă strategia aleasă?
7. Este strategia în concordanţă cu sistemul de valori al celor ce o formulează?
8. Este o strategie responsabilă social?
135
Modelul BSC pentru evaluarea performanţelor strategiei în întreprinderile de panificaţie din Republica Moldova
136
DOMENIUL FINANCIAR
Indicatorul Scopul indicatorului Obiectivul planificat

Ritmul de creştere al profitului net, % Reflectarea efectelor strategiei în profitabilitate cît mai mare
Coeficientul de atingere al pragului rentabilităţii Contribuţia strategiei la zona de profitabilitate >1
Rentabilitatea vânzărilor, % Reflectarea efectelor strategiei în profitabilitate >20%
Rentabilitatea economică, % Reflectarea efectelor strategiei în profitabilitate 10-15%
Rentabilitatea financiară, % Reflectarea efectelor strategiei în capitalul propiu 20-25%
Coeficientul de lichiditate generală Reflectarea efectelor strategiei în solvabilitate 2,0-2,5
Coeficientul de autonomie financiară Reflectarea efectelor strategiei în dependenţa de creditori > 0,6
Ritmul de creştere a valorii adăugate, lei Reflectarea efectelor strategiei în eficienţă cît mai mare
DOMENIUL CLIENŢI DOMENIUL PROCESE INTERNE
Indicatorul Scopul indicatorului Obiectivul Indicatorul Scopul indicatorului Obiectivul

planificat planificat
Coeficientul de rotaţie Reflectarea efectelor cît mai mare
Ritmul de creştere Reflectarea efectelor cît mai mare
a stocurilor strategiei în gestiunea
al vânzărilor, % strategiei în vânzări
EVALUAREA PERFORMANŢELOR stocurilor
Cota de piaţă, % Reflectarea efectelor cît mai mare
Ciclul operaţional, zile Reflectarea efectelor cît mai mic
strategiei poziţia pe piaţă STRATEGIEI
SECŢIUNEA nr. 1
strategiei în procese
Numărul de clienţi Reflectarea efectelor cît mai mare
interne
noi strategiei
Randamentul Reflectarea efectelor cît mai mare
În marketing
mijloacelor fixe, lei strategiei în potenţial
Coeficientul de Reflectarea efectelor cît mai mare
productiv
rotaţie al creanţelor strategiei în vânzări
Coeficientul de Reflectarea efectelor 0,6
Indicele HH Reflectarea efectelor cît mai mic
imobilizare strategiei în potenţialul
strategiei în poziţia pe
productiv
piaţă
Costul la 1 leu PM, lei Reflectare în costuri cît mai mic
DOMENIUL PERSONAL /INOVAŢII
Figura 1. Modelul managementului strategic propus pentru întreprinderile

Indicatorul Scopul indicatorului Obiectivul planificat
Coeficientul de fluctuaţie a personalului Reflectarea efectelor strategiei în loialitatea personalului cît mai mic
Ritmul de creştere a salariului mediu lunar, % Reflectarea efectelor strategiei în motivarea personalului cît mai mare
Ritmul de creştere a productivităţii muncii, % Reflectarea efectelor strategiei în eficienţa personalului cît mai mare
Numărul de inovaţii implementate Reflectarea efectelor strategiei în R&D cît mai mare
SECŢIUNEA nr. 1
Pentru îmbunătăţirea performanţelor strategiei de management adaptate de întreprinderile de panificaţie

din Republica Moldova, sunt recomandate următoarele acţiuni:
1. Elaborarea şi implementarea sistemului informaţional adecvat, care să furnizeze managerilor
informaţii complete, relevante şi oportune cu privire la rezultatele aplicării strategiei;
2. Schimbarea unei (unor) strategii funcţionale, ceea ce presupune adoptarea unui nou plan de alocare
a resurselor şi modificarea planurilor de dezvoltare strategică în vederea îmbunătăţirii modului de desfăşurare
a activităţii;
3. Modificarea obiectivelor. În multe cazuri, stabilirea obiectivelor strategice se face potrivit unor
previziuni optimiste, situaţie în care decalajele de performanţă se datorează nu atât prestaţiei deficitare, cât
fixării unui nivel prea înalt al obiectivelor.
Bibliografie
1. Popa, I. Management strategic. Bucureşti: Editura Economică, 2004. 327 p.

2. Каплан, Р. С; Нортон, Д. П. Организация, ориентированная на стратегию. Как в новой биз-
нес-среде преуспевают организации, применяющие сбалансированную систему показателей.
Москва: Олимп-бизнес, 2004. 350 с.
APLICAREA METODELOR ȘI TEHNICILOR CREATIVE

ÎN LUAREA DECIZIILOR DE GRUP
Maria OLEINIUC, dr., lect. superior,
The last time most managers at any level hierarchy is assigned strives to address creative ways luaea
decisions. Through these methods we deny «steoretipul» classical decision making - namely the predominance
of authoritarian leadership style.
Cuvinte-cheie: decizie, metodă, braistorming, creativitate, etc.
În ultima perioadă de timp majoritatea managerilor, indiferent la ce nivel ierarhic se atribuie, se străduie
să abordeze metode creative în luarea deciziilor. Prin intermediul acestor metode ne dezicem de „steoretipul”
clasic de luare a deciziilor și anume – predominarea stilului autoritar de conducere. Anume combinarea stilului
democrat de conducere și a metodelor creative de luare a deciziilor, duce atât spre o eficiență maximă a
rezultatelor activității întreprindeii cât și la un nivel înalt de coeziune al echipei manageriale. Metodele creative
sunt sursa principală spre dezvoltarea gândirii divergente a întregii echipe manageriale, adică spre infinitul
creativității umane. Valoarea unei decizii este determinată de calitatea acesteea, iar calitatea, la rândul său,
este stabilită de modul în care este desfășurat procesul de luare a deciziei. O decizie de calitate care nu este
implementată potrivit este, însă, eficace.
Pentru luarea unei decizii de grup stau la dispoziţie mai multe metode, fiecare cu avantajele şi
dezavantajele sale. Un grup poate folosi metode diferite în momente diferite şi situaţii diferite, dar în fiecare
grup există o metodă preferată. Analizând literatura de specialitate putem menționa următoarele metode și
tehnici creative de luare a deciziilor în grup.
Six Thinking Hats (STH) este o tehnică foarte puternică care ne poate ajuta să cântărim deciziile
importante din mai multe puncte de vedere. Ne ajută să luăm decizii mai bune, silindu-ne să gândim creativ,
să ieșim din modul rutinier de a ne raporta la o problemă sau decizie. Aceasta ne permite să înțelegem întreaga
complexitate a unei decizii și să identificăm dificultățile și oportunitățile pe care, altminteri, nu le-am sesiza.
O perspectivă rațională, pozitivă poate fi unul dintre motivele de succes într-un proiect. Adeseori, însă,
137
SECŢIUNEA nr. 1
concentrarea numai pe o abordare rațională poate trece cu vederea aspectele sau punctele emoționale, intuitive,
creative sau negative. Aceasta poate duce la ignorarea rezistenței la schimbare, la a nu observa pașii creativi
care ar putea fi făcuți și la lipsa unei pregătiri cu planuri coerente pentru situații de urgență. Pe de altă parte,
pesimiştii au tendința de a fi excesiv de defensivi și cei care sunt obișnuiți să abordeze o problemă folosind o
abordare logică, pot să nu fie creativi sau să nu acorde atenție intuițiilor. Dacă abordăm o problemă cu tehnica
STH, putem să folosim toate aceste abordări pentru a ajunge la cea mai bună soluție. Deciziile și planurile pe
care le vom adopta vor putea să combine ambiția, execuția ireproșabilă, sensibilitatea și soluțiile de urgență
într-o manieră coerentă și adecvată. Metoda a fost dezvoltată de Edward de Bono în cartea sa „6 Thinking
Hats”. Pentru a folosi STH, trebuie să evaluăm și să cântărim decizia în cauză, „purtând” fiecare dintre cele
șase pălării, pe rând. Fiecare pălărie reprezintă un stil diferit de a gândi [2].
Tehnica Brainstorming (Asalt de idei, Marele „DA”). Cuvântul (brain – creier şi storm – furtună) în
traducere din limba engleză înseamnă furtună în creier. Este o metodă colectivă de căutare a ideilor şi a
soluţiilor, dar nu a cunoştinţelor, într-un mod cât mai rapid şi cât mai puţin critic posibil. Brainstorming-ul se
poate aplica la orice subiect care se pretează discuţiei şi admite mai mult decât o soluţie perceputa ca un risc
personal si profesional. Cu toate că tehnica este extrem de simplă, ea nu presupune un efect pozitiv
garantat decât în măsura în care este aplicată cu rigurozitate și responsabilitate. Organizarea și coordonarea
unei astfel de şedinţe implică o cunoaştere perfectă a temei care urmează a fi dezbătută. Rezultatele
sesiunii sunt direct influenţate de subiectul concret pe care se vrea aplicată această tehnică. Trebuie foarte
clar stabilit ceea ce se doreşte a fi cercetat, studiat, rezolvat și trasate foarte exact rezultatele care se doresc a
fi obţinute. Beneficiile aduse de această tehnică sunt deosebit de importante. Temele care se pot preta
unei astfel de şedinţe sunt inepuizabile: de la noi modalităţi de a strânge fonduri, găsirea unei noi oportunităţi
în marketing, dezvoltarea unui nou produs pe piață - care să devină lider al grupei sale de produse, dublarea
productivităţii, până la reducerea birocraţiei. Este în interesul unui manager sa promoveze gândirea
creativă și cooperarea în firma sa, convingându-și subalternii de importanța problemei, de necesitatea
rezolvării ei, în mod și timp optim, precum și de importanța implicării fiecărui participant la rezolvare.
Nu numai că va fi apreciat ca bun manager de către superiori, dar va fi agreat și de subordonaţii săi.
Brainstormingul nu este necesar pentru obţinerea unor rezultate bune, ci pentru a obţine cele mai bune
rezultate. Iar efectele benefice ale acestei tehnici nu se limitează strict la obţinerea rezultatului dorit, ci și
prin efectele pe care le are asupra grupului de munca care participă la şedinţe.
Brainwriting (Brainstorming scris). Se utilizează în acelaşi scop ca şi brainstorming-ul, dar are
următoarele avantaje:
a. Este mai profund decât lansarea orală a ideilor;
b. Îi obligă pe toţi să participe, chiar şi pe cei timizi, oferindu-le şansa concentrării individuale
şi a examinării detaliate a problemei;
c. Nu grăbeşte participanţii;
d. Oferă o gamă de idei inspirate, în lanţ, asigurând astfel cercetarea exhaustivă a problemei.
Brainsketching (Brainstorming cu schiţe). Se aplică atunci când soluţionarea problemei trebuie să se
manifeste în realizarea unui desen, plan, a unei scheme, schiţe etc. Prin aplicarea brainsketching-ului sunt
cumulate valenţele muncii individuale cu cele ale efectului de grup, asigurându-se detalizarea, aprofundarea
ideilor prin activarea inteligenţei spaţiale, nu doar a celei lingvistice.
Graficul T. Se proiectează pentru organizarea şi monitorizarea unei discuţii în vederea formulării
de concluzii, luării de decizii. Este o tehnică simplă şi accesibilă de căutare a argumentelor şi de confruntare
a poziţiilor. Se recomandă pentru a scoate în evidenţă faţetele unei probleme, a-i reliefa caracterul
controversat și pentru formularea atitudinii personale într-o problemă, elaborarea unor recomandări sau luarea
de decizii.
Masa rotundă – cercul. Tehnica masa rotundă (în varianta scrisă) – cercul (în varianta orală)
se construieşte pe principii similare brainwriting-ului sau brainstorming-ului, dar, în plus, îi obligă pe toţi
participanţii să-şi expună opinia, să contribuie la soluţionarea problemei etc. Obiectivul care se atinge prin
aplicarea tehnicii date este acela de a mobiliza personalul, de a-l face să-şi spună fiecare părerea în legătură
cu problema discutată.
138
SECŢIUNEA nr. 1
Tehnica florii de lotus. Această tehnică a fost elaborată de Michael Michalko și publicată de „Ten Speed
Press” în 1994. Acest exerciţiu presupune alegerea unei teme sau probleme centrale și completarea tuturor
spațiilor (petalelor) goale din jur cu idei legate de această temă sau problemă. Tema centrală ne conduce la idei
care, la rândul lor, vor deveni teme centrale, iar ciclul se repetă de câteva ori. Astfel, temele dezvăluie noi idei
și, deci, noi teme. Tehnica florii de lotus este utilizată atât de marile companii, cât și de persoane individuale.
Tehnica Mind Mapping. Dezvoltată de Tony Buzan оn anii 1970, „mind mapping” - „cartografia
minţii” foloseşte imagini şi/sau cuvinte, expresii, pentru a organiza şi dezvolta gânduri într-un mod non-linear.
Acesta ajută oamenii să vizualizeze o problemă, precum şi soluţia ei. Mulţi oameni folosesc cartografia minţii
pentru asaltul de idei, atunci când iau notiţe sau când își împrospătează memoria. Tehnica Mind mapping
poate fi folosită, de asemenea, pentru a genera produse noi, pentru rezolvarea unei probleme, planificarea
strategiilor sau dezvoltarea proceselor. Cheia folosirii ei eficiente pentru soluţionarea problemelor nu este
neapărat gândirea logică. Dacă o idee generează alte idei, nu încercaţi sa le analizaţi, notaţi-le doar pe toate
pe harta minţii - cu cât sunt mai trăsnite asocierile, cu atât mai bine! Aşa apar adevăratele soluţii inovative.
Secretul cel mare al celor mai creativi oameni din lume: crearea de legături care nu sunt evidente ori lineare.
Dar acesta poate fi cel mai greu lucru de făcut pentru majoritatea oamenilor, pentru că avem tendinţa
să impunem asocieri logice ideilor pe care le conectăm. Acest lucru împiedică, însă, inovaţia. Extinzând
„orizonturile noastre asociative” putem obţine idei inovative pătrunzătoare. O hartă a minţii completă
poate arăta ca o diagramă arborescentă sau ca o caracatiţă, o hartă a regiunii ori o operă de artă. Toate
aceste tipuri de hărţi pot fi în egală măsură eficiente.
Mindmapping (Cartografia minţii) este una dintre cele mai simple şi, totuşi, cele mai puternice metode
pe care o persoană o poate folosi în metodele sale creative. Este un mod non-linear de a organiza informaţia şi
o tehnică care permite capturarea cursului natural al ideilor personale.
Metoda Delphi. Este o metodă folosită din ce în ce mai frecvent de managementul firmelor, în
special, pentru decizii strategice care presupun eliminarea ambiguităţii, stabilirea unei relaţii cauzale.
Este cunoscută şi sub denumirea de „anchetă iterativă”. Metoda a fost creată şi aplicată de specialistul
american Olaf Helmer în anul 1965 şi se bazează pe principiul gândirii intuitive şi al perfecţionării
acesteia, presupunându-se că la baza deciziilor trebuie să se afle cunoştinţele şi intuiţia experţilor din
diverse domenii. Pentru aplicarea metodei sunt nenecesari 5-10 specialişti din diverse domenii care sunt
anchetaţi individual. Utilizarea acestei metode implică parcurgerea a trei etape:
a. Pregătirea și lansarea anchetei (se stabileşte conducătorul anchetei şi problema decizională pentru
care se utilizează ancheta, precum şi aspectul major pentru care se va solicita opinia specialiştilor. Se
aleg specialiştii şi se formulează cât mai clar şi detaliat primul chestionar care se transmite experţilor
în vederea completării lui);
b. Efectuarea anchetei (completarea chestionarelor de către specialişti si îmbunătăţirea acestora pe baza
opiniilor exprimate de aceştia. Reformularea şi completarea chestionarelor se repetă până se
obţine consensul majorităţii membrilor asupra opiniilor inserate în chestionar.);
c. Prelucrarea datelor obţinute şi valorificarea lor în procesul decizional (în această etapă se face
prelucrarea, analiza şi sinteza informaţiilor obţinute şi prezentarea rezultatelor factorilor de decizie
în vederea luării măsurilor ce se impun. Această etapă include şi recompensarea materială şi
morală a experţilor pe a căror opinii se fundamentează deciziile luate în final).
Metoda Delbecq. Această metodă urmăreşte obţinerea de idei noi în vederea soluţionării unor
probleme pe baza maximizării participării membrilor grupului. Problema este definită ca o diferenţă
între situaţia actuală a firmei respective şi situaţia ideală, imaginată de aceleaşi persoane. Soluţionarea
problemei constă în minimizarea acestui decalaj. Originalitatea metodei constă în îmbinarea creativităţii
indivizilor cu cea a grupului Metoda are la bază două reguli:
– orice fază a muncii în grup este precedată de una individuală în scris;
– în cursul fazei muncii în grup, intervenţiilor orale individuale li se acordă un timp limitat, fiind
efectuate succesiv de fiecare participant.
Pentru derularea cu succes a metodei este necesar ca participanţii să posede anumite cunoştinţe
despre problema abordată şi să fie motivaţi să participe la soluţionarea sa. Problema abordată să nu fie nici
139
SECŢIUNEA nr. 1
prea vastă, nici prea îngustă. Participanţii nu au voie să facă aprecieri decât în periodele stabilite în
acest scop. Aplicarea metodei se face sub coordonarea unui animator al grupului. Metoda Delbecq se poate
folosi în soluţionarea tuturor problemelor cu care este confruntată firma.
Metoda MESA (Manager – Economist – Sociolog - Armenia). Metoda se derulează în patru etape
cu durată variabilă, în funcţie de complexitatea temei sau a problematicii abordate .Grupul care participă
la reuniune este format din maximum 15 persoane. Pentru derulare sunt cooptaţi manageri, economişti,
jurişti, lideri informali - 2 persoane, şi experţi - 2 persoane în domeniul resurselor umane şi a sociologiei.
Metodologia reuniunii M.E.S.A. cuprinde 5 etape:
a. Pregătirea pentru reuniune şi anunţarea temei;
b. Dezbaterea şi formularea soluţiilor managerilor;
c. Dezbaterea şi formularea soluţiilor economiştilor;
d. Reuniunea generală şi alegerea soluţiei finale;
e. Evaluarea finală.
Metodele prezentate mai sus sunt doar o mică parte din infinitatea lor. Fiecare manager, pentru
soluționarea problemelor apărute, trebuie să decidă să meargă spre creativite în soluționarea lor, adică și spre
eficiență economică, sau viceversa. Totuși, după cum observăm, majoritatea managerilor moderni, sub influența
schimbărilor mediului înconjurător, tind spre aplicarea acestor metode și participarea la diferite seminare de
profil care le descoperă și îi ajută să le implementeze.
Bibliografie
1. Temple, Ch.; Steele, Jeannie L.; Meredith, Kurtis S. Aplicarea tehnicilorde dezvoltare a gândirii
critice. Ghidul IV. Chișinău: Editura Reclama S.A, 2003.
2. http://www.tinapse.ro/home/coltul-indrumatorului-coach/resurse-materiale-instrumente/six
thinking-hat.
3. http://www.consultanta-psihologica.com/imbunatatirea-eficacitatii-deciziilor-manageriale.
4. http://www.mim.utcluj.ro/ro/pages/programe-de-masterat/antreprenoriat/fi-e-ale-disciplinelor-i-
suporturi-de-curs.html (citat 21.08.2013).
PROBLEMELE DEZVOLTĂRII PROCESELOR INOVATOARE

ÎN GOSPODĂRIILE DE FERMIERI DIN REPUBLICA MOLDOVA
Andrei BALÎNSCHI, dr., conf. univ.,

Universitatea de Stat „Alecu Russo”din Bălți
The problems of the scientific definition of the term «innovation» are being examined; the value of
innovation for the agricultural sector of economy of the Republic of Moldova is being determined. Examples
of innovations in small and medium farms in the Republic of Moldova through international projects financed
by the EU are being presented. The effectiveness of the implementation of the project “Establishment and
promotion of new approaches and tools for the strengthening of primary sector’s competitiveness and
innovation in the South East Europe” (APP4INNO) in the Republic of Moldova is being analyzed.
Cuvinte cheie: inovarea, dinamica endogenă, produs inovator, activitatea de inovare, grupul țintă, sau
publicul țintă, modul on-line, echilibrul ecologic, logistica, integrarea, potențial integrațional.
În ultimii ani în publicațiile științifice și în viața cotidiană termenul „inovare” se folosește tot mai
frecvent,fiind uneori interpretat de către diferiți autori insuficient de obiectiv și adecvat. Termenul „inovație”
tradus din limba engleză (engl. - innovation) înseamnă implementarea a ceva nou. Dacă subînțelegem termenul
140
SECŢIUNEA nr. 1
de inovare într-un context mai detaliat, inovarea înseamnă implementarea unor elemente noi, care contribuie la
creșterea calitativă a eficienței proceselor productive, tehnologice, organizaționale și altor procese în producția
de bunuri, lucrări sau servicii solicitate de piaţă.
Dacă examinăm conceptul de „inovare” în aspect istoric, pentru prima dată el se menționează în
cercetările științifice din secolul al XIX-lea. Însuși termenul „inovare” provine de la cuvântul latin „novatio”,
care înseamnă „înnoire” (sau „schimbare”). Prefixul „in” în fața cuvântului „novatio” se traduce din limba
latină ca „în direcția”, iar literalmente „innovatio” poate fi tradus ca „în direcția schimbărilor”.
Cu toate acestea, termenul „inovare” a căpătat o nouă viață la începutul secolului XX în cartea
economistului austriac renumit Joseph Alois Schumpeter „The Theory of Economic Development” („Teoria
dezvoltării economice”), publicată pentru prima dată în limba germană în 1911 (“Theorie der wirtschaftlichen
Entwicklung”). Mai târziu, această carte a fost retipărită de cinci ori și tradusă în alte limbi. De remarcat faptul
că această lucrare ştiinţifică a apărut pentru prima dată în Cernăuți, unde Joseph Alois Schumpeter și-a început
cariera didactică ca profesor între anii 1909-1911.
Rezultatele cercetărilor profesorului Joseph Alois Schumpeter joacă un rol important în sfera științelor
economice moderne, iar însăși cartea „Teoria dezvoltării economice” face parte din cele mai renumite lucrări
din domeniul economiei. De remarcat faptul că profesorul Joseph Alois Schumpeter cercetează în lucrarea
sa analiza „combinațiilor inovatoare”, precum și modificările în dezvoltarea sistemelor economice. Anume
el primul a introdus acest termen în economie, susţinând, în special, că „nucleul dezvoltării economice
moderne este inovația și acea activitate economică, care descompune structurile vechi și mobilizează resursele
disponibile pentru a le reexamina, într-un mod mai productiv”.
Guvernatorul Băncii Naționale a Austriei, doctorul, profesorul Evald Novotnîi în prefața la prima ediție
a cărţii „Teoria dezvoltării economice”din 2011 a lui Joseph Alois Schumpeter în limba ucraineană notează că
„spre deosebire de tradițiile clasice din economia secolului XX și de ideile de bază ale profesorilor săi, care
reprezentau școala austriacă de economie politică, autorul „Teoriei dezvoltării economice” face o încercare de
a înțelege și de a analiza mecanismele economiei de piață capitaliste nu ca o problemă de echilibru, dar ca un
proces al dinamicii endogene. Această dinamică endogenă corespunde logic așa-numitei distrugeri creative –
concept deja cunoscut în prezent, care defineşte gândirea antreprenorială și spiritul antreprenorial”.
Antreprenorul este mereu în căutarea unui mod nou de utilizare a resurselor pentru căpătarea profitului,
deoarece tehnologiile noi îi oferă doar un monopol temporar... Potrivit lui Joseph Alois Schumpeter,
antreprenorul-inovator este singurul obiect care poate crea un adevărat profit inepuizabil. Deoarece profitul
antreprenorului-inovator este singura posibilitate de a rămâne în business pentru o perioadă de timp
durabilă, anume acest profit este pentru el unicul motor al dinamicii economiei și procesului de „distrugere
creatoare”. Posibilitatea implementării inovaţiilor tehnologice și utilizarea lor constituie, din acest punct de
vedere,problema-cheie decisivă a politicii economice [6, p. 4].
În esența sa, inovarea este rezultatul final al activității intelectuale umane, imaginației creatoare a
omului, deci este un astfel de proces creativ, care duce la descoperiri, invenţii şi raționalizări ale sistemelor și
abordărilor existente. Un exemplu de inovație poate fi lansarea pe piaţa a unor astfel de produse, bunuri, lucrări
și servicii, care posedă proprietăți noi de consum sau caracteristici de calitate și care, în plus, posedă indici
superiori de eficienţă.
Cu toate acestea,trebuie remarcat faptul că nu orice inovație poate fi tratată ca una adevărată, ci numai
acea care sporeşte substanţial eficiența sistemului existent. Contrar opiniilor persistente, inovațiile, de exemplu,
diferă mult de invenții.
În interpretarea modernă, care extinde semnificativ definiţia acestui concept, inovația este rezultatul
investițiilor în soluționarea intelectuală a unor anumite probleme și obținerea pe parcursul rezolvării lor a
unor cunoștințe sau idei noi, care anterior încă n-au mai fost folosite pentru dezvoltarea celor mai diverse
sfere ale vieții. Poate fi vorba despre produse și tehnologii noi sau îmbunătățite; noi forme de organizare a
societății, inclusiv, cum ar fi, de exemplu, educația, managementul, organizarea muncii, deservirea, ştiința,
informarea etc. Afară de aceasta, inovarea include procesul ulterior de implementare a produselor inovative
(soluțiilor), cu posibilitatea căpătării unei valori suplimentare, care asigură, în primul rând, profituri și avantaje
semnificative, cum ar fi poziţia avansată de lider, prioritatea exclusivă, îmbunătăţirea radicală, excelentă a
calităţii, creativitate, şi, în cele din urmă, progres general în dezvoltare.
Astfel, inovarea este un proces de natură destul de diversă și de termen lung în timp, și anume: investirea
141
SECŢIUNEA nr. 1
mijloacelor – elaborarea ideilor – implementarea în practică – căpătarea îmbunătăţirii calitative.

Reieşind din faptul că obiectivul inovaţiei este sporirea eficacităţii şi calităţii vieții, satisfacerea
necesităţilor clienților întreprinderilor, conceptul de inovare poate fi identificat cu conceptul activităţii
de antreprenoriat – tendinţa spre noi oportunități de îmbunătățire a funcţionării întreprinderii (activităţii
comerciale, guvernamentale, de caritate, morale, etice etc.).
În condiţiile economice actuale această afirmație este valabilă mai ales pentru un şir de sectoare ale
economiei Republicii Moldova și, în special, pentru sectorul agricol. Nu vom justifică valoarea și importanța
sectorului agricol în economia ţării în ansamblu, însă vom afirma că inovarea în sectorul agricol al economiei,
în special în gospodăriile de fermieri, și în primul rând la întreprinderile mici și mijlocii, este o prioritate
actuală şi o oportunitate acestei ramuri din multe puncte de vedere – antreprenorial, de cercetare, de integrare
europeană etc. Există multe exemple și modele de soluții inovatoare implementate în sectorul agricol în ultima
perioada.
În acest plan este destul de remarcabil și oportun exemplul implementării proiectului internațional
„Crearea și promovarea de noi abordări și instrumente pentru îmbunătățirea competitivității sectorului primar
și de inovare în Europa de Sud - Est» (APP4INNO), finalizat recent (noiembrie 2014), care s-a desfășurat în
cadrul Programului de cooperare transfrontalieră în Europa de Sud - Est și finanțat de Uniunea Europeană.
Proiectul a fost implementat în strânsă colaborare de către 16 parteneri din 10 de țări din sud-estul
Europei, și anume Italia, Ungaria, Grecia, Serbia, Croația, Albania, Ucraina, România, Bulgaria și Republica
Moldova. Coordonarea generală a proiectului a fost realizată de organizația italiană „veneto-agricultura –
Agenția Regională pentru agricultură, silvicultură și sectorul agro - alimentar”.
În țara noastră proiectul a fost implementat de către Asociația Internațională a Business-ului mic și
Mijlociu „Small Euro Business”, care între anii 2002 - 2013 a realizat cu succes un șir de proiecte internaționale.
Unele dintre aceste proiecte au fost asociate cu dezvoltarea în general a agriculturii în Republica Moldova, și,
în particular – cu dezvoltarea producției agricole ecologice, cu implementarea în sectorul agricol a surselor
alternative de energie, cu sprijinul capacității competitive a agricultorilor din țara noastră.
Aceste proiecte au fost realizate cu succes. Drept dovadă poate servi faptul că, în cadrul realizării
în anii 2002-2003 proiectului Tacis CBC „Improvement of Agricultural Productive Process Through an
Environmentally Sustainable Approach” (EAPP-ESA) participanţii la proiect au formulat ideea deschiderii
facultății agrare la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți. Această idee a fost susținută la toate nivelurile.
Facultatea a fost deschisă la 1 septembrie 2003 și încă funcționează; din 01.10.2013 – în componența Facultății
de Științe Reale, Economice și ale Mediului.
Proiectul „Crearea și promovarea de noi abordări și instrumente pentru îmbunătățirea competitivității
sectorului primar și inovare în Europa de Sud - Est” (APP4INNO) are un impact direct asupra sectorului agricol
al economiei Republicii Moldova, iar grupurile țintă sunt gospodăriile de fermieri din Regiunea de nord a țării.
Obiectivul principal al proiectului a fost crearea sprijinului transnațional informativ al potențialului
inovativ al IMM-urilor din Europa de Sud - Est, ce va permite agricultorilor accesul la inovații, transferul de
tehnologii și cooperare, aceasta fiind calea principală spre îmbunătățirea competitivității gospodăriilor fermiere
mici și mijlocii pe piețele internaționale.
În procesul de implementare a proiectului a fost înființată o platformă permanentă transnațională, care
funcționează on-line. Aceasta a permis fermierilor moldoveni de a avea acces la inovații, transferul de tehnologii
și mecanismul de sporire a competitivității în sectorul primar. Proiectul APP4INNO este o oportunitate unică
pentru gospodăriile fermiere din Republica Moldova de a avea acces permanent la cele mai recente realizări
inovatoare, care pot fi implementate în sectorul agricol al țării noastre. În octombrie-noiembrie 2014în
cadrul proiectului au fost organizate și realizate cu succes două webinare cu cadre didactice și cercetători de
la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți (profesorul-cercetător, doctorul habilitat Boris Boincean si
doctorul în agricultură, conf. universitar Stanislav Stadnic), managerii gospodăriilor de fermieri din Regiunea
de nord a Republicii Moldova și studenții masteranzi ai Facultății de Științe Reale, Economice și ale Mediului.
Trebuie remarcat faptul că în procesul de integrare a Republicii Moldova în Comunitatea Europeană au
crescut radical cerințele față de metodele de producție și calitatea produselor agricole.
Pentru a face față acestor provocări agricultorii autohtoni trebuie să implementeze în gospodăriile lor
142
SECŢIUNEA nr. 1
soluții inovatoare pentru a fi mai competitivi atât pe piețele locale, cât și pe cele regionale și internaționale.
Iar aceasta, la rândul său, este imposibil fără utilizarea inovațiilor știinţifice pe parcursul întregului lanț de
organizarea producerii agricole – de la producător pînă la consumator. O cerință obligatorie a realității curente
a devenit achiziționarea de noi tehnologii și sisteme de producție, de depozitare, prelucrare și comercializare
a produselor agricole cu consum redus de energie și impact negativ minim asupra mediului și sănătății umane.
Inovațiile moderne în sectorul agricol nu se limitează la procese pur tehnologice. Acestea includ un șir
de activități variate în agricultură. Inovațiile pătrund tot mai frecvent în astfel de domenii cum ar fi logistica,
marketingul, managementul etc. [2].
Inovațiile în sectorul agricol joacă un rol deosebit în Republica Moldova, deoarece la moment potențialul
acestui sector nu este folosit la maximum.
Pentru a căpăta produse de calitate superioară și în cantități mari cu un consum minim de resurse
(energie, apă, sol etc.) fermierii moldoveni pot utiliza platforma transnațională elaborată în cadrul proiectului
APP4INNO, în care colegii lor din țările din Europa de Sud - Est își împărtășesc experiența acumulată. În plus,
tot prin intermediul platformei, ei pot găsi parteneri în aceste țări și crea în comun noi întreprinderi mici și
mijlocii pentru promovarea produselor agricole.
În cadrul proiectului APP4INNO o atenție deosebită s-a acordat posibilității exportului de produse locale
cu o valoare adăugată în altă, ținîndu-se cont de tehnologiile și tradițiile autohtone. O astfel de abordare va
permite de a crea noi locuri de muncă, de a intensifica integrarea diferitor sectoare ale economiei naționale
(agricultura, energetica, industria, transportul, serviciile etc.).
Inovațiile elaborate în cadrul acestui proiect în pateneriat cu savanții și cercetătorii din universitățile și
instituțiile de cercetări științifice din Republica Moldova, implementate de către gospodăriile de fermieri mici
și mijlocii, întreprinderile pentru achiziționarea și prelucrarea producției agricole vor permite la nivel local
trecerea la o agricultură durabilă și păstrarea echilibrului ecologic.
Cu toate acestea, trebuie de recunoscut faptul că sistemul actual de învățământ universitar nu dispune de
infrastructura organizațională și tehnică adecvată pentru a promova ideile științifice la un nivel de siguranță de
consum acceptabil. Prin urmare, majoritatea inovațiilor se află la etapa de modele preliminare și are loc doar
testarea probabilității acceptării lor la nivelul producției industriale. Această problemă poate fi rezolvată nu
numai prin crearea de noi structuri de cercetare și productive, dar, de asemenea, și prin stabilirea de contacte
strânse între instituțiile de învățământ superior de profil existente în țara noastră și în Uniunea Europeană, pe
de o parte, și gospodăriile de fermieri performante, pe de altă parte.
Este cunoscut faptul că sistemul de promovare a inovațiilor este de neconceput fără elementele de bază
ale triadei „educație - știință – producţie”. Măsurile întreprinse astăzi în Republica Moldova pentru implicarea
instituțiilor de cercetare și gospodăriilor de fermieri în procesele inovative în agricultură nu sunt suficiente.
Anume din această cauză experiența partenerilor externi, atât a savanților, cât și a gospodăriilor de fermieri
avansate, pot fi foarte utile pentru a rezolva în mod eficient problemele sectorului agricol din Republica
Moldova.
Dar pentru aprofundarea în continuare a proceselor de inovare în sectorul agricol al Republicii Moldova
și dezvoltarea agriculturii bazate pe cunoștințe, utilizarea experienței pozitive a partenerilor europeni nu este
suficientă. Sunt necesare măsuri drastice în formatul strategiei științifice și tehnice guvernamentale: formarea
unei economii inovatoare, susținerea businessului mic (în deosebi celui inovator), consolidarea cuprinzătoare
a capacităților științifice și tehnologice, îmbunătățirea formării cadrelor și o serie de alte măsuri în această
direcție.
Suntem încrezători că realizarea cu succes a proiectului APP4INNO va permite agricultorilor moldoveni
să faciliteze accesul la inovații și va contribui la îmbunătățirea competitivității produselor lor, și va servi, de
asemenea, cauza integrării practice a sectorului agricol al Republicii Moldova în spațiul economic al Uniunii
Europene.
143
SECŢIUNEA nr. 1
Bibliografie
1. Сodul cu privire la ştiinţă şi inovare al Republicii Moldova nr. 259-XV din 15.07.2004.In: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr.125-129/663 din 30.07.2004.
2. One common objective: Innovative agriculture. Establishment and promotion of new approaches
and tools for the strengthening of primary sector’s competitiveness and innovation in the South East
Europe(APP4INNO), Tipografia din Bălţi, 2014. – 56 p.ISBN 978-9975-132-12-1.
3. Друкер, Питер. Бизнесиинновации. -М.: Вильямс, 2007. - 432 с. -ISBN 0-88730-618-7.
4. Перчинская, Н. П. Некоторые проблемы статистического отражения научно-технической и ин-
новационной информации в странах ближнего зарубежья и Республике Молдова / Н. П. Пер-
чинcкая // Economie şi sociologie. 2011. – № 3. – c.51–59.
5. Шумпетер, Йозеф А. Теория экономического развития. Пер. с немецкого Автономова, В. С.;
Любского, М. С.; Чепуренко, А. Ю. М. Изд-во Прогресс, 1982.
6. Шумпетер, Йозеф А. Теорія економічного розвитку: Дослідженняприбутків, капіталу, кредиту
та економічного циклу / Пер. з англ. В. Старка. – К. Видавничийдім «Києво-Могилянська ака-
демія», 2011. – 242 с. ISBN 978-966-518-580-2.
OPORTUNITĂŢI DE DEZVOLTARE A AGRICULTURII

ECOLOGICE ÎN REPUBLICA MOLDOVA
GOROBIVSCAIA Olga, drd., INCE
Agriculture still remains to be the key – sector for the Moldovan economy. Thus the development of this
sector – organic farming is an opportunity with high potential that is not currently utilized. Moldova has great
opportunities for promotion and development of organic agriculture through an agricultural area of about 1.8
million hectares and unpolluted soil. Organically grown agricultural areas changes towards increasing every
year. Moldova has favorable conditions for the promotion of organic farming. National program on ecological
food production emphasizes simultaneous exploitation or land areas which due to the objectives set are closer
to conversion to organic food production and manufacture of products with biological and ecological value
added.
Cuvinte cheie: relații internaționale, organisme de certificare, acreditare, produse ecologice, colaborare,
dezvoltare, evaluare.
Cererea pentru produsele ecologic pure a creat noi oportunități de export pentru lumea în curs de
dezvoltare. In timp ce unii consumatori exprimă preferința pentru produsele ecologic pure locale, cererea
pentru o gamă largă de produse în timpul întregului an face imposibil pentru orice țară de a aproviziona
populația numai cu produse ecologic pure crescute în interiorul ei. Ca rezultat, un număr mare de țări în curs
de dezvoltare au început să exporte cu succes produse ecologic pure (de ex. fructe tropicale în Europa, plante
medicinale din Zimbabwe în Africa de Sud, șase națiuni africane exportă lână în Comunitatea Europeană). De
obicei, exportul produselor ecologic pure este realizat cu niște marje impunătoare, la un preț cu 20% mai înalt
decît existent pe piața la produse similare neorganice. Profitabilitatea finală a producerii organice variază, dar
studiile efectuate în acest domeniu indică un potențial înalt de lungă durată al acestei metode de producere.
Veniturile din agricultură organică pot contribui potențial la ridicarea securității alimentare locale, ridicând
veniturile familiare.
Totuși, penetrarea pe o piață lucrativă nu este atât de ușoara. Fermierilor le este interzisă penetrarea
pe piețele produselor ecologic pure din țările dezvoltate pe o perioadă de doi - trei ani de la introducerea și
utilizarea managementului organic, acest timp fiind necesar pentru filtrarea reziduurilor chimice. Conform
144
SECŢIUNEA nr. 1
Proiectului îndrumarului prezentat de Codex, produsele fabricate pe teritoriul unde managementul organic este
implementat pe o perioadă de peste un an, dar mai puțin de 2-3 ani pot fi vândute ca „organice în tranziție”, însă
pentru astfel de produse există încă puține piețe. In majoritatea cazurilor fermierii și vânzătorii care doresc să-
și realizeze produsele în țările dezvoltate, trebuie să angajeze o organizație de certificare organică, care anual
va inspecta și va confirma că aceste unități adera la standardele organice stabilite de parteneri. Prețul pentru
aceste servicii poate fi ridicat, variind în dependență de mărimea fermei, volumul de producere și eficiența
organizației de certificare (de ex. certificarea IFOAM costă de la 2 până la 5% din volumului vânzărilor).
Puține „țări în curs de dezvoltare au organizaţii de certificare domestice si, chiar cînd exista suficiente resurse
pentru a plăti certificarea, fermierii nu au destulă informaţie pentru a găsi inspectori acreditaţi”.
In timp ce majoritatea comercianților din țările în curs de dezvoltare se concentrează pe piețele de
export din țările dezvoltate, oportunitățile piețelor locale pentru produsele ecologic pure și Eco-produse pot
fi explorate. De exemplu, în China se înregistrează o creștere a cererii pentru „produse alimentare verzi”
care, conform standardelor locale, sunt produse fără utilizarea pesticidelor și a îngrășămintelor, cu aplicarea
metodelor biologice. Fermierii chinezi produc produse ecologic pure și pentru export (de ex: ceai în Olanda,
soia în Japonia). Din cauza dificultății de obținere a informației adecvate, fermierii nu știu unde să-și
concentreze atenția: spre piața locală sau cea de export. Nu există o cercetare sistematică a piețelor produselor
ecologic pure. In particular, n-au fost efectuate proiecte de piață în țările în curs de dezvoltare, nici aprecieri
sistematice ale piețelor de export. In același timp nu a fost luată în considerație dorința oamenilor de a plăti
marje adăugătoare, impactul atitudinilor și gusturilor regionale și incidența fraudei pe piață.
Republica Moldova este o ţară cu condiţii favorabile pentru dezvoltarea agriculturii. Nici într-o altă ţară
din lume cernoziomurile nu constituie până la 80 % din suprafaţa terenurilor agricole. Experienţa multiseculară
a populaţiei privind cultivarea produselor alimentare, din timpurile vechi şi până în zilele noastre, ne-a purtat
faimă bine meritată. În condiţiile contemporane, dezvoltarea agriculturii capătă un nou aspect. Dacă până
acum sporirea volumului producţiei agricole s-a datorat combinării introducerii îngrăşămintelor cu adaptarea
de noi soiuri de plante înalt productive, atunci, în condiţiile actuale, acest sistem de agricultură nu mai
funcţionează atât de bine, deoarece solul este din ce în ce mai secătuit şi mai poluat, iar îngrăşămintele chimice
şi pesticidele au efecte negative asupra sănătăţii omului. Toate ţările au încercat să promoveze dezvoltarea
agricolă, finanţând activităţile de cercetare, furnizând servicii şi alte forme de ajutor, stimulând producţia
prin acordarea de subvenţii. Este ceea ce a permis creşterea de patru ori a producţiei agricole de la începutul
secolului, contribuind la dezvoltarea societăţii, în general.
Agricultura rămâne şi în prezent a fi sectorul-cheie al economiei Republicii Moldova. Caracterul
dominant al agriculturii în economia naţională se datorează climei moderate, solurilor fertile şi resurselor
bogate de muncă. Printre produsele cele mai importante se număra: fructele, legumele, tutunul, strugurii, grâul
de toamna, porumbul, floarea-soarelui şi produsele animaliere. Agricultura republicii noastre este caracterizată
prin costuri economice şi sociale sporite. Efectele socio-economice ale reformelor efectuate în agricultură nu
sunt imediate. Noile tipuri de întreprinderi, create în acest sector de activitate, modernizarea lor, necesită o
perioadă îndelungată de timp, care se află într-o legătură directă cu gradul de maturizare a pieţei funciare, de
sporire a dotării tehnice şi tehnologice.
Reformarea şi eficientizarea agriculturii nu şi-a atins scopul. Deşi în structura terenurilor agricole după
forma de proprietate predomină proprietatea privată, totuşi aceste transformări sunt în majoritatea cazurilor
formale. În întreprinderile nou formate se utilizează modele vechi de administrare şi remunerare, regim
tehnologic, de muncă şi comercializare a producţiei agricole. De asemenea, nu există o concurenţă sănătoasă
pe piaţa produselor agricole, condiţionată de barierele legislative, tehnice, economice, informaţionale. Atât
întreprinderile mari, cât şi cele mici din acest sector de activitate au grad înalt de îndatorare, demonetizarea
sectorului rural blochează dezvoltarea sectorului agroalimentar. Fiind o importantă sursă de poluare, agricultura
este responsabilă, în mare parte, de degradarea solurilor, a apelor şi a aerului. Ca urmare a consumurilor mari de
substanţe chimice de sinteză, în apele subterane şi de suprafaţă se găsesc sedimente de pesticide, care ulterior,
prin intermediul faunei acvatice, intră în alimentaţia omului, iar emisiile de gaze conduc la creşterea atmosferică
a conţinutului de metan, dioxid de azot şi amoniac, ce periclitează, de asemenea, sănătatea oamenilor.
În aceste condiţii sporirea competitivităţii produselor agricole reprezintă un obiectiv strategic.
145
SECŢIUNEA nr. 1
Competitivitatea produselor reprezintă o caracteristică care se află într-o relaţie proporţionala cu succesul
activităţii economice a întreprinderii. Crearea condițiilor pentru a obţine un produs competitiv reprezintă o
condiţie obligatorie pentru a menţine poziţiile pe piaţă în condiţiile unei concurenţe din ce în ce mai dure.
Asupra competitivităţii produselor influenţează o multitudine de factori care pot fi grupaţi după modul
de influenţă în două grupe. Din prima grupă fac parte factorii pe care întreprinderea îi poate influenţa, ce ţin
de activitatea întreprinderii, care au reflectare directă asupra produsului obţinut. Aceşti factori, care au ca
obiectiv sporirea competitivităţii produsului, ţin, în principal, de aspectul organizatoric al întreprinderii în
ce priveşte organizarea întregii activităţi de producţie, care are efect asupra relaţiei preţ/calitate şi în ceea
ce priveşte organizarea vânzărilor cu toate aspectele ei. Din grupa a doua fac parte factorii care influenţează
din exterior şi pe care întreprinderea nu îi poate influenţa. De exemplu, statul care reprezintă un organism de
bază în sporirea competitivității produselor naționale. Astfel, în agricultură precum şi la exportul produselor
agricole, sunt cunoscute o serie de facilităţi ce ţin de subvenţionarea activităţii productiv-agricole, reducerea
sau chiar excluderea taxelor vamale, care transformă produsele întreprinderilor naţionale în mărfuri cu un
avantaj competitiv mai ridicat în raport cu producătorii externi. Această practică este des întâlnita astăzi în
majoritatea ţarilor lumii. Organele publice pot avea un rol hotărâtor şi în atragerea investiţiilor în agricultură,
sporirea nivelului de accesibilitate al întreprinderilor naţionale la resursele financiare, necesare pentru lărgirea
sferei de producţie, de asemenea, creşterea nivelului infrastructurii rurale care este la un nivel destul de scăzut.
Un element foarte important în aprecierea competitivităţii produselor îl reprezintă deţinerea unui grad
înalt de notorietate. Competitivitatea ridicată a produselor mai este motivată şi de cererea înaltă a produselor
agricole ecologice pe piața externă, care duce la tendința permanentă a producătorilor autohtoni de vânzare a
produselor lor pe piața externă.
Reieşind din cele menţionate, impunerea dezvoltării durabile a sectorului agrar în vederea sporirii
competitivităţii producţiei agricole este condiţionată de următoarele: susţinerea ineficientă a reformelor,
eficienţa scăzută a întreprinderilor agricole, tehnologiile agricole necorespunzătoare cerinţelor ecologice,
păstrarea elementelor monopoliste în comercializarea produselor agricole, lipsa utilajelor şi a tehnicii agricole,
lipsa experienţei manageriale, lipsa unui sistem adecvat de creditate şi asigurare a riscurilor, îmbătrânirea
populaţiei.
În economia Republicii Moldova până în anul 2002 sectorul agricol a ocupat o pondere relativ înaltă.
Dinamica demonstrează tendinţa de majorare a PIB, însă ponderea agriculturii are o tendinţă inversă. În anii
următorii contribuţia agriculturii la formarea valorii adăugate brute s-a redus de la 21% în anul 2002 la 8,5%
în anul 2009. Totodată, putem menţiona ca au avut loc modificări structurale ce au influenţat sursele creşterii
economice, care în mare parte s-au datorat ritmurilor obţinute în sectorul serviciilor, fapt ce a contribuit la
reducerea continuă a contribuţiei agriculturii la formarea PIB-ului.
În vederea aprecierii aspectului contemporan al agriculturii este necesar de studiat evoluţia modificării
suprafeţelor terenurilor agricole. După cum relevă datele în dinamică, suprafeţele terenurilor agricole nu
au survenit modificări esenţiale. Aşa, în perioada anilor 2002-2006 ponderea terenurilor agricole în totalul
terenurilor a constituit 57%. Pentru anii 2007-2009 acest indicator a sporit cu 1 punct procentual şi a constituit
peste 58%, iar în anul 2010 a atins 59,32%. Acest fapt ne releva aspectul extensiv al agriculturii contemporane.
În vederea renovării sectorului agricol, sporirii competitivităţii produselor acestui sector este necesar
de atras o deosebită atenţie producerii produselor agricole ecologice, cererea cărora în ultima perioadă
înregistrează o tendinţă de creştere atât pe plan naţional, cât şi internaţional. Agricultura ecologica reprezintă
o soluţie moderna de a cultiva plante, de a creşte animale sau de a produce alimente şi unele materii secundare
prin utilizarea procedeelor şi tehnologiilor care se apropie cât mai mult de procesele naturale. De asemenea,
prin agricultura ecologică se implementează sistemul de management al producţiei agricole ce favorizează
utilizarea resurselor naturale regenerabile şi reciclarea, fiind prietenos şi nedăunător mediului înconjurător
prin tehnici şi tehnologii specifice. Astfel, agricultura organică interzice folosirea pesticidelor, a erbicidelor şi
a fertilizatorilor sintetici sau a practicilor de manipulare genetică. În ceea ce priveşte creşterea animalelor, se
evită folosirea profilactică a antibioticelor şi a hormonilor de creştere, a sistemelor intensive de creştere şi se
pune accentul pe bunăstarea animalelor şi pe asigurarea hrănirii cu produse naturale.
Agricultura ecologică contribuie la creşterea activităţilor economice cu o importantă valoare adăugata
146
SECŢIUNEA nr. 1
şi are o contribuţie majora la sporirea interesului pentru spaţiul rural. In categoria tehnicilor ecologice se
încadrează activităţi care contribuie la menţinerea sănătăţii omului, precum şi la utilizarea prudentă şi raţională
a resurselor naturale. Dintre acestea, putem menţiona: folosirea restrânsă a pesticidelor şi a îngrăşămintelor
chimice, deoarece încurajează integrarea unor activităţi complementare în cadrul întreprinderilor agricole;
favorizarea sistemelor de pomicultură; creşterea conţinutului de humus prin utilizarea îngrăşămintelor
organice; realizarea echilibrului mineral al solului, urmărindu-se îndeaproape starea de sănătate a animalelor şi
a vegetaţiei; executarea de lucrări performante asupra solului pentru a se asigura eliminarea excesului de apa
şi aerisirea acestuia; evitarea tuturor formelor de poluare.
Principiile de bază ale agriculturii ecologice sunt: realizarea unor sisteme agricole durabile, diversificate
şi echilibrate, care să asigure protejarea resurselor naturale, a sănătăţii şi a vieţii consumatorilor; „abordarea
integrată a politicilor agricole şi de mediu precum şi corelarea acţiunilor specifice la nivel naţional şi local”;
neadmiterea aplicării nici a unei tehnologii poluante şi reglementarea restrictivă a utilizării mijloacelor
chimice poluante; „aplicarea unor tehnologii moderne pentru cultura plantelor şi pentru creşterea animalelor”;
prezervarea şi ameliorarea fertilităţii naturale a solului; lansarea şi încetarea benevolă a activităţii de
antreprenoriat în domeniu.
Republica Moldova are mari oportunităţi de promovare şi dezvoltare a agriculturii ecologice datorită
unei suprafeţe agricole de circa 1,8 milioane hectare şi a solurilor nepoluate. Suprafeţele agricole cultivate
ecologic se modifică în direcţia sporirii din an în an. Republica Moldova dispune de condiţii favorabile pentru
promovarea agriculturii ecologice şi anume: soluri fertile şi productive, chimizarea şi tehnologizarea nu au atins
încă nivelurile din ţările puternic industrializate, agricultura tradiţională se bazează pe utilizarea de tehnologii
curate, există posibilitatea să se delimiteze perimetre ecologice, nepoluante unde să se aplice practicile
agriculturii ecologice, cererea pentru produse ecologice este în creştere, agricultura ecologică poate deveni
o sursă de ocupare a populaţiei din mediul rural. Având în vedere că Moldova dispune de un potenţial agro-
ecologic favorabil practicării agriculturii ecologice şi că cel puţin 15% din suprafaţa agricolă se poate converti
cu uşurinţă spre acest tip de agricultură deoarece chimizarea şi chiar tehnologizarea nu au atins nivelul ţărilor
dezvoltate, există încă posibilitatea de a delimita suprafeţe ecologice unde să se aplice practicile agriculturii
ecologice. Suprafeţele cele mai mari sunt concentrate în zona de deal-munte unde tehnologiile de întreţinere şi
exploatare a animalelor s-au bazat pe metode tradiţionale – ecologice: aplicarea gunoiului de grajd, exploatare
prin păşunat şi/sau cosit, folosirea trifoiului ca plantă furajeră şi amelioratoare a fertilităţii solului, utilizarea
sistemului mixt vegetal-zootehnic. Nu în ultimul rând, cererea de produse agroalimentare ecologice este în
creştere, dezvoltarea agriculturii ecologice poate deveni un atu al ţării noastre în procesul de integrare.
Republica Moldova este situată într-o zonă geografică cu condiţii climaterice extrem de favorabile şi
soluri foarte fertile, combinaţia cărora reprezintă o oportunitate enormă pentru sectorul agricol al economiei
naţionale şi care permite obţinerea unei recolte bogate de o înaltă calitate fără necesitatea aplicării intensive
a diferitor chimicale şi îngrăşăminte neorganice sau cu aplicarea chimicalelor nesintetice. Este însă necesară
respectarea cerinţele standardelor internaţionale şi naţionale la producere.
În vederea dezvoltării sectorului de agricultură ecologică al Republicii Moldova, precum şi pentru
creşterea competitivităţii produselor ecologice, dirijarea lor către export se identifică următoarele priorităţi:
– crearea şi reţinerea unei valori adăugate cât mai mari pe componenta naţională a lanţului valoric prin
orientarea producţiei şi a vânzării atât pentru produsele primare, solicitate pe piaţa externă, cât şi prioritar
pentru produsele procesate;
– promovarea produselor ecologice moldoveneşti la export şi acoperirea nişelor de piaţă existente în
domeniile specifice neacoperite, prin identificarea de noi pieţe la export şi consolidarea poziţiei pe pieţele
existente;
– implementarea legislaţiei elaborate în sectorul agricultură ecologică în vederea întăririi şi consolidării
sistemului de control prin măsuri suplimentare de monitorizare a organismelor de inspecţie de către autoritatea
competentă pentru creşterea calităţii produselor destinate exportului;
– crearea unui sistem de producţie, procesare şi desfacere a produselor ecologice, menit a satisface
cerinţele pieţei naţionale şi internaţionale;
– promovarea produselor ecologice moldoveneşti la export şi acoperirea nişelor de piaţă existente în
147
SECŢIUNEA nr. 1
domeniile specifice neacoperite şi prin dezvoltarea cercetării specifice în agricultura ecologică;

– perfecţionarea profesională a participanţilor la filiera de agricultură ecologică: formatori, producători,
procesatori, inspectori, experţi din minister, importatori-exportatori;
– constituirea grupurilor de producători pentru extinderea pieţei de producere şi comercializare a
produselor ecologice.
Viitorul agricol al acestui secol are ca principal obiectiv obţinerea unor produse sănătoase şi competitive,
menţinerea fertilităţii solului, optimizarea producţiei agricole şi a mediului înconjurător, fără a se neglija şi
problema securităţii alimentare. Perspectivele integrării Moldovei, inclusiv a agriculturii în structurile Europei
comunitare, impune cu acuitate adaptarea producţiei agroalimentare la standardele calitative actuale, care să
satisfacă exigenţele cumpărătorului de produse ecologice. Din punctul de vedere al obiectivelor politicii agricole
comunitare, Moldova are o poziţie extrem de favorabilă. Faptul că în agricultura moldovenească consumul de
îngrăşăminte şi pesticide este de 10-11 ori mai mic decât media europeană, face posibilă o agricultură care
pune accent pe calitate, iar calitatea înseamnă, în primul rând, produse ecologice. Fără o reformă agricolă reală
care să reglementeze piaţa pământului şi a creditului agricol şi care să încurajeze întreprinderile private, oricât
de mici ar fi ele, ţara noastră nu va putea să fructifice momentul favorabil actual, când în lume se caută tot mai
mult produsele agricole ecologice.
Agricultura organică a cunoscut în ultimii ani o creștere evidentă și semnificativă, fapt ce demonstrează
potențialul care trebuie valorificat.
Bibliografie
1. Anuarul statistic al Republicii Moldova, 2002-2010.

2. Stratan, A. Evoluția economiei agriculturii Republicii Moldova: reflecții, probleme, mecanisme
economice. Chișinău, 2007, 380 p.
3. Țurcanu, P.; Stratan, A. Organizarea muncii și producției agricole. Chișinău, UASM, 2005, 210 p.
4. www.maia.gov.md (accesat 09.10.2014).
REGLEMENTAREA PIEŢEI CEREALELOR CA BAZĂ

DE ASIGURARE A SECURITĂŢII ALIMENTARE NAŢIONALE
Sergiu PETROVICI, prof. univ., dr. hab.,
Catedra Marketing, comerţ şi turism,UCCM
Sergiu MÎRZA, lect. superior,
Catedra Marketing şi Achiziţii, UASM,
Regulation of the market in cereals as a basis for ensuring national food security.The authors pay special
attention to the regulations of the State regarding the cereals sector, as a condition to ensuring national food
security for meeting the needs of producers and consumers. Various interventions taken by the Government
of the Republic of Moldova have an important impact on the cereals sector, including: efficient use of fixed
capital investments by cereals producers, rational use of strategic cereals reserve, regulatory interventions
in production-goods and wholesale purchase, regulatory interventions in cereals export-import, improving
budgetary policy by the means of facility and subsidy system in order to support the procurement program of
seeds and modern agriculture equipment, innovation of improvement mechanism of the social safety network
to ensure the access of the most vulnerable segments of the population to cheap bread.
Key words: national food security, cereals market, state intervention, investment grant, strategic
reserves, procurement prices, subsidies.
Sectorul cerealier este unul din sub-sectoare agricole din Moldova, care funcţionează ca un generator
de acumulare a valutei şi o modalitate de asigurare a securităţii alimentare naţionale. Gospodăriile cerealiere
148
SECŢIUNEA nr. 1
sunt mai econome (eficiente) faţă de alte subramuri ale Complexului Agroindustrial din motivul că cheltuielile
sunt mai reduse la o unitate de producţie produsă şi ele uşor se recuperează, pe de o parte, sunt mai receptive la
noutăţile progresului tehnico-ştiinţific şi mai atractive în domeniul investiţiilor în comparaţie cu alte subramuri
ale Complexului Agroindustrial, pe de altă parte.
Majoritatea discuţiilor ce ţin de securitatea alimentară sunt concentrate asupra politicii de
autoaprovizionare cu cereale. Totodată, necătând la faptul, că în anul 2014 producţia de grâu a ajuns la 1,1 mln
tone, cu o creştere de 9,1% faţă de anul precedent, agricultorii n-au avut mare prilej să se bucure de recolte din
mai multe motive: embargoul impus de Rusia cu privire la livrarea mai multor produse agricole; nepregătirea
producătorilor autohtoni de a exporta multe produse în ţările Uniunii Europene conform Acordului de Liber
Schimb semnat în anii 2014; deprecierea leului ceea ce a contribuit la scumpirea inputurilor utilizate în
agricultură; existenţei capacităţii limitate de păstrare a cerealelor, precum şi necesitatea achitării creditelor
cea ce i-a impus pe fermieri să-şi vândă cerealele imediat după recoltare la preţuri destul de mici; nepregătirii
autorităţilor RM, din punct de vedere ale standardelor, pentru exportarea produselor pe pieţele europene.
În ultimii ani există mari devieri în funcționarea gospodăriilor producătoare de cereale ceea ce determină
necesitatea realizării unui set de măsuri pentru reglementarea pieței cerealelor, lărgirea pieței de desfacere
a produselor cerealiere, îmbunătățirea situației financiare a întreprinderilor articole, asigurarea schimbului
produselor dintre industrie și agricultură ca ramuri prioritare a economiei republicii.
Un element important în reglementarea ramurii cerealelor de către stat este acordarea investițiilor.
Utilizarea eficientă a investițiilor contribuie la lărgirea activității economice a producătorilor de cereale și
implementarea măsurilor economico-organizatorice pentru asigurarea stabilității funcționarii întreprinderilor
producătoarelor de cereale. Investițiile au o mare valoare pentru dezvoltarea strategică a gospodăriilor cerealiere,
reproducția lărgită a mijloacelor fixe, revigorarea bazei material-tehnice. Aceasta va permite întreprinderilor
agricole să majoreze volumul de producție a cerealelor, să îmbunătățească condițiile de muncă și de viață a
lucrătorilor. De nivelul investițiilor depinde prețul de cost, calitatea și asortimentul produselor alimentare,
noutatea și atractivitatea produselor, competitivitatea produselor cerealiere pe piață.
Statul continuă să fie activ în susținerea pieței cerealelor prin diferite intervenții, introducând un set
complet de distorsiuni pe piața cerealelor. Un impact deosebit asupra sectorului cerealelor o au următoarele
tipuri de intervenții ale Guvernului Republicii Moldova:
1. Intervenţiile pe piaţa internă vizând efectuarea controlului preţurilor la „Pâinea socială”;
2. Intervenţiile privind utilizarea rezervei strategice de cereale;
3. Acordarea ajutorului producătorilor autohtoni de cereale;
4. Intervenţii de reglementare a exporturilor şi importurilor de cereale;
5. Evaluarea generală a setului existent de instrumente de politici;
6. Analiza setului de instrumente de politici implementate de Guvern;
7. Evidenţierea instrumentelor de politici pe care Guvernul le-ar putea lua în consideraţie în realizarea
obiectivelor sale.
Pentru reglementarea pieței agricole în ansamblu, inclusiv a pieței cerealelor, un impact deosebit din
partea statului poate constitui contribuția lui la crearea rezervei strategice de cereale. Scopul principal constă
în asigurarea securității alimentare, stabilității sociale și politice în republică. Crearea rezervei de stat de grâne
va permite satisfacerea necesităților republicii în cereale pentru furaj, semințe și produse alimentare în anii cu
recoltă proastă.
Mecanismul principal de creare a rezervei strategice de cereale poate fi realizat prin efectuarea intervenției
de producție-marfă și de achiziționare cu ridicata. Fermierii cu îngrijorare așteaptă în fiecare an anunțurile
Ministerului Agriculturii despre nivelul prețurilor de achiziționare a cerealelor. Pe de altă parte, comercianții
se silesc să întreacă Ministerul Agriculturii și primii să numească prețurile de achiziții la cereale, iar în unele
cazuri ei pot cumpăra recolta viitoare pînă la începutul semănatului sau a recoltării. Astfel, cu cât mai devreme
gospodăriile producătoare de cereale vor afla prețurile stabilite de Guvern la cereale, cu atât ei au posibilitatea
de a lua decizii corecte în realizarea cerealelor la prețurile reale pe piață.
Intervențiile statului cu privire la stabilirea prețurilor de achiziție a cerealelor de la producătorii agricoli
sunt anunțate, de obicei, în lunile august-septembrie anual. Dacă mai devreme statul anunță aceste prețuri,
149
SECŢIUNEA nr. 1
care vor fi folosite pentru achiziționarea cerealelor de la producătorii agricoli atunci, în prezent, sunt anunțate
prețurile minimale pe piață care nu pot fi coborâte mai jos. Acest nivel de preț anunțat de către stat respectă
echilibrul dintre interesele exportatorilor și producătorilor agricoli deoarece se asigură rentabilitatea producerii
cerealelor.
Totodată, nu toate întreprinderile agricole se pot folosi de oferta statului cu privire la achiziționarea
cerealelor de la elevatoare din motivul că cheltuielile de transport la sute de kilometri pot înghiți toată diferența
dintre prețuri. În acest aspect, Ministerul Agriculturii trebuie să stabilească nivele diferențiate de prețuri pentru
diverse zone din republică în procesul efectuării achizițiilor de cereale de la diferiți producători agricoli
amplasați în zonele de Nord, Centru și Sud a republicii. Aceasta măsură va stimula producătorii agricoli care
în viitor pot majora suprafețele pentru semănat și vor spori producerea cerealelor.
Un alt instrument important în reglementarea pieței cerealelor de către Stat este politica bugetară. Astfel,
în cultura cerealelor e necesar de implementat următoarele forme de sprijin din partea statului:
n sprijinul prin sistemul de dotări și subvenții pentru achiziționarea semințelor;
n finanțarea cheltuielilor pentru procurarea tehnicii moderne;
n compensarea parțială a cheltuielilor destinate pentru cumpărarea îngrășămintelor minerale;
n compensarea parțială a cheltuielilor orientate spre achiziționarea mijloacelor chimice pentru protecția
plantelor;
n repararea prejudiciilor cauzate de calamitățile naturale.
Nivelul sprijinului Statului a sectorului agrar are o tendință de stagnare. Această afirmaţie reiese din
faptul, că pentru anii 2011, 2012 şi 2013 suma subvenţiilor acordate de stat au constituit 400 mln lei.
Rezultatele analizei direcțiilor de sprijin a ramurii cerealelor și evaluării rezultatelor economice a
producătorilor de cereale permit să tragem concluzia, că sprijinul din partea statului a contribuit pozitiv la
adaptarea producătorilor de cereale la cerințele pieței și mediului concurențial. Însă procesele de adaptare
s-au desfășurat cu întârzieri din motivul încetinirii reorganizării structurilor organizatorice. În acest aspect
e necesar de intensificat lucrul privind formarea unei structuri raționale de sprijin și de reglementare a pieței
cerealelor, care va permite reînnoirea potențialului de producere a ramurii cerealelor în baza utilizării tehnicii
și tehnologiilor moderne, precum și dezvoltarea unei piețe de cereale mai dinamice și mai competitive.
În viziunea noastră, Ministerul Agriculturii și alte organe ale Statului trebuie să ia în considerație
următoarele propuneri:
1. De evidențiat clar direcțiile principale de reglementare a pieței cerealelor din partea Statului în
vederea sprijinului ramurii cerealelor la toate nivelele de dirijare;
2. De creat o rezervă strategică de cereale prin menținerea unei rezerve mici orientate prin intermediul
principalelor organizații publice care să acopere urgențele provenite din calamitățile naturale și alte
urgențe;
3. E rațional de folosit un proces transparent de desfășurare a licitațiilor la Bursa Universală de
Mărfuri prin care vor participa pe poziții egale toți agenții economici în procurarea cerealelor și
reaprovizionarea rezervelor;
4. De inovat mecanismul de perfecționare a rețelei de securitate socială în vederea folosirii raționale
a instrumentelor alternative și mai bine orientate pentru a oferi pâine subvențională celor mai
vulnerabile segmente ale populației;
5. De îmbunătățit politica cerealieră a statului în baza: elaborării capacității analitice a pieței cerealelor,
evitării întreruperilor din cauza intervențiilor nefondate și incertitudinii politice, folosirii voluntare
a Bursei de Mărfuri pentru a mări concurența și a reduce costurile tranzacțiilor, urgentării, adoptării
soiurilor moderne de semințe importate, folosirii mai eficiente a creditelor investiționale pentru
producătorii agricoli;
6. De realizat mai intensiv programele de sprijin ale Statului ca formă prioritară de finanțare din buget
pentru agricultura în condițiile cînd Federația Rusă a dat startul noilor represiuni economice, punând
sub embargo fructele moldovenești, conservele de fructe și legume, iar în perspectiva apropiată și a
cerealelor;
7. Autoritățile din Chișinău și din alte regiuni trebuie să promoveze mai activ produsele alimentare
150
SECŢIUNEA nr. 1
autohtone produse din cereale(pâinea și produsele din panificație, produsele lactate și din carne,ouă)
pentru realizarea lor prin rețeaua supermarketurilor și altor magazine care în prezent au o cotă de raft
minimală(10-15%). Aceasta se explică prin faptul, că astăzi magazinele mari și medii favorizează mai
mult pe firme importatoare, având produse de import peste 70% din totalul sortimentului prezentat în
vînzare. Producătorii autohtoni sunt impuși de către comercianți să achite diverse taxe: de intrare, de
prezență, de raft, de colț de raft, etc., ridicându-le sumele pentru plată la zeci de mii de lei, care sunt
imposibil de achitat de către micii producători agricoli autohtoni;
8. De îmbunătăţit politica Statului referitor la sporirea accesului la finanţare a agricultorilor, oferirea
drepturilor de a importa produse petroliere fără taxe, intensificarea luptei cu economia tenebră a
agenţilor economici care menţin o poziţie dominantă pe piaţa cerealelor, combaterea evaziunii
fiscale, etc.
Bibliografie
1. Emerging Market Economics Ltd. Studiul privind Securitatea alimentară şi stabilizarea preţurilor la
grâne. 2007.
2. Anuarul Statistic al RM, Chişinău, Ed. Tipografia Centrală, 2013, p. p. 323, 373.
3. http://www.statistica.md/pageview.php?l=ro&idc=327&id=2327.
SPECIFICUL EVALUĂRII EFICIENŢEI ECONOMICE

A MANAGEMENTULUI CORPORATIV
Natalia BURLACU, dr. hab., prof. univ., ULIM
Oana BOCĂNETE, România
The aim of this article is the concept development organization methods in order to assess systemic
economic efficiency of the corporate relations for SC in Romania. Important scientific problem solved lies in
conceptualizing the application of mathematical methods and economic economic and statistical evaluation
of the effectiveness of corporate management, economic efficiency assessment tools substantiation control by
majority shareholders on the main areas of management and development system for studying specific national
criteria corporate management.
Key words: systemic evaluation, economic efficiency, corporate management, methodological tools,
economic and statistical methods, entrepreneurial associations, management, joint stock companies,
investment.
Analiza teoretică a cercetărilor în domeniul evaluării eficienţei managementului corporativ ne permite

de a face concluzia despre existenţa diferitor metode. Printre ele pot fi evidenţiate metode de evaluare calitative
şi cantitative. În grupul metodicilor calitative am vrea să ne oprim asupra două condiţii, apropiate la maximum
de utilizare în condiţiile actuale. Aceasta este metoda comparativă şi metoda evaluării riscului managementului
corporativ.
Metode cantitative ale evaluării eficienţei managementului corporativ sunt bazate pe analiza activităţii
economice a corporaţiei. Totodată, acest grup de metode, de asemenea, se divizează în metode de evaluare a
stării financiare şi metode de evaluare a costului de piaţă.
Să trecem la examinarea metodelor enumerate.
Metoda comparativă a evaluării eficienţei managementului corporativ constă în compararea
mecanismelor, descrise în capitolele anterioare, în diferite condiţii de administrare a corporaţiei (de regulă,
divizarea geografică pe ţări). Acest punct de vedere este neformalizat şi permite de a compara condiţiile
managementului corporativ în diferite ţări.
151
SECŢIUNEA nr. 1
Evaluarea riscului
Comparativă managementului
corporativ
Metodele evaluării eficacităţii managementului

corporativ.
Analiza activităţii
economice
Analiza stării Evaluarea

financiare costului de piaţă
-model cu doi factori - Evaluarea capitalizării beneficiului

-Z-coeficientul lui Altman - Evaluarea costului de piaţă al
-instrumentarul metodic lui Taffler acţiunilor
-PAS-coeficientul
Figura 1. Metode evaluării eficienţei managementului corporativ

Sursa: elaborat de autor
În acest caz se recurge la evaluarea prin expertiză a dezvoltării legislaţiei ţărilor în domeniul
managementului corporativ, gradului de executare a acestuia, de dezvoltare a pieţei de fonduri (se compară
capitalizarea), mecanismului de falimentare (se compară gradul de simplitate a procedurii falimentării şi
frecvenţei aplicării acestuia) – aceasta este evaluarea mecanismelor externe ale managementului corporativ.
La evaluarea mecanismelor interioare ale managementului corporativ se evaluează activitatea Consiliului
directorilor (raportul dintre numărul de directori interni şi externi, numărul de membri ai Consiliului,
metodica evaluării eficienţei Consiliului directorilor, lucrului managerilor şi alţi indicatori, în funcţie de
specificul activităţii Consiliului directorilor în ţara concretă şi de scopurile evaluării) şi formarea sistemului de
remunerare a managerilor (se evaluează în care măsură sistemul de remunerare apropie interesele managerilor
şi proprietarilor).
Un punct de vedere mai concret asupra problemei evaluării eficienţei managementului corporativ şi-a
găsit oglindire în altă metodă de tratare. Unitatea metodelor acestui tratament constă în înţelegerea faptului că
activitatea financiar – economică a corporaţiei şi este confirmarea eficienţei managementului corporativ. Această
tratare se realizează în următoarele metode principale. Prima – evaluarea costului de piaţă al corporaţiei, a doua
– evaluarea stării financiare a corporaţiei, momentul cheie al căreia constă în calcularea falimentului eventual.
Printre metode eventualităţii falimentului se admite evidenţierea metodelor bazate pe analiza datelor
financiare, care includ operarea cu unii coeficienţi, care devin tot mai răspândiţi: coeficientul Z al lui Altman
(S.U.A.), coeficientul lui Taffler, (Marea Britanie) şi alţii, precum şi aptitudinea de „a citi bilanţul” şi metodele
de comparare a datelor privind companiile falimentate cu datele respective ale companiei supuse examinării.
Metodele bazate pe analiza rapoartelor financiare actualmente sunt cele mai răspândite. Cu toate că,
în opinia unui şir de savanţi, există neajunsuri obiective ale acestor metode, care constau în următoarele. În
primul rând, companiile ce înfruntă dificultăţi reţin prin toate căile publicarea rapoartelor şi, în aşa mod, datele
concrete pot rămâne neaccesibile ani la rând. În al doilea rând, chiar dacă datele se comunică, acestea se pot
dovedi a fi „prelucrate creativ”. Pentru companii în circumstanţe similare este caracteristică tendinţa de a
curăţa activitatea sa, ajungând adesea şi la falsificare. Este necesară o aptitudine separată, caracteristică doar
152
SECŢIUNEA nr. 1
unor savanţi cu experienţă, pentru a evidenţia masivele de date corectate şi de a evalua gradul de vizualizare. A
treia dificultate constă în faptul că unele raporturi deduse conform datelor activităţii companiei, pot mărturisi
despre insolvabilitate, în timp ce altele – să dea temei pentru a face concluzii despre stabilitate sau chiar despre
o îmbunătăţire oarecare. În asemenea condiţii este dificil de a evalua starea reală a lucrurilor. Dar, noi am
putea fi de acord doar cu afirmaţia a treia, şi doar cu condiţia evaluării statice, şi nu dinamice. Vorbind despre
primele două contraziceri, este necesar de a sublinia că studierea cerinţelor faţă de dezvăluirea informaţiei
privind activitatea corporaţiei, acceptate în diferite ţări, ne permite de a face concluzii despre netemeinicia
acestor contraziceri, deoarece cerinţele faţă de dezvăluirea informaţiei include un şir de elemente importante.
Aceasta este şi prezentarea rapoartelor o dată în trimestru (în S.U.A.), sau o dată în semestru (în Germania),
ceea ce exclude pentru corporaţii posibilitatea de a reţine prezentarea rapoartelor. Aceasta este şi controlul de
audit obligatoriu al rapoartelor financiare, ceea ce reduce considerabil riscul falsificării.
Una dintre cele mai simple modele de prognozare a eventualităţii falimentului se consideră instrumentarul
metodic cu doi factori. El se bazează pe doi indicatori cheie (spre exemplu, indicatorul lichidităţii curente şi
indicatorul cotei de mijloace împrumutate), de care depinde eventualitatea falimentării întreprinderii. Aceşti
indicatori se înmulţesc cu semnificaţiile de greutate ale coeficienţilor, găsite prin metode empirice, şi rezultatele
se adună ulterior cu o valoare constantă (const.), obţinută prin aceeaşi metodă (experienţă-statistică). Dacă
rezultatul (С1) se dovedeşte a fi negativ,, eventualitatea falimentului este mică. Semnificaţia pozitivă a С1
indică asupra eventualităţii înalte a falimentului.
În practica americană sunt stabiliţi şi se utilizează asemenea semnificaţii ale coeficienţilor:
n pentru indicatorul lichidităţii curente (acoperirii) (Кn) – (-1,0736);
n pentru indicatorul ponderii mijloacelor împrumutate în pasivele întreprinderii (Кp) – (+0,0579);
n valoare constantă – (-0,3877);
n de aici formula de calculare a С1 capătă următoarea formă:
C1=-0.3877+Kn*(-1.0736)+Кp*0.0579
Instrumentarul metodic cu doi factori examinat nu asigură evaluarea multilaterală a situaţiei financiare
a întreprinderii, şi din această cauză sunt posibile divergenţe foarte mari între pronostic şi realitate. Pentru
obţinerea unui pronostic mai precis, practica americană recomandă de a lua în considerare nivelul şi tendinţa
modificării rentabilităţii producţiei vândute, deoarece acest indicator influenţează în mare măsură asupra
stabilităţii financiare a întreprinderii. Aceasta permite de a compara concomitent indicatorul riscului falimentului
(С1) şi nivelul rentabilităţii vânzării producţiei. Dacă primul indicator se află în limitele de siguranţă şi nivelul
rentabilităţii producţiei este suficient de înalt, eventualitatea falimentului este extrem de nesemnificativă.
Alt punct de vedere cantitativ a fost propus în anul 1968 de către economistul Altman [4]. Indicele
solvabilităţii este constituit cu ajutorul aparatului analizei discriminante multiplicative (Multiple-discriminant
analysis - MDA) şi permite, la prima apropiere, de a diviza agenţii economici în potenţiali falimentari şi
nefalimentari.
La constituirea indicatorului Altman a studiat 66 de întreprinderi, jumătate dintre care au falimentat în
perioada anilor 1946 şi 1965, iar jumătate activa cu succes, şi a cercetat 22 de coeficienţi analitici, care ar fi
putut fi utili pentru prognozarea falimentului eventual. Din aceşti indicatori el a selectat cinci mai importanţi şi
a construit o ecuaţie regresivă cu mai mulţi factori. În aşa mod, indicatorul lui Altman reprezintă o funcţie din
câţiva indicatori care caracterizează potenţialul economic al întreprinderii şi rezultatele activităţii acesteia în
perioada expirată. În forma generală indicatorul solvabilităţii (contul Z) are următorul aspect:
Z=1.2X1+1.4X2+3.3X3 +0.6X4+X5
unde Х1 – capitalul circulant/suma activelor;
Х2 – venitul nedistribuit/suma activelor;
Х3 – venitul din operaţiuni/suma activelor;
Х4 – costul de piaţă al acţiunilor/datoriile;
Х5 – încasările/suma activelor.
Rezultatele multiplelor calcule după instrumentarul metodic lui Altman au demonstrat că indicatorul
generalizator Z poate avea semnificaţii în limitele [-14, +22], totodată întreprinderile pentru care Z>2,99 intră
în categoria financiar stabile, întreprinderile pentru care Z<1,81 sunt insolvabile în mod necondiţionat, şi
intervalul [1,81-2,99] constituie zona de incertitudine.
Coeficientul Z are un neajuns comun: după esenţă el poate fi utilizat doar în raport cu companiile mari,
care îşi evaluează acţiunile la bursă. Anume pentru asemenea companii se poate obţine o evaluare obiectivă
de piaţă a capitalului propriu.
153
SECŢIUNEA nr. 1
În anul 1983 Altman a obţinut varianta modificată a formulei sale pentru companiile, acţiunile cărora nu
sunt negociabile la bursă:
K=8.38X1+X2+0.054X3+0.63X4
(aici Х4 –costul de piaţă al acţiunilor, nu cel de bilanţ.)
Coeficientul lui Altman se referă la cei mai răspândiţi coeficienţi.
Sunt cunoscute alte criterii detaliate. Aşa, savantul britanic Taffler a propus în anul 1977 instrumentarul
metodic de prognozare cu patru factori, la elaborarea căruia a utilizat următorul punct de vedere :
Utilizând tehnica computerizată la prima etapă se calculează 80 de raporturi pe marginea datelor
companiilor falimentate şi solvabile. Ulterior, utilizând metoda statistică, cunoscută ca analiza discriminantei
multidimensionale, se poate construi instrumentarul metodic solvabilităţii, determinând raporturile particulare,
care în cel mai bun caz evidenţiază două grupe de companii şi coeficienţii acestora. Asemenea determinare
selectivă a raporturilor este tipică pentru stabilirea unor dimensiuni cheie ale activităţii corporaţiei, aşa ca
rentabilitatea, corespunderea capitalului circulant, riscul financiar şi lichiditatea. Cumulând aceşti indicatori
şi generalizându-i în modul cuvenit, instrumentarul metodic solvabilităţii demonstrează tabloul precis al
situaţiei financiare a corporaţiei. Instrumentarul metodic tipic pentru analiza companiilor, acţiunile cărora sunt
negociabile la bursă, va avea următoarea formă:
Z=C0+C1x1+C2x2+C3x3+C4x4+…..
unde:
х1=venitul până la achitarea impozitelor/obligaţii curente (53%)
х2=active curente/suma totală a obligaţiunilor (13%)
х3=obligaţii curente/suma totală a activelor (18%)
х4=lipsa intervalului de creditare (16%)
С0,…С4 – coeficienţii, procentele în paranteze indică asupra proporţiei instrumentarul metodic; х1
măsoară rentabilitatea, х2 – starea capitalului circulant, х3 – riscul financiar şi х4 – lichiditatea.
Pentru amplificarea rolului de prognozare a modelelor se poate transforma coeficientul Z în coeficientul
PAS (Perfomans Analysys Score) – coeficientul care permite de a urmări activitatea companiei în timp. Studiind
coeficientul PAS atât mai înalt, cât şi mai jos de nivelul critic, se pot defini cu uşurinţă momentele de decădere
şi de renaştere a companiei.
Coeficientul PAS – este doar nivelul relativ al activităţii companiei, dedus pe baza coeficientul Z al
acesteia pentru un anumit an şi exprimat în procente de la 1 până la 100. Spre exemplu, coeficientul PAS,
egal cu 50, indică asupra faptului că activitatea companiei se apreciază ca pozitivă, pe când coeficientul
PAS, egal cu 10, mărturiseşte despre faptul că doar 10% dintre companii se află în stare extrem de proastă
(situaţie nesatisfăcătoare). Aşadar, calculând coeficientul Z pentru companie, ulterior se poate transforma
valoarea absolută a situaţiei financiare în valoarea relativă a activităţii. Cu alte cuvinte, dacă coeficientul Z
poate mărturisi despre faptul că companie se află într-o stare de risc, coeficientul PAS reflectă tendinţa istorică
şi activitatea curentă pentru perspectivă.
Latura forte a acestui punct de vedere constă în capacitatea de a îmbina caracteristicile cheie ale raportului
despre venituri şi pierderi şi bilanţului într-un raport unic de prezentare. Aşa, compania care obţine venituri,
dar e slabă din punct de vedere al bilanţului, poate fi comparată cu cea mai puţin rentabilă, bilanţul căreia este
echilibrat. În aşa mod, calculând coeficientul PAS, se poate rapid de a evalua riscul financiar, legat de această
companie şi, respectiv, de a varia condiţiile afacerilor. În esenţă, punctul de vedere este bazat pe principiul că
un întreg este mai valoros decât suma componentelor.
Specificul suplimentar al acestui punct de vedere este utilizarea „ratingului riscului” pentru depistarea
ulterioară a riscului ascuns. Acest rating se stabileşte pe cale statistică, dacă compania are coeficientul Z
negativ, şi se calculează pe baza trendului coeficientului Z, valorii negative a coeficientului Z şi numărului de
ani, în decursul cărora compania se afla în stare financiară de risc. Utilizând scara de cinci puncte, în care 1
indică „riscul, dar o eventualitate neesenţială a calamităţii imediate”, iar 5 înseamnă „imposibilitatea absolută
de a păstra starea anterioară”, managerul operează cu mijloace pregătite pentru evaluarea bilanţului general al
riscurilor legate de creditele clientului.
Tratările existente în vederea evaluării eficienţei managementului din punctul de vedere al costului de
154
SECŢIUNEA nr. 1
piaţă al corporaţiei include diferite metodici. Printre cele principale se enumeră determinarea costului de piaţă
pe baza evaluării capitalizării venitului corporaţiei, altul pe baza costului de curs al acţiunilor corporaţiei.
În cazul primei tratări preţul întreprinderii (V) se determină reieşind din capitalizarea beneficiului după
formula:
V=P/K
unde P – venitul scontat până la achitarea impozitelor, precum şi procentele pentru împrumuturi şi
dividende;
K – evaluarea medie a costului pasivelor (obligaţiilor) firmei (procentul mediu, ce indică dobânzile şi
dividendele, care va fi necesar de a le achita în conformitate cu condiţiile formate pe piaţă pentru capitalul
împrumutat şi acţionar)
Scăderea preţului întreprinderii înseamnă reducerea rentabilităţii acesteia sau creşterea costului mediu al
obligaţiilor (cerinţele băncilor, acţionarilor şi altor deponenţi de mijloace). Pronosticul reducerii scontate cere
analiza perspectivelor rentabilităţii şi cotelor procentuale.
Este raţional de a calcula preţul întreprinderii pentru perspectiva apropiată şi pe termen lung. Condiţiile
căderii ulterioare a preţului întreprinderii, de obicei, se formulează la momentul curent şi pot fi prestabilite
într-o anumită măsură (cu toate că în economie totdeauna rămâne loc pentru salturi imprevizibile).
Metodica evaluării riscurilor managementului corporativ este elaborată de către firma Brunswick UBS
Warburg.
Totodată, riscurile diferite care există în realitate şi potenţiale legate de administrarea corporaţiei se
divizează în opt categorii şi 20 de subcategorii, fiecăreia dintre care îi corespunde un anumit coeficient de risc
clar determinat şi indicaţiile privind aplicarea lui.
Tabelul 1
Metodologia evaluării riscului managementului corporativ
Denumirea categoriei Puncte max.

Lipsa transparenţei 14
– Rapoartele financiare conform US GAAP/IAS 6
– Reputaţia gradului de deschidere 4
– Programul ADR 2
– Înştiinţările despre adunările generale ale acţionarilor anuale/extraordinare 2
Spălarea capitalului acţionar 13
– Acţiunile declarate, dar neemise 7
– Pachetul de acţiuni de blocare la investitorii cu portofoliu 3
– Existenţa măsurilor de protecţie în statut 3
Scoaterea activelor/formarea preţurilor prin transfer 10
– Acţionarii cu pachetul de acţiuni de control 5
– Formarea preţurilor prin transfer 5
Comasarea/ restructurizarea 10
– Comasarea 5
– Restructurizarea 5
Falimentul 12
– Datoriile creditoare expirate sau problemele cu datoriile faţă de transferurile la buget 5
– Datoriile 5
– Managementul financiar 2
Restricţii pentru cumpărarea şi deţinerea acţiunilor 3
Restricţii pentru persoane străine în vederea deţinerii de acţiuni sau participării acestora la vot 3
Iniţiativele în domeniul managementului corporativ 9
155
SECŢIUNEA nr. 1
Componenţa Consiliului directorilor 3

Hartia managementului corporativ 2
Existenţa partenerului strategic străin 1
Politica dividendelor 3
Deţinătorul registrelor 1
Calitatea 1
În total 72

Evaluarea fiecărui tip de risc se efectuează prin aplicarea punctelor de penalitate. Corespunzător, cu
cât este mai înalt ratingul uneia sau altei corporaţiei după punctele acumulate, cu atât este mai înalt gradul
de risc şi, prin urmare, este mai jos nivelul eficienţei managementului corporativ. Aplicarea punctelor de
penalitate pe categorii arată în felul următor . Vom examina mai amănunţit categoriile de evaluare a riscurilor
managementului corporativ şi metodica evaluării acestora.
Lipsa transparenţei: numărul maxim de puncte = 14
Aceşti factori, legaţi de lipsa transparenţei informaţionale la companii, sunt divizaţi în patru subcategorii:
ţinerea evidenţei financiare conform standardelor europene, existenţa programei ADR, înştiinţarea oportună
despre convocarea adunărilor acţionarilor, reputaţia generală şi gradul de transparenţă al companiei. Ţinerea
evidenţei contabile conform principiilor US GAAP/IAS: numărul maxim de puncte = 6 Numărul de puncte
variază de la şase pentru companiile care nu doresc (de regulă, din cauze destul de cunoscute) să ţină evidenţa
conform standardelor europene, până la zero, pentru organizaţiile care deja pe parcursul a multor ani ţin
evidenţa contabilă în conformitate cu standardele sus-menţionate.
Reputaţia şi gradul de transparenţă: numărul maxim de puncte = 4 Aceasta este o evaluare destul de
subiectivă, care ia în considerare existenţa în companie a secţiei pentru lucrul cu acţionarii şi eficienţa activităţii
acesteia, gradul de deschidere a conducerii şi existenţa informaţiei despre companie, care este necesară pentru
construirea modelelor precise de dezvoltare a acesteia.
Programul ADR: numărul maxim de puncte = 2. Două puncte penalitate se calculează pentru lipsa
intenţiei de emitere a ADR, şi zero puncte pentru cazurile de existenţă a programei ADR de nivelurile 2 şi 3.
Înştiinţarea despre convocarea adunării generale a acţionarilor: numărul maxim de puncte = 2.
Companiile care nu prezintă acţionarilor săi ordine de zi a adunării generale a acţionarilor, primesc două
puncte, companiile care înştiinţează despre adunări în mod neregulat şi nu în timp util, obţin un bal şi jumătate.
Spălarea capitalului acţionar: numărul maxim de puncte = 13
Pericolul spălării capitalului acţionar se consideră unul dintre cei mai gravi factori de risc. Existenţa
unui număr mare de acţiuni declarate, care pot fi emise conform deciziei Consiliului directorilor, adesea
mărturiseşte despre o mare eventualitate a emisiei scontate, care duce la spălarea capitalului acţionar. Pentru
a deosebi emisia justificată a acţiunilor de cea inconştiincioasă, este necesar de a stabili dacă amplasarea
acţiunilor are un scop bine determinat, dacă statutul companiei conţine măsuri de protecţie împotriva spălării
capitalului acţionar şi dacă investitorii minoritari pot bloca deciziile privind emisiile noi.
Acţiuni declarate dar neemise: numărul maxim de puncte = 7 Numărul de puncte de penalitate depinde
raportul dintre numărul total al acţiunilor declarate şi numărul de acţiuni în circuit şi de gradul de încredere
a investitorilor în faptul că scopul declarat al emisiei planificate corespunde celui real şi răspunde intereselor
acţionarilor.
Investitorii cu portofoliu care deţin pachetul de 25% din acţiuni şi dreptul de blocare: numărul maxim
de puncte = 3.Noi adăugăm 3 puncte de penalitate, dacă acţionarii externi nu sunt în stare să blocheze decizia
privind emisia de acţiuni, care provoacă consecinţe nefavorabile.
Măsuri de protecţie incluse în statut: numărul maxim de puncte = 3 lipsa în statut a prevederilor care
reglementează drepturile preferenţiale de cumpărare a acţiunilor sau care conţin alte măsuri de protecţie
împotriva spălării capitalului acţionar, înseamnă trei puncte de penalitate.
Scoaterea activelor/formarea preţurilor prin transfer: numărul maxim = 10.
Adesea este dificil de a demonstra manipulările cu active şi faptele de aplicare dubioasă a metodelor
156
SECŢIUNEA nr. 1
de stabilire a preţurilor, însă uneori acestea pot fi depistate prin analiza minuţioasă a rapoartelor financiare
şi a metodelor de încheiere a afacerilor. Practica demonstrează că aceste metode, fiind neobservate pentru
investitori, duc la o reducere considerabilă a costului companiei.
Acţionarii care deţin pachetul de acţiuni de control: numărul maxim de puncte = 5. Se calculează
cinci puncte de penalitate companiilor, acţionarii deţinători ai pachetelor de acţiuni de control ale cărora s-au
manifestat din punct de vedere negativ al managementului corporativ. Dacă deţinător al pachetului de acţiuni
de control este statul (adică compania poate acţiona în interesele statului, şi nu ale acţionarilor săi), aceasta
primeşte două puncte.
Formarea preţurilor prin transfer: numărul maxim de puncte = 5. Situaţia neclară în privinţa încheierii
afacerilor sau utilizarea pe larg a companiilor offshor şi/sau companiilor de traiding afiliate majorează riscul
legat de stabilirea preţurilor activelor transmise; conform rezultatelor companiile obţin de la unu până la cinci
puncte.
Comasarea/restructurizarea: numărul maxim de puncte = 10. Dacă compania se află în pragul comasării
sau restructurizării, apare rosul pierderii activelor sau aplicării condiţiilor inechitabile, ceea ce sporeşte lipsa
de încredere în perspectiva din imediata apropiere.
Comasarea: numărul maxim de puncte = 5 Companiile care nu planifică comasarea, obţin zero puncte;
companiile care au declarat condiţiile comasării, obţin două puncte; iar acele companii, comasarea cărora mai
întâi de toate va avea efect negativ pentru investitori, obţin cinci puncte.
Restructurizarea: numărul maxim de puncte = 5. Se evaluează în baza accesibilităţii şi raţionalităţii
planului de restructurizare şi analizei acţiunilor reale ale conducerii în vederea realizării programului.
Falimentul: numărul maxim de puncte = 12
Datorii creditoare expirate sau probleme cu datorii la impozite: numărul maxim de puncte = 5, acest
facto ia în considerare asemenea evenimente ca tentativele de a iniţia falimentul, cumpărarea activă pe piaţă a
datoriilor companiei, inclusiv datoriile mari la impozite sau datoriile creditoare expirate.
Datoriile: numărul maxim de puncte = 5 Puncte de penalitate se calculează în funcţie de capacitatea
companiei de a deservi pe viitor datoriile sale financiare. Numărul maxim de puncte de penalitate (cinci) obţin
companiile care au admis defoltul la creanţele sale.
Managementul financiar: numărul maxim de puncte = 2. Calitatea conducerii activităţii financiare se
reflectă grav asupra capacităţii companiei de a ieşi din situaţii complicate de datorie şi de a evita pericolul
falimentului.
Restricţii pentru procurarea şi deţinerea acţiunilor companiei şi pentru votare: numărul maxim de puncte
= 3.
Unele companii au restricţii la procurarea şi deţinerea acţiunilor sau referitoare la dreptul de vot la
adunările generale pentru acţionarii minoritari şi străini. Presupunem, că în cadrul sistemului de rating ar fi
raţional de calcula puncte de penalitate pentru asemenea companii, deoarece imposibilitatea acţionarilor de a
influenţa asupra luării deciziilor sporeşte eventualitatea încălcării drepturilor investitorilor minoritari.
Iniţiativele în domeniul managementului corporativ: numărul maxim de puncte = 9.
Aceasta evaluare generalizare a gradului de pregătire a conducerii pentru împărţirea beneficiului cu
acţionarii externi şi de a avea faţă de aceştia o atitudine echitabilă, precum şi posibilitatea investitorilor de a
aduce problemele sale la cunoştinţa Consiliului directorilor. De asemenea, am vrea să accentuăm că în această
categorie se efectuează evaluarea doar a paşilor formali întreprinşi de către conducătorii companiilor întru
îmbunătăţirea relaţiilor cu investitorii minoritari, şi nu se face tentativă de a « ghici» intenţiile conducerii.
Componenţa Consiliului directorilor: numărul maxim de puncte = 3. Calitatea de membru a acţionarilor
minoritari sau a experţilor independenţi cunoscuţi în Consiliul de directori, de obicei, ajută de a insufla senzaţia
de încredere în faptul că acţionarii minoritari vor fi, cel puţin, informaţi despre activitatea Consiliului, iar
problemele lor vor fi auzite.
Codul managementului corporativ: numărul maxim de puncte = 2. Dacă compania înaintează iniţiativa
privind adoptarea codului managementului corporativ, în care se expune clar politica în privinţa acţionarilor
externi, dar aceasta, de obicei, se percepe în mod pozitiv de către piaţă, asemenea companie obţine zero puncte.
Parteneriatul strategic cu investitorii străini: numărul maxim de puncte = 1. Existenţa partenerului
157
SECŢIUNEA nr. 1
strategic, străin care lucrează în strânsă colaborare cu conducerea, sporeşte şansele ca compania să realizeze o
politică mai civilizată.
Politica dividendelor: numărul maxim de puncte = 3. Acest indicator evaluează nu doar faptul existenţei
unei politici bine determinate în privinţa dividendelor, ci şi gradul de conformitate a mărimii dividendelor şi
achitarea la timp a acestora.
Calitatea şi gradul de siguranţă a deţinătorului registrului: numărul maxim de puncte = 1.
Corporaţiilor li se calculează un bal de penalitate pentru utilizarea serviciilor firmelor deţinătoare de
registre „de buzunar” în locul companiilor profesioniste mari.
În conformitate cu instrumentarul metodic, corporaţiile care au obţinut peste 35 puncte de penalitate
sunt extrem de riscante şi, prin urmare, se caracterizează prin nivel jos al managementului corporativ, iar
companiile cu ratingul mai jos de 17 se consideră relativ sigure, cu nivel înalt al managementului.
Metode examinate de evaluare a eficienţei managementului corporativ mărturisesc despre diferite
puncte de vedere asupra problemei studiate. Aceasta se explică prin faptul că, în primul rând, managementul
corporativ este o categorie extrem de multilaterală şi cercetătorii, la evaluarea eficienţei acestuia, pot urmări
diferite scopuri, care necesită utilizarea diferitor metodici; în al doilea rând, existenţa multitudinii de metodici
mărturiseşte despre faptul că niciuna dintre ele nu este panacee împotriva tuturor nenorocirilor managementului
corporativ.
Bibliografie
1. Bocănete, O. The Content of Corporate Management, Conferinţa Ştiinţifică Internaţională Tomis

Constanţa, „Economie şi Globalizare”, Ed. a V-a, 06-07 Decembrie 2013, Ed. Nautica, p. 107-112,
ISSN: :2067-6603.
2. Bocănete, O. Specificul evaluării eficienței economice a managementului corporativ din România.
Studia Universitatis Moldaviae. Revista Științifică, „Științe Exacte și Economice”, nr.2(62), 2013,
112-122 p.
3. Burlacu, N. Conceptul managementului contemporan şi adaptarea lui în corporaţiile din Republica
Moldova. Revista „Economica”, nr. 6, ASEM, Chişinău, 2002, p. 6-10.
APLICAREA TEORIEI JOCURILOR ȘI TEORIEI DECIZIEI ÎN

MANAGEMENTUL FIRMEI
ENICOV Igor, dr. hab., prof. univ.,
Neafiliat
Le prézent article expose l’essence et les possibilités d’application de la théorie des jeux et de
la théorie de la décision dans la management de l’entreprise. On a presenté d’une manière succinte un
exemple d’application de celles-ci pour un projet d’investissement. Sont également présentés les avantajes
de l’application de la théorie des jeux et de la théorie de la décision, ainsi que les possibilités d’utilisation
commune de ces théories avec d’autres méthodes d’évaluatin, analyse et gestion dans le management de
l’entreprise.
Mots-clés: théorie des jeux, théorie de la décision, management, risque, investissement.
Riscul firmei poate fi descris prin intermediul unei legi de repartiţie a probabilităţilor, ceea ce permite
dimensionarea, analiza şi gestiunea lui prin metode şi procedee adecvate, concrete şi pertinente. De regulă,
prin evenimente viitoare în analiza investiţională se subînţelege rentabilitatea viitoare. În continuare va fi
158
SECŢIUNEA nr. 1
prezentată o metodă interesantă şi elegantă de gestiune a riscurilor şi de luare a deciziilor în condiţii de risc
— teoria jocurilor. Academia Regală de Ştiinţe a Suediei a apreciat importanţa şi caracterul inovator al acestei
metode prin atribuirea Premiului Nobel pentru Economie în 1994 celor trei mari cercetători ai teoriei jocurilor:
John Nash, John Harsanyi şi Reinhad Selten. În prezent, graţie dezvoltării noilor tehnologii informaţionale
şi ale telematicii, teoria jocurilor şi teoria deciziei au devenit un instrument de bază în analiza şi rezolvarea
problemelor economice. Aceste teorii auto aplicare aproape universală în situaţii economice unde participanţii
au puterea să anticipeze acţiunile concurenților. Teoria jocurilor și teoria deciziei explică de fapt aspectele
strategice ale majorităţii comportamentelor agenților economici.
Teoria jocurilor are drept scop determinarea metodelor de alegere a celor mai bune hotărâri în situaţii
conflictuale, în care acţionează mai mulţi factori raţionalice urmăresc interese opuse.
John von Neumann şi Oscar Morgenstern (1944) sunt primii autori care au fundamentat teoria jocurilor
şi au analizat situaţiile de conflict în domeniul economic, unde, în prezenţa unui regim de liberă concurenţă,
participanţii cu interese opuse sunt firmele, casele de comerţ etc. Situaţii de conflict în economie se întâlnesc
când activitatea unei firme intră în conflict cu caracterul întâmplător al evenimentelor naturale (conjunctura
economică), numite situaţii de conflict cu natura.
Astfel, teoria jocurilor se poate defini ca o teorie matematică a situaţiilor de conflict.
Prin jocse înţelege o situaţie în care acţionează o mulţime de elemente raţionale (numite jucători,
parteneri sau adversari) care în mod succesiv şi independent, după un ansamblu de reguli, aleg câte o decizie
dintr-o mulţime dată de alternative. Regulile jocului precizează condiţiile în care se termină jocul, precum şi
recompensa (sau câştigul) pe care fiecare jucător o primeşte în fiecare situaţie.
Jocurile în care va fi vorba de un plan de acţiune conştient al jucătorilor, de o strategie pe care aceştia
trebuie să o întocmească şi să o urmeze se vor numi jocuri strategice.
În teoria jocurilor se foloseşte conceptul de strategie pură. Dacă în cadrul unui joc, unul din adversari are
la dispoziţie m alternative, iar partida (jocul) se încheie printr-o alegere, atunci se spune că jucătorul dispune de
m strategii pure. În cazul jocurilor contra naturii, fiecare strategie pură a naturii corespunde unei stări concrete
a acesteia.
Fiecare jucător urmăreşte aplicarea unei strategii care să–i aducă un câştig maxim, deci îşi caută o
strategie optimă.
Din punct de vedere al câştigului, jocurile se clasifică în jocuri cu sumă nulă, când la sfârşitul unei
partide suma câştigată de un jucător este pierdută de celălalt, şi jocuri fără sumă nulă, când o parte din sumele
pierdute de un jucător (sau de mai mulţi) se rezervă în alte scopuri decât acela de a plăti jucătorului (sau
jucătorilor) câştigător.
După numărul strategiilor pure, jocurile se împart în jocuri finite, în care fiecare jucător dispune de un
număr finit de strategii pure, şi jocuri infinite, când numărul strategiilor este nemărginit.
Teoria jocurilor urmăreşte să elaboreze recomandări pentru o comportare logică a partenerilor, oferind
anumite garanţii jucătorilor dacă aceştia îşi aleg un mod de comportare just.
Comportarea unui jucător rezultă din faptul că el porneşte de la premisa că adversarul său este cel puţin
tot atât de priceput ca şi el şi că va face totul pentru a–l împiedica să–şi atingă scopul.
Principiul jucătorului este principiul lipsei de risc: un jucător trebuie să–şi aleagă comportarea luând în
calcul acţiunea cea mai nefavorabilă pe care i–o rezervă adversarul.
În realitate există situaţii în care riscurile cu care se iau hotărâri nu pot fi cunoscute nici măcar în
probabilitate şi acestea se vor numi situaţii de totală incertitudine. De analiza unor asemenea situaţii se ocupă
teoria deciziei.
Teoria deciziei studiază procesul decizional pe baza diverselor modele matematice și se referă la
desfăşurarea diverselor acţiuni, astfel încât să se realizeze obiective (scopuri) bine determinate în circumstanţe
nesigure, de incertitudine sau în condiţii de risc. Ea este o variantă evoluată a teoriei jocurilor.
Conceptul de bază cu care se operează în teoria deciziei este decizia. Prin decizie se înţelege un proces
prin care un sistem inteligent, numit decident (specialist, software dedicat etc.), stabileşte pertinenţa unei
anumite modificări a comportamentului şi elaborează alternative posibile în acest sens, selectând una dintre
acestea drept curs de acţiune adoptat pentru atingerea scopului. Ca rezultat, decizia apare ca o informaţie
investită cu caracter directiv.
Procesul de decizie a cărui durată este limitată în timp şi constrângătoare pentru decident, este structurat,
din punct de vedere procedural, în următoarele faze:
159
SECŢIUNEA nr. 1
a. diagnosticarea şi structurarea problemei/situaţiei decizionale;

b. proiectarea şi evaluarea de soluţii alternative posibile;
c. selecţia şi adoptarea cursului de acţiune preferat.
Parcurgerea fazelor respective nu este strict secvenţială, ci implică eventuale reconsiderări ale unor
rezultate sau chiar reluarea unor iteraţii.
În etapa iniţială ale afirmării sale ca disciplină, teoria deciziei s–a concentrat pe abordări de factură
algoritmică şi calculatorie a procedurilor decizionale, reflectate cu predilecţie în modele statistico–matematice
ale deciziei şi ale cercetărilor operaţionale. Dezvoltările recente ale teoriei deciziei, întemeiate pe abordarea
sistemică şi puse de acord cu datele practicii, relevă cu tot mai multă pregnanţă caracterul deliberativ, de
judecată calitativă, al procesului decizional; ele au condus la concluzia că raţionalitatea procesului decizional
se regăseşte, în mare măsură, în aplicarea unor proceduri euristice (se decide nu în baza soluţiei optime,
de regulă, destul de greu de găsit, ci în baza celei mai bune soluţii găsite până la momentul decizional),
recunoscându-se astfel aplicarea pe scară largă a intuiţiei şi a stărilor afective.
Calitatea deciziei este supusă unui set de condiţionări complexe, determinante fiind calitatea informaţiilor
utilizate, precum şi competenţele manageriale deţinute şi aplicate de către decidenţi.
Pentru a exemplifica aplicarea teoriei jocurilor și teoriei deciziei în managementul riscului firmei
vom presupune că o firmă doreşte realizarea unei investiţii în baza unui proiect. În baza datelor referitoare
la anii precedenţi, precum şi pe baza unor studii de proiectare (prognoză–planificare), au fost determinate
trei stări relevante ale conjuncturii economice (naturii): optimistă, medie şi pesimistă, cărora le corespund
probabilităţile: 30%, 50%, 20%.
Strategia mixtă a naturii va fi:
Tabelul 1
Spaţiul stărilor naturii Θ ξ(θ)

optimistă θ1 0.3
medie θ2 0.5
pesimistă θ3 0.2
Firma intenţionează realizarea unei cercetări de marketing şi a unui studiu de fezabilitate a celor trei
variante, în vederea selecţiei celei mai bune variante a proiectului de investiţii.
Rezultatele cercetării de marketing vor indica care sunt perspectivele pieţei pentru investiţia dată. În
baza unor analize preliminare, s–a constat că rezultatele cercetării de marketing vor lua una din valorile:
perspective foarte bune (z1), perspective medii (z2) şi perspective foarte modeste (z3). Din experienţa anilor
precedenţi se determină probabilităţile condiţionate ale rezultatelor experienţei în funcţie de starea naturii.
Datele se prezintă în următorul tabel:
Tabelul 2
Rezultatele cercetării
Θ
z1 z2 z3
θ1 40.00% 33.00% 27.00%
θ2 24.00% 44.00% 32.00%
θ3 14.00% 41.00% 45.00%
Studiile de fezabilitate vor furniza informaţiile sintetice despre performanţele economice şi financiare ale
fiecărei variante a proiectului de investiţii. Drept criteriu de evaluare a performanţelor economice firma, după
unele analize tehnice preliminare, a ales VAN (Valoarea Actualizată Netă). Informaţiile sintetice despre VANul
celor trei variante ale proiectului au fost obţinute prin utilizarea unei metode foarte exacte de estimare, bazată
pe repartiţii continue de probabilitate (e.g. metoda Monte Carlo). Datele finale ale studiului se prezintă în
următorul tabel, denumit în teoria deciziei matricea câştigurilor:
160
SECŢIUNEA nr. 1
Tabelul 3
Variantele de proiect
Θ ξ(θ)
a1 a2 a3
θ1 0.3 105 90 110
θ2 0.5 70 60 65
θ3 0.2 50 65 55
Informaţia sintetică privind cele trei variante ale proiectului de investiţii este redată în următorul tabel:
Tabelul 4
Variantele de proiect
Indicatori a1 a2 a3
media 76.50 70.00 76.50
dispersia 405.25 175.00 495.25
abaterea medie pătratică 20.13 13.23 22.25
coeficientul de variaţie 26.31% 18.90% 29.09%
Din tabelul anterior, se constată că variantele 1 şi 3 ale proiectului sunt la fel de rentabile şi că varianta
2 este cea mai puţin riscantă.
Problema de rezolvat este următoarea: care din cele trei variante ale proiectului de investiţii trebuie
aleasă, pentru a maximiza câştigul mediu şi a minimiza riscul de exploatare, având la dispoziţie rezultatele
concrete ale cercetării de marketing ?
Soluţia la această întrebare este oferită de aparatul statistico-matematic al teoriei jocurilor şi al teoriei
deciziei.
Rezolvarea problemei a fost făcută utilizând suportul logistic Microsoft Excel®, în baza resurselor
informaţionale de natură statistică şi matematică oferite de această aplicaţie.
Problema poate fi rezolvată prin ambele variante propuse de teoria deciziei: varianta ex ante şi varianta
ex post. Rezultatele sunt identice, doar că în cazul celei de–a doua variante calculele sunt mai puţine şi mult
mai simple, respectiv vom prezenta doar varianta ex post.
Rezolvarea problemei prin această variantă presupune următoarele etape:
Etapa I
Se calculează pentru fiecare rezultat z al cercetării de marketing noile probabilităţi ale stărilor naturii (se
ajustează distribuţia de probabilităţi a priori la starea reală estimată a naturii), conform formulei:
161
SECŢIUNEA nr. 1
Tabelul 5
Prezentăm în continuare tabelul datelor calculate (datele se prezintă în %).
Rezultatele cercetării ξ(θ)*p(z/θ) ξz(θ)

Starea
naturii
z1 z2 z3 z1 z2 z3 z1 z2 z3
θ1 40.00 33.00 27.00 12.00 9.90 8.10 44.78 24.69 24.47
θ2 24.00 44.00 32.00 12.00 22.00 16.00 44.78 54.86 48.34
θ3 14.00 41.00 45.00 2.80 8.20 9.00 10.45 20.45 27.19
Total 26.80 40.10 33.10 100 100 100
În coloanele 2, 3 şi 4 sunt înscrise probabilităţile condiţionate ale rezultatelor cercetării în funcţie de

starea naturii. În coloane 5, 6 şi 7 sunt calculate ξ(θ)*p(z/θ) pentru fiecare θ din Θ şi z din Z. În coloanele 8,
9 şi 10 sunt calculate noile probabilităţi de distribuţie ale stărilor naturii, conform formulei expuse anterior.
Exemplu: Pentru rezultatul z1, ξz(θ) s–au calculat astfel:
ξz1(θ1) = 0.1200/0.2680 = 44.78%
ξz1(θ2) = 0.1200/0.2680 = 44.78%
ξz1(θ3) = 0.0280/0.2680 = 10.45%
În baza calculelor anterioare, a avut loc adaptarea (actualizarea) datelor istorice la cele reale. Astfel,
se observă că dacă rezultatul cercetării este z1 (perspective foarte bune ale pieţei) atunci, în mod evident, că
probabilitatea ca natură în viitorul previzibil că fie în starea θ1 (optimistă) va creşte. Similar pentru celelalte
valori.
Etapa II
Noile probabilităţi o dată calculate, se trece la determinarea câştigurilor mediiaferente fiecărei acţiuni.
Calculele sunt prezentate în continuare.
Pentru z1: L(ξz1, a1) = 105*0.4478+70*0.4478+50*0.1045 = 83.58
L(ξz1, a2) = 90*0.4478+60*0.4478+65*0.1045 = 73.96
L(ξz1, a3) = 110*0.4478+65*0.4478+55*0.1045 = 84.10
Similar pentru z2 şi z3.
Prezentăm în continuare tabelul sintetic cu aceste calcule.
Tabelul 6
Acţiunile
z1 z2 z3
a1 83.58 74.55 73.13
a2 73.96 68.43 68.70
a3 84.10 74.06 73.29
Ulterior se determină acţiunea optimă pentru fiecare rezultat z din Z al cercetării de marketing, conform
formulei:
Datele se prezintă în tabelul următor:
162
SECŢIUNEA nr. 1
Tabelul 7
Acţiunea
optimă z1 z2 z3
3 1 3
În concluzie, dacă rezultatele cercetării de marketing vor fi z1 sau z3 se va alege varianta a treia
a proiectului (a3), iar dacă rezultatul cercetării de marketing va fi z2, atunci se va alege prima variantă a
proiectului (a1).
Analiza prezentată anterior ar putea fi completată de utilizarea altor metode de evaluare, analiză şi
gestiune a riscurilor şi de luare a deciziilor în situaţii de risc şi de incertitudine în managementul firmei. De
exemplu, s–ar putea realiza o analiză a sensibilităţii strategiei optime în raport cu precizia datelor iniţiale
furnizate (VAN pentru cele trei variante de proiect, probabilităţile condiţionate a rezultatelor cercetării de
marketing, distribuţia stărilor naturii etc.). O astfel de analiză ar putea utiliza atât date discrete, caz în care se va
opera cu scenarii, cât şi date continue, situaţie în care se va opera cu una dintre metodele numerice de modelare
CNS (Computer Numeric Simulation). Rezultatele acestei analize vor indica dacă strategia optimă furnizată
prin utilizarea teoriei deciziei este stabilă, rigidă în raport cu fluctuaţiile datelor iniţiale, sau dimpotrivă, este
foarte sensibilă în raport cu datele iniţiale. De asemenea, se pot determina indicii de securitate a datelor iniţiale
furnizate faţă de datele care produc modificarea strategiei optime (date critice sau puncte critice), stabilite de
aparatul matematic al teoriei deciziei.
Astfel, considerăm optimiste perspectivele aplicării teoriei jocurilor şi teoriei deciziei la rezolvarea
problemelor economico–financiare în Republica Moldova. Avantajele aplicării acestora constau în operarea
cu distribuții continue de probabilități; posibilitatea combinării cu alte metode de evaluare, analiză și gestiune;
posibilitatea combinării procedeelor de evaluare orientate către piață (cercetări și studii de marketing), cât
și procedee orientate către aspecte tehnico-economice și financiare (studii de fezabilitate, analize tehnice,
economice și financiare); furnizarea de criterii explicite de luare a deciziilor, adică pentru fiecare situație de
problemă se va furniza soluția optimă în funcție de rezultatele cercetării.
BIBLIOGRAFIE
1. Jaba, E. Statistica, Editura Economică, Bucureşti, 2000.

2. Keller, G.; Warraek B. Essentials of Business Statistics, Wadsworth Inc., 1991.
MANAGEMENTUL ADMINISTRĂRII IMOBILELOR

(MANAGEMENTUL CONDOMINIU-LOR)
Alexandru RADU, administrator,
S.R.L. „DVC-Invest”
House or apartment - is an essential object of contemporary human life. Whether that is owned or leased
(rental) any person lives somewhere.
Article is intended, first of all, people who already manages housing, or has as aim to manage the
apartment building. Secondly, this paper presents interest for everyone because we all want to have a decent,
comfortable, provided with all utilities and, not least, to have to live safe.
Cuvinte-cheie: condominiu, Asociație de coproprietari în Condominiu,administrarea bunurilor imobile.
Casa sau apartamentul – este un obiect indispensabil vieții contemporane ale omului. Indiferent de
163
SECŢIUNEA nr. 1
faptul este în proprietate, sau locațiune (chirie) orice persoană locuiește undeva.
Articolul este destinat, în primul rînd, persoanelor care deja gestionează fondul locativ, sau își propun
ca scop să gestioneze în bloc locativ. În al doilea rînd, această lucrare prezintă interes pentru toți cetățenii,
deoarece cu toții dorim să avem un trai decent, confortabil, asigurat cu toate serviciile comunale și, nu în
ultimul rînd, să avem in trai sigur.
În Chișinău sunt aproape 3000 de blocuri locative cu două și mai multe etaje, iar numărul lor crește de
la an la an. În orașul Bălți, conform datelor din anul 2010, sunt 567 de blocuri locative cu două și mai multe
niveluri. Structură lor este următoarea:
n 164 blocuri cu 2 niveluri (etaje);
n 87 blocuri sunt cu diferite niveluri, inclusiv 16 etaje.
Menționăm, că fondul locativ al orașului Bălți se apropie de 1600 clădiri, însă marea majoritate (peste
1000) sunt cu un singur nivel. Aceste clădiri, chiar dacă fac parte din fondul locativ, nu prezintă obiectul
prezentei lucrări, deoarece, de obicei, au un singur proprietar, care de sine stătător gestionează patrimoniul său.
De o administrare, de un management eficient au nevoie blocurile locative cu mai multe nivele, care
destul de frecvent sunt grupate în complexe locative, formate din două și mai multe clădiri.
Conform Legii, condominiul se definește în felul următor: „Condominiu – complex unic de bunuri
imobiliare, ce include terenul în hotarele stabilite şi blocurile (blocul) de locuinţe, alte obiecte imobiliare
amplasate pe acesta, în care o parte, constituind locuinţele, încăperile cu altă destinaţie decît aceea de locuinţă,
se află în proprietate privată, de stat sau municipală, iar restul este proprietate comună indiviză [1]”.
De asemenea, se mai spune că „în cazul construcţiilor date în exploatare, condominiul se constituie prin
asocierea obligatorie a proprietarilor de bunuri imobiliare, amplasate pe un anumit teritoriu, din iniţiativa
proprietarilor, agenţiilor teritoriale de privatizare sau autorităţilor administraţiei publice locale. Asociaţia de
coproprietari în condominiu se constituie după darea în exploatare a construcţiei [1]”.
Definiții asemănătoare le găsim și în legislația României „Condominiu – imobilul format din teren cu
una sau mai multe construcții, dintre care unele proprietăți sunt comune, iar restul sunt proprietăți individuale,
pentru care se întocmesc o carte funciara colectiva si cate o carte funciara individuala pentru fiecare unitate
individuala aflata in proprietate exclusiva, care poate fi reprezentata de locuințe și spatii cu alta destinație,
după caz [2]”.
Obiectul Legii nr.913 este reglementarea activității A.C.C. – Asociațiilor de Coproprietari în Condominiu
– persoane juridice, avînd ca scop administrarea imobilelor.
Menționăm, că noțiunea de administrarea bunurilor imobile nu este nouă. În Uniunea Sovietică aceasta
era prerogativa exclusivă a statului (administrațiilor publice locale). Așa numitele ЖЭК (жилищно-эксплу-
атационная контора) au existat din 1959 pînă 2005 (în Federația Rusă). În RSSM, apoi Republica Moldova
ele se numeau S.E.L. (sector de exploatare a locuințelor). Modelele sovietice de administrarea a imobilelor
s-au dovedit ineficiente, pe de-o parte, iar pe de altă parte, nu mai corespundeau situație de la mijlocul anilor
90, cînd s-a desfășurat privatizarea în masă a fondului locativ. În timp foarte scurt foștii chiriași au devenit
proprietari, iar statul ce gestiona fondurile locative, a rămas fără aceste fonduri.
În acest context au apărut Asociațiile Coproprietarilor în Condominiu, care mai aveau o sarcină de a
prelua de la firmele de construcții blocurile nou construite. În afară de aceasta, datorită faptului că terenurile
nu mai erau proprietatea exclusivă a statului, Legea stipula că „terenurile pe care sânt amplasate blocuri
de locuinţe şi alte bunuri imobiliare din condominiu se transmit gratuit de către autoritatea administraţiei
publice locale, în calitate de bunuri comune, în proprietatea comună în diviziune a proprietarilor [1]”.
Putem constata că a apărut necesitatea în cadre cu o pregătire specială în administrarea (gestionarea)
imobilelor pentru asigurarea membrilor asociaţiei cu servicii comunale şi cu alte servicii, pentru reprezentarea
şi apărarea intereselor acestora.
De regulă, patrimoniul Asociații de locatari este format din:
n teren, care poate fi în proprietate sau locațiune;
n clădirea blocului locativ, sau clădirile (în cazul complexului locativ);
164
SECŢIUNEA nr. 1
n ascensoarele, dacă numărul etajelor este mai mare de 5;

n cazangeria, sau centrala termică, dacă sistemul de termoficare este destinat Condominiului;
n rețele inginerești:
a. apeduct, pentru aprovizionare cu apă potabilă;
b. canalizare, pentru evacuarea apelor uzate și canalizarea pluvială;
c. gazoduct (subteran și terestru), pentru aprovizionare cu gaze naturale;
d. termice, pentru aprovizionare cu energie termică;
e. electrice, pentru asigurare cu energie electrică;
f. telecomunicații, Internet, interfon și supraveghere video.
Tot acest patrimoniu trebuie gestionat eficient, din punct de vedere economic și cu respectarea normelor și
regulilor tehnice de exploatare. Deservirea și întreținerea întregului patrimoniu al Condominiului se efectuează
din mijloacele bănești (fondurile) colectate de la toți membri Asociației de locatari.
Membru al A.C.C. este orice persoană fizică sau juridică, ori grupul de persoane care posedă, foloseşte şi
dispune de bunurile imobiliare ce îi aparţin în Condominiu în conformitate cu legislaţia. În momentul înstrăinării
bunului imobil (apartamentului), noul proprietar devine membru al Condominiului. De asemenea, noul
proprietar devine succesor de drepturi şi preia toate drepturile şi obligaţiile fostului proprietar în Condominiu.
Patrimoniul Condominiului este proprietatea comună a tuturor membrilor și include „toate părţile
proprietăţii aflate în folosinţă comună: terenul pe care este construit blocul (blocurile), zidurile, acoperişul,
terasele, coşurile de fum, casele scărilor, holurile, subsolurile, pivniţele şi etajele tehnice, tubulaturile de
gunoi, ascensoarele, utilajul şi sistemele inginereşti din interiorul sau exteriorul locuinţelor (încăperilor),
care deservesc mai multe locuinţe (încăperi), terenurile aferente în hotarele stabilite cu elemente de înverzire,
alte obiecte destinate deservirii proprietăţii imobiliare a condominiului [1]”.
Prin urmare, fiecare membru al Condominiului deține o cotă-parte din proprietatea comună (patrimoniu),
care este proporţională suprafeței totale (în metri pătraţi) a locuinţelor (încăperilor) ce îi aparţin în Condominiu.
Acest principiu de cotă-parte sau proporționalitate va fi aplicat pentru determinarea mărimilor
contribuțiilor și plăților ce revin fiecărui membru al Condominiului. Menționăm: nu numărul de persoane ce
locuiesc într-un apartament, ci suprafața apartamentului dat va sta la baza tuturor calculelor.
Asociaţia de coproprietari desfăşoară următoarele activităţi: gestionarea, deservirea, exploatarea şi
repararea bunurilor imobile din Condominiu și a patrimoniului acestuia.
La prima Adunare generală a membrilor A.C.C. se alege modul de administrare a Condominiului din
două posibilități:
i. de către Asociaţia de Coproprietari în Condominiu – de sine stătător, sau;
ii. prin transmiterea acestor funcţii (parţial sau integral), pe bază de contract, unei persoane fizice sau
juridice autorizate, în modul stabilit.
Indiferent de modalitatea aleasa, la „cârma” Condominiului trebuie să fie un manager profesionist: cu
studii economice și, de dorit, cu anumite abilități în drept. Practica arată că studiile tehnice, de asemenea, sunt
foarte utile.
La prima vedere, gestionarea unei Asociații de locatari este un lucru simplu, însă nu este chiar așa.
Administratorul Condominiului trebuie să aibă o viziune amplă asupra tuturor aspectelor ce țin de asigurarea
membrilor Asociației cu toate serviciile comunale, și anume:
n apă potabilă și evacuarea apelor uzate;
n iluminatul LUC (locurilor de utilizare în comun), coridoare, casa scării și teritoriul din preajma
blocului;
n curățenie interioară și exterioară;
n transport cu ajutorul lifturilor;
n energie termică (în cazul centralei termice proprii);
n pază și securitate (interfon și supraveghere video);
n evacuarea deșeurilor menajere;
n colectarea apelor pluviale;
n asigurarea bunei funcționări a tuturor rețelelor inginerești.
165
SECŢIUNEA nr. 1
Pentru ca membrii Condominiului să beneficieze de toate serviciile de mai sus Administratorul încheie
contracte cu întreprinderile municipale prestatoare și cu alți agenți economici. Controlul îndeplinirii obligațiilor
contractuale îl exercită, de asemenea, Administratorul Asociației de Coproprietari în Condominiu.
Pentru toate serviciile consumate membrii Asociației achită proporțional cotei-părți deținute în
Condominiu, doar apa, gazele și energia electrică consumate de fiecare apartament se achită direct furnizorilor
conform datelor contoarelor. Respectând principiul proporționalității, membrii Condominiului contribuie la
Fondul de reparații capitale și Fondul de reparații curente, care apoi se utilizează conform destinației.
Este important că „nefolosirea de către proprietar a locuinţei (încăperii) sau refuzul de a folosi proprietatea
comună nu constituie temei pentru a-l elibera, integral sau parţial, de cheltuielile comune pentru întreţinerea şi
reparaţia proprietăţii comune în Condominiu [1]”.
Organul superior de conducere al A.C.C. este Adunarea generala a membrilor Asociație de coproprietar
și numai Adunarea generală poate lua decizia privind:
a. „aprobarea, pentru fiecare proprietar, a cuantumului plăţilor obligatorii în conformitate cu cota -
parte a acestuia [1]”;
b. „constituirea fondurilor speciale ale Asociaţiei, inclusiv a fondului de rezervă, a fondului pentru
restabilirea şi reparaţia proprietăţii Condominiului [1]”.
Administratorul Condominiului (sau președintele Consiliului de Administrație) asigură executarea
deciziilor Adunării generale şi ale Consiliului de administraţie. În acest sens, de pregătirea profesională a
Administratorului depinde eficiența economică și bunăstarea întregii Asociații de locatari.
În sarcina conducătorului mai stă și elaborarea Bugetului de venituri și cheltuieli – principalul document
al activității economice a oricărei Asociații de locatari. Anual se estimează cheltuielile ce vor fi efectuate și
apoi se determină mărimea sau cuantumul contribuțiilor pentru fiecare apartament. Bugetul de venituri și
cheltuieli se aprobă anual de Adunarea generală a membrilor Asociației.
Mijloacele financiare ale Asociaţiei de coproprietari se constituie din:
a) taxele de înscriere şi alte plăţi obligatorii ale membrilor Asociaţiei;
b) veniturile provenite din activitatea financiar-economică a Condominiului, orientată spre realizarea
scopurilor prevăzute în Statutul Asociației;
c) mijloacele din compensarea cheltuielilor pentru deservirea tehnică a sistemelor interioare de
alimentare cu apă rece şi apă caldă, de canalizare, de încălzire, de alimentare cu energie electrică
(dacă există) – în practica autorului plăți compensatorii nu au existat;
d) venituri din arendă și locațiune, precum și alte venituri legale.
Lunar conducerea Asociației de locatari efectuează calculele necesare pentru toate apartamentele din
Condominiului. În practică bonul de plată include următoarele plăți:
– apă potabilă și canalizare;
– evacuarea deșeurilor menajere;
– lift deservirea tehnică (cu excepția apartamentelor de la etajele 1 și 2);
– tarif pentru deservirea blocului locativ;
– reparații capitale;
– reparații curente și întreținerea rețelelor inginerești;
– impozitul imobiliar (o dată pe an și numai în cazul cînd Condominiul are teren în proprietate);
– tarif pentru parcare auto (dacă există parcare);
– energia electrică consumată în încăperile ne locative (dacă există așa încăperi);
– energia electrică consumată de ascensoare;
– energia electrică LUC.
Menționăm că ultimele două poziții pot fi incluse în factura întreprinderii ce furnizează energia electrică,
concomitent cu consumul de energie electrică a fiecărui apartament. Pe lingă bonul de plată prezentat mai sus
și factura pentru energia electrică, locatarii mai primesc factura de la „Moldova-gaz” S.R.L. pentru gazele
naturale și de la întreprinderile ce prestează servicii de telecomunicații și Internet.
Conducerea Condominiului poate:
1. de sine stătător să încaseze banii de la locatari, angajând un casier și utilizând aparatul de casă;
166
SECŢIUNEA nr. 1
2. să apeleze la serviciile unor firme specializate, ca „Infocom” sau „Infosapr”, care încasează
mijloacele bănești prin intermediul sistemului bancar din întreaga țară și a Î.S. „Poșta Moldovei”. A
doua posibilitate permite membrilor Condominiului să fie mai flexibili și să achite bonul cînd și unde
doresc.
Banii plătiți de membrii Condominiului, prin intermediul sistemului bancar și a poștei, ajung la
„Infocom”, ca apoi să fie transferate pe contul A.C.C. Ulterior, managerul Asociației de locatari efectuează
plățile către furnizorii de servicii: apă, salubrizare, energie electrică, curățenie, deservirea tehnică a lifturilor.
Se achită impozite, salarii, contribuții sociale etc. Se procură materiale, consumabile, piese de schimb.
Deci, având un spațiu restrâns, am prezentat principalele aspecte ale gestionării unui Condominiu,
unei Asociații de Coproprietari. Dar încă un moment foarte import este cel de relații interumane - fără un
dialog deschi și permanent între conducerea Condominiului și toți membrii (locatarii) din Condominiului
prosperitatea și bunăstarea nu ar fi posibile.
Bibliografie
1. Legea condominiului în fondul locativ nr. 913 din 30.03.2000. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, Nr. 130-132 din 19.10.2000.
2. Legea locuinței. În: Monitorul Oficial al României nr. 114/1996 din 12.04.1996.
РАЗВИТИЕ СЕЛЬСКИХ ТЕРРИТОРИЙ В КОНТЕКСТЕ

ОБЕСПЕЧЕНИЯ ЭКОНОМИЧЕСКОЙ БЕЗОПАСНОСТИ:
EВРОПЕЙСКИЙ ОПЫТ
БЕЛЕЙ Светлана, канд. экон. наук, доцент,
Буковинский Государственный Финансово-Экономический
In this paper it was analyzed determinant aspects of rural development from the perspective of national
security. The purpose of this paper was to highlight the current situation in Ukraine national development of
villages and rural areas and to determine their contribution to national security. In this paper was described the
program of rural development from European Union. It was made a comparative analysis of rural development
in Ukraine and the European Union, being approached laws and normatives regulating this area.
Key words: villages, rural development, national security, agricultural policy.
Органической составляющей экономической безопасности есть продовольственная безопас-

ность, которая в обобщенной форме определяется способностью или неспособностью страны само-
стоятельно противостоять угрозам национальным экономическим интересам. Обеспечение продоволь-
ственной безопасности Украины является проблемой, которая с каждым годом набирает все большую
актуальность, а процессы европейской интеграции только усиливают важность ее рассмотрения и ана-
лиза. Продовольственная безопасность – это ситуация, при которой все в любой момент времени имеют
доступ к достаточному количеству безопасной пищи, необходимой для ведения активного и здорового
образа жизни. Поэтому продовольственная безопасность является одной из главных целей сельскохо-
зяйственной и экономической политики государства. Она формирует направленность движения любой
национальной продовольственной системы до идеального состояния. В этом смысле, продовольствен-
ная безопасность - непрерывный процесс. Для ее достижения часто необходима смена приоритетов
развития и механизмов реализации сельскохозяйственной политики. Весомую долю в формировании
продовольственной безопасности играют сельские территории с соответствующим уровнем развития.
167
SECŢIUNEA nr. 1
Поэтому, в современных условиях, развитие сельских территорий остается одним из основных при-
оритетов экономической политики Украины, поскольку на них проживает треть населения страны и
приходится 90% ее площади. Значимость сельских территорий усиливается их ролью в формирование
продовольственной безопасности и наращивании экспортного потенциала страны.
Украина обладает благоприятными географическими, климатическими, ресурсными и другими
предпосылками развития сельских территорий, поэтому потенциально способна стать государством с
приоритетным развитием аграрной сферы и одним из основных поставщиков на мировые рынки эколо-
гически чистой продовольственной продукции. Однако на сегодняшний день проблема несоответствия
уровня развития украинского аграрного сектора и сельских территорий мировому уровню и стандартам
стран ЕС, пока остается нерешенной. Этой проблематике посвящено значительное количество научных
публикаций, а на правительственном уровне принят ряд программ, направленных ускорить развитие
сельских территорий. Однако большинство правительственных мер не дали ожидаемого эффекта. Дис-
пропорции в производстве сельскохозяйственной продукции, низкая ее рентабельность, концентрация
производства в хозяйствах населения, отсутствие полноценной и доступной рыночной инфраструкту-
ры агропромышленности, критически низкий уровень технического обеспечения сельского хозяйства,
несоответствие уровней производства и потребления продуктов питания в отдельных регионах, рост
объемов импорта сельскохозяйственной и пищевой продукции , а также такие глобальные проблемы
как рост численности населения мира и неблагоприятные климатические изменения, указывают на не-
обходимость поддержки развития сельского хозяйства, осуществление его структурной оптимизации,
повышения эффективности и увеличения объемов производства сельскохозяйственной продукции. Это
актуализирует необходимость проведения научных исследований, связанных с поиском фундамен-
тальных причин низкой эффективности реализуемых в Украине реформаторских решений и действий
с целью приближения уровня развития украинских сельских территорий к стандартам ЕС. Поэтому
для разработки механизма развития сельских территорий важное значение имеет мировой опыт. Через
различные условия развития мировая практика различна. Проявляя общие черты процессов развития
сельских территорий в разных странах, мы выделяем определенные их особенности, а опыт развития
сельских территорий по объектам различных исторических времен и масштабов нами рассматрива-
ется с точки зрения положений, которые можно использовать при проведении эффективных преобра-
зований в сельском хозяйстве Украины в современных условиях. Такие исследования должны стать
основой для прогнозирования тенденций развития сельских территорий нашего государства на сред-
не- и долгосрочную перспективу, а также выступить основой для разработки путей эволюции сельских
территорий Украины в контексте европейской интеграции. Исследование мировой практики развития
сельских территорий подтверждают важную роль в этом процессе государственной политики. Особен-
но полезным для отечественной экономики, в контексте европейской интеграции, должен стать опыт
стран Европейского Союза.
Политика развития сельских территорий в европейских странах осуществляется в рамках Об-
щей сельскохозяйственной политики (САП) ЕС, которая была основана 1957 Римским договором, в
котором говорилось о создании Европейского Союза. [1].
Согласно договору сельское хозяйство включалось в общий рынок. В ст. 39 (1) Римского дого-
вора были определены основные задачи САП: повысить производительность сельскохозяйственного
производства за счет стимулирования технического прогресса; обеспечить его устойчивое развитие
и оптимальное использование факторов производства, особенно труда; обеспечить высокий уровень
жизни сельского населения, а именно за счет увеличения доходов лиц, занятых в сельском хозяйстве;
обеспечить достаточное количество продовольственных товаров и стабилизировать рынки; обеспечить
продажу сельскохозяйственной продукции потребителям по доступным ценам [2, с. 147]. На протя-
жении своей эволюции САП ЕС постепенно отходила от принципов, которые базировались на тер-
риториальном делении, переориентируясь на подходы, связанные с территориальной координацией и
компромиссными решениями. Приоритетами политики развития сельских территорий ЕС на 2007-2014
гг. Стали конкурентоспособность, среду и управления земельными ресурсами, многофункциональное
село и качество жизни.
168
SECŢIUNEA nr. 1
Общая сельскохозяйственная политика ЕС сочетает элементы регуляторно-рыночной, ценовой,

внешнеторговой и структурной политики. Поскольку в аграрной экономике отраслевой и территори-
альный факторы интегрированы в одно целое, постепенно цели САП ЕС сместились по решению про-
блем сельского хозяйства с задачами развития сельских территорий [3]. Программа развития сельской
местности представлена в табл. 1.
Таблица 1
Программа развития сельской местности ЕС
№ п / п Программы на предоставляемые помощи фермерам и другим предпринимателям в сельской местности

1. Изучение новых технологий аграрного производства и ведения бизнеса на селе
2. Помощь молодым фермерам на начальном этапе
3. Помощь пожилым фермерам раньше выйти на пенсию
4. Использование консультативных услуг
5. Инвестиции в аграрное производство
6. Обновления основных средств и оборудования
7. Помощь фермерам в исполнении стандартов ЕС по защите окружающей среды, содержание животных и защиты здраво
охранения
8. Помощь в создании перерабатывающих мощностей на аграрных предприятиях, чтобы фермеры могли зарабатывать на
производстве более стоимостной продукции
9. Помощь с маркетингом аграрной продукции
10. Поддержка фермеров в горных районах и других проблемных территориях
11. Восстановление аграрного и лесного потенциала на поврежденных территориях
12. Улучшение условий содержания животных
13. Обновления сел и сельской инфраструктуры
14. Поощрение туризма
15. Улучшение доступа сельского населения к базовым услугам
16. Аграрные мероприятия по охране окружающей среды
17. рассадника новых посадок леса
18. Меры по улучшению менеджмента лесного хозяйства
Источник: составлено автором по данным [4]
Итак, говоря о современной аграрной политике ЕС, надо понимать, что она формировалась и
функционирует на фундаменте и в рамках региональной, прежде структурной, политики. CАП ЕС в
широком смысле – это направление общей политики ЕС, направленный на:
– Улучшение правового регулирования отношений в аграрной сфере;
– Совершенствование административных отношений между соответствующими институтами и
субъектами хозяйствования в сельском хозяйстве;
– Принятие экономически целесообразных и эффективных регуляторных актов, которые поспо-
собствуют повышению конкурентоспособности сельского хозяйства ЕС и развития сельской местно-
сти;
– Содействие дальнейшей либерализации сельского хозяйства ЕС в соответствии с требованиями
ВТО.
169
SECŢIUNEA nr. 1
Важное значение для организации эффективного развития сельских территорий Европейского

Союза имеет создание специализированных институтов. С 1988. Действует Европейская рабочая груп-
па по вопросам развития сельских территорий и восстановления села (АRGE). Для обеспечения финан-
сирования программ развития сельских территорий созданы такие важные институты как Европейский
фонд регионального развития (ЕRDF), Европейский социальный фонд (ЕSF), Европейский сельско-
хозяйственный фонд ориентации и гарантий (ЕАGGF), Фонд финансовых инструментов поддержки
рыболовства (FIFG) и т.д. [5].
В то же время, исследуя проблематику развития сельских территорий в контексте европейской
интеграции Украины, нельзя обойти вниманием тот факт, что в последние годы в самом ЕС происходит
изменение подходов к определению приоритетов САП ЕС. Следовательно, экономическая интеграция
Украины и ЕС предусматривает приближение задач развития украинского сельскохозяйственной про-
изводства к европейским стандартам.
В этом контексте важно учитывать современные тренды и предложения по реформированию
САП, среди которых следует отметить:
n отмена выплат фермерам для поддержки их доходов, зато необходима концентрация ресурсов
на интенсивного развития сельских территорий и совместимых с природными условиями ви-
дов агропроизводства;
n постепенное сокращение прямых выплат и инструментов регулирования рынка (в перспекти-
ве – полную отмену);
n бюджет, предназначенный на прямые выплаты, перенаправить на финансирование мероприя-
тий по развитию сельских территорий и популяризацию качественной агропродукции, стиму-
лирование потребления здоровых продуктов на территории ЕС и за ее пределами [5].
Аграрная политика ЕС постоянно менялась и совершенствовалась в пользу рыночно ориентиро-
ванных реформ. Итак, центральные аспекты, которые являются важными для дальнейшего развития
САП, – это политика развития села; стабилизация и улучшение рынков и обеспечение доходов для
сельских семей; экологическая безопасность, закрепление принципа продолжительности в САП. Дли-
тельное и широкомасштабное хозяйствования, мультифункциональное и конкурентоспособное сель-
ское хозяйство – это модель аграрного производства стран-членов ЕС и то, что должно быть конечной
целью в Украине.
В ЕС входит ряд стран, где сельское хозяйство не имеет природных преимуществ. Сельское хо-
зяйство Украины характеризуется значительным природоресурсный потенциалом и имеет возможно-
сти для постепенного приближения к требованиям САП ЕС. При этом речь не идет о необходимости
прямого копирования аграрной политики ЕС. Но учитывая факторы, благодаря которым государствам
Запада удалось обеспечить свое население достаточным количеством продуктов питания по доступным
ценам, а также сделать отрасль сельского хозяйства технически оснащенной и высокопроизводитель-
ной, Украина может с помощью соответствующего законодательства и целенаправленной политики с
использованием европейского опыта создать условия для развития эффективных производственных,
сбытовых, перерабатывающих и распределительных структур.
Несмотря на существующую ряд государственных мероприятий и программ, функционирующая
система целей и инструментов современной политики Украины, согласование общегосударственных и
региональных интересов при формировании и реализации политики развития сельских территорий, к
сожалению, недостаточно действенными и требуют совершенствования. Совокупность инструментов
регулирования развития сельских территорий включает: программирование развития отдельных терри-
ториальных образований, регулирования межбюджетных отношений, введение специального режима
инвестирования, централизованные капиталовложения и инвестиционные субвенции, регулирования
трансграничного и приграничного сотрудничества. Однако практическое использование этих инстру-
ментов нельзя назвать полным и эффективным. Основной проблемой современной политики развития
сельских территорий Украины является отсутствие последовательного и непрерывного контроля и над-
лежащего уровня ответственности за просчеты и невыполнение намеченных обязательств.
Итак, историей накоплен значительный опыт управления развитием сельских территорий. Одна-
170
SECŢIUNEA nr. 1
ко не нужно копировать, повторять опыт других стран, однако учитывать историю развития сельских
территорий целесообразно. По нашему мнению, развитие сельских территорий должен быть управ-
ляемым, а его эффективность в значительной степени зависит от осуществляемой государственной
политики. Основа развития – в комплексе мероприятий, которые, с одной стороны устраняют имею-
щиеся недостатки и уменьшают влияние негативных факторов, а с другой – способствуют повышению
производительности труда. Мировая практика свидетельствует, что усиление процессов происходит
при развитии рыночных отношений. А эффективное государственное регулирование развития сель-
ских территорий возможно при условии комплексного применения экономических, административных
и социально-экономических средств воздействия. Нарушение этих положений тормозит развитие. По-
этому нужно иметь свою стратегию развития сельских территорий. Новая экономическая и социаль-
ная система должна отвечать национальным традициям и интересам сельского населения с реалиями
настоящего в ней, с отработанными прогнозам ее в средней и длинной перспективе. Считаем целесоо-
бразным видеть в таком подходе наиболее приемлемый вариант решения проблемы развития сельских
территорий и экономики страны в целом. То есть, используя современные мировые достижения, нам
следует учитывать национальные особенности.
1. Situation and prospects for EU agriculture, December, 2010 / European Commission Directorate-
General For Agriculture And Rural Development. Directorate L. Economic analysis, perspectives
and evaluations // ec.europa.eu.
2. Опришко, В. Ф. Підручник. – Видання друге, перероблене і доповнене. – К.: КНЕУ, 2003. – 311
с.
3. Назаренко, В. И. Аграрная политика Европейского Союза / Институт Европы РАН. – М.: ООО
«Маркет ДС Корпорейшн», 2004. – 362 с.
4. Information-analytical bulletin of the Cabinet of ministers of Ukraine (2013), “Pace of exports of
grain stored”, available at: http://www.info-kmu.com.ua/ 2013-11-07-000000am/article/16823321.
html (16 Apr 2014).
5. Проблеми та перспективи розвитку сільських територій України (на прикладі Карпатського
регіону): Наук.-аналіт. доповідь. – Львів: Інститут регіональних досліджень, 2011. – 60 с.
6. Спільна аграрна політика Європейського союзу: можливості та виклики для України: Аналітич-
на доповідь. – К.: Національний інститут стратегічних досліджень, 2011. – 19 с.
171
SECŢIUNEA NR. 2
TEMPERAREA CONFLICTELOR ORGANIZAŢIONALE

PRIN COMUNICARE – INSTRUMENT PRIMORDIAL ÎN EVITAREA
SITUAŢIILOR DE RISC ÎN CADRUL ÎNTREPRINDERILOR
Tatiana BARAN, asist. univ., UCCM
Ludmila HACINA, lect. univ., UCCM
There are many causes of conflicts. This is due to the complexity of relationships that arise from the
interaction of the parties involved. If we use an economic term to describe this interaction, we could say that
human relations are «market» where the wishes and interests of each of us meet. According to the individual
goals is determined established relative equilibrium of our interactions. In any conflict there must be an
optimal solution mutually acceptable. This does not mean that both parties will achieve the same thing, but
they can reach different targets in acceptable ways to both parties and being possible only through an ample
communication proper.
Cuvinte-cheie: conflict, conflict latent, conflict perceput, conflict manifest, comunicare, tratative,
mediația, arbitraj, aplanare, compromis, risc.
Una din problemele primordeiale care stă la baza activităţii fiecărei întreprinderi este gestionarea eficientă
a toturor resurselor organizaţionale. În această ordine de idei amintim că dintre aceste resurse face parte şi
potenţialul uman al întreprinderii. Deci, toate întreprinderile sînt nişte colectivităţi umane în care întotdeauna
apar diferenţe de opinie şi valori, conflicte de întîietate şi de scopuri, diferite contestări, incompatibilităţi
între caractere şi grupuri de salariaţi. Toate acestea apar oricît de ideal ar fi sistemul organizaţional, chiar
uneori sînt şi binevenite şi necesare, pentru ca întreprinderea să se poată raporta la o lume înconjurătoare
în continuă schimbare. Sarcina managerului este să capteze aceste energii şi să folosească conflictele din
interiorul organizaţiei pentru dezvoltarea ei.
Noţiunea de conflict se referă atît la conflictul cu efecte neconstructive, cât şi la conflictul constructiv,
cu efecte benefice asupra individului, grupului sau organizaţiei. Conflictul constructiv poate genera noi idei,
poate stimula alternative referitare la o decizie importantă, poate ridica nivelul de înţelegere a problemelor,
poate creşte implicarea membrilor grupului, poate stimula interesul şi interacţiunea, gândirea creativă şi deci
calitatea deciziilor şi aderarea la implementarea lor.
Conflictul, adaptat la mediul de afaceri, poate fi folosit ca motor al progresului, al îmbunătăţirii continue,
dar acesta pentru a putea fi gestionat corect necesită anumite competenţe comunicaţionale.
Legătura strânsă între conflict şi comunicare este determinată de faptul că procesul de comunicare în
sine poate cauza conflicte sau poate conduce la rezolvarea conflictelor. Orice comportament în procesul de
comunicare este de fapt o formă de exteriorizare care interacţionează şi care poate fi considerat un instrument
de interinfluenţare.
Conflictele pot exista la nivel interpersonal, intrapersonal, intergrup, la nivelul organizaţiei sau al mediului
de funcţionare al organizaţiei. În aceste condiţii, conducătorul are rolul de a identifica sursele conflictului, de
a înţelege natura lor, pentru ca apoi avînd în vedere atît obiectivele organizaţiei, cît şi cele ale individului, să
poată acţiona în vederea reducerii efectelor negative şi a folosirii efectelor pozitive.
Conflictul la nivel interpersonal sau de grup poate avea numeroase surse:
– structura organizaţională prin divizarea în subunităţi şi modul în care sunt grupate activităţile;
– procesul de evaluare a performanţei;
– competiţia pentru resurse limitate;
– competiţia pentru putere şi influenţă;
– nepotrivirile dintre percepţiile individuale asupra rolurilor fiecăruia la locul de muncă, diferenţele de
personalitate şi dintre nevoi sau dorinţe;
172
SECŢIUNEA NR. 2
– dorinţa de autonomie psihică şi fizică şi problemele personale care îşi au originea în afara organizaţiei.
Rezolvarea creativă a conflictelor este o forţă în procesul de schimbare, dezvoltare şi progres. La nivelul
organizaţiei sau al mediului de funcţionare al acesteia, există multe modalităţi de abordare şi de rezolvare a
conflictelor, la fel şi numeroase activităţi cu conţinut strategic şi tactic, acestea din urmă grupîndu-se în patru
mari categorii:
1. estimarea riscurilor;
2. programarea comunicării în timpul conflictului;
3. feedback-ul;
4. redresarea activităţii întreprinderii.
Estimarea riscurilor se bazează pe identificarea diferitelor ameninţări existente în mediul în care operează
întreprinderea. Specialiştii din acest domeniu vor identifica posibilele conflicte cu care s-ar putea confrunta
organizaţia, de asemenea, ei vor analiza crizele prin care a mai trecut întreprindrea şi vor încerca să prognozeze
eventualele riscuri.
În vederea identificării riscurilor ar putea fi utilizate următoarele metode:
– utilizarea experienţei intuitive a managerilor;
– experţii din companie;
– realizarea unor chestionare standard completate de persoane implicate în derularea activităţilor;
– listele de control ale riscurilor care cuprind surse potenţiale de risc;
– interviuri structurate pentru a obţine informaţii de la consultanţi şi personalul firmelor;
– brainstorming –ul este o metodă foarte eficientă atît pentru identificarea riscurilor, cît şi pentru stabilirea
unei strategii de răspuns.
– utilizarea unor specialişti/consultanţi externi.
Programarea comunicării în timpul conflictului este poate cea mai importantă etapă în care este nevoie de
un plan bine pus la punct. Pentru un management eficient este nevoie să se întocmească un plan de comunicare,
încă din perioadele de calm. Acesta este realizat de specialişti în relaţii umane, care trebuie să fie implicaţi în
toate etapele şi în toate evenimentele asociate unui conflict. În urma activităţilor realizate de către aceştia s-a
ajuns la concluzia că:
n Conflictul poate fi rezolvat sau generat numai prin intermediul procesului de comuncare, deoarece
oamenii pot interacţiona şi schimba mesaje numai prin comunicare;
n Conflictul este generat de faptul că cele două părţi în conflict au şi obiective care se exclud reciproc.
Obiectivele care se exclud reciproc pot exista datorită unor fapte concrete sau a sistemelor de valori
diferite.
n Numai prin comunicare părţile în conflict pot determina existenţa unei soluţii care să ţină cont de
obiectivele ambelor părţi;
n Există posibilitatea ca incertitudinea, nesiguranţa şi informaţia ambiguă generată de o comunicare
defectuoasă să fie cauza percepţiei obiectivelor care se exclud reciproc;
n Deoarece diferenţele între sistemele de valori induc diferenţe între percepţii, acestea pot constitui o
sursă de conflict;
n Apelarea la comunicarea pozitivă, la ascultare şi autoexpunere poate conduce la stabilirea unei baze
comune de discuţii, de interese, la împărtăşirea în comun a unor valori;
n Comunicarea precisă reduce diferenţele perceptuale şi scade în acest mod probabilitatea de apariţie a
conflictului.
La etapa următoare, adică feedback-ul, se identifică dacă planul a fost bine alcătuit şi dacă s-au luat
deciziile corecte, în consens cu strategiile fixate de acesta. În aceste momente, este esenţial ca organizaţia să
reacţioneze rapid şi să transmită tuturor grupurilor implicate un răspuns iniţial. Orice conflict declanşează o
foame de informaţii, dacă organizaţia nu răspunde repede acestor nevoi, atunci grupurile vor distribui informaţia
altfel, ea fiind incompletă sau eronată. Feedback-ul nu trebuie să fie numai rapid, ci şi substanţial, trebuie să
conţină informaţii exacte, necontradictorii şi cu caracter practic. În plus, el trebuie să arate responsabilitatea
organizaţiei, simpatia ei pentru persoanele implicate în conflict, eforturile depuse pentru rezolvarea acestora şi
limitarea efectelor ei.
173
SECŢIUNEA NR. 2
Redresarea activităţii întreprinderii, constituie ultima etapă şi este marcată, în primul rând, de evaluarea
calităţii feesback-ului. În acest caz, întreprinderea trebuie să-şi pună câteva întrebări majore:
– Au fost acţiunile din timpul conflictului în acord cu valorile şi principiile întreprinderii?
– Ce aspecte ale conflictului au fost anticipate de către planul pus în acţiune în faza programării
comunicării?
– Cum s-au comportat salariaţii întreprinderii?
– Au fost ei pregătiţi adecvat pentru a face faţă divergenţelor de opinie?
– Care sunt efectele de durată ale unui conflict?
– Ce măsuri trebuie luate?
Cum am menţionat mai sus, pe lîngă conflictele la nivelul organizaţiei mai există şi conflicte la nivel
intrapersonal. Acesta apare în interiorul individului; de obicei nu este evident pentru alte persoane şi nu
depinde de relaţia cu altul. Conflictul la nivel intrapersonal se produce cînd există o incompatibilitate între
elementele interioare corelate, afectând capacitatea de prezicere şi autocontrol a individului. În momentul
cînd se percepe ameninţarea cadrului individual se produce incertitudinea, aceasta la rîndul ei se poate aplana
folosind comunicarea. Cea mai eficace metodă de a ne reduce incertitudinea este autoexplicarea, şi anume: ne
aducem argumente credibile pentru înţelegerea dezacordului; ne lămurim aspectele neclare; ne punem întrebări
şi ne dăm răspunsuri.
În general, conflictul se desfăşoară prin următoarele cinci etape:
1. apariţia conflictului şi conturarea conflictului latent;
2. perceperea conflictului pe diferite căi;
3. exteriorizarea unor semne caracteristice conflictului;
4. manifestarea acţiunilor, menite să soluţioneze conflictul;
5. acţiunilor întreprinse şi apariţia consecinţelor conflictului.
Conflictul latent este o primă fază a conflictului în care, sub influenţa sursei de conflict, se generează un
anumit set de atitudini şi sentimente. Conflictul latent poate rămîne în acestă stare fără a evolua, dar se şi poate
transforma într-o situaţie iremediabil deteriorată.
Conflictul perceput poate îmbrăca următoarele forme:
– conflict latent, dar neperceput;
– conflict latent existent, dar neperceput;
– conflitul latent inexistent, dar perceput ca existent; situaţia poate îmbrăca forma conflictului perceput
fără ca, de fapt, să fi existat vreun conflict latent.
Etapa conflcitului perceput este caracterizată de apariţia unei componente emoţionale, în sensul că cei
implicaţi pot să înceapă să se simtă ostili, tensionaţi, anxioşi sau din contra, în cazul conflictului pozitiv,
entuziaşti, mai ambiţioşi şi gata de a porni la acţiune.
Conflictul simţit este deja un conflict „personalizat”, având caracteristici tipice individului şi, adeseori,
are ca prime forme de manifestare comunicarea defensivă sau agresivă. Abundă bârfele şi zvonurile în jurul
subiectului conflicrului, informaţia tinde să fie distorsionată. Moralul este scăzut şi se pierde mult timp cu
acţiuni neproductive.
Conflictul manifest se exprimă prin comportament, reacţiile cele mai frecvente fiind indiferenţa,
atitudinea dramatică, ostilitatea deschisă sau agresivitatea. Managerii, prin mecanismele pe care le au la
îndemână, pot să preîntâmpine manifestarea deschisă a conflictelor prin următoarele trei forme de intervenţie:
tratativele, mediația şi arbitrarea.
Tratativele au loc cu ajutorul comunicării și au ca scop atingerea unei înţelegeri. Cele două părţi
acţionează împreună pentru a reduce diferenţele dintre ele. Dacă tratativele nu rezolvă conflictul, se recurge la
mediație.
Mediația este forma de intervenţie prin care se promovează reconcilierea sau explicarea, interpretarea
punctelor de vedere, pentru a fi înţelese corect de către ambele părţi. Este de fapt ducerea unor tratative de
compromis între puncte de vedere, nevoi sau atitudini ostile sau incompatibile. Mediația presupune, de regulă,
existenţa unei a treia părţi care să intervină între părţile în dispută. Această persoană încearcă să ajute cele două
părţi în conflict să ajungă la o decizie satisfăcătoare penru ambele părţi.
174
SECŢIUNEA NR. 2
Dacă nici mediația nu rezolvă conflictul, se poate recurge la arbitraj.

Arbitraj constă în audierea şi definirea problemei conflituale de către o persoană de specialitate sau
desemnată de o autoritate. Arbitrul acţionează ca un judecător şi are putere de decizie.
În literatura de specialitate mai pot fi întâlnite următoarele abordări în vederea soluţionării conflictelor,
din perspectiva acţiunii managerului:
Retragerea combină preocuparea slabă atât pentru succesul organizaţiei, cât şi pentru relaţiile cu
subordonaţii. Managerul care foloseşte această strategie de, încearcă să evite frustrarea şi stresul care îl însoţesc
în mod inevitabil, se retrage din conflict sau pretide că nu exită.
Aplanarea se caracterizează prin aceea că managerul încearcă să abordeze conflictul, mulţumindu-i
pe toţi. Supraevaluează valoarea menţinerii relaţiilor cu subordonaţii şi subevaluează importanţa atingerii
obiectivelor. Deoarece managerul doreşte aprobarea celor din jur, va percepe orice confruntare ca fiind
distructivă şi va ceda cînd intră în conflict cu ceea ce doresc cei din jur.
Forţarea este o abordare a conflictului folosită de managerul care încearcă să realizeze cu orice
preţ obiectivele legate de productivitate, fără a lua în considerare părerea sau acordul celorlalţi, nevoile şi
sentimentele lor. El va apela la acţiuni de constrângere, folosind diferite mijloace financiare, intelectuale, de
etică, pe baza puterii şi a autorităţii acordate de putere.
Managerul nu este capabil să folosească în mod adecvat comunicarea pentru a rezolva conflictul, ci
face uz de puterea pe care i-o dă poziţia. Prin implicaţiile emoţionale, limbajul folosit generează sentimente
negative, nemulţumiri, frustrări şi umilinţe. Forţa poate rezolva disputa pentru moment, dar pe termen lung pot
apărea conflicte şi mai grave.
Compromisul se află undeva între abordare prin forţare şi prin aplanare şi constă în rezolvarea conflictului
prin concesii reciproce, ambele părţi obţinând oarecare satisfacţie. Se foloseşte adeseori în tratative.
Confruntarea este oabordare constructivă a conflcitului, deoarece, luând în considerare atât nevoia de
productivitate, cât şi aceea de relaţii de cooperare, este singura care poate conduce la rezolvarea lui definitivă.
Reieşind din cele menţionate mai sus, conflictul, de cele mai dese ori, este un element inevitabil al vieţii
economice a organizaţiilor, fiind apreciat ca o ciocnire distructivă, ireconciliabilă, în urma cărora unii câştigă
în defavoarea altora. Într-adevăr, conflictele pot avea efecte diverse: atît negative, cît şi pozitive.
Efectele negative ale conflictelor se pot materializa prin apariţia unei multitudini de riscuri cum ar fi:
a. nerealizarea obiectivelor prestabilite de către organizaţie;
b. utilizarea ineficientă a resurselor organizaţionale sau utilizarea lor în condiţii de ostilitate şi dispreţ,
persistând o stare de nemulţămire;
c. închiderea afacerilor, adică falimentul întreprinderilor ş.a.
Sub aspect pozitiv conflictele previn stagnarea, generează motivaţie de a rezolva unele probleme care
alteori treceau neobservate, stimulează schimbări în organizaţie ş.a.
În final, conflictele nu trebuie evitate şi nici oprite înainte de a începe, ci este necesar doar ca managerii
să posede mai multe competenţe de soluţionare constructivă a situaţiilor conflictuale în vederea asigurării unui
echilibru organizaţional. Şi ca oricare altă competenţă, capacitatea de a gestiona conflictele în mod eficient şi
strategic, poate fi dezvoltată şi perfecţionată.
Bibliografie
1. BONTAŞ, D. Bazele managementului firmelor. Iaşi: Moldavia, 2000. 364 p.

2. BURLACU, N.; GRAUR, E. Bazele managementului. Chișinău: ASEM, 2006. 207 p.
3. CÂNDEA, R.; CÂNDEA, D. Competenţele emoţionale şi succesul în management. Bucureşti:
Editura Economică, 2005. 495 p.
4. CIOCOIU, N. Managementul riscului în afaceri şi proiecte. Bucureşti: Editura ASE, 2006. 260 p.
5. NICA, P. Management, Universitatea „Alexandru Ioan-Cuza, Editura Sedcom-Libris, 2001. 116p.
6. STANCIOU, I.; MILITARU, Gh. Management: elemente fundamentale. Bucureşti: Teora, 1999.
544 p.
175
SECŢIUNEA NR. 2
DIMENSIUNEA ECONOMICĂ A ROLULUI

CAPITALULUI UMAN ÎN CONFIGURAREA ELEMENTELOR
DE SIGURANŢĂ NAŢIONALĂ
Ana-Maria BERCU, conf. univ., dr.,
Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, România
Veronica GARBUZ, drd.,
IN CE din Chişinău, Republica Moldova
The purpose of this article is to provide an overview of the concept of national security and to propose a
new approach to the study of security, which take into account, on the one hand, the complexity of this concept
in relation to human potential, and on the other hand, the developments in the security environment at national
and international level.
The notion of national security is very actual in Republic of Moldova, particularly in the context of
military operations in eastern Ukraine that began in 2014. National security of the Republic of Moldova is
also affected by other factors, including: political instability, currency volatility, fluctuations on the foreign
exchange market etc. Political and economic problems in the country have social repercussions, seriously
affecting the living standards of the population.
Cuvinte cheie: siguranţă naţională, capital uman, competitivitate.
În ultimul deceniu, datorită schimbărilor profunde produse în plan regional, zonal şi internaţional şi a
actorilor care grevează în aceste spaţii, majoritatea ţărilor democratice au revăzut şi au reformulat politicile,
strategiile şi legislaţiile în materia securităţii.
Securitatea naţională este un proces socio-politic complex întreţinut prin demersuri de natură
politică, economică, socială, informaţională, juridică, ecologică, socială şi militară. Prin securitate naţională
subînţelegem lipsa primejdiilor pentru naţiune, comunităţi sociale, statul naţional şi cetăţenii acestuia, fiind
exprimată prin următorii indicatori:
– dezvoltare economică durabilă şi prosperitate pentru cetăţeni;
– prevenirea şi contracararea agresiunilor socio-politice;
– exercitarea neîngrădită a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, legalitate, echilibru şi stabilitate socio-
politică;
– libertate de decizie şi de acţiune a statului naţional.
Securitatea naţională vizează următoarele aspecte importante:
– securitatea persoanei – protecţia persoanelor împotriva pericolului de natură violentă sau non-violentă;
respectarea drepturilor omului;
– securitatea militară – protecţia statului împotriva atacurilor armate din afară, inviolabilitatea teritorială
şi integritatea, libertatea şi independenţa statului;
– siguranţa în sfera internaţională – absenţa ameninţărilor la adresa păcii mondiale şi a celei din anumite
regiuni, asigurarea protecţiei intereselor naţionale şi valorilor de ameninţările internaţionale;
– securitatea economică – dezvoltarea şi funcţionarea normală a economiei ţării şi a mecanismului său
economic, dar şi segmentelor sale diferite − financiare, bancare, investiţionale, fiscale, etc;
– securitatea politică – inviolabilitatea suveranităţii naţionale, formarea şi funcţionarea eficientă a
sistemului politic, dar şi a tuturor instituţiilor de stat în interesul majorităţii cetăţenilor;
– securitatea socială – asigurarea cetăţenilor cu bunurile sociale de bază şi a unui nivelul înalt de trai:
protecţia vieţii, sănătăţii, bunăstării, drepturilor şi libertăţilor omului, ceea ce, în ansamblu, oferă o bază a
stabilităţii sociale;
– securitatea legală – respectarea necondiţionată a normelor legale, atît de către cetăţenii de rînd, cît şi
de organelor statului;
– securitatea informaţiilor – protejarea siguranţei spaţiului de informare, a patrimoniului cultural al ţării,
176
SECŢIUNEA NR. 2
dar şi informaţii speciale, care alcătuiesc secretele de stat şi profesionale;

- securitatea spiritual-morală – protecţia conştiinţei publice şi sănătăţii morale a naţiunii;
- siguranţa în domeniul ecologic - minimizarea posibilităţilor potențiale de a prejudicia mediul în procesul
de funcţionare al întreprinderilor, asigurarea echilibrului durabil şi optim pe termen lung între ecosistemele
naturale şi umane, tehnosferă şi populaţie;
- siguranţa în sectorul energetic - asigurarea consumatorilor cu combustibil şi energie, existenţa unor
surse alternative de energie, precum şi calitatea de gestionare a energiei şi utilizarea raţională a resurselor
energetice;
- siguranţa în domeniul demografic – asigurarea unui spor crescător al populaţiei;
- siguranţa în sfera intelectuală - protecţia rezultatelor activităţii spirituale, mentale, intelectuale a
societăţii şi drepturile fiecărei persoane la proprietate intelectuală;
- siguranţa în domeniul ştiinţifico-tehnologic – menţinerea şi dezvoltarea calitativă a potenţialului
ştiinţific şi tehnic al unei ţări care să asigure competitivitatea întreprinderilor pe pieţele externe;
- securitatea alimentară - capacitatea agenţilor economici de a asigura ţara cu produse alimentare fără să
depindă de importuri, care ca volum şi conţinut caloric să corespundă standardelor minime medicale.
Indiferent de domeniul supus analizei, subiectul principal în contextul securităţii naţionale este individul
cu totalitatea caracteristicilor şi capacităţilor sale. Pornind de la ideea formulată de Mirela Stoican, conform
căreia “capitalul uman reprezintă măsura capacităţilor şi calităţilor individului formate în urma investiţiilor
care, fiind utilizate eficient, conduc la creşterea productivităţii muncii şi a veniturilor” [4], putem concluziona
faptul că potenţialul uman deţine un rol important în configurarea elementelor de siguranţă naţională. Aceste
capacităţi şi calităţi ale individului contribuie la apariţia şi dezvoltarea noii economii, deschid noi orizonturi în
percepţia fenomenului economic, bazat pe ideii inovatoare, asigură un anumit nivel de trai, creează premisele
pentru echilibru şi stabilitate social-economică şi politică.
O populaţie educată, care are o cultură de securitate (în toate domeniile) nu va fi niciodată uşor de
manipulat şi nu va închide ochii la ceea ce se întîmplă în ţară. Între securitatea naţională şi nivelul de educaţie
există o legătură direct proporţională. Astăzi, puterea unui stat este dată de întreaga sa structură, nu doar
de dimensiunea militară. Într-un proces profund de globalizare, societăţile cu un nivel de educaţie ridicat
crează state puternice. Nu întîmplător, Joseph S. Nye, unul dintre cei mai renumiţi teoreticieni contemporani
ai Relaţiilor Internaţionale, Profesor la Universitatea Harvard, schimbă paradigma de gîndire a relaţiilor
internaţionale introducînd un concept nou – „smart power” care se compune din „hard power” şi „soft power”.
Conceptul de soft power desemnează abilitatea unui stat de a-i influenţa pe ceilalţi actori fără a folosi forţa.
A nu folosi forţa fizică presupune a pune în acţiune toate priceperile şi îndemînările posibile, înnăscute sau
formate de-a lungul timpului, odată cu experienţa. Prin urmare, efectele sistemului de educaţie au implicaţii
asupra întregii societăţi, făcînd indiscutabil subiectul strategiei de securitate.
Potrivit Strategiei de Securitate a Republicii Moldova [2], ţara noastră îşi îndreaptă eforturile spre
garantarea dezvoltării statului şi a societăţii în plan de civilizaţie şi economie, spre transformarea lui într-o
democraţie funcţională şi stabilă, spre crearea şi promovarea unor condiţii favorabile pentru creşterea
bunăstării populaţiei şi a prosperităţii ţării, pentru modernizarea statului prin dezvoltarea ştiinţei, tehnologiilor,
învăţămîntului, sistemului de sănătate şi de asigurare socială, pentru protecţia cuvenită a mediului şi a tezaurului
naţional. Observăm că progresul, prosperitatea şi securitatea naţională a Republicii Moldova sunt într-o relaţie
directă cu capitalul uman al ţării. Valorificarea potenţialului uman reprezintă esenţa dezvoltării societăţii astfel
încît poţi atinge dezvoltarea unei economii de piaţă competitive, creşterea bunăstării cetăţenilor şi un nivel de
trai ridicat.
Analiza securităţii naţionale din prisma educaţiei capitalului uman pune în discuţie următoarele
subiecte:
– legătura dintre dezvoltarea economică a ţării şi capitalul uman;
– compatibilizarea învăţămîntului naţional cu sistemele europene de educaţie şi formare profesională;
– asigurarea accesului la educaţie a tuturor cetăţenilor, atît din mediul urban, cît şi din cel rural;
– educaţie de calitate pe tot parcursul vieţii;
– susţinerea educaţiei, cercetării şi inovării;
177
SECŢIUNEA NR. 2
– crearea parteneriatelor publice-private în domeniul educaţiei şi ocupării.

Observăm astfel, încă o dată, interdependenţa dintre două domenii esenţiale asigurării securităţii unei
ţări – domeniul educaţional şi domeniul economic.
Conform Codului Educaţiei al Republicii Moldova [1], educaţia are ca misiune satisfacerea cerinţelor
educaţionale ale individului şi ale societăţii şi dezvoltarea potenţialului uman pentru a asigura calitatea vieţii,
creşterea durabilă a economiei şi bunăstarea poporului.
În învăţămîntul secundar profesional la începutul anului de studii 2013-2014 în republică au activat 67
instituţii de învăţămînt secundar profesional cu contingentul de 18248 de elevi, inclusiv 2 licee profesionale
(cu 1379 de elevi), 44 şcoli profesionale (cu 14215 de elevi) şi 21 şcoli de meserii (cu 2088 de elevi), din
ele 6 unităţi pe lîngă instituţiile penitenciare. Numărul elevilor în învăţămîntul secundar profesional este în
descreştere cu 6,8% faţă de anul de studii precedent. Repartizarea pe tipuri de şcoli relevă tendinţa de reducere
a numărului de elevi cu 9 la sută în şcoli profesionale şi cu 4 la sută în şcoli de meserii, iar în cazul liceelor
profesionale fiind înregistrată o creştere cu 12 la sută. În anul de studii 2013-2014, în instituţiile de învăţămînt
secundar profesional au fost înmatriculate 11,2 mii persoane, cu 5,5% mai puţin faţă de anul de studii precedent.
În şcolile profesionale au fost înmatriculaţi 8,3 mii de elevi, cu 0,6 mii de elevi mai puţin ca în anul
precedent., din care 40,9% în grupe profesionale cu durata de studii de 3 ani. În liceele profesionale au fost
înmatriculaţi 0,8 mii de elevi, cu 12,8% mai mult comparativ cu anul de studii 2012-2013. Ponderea celor
înmatriculaţi în liceele profesionale în grupe profesionale cu durata de studii de 3 ani este de 47,8%. În şcolile
de meserii au fost înmatriculaţi 2,2 mii de elevi sau cu 4,3% mai puţin comparativ cu anul de studii 2012- 2013.
În anul 2013 numărul de absolvenţi a constituit 10,4 mii de persoane, reducîndu-se cu 0,4 faţă de anul anterior.
Fiecare al treilea absolvent a urmat paralel cu cursurile de instruire profesională şi studiile generale.
În învăţămîntul mediu de specialitate la începutul anului de studii 2013-2014, în republică au activat 45
de colegii, inclusiv 41 de colegii de stat şi 4 colegii cu proprietate nestatală (cu 2 unităţi mai puţin comparativ
cu anul de studii 2012-2013). Numărul total de elevi în colegii a constituit 29,3 mii de persoane, prezentînd o
micşorare cu 4,8% faţă de anul de studii precedent. În anul de studii 2013-2014, în colegii au fost înmatriculate
8,2 mii de persoane sau cu 6,8% mai puţin faţă de anul de studii precedent. 76,3%. În anul 2013, au absolvit
colegiile 7,4 mii de persoane, la nivelul anului anterior.
Comparativ cu anul 2012 numărul absolvenţilor a fost în creştere în colegiile de stat (cu 2,4%) şi în
descreştere în cele nestatale (cu 27,2%). Din numărul total de absolvenţi, 81,3% au urmat studii integrate:
liceale şi cursurile de specialitate.
În învăţămîntul superior în anul de studii 2013-2014, numărul total al instituţiilor de învăţămînt a fost
de 32 unităţi, inclusiv 19 instituţii de stat şi 13 instituţii nestatale. Numărul instituţiilor nestatale s-a micşorat
cu 2 unităţi comparativ cu anul de studii precedent. Două din cele 19 instituţii de stat au doar Ciclul II – studii
superioare de masterat. La începutul anului de studii 2013-2014, numărul studenţilor a constituit 97 285 de
persoane (cu exepţia studenţilor străini) din care 78 919 (81,1%) îşi fac studiile în instituţiile de stat. Numărul
total de studenţi în învăţămîntul superior s-a diminuat cu 5173 de persoane comparativ cu anul de studii 2012-
2013 sau cu 5%. Numărul studenţilor în instituţiile de stat în anul de studii 2013-2014, comparativ cu anul
precedent a scăzut cu 4,9%, iar în instituţiile nestatale cu 5,6 %. În medie la 10 mii de locuitori revin 273
de studenţi din instituţiile de învăţămînt superior, comparativ cu 288 de studenţi în anul de studii precedent.
Contingentul de studenţi la zi s-a diminuat, în comparaţie cu anul precedent, atît în instituţiile de stat (cu 4326
de persoane), cît şi în cele nestatale (cu 1575 de persoane). Totodată, în instituţiile de stat mai semnificativ a
scăzut numărul de studenţi care îşi fac studiile în bază de contract (cu 3996 de persoane).
În general, studiile universitare devin din ce în ce mai accesibile, iar limitările de vârstă au fost excluse.
La fel, numărul mare de studenţi în învăţământul superior, comparativ cu numărul mult mai mic al persoanelor
care îşi fac studiile în învăţământul secundar profesional şi mediu de specialitate demonstrează faptul că
studiile universitare reprezintă o prioritate pentru cetăţenii Republicii Moldova. Popularitatea învăţămîntului
superior este în creştere, cu toate că ponderea studenţilor care urmează studiile în bază de contract în instituţiile
de stat este de 64,4% faţă de 65,9% în anul de studii 2012-2013 [5].
Referindu-ne la schimbările accelerate care se produc în societate, constatăm cu regret, apariţia a cel
puţin două probleme în sistemul de învăţămînt:
178
SECŢIUNEA NR. 2
– tinerii specialişti nu deţin abilităţi care să le permită să se adapteze la noile condiţii sociale, de mediu,
politice, economice şi tehnologice care se află într-o continuă schimbare;
– dacă programa şcolară nu se schimbă, iar ceea ce tinerii învaţă în şcoli este depăşit, atunci aceştia au
deficienţe grave în a se integra pe piaţa muncii.
Pînă în final considerăm că faptul că absolventul se integrează tot mai greu pe piaţa muncii este o
problemă care cade în sarcina Ministerului Educaţiei şi Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi nu a
educabilului care şi aşa a investit bani şi timp pentru obţinerea unei calificări, care, din motive care nu ţin de
el, nu mai este actuală pe piaţa muncii. Prin urmare, nu este asigurată securitatea economică a individului, dar
şi a ţării.
O definiţie tehnică a securităţii economice care integrează subiectul (capitalul uman) şi obiectul
economiei (gestiunea resurselor rare) ne spune că acest concept presupune venituri stabile şi alte surse pentru
a menţine un standard de viaţă în prezent şi în viitorul previzibil ceea ce presupune: solvabilitate continuă,
cash flaw predictibil, utilizarea eficientă a capitalului uman [3]. Această definiţie este completată din punct
de vedere dinamic de o alta, dată de Robert Mc. Namara, care afirma în memoriile lui că:”Securitatea este
dezvoltare şi fără dezvoltare nu poate exista securitate….. Dezvoltarea înseamnă progrese în plan economic,
social şi politic. Ea înseamnă un standard de viaţă rezonabil, iar ceea ce este rezonabil trebuie permanent
redefinit în raport cu fiecare stadiu de dezvoltare„.
La baza creării unei societăţi, unei ţări puternice, stă populaţia. Iar consolidarea unei ţări puternice se
face doar prin educaţie. O ţara construită pe valori, competenţe, patriotism, integritate şi viziune strategică este
o ţară care poate garanta statul de drept, siguranţa şi securitatea naţională.
Bibliografie
1. Codul educaţiei al Republicii Moldova, Nr. 152 din 17.07.2014, publicat: 24.10.2014 în Monitorul
Oficial Nr. 319-324.
2. Hotărîre nr. 153 din 15.07.2011 pentru aprobarea Strategiei securităţii naţionale a Republicii Moldova,
publicat: 14.10.2011 În: Monitorul Oficial nr. 170-175.
3. Perţ, S. Capitalul uman – factor-cheie al creşterii economice durabile. Convergenţe şi disparităţi,
„Probleme economice”, nr. 22–23–24/2001, CIDE, Bucureşti, 2001.
4. Stoican, M. Dezvoltarea capitalului uman în condiţiile formării economiei inovaţionale. Teză de
doctorat. Chişinău, 2012. disponbilă la: http://www.cnaa.md/ files/theses/2012/21545/ mirela_
stoican_abstract.pdf.
5. Strategia sectorială de cheltuieli în domeniul educaţiei, 2015-2017, disponibilă la: http://www.edu.
md/file/Strategia%20sectorial%C4%83%20de%20cheltuieli%20%C3%AEn%20domeniul%20
educa%C5%A3iei,%202015-2017%281%29.pdf.
ORIENTĂRI, VALORI ŞI TENDINŢE ÎN INTEGRAREA SOCIO-

ECONOMICĂ A TINERILOR
Nicoletta CANŢER, lect. univ.,

This article presents results of research on socio-economic integration of young people in Moldova.
In this way we presented the hierarchy of values, ways of identifying potential jobs and trends in employment.
We further present the state policies in the field of youth employment and youth satisfaction regarding their
implementation.
Cuvinte cheie: tineri angajaţi/neangajaţi, şomeri, valori, tendinţe, modalităţi de identificarea a locului
de muncă.
179
SECŢIUNEA NR. 2
Situaţia social-economică şi inclusiv cea politică prin care trece Republica Moldova determină în mare
parte poblemele tinerilor. În evantaiul de dificultăţi resimţit direct de tineri este problema integrării socio-
economice, fapt determinat de ratele înnalte de şomaj şi lipsa locurilor de muncă. În continuitatea argumentării
situaţiei tinerilor în domeniul integrării socio-economice considerăm oportun prezentarea datelor statistice.
Datele statistice prezentate în tabel reflecă o rată evident mică a tienerilor neangajaţi, aflaţi în stare de şomaj.
Pentru categoria de vîrstă 15-34 ani coraportul celor angajaţi şi a celor neangajaţi reprezintă un indicator net
superior comparativ cu alte categorii de vîrstă apte de muncă. Datele cantitative au fost preluate din biroul
naţional de statistică a Republicii Moldova [6].
Tabelul nr. 2 Relaţia cu piaţa forţei de muncă

Tabelul nr.1 Rata de ocupare şi şomaj în rîndurile tinerilor
din Republica Moldova 2013
D Grupul
15-34 ani de vîrstă Bărbaţi Femei
2013 15-34 ani
Grupul 15-24 ani 25-34 ani Urban Rural Urban Rural
total
– total
Total pe
republică Activi 298,4 331,7 288,9 316,9
Rata de ocupare 64,5 18,1 46,4 Ocupaţi 277,1 314,9 273,4 307,3
Rata somajului 19,3 12,2 6,1 Şomeri 21,2 16,7 15,5 9,6

Cauzele creşterii numărului tinerilor ce completează rîndurile şomerilor sunt de ordin atît obiectiv cît şi
subiectiv. Printre principalele probleme se enumeră nivelul scăzut de dezvoltare economică, lipsa planificării
la nivel naţional a cererii şi ofertei profesionale, lacunele din cadrul legislativ, sistemul birocratic, corupţia,
neîncerederea şi instabilitatea ce nu le permit tinerilor să iniţieze afaceri legale, pregătirea insuficientă a
tinerilor pentru viaţă, care contribuie la excluderea socială şi la marginalizarea tinerilor [1].
În domeniul tineretului şi anume în ariile ce reflectă angajarea socio-economică a acestora în Republica
Moldova sunt prevăzute acte şi legi printre care enumerăm: Legea cu privire la tineret şi Strategiile de
tineret. În anul 1999 a fost aprobată Legea nr. 279-XIV cu privire la tineret. Document de bază în stabilirea
politicii de tineret în Republica Moldova în care se menţionează că protagoniştii sunt cetăţenii ţării cu vârste
cuprinse între 16 şi 30 de ani, cît şi familiile tinere, organizaţiile guvernamentale şi nonguvernamentsle şi
mişcările de tineret. Legea reglementează dezvoltarea de condiţii sociale, economice şi organizatorice pentru
tineri şi stabileşte direcţiile prioritare de promovare pentru politica de tineret [2]. În contextul integrării
socio-economice a tinerilor Legea cu privire la tineret formulează condiţiile de bază cu un conţinut economic
şi social care contribuie la dezvoltarea şi afirmarea tinerilor. Printre acestea se numără: plasarea în cîmpul
muncii, protecţia socială a tinerei generaţii, dreptul la studii şi la ocrotirea sănătăţii, dezvoltarea fizică etc.
[2]. În particular , Articolul 4 din lege prevede expres principiile activităţii în domeniul tineretului, printre
care în punctul E şi D regăsim: „ crearea de condiţii pentru dezvoltarea şi afirmarea tinerilor; garantarea
dreptului la instruire, educaţie, la dezvoltare spirituală şi fizică, la ocrotire a sănătăţii, la pregătire profesională
şi plasare în cîmpul muncii, la susţinere materială ” [2]. În contextul studiului nostru se încadrează şi Articolul
6 Participarea tineretului la viaţa economică:(1) În scopul participării tineretului la viaţa economică, statul, în
temeiul legislaţiei în vigoare, garantează:
a) condiţiile de atingere a independenţei economice şi de realizare a dreptului la muncă prin restructurarea
economiei şi crearea de noi locuri de muncă, prin organizarea de cursuri de instruire şi recalificare a cadrelor,
prin perfecţionarea sistemului de pregătire profesională;
b) adoptarea de acte normative care să stimuleze valorificarea aptitudinilor de întreprinzător ale tineretului
prin creditare cu destinaţie specială, acordare de echipament şi de spaţiu pentru activitatea de producţie etc.;
c) stoparea procesului de emigraţie din motive economice prin elaborarea unor programe de plasare a
tinerilor în cîmpul muncii;
d) susţinerea de proiecte inovatoare elaborate de tineri sau pentru tineret, precum şi de proiecte orientate
180
SECŢIUNEA NR. 2
spre mărirea posibilităţilor de autoasigurare materială a tineretului. (2) Autorităţile publice vor elabora şi vor
implementa programe speciale, cu caracter naţional şi local, de susţinere a activităţii economice a tineretului.
Plasarea în cîmpul muncii a tinerilor este reglamentată prin Articolul 7 care prevede:
1. Dreptul la muncă al tînărului este asigurat de Constituţie, de studiile pe care le are, de abilităţile lui
practice formate în instituţie de învăţămînt, la cursuri de recalificare sau în proces de producţie.
2. Oficiile forţei de muncă oferă gratuit tinerilor informaţii şi consultaţii privind alegerea domeniului de
activitate, a locului de muncă, fac, după caz, înscrieri la cursuri de recalificare.
3. Numărul locurilor de muncă pentru tineri este stabilit de autorităţile publice, în conformitate cu
legislaţia în vigoare. Aceste locuri se suplinesc după programe speciale de plasare a tinerilor în
cîmpul muncii.
4. Statul, prin promovarea unei politici social-economice şi fiscale, va facilita, mai ales în primii doi
ani de după absolvire, plasarea în cîmpul muncii a absolvenţilor instituţiilor de învăţămînt superior
şi celui superior de scurtă durată [2].
Alte acte relevante în domeniul tineretului enumeră cele două strategii în domeniul tineretului elaborate
resepectiv în 2009 şi ulterior în 2014. În Strategia din 2009 sunt formulate următoarele priorităţi pentru
sectorul de tineret:
a. accesul tinerilor la servicii şi informaţii;
b. participarea tinerilor la dezvoltarea societăţii şi pentru o cetăţenie activă;
c. oportunităţi de angajare pentru tineri;
d. consolidarea capacităţii umane şi instituţionale a sectorului de tineret şi a gradul de cunoaştere a
tinerilor [3]. Documentul este completat cu 129 de acţiuni, elaborate conform celor patru domenii de
intervenţie. Necesitatea elaborării Strategiei pentru tineret 2014-2020 a derivat din reformele iniţiate
anterior, dar care nu au fost realizate şi vor fi implementate în continuare.
În acestă ordine de idei ne-am propus să realizăm o cercetare în domeniul integrării tinerilor în
cîmpul municii. Scopul cercetării: identificarea valorilor, aspiraţiilor, capitalului de pregătire, a intenţiilor
şi motivaţiilor de angajare a tinerilor în cîmpul municii. Metodologia cercetării: Instumentul de culegere a
datelor a fost chestionarul. Eşantionul a fost constituit din 100 tineri cu vîrste cuprinse între 20-30 ani, fiind
studenţi la ciclul I sau II de studii, frecvenţă la zi sau frecvenţă redusă. Chestionarea subiecţilor s-a promovat în
grup în formă scrisă. Durata anchetei de teren: 15 ianuarie-15 ferfuarie 2015. Mai jos prezentăm analiza brută
a datelor obşinute în cadrul cercetării pe categorii de indicatori.
1. Cei mai mulţi dintre tineri (60%) şi-au propus acumulare de cunoştinţe sau perfecţionare (45%),
ceea ce reprezintă obiective mai mult de pregătire pentru angajare. Însă ţinînd cont de faptul că persoanele
intervievate au fost din rîndurile studenţilor aceste priorităţi sunt argumentate. Mai puţin reprezentative sunt
scorile ce ţin de anjagare (22%) şi avanasare (14%). Mai mult de o treime din respondenţi îşi propun să lucreze
peste hotare.
60 să acumulez cunoştinţe
să mă perfecţionez
40
să mă angajez
20 să avansez profesional
să schimb locul de muncă
0 să lucrez în străinătate
Fig. nr. 1 Scopuri popuse pentru anul curent vizînd dezvoltarea profesională
Fig. nr. 1 Scopuri popuse pentru anul curent vizînd dezvoltarea profesională
2. În marea majoritate a tinerilor se simt pregătiţi pentru a realiza activităţi profesioanale: bine
pregătiţi 22% 2.şiÎnparţial
marea majoritate
45%, doara tinerilor se simt pregătiţi
15% consideră pentru
că sunt a realiza activităţi
insuficient profesioanale:
de pregătiţi pantru bine pregătiţi
prestarea
22%profesionale.
activităţilor şi parţial 45%, doar 15% consideră că sunt insuficient de pregătiţi pantru prestarea activităţilor profesionale.
181
50
40 bine pregătit pentru lucu
30 parţial pregătit pentru lucru
20 insufuficient pregătit
10 nu pot aprecia
0
nivel de pregătire a tinerilor pentru realizarea scopurilor profesionale
SECŢIUNEA NR. 2
50
40 bine pregătit pentru lucu
30 parţial pregătit pentru lucru
20 insufuficient pregătit
10 nu pot aprecia
0
niv el de pregătire a tinerilor pentru realizarea scopurilor profesionale
Fig. nr. 2 Autoaevaluarea nivelului de pregătire profesională

3. Dintre formele cele mai preferate de tineri se enumeră activităţile de voluntariat, învăţarea la locul de
muncă şi lecturarea cărţilor de specialitate. Însă doar o parte mică de tineri au apelat la cursuri extradidactice
de formare.
am îm văţat la locul de m uncă
50
40 am căutat pe inter net
30 am citit căr ţi de s pecialitate

20
am activat în calitate de voluntar în
10 cadr ul or ganizaţiilor
0 am ur m at cur s ur i de for m ar e
for m e de pr egătir e pentr u activităţile pr ofes ionale pr ofes ională
am luat lectii par ticular e
Figura nr. 3. Modalităţi de formare a tinerilor pentru dezvoltarea abilităţilor profesionale

4. Dintre cursurile cele mai solicitate de tineri ar fi în domeniul bisnesului, managementului şi comerţului.
O rată de inters scăzut o prezintă domeniile educaţionale, limbi moderne, servicii şi industrie.
50 Conducer ea ş i adm inis tr ar ea fir m ei
40 calculatoate/infor m atică
lim bi s tr ăine
30
as is tenţă m ediclă
20 m ar k eting
10 vînzăr i/com er ţ
0 cons ilier e ş i m anagem ent educaţional

s er vicii ş i indus tr ie
Figura nr. 4. Tipuri de cursuri de formare profesională solicitate de tineri

5. Tinerii nu sunt preocupaţi permanent de găsirea unui loc de muncă, posibil acest fapt se explică prin
statulul lor de student, care presupune activitatatea de bază învăţarea, sau asigurararea financiară din partea
părinţilor. Tot o dată menţionăm că unii deja sunt angajaţi la diverse servicii.
40
deloc
30
o dată la cîteva luni
20
de cîteva or i pe lună
10
de cîteva or i pe s ăptăm înă
0
zilnic
Figura nr. 5. Frecvenţa preocupării identificării unui loc de muncă
182
SECŢIUNEA NR. 2
6. Cel mai frecvent tinerii apelează la prieteni, rude, cunoscuţi şi mai puţin contactează direct angajatorii.
O formă intermediară ar fi ziarele şi internetul, dar mai degrabă ca forme intermediare.
am apelat la pr ieteni
50
am apelat la r ude
40
am apelat la cunos cuţi, vecini
30
am apelat dir ect la angalator i
20
am căutat pe inter net
10
am apelat la AOFM
0
am căutat în ziar e
Figura nr. 6. Modalităţi de identificare a unui loc de muncă
7. Factorul net superior îl constituie salariul motivant, însă mai sunt necesare şi condiţii suplimentare
cum ar fi condiţiile bune de muncă, şefi înţelegători şi program flexibil de muncă. Într-o măsură mai mică
contează ca serviciul să corespundă calificării şi să permită manifestarea iniţiativei.
s alar iu bun
100
condiţii bune de m uncă
80 colectiv bun
ş efi înţelegător i
60
pr ogr am felexibil
40 apr oape de cas ă
20 pos ibilităţi de avans ar e
per s tigiu s ocial
0
pos ibilităţi de ş i iniţiativă/liber tate
confor m calificăr ii
Figura nr. 7. Orientări valorice ale tinerilor la alegerea unui loc de muncă
8. Experienţele de căutate a unui loc de muncă sunt diferite, începînd cu cei 20% de tineri care nici nu
au încercat să identifice careva oportunităţi de angajare pînă la cei de peste 40% de respondenţi care au căutat
şi au reuşit să se angazeje. Unii tineri, în minoritate s-au angajat din motivul unei oferte interesante de lucru,
alţii însă au respins astfel de oportunităţi, rămânând neangajaţi.
Nu am căutat un loc de m uncă

50
40 Am căutat un loc de m uncă , dar nu
am găs it
30
Am căutat un loc de m uncă ş i am
20
găs it
10
Nu am intenţionat s ă m ă angajez, dar
0 am pr im it ofer tă avantajos ă
Am găs it un loc de m uncă dar nu am
dor it s ă m ă angajez
Figura nr. 8. Modalităţi de angajare a tinerilor
9. În dependenţă de perioada de căutare a unui loc de muncă constatăm că o treime din tineri au fost în
căutare de la 1 la 3 luni, o pătrime din ei s-au angajat timp de o lună. Pentru alţii, aproximativ un sfert a durat
destul de mult şi a fost destul de dificil. Putem constata că pentru tineri este destul de dificil de a găsi un loc
de muncă.
183
SECŢIUNEA NR. 2
40
30 pe o perioadă mai mică de o lună

pînă la 3 luni
20
de la 3 la 6 luni
10
pe o perioadă mai mare de 6 luni
0
Figura nr. 9. Durata căutării unui loc de muncă
10. În ceea ce priveşte politica de lucru a statului în domeniul locurilor de muncă şi a combaterii ratei
şomajului în rîndurile tinerilor, respondenţii s-au promovat în mare nemulţumiţi. Indicatori pozitiv au fost
înregistraţi doar de un sfert din tinerii intervievaţi. În pofida tuturor elaborărilor şi de legi şi strategii în domeniul
tineretului, grupul ţintă rămîne a fi descurajat şi neîncrezător faţă de perspectivele de realizare a acestora.
60
m ulţum it în m ar e m ăs ur ă
40
m ulţum it în oar eccar e m ăs ur ă
20 m ulţum it în m ică m ăs ur ă
0 nem ulţum it
gr adul de s atis facţie
Figura nr. 10. Gradul de satisfacţie a tinerilor în privinţa realizărilor autorităţilor în domeniul
integrării socio-economice a tinerilor
n marea majoritate a tinerilor au stabilit cel puţin un obiectiv profesional, însă doar unii se simt suficient
de pregătiţi pentru a-şi putea realiza scopurile propuse;
n la selectarea locului de muncă pentru tineri contează cel mai mult salariul oferit de angajator;
n majoritatea tinerilor apreciază importanţa colectivului de la locul de muncă, care poate să-i determine
să păstreze sau să abandoneze locul de muncă;
n tinerii cel mai frecvent preferă să înveţe direct la locul de muncă şi nu în afara acestuia. Deaceea
selectează frecvent acele oferte de pe piaţa muncii care oferă formare oportună şi gratuită la locul de
muncă;
n doar un procent mic recunosc eficacitatea formărilor extraşcolare şi respectiv nu apeleză la aceste
forme de profesionalizare;
n tinerii apreciază şi solicită formările în domeniul admiistrării firmelor, leadership,management,
marketing, contabilitate şi cursuri de calculatoare şi informatică;
n tinerii nu sunt preocupaţi permanent de găsirea unui loc de muncă, aceste căutări în mare sunt
sporadice şi situaţionale sau ocazionale;
n mijloacele la care apelează tinerii în cadrul procesului de identficare a unui loc de munică sunt
prietenii, cunoscuţii, rudele. Un procent mic caută oferte de angajare în ziare sau Internet;
n tinerii în general dau dovadă de dezinteres faţă de aspectele formale sau contractuale ale muncii lor;
n mulţumirea tinerilor faţă de politica APL este foarte scăzută, mai bine zis lipsa acesteia;
n experienţele de căutare a unui loc de muncă durează foarte diferit, pentru unii fiind însoţite de
succes, pentru alţii cu dificultăţi şi perioade prelungite;
n tinerii căsătoriţi îşi găsesc de lucru mai greu decât cei necăsătoriţi;
n femeile tinere spre deosebire de bărbaţii tineri îşi găsesc mai repede de lucru;
n tinerii ce provin din localităţi rurale se anjagează mai frecvent la lucru de cît semenii din mediul
urban.
184
SECŢIUNEA NR. 2
Bibliografie
1. Asistenţa socială în contextul transformărilor din Republica Moldova. / Bulgaru, M.; Sali, N –
Chişinău: „Cu drag”, 2008.
2. Legea Nr. 279 din 11.02.1999 cu privire la tineret, Publicat : 22.04.1999 În: Monitorul Oficial Nr.
39-41 art Nr : 169 Data intrarii in vigoare : 22.04.1999.
3. Strategia naţională pentru tineret pe anii 2009–2013 Publicat : 07.04.2009 În: Monitorul Oficial Nr.
68 art Nr : 192.
4. Strategia naţională pentru tineret 2014-2020, procomunitate.md/ro/news/view/27.
5. Strategia UE pentru tineret, http://europa.eu/legislation_summaries/education_training.
6. http://statbank.statistica.md/pxweb/Dialog/Saveshow.asp.
MODALITĂŢI DE IMPLICARE A TINERILOR CONTEMPORANI

ÎN MEDIUL DE AFACERI
Nicoletta CANŢER, lect. univ.,

In this paper we present a study on the involvement of young people in business. For this purpose
we performed in-depth interviews with young people develop their own businesses and recorded successes.
Results of the research allowed the identification of specific characteristics in the field of business activities
developed by young people in Moldova. We have developed recommendations for motivating young people in
order to launch their own businesses.
Cuvinte cheie: tineret, mediul de afaceri, gestionarea propriei afaceri, investiţii, venituri.

Legea nr. 279-XIV cu privire la tineret delimitează categoria de tineret persoanele cuprinse cu vărsta
între 16-30 ani. [2,3] În conformitate cu Practica Organizaţiei Naţiunilor Unite persoanele tinere sunt grupul
cuprins între 12 şi 24 ani. În Uniunea Europeană se are în vedre grupul de tineri cuprins între 15-25 ani. [5]
În linii mari această perioadă de vârstă este determinată de două domenii principale ale vieţii: dragostea
şi munca, în care tinerii ţin cu tot dinadinsul să se realizeze. Modul de realizare, însă este foarte diferit de la
caz la caz. Unii încep devreme viaţa matură, prin crearea familiilor şi asumarea de responsabilităţi materiale
şi morale, pe cînd alţii preferă să trăiască din contul părinţilor, care le asigură toate necesităţile Această vîrstă
mai este numită „perioada marilor visuri”, luptei pentru afirmare personală şi profesională [1]. Anume din
acest imbold specific vîrstei, unii tineri reuşesc să se evidenţieze pe fundalul rutinei prin inermediul dezvoltării
propriilor afaceri şi avansări socio-economice. Din aceste considerente ne-am propus să investigăm potenţialul
interprinzător al tinerilor.
Pentru a vedea unde ne situăm acum la acest capitol am pornit de la analiza datelor statistice brute la
niivel naţional. În acest sens am aplelat la datele oferite de Biroul Naţional de Statistică a Republicii Moldova.
Conform acestor date observăm că, marea majoritate a tinerilor se anjagează în domeniul economiei (50%),
şi cu o mare diferenţă în alte activităţi cum ar fi agricultura, învăţămănt, sănătate, asistenţă socială şi comerţ.
Cele mai nesolicitate domenii de angajare a tinerilor fiind construcţiile, transportul şi comunicaţiile. Dar mai
mult decît atît, tinerii se regăsesc preponderent în cadrul activităţilor private în defavoarea celor de stat
(cooraportul 3:1). Şi un ultim indicator direct cu referinţă la tema cercetării este grupul tinerilor ce deţin
funcţii de conducere în sectoarele private, ce constituie aproximativ 1,5%, din care marea majoritate sunt din
domeniul: economic, comerţ sau al serviciilor [6].
Cercetarea este completată şi de un studiu calitativ-descriptiv asupra unor tineri de succes din
Republica Moldova, care au reuşit să dezvolte afaceri proprii în diferite domenii. Am intenţionat să investigăm
185
SECŢIUNEA NR. 2
motivaţiile acestora şi modul în care au reuşit să organizeze şi ulterior să gestioneze propria afacere. Ca
metode de cercetare au fost utilzate: interviul în profunzime, realizat în mod individual.
În mare se poate deduce că tinerii optează astăzi pentru afaceri ţinînd cont de lipsa de capital şi/sau
investiţii. Aceasta explică faptul că ei se orientează spre sectorul serviciilor pentru clienţi sau spre domenii
economice moderne: tehnologii informaţionale, marketing, business to business, care nu cer investiţii şi
resurse finaciare, privilegii economice şi politice, ci doar competenţe profesionale, intelectuale sau axiologice.
În acest mod putem evidenţia un palier model al afacerilor dezvoltate de tineri:
n de regulă se constată că tînărul este proprietar şi în acelaş timp şi manager. Cea ce este caracteristic
înterprinderilor mici;
n în plus tînărul este puternic implicat în activitatea înterprinderii din punct de vedere a timpului şi al
activităţilor executive;
n altă caracterisitcă este implicarea afectiv-emoţională puternică, ce reprezintă factorul motivaţional
de bază;
n unii tineri pentru a se lansa în domeniul de afaceri se pot asocia la un proiect sau partener. Acest mod
de activitate reese din modelul colectivist al societăţii noastre, în care oamenii sunt deprinşi să se
asociaze în realizarea unor interse comune.
n în astfel de înterprinderi mici sunt utilizate energii intelectule şi/sau profesionale(calificate) personale.
Astfel resursele cele mai importante sunt resursele umane;
n de multe ori se recurge la limitarea chetuielilor (lipsa de birou specializat, lipsa de mobilier,
echipamente);
n stilul de conducere în aceste înterprinderi este unul specific, caracterizat ca fiind unul participativ
şi democratic, bazat pe relaţionare directă şi informală. În cazul în care sunt careva angajaţi ei sunt
implicaţi în organizarea firmei şi luarea deciziilor;
n o altă caracteristică a mediului de afaceri al tinerilor este gradul înalt de responsabilitate faţă de
munca depusă şi coeziune grupală;
n De regulă ideile pentru lansarea propriei afaceri au evoluat spontan , fără careva analiză, pregătiri
şi evaluări strategice, sărind peste multe etape de constituire a firmelor. De exemplu studiul de
fezabilitate, analiza pieţii, ci doar pornind de la o ideie asociată de emoţii şi intuiţii personale.
n Ca consecinţă, mangerul nu are decît să încurajeze, să lucreze cot la cot cu parteneri/angajaţii şi să
apeleze la relaţii de preitenie.
n Firmele mici conduse tineri îşi promovează produsul sau serviciul său în mod personal şi direct
clienţilor.
n Clienţii la rîndul lor sunt identificaţi din reţele personale sau la recomandarea unor cunoştinţe sau alţi
clienţi mulţumiţi de serviciul prestat.
n Alteori baza de date de clienţi este un produs al eforturilor proprii foarte mari şi investiţii de timp şi
insistenţă.
n Din motive fianciare tinerii nu apelează la mijloace de promovare în masă. În locul acestora preferă
pe cele mai puţin costisitoare cum ar fi internetul, sau tîrgurile şi expoziţiile.
n Firmele, de regulă, se constitue în domenii foarte înguste şi concurenţa nu este menţionată ca o
piedică.
n În cele mai multe cazuri lipseşte posibilitatea de extindere a înderprinderii. Tinerii mulţumindu-se
cu „Momentul reuşitei” .
n O altă caracteristcă este teama de investiţii şi evitarea pe cît este de posibil de datoriri sau împrumuturi.
n Veniturile, preferabil sunt păstrate pentru situaţii impreviziibile sau perioade ale anului în care
veniturile descresc sau lipsesc.
n Tinerii evită să investeacă în personal.
n Din riscul de a investi şi de a pierde careva venituri, tinerii evită inovarea înterprinderii.
n Uneori totuşi, pot fi foarte invetivi, de exemplu în găsirea unei nişe de piaţă încă neexplorate.
n Tinerii înţeleg că pentru a fi competitivi trebuie să ofere ceva într-un mod mai diferit, deaceea caută
şi analizează acţiunile sale ca ele să „fie croite după ” personalitatea clientului.
186
SECŢIUNEA NR. 2
n La prima fază de dezvoltare a firmei de regulă acceptă orice: toţi clienţii sunt importanţi, nu-şi poate
permită să pierdă pe cineva din clienţi.
n Chiar dacă astfel de tactici sunt nu tot timpul rentabile, pentru tineri aceasta este o modalitate de a-şi
„dezvoltata mîina” pentru afaceri ulterioare.
n În plus acestă strategie face posibilă existenţa lor pe piaţă, alături de alţi furnizori mari, astfel
devenind competitivi.
n Tinerii investesc în client mai bine zis în relaţia lor cu clientul, ajutîndu-l să-şi rezolve şi alte
probleme. Astfel, în cazul în care altcineva le propune acelaş serviciu sau marfă, poate chiar la un
preţ mai avantajos, acesta preferă pe precedenul , cu care are relaţii de înceredere şi parteneriat.
n Tinerii anterprenori preferă să comunice prin mail sau social media. Dar nici nu lipsesc discuţiile faţă
în faţă cu clienţii şi angajaţii.
n Tinerii din domeniul de afaceri nu cred că un program fix i-ar face mai productivi. Din contra
progarmul flexibil permite să se realizeze productiv, dar şi în acelaş mod consumă mai mult timp la
serviciu.
n Tinerilor nu le pasă de beneficiile oferite de alţi angajatori. După ce au încercat experienţa unei
afaceri reuşite 90% nu ar lucra niciodată la alţi angajatori, chiar cu mai multe beneficii.
n Angajații tineri renunţă uşor în cazul în care afacerea proprie nu are profit.
n Tinerii angajați sunt interesați nu doar de veniturile înterprinderii în care lucrează. Contează mult
etica şi colegialitatea.
n Adevărul e că 66% dintre tinerii angajţi vor să își înceapă propria afacere la un moment dat, 37%
vor să lucreze pe cont propriu, 25% să dețină propria companie și doar 13% se gîndesc să ajungă
directorii executivi sau președinții companiilor pentru care lucrează.
n Marea majoritate a tinerilor se simt pregătiți pentru a lansa propria afacere. În realitate, 47%
consideră că au abilități slabe de gestionare a timpului, 38% nu se consideră suficient de organizați,
32% cred că nu știu să vorbească în fața unui grup, 30% nu se consideră buni în luarea de decizii și
29% consideră că nu pot lucra bine în echipă.
În concluzie, ideile preconcepute pe care le au adulții despre tinerii anterprenori nu sunt întotdeauna
adevărate. De multe ori, însă iluziile tinerilor se prăbuşesc asemenea castelelor de nisip, din cazuza demotivării
şi argumentelor aduse de adulţi. Alţii care indifirent de spusele celor din jur riscă, adesea se aleg cu succese.
Dacă doriţi să deveniţi tineri productivi la locul şi să dezvoltaşi propria afacere încearcaţi să priviţi
dincolo de ceața de idei preconcepute. Şi totuşi de ce ar trebui să-şi dezvolte tinerii o firmă chiar dacă nu o
duc bine cu banii ?
1. Pentru că numai cînd eşti tînăr îţi poţi permite să lucrezi fără să fii plătit o perioadă de timp. Nu ai
o familie pe care trebuie să o susţi financiar. Nu ai credite la bancă şi nu ai obligaţiile unui adult de
peste 30 de ani. Pînă la urmă părinţii îţi sunt aproape şi te pot susţine o perioadă.
2. Pentru că dacă eşuezi, ai tot timpul să-ţi schimbi domeniul de activitate. Nu-ţi merge în primul an
deloc afacerea, stai liniştit că încă eşti tînăr şi poţi încerca şi altceva.
3. Pentru că la 30-40 de ani nu o să mai ai răbdare să-ţi deschizi o firmă şi să aştepţi să crească. Suntem
mai răbdători când suntem tineri. Hai să facem cumva ca la 30-40 de ani să ne gîndim cum creştem
cifra de afaceri cu 10-20% şi nu cum să-ţi realizezi un startup.
4. Pentru că realizarea unei afaceri ar trebui făcută la timpul potrivit şi cu oamenii potriviţi. Prietenii
din copilărie, colegii de facultate, persoanele cunoscute de la tot felul de evenimente pot fi parteneri
buni dacă împărtăşesc aceleaşi valori ca şi tine.
5. Pentru că realizarea unei afaceri poate fi pentru tine cel mai bun program de dezvoltare personală
din viaţa ta, mai bun decît orice carte de afaceri, vînzări, educaţie financiară, etc. Experienţa de viaţă
pe care o dobîndeşti este unică, iar dacă vei merge pe acest drum, cu greu te vei decide după să te
angajezi.
Acum tot ce contează este cînd te vei apuca să-ţi pui în practică propria afacere, deoarece idei de afaceri
îţi poţi găsi oricînd. Contează mult dacă eşti dispus să faci sacrificii la început ca să-ţi fie foarte bine mai târziu
187
SECŢIUNEA NR. 2
Bibliografie
1. Asistenţa socială în contextul transformărilor din Republica Moldova. / Bulgaru, M.; Sali, N. –
Chişinău: „Cu drag”, 2008.
2. Legea Nr. 279 din 11.02.1999 cu privire la tineret, Publicat : 22.04.1999 în Monitorul Oficial Nr. 39-
41 art Nr : 169 Data intrarii in vigoare : 22.04.1999.
3. Strategia naţională pentru tineret pe anii 2009–2013 Publicat : 07.04.2009 în Monitorul Oficial Nr.
68 art Nr : 192.
4. Strategia naţională pentru tineret 2014-2020, procomunitate.md/ro/news/view/27.
5. Strategia UE pentru tineret, http://europa.eu/legislation_summaries/education_training.
6. http://statbank.statistica.md/pxweb/Dialog/Saveshow.asp.
MANAGEMENTUL COMPORTAMENTULUI ANGAJAȚILOR

PRIN ATITUDINE BINEVOITOARE
JOROVLEA Elvira, lect. univ., ASEM
In this paper it was analyzed determinant aspects of analysis of employee behavior by courtesy. There
have been delineated aspects of organizational power and highlight factors influencing on organizational
power. Also, it was organized a study realized on 511 respondents and analyzed respondents’ answers.
Cuvinte-cheie: comportament, capital uman, organizație, putere, atitudine, bunăvoință.
Capitalul uman este una dintre resursele de bază, valorificarea căreia poate oferi întreprinderilor din
Republica Moldova avantaj în realizarea obiectivului lor primar – supraviețuirea. Contrar acestei opinii,
companiile rămân a fi neatractive din motive ce țin anume de neglijarea acestor rezerve: abilităţile, calificările
şi experienţa muncitorilor, de cele mai dese ori, nu corespund cu cerințele angajatorilor, patronii nu beneficiază
de randamentul scontat al resurselor umane, este redusă adaptabilitatea salariaților, mai ales a celor tineri, la
condiţiile companiei etc., toate acestea determinând productivitatea joasă a muncii și salarizarea modestă,
necompetitivă [4, p.7]. Astfel, devine stringentă necesitatea de a pune în valoare factorul uman, acționând
asupra angajaților şi a comportamentului lor, iar relaţia om-organizaţie și problemele distincte ale omului
organizaţional şi ale comportamentului lui să devină obiectul cercetării specialiştilor în management etc.
În această ordine de idei, domeniul comportamentului organizațional pune la dispoziția cadrelor de
conducere ale organizațiilor concepte de explicare a cauzelor diferitor comportamente, cu scopul dezvoltării
unei strategii adecvate de control; oferă tehnici care facilitează controlul comportamentului angajaților
șiservesc drept instrumente de obținere a eficienței; determină instrumentarul metodologic de identificare
a manifestării diferitor atitudini și comportamente în situații specifice, ca de exemplu, a celor de stres, de
conflict, de motivare/nemotivare/demotivare, fluctuații de personal etc.
Una din variabilele de evaluare și influență a CO o constituie puterea în organizații (PO), ce ţine de
„capacitatea unui angajat sau a unui grup de angajați, care, prin comportamentul propriu, pot acţiona asupra
comportamentului altora şi pot afecta funcţionarea şi rezultatele unei organizaţii, influenţând luarea unei
decizii, utilizarea unor mijloace sau îndeplinirea unor sarcini” [1, p.327].
Considerăm că una dintre cele mai reușite aspecte ale puterii, anume în vedera modelării comportamentului
angajaților, o constituie bunăvoinţa. Conform „DEX-lui”, bunăvoință înseamnă „purtare sau atitudine
binevoitoare față de cineva” [2, p.119]. Răspunsul la o atitudine binevoitoare îl constituie respectul, iar
respectul, la rândul său, ține de fundamentul informal al puterii, inclusiv, al puterii în organizații. Deci, atunci
când managerul ia atitudine binevoitoare demonstrată prin comportament respectuos față de subalternii săi,
aceștia îi răspund în aceeași manieră, ceea ce conduce la formarea unei relații de încredere dintre manager și
subalterni.
188
SECŢIUNEA NR. 2
PO este influențată de relațiile sociale la nivel de organizație, relații care au fundament formal sau
relațiile de serviciu și fundament informal sau relațiile personale (Fig.1).
Figura 1. Exercitarea „puterii organizaționale” prin relațiile sociale

Sursa: elaborată de autor
Relaţiile de serviciu sunt limitate de regulamente, de coduri de etică şi norme de serviciu ce asigură
un post în organizație, pe când relațiile personale cu angajații țin de prestigiul, cunoștințele, leadershipul
și personalitatea fiecărui individ aparte, adică puterea informală survine din respectul şi admiraţia colegilor
(Fig.1).
Relaţia personală este cea care exprimă bunăvoinţa propriu-zisă și se compune din lucruri mărunte pe
care managerii eficienţi le fac ca de la om la om, lucruri care ar putea fi considerate drept politeţe şi respect.
La rândul său, relaţia personală are doua aspecte: unul fiind atitudinea faţă de oameni și se referă la etică, ceea
ce înseamnă a avea un comportament respectuos faţă de angajaţi, și al doilea fiind exprimat prin interesul faţă
de oameni,exprimat printr-o scurtă discuţie cu angajatul: fie despre sport, fie referitor la familia acestuia, fie o
discuție în treacăt sau la o ceaşcă de cafea etc. În acest caz, nu lungimea discuţiei, tipul întrebării sau orice altă
acţiune este importantă, ci faptul că managerul cunoaşte unele secvenţe personale ale angajatului şi îşi face
timp să-şi amintească şi să discute despre acestea. Prin bunăvoinţă, managerii manifestă un comportament
amabil, politicos, atent la cei din jur, inclusiv, în activităţile manageriale.
Bunăvoința se face deosebit de utilă atunci când este nevoie de introdus o oarecare schimbare în
organizație, implementarea căreia obligă angajații să-și schimbe comportamentul: faptul că managerul anunță
despre schimbare cu un ton binevitor, și nu ordonator, le insuflă angajaților încredere că totul ce le spune
managerul este necesar și va conduce la bine. Drept rezultat, angajații preiau comportamente ce îi va conduce
la realizarea obiectivelor propuse.
Aşadar, susținem cu certitudine că orice modificare de comportament devine mai ușor realizabilă dacă
va fi „impusă” într-o manieră binevoitoare.
În acest context ne-am propus să efectuăm un sondaj de opinie cu scopul de aanaliza opiniilor
respondenților cu privire la influența acestei variabile asupra comportamentului lor și la măsura în care sunt
implementate acțiunii de modelare a comportamentului organizațional axate pe relațiile personale dintre
manageri și subalterni.
Metodologia de cercetare: metoda de studiu a fost sondajul, iar instrumentul de colectare a datelor l-a
constituit chestionarul.
Mărimea eșantionului: la sondaj au participat 511 de respondenți, inclusiv 102 de manageri și 409
de angajați, din 10 întreprinderi, eșantionul fiind reprezentativ în funcție de numărul de angajați, tipul de
proprietate și tipul de activitate. Selecția organizațiilor cercetate a fost făcută în mod aleatoriu, în funcție de
receptivitatea la demararea cercetării.
189
SECŢIUNEA NR. 2
Argumentarea selecției organizațiilor participante la sondajdescinde din faptul că din perspectiva

comportamentului organizațional, organizațiile sunt invenții/structuri sociale destinate realizării unor scopuri
comune prin efort comun. Când spunem invenții sociale, ne referim la faptul că ele au drept caracteristică
esențială prezența coordonată a oamenilor și nu neapărat a lucrurilor. În așa fel, un argument în folosul alegerii
organizațiilor pentru sondaj este că domeniul comportamentului organizațional este înțelegerea oamenilor și
conducerea lor pentru a munci eficace.
Unul din factorii de influență asupra comportamentului îl constituie puterea organizațională. La acest
capitol, decizia noastră a fost în folosul unui aspect ce vizează calitatea relației manager-subaltern, mai pițin
utilizat de managerii organizațiilor și anume, bunăvoința.
Analiza rezultatelor în ceea ce privește puterea de influență a unei atitudini binevoitoare asupra
modelării comportamentului angajaților relevă că, în total pe organizații, această variabilă deține ponderea de
9% subalterni și de 0% manageri.
În așa fel, observăm care este problema ce ține de variabila „bunăvoință” în organizații: 93% de manageri
au apreciat variabila „bunăvoința” cu „dezacord” și „dezacord total”, respectiv 7% au preferat să se abțină.
Dorim să credem că cifrele obținute din sondajul subalternilor relevă faptul că aceștia iau drept bunăvoință
a managerilor alte acțiuni ale acestora sau, ce este mai mult probabil, managerii înșiși nu realizează faptul că
au atitudine binevoitoare față de subalternii lor.
Însă, conform situației create, concluzia se reduce la faptul că managerii desconsideră variabila
„bunăvoință” drept factor de coordonare a comportamentului angajaților, care, de fapt trebuie să devină un
factor pe care se bazează relațiile lor cu subalternii în organizații.
În cercetarea noastră conform rezultatelor obținute și încalitate de soluție pentru modelare a
comportamentului angajaților, în general, propunem o programă a cărei obiective țintesc, de rând cu alte
măsuri, modelarea comportamentului angajaților și care poate fi de real folos pentru activitatea eficientă a
managerilor organizațiilor, în plus, ar crește substanțial prestigiul organizațiilor.
În acest context, este oportun să relevăm faptul că nu sunt acțiuni, măsuri special elaborate pentru
modelarea nemijlocită a comportamentului. Procesul de modelare a comportamentului se bazează pe diferite
măsuri cunoscute, obișnuite ale managementului, de exemplu, pe formele de motivare, pe procesul de
comunicare etc., dar obiectivele cărora țintesc și modelarea comportamentului.
Programa propusă de noi se bazează pe tehnici și programe speciale selectate în funcție de specificul
carențelor depistate în urma evaluării aspectului comportamentului în organizațiile supuse sondajului.
În ceea ce privește managementul comportamentului angajaților în baza factorului atitudine binevoitoare,
programa include „Exerciții de antrenare a bunăvoinței”,îndeplinirea și respectarea cărora, în timp și spațiu,
poate conduce la finalități dezirabile pentru manageri.
Așadar, managerii trebuie să învețe și să aplice următoarele tactici :
– a se adresa subalternilor cu „Spuneți-mi, vă rog,...”, „Vă mulțumesc pentru...” sau, în fiecare dimineață
și seara, a saluta subalternii, dorindu-le ceva de genul: „Buna dimineața și o zi bună în continuare!”, „Seară
bună și să aveți grijă la drum” ;
– atunci când un subaltern va intra în biroul managerului, acesta îl va trata ca pe un oaspete, chiar dacă
subalternul a fost chemat din cauza vreunei încălcări;
– a evita comentariile ironice la adresa subalternului sau ținerea predicilor cu orice ocazie;
– a nu reține subalternul, vorbind la telefon sau studiind niște acte;
– a evita să întârzie la ședințe sau să plece mai devreme de finalul acestora, să întrețină în timpul
ședințelor convorbiri telefonice sau cu cineva de alături;
– în caz de întârziere la ședințe sau dacă va fi nevoit să plece mai devreme, managerul va numi pe cineva
responsabil în locul său, își va cere scuze și va da o scurtă explicație etc.
Acestea și multe alte acțiuni ale managerului însoțite de o figură zâmbitoare și un ton politicos vor avea
efecte pozitive pentru activitatea lui, iar subalternii sensibilizați de atitudinea managerului vor evita să comită
vreo încălcare de oricare natură.
Pentru a aprecia calitatea și eficiența acțiunilor implemenate de manageri în vederea modelării
comportamentului subalternilor, peste o anumită perioadă (de exemplu, o dată la 2 ani), organizațiile pot
190
SECŢIUNEA NR. 2
elabora un chestionar care va conține itemi ce se referă la principalele variabile în raport cu carențele depistate.
Drept model de apreciere, noi propunem 2 chestionare, unul pentru manageri și altul pentru subalterni
elaborate în baza Scalei cu observaţii comportamentale [3, p.82].
Rezultatele din chestionare vor fi analizate în raport cu rezultatele sondajului care anticipează
implementarea acțiunilor de modelare a comportamentului organizațional. Conform chestionarelor, în cazul
în care se obțin rezultate sub nivelul satisfăcător (1-5), organizațiile trebuie să identifice o modalitate nouă de
îmbunătățire a acestei variabile. Cu cât carențele cu privire la comportament sunt mai multe, cu atât mai des (de
exemplu o dată pe an) vor fi aplicate chestionarele, pentru a le depista și a găsi căi de lichidare a lor. Ulterior,
chestionarele vor fi aplicate mai rar, în funcție de rezultatele obținute.
Acționând asupra variabilei, se va obține comportamentul dorit, cel productiv, care va deveni o tradiție
a organizației și va exprima cultura și imaginea acesteia.
Bibliografie
1. AUBERT, N. Pоuvоir et jeux de pоuvоir. În: N. Aubert et al. Management-aspects humains et

оrganisatiоnelles, Éditiоns P.U.F.Paris,1991.
2. DEX, Ed. Univers enciclopedic, București, 1998, ed. A II-a.
3. NOVAC, C.Evaluarea Performanţei Angajaţilor. Note de curs, 2006
Pe: (http://fantrans.ro/angajatori/Evaluarea%20Performantelor%20Resurselor%20Umane.pdf).
4. Strategia naţiоnală de dezvоltare: 7 sоluţii pentru creşterea ecоnоmică şi reducerea sărăciei. Strategie
aprоbată prin Legea nr. 166 din 11 iulie 2012.
Pe:http://particip. gоv.md/ public/files /Mоldоva_2020_RОM.pdf.
MANAGEMENTUL UNEI CARIERE DE SUCCES- PREMISĂ

A DEZVOLTĂRII CAPITALULUI UMAN
MALDUR Inga, drd.,
Universitatea de Stat din Moldova
Career management is an organized effort, planned formalized and balancing the interests of individual
professional human resource needs of the organization. Career development is a long-term process, which
covers the entire career of an individual, which includes programs and activities necessary to fulfill individual
career plan, which aims to ensure the implementation of the design and implementation of policies and
strategies in the socio-professional environment, which is a prerequisite for human capital development.
Cuvinte-cheie: carieră, managementul carierei, evoluţie în carieră, dezvoltare profesională, capital
uman.
Actualmente, tot mai multe organizaţii acordă o mare atenţie resurselor umane. Dezvoltarea carierei
profesionale a propriilor angajaţi joacă un rol major în vederea realizării obiectivelor prin elaborarea şi
implementarea diferitelor strategii şi planuri de dezvoltare a carierei profesionale, ceea ce conduce la apariţia
conceptului de management al carierei.
Managementul carierei reprezintă un efort organizat, formalizat şi planificat de echilibrare a intereselor
profesionale individuale cu nevoile de resurse umane ale organizaţiei. Dezvoltarea carierei reprezintă un proces
pe termen lung, care acoperă întreaga carieră a unui individ şi care cuprinde programele şi activităţile necesare
îndeplinirii planului carierei individuale, care asigură realizarea scopurilor în vederea procesului de proiectare
şi implementare a politicilor şi strategiilor în cadrul mediului socio - profesional, ceea ce constituie o premisă
a dezvoltării capitalului uman.
Managementul carierei reprezintă procesul de proiectare şi implementare a politicilor, strategiilor şi
191
SECŢIUNEA NR. 2
planurilor care să permită organizaţiei să-şi satisfacă necesităţile de resurse umane, iar angajaţilor să le permită
realizarea scopurilor carierei lor.
În opinia lui M. Armstrong, managementul carierei planifică şi modelează progresul indivizilor în cadrul
unei organizaţii în cncordanţă cu evaluările nevoilor organizatorice, precum şi cu performanţele, potenţialul şi
preferinţele individuale ale membrilor acesteia [1, p. 273].
Managementul carierei profesionale reprezintă o activitate importantă pentru realizarea performaţei,
fapt pentru care este necesară conceperea unui model faţă de care angajaţii să-şi poată raporta aşteptările şi
să-şi direcţioneze eforturile, dacă se doreşte ca organizaţia să poată face faţă tuturor presiunilor la care este
supusă, atît din interior cît şi din exteriorul acesteia. Managementul carierei implică multiple interdependenţe
funcţionale ale planificării carierei individuale, planificării carierei organizaţionale şi dezvoltării carierei.
Managementul carierei se află într-o interdependenţă cu alte activităţi din domeniul resurselor umane. În
acest sens, planificarea carierei este considerată parte integrantă a planificării resurselor umane, iar evaluarea
performanţelor constituie una din cerinţele de bază ale dezvoltării carierei individuale.
În literatura de specialitate sunt enumerate principalele obiective ale managementului carierei:
1. Promovarea unei politici de dezvoltare corespunzătoare a carierei în concordanţă cu natura activităţii
desfăşurate, precum şi cu nevoile şi posibilităţile individuale şi organizaţionale;
2. Integrarea nevoilor şi aspiraţiilor individuale în nevoile şi obiectivele organizaţionale;
3. Satisfacerea nevoilor organizaţionale de dezvoltare şi amplificare a imaginii pozitive sau favorabile a
organizaţiei prin recunoaşterea nevoilor de pregătire şi dezvoltare a capitalului uman;
4. Identificarea şi menţinerea celor mai buni angajaţi sau a celor cu perspective profesionale certe prin
satisfacerea nevoilor lor profesionale şi a aspiraţiilor personale pe termen scurt şi lung;
5. elaborarea unor planuri de carieră sau introducerea unor scheme de promovare speciale pentru angajaţii
competenţi pentru care nu sunt disponibile posturi corespunzătoare;
6. Îndrumarea şi suţinerea angajaţilor competitivi pentru atingerea obiectivelor personale în concordanţă
cu potenţialul, nevoile şi aspiaraţiile acestora, precum şi cu contribuţia lor în cadrul organizaţiei;
7. Sprijinirea angajaţilor în identificarea calificărilor şi calităţilor necesare atît pentru posturile curente, cît
şi pentru cele viitoare;
8. Asigurarea pregătirii şi dezvoltării necesare angajaţilor pentru a le permite să facă faţă oricărui nivel de
responsabilitate, cu condiţia ca aceştia să aibă potenţialul sau capacitatea să-l atingă;
9. Dezvoltarea unor noi căi de carieră pentru orientarea indivizilor în cît mai multe direcţii;
10. Revitalizarea angajaţilor care manifestă o anumită stagnare sau plafonare a carierei lor;
11. Obţinerea atît pentru organizaţie, cît şi pentru angajaţii acesteia a unor avantaje reciproce [3, p. 326].
În figura 1 este prezentat un model al managementului carierei elaborat de L.A. Klatt [3, p. 325].
192
SECŢIUNEA NR. 2
MANAGEMENTUL CARIEREI
Planificarea carierei organizaţionale Planificarea carierei individuale
� Integrarea necesităţilor de resurse � Evaluarea capacităţilor şi intereselor

umane pe termen scurt şi pe termen individuale;
lung; � Înregistrarea datelor privind
� Dezvoltarea unui plan al carierei oportunităţile organizaţionale;
invididuale. � Stabilirea scopurilor carierei;
� Dezvoltarea unei strategii pentru
realizarea scopurilor carierei.
Integrarea nevoilor organizaţionale şi a

planurilor carierei individuale
� Consilierea carierei;
� Proiectarea căilor carierei individuale;
� Crearea unei strategii de dezvoltare a
acesteia.
Dezvoltarea carierei
� Implementarea planurilor carierei;

� Publicarea posturilor vacante;
� Evaluarea performanţei angajatului;
� Dezvoltarea completă a angajatului
dincolo de experienţele postului;
� Evaluarea progresului carierei.
Figura 1. Modelul managementului carierei [3, p. 325]
În vederea realizării a unei cariere de succes, orice organizaţie trebuie să-şi elaboreze anumite politici
în scopul dezvoltării capitalului uman. În acest sens, politicile managementului carierei trebuie orientate spre
următoarele domenii:
a) Promovarea angajaţilor din interiorul organizaţiei sau recrutarea sistematică a acestora din exterior.
Organizaţia poate avea o politică de încurajare privind transferarea propriilor angajaţi în exterior,
dacă există pericolul stagnării acestora sau poate dezvolta o politică de recrutare din exterior a
managerilor, dacă conform cererii şi ofertei, se anticipează un deficit în viitor;
b) Investiţiile în carieră, prin care organizaţiile se referă la orizonturile de timp privind investiţiile în
carieră care pot fi pe termen scurt şi pe termen lung;
c) Dezvoltarea profesională este caracterizată prin măsura în care organizaţia îşi dezvoltă specialişti cît
mai buni sau un număr corespunzător de generalişti, persoane capabile să practice un management
general [2, p.234].
193
SECŢIUNEA NR. 2
Prin urmare, politicile privind managementul carierei depind de tipul organizaţiei, de atitudinea
managerilor superiori faţă de activitatea în cauză, precum şi de competenţele specialiştilor în măsură să
definească şi să planifice carierele individuale ale angajaţilor organizaţiei.
Atingerea scopurilor privind cariera profesională trebuie să se dezvolte conform unui plan stabilit
din timp în care să fie prevăzute toate aspiraţiile şi oportunităţile individuale şi organizaţionale. Procesul
planificării carierei profesionale utilizează toate informaţiile oferite de evaluarea necesităţilor organizaţiei,
de evaluarea performanţelor şi a potenţialului uman şi de planurile de succesiune managerială, după care
sunt transpuse în programe individuale de dezvoltare a carierei şi consiliere în carieră şi pentru instruirea şi
îndrumarea managerială. Planificararea carierei poate fi tratată la nivel organizaţional şi la nivel individual,
însă, atît organizaţia cît şi individul trebuei să acţioneze în interes comun. În tabelul 1 sunt prezentate laturile
planificării carierei organizaţionale şi a celei individuale [3, p.337].
Tabelul 1
Laturile planificării carierei
Planificarea carierei organizaţionale Planificarea carierei individuale

Dezvoltarea nevoilor resurselor umane; Identificarea potenţialului calificărilor şi intereselor individului;
Îmbunătăţirea calităţii resurselor umane în vederea sporirii Identificarea scopurilor vieţii sale şi a scopurilor carierei;
productivităţii;
Definirea căilor carierei; Dezvoltarea unui plan scris pentru îndeplinirea scopurilor individuale;
Evaluarea potenţialului individual al postului; Cercetarea sau căutarea şi obţinerea celui mai bun început de carieră;
Armonizarea nevoilor organizaţionale şi nevoilor carierei; Comunicarea managerului sau şefului direct a planului carierei
individuale;
Cosilierea carierei pentru calitatea vieţii şi muncii; Solicitarea consilierii carierei;
Auditul şi controlul sistemului de planificare şi dezvoltare Solicitarea ajutorului mentorului sau sponsorului;
a carierei;
Promovarea propriei imagini sau recunoaşterea propriilor Evaluarea oportunităţilor interne şi externe;
calităţi.
Solicitarea ajutorului mentorului sau sponsorului;
Promovarea propriei imagini sau recunoaşterea propriilor calităţi.

Managementul unei cariere de succes constituie o premisă importantă în vederea dezvoltării capitalului
uman. În felul acesta sunt atraşi şi reţinuţi angajaţii performanţi, se realizează fidelitatea angajaţilor, se reduc
costurile legate de fluctuaţia de personal şi cresc performanţele angajaţilor. Printre avantajele angajaţilor se
enumeră: acumularea de cunoştinţe, experienţă şi creşterea încrederii în sine, se capătă autoritate şi experienţă
profesională, în felul acesta sporind motivaţia personală, dezvoltîndu-şi potenţialul în vederea promovării în
ierarhia organizaţiei.
Alegerea carierei individuale este influenţată de mai mulţi factori:
1. Autoidentitatea – permite să se determine modul în care ne înţelegem pe noi înşine şi imaginea
noastră despre sine;
2. Interesele – oamenii tind să aleagă acele cariere pe care le percep sau le înţeleg ca fiind cele mai
potrivite intereselor lor sau sistemului propriu de valori;
3. Personalitatea – reprezintă un factor determinant în alegerea carierei. Acesta este determinat de
nevoile indivizilor de afiliere, de succes sau de realizare, de autoritate sau de putere care influenţează
orientarea în carieră a acestora;
4. Mediul social – acest factor caracterizează unele aspecte legate de evoluţia tehnicii şi a tehnologiilor,
educaţia sau nivelul de pregătire profesională, nivelul ocupaţional, situaţia socială şi economică a
părinţilor etc [2, p. 239].
194
SECŢIUNEA NR. 2
Din perspectiva individului, dezvoltarea carierei trebuie privită în contextul vieţii şi carierei, dezvoltării
de ansamblu a acestuia şi nu numai în calitatea sa de angajat. În dorinţa de a controla cît mai reuşit, atît
viaţa profesională cît şi cea familială, orice individ îşi dezvoltă o strategie proprie a carierei prin care îşi
autoevaluează posibilităţile şi valorile.
Există strategii de carieră care-i pot ajuta pe oameni să anticipeze problemele, cum ar fi:
n cunoaşte-te pe tine însuţi. Individul trebuie să cunoască care este identitatea ocupaţională, care sunt
punctele forte şi slabe şi ce contribuţie poate aduce la dezvoltarea organizaţiei;
n cunoaşte-ţi mediul profesional. Cunoscînd care este evoluţia mediului de afaceri al organizaţiei în
care activează, individul poate să anticipeze ocaziile şi să evite problemele acesteia. Aceasta deoarece
mediul profesional este permanent în schimbare şi de aceea trebuie monitorizat. Cunoaşterea acestor
realităţi îi permite individului să elaboreze unele strategii care, aducîndu-le la cunoştinţa managerilor
superiori ai organizaţiei, l-ar putea propulsa pe o poziţie ierarhic superioară;
n îngrijeşte-ţi reputaţia profesională. În acest sens, individul trebuie să ofere posibilitatea şi celorlalţi
să afle despre realizările şi abilităţile care îl individualizează;
n rămîi mobil şi mereu în evoluţie. Este necesar ca individul să-şi dezvolte abilităţile şi cunoştinţele
căutate nu numai în organizaţia care activează dar şi în altele. Menţinerea abilităţilor curente şi
dezvoltarea unor noi trebuie să fie un obiectiv constant;
n fii atît generalist cît şi specialist. Pentru aceasta este necesar ca individul să facă investiţii în
dezvoltarea unei competenţe solide şi bine definite într-un anumit domeniu pentru a fi considerat
expert. În afară de aceasta se impune dezvoltarea unor competenţe într-o arie mai extinsă pentru a
căpăta flexibilitate. Suma abilităţilor, capacităţilor şi cunoştinţelor ocupaţionale reprezintă portofoliu
de abilităţi ale carierei;
n documentează reuşitele proprii. Aceasta se caracterizează prin unii indicatori ai competenţei
profesionale ale angajatului, cum ar fi: sporirea volumului de vînzări, volumul economiilor aduse
organizaţiei etc;
n pregăteşte întotdeauna un plan de rezervă şi fii gata să acţionezi. Pentru individ aceasta este necesar
în cazul cînd organizaţia în care activează e pe cale de fuzionare, iar postul ocupat constituie un
duplicat în cealaltă organizaţie acesta fiind declarat un surplus. Planul de rezervă ar trebui să dezvolte
noi abilităţi profesionale în funcţie de evoluţia mediului profesional;
n menţine-te în formă financiară şi psihică. Carierele în vremuri mai puţin bune devin stresante şi
cuprind perioade de venituri reduse. De aceea, individul trebuie să aibă un program individual de
depăşire a acestor situaţii într-o perioadă de timp cît mai scurtă [2, p. 243].
În concluzie, putem afirma că crearea unei cariere de succes joacă un rol foarte important în dezvoltarea
capitalului uman. Individului îi revine responsabilitatea, organizaţia avînd menirea de facilitator, iar eforturile
organizaţionale ajutînd membrii să-şi dirijeze carierele, ceea ce contribuie la succesul organizaţiei însăşi.
Bibliografie
1. Armstrong, Michael. Managementul resurselor umane, manual practic, Editura CODECS, Bucureşti,
2003.
2. Bârcă, Alic. Managementul resurselor umane, Editura A.S.E.M, Chişinău, 2005.
3. Mathis, Robert; Jackson, I. Personnel/Human Resource Management , West Publishing Company,
1988.
195
SECŢIUNEA NR. 2
АКТУАЛЬНЫЕ ПРОБЛЕМЫ РЕАЛИЗАЦИИ ТРУДОВОГО

ПОТЕНЦИАЛА ВЫНУЖДЕННЫХ ПЕРЕСЕЛЕНЦЕВ
МЕЛЬНИК Марина, канд. экон. наук, доцент,
Восточноукраинский Национальный Университет имени
Владимира Даля
Disclosed some aspects of the implementation of the labor potential problems of internally displaced
persons. Identified obstacles to the full realization of the labor potential. Makes recommendations to stimulate
employment of immigrants .
Ключевые слова: трудовой потенциал, внутренне перемещённые лица, вынужденные переселен-
цы, проблемы, адаптация, реализация.

Мировой опыт свидетельствует, что эффективное развитие и использование трудового потенци-
ала населения является определяющим условием успешной реализации стратегии социально-экономи-
ческого развития современного государства. По данным Всемирного банка, который исследовал 192
страны, только 16% экономического роста в странах с переходной экономикой обусловлены производ-
ственным потенциалом, 20% – природными ресурсами, а остальные 64% связаны с человеческим и со-
циальным капиталом [11]. В связи с этим, можно сделать вывод, что «новые возможности развития рас-
крываются перед теми странами, чьё общественное благоустройство способно обеспечить реализацию
трудового, творческого потенциала своих граждан и максимально удовлетворить их потребности» [1].
В научной литературе последних лет заметно возрос интерес к проблемам эффективного исполь-
зования трудового потенциала. Эти проблемы стали предметом исследования украинских учёных А.
Амоши; С. Бандура; Д. Богини; Е. Гришновой; А. Колота; Э. Либановой; Л. Лисогор; С. Пасеки; М.
Семикиной; Л. Шаульской; Т. Билорус и др. Невзирая на весомость полученных научных результатов,
учёные придерживаются точки зрения, что проблемы трудового потенциала все еще до конца не ис-
следованы. Сложность проблематики обусловлена нестабильностью социально-трудовых отношений,
системным кризисом во всех сферах жизни страны, воздействием глобализации и других внешних фак-
торов. В современных условиях к числу таких факторов нужно отнести затяжной конфликт на юго-вос-
токе страны, который привел к росту количества вынужденных переселенцев из Крыма, Донецкой и
Луганской областей Украины.
Статья ставит целью проанализировать проблемы реализации трудового потенциала внутренне
перемещённых лиц (вынужденных переселенцев) в Украине.
Отметим, что толкование категории «трудовой потенциал» до сих пор является дискуссионным.
Несмотря на то, что в литературе существуют разные подходы, общим для многих авторов является
акцентирование внимания на качественных характеристиках трудового потенциала – состоянии здоро-
вья, физической и психологической способности к труду, наличии образования, квалификации, опыта,
нравственности, профессионализма, трудовой, творческой активности, мобильности и т.д. Многими
авторами (О. Гришновой, М. Семикиной, Л. Шаульской [2; 9; 12]) трудовой потенциал рассматрива-
ется многоаспектно, на разных экономических уровнях. Авторы различают трудовой потенциал от-
дельного работника, трудовой потенциал предприятия, трудовой потенциал региона, страны в целом с
присущими количественно- качественными характеристиками. Безусловно, такой комплексный подход
обогащает теоретические представления о трудовом потенциале на современном этапе развития науки,
позволяет системно оценивать составляющие трудового потенциала [7].
Развивая существующие подходы авторов к определению понятия «трудовой потенциал» [2; 3;
9; 12], предлагаем трактовать трудовой потенциал работника – как совокупность физических, психи-
ческих, нравственных, образовательных, мотивационных возможностей личности и ее способностей к
труду, которые формируются, развиваются на протяжении всей жизни, реализуются в процессе трудо-
вой деятельности, находясь под воздействием субъективных и объективных факторов, определяющих
196
SECŢIUNEA NR. 2
результативность трудовых усилий и степень трудовой активности работника. Именно благодаря раз-
витию и реализации своего трудового потенциала каждый взрослый трудоспособный человек ощущает
себя полноценным членом общества [3].
Существующий ныне трудовой потенциал Украины по своим качественным параметрам не отве-
чает стратегическим задачам экономического и социального развития. Трудовой потенциал сокращает-
ся количественно, ухудшается по своим качественным характеристикам. Эти тенденции объясняются
совокупностью причин – острым демографическим кризисом, отсутствием действенных структурных
реформ в экономике, неэффективной социально-экономической политикой. Как результат, наблюдается
низкая рождаемость, преждевременная смертность, высокий уровень заболеваемости, ограниченный
доступ большинства слоев населения к качественным медицинским услугам, качественному образо-
ванию, неэффективная занятость, низкие социальные стандарты. В результате несбалансированности
спроса и предложения рабочей силы на рынке труда имеет место вынужденная трудовая миграция за
границу, отток за границу наиболее активной и образованной молодежи.
Кроме того, сегодняшние реалии выявили неготовность общества к решению новых проблем.
Прежде всего, это касается несовершенства социально-экономических механизмов реализации тру-
дового потенциала вынужденных переселенцев в условиях военного конфликта на востоке Украины.
Острота проблемы диктует необходимость научного исследования глубины проблем реализации трудо-
вого потенциала вынужденных переселенцев и поиска путей их решения.
Украинское общество сегодня оказалось не готовым к ситуации с появлением большого коли-
чества вынужденных переселенцев внутри страны и неспособным координировать действия по обе-
спечению условий реализации их трудового потенциала. Эффективность государственной политики в
решении проблем вынужденных переселенцев является недостаточной. Некоторые достижения зако-
нодательного и нормативно-правового обеспечения внутренне перемещённых лиц не дают ожидаемых
результатов из-за низкого уровня качества государственного и регионального управления, несоответ-
ствия законодательных и правовых норм и возможностей их реализации.
Учитывая сложившуюся ситуацию, считаем необходимым разработать чёткую программу мер по
эффективному использованию и развитию трудового потенциала вынужденных переселенцев.
Согласно документам ООН по вопросу о перемещении лиц внутри страны, лица, перемещён-
ные внутри страны, определяются как «люди или группы людей, которые были вынуждены спасаться
бегством или покинуть свои дома или места проживания, из-за или чтобы избежать последствий воо-
ружённого конфликта, ситуации общего насилия, нарушений прав человека или стихийных бедствий/
техногенных катастроф, и которые не пересекли международно-признанную государственную границу
страны» [5].
В международном праве термин «вынужденные переселенцы» – это категория вынужденной
миграции, используемая наряду с понятием «беженцы» и «перемещённые лица». Как правило, при
вынужденной миграции происходит ухудшение всех основных показателей качества жизни: матери-
ального благосостояния, жилищно-бытовых условий, социального статуса.
В Украине основными причинами такого перемещения стали аннексия Крыма, эскалация воен-
ного конфликта в Луганской и Донецкой областях, опасность для жизни и здоровья населения, жертвы
среди гражданского населения, разрушение домов.
По данным Управления по координации гуманитарных вопросов ООН и Министерства социаль-
ной политики Украины, по состоянию на 23 февраля 2015 г., количество внутренне перемещенных лиц
из Донбасса и Крыма составило 1 042 100 человек.
Больше всего переселенцев сконцентрировано в Донецкой, Харьковской, Луганской областях, г.
Киеве, Запорожской и Днепропетровской областях. По данным ООН, в первых трёх регионах размеще-
но 60,8% переселенцев, а в остальных трёх – 21,2%, т.е. шесть регионов приняли 82% всех вынужден-
ных переселенцев[4].
Вынужденные переселенцы сталкиваются с целым комплексом проблем:
n проблемы с жильём ( размещением);
n проблемы с трудоустройством;
197
SECŢIUNEA NR. 2
n проблемы с медицинским обслуживанием;

n проблемы с предоставлением услуг дошкольного и школьного образования;
n психологические проблемы;
n недостаточная социальная защита.
Ряд неотложных вопросов по учёту и жизнеобеспечению внутренне перемещенных лиц и чле-
нов их семей в новых условиях проживания решает Закон Украины «Об обеспечении прав и свобод
внутренне перемещённых лиц» от 20.10.2014 года № 1706- VII. Однако, одним законом невозможно
решить всю совокупность разноплановых проблемных ситуаций в жизнеобеспечении, трудоустрой-
стве, социальной защищенности. Для этого необходимо изменение государственной и региональной
политики в отношении переселенцев, поиск новых механизмов стимулирования занятости внутренне
перемещённых лиц.
Следует отметить, что обустройство вынужденных переселенцев требует огромных материаль-
ных затрат, следовательно, в сочетании с нерешенностью проблем жизнеобеспечения значительной
части украинских граждан, уже живущих на этой территории, вынужденная миграция может еще боль-
ше усугубить и без того напряженную ситуацию на рынке труда, жилья, обострить межнациональные
конфликты. С другой стороны, прирост трудоспособного населения мог бы создать благоприятные воз-
можности для улучшения демографической ситуации, что возможно только при реализации эффектив-
ной государственной политики в части подготовки на всех уровнях к приему, размещению и обустрой-
ству мигрантов.
Вынужденное переселение по своим социальным, экономическим и психологическим послед-
ствиям является для большинства взрослых людей настоящей жизненной катастрофой, особенно в слу-
чае, когда это совершает¬ся в ограниченном временном промежутке, исключающем возможность хоть
в какой-то мере морально, материально, физически подготовиться к перемене места жительства. В
условиях войны подавляющее большинство переселенцев оказались в ситуации сложного жизненного
выбора – переселяться, трудоустраиваться и привыкать к жизни на новом месте или выезд считать вре-
менным и быть готовым вернуться.
Возникает острая необходимость быстро адаптироваться к новым условиям жизни, причем
успешность такой адаптации зависит от внешних факторов, касающихся региона переселения и вну-
тренних, характеризующих самих вынужденных переселенцев, особенности их характера, менталите-
та, готовность к любой работе, смене профессии, переучиванию.
К внешним факторам относим такие показатели, как плотность и демографическая структура на-
селения региона, развитость экономики, потребность в рабочей силе; наличие свободного жилого фон-
да; развитость социальной и производственной инфраструктуры; ресурсный потенциал; климат и т.п.
К внутренним факторам относим пол, возраст, образование, специальность, квалификацию; се-
мейное положение, уровень материальной обеспеченности, особенности характера.
Проблема трудоустройства и возможность реализации своего трудового потенциала является, по
существу, важнейшей для успешной адаптации вынужденных переселенцев на новом месте. Лишив-
шись в результате вынужденного переселения жилья и значительной части нажитого имущества, люди
сохраняют в наличии практически единственный свой капитал – знания, умения, трудовые навыки,
определенные способности к проявлению мобильности, переучиванию, коммуникациям.
Однако вопрос трудоустройства является весьма проблематичным в связи с общим экономиче-
ским кризисом в стране, соотношением цен на рынках жилья и труда, вынуждающим людей выбирать
для переселения не то место, где есть работа, а то, где можно найти доступное жильё. До тех пор, пока
такое несоответствие между стоимостью жилья и существующим уровнем оплаты труда будет сохра-
няться, ни о каком рациональном использовании трудового потенциала вынужденных переселенцев
говорить не приходится.
По данным Аналитического центра «Нова Соціальна та Економічна політика» за последний квар-
тал 2014 г. нагрузка на одну вакансию в местах переселения выросла почти вдвое (от 7,5 до 14,5 чело-
век на место). Количество вакансий в 2014 году, по сравнению с 2013, снизилась: в Днепропетровске
– на 20%, в Харькове – на 30%, в Запорожье – на 65%.
198
SECŢIUNEA NR. 2
Кроме этого необходимо отметить и разные способности вынужденных переселенцев к адапта-

ции: неодинаковая психологическая готовность к поиску работы, переквалификации, получению новой
специальности. На это влияет возраст, наличие профессии, уровень образования, уровень квалифика-
ции и т.п.
Учитывая возникшие проблемы полноценной реализации трудового потенциала вынужденных
переселенцев, можно выделить ряд новых механизмов стимулирования их занятости в регионах пере-
селения. Среди основных можно обозначить следующие:
1. Предоставление работодателям, которые трудоустраивают вынужденных переселенцев, ком-
пенсации затрат на оплату их труда.
2. Возмещение работодателю расходов на переподготовку и повышение квалификации трудоу-
строенных вынужденных переселенцев.
3. Увеличение охвата вынужденных переселенцев профессиональным обучением, переобучени-
ем и повышением квалификации ( путём перераспределения лицензионных объёмов набора
слушателей для подготовки, переподготовки и повышения квалификации).
4. Расширение международного сотрудничества (внедрение совместных с международными ор-
ганизациями проектов, которые нацелены на развитие занятости).
5. Создание новых рабочих мест с помощью технопарков и бизнес-инкубаторов.
Таким образом, адаптация вынужденных переселенцев к новым условиям, создание возможно-
сти полноценной реализации их трудового потенциала выступает как комплексный и многоуровневый
процесс, затрагивающий правовые, социально-экономические, социокультурные, социально-психоло-
гические аспекты. Системный подход к решению этих сложных задач требует от государства разработ-
ки продуманной концепции государственной миграционной политики.

1. Білорус, Т. Трудовий потенціал України: сучасний стан та перспективи розвитку/ Т. Білорус//

Вісник Київського національного університету імені Тараса Шевченка. Серія «Економіка», –
2012. – Вип.137. – с. 42-45.
2. Грішнова, О. А. Людський розвиток : Навч. Посіб. – К. : КНЕУ, 2006. – 308 с.
3. Дроздова, Е. М. Подходы к определению и оценке трудового потенциала // Дискуссия. 2012. N
5. – с.17 – 22.
4. Лібанова, Е. М. Вимушене переселення з Донбасу: масштаби та виклики для України // Вну-
трішньо переміщені особи в Україні: реалії та можливості /Матеріали Міжнародної науково
– практичної конференції (27 лютого 2015 р. м Київ). – Режим доступу: http://ief.org.ua /wp-
content/uploads/2015/02/Libanova2015.pdf.
5. Официальній сайт УВБК ООН: [Электронный ресурс].URL: http://unhcr.org.ua/en/.
6. Пасєка, С. Р.; Семикіна, М. В.; Федунець, А. Д. Модель оцінки соціально-трудового потенціалу
регіону в контексті обгрунтування стратегії модернізації економіки на засадах інноваційного
розвитку / Інноваційна модель розвитку: тенденції та перспективи економічної трансформації
[Колективна монографія]: Умань, ПП Жовтий О.О., 2014 р. – С. 202– 213.
7. Пасєка, С. Р. Соціально-трудовий потенціал регіону: теорія і практика розвитку : Монографія
/ Пасєка, С. Р. — Черкаси : «ІнтролігаТОР», 2012. — 608 с.
8. Ратніков, Д. Г. Підвищення конкурентоспроможності трудового потенціалу найманих праців-
ників в Україні в умовах глобалізації: автореф. дис. …канд.екон.наук: 08.00.07 / Ратніков, Д. Г.
/ Ін-т демографії та соц.дослідж. НАН України. – К., 2010, – 20 с.
9. Семикіна, М. В. Регіональні проблеми збереження та розвитку трудового потенціалу в умовах
глобальної кризи / Семикіна, М. В. // Наукові праці Кіровоградського національного технічно-
го університету. Економічні науки. – 2009. – Вип.16(1). –с.3 –10.
10. Семикіна, М. В. Трудоресурсне забезпечення регіонів: вибір пріоритетів розвитку / Семикіна,
М. В.; Пустовіт, М. В. // Формування ринкової економіки: зб. наук. пр. – Спец. вип. Праця в
199
SECŢIUNEA NR. 2
ХХI століття: новітні тенденції, соціальний вимір, інноваційний розвиток : у 2 т. – Т.2. – К. :

КНЕУ, 2012. – С. 370 –379.
11. Human Development Report, 1994.-New York, Oxford: Oxford University Press, 1994.
12. Шаульська, Л. В. Стратегія розвитку трудового потенціалу України : монографія / Шаульська,
Л. В. – Донецьк : НАН України, Ін-т економіки пром-ті, 2005. – 502 с.
ЧЕЛОВЕЧЕСКИЙ КАПИТАЛ КАК ФАКТОР

ЭКОНОМИЧЕСКОЙ БЕЗОПАСНОСТИ ПРЕДПРИЯТИЯ
Молнар Надежда, аспирант,
Черкасский Национальный Университет имени Богдана
Хмельницкого
The author of the article considers that economic security of enterprise shows up in providing of the stable
economy growing, directed on the increase of profitability of enterprise.The basic stages of forming of human
capital of organization are marked in the article. The purposeful forming of human capital of organization
must be underlaid policy of economic security of enterprise. A considerable human capital provides economic
stability of enterprise, high yield of labour, supports high efficiency of the use of resources of organization.
Key words: humancapitaloforganization, gudvilofskilledpotentialofenterprise, gudvilofskilledpotential
ofworker, economicsecurity.
В рыночных условиях хозяйствования предприятие необходимо рассматривать как открытую

систему, которая функционирует в нестабильной внешней среде, характеризующейся изменяющейся
динамикой. Нестабильная внешняя среда вынуждает руководство учитывать показатели неопределен-
ности и нестабильности экономической среды при поиске путей развития предприятия. Быстрая адап-
тация к внешним условиям невозможна без учета внутренних факторов, обеспечивающих экономиче-
скую стабильность предприятия, на которой базируется его экономическая безопасность. Внешним
угрозам можно успешно противостоять, формируя внутренние факторы экономической безопасности
предприятия. Исходя их этого, изучение человеческого капитала как одного из внутренних факторов
экономической безопасности предприятия является актуальной темой в условиях нестабильности ма-
кроэкономических экономических показателей.
Базовые положения и идеи теории человеческого капитала были заложены в трудах Г. Беккера
и Т. Шульца, в шестидесятых годах XXвека. Экономическая категория «человеческий капитал»начала
использоваться в экономической литературе Украины в XXIвеке. Одной из первых – в своих трудах
стала исследовать человеческий капитал Гришнова, Е. А. [1, 2]. Большинство украинских авторов изу-
чает макроэкономические аспекты категории: В. Антонюк; С. Ткач; Г. Гаман; О. Подра; А. Семыки-
на. «Человеческий капитал» предприятия исследуют: С. Волошина, – экономический механизм управ-
ления процессом эффективности формирования человеческого капитала, Н. Могдалева, – управление
человеческим капиталом предприятия, Т. Шкода, – категориальный аппарат управления человеческим
капиталом предприятия, сущность человеческого капитала предприятия, И. Журавлева – методиче-
ский подход к измерению потенциала человеческого капитала предприятия, С. Дмитрук, – влияние
человеческого капитала на развитие предприятия и многие другие. Из множества работ, посвященных
экономической безопасности предприятия выделяется блок работ, посвященных кадровой безопасно-
сти предприятия – работы И. Журавлевой; И. Чумарина; Н. Швец; И. Швец; А. Кибанова; Н. Мехеда;
Н. Маренич; А. Назаровой; Н. Подлужной; Н. Петрова; В. Кравченко, и других. Отдавая должное этим
разработкам, нужно вместе с тем отметить, что особенности оценки человеческого капитала органи-
зации с целью использования при формировании ценыее капитала не были предметом широкого на-
200
SECŢIUNEA NR. 2
учного изучения и не получили отражения в украинской литературе. В стоимость активов украинских

предприятий никогда не включалась стоимость человеческого капитала организации в денежном выра-
жении и, тем более, увеличение стоимости человеческого капитала организации как результат эффек-
тивного инвестирования в персонал организации, никогда не рассматривалось как фактор экономиче-
ской безопасности предприятия.
Объектом исследования является оценка стоимости человеческого капитала организации как ак-
тива. Предметом исследования – формирование человеческого капитала организации как фактор ее
экономической безопасности.
В контексте достижения поставленной задачи были поставлены следующие цели:
– раскрыть понятие человеческий капитал организации;
– отследить взаимосвязь процессов формирования индивидуального человеческого капитала и
человеческого капитала организации;
– отследить влияние на стоимость человеческого капитала организации количественных и каче-
ственных параметров, характеризующих человеческие ресурсы организации;
– раскрыть взаимосвязь понятий человеческий капитал организации и экономическая безопас-
ность предприятия;
– рассмотреть процесс целенаправленного формирования человеческого капитала предприятия
как фактор повышения экономической безопасности предприятия.
Для описания человеческих ресурсов предприятия используется значительное количество тер-
минов: работники, персонал предприятия, рабочая сила, трудовой потенциал предприятия, кадровый
потенциал, человеческий капитал. Нашей целью является выделение понятия «человеческий капитал
организации» из множества категорий, используемых для описания персонала предприятия.
Е. А. Гришнова, дает определение человеческого капитала на личностном уровне как знания,
навыки, здоровье и иные производительные характеристики человека, которые он использует в эко-
номической деятельности; - на уровне предприятия человеческий капитал являет собой совокупную
квалификацию и профессиональные компетенции всех работников предприятия, а также его достиже-
ния в деле эффективной организации труда и развития персонала [3, с.35].Емкое определение, однако,
охватывающее качественные характеристики и не дающее ключей для количественной оценки челове-
ческого капитала на обоих уровнях. С этой точки зрения большой интерес представляет методика ана-
лиза человеческого капитала, предложенная в статье С. Дмитрука [4], по которой качественные харак-
теристики человеческого капитала: совокупность знаний персонала, профессионализм, эффективность
менеджмента, здоровье работников предприятия, способность персонала к инновациям, информацион-
ное обеспечение и т.д. [4, с.357]анализируются при помощипяти числовых коэффициентов [4, с.359].
Автор методики считает, что поскольку при анализе человеческого капитала предприятия необходимо
анализировать комплекс показателей, то необходимо рассматривать так же ряд показателей, характе-
ризующих вклад предприятия вразвитие человеческого капитала [4, с. 359]. На наш вигляд, алгоритм
отслеживания изменений достаточно прост: описывается первоначальное состояние человеческого ка-
питала предприятия, затем – обсчитываются затраты предприятия на улучшение этих качественных
параметров; на последнем этапе– отслеживается результат.
На наш взгляд, человеческий капитал организации представляет собой стоимость ее человече-
ских ресурсов (персонала организации), представленную как совокупная оценочная стоимость посто-
янных работников организации, скорректированная на гудвил кадрового потенциала организации.
Расчет происходит в несколько этапов. На первом – определяется оценочная стоимость каждого по-
стоянного работника предприятия, определяемая умножением годового фонда заработной платы по-
стоянного работника предприятия на коэффициент - Гкпр (гудвил кадрового потенциала работника).
На втором этапе суммируются стоимости каждого работника предприятия. На третьем – полученная
сумма умножается на гудвил кадрового потенциала предприятия (Г_кпп).
Ч к орг. = ∑S×Г кпп
Где Ч к орг. – человеческий капитал организации, ден. ед.;
S – оценочная стоимость работника, ден. ед.;
201
SECŢIUNEA NR. 2
Г кпп – гудвил кадрового потенциала предприятия. Рассчетная величина.

Небольшие объемы статьи не позволяют нам раскрыть множество вопросов, возникающих в
связи с предложенной формулой. Остановимся на основном – при расчете стоимости человеческого
капитала организации учитывается только стоимость постоянных работников. Стоимость временных
и сезонных – не учитывается. Более того, затраты предприятия на обучение и адаптацию временных и
сезонных работников понижают стоимость человеческого капитала организации как прямо, так и кос-
венно – через снижение гудвил кадрового потенциала предприятия (при значительном удельном весе
численности временных и сезонных работников в общей численности персонала предприятия). Гудвил
кадрового потенциала предприятия – это интегрированная величина, сочетающая в себе количествен-
ные и качественные оценки.
Термин человеческий капитал организации мы используем в трактовке, наиболее близкой к трак-
товке капитала К.Марксом. Капитал – это деньги, приносящие дельта деньги или прибавочную стои-
мость [5]. Мы позаимствуем подход – деньги становятся капиталом, когда используются для получения
еще больших денег - персонал предприятия становится человеческим капиталом если рассматривать
его как объект инвестирования и оценивать достигнутые результаты относительно первоначальных
характеристик, чтобы определить полученный прирост.
Современные управленческие модели позволяют учитывать в денежном выражении не только
заработную плату каждого сотрудника, но и затраты предприятия, понесенные на его адаптацию, об-
учение, аттестацию и т.д. Это деньги, вложенные в человеческие ресурсы предприятия в надежде на
получение еще больших денег. Эти затраты можно учитывать и через коэффициент – Гкпр – гудвил
кадрового потенциала работника. Затраты на коллективное обучение, оздоровление и т.д. влияют на
Гкпп – гудвил кадрового потенциала предприятия. На этот коэффициент влияют также качественные
параметры персонала, например, креативность. Системы коллективной и нематериальной мотивации
также изменяют Гкпп.
Сложность оценки человеческого капитала организации заключается в необходимости сочетания
учета и оценки количественных и качественных параметров. Качественные параметры, прежде всего,
учитываются через коэффициенты. Для их оценки придется прибегать к столь нелюбимому многими
экономистами методу экспертных оценок. Количественные параметры прямо учитываются в затратах
организации на персонал и здесь речь идет, прежде всего, об уровне управленческой модели, исполь-
зуемой на предприятии и уровне управленческой культуры руководителей. Достаточно часто про-
граммные продукты, используемые организацией в управленческом учете позволяют точно учитывать
затраты на каждого работника и структурное подразделение. Однако недостаточный уровень управлен-
ческой культуры руководства предприятия приводит к тому, что они не в состоянии оценить важность
оценки человеческого капитала организации и не ставят перед кадровыми и экономическими службами
задачи по расчету коэффициентов (гудвил кадрового потенциала работника и гудвил кадрового потен-
циала предприятия). Кадровая политика предприятия, в итоге, представляет собой набор общих фраз
о необходимости улучшения работы с персоналом, а затраты на обучение сводятся к инструктажам по
технике безопасности. Таким образом, управление человеческими ресурсами организации не приводит
к росту стоимости человеческого капитала организации, а затраты на подбор персонала и его адап-
тацию оборачиваются прямыми убытками. Если перед управленцами не ставятся конкретные задачи
по формированию стоимости человеческого капитала организации, то, несомненно, нет возможности
говорить и о прогнозируемом результате.
Ограниченные объемы статьи не позволяют нам проанализировать различные точки зрения от-
носительно определения экономической безопасности предприятия. С нашей точки зрения, экономи-
ческая безопасность предприятия проявляется в обеспечении стабильного экономического роста, на-
правленного на повышение прибыльности предприятия. Экономическую безопасность предприятия
определяют:
– состояние защищенности всех систем предприятия (в том числе, организационно-правовых,
режимно – охранных, информационных, технологических) при осуществлении хозяйственной деятель-
ности в условиях нестабильности внешней среды;
202
SECŢIUNEA NR. 2
– состояние всех ресурсов предприятия (капитала, трудовых ресурсов, информации, техноло-

гий, оборудования, предпринимательских способностей) обеспечивающих наиболее эффективное их
использование;
– высокая адаптивная способность к внутренним и внешним изменениям;
– устойчивость к техногенным и экологическим катастрофам.
Совершенно очевидно, что реализация главной цели управления экономической безопасностью
– обеспечение эффективного функционирования, максимально производительной работы всех систем,
поддержание определенного уровня жизни персонала и качества хозяйственных процессов на пред-
приятии должна опираться на высокий уровень кадрового потенциала организации. Таким образом,
формирование человеческого капитала предприятия – это и фактор, и одна из основных целей его
экономической безопасности.
Существует большая проблема с выбором конкретного набора характеристик и показателей
уровня развития человеческого капитала. Набор качественных и количественных показателей должен,
на наш взгляд, определяться целями анализа, его глубиной. Они, в свою очередь, зависят от выбранной
стратегии предприятия по отношению к человеческому капиталу. Основные этапы формирования че-
ловеческого капитала организации:
Выбор стратегии развития предприятия.
Разработка кадровой политики предприятия:
а) определение показателей, характеризующих исходный уровень персонала;
б) выбор направлений развития;
в) определение источников финансирования;
г) определение источников, способов и периодичности сбора информации;
д) определение механизмов взаимодействия кадровых, финансовых и экономических служб в
сфере сбора и обработки информации (в т.ч. – документооборот);
е) оценка достигнутых результатов относительно первоначальных характеристик.
Целенаправленное формирование человеческого капитала организации должно лежать в основе
политики экономической безопасности предприятия. Значительный человеческий капитал обеспечи-
вает экономическую стабильность предприятия, высокую производительность труда, поддерживает
высокую эффективность использования ресурсов организации.
Основные составляющие политики экономической безопасности предприятия:
а) кадровая безопасность;
б) защита интеллектуальной собственности;
в) технико-технологическая;
г) ффинансовая;
д) правовая;
е) экологическая;
ж) силовая.
Осуществление мероприятий в необходимом объеме обеспечит надлежащий уровень экономиче-
ской безопасности предприятия.
В условиях разворачивающегося кризиса украинской экономики и фактической невозможности
привлечения дополнительных ресурсов, особенно, финансовых, организации обращают пристальное
внимание на более эффективное использование внутренних резервов. Внутренний потенциал органи-
зации – это, прежде всего, ее человеческие ресурсы. Вопросы эффективного управления человечески-
ми ресурсами актуальны всегда. Однако в современных условиях, эффективность становится основой
выживания организации в конкурентной борьбе. Универсальным определителем эффективности явля-
ется сопоставление результата с затратами. Озабоченность окупаемостью вложений актуальна не толь-
ко для фирмы, но и для отдельного ее работника. Вкладывание средств в персонал для ведущих фирм
– это планируемый и управляемый процесс с прогнозируемым результатом. Можно, на наш взгляд, го-
ворить о процессе целенаправленного формирования человеческого капитала организации при управ-
лении ее экономической безопасностью.
203
SECŢIUNEA NR. 2
Экономическая безопасность предприятия отражает системные изменения материальных и не-

материальных факторов (внутренних и внешних) его существования. Рост человеческого капитала ор-
ганизации является, прежде всего, результатом внутренних усилий организации по повышению его
кадрового потенциала. Количественные и качественные изменения, происходящие с персоналом, явля-
ются результатом реализации целенаправленной кадровой политики предприятия. При этом все прои-
зошедшие качественные изменения должны быть переведены в количественные показатели и сравнены
с базовыми (первоначальными) параметрами. Следовательно, может быть отслежено количественное
влияние фактора «стоимость человеческого капитала предприятия» на уровень его экономической без-
опасности.
1. Грішнова, О. А. Людський капітал: формування в системі освіти і професійної підготовки / О.

А. Грішнова. – К.: Знання, КОО, 2001. – 524 с.
2. Грішнова, О. А. Людський капітал – визначальний чинник конкурентоспроможностіпідприєм-
ства // Теоретичні та прикладні питання економіки. Зб. наук. праць. Випуск 2. – К., 2003. – С.
128—134.
3. Грішнова, О. А. Людський, інтелектуальний і соціальний капітал України, сутність, взає-
мозв’язок, оцінка, напрями розвитку/ О. А. Грішнова // Збірник наукових праць Соціально
– трудові відносини: теорія та практика. – Київ. – 2014. – № 1(7). – с. 34-42.– [Електронный
ресурс]. – Режим доступа: http:// www. stvua.com.
4. Дмитрук, С. М. Вплив людського капіталу на розвиток підприємства / С. М. Дмитрук // Збір-
ник наукових праць Соціально – трудові відносини: теорія та практика. – Київ. – 2014. – №
1(7) – с. 357-362.– [Електронный ресурс]. – Режим доступа: http:// www. stvua.com.
5. Маркс, К. Капитал. Т.1 [Електронный ресурс] – Режим доступа: http://npu.edu.ua/ !ebook/book/
html/D/iplp_ket_Marx_kapital1.
ВОСПИТАНИЕ ОБЩЕЧЕЛОВЕЧЕСКИХ ЦЕННОСТЕЙ

У СТУДЕНЧЕСКОЙ МОЛОДЕЖИ
ОСИПЦОВ Андрей, канд. пед. наук, доцент,
The article provides an overview of patterns and conditions of upbringing of human values in student
youth as a psychological and pedagogical process, conceptual position of which is defined as objectively
and permanently existing connection of pedagogical phenomena, providing their existence, functioning and
progressive development.
The purpose of the study is to analyze the scientific approaches in the study of psychological and
pedagogical process of upbringing of human values of youth.
On the basis of laws of structuring of the educational process of formation of the university student’s
personality mentioned above the principle of humanism is considered and practiced as a principle of axiological
worldview of subjects of professional education, which is based on implanted beliefs, values, characteristics
of infinite possibilities of a human and his ability to improve, the demand for freedom and the protection of
human dignity.
Keywords: psychological and pedagogical process, education, student youth, human values, classical
university.
204
SECŢIUNEA NR. 2
Воспитание общечеловеческих ценностей личности студентов университета обусловлены зако-

номерностями педагогического процесса как общественного явления, а также закономерностями фор-
мирования их личности [14, с. 92–93]. Зависимость воспитания и его закономерностей от жизнедея-
тельности людей, от совокупности объективных и субъективных факторов социальной среды К. Журба
[10], М. Михайлов [11], А. Хуторской [7] относят к важной и конструктогенной закономерности. По их
аргументированным объяснениям эта общая закономерность воспитания отражает его зависимость от
способа производства материальных благ, от политической системы, социальной структуры общества,
духовной культуры его членов, социальных групп [5, 12, 15].
В качестве следующей актуальной закономерности воспитания общечеловеческих ценностей
следует выделить формирование особенности единства целей, содержания методов, форм и психоло-
го-педагогических условий воспитания, синтез обучения и воспитания. Особое внимание исследова-
нию данной закономерности уделяли такие ученые: И. Бех [4–6], А. Киричук [13]., Б. Ломов [14].
Учитывая фундаментальные научные труды таких ученых, как Ш. Амонашвили [1], Б. Ананьев
[2], И. Бех [5], Б. Братусь, В. Бойко, И. Зязюн [17–19], можно выделить ряд специфических законо-
мерностей воспитания, заключающиеся в следующей актуальности формирования общечеловеческих
ценностей личности студентов университетов:
– воспитание личности осуществляется только в условиях ее включения в различные формы
социально-культурной деятельности (обучение, воспитание; социально-ценностное самоопределение;
специальное образование, профессионально-трудовая практика; общественная деятельность и т.п.);
– воспитание личности должно базироваться на основе гуманизма, общечеловеческих ценно-
стей, глубокого уважения к достоинству человека в сочетании с требовательностью и дисциплиной;
– в процессе воспитания необходимо системно открывать перед его субъектами обоснованную
перспективу их усовершенствования, осуществлять социокультурную поддержку, помощь, сопрово-
ждение;
– процесс воспитания должен опираться на положительные черты характера его субъектов, об-
щечеловеческие и общественные ценности, потребности, морально-этическую культуру;
– в процессе воспитания необходимо принципиально учитывать возрастные, половые и психосо-
матические особенности его субъекта, состояние их физического, социального, психического, духовно-
го здоровья, предпочтения, динамику развития задатков, способностей, одаренности и таланта;
– воспитание личности должно иметь системные признаки социализации его субъекта. В связи
с этим оно осуществляется в коллективе и через коллектив путем общения, сотрудничества, сотворче-
ства, взаимопомощи, деятельности в командных, малых группах;
– воспитание должно обеспечить формирование у его субъекта общечеловеческих ценностей,
морально-этической культуры, духовной рефлексии и эмпатии, на основе которых личность способ-
на будет оптимально действовать в ситуациях риска, конфликта, морально-этического выбора, ответ-
ственности, коллективного взаимодействия, дисциплины;
– современная структура воспитания должна отдавать предпочтение интерактивным формам его
организации, в условиях которых достигается эффект согласия, единства усилий, образовательно-вос-
питательной фасилитации, сотрудничества, социально-ценностного самоопределения и самореализа-
ции его субъекта, педагогов, педагогического сообщества, общества;
– воспитание должно включать интериоризации его целей, задач, ценностей на основе которых
эффективно формируется мотивационно - потребностная сфера его субъекта в форме устойчивых
убеждений, ценностных ориентаций, социально-личностных потребностей и ценностей личности, ее
морально-этической и духовно-эстетической культуры;
– воспитание как процесс социализации, формирования общечеловеческих ценностей, которые
идентифицируют его субъекта как личность, должно включать механизмы системного подкрепления
ценностных ориентаций, социальных потребностей положительной динамикой устойчивого воспита-
ния, воспитанности человека, развития его культуры, на основе которых возникает феномен аксиоло-
гической и социальной успешности.
Учитывая изложенные общие и специфические закономерности воспитания общечеловеческих
205
SECŢIUNEA NR. 2
ценностей личности студентов университетов, следует отметить ряд методологических выводов:

– анализ совокупности общих и специфических закономерностей воспитания личности, общече-
ловеческие ценности дают представление относительно продуктивной организации воспитательного
процесса студентов университетов в ходе их профессионального образования как управляемого лич-
ностно-ориентированного подхода, охватывающего его целевой, ценностный, процедурный, инстру-
ментарно – мотивационный, корректирующий и стимуляционный аспекты;
– изложенные закономерности воспитания общечеловеческих ценностей личности студентов
университетов имеют объективную характеристику, которая формируется в системе повторных и не-
обходимых отношений и связей с реальной педагогической действительностью, что придает им свой-
ства для развития только на основе деятельности субъектов учебно-воспитательного процесса, которые
трактуются с принципиальным учетом ценностных ориентаций, социальных ценностей и потребно-
стей общества;
– деятельностная сущность закономерностей воспитания общечеловеческих ценностей лично-
сти студентов обусловливает развитие их структурных компонентов (коллективный, аксиологический,
праксиологичний, мотивационно-потребностный) на уровне сознания в форме знаний и ощущений
(отражение в сознании студента ценностных характеристик предметов, объектов, явлений, их связей,
свойств, аксиологических взаимоотношений). Эти признаки закономерностей воспитания являются ак-
сиологическим основанием для раскрытия его процессов каждому студенту.
Итак, установленные нами общие и специфические закономерности в воспитании общечелове-
ческих ценностей личности студентов университетов должны путем коллективно-логической интер-
претации трансформироваться в систему аксиологических принципов теоретико-методологических
положений, которые являются релевантными по отношению к социально-педагогическим и психоло-
гическим условиям формирования личности.
Изложенная научная аксиологическая аргументация относительно взаимозависимых общих и
специфических закономерностей воспитания позволяет констатировать, что основным признаком их
интеграции в практических условиях целостного процесса является ориентация на формирование лич-
ности студентов университетов. Сформулированное обобщение исследования приобретает статус кон-
цептуального положения, так как отражает цель воспитания личности, взаимосвязь его структурных
функциональных компонентов, гносеологические подходы к формированию теоретических и методо-
логических положений принципов воспитания общечеловеческих ценностей личности у студенческой
молодежи, ее способности к социально-ценностному самоопределению.
На основе изложенных закономерностей структурирования воспитательного процесса формиро-
вания личности студента университета принцип гуманизма рассмотрен и практически реализован как
принцип аксиологического мировоззрения субъектов профессионального образования, в основу которо-
го вживлены убеждения, ценностные характеристики безграничных возможностей человека [15] и его
способности к совершенствованию, требование свободы и защиты достоинства личности [4]. В связи с
сущностью принципа гуманизма система воспитания общечеловеческих ценностей личности (учебные
формы, формы внеаудиторных занятий, формы самовоспитания, по месту компактного проживания и
т.д.) является пространством воплощения гуманистических подходов, направлений, аксиологических
средств и методов формирования личности как субъекта обучения, познавательной деятельности, твор-
ческого труда и общения, в структуре которого реализуется гуманистическая идея человечества: чело-
век всегда является целью воспитания и социальной практики, а не средством деятельности [8, с. 36]. В
этой аксиологической ситуации воспитания и профессионального образования реализуется отношение
к студенческой молодежи как к высшей ценности, ориентация на демократическое и разностороннее ее
развитие, социально-ценностное самоопределение и самореализацию [3], утверждение блага и счастья
каждого студента как критерия общественного развития страны. Гуманизм как аксиологическое явле-
ние, обладающее свойством принципа общественного развития, является отражением духовных идей,
целей, ценности современного образования [11, 16, 17].
Рассмотрение теоретических и методологических положений вышеупомянутого принципа вос-
питания общечеловеческих ценностей личности студентов показывает, что его практическая сущность
206
SECŢIUNEA NR. 2
имеет гносеологической статус. Цель – реализация гуманистического воспитания личности будущего

специалиста, которая требует управляемого использования принципа народности [2, 5, 7], что является
отражением доминантности общечеловеческих и народных (национальных) ценностей личности.
В соответствии с сущностью, структурой, закономерностью воспитания общечеловеческих цен-
ностей личности содержание принципа народности мы рассматривали и практически использовали
как практические, методологические и аксиологические положения, которые ценностно регламенти-
руют воспитательное воздействие народных обычаев, традиций, культуры как духовно-нравственной
основы воспитания человека. Положения этого принципа обусловливают системное использование
сложившихся исторически и культурологично духовно-ценностных форм деятельности и поведения,
характеризующиеся признаками обычаев, обрядов, традиций, представлений, привычек в целенаправ-
ленном воспитании студенческой молодежи, формировании ее национальной идентичности и менталь-
ности [1, 6, 7]. Содержание вышеупомянутого принципа регламентирует системное использование во
всех формах профессионального образования студенческой молодежи методов, ситуаций, технологий,
обеспечивающих оптимизацию ее вхождения, социальную интеграцию в современные общественные
отношения государства, реализацию производительной взаимосвязи и духовно-исторической преем-
ственности поколений, передачу научного, экономического, социального, духовного, морально-этиче-
ского, правового опыта.
Итак, содержание данного принципа воспитания личности, общечеловеческих ценностей мы
рассматриваем и практически реализуем как отрасль гуманитаризованного профессионального обра-
зования, приобретающего признаки методологии социально-культурного развития, трансляции в про-
фессиональной подготовке социального опыта, организации в целом социально-культурной практики
личности [2, 6, 7, 3].
Следующим принципом воспитания общечеловеческих ценностей личности в студенческой мо-
лодежи, по убеждениям И. Беха [4-8]; М. Боритко [9]; В. Григоренко [2, 3]; В. Сухомлинского; J. Bortl;
R. Bortl; H. Watter; нужно считать принцип природного соответствия, теоретические, методологические
и аксиологические положения которого регламентируют духовно-ценностные и морально-этические
параметры материального и социального мира [5, 4, 7], характеризующееся индивидуальными задат-
ками [1, 3, 8], способностями [4], наклонностями [2, 5, 7], предпочтениями [2, 5], обуславливающими
учитывать их как «ядро» воспитательного процесса в различных звеньях национального образования.
Сочетание принципов культурново соответствия и природного-соответствия в процессе воспита-
ния общечеловеческих ценностей личности обеспечивает условия проектирования личности, которая
находится в состоянии профессиональной подготовки. Учет вышеуказанных особенностей позволяет
прогнозировать оптимальные результаты воспитательного процесса путем таксономии аксиологиче-
ских целей, педагогических задач с одной стороны, профессионального образования и определения
оптимальных средств, методов, модусов их решения с другой, как рациональной организации форми-
рования личности будущего специалиста. Таким образом, мы получаем основания подчеркнуть, что
современное воспитание студенческой молодежи должно осуществляться в естественно соответству-
ющих условиях и на основе общечеловеческих ценностей с учетом особенностей этнической, реги-
ональной и общественной культуры, решать задачи освоения личностью различных пластов нацио-
нальной культуры (бытовая, физическая, материальная, духовная, политическая, морально-этическая,
экономическая, профессионально-трудовая, интеллектуальная, экологическая), что является основным
критерием и фактором ее идентификации.
Аксиологическая сущность системы профессионального образования, которая регламентируется
положениями соответствующего принципа, формирует у ее субъекта мотивы, потребности в систем-
ной деятельности, интериоризированное восприятие не только профессионально-актуальных знаний,
умений, информации, опыта педагога университета, а и системы общечеловеческих ценностей, достоя-
ние национальной и мировой культуры без индивидуализированного воздействия которых невозможно
формирование личности будущего специалиста [5, 7, 14, 15]. Аксиологическая направленность систе-
мы профессиональной подготовки студенческой молодежи на уровне ее эмоционально-обогащенного
сознания, образного мышления, гуманистического мировоззрения и эмпатии осуществляется на основе
207
SECŢIUNEA NR. 2
мощной интеграции образовательно-воспитательного, методическо-технологического и деятельност-

но-поведенческих компонентов профессионального образования. Аксиологические признаки системы
профессионального образования формируются общечеловеческими ценностями, ценностными ори-
ентациями и социальными потребностями общества и являются мощными факторами формирования
у студентов осознанного ощущения творческих способностей, резервных познавательных потенций,
обеспечивающих непрерывность, преемственность, межсубъективность, индивидуализацию и диффе-
ренциацию, целеустремленность, комплексность и технологичность инновационных форм професси-
ональной подготовки, ее социально-педагогическую фасилитацию в образовательно-воспитательной
среде вуза [4, 5, 7, 10].
В соответствии с сущностью социально-культурных детерминант образования в формировании
общечеловеческих ценностей личности студенческой молодежи особую актуальность приобретают
положения принципа личностно ориентированного подхода к реализации аксиологических процес-
сов формирования личности. Основы теоретического и методологического положения этого принци-
па детерминированы содержанием новой парадигмы национального образования [12, 7, 8, 2], базовые
концепты которой отражают феноменологию гуманизации образования, направленного на личность
каждого ее субъекта, который является источником развития, познания, реализации ценностных ориен-
таций, социальных ценностей, потребностей общества, в котором он занимает центральную позицию
на уровне общечеловеческой ценности.
Итак, организационно-управленческая сущность вышеупомянутого принципа в форме его теоре-
тических и методических положений регламентирует достижение педагогических и психологических
воздействий профессионального образования студенческой молодежи, суть которых – общечеловече-
ские ценности, глубокое уважение к личности студента, учет особенностей его психофизического, ин-
теллектуального, духовного развития.
Учитывая изложенные характерные признаки психолого-педагогических условий воспитания
общечеловеческих ценностей личности студентов, концептуальные положения нашего исследования,
получаем гносеологические основания утверждать, что в практических условиях аксиологически -
структурированного профессионального образования эти условия должны влиять только комплексно
[5, 10, 12, 15, 16]. Требования комплексного воздействия вышеупомянутых условий обусловлены за-
кономерностями и воспитательными принципами формирования личности [15] с акцентированными
признаками ее направленности, включающими совокупность устойчивых мотивов, ценностных ориен-
таций, общественных ценностей и потребностей, общекультурные и профессионально-направленные
интересы, склонности, предпочтения, убеждения, идеалы и мировоззрение человека [11], которые отра-
жают аксиологическую сущность личности студентов университетов, социальное, правовое развитие,
отношение к студенту как к сознательному, ответственному, самоактуализированному, дисциплиниро-
ванному субъекту учебно - воспитательного взаимодействия, основанного на соблюдении достоинства
человека, уважения к другим людям, коллективу, обществу.
Итак, систематизированы, теоретически обоснованы, методологически упорядочены сущность
и структура общечеловеческих ценностей личности, их закономерности, принципы и психолого-пе-
дагогические условия, культурные детерминантные формы воспитания аксиологически-структуриро-
ванной личности студентов университетов, что является плодотворным гносеологическим основанием
развития теоретической модели формирования этого феномена в профессиональной подготовке бу-
дущих специалистов в высшим образованием. Теоретическая модель воспитания общечеловеческих
ценностей личности в контексте нашего исследования будет выполнять функцию гносеологического
образа инновационной системы формирования аксиологически-структурированной личности будуще-
го специалиста.
1. Алексеев, Н. И. Педагогические основы проектирования личностно-ориентированного обуче-

ния : автореф. дисс. на соискание уч. степени доктора пед. наук : спец. 13.00.01 Общая педаго-
208
SECŢIUNEA NR. 2
гика и история педагогики / Алексеев, Н. И. – Екатеринбург, 1997. – 40 с.

2. Амонашвили, Ш. А. Школа Жизни / Амонашвили, Ш. А. – М. : Изд. Дом Шалвы Амонашвили,
2000. – 213 с.
3. Ананьев, Б. Г. Человек как предмет познания / Ананьев, Б. Г. – Ленинград : ЛГУ, 1968. – 339 с.
4. Анисимов, С. Ф. Духовные ценности: производство и потребление / Анисимов, С. Ф. – М. :
Мысль, 1988. – 253 с.
5. Бех, І. Д. Духовний розвиток особистості: поступ у незвідане / Бех, І. Д. // Пед. і психол. –
2007. – № 1. – С. 5–28.
6. Бех, І. Д. Виховання особистості : [підручник для студентів вищих навчальних закладів] / Бех,
І. Д. – К. : Либідь, 2008. – 848 с.
7. Бех, І. Д. Виховання особистості : у 2 кн. // Кн. 1 : Особиситісно-орієнтований підхід: теорети-
ко-технологічні засади : [наукове видування] / Бех, І. Д. – К. : Либідь, 2003. – 280 с.
8. Бех, І. Д. Почуття цінності іншої людини як моральний пріоритет особистості / Бех, І. Д. //
Початкова школа. – 2001. – № 12. – С. 34.
9. Бодалев, А. А. Акмеология как учебная и научная дисциплина / Бодалев, А. А. – М., 1993. – 31
с.
10. Григоренко, В. Г. Профессионально-педагогическая мотивация и технология её формирования
/ Григоренко, В. Г. – Одесса : изд-во ЮУГПУ им. К. Д. Ушинского, 2003. – 148 с.
11. Журба, К. Виховання духовності в учнів : метод. розробки / Журба, К. // Рідна шк. – 2004. – №
3. – С. 47–50.
12. Кинелев, В. Г. Образование, воспитание, культура в истории цивилизации / Кинелев, В. Г.;
Миронов, В. Б. – М. : изд. центр. «Владос», 1998. – 518 с.
13. Киричук, О. В. Рівні суб’єктності та індикатори духовності людини / Киричук, О. В.; Карпен-
ко, З. С. // Педагогіка і психологія. – 1995. – № 1. – С. 3–11.
14. Ломов, Б. Ф. Методологические и теоретические проблемы психологи / Ломов, Б. Ф. – М. :
Наука, 1984. – 445 с.
15. Михайлова, Н. Н. Процесс совместного преодоления, или Педагогическая поддержка ребенка
как предмет управления / Михайлова, Н. Н.; С. М. Юсфин // Директор школы. – 1997. – № 2.
– С. 3–8.
16. Селевко, Г. К. Современные образовательные технологи : [учеб. пособие] / Селевко, Г. К. – М.:
Народное образование, 1998. – 286 с.
17. Юзвак, Ж. Духовність як психологічний феномен: структура та чинники розвитку / Юзвак, Ж.
// Філософська думка. – 1999. – № 9. – С. 141.
ДЕСТРУКТИВНЫЕ ФАКТОРЫ В ЗАНЯТОСТИ МОЛОДЕЖИ

ПЕТИНА Александра, аспирант,
Кировоградский Национальный Технический Университет
The article depicts the main problems of youth employment in the labor market of Ukraine. The current
world trends in youth employment, and the causes and consequences of youth unemployment is analyzed.
It is described in short reasons of low competitiveness youth. Based on the analysis it is determined of the
main factors destructive youth segment of the labor market. It reveals key issues of employment and youth
employment, directions solve them.
Keywords: youth, labor market, youth employment, destructive factors, competitive youth, unemployment.
Современный этап социально-экономического развития общества предполагает аккумулирова-
209
SECŢIUNEA NR. 2
ние и эффективное использование всех имеющихся ресурсов. Одним из важнейших источников обнов-
ления в системе трудового воспроизводства является молодое поколение. Понимание закономерностей
интеграции молодых специалистов в профессионально-трудовую сферу непосредственно связано с
определением их роли и места в общественном воспроизводстве, субъектом которого они являются.
Включаясь в профессионально-трудовую сферу и интегрируясь в её структуры, они не только унасле-
дуют опыт, оставленный им предыдущим поколением, но и преобразуют его, реализуя свой инноваци-
онный потенциал.
Таким образом, в условиях глубокого экономического и демографического кризиса, кризиса
культуры и идеологии, в которой находятся страны постсоветского пространства, включая Украину, мо-
лодежные проблемы в различных сферах приобретают специфические черты, отмечаются тяжелыми и
долговременными последствиями, а затем, требуют углубленного анализа и регулирования, разработки
реалистической, сбалансированной, взвешенной политики в отношении молодых поколений [3, с. 5].
Комплексный подход к проблеме исследования положения и поведения молодежи на рынке тру-
да предполагает изучение закономерностей развития рынка труда, его сегментации, взаимодействия
с институтом образования, выявления объективных и субъективных регуляторов стратегий занятости
данной социально-профессиональной группы. Теоретические концепции занятости и рынка труда из-
ложены в фундаментальных трудах выдающихся представителей экономической науки ‒ Дж. М. Кейн-
са; А. Маршалла; Дж. С. Милля; У. Петти; А. Смита; М. Фридмена; Ф. Хайека и др.
На сегодняшний день тенденции развития рынка труда Украины носят специфический и неу-
стойчивый характер, негативно отражаясь на процессах интеграции молодежи в трудовую сферу. Изу-
чению положению молодежи на рынке труда посвящены работы Э. Либановой; В. Петюха; Д. Богини;
Е. Гришновой; В. Оникиенка; С. Бандура; В. Савченко; А. Кузнецовой; А. Лаврук; Е. Абашиной и др.
Вместе с тем, в отечественной литературе и исследовательской практике пока недостаточно
представлены работы, в которых на базе основных современных теорий и концепций всесторонне и
комплексно рассматриваются положение и стратегии занятости молодежи на рынке труда.
Нынешняя ситуация с трудовой занятостью молодежи, которая ухудшилась в результате глобаль-
ного экономического кризиса, становится срочным вызовом с долгосрочными последствиями как для
молодых людей, так и для общества в целом. Сама по себе молодежь является одной из самых заин-
тересованных сторон в поиске достойной и продуктивной работы. Однако, слишком часто их голос
остается неуслышанным, а их положительный или отрицательный опыт и взгляды нераспределенны-
ми. Именно молодежь, выпускники высшей школы, впервые оказавшиеся на рынке труда, являются
наиболее уязвимой его категорией. Имея меньше опыта и меньше навыков, чем многие взрослые люди,
молодежь часто сталкивается с особыми трудностями при поиске работы. Поэтому весьма актуальным
становится изучение деструктивных факторов в занятости молодежи.
Причинами таких явлений можно назвать сложные трансформационные процессы, происходя-
щие в Украине, и связанные с ними негативные тенденции во многих отраслях экономики, в том числе
и на национальном рынке труда. Депрессивная, нерациональная структура занятости, низкая оплата
труда, тенизация занятости, высокий уровень миграции и безработицы населения ‒ все эти деструк-
тивные факторы сказываются на процессе трудоустройства молодежи, создавая значительные угрозы в
реализации их инновационного потенциала.
Глобальный уровень безработицы среди молодежи, который долгое время превышал те же пока-
затели в других возрастных группах, потерпел своего апогея в 2009 г., когда 75800000 молодых людей
во всем мире остались безработными. В периоды экономических спадов молодые люди часто являются
последними, кого хотят нанимать, и первыми, кого увольняют. В 2010 г. глобальный уровень безрабо-
тицы среди молодежи составлял 12,6%, в то время как этот показатель среди взрослых людей составлял
4,8%. Даже после того, как молодым людям удается найти работу, они все равно продолжают испы-
тывать нестабильность, недостаток возможностей для профессионального развития и безработицу. У
молодых людей больше шансов оказаться на уязвимом рабочем месте, которое затем может неблаго-
приятно отразиться на их будущем и перспективах доходов [2].
Оптимальные возможности трудоустройства молодых специалистов детерминированы объек-
210
SECŢIUNEA NR. 2
тивными и субъективными факторами. Формирование конкурентной среды на рынке труда, которое

окончательно сломало традиционный механизм государственного распределения молодых специали-
стов, усилило значимость внутренних ресурсов в выработке активной жизненной позиции и результа-
тивности её собственных стратегий занятости. Тем самым актуализировались проблемы социальной
субъектности в профессионально-трудовой сфере.
В этом контексте повышается роль высших учебных заведений в усилении конкурентоспособ-
ности выпускников на рынке труда. Сегодня зона ответственности высшей школы включает в себя и
создание комплекса механизмов адаптации молодых специалистов к конкурентным условиям труда.
Целью современного образования является становление личности, готовой к адекватному восприятию
социально-экономических изменений в обществе, способной к самореализации на свободном рынке
труда в условиях трансформирующейся экономики.
Таким образом, институциональные условия и уровень развития внутренних ресурсов личности,
в частности, выбор эффективных стратегий занятости предопределяют векторы и результативность
становления данной социальной группы молодежи как субъекта общественного производства, тем са-
мым выводя эти процессы в область научных и практических интересов.
Незанятость молодых людей ведет к негативным проявлениям, как в сфере экономики, так и в
сфере социальной жизни общества. С ростом числа незанятых, складывается «нерациональная струк-
тура занятости».
Кравченко, В. Л. отмечает, что анализ ситуации, складывающейся на рынке труда, показывает,
что наиболее острые проблемы, связанные с занятостью у молодежи возникают из-за низкой конкурен-
тоспособности, обусловленной следующими факторами:
– недостаток у молодежи профессиональных знаний, квалификации и навыков, в результате чего
преимущество при приеме на работу отдается квалифицированным работникам;
– отсутствие централизованного распределения выпускников учреждений высшего, среднего и
начального профессионального образования;
– трудовая нестабильность молодежи: молодые люди чаще вынуждены прерывать свою трудо-
вую деятельность в связи с призывом в армию, вступлением на обучение, отпусками в связи с рожде-
нием и воспитанием детей и др.;
– необходимость предоставления льгот, предусмотренных Трудовым кодексом Украины относи-
тельно молодежи [1, с. 197].
Низкая конкурентоспособность молодежи на рынке труда объясняется отсутствием достаточного
производственного опыта и необходимого стажа работы по специальности. При этом молодые люди
нередко первыми попадают под сокращение при реорганизации предприятий или становятся безра-
ботными сразу же после окончания учебного заведения. Безработица среди молодого населения ведет:
– к углублению бедности и обнищанию бюджетов молодых семей (как следствие ‒ увеличение
разводов, абортов, снижение рождаемости, увеличение числа беспризорных и брошенных детей, де-
тей-сирот, детей-инвалидов);
– к снижению социальной защищенности и неадекватной оценке молодежного труда, что спо-
собствует падению национального патриотизма, приводит к оттоку молодых специалистов в развитые
капиталистические страны, прививает интерес к поиску альтернативных форм заработка в сфере не-
формальной экономики и теневого бизнеса, подрывает интерес к образованию;
– к увеличению криминогенной учитывая вышесказанное обстановки в стране (увеличивается
количество экономических и уголовных преступлений, расцветает алкоголизм и наркомания, увели-
чивается количество венерических и других заболеваний, сокращается уровень продолжительности
жизни, увеличивается смертность ‒ все это способствует естественному вырождению нации).
Что касается проблемы увеличения непосредственной занятости молодежи, здесь наблюдаются
свои специфические сложности:
– молодые специалисты в силу своей «незрелости» и недостатка профессионального опыта явля-
ется одним из наименее востребованных слоев населения на рынке труда;
– чрезмерная амбициозность выпускников современных вузов (особенно коммерческих) ‒ завы-
211
SECŢIUNEA NR. 2
шенные требования к условиям и оплате труда, нежелание делать карьеру с самых «низов», постепенно
поднимаясь по ступеням служебной лестницы, ‒ усложняют ситуацию на рынке труда молодых специ-
алистов, увеличивают количество безработных молодых людей;
– отсутствие четкой профессиональной определенности ‒ зачастую образование, полученное в
вузе, не является основным профессиональным ориентиром, молодой специалист не знает своих про-
фессиональных склонностей и не отдает конкретных предпочтений ни одной из профессий;
– отсутствие практической подготовки с детства к любой реальной работе приводят к нежеланию
менять размеренный уклад «легкой» жизни за «надежным родительским плечом»;
– слабая социальная защищенность, необоснованно низкая система оплаты труда в стране, высо-
кая текучесть кадров на украинских предприятиях стимулирует молодого специалиста к поиску зара-
ботной платы на более благоприятной ниве зарубежных предприятий.
Учитывая вышесказанное, предлагаем следующие направления содействия занятости молодежи
со стороны правительств, работодателей и профсоюзов:
1. Расширение возможностей для трудоустройства молодежи с помощью мер по укреплению
связей между системой образования и рынком труда, включая профориентацию, совершен-
ствование информации о карьерных возможностях и широкий доступ к ней, поддержку во
время поиска работы и обеспечение гарантий занятости молодежи.
2. Привлечение молодежи к предпринимательству.
3. Содействие защите трудовых прав молодежи с гарантированием им равных прав в сфере тру-
да, закреплением их в коллективных договорах и обеспечением надлежащей социальной за-
щиты.
Таким образом, проблема занятости молодежи является актуальной социально-экономической
проблемой, поэтому требует особого внимания, как со стороны государственной власти, так и со сторо-
ны общества в целом. Трудоустройство и социальная адаптация молодого поколения в обществе ‒ это
задача, которая волнует не только их самих, но и государственную службу занятости. Проблема моло-
дежной занятости в Украине по-прежнему остается острой и процесс адаптации молодежи к новым
экономическим условиям происходит сложно. В сложившейся ситуации основной задачей государства
и работодателей является применение эффективных мер, повышающих шансы молодых людей безбо-
лезненно интегрироваться в квалификационную и профессиональную структуру рынка труда, достой-
но закрепиться на нем, стать конкурентной его составляющей.
1. Кравченко, В. Л. Сучасний стан зайнятості молоді в регіонах України // Продуктивні сили і

регіональна економіка: Зб. наук. пр. – Ч. І. – К.: РВПС України НАН України. – 2007. – С. 195
– 198.
2. Молодь та молодіжна політика в Україні: соціально-демографічні аспекти / За ред. Е. М. Лі-
банової. ‒ К. : Інститут демографії та соціальних досліджень ім. М. В. Птухи, НАН України,
2010. ‒ 248 с.
3. Світова доповідь з питань молоді [Електронний ресурс]. ‒ Режим доступу: http://
unworldyouthreport.org./.
NECESITATEA PLANIFICARII CARIERII

Maia POSTICĂ, conf. univ., dr.,
Catedra Administrarea afacerilor, USM
„La ce i-ar folosi unui om să fie nemuritor dacă nu ştie să îşi folosească bine o jumătate de oră?”
„What would be the use of immortality to a person who cannot use well a half an hour?”
(Ralph Emerson)
212
SECŢIUNEA NR. 2
Busy people do not seem to have time to plan their future. Think about how to use productively the next
few hours together with decision making is crucial in order to make time (in a busy schedule). The psychology
of planning activities is a useful practice: split time as you want and gain control over the situations that seem
to be out of control. You might have a positive attitude, that will help you to achieve your aims and hesitate
stressful situations
Key words: time management, effective managers, successful managers, organizational communication,
effective cultural, organizational climate, personal return.
Trecerea la noua societate informaţională implică schimbarea viziunii vis-a-vis de abordarea comunicării
organizaţionale şi prelucrarea informaţiei acest lucru fiind indispensabil şi inevitabil mai cu seamă în ţările
ex-sovietice, inclusiv în Republica Moldova, unde situaţia este destul de modestă la acest capitol. Din partea
managerilor sunt necesare alte dexterităţi: identificarea şi realizarea obiectivelor strategice de comunicare internă
şi externă; determinarea priorităţilor pentru a-şi organiza mai eficient activitatea comunicaţională; elaborarea
şi implementarea strategiilor de comunicare şi persuasiune eficientă a angajaţilor; formarea şi de5zvoltarea
abilităţilor de comunicare persuasivă etc., care necesită o activitate creativă şi analitică. Menţionăm că într-o
economie centralizată şi cuc caracter directivist interesul faţă de comunicare a fost mereu aproape de limita
zero.
Capacitatea de a conduce un grup reiese din posibilitatea de a aprecia corect momentul.
Ce putem face acum sau azi?
La etapa actuală, când pe fundalul obţinerii autonomiei şi liberalizării economiei reale au loc schimbări
tehnologice, politice şi economice, problemele ce ţin de muncă, relaţiile de muncă, contractele colective de
muncă, distribuirea veniturilor, asigurarea socială, şomaj, funcționarea şi institualizarea pieţii muncii s.a., sunt
imperativele de baza ale întregii Europe, inclusiv şi ale societăţii moldoveneşti.
Anume salariile mici, datoriile salariale, reducerea nivelului de trai, precum şi inflaţia sunt factori de
baza care pot destabiliza situaţia social-economică din tară. De aceea, politica salarizării trebuie să fie unul
din elementele principale ale politicii social-economice a statului, stimulul principal pentru munca productivă
şi, prin urmare, pentru creșterea nivelului de producţie. Din aceste considerente trebuie sa se depună eforturi
mai mari in ceea ce privește reabilitarea funcțiilor de reproducere şi de stimulare ale salariatului, iar aceasta
la rândul său cere o gestionare corectă a timpului şi a efortului depus. Reformele economice şi structurale din
ultimii ani au avut impact deosebit şi asupra evoluţiei proceselor de pe piaţa muncii. Perioada actuală poate fi
caracterizată printr-o reducere puternica a indicatorilor ocupaţionali si creșterea ponderii populației inactive.
Implementarea politicilor şi strategiilor de comunicare eficientă în managementul organizaţional din
Republica Moldova se află într-un stadiu incipient, comunicarea se realizează în mod deficitar din cauza
birocraţiei excesive, managerii sunt lipsiţi de informaţii reale, operative, fiind însă suprasaturaţi de rapoarte şi
dări de seamă interminabile, sau se ciocnesc de in sistem rigid de comunicaţii.
O problemă destul de importantă rămâne a fi şi modificarea viziunii faţă de relaţiile dintre manageri şi
subordonaţi care trebuie să fie etice, umane, indiferent de poziţia ierarhică, căci managementul transformărilor
presupune un grad înalt de flexibilitate, ce permite supraveţuirea în condiţiile unui mediu deosebit de dinamic,
un feedback continuu, pentru a depista chiar din start posibilele discrepanţe.
Mulţi manageri sau conducători din Moldova fac tot posibilul să aplice modelul de dirijare american
sau european si îşi închipuie ca sunt nişte “macio”. Însă până la urmă acest model se dovedeşte a fi neeficient,
deoarece fiecare persoană are capacităţile sale, o putere interioară pe care poate s-o utilizeze pentru obţinerea
unor rezultate mai performante.
Victoria care aduce succesul este pe jumătate dobândită de cel ce se deprinde sa-şi stabilească scopurile
şi sa le împlinească. Chiar şi cea mai neplăcută muncă devine ușor de îndurat atunci când treci prin fiecare zi
convins că orice sarcină, nu contează cit de apăsătoare sau de plictisitoare ar fi, este un pas către împlinirea
visurilor. După Ron Hoff «viaţa poate fi voioasă ca un copil la joacă când te trezeşti cu imaginea unui drum
clar marcat, care te aşteptă. Cât de plăcută poate fi calea vieţii dacă dimineaţa nu apare cu noi bucurii, cum ar
fi acela de a-mi duce la împlinire scopurile zilei respective, sau dacă seara nu-mi aduce plăcerea de a-mi fi dus
la bun sfârșit planul ?»
213
SECŢIUNEA NR. 2
Datorită interdependenţei intre numărul de ore petrecute la muncă şi faptul că sensul dă mai multă
satisfacţie muncii, tot mai mulţi caută un scop mai superior. Interesul pentru măiestria personală a sporit in
perioada în care au existat restructurări, reduceri de personal, concedieri masive.
Perceperea asupra timpului şi a folosirii lui variază de la o ţară la alta. Adeseori diferenţele se
reflectă în numărul mediu a orelor de muncă, importanţa punctualității sau timpul rezervat activităților în
voie. Daca e nevoie să lucraţi peste hotare,trebuie sa fiţi pregătiți sa vă adaptaţi la practicile şi la programul
celorlalţi. Atitudinea noastră de timp este în continuă schimbare. Multe dintre aceste modificări se datorează
retehnologizării. Internetul a făcut ca schimbul de informaţii să devină aproape instantaneu. Creşterea
numărului de opțiuni ne dă ocazia să facem mai multe lucruri intr-o singura zi, dar duce totodată la sporirea
presiunii asupra timpului liber. Iată de ce este extrem de important sa ne folosim timpul cât mai eficient şi
productiv. Pentru ca un conducător să fie eficient, ar trebui să rezerve aproximativ 60% din timp activităţilor
de planificare şi dezvoltare, celor de proiectare 25% şi doar 15% sarcinilor de rutină. In realitate majoritatea
oamenilor își împart timpul exact invers.
Figura 1. Repartizare ideala

Sursa: Elaborare proprie a autorilor
John Wooden a fost unul din cei mai buni antrenori de baschet. Echipa sa UCLA a chîştigat 10 campionate
naţionale in 12 ani. Strategia antrenamentelor se baza pe filozofia frazei spuse in copilărie de tatăl sau „Trebuie
de făcut aşa, ca fiecare zi să fie exemplară”. In timp ce alţi antrenori îşi orientau echipele la principalele jocuri
din viitor, J.Wooden si-a axat atenţia la ziua curentă. Orice antrenament era pentru dumnealui la fel de
valoros, ca şi joaca pentru titlul de campion. Conform principiilor lui, există toate posibilitățile ca ziua de azi
sa fie cea mai bună din viață. El dorea ca fiecare membru al echipei când se culcă seara să se gândească „Azi
eu am fost in cea mai bună formă fizică”.
Majoritatea persoanelor nu doresc aşa să trăiască, crezând că fericirea e undeva în viitor de aceia trăiesc
cu acest viitor. Însă toate problemele s-au început in trecut de aceia trăiesc şi cu trecutul, uitând că toate cele
plăcute se petrec acum. Dirijarea grupului sau a organizaţiei tot trebuie făcuta la moment. Principalul in acest
caz este dorinţa de a face lucruri bune şi a le face acum. Când persoanele din organizaţie vor observa că
conducătorul se străduie să facă fiecare zi mai bună ca cea precedent, ei vor urma exemplul acestui conducător.
De ce întreprinzătorii îşi extind afacerea, fac noi angajaţi, îşi diversifică produsele şi serviciile, se muta
din biroul de la domiciliu într-o alta încăpere sau dintr-un spaţiu mai mic în altul mai mare? Pentru că pot?
Pentru că aşa ar trebui? Răspunsuri greşite. De ce persoanele renunţă la timpul şi energia care ar putea fi
dedicate familiei, prietenilor, unor proiecte? Se merită să fie urmărit doar modelul de creştere numerică a
afacerii? Dacă am ar avea la dispoziţie o eternitate, ar lua decizia corectă cu privire la felul în care să petreacă
timpul?
Asemenea întrebări pot fi aplicate in cazul multor gestiuni şi decizii pe care le luăm pe parcursul înfiinţării
214
SECŢIUNEA NR. 2
şi susţinerii unei afaceri. Şi atunci când ştim care este viziunea noastră într-un moment sau altul, putem mai
uşor să răspundem la aceste întrebări. Dacă nu v-aţi articulat viziunea sau nu aţi reevaluat-o anual, aţi luat o
cale greșită sau chiar accidentată. Henri Ford spunea „Dacă nu vă gândiți la viitor, el pentru dumneavoastră
nici nu va exista”. Însă având o viziune, veţi avea o sursă importantă de inspiraţie pentru dumneavoastră şi
echipa pe care o dirijaţi.
Mulţi proprietari, manageri şi lideri menţionează că lipsa de timp reprezintă principala lor provocare-
cheie. Dat fiind faptul că toţi oamenii au acelaşi timp la dispoziţie, percepţiile noastre despre lipsa de timp nu
ţin timp în sine, ci de modul cum îl folosim, cum privim chestiunile legate de timp şi echilibru. Pentru multe
persoane anume aici ar găsi oportunități de dezvoltare a măiestriei sau de accentuare a unui nou impuls de
creştere. Ca şi majoritatea oamenilor, proprietarii de afaceri au un număr mare de responsabilități şi probleme,
ce se „luptă” mereu pentru atenţia lor. Unii par dezordonaţi, ceia ce le afectează totul de la punctualitate la
rapiditatea cu care răspund la apelurile telefonice saula e-mail-uri.
Filosoful Jacob Needleman în cartea sa „Time and the Soul” (Timpul şi sufletul) scria „numai sinele
poate să învingă timpul”. Aici se poate ivi o tensiune între realitatea psihologică a faptului că obsesia tipului
(sau lipsa lui) vă îndepărtează de aşa-zisa soluţie de administrare a timpului, pe de o parte, şi pe de alta parte,
realitatea practică a faptului că multe dintre responsabilitățile zilnice vă solicită atenţia. În ciuda faptului că
mulţi filozofi şi-au expus părerea pe marginea acestei probleme şi în scrierile lor putem găsi unele perspective
de administrare a timpului, majoritatea prelungesc să trăiască într-o lume care dă importanţă constrângerilor
timpului şi măsurii acestuia.
Într-o lume reală, nu idealizată, există probleme care, dacă nu sunt abordate cu pricepere, contribuie la
sentimentul că nu ai suficient timp. Acestea includ delegarea, administrarea timpului, accelerarea termenelor
limită, „convulsiile de timp” produse de rezistenţa la acţiunea necesară, sentimentul că felul în care îţi petreci
timpul nu este echilibrat în funcţie de propriile priorităţi. O soluţie eficientă ar fi combinarea practicilor filozofice
sau spirituale cu strategiile mai practice de administrare a timpului. Multe persoane recurg la meditaţii, care
le ajută să-şi schimbe ritmul zilei şi să găsească prioritățile reale şi timp acolo unde se pare că nu există.
Alte persoane au tendinţa de a „lupta cu focul”sau să sară din criză în criză, astfel încât nu deţin niciodată
controlul asupra modului in care îşi petrec ziua de lucru. Cei „dependenţi de criză” trăiesc pentru adrenalina
stării respective şi evită să delege sarcini altor persoane, care fie sunt calificate, fie îşi pot dezvolta abilităţile
necesare pentru a administra o parte, dacă nu toate detaliile la un moment dat. Probabil în orice echipă există
persoane care pot să-şi asume responsabilități suplimentare ţi să echilibreze o parte din dezordinea zilei.
Dacă nu le oferim ocazia, aceste persoane nu-şi vor dezvolta niciodată capacitatea de a administra. Dacă însă
echipa este solicitată cu adevărat la maximum, iar conducătorul şi alţii „luptă cu focul” ziua întreagă, atunci
este nevoie de verificat dacă problema a apărut din cauza dezorganizării sau ineficienţii ori trebuie de revăzut
planurile de personal.
Alte probleme legate de timp includ accelerarea cronică a termenelor-limită şi intrarea în criză de timp.
Accelerarea termenelor-limită scurtează termenul de execuţie a acţiunii şi nelinişteşte din două motive: noile
termene sunt în mod inevitabil nerealiste şi adaugă activităţi inutile la lista zilnica de sarcini. Iar aceasta
dezechilibrează timpul pe termen scurt. Din fericire, abilitatea de a stabili priorităţi, eficienţa, managementul
timpului şi al personalului uşor se învaţă.
Scopurile personale şi profesionale pe termen lung sunt decisive în cazul fixării unor ţinte generale.
Însă pe termen scurt un scop personal (întemeierea familiei) poate avea prioritate în faţa scopurilor pe termen
lung (conducerea afacerii). Un profi trebuie sa stabilească care sunt scopurile personale şi cele profesionale,
pe termen scurt şi pe termen lung. Înainte de toate e necesar de văzut dacă sunt realiste: chiar dacă nu vă puteţi
modifica însuşirile fizice, aveţi oricând prilejul să dobândiți noi deprinderi. Ideea unui singur loc de muncă în
decursul carierei e pe cale de dispariţie şi s-ar putea ca persoanele să fie nevoite să-si perfecţioneze anumite
deprinderi ca să poată avea de lucru, ceia ce înseamnă că scopurile profesionale pot fi extrem de variate. De
aceia e nevoie de întocmit un grafic şi de decis când v-ar place să vă îndepliniţi fiecare dintre scopurile propuse.
215
SECŢIUNEA NR. 2
Figura 2. Diagrama vieţii profesionale

Sursa: Elaborare proprie a autorilor
Planificarea scopurilor propuse în carieră începe de la întocmirea planurilor pe termen lung şi scurt, de
care să se ţină cont în gestionarea timpului de la o zi la alta. Dacă este acumulată experienţă în management
având grijă de casă sau de copii, e necesar de a o analiza, trecând în revistă domeniile în care ar putea fi
utile. După ce s-a făcut o listă a scopurilor profesionale pe termen lung şi scurt, ele se aranjează în ordinea
descrescătoare a priorităţilor. E important să se cunoască, că priorităţile patronului nu coincid cu cele personale.
Toate scopurile şi sarcinile se împart pe categorii de tip A,B,C.
Tip A - sarcini care sunt importante şi urgente;
Tip B – sarcini care sunt fie importante fie urgente, dar nu ambele;
Tip C – sarcini care nu sunt nici importante nici urgente, ci doar de rutină.
Dacă sunt dubii faţă de clasificarea unei anumite sarcini, se poate de a o considera de tip C sau nu
e nevoie de dat atenţie. Priorităţile se schimbă, deoarece primim mereu informaţii noi (de pe Internet, la
telefon, din partea colegilor), de aceia ele trebuie reevaluate la începutul fiecărei zile şi de aflat dacă priorităţile
colegilor nu intră în conflict cu cele personale. Informaţiile noi pot modifica importanţa sau gradul de urgenţă
a unei sarcini, iar câte odată se întâmplă să scoată anumite activităţi de pe lista de urgenţe. Timpul necesar
întocmirii unui plan nu e timp pierdut, deoarece până la urmă, cu ajutorul lui se face economie de timp.
Există puţine lucruri mai stresante decât aşteptările exagerate, aşa ce e bine să fiţi realişti faţă de ce
puteţi realiza într-o perioadă de timp dată. Dacă vă angajaţi la un program suprasolicitat, căruia nu-i faceţi faţă,
216
SECŢIUNEA NR. 2
nimeni nu are de câștigat: nici dumneavoastră, nici colegii. Învăţaţi să vă cunoaşteţi limitele şi nu vă asumaţi
proiecte pe care ştiţi că nu le puteţi încheia cu succes. Totodată, încercaţi să fiţi realist cu privire la aşteptările
de la ceilalţi. Nu le cereţi prea mult colegilor, veţi fi nemulţumit din cauza că nu pot face ce le-aţi spus, iar ei se
vor demobiliza în scurt timp şi vor acuza oboseala. Când lucrează, oamenii simt uneori nevoia unei provocări
şi vor să încerce satisfacţia unei realizări care se află puţin peste aşteptările şi experienţa lor.
Randamentul personal variază în funcţie de cum vă simţiţi – energic sau obosit. Trebuie de înţeles cum
arată ciclurile fizice şi psihice pe care le parcurge zilnic organismul, ca să vă puteţi stabili priorităţi exacte şi să
vă împărţiţi corespunzător volumul de muncă. Notaţi-vă timp de câteva zile perioadele când va simţiţi cel mai
obosit sau cel mai odihnit şi consemnaţi sarcinile pe cere le îndepliniţi atunci. Programaţi-vă sarcini uşoare (tip
C) în refluxurile energetice.
Există sarcini diferite pentru tipuri de personalitate diferite. Ceea ce dumneavoastră vi se pare o povară
(abordarea unui client dificil), altuia i se poate părea o provocare savuroasă. Nimeni nu are de câștigat de pe
urma îndeplinirii cu forţa a sarcinilor neplăcute, aşa că e bine să delegaţi ori de câte ori o puteţi face. Dacă
nu, atunci ocupaţi-vă de ele când sunteţi bine dispus. Nu le amânați până la sfârșitul zilei când sunteţi obosit.
Tiparele energetice individuale por înregistra mari variaţii şi multe întreprinderi pot adopta un program
de lucru mai flexibil. Astfel salariaţii îşi controlează mai riguros programul zilnic şi folosesc mai eficient
timpul muncind în perioada vârfurilor de formă fizică şi psihică. Uneori e nevoie sa rămâneți singur ca să vă
puneţi în ordine gândurile, să analizaţi priorităţile şi să vă concentraţi asupra sarcinilor urgente sau dificile.
Nu vă simţiţi vinovat pentru izolarea de colegi. Explicaţi-le că le staţi la dispoziţie după o scurtă perioadă de
timp în care să nu fiţi deranjat. Acest lucru e valabil îndeosebi pentru locurile de muncă zgomotoase şi agitate.
Încercaţi să vă autodisciplinaţi şi să folosiţi aceste perioade pentru abordarea constructivă a sarcinilor de tip A
sau B care vă solicită întreaga atenţie. Când faceţi pauză, destindeţi-va atât mintea cât şi corpul. Dacă rămâneți
la birou, plecaţi-vă capul şi închideţi ochii. Aşezaţi-vă mâinile pe coapse şi respiraţi adânc. Planificaţi-vă
pauzele în aşa fel încât să coincidă cu perioadele când nivelul personal de energie este scăzut. Nu uitaţi că o
persoană cu o dotare nativă medie se poate concentra intens asupra lucrului fără întreruperi doar o oră. O scurtă
perioadă de linişte vă va ajuta să lucraţi mai eficient.
Începutul şi sfârșitul fiecărei zile de lucru sunt extrem de importante. Începeţi ziua cu un mic dejun
liniştit şi sănătos, stând jos în timpul mesei ca să vă destindeţi şi să savuraţi mâncarea. Luaţi-vă o marjă de timp
ca să ajungeţi la serviciu fără să vă grăbiţi. La sfârșitul zilei, plecaţi de la lucru într-o stare de spirit bună. În
acest fel nu veţi permite greutăţilor de peste zi să pătrundă în viaţa personală. Impuneți-vă să vă relaxaţi şi cel
puţin două ore înainte de culcare nu vă mai gândiți la serviciu. Excesul de mâncăruri grele seara poate provoca
insomnii, oboseală şi iritare. Notaţi-vă toate slăbiciunile şi planificaţi combaterea lor.
Timpul poate să zboare pentru unii şi să stea în loc pentru alţii. Atitudinea personală e cea care vă
situează într-una sau alta din aceste categorii. Faceţi uz de forţa gândirii pozitive pentru o planificare corectă.
In acest fel veţi îndeplini cu uşurinţă chiar şi sarcinile cele mai neplăcute.
Bibliografie
1. Andy Bruce & Ken Langdon „Cum să gândim strategic” Enciclopedia RAO Bucureşti 2001.
2. Jamie S.Walters „Marea putere a micii afaceri” Curtea veche Bucureşti 2006.
3. Tim Hindle „Cum să gestionăm timpul”. Enciclopedia RAO Bucureşti 2000.
4. Стив Чендлер и Скотт Ричардсон «100 способов мотивации персонала» Торговый дом Гранд.
Москва 2006.
217
SECŢIUNEA NR. 2
HUMAN RELATED KNOWLEDGE AS KEY FACTOR IN PRODUCTION

AREAS – A COMPARISON BETWEEN
MOLDOVIAN, AMERICAN, CHINESE, AND GERMAN COMPANIES
Sven Roeren, Prof. Dr.,
Institute for production and logistic systems,
University of Applied Sciences Landshut, Germany,
Vinzenz Jeglinsky,
Severin von Kuepach,
Matthias Wagensoner,
Asbjörn Oblasser
The following paper will introduce an evaluation model for combining the regional average wage as well
as the regional abilities to adopt and apply the four production targets. Based on this model it will be possible
to perform objective analyses for future investors in regards to labor production costs. In particular four
regions will be evaluated: Germany, USA (south), costal China and Moldova. The result will show that there
are significant differences between the regions and will lead to the question why some regions are performing
better in comparison to others although the weighted labor costs are higher. A special spotlight in this paper
will be set on the region Moldova and will highlight its attractiveness for setting up a production.
The world becomes more and more a network of information and value sourcing. Thus, models of
scientific descriptions are needed to evaluate different developing markets and certain boundary conditions of
specific regions in the world. Companies have to decide carefully where to produce parts. There are complex
criteria based on strategic, economical, logistic, and technological factors. Being present in a local market can
be a very strong argument neglecting other, mainly economical, arguments. Nevertheless, the human factors1
in production becomes more and more important. In the future the individual ability to contribute to companies
benefit will be seen as mayor indicator on where to locate a production area – currently this is not the case, only
availability of labor force and costs are taken into consideration.
First of all, the four regions are introduced and evaluated. In all four the authors´ team works together
with producing companies and has a wide range of experiences and a direct connection to the top management
of many companies. Therefore, the results of the work this paper is based on are given by interviews of experts
and by literature as well. The four regions are Germany, US (mainly the southern part), China (focused on
the coast due to logistic reasons), and Moldova. There are several reports to compare costs in the named
regions [1,2]. Based on these sources and combined with the authors´ experiences the numbers of figure 1 were
generated.
The costs are normed to provide a highly impartial comparison. This model will be valid in the future
as well. The authors suppose, that the numbers will change due to factors like inflation, exchange reates as
well as taxation and political stability. It is considered, that the average production employee is a qualified by
a professional education and individual work experience, related on average education provided in the specific
regions.
Figure 1: Schematic
comparative overview
of different wages in
production for different
regions
in the world based on
average hourly gross loan
of one employee (standard
qualification)
218
SECŢIUNEA NR. 2
The figure shows significant differences between the regions analyzed in this paper. It can be seen,
that even as Germany has in comparison the highest wage of the four regions, still the production plants are
enlarged and many new plants are built as greenfield investments (e.g. Porsche plant in Leipzig). This leads
to the well-known and above described fact, that wage is just one argument of a location decision, but there
are many others which are taken into consideration but often forgotten in public discussions. In this paper,
arguments like presence in the market, short ways to the customer and political support for investments are not
considered. The authors focus on the potential individual impact of the employees to improve the companies’
fundamental objectives. Thereby, base of the study are companies with a significant number of technological
processes and high level products such as automotive industry.
Fundamental objectives for industrial enterprises follow the scope of profit maximization and they are
described by many economists [3,4,5].
Especially in the field of the producing industry, four major areas of objectives (delivery time, working
capital, efficiency and Quality) are defined. In every producing company, there are so called external objectives
given by the customer as well as internal objectives given by the management and stakeholders. The customer
is demanding and determining the delivery time and the quality. The need to minimize working capital as a way
to rest solvency and raising efficiency to a maximum are demands by the company itself. While every company
has to deal with the conflict between these four fundamental objectives, the resolution of the conflict is different
in every company. It mainly depends on the superordinate business strategy and the current processes and the
performance of production. The key performance indicators (KPIs) of a company help to interpret certain
developments of the fundamental objectives. Based on the business strategy and the situation in a production
area as well as in a specific region leads to an individual optimum of the conflicts between the four objectives
described. Figure 2 gives a schematic overview about how these four objects have to be seen in context.
Figure 2: Fundamental objectives of a producing company

and a schematic overview of their conflicts
If only the above mentioned will apply this will not explain why some regions are systematically doing
better than others. Taken our experience into consideration we are setting the following hypothesis:
People coming from a specific region and which are affected by a specific culture, support in different
ways the fulfillment of the targets shown.
219
SECŢIUNEA NR. 2
This will be discussed in the following chapter.

The introduced model contains a quantification of qualitative factors. Therefor the so called method
`stages of excellence´ is used. Based on the four fundamental targets the ability to improve them by individual
impact of the people is validated. Arguments for choosing different stages are defined by the economic
environment, the culture and the education of the people. Examples can be given by the enormous focus on
service and customer overall the society in US and the extreme focus on product quality in Germany. Examples
can be seen at companies like WalMart and Greeters in US and the strong impact of TÜV in Germany. This
leads to a cultural background of all employees. In this context it can be noted, that the understanding of
product quality in Moldova is relatively high rated. There is a wide range of well qualified people in production
with a good understanding of product functionalities and characteristics as well as the knowledge how to
impact the product´s quality.
The following overview is the result of a study based on several non-representative interviews and the
authors´ experiences. Of course this method is transferable into other scenarios and can be applied with other
information. Nevertheless, the general results can be argued and lead to a significant exposure.
Table 1
Rough overview of region related impact by people onto the fundamental targets in production
People related positive impact on improvement in China (coast) Germany Moldova US

product quality 0 +++ ++ +
delivery time 0 ++ 0 +++
working capital 0 ++ 0 +++
efficiency + ++ + +++
sum of percentage related on theoretical maximum 8% 75% 25% 83%
Analog to the figure shown before, the degree of impact of the employees onto the fundamental targets
can be given in figure 3:
Figure 3: Individual impact of people in production onto the fundamental targets of the organization
220
SECŢIUNEA NR. 2
Combining the given costs of people and takin their ability to improve the company´s targets, an index
can be defined that allows to multiply the costs by the individual impact. This is shown in figure 4.
Figure 4: weighted index of people costs based on regional salary combined with their individual
support in fundamental targets in production based on technological complex processes
Following the above mentioned and making the conclusions from an entrepreneur’s perspective Moldova
should be a good place for investing and producing. But taking a broad look onto the GDP (Gross Domestic
Product) data of the regions it shows a different situation. The economy for example in China has been growing
steadily over the last decades – mainly driven by the area at the shore, whereas the economy in Moldova has
not reached even half of this rate [6]. So there must be different reasons what hinders the economy to grow in
Moldova.
In the following the authors would like point out three obvious points. The Moldavian society is working
on them but from the authors´ perspective the encouragement of the civil society as well as the government is
still a limitation factor in more economic prosperity:
n Fighting corruption in public life and especially in education because this will damage obviously the
future of the Republic of Moldova
n Getting a member of the largest market worldwide by a strong trading relationship with the European
Union without customs barriers which are to the current state one of the biggest business obstacles.
Today the market is overprotected.
n Ensuring a working infrastructure to the markets – not only from the quite well developed area of
Chisinau but also from the north and the south.
The authors´ conclusion is, that at the current state Moldova is already an attractive country for ramping
up new production facilities. In the recent years Moldova has already taken the right steps and the additional
issues which were mentioned above are currently in the solving process – just a few examples:
n The cooperation agreement with the European Union
n Building the port to one of the largest European rivers and with connection to the sea
n Fixing the main Roads through the country
n The individual people are ready to compete on the international market by their mindset and also
from a company’s perspective. Only the framework is still missing – but Moldova is working on it.
221
SECŢIUNEA NR. 2
References
1. International Labour Organization: Annual Global Wage Report. United States Department of Labor,
Bureau of Labor Statistics (BLS): 2011.
2. Hawksworth, J.; Lambe, C.: Global wage projections to 2030. PricewaterhouseCoopers LLP. London:
2013.
3. Eisenführ, F. and Weber, M. 2003. Rationales Entscheiden, 4th edition. Springer, Berlin, 56-70.
4. Roeren, S.; Jeglinsky, V.: Appreciation as Major Lever for the Producing Industry in High Cost
Countries. In: Proceedings of the 2nd Annual International Conference on Industrial, Systems and
Design Engineering, 23-26 June 2014, Athens, Greece.
5. Westkämper, E. and Zahn, E. 2009: Wandlungsfähige Produktionsunternehmen. Berlin: Springer.
6. International Monetary Fund: World Economic and Financial Surveys. Washington DC: 2014.
IMPACTUL MARKETINGULUI RESURSELOR UMANE ASUPRA

ASIGURĂRII SECURITĂŢII NAŢIONALE
SLUTU Rodica, lect. univ.,
Security is a complex and dynamic concept. Its complexity derives from the multitude of economic, social
and financial processes and phenomena. Ensuring security is the result of interaction between internal and
external factors that influence on the production process, distribution and consumption of goods and services
produced in a national economy. Studies in this area demonstrates that security is a fundamental human need.
The role of marketing of human resources in this area is to research and develop strategies of human
resource in order to ensure the security both at micro and macroeconomic level.
Key Word: national security, individual security, marketing of human resources, strategies of human
resources, management of human resources.
Începutul noului secol şi mileniu a coincis cu cel al unei noi ere în politica internaţională, în care
economia şi securitatea vor ocupa locul central în determinarea evoluţiei viitoare a lumii şi a ordinii
internaţionale. Securitatea este percepută ca un proces dinamic, care impune o raportare permanentă la noile
tipuri de ameninţări din mediul extern: terorismul, proliferarea armelor de distrugere în masă, migraţia ilegală,
conflictele etnice şi religioase, şi nu numai.
În vederea determinarii impactului marketingului resurselor umane asupra personalului întreprinderii
şi respectiv asupra securităţii naţionale, ne propunem mai intîi un studiu asupra conceptelor de secutitate şi
interdependenţa lor.
O definire a termenului de securitate ar putea face referire la ansamblul proceselor, acţiunilor şi măsurilor
de natură politică, economică, socială, diplomatică, militară, administrativă, legislativă şi altele, prin care se
garantează existenţa naţional-statală, precum şi drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor.
În literatura de specialitate conform criteriului spaţial întîlnim termenii de securitate globală, securitate
internaţională, securitate regională, securitate naţională, securitatea individului. Toţi aceşti termeni au abordări
specifice [ 2].
Securitatea globală se defineşte ca acea stare a sistemului internaţional în care fiecare stat are garanţia
că se află la adăpost de orice agresiune sau alte ingerinţe de natură să-i afecteze valorile fundamentale [ 1].
Securitatea regională desemnează situaţia rezultată din relaţiile mutuale stabilite de statele dintr-o
zonă geografică relativ restrânsă, având o caracteristică anumită care asigură statelor respective integritatea
teritorială, independenţa, suveranitatea şi protecţia faţă de orice ameninţare [ 3].
Securitatea naţională reprezintă ansamblul măsurilor politico-diplomatice, economice, militare,
222
SECŢIUNEA NR. 2
ecologice şi de altă natură care asigură statului independenţa şi suveranitatea naţională, integritatea teritorială,
ordinea internă constituţională şi propriul sistem de valori [ 1].
Noţiunea de securitate are o dimensiune multiplă:
n juridică – legile speciale, prevederile de legi şi codurile penal şi civil, standardele, normativele,
codurile deontologice şi angajamentele de securitate;
n ştiinţifică – bazele teoretice, cercetările ştiinţifice în sprijin, tehnologiile şi metodologiile de apreciere
a nivelului de securitate;
n economică – raportul dintre costurile securităţii şi consecinţele producerii unui eveniment nedorit;
n organizatorică – autorităţile, instituţiile, organismele şi agenţiile ce lucrează în domeniu, precum şi
structurile; funcţiile, relaţiile şi personalul afferent;
n informaţională – fluxul informaţional şi sistemele, elementele şi echipamentele ce trebuie protejate
sau care realizează protecţia;
n fizică – toate aspectele de existenţă şi manifestare a elementelor de securitate, inclusiv cele tehnologice
şi de funcţionalitate [ 5].
Toate domeniile de securitate se află într-o strînsă relaţie de interdependenţă. Astfel, apare necesitatea
unei abordări integrate a acestor domenii pentru asigurarea securităţii naţionale, însă, în opinia noastră,
domeniul prioritar din cadrul sistemului de clasificare este cel economic.
Analiza surselor bibliografice a demonstrat că securitatea devine obiectul tot mai multor cercetări, atît
din domeniul economic, cît şi din domeniul social, politic, de drept şi dintr-o serie de alte ştiinţe.
Pe plan mondial, cea mai cunoscută interpretare a conceptului de securitate economic este cea a
Organizaţiei Internaţionale a Muncii. Acest organism internaţional defineşte securitatea economic prin două
component: securitatea social elementară şi securitatea legată de muncă.
Securitatea socială elementară se defineşte prin accesul la infrastructură, care cuprinde nevoile esenţiale
referitoare la sănătate, educaţie, locuinţă, informaţie, protecţie social.
Securitatea legată de muncă se defineşte prin şapte dimensiuni, reunite într-un index al securităţii
economice [ 4].
Analizînd conceptele securităţii, observăm că la baza lor este activitatea umană, în scopul asigurării
protecţiei economice, juridice ştiinţifice etc.
În vederea identificării impactului marketingului resurselor umane asupra asigurării securităţii naţionale,
ne propunem să evidenţiem elementele marketingului personalului şi specificul lor.
Termenul de resurse umane este studiat la nivel microeconomic cît şi la nivel macroeconomic.
Potrivit lui Philip Kotler „Marketingul resurselor umane reprezintă un tip al activităţii de conducere
orientată în vederea determinării şi acoperirii necesităţilor cu personal la întreprindere” [6] Studierea literaturii
contemporane a demonstrat că o atenţie deosebită se acordă marketingului în vederea conducerii cu personalul
în întreprindere..
După cercetătorul rus T. R. Daniko, marketingul resurselor umane reprezintă o funcţie complexă a
serviciului conducerii cu personalul întreprinderii, incluzând următoarele aspecte: cercetarea minuţioasă a
pieţei forţei de muncă, a cererii şi ofertei forţei de muncă, a cerinţelor angajatorului, a planificării şi prognozării
profesiilor cerute pe piaţa forţei de muncă, organizarea manifestărilor în vederea satisfacerii cererii forţei
de muncă, intensificarea profesiilor rare pe piaţa forţei de muncă, cercetarea necesităţilor resurselor umane
în vederea formării profesionale, ridicării calificării angajaţilor, comunicarea cu agenţiile ocupării forţei de
muncă, instituţiilor de învăţământ profesional şi superior, formarea imaginii de sine a întreprinderii pe piaţă
[7].
Analizând abordările marketingului resurselor umane de către diferiţi autori, putem menţiona că toate
afirmaţiile sunt intercorelate. În toate definiţiile este redat aspectul marketingului în vederea cercetării resurselor
umane atât în cadrul întreprinderii, cît şi pe piaţă.
Teoria marketingului resurselor umane presupune forţa de muncă ca «produs”. Cunoăştem cu toţii, că
pentru a fi competitiv pe o piaţă un produs este nevoie de a să fie calitattiv.
La fel şi in domeniul resurdelor umane prin “produs” înţelegem acele cunoştinţe, capacităţi, experienţe,
aptitudini, posibilităţi, profesionalism, talent etc. care ar putea să le posede un individ.
223
SECŢIUNEA NR. 2
Studierea literaturii de specialitate a demonstrat că o atenţie deosebită i se acordă delimitării mixului de

marketing, care ar defini o claritate mai mare în diferenţierea obiectului de studiu al marketingului resurselor
umane.
Tabelul 1
Aspectele mixului de marketing al resurselor umane
4P Marketingul resurselor umane

Produs Individ: cunoştinţe, capacităţi, experienţe, aptitudini, posibilităţi,
(serviciu) profesionalism, talent etc.
Întreprinderea (angajator): locul de muncă, motivarea,
stimularea, ergonomicitatea locului de muncă, cultura
organizaţiei
Preţ Individ: salariul, stabilit pe piaţă
Întreprindere: plata pentru lucru
Distribuire Individ: amplasarea individului
(plasament) Întreprindere: amplasarea întreprinderii
Promovarea Individ: recomandări, interviuri, CV
Întreprindere: reclama postului, imaginea firmei
În cazul abordării individului ca solicitant la un loc de muncă acesta trebuie să dispună de un plan
personal de dezvoltarea, chiar a unei politici personale de marketing. Pe piaţa forţei de muncă aceasta devine
o condiţie de calitate.
Resursele umane sînt unul dintre cei mai importanţi factori în menţinerea şi creşterea securităţii naţionale.
Experienţa din ultimele decenii a ţărilor dezvoltate evidenţiază rolul tot mai important al factorului uman în
creşterea securităţii naţionale. Baza menţinerii securităţii naţionale sânt oamenii, atitudinea lor faţă de ţară [6].
Din teoria marketingului resurselor umane, factorul uman se cere privit ca unitate a laturilor cantitative
şi calitative ale resurselor umane şi reprezintă principala sursă şi resursă de asigurare a securităţii naţionale.
Rolul factorului uman este determinat de rolul muncii ca pârghie a prosperităţii, a progresului societăţii.
Într-o lume modernă trebuie să se acorde o importanţă deosebită lucrătorilor competenţi, precum şi
capitalului intelectual.
Orice om bine pregatit şi încurajat poate să ofere ceva valoros unei întreprinderi cît şi unei ţări. Totuşi,
pînă cînd această filozofie nu va fi bine înţeleasă şi implementată este îndoielnic că în Republica Moldova
“afacerile” vor avea succes, în special în domeniul securităţii naţionale. [ 7]
Referitor la calitatea resurselor umane putem afirma că, acestea sunt influenţate în practica actuală de o
serie de factori, care influenţează direct sau indirect conţinutul şi calitatea sistemului decizional.
Aceşti factori pot fi de natură: psihologică, culturală, motivaţională, economică, ergonomică şi de
cercetare.
n Factorii psihologici sunt direct legaţi de psihologia managerului, adică în luarea unei decizii pot privi
riscul şi incertitudinea, pesimist, optimist, sau o combinaţie între aceste două variabile, în funcţie de
tipul personalităţii managerului (coleric, sangvin, melancolic, flegmatic);
n Factorii culturali se referă la cunoştiinţele, aptitudinile, talentul pe care-l are managerul înafară de
experienţa acumulată în practică. Pe baza acestora managerul poate analiza şi cerceta eficacitatea
deciziilor încă din faza incipientă;
n Factorii motivaţionali sunt acei factori care influenţează managerul în momentul luării unor decizii,
pozitiv sau negativ, în funcţie de motivaţia sa şi a angajaţilor săi. Motivaţiile managerului sunt legate
de productivitate ridicată, absenteism scăzut, acţiune corectă, dorinţa de a câştiga şi/sau a fi eficient,
iar motivaţiile angajaţilor sunt legate de salariu mic, un alt post mai avantajos, dezorganizarea muncii,
satisfacţia la locul de muncă, lipsa unei organizări sindicale;
224
SECŢIUNEA NR. 2
n Factorii economici sunt direct legaţi de rezultatul economic, adică de eficacitatea procesului
decizional, de controlul efectuat asupra deciziilor aplicate şi de respectarea atribuţiilor angajaţilor;
n Factorii ergonomici ai locului de muncă au ca obiective optimizarea proiectării constructive a
locurilor de muncă prin îmbunătăţirea securităţii muncii şi ameliorarea factorilor de ambianţă fizică,
reducerea efectelor negative datorate monotoniei muncii şi diminuarea solicitărilor fizice şi nervoase.
[ 8];
n Factorii de cercetare sunt reprezentaţi de puternica evoluţie a tehnologiei, evoluţie care a determinat,
determină şi va determina eficienţa şi eficacitatea factorului muncă.
Problema cea mai dificilă pentru reuşita securităţii naţionale este politica de schimbare. Politica de
schimbare este un proces complex de ajustare structurală ţinând seama de mediul socio-economic, cultural,
politic, educativ, legislativ, tradiţional, în continuă modificare.
Din cele menţionate ţinem să evidenţiem că una din legăturile principale între marketingul resurselor
umane şi asigurarea securităţii fie la nivel naţional sau global rolul resurselor umane este unul dintre cele
mai importante. Profesionalismul resurselor umane, competenţa acestora de a organiza şi a asigura protecţia
statului este primordială în securitatea ţării.
Bibliografie
1. Belostecinic, Gr. ş.a. Securitatea economica a statului: teorie, metodologie, practica. Ch.: ASEM.
2011. 174 p.
2. Bugaian, C. Securitatea economica a Republicii Moldova pe plan extern. În: Economica. 2002. nr.2.
p.100-101.
3. Didic, V. Dimensiunea securitatii economice in conceptia securitatii nationale a R. Moldova. In:
Legea şi viaţa. 2009, nr. 2, p.11-12.
4. Moiseenco, E. Asigurarea securitafii economice a gruparilor regionale interstatale. // Autoref. tez. dr.
hab., spec.08.00.14 - Economie mondiala; relafii economice internafionale. Chisinau, 2012. 53 p.
5. Patraş, M. Despre securitatea dezvoltarii socio-economice a Republicii Moldova: esenfa, factori şi
cai posibile de asigurare. În: Creşterea economiei - prioritate nafionala in contextul integrarii în
Uniunea Europeana: conf. şt. intern. 29-30 oct. 2008. Ch., 2008, p. 419-425.
6. Kotler, Ph.; Saunders, J.; Armstrong, G.; Wong, V. Основы маркетинга / Пер. с англ. 2-е европ.
изд. – М.: СПб; К.: Издательский дом «Вильямс», 2000. – 356 с.
7. Данько, Т. Р. Управление маркетингом. М.: ИНФРА-М, 2001. – 312 с.
8. Савенкова, Т. И.; Савенкова, Т. А. Маркетинг персонала. Москва: Изд-во Экономисть, 2006. –
428 с.
225
SECŢIUNEA NR. 2
DIMENSIUNILE ETICE ALE FORMĂRII,

GESTIUNII CAPITALULUI UMAN ÎN SCOPUL SPORIRII
COMPETITIVITĂȚII COMPANIILOR
SUSLENCO Alina, drd., asist. univ.,
In this paper was analyzed the influence of ethics on UMN capital formation and achieve a higher
level of competitiveness. Have been reviewed decisive aspects of business ethics and ethics influence on the
development of society in general. There were outlined the main ethical dilemmas has influence management
process within an organization. It was also analyzed the relation between ethics and competitiveness and
relevant conclusions were drawn highlighting the massive contribution of ethics on sustainable competitiveness.
The research focused on the use of the following methods: analysis, synthesis, induction, deduction.
In conclusion we can state that influence the sustainability of business ethics and society in general and
is a pillar of sustainability.
Chey Words: ethics, ethical dilemmas, human capital, competitiveness, increase competitiveness.
„A fi moral nu este doar modul CORECT de a trăi,

ci este şi modul cel mai practic de a trăi.
Adevăraţii profesionişti din afaceri nu doar
vorbesc despre morală, ei TRĂIESC moral!”
(Zig Ziglar)
Activând într-o societate a cunoașterii ce se caracterizează prin dinamism, flexibilitate, crize, dificultăți,
apare o nevoie stringentă de a implementa măsuri de redresare a situației prin utilizarea instrumentelor
necesare pentru echilibrarea situației. Apare o nevoie acută de a implementa măsuri de sporire a competitivității
întreprinderilor în scopul sporirii competitivității lor.
Un element fundamental al asigurării competitivității este capitalul uman al angajaților care constituie
acel bagaja de cunoștințe, valori, aptitudini și abilități care sunt formate în urma investițiilor și utilizate eficient,
contribuie la sporirea competitivității. Însă trebuie de remarcat că asigurarea competitivității este asigurată și
de etică, de comportamentul etic al actorilor de pe tărâmul economic.
Analizând literatura de specialitate observăm că se observă o sporire a studiilor ce țin de asigurarea eticii
afcerilor, responsabilității sociale.G..D Chryssider şi John H. Kaler definesc etica drept un set de principii care
descriu un cod de comportament care explică ceea ce este bine şi corect sau ceea ce este rău şi greşit [4].
Etica în opinia lui Dimitrios Buhalis şi Eric Laws reprezintă un set de reguli care definesc ceea ce este
drept şi greşit în conduita noastră. Din această definiţie reiese întrebarea despre ceea ce ar putea reprezenta
regulile. Acest termen poate include: legislaţia, codurile de conduită nescrise, dar general acceptate drept
ghiduri de comportament. Prin urmare fiecare individ are propriile sale idei despre ceea ce înseamnă un
comportament etic bazat pe propriile sale valori [2].
Etica reprezintă modul nostru de a interacţiona ca angajatori, angajaţi, colegi, clienţi, parteneri sau
membri ai comunităţii în care trăim. Conduita etică reprezintă unul dintre criteriile principale care definesc
felul în care o companie îşi desfăşoară activitatea, consolidând sau, dimpotrivă, distrugând reputaţia acesteia
pe piaţă.
Conduita etică necesită efort, capacitate de sinteză şi inteligenţă. De-a lungul timpului a fost dovedit
faptul că o conduită etică are întotdeauna rezultate pozitive. Există posibilitatea de a pierde pe termen scurt,
dar niciodată pe termen lung.
Din interpretarea tabelului de mai sus, etica este determinată de regulile şi principiile care definesc
conduita corectă. Deseori este complicat să reliefăm limitele dintre corect şi incorect, aceasta fiind influențată
de standardele specifice acceptate de societate.
O problemă în managementul unei afaceri o constituie dilemele etice care pot fi definite ca situaţii
neclare, probleme care îi pun în încurcătură pe cei care iau decizii, în dorinţa de a echilibra performanţele
economice şi cele sociale.
226
SECŢIUNEA NR. 2
Tabelul 1
Dimensiunile Eticii
Sisteme etice Conținut

1. Etica John Stuart Mill Corectitudinea morală a unei acţiuni se poate determina prin luarea în considerare
rezultatelor (1806 - 1873) a consecinţelor acesteia
2. Etica normativă Immanuel Kant Corectitudinea morală a unei acţiuni este dată de respectarea legilor şi a
(1724 - 1804) standardelor
3. Etica Jean Jacques Rousseau Corectitudinea morală a unei acţiuni este determinată de obiceiurile şi normele
contractului social (1712 - 1778) unei anumite comunităţi
4. Etica Martin Buber Corectitudinea morală a unei acţiuni este determinată de conştiinţa fiecăruia
profesională (1878 - 1965)
5. Etica afacerilor Tradiţia aristotelică, Etica este arta reuşitei pe termen lung, care presupune pe de o parte atingerea
cu accent pe finalitatea performanţei (expresie a binelui individual în afaceri), iar pe de altă parte respectul
acţiunii umane faţă de ceilalţi, cooperarea (binele comun), adică respectarea deontologiei (morala
profesională)
EBEN (European Business Etica afacerilor este o evaluare, o analiză a practicilor de afaceri, practici în care
Ethic Network) se regăsesc norme şi valori ale indivizilor, întreprinderilor şi alesocietăţii
EBEN (European Business Reguli de comportament în afaceri
Ethic Network)
Sursa: Daniela Tatiana Corodeanu Agheorghiesei, curs Etica, 2010, p. 5.
Cele mai multe dileme etice în afaceri apar în următoarele domenii:

n marketing: reclama, publicitatea, ambalajul produsului;
n aprovizionare: favoruri din partea furnizorilor;
n producţie: calitatea materiilor prime şi a produselor finite, costurile;
n resursele umane: angajare, salarizare, motivare, evaluare, promovare.
Cea mai dificilă situaţie pentru manageri o reprezintă existenţa dilemelor etice. O dilemă etică se
naşte când toate alternativele posibile din cercetările efectuate au o consecinţă negativă în plan social. Bunul
sau răul nu poate fi precizat şi clar identificat. În primul rând dilemele etice sunt generate de raportul dintre
performanţele sociale şi cele economice, realizarea echilibrului fiind deosebit de dificil, mai ales în condiţiile
inexistenţei unei informaţii complete care să poată crea o imagine globală asupra dimensiunilor economice a
angajamentelor sociale precum şi a consecinţelor sociale generate de un comportament pur economic. Este şi
cazul revendicărilor pe care le pretind unele minorităţi grupuri de presiune dedicate unei singure cauze care o
consideră de o moralitate incontestabilă; nu urmăresc să obţină sprijinul majorităţii şi nici măcar să o atragă,
căci astfel s-ar putea să fie nevoie să recurgă la compromisuri.
Nu este uşor să fie găsite soluţiile pentru dilemele etice. Managerii trebuie să investigheze cu multă
atenţie toate aspectele problemei şi să adopte o decizie care să fie judecată după consecinţele sociale şi mai
puţin după rezultate economice de moment. Practicarea unui management modern, pe coordonate morale, a
dovedit că rezolvarea dilemelor manageriale este în corelaţie cu valorile personalităţilor individuale angajate
în actul decizional managerial.
Dilemele etice apar în lumea afacerilor atunci când există o neconcordanţă între principiile etice şi
situaţia practică, între ceea ce se doreşte şi ceea ce este de fapt, între sistemele proprii de valori şi modul de
satisfacere practică a nevoilor.
Se remarcă de fapt, una din problemele practice extrem de dificil de rezolvat, deoarece viaţa demonstrează
cu prisosinţă că ceea ce este etic pentru unul poate părea lipsit de etică pentru altul.
Din punctul de vedere al managerului, atenuarea acestor stări va avea succes numai prin conştientizarea,
cunoaşterea şi instrumentarea principiilor etice, a standardelor etice şi a sistemelor de valori proprii domeniului
economic şi, în detaliu, a organizaţiei pe care o conduce.
227
SECŢIUNEA NR. 2
Etica în afaceri reprezintă aplicarea standardelor morale la situaţiile concrete din afaceri. Oamenii de
afaceri se confruntă zilnic cu probleme de natură etică, ce decurg dintr-o varietate de surse. Unele sunt mai
rare, altele apar cu regularitate.
„Paradoxul etic” poate fi pus sub semnul unei grave interogaţii pentru omul de afaceri: să-şi asume
responsabilitatea şi riscurile inerente acţiunii sale economice sau să rămână la judecata morală, abstractă,
lipsită de angajare responsabilă.
Această dilemă -responsabilitate/moralitate- impune mutarea accentului discursului asupra codului de
conduită a omului de afaceri de la “moralism” la etica responsabilităţii
Personalitatea individului poate în mare măsură influența și ea comportamentul neetic. Oamenii puternic
orientați spre valorile economice sunt mai expusi la un comportament neetic decât ceilalţi. În condiţii normale,
este rațional să ne așteptam ca oamenii care sunt mai consțienti de problemele morale, să fie tentați să evite
deciziile neetice, iar cei cu o mare putere personală vor fi mai dispuși să ia decizii neetice.
Politicile ambigue ale organizației și managementul inadecvat sunt principalii factori de influență
ai unui comportament neetic iar consecințele unui comportament neetic sunt nefaste pentru organizație.
Pierderea reputației, a încrederii partenerilor și angajaților, scăderea vânzărilor și a profitului sunt câteva dintre
consecințele comportamentului neetic. Utilizând anumite practici neetice o organizaţie poate obţine castiguri,
însă doar pe termen scurt.
Normele şi principiile etice sunt diferite şi percepute diferit în culturi diferite; ele apar sau dispar în
contexte social-culturale relativ omogene. Cu toate acestea, există norme morale care trebuie să se supună
principiului universalității, să fie aplicabile oricui, oriunde şi oricând. Ele au caracter absolut şi obiectiv, nu
depind de credinte, sentimente şi obiceiuri particulare.
Dintre principiile etice universal valabile amintesc: onestitate, corectitudine, responsabilitate,respect,
integritate.
În organizații, aceasta se traduce prin: tratament corect și onest față de clienți și angajați (respectarea
drepturilor acestora și tratarea loc ca pe ființe umane, nu ca pe o marfă), comunicare onestă șitratament corect
față de acționari și comunitate, respectarea legii, competiție onestă, transparența.
Promovarea unui comportament etic adecvat, atât din partea managerilor cât şi a subordonaților, are o
importanță capitală, cu impact decisiv pentru rezultatele finale ale întregii organizații.
Practicile manageriale pe care le întâlnim confirmă că etica afacerilor nu constituie o problema care
să-i preocupe pe manageri. Aceștia consideră că în economia de piață a face afaceri profitabile şi a avea un
comportament etic sunt lucruri care se exclud reciproc.Cu toate acestea, în ultimii ani tot mai multe companii
recunosc nevoia existenței unor norme etice în activitatea de fiecare zi. Pentru a reglementa problemele etice în
organizații multe companii au dezvoltat așa numitele coduri etice scrise, un ansamblu de percepte de conduita
pentru diverse aspecte ale valorii morale de drept, socio-profesional care ghidează angajații asupra modului în
care aceștia trebuie să acționeze și să ia decizii.
Aceste coduri etice cuprind :
– modul în care membrii unei organizaţii să acționeze într-o situație dată;
– modul în care membrii organizației ar trebui să gândească și să se comporte;
– probleme cum ar fi: conflicte de interese, concurenții, caracterul privat al informațiilor;
– concurența între membrii unei profesiuni;
– conflictele între membri;
– relaţiile între profesioniști şi clienți, consumatori, surse de aprovizionare sau beneficiary;
– relatiile angajatilor cu superiorii [2].
În concluzie, consider necesară și binevenită existența unor coduri etice în organizație și respectarea
acestora care sa ne ghideze în luarea deciziilor.
În afaceri pot sa fie detectate câteva niveluri de aplicare a eticii [7].
Nivelul micro este cel care se stabilește între indivizi în baza principiului corectitudinii schimbului.
Acest nivel este mai aproape de etica tradițională și cuprinde: obligații, promisiuni, intenții, consecințe,
drepturi individuale. Toate acestea se află sub principiile schimbului cinstit, câstigului cinstit, tratamentului
corect. Unui astfel de nivel i se aplică ceea ce Aristotel numea dreptate comutativă, cea practicată între egali.
228
SECŢIUNEA NR. 2
Nivelul macro se referă la reguli instituționale sau sociale ale comerțului, ale lumii afacerilor. Conceptele
centrale cu care se operează pentru acest nivel sunt: dreptate, legitimitate, natura societății. Problemele puse în
contextul nivelului macro sunt de tipul următor: Care e scopul pietei libere? Este proprietatea privată un drept
prioritar? Este drept sistemul de reglementare al pieței? Este meritul luat în seamă?
Discuțiile etice se referă preponderent la rolul corporației în societate și al indivizilor în corporație, la
responsabilitatea socială și internațională a corporațiilor.
Milton Friedman este unul dintre apărătorii fervenți ai pieței libere, inclusiv de constrângeri etice
care depășesc regulile proprii ale afacerilor și mai ales scopul esențial: profitul [6]. El acuza intelectualii de
socialism și de faptul ca vor să-i transforme pe oamenii de afaceri în „marionete lipsite de libertate”. Orice
implicare în caritate, în proiecte sociale care nu duc la creșterea profitului reprezintă un furt din buzunarul
acționarilor, caci managerii corporațiilor nu trebuie și nici nu au competențe să facă politici publice. Portretul
oferit de Friedman este unidimensional și vine dintr-o veche separație: „afacerile sunt afaceri și morala e
morală”. Aceste sfere nu pot să fie amestecate. În genere perspectivele libertariene sunt mai ostile amestecului
moralei și politicii în afaceri private.
O poziție diferită o impărtășește un alt mare teoretician, Peter Drucker, în lucrarea sa Management,
1979 [5]. Argumentul competenței, susține Drucker, este corect doar dacă corporațiile nu iși propun proiecte
de inginerie socială, dacă au competențe privind discriminări la angajare, promovările, poluarea.
În activitatea unei corporații cei care iau parte la desfășurarea unei afaceri nu sunt doar acționarii. Există
o categorie mai largă de participanți față de care primii sunt doar subclasă. Participanții sunt toți cei afectați de
activitatea unei companii. Aici sunt incluși: angajații, consumatorii și furnizorii, comunitatea înconjurătoare,
mai pe larg, societatea. Toți acești participanți au asteptări legitime și drepturi legitime:
O corporație este menită să satisfacă publicul oferindu-i produse și servicii dorite și dezirabile. Ea nu
il satisface dacă promoveaza discriminarea, poluează aerul, apa, secătuieste resursele, distruge frumusetea
mediului.
Minimele reguli etice pe care trebuie să le urmeze o firmă sunt următoarele:
a) În privința clienților (cumpărătorilor)
Produsele trebuie să fie de calitate, sigure, să aibă instrucțiuni de folosire, avertismente asupra efectelor
nedorite ale pericolelor posibile pentru consumator.
Supoziția generală pe care se bazează comerțul este cea a consumatorului adult, dotat cu discernamânt,
inteligent, capabil să-și de a asuma riscuri.
În cazul producătorului există presupoziția că este matur, inteligent, responsabil, bine intenționat.
Acestea sunt în general cazuri ideale, adesea arătând totuși comportamente reale frecvente. Ce se intamplă însă
în cazul în care consumatorul este iresponsabil iar producătorul este dubios, necalificat, veros. Piața singură
nu poate să reglementeze astfel de situații. Ea creează cerere iar reclama, la randul ei, influențează și cererea și
alegerea. Uneori ceea ce se oferă pe piață nu doar ca nu satisface o nevoie dar, mai mult, poate să lezeze cele
mai semnificative datorii față de sine ale consumatorului și datorii față de alții ale producătorului.
b) În privința angajaților
Angajații sunt tratați adesea ca o marfă-forță de muncă, deși sunt ființe umane, scopuri în sine. Cele mai
dezumanizante tratamente este probabil să se manifeste mai ales în zonele în care există o singură ofertă de
lucru, în care există un monopol total asupra locurilor de muncă.
Pentru a așeza relațiile între angajat și firmă pe temeiuri etice se introduc următoarele categorii de
principii și norme:
– s-au întrodus: drepturile angajaților și reglementări în privința loialității față de companie. Tratarea
angajaților ca pe o piesă pur inlocuibilă, respectiv un simplu mijloc, conduce la faptul ca și ei tratează compania
ca pe o stație de tranziție, o simplă sursă de salariu și beneficii. O părăsesc îndată ce gasesc ceva mai bun pentru
ei înșiși.
– loialitatea față de companie se conturează prin obligațiile reciproce: companie-angajat, prin atribuire
de roluri și responsabilități. Unele dintre acestea sunt contractuale și legale, dar ele nu ajung decât pentru
îndeplinirea sarcinilor și nu au o componentă etică: O slujbă nu e nici odată doar o slujbă. Există mereu o
dimensiune morală: mândria față de propriile produse, spiritul de echipă, grija față de bunăstarea companiei,
229
SECŢIUNEA NR. 2
atașamentul față de colegi. Afacerile nu sunt scop în sine [2].

Există uneori conflicte de valori între valorile companiei și cele personale. În acest caz, unii angajați
trag semnale de alarmă, își critică public propria companie.
4) Probleme etice ale globalizarii afacerilor
Una dintre cele mai evidente forme ale globalizării o reprezintă existența corporațiilor internaționale.
Ele au un rol dual din punct de vedere etic. Pe de-o parte se extind în state în care guvernele și clienții sunt
mai puțin pregatiți în protecția drepturilor consumatorilor, a celor salariale și în probleme de mediu. Aceasta
facilitează pe termen scurt, strategii de creștere a profitului, fără prea multă grijă față de angajați, consumatori,
cetățeni și mediu. Instituțiile de protecție ale consumatorilor sunt prea slabe ca să forțeze companiile mari să
își schimbe regulile. Pe de altă parte, corporațiile aduc în noile lor medii, mai ales în țările sărace și cu instituții
democratice mai fragile, noi deprinderi de comportament și noi reguli care pot facilita dezvoltarea economico-
socială și normele etice. Există de asemenea instituții internaționale create ca să vegheze la probleme de
muncă, protecția consumatorilor, mediu.
Există probleme specifice, de natură etică, în condițiile în care corporațiile internaționale acționează
în țările cu economii subdezvoltate și cu un nivel mai redus de exercitare a drepturilor omului sau chiar în
regimuri autoritare:
1. Consimțământul obținut pe baza informării consumatorului poate să fie mai redus. Reclama unui
produs poate să conțină informații înșelatoare. În acest caz este încălcat principiul dreptății comutative
care implică relații între egali, acordul părților contractante, precum și acela al respectului pentru
persoană.
2. Dreptul la un mediu natural sănătos, dreptul generațiilor următoare la resurse, fac necesară etica
mediului. Ea a devenit o cerință tot mai pregnantă. Problemele de mediu afectează regiuni întregi Ele
nu pot să fie socotite probleme locale. Din acest motiv, firmele, companiile, corporațiile au inclusă ca
cerință moralăresponsabilitatea față de mediu. Poluarea este un fenomen care se poate importa sau
exporta ca produs secundar și neintenționat al extinderii industriale. Din cauza restricțiilor ecologice
impuse în propriile state sau în Uniunea Europeană, anumiți producători tind să-și desfășoare
activitatea în țările în care guvernele respective țin seama mai ales de obiective imediate: creșterea
Produsului Intern Brut, ocuparea forței de muncă și nu impun reglementări suficient de aspre în
probleme de mediu. Prin urmare afacerile pot exploata resursele unor astfel de țări, inclusiv forța de
muncă, într-un mod ne acceptabil în propria țară.
3. Dumpingul este la rândul sau o practică internaționalăcare pune probleme etice. Există produse care,
prezentând un risc mare, nu pot sa fie vândute în țară. În schimb, ele sunt văndute, uneori cu sprijinul
statului care acordă înlesniri de taxe, cu prețuri mai mici, în țările lumii a treia a. Motivația acestor
vânzări este una de tip antipaternalist: Nu este cazul ca un guvern strain să protejeze consumatorul
extern. Acesta poate sa fie capabil să își dezvolte, la nivel guvernamental, propriile sale mijloace de
autoprotecție.
4. Dependența de corporații. Corporațiile pot ajunge să domine o societate, să-i impună legi și politici
publice. Unele dintre aceste corporații au dus la creșterea polarizării sociale în țările în care au
acționat.
Astfel, putem contura că etica influențează asupra atingerii competitivității care în mare măsură este
influențată de capitalul uman care muncește în această organizație care are formate anumite norme de conduită,
valori și aspirații. Capitalul uman constituie acea resursă vitală care contribuie la atingerea competitivității
sustenabile.
În urma analizelor efectuate, putem concluzioa că etica este miezul asugurării vializității, sustenabilității
și durabilității afacerilor și economiei în general. Canduita etică contribuie la menținerea avantajelor
competitivive, la atingerea abiectivelor și strategiilor organizaționale și la o dezvoltare durabilă. Cu toate
acestea, conduita etică a personalului unui organizații trebuie să se încadreze în limitele acceptabile, să nu
încalce normele axistente, să nu lezeze interesele altor persoane și să nu contribuie la formarea dilemelor etice
care impiedică activitatea competitive a orgaizațiilor.
230
SECŢIUNEA NR. 2
Bibliografie
1. Agheorghiesei Corodeanu, D. T. Curs Etica, 2010.

2. Buhalis, D.; Laws, E. Tourism Distribution Channels: Patterns, Practices and Challenges. London:
Thomson, 2001.
3. Bowie, N. Business Ethics, Prentice Hall PTR, 1982.
4. Chryssider, D.; Kaler, J. Introduction to Busines Ethics. Cengage Learning: New edition, 1993.
5. Drucker, Peter. Management: Tasks, responsabilities, practices. New York: Harper&Row, 1974.
6. Friedman, M. The Social Responsibility of Businessis to increase Its Profits. The New York Times
Magazine, 13 september, 1970. Solomon, M. Consumer Behavior. Pearson: Patience Hall, 2004.
OMUL 3 G (TREI GENERAŢII)

Adrian ŞIMON, conf.univ., dr. ec.,
Universitatea „Petru Maior”, Tîrgu – Mureş
Of course, separating these aspects, focusing on individualism versus collectivism or vice versa, it is
simplistic and sterile, not only economically but also ethically, especially when exacerbated by politicians
whose interests lie generally short term .
That is why reproduction must be accompanied generations of reproduction and retransmission cultural
values perennial wisdom, humanity, as Roman says, in a holistic approach, avoiding extremes.
Cuvinte cheie: homo economicus, rational behavior, raţionalitate economică, succesiunea generaţiilor,
individualism versus colectivism, capital naţional.
În general ca metodologie de abordare în ştiinţele economice omul este privit ca o entitate numită homo
economicus care-şi urmăreşte interesul propriu, dotat fiind cu rational behavior şi raţionalitate economică,
deşi în ultimii 20-25 de ani îşi face loc din ce în ce mai mult o nouă abordare ce contestă aceste concepte,
subliniind rolul emoţiilor, sentimentelor, „iraţionalului” în luarea deciziilor. Ea poate fi numită psihoeconomie,
neuroeconomie etc., dar care nu poate fi neglijată.
Mai mult, în manualele de economie, omul este considerat, în principal ca persoana adultă, activă, de
regulă între 16 şi 65 ani fiind prezent pe piaţa muncii. Dar despre prima parte a tinereţii şi despre perioada de
pensie se menţionează pe scurt la politica bugetară, la cheltuielile cu educaţia, sănătatea, asistenţa socială.
Întrucât această abordare pune accent în principal pe profit, omul este considerat ca un simplu factor de
producţie obţinut cu un anumit cost, ce urmează să se metamorfozeze într-o valoare mai mare. Dar şi aici omul
este „disecat” în perioade de timp, ajungându-se la omul 8 ore (zilierul) sau chiar omul-oră (cel plătit cu ora)
sau chiar şi mai puţin.
Fără îndoială că modul în care este considerat omul în studiile economice influenţează major deciziile
nu numai din domeniul microeconomic ci şi deciziile macroeconomice, ce comportă consecinţe profunde pe
plan social şi uman.
Această contradicţie, să-i spunem aşa, între latura pur economică, obiectivul economic şi latura etică ce
pune pe prim plan omul ca atare ca valoare supremă nu este nouă; ea se manifestă în forme diferite de-a lungul
istoriei, indiferent de regimul politic. Echilibrul („compromisul”) între cele două laturi nu este uşor de realizat,
iar politicienii încearcă pe cât posibil sa evite acest subiect sensibil. Experienţa istorică arată însă că în anumite
perioade una sau alta din aceste laturi a fost preponderentă.
Să luăm ca exemplu tragicul eveniment din 5 august 2010 de la o maternitate din Bucureşti, şi cu
toată compasiunea pentru cei îndureraţi, să încercăm să-l analizăm la rece, din punct de vedere al costurilor
materiale versus valoarea omului sau preţul vieţii acelor copii.
Accidentul s-a soldat cu moartea a 5 copii nou-născuţi şi cu rănirea gravă a altor şase, familiile fiind
despăgubite de către stat cu 5000 de lei de copil decedat şi 3000 lei pentru un copil rănit.
231
SECŢIUNEA NR. 2
Oare cât ar fi costat evitarea acestui accident? Nu ne propunem să calculăm acest cost dar putem
să indicăm unele articole de cheltuială. Astfel, se putea angaja o asistentă medicală în plus, asigurându-se
permanenţa obligatorie a unei persoane calificată în salonul pentru nou-născuţi; se putea instala un senzor de
fum cuplat cu o alarmă şi o instalaţie de apă etc.
Nu cred că în mod premeditat cineva face calcule şi ia decizii în mod intenţionat în defavoarea unor
vieţi omeneşti, fie că este vorba de costurile cu sănătatea, de costurile cu siguranţa mijloacelor de transport etc.
Acest exemplu, însă ne arată că autorităţile au estimat valoarea unui nou-născut la 5000 de lei, echivalentul a
cca 4 salarii medii lunare nete.
Bineînţeles că valoarea unui nou-născut creşte în perioada când acesta nu „lucrează”, adică până când
acesta intră pe piaţa muncii şi va începe să scadă începând cu perioada când acesta începe să lucreze! Această
vârstă poate să fie cuprinsă între vârsta de intrare pe piaţa muncii, începând cu 16 ani, şi 23-25 ani, la vârsta
încheierii studiilor superioare. În funcţie de această vârstă, familia, colectivitatea locală şi statul la nivel central
cheltuiesc împreună, mai bine zis investesc pentru fiecare adult o sumă echivalentă cu cca 5 ani de venituri
brute medii anuale ale unei familii.
Aşa cum se pune problema reproducerii bunurilor, în general, şi a serviciilor ar trebui să se studieze cu
atenţie mai mare capacitatea generaţiilor de a se reproduce cu structurile corespunzătoare de tineri, adulti şi
seniori (bunici). Experienţa de viaţă ne arată că cele trei generaţii, să le numim aşa, sunt strâns întreţesute între
ele. Tinerii sunt întreţinuti de familie, apoi ei devin la rândul lor părinţi şi părinţii lor devin bunici.
Din punct de vedere pur economic, succesiunea generaţiilor înseamnă că inactivitatea unora este plătită
de alţii. Într-o abordare mai cuprinzătoare constatăm că familia, în sens larg, este grupul cel mai puternic ce ar
merita focalizarea atenţiei din partea economiştilor la nivel microeconomic dar mai ales la nivel macroeconomic.
Desigur, separarea acestor aspecte, punându-se accent pe individualism versus colectivism sau invers,
devine simplistă şi sterilă nu numai din punct de vedere economic dar şi etic, mai ales când este accentuată de
politicieni, ale căror interese se întind în general pe termen scurt.
Iată de ce reproducerea generaţiilor trebuie să fie însoţită de reproducerea şi retransmiterea valorilor
culturale perene, de bun simţ, de omenie, cum zice românul, într-o abordare holistică, evitându-se extremele.
Dar din punct de vedere pur economic costul formării unui om, incluzând cheltuielile familiei, cheltuielile
comunităţii locale şi cheltuielile statului la nivel naţional se poate calcula constatându-se un fel de paradox:
valoarea omului creşte când „nu face nimic” şi scade în timp ce lucrează!
Astfel, în timpul copilăriei şi adolescenţei omul consumă mai mult decât produce, fapt pentru care
societatea, în general, acumulează o creanţă asupra lui. În jurul vârstei de 16 ani sau puţin înainte de 18 ani
începe să producă, dar continuă să consume.
Urmează în mod firesc perioada activă pe parcursul căreia omul produce mai mult decât consumă.
Spre 21-23 de ani producţia ajunge să depăşească nivelul consumului. Între 30-45 de ani consumul începe să
se plafoneze, în principal pentru că intervin cheltuielile cu copiii. Maximum de resurse se atinge între 50-60
de ani. Peste 60 de ani se înregistrează de obicei un declin în privinţa resurselor. Ar fi foarte interesant şi util
dacă am putea, ca nişte ursitoare moderne, să prevedem câţi din totalul noilor născuţi în 2014, de exemplu, vor
începe să lucreze peste 16 ani, câţi vor urma licee şi facultăţi, respectiv câţi vor pleca în alte oraşe sau alte ţări,
câţi vor fi şomeri.
Şi în sfârşit, urmează perioada de bătrâneţe, în timpul căreia omul consumă mai mult decât produce.
Este interesant de remarcat că decalajul dintre producţie şi consum din ultima perioadă este mai mare decât
decalajul din prima perioadă!
În tot acest ciclu al omului 3G reţine atentia un moment critic şi anume vârsta critică la care valoarea
omului se apropie de zero, şi după care omul până la sfârşitul vieţii produce mai puţin decât consumă. Este oare
întâmplător faptul că emigranţii sunt admişi în general până la vârsta de 35-40 de ani, cu excepţia celor care
fac dovada unor mijloace de întreţinere corespunzătoare? Calculele arată că aceasta ar fi vârsta critică la care,
oricât de tulburător poate fi, omul are valoare zero! După această vârstă producţia omului va fi mai mică decât
consumul acestuia până la sfârşitul vieţii sale. Oare chiar aşa sa fie?
Într-un circuit normal intergeneraţii, are loc ceea ce putem numi acumularea de capital naţional în cadrul
cărui proces are loc o transmitere din generaţie în generaţie a unui stoc de produse şi echipamente.
232
SECŢIUNEA NR. 2
Asfel, la o creştere a produsului intern brut, în medie de 3% pe an, în termeni reali, ritm mediu înregistrat
de ţările dezvoltate în ultima sută de ani, într-o generaţie (cca 23 ani) acesta se dublează, permiţând generaţiei
noi să-şi dubleze nivelul de trai în comparaţie cu generaţia părinţilor.
Experienţa arată că de obicei o generaţie munceşte de cca 2 ori mai mult pentru generaţiile viitoare decât
pentru ea însăşi. Un exemplu poate să fie relevant în această privinţă. O familie care reuşeste să-şi construiască
o casă la cca 50 de ani, traieşte în ea aproximativ 30 de ani şi o lasă copiilor pentru încă o perioadă de 60 de
ani. Pe acestă bază băncile ar putea studia posibilitatea extinderii pe două generaţii a creditului imobiliar.
Din punct de vedere al politicii bugetare, şi într-o abordare cinică, interesul protejării vieţii în ultima
perioadă de viaţă ar trebui să fie mai mic decât în primele două perioade de viaţă! Cum s-ar împăca această
situaţie cu principiul că viaţa trebuie apărată de la început până la sfârşit? Poate că ştiinţa îngustă a economiei
având ca obiectiv profitul ar trebui înlocuită cu ştiinţa economiei sănătăţii având ca obiect principal libertatea
omului în integralitatea lui, libertatea şi viaţa omului 3G şi mai pe urmă libertatea pieţelor!
Dacă însă se dereglează ciclul de reînnoire şi de transmitere între generaţii a acumulării de capital
naţional, cauzat în principal de „sterilitatea” generaţiei tinere, urmată de îmbătrânirea populaţiei, pericolul
dispariţiei unor naţiuni şi chiar a unor civilizaţii se prefigurează la orizont. Astfel, atunci când populaţia de
peste 60 de ani, se apropie de cca 25% din totalul populaţiei există un risc major de a nu se mai asigura servicii
normale de sănătate.
Este pregătită societatea românească pentru o asemenea evoluţie demografică, precum şi pentru formarea
continuă a adulţilor, astfel încât să fie valorificat la maximum un capital uman de mare preţ de care dispunem?
Multe probleme ce vor rămâne deschise vor fi probabil, tot atâtea imbolduri la cercetare şi la găsirea
treptată a unor noi forme de mişcare a gândului şi a faptelor.
Bibliografie
1. Adrian, Şimon. Aspecte practice de finanţe personale / prof. univ. dr. Dorina Poanta; conf. univ. dr.
Adrian Şimon ; coord. ştiinţific: prof. univ. dr. Petre Brezeanu, Editura Cavallioti, Bucureşti, 2012.
2. „Explozia din Maternitatea Giulesti, cel mai grav accident dintr-un spital in ultimele decenii”,
Romania Liberă, 17 august, 2010, pag.1.
3. Anuarul statistic al României, 2011.
HAZARDUL MORAL ŞI SELECŢIA ADVERSĂ

Carmen SANDU (TODERAȘCU), dr., asist. univ.,
„Al. I. Cuza” University of Iasi
Mihaela ONOFREI, dr., prof. univ.,
„Al. I. Cuza” University of Iasi
Insurance is the foundation of modern life. Without insurance, many aspects of today’s society and
economy could not function. The insurance industry provides coverage for risks economic, climatic,
technological, political and demographic, allowing people to conduct their daily lives and businesses to
operate, innovate and grow. The word risk is often used in connection with insurance, finance and banking.
Insurance risk is a specific element being subject to any insurance contract. There are many situations in which
the insured may influence the likelihood of risks exacerbating environmental objective risk taken into account
in determining the scale of insurance premiums, a situation arises the notion of moral hazard. Moral hazard
arises because the insured assumes full responsibility for his actions and consequences and therefore tends
to behave less cautious than usual, leaving the insurer to assume responsibilities for the consequences of his
233
SECŢIUNEA NR. 2
actions. A standard problem of applied contracts theory is to empirically distinguish between adverse selection
and moral hazard.
Keywords: risk, moral hazard, insurance, adverse selection, franchise, bonus-malus.
Lucrarea de față abordează iminența riscurilor în contemporaneitate prin prisma hazardului moral și
a selecției adverse. În acest context, sunt abordate tendințele din domeniul asigurărilor cu privire la tratarea
hazardului moral, respectiv este realizată o evaluare a selecției adverse pentru cele mai importante tipuri de
asigurări. În vederea atingerii obiectivelor asumate, lucrarea abordează riscurile din punct de vedere etimologic,
plasează riscul în condițiile economice și financiare actuale, realizează o delimitare a principalelor riscuri,
tratează în mod comparativ conceptele de „moral hazard” și „morale hazarde”, aduce în discuție noțiunile de
anti-selecție și selecție adversă, propune măsuri de reducere a hazardului moral, respectiv analizează hazardul
moral și selecția adversă pentru diverse tipuri de asigurări. Principale concluzii fac referire la deficiența
informațională care amplifică efectele riscurilor contemporane, mult mai dinamice și complexe, afectate de
hazardul moral și anti-selecție, într-un context economic, social, politic și social mult mai dificil față de anii de
dinaintea crizei financiare internaționale.
Noțiunea de risc, așa cum este cunoscută în contemporaneitate, reflectă o evoluție continuă a gândirii
economice. Primele referiri etimologice provin din limba latină când se face referire la latinescul resecare,
urmând a fi dezvoltate în secolul al XIII-lea formele rischium sau riscus. Mai târziu, în secolul al XVI-lea,
conceptul de risc se găsește în limba franceză sub denumirea de risque iarîn limba germană de risiko. Conceptul
de risk din zilele noastre, recunoscut la nivel internațional și utilizat pentru a reflecta posibilitatea de a înregistra
o pierdere provine din limba engleză, fiind folosit sub această formă din anul 1741. Din acest moment, riscul
începe să fie tratat în mod științific, făcându-se o delimitare clară față de noțiunile de pericol, hazard sau noroc.
Evoluția conceptului de risc poate să fie corelată cu dezvoltarea instrumentelor matematice care au permis
asocierea de probabilități în cazul manifestări anumitor fenomene care pot genera pierderi.
Definirea riscului în literatura de specialitate nu este unitară, dar există anumite elemente comune care
reprezintă fundamentul teoriilor actuale. Astfel, riscul implică o expunere față de un pericol, cu efecte care
diferă din punct de vedere al intensității de la un eveniment la altul. Declanșarea riscului și propagarea acestuia
implică anumite canale specifice de transmitere (în limba engleză sunt cunoscute sub denumirea de „perils”) care
pot fi de natură mecanică, chimică sau biologică. În mod concret, acești vectori declanșatori se concretizează în
incendii, fenomene meteorologice precum tornadele, evenimente nefericite care afectează sănătatea indivizilor
cum este infarctul și alte acte criminale. În continuare, efectele negative pe care le presupune manifestarea
riscului sunt amplificate de hazard.
Firmele de asigurări de astăzi utilizează metode complexe pentru a evalua riscurile în condițiile în care
acestea se pot manifesta cu o frecvență neregulată. Aceste riscuri dinamice care sunt de fapt o rezultantă a
mutațiilor de natură economică, financiară sau socială, sunt mai greu de evaluat. De cealaltă parte, riscurile
statice sunt mai ușor de asigurat deoarece manifestă o anumită regularitate, aspect care implică pentru firmele
de asigurări posibilitatea de a asocia o probabilitate de manifestare. În aceste condiții, riscurile statice implică
prime de asigurare mai reduse față de situația riscurilor dinamice.
Criza financiară și contextul din Ucraina și Libia aduc în prim plan riscurile generale care sunt
impersonale din perspectiva factorilor declanșatori și a daunelor produse. În acest context, șomajul, conflictele
armate, inflația, cutremurele și inundațiile sunt elemente care încep să fie prioritare în strategia societăților de
asigurări. Aceste fenomene care caracterizează mediul economic, social, financiar și politic actual generează
efecte și asupra strategiei care implică riscuri particulare care sunt generate de acțiuni individuale ale oamenilor
(Vaughan, 2014). Astfel, evenimente particulare precum incendiile, furturile sau accidentele încep să fie plasate
într-o abordare mai largă, la nivel macroeconomic sau internațional chiar dacă afectează un grup restrâns de
persoane.
Societățile de asigurări, la fel ca orice entitate economică, urmăresc să fie profitabile. În acest sens,
acestea nu asigură riscuri speculative cum sun jocurile de noroc, fiind axate doar pe acele riscuri pure care
implică doar daune. Din acest punct de vedere, riscurile asigurate sunt de natură personală, de proprietate, de
234
SECŢIUNEA NR. 2
răspundere sau rezultate din nerespectarea obligațiilor pe care și le asumă alte persoane.
În contemporaneitate, societățile de asigurări trebuie să gestioneze pericolul fraudelor generate de
persoane care amplifică în mod intenționat riscurile în condițiile unei asimetrii informaționale. De asemenea,
asigurătorii și supraveghetorii pieței de profil nu posedă instrumentele necesare pentru o evaluare completă a
riscurilor. În contextul acestei deficiențe informaționale, societățile de asigurări se văd nevoite să nu asigure
anumite riscuri sau să aplice tarife speciale care să le acopere eventualele pierderi.
Hazardul este un concept esențial în asigurările de astăzi deoarece ilustrează circumstanțele care
determină producerea unui risc. Astfel, hazardul este tratat de către asigurători în funcție de tipologia acestuia.
În cazul hazardului fizic, societățile de asigurare stabilesc primele în funcție de evaluarea efectuată pe teren
a tuturor proprietăților fizice observabile precum tipul unei construcții, localizarea acesteia sau gradul de
ocupare al clădirii. Aceste detalii sunt importante deoarece hazardul fizic afectează manifestarea riscurilor.
În contemporaneitate, se pune accent pe hazardul moral („moral hazard”) pentru a ilustra acea situație în care
individul cauzează sau exagerează în cazul unei pierderi pentru a încasa despăgubirea sau pentru a-și însuși în
mod fraudulos o sumă mai mare de bani de la asigurător (Vaughan, 2014). În acest context, hazardul moral este
asociat cu frauda în asigurări (Saunders și Cornett, 2007). O altă situație cu implicații negative profunde pentru
firmele de asigurări este dată de acel caz în care asiguratul nu manifestă atenție sau nu ia măsurile necesare
pentru a evita producerea riscului („morale hazard”).
Deficiența informațională afectează procesul de asigurare și creează condiții de manifestare a anti-
selecției și selecției adverse. Anti-selecția reprezintă un risc asumat de către asigurător în condițiile în care
acesta nu poate să observe toate caracteristicile și evoluțiile bunurilor asigurate sau evoluția sănătății unui
individ. În aceste condiții, asiguratul poate să ascundă anumite defecte pe care le cunoaște în vederea obținerii
unor sume de bani în mod fraudulos de la societățile de asigurări. În legătură cu cele enunțate, selecția adversă
face referire la probabilitatea ca o firmă de asigurări să încheie contracte de asigurare cu persoane cu riscuri
mai mari.
Una dintre cele mai mari provocări ale asigurărilor moderne este dată de existența riscului moral. În
acest context, societățile de asigurări trebuie să găsească un punct de echilibru între riscuri asigurate și primele
încasate prin includerea în calcule a posibilității ca un individ să fie neglijent în urma asigurării sale deoarece
știe că este asigurat. Totuși, implicarea asiguratorilor este limitată la acele situații în care pierderea potențială
este cuantificabilă. În cazul selecției adverse, implicațiile pot fi mai semnificative ca urmare a faptului că
societățile de asigurări nu pot avea informații complete cu privire la anumite date personale precum starea de
sănătate a unui individ. Pe fondul acestor considerente, societățile de asigurări de astăzi se confruntă cu situația
în care nu pot crea produse de asigurare adecvate pentru toate persoanele care doresc să acopere un risc greu de
evaluat sau întâmpină dificultăți semnificative în a stabili prime adecvate care să fie corelate cu riscul asumat.
În multe cazuri se poate ajunge la impunere unor prime mai mari decât capacitate financiară a indivizilor cu
privire la susținerea acestora. De asemenea, acest context caracterizat de o deficiență informațională implică
utilizarea de resurse financiare semnificative pentru identificarea situațiilor caracterizate de hazard moral.
Principalele soluții pe care le susține și propune lucrarea de față fac referire la responsabilizarea
indivizilor. În acest context, sistemul de franșiză poate reprezenta o soluția adecvată care se află la îndemâna
asiguratorilor care pot stabili procente sau sume fixe pe care să le plătească și asigurații în cazul manifestării
riscului. Totodată, experiența asiguratorului și a colaboratorilor este esențială în vederea abordării acelor situații
în care hazardul moral are o frecvență peste media sectorului. O altă soluție alternativă la sistemul de franșiză
constă în aplicarea de clauze contractuale care ar limita suma acordată și prevăzută în contractul de asigurări.
Aplicarea acestor măsuri este caracterizată de un grad mare de eficiență dacă societățile de asigurări ar realiza
în prealabil o analiză de piață, utilă în evaluarea flexibilității pieței. În acest sens, calculele actuariale pot fi
utile și cu ajutorul acestora ar fi create instrumente adecvate pentru stimularea pieței precum co-asigurarea sau
deducerile la calculul primelor pentru asigurații cu un istoric pozitiv (sistemul bonus-malus). De asemenea
evaluarea istoricului, dar și a situației curente de pe piață ar permite delimitarea riscurilor și plasarea asiguraților
în diferite clase de risc (engl. ”underwriting”). Măsurile pe care le adoptă piața sunt extrem de utile și pot să
asigure segregarea riscurilor, respectiv să creeze premise pentru oferire de produse de asigurare care să fie
adaptate la caracteristicile fiecărui asigurat.
235
SECŢIUNEA NR. 2
Cadrul economic și financiar actual aduce în discuție capacitatea societăților de asigurări cu privire la
gestionare unor situații dificile precum hazardul moral și selecția adversă. În acest context dificil, experiența
asigurătorilor și complexitatea metodelor de evaluare a riscurilor au devenit esențiale. Underwriting-ul
reprezintă una din soluțiile care derivă din utilizarea calculelor matematice și este utilă deoarece oferă suport
acelor asigurători care nu cunosc situația exactă a unui asigurat. De exemplu, fumătorii care au o rată de
mortalitate peste medie trebuie să plătească o primă de asigurare mai mare decât nefumătorii. De asemenea,
pentru firmele de asigurări este important să dețină un portofoliu suficient de asigurați pentru fiecare categorie
de asigurați în vederea asigurării unui cadru informațional pentru elaborarea de statistici. La fel ca în cazul
persoanelor fizice care trebuie să economisească în prezent pentru a face față unor situații mai dificile ce ar
putea să apară în viitor, prima trebuie să fie calculată de către asigurători la un nivel care să includă o marjă pe
baza căreia aceștia să acumuleze o rezervă pentru perioadele în care costurile daunelor sunt mai mari.
Bibliografie
1. Abbring, J.; Chiappori, P. A.; Pinquet, J. - Moral hazard and dynamic insurance data, Journal of the
European Economic Association 1, pp. 767–820, 2013.
2. Banks, E. – Alternative risk transfer - Integrated Risk Management through Insurance, Reinsurance and
the Capital Markets, Wiley Finance, 2004.
3. Dorfman, M. S. – Introduction to Risk Management and Insurance, Ninth Edition, Pearson International
Edition, 2007.
4. Lungu, N. C. – Bazeleasigurarilor, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2006.
5. OECD – Catastrophic Risks and Insurance – Proceedings Policy Issues in Insurance, no. 8, 2005.
6. Okura, M. – The relationship between moral hazard and insurance fraud, The Hournal of Risk Finance,
14(2), pp. 120-128, 2013.
7. Robinson, C.; Zheng, B. – Moral hazard, insurance claims, and repeated insurance contracts, Canadian
Journal of Economics, 43(3), pp. 967-993, 2010.
8. Saunders, A.; Cornett, M. M. – Financial Institutions Management – A Risk Management Approach, 6th
ed., McGraw-Hill Irwin, 2007.
9. Vaughan, J. E.; Vaughan, T. M. – Fundamentals of Risk and Insurance, 11th ed., Wiley, 2014.
10. Willet, A. –The Economic Theory of Risk and Insurance, Philadephia: University of Pennsylvania Press,
pp. 14-19, 1951.
ЧЕЛОВЕЧЕСКИЙ И СОЦИАЛЬНЫЙ КАПИТАЛ:

ФАКТОРЫ ВЗАИМНОГО ВЛИЯНИЯ
ВОЛЧКОВА Галина, соискатель,

Кировоградский Национальный Технический Университет
Among problems of human resources’ development, the question of human and social capital has a main
attention of scientists. The purpose of the paper: determine the factors of mutual influence of human and social
capital. The researches in this sphere are analyzed by author. Similarities and differences of human and social
capital are shown in paper. The influence of social capital on human capital development is reflected. The ways
of social capital building based on the using human capital are identified.
Key words: human capital, social capital, staff development, trust.
Разнообразие культур и форм общественной жизни формируют современного человека. Инди-

вид с его физическими, умственными, интеллектуальными, психическими характеристиками является
основой развития любого современного общества. Ученые многих стран акцентируют внимание на
236
SECŢIUNEA NR. 2
ценности человека в обществе и производстве, все большее внимание уделяется социальной составля-
ющей. От человека и условий его жизнедеятельности во многом зависит прогресс общества, инноваци-
онная направленность развития общественного производства, науко-емкость продукции и, в конечном
счете, уровень экономического и социального развития страны. Ключевыми составляющими развития
современного общества является наращивание человеческого и социального капитала.
Вопросы развития человеческого капитала раскрыты в трудах Г. Беккера; Т. Шульца; А. Уолкера;
С. Кузнеца; И. Фишера; Ю. Корчагина; С. Бандур; А. Колота; М. Семикиной. В свою очередь различ-
ными аспектами концепции социального капитала в Украине занимаются В. Геец; М. Горожанкина; Э.
Либанова; Е. Гришнова; Л. Стрельникова; Т. Заяц; А. Длугопольский; А. Бова; А. Демкив; И. Терон; М.
Лесечко; А. Сидорчук; А. Ермакова; А. Баланда; В. Надрага; А. Убейволк; Ю. Мишин.
Взаимосвязь человеческого и социального капитала в своих работах показали П. Бурдье; Дж.
Коулман; Ф. Фукуяма; Б. Буркинский; Н. Борецкая; Е. Гришнова; Т. Натхов; С. Климов. Несмотря на
многочисленные исследования в сфере человеческого и социального каптала, не решенными остаются
проблемы их взаимного влияния друг на друга.
Целью статьи является определение факторов взаимного влияния человеческого и социального
капитала.
Человеческий капитал являет собой важный производственный ресурс и включает образование,
знания, навыки, здоровье, качество жизни, профессионализм, креативность, инновативность, опыт
его носителя. Социальный же капитал определяется социальными связями, сетями, солидарностью,
доверием, социальными нормами в группах. Социальный капитал является источником реализации
человеческого капитала. Более того, один из основателей концепции «социального капитала» П. Бур-
дье отметил, что «хотя социальный капитал относительно несводим к экономическому и культурному
капиталам того или иного конкретного агента или даже группы связанных с ним агентов, он никогда
не останется полностью независимым от этих форм капитала, поскольку обмены, порождающие вза-
имное признание, предполагают подтверждение некоторого минимума объективной однородности и
поскольку он (социальный капитал) оказывает мультипликативное воздействие на капитал, которым
уже обладает данный агент» [1 ,с. 66—67].
Развивая мысль П. Бурдье о формах капитала, российский ученый В. Радаев показал взаимную
конвертацию всех видов капитала, и отметил, что «накопление культурного капитала посредством вос-
питания открывает дорогу к получению лучшего образования, а накопленный человеческий капитал
помогает расширить связи, которые в свою очередь позволяют наращивать политическое влияние, и т.д.
Поистине, капитал тянется к капиталу» [2, с. 22]. Однако, человеческий капитал является источником
обогащения в первую очередь своего носителя но и, как следствие, общества в целом. Человеческий
капитал порождает дифференциацию в доходах. В свою очередь, социальный капитал благодаря нали-
чию социальных связей, обмена информацией, доверия, взаимности в отношениях позволяет создать
плацдарм для наращивания человеческого капитала, способствовать распространению возможностей
людей использовать общественные блага, получать доступ к знаниям и информации, повышать интел-
лектуальный уровень населения и смягчать социальную и экономическую дифференциацию людей.
Доверие является ключевой характеристикой социального капитала и важным механизмом коор-
динации сетевых форм организации бизнеса. С одной стороны, сетевые формы наиболее стимулируют
инновационную деятельность благодаря активному информационному обмену между членами сети,
и, с другой – наличию сильной конкуренции. В свою очередь, партнеры, которые доверяют друг дру-
гу, уменьшают время на транзакционные издержки, бюрократизацию процесса и взаимный контроль.
Высокий уровень доверия и отсутствие сложных бюрократических процедур позволяют эффективнее
использовать рабочее время. К тому же взаимное обогащение знаниями и информацией позволяет со-
кращать количество ошибок на производстве, иметь более широкую информацию о происходящем и
корректировать свои действия и решения согласно меняющимся условиям. Результатом открытого вза-
имодействия на предприятии является экономия рабочего времени, уменьшение брака, неэффективных
решений, создание благоприятной рабочей атмосферы для реализации трудового потенциала. Взаим-
ное влияние человеческого и социального капитала показано на рисунке 1.
237
SECŢIUNEA NR. 2
Характеристики Результат Характеристики

человеческого взаимодействия социального
капитала: человеческого и капитала:
социального капитала
Знания Обмен информацией Доверие
Образование Обучение Солидарность
Опыт Повышение Взаимодействие
Навыки производительности Взаимопомощь
Профессионализм Сети взаимодействия Коммуникации
Креативность Корпоративная этика Ценности
Рис. 1. Взаимное влияние человеческого и социального капитала
Взаимосвязь человеческого и социального капитала в своих работах исследовал американский

экономист и социолог Дж. Коулман. Ученый отмечал, что неосязаемый человеческий капитал «прояв-
ляется в навыках и знаниях, приобретенных индивидом. Социальный же капитал еще менее осязаем,
поскольку он существует только во взаимоотношениях индивидов. Так же, как физический и человече-
ский капиталы, социальный капитал облегчает производственную деятельность» [3, с. 126]. Внесубъ-
ектность считают основной отличительной чертой социального капитала в отличие от человеческого и
интеллектуального капиталов Е. Гришнова и Н. Поливьяна. Ученые определяют собственником соци-
ального капитала группу: «если человеческий и интеллектуальный капиталы проявляются в способно-
стях и знаниях, что является индивидуальным свойством субъекта-носителя и неотделимы от него, то
социальный капитал существует только во взаимодействии людей друг с другом» [4, с. 21].
Исследуя источники формирования человеческого и социального капитала, украинский уче-
ный-экономист Н. Борецкая подчеркивает общность их источников формирования. Автор обосновы-
вает, что вложениями в человеческий и социальный капитал являются одинаковые затраты: на науку,
образование, охрану здоровья, культуру и мобильность рабочей силы [5].
Также проблемами взаимосвязи социального и человеческого капитала занимается украинский
ученый Б. Буркинский, который выделил такие характерные черты социального капитала. Он является
фактором производства, общественным благом, самовозрастает в процессе использования, является
ограниченным ресурсом, имеет ликвидность и его неравномерное распределение влияет на стратифи-
кацию общества [6, с. 70]
Человеческий и социальный капитал имеют ряд общих черт. Как и экономическому капиталу, им
присуще свойство возрастания стоимости. Используя и человеческий, и социальный капитал индивид
может получить выгоды от их использования. Характерной особенностью и социального, и челове-
ческого капитала является неотчуждаемость. Если материальные ресурсы можно продать, обменять,
сдать в аренду или законсервировать, то по отношению к человеческому или социальному капиталу
такое осуществить невозможно. Отличительной чертой является то, что человеческий капитал – это
свойство индивида, а социальный – группы индивидов (коллектива).
Социальный, как и человеческий, капитал не храним. Если не использовать полученные зна-
ния по специальности, то упущенное время будет «играть» против его носителя. Знания устаревают и
происходит деквалификация человека. Аналогичные черты имеет социальный капитал – не использо-
ванные связи, контакты и рабочие отношения со временем утрачиваются, теряется взаимное доверие,
238
SECŢIUNEA NR. 2
круг контактов уменьшается. Следует отметить, что и социальный, и человеческий капитал требуют
текущего использования и, главное, поддержания и наращивания социального взаимодействия в случае
первого, а уровня знаний – в случае второго.
Аналогично человеческому капиталу, по отношению к социальному капиталу, можно использо-
вать гипотезу о полураспаде знаний Альберта Шапиро, которая получила отклик среди специалистов
по трудовым ресурсам. «Человек никогда ничего не забывает окончательно, и при определенном стече-
нии обстоятельств из его памяти выплывает нечто, казалось бы, давно, забытое. Период полураспада
знаний определяется как время после завершения обучения, в течение которого профессионалы теряют
половину первоначальной компетентности» [7]. Социальный капитал базируется на системе социаль-
ных связей между индивидами, которая подкреплена доверием. Взаимосвязи и взаимодействие между
субъектами необходимо поддерживать для постоянного наращивания социального капитала. Взаимное
влияние человеческого и социального капитала позволяет осуществить переход от повышения индиви-
дуального к повышению общественного благосостояния и уровня жизни.
1. Бурдье, П. Формы капитала / Бурдье, П. // Экономическая социология. – Т. 3. – № 5. – С.

60 – 75.
2. Радаев, В. В. Понятие капитала, формы капиталов и их конвертация [Текст] / Радаев, В.// Эко-
номическая социология. – 2002. – Т. 3. – № 4. – С.20-32.
3. Коулман, Дж. Капитал социальный и человеческий / Коулман, Джеймс С. // Общественные
науки и современность. – 2001. – №3. – С.122 – 139.
4. Грішнова, О. Соціальний капітал: сутність, значення, взаємозв’язок з іншими формами капіта-
лу / Грішнова, О.; Полив’яна, Н. // Україна: аспекти праці. – 2009. – №3. – С.19 – 24.
5. Борецька, Н. Розвиток джерел формування людського і соціального капіталу в Україні /
Борецька, Н. П. // Держава та регіони. Сер.: Економіка та підприємництво. – 2010. – №1. –
С. 45–49.
6. Буркинський, Б. Соціальний капітал: сутність, джерела та структура, оцінка / Буркинський,
Б. В.; Горячук, В. Ф. // Економіка України. – 2013. – №1(614). – С. 67–81.
7. Климов, С. М. Ваш человеческий и социальный капитал [Электронный ресурс]/ Климов, С. М.
– Режим доступа: http://www.elitarium.ru/ 2006/05/11/vash_ chelovecheskijj_i socialnyjj_kapital.
html.
СОХРАНЕНИЕ ЧЕЛОВЕЧЕСКОГО КАПИТАЛА

ЧЕРЕЗ РАЗВИТИЕ ГОСУДАРСТВЕННО-ПРИВАТНОГО
ПАРТНЕРСТВА
ВОВК Светлана, канд. экон. наук, доцент,
Public awareness of the value of human life, the importance of the full and harmonious development of
the personality, physical, moral and spiritual faculties, and the need to create conditions for self-employment
potential demand from science and government objective and timely identify the main strategic directions of
maintaining and improving the health of human capital. In concentrated form it is a synthesis of the achieved
level of «quality» image of human life and economic development of the country. The goal is the formation
of theoretical approaches to the development of public-private partnership in health, as element for the
preservation of human capital. The main material. The study of economic problems of health in unity with
all the other problems of the national economy naturally leads to the conclusion that the development of this
239
SECŢIUNEA NR. 2
sector is influenced by many internal and external industry factors. In this regard, the economic and social
bases of health care should be developed in conjunction with the major social goal of health protection of
citizens of Ukraine and thereby to strengthen the public health of the country. The conclusions. Therefore, the
most urgent problems of today the formation of the Ukrainian health system should be analysed in the broader
context of the use of mechanisms and methods of public-private partnership (GPP), as it may be the main
strategic directions of development of the protection of the health of the working population.
Key words: labor potential, human capital, quality of life, public-private partnership, health care,
medical aid, health.
Значимость усиления принципов государственной ответственности за здоровье трудоспособного

населения, реформирование и усиление экономической роли здравоохранения, поиск прогрессивных
организационных технологий и механизмов построения системы медико-социальной защиты экономи-
чески активного населения из года в год возрастает. Фактор здоровья все больше становится индика-
тором прогрессивности социально-экономической формации, как обобщенный результат совокупного
влияния всего комплекса жизнеобеспечивающих условий, уровня производительности общественного
труда и эффективности общественного производства. В концентрированной форме это синтез достиг-
нутого уровня «качества» образа жизни человека и экономического развития страны.
Общественное осознание ценности человеческой жизни, важности полноценного и гармониче-
ского развития личности, ее физических, моральных и духовных способностей, а также необходимо-
сти создания условий для самореализации трудового потенциала требуют от науки и органов власти
объективного и своевременного определения основных стратегических направлений сохранения и
улучшения здоровья человеческого капитала. Однако медицинская помощь в Украине остаётся преи-
мущественно на низком уровне, хотя поглощает большую часть государственного бюджета, который
выделяется на защиту и сохранения здоровья трудовых ресурсов. Поэтому содействие разных органов
и систем финансирования государственного управления механизмами сохранение здоровья является
важным шагом коренного улучшения жизни людей.
Изучение проблем и перспектив сохранение человеческого капитала через развитие государ-
ственно-приватного партнерства в здравоохранении посвящено достаточно работ отечественных и
зарубежных ученых [1-9]. Однако изучение особенностей формирования государственно-приватного
партнерства, его достоинства и недостатки, а также условия развития для защиты качества здоровья
трудоспособного населения изучены не достаточно. Помимо этого, экономические рыночно-трансфор-
мационные процессы в Украине требуют улучшения существующей модели государственно-приват-
ного партнерства, особенно в развитии защиты населения, что обусловливает актуальность темы и
определяет ее цель.
Цель – формирование теоретических подходов к развитию государственно-приватного партнер-
ства в здравоохранении, как элемента для сохранения человеческого капитала.
Изучение экономических проблем здравоохранения в единстве со всеми другими проблемами
национального хозяйства закономерно подводит к выводу, что развитие этой отрасли находится под
воздействием многих внешних и внутренних отраслевых факторов. В связи с этим экономические и
социальные основы медицинской помощи должны развиться совместно с важнейшей социальной за-
дачей – защитой здоровья граждан Украины и тем самым укреплять общественное здоровье страны.
В свою очередь, формируя общественное здоровье, воздействуя на потенциал рабочей силы, здраво-
охранение предоставляет медицинские услуги всем отраслям национального хозяйства. Среди меди-
цинских услуг значительное место занимает компенсация негативных последствий функционирования
промышленных отраслей на окружающую среду, условий труда работающего и других. В комплексе
со всеми видами деятельности национального хозяйства система организации здравоохранения решает
медицинские, социальные и экономические задачи, связанные с качеством жизни людей, их благо-
состоянием, реализацией социальных гарантий, формированием трудового потенциала, и тем самым
органично врастает в экономику Украины.
В системе рыночных отношений важное место занимает труд, как один из основных факторов
240
SECŢIUNEA NR. 2
производства. На рынке труда сталкиваются интересы трудоспособных людей и работодателей, пред-

ставляющих государственные, муниципальные, общественные и частные организации. Мотивацион-
ные отношения, складывающиеся на этом рынке, имеют ярко выраженный социально – экономический
характер, он затрагивает насущные потребности большинства населения страны. Через механизм рын-
ка труда устанавливаются уровни занятости, блага населения и оплата труда [6,с.35].
Занятость населения ставит жёсткие требования к здоровью работающих, так как от него зависит
производительность труда, издержки субъектов производства на подбор, подготовку, переподготовку
и повышение квалификации кадров, на их трудоустройство, на материальную поддержку социально
зависимых людей и лишившихся работы. Поэтому решения таких проблем, как занятость населения,
безработица (неизбежное явление общественной жизни), воспроизводство ресурсов трудовой деятель-
ности в целом, и развитию рынка труда в частности, актуальны для экономики страны и являются
предметом изучения межотраслевых функциональных дисциплин.
Учитывая важность этого явления, мы провели подробный анализ структуры занятости насе-
ления в Украине и регионах, определили причины безработицы, предложили стратегически важные
направления государственного управления организационно – экономическими механизмами регулиро-
вания занятостью.
Повышение качества жизнедеятельности населения Украины является насущной потребностью,
обусловленной необходимостью консолидации общества, объединения усилий всех его слоев для ре-
ализации целей, ориентированных на достижение высоких социальных стандартов и нормативов. Не-
обходимо критически переосмыслить мировой опыт формирования нового европейского экономиче-
ского пространства соответственно к национальным потребностям и запросам, предусмотрев замену
старых способов решения наших проблем принципиально новыми, более эффективными. Основная
идея национального социального развития должна состоять в достижении самодостаточного уровня в
обществе, осознании и реализации того, что полноценное развитие человеческого потенциала, социума
вообще, это прерогатива не только государства и властных структур, но и каждого из граждан Украины,
которая осуществляется на основе согласованности большинства интересов граждан, общественных
объединений и местного самоуправления.
На протяжении продолжительного реформационного периода, с присущими ему разногласиями
и проблемами, не преодолен глубокий социально – политический кризис, несформированы основы
рыночного хозяйствования с соответствующими основами экономического развития системы здраво-
охранения. По нашему мнению, социальные приоритеты должны быть во всех современных трансфор-
мационных преобразованиях, в том числе в инновационно – инвестиционных процессах, структурных
и институционных сдвигах в современной политике развития здравоохранения [4,с.38].
В связи с этим, наиболее актуальные проблемы сегодняшнего становления системы здравоохра-
нения Украины должны исследоваться в широком контексте применения механизмов и методов госу-
дарственно-приватного партнерства (ГПП), так как именно он может быть одним из основных страте-
гических направлений развития защиты здоровья работающего населения.
Научные работы зарубежных ученых посвященные исследованию ГПП, к самому определению
подходят двояко. С одной стороны, его рассматривают как систему отношений государства и бизнеса,
которая широко используется в качестве инструмента национального, международного, регионально-
го, городского, муниципального экономического и социального развития. С другой, как конкретные
проекты, реализуемые совместно государственными органами и частными компаниями на объектах
государственной и муниципальной собственности [7-9].
Сам термин «государственно-частное партнерство» является традиционным переводом с англий-
ского языка «public-private partnership». При этом слово «public» переводится как «государство», что
несколько уменьшает суть самого понятия. Однако «государство» (public) здесь трактуется шире, чем
простая совокупность учреждений, осуществляющих властные функции. В данном контексте оно трак-
туется как субъект общественной власти, включающий все уровни управления –национальный, регио-
нальный и муниципальный [1,с.40].
Под «public» рассматривается комплекс общественных институтов, которые реализуют свои
241
SECŢIUNEA NR. 2
властные полномочия, а также играют подчас неофициальную, неформальную, но важную роль в раз-
витии общественных процессов. Понятие «государство» включает также социальные, образователь-
ные, академические и прочие учреждения общественного сектора [2,с.24].
Однако практическая реализация идей партнерства стала возможной только тогда, когда способ-
ность потенциальных субъектов такого взаимодействия - групп с различными, обычно противостоя-
щими, интересами - начала постепенно приближаться к точке паритета, когда развитие общественной
привело к жизни становлению его трех секторной собственности на средства производства. При этом
технический прогресс сделал существенный рост реальных доходов населения, что значительно рас-
ширило поле для заключения общественного договора с предпринимателями на принципах партнер-
ства.
Более того, характер целей и задач, которые ставятся перед конкретными ГПП-проектами, невоз-
можно решить силами одного из участников, так как они относятся к сфере общественных интересов
[3,с.52]. Соответственно, мы делаем вывод, что формирование и соблюдение определенных принципов
- неотъемлемая составляющая любого проекта государственно-приватного партнёрства.
Как социально-экономический институт ГПП формируется и функционирует согласно совокуп-
ности сформулированных современных социально - экономических теорий, где общие и/или универ-
сальные принципы государственного управления соответствуют их конкретизации. Опираясь на мне-
ние Надолишного П.И.(2012), можно выделить следующие принципы:
– принцип объективности - соблюдение объективных закономерностей общественного развития,
научное анализирование управленческой ситуации, учет реальных возможностей субъектов партнер-
ского взаимодействия, а также осуществление постоянного мониторинга и корректировки реализации
проектов в рамках ГПП;
– принцип комплиментарности - принципы ориентации на согласие, взаимной выгоды, общей
ответственности, т.е. согласование противоположных, на первый взгляд интересов и идя на определен-
ные самоограничения партнеры достигают большего результата, чем каждый из них мог бы достичь
самостоятельно;
– принцип демократизма - добровольность, открытость, прозрачность, соуправление, подотчет-
ность и других, соблюдение которых означает, в частности, публичность всех ключевых решений по
вопросам ГПП;
– принцип законности означает верховенство права, направлен на формирование надлежащего
правового поля ГПП и обусловливает необходимость законодательного определения его основ;
– принцип самоорганизации - в основе лежит способность системы обеспечить многообразие
реакций на внешние воздействия с целью достижения своих целей [1,с.42].
Государственно-приватное партнерство фактически невозможно при несоблюдении принципа
социальной ответственности, т.е. ответственности бизнеса, неправительственных организаций за соци-
альные последствия своей деятельности, их готовности брать на себя перед обществом обязательства
и выполнять их. Социальная ответственность, в отличие от юридической, подразумевает доброволь-
ный отклик на социальные проблемы и находится вне рамок требований, определенных законом, или
«сверх» этими требованиями.
Поскольку дельного и абсолютно единого подхода к государственно-приватному партнерству нет,
требуется максимально взвешенный подход к его использованию в системе здравоохранения, в част-
ности сохранения человеческого капитала, а также распределения трудовых, финансовых, правовых,
политических рыночных рисков для государственного и приватного сектора. Организация проведения
социально – ответственного разгосударствления основных средств производства на принципах госу-
дарственно-приватного партнерства в управлении медицинскими организациями, может послужить
дальнейшему изучению проблем реформирования здравоохранения Украины
242
SECŢIUNEA NR. 2
Литература
1. Надолішній, П. І. Публічно-приватне партнерство в Україні: теоретико-методологічні засади і

Надолішній, П. І. Публічно-приватне партнерство в Україні: теоретико-методологічні засади
і умови інституціалізації / П. Надолішній; Н. Піроженко // Зб. Наук. праць КНЕУ. – К.: Наука.
2012. – С. 34-51.
2. Пильтяй, А. В. Типові моделі розподілу ризиків державно – приватного партнерства /
А. Пильтяй // Экономика Ураины. – 2013. – № 7 – С. 23-29.
3. Рожкова, С. Анализ мирового опыта использования государственно-частного партнерства в
различных отраслях экономики. [Електронний ресурс] / С. Рожкова// - Рынок ценных бумаг. -
2008. – № 1. – C. 50-55. – Режим доступу до журн.: http://www.rcb.ru/.
4. Смирнов, А. А.; Шахов, А. В. Шляхи розвитку державно-приватного партнерства в Україні
/ А. А. Смирнов; А. В Шахов // Науковий вісник міжнародного гуманітарного університету.
2010 – №1. – С. 36–41.
5. Соціальне замовлення в Україні: досвід 10 років впровадження / Збірник аналітичних та нор-
матвно-методичних матеріалів / Під редакцією В. І. Брудного; А. С. Крупника. – Одеса: Євро-
друк, 2011. – 156 с.
6. Шутов, М. М. Организационно-экономический механизм развития системы здравоохранения
в регионе: Дис. На соиск. Науч. Степени д.э.н./спец. 08.10.01.- Защ. в ученом совете НАНУ. г.
Донецка в 2005г.
7. Audretsch, D.; Link, A.; Scott, J. Public. (2002), “Private Technology Partnerships: Evaluating SBIR-
Supported Research’’, Research Policy [Onlaine], vol.31 (1), available at.: http://www.dartmouth.
edu/~jtscott/Papers/01-01.pdf.
8. Smirnov, A. A. and Shakhov, A. F. (2010) “Century Ways of development of public-private partnership
in Ukraine’’, Scientific Herald of the international humanitarian University, vol. 1, pp. 36-41.
9. Podgae, S. V. and Sitash, T. D. (2012) “Problems and prospects of development of public-private
partnership in the health system’’, The mechanism of economic regulation, vol.3, pp. 32-37.
243
SECŢIUNEA NR. 3
NIVELUL INFLAŢIEI: UNELE ASPECTE DE REGLEMENTARE

BABII Leonid, prof. univ., dr. hab. în economie,
Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi
This article tries to prove that the inflationary process depends on the simultaneous action and merger
of laws and objectives of activities from authorized entity to take control of making judgments decision.
Key words: inflation rate, banking system, National Bank, financial flows, social system, fiscal policy
O problemă de practică economică intens dezbătută, analizată şi resimţită este inflaţia, relaţiile pe care
aceasta le stabileşte sub formă de cauze şi efecte cu celelalte variabile economice.
Cauzele inflaţiei sunt multiple şi importante; identificând pentru cazul Moldovei:creşterea costurilor
salariale, evoluţia fiscalităţii, deprecierea leului, indisciplina financiară arieratelor, evoluţia preţurilor şi
tarifelor practicate la utilităţile publice oferite în condiţii de monopol.
Simpla enumerare a acestor cauze reflectă complexitatea lor.Însă situaţia este incertă-inflaţia în Moldova
faţă de media din UE pînă în 2014 era dublă,însă luînd în calcul situaţia primului trimestru, nivelul inflaţiei în
2015 poate atinge un minim de 20-25%. Aşteptările asupra duratei deprecierei cursului de schimb determină
viteza şi mărimea influenţei cursului de schimb asupra inflaţiei.
Evident, tulburările haotice din sistemul financiar ar putea să nu întreţină aşteptările inflaţioniste ale
populaţiei republicii. Oare este posibil în condiţiile actuale,de ţinut sub control nivelul inflaţiei?
În primul rînd, observăm că decizia privind emisia semnicativă de bani de hîrtie, este precedată de
sarăcirea trezoreriei.
Prin urmare, căutarea modalităţilor de a reduce inflaţia, poate fi realizată printr-un set de măsuri, care ar
veni în completarea celor existente. Una dintre cele mai cunoscute modalităţi este prevăzută de politica fiscală
promovată de stat. Gama şi cantitatea plăţilor spre buget din lume este destul de variată, dar cele mai multe
dintre limetele stabilite se încadrează în intervalul 10-12% şi 35%. Alegerea unei anumite cuantificări(exprimari
cantitative), specifice sistemului social de impozitare, este „opacă” pînă în prezent,din motiv că argumentele
variază considerabil şi sunt legate istoric de trăsăturile şi caracteristicile de funcţionare ca un tot întreg.
Pur şi simplu copierea taxelor şi impozitelor nu este permisă în cazul în care scopul final este de a evita
agravarea tensiunii sociale.
Concepţia teoretică,care ar identifica măsurile concrete ce trebuie întreprinse pentru a obţine un rezultat
pozitiv pe o perioadă lungă de timp, încă nu este fundamentală. Actualmente predomină metodologia, aproape
dovedită, care este orientată spre ţările libere ale căror economie se dezvoltă nu numai extensiv, dar şi intensiv.
Experienţa acumulată în reglarea nivelului inflaţiei arată că reducerea acesteia se realizează prin crearea
unor rezerve prezentate în buget, în valută forte.
Desigur, pregătirea tehnică şi punerea în aplicare a bugetului nu este o sarcina uşoară.Exacticitatea
prognozei pe componentele majore ale veniturilor şi cheltuielilor este dependentă de stabilitatea sistemului
social cu condiţiile de corelaţie între anumite limite.
Bugetul, ca urmare a activităţii riguroase a setului de subiecţi implicaţi în crearea lui,de fapt, este
o încercare de a conecta manifestarea spontană cu forţele pieţii, vizînd eliminarea posibilităţii existenţei
fenomenelor de fluctuaţie,care pot determina abateri semnicative de la starea de durabilitate.
O comparaţie a nivelului de dezvoltare a ţărilor din Lumea Veche şi Statele Unite arată că efectul pozitiv
al „menţinerii” stabilităţii sistemului social şi economic se realizează prin existenţa independenţei relative a
Băncii Naţionale cu decizia de a emite bani.
Dezvoltarea şi ratificarea ulterioară a documentelor agregate reglementează intervenţia guvernului în
activităţile întregului sistem bancar, în special a Băncii Naţionale, care are dreptul de a emite bani. Această
244
SECŢIUNEA NR. 3
intervenţie este un pas pozitiv în direcţia de echilibrare şi deplasare a fluxurilor financiare şi prin urmare, şi a
ratei inflaţiei.
O influenţă asupra ratei inflaţiei o are sistemul bancar, care depinde în mare măsură de formarea fluxurilor
de numerar. Extensia multiplicativă, setul instrumentelor nou-create şi utilizarea raţională a instrumentelor,
practicilor aprobate (titluri şi obligaţiuni de stat), au impact asupra rotaţiei de bani, fără a recurge la suplimentare.
Setul de instrumente care predomină printre entităţile implicate în dezvoltarea şi strategia BNM şi a
instituţiilor bancare comerciale, permite identificarea impactului asupra funcţionării sistemului social.
Cu toate acestea atingerea echilibrului între bunurile şi banii în circulaţie, nu este posibilă din cauza
caracterului imprevizibil al apariţiei fluctuaţiilor în cadrul economiei. Acestea din urmă, apar din interacţiunea
elementelor sociale ale sistemului şi influenţele ce apar din exterior, în legătură cu activitatea fiecărui participant
pe piaţă. Capacitatea de a separa fluctuaţiile afecteză starea sistemului care este determinată nu numai de
dimensiunea sa cantitativă, ci şi de starea în care se află sistemul social.
Fluctuaţiile mici pot fi cauzele începutului unor schimbări semnicative ulterioare.Iar „dacă fluctuaţia
devine greu de controlat , aceasta nu înseamnă că nu putem localiza cauza instabilităţii generate de fluctuaţii”.
Continuitatea unei secvenţe finite de decizii ar putea obţine rezultate pozitive în gestionarea inflaţiei dacă
pragmatismul separat al subiecţilor nu va prevala asupra intereselor statelor.
Dorinţa de a obţine o creştere maximă a veniturilor nu trebuie să depăşească limita admisibilă, dincolo
de care în sistemul social pot apărea fluctuaţii generate de diferenţierea veniturilor şi, ca rezultat, agravarea
tensiunilor sociale.
Influenţa lor asupra sistemului creşte pe măsura a volumului de venituri. Probabilitatea tranziţiei la o
stare instabilă din calificativul devine reală, şi prin urmare, adaugă premise fundamentate,argumentate pentru
creşterea nivelului inflaţiei.
Adam Smith într-o formă simplă a prezentat avantajele comerţului exterior,accentuînd un mod accesibil
de a reduce costurile, şi, prin urmare preţul mărfurilor,producînd ceea ce este cel mai bine stăpînit şi aduce cel
mai mare beneficiu. Cu toate acestea, gestionarea activă a comerţului exterior conţine potenţial de oportunitate
pentru inflaţie.
Importurile de bunuri sunt iniţiativa antreprenorilor,în comun cu producătorii de bunuri ei caută să se
extindă,şi să ocupe nişa cucerită pe piaţa din ţara în care sunt transmise.Plăţile în valute forte,pentru bunurile
livrate la fel sunt supuse inflaţiei, generînd o influenţă externă asupra ratei inflaţiei şi determinînd în final şi o
creştere a preţurilor.
În cazul în care piaţa externă nu este protejată împotriva pătrunderii soiurilor de mărfuri importate în
mărimi strict reglementate,pot suprima proprii producători, aceasta duce, pe de o parte, la monopolizarea
reducerea eficacităţii menţinerii stabilităţii preţurilor, pe de altă parte,poate duce la creşterea şomajului şi
tensiunii sociale.
Balanţa de import-export permite protejarea monedei naţionale de la un colaps acut şi dezvoltarea
armoniosă a economiei proprii.Modalităţile de reglementare a mărfurilor importate variază între normele
acceptate pe scara largă a comerţului internaţional,dar cel mai frecvent utilizate este cvotarea şi taxele vamale.
Unitatea şi echilibrul cuantifică importurile şi exporturile.Deşi rolul statului în ceea ce priveşte reglementarea
economiei naţionale într-o gamă globalizată de opinii, este suficient de larg, mai convingătoare, considerăm
poziţia în care este menţinută .Impactul pozitiv al activităţii riguroase a statului, ca o entitate de afaceri,este
combinat cu complexitatea structurii organizaţiei,şi,prin urmare, reglementarea este asociată cu o creştere a
cheltuielilor de fonduri bugetare, cheltuite pentru formarea şi menţinerea unor structuri responsabile pentru
controlul asupra importurilor, respectarea cotelor. Cu alte cuvinte, intervenţia activă a statului în mecanismul
de piaţă ,asociat cu creşterea presiunii asupra bugetului,pentru că o creştere excesivă a numărului de structuri
şi sporirea numărului de angajaţi, conţine deasemenea, premise pentru creşterea nivelului inflaţiei.
De menţionat, că moliciunea inflaţiei este un fel de mijloc de menţinere a activităţii subiectului.În acest
caz, se pierde aproape totul din cauza schimbării cererii şi ofertei.
Totodată, există o depreciere a valorilor materiale şi spirituale, chiar şi o mare parte a populaţiei suferă
pierderi.
Nivelul inflaţiei ridicate crează premise pentru concentrarea de fonduri imense de la cei care au folosit
245
SECŢIUNEA NR. 3
recesiuni globale şi au cumpărat bunuri materiale la preţuri avantajoase.Şi, din moment, ce oamenii au dorinţa
de îmbogăţire,datorită conştientizării oportunităţilor ascunse de bani pentru a satisface nevoile, dorinţa de a
profita de rata în creştere rapidă a inflaţiei, nu va dispărea de la sine.
Numai reglementarea stabilă este capabilă s-o păstreze la un nivel scăzut. Astfel, inflaţia, care însoţeşte
dezvoltarea sistemului social,este produsul acţiunii simultane a condiţiilor obiective şi factorilor subiectivi.
Dacă primii se formează în baza influenţelor externe şi schimbărilor interne, apoi acţiunile subiectului sunt
determinate nu numai de aceşti factori, ci, de asemenea, şi de un set de caracteristici complete ale omului,ca
fiinţă raţională şi socială.
Creşterea excesivă a numărului de bani de hîrtie, asociată cu decizia voluntară a subiectului posedat de
împuterniciri, fără o creştere corespunzătoare a masei mărfurilor, poate aduce inflaţia la zeci de procente într-o
perioadă foarte scurtă de timp.
Ieşirea din criza implică o combinaţie de acţiuni pe mai multe fronturi în ceea ce priveşte desfăşurarea
politicii de dezvoltare economică. Concomitent, trebuie de urmărit dinamica procesului de aplicare a măsurilor
de reducere a inflaţiei:
În cazul inflaţiei la cerere:
– Diminuarea cheltuielilor publice prin sistemul de impunere (sporirea taxelor şi impozitelor)
– Creşterea ratei dobânzii duce la scăderea cererii de investiţie şi diminuarea presiunii inflaţioniste în
cazul inflaţiei prin costuri, pe termen scurt, este nevoie de un control atent al preţurilor. Pe termen lung nu este
recomandat deoarece duce la un mai mare dezechilibru între cerere şi ofertă.
În cazul inflaţiei prin salariu, pe termen scurt, se impune un control al veniturilor salariale şi nesalariale.
Nu se recomandă pe o perioadă îndelungată, deoarece angajaţii nu vor suporta reducerea salariilor şi vor
riposta. Politica monetară reprezintă un factor important în atenuarea inflaţiei, va duce la mărirea ratei dobânzii
şi, în consecinţă, la diminuarea cererii şi reducerea preţurilor.
Deşi rata inflaţiei poate fi redusă la un anumit nivel minim, ea se va ridica cu siguranţa din nou, pentru
că sistemul social este într-o continuă schimbare şi apariţia fluctuaţiilor e o caracteristică indispensabilă.
Ele apar în mod natural, firesc precum şi sub influenţa activităţii active a subiectului care combină inerent
subiectului stimularea (imbold) şi formarea obiectivelor determinate deja. Ele sunt volatile, la fel, ca lumea
din jurul nostru.
Evident, procesul inflaţionist depinde de actiunea simultană şi de contopire a legilor şi obiectivelor
activităţii entităţii abilitate să preia controlul asupra luării Hotărîrilor decizionale.
S-a constatat că cel mai eficient mod de reglementare activă a inflaţiei este dezvoltarea sistemului
bancar, promovarea, demararea activă a politicii Băncii Naţionale, conjugată cu problema emisiei de bani, iar
politica fiscală permite să dezvolte o strategie pentru eficinţă şi simplă copiere a experienţei altor ţări este
inacceptabilă dacă dorim evitarea tensiunilor sociale.
Sitaţia economico-finaciară dificilă din RM este consecinţa lipsei unei doctrini, unui concept, unei
metodologii, unor programe de funcţionare a sistemului economico-financiar. Funcţionarea economiei RM nu
poate fi lăsata la discreţia cererii şi ofertei. Este necesară trecerea RM la metodele de planificare similare celor
din Japonia, SUA, Franţa. Sunt necesare cursuri anuale de perfecţionare (cu examen) a tuturor specialiştilor,
inclusiv a şefilor din structurile de stat, publice locale. Este necesară elaborarea şi editarea a indicaţiilor
metodice pentru toate structurile de stat.
Bibliografie
1. Chirca, M. Economica, nr. 2, Chişinău, 1999.

2. Coman, A.; Pop, R. Inflaţia, Bucureşti, 2012.
3. Datele Băncii Naţionale a Moldovei, www.bnm.md.
4. Materialele Seminarului Băncii Naţionale a Moldovei „Transmisia politicii monetare şi modelarea
inflaţiei”, 2007.
5. Svensson, I. Open-Economy inlation Targeting, journal of International economies, vol. 50(1), 2000.
246
SECŢIUNEA NR. 3
ASPECTUL METODOLOGIC PRIVIND DETERMINAREA COSTURILOR

PRODUCTIVE MINIME, ŢINÎND CONT DE DISPONIBILUL DE
CAPACITĂŢI PRODUCTIVE(M, L)
BABII Leonid, prof. univ., dr. hab. în economie,
The model presented in the article, allow the manager to switch to a qualitative analysis of organizational
processes of production. Is proposed the method of determining costs, in the case of increasing or reduction of
productive capacity.
Key words: costs, mathematical method, function, parameters, capacity, restrictions, coefficients
(indexes).
Pentru soluţionarea problemei pot fi elaborate câteva metode. Una din astfel de metodă este reducerea
funcţiilor neliniare Z(x),M(x) şi L(x) la funcţiile Z(x),M(x) şi L(x) – liniare şi deci problema poate fi soluţionată
prin metoda simplex. Firesc e, să admitem că firma dispune de un program productiv admisibil (calculat prin
metode intuitive sau în baza statisticii din perioadele precedente). Notăm programul iniţial admisibil prin
x0 = (x10; x20). Reducerea costurilor productive la o unitate de produse 1;2 este determinat de vectorul K0 =
(2a1x10 = b1; 2a2x10 = b2) = (A10;A20). Liniarizarea funcţiilor Z(x),M(x) şi L(x) se face prin substituirea acestor
funcţii neliniare cu termenii din descompunerile respective în şirul Tailor în intervale punctelor iniţiale x10 ; x20:
Z (x) = Z (x0) = X’ (x0) * (x = x0) sau

Z ( x) =a1 x10
2 2
+ b1 x10 + c1 + a2 x20 + b2 x20 + c2 + (2a1 x10 + b1 ;2a2 x20 + b2 ) ( x1 - x10
x2 - x20 )
Funcţia – scop va avea forma:
2 2
Z ( x) = (2a1 x10 + b1 ) x1 + (2a2 x20 + b2 ) + c1 - a1 x10 + c2 - a2 x20
Similar procedăm şi cu funcţiile Z(x),M(x) :
M ( x) = M ( x0 ) + M ' ( x0 )( x - x0 ) sau
M ( x) = a1
(M ) 2
x10 + b1
(M )
x10 + c1
(M )
+ a2
(M ) 2
x20 + b2
(M )
x2 + c2
(M )
+ (2a1
(M )
x10 + b1 ;2a2
(M )
x20 + b2 ) ( )
x1 - x10
x - x20
M ( x) = (2a1( M ) x10 + b1 ) x1 + (2a2 ( M ) x20 + b2 ) x2 - a1( M ) x10 2 + c1( M ) - a2 ( M ) x20 2 + c2 ( M )
Restricţia M(x) = M va fi substituită cu restricţia:

(M ) (M ) (M ) 2 (M ) 2 (M ) (M )
M ( x) = (2a1 x10 + b1 ) x1 + (2a2 x20 + b2 ) x2 £ M + a1 x10 + a2 x20 - c1 - c2
Restricţia L(x) = L va fi substituită cu restricţia:
( L)
L ( x) = (2a1( L ) x10 + b1 ) x1 + (2a2 x20 + b2 ) x2 £ L + a1( L ) x10 2 + a2 ( L ) x20 2 - c1( L ) - c2 ( L )
În continuare se aplică algoritmul utilizat la determinarea costurilor productive minime pentru cazul
cînd restricţiile sunt lipsă.
Exprimarea procesului economic în limbajul formalizat, adică modelarea acestuia, îi permite managerului
să treacă la o analiză calitativă a proceselor de organizare a producţiei. În modelul examinat mai sus au fost
incluşi numai 2 factori de producţie. Includerea în modelul economico – matematic a tuturor factorilor nu este
o problemă. De aceea, în scopul analizei a metodologiei de cercetare au fost incluşi doar 2 factori-capacităţile
productive şi munca. Vectorul (M11; L11) caracterizează structura costurilor pentru producerea unei unităţi
de produse 1; (M12; L12) structura costurilor unei unităţi de produse 2. consumul factorilor de producţie pe
unitate de produs estedeterminat respectiv: pentru capacităţile productive de vectorul (M11; L12) pentru muncă
247
SECŢIUNEA NR. 3
de vectorul (M11; L12) managerul are de determinat din variantele posibile, varianta de producere a produselor
1;2 cu intensitatea ce ar asigura costuri totale minime. În analiza procesului economic managerul are de ales
costurile Z1 = (M11 = L11)x1 sau costurile Z2 = (M12 = L12)x2 . Dacă coeficienţii M11;M12;L11;L12 nu depind
de volumul de producţie x1 şi x2 atunci costurile productive vor fi proporţionale cu costurile factorilor de
producţie, a muncii. În caz contrar, coeficienţii de consumuri ai factorilor de promoţie sunt exprimaţi prin
dependenţele respective, şi după cum s-a demonstrat mai sus, metodologia alegerii variantelor ne se modifică.
Managerul poate întâlni şi probleme cînd , utilizând un singur factor de producţie (de exemplu suprafaţa de
teren cultivibil), are de obţinut produse finale diferite (grâu,cartofi etc.). În asemenea cazuri managerul poate
formula problema în variantele: folosind o cantitate dată dintru-n factor de producţie, de realizat o combinaţie
de produse a căror valoare să fie maximă; de ales o aşa combinaţie de produse de o valoare totală dinainte
stabilită, încît cantitatea de factor de producţie necesar pentru obţinerea lor să fie minimă. La prima vedere
managerul a formulat două variante de probleme. În principial aici vorba e de o singură variantă: varianta 1,
numită iniţială; varianta 2 , numită dublă. Programarea matematică îi permite managerului, soluţionând una
din variante, să obţină(automat) şi soluţia variantului 2. pentru ilustrarea celor expuse mai sus vom prezenta un
exemplu preluat din Allen R, Economia matematică, V.1961,p.680 şi urm.: să admitem că pentru producţia de
cereale se utilizează trei factori de producţie: munca; pămîntul,tractoare. Producţia de cereale poate fi realizată
prin trei procese.
Tabelul 3
Date tehnologice
Procese 1 2 3 Disponibilul
tehnologice de factorul de
Factori de producţie i producţia i
1. Muncă 25 5 4 10
2. Pămînt 50 100 125 110
3. Tractoare 20 3,5 0 10
Intensitatea utilizării proceselor tehnologice este notată
Problema iniţială: Problema duală:

z = x1 + x2 + x3 = max L = 10 Y1  110Y2  10 Y3  min
În condiţiile În condiţiile
25 x1 + 5 x2 + 4 x3 £ 10 25 Y1 + 50 Y2 + 20 Y3 ³ 100
50 x1 + 100 x2 + 125 x3 £ 110 5Y1 + 100Y2 + 3,5Y3 ³ 100
20 x1 + 3,5 x2 £ 10 4Y1 + 125Y2 ³ 100
x1 ³ 0; x2 ³ 0; x3 ³ 0 Y1 ³ 0; Y2 ³ 0; Y3 ³ 0
* *
Soluţia: Y1 ³ 0; Y2 ³ 0; Y3 ³ 0 Soluţia: Y1 = 2,2; Y2 = 0,9
Z * = 120 L* = 120
Deci, managerul, soluţionând o problemă ( problema iniţială) realizează informaţia suplimentară (din
problema duală) utilă pentru analiza calitativă, complexe a produselor economice.
Variabile duale Y, în problema (11) - (14), sunt o cuantificare a nivelului excedentar sau de deficit de
capacităţi productive. În cazul cînd necesarul de capacităţi productive este mai mic decît disponibilul (M=M)
variabila duală Ym = 0; dacă capacităţile productive sunt utilizate la 100%, atunci variabila duală Ym = 0; şi
248
SECŢIUNEA NR. 3
exprimă cu câte unităţi s-ar reduce costurile productive dacă capacitatea productivă ar fi fost cu o unitate mai
mare. Managerul, soluţionând problema:
2
å (a x
2
a) Z = i i + bi xi +c i ) = min fără restricţii;
i =1
b) Z = min cu restricţiile respective, poate argumenta necesitatea de creştere sau reducere a capacităţilor
productive. În acest context managerul va formula o nouă problema: firma suportă costuri suplimentare
provocate de insuficienţa de capacităţi productive, numite costuri definitare. Atunci costurile totale legate de
producerea produselor 1;2 şi de o eventuală insuficienţă de capacităţi productive vor reprezenta:
2 Ù Ù
Z = å (ai xi + bi xi + ci
2
) + q1 (m - ( M - M )), dacă m > M = M unde q1 – cheltuieli specifice legate
i =1 Ù
de capacităţile productive excedentare; m – capacităţile productive rezervate; M – necesarul de capacităţi
productive; - disponibilul de capacităţi productive sau
2 Ù Ù
Z = å (ai xi + bi xi + c1 ) + q2 (c M - M ) - m), dacă m < M =M
2
i =1
(q2 – cheltuieli specifice legate de deficitul de capacităţi productive).

Ù
Capacitatea M este considerată o variabilă aleatoare pentru care sunt cunoscute probabilitatea
Ù
respectivă. Notăm M = M = λ M – cuantumului excedentului sau deficitului de capacităţi. În
dependenţă de specificul producţiei rezervele de capacităţi productive în diferite intervale de timp trebuie să
fie diferite. Notăm prin m1 - rezervele capacităţilor productive în intervalul t. Atunci costurile probabile legate
de o eventuală insuficienţă sau excedenţă de capacităţi productive în perioada (1-0) vor constitui:
Q T
E
Z 1 = q1 ( å ( mt - DM t ) Pt ) + q2 ( å ( DM t - mt ) Pt )
,
t =1 t =Q +1
unde P1 - probabilităţile cuantumului ( DM t - mt ), t = 1,2…..,T

Media ponderată( speranţa matematică ) a costurilor legate de capacităţile productive excedentare.
P q
deficitare (EZ1) va fi minimă în cazul cînd va fi satisfăcută condiţia: = 1 . Această afirmaţie poate fi
1 - P q2
demonstrată în baza teoremei: dacă limitele de integrare a şi b depind de variabila x, adică:
b( x)
g ( x) = ò f ( x1 y )dx atunci derivata funcţiei g(x) constituie:
a( x)
b ( x ) ¶f ( x y ) Q
dg ( x )
dx =ò ¶x
1
dy + f ( x1b( x) db ( x )
dx - f ( x1d ( x) da ( x )
dx ), unde p = å P
t este probabilitatea faptului că
a( x)
t =1
capactăţile productive rezervă (m1) depăşesc o ventuală necesitate suplimentară de capacităţi de (DM t );
å P =1-
t =Q +1
t p este probabilitate că capacităţile productive rezervă vor dovedi a fi iientă. Deci coeficientul
de risc p, că capacităţile productive vor deveni ........ poate fi insuficiente. Deci coeficientul de risc p, este
reprezentat de probabilitatea că capacităţile productive vor deveni deficitare poate fi calculate, ştiind costurile
eventuale q1 şi q2 :
249
SECŢIUNEA NR. 3
q2 q1
P= ; coeficientul de încredere 1 - P = ..
q1 + q2 q1 + q2
Bibliografie
1. Brăilă, A.; Solomon, D.; Gameţchi, A. Modelarea matematică a proceselor economice, Chişinău,
1997.
2. Gaindric, C. Luarea deciziilor: metode şi tehnologii, Chişinău, 1998.
3. Gheorghiţa, M. Modelarea şi stimularea proceselor economice, Bucureşti, 1994.
4. Knight, F. Risc uncertainty and profit, University of Chicago press, 1971.
5. Purcaru, I. Matematici Financiare, Bucureşti, 1998.
6. Васильков, О. Компьютерные технологии вычислений в математическом моделировании, М.,
1999.
7. Трояновский, В. Математическое моделирование в менеджменте, М.,1999.
8. Чавкин, А. Методы и модели рационального управления в рыночной ,экономике, М., 2001.
POLITICA COMERCIALĂ - FACTOR IMPORTANT AL DEZVOLTĂRII

DURABILE A REPUBLICII MOLDOVA
BALAN Aliona, conf. univ., dr., ASEM
Trade policy is an important factor of sustainable economic development, one of the most important
areas that affect the well-being of the nation. In order to contribute to the sustainable economic development
of the Republic of Moldova, trade policy should be developed based on the overall vision of the country, is
closely correlated with other economic development initiatives that exist at the national level, such as: the
competitiveness of the economy, the increase in the quality of the workforce and human development, the
reform of the agricultural sector and increase employment, development of transit and transport infrastructure
etc.
Cuvinte-cheie: politica comercială, dezvoltare economică durabilă, Produsul Intern Brut (PIB),
competitivitate economică, capitalul uman, investiții străine, comerțul exterior, sectorului agricol.
Politica comercială este parte componentă a politicii economice a unui stat care vizeazăsfera relaţiilor
economice externe ale acestuia. Ca şi politica economică, ea este un atribut alsuveranităţii oricărui stat
independent. Având în vedere faptul că relaţiile economice externe constituie un factor important al creşterii
economice, principalul obiectiv pe termen lung pe care statele îl urmăresc cu ajutorul instrumentelor şi
măsurilor de politică comercială este stimularea dezvoltării economiei naționale și protejarea acesteia de
concurența straină.
Politica comercială este un factor important al dezvoltării economice durabile, unul din cele mai
importante domenii de care depinde bunăstarea unei naţiuni. Pentru a contribui la dezvoltarea economică
durabilă a Republicii Moldova, politica comercială trebuie elaborată reieșind din viziunea globală de dezvoltare
a țării, fiind strâns corelată cu celelalte iniţiative de dezvoltare economică existente la nivel național, îmbinată
cu reformele complexe din alte domenii, precum și de a fi parte integrantă a strategiei naționale de dezvoltare.
Succesul reformelor din domeniul politicii comerciale sunt determinate, în mare măsură,de
potențialulintern al economiei - sectorul privat, sectorul public, de resursele umane.Consolidarea acestui
potential va permite, în viitor, utilizarea eficientă a oportunităților care se vor deschide în urma realizării
reformelor din domeniul comerțului exterior.
250
SECŢIUNEA NR. 3
În scopul utilizării maximale apotențialului politicii comerciale în vederea atingerii rezultatelor înalte
de dezvoltare economică durabilă a Republicii Moldova, este necesară realizarea reformelor în următoarele
domenii principale:
- Creșterea competitivității economice
Creșterea competitivității economice este un obiectiv prioritar de politică economică pentru toate
naţiunile lumii, deoarece între prosperitatea unei naţiuni şi gradul ei de competitivitate există o interconexiune.
Fără îndoială, creşterea economică – redată printr-o evoluţie ascendentă a principalilor indicatori (PNB/
locuitor, volumul producţiei/locuitor, valoarea exportului/locuitor etc.) – este o condiţie necesară pentru
ridicarea nivelului bunăstării. Este cert că numai producând mai mult şi oferind, atât pieţei interne cât şi
străinătăţii, un volum mai mare de bunuri şi servicii poate fi sporită bunăstarea naţiunii.
Beneficiile țării din participarea activă la diviziunea internațională a muncii și comerțul internațional,
în mare măsură, depinde de nivelul de competitivitate al economiei. În special, în țările în care majoritatea
producătorilor nu sunt competitivi pe piața mondială, astfel liberalizarea bruscă a politicii comerciale poate
conduce la costuri structurale considerabile, având un impact negativ asupra indicatorilor de dezvoltare
economică.
În acest sens, de-a lungul anilor de către Guvernul Republicii Moldova s-au întreprins măsuri de sporire
a competitivității economiei naționale: stimularea producției produselor finite în cadrul programelor sectoriale,
elaborarea programelorde atragere ainvestițiilor străine, programelor de modernizare a economiei.
În ciuda faptului că aceste măsuri au fost eficiente și au contribuit la creșterea PIB, a producției industriale
și exporturilor, ponderea produselor finite din structura exporturilor continuă să fie redusă. Un alt indicator care
atestă lipsa de performanţă a economiei moldoveneşti la confruntarea ei cu piaţainternaţională este cota mică
pe piaţa internaţională, care practic a rămas neschimbată în ultima perioadă, variind în jurul valorii de 0,01%.
Creșterea competitivității economice și sporirea exporturilor de produse finite ar putea contribui la
creșterea ocupării forței de muncă și a veniturilor populației, la reducerea dependenței situației macroeconomice
din țară de conjunctura instabilă a pieței resurselor și, ca urmare, realizărea dezvoltării economice durabile.
Acest lucru determină importanța elaborării și implementării politicilor de stat, orientate spre creșterea
competitivității economicea țării în următoarele domenii:
– consolidarea și dezvoltarea durabilă a sectorului productiv;
– crearea unui mediu favorabil dezvoltării durabile a întreprinderilor;
– creșterea capacității de cercetare-dezvoltare, stimularea cooperării între instituții de cercetare-
dezvoltare și inovare (CDI) și întreprinderi, precum și creșterea accesului întreprinderilor la CDI;
– valorificarea potențialului tehnologiei informației și comunicațiilor și aplicarea acestuia în sectorul
public (administrație) și cel privat (întreprinderi, cetățeni);
– creșterea eficienței energetice și dezvoltarea durabilă a sistemului energetic, prin promovarea surselor
regenerabile de energie.
Creşterea competitivităţii nu trebuie privită ca un proces de exploatare a avantajelor pe termen scurt (de
ex: costul redus al forţei de muncă), ci ca un proces de construire a unei structuri economice bazate pe investiţii
de capital și pe cercetare, dezvoltare și inovare. Altfel spus, articularea unei perspective de convergenţă pe
termen mediu şi lung şi integrarea cu succes a pieţei Republicii Moldova trebuie să aibă în vedere dezvoltarea
unei economii bazate pe cunoaștere.
– Creșterea calității forței de muncă și dezvoltarea potențialului uman
Îmbunătățirea calității forței de muncă - este, pe de o parte, un factor important al creșterii capacității
întreprinderilor în producerea produselor competitive și creării condițiile necesare pentru realizarea eficientă
a politicii comerciale, iar pe de altă parte - una dintre componentele principale ale dezvoltării umane
corespunzătoare. Anume în acest domeniu corelația dintre dezvoltarea umană și comerțul exterior este cea
mai evidentă.
Această relație demonstrează necesitatea adoptării unor măsuri de consolidare a capacităților resurselor
umane prin:
– Perfecționarea sistemului de învățământ. În scopul asigurării corelației dintre structura cererii și ofertei
forței de muncă este necesară elaborarea și actualizarea periodică a programelor de formare profesională, în
251
SECŢIUNEA NR. 3
baza monitorizării pieței forței de muncă.Modernizarea sistemului de pregătire profesională şi perfecţionarea

mecanismelor de formare continuă a forţei de muncă vor permite cetăţenilor să se adapteze la noile condiţii de
pe piaţa muncii. Parteneriatul dintre sistemul de învățământ şi piaţa muncii va conduce la generarea unei oferte
educaţionale care să corespundă cantitativ, calitativ şi structural cererii de forţă de muncă. Sporirea calităţii
sistemului de învățământva contribui la crearea unui climat investiţional atractiv şibenefic, datorită forţei de
muncă calificate, responsabile, flexibile, contribuind la sporirea productivităţiimuncii şi a competitivităţii. Ca
rezultat, va creşte calitatea produselor/serviciilor în economia naţională.
– Eficientizarea sistemului de sănătate. Perfecționarea continuă a sistemului de sănătate presupune
și perfecționarea sistemului de finanțare a sănătății, prin aplicarea mecanismelor bugetare, orientate spre
rezultate; ridicarea nivelului de calificare a lucrătorilor medicali, în conformitate cu standardele internaționale,
introducerea sistemului de certificare și licențiere etc.Sănătatea, de asemenea, facilitează dezvoltarea
economică, competitivitatea şi productivitatea. Ameliorarea sănătăţii populaţiei va avea un impact decisiv
asupra dezvoltării economice şi prosperării sociale doar în condiţiile instalării echităţii în sănătate, a unor
progrese reale în asigurarea dreptului la sănătate pentru toată populaţia şi în responsabilizarea întregii societăţi
de măsurile de ocrotire a sănătăţii, ce pot contribui la dezvoltarea umană, la bunăstarea socială şi economică.
Sporirea eficienţei sistemului de sănătate vacontribui, de asemenea, la creşterea productivităţii muncii, a
incluziunii sociale şi va diminua sărăcia,datorită impactului pozitiv asupra reducerii morbidităţii, mortalităţii
premature şi creşterii speranţei de viaţă sănătoasă.
– Elaborarea politicii comerciale strategice
La etapa actuală este nevoie de a dezvolta o politică comercială care să favorizeze promovarea exporturilor.
Legătura dintre exporturi şi dezvoltarea economică durabilă, este un fenomen larg studiat şi corelaţia pozitivă
dintre acestea nu poate fi contestată. În special pentru economiile mici, cum este şi cazul Republicii Moldova,
exporturile joacă un rol deosebit de important în asigurarea sustenabilităţii creşterii economiei naţionale.
Exporturile au o contribuţie majoră pentru economia ţării: exploatarea economiilor de scară, care sunt foarte
dificil de atins în cazul unei pieţe interne mici, prezintă influxuri de valută străină în economie şi perfecţionare,
dar au şi un rol social important– sporind numărul locurilor de muncă etc. Astfel, schimbările structurale şi
dinamica exporturilor sunt un bun indicator de evaluare a competitivităţii firmelor naţionale pe pieţele externe.
În cazul Republicii Moldova, necesitatea unor schimbări structurale şi calitative ale exporturilor sunt
vitale, întrucât dezvoltarea economiei naţionale pe parcursul ultimului deceniu se bazează pe consum (un
indicator în acest sens sunt importurile care depăşesc de mai mult de 3 ori exporturile) şi nu se orientează spre
exporturi şi investiţii.
Regimul de export în vigoare și realizarea măsurilor de politică economică, în ultimii ani, a contribuit
la o creștere modestă a exporturilor naționale. O dovadă în acest sens este ponderea mică a exporturilor în
PIB, care a crescut de la 19% la 49% în perioada anilor 1992-1995, în anul 1995 înregistrându-se valoarea de
apogeu, ca apoi în anul 2013 să se reducă până la 29,8% (ponderea importurilor în PIB este de 71,9%), precum
şi rata de acoperire a importurilor prin exporturi, care a scăzut de la 73,42% în aul1992 până la 44%, în anul
2014.
Schimbări au fost resimţite, pe perioada ultimilor 5 ani, şi în structura geografică a exporturilor
moldoveneşti, existând o uşoară tendinţă de reorientare spre ţările UE - de la 40,7% în 2005 la 53, 3% în în
total exporturi în anul 2014, în mare parte datorită şi regimurilor preferenţiale comerciale de care beneficiază
Republica Moldova din partea acestor ţări, dar şi şocurilor intervenite de pe piaţa estică – măsurile prohibitive
impuse periodic de Rusia. Cu toate acestea, deşi această tendinţă este apreciată pozitiv, totuşi, pe de o parte
exporturile pe această piaţă se bazează pe produse neprelucrate sau cu un nivel scăzut de prelucrare, iar pe de
altă parte, exporturile moldoveneşti sunt încă destul de concentrate pe piaţa CSI - 1/3 din acestea fiind orientate
în special către Federaţia Rusă, Ucraina şi Belarus, ceea ce indică asupra unei dependenţe relative de aceste
câteva pieţe.
Pentru a maximiza beneficiile comerțului, obiectivul strategic al politicii comerciale a Republicii
Moldova ar trebui să fie maximizarea comerțului cu toți partenerii comerciali.
Cât privește structura exporturilor, înultimul deceniu, a crescut ponderea exportului debunuri
manufacturate, cu precădere, exporturile de maşini şi aparate electrice, produse aleindustriei uşoare - textile,
252
SECŢIUNEA NR. 3
încălţăminte, confecţii de îmbrăcăminte etc.Cu toate acestea, exportul acestei categorii de produse se
caracterizează printr-un nivel redus alvalorii adăugate.
În același timp, menținerea unei ponderi mari a produselor neprelucrate sau cu un nivel scăzut de
prelucrare în structura totală a exporturilor impune necesitatea elaborării și implementării strategiei de politică
comercială, orientate spre obținerea de rezultate economice și dezvoltării economicedurabile.
Obiectivul strategic al regimului de export este creșterea exportului de produse finite și creșterea ponderii
acesteia în volumul total al exporturilor. Stimularea exporturilor de produse finite poate contribui la crearea
noilor locuri de muncă, creșterea veniturilor reale ale populației și reducerea nivelul de sărăcie și, ca urmare,
atingerea indicatorilor înalți de dezvoltare economică durabilă.
În acest context, carenţele de competitivitate a exporturilor sunt determinate, preponderent, de
potenţialul redus de producere al economiei naţionale, condiţionat de acţiunea sinergică a mai multor factori:
mediul general de afaceri; presiunea înaltă a politicii fiscale şi vamale; birocraţia și corupţia; sistemul financiar
subdezvoltat; infrastructura calităţii și transporturilor redusă; sistem educaţional slab dezvoltat etc.
În acest context, politica comercială trebuie să fie orientată preponderent spre atingerea următoarelor
obiective:
– creşterea competitivităţii producţiei naţionale lărgind accesul la materie primă competitivă ca preţ şi
calitate şi tehnologii avansate, pe de o parte, prevăzând totodată instrumente ce ar putea fi instituite în vederea
protejării unor sectoare cu potenţial de creştere;
– stimularea internaţionalizării companiilor şi diversificării pieţelor de export prin diverse măsuri de
promovare şi stimulare a exporturilor, precum şi de sporire a eficienţei administrării vamale;
– intensificarea relaţiilor comerciale cu parteneri economici care ar putea servi drept sursă a importului
de tehnologii moderne.
În acelaşi timp, pentru a contribui la dezvoltarea economică durabilă, estenecesară o diversificare a
exporturilor, reducerea în structura acestora a pondereii produselor primare şi creşterea, în schimb, a ponderii
produselor cu o valoare adăugată mare, inclusiv a produselor scientointensive etc.
Cât privește regimul de import, ecesta trebuie orientat spre asigurarea eficientă a alocării și utilizării
resurselor, în vederea atingerii creșterii economice durabile și creșterii bunăstării populației. În acest scop,
este necesar elaborarea unui program de optimizare a regimului de import, care să prevadă o reducere treptată
a barierelor de import, crearea condițiilor pentru concurență și eliminarea puterii de monopol, prin anularea
înlesnirilor nejustificate la plata taxelor vamale. O astfel de politică va contribui la creșterea eficienței de
ansamblu a economiei, ca urmare a creșterii eficienței în alocarea și utilizarea resurselor, care este o condiție
importantă a dezvoltării economice durabile.
– Reformarea sectorului agricol și stimularea ocupării forței de muncă
Sectorul agricol joacă un rol esential pentru Republica Moldova, în 2013 reprezentând circa 52% din
total exporturi, în timp ce industria prelucrării produselor alimentare asigură aproximativ 40% din producția
industrială a țării. Pe lângă rolul economic, sectorul are și o importantă funcție socială, în special în zonele
rurale cu mai puține oportunități economice și condiții de trai maidificile: aproape jumătate din populația
ruralăeste în mod tradițional angajată în agricultură, ceea ce relevă importanța sa majoră pentru dezvoltarea
umană a țării.
Vulnerabilitatea economică și socialăa agriculturii Republicii Moldovei devine și mai problematică din
cauza productivităţii scăzute și competitivității sale reduse pe piețele externe. În pofida cotei de 27,5%din totalul
ocupării locurilor de muncă, contribuția sectorului agricol la PIB-ul țării constituie doar 12%. Problemele
economice din agricultură au făcut ca o mare parte din forța de muncă să migreze spre alte sectoare economice
(comerț intern sau construcții) sau să emigreze.
Sectorul agricol din Republica Moldova este reprezentat în principal de micro-întreprinderi, care au
o productivitate şi o competitivitate scăzută.Această situaţie ar putea indica probleme legate de capitalul
insuficient, capacităţile reduse de producţie internă și competențe limitate, precum și alinierea precară la
standardele internaționale de calitate.Din acest motiv, decidenții politici ar trebui să pledeze pentru o perioadă
mai lungă de liberalizare a comerțului cu produse agricole pe parcursul cărora aceștia vor putea să-și ajusteze
tehnologiile de producție, pentru a fi mai bine pregătiți să intre în competiție directă cu exportatorii externi.
253
SECŢIUNEA NR. 3
Însă pentru a maximiza avantajele și a minimiza costurile liberalizării comerţului, Guvernul trebuie
să-și schimbe prioritățile de politică de la protejarea producătorilor interni la stimularea competitivității lor,
prinameliorarea climatului de investiții și creștereaconformității cu standardele pieței externe.
Capitalul umaneste una dintre puţinele resurse care poate oferi Republicii Moldova un avantaj comparativ.
Totuşi, dacă forţa de muncă nu este specializată în domeniile solicitate de potenţialii investitori - ofertanţi ai
locurilor de muncă, capitalul uman rămâne a fi o resursă nevalorificată.
Pe lângă faptul ca este deficitară, forţa de muncă disponibilă în Republica Moldova este, în multe cazuri,
fie de calitate inferioară, fie cu calificări nepotrivite. Din acest motiv, la elaborarea politicii comerciale o atenție
deosebită trebuie acordată dezvoltării intensive a forței de muncă în ramurile producătoare ale economiei,
producătoare de produse cu valoare adăugată ridicată. Stimularea și dezvoltarea intensivă a forței de muncă din
industrii, în care o pondere mare din angajați o dețin femeile (de ex. industria textila), va contribui nu numai
la creșterea ocupării forței de muncă, a veniturilor și calității vieții, dar și la rezolvarea problemei inegalității
de gen.
Un factor important în asigurarea eficienței ridicate a reformelor din sectorul agricol și creșterea bunăstării
populației rurale este creșterea eficienței utilizării resurselor funciare prin: asigurarea unui sistem echitabil în
relațiile dintre administratori și utilizatorii de terenuri; stimularea implementării tehnologiilor de producție
în sectorul agricol; stimularea creării firmelor agroindustriale pentru prelucrarea ulterioară și exporturilor de
fructe și legume.
– Dezvoltarea tranzitului și infrastructurii de transport
Una dintre cele mai importante condiții pentru realizarea politicii comerciale, orientate spre dezvoltarea
economică durabilă a Republicii Moldovaeste dezvoltarea infrastructurii de transport. Starea proastă
ainfrastructurii de transport este privită drept o constrîngere majoră careîmpiedică dezvoltarea economică şi
necesită investiţii publice substanţiale.
Calitatea infrastructurii de transport este pe larg percepută ca o componentă importantă a competitivităţii
şi a mediului de afaceri în general şi, prin urmare, reprezintă un factor important în atragereainvestiţiilor şi
asigurarea competitivităţii exporturilor. Comparativ cu ţările din regiune, Republica Moldovaa obţinut cele
mai joase poziţii în clasamentul Băncii Mondiale privind Indicele de Performanţă Logistică2010, situându-se
pe locul 104 din 155 de ţări, în special pentru competenţa logistică deţinînd locul 132,pentru aspectele vamale
– locul 124 şi pentru aspectele de infrastructură – locul 123.
Totodată, Republica Moldova nu poate să-şi valorifice pe deplin potenţialul economic şi cel investiţional
din cauza infrastructurii de transport proaste, care limitează accesul la obiectele de producție, la pieţele
dedesfacere, la centrele culturale şi turistice. Adesea, din aceste considerente Republica Moldova este evitatăca
ţară-tranzit de mărfuri şi de pasageri.
Reabilitarea şi întreţinerea adecvată ainfrastructurii de transport din Republica Moldova va avea o serie
de efecte benefice, contribuind la dezvoltarea economică a ţării. Având o amplasare strategică, Republica
Moldova joacă un roltot mai important în calitate de ţară de frontieră între Uniunea Europeană şi Europa de
Est şi poate deveni unnod comercial al transportului din regiune, în cazul în care drumurile vor fi reabilitate şi
costurile delogistică vor fi mai mici decât în ţările vecine.
Considerăm că realizarea direcțiilor și măsurilormenţionate mai sus vor contribui la creșterea calității
instituțiilor, crearea condițiilor pentru creșterea ocupării forței de muncă și a veniturilor reale ale populației,
fapt ce va permite realizarea potențialul politicii comerciale ca factor important al dezvoltării economice
durabile a Republicii Moldova.
Bibliografie
1. ANGELESCU, C.; SOCOL, C. Politici economice. Bucureşti: Editura Economică, 2005.

2. BELOSTECINIC, G.; GUŢU, C. Competitivitatea economică în contextul dezvoltării durabile a
RepubliciiMoldova. In: Economica. 2008, nr. 2, 73-87 p.
3. CHISTRUGA, M.; FALA, A. Analiza performanţelor exporturilor Republicii Moldova prin prisma
regimurilor preferenţiale de comerţ. Chișinău: Institutul deEconomie Finanțe și Statistică, 2010.
254
SECŢIUNEA NR. 3
4. LUPUȘOR, A.; CENUȘĂ, D.; ROMANIUC, R. Republica Moldova 2013. Raport de stare a țării.
Chișinău, 2013. Disponibil: http:// www.expert-grup.org.
5. Banca Naţională a Moldovei. Disponibil:http://www.bnm.md.
6. Biroul Naţional de Statistică. Disponibil: http://www.statistica.md.
CONSIDERAȚII PRIVIND TEHNOLOGIILE INFORMAȚIONALE ȘI DE

COMUNICAȚIE ÎN CONTEXTUL DEZVOLTĂRII NOII ECONOMII
BÎRLEA Svetlana, dr., conf. univ.,
The ICT (Information andCommunication Technologies) sector hasacquired a crucially important role
in thenationaleconomies. The power of economic competitiveness of a country depends on theproductivity of
its ICT sector.In thefuture, goingtowards anabsolutely digital economyisinevitable.
Key words: tehnologiile informaționale și de comunicații, economie, internet, comerț, comerț electronic,
economie digitală.
În ultimii ani, dezvoltarea Tehnologiilor Informaționale și de Comunicații (TIC) au avut un impact

colosal asupra societății și a economiei globale. TIC au sprijinit activitatea economică încă din anii ̒50,
amplificându-și impactul pe parcursul anilor următori. În prezent asistăm la o adevărată revoluție a societății
informaționale.
În 2014 au fost înregistrați în jur de 3 miliarde de utilizatori Internet la nivel global. În țările dezvoltate,
numărul utilizatorilor Internet s-a dublat în ultimii 5 ani, de la 974 milioane în 2009 la 1,9 miliarde în 2014. La
nivel global, 4 miliarde de oameni nu utilizează Internetul și mai mult de 90% dintre ei sunt din țările în curs
de dezvoltare[8].
Situaţia privind accesul utilizatorilor din Europa la Internet şi prezența lor web este redată în figura 1.
Figura 1. Utilizatori Internet în Europa [9].
Aruncând o privire asupra clasamentului primelor 10 țări utilizatoare de Internet din lume (figura 2),
și comparînd cu situația din Republica Moldova, constatăm că Republica Moldova se află cu mult în urma
țărilor care se consideră lideri în domeniul TIC. După rata de penetrare a populației la Internet – Republica
255
SECŢIUNEA NR. 3
Moldova este clasată pe locul 70 din 144 de țări– 48,8% din numărul total al populației fiind conectată la
Internet [4]. Ponderea relativ redusă a utilizatorilor de servicii Internet şi transmisiuni de date în numărul total
de cetăţeni ar putea reprezenta un obstacol semnificativ în implementarea cu succes a preconizatelor programe
de e-transformare a Republicii Moldova.
Figura 2. Topulprimelor 10 țăriutilizatoare Internet din lume,

comparativ cu Republica Moldova[4].
În anul 2013, capacitatea canalelor de acces din R. Moldova la Internetul extern a crescut, faţă de 2012,
iar la 31.03.2014 viteza medie de acces (de descărcare) la Internet în R. Moldova era de 31,4 Mbps (în creştere
cu circa 10Mbps timp de un an). La acest indicator ţara noastră a urcat timp de un an patru trepte şi s-a clasat
pe locul 16 în lume [7].
Rata de penetrare a serviciilor de acces la Internet la puncte fixe în Republica Moldova depăşeşte cu 4,1
p. p. media globală (9%). Acest indicator este cu 2,3 p. p. mai mare decât cel înregistrat în Ucraina (10,86%)
şi cu 2,8 p. p. mai mic decât cel din România (15,9%)[7].
Totodată, valoarea indicatorului respectiv este cu 2,0 p. p. mai mare decât media de 11,1% din ţările CSI
şi cu 15,7 p. p. mai mică decât media de 28,8 % din statele UE (figura 3).
Figura 3. Rata de penetrare a serviciilor de acces la Internet fix

în R. Moldova țiînaltețări/comunități [7].
256
SECŢIUNEA NR. 3
În anul 2013 se observă o creștere a numărului de utilizatori Internet. În funcţie de activitatea economică
desfăşurată, numărul cel mai mare de utilizatori Internet s-a înregistrat în Învăţământ, care deţine o pondere
de 21,1%, după care urmează Administraţia publică și apărare cu ponderea de 18,8%, comerţ cu ridicata si
amănuntul -10,9% și domeniul Informații și comunicații cu ponderea de 9,1%. Cel mai jos nivel de utilizatori
internet (0,16 %) a fost înregistrat în Industria extractivă [6]. Nivelul de prezenţă a paginilor web a persoanelor
juridice după genurile de activitate, este reprezentată în figura 4.
Figura 4. Prezența web-site-urilor ale întreprinderilordupăactivitateaeconomică, (unități)[6].
Se constată o prezenţă satisfăcătoare a paginilor Web în segmentul întreprinderilor din industria de

Comerţ cu ridicata şi amănuntul - 420 site-uri, Industria prelucrătoare - 284 site-uri şi în Administrație publică
și apărare - 215 siteuri. În Învățământ de pagina web dispun 140 instituţii. Cele mai slabe prezenţe în spaţiul
web s-au înregistrat în domeniul Distribuția apei (7 site-uri) şi în Industria extractivă (6 site-uri) [6].
Înţările cu economiadezvoltată, Internetulreprezintănoioportunităţipentrufirmeletradiţionale, in
clusivprindiversificareaserviciiloroferiteşipromovarea de serviciinoi, personalizateşiatractive, pe care
tehnologiileinformaţionaleşi de comunicaţii le facposibile.
Creștereanumărului de utilizatori Internet, a dus la aprițiauneinoiforme de comerț, șianumecomerțul
electronic, care a cunoscutînultimiiani o dezvoltareimpresionantă.Astfel, putemconfirmafaptulcă TIC au
datnaștereunei „noi” economii, și anume e economia sau economia digital, bazată pe Internet. Unii specialiști
asociază noua economie cu unele aplicații ale TIC, și anume cu comerțul electronic.
În literatura de specialitate comerţul electronic reprezintă locul virtual unde se întâlnesc furnizorii - cu
cataloage electronice de produse și servicii – cu firmele potenţial cumpărătoare, în scopul de a face schimb de
informaţii, afaceri și de a colabora în scopul realizării de afaceri în comun [10].
Dezvoltarea comerţului electronic impulsionează procesul de globalizare prin depăşirea barierelor
comerţului tradiţional. Un site de comerţ electronic poate fi accesat de către firmele sau consumatorii finali
interesaţi din orice ţară a lumii unde există un calculator conectat la Internet.
Comerţul electronic are două componente principale: comerţul de tip Business-to-Business, în cadrul
căruia tranzacţiile se desfăşoară între firme, şi comerţul de tip Business-to-Consumer, care se referă la relaţiile
dintre comercianţi şi consumatorul final.
Industria comerţului electronic face, în general, distincţia între tranzacţiile Business-to-Business (B-2-B
sau BTB) şi tranzacţiile Business-to-Consumer (B-2-C sau BTC):
– B-2-B cuprinde toate tranzacţiile ce se efectuează între doi sau mai mulţi parteneri de afaceri. Aceste
tranzacţii se bazează, de obicei, pe sisteme extra net, ceea ce înseamnă că partenerii de afaceri acţionează pe
Internet prin utilizarea de nume şi parole pentru paginile de web proprii.
257
SECŢIUNEA NR. 3
– B-2-C se referă la relaţiile dintre comerciant şi consumatorul final, fiind considerat comerţ electronic
cu amănuntul.
Potrivit estimărilor realizate de Marketer [3], tranzacțiile Business to-consumer (B2C) la nivel mondial
se prognozau să ajungă la 1471 miliarde dolari în 2014, în creștere de aproape 20% față de 2013.
Dispozitivele cel mai frecvent folosite pentru cumpărături online [5], sunt prezentate în figura 5:
Figura 5. Prezența web-site-urilor ale întreprinderilordupăactivitateaeconomică, (unități) [5].
Datele din 2014 arată că cetățenii și întreprinderile din UE se orientează mai mult spre mediul online,
cumpără mai mult și au o mai mare încredere și un nivel mai ridicat de competențe în tehnologiile informației și
comunicațiilor (TIC) [2].Potrivit studiilor privind comerțul electronic în Europa, cele mai vândute categorii de
produse sânt: CD-uri, cărți, aparate electrocasnice, îmbrăcăminte/încălțăminte și accesorii pentru automobile
sursa [1].
În țările din Europa mai mult de 50% din populație fac cumpărături online: în Anglia și Germania–81%
din populație fac cumpărături online, în Franța – 72%, în Spania – 60%, în Italia – 45% și în Polonia – 59%
din populația se folosesc de piețele electronice pentru a procura bunuri [1].
Constatăm ,căpe plan mondial, comerțul electronic a devenit o componentă principală a politicilor de
dezvoltare economică a guvernelor țărilor dezvoltate, iar prin măsurile luate la nivel guvernamental de către
aceste țări în vederea stabilirii unor reglementări unice în ceea ce privește realizarea tranzacțiilor comerciale pe
suport electronic, comerțul electronic a devenit o componentă fundamentală a comerțului mondial.
Cercetarea și inovarea digitală vor contribui la prosperitatea și calitatea vieții în Europa. În ansamblu,
sectorul TIC reprezintă aproximativ 5 % din economia UE și generează 25 % din totalul cheltuielilor de
afaceri. Investițiile în TIC reprezintă 50 % din întreaga creștere a productivității europene [2].
În Republica Moldova, de asemenea, sectorul TIC este catalizatorul de creştere economică durabilă
a Republicii Moldova, care declanşează o reacţie în lanţ de modernizare şi eficientizare în toate ramurile
258
SECŢIUNEA NR. 3
economiei naţionale. Internetul va avea un rol din ce în ce mai important, punîndu-şi amprenta asupra întregii
vieţi economice, sociale şi culturale a omeniriişi va guverna practic toată lumea modernă, iar comerţul
electronic va fi cheia competitivităţii firmelo în contextul dezvoltării noii economii datorită capacităţii sale de
a depăşi graniţele de timp şi de spaţiu.
Noua economie, specifică societății informaționale, în care TIC fac tot mai facile și mai ieftine accesarea,
procesarea, stocarea și transmiterea informațiilor, creează noi industrii, modificîndu-le pe cele existente și
afectînd profund viața tuturor cetățenilor.
Bibliografie
1. http://www.postnord.com/globalassets/global/english/document/publications/2014/e-commerce-in-
europe-2014.pdf- E-commerce in Europe, 2014. (vizitat la 14.03.2015).
2. http://europa.eu/pol/pdf/flipbook/ro/digital_agenda_ro.pdf - Agenda digitală pentru Europa, 2014.
(vizitat la 19.03.2015).
3. http://www.emarketer.com/Article/Worldwide-Ecommerce-Sales-Increase-Nearly-20-
2014/1011039#sthash.9PQDzOo2.dw9gUtdx.dpuf - WorldwideEcommerceSalestoIncreaseNearly
20% in 2014. (vizitat la 19.03.2015).
4. http://www3.weforum.org/docs/WEF_GlobalCompetitivenessReport_2014-15.pdf- The Global
Competitiveness Report, 2014-2015.(vizitat la 10.03.2015).
5. http://ir.nielsen.com/files/doc_financials/Nielsen-Global-E-commerce-Report-August-2014.pdf-
E-commerce: evolution or revolution in thefast-movingconsumergoodsworld, August 2014. (vizitat
la 10.03.2015).
6. http://www.mtic.gov.md/sites/default/files/transparency/plans_and_reports/1_inf_2013.pdf–
Raportul analitic cu privire la informatizarea și înzestrarea cu tehnică de calcul în Republica Moldova,
2013. (vizitat la 20.03.2015).
7. http://www.anrceti.md/files/filefield/Evolutia_Pietei_(ROM)_2013.pdf)– Raport privind activitatea
ANCRETI, a. 2013. (vizitat la 10.03.2015).
8. https://www.itu.int/en/ITU-D/Statistics/Documents/facts/ICTFactsFigures2014-e.pdf - ICT
FactsandFigures. The world in 2014.(vizitat la 20.03.2015).
9. http://www.internetworldstats.com/stats.htm(vizitat la 10.03.2015).
10. http://oeconomica.org.ro/files/pdf/120.pdf - Locul și rolul comerțului electronic în noua economie.
(vizitat la 10.03.2015).
LIMBA ENGLEZĂ – LIMBA DE AFACERI

A BUSINESS-ULUI MOLDOVENESC
BOZBEI Valentina, dr., asist. univ.,
The expansion of economic and financial relations with the Western world led the influence of English
language on the Romanian language. Nowadays, specialists in the economic field often use the English
terminology.The economic language under the influence of English began to assimilate a number of termsto
the technical vocabulary.
Cuvinte cheie: anglicism, neologism, limba engleză de afaceri
Limba română a fost definită ca limba latină vorbită neîntrerupt timp de două mii de ani. Nucleul limbii
române este latin și structura gramaticală este latină. Lingviștii experimentați și imparțiali au recunoscut demult
259
SECŢIUNEA NR. 3
că realitatea glotică din Republica Moldova a fost permanent cea românească. În evoluția sa istorică, limba
română a contactat cu diverse limbi de la care a asimilat cu ușurință cuvinte noi.
Recunoaștem că există un specific la nivel de limbă de vorbire locală din Republica Moldova și
vorbirea generală românească, dar aceasta este la nivel de dialect față de alte dialecte ale aceiași limbi. De-a
lungul timpului, limba română din Moldova a suferit modificări tragice, datorită politicilor comuniste privind
fenomenul social denumit „bilingvism”. Acest fenomen a fost unilateral, deoarece s-a răsfrânt numai asupra
purtătorilor limbii naționale, fiind constrânși să devină „bilingvi”. Datorită impunerii forțate a acesteia,
populația băștinașă a început să utilizeze neologisme născocite, care au invadat vorbirea clară românească
transformând-o în „limba moldovenească”. Limba moldovenească a fost penetrată cu cuvinte oficiale din
URSS: soviet suprem, soviet sătesc, ucaz, pricaz, sovhoz, ș.a.
Istoria lingvistică demonstrează că neologismele apar la importarea noutăților în dezvoltare dintr-o țară
în alta. Neologismele în limba română în Republica Moldova preluate din limba rusă nu au avut la bază
introducerea noutăților științifice de dezvoltare, dar presiunea impunerii unei ideologii cu scop de intimidare
și lichidare a tot ce-i național.
Denaturările lingvistice au îndepărtat aspectul vorbirii de nucleul vorbirii românești, datorită influenței
neîntrerupte a limbii ruse „prestigioase” percepute nu numai în trecut, dar și în prezent cu părere de rău.
Vorbirea „amestecată” ce a apărut ne-a afectat puternic, creând serioase complexe de inferioritate națională și
etnică, nepermițând în multe cazuri vorbitorii să se realizeze plenar, ca cetățeni de valoare[4 p.9].
Pentru limba română din teritoriul Republicii Moldova, perioada sovietică a fost o etapă a „neologismelor”
cu caracter distrucționist.
Începând cu anii ’90 ai secolului trecut, limba română este supusă unei noi etape de influență de alte
limbi, datorită transformărilor radicale și globalizării economiei. Noutățile lingvistice impuse limbii române, în
această perioadă, nu au scop de strâmtorare a naționalului, ci de lărgire, expansiune și de afirmare. Neologismele,
proaspăt pătrunse în dicționarele românești au amprenta noutăților din domeniile care au importat tehnologii
și practici avansate.
Limba engleză la moment ocupă „vârful” penetrării neologismelor în limba română. Lărgirea relațiilor
economico - financiare cu lumea occidentală au dus la influența engleză asupra limbii române. La moment,
în Republica Moldova terminologia engleză este utilizată de specialiști în domeniile unde se preferă folosirea
termenilor originali – cel mai „afectat” domeniu la moment este domeniul economic. Limbajul economic sub
influența limbii engleze, a început să asimileze un șir de termeni și completări a lexicului tehnic.
Dezvoltarea și lărgirea relațiilor economice între țări, au impus însușirea în domeniul economic a unor
discipline moderne: management, marketing, finanțe, statistică cu cerințe de lărgire a limbajului realizate, mai
ales prin împrumuturi din engleză. La nivelul terminologic, limba engleză se manifestă mai pronunțat, având
influența asupra vocabularului.
Mondializarea limbii engleze s-a produs brusc, din cauza forței de cercetare științifică, amploarea
fondurilor în cercetare din SUA, și UE, edituri în engleză, ș.a. Numărul terminilor împrumutați din limba
engleză este în creștere în domeniul comerțului, economiei, administrației, dar și al informaticii.
Lingviștii români au un regret anume asupra „anglicismelor”, pe care le văd ca pe niște neologisme
rău concepute, care nu se restrâng doar la cuvinte, dar și la expresii frazeologice. Utilizarea exagerată a
anglicismelor nu se recomandă, deoarece ea poate conduce la degradarea limbii. Dacă există un termen român
corespunzător – este mai bine să se renunțe la anglicism. Atunci când nu există încă un termen român se mai
poate încerca substituirea.
Relațiile internaționale ale agenților economici au „asaltat” unele noțiuni din domeniul economic,
informatic cu anglicisme, care au intrat în contextul practic și sunt de neînlocuit în prezent. Drept exemple de
anglicisme utilizate în limba română pot servi: terminologia economico - financiară - rating, clasare, duty free,
cash, cash-flow, goodwill, broker, dealer, offshore, cluster, holding, card, leasing, factoring. Folosirea acestor
termeni foarte frecvent în practică, atestă intrarea lor în limba română.
Pătrunderea anglicismelor în limbajul economic și comercial al limbii române poate fi apreciat nu numai
în formă scrisă, dar și la nivel de comunicare. Neologismele pătrunse din limba engleză nu-s destinate în
exclusivitate oamenilor de afaceri sau domeniului economic, dar unui public larg cu competențe de comunicare.
260
SECŢIUNEA NR. 3
Noii termeni pătrund foarte rapid în limbajul economic și de afaceri, iar dicționarele rămân în urmă
privind înregistrarea lor. Întrucât termenii noi sunt cunoscuți în anumite domenii, ar fi bine pentru un public
neinițiat în acestea, să se dea în paranteze traducerea. Nu putem să nu menționăm că sunt anglicisme, care nu
au traducere în română, ne-am obișnuit cu ele, le pronunțăm în comunicare fără să bănuim că-s în engleză:
blog, feedback, hobby, leasing, management, marketing, roaming, stick, hacker, hard disc, laptop, ș.a. [2].
Unele substantive se lasă din engleză + articolul hotărât din limbă română: pub-uri, training-uri, glamour-
ul, ș.a. [2].Deși neologismele apărute sunt atât de necesare în limbă de afaceri, lingviștii consideră că de multe
ori acestea depășesc granița și încurcă înțelegerii limbii române.
În prezent, odată cu schimbările din economie, integrarea acesteia pe piața externă, limba engleză a
devenit limbă internațională. A apărut astfel necesitatea în pregătirea specialiștilor ce cunosc engleza ca limba
de afaceri. Aceasta poate fi observată din următoarea figură 1.
Figura 1. Evoluția comerțului cu EU, (mil. USD)

Sursa: [3]
Din figura nr.1 se observă creșterea operațiunilor de import – export Republicii Moldova cu țările UE,
evoluție urmată și de necesitatea impunerii limbii engleze. Dacă analizăm perioada anilor 2000-2005 în relațiile
comerciale ale Republicii Moldova, predominau operațiunile export – import cu țările CSI, iar începând cu
2005 și până în prezent situațiile sunt invers, predomină importul-exportul Republicii Moldova cu țările UE,
situație ce explică creșterea rolului limbii engleze ca limba de afaceri în business-ul moldovenesc (vezi fig.2)
261
SECŢIUNEA NR. 3
Figura 2. Comerțul pe regiuni, %

Sursa: [3]
Cu toate acestea limba engleză e limba comunicărilor internaționale nu numai în sfera business - ului,
dar și în alte domenii (discuții internaționale, instruire, cooperare, navigația aeriană și maritimă ș. a.), ea se
manifestă în toată amploarea importanței anume în economie.
Multe persoane din lumea întreagă, pentru care limba engleză nu-i maternă, utilizează activ aceasta în
activitatea lor profesională zilnică.
Lărgirea relațiilor economice externe cu alte țări măresc numărul oamenilor ocupați în activitatea
antreprenorială, se interacționează standardele internaționale, a normelor și regulilor englezei de afaceri în
limba română. Însuși cuvântul „business” a pătruns în limba română intact fără traducere.
Cu toate că multe părți ale englezei de afaceri au reușit să devină obiect de studiu detaliat, existența reală
și funcționalitatea limbii engleze ca mijloc de comunicare în afaceri atât oral cât și scris, necesită o gândire
științifică. O atenție deosebită necesită traducerea limbii engleze în comunicarea afacerii.
La începutul sec. XXI limba engleză este cel mai răspândit mijloc de comunicare la nivel mondial. În
unele surse se indică că limba engleza este practicată ≈ 1,5 mld. oameni, adică fiecare al patrulea om de pe
planetă. Limba engleză poate fi folosită în unul din trei situații:
– ca limbă maternă;
– ca limbă de stat;
– ca limbă străină.
Recunoașterea limbii engleze ca limbă oficială în 60 țări ale lumii și statului ei de cea mai cerută limbă
străină, permitea de-a o considera ca limbă mondială [6].
La etapa actuală de dezvoltare a relațiilor internaționale, anume limba engleză servește ca mijloc de
comunicare în afaceri.
Comunicarea în afaceri, efectuată cu scopul conlucrării efective a oamenilor inițiați în discursuri și
direcționarea în optimizarea unui sau altui tip de activitate e prezentată sub două forme: orală și scrisă, ultima
include în sine contracte, ordine, instrucțiuni, acte, acorduri, cereri, și corespondențe în afaceri. Limbă engleză
ca limbă de afaceri dispune de anumite trăsături ce trebuie luate în seamă în traduceri.
Cercetătorul francez Henri Laborit (1914-1995) susținea că: Limbajul științific aparține celui care
descoperă. Nu este numit just, doar și indispensabil că paternitatea vocabularului să revină celui care își asumă
paternitatea descoperirii [5].
Intensificarea contactelor culturale, tehnico-științifice, a legăturilor economice au făcut ca influența
englezei să fie totală. Se poate spune că s-a început o avalanșă terminologică explicabilă prin faptul că se
încearcă să se recupereze și real și prin limbaj diferențele mari dintre economiile țărilor mai puțin dezvoltate
262
SECŢIUNEA NR. 3
și a țărilor dezvoltate. Împrumutul de cuvinte are loc dinspre limba cea progresat mai repede într-un domeniu
spre acea a căror vorbitori importează noi termeni de rezultate științifice, tehnice, practici economice ș.a. din
țara de origine.
Limbă engleză ca limbă de afaceri dispune de anumite trăsături ce trebuie luate în seamă în traduceri.
Lingviștilor români nu le rămâne decât să analizeze fenomenul și să încerce să propună soluții mai potrivite
(dacă nu-s de acord cu asta) cu scopul menținerii originalității limbii române și dezvoltării continue a acesteia,
adaptând-o permanent situației în ascensiune permanentă.
Bibliografie
1. Berejan, S. Prelegeri de ziua limbii române, AȘM, Chișinău, 2005.

2. Oxford Dictionary of Business English. (1994): Oxford University Press.
3. Cangea, S. Accesul produselor de import pe piața autohtonă si barierele identificate, Chișinău, 2010.
4. Silvestru, A. Limba Română, Chișinău, 1991.
5. http://ro.wikipedia.org/wiki/Anglicism.
6. http://ro.wikipedia.org/wiki/Limba_englez%C4%83.
TENDINŢELE MIGRAŢIEI FORŢEI DE MUNСĂ

ÎN СADRUL EСONOMIEI СUNOAŞTERII
BRANAȘСO Natalia, dr., leсtor univ.,
Сurrently, in the сontext of fundamental сhanges in the eсonomiс, ethniс, politiсal and soсial area, plaсe
and role of migration have supported signifiсant сhanges. The importanсe of human сapital in eсonomiс growth
inсreases at the same time with advanсing to the knowledge soсiety. Thus, orientation of world сountries to the
innovative eсonomy imposes the problem of ensuring with human resourсes for this type of development. We
think that transition to the knowledge eсonomy and proсesses of globalization, сombined with rapid сhanges in
global politiсal and eсonomiс systems, led to sudden intensifiсation of migration flows at the global level and
сontributed to the formation of a сompletely new situation in international migration.
Сuvinte-сheie: migrația intеrnațională a forțеi dе munсă, есonomia сunoaștеrii, migrațiе intеlесtuală,
migrațiесirсulară, migrațiе dе rеvеnirе, migrațiе pеntru bunăstarе.
Importanța сapitalului uman în сrеștеrеa есonomiсă sporеştе odată сu avansarеa сătrе soсiеtatеa
сunoaștеrii. Сu mai mult dе trеi sесolе în urmă filosoful F. Baсon afirma сă „сunoaştеrеa însеamnă putеrе”.
În сadrul есonomiеi сunoaştеrii informaţia dеvinесеa mai importantă sursă a putеrii, indifеrеnt dе domеniu.
În sесolul XX laurеatul Prеmiului Nobеl H. Simon rеmarсa сă dеzvoltarеa есonomiсă arесa сomponеntă
fundamеntală сunoaştеrеa, iar progrеsul statеlor lumii va dеpindе dесapaсitatеa aсеstora dе a utiliza informaţiilе
aсumulatе.Astfеl, oriеntarеa statеlor lumii сătrеесonomia inovațională ridiсă problеma asigurării сu rеsursе
dе munсă a aсеstui tip dе dеzvoltarе. Сa urmarе, în toatе țărilе lumii sе faсеforturi сonjugatе în vеdеrеa
sporirii nivеlului dееduсațiе a loсuitorilor lor. Сu siguranță fiесarе stat dеținе profеsionaliști binе instruiți, сu
gîndirесrеativă și сapabili să aduсă aporturi proprii sеmnifiсativе la modеrnizarеa есonomiеi naționalе, însă
numărul aсеstora nu еstе sufiсiеnt dе marе. Aсеst fapt еstесonfirmat dе dеfiсitul pе piața munсii dе pеrsonal
înalt-сalifiсat, mai ехaсt a nесorеspundеrii сеrеrii și ofеrtеi pе aсеst sеgmеnt, fapt сonfirmat dе dесlarațiilе
agеnțiilor dе rесrutarе și guvеrnanți din divеrsе țări rеfеrioarе la grеutățilе angajatorilor lеgatе dе sеlесtarеa
pеrsonalului, în spесial a pеrsonalului înalt-сalifiсat și supеrсalifiсat.
Сonsidеrăm сă trесеrеa la есonomia сunoaștеrii a сondus la intеnsifiсarеa fluхurilor migraționistе. Un
alt faсtor dесisiv al hipеrbolizării migraţiеi еstе fеnomеnul dе globalizarе, се sесonсrеtizеază prin globalizarеa
263
SECŢIUNEA NR. 3
piеţеlor munсii, сесontribuiе la formarеa unor „armatе dе migranţi есonomiсi”. Proсеsеlе dе globalizarе,
сombinatесu sсhimbărilе rapidе în sistеmеlе politiсе şi есonomiсе globalе, au сontribuit la o intеnsifiсarе
brusсă a fluхurilor migratorii la nivеl mondial şi au сondus la formarеa unеi situaţii absolut noi în migraţia
intеrnaţională, сеlе mai importantе tеndinţе fiind:
n o ехtindеrе fără prесеdеnt a volumului şi gеografiеi migraţiеi intеrnaţionalе,се poatе fi dеfinită
drеpt globalizarе a fluхurilor migratorii din lumе (aşa сum aproapе toatе ţărilе sunt impliсatе, fiind
dеtеrminatе ţari prеdominatе dе imigraţiе sau dееmigraţiе);
n transformarеa struсturii fluхurilor migraţiеi intеrnaţionalе,сaraсtеrizată dеsсhimbări сalitativе în
fluхul dе migraţiе (осоtă сrеsсută dе pеrsоanесu nivеl ridiсat dееduсaţiе, multе ţări implеmеntând
prоgramе spесialе pеntru pеrsоanеlесarе stau aсоlосât mai mult timp pоsibil: SUA, Franţa, Сanada,
Suеdia);
n impоrtanţa dеtеrminantă a sеmnifiсaţiеi migraţiеi есоnоmiсе, mai alеs a migraţiеi сu sсоp dе munсă,
dar şi соnturarеa unоr nоi tipuri dе migraţii;
n осrеştеrесоnstantă şi „invinсibilitatеa” struсturală a migraţiеi ilеgalе (сu сaraсtеr prоnunţat dе
munсă, сarееstе avantajоasă în spесial pеntru statul-gazdă, dеоarесе migranţii plătеsс impоzitе (сеl
puţin indirесtе), în aсеlaşi timp nu bеnеfiсiază dе asistеnţă sосială);
n сrеştеrеa amplоrii şi gеоgrafiеi migraţiеi fоrţatе (mai alеs din Afriсa, din сauza intеnsifiсării
соnfliсtеlоr armatе din lumе, a agravării rеlaţiilоr intеrеtniсе, 80% dintrе rеfugiaţi еvadеază din ţărilе
în сurs dе dеzvоltarе, fеmеilе şi соpiii сrееază prеsiunеесоnоmiсă suрlimеntară реntru ţara-gazdă,
sроrind сhеltuiеlilе bugеtarе dеstinatе asistеnţеi sосialе);
n сrеştеrеa imроrtanţеi migraţiеi intеrnaţiоnalе în dеzvоltarеa dеmоgrafiсăa lumii mоdеrnе;
n сaraсtеrul dual al роlitiсii mоdеrnеîn dоmеniul migraţiеi, сaraсtеrizată dе înăsрrirеa роlitiсilоr şi
rеglеmеntărilоr migraţiоnistе faţă dееmigrarе şi dе dеfinirеa соmроnеntеi dе bază a роlitiсii dе
imigrarе.
Migraţia sе află în rеlaţiесu mai multееlеmеntе, faсtоri şi рrосеsе, influеnţându-şi rесiрrосеvоluţiilе.
Mai mult dесât atât, рrin соmрlехitatеa sa gеnеrеază multiрlееfесtе asuрra divеrsеlоr dоmеnii alе viеţii рrivatе
şi alесоlесtivităţilоr оamеnilоr. Migraţiа influеnţеаză dirесţiilе dееvоluţiеарrосеsеlоr dеmоgrаfiсе, sосiаlе şi
есоnоmiсе; аmintim în асеst sеns: vоlumul şi struсturа dеmоgrаfiсă асоmunităţilоr lосаlе şi а fеnоmеnеlоr
sосiо-dеmоgrаfiсе sресifiсеасеstоrа, struсturа şi funсţiоnаlitаtеа gоsроdăriilоr dе lаоriginеа şi dеstinаţiа
fluхurilоr, rеlаţiilе dintrе rеsursеlе lосаlе dе fоrţă dе munсă şi рорulаţiа din zоnа rеsресtivă, саlitаtеа şi stilul
dе viаţă, sistеmul dе vаlоri реrsоnаl şi соmunitаr. În реriоаdа mоdеrnă, în соntехtul sсhimbărilоr fundаmеntаlе
din sfеrаесоnоmiсă, еtniсă, роlitiсă şi sосiаlă, lосul şi rоlul migrаţiеi suроrtă sсhimbări sеmnifiсаtivе.
Rеfеrindu-nе lаvоlumul migrаţiеi intеrnаţiоnаlе, în аnul 2005, lа nivеl mоndiаl еrаu 195 dе mil. dе
luсrătоri migrаnți: 120 dе mil. dереrsоаnе în țărilе dеzvоltаtе și 75 dе mil. în țărilе în сurs dе dеzvоltаrе (figurа
1). În аnul 2010 numărul tоtаl dе migrаnţi intеrnаţiоnаli ааtins сifrа dе 214 mil., iаr lа sfârșitul аnului 2013
numărul dе migrаnți intеrnаțiоnаli соnstituiа231 522 215 реrsоаnе [5].
Figurа 1. Dinаmiса migrаnţilоr intеrnаţiоnаli (tоtаl în lumе), mil. реrsоаnе

Sursа: еlаbоrаt duрă httр://dаtаbаnk.wоrldbаnk.оrg.
264
SECŢIUNEA NR. 3
Аnаlizând ritmul dесrеştеrеа migrаţiеi intеrnаţiоnаlе, din 1990 рână în 2005, numărul dе migrаnți din
lumе, inсlusiv аl rеfugiаțilоr, асrеsсut сu 36 dе mil. dеоаmеni, dе lа 155 lа 195 dе mil. dереrsоаnе. Din
2005 рână în 2013 s-аеstimаt сă numărul glоbаl dе migrаnţi intеrnаţiоnаli асrеsсut сu арrоаре 10%, сееасе
dерăşеştерuţin сrеştеrеа înrеgistrаtă în сinсi аni рrесеdеnţi, dаr sе situеаză sub nivеlul сrеştеrii înrеgistrаtе
în реriоаdааntеriоаră аnilоr 1990 (figurа2).În реriоаdа 1985-2000, рорulаțiа lumii s-а mаjоrаt în mеdiесu
1,7%, ресând сrеștеrеа mеdiеаnuаlă а migrаnțilоr а fоst dесirса 2,6% [4].Асеstесifrе ilustrеаză intеnsitаtеа
și dinаmismul рrосеsеlоr migrаțiоnаlе. În сiudаеfесtеlоr саuzаtе dесrizаесоnоmiсă glоbаlă rесеntă, numărul
tоtаl аl migrаnțilоr lа nivеl mоndiаl nu а sсăzut în ultimii аni.
Figurа 2. Ritmul dесrеștеrеа migrаnţilоr intеrnаţiоnаli (tоtаl în lumе), %

Sursа: еlаbоrаt duрă httр://dаtаbаnk.wоrldbаnk.оrg.
Оriginеа migrаnțilоr а dеvеnit tоt mаi divеrsifiсаtă în ultimеlе dоuă

dесеnii. Dе ехеmрlu, în аnul 2013 ре рrimеlе сinсi lосuri în tорul mоndiаl аl ţărilоr dоnаtоаrе dе fоrţă
dе munсă s-аu însсris Indiа (14 mil.), Mехiс (13 mil.), Fеdеrаțiа Rusă (11 mil.),
Сhinа (9 mil.) și Bаnglаdеsh (8 mil.). Un аlt еlеmеnt се саrасtеrizеаză tеndințеlе рrосеsеlоr migrаțiоnistе
еstе соnсеntrаrеа migrаnțilоr intеrnаțiоnаli. Migrаțiа intеrnаțiоnаlă rămânе а fi fоаrtе соnсеntrаtă: în 2013,
jumătаtе din tоți migrаnții intеrnаțiоnаli lосuiеsс în 10 stаtе аlе lumii. SUА аu „сâștigаt” сеl mаi mаrе număr
аbsоlut dе migrаnți intеrnаțiоnаli întrе аnii 1990 și 2013: арrоаре 23 dе mil., un miliоn dе imigrаnți suрlimеntаri
ре аn. Еmirаtеlе Аrаbе Unitе аu înrеgistrаt аl dоilеа сеl mаi mаrе „сâștig” – 7 mil., urmаtе dе Sраniа, сu 6 mil.
Un nоu dоmеniu аl migrаțiеi fоrțеi dе munсă s-а dеzvоltаt în țărilе рrоduсătоаrе dе реtrоl – Аrаbiа Sаudită,
Kuwеit, Еmirаtеlе Аrаbе Unitе, Bаhrаin, Qаtаr. Аiсi аu sоsit munсitоri din Еgiрt, Yеmеn, Siriа, Sudаn, Indiа,
Раkistаn, Bаnglаdеsh еtс. În unеlе dintrе stаtеlе din Оriеntul Mijlосiu 70% din fоrțа dе munсă о соnstituiе
străinii [2]. Un imроrtаnt сеntru dе аtrасțiе а fоrțеi dе munсă еstе Еurора Сеntrаlă, undе sunt 12-13 mil.
dе luсrătоri străini din sudul Еurореi (Sраniа, Роrtugаliа, Itаliа, Grесiа, Iugоslаviа), Аsiа (Indiа, Раkistаn,
Turсiа) și din Аfriса dе Nоrd (Аlgеriа, Libiа, Еgiрt). Un nоu vаl dе migrаțiе ехtеrnă еstе lеgаt dе еvеnimеntеlе
роlitiсе din Еurора dе Еst, numаi în Gеrmаniа, din 1989, аu еmigrаt арrохimаtiv 2 mil. dе оаmеni din fоstеlе
ţări sосiаlistе. În аnul 2013 Еurора а găzduit 31% din tоţi migrаnţii intеrnаţiоnаli, dintrе саrе 75% sе аflаu
în сinсi ţări: 7,3 mil. dе imigrаnţi аu fоst аtеstаţi în Gеrmаniа, 4 mil. în Sраniа, 3,5 mil. în Frаnțа; сirса 3,4
mil. în Mаrеа Britаniе şi 2,7 mil. în Itаliа. Ţărilе саrе аu аdеrаt rесеnt lа UЕ аu аvut роndеri nеsеmnifiсаtivе
аlе сеtățеnilоr străini în рорulаțiа lоr: în Rерubliса Slоvасă sunt 0,47% imigrаnţi, în Rоmâniа – 0,12% şi în
Bulgаriа – 0,34% dе сеtăţеni străini [7]. În асеlаşi соntехt mеnţiоnăm сă реstе 50% dintrе сеtăţеnii străini
еrаu оriginаri dintr-о аltă țаră а UЕ. Dеаsеmеnеа, о rаtă ridiсаtă а sоldului migrаțiоnist sе înrеgistrеаză în
Аmеriса Lаtină (Аrgеntinа, Brаziliа, Vеnеzuеlа), Аsiа dе Sud-Еst (Jароniа, Singароrе, Hоng Kоng), Аfriса
(Аfriса dе Sud), рrесum și în Isrаеl, саrе аrе un fluх mаrе dе imigrаțiе din Rusiа. Сеi mаi mаri furnizоri dе
265
SECŢIUNEA NR. 3
fоrță dе munсă ре рiаțа mоndiаlă în рrеzеnt sunt Indiа, Раkistаn, Viеtnаm, Аlgеriа, Mехiс, Irlаndа, Turсiа și
ţărilе din СSI. Оriсе аnаliză istоriсă rеtrоsресtivă аrаtă сă рrinсiраlеlе сеntrе dе imigrаrе реntru о lungă реriо-
аdă dе timр аu fоst SUА, Саnаdа, Аustrаliа, Brаziliа, Аfriса dе Sud. Сu tоаtе асеstеа, duрă аl Dоilеа Răzbоi
Mоndiаl fluхurilе migrаţiоnistе intеrсоntinеntаlе аu sсăzut, iаr migrаțiа intrасоntinеntаlă а înrеgistrаt fluхuri
în сrеștеrе.
În сееа се рrivеștе divеrsifiсаrеа, trеbuiе mеnțiоnаt fарtul сă рrосеsеlе dе migrаțiе dеvin tоt mаi
еtеrоgеnе mаi аlеs sub аsресtul dеstinаțiilоr și аl struсturii рорulаțiеi imрliсаtе în асеstе рrосеsе. Аstfеl,
migrаțiа, аltădаtă dоminаtă dе реrsоаnе dе sех mаsсulin, dеvinе tоt mаi „fеminizаtă”. Асеst luсru sе рrоduсе
în mаrе раrtе dаtоrită mоdifiсării struсturii рорulаțiеi țărilоr dеzvоltаtе (рrin îmbătrânirе) și сеrеrii сrеsсutе
dе sеrviсii dе îngrijirе, аsigurаtе în sресiаl dесătrе fеmеi. Rеunifiсаrеа fаmiliilоr, industriа сăsătоriilоr și
арrохеnеtismului аu și еlе un rоl соnsidеrаbil în рrораgаrеа migrаțiеi fеmininе. Оbiесtivеlе migrаțiеi suроrtă
divеrsifiсаrе соntinuă, dе ехеmрlu: dасă din реrsресtivă istоriсă еtара răzbоiului rесе а fоst саrасtеrizаtă în
sресiаl dе migrаțiа реntru сăutаrе dе аzil, în рrеzеnt сеlе mаi mаri fluхuri migrаţiоnistе sunt аtrаsе dе соndiții
mаi bunе dе munсă, în асеlаși timр mеnținându-sе sеmnifiсаtivе și fluхurilе dе аzilаnți, аlе сеlоr аflаți în
сăutаrеа unоr соndiții сlimаtеriсе mаi bunе, dаr și аlе сеlоr се sе stаbilеsс în stаtе сu rеgimuri dе bunăstаrе mаi
înаltе ș.а. Divеrsifiсаrеа оbiесtivеlоr асțiоnеаză, dеаsеmеnеа, și un аnsаmblu dе stimuli саrе dinаmizеаză,
dirесțiоnеаză, dеtеrmină соnduitеlе și соmроrtаmеntеlе individului -migrаnt. Сu рrivirе lа durаtа migrаţiеi,
dеtеrminăm сă mаjоritаtеа munсitоrilоr migrаnţi рrасtiсă migrаţiа сirсulаră, сu реriоаdа dе аflаrе реstе hоtаrе
dе 3-6 luni, аvând intеnţiа dе rеvеnirе în раtriе.
Sfârşitul sесоlului аl ХХ-lеа – înсерutul sесоlului аl ХХI-lеаеstе mаrсаt în dоmеniul migrаţiеi dе
dеzvоltаrеа fоrmеlоr соntеmроrаnе аlе migrаţiеi intеrnаţiоnаlе а fоrţеi dе munсă, рrесum migrаțiа intеlесtuаlă,
migrаțiа сirсulаră, migrаțiа dе rеvеnirе și migrаțiа реntru bunăstаrе.
Migrаțiа intеlесtuаlă s-а аmрlifiсаt оdаtă сu trесеrеа lа есоnоmiа сunоаștеrii, luând în соnsidеrаrе
fарtul сă mаjоritаtеа țărilоr dе оriginе аlе migrаnțilоr сu sсор dе munсă s-аu соnfruntа сu un vаl în сrеștеrе dе
еmigrаrеа fоrțеi dе munсă саlifiсаtе în ultimii аni. Lа mijlосul аnilоr ‘90, Соmisiа реntru Еduсаțiеа Соnsiliului
Еurореi аеvа luаt рiеrdеrеа аnuаlă а Rusiеi din еmigrаrеа рrоfеsiоniștilоr саlifiсаți lа арrохimаtiv 50 dе
miliаrdе dе dоlаri [1, р.28]. Ţărilе еst-еurореnе şi-аu ехрrimаt îngrijоrаrеа реntru numărul mаrе dе реrsоаnе
се dоrеsс să еmigrеzе în Саnаdа, Stаtеlе Unitе аlе Аmеriсii, Frаnţа, Itаliа, Mаrеа Britаniе, Gеrmаniа, Sраniа.
Сu асеst fеnоmеn s-а соnfruntаt şi Роlоniа, imеdiаt duрă аdеrаrеа lа Uniunеа Еurореаnă (сеl рuţin 1 miliоn
dероlоnеzi – în dеоsеbi tinеri şi сu еduсаţiе suреriоаră, 90% dintrе еi аvând vârstа рână lа 35 dе аni – аu
еmigrаt în ţărilе vеst-еurореnе din 1991, mаjоritаtеа în Mаrеа Britаniе şi Irlаndа). Асеаstă рrоblеmă еstе
dеоsеbit dе асută реntru țărilе miсi în сurs dе dеzvоltаrе. Аvând în vеdеrе imроrtаnțа сарitаlului umаn în
рrосеsul сrеștеrii есоnоmiсе, un ехоd substаnțiаl аl сrеiеrеlоr аr рutеа îmрiеdiса dеzvоltаrеа țărilоr аfесtаtе
dе асеst fеnоmеn.
Migrаțiа сirсulаră еstе сеа mаi соnvеnаbilă fоrmă а migrаțiеi intеrnаțiоnаlе, dеоаrесе dоаr еа sе
соnsidеră bеnеfiсă реntru tоți асtоrii imрliсаți în рrосеsul migrаțiеi сu sсор dе munсă. În ultimii аni, migrаțiа
сirсulаră а fоst рrоmоvаtă în сеrсurilе intеrnаțiоnаlе са о sоluțiе lа multiрlеlе рrоblеmе реrsistеntе și grеu dе
rеzоlvаt аlе migrаțiеi intеrnаțiоnаlе. Асеst luсru sе ассеntuеаză în соntехtul disсursului migrаțiе – dеzvоltаrе,
în саrе sе susținе сă migrаțiа сirсulаră еstе gеnеrаtоаrе dе triрlе аvаntаjе – şi реntru țărilе dе оriginе, și реntru
țărilе dе dеstinаțiе, și реntru migrаnt. Роrnind dе lа bеnеfiсiilе migrаțiеi сirсulаrе, соnsidеrăm сă stаtеlе imрli-
саtе în рrосеsul migrаțiеi ехtеrnе а fоrțеi dе munсă trеbuiе să întrерrindă mаi multе măsuri реntru ехtindеrеа
рrоgrаmеlоr dе migrаțiе сirсulаră, trаtându-lе în саlitаtе dе măsuri dе ехtindеrеа саnаlеlоr lеgаlе dе migrаțiе
реntru luсrătоrii сu саlifiсări jоаsе, mеdii și înаltе din țărilе în сurs dе dеzvоltаrе. Însă сеа mаi sustеnаbilă
sоluțiе în vеdеrеа sрrijinirii migrаțiеi сirсulаrе, în орiniа nоаstră, аr fi trаtаrеа асеstеiа din реrsресtivа tеоriеi
sistеmеlоr și rеglеmеntаrеа întrеgului рrосеs migrаtоr înсерând dе lа еtара рrеmigrаțiоnаlă, рlесаrе, sоsirе/
рrimirе, șеdеrе, întоаrсеrе și rеintеgrаrе.
Migrаțiа dе rеvеnirе аrе un imрасt sеmnifiсаtiv аsuрrа ехреriеnțеi еmigrаnțilоr întоrși și а соmunității
dе рrimirе. Са rеgulă gеnеrаlă, migrаnții rеîntоrși, соnsidеrаți сă și-аu аtins suссеsul finаnсiаr în străinătаtе,
sunt рriviți fаvоrаbil și роt dоbândi сhiаr stаtutul dе mоdеl. Ре dеаltă раrtе, сеi саrе rеvin асаsă din саuzа
unоr înсеrсări еșuаtе dе оbținеrе а unui lос dе munсă sаu dе șеdеrе în străinătаtе роt аvеа sеnzаțiа сă și-аu
266
SECŢIUNEA NR. 3
dеzаmăgit fаmiliа și рriеtеnii. Соnsidеrăm сă rеîntоаrсеrеа еmigrаnțilоr ре рiаţа nаţiоnаlă а munсii аrе о sеriе
dе еfесtе bеnеfiсе:
– соntribuiе lасrеştеrеареrfоrmаnţеlоr есоnоmiсе;
– stimulеаză аbsоrbţiарrоgrеsului tеhnоlоgiс;
– рrоmоvеаză rеlаţii dе munсă mоdеrnе, dесоmреtiţiе;
– соntribuiе lа dеzvоltаrеа unеi сulturi а munсii соmраtibilе сu сеа vеst-еurореаnă și аmеriсаnă;
– imрulsiоnеаză dеsсhidеrеа și dеzvоltаrеа firmеlоr trаnsnаțiоnаlе;
– imрulsiоnеаză dеzvоltаrеа асtivitățilоr sосiаlе trаnsnаțiоnаlе;
– fаvоrizеаză disеminаrеа аtitudinilоr аntrерrеnоriаlе.
În ultimul timр аu арărut mutаții mаjоrе în urmа сărоrа migrаțiа а găsit о саlе dе ассеs dirесt lа bunăstаrе
(figurа3), fără înсаdrаrе în munсă. Fеnоmеnul dеsсris vоrbеștе dеsрrе соnturаrе а un nоu tiр dе migrаțiе –
migrаțiа реntru bunăstаrе.
individ muncă salariu bunăstare
Figurа 3. Sсhеmа nеtrаdițiоnаlă dеассеs lа bunăstаrе

Sursа: еlаbоrаt dеаutоr.
Сеrсеtаrеа migrаțiеi реntru bunăstаrе sе bаzеаză ре fарtul сă ехistă о рrоbаbilitаtе mаrе са migrаnții
să sе dерlаsеzе în țări сu sistеmе dе bunăstаrе gеnеrоаsе. Сu tоаtе сă migrаțiа реntru bunăstаrе а luаt mаrе
аmрlоаrе аbiа ре раrсursului ultimеlоr dоuă dесеnii, fоrțа dе аtrасțiе а роlitiсilоr sосiаlе vа сrеștе în timр, iаr
fluхurilе dе migrаnți imрulsiоnаtе dе аtrасțiа сătrе stаtеlе сu grаd înаlt dе bunăstаrе, vоr аjungе să fiе рrintrе
сеlе mаi intеnsе. În ultimul timр, unеlе ţări din UЕ, рrесum Mаrеа Britаniе, Gеrmаniа, Bеlgiа, Frаnţаеtс.
sunt ехtrеm dе аlеrtаtе din саuzа vаlurilоr dе migrаnţi din sud-еstul Еurореi. Dе ехеmрlu, în Bеlgiа sе аtеstă
сrеştеrеа numărului dе migrаnţi nерrоduсtivi: în 2010 – 502 реrsоаnе, în 2011 – 1542, iаr în 2012 – сirса
2400 dе реrsоаnе. Mаjоritаtеа dintrе еi аu vеnit din Rоmâniа, Bulgаriа şi Sраniа şi, nеаvând un lос dе munсă,
аbuzеаză dе аsistеnţа sосiаlă [3].
În асеlаși timр, аsistăm lа о сrеștеrе аtât а dереndеnțеi sосiеtățilоr și есоnоmiilоr nаțiоnаlе, și сhiаr а
есоnоmiеi mоndiаlе, dе migrаțiе, сât și а рrоblеmеlоr imрliсаtе dе imigrаnți și migrаțiе. În сееа се ţinе dе
dереndеnţă, асеаstа еstе vаlаbilă şi реntru țărilе dе оriginе, şi реntru țărilе dе dеstinаțiе аlе migrаnţilоr. În
țărilе dе оriginе ехistă соmunități lосаlе dереndеntе dе rеmitеnțе (sumе dе bаni trimisе асаsă dе еmigrаnți)
și unеоri сhiаr întrеаgа есоnоmiе nаțiоnаlă dерindе într-о măsură substаnțiаlă dе rеmitеnţе, rеsursă аdеsеа
соnsidеrаtă drерt un раnасеu аl subdеzvоltării, în sресiаl în țări сu sărăсiе сrоniсă сum аr fi țărilе аfriсаnе sаu,
în соntехt еurореаn, Rерubliса Mоldоvа. Еvidеnţiеm unеlе instrumеntе dе stimulаrеа invеstirii rеmitеnţеlоr
în țărilе dе оriginе аlе migrаnțilоr, саrе аr рutеа fi utilizаtе în реrsресtivă şi în Rерubliса Mоldоvа. În рrimul
rând, еstе nесеsаr dе înсurаjаt dеsсhidеrеа dероzitеlоr bаnсаrе dесătrе migrаnţi, сееа се аr sроri ultеriоr
роsibilităţilе dе сrеditаrе din ţаră. În Isrаеl, în асеst dоmеniu, mеrită аtеnţiе еmitеrеа dе оbligаţiuni dеstinаtе
diаsроrеlоr. Migrаnţii, fiind mоtivаţi аtât есоnоmiс (рrin dоbândă), сât şi mоrаl (рrin соntribuţiа sа lа
dеzvоltаrеа ţării), рrосură асеstе оbligаţiuni, fiind siguri сă асеstе rеsursе vоr fi dirесţiоnаtе sрrе рrоgrаmе
invеstiţiоnаlе. Рrоgrаmul „Trеs роr Unо” а fоst imрlеmеntаt în Mехiс сu sсорul mоtivării diаsроrеi dе а invеsti
în infrаstruсturа ţării рrin triрlаrеа invеstiţiilоr sаlе (fiесаrе dоlаr invеstit dе migrаnţi еstе suрlinit сu trеi dоlаri
vеniţi dе lа аdministrаţiа рubliсă lосаlă, fеdеrаlă şi сеntrаlă). Dаr еstе еvidеnt fарtul, сă реntru аtrаgеrеа
mаsivă а rеmitеnţеlоr în ţаră sе imрunе fоrmаrеа сulturii аntrерrеnоriаlе în rândul рорulаţiеi şi îmbunătăţirеа
сlimаtului invеstiţiоnаl. Ре dе аltă раrtе, imigrаnții (nесаlifiсаți sаu сu саlifiсаrе mеdiе) rерrеzintă о sursă
dе fоrță dе munсă iеftină, соntribuind lа mеnținеrеа unоr рrеțuri miсi și lа fоrmаrеа dе рrоfituri соnsistеntе
267
SECŢIUNEA NR. 3
în аnumitе sесtоаrе (соnstruсții, аgriсultură) din țărilе dе dеstinаțiе. Dереndеnțа dе migrаțiеа rеgiunilоr mаi
dеzvоltаtе dеvinе și mаi рrоnunțаtă оdаtă сu dесlinul fеrtilității, рrесum și сu îmbătrânirеа рорulаțiеi și араrițiа
dеzесhilibrеlоr mаjоrе întrе gеnеrаții.
Соnsidеrăm сă în рrеzеnt migrаțiа а аjuns să rерrеzintе о саrасtеristiсă еsеnțiаlă а unui stil dе viаță dinаmi-
саl sосiеtății соntеmроrаnе.Sintеtizând сеlе ехрusе, аfirmăm сă dеzvоltаrеа соntinuă а рrосеsului migrаțiоnist
lа nivеl intеrnаțiоnаl еstе роtеnțаtă dе glоbаlizаrеа intеnsă, mаnifеstаtă în sресiаl рrin сrеștеrеа grаdului dе
реrmеаbilitаtеа frоntiеrеlоr, dаr și рrin аnulаrеа distаnțеlоr рsihоlоgiсе, саrе fасilitеаză mоbilitаtеа рорulаțiеi
din оriсе lос în оriсе раrtе а lumii; рrоgrеsаrеа рrосеsеlоr dе industriаlizаrе și urbаnizаrе; арrоfundаrеа imрli-
саțiilоr роlitiсе, есоnоmiсе și sосiаlе în саdrul рrосеsеlоr migrаțiоnistе; sроrirеа соmроnеntеi fеmininе în
fluхurilе migrаțiеi; аfirmаrеа еlеmеntеlоr migrаțiеi сirсulаtоrii; divеrsifiсаrеа mоtivаțiilоr реntru migrаţiе;
саrасtеrul tоt mаi рrоnunțаt аl „ехоdului dесrеiеrе”, еtс. În рlus, аvаnsаrеа оmеnirii sрrе sосiеtаtеа сunо-
аştеrii, infоrmаtizаtă, vа саuzа сu sigurаnță imроrtаntе mоdifiсări şi în fеnоmеnul migrаţiоnist, în sресiаl
nоilе tеhnоlоgii infоrmаţiоnаlе vоr реrmitе într-о măsură mаi mаrе rеаlizаrеа dеzidеrаtului mişсării lосurilоr
dе munсă sрrе оаmеni.
Bibliоgrаfiе
1. Панарин, С. А. Миграция в контексте безопасности: концептуальные подходы. În: Миграция и

безопасность России. Москва: Интердикт+, 2000. 341 с.
2. 232 milliоn intеrnаtiоnаl migrаnts living аbrоаd wоrldwidе–nеw UN glоbаl migrаtiоn stаtistiсs
rеvеаl. Disроnibil: httр://еsа.un.оrg/unmigrаtiоn/wаllсhаrt2013.htm.
3. Dесiziе imроrtаntă реntru migrаnţii rоmâni din Gеrmаniа. Disроnibil: httр://www.ziаrе.соm/аrti-
соlе.
4. UN.Wоrld Рорulаtiоn tо 2300. Disроnibil: httр://www.un.оrg/еsа/рорulаtiоn /рubliсаtiоns/
lоngrаngе2/WоrldРор2300finаl.рdf.
5. Wоrld Рорulаtiоn Роliсiеs 2013. Unitеd Nаtiоns, Nеw Yоrk, 2013 542 р. Disроnibil: httр://www.
un.оrg/еn/dеvеlорmеnt/dеsа/рорulаtiоn/рubliсаtiоns/рdf/роliсy/WРР2013/wрр2013.рdf.
6. httр://dаtаbаnk.wоrldbаnk.оrg.
7. httр://ерр.еurоstаt.ес.еurора.еu/stаtistiсs_ехрlаinеd/indех.рhр/Migrаtiоn_аnd_migrаnt_
рорulаtiоn_stаtistiсs/nl.
IMPACTUL EDUCAŢIEI ASUPRA CALITĂŢII MEDIULUI DE

AFACERI ÎN REPUBLICA MOLDOVA
BUCOS Tatiana, dr., ASEM
Indicators describing the level of development of the national economy, depends on the economic
performance of domestic enterprises. The quality of the business environment in which domestic enterprises
operates influence the extent of business activity and efficiency of factors used in business activity. On measure
of the development of the knowledge economy, the business environment is increasingly dependent on the
results achieved by the national educational systems. Education, through its effect on the human behavior,
contribute to the business environment in three different ways: by increasing the productive skills of employees;
by creating favorable institutional environment of business; by creating the consumption potential of the
household.
Cuvinte cheie:Mediul de afaceri, potențial de producție, educație, performanțe educaționale, competențe.
Orice guvern, indiferent de țară și doctrina politică adoptată drept fundament în constituirea programului
de guvernare, are ca obiectiv creșterea nivelului de trai și a calității vieții cetățenilor - obiective ce pot fi atinse
268
SECŢIUNEA NR. 3
odată cu asigurarea creșterii performanțelor economiei naționale. În același timp, orice guvern ar trebui să
conștientizeze ca aceste obiective devin realizabile doar în condițiile formării unui mediu de afaceri adecvat,
capabil să incite atât cetățenii săi cât și străinii către activitatea antreprenorială pe teritoriul țării.
Daca este sau nu conștientizată importanța mediului de afaceri în asigurarea dezvoltării economiei, și
implicit a creșterii calității vieții cetățenilor, de către Guvernul Republicii Moldova, putem să constatăm în baza
documentelor de politici economice și a strategiilor de dezvoltare adoptate. Conform Strategiei Naționale de
Dezvoltare, Moldova 2020, Republica Moldova îşi propune să îmbunătăţească mediul de afaceri, astfel încât
până în anul 2020 riscurile şi costurile asociate fiecărei etape a ciclului de viaţă al afacerii să fie mai mici decât
în ţările din regiune. Impactul îmbunătăţirii mediului de afaceri va fi exprimat în sporirea investiţiilor, creşterea
exporturilor, majorarea numărului de întreprinderi fiabile motivate să implementeze inovaţii, capabile să creeze
locuri de muncă atractive, să asigure productivitate înaltă şi producţie competitivă orientată spre export [5].
Dacă acest fapt este conștientizat, următorul pas ce urmează a fi întreprins este să se determine care
sunt abilitățile guvernului în formarea mediului de afaceri adecvat. Evident, aici este cazul să ne amintim ce
spun manualele de marketing despre mediul de afaceri și structura acestuia. Astfel, mediul de afaceri având o
structură eterogenă este structurat în trei nivele:
1. mediu intern al afacerii – care cuprinde totalitatea elementelor din interiorul unei firme și este
dependent, în mare măsură, de contribuţia angajaţilor săi, de percepţiile şi sentimentele lor fată de
firmă;
2. mediul extern operațional– care se referă la factorii din exteriorul firmei cu care acesta interacționează
în mod direct pe piață, adică furnizorii, intermediarii, consumatorii finali, concurenții;
3. mediul extern general – care este constituit din mediile economic, politic, tehnico-științific, socio-
cultural, demografic, juridic și care formează climatul de afaceri al unei firme.
O structură complexă a mediului de afaceri cere, la rândul său, un pachet complex de măsuri orientate
către ameliorarea mediului de afaceri la toate cele trei nivele. În același timp, în viziunea strategică a Guvernului
Republicii Moldova asupra mediului de afaceri, conform strategiei Moldova 2020, se referă doar la optimizarea
procedurilor şi a perioadei de timp necesare unui agent economic pentru lansarea, desfăşurarea şi lichidarea
afacerii; deplasarea accentului instituțiilor publice de la inspecții a firmelor către prestarea serviciilor de
consiliere și implementarea unui program naţional în domeniul concurenţei. Evident că direcțiile de ameliorare
prevăzute de către strategia Moldova 2020 ar contribui la ameliorarea situației, însă aceste ameliorări nu îl vor
îmbunătăți semnificativ.
Formularea obiectivul strategic de îmbunătățire a mediului de afaceri trebuie să pornească, de fapt, de la
analiza factorilor cu impact asupra celor trei nivele ale mediului de afaceri. Dacă e să ne referim în continuare
la strategia Moldova 2020, pot fi găsite și alte soluții expuse în strategie care vor avea impact asupra mediului
de afaceri. Astfel, printre cele 7 soluții pentru creșterea economică și reducerea sărăciei se regăsesc: studiile
pentru carieră; drumurile bune; finanțele accesibile și ieftine; businessul cu reguli clare de joc; energia furnizată
sigur și utilizată eficient; sistemul de pensii echitabil și sustenabil; justiția responsabilă și incoruptibilă, fiecare
dintre acestea având impact asupra calității mediului de afaceri.
În opinia noastră, un rol deosebit în formarea mediului de afaceri revine totuși sistemului educațional,
însă cu părere de rău, abordarea educației în cadrul strategiei Moldova 2020, se face în mare măsură doar prin
prisma problemei angajării absolvenților instituțiilor de învățământ în câmpul muncii, mai puțin făcându-se
unele referințe la angajabilitatea sistemului educațional în crearea unui mediu de afaceri calitativ și respectiv
angajabilitatea acestuia în crearea condițiilor necesare unei creșteri economice sustenabile. Considerând
ignorarea analizei impactului educației asupra mediului de afaceri o lacună considerabilă în documentul
strategic, voi prezenta în continuare viziunea mea asupra modului de implicare a educației în formarea unui
mediu de afaceri calitativ.
Rolul educației în formarea mediului de afaceri avansează odată cu aprofundarea tendințelor de afirmare
a economiei cunoașterii, care impune exigențe tot mai dure în raport cu calitatea factorului uman ce survin din
partea businessului. În opinia autorului, educația contribuie la formarea mediului de afaceri prin aportul pe
care îl are la formarea potențialului economic al unei țări. Astfel, cunoștințele, valorile, competențele formate
în cadrul sistemului educațional vor contribui la formarea potențialului economic al firmelor prin trei canale
distincte:
269
SECŢIUNEA NR. 3
Competențe, valori
Productivitatea factorilor
Abilități umane native
de producție
EDUCAȚIA
instituțional
Potențialulde
Mediul
Costuri de
producție
tranzacție
al firmelor
Capacitatea de consum
Figura 1. Canalele de transmisie a educației asupra potențialului de producție al firmei
Efectele pe care le are educația asupra potențialului de producție al firmei sunt multiple, acestea din
urmă determinând disponibilitatea potențialilor antreprenori către dezvoltarea afacerilor – efectele pe care
la are educația asupra productivității factorilor de producție, calității mediului instituțional și a capacității
de consum a potențialilor clienți va determina rentabilitatea businesului. În baza modelului de transmisie a
finalităților educației asupra potențialului de producție al firmelor, putem deduce influența simultată a educației
asupra celor trei nivele ale mediului de afaceri a firmei.
O analiză a corelației mediului de afaceri cu modelul de trasmisie a finalităților educației asupra
potențialului de producție al firmei a permis constatarea dependenței calității mediului de afaceri de calitatea
educației, or eficiența elementelor de mediu de la fiecare din cele trei nivele (intern, operațional și general) este
dependentă de calitatea factorului uman, redată de competențele posedate de către populația unei țări în general
sau a anumitor segmente ale aceia, în particular.
Pentru a sublinia importanța competențelor posedate de către factorul uman în crearea unui mediu
intern favorabil, capabil să asigure creșterea rentabilității firmei, economiștii Le Deist și Winterton corelează
capacitatea firmelor de a-și atinge obiectivele urmărite cu cadrul pluridimensional al competențelor caracteristice
forței de muncă (vezi figura 2).
Productive Individual / personale
Conceptuale
Competențe Competențe
cognitive meta
Operaționale Competențe funcționale Competențe

sociale
Figura 2. Cadrul pluridimensional al competențelor, abordate de pe pozițiile firmei
Conform modelului, competențele cognitive, în ansamblul cu cele funcționale, determină nivelul de

calificare a forței de muncă, în timp ce competența socială explică comportamentul și atitudinea lucrătorilor.
270
SECŢIUNEA NR. 3
Ansamblul competențelor cognitive, funcționale și sociale asigură capacitatea purtătorilor de resurse umane de
a se integra eficient în sistemele tehnologice și manageriale ale firmelor, contribuie la promovarea politicilor
de marketing focusate pe interesele clientelei. În același timp, firmele acordă o importanță tot mai mare
competențelor meta, care vizează capacitățile individului de a învăța, de a se adapta, anticipa și crea, acestea
asigurând competitivitate firmelor, grație capacității factorului uman de a găsi soluții originale problemelor
cu care se confruntă firma. În acest context, setul de competențe formate și dezvoltate în cadrul sistemului
educațional vor determina calitatea mediului intern al firmei.
Elementele ce formează mediul extern operațional, sunt și ele influențate de finalitățile sistemului
educațional. Astfel, calitatea resurselor de muncă oferite de către menaje pe piața muncii, eficiența funcționării
sistemului financiar, valorificarea surselor energetice alternative, capacitatea de consum a produselor
tehnologizate sunt și ele în funcție de cunoștințele, valorile și competențele formate în cadrul sistemului
educațional.
O imagine mult mai evidentă a impactului educației asupra mediului de afaceri se conturează în cazul
în care ne referim la mediul extern general. Chiar dacă majoritatea componentele mediului extern general sunt
influențate de finalitățile educației, în articolul dat ne vom referi doar la impactul asupra mediului politic și
juridic. Orientarea analizei către aceste elemente ale mediului general este explicată prin faptul că, în majoritatea
cazurilor atunci când se vorbește despre mediul de afaceri nefavorabil din Republica Moldova, accentele sunt
puse pe instabilitatea politică, ineficiența politicilor promovate și calitatea proastă a sistemului judiciar.
O primă direcție de influență a educației asupra mediului extern general al firmei este influența pe
care o are educația asupra democrației. Unele argumente empirice ale impactului educației asupra instaurării
valorilor democratice au fost obținute în rezultatul corelării Indicelui Democrației, calculat de către organizația
Economist Intelligence Unit,în baza a 6 grupe de indicatori, cu Indicele de Speranță la viață școlară, calculat
de către UNSD (vezi figura 3).
Figura 3. Corelarea Indicelui Democrației cu indicatorul Speranța la viață școlară, 2011
Figura 4, sugerează existența unei flexibilități sporite a democrației la nivelul educației, coeficientul de
sensibilitate fiind estimat la nivelul de 46,6%. Țările ce ocupă primele poziții în top-ul țărilor cu democrație
completă, sunt caracterizate de nivele înalte ale educației. Astfel Norvegia, caracterizată prin-un Indice al
Democrației 9,8 (din maxim 10), este caracterizată de un Indice al Speranței la viață școlară de 17 ani, în
Islanda Indicele Democrației 9,65 este asociat cu 18 ani de Speranță la viață școlară. Țările cu un nivel scăzut
al democrației sunt la rândul său caracterizate de un nivel scăzut al Speranței la viață școlară: în Nigeria
Indicele Democrației 3,38 este asociat cu un indice al Speranței la viață școlară doar de 9 ani.
Importanța corelării nivelului educației cu democrația caracteristică diferitor țări derivă din capacitatea
democrației de a crea premise favorabile dezvoltării și stabilității social-economice pe termen lung, importanța
acestor corelații fiind primordială țărilor în tranziție, care tind către instaurarea unui stat democratic. Chiar și
în condițiile unor efecte mai scăzute ale educației asupra Indicelui democrației, investițiile în educație în aceste
țări au importanță primordială în atingerea valorilor democratice și, în ultimă instanță, a creșterii economice
durabile. Conform experților USAID, investițiile în educație din aceste țări, determină formarea unui cerc
271
SECŢIUNEA NR. 3
virtuos, prin care gradul de participare civică și dovezile de implementare a valorilor democratice vor forma
fundamentele unei creșteri economice durabile (figura 4):
Investiții în educație Investiții în guvernare și

democrație
Populație Oportunități multiple de

maieducatășiechitate participarecivică, și
sporităîn accesul la libertățicivile sporite
educație
Susținere mutuală
a randamentelor
interactive
Investițiieficiente Guvernare eficientă, grad
pozitive
îneducația de bază, pe scăzut de corupțieși
principii echitabile stabilitate pe termen lung
Creștere economică
echitabilăși durabilă
Figura 4. Cercul virtuos al creșterii economice durabile
Cercul virtuos, prezentat în figura 5, sugerează existența unei relații de intercondiționare a educației și
democrației: investițiile în democrație vor genera extinderea investițiilor în educație și invers. Astfel, țările ce-
și propun construirea unui mecanism de asigurare a creșterii economice, fundamentat pe principii democratice,
ar putea realiza acest lucru pornind de la investițiile în construirea sistemului de instituții aferente modelului
democratic sau investind în educație, care va asigura formarea fundalului favorabil evoluției mediului
instituțional către idealurile democratice. Investițiile concomitente în aceste două direcții sunt capabile să
multiplice efectele investițiilor agregate deoarece: 1) investițiile în democrație sunt complimentate de calitatea
înaltă a resurselor umane din sectorul public și de nivelul sporit de participare civică; 2) investițiile în educație
sunt complimentate de instituții publice eficiente, care permit absorbția rezultatelor educației de către economia
reală.
În același timp, educația are un impact evident asupra calității instituțiilor formale, indiferent de tradițiile
juridice, eterogenitatea etnică sau inegalitatea în repartiția veniturilor caracteristice diferitor țări. Corelarea
Indicelui Guvernării (WGI - Worldwide Governance Indicators), calculat de către Banca Mondială pentru 213
țări în anul 2011 cu Indicele Speranței la viață școlară, ne-a permis evidențierea unui grad sporit de flexibilitate
al calității guvernării la nivelul educației (figura 5):
Figura 5. Corelația Indicelui Guvernării cu Speranța la viața școlară, 2011
272
SECŢIUNEA NR. 3
Corelarea Indicelui Guvernării, care evidențiază funcționarea proastă sau bună a instituțiilor publice prin
utilizarea scalei de la -2,5 (funcționare foarte proastă) la 2,5 (funcționare foarte bună), cu Indicele de Speranță
la viață școlară, demonstrează funcționarea proastă a instituțiilor publice în cazul țărilor cu un nivel scăzut al
educației, calitatea instituțiilor publice fiind în creștere pe măsura extinderii nivelului educației caracteristice
populației țărilor lumii. Indicele Guvernării fiind unul complex, format în baza a 6 factori, demonstrează o
guvernare proastă în cazul țărilor cu un nivel scăzut al educației, aceste țări fiind caracterizate printr-un nivel
sporit de corupției (figura 6):
Figura 6. Corelarea indicatorului Speranța la viața școlară cu indicele Controlul corupției, 2011
Figura 6, ilustrează tendința de declin a corupției pe măsura creșterii nivelului educației. Capacitatea
societății de a controla corupția este determinată și de campaniile anti-corupție, nivelul salariilor în sectorul
public, gradul de libertate a presei, ceea ce explică amplasarea țărilor cu un nivel al speranței la viață școlară
între 13 și 16 ani atât în zona controlului eficient, cât și cea a controlului prost al corupției. Țările cu speranța la
viață școlară sub 13 ani sunt amplasate cu exclusivitate în zona cu nivel sporit al corupției, iar cele cu speranța
la viață școlară peste 16 ani sunt amplasate în zona controlului eficient al corupției. Corelația dintre nivelul
educației și al corupției poate fi explicată prin creșterea gradului de participare a electoratului la alegeri, pe
măsura creșterii nivelului educației, și a aprofundării nivelului de înțelegere a evenimentelor politice.
În baza celor prezentate mai sus putem concluziona următoarele: 1. educația are un impact major
asupra calității mediului de afaceri al firmelor, impactul dat fiind sesizabil la fiecare dintre cele trei nivele
ale mediului de afaceri: intern, operațional, general; 2. prin impactul pe care îl au finalităților educaționale
asupra productivității factorilor de producție, eficienței sistemului financiar, democrației, calității guvernării,
controlului corupției, educația devine un remediu determinant în formarea condițiilor de dezvoltare economică
durabilă; 3. este necesară reviziunea viziunilor locului sistemului educațional în strategiile pe termen lung ale
Republicii Moldova, cu transferarea accentului angajabilitatea sistemului educațional în crearea unui mediu
de afaceri calitativ.
Bibliografie
1. Deist, F.; Winterson, J. What is competence? In: Human Resource Development International, Vol.8,
2005. 27-46 p.
2. The Impact of Education Across Sectors: Democracy, Policy Brief. USAID. 63 p.
3. Keefer, Ph.; Shirley, M. From the Ivory Tower to the Corridors of Power. In: Making Institutions
Matter for Development Policy. World Bank, 1998. 378 p.
4. Lipset, S. M. Some Social Requisites of Democracy. In: Economic Development and Political
Legitimacy. În:American Political Science Review. No.53(1), 1959. 69-105 p.
5. Moldova 2020. Strategia Naţională de Dezvoltare: 7 soluţii pentru creşterea economică şi reducerea
sărăciei.http://www.mec.gov.md.
6. Wolf, A. Education and economic performance: simplistic theories and their policy consequences. În
Oxford Rewiew of Economic Policy. No.2, 2004. 315-333 p.
273
SECŢIUNEA NR. 3
РАЗВИТИЕ КРУПНЫХ ПРОМЫШЛЕННЫХ КОМПЛЕКСОВ

В УСЛОВИЯХ НЕОИНДУСТРИАЛИЗАЦИИ
КАМИНСКИЙ Павел, канд. экон. наук, доцент,
Донецкий Национальныйо Университет
Экономики и Торговли им. Михаила Туган-Барановского
World progress of large industrial complexes trends are exposed in the conditions of neoindustrialization.
Basic tendencies it is been: enlargement of scales of industrial enterprises; growth of large industrial complexes
to the scales transnational corporations; predominating stake of manufacturing industry; presence of
substantial influence of large industrial complexes on a market equilibrium; determination of basic directions
of the applied scientific and technical researches large industrial complexes.
Ключевые слова: крупные промышленные комплексы, неоиндустриализация, промышленная по-
литика.
В отличие от крупных промышленных комплексов развитых стран, которые в условиях неоин-

дустриализации укрупняются и часто переходят в разряд транснациональных корпораций, в странах
бывшего СССР, в частности, Украине происходил обратный процесс. Из-за неправильно проведенных
рыночных реформ, игнорирующих основные тенденции мирового развития, интеграционная пара-
дигма развития, требуемая неоиндустриализацией, была отринута. Проведенная тотальная привати-
зация и разрыв хозяйственных связей привели к дезинтеграции промышленности, в результате чего
в девяностых года XX века были разрушены вертикальные интеграционные связи. Несмотря на то,
что из-за олигархического пути развития в начале XXI века большинство украинских промышленных
предприятий были объединены в руках нескольких собственников и вертикальные связи восстановле-
ны, крупные промышленные комплексы в Украине имеют ряд проблем. Так, утрачена большая часть
технологических цепочек высоких степеней передела. В результате основной продукцией крупных
промышленных комплексов в Украине является сырье и полуфабрикаты. Та же ситуация наблюдается
в прочих странах бывшего СССР. Продукция высоких степеней передела при том преимущественно
завозится из-за рубежа, а большая часть работник переместилась в сферу торговли.
Таким образом, была осуществлена деиндустриализация, фактически по итогам последних соро-
ка лет промышленность Украины имеет две основных проблемы – устаревший технологический уклад,
не соответствующий современным требованиям и недостаток промышленности, производящей про-
дукцию высоких степеней передела. В то время, как в неоиндустриальных государствах большинство
промышленных предприятий перешли на шестой технологический уклад, крупные промышленные
комплексы все еще находят на уровне третьего-четвертого. Большинство сторонников неоиндустриа-
лизации придерживаются мнения, что в странах бывшего СССР должно быть осуществлено коренное
изменение промышленной политики, в частности [29, 40, 41, 50, 55]:
– создание режима максимального благоприятствования не малым и средним предприятиям, а
наоборот, крупным промышленным комплексам, которые должны направлять инвестиции в развитие
наукоемкого и высокотехнологичного производства;
– усиление роли государства как управляющего и интегрирующего института;
– отказ от тотальной приватизации, которая ведет к разрушению вертикально-интегрированных
промышленных комплексов;
– расширение интеграционных процессов в направлении экономических союзов с высокоразви-
тыми неоиндустральными странами (такими, как Европейский союз) и минимизация взаимодействия
с технологически отсталыми странами (в частности, странами Таможенного союза), взаимодействие с
которыми позволяет промышленным комплексам поддерживать существование на минимальном уров-
не, но не дает стимулов для развития.
Также одной из тенденций современной неоиндустриальной промышленности является пере-
нос производств с низкими степенями передела в менее развитые страны. Это обусловлено высоким
274
SECŢIUNEA NR. 3
уровнем жизни и, соответственно, высокими затратами на оплату труда. В то же время добавленная

стоимость у назкотехнологичной продукции начальных степеней передела невысока. Поэтому более
выгодно выносить эти производства в страны с низкой оплатой труда. Кроме того, вынос ресурсодо-
бывающих и ресурсообрабатывающих производств, которые являются наиболее грязными, позволяет
снизить экологическую нагрузку и сохранить невозобновляемые природные ископаемые. Однако, в
странах бывшего СССР, в частности Украине, такое направление недостижимо, прежде всего, из-за
отсутствия достаточного количества предприятий высокотехнологичных отраслей промышленности.
Современная экономическая наука доказала неэффективность чистой конкуренции без вмеша-
тельства государства. Проводимые под лозунгом «невидимой руки рынка» экономические реформы
в Украине и прочих странах бывшего СССР привели к возникновению дикого капитализма, неэффек-
тивного и неконкурентоспособного в современной мировой экономической системе. Необходимо от-
метить, что между небольшим или средним промышленным предприятием и крупным промышлен-
ным комплексом существует принципиальное различие. Первое находится под контролем одного или
нескольких собственников, зависит от множества контрагентов и не может оказывать существенного
влияния на внешнюю среду. Крупный промышленный комплекс, в отличие от множества мелких пред-
приятий, может рассматриваться как планирующая и влияющая система, в то время, как мелкие пред-
приятия являются чисто рыночными системами.
Отличие планирующей системы от рыночной заключается в стремлении и возможности изба-
виться от ограничений свободного рынка и получить контроль над внешней экономической средой [39,
51]. Разные системы имеют отличающиеся возможности и инструменты для воздействия на внешнюю
экономическую среду. Множество рыночных системы, желающих изменить цену на свою продукцию
получить иные механизмы контроля над предложением, должны для этого действовать слаженно, об-
щим коллективом, или воздействовать на государство с целью достижения своих целей путем примене-
ния регулирующих функций государства. Организация таких действий очень сложна, а результат часто
недостаточен. Коллективная стратегия может быть разрушена несколькими частниками-ренегатами.
Также государственные органы обычно недостаточно прислушиваются к пожеланиям мелких и сред-
них экономических субъектов.
В то же время у планирующей системы имеется возможность получать контроль над рыночны-
ми условиями только вследствие своих размеров и доли рынка. Кром того, крупный промышленный
комплекс, имеющий вертикальную интеграцию, контролирует все внутренние цены, что дает ему воз-
можности по налоговой оптимизации. Кроме того, крупный промышленный комплекс может оказывать
воздействия на государства не на законодательную власть, а напрямую на исполнительную, взаимо-
действуя с офисом по работе с крупными плательщиками налогов.
Спецификой крупного промышленного комплекса в неоиндустриальных условиях является фор-
мирование техноструктуры управления. В отличие от традиционной системы управления промышлен-
ным предприятием не большого масштаба, в котором ключевые управленческие решения осущест-
вляются собственником или ограниченным коллективом собственников, крупный промышленный
комплекс подразумевает организацию в виде акционерного общества и наличие множества собствен-
ников. Причем даже в случае концентрации прав собственности в одних руках, сложность организа-
ционной структуры крупного промышленного комплекса не позволяет одному или даже нескольким
собственникам полностью вникать в суть управленческих решений даже на высшем управленческом
уровне. Кроме того, требования к высокому уровню наукоемкости промышленного производства в нео-
индустриализационных условиях требует наличия соответствующего образования для понимания сути
научно-технических вопросов. Во главе управляющей системы крупного промышленного комплекса
стоит администрация, которая является некоторой коллективной единицей. В крупном промышленном
комплексе в состав администрации могут входить: собственники или их представители, председатель
совета директоров, вице-президенты, которые выполняют существенно важные обязанности по обще-
административному руководству или руководству направлениями деятельности, руководители науч-
ных и маркетинговых исследований, руководители по организации взаимодействия подразделений, а
также прочие руководители, занимающие ответственные административные посты [39, 51].
275
SECŢIUNEA NR. 3
Крупный промышленный комплекс в большинстве случае в неоиндустриальной экономике мо-

жет лучше, чем небольшое предприятие, контролировать свои цены и издержки, воздействуя на потре-
бителей и поставщиков. В результате крупный промышленный комплекс способен ограждать себя от
снижения прибылей в результате рыночной конкуренции. Также крупный промышленный комплекс за
счет осуществления НИОКР может повысить производительность и снизить затрат на рабочую силу, а
также обеспечить необходимую помощь и льготы со стороны государства. То есть, крупный промыш-
ленный комплекс может более надежно защитить себя от негативных воздействий на валовые доходы
и расходы.
Основной причиной массового возникновения крупных промышленных комплексов и преобра-
зования их в формат транснациональных корпораций во второй половине XX века является более вы-
сокая эффективность их деятельности в сравнении с промышленными предприятиями, компаниями,
не имеющими полной технологической цепочки и ведущими деятельность только в одной стране или
регионе. Среди преимуществ крупных промышленных комплексов, имеющих развитую сеть филиалов
в разных странах, в условиях неоиндустриализации можно выделить [5, 15, 17, 24]:
– преимущество доступа к ресурсам, которое заключается в возможности получать природные и
кадровые ресурсы, финансовый капитал и результатам научно-исследовательских и опытно-конструк-
торских работ в той стране мира, в которой это более выгодно;
– возможность осуществления горизонтальной диверсификация в смежные отрасли или же вер-
тикальной интеграция в рамках одной или нескольких отраслей для формирования полной производ-
ственной цепочки, что повышает экономическую стабильность и финансовую устойчивость крупного
промышленного комплекса;
– возможность диверсификации размещения производственных мощностей и сбытовых подраз-
делений в разных странах с учетом размеров и перспектив их рынков, темпов экономического роста,
доступности экономических ресурсов, и прочих социально-экономических факторов;
– снижение стоимость привлечения финансовых ресурсов благодаря более широким возможно-
стям выбора источников их привлечения;
– эффект масштаба, проявляющийся в уменьшении издержек за счет снижения доли постоянных
издержек;
– возможности привлечения государственных органов для корректировки государственной внеш-
неэкономической политики в интересах крупного промышленного комплекса;
– снижение барьеров входа на рынок в другие страны;
– более высокая информированность о конъюнктуре товарных, валютных и финансовых рынков
в потенциально привлекательных странах, благодаря чему что могут быть созданы торговые или про-
изводственные филиалы в этих странах;
– доступ к более квалифицированным или менее дорогим трудовым ресурсам и широкие возмож-
ности по их отбору.
Таблица 1
Доля обрабатывающей промышленности в затратах на НИОКР развитых стран, %
Страна Доля, %
Германия 89
Южная Корея 89
Япония 87
Китай 87
Мексика 69
США 67
Великобритания 39
276
SECŢIUNEA NR. 3
Крупные промышленные комплексы имеют возможность осуществлять крупные инвестиции в

НИОКР. При этом наиболее важной отраслью является обрабатывающая промышленность. Так, в пер-
вом десятилетии XXI века доля обрабатывающей промышленности в затратах на НИОКР развитых
стран составляла до 89% (табл. 1).
Наибольшей интенсивностью. в сфере ведения НИОКР отличаются крупные промышленные
комплексы в следующих отраслях [9]: химическая; автомобильная; транспортное оборудование; ком-
пьютерная и офисная техника; электроника и полупроводники; производство медицинских инструмен-
тов и оптики.
Таким образом, среди общемировых тенденций развития крупных промышленных комплексов в
условиях неоиндустриализации можно выделить следующие:
– укрупнение масштабов промышленных предприятий, их объединение в промышленные ком-
плексы;
– тенденции к дальнейшему росту крупных промышленных комплексов, вплоть до масштабов
транснациональные корпораций;
– превалирующая доля обрабатывающей промышленности среди наиболее неоиндустриально
развитых крупных промышленных комплексов;
– наличие существенного влияния крупных промышленных комплексов на рыночное равнове-
сие;
– определение крупными промышленными комплексами основных направлений прикладных на-
учно-технических исследований, создание ими новых товаров и спроса на них.
Перечисленные тенденции обуславливают актуальность и важность исследований в сфере разра-
ботки методов и механизмов развития крупных промышленных комплексов в условиях неоиндустриа-
лизации, а также позволяют определить наиболее перспективные направления этих исследований.
1. Heilmann, S. Mao’s Invisible Hand: The Political Foundations of Adaptive Governance in China
/ S. Heilmann, J. Perry. – Cambridge: Harvard University Press, 2011. – 320 p.
2. IHS Global Insight, OECD, ASM 2010, McKinsey Global Institute.
3. Rifkin, J. The Third Industrial Revolution: How Lateral Power Is Transforming Energy, the Economy,
and the World / J. Rifkin. – London: Palgrave Macmillan, 2011. – 304 p.
4. Rodrik, D. Industrial Policy for the Twenty-First Century / D. Rodrik; Centre for Economic
Policy Research, 2004, CEPR Discussion Papers, 4767. – 42 p.
5. Vito Tanzi. The Demise of the NationS tate?//IMF WorkingPaper 98/120.-1998.-August.-P. 3-7.
6. Губанов, С. С. «Неоиндустриализация плюс вертикальная интеграция (о формуле развития
России)» // Экономист : журнал. – М.: 2008. – № 9. – С.3-27.
7. Ламперт, Х. Социальная рыночная экономика. Германский путь. - М., 2005.
8. Лемещенко, П. С. Новая экономика: онтологические изменения и теоретические начала/ /Но-
ваяэкономика.-Минск, 2007.-№ 9-10 . С. 3-21.
9. Лисин, В. Макроэкономическая теория и политика экономического роста: Монография-учеб.
пособие.- М.: Издательство «Эконо-мика», 2003.-320с.
10. Смирнов, А. Государственно-корпоративный сектор и его развитие//Экономист.-Москва,
2008.-№ 1. -С.3-14.
11. Таран, В. А. Проблемы рыночных преобразований экономики России. Монография. - Н. Нов-
город, 2006.
12. Шульга, Н. Дрейф на обочину. Двадцать лет общественных изменений в Украине: монография
/ Н. Шульга. – К. : ТОВ «Друкарня «Бізнесполіграф», 2001. – 448 с.
277
SECŢIUNEA NR. 3
ROLUL FILOZOFIEI ÎN PREGĂTIREA SPECIALIŞTILOR

CU STUDII SUPERIOARE ÎN DOMENIUL ECONOMIC
CAPCELEA Valeriu, dr. hab., conf. univ.,
secretar științific al Filialei Bălți AȘM
This article examines the role of philosophy in higher education in general, and in the in
economiceducation, in particular. In thisstudyit is concluded that philosophy can develop the ability to get
clear and distinct expression of the essence of the problems that can be solved by understanding the existence
of the world and society and can help to complete the formation of the inner personality. At the same time,
professors have to be creative in the learning process and are required to give up her teaching her as dead
knowledge, which does not apply to philosophy or to life.
Keywords: philosophy, science, education, the Bologna process, myths, philosophical approach,
intellectual virtue.
În societatea postmodernă, universitățile au devenit un jalon important în socializarea tineretului

studios având și misiunea de a asigura competențele socio-umanitare necesare a tânărului specialist în diferite
domenii de specializare. În această ordine de idei, o modalitate foarte importantă a educării generației tinere
în spiritul sistemului de la Bologna o reprezintă predarea filosofiei în instituțiile de învățământ superior. Însă,
în societatea post-totalitară, aflată în tranziție atitudinea față de filosofie este determinată de două mituri care
domină conștiința oamenilor ce sânt proprii nu numai celor care sânt departe de filosofie, dar și multor cadre
didactice universitare și administratorilor instituțiilor superioare de învățământ: primul dintre ele constă în
aceea că filosofia este considerată o disciplină ce nu învață a face ceva util, nu furnizează cunoștințe ce pot
fi aplicate în practică, că ea reprezintă o formă a cunoașterii de dragul cunoașterii și, totodată, ea nu poate fi
vândută ca marfă. Al doilea mit, este legat de faptul, că chipurile filosofia nu reprezintă o profesie autentică.
Primul mit este utilizat aproape de toți oamenii, însă nimeri nu poate și, de cele mai multe ori, nu vrea
să explice geneza lui. Trebuie să remarcăm că mitul în cauză își are originea în concepția lui Aristotel, care a
întreprins încă în antichitate o încercare de a soluționa problema clasificării științelor în lucrările Metafizica [2,
VI 1], Topica [3, VI 6; VIII 1] și Etica lui Nicomah [1, VI 2; 3-5].Aristotel elaborează cele mai generale noțiuni
despre știință, incluzând în domeniul științei trei sfere ale activității umane: cognitiv-teoretică, practică și cea a
creației („arta”). Prin urmare, el remarcă trei tipuri de științe: „teoretice”, „practice” și „creative” („poetice”).
În conformitate cu concepția lui Aristotel, unicul scop al „științelor teoretice” îl reprezintă cunoașterea în sine,
inițială, care nu este efectuată pentru un anumit scop practic. Însă, el sublinia, că fiind rupte de un interes
practic, „științele teoretice” constituie condiția „științelor practice”. Obiectul acestor științe este „practica”,
activitatea celui ce acționează. Aristotel considera că „științele teoretice” determină administrarea justă a
activității. La rândul său, activitatea practică, care este administrată corect, reprezintă o condiție a producției
sau a creativității.
Utilizând în mod neadecvat tratarea cunoașterii teoretice, mulți dintre colegii noștri încearcă să
minimizeze importanța filosofiei în procesul pregătirii specialiștilor cu studii superioare. De multe ori, ei
exprimă opinia, că filosofia este predată în mod scolastic, ca o cunoaștere moartă, care nu are nici o atribuție
nici la filosofie, nici la viață, amintindu-și de anii de studenție când au studiat materialismul dialectic și istoric.
Ei utilizează cuvintele lui Aristotel rupte din context, încercând să demonstreze că, anume filosofia reprezintă o
cunoaștere teoretică în sine, inițială, fără vreun scop practic. În acest context, trebuie să remarcăm că Aristotel
vorbind despre curiozitatea de a cunoaște lumea de dragul cunoașterii, dar nu pentru a aplica aceste cunoștințe
în practică, sublinia faptul că ea este o facultate distinctivă a ființei umane. În opinia lui, astfel de ramuri a
filosofiei ca metafizica, matematica, astronomia, urmăresc scopul cunoașterii în sine, pentru că deseori aceste
cunoștințe nu au nici o utilizare practică. Acei ce se referă la originea nobilă a acestui postulat, uită să remarce
faptul că Aristotel susține că alte ramuri ale filosofiei (politica, legislația, etica, retorica etc.) urmăresc obținerea
cunoștințelor pentru a le aplica în practică, nu pentru o cunoaștere de dragul cunoașterii. Prin urmare, chiar de
278
SECŢIUNEA NR. 3
la începuturile sale, o mare parte a filosofiei era îndreptată spre a furniza cunoștințe cu scopul de a le aplica în
practica vieții sociale. Cei ce atacă filosofia utilizând astfel de „argumente” uită să adaoge că astăzi accentul
se pune pe filosofia aplicativă în diverse ramuri concrete: filosofia socială, filosofia dreptului, filosofia istoriei,
filosofia economică, filosofia tehnicii, filosofia fizicii etc.
Este necesar să remarcăm și faptul că astăzi ca în trecut, există diverse tipuri de activitate umană care
ca și filosofia nu poate aduce profit în mod direct, dar la care nu se face referință așa cum se face în cazul
filosofiei: muzica, literatura, matematica, sau fizica teoretică etc. Ele nu se vând în calitate de marfă, dar poate
oare exista societatea fără ele? De aceea, acel om ce pune întrebarea „De ce ele sânt necesare?” se discreditează
în mod involuntar pe sine însăși, dar nu și muzica, literatura etc., deoarece noi existăm în societatea umană,
care se caracterizează prin aceea că omul trebuie să facă și altceva, nu numai ceea ce aduce un folos material
sau contribuie la supraviețuirea biologică. Astăzi noi avem de afacere cu un „om rațional din punct de vedere
economic”, care gândește prin categoriile „Cât costă aceasta?”, „Ce câștiguri voi avea eu din aceasta?”. Această
mentalitate comercială, care este bună și utilă, în anumite limite, se referă la etapa actuală de dezvoltarea
a țării noastre, care se află la stadiul de trecere de la societatea totalitaristă la cea democratică. În statele
occidentale cu o dezvoltare democratică avansată tot mai des se vorbește despre interesul non-financiar, despre
posibilitatea investirii banilor în acele ramuri, care, la prima vedere, nu pot să aducă nici un venit: asigurarea
frumuseții orașelor, la efectuarea cercetărilor fundamentale sau filosofice. Prin urmare, primul mit, care este
utilizat de mulți oameni, inclusiv de cadrele didactice universitare și de administrația instituțiilor superioare
de învățământ, este fals în esența sa. În această ordine de idei, savanții R. Inglehart și C. Welzerelevă faptul că
deoarece satisfacerea cerințelor materiale reprezintă o premiză necesară a supraviețuirii, lipsa, sau insuficiența
bunurilor materiale le acordă lor o importanță prioritară față de celelalte bunuri, inclusiv și față de necesitățile
post-materiale. Și viceversa, în cazul când necesitățile materiale sânt în mod garantat satisfăcute, atunci această
stare de lucruri este percepută ca ceva de la sine înțeles și o importanță prioritară i se acordă tendințelor post-
materialiste. Prin urmare, în aceste condiții, oamenii atrag atenția la scopurile care ocupă un loc mai înalt în
piramida necesităților lui Moslow. Aceste societăți reprezintă prin sine o excepție de la „regulile” istorice care
predomină: majoritatea populației nu trăiește în condițiile foametei și a nesiguranței economice, ce conduce
treptat la o schimbare spirituală, în rezultatul căruia necesitatea de a se atașa la „binele nobil”, unde respectul,
satisfacția intelectuală și estetică joacă un rol din ce în ce mai mare[a se vedea:7, p. 79-118]. Prin urmare, după
depășirea fazei de tranziție de la societatea totalitaristă și crearea unui stat democratic autentic cu o economie
de piață, tendințele post-materiale ale oamenilor vor deveni o realitate și în Republica Moldova.
Al doilea mit, conform căruia filosofia nu este în stare să asigure pentru un specialist în acest domeniu
mijloace pentru existență, este fals pe motiv că, în statele civilizate precum S.U.A, Marea Britanie, RFG etc.,
profesiile juridice de bază și cele din domeniul medicinii, economiei, tehnicii sânt însușite după absolvirea
universității. În statele occidentale programele de studiu destinate pregătirii inginerilor conțin 40 % de
discipline fundamentale și umanitare. Institutul tehnologic din Massachusetts (S.U.A.), care ocupă un loc de
frunte în ratingul universităților din lume în baza studierii experienței predării filosofiei în URSS a utilizat-o în
programele sale umanistice deoarece s-a scos la iveală, că în pofida faptului că în ea a existat un regim politic
nefavorabil, însă datorită unei pregătiri filosofice reprezentanții științelor naturii și tehnicii au evitat tendințele
de simplificare în domeniile sale de cercetare [a se vedea: 6].
În opinia noastră, la ciclul I (licență) Universitățile, în opinia noastră, trebuie să formeze fundamentele
științifice și umanitare ale unui om contemporan cu un nivel înalt de cultură și civilizație, care va fi în stare să se
specializeze în continuare pentru a însuși o profesie concretă. Pentru a fundamenta această afirmație vom apela
la afirmațiile marelui filosof englez din sec. al XIX-lea J. St. Mill făcute în discursul său de la Universitatea „St.
Andrews” în 1867 în care susținea că universitatea nu este locul potrivit pentru educația profesională. În opinia
lui, universitățile nu sânt predestinate pentru predarea cunoștințelor necesare cu scopul de a pregăti oamenii
care trebuie într-un fel sau altul să-și asigure existența lor. El considera că scopul lor nu constă în a pregăti
juriști, medici sau ingineri calificați, ci ființe umane educate și capabile [a se vedea: 4]. În această ordine de
idei, trebuie să remarcăm că această opinie nu este unică. Spre exemplu, în broșura Universității Bristol din
Marea Britanie găsim următoarea afirmație: „În această universitate sunt formați nu specialiști, ci oameni care
sânt capabili să se specializeze”. Reieșind din aceste raționamente, în opinia noastră, universitățile nu trebuie
279
SECŢIUNEA NR. 3
să se concentreze numai asupra instruirii studenților într-un mod concret, a unei specialității concrete, pe motiv
că absolvenții nu știu din timp unde o să muncească.
În același timp, universitatea nu poate să pregătească un super-specialist lipsit de cultură, care nu este
deloc adaptat la standardul unor sau altor convingeri, care există în societate, la nivelul acelor instituții social-
politice, morale, profesionale și axiologice ale societății în care el trăiește. Studentul ce a absolvit instituția
superioară de învățământ, trebuie să devină o personalitate, care nu manifestă dispreț față de ceea ce el nu
știe și nu înțelege. În procesul studierii filosofiei și metodologiei științei el va obține cunoștințe și, pe acest
fundal,va tinde întotdeauna să cunoască adevărul și să-și dezvolte nivelul său cultural și științific. Totodată, el
va deveni acel ce nu va încălca normele morale general-umane și cele ale deontologiei profesionale.
În opinia noastră, filosofia poate contribui la modernizarea societății, care se află în tranziție, pe motiv
că pe baza ei se formează la studenți structurile ce favorizează dezvoltarea omului ca ființă socială, care
este deschisă și capabilă să gândească independent și matur, capabilă să continue după absolvirea facultății
pregătirea pentru diverse specializări profesionale. Locul filosofiei în sistemul învățământului superior este
determinat și de faptul că ea constituie fundamentul cultural, teoretic și metodologic al pregătirii unui specialist
competent. În acest context, pot fi remarcate un șir de virtuți care se formează la studenți în procesul studierii
filosofiei: facultatea de a gândi de sine stătător în diverse ramuri, adică se dezvoltă adaptabilitatea omului la
diverse tipuri de activitate socială; facultatea de a gândi în mod analitic, lucru deosebit de folositor, care este
necesar omului în diverse sfere ale existenței sociale; care îi va permite să simtă diverse nuanțe a unor sau altor
lucruri, procese sau fenomene naturale și sociale; facultatea de a gândi în mod critic; ce îi oferă posibilitatea de
a vedea mai departe și în profunzime, a dezvolta în sine un mod de gândire prospectiv etc.
Totodată, filosofia poate contribui la însușirea sistemului de cunoștințe despre lume în general, a
principiilor existenței lumii obiective, a esenței și dezvoltării societății, concepția despre om și existența lui în
lume, teoria cunoașterii, problemele creativității, elemente de etică, estetică, teorie a culturii, fără de care nu
este posibil de a forma și pregăti un specialist competent. În afară de aceasta, studiind problemele filosofice
ale unui domeniu concret de studii și practică, studenții vor înțelege necesitatea interacțiunii unui cerc larg de
științe și, totodată, la ei va apărea reprezentarea despre unificarea interdisciplinară a diferitor științe. Astfel, la
studenți se va forma și dezvolta o abordare filosofică de a analiza și discuta diverse probleme, care presupune
abordarea și rezolvarea problemelor concrete în unitatea, integritatea și interacțiunea reciprocă din punctul de
vedere al semnificației lor sociale și a determinării sociale.
Cunoștințele obținute în cadrul studierii filosofiei pot fi de un real folos pentru viitorii cercetători
științifici, care se formează în procesul de studii din instituțiile superioare. Orice cercetare ştiinţifică, inclusiv
şi în domeniul ştiinţelor socio-umanistice, începe cu identificarea şi evaluarea problemelor, nici una dintre
acestea nefiind elaborată într-un vid conceptual. Dacă cercetătorul nu posedă o orientare generală, nici măcar
nu va şti ce trebuie să caute. În această ordine de idei, nimerim, în mod inevitabil, în situaţia lui Socrate,
care remarca că „omul nu poate să caute nici ceea ce ştie, nici ceia ce nu ştie. Nu poate să caute ceea ce ştie
şi nimeni n-are nevoie să caute ceea ce ştie, nu poate să caute nici ceea ce nu ştie, fiindcă nu ştie ce anume
să caute” [5, p.387]. Dacă orientarea noastră generală este îngustă, vom tinde să căutăm probleme minore.
Astfel, teoria economică dacă va aborda viaţa economică dintr-un punct de vedere psihologic, va tinde să-şi
restrângă activitatea la investigarea comportamentului consumatorului, care constituie o parte din cercetarea
pieţei. Desigur, componenta psihologică este importantă în anumite sectoare ale economiei, dar psihologia
consumatorului este incapabilă să explice criză mondială de alimente şi energie care domină astăzi pe Terra şi
care provoacă nemulţumiri ale oamenilor în întreaga lume. Din această cauză, economistul trebuie să posede o
concepţie universală a vieţii sociale, adică o ontologie a societăţii şi a subsistemelor ei pe care o poate furniza
filosofia, dar mai ales, filosofia socială, iar subiectele ei trebuie să devină un element de bază în cadrul studierii
cursului de filosofie la specialitățile cu profil economic.
În conceperea noastră, predarea filosofiei poate da un ajutor la realizarea obiectivelor, care stau în
fața învățământului contemporan: orientarea în situații reale, a metodelor de gândire și acțiune, în obținerea
competențelor de a se stăpâni pe sine, capacității de comunicare, în socializarea personalității, care formează
facultățile omului ca subiect al relațiilor sociale. Numai în procesul socializării se formează pregătirea durabilă
a personalității spre realizarea începuturilor umaniste în activitatea profesională ulterioară.
280
SECŢIUNEA NR. 3
În concluzie, trebuie să remarcăm faptul că filosofia ajută omul să apeleze la spiritualitatea lui, că ea ajută
omul să lupte cu scientismul, snobismul tehnocratic și îi oferă posibilitatea de a înțelege necesitatea integrării
științelor particulare. Totodată, un scop primordial al unei educații autentice îl reprezintă formarea capacității
de a exprima în mod distinct și cert esența problemelor, care pot fi rezolvate prin intermediul înțelegerii
filosofice a existenței lumii și societății. Studierea filosofiei de către studenți îi poate ajuta în procesul devenirii
intrinseci a unei personalități integre și poate contribui la materializarea celei de-a doua părți a învățământului
– a spiritualității lui. Pe acest fundal, conștiința studenților va fi ridicată la nivelul spiritualității, se va forma o
reprezentare despre aceea, că în lume există valori mai importante decât succesul sau bogăția.
Bibliografie
1. Aristotel. Etica nicomahică. București: Ed. Antet, 2007. 224 p.

2. Aristotel. Metafizica. Bucuresti: Ed. Humanitas, 2008. 537 p.
3. Aristotel. Topica. În: Aristotel. Organon, vol. II. București: Ed. IRI, 1998, 672 p.
4. Mill, John Stuart. Inaugural Address delivered to the at the University of St. Andrews. Feb. 1st 1867.
London: Longmans, Green, Reader, and Dyer, 1987. 92 p.
5. Platon. Menon. În: Opere, vol II. București: Ed. Științifică și enciclopedică, 1976. 479 p.
6. Грэкхэм, Л. П. Естествознание, философия и науки о человеческом поведении в Советском
Союзе. Пер. с англ. Москва: Политиздат, 1991. 480 с.
7. Инглхарт, Р.; Вельцель, К. Модернизация, культурные изменения и демократия Последова-
тельность человеческого развития. Москва: Новое издательство. 2011. 464 с.
МЕТОДИЧЕСКИЕ ПОДХОДЫ
КОЛИЧЕСТВЕННО-КАЧЕСТВЕННОЙ ОЦЕНКИ
ИНТЕГРАЦИОННЫХ ПРОЦЕССОВ В МИРОВОЙ ЭКОНОМИКЕ
ЧЕНТУКОВ Илья, аспирант,

The article dwells on the methodological approaches used by international organizations to estimate
regional economic integration
Ключевые слова: мировая экономика, интеграционные процессы, регионализация.
Современные исследования [7] доказывают, что в развитии мировой экономики, с одной сторо-
ны, наблюдается увеличение объемов торговли и инвестиций между странами, что стимулирует гло-
бализационный процесс, а с другой - значительно возросли внутрирегиональные потоки товаров, ус-
луги инвестиций, что способствует углублению региональных интеграционных процессов. Процессы
регионализации развиваются не только на субуровне (внутри государств), но и на планетарном уровне,
как результат, важной чертой глобальной регионализации является то, что она не только связана с ме-
жгосударственным интеграционным взаимодействием, но и носит комплексный характер. Глобальная
регионализация включает политические, дипломатические, социокультурные, экологические и инфор-
мационные процессы и взаимодействия, а основными регионообразующими факторами являются эко-
номические, географические, исторические, социокультурные, демографические, информационные и
другие факторы [6,с.60-62].
Наиболее развитый уровень интеграционного взаимодействия наблюдается сегодня в основных
регионах триады мировой экономики. Поскольку, масштабы этих региональных рынков постоянно
увеличиваются, а доступ к ним значительно либерализируется, что позволяет компаниям более эф-
281
SECŢIUNEA NR. 3
фективно и рационально использовать ресурсы, то можно предположить, что объемы международной

торговли товарами, инвестиционные потоки будут возрастать и в дальнейшем. Это обстоятельство, в
свою очередь, требует соответствующих исследований теоретико-методологических основ развития
процессов региональной интеграции, усовершенствования методических подходов их количествен-
но-качественной оценки.
Систематизация основных теорий и концепций экономической интеграции позволяет выделить
их характерные особенности и сделать следующие выводы. Во-первых, в центре внимания исследо-
вателей находится определение базовых основ интеграционного развития, которые определяются со-
ответствующими объективными и/или субъективными факторами. Во-вторых, с учетом места и роли
государственных институций в развитии интеграционных процессов определяются соответствующие
политико-правовые формы межгосударственной интеграции. Наконец, значительное влияние на разви-
тие интеграционных процессов оказывают наднациональные институции, возникновение которых тес-
но связано с глубиной интеграции. Все это еще раз доказывает, что международная интеграция являет-
ся сложным процессом, который, в свою очередь, характеризуется многообразием форм и реализуется
на разных уровнях. Подтверждением этого является и современная практика реализации региональных
интеграционных соглашений, количество которых стремительно растет в мировом хозяйстве.
В условиях углубления интеграционных процессов на глобальном уровне качественно новые
характеристики приобретает и региональная интеграция, что требует соответствующего развития ме-
тодических подходов количественно-качественной оценки интеграционных процессов в мировой эко-
номике.
Важным компонентом исследования уровня и качества интеграции взаимодействия, и его влия-
ния на структурные изменения, происходящие в национальной экономике стран-интегрантов, стано-
вится комплексный анализ интеграционных процессов, происходящих на различных уровнях. На это в
своих исследованиях обращают внимание как международные учреждения (ООН [9], ЮНКТАД [13],
ВТО [15], Всемирный банк [14], ОЭРС[12], Евростат [10], ЕАБР [2], так и отдельные исследователи
(Е.Булатова [1], Е.Винокуров [2], К. Григорян [3], И. Гурова [4], Ф. де Ломбарджи [11], Т. Кальченко [5]
и др.). Систематизация существующих методических подходов в системе оценивания региональной
экономической интеграции позволяет повысить качество оценивания глубины и масштабов глобальной
и региональной интеграции с использованием различных показателей количественного и качественно-
го характера.
Сегодня международные организации разработали достаточное количество соответствующих
методик, использование которых позволяет анализировать тот или иной аспект развития интеграцион-
ных процессов, происходящих в мире в целом, или на определенном уровне – глобальном или регио-
нальном:
I. Исследование процессов глобальной интеграции:
n статистические публикации Всемирного банка («Индикаторы мирового развития» [14], «Doing
Business [18]);
n издание ООН (методология статистических справочников ЮНКТАД [13], индикаторы мони-
торинга рынка, которые используются для изучения целей развития тысячелетия [21]);
n статистические публикации ВТО [15];
n проект ОЭСР «Измерение глобализации» [12 ];
n проекты Мирового экономического форума «Глобальная конкурентоспособность», «Конку-
рентоспособность бизнеса» [20,22].
II. Исследование процессов региональной интеграции:
n программы ООН «Сравнительные исследования региональной интеграции» [9];
n проекты соответствующих региональных учреждений, которые предлагают широкий спектр
индикаторов, отражающих изменения в развитии конкретных моделей региональной инте-
грации: европейской [10], евразийской [2], североамериканской [23], азиатско-тихоокеанской
[116,17], латиноамериканской [19], африканской [8] и т.д.
Изучение методов, которые предлагают и на которых основаны вышеуказанные исследования
282
SECŢIUNEA NR. 3
и программы, позволяет выделить следующие индикаторы, наиболее часто используемые при анали-
зе интеграционных процессов. Так, в исследовании глобальных интеграционных процессов, наиболее
часто используют показатели, которые характеризуют общединамические изменения в целом, и по от-
ношению к ВВП в частности: объемы экспортно-импортных товаров и услуг, объем внешнеторгового
оборота, объемы потоков иностранных инвестиций, денежных переводов рабочих, трудовых показате-
лей миграции.
Для изучения глубины процессов региональной интеграции также используются аналогичные
показатели, но уже применительно к тому или иному интеграционному объединению: исследуется
удельный вес интеграционного объединения по отдельным макроэкономическим показателям (ВВП,
объем экспорта, импорта и т.д.), по отношению к общемировому уровню этих показателей. Также осо-
бое значение приобретает аналогичное исследование макроэкономических показателей, которые ха-
рактеризуют деятельность интегрирующихся стран, но уже по отношению к интеграционному объеди-
нению в целом, в том числе относительно размера экономик стран-интегрантов (доля регионального
ВВП); уровень и темпы экономического развития (ВВП в расчете на душу населения) и др. Особое
значение для исследования глубины интеграционных связей имеет изучение количественно-качествен-
ных характеристик торговой, производственной, финансовой интеграции и т.д.
Классификация индикаторов поэтапной интеграции отличается минимальным количеством пе-
ременных при сохранения системности и комплексности статистического описания наиболее важных
аспектов интеграционного процесса [3].
Для общей оценки основных тенденций, связанных с развитием интеграционных процессов, не-
обходимо использовать количественные показатели, которые являются индикаторами общего динами-
ческого изменения. В то же время, для оценки влияния интеграционных процессов на структурные
сдвиги, происходящие в национальной экономике интегрирующихся стран, интеграционных объеди-
нений, мировом хозяйстве в целом только количественных показателей недостаточно. Общую систему
показателей экономической интеграции должны составлять как количественные, так и качественные
показатели в совокупности.
Таблица 1
Основные индикаторы развития региональной интеграции
Направление Показатели
интеграции
абсолютные относительные
торговая объемы внутрирегионального экспорта удельный вес внутрирегиональной торговли в общем объе-
(импорта) товаров, услуг; ме торговли интеграционного объединения; интенсивность
структура внутрирегиональной торгов- внутрирегиональной торговли; концентрация (диверсифика-
ли ция) внутрирегиональной торговли;
склонность к внутрирегиональной и внерегиональной тор-
говли;
индекс симметричной торговой интроверсии;
индекс комплементарности
производственная объем внутрирегиональных прямых удельный вес внутрирегиональных мигрантов; концентра-
иностранных инвестиций; ция внутрирегиональных прямых иностранных инвестиций;
численности внутрирегиональных ми- удельный вес внутрирегиональных прямых иностранных ин-
грантов; вестиций;
количество объектов совместной ин- удельный вес внутренних поставок в общем объеме коопе-
фраструктуры производственного ха- рационных связей; удельный вес предприятий интегрирую-
рактера; щихся стран, являющихся потребителями продукции пред-
количество совместных предприятий и приятий стран-интегрантов
иных форм совместной кооперации
финансовая сумма финансовых активов интегриру- отношение бюджетного дефицита к ВВП;
ющихся государств отношение внешнего долга к ВВП;
бюджетный дефицит; внешний долг; индекс открытости финансовой системы;
объемы взаимного международного индекс открытости финансовой системы;
кредитования интегрирующихся стран; индекс степени развития финансового пространства
конвергенция темпов инфляции;
конвергенция процентных ставок;
динамика валютного курса
283
SECŢIUNEA NR. 3
1. Булатова, О. В. Регіональна складова глобальних інтеграційних процесів: [Монографія]/ О. В.

Булатова. – Донецьк: ДонНУ, 2012. – 386с.
2. Винокуров, Е. Ю.; Либман, А. М.; Ломбарджи, Ф.; Максимчук, Н. В. Система индикаторов
евразийской интеграции – Алматы, 2009. – 160с.
3. Григорян, К. Г. Система индикаторов региональной экономической интеграции // Россий-
ский экономический интернет-журнал [Электронный ресурс]: Интернет-журнал АТиСО. —
М.: АТиСО, 2012— . — № 0420600008. — Режим доступа: http://www.e-rej.ru/Articles/2012/
Grigorian.pdf.
4. Гурова, И. П. Измерение глобальной и региональной торговой интеграции/ И. П. Гурова // Ев-
разийская экономическая интеграция. - 2009. - № 3. - С. 60-73.
5. Кальченко, Т. В. Глобальна економіка: методологія системних досліджень: Монографія. – К.:
КНЕУ, 2006. – 248с.
6. Леонова, О. Г. Глобальная регионализация как феномен развития глобального мира//Век глоба-
лизации. - № 1. – 2013. – С. 59–66.
7. Akhter, S.; Beno, С. An Empirical Note on Regionalization and Globalization// Syed Akhter, Colleen
Beno. - Multinational Business Review, Vol. 19, No. 1. - 2011. - pp. 26-35.
8. Atieno, N. Regional Economic Communities in Africa. A Progress Overview / N.Atieno. – Nairobi:
Study Commissioned by GTZ, 2009. – 39p.
9. Comparative Regional Integration Studies (UNU-CRIS) Annual Report 2008. Brugge, Belgium:
United Nations University-Comparative Regional Integration Studies, 2008. – 37p.
10. EUROSTAT METADATA/ CONCEPTS AND DEFINITIONS [Электронный ресурс]. – Режим
доступу: http://ec.europa.eu/eurostat/ramon/nomenclatures/index.cfm?TargetUrl=LST_NOM&Str
GroupCode=CONCEPTS&StrLanguageCode=EN.
11. Lombaerde, P. Governing Regional Integration for Development. Monitoring Experiences, Methods
and Prospects/ P. Lombaerde, A. Estevadeordal, K. Suominen. – Ashgate Publishing, Ltd., 2008. –
290p.
12. OECD Economic, Environmental and Social Statistics [Электронный ресурс]. – Режим доступу:
http://www.oecd.org/document/0,3746,en_2649_201185_46462759_1_1_1_1,00.html.
13. UNCTADSTAT Methodology and Classification [Электронный ресурс]. – Режим доступу: http://
unctadstat.unctad.org/ UnctadStatMetadata/ Classifications/ Methodology&Classifications.html.
14. World Development Indicators. [Электронный ресурс]. – Режим доступу: http://data.worldbank.
org/indicator/all.
15. WTO International Trade Statistics [Электронный ресурс]. – Режим доступу: http://www.wto.org/
english/res_e/statis_e/its_e.htm.
16. http://aric.adb.org/.
17. http://beta.adb.org/.
18. http://www.doingbusiness.org.
19. http://www.iadb.org/.
20. http://www.imd.ch.
21. http://www.mdg-trade.org.
22. http://www.weforum.org .
23. http://www.nafta-sec-alena.org/.
284
SECŢIUNEA NR. 3
EVALUAREA SĂRĂCIEI MULTIDIMENSIONALE ŞI

IMPACTUL EI ASUPRA SĂNĂTĂŢII
CIOBANU Eleonora,
cerc. şt., INCE AŞM
The assessment of multidimensional poverty of poor households in the Republic of Moldova conform the
main health criteria’s is analyzed in the paper. One of the major factors for health improvement of members of
households is the possibility of people to gain the compulsory medical insurance policy. Thus, the household
members which provide with the compulsory medical insurance policy have better access to health care.
Keywords: health criteria’s, multidimensional poverty, compulsory medical insurance policy, members
of households, health care.
Atât sărăcia cât şi bunăstarea populaţiei depind într-o mare măsură de dezvoltarea economică a ţării, iar
sănătatea – de eficienţa sistemului ei de ocrotire a sănătăţii. Ca urmare, între sărăcie, bunăstare şi sănătate
este o interdependenţă strânsă. Cu cât sărăcia este mai mare, cu atât starea de sănătate este mai precară, iar
creşterea bunăstării duce la creşterea nivelului de îngrijire medicală şi la ridicarea nivelului de sănătate.
Satisfacţia, mulţumirea de propria sănătate este o auto apreciere a sănătăţii de către individ şi se află
în interacţiune cu bunăstarea lui materială, serviciile medicale şi includerea socială a membrilor gospodăriilor
casnice sărace. Cel mai mare risc de sărăcie absolută (după primul criteriu) este caracteristic pentru membrii
gospodăriilor casnice, care evaluează nivelul de sărăcie ca „foarte rea”. Nivelul de sărăcie la ele constituie
26,4%, ceea ce de 2,2 ori este mai mare decât valoarea medie pe ţară (tabelul 1).
Tabelul 1
Nivelul de sărăcie a membrilor GC cu diferit grad de satisfacţie de sănătate, %

Criteriile de calculare a sărăciei
Sărăcie Sărăcie Deprivativă Sărăcie Sărăcie Sărăcie Sărăcie
absolută relativă (3) absolută şi absolută şi relativă şi absolută,
(1) (2) relativă deprivativă deprivativă sărăcie
(4) (5) (6) relativă
şi deprivati
vă
(7)
Foarte bună 13,0 27,7 18,9 13,0 7,1 13,2 7,1
Bună 11,8 21,3 20,3 11,1 4,1 6,4 4,0
Satisfăcătoare 11,3 23,7 30,0 11,0 4,6 10,4 4,5
Rea 15,5 26,1 41,5 14,1 8,3 14,2 7,2
Foarte rea 26,4 43,4 45,4 26,4 11,1 28,2 11,1
Total 12,1 27,7 27,0 11,6 4,9 9,3 4,7
Sursa: calculat conform datelor CBGC a Republicii Moldova, I trimestru a.2014
Cel mai mic risc de sărăcie absolută – la membrii gospodăriilor casnice, care îşi evaluează starea de
sănătate ca fiind „satisfăcătoare”. Nivelul de sărăcie la ei a constituit 11,3%, ceea ce este de 1,1 ori mai mic
decât valoarea medie şi de 2,3 ori mai mic decât la membrii gospodăriilor casnice, care evaluează sănătatea
lor ca fiind „foarte rea”.
285
SECŢIUNEA NR. 3
Aproximativ aceeaşi situaţie este şi cu nivelul de sărăcie după al doilea criteriu. Cel mai mare risc de
sărăcie relativă este propriu membrilor gospodăriilor casnice, care îşi evaluează nivelul de ca fiind „foarte
rău”. Nivelul de sărăcie relativă la ei este de 43,4%, ceea ce este de 1,9 ori mai înalt, decât valoarea medie
pe ţară. Spre deosebire de sărăcia absolută, cel mai mic risc de sărăcie relativă este tipic pentru membrii
gospodăriilor casnice, care estimează nivelul de sănătate ca fiind „bun”. Nivelul de sărăcie relativă la ei este
de – 21,3%, ceea ce de 1,1 ori este mai mi decât valoarea medie pe ţară, şi de 2,0 ori mai mic, decât la membrii
gospodăriilor casnice, care evaluează nivelul lor de sănătate ca fiind „foarte rău”.
Aproape aceeaşi situaţie şi cu sărăcie prin deprivare. Ca şi în cazul criteriilor 1 şi 2 cel mai mare risc
de sărăcie prin deprivare este specific membrilor GC, care evaluează nivelul lor de sărăcie ca „foarte rău”.
Nivelul de sărăcie prin deprivare în ele este de 45,4%, ceea ce este de 1,7 ori mai mare, decât valoarea medie
pe ţară. Spre deosebire de primele două criterii de sărăcie cel mai mic risc de sărăcie prin deprivare este
caracteristic pentru membrii gospodăriilor casnice, care îşi evaluează sănătatea ca fiind „foarte bună”. Nivelul
de sărăcie prin deprivare la ei este de – 18,9%, sau de 1,4 ori mai mic, decât valoarea medie pe ţară, şi de 2,4 ori
mai mic, decât nivelul de sărăcie prin deprivare la membrii gospodăriilor casnice, care îşi estimează sănătatea
ca „foarte rea”.
Cel mai mare risc de sărăcie după criteriul 4 (care combină sărăcia absolută şi cea relativă) este propriu
membrilor gospodăriilor casnice, care îşi evaluează sănătatea ca fiind „foarte rea”. Nivelul de sărăcie la
ei este de 26,4%, sau de 2,3 ori mai mare, decât valoarea medie pe ţară. Cel mai mic risc de sărăcie este
caracteristic membrilor gospodăriilor casnice, care evaluează propria sănătate ca „satisfăcătoare”. Nivelul de
sărăcie la ei este de 11,0%, ceea ce este de 1,1 ori mai mic, decât valoarea medie pe ţară, şi de 2,4 ori mai mic,
decât la membrii gospodăriilor casnice, care şi-estimat sănătatea ca „foarte rea”.
Cel mai mare risc de sărăcie după criteriul 5 (care combină sărăcia absolută şi deprivarea), este propriu
gospodăriilor casnice care evaluează propria sănătate ca fiind „foarte rea”. Nivelul de sărăcie după criteriul
5 constituie 8,3%, ceea ce de 1,7 ori este mai mic, decât pe ţară în general. Spre deosebire de sărăcia absolută
cu cel mai mic risc de sărăcie se confruntă GC, care îşi evaluează sănătatea ca „bună”. Nivelul de sărăcie le-
ei este de 4,1%, sau de 1,2 ori mai mic, decât valoarea medie pe ţară, şi de 2,7 ori mai mic decât la membrii
gospodăriilor casnice, care îşi evaluează sănătatea ca fiind „foarte rea”.
Cel mai mare risc de sărăcie după criteriul 6 (care combină sărăcia relativă cu deprivarea) la membrii
gospodăriilor casnice, care îşi evaluează sănătatea ca fiind „foarte rea”. Nivelul de sărăcie la ei este de
28,2%, sau de 3,0 ori este mai mare, decât valoarea medie pe criteriu. Cel mai mic risc de sărăcie – la membrii
gospodăriilor casnice, care si-au estimat sănătatea ca „bună”. Nivelul de sărăcie în ele după criteriul 6 – 6,4%,
sau de 1,5 ori mai mic, decât valoarea medie pe ţară, şi de 4,4 ori mai mic, decât la membrii gospodăriilor
casnice, care si-ai evaluat sănătatea ca fiind „foarte rea”.
Cel mai mare risc de sărăcie după criteriul 7 (care combină sărăciile absolută, relativă cu sărăcia prin
deprivare) este la membrii gospodăriilor casnice, care consideră că sănătatea lor este „foarte rea”. Nivelul de
sărăcie la ei este de 11,1%, ceea ce de 2,4 ori este mai mare decât valoarea medie pe criteriu. Cel mai mic
risc de sărăcie – în gospodăriile casnice, care îşi evaluează sănătatea ca fiind „bună”. Nivelul de sărăcie la
dânşii este de 4,0%, sau este de 1,2 ori mai mic, decât valoarea medie, şi de 2,8 ori mai mic, decât la cei care
îşi evaluează nivelul său de sănătate ca fiind „foarte rău”.
Astfel, conform tuturor criteriilor de evaluare a nivelului de sărăcie, clar se observă următoarea tendinţă:
a) cel mai mare risc de a nimeri sub pragul de sărăcie o au gospodăriile casnice, care îşi estimează sănătatea
ca „foarte rea”; b) cel mai mic risc de sărăcie în gospodăriile casnice, care îşi evaluează sănătatea ca „bună”
(criteriile 5, 6 şi 7), „foarte bună” (criteriul 2), şi „satisfăcătoare” (criteriile 1 şi 4).
Asigurarea medicală obligatorie este acel mecanism, care contribuie la înlesnirea accesului populaţiei
la serviciile medicale de o calitate înaltă. Existenţa poliţei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală
(pe scurt: poliţă de asigurare medicală) la membrii gospodăriilor casnice le asigură primirea unor servicii
medicale calificate, precum şi tratarea în instituţiile medicale de profil.
În gospodăriile casnice sărace după primul criteriu cel mai mare nivel de sărăcie absolută este specific
membrilor gospodăriilor casnice în care lipsesc poliţele de asigurare medicală – 16,2%, ceea ce este de 1,3 ori
mai mult decât în mediu pe toate GC absolut sărace (tabelul 2).
286
SECŢIUNEA NR. 3
Iar cel mai scăzut nivel de sărăcie relativă este acelaşi, ca şi în cazul sărăciei absolute şi este caracteristic
pentru membrii gospodăriilor casnice, care au cumpărat poliţa de asigurare medicală prin rate lunare a primelor
de asigurare - 11,8%. Ceea ce este de 2 ori mai mare, decât media pe criteriu. Aceeaşi situaţie este valabilă şi
pentru gospodăriile casnice după a 6 şi a 7 criterii de sărăcie.
Cel mai înalt nivel de sărăcie prin deprivare este caracteristic membrilor gospodăriilor casnice care au
primit poliţa de asigurare medicală gratuit – 28,9%, ceea ce este de 1,1 ori mai mult, decât în mediu pe ţară.
Cel mai mic risc de sărăcie prin deprivare, se află în gospodăriile casnice care dispun de poliţa de asistenţă
medicală prin rate lunare – 23,0%. Acesta este de 1,2 ori mai mic, decât media pe ţară şi de 1,3 ori mai mic
decât la membrii gospodăriilor casnice beneficiari de poliţe de asistenţă medicală gratuită.
În gospodăriile casnice sărace conform criteriului 4, cel mai mare nivel de sărăcie este caracteristic
membrilor gospodăriilor casnice, care au cumpărat poliţa de asigurare medicală pe cont propriu. La ei riscul de
sărăcie – 13,6%, ceea ce este de 1,5 ori mai înalt, decât media pe ţară. Cel mai mic nivel de sărăcie la membrii
gospodăriilor casnice, care l-au procurat în urma plăţii primelor lunare de asigurare – 4,8%, ceea ce este de 1,9
ori mai mic, decât nivelul mediu pe ţară.
În gospodăriile casnice sărace conform criteriului 5 cel mai mare nivel de sărăcie este propriu membrilor
gospodăriilor casnice, care nu au o poliţă de asigurare medicală. La ei riscul de sărăcie – 6,5%, ceea ce este de
1,3 ori mai mare decât media pe ţară. Cel mai mic nivel de sărăcie la membrii gospodăriilor casnice, care au
cumpărat-o pe cont propriu – 0,8%, sau de 1,6 ori este mai mic decât nivelul mediu pe ţară.
Tabelul 2
Existenţa poliţei de asistenţă medicală şi cauzele lipsei ei, %

Sărăcie Sărăcie Depri- Sărăcie Sărăcie Sărăcie Sărăcie
absolută relativă vativă absolută şi absolută relativă absolută,
(1) (2) (3) relativă şi depri- şi depri- sărăcie
(4) vativă vativă relativă şi
(5) (6) deprivativă
(7)
Sursele mijloacelor pentru a procura poliţa de asistenţă medicală
da, prin contribuţii lunare 5,7 11,8 23,0 4,8 2,2 5,5 2,2
da, pe cont propriu 8,2 24,9 28,0 13,6 0,8 8,2 0,8
asigurare gratuită 13,7 25,4 28,9 10,2 5,7 12,9 5,4
Nu are 16,2 30,7 26,8 11,8 6,5 15,8 6,3
Total pe ţară 12,1 23,2 27,0 9,3 4,9 11,6 4,7
Cauzele lipsei poliţei de asistenţă medicală
Lucrez neoficial 15,6 34,9 36,4 14,8 8,9 15,4 8,9
Nu sunt angajat 15,0 23,2 30,9 15,0 5,8 9,8 5,8
Lucrez în străinătate 8,5 22,5 6,8 7,8 3,9 4,5 3,9
Nu am nevoie 14,8 22,6 12,0 14,8 3,8 6,8 3,8
Este prea costisitor 24,3 46,0 33,7 24,3 10,4 18,7 10,4
Nu are sens 10,8 23,7 31,6 9,4 3,4 10,2 2,0
Dispun de altă asigurare medicală 5,6 10,3 5,6
Altele 23,9 28,6 11,8 18,3
Total 16,2 30,7 26,8 15,8 6,5 11,8 6,3
Sursa: Calculată şi construită conform datelor CBGC ale Republicii Moldova în I trimestru, a. 2014.
287
SECŢIUNEA NR. 3
În gospodăriile casnice sărace conform criteriului 6 cel mai înalt nivel de sărăcie este specific membrilor
gospodăriilor, care nu au poliţe de asigurare medicală. La ei riscul de sărăcie – 15,8%, ceea ce este de 1,4 ori
mai mare, decât nivelul mediu pe ţară. Cel mai mic nivel de sărăcie la membrii gospodăriilor casnice care au
procurat poliţa de asigurare medicală în urma plăţilor lunare de asigurare – 5.5%, şi este de 2,1 ori mai mic,
decât nivelul mediu total.
În gospodăriile casnice sărace după criteriul 7 cel mai mare nivel de sărăcie este propriu membrilor
gospodăriilor casnice, care nu au poliţă de asigurare medicală. La ele riscul de sărăcie – 6,3%, ceea ce este
de 1,3 ori mai mare, decât nivelul mediu pe ţară. Cel mai mic nivel de sărăcie în gospodăriile casnice ai căror
membri au procurat poliţa de asigurare medicală, ca urmare a plăţilor de asigurare lunară – 2,2%, şi este de 2,1
ori mai mică decât nivelul mediu total.
Lipsa poliţei de asigurare medicală la membrii gospodăriilor casnice familiilor sărace este motivele
sale. Cel mai înalt nivel de sărăcie absolută este specific membrilor gospodăriilor casnice – 24,3%, care au
menţionat, că poliţa de asigurare medicală este „prea scumpă”. Ceea ce este de 1,5 ori mai mare, decât în mediu
pe ţară. Cel mai mic risc de sărăcie absolută este la membrii gospodăriilor casnice, care au menţionat, că „ au
o altă poliţă de asigurare medicală”. Nivelul de sărăcie absolută – 5,6%, ceea ce este de 2,9 ori mai mic, decât
nivelul mediu total şi de 4,3 ori mai mic, decât în gospodăriile casnice care au menţionat, că este „prea scump.
Aproape aceiaşi situaţie este şi în gospodăriile casnice conform criteriului 2 de sărăcie, precum şi în
gospodăriile casnice conform criteriului 4 de sărăcie. Prezenţa altei poliţe de asigurare medicală au menţionat
cetăţenii străin, care se află în Republica Moldova, precum şi cetăţenii ţării, care lucrează în poliţie, armata
naţională, şi alte persoane, care au procurat poliţa de asistenţă medicală de la companiile private de asigurări.
Cel mai înalt nivel de sărăcie relativă – 46,0% în gospodăriile casnice care au arătat motivul lipsei poliţei
de asigurare medicală ca „prea scump”, care este de 1,5 ori mai mare decât nivelul mediu pe ţară. Cel mai mic
nivel de sărăcie relativă în gospodăriile casnice, care au menţionat că „au altă poliţă de asigurare medicală”
– 10,3%, ceea ce este de 3 ori mai mare decât nivelul mediu pe ţară. Cel mai mare risc de sărăcie conform
criteriului 4 de sărăcie în gospodăriile casnice, care au menţionat pricina „prea scump” – 24,3%, ceea ce este
de 1,5 ori mai mare decât nivelul mediu pe acest criteriu. Cel mai mic risc de sărăcie – 5,6% în n gospodăriile
casnice, care au menţionat, că „au altă poliţă de asigurare medicală”. La ei riscul de sărăcie este de 2,8 ori mai
mic pe ţară.
În gospodăriile casnice conform criteriului 3 de sărăcie cel mai mare risc de sărăcie este caracteristic
pentru membrii gospodăriilor casnice care a informat, că motivele lipsei poliţei de asigurare medicală este
„lucrul neoficial”. Nivelul de sărăcie în ele – 36,4%, ceea ce este de 1,4 ori mai mare, decât nivelul mediu pe
ţară. Cel mai mic risc de sărăcie în gospodăriile casnice „care lucrează în străinătate”. În ele nivelul sărăciei
prin deprivare – 6,8%, ceea ce este de 3,9 ori mai mic decât nivelul mediu pe ţară.
În gospodăriile casnice sărace după criteriul 5 cel mai mare risc de sărăcie –10,4%, în gospodăriile
casnice, care au menţionat, că procurarea poliţei de asigurare medicală este „prea scumpă”. Aceasta este de 1,6
ori mai mare decât nivelul mediu pe ţară. Cel mai mic risc de sărăcie – în gospodăriile casnice, care au indicat,
că „nu are sens” să ai o poliţă de asigurare medicală – 3,4%, ceea ce este de 1,9 ori mai puţin, decât nivelul
mediu pe ţară.
În gospodăriile casnice sărace după criteriul 6 cel mai mare risc de sărăcie este propriu pentru membrii
gospodăriilor casnice, care au indicat, că este „prea scump” de cumpărat o poliţă de asigurare medicală.
Nivelul de sărăcie în ele – 18,7%, ceea ce este de 1,6 ori mai mult decât în mediu pe criteriul în cauză. Cea
mai mică rată a sărăciei (4,5%) – în gospodăriile casnice, care au indicat, că „lucrează în străinătate”. În ele
nivelul de sărăcie de 2,6 ori este mai mic, decât în mediu pentru criteriul 4 de sărăcie.
În gospodăriile casnice sărace conform criteriului 7 de sărăcie este aproximativ aceeaşi situaţie ca şi
în gospodăriile casnice conform criteriului 5 de sărăcie. Cel mai mare risc de sărăcie – 10,4% , în gospodăriile
casnice, care au indicat, că este „prea scump Ceea ce este de 1,7 ori mai mult decât în mediu pe acest criteriu.
Cel mai mic nivel de sărăcie a gospodăriilor casnice - 2,0%, la membrii gospodăriilor casnice, care au
indicat, că „nu are sens”, să cumperi o poliţă de asigurare medicală. Ceea ce de 3,2 ori depăşeşte media
pentru acest criteriu.
În gospodăriile sărace, lipsa poliţei de asigurare medicală, precum şi procurarea ei pe cont propriu este
un factor al riscului de sărăcie.
Nivelul ajutorului medical primit într-o mare măsură depinde de posibilitatea membrilor gospodăriilor
casnice de a se adresa după ajutor în instituţiile medicale.
288
SECŢIUNEA NR. 3
Cel mai înalt nivel al sărăciei absolute este specific membrilor i gospodăriilor casnice, care primesc
ajutor medical la spital – 26,8%, ceea ce este de 2,9 mai mare decât valoarea medie pe ţară. Cel mai mic risc
de sărăcie absolută la membrii gospodăriilor casnice, care au primit ajutor medical în centrele de sănătate. La
ele nivelul riscului de sărăcie absolută – 5,6%, ceea ce este de 1,6 ori mai mic, decât valoarea medie pe ţară
(tabelul 3).
Cel mai înalt nivel de sărăcie relativă – 27,9%, la membrii gospodăriilor casnice, care primesc ajutor
medical la punctele medicale, ceea ce este de 1,7 ori mai mare decât valoarea medie pe ţară. Cel mai mic risc
de sărăcie relativă la membrii gospodăriilor casnice, care au primit ajutor medical în centrele de sănătate. În
ele riscul de sărăcie – 9,9%, ceea ce este de 1,7 ori mai puţin decât în mediu pe criteriu.
Cel mai înalt nivel de sărăcie prin deprivare este caracteristic membrilor gospodăriilor casnice, care au
primit ajutor medical la domiciliu. Nivelul de sărăcie la ele este de 57,5%, ceea ce este de 1,2 ori mai mare
decât media pe criteriu. Cel mai mic risc de sărăcie la membrii gospodăriilor casnice, care au primit ajutor
medical la punctele medicale. Nivelul de sărăcie în ele – 22,5%, sau de 1,4 ori mai mic decât media pe criteriu.
Cel mai înalt nivel de sărăcie conform criteriului 4 la membrii gospodăriilor casnice, care au primit
ajutor la spital – 12,7%, ceea ce este de 1,4 ori mai mare, decât nivelul mediu pe ţară. Cel mai mic nivel de
sărăcie în gospodăriile casnice, care primesc ajutor medical la centrele de sănătate. La ele nivelul riscului de
sărăcie – 5,6%, ceea ce este de 1,5 ori mai mic, decât în mediu pe ţară.
Tabelul 3
Locul acordării ajutorului medical în dependenţă de nivelul de sărăcie, %

Sărăcie Sărăcie Depri- Sărăcie Sărăcie Sărăcie Sărăcie
absolută relativă vativă absolută şi absolută şi relativă absolută,
(1) (2) (3) relativă depri-vativă şi depri- sărăcie relativă
(4) (5) vativă şi deprivativă
(6) (7)
La domiciliul bolnavului 8,8 15,4 57,5 7,7 4,3 5,9 4,3
La punctul medical, la 12,1 27,9 22,5 12,1 2,7 5,9 2,7
oficiul medical
La centrul de sănătate 5,6 9,9 32,3 5,6 3,7 7,0 3,7
La spital 26,8 17,9 33,2 12,7 10,0 5,2
La farmacie 11,1 15,2 41,4 11,1 6,8 10,9 6,8
Total 9,2 16,6 32,3 8,5 4,0 6,8 3,5
Sursa: Calculat şi construit conform datelor CBGC ale Republicii Moldova în I trimestru a. 2014.
Cel mai înalt nivel de sărăcie după criteriul 5 este caracteristic pentru membrii gospodăriilor casnice,
care au primit ajutor medical la spital. Nivelul de sărăcie le ele constituie 10,0%, ceea ce este de 2,5 ori mai
mult, decât nivelul mediu pe criteriu. Cel mai mic risc de sărăcie la membrii gospodăriilor casnice, care
primesc ajutor medical în centrele de sănătate. Nivelul de sărăcie în ele – 2,7%, ceea ce este de 1,4 ori mai jos
de nivelul mediu pe criteriu.
Cel mai înalt nivel de sărăcie după criteriul 6 este specific membrilor gospodăriilor casnice, care
primesc ajutor medical în farmacii. Nivelul de sărăcie în ele constituie 10,9%, ceea ce este de 1,6 ori mai
mult, decât în mediu pe criteriu. Cel mai mic risc de sărăcie la membrii gospodăriilor casnice, care primesc
ajutor medical în spitale. Nivelul de sărăcie la ele – 5,2%, ceea ce este de 1,3 ori mai mic decât nivelul mediu
pe criteriu.
Cel mai înalt nivel de sărăcie după criteriul 7 este propriu membrilor gospodăriilor casnice, care au
289
SECŢIUNEA NR. 3
primit ajutor medical în farmacii. Nivelul de sărăcie la ele este de 6,8%, ceea ce este de 1,9 ori mai mare, decât
nivelul mediu pe criteriu. Cel mai mic risc de sărăcie la membrii gospodăriilor casnice, care au primit ajutor
medical în punctele medicale. Nivelul de sărăcie în ele – 2,7%, ceea ce este de 1,3 ori mai mic decât nivelul
mediu pe criteriu.
Concluzii. Trecerea instituţiilor medicale la prestarea serviciilor medicale contra plată, a avut un impact
negativ asupra sănătăţii populaţiei. Astfel starea de sănătate „rea” şi „foarte rea” au menţionat majoritatea
membrilor gospodăriilor casnice sărace după criteriile 3, 2 şi 6 de calculare a sărăciei.
Membrii gospodăriilor casnice care nu aveau poliţă de asigurare medicală au argumentat lipsa ei prin
faptul, că este prea costisitoare.
Cel mai înalt nivel de sărăcie – la toate gospodăriile casnice sărace, nevoite să-şi restabilească sănătatea
în spitale, şi să-şi procure medicamentele în farmacii. Acest lucru se datorează atât costului ridicat al aflării în
staţionar, cât şi procurarea medicamentelor, deseori ineficiente.
Bibliografie
1. Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 313 din 26.12.2012. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr. 280, art. 882.
2. Stoicu, V. Capcanele sărăciei: sărăcie absolută versus sărăcie relativă. [Accesat 11.02.2015].
Disponibil: http://www.criticatac.ro/15224/capcanele-srciei-srcie-absolut-versus-srcie-relativ-mize.
3. Основные концепции изучения бедности. [Accesat 17.11.2014]. Disponibil: http://www.
sociobazis.ru/ sbs-505-1.html.
ВЛИЯНИЕ ЗАНЯТОСТИ НА БЕДНЫЕ ДОМОХОЗЯЙСТВА

РЕСПУБЛИКИ МОЛДОВА
КОЛЕСНИКОВА Татьяна, др. экон. наук, конф., НИЭИ

ХРИСТЮК Любовь, научный сотрудник, НИЭИ
The assessment of multidimensional poverty of poor households in the Republic of Moldova conform
the main status of employment is analyzed in the paper. One of the major factors for reducing inequality
and existence of the economic welfare in society is the possibility of people to be involved in the productive
labor. Thus, being employed, the household members directly influence on the household’s revenue and exert a
significant impact on livelihoods, both in rural and urban areas.
Keywords: employment, unemployment, multidimensional poverty, labor force, welfare, members of
households.
Одним из основных факторов сокращения неравенства и достижения экономического благосо-

стояния является возможность человека заниматься продуктивным трудом. Таким образом, нахожде-
ние членов домохозяйств (ДХ) в статусе занятых напрямую влияет на получение дохода и оказывает
существенное влияние на уровень жизни, как в сельской, так и в городской местности. В целом по стра-
не прослеживается четкая тенденция: независимо от критериев исчисления уровня бедности, у занятых
на рынке труда членов домохозяйств уровень бедности ниже и, наоборот, у незанятых и безработных
членов домохозяйств уровень бедности выше.
Для того чтобы максимально учесть уровень бедности занятых на рынке труда членов ДХ ис-
пользуется несколько критериев:
– абсолютная бедность измеряется как количество ДХ, чей уровень дохода или потребления ниже
черты бедности.
290
SECŢIUNEA NR. 3
– относительная бедность измеряется непосредственно через оценку потребительских характе-

ристик ДХ и понимается как недостаточность ресурсов, необходимых для достижения сложившихся
стандартов потребления. В Молдове черта относительной бедности ДХ составляет 60% медианного
потребительского расхода.
– депривационная бедность, основанная на оценке бедности ряда показателей не только матери-
альных, но и социальных, чтобы определить «порог», который означает социальную изоляцию домохо-
зяйства из обычного образа жизни большинства населения. Оценка депривационной бедности в Мол-
дове основывается на опросах, проводимых на постоянной основе обследования доходов и расходов
домашних хозяйств.
Также используется комбинированный подход к измерению бедности: абсолютная и относитель-
ная бедность; абсолютная и депривационная бедность; относительная и депривационная бедность; аб-
солютная, относительная и депривационная бедность.
В Таблице 1 приведена оценка уровня бедности ДХ по трем основным статусам в занятости его
членов (занятые, безработные и незанятые члены домохозяйств), полученная на основании критериев,
таких как исчисление абсолютной бедности, исчисление относительной бедности, исчисление бедно-
сти по уровню депривации, а также оценка, построенная на основе многомерных критериев бедности
и совмещающая все три подхода в различной комбинации.
Первый критерий определения бедности, по которому к бедным относятся ДХ с доходами ниже
черты абсолютной бедности, показывает значительный разброс по основным статусам занятости. Ана-
лиз распределения занятых, безработных и незанятых глав ДХ при исчислении бедности по первому
критерию в целом по стране, указывает на то, что в среднем 14,7% глав бедных ДХ являлись незаня-
тыми на рынке труда, 10,9% - безработными и 10,3% - занятыми. Таким образом, наиболее высокий
показатель по уровню абсолютной бедности был у тех ДХ, чьи главы были незанятыми на рынке труда,
а низкий уровень бедности наблюдался у ДХ, чьи главы были занятыми на рынке труда. Уровень абсо-
лютной бедности у такого типа ДХ превышал среднее значение по стране (12,0%) на 2,7 процентных
пункта.
Второй критерий определения бедности, по которому к бедным относятся ДХ с доходами ниже
черты относительной бедности, показывает значительный разброс по основным статусам занятости.
Лучшее положение, в целом по стране, занимали ДХ, чьи главы были занятыми на рынке труда (21,1%),
а худшее, чьи главы были незанятыми на рынке труда (27,1%), промежуточное положение занимали те
ДХ, чьи главы были безработными (13,7%). Уровень относительной бедности у ДХ с незанятыми гла-
вами превышал среднее значение по стране (23,2%) на 3,9 п.п.
291
SECŢIUNEA NR. 3
Таблица 1
Распределение членов бедных ДХ по их статусу занятости, %

Критерии исчисления бедности
бедность 2: 3: 4: 5: 6: 7:
относите- деприва- абсолют- абсолют- относите- абсолют-
льная ционная ная и от- ная и депри- льная и ная, отно-
бедность бедность относите- ва- деприва- сительная и
льная ционная ционная депри-
бедность бедность бедность вационная
бедность
Всего по стране
Занятые бедность 21,1 25,0 9,9 4,1 8,4 4,0
Безработные 10,9 13,7 36,1 9,2 6,0 7,3 6,0
Незанятые 14,7 27,1 31,3 14,1 6,0 11,3 5,7
Всего 12,0 23,2 27,6 11,4 4,9 9,4 4,7
Большие города
Занятые 0,6 0,9 24,8 0,6 0,6 0,6 0,6
Безработные - - 47,1 - - - -
Незанятые 3,1 7,7 40,5 1,7 3,1 7,2 1,7
Всего 1,4 3,1 31,0 0,9 1,4 2,8 0,9
Другие города
Занятые 7,7 17,7 28,5 7,2 4,3 8,0 4,3
Безработные 8,5 - 21,2 - - - -
Незанятые 11,1 20,6 35,9 10,9 4,0 8,7 4,0
Всего 9,3 18,6 31,8 8,7 4,0 8,2 4,0
Села
Занятые 15,2 30,8 24,2 14,7 5,6 11,8 5,3
Безработные 25,4 38,1 31,1 25,4 16,7 20,2 16,7
Незанятые 21,2 38,1 25,5 20,7 8,2 14,2 8,2
Всего 17,5 33,5 24,8 17,0 6,7 12,8 6,5
Источник: рассчитано по данным Обследования Бюджетов ДХ Республики Молдова 2014 г.
У всех ДХ, уровень бедности, исчисленный по третьему критерию (депривационная бедность),

был выше, чем при использовании предыдущих двух монетарных критериев. Анализируя распределе-
ния глав бедных ДХ по статусу в занятости, при исчислении бедности по третьему критерию, в целом
по стране, указывает на то, что в среднем 31,3% глав бедных ДХ являлись незанятыми на рынке труда,
36,1% – безработными и 25,0% – занятыми. Таким образом, наиболее высокий показатель по уровню
деприваций был у тех ДХ, чьи главы были безработными. Уровень депривации у такого типа ДХ пре-
вышал среднее значение по стране (27,6%) на 8,5 п.п.
Четвертый критерий определения бедности, по которому к бедным относятся ДХ с доходами
ниже черты комбинированного уровня абсолютного и относительного подходов к идентификации бед-
ности, показывает значительный разброс по основным статусам занятости. Анализируя распределения
глав бедных ДХ по статусу в занятости, при исчислении бедности по четвертому критерию, в целом
по стране, указывает на то, что в среднем 14,1% глав бедных ДХ являлись незанятыми на рынке труда,
9,2% – безработными и 9,9% – занятыми. Таким образом, наиболее высокий показатель по данному
уровню был у тех ДХ, чьи главы были незанятыми на рынке труда. Уровень бедности по критерию,
который является комбинацией абсолютного и относительного подходов к идентификации бедности у
данного типа ДХ превышал среднее значение по стране (11,4%) на 2,7 п.п.
292
SECŢIUNEA NR. 3
Пятый критерий определения бедности, по которому к бедным относятся ДХ с доходами ниже

черты комбинированного уровня абсолютного и депривационного подходов к идентификации бедно-
сти, показывает значительный разброс по основным статусам занятости. В разрезе исчисления бедно-
сти по пятому критерию в целом по стране – в среднем 6,0% глав бедных ДХ являлись незанятыми на
рынке труда, 6,0% – безработными и 4,1% – занятыми. Таким образом, наиболее высокий показатель,
исчисленный данным методом был у тех ДХ, чьи главы были незанятыми на рынке труда и безработ-
ными. Уровень данного типа превышал среднее значение по стране (4,9%) на 1,1 п.п.
Шестой критерий определения бедности, по которому к бедным относятся ДХ с доходами ниже
черты комбинированного уровня относительного и депривационного подходов к идентификации бед-
ности, показывает значительный разброс по основным статусам занятости. В разрезе исчисления бед-
ности по шестому критерию в целом по стране – в среднем 11,3% глав бедных ДХ являлись незанятыми
на рынке труда, 7,3% – безработными и 8,4% – занятыми. Таким образом, наиболее высокий показатель
по данному типу бедности был у тех ДХ, чьи главы были незанятыми на рынке труда. Уровень данного
типа превышал среднее значение по стране (9,4%) на 1,9 п.п.
Седьмой критерий определения бедности, по которому к бедным относятся ДХ с доходами ниже
черты комбинированного уровня абсолютного, относительного и депривационного подходов к иден-
тификации бедности, показывает значительный разброс по основным статусам занятости. В разрезе
исчисления бедности по седьмому критерию в целом по стране – в среднем 5,7% глав бедных ДХ яв-
лялись незанятыми на рынке труда, 6,0% – безработными и 4,0% – занятыми. Таким образом, наиболее
высокий показатель по данному типу бедности был у тех ДХ, чьи главы были безработными. Уровень
данного типа превышал среднее значение по стране (4,7%) на 1,3 п.п.
Таким образом, при исчислении уровня бедности по любому критерию указывает на то, что к
наибольшей доле бедных ДХ относились те, чьи главы были или незанятыми на рынке труда или нахо-
дились в статусе безработных. Непосредственное воздействие на распределение глав ДХ по участию в
занятости оказывают неравные возможности уровня жизни в территориальном разрезе. Так в больших
и других городах наибольшему риску бедности подвергаются ДХ, главы которых не имеют работу, то
есть являются незанятыми на рынке труда. В селах также наиболее высок уровень бедности в тех ДХ,
главы которых незаняты или безработные. Необходимо отметить, что в селах незанятых на рынке труда
или безработных членов ДХ было больше, чем в больших и в других городах.
В Таблице 2 приведена оценка уровня бедности ДХ в разрезе пяти основных статусов занятости
глав домохозяйств (Наемный работник, Работодатель (имеющий наемных работников), Работник за
свой счет в несельскохозяйственной сфере, Работник за свой счет в сельскохозяйственной сфере, Нео-
плачиваемый работник семейных предприятий), полученная с помощью 7 основных критериев.
Анализ распределения глав ДХ по статусам занятости, при исчислении бедности по первому кри-
терию в целом по стране, указывает на то, что в среднем 19,2% глав бедных ДХ являлись работниками
за свой счет в сельскохозяйственном секторе, 10,8% – неоплачиваемыми работниками семейных пред-
приятий, 7,4% – наемными работниками, 6,0% – работниками за свой счет в несельскохозяйственной
сфере. Уровень абсолютной бедности у такого типа ДХ превышал среднее значение по стране (12,0%)
на 7,2 п.п.
При исчислении бедности по второму критерию, анализ распределения глав бедных ДХ по стату-
су занятости, в целом по стране, указывает на то, что в среднем 36,0% глав бедных ДХ являлись работ-
никами за свой счет в сельскохозяйственном секторе, 26,5% – неоплачиваемыми работниками семей-
ных предприятий, 20,1% – работодателями, 15,8% – наемными работниками. Уровень относительной
бедности у такого типа ДХ превышал среднее значение по стране (23,2%) на 12,8 п.п.
При исчислении бедности по третьему критерию, анализируя распределения глав бедных ДХ по
статусу занятости, в целом по стране, указывает на то, что в среднем 29,8% глав бедных ДХ являлись
работниками за свой счет в сельскохозяйственной сфере, 24,4% – наемными работниками, 22,2% –
работниками за свой счет в несельскохозяйственной сфере, 19,4% – неоплачиваемыми работниками
семейных предприятий. Уровень депривации у такого типа ДХ превышал среднее значение по стране
(27,6%) на 3,3 п.п
293
SECŢIUNEA NR. 3
Таблица 2
Распределение глав бедных ДХ по их статусу занятости, %

1: 2: 3: 4: 5: 6: 7:
абсо- относи- депри- абсо- абсо- относите- абсолют-
лют- тельная ва- лют- лют- льная и ная, отно-
ная бедность цион- ная и ная и деприва- ситель-
бед- ная от- от- депри- ционная ная и
ность бед- носи- ва- бедность депри-
ность те- ционная вацион-
льная бедность ная
бед- бедность
ность
Всего по стране
Наемный работник 7,4 15,8 24,4 7,2 3,1 6,6 3,1
Работодатель (имеющий наемных работ- - 20,1 - - - - -
ников)
Работник за свой счет в несельскохозяй- 6,0 13,1 22,2 6,0 3,8 6,0 3,8
ственной сфере
Работник за свой счет в сельскохозяй- 19,2 36,0 29,8 18,7 7,1 13,6 6,7
Неоплачиваемый работник семейных 10,8 26,5 19,4 10,8 4,4 9,9 4,4
предприятий
Всего 12,6 24,9 26,5 12,3 4,9 9,7 4,8
Большие города
Работодатель (имеющий наемных работ- - - - - - - -
ников)
Работник за свой счет в несельскохозяй- - - 29,0 - - - -
Работник за свой счет в сельскохозяй- - - - - - - -
Неоплачиваемый работник семейных - - - - - - -
Всего 0,6 0,9 24,8 0,6 0,7 0,6 0,6
Другие города
Работодатель (имеющий наемных работ- - - - - - - -
ников)
Всего 8,6 16,3 30,1 8,0 4,3 8,8 4,3
Села
Работодатель (имеющий наемных работ- - 53,4 - - - - -
ников)
Всего 17,4 34,4 26,1 17,0 6,3 12,9 6,1
Источник: рассчитано по данным Обследования Бюджетов ДХ Республики Молдова 2014 г.
294
SECŢIUNEA NR. 3
При исчислении бедности по четвертому критерию, анализ распределения глав бедных ДХ по

статусу занятости, в целом по стране, указывает на то, что в среднем 18,7% глав бедных ДХ являлись
работниками за свой счет в сельскохозяйственной сфере, 10,8% - неоплачиваемыми работниками се-
мейных предприятий, 7,2% - наемными работниками, 6,0% - работниками за свой счет в несельскохо-
зяйственной сфере. Таким образом, наиболее высокий показатель по комбинированному уровню абсо-
лютного и относительного подходов к идентификации бедности был как в первом, втором и третьем
случае - у тех ДХ, чьи главы являлись работниками за свой счет в сельскохозяйственной сфере. Уро-
вень бедности по критерию, который является комбинацией абсолютного и относительного подходов к
идентификации бедности у данного типа ДХ превышал среднее значение по стране (11,4%) на 7,3 п.п.
В разрезе исчисления бедности по пятому критерию в целом по стране - в среднем 7,1% глав бед-
ных ДХ являлись работниками за свой счет в сельскохозяйственной сфере, 4,4% - неоплачиваемыми ра-
ботниками семейных предприятий, 3,8% - работниками за свой счет в несельскохозяйственной сфере,
3,1% - наемными работниками. Таким образом, наиболее высокий показатель бедности исчисленный
по данному критерию был, как и в предыдущих случаях - у тех ДХ, чьи главы являлись работниками за
свой счет в сельскохозяйственной сфере. Уровень данного типа превышал среднее значение по стране
(4,9%) на 2,2 п.п.
В разрезе исчисления бедности по шестому критерию в целом по стране - в среднем 13,6% глав
бедных ДХ являлись работниками за свой счет в сельскохозяйственной сфере, 9,9% - неоплачиваемыми
работниками семейных предприятий, 6,6% - наемными работниками, 6,0% - работниками за свой счет
в несельскохозяйственной сфере. Таким образом, наиболее высокий показатель бедности, по которому
к бедным относятся ДХ с доходами ниже черты комбинированного уровня относительного и деприва-
ционного подходов, был у тех ДХ, чьи главы были работниками за свой счет в сельскохозяйственной
сфере. Уровень данного типа превышал среднее значение по стране (9,4%) на 4,2 п.п.
В разрезе исчисления бедности по седьмому критерию, по которому к бедным относятся ДХ
с доходами ниже черты комбинированного уровня абсолютного, относительного и депривационного
подходов к идентификации бедности, в целом по стране - в среднем 6,7% бедных глав ДХ являлись
работниками за свой счет в сельскохозяйственной сфере, 4,4% - неоплачиваемыми работниками семей-
ных предприятий, 3,8% - работниками за свой счет в несельскохозяйственной сфере, 3,1% - наемными
работниками. Таким образом, наиболее высокий показатель по данному типу бедности был у тех ДХ,
чьи главы были работниками за свой счет в сельскохозяйственной сфере. Уровень данного типа превы-
шал среднее значение по стране (4,7%) на 2,0 п.п.
Таким образом, при исчислении уровня бедности каждым из предложенных критериев указывает
на то, что к наибольшей доле бедных домохозяйств относились те, чьи главы являлись работниками за
свой счет в сельскохозяйственной сфере, а также неоплачиваемыми работниками семейных предприя-
тий. Также, непосредственное воздействие на распределение глав домохозяйств по статусу в занятости
оказывают неравные возможности уровня жизни в территориальном разрезе. Населенный пункт про-
живания способен оказать влияние на уровень бедности ДХ возглавляемых занятыми на рынке труда
лицами. В других городах и селах наибольшему риску бедности подвергаются ДХ, главы которых явля-
ются работниками за свой счет в сельскохозяйственной сфере, а также неоплачиваемыми работниками
семейных предприятий. В лучшем положении находятся городские и сельские ДХ, главы которых, яв-
ляются работниками за свой счет в несельскохозяйственной сфере и работодателями. Промежуточное
положение в целом по стране и в территориальном разрезе занимали ДХ, главы, которых находились
в статусе наемных работников.
1. ALKIRE, S.; SANTOS, E.-M. Acute Multidimensional Poverty: A New Index for Developing Countries.
OPHI Working Paper 38, July 2010.
2. Бедность: альтернативные подходы к определению и измерению. Коллективная монография. М.,
1998. 282 с. [Accesat 10.03.2014]. Disponibil: http://www.carnegie.ru/ ru/pubs/books/56800.htm.
295
SECŢIUNEA NR. 3
3. Измерение разнообразных аспектов бедности: перспективы/ Семинар «Пути измерения бедно-

сти», Женева, 2-4 декабря 2013 года. [Accesat 12.10.2014]. Disponibil: http://www.myshared.ru/
slide/774056/.
ИНВЕСТИЦИИ КАК ФАКТОР ДОСТИЖЕНИЯ КОНКУРЕНТНЫХ

ПРЕИМУЩЕСТВ В ЭКОНОМИКЕ ЗНАНИЙ
КОМПАНЕЕЦ Мария, др., конф.,
Славянский университет, Кишинэу
The analysis of investment activity in the Republic of Moldova is given in the article. The author examines
the correlation between the investments and the value of GDP. The author explains the idea of a critical mass
of investment for competitive products production.
Key words: investment activity, competitiveness, competitive advantage, economics of knowledge, gross
domestic product.
Современные тенденции развития экономических систем свидетельствуют о переходе ведущих

стран мира к экономике нового типа, получившей название экономики знаний. Знания становятся од-
ной их ключевых детерминант обеспечения национального богатства. Современная статистика свиде-
тельствует, что до 90% увеличения выпуска продукции на душу населения в экономически развитых
странах достигается за счет факторов, не имеющих прямого отношения к увеличению объемов произ-
водственных ресурсов, причем до 40% прироста физического объема национального дохода обуслав-
ливается прогрессом в знаниях. Знания, информация становятся экономической основой современного
общества. Ключевым фактором успеха на мировом рынке становится возможность получения конку-
рентного преимущества в процессе создания знаний. Как отмечает С.А.Барков, «информация сама по
себе способна сегодня порождать богатство» [1, c. 53].
С другой стороны, рыночная экономика современного этапа своего развития характеризуется
многократным усилением конкурентных отношений, связанных как с возрастающей степенью насы-
щения рынка, так и с усиливающимися процессами взаимопроникновения экономических структур и
субъектов на межнациональном уровне. Справедливо сравнение, сделанное нобелевским лауреатом в
области экономики Ф. фон Хайеком, отождествившим конкуренцию с процедурой открытия – откры-
тия новых рынков, продуктов, возможностей, как предприятия, так и отдельных личностей. А поиск
нового представляет собой неотъемлемую черту эволюции. Конкуренция, таким образом, является
мощной силой, стимулирующей процесс обновления и развития, которые ведут к достижению конку-
рентного преимущества фирмы. По словам М.Портера, в условиях конкурентных отношений «любое
дублирование усилий с избытком компенсируется появлением более мощных побудительных мотивов
к введению новшеств, испробованием многообразных технических подходов, которые повышают ве-
роятность и увеличивают темп технологического прогресса» [5, 689]. Вспомним, что конкуренция, по
мнению Й.Шумпетера, является процессом экономической мутации.
Конкурентное преимущество поддерживается в современных условиях только благодаря не-
прерывным улучшениям, поскольку срок его жизни достаточно короток – преимущества могут быть
скопированы конкурентами. Поддержание конкурентного преимущества требует, чтобы фирма прак-
тиковала по отношению к себе то, что Й.Шумпетер назвал «созидательным разрушением», разрушая
прежние преимущества путем создания новых. Нужно подчеркнуть, что конкуренция является внеш-
ней принудительной силой обновления. Любое предприятие в той или иной степени инертно, и, когда
отсутствует какое-либо внешнее давление, большинство фирм не будет осуществлять политику ново-
введений. Конкуренция же способствует преодолению инертности, дает динамику развития, обеспечи-
296
SECŢIUNEA NR. 3
вает такое состояние экономической среды, которое восприимчиво к новым источникам конкурентных
преимуществ. Фирмы, которые добились успеха, часто ищут предсказуемости и стабильности, они
всецело заняты сохранением достигнутых позиций. Конкуренция не терпит самоуспокоенности, она
является одной из составляющих внешней среды фирмы, которая заставляет идти на нововведения.
Каждое предприятие существует в двух средах – конкуренции и инновации, которые между собой не
тождественны, но взаимосвязаны и взаимообусловлены: конкуренция стимулирует инновации, иннова-
ции же, в свою очередь, обеспечивают конкурентное преимущество. Нужно отметить, что обновление
включает и технологию, и методы действия фирмы – разработку новых товаров, технологий их про-
изводства, способов маркетинга, поиск новых рынков сбыта и так далее. Известно, что в современном
обществе скорость обновления знаний уже достигла одного цикла в три-пять лет и продолжает возрас-
тать, в ближайшей перспективе новое знание потребуется практически для каждой последующей реша-
емой работником задачи. Это вынуждает хозяйствующих субъектов поддерживать систему обновления
знаний, стимулом к чему являются конкурентные отношения. Таким образом, конкуренция становится
необходимым условием восприимчивости хозяйствующих субъектов к внедрению нового знания в про-
изводственный процесс.
Сегодняшние конкурентные преимущества фирмы во многом отличаются от существовавших
ранее – в течение последних пятидесяти лет (периода, по историческим меркам, весьма скромного)
наблюдаются поразительные темпы изменений в поведении хозяйствующих субъектов. Как известно,
существует два типа источников формирования конкурентоспособности продукции, связанные с воз-
можностью получения фирмой конкурентного преимущества – это низкие издержки и дифференциа-
ция продукции. Со всей очевидностью можно утверждать, что современный рынок требует их взаим-
ного наложения и одновременной реализации. Таким образом, одно преимущество накладывается на
другое.
Безусловно, для поддержания инновационной активности предприятию необходимы инвести-
ции. При этом имеет значение не только и не столько темп роста инвестиций, сколько наличие условий
перехода количества инвестиций в качество: то есть на предприятии должны быть созданы условия
для накопления критической массы инвестиций. Это позволит организации накопить капитал (как про-
изводственный, так и человеческий), адекватный научно-техническим процессам в отрасли и общей
экономической обстановке страны, стимулирующий трансформацию всех усилий компании на его со-
здание в выпуск конкурентоспособной продукции, отвечающей потребительским требованиям, поль-
зующейся спросом и могущей обеспечить предприятию нормальный уровень прибыли. Для того что-
бы соответствовать общемировым прогрессивным тенденциям экономического развития, Республике
Молдова необходимо преодолеть диспропорции в национальной экономике. Безусловно, в экономике
знаний наиболее производительный капитал – человеческий, однако для проявления его активности
необходимо создание и материально-технических предпосылок, чего нет в нашей стране. Мы считаем,
что достижение адекватного соответствия между человеческим капиталом и производственным капи-
талом требует в Республике Молдова наращивания инвестиций в долгосрочные материальные активы.
Существует прямая зависимость производственной активности предприятия от характера, объе-
ма и направлений инвестирования. Проведем анализ инвестиционной активности в Молдове за послед-
ние 20 лет. Исходные данные приведены в таблице 1.
Таблица 1
Динамика объемов ВВП и инвестиций в основной капитал
в Республике Молдова с 1993 по 2013 годы [2;4]
Годы ВВП в текущих це- Инвестиции в дол- Темпы роста ВВП,% Темпы роста инвести-
нах, млн леев госрочные матери- ций, %
альные активы, млн
леев
1993 2210,4 171,4
297
SECŢIUNEA NR. 3
1994 5780,2 712,4 261,50% 415,64%

1995 7636,2 828,8 132,11% 116,34%
1996 7798 987,4 102,12% 119,14%
1997 8917 1202,2 114,35% 121,75%
1998 9122 1444,4 102,30% 120,15%
1999 12322 1591,8 135,08% 110,20%
2000 16020 1759,3 130,01% 110,52%
2001 19052 2315,1 118,93% 131,59%
2002 22556 2804,2 118,39% 121,13%
2003 27619 3621,7 122,45% 129,15%
2004 32032 5140 115,98% 141,92%
2005 37652 7796,5 117,54% 151,68%
2006 44754 11012,3 118,86% 141,25%
2007 53430 15335,8 119,39% 139,26%
2008 62922 18224,8 117,77% 118,84%
2009 60430 11123,6 96,04% 61,04%
2010 71886 13804,8 118,96% 124,10%
2011 82349 16449,5 114,55% 119,16%
2012 88 228 17153,9 107,14% 104,28%
2013 100511 18635,7 113,92% 108,64%
2014 81722 (за 9 месяцев) 20352,5 - 109,21%
На рисунке 1 показана связь объема инвестиций в долгосрочные материальные

активы и валового внутреннего продукта. График демонстрирует тенденцию последних
20 лет в Республике Молдова.
Рис. 1. Динамика ВВП и инвестиций в долгосрочные материальные активы в Республике Мол-

дова в период 1993-2013 годов.[2,4]
298
SECŢIUNEA NR. 3
Данные свидетельствуют о некотором увеличении объема инвестиций в течение 1993-2001 годов

в текущих ценах. Однако это наращивание инвестиций можно характеризовать как незначительное,
учитывая, как минимум, два фактора. Первый связан с наличием достаточно высоких темпов инфля-
ции, что вызывает необходимость пересчета показателей ВВП и инвестиций в сопоставимые цены.
Второй требует учета тенденций развития предыдущих лет и наличия глубокого экономического кри-
зиса, обусловленного разрывом хозяйственных связей на территории постсоветского пространства,
сопровождающегося беспрецедентным по своим масштабам падением объемных показателей резуль-
татов хозяйственных действий в нашей стране. В период начала 1990-х годов темпы сокращения инве-
стиций намного превышали темпы падения ВВП, что является проявлением серьезного инвестицион-
ного кризиса. Поэтому некоторое увеличение инвестиций в экономику Республики Молдова в период
1993-2001 годов не компенсирует предыдущего спада.
Начиная с 2001-2002 годов, происходит постепенное наращивание инвестиций, одновременно
сопровождающееся ростом показателя ВВП. На графике видно падение объема инвестиций в 2009
году, которое прежде всего связано с возрастанием риска инвестирования в отечественную экономику
на фоне как общемировой экономической рецессии, так в ситуации политического кризиса, наблюдав-
шейся в Республике Молдова. Начиная с 2010 года и по 2013 год, наблюдается рост обоих показателей,
выраженных в текущих ценах. Однако при переводе в сопоставимые цены увеличение величины ин-
вестиций не столь значительно. По данным официальной статистики, за 9 месяцев 2014 года валовой
внутренний продукт составил 81722 млн. леев в текущих рыночных ценах, зарегистрировав рост, в
реальном выражении, на 4,7% по сравнению с соответствующим периодом 2013 года. В январе-дека-
бре 2014 года предприятиями и организациями всех видов экономической деятельности Республики
Молдова было освоено инвестиций в долгосрочные материальные активы в сумме 20352,5 млн. лей (в
текущих ценах), что соответствует росту на 9,21% по сравнению с предыдущим годом.
Сопоставляя графическое изображение кривых инвестиций в основной капитал и ВВП, можно
заметить их одинаковую направленность, что, безусловно, свидетельствует о тесной связи между эти-
ми показателями. Мы рассчитали коэффициент корреляции для этих двух показателей. Коэффициент
корреляции составил 0,9612, что говорит о практически детерминированной связи между объемом ин-
вестиций в долгосрочные материальные активы и величиной валового внутреннего продукта страны.
Рассмотрим динамику источников осуществления инвестиций в нашей стране. Данные представ-
лены в таблице 2.
Таблица 2
Инвестиции в долгосрочные материальные активы по источникам
финансирования, млн. леев [3]
2010 2011 2012 2013

Всего инвестиций 13 804,8 16 449,5 17 153,9 18 635,7
Финансируемых из государственного бюджета 703,4 775,9 1 196,7 1 339,2
Финансируемых из бюджетов территориально-административных единиц 518,5 727,2 549,7 781,0
Финансируемых из собственных средств предприятий 7 331,9 9 664,3 10 051,3 10 602,9
Финансируемых из средств населения 305,4 483,4 419,9 441,1
Финансируемых из иностранных источников инвестиций 2 506,6 1 299,3 1 348,9 1 404,3
Финансируемых из других источников 2 439,0 3 499,4 3 587,4 4 067,2
Результаты свидетельствуют о росте величины инвестиций, финансируемых из собственных

средств предприятий и из государственного бюджета при одновременном сокращении величины ино-
странных инвестиций в долгосрочные материальные активы. Те же данные используем для расчета
структуры инвестиций. Расчеты приведены в таблице 3.
299
SECŢIUNEA NR. 3
Таблица 3
Структура инвестиций в долгосрочные материальные активы
по источникам финансирования

2010 2011 2012 2013
Всего инвестиций 100,00% 100,00% 100,00% 100,00%
Финансируемых из государственного бюджета 5,10% 4,72% 6,98% 7,19%
Финансируемых из бюджетов территориально-административных 3,76% 4,42% 3,20% 4,19%
единиц
Финансируемых из собственных средств предприятий 53,11% 58,75% 58,59% 56,90%
Финансируемых из средств населения 2,21% 2,94% 2,45% 2,37%
Финансируемых из иностранных источников инвестиций 18,16% 7,90% 7,86% 7,54%
Финансируемых из других источников 17,67% 21,27% 20,91% 21,82%
Источник: составлено автором на основании официальных статистических данных [3].
За последние несколько лет можно заметить тенденцию сокращения доли иностранных инвести-
ций в общем объеме инвестиций в долгосрочные материальные активы. Так, доля иностранных инве-
стиций в 2010 году составила 18,16%, а затем резко сократилась за год до 7,90%(более чем в 2 раза), а
к 2013 году снизившись до 7,54%.
Характеризуя тенденции инвестиционной активности в Республике Молдова, нельзя не отметить
такую положительную динамику, как увеличение инвестиционной активности экономических агентов
и населения нашей страны. Так, в 2010 году, произошло увеличение на 20% по сравнению с преды-
дущим 2009 годом инвестиций из собственных средств экономических агентов и населения Респу-
блики Молдова. Затем, на протяжении последних 4 лет, их доля остается практически стабильной: в
2013 году 56,9% инвестиций в долгосрочные материальные активы финансировалось из собственных
средств предприятий и 2,37% из средств населения. Особенно необходимо акцентировать внимание на
использовании внутренних источников финансирования инвестиций в ситуации, свойственной нашей
стране, когда в Молдову поступает большое количество средств из-за рубежа от граждан Молдовы,
работающих в других странах. Эти средства в значительной части могут быть направлены на прирост
инвестиций.
Логично предположить, что не любой прирост инвестиций способен изменить ситуацию в эконо-
мике нашей страны и обеспечить выпуск конкурентоспособной продукции. Можно предположить, что
критическая масса инвестиций, согласно законам диалектического развития, способна трансформиро-
вать количественные показатели в качественные – в реализацию возможностей производства конку-
рентоспособных товаров и услуг, обеспечивающих фирме конкурентное преимущество и нормальный
уровень прибыли. Таким образом, инвестиционная политика предприятия представляет собой мини-
мальный предел, нижнюю границу осуществления конкуренции в условиях экономики знаний.
Конкуренция вносит неопределенность в результаты работы предприятия, поскольку результа-
ты конкуренции нельзя в точности предсказать заранее. Следовательно, инвестициям в этих услови-
ях становятся присущи экономические риски, обусловленные нестабильностью спроса на продукцию
(действие рыночной неопределенности); используемой технологией (технологический риск работы с
неосвоенной технологией); поведением конкурентов (неопределенность действия конкурентов). Поли-
тическая нестабильность, зависимость от экономической ситуации соседних государств в Республике
Молдова также требуют особого учета их действия в инвестиционной политике современных пред-
приятий. Для того чтобы сократить степень риска инвестиционной деятельности и сделать результа-
300
SECŢIUNEA NR. 3
ты работы предприятия более прогнозируемыми, чрезвычайно важно использовать основные инстру-

менты маркетинга, поддерживать обратную связь с потребителями. В условиях конкурентной борьбы
предприятиям важно уловить тенденции изменений в потребительском спросе, действиях конкурентов
и на этой основе выстраивать собственную инвестиционную стратегию. То есть на первый план необ-
ходимо выдвигать задачу изучения рынка, идей со стороны потребителей. Важно установить контакт с
покупателями в процессе развития, а если покупателями являются фирмы, то целесообразно осущест-
влять совместную работу по созданию новых товаров.
Кроме того, для стимулирования инвестиционной активности, как за счет внутренних источни-
ков, так и из-за рубежа, необходимо создание определенных макроэкономических условий. Только в
таком контексте инвестиционная активность будет способствовать созданию и подержанию конкурент-
ных преимуществ в условиях современных экономических реалий.
1. Барков, С. А. Социология организаций. – М.: Изд-во МГУ, 2004.

2. Валовой внутренний продукт в III квартале и в январе-сентябре 2014 года. [Электронный ре-
сурс]. Режим доступа: http://www.statistica.md/ newsview.php?l=ru&idc=168&id=4582.
3. Инвестиции в долгосрочные материальные активы по источникам финансирования. [Элек-
тронный ресурс]. Режим доступа: http://statbank.statistica.md/pxweb/Dialog/Saveshow.asp.
4. Основные показатели инвестиционной деятельности (2006-2013). [Электронный ресурс]. Ре-
жим доступа: http://www.statistica.md/pageview.php?l=ru&idc=327&id=2327.
5. Портер, М. Международная конкуренция: конкурентные преимущества стран. – М.: Между-
народные отношения, 1993. 801 с.
COSTURILE ŞI BENEFICIILE ÎNVĂŢĂMÎNTULUI SUPERIOR

ÎN REPUBLICA MOLDOVA ŞI ROMÂNIA
CONENCOV Olga, drd., lect. superior,

Academia de Studii Economice a Moldovei
The aim of the research consists in the reflection of costs and benefits in higher education, within the
limits of the Republic of Moldova and Romania, because this selection result not just in the vicinity and good
cooperation between the States, but also in Romania’s membership in the european space, which can serve as
an example of convergence for the native experience.
The value of the investment in education depends, on the one hand, on the expenditure incurred for
education and, on the other hand, on the anticipated future benefits arising from knowledge gained through
education. Investing in education is advantageous if the net present value of the two components, costs and
benefits, is positive, i.e. if future benefits are higher than the costs.
Cuvinte – cheie: investiții în capitalul uman, surse de finanțare a educației, costuri pentru învățământul
superior, beneficii private, beneficii sociale, studenți înmatriculați, studenți bugetari, cheltuieli medii pentru un
student, taxă de studii, bursă socială, absolvenți cu studii superioare, autonomie universitară, rata șomajului,
câștig salarial mediu brut.
Sporirea continuă a populaţiei pe glob şi exploatarea la maximum a bogățiilor necesită schimbarea

accentului de pe exploatarea extensivă a resurselor naturale, pe valorificarea capitalului uman. Drept argument
servesc cercetările Băncii Mondiale şi ale programului de dezvoltare ONU care atestă, că circa 20% din totalul
bogăţiei lumii revine resurselor naturale, 16% – bunurilor materiale, iar 64% – capitalului uman. Această
reflexie permite țărilor în curs de dezvoltare, precum Republica Moldova și România, creșterea bunăstării
301
SECŢIUNEA NR. 3
prin investiția prioritară în capitalul uman, segmentat în dimensiunea biologică și educațională. Capitalul
educaţional se prezintă, pe de o parte, prin abilităţile dobândite în urma participării la sistemele educaţionale
formale, cunoştinţe atestate prin diplome, și pe de altă parte, prin orice alte cunoştinţe şi abilităţi dobândite
de-a lungul vieţii, prin eforturi proprii, sau prin contacte cu experţi în diverse domenii, finalizate cu câştiguri
de cunoaştere.
În demersul prezentului articol se propune efectuarea unui studiu comparativ privind costurile și
beneficiile capitalului educațional, cu accent asupra învățământului superior, dintre Republica Moldova și
România, or, această selecție rezultă nu doar din vecinătatea și buna colaborare a statelor, dar și din apartenența
ultimei la spațiul european, ce poate servi drept exemplu de convergență și adaptabilitate pentru experiența
autohtonă.
Unul din principalele documente de orientare a statelor membre ale Uniunii Europene servește Strategia
Europa 2020, care își propune să asigure o creștere economică:
– inteligentă, prin investiții mai eficiente în educație, cercetare și inovare;
– durabilă, prin orientarea decisivă către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon;
– favorabilă incluziunii, prin punerea accentului pe crearea de locuri de muncă și pe reducerea sărăciei.
Strategia se concentrează pe cinci obiective majore care vizează: ocuparea forței de muncă, inovarea,
educația, reducerea sărăciei și energia/clima.
Obiectivul Strategiei menționate, în ce privește educația, presupune: reducerea sub 10% a ratei de
părăsire timpurie a școlii și creșterea la peste 40% a ponderii absolvenților de studii superioare în rândul
populației în vârstă de 30-34 de ani. Fiecare țară își stabilește propriile sale aspirații, în funcție de posibilitățile
realiste de dezvoltare. Astfel, în tabelul 1 sunt specificate obiectivele propuse spre realizare pînă în anul 2020
de către țările analizate în ce privește ponderea absolvenților cu studii superioare.
Datele din tabel reflectă o prognoză foarte modestă în vederea realizării obiectivului Strategiei. Republica
Moldova își propune atingerea unei ponderi de două ori mai mici decât cea recomandată la nivelul Uniunii
Europene, iar România depășește cifra respectivă cu mai puțin de 7% și, de asemenea, rămâne a fi departe de
obiectivele europene.
Tabelul 1
Ponderea absolvenților cu studii superioare în rândul populației cu vârsta
de 30-34 ani, estimată pînă în anul 2020
Țara/indicatorul Ponderea absolvenților cu studii

superioare în rîndul populației cu vîrsta
de 30-34 ani
Obiectivul țintă conform Strategiei Europa 2020 40%
România 26,7%
Republica Moldova 20%
Sursa: adaptat de autor în baza Strategiei Europa 2020, Strategiei naţionale în domeniul
politicii de tineret pentru perioada 2015-2020, din 14.01.201, lege5.ro și Strategiei naționale
de dezvoltare Moldova 2020, lex.justice.md
Conceptul de investiții în capital uman reflectă, aşadar, privind unilateral, investiţia în educaţie şi
dezvoltarea unor competenţe şi aptitudini necesare pentru desfășurarea unei anumite activităţi economice.
Valoarea acestei investiţii depinde, pe de o parte, de cheltuielile efectuate cu educaţia, iar pe de altă parte,
de beneficiile viitoare anticipate generate de cunoştinţele dobândite prin educaţie. Investiţia în educaţie este
avantajoasă dacă valoarea netă actualizată a celor două componente, costurile şi beneficiile, este pozitivă,
respectiv dacă beneficiile viitoare actualizate sunt superioare costurilor actualizate.
Literatura de specialitate descrie modelul investiției individuale în educație pe baza analizei cost-
beneficiu. Astfel:
302
SECŢIUNEA NR. 3
Costurile sunt categorisite în: directe și indirecte (de oportunitate). Costurile directe vizează totalul
sumelor investite în învățământul superior. Costurile de oportunitate presupun câștigurile posibile în cazul în
care se renunță la studii, în favoarea încadrării în câmpul muncii.
Beneficiile se manifestă prin creșterea brută a veniturilor, de-a lungul vieții, ca urmare a obținerii
diplomei universitare. Educaţia aduce un beneficiu în plus societăţii, beneficiu care nu se manifestă doar la
nivelul individului. Din punct de vedere economic, randamentul social al educaţiei îl depăşeşte pe cel particular.
În cadrul modelului respectiv se apelează la raportul cost/beneficiu, și anume:
cost / beneficiu = minim sau, invers, beneficiu / cost = maxim
Finanțarea cheltuielilor pentru învățământ se face pe seama: alocațiilor bugetare; taxelor pentru studii
achitate individual de participant; împrumuturilor, donațiilor sau altor forme de ajutor ce pot fi primite din
partea întreprinderilor, fundațiilor, societăților de binefacere; ajutor extern etc.
Bugetul de stat rămâne a fi principala sursă de finanțare a învățământului în toate țările lumii. Printre
indicatorii, care reflectă starea reală a finanţării educaţiei de către stat, pot fi specificați: ponderea cheltuielilor
pentru educaţie din PIB și ponderea cheltuielilor pentru educaţie din totalul cheltuielilor publice.
În Republica Moldova, finanțarea educației reprezintă o prioritate, fapt confirmat prin datele din tabelul
2, care reflectă cheltuielile pentru învățămînt din bugetul public național.
Tabelul 2
Cheltuielile pentru învățămînt din BPN în Republica Moldova
Indicatori/ani 2009 2010 2011 2012 2013

Cheltuieli pentru învățămînt, mil.lei 5665,9 6574,5 6869,0 7397,0 7066,4
În % față de total cheltuieli bugetare 20,7 22,4 21,4 20,9 18,3
În % față de PIB 9,4 9,2 8,3 8,4 7,1
Sursa: Educația în Republica Moldova, 2013-14, www.statistica.md
Datele din tabel ilustrează, că deși, suma cheltuielilor în termeni absoluţi creşte (cu excepția anului
2013), ca pondere în PIB şi cheltuieli totale, se observă o tendință continuă de diminuare.
În figura 1 este reflectată cota parte a alocațiilor pentru educație în PIB: România și Republica Moldova.
Figura 1. Cheltuielile pentru învățămînt în PIB, %

Sursa: elaborat de autor în baza publicațiilor statistice: Educația în România, 2014, www.insse.ro
și Educația în Republica Moldova, 2013-14, www.statistica.md
303
SECŢIUNEA NR. 3
Figura ilustrează, că Republica Moldova, înregistrează rezultate îmbucurătoare comparativ cu România,

depășind de 2 ori (și mai mult) acest indicator pe parcursul ultimilor cinci ani consecutiv. Astfel, în anul 2013,
în România cheltuielile pentru educație reprezentau 3,6% din PIB, în Republica Moldova – 7,1%, respectiv.
Şi totuşi, o analiză mai aprofundată ar permite relevarea situației reale privind costurile învăţământului
superior, utilizând în acest scop indicatori precum: costurile per student, numărul studenţilor bursieri etc. În
tabelul 3 sunt reflectate datele comparative privind cheltuielile per student în România și Republica Moldova.
Tabel 3
Evoluția cheltuielilor medii per student, 2009-2013

2009 2010 2011 2012 2013
Alocația medie per student în România, euro 1399 1384 1201 1146 1222
Alocația medie per student în Republica Moldova, MDL 8961 10799 12112 9974,7 16472,6
Cursul de schimb la data de 1 septembrie a fiecărui an, MDL/euro 16.09 15.46 16.35 15.66 16.98
Alocația medie per student în Republica Moldova, euro 557 699 741 637 970
Sursa: elaborat de autor în baza surselor: Sințov R., Cojocaru N., Evaluarea legăturilor dintre educație,
formare și migrația forței de muncă în Republica Moldova, centrul CIVIS; Starea finanțării
învățământului superior și măsurile de optimizare ce se impun, www.cnfis.ro; www.bnm.md
Datele din tabel ilustrează că alocațiile anuale pentru pregătirea unui student în România depășesc
cu 30-50% cheltuielile per student în Republica Moldova. Motivele acestei discrepanțe nu țin de calitatea
studiilor oferite, ci de nivelul de trai corespunzător. Spre exemplu, în anul 2014, câștigul salarial mediu brut în
Republica Moldova a constituit aproximativ 4865,4 MDL, iar în România – 2298 RON sau, transformând în
moneda națională, 10862 MDL, de 2 ori mai mare în favoarea statului vecin.
Finanțarea învățământului superior, în România, se derivă în:
– finanțare de bază, care se alocă prin intermediul unui contract instituțional, încheiat între Ministerul
Educației și fiecare universitate de stat în parte, și este multianuală pe toată durata unui ciclu de studii;
– finanțare complementară, alcătuită din trei categorii de cheltuieli, în funcție de destinația acestora:
1. subvenții pentru cazare și masă;
2. fonduri alocate pe bază de priorități și norme specifice pentru dotări și alte cheltuieli de investiții și
reparații capitale;
3. fonduri alocate pe baze competiționale, pentru cercetarea științifică universitară.
– finanțare suplimentară, care presupune alocarea către universități a unei sume totale de minimum
30% din suma alocată la nivel național universităților de stat ca finanțare de bază, pe baza unor criterii și a
standardelor de calitate stabilite de Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior și aprobate
de Minister.
Atât în Republica Moldova, cât și în România, studiile în instituțiile de învățămînt superior pot fi
efectuate în bază de contract și din surse bugetare. Astfel, în tabelul 4 sunt reflectate datele privind numărul
studenților înmatriculați în anul I, licență, și dispersarea acestora în bugetari și cei ce achită taxe pentru studii.
Tabelul 4
Studenți înmatriculați în anul I, licență, anul 2013
România Republica Moldova

Numărul studenților în învățămînt superior, 2013 103816 100% 19125 100%
dintre care:
bugetari 60865 58,6% 6529 34,1%
în bază de contract 42951 41,4% 12666 65,9%
304
SECŢIUNEA NR. 3
Sursa: elaborat de autor în baza surselor: Educația în Republica Moldova, 2013-14,

www.statistica.md și Starea finanțării învățământului superior și măsurile de optimizare
ce se impun, www.cnfis.ro
Datele din tabel reflectă o diferențiere considerabilă în finanțarea învățământului, astfel, în România
ponderea majoritară o dețin studenții bugetari, în Republica Moldova – studenții înmatriculați în bază de
contract. Învăţământul în bază de contract, deși împovărător pentru studenți, permite dezvoltarea bazei tehnice
şi materiale a universităţilor din Republica Moldova.
În învăţământul autohton, superior şi mediu de specialitate, se atribuie următoarele tipuri de burse
finanţate din bugetul de stat: burse de merit; burse de studii; burse sociale. Burse de merit sunt finanţate din
bugetul de stat și includ: Bursa Republicii, Bursa Guvernului, Bursa Preşedintelui și Bursa „Gaudeamus”.
Analizând datele, din punctul de vedere al valorii maximale la care poate ajunge o bursă socială sau un
grant, pe baza nevoilor sociale, pot fi menționate: Finlanda - 799 euro/lună, Austria – 746 euro/lună, Danemarca
- 722 euro/lună, Germania – 670 euro/lună, Irlanda - 591 euro/lună, Franța – 550 euro/lună etc. Printre țările
cu valori modeste ale burselor sociale sunt: România, cu 79 euro/lună, Polonia cu 66,5 euro/lună, Bulgaria cu
61,33 euro/lună, Cehia - 53,66 euro/lună și Ungaria - 41 euro/lună.
În funcție de categoria stabilită, mărimea bursei sociale în universitățile din Republica Moldova se
încadrează între 560-720 lei (în jur de 35 euro), mult mai mică decât în toate statele UE și de 2 ori mai scăzută
decît în România.
Instituţiile de învăţămînt superior, atât în Republica Moldova, cât și în România, dispun de statut de
autonomie universitară. În plan financiar, autonomia universitară se realizează prin: administrarea resurselor
financiare prin conturi bancare, inclusiv a transferurilor de la bugetul de stat; utilizarea resurselor disponibile
pentru desfăşurarea activităţii statutare, conform propriilor decizii; acumularea veniturilor proprii din taxe,
servicii acordate, lucrări executate şi din alte activităţi specifice, conform nomenclatorului serviciilor prestate
aprobat de Guvern etc.
Cuantumul taxei de studii se calculează prin aplicarea următoarei formule:
Тs = (Сp + Cc +Cd)/Ns* K
în care: Ts – taxa de studii per student;
Cp – cheltuieli de personal; Cc – cheltuieli de consum; Cd – cheltuieli de dezvoltare;
Ns – numărul mediu de beneficiari; K – coeficient de corelare.
Cuantumurile taxelor de studii în vigoare în România variază în jur de 700 euro, pe exemplul Universității
din București; Universității româno-americane etc.
În Republica Moldova, taxele de studii diferă mult în funcție de specialitatea solicitată, astfel, sunt
necesari aproximativ 20.000 de lei/an pentru a deveni student la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie,
în jur de 6.000 lei/an – la Academia de Studii Economice, de la 3.650 lei/an - la Universitatea Pedagogică de
Stat.
Specializările solicitate de către viitorii specialiști sunt reflectate, selectiv în tabelul 5, cu indicarea
ponderii studenților pentru fiecare domeniu.
Tabelul 5
Studenți pe grupe de specializări, 2012 (selectiv) %
Specializări România Republica Moldova

Științe economice 15,28 24,46
Științe juridice 8,08 14
Agricultură 1,89 2,04
Arhitectură, construcții 3,77 4,5
Sursa: elaborat de autor în baza publicațiilor statistice: Educația în România, 2014, www.insse.ro și
Educația în Republica Moldova, 2013-14, www.statistica.md
305
SECŢIUNEA NR. 3
Astfel, se poate observa că studenții din Republica Moldova sunt mai interesați în a deveni licențiați în
științe economice comparativ cu studenții români. Un procent nesemnificativ pentru ambele statele se atestă în
agricultură, deși, atât Republica Moldova, cât și România sunt țări agrare cu insuficiență de specialiști calificați
în domeniu.
Luând în vizor că investiţia individuală în capitalul uman se desfăşoară pe o perioadă îndelungată,
nu numai la instituţia de învăţământ, ci şi la locul de muncă, responsabilitatea investiţională revine nu doar
angajatului, ci şi angajatorului, deoarece procesul de producţie este supus permanent adaptărilor la noile tehnici
şi tehnologii apărute pe piaţă.
Conform Codului Muncii Republicii Moldova, cel puţin 2% din fondul de salarizare al unităţii, trebuie
să fie orientată de către angajator spre formarea profesională şi tehnică a salariaţilor care urmează instruirea
în producţie, se perfecţionează sau studiază în instituţii de învăţămînt. Conform codului Muncii României,
angajatorii au obligaţia de a asigura participarea la programe de formare profesională pentru toţi salariaţii, iar
cheltuielile cu participarea la programele de formare profesională, se suportă de către angajatori.
Beneficiile învăţământului superior pot fi private şi sociale. Cele private se concretizează în: creşterea
veniturilor, diminuarea riscului de şomaj, deci creşterea gradului de inserţie pe piaţa muncii. Beneficiile sociale
se manifestă în întărirea coeziunii sociale, creşterea productivităţii şi asigurarea creşterii economice, reducerea
costurilor sociale prin prevenirea excluderii sociale etc.
Un studiu al OCDE arată că, participarea la un an adiţional de educaţie medie determină:
n creşterea economică cu până la 5% şi mai departe, cu 2,5% pe termen lung;
n mărirea nivelului salariului individual cu aproximativ 6,5%;
n rata şomajului scade odată cu nivelurile de învăţământ superior, reducând astfel costurile sociale
implicate etc.
De menționat că rata șomajului în Republica Moldova, în rândul persoanelor cu un nivel de instruire
superior, în anul 2013, a constituit 14,8%, iar, în România – mai puțin de 7%, comparativ de 2 ori mai scăzută.
În final, se poate concluziona că, deși Republica Moldova tinde spre realizarea obiectivelor europene,
mai sunt încă multe de întreprins pentru a corespunde cerințelor atât a pieței educaționale, cât și a pieței
muncii. Chiar dacă România alocă pentru educație doar 3,6% din PIB, de 2 ori mai puțin decît Republica
Moldova, finanțarea învățământului superior românesc depășește realitățile autohtone. Chiar și în privința
beneficiilor, învățământul superior românesc oferă posibilități mai avantajoase, manifestate printr-un nivel mai
scăzut a ratei șomajului, salarii mai atractive etc. Astfel, Republica Moldova trebuie să promoveze politici și să
utilizeze instrumente eficiente, orientate spre atingerea performanțelor educaționale dorite.
Bibliografie
1. Strategia Europa 2020, eur-lex.europa.eu.

2. Strategia națională de dezvoltare Moldova 2020, lex.justice.md.
3. Hotărârea Guvernului nr. 1009 din 01.09.2006 cu privire la cuantumurile burselor, altor forme de
ajutoare sociale pentru studenţii din instituţiile de învăţămînt superior, elevii din instituţiile de
învăţămînt mediu de specialitate, secundar profesional şi persoanele care studiază în învăţămîntul
postuniversitar.
4. Codul Muncii Republicii Moldova, publicat în Monitorul Oficial Nr. 159-162, din 29.07.2003.
5. Codul Muncii României, www.codulmuncii.ro.
6. Publicația statistică: Educația în România, 2014, www.insse.ro.
7. Publicația statistică: Educația în Republica Moldova, 2013/14, www.statistica.md.
8. Raport public anual – 2013: Starea finanțării învățământului superior și măsurile de optimizare ce
se impun, www.cnfis.ro.
9. Metodologia de calculare a taxei de studii pentru elevii colegiilor din subordinea instituțiilor de
învățămînt superior, studenţii din învățământul superior (ciclul I, ciclul II, studii integrate, învățământul
medical și farmaceutic), rezidenții, secundariații clinici, doctoranzii și auditorii cursurilor de formare
profesională continuă, cetăţenii străini şi apatrizi, www.particip.gov.md.
306
SECŢIUNEA NR. 3
10. Hîncu, R. Economia informațională: aspecte manageriale și investiționale, Chișinău 2002.

11. Conencov, O. Experienţe europene şi naţionale privind investiţiile în educaţie. Simpozionul Tinerilor
Cercetători, ASEM, aprilie 2013.
12. Conencov, O. Investițiile în educație ca necesitate de îmbunătățire a calității vieții, Creşterea
economică calitativă: aspecte teoretice şi practice, conf. intern., 27 februarie 2014.
13. Conencov, O. Towards a knowledge society through investments into higher education, Simpozionul
Tinerilor Cercetători, ASEM, aprilie 2014.
14. Sințov, R.; Cojocaru, N. Evaluarea legăturilor dintre educație, formare și migrația forței de muncă în
Republica Moldova, centrul CIVIS.
ASPECTE ECONOMICE PRIVIND DEZVOLTAREA DURABILĂ ÎN

LUNCA DUNĂRII, PE SECTORUL CETATE-DĂBULENI
COSMA Dorin, prof. univ., dr. ing.,
Universitatea de Vest Timişoara, România
TRICULESCU Mihaela, drd.,
Universitatea de Vest Timişoara, România
The principle of sustainable development promoted by the European Union Member States, complying
with the laws of nature closely related to the economic development of communities and society as a complex
community. Although the sustainable development is primarily aimed at the conservation and protection of
natural resources, the financial aspects cannot be ignored, and it can often be the key to development in
a particular area. This paper is the result of the economic effects of ecological restoration research of the
Danube Floodplain, the Cetate-Dăbuleni sector in the context of sustainable development of this ecoregion.
Keywords: sustainable development, Danube Valley, economic aspects
Denumită adesea ,,marea diagonală a Europei», Fluviul Dunărea drenează depresiunile Panonică şi
Pontică înconjurat de masive hercinice, alpine, carpatice, dinarice şi balcanice şi traversează în drumul său
11 ţări. Sectorul inferior al Dunării se desfaşoară între Porţile de Fier şi vărsare, pe o lungime de 1.072 km,
ceea ce reprezintă 38% din lungimea totală a Dunării. Fenomenul inundatiilor, de cele mai multe ori cu o
influenţă puternică asupra vieţii şi bunurilor oamenilor, este susceptibil de a creşte ca intensitate şi frecvenţă
în viitor, ca urmare a schimbărilor climatice şi a gestionării necorespunzătoare a râurilor, în cazul de faţă
a Fluviului Dunărea. În general, activitatea de apărare împotriva inundaţiilor şi intervenţiile în diminuarea
efectului acestora presupune cheltuieli foarte mari, iar aspectul economic este unul foarte important. Cele mai
mari inundaţii în Lunca Dunării, pentru zona cercetată, în ultimii 100 de ani, au fost înregistrate în anul 2006.
Lucrarea îşi propune să analizeze opţiuni de reabilitare durabilă a Luncii inundabile a Fluviului Dunărea, astfel
încât aspectul economic să fie luat în consideraţie.
Materialul ce stă la baza acestei cercetări este reprezentat de date statistice legate de fenomenul
inundaţiilor în Europa şi în România, date financiare şi tehnice referitoare la modul de refacere a structurii de
apărare din zona cercetată şi a zonelor naturale, sursele financiare interne şi externe care pot fi accesate pentru
reducerea riscului la inundaţii şi pentru atenuarea efectelor acesteia. Metoda de cercetare îmbina cercetarea
fundamentală, cu cercetarea aplicativă şi cea pentru dezvoltare, toate acestea contribuind la atingerea scopului
propus.
Fluviul Dunărea, al doilea ca mărime în Europa după Volga, formează o mare parte a frontierei româneşti
cu Serbia şi Bulgaria. [ISSWaP, Raport 2010]
La intrarea in Câmpia Română, Valea Dunării se caracterizează printr-o lărgire treptată şi prin apariţia
307
SECŢIUNEA NR. 3
unei lunci ce se dezvoltă de-a lungul malului stâng. Malul drept este mai înalt şi se prezintă sub forma unui
aliniament colinar ce se înalţă local cu 200 m. Începând de la localitatea Cetate în aval, malul stâng este insoţit
de o luncă largă, presarată cu numeroase lacuri, balţi şi braţe părăsite, care au rol de regularizator al debitului
Dunării în timpul viiturilor.
Dunărea în limitele judeţului Dolj, îşi desfăşoară cursul pe aproximativ 150 km, de la vărsarea Drincei
până la ostrovul Papadia din dreptul Dăbulenilor. Marile ocoluri pe care le face cu întoarceri de 180o - între
Cetate şi Calafat, între Calafat şi Rast -, ca şi tendinţele repetate de lărgire şi despletire a albiei prin apariţia a
numeroase ostroave (în comparaţie cu sectorul din sus de Cetate) arată că fluviul străbate o regiune ale cărei
particularităţi geologice şi de evoluţie i-au impus chiar pentru timpurile cele mai recente o anumită instabilitate.
Principalele diguri din zona Cetate-Dăbuleni
Malul stâng al Fluviului Dunărea prezintă, începând cu zona delimitată de barajul Porţile de Fier II, zone
îndiguite, cu rol de apărare împotriva inundaţiilor (figura 1, tabel 1).
Figura 1 Diguri şi poldere pe sectorul românesc al Fluviului Dunărea
Tabelu1 1
Lungimea principalelor diguri ale Fluviului Dunărea (mal stâng, judeţul Dolj)
Sector Lungimi de dig (km)

Cetate-Basarabi 12,00
Ghidici-Rast-Bistret 22,70
Bistret-Nedeia-Jiu 39,13
Jiu-Jieţ 11,50
Bechet-Dăbuleni 18,65
La Cetate debitul mediu multianual al Dunării este apreciat la 5450 mc/s, iar la Bechet la peste 5570
mc/s. Plusul de peste 120 mc/s înregistrat pe teritoriul judeţului Dolj se datoreşte în primul rând Jiului (cu un
debit în jur de 90 mc/s), cel mai important afluent de la intrarea pe teritoriul României.
A fost analizată evoluția zonelor umede în cursul unei lungi perioade de timp, de-a lungul sectorului
româno-bulgar ca bază pentru analiza spațială pentru identificarea celor mai bune zone pentru a crea zone
umede (pentru stocarea apei, circuitul agricol, zonele umede renaturate în scopul pescuitului şi sprijin pentru
activități turismul ecologic).
308
SECŢIUNEA NR. 3
Figura 2 Evoluţia zonelor îndiguite pe sectorul românesc al Dunării între anii 1960-1970
Zona cercetată este îndiguită în procent de 60 % , iar zona de luncă din acest areal prezintă următoarele
sectoare (Figura 3): Calafat-Ghidici, Ghidici-Rast-Bistreţ, Bistreţ-Nedeia-Jiu, Jiu-Bechet, Bechet-Dăbuleni şi
Dăbuleni-Potelu-Corabia [Water Danube project, 2015]. Aceste sectoare erau cadastrate în categoria zonelor
umede anterior îndiguirii, iar pe viitor aceste zone pot fi renaturate cu success prin proiecte finanţate prin
fonduri UE. Pe lângă avantajele oferite de zonele renaturate, un mare câştig pentru managementul apelor este
şi potenţialul crescut al acestor arii pentru apărarea împotriva inundaţiilor.
Figura 3 Poldere situate în Lunca Dunării care au potenţial pentru renaturare
309
SECŢIUNEA NR. 3
Tabel 2
Caracterizarea principalelor zone cu potenţial inundabil în sectorul Cetate-Dăbuleni
[Water Danube project, 2015]
Zona cercetată (Lunca Dunării, pe sectorul Cetate-Dăbuleni) se suprapune cu corpul de apă subterană
freatică ROJI06 – Lunca şi terasele Dunării (Calafat). Din analiza hărtii utilizării terenului se observă că
într-o proporţie ridicată (76%) suprafaţa corpului de apă subterană ROJI06 este acoperita de terenuri agricole
(conform Corine Land Cover 2000). Este cunoscut faptul că acest corp de apă este vulnerabil la poluarea cu
nitraţi din surse agricole şi zonă sensibilă la poluarea cu nutrienţi.
Aspecte economice privind dezvoltarea durabilă a Luncii Dunării
Studiile pentru dezvoltarea durabilă a Luncii Fluviului Dunărea au condus spre următoarele 3 scenarii
posibile pentru zona cercetată, după cum urmează:
1) menţinerea situaţiei actuale prin întărirea liniei de apăarare împotriva inundaţiilor (refacerea digurilor)
în Valea Dunării- cu un cost total de 24 milioane de euro;
2) crearea unor canale laterale pentru preluarea undelor de viitură în Valea Dunării-cu un cost total de
133 milioane Euro;
3) renaturarea Luncii Inundabile a Fluviului Dunărea cu refacerea zonelor umede adiacente-cu un cost
total de 69 milioane Euro.
Pentru o dezvoltare unitară, prietenoasă cu mediul într-un mod sustenabil, cea mai bună variantă pentru
zona cercetată are legătură cu scenariul 3, care împacă în egală măsură atât refacerea ecologică a mediului,
foarte avantajoasă în contextul schimbărilor climatice, cât şi protecţia împotriva inundaţiilor, ca măsură
nestructurală, durabilă.
Există fonduri europene pentru astfel de proiecte, precum şi finanţări publice, care pot suporta financiar
paşii necesari implementării acestora. Echipa de proiect pentru studiul pilot a identificat principalele finanţări
care pot fi utilizate pentru dezvoltarea proiectelor (pilot),
care pot servi ca şi paşi importanţi într-o abordare integrată
orientată spre dezvoltarea luncii inundabile româneşti. Un
punct de vedere, nu foarte cuprinzător, este prezentat în
graficul de mai jos, unde liniile limită reprezintă diferite
fonduri, indicând la fiecare nivel al schiţei, fondurile
care pot fi accesate de diferiţi beneficiari. Câteva
sugestii pentru proiecte concrete, potenţiali beneficiari
ai fondurilor şi principalele finanţări sunt prezentate în
figura de mai jos (Figura 4):
Figura 4. Modalităţi de finanţare a proiectelor de

mediu în Lunca Dunării
310
SECŢIUNEA NR. 3
Bibliografie
1) COSMA, Dorin; TRICULESCU, Mihaela. ,,Financing of the flood defense in Dabuleni-Cetate area»,
SEA-Practical Application of Science Volume II, Issue 3 (5)/2014, p. 643-648, poziţia 90, Braşov ,
2014.
2) HKV Consultants, ,,Redezvoltarea luncii inundabile pentru Fluviul Dunărea, în România“- Raport
cu privire la scenariile pentru dezvoltarea luncii inundabile între Ghidici şi Zăval, proiect Romania-
Olanda, Eurodite, 2012.
3) www.abajiu.ro.
4) Water Danube project, Intermediary report, February 2015.
РАЗВИТИЕ МЕЖДУНАРОДНОГО РЫНКА ТРУДА

В УСЛОВИЯХ ГЛОБАЛИЗАЦИИ
КУШНАРЕНКО Ольга, аспирант,
Мариупольский Государственный Университет МОН Укра-
ины
In the article directions international labour migration are certain as to component part of international
labour market taking into account activation migratory processes in the conditions of globalization. The change
of territorial structure international economic migration is analysed. The necessity of the social adjusting
of international migration is marked with the use of normative-legal mechanisms and priority measures,
influencing on reasons of migration. Principles of forming and direction of international market of labour
development are certain in the conditions of globalization.
Ключевые слова: международный рынок труда, глобализация, международная миграция, управ-
ление миграционными процессами.
Ведущей особенностью современного этапа экономического развития выступает процесс гло-

бализации как общецивилизационное явление, оказывающее трансформационное воздействие на все
элементы мирохозяйственной системы. Центральным компонентом мирохозяйственной системы, от
характеристик которого, в свою очередь, зависит состояние прочих составляющих экономики, высту-
пает международный рынок труда, значение которого непрерывно возрастает вследствие объективно
присущего свойства оказывать кумулятивное влияние на все сферы использования рабочей силы в гло-
бальной экономике.
Целью статьи является изучение активизации процессов международной трудовой миграции как
основного признака становления международного рынка труда в условиях глобализации.
Ситуация на национальных рынках рабочей силы, формирующих международный рынок труда,
определяется многими факторами, связанными с особенностями социально-экономического развития
стран, изменениями технологической базы производства, тенденциями развития демографической
ситуации. Основным признаком становления международного рынка труда в условиях глобализации
является активизация процессов международной трудовой миграции. Главными направлениями меж-
дународной трудовой миграции являются следующие (рис.1):
– из развивающихся в экономически развитые страны;
– в пределах экономически развитых стран;
– в пределах развивающихся стран;
– из стран с переходной экономикой в экономически развитые страны.
На фоне общей активизации миграционных процессов в условиях глобализации (рис.2) основны-
ми районами притяжения мигрантов выступают Западная Европа, Северная Америка, страны Персид-
311
SECŢIUNEA NR. 3
ского залива, Австралия, ЮАР, новые индустриальные страны Азии, ряд латиноамериканских стран,
а также Израиль. Основными донорами рабочей силы выступают страны Южной (Индия, Пакистан,
Бангладеш), Юго-Восточной (Индонезия, Филиппины, Таиланд) и Юго-Западной (Иран) Азии, Север-
ной и Тропической Африки, Южной Европы, а также Мексика и некоторые другие страны Латинской
Америки.
Рис. 1. Миграционные потоки в мире, 2012 г. [5]
Рис. 2. Численность международных экономических мигрантов в странах мира

в 1990 – 2013 гг., млн. чел. [7]
312
SECŢIUNEA NR. 3
Кроме того, глобализация, способствуя активизации межстрановых перемещений рабочей силы,

содействовала изменению территориальной структуры международной экономической миграции
(рис.3). При сохранении ведущих позиций европейского континента, Азиатско-Тихоокеанский регион
по численности мигрантов в 2013 г. по сравнению с 1990 г. уступил место Северной Америке. Одновре-
менно США, как ведущая страна североамериканского региона, доминировала среди прочих стран по
численности международных экономических мигрантов на фоне произошедших региональных сдви-
гов на мировом рынке труда (табл.1).
Рис. 3. Доли международных экономических мигрантов в регионах мира в 1990 г. и 2013 г., % [7]
Таблица 1
Топ-10 стран с наибольшей долей международных экономических мигрантов
в 1990 и 2013 годы, млн. чел. [6]
Страны 1990 Страны 2013

США 23,3 США 45,8
Россия 11,5 Россия 11
Индия 6,9 Германия 9,8
Украина 6,9 Саудовская Аравия 9,1
Пакистан 6,6 ОАЭ 7,8
Германия 5,9 Великобритания 7,8
Франция 5,9 Франция 7,4
Саудовская Аравия 5 Канада 7,3
Канада 4,5 Австралия 6,5
Иран 4,3 Испания 6,
5
Оценивая последствия международной миграции на мировом рынке труда, можно утверждать,
что последствия эмиграции обычно обратно противоположны последствиям иммиграции. Страна теря-
ет производственные ресурсы и лишается того продукта, который мог бы быть произведен эмигранта-
ми. Та часть населения, которая на рынке труда конкурировала с эмигрантами, выиграет от их отъезда,
313
SECŢIUNEA NR. 3
но совокупный доход оставшихся сократится. Из-за эмиграции может также уменьшиться совокупный
объем капитала в стране, особенно в результате убыли человеческого капитала («утечки мозгов») в ме-
нее развитых странах, которые вынуждены, вследствие вышеизложенного, расходовать дополнитель-
ные ресурсы на профессиональную подготовку и обучение. [4, с.396]
Миграция как феномен на международном рынке труда требует определенного социального ре-
гулирования с целью недопущения ее превращения в саморегулируемую (неконтролируемую государ-
ством) систему. Речь идет о выработке необходимых нормативно-правовых механизмов, при помощи
которых регулируется количественный и качественный состав миграционных потоков, их направлен-
ность, объемы и параметры.
В глобальной экономике международным правом регулируются наиболее общие, универсальные
принципы и нормы миграции населения. Предусматривается признание права каждого человека на
гражданство в рамках своего государства, на выезд из любой страны, включая страну своего граждан-
ства, на возвращение в свою страну, на поиск убежища от преследования в других государствах (Общая
декларация прав человека, Международный пакт о гражданских и политических правах). Определяют-
ся конкретные обязательства государств в отношении беженцев (Конвенция 1951 г. и Протокол 1961 г.),
лиц без гражданства (Конвенция 1954 г., Конвенция 1961 г.) и территориального убежища (Декларация
1967 г.). Специальный блок международных документов регулирует трудовую миграцию, в частности
Международная конвенция ООН о защите прав всех трудящихся-мигрантов и членов их семей (1990 г.),
Конвенция МОТ об инспекциях эмигрантов (1926 г.), о трудящихся – мигрантах и т.д.
Межгосударственные соглашения принимаются в развитие международных, уточняя их в отно-
шении конкретных политических, экономических и прочих условий. В рамках Совета Европы, напри-
мер, приняты Конвенции о защите прав человека и основных свобод (1950 г.), о социальном обеспе-
чении (1972 г.), о правовом статусе трудящихся – мигрантов (1983 г.), о регулировании перемещения
граждан между странами-членами (1957 г.) и др. [3, с.121-122]
В рамках миграционного законодательства отдельных стран реализуются направления, выте-
кающие из принятых международных обязательств, а также специфики социально-экономической и
политической ситуации в государстве. Соответствующие акты регулируют условия въезда и выезда
из страны как собственных граждан, так и иностранцев, условия предоставления гражданства, тер-
риториального убежища и статуса беженца, права и обязанности иностранцев на территории страны,
условия трудовой миграции. Так, в Украине вопросы миграционного регулирования регламентированы
законами «О гражданстве», «О беженцах», «О правовом статусе иностранцев», а также значительным
количеством подзаконных актов.
Управление миграционными процессами исходит из того, что главными направлением являются
меры, влияющие на причины миграции, которые позволяют людям удовлетворить свои потребности и
реализовать свои намерения в собственных странах (табл. 2). В 1992 г. Управление верховного комис-
сара по делам беженцев (УВКБ) совместно с МОТ рассмотрело проблему международной помощи как
средства сокращения необходимости эмиграции. Миграция, считает УВКБ, МОТ и МОМ, должна быть
свободным и осознанным выбором, который реализуется законно и организованно. Она не должна
быть актом отчаяния. Поэтому право находиться в безопасности следует дополнить правом для эконо-
мических мигрантов «находиться в условиях материальной безопасности». [3, с.123]
На основе вышеизложенного можно определить принципы формирования и направления разви-
тия международного рынка труда в условиях глобализации (глобального рынка труда).
К принципам формирования глобального рынка труда относятся следующие:
– добровольность участия стран на основе суверенного равенства государств в сфере социаль-
но-трудовых отношений;
– равные права граждан и членов их семей на социальную защиту независимо от стран пребыва-
ния;
– признание документов, подтверждающих уровень квалификации;
– единые принципы оплаты труда, недопущение дискриминации в оплате труда;
– свобода перемещения граждан и их семей на международном рынке труда.
314
SECŢIUNEA NR. 3
Таблица 2
Возможности обеспечения потребностей человека
в странах с разным уровнем экономического развития [2, с.41]
Категории потребления Развитые страны Бедные страны

Продукты питания Свободное приобретение продуктов питания Для большинства населения самообеспече-
для потребления дома или в ресторанах, кафе ние продуктами питания на собственных или
и т.п. арендованных участках земли
Жилье Собственное или арендованное, собственная Для большинства населения дома из подруч-
посуда, мебель, книги и т.д. ных материалов
Одежда и аксессуары Верхняя и нижняя одежда, сезонная обувь, а Для большинства населения минимум одежды
также обувь для разных обстоятельств, укра-
шения, часы и т.п.
Другие предметы потре- Аудио- и видеоаппаратура, телефон, телевизор, Для большинства населения недоступны
бления Интернет, газеты и журналы, спортивная оде-
жда, компьютеры, цветы и т.д.
Другие услуги Электроснабжение, отопление, стирка в сти- Для большинства населения недоступны
ральных машинах, химчистка, парикмахерские
и т.п.
Транспорт Внутренняя и международная железная доро- Для большинства населения недоступны
га, воздушный и наземный транспорт, системы
дорог и транспортное обслуживание
Медицина Системы частных и общественных больниц, Для большинства населения доступно только
медикаменты, система медицинского обслужи- в виде помощи международных организаций
вания населения и медицинского страхования для предупреждения инфекций
Другое Образование, социальная защита, путеше- Для большинства населения все, кроме на-
ствия, клубы по интересам, спорт и т.п. чального образования, недоступно
Наиболее результативными направлениями формирования глобального рынка труда можно на-

звать следующие:
– присоединение стран к Конвенциям МОТ, касающимся защиты прав трудящихся – мигрантов;
– защита интересов граждан за рубежом;
– заключение межгосударственных соглашений в области трудоустройства и социальной защиты
работников – мигрантов;
– определение взаимных межгосударственных квот для трудоустройства граждан;
– просветительская деятельность касательно условий и последствий нелегальной миграции;
– создание препятствий для нелегальной миграции на международном рынке труда.
В целом можно выделить такие направления влияния глобализации на развитие рынка труда
стран:
– существенные изменения масштабов и структуры мировой занятости (непрерывная модерниза-
ция структуры занятости при опережающем росте доли занятых в сфере услуг);
– общий и структурный дефицит рабочей силы в развитых странах (развитым странам для под-
держки численности экономически активной части населения необходима существенная компенсатор-
ная нетто-иммиграция);
– значительное отставание темпов роста уровней заработных плат от темпов роста производи-
тельности труда на международном рынке труда (вследствие переноса производства и рабочих мест в
страны с более дешевой рабочей силой);
– наряду с количественными изменениями в динамике спроса на рабочую силу, происходит су-
щественное повышение требований к качеству рабочей силы (как в сфере материального производства,
так и в сфере услуг);
– повышение мобильности рабочей силы сопровождается интенсификацией процессов межстра-
315
SECŢIUNEA NR. 3
новых перемещений рабочей силы в рамках мирового хозяйства (отток высококвалифицированной ра-
бочей силы из менее развитых стран);
– углубление поляризации в доходах работников разных уровней (высшего управленческого зве-
на и рядовых сотрудников компаний);
– отказ от макроэкономического стимулирования совокупного спроса с целью расширения заня-
тости, а также от сокращения продолжительности рабочего времени как средства снижения безработи-
цы.
1. Калініна, С. П.; Ковалевська В. В.; Ланська С. П. Формування якості робочої сили в системі
управління людськими ресурсами. – Донецьк, 2010. – 354с.
2. Липов, В. В. Міжнародна економіка: світова економіка та міжнародні економічні відносини.
Модуль 2. Міжнародні ринки та форми міжнародної економічної взаємодії. – К.: «Видавничий
дім «Професіонал», 2008. – 368с.
3. Римаренко, Ю. І. Міжнародне міграційне право. Університетський курс. – К.: КНТ, 2007. –
640с.
4. Эренберг, Р. Дж.; Смит С. Современная экономика труда. Теория и государственная політика.
– М.: Изд-во МГУ, 1996. – 800с.
5. Changing Patterns of Global Migration and Remittances [Электронный ресурс]. – Режим доступа:
http://www.pewsocialtrends.org/files/2013/12/global-migration-final_12-2013.pdf.
6. The Impact of International Migration of Destination Countries [Электронный ресурс]. – Ре-
жим доступа: http://www.un.org/esa/ population/meetings/ HLD2013/ documents /presentations/
Dumont_ OECD%20UN%2025 June_2013.pdf.
7. World Migration in Figures [Электронный ресурс]. – Режим доступа: http://www.oecd.org/ els/
mig/ World-Migration-in-Figures.pdf.
SECTORUL AGRAR – SEGMENT STRATEGIC ESENȚIAL

ÎN ECONOMIA NAȚIONALĂ.
DONEA Sofia, lect. superior,
The radical changes in agriculture, unjustified neither practical nor scientific, brought more complicated
problems, and turned the agriculture of Republic of Moldova from a basic branch of economy in the activities
for own consumption. The potential of the agricultural sector in the Republic of Moldova demonstrates, that
agriculture must become a strategically crucial segment in the national economy.
Cuvinte cheie: potenţialul economic, segment strategic, sector agricol.
Resursele naturale reprezintă „coloana vertebrală” a dezvoltării economice. În Republica Moldova solul
este principala resursă naturală pe care se bazează potențialul economic al țării, iar pentru locuitorii de la sate
– constituie unica sursă de existență.
Pornind de la aceasta, menționăm că agricultura trebuie să fie baza dezvoltării economice a țării și o
prioritate de orientare în politicile Guvernului. Dacă să caracterizăm agricultura Republicii Moldova - ca
sector de bază în economia țării, putem la moment să expunem:
– agricultura țării este în declin;
– agricultura este vulnerabilă;
– agricultura este o ramură principală, dar ineficientă;
316
SECŢIUNEA NR. 3
– agricultura nu are prioritate în programele de guvernare.

Analiza datelor statistice, referitor la rezultatele din agricultură, ne demonstrează că situația poate fi
echivalată cu cea din perioadele 1965-1970. Tendințele actuale ce se expun în favoarea sectorului agrar sunt
de-a reveni la pozițiile pierdute din ultimele două decenii.
Istoria declinului sectorului agrar în Republica Moldova, începe practic din anii 90 al secolului trecut,
odată cu reforma „Pământ”, care a restructurat terenurile agricole. Reformele din acele perioade au avut
impact dezastruos asupra agriculturii, având la bază idei fragmentate. Reformele au dat prioritate criteriului de
egalitate socială și dreptate, dar nu criteriilor economice. „Împroprietărirea” fiecărui locuitor - angajat din sate
cu sector de pământ, s-a transformat ulterior în „împovărarea” fiecărui locuitor cu nevoi și greutăți care au dus
la distrugerea satelor moldovenești.
Mecanismul de realizare a acestor reforme a fost schițat credem de „specialiști” nu din domeniu,
deoarece s-a început cu etapa ce trebuia să fie ultima:
– parcelarea pământurilor agricole – putea rezulta ulterior, dacă proprietarii doreau sa-și vândă terenul,
sau să procure de la alții pentru a-și lărgi activitatea;
– distrugerea și dezmembrarea tehnicii și altor bunuri materiale – putea să se producă peste ani datorită
uzurii fizice și morale.
Odată cu programul „Pământ”, cu parcelarea acestuia s-a început „agrobusiness moldovenesc”.
În perioada ce-a urmat după reformarea și reorganizarea sectorului agrar din Republica Moldova, situația
s-a schimbat dramatic: a scăzut brusc volumul producției, eficiența acestora și ca rezultat nivelul de viață a
locuitorilor de la sate. Relațiile de piață ce trebuiau să se înfiripeze, au agravat și mai mult situația. Proaspeții
împroprietăriți – antreprenori chemați să facă față gigantului sector nu aveau nici capacități, nici posibilități
să se manifeste. Activitatea acestora de-a lungul vieții în orânduirea planificată i-a lipsit pe țărani de spirit de
inițiativă și deprinderi antreprenoriale.
În acest moment, ar fi fost binevenit formarea diferitor grupuri de specialiști din domeniu pe lângă
primării, pentru a coordona și instructa pe o anumită perioadă pe noii proprietari. Era cunoscut faptul că
economia planificată și ideologia socialistă n-a promovat niciodată spiritul de inițiativă antreprenorial, ci din
contra s-a opus permanent distrugându-l.
Dintr-o regiune cu potențial agricol, ne-am transformat într-o țară unde ne zbatem „în tranziție”
permanentă și fără sfârșit. Printr-o „pseudo reformă” am doborât la zero agricultura, iar în perioadele ce-au
urmat au fost „vorbe goale” ale legiuitorilor, care s-au perindat la putere. Astfel agricultura pentru Republica
Moldova a fost scoasă practic din strategiile de dezvoltare.
Rămași singuri în fața lipsurilor financiare, materiale și dezastrelor naturale, agricultorii au început să
abandoneze sectorul: unii s-au reorientat spre alte sfere cum ar fi comerțul, serviciile, construcțiile (domenii
ce nu necesită timp îndelungat de recuperare a investițiilor), alții au emigrat. Situația poate fi urmărită din
următorul grafic:
Sursa: În baza datelor

Biroului statistic al
RM
Tendința angajaților
din sectorul agrar
(mii persoane)
317
SECŢIUNEA NR. 3
Din grafic se observă, că numărul salariaților din sectorul agrar s-a redus enorm în perioada 2000-2013.
Dacă în anii 2000, agricultorii constituiau practic jumătate din populația ocupată = 750 mii persoane, atunci în
2013 a ajuns la 338 mii persoane, adică o pondere sub 30% din populația angajată a țării. Chiar și așa Republica
Moldova înregistrează unul dintre cele mai ridicate nivele de ocupare a populației în sectorul agrar – 27,5% și
s-ar putea clasa pe poziția a doua după România – 28,6%, media în țările UE constituind = 5%.
Scăderea populației din agricultură se datorează nu retehnologizării și mecanizării sectorului, cum se
motivează în ţările dezvoltate dar aceasta denotă realitatea unei ramuri în care nimeni nu vrea să rămână. Este
o realitate deja foarte vădită prin pământuri neprelucrate, sate pustii și îmbătrânite. Aici trebuie să remarcăm,
că nu toți ce se ocupă cu agricultura produc pentru piață, mulți practică agricultura pentru autoconsum.
Situația este alarmantă, dar nu fără soluții. Nu trebuie să uităm că Republica Moldova are potențial
enorm în acest domeniu – fertilitatea pământului. Cea mai mare parte a teritoriului din Republica Moldova este
destinată sectorului agrar = 60%, aceasta se poate observa din tabelul nr. 1.
Tabelul 1
Suprafața de teren agricol în RM, (mii ha)
Anii Cu destinaţie Teren silvic Alte terenuri Total teren Ponderea teren. cu Ponderea teren.
agricole destin. Agricole (%) silvic (%)
2005 1952 429 1005 3385 57,66 12,67
2007 1974 439 972 3385 58,3 12,96
2009 1985 447 953 3385 58,6 13,20
2012 2109 451 825 3385 62,3 13,32
Sursa: În baza datelor Biroului statistic al RM.
După terenul prelucrat Republica Moldova ocupă primul loc în lume, iar după densitatea pădurilor –
ultimii în Europa. Teritoriul Republicii Moldova este împădurit doar la 13%, în lume – 31%, în Europa – 29%
[2, p.15].
Factorul pământ trebuie luat în seamă la nivel de economie și nu ramural, deoarece nu-i bine când se
scoate suprafața de teren din sectorul agrar cu scop de alte destinații, fiindcă aceasta va avea urmări negative
asupra proceselor social - economice.
Pământul Republicii Moldova se caracterizează prin cernoziomuri fertile și terenuri agricole productive.
27% din terenurile agricole (689 mii ha) sunt de foarte bună calitate, iar media națională a calității solului
constituie 65 puncte [3, p.15].
Pornind de la aceste premise, trebuie de menționat importanța acestui sector de-al pune la baza dezvoltării
economiei țării. Rezultatul în agricultură depinde nu numai de calitatea și fertilitatea pământului, dar și de
nivelul mecanizării procesului de producție și corectă exploatare a pământului.

318
SECŢIUNEA NR. 3
Tabelul 2
Indicatori privind potențialului pământului Republicii Moldova și însușirea acestora
în mediu pe 2009-2012
Tipuri de culturi Potenţialul pământ q/ha De facto 2009-2012

În % către
Argument. Produs Produs real Total
ştiinţific maxim q/ha În % către
Argument Produs Produs
ştiinţific maxim real
A 1 2 3 4 5 6 7
1.Grîu de toamnă 48,0 40,3 36,9 26,0 54,16 64,51 70,46
2.Porumb 66 50,2 43,0 28,9 43,78 57,56 67,20
3.Sfeclă de zahăr 451,0 420,0 296,0 242,6 53,79 57,76 81,95
4.Floarea soarelui 25,58 21,8 19,6 14,5 56,68 66,51 73,97
5.Tutun 24,0 20,6 19,3 13,3 55,41 64,56 68,91
6.Legume 350,0 179,0 174,0 92,0 26,28 51,39 52,87
7.Cartofi 212,2 110,0 89,5 104,6 49,29 95,09 116,87
8.Fructe 228,5 106,5 84,3 35,4 15,49 33,23 41,99
9.Poamă 76,7 94,5 70 44,5 58,01 47,08 63,57
Sursa: [23 p.145].
Din tabel se observă că sectorul agrar nu exploatează maxim potențialul pământului argumentat științific,
reieșind din soiurile și hibrizii autohtoni raionați la condițiile din Republica Moldova. Din culturile analizate
doar jumătate trec cu puțin de 50%, restul sunt cu mult sub nivelul de 50% (col.5 din Tabel nr.2). Aceasta ne
sugerează că agricultura are potențialul neexploatat. Condițiile, soiurile și pământul, fiind exploatate corect
după cerințele științifice ar contribui la creșterea ponderii producției agricole în PIB.
Pentru a lărgi practic potențialul de producție este necesar de investiții, crearea unui climat benefic în
sector și eforturi dorite în politicile economice și sociale. Sporirea producției agricole se poate face și prin
prelucrarea terenurilor pârlogite, prin utilizarea hibrizilor și soiurilor noi mai eficiente, rezistente la condițiile
climaterice, ș.a. Însă aceasta cere respectarea strictă a regulilor specifice ramurii (conform normelor țărilor
avansate în acest domeniu) adică aceia ce în prezent în sector nu-i actual. Abandonarea sectorului agrar ca
ramură este demonstrat prin roada ultimilor ani;
Din Tabelul nr. 3 se vede, că roada la 1 ha de suprafață a crescut din anii 1966 pe toate tipurile de
culturi, iar în anii 80 a atins un nivel maxim. Ulterior productivitatea câmpurilor și culturilor a scăzut datorită
următorilor factori:
– lipsa tehnicii de lucru și trecerea la munci manuale;
– nerespectarea regulilor tehnologice;
– lipsa sistemului de irigare;
– condiții climaterice mai pretențioase, ș.a., condiționate de reformele inițiate cu scop de finisare
teoretice;
– lipsa de surse financiare;
– costuri exagerate la carburanţi şi preţuri de achiziţie la producţia agricolă simbolice.
319
SECŢIUNEA NR. 3
Tabelul 3
Dinamica recoltei medii în Republica Moldova pe culturi, (q/ ha)
Perioada
Denumirea
1966- 1971- 1976- 1981- 1986- 1991- 1996- 2001- 2009-
1970 1975 1980 1985 1990 1995 2000 2004 2012
A 1 2 3 4 5 6 7 8 9
1.Grîu 20,3 33,7 34,9 34,5 36,5 32,7 24,5 23,4 26
2.Porumb 33,8 35,8 35,7 36,5 39,6 33,1 28,5 26,8 28,9
3.Poamă 47,3 59,9 62,7 66,9 65,2 47,3 33,1 43,3 44,5
4.Fructe 60,8 65,9 67,8 73,2 76,5 42,1 31,4 37,9 35,4
5.Legume 106 129 162 156 158 97,1 76,1 65,8 92,0
6.Cartofi 77 77 89 89 85,4 74,5 56,1 82,7 104,6
7.Sfeclă de 257 279 278 243 289 241 204 208,8 242,6
zahăr
8.Floarea 16,4 17,6 16,5 18,2 19,6 13,7 12,1 11,9 14,5
soarelui
Sursa: [3, p.217-222]
Potențialul Republicii Moldova analizat, ne demonstrează că șansa țării este dezvoltarea agriculturii.
Sectorul agrar trebuie declarat prioritar în economia națională. Aici este binevenită afirmarea lui Francois
Quesnay din 1758, că bogăția nu vine de la aur, dar de la pământ: producția agricolă trebuie deci dezvoltată.
Industria nu înmulțește bunurile, ea le transformă, este deci „sterilă” ca și comerțul [4, p.19].
Securitatea alimentară și economică în general a Republicii Moldova poate fi pusă în pericol dacă nu
vor fi întreprinse măsuri urgente. Deci, autoritățile trebuie să pună accent nu pe sectoare „sterile” dar pe cele
strategice.
Bibliografie
1. Parmacli, D.; Babii L. Аграрная экономика, Chișinău, 2008.

2. Parmacli, D. Экономика сельского хозяйства, Chișinău, 2013.
3. Parmacli, D. Экономический потенциал земли в сельском хозяйстве, Editura МЭА, 2006Б.
4. Zgardan, N. Economie Generale, Editura Arc, 2002.
5. http://www.maia.gov.md/public/files/Proiecte/ProiectStrategiaAgriculturaDezvRur.pdf.
ASPECTE ALE POLITICII MIGRAŢIONISTE ÎN CONTEXTUL

DEZVOLTĂRII DURABILE
FILIP Nolea, dr., conf. univ., ASEM
BRANAȘCO Natalia, dr., lector univ.,
Events of beginning of this century caused significant changes in the security environment, that have
brought significant changes both for the global economy and the Republic of Moldova. In our opinion,
adequately assess of security threats and formation an active state, society and individual positions, oriented
on risk reduction is one of the major policies of the state. Therefore, assurance of national security must be
320
SECŢIUNEA NR. 3
realized using a complex analysis, objectives and anticipation threats in all fields, including field of labor
migration. In order to neutralize negative effects and increase positive effects of international labor migration
it is necessary to use the arsenal of government regulatory policies of the process, for developing best practices
used by several countries.
Cuvinte-cheie: migrația internațională a forței de muncă, dezvoltare durabilă, politică
migraționistă,politică de integrare, politică de naturalizare.
În contextul dezvoltării durаbile, politicа migrаţionistă este o componentă а strаtegiei nаţionаle de

dezvoltаre pe termen lung, lа bаzа căreiа stă principiul аbordării complexe а reglementării unei gаme lаrgi
de relаţii, cаre аr аsigurа dezvoltаreа dinаmică аtât а ţărilor receptoаre, cât şi а celor donаtoаre de forţă de
muncă. Politicа migrаţionistă este îndreptаtă spre reаlizаreа intereselor comune аle ţărilor pаrticipаnte lа
migrаţiа internаţionаlă а forţei de muncă, precum şi аle celorlаlţi pаrticipаnţi: аngаjаtori, аgenţii de recrutаre
şi migrаnţii înşişi. Istoriа civilizаţiei şi experienţа mondiаlă justifică fаptul că orice stаt trebuie să elаboreze
şi să promoveze ceа mаi benefică politică migrаţionistă pentru dezvoltаreа sа şi pentru cetăţenii săi, cаre
аr аsigurа creştereа economică şi securitаteа nаţionаlă. Relаţiа cаuză-efect dintre migrаţie şi dezvoltаre nu
аre întotdeаunа аceeаşi direcţie, deoаrece în unele cаzuri migrаţiа devine un fаctor importаnt аl dezvoltării
economice, iаr în аltele poаte să ducă lа frânаreа ei. În аcest context, un rol importаnt de corectаre аre politicа
migrаţionistă. În viziuneа noаstră, politiса migrаţionistă este strâns legаtă de soluţionаreа problemelor soсiаle,
politiсe, juridiсe şi finаnсiаre generаte de proсesele migrаţioniste.
Fundаmentul рolitiсii migrаţioniste este сonstituit dintr-un set de măsuri utilizаte în reglementаreарroсeselor
de migrаţie şi în сontrасаrаreа migrаţiei ilegаle. Un аlt аsрeсt аl рolitiсii migrаţioniste, nu mаi рuţin imрortаnt,
este reglementаreа fluxurilor finаnсiаre generаte de migrаţiа forţei de munсă, аsigurаreа întoаrсerii, аdарtării
şi integrării migrаnţilor. În mod сert, рolitiса migrаţionistă trebuie să сonţină асţiuni сe аr relаţionа migrаţiасu
obieсtivele dezvoltării durаbile.Рolitiса migrаţionistă аre rădăсini în multidimensionаlitаteа domeniului
migrаţionist, dаr şi асelui рolitiс. Multitudineа de аbordări аle сonсeрtelor de „рolitiсă” şi „рrосes migrаţiоnist”
genereаză diverse рunсte de vedere сu рrivire lароlitiса migrаţiоnistă. Соntrаdiсţiile se referă lа exрliсаreа-
роlitiсii migrаţiоniste, deоаreсe mаjоritаteа definiţiilоr аu un саrасter рreа restriсtiv; dаr ţinând соnt de fарtul
сă esenţа şi efiсienţа strаtegiilоr роlitiсilоr migrаţiоniste nu sunt trаtаte рe deрlin, trebuie аnаlizаtă întreаgа
gаmă ааbоrdărilоr, соnţinuturilоr, direсţiilоr şi metоdelоr de reаlizаre ароlitiсii migrаţiоniste.
În viziuneаСоnsiliului de exрerţi аl UE, сel mаi universаl şi mаi efiсient mоd de reglementаre а
fluxurilоr de migrаnţi este intrоduсereа dосumentelоr de identifiсаre uniсe рentru tоаte stаtele UE, асeаstа
devenind рunсtul-сheie în Асоrdul Sсhengen [3]. Осаrасteristiсă sрeсifiсă ааbоrdărilоr роlitiсii migrаţiоniste
este definireа ei рrin sistemul de măsuri арliсаte, сeeасe este рreа unilаterаl, în viziuneа nоаstră. În ultimii аni
imрlementаreа măsurilоr соnсrete рrivind роlitiса migrаţiоnistă а devenit о seriоаsă рrоblemă аtât eсоnоmiсă,
сât şi роlitiсă. În орiniа lui L. Rîbаkоvski, роlitiса migrаţiоnistă inсlude nu numаi măsuri şi instrumente, сi şi
ideile, sсорurile, reрrezentările subieсţilоr рentru саre se imрlementeаză оаnumită роlitiсă. Sintetizând, аm рuteа
evidenţiа următоаrele аsрeсte în definiţiile eхistente аle роlitiсii migrаţiоniste: роlitiса migrаţiоnistă este
un рrоdus аl sistemului роlitiс;роlitiса migrаţiоnistă este nu numаi рriоritаteа stаtului, dаr şi а instituţiilоr
sосiаle;diverse instituții sосiаle, сum аr fi раrtidele, biseriса, оrgаnizаţiile оbşteşti, роt аveа diverse рunсte de
vedere рrivind sсорurile şi instrumentele роlitiсii migrаţiоniste.Аstfel, роlitiса migrаţiоnistă, în sens restrâns,
este îndreрtаtă sрre рrосesul de sсhimbаre а numărului, struсturii, direсţiei mişсării şi integrаreа migrаnţilоr,
iаr în sens lаrg, роlitiса migrаţiоnistă:
– este unа dintre direсţiile роlitiсii stаtului, determinаtă de sсорurile urmărite de stаt;
– reрrezintă о dосtrină de stаt sаu осоnсeрţie de reglementаre арrосeselоr migrаţiоniste;
– este interdeрendentă сu роlitiсile eсоnоmiсe, sосiаle, demоgrаfiсe, nаţiоnаle, сulturаle;
– se divide în роlitiсă reаlă şi deсlаrаtă; сeа deсlаrаtă аre са sсорарărаreа intereselоr migrаnţilоr, iаr сeа
reаlă eхрrimă interesele ţării-gаzdă [7, р. 213].
În literаturа de sрeсiаlitаte сerсetătоrii trаteаză соnсeрtul de роlitiсă migrаţiоnistă în mоd diferit, în
funсție de semnifiсаţiа termenului роlitiсă. Deseоri, роlitiсаmigrаţiоnistă este identifiсаtă сu рrосesul de
gestiоnаre арrосeselоr migrаţiоniste.În орiniа luiL. Rîbаkоvski, роlitiса migrаţiоnistă reрrezintă un sistem
321
SECŢIUNEA NR. 3
de idei şi mijlоасe ассeрtаte lа nivel de gestiune, рrin intermediul сărоrа stаtul şi instituţiile sаle, resрeсtând
аnumite рrinсiрii, соresрunzătоаre соndiţiilоr istоriсe аle ţării, vizeаză reаlizаreа sсорurilоr аdeсvаte аtât etарei
сurente de dezvоltаre а ţării, сât şi сelei viitоаre [10, р.167].Соnfоrm lui А. Zоlberg роlitiса migrаţiоnistă
este рrосesul de interасţiune dintre ţări în саdrul сăruiааre lос trаnsferul legislаţiei, deоаreсe migrаnţii,
înсetând să fie membri аi unei sосietăţi, devin membri аi аltei sосietăţi [6]. În viziuneа lui А. Hоrev, роliti-
са migrаţiоnistă este un sistem de соndiţii, măsuri şi instrumente de gestiоnаre а mоbilităţii migrаţiоniste
арорulаţiei [8].Соnsiderăm, сăроlitiса migrаţiоnistă este un рrосes de соnсоrdаnţă а intereselоr stаtului în
dоmeniul reglementării migrаţiei сu interesele migrаnţilоr, аle sосietăţii, аle elitelоr eсоnоmiсe şi роlitiсe, аle
раrtidelоr şi instituțiilоr sосiаle.
Eхistă următоаrele mоdele соnсeрtuаle аle роlitiсii migrаţiоniste:
1. Mоdеlul mаrхist, în саdrul сăruiароlitiса migrаţiоnistă еstе îndrерtаtă sрrе fоrmаrеа unеi rеzеrvе
dе munсitоri în соnсоrdаnţă сu nесеsităţilе rеаlе, în vеdеrеаеvitării situаţiilоr соnfliсtuаlе şi а
tеnsiunilоr sосiаlе dintrе munсitоrii аutоhtоni şi imigrаnţi.
2. Mоdеlul sistеmiс, în саdrul сăruiароlitiса migrаţiоnistă sеехаminеаză саосоmроnеntă а sistеmului
роlitiс intеrnаţiоnаl. În асеst саz, соntrоlul migrаţiеi sе intеrрrеtеаză сао nесеsitаtе struсturаlă
се iа nаştеrе din саuzа nесоnсоrdаnţеi dintrерiеţеlе dеsсhisе, сu саrасtеristiсi dе glоbаlizаrе, şi
struсturilе stаtаlе înсhisе, сu hоtаrе tеritоriаlе. În соnfоrmitаtесu асеаstă viziunе, limitеlееfiсiеnţеi
instrumеntеlоr dесоntrоl dе stаt dерind dеехistеnţа rеgimului intеrnаţiоnаl libеrаl, rеglеmеntаt dе-
асtерrivind drерturilеоmului şi асоrduri bilаtеrаlе.
3. Mоdеlul рlurаlist, în саrероlitiса migrаţiоnistă sеехаminеаză сарrосеs în саdrul сăruiао tоtаlitаtе dе
fоrţе (întrерrinzătоri, sindiсаtе, instituţii sосiаlееtс.) tindе să оbţină bеnеfiсii соnсrеtе,fără а luа în
соnsidеrаrесаlitаtеа întrеgului sistеm.
4. Mоdеlul rеаlist, în саdrul сăruiа sе susţinе fарtul сă оbiесtivеlе stаtului sunt рriоritаrе în gеstiоnаrеа
fluхurilоr migrаţiоnistе.
5. Mоdеlul nеосоrроrаtiv, саrе sеахеаză ре mоdаlitаtеа dеаrmоnizаrеа limitеlоr migrаţiеi
intеrnаţiоnаlесu intеrеsеlе ţărilоr rесерtоаrе.
6. Mоdеlul соmuniсаţiоnаl, în саdrul сăruiароlitiса migrаţiоnistă sе mаnifеstă рrin sistеmul асţiunilоr
соmuniсаţiоnаlесаrеараr са vеrigi dе intеrmеdiеrе în соntехtul sосiаl.
Аstfеl, аvând în vеdеrе multitudinеа dе dеfiniţii аlероlitiсii migrаţiоnistе şi реntru соnсrеtizаrеаа-
сеstеiа, sе imрunе nесеsitаtеааnаlizеi раrtiсulаrităţilоr еi.În litеrаturа sосiаl-роlitiсă асtuаlă sе distingеорiniа-
соnfоrm сărеiа sресifiсul роlitiсii migrаţiоnistесоnstă în fарtul сă еаеstе tаngеntă аtât сu рrоblеmеlероlitiсii
есоnоmiсе, сât şi сu сulturа, trаdiţiilе şi idеntitаtеа sосiеtăţii. Рrесum аfirmă С. Соdаniоnе în соntехtul
соmрlехităţii роlitiсii migrаţiоnistе, migrаţiа sеаflă lа intеrsесţiаа dоuă сurеntе dероlitiсi difеritе: bаzаtе-
рерrоblеmеесоnоmiсе sаu funсţiоnаlе şi bаzаtересultură şi trаdiţii [8]. Din асеstесоnsidеrеntе rеzultă nе-
сеsitаtеасеrсеtării соmрlехеарrоblеmеlоr се sе rеfеră lа imрlеmеntаrеароlitiсii migrаţiоnistе, lарlаnifiсаrе-
асărеiа trеbuiе luаtе în соnsidеrаrе şi аsресtеlе dеmоgrаfiсеаlе sосiеtăţii, аsigurаrеасu саdrерrоfеsiоnаlе,
dеzvоltаrеа sосiаl-есоnоmiсă а ţării. În рrосеsul dе gеstiоnаrеарrосеsеlоr migrаţiоnistеаrе lос imрlеmеntаrеа
lеgilоr şi ароlitiсii migrаţiоnistеаdорtаtе dесоnduсеrеа suрrеmă din stаt. În urmааnаlizеi, еvidеnţiеm fарtul
сă lаеlаbоrаrеа sсорurilоr роlitiсii migrаţiоnistееstе nесеsаră dеtеrminаrеа lоr în соnfоrmitаtесu nivеlurilе dе
rеаlizаrе:
– sсорuri strаtеgiсе, stаbilitе dесоnduсеrеароlitiсă а ţării;
– sсорuri ореrаţiоnаl-tасtiсе, саrе sеехtrаg din рrосеdurilе dесоlаbоrаrесu аltе instituţii şi sunt
dеtеrminаtе dесătrе guvеrn în саlitаtе dе sсорuri;
– sсорuri instituţiоnаlе, dirесţiоnаtе sрrеорtimizаrеа sistеmului dе gеstiоnаrеарrосеsеlоr се ţin dе
rеsроnsаbilitаtеа instituţiilоr migrаţiоnistе.
Еvidеnţiеm о sеriе dе sсорuri аlероlitiсii migrаţiоnistе, аșасааtrаgеrеа migrаnţilоr tеmроrаri, fоrmаrеа
unеi рорulаţii соnstаntе, аsigurаrеаоbiесtivеlоr industriаlе din nоilе rеgiuni сu fоrţă dе munсă, stаbilitаtеа-
рорulаţiеi în аnumitе rеgiuni, rеţinеrеа fluхului migrаţiоnist în unеlе lосаlităţi. Mесаnismеlе dе rеаlizаrеа
sсорurilоr роlitiсii migrаţiоnistе sunt următоаrеlе:lеgislаţiа univеrsаlă şi соmрlехă рrivind migrаţiа, сlаsifi-
саrеа uniсă асаtеgоriilоr dе migrаnţi, раrtаjаrеа rеsроnsаbilităţii întrе stаt şi întrерrindеri сu difеritе fоrmе
322
SECŢIUNEA NR. 3
dерrорriеtаtесu рrivirе lа sоluţiоnаrеа difеritоr рrоblеmе, sistеmul dе măsuri есоnоmiсе şi аdministrаtivе dе

rеglеmеntаrе stаtаlă а fluхurilоr migrаţiоnistе, sistеmul dе măsuri susţinutе dесătrе stаt реntru divеrsесаtеgоrii
dе migrаnţi invоluntаri, соnсеntrаrеа mijlоасеlоr bugеtаrесu dеstinаţiа sоluţiоnării рrоblеmеlоr migrаnţilоr,
în sсорul utilizării еfiсiеntеа rеsursеlоr ехtrаbugеtаrе dе finаnţаrе.
Sресifiсul роlitiсii migrаţiоnistееstесоndiţiоnаt şi dеstruсturаеi, саrееstе fоrmаtă din trеi sеgmеntе:
– роlitiса imigrаţiоnistă, саrе sе rеfеră lарrоblеmеlе dеасоrdаrеаnumitоr indivizi а drерtului lа rеşеdinţă
реrmаnеntă, lасоntrоlul аsuрrа migrаţiеi ilеgаlе, lааsigurаrеа sосiаlă а migrаnţilоr;
– роlitiса dе intеgrаrе, саrе ţinе dерrоblеmеlе inсludеrii migrаnţilоr în viаţа ţării-gаzdă (mаi întâi dе
tоаtесu аltе rădăсini еtniсе, rаsiаlе şi rеligiоаsе);
– роlitiса dе nаturаlizаrе, lеgаtă dесоndiţiilе şi рrосеdurа dеасоrdаrеасеtăţеniеi migrаnţilоr lеgаlizаţi.
În viziunеа lui V. Mukоmеl, роlitiса imigrаţiоnistă, роlitiса dе intеgrаrе şi роlitiса dе nаturаlizаrе sunt
intеrсоnесtаtе şi роt fi ехаminаtесаеtареаlероlitiсii dерrimirе, аngаjаrе şi trаnsfоrmаrеа migrаntului într-un
mеmbru сu drерturi dерlinеаl ţării-gаzdă[9]. În асеlаşi соntехt, mеnţiоnăm сă рrоblеmа intеgrării vаriаză
întrеаsimilаrе,сееасерrеsuрunеассерtаrеа vаlоrilоr sосiеtăţii рrimitоаrе şi сhiаr rеnunţаrеа lарrорriасultură,
şi insеrţiерерiаţа munсii şi intеgrаrе în sосiеtаtе,сееасерrеsuрunе rесunоаştеrеа rеsресtului fаţă dе lеgilе
ţării rесерtоаrе[1].Еfiсiеnţароlitiсilоr sus-numitе dерindе dirесt dесоnсоrdаnţа fundаmеntеlоr соnсерtuаlе, а
sсорurilоr, sаrсinilоr şi рriоritățilоr fiесărеiа dintrе еlе. Sаrсinа рrinсiраlă а роlitiсii imigrаţiоnistе еstе сrеаrеа
unui sistеm еfiсiеnt dе rеglеmеntаrе а fluхurilоr migrаţiоnistе şi а situаţiеi migrаnţilоr. Роlitiса dе intеgrаrе аrе
са sаrсină аsigurаrеа соndiţiilоr intеgrării сu suссеs în ţаrа rесерtоаrе. Sаrсinа роlitiсii dе nаturаlizаrе соnstă
în сrеаrеа соndiţiilоr şi а рrосеdurilоr dе асоrdаrе а сеtăţеniеi imigrаnţilоr.
În ultimii аni, guvеrnеlе din multе ţări, mаi аlеs сеlе dеzvоltаtе, аu mоdifiсаt роlitiсilе dе migrаţiе,
unеlе соnsоlidând роlitiсilе dе рrоtесţiе а drерturilоr migrаnţilоr (dе ехеmрlu Mехiс, Grесiа, Dаnеmаrса),
аltеlе аdорtând роlitiсi mаi rеstriсtivе (Mаrеа Britаniе, Оlаndа). Сеrсеtând роlitiса imigrаţiоnistă lа nivеl
glоbаl, în 2013, mеnţiоnăm сă сirса 74% din ţări аu рrоmоvаt роlitiсi dе mеnţinеrеа nivеlului dе imigrаţiе,
15% аu аdорtаt роlitiсi dе rеduсеrеа imigrаţiеi, iаr 11% аu орtаt реntru сrеștеrеа nivеlului dе imigrаţiе.
Аnаlizând situаţiа în dоmеniu еvidеnţiеm tеndinţасă dе lа mijlосul аnilоr 1990 s-а rеdus роndеrеа guvеrnеlоr
серrоmоvеаză sсădеrеа imigrаţiеi (dе lа 40% lа 15%), în асеlаşi timр mărindu-sе numărul ţărilоr сu роlitiсă
migrаţiоnistă stimulаtivă (dе lа 4% lа 11%). Tоаtесеlе 12 dе țări din rеgiunilе mаi dеzvоltаtе, сu роlitiсilе
dесrеștеrеа imigrаțiеi în 2013 аu fоst în Еurора, inсlusiv șарtе în Еurора dеЕst (Bеlаrus, Bulgаriа, Роlоniа,
Rоmâniа, Fеdеrаțiа Rusă, Slоvасiа și Uсrаinа), trеi în Еurора dе Nоrd și dе Vеst (Аustriа, Finlаndа și Suеdiа)
și dоuă în Еurора dе Sud (Sаn Mаrinо și Slоvеniа). Stаtеlе îşi аjustеаză роlitiсilе migrаţiоnistе în funсţiе dе
nесеsităţilе şi оbiесtivеlе lоr, fаvоrizând аnumitе саtеgоrii dе migrаnţi, dеоbiсеi ре сеi сu саlifiсаrе înаltă. În
ultimii аni, tоt mаi multе ţări аu аdорtаt роlitiсi dе аtrаgеrе а sресiаliştilоr, dе ехеmрlu în аnul 2013 din 172
dе ţări 68 аu рrоmоvаt роlitiса dе сrеştеrе а imigrаţiеi luсrătоrilоr înаlt саlifiсаţi. În сееа се рrivеştе роlitiса
еmigrаţiоnistă, multе ţări саrе реrсер nivеlul lоr dе еmigrаrе са fiind рrеа mаrе аu аdорtаt роlitiсi сu sсорul
dе а înсurаjа оаmеnii să nu еmigrеzе рrin сrеştеrеа ороrtunităţilоr dе аngаjаrе ре рiаţа intеrnă. Рână în аnul
2013 сirса 26% din stаtеlе lumii аu еlаbоrаt роlitiсi dе rеduсеrе а nivеlului dе еmigrаrе, 64% аu рrоmоvаt
роlitiсi dе mеnţinеrеа nivеlului dе еmigrаţiе, iаr 10% аu аdорtаt роlitiсi dе ridiсаrе а nivеlului dе еmigrаrе.
Din сеlе 20 dе ţări сu роlitiсi dе сrеştеrе а nivеlului dе еmigrаţiе 12 stаtе sunt în Аsiа, 5 în Осеаniа şi 3 în Аfri-
са. Mаjоritаtеа ţărilоr din Еurора şi Аmеriса dе Nоrd (82%) fiе аu рrоmоvаt роlitiсi dе mеnţinеrеа nivеlului
асtuаl dе еmigrаţiе, fiесă nu аu intеrvеnit реntru а lе influеnţа, ресând роndеrеаасеstоr stаtе în Аsiа fiind
dе54%, iаr în Осеаniа dе 38% [5, р. 114].
Făсând rеfеrinţă lароlitiса migrаţiоnistă рrоmоvаtă dе ţărilе UЕ, sе роt еvidеnţiа următоаrеlе fоrmе:
1. Роlitiсi реntru rеglеmеntаrеа şi соntrоlul fluхurilоr migrаtоrii, се аu în vizоr intrаrеа, rеşеdinţа şi
аngаjаrеа străinilоr şi саrе urmărеsс întărirеа соntrоlului lа frоntiеrе.
2. Роlitiсi реntru întărirеа lеgislаţiеi dе соmbаtеrе а migrаţiеi ilеgаlе şi а аngаjării ilеgаlе dе luсrătоri
străini; ţărilе саrе s-аu соnfruntаt сu fluхuri mаri dе migrаnţi ilеgаli şi-аu аmрlifiсаt măsurilе dе
соmbаtеrе а асеstui fеnоmеn.
3. Роlitiсi реntru intеgrаrеа imigrаnţilоr, се vizеаză măsuri dе соmbаtеrе а disсriminării şi рrосеsul
gеnеrаl dе nаturаlizаrеа imigrаnţilоr.
323
SECŢIUNEA NR. 3
4. Роlitiсi рrivind соореrаrеа intеrnаţiоnаlă în dоmеniul migrаţiеi, саrе аu са sсор рunеrеа lа рunсt а
unоr măsuri соmunе în dоmеniul rеglеmеntării și аl соntrоlului fluхurilоr migrаţiоnistе [4].
În dеrulаrеа şi gеstiоnаrеа fluхurilоr migrаţiоnistе sunt аntrеnаtе numеrоаsе instituţii, саrе îşi dеsfăşо-
аră асtivitаtеа lа difеritе nivеluri şi аu rоluri sресifiсе (tаbеlul 1). Lа nivеl suрrаnаţiоnаl, рrintrе instituţiilе
аntrеnаtе în gеstiоnаrеа migrаţiеi rеgăsim şi UЕ, şi ОIM.
Tаbеlul 1
Асtоri instituţiоnаli imрliсаţi în migrаţiа intеrnаţiоnаlă О = оriginе; D = dеstinаţiе
Nivеl/Tiрuri dе Аutоrităţi stаtаlе Firmерrivаtе Оrgаnizаţii Rеţеlе infоrmаlе

instituţii vоluntаrе dе trаnsроrt şi
mеdiеrе
Suрrаnаţiоnаl Uniunеа Соrроrаţii Оrgаnizаţii Соmunităţi
Еurореаnă (hеаdhunting, juridiсе, intеrnаţiоnаlе trаnsnаţiоnаlе
trаnsроrturi) (ОIM, ILО)
Nаţiоnаl Guvеrnе (О/D) Firmе dе Оrgаnizаţii Аsосiаţii аlе
intеrmеdiеrе (О/D) vоluntаrе (D) migrаnţilоr (D)
Lосаl Аutоrităţi lосаlе, Firmе dе Оrgаnizаţii Аsосiаţii аlе
аgеnţii guvеrnаmеntаlе intеrmеdiеrе (О) vоluntаrе (D) migrаnţilоr (D)
Sursа: Lăzărоiu S. Migrаţiасirсulаtоriеа fоrţеi dе munсă din Rоmâniа.

Соnsесinţеаsuрrа intеgrării еurореnе. 2002.
Оrgаnizаţiа Intеrnаţiоnаlă реntru Migrаţiе (ОIM)еstесеа mаi imроrtаntă оrgаnizаţiе vоluntаră în

dоmеniul migrаţiеi, саrеаfirmă сă migrаţiа umаnitаră şi сеаоrdоnаtă аduсе bеnеfiсii аtât migrаnţilоr, сât şi
sосiеtăţii. ОIM соntribuiе lа gеstiоnаrеа migrаţiеi în următоаrеlе dоmеnii:
– Migrаţiа umаnitаră, рrin саrеоfеră аjutоr rеfugiаţilоr.
– Migrаţiареntru dеzvоltаrе, рrin intеrmеdiul unоr рrоgrаmе dе dеzvоltаrесеоfеră ţărilоr сеаu nесеsitаtе
fоrţă dе munсă саlifiсаtă.
– Соореrаrеа tеhniсă, сând sеасоrdă соnsultаţii guvеrnеlоr şi аltоr instituţii реntru imрlеmеntаrеа-
роlitiсilоr dе migrаţiе.
– Bаzе dе dаtеаlе migrаţiеi, сеrсеtării şi infоrmаţiеi, саrесоnstаu în соlесtаrеа şi disеminаrеа dе
infоrmаţii рrivind migrаţiа intеrnаţiоnаlă.
Соnсluziоnând аsuрrа studiului еfесtuаt, ассеntuăm fарtul сă lаеlаbоrаrеароlitiсii migrаțiоnistе trеbuiе
să stеарrinсiрiul аbоrdării соmрlехе dе rеglеmеntаrеа unui sресtru lаrg dе rеlаţii есоnоmiсе, sосiаlе şi роlitiсе
gеnеrаtе dе migrаţiе şi саrеаsigură stаbilitаtеа dеzvоltării ţărilоr dе dеstinаţiе şi dеоriginеаlе migrаnţilоr.
Реntru Rерubliса Mоldоvа nесеsitаtеа unеi роlitiсi migrаţiоnistеаdесvаtе situаţiеi асtuаlееstе imреrаtivă,
аvând în vеdеrеаtât оbiесtivul dе dеzvоltаrе durаbilă, сât și сеl dеаsigurаrеа sесurității nаțiоnаlеа țării.
Bibliоgrаfiе
1. Соnstаntin, D. L. ş.а. Fеnоmеnul migrаţiоnist din реrsресtivааdеrării Rоmâniеi lа UniunеаЕurоре-

аnă. Studiul nr. 5. Buсurеşti: Institutul Еurореаn din Rоmâniа, 2004. 114 р.
2. Lăzărоiu, S. Migrаţiасirсulаtоriеа fоrţеi dе munсă din Rоmâniа. Соnsесinţеаsuрrа intеgrării еurо-
реnе. 2002.
3. Stеttеr, S. Rеgulаtiоn Migrаtiоn: Аuthоrity Dеlеgаtiоn in justiсеаnd HоmеАffаirs. În: Jоurnаl оf
Еurореаn РubkiсРоliсy, 2000, Vоl. 7. 80-103 p.
4. Trеnds in intеrnаtiоnаl migrаtiоn: Sореmi Еditiоn.ОЕСD, 2005. 388 р.
5. Wоrld Рорulаtiоn Роliсiеs 2013. Unitеd Nаtiоns, Nеw Yоrk, 2013. 542 р.
6. Zоlbеrg, А. R. Thе nехt wаvеs: migrаtiоn thеоry fоr асhаnging wоrld. În: IMR, 23(3). 403-430 p.
324
SECŢIUNEA NR. 3
7. Волосенкова, Е.; Кабаченко, П.; Тарасова, Е. Миграционная политика. Управление миграци-

онными процессами. În: Методология и методы изучения миграционных процессов. Москва:
ЮНИТИ, 2007. 213-236 c.
8. Ефимов, Ю. Политическая миграциология: миграционные процессы в контексте политологи-
ческих проблем. Москва: АНМИ, 2005. 202 с.
9. Мукомель, В. И. Миграционная политика в России: Постсоветские контексты. Институт соци-
ологии РАН. Москва: Диполь-Т, 2005. 351с.
10. Рыбаковский, Л. Л. Миграция населения: прогнозы, факторы, политика. Москва: Наука, 1987.
199 с.
ОБЕСПЕЧЕННОСТЬ ЖИЛЬЕМ И КОММУНАЛЬНЫМИ

УДОБСТВАМИ БЕДНЫХ ДОМОХОЗЯЙСТВ МОЛДОВЫ
ХРИСТЮК Любовь, научный сотрудник, НИЭИ
КОЛЕСНИКОВА Татьяна, др. экон. наук, конф., НИЭИ
The relevance of the article is caused by the fact that poverty continues to be a major problem in
the Republic of Moldova. The paper analyzed the features of housing and communal facilities household
calculated according to different criteria of poverty. It concludes that a significant number of poor households
are characterized by a low level of housing and communal facilities.
Keywords: level of poverty, multidimensional poverty, absolute, relative and deprivation poverty, poverty
criteria, housing, communal facilities, household budget survey.
Обеспеченность жильем является одним из важнейших показателей благосостояния населения.

Особенное значение для бедных домохозяйств (ДХ) имеет наличие жилья и условия проживания. В
данной статье анализ измерения бедности основывается на статистических данных обследования бюд-
жетов домашних хозяйств в республике. Для определения уровня бедности используются три основ-
ных критерия: абсолютный, относительный и депривационный. Чтобы показать более объективную
картину бедности домохозяйств рассматривается комбинация данных критериев.
Достаточная жилая площадь, количество комнат приходящих на домохозяйство оказывают влия-
ние на условия проживания бедных домохозяйств. Как показали расчеты в среднем по всем домохозяй-
ствам обеспеченность общей площадью бедных домохозяйств на одного человека составила 35,25 кв.м.
(Tаблица 1). Наибольший размер общей площади на одного человека приходится у депривированных
бедных домохозяйств – 37,41 кв.м., что в 1,1 раза больше среднего значения по всем домохозяйствам.
При этом наименьший размер общей площади на 1 человека у бедных домохозяйств по первому кри-
терию исчисления бедности. У этих домохозяйств размер общей площади на человека составил 31,04
кв.м., что в 1,1 раза меньше, чем в среднем по всем домохозяйствам.
В целом по всем домохозяйствам размер жилой площади на человека по всем критериям ис-
числения бедности не высокий. Что свидетельствует о достаточно высокой скученности проживания
бедных домохозяйств. В лучшем положении находятся домохозяйства бедные по 6 критерию. У них
размер жилой площади на 1 человека составил 25,42 кв.м., что в 1,1 раза больше среднего значения по
всем домохозяйствам. Наименьший размер жилой площади на человека у абсолютно бедных домохо-
зяйств. У этих домохозяйств размер жилой площади на человека составил 21,35 кв.м., что в 1,1 раза
меньше среднего значения по всем домохозяйствам.
Таким образом, по всем критериям оценки уровня бедности можно сделать вывод, что в худшем
положении находятся бедные домохозяйства по 1 критерию, у которых общая и жилая площадь на 1
человека в 1,1 раза ниже, чем в среднем по всем домохозяйствам. По наличию жилых комнат на до-
мохозяйство в лучшем положении находятся домохозяйства по 5 критерию. Обеспеченность общей и
325
SECŢIUNEA NR. 3
жилой площадью членов бедных домохозяйств с депривационной бедностью больше, чем по другим
критериям исчисления бедности.
Для комфортной жизни важно, чтобы каждый из членов домохозяйств имел отдельную комнату.
Для многих бедных домохозяйств это является проблемой. В целом по всем домохозяйствам среднее
количество комнат составило 2,94 комнаты. В лучшем положении находятся домохозяйства по 2 крите-
рию исчисления бедности. У этих домохозяйств приходится 2,99 комнаты на домохозяйство. В худшем
положении домохозяйства по 5 критерию. У них на одно домохозяйство приходится 2,72 комнаты, что
в 1,1 раза меньше, чем в среднем по всем домохозяйствам.
Таким образом, отсутствие надлежащих жилищных условий бедных домохозяйств отражается на
различных условиях жизни членов домохозяйств. Недостаточный размер общей и жилой площади, не-
достаток жилых комнат негативно влияет на многопоколенные семьи, поскольку у разных по возрасту
членов домохозяйств из-за отсутствия жилого пространства и невозможность уединения часто возни-
кают конфликты. При таких обстоятельствах разрушаются семьи, откладывается рождение ребенка и
т.д.
Таблица 1
Обеспеченность жильем бедных членов ДХ по размеру жилья

Абсо- От- Де- Абсо- Абсо- Относи- Абсолют- Все ДХ
лютная но-сите- при- лютная лютная тельная ная,отно-
бедность льная вация и отно- бедность бедность сительная
(1) бед- (3) ситель- и депри- и депри- бедность и
ность ная вация вация депривация
(2) (4) (5) (6) (7)
Приходится на 1 члена ДХ, м2

-общей площади 31,04 34,12 37,41 31,36 33,51 36,99 34,19 35,25
-жилой площади 21,35 23,68 25,44 21,64 23,02 25,42 23,59 24,01
Число жилых комнат 2,92 2,99 2,77 2,95 2,72 2,90 2,79 2,94
Источник: рассчитано по данным обследования бюджетов ДХ РМ, I квартал 2014 г.
Одним из наиболее важных условий проживания членов домохозяйств является предоставление

коммунальных услуг, в частности, наличие водоснабжения, отопления, ванна/душ и других комму-
нальных услуг. Обеспеченность жильем и его благоустройство имеют первостепенное значение для
членов домохозяйств. В последние годы произошли существенные изменения качественных жилищ-
ных условий домохозяйств. В то же время ограниченный доступ бедных домохозяйств к благоустроен-
ному жилью остается одной из острых проблем страны. Кроме этого уровень благоустройства жилья
зависит и от места жительства. Охват коммунальными услугами бедных сельских домохозяйств су-
щественно отличается от городских домохозяйств. Благоустройство жилья коммунальными услугами
бедных домохозяйств значительно хуже, чем небедных. Как видим из таблицы 2, большинство - 62,6%
бедных домохозяйств по 7 критерию пользуются питьевой водой из колодца. При этом 60,5% небедных
домохозяйств по этому критерию пользуются центральным водоснабжением. Для больших и других
городов характерно централизованное водоснабжение. Сельские домохозяйства используют воду из
колодцев. Причем бедные сельские домохозяйства используют воду из колодца в 1,2 раза больше, чем
небедные.
Среди бедных домохозяйств по трем критериям бедности большинство не имеют доступа к ка-
нализации. Их удельный вес составил 84,3%, что в 2,3 раза больше, чем небедных домохозяйств. Лишь
восьмая часть бедных домохозяйств имеет доступ к центральной канализации, что в 2,7 раза меньше,
чем небедных домохозяйств. В селах 98,7% бедных домохозяйств живут в домах, не оборудованных
326
SECŢIUNEA NR. 3
канализацией, что в 1,6 раза больше, чем небедных. При этом более трети небедных сельских домо-
хозяйств используют местную канализацию. Если небедные домохозяйства могут решить этот вопрос
частным способом, то для бедных из-за отсутствия материальных, финансовых средств невозможно
решить данный вопрос. Поэтому лишь 1,3% бедных сельских домохозяйств пользуются местной кана-
лизацией.
Бедные домохозяйства в большей степени лишены горячей воды в доме – 93,4%, что в 1,7 раза
больше, чем небедные. При этом 8,5% небедных домохозяйств имеют доступ к централизованному
обеспечению горячей водой. Особенно большой удельный вес сельского бедного населения, лишен-
ного доступа к горячей воде - 98,7%. Лишь 1,3% бедных сельских домохозяйств использует газовый
или электрический подогрев воды, что в 16,0 раз меньше, чем небедных домохозяйств. Следует подчер-
кнуть, что в больших и других городах, селах большинство, как бедных домохозяйств, так и небедных
домохозяйств используют газовый или электрический подогрев воды.
Большинство, как бедных, так и небедных домохозяйств по трем критериям бедности поль-
зуются печным отоплением на угле, дровах. У бедных домохозяйств данный тип отопления составил
88,5%, что в 1,4 раза больше, чем небедных домохозяйств. При этом пятая часть небедных домохо-
зяйств имеет доступ к центральному отоплению, что в 7,1 раза больше, чем бедных домохозяйств.
Седьмая часть небедных домохозяйств имеет в доме автономное отопление, что в 2,0 раза больше, чем
бедных домохозяйств. В больших городах бедные домохозяйства не имеют доступа к центральному
отоплению. Среди сельских бедных домохозяйств - 98,3% пользуются печным отоплением на угле,
дровах.
Таблица 2
Структура обеспеченности ДХ коммунальными удобствами, %

Абсолютная, относительная бедность и депривация
всего по стране большие города другие города села
бедные небедные бедные небедные бедные небедные бедные небедные

Источник обеспечения водой
– центральный 33,1 60,5 100,0 99,7 65,5 77,5 22,1 35,6
– колодец 62,6 38,4 - 0,3 34,5 22,1 72,4 62,6
– другое 4,3 1,1 - - - 0,4 5,5 1,8
Всего 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
Канализация
– центральная 12,9 34,6 100,0 95,3 48,2 43,3 - 2,6
– местная 2,7 28,1 - 4,4 11,3 38,2 1,3 35,4
– нет 84,4 37,3 - 0,3 40,5 18,5 98,7 62,0
Всего 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
Горячая вода
– централизованное - 8,5 - 33,0 - 0,4 - -
снабжение
– газовый, электри- 6,6 34,6 68,8 51,4 11,3 51,6 1,3 20,2
че-ский нагреватель
воды
– угольный, дровяной - 3,1 - - - 3,2 - 4,6
титан
– нет 93,4 53,8 31,2 15,6 88,7 44,8 98,7 75,2
Всего 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
Газ
– центральный 29,2 57,4 68,8 88,3 67,5 75,5 19,0 35,9
327
SECŢIUNEA NR. 3
– баллоны 56,6 39,6 31,2 4,9 26,7 24,2 64,2 62,0

– нет 14,2 3,0 - 6,8 5,8 0,3 16,8 2,1
Всего 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
Тип отопления
– центральное 2,8 19,8 - 73,2 18,3 2,6 - 1,2
– автономное 7,0 14,1 68,8 17,5 11,6 39,1 1,7 2,9
– печное на газе 1,7 2,2 - 2,5 11,3 3,9 - 1,4
– печное на угле, 88,5 62,3 31,2 5,8 58,8 49,1 98,3 94,0
дровах
-обогреватель, кон- - 1,6 - 1,0 - 5,3 - 0,5
вектор
Всего 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
Ванна/душ
– да 13,9 51,6 68,8 93,0 59,5 63,4 1,3 27,6
– нет 86,1 48,4 31,2 7,0 40,5 36,6 98,7 72,4
Всего 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
Источник: рассчитано по данным обследования бюджетов ДХ РМ, I квартал 2014 г.
У бедных домохозяйств по трем критериям бедности практически отсутствует ванна или душ –
86,1%. В то же время более половины небедных домохозяйств имеют в доме ванну или душ, что в 3,7
раза больше, чем у бедных домохозяйств. Существенно отличается по наличию ванны или душа сель-
ские бедные домохозяйства. Более четверти небедных сельских домохозяйств имеют ванну или душ.
При этом лишь 1,3% бедных сельских домохозяйств имеют ванну или душ.
Бедные домохозяйства имеют низкий доступ к природному газу. Восьмая часть бедных домохо-
зяйств вообще не имеет газа в доме. Среди бедных домохозяйств по трем критериям бедности более
половины (56,6%) используют баллонный газ, что в 1,4 раза больше, чем небедных домохозяйств. В
то же время 57,4% небедных домохозяйств обеспечено природным газом. Наихудшая обеспеченность
газом у бедных сельских домохозяйств. 16,8% бедных домохозяйств не имеют газа, что в 8,0 раза боль-
ше, чем небедных.
Бесспорно, современные технологии предусматривают ориентацию на другие источники энер-
гии, но в Молдове они очень мало распространены. Даже наличие необходимых средств не гаранти-
рует возможности повышения комфортности жилья бедным сельским домохозяйствам, поскольку пре-
доставление коммунальных услуг - это сфера деятельности местной администрации. В большинстве
случаев у них отсутствуют технические возможности для централизованного предоставления таких
коммунальных услуг, а также недостаток финансовых средств, чтобы обустроить жилье необходимыми
коммунальными удобствами. Практически значительная доля бедных сельских жителей лишены ком-
мунальных удобств, а также испытывают нехватку финансовых средств, чтобы его обустроить.
Жилье бедных домохозяйств существенно отличается уровнем благоустройства. Степень обеспе-
ченность жилья коммунальными удобствами у бедных домохозяйств значительно ниже, чем небедных
домохозяйств. Прежде всего, это объясняется тем, что значительная часть бедных относится к сель-
ским домохозяйствам. Таким образом, степень благоустройства жилья холодной водой, канализацией
бедных домохозяйств в 2,3 раза, горячей водой в 1,7 раза, газом в 4,7 раза меньше чем небедных домо-
хозяйств по трем критериям бедности. По стране доступ к водоснабжению, канализации, обеспеченно-
сти жилья холодной, горячей водой и газом среди бедных домохозяйств по трем критериям бедности
значительно ниже, чем небедных домохозяйств.
Обобщая вышеизложенное, отметим, что наличие жилья не обязательно отражает высокий уро-
вень благосостояния. Наличие собственного жилья не является ни результатом бедности, ни ее факто-
ром. При этом важную роль составляет качество этого жилья, то есть размер площади, качество жилья
328
SECŢIUNEA NR. 3
и обеспеченность коммунальными удобствами. Риск бедности домохозяйств повышается у домохо-

зяйств, проживающих в сельской местности, а также в малых городах, где жилье бедных домохозяйств
значительно хуже оснащено коммунальными удобствами. В этой связи, бедные домохозяйства страда-
ют не только из-за отсутствия отдельного жилья, низкого качества и отсутствия средств на его содержа-
ние, но и из-за отсутствия коммунальных удобств. Также увеличивает риск бедности и низкие доходы
этих домохозяйств, нехватка средств для оплаты коммунальных удобств и т.д.
1. ROJCO, A. – Inegalităţi în bunăstarea populaţiei: parametri cantitativi şi calitativi. În: Procese de

stratificare socială în Republica Moldova: particularităţi şi tendinţe / Acad. de Ştiinţe a Moldovei,
Inst. Integrare Europeană şi Ştiinţe Politice. – Ch., 2012. P. 126 - 140. ISBN 978-9975-57-053-4.
2. ДАВЫДОВА, Н. М. – Депривационный подход в оценках бедности. В: Социологические ис-
следования. 2003, № 6, с. 88-96. ISSN 0132-1625 [Accesat 01.03.2014]. Disponibil: http://www.
isras.ru/files/File/Socis/2003-06/012-Davydova_N.M%5B1%5D.pdf.
3. Измерение разнообразных аспектов бедности: перспективы/ Семинар «Пути измерения бед-
ности», Женева, 2-4 декабря 2013 года. [Accesat 12.09.2014]. Disponibil: http://www.myshared.
ru/slide/774056/.
UNELE ASPECTE A TURISMULUI VITIVINICOL

IAŢIŞIN Tatiana, drd., cercetător ştiinţific,
INCE AŞM
This paper represents a research on the wine tourism in the Republic of Moldova. Situation analysis
is shown in the wine tourism and its importance.Tourism is a competitive and balanced developed economic
sector that effectively capitalizes the representative heritage of the country.
Keywords: wine tourism, the number of tourists, vineyards, winemaking.
Turismul vitivinicol este o formă motivaţională de turism practicată de turişti pentru vizitarea
întreprinderilor vitivinicole şi a regiunilor vinicole în scopul îmbinării plăcerii degustării produselor vitivinicole
cu posibilitatea de a cunoaşte stilul de viaţă local, mediul rural şi activităţile culturale. Turismul vitivinicol mai
este numit şi oenoturism. Principalele metode de practicare a oenoturismului sunt: organizarea excursiilor
urmărind etapele prin care trece bobul de strugure până ajunge vin; excursii recreative în mijlocul plantaţiilor
de viţă de vie; cursuri iniţiatoare în ştiinţa vinului; organizarea de vizite şi alte activităţi în exploataţiile viticole;
petreceri şi festivaluri dedicate vinului; târguri şi licitaţii de vin.
Turismul vitivinicol captează interesul vizitatorilor diferitor zone, în deosebi celea care produc vinuri,
dispun de dotări necesare pentru practicarea degustaţiilor de vinuri şi struguri sau pentru tratamente. Vinotecile
din Republica Moldova sunt renumite în lumea întreagă prin lungimea galeriilor sale şi prin colecţiile unicate
de vin. Republica Moldova a fost inclusă în Cartea recordurilor Guiness, drept deţinătoare a celei mai mari
colecţii de vinuri din lume, ceea ce reprezintă un punct forte pentru atragerea turiştilor străini.
Din a doua jumătate a secolului nostru, turismul, a reuşit să se impună rapid în viaţa socială şi economică:
pe plan economic, turismul se dovedeşte a fi un factor a progresului economic, cu largi şi pozitive implicaţii
asupra dezvoltării întregii societăţi, pe plan social turismul creează noi locuri de muncă, contribuind astfel la
diminuarea şomajului. Turismul asigură accesul oamenilor la tezaurul de civilizaţie şi frumuseţe al societăţii,
facilitează schimbul de opinii, idei, gânduri, contribuind în mod egal la formarea intelectuală a indivizilor şi
la formarea relaţiilor interstatale.
329
SECŢIUNEA NR. 3
Complexul vitivinicol (viticultura şi vinificaţia) este socotit pe drept un pilon strategic în economia
naţională a Republicii Moldova. Acest fapt se datorează nu numai aportului considerabil adus de la
comercializarea băuturilor alcoolice în buget şi ponderii substanţiale în export, dar şi, în mare măsură, prin
folosirea raţională a condiţiilor pedoclimaterice. Având o locaţie geografică avantajoasă, componente natural-
climatice şi cultural-istorice atrăgătoare, Republica Moldova, dispune de toate premisele pentru organizarea şi
dezvoltarea turismului vitivinicol.
Ramura vitivinicola şi industria turistică contribuie la atragerea unui număr cât mai mare de consumatori
ai producţiei turistice vitivinicole, promovând adiţional şi toate facilităţile turistice existente în Republica
Moldova. Vinificatorii din Moldova au creat şi produc peste trei mii de denumiri de produse alcoolice. Toate
acestea pot fi degustate la circa 170 de întreprinderi vinicole, cele mai performante fiind incluse în 7 rute ale
vinului din R. Moldova. Este cunoscută Moldova şi prin oraşe subterane care sunt unice în lume, cum ar fi:
Cricova, Mileştii Mici, Pivniţele din Brăneşti, Lion Gri unde cei mai pretenţioşi vizitatori pot degusta licori
dintre cele mai selecte.
Pentru promovarea turismului vitivinicol cât şi a produselor vinicole au fost elaborate mai multe
programe. Programul naţional „Drumul vinului în Moldova” instituie un cadru regulatoriu privind activitatea
în domeniul turismului vitivinicol, promovează trasee turistice prin toate regiunile vinicole ale ţării, include
cca. 20% din vinării, 6,8% din arii naturale protejate, 25% din mănăstiri şi 15,9% din muzeele de pe teritoriul
Republicii Moldova.
Începând cu anul 2002 se organizează sărbătoarea „Ziua naţională a vinului”. Acest festival vinicol
a devenit unul dintre cele mai cunoscute manifestări de acest gen din lume. În 2014 la „Ziua Naţională a
Vinului”, au participat zeci de companii, 130 mii de vizitatori, inclusiv turişti din peste 37 de ţări, s-au vândut
95 mii sticle de vin, în valoare de aproximativ 5 mil. lei, peste 400 persoane au participat la lecţiile Şcolii
Vinului, iar 750 de persoane au plecat în Drumul Vinului. În topul ţărilor cu cei mai mulţi cetăţeni veniţi la
Chişinău la sărbătoarea „Ziua naţională a vinului” se află România, Rusia, SUA, Germania şi Turcia.
Totodată a fost lansat şi brandul naţional al vinurilor moldoveneşti „Wine of Moldova”, care va asigura
sporirea calităţii, dar şi a consumului de vin pe plan intern şi a exportului pe pieţele externe. În primele 8 luni
ale anului 2014 Republica Moldova a exportat 3,1 mln litri de vin îmbuteliat, cu 9% mai mult decât în aceeaşi
perioadă a anului 2013, însumând 16% din totalul exporturilor.
Conform datelor Biroului Naţional de Statistică, în anul 2014 agenţiile de turism şi tur-operatorii au
acordat servicii turistice la 238,1 mii de turişti şi excursionişti, cu 16,2% mai mult decât în anul 2013. Totodată
s-a majorat şi numărul de turişti şi excursionişti participanţi la turismul intern cu 26%, la turismul emiţător şi
receptor respectiv cu 14,7% şi 9,2%, în anul 2014, comparativ cu anul 2013. Dacă să facem o comparaţie în
anul 2013 au fost acordate servicii turistice pentru circa 204,9 mii de turişti şi excursionişti. În comparaţie cu
anul 2012, în 2013 s-a majorat numărul turiştilor şi excursioniştilor participanţi la turismul emiţător şi receptor
respectiv cu 7,3% şi 2,8%, pe când turismul intern s-a diminuat cu 0,6%.
Tabelul 1
Numărul turiştilor şi excursioniştilor străini care au vizitat ţara
Anul 2012, turişti Anul 2013 turişti Turişti şi Anul 2014 turişti Turişti şi
şi excursionişti, şi excursionişti, excursionişti, 2013 şi excursionişti, excursionişti,
mii persoane mii persoane faţă de 2012, % mii persoane 2014 faţă de
2013, %
Turişti străini 12797 13150 102,8 14362 109,2
Turişti moldoveni 146791 157556 107,3 180646 114,7
(care pleacă din ţară)
Turişti interni 34363 34172 99,4 43045 126,0
Total 193951 204878 105,6 238053 116,2
Sursa: elaborat de autori conform datelor Biroului Naţional de Statistică
330
SECŢIUNEA NR. 3
Turismul intern a cunoscut o ascensiune în anul 2014, de 26%, numărând 43 mii de participanţi.
Numărul turiştilor şi excursioniştilor interni care au călătorit prin intermediul agenţiilor de turism şi tur-
operatorilor variază an de an. În anul 2013 numărul turiştilor şi excursioniştilor participanţi la turismul intern
a fost 34172 iar în anul 2014 acest număr de turişti constituit 43045 turişti, cu 8873 turişti mai mult decât în
2013. Deplasarea rezidenţilor moldoveni în interiorul ţării, în scopuri turistice, a fost organizată în special de
agenţiile de turism şi tur-operatorii din municipiul Chişinău 49,5% şi regiunile de dezvoltare: Centru 24,6%
şi Sud 21,0%. Numărul turiştilor străini sosiţi în ţară prin intermediul agenţiilor de turism şi tur-operatorilor
este în creştere. În Republica Moldova, în anul 2012 s-a înregistrat 12797 mii de turişti, iar în anul 2013 s-a
înregistrat circa 13150 mii turişti străini şi în 2014 s-au înregistrat 14362 mii turişti cu 109,2% mai mulţi faţă
de anul 2013.
50000
45000
43045
40000
37159
35000
35594 37764 34363 34172
30000
25000
20000
12797 13150 14362
15000
8956 10788
9189
10000
5000
0
2009 2010 2011 2012 2013 2014
numar ul tur istilor inter ni numar ul tur istilor str aini
Figura 1. Dinamica numărului turiştilor, excursioniştilor interni şi a turiştilor străini

prin intermediul agenţiilor de turism şi turoperatorilor, mii pers.
În anul 2014 de serviciile agenţiilor de turism şi tur-operatorilor au beneficiat, 58,2% în scopuri de

odihnă, recreare şi agrement, 34,5% - de afaceri şi profesionale şi 3,9% - de tratament, din cei 14,4 mii de turişti
şi excursionişti străini, care au vizitat Republica Moldova. Ponderea cea mai mare, le-a revenit cetăţenilor din
România 21,2%, Federaţia Rusă 13,9%, Ucraina 10,7% din numărul total de turişti şi excursionişti străini
sosiţi în Republica Moldova, Germania 4,9%, Turcia 4,8%, Italia 4,0%, Statele Unite ale Americii 3,9%, Israel
3,7%, Polonia 3,0%, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord 2,9%, Bulgaria 2,7%, Belarus 2,5%,
Olanda 2,3%, Austria 1,9%, Suedia 1,7%, Franţa 1,3%, Lituania 1,2%.
SUA
Italia
Turcia
Germania
Ucraina
Rus ia
Romania
0,00% 5,00% 10,00% 15,00% 20,00% 25,00%
Figura 2. Evoluţia ponderii a cetăţenilor care au vizitat Republica Moldova în anul 2014, %
331
SECŢIUNEA NR. 3
Din aceste figuri se poate observa că numărul turiştilor cât şi numărul turiştilor sosiţi an de an variază.
Ţările generatoare de turişti pentru Republica Moldova sunt: Rusia, Turcia, România, Ucraina şi, mai
nou, Germania, Italia, Bulgaria, iar cele mai căutate zone viticole din ţara sunt Cricova, Mileştii Mici şi Purcari.
Statistica arată că populaţia care practică oenoturismul are un nivel de cultură ridicat, marea lor majoritate fiind
englezi 81% şi nemţi 46%.
În anul 2014 structurile de cazare turistică colective au fost frecventate de 283,0 mii de turişti, din care
189,1 mii de turişti moldoveni (66,8% din total) şi 93,9 mii de turişti străini (33,2%). Comparativ cu anul 2013
s-a majorat numărul de turişti cazaţi la structurile de primire turistică colective (+4,2%), pe seama majorării
acestuia la vile turistice, sate de vacanţă şi alte structuri de odihnă (+45,8%), hoteluri şi moteluri (+7,6%) şi la
structuri de întremare (+2,7%). Numărul de turişti cazaţi în 2014 la vile turistice, sate de vacanţă şi alte structuri
de odihnă a constituit 48158 turişti. Principalele activităţi organizate în majoritatea tururilor prin lumea vinului
conţin: degustări de vin 100%, vizitarea cramelor şi pivniţelor întreprinderilor producătoare de vinuri 81%,
vizitarea plantaţiilor de viţă de vie 21%, momentele de odihnă în mijlocul viilor 15%, cursuri de iniţiere în arta
oenologică 10%, servirea mesei 6%. Agenţiile de turism din ţară asigură pentru circa 18% din clienţii străini
degustaţii la vinăriile din Moldova. Turiştii au posibilitatea de a studia tehnologia de producere a vinurilor, a
urmări îmbutelierea lui şi a degusta produsul finit. În prezent aceste trasee sunt prezente în ofertele turistice în
formă parţială şi separat. Prin intermediul a 6 agenți turistici, Agenția Turismului, a organizat itinerarii turistice
la 6 crame vitivinicole, unde sunt puse la dispoziţie excursii cu degustări în cadrul cramelor: Chateau Vartely,
Brănești, Cojușna (Migdal-P) Mileștii Mici, Purcari și Cricova la prețuri promoționale de la 115 la 160 lei.
În concluzie putem menţiona că în urma cercetărilor efectuate, turismul viti-vinicol joacă un rol deosebit
în sectorul economico-social pentru că contribuie atât la antrenarea forţei de muncă şi diminuarea şomajului,
cât şi ca dinamizator al sistemului economic global.
Turismul viti-vinicol rămâne a fi cea mai oportună formă de turism care are un impact pozitiv asupra
turismului receptor. În total, anul trecut agenţiile de turism şi turoperatorii au acordat servicii la 238,1 mii de
turişti şi excursionişti, cu 16,2% mai mult decât în 2013.
Turismul este o forma de marketig a viticulturii şi producerii vinului, care poate fi combinat cu toate
activităţile începând cu cultivarea strugurilor, promovarea materiei prime (struguri) şi a producţiei vinicole
de la producătorii agricoli şi de la întreprinderile vinicole până la consumatorii finali. Dezvoltarea turismului
vitivinicol va repune acest gen de turism al Republicii Moldova la justa sa valoare în circuitul turistic
internaţional.
Ramura viti-vinicolă şi industria turistică contribuie la atragerea unui număr mare de consumători
ai producţiei turistice viti-vinicole, la ameliorarea şi modernizarea teritoriului, la promovarea facilităţiilor
turistice existente în Moldova.
Bibliografie
1. ROTARU, D. Turismul vitivinicol în Republica Moldova – o alternativă de dezvoltare turistică. În:

Ebookbrowse. Disponibil:http://ebookbrowsee.net/rotaru-daniela-turismul-vitivinicol-%C3%8En-
republica-moldova-%E2%80%93-o-alternativa-de-dezvoltare-turistica-pdf-d512206415.
2. COSCIUG, C. Tendinţe moderne ale dezvoltării turismului vitivinicol. În: Conferinţa Ştiinţifică
Naţională „Tendinţe moderne de dezvoltare economică şi financiară a spaţiului rural”. Vol. 31.
UASM, 27.04.2012, Chişinău, 2012. ISBN 978-9975-64-235-4.
3. Strategia de dezvoltare a turismului „Turism 2020. Hotărârea Guvernului nr.338 din 19 mai 2014.
Disponobil:http:/www.lex.justice.md/UserFiles/File/2014/mo127-133md/an.1_338.
4. Cember, Olesea. Moldova vizitată de un număr mare de turiști de Ziua Națională a Vinului. Disponibil.
http://diez.md/2013/10/08/moldova-vizitata-de-un-numar-mare-de-turisti-de-ziua-nationala-a-
vinului/.
5. Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 338 din 19 mai 2014. Strategia de dezvoltare a turismului
„Turism 2020”. Disponibil. http://lex.justice.md/ UserFiles/File/2014/mo127-133md/ an.1_338.
docx.
6. Activitatea turistică a agenţiilor de turism şi turoperatorilor din Republica Moldova în anul 2014.
Disponobil:http:// http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&id=4641&idc=168.
332
SECŢIUNEA NR. 3
СИСТЕМА ТЕХНИЧЕСКОГО РЕГУЛИРОВАНИЯ КАК ФАКТОР

ЭКОНОМИЧЕСКОЙ БЕЗОПАСНОСТИ СТРАНЫ
НАГОРНАЯ Ольга, канд. экон. наук, доцент,
Украинский Научно-Исследовательский и Учебный Центр
Проблем Стандартизации, Сертификации и Качества
In the article the questions of development of the system of the technical adjusting of Ukraine are
considered from position of providing of economic security of country. A category is certain «system of the
technical adjusting», the necessity of passing an act of Ukraine is reasonable «About the system of the technical
adjusting». Changes what be going on in the system of the technical adjusting of Ukraine are shown, after an
acceptance in 2014 of laws: «About standardization», «About метрологии and metrology activity» and law
«On technical regulations and estimation of accordance», accepted in 2015. It is shown that Ukraine needs to
focus efforts on creating a more flexible national system of technical regulation, which will be able to distance
themselves from government interference and better reflect the interests of the direct producers. Analyzed
threats to economic security associated with the policy of «fast track» harmonizing international and regional
standards and accomplish the tasks of the Cabinet of Ministers of Ukraine on the abolition in 2015 of the
former Soviet Union and the standards DSTU (State Standards of Ukraine), adopted on their basis.
Key words: systemof technical regulation, stateStandard of Ukraine(DSTU),economic security of the
country.
Развитие системы технического регулирования является базовым требованием для страны, стре-
мящейся к интеграции в мировое экономическое пространство – с одной стороны и ключевым услови-
ем повышения конкурентоспособности экономики, обеспечивающей устойчивый экономический рост,
лежащий в основе экономической безопасности страны- с другой. В целях обеспечения экономической
безопасности страны модернизация системы технического регулирования обязана защищать, прежде
всего, интересы национальных производителей и отвечать на вызовы современности. Эффективная ра-
бота системы технического регулирования крайне важна для устойчивого развития экономики страны.
Изучение системы технического регулирования как фактора экономической безопасности страны яв-
ляется актуальной темой. Уровень развития системы технического регулирования – это качественный
показатель степени развитости экономики страны.
Наиболее комплексно система технического регулирования рассматривается в учебниках, посо-
биях, методических указаниях [1; 2; 3; 4; 5; 6]. Авторы подробно излагают научные, нормативные,
технические и организационные основы стандартизации, метрологического обеспечения, управления
качеством, оценки соответствия и аккредитации. Однако, с нашей точки зрения, рассматривая состав-
ляющие системы технического регулирования, они не анализируют ее как целостную систему, разви-
тие которой направлено на достижение конечного результата – ускорение развития экономики и обе-
спечение высокого качества жизни общества.
В украинской научной литературе широко освещаются вопросы международного сотрудничества
Украины в сфере метрологии, стандартизации, сертификации [3, с. 363-390; 4, с. 302 – 318]. Большое
внимание уделяется проблемам гармонизации национальных стандартов с международными и регио-
нальными [7, с. 60-67; 8, с. 11-17].
Большинство авторов рассматривают суто технические аспекты стандартизации, метрологии,
сертификации, рыночного надзора [4, с. 302 – 318; 2].
Другой аспект нашего исследования – проблемы экономической безопасности страны – широко
обсуждаемая в экономической литературе тема, рассматриваемая в множестве аспектов. Широкое осве-
щение обеих проблем, тем не менее, не касается наиболее больной, на наш взгляд, проблемы – отстава-
ние системы технического регулирования Украины от ведущих стран мира и международного уровня,
ее негативное влияние на уровень экономической безопасности страны.
333
SECŢIUNEA NR. 3
Целью исследования является анализ системы технического регулирования как фактора эконо-
мической безопасности Украины. Для достижения цели нами были поставлены следующие задачи:
– определить категорию система технического регулирования;
– рассмотреть категорию экономическая безопасность страны;
– проанализировать влияние системы технического регулирования на экономическую безопас-
ность страны.
Термин «техническое регулирование» широко используется в законодательных и нормативных
документах, специальной литературе, документах международных (ISO, IEC) и региональных орга-
низаций стандартизации (CEN, CENELEC,МГС). Однако, для научного использования, большее зна-
чение имеет термин «система технического регулирования», который не определяется в документах
перечисленных организаций. Анализируя основы государственной политики в области технического
регулирования украинские авторы не дают определения системы технического регулирования [1; 2; 3;
4; 5; 6]. В украинском законодательстве также не дается определение термина «система технического
регулирования». Определение категории «техническое регулирование» дано в ст. 1 закона Украины «О
технических регламентах и оценке соответствия», принятом 15.01.2015 года:«техническое регулирова-
ние – правовое регулирование отношений в сфере определения и выполнения обязательных требова-
ний к характеристикам продукции или связанных с ними процессов и методов производства, а также
проверки их соблюдения путем оценки соответствия и/или государственного рыночного надзора и кон-
троля непищевой продукции или иных видов государственного надзора (контроля) [9]. С нашей точки
зрения, сферу технического регулирования нельзя ограничивать только правовым полем. Техническое
регулирование – это правовое и организационное регулирование отношений.
В Украине в 2013 – 2015 годах существенно обновилось законодательство в области техническо-
го регулирования. Новые законы «О стандартизации», «О метрологии и метрологической деятельно-
сти» были приняты в 2014 году, в 2015 году – закон «О технических регламентах и оценке соответстви-
я»,в 2013 году -приняты новые редакции законов «О государственном рыночном надзоре и контроле
непищевой продукции», «Об общей безопасности непищевой продукции». Ни в одном из этих законов
не говорится о том, чтоони являются составляющими системы технического регулирования. В этих
законах (кроме закона «О технических регламентах и оценке соответствия») термин техническое регу-
лирование не используется. Закона «О техническом регулировании» Украина не имеет вообще.
Примером для наследования законодательства в сфере технического регулирования, на наш
взгляд, является Республика Казахстан. Казахстан имеет закон «О техническом регулировании», в ко-
тором разграничены понятия «государственная система технического регулирования» и «техническое
регулирование». В ст. 1, п. 13 дается четкое определение государственной системы технического регу-
лирования как совокупности физических и юридических лиц, государственных органов, которые осу-
ществляют работы в области технического регулирования в границах своей компетентности, а также
нормативных правовых актов, стандартов и нормативных технических документов[10].За отсутствием
термина «государственная система технического регулирования» Украина скрывает чрезмерную заре-
гулированность со стороны государства сферы технического регулирования.
С нашей точки зрения, система технического регулирования Украины охватывает следующие
области: стандартизация, метрологическая деятельность, оценка соответствия, государственный ры-
ночный надзор. Она должна рассматриваться как целостная система, построенная на единых принци-
пах. Единство и целостность государственной системы технического регулирования следует отразить
в украинском законодательстве. Необходимо включить соответствующие положения в законы, которые
регулируют все четыре составляющих системы технического регулирования. В статье 2 закона «О стан-
дартизации» необходимо указать, что система стандартизации является составным элементом системы
технического регулирования Украины [11]. Пункт 1 статьи 4 Закона Украины «О метрологии и метро-
логической деятельности»: метрологическая система Украины как составляющая системы техниче-
ского регулирования создает необходимые основы для обеспечения единства измерений в государстве
[12]. В статье 2 закона Украины «О технических регламентах и оценке соответствия»- указать, что он
регулирует отношения в сфере технического регулирования, которые возникают в связи с разработкой
334
SECŢIUNEA NR. 3
и принятием технических регламентов [9]. В статьи 2 законов Украины «О государственном рыночном

надзоре и контроле непищевой продукции», «Об общей безопасности непищевой продукции» также
необходимо добавить указание на единство системы технического регулирования. Необходимо, на наш
взгляд, принять закон Украины «О системе технического регулирования», в котором определиться с
субъектами технического регулирования и указать центральный орган исполнительной власти, кото-
рый формирует политику в сфере технического регулирования. Функции реализации политики должны
выполнять Национальный орган по стандартизации и, с 2016 года – Национальный орган метрологии.
Принятие закона, раскрывающего общие принципы функционирования системы технического регули-
рования, воочию покажет то, что пытаются скрыть украинские власти – чрезмерную централизацию
управления системой технического регулирования.
Попытка замаскировать ситуацию, противоречащую европейским принципам независимого
функционирования системы технического регулирования, когда она отражает, прежде всего, интере-
сы бизнеса видна во вновь принятых законах «О стандартизации» и «О метрологии и метрологиче-
ской деятельности». В них говорится о центральном органе исполнительной власти, который фор-
мирует государственную политику в сфере стандартизации и о центральном органе исполнительной
власти, который реализует государственную политику в сфере стандартизации – статья 8 «Субъекты
стандартизации» закона «О стандартизации» [11]. В законе Украины «О метрологии и метрологиче-
ской деятельности» - статья 9 «Структура национальной метрологической службы» к национальной
метрологической службе относятся центральный орган исполнительной власти, который обеспечи-
вает формирование государственной политики в сфере метрологии и метрологической деятельности
и центральный орган исполнительной власти, который реализует государственную политику в этой
сфере [12]. В действительности, все эти функции выполняет Министерство экономического развития
и торговли Украины в лице Департамента технического регулирования. В положении о департаменте
сказано: «Департамент технического регулирования является самостоятельным структурным подраз-
делением центрального аппарата Министерства экономического развития и торговли Украины, глав-
ной целью деятельности которого является обеспечение формирования и реализации государственной
политики в сфере технического регулирования (стандартизации, метрологии, сертификации, оценки
(подтверждения) соответствия, аккредитации органов по оценке соответствия, управления качеством)
и межотраслевой координации в этой сфере» [13]. Такая концентрация власти в одних руках, фактиче-
ски, парализовала работу в сфере технического регулирования.
Национальная безопасность страны состоит, на наш взгляд из семи основных компонентов:
экономической, экологической, информационной, военной, научно-технологической, политической,
социальной. Экономическая безопасность является материальной основой обеспечения иных видов
безопасности. Словосочетание «экономическая безопасность» впервые было использовано в правовом
документе – в Конституции Украины в 1996 году [14]. В Концепции (основах государственной поли-
тики) национальной безопасности (1997 год) понятие «экономическая безопасность» было раскрыто
через национальные интересы, угрозы национальной безопасности и направления государственной по-
литики национальной безопасности в экономической сфере. Однако, до настоящего момента, Украина
не имеет официально утвержденной концепции экономической безопасности страны.
Приказом Министерства экономического развития и торговли Украины от 29 октября 2013 года
№ 1277 «Об утверждении Методических рекомендаций по расчету уровня экономической безопасности
Украины» утверждены подходы к определению интегрального индекса экономической безопасности
по 9 составляющим экономической безопасности: производственная, демографическая, энергетиче-
ская, внешнеэкономическая, инвестиционно-инновационная, макроэкономическая, производственная,
социальная, финансовая [15]. Ограниченные размеры статьи не позволяют нам детально проанализи-
ровать предложенный подход и составляющие.
Обеспечить экономическую безопасность страны означает создать систему ее самосохранения,
которая автоматически приводит в движение механизмы защиты от той или иной угрозы. Система тех-
нического регулирования, на наш взгляд, оказывает существенное влияние на все составляющие на-
циональной безопасности и должна прямо входить в компоненты экономической безопасности. Как
335
SECŢIUNEA NR. 3
было нами показано, чрезмерная централизация руководства системой технического регулирования,

приводит к волюнтаристским решениям, наносящим ущерб экономической безопасности страны. Опи-
раясь на статью 7 закона «О стандартизации», которая разрешает принимать национальные стандарты,
в случае необходимости, на одном из языков международных или региональных организаций стандар-
тизации [11], Министерство экономического развития и торговли Украины в декабре 2014 года приня-
ло 1500 европейских стандартов методом подтверждения (т.е. на английском языке). Статья 17 закона
говорит о том, что в случае принятия европейского стандарта как национального обеспечивается иден-
тичность национального стандарта соответствующему европейскому [11].
Перед Украиной стоит проблема серьезного противоречия между необходимостью интегриро-
ваться в мировую экономику, с одной стороны, и обеспечить защиту своего внутреннего рынка, сохра-
нить внутреннюю экономическую интеграцию, с другой. Однако, украинские чиновники, взявшие путь
на получение европейской помощи любыми средствами, фактически, разрушают украинскую эконо-
мику, прикрываясь лозунгами о необходимости ускоренной интеграции в европейское экономическое
пространство. На 2015 год ими поставлены еще более грандиозные задачи по разрушению украинской
экономики. В Программе деятельности Кабинета Министров Украины в разделе «Новая политика госу-
дарственного управления» ставится задача по принятию в 2015 году еще 1500 национальных стандар-
тов, гармонизованных со стандартами ЕС и отмена действия на территории Украины стандартов быв-
шего СССР [16]. В настоящее время, по данным специалистов Научно-исследовательского института
стандартизации Государственного предприятия «Украинский научно-исследовательский и учебный
центр проблем стандартизации, сертификации и качества», которое с 3 января 2015 года выполняет
функции национального органа стандартизации, в Украине действует 14500 стандартов бывшего СССР
– ГОСТов и ДСТУ, принятых на основе ГОСТов. Если учесть, что предприятия энергетической отрас-
ли, тяжелого машиностроения, оборонной промышленности, нефтеперерабатывающие предприятия,
металлургические и т.д. построены до 1991 года, когда Украина обрела независимость, то масштабы
разрушительного удара по экономике страны становятся очевидными. Если добавить последствия гар-
монизации европейских стандартов как идентичных и на английском языке, то становится очевидным
– последствия шокирующее быстрого открытия внешнего доступа на национальный рынок будут ката-
строфическими.
Несовершенные механизмы управления системой технического регулирования при отсутствии
противовесов волюнтаристским решениям, принимаемым Министерством экономического развития
и торговли, не позволят слабым механизмам системы экономической безопасности страны обеспечить
конкурентоспособность экономики, защитить отечественного товаропроизводителя и, в конечном ито-
ге, не позволят Украине эффективно взаимодействовать с международными финансовыми и экономи-
ческими институциями.
Обеспечение экономической безопасности – прерогатива государства – никто другой не в состо-
янии решить эти вопросы. Государству не удалость подвести прочный экономический фундамент под
все другие виды безопасности. За все годы независимости нашей стране не удалось найти оптималь-
ного сочетания рыночных механизмов и государственного участия в хозяйственных процессах, в том
числе, в управлении системой технического регулирования. Именно поэтому в Украине кризис в наи-
большей степени поразил экономику, что ослабило все сферы национальной безопасности.
Рассмотрев систему технического регулирования как фактор экономической безопасности стра-
ны мы пришли к следующим выводам.
Чрезмерная концентрация руководящих функций в сфере технического регулирования в руках
государства в лице Министерства экономического развития и торговли составляет угрозу экономиче-
ской безопасности страны.
Украине необходимо принять Закон «О системе технического регулирования», который позволит
сформулировать единые принципы управления и разделить, в соответствии с требованиями европей-
ского законодательства функции формирования и реализации государственной политики в каждой сфе-
ре системы технического регулирования.
Украине необходимо направить усилия на создание современной системы технического регули-
336
SECŢIUNEA NR. 3
рования, которая будет отражать интересы развития экономики страны и прежде всего – бизнеса. Она
должна строиться с учетом уровня развития технологий на предприятиях Украины и служить интере-
сам обеспечения экономической безопасности страны.
1. Основи взаємозамінності, стандартизації, сертифікації, акредитації та технічні вимірювання:

Підручник / М. С. Когут; Н. М. Лебідь, О. В. Білоус; І. Є. Кравець. – Львів: Світ, 2010. – 528 с.
2. Мельничук, С. Д.; Боровиков, О. Я.; Баль-Прилипко Л. В. Основи системи державного техніч-
ного регулювання: Навчальний посібник / С. Д. Мельничук; О. Я. Боровиков; Л. В.Баль-При-
липко. – К.: НУБІП, 2012. – 283 с.
3. Метрологія, стандартизація, управління якістю і сертифікація: Підручник / Р. В. Бичківський;
П. Г. Столярчук; П. Р. Гамула. – Львів: Видавництво Національного університету «Львівська
політехніка», 2002. - 560 с. (с.31)
4. Сергеев, А. Г.; Латышев, М. В.; Терегеря, В. В. Метрология, стандартизация, сертификация:
Учебное пособие. – М.: Логос, 2003. – 536 с.: ил.
5. Цюцюра, С. В.; Цюцюра, В. Д. Метрологія, основи вимірювань, стандартизація та сертифіка-
ція: Навч. посіб. – 2-ге вид., перероб. і доп. – К.: Знання, 2005. – 242 с. – (Вища освіта ХХІ
століття).
6. Дивнич, М. П. Стандартизація, сертифікація та управління якістю: метод. рек. до практ. занять
/ М. П. Дивнич. — Нац. авіац. ун-т. — К., 2007. — 64 с.
7. Дятлова, В. В. Гармонізація вітчизняних стандартів з міжнародними та європейськими: стан
та проблеми / В. В. Дятлова // Актуал. пробл. регулювання та розвитку зовнішньоеконом.
діяльності: зб. наук. пр. Донец. держ. ун-ту упр. — Донецьк, 2008. — Т. 9, вип. 104, серія
«Держ. упр.» —С. 60 — 67.
8. Голінка, І. М. Розвиток стандартизації на міжнародному, регіональному та національному рів-
нях / І. М. Голінка // Стандартизація, сертифікація, якість. — 2009. — № 1. — С. 11 — 17.
9. Закон Украины «О технических регламентах и оценке соответствия» [Электронный ресурс] -
Режим доступа:http: //zakon.rada.gov.ua›laws/show/124-19.
10. Закон Республики Казахстан от 9 ноября 2004 года № 603-II «О техническом регулировании»
[Электронный ресурс] - Режим доступа: http://online.zakon.kz/Document/?doc_id=1051485.
11. Закон Украины «О стандартизации» [Электронный ресурс] - Режим доступа:http: //zakon.rada.
gov.ua›laws/show/1315-18.
12. Закон Украины «О метрологии и метрологической деятельности»[Электронный ресурс] - Ре-
жим доступа: http: //zakon.rada.gov.ua›laws/show/113/98-вр.
13. Министерство экономического развития и торговлиУкраины [Электронный ресурс]. — Режим
доступа: http://www.me.gov.ua/.
14. Конституция Украины [Электронный ресурс]. — Режим доступа: http://zakon.rada.gov.ua/
go/254к/96-вр.
15. Приказ Министерства экономического развития и торговли Украины от 29 октября 2013
года № 1277 «Об утверждении Методических рекомендаций по расчету уровня экономи-
ческой безопасности Украины». [Электронный ресурс]. — Режим доступа: http:// cct.com.
ua/2013/29.10.2013_1277.htm.
16. Постановление Кабинета Министров Украины № 26 – YIII от 11 декабря 2014 года. О Про-
грамме деятельности Кабинета Министров Украины. [Электронный ресурс]. — Режим досту-
па: http:// zakon4.rada.gov.ua/laws/show/695-2014-%D0%BF.
337
SECŢIUNEA NR. 3
РАЗВИТИЕ ЭКОНОМИКИ ЗНАНИЙ

КАК ОСНОВА ИННОВАЦИОННО-ИНВЕСТИЦИОННОЙ
ДЕЯТЕЛЬНОСТИ
НИКОЛЕНКО Тамара, канд. эконом. наук, старш. препод.,
The article analyzes the main indicators allowing to determine how effectively the countries use
knowledge; it is stated that it is the human factor, embodied in the latest knowledge plays a key role in the
formation and development of country’s competitive advantages, as well as in solving its economic and social
problems. The paper assesses the factors of globalization influence on the development and growth of the
knowledge economy; the practice of stimulating, promoting and supporting innovation in the economically
developed countries is considered.
Ключевые слова: экономика знаний, институционализация экономики знаний, глобализация, ин-
новационно – инвестиционная деательность.
Преобразование интеллекта в основной ресурс общественного развития, формирование и раз-

витие экономики знаний стали возможными вследствие общего изменения производственной и со-
циокультурной динамики мира, наиболее заметным результатом которой является современная ин-
формационная революция и ее продукт – информационное общество. Глобализационные процессы,
взаимопроникновение экономик различных государств, основанное на современных информационных
технологиях и системах международной коммуникации; развитие науки, достижения которой является
предметом и результатом высокоинтеллектуального труда – все это реалии, в котором информация и
знания приобретают чрезвычайно важное значение [5].
Активизация процессов преобразования знаний в непосредственную производительную силу
развития экономики и общества обусловила не только расширение исследований в этой сфере, но и
их практическую реализацию. Таким образом, произошло формирование не только сравнительно це-
лостной системы взглядов, получившей название «экономика знаний», но и индикаторов и критериев
ее оценки.
Экономика знаний – это экономика, в которой источником роста является как специализирован-
ные (научные), так и повседневные знания, в результате использования которых, наряду с природными
ресурсами, капиталом и трудом доминирующим фактором становятся процессы накопления и исполь-
зования знаний, в результате чего постоянно растет конкурентоспособность экономики. [1, с. 32]
Заметим, что эксперты Организации экономического сотрудничества и развития определяют об-
ласти, основанные на знаниях, как отрасли, напрямую связанные с производством, распределением и
использованием знаний и информации. Итак, сегодня к экономике знаний в широком смысле относят
три основные сферы: НИОКР и инновации, образование и обучение, способствующих формированию
человеческого капитала, а также информационно-коммуникационные технологии [4].
Общепризнанной стала мысль о том, что сегодня только через знания можно создать и развивать
экономику – конкурентоспособную и способную обеспечивать современный уровень жизни населения.
Экономически развитые страны мира уже признали приоритетность развития науки и образо-
вания, как гаранта поступательного движения в будущем, построения конкурентной экономики, удов-
летворение постоянно растущих потребностей людей. Поэтому происходит плавный переход на новый
уровень понимания реальности, характеризующийся формированием «экономики знаний». Процесс
развития такой экономики заключается в аккумулировании резерва способностей и набора потребно-
стей человека. Экономика знаний тесно связана с постиндустриальной экономикой, а потому в наи-
большей степени характерна для США и стран Западной Европы.
Необходимо выделить две основные функции, которые выполняют знания в современной эконо-
мике знаний:
338
SECŢIUNEA NR. 3
– знания могут быть реализованы в продуктах, услугах, и способствовать созданию или совер-
шенствованию старых технологий производства, воплощая в себе производственную функцию;
– знания имеют воспроизводственную функцию.
Влияние процесса глобализации на развитие и рост значения экономики знаний не только на на-
циональном, но и на наднациональном уровнях обусловлен действием ряда факторов:
во-первых, наблюдается повсеместное расширение информационного и научно-технического со-
трудничества, что в свою очередь способствует развитию экономического пространства с помощью
непрерывного обмена информацией, общения носителей и одновременно производителей новейших
знаний. Ярким примером такого международного сотрудничества является работа Европейской орга-
низации по ядерным исследованиям (CERN). Данной организации принадлежит ряд выдающихся от-
крытий в области физики, существенный его вклад в развитие информатики. В нем зародилась техно-
логия всемирной паутины и был создан протокол НТТР. На сегодняшний день количество стран-членов
достигла 20. Кроме того, некоторые страны и международные организации имеют статус наблюдателя.
В CERN постоянно работают около 2500 человек, в международных экспериментах CERN принимает
участие около 8000 физиков и инженеров из 580 университетов и институтов из 85 стран мира;
во-вторых, развитие международного движения капитала. В условиях развития экономики зна-
ний особое место в этом процессе будет занимать именно движение интеллектуального капитала, но не
при уменьшении, а наоборот при росте объемов движения инвестиций (главным образом прямых). Это
способствует заимствованию новейших знаний у других стран на взаимовыгодных условиях и успеш-
ной актуализации этих знаний;
в-третьих, данные процессы способствуют решению глобальных проблем человечества. Напри-
мер, вопросы, связанные с исчерпанием природных ресурсов, при непрерывном росте потребностей
человечества. Становление экономики знаний способствует активизации процесса информатизации
экономики, который имеет целью рациональное использование природных ресурсов, то есть «произ-
водство жизненных благ с помощью природного капитала, но не за счет его« вымывание ». Кроме того,
развитие новых знаний способствует развитию новых технологий и поиска альтернативных энергоно-
сителей, что приведет не только к уменьшению добычи нефти, природного газа и угля, но и к решению
ряда экологических проблем;
в-четвертых, формирование «банков знаний» для сохранения накопленных работ, при условии их
постоянного пополнения. Это должно стимулировать решение проблемы разрыва между экономически
развитыми странами и развивающимися странами.
Однако при всем положительном влиянии процесса глобализации на рост экономики знаний не
стоит забывать о его противоречивом характере. В связи с этим в качестве ключевой проблемы можно
выделить вопросы экономической безопасности на национальном уровне.
Для обеспечения национальной безопасности необходимо принять ряд мер по решению конкрет-
ных задач, как на государственном, так и на межгосударственном уровнях, среди которых можно вы-
делить следующие:
1. развитие правового обеспечения функционирования экономики знаний;
2. разработка механизмов и создание экономических институтов по управлению интеллектуаль-
ным капиталом;
3. формирование национальных фондов знаний с постоянным их обновлением;
4. инвестирование не только в образование и науку, но и в так называемый капитал здоровья.
При этом потоки инвестиций должны носить преимущественно целевой характер;
5. повышение общей культуры нации и тому подобное.
Следует также отметить, что в сложившейся ситуации очень важно не переоценить возможную
угрозу процесса глобализации. Не стоит скрывать достижения в развитии различных сфер жизни че-
ловека и общества, возможно лишь временное их сдерживания. Принципиальным является необходи-
мость распространять новейшие знания на международном уровне для комплексного развития всей
мировой системы хозяйствования в целом. Но в связи с этим необходимо также наладить процесс рас-
ширенного воспроизводства новейших знаний внутри страны. В этом случае украинская экономика
339
SECŢIUNEA NR. 3
всегда будет на шаг впереди, то есть обладать конкурентным преимуществом, которое и обеспечит
эффективное позиционирование страны на международной арене.
В материалах ЕС определено, что роль образования в процессе формирования экономики и об-
щества особенно важно. Европейская Комиссия прилагает усилия для модернизации университетов.
Также по ее инициативе был образован Европейский технологический институт, задачей которого яв-
ляется разработка оптимальной инновационной модели для ЕС на базе интеграции образования, иссле-
дований и инноваций.
В Испании поддержка инновационных проектов, реализуемых предприятиями, является важной
задачей локальных и региональных программ развития. Финансовая помощь в виде дотаций направле-
на на стимулирование высокоинновационных инвестиций в предприятия, особенно малого и среднего
бизнеса, развитие инновационного потенциала предприятий и научных учреждений, а также развитие
информационного общества и повышения квалификации человеческого капитала на предприятиях.
Целью немецкой стратегии, которая касается поддержки прогрессивных технологий, является
активное внедрение инноваций в различные сферы науки и техники. Особой поддержкой согласно
стратегии пользуются 17 отраслей промышленности, среди которых: биотехнология, нанотехнология,
энергетическая сфера и тому подобное.
Активно поддерживаются и стимулируются государством в сфере исследований и разработок
шведские предприятия, что находит свое проявление в европейских рейтингах инновационности, где
Швеция занимает одну из первых позиций. Главной программой, в рамках которой финансируются
проекты исследования и развития в Швеции, является программа «Исследования и разработки», ко-
торая координируется Правительственным агентством систем инноваций Vinnova. Целью программы
является поддержание глобальной инновационности и конкурентоспособности шведских предприятий
малого и среднего бизнеса.
В Чехии развитие инноваций является одной из важнейших задач государства (в пределах Новой
программы инноваций). Важную роль во внедрении инноваций играют прямые иностранные инвести-
ции, которые направляются в экономику Чехии, прежде всего из стран Европы, США и Азии.
Для экономики Мальты особое значение имеет инновационность в сфере туризма, хотя госу-
дарственной поддержкой пользуются также и предприятия из других сфер экономики. Данная специ-
фика государственного регулирования отображается в Региональной стратегии инновации и в Плане
деятельности страны, которые разработаны правительством Мальты. Главными инструментами поощ-
рения инноваций на Мальте является венчурный капитал, финансовая помощь, а также программы,
поощряющие управления инновациями среди предприятий.
Таким образом, изучение практики стимулирования, поощрения и поддержки инноваций в эко-
номически развитых странах позволяет утверждать, что каждая страна ЕС использует свои инстру-
менты содействия инновационной деятельности: от обеспечения надлежащего качества образования
к созданию технополисов. Высокий уровень инновационности требует стратегического видения, ско-
ординированной деятельности правительств и субъектов хозяйствования. Страны, которые стремятся
стать членами ЕС, должны использовать опыт экономически развитых стран в направлении реализации
инновационно-инвестиционной политики и быть экспортерами, а не импортерами инноваций
Что касается Украины, следует отметить, что эволюция и динамика перспектив развития эконо-
мики знаний в Украине обусловлены общемировыми тенденциями ее формирования. Однако по срав-
нению с передовыми зарубежными странами Украина пока находится на начальной стадии развития
экономики знаний [2, с.45-45]. Но, тем не менее, следует отметить, что Украина имеет большой по-
тенциал для развития экономики знаний, в том числе один из самых высоких в мире индексов обра-
зованности (98% населения (по данным ООН)) и мощный научный потенциал, способный выполнять
сложные фундаментальные и прикладные исследования.
Сегодня в Украине процесс институционализации экономики знаний проходит долгий и сложный
путь. Институциональная структура экономики знаний, реализованная во множестве форм (законода-
тельные и нормативные акты, различные организации, формализованные и неформализованные схемы
взаимодействий и т.п.) является изменчивой, постоянно модифицируется и обновляется.
340
SECŢIUNEA NR. 3
Необходимо отметить, что особенности формирование экономики знаний позволяет рассмотреть

перспективы ее развития через призму развития инновационно-инвестиционной деятельности в Укра-
ине:
– создание механизма страхования инновационных рисков и рисков деятельности высокотехно-
логичных предприятий с целью привлечения негосударственных средств для финансовой защиты нау-
коемких отраслей;
– диверсификация сферы услуг, увеличение доли телекоммуникационных, финансовых, консуль-
тационных и других наукоемких видов в их структуре за счет развития несырьевых секторов экономи-
ки;
– финансовая и организационная поддержка наукоемких отраслей, диверсификация направлений
исследований и производства в соответствии с приоритетами развития новых технологий (энергосбе-
режение, экология и т.д.), софинансирование государством НИОКР, выполняемых по заказу бизнеса
научно-исследовательским сектором по приоритетным направлениям;
– введение системы налоговых стимулов для повышения инновационной активности предприя-
тий (в частности, снижение налоговых ставок для предприятий малого бизнеса, частичное или полное
освобождение от налогообложения прибыли, направляемой на внедрение новых технологий);
– поддержка регионов (в частности, путем выделения бюджетных грантов на инновационные
разработки) в создании региональной инновационной системы как совокупности работающих в инно-
вационной сфере региона предприятий, университетов, научно-исследовательских институтов, госу-
дарственных структур управления;
– интенсификация сотрудничества бизнеса и образовательных структур, определение перспек-
тивных программ повышения квалификации менеджеров в инновационных сферах, учения «менед-
жмента знаний» и его внедрение на предприятиях;
– совершенствование правовой базы защиты интеллектуальной собственности (законодательное
определение порядка передачи государством прав на результаты интеллектуальной деятельности, соз-
данные за счет средств государственного бюджета, повышение уровня защиты прав на результаты ин-
теллектуальной деятельности и усиления ответственности за их нарушение и т.п.);
– создание единой государственной системы технических регламентов и гармонизация их с меж-
дународными (прежде всего, международным стандартам ISO и европейскими системами прогнозиро-
вания и оценки технологий «Technology Foresight» и «Technology Assessment») с целью стимулирова-
ния инноваций и адекватной оценки эффективности их внедрения в производство[3, с.147-148].
Следовательно, можно утверждать, что на пути формирования экономики знаний в Украине
новыми факторами экономического роста становятся инвестиции в образование, развитие информа-
ционно-компьютерных технологий; расширение доступа компаний к венчурному капиталу; качество
управления страной и компаниями (высокие темпы роста сбережений); низкая инфляция; открытость
экономики; эффективная политика привлечения прямых иностранных инвестиций.
Таким образом, формирование экономики знаний невозможно без государственной поддержки
развития конкурентной среды. Государственная политика должна быть направлена на облегчение до-
ступа населения к необходимым знаниям и информации, которая может достигаться путем государ-
ственной поддержки фундаментальных научных исследований и образования, создание благоприятных
условий для развития независимых средств массовой информации и общественных организаций, со-
действие развитию компьютерных систем и современных средств связи.
341
SECŢIUNEA NR. 3
1. Геєц, В. М. Інноваційні перспективи України / В. М. Геєц; В. П.Семиноженко. – Харків: Кон-

станта, 2006. – 272 с.
2. Макаров, В. Л. Как нам построить экономику знаний? / В. Л. Макаров // Ученый совет. —
2010. — № 1. — С. 43–47.
3. Носань, Н. С. Економіка знань: сутність, перспективи і розвиток в Україні / Н. С. Носань //
Актуальні проблеми економіки. — 2011. — № 5(119). — С. 144–152.
4. Сергеев, В. М. Экономика знаний. Роль образования и науки в современном мире [Электрон-
ный ресурс]: материалы семинара ИГПИ, 9 сентября, 2002 года / В. М. Сергеев. — Режим
доступа: \www/URL: http://www.igpi.ru/center/seminars/ party_6-09_02/party_6-09_02-sergeev.
html. — 18.08.2014.
5. Старовойт, Е. В. Экономика знаний в стратегии инновационного развития образования: ав-
тореф. дис. на соискание научной степени канд. философ. наук: спец. 09.00.10 «Философия
образования» [Электронный ресурс] / Е.В. Старовойт. — Режим доступа: http://avtoreferati.ru/
ekonomika-znanij-v-strategii-innovacionnogo-razvitiya-obrazovaniya.html.
MOTIVAŢIA ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
NICORICI Maria, dr., conf. univ.,

La motivation est un élément indispensable pour toute l’activité. La formation de la motivation est un
des problèmes fondamentaux de l’école moderne. La motivation est la clé du succès dans la formation. Elle ne
se produit pas spontanément, les enseignants est obligatoire de créer des conditions favorables. Dans l’article
sont exposés et quelques méthodes et techniques de motivation de l’apprentissage dans un environnement
éducatif.
Mots-clés: la motivation, le raison, le processuséducatif, la formation, le facteursenvironnementales, la
motivationsintrinsèques et extrinsèques.
Motivaţia ca concept introdus în psihologie explică faptul că, într-un mediu constant, un organism
nu reacţionează întotdeauna în acelaşi mod. Motivaţia a fost definită ca „totalitatea mobilurilor interne ale
conduitei, fie că sunt înnăscute sau dobândite, conştientizate sau neconştientizate, simple trebuinţe fiziologice
sau idealuri abstracte”[6].
Din perspectiva ciberneticii, motivaţia „se interpretează ca o succesiune de semnale cu rol informativ
şi declanşator legate de abaterea coordonatelor homeostazice de la valorile date” [3]. Motivaţia este un
element indispensabil pentru orice activitate. Este o stare internă care declanşează, direcţionează şi susţine
comportamentul. P. Golu şi I. Golu (2003) considerau că motivaţia învăţării face parte din conceptul larg de
motivaţie şi se defineşte ca „totalitatea mobilurilor care susţin energetic, activează şi direcţionează desfăşurarea
activităţilor de învăţare” [4].
Din dicționarele explicative ale limbii române scoatem în evidență că motivația poate fi o totalitate
a motivelor care determină o acțiune sau un anumit mod de comportare (NODEX (2002); sau totalitatea
motivelor, a considerațiilor sau a mobilurilor (conștiente sau nu) care determină pe cineva să efectueze o
anumită acțiune sau să tindă spre anumite scopuri (DN (1986); sau ansamblu de motive care explică un act,
o conduită, motivare, justificare, argumentare; ansamblu de factori dinamici care determină comportamentul
unui individ (MDN (2000) [15].
În toate formulele nominalizate observăm una și aceiași tendință de necesitate a motivelor pentru
342
SECŢIUNEA NR. 3
impulsionarea persoanei de-a efectua ceva conștient, cu satisfacție pentru realizarea unor aspirații personale
mai apropiate, sau de perspectivă.
Formarea motivației este una din problemele fundamentale ale școlii moderne. Întrebările legate de
motivație au devenit obiectul de studiu al multor pedagogi, savanți din țară și de peste hotare. Problema a
devenit actuală atât în mediul rural cât și cel urban. Părinții plecați peste hotare, pregătirea slabă a elevilor
către școală conduce la o slabă motivație a elevilor către procesul educațional. Specialiștii susțin că o motivație
decentă este importantă anume în primele trepte de învățământ, fiindcă aici se formează întâiul motiv pentru
învățare [9].
Motivația este o caracteristică psihologică a personalității, care își găsește manifestare în atitudinea
omului față de natură, diverselor tipuri de îndeletniciri. Motivația cognitivă a elevilor este o abordare activă
față de învățătură, realizarea năzuinței de a învăța bine, însă pentru ca la copil să apară o motivație internă
persistentă „vreau să învăț” este necesar ca fiecare să-și spună: „Eu pot! Eu voi dobândi!”. În literatură se
mai enumeră, în dependență și de disciplina de studiu, și alte tipuri de motive: stipularea scopurilor, motivarea
succesului, motivație estetică, instrumentală (dependentă de temperamentul educatului) [8]. Ca element esențial
ce determină calitatea și tempoul instruirii, motivația este o parte puțin vizibilă a procesului de instruire.
Acest fir fixează elemente determinante legate de capacitatea de muncă și forța intelectuală de formare a
cunoștințelor, deprinderilor și priceperilor.
Unii autori consideră că motivația, în totalitatea ei, are rol important în formarea fiecărei persoane,
însă, problema care rămâne deschisă este următoarea: cum poate şcoala şi toţi actorii implicaţi în procesul
educaţional să-l motiveze pe elev pentru învăţarea autentică, să-i formeze competenţe prin intermediul cărora
să înregistreze succese personale, sociale, profesionale [13].
Atât pentru cei care se află la catedră, pentru părinţi sau pentru experţii în domeniul ştiinţelor educaţiei,
motivaţia este cheia succesului în învăţare. De la Piaget la Gardner, teoreticienii mecanismelor învăţării au
subliniat faptul că motivaţia este fundamentul pe care se construieşte succesul educaţional. Generaţiile trecute
ne-au lăsat proverbul „Ai carte, ai parte!”, „Cine știe carte are patru ochi!”, fiind ca un imbold pentru a se
îndrepta spre școală, a investi în propria dezvoltare [13]. În ce măsură oare acest îndemn este actual și azi?
Răspunsul se poate regăsi în regândirea unei relaţii vechi, dar extrem de actuale: motivaţia pentru învăţare-
performanţa şcolară-formarea competentului de mâine.
Apare întrebarea de ce unii copii învață cu satisfacție, alții fără ea? Ce-i de făcut pentru ca învățătura
să fie pentru toți interesantă și de succes? Răspunsul este simplu: formarea motivelor, însă nu vorbim despre
transferul de cunoștințe gata în mintea elevului, dar de crearea unor condiții din partea profesorului pentru
ai trezi motivele intrinseci (scop, emoții, motive) către învățătură. Profesorul nu va fi un simplu observator,
cum se formează sfera motivațională a elevului, dar va stimula procesul prin anumite procedee psihologice
adecvate.
Motivul din latină semnifică a efectua deplasări, a mișca. Aceasta este un îndemn către activitate, legat
de satisfacerea necesităților omului. În procesul educaţional real, el-motivul, semnifică mult. Motivele sunt
considerate ca funcții de „avangardă a activității”. El fiind important și pentru profesor de al direcționa pe elev
pe o rută concretă. Motivația este mai repede o totalitate de îndemnuri/și sau imbolduri către activitate.
Prin motivaţia învăţării înţelegem totalitatea motivelor care declanşează, susţin energetic şi dinamizează
activitatea de învăţare. Drept motivație poate fi înțeleasă și dorința genetică a omului către autorealizare în
dependență de particularitățile sale intelectuale înnăscute către anumite tipuri de activități și perseverența
posedării lor la nivel creativ. Motivația determină direcția și nivelul utilității şi productivității activităţilor de
instruire. Influența ei persistă și se observă la toate etapele instruirii, considerându-se ca o condiție a activității
și ca obiect asupra căruia această activitate este dirijată.
Motivaţia ca proces psihic valoros stimulează și provoacă acţiunea. Ca sursă de activitate, motivația se
consideră „motorul” personalităţii, având rol distinct în achizițiile elevului şi formarea lui ca personalitate.
Unii specialiști-psihologi (E. Kuzmin, B. Lomov, K. Platonov), consideră că motivația este o totalitate
de motive persistente, cu o anumită ierarhie, care exprimă identitatea și direcția personalității [14]. Sfera
motivațională umană își are sursele sale în activitatea practică. Educatul (cel care învață) este o ființă în
activitate. El mereu ceva face, participă în anumite acțiuni. Pentru a se dezvolta cu succes el trebuie să realizeze
343
SECŢIUNEA NR. 3
nu diferite acțiuni, dar acțiuni într-adevăr concrete, care-l încurajează să le efectueze și, care pot dirija și regla
activitatea sa în procesul instruirii. Cu alte cuvinte, se face ceea ce poate să-l motiveze, să-l direcţioneze în
activitatea cotidiană a procesului de învățare. Pedagogul are datoria să învețe a dirija activitatea elevilor în
procesul instruirii, dar pentru aceasta el trebuie să le poată forma o motivație indispensabilă. Și dacă noi nu
putem să realizăm acest lucru, apoi „toate străduințele și căutările noastre se vor transforma în pulbere, dacă la
educat nu va apărea dorința de a învăța”, așa menționa pedagogul-inovator V. А. Suhomlinskii.
Da, motivaţia este ceva mai mult ca aptitudinile, determină comportamentul şi acţiunile omului. D.
Raven accentua că o motivaţie puternică poate compensa un nivel scăzut de aptitudini. Iar, T. D. Duboviţkaia,
menţiona: „Motivaţia este responsabilă pentru poziţia activă a copilului în formare şi dezvoltarea sa personală”
[12].
Pedagogul trebuie să fie capabil să stârnească (implanteze) copilului aceasta dorință, iar această
înseamnă că el trebuie să-i formeze o anumită motivație. Practic învăţarea are la bază atât motive externe (nota,
lauda, pedeapsa), cât şi motive interne, cele cognitive, sociale și cu cele două structuri complexe ale sistemului
nervos uman: cel al evitării eșecului (voința) și cel al apropierii succesului (emoționalul). Paralel mai există și
alte motive, cum ar fi: motivele distractive sau cele legate de aprecierea celor din jur (motive de poziționare/
clasare) etc.
Motivația cognitivă este o parte componentă a motivației și activității de instruire, fiind determinată
de un întreg spectru de factori specifici: de sistema de instruire și instituția de învățământ unde se desfășoară
activitatea; de organizarea procesului educațional; de particularitățile celui educat (vârstă, sex, dezvoltarea
intelectuală, capacitățile, autoaprecierea, interacțiunea cu alți colegi); de atitudinea subiectivă a profesorului
față de elev, de activitatea în general; și nu în ultimul rând, de specificul disciplinei de studiu [11].
Conform opiniilor mai multor specialiști în materie este de-a nu aştepta apariţia spontană a motivaţiei, dar
de-a pune accentul pe organizarea condiţiilor de învăţare: percepţia clară a scopului, a obiectivelor activităţii,
care justifică drumul ce urmează a fi parcurs; perspectiva aplicabilităţii în practică, care îţi dă convingerea că
merită să depui oricât de mult efort; conştiinţa dobândirii unui spor de cunoştinţe,deprinderi, a unei tehnici etc.
De obicei, orice proces de învăţare este plurimotivant. Eficienţa învăţării scade, când există un nivel minim de
motivare sau o supra-motivare şi creşte în cazul prezenței unui nivel optim.
Componentele motivaționale ale sferei de instruire sunt considerate: motivele, scopurile, emoțiile,
interesele. Procesele care se realizează în societatea contemporană contribuie stimularea necesității acaparării
achizițiilor cognitive. Stabilirea și îmbunătățirea acestor nevoi este influențată de motivația extrinsecă, impusă
din partea soțiumului, ca cerințe și condiții de socializare. Scopurile țintă,conştientizate și acceptate de
personalitate apar ca stimulente subiective semnificative.
Motivele profesionale sunt centrate, mai ales, la elevii din clasele de liceu. Elevul învaţă cu scopul
de a se pregăti pentru a profesa. Motivele cognitive constau în trebuinţa de a şti și de a înţelege, de a poseda
informaţii, de a fi curios pentru nou, pentru neobişnuit, de a descoperi şi inventa.
Orientările de valoare îndeplinesc rolul motivelor interne, precum și rol de criterii, bazat pe faptul că,
personalitatea își realizează comportamentul și activitatea. Motivele intrinseci, afirmate ca cerinţe pentru
satisfacerea nevoilor la nivel înalt, se dezvoltă, se educă și se perfecționează pe parcursul întregii perioade de
formare.
Motivele de poziționare sunt de obicei asociate cu dorința de-a ocupa o anumită ierarhie în relațiile cu
cei din jur și câștigarea unei credibilități. Astfel de motive mai mult prevalează la cei mici (clasele gimnaziale)
deoarece colectivele acestor grupe de vârstă sunt formate într-o măsură mai mică, decât colectivele de copii
din clasele 9-12. Un rol important în motivația de învățare îl are satisfacția obținută din partea diferitelor părți
a procesului instructiv, adică satisfacția față de conținutul și aspectele organizatorice ale procesului de învățare.
Procesul instructiv stă la baza calității și reflectă nivelul psihologic confortabil în instituția de învățământ,
unicitatea scopurilor, nivelul relațiilor comunicative dintre actanții procesului instructiv.
După cum menţiona prof. Ioan Neacşu (1978) prezența sau absenţa motivației influenţează declanşarea,
orientarea şi susţinerea oricărei activităţi psihice. De exemplu, un elev motivat pentru activitatea de învăţare
poate fi recunoscut după următoarele caracteristici: este profund implicat în realizarea sarcinelor de învăţare,
se autocontrolează prin raportare la finalităţi pe care le conştientizează cu claritate, îşi autoreglează permanent
344
SECŢIUNEA NR. 3
activitatea de învăţare, dispune de o mare capacitate de mobilizare a efortului de învăţare, are tendinţa de a
opera în mod constant transferul a ceea ce învăţat de la un domeniu la altul [5]. Prin urmare motivaţia are rol
important în învăţare, întrucât, determină o intensificare a eforturilor depuse de elevi, o mai bună concentrare
a atenţiei, o mai mare rapiditate de lucru. Intensificând învăţarea, ea influenţează capacitatea de memorare, sub
aspectul volumului de informaţii reţinute.
Într-o serie de cercetări s-a demonstrat că elevul de vârstă şcolară mijlocie nu are încă o motivaţie
echilibrată pentru principalele tipuri de activitate în care este implicat, la el dominând învăţarea prin citit. În
ceea ce priveşte scrierea, aceasta s-a dovedit neplăcută, respingerea ei crescând spre etapa superioară a vârstei.
Motivaţia pentru activitatea practică, deşi aceasta din urmă este agreată de copil, slăbeşte şi ea spre clasele
mari. De aceea, trebuie echilibrată orientarea elevilor spre cele trei modalităţi de învăţare, întrucât fiecare
dintre ele are valenţe pozitive pentru instruire şi educare, pentru pregătirea lor pentru viaţă [1].
Unii savanți acordă o deosebită atenție în procesul educațional factorilor ambientali, considerându-i că
pot spori motivația [10]:
– Începerea lecţiei prin a da elevilor un temei de-a fi motivat (studiile savanților demonstrează că
profesorii foarte rar spun elevilor că pot obţine satisfacţie personală din îndeplinirea unei sarcini şcolare sau de
mai multe ori sarcinile profesorilor nu poartă un caracter motivator).
– Expectanţe clare (elevii au nevoie să ştie în termeni exacţi: la ce se aşteaptă profesorul din parte lor să
facă; cum vor fi evaluaţi; care vor fi consecinţele diferitelor acţiuni întreprinse de ei).
– Fixarea unor obiective pe termen scurt (studiile unor savanți au demonstrat că acest lucru are sorți de
izbândă la elevii cu performanțe reduse față de un anumit obiect).
– Aprecierea verbală şi scrisă (este eficientă pentru majoritatea elevilor, dintre tehnicile motivaţionale de
care dispune un profesor, lauda (scrisă și verbală) e cea mai naturală şi cel mai facil de administrat).
– Utilizarea judicioasă a notării (este unul din factorii esențiali motivanți, mai ales când mulți elevi
se supraapreciază). Sistemul de notare utilizat în majoritatea şcolilor prezintă simultan trei funcţii diferite:
evaluare, oferirea de feedback şi de mobilizare.
– Stimularea descoperirii, explorării, curiozităţii epistemice (profesorul poate inventa stimuli care ar
crea „trezire cognitivă”).
– Stimularea apetitului (se oferă o mostră din recompensă, înainte ca elevul să fi depus vreun efort; Se
concepe o secvenţă de instrucţie pentru învăţare, în care elevii să aibă un succes iniţial; Se rosteşte mai întâi
numele, după care se pun întrebări etc.).
– Utilizarea unor materiale familiare ca exemple.
– Diminuarea atractivităţii motivaţiei competiţionale (pentru a minimaliza atractivitatea competiţională
este necesar uneori a se folosi „pedeapsa” pentru comportamentul neadecvat, dar concomitent să fie stimulat
și comportamentul adecvat).
– Minimalizarea consecinţelor neplăcute ale implicării elevilor în proces (ele pot fi: disconfortul
fizic,diminuarea stimei de sine,să asculte o prezentare plictisitoare, care nu-i antrenează; să fie testaţi la o lecţie
care nu a fost predată etc.).
Deci, copilul motivat dorește să învețe, se bucură atunci când realizează activităţi relaţionate cu învăţarea
şi crede că şcoala şi învăţarea sunt activităţi importante pentru viaţa lui. Problema motivaţiei umane nu trebuie
înţeleasă într-un mod simplu, mecanicist. Nu există un comutator magic al motivaţiei, care să determine
oamenii să dorească să înveţe, să lucreze mai mult, să acţioneze într-o manieră mai responsabilă. Facilitarea
şi nu controlul ar trebui să ne ghideze ideile, când încercăm să schimbăm anumite comportamente în şcoală.
Deci, pentru ca factorii ambientali să se răsfrângă pozitiv asupra motivaţiei elevului, e lesne de înțeles, că se
va apela cu insistenţa la metodologia didactică.
Metodele utilizate în motivarea elevilor la orele de biologie sunt suficiente și ele sunt deduse din tipurile
de motive de învățare. De exemplu, motivele sociale îl fac să vină la școală pentru a deveni un bun cetățean,
motiv altoit în familie, dar dezvoltat la școală.
Invăţarea şcolară nu este generată de un singur motiv, de regulă ea se desfăşoară sub influienţa unei
ierarhii de motive, care fac parte dintr-un sistem motivaţional deschis, care provoacă, susţine, intensifică,
sau dimpotrivă blochează, diminuează ori întrerupe învăţarea. Adică, metodele şi tehnicile de motivare ale
învăţării sunt deduse din tipurile de motive:
Motive sociale – copilul vine la şcoală să înveţe pentru ca să devină cetăţean care să activeze după
absolvirea şcolii pentru prosperarea ţării. Aceste motive se altoiesc în familie, dar se dezvoltă în şcoală pregătind
345
SECŢIUNEA NR. 3
elevii pentru viaţă. Una din condiţiile de includere a elevilor în procesul educativ este metoda demonstraţiei
aplicării în practică a celor învăţate la lecţie, bunăoară: în cadrul orelor de biologie, cl. IX sau cl. a XII - ea
elevii însuşesc legile eredităţii ale lui G. Mendel etc. Imediat urmează probleme cu caracter de aplicaţie în
practică a acestei teorii:să determine fenotipul și genotipul descendenţilor, părinţilor după anumite caractere,
să calculeze probabilitatea apariţiei unor maladii sau a unor caractere normale, să poată determina grupa de
sânge, culoarea ochilor la viitorul copil sau să argumenteze când se poate naşte un băiat sau o fată. Apare
întrebarea pentru ce le trebuie să înveţe aceste noţiuni teoretice - răspunsul pentru a le putea aplica în practică.
Motive comunicative - copilul vine la şcoală pentru a comunica cu elevii şi profesorii, pentru a-şi
manifesta capacităţile. E bine acolo unde se poate folosi metoda dialogată de învăţare, euristică cu sarcini
cognitive şi aplicative pe care elevii să le expună în faţa colegilor. Demonstrarea modelelor construite,
comunicarea rezultatelor lucrului independent realizat la un conținut etc.. Motivul comunicativ se foloseşte
la instruirea în grupuri mici: Activitatea în grup îi dă posibilitate elevului să-şi manifeste iniţiativa, spiritul
comunicativ,să asculte părerile elevilor şi să le aprecieze. Un rol special în dezvoltarea de motive sunt și
formele de activitate, mai ales în grup. Datorită lucrului în grup, în activitate sunt incluși toată componența
clasei, între elevi apare spiritul de competiție și se fortifică atractivitatea emoțională. În astfel de activități sunt
cooptați chiar și cei mai slăbuți elevi prin intermediul discuțiilor asupra unor exemple din manual sau discuții
asupra temei. Elevii mai puternici la învățătură prezintă idei, oferă modalităţi de rezolvare a sarcinilor, se pot
pronunța în rol de critici și analiști.
Motivul de perspectivă e legat de profesia pentru care se pregăteşte elevul. Este caracteristic elevilor
din clasele mari gimnaziale şi liceale. Elevii din clasele mari nu mai trăiesc cu ziua de azi ci se orientează deja
la ziua de mâine. Acest motiv îi face să înveţe pentru a-şi asigura soarta pe viitor în plan profesional, social-
economic etc. Uneori dorinţa de a putea merge la facultate îi determină pe copii să-și schimbe atitudinea față
de învățătură. Deci, am putea menţiona că motivul personal - este unul valoros şi puternic.
Interesul cognitiv îndreaptă activitatea mintală sau fizică într-o anumită direcţie formând în acelaşi timp
energia necesară pentru această activitate - copilul învaţă fără presiuni exterioare. La prima etapă de formare a
interesului cognitiv un rol hotărâtor îl au emoţiile de uimire. Dacă profesorul nu-i uimeşte pe copii prin diverse
căi e c-am greu să-i includă în muncă. Pentru a trezi interesul faţă de obiect se recomandă ca profesorul să
determine stilul de învăţare al fiecărui elev, să-şi înceapă activitatea cu evaluări predictive pentru a se convinge
de nivelul de pregătire, să cunoască facultăţile mentale ale elevilor, astfel ca pe parcursul lecţiilor să găsească
căi optime de instruire pentru fiecare elev în parte pentru a-i trezi interesul faţă de învăţare/disciplină. Apare
întrebarea ce facem cu elevii slabi? Experienţa pedagogică propune 2 căi:
a) să le propună sarcini practice pe care elevul să le poată îndeplini;
b) folosirea interesului indirect pentru a dezvolta interesul direct.
Se ştie că orice copil normal are înclinaţii înnăscute pentru un anumit obiect de studiu. Depistând la
timp această înclinaţie noi o folosim pentru a dezvolta interesul pentru alt domeniu. De regulă, nu toţi copiii
pot însuşi de o potrivă matematica sau limba, istoria sau geografia, dar au înclinaţii spre alte ştiinţe. Din acest
motiv este necesar a fi depistate şi valorificate anume aceste înclinaţii înnăscute, pentru a-i da posibilitate
fiecărui elev să se manifeste într-un domeniu sau altul ca personalitate necesară societăţii. Un efect deosebit în
trezirea interesului cognitiv al elevilor îl au problemele care se nasc în urma unui paradox sau a unei dileme - o
contrazicere a situaţiei date cu cunoştinţele obţinute anterior. De exemplu:
a) Eritrocitele omului sunt de 3 ori mai puţine ca la broască, dar într-un mm2 sunt de 13 ori mai multe, ca
la broască. Cum explicaţi acest fapt? (intensitatea metabolismului la om este mai intensă, suprafaţa mai mare
a eritrocitelor asigură un transport mai mare de O2).
b) Eucaliptul - este unul din cei mai înalţi copaci, însă sub el nu este umbră şi nici odată nu creşte
iarbă. În luna august toată scoarţa-i cade şi trunchiul devine gol, zicându-i-se „neruşinatul”. Explicaţi de ce?
(Eucaliptul se consideră o pompă vie. Frunzele-i sunt dispuse perpendicular la soare, nu se încălzesc, stomatele
sunt deschise mereu, frunzele nu formează umbră. Solul sub copac este uscat, deci, şi iarba nu creşte fără
umezeală. Lemnul creşte mai repede ca scoarţa, se rupe şi cade).
Pentru trezirea interesului faţă de învăţătură un rol deosebit îl au jocurile didactice. Jocul didactic prezintă
întâiul pas în mişcarea spre activitatea creatoare. Ca jocuri didactice se consideră: integramele, rebusurile,
cvintet-ul etc.. De exemplu, Logogriful[2]
E cuvânt la singular
346
SECŢIUNEA NR. 3
Şi-i pronume personal.

Cu un „M” la început
Pe toloacă-i la păscut
La sfârşit şi-un „C” de are,
Casa-şi duce în spinare. (el-miel-melc)
Rebusurile. Cuvântul rebus este de origine latină, luat din zicătoarea „non vervatis sed rebus” – nu cu
cuvinte, dar cu ajutorul obiectelor, şi înseamnă o ghicitoare glumă, în care textul cifrat se dă în formă de desene
combinate cu litere, cifre şi alte compoziţii [7].
O formă atractivă de organizare a instruirii poate fi și discuţia la o temă, care trezește interes pentru toată
clasa. De exemplu, în cadrul seminarelor se pot pune în discuție tematici de genul: Există viață pe alte planete?
Clonarea organismelor este un beneficiu pentru umanitate? Realizările științei privind studiul genomului uman
etc.
În concluzie putem menționa faptul că motivația este o prerogativă a secolul XXI. A fi bine motivat
însemnă un motiv reușit/efectiv pentru a îmbunătăți situația la seminare, lecții, sesiuni. Motivele și motivația
sunt forța motrice a procesului de instruire în asimilarea informațiilor și a materiei. Doar motivația, ca mijloc
întemeiat, poate contribui la sporirea interesului față de procesul instructiv, ridicarea potențialului intelectual și
creativ al educatului, vorba lui Comenius [16]: „Zadarnic vei vrea să-l înveţi pe cel ce nu e dornic să fie învăţat,
dacă nu-l vei fi făcut mai întâi dornic de a învăţa”.
Bibliografie
1. DAN-SPÂNOIU, G.; MOŢESCU, M. Motivaţia pentru învăţătură la preadolescenţi, Editura Didactică

şi Pedagogică, Bucureşti, 1981, 174 p.
2. DÎNTU, G. M. Clepsidra de aur. Editura Lumina, Chişinău, 1985, 141p.
3. GOLU, M.; DICU, A. Introducere în psihologie, Editura Paideia, București, 2005, 265p.
4. GOLU, I.; GOLU, P. Psihologia învăţării şi dezvoltării, Editura Fundaţiei Humanitas, Bucureşti,
2003.
5. NEACŞU, I. Motivaţie şi învăţare, Eitura Didactică și Pedagogică, Bucureşti, 1978, 239 p.
6. ROŞCA, Al. Psihologie generală, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975, 377p.
7. ŢÎPRUŞ, M. În lumea enigmelor. Editura Lumina, Chişinău, 1990, 222 p.
8. ИСКРИН, С. А. Моделирование ситуаций общения в процессе обучения иностранному языку.
Иностранные языки в школе. - 2004, № 2. - с.95.
9. МАРКОВА, А. К. и др. Формирование мотивации учения: Книга для учителя. М.: Просвеще-
ние, 1990. - с.192.
10. http://www.didactic.ro/ rolul-factorilor-ambientali-in-dezvoltatea-motivatiei-la-elevi.
11. http://www.psychological.ru.
12. preyentatia: Мотивация ученика - основное условие успешного обучения by gymnasium7 on Mar
21, 2010 file://localhost/C/.mht.
13. https://socioumane. wordpress.com/20./ motivatia-pentru-invatare-o-provocare-gabriela-crudu/.
14. http://buklib.net/ books/36684/ Мотивация в обучении.
15. http://dexonline.ro/ definitie/motivație.
16. http://subiecte.citatepedia.ro/ despre.php?s=%EEnv%E3%FE%E3tur%E3.
347
SECŢIUNEA NR. 3
STUDIUL INDIVIDUAL-COMPONENTĂ EFICIENTĂ

A PROCESULUI INSTRUCTIV
NICORICI Maria, dr., conf. univ.,
Moto: O parte a virtuţii constă în învăţătură, alta în exerciţiu; trebuie pe de o parte să înveţi, pe de alta
să întăreşti prin practică ce ai învăţat. (Seneca)
Dans cet article on abords la nécessité d’organisation l’étude individuellement avec les étudiants aux
disciplines d’étude. Sont indiqué les étapes et les types de travail individuellement. Il sexposent quelques
exemples de méthodes d’organisation du travail individuel dans la leçon. Il précise le besoin de la planification
d’un auto-apprentissage complexe, bien organisé par l’enseignant, pour faciliter l’amélioration de la qualité
du processus éducatif et la formation d’un bon spécialiste.
Mots-clés: processus éducatif, travail individuel, méthode, forme d’activité, paradigme, compétences,
charge de travail, situation d’apprentissage.
Studiul individual al studentului rămâne una din problemele cheie în pedagogia modernă.
Actualitatea problemei se datorează faptului de:
n trecere de la principiul de „educaţie pentru toată viaţă” la principiul de „educaţie prin toată viaţă”;
n trecere de la „paradigma de învăţare” la „paradigma de a învăţa să înveţi”;
n trecere de la învățământul „axat pe obiective” la cel axat pe „formarea de competențe”, bazat și pe
munca independentă, ca pilon în formarea profesională.
Actualmente,în cadrul sistemului educaţional tradiţional, apare dilema creşterii volumului de cunoştinţe
necesar individului. Această dilemă poate fi rezolvată odată cu trecerea la sistemul de educaţie continuu, la
baza căruia se află studiul individual/independent al studentului. Dacă tradiţionala „paradigmă de învăţare”
avea ca scop difuzarea informaţiei de la profesor la elev/student, apoi pentru noua „paradigmă de a învăţa să
înveţi” este caracteristic – crearea unor noi medii de învăţare şi formarea abilităţilor de rezolvare a problemelor
apărute pe parcursul activităţii. Ideea-cheie a noii paradigme constă în ameliorarea continuă a calităţii învăţării
și productivităţii educaţiei prin intermediul sporirii autodezvoltării continue.
Conform concepţiei modernizării învăţământului în lume, inclusiv şi R. Moldova, specialistul trebuie
să fie competent, responsabil, liber să-şi cunoască meseria, să posede competenţe antreprenoriale în condiţiile
economiei de piaţă. Deci, rezolvarea cu succes a acestei sarcini este posibilă dacă se va atrage atenţie rolului
studiului independent al studentului. Sporirea cotei lucrului independent pentru studenţi necesită unele activităţi
practice din partea instituţiilor de învăţământ, a cercetătorilor pentru a elabora unele modele de implementare
şi organizare. Rezolvarea acestei probleme se complică datorită existenţei mai multor definiţii şi concepte a
studiului individual etc.
Potrivit părerii lui S. Arhanghelskii (1980) „ai învăţa pe studenţi metodele de autocunoaştere şi tratarea
ştiinţifică a acţiunilor” este particularitatea de bază a metodicii de predare [4]. Sarcina de bază a lucrului
individual, după părerea autorului, este formarea deprinderilor de a acapara cunoştinţe ştiinţifice în baza
explorărilor personale şi a interesului activ de a dobândi cunoştinţe.
Pe de altă parte, V. Zagveazinskii (2007) tratează studiul individual „ca activitate a studentului de dobândire
a cunoştinţelor şi capacităţilor, deprinderilor, care se realizează fără îndrumarea directă a profesorului, dar care
este dirijată de el” [5]. Anume studiul independent formează disponibilitatea către autoeducaţie, condiţionează
formarea continuă, oportunitatea de aşi îmbunătăţi abilităţile de calificare şi recalificare.
Conform opiniei lui I. Zimneea (2003) lucrul individual este o muncă, astfel încât este realizat fără
implicarea directă a cadrelor didactice, realizându-se în conformitate cu instrucţiunile sale, unde elevii/studenții
încearcă în mod cumpănit atingerea obiectivelor, utilizând forţele sale proprii şi exprimându-şi într-o formă sau
alta rezultatele mentale sau fizice (sau ambele împreună) de acţiune. [6].
Prof. univ. Ioan Bontaș (1990) semnala: „studiul individual reprezintă forma de activitate complexă și
348
SECŢIUNEA NR. 3
variată de învățare independentă, liberă, personală, atât pentru îndeplinirea obiectivelor activității didactice
bilaterale, cât mai ales a activității extra-didactice în cadrul timpului ce-l are la dispoziție fiecare dintre tinerii
studioși” [1, p.193].
Studiind natura lucrului independent din punct de vedere teoretic se evidenţiază trei direcţii de activitate,
după care se poate dezvolta învăţarea de sine stătător: cognitivitatea, practica şi logica. De fapt, procesul lucrului
individual se reprezentă prin triada: motivaţie-plan de acţiune-rezultatul. Așadar, din punct de vedere social,
lucrul individual poate fi văzut într-un spectru foarte larg. În opinia noastră definiţii clare privind problema
studiul individual sunt reflectate și în lucrările profesorilor-savanţi P. I. Pidkasistîi; А. Е. Pasekutov (1987) [7].
Astfel, putem constat că în literatura ştiinţifică de specialitate sunt propuse diverse accepțiuni ale
„studiului individual”, definindu-l ca:
n proces de studiu;
n mijloace de învăţământ;
n mijloace de formare a abilităţilor cognitive;
n mod de organizare a procesului de învăţământ;
n forma de organizare a activităţii cognitive:
n condiţie/starea de autoorganizare şi autodisciplina.
Deci, după cum vedem din postulatele de mai sus, în didactica modernă, lucrului individual i se atribuie
o dublă semnificație: pe de o parte el este recăutat ca formă instructivă de muncă, realizată fără intervenția,
dar dirijată de profesor, iar pe de altă parte ca mijloc de încadrare a studenților în activitatea cognitivă de sine
stătătoare și de formare a metodelor de activitate.
Adică, studiul individual, ca activitate independentă, liberă și personală de învățare, reprezintă forma
fundamentală de perfecționare a personalității și profesionalității după absolvirea școlii sau facultății în cadrul
educației permanente [1, p.193]. Cu alte cuvinte, lucrul independent reprezintă o formă de activitate, îndeplinită
de student/elev fără a avea contact cu profesorul sau îndrumat de el prin intermediul materialelor instructive;
o parte integrantă a procesului instructiv, ce reflectă activitatea individuală a educatului în conformitate cu
indicațiile profesorului sau manualului și programei de instruire.
Efectul scontat de la organizarea studiului individual poate fi obținut doar atunci, când se realizează în
cadrul procesului educațional, care penetrează toate etapele formării studentului în instituția superioară.
În practica educațională pot fi menționate existența a patru tipuri de lucru individual:
1. Formarea unor abilități de a depista necesarul într-un algoritm de activitate, ce se conține în condițiile
sarcinii. Activitatea cognitivă a educatului constă în recunoașterea obiectelor unui anumit domeniu
prin percepția informației despre sau acțiunii cu ele. La această categorie pot fi nominalizate utilizarea
temelor pentru acasă, lucrul cu manualul și notițele de curs (conspectul). Caracteristic pentru acest
tip: toate datele necesare, precum și metoda îndeplinirii sarcinii ar trebui să fie prezentate într-o
formă explicită direct în însăși sarcina de lucru sau într-o eventuală instrucțiune.
2. Formare de cunoștințe care ar favoriza rezolvarea unor probleme-model/tip. Domeniul cognitiv al
educaților se manifestă în acest caz într-o reproducere clară sau o remodelare parțială a structurilor și
conținuturilor anterior studiate, care presupun necesitatea analizei conținutului obiectului, a modalității
de realizare a sarcinii, selectarea celei mai corecte variante sau a structurilor logice consecutive și
metodelor de rezolvare. Pentru acest model sunt caracteristice unele etape ale lucrărilor practice și de
laborator, proiectelor de curs, algoritmul unor teme pentru acasă. Particularitatea de bază: în sarcină
e necesar a menționa ideea, principiul rezolvării, dar cu condiția că educatul va dezvolta principiul și
ideea mai departe în metode/moduri de rezolvare proprii pentru condițiile respective.
3. Formarea abilităților de rezolvare a problemelor ne standard. Activitatea cognitivă a educatului la
rezolvarea unor astfel de probleme se manifestă în acumularea de experiențe noi în baza cunoștințelor
și experiențelor formate anterior (acțiunea în baza unui algoritm cunoscut) prin transferul de
cunoștințe, deprinderi și abilități. Însărcinările pentru această categorie presupun cercetare,
formularea și realizarea ideilor de rezolvare, care depășesc experiența anterioară și necesită de la
educat studiul informației sub un alt unghi de vedere. Astfel de lucrări necesită din partea educatului
analiza de situații necunoscute și generarea de noi informații subiective. Lucrări tipice la acest capitol
349
SECŢIUNEA NR. 3
sunt considerate proiectele de curs și de tezele de licență.

4. Crearea de condiții prealabile întru dezvoltarea sarcinilor ce necesită activitate creativă. Aici
activitatea cognitivă rezidă în descoperirea esenței și pătrunderea în natura obiectului de studiu,
crearea de noi conexiuni și relații, necesare pentru identificarea noilor principii, ideilor necunoscute
anterior. Astfel de sarcini individuale sunt realizate în cadrul unor lucrări-științifice de cercetare,
inclusiv cele de curs și licență.
În cadrul studiului individual studentul trebuie să se învețe a diferenția sarcinile cognitive, să selecteze
metoda de lucru, să realizeze evaluarea corectitudinii îndeplinirii sarcinii, ameliorarea abilităților de punere
în aplicare a cunoștințelor teoretice. Formarea abilităților de lucru independent la student se poate face atât
în mod conștient, cât și în mod intuitiv. Cât privește prima categorie, suportul îl constituie viziunea clară a
scopurilor, sarcinilor, formelor, metodelor de lucru, controlul conștient asupra procesului și rezultatelor. În
cea de-a doua categorie mai mult predomină înțelegerea vagă a acțiunilor, obiceiurilor, formate sub influența
repetițiilor mecanice și imitărilor.
Conform datelor din literatura de specialitate, organizarea propriu-zisă a lucrului independent al
studenților/elevilor se efectuează în doi pași. Primul-pregătitor, fiind nevoie de implicarea în activitate și a
profesorului, cu scopul de a depista apariția unor eventuale greșeli. Al doilea pas ar fi cel al autoreglării, când
nu este nevoie de prezența cadrului didactic în procesul de formare a cunoștințelor studenților. Se consideră
important în organizarea activității individuale determinarea volumului și a structurii conținutului materialului,
predestinat studiului independent, precum și asigurarea lui metodică (programa cu includerea observațiilor,
studiul primelor surse), diverse probleme, sarcini individuale ne standard pentru fiecare, instrumentarul pentru
realizare. Indicațiile metodice actuale existente privitor la studiul individual poartă mai mult un caracter
informativ. Studentul însă trebuie orientat spre activitatea creatoare a disciplinei.
Prin urmare, se simte necesitatea apariției unor noi generații de indicații metodice la realizarea studiului
individual. În publicațiile de ultimă oră tot mai mulți cercetători-inovatori sunt convinși că lucrul individual
poate avea sorți de izbândă numai în cazul când profesorul va determina temele, caracterul studiului, formele,
metodele, variațiile de realizare, sistema de control și evidență, modalitățile de raportare. Realizat într-o altă
modalitate efectul dorit nu-l vom obține nicicând.
Succesul lucrului individual se determină în primul rând și de nivelul de pregătire al studenților și
presupune o activitate maximală a lor în diverse aspecte: organizarea muncii intelectuale, căutarea informațiilor,
tendința de a face cunoștințele convingeri. Condițiile psihologice a dezvoltării independenței la studenți rezidă
în succesele obținute la învățătură, atitudinea pozitivă față de ea, interesul și pasiunea față de disciplina de
studiu, și înțelegerea faptului, că printr-o organizare corectă a lucrului individual se acaparează deprinderi și
experiență pentru activitatea creatoare, viitoarea profesie etc.
Sistemul lucrului independent are corespondență în competența-cheie de „a învăța să înveți” (și aceasta
se va face chiar din prima zi în instituția superioară prin intermediul cursului de „Introducere în specialitate”),
iar în al doilea rând este necesar de ai familiariza cu bazele psihofiziologice ale activității intelectuale și a
muncii științifice.
Lucrul individual ca modalitate specifică, superioară de organizare a activității de instruire este
condiționat și de facultățile individuale ale fiecărui student și necesită un nivel înalt de conștiință de sine,
reflexie. El poate fi realizată în auditoriu și extra-curricular (acasă, laborator) sub diverse forme (scris, oral).
Ca parte componentă a procesului instructiv are drept scop nu doar consolidarea și aprofundarea, dobândirea
de noi cunoștințe, pregătirea către lecții, seminare, colocvii, examene, dar și pentru formarea deprinderilor de
lucru individual în general (instruire, știință, activitatea profesională, capacitatea de-a lua asupra sa anumite
responsabilități și a rezolva de sine stătător probleme, a găsi rezolvări constructive, a lua decizii în situații
concrete).
Una din priorităţile de bază ale cadrului didactic, pe lângă faptul de a interveni rapid, corect şi optim
în demersul educaţional, este şi de ai sprijini pe studenți/elevi să înveţe, să fie dornici și capabili să găsească
răspunsuri la tot cei frământă.
Modelele lecţiilor tradiţionale cât şi cele moderne prevăd în scenariul lor de realizare şi momente
de activitate individuală, unde elevii compară noile informaţii, le structurează în propria viziune. Adică îi
350
SECŢIUNEA NR. 3
îndeamnă pe elevi să înveţe a învăţa, să manifeste iniţiative, să se angajează în activitate cu întregul lor potenţial
intelectual, dobândind cunoştinţe şi competenţe noi.
În practica şcolară pot fi utilizate fără mari dificultăţi diverse metode de studiu individual, cum ar fi:Eseul
cu răspuns restrâns, care reflectă organizarea şi integrarea ideilor despre su¬biectul abordat, interpretarea şi
aplicarea datelor. Pentru realizarea unui eseu sarcina de lucru se formulează clar, succint şi precis, în termeni
de performanţă aştep¬tată. Pentru scrierea acestui eseu se parcurg mai multe etape.
Comunicarea sarcinii de lucru: Scrieţi un minieseu de aproximativ două pagini pentru următoarea
afirmaţie: Genetica – ştiinţa eredităţii şi a variabilităţii, utilizând algoritmul:
– Definiţi noţiunea de ereditate.
– Cum puteţi explica caracterul conservator al eredităţii?
– Care este rolul eredităţii în evoluţia organismelor?
– Definiţi noţiunea de variabilitate.
– Cum explicaţi rolul „revoluţionar” al variabilităţii în dialectica naturii?
– Specificaţi tipurile de variabilitate etc.
Activitate frontală: prezentarea eseurilor de către elevi şi discutarea lor. Pentru fiecare întrebare se vor
solicita câțiva elevi.
Concomitent îi vom deprinde pe studenți să realizeze diverse situaţii de învăţare în cadrul lucrărilor de
laborator/practice și a seminarelor, bunăoară:
Situaţie de învăţare nr. 1
Obiective operaţionale metodologice. Pe parcursul situaţiei de învăţare, elevii vor fi capabili:
– să extragă informaţii esenţiale despre Celulă dintr-un text;
– să grupeze informaţiile esenţiale despre Celulă pe categorii;
– să reprezinte printr-o hartă cognitivă informaţiile esenţiale despre Celulă.
Sarcină de lucru: Lucrați în grupuri câte patru elevi timp de 10 minute. Reprezentaţi pe un poster o
harta cognitivă (un organizator grafic de tip pânză de păianjen) informaţiile despre celulă pe baza textului din
manual şi a studiului realizat la microscop [3].
Situaţie de învăţare nr. 2
Competența-cheie: de a învăța să înveți;
Obiective operaţionale metodologice. Pe parcursul situaţiei de învăţare, elevii vor fi capabili:
– să identifice informaţii esenţiale despre Mutaţii în textul din manual;
– să grupeze informaţiile despre Mutaţii pe categorii;
– să reprezinte pe un ciorchine informaţii esenţiale despre Mutaţii grupate în jurul a șase sateliţi.
Sarcină de lucru: Lucrați în grupuri câte trei timp de 10 minute. Reprezentaţi pe un organizator grafic
de tip ciorchine toate informaţiile despre mutaţii pe baza textului din manual. Structuraţi informaţiile în jurul
a șase sateliţi: mutaţii spontane, mutaţii artificiale, mutaţii cromozomiale, factorii mutageni fizici, factorii
mutageni chimici şi factorii mutageni biologici. Fiecare grupă va prezenta posterul la tablă cu explicațiile de
rigoare [3].
Deci, e necesar de menționat că valoarea studiului individual depășește cu mult cadrul unei singure
discipline și din acest motiv catedrele trebuie să elaboreze o strategie a lui.
Conform noii paradigme a învățării, indiferent de specializare și caracterul activității, fiecare tânăr
specialist începător trebuie să posede cunoștințe fundamentale, deprinderi profesionale și abilități în propriul
profil, experiență în activitățile creative și de cercetare a unor noi probleme, incluse în activitățile socio-
evaluative (ultimele două se dobândesc anume în procesul studiului individual). Este de la sine înțeles, că
nici un fel de cunoștințe, dacă nu vor fi consolidate prin intermediul activităților individuale nu pot deveni un
patrimoniu uman autentic.
În plus, studiul individual mai are și o mare importanță educativă: formează independența nu doar ca o
totalitate de abilități și deprinderi, dar și ca trăsătură de caracter cu rol important în organizarea personalității
viitorului specialist.
Însușirea tehnicii studiului individual are influențe benefice asupra calității, performanțelor și eficienței
învățării și perfecționării, căci ceea ce-ți însușești singur, ceea ce descoperi singur, devine convingere personală,
351
SECŢIUNEA NR. 3
atât în plan teoretic cât și practic, asigurând o pregătire temeinică, valoroasă, competentă, fiabilă și creativă
[1, p.193].
În concluzie parvenim cu câteva propuneri privind unele modalități de eficientizare a studiului individual
în activitatea educațională:
n elaborarea unor indicații metodice complexe (catedrale/inter-catedrale) privind organizarea și
implementarea cu maximă eficiență a studiului individual în cadrul disciplinelor de studiu (în caz
contrar rămâne doar o realitate falsă pe hârtie);
n includerea studiului individual în sarcina didactică, orar cu organizarea de consultații;
n elaborarea unor sarcini complexe la interferența unor discipline de studiu;
n elaborarea unor situații de învățare racordate la conținuturi concrete ce necesită rezolvări netradiționale;
n utilizarea unor metode netradiționale de evaluare și contabilizare a lucrului individual realizat de
student;
n studierea experienței avansate a unor profesori-inovatori privind implementarea studiului individual
la disciplina predată.
Bibliografie
1. BONTAŞ, I. Pedagogie. Editura ALL Bucureşti, 1996, 315 p.

2. DULAMĂ, M. Cum îi învăţăm pe alţii să înveţe. Editura Clusium, Cluj-Napoca, 2009. 435 p.
3. NICORICI, M. Unele metodologii de studiu individual cu elevii în cadrul orelor de biologie//
Materialele conferinţei ştiinţifice internaţionale, USM: Priorităţi actuale în procesul educaţional, 3
octombrie 2010, Chişinău, 2011, 638-643 p.
4. АРХАНГЕЬСКИЙ, С. И. Учебный процесс в высшей школе, его закономерности. М.: Высшая
школа, 1980. - 386 с.
5. ЗАГВЯЗИНСКИЙ, В. И. Теория обучения: Современная интерпретация: учеб. пособие для
студ. высш. учеб. заведений. – М.: Академия, 2007. - 192 с.
6. ЗИМНЯЯ, И. Ключевые компетентности как результативно-целевая основа компетентностного
подхода в образовании // Высшее образование сегодня, 2003, №5. 34-42c.
7. ПИДКАСИСТЫЙ, П. И.; ПАСЕКУТОВ, А. Е. Навыки самообразования - важнейшая цель
обучения//Вестник высшей школы.-1987. - №4. - 31-34 c.
ФОРМИРОВАНИЕ СИСТЕМЫ ЭЛЕКТРОННОЙ ЛОГИСТИКИ

В КОНТЕКСТЕ РАЗВИТИЯ ГЛОБАЛЬНОЙ ИННОВАЦИОННОЙ
ГИПЕРКОНКУРЕНЦИИ
ОМЕЛЬЧЕНКО Владимир, доцент, экон. наук, проф.,

Донецкий Национальный Университет
ОМЕЛЬЧЕНКО Анна, канд. экон. наук, доцент,
ОМЕЛЬЧЕНКО Александра, аспирант,
With the development of information and communication technologies, their total penetration into
all areas of human society, globalization and large-scale involvement in it most of the world there is a
transformation of the world and national economies. In the new conditions the basic concepts, models, methods,
mechanisms and forms of economic regulation and competition in the global, national, inter-regional, regional,
micro- and nanoscale are change. The main factor of victory in today’s escalating competition is forward-
dominant innovation and new ways of doing hypercompetitive struggle, including using logistic mechanisms.
352
SECŢIUNEA NR. 3
With logistisation of electronic business there is a new phenomenon in today’s global economy - e-logistics.
Logistisation of electronic business refers to the widespread introduction of the logistical approach, that is,
the analysis and synthesis of logistics chains and systems within the virtualization of economic processes and
total use of ICT.
Ключевые слова: методология, инновационная гиперконкуренция, информационно-коммуникаци-
онные технологии, логистические механизмы, электронная логистика.
В условиях всемерного развития информационно-коммуникационных технологий (ИКТ), их

то¬тального проникновения во все сферы жизни человеческого общества, масштабного развертывания
глобализационных процессов и вовлечения в них большинства стран мира происходит трансформация
мировой и национальных экономических систем. В новых условиях качественно меняются основные
концепции, модели, методы, механизмы и формы регулирования экономики и конкурентной борьбы на
глобальном, национальном, межрегиональном, региональном, микро- и наноуровнях. Главным факто-
ром победы в современной обостряющейся конкурентной борьбе являются опережающие доми¬нант-
ные инновации и новые методы ведения гиперконкурентной борьбы, в том числе, и с использованием
логистических механизмов.
Глобальность современной экономики предполагает, прежде всего, глобальность и инноваци-
он¬ность конкуренции. Следует выделить важнейшие глобальные общеэкономические, институцио-
наль¬ные, коммуникационно-логистические и организационно-управленческие факторы, влияющие
на трансформацию национальных и мировой систем хозяйствования на современном этапе — этапе
глобальной инфор¬мационно-сетевой экономики.
Во-первых, происходит глобализация системы мирохозяйственных (в т.ч., логистических) свя-
зей, мировых сырьевых, то¬варных, финансово-валютных и фондовых рынков, рынка высококвалифи-
цированной рабочей силы и др.
Во-вторых, развертывается информационно-коммуникационная глобализация, осуществляемая
на базе передовых ИКТ и обеспечивающая свободный доступ к мировым информационным, научным
и образовательным ресурсам.
В-третьих, осуществляется виртуализация обмена информацией и дея¬тельности отдельных
граждан, общественных организаций, компаний, правительственных органов большинства государств
мира.
В-четвертых, стираются внешние территориальные границы отдель¬ных государств и регионов,
которые становятся виртуально проницаемы, а также становятся прони¬цаемы национальные финан-
совые и налоговые системы.
В-пятых, формируются различные виртуаль¬но-сетевые правительственные (например, элек-
тронное правительство) и неправительственные инсти¬туты, социальные сети, самоорганизующиеся
сетевые гражданские и бизнес-сообщества.
В-шестых, резко возрастает роль информации как главного фактора производства и роль интел-
лектуальной соб¬ственности.
В-седьмых, стремительно расширяются возможности получения доходов, связанных с инноваци-
онным предпринимательством, электронно-логистической деятельностью и бизнесом в сети Интернет.
В-восьмых, развиваются электронные, дистанционные формы занятости (электронное рабочее
место, электронный офис, электронное предприятие, оффшорное программирование).
В-девятых, возникают электронные формы регулирования экономической и общественной дея-
тельности, а также электрон¬ные формы управления и взаимодействия государства с населением.
В-десятых, резко усиливается конкурентная борьба между отдельными странами и корпораци-
ями, и победа в острой конкурентной борьбе требует постоянных опережающих инноваций (в т.ч.,
логистических) с целью поддержки постоянного технологиче¬ского и информационного лидерства на
глобальных рынках.
Все эти особенности харак¬теризуют процесс управляемо-программируемого перехода всех стран
мира к глобальной информа¬ционно-сетевой экономике, к шестому инфо-нано-биотехнологическому
353
SECŢIUNEA NR. 3
укладу, что обусловлено раз¬работкой и внедрением к 2020-2030 гг. новых прорывных интегрально-се-
тевых технологий (в том числе на основе новых комбинаций космо-, нано-, био- и инфотехнологий),
тотально охватывающих все сферы и все уровни социально-политической и финансово-экономической
жизни человеческого общества, а также формированием качественно нового глобального экономиче-
ского порядка.
В XXI в., на наш взгляд, следует говорить о возникновении качественно нового вида конкуренции
- гиперконкуренции, или инновационной гиперконкуренции, т. е. об управляемом гиперконкурентном
развитии глобальных рынков в условиях использования опережающих доминантных инноваций, обу-
словленных вертикально-горизонтально-сетевой интеграцией в глобальные структуры и включающих
новые передовые методы программируемого, управляемого воздействия на цели, мотивы, интересы,
потребности и экономическое поведение людей (партнеров, потенциальных конкурентов, потребите-
лей и др.) с целью получения целевых запрограммированных выгод и эффектов.
В современных условиях происходит изменение методологических подходов к анализу конку-
рен¬тоспособности.
Во-первых, если раньше международная и национальная конкурентоспособность исчислялась
на базе в основном материальных и финансовых ресурсов, то сегодня она расширилась за счет учета
информационных ресурсов, ИКТ и интеллектуального капитала.
Во-вторых, конкурентоспособность следует рассматривать многоуровнево и многоаспектно: кон-
курентоспособность отдельной компании или группы компаний, экономики отдельной страны (нацио-
нальная конкурентоспособность), конкурентоспособность группы (объединений, блоков) стран, меж-
дународная конкурентоспособность и глобальная инновацонная гиперконкурентоспособность, а также
сетевая конкурентоспособность и др.
В-третьих, при определении конкурентоспособности учитывается не только статика, но и эконо-
мическая динамика, структурные изменения в экономике, состояние интеллектуального капитала, раз-
витость институтов, информационно-сетевая гибкость, инновационность производства, статусность,
логистичность, брендовость, инновационность менеджмента и др.
Известный специалист в области менеджмента П. Друкер отмечал, что сегодня предпринима-
тельство находит свое воплощение в новых формах, истоки которых лежат в быстрой эволюции со-
временной технологии и современного управления, которое само превращается в новую технологию.
По его мнению, новая технология – это не только новые материалы, электроника, биотехнология, но и
новое предпринимательское, маркетингово-логистическое управление, оказывающее нередко большее
влияние на прогресс, чем новые изобретения [1].
В связи с изложенным, мы можем констатировать, что в современной мировой экономике полу-
чают особое развитие «глобальные инновационные гиперконкурентные компании или корпорации»
(ГИГК). Здесь речь идет не просто о крупных традиционных промышленных корпорациях. Следует
иметь в виду, что в современной глобальной информационно-инновационной экономике все большая
доля бизнеса ГИГК осуществляется в глобальной сети Интернет. Например, одной из ведущих ком-
паний мира с многомиллиардной капитализацией является глобальная поисково-сервисная система
Google, которая относится к классу и типу ГИГК.
Такие компании отличает потоковый интегративно-комплексный, всеохватывающий подход к
инновациям. Главными свойствами ГИГК являются глобальность, инновационность (инновационное
опережение), гиперконкурентность. Их отличает крупный размер, доминирование на рынке, высокая
капитализация, матрично-сетевая гибкая структурно-функциональная организация и эффективный
интерактивный логистический менеджмент. Следует особо подчеркнуть, что ГИГК принципиально
отличаются от крупных традиционных компаний (например, сырьевых), чья деятельность базирует-
ся на традиционных ресурсах и традиционных (инновационно запаздывающих) методах логистики и
маркетинга, менеджмента и конкурентной борьбы. Именно ведущие мировые ГИГК обеспечивают вы-
сокий динамизм, инновационность, гипер¬конкурентность, логистичность, статусность и лидерство
на глобальных и все больше глобализирующихся мировых, национальных, региональных и локальных
рынках.
354
SECŢIUNEA NR. 3
Важнейшее место в современной глобальной экономике занимают крупнейшие транснациональ-

ные компании (Microsoft, IВМ, Арр1е, Intel, Samsung и др.). В условиях тотальной и всеобъемлющей
глобализации возникает новый тип вертикально и горизонтально-сетевым образом интегрированных
компаний, с новыми интегративными функциями, задачами и методами гиперконкурентной борьбы в
глобальной логистической информационно-сетевой экономике, которые, по сути, и являются глобаль-
ными инновационными (вертикально и горизонтально-сетевым образом интегрированными) гиперкон-
курентными компаниями.
Именно глобальные гиперконкурентные инновационные корпорации предопределяют глобали-
за¬ционные преимущества мировых стран-лидеров (США, ЕС, Японии, Китая) в современных усло-
виях. Именно передовые ГИГК способны обеспечить привлечение крупных инвестиций в конкурент-
ные инновационные проекты, успешную реализацию целевых финансовых стратегий. Реализация этих
стратегий обеспечивается как привлечением средств на фондовых и кредитных рынках, так и путем
слияний и поглощений, осуществляемых крупнейшими компаниями мира, а также посредством под-
держки не только национальными государствами, но и, прежде всего, глобальными наднациональными
управленческими и финансовыми структурами, которые заинтересованы в обеспечении высокого ди-
намизма мировой экономики посредством стимулирования глобальной гиперконкуренции на мировых
рынках.
В рамках развиваемой нами концепции мы обосновываем положение и о том, что современный
кризис – это системный гуманитарно-управленческий, финансово-экономический кризис, в рамках
которого следует говорить о кризисе старой парадигмы развития, о кризисе генотипа глобальной ин-
дустриально-рыночной системы, о качественном структурно-циклическом трансформационном кри-
зисе мирового хозяйства, о кризисе старой модели (типа) мировой экономики, старых институтов,
струк¬тур, механизмов регулирования и методов управления. В основе данного кризиса лежит ком-
плекс глубинных противоречий, присущих ныне действующей энтропийной индустриально-рыноч-
ной мо¬дели глобальной финансово-экономической системы. Неустойчивость, разбалансированность,
не¬управляемость последней в настоящее время резко возросли. Недавние потрясения на глобальных
сырьевых, фондовых и финансово-валютных рынках мира и Украины есть проявление системного кри-
зиса индустриально-рыночной модели хозяйствования как таковой. Они сигнализируют о признаках
осуществляющегося глобального системного кризиса (тотально охватывающего все уровни мирового
хозяйства и включающего в себя несколько этапов, видов, волн), связанного с глобальной трансфор-
мацией индустриального общества с экономикой рыночного, стихийно самоорганизующегося типа в
новую высокоорганизованную форму информационного общества с потоковой информационно-сете-
вой экономикой преимущественно инновационно-синергийного целенаправленно программируемого
(управляемого) типа.
Таким образом, в XXI в., в условиях тотальной глобализации и интернационализации мировых
рынков, необходимо теоретико-методологически обосновать и обеспечить постепенный переход к но-
вой идеологии, концепции, модели роста, которая может быть определена как информационно-сетевая
экономика с инновационно-гиперконкурентной доминантой развития, основанной на новых знаниях,
ИКТ, методах активной гиперконкурентной борьбы и инновационно-управленческого опережения, ба-
зисными элементами которой являются глобальные инновационные гиперконкурентные компании.
При этом в рамках их развития особую роль, по нашему мнению, должны играть научно обосно-
ванные логистические механизмы ведения электронного бизнеса.
Посредством логистизации электронного бизнеса должен сформироваться новый феномен со-
временной глобальной экономики – электронная логистика. При этом под логистизацией электронного
бизнеса мы понимаем широкое внедрение логистического подхода, т.е. анализа и синтеза логистиче-
ских цепей и систем в рамках виртуализации экономических процессов и тотального использования
ИКТ.
Следовательно, электронная логистика представляет собой особую форму ведения современного
бизнеса посредством оптимизации потоковых процессов производства, распределения и продажи ма-
териальных, трудовых, энергоресурсов, готовой продукции, движения и использования информации,
355
SECŢIUNEA NR. 3
финансов, грузов, а также отходов производства и потребления на основе тотального использования

ИКТ и глобальной сети Интернет. [2]
При этом степень использования информационных и коммуникационных технологий и систем
служит мерой, по которой логистика может считаться электронной.
Потенциал электронной логистики столь значителен и объемен, что даже традиционная логисти-
ческая деятельность: бизнес-анализ потоков ресурсов (BI – Business Intelligence); управление отноше-
ниями с потребителями (CRM – Customer Relations Management), управление цепями поставок (SCM –
Supply Chain Management) и управлениепотоками знаний (КМ – Knowledge Management) – реализуется
средствами информационных технологий.
При этом, сеть Интернет обеспечила доступ производителей к максимальному числу потребите-
лей и их многообразным предпочтениям и предоставила возможность клиентам вводить свои заказы
в систему управления предприятием. Это обстоятельство привело, в частности, к новому витку разви-
тия автоматизированных систем управления, основанных на стандарте CSRP (Customer Synchronized
Resource Planning – планирование движения ресурсов во взаимодействии с покупателем).
Для производителей реализация моделей электронной логистики несет следующие несомненные
выгоды:
– расширение рынка. Даже с небольшим капиталом компания может обслуживать клиентов в
глобальном масштабе;
– снижение издержек получения, обработки и хранения информации, снижение административ-
ных расходов за счет уменьшения запасов;
– специализация бизнеса;
– усиление конкурентных преимуществ компании за счет кастомизации (ориентации производ-
ства на заказы клиентов);
– ускорение бизнес-процессов за счет повышения производительности труда сотрудников;
– возможность интерактивности и совместимости в реальном времени. Коммуникация в сети
Интернет двухсторонняя, происходит в реальном времени и обеспечивается совместимостью инфор-
мационных систем, что является принципиально важным для принятия логистических решений. Эти
свойства позволяют логисту решать многие проблемы (например, обосновывать маршрут доставки) в
реальном времени;
– возможность параллельного общения с клиентами;
– расширение возможностей партнерства, установление долгосрочных отношений с поставщика-
ми и клиентами, расширение доступа к информации и т. д.
– для потребителей использование электронной логистики несет следующие выгоды:
– круглосуточное обслуживание в любое удобное для потребителя время, без перерывов и выход-
ных;
– расширение выбора условий заказа и движения товаров, поставщиков, цены, качества;
– получение подробной и своевременной информации;
– сравнение предложений и обмена информацией с другими потребителями.
Обобщая вышеизложенное, сделаем следующие выводы:
1. Электронная логистика способствует продвижению товаров путем непосредственного, ин-
формационно-насыщенного, интерактивного контакта с клиентами. Электронные средства
также позволяют сделать интерактивной рекламу, адресовать ее конкретному потребителю,
пользуясь при этом информацией о его особенностях (вводимой информацией). Таким обра-
зом, электронная логистика предоставляет возможность разработки новых стратегий продви-
жения товаров.
2. Благодаря использованию инфраструктур общего пользования, таких как Интернет, и переда-
чи информации в цифровом виде с возможностью ее повторного использования применение
систем электронной логистики удешевляет доставку информации потребителю, поскольку в
стоимость доставки не входят затраты на персонал, телефонные переговоры, почтовые расхо-
ды и расходы на печать.
356
SECŢIUNEA NR. 3
3. Системы электронной логистики позволяют ускорить подго¬товку и доставку информации

или услуг благодаря быстроте функционирования.
4. С появлением электронного перевода денег клиенты могут переводить деньги на банковский
счет компании, используя систему электронных платежей. Это позволяет избежать задержек,
которые бывают при почтовом переводе денег
5. Электронная логистика обеспечивает единообразие и точность информации, поскольку она
предназначена для общего пользования, а для делопроизводства применяются электронные
формы.
6. Возможность предоставления ответов на вопросы в режиме он-лайн путем публикации в Ин-
тернете способов решения наиболее часто встречающихся проблем, использования электрон-
ной почты и других форм обратной связи.
7. Электронная логистика позволяет получить информацию о клиентах, если регистрировать
каждый отучай, когда клиент за¬прашивает сведения о каком-либо товаре, покупает товар,
про¬сит о какой-либо услуге и т. д. С помощью такого взаимодействия можно узнать о потреб-
ностях клиента и использовать это знание в дальнейших маркетинговых мероприятиях.
8. Благодаря тому, что система электронной логистики построена на обмене информацией, ста-
новится возможным создание новых или видоизменение существующих товаров с целью их
соответствия желаниям потребителя.
9. Использование электронной логистики позволяет компании достичь конкурентных преиму-
ществ, заключающихся в (1) сокращении издержек благодаря снижению расходов на рекламу
и продвижение товаров; (2) возможности предлагать более разнообразные товары благодаря
их усовершенствованию и видоизменению с целью удовлетворения желаний клиента и своев-
ременного отклика на требования рынка; (3) повышенном внимании к клиентам, что выража-
ется в улучшении обслуживания и взаимоотношений.
10. У сотрудничающих сторон нет временных и пространственных ограничений для ведения биз-
неса. Информация передается произ¬водителям, поставщикам и оптовым покупателям прак-
тически мгновенно.
1. Друкер, П. Задачи менеджмента в ХХІ в. / П. Друкер. – Вильямс, 2007. – 272 с.

2. Омельченко, В. Я. Логистика в системе трансформационной микроэкономики = Теоретико-
методологические аспекты. Монография. / В. Я. Омельченко. – Донецк: Норд-Пресс, 2004.
– 309 с.
ANALIZA CALITĂŢII INFORMAŢIILOR STATISTICE ECONOMICE,

FINANCIAR-BANCARE, COMERCIALE etc.: CAZUL RM CU DATE
COMPARATIVE PRIVIND ŞI ALTE STATE
PATRAŞ Mihai, prof. univ., dr.,
Based on the analysis and use of a huge basis of economic multiannual national and international
statistical data, the work exposes the results of the appreciation of their correspondence degree to real
processes. There are exposed multiple cases when for political, propagandistic, ideological, methodical etc.
reasons, the official bodies denature or modify different social-economic parameters. The real researcher’s
task consists in the identification of this type of situations, data rectification or their scientific interpretation.
Key-words: statistical data, economic information, real data, adequate data, decent information, false
357
SECŢIUNEA NR. 3
information, (officially) denatured informations, information appreciation, indicators’ estimation.
Regimul totalitarist/ comunist instaurat şi menţinut cu forţa în Rusia, iar mai apoi în coloniile sale (1917-
1991) pe larg a folosit dezinformarea economică etc. internă şi externă în scopuri ideologice. Eforturile depuse
de autorităţi pentru a prezenta dorinţa drept realitate au avut succes provizoriu. „Deschiderea” din anii 1980-
ci şi trecerea parţială la adevăr (economic, social, financiar etc.) a condus la dispariţia sistemului economic
artificial şi ineficient. Însă metodele de denaturare a informaţiilor socio-economice, din diferite motive, încă
nu au fost abandonate în totalitate. Parţial aceasta ţine şi de subdezvoltarea statisticii, de incompetenţa şi/sau
iresponsabilitatea unor funcţionari publici. Mai jos sunt prezentate multiple cazuri din economiile socialiste şi
postsocialiste, de folosire a unor indicatori neadecvaţi. Respectiv în baza lor se iau decizii necorespunzătoare.
Procesul de gestionare a economiei se bazează pe multiple informaţii ale diverselor structuri naţionale
şi externe, generatoare de atare date. În lista organismelor naţionale (pentru cazul RM) trebuiesc menţionate:
BNS, Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor, BNM, Departamentul Vamal, Inspectoratul Principal
Fiscal de Stat etc.
În lista structurilor externe, generatoare şi furnizoare de informaţii socio-economice, comerciale şi
financiar-bancare sunt:
– subdiviziunile ONU (diferite comisii specializate, FMI, BIRD şi structurile afiliate);
– structurile UE (BCE, BEI, Eurostat, BERD ş.a.);
– organismele internaţionale: OMC, BRI ş.a.;
– organele respective ale altor state importante sau cu care efectiv colaborăm (structurile CSI, organele
economice şi informaţionale ale României: INSE, BNR etc.).
Calitatea şi eficienţa deciziilor socio-economice la nivel naţional depinde de mai mulţi factori. Printre
aceştia:
a) calitatea datelor utilizate: deplinătatea/ gradul de cuprindere (sau de reprezentare, adică
reprezentativitatea), caracterul adecvat sau neadecvat al acestora, metodologia calculării, asigurarea
comparabilităţii (în timp, spaţiu sau ca structură, mai ales pentru comparaţiile între state etc.);
b) operativitatea sistematizării şi prezentării lor. E ştiut, că dacă chiar informaţiile sunt „bune”, dar
prezentate „cu întârziere”, ele valorează puţin;
c) calificarea, profesionalismul utilizatorilor informaţiilor, presupunând că o parte dintre aceştia sunt şi
decidenţi. Aici trebuie să adăugăm şi moralitatea/ integritatea decidenţilor;
d) transparenţa informaţiei, asigurarea accesului la date a comunităţii ştiinţifice, a societăţii etc., fiindcă,
după cum arată experienţa ţărilor foste comuniste, nu întotdeauna decidenţii/ funcţionarii publici
sunt şi cele mai pregătite şi cele mai integre persoane, cu calităţi morale decente. (Aici amintim doar
exemplele cu a.n. privatizări, efectuate în proporţie de aproape 100:100 de către funcţionari publici
şi rudele ori cunoscuţii acestora sau cu a.n. tendere, organizate de către persoanele oficiale prin
firmele lor „căpuşă” etc.). Mecanismul de selectare a cadrelor, de ex., alegerile parlamentare, este
unul preponderent imperfect, de aceea o bună parte din potenţialul uman de cea mai înaltă calificare
este efectiv înlăturat de la procesul decizional.
De la bun început trebuie să menţionez în mod special, că atunci, cînd vorbim despre RM, suntem
obligaţi să precizăm că toate sau aproape toate datele cu caracter economic, financiar-bancar, valutar etc.
conţin o serie de neajunsuri semnificative, despre care unii/ mulţi utilizatori nici măcar nu amintesc.
1. Dacă deschidem „Anuarele statistice ale Republicii Moldova”, elaborate de BNS [2-5], de la bun
început constatăm, că informaţiile respective (începând cu 1993) nu corespund cerinţelor expuse
mai sus (în special, deplinătatea). Acestea (datele) se referă doar la o parte a teritoriului legal/ oficial,
gestionat de Guvern (adică nu includ regiunea nistreană, aflată sub ocupaţie provizorie militară
rusească din vara a.1992).
2. R. Moldova este caracterizată ca un spaţiu cu economie tenebră/ neînregistrată/ criminală etc.
semnificativă. Există diferite aprecieri cantitative a acestei părţi a economiei: ele variază de la 25%
(potrivit estimărilor BNS) pînă la peste 50% şi mai mult, potrivit aprecierilor specialiştilor.
3. Afară de aceasta, există o serie de date oficiale, despre care vom vorbi mai jos, care în mod evident
358
SECŢIUNEA NR. 3
nu sunt adecvate, sunt contradictorii, incredibile. În plus, unele informaţii sunt extrem de politizate
(de ex., ritmurile de creştere economică sau privitor la inflaţie ş.a.).
Despre toate aceste fapte trebuie să se ţină cont şi să se specifice atunci, cînd efectuăm o analiză
retrospectivă economică, cînd dorim să comparăm diferiţi indicatori privitor la RM cu cei din alte state, precum
şi atunci, cînd intenţionăm să identificăm anumite tendinţe sau să elaborăm anumite prognoze. În baza unor
date incomplete, uneori politizate şi/sau nereprezentative nu se pot construi diferite pronosticuri consistente,
grăitoare, pretenţioase. Mai ales, dacă ţinem cont de proporţiile nesemnificative ale economiei noastre, ce
poate fi comparată cu o firmă, de ex., Petrom (cu o producţie de cca. 10,0 mlrd.$ anual).
La cele menţionate, am mai putea adăuga, că uneori metodologia sistematizării informaţiilor nu este una
argumentată şi credibilă.
Mai întâi câteva exemple privind ex-URSS/ RSFSR. Pînă la dispariţia firească, paşnică, benevolă şi
legală a ultimului imperiu (decembrie 1991) sursele ex-sovietice (pe atunci extrem de politizate şi ideologizate)
comunicau/ difuzau date statistice, potrivit cărora economia ex-URSS pe parcursul perioadei postbelice ar fi
fost a doua în lume ca mărime, după cea americană [1, 6]. În scopul argumentării [1] acelui loc doi, apologeţii
regimului comunist foloseau multiple metode denaturate şi deochiate. De exemplu, coraportul automobilelor
fabricate în ex-URSS, pe de o parte, şi ţările capitaliste, pe de alta, se stabilea direct prin compararea numărului
respectiv de unităţi fizice, produse în cele două sisteme socio-economice. Adică automat se egala „valoarea”
reală de întrebuinţare a unui „Zaporojeţ” sau „Moskvici”, pe de o parte, şi a automobilelor „Toyota”, „Mercedes”
sau „Ford”, pe de alta. În realitate însă coraportul, de ex., a „preţurilor de export” [2] a autovehiculelor
respective putea varia între 1:10 şi chiar 1:100 (!).
Afară de aceasta, economia ex-sovietică în proporţii exagerate1 era legată de sectorul militar, care-i unul
neproductiv (doar consumator). Aprecierea valorii reale a sectorului militar în cauză a fost şi este extrem de
dificilă, fiindcă în limbaj economic uzinele respective (militare) „lucrau pentru depozit” (sau pentru „export
de comunism”). În final, reducerea armamentului din anii 1980-ci a arătat, că valoarea economică respectivă
a producţiei sectorului militar a devenit, în ultimă instanţă, tinde sau poate fi egală cu „0” (zero). (Mai mult ca
atât, pentru distrugerea ei au fost utilizate fonduri străine).
Suplimentar la această, o bună parte a produsului global al ex-URSS era „înghiţit”, se utiliza anual
pentru finanţarea „dezinteresată” (nerambursabilă) a diferitor „mişcări de eliberare naţională” (export de
comunism) din diverse ţări din Africa, Asia şi America Latină (parţial şi din Europa) din anii 1950-1980-
ci. În ex-URSS informaţiile statistice în cauză erau însă, în mare măsură, politizate, adeseori secretizate. În
special, cele ce ţineau de comerţul exterior, care se împleteau cu a.n. ajutoare frăţeşti acordate unor ţări sau
grupări (politice), care ori promovau terorismul, ori care încercau să construiască socialismul/ comunismul
în varianta sovietică: Cuba (25-30 mlrd. dol.), Vietnam, Nicaragua, Iraq, Siria, Angola, Libia, Afghanistan,
Mongolia, Laos, Nicaragua, Libia, Korea de Nord, Cambodgia/ Kampuchia etc. De exemplu, către sfîrşitul
anului 1991 soldul net al acestor „ajutoare frăţeşti” (care constau din echipament militar, produse petroliere,
produse alimentare etc.) a constituit 186 mlrd. dol. (în preţurile anilor respectivi). Ulterior, potrivit sursele
ruseşti, au fost iertate aproape în totalitate.
Potrivit economistului american A. Bergson, în a.1960 raportul dintre volumul producţiei ex-URSS
faţă de cel american a constituit 49,7% în preţuri americane şi doar 31,5% în preţuri sovietice. Fondurile
de producţie (capitalul productiv) în acelaşi an constituiau respectiv 52,2% în preţuri americane, şi 41,7%
în preţuri sovietice [6, p. 50]. Potrivit economiştilor/ statisticienilor sovietici, în anii 1980-ci raportul dintre
volumurile producţiei ex-URSS şi cel al SUA constituia deja cca. 2/3. Dacă pornim de la acest indicator, în
condiţiile în care cota FR în totalurile pentru ex-URSS constituia cca. 60% (3/5), atunci deducem, că raportul
respectiv dintre economiile FR şi SUA alcătuia 2/5 sau cca. 40%. O simplă comparare directă a mărimii PIB-
ului actual (2013) SUA şi al FR ne aduc la cu totul alte rezultate: coraportul respectiv nu constituie 2,5 : 1
1
emierului rus Evghenii Primacov, pînă la 70% din produsul global al ex-URSS era direct sau indirect legat de complexul militar.
În acest sens considerăm a fi principial greşită teza lui K. Marx, potrivit căreia produsul global al unei ţări constă doar din
două subdiviziuni: I (producerea mijloacelor de producţie) şi II (producerea mijloacelor de consum). Aceste două subdiviziuni
cuprindeau doar 1/3 din producţia globală ex-sovietică, fiindcă producţia sectorului militar nu face parte din niciuna din cele două
subdiviziuni macroeconomice.
359
SECŢIUNEA NR. 3
(aşa cum am putea conclude în baza datelor economiştilor ruşi/ sovietici) ci aproximativ 8:1 sau chiar 9:1, aşa
cum rezultă din statisticile internaţionale, recunoscute şi de autorităţile FR. Chiar dacă luăm în consideraţie
decalajele dintre ritmurile de dezvoltare ale SUA şi FR de după 1991, oricum putem deduce, că statistica
sovietică prezenta informaţii denaturate (majorate de, cel puţin, 1,5-2 ori) faţă de cele reale, dacă ne referim
la PIB sau alţi indicatori macroeconomici. În 2014 FR nici nu a făcut parte din primele 10 economii din lume,
deşi dacă informaţiile economice de la sfîrşitul anilor 1980-ci ar fi fost corecte, actuala economie a acestei ţări
urma să se situeze, cel puţin, pe locul 3 în lume.
În ex-URSS statistica adeseori servea exemplu de „minciună organizată”. În 1937 a fost petrecut un
recensământ general al populaţiei. Scopul lui era de a demonstra eficienţa transformărilor socialiste/ staliniste.
Însă rezultatele au fost inverse celor aşteptate, de fapt catastrofale: recensământul a constatat „lipsa” a 10,0
mln. oameni. Aceştia au „dispărut” în urma colectivizării, foametei, represiunilor, deschiaburirii, a teroarei
bolşevice. Drept urmare, statistica a fost declarată ca „ştiinţă inutilă”, respectiv a fost desfiinţat Institutul de
Demografie al AŞ a ex-URSS, iar datele recensământului au fost secretizate [7, p. 6].
Un exemplu grăitor de denaturare a indicatorilor socio-economici poate servi cazul consumului
băuturilor spirtoase, problemă destul de sensibilă pentru FR. De ex., în anul 1985, cînd a fost declanşată lupta
contra alcoolismului în ex-URSS, potrivit datelor oficiale, în această ţară s-ar fi consumat 7,2 l (litri) de alcool
absolut pe locuitor. În acelaşi an în Franţa indicatorul în cauză ar fi constituit 14,0 l (litri), cel mai înalt indicator
din lume [1, p. 672]. Din această informaţie orice cititor nepregătit ar putea deduce, că „în medie” un francez
consumă de cca. 2 ori mai mult, decît un rus (sovietic). Realitatea însă era şi este cu totul alta, şi anume era
una inversă, din următoarele motive. De regulă, consumul diferitor produse pe locuitor se calculează „simplu”,
prin divizarea cantităţii vândute anual la numărul mediu al locuitorilor (consumatorilor). Aici însă nu se ţine
cont de anumite „amănunte”. Franţa este o ţară cu un important potenţial turistic, atrăgând anual vizitatori
(preponderent adulţi) din diverse ţări, numărul cărora este comparabil sau chiar depăşeşte populaţia ţării. Fiind
cunoscută în lume ca cel mai mare producător de vinuri (doar în unii ani este depăşită de Italia), este evident
că turiştii străini „majorează” consumul de vinuri atât în perioada aflării lor în Franţa, cât şi „la plecare”
(achiziţionând diferite astfel de băuturi în calitate de suvenire). Pe de altă parte, în ex-URSS, potrivit datelor
de atunci ale Ministerului de Interne a acestei ţări, cantitatea băuturilor alcoolice produse în sectorul neformal,
efectiv era egală cu producţia „oficială” (cca. 245 mln. dal.). Aşadar, oferta reală a acestui produs era de 2 ori
mai mare, decît cea înregistrată (legal). Ţinând cont de faptul, că fosta URSS era o ţară închisă, fără prea mulţi
turişti străini, ajungem la concluzia, că efectiv URSS era ţara cu cel mai mare consum de alcool (per capita)
din lume şi nu Franţa. Putem presupune, că cifrele oficiale la acest capitol erau conştient politizate, favorabil
îmbunătăţite. Dacă mai ţinem cont şi de faptul, că musulmanii, popoarele baltice şi alţi locuitori ai fostului
imperiu „sub-consumau” produsele în cauză, ajungem la decalaje încă mai semnificate atunci, cînd comparăm
diferite ţări sau popoare la acest capitol.
Exemple referitor la R. Moldova. Din Anuarele statistice pentru anii 1990-ci aflăm, că PIB-ul era în
descreştere neîntreruptă (pînă în 1999 inclusiv), în timp ce exporturile, înregistrate în anii respectivi exprimate
în dolari, au fost (declarate ca fiind) în creştere (v. Tab. 1).
Tabelul 1
Evoluţia PIB-ului şi a exportului RM pînă şi după efectuarea reformei monetare

u.m. 1991 1992 1993 1994 1995
Indicii PIB faţă de anul precedent % 82,5 70,9 98,8 69,1 98,1
Export înregistrat mln. dol. ... 470,0 483,0 565,0 745,5
Sursa: [3, pp. 355, 450], [4, p. 506]
În 5 ani, potrivit datelor oficiale, volumul PIB-ului s-a diminuat de cca. 2,5 ori, iar exportul înregistrat
a crescut de peste 1,5 ori. Apare fireasca întrebare: ce se exporta în creştere, dacă producţia internă se diminua
360
SECŢIUNEA NR. 3
anual şi rapid. Reamintesc, că privitor la RM este necesar să utilizăm termenii „export înregistrat” şi „import
înregistrat”, şi nu doar „export” şi , respectiv, „import”. Explicaţiile sunt simple: importurile şi, mai ales,
exporturile reale sunt cu mult mai mari, decît cele înregistrate de BNS. Aceasta se explică prin: a) existenţa
fluxurilor respective transfrontaliere neînregistrate, ce au loc prin „gaura” nistreană (necontrolată de autorităţi)
şi b) prin neînregistrarea unor fluxuri de bunuri în vamele oficiale, gestionate de Departamentul Vamal al
RM. În acest context menţionăm, că, potrivit EUBAM, pierderile anuale ale Bugetului României în urma
contrabandei cu ţigări (din RM, Serbia şi Ucraina) constituie cca. 1 mlrd. euro (≈18-22 mlrd. lei moldoveneşti,
în funcţie de evoluţia RdS), mărime ce corelează cu Bugetul de Stat al RM.
Putem stabili că, de exemplu, exportul înregistrat este net inferior celui real şi în baza simplei analize a
coraportului export/PIB. Există o dependenţă cantitativă a acestor doi indicatori şi anume: cu cât volumul PIB-
ului unei ţări este mai mic, cu atât coraportul export/PIB este relativ mai mare. În ţări europene comparabile
cu RM ca populaţie (Finlanda, Slovacia, Danemarca, Slovenia, Croaţia, Norvegia, Irlanda etc.) raportul în
cauză variază anual între 0,4-0,5 sau, respectiv, 40-50%. La noi, după cum se ştie, el constituie cca. 0,25 sau
25%. Deci, şi prin această metodă stabilim, că exportul real este semnificativ (cu 25-50%) mai mare, decît cel
înregistrat.
Mai există încă o metodă, utilizarea căreia ne conduce la acelaşi rezultat, şi anume – construirea unei
„balanţe valutare anuale”, după cum urmează:
Resursele valutare anuale ale RM constau din încasări din exporturi, remitenţe, investiţii străine,
împrumuturi externe (publice şi private), donaţii externe, altele (nesemnificative);
Utilizarea resurselor valutare: plăţi pentru importuri (anuale), rambursarea împrumuturilor externe,
inclusiv dobânda aferentă, achitarea cotizaţiilor în organismele internaţionale, regionale, europene (la care RM
este parte), majorarea rezervelor valutare, retragerea investiţiilor şi repatrierea veniturilor, creşterea depozitelor
valutare, altele.
Substituirea indicatorilor în balanţa de mai sus cu valori cantitative concrete ne permite să constatăm 2
lucruri:
1. Că încasările reale din exporturi sunt, după cum am menţionat mai sus, mai mari, decît cele înregistrate
oficial;
2. Că şi remitenţele reale sunt efectiv mai mari, decît cele comunicate de documentele BNM (balanţa
de plăţi).
Aceasta ultimă concluzie (a doua) se confirmă şi prin confruntarea datelor BNM cu cele ale BC a
Rusiei. Potrivit acesteia din urmă, transferurile băneşti din FR în RM au constituit (în 2014) cca. 1600 mln.
dol. Putem să divizăm această cifră între economia gestionată de Guvern (cca. 1440 mln. dol.) şi cea gestionată
de autorităţile locale de la Tiraspol (max. 160 mln. dol.) [4]. Pe de altă parte, BNM indică că volumul total al
remitenţelor, adică inclusiv cele din ţările UE etc., ar constitui doar cca. 1600 mln. dol.
Nu corespund adevărului nici datele privind geografia remitenţelor, inclusiv a celor valorificate
(materializate). Un simplu exemplu. După adoptarea Declaraţiei de Independenţă numărul de automobile
existente în RM a crescut substanţial (pînă la cca. peste 700 mii unităţi). Evident, că majoritatea absolută a
importurilor de automobile (cu mult peste 95% acestea sunt din ţările UE, Japonia, SUA etc. şi nu din FR, care
în fond importa şi ea automobile). Dacă admitem, că preţul mediu al unui autovehicul adus în RM (dar mai
sunt şi autobuze, microbuze etc.) constituie 10000 €, atunci valoarea sumară, de ex., a 400.000 atare unităţi va
constitui cca. 4,0 mlrd. € (!). Deci, intrările reale ale diferitor valori (echipament, bunuri de folosinţă pe termen
lund, haine, încălţăminte, produse alimentare etc. etc.) din ţările vestice sunt de câteva ori mai mari (!), decît
datele emise de BNM. Putem estima, că anual intrările de astfel de bunuri/ valori din ţările vestice au constituit
cca. 400-500 mln. euro.
Încă un indicator oficial, care nu insuflă încredere, este inflaţia, adică creşterea/ umflarea preţurilor. Mai
întâi câteva exemple de acest fel privind FR. Potrivit datelor oficiale, inflaţia în Rusia este de 2-3 ori (în unii
ani de 5-6 ori) mai mică, decît informaţiile reale ale economiştilor „din opoziţie”: în 2014 – 11,4% şi, respectiv,
29,5%. Această concluzie este valabilă nu doar pentru un an-doi, ci pentru toţi anii, pentru întreagă perioadă
(ultimii 20 ani) [8, р. 21].
Aceeaşi concluzie este valabilă şi pentru R. Moldova. Putem folosi diferite metode în aceste scopuri.
361
SECŢIUNEA NR. 3
Prima, utilizând evoluţia anuală a preţurilor unui coş reprezentativ de bunuri şi servicii. A doua, prin compararea
seriilor cronologice a inflaţiei oficiale şi a dobânzilor bancare. A treia, prin confruntarea evoluţiei ratei de schimb
(gradului de devalorizare a monedei naţionale), influenţa ei asupra preţurilor. Metodele 2 şi 3 sunt mai simple
şi de aceea le vom aplica. R. Moldova este un stat preponderent consumator, adică are un raport nesemnificativ
(cu mult mai mic, decît în alte ţări) dintre produsul intern (minus exportul) şi consumul global. Pentru ultimul
deceniu acest coraport constituie cca. 50:50, adică jumătate (dacă nu chiar mai mult) din consumul intern este
asigurat din importuri, iar cealaltă jumătate este de origine autohtonă. Reieşind din această corelaţie putem
uşor stabili/ deduce, că o devalorizare a monedei naţionale, de exemplu, cu 20-30%, va conduce cu o anumită
întârziere de câteva luni (1-2-3 luni, în funcţie de „viteza devalorizării”, de sezonalitatea importurilor, de
produs concret) la o inflaţie de cca. 10-15%. Noi importăm mijloace de producţie (produse petroliere, curent
electric, echipament, aparate, materiale de construcţie, vopsele etc.) şi prin acestea are loc o majorare nu doar
directă (prin însuşi preţurile la import), dar şi indirectă (prin preţurile şi tarifele la bunuri şi servicii, generate
din produsele importate). În acest sens menţionăm, că voluntarismul fără precedent în domeniul gestiunii
cursului valutar (decembrie 2014-februarie 2015) al CA al BNM deja a „asigurat” o inflaţie pentru primele
luni ale anului cu peste 10 p.p. faţă de cifrele oficiale (guvernatorul însă cu insistenţă ne comunică, de fapt ne
dezinformează, că în a.2015 inflaţia va fi de 5±1%). Chiar dacă ipotetic s-ar restabili RdS al LMD la nivelul
existent la sfîrşitul lunii decembrie (2014), preţurile nu se vor diminua la nivelul precedent, fiindcă acestea (în
special la noi) evoluează, de regulă, doar într-o singură direcţie. În atare condiţii există o singură posibilitate
de a avea „inflaţie mică” în 2015 – denaturarea/ falsificarea brutală oficială a ei. Consider deosebit de util
să amintesc, că în a.1990, cu cca. 25 de ani în urmă, am propus Parlamentului RM un program de activitate
legislativă pe câţiva ani (despre aceasta ştie de V. Puşcaş unul din cei mai valoroşi legislatori, pe atunci vice-
preşedintele Parlamentului). Toate documentele respective mai degrabă sau mai târziu au fost adoptate cu
excepţia legii cu privire la preţuri (aceasta din cauză ca unii confundau şi mai confundă şi acum legea propusă
cu un catalog de preţuri curente). Noi însă am avut şi avem în vedere reglementarea principiilor de bază a
procesului de formare şi de gestionare a preţurilor: cine şi cînd poate modifica preţurile la produsele cheie. De
ex., produsele petroliere în SUA timp de peste 2 decenii – din anii 1973-76 pînă în anii 1990 au fost stabile (1
litru de benzină costa 25 cenţi/ 1 galon=4 dol.), fiindcă ele sunt produse de bază alături de alţi carburanţi, grâu,
salariul minim etc., preţurile cărora trebuiesc gestionate de către stat. Cursul valutar este principalul dintre
acestea, este „preţul preţurilor”.
Dacă să completăm exemplele, atunci ar mai trebui de amintit şi cazul cu inflaţia (oficială) de 0,4% din
2008, pe de o parte, şi dobânda bancară de cca. 14-15% din acel an, de pe alta. Respectiv, în anul următor
dobânda bancară nu scade, iar inflaţia oficială creşte. Evident, că e uşor de constatat o contradicţie clară a
datelor respective.
Încă un exemplu elocvent/ grăitor poate constitui cazul a.1997, pentru care BNS a publicat creştere
economică (de cca. 1%), după ce în decembrie 1996 au avut loc alegeri prezidenţiale în RM. Noul preşedinte,
sau cineva din echipa lui, a „comandat” creştere economică pentru a.1997, care de fapt nu a avut loc. În restul
anilor deceniului respectiv (1990-99) şi oficial au fost doar descreşteri.
În mai 2014 în R. Moldova a avut loc un eveniment socio-economic important, la care am avut o
contribuţie personală. Pentru prima dată a fost petrecut recensământul nu doar al populaţiei, ci şi al locuinţelor
(pe teritoriul gestionat de autorităţile legale ale RM). Propunerea privind recensământul locuinţelor (ne aparţine)
am argumentat-o prin a) necesitatea obţinerii unor informaţii suplimentare despre asigurarea populaţiei cu
locuinţe, precum şi despre avuţia naţională etc., dar şi b) pentru suplinirea bugetului cu venituri suplimentare
de la imobile (în primul rând de la proprietarii cu 2 şi mai multe locuinţe). În propunerea noastră, adresată
Guvernului, se conţinea şi necesitatea colectării datelor despre partea valorică a locuinţelor.
Cu regret, însă BNS nu s-a isprăvit cu această problemă (АиФ в Молдове, № 1-2, 2015, p. 12). Deşi
Comisia Electorală Centrală/ CEC a identificat pentru scrutinul parlamentar din 30 noiembrie 2014 2,955 mln.
alegători (2,8 mln. în lista de bază şi 155 mii în lista suplimentară), BNS a înregistrat doar 2,913 mln. locuitori,
care includ şi copiii de pînă la 18 ani, precum şi 329 mii cetăţeni, aflaţi peste hotare (cea mai mică dintre toate
cifrele operate la acest capitol) [5]. Menţionăm, că potrivit organelor statistice italiene, în Italia (în 2013) au
fost oficial înregistraţi 110 mii moldoveni.
362
SECŢIUNEA NR. 3
Alt indicator, care există în mai multe variante, este cel al cetăţenilor moldoveni, aflaţi în Rusia. Aici,
conştient sau inconştient, se fac anumite speculaţii sau se comit erori. Vice-premierul rus D. Rogozin, aflat
în vizită la Chişinău (2014), a comunicat cifra de 730 mii persoane. În informaţiile publicitare ale Partidului
Socialiştilor privind alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 – 600 mii persoane cu drept de vot (v. АиФ
в Молдове, №49/955, декабрь 2014г.). În datele Serviciului Federal de Informaţii al FR, afişat în 2013, a fost
publicată cifra de 300,0 mii moldoveni în Moscova (3% din populaţia capitalei FR). Un studiu în acest (al
emigranţilor moldoveni) sens efectuat încă în 2004 prezenta cifra de peste 400 mii (mai mult, decît cea a BNS
cu aproape 100 mii). Vedem o variaţie de date contradictorii.
Trebuie să specificăm un lucru: pe de o parte, este utilizată noţiunea de „moldovean”, în alte locuri –
„cetăţeni moldoveni”. Dacă să răspundem la întrebare mai strict, răspunsul nostru este următorul. În FR se află
cu mult mai mult de 730 mii moldoveni, despre care ne vorbeşte D. Rogozin, dar se află cu mult mai puţin de
730 mii de cetăţeni moldoveni. Un studiu efectuat de subsemnat încă cu cca. 3 decenii în urmă a arătat, că pe
parcursul a mai multor ani din perioada de pînă la 1990 structurile ex-sovietice organizau „amestecări” masive
de populaţie în scopul deznaţionalizării minorităţilor naţionale de atunci şi „formării poporului sovietic”. În
„circuitul inter-republican” participau câteva sute de mii de oameni, însă cu o depăşire netă a imigranţilor
în RM asupra emigranţilor (preponderent moldoveni) respectivi. (La aceasta ar mai trebui să adăugăm şi
deportările masive ale conaţionalilor noştri din Basarabia, Nordul Bucovinei şi a Maramureşului, Ţinutului
Herţa, Transnistria etc.).
Un exemplu grăitor de dezinformare economico-financiară servesc datele privind valoarea documentară
a imobilelor foste publice, ale apartamentelor construite anterior (pînă la 1991) etc. Denaturarea informaţională
în cauză, de peste 2 decenii, conduce la lipsirea statului de importante sume de bani, la fraude cu sume exorbitante
etc. Cel mai trist este faptul, că toată această activitate este realizată de structurile publice. Câteva exemple
confirmătoare. Odată cu efectuarea în mod nereuşit (şi cu o întârziere de 2-3 ani) a reformei monetare (29
noiembrie 1993) valoarea contabilă a imobilelor a fost convertită din ruble-cupoane în lei în aceeaşi proporţie
(de 1000:1), în care au fost preschimbaţi banii la general sau convertite alte valori (în lei). Ulterior, după
reformă, valorile nominale respective ale imobilelor au tot fost actualizate (majorate) în repetate rânduri cu
utilizarea diferitor coeficienţi artificiali (diminuaţi faţă de cei reali) însă în aşa fel, că valoarea reală a bunurilor
respective reevaluate, de fiecare dată, rămânea şi încă mai rămâne şi în prezent, net superioară valorilor
documentare. Aceasta a contribuit şi încă mai contribuie la deposedarea statului de importante (cumulativ de
câteva mlrd. lei) sume de bani, la fraudarea şi secretizarea a.n. privatizări (la preţuri simbolice, subevaluate).
Despre existenţa unor atare subevaluări se poate convinge fiecare dintre locatari în momentul, cînd este avizat
că trebuie să plătească impozitul pentru imobil (şi acesta din urmă fiind subestimat).
În schimb atunci, cînd beneficiarii privatizării diferitor atare imobile (inclusiv a unor foste unităţi
economice etc.) solicită credite bancare, punerea în gaj a fondurilor fixe respective se efectuează la preţuri deja
reale sau aproape reale. (Suma diferenţelor respective dintre valorile reale şi cele la care au fost „privatizate”,
reprezintă pierderile financiare directe ale statului). Tot la preţuri reale, net superioare faţă de cele la care au
fost „privatizate”, se comercializează ulterior bunurile respective.
Nereuşit sunt prezentate mai multe date statistice în anuarele BNS al RM după efectuarea (în mod
neadecvat) reformei monetare. Câteva exemple confirmătoare.
Tabelul 2
Evoluţia unor parametri macroeconomici pînă
şi după efectuarea reformei monetare (mln. lei)

1991 1992 1993 1994
Export (înregistrat) 8,1 65,0 701,9 2318,6
Import (înregistrat) 8,4 92,9 909,2 2733,9
Venituri bugetare 6,8 44,1 372,4 1467,6
Cheltuieli bugetare 6,6 53,2 509,1 1742,3
Venituri ale populaţiei 15,4 87,4 788,7 2920,6
Cheltuieli ale populaţiei 13,5 66,4 577,3 2221,2
Sursele: [2, pp. 128, 335, 387], [3, pp. 118, 330, 367]
363
SECŢIUNEA NR. 3
Din aceleaşi surse aflăm, că, de exemplu, salariul mediu lunar ar fi alcătuit în 1992 – 3,5 lei, în 1993 –
32,2 lei, iar în 1994 – 188 lei etc., adică formal constatăm „creşteri” salariale fără de precedent.
Din atare date aproape orice cititor (autohton sau mai ales extern) poate face concluzii cu totul eronate
despre ritmurile de dezvoltare ale economiei RM. În special în contextul, în care pe parcursul a mai multor
ani, după emiterea leului moldovenesc (cel puţin pînă în august a.1998) conducerea BNM, precum şi unii
economişti afirmau deosebit de insistent şi frecvent, că moneda noastră naţională este una dintre cele mai
stabile din lume (!). (Deşi e ştiut, că ea a fost menţinută artificial, pretinsa stabilitate a costat câteva sute mln.
dol. SUA în preţurile de atunci).
În acest context evidenţiem încă un eveniment contradictoriu. După cum am mai menţionat, în ultimul
deceniu al sec. XX (mai concret în aa. 1990-1999) economia RM s-a aflat într-o decădere continuă – cea mai
lungă şi cea mai semnificativă din lume din perioada modernă (nivelul economic din a.1999 constituia doar
1/3 din cel al a.1989); balanţa comercială era anual deficitară, cu o tendinţa de înrăutăţire (de diminuare anuală
a gradului de acoperire a importurilor cu exporturi pînă la 35-40%); bugetul public de asemenea deficitar; cu
datorii externe şi salariale crescânde; cu creşterea neîntreruptă a economiei tenebre/ neînregistrate, cu venituri
mizerabile ale populaţiei şi nivel scăzut de trai cu o emigrare masivă (cca. 40% din totalul forţei de muncă) etc.
Cu toate acestea conducerea BNM, a Ministerului Economiei etc., precum şi unii economişti calificau situaţia
expusă mai sus ca o stabilitate macroeconomică durabilă (!?), doar pentru faptul, că Consiliul de Administraţie
al BNM menţinea artificial rata de schimb a monedei naţionale (cu împrumuturi crescânde, beneficiate de la
FMI).
Câteva informaţii şi exemple privind RPC. Pînă la acceptarea în 1978 a principiului „o ţară – două
sisteme”, propus de marele gânditor Deng Xiaoping, China era o ţară „din lumea a treia”. După extinderea
graduală a normelor economiei de piaţă, dezvoltarea economică a ei s-a accelerat semnificativ şi rapid într-un
termen scurt, iar relaţiile ei cu occidentul s-au ameliorat esenţial. Aceasta a permis, ca începând cu a.1997
Hong Kong-ul, care pe durata unui secol şi jumătate a fost administrat de Marea Britanie, să revină Chinei,
însă condiţionat: ca pe parcursul a, cel puţin, 50 de ani (adică pînă în 2047) în Regiunea Administrativă
Specială Hong Kong (acum cu o populaţie de cca. 8 mln. locuitori) să funcţioneze relaţiile economice libere.
După aderarea Chinei la OMC (în 2001) ritmurile de dezvoltare au depăşit cu mult cifra de 10% anual, iar
economia ei în anii 2000 a devenit a doua din lume, devansând-o (în 2014) de cca. 5-6 ori pe cea a FR şi efectiv
constituind cca. 2/3 din cea americană (!). Deşi politic autonomia Hong Kong este parte a RPC, statisticile
internaţionale prezintă economia regiunii în cauză separat, în care se păstrează şi moneda proprie dolarul local/
HK, emisă din 1863, cu un comerţ exterior semnificativ (egal cu 982,5 mlrd. dol. SUA în 2013), mai mare,
decît cel al FR (842,2 mlrd. dol. SUA) etc. [9, p. 746]. De acest fapt (adică de caracterul prezentării separate a
datelor) trebuie să se ţină cont atunci, cînd se fac cercetările respective internaţionale. De exemplu, atunci cînd
analizăm comerţul exterior al RPC cu SUA constatăm, că importurile în SUA din China sunt cu mult mai mari,
decît exporturile RPC în SUA. Această diferenţă semnificativă (anual de câteva zeci mlrd. dol.) se explică
prin faptul, că statistica americană include în importurile chineze şi cele ce revin Hong Kong-ului, în timp
ce oficialităţile chineze prezintă informaţiile respective în mod separat, adică fără datele aferente autonomiei
teritoriale în cauză. Succesele Chinei în mare măsură sunt datorate SUA, de unde RPC anual obţin peste 100
mlrd. dolari încasări nete.
Dacă statistică ex-sovietică, aşa cum am mai menţionat mai sus, prezenta întotdeauna informaţii cât
mai favorabile, încurajatoare, optimiste, „confirmătoare a caracterului înfloritor al socialismului” , atunci cea
chineză procedează în ultimii ani invers.
Concluzii. Din cele menţionate mai sus vedem, că din mai multe motive (politice, ideologice,
concurenţiale, metodice, propagandistice, legate de corupţie etc., precum şi adeseori din lipsă de profesionalism)
unii şi aceeaşi indicatori adeseori diferă (uneori chiar semnificativ) în funcţie de sursă, de regim politic etc.
Cunoaşterea acestor fapte este deosebit de utilă. Pe cercetător îl ajută să realizeze cercetări argumentate,
valabile în timp, utile pentru luarea deciziilor. Menţionăm aici, că mai mulţi (tineri) cercetători, care nu cunosc
aceste lucruri, operează cu informaţii denaturate, calculează indicatori „cu multe cifre după virgulă”, rezultatul
„la ieşire” însă fiind (aproape) „nul”, fiindcă informaţiile „la intrare” au fost necorespunzătoare.
Respectiv, pe decident îl ajută să ia decizii argumentate, adecvate ce conduc la rezultate dorite. Aici
364
SECŢIUNEA NR. 3
este locul potrivit să amintim celebra constatare a savantului american Piter Druker, că nu sunt ţări bogate
şi ţări sărace, ci sunt doar ţări bine şi, respectiv, prost conduse. O conducere bună, responsabilă presupune şi
informaţii corespunzătoare. Mai adăugăm, că, în opinia noastră, într-o cercetare economică cca. 4/5 din timp
(eforturi) revine identificării şi prelucrării informaţiilor respective.
Generarea informaţiilor statistice nu este o activitate simplă sau secundară. Ea reprezintă o activitate
responsabilă, extrem de importantă, în mare măsură ştiinţifică. De aceea, organul suprem specializat în acest
domeniu ar trebui să se numească Institut Naţional de Statistică, iar directorul/ preşedintele acestui institut ar
trebui să fie un economist cu greutate, deţinător real de titluri ştiinţifico-didactice.
Bibliografie
1. Статистический ежегодник «Народное хозяйство СССР» за 1990 г. Москва, 1991г.

2. Anuarul statistic al Republicii Moldova, 1993. Chişinău, 1994, 448 p.
6. Советско-американский симпозиум экономистов. Москва, 8-21 июня 1976 г. М., Прогресс,
1978, 239 р.
7. Вячеслав Костиков. Пусть ложь владеет не через меня. Можно жить по правде? – «АиФ», 18
марта 2015, стр. 6.
8. Татьяна Кузнецова. За 2014 год – больше 30%. Но в этом году цены вырастут еще больше! –
АиФ, №1-2, 2015 г.
9. Anuarul statistic al României 2014, INS, Bucureşti, 2015, 754 p.
МНОГОМЕРНАЯ БЕДНОСТЬ И МЕТОДОЛОГИЧЕСКИЕ

ПОДХОДЫ К ЕЕ ИЗМЕРЕНИЮ
РОЖКО Анатолий, д-р, конференциар исследователь,
НИЭИ Академии наук Молдовы
In international practice, there are several methodological approaches to poverty measurement.

However, the use of the only one of them cannot properly assess the extent and dynamics of poverty as a
multidimensional phenomenon. Therefore, the most effective method is to combine different approaches to
poverty measurement. In the context of the Republic of Moldova, it is advisable to use a combination of three
criteria for poverty measuring, which are based on absolute, relative and deprivation approaches. In this case,
those households, which are simultaneously in a state of absolute, relative and deprivation poverty, will be
regarded as multidimensionally poor.
Ключевые слова: бедность, многомерная бедность, уровень бедности, абсолютная бедность,
относительная бедность
О многомерности явления свидетельствует определение бедности, принятое на заседании Совета

Европы в 1984 году: «…бедными считаются те лица, семьи либо группы лиц, чьи ресурсы (материаль-
ные, культурные, социальные) являются настолько ограниченными, что исключают их из минималь-
ного способа жизни, приемлемого для страны, в которой они проживают …» [1]. Такое определение
стимулирует развитие различных подходов к измерению бедности, так как позволяет множественное
трактование понятия.
Многогранность явления «бедность» требует четкого определения целей, для которых бедность
365
SECŢIUNEA NR. 3
измеряется. Такими целями являются: а) обеспечение эффективного функционирования системы соци-

альной поддержки населения; b) текущий мониторинг бедности; с) сравнения ситуации с бедностью в
различных странах. Однако ни один методологический подход не может обеспечить оценку бедности,
релевантную во всех проявлениях.
Одним из самых «дискуссионных» проблем для любой страны является разделение бедности на
абсолютную и относительную, поскольку абсолютный и относительный подходы к измерению бедно-
сти имеют как отрицательные, так и положительные стороны.
Отметим, что для стран со значительными масштабами мало обеспеченности выбор критерия
измерения бедности особо проблематичен. Это связано с тем, что расположение черты бедности на
кривой распределения доходов в области низких доходов существенно увеличивает возможную по-
грешность при выборе методического инструментария. Так, в Республике Молдова использование
относительного критерия при черте бедности 75% медианных потребительских расходов приводит к
тому, что уровень бедности в 2,3 раза превышает его величину, чем при черте 60 % (диаграмма 1).
Относительная бедность достаточно сложна для понимания пользователей, а динамика ее изменений
характеризуется определенной парадоксальностью. Например, если все доходы у населения удваива-
ются, уровень бедности не изменяется. Другой пример. При росте среднего дохода в отдельных случа-
ях уровень относительной бедности также может повыситься, а именно в том случае, когда доходы в
нижней (наибеднейшей) части распределения населения возрастают в меньшей степени, чем в верхней.
Подходы к измерению бедности, которую принято называть абсолютной, основаны на оценке
возможности приобретения содержимого условной потребительской корзины. Принцип ее формирова-
ния заключается в определении норм потребления благ как выражения фундаментальных потребностей
данного сообщества в конкретный временной период. При использовании такого подхода к категории
бедных относят домохозяйства или лиц, которые не могут обеспечить минимальные нормы потребле-
ния основных благ, независимо от уровня жизни более обеспеченных слоев населения. Опасность та-
кого нормативного подхода к определению минимальных потребностей заключается в «навязывании»
системы ценностей, как в отношении выбора отдельных товаров и услуг, так и в отношении образа
жизни в целом.
Не менее дискуссионным является и выбор подхода к измерению бедности: по доходу или по
потреблению.
Отметим субъективный подход к измерению бедности, который интерпретирует бедность не с
социологической точки зрения, как отнесение себя к соответствующей социальной страте, а с экономи-
ческой – как невозможность обеспечить свое существование имеющимся наличным доходом. Другими
словами, бедным является тот, кто имеет трудности с балансированием своего бюджета, кто счита-
ет, что ему необходимо больше ресурсов для жизни или выживания. Одним из методов применения
субъективного подхода для измерения бедности, который широко распространился за последнее де-
сятилетие, особенно в странах Европы, является построение индекса консенсусной депривации. Этот
показатель основывается на опросе респондентов по списку составляющих, связанных с потреблением
и образом жизни.
В целом современные подходы к определению критериев для количественного измерения бедно-
сти могут быть классифицированы следующим образом:
a. денежный или не денежный (монетарный или немонетарный);
b. относительный или абсолютный;
c. по способу или по результату (по доходам или по возможностям);
d. объективный или субъективный.
Совместное использование нескольких различных подходов признается большинством исследо-
вателей наилучшим способом оценки такого сложного и многогранного явления, как бедность.
Для измерения бедности используются такие показатели, как уровень и глубина бедности, со-
вокупный и средний дефицит доходов бедного населения, показатели расслоения среди бедного насе-
ления. Также проводится анализ распространения бедности среди различных групп и типов домохо-
зяйств.
366
SECŢIUNEA NR. 3
В Республике Молдова целесообразно использовать следующие критерии измерения бедности:

i) критерий экстремальной бедности (черта бедности устанавливается согласно официальной
методологии измерения бедности);
ii) критерий абсолютной бедности (черта бедности устанавливается согласно официальной ме-
тодологии измерения бедности);
iii) критерий относительной бедности (черта бедности – 60% медианной величины среднедуше-
вых потребительских расходов);
iv) критерий относительной бедности (черта бедности – 75% медианной величины среднедуше-
вых потребительских расходов);
v) черта бедности для международных сопоставлений – среднедушевые потребительские расхо-
ды составляют менее 4,3 долл. США в сутки (по ППС).
Исчисление уровней бедности по вышеуказанным критериям принесло следующие результаты.
1. По всем критериям бедности наметилась тенденция снижения уровня бедности. Однако темпы
снижения уровней бедности и их величины являются различными при использовании различных кри-
териев измерения бедности.
2. Наибольший уровень бедности зафиксирован при использовании критерия относительной бед-
ности (черта бедности – 75% медианной величины среднедушевых потребительских расходов). В 2013
г. уровень бедности составил 25,5%, что в 1,2 раза меньше, чем в 2006 г. (диаграмма 1). Далее по мере
уменьшения следуют величины уровня бедности, исчисленные по следующим чертам бедности:
a) 12,7 %, черта абсолютной бедности, исчисленная согласно официальной методологии измере-
ния бедности;
b) 11,1 %, черта бедности – 60% медианной величины среднедушевых потребительских расхо-
дов;
c) 4,7 %, черта бедности – среднедушевые потребительские расходы составляют менее 4,3 долл.
США в сутки (по ППС);
d) 0,3 %, черта экстремальной бедности, исчисляемая согласно официальной методологии изме-
рения бедности.
33, 0
31,0
30,1
29,1
30,2 27,7 27,2
25,6 25,5
26,4 24,7
25,8 26,3
19,9 21,9
16,8 16,5 16,2

17,7 17,5
14,4 16,6
16,0
15,1 12,7
14,1
11,0 11,0
11,8
11,1
8,5
4,5
3,2 6,1
2,8 4,7
2,1
1,4
0,9 0,6 0,3
0, 0
2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
60 % медианы 75 % медианы 4,3 долл.США абсолютная бедность экстремальная бедность
Источник: рассчитано по данным обследования бюджетов домашних хозяйств

Республики Молдова
Диаграмма 1. Уровень бедности населения Республики Молдова
по различным критериям измерения, %
367
SECŢIUNEA NR. 3
3. При использовании различных критериев измерения бедности имеются особенности динами-

ки уровня бедности. На фоне общей тенденции снижения уровней бедности, тем не менее:
– уровень относительной бедности (черта бедности – 75 % медианной величины среднедушевых
потребительских расходов) увеличивался в 2009 г. и в 2013 г.;
– уровень абсолютной бедности увеличивался в 2008 г.;
– уровень относительной бедности (черта бедности – 60 % медианной величины среднедушевых
потребительских расходов) увеличивался в 2009 г. и в 2013 г. Он оставался неизменным в 2010-2011 гг.;
– уровень бедности (черта бедности – среднедушевые потребительские расходы составляют ме-
нее 4,3 долл. США в сутки) снижался последовательно из года в год;
– уровень экстремальной бедности увеличивался в 2008 г.
Таким образом, использование различных критериев измерения бедности обусловливает весьма
различные величины уровня бедности. Более того, при оценке уровня бедности имеет место различная
динамика этого показателя.
Отсюда следует следующий важный вывод. Использование только одного критерия для измере-
ния бедности не дает возможности корректно оценивать масштабы и динамику этого многоаспектного
явления. Поэтому наиболее эффективным методом оценки многомерной бедности является использо-
вание системы различных подходов к её измерению.
Комплексный подход к оценке бедности в Республике Молдова позволит осуществить гармони-
зацию отечественных методологических подходов к измерению бедности с подходами, применяемыми
в странах ЕС. Предполагается, что комплексный подход будет включать использование трех критериев
измерения бедности, основанных на абсолютном, относительном и депривационном подходах. В таком
случае многомерная бедность охватывает домохозяйства, которые одновременно находятся в состоя-
нии абсолютной, относительной и депривационной бедности.
1. Измерение бедности в Украине: критерии, проблемы, перспективы/ Европейская Экономи-

ческая Комиссия ООН, Конференция Европейских Статистиков, 2-4 декабря 2013г., Женева,
Швейцария. Рабочий документ 12. [Доступно] www.unece.org/fileadmin/DAM/ stats/documents/
ece/ces/ge.15/2013/WP_12_Ukraine_D_Ru.pdf.
UTILIZAREA IDENTIFICATORULUI UNIVERSAL LA ACCESAREA

RESURSELOR INFORMATICE (ÎN BAZA EXEMPLULUI ACADEMIEI
DE STUDII ECONOMICE DIN MOLDOVA)
SCLIFOS Constantin, dr., lect. superior,

Academia de Studii Economice din Moldova
In article are discussed some implementation aspects of the unique identifier of the person in the
university information system.
Cuvinte cheie: LDAP, NREN, TIC, SI, autentificare, sistem informatic
Dezvoltarea societăţii a impus utilizarea tehnologiilor informaţionale şi de comunicare (TIC) ca un

instrument necesar pentru dezvoltarea acestea. Pregătirea specialiştilor în cadrul universitar trebuie să fie bazat
nu numai pe tehnologiile moderne ci şi utilizarea acestora în universitate pentru a oferi un mecanism cât mai
eficient pentru studii şi lucru.
Existenta unui sistem informatic (SI) unic în cadrul universităţii fiind deja o necesitate şi fiind privită ca
368
SECŢIUNEA NR. 3
ceva obişnuit. În realitate avem mai multe sisteme care trebuie să interacţioneze între ele. Această interacţiune
trebuie să fie efectuată în timp real prin utilizarea a unor standarde actuale de autentificare şi un schimb de
informaţii prin intermediul de protocoale şi documente ce conţin date structurate, ca exemplu: XML, JSON,
YAML, OData, SOAP, SCIM etc.[1,2,13]
În [1] fiind discutate unele aspecte ale implementării identificatorului unic şi anume utilizarea multor
sisteme informatice care necesită asigurarea unui schimb de informații între ele. Ca prim pas pentru a asigura
o bază de interacțiune între diferite sisteme (aplicații) utilizate în mediul universitar servește implementarea
unui identificator unic al utilizatorului în SI.
Putem formula și unele sarcini pentru actualizarea SI:
n asigurarea unui spațiu informațional unic în cadrul organizației;
n planificarea, elaborarea și implementarea pe etape a SI;
n utilizarea conceptului Plan – Do – Check – Act (PDCA) [3] pentru actualizarea (optimizarea) SI;
n elaborarea unor măsuri pentru pregătirea cadrelor privind implementarea SI la toate etapele
proiectului;
n delimitarea accesului la informație în dependență de funcția/rolul persoanei în organizație;
n asigurarea principiilor de securitate informațională: confidențialitate, disponibilitate, integritate,
autenticitate și non-repudierea;
n utilizarea soluțiilor deschise (open source) în cadrul SI;
n minimizarea fragmentării SI.
La acestea se mai poate de adăugat şi necesitatea de:
n utilizare a unui clasificator unic a informaţiei în cadrul SI;
n documentare a SI şi a anumitor aspecte ale sale, pentru o implementare şi administrare mai uşoară;
n corespunderii normelor impuse de către standarde, legislaţie şi a sistemelor externe cu care se doreşte
de efectuat legătura şi asigurat un schimb informaţional stabil, ca exemplu poate servi proiectul
EDUGAIN [4] parte a GEANT [5].
Conectarea la proiectul EDUGAIN va permite asigurarea schimbului de informaţii privind identitatea,
autenticitatea şi autorizarea între GEANT (GN3Plus) şi federaţiile partenere (de tip NREN- National Research
and Education Network). Această conexiune este de tipul unui serviciu Web Single Sign On Pan-European.
[4] GEANT fiind o reţea ce conectează reţele de tip educaţional şi ştiinţific. La moment în reţeaua GEANT
fiind înregistraţi mai mult de 50 mln. utilizatori în 10000 instituţii în toată Europa [5]. Corespunderea normelor
şi standardelor internaţionale, precum şi acestei reţele va permite participarea mai activă în activităţile de
cercetare din cadrul reţelei. Republica Moldova există reprezintată în cadrul reţelei GEANT prin intermediul
NREN: RENAM [6].
Doar voinţă şi un scop determinat nu este destul pentru implementarea şi utilizarea unui atribut numit
identificator unic sau universal în cadrul SI. Acest atribut oferă posibilitatea identificării a oricărui obiect în
cazul conexiunii a unor sisteme independente într-un SI. În acest caz dacă se poate identifica obiectele în cadrul
sistemul informatic şi atribui lor unele roluri sau restricţii putem discuta despre o gestiune a SI în ansamblu,
dar şi a organizaţiei. Căci fără un SI integru, cu identificarea a obiectelor în toate subsistemele acestuia, nu
putem afirma că este posibil de gestiona toate aspectele unei organizaţii.
Existenţa unui personal calificat, unui scop şi cu sarcini descrise în caietul de sarcini va permite
înlăturarea doar a unor probleme de ordin organizatoric, desigur şi cu implicarea nemijlocită a conducerii
organizaţiei la toate etapele. În figura 1 este reprezentat modelul conceptual a SI al ASEM. În acest SI este
implementat un identity provider cu utilizarea a tehnologiilor LDAP [7], SAML v. 2.0 şi anumite web servicii.
[8 – 13] Gestiunea obiectelor din cadrul LDAP fiind asigurată prin intermediul unui IDM, care este în testare.
Conexiunea cu federaţiile la nivel de NREN [6] fiind asigurată prin utilizarea şi implementarea standardului
SAML v. 2.0 [8-12]. Din luna Septembrie 2015 fiind planificată testarea autentificării pe bază de SAML v. 2.0
cu sistemele elearning şi anti-plagiat. Ultimul sistem fiind elaborat în cadrul Academiei de Studii Economice
din Moldova şi este modificat în dependenţă de cerinţele apărute, accesul pentru alte instituţii fiind în elaborare.
369
SECŢIUNEA NR. 3
Fig. 1. Modelul conceptual al SI ASEM
Optimizarea sistemului de control acces în campus fiind următorul pas după implementarea
identificatorului universal în cadrul SI ASEM. Căci lipsa acestui identificator în schimbul informaţional din SI
şi insuficienţa de documentare îngreunează lucrările de optimizare a SI.
La etapa actuală edificarea unei instituţii moderne depinde şi de starea în care se află SI. Iar conectarea
la reţelele internaţionale al organizaţiilor educaţionale şi ştiinţifice nu va fi posibilă fără optimizarea SI existent
şi aducerea acestuia în corespundere cu standardele şi legislaţia în vigoare, care sunt în continuă schimbare. Pe
lângă aspectele tehnice nu trebuie de uitat şi de aspectul informaţional, ca documentarea proceselor, sistemelor
şi pregătirea personalului pentru a lucră cu sistemele şi tehnologiile implementate. Utilizarea unui identificator
universal în cadrul SI presupune nu numai o bază ce poate asigura schimbul informaţional între diverse
sisteme, dar şi o colaborare mai intensă între subdiviziunile organizaţiei. Iar corespunderea standardelor şi
cerinţelor internaţionale, precum şi conectarea cu reţele ca GEANT, va duce doar la ridicarea calităţii serviciilor
oferite, corespunderii cerinţelor peţii şi oferirea resurselor (cel puţin de ordin informaţional) necesare pentru
cercetători în munca acestora. Utilizarea acestui atribut de identificator unic sau şi universal nu este decât încă
un instrument care ne poate ajuta în muncă şi de asemeni în proiectarea a unor sisteme ce vor fi utile pentru
utilizatorii independent de rolul acestora în sistem.
370
SECŢIUNEA NR. 3
Bibliografie
1. Sclifos, C. „Implementarea identificatorului unic al utilizatorului în cadrul sistemului informatic

Academiei de Studii Economice din Moldova”, CRUNT 2014 : Bunele practici de instruire
E-Learning/Online : Culegere de articole, 24-27 septembrie / Univ. Tehn. a Moldovei ; com. șt.: Ion
Bostan [et. al.]. – Chișinău : S. n., 2014 (Tipogr. „Bons Offices”). – 297 p. Texte : lb. rom., engl., fr.
– Bibliogr. la sfârșitul art. – 100 ex. ISBN 978-9975-80-827-9.
2. OData, http://www.odata.org/.
3. https://www.deming.org/theman/theories/pdsacycle.
4. EDUGAIN, http://www.geant.net/service/eduGAIN/pages/home.aspx.
5. GEANT, http://www.geant.net/.
6. RENAM, http://renam.md.
7. Lightweight Directory Access Protocol (LDAP), https://tools.ietf.org/html/rfc4527.
8. Security Assertion Markup Language (SAML) v2.0, https://www.oasis-open.org/ standards#samlv2.0.
9. Wiki OASIS standards consortium, https://wiki.oasis-open.org/security/FrontPage.
10. OASIS standards consortium, https://www.oasis-open.org/.
11. Shibboleth, http://shibboleth.net/.
12. https://simplesamlphp.org/.
13. System for Cross-domain Identity Management (SCIM), http://www.simplecloud.info/.
14. Repozitoriul instituţional ASEM, http://irek.ase.md.
EFICIENŢA ECONOMICĂ A FOLOSIRII DIFERITOR SISTEME

DE FERTILIZARE ÎN ASOLAMENT
STADNIC Stanislav, dr., conf. univ.,
BOINCEAN Boris, dr. hab., prof., cercet.,
Institutul de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecţia”
By using farmyard manure in rates of 10-15 tons per 1 ha of crop rotation it is possible to reduce the
rates of mineral fertilizers with maintaining the level of productivity of crop rotation. Simultaneously the
recoveries of each kg of active ingredient of mineral fertilizers as well as indices of economic efficiency are
higher. In the agricultural year 2013-2014 system of organic fertilization has provided the highest level of
profitability.
Keywords: The system of fertilization, crop rotation, farmyard manure, fertilizers, productivity, fertilizer
recovery, expenses, income, profitability.
Pentru evaluarea eficienţei unor procese tehnologice, inclusiv a folosirii îngrăşămintelor, este necesar
de comparat sporul de producţie obţinut cu cheltuielile aplicate. În practica evaluării eficienţei folosirii
îngrăşămintelor sunt utilizate diferite metode, fiecare având neajunsuri. Neajunsul evaluării economice constă
în instabilitatea indicilor economici [8], îndeosebi în condiţiile globalizării economiei. Neajunsul evaluării
eficienţei folosirii îngrăşămintelor după recuperarea unui kg de substanţă activă a îngrăşămintelor cu sporul
de producţie în asolament, exprimat în unităţi cerealiere sau substanţă uscată în cazul sistemului mixt de
fertilizare, constă în dificultăţile echilibrării conţinutului elementelor nutritive, aplicate în experienţele cu
îngrăşăminte organice şi minerale şi diferenţa absolută în originea îngrăşămintelor comparate şi impactul
asupra fertilităţii solului [8]. Neajunsul evaluării energetice constă în dificultatea stabilirii conţinutului energiei
în sporul de producţie şi estimării cheltuielilor de energie la producerea, încărcatul, transportarea şi aplicarea
îngrăşămintelor [9, 10, 11].
371
SECŢIUNEA NR. 3
Eficienţa îngrăşămintelor depinde mult de cantitatea de precipitaţii şi regimul de distribuire a lor în

lunile reci şi calde ale anului agricol [3, 4].
Eficienţa economică a folosirii îngrăşămintelor se determină printr-un sistem de indicatori [2, 6, 7]:
n sporul de recoltă;
n determinarea recuperării unui kg de substanţă activă a îngrăşămintelor minerale cu sporul de producţie
în asolament, exprimat în unităţi cerealiere sau substanţă uscată;
n venitul net;
n nivelul rentabilităţii etc.
Cercetările efectuate în diferite zone pedoclimatice demonstrează avantajul folosirii sistemului organo-
mineral de fertilizare în asolament [1, 3, 5, 8, 12].
Prezenta lucrare urmăreşte scopul de a aprecia eficienţa economică a folosirii diferitor sisteme de
fertilizare în asolament pe cernoziomul tipic din stepa Bălţului timp de 2 rotaţii a asolamentului pentru perioada
2002-2013.
Experienţa a fost executată în asolament de câmp având un caracter staţionar de lungă durată (fondată în
1973) în cadrul Institutului de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecţia” cu următoarea rotaţie a culturilor:
borceag de primăvară – grâu de toamnă – sfeclă de zahăr – porumb pentru boabe – orz de primăvară – floarea
soarelui.
Solul lotului experimental reprezintă cernoziom tipic, luto-argilos cu următoarea caracteristică
agrochimică: humus – 4,7-4,1%; azot total – 0,24-0,26 %; fosfor – 0,12-0,13 %; potasiu – 1,20-1,40 %; pHH20
6,6-7,1.
În experienţă se cercetează patru sisteme de fertilizare în asolament:
n naturală (fără îngrăşăminte), (varianta 1);
n minerală, (NPK 75, 130, 175 kg s.a./ha suprafaţă de asolament, variantele 2, 3, 4);
n organo-minerală; (NPK 75, 130, 175 kg s.a./ha suprafaţă de asolament şi gunoi de grajd 10 şi 15 t/ha
suprafaţă de asolament, variantele 5, 6, 7, 8, 9, 10);
n organică 15 t/ha suprafaţă de asolament gunoi de grajd (varianta 11).
Schema experienţei include 12 variante cu diferite doze de fertilizare cu îngrăşăminte minerale şi
organice sub diferite culturi (tab. 1).
Tabelul 1
Schema repartizării îngrăşămintelor în experienţă pentru culturile asolamentului, kg s.a./ha
Total pe rotaţie, kg s.a. Varianta cercetată

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
N - 180 300 420 180 300 420 180 300 420 -
P2O5 - 150 255 360 150 255 360 150 225 360 -
postacţ
iunea
K2O - 120 225 270 120 225 270 120 225 270 -
Gunoi de grajd, t/ha - - - - 60 60 60 90 90 90 90

Îngrăşămintele minerale se introduc anual, conform schemei, sub lucrarea de bază a solului în doze
corespunzătoare cu excepţia grâului de toamnă, unde doza de azot tehnic se administrează în 2 etape: ½ din
toamnă şi ½ primăvara devreme ca nutriţie suplimentară. Gunoiul de grajd se încorporează în sol sub
arătura de toamnă: variantele 5, 6, 7 – la sfecla de zahăr (60 t/ha); variantele 8, 9, 10, 11 – la sfecla de zahăr (60
t/ha) şi floarea-soarelui (30 t/ha). Amplasarea variantelor în spaţiu este sistematică în 4 repetiţii şi 2 niveluri.
Suprafaţa totală a parcelelor este de 242 m2 în formă dreptunghiulară (5,6 x 43,2 m).
În experienţă a fost aplicată agrotehnica acceptată pentru culturile de câmp respective şi zonei de nord
a Republicii Moldova.
Efectuarea cercetărilor în experienţa de lungă durată a fost posibilă datorită aportului considerabil la
diferite etape istorice a diferitor cercetători – Maţîna M. S., Naconecinîi Z. I., Nica L. T. ş.a., cărora autorii
prezentei lucrări le sunt recunoscători.
372
SECŢIUNEA NR. 3
Nivelul de productivitate a asolamentului, exprimat în unităţi cerealiere este în mare măsură determinat
de sistemul de fertilizare (fig. 1).
6
t/ha
5,04 5,11 5,10 5,03

4,93 5,02 4,97 5,01
5 4,80
4,51 4,47
4 3,87
0
I II III IV V VI VII VIII IX X XI varianta XII
Fig. 1. Productivitatea asolamentului în funcţie de sistemul de fertilizare,

media pentru două rotaţii, anii 2002-2013, t/ha unităţi cerealiere
Majorarea dozelor de îngrăşăminte minerale de la 75 pînă la 130 şi 175 kg s. a. /ha (variantele 2, 3

şi 4) permite de a spori productivitatea asolamentului de la 0,64 pînă la 0,93 şi 1,06 t/ha unităţi cerealiere,
corespunzător, în comparaţie cu martorul nefertilizat. Aplicarea îngrăşămintelor minerale în doza de 75 kg
s. a. /ha pe fondul celor organice (variantele V şi VIII) asigură cea mai înaltă productivitate a asolamentului.
Totodată, aceeaşi majorare a dozelor de îngrăşăminte minerale pe fondul gunoiului de grajd, administrat în
cantităţi de 10 şi 15 t/ha suprafaţă de asolament, duce la micşorarea productivităţii asolamentului cu 0,07-0,08
t/ha unităţi cerealiere.
Folosirea îngrăşămintelor minerale pe fondul celor organice permite de a spori recuperarea lor (fig. 2).
18
kg
16,48
16 15,57
14
12
10 9,47
8,85
8,48
8
7,17
6,65
6,08 6,31
6
varianta
0
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
Fig. 2. Recuperarea îngrăşămintelor minerale cu sporul de producţie în asolament,

kg unităţi cerealiere la 1 kg s.a. NPK, media pentru perioada a. a. 2002-2013
373
SECŢIUNEA NR. 3
Conform rezultatelor obţinute recuperarea fiecărui kg de substanţă activă a îngrăşămintelor cu sporul

de producţie pe parcursul anilor de cercetare la sistemul mineral de fertilizare (variantele II, III şi IV) se află
în descreştere odată cu mărirea dozelor de îngrăşăminte minerale. Aceiaşi tendinţă se observă şi la aplicarea
sistemului organo-mineral de fertilizare (variantele V-VII şi VIII-X).
Folosirea dozelor minime de îngrăşăminte minerale – 75 kg s. a. /ha – pe fondul gunoiului de grajd în
cantitate de 10 (varianta V) şi 15 (varianta VIII) t/ha suprafaţă de asolament, a sporit cca de 2 ori recuperarea
fiecărui kg s. a. a îngrăşămintelor minerale cu spor de producţie, faţă de sistemul mineral de fertilizare (varianta
II).
Eficienţa economică a aplicării diferitor sisteme de fertilizare în asolament a fost determinată pentru
anul agricol 2013-2014 (tab. 2).
Tabelul 2
Productivitatea asolamentului în funcţie de sistem de fertilizare
în anul agricol 2013-2014, t/ha
Varianta Borceag Grâu de Sfeclă de Porumb Orz de Floarea- Unităţi cerealiere la 1 Spor
toamnă zahăr primăvară soarelui ha a asolamentului
I 10,22 4,98 20,73 8,54 1,95 1,23 3,83 -
II 10,83 5,77 23,23 8,62 2,32 1,45 4,22 0,39
III 12,03 4,07 23,55 8,34 2,82 1,52 4,05 0,22
IV 11,55 4,08 28,40 8,79 3,12 1,65 4,39 0,56
V 12,48 4,46 28,02 8,68 3,32 2,07 4,59 0,76
VI 12,24 4,14 33,35 8,74 3,34 1,73 4,69 0,86
VII 14,23 4,33 29,90 8,34 3,43 1,42 4,52 0,69
VIII 16,28 3,87 29,84 8,94 3,59 1,82 4,72 0,89
IX 16,41 3,90 33,56 8,58 3,56 2,19 4,93 1,10
X 14,19 3,77 34,05 8,63 3,43 1,85 4,75 0,92
XI 14,47 4,64 32,68 8,49 3,03 1,47 4,67 0,84
XII 12,34 5,77 25,56 8,90 2,19 1,56 4,41 0,58
DL05 0,46 0,23 3,31 0,88 0,10 0,11 - -
P (%) 1,22 1,74 4,02 3,53 0,86 2,36 - -
Condiţiile meteorologice specifice a anului cercetat n-au permis recoltarea la timp a grâului de toamnă,
care pe variantele fertilizate cu recolta biologică mai mare a provocat pătulirea plantelor, ceea ce a dus la
pierderi mari în recolta de boabe. Din această cauză la calcularea indicilor economici (tab. 3) în cazul culturii
grâului de toamnă pentru variantele experimentale III-XI au fost utilizate datele privind recolta obţinută la
varianta II cu doza minimă de fertilizare – 75 kg s. a. /ha.
Tabelul 3
Eficienţa economică a diferitor sisteme de fertilizare în asolament, anul agricol 2013-2014
Indici Varianta cercetată

II III IV V VI VII VIII IX X XI
1. Sporul recoltei, lei/ha 1368,70 1868,50 2921,95 3550,94 3715,67 2996,63 3892,15 4550,50 4028,69 3044,30
2. Costul îngrăşămintelor, 1117,10 1935,30 2606,40 2117,10 2935,30 3606,40 2617,10 3435,30 4106,40 1500,00
lei/ha
3. Cheltuieli pentru 122,88 212,88 286,70 795,55 885,55 959,37 883,00 973,00 1046,82 760,12
transportarea, depozitarea,
pregătirea şi aplicarea
îngrăşămintelor, lei/ha
374
SECŢIUNEA NR. 3
4. Cheltuieli pentru recoltarea, 117,17 152,27 252,83 293,83 339,34 279,63 361,29 422,49 376,99 308,60
condiţionarea, transportarea
şi depozitarea producţiei
suplimentare, lei/ha
5. Suma de cheltuieli 1357,15 2300,45 3145,94 3206,48 4160,19 4845,40 3861,39 4830,79 5530,22 2568,72
suplimentare, lei/ha
6. Venitul suplimentar la 1 11,55 -431,95 -223,99 344,46 -444,52 -1848,77 30,76 -280,29 -1501,53 475,57
ha, lei
7. Rentabilitatea cheltuielilor 0,85 -18,78 -7,12 10,74 -10,69 -38,16 0,80 -5,80 -27,15 18,51
suplimentare, %
În condiţiile anului agricol 2013-2014 aplicarea îngrăşămintelor minerale în doză de 75 kg s. a. /

ha a asigurat un venit suplimentar 11,55 lei/ha, rentabilitatea fiind doar de 0,85 %. Majorarea dozelor de
îngrăşăminte minerale de la 75 pînă la 175 kg s. a. /ha, atât în cadrul sistemului mineral de fertilizare (variantele
II-IV) cât şi sistemului organo-mineral de fertilizare (variantele V-X) n-a fost justificată din punct de vedere
economic, deoarece cheltuielile suplimentare nu se răscumpără cu sporul de producţie în condiţiile preţurilor
existente la producţia agricolă şi inputuri în formă de îngrăşăminte, motorină etc. În situaţia cînd preţurile de
comercializare a producţiei agricole în anul 2014 au rămas la nivelul anului 2013, iar preţurile la motorină au
crescut de la 15500 lei/t în 2013 pînă la 15800 lei/t în 2014, la îngrăşăminte – de la 5900 lei/t în 2013 pînă la
7150 lei/t în 2014 pentru azotat de amoniu şi de la 8000 lei/t în 2013 pînă la 10000 lei/t în 2014 pentru amofos,
se poate de aşteptat că în anul agricol 2014-2015 situaţia va fi şi mai gravă. Din punct de vedere economic va
fi mai justificată obţinerea unui nivel de producţie mai scăzut, dar cu cheltuieli mai mici, ceea ce va asigura un
venit mai mare, decît producţia înaltă cu cheltuieli majore.
Cele mai favorabile rezultate au fost înregistrate în cazul sistemului organic de fertilizare (varianta XI),
unde venitul suplimentar a constituit 475,57 lei/ha, iar rentabilitatea cheltuielilor suplimentare – 18,51 %.
Folosirea gunoiului de grajd în cantitate de 10 t/ha suprafaţă de asolament în cadrul sistemului organo-
mineral de fertilizare cu doza minimă de îngrăşăminte minerale (varianta V) permite de a spori venitul
suplimentar (cu 332,91 lei/ha) şi rentabilitatea cheltuielilor suplimentare (cu 9,89 %) în comparaţie cu folosirea
aceleaşi doze de îngrăşăminte în cazul sistemului mineral de fertilizare (varianta II).
1. Aplicarea îngrăşămintelor a sporit productivitatea asolamentului, timp de două rotaţii, cu 0,26-1,10
t/ha unităţi cerealiere, în funcţie de doza de îngrăşăminte şi sistemul de fertilizare în asolament.
2. Folosirea îngrăşămintelor organice în doze de 10-15 t/ha suprafaţă de asolament permite de a micşora
doza îngrăşămintelor minerale până la 75 kg s. a./ha suprafaţă de asolament cu menţinerea nivelului
înalt de productivitate a plantelor de cultură. Majorarea dozei de îngrăşăminte minerale pînă la 130-
175 kg s. a./ha suprafaţă de asolament nu contribuie la creşterea productivităţii asolamentului.
3. Sistemul organic de fertilizare în asolament cu aplicarea gunoiului de grajd în doză de 15 t/ha
suprafaţă de asolament asigură un spor de 0,84 t/ha unităţi cerealiere.
4. Recuperarea maximă a fiecărui kg de substanţă activă a îngrăşămintelor cu sporul de producţie (kg
unităţi cerealiere), în medie pe două rotaţii, asigură sistemul organo-mineral de fertilizare în asolament
(6,31-16,48 kg unităţi cerealiere/1 kg s. a. NPK). Majorarea dozei de îngrăşăminte minerale duce la
scăderea nivelului de recuperare a îngrăşămintelor prin sporul de producţie (cu 2,40-9,83 kg unităţi
cerealiere/1 kg s. a. NPK).
5. În condiţiile anului agricol 2013-2014 cel mai înalt venit suplimentar şi rentabilitate a asigurat
sistemul organic de fertilizare în asolament.
6. Majorarea dozelor de îngrăşăminte minerale de la 75 pînă la 175 kg s. a. /ha reduce eficacitatea
economică folosirii îngrăşămintelor.
7. Decalajul preţurilor la produsele agricole şi inputuri, precum şi creşterea lor neproporţională nu
favorizează respectarea legilor fundamentale a agriculturii (legea restituirii) în scopul reproducerii şi
menţinerii fertilităţii solului.
375
SECŢIUNEA NR. 3
Bibliografie
1. ANDRIEŞ, S. ş. a. Agrochimia elementelor nutritive. Fertilitatea şi ecologia solurilor. Ch.: Pontos,

2011. 232 p. ISBN 978-9975-51-203-9.
2. ANDRIEŞ, S. ş. a. Recomandări privind aplicarea îngrăşămintelor pe diferite soluri în asolamente de
câmp în perioada postprivatizaţională. Ch.: Tipografia centrală, 2001. 27 p. ISBN 9975-78-144-6.
3. BOINCEAN, B.; STADNIC, S. Productivitatea asolamentului şi fertilitatea cernoziomului tipic la
diferite sisteme de fertilizare în asolament. In: Materialele conferinţei ştiinţifice internaţionale „Rolul
agriculturii în acordarea serviciilor ecosistemice şi sociale”, Bălţi, 25 noiembrie 2014, p. 413-420.
ISBN 978-9975-50-139-2.
4. DONOS, A. Acumularea şi transformarea azotului în sol. Ch.: Pontos, 2008. 208 p. ISBN 978-9975-
72-036-6.
5. TOMA, S. Aplicarea îngrăşămintelor în agricultura durabilă. Ch.: Tipogr. A.Ş.M., 2008. 212p. ISBN
978-9975-62-216-5.
6. БАРАНОВ, Н. Н. Экономика использования удобрений и гербицидов. М.: Колос, 1964. 320 с.
CZU 631.1:631.8+632.954.
7. БАРАНОВ, Н. Н.; МИХАЙЛОВ, Н. Н. Справочник по экономике химизации сельского хозяй-
ства. М.: Колос, 1967. 215 с. CZU 631:54/038.
8. БОИНЧАН, Б. П. Экологическое земледелие в Республике Молдова (Севооборот и органиче-
ское вещество почвы). Ch.: Ştiinţa, 1999. 270 c. ISBN 9975-67-127-6.
9. БОИНЧАН, Б.; СТАДНИК, С. Энергетическая оценка различных систем удобрений In: Аграр-
ная наука, 2007, nr.11, p. 4-6.
10. БУЛАТКИН, Г. А. Эколого-энергетические аспекты продуктивности агроценозов. Пущино:
ОНТИ НЦБИ АН СССР, 1986. 209 с.
11. ГУСЕВ, Е. М., БУСАРОВА, О. Е. Оценка энергетической эффективности агротехнологий //
Почвоведение, 2001, No7, с. 832 – 844.
12. НАКОНЕЧНАЯ, З. И. Агроэкологическое обоснование системы удобрения в зерносвеклович-
ных севооборотах Молдавии. К.: Штиинца, 1988. 373 с. ISBN 5-376-00182-2.
PROBLEMELE ŞI PERSPECTIVELE ASIGURĂRII AGRICOLE

LA ETAPA ACTUALĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA
ŞCHIOPU Irina, drd, ASEM, lect. univ.,
Universitatea de Stat „B. P. Haşdeu” din or. Cahul
LUNGU Rita, drd, ASEM, lect. superior,
Universitatea de Stat „B. P. Haşdeu” din or. Cahul
L’agriculture joue un rôle important dans notre pays, mais au cours des dernières années, les événements
climatiques conduisant à la nécessité de développer l’assurance agricole. Donc, aujourd’hui, l’assurance
agricole a un rôle très important pour les agriculteurs.
Cuvinte cheie: asigurare agricolă, prime de asigurare, despăgubire a riscului, risc de asigurare, etc.
Sectorul agrar ocupă un loc central în economia naţională a ţării, producţia agriculturii şi industriei de
prelucrare asigurând circa 60% din veniturile de export. Suplimentar, sectorul agrar angajează peste 40% din
populaţia economic activă, circa 75% din terenurile agricole aflându-se în proprietate privată. Astfel, există
suficiente evidenţe precum că, agricultura continuă să fie una din principalele activităţi economice şi sursă de
venit esenţială pentru o bună parte din populaţia ţării [9].
376
SECŢIUNEA NR. 3
Cu toate acestea, agricultura este cea care în ultimii ani este supusă unor grele încercări în ceea ce
priveşte cataclismele naturale. Dacă acum zece-cincisprezece ani în urmă despre aşa fenomene ca seceta,
inundaţiile, eroziunile, ploi torenţiale sau cu grindină, ploi nocive cu substanţe chimice, se vorbea tot mai rar şi
mai rar, în ultimii şase-şapte ani aceste fenomene sunt mai frecvente şi mai frecvente, afectând sectorul agrar
din ce mai mult şi mai mult.
Astfel, în vederea atenuării pericolului schimbărilor climaterice asupra suficienţei alimentare şi
veniturilor producătorilor agricoli, este necesară elaborarea şi îmbunătăţirea schemelor de asigurare în sectorul
agroalimentar, care vor reduce din riscurile asociate cu condiţiile climaterice nefavorabile, aşa ca grindina,
seceta şi îngheţurile mari. Această soluţie la momentul actual fiind una din cele mai avantajoase pentru toate
părţile implicate (statul, agricultorii şi Companiile de Asigurare).
Întărirea măsurilor instituţionale în vederea diminuării dezastrului prevede dezvoltarea unui sistem
de alertă naţional şi a strategiei de reducere a riscului, îmbunătăţire a gradului de pregătire pentru situaţii
excepţionale şi a sistemului de preîntâmpinare rapidă şi comunicare, îmbunătăţirea planificării funciare şi
pentru evitarea degradării solului şi împădurirea terenurilor supuse eroziunii [9]. Dar din punct de vedere
practic, acest lucru din anumite motive, fie financiare, fie din lipsa nepregătirii suficiente cu specialişti şi
tehnologiilor care permit previzionarea din timp al anumitor situaţii excepţionale, nu se realizează la nivelul
corespunzător şi necesar pentru agricultori, dovadă fiind situaţia din vara anului 2013, cînd din cauza ploilor
cu grindină sau ajuns la pagube considerabile pentru agricultorii din sudul ţării. Astfel pentru cei ce dispuneau
de poliţe de asigurare al activităţilor sale au trecut peste acest eveniment mai uşor. Acelaşi eveniment a avut
loc şi în anul 2012, care s-a răsfrânt asupra zonei de nord a ţării şi nu numai.
Deci, fenomenele produse în ultimii ani au semnalat necesitatea stabilirii unui cadru legal și a unui
sistem de asigurări care să garanteze proprietarilor recuperarea daunelor produse, astfel încât aceștia să nu
aştepte neapărat intervenţia salvatoare a statului. Totodată, mărimea Fondului de rezervă a statului nu poate fi
prevăzută cu exactitate, în așa măsură încât să acopere toate pierderile cauzate de calamități naturale, iar un
sistem adecvat de asigurări ar conduce la gestiunea eficientă a Fondului și minimizarea cheltuielilor statului.
În Republica Moldova asigurările agricole se realizează pe baze contractuale. Prin contractul de
asigurare, asigurătorul acordă protecţie de asigurare contra distrugerii depline sau parţiale a roadei culturilor
agricole cauzate de diferite calamităţi naturale şi a altor interese ale asiguratului indicate în condiţiile de
asigurare. În baza condiţiilor de asigurare, companiile de asigurare din Republica Moldova, oferă protecţie
pentru următoarele riscuri [3]:
n îngheţarea culturilor de toamnă şi a plantaţiilor multianuale;
n furtuni de praf ce afectează semănăturile de sfeclă de zahăr, floarea soarelui şi alte culturi;
n eroziune cauzată de ploaie torenţială şi inundaţie oricărei culturi agricole, exceptând plantaţiile
multianuale;
n Boli care duc la sacrificarea animalelor.
n Accidente provocate de meteorizarea acută a animalelor din cauza furajelor (umflarea), numai cu
asistenţa veterinară obligatorie.
n Atacul animalelor sălbatice.
n Leziuni interne provocate de înghiţirea unor obiecte.
n Inundaţii din ploi torenţiale.
n Incendiu provocat de descărcări electrice naturale (trăsnet) sau de instalaţii electrice.
n Calamităţi naturale (trăsnet, cutremur de pământ, furtună, avalanşe de zăpadă.
Prima de asigurare se calculă de asigurător pe termenul de valabilitate a asigurării, reieşind din suma de
asigurare a contractului şi mărimea tarifului de asigurare. Taxele primelor de asigurare pentru culturile agricole
sânt stabilite de asigurător pentru fiecare asigurat în funcţie de gradul de risc.
Potrivit statisticilor ţărilor externe, asigurarea terenurilor este cea mai bună metodă de luptă cu riscurile.
asigurarea terenurilor este cea mai bună soluţie pentru agricultori, ce ar diminua pagubele provocate de
calamităţi, inclusiv secetă. Dar reieşind din datele actualei situaţii, industria asigurărilor nu poate reduce de
una singură riscurile legate de modificările climatice, însă poate avea o contribuţie decisivă în înţelegerea,
evaluarea, prevenirea lor şi în alegerea poliţei potrivite pentru fiecare tip de sinistru. Astfel în stadiul actual de
377
SECŢIUNEA NR. 3
dezvoltare a agriculturii moldoveneşti, parteneriatul public-privat este încă absolut necesar datorită incapacităţii
micilor fermieri de a face faţă multiplelor probleme cu care se confruntă (fragmentarea terenului agricol, lipsa
dotărilor şi a infrastructurii corespunzătoare, noile reguli europene, schimbările climatice etc.)”.
Astfel, conform legii cu privire la asigurarea subvenţionată a riscurilor de producţie în agricultură nr.
243-XV din 08.07.2004, statul subvenţionează o parte din primele de asigurare al solicitanţilor, asiguraţilor,
aşa încât de subvenţionarea primelor de asigurare beneficiază următorii producători agricoli:
a) care au înregistrat la primărie culturi agricole, precum şi animale, păsări, familii de albine şi peşti care
le aparţin;
b) care întreţin culturi agricole, animale, păsări, familii de albine şi care produc peşti conform tehnologiilor
aprobate, iau măsuri de prevenire a bolilor şi atacului dăunătorilor şi ţin evidenţa lucrărilor efectuate.
Cuantumul subvenţiei primelor de asigurare constituie:
a) 60% din valoarea acestora - pentru asigurarea plantaţiilor multianuale, sfeclei de zahăr şi legumelor;
b) 50% din valoarea acestora - pentru asigurarea celorlalte culturi şi a animalelor.
La încheierea contractului cu organizaţiile de asigurare, producătorii agricoli prezintă o adeverinţă de la
primărie, prin care se confirmă faptul existenţei bunului asigurat, şi achită:
a) 40% din valoarea primelor de asigurare stabilite în contract - pentru asigurarea plantaţiilor multianuale,
sfeclei de zahăr şi legumelor;
b) 50% din valoarea primelor de asigurare stabilite în contract - pentru asigurarea celorlalte culturi şi a
animalelor pentru care se subvenţionează primele de asigurare.
În acelaşi timp, ca exemplu putem prezenta modelul austriac de asigurare a terenurilor agricole care
este bazat pe parteneriatul dintre industria de asigurări şi industria agricolă şi care presupune 50% din costul
asigurării este achitat de fermier, 25 la sută de administraţia publică locală şi restul, de guvernul federal, sunt
asigurate circa 70% dintre suprafeţele prelucrate, iar suma asigurărilor este de 2,7 mld. euro anual [2]. În timp
ce în R. Moldova, unde practic asigurarea se prezintă în aceeaşi măsură cu sprijinul statului, sunt asigurate
doar aproximativ 5% din terenurile agricole. „Această pondere este foarte scăzută şi faţă de cea din vestul
Europei. De exemplu, în Franţa sunt asigurate peste 60% din suprafeţele agricole, în Germania – peste 80%,
iar în România – aproximativ 20-25% din suprafaţa agricolă totală” [1].
Pentru o analizare mai aprofundată se propun datele din următoarele tabele:
Tabelul 1
Analiza Primelor brute subscrise la asigurarea agricolă
de Companiile de asigurare ce oferă asigurare agricolă pe perioada anilor 2012-2014
2012 2013 2014
Prime brute Prime brute Total prime Prime brute Prime brute Total prime Prime Prime brute Total prime
subscrise la subscrise brute subscrise la subscrise brute brute subscrise brute
animale la culturile subscrise animale la culturile subscrise subscrise la culturile subscrise
agricole agricole la animale agricole
Ponderea %-lă în total

prime brute subscrise

∑, (miilei)
∑, (miilei)
∑ (mii lei)
∑, (miilei)
∑, (miilei)
∑, (miilei)
∑, (miilei)
∑ (mil lei)
∑ (millei)
În %
În %
În %
ASTERRA
GRUP SA
35640,3
46492,0
382,4
285,2
0,82
0,61
100
100
6,0
-
378
SECŢIUNEA NR. 3
GROUP SA ECONOMIA CUNOAŞTERII ŞI DEZVOLTAREA DURABILĂ
DONARIS-
85225,3
0,0003
100
0,3
-
-
asigurare SA
Companii deGARANŢIE
32753,4
45972,8
8949,5
1388,4
5991,4
2484,3
2510,5
0,04
4,24
18,3
5,46
100
100
100
3,5
5,4
-
-
ASIGURĂRI SA
KLASSIKA
18848,0
35847,6
28254,6
195,0
181,0
107,5
391,7
1,03
1,39
100
100
100
0,5
0,3
-
-
MOLDASIG
334363,3
343364,1
203913,7
SA
58169,0
73949,5
14226,0
1049,5
827,8
21,54
666,5
17,4
0,24
0,33
6,98
100
100
100
0,3
MOLDCARGO
SA
130680,3
122418,9
15158,0
63885,6
9516,9
3173,9
0,008
655,8
808,9
10,2
0,53
7,77
1,27
4,97
11,6
100
100
100
ASITO SA
192898,9
4117,7
41,7
0,02
2,13
100
-
-
GALAS SA
49708,5
287,2
0,58
100
-
-
GRUP SA
ACORD-
43576,7
155,3
292,6
0,36
0,67
100
-
-
578066,4
762923,2
73522,3
93689,0
20488,2
481804
-
1063,2
3094,7
5176,3
12,72
12,28
0,18
1,07
4,25
0,4
X
Sursa: elaborate de autor în baza informaţiilor statistice

şi analitice al sectorului asigurărilor: www.cnpf.md
Conform datelor din tabelul de mai sus putem observa că începând cu perioada de analizare al anului
2012 cea mai mare pondere al primelor de asigurare agricolă şi al animalelor în total prime subscrise o deţine
Moldasig SA, cu 17,7% (0,3+17,4), această poziţie o deţine şi din punct de vedere valoric care constituie
59218,5 mii lei. Această Companie este urmată de Moldcargo SA care deţine 11,608% din total prime brute
subscrise, iar valoric aceasta constituia 15168,2 mii lei. Klassika Asigurări SA, Donaris Grop SA şi Garanţie
379
SECŢIUNEA NR. 3
SA au avut o pondere nesemnificativă de pînă la un procent în total prime brute subscrise colectate de fiecare
companie. În anul 2013 pe primul loc s-a plasat Garanţie SA cu 22,54% iar pe locul doi Moldasig SA cu cca
21,78%, urmată fiind de Moldcargo SA cu 8,3% în total prime brute subscrise şi apoi celelalte companii de
asigurare, dar din punct de vedere valoric Moldasig este cea care a acumulat cele mai multe prime brute în
sumă de 74777,3 mii lei, celelalte companii înregistrând sume mult mai mici. În anul 2014 tendinţa a fost
aceeaşi ca şi în anul 2013 pe primul loc din punct de vedere procentual plasându-se Garanţie SA iar din punct
de vedere valoric prevalează Moldasig SA.
Pentru o analiză mai complexă în continuare vom analiza despăgubirile plătite de Companiile de
Asigurare care au acordat asigurare agricolă pentru perioada anului 2012-2014 în Republica Moldova.
Tabelul 2
Analiza Despăgubirilor plătite pentru asigurarea agricolă de către Companiile
de asigurare ce oferă asigurare agricolă pe perioada anilor 2012-2014
2012 2013 2014

Despă- Despă- Total Despă- Despă- Total Despă- Despă- Total
gubiri gubiri despă- gubiri gubiri despă- gubiri gubiri despă-
plătie la plătite gubiri plătie la plătite gubiri plătie la plătite gubiri
asigu- la asigu- şi indem- asigu- la asigu- şi indem- asigu- la asigu- şi indem-
rarea rarea nizaţii rarea rarea nizaţii rarea rarea nizaţii
Companii de asigurare
de ani- culturilor plătite de ani- culturilor plătite de ani- culturilor plătite

male agricole male agricole male agricole

despăgubiri plătite
∑ (mii lei)
∑ (mii lei)
∑ (mii lei)
∑ (mii lei)
∑ (mii lei)
∑ (mii lei)
∑ (mii lei)
∑ (mii lei)
∑ (mii lei)
În %
În %
În %
GROUP SA
DONARIS-
34340,4
0,009
100
3,0
-
-
GARANŢIE
SA
14306,4
8918,8
1912,7
30,7
0,34
30,0
0,33
55,1
13,4
100
100
0,4
-
-
MOLDASIG
SA
160981,5
175387,7
209757,0
85967,7
22800,4
520,1
352,1
0,32
53,4
13,0
0,43
100
100
100
0,2
9,5
-
-
MOLDCARGO
SA
13359,8
43985,4
48631,5
34674,0
7762,8
1649,0
353,6
30,37
15,96
4,75
100
100
100
0,8
-
Total
204966,9
267278,4
258737,4
99327,5
30593,2
3571,2
873,7
48,46
385,8
11,45
0,43
0,14
55,1
1,38
X
380
SECŢIUNEA NR. 3
Sursa: elaborate de autor în baza informaţiilor statistice şi analitice al sectorului asigurărilor:

www.cnpf.md
Conform datelor din tabelul de mai sus putem menţiona că corespunzător primelor colectate tot aşa
sunt şi despăgubirile achitate, astfel Moldcargo SA şi Moldasig SA sunt Companiile de Asigurare care
deţin liderismul, iar anul 2012 a fost un an în care Companiile de Asigurare au avut de despăgubit sume
considerabile, şi anume Moldasig SA 53,7% din total indemnizaţii şi despăgubiri plătite, iar Moldcargo SA
30,4%, ceea ce într-o oarecare măsură face, ca celelalte Companii de Asigurare care au iniţiat acest tip de
asigurări, precum şi cele care încă nu au iniţiat, să se abţină de la acordarea acestor tipuri de asigurări. Acest
lucru este apreciat negativ, deoarece duce la micşorarea concurenţei şi respectiv la creşterea preţului acestor
servicii. Totodată şi în anul 2013 aceste Companii despăgubesc acest tip de asigurare doar într-o măsură mai
mică, astfel Moldcargo SA 15,96% din total prime brute subscrise, iar Moldasig SA 13,2%, iar valoric această
situaţie este inversă. În anul 2014 Garanţie SA este cea care deţine ponderea mai mare de cca 13,8%, urmată
fiind de Moldcargo SA cu 4,75%.
Pentru o analiză mai profundă vom recurge la analiza corelativă al Companiilor de Asigurări pe
perioada anilor 2012-2014 şi anume corelaţia dintre primele subscrise la asigurarea agricolă şi despăgubirile
plătite, care este prezentată în următorul tabel:
Tabelul 3
Corelația dintre primele încasate și despăgubirile achitate la asigurarea agricolă de către
Companiile de Asigurare din Republica Moldova pe perioada anilor 2012-2014
Prime de asigurare subscrise la Despăgubirile suportate la asigurarea Cota-parte a despăgubirilor

Indicatori asigurarea agricolă agricolă ( mii lei) suportate în primele colectate de
( mii lei) asigurări agricole (%)
2012 2013 2014 2012 2013 2014 2012 2013 2014
Garanţie SA 3,5 7379,8 4994,8 - 60,7 1967,8 - 0,82 39,4
Moldasig SA 59218,5 74777,3 14892,5 86487,8 52858,1 9,5 140 70,68 0,06
Molcargo SA 15168,2 10172,7 3982,8 13713,4 7762,8 1649 90,4 76,3 41,4
Alte Companii 195,3 4453,9 1794,4 - 3 - - 0,07 -

de Asigurare
Total 74585,5 96783,7 25664,5 100201,2 60684,6 3626,3 134,3 62,7 14,12
Sursa: elaborate de autor în baza informaţiilor statistice şi analitice

al sectorului asigurărilor: www.cnpf.md
Conform datelor din tabelul 3, putem analiza că cota parte de despăgubire agricolă al tuturor Companiilor
de Asigurare din Republica Moldova în primele de asigurare agricolă subscrise în evoluţie din 2012 pînă în
2014, este în descreştere semnificativă, astfel dacă în anul 2012 Moldasig SA a acordat despăgubiri în mărime
de 140%, în anul 2013 a scăzut pînă la 70,68% din primele colectate, iar în anul 2014 pînă la 0,06%. Tendinţa
aceasta se menţine şi la Moldcargo SA, care în 2012 a despăgubit asigurările agricole în mărime de 90,4%
corelativ, în anul 2013- 76,3%, iar în anul 2014 în mărime de 41,4%. Totodată la Garanţie SA, din punct de
vedere procentual, această corelaţie este în creştere, în anul 2013 fiind de 0,82% iar în anul 2014 a crescut pînă
la 39,4%. Dar dacă vom face o comparaţie din punct de vedere valoric, putem menţiona că cele mai multe
prime şi despăgubiri de asigurare agricolă sunt la Moldasig SA. Aceste fluctuaţii ne vorbesc despre faptul
că pentru agricultorii care recurg la acest tip de protecţie, adică de a se asigura la Companiile de Asigurare,
ei confruntându-se cu diverse situaţii de risc, în special ca acele din anul 2012 (ploi devastatoare cu vânturi
puternice) sunt mai protejaţi prin despăgubirile plătite.
Din tabelul de mai sus vedem care este corelaţia dintre primele încasate şi despăgubirile achitate, deci
putem concluziona că activitatea de asigurare agricolă de la o perioadă la alta este în creştere, cu toate că acest
tip de asigurare uneori pentru Companiile de Asigurare se poate solda cu anumite rezultate negative, ca în
381
SECŢIUNEA NR. 3
situaţia din anul 2012, când despăgubirile prevalează primele încasate, ceea ce ne vorbeşte despre aceea că
activitatea Companiilor de Asigurări se confruntă cu diverse situaţii, cărora le fac faţă. De aceea este important
să se depăşească mentalitatea ţăranului că “poate nu mă va afecta pe mine”, deoarece cel ce este asigurat este
şi protejat, şi asigurarea agricolă la etapa actuală este o metodă eficientă de protecţie împotriva pierderilor
provocate de calamităţile naturale.
Astfel, o soluţie, poate drastică la prima vedere, ar fi ca asigurarea agricolă să devină obligatorie, ceea
ce pentru început va fi o povară mare pentru agricultori, dar care în final îi va “educa” spre a înţelege că ei
pot fi protejaţi, aceasta realizându-se prin asigurare. Totodată ca aceasta să fie realizabil, este necesar ca pe
piaţa asigurărilor agricole să apară mai multe Companii de Asigurare ce acordă acest tip de asigurare, astfel,
dacă mai multe Companii de Asigurări ar fi active pe segmentul de asigurări în agricultură, atunci ar creşte
concurenţa, ceea ce ar genera preţuri mai mici, servicii mai calitative şi mai multă informaţie despre aceste
produse de asigurări. Dar pentru aceasta e nevoie de timp şi de o administrare mai eficientă.
Bibliografie
1. Alcază, Lilia. „Asigurările pot face agricultura moldovenească să devină profitabilă” din 18.02.2010,
actualizare site: http://www.asigurare.md/ro/snews/2533/.
2. „Asigurarea riscurilor de calamităţile naturale în agricultură cât şi a locuinţelor”, actualizare
site: http://www.eco.md/index.php?option=com_content&view=article&id=7698:asigurarea-in-
agricultur-i-a-locuinei-de-calamiti-naturale-va-da-siguran-cetenilor.
3. Asigurările agricole, actualizare site: www.conspect .md.
4. Bruma, Cristina. „Ministrul Agriculturii: asigurarea terenurilor este cea mai bună soluţie pentru
agricultori” din 10.07.2012, actualizare site: http://economie.moldova.org/news/ministrul-
agriculturii-asigurarea-terenurilor-este-cea-mai-buna-solutie-pentru-agricultori-231611-rom.html.
5. Informaţii statistice şi analitice al sectorului asigurărilor, actualizare site: www.cnpf.md.
6. Lege privind asigurarea subvenţionată a riscurilor de producţie în agricultură nr. 243-XV din
08.07.2004 Monitorul Oficial al R. Moldova nr.132-137/704 din 06.08.2004.
7. Solonari, Tatiana. „Asigurarea obligatorie a terenurilor agricole şi locuinţelor” din 31.03.2011,
actualizare site: http://asigurare.md/ro/snews/3054/.
8. Solonari, Tatiana. „Cercul vicios al asigurărilor în agricultură” Numărul ziarului: Nr.46 (415)
din 23 noiembrie 201,1 actualizare site: http://capital.market.md/ro/content/cercul-vicios-al-
asigur%C4%83rilor-%C3%AEn-agricultur%C4%83.
9. Strategia naţională de dezvoltare durabilă a complexului agroindustrial al Republicii Moldova (2008-
2015), actualizare pe site: http://lex.justice.md/ viewdoc.php?action=view&view=doc&id=330049
&lang=1.
EVOLUŢIA PROCESULUI DE PRIVATIZARE ŞI ROLUL SĂU

ÎN RESTRUCTURAREA ECONOMIEI ROMÂNEŞTI
ŞIMON Adrian, conf. univ., dr. ec.,

Universitatea ,,Petru Maior˝, Tîrgu-Mureş
In the absence of clear legal regulations concerning the transfer of state property assets FPS specifying
responsibilities, deadlines and sanctions, the portfolio was established with difficulty in a long time and with
a high degree of uncertainty regarding its size.
The first references to Portfolio Activity Report can be found in the FPS in 1993 and 5937 the number of
companies being with a capital managed by the FPS in the amount of 45.212 billion lei.
382
SECŢIUNEA NR. 3
Due to changes due to inputs, outputs and reentry of companies both in the actions taken by the
institution FPS in the preparation of companies for privatization and monitoring of contracts for the sale of
shares and the application of new legal provisions on transfers from / to other public institutions involved in
the privatization portfolio was in a permanent, movement, information provided differing in short intervals.
Cuvinte cheie: investiţii green field, ponderea sectorului privat, privatizarea întreprinderilor, forme de
privatizare.
Procesul de trecere a proprietăţii statului în proprietate privată, prin vânzarea acţiunilor nu acoperă
caracterul complex al dezvoltării proprietăţii private. Al doilea punct de referinţă îl reprezintă formarea de noi
agenţi economici având la bază capitalul privat, proces subsumat, de regulă, investiţiilor green field.
În majoritatea cazurilor însă, rolul principal a revenit vânzării acţiunilor statului şi valorificarea unor
active aparţinând întreprinderilor de stat generând un sector privat supus statului şi dependent de acesta, prin
utilizarea diverselor metode: locaţii de gestiune, societăţi mixte, închirieri, leasing cu clauză irevocabilă de
vânzare.
Tot mai mulţi specialişti, analizând efectele privatizării asupra creării condiţiilor de funcţionare a
economiei de piaţă, şi implicit asupra dezvoltării macroeconomice, s-au referit la locul şi importanţa uneia
sau alteia dintre modalităţile de formare a sectorului privat, revenind chiar asupra propriilor proiecţii iniţiale
privind primordialitatea vânzării rapide a averii statului şi reducerea drastică a rolului acestuia. Confruntaţi cu
această situaţie, mulţi specialişti, adepţi ai economiei de piaţă liberă, consideră că statul (guvernul s-a retras
prea devreme şi prea rapid de pe piaţa muncii (Ilie Şimon – Civilizaţia salariului, Editura Eficient, Bucureşti,
1997, pag. 277)
Ca leit-motiv apare exemplul de netăgăduit al Poloniei, care a adoptat un ritm lent de privatizare –
aproximativ 20 de întreprinderi pe an – , ceea ce a permis ca restructurarea să se producă înaintea privatizării,
marile firme să se reorganizeze în unităţi mai mici, şi care împreună cu cele nou create, să formeze un sector
dinamic, condus de o structură managerială tânără, angajată într-un program pe termen mediu şi lung.
În România se remarcă – este adevărat în mod sporadic – atenţionările profesioniste asupra rezultatelor
obţinute sub nivelul aşteptărilor. Sunt de menţionat în special lucrările Centrului Român de Politici Economice,
subsumate evenimentului România 2000 – Ten years of transition cu lucrarea Contribuţia noilor firme private
la schimbările structurale în economia românească al cărei autor, Aurelian Dochia este un cunoscut specialist
în conceperea şi coordonarea procesului de privatizare.
Privatizarea sau creearea de noi firme incumbă o analiză obiectivă asupra modalităţilor, condiţiilor,
dificultăţilor întâmpinate în formarea sectorului privat românesc, o comparaţie cu rezultatele înregistrate de
alte ţări care au parcurs tranziţia pornind de la condiţii similare.
În cazul României, liberalizarea rapidă şi încercarea prea lungă de stabilizare au determinat căderea
bruscă a economiei, cu consecinţe grave asupra tuturor domeniilor de activitate, scăderi greu de cuantificat şi
de recuperat înregistrate în unele perioade ale tranziţiei.
Ce se constată în mod deosebit este trend-ul ascendent al ponderii sectorului privat, privatizarea
întreprinderilor de stat fiind argumentul principal în formarea sectorului privat. Odată declanşat procesul
privatizării, acesta nu mai putea fi nici stopat, nici modificată direcţia sau sensul, ci cel mult viteza acestuia.
În baza promovării Legii 15/1990 privind reorganizarea unităţilor de stat ca regii autonome şi societăţi
comerciale averea statului se prezenta astfel:
– 55,7% capital social al regiilor autonome, companiilor societăţilor naţionale;
– 44,3% capital social al societăţilor comerciale destinate iniţial vânzării.
Portofoliul iniţial al Fondului Proprietăţii de Stat - FPS – s-a constituit conform legii 58/1991 privind
privatizarea societăţilor comerciale din 70% din acţiunile sau părţile sociale ale societăţilor comerciale cu
capital de stat, precum şi din sumele rezultate din vânzarea acţiunilor unor societăţi comerciale înainte de
organizarea instituţiei.
În absenţa unor reglementări juridice clare privind transferul proprietăţii statului în patrimoniul FPS,
care să precizeze răspunderile, termenele şi sancţiunile, portofoliul s-a constituit cu dificultate într-o perioadă
îndelungată de timp şi cu un grad ridicat de incertitudine privind dimensiunile acestuia.
383
SECŢIUNEA NR. 3
Primele referiri la Portofoliu se găsesc în Raportul de activitate al FPS din anul 1993, numărul societăţilor
fiind de 5937, cu un capital social gestionat de către FPS în sumă de 45.212 miliarde lei.
Datorită modificărilor determinate de intrări, ieşiri şi reintrări de societăţi comerciale atât în baza
acţiunilor întreprinse de instituţia FPS în procesul de pregătire a societăţilor comerciale pentru privatizare
şi de monitorizare a contractelor de vânzare-cumpărare de acţiuni, cât şi în aplicarea noilor prevederi legale
privind transferurile la/de la alte instituţii publice implicate în procesul de privatizare, Portofoliul s-a aflat
într-o pemanentă mişcare, informaţiile oferite fiind diferite la intervale scurte de timp.
Aceste modificări comportă următoarele tipuri:
1. Modificarea numărului de societăţi comerciale în procesul de restructurare a societăţilor comerciale
prin divizare, fuziune, constituirea de societăţi mixte cu capital românesc sau străin, sau românesc
de stat şi privat, externalizarea unor activităţi sau active, transfer cu titlu gratuit al unor active cu
caracter social;
2. Majorarea capitalului social prin includerea valorii terenurilor pentru care s-a obţinut certificatul de
atestare a dreptului de proprietate sau prin aport de capital în natură sau în numerar.
Dintre etapele care au modificat semnificativ Portofoliul, ca urmare a aplicării unor prevederi legale, se
remarcă:
a) intrarea unor societăţi comerciale rezultate din restructurarea unor regii autonome/companii naţionale;
b) regularizarea cotelor de capital între FPS şi SIF-uri, ca urmare a aplicării prevederilor legii 55/1995;
pentru accelerarea procesului de privatizare în vederea exercitării dreptului de opţiune pentru
schimbarea cupoanelor nominative de privatizare în acţiuni, FPS a disponibilizat pentru transferul
gratuit un capital de 24.535 miliarde lei, la 3941 de societăţi comerciale din Portofoliu;
c) restructurarea regiilor şi societăţilor comerciale din sectorul agricol, ca de exemplu:
– înfiinţarea unui număr de 41 de societăţi comerciale tip Comcereal prin reorganizarea Regiei
autonome Romcereal (HGR nr. 1054/1995);
– divizarea societăţilor comerciale tip Agromec, Agroservice şi Servagromec, majorându-se Portofoliul
cu aproximativ 1000 de societăţi comerciale (HGR nr. 855/1995).
d) transferarea unor societăţi comerciale din Portofoliul FPS în Portofoliul altor ministere, ca de exemplu:
n 42 de societăţi comerciale tip Peco, la Competrol, în anul 1996;
n 728 de societăţi comerciale care deţineau în administrare terenuri agricole şi terenuri aflate sub luciu
de apă, la Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, în anul 2000;
n 21 de societăţi comerciale, la Ministerul Finanţelor, în vederea vânzării pentru stingerea datoriilor,
din care unele s-au întors ca urmare a eşuării privatizării în anul 2000;
n 56 de societăţi comerciale, la Autoritatea Naţională de Turism, în anul 2001;
n 23 de societăţi comerciale, la Ministerul Industriilor şi Resurselor, Ministerul Economiei şi Comerţului
– Oficiul pentru Administrarea Participaţiilor Statului şi Privatizare în Industrie, în perioada 2001-
2004;
n 47 de societăţi comerciale la Consilii Locale, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor,
Ministerul Culturii şi Cultelor, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Lucrărilor Publice,
Transporturilor şi Locuinţei, Ministerul Sănătăţii;
n 83 de societăţi comerciale la Fondul Proprietatea conform legii 247/2005 cu modificările şi
completările ulterioare.
Una dintre cele mai dificile probleme ale utilizării portofoliului este de fapt imposibilitatea evaluării
capitalului social, pe de o parte datorită incompatibilităţii valorilor – toate fiind prezentate în preţuri curente,
iar pe de altă parte ultima reevaluare s-a realizat prin aplicarea HGR 500/1994, prevederile legale privind
evaluările ulterioare fiind posibile, dar nu şi obligatorii. De asemenea, multe societăţi comerciale nu şi-au
reevaluat capitalul social până la momentul privatizării, iar unele care l-au evaluat în ultimii ani n-au putut
stabili proporţia între valoarea capitalului exprimat în preţurile anului 1995 şi cele aferente anilor următori.
Majorări de capital s-au înregistrat la unele societăţi privatizate, ca urmare a conversiei datoriilor în
acţiuni (în aplicarea clauzelor contractuale la societăţile comerciale cu obligaţii financiare care depăşeau
limitele suportabile de către cumpărători), a realizării angajamentelor investiţionale (în aplicarea clauzelor
384
SECŢIUNEA NR. 3
contractuale), a evaluării terenurilor pentru care s-au obţinut certificate de proprietate ulterior vânzării acţiunilor.
Pentru facilitarea accesului la informaţiile din Portofoliu, acesta este structurat după mai multe criterii:
A. După tipul proprietăţii:
n portofoliu de societăţi comerciale privatizate (numit şi portofoliu pasiv);
n portofoliu de societăţi comerciale privatizabile ( numit şi portofoliu activ, împărţit la rândul său în
societăţi comerciale cu capital majoritar de stat şi societăţi comerciale cu capital minoritar de stat);
n societăţi comerciale cu statut special : bănci, instituţii naţionale şi strategice, societăţi comerciale
transferate la alte instituţii;
n societăţi neprivatizabile (în lichidare voluntară şi judiciară, în analiză în vederea restructurării/
lichidării, în dizolvare, în dizolvare conform art. 30 din legea 359/2004 privind simplificarea
formalităţilor la înregistrarea în Registrul Comerţului a persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a
acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice).
B. În funcţie de domeniul de activitate - conform cod CAEN - 4 cifre;
C. Conform repartiţiei pe direcţiile de specialitate din cadrul instituţiei publice implicate.
Având în vedere exprimarea valorilor în preţuri curente incoerenţa procesului de reevaluare a
imobilizărilor corporale şi modificarea capitalului social, este dificil de apreciat cu exactitate măsura
în care capitalul deţinut de stat a trecut în sectorul privat şi, mai ales, cât din capitalul deţinut iniţial
de stat a fost privatizat.
Trecerea în sector privat a societăţilor comerciale a fost declanşată în baza legii 58/1991 privind
privatizarea societăţilor comerciale, prin două modalităţi:
1. distribuirea cu titlu gratuit a acţiunilor reprezentând 30% din capitalul social, de către cele cinci
Fonduri ale Proprietăţii Private;
2. vânzarea acţiunilor corespunzător a 70%din capitalul social, de către FPS.
Pe parcursul derulării procesului de privatizare se pot distinge mai multe etape cu rezultate cantitative şi
calitative determinate de numeroşi factori, legaţi în principal, de:
n obiectivele politice, strategiile aplicate, evoluţia cadrului legislativ specific şi conex domeniului;
n atractivitatea ofertelor, interesul investitorilor;
n experienţa specialiştilor în valorificarea participaţiilor statului etc.
Se pot nominaliza următoarele forme de privatizare:
► ascunsă – modalitate intens utilizată în primii ani, considerată ca etapă de început a restucturării
societăţii comerciale, prin constituirea de societăţi mixte ( cu capital autohton de stat – privat sau
cu capital de stat român şi capital privat străin); contracte de preluare a activelor prin leasing sau
închiriere, unele transformate ulterior în contracte de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare; majorări
ale capitalului social cu capital privat etc. Aceasta este perioada în care la nivel macroeconomic
managementul practicat a fost de tip haotic. Noua democraţie instaurată a permis în multe situaţii
accederea la actul de conducere a diletantismului, empirismului şi incompetenţei, fapt ce a acordat
noilor conducători dreptul să dispună discreţionar de patrimoniul acestora, în condiţiile abrogării
legislaţiei moştenite şi neînlocuirii acesteia cu reglementări juridice specifice economiei de piaţă.
Primele forme de administrare din partea statului reprezentate de Consiliul Împuterniciţilor Statului
(CIS), respectiv Consiliul Împuterniciţilor Mandataţi ai Statului (CIMS) au contribuit substanţial în
foarte multe cazuri la devalizarea societăţilor comerciale, pactizând în fapt cu aşa-zişii întreprinzători
sau chiar administratorii/directorii care s-au transformat peste noapte în acţionari importanţi în
societăţile pe care le conduceau sau chiar în altele;
► pilot – s-a derulat de către Agenţia Naţională de Privatizare, în baza prevederilor legii 58/1991,
înaintea începerii activităţii Fondului Proprietăţii de Stat. Programul a inclus 23 de societăţi
comerciale, din care au fost privatizate 22, majoritatea către membrii conducerilor şi salariaţi. Cu
toate comentariile ulterioare nefavorabile se apreciază că experienţa dobândită a fost de real ajutor
în procesul viitor de elaborare a metodologiilor de vânzare a acţiunilor şi de alegere a metodelor
potrivite în corelare cu condiţiile existente de pe piaţă, respectiv a raportului dintre cerere şi ofertă.
Anul 1992 a reprezentat momentul organizării Fondului Proprietăţii de Stat (FPS), prima societate
385
SECŢIUNEA NR. 3
comercială privatizată fiind înregistrată în luna decembrie a aceluiaşi an. În paralel cu constituirea
Portofoliului s-a dezvoltat structura organizatorică centrală şi au fost constituite Direcţiile judeţene
prin preluarea filialelor Agenţiei Naţionale pentru Privatizare.
► societăţi comerciale atractive aferente perioadei 1993 - 1996 a căror vânzare de acţiuni s-a realizat
de către FPS, vânzarea activelor de către societăţile comerciale aparţinătoare fiind socotită etapa
de început a privatizării reale. Totodată s-a creat cadrul metodologic şi procedural al restructurării
şi privatizării modificat şi completat prin actualizarea legislaţiei specifice sau datorită dezvoltării
cadrului legislativ conex privatizării.
Privatizarea fiind privită ca o soluţie viabilă de relansare economico-financiară a societăţilor comerciale
din Portofoliu, procesul de restructurare şi privatizare a fost privit în mod unitar şi s-a organizat pe sectoare
economice sau grupe de sectoare cu acelaşi specific. În contextul elaborării Programului de Privatizare în Masă
(PPM), pe baza analizei portofoliilor sectoriale, s-a stabilit Lista celor aproape 4000 de societăţi comerciale
la care se ofereau pentru distribuire gratuită acţiuni ce reprezentau până la 60% din capitalul social. Pentru
circa 4oo dintre acestea, considerate de interes strategic, se ofereau numai pachete de 40%, astfel încât statul
să rămână acţionar majoritar şi să poată construi strategii de privatizare punctuale. În acest important proces de
analiză au fost atraşi numeroşi specialişti din cercetare, învăţământ superior, organisme de sinteză şi producţie
între care se remarcă documentele:
1. Studiul elaborat de CEMATT –Centrul de Management şi Transfer Tehnologic, prin care au fost
identificate nodurile sistemului industrial, respectiv societăţile comerciale cu influenţă puternică
asupra evoluţiei sectorului în ansamblu şi asupra altor societăţi din acelaşi sector sau alte sectoare cu
care se află în relaţii contractuale;
2. Studiul elaborat de Institutul de Economie Naţională, privind blocajele în economia de tranziţie în
România, care a identificat şi blocajele privatizării şi a propus soluţii;
3. Metodologiile de privatizare pentru privatizarea societăţilor comerciale din sectoare/subsectoare cu
anumite specificităţi.
Schimbările ulterioare de autoritate şi , implicit de strategii şi politici, au condus la ignorarea necesităţii
de a diferenţia metodele de privatizare în funcţie de importanţa şi specificul unor agenţi economici, principalul
obiectiv devenind accelerarea procesului de privatizare în defavoarea celui de restructurare a societăţilor
comerciale.
În această perioadă a fost implementată şi dezvoltată şi activitatea de selectare şi coordonare a managerilor
societăţilor comerciale, în baza primei legi din acest domeniu, respectiv Legea contractului de management
nr. 66/1993 şi a metodologiei de aplicare a acesteia elaborată de FPS împreună cu cele cinci Fonduri ale
Proprietăţii Private.
Au fost dezvoltate programe, cu asistenţă tehnică şi financiară internaţională, pentru pregătirea în
managementul schimbării a managerilor marilor întreprinderi, din toate sectoarele de activitate. Se menţionează
programul Leadership organizat de ANP şi FPS împreună cu un consorţiu de firme de consultanţă coordonat
de CEFRI Franţa (Centre de Formation aux Realités Internationales) cu finanţare PHARE, care s-a derulat în
anul 1996, pe parcursul a 9 luni, şi a cuprins echipele de conducere a 30 de întreprinderi, noduri ale sistemului
industrial.
În ceea ce priveşte privatizarea efectivă, au fost ofertate societăţile comerciale mici şi mijlocii, cu grad
de atractivitate ridicat, potenţiale afaceri de succes în sectoarele de interes pentru investitori, cum ar fi: comerţ;
construcţii şi materiale de construcii; industria uşoară - textile, pielărie, încălţăminte; industria alimentară;
mobila şi prelucrarea lemnului; transporturi; industria locală şi servicii de interes local.
► accelerarea procesului de privatizare (1997 – 2000)
A fost etapa în care s-a practicat managementul entuziasmului, o stare de spirit care a condus la rezultate
fără precedent. Se cuvine o precizare obiectivă; în anul 1997 nu s-a petrecut mare lucru, deoarece a fost anul
în care toate prevederile legale au fost abrogate sau modificate, aplicarea noilor prevederi necesitând perioade
foarte mari pentru creearea cadrului metodologic
Această perioadă se distinge prin următoarele:
– descentralizarea reală a activităţii FPS în teritoriu, prin formarea portofoliilor proprii la nivelul
386
SECŢIUNEA NR. 3
Direcţiilor judeţene, ceea ce a permis dinamizarea reală a privatizării, mai ales datorită aplicării, cu
precădere la nivelul direcţiilor teritoriale a licitaţiei, ca metodă de vânzare a acţiunilor;
– dezvoltarea pieţelor de capital, vânzarea de către FPS a pachetelor minoritare prin metodele specifice
pieţei de capital pe Bursa de Valori Bucureşti şi Rasdaq;
– includerea în programele de privatizare a societăţilor comerciale mari şi mijlocii, privatizarea
primelor bănci şi primelor societăţi comerciale foarte mari şi atragerea investitorilor străini, în ciuda
dificultăţilor create de nerespectarea legislaţiei specifice investiţiilor străine, neacordarea facilităţilor
promise sau sistarea acestora, în baza legilor de aprobare a bugetelor anuale;
– includerea societăţilor comerciale mari, cu grad redus de atractivitate în programele de restructurare/
privativare negociate cu organismele internaţionale
– (Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială NATO ).
Rezultatele obţinute au fost supuse şi influenţelor negative generate de aspecte procedurale şi
organizatorice, cum ar fi:
b. modificări ale cadrului legislativ;
– complicarea sistemului instituţional prin introducerea unei noi verigi, prin transformarea Agenţiei
pentru Privatizare în Ministerul Privatizării;
– redirecţionarea veniturilor provenite din privatizare către bugetul statului şi renunţarea la acordarea
de fonduri pentru restructurarea societăţilor comerciale, neprivatizate, ceea ce a redus drastic
posibilităţile de redresare a multor societăţi;
– introducerea conceptului concedierilor colective , în contextul restructurării societăţilor comerciale
ce urmează a fi privatizate, contra plăţii de salarii compensatorii care de fapt au încurajat nemunca
şi, ca o reacţie în lanţ, a permis încurajarea sindicatelor în susţinerea unor drepturi exagerate pentru
salariaţi;
c. aplicarea noilor prevederi legislative, în multe situaţii a avut caracter retroactiv;
d. modificarea în cascadă a legii privatizării şi elaborarea cu întârziere a normelor şi procedurilor de
aplicare a condus, nu numai la întârzierea, ci chiar la stagnarea procesului;
e. apelarea la asistenţa tehnică străină pe parcursul procesului de privatizare nu şi-a atins scopul în
cazul societăţilor comerciale incluse în Programul
PSAL I, contrar onorariilor mari acordate consultanţilor care au avut mai degrabă un rol decorativ
(nu s-au implicat în stabilirea metodei, preţului şi nu au atras investitorii străini scontaţi);
f. coordonarea de specialitate dificilă a structurilor judeţene în condiţiile manifestării puternice a
influenţei grupurilor de interese locale, a permis încheierea unor contracte fără clauze clare privind
garantarea minimă a realizării obligaţiilor cumpărătorului, ceea ce a dus la apariţia unui număr foarte
mare de litigii şi rezilierea a aproximativ 1300 de contracte, sau la degradarea situaţiei economice a
multor societăţi privatizate până la declanşarea lichidării judiciare (240 de societăţi).
► perioada 2001 - 2004
Este perioada în care s-a manifestat şi rolul altor instituţii publice implicate în turism, industrie,
agricultură, cel mai semnificativ fiind cel al Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie la
Ministerul Industriei.
La nivelul APAPS, pe baza experienţei anterioare, s-a încercat adoptarea unui management corector
pentru evitarea litigiilor, prin completarea contractelor – cadru cu clauze privind garantarea de către cumpărători
a obligaţiilor asumate şi s-a elaborat legislaţia urmăririi realizării clauzelor contractuale de către cumpărători.
Având în vedere situaţia Portofoliului de societăţi comerciale neprivatizate şi caracterul social-democrat
al programului de guvernare s-a încercat privatizarea acestora, inclusiv a unora pentru care fusese iniţiată
lichidarea, cu acordarea unor facilităţi atractive la plata datoriilor bugetare, cererea însă rămânând constant
foarte mică în comparaţie cu oferta.
S-a reuşit privatizarea societăţilor comerciale incluse în programele internaţionale, s-a privatizat complet
sectorul siderurgic şi s-a hotărât lichidarea voluntară a societăţilor pentru care privatizarea a eşuat de mai multe
ori.
Deşi numărul societăţilor privatizate a fost foarte mic în comparaţie cu cel realizat în etapele anterioare,
387
SECŢIUNEA NR. 3
valoarea capitalului social privatizat este foarte mare (61,5% din capitalul social privatizat în întreaga perioadă
1992 – 2004).
Cu toate succesele repurtate au fost înregistrate şi neîmpliniri, ca de exemplu:
– s-au redus competenţele sucursalelor teritoriale, care s-au desfiinţat înainte de a fi privatizat/lichidat
întreg portofoliul de societăţi comerciale;
– s-a pierdut posibilitatea exercitării coordonării şi controlului în societăţile comerciale;
– centralizarea privatizării în Bucureşti nu a fost însoţită de fluidizarea circuitului informaţional şi
reorganizarea compartimentelor de privatizare pentru ofertarea rapidă;
– nu s-a dezvoltat şi promovat sistemul de vânzare a acţiunilor prin metodele specifice pieţei de capital ,
iar în cazul societăţilor comerciale mari şi foarte mari , s-a adoptat ca unică metodă negocierea, care a
determinat perioade lungi de derulare a procesului de finalizare a privatizării.
De ce se întreabă unii astăzi cum a fost redistribuită averea statului? Răspunsul trebuie căutat în
rezultatele obţinute în urma derulării procesului complex de restructurare şi privatizare care a dat naştere la
mai multe opinii cu conotaţii mai mult sau mai puţin obiective.
Bibliografie

1. Anghelache, Constantin. România 2004; starea economică; evoluţii semnificative. Bucureşti: Editura
Economică, 2004.
2. Anghelache, Gabriela. Piaţa de capital. Bucureşti: Editura Economică, 2004.
3. Cârcei, Elena. Funcţionarea şi încetarea societăţilor comerciale pe acţiuni. Bucureşti: Editura
Economică, 1996.
4. Sandu, Gheorghe. Formarea capitalurior firmelor private. Bucureşti: Editura Economică, 2000.
5. Staciu, Dumitru. Managementul privatizării.
6. Stanciu, Lucia. Bucureşti: Editura Niculescu, 2006.
7. Şimon, Adrian. Pieţe şi burse de valori. Tîrgu-Mureş: Editura Universităţii , “Petru Maior”, 2001.
8. Şimon, Ilie. Civilizaţia salariului. Bucureşti: Editura Eficient, 1997.
9. Mazuru, Luminiţa - Ioana. Relaţia întreprinderii cu piaţa de capital. Arad: Editura Concordia, 2004.
DIMENSIUNILE DEZVOLTĂRII DURABILE

TODOS Irina, conf. univ., dr.,
Le développement durable repose sur une approche systémique aux phénomènes, cohérence entre les
sous-systèmes de la technologie environnementale, économique et sociale, afin d’être satisfait, à parts égales,
les besoins des générations présentes et futures.
Ceci est possible grâce à la commande de cinq catégories de facteurs et de relations entre eux: la
population, ressources naturelles et environnement, production agricole, production industrielle et la pollution.
Cuvinte cheie: dezvoltare durabilă, dimensiunea economică, dimensiunea de mediu, dimensiunea
socială.
La nivel mondial şi european, datorită schimbărilor geopolitice şi social-economice, a devenit o

preocupare majoră modalitatea de dezvoltare continuă a speciei umane, fără a afecta relaţia om-natură. Această
preocupare s-a accentuat prin interesul deosebit din partea organelor internaţionale şi europene, în a doua
jumătate a secolului XX şi începutul secolului XXI, prin organizarea de conferinţe internaţionale şi mese
rotunde, care au generat în final un nou concept de Dezvoltare Durabilă.
388
SECŢIUNEA NR. 3
Importanţa modalităţii de dezvoltare continuă a speciei umane, fără a afecta relaţia om-natură şi
confirmarea seriozităţii problemei la nivel global este accentuată şi de Comisia Mondială pentru Mediu şi
Dezvoltare în anul 1987 prin publicarea unui raport, intitulat „Viitorul nostru comun”[9]. Punctul de vedere
promovat de acest raport este cel al unei dezvoltări durabile(sustainable developement), definită ca reprezentînd
dezvoltarea care asigură satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite capacitatea de a satisface
necesităţile generaţiilor viitoare [8, p.425].
Dezvoltarea durabilă implică o abordare sistemică a fenomenelor, asigurarea coerenţei dintre subsistemele
economic, social, tehnologic şi ambiental, astfel încît să fie satisfăcute, în egală măsură, nevoile generaţiilor
prezente şi viitoare[12, p.19]. Acest lucru este posibil, numai dacă, se ţine o strictă evidenţă, în timp şi spaţiu,
a următorilor factori şi a relaţiilor ce se generează între ei: resursele naturale şi mediul înconjurător, populaţia,
poluarea, producţia agricolă şi industrială.
Consacrarea definitivă, la nivel internaţional, a acestui nou model de dezvoltare, a fost asigurată de
Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare de la Rio, din 1992, denumită şi primul „Summit
al Pămîntului”. Scopul declarat al Conferinţei a fost acela al elaborării de strategii şi programe concrete de
acţiune, care să faciliteze protecţia mediului înconjurător în toate ţările, în contextul promovării unei dezvoltări
durabile[7, p.6].
La nivel european şi mondial, au continuat studiile referitor la noul concept de dezvoltare durabilă,
astfel, într-un interval de timp relativ scurt, multe state ale lumii şi-au reorientat direcţiile de dezvoltare către
o politică pe termen mediu şi lung. Această atitudine a fost luată şi de autorităţile din Republica Moldova,
cînd, a semnat Declaraţia Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare(1992) şi „s-a angajat să se includă
nemijlocit în procesul de tranziţie la modelul de dezvoltare durabilă, la elaborarea şi implementarea strategiilor
şi planurilor de acţiuni naţionale corespunzătoare acestei opţiuni.
Realizarea principiilor şi postulatelor dezvoltării durabile în Republica Moldova va presupune:
n revizuirea radicală a principiilor de bază în sistemul „Om – Natură” prin crearea sau implementarea unui
nou model al sistemului „Mediu şi Dezvoltare”;
n asigurarea managementului tranziţiei la noile principii de interacţiune în sistemul „Om – Natură” prin
crearea sistemelor informaţionale integre şi veridice;
n elaborarea bazelor ştiinţifice şi practice noi, soluţiilor viabile ale construirii ecopolisurilor şi sistemelor
mixte natural - antropice precum şi a celor industriale;
n asigurarea managementului aplicării soluţiilor viabile ale dezvoltării durabile prin dezvoltarea,
adaptarea şi utilizarea mijloacelor, instrumentelor şi metodelor juridice, economice şi sociale, precum şi
a resurselor umane şi instituţionale;
n dezvoltarea şi implementarea tehnologiilor avansate care ar putea garanta un randament crescut în
activitatea socio-economică şi securitatea ecologică din teritoriu [16].
Aici, putem menţiona multitudinea de acte normative ce au fost elaborate, pe parcursul anilor, în acest
sens: concepţii, programe, planuri şi strategii. Pasul important în această direcţie a fost făcut în anul 2000 cînd
a fost elaborată „Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă – „Moldova XXI””. Acest document prevedea
măsuri, direcţii şi acţiuni de dezvoltare a ţării, în următorii 20 de ani, în concordanţă cu principiile generale de
politică economică şi socială a dezvoltării durabile, printre care amintim:
n redimensionarea creşterii economice, în sensul conservării resurselor naturale;
n modificarea calitativă a proceselor de creştere economică;
n satisfacerea nevoilor esenţiale de muncă, hrană, energie, apă, locuinţă şi asistenţă socială;
n asigurarea unui nivel de creştere controlată a populaţiei;
n conservarea şi dezvoltarea bazei de resurse;
n restructurarea tehnologică şi ţinerea sub control a riscurilor acestora;
n integrarea deciziilor economice şi a celor referitoare la protecţia mediului într-un proces unic;
n întărirea cooperării internaţionale, în vederea soluţionării problemelor globale cu care se confruntă
omenirea[8, p. 425].
Ca părţi componente ale acestei strategii putem menţiona: Strategia de Creştere Economică şi Reducere
a Sărăciei (SCERS) pentru perioada 2004-2006; Strategia Naţională de Dezvoltare (SND) pentru anii 2008 –
389
SECŢIUNEA NR. 3
2011; Strategia Naţională de Dezvoltare a Republicii Moldova pentru anii 2012-2020.

Un alt pas important, în promovarea conceptului dezvoltării durabile la nivel mondial, a fost crearea
în 1992 a „Agendei Locale 21”, ca urma a iniţiativei Conferinţei de la Rio. Ea reprezentînd baza şi planul de
acţiune ale conceptului de dezvoltare durabilă.
„Agenda 21 abordează problema dezvoltării societăţilor şi economiilor prin concentrarea asupra
conservării şi protecţiei mediului şi a resurselor naturale. Punctul de pornire pentru realizarea unei dezvoltări
durabile se află la nivel local. De altfel, două treimi din cele 2500 de obiective de acţiune din cadrul Agendei
21 se adresează consiliilor locale. Fiecare autoritate locală trebuie să îşi conceapă propria strategie, în urma
discuţiilor purtate cu cetăţenii asupra problemelor de interes major. Agenda 21 reprezintă modelul de dezvoltare
durabilă din punct de vedere social, economic şi de mediu.
Principiile dezvoltării durabile trebuie să constituie o parte centrală a oricărei strategii locale. Agenda
Locală 21 abordează tema dezvoltării durabile ca o preocupare a comunităţilor, implicînd toate sectoarele
societăţii, inclusiv grupurile comunitare, întreprinderile şi minorităţile etnice. Implicarea întregii societăţi va
oferi tuturor oportunitatea de a lua parte în acest proces şi va genera o sursă de entuziasm, talent şi expertiză,
care este vitală pentru realizarea dezvoltării durabile [1]”.
Astfel, putem menţiona, că şi în Republica Moldova a fost implementat Proiectul Agenda Locală 21(2001-
2007), care a avut drept scop [10] promovarea unei bune guvernări şi a principiilor dezvoltării durabile la
nivel local prin consolidarea capacităţii actorilor relevanţi în domeniul planificării participative. De asemenea,
proiectul a oferit asistenţă tehnică şi consultativă pentru localităţile partenere la elaborarea, implementarea şi
monitorizarea Planurilor Strategice de Acţiuni bazate pe principiile Agendei 21 şi Obiectivelor de Dezvoltare
ale Mileniului (ODM) (10 localităţi rurale şi 5 localităţi urbane).
După 10 ani de la Conferinţa de la Rio, în 2002 la Johannesburg, Africa de Sud a avut loc Reuniunea
la nivel înalt „Dezvoltarea Durabilă, Rio+10”. În cadrul acestei reuniuni s-a reiterat importanţa dezvoltării
durabile „ca fiind un element central al agendei internaţioanle şi a dat un nou impuls pentru aplicarea practică
a măsurilor globale de luptă împotriva sărăciei şi pentru protecţia mediului[11]”.
După această reuniunea, prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova s-a creat Consiliul Naţional
pentru Dezvoltare Durabilă şi Reducerea Sărăciei, care ulterior şi-a modificat denumirea în: Comitetului
Interministerial pentru Dezvoltarea Durabilă şi Reducerea Sărăciei şi actualmente Comitetului Interministerial
de Planificare Strategică. În atribuţiile acestui consiliu intră coordonarea procesele de elaborare şi implementare
a documentelor strategice din domeniul dezvoltării social-economice.
În anul 2012, la aniversarea a 20 de ani de la Conferinţa de la Rio din 1992, a vut loc Conferinţa ONU
privind „Dezvoltarea Durabilă, Rio+20”, care a abordat o nouă provocare - economia verde, în contextul
dezvoltării durabile şi al eradicării sărăciei.
Acest nou concept este preluat şi de autorităţile Republicii Moldova, astfel pe parcursul ultimului an,
au avut loc diverse conferinţe naţionale cu participări internaţionale (Conferinţa „Dezvoltarea durabilă verde
a Republicii Moldova”), mese rotunde, unde se discută despre preluarea, promovarea şi dezvoltarea unei
economii ecologice la nivel naţional, şi semnarea unor declaraţii de intenţii, care vor duce la coordonarea
eforturile instituţiilor în vederea asigurării unei dezvoltări durabile şi prietenoase mediului.
De asemenea, putem menţiona, că la nivel internaţional – ISO - Organizaţia Internaţională de
Standardizare sprijină dezvoltarea, stimulează inovaţia şi crează o bază puternică pentru durabilitatea
economică. Actualmente bazele de date ale acestei instituţii sunt formate din aproximativ 19 000 de standarde,
care oferă soluţii pentru cele trei dimensiuni ale dezvoltării durabile – economică, de mediu şi socială.
În viziunea lui Steele Rob, secretar general al ISO „standardele ISO sunt decisive pentru dezvoltarea
durabilă întrucît ele sunt o sursă importantă de tehnologie, inclusiv pentru statele în curs de dezvoltare sau
cu economii în fază de tranziţie. Ele furnizează servicii enorme, ajutînd statele în dezvoltarea economiilor şi
întărirea capacităţilor lor, pentru a înfrunta concurenţa pe pieţele mondiale. Cea mai mare parte a standardelor
din catalogul ISO servesc la construirea încrederii şi eficacităţii economice, factor-cheie în orice discuţie cu
privire la durabilitate. La nivelul mediului, standardele susţin bunele practici de mediu, eficacitatea energetică,
precum şi difuzarea noilor tehnologii cu înalt randament energetic. La nivel social, standardele contribuie la
protecţia consumatorilor, la securitatea la locul de muncă, la securitate, în general, şi la alte interese sociale
390
SECŢIUNEA NR. 3
care pot necesita standarde tehnice sau standarde de management pentru produse şi servicii conexe. Este clar
că standardele internaţionale constituie unul din mijloacele cele mai eficace şi cele mai pragmatice de a apropia
din punct de vedere economic regiunile, statele şi oamenii, pentru a le permite să lucreze împreună la realizarea
unor obiective reciproc avantajoase[15, p. 26]”.
Dimensiunea de mediu a dezvoltării durabile este reprezentată de familia de standarde ale managementului
de mediu ISO 14000. Standardele ISO 14000 sunt standarde generale, destinate pentru ţinerea sub control a
impactului proceselor organizaţiei în ansamblu, asupra mediului. Ele definesc modele de sisteme de management
de mediu, care pot fi implementate de o organizaţie în scopuri interne sau externe. Totodată, oferă instrumentele
necesare pentru evaluarea conformităţii sistemului de management de mediu cu referenţialul ales, evaluarea
performanţei de mediu, analiza preliminară şi evaluarea de mediu a amplasamentelor organizaţiei[17, p. 37].
Standardele ISO 14000 referitoare la sistemele de management de mediu au fost astfel concepute încît
să poată fi aplicate de orice organizaţie, indiferent de zona geografică sau de mediul socio-cultural în care îşi
desfăşoară activitatea[4, p. 4]. Aceste standarde nu îşi asumă rolul de referenţial absolut, „legiuitor internaţional”
[3, p. 3] care să fie utilizat în scopul modificării obligaţiilor ce revin organizaţiilor în virtutea reglementărilor
în vigoare referitoare la protecţia mediului sau altor reglementări aplicabile. Acest standard, la finele anului
2010, la 14 ani după prima sa ediţie, era aplicat în 155 de state[2, p. 24]. De asemenea, el este utilizat şi de
întreprinderile din Republica Moldova, mai mult decît atît, autorităţile Republicii Moldova, în promovarea
dimensiunii de mediu a dezvoltării durabile, a elaborat la finele anului 2010 Marca Naţională „Agricultura
Ecologică – Republica Moldova”. Ea este utilizată în scop de etichetare, prezentare şi promovare a produselor
agroalimentare ecologice şi se aplică numai la produsele agroalimentare ce au fost supuse procedurilor de
inspecţie şi certificare pe tot parcursul ciclului de producţie de către organismele de inspecţie şi certificare
autorizate.
Dimensiunea economică a dezvoltării durabile, după cum menţionează Roger Frost, şef al Serviciului
Comunicare, la Secretariatul Central al ISO, este reprezentată de „standardele ISO ce oferă soluţii şi avantaje în
aproape toate sectoarele de activitate ale economiei: agricultură, construcţii, mecanică, fabricaţie, distribuţie,
transporturi, sănătate, tehnologia informaţiei şi a comunicării, produse alimentare, apă, mediu, energie,
managementul calităţii, evaluarea conformităţii, serviciile etc. Aceste standarde contribuie la o dezvoltare
economică durabilă, sporind eficienţa şi eficacitatea, fapt care are drept efect păstrarea resurselor. Ele fac să
funcţioneze industria, furnizînd specificaţii, dimensionări, cerinţe şi încercări, precum şi regimuri de mentenanţă
pentru mecanică, construcţii, producţie şi distribuţie. Ele garantează compatibilitatea şi interoperabilitatea
tehnologiei informaţiei şi comunicării, care formează de acum înainte coloana vertebrală a tuturor sectoarelor.
Ele accelerează termenul de lansare şi difuzare al produselor şi serviciilor provenite din inovaţii precum
nanotehnologiile, vehiculele electrice sau cele cu hidrogen. Ele facilitează comerţul, furnizînd o bază pentru
înţelegere între partenerii comerciali şi un sprijin tehnic pentru reglementare [2, p. 25]”.
Standardul „pioner”, dacă îl putem numi aşa, în acest domeniu este ISO 9001 destinat sistemului de
management al calităţii. ISO 9001 specifică cerinţele unui sistem de management al calităţii pentru organizaţiile
care doresc să demonstreze capabilitatea lor de a furniza produse care să îndeplinească cerinţele clienţilor
precum şi cerinţele de reglementare aplicabile, avînd drept scop creşterea satisfacţiei clienţilor[14, p. 1]. Acest
standard promovează adoptarea unei abordări bazate pe proces în dezvoltarea, implementarea şi îmbunătăţirea
eficacităţii sistemului de management al calităţii, în scopul creşterii satisfacţiei clientului prin îndeplinirea
cerinţelor acestuia. Pentru ca o organizaţie să funcţioneze eficace aceasta trebuie să identifice şi să conducă
numeroase activităţi corelate. O activitate, care utilizează resurse, condusă astfel încît să permită transformarea
elementelor de intrare în elemente de ieşire, poate fi considerată un proces. Adesea elementele de ieşire dintr-
un proces constituie, în mod direct, elementele de intrare în procesul următor.
Un avantaj al abordării bazate pe proces este controlul permanent pe care acesta îl asigură, atît asupra
legăturii dintre procesele individuale în cadrul sistemului de procese, cît şi asupra combinării şi interacţiunii
acestora.
Implementarea unui sistem al calităţii, potrivit familii ISO 9000, facilitează ţinerea sub control a
proceselor întreprinderii, generînd încrede pentru consumatori. Prin intermediul acestui sistem întreprinderea
se orientează către clienţi, urmărind satisfacerea nevoilor acestora, din punct de vedere al calităţii, nevoi
stabilite în cadrul unor relaţii contractuale.
În schimb, implementarea unui sistem de management de mediu, menţionat mai sus, conform
391
SECŢIUNEA NR. 3
standardului ISO 14001, facilitează minimizarea impactului asupra mediului de către procesele întreprinderii,
răspunzînd, astfel, unei sfere mai largi de interese[17, p. 34-36].
Abordarea bazată pe proces şi ulterior, pe sistem de management, iniţiată de ISO 9001 şi mai apoi
dezvoltată de ISO 14001, a dus la elaborarea şi altor standarde pentru domenii, sectoare sau probleme specifice,
printre care menţionăm:
n ISO/CEI 27001:2013 - Sistem de Management al Securităţii Informaţiei descrie modul de gestiune
a securităţii informaţiilor într-o organizaţie. ISO 27001 poate fi implementat în orice tip de
organizaţie, profit sau non-profit, privat sau cu capital de stat, mici sau mari. El ajută la identificarea,
managementul şi minimizarea ameninţărilor care afectează de obicei informaţia şi oferă metodologie
pentru implementarea managementului securităţii informaţiei într-o organizaţie. ISO 27001 a devenit
cel mai popular standard de securitate a informaţiilor în întreaga lume şi multe companii au fost
certificate:
25000
20000
15000
Numărul întrepri nderi l or
ceri fi cate
10000
5000
0
2007 2008 2009 2010 2011 2012
Figura 1. Numărul companiilor certificate în lume conform standardului ISO 27001

Sursa: The ISO Survey of Management System Standard Certification
De asemenea, putem menţiona că şi în Republica Moldova această practică începe să fie utilizată, şi aici
putem menţiona aşa companii: Moldcelle, Orange, Moldtelecom, Asito, care au implementat standardul ISO
27001 şi alte structuri statale care şi-au elaborat o politică de securitate a informaţiei[20, p. 247-248].
n ISO 22000:2005 - Sistem de Management al Siguranţei Alimentului reprezintă un sistem de organizare
şi asigurare a securităţii de producere şi prelucrare a produselor alimentare pe parcursul întregului
lanţ operaţional: de la materie primă şi ambalaj pînă la livrarea produsului către consumatorul final.
Acest standard îi permite întreprinderii să efectueze un control şi mai riguros al siguranţei produsului
la toate etapele procesului de producţie şi să menţină calitatea la cel mai înalt nivel. Acest standard
se bazează pe principiile HACCP, care reprezintă abrevierea pentru „Hazard Analysis and Critical
Control Point”, ceea ce în traducere înseamnă „Analiza riscurilor. Puncte critice de control” [19, p.
61].
Principiile sistemului HACCP au fost implementate şi se implementează pe larg la o serie de
întreprinderi şi din Republica Moldova, aşa ca: S.A. „Orhei-Vit”, S.A.„Floarea Soarelui”, S.A.
„Incomlac”, S.A.„Vismos”, S.A.„Aroma”, S.R.L. „Resan”, S.A. „Franzeluţa”, I.M. „Chateau
Vartely” S.R.L., S.A.„Acorex Wine Holding”, S.A.„Cricova”, S.A.„Mileştii Mici”, S.A. „Imperial
Vin”, Î.M. „Vinia Trăian” S.A., S.A. „Carmez”, S.A. „Basarabia-Nord” ş.a.
n ISO 31000:2009 – Managementul riscului. Principii şi linii directoare. Deşi nu este un standard
pentru sisteme de management, el constituie un cadru de bază ce contribuie la analizarea, controlarea
şi optimizarea continuă a managementului riscului dintr-o organizaţie.
n ISO 28000:2007 – Sisteme de management pentru siguranţa lanţului de aprovizionare identifică
nivelul de risc pentru operaţiunile din lanţul de aprovizionare al întreprinderii. Această informaţie
392
SECŢIUNEA NR. 3
oferă posibilitatea organizaţiei de a efectua evaluări ale riscurilor şi de a aplica metodele de control
necesare cu instrumente de management justificative (de ex. controlul documentelor, indicatorii
cheie privind nivelul performanţelor, audit intern şi instruire) [5].
n ISO 50001:2011 – Sisteme de management al energiei. Cerinţe şi recomandări de implementare.
Acest standard precizează cerinţele pentru sistemul de management al energiei, pe baza cărora o
companie poate realiza şi implementa o politică energetică şi poate stabili obiective, ţinte şi planuri
de acţiune care iau în considerare cerinţele legale şi informaţiile referitoare la utilizarea semnificativă
a energiei [6].
n ISO 39001:2012 - Sisteme de management al siguranţei traficului rutier. Cerinţe cu ghid de utilizare.
„În multe ţări, accidentele rutiere reprezintă cauza principală a deceselor şi leziunilor grave. ISO
39001 a fost publicat în octombrie 2012, în parte pentru a susţine Deceniul ONU pentru siguranţa
rutieră. Cuprinzînd perioada dintre 2011 şi 2020, iniţiativa ONU are drept obiectiv stoparea creşterii
ratei globale a victimelor traficului rutier. Majoritatea organizaţilor utilizează drumurile pentru
livrarea bunurilor şi serviciilor. ISO 39001 scoate în evidenţă un sistem de management care să
permită acestor organizaţii să integreze conceptul siguranţei în utilizarea drumurilor. Standardul
respectiv le va ajuta să-ţi îmbunătăţească nivelul de siguranţă într-un mod simplu şi structurat [13]”.
Dimensiunea socială a dezvoltării durabile este reprezentată de acele standarde ISO care ajută societatea
civilă şi companiile să transpună în realizări concrete aspiraţiile sociale care se referă la responsabilitatea
socială, sănătate, inocuitatea alimentelor şi a apei:
n ISO 26000:2010 - Linii directoare privind responsabilitatea socială îşi propune să ofere organizaţiilor,
indiferent de obiectivele şi dimensiunea acestora, un set de instrumente clare şi practice necesare
pentru:
n a-şi defini o politică de responsabilitate socială;
n a integra în activităţile proprii principiile de responsabilitate socială;
n a-şi identifica grupurile cointeresate şi a le implica în acele decizii care le pot afecta;
n a-şi raporta performanţa socială şi a se dezvolta sustenabil.
În felul acesta, standardul ISO 26000 încurajează organizaţiile ca în deciziile şi activităţile lor să se
raporteze nu doar la obligaţiile legale, ci la toate acele responsabilităţi sociale şi faţă de mediul înconjurător
[18, p. 130].
Referitor la capitolul sănătate, ISO pune la dispoziţia guvernelor şi companiilor peste aproximativ 1
400 de standarde, care facilitează şi îmbunătăţesc îngrijirile în domeniul sănătăţii. De asemenea, ISO propune
o gamă largă de standarde pentru produsele alimentare peste 1000 standarde. ISO îşi aduce contribuţia şi la
capitolul apei, astfel, elaborînd standarde pentru apă potabilă şi pentru servicii de canalizare, precum şi pentru
calitatea acesteia.
În concluzie, dezvoltarea durabilă cuprinde toate domeniile de activitate ale omului şi este monitorizată
la diferite nivele, începînd de la cel local, naţional ajungînd pînă la cel mondial.
Bibliografie
1. Ce este Agenda Locala 21?. Centrul Naţional Pentru Dezvoltare Durabilă/ http://www.ncsd.ro/
local_agenda_21_ro.html (accesat 09.02.15).
2. Frost, R. Pe calea durabilităţii. Mediu, economie şi societate În: ISO Focus+. vol. 3 nr. 1, ianuarie
2012. Traducere de Bratu M. În: Standarditarea. Martie, 2012.
3. Fuior, A.; Pirtea, G. Seria de standarde ISO 14000 în pragul consensului. În: Standardizarea, 1997,
nr.5.
4. Ghidul ISO/IEC 2:1996 „Standardization and related activities – General vocabulary, pct. 15.1.2”.
5. ISO 28000 - Sisteme de management pentru siguranţa lanţului de aprovizionare. http://www.
sgsgroup.ro/ro-RO/Our-Company/About-SGS/SGS-in-Brief.aspx (accesat 10.02.15).
6. ISO 50001. http://www.acta.ro/standarde/iso-50001/ (accesat 10.02.15).
393
SECŢIUNEA NR. 3
7. Jelev I. Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare. Rio de Jainero. iunie 1992. În:
Mediul înconjurător, vol. III, nr. 3/1992. p. 6.
8. Olaru M. Managementul calităţii. Bucureşti: Editura Economică, 1999.
9. Our Common Future. World Commision on Environment and Development. Anglia: Oxford
University Press, 1987/ http://www.un-documents.net/our-common-future.pdf (accesat 03.02.15).
10. Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. Agenda Locală 21/ http://www.undp.md /focus_
areas/projects/cards/pdf_eng/ AL%2021rom-eng.pdf (accesat 09.02.15).
11. Politici şi strategii pentru dezvoltare durabilă. Concepte şi principii de Dezvoltare Durabilă şi de
drept internaţional al mediului. Evaluările periodice ale Conferinţei de la Rio (+5, +10, +20)/ http://
www.mmediu.ro (accesat 09.02.15).
12. Rojanschi, V.; Bran, F.; Diaconu, Gh. Protecţia şi ingineria mediului. Bucureşti: Editura Economică,
1997.
13. Salvăm vieţi. ISO 39001 va face drumurile mai sigure. http://www.standard.md/ libview.php?l=
ro&idc=303&id= 034 (accesat 10.02.2015).
14. Standardul ISO 9001:2008 „Sisteme de management al calităţii. Cerinţe”.
15. Steele, R. Rio +20. Contribuţia ISO la o acţiune durabilă. În: ISO Focus+. vol. 3 nr. 1, ianuarie 2012.
Traducere de Bratu, M. În: Standarditarea. Februarie, 2012. p. 26.
16. Strategia naţională cu privire la dezvoltarea durabilă/ http: //cim.mediu.gov.md/ starea/Cap_3.2.1.
doc (accesat 02.02.15).
17. Todos, I. Particularităţile managementului calităţii serviciilor publice locale de aprovizionare cu apă
potabilă şi canalizare. Teză de doctor. ASEM, 2009.
18. Todos, I. The importance of the implementation of a standard for the environment within the small
business from the danubian riveran countries, Prima ediţie a Conferinţei internaţionale: Dunărea –
Axa a Identității Europene, Universitatea „Danubius” din Galaţi, România, 2011, publicat În: Journal
of Danubian Studies and Research, Vol I, Nr.1, 2011, p. 130.
19. Todos, Irina. Etapele implementării sistemului de management al siguranţei alimentare - ISO 22000,
în întreprinderile de panificaţie/ Les étapes de la mise en oeuvre du systeme de gestion de la sécurité
alimentaire - ISO 22000, boulangerie en affaires. În: Buletinul Ştiinţific al Universităţii de Stat „B. P.
Haşdeu” din Cahul, 2010, nr. 1(3).
20. Todos, I.; Bîrlea, S. Securizarea informaţiei plasate pe Moodle prin implemetarea sistemului de
management al securităţii informaţiei - ISO 27001. În: Conferinţa CRUNT 2014 „Bunele practici de
instuire online”. Chişinău: UTM, 2014. p. 247-248.
ВЛИЯНИЕ ТИПА ДОМАШНИХ ХОЗЯЙСТВ

В РЕСПУБЛИКЕ МОЛДОВА НА УРОВЕНЬ ИХ БЕДНОСТИ
ВИНОГРАДОВА Валентина,
научный сотрудник, НИЭИ
Among social indicators that affect the national security of the country, the poverty level of the population
should be attributed. The level of poverty is the primary parameter in assessing household poverty. The use
of different criteria for measuring poverty leads to different values of the poverty level. The article discusses
the effect of the type of households on its poverty level, calculated in accordance with different criteria of
measurement.
Ключевые слова: домашние хозяйства (ДХ), уровень бедности домашних хозяйств, абсолютная
бедность, относительная бедность, депривационная бедность, многокритериальная бедность.
В Стратегии национальной безопасности Республики Молдова, принятой в 2011 г., прямо ука-
394
SECŢIUNEA NR. 3
зывается, что борьба с бедностью является одним из путей обеспечения национальной безопасности
[1]. Низкий уровень жизни населения и высокий уровень бедности являются значимыми внутренними
угрозами экономической безопасности Молдовы.
Анализ демографических характеристик домохозяйств предполагает выделение социально-де-
мографических типов, в зависимости от которых формируется благосостояние домохозяйства. Базой
служит характер родства членов семьи, а основными типообразующими признаками – наличие или
отсутствие брачной пары, детей до 18 лет и других родственников. Таким образом, выделяются полные
и неполные, детные и бездетные, нуклеарные (простые) и многопоколенные семьи, входящие в состав
домохозяйства. В таблице 1 приведена оценка уровня бедности домохозяйств разного демографиче-
ского типа, полученная согласно основным критериям (исчисление абсолютной бедности, исчисление
относительной бедности, исчисление бедности по уровню депривации), а также оценка, построенная
на основе многомерных критериев бедности и совмещающая все три подхода. Важно отметить, что
использование различных критериев при оценке бедности приводит к неодинаковым результатам.
Первый критерий определения бедности, по которому к бедным относятся домохозяйства с дохо-
дами ниже черты абсолютной бедности (абсолютная бедность), дает значительную дифференциацию
по уровню бедности в отдельных демографических группах домохозяйств. Напомним, что уровень аб-
солютной бедности определяется процентным соотношением числа домохозяйств, чьи среднедушевые
потребительские расходы меньше черты бедности, и общим количеством домохозяйств. Так по уровню
абсолютной бедности наиболее высок показатель у многопоколенных домохозяйств, имеющих в своем
составе детей до 18 лет (16,7%), близок к нему уровень бедности одиноких родителей с детьми (15,0%).
Уровень абсолютной бедности этих двух типов домохозяйств превышал среднее значение по стране
(12,1%), в первом случае на 4,6 п.п., во втором – на 2,9 п.п.
Традиционно принято считать, что домохозяйства, состоящие из одинокого родителя с деть-
ми, подвергаются большему риску бедности, чем остальные типы домохозяйств с детьми, что и под-
тверждает их высокий уровень абсолютной бедности. Очевидные причины этого – потеря дохода и
нестабильность материального положения вследствие развода или смерти одного из родителей, недо-
статочные возможности для получения дохода у оставшегося родителя, низкий уровень экономической
поддержки со стороны государства, и как следствие – попадание в состояние бедности. Помимо этого
следует отметить, что достаточно часто оставшийся после развода одинокий родитель с детьми пред-
почитает перейти жить к своим родителям или другим родственникам, выбирая такой тип проживания
как средство преодоления трудностей, увеличивая тем самым количество «других домохозяйств с деть-
ми», пребывающих в бедности. Кроме того, в состав многопоколенных домохозяйств нередко входят
лица пенсионного возраста, пенсия которых меньше прожиточного минимума, что повышает иждивен-
ческую нагрузку на домохозяйство, тем самым усиливая их бедность.
Наименьший уровень абсолютной бедности зафиксирован у семейной пары с детьми - 7,7%, что
почти в два раза ниже среднего уровня абсолютной бедности по стране. В семейной паре при наличии
детей, как правило, работает не только мужчина, но и женщина, даже если эта работа на неполный
рабочий день. Кроме того, нередко один из членов такой семьи уезжает на заработки, поддерживая
денежными переводами свою семью. Молодые семьи при рождении детей, как правило, пользуются
материальной поддержкой своих родителей или родственников, что позволяет им не впасть в бедность.
395
SECŢIUNEA NR. 3
Таблица 1
Уровень бедности ДХ разного типа по различным критериям измерения бедности, %
Критерии измерения бедности

Типы домохозяйств
Абсолютная бед- Относительная Депривационная Многомерная
ность бедность бедность бедность
Одиноко проживающий 10,1 24,4 43,8 5,1
Семейная пара без детей 11,5 22,7 24,9 5,4
Семейная пара с детьми 7,7 14,3 18,5 2,2
Одинокий родитель с детьми 15,0 24,4 33,2 10,3
Другие домохозяйства с детьми 16,7 29,3 25,3 6,1
Другие домохозяйства без детей 11,4 22,9 30,4 3,5
Итого: 12,1 23,2 27,0 4,7
Источник: посчитано по данным ОБДХ РМ, I кв. 2014г.
Следующий критерий измерения бедности – относительная бедность. Уровень относительной

бедности определяется долей домохозяйств, среднедушевые потребительские расходы которых мень-
ше черты относительной бедности. В качестве черты относительной бедности принята величина, рав-
ная 75 % медианы потребительских расходов.
Сравнение уровня бедности домохозяйств, рассчитанные по первому и второму критериям (аб-
солютная бедность и относительная бедность), показало, что у всех типов домохозяйств уровень от-
носительной бедности почти в два раза выше уровня абсолютной бедности. По относительной оценке
в число бедных попадает больше домохозяйств с детьми, чем при расчете по абсолютной бедности. И
в этом случае наибольшим был уровень бедности других домохозяйств с детьми - 29,3%. Однако надо
отметить и высокий уровень относительной бедности одиноких родителей с детьми, и домохозяйств,
состоящих из 1 члена, - 24,4%. И только у домохозяйств, состоящих из семейной пары с детьми, поло-
жение было лучше. Как и при исчислении уровня бедности по первому критерию, уровень бедности,
исчисленный по второму критерию, был наименьшим у данного типа домохозяйств, - 14,3%. У домохо-
зяйств без детей (семейной пары без детей и у других ДХ без детей) уровень бедности был близким по
значению – 22,7% и 22,9% соответственно, что было ниже среднего уровня бедности по стране (23,2%).
Используемый нами третий критерий измерения бедности (депривационный), учитывает нали-
чие из десяти лишений семь и более, по которым домохозяйства испытывают ущемление. В исследова-
нии нами выбраны следующие депривации.
Домохозяйства не могут себе позволить:
n непредвиденные расходы в сумме 5 тыс. леев;
n включать в рацион мясо/рыбу каждый 2-й день;
n покупать новую одежду и обувь;
n обеспечить достаточное отопление в доме;
n заменить старую мебель;
n приобретать необходимые лекарства;
n провести недельный отпуск вдали от дома;
n принимать гостей минимум 1 раз в месяц.
У домохозяйства были долги:
n по оплате коммунальных услуг;
n по погашению банковских кредитов.
Отметим, что депривационный критерий измерения бедности дает оценку бедности еще более
396
SECŢIUNEA NR. 3
высокую, чем при использовании предыдущих двух критериев. Анализ ситуации по отдельным демо-
графическим группам домохозяйств показывает существенные различия в изменении уровня бедности
по лишениям по сравнению с абсолютной и относительной бедностью. Так наибольшую депривацию
испытывают домохозяйства, состоящие из 1 члена – 43,8%. Этот показатель на 16,8 п.п. превышал
среднее значение по стране (27,0%). Тогда как при исчислении уровня абсолютной и относительной
бедности из 6 типов исследуемых домохозяйств, ДХ из 1 члена занимали только 5 и 2 позицию по ве-
личине уровня бедности.
Одиноко проживающие лица могут быть как трудоспособного, так и нетрудоспособного возрас-
та. Понятно, что холостые и незамужние в трудоспособном возрасте легче решают материальные про-
блемы, чем одиноко живущие пожилые люди, т.к. люди пожилого возраста – это в основном вдовы и
вдовцы, которые оказываются в одиночестве без поддержки со стороны близких, и зачастую не имеют
других доходов, кроме пенсии. Кроме того, как правило, пожилые люди чаще болеют, среди них много
инвалидов, потому увеличиваются затраты на медикаменты в ущерб другим статьям расходов (напри-
мер, на питание, одежду, коммунальные платежи и т.д.). Поэтому у них увеличивается число позиций,
по которым они испытывают депривацию.
Отметим, что величина уровня бедности у домохозяйств, состоящих из одинокого родителя с
детьми, при исчислении согласно каждому из трех критериев, занимала вторую позицию среди 6 типов
домохозяйств. Величина уровня бедности домохозяйств, в состав которых входят лица разной степени
родства и дети до 18 лет, при исчислении и абсолютной (16,7%), и относительной (29,3%) бедности
была наибольшей и занимала первую позицию из 6 типов домохозяйств, в то время как при использо-
вании депривационного критерия исчисления бедности, их позиция по величине уровня бедности была
четвертой (25,3%). Подчеркнем, что только у данного типа домохозяйств уровень бедности не только
не возрос при использовании третьего, депривационного критерия исчисления, как было у остальных
типов домохозяйств при сравнении со вторым, но наоборот, уменьшился на 4 п.п. Это объясняется тем,
что из 10 признаков бедности респондентами выделено менее 7, т.е. отдельные признаки бедности для
них были несущественны, либо не воспринимались ими как показатель бедности.
Хотелось бы подчеркнуть, что депривационный критерий исчисления уровня бедности хорош
тем, что при разработке социальных политик дает возможность учитывать конкретные лишения, по ко-
торым домохозяйства испытывают наибольшие депривации, с целью оказания им конкретной адресной
помощи (например, скидки на приобретение лекарств, продуктов питания, одежды и обуви и т.д. для
тех, кто испытывает депривацию именно по этим признакам).
Уровень бедности по четвертому критерию, который является комбинацией абсолютного, отно-
сительного и депривационного подходов к идентификации бедности, представляет собой многомерную
бедность. Применение данного критерия, который позволяет выделить домохозяйства, одновремен-
но пребывающие в состоянии абсолютной, относительной и депривационной бедности, в среднем по
стране снижает уровень бедности до 4,7%. Однако у некоторых демографических типов домохозяйств
он продолжает оставаться достаточно высоким: 10,3% - у неполных семей с детьми и 6,1% - у других
домохозяйств с детьми.
Вторая группа домохозяйств, несколько отстающая от предыдущей, – это семейная бездетная
пара, домохозяйства из одного члена и многопоколенные бездетные домохозяйства (5,4%, 5,1% и 3,5%
соответственно). Если в первом случае бедность связана с наличием детей и лиц пенсионного возраста
в многопоколенных домохозяйствах, то вторая группа – это в большинстве своем семьи, где отсутству-
ют дети и один или несколько членов находятся в пенсионном возрасте. При том, что дети создают
дополнительную нагрузку на домохозяйство, их наличие не всегда усиливает бедность. Уровень бедно-
сти у семейной пары с детьми был наименьшим при исчислении по критерию многомерной бедности
(2,2%).
Для получения наиболее достоверной картины бедности, необходимо использовать не только
монетарные критерии (абсолютная и относительная бедность), но и депривационный критерий исчис-
ления бедности. Критерий депривационной бедности показывает, что важно не только какой доход по-
лучают члены домохозяйства, но и как они себя ощущают в среде проживания, в чем конкретно испы-
397
SECŢIUNEA NR. 3
тывают лишения. Члены домохозяйств, получающие доход выше черты абсолютной или относительной
бедности, часто испытывают множественные депривации. Поэтому и уровень бедности, исчисленный
по депривационному критерию, был значительно выше уровня абсолютной и относительной бедности
у всех типов домохозяйств. Комплексное измерение бедности, объединяющее три критерия исчисления
бедности, основанное на абсолютном, относительном и депривационном подходах, показывает уро-
вень бедности домохозяйств, которые оказались в наиболее худшем положении и по монетарной, и по
депривационной оценке одновременно.
Анализируя данные, полученные по каждому из трех критериев отдельно (исчисление абсолют-
ной бедности, исчисление относительной бедности, исчисление бедности по уровню депривации), а
также на основе многомерного критерия бедности, совмещающего все три подхода, можно выделить
следующие закономерности.
а) Наименее ущемленными являются домохозяйства, состоящие из семейной пары с детьми.
При использовании каждого из четырех критериев исчисления бедности уровень бедности
этих домохозяйств был наименьшим.
б) Однако при сравнении со средней величиной уровня бедности по стране, исчисленной по
каждому критерию отдельно, видно, что уровень бедности домохозяйств, состоящих из се-
мейной пары с детьми, меньше в 1,6 раза уровня абсолютной и относительной бедности, в 1,5
раза – уровня депривационной бедности, и в 2,1 раза – меньше уровня многомерной бедности.
в) Наиболее ущемленными являются домохозяйства, состоящие из одинокого родителя с деть-
ми, и многопоколенные домохозяйства с детьми. При использовании каждого из четырех кри-
териев исчисления бедности, эти домохозяйства были в наиболее худшем положении и зани-
мали первые и вторые позиции.
г) Однако сравнивая уровень бедности этих домохозяйств со средней величиной уровня бед-
ности по стране, исчисленной по каждому критерию отдельно, видно, что у домохозяйств,
состоящих из одинокого родителя с детьми уровень бедности был выше в 1,1 раза при ис-
пользовании второго критерия исчисления бедности, в 1,2 раза – при исчислении по первому
критерию, но в 2,2 раза – при исчислении по четвертому критерию. У многопоколенных до-
мохозяйств с детьми превышение уровня бедности составило в 1,3 раза – при исчислении по
второму и четвертому критериям, в 1,4 раза - при исчислении по первому критерию. И только
при использовании третьего критерия уровень бедности данного типа домохозяйств не только
не превысил среднее значение по стране, но был ниже в 1,1 раза.
д) Кроме того, при ранжировании шести типов домохозяйств по величине уровня бедности, ис-
численного согласно каждому из четырех критериев, у бездетных домохозяйств происходит
перемещение по занимаемым позициям внутри каждого критерия. Так домохозяйства из одно-
го члена при исчислении уровня бедности по третьему критерию занимали 1 позицию, по вто-
рому – 2 позицию, по четвертому критерию – 4 позицию, а по первому критерию - 5 позицию.
Домохозяйства, состоящие из семейной пары без детей, изменяли свои позиции следующим
образом: первый и четвертый критерий – 3 позиция, второй критерий – 4 позиция, третий
критерий – 5 позиция. У многопоколенных домохозяйств без детей перемещения были такие:
согласно второму и третьему критериям – 3 позиция, первому – 4 позиция, четвертому – 5
позиция.
Структура домохозяйств, испытывающих многомерную бедность. Исчисление многомерной бед-
ности выделяет домохозяйства, которые находятся в наиболее трудном положении и по монетарной, и
по депривационной оценке одновременно. По сути, здесь выделяются наиболее бедные домохозяйства,
благосостояние которых характеризуется следующими параметрами: эти домохозяйства испытывают
множественные лишения, и им не хватает денег, чтобы эти лишения преодолеть. Домохозяйствам, ко-
торые одновременно находятся в состоянии абсолютной, относительной и депривационной бедности,
присущи следующие характеристики, отражающие их тип.
1. Среди домохозяйств разного типа, являющихся бедными по трем критериям, больше всего
многопоколенных домохозяйств с детьми – 37,0%, что в 1,3 раза превышает долю этих домохозяйств
398
SECŢIUNEA NR. 3
(28,3%) в общем количестве небедных домохозяйств (диаграмма 1).

2. Отметим также большой удельный вес домохозяйств, состоящих из бездетной семейной пары,
испытывающих бедность одновременно по монетарной и депривационной оценке. Их доля составляет
23,7%, что в 1,2 раза больше доли среди небедных домохозяйств.
Диаграмма 1. Структура домохозяйств по типу, %

Источник: посчитано и построено по данным ОБДХ РМ, I кв. 2014г.
3. Меньше всего среди бедных – домохозяйств, состоящих из одинокого родителя с детьми –

5,2%. Однако это в 2,4 раза превышает их долю среди небедных домохозяйств (2,2%).
Таким образом, в Молдове тип домохозяйств, которые являются бедными одновременно по трем
критериям, выглядит следующим образом: это домохозяйства, в составе которых имеются дети до 18
лет. Среди них преобладают многопоколенные домохозяйства с детьми (37%).
В системе адресной социальной поддержки эти домохозяйства должны стать предметом наибо-
лее пристального внимания.
1. Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 153 din 15.07.2011 pentru aprobarea Strategiei
securităţii naţionale a Republicii Moldova. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.
170-175, art. 499.
399
SECŢIUNEA NR. 3
СПУТНИКОВЫЕ СИСТЕМЫ НАВИГАЦИИ

И ИНТЕРНЕТ-ТЕХНОЛОГИИ В ОБЕСПЕЧЕНИИ
ИНФОРМАЦИОННОЙ И ЭКОНОМИЧЕСКОЙ БЕЗОПАСНОСТИ
ПРЕДПРИЯТИЙ ТУРИСТСКОЙ ОТРАСЛИ
ВОРОНЦОВА Галина, канд. пед. наук, доцент,
Санкт-Петербургский Государственный Экономический Университет
ВОРОНЦОВА Анна, канд. геогр. наук, старш. препод.,
GAVRILIUC Liudmila, dr., conf. univ., ASEM
Il s’agit de l’influence des technologies numériques, ainsi que du système de navigation via spoutnic
sur la sécurité informationnelle et économique des entreprises de l’industrie hôtelère et du tourisme. Quelles
opportunités et quelles menaces peuvent s’apparaitre à cause de l’utilisation des technologies numériques
dans le domaine touristique.
Ключевые слова: туризм, спутниковые системы навигации, интернет – технологии, информаци-
оная безопасность, экономическая безопасность.
Экономическая безопасность предприятия, в том числе и предприятия туристкой отрасли, явля-

ется одной из важных управленческих задач, которую необходимо решать для обеспечения жизнеспо-
собности предприятия в условиях возрастающей конкуренции и появления новых технологий.
Навигационные спутниковые системы прочно вошли в повседневную жизнь. NAVSTAR и ГЛО-
НАСС – системы двойного назначения: для обеспечения национальной безопасности и широкого ис-
пользования в обычной жизни населения.
Люди все чаще используют GPS-навигаторы, предназначенные для определения местоположе-
ния, скорости движения, а также точного времени морских, воздушных, сухопутных и других видов пе-
ремещений. Базы данных и карты компаний, специализирующихся на выпуске навигаторов, содержат
большое количество достопримечательностей и объектов, привлекающих туристов.
Автомобильный GPS-навигатор применяется для определения маршрута движения и идеален
для навигации в городских условиях. Он используется для нахождения быстрого и правильного марш-
рута до нужного населенного пункта, а внутри населенного пункта – до нужного объекта..
GPS-модули представляют собой небольшие модули размером со спичечный коробок, которые
по протоколу bluetooth или по USB кабелю могут работать с мобильным телефоном или КПК. К этой
же группе относятся уже встроенные в КПК или телефоны GPS-модули.
Функция AGPS существует во многих современных моделях мобильных телефонов и коммуни-
каторов. Суть – определение местоположения путешествующего по вышкам GSM-связи.
Благодаря существованию Глобальной Системы Навигации, появились новые предложения для
туристов, такие как: переводчик, путеводители по достопримечательностям, экскурсионные приложе-
ния и квесты. Одним из новшеств является геокэшинг. Его суть проста: одни энтузиасты прячут
сокровища, а другие энтузиасты их находят. Координируется процесс посредством сайта: http://www.
geocaching.com. В Лондоне, например, 600 кэшев, в Израиле около 120, всего же в мире спрятано
свыше 700 тысяч кладов. Энтузиасты вносят в свой GPS данные о долготе и широте, после чего уходят
в глубокий поиск. Погрешность GPS оставляет радиус примерно 20 метров, внутри которого осматри-
вается все, что находится между небом и землей, в поисках заветной коробочки. Для того, чтобы поиск
был более интересен и привлекателен, вместе с долготой и широтой на сайте указываются подсказки
и советы.
Кэш – это обычно коробочка, в которую положены различные маленькие, но дорогие для орга-
низатора предметы, например: цветной камешек, исключительно ценная бутылочка мыльных пузырей
или ракушка. В игре разрешается и даже приветствуется поменять какую-нибудь деталь в коробочке
400
SECŢIUNEA NR. 3
на припасенное заранее свое сокровище, а также войти в историю, оставив свои данные в маленькой
тетрадочке. Затем коробочка прячется обратно, а игрок, довольный, как истинный кладоискатель, дви-
гается к следующему кэшу. Поиск желательно вести незаметно, так как рядом могут оказаться другие
искатели (геокэшисты) клада.
Еще одна разновидность туризма, связанная с Глобальными Навигационными Системами – это
квест – туры. Используя данные о широте и долготе, несколько команд (пешком, на велосипедах, са-
мокатах, роликах, автомобиле - в зависимости от квеста) стараются как можно быстрее выполнить за-
дания. Задания указаны в различных точках маршрута. Каждую следующую точку можно определить,
правильно ответив на путевой вопрос из предыдущего задания и получить за это бонусные баллы, либо
по географическим координатам, в чем и поможет GPS-приемник. Участникам нужно обойти своих
конкурентов в умении ориентироваться на местности.
В последнее время среди молодежи получили широкое распространение розыгрыши-сюрпризы
с помощью Глобальных Навигационных систем. Например, где-нибудь в близлежащем городе найти
интересное место и устроить там пикник, прихватив с собой ценную информацию об этом городе и об
этом месте. Для затруднения поиска места встречи, можно разослать друзьям пригласительные с дан-
ными о широте и долготе, на которых находится это место.
С одной стороны, существуют различные приложения для Android и IOS, которые упрощают
жизнь самостоятельному туристу. Одна из таких программ – GeoTours. Скачав это приложение, можно
не нанимать экскурсовода в новой местности, а самостоятельно обследовать территории путешествия,
получая достоверную информацию. Посредством GPS, смартфон поведет своего хозяина по интерес-
ным маршрутам, которые заранее видны на мониторе гаджета.
С другой стороны, GPS помогает увеличить эффективность и безопасность деятельности тур-
фирм. Они могут повысить эффективность управления транспортными средствами, например, опи-
раясь на одно из приложений на основе технологии GPS для определения и отслеживания местополо-
жения транспортных средств. Использование таких приложений помогает предприятиям сократить
затраты на оплату труда водителям и расходы на топливо за счет оптимизации маршрутов.
В настоящее время информационная обеспеченность (интернет, навигация, „мобилизация” и
„планшетизация”) становится главным конкурентами экскурсовода. Все большее количество людей
предпочитают воспользоваться гаджетами, нежели пойти в экскурсионное бюро. Это явление может
привести к исчезновению такой профессии как экскурсовод. Есть две точки зрения на мобильные гиды:
1. Мобильный гид „задавит” своей стоимостью, мобильностью и простотой доступа экскурсово-
да;
2. Никакой мобильный гид не заменит живой рассказ экскурсовода.
Однозначно ответить, что лучше, довольно сложно. Так, интроверт скорее пройдет экскурсион-
ный маршрут при помощи гаджета, а экстраверт - наоборот, ему будет интересно пообщаться и с гидом,
и с остальными экскурсантами.
Сегодня у туристских предприятий есть широкий выбор информационных систем, обеспечиваю-
щих ведение справочных баз данных по клиентам, партнерам, гостиницам и учет платежей, формиро-
вание выходных данных, прием заказов, работу с клиентами и т. д. Почти все программные продукты
позволяют сформировать систему бухгалтерской отчетности и экспорт в специализированные бухгал-
терские программы, например, в 1С.
тов, которые смогут в on-line режиме помочь в выборе путешествия или гостиницы. Турагент-
ствам нужно будет больше системных администраторов, серверов и специалистов, которые будут кон-
сультировать возможных клиентов в on-line -режиме через всемирную сеть интернет.
Система контроля управления доступом (СКУД) - совокупность технических средств, позволя-
ющих контролировать и, по необходимости, ограничивать доступ людей или автотранспорта на тер-
риторию охраняемого объекта, а также ограничивать перемещение сотрудников и посетителей внутри
контролируемого объекта. Техническим сердцем данной системы являются контроллеры считываю-
щих устройств: они обрабатывают информацию, поступающую от считывателей и кодонаборников,
и передают ее на центральную станцию (главный контроллер), разрешают или запрещают доступ в
соответствии с заложенным алгоритмом, управляют замками.
Система контроля доступа начинает работать при контакте идентификатора и считывающего
401
SECŢIUNEA NR. 3
устройства. В прошлое уходят непрактичные устройства: магнитные, штрих-кодовые и перфориро-

ванные карты из-за невозможности перезаписи, маленького срока службы. Большое распространение
получили: индуктивные карты viegand, proximiti и smart карты, а также брелоки Touch memory, кото-
рые крайне сложно подделать, так как принцип действия таких брелков основан на электромагнитном
импульсе, через который пересылается уникальный идентификационный номер. Единственный минус
новых устройств – их высокая стоимость.
Существуют бесконтактные идентификаторы, которые могут передавать радиочастотный сигнал
на дистанции до 300 м, они применимы так же для пропуска автомобиля на территорию предприятия
(автостоянку и т.д.).
Системы автоматического hands-free контроля доступа удобно использовать в крупной гостини-
це, где большой номерной фонд и много передвигающихся сотрудников. В этих случаях применяется
массовый учет доступа персонала, который, например, дает возможность учесть время работы сотруд-
ников, посещаемость и затраты. Технология позволяет установить местоположение сотрудников, ко-
торые могут быть отслежены на плане при проведении учений по безопасности на предприятии. Осу-
ществляется поддержка системы эвакуации в случае чрезвычайной ситуации.
Из новых интересных функций электронного ключа, можно отметить возможность использо-
вания его, как электронного кошелька или кредитной карты для внутригостиничных продаж (POS
– система). Такое расширение возможностей предлагает испанская фирма SALTO Systems S.L. Эта же
компания предлагает множество возможностей абсолютно беспроводных универсальных СКУД, объе-
диняющих возможности сетевых и автономных систем, используя лишь беспроводные замки, шлюзы
и существующую локальную сеть [4].
Американская компания Linen Technology Tracking предложила новую роль идентификаторам
– водонепроницаемый чип, встроенный в полотенца, халаты и постельное белье, который позволяет
сократить воровство данных принадлежностей. Разработчики отметили, что крупные гостиницы могут
терять до 20% своего инвентаря ежедневно, что может сказываться на бюджете предприятия из-за вы-
соких цен на изделия из хлопка [3].
Основные усовершенствования относительно исполнительных устройств, именно для предпри-
ятий гостиничного типа, происходят в работе, над внешним видом устройств. При лучшем функциони-
ровании сами устройства выделяться внешне не должны, ведь для гостей отель является «гостеприим-
ным домом», где именно для них «открыты двери». В прошлое уходят турникеты, лишнее количество
дверей, ворот, по крайней мере, для входа посетителей, а не персонала. Популярностью пользуются
двери, которые открываются автоматически, например, в номер, после контакта считывателя и иденти-
фикатора дверь сама открывается без дополнительных усилий.
Одно из самых распространенных направлений в разработках для СКУД – это интеграция с дру-
гими всевозможными системами безопасности, что позволяет отказаться от лишней техники и автома-
тизировать управление всеми системами в едином порядке, что приведет к сокращению штата сотруд-
ников экономии денежных средств в дальнейшем. Инновационные технологии используются также и
в аэропортах для обеспечения безопасности и создания комфортных условий путешественников. Так
на пример, в Дубае установили новые электронные ворота, позволяющие быстрее пройти пограничные
формальности [5]. Новая система быстро сканирует и считывает паспортные данные, фиксирует био-
метрические данные, включая распознавание лица и сканирование сетчатки глаза с использованием
высокоточных камер. Все эти процедуры занимают не более 12-14 секунд, сохраняя при этом высо-
кий уровень точности и стандарты безопасности. «Умными» воротами в Дубайях могут пользоваться
владельцы биометрических паспортов со встроенными микрочипами, в том числе и дети старше семи
лет. В случае одобрения полученных данных система открывает входную дверь, и пассажир может про-
следовать дальше, т.е. попасть в Дубай. Однако, если этого не произойдет, пассажиру придется идти к
стойке паспортного контроля и проходить процедуру проверки обычным образом [5].
. В последнее время граждане многих стран и даже российские граждане стали обладателями
таких паспортов, что, несомненно, упрощает соблюдение таможенных формальностей. Что касается
граждан Республики Молдовы, то открытие в 2014 году безвизового режима въезда в страны Европей-
402
SECŢIUNEA NR. 3
ского Союза владельцам биометрических паспортов, вызвало резкий всплеск спроса на такой паспорт.
За шесть месяцев, прошедших с момента либерализации визового режима около 300 тысяч граждан
Молдовы побывали в ЕС на основании биометрических паспортов [6].
Сегодня уже существуют технологии, которые позволяют улучшить навигацию не только по
морю и по суше, но и в гостиничном бизнесе. Например, отели «Hilton», а это около 4000 отелей и
11 брендов, с 2015 года собираются усилить использование цифровых технологий. Через мобильное
приложение можно будет, посмотрев цифровые планы этажей данного отеля, сделать выбор конкрет-
ного номера, в котором гости хотят остановиться, а для поселения в номер можно будет использовать
смартфон и не нужно будет совершать check-in на ресепшене, а заселиться в номер сразу по приезду [2].
GPS позволяет увеличить количество индивидуальных туристов и способствует путешество-
вать с наименьшими затратами. Это подтверждают данные исследовательской компания Euromonitor
International, которые были представлены в Лондоне в докладе о перспективах и основных тенденциях
развития туризма (WTM Global Trends-2014). Через Интернет в год сейчас уже продается туруслуг на
сумму больше, чем 590 млрд. долларов США, что составляет почти третью часть от общего объема
туруслуг. Прогнозируется рост объема бронирования через мобильные устройства к 2018 году на 35%
[1].
В повседневный обиход путешественников входят разнообразные гаджеты (смарт-часы, смарт-оч-
ки и т. д.). Такие устройства, подключенные к Интернету, позволяют туристу получать всевозможные
уведомления как по бронированию транспорта, гостиниц, так и других туристских услуг во время пу-
тешествия.
Таким образом, инновационные технологии и новые методы обслуживания в туризме будут спо-
собствовать как сохранению безопасности, так и созданию комфортных условий для путешественни-
ков, поскольку сервис в туризме постоянно развивается, несмотря на различные препятствия полити-
ческого, экономического и социального характера.
1. Тренды мирового туризма //Мировой туризм. Новости. [Электронный ресурс]. - 2014. Режим
доступа: http://www.worldtravelbiz.ru/news/. (дата обращения: 06.11.2014).
2. Hilton - меняет ключи //Мировой туризм. Новости. [Электронный ресурс]. - 2015. Режим до-
ступа: http: //www.worldtravelbiz.ru/news/ (дата обращения - 16.01.2015).
3. http://www. horester.com/ innovatsii-i-novovvedenia.
4. http://www. smartsec.ru/.
5. http://www.worldtravelbiz.ru/news/.
6. Безвизовый режим/eNews enews.md/news/listnews/66/last/all/ (дата обращения: 28.10.2014).
7. http: // www. web-glonass.com/ru/.
ТРАНСФОРМАЦИЯ РЕГИОНАЛЬНЫХ ТРАНСПОРТНЫХ СИСТЕМ

В УСЛОВИЯХ ГЛОБАЛЬНОЙ ИНТЕГРАЦИИ
ЗАХАРОВА Ольга, канд. экон. наук, доцент,
The article is devoted to the features of regional transport systems formation and development in terms
of integration processes intensification. The current trends in regional transport systems development are
investigated. The effect of the global integration processes on regional transport complexes transformation is
determined, that necessitate to improve them based on logistics approach and innovative technologies.
Ключевые слова: транспорт, транспортная система, региональная транспортная система,
грузовые перевозки, пассажирские перевозки, глобализация, интеграция
403
SECŢIUNEA NR. 3
Сегодняшний этап развития мировой экономики характеризуется активным развитием интегра-

ционных процессов, значительной степенью вариации экономической среды в пространственно-тер-
риториальном аспекте, различиями в степени развития национальных экономик и их вовлеченности
в систему мирохозяйственных связей, интенсификацией движения товаропотоков на различных уров-
нях взаимодействия экономических агентов, высокой степенью мобильности населения, что выдви-
гает новые более высокие требования к уровню организации и функционирования национальных и
региональных транспортных систем, обслуживающих эти процессы. В связи возникает объективная
необходимость исследования процессов трансформации транспортных систем различных уровней ор-
ганизации под влиянием активизации процессов региональной интеграции, которые все больше приоб-
ретают глобального характера.
По мнению многих ученых развитие транспорта рассматривается как один из четырех основных
факторов глобализации мировой экономики наряду с развитием телекоммуникаций, либерализацией
торговли и развитием международной стандартизации [4]. Транспортная система мира выступает «свя-
зующим звеном процесса глобализации мировой экономики», что обеспечивает стирание националь-
ных границ и формирование единого мирового рынка [1].
В целом наряду с основными функциями, реализацию которых осуществляет мировая транс-
портная система, в частности дистрибутивную и обеспечивающую, на современном этапе развития
международных экономических связей, можно говорить о дифференциации еще нескольких функций
транспортных систем, а именно интегрирующей и глобализирующей.
Целесообразность выделения интегрирующей функции мировой транспортной системы об-
условливается тем, что отдельные элементы системы (национальные и региональные транспортные
системы), как и другие элементы мирового хозяйства в современных условиях развития не могут функ-
ционировать изолированно, что выражается в углублении интеграционных процессов на транспорте
путем создания системы международных транспортных маршрутов (коридоров), унификации правил
перевозок, стандартизации технологии перевозочного процесса, развитию логистического сервиса,
что в результаты обуславливает формирования инфраструктуры мировой экономики, обеспечивающей
беспрепятственное быстрое движение грузо- и пассажиропотоков кратчайшими маршрутами с мини-
мальными издержками. Усиление интеграционного взаимодействия элементов мировой транспортной
системы выражается в создании объединений перевозчиков, крупных международных операторов,
альянсов и т.д.
Выделение глобализирующей функции мировой транспортной системы обусловлено современ-
ными реалиями развития глобальной мировой экономики, в которой пространство перестает быть пре-
пятствием для развития бизнеса. Происходящие существенные изменения в торговом, таможенном, на-
логовом и транспортном законодательстве многих стран в сторону либерализации приводят к созданию
и развитию глобальных межгосударственных транспортных, телекоммуникационных, дистрибутивных
и других макрологистических систем, что позволяет разрабатывать и внедрять глобальные логистиче-
ские стратегии с учетом всех мировых рынков и оптимизации суммарных издержек.
Глобализация мировой торговли, промышленной и финансовой деятельности, активизация ре-
гиональных интеграционных процессов обуславливают изменения структуры современной мировой
транспортной системы. Так, с одной стороны, первичным элементом транспортной системы остают-
ся национальные транспортные системы отдельных стран, интеграционное взаимодействие которых
приводит к образованию соответствующих региональных транспортных систем (стран ЕС, НАТФА,
АСЕАН и т.д.). С другой стороны, специфика и условия развития стран в рамках макрорегионов миро-
вого хозяйства с углубленной и диверсифицированной системой внутрирегиональных связей позволяет
выделять в рамках мировой транспортной системы по региональной принадлежности такие элемен-
ты, как транспортные системы Северной Америки, Латинской Америки, Западной Европы, стран ЕС,
Юго-Восточной Европы, Азии, Африки и Австралии и Океании. При этом в рамках региональных
транспортных систем в соответствии с видами транспорта, участвующими в процессах перевозок,
можно говорить о функционировании таких элементов мировой транспортной системы, как: система
международного автомобильного транспорта, системы международного железнодорожного транспор-
404
SECŢIUNEA NR. 3
та, система международного морского и речного транспорта, система международного авиационного

транспорта.
В структуре мирового грузооборота по видам транспорта 62% мировых грузовых перевозок об-
служивает морской транспорт, 16% – железнодорожный, 8% – автомобильный, 3% – речной, 1% – воз-
душный. До 80% мировых пассажирских перевозок обеспечивается автомобильным транспортом, 10%
– железнодорожным, 9% – воздушным, 1% – морским и речным. Анализ динамики структуры показал,
что в последние десятилетия происходит изменение структуры перевозок между отдельными видами
транспорта, а именно в структуре грузооборота соотношение между железнодорожным транспортом и
его главным конкурентом автомобильным транспортом менялось с 4:1 до 2:1 и в 2013 году составило
1:1,2 [2].
В региональном разрезе соотношение видов транспорта носит принципиальное различие. Так,
в западных странах в целом на железнодорожный транспорт приходится 25% перевозок, автомобиль-
ный – 40%, а остальные 35% - на внутренний водный, морской каботаж и трубопроводный. В СНГ
и в странах Восточной Европы в целом в грузообороте доминируют железные дороги – около 60% в
среднем, в то время как на грузовой автомобильный транспорт приходится 9%. В Северной Америке
доли железнодорожного и автомобильного транспорта в грузообороте практически одинаковые. Значи-
тельная разница в себестоимости железнодорожных и автомобильных перевозок (15-кратная) объек-
тивно сдерживает развитие автомобильных перевозок в странах СНД, тогда как в США расхождение в
себестоимости лишь 4-кратное. Такие различия, в свою очередь, объясняются следующими факторами:
слабым развитием дорожной сети и низким ее качеством (доля дорог с капитальным покрытием в СНГ
менее 1/3, тогда как в США она составляет более 60% при 6-кратной общей длине), структура грузо-
вого автомобильного парка (в СНГ сейчас преобладают средне тоннажные автомобили, что определяет
низкий показатель загрузки парка) и др. Еще большие различия между долей железнодорожного и ав-
томобильного транспорта в странах Западной и Восточной Европы - соответственно 19 и 67, 78 и 9%.
В развивающихся странах, на железнодорожный, автомобильный и трубопроводный виды
транспорта приходится в среднем по 1/3 всего внутреннего грузооборота (в Латинской Америке доля
автомобильного транспорта значительно выше - 65%, а в Азии - ниже). Почти 90% грузооборота воз-
душного транспорта приходится на промышленно развитые страны. Доля этого вида транспорта в об-
щем грузообороте СНГ в 12 раз ниже, чем в грузообороте США.
Что касается особенностей развития и трансформации региональной структуры мировой транс-
портной системы (табл.1), то следует отметить следующее: лидером в объемах перевозок всеми ви-
дами транспорта является Азиатско-Тихоокеанский регион, на который приходится 54,6% мировых
морских перевозок, 39,9% грузооборота воздушного транспорта и 33,3% грузооборота железнодорож-
ного транспорта, что связано с увеличением удельного веса региона в мировой торговле (в 2013 г.
35,6% мирового товарного экспорта приходилось на данный регион). В пассажирских перевозках стра-
ны Азиатско-Тихоокеанский регион занимает 73,1% пассажирооборота железнодорожного транспорта
и 30,9% - воздушного. Европейский регион занимает второе место, обеспечивая 22,4% грузооборота
и 26,9% пассажирооборота воздушного транспорта, 30,3% грузооборота и 21,7% пассажирооборота
железнодорожного, 20,7% мировых морских перевозок. На североамериканский регион приходится
29,4% грузооборота железнодорожного транспорта, 21% грузооборота и 26% пассажирооборота воз-
душного транспорта и 9,4% мировых морских перевозок. Невысокая доля региона в пассажирских пе-
ревозках железнодорожным транспортом связана с преобладанием автомобильного транспорта в этом
сегменте. Растет удельный региона Ближнего Востока в мировой транспортной системе. Так, 12,2%
грузооборота и 8,7% пассажирооборота мирового воздушного транспорта приходится на этот регион и
5% мировых морских перевозок. Удельный вес африканского региона в мировой транспортной системе
по всем видам транспорта не превышает 4,5%.
405
SECŢIUNEA NR. 3
Таблица 1
Региональная структура мировой транспортной системы (2013 г.)
Воздушный транспорт Железнодорожный транспорт Морской транс-

порт
Регион Грузооборот Пассажирооборот Грузооборот Пассажирообо-

рот Млн. %
тонн
Млрд. % Млрд. % Млрд. т/ % Млрд. %
т/км пас-км км пас-км
Европа 41,5 22,4 1555,8 26,9 2961,4 30,3 623,7 21,7 1965,4 20,7
Африка 3,1 1,7 134,1 2,3 139,4 1,4 49,3 1,7 423,2 4,5
Ближний Восток 22,6 12,2 500,2 8,7 329,7 3,4 75,6 2,6 473,3 5,0
Азия и Тихий 74,0 39,9 1784,5 30,9 3262,6 33,3 2097,4 73,1 5193,8 54,6
океан
Северная 39,1 21,0 1505,2 26,0 2877,1 29,4 10,9 0,4 894,2 9,4
Америка
Латинская 5,3 2,9 302,5 5,2 353,9 3,6 11,4 0,4 554,5 5,8
Америка
Мир в целом: 185,6 100,0 5782,2 100,0 9924,0 100,0 2868,3 100,0 9505,1 100,0
Составлено автором на основе [5,6,7]
Анализ динамики региональной структуры за последние десять лет (2004-2013 гг.) на основе расче-
та статистических коэффициентов структурных сдвигов позволил получить следующие результаты
(табл. 2).
Таблица 2
Показатели оценки структурных сдвигов в региональном аспекте развития
мировой транспортной системы (за период 2004-2013 гг.)
Воздушный транспорт Железнодорожный транспорт Морской

Показатели транспорт
Грузо-оборот Пассажироо- Груз-ооборот Пассажирооборот
борот
Квадратический коэффициент 2,8 5,8 4,5 1,8 8,5
структурных изменений
Коэффициент структурных сдви- 0,06 0,11 0,09 0,05 0,18
гов Гатьева
Таким образом, за последние десять лет региональная структура перевозок грузов воздушным
транспортом изменилась в среднем на 2,8%, железнодорожным – на 4,5%, морским – на 8,5%. Отно-
сительно значимыми в соответствие со значениями коэффициента Гатьева можно считать изменения
региональной структуры системы мирового морского транспорта. Региональная структура мировых
перевозок пассажиров железнодорожным транспортом изменилась в среднем на 1,8%, воздушным – на
5,8%. Существенными можно считать изменения произошедшие в региональной структуре системы
мирового воздушного транспорта.
В целом, что касается пассажирских перевозок, то в этом аспекте существенное влияние ока-
зывает показатель подвижности населения, который в свою очередь тесно связан с процессами авто-
мобилизации населения и уровнем доходы. Показатель подвижности наиболее высок в промышленно
развитых странах, в частности в Северной Америке он составляет 12,9 тыс. пасс-км, в Западной Европе
– 8,5, в Японии – 6,3, тогда как в Восточной Европе – 2,9, а в Украине – 1,9.
В структуре мировой транспортной системы сформировались определенные особенности, свой-
ственные региональным транспортным системам, в частности: Западноевропейская транспортная си-
406
SECŢIUNEA NR. 3
стема, основополагающей частью которой является региональная транспортная система стран ЕС, для
которой характерны многосторонность, диверсифицированность, сбалансированность, высокий уро-
вень развития всех видов транспорта, высокий инновационный и технологический уровень функци-
онирования. Транспортная сеть отличается густотой и сложностью конфигурации. Тесное соприкос-
новение различных видов транспорта в портах и других транспортных узлах стимулировало развитие
интермодальных перевозок, особенно в связи с массовой контейнеризацией грузов. Значительную роль
в транспортной системе играет морской и внутренний водный транспорт. Железнодорожная сеть кон-
тинента значительно гуще, чем в Северной Америке, плотность дорожной сети составляет 100-300
км/100 км2, что в 2-3 раза выше, чем в США. По проведенным оценкам интегрального уровня конку-
рентоспособности транспортных систем странами с наиболее развитыми национальными транспорт-
ными системами являются Германия (1,766), Франция (1,606), Великобритания (1,558), Италия (1,539)
и Испания (1,495). Также следует отметить, что среди новых членов ЕС в десятку стран с высоким
уровнем развития транспортной системы попала Польша (1,247), которая заняла седьмое место [3].
Североамериканская транспортная система сформировалась на территории США и Канады и
характеризуется также многосторонней и диверсифицированной структурой, высоким уровнем тех-
нической оснащенности всех видов транспорта, при этом особенностью является значительная избы-
точность перевозочных и перерабатывающих мощностей, резкая пространственная неравномерность
загрузки сети, что отражается также и на развитии транспортных узлов.
Транспорт США занимает первое место в мире по большинству общетранспортных показателей,
в частности сеть путей сообщения США составляет около 1/3 мировой транспортной сети, на США
приходится 40% мощности силовых тяговых средств и около 1/4 грузоподъемности всего подвижного
состава, в США сосредоточено 30% мирового внутреннего грузооборота и более 35% пассажирообо-
рота.
Транспортные системы латиноамериканского, африканского и азиатского (за исключением Япо-
нии) регионов характеризуются невысоким уровнем развития, диспропорциями в покрытии транс-
портной сетью территорий стран, неоднородностью сети, низким качеством автомобильных дорог (по
качеству покрытия, ширине проезжей части, техническому уровню искусственных сооружений и т.д.).
По прогнозным оценкам Всемирного транспортного форума на среднесрочную перспективу
можно ожидать следующих изменений в структуре мировой транспортной системы, а именно мировые
пассажирские перевозки автомобильным и железнодорожным транспортом к 2050 г. вырастут на 120%-
230% в зависимости от цен на топливо и направлений транспортной политики стран, причем этот роста
в большей степени обусловлен динамикой пассажирских перевозок в развивающихся странах, главным
образом в тронах Азии.
Увеличение мирового грузооборота автомобильного и железнодорожного видов транспорта
прогнозируется к 2050г. на уровне 230%-420% в зависимости от изменения транспортоемкости ВВП.
Снижение транспортоемкости ВВП частично является результатом дематериализации производства,
преимущественно за счет увеличения доли услуг в ВВП. Рост удельного веса сектора услуг в странах
с развитой экономикой и увеличение объемов производства и торговли более легких грузов (электрон-
ные устройства и приборы) снижает фактический тоннажа транспорта.
Международные грузовые перевозки, связанные с торговлей по прогнозам вырастут в 4,3 раза к
2050 году, что вероятно будет вызвано изменениями в товарной структуре мировой торговли и увели-
чения средней дальности перевозок ввиду изменений в географической структуре мировой торговли.
Около 85% общего объема международных грузовых перевозок грузов будет продолжать осуществля-
ется морским путем. Доля грузового автомобильного транспорта в мировой торговле вырастет с 6%
до 10% к 2050 году, что обусловлено увеличением внутрирегиональной торговли, особенно в странах
Азии и Африке, где эффективные железнодорожные сети недостаточно развиты.
Многосторонняя либерализация торговли приведет к росту мирового тоннажа на 380% и осту
интенсивности загрузки морских портов, объемы перевалки которых по прогнозам увеличатся почти в
четыре раза к 2050 г [8].
Таким образом, современный тренды развития мировой транспортной системы в разрезе ее от-
407
SECŢIUNEA NR. 3
дельных элементов региональный транспортных систем и видов транспорта свидетельствуют о изме-

нении интенсивности загрузки отдельных региональных транспортных систем, что вызвано активным
развитием азиатских стран. С целью повышения уровня конкурентоспособности национальных эконо-
мик, в том числе с учетом экологической составляющей, последующее развитие транспорта связано с
внедрением альтернативных видов транспорта, повышением эффективности логистических цепочек
поставок, внедрением новых технологий, что позволит минимизировать негативные последствия и
обеспечить максимальные экономические выгоды от реализации международной торговли.
1. Галахов, В. И. Эволюция и периодизация развития транспорта / В. И. Галахов // Мир транспор-

та. – 2004. – №4. – С.4-15.
2. Захарова, О. В. Анализ тенденций развития мировой транспортной системы / О. В. Захарова
// Strategii si politici de management in economia contemporana / Acad. de Studii Econ. a
Moldovei; coord.: Turcanu, Gheorghe; Solcan, Angela; Negru, Ion. – Ch.: ASEM, 2012. – С. 149-
154.
3. Захарова, О. В. Оценка уровня конкурентоспособности транспортной системы / О. В. Захаро-
ва // Perspectivele și problemele integrării în Spațiul European al Învățământului superior: Conferința
științifico-practică internațională. – Cahu : Universitatea de Stat «B. P. Haşdeu», 2014. - С. 380-
386.
4. Кузьменко, Ю. А. Глобализационные процессы мировой экономики, влияющие на функци-
онирование международной транспортной системы / Ю. А. Кузьменко// Вісник економіки
транспорту і промисловості. – 2010. – № 36. – С. 35-37.
5. Annual Report of the ICAO Council 2013 [Electronic resource]. – URL: http://www.icao.int/ annual-
report-2013/Pages/default.aspx.
6. Railway Statistics – Synopsis 2013 [Electronic resource]. – URL: http://www.uic.org/ spip.
php?article3299.
7. Review of maritime transport 2010: [Electronic resource]. – URL: http://unctad.org/en/
PublicationsLibrary/rmt2014_en.pdf.
8. Transport Outlook: Scenarios to 2050 [Electronic resource]. – URL: http://2014.
internationaltransportforum.org outlook-scenarios-2050.
408
SECŢIUNEA NR. 4
PROBLEME ALE CONTABILITATII SI AUDITULUI IN CONDITIILE IMPLEMENTARII NOILOR STANDARDE
INVESTIȚII IMOBILIARE. ASPECTE CONTABILE ȘI FISCALE
Nelli AMARFII-RAILEAN, conf. univ., dr.,

Accounting reform, started several years ago in Moldova has improved the accounting system by
adapting to the requirements of economic and social environment, IFRS (IAS) and EU Directives. The progress
in computer science, requirements of financial analysis, better understanding of accounting problems cause
changes in the accounting and financial reporting system. Although the investment cycle have been lately
discussed in the literature, we propose to analyze the recognition, measurement, accounting and fiscal aspects
of a new concept for local accounting practice –”investment property”.
Cuvinte cheie: investiții imobiliare, proprietate investițională, recunoaștere, evaluare ulterioară.
Reforma contabilității, demarată de mai mulți ani în Republica Moldova, are drept finalitate
perfecționarea continuă a sistemului de evidență contabilă prin adaptarea la cerințele impuse de mediul
economico-social, de normele internaționale de contabilitate și directivele europene. Progresele înregistrate în
domeniul informaticii, cerințele impuse de analiza financiară, o mai bună cunoaștere a problemelor contabile
și o evoluție a mentalităților au catalizat noi schimbări în sistemul de evidență și raportare.
Deși aspectele privind evidența contabilă și reglementarea juridică a ciclul de investiții a unei entități au
fost, în ultimul timp, des abordate în literatura de specialitate, ne propunem să analizăm aspectele de evidență
contabilă și fiscală a unei noțiuni noi pentru practica contabilă autohtonă – investiția imobiliară.
În practica contabilă internaţional noțiunea de investiție imobiliară apare în martie 1986, modul de
contabilizare a acestui tip de proprietate imobiliară fiind reglementat de IAS 25 Accounting for Investments și
perfecționându-se în decembrie 2003 prin IAS 40 Investment Property.
Standardul Internațional de Contabilitate ISA 40 face distincția între investițiile imobiliare și
proprietățile imobiliare utilizate de posesor. Astfel, „proprietatea imobiliară deținută de proprietar sau locator
în scopul închirierii și/sau pentru creșterea valorii capitalului este investiție imobiliară”[3]. Proprietățile
deținute pentru a fi utilizate în producția, furnizarea de bunuri sau de servicii sau în scopuri administrative sunt
imobilizări corporale. Pentru contabilizarea proprietăților imobiliare utilizate de proprietar este aplicabil IAS
16 Imobilizări corporale.
Standardul Național de Contabilitate „Investiții imobiliare”, intrat în vigoare la 01.01.2014, clasifică în
categoria investițiilor imobiliare proprietățile imobiliare deținute:
1. în scopul creșterii valorii;
2. pentru a fi transmise în leasing;
3. în baza unui contract de lesing și transmise în leasing operaţional;
4. pentru a fi utilizate în viitor într-un mod nedeterminat.
De exemplu, vor fi clasificate în categoria investițiilor imobiliare: terenurile deținute pentru a fi utilizate
în viitorul nedeterminat, clădirile aflate în proprietatea entității (sau deținute în baza unui contract de leasing
financiar) și închiriate în baza contractelor de leasing operaţional. În același timp, nu sunt considerate elemente
de investiții imobiliare:
n proprietățile imobiliare achiziționate cu scopul exclusiv să fie cedate ulterior, în viitorul apropiat, sau
cu scopul să fie îmbunătățite și revândute;
n proprietățile imobiliare care sunt construite sau îmbunătățite în numele unor terțe părți; proprietățile
aflate în posesia salariaților (indiferent dacă aceștia plătesc sau nu chirie la cursul pieței);
n proprietăți imobiliare utilizate de posesor care urmează a fi cedate; proprietăţile imobiliare care sunt
construite sau îmbunătățite pentru ca ulterior să fie utilizate ca investiții imobiliare; proprietatea
409
SECŢIUNEA NR. 4
imobiliară care este închiriată unei alte entități in cadrul unui contract de leasing financiar.
Investiţiile imobiliare clasificate ca fiind deținute in vederea vînzării (vor fi evaluate în conformitate cu
SNC Stocuri sau IFRS 5Active imobilizate deținute pentru vînzare și activități întrerupte, dacă entitatea aplică
în evidența contabilă IFRS).
Pentru organizarea evidenței contabile a investițiilor imobiliare Planul general de conturi contabile,
intrat în vigoare la 01.01.2014, prevede grupul de conturi 15 și anume:
Contul 151 „Investiții imobiliare” - destinat generalizării informației privind existența și mișcarea
investițiilor imobiliare temporar neutilizate, transmise în leasing operațional și altor investiții imobiliare.
Contul 151 „Investiţii imobiliare” este un cont de activ. În debitul acestui cont se înregistrează intrarea/
majorarea valorii investiţiilor imobiliare, iar în creditul contului 151 „Investiţii imobiliare” se înregistrează
ieşirea/diminuarea valorii investiţiilor imobiliare. Soldul contului 151 „Investiţii imobiliare” este debitor şi
reprezintă valoarea investiţiilor imobiliare determinată în conformitate cu standardele de contabilitate.
Pentru evidența analitică a categoriilor de investiții imobiliare, entitățile economice pot deschide la
contul sintetic 151 conturi analitice prin aprobarea lor în Planul de lucru și Politicile contabile.
Contul 152 „Amortizarea şi deprecierea investiţiilor imobiliare” este destinat generalizării informaţiei
privind amortizarea şi deprecierea investiţiilor imobiliare temporar neutilizate, transmise în leasing operaţional
şi altor investiţii imobiliare. Contul 152 „Amortizarea şi deprecierea investiţiilor imobiliare” este un cont de
pasiv (rectificativ). În creditul acestui cont se înregistrează calcularea/majorarea amortizării şi recunoaşterea
pierderilor din deprecierea investiţiilor imobiliare, iar în debitul contului 152 „Amortizarea şi deprecierea
investiţiilor imobiliare” se înregistrează decontarea/diminuarea amortizării, precum şi decontarea/reluarea
pierderilor din deprecierea investiţiilor imobiliare. Soldul contului 152 „Amortizarea şi deprecierea investiţiilor
imobiliare” este creditor şi reprezintă suma amortizării şi deprecierii acumulate a investiţiilor imobiliare
determinată în conformitate cu standardele de contabilitate.
În continuare ne propunem să analizăm unele exemple privind recunoașterea și contabilizarea investițiilor
imobiliare.
Exemplul 1. O entitate, producătoare de utilaj industrial, a achiziționat un teren de pământ la un preț
avantajos într-o zona unde guvernul are planuri de dezvoltare a unui parc industrial în termeni de 3 ani. Se
așteaptă că valoarea terenului să se aprecieze semnificativ dacă guvernul pune în aplicare aceste planuri.
Conducerea entității nu a decis ce să facă cu proprietatea.
Conform prevederilor art. 5 din SNC „Investiţii imobiliare” entitatea trebuie sa clasifice proprietatea
ca o investiție imobiliară. Chiar dacă entitatea nu a stabilit modul de utilizare a proprietății, pe termen mediu,
terenul este deținut pentru creşterea valorii capitalului.
Tranzacția de cumpărare a terenului de pământ va fi contabilizată astfel:
1. Debitul contului 151 „Investiții imobiliare” - la costul de intrare;
2. Creditul contului 521 „Datorii comerciale curente” – la valoarea datoriei față de furnizor.
Costul de intrare a investiției imobiliare include valoarea de procurare și costurile de achiziție direct
atribuibile (de exemplu, comision agenției imobiliare, onorariul notarului, taxele de stat și alte costuri de
tranzacționare).
Investiţiile imobiliare vor fi recunoscute ca activ atunci când:
1. este probabil sa fie generate către entitate beneficii economice viitoare aferente investiţiei imobiliare;
2. costul investiţiei imobiliare poate fi evaluat in mod credibil.
Exemplul 2.O entitate este proprietara unei baze hoteliere. Aceasta include un cazino, aflat într-o clădire
separată, care face parte din clădirile bazei hoteliere. Clienții săi sunt limitați numai la turiști si vizitatori
nerezidenți. Proprietarul administrează hotelul și alte amenajări din baza hotelieră, cu excepția cazinoului.
Cazinoul va fi închiriat unui administrator independent în baza unui contract de leasing operațional.
Conform prevederilor art. 6 din SNC ”Investiții imobiliare” în cazul în care o proprietate include două
părți –una deținută pentru a fi transmisă în leasing operaţional sau cu scopul creşterii valorii acesteia, iar altă
parte pentru a produce bunuri, prestarea serviciilor sau în scopuri administrative, clasificarea se efectuează
astfel:
Pct. 1. „dacă fiecare din aceste părţi poate fi vîndută sau transmisă în leasing financiar, entitatea
410
SECŢIUNEA NR. 4
înregistrează fiecare parte separat - ca investiţie imobiliară şi ca proprietate imobiliară utilizată de posesor” [2].
Prin urmare, conducerea entității trebuie sa clasifice casinoul ca investiție imobiliară, iar hotelul și alte
amenajări ca imobilizări corporale. Casinoul poate fi vândut sau închiriat separat în baza unui contract de
leasing financiar, deci entitatea înregistrează fiecare parte separat.
Conform pct.2 art. 6 „dacă fiecare din aceste părţi nu poate fi vîndută în mod separat, atunci proprietatea
imobiliară se consideră drept investiţie imobiliară în cazul în care partea deţinută pentru a fi utilizată în
producţie, pentru furnizarea de bunuri, prestări servicii sau în scopuri administrative este nesemnificativă” [2].
Pragul de semnificaţie privind delimitarea investiţiei imobiliare de proprietatea imobiliară utilizată de
posesor se stabileşte în politicile contabile ale entităţii.
De exemplu: O clădire are 30 de camere, din care 28 sunt închiriate. Două camere sunt folosite de către
entitate în scopuri administrative. Stabilirea a ceea ce reprezintă o parte „nesemnificativă” a clădirii este o
problema de raționament profesional. In acest caz, două camere din 30 vor fi privite ca nesemnificativa. In
consecință, proprietatea va fi contabilizata ca investiție imobiliară.
Exemplul 3. O entitate achiziţionează un oficiu administrativ. Prețul de cumpărare este de 2 mln lei,
taxele de transfer al proprietății sunt de 10 000 lei, iar onorariul notarului este de 2 000 lei. Clădirea este
închiriată în baza unui contract de leasing operațional. Cheltuielile generate de întreținere sunt de 15 000lei,
iar costurile de modernizare a clădirii sunt de 120 000 lei. Activitățile de întreținere și renovare sunt prestate
de un terț specializat. Vom contabiliza operațiile ce au avut loc la entitate în felul următor:
1. Constatarea inițială a investiției imobilizate achiziționate de la furnizor la cost de intrare:
Debitul contului 151 „Investiții mobiliare” – 2 012 000 lei ( 2 000 000 +10 000 +2 000) - la costul de
intrare;
Creditul contului 521 „Datorii comerciale curente” – 2 000 000 lei (la costul de achiziție);
Creditul contului 544 „Alte datorii curente” – 12 000 lei (taxele de transfer a proprietății și onorariul
notarului).
2. Recunoașterea costului serviciilor de întreținere:
Debitul contului 714 „Alte cheltuieli din activitatea operațională”
Creditul contului 521 „Datorii comerciale curente” – 15 000 lei.
3. Capitalizarea costurilor de modernizare:
Debitul contului 151 „Investiții mobiliare”
Creditul contului 521 „Datorii comerciale curente” – 120 000 lei.
Pentru evaluarea ulterioară a investițiilor imobiliare entitatea poate să aleagă una din cele două metode
recomandate de SNC „Investiții imobiliare”: metoda bazată pe valoarea justă sau metoda bazată pe cost.
Metoda de evaluare ulterioară este indicată în politicile contabile ale entității și se aplică tuturor investițiile
imobiliare.
Conform art. 23-26 din SNC „Investiţii imobiliare”, „în cazul aplicării metodei bazate pe valoarea justă
entitatea este obligată să evalueze toate investiţiile imobiliare la valoarea justă, fără calcularea amortizării şi
deprecierii acestora. Valoarea justă a investiţiei imobiliare se va determina în baza valorii de piaţă la data
raportării stabilite pe o piaţă activă pentru proprietăţi imobiliare similare, aflate în aceeaşi locaţie şi stare, care
fac obiectul unor contracte similare de vînzare, leasing sau de altă natură. Valoarea justă a investiţiei imobiliare
poate fi stabilită de către entitate de sine stătător sau de un evaluator independent” [2].
Dacă preţurile curente lipsesc și nu există o piață activă, valoarea justă a investiţiei imobiliare poate fi
stabilită în baza preţurilor curente pe o piaţă activă pentru alte investiţii imobiliare diferite ca natură, stare sau
amplasament (sau care fac obiectul unor contracte de leasing sau de altă natură), ajustate astfel încît să reflecte
diferenţele în cauză sau în baza preţurilor recente ale investiţiilor imobiliare similare de pe pieţe mai puţin
active, cu ajustările respective.
Exemplul 4.In urma cu 3 ani, o entitate a achiziţionat un spaţiu comercial destinat închirierii, prețul de
cumpărare de 360 000 lei. La sfîrșitul primului an, valoarea justă a spațiului comercial este de 400 000 lei, ca
urmare a evoluției prețurilor pe piață. Datorită reducerii chiriilor de pe piața imobiliară, la sfîrșitul anului al
doilea, valoarea justă a spațiului comercial este de 380 000 lei.
La sfîrșitul primului an, se înregistrează o diferență favorabilă de 40 000 lei (400 000 lei – 360 000 lei).
411
Debitul contului 721 „Cheltuieli cu active imobilizate”
Creditul contului 151 „Investiții mobiliare” – 20 000 lei.
Menționăm că în cazul aplicării metodei bazate pe valoare justă în practică apar mai multe probleme
legate de regimul fiscal aplicabil operațiilor de majorare a valorii juste. Codul fiscal nu conține nici o prevedere
privind recunoaşterea diferenţelor de valoare aferente investiţiilor
SECŢIUNEA NR. 4 imobiliare evaluate la valoarea justă
la determinarea
PROBLEME venitului impozabil. Este
ALE CONTABILITATII absolut IN
SI AUDITULUI necesară o precizare
CONDITIILE privind NOILOR
IMPLEMENTARII modul STANDARDE
de tratare fiscală a
diferențelor de valoare (pozitive sau negative) apărute în rezultatul evaluării investițiilor imobiliare la valoarea
justă, precum și modul lor de impozitare sau deducere.
În situațiile cînd valoarea justă nu poate fi determină în mod credibil, investiţia imobiliară poate fi
evaluată conform metodei bazată pe cost. La fel, această metodă poate fi aleasă opțional de către entitatea
economică pentru evaluarea ulterioară a investițiilor imobiliare.
Metoda bazată pe cost prevede evaluarea investițiilor imobiliare la costul de intrare diminuat cu suma
amortizării și deprecierii acumulate. În acest caz, entitatea se va conduce de prevederile SNC „Imobilizări
necorporale și corporale” pentru determinarea duratei de utilizare și metodei de amortizare și de prevederile
SNC Deprecierea activelor” – pentru contabilizarea pierderilor din deprecieri.
Exemplul 5. O entitate a achiziționat o clădire cu scopul transmiterii ei în leasing operațional, costul
de intrare constituie 1 000 000 lei, durata de exploatare utilă 40 ani. Conform politicilor contabile entitatea
utilizează pentru evaluare metoda bazată pe cost, amortizarea fiind calculată prin metoda liniară.
Prin urmare, vom determina și contabiliza amortizarea anuală:
Debitul contului 714 „Alte cheltuieli din activitatea operațională”
Creditul contului 152 „Amortizarea și deprecierea investițiilor imobiliare” – 25 000 lei (1 000 000lei
/40 ani)
Menționăm că în notele la situațiile financiare entitatea va indica clădirea dată la valoarea ei de piață
(justă).
Pe parcursul activității sale, în situațiile cînd există o modificare a utilizării proprietății, entitatea poate
transfera proprietatea din categoria imobilizărilor sau stocurilor în categoria investițiilor imobiliare sau invers.
Tratamentul veniturilor și pierderilor din transfer, care la fel nu este abordat în legislația fiscală, este
aplicabil numai entităților care contabilizează investițiile imobiliare la valoarea justă. Cînd o entitate utilizează
modelul bazat pe cost, transferurile nu modifică valoarea contabilă a proprietății imobiliare transferate.
Mai jos sunt prezentate câteva transferuri de proprietate și efectele lor având în vedere modelul bazat
pe valoarea justă.
Tabelul 1
Transferurile de proprietate și efectele lor asupra rezultatului financiar
Transfer
Schimbarea utilizării Venituri / cheltuieli
de la către aferente valorii juste
a) Începerea utilizării de către posesor Investiții imobiliare Imobilizăricorporale nu există,
proprietatea va fi contabilizata
in conformitate cu
SNC”Imobilizări necorporale
și corporale”
b) Începerea procesului de Investiții imobiliare Stocuri nu există,
îmbunătățire în perspectiva proprietatea va fi contabilizata
vânzării in conformitate cu SNC
”Stocuri”
c) Încheierea utilizării de către posesor Imobilizări corporale Investiții imobiliare Reevaluate conform
SNC”Imobilizări necorporale
și corporale”
d) Începerea unui leasing Stocuri imobiliare Investiții Sunt recunoscute în
operațional cu o altă parte Situația de profit și pierdere
e) Definitivarea procesului de Imobilizări corporale Investiții imobiliare Sunt recunoscute în Situația de
construcție sau îmbunătățire profit și pierdere
Sursa: adoptat de autor conform IAS 40 ”Investiții imobiliare.
O investiție imobiliară va fi derecunoscută (lichidată) din momentul cedării sau atunci cînd investiția
imobiliară este definitiv retrasă din folosință.
412
SECŢIUNEA NR. 4
Câștigurile și pierderile apărute din derecunoașterea investițiilor imobiliare sunt determinate ca diferența
între încasările nete din cedare și valoarea contabila a activului. Acestea sunt recunoscute in Situațiile financiare.
În cazul existenței operațiilor cu investiții imobilizate entitatea economică este obligată să dezvăluie în
anexele la situațiile financiare informația privind: modelul ales pentru evaluare - valoarea justă sau valoarea
bazată pe cost; în ce situații sunt clasificate și înregistrate drepturile imobiliare deținute prin contracte de
leasing operațional; criteriile pentru delimitarea investiției imobiliare de alte proprietăți utilizate de posesor sau
deținute în scopul vînzării pe parcursul desfășurării normale a activității; metodele și ipotezele semnificative
aplicate la determinarea valorii juste a investiției imobiliare și o declarație din care sa reiasă factorii pe baza
cărora s-a determinat valoarea justă; măsura în care valoarea justă a investiției imobiliare se bazează pe
evaluarea efectuată de un evaluator independent, cu experiența și calificare profesională.
Atunci când se utilizează modelul bazat pe cost, se vor specifica metoda de amortizare utilizată; durata
de viața utilă sau ratele de amortizare folosite.
În concluzie, menționăm că în practica contabilă inevitabil vor apărea dificultăți privind recunoașterea,
constatarea și evaluare investițiilor imobiliare, precum și probleme legate de contabilizarea corectă și impozitarea
operațiilor legate de această categorie de imobilizări. Evidența investițiilor imobiliare, fiind o experiență nouă
pentru practica contabilă autohtonă necesită o reglementare mai detaliate în legislația contabilă și fiscală.
Bibliografie
1. Planul general de conturi contabile. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 233-237/1534
din 22.10.2013.
2. SNC Investiții imobiliare. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 233-237/1533 din
22.10.2013.
3. IAS 40 Investment Property, http://ec.europa.eu/internal_market/accounting/ docs/consolidated/
ias40_en.pdf.
ASPECTS METHODOLOGICAL AND FEATURES

OF THE RECOGNITION OF INTANGIBLE ASSETS IN FINANCIAL
ACCOUNTING
BALAN Igor, Ph. D, associate professor,
Free International University of Moldova (ULIM)
At present, the more attention is paid to the up-graded innovative assets procurement as it related with
the enterprise’s development of its own innovative potential. In this research innovative assets mean the non-
monetary (cash), non-material assets of the enterprise, which can generate higher profit. In the accountingsuch
kind of assets are named intangible assets, and take part from the long-term assets. Their importance within
the certain industries is evident through the great impact on the innovative potential growth of enterprise.
The ability of the every enterprise to mobilize and to use its intangible assets effectively gives it a basis for
sustainable development. That’s why in this article emphasize is put on the main aspects and particularities of
the long term intangible assets accounting, because namely this type of assets represents innovative assets of
enterprise (business, economic entity).
Key words: accounting, book value, fair value, innovation assets, intangible assets, term of use,
recognition, wear and tear.
The research methods and materials. The research process, which explains economic phenomena, was
based on the usage of various scientific instruments: systematic and dialectical approach, the analysis and
413
SECŢIUNEA NR. 4
synthesis methods, induction and deduction, as well as the basic principles and provisions of international and
national accounting standards and other legal and regulatory acts, which regulate the use of intangible assets.
The concepts recognized by whole economic society and fundamental works of famous foreign scientists
about the development and improvement of intangible assets accounting, as well as the analysis of theoretical
and practical approaches in innovative activity of enterprise and its capacity to rise the innovative potential
were served as theoretical and methodological framework.
The results and discussion. According to the national accounting standard on «Long-termintangible and
tangible assets» [4] and to the publicationsof some authors [1; 5], intangible assets includeaccountingcomponents
of an enterprisethat simultaneouslyfulfill the followingconditions:
n do not have material form;
n are identified documentary by the entity in a separate mode under the provenience and cost criteria
from the others accounting elements;
n are controlled by the entity, because are entered in its possession through the financial leasing
agreement or through the economic jurisdiction rights;
n are owned by the entity on period that doesn’t extend one year (12 months) for the properly usage or
for the lease to the third party;
n its propertiesand featuresmeet the definitionof long-termintangible assets;
n there is probabilitythat the entitywill receive economicbenefit from the asset’s usage;
n the initialvalue of the assetcan be measured reliably;
n the presence of assets is confirmed bythe documentsprepared according tothe requirementsof the
Accounting Act(Articles 13, 19 and 20) [3] andthe Tax Code(Article257). [2].
At the same time, it should be noted, that in comparison with other long-term assets for intangible assets
is not installed by legislation cost limit value of an unit, such as for fixed assets. It means that the intangible
assets may be of any value regardless of the scope of its use or the importance as innovation capacity.
Intangible assets include a wide spectrum of assets which directly or indirectly affect the innovation
potential of the company and are shown in Figure 1.
Figure 1. The composition of enterprise’s intangible assets
414
SECŢIUNEA NR. 4
Licenses, industrial models, web-sites, rights of intangible assets’ usage as rights that are received from
the contribution to equity, rights that are appeared from the protection of documents, other intangible assets
also are included in the composition of enterprise’s intangible assets.
Innovative (intangible) assets are recognized in the accounting records by the established manner, but
must take into account a number of features, namely:
n licenses and other legal documents are recorded at the date of rights’ acquisition to use this
documentation;
n software and the same assets that are stored on a tangible object are recognized at the date of rights’
acquisition to use them;
n the right to use the patent or the industrial design, which were created by enterprise, as well as other
forms of title (protection) documents are recognized at the date of issue;
n innovative assets related to other long-term assets, regardless of the preparation time before the
beginning to use them, are recognized on the date when other long-term assets related to them are
started to exploit.
At the enterprise the initial assessment of each innovative asset is carried at the initial cost, which varies
in dependence of the asset acquisition’s manner.
Figure 2. The methods of receiving the innovative assets objects
The initial costin its order is formed from:

n The purchasing price, customs duties and non-refundabletaxes and fees;
n Directly attributable costs related to the object delivery to the desired location and to the required
state for the intended use.
Directly attributable costs, which related to the object delivery to the desired location and to the
required state for the intended use, include:legal and consulting services fees; state fee for theinnovativeassets
registration;the costs of intellectual property assessment;associated costswith the preparationfor the intended
useof innovativeassets, etc.
For example, we assume that under a license agreement, a company «Alpha» LLC (Limited Liability
Company) has acquired on 6-year term a right to use a patent worth 60 000 lei. Legal fees amounted – 600 lei,
and consulting fees – 1 000 lei. Personnel costs associated with the patent preparation for its intended purpose
415
SECŢIUNEA NR. 4
is equal 1429 lei. Based on the terms of this example, the company should make the following accounting
entries:
Reflection of the patent initial cost:
n Debit account «Unfinished intangible assets» - the amount 63 029 lei (60 000 lei + 600 lei + 1000 +
1429 lei);
n Credit account «Current commercial obligations», subaccount «Commercial obligations within the
country» - the amount 63,029 lei (60 000 lei + 600 lei + 1000 + 1429 lei).
The transfer right’s reflection to use the patent:
n Debit account «Intangible assets», subaccount «Patents and trade mark» - in the amount of 63 029
lei;
n Credit account «Unfinished intangible assets» - in the amount of 63 029 lei.
One of the characteristics of intangible assets is that the enterprise can create innovative assets by
its own efforts. In such cases the initial cost of intangible assets includes all additional costs. For example,
will suppose that «Alpha» LLC’s personnel created its own web-site that provides different information for
Internet (the name of the products, the list of services, contact details, etc.). The cost of developing the web-
site had formed from: the cost of consumed materials - 1000 lei; personnel costs – 12 000 lei; depreciation of
used computers – 2 500 lei; fee for hosting and registration of domain name - 500 lei. Created web-site meets
all requirements which are stipulated by the point 6 of national accounting standard about the «Long-term
intangible and tangible assets» [4], including the exclusive rights to use web-site which belong to its creators
inside the company, in this case to «Alpha» LLC.
Based on the terms of this example, the company should make the following accounting entries:
1. Reflection of incurred costs for the web-site development:
n Debit account «Unfinished intangible assets» - in the amount of 16 000 lei;
n Credit Account «Materials» – in the amount of 1000 lei;
n Credit Account «Debts on payment for staff « – in the amount of 12 000 lei;
n Credit Account «Amortization of fixed assets» - in the amount of 2 500 lei;
n Credit Account «Current commercial commitments» - in the amount of 500 lei.
2. Reflection of transmission in use web-site at the initial cost:
n Debit account «Intangible assets» - the amount of 16 000 lei;
n Credit Account «Unfinished intangible assets» - the amount of 16 000 lei.
Another feature of the innovative assets that is appeared after its transmission to the exploitation,
implicates two types of costs during to its life within the enterprise:
n Costs that do not generate additional economic benefits (for example, maintenance of the protection
documents on industrial property, improvement or modernization of intangible assets, the term
extension of the protection document, etc.);
n Costs that generate additional economic benefits.
Subsequent costs that do not generate additional economic benefits are recognized as an expense (current
or as expenses of future periods (deferred)), and those costs that generate additional economic benefits are
capitalized.
For example, will suppose that «Alpha» LLC after 3 years of usage of computer program to conduct
automated accounting has done significant changes in connection with the transition to new national
accounting standard, to the common chart of accounts and to other accounting regulations. The book value of
a computer program before the changes took place was 3 000 lei, the cost of improvements – 15 000 lei. After
the improvement the program’s usage term was extended and equals now 6 years. Thus, the book value of the
program has increased to 18 000 lei (3 000 lei + 15 000 lei), and the annual depreciation after the capitalization
of the deferred costs will be 3 000 lei (18 000 lei ÷ 6 years).Based on the terms of this example, the company
should make the following accounting entries:
1. Reflection of the incurred costs in the improvement of accounting program:
n Debit account «Intangible assets» – in the amount of 15 000 lei;
n Credit Account «Current commercial commitments» – in the amount of 15 000 lei.
416
SECŢIUNEA NR. 4
2. Reflection on administrative costs the accrued annual amortization of computer software for
accounting:
n Debit account «Administrative costs» subaccount «Amortization, maintenance and repair of long-
lived assets for administrative purposes» - in the amount of 3 000 lei;
n Credit Account «Amortization of intangible assets» subaccount «Amortization of Software» – in the
amount of 3 000 lei.
The term of usage of intangible asset is established on the basis of: the expected utilization of, the
possible obsolescence (discrepancy of such long-lived assets to new requirements), the dependence on the
period of use on the base of obtained legal rights (in the case of intangible assets, the period of exploitation is
mentioned in the license agreement), the term of protection documentation (patent, copyright, etc.).
It should be noted, that the useful life of the protection document may coincide with the period of its
legal protection. However, if as a result of an intangible asset’s usage (for example, a patent for invention),
the enterprise expects to receive economic benefits after a short period (3 years), in comparison with period
established by law (5 years), it means that the period of the asset’s usage corresponds to the period of the
expected economic benefits (3 years).
In some cases, an enterprise may resume contractual right to use (for example, a patent for invention),
then the term of usage of this amortizable intangible asset is determined as the period specified after the
resumption. At the same time, if the economic entity as a result of the relevant factors analysis can not establish
estimated period of time during which the asset will generate economic benefits, then such assets are considered
to be non-depreciable and not amortized, and become the subject for testing on depreciation in accordance with
the national accounting standard «Assets depreciation”.
In conclusion, we note that, according to the requirements of the national accounting standard «Long-
term intangible and tangible assets» [4], the recognition of the long-term assets (including intangible) stops at
its withdrawal.
In the current accounting the economic entity reflects the withdrawal of an intangible asset with the
following accounting entries:
1. Reflection of debiting the amount of accumulated amortization:
n Debit account «Amortization of intangible assets»;
n Credit Account «Intangible Assets».
2. Reflection of write-off of unamortized costs in liquidation or withdrawal of assets before the expiration
of their usage:
n Debit account «Associated costs with long-term assets» subaccount «Book value and expenses from
withdrawn intangible assets»;
n Credit Account «Intangible Assets».
For the growth of innovative capacity and for the development of innovative activity of enterprises in
recent years the more attention is paid to special role of innovative assets. These assets do not have a material
form, are identified, controlled by, and belong to the enterprise for a period exceeding one year; they generate
future economic benefits, and their initial cost can be measured reliably. There are some innovative features in
the process of recognition and measurement of such assets: enterprise can create innovative assets with its own
efforts; after the transfer of the objects in the usage, the economic entity may incur subsequent costs that can
generate or can not generate additional economic benefits, etc.The term of usage of innovative assets implies
to count the possible obsolescence, or the period of usage on the legal rights, or the term of the protection
document, etc.
Bibliography
1. Bucur, V.; Ţugulschi, Iu. Recunoaşterea, transmiterea sau cesiunea ulterioară a elementelor de
know-how create de către entitate. În: Contabilitate şi audit. 2011, nr. 3, p. 15-18.
2. Codul fiscal al Republicii Moldova nr. 1163-XIII din 24.04.1997. http://www.fisc.md/ CodulfiscalalRM.
aspx.
417
SECŢIUNEA NR. 4
3. Legea contabilităţii nr. 113 din 27 aprilie 2007. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013,
nr. 320-321, art.871.
4. Standardele naţionale de contabilitate. http://www.minfin.md/actnorm/ contabil/lawcontabil.
5. Букур, В. Учетнематериальныхактивов. Кишинэу: Картиер, 2002.
UNELE PROBLEME AFERENTE CONTABILITĂȚII COSTURILOR

MATERIALE ÎN PROCESAREA LAPTELUI
PRIN PRISMA NOILOR STANDARDE DE CONTABILITATE
COJOCARI Corneliu, drd., ASEM
The article approaches some problems refer to material costs in milk processing. The article analyzes
alternatively a theoretical problem refer to classification of material costs and a practical problem refer to
attributable material costs. The article concludes that new accounting standards solves important theoretical
problems in classification of material costs.
Key-words: material costs, milk processing, classification of costs, attributable costs.
Perfecționarea sistemului contabil de gestiune la fabricile de procesare a laptelui (FPL) necesită studierea
temeinică a problemelor existente în contabilitatea managerială a entităților. Un prim pas legat de investigarea
problemelor este analiza costurilor la FPL. Evidențierea și soluționarea unor probleme legate de costurile
materiale în procesarea laptelui constituie scopul cercetării în cauză.
Analiza domeniului problemei cercetate. Costurilor materiale în procesarea laptelui sunt puțin studiate
pe plan național deși ramura de procesare a laptelui este bine dezvoltată. Repere pentru studiul grupei date de
costuri sunt:
n indicațiile metodice privind contabilitatea costurilor de producție și calculația costului produselor și
serviciilor (indicații metodice) [3];
n standardul național ,,Stocuri” [2];
n literatura din domeniul industrializării laptelui, tehnologia procesării laptelui-lucrări și cercetări a
savanților autohtoni și din străinătate.
În același registru, este de menționat că nu există indicații metodice specifice pe plan național care ar
aborda direct componența, clasificarea costurilor în procesarea laptelui, ceea ce este un neajuns pentru practica
contabilă a ramurii.
În urma cercetărilor efectuate, privind costurile materiale aferente procesării laptelui, au fost identificate
2 situații care necesită clarificare:
1. stabilirea dacă noile standarde de contabilitate au rezolvat pe deplin unele neconcordanțe de ordin
teoretic privind costurile materiale;
2. evidențierea modalității de alocare a costurilor materiale repartizabile (în baza unui exemplu practic).
Pentru a da răspuns la faptul cum au influențat noile standarde chiar și asupra definirii și clasificării
costurilor materiale trebuie să privim retrospectiv la standardul național de contabilitate 3 „Componența
consumurilor și cheltuielilor întreprinderii” (SNC 3) (abrogat din 1 ianuarie 2015) [6]. Potrivit acestui
standard consumurile (costurile) de materiale incluse în costul produselor finite la întreprinderile de producție
sunt consumurile directe de materiale. Este cunoscut că, atribuirea directă a materialelor în cost depinde de
particularitățile ramurii și are loc doar în cazul când materialele consumate pot fi identificate, în mod direct,
în costul produsului finit. La FPL, laptele este folosit la fabricarea mai multor tipuri de produse. Ar părea că
dat fiind faptul că laptele nu poate fi inclus în mod direct în costul produselor finite, materia primă laptele ar
fi trebuit să fie considerat un cost indirect. Însă nici atribuirea lui la costuri indirecte nu este corectă deoarece
intră substanțial în componența produselor finite. Această neconcordanță de ordin teoretic a fost substanțial
418
SECŢIUNEA NR. 4
rezolvată de indicațiile metodice noi. Potrivit indicațiilor metodice, costurile materiale reprezintă valoarea
contabilă a stocurilor sau altor resurse materiale utilizate nemijlocit la fabricația produselor. În funcție de
modul de includere în costul produselor fabricate, costurile materiale se divizează în:
n costuri materiale directe – sânt legate de fabricația unui tip de produs și pot fi identificate ușor și exact
pe obiecte de evidentă a costurilor și de calculație nemijlocit prin observare și măsurare;
n costuri materiale repartizabile – sânt legate de fabricația produselor cuplate și pot fi atribuite obiectelor
de calculație prin repartizare.
Noile standarde aduc un element nou – costurile materiale repartizabile, care rezolvă aproape în totalitate
neconcordanța expusă mai sus. Adică, laptele - materia primă de bază, regăsită în mod substanțial în produsele
finite constituie un element de cost material repartizabil inerent particularităților tehnologice de producere a
laptelui, se atribuie la costurile materiale însă nu în mod direct dar prin repartizare, ceea ce este corect.
Totuși, în opinia noastră, rămâne un neajuns specific atât indicațiilor metodice noi, cât și SNC 3, faptul
că criteriul de bază pentru clasificarea costurilor este în funcție de modul de includere. În opinia noastră, la
clasificarea costurilor trebuie să se ia în calcul criteriul - în funcție de procesul tehnologic, adică clasificarea
costurilor în:
n costuri de bază - costuri specifice tehnologiei producției, inclusiv procesarea laptelui;
n costuri de regie - costuri care nu depind de procesul tehnologic, au rolul de a crea condiții normale;
n pentru organizarea și gestiunea producției.
Această clasificare corespunde Standardului Internațional de Contabilitate 2 [5, p.185], unde costurile
de conversie a stocurilor includ costurile cu manopera directă, precum și alocarea sistematică a regiei de
producție fixă și variabilă, generată de transformarea materialelor în produse finite.
Cea de-a doua problemă, se referă la modul de repartizare a costurilor materiale repartizabile în
procesarea laptelui. Astfel, la entitățile de procesare a laptelui materia primă de bază o constituie:
n laptele integral furnizat de gospodăriile colective, de fermieri și țărănești;
n ,,laptele degresat și smântâna dulce obținute din laptele integral în condițiile lăptăriilor de fermă, din
punctele de colectare și smântânire a laptelui sau direct în întreprinderile de industrializare a laptelui”
[3, p.75];
n laptele praf integral sau degresat.
De menționat că după prelucrarea complexă a laptelui se obțin concomitent mai multe tipuri de produse
(lapte, smântână din lapte integral, chefir de 1%, 2,5%, 3,2% grăsime etc.). Prin urmare laptele va fi componentă
a costurilor materiale directe repartizabile și se va atribui la produsele lactate fabricate proporțional normelor
de consum a laptelui, volumului produselor fabricate (în expresie cantitativă sau convențional-cantitativă) sau
altei baze stabilite în politicile contabile ale FPL.
Obiectul cercetării noastre a fost „Fabrica de Unt din Florești” S.A. care a furnizat anumite date
contabile. La fabrica dată se produc un nomenclator de 52 de produse. Atribuirea laptelui la produsele lactate
fabricate are loc potrivit normelor de consum pe tip de produs, moment stabilit de politica de contabilitate și
rețetele de producere. În cele ce urmează ne-am propus să analizăm pe baza unui exemplu concret cum are loc
repartizarea laptelui pe tipuri de produse (exemplul 1). De menționat ne-am referit doar la o componentă de
cost material repartizabil, pentru a nu complica calculele.
Exemplul 1 Admitem că SA ,,Fabrica de Unt din Florești” a produs în luna aprilie 2014 un total 252000
kg de chefir, nemijlocit: 103649 kg chefir de 2,5% grăsime; 96882 kg chefir de 1,0% grăsime și 51469 kg chefir
de 3,2% grăsime, în diferite tipuri de ambalaje. În acest scop s-au consumat 165529,48 kg de lapte de 3,5%
grăsime cu un cost unitar de 4 lei kg. Rețeta de producție stipulează următoarele norme de consum lapte de
3,5% grăsime pentru producere:
n pentru chefir 2,5% - 741,4 kg la 1000 kg de produs finit;
n pentru chefir 1,0% - 308 kg la 1000 kg de produs finit;
n pentru chefir 3,2% - 932,9 kg la 1000 kg de produs finit.
De notat faptul că diferențele dintre 1000kg de produs finit și normele indicate îl formează laptele
degresat (fiind parte componentă a rețetei), care în mod analog se supune repartizării, după modalitatea expusă
în continuare (tabelul 1). De asemenea, specific întreprinderii analizate este deschiderea unui sub-cont de
419
SECŢIUNEA NR. 4
5 cifre pentru evidența procesării laptelui 81111 ,,Procesarea laptelui”, moment specificat de politicile de
contabilitate.
La finele perioadei de gestiune, în registrul de evidență la contul 811 ,,Activități de bază” s-au reflectat
următoarele înregistrări contabile:
n Debit 811 ,,Activități de bază”, sub-contul 81111 ,,Procesarea laptelui” la suma de 662117,9431
lei;
n Credit 211 ,,Materii prime și materiale de bază”, sub-contul 2111 „Lapte” la valoarea laptelui
repartizat pentru chefir de 2,5 % de 328898,175 lei;
repartizat pentru chefir de 1,0 % de 127713,728 lei;
repartizat pentru chefir de 3,2 % de 205506,04 lei.
Tabelul 1
Repartizarea costurilor materiale pe tipuri de produse proporțional consumului normativ al
materialelor (lapte de consum de 3,5% grăsime)
Tipuri de Unitatea Volum Norma de Consum Coeficient de Consum Costuri

produse de măsură efectiv de consum normativ de repartizare efectiv de materiale
producție, lapte de 3,5 lapte, kg lapte, kg repartizabile,
Kg % la 1000 lei
kg, kg
1 2 3 4 5 6=∑7/∑5 7 8=7x4
Chefir 2,5 kg 103649 741,4 76845,368 1,07 82224,5438 328898,175
Chefir 1,0 kg 96882 308 29839,656 1,07 31928,4319 127713,7277
Chefir 3,2 kg 51469 932,9 48015,43 1,07 51376,5101 205506,0404
Total - - - 154700,45 1,07 165529,486 662117,9431
Sursa: Elaborat de autor potrivit notelor contabile de repartizare de la SA ,,Fabrica de Unt din Floreşti”.
1. Noile standarde de contabilitate aduc un element nou în clasificarea costurilor materiale – costurile
materiale repartizabile. Această actualizare rezolvă problema teoretică privind repartizarea
materialelor de bază în producția finită și atribuirea acestora la costurile materiale.
2. În opinia noastră, rămâne un neajuns specific indicațiilor metodice noi, faptul că criteriul de bază
pentru clasificarea costurilor rămâne după modului de includere.
3. Propunem în acest sens ca clasificarea costurilor se realizeze conform criteriului-în funcție de
procesul tehnologic. Aceasta ne va alinia la practica internațională pe segmentul respectiv de evidență
contabilă.
Bibliografie
1. Planul general de conturi contabile. Ministerul Finanțelor, Ordin nr. 119 din 06.08.2013 privind
aprobarea Planului general de conturi contabile. În Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 233-
237/1534, din 22.10.2013.
2. Standardul național de contabilitate ,,Stocuri”. Ministerul Finanțelor, Ordin nr. 118 din 06.08.2013
privind aprobarea Standardelor Naționale de Contabilitate. În Monitorul Oficial al Republicii
Moldova nr. 177-181/1224, din 16.08.2013.
3. Indicațiile metodice privind contabilitatea costurilor de producție și calculația costului produselor
și serviciilor. Ministerul Finanțelor, Ordin nr. 118 din 06.08.2013 privind aprobarea Standardelor
Naționale de Contabilitate. În Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 177-181/1224, din
16.08.2013.
420
SECŢIUNEA NR. 4
4. Guzun, V.; Mustaţă, Gr.; Rubţov, S.; Banu, C.; Vizireanu, C. Industrializarea laptelui. Manual pentru
instituțiile de învățământ superior. Chișinău: Editura „Tehnica-Info”, 2001- 488 p.
5. Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) incluzând Standardele Internaționale de
Contabilitate (IAS)/Consiliul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate. București: CECCAR,
2011, vol. A. 1994 p.
6. Standardul național de 3 ,,Componența consumurilor și cheltuielilor întreprinderii”. aprobat prin
ordinul Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova nr. 174 din 25.12.1997. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova. 1997, nr. 88-91 din 30.12 (abrogat din 1 ianuarie 2015).
ABORDĂRI PRIVIND ACTIVELE FINANCIARE CONFORM NOILOR

STANDARDE DE CONTABILITATE
Marcela FOCŞA, drd.,
The financial instruments represents a contract that gives rise to a financial asset of one entity and a
financial liability or equity instrument of another entity. Financial asset is any asset that is cash, an equity
instrument of another entity, a contractual right, a contract that will or may be settled in the entity’s own equity
instruments. Costs of issuing or reacquiring equity instruments are accounted for as a deduction from equity,
net of any related income tax benefit.
Financial instruments are initially recognised when an entity becomes a party to the contractual
provisions of the instrument, and are classified into various categories depending upon the type of instrument,
which then determines the subsequent measurement of the instrument.
The financial assets can be classified in one of the following categories: financial assets at fair value
through profit or loss, available for sale financial assets, loans and receivables, held to maturity investments.
Those categories are used to determine how a particular financial asset is recognized and measured in the
financial statements.
Keywords: Financial assets, dividends, financial instruments, investments, costs of issuing, financial
guarentees, profit or loss
Un activ financiar este orice activ care reprezintă: depozite, un instrument de capitaluri proprii al unei
alte entităţi sau un drept contractual. În noile Standarde de contabilitate ce au intrat în vigoare obligatoriu din
01 ianuarie 2015, activele financiare se regăsesc în Standardul Naţional de Contabilitate „Creanţe şi investiţii
financiare”. Acest standard a fost elaborat în baza Directivelor UE, Cadrului general conceptual pentru
raportarea financiară, IAS 19 „Beneficiile angajaţilor”, IAS 32 „Instrumente financiare: prezentare”, IFRS 7
„Instrumente financiare: informaţii de furnizat”, IFRS 9 „Instrumente financiare”.
Conform prevederilor standardului sus menţionat, investiţiile financiare reprezintă active sub formă de
valori mobiliare, cote de participaţie în capitalul social al altor entităţi şi alte investiţii deţinute de entitate în
scopul exercitării controlului, obţinerii veniturilor sau altor beneficii economice.
Trebuie de menţionat că în categoria activelor financiare nu se include imobilizările corporale şi
necorporale, stocurile, activele în leasing, deoarece acestea nu conferă dreptul contractual de a obţine un alt
activ financiar, deşi pot determina apariţia unui flux de trezorerie, mai precis a încasării de disponibilităţi.
Conform IAS 39 “Instrumente financiare: recunoaştere şi evaluare“ activul financiar este generat de un
contract al instrumentelor financiare pentru o întreprindere.
Activele financiare constituie active necorporale şi includ:
– drepturile inerente deţinerii unei întreprinderi sau proprietăţi, respectiv de a folosi, de a ocupa, de a
vinde, de a închiria sau de a administra;
421
SECŢIUNEA NR. 4
– drepturile inerente din cadrul unui contract ce garantează o opţiune de a cumpara, sau unei închirieri
cu opţiune de cumpărare;
– drepturile inerente deţinerii unui pachet de acţiuni sau obligaţiuni care în orice moment poate fi vîndut.
Cu alte cuvinte, activele financiare cuprind titlurile de participare; alte titluri imobilizate şi creanţe
imobilizate.
Activele financiare de natura titlurilor de participare şi a altor titluri imobilizate se înregistrează la
momentul dobîndirii acestora, conform legislaţiei în vigoare, iar împrumuturile acordate pe termen lung se
înregistrează în momentul constatării dreptului de creanţă respectivă.
Investiţiile financiare se recunosc ca active în baza contabilităţii de angajamente în cazul în care există
o certitudine întemeiată că în urma deţinerii investiţiilor entitatea va obţine beneficii economice viitoare şi
valoarea investiţiilor financiare poate fi evaluată în mod credibil.
Evaluarea activelor financiare se face la costul de achiziţie sau valoarea determinată prin contractul de
dobândire a acestora. Evaluarea activelor financiare este necesară din mai multe considerente. În primul rînd,
un activ financiar poate fi inclus între activele unui investitor. Ca urmare, pentru a stabili valoarea totală a
activelor deţinute de investitor, trebuie determinată valoarea activelor financiare ale acestuia. Dacă investitorul
doreşte să îşi vîndă participaţia sa, precum şi în cazul moştenirii acesteia, este nevoie de a fi determinată
valoarea ei pentru stabilirea impozitului aferent sau pentru luarea unei hotărîri judecătoreşti. La fel este necesar
a se evalua valoarea activului financiar în cazul în care acesta este trecut drept aport la capitalul entităţii.
Activele financiare se evaluează iniţial la costul de intrare, сomponenţa сăruia diferă în funcţie de tipul
şi modalitatea de intrare a investiţiilor.
În dependenţă de gradul de afiliere al părţilor, activele financiare pot fi aferente părţilor afiliate şi
neafiliate. În funcţie de termenele de achitare şi deţinere, acestea se divizează în curente şi pe termen lung. Se
consideră curente dacă termenul de deţinere probabilă nu depăşeşte 12 luni de la data raportării, iar la depăşirea
termenului respectiv, se consideră drept active financiare pe termen lung.
Conform IAS 32 „Instrumente financiare: prezentare”, activele financiare se regăsesc atît în cadrul celor
imobilizate, cât şi între activele circulante (investiţii financiare pe termen scurt şi disponibilităţi).
Conform IAS 39 „Instrumente financiare”, activele financiare se pot clasifica în funcţie de scopul
deţinerii în imobilizări financiare şi active curente, cu baze de evaluare ulterioară diferite.
După evaluarea la valoarea justă cu pierderi/câştiguri recunoscute în contul de profit şi pierdere, activele
financiare sunt:
– active financiare deţinute pentru ttranzacţionare, care sunt achiziţionate sau produse cu scopul de a
genera profit (sunt folosite mai des de către instituţiile financiare);
– instrumente evaluate la valoarea justă de la început.
Activele financiare desemnate conform opţiunii valorii juste sunt acelea care elimină sau reduc o
nepotrivire contabilă legată de evaluare şi sunt administrate sau performanţa lor este evaluată la valoarea justă
conform unei politici de management al riscurilor.
Activele financiare păstrate pînă la scadenţă sunt acele active financiare cu plăţi fixate sau determinabile
şi cu scadenţă fixă (acţiuni preferenţiale, obligaţiuni, titluri de stat), pe care întreprinderea are intenţia expresă
şi capacitatea de a le păstra pînă la scadenţă.
O întreprindere nu are intenţia declarată de a păstra o investiţie pînă la scadenţă dacă intenţionează să
păstreze investiţia o perioadă nedeterminată, sau nu a fixat o scadenţă şi este gata să vândă investiţia ca răspuns
la schimbarea ratei dobânzii, la gradul de risc sau din nevoia de lichiditate.
Împrumuturile şi creanţele sunt activele financiare create ca urmare a furnizării directe de bani, mărfuri,
servicii unui debitor, altele decît cele care sunt iniţiate cu scopul de a fi vândute imediat sau în scurt timp.
Instrumentele financiare disponibile pentru vînzare sunt activele financiare care nu s-au încadrat în
primele trei categorii. Activele financiare care nu sunt considerate iniţial deţinute pentru tranzacţionare şi care
ulterior sunt vândute sunt considerate disponibile pentru vînzare, pentru că încadrarea lor se realizează pe baza
obiectivelor urmărite de entitate la achiziţia lor şi nu pe decizia ulterioară de a le vinde.
Se pot transfera activele financiare încadrate iniţial ca disponibile pentru vînzare, la active deţinute
pentru tranzacţionare, doar dacă sunt incluse ulterior într-un portofoliu ce are ca scop obţinerea de profit pe
422
SECŢIUNEA NR. 4
termen scurt. Activele financiare încadrate iniţial ca şi păstrate pînă la scadenţă pot fi transferate în categoria
active disponibile pentru vînzare, atunci cînd are loc o schimbare a intenţiei sau capacităţii întreprinderii de a
le păstra pînă la scadenţă sau cînd există dovezi că s-a obţinut profit pe termen scurt.
În Standardul Naţional de Contabilitate „Creanţe şi investiţii financiare” investiţiile financiare se
clasifică în valori mobiliare (titluri financiare care certifică dreptul patrimonial al deţinătorului sau dreptul
împrumutătorului – posesor de document faţă de emitentul acestora), cote de participaţie (drepturi sub formă
de părţi sociale sau alte participaţii deţinute de entitate în capitalul social al altor entităţi) şi alte investiţii
financiare.
Valorile mobiliare includ:
– acţiunile;
– obligaţiunile;
– titluri de creanţe sub formă de bonuri de trezorerie, şi certificate bancare.
Alte investiţii financiare includ împrumuturile acordate (mijloace acordate de entitate în numerar sau în
natură altor persoane juridice sau fizice în baza contractelor de împrumut), depozitele bancare şi altele.
Împrumuturile acordate se contabilizează ca majorare a investiţiilor financiare şi diminuare a numerarului
sau altor active, iar rambursarea împrumuturilor acordate anterior se contabilizează ca majorare a numerarului,
altor active circulante şi diminuare a investiţiilor financiare.
Dividendele şi dobînzile calculate pentru investiţiile financiare se recunosc ca venituri, iar costurile
aferente deservirii investiţiilor financiare se contabilizează ca majorare a cheltuielilor curente şi diminuare a
numerarului, creanţelor şi majorare a datoriilor curente.
În costul de intrare al valorilor mobiliare se include preţul de procurare şi costurile aferente procurării
(comisioanele şi onorariile achitate consultanţilor, brokerilor şi dealеrilor, taxele prevăzute de legislaţia în
vigoare, alte costuri tranzacţionale) şi se contabilizează ca majorare a investiţiilor financiare şi diminuare a
numerarului, creanţelor curente, capitalului ne-vărsat sau neînregistrat şi/sau majorare a datoriilor, veniturilor
curente.
În ceea ce priveşte valorile mobiliare sub formă de obligaţiuni, costul de intrare al acestora se ajustează
în cazul în care costul de intrare nu coincide cu valoarea nominală a acestora. Aici diferenţa dintre costul de
intrare şi valoarea nominală a obligaţiunilor se amortizează prin metoda liniară pe măsura calculării dobînzii
sau în alt mod stabilit în politicile contabile şi se contabilizează ca majorare concomitentă a investiţiilor
financiare şi veniturilor curente în cazul în care valorile mobiliare au fost procurate la un preţ mai mic decît
valoarea nominală şi ca majorare a cheltuielilor curente şi diminuare a investiţiilor financiare, în cazul în care
valorile mobiliare au fost procurate la un preţ mai mare decît valoarea nominală.
La fiecare dată de raportare entitatea determină dacă există sau nu temei pentru deprecierea valorilor
mobiliare, cu excepţia celor evaluate la valoarea justă.
Deprecierea se face în cazul în care se întâlnesc dificultăţi financiare semnificative a emitentului
valorilor mobiliare, dispare piaţa financiară pentru valorile mobiliare, nu se respectă de către emitent clauzele
contractuale privind plata dividendelor şi dobânzilor.
În urma cazurilor menţionate mai sus valorile mobiliare se evaluează la valoarea justă minus costurile
probabile de vînzare. Dacă valoarea contabilă a valorilor mobiliare depăşeşte valoarea justă minus costurile
probabile de vînzare entitatea recunoaşte pierderea din depreciere, care se contabilizează ca majorare a
cheltuielilor curente şi micşorare a investiţiilor financiare.
Dacă situaţiile ce au dus la depreciere dispar sau îşi pierd din importanţă, atunci pierderile contabilizate
anterior trebuie reluate şi se contabilizează ca majorare concomitentă a investiţiilor financiare şi veniturilor
curente.
Investiţiile financiare sunt reflectate în contabilitate cu ajutorul următoarelor conturi de activ:
– Investiţii financiare pe termen lung: 141 „Investiţii financiare pe termen lung în părţi neafiliate”,
„Investiţii financiare pe termen lung în părţi afiliate”;
– Investiţii financiare curente: 251 „Investiţii financiare curente în părţi neafiliate”, 252 „Investiţii
financiare curente în părţi afiliate”.
Odată cu tranziţia la noile standarde de contabilitate şi la noul plan de conturi contabile este necesar a se
423
SECŢIUNEA NR. 4
face transpunere a soldurilor conturilor contabile aplicate pînă la momentul trecerii la conturile noi.
În afară de transpunerea soldurilor conturilor, în momentul tranziţiei la noile standarde, entitatea trebuie
să deconteze:
– diferenţele de reevaluare a investiţiilor financiare pe termen lung (reducerea şi ecartul de evaluare) – la
profitul nerepartizat (pierderea neacoperită) al anilor precedenţi;
– majorarea/diminuarea valorii investiţiilor pe termen lung – la investiţiile financiare pe termen lung;
– diminuarea valorii investiţiilor curente – la investiţiile financiare curente.
Pentru respectarea punctelor expuse, în contabilitatea instituţiilor s-au efectuat următoarele operaţiuni:
– Transpunerea soldurilor investiţiilor financiare pe termen lung în părţi neafiliate:
Debitul contului 141 „Investiţii financiare pe termen lung în părţi neafiliate”;
Creditul contului 131 „Investiţii pe termen lung în părţi nelegate”.
– Transpunerea soldurilor investiţiilor financiare pe termen lung în părţi afiliate:
Debitul contului 142 „Investiţii financiare pe termen lung în părţi afiliate”;
Creditul contului 132 „Investiţii pe termen lung în părţi legate”.
– Decontarea soldurilor majorării valorii investiţiilor pe termen lung:
Debitul contului 141 „Investiţii financiare pe termen lung în părţi neafiliate”;
Debitul contului 142 „Investiţii financiare pe termen lung în părţi afiliate”;
Creditul contului 133 „Modificarea valorii investiţiilor pe termen lung”.
– Decontarea soldurilor diminuării valorii investiţiilor pe termen lung:
Debitul contului 133 „Modificarea valorii investiţiilor pe termen lung”;
Creditul contului 141 „Investiţii financiare pe termen lung în părţi neafiliate”;
Creditul contului 142 „Investiţii financiare pe termen lung în părţi afiliate”.
– Transpunerea soldurilor investiţiilor financiare curente în părţi neafiliate:
Debitul contului 251 „Investiţii financiare curente în părţi neafiliate”;
Creditul contului 231 „Investiţii pe termen scurt în părţi nelegate”.
– Transpunerea soldurilor investiţiilor financiare curente în părţi afiliate:
Debitul contului 252 „Investiţii financiare curente în părţi afiliate”;
Creditul contului 232 „Investiţii pe termen scurt în părţi legate”.
– Transpunerea soldurilor aferente ajustării investiţiilor financiare curente:
Debitul contului 233 „Diminuarea valorii investiţiilor pe termen scurt”;
Creditul contului 251 „Investiţii financiare curente în părţi neafiliate”;
Creditul contului 252 „Investiţii financiare curente în părţi afiliate”.
Ca şi celelalte active ale entităţii, ieşirea valorilor mobiliare are loc în urma vînzării, stingerii, transmiterii
cu titlu gratuit sau alte circumstanţe şi se decontează la valoarea contabilă care se determină pe fiecare titlu
aparte sau pe grupe de valori mobiliare cu acelaşi emitent. Valorile mobiliare care au acelaşi emitent şi care
au fost înregistrate în contabilitate la date şi costuri de intrare diferite, la ieşire se evaluează în conformitate
cu politicile contabile, după metoda costului mediu ponderat sau metoda FIFO (primul intrat – primul ieşit).
Valoarea contabilă a valorilor mobiliare ieşite se contabilizează ca majorare a cheltuielilor curente şi
diminuare a investiţiilor financiare, iar veniturile din ieşirea valorilor mobiliare se contabilizează ca majorare
concomitentă a numerarului, creanţelor şi veniturilor curente.
La ieşirea valorilor mobiliare pot apărea costurile aferente ieşirii acestora. Ele urmează a fi contabilizate
ca majorare a cheltuielilor curente şi diminuare a numerarului, creanţelor curente sau majorare a datoriilor
curente.
Mărimea cotelor de participaţie se negociază între asociaţi şi se reflectă în actele de constituire ale
entităţii în care investitorul deţine astfel de cote. Cotele de participaţie se prezintă în situaţiile financiare la
costul de intrare. Împrumuturile acordate în natură se consideră investiţii financiare dacă la expirarea termenului
acestora sunt respectate cerinţele legislaţiei în vigoare (de exemplu, în cazul în care nu se restituie activele
prevăzute în contract sau valoarea activelor care urmează a fi restituite se recuperează în numerar).
Deoarece depozitele bancare reprezintă depuneri de numerar în instituţiile financiare în scopul obţinerii
venitului sub formă de dobânzi, deschiderea depozitelor bancare se contabilizează ca majorare a investiţiilor
424
SECŢIUNEA NR. 4
financiare şi diminuare a numerarului. Închiderea depozitelor bancare se contabilizează ca majorare a

numerarului şi diminuare a investiţiilor financiare.
Dat fiind faptul că situaţiile financiare au drept scop prezentarea informaţiilor utile în luarea deciziilor
economice pentru o gamă largă de utilizatori, acestea neapărat trebuie să includă date despre investiţiile
financiare.
Aici se vor reflecta următoarele informaţii: valoarea contabilă a fiecărei grupe de investiţii la începutul şi
sfîrşitul perioadei de gestiune; diferenţa dintre costul de intrare şi valoarea nominală a obligaţiunilor decontată
la cheltuieli sau venituri curente; diferenţa dintre costul de intrare (valoarea contabilă) şi valoarea justă a
valorilor mobiliare cotate pe piaţa financiară, decontată la cheltuieli sau venituri curente; mărimea veniturilor
din investiţii sub formă de dobânzi, dividende etc.; cota curentă a investiţiilor financiare pe termen lung;
valoarea investiţiilor financiare reclasificate din investiţiile financiare curente în investiţiile financiare pe
termen lung.
Bibliografie
1. IAS 19 „Beneficiile angajaţilor”.

2. IAS 32 „Instrumente financiare: prezentare”.
3. IAS 39 „Instrumente financiare: recunoaştere şi evaluare”.
4. IFRS 7 „Instrumente financiare: informaţii de furnizat”.
5. IFRS 9 „Instrumente financiare”.
6. SNC „Creanţe şi investiţii financiare”.
7. SNC 25 „Contabilitatea investiţiilor”.
CONTABILITATEA IMPOZITULUI PE PROFIT ÎN VIZIUNEA SNC

„CHELTUIELI”
GUŢAN Viorica, lect. superior, UCCM
The implementation of new accounting regulations requires finding methods for counting the income tax
in accordance with the national accounting standards and general ledger accounts.
According to § 34-36 of National Accounting Standards «Expenses», the business entities may use
two methods for accounting the corporate income tax: the current or deferred method. In our opinion, when
choosing the method of accounting for income tax we must apply several accounting principles such as
«materiality» and “consistency”.
Cuvinte-cheie: contabilitate, impozit pe profit, metoda impozitului curent, metoda impozitului amânat.
Reglementările contabile naţionale prevăd impozitul pe venit. În opinia noastră, acest termen poate fi
utilizat doar de entităţile cu statut de persoană juridică, care aplică regimul fiscal al agenţilor economici ai
sectorului micului business (capitolul 71 din Codul fiscal) la care obiectul impunerii este venitul din activitatea
operaţională. Însă, entităţile Republicii Moldova, inclusiv ai cooperaţiei de consum, care au statut de persoana
juridică, au devenit contribuabili ai TVA în rezultatul depăşirii limitei de livrări de mărfuri, servicii, stabilită
prin art. 112 (1) din Codul fiscal [1] calculează şi achită impozitul pe profit. Aceste entităţi impozitează nu
venitul global brut, ci doar rezultatul activităţii (profitul/pierderea) entităţii. Din aceste considerente, este mai
rezonabil de a utiliza termenul „impozit pe profit”. Iar conturile contabile, în viziunea noastră trebuie să fie
redenumite din „impozit pe venit” cu termenul „impozit pe venit/profit”.
Din 1 ianuarie 1998 şi până la 31 decembrie 2014 modul de contabilizare a impozitului pe profit a
fost reglementat de SNC 12 „Contabilitatea impozitului pe venit”. În conformitate cu prevederile Ordinului
425
SECŢIUNEA NR. 4
Ministerului Finanţelor nr.166 din 28.11.2013, entităţile Republicii Moldova, cu excepţia entităţilor de interes
public şi subiecţilor ce aplică Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS), care n-au aplicat cu
titlu de recomandare din 1 ianuarie 2014 noile reglementări contabile, sunt obligate cu titlu obligatoriu din
1 ianuarie 2015 să aplice Standardele Naţionale de Contabilitate (SNC) noi [5] şi Planul general de conturi
nou [2]. Ordinea de implementare a sistemului nou de contabilitate sunt stabilite de Recomandările metodice
privind tranziţia la noile Standarde Naţionale de Contabilitate [3].
Implementarea noilor reglementări ale contabilităţii condiţionează necesitatea identificării:
n metodelor de contabilizare a impozitului pe profit în corespundere cu SNC noi;
n conturilor evidenţei sintetice destinate contabilizării impozitului pe profit.
În conformitate cu reglementările § 34-36 din SNC „Cheltuieli” [5] pentru contabilizarea impozitului pe
profit entităţile economice pot aplica metoda impozitului pe profit curent sau amânat.
Regulile de contabilizare a impozitului pe profit prin metoda impozitului pe profit curent sunt fixate în
SNC „Cheltuieli”, iar regulile de contabilizare a impozitului pe profit prin metoda impozitului amânat sunt
reglementate de IAS 12 „Impozitul pe profit” [4].
În faţa fiecărei entităţi din Republica Moldova apare problema selectării şi includerii în politicile
contabile a uneia din metodele de contabilizare a impozitului pe profit. Să examinăm esenţa şi modul de
aplicare a fiecărei metode în parte.
Metoda impozitului pe profit curent presupune, că impozitul pe profit calculat spre plată într-o perioadă
de gestiune se determină din profitul impozabil în Declaraţia privind impozitul pe profit şi este egal cu
cheltuielile cu privire la impozitul pe profit curent. Cheltuielile privind impozitul pe profit curent se determină
prin aplicarea la suma profitului impozabil a cotei impozitului stabilită în Codul fiscal pentru perioada fiscală
respectivă. Profitul impozabil se determină în conformitate cu regulile stabilite de legislaţia fiscală. Profitul
impozabil se determină în baza profitului contabil corectat cu diferenţele dintre valoarea fiscală şi contabilă
a veniturilor şi cheltuielilor. Diferenţele între rezultatul contabil şi fiscal pot avea caracter permanent sau
temporar.
Metoda impozitului curent nu presupune identificarea şi contabilizarea diferenţelor temporare.
Avantajele acestei metode constau în faptul, că cheltuielile privind impozitului pe profit calculate prin
metoda impozitului curent este mai uşor de înţeles pentru utilizatori şi este mai puţin costisitoare în comparaţie
cu metoda impozitului amânat. Impozitul pe profit plătit în mod real este cea mai bună bază de previziune a
fluxurilor băneşti, deoarece impozitele amânate pot să nu fie plătite decât peste o perioadă mare de timp sau
deloc.
Dezavantajul acestei metode este impactul negativ asupra „imaginii fidele”, deoarece activele şi datoriile
sunt constate în contabilitate într-o perioadă de gestiunea, iar influenţa lor fiscală este luată în calcul în altă
perioadă de gestiune. Utilizarea acestei metode încalcă principiul prudenţei şi contabilităţii de angajamente.
Metoda impozitului pe profit amânat presupune contabilizarea cheltuielilor privind impozitul pe profit
prin recunoaşterea contabilă a diferenţelor temporare. Conform acestei metode, suma impozitului pe profit
amânat este reflectată în Bilanţ. Până la urmă, toate diferenţele temporare se resorb (reversează, anulează),
iar efectele impozabile ar trebui contabilizate în perioada în care au avut loc tranzacţiile care au provocat
aceste diferenţe, şi când se efectuează plata impozitelor. Necontabilizarea impozitelor după principiul metodei
reportului de impozit provoacă fluctuaţia profitului net în funcţie de diferenţele temporare, ceea ce ar determina
o mai mare greutate în previziunea profitului şi a fluxurilor băneşti.
Mecanismul de aplicare a metodei impozitului curent şi impozitului amânat se va prezenta în baza
următorul exemplu convenţional.
Exemplul 1. Entitatea cooperatistă „Consumcoop Peresecina” a înregistrat în anul N un profit contabil
până la impozitare în mărime de 100 000 lei, iar în anul următor (N+1) 95 000 lei. În anul N de gestiune nu se
recunosc datoriile privind provizionul constituit pentru reparaţia mărfurilor vândute pentru defectele minore
în mărime de 15 000 lei, conform normelor fiscale, dar care sunt deductibile în anul următor, atunci când sunt
utilizate. Cota impozitului pe profit, în ambele perioade de gestiune, constituie 12 %.
În baza datelor enunţate vom prezenta calculele în tabelul 1.
426
SECŢIUNEA NR. 4
Tabelul 1
Determinarea rezultatului net prin metoda impozitului curent şi impozitului amânat
Metoda impozitului curent Metoda impozitului amânat
№ Indicatorii Perioada Perioada Total Perioada Perioada Total

de de de de
gestiune, gestiune, gestiune, gestiune,
N N+1 N N+1
1 2 3 4 5=3+4 6 7 8=6+7
1. Rezultatul până la impozitare (profitul 100 000 95 000 195 000 100 000 95 000 195 000
contabil), lei
2. Ajustarea datoriilor (+,-), lei +15 000 - 15 000 0 +15 000 - 15 000 0
3. Rezultatul impozabil, lei 115 000 80 000 195 000 115 000 80 000 195 000
4. Cota impozitului pe profit,% 12 % 12 % x 12 % 12 % x
5. Cheltuieli privind impozitul pe profit (rd.3 13 800 9 600 23 400 13 800 9 600 23 400
x rd.4)
6. Cheltuieli privind impozitul amânat, lei x x x -1 800 + 1 800 0
(rd.2 x rd.4)
7. Total cheltuieli privind impozitul pe profit, 13 800 9 600 23 400 12 000 11 400 23 400
lei (rd.5+ rd.6)
8. Rezultatul net (profitul net), lei (rd.1 - rd.7) 86 200 85 400 171 600 88 000 83 600 171 000
Potrivit datelor prezentate, observăm că deşi cheltuielile privind impozit pe profit sunt egale în total
pe doi ani de gestiune, repartizarea pe perioade este diferită. Astfel, metoda impozitului curent în I-ul an
de gestiune demonstrează o repartizare incorectă a cheltuielilor privind impozitul pe profit, atingând cota
impozitului pe profit de 13,8% (13800 / 100000 x 100 %), iar în anul ulterior N+1 micşorând cota impozitului
pe profit la 10,11 % (9600 / 95000 x 100 %). Ca urmare, se creează o situaţie de majorare a rezultatului
financiar în perioada scurtă de timp şi de reducere în perioada de lungă durată.
În cazul utilizării metodei impozitului amânat cota impozitului pe profit este de 12 % (12000 / 100000
x 100 %) în perioada de gestiune N şi respectiv 12% (11400 / 95000 x 100 %) în perioada N+1. Prin urmare,
în ambele perioade de gestiune cota cheltuielilor privind impozitul pe profit este identică.
Spre deosebire de metoda impozitului curent, la aplicarea metodei impozitului amânat se respectă
principiul de bază al contabilităţii: metoda contabilităţii de angajamente. Ca urmare, concluzionăm că acest
concept este mai fiabil.
Mai sus s-a demonstrat fiabilitatea metodei impozitului amânat. Totodată, stabilim că entităţile micului
business, inclusiv ale cooperaţiei de consum, potrivit reglementărilor SNC au dreptul să aplice metoda cea mai
simplă de contabilizare a impozitului pe profi - metoda impozitului curent.
În opinia noastră, la selectarea metodei de contabilizare a impozitului pe profit trebuie să fie aplicate
principiile contabilităţii: „pragul de semnificaţie” şi „permanenţei metodelor”. Astfel, dacă diferenţele
temporare au o influenţă nesemnificativă asupra rezultatul financiar, atunci entitatea este în drept să selecteze
metoda impozitului curent. În acest caz, decizia trebuie luată în rezultatul unei analize a influenţei diferenţelor
temporare asupra rezultatului financiar pe o perioadă de cel puţin 3 ani. Totodată, metoda aleasă de entitatea
cooperatistă, trebuie să fie inclusă în politicile contabile şi aplicată consecutiv de la o perioadă de gestiune la
alta.
Dacă conform politicilor contabile ale entităţii, după tranziţia la noile SNC, va fi aplicată metoda
impozitului pe profit curent, Recomandările metodice privind tranziţia la noile Standarde Naţionale de
Contabilitate [3] prevăd necesitatea de recunoaşterii activelor şi datoriilor amânate privind impozitul pe profit.
Astfel, se întocmesc următoarele formule contabile:
427
SECŢIUNEA NR. 4
1. De recunoaşterea creanţelor amânate privind impozitul pe profit”:

Debit 335 „Rezultat din tranziţia la noile reglementări contabile”;
Credit 135 „Active amânate privind impozitul pe venit”.
2. De recunoaşterea datoriilor amânate privind impozitul pe profit:
Debit 425 „Datorii amânate privind impozitul pe venit”;
Credit 335 „Rezultat din tranziţia la noile reglementări contabile”.
După trecerea la metoda impozitului curent, nu vor mai fi întocmite formule contabile privind apariţia şi
respectiv anularea activelor şi datoriilor amânate privind impozitul pe profit. În contabilitate se va înregistra
doar datoria curentă privind impozitul pe profit (p. 35 din SNC „Cheltuieli”):
Debit 731 „Cheltuieli (economii) privind impozitul pe venit”
Credit 534 Datorii faţă de buget”, subcontul 5341 „Datorii privind impozitul pe venit din activitatea de
întreprinzător şi profesională”
În cazul, în care entitatea economică utilizează după tranziţia la noile SNC metoda impozitului amânat
privind impozitul pe profit, soldurile activelor şi datoriilor amânate privind impozitul pe profit se trec la
conturile de alte active imobilizate şi alte datorii pe termen lung. În acest caz se vor întocmi următoarele
formule contabile:
1. Transpunerea soldurilor activelor amânate privind impozitul pe profit:
Debit 172 „Alte active imobilizate”;
Credit 135 „Active amânate privind impozitul pe venit”.
2. Transpunerea soldurilor datoriilor amânate privind impozitul pe profit:
Debit 425 „Datorii amânate privind impozitul pe venit”;
Credit 428 „Alte datorii pe termen lung”.
Modul de de recunoaştere şi transpunere a activelor şi datoriilor amânate privind impozitul pe profit la
data tranziţiei la noile SNC îl vom cerceta în baza următorului exemplu:
Exemplul 2. În bilanţul agentului economic „Consumcoop Peresecina” pentru anul 2014 s-au înregistrat:
n active amânate privind impozitul pe profit – 14 600 lei;
n datorii amânate privind impozitul pe profit – 21 500 lei.
În corespundere cu politicile de contabilitate pentru anul 2015 cheltuielile privind impozitul pe profit se
determină prin:
n metoda impozitului curent (varianta I);
n metoda impozitului amânat (varianta II).
Potrivit datelor exemplului 2 la data trecerii la SNC noi (01.01.2015) se vor întocmi următoarele formule
contabile:
Varianta I:
1. La suma de recunoaşterii creanţelor amânate privind impozitul pe profit”:
Debit 335 „Rezultat din tranziţia la noile reglementări contabile” – 14 600 lei;
Credit 135 „Active amânate privind impozitul pe venit” – 14 600 lei.
2. De recunoaşterii datoriilor amânate privind impozitul pe profit:
Debit 425 „Datorii amânate privind impozitul pe venit” – 21 500 lei;
Credit 335 „Rezultat din tranziţia la noile reglementări contabile” – 21 500 lei.
Varianta II:
1. La suma transpunerii soldurilor de active amânate privind impozitul pe profit:
Debit 172 „Alte active imobilizate” – 14 600 lei;
Credit 135 „Active amânate privind impozitul pe venit” – 14 600 lei.
2. La suma transpunerii soldurilor de datorii amânate privind impozitul pe profit:
Debit 425 „Datorii amânate privind impozitul pe venit” – 21 500 lei;
Credit 428 „Alte datorii pe termen lung” – 21 500 lei.
Informaţiile aferente cheltuielilor privind impozitul pe profit trebuie prezentate în situaţiile financiare.
Modul, forma şi volumul de prezentare a acestor informaţii sunt reglementate de SNC „Prezentarea situaţiilor
financiare”.
428
SECŢIUNEA NR. 4
Bibliografie
1. Codul fiscal, nr. 1163-XIII din 24 aprilie 1997. In: Contabilitate şi audit, 2014. nr. 1.
2. Planul general de conturi contabile, aprobat prin Ordinul Ministerului Finanţelor al Republicii
Moldova nr. 118 din 06.08.2013. În: Monitorul Oficial al R. M. nr. 233-237 din 22.10 2013.
3. Recomandările metodice privind tranziţia la noile Standarde Naţionale de Contabilitate, aprobate prin
Ordinele Ministerului Finanţelor al R. M. nr.118 şi 119 din 6 august 2013 şi nr. 166 din 28.11.2013.
În: Monitorul Oficial al R. M. nr. 291-296/1833 din 13.12.2013.
4. Standardele Internaţionale de Raportare Financiară – IFRS. http: //www.mf.gov.md.(vizitat
10.02.2015).
5. Standardele Naţionale de Contabilitate, aprobate prin Ordinul Ministerului Finanţelor al R. M. nr.
118 din 06.08.2013. În: Monitorul Oficial al R. M., nr. 233-237 din 22.10 2013.
NECESITĂŢI ŞI TENDINŢE ÎN ACTIVITATEA DE AUDIT

Mihaela ONOFREI, prof. dr.,Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași
Bogdan FÎRȚESCU, conf. univ., dr.,Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași
During last years, the audit activity worldwide and in Romania was continuously growing and
follows the international trend based on management change point of view, those asses the important role
of management and internal controls/audit to their business operations. The most important responsibility
is nowadays attributed to control risk, referring to specific actions of identifying, controlling and managing
risks. As some survey and interviews indicate, specific internal audit functions are reexamining fundamental
value schemes by shifting from an internal audit model focusing on controls assurance to a risk-centric model
where risk and control assurance are based on the effectiveness of risk management processes developed by
management. The paper is focused to identify the actual international trends and recommendations in order
to improve the efficiency of the audit activities aside with some idiosyncrasies that characterize the Romanian
audit endeavor and possible lessons that should be learned.
Keywords: audit, audit intern, necesităţi, tendinţe, provocări, managementul riscului
În contextual dezvoltării auditului intern, abilităţile care determină dezvoltarea profesională şi succesul
auditorului sunt în continuă transformare. Studiile recente evidenţiază necesitatea existenţei a cel puţin
şapte calităţi ale auditorului, ce trebuie îndeplinite în vederea realizării unui audit de calitate (Chambers, R
şi McDonald). Astfel, autorii identifică, printre atributele cele mai importante, următoarele calităţi ca fiind
esenţiale: integritate, relaţionare, parteneriat, comunicare, lucru în echipă, diversificare, învăţare continuă (vezi
Figura1)
Figura 1. Atribute importante în activitatea de audit
429
SECŢIUNEA NR. 4
Sursa: prelucrare după Chambers, R.; McDonald, P., Succeeding as a 21st Century Internal Auditor:7
Attributes of Highly Effective Internal Auditors, https://global.theiia.org/news/Documents/7%20
Attributes%20of%20Highly%20Effective%20Internal%20Auditors.pdf
Asemenea caracteristici (calităţi) al auditorului cu impact direct asupra calităţii activităţii de audit,
rezultă dintr-o serie de chestionare ce au avut ca subiect profesia de audit intern (a se vedea şi Top 5 IA Skills
Sought by Global Recruiters) care au reliefat atribute necesare ale auditorului intern în viziunea agenţiilor
de recrutare şi angajatorilor, principalele cerinţe fiind legate de gândirea analitică, abilităţile de comunicare,
cunoştinţe IT, managementul riscului şi abilitate în afaceri (a se vedea Graficul nr. 1)
Grafic 1. Calităţi necesare în viziunea agenţiilor de recrutare

Sursa: prelucrare proprie după date furnizate de Top 5 IA Skills Sought by Global Recruiters, 2014
Se constată rolul important al managementului riscului şi abilităţii în afaceri, acestea situându-se pe

locul trei în preferinţele angajatorilor (49% dintre respondenţi au considerat deosebit de importante asemenea
calităţi), în opinia noastră, având, însă, un rol mult mai însemnat în cunoştinţele fundamentale ale unui auditor.
Studii recente privind activitatea de audit indică abilitatea în afaceri ca un atribut şi mai important, discuţiile
recente cu lideri internaţionali ai profesiei de audit şi chestionarele, relevând că această însuşire este în egală
măsură deosebit de importantă, alături de: curiozitate şi abilităţi de cercetare; persuasivitate, competenţă în
adaptarea managementului; orientare spre servicii; abilitatea de a identifica şi răspunde la diversitatea culturală;
o viziune globală. Abordările recente confirmă orientarea auditului către modele continue de asigurare şi
controlului riscului („continuous risk and control assurance model”).
Desfăşurând-ne activitatea într-o societate a riscului, în care teama permanentă că oricând se pot
manifesta evenimente cauzatoare de pagube (Fîrşescu, 2015, cap3, p.1), activitatea de audit ne apare ca
fiind indisolubil legată de concepte precum guvernanţa corporativă şi managementul riscului. Considerăm
că, din perspectiva guvernanţei corporative, se realizează conducerea în ansamblu a întregii organizaţii prin
acceptarea funcţionării tuturor componentelor interne, precum şi implementarea managementului riscurilor, a
sistemului de management financiar şi control intern, inclusiv a auditului intern. Adesea, în practică, termenul
de guvernanţă este folosit parţial cu sensul de control care poate lua diverse forme cum sunt: controlul total
sau parţial al proprietarului afacerii, controlul acţionarilor minoritari, control prin procură, managementul
controlului (Onofrei, M.; 2009, p. 13).
Conceptul de management al riscului are, de asemenea strâns legat de gestiunea riscurilor, presupunând
ca firmele să decidă ce riscuri fac parte din activitatea lor de bază şi trebuie reţinute, respectiv ce riscuri trebuie
430
SECŢIUNEA NR. 4
transferate către alte părţi. Datorită ingineriei financiare, riscurile pot fi separate şi realocate între persoanele
care sunt dispuse să le asume. (Anton, S.G, 2009, p.29). Termenul de gestiunea riscurilor (sau managementul
riscurilor) utilizat în cadrul instituţiilor (ne)financiare reprezintă totalitatea politicilor şi procedurilor pe care
instituţiile financiare le-au implementat pentru a monitoriza şi controla expunerea lor faţă de risc.” (idem, p.38)
Guvernanţa corporativă, managementul riscului şi activitatea de audit, prin dinamicitatea specifică,
sunt supuse în permanenţă unor reconsiderări, necesare adaptării continue la un mediu ce se modifică cu
rapiditate. Constatăm că un raport al PricewaterhouseCoopers din anul 2012 evidenţiază o serie de tendinţe
în activitatea de audit, sintetizând că în următorii cinci ani liderii auditului intern trebuie să se focalizeze pe
abordarea centrată pe risc (“risc-centric”) dacă doresc să rămână actori cheie (SAP BusinessObjects, A Look
into the Future: The Next Evolution of Internal Audit Continuous Risk and Control Assurance, p.10). Deloitte
şi Touche au o perspectivă asemănătoare, prinicipalele elemente de viziune ce apar în studiul Deloitte fiind
axate pe:
n focalizare pe risc, orientată pe viziune pro-activă şi raportare dinamică,
n orientare pe conceptul de businees assurance, abordare similară asigurări şi controlului riscului
n aplicarea tehnologiilor de vârf pe segmentele de testare automată şi monitorizare continuă.
O sinteză a mutaţiilor majore ce au loc în activitatea de audit intern sunt prezentate în Tabelul nr. 2.
Tabelul 2
Mutaţiilor semnificative în activitatea de audit intern

Istoric Prezent Avangardist
Focus Audit instituțional axat pe Prioritizarea auditului axat pe Orientare pe strategie, afaceri și
planificare risc risc
Perspectivă Istorică Actuală Viitoare
Stil “Poliție corporativă” “Tata știe mai bine” Consultant și sfătuitor

Mandat Respectare strictă a Control financiar “Bussines assurance”
procedurilor existente
Orientare pe risc Financiar Financiar Riscurile entității
Instrumente Programe de lucru Programe de audit; control Platforme de risc, autoevaluare
Tehnologie - lucrări automate Testare automată și monitorizare
continuă
Sursa:prelucrare şi interpretare proprie după SAP BusinessObjects, A Look into the Future:
The Next Evolution of Internal Audit Continuous Risk and Control Assurance, www. sap.com
În vederea asigurării cerinţelor viitoare ale activităţii de audit, în studiul SAP Business se propune un
model de asigurare a controlului continuu al riscului, care permite o monitorizare cât mai atentă a ameninţărilor
la adresa firmelor şi în care să fie integrată activitatea de audit.
Modelul de asigurare a controlului riscului
Din perspectiva fluxurilor informaţionale şi interdependenţelor între activităţile implicate, Figura 2
explică modelul de asigurare continuă a controlului riscului:
431
SECŢIUNEA NR. 4
Figura 2. Modelul de asigurare continuă a controlului riscului
Modelul se axează pe calitatea procesului de gestionare a riscurilor întreprinderii stabilite de

managementul companiei. Acest proces identifică şi evaluează ca riscurile asociate obiectivelor întreprinderii
să fie acoperite de programul de asigurare a monitorizării continue a riscurilor. Deşi auditorii interni pot avea
un “algoritm” şi metode proprii de evaluare independentă a riscurilor (axat pe experienţa lor, de exemplu),
procesul de auditare continuă ar trebui să fie integrat, sau cel puţin să asigure revizuirea şi evaluarea şi din
partea echipei de management, mai degrabă decât să constituie rezultatul unui studiu separat şi o evaluare
a riscului potenţial redundantă. Auditorii interni pot şi ar trebui să-şi întărească rezultatele procesului de
gestionare a riscurilor prin auditare periodică. Aceste activităţi ar trebui să abordeze adecvat procesul de
gestiune, să identifice şi să evalueze riscurile pentru atingerea obiectivele organizaţionale. Devine important,
ca auditul să evalueze dacă procesul ia în considerare toţi factorii pentru evaluarea riscurilor, cum ar fi, de
exemplu, rezultatele auditului intern anterioar. O asemenea strategie este relevantă prin faptul că cele mai
multe dintre obiective organizaţionale rămân relativ constante şi; de obicei, organizaţiile le revizuiesc doar
anual, cu excepţia cazului în care există schimbări majore. Riscurile entităţii se schimbă, însă, constant, noi
ameninţări putând să apară oricând, în timp ce vechile riscuri pot să dispară sau să se diminueze ca importanţă.
Monitorizarea este necesară pentru a asigura identificarea riscurilor actuale cele mai semnificative, această
acţiune necesitând abordarea din perspectiva riscurilor noi sau în creştere care necesită riscului şi controlul
suplimentar. Totodată, monitorizarea trebuie să semnaleze creşterile bruşte ale nivelului de risc care necesită o
atenţie imediată din partea conducerii sau auditorilor interni.
432
SECŢIUNEA NR. 4
În raport cu cele de mai sus, considerăm necesară actualizarea permanentă a cunoştinţelor auditorilor
români şi focalizarea acestora pe problematica specifică guvernanţei corporative şi managementului riscului,
respectiv implementarea celor mai noi tehnologii informaţionale în procesele decizionale şi ale monitorizării
continue a riscurilor în cadrul unor platforme specializate. Având în vedere condiţiile economice dificile
actuale, principala provocare cu care se va confrunta activitatea de audit în următorii ani, considerăm că va fi
determinată de necesitatea adăugării de valoare adăugată la nivelul entităţilor auditate printr-o activitate cât mai
performantă, mai ales din perspectiva găsirii soluţiilor cele mai eficiente din sfera managementului riscului, în
condiţiile adaptării modelelor, metodelor şi tehnicilor de evaluare de nivel internaţional la necesităţile firmelor
româneşti.
Bibliografie
1. Anton, Sorin Gabriel. Gestiunea riscurilor financiare. Abordări teoretice şi studii de caz, Editura
Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 2009.
2. Chambers, R.; McDonald, P. Succeeding as a 21st Century Internal Auditor:7 Attributes of Highly
Effective Internal Auditors,
https://global.theiia.org/news/Documents/7%20Attributes%20of%20Highly%20Effective%20
Internal%20Auditors.pdf , 2013.
3. Fîrţescu, Bogdan. Bazele asigurărilor de bunuri, persoane și răspundere civilă, suport de curs, 2014-
2015, Iaşi, 2015.
4. Institute of Internal Auditors, Global Technology Audit Guide: Continuous Auditing: Implications
for Assurance, Monitoring, and Risk Assessment.
5. Onofrei, Mihaela. Guvernanta financiara corporativa, Editura: Wolters Kluwer, 2009.
6. PricewaterhouseCoopers, Internal Audit 2012, A study examining the future of internal auditing and
the potential decline of a controls-centric approach, 2012.
7. Organizations of the Treadway Commission (COSO), Enterprise Risk Management Framework,
http://www.coso.org/documents/coso_erm_executivesummary.pdf , 2014.
8. Organizations of the Treadway Commission (COSO), Guidance on Monitoring Internal Control
Systems, http://www.coso.org/documents/coso_guidance_on_monitoring_intro_online1_002.pdf,
2009.
ASPECTE NOI ÎN ÎNTOCMIREA SITUAŢIILOR FINANCIARE

PANUȘ Valentina, dr., USM
Odată cu aplicarea standardelor de contabilitate noi, întocmirii situațiilor financiare i se acordă o

atenție deosebită, deoarece unele forme de prezentare a acestora depind nu numai de prevederile normative
dar și de raționamentul contabil.
Cuvinte cheie: situații financiare, bilanț, situație de profit și pierdere, situația modificărilor capitalului
propriu, situaţia fluxurilor de numerar, note la situațiile financiare.
Odată cu aplicarea standardelor de contabilitate noi, întocmirii situaţiilor financiare i se acordă o atenţie
deosebită, deoarece unele forme de prezentare a acestora depind nu numai de prevederile normative dar şi de
raţionamentul contabil.
Întru respectarea prevederilor Legii Contabilităţii nr. 113 din 27.04.2007 (în continuare – Legea
contabilităţii) au fost elaborate şi aprobate Standardele de Contabilitate (în continuare - SNC) conforme
cu Directivele UE, Cadrul general conceptual pentru raportarea financiară, Standardele Internaţionale de
Raportare Financiare.
433
SECŢIUNEA NR. 4
Aplicarea reglementărilor contabile noi sunt obligatorii din 01.01.2015, astfel entităţile începând cu
perioada de gestiune curentă aplică noile standarde de contabilitate.
În conformitate cu SNC ”Prezentarea situaţiilor financiare” care reglementează modul de întocmire şi
prezentare a situaţiilor financiare complete şi simplificate ale entităţilor, care aplică Standardele Naţionale de
Contabilitate, accentuează că în funcţie de criteriile stabilite în Legea contabilităţii şi necesităţile informaţionale
ale utilizatorilor entitatea poate întocmi:
– situaţii financiare complete; sau
– situaţii financiare simplificate.
Situaţiile financiare complete cuprind:
1. bilanţul;
2. situaţia de profit şi pierdere;
3. situaţia modificărilor capitalului propriu;
4. situaţia fluxurilor de numerar;
5. notele la situaţiile financiare.
Situaţiile financiare simplificate cuprind:
1. bilanţul;
2. situaţia de profit şi pierdere;
3. nota explicativă.
Formularele situaţiilor financiare, precum, bilanţul, situaţia de profit şi pierdere, situaţia modificărilor
capitalului propriu, situaţia fluxurilor de numerar, unele modele de note la situaţii financiare, sunt prezentate în
anexe la SNC Prezentarea situaţiilor financiare.
Cu referire la formularul bilanţului, situaţiei de profit şi pierdere, situaţia modificărilor capitalului
propriu, situaţia fluxului de numerar, menţionăm că acesta nu au suferit modificări majore, de exemplu, vom
expune unele schimbări generale:
– bilanţul, a fost mai structurat, altfel spus au fost excluse delimitarea pe subcapitole, si unele poziţii au
fost incluse în comun (de exemplu, producţia in curs de execuţie şi produsele etc.);
– situaţia de profit şi pierdere, practic nu a suportat modificări, a fost numai generalizata informaţia
aferent rezultatelor altor activităţi într-un singur rând, de exemplu rd.090 se reflectă diferenţa dintre veniturile
şi cheltuielile din alte activităţi din perioada de gestiune. Astfel, conform SNC Prezentarea situaţiilor financiare
pct. 93 veniturile din alte activităţi cuprind veniturile aferente activelor imobilizate, cu excepţia plusurilor de
active constatate la inventariere; dividende şi/sau participaţii în alte entităţi (cu excepţia celor indicate în rândul
010); dobânzi (cu excepţia celor indicate în rândul 010); diferenţe favorabile de curs valutar; intrarea activelor
cu titlu gratuit; reluarea pierderilor din depreciere; compensaţii pentru acoperirea pierderilor excepţionale; alte
fapte economice care nu se referă la activitatea operaţională.
– situaţia modificărilor capitalului propriu, a fost îmbogăţit cu unele poziţii noi precum, rd. 050 – capital
retras, rezultatul din tranziţia la noile reglementări contabile.
– situaţia fluxurilor de numerar, au fost reformulate unele poziţii, dar ca esenţă a fost inclusă perioada de
gestiune precedentă pentru toate posturile din formular.
În cazul cînd formularele celor patru situaţii ne sunt cunoscute în linii generale, atunci formularele
notelor la situaţii financiare sunt in unele cazuri noi pentru contabili.
Totodată menţionăm că SNC Prezentarea situaţiilor financiare menţionează că notele la situaţiile
financiare cuprind anexele şi nota explicativă.
Astfel, detalierea informaţiilor financiare trebuie incluse în anexele, precum:
1. date generale;
2. informaţiile cerute de Standardele Naţionale de Contabilitate;
3. nota informativă privind veniturile şi cheltuielile clasificate după natură;
4. nota informativă privind relaţiile cu nerezidenţii.
Cu referire la anexa 8 din SNC Prezentarea situaţiilor financiare, putem expune că reprezintă o notă ce
expune modul de prezentarea a veniturilor şi cheltuielilor clasificate după natură. Astfel, profitul (pierderea)
netă a perioadei de gestiune din rd.160 trebuie să corespundă profitului (pierderii) netă a perioadei de gestiune
434
SECŢIUNEA NR. 4
din rd. 120 din Situaţia de profit şi pierdere.

Nota informativă prezentată prin anexa 9 al prezentului standard este nouă, şi prezintă informaţiile
privind relaţiile cu nerezidenţii, care sunt expuse prin şapte tabele.
Nota explicativă trebuie să conţină informaţii financiare suplimentare care nu sunt incluse în situaţiile
financiare şi în anexele la acestea. Standardul sus menţionat menţionează că volumul, structura şi forma de
prezentare a notei explicative se stabilesc de către fiecare entitate de sine stătător în funcţie de dimensiunea,
forma juridică de organizare, domeniul/profilul de activitate a acesteia şi necesităţile informaţionale ale
utilizatorilor situaţiilor financiare.
Totodată, reglementările contabile noi prevăd că pe lângă informaţiile cerute conform prevederilor
Legii contabilităţii, Standardelor Naţionale de Contabilitate şi altor acte normative, nota explicativă trebuie să
includă următoarele compartimente:
1. informaţii privind corespunderea situaţiilor financiare Standardelor Naţionale de Contabilitate;
2. dezvăluirea politicilor contabile;
3. analiza activităţii economico-financiare a entităţii;
4. alte informaţii.
În acest context, în scopul explicării modului de întocmire a situaţiilor financiare inclusiv şi a notelor la
acestea menţionăm că Ministerul Finanţelor a elaborat un Ghid cu privire la întocmirea situaţiilor financiare (a
fost plasat proiectul ghidului pe pagina www.minfin.md).
În ghidul sus menţionat este expus detaliat printr-un studiu de caz complex modul de întocmire a
situaţiilor financiare precum şi a notelor la situaţiilor financiare.
Modelul de prezentare a informaţiilor în note poate fi diferit în formă tabelară sau sub formă de text,
tipul şi volumul informaţiilor de prezentat ţin de cerinţele standardelor precum şi pragul de semnificaţie stabilit
de fiecare entitate, cum şi de necesităţile informaţionale ale utilizatorilor.
Menţionăm că în fiecare standarde este un compartiment ce prevede ce informaţii trebuie prezentat în
situaţii financiare, de asemenea, generalizarea acestor prevederi sunt şi în anexa la SNC Prezentarea situaţiilor
financiare.
Cu referire la volumul de prezentare a informaţiilor depinde, în general, de pragul de semnificaţie stabilit
de fiecare entitate, de exemplu pentru o entitate 1000 lei va fi limita de prezentare, pentru altă entitate poate fi
şi 25 000 lei, această limită depinde de volumul entităţii şi dimensiunile informaţionale ale acestora, precum şi
necesităţile decizionale ale utilizatorilor.
Astfel, modul şi structura de prezentare a notelor ţine de raţionamentul contabil precum şi de necesităţile
decizionale a utilizatorilor.
Bibliografie
1. Legea Contabilităţii nr. 113 din 27.04.2007.

2. SNC „Prezentarea situaţiilor financiare”, Monitorul Fiscal 233-237 din 22.10.2013.
3. Ghid cu privire la întocmirea situaţiilor financiare, www.minfin.md.
4. Noţiunea de semnificaţie în fundamentarea raţionamentului profesional contabil, Chişinău, Monitorul
fiscal, 01 (23 ) ianuarie 2015.
PARTICULARITĂŢI ALE CONTABILITĂŢII ÎN

ASOCIAŢIILE OBŞTEŞTI ÎN VEDEREA NOILOR REGLEMENTĂRI
CONTABILE
PRODAN Djulieta, lect. superior, UCCM
During the spectrum of accounting changes to legislation is necessary to estimate the general way of
435
SECŢIUNEA NR. 4
adjusting the accounting, including accounting of non-profit organizations , the differences between the CNS
and the new provisions applied to them before the date of transition. In this article we will refer to an actual
accounting element introduced by SNC « Investment Property «. Investment property - property held rather to
earn rentals and / or to increase its value , than for use in production or for administrative purposes , sold in
the ordinary course of business .
Cuvinte cheie: organizaţie necomercială, asociaţie oştească, investiţie imobiliară, proprietate imobiliară.
Organizaţie necomercială – persoană juridică al cărui scop principal este altul decît obţinerea de profit
şi care este înregistrată sub formă de asociaţie (asociaţie obştească, asociaţie religioasă, partid sau de altă
organizaţie social-politică, de sindicat, uniune de persoane juridice, de patronat, alte forme în conformitate cu
legislaţia), fundaţie, instituţie.
Organizaţia necomercială ţine contabilitatea şi întocmeşte rapoarte financiare în conformitate cu
principiile fundamentale şi regulile stabilite în Legea contabilităţii, standardele de contabilitate, planul de
conturi contabile şi alte acte normative.
În spectrul celor prezentate şi schimbărilor operate în legislaţie privind contabilitatea e necesar de estimat
modul general de ajustare în contabilitate, inclusiv în contabilitatea organizaţiilor necomerciale, a diferenţelor
dintre prevederile noilor SNC şi celor aplicate pînă la data tranziţiei la acestea.
În prezentul articol ne vom referi la un element de contabilitate actual, introdus de SNC „Investiţii
imobiliare”, în care se regăseşte noţiunea de investiţie imobiliară.
Investiţie imobiliară – proprietate imobiliară deţinută (de proprietar sau locatar în baza unui contract
de leasing financiar), mai degrabă în scopul închirierii şi/sau pentru creşterea valorii acesteia, decît pentru a
fi utilizată în producţie, sau în scopuri administrative; vîndută în procesul desfăşurării normale a activităţii
(terenuri, clădiri şi/sau parte a acestora, deţinute de proprietar sau de locatar în baza unui contract de leasing
financiar).
La fel, în SNC „Investiţii imobiliare” se prezintă şi noţiunea de proprietate imobiliară.
Proprietate imobiliară – terenuri, clădiri şi/sau parte a acestora, deţinute de proprietar sau de locatar în
baza unui contract de leasing financiar.
În asociaţiile obşteşti pot apărea operaţii cu imobilizări, care sunt deţinute de entitate:
n în scopul creşterii valorii;
n pentru a fi transmise în leasing operaţional;
n în baza unui contract de leasing financiar şi transmise în leasing operaţional;
n pentru a fi utilizate în viitor într-un mod încă nedeterminat.
Astfel de imobilizări cad sub incidenţa SNC „Investiţii imobiliare” şi trebuie considerate drept acestea.
O investiţie imobiliară este evaluată iniţial la cost de intrare care include valoarea de procurare şi costurile
de achiziţie direct atribuibile (de exemplu, comisionul agenţiei imobiliare, plăţile pentru serviciile notariale,
costul serviciilor juridice, taxele de stat şi alte costuri de tranzacţionare) şi se contabilizează în funcţie de sursa
de intrare astfel:
n debit contul 151 „Investiţii imobiliare”- la costul de intrare a investiţiilor imobiliare;
n credit conturile 121 „Imobilizări corporale în curs de execuţie”, 123 „ Mijloace fixe” - transferul
proprietăţilor imobiliare în categoria investiţiilor imobiliare;
n credit contul 341 „Fonduri”- la primirea investiţiilor imobiliate cu titlu gratuit sau din donaţii,
contribuţii ale fondatorilor şi membrilor organizaţiei cu caracter nepredestinat;
n credit conturile 421 „Datorii comerciale pe termen lung”, 422 „Datorii faţă de părţile afiliate pe
termen lung”, 521 „Datorii comerciale curente”, 522 „Datorii curente faţă de părţile afiliate” –
procurare de la furnizori şi părţi afiliate.
La fel trebuie de ţinut cont, că dacă pentru procurarea investiţiilor imobiliare au fost folosite mijloace
din cadrul celor cu destinaţie specială, atunci în contabilitatea asociaţiilor obşteşti e nevoie de le recalificat în
categoria „Fonduri” prin înregistrarea:
n debit contul 425 „Finanţări şi încasări cu destinaţie specială pe termen lung” – pentru finanţările cu
destinaţie speciala din buget, granturi, asistenţa financiară şi tehnică, donaţii, contribuţiile fondatorilor
436
SECŢIUNEA NR. 4
şi membrilor organizaţiei şi alte finanţări şi încasări cu destinaţie specială;

n debit contul 544 „Alte datorii curente”- pentru datoriile curente privind finanţările cu destinaţie
speciala din buget, granturile, asistenţa financiară şi tehnică, donaţiile, contribuţiile fondatorilor şi
membrilor organizaţiei şi alte finanţări şi încasări cu destinaţie specială;
n credit contul 341 „Fonduri”;
n costul de intrare a investiţiilor imobiliare nu se modifică după recunoaşterea iniţială a acestora, cu
excepţia cazurilor capitalizării costurilor ulterioare (se determină costul corectat al obiectului care
substituie costul de intrare).
Costurile ulterioare aferente investiţiilor imobiliare includ:
1. costuri de întreţinere, care se înregistrează ca cheltuieli curente sau ca cheltuieli anticipate (costurile
aferente întreţinerii, asistenţei tehnice, de reparaţie şi amortizare a investiţiilor imobiliare);
2. costuri de modernizare, care se capitalizează (costurile de reparaţie, reconstrucţie, reutilare a investiţiei
imobiliare efectuate cu scopul îmbunătăţirii caracteristicilor iniţiale a acesteia şi majorării beneficiilor
economice aşteptate din utilizarea obiectului).
Evaluarea ulterioară a investiţiilor imobiliare se efectuează la data raportării conform metodei bazate pe
valoarea justă sau cost.
În cazul aplicării metodei bazate pe valoarea justă entitatea este obligată să evalueze toate investiţiile
imobiliare la valoarea justă, fără calcularea amortizării şi deprecierii acestora.
Valoarea justă a investiţiei imobiliare se determină în baza valorii de piaţă la data raportării stabilite pe
o piaţă activă pentru proprietăţi imobiliare similare.
Evaluarea ulterioară a investiţiilor imobiliare conform metodei bazate pe cost se efectuează la costul
de intrare diminuat cu suma amortizării(înregistrată în contul 152) şi deprecierii acumulate (înregistrată la
fel în contul 152). La aplicarea acestei metode entitatea determină durata de utilizare, metoda de amortizare,
calculează suma amortizării investiţiilor imobiliare conform regulilor generale stabilite de SNC “Imobilizări
necorporale şi corporale” şi contabilizează pierderile din depreciere conform SNC “Deprecierea activelor”.
Ieşirea investiţiilor imobiliare poate avea loc în urma: casării (lichidării); vînzării; transmiterii cu
titlu gratuit; transmiterii în leasing financiar; altor operaţiuni de ieşire (de exemplu, lipsurile înregistrate la
inventariere, expropriere). Ieşirea se contabilizează în acelaşi mod ca şi ieşirea imobilizărilor astfel:
I. De recunoaşterea în cazul lichidării, vînzării, schimbului, transmiterii cu titlu gratuit
– investiţiilor imobiliare evaluate la valoarea justă:
Debit contul 341 „Fonduri”
Credit contul 151 „Investiţii imobiliare”
– investiţiilor imobiliare evaluate la cost:
a) casarea amortizării acumulate şi deprecierii aferente investiţiilor imobiliare:
Debit contul 152 „Amortizarea şi deprecierea investiţiilor imobiliare”
b) casarea costului contabil a investiţiilor imobiliare:
Debit contul 341 „Fonduri”
II. Înregistrarea creanţei cumpărătorului pentru investiţiile imobiliare vîndute, care nu au fost trecute în
categoria stocuri:
Debit conturile 223 „Creanţe ale părţilor afiliate”, 234 „Alte creanţe curente”
Credit conturile 617 „Alte venituri ” , 618 „Venituri din activitatea economică”
La lichidarea investiţiilor imobiliare entitatea evaluează materialele utilizabile obţinute la valoarea
realizabilă netă şi le înregistrează la intrări ca majorare concomitentă a stocurilor şi veniturilor curente astfel:
Debit contul 211 „Materiale”
Credit contul 617 „Alte venituri”
În cadrul asociaţiilor obşteşti poate avea loc şi transferul proprietăţilor imobiliare în altă categorie, care
se efectuează în cazul:
a) începerii utilizării (în scopuri statutare, administrative etc.) de către asociaţia obştească a investiţiilor
437
SECŢIUNEA NR. 4
imobiliare, ceea ce conduce la transferul acestora din categoria investiţiilor imobiliare în categoria
imobilizărilor corporale;
– la valoarea contabilă a investiţiilor imobiliare transferate:
Debit conturile 121 „Imobilizări corporale în curs de execuţie”, 123 „ Mijloace fixe”
n la suma decontată a amortizării şi deprecierii aferente investiţiilor imobiliare:
b) începerii procesului de pregătire (amenajare, reconstruire etc.) a investiţiilor imobiliare pentru
vînzare, ceea ce conduce la transferul lor din categoria investiţiilor imobiliare în categoria stocurilor;
– la valoarea contabilă a investiţiilor imobiliare transferate:
Debit contul 217 „Mărfuri”
n la suma decontată a amortizării şi deprecierii aferente investiţiilor imobiliare:
Bibliografie
1. Indicaţii metodice privind particularităţile contabilităţii în organizaţiile necomerciale, aprobate prin

Ordinul Ministerului de finanţe Nr. 188 din 30.12.2014 in: Monitorul Oficial Nr. 11-21din 23.01.2015.
2. Legea Contabilităţii nr. 113-XVI din 27.04.2007. In: Monitorul Oficial nr. 90-93/399 din 29.06.2007.
3. Legea cu privire la asociaţiile obşteşti nr. 837-XIII din 17 mai 1996. In: Monitorul Oficial nr. 6 din
23.01.1997.
4. Planul general de conturi contabile, aprobat prin Ordinul Ministerului Finanţelor al Republicii
Moldova nr.118 din 06.08.2013. În: Monitorul Oficial al R. M. nr. 233-237 din 22.10 2013.
5. Recomandările metodice privind tranziţia la noile Standarde Naţionale de Contabilitate, aprobate
prin Ordinele Ministerului Finanţelor al R. M. nr. 118 şi 119 din 6 august 2013 şi nr. 166 din
28.11.2013. În: Monitorul Oficial al R. M. nr. 291-296/1833 din 13.12.2013.
6. Standardele Naţionale de Contabilitate, aprobate prin Ordinul Ministerului Finanţelor al R. M. nr.
118 din 06.08.2013. În: Monitorul Oficial al R. M., nr. 233-237 din 22.10 2013.
PARTICULARITIES OF ACCOUNTING FORMATION IN THE

FRAMEWORK OF IMPLEMENTATION OF NEW NATIONAL
ACCOUNTING STANDARDS
ROITMAN Irina, PhD Candidate ASEM
RAETSKI Alexei, MA
In this article, the authors describe particularities of accounting formation in the framework of
implementation of new national accounting standards as a result of the reforms, the approval of plans of
development of accounting and auditing in the corporate sector for 2009-20141 .
Key words: accounting policies, new National Standards of Accounting, International Accounting
Standards and their interpretations, conceptual basics of accounting, accounting method
In the Republic of Moldova (further Moldova), as in any other country in the world, an own system of
accounting has been in place which is being determined by its “standardization”.
The standardization of accounting – is a process of mandatory implementation of regulatory normative
438
SECŢIUNEA NR. 4
framework for a correct preparation and use of financial information. This allows the provision of preparation
of financial reporting on basis of a same set of rules, respectively facilitates the comparability of data on
financial situation and its modification within different organisations of the same industry. However, the
accounting systems of every country have some particular features that are determined by the level of economic
development, national legislation and other factors, and the Moldovan accounting system is not an exception
in this respect.
In Moldova, in line with the outcomes of the implementation of the Plan of development of accounting
and audit in the corporate sector for 2009-2014, the approximation of the national system of accounting with
the international standards is being carried out under the following two directions:
n by means of direct implementation of International Accounting Standards (further IAS) for public
interest organisations;
n by means of development of new National Standards of Accounting (further new NSA) on basis of
IAS and their implementation by enterprises other than public interest organisations.
Thus, in line with the Orders of the Ministry of Finance of Moldova No. 118 and No. 119 from 6 August
2013, the use of new NSA and New Common Plan of Accounting Charts became mandatory as of 1 January
2015.
The list of previously used technical standards regulating the methodology of accounting policies and
other aspects (NSA 1 “Reporting policy”, NSA 8 “Net income (loss) during the reporting period, essential
mistakes and modification of reporting policy”, NSA 10 “Events after the date of financial reporting” and
Comments on use of NSA 10) has been replaced by new standard – NSA “Reporting policies, changes in
accounting estimates, errors and post-factum events” 2.
New NSA “Reporting policies, changes in accounting estimates, mistakes and post-factum events” has
been developed on basis of EU Directives, IAS 8 “Reporting policies, changes in accounting estimates and
errors” and IAS 10 “Events after the date of financial reporting” 3.
General provisions on the concept of the appliedaccounting policies and the process of their formation
in accordance with the requirements of the new NSA
The transition to new normative acts, regulatory technical aspects and methods of accounting represents
a very serious measure for every organisation in part. The new requirements of NSA, mandatory as of 1
January 2015, brought very serious requirements to drafting of enterprise accounting policies that represent the
starting point consisting of all the methods used in reflection of certain operations taking place in a particular
enterprise with consideration of the specific features of the industry.
According to the new legal requirements, the accounting policies can include the provisions of NSA,
as well as provisions of IAS, or independently developed accounting methods of the economic entity (with
mandatory justification of the necessity of their development).
Therefore, as a result, we get a certain symbiosis of NSA, IAS and independently developed accounting
methods. In its essence, this fact represents an important argument for considering that the process of formation
of accounting policies requires a separate and thorough analysis and application of subjective reasons, as
well as an integrated approach that includes along the accounting aspects also the economic, financial and
organisational ones.
Broadly speaking, by accounting policies we understand a set of certain principles, foundations, methods,
rules and practical approaches applied by the organization for the preparation and presentation of financial
reports. In other terms, the accounting policies consist of the information that allows any accountant to carry
out the reporting activity without any additional questions 4.
1
The Republic of Moldova Governmental Decision №1507 from 31.12.2008.«On the approval of the Plan of development of
accounting and audit for corporate sector for 2009-2014»
2
The Order of the Ministry of Finance of the Republic of Moldova №118 from 06.08.2013.«On the approval of National standards
of accounting with following amendments »
3
NSA «Reporting policies, changes in accounting estimates, errors and post-factum events»
4
Jerry J. Weygandt, Donald E. Kieso, Terry D. Warfield, «Intermediate Accounting (15th Edition)» // Chapter 2. «Conceptual
Framework for Financial Reporting» // USA, Wiley - 1557 pages.
439
SECŢIUNEA NR. 4
In the context of the legal regulation of market relations, and in general, of the demands of the market
as a whole, the management of an enterprise has to choose between and implement the accounting policies
that would ensure for the accounting reports the respect of all the requirements applied by NSA, IAS and their
interpretations.
In case of absence of concrete requirements the management has to develop an accounting policy that
would ensure the following reporting:
n appropriate to the needs of users in decision-making;
n trustworthy.
n These provisions have to be applied at least in line with the legal framework irrespective of the
need of every single economic entity within a thorough analysis of chronological changes of certain
indicators aiming the implementation of different managerial decisions.
As a whole, the preparation of an appropriate accounting policy is a very subjective process. The
preparation of accounting policies has to be done in such a way that the information given in the financial
reports (that was gathered by application of methods set in the accounting policies) would correspond to
highest criteria of utility for internal and external users.
Within the framework of analysis of certain specific situations, when concrete requirements of new NSA
are missing, the accounting policies should be picked by analogy with requirements of other NSA or IAS, as
well as their interpretations, applying the definitions, criteria and logic of conceptual basics of accounting, and
finally on basis of understanding of national and industry practice only if these are not contrary to the content
of documents, provisions of standards and acts legally regulating the certain aspects in the area of accounting
operations.
The main goal of the accounting policy of an organisation is to ensure trustworthy and complete
information on the assets, financial situation and results of its activity necessary to all the groups of users of
financial reports for further estimation and decision-making.
The procedure of formation of accounting policy in a concrete area consists of selection of a particular
option foreseen by NSA resulting from the features of the organisation’s activity and its application as basic
method for accounting and financial reporting.
The drafting of the accounting policies for the next reporting period is carried out by the accounting
office in cooperation with other economic and legal units of the organisation. These can also be prepared by
contracting a consulting or an audit company. However, in any case, only the management of the organisation
will be held accountable for the formation and implementation of these policies.
After the finalisation of the accounting policies for the next reporting period by the respective units,
these are being approved by the management of the organisation represented by the director/director general
appointed by the founders/shareholders.
It is necessary to be mentioned that one of the most important steps to be taken before launching the
process of drafting the accounting policies in line with the new NSA is that the accounting office has to fully
get acquainted with the provisions of all the standards. Only after these are thoroughly studied a certain opinion
with regard to the need of including concrete technical methods for accounting policy can be issued.
As it was earlier mentioned, the provisions of the new NSA give the opportunity to choose between
the applications of methods of national or international standards. Therefore, whenever none of the standards
has concrete provisions on a certain operation, on basis of its professional experience, the management of the
organisation can develop its own reporting method that would firmly and truly represent the financial situation,
financial performance and cash flows.
In this case, in order to implement this type of activities it is mandatory to undertake the following:
n analysis of standards and their interpretations that are regulating similar accounting operations;
n application of principles and provisions on presentation of financial reporting of the Conceptual
basics;
n following the provisions set by the State Authorities regulating the accounting and financial reporting
and that are using an approach similar to national and international standards;
n estimation of opportunities for use of methods described in the professional literature on accounting
440
SECŢIUNEA NR. 4
and common industrial practice in a concrete area.

Particular aspects to be disclosed in the accounting policies drawn up on the basis of the provisions of
the New NSA
Contrary to the requirements of the international standards, foreseen by IFRS 1 «Initial application
of IAS», the transition to new NSA does not necessarily need to be «retrospective», as the «prospective»
approach is recommended. However, the use of «retrospective» approach is not forbidden (a note in new NSA
on possibility to use provisions of IAS). A similar situation is common to the following amendments of the
reporting methods foreseen by the accounting policies and drafted in line with new NSA.
In line with the above mentioned, it is necessary to give a clear definition to both approaches of
amendment of accounting policies:
n the «retrospective» approach is based on application of the new accounting policy for deals and other
events and circumstances as if this has always been the applied policy. This is why this approach is
being applied to events and deals from the moment of their appearing. As a result, the balances of
retained earnings at the beginning of the foreseen period are also reviewed, as well as the comparative
data for the previous period;
n the «prospective» approach is based on the fact that the new accounting policy is applied only for
deals, events and circumstances that took place after the date of amendment of the policy and are
applied for reporting only on these.
This way, the option to apply the of using the «retrospective» approach in financial reporting on
amendment of accounting policies and in application of new NSA (when IAS provisions are applied) is being
characterized by serious time and labour costs. Moreover, the outcome of the incurred costs becomes important
for the comparison of calculated data and accounting transparency. However, the disclosure of accounting
policies with regard to their application and amendment do not justify an incorrect or inaccurate presentation
of data and as a result does not liberate the management of the economic entity from responsibility for breaking
the rules of accounting and reporting.
These violations caused by inconsistencies are usually done because of two reasons:
n changes in accounting estimates;
n fundamental errors.
Changes in accounting estimates is the adjustment of the value of assets, liabilities, equity, income and
expenses of the economic entity as a result of the review of the current status and expected future inflows
(outflows) economic benefits.
The accounting estimates are applied for the determination of the cost of the elements (objects) of
accounting in cases of uncertainty of future circumstances and events like for example the following:
n terms of use of depreciable tangible assets and their residual value;
n value of the estimated reserve for guarantees given to clients;
n fair price of the investment estate;
n net cost for sale of inventories.
The accounting policies have to disclose the information about the reasons of revision of accounting
estimates. Thus, two reasons can be emphasized:
n Change of circumstances that served as basis for previous accounting estimates;
n Arrival of new information, new practices or new events whose approved value is obliging the
accounting office to change the previous accounting estimates.
n It shall be mentioned that besides the subjective factor determined by «accounting reasoning» with
regard to accounting estimates and necessity of their review, all the other changes of estimates have
to be done by using the «prospective» approach in line with new NSA and as a result do not have any
effects on previous reporting periods.
The fundamental errors are the omissions and misstatements in the financial statements for prior periods
due to failure or improper use of reliable information that was available at the moment of preparation of the
financial reports or arrived and taken into consideration during the process of preparation or presentation of
the financial reports.
441
SECŢIUNEA NR. 4
The reasons that brought about fundamental errors are identified in the reporting period, from
mathematical errors, incorrect or inconsistent application of accounting policy, as well as the result of deliberate
fraud, negligence and misinterpretation of facts. Nevertheless, the new NSA requires the adjustmentonly in
case of some significant errors that are considered to have an impact on the user’s discretion. At the same
time, the issue itself is being influenced by the scale and the character of distortional reporting in particular
circumstances.
Thus, the economic entity independently assesses the significance of errors taking into account their
nature and magnitude in comparison with a threshold of materiality. The threshold of materiality is being
independently set in the accounting policies of the economic entity as:
n single criterion is applied to all elements of the financial statements, or
n several criteria for individual groups of elements.
n As a rule, these criteria have a fairly subjective character, but the description of the subjectivity is
based on justification for its determination.
The threshold of materiality can be identified by two methods of financial reporting of elements (groups
of elements):
n in absolute value, as a fixed sum of an element (group of elements) of financial statements;
n the relative value, as a percentage of the value of an element (group of elements) of financial reporting.
The new NSA foresees a «retrospective» reporting for correction of fundamental errors. There are two
methods of correction:
n by recalculating the comparative information for the previous period in which the error was detected;
n by adjusting the opening balance of retained earnings for the period, if the error relates to periods
prior to the first period presented.
As a result, it should be noted that, in accordance with the requirements of the new NSAthe accounting
policies should include only those methods or techniqueswhich offer various options of transactions, as single-
variant methods are the only and, therefore, required for use (e.g. composition and the formation of the initial
cost of long-term and current assets, the order of reflection stocks in the financial statements, etc.).However,
in some cases, the need for an international standard rather than single-variant methods prescribed by national
(in view of the judgment that the method provided by IAS leads to more relevant and reliable information in
reflection of economic facts) - is subject to mandatory inclusion in the accounting policies.
Thus, summing up, we can’t ignore the fact that the reforms carried out in the accounting system
gradually removed restrictions from the accounting area and the management of the individual economic
entity in respect of following strict regulatory requirements, allowing the use ofone’s judgment in respect of
accounting estimates and their changes, weighed the materiality threshold for individual elements of financial
statements, apply the most appropriate accounting methods (prescribed by the provisions of IAS, as well as
self-developed ones).All this leads to an increase in the importance of accounting policies, and if some of the
earlier economic actors allow themselves to use «nominal» accounting policies, under the current situation, it
is the least profitable option.The restrictions on the use of certain principles set out in the provisions of IAS
can’t also be ignored, due to the nature of the remaining regulatory functions of legislation of Moldova, in
particular, the Civil and the Tax Codes.These restrictions are primarily the harmonization and standardization
of formats of financial statements, which is not possible when filling out the principle of materiality, the
paramount consideration of transactions reflected in terms of interpretation in the regulations (i.e. from a legal
point of view), as non-compliance with the principle of substance on the form and not the recognition of certain
expenses for tax purposes, as a cause of non-compliance with the principles of neutrality and precaution.
Bibliography
1. The Republic of Moldova Governmental Decision №1507 from 31.12.2008. „On the approval of the
Plan of development of accounting and audit for corporate sectorfor 2009-2014”.
2. The Order of the Ministry of Finance of the Republic of Moldova №118 from 06.08.2013. „On the
approval of National standards of accounting with following amendments “.
442
SECŢIUNEA NR. 4
3. NSA „Reporting policies, changes in accounting estimates, errors and post-factum events”.
4. IAS 8 „Reporting policies, changes in accounting estimates and errors”.
5. IAS 10 „Events after the date of financial reporting”.
6. IFRS 1 „ Initial application of IAS”.
7. Элизабет, Апраксин. (TACIS - EU), Ричард, Дж.; Грегсон (Partner, Pricewaterhouse Coopers)
«Пособие для специалистов в области бухгалтерского учета по (IAS) 8 «Учетные политики,
изменения в бухгалтерских оценках и ошибки» // TACIS (EU): Росэкспертиза (Russia), ACCA
(UK), Agriconsulting (Italy), ФБК (Russia), European Savings Bank Group (Belgium) – 25 pages.
8. Jerry, J. WeygandtPhD, CPA (UniversityofWisconsin – Madison), DonaldE. KiesoPhD, CPA
(NorthernIllinoisUniversity – DeKalb), Terry D. Warfield, PhD (UniversityofWisconsin – Madison)
„IntermediateAccounting (15thEdition)”// USA,Wiley – 1557 pages.
АКТУАЛЬНЫЕ ВОПРОСЫ БУХГАЛТЕРСКОГО УЧЕТА

ДОЛГОСРОЧНЫХ АКТИВОВ
ЩЕРБАТЮК Василий, др., конф.,
Европейский Университет Молдовы
The article provides a detailed economic characteristics of new business accounts for the current
reflection, monitoring and analysis of residues, movement and impairment of certain types of long-term
assets, as well as summarizing information about this and acting upon effective and informed management
decisions in modern conditions of market economy. Formulated and substantiated findings and suggestions
for improvement and practical application of the general accounting plan and the national accounting system
of the Republic of Moldova.
Keywords: the general chart of accounts, their main correspondence to repel impairment losses, profit
and loss Statement.
Успешное решение сложных социально-экономических проблем Республики Молдова в значи-

тельной степени зависит от законодательного и нормативного регулирования бухгалтерского учета,
его методологии, методики, уровня организации и развития. Он является основным источником раз-
нообразной экономической информации для внутренних и внешних пользователей с целью исчисле-
ния и оценки многочисленных показателей, выработки и принятия научно обоснованных оптимальных
управленческих решений. В рыночных условиях хозяйствования и конкуренции учет – это начало на-
чал всех экономических наук, «совесть, философия, азбука и язык бизнеса», а бухгалтерия – «сердце
любого предприятия».
Важное значение бухгалтерского учета в развитии национальной экономики издавна отмечали
многие известные зарубежные и молдавские специалисты:
n «бухгалтерский учет стоит выше всех наук и искусств, ибо все нуждаются в нем, а он ни в ком
не нуждается» – Б. Солозано, испанский экономист, 1590 г. [5, с. 73];
n «отсутствие счетоводства или его нерациональное ведение неумолимо ведет частных лиц к
бедствию, предприятия – к разорению» – Э. Леотэ, французский ученый, 1898 г. [5, с. 123];
n «нельзя представить существование капитализма без двойной бухгалтерии: эти два феномена
связаны также тесно, как форма и содержание» – В. Зомбарт, немецкий экономист-историк,
1919 г. [3, с. 74];
n «бухгалтерский учет выступает как информационная система, реконструирующая факты хо-
зяйственной жизни, в целях выбора и реализации управленческий решений» – В.Ф. Палий и
Я.В. Соколов, российские доктора экономических наук профессора, 1979 г. [4, с. 82];
443
SECŢIUNEA NR. 4
n «бухгалтерский учет призван обеспечивать объективной и достоверной информацией, содер-

жащейся в финансовых отчетах предприятий, все группы пользователей» – А. Недерица, мол-
давский доктор хабилитат экономики профессор, 2000 г. [7, c. 3].
На протяжении многих веков центральное место в системе бухгалтерского учета занимают счета,
поскольку ведение учета – это, прежде всего, осуществление записей на счетах. Их глубокое знание и
правильное использование в теории и практике хозяйственного управления составляют непременное
условие высококачественного и эффективного планирования, учета, анализа, контроля и успешного
развития рыночной экономики.
Приведем и сравним основные количественные показатели счетов бухгалтерского учета, вклю-
ченных в ранее и ныне действующие соответствующие нормативные документы (табл. 1).
Таблица 1
Планы счетов бухгалтерского учета Республики Молдова
(количество)
Вступили в силу с 1 января Изменения

№ п/п Показатели
1998 г. 2014 г. абсолютные относительные
1 Классы счетов 9 9 0 100,0
2 Группы счетов 31 32 +1 103,2
3 Синтетические 129 136 +7 105,4
счета
4 Субсчета 281 300 + 19 106,8
Как видно из табл. 1, почти все показатели Плана счетов бухгалтерского учета, действующего с 1
января 2014 г., возросли в сопоставлении со старым аналогичным нормативным документом. Это при-
ведет к усложнению теории, методики, методологии и практики бухгалтерского учета, повышению его
трудоемкости, росту затрат на подготовку специалистов в данной области и, вместе с тем, сближению
с Международными стандартами финансовой отчетности, которое является приоритетом нынешнего
развития национальной экономики.
Впервые за всю историю развития молдавского бухгалтерского учета его Общий план счетов
включает новые счета, предназначенные для текущего отражения, контроля и анализа остатков и дви-
жения отдельных видов долгосрочных активов, а также принятия эффективных и обоснованных управ-
ленческих решений. Эти счета следующие:
131 «Незавершенные долгосрочные биологические активы»,
132 «Долгосрочные биологические активы»,
151 «Инвестиционная недвижимость».
Они являются активными, имеют дебетовое сальдо и в соответствии с новыми нормативными
документами бухгалтерского учета характеризуются следующим образом.
Счет 131 «Незавершенные долгосрочные биологические активы» предназначен для обобщения
информации о наличии и движении многолетних насаждений до их перевода в плодоносящие, а также
молодняка животных, содержащегося для пополнения/создания основного стада. По его дебету отра-
жается поступление/увеличение стоимости незавершенных долгосрочных биологических активов в
корреспонденции с кредитом счетов: 113 «Амортизация нематериальных активов», 124 «Амортизация
основных средств», 211 «Материалы», 212 «Оборотные биологические активы», 213 «Малоценные и
быстроизнашивающиеся предметы», 214 «Износ малоценных и быстроизнашивающихся предметов»,
216 «Продукция», 226 «Дебиторская задолженность персонала», 313 «Неоплаченный капитал», 314
«Незарегистрированный капитал», 421 «Долгосрочные коммерческие обязательства», 422 «Долгосроч-
ные обязательства аффилированным сторонам», 425 «Долгосрочные целевые финансирование и посту-
пления», 427 «Долгосрочные обязательства по имуществу, полученному в хозяйственное ведение», 521
444
SECŢIUNEA NR. 4
«Текущие коммерческие обязательства», 522 «Текущие обязательства аффилированным сторонам»,

531 «Обязательства персоналу по оплате труда», 533 «Обязательства по социальному и медицинскому
страхованию», 537 «Текущие целевые финансирование и поступления», 543 «Текущие обязательства
по имуществу, полученному в хозяйственное ведение», 612 «Другие доходы от операционной деятель-
ности» и др. По кредиту счета 131 записывается выбытие/уменьшение стоимости незавершенных дол-
госрочных биологических активов в корреспонденции с дебетом счетов: 133 «Амортизация и обесце-
нение долгосрочных биологических активов», 714 «Другие расходы операционной деятельности», 721
«Расходы, связанные с долгосрочными активами», 722 «Финансовые расходы», 723 «Чрезвычайные
расходы» и др. Сальдо счета 131 представляет собой стоимость незавершенных долгосрочных биоло-
гических активов.
Счет 132 «Долгосрочные биологические активы» используется для обобщения информации о
наличии и движении долгосрочных биологических активов, переданных в эксплуатацию. По его де-
бету отражается поступление/увеличение стоимости долгосрочных биологических активов в корре-
спонденции с кредитом счетов: 131 «Незавершенные долгосрочные биологические активы», 212 «Обо-
ротные биологические активы», 313 «Неоплаченный капитал», 314 «Незарегистрированный капитал»,
421 «Долгосрочные коммерческие обязательства», 422 «Долгосрочные обязательства аффилированным
сторонам», 425 «Долгосрочные целевые финансирование и поступления», 427 «Долгосрочные обяза-
тельства по имуществу, полученному в хозяйственное ведение», 521 «Текущие коммерческие обяза-
тельства», 522 «Текущие обязательства аффилированным сторонам», 543 «Текущие обязательства по
имуществу, полученному в хозяйственное ведение», 612 «Другие доходы от операционной деятельно-
сти» и др. По кредиту счета 132 записывается выбытие/уменьшение стоимости долгосрочных биологи-
ческих активов в корреспонденции с дебетом счетов: 133 «Амортизация и обесценение долгосрочных
биологических активов», 212 «Оборотные биологические активы», 714 «Другие расходы операцион-
ной деятельности», 721 «Расходы, связанные с долгосрочными активами», 722 «Финансовые расходы»,
723 «Чрезвычайные расходы» и др. Сальдо счета 132 равняется стоимости долгосрочных биологиче-
ских активов.
Счет 151 «Инвестиционная недвижимость» применяется для обобщения информации о наличии
и движении инвестиционной недвижимости, которая временно не используется, передана в операци-
онный лизинг, и другой инвестиционной недвижимости. По его дебету отражается поступление/уве-
личение стоимости инвестиционной недвижимости в корреспонденции с кредитом счетов: 121 «Не-
завершенные долгосрочные материальные активы», 123 «Основные средства», 313 «Неоплаченный
капитал», 314 «Незарегистрированный капитал», 421 «Долгосрочные коммерческие обязательства»,
422 «Долгосрочные обязательства аффилированным сторонам», 521 «Текущие коммерческие обяза-
тельства», 522 «Текущие обязательства аффилированным сторонам», 612 «Другие доходы от опера-
ционной деятельности», 621 «Доходы от операций с долгосрочными активами», 622 «Финансовые
доходы» и др. По кредиту счета 151 записывается выбытие/уменьшение стоимости инвестиционной
недвижимости в корреспонденции с дебетом счетов: 121 «Незавершенные долгосрочные материальные
активы», 123 «Основные средства», 152 «Амортизация и обесценение инвестиционной недвижимо-
сти», 217 «Товары», 714 «Другие расходы операционной деятельности», 721 «Расходы, связанные с
долгосрочными активами», 722 «Финансовые расходы», 723 «Чрезвычайные расходы» и др. Сальдо
счета 151 соответствует стоимости инвестиционной недвижимости.
Наибольшее количество счетов бухгалтерского учета в их Общем плане отведено впервые отра-
жаемому в учетной теории и практике и весьма специфическому объекту Республики Молдова – обес-
ценению различных видов долгосрочных активов, которое представляет собой снижение стоимости
актива вследствие физического износа, морального устаревания, а также воздействия других факторов.
Эти счета следующие:
114 «Обесценение нематериальных активов»,
126 «Амортизация и обесценение минеральных ресурсов»,
127 «Обесценение незавершенных долгосрочных материальных активов»,
128 «Обесценение земельных участков»,
445
SECŢIUNEA NR. 4
129 «Обесценение основных средств»,

133 «Амортизация и обесценение долгосрочных биологических активов»,
152 «Амортизация и обесценение инвестиционной недвижимости».
Эти счета являются пассивными, контрарными и суммы их кредитовых сальдо определяются
в соответствии с Национальным стандартом бухгалтерского учета «Обесценение активов», который
разработан на основе Директив Европейского Союза и Международного стандарта финансовой отчет-
ности 36 «Обесценение активов». По своему экономическому содержанию данные счета в целом явля-
ются одинаковыми и различаются между собой только учитываемыми объектами. Для более глубокой
характеристики этих счетов приведем подробную информацию о двух наиболее типичных из них.
Счет 126 «Амортизация и обесценение минеральных ресурсов» рекомендуется для обобщения
информации об амортизации переданных к добыче минеральных ресурсов и об обесценении незавер-
шенной их части. По его кредиту отражается начисление/увеличение амортизации и признание убыт-
ков от обесценения минеральных ресурсов в корреспонденции с дебетом счетов: 331 «Поправки ре-
зультатов прошлых лет», 811 «Основная деятельность», 721 «Расходы, связанные с долгосрочными
активами» и др. По дебету счета 126 записывается списание/уменьшение амортизации и обесценения,
а также восстановление убытка от обесценения минеральных ресурсов в корреспонденции с кредитом
счетов: 125 «Минеральные ресурсы», 331 «Поправки результатов прошлых лет», 621 «Доходы от опе-
раций с долгосрочными активами» и др. Сальдо счета 126 равняется сумме амортизации и обесценения
минеральных ресурсов.
Счет 129 «Обесценение основных средств» предназначен для обобщения информации о наличии
и движении обесценения основных средств, находящихся в эксплуатации. По кредиту этого счета отра-
жается признание убытков от обесценения основных средств в корреспонденции с дебетом счетов: 343
«Прочие элементы собственного капитала», 721 «Расходы, связанные с долгосрочными активами» и
др., а по дебету – списание/восстановление убытков от обесценения основных средств в корреспонден-
ции с кредитом счетов: 123 «Основные средства», 343 «Прочие элементы собственного капитала», 621
«Доходы от операций с долгосрочными активами» и др. Сальдо счета 129 представляет собой сумму
накопленного обесценения основных средств.
В контексте вышеизложенного также отметим, что счета бухгалтерского учета – это основа ин-
формационной системы любого хозяйствующего субъекта Республики Молдова. Они являются важ-
нейшим и практически единственным источником наиболее полной и достоверной информации для
составления различных форм финансовой отчетности предприятий. Покажем это на примере одной из
них (табл. 2).
Таблица 2
Счета бухгалтерского учета, используемые для составления Отчета
о прибыли и убытках
Показатели Отчета
Номера и наименование бухгалтерских счетов
наименование Код
стр.
Доходы от продаж 010 611 «Доходы от продаж», 833 «Возврат и снижение цен
проданных ценностей»
Себестоимость продаж 020 711 «Себестоимость продаж», 833 «Возврат и сниже-
ние цен проданных ценностей»
Валовая прибыль (валовой убыток) (стр.010 - 030 Определяется расчетным путем
стр.020)
Другие доходы от операционной деятельности 040 612 «Другие доходы от операционной деятельности»
Расходы на реализацию 050 712 «Расходы на реализацию»
Административные расходы 060 713 «Административные расходы»
446
SECŢIUNEA NR. 4
Другие расходы операционной деятельности 070 714 «Другие расходы операционной деятельности»
Результат от операционной деятельности: прибыль 080 Определяется расчетным путем
(убыток) (стр.030+стр.040-стр.050-стр.060-стр.070)
Результат от других видов деятельности: прибыль 090 621 «Доходы от операций с долгосрочными актива-
(убыток) ми», 622 «Финансовые доходы», 623 «Чрезвычайные
доходы», 721 «Расходы, связанные с долгосрочными
активами», 722 «Финансовые расходы», 723 «Чрезвы-
чайные расходы»
Прибыль (убыток) до налогообложения 100 Определяется расчетным путем
(стр.080+стр.090)
Расходы по подоходному налогу 110 731 «Расходы по подоходному налогу»
Чистая прибыль (чистый убыток) отчетного периода 120 Определяется расчетным путем
(стр.100-стр.110)

И в заключение сформулируем некоторые выводы и предложения по совершенствованию и прак-
тическому использованию национальной учетной системы Республики Молдова.
n Глубокие и прочные знания экономического содержания вышерассмотренных счетов бухгал-
терского учета (их назначения, дебетовых и кредитовых записей и оборотов, а также сальдо)
позволят успешно осуществлять бизнес-контроль, анализ, планирование и управление раз-
личными хозяйствующими структурами в современных условиях развития рыночной конку-
ренции.
n В новом (Общем) плане счетов бухгалтерского учета целесообразно уточнить наименование
всех 7 счетов для учета обесценения различных активов путем замены термина «обесцене-
ние» на термин «убыток от обесценения». Это будет способствовать лучшему пониманию
сути данных счетов и более правильному отражению учитываемых объектов.
n В этом же нормативном документе исследуемые счета на государственном языке называются
de pasiv (rectificativ), а на русском – пассивными (ректификационными, контрарными). Мы
считаем такой перевод не корректным, не идентичным, не точным; при этом необоснованно
введено новое понятие «ректификационный счет», толкование которого отсутствует как в дан-
ном нормативном документе, так и в специальной литературе.
n Типовые планы счетов бухгалтерского учета Российской Федерации, Украины и Республи-
ки Беларусь не включают счета, аналогичные молдавским для учета убытков от обесценения
активов. И многократно большие экономики этих стран в целом развиваются, в том числе на
базе иностранных инвестиций, не хуже, а даже лучше, чем отечественная, что свидетельству-
ет о возможности успешного хозяйствования без использования указанных счетов.
n Разработчики новых Национальных стандартов бухгалтерского учета необоснованно исполь-
зовали два различных подхода к формированию вышерассмотренных счетов: одни из них
(114, 127, 128, 129) предназначены для учета только обесценения, а другие (126, 133, 152) –
амортизации и обесценения. Причем первый счет из последней группы не имеет субсчетов, а
последующие два счета их имеют.
n Общий план счетов бухгалтерского учета хозяйственно-финансовой деятельности предпри-
ятий Республики Молдова создает иллюзию однородности всех его счетов первого порядка
(синтетических счетов). Фактически он объединяет две качественно разнородные совокуп-
ности счетов бухгалтерского учета: первая из них включает счета для учета долгосрочных и
оборотных активов, собственного капитала, долгосрочных и текущих обязательств, доходов,
расходов и управленческие, т.е. класса 1-8, а вторая – забалансовые счета, т.е. класса 9. По-
этому представляется обоснованным и целесообразным исключить класс 9 из Общего плана
счетов и забалансовые счета дать к нему отдельным приложением.
447
SECŢIUNEA NR. 4
n Также отметим, что в первом разделе Общего плана счетов бухгалтерского учета сформулиро-
ван порядок их кодирования по десятичной системе, «в соответствии с которым:
n классы счетов обозначены одной цифрой – от 1 до 9;
n группы счетов обозначены двумя цифрами, первая из которых указывает код класса, в который
входит данная группа, а вторая – номер группы;
n счета первого порядка обозначены тремя цифрами, из которых: первые две составляют код
группы, к которой относится данный счет, а третья – номер счета первого порядка.
n счета второго порядка обозначены четырьмя цифрами, из которых: первые три показывают
код счета первого порядка, а четвертая – номер счета второго порядка соответствующего син-
тетического счета».
Однако эти важные положения относятся не ко всем бухгалтерским счетам, а только к тем из
них, что входят в классы 1-8. Новые забалансовые счета класса 9 не подразделяются на группы и счета
второго порядка и, следовательно, не могут кодироваться в вышеизложенном порядке. Исходя из выше-
изложенного, им целесообразно присвоить трехзначные коды от 001 до 015.
Практическое использование вышеизложенных предложений по дальнейшему развитию и со-
вершенствованию национальной системы бухгалтерского учета будет способствовать повышению ее
качества и эффективности, улучшению информационного обеспечения управления и повышению кон-
курентоспособности хозяйствующих субъектов различных отраслей евроинтеграционной экономики
Республики Молдова.
1. Приказ Министерства финансов Республики Молдова «Об утверждении Общего плана счетов
бухгалтерского учета» № 119 от 6 августа 2013 г. // Официальный монитор Республики Мол-
дова, 2013, № 177-181.
2. Дима, М.; Григорой, Л. Международные стандарты финансовой отчетности. Практическое
применение для руководителей и бухгалтеров. – Кишинэу: Universul, 2009.
3. Ковалев, В. В. Финансовый учет и анализ: концептуальные основы. – М.: Финансы и статисти-
ка, 2004.
4. Палий, В. Ф.; Соколов, Я. В. Введение в теорию бухгалтерского учета: монография. – М.: Фи-
нансы, 1979.
5. Соколов, Я. В.; Соколов, В. Я. История бухгалтерского учета. – М.: Финансы и статистика,
2004.
6. Ткач, В. И.; Ткач, М. В. Управленческий учет: международный опыт. – М.: Финансы и стати-
стика, 1994.
7. Финансовый учет: учебник. – Кишинэу: АСАР, 2000.
8. Щербатюк, В. В. Новый план счетов бухгалтерского учета: справочное пособие (на молдав-
ском и русском языках). – Кишинэу: Славянский ун-т, 2013.
9. Щербатюк, В. В. Учетная реформа и ее проблемы в Республике Молдова // Статистика, учет и
аудит, 2014, № 4.
10. Щербатюк, В. В. Финансовый учет подотчетных сумм в рыночной экономике: учебное посо-
бие. – Кишинэу: Славянский ун-т, 2012.
448
SECŢIUNEA NR. 4
PROBLEMELE ÎMPLEMENTĂRII SISTEMULUI NOU

DE CONTABILIATE
TUHARI Tudor, prof. univ., dr. hab., UCCM
Implementation of new accounting regulations in the Republic of Moldova is according to the regulations
in the Accounting Low, no.113-XVI from 27.04.2007, the Plan of accounting and auditing development in
the corporate sector for the years 2009-2014 and, the new National Accounting Standards, the General
Plan of accounts, methodical recommendations and guidelines approved by Ministry of Finances no.166 of
28/11/2013.Under the laws and regulations on accounting reform since 01.01.2014 changes occur in different
directions of terminological and methodological contents in the accounting system, statistical and tax.
Cuvinte cheie:standarde naționale de contabilitate, situații financiare,standarde internaționale de
raportare financiară, comerțul cu amănuntul.
Implementarea noilor reglementări contabile în Republica Moldova este pornită conform Legii
Contabilității, nr.113-XVI din 27.04.2007, aprobată prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova a Planului
de dezvoltare a contabilității și auditului în sectorul corporativ pe anii 2009-2014, nr.1507 din 31 decembrie
2008, precum și altor acte normative, principalele din care le reprezintă Standarde Naționale de Contabilitate,
Planul general de conturi contabile, Recomandări Metodice și Indicații metodice aprobate de ordinul
Ministerului Finanțelor RM nr.166 din 28.11.2013.
În baza actelor legislative și normative referitor la reforma contabilității începând cu 01.01.2014 apar
modificări în diferite direcții ai conținutului terminologic și metodologic în sistemul contabil, statistic și fiscal.
Principalele aspecte care au fost atinse de reformarea contabilității și conținutul situațiilor financiare includ:
– apariția noilor elemente contabile;
– modificări și completări la recunoașterea și evaluarea elementelor contabile (activelor, datoriilor,
capitalului, cheltuielilor, veniturilor, costurilor, etc.);
– democratizarea și armonizarea determinării și constatării unor praguri de semnificație utilizate la
recunoașterea unor indicatori din contabilitate și situații financiare;
– concretizarea și completarea conținutului politicilor contabile prin introducerea noilor metodologii,
principii și metode de contabilitate și determinare a indicatorilor curente și de finisare în situațiile financiare;
– schimbarea și completarea cu elemente noi contabile în Planul general de conturi (clase, grupe, conturi,
subconturi, conturi analitice) în concordanță cu apariția noilor SNC și IFRS/IAS de la 01.01.2014;
– modificări ai conținutului și sintetizarea a posturilor în Situațiile financiare a entităților și descifrarea
unor informații analitice în baza SNC prezentate în note explicative anexate la acestea, etc.;
– apariția unor discordanțe în recunoașterea și determinarea elementelor contabile cu cele fiscale și ne
coinciderea acestora conform noilor SNC în contabilitatea financiară aprobate prin Politicile contabile cu cele
din Codul Fiscal prevăzute în scopuri fiscale; și alte aspecte.
La unele aspecte numite vom detalia prin realizarea problemelor apărute la procesele reformării și
aprofundării elementelor contabile prevăzute de SNC, Directivelor UE și IFRS/IAS în sistemul contabil al
sectorului corporativ.
Printre SNC noi au apărut standarde cu descrierea principiilor de contabilitate a capitalului propriu și
datoriilor, creanțelor și investițiilor financiare, a activelor biologice, a deprecierii activelor. Este binevenit faptul
că prin caracterizarea conținutului a fiecărui standard succint sunt numite principalele fenomene economice cu
aplicarea majorării sau diminuării elementelor contabile în mod general prin partida dublei înregistrări.
În Planul general de conturi odată cu apariția noilor elemente contabile conform SNC s-au format
conturi noi:
n la clasa I – un șir de conturi de depreciere a activelor imobilizate (conturile 114, 127, 128, 129,133.2,
152.2);
n tot la clasa dată au fost divizate la subconturi activele pe termen lung primite în gestiune economică
– conturile 112.8, 113.8, 122.6, 123.8, 124.8, precum și conturile de pasiv 427, 543;
449
SECŢIUNEA NR. 4
n au fost restructurate subconturile a conturilor 611 „Venituri din vînzări” și contul 711 „Costul
vânzărilor”;
n s-au introdus unele conturi noi la clasele 8 și 9 a Planului general de conturi contabile: 835 „Producții
și unități de deservire”, 836 „Costuri refracturate”, 920 „Creanțe contingente”, 921 „Datorii
contingente”, ș.a.
Analizînd structura nomenclatorului a conturilor contabile din Planul general sunt depistate și unele
doleanțe privind conținutul grupelor, conturilor sintetice și sub-conturilor recomandate de Ministerul Finanțelor.
În primul rând în grupa de conturi 22 „Creanțe comerciale și calculate” din Clasa 2 „Active circulante”
necesită să fie incluse conturile 231 „Creanțe privind veniturile din utilizarea de către terți a activelor entității”
și 233 „Creanțe curente privind asigurările” deoarece informația din conturile date conține înregistrări de
apariția unor venituri calculate.
Reieşind din conținutul investițiilor imobiliare după caracter și situații credem că contul 151 „Investiții
imobiliare” necesită dezvăluit pe subconturi, în scopuri organizării contabilității analitice a elementului dat
contabil. Semifabricatele din producția proprie divizate la contul 216.2 mai reușit ar fi să se evidențieze la
contul 215 „Producția în curs de execuție” deoarece aceste elemente de contabilitate necesită fabricarea în
spațiul producției entității.
Contul 217 „Mărfuri” trebuie să reflecte în primul rînd mărfurile ca obiect de evidență în unități
comerciale : bazele angro, magazine cu comercializarea mărfurilor cu amănuntul, entități cu deservirea
producției de alimentație publică etc. În cazul dat toate subconturile din contul dat , în primul rînd trebuie să
reflecte tipuri de mărfuri destinate vînzării aflate în diferite subdiviziuni ai entității, iar apoi celelalte bunuri
orientate la vînzare.
Capitalul statutar este renumit la contul 311 în „Capital social”, ne cătând ca în varianta rusă el este
denumit ca 311 „Capital statutar”. La entități din sistemul cooperației de consum el prezintă mai mult conținut
de capital statutar. Aceeași situație are loc și la entități din sfera organizațiilor necomerciale-obștești, publice
etc.
În cooperativele de consum capitalul este divizat în două părți: partea divizibilă – conținută din cotizațiile
membrilor asociați ai cooperativei, care în ori și ce moment pot fi retrase din cooperativă și parte indivizibilă
– care este acumulată de generații cooperatori în perioada istorică și nu aparține persoanelor-cooperatori, fiind
o moștenire a sistemului cooperatist. De aceea contul dat poate fi numit în cooperația de consum contul 311
„Capital statutar” cu divizarea analitică la două subconturi : „Capital divizibil” și „Capital indivizibil”.
În Planul general de conturi contabile implementat de la 01.01.2014 lipsește compartimentul „Norme
metodologice de utilizare a conturilor contabile”, care a existat în Planul vechi din 01.01.1998. Acest fapt
complică situații de utilizare a multor conturi contabile, deoarece caracterizarea faptelor economice descrise
în Standarde naționale și internaționale este prezentată în mod general și nu sânt caracterizate prin mișcarea
elementelor contabile la concret prin corespondența conturilor. În situația dată nu la toate conturi se observă
caracterul utilizării înregistrărilor la „debit” și „credit” a contului. Dar compartimentul III „Caracteristica și
modul de aplicare a conturilor contabile” din Planul general de conturi contabile implementat de la 01.01.2014
cu tratarea corespondenței succinte fără conținutul operațiilor economice nu satisface pe deplin problema
utilizării conturilor în sistemul contabil sintetic și mai cu seamă celui analitic.
În componența formularilor de situații financiare, care sunt caracterizate prin Standardul Național de
contabilitate „Prezentarea situațiilor financiare” spre deosebire de SNC vechi este prezentat (anexa 8) „Nota
informativă privind veniturile și cheltuielile clasificate după natură”. Conținutul acestui formular prevede
acumularea veniturilor și cheltuielilor care influențează la rezultatele financiare (profit, pierdere) în baza
cheltuielilor și consumurilor nu prin articole, dar în forma elementelor după natură. La întocmirea acestui
formular se vor întâlni și unele probleme, care urmează din lipsa unei contabilizării analitice după elementele
prevăzute. De exemplu, cheltuielile aferente consumului materialelor la reparația activelor imobilizate și
capitalizarea acestora nu va influența la profitul pînă la impozitare. Aceeași situație poate avea loc poziția
„Cheltuieli cu personalul privind remunerarea muncii”.
În perioada post-sovietică la organizarea contabilității costului pe elemente de costuri se prevedea
registrul analitic jurnal-order 10/1 prin care puteau fi acumulate costuri pe elemente după natură. În sistemul
450
SECŢIUNEA NR. 4
contabil nou la acest formular vor fi întâlnite unele complicații fără ținerea registrelor analitice contabile prin
acumularea costurilor, cheltuielilor în perioada anului de gestiune. Pentru calcularea informației necesare la
întocmirea notei informative privind veniturile și cheltuielile clasificate după natură ar fi binevenită o explicare
printr-un exemplu care ar coincide cu rezultatele financiare din situația de profit și pierderi (anexa 2 din SNC
„Prezentarea situațiilor financiare”).
În contextul notei informative cu clasificarea veniturilor și cheltuielilor după natură pot apărea careva
specificări, particularități în sfera prestării serviciilor, comerțului, transportului ? Deci după unele viziuni se
observă de elaborat o metodologie de calculare a unor indicatori, poziții pentru întocmirea situațiilor financiare.
Determinarea costului vânzărilor prezintă un proces destul de actual în calcularea profitului brut și
nemijlocit a profitului pînă la impozitare. Suma costului vânzărilor necesită calculării în fiecare lună. Dar
gestionarii, de exemplu, a magazinelor, alimentației publice (cafenele, baruri, restaurante) prezintă rapoarte
manageriale privind mișcarea mărfurilor, produselor cu prețuri de vînzare cu amănuntul în fiecare săptămână,
10 sau 15 zile. În baza rapoartelor mărfurile vândute cu prețuri de vînzare contabilitatea înregistrează ieșirea
mărfurilor, care va fi trecută la debit contul 711 și credit contul 217. Însă în valoarea mărfurilor ieșite este
inclusă costul mărfurilor, adaosul comercial și taxa pe valoare adaugată. Această problemă apare și în situații
de vânzarea produselor finite în magazinele firme de producție, și de alimentație publică.
Deci în scopul determinării a costului vânzărilor de mărfuri în entități de comerț cu amănuntul și
alimentație publică recomandăm următoare metodologie:
– în baza rapoartelor gestionarilor în timpul lunii se înregistrează ieșirea mărfurilor vândute cu prețul lor
de vînzare prin formula contabilă
Debit contul 711 „Costul vânzărilor”
Credit contul 217 „Mărfuri”, sub-contul „Mărfuri în comerț cu amănuntul” sau „Produse în alimentație
publică”;
– la încheierea lunii printr-un tabel se calculă procentul mediu de adaos comercial;
– prin datele adaosului mediu se stornează suma adaosului comercial din valoare mărfurilor vândute cu
preț de vînzare cu amănuntul prin formula contabilă stornată:
Debit contul 711 „Costul vânzărilor”
Credit contul 831 „Adaos comercial”;
– totodată în baza calcului se stornează din suma vânzărilor și cota parte a TVA prin formula contabilă
stornată:
Debit contului 711 „Costul vânzărilor”
Credit contul 831, sub-contul „TVA inclusă în preț de vînzare” sau la alt cont din clasa 8 „Conturi de
gestiune” a Planului general de conturi contabile.
Entitatea „Y” de comerț cu amănuntul conform documentelor de vînzare anexate la rapoartele
manageriale a gestionarilor în timpul lunii a vândut cu amănuntul mărfuri în sumă de 120 000 lei. Stocul de
mărfuri la gestionari la sfîrșitul lunii 80 000 lei. Adaos comercial la mărfuri rămase în stoc la începutul lunii 27
000 lei, la mărfuri primite de gestionari de la furnizori în timpul lunii adaosul comercial a constituit 33 000 lei.
Prin tabel specific se calculă procentul adaosului comercial mediu la totalul mărfurilor, deoarece în
prețuri cu amănuntul au fost incluse sume de adaos comercial cu diferite procente la diferite mărfuri.
Tabel 1.
Procentul mediu al adaosului comercial la mărfuri vândute cu amănuntul (lei)
Adaos comercial (contul 831) Mărfuri (contul 217) Procentul Adaos comercial Adaos TVA la
mediu în stoc final comercial vînzări
La La Total Stoc Suma Total adaosului în
înce- mărfuri final vînzărilor comercial valoarea
putul primite cu amă- vînzărilor
lunii în timpul nuntul
lunii
27 000 33 000 60 000 80 000 120 000 200 000 60 000 24 0000 36 000 20 000
: 200 (80000*30:100) (120 (120000:6)
000*100 = 000*30:
30% 100)
În rezultatul calculelor s-au determinat:
451
SECŢIUNEA NR. 4
– adaos comercial la mărfurile vândute se stornează :

Debit contul 711 „Costul vânzărilor” – (36 000) lei
Credit contul 831 „Adaosul comercial” – (36 000) lei, deoarece în timpul lunii suma vânzărilor a fost
trecută prin formula :
Debit contul 711 „Costul vânzărilor” – 120 000 lei
Credit contul 217 „Mărfuri” – cu valoarea prețurilor cu amănuntul cu 120 000 lei;
– odată cu adaos comercial se stornează și suma TVA din valoarea vânzărilor, prin formula:
Debit contului 711 „Costul vânzărilor” – (20 000) lei
Credit contul 8312 „TVA inclusă în preț de vînzare” – (20 000) lei.
În acest caz costul vânzărilor constituie 64 000 lei (120 000 lei – 36 000 – 20 000).
Metoda descrisă de determinare a costului vânzărilor necesită să fie atenționată în Politicile contabile a
entităților de comerț cu amănuntul sau de alimentație publică, în cazuri de evidențierea curentă a mărfurilor
și produselor cu preț de vînzare cu amănuntul inclusiv cu adaosuri comerciale și TVA necesită o specificare
aferentă formării prețurilor și metodologia ajustării veniturilor din vînzări și costului vînzărilor.
Bibliografia
1. Standardele Naționale de Contabilitate (Monitorul oficial al Republicii Moldova, nr. 233-237 din
22.10.2014).
2. Planul general de conturi contabile (Monitorul oficial al Republicii Moldova, nr. 233-237 din
22.10.2014).
3. Tuhari, Tudor. Contabilitatea mărfurilor în comerț, ASEM, 2002, 215 p.
4. Tuhari, Tudor; Maleca, Ina; Fulga, Viorica. Contabilitatea, Moldcoop, UCCM, Chișinău, 2015,
310 p.
PARTICULARITĂŢILE CONTABILITĂŢII CAPITALULUI SOCIAL ÎN

COOPERAŢIILE DE CONSUM
TUHARI Tudor, prof. univ., dr. hab., UCCM
ZAGAIEVSCHI Galina, lect. superior, drd, USM
Dans cet article, l’auteurs met en évidence les différentes approches du capital dans l’aspect national.
Une attention particuliere est reserve pour les fonds de developpement, les fonds de reserve et les fonds du
risque des cooperatives de consummation dans la Republique de Moldova.
Cuvinte cheie: capital, capital social, fond de rezervă, fond de dezvoltare, fond de risc, etc.
În baza Legii Cooperaţiei de consum în organizaţiile şi întreprinderile cooperatiste se prevede

posibilitatea creării şi utilizării, în afară de fondul statutar (indivizibil părţilor sociale), a diferitelor fonduri
cu destinaţie specială: de dezvoltare, de rezervă, de risc şi de cadre etc. Cooperaţia de consum fiind un sistem
social economic cu caracter specific de proprietate necesită studierea şi utilizarea surselor financiare interne
pentru constituirea unor fonduri de rezervă cu destinaţie de lărgire a bazei material tehnice şi creştere a
mijloacelor circulante la unităţile cooperatiste. În interesele creării fondurilor cu destinaţie specială pot fi
utilizate următoarele surse interne: profitul până la impozitare, profitul net, venitul din vânzări a mijloacelor
fixe.
Fond de dezvoltare. Modul de formare şi utilizare a Fondului de dezvoltare în cadrul organizaţiilor
şi întreprinderilor cooperaţiei de consum din Republica Moldova urmăreşte scopul de a reuni mijloacele
financiare ale întreprinderilor şi organizaţiilor cooperaţiei de consum pentru dezvoltarea şi reconstrucţia bazei
tehnico-materiale, procurarea şi implementarea noilor utilaje şi a noilor tehnologii. Se propune următorul
specific de contabilizare operaţiilor privind acumularea surselor financiare pentru formarea şi utilizarea
452
SECŢIUNEA NR. 4
fondului de dezvoltare conform standardelor naţionale de contabilitate şi Codului fiscal al Republicii Moldova,
Legii Cooperaţiei de consum şi Hotărârilor Congresului XIII al cooperaţiei de consum.
Una din sursele de constituire a fondului de dezvoltare prezintă calcularea defalcărilor conform Codului
fiscal în mărime de 15 la sută din profitul determinat până la impozitare în perioada de gestiune de către toate
organizaţiile şi întreprinderile cooperaţiei de consum, care se efectuează în modul următor:
Una din sursele de constituire a fondului de dezvoltare prezintă calcularea defalcărilor conform art.20
(ZI) al Codului Fiscal în mărime de 15 la sută din profitul determinat până la impozitare în perioada de gestiune
de către toate organizaţiile şi întreprinderile cooperaţiei de consum, care se efectuează în modul următor:
– din suma calculată de cooperativele de consum în formă de defalcări a 15 la sută din profitul net până
la impozitare, acestora le rămân 70 %, iar partea de 30 % se transferă Uniunilor cooperativelor de consum la
care este asociată;
– întreprinderilor cooperatiste ale cooperativelor de consum din suma calculată în formă de defalcări a
15 la sută din profitul net determinat până la impozitare le rămân 55 %, iar părţile de 20 % şi 25 % se transferă
corespunzător – cooperativelor de consum şi Uniunilor teritoriale sau centrală ale acestora;
– întreprinderilor cooperatiste ale Uniunilor teritoriale ale cooperativelor de consum din defalcări
calculate la 15 la sută din profitul până la impozitare le rămâne 70 % din suma totală, iar 30 % din sumă se
transferă Uniunilor teritoriale ale Cooperativelor de consum;
– întreprinderilor cooperatiste ale Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum (MOLDCOOP) din
suma totală calculată în formă de defalcări de 15 la sută din profitul până la impozitare le rămân 40 %, iar 60
% din suma calculată se transferă Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum (MOLDCOOP).
O altă sursă de formare a fondului de dezvoltare pentru organizaţiile şi întreprinderile cooperatiste
prezintă sumele calculate de la vânzările activelor imobilizate. Sumele acumulate de la operaţiuni cu activele
imobilizate se determină în modul următor:
– cooperativelor de consum asociate la uniuni teritoriale din suma de vânzare a activelor imobilizate
determinată în perioada de gestiune le rămân 35 %,(celor asociate numai la MOLDCOOP le rămân 60 %) iar
cotele de 25 % se transferă Uniunilor teritoriale ale coorerativelor de consum şi de 40 % - Uniunii Centrale a
Cooperativelor de Consum (MOLDCOOP);
– întreprinderilor cooperatiste ale cooperativelor de consum asociate la uniuni teritoriale le rămâne
30 % din suma vânzării activelor imobilizate, iar cotele de 35 % se transferă cooperativelor de consum,
(cooperativelor de consum asociate direct la MOLDCOOP li se transferă 55%) 20 % - Uniunilor teritoriale ale
Cooperativelor de consum şi 15 % - Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum (MOLDCOOP);
- întreprinderilor cooperatiste ale Uniunilor teritoriale ale cooperativelor de consum din suma de
vânzare a activelor imobilizate le rămâne cota de 65 %, iar cotele de 20 % se transferă Uniunilor teritoriale ale
cooperativelor de consum şi de 15 % - Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum (MOLDCOOP);
sumele determinate de la vânzarea activelor imobilizate le rămâne cota de 50 %, iar cota de 50 % se transferă
Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum (MOLDCOOP).
A treia parte componentă pentru formarea fondului de dezvoltare pentru organizaţiile şi întreprinderile
cooperatiste prezintă profitul net la sfârşitul perioadei de gestiune. Repartizarea acestor defalcări se va efectua
în modul următor:
– cooperativele de consum asociate în uniuni teritoriale din suma profitului net îndreaptă la formarea
fondului de dezvoltare ale acestora 30 %,(cele asociate direct la MOLDCOOP 40 %) şi a câte 10 % se vor
îndrepta la:
– formarea acestui fond al Uniunilor teritoriale ale cooperativelor de consum şi Uniunii Centrale a
Cooperativelor de Consum (MOLDCOOP);
– întreprinderilor cooperatiste ale cooperativelor de consum din suma profitul net ale acestora li se vor
repartiza o cotă de 25 %, iar cotele de 20% cooperativelor de consum asociate la uniuni teritoriale(celor
asociate direct la MOLDCOOP 30 %)şi câte 10 % Uniunilor teritoriale ale cooperativelor de consum şi Uniunii
Centrale a Cooperativelor de Consum (MOLDCOOP);
– întreprinderilor cooperatiste ale Uniunilor teritoriale ale cooperativelor de consum li se repartizează
453
SECŢIUNEA NR. 4
pentru fondul de dezvoltare din profitul net suma cu cota de 25% şi a câte 20 % Uniunilor teritoriale ale
cooperativelor de consum şi Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum (MOLDCOOP);
profitul net vor repartiza pentru formarea fondului de dezvoltare propriu o cotă de 25% şi o cotă de 35% pentru
formarea acestui fond centralizat al Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum (MOLDCOOP).
La Uniunile teritoriale ale cooperativelor de consum şi Uniunea Centrală a Cooperativelor de Consum
(MOLDCOOP) din mijloacele financiare transferate de cooperativele de consum şi întreprinderile cooperatiste
se vor înregistra fondurile de dezvoltare centralizate, care se vor aloca după necesitate cooperativelor de
consum şi întreprinderilor cooperatiste pentru majorarea fondului de dezvoltare propriu ale acestora.
Utilizarea mijloacelor din Fondul de dezvoltare se face numai potrivit hotărârilor Birourilor Executive
ale Cooperativelor de consum, Uniunilor teritoriale ale cooperativelor de consum şi al Uniunii Centrale a
Cooperativelor de Consum MOLDCOOP sau a Consiliilor de Administraţie corespunzătoare.
Pentru a primi mijloace financiare din Fondul de dezvoltare centralizat, întreprinderile şi organizaţiile
sistemului cooperaţiei de consum elaborează şi prezintă un studiu de fezabilitate sau business – planul, iar
Birourile Executive ale Uniunilor teritoriale ale cooperativelor de consum şi al uniunii centrale MOLDCOOP
adoptă hotărârile corespunzătoare privind utilizarea sumelor concrete. Întreprinderilor cooperatiste proprii
MOLDCOOP li se alocă mijloace financiare din Fondul centralizat de dezvoltare al MOLDCOOP în baza
demersului corespunzător şi argumentarea economică ce ar prevedea utilizarea eficientă ale acestora.
Mijloacele Fondului de dezvoltare ne utilizate în anul curent se transferă pe anul următor şi se utilizează
după destinaţie conform prevederilor prezentului Regulament.
Constituirea şi utilizarea fondului de dezvoltare se contabilizează la contul 322 “Rezerve statutare”.
Defalcările din profitul determinat până la impozitare în cotă de până la 15 la sută se va înregistra prin formula
contabilă:
n Debit contul 714 “Alte cheltuieli din activitatea operaţională”
n Credit contul 322 “Rezerve statutare”
Defalcările efectuate de la vânzarea activelor imobilizate se vor înregistra în sume de diferenţă dintre
valoarea de vânzare şi suma de impozit pe venit calculată din diferenţa valorilor de vânzare şi de bilanţ a
obiectelor vândute.
În contabilitate se va înregistra la conturi în modul următor:
n Debit contul 334 „Profitul utilizat al perioadei gestiune” – la suma diferenţei valorilor de vânzare şi
de bilanţ minus impozitul pe venit acestei diferenţe, debit contul 311 “Capital social” la valoarea de
bilanţ a obiectului vândut.
n Credit contului 322 „Rezerve statutare” – la suma de vânzare a obiectului de active imobilizate
diminuată cu suma de impozit calculat din profitul de la vânzarea acestuia.
De exemplu. S-a vândut un obiect de mijloace fixe cu valoarea de vânzare de 18000 lei fără TVA şi
valoarea de bilanţ – 10000 lei. Uzura obiectului 2000 lei.
În baza datelor se vor înregistra următoare formule contabile.
1. Ieşirea obiectului la întreprindere cu valoare de 12000 lei:
n Debit contul 124 „Amortizarea mijloacelor fixe” – 2000;
n Debit contului 721 „Cheltuielile cu active imobilizate” – 10000 lei, la valoarea de bilanţ obiectului;
n Credit contul 123 „Mijloace fixe” – 12000 lei valoarea de intrare a obiectului.
2. Vânzarea obiectului se reflectă prin formula:
n Debit contul 234 „Alte creanţe curente” – 21600 lei la suma vânzării inclusiv cu TVA de 20%;
n Credit contul 621 „Venituri din operaţiuni cu active imobilizate” – 18000 lei, la suma de vânzare fără
TVA;
n Credit contul 5344 „Datorii privind taxa pe valoarea adăugată” – 3600 lei (18000 x 0,2).
3. Totodată se înregistrează constituirea fondului de dezvoltare la suma de vânzare a obiectului minus
impozitul probabil din profitul căpătat de la vânzare a obiectului:
n Debit contul 311 „Capital social” – 10000 lei, la valoarea de bilanţ al
n obiectului;
454
SECŢIUNEA NR. 4
n Debit contul 334 „Profitul utilizat al perioadei gestiune” – 7040 lei (18000-10000) x 0,12, (unde 8000
lei (18000-10000)este, profitul brut până la impozitare a obiectului vândut, 12% - taxa impozitului pe
venit în 2014);
n Credit contului 322 „Rezerve statutare” – 17040 lei, la valoare de vânzare a obiectului fără TVA
minus impozitul din profitul vânzării obiectului.
Pentru constituirea fondului de dezvoltare de la repartizarea profitul net al anului de gestiune se vor
înregistra în baza rapoartelor financiare şi hotărârilor corespunzătoare ale organelor de conducere cooperatiste
prin următoarele formule contabile:
n Debit contul 333 „Profitul net al perioadei de gestiune”;
n Credit contul 322 „Rezerve statutare”.
La sumele defalcărilor transferate de la cooperativele de consum şi întreprinderile cooperatiste
către Uniunile teritoriale ale cooperativelor de consum şi Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum
(MOLDCOOP), se vor înregistra în modul următor:
n Debit contului 322 „Rezerve statutare” – la suma determinată în corespundere cu regulamentul dat”;
n Credit contul 522 „Datorii curente faţă de părţile afiliate”.
Fondurile de dezvoltare centralizate la Uniunile teritoriale ale cooperativelor de consum şi Uniunea
Centrale a Cooperativelor de Consum (MOLDCOOP) se vor înregistra în baza obţinerii mijloacelor financiare
transferate de cooperativele de consum şi întreprinderile cooperatiste prin formule contabile:
n Debit contul 242 „Conturi curente în monedă naţională”;
n Credit contul 322 „Rezerve statutare”.
Utilizarea fondului de dezvoltare la extinderea şi reconstrucţia bazei tehnico-materiale prin procurarea,
construirea obiectelor de active imobilizate de cooperativele de consum şi întreprinderile cooperatiste se va
înregistra la conturi contabile conform documentelor de predare a acestora în exploatare în mod următor:
n Debit contul 322 „Rezerve statutare”;
n Credit contul 311 „Capital social”.
Fondul de rezervă prezintă sursa de ajutorare financiară reciprocă periodică organizaţiilor şi întreprinderilor
cooperatiste, pentru acoperirea eventualelor cheltuieli şi pierderi rezultate la finele perioadei de gestiune în caz
de calamităţi naturale, incendii, furturi, obstacole în desfăşurarea normală a activităţii economice, protejarea
proprietăţii cooperatiste, etc.
Fondul de rezervă se constituie în mod centralizat în Uniunea Cooperativelor de Consum(UCOOP)
şi cooperativelor de consum în conformitate cu prevederile statutare, din contul alocărilor efectuate de
organizaţiile şi întreprinderile cooperatiste în mărime de 10 la sută de la profitul net al perioadei de gestiune
(anuale).Mijloacele financiare calculate în cooperativele de consum, întreprinderile cooperatiste proprii ale
Uniunilor teritoriale şi Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum, conform p.1.1 acestui Regulament se
transferă la contul de decontare al Uniunii Centrale în primul trimestru al anului viitor după repartizarea
profitului net al perioadei de gestiune. Reflectarea în contabilitate a mijloacelor destinate pentru formarea
Fondului de rezervă centralizat se efectuează după înregistrarea acestora la contul lor de decontare al Uniunii
Centrale.
Defalcarea mijloacelor din Fondul de rezervă organizaţiilor şi întreprinderilor cooperatiste se efectuează
conform hotărârii Consiliului de Administraţie MOLDCOOP. Mijloacele fondului de rezervă se transferă
organizaţiilor şi întreprinderilor cooperatiste în termen de 10 zile după adoptarea hotărârilor respective. Pentru
primirea mijloacelor financiare din Fondul de rezervă centralizat organizaţiile şi întreprinderile cooperatiste
prezintă Uniunii Centrale cererea cu o argumentare corespunzătoare privind convingerea necesităţii de mijloace
acestui fond. Mijloacele Fondurilor de rezervă neutilizate în anul curent trec în anul următor şi se utilizează
în scopurile prevăzute, de prezentul Regulament. Mijloacele Fondului de rezervă se păstrează la conturile
bancare ale Uniunii Centrale (MOLDCOOP).
Evidenţa contabilă a Fondului de rezervă se înregistrează la contul 322 “Rezerve statutare”, în Uniunea
Centrală a Cooperativelor de Consum în baza sumelor recepţionate la contul de decontare din transferările
organizaţiilor şi întreprinderilor cooperatiste. Alocările în fondul de rezervă de la repartizarea profitului
net în organizaţiile şi întreprinderile cooperatiste, se calculează în baza cotei de stabilite şi se înregistrează
455
SECŢIUNEA NR. 4
în evidenţa contabilă la creditul contului 522 „Datorii curente faţă de părţile afiliate” şi la debitul contului
333 „Profit net al perioadei de gestiune”. La transferarea acestor mijloace Uniunii Centrale organizaţiile şi
întreprinderile cooperatiste debitează contul 522 „Datorii curente faţă de părţile afiliate” şi se creditează
contul 242 „Conturi curente în monedă naţională”, sau contul 241 „Casa”. La recepţia numerarului la contul
curent al Uniunii Centrale de la agenţii economici din cadrul cooperaţiei de consum se debitează conturilor
241 „Casa” sau 242 „Conturi curente în monedă naţională” şi creditul conturilor: 322 „Rezerve statutare”.
În baza cererii corespunzătoare de la organizaţiile şi întreprinderile cooperatiste şi hotărârii Consiliului de
Administraţie MOLDCOOP transferarea fondului de rezervă se înregistrează prin formula contabilă” debit
contul 322 „Rezerve statutare” – la suma transferată, credit contul 242 „Conturi curente în monedă naţională”
sau contul 241 „Casa”. Organizaţiile şi întreprinderile cooperatiste care vor beneficia de mijloace de finanţare
din Fondului de rezervă centralizat, la încasarea acestora vor înregistra în debitul conturilor 241 „Casa”, ori
242 „Conturi curente în monedă naţională” şi creditul contului 425 „Finanţări şi încasări cu destinaţie specială
pe termen lung”, iar utilizarea acestora se vor înregistra în debitul acestui cont şi creditul conturilor ce necesită
acoperirea investiţiilor efective.
Organizaţiile şi întreprinderile cooperatiste au dreptul să solicite acordarea de ajutor material numai
în cazul când ele au luat parte la formarea Fondului de rezervă. Organizaţiile şi întreprinderile cooperatiste
care n-au luat parte la formarea fondului de rezervă centralizat, pot beneficia de ajutor material numai după
încheierea unui contract şi cu restituirea lor.
Fondul de risc se constituie organizaţiile şi întreprinderile cooperatiste din contul alocărilor în mărime
de până la 15 la sută din profitul net realizat al acestor agenţi economici. Mijloacele fondului de risc calculate
de organizaţiile şi întreprinderile cooperatiste integral se utilizează pentru acoperirea eventualilor pierderi şi
consumuri ne identificate pe parcursul anului de gestiune. Sumele concrete a defalcărilor în fondul de risc se
stabilesc în organizaţiile şi întreprinderile cooperatiste prin hotărârile corespunzătoare a organelor de conducere
a organizaţiilor cooperatiste în conformitate cu Statutele acestora. Mijloacele fondului de risc se utilizează de
întreprinderile şi organizaţiile cooperatiste în baza argumentărilor pierderilor şi consumurilor neprevăzute şi
concluziilor Comisiilor de Cenzori prin hotărârile Consiliilor de Administraţie a organizaţiilor cooperatiste
respective. Mijloacele Fondului de risc neutilizate în anul curent se utilizează în anii următori.
Evidenţa contabilă a fondului de risc se înregistrează la contul 322 „Rezervele statutare”, subcontul
3222 „Fondul de risc”. Defalcările în fondul de risc de la repartizarea profitului net se înregistrează în creditul
contului 322 subcontul 3222 „Fondul de risc” şi debitul contului 333 „Profit net al perioadei de gestiune”.
Utilizarea fondului de risc se înregistrează în debitul contului 3222 „Fondul de risc” în corespondenţă cu
conturile contabile la care sînt înregistrate pierderile respective (226,231, 225, 234, 612 etc).
Bibliografia
1. Legea Cooperaţiei de consum, nr. 1252-XIV din 28 septembrie 2000 (Monitorul oficial, nr. 154-158
din 14 decembrie 2000).
2. Codul Fiscal, nr. 1163-XIII din 24 aprilie 1997 (Monitorul Oficial, nr. 62 din 18 septembrie 1997),
cu modificarile ulterioare, din 18 iulie 2014 (Monitorul Oficial, nr. 238-246 din 15 august 2014).
ASPECTE PRACTICE PRIVIND FORMA ŞI CONŢINUTUL

RAPORTULUI AUDITORULUI ASUPRA SITUAŢIILOR FINANCIARE
ŢÎRLEA Mariana Rodica, conf.univ., dr.,
Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” Bucureşti
The audit report on the financial statements shall be prepared based on the requirements set by
international auditing standard 700, according to which the report must contain a certain uniformity in the
456
SECŢIUNEA NR. 4
presentation thereof and a clear expression in writing financial auditor’s opinion on the financial statements
considered as a whole. The audit report should help in improving the level of reader’s understanding of the
terms used, assessing the accounting principles used, identify the entity’s financial statements to present scope
of the audit, the responsibilities of the persons entrusted with governance, reasonable basis for expressing
an opinion, compliance with standards, the auditor’s responsibility. Financial auditor’s opinion may also be
an unqualified opinion presenting a fair picture in all significant aspects or a qualified opinion in the case of
significant uncertainty.
Keywords: general framework, financial statements, audit evidence, the auditor’s opinion, fair image,
the auditor’s report.

Forma Raportului auditorului financiar asupra situaţiilor financiare este reglementat de Standardul
Internaţional de Audit 700 denumit Raportul auditorului financiar asupra situaţiilor financiare, standard care
conţine principiile de bază, procedurile esenţiale şi recomandările aferente şi care trebuie să se aplice doar
aspectelor semnificative.
Potrivit acestui standard raportul auditorului financiar poate fi adaptat conform necesităţilor: fie pentru
audit statutar, la auditarea altor informaţii şi la auditarea servicii conexe.
În cazul unor situaţii excepţionale auditorul financiar poate considera necesară abaterea de la Standardul
Internaţional de Audit 700, justificatǎ de faptul cǎ, abaterea se impune cu celeritate pentru a realiza mai eficient
obiectivul unui audit financiar şi condiţionatǎ de faptul cǎ auditorul financiar trebuie să justifice această abatere.
Pe baza probelor obţinute, a revizuirii acestora şi evaluarea concluziilor, auditorul financiar procedeazǎ
la exprimarea unei opinii asupra situaţiilor financiare. Auditorul financiar analizeazǎ dacă situaţiile financiare
îndeplinesc cerinţele statutare, procedeazǎ la revizuirea foilor de lucru şi evaluarea probelor, în scopul aprecierii
faptului dacă situaţiile financiare1 au fost sau nu întocmite în conformitate cu un cadru general acceptat de
raportare financiară , concretizat în:
n standardele Internaţionale de Contabilitate;
n standarde naţionale relevante;
n practici naţionale relevante.
Raportul de audit financiar trebuie să conţină opinia cu reserve sau opinia fǎrǎ rezerve asupra situaţiilor
financiare considerate în ansamblu.
Potrivit Standardului Internaţional de Audit 700, denumit Raportul auditorului fnanciar asupra situaţiilor
financiare, trebuie sǎ conţinǎ elementele şi “formatul de mai jos:
a. titlu;
b. destinatarul;
c. paragraful de deschidere sau introductiv :
(i) identificarea situaţiilor financiare auditate;
(ii) o declaraţie privind responsabilitatea conducerii entităţii, precum şi responsabilitatea auditorului.
d. Paragraful referitor la sfera angajamentului (în care se prezintă natura unui audit):
(i) o referire la ISA sau la standardele ori practicile naţionale de audit relevante;
(ii) o prezentare a raportului de audit efectuat.
e. paragraful referitor la opinie, ce conţine [2]
(i) O trimitere la cadrul general de raportare financiară utilizat pentru întocmirea situaţiilor financiare
(inclusiv identificarea ţării de origine3 a cadrului de raportare financiare atunci când cadrul utilizat
nu este reprezentat de Standardele Internaţionale de Contabilitate); şi
(ii) O exprimare a opiniei asupra situaţiilor financiare.
f. data raportului;
g. adresa auditorului; şi
1
Cadrul General al Standardelor Internaţionale de Audit identifică, de asemenea, un alt cadru de raportare financiară autoritar şi
comprehensiv. Raportarea în conformitate cu acest al treilea tip de cadrul general este acoperită în ISA 800, „Raportul auditorului
457
SECŢIUNEA NR. 4
h. semnătura auditorului.
Este de dorit o anumită uniformitate privind forma şi conţinutul raportului de audit, deoarece aceasta
contribuie la îmbunătăţirea gradului de înţelegere al cititorului, precum şi la identificarea situaţiilor neobişnuite
când acestea apar [2].
Raportul auditorului fnanciar asupra situaţiilor financiare, pentru exerciţiul financiar încheiat la data de
31.12.2014
Identificarea entitǎţii şi a perioadei financiare
1. Am auditat situaţiile financiare anuale anexate ale entităţii S.C. QLIVEQ S.A. pentru exerciţiul
financiar încheiat la data de 31 decembrie 2014, care cuprind : bilanţ, contul de profit şi pierdere, situaţia
modificărilor capitalurilor proprii, situația fluxurilor de trezorerie, politici contabile şi notele explicative.
Situaţiile financiare ale entităţii pentru exerciţiul financiar încheiat la 31 decembrie 2013 au fost auditate de
acelaşi auditor, iar raportul emis a exprimat o opinie fără rezerve.
Beneficiarii raportului de audit
1. Beneficiarii prezentului raport de audit sunt :
n Acţionarii entităţii S.C. QLIVEQ S.A.
n Conducerea entităţii S.C. QLIVEQ S.A.
n AlţI utilizatori, cu aprobarea conducerii entităţii S.C. QLIVEQ S.A., cu respectarea reglementărilor
legale.
2. Situaţiile financiare la data de 31 decembrie 2014 care fac obiectul auditului financiar, se referă la:
– Total bilanţ: 14.710.312 lei
– Activ net/Capitaluri proprii: 16.111.333 lei
– Capitaluri total: 29.345.678 lei
– Cifra de afaceri: 7.667.897 lei
– Rezultatul exercitiului: 377.987 lei Profit
Responsabilitatea conducerii pentru situaţiile financiare

1. Conducerea entităţii răspunde pentru întocmirea şi prezentarea fidelă a acestor situaşii financiare
în conformitatea cu prevederile Ordinului Ministrului Finantelor Publice nr. 3055/2009 (OMF nr.
3055/2009) cu modificările ulterioare. Această responsabilitate include: proiectarea, implementarea şi
menţinerea unui control intern relevant pentru întocmirea şi prezentarea fidelă a situaţiilor financiare
care să nu conţină denaturări semnificative datorate fie de fraudă, fie de eroare, selectarea şi aplicarea
politiciilor contabile adecvate.
Responsabilitatea auditorului
1. Responsabilitatea noastră este ca, pe baza auditului efectuat, să exprimăm o opinie asupra acestor
situaţii financiare. Am efectuat auditul în conformitate cu Standardele Internationale de Audit adoptate
de Camera Auditorilor Financiari din România. Aceste standarde cer ca noi să respectăm cerinţele
etice ale Camerei, să planificăm şi să efectuăm auditul în vederea obţinerii asigurării rezonabile cu
privire la măsura în care situaţiile financiare sunt lipsite de denaturări semnificative.
2. Un audit constă în efectuarea de proceduri şi testǎri în vederea obţinerii de probe de audit cu privire
la valorile şi prezentările din situaţiile financiare. Procedurile selectate depind de raţionamentul
auditorului, incluzând evaluarea riscurilor de denaturare semnificativă a situaţiilor financiare datorate
fie de fraudă, fie de eroare. În efectuarea acelor evaluări ale riscului, auditorul ia în considerare
controlul intern relevant pentru întocmirea de către entitate şi prezentarea fidelă a situaţiilor
financiare în vederea conceperii de proceduri de audit care să fie adecvate circumstanțelor, dar nu cu
scopul exprimării unei opinii cu privire la eficienţa controlului intern al entităţii. Un audit include,
deasemenea, evaluarea gradului de adecvare a politicilor contabile folosite şi a caracterului rezonabil
al estimărilor contabile efectuate de către conducere, precum şi evaluarea prezentării generale a
situaţiilor financiare luate în ansamblul lor.
3. Considerăm că probele de audit pe care le-am obţinut sunt suficiente şi adecvate pentru a furniza o
bază pentru opinia noastră de audit.
458
SECŢIUNEA NR. 4
Opinia auditorului
1. În opinia noastră, situaţiile financiare ale S.C. QLIVEQ S.A. pentru exerciţiul financiar încheiat
la data de 31 decembrie 2014 au fost întocmite de o manieră adecvată, oferă o imagine corectă şi
fidelă sub toate aspectele semnificative cu privire la poziţia financiară a entităţii şi la performanţa sa
financiară şi fluxurile de trezorerie aferente exerciţiului încheiat la această dată, in conformitate cu
prevederile Ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr. 3055/2009 cu modificările ulterioare şi cu
politicile contabile descrise în notele la situaţiile financiare.
Alte aspecte
1. Acest raport este adresat exclusiv entităţii în ansamblu şi conducerii acesteia. Auditul nostru a fost
efectuat pentru a se putea raporta conducerii entităţii acele aspecte pe care trebuie să le raportăm
într-un raport de audit financiar şi nu în alte scopuri. În măsura permisă de lege, nu acceptăm şi nu
ne asumăm responsabilitatea decât faţă de entitate, în ansamblu pentru auditul nostru, pentru acest
raport sau pentru opinia formată.
2. Societatea a întreprins demersuri privind continuarea lucrǎrilor pentru proiectul câştigat pe fonduri
structurale.
3. Societatea a constituit provizioane pentru suma rămasă nesoluţionată aflatǎ în litigiu.
4. Situaţiile financiare anexate prezintă poziţia financiară, rezultatul operaţiunilor şi un set complet
de note la situaţiile financiare în conformitate cu reglementări şi principii contabile acceptate în
România. De aceea, situaţiile financiare anexate sunt întocmite pentru uzul persoanelor care cunosc
reglementările contabile şi legale din România inclusiv prevederile Ordinului Ministrului Finanţelor
Publice nr. 3055/2009 cu modificările ulterioare.
Raport asupra conformităţii raportului administratorilor cu situaţiile financiare
1. În concordanţă cu prevederile Ordinului Ministrului Finantelor Publice nr. 3055/2009, noi am citit
raportul administratorilor ataşat situaţiilor financiare. Raportul administratorilor nu face parte din
situaţiile financiare anuale. În raportul administratorilor, nu am constatat elemente de neconformitate
ale Raportului de Gestiune al Administratorilor faţă de situaţiile financiare ataşate.
În numele
SC SOCIETATEA DE AUDIT SRL
Înregistrat la Camera Auditorilor Financiari din România
cu numarul XX/2005
Numele semnatarului:
Ion Ion Ion
Înregistrat la Camera Auditorilor Financiari din România
Data raportului de auditorului

Galaţi, la 26 martie 2015
Pentru a face distincţie între raportul de audit şi alte rapoarte, Raportul de audit trebuie realizat de cǎtre
un auditor financiar independent şi sǎ conţinǎ un titlu corespunzător. În acest fel se va evita confuzia cu alte
rapoarte întocmite fie de cǎtre alţi auditori, fie de reprezentanţi ai conducerii, care nu trebuie să respecte şi sǎ
îndeplineascǎ aceleaşi cerinţe etice ca un auditor financiar independent.
Raportul auditorului fnanciar asupra situaţiilor financiare este destinat acţionarilor sau consiliului de
administraţie care trebuie sǎ conţinǎ termenii prevăzuţi în scrisoarea de angajament şi sǎ respecte reglementările
legale.
Paragraful de deschidere sau introductiv al Raportului auditorului financiar asupra situaţiilor financiare
trebuie:
n să identifice situaţiile financiare ale entităţii, data şi perioada acoperită de situaţiile financiare.
n să includă o declaraţie privind responsabilitatea conducerii entităţii;
n să includă o declaraţie că responsabilitatea auditorului este de a exprima o opinie asupra situaţiilor
459
SECŢIUNEA NR. 4
financiare în urma efectuǎrii probelor de audit.

n să includă o declaraţie a conducerii cu privire la:
(i) efectuarea estimărilor contabile semnificative;
(ii) efectuarea raţionamen¬telor contabile semnificative;
(iii) principii contabile utilizate în pregătirea situaţiilor financiare;
(iv) metodele contabile utilizate în pregătirea situaţiilor financiare.
n să includă aspecte privind responsabilitatea auditorului de a audita aceste situaţii financiare
şi formularea unei opinii asupra situaţiilor financiare.
n să includă un paragraf de deschidere (introductiv) este: “am efectuat auditul bilanţului anexat2 al
societăţii ABC la data de 31 decembrie 19X1, precum şi contul de profit şi pierderi şi situaţia
fluxurilor de numerar aferente pentru anul încheiat. Aceste situaţii financiare sunt responsabilitatea
conducerii societăţii. Responsabilitatea noastră constă în exprimarea unei opinii asupra situaţiilor
financiare pe baza auditului efectuat3.”
n să includă sfera angajamentului de audit;
n să includă să includă o declaraţie privind planificarea auditului în scopul obţinerii unei certificari
rezonabile şi cǎ situaţiile auditate nu conţin denaturări semnificative;
n să includă faptul că auditul include:
(i) examinarea situaţiilor s-a efectuat pe bază de teste şi probe;
(ii) evaluarea principiilor contabile folosite;
(iii) evaluarea estimărilor semnificative;
(iv) evaluarea prezentării generale a situaţiilor financiare.
n să includă faptul că auditul conferă o bază rezonabilă pentru exprimarea opiniei;
n să includă faptul că paragraful referitor la sfera angajamentului de audit este următoarea:
„Am efectuat acest audit în concordanţă cu Standardele Internaţionale de Audit (sau trimitere la standarde
sau practici naţionale relevante). Aceste standarde solicită planificarea şi efectuarea auditului în vederea
obţinerii unei certificări rezonabile conform căreia situaţiile financiare nu conţin denaturări semnificative. Un
audit include examinarea, pe bază de teste, a probelor ce susţin sumele din situaţiile financiare şi informaţiile
prezentate. Un audit include, de asemenea, evaluarea principiilor contabile folosite şi estimările semnificative
făcute de către conducere, precum şi evaluarea prezentării generale a situaţiilor financiare. Considerăm că
auditul nostru oferă o bază rezonabilă pentru exprimarea opiniei noastre” [5].
Paragraful referitor la opinie trebuie:
a. să identifice în mod clar cadrul general de raportare financiară;
b. să includă faptul că termenii folosiţi;
c. să includă faptul că a fost respectat cadrul general de raportare financiară;
d. să includă faptul că cerinţe speci¬ficate în statute sau prevederi legale relevante.
e. să includă modul de ilustrare cǎ situaţiile financiare oferă o imagine fidelă
f. să includă un paragraf privind revizuirea;
g. să includă data raportului;
h. să includă adresa auditorului;
i. să includă biroul auditorului;
j. să includă semnătura auditorului;
k. să includă în numele firmei de audit, cu numele personal al auditorului sau ambele, după cum este
cazul.
Considerǎm faptul cǎ, Standardul 700 „Raportul auditorului fnanciar asupra situaţiilor”, jaloneazǎ prin
cerinţele sale: cadrul, forma şi structura raportului auditorului financiar asupra situaţiilor financiare şi asigurǎ
armonizarea cu cerinţele internaţionale.
2
Referinţa se poate face prin menţionarea numărului de pagină.
3
ISA 700
460
SECŢIUNEA NR. 4
Bibliografie
1. Cadrul General al Standardelor Internaţionale de Audit;

2. ISA 700 „Raportul auditorului financiar asupra situaţiilor”;
3. ISA 700 „Paragraful referitor la opinie care conţine exprimarea unei opinii asupra situaţiilor
financiare”;
4. ISA 800, „Raportul auditorului asupra angajamentelor de audit cu scop special”.
461
SECŢIUNEA 5
DIAGNOSTICUL PATRIMONIULUI ECONOMICE

AL ÎNTREPRINDERII ÎN CONDIȚIILE IMPLEMENTĂRII NOILOR
STANDARDE NAȚIONALE DE CONTABILITATE
Nelli AMARFII-RAILEAN, conf. univ., dr.,
Universitatea de Stat ”Alecu Russo” din Bălți
Implementation of new accounting practice implies changes in theoretical and practical methods
of financial analysis and diagnostic of business activity.Diagnosis is a powerful tool for finding the state
of «health» of economic entities and assessing their development prospects.The new National Accounting
Standards have introduced changes not only in accounting terminologyand financial statements, but also in
the assessment and evaluation of assets. In this article we propose to revise key economic indicators and rates
with the new accounting approach.
Cuvinte cheie: patrimoniul economic, pragul de semnificație, indicatori de eficiență, compoziția
tehnologică a mijloacelor fixe.
Implementarea în practica contabilă a noilor Standarde Naționale de Contabilitate implică necesitatea

unor modificări teoretice şi aplicative în metodele de diagnosticarea activității întreprinderilor autohtone.
Diagnosticul reprezintă un instrument eficient de constatare a stării de „sănătate” a întreprinderilor la un
moment dat şi de evaluare a perspectivelor lor de dezvoltare.
Noile SNC au introdus modificări nu numai în terminologia contabilă, planul de conturi și situațiile
financiare, dar și în modul de evaluare și constatare a elementelor patrimoniului economic. În acest context, ne
propunem să reexaminăm principalii indicatori ce caracterizează patrimoniul întreprinderii prin prisma noilor
abordăricontabile.
Astfel, conform noilor SNC, elemente patrimoniale cu o durată de exploatare mai mare de un an,
denumite imobilizări, pot fi folosite de către întreprindere în activitatea sa sau transmise terților. În componența
imobilizărilor delimităm: imobilizări necorporale, corporale, active bilogice imobilizate, investiții financiare
pe termen lung și investiții imobiliare.
Altă „noutate” introdusă de SNC-uri este posibilitatea determinării individuale a pragului de semnificație
pentru atribuirea elemnetelor de activ la categoria mijloacelor fixe. Ceea ce determină o individualizare a
modelului de diagnostic a eficienței utilizării mijloacelor fixe în funcție de pragul de semnificație stabilit în
politicile contabile de către fiecare întreprindere în parte.
Diagnosticul gestiunii imobilizărilor aduce în discuție două aspecte de bază:
Analiza dinamicii, structurii și stării funcționale a imobilizărilor;
Analiza eficienței utilizării mijloacelor fixe și a reflectării consecințelor modificării acestora în
performanțele întreprinderii.
Analiza dinamicii și structurii imobilizărilor se va organiza pe examinarea elemenetelor componente și
ponderii lor în total imobilizări. Acest aspect constituie o problemă internă a fiecărei întreprinderi, reieșind din
politica ei investițională și sectorul de activitate.
În analiza dinamicii imobilizărilor recomandăm utilizarea valorilor medii anuale, pentru a diminua
influența oscilațiilor de prețuri. Modificările în dinamica imobilizărilor sunt determinate de intrările și ieșirile
acestora în cursul perioadei de gestiune, ponderate cu timpul de utilizare și respectiv neutilizare al acestora.
Modificările în structura imobilizărilor sunt determinate de migrarea elementelor dintr-o categorie sau
alta. De exemplu: din componența imobilizărilor corporale în curs de execuție în categoria mijloacelor fixe; din
categoria mijloacelor fixe în categoria investițiilor imobiliare sau, fiind examinate în mod particular mijloacele
fixe, din categoria mijloacelor fixe productive în categoria mijloacelor fixe conservate sau care nu participă la
462
SECŢIUNEA 5
procesul de producție, dar creează cadrul desfășurării acesteia.

În mod special, se urmărește dimanica mijloacelor fixe productive, deorece de modificarea acestora
depinde capacitatea și potențialul de producere a întreprinderii.
Astfel, în literatura de specialitate, raportul dintre mijloacele fixe productive și mijloacele fixe, este
cunoscut sub denumirea de compoziția tehnologică a mijloacelor fixe. Analiza acestui indicator impune
respectarea inegalității:
MFpn MFpn-1
MFn > MFn-1
în care, (MFp) –valoarea medie a mijloacelor fixe productive; (MF) – valoarea medie a mijloacelor fixe;
(MFp)
(MF) – compoziția tehnologică; n – perioada.
Compoziția tehnologică a mijloacelor fixe înfluențează în mod direct performanțele întreprinderii. Cu

cît ponderea mijloacelor fixe productive este mai mare, cu atît este mai puternică influența exercitată asupra
indicatorilor de eficiență a utilizării mijloacelor fixe.
Starea funcțională a mijloacelor fixe este caracterizată de gradul de reînnoire a mijloacelor fixe și gradul
de uzură a mijloacelor fixe.
Gradul de reinnoire a mijloacelor fixe exprimă raportul dintre valoarea mijloacelor fixe intrate în
gestiune și valoarea medie a mijloacelor fixe. Analiza poate fi efectuată pe total mijloace fixe cît și pe categorii
de mijloace fixe. Acest indicator este specific întreprinderii analizate și poate fi comparabil doar cu valorile
obținute la o altă întreprindere din același sector de activitate, cu indicatori de performanță comparabili și care
are același prag de semnificație stabilit pentru atribuirea bunurilor economice la categoria mijloace fixe.
În ceea ce privește analiza gradului de uzură a mijloacelor fixe, propunem de rectificat denumirea acestui
indicator în corespunde cu terminologia SNC „Imobilizări necorporale și corporale”, în „gradul de amortizare
a mijloacelor fixe”. Acest indicator se determină ca raportul dintre amortizarea acumulată și valoarea medie
mijloacelor fixe.
Ga = A
(MF) *100
în care, A – amortizarea acumulată; (MF) – valoarea medie a mijloacelor fixe.
Deoarece noile SNC recomandă calculul amortizării inclusiv și pentru mijloacele fixe scoase din procesul
de producție sau conservate, la determinare acestui indicator se va ține cont de ponderea acestei categorii de
mijloace fixe în total mijloace fixe sau putem determina gradul de amortizare a mijloacelor fixe neproductive
prin raportarea amortizării acumulate pentru mijloacele fixe neproductive și valoarea medie a acestora.
Pentru aprecierea eficienței utilizării mijloacelor fixe se folosesc indicatorii construiți ca raport între
efect și efort. Efectul poate fi exprimat prin: valoarea adăugată, profitul brut, volumul producției fabricate,
venitul din vînzări, etc. Efortul fiind valoarea medie a mijloacelor fixe.
Pentru o apreciere mai exactă a eficienței utilizării mijloacelor fixe recomandăm a exclude valoarea
mijloacele fixe neproductive din valoarea medie a mijloacelor fixe.
De asemenea, conform SNC „Imobilizări necorporale și corparale”, caracteristica patrimoniului
economic și aprecierea evoluției activelor disponibile se va realiza prin intermediul următoarelor rate:
Rata Imobilizărilor,măsoară ponderea activelor imobilizate în patrimoniul total al întreprinderii și se
determină în felul următor:
Rata imobilizărilor = (Total active imobilizate)
(Total Activ) *100;
Rata imobilizărilor necorporale, caracterizează ponderea imobilizărilor necorporale (brevete,mărci,

drepturi de autor, licențe etc.) în total activ și se detremină ca:
463
SECŢIUNEA 5
Rata imobilizărilor necorporale = (Imobilizări corporale)

(Total Activ) *100;
Rata imoblizărilor corporale, determină ponderea imobilizărilor corporale în total activ și se determinină
ca:
Rata imobilizărilor corporale = (Imobilizări corporale)
(Total activ) *100;
Rata imobilizărilor financiare, caracterizează mărimea investițiilor financiare pe termen lung realizate
de către întreprinderea analizătă în alte întreprinderi și se detrmină ca:
Rata imobilizărilor financiare = (Investiții financiare pe termen lung)

(Total Activ) *100.
Noile SNC-uri, în particular SNC „Investiții imobiliare” delimitează în componența activelor imobilizate
o categorie nouă de activ, și anume: investiții imobiliare definite de standard ca „proprietate imobiliară deținută
(de proprietar sau locatar în baza unui contract de leasing financiar), mai degrabă în scopul închirierii și/sau
pentru creșterea valorii acesteia, decît pentru a fi utilizată în producție, pentru furnizarea de bunuri, prestarea
serviciilor sau în scopuri administrative, sau vîndute în procesul desfășurării normale a activității.” Astfel,
pentru estimarea investițiilor efectuate de către întreprindere în asfel de active propunem analiza unei noi rate:
Rata investițiilor imobiliare = (Investiții imobiliare)
(Total activ) *100.
De asemenea, putem estima veniturile anticipate din darea în chirie a investițiilor imobiliare, creșterea
de capital sau profitabilitatea unor astfel de proiecte investiționale.
Pentru analiza structurii activelor cu o durată de exploatare mai mică de un an, utilizînd terminologia
SNC „Stocuri” vom analiza:
Rata corelației între active circulante și imobilizate = (Active circulante)
(Active imobilizate) *100;
Rata activelor circulante = (Active circulante)
(Total activ) *100;
Această rata caracterizează ponderea activelor circulante în patrimoniul economic al întreprinderii
Rata stocurilor = Stocuri
(Total activ) *100;
Această rata va avea valori ridicate în cazul întreprinderilor cu activitate de producție și comerț, iar
pentru o analiză mai detaliată poate fi determinată ca raport dintre valoarea stocurilor și valoarea activelor
circulante.
În viziunea noastră, ratele de structură a activului vor fi influențate de caracteristicile tehnice, economice,
juridice și învestiționale ale întreprinderilor analizate, precum și de sectorul lor de activitate.

Bibliografie
1. Standardul Naţional de Contabilitate „Prezentarea situaţiilor financiare” Monitorul Oficial al

2. Republicii Moldova nr. 233-237 din 22.10.2013.
3. Standardul Naţional de Contabilitate „Imobilizări necorporale şi corporale” Monitorul Oficial
Republicii Moldova nr. 233-237 din 22.10.2013.
4. Standardul Naţional de Contabilitate „Stocuri” Monitorul Oficial Republicii Moldovanr.
233-237 din 22.10.2013.
5. Robu, V.; Gergescu, N. Analiza economico - financiară (curs digital) www.biblioteca
digitală.ase.ro.
464
SECŢIUNEA 5
THE IMPACT OF BASEL II CAPITAL AGREEMENT ON BUSINESS

BANKING REGULATION
BALAN Igor, Ph.D, associate professor,
Free International University of Moldova (ULIM)
ERHAN Valeriu,Ph.D, Head of Department,
BC „Moldova Agroindbank” S.A.
According to the Strategic Plan of the National Bank for the years 2013-2017 one of the strategic
objectives is the efforts’ increasing in the development of banking supervision by identifying the best ways for
implementation of Basel II / III. Fast implementation of the Agreement’s provisions by harmonizing domestic
legislation with the European Union will facilitate market access of potential foreign investors and will enhance
the quality of the national banking market. The authors in this article will try to reveal some requirements to
be implemented and to be reflected in domestic policies and strategies for the credit institutions, to enhance
the modern tendencies in corporate governance on the way of development the practices based on prudential
criteria.
Key words: Basel II, banking, credit institution, the supervisory authority, credit risk, operational risk.
In addition to political factors in the process of Moldova’s Association to the European Union, there
is a limited period of assimilation and harmonization of legislation with the European Union, especially in
banking, but there are a number of factors that encourage domestic banking sector to adapt to Basel II as
soon as possible. Firstly, a bank, which is on the track of Basel II implementation is much more attractive
to potential foreign investors, and can get a higher price for its shares and a lower cost of resources / funds
placement in the local market for the lending to the real sector of the economy. Also, it can easily integrate
into a global financial infrastructure. Secondly, following the application of Basel II, national banking markets
become more competitive, simultaneously a risk of greater sensitivity of some external shocks rises. However,
the benefits of a modern risk management system were felt in recent years worldwide. For countries for which
it is not a problem since joining the European Union, and that therefore there is still no requirement Basel II
implementation, this process would still significant advantages as modernization and creation of competitive
image within the international financial markets.
Differentresearch methods wereapplied inthe elaboration of this scientific work, preference being given
tothe dialectical methodas universal basic know ledge of matterwithits componentelements: analysis, synthesis,
induction and deduction, monographicmethod, method of comparison,classification, etc.
Works of domesticand foreigneconomists were served assupport for thisresearch topic, and other
materials like the provisions of Moldova AssociationAgreementwith the European Union, the Strategic Plan
ofthe National Bankfor the years2013-2017, Regulation575/2013 of the European Parliamentwith prudential
requirements for the credit institutionsand investment firmsandlegalelements,and the rules of BaselII /III.
On 27 June 2014 in Brussels, was signed EU – Moldova Association Agreement, including Deep and
Comprehensive Free Trade Area. The document ought to be ratified by the Parliament of Moldova and the EU
member countries’ parliaments, so Chisinau has to lodge in the second half of 2015 the application for EU
membership.
One purpose of this association is to support Moldova’s efforts in developing its economic potential
through international cooperation and harmonization of its legislation with EU legislation. Thus, Moldova is
obliged within 3 years after the association agreement to implement Directive 2013/36 / EU of the European
Parliament and of the Council of 26 June 2013 on access to credit institutions and prudential supervision of
credit institutions and investment firms, and Regulation 575/2013 of the European Parliament and of the Council
of 26 June 2013 on prudential requirements for credit institutions and investment firms, incorporating elements
of Basel II / III. Together, Directive 2013/36 / EU with the Regulation have created the legal framework for
the governing of banking activities; have provided the supervisory and prudential rules applicable to credit
institutions and investment firms.
465
SECŢIUNEA 5
According to the Strategic Plan of the National Bank for the years 2013-2017 one of the strategic
objectives is to increase the efforts in the development of banking supervision by identifying the best ways for
implementation of Basel II / III. The plan includes measures relating to the legal, institutional and relational
framework. There are measures for the adopting European Directives for national legislation. The institutional
framework refers to both supervisory authority and credit institutions. Thus, banks will have to include new
requirements in internal policies and strategies, develop corporate governance practices, and reconfigure the
clients’ goals and banking products.
The role of the Basel Committee on Banking Supervision since its beginning (1974) was to promote
global banking system stability. The first Basel Capital Accord (Basel I) was published in 1988 to provide
internationally active banks in the 10 Member States a space of actions designed to regulate minimum
capital requirements and to ensure that banks have a proved (steady) level of capital. It required participating
institutions to maintain a ratio of 8% between capital and risk-weighted assets. However, due to the evolution of
risk assessment methodologies that have induced a degree of sophistication inside of the banking and ignoring
some operational risk in Basel I, Basel I had to be revised and, as in June 2004, the Basel Committee on
Oversight Banking has published «International Convergence of Capital Measurement and Capital Standards: A
Revised Framework», also known as Basel II. The revised International Convergence of Capital Measurement
and Capital Standards specific banking institutions (International Convergence of Capital Measurement and
Capital Standards - a Revised Framework) was developed by a working group of the Basel Committee and
the International Organization of Securities Commissions (IOSCO) and sets capital requirements for banks’
exposure to certain commercial activities including banking and credit risks in the event of default or risk
procedure that both the borrower and the guarantor would fulfilled at the same obligations.
BaselIIcontains threestrategic directions, which are structured in the following way:
PillarI: It determines theminimumcapital requirementsbased ona methodologyandspecificregulations for
the covering of credit risk, market riskandoperational risk,that was added too. Asmentioned above,under the
provisions of BaselIthe minimum acceptableratiobetween capital andrisk-weighted assets was 8%,andremains
the samefor Basel II. The PillarIestablishesequity evaluation methodbased on newclassification requirementsand
on the improvedrisk management.
Market risk is not necessarily subject for making the changes, being treated exhaustively since 1988
due the emergence of Basel I. Operational risk is the important aspect from the whole approach inside Basel
II. Under Basel II operational risk is regarded as a risk of direct or indirect losses, which is raised from the
procedural errors that are made by bank staff, from inadequate or failed internal processes, deficiencies /
failures of system, and from the external events or
Challenges which are appeared from these risks should be carefully treated: the impact of
suchriskspreadsthroughout thebankand has impact on the customers’ relationshipand can directly affect their
satisfaction; in the same time the impact of these risks can not be measuredaccuratelyby the quantitativevalues.
Operational risksare not wellinventoried yet, are notsubject from the historical recordsof events(archiving)
andtheir consequences, but they have become the important part in the proper management within the banks.
Operational risk measurement is performed directly by the bank, and the first step is made toward the
listing of their categories and creating methodologies to identify, to plan and to undertake actions for the
avoiding these risks through the elaboration the crisis plans and remedial acts in the case when an event that
take part from this category (operational risk) has occurred.
PillarII: Ensuring of the prudential supervision. Thispillaremphasizes the role ofthe supervisory
authorityin the assessment and in the verification ofinternal procedures, which are developed and validatedby
each financial institution (bank) separately.
PillarIII: Providing the order of market risk management through the promotion of transparency; Basel
Committee requires the accurate transparency and detailed disclosure regarding to the risk management.
This pillar emphasizes the transparency requirements, the importance of detailed reporting not only to the
supervisory authority as well as the public access to information about the ownership structure, risk exposures
and capital adequacy to the risk.
Basel II introduced the rules for classification and for improvement of the risk management, with
466
SECŢIUNEA 5
new methods by calculating risk-based capital. The new agreement recognizes the progress in credit risk
management and provides incentives through the use by banks the sophisticated risk management models in
the frame of own models. Banks can choose between standard approach, which involves a calculation based
on quantitative factors, as well as more advanced approach that is focused on the quality and involve the
developing of models portfolio for each bank individually.
Table 1
The New BaselCapital Accord: the complex structure on three pillars
Pillar I – Minimum Pillar II – Capital adequacy Pillar III – Market order

capitalrequirements supervision
Quantitative approach of prudential Qualitative approach of prudential Necessary tool in prudential
requirements requirements supervision
Flexible and advanced rules for – Active role of the supervisory authority Detailed reporting not only to the
determining the minimum capital in assessing banks’ internal procedures supervisory authority as well as the public
requirements for: regarding to capital adequacy risk profile access to information about:
– Credit risk: – Verification of banks’ internal – ownership structure

procedures by the supervisory authority
– standard approach – risk exposures
– Requiring from the credit institutions
– Internal Rating Based to maintain the excess of capital on the – capital adequacy to the risk profile
minimum level specified in Pillar I
– base model
– Implementing the mechanisms of early
– advanced model intervention of the central bank
– Market risk
– Operational risk:
– basic indicator approach
– standard approach
– approach of advanced assessment

(internal models)
Basel II proposes two different approaches for the calculating the required capital:
1. The standardized approach, which is similar to that proposed by Basel I, but with the utilization of
more refined weights. The standardized approach relies on external ratings provided by external rating agencies
(external credit assessment institutions, ECAI) that are recognized by national supervisory institutions;
2. The approach on the base of internally generated ratings:
a. The methodology is based on internal ratings (Foundation Internal Rating Based (IRB) approach),
which allows to the bank to use its own rating system, including the use of its own calculation of
the probability of entry into default (PD); but the losses which are registered in the case of default
(LGD) are provided by the supervisory institution;
b. The methodology is based on Internal Rating BasedApproach (IRB), in which banks calculate
their capital requirements based on their models validated by the supervisory institution, including
calculations of probabilities of entry into default (PD) and losses recognized when the counterparty
enter into default (LGD).
The main difference between these approaches is that the approaches based on internal rating models
allow large institutions rely on their own internal estimates of risk components in determining the capital
requirement for an exposure that will probably result in different weights of risk.
Basel II requires a number of changes in internal processes and in organizational structure based on the
concept of corporate governance. However, the application of Basel II requires the same reporting methods
by transferring the entire banking system on the International Financial Reporting Standards; accordingly
467
SECŢIUNEA 5
to IFRS banks should disclose more detailed information about their activity to public. Simultaneously, the
implementation of Basel II will lead to the statistical databases development and applying the econometric
methods for grounding banks’ internal models. Thus, banks for the shifting to Basel II are forced to improve
their information systems in order to ensure needed quantitative and qualitative information for the transition
process. Also, banks, in order to reduce risk, should adjust the process of bank management and activity of
IT department one to another. Banks will have to examine the components of IT, security, fraud prevention
services or the infrastructure that underlies the execution systems, and the process of management, etc. IT
departments have a responsibility to provide appropriate applications for data processing and assimilation, and
help users to decide how to collect the data.
Bibliography
1. Basel Committee on Banking Supervision. International Convergence of Capital Measurement and

Capital Standards, A Revised Framework Comprehensive Version, Bank for International Settlements,
June 2006.
2. Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul
la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de
investiții, de modificare a Directivei 2002/87/CE și de abrogare a Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/
CE; http://eur-lex.europa.eu/ LexUriServ/ LexUriServ. do?uri =OJ:L:2013:176:0338:0436:RO:PDF.
3. Georgescu, Florin. Stadiul pregătirii pentru aplicarea reglementarilor Basel II în sistemul bancar
romanesc. B.N.R. 2005.
4. Regulamentul nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele
prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE)
nr.648/2012; http://eur-lex.europa.eu/ LexUriServ/ LexUriServ. do?uri=OJ:L:2013:176:0001:0337:RO
:PDF.
STRUCTURA FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII,

ÎNTRE OPTIMIZARE ŞI SUPRAVIEŢUIRE
BUZILǍ ( MOCANU) Brîndușa – Maria, drd.,

Şcoala Doctoralǎ de Economie și Administrarea Afacerilor, Iași
Les entreprises des pays riches avec de véritables économies de marché ouvertes ont toujours été
concernés par la construction d’une structure financière optimale . Elle représente la combinaison de
capitaux propres et empruntés qui mène à la maximisation du prix de l’action de l’entrepris. À cet égard, la
littérature ont été développés théories sur la structure financier optimal de l’ entreprise qui a pris en compte
l’ établissement de corrélations entre la valeur de l’entreprise, le coût d’ achat du capital et la structure
financière. Certains sont validées dans certains pays mais dans d’autres rester curiosités académiques plutôt
que la réalité empirique. Mais en cas de circonstances défavorable, ce est tout. La théorie de la hiérarchie
oriente les meilleures entreprises dans leurs choix financier, mais la survie semble être dans cette période, la
question la plus importante pour les entreprises en Suède ( Arrey Bhit Enow, 2010 ).
Cette étude propose un examen des situations où les entreprises sont obligées de renoncer à l’idée de
l’optimisation en faveur de solutions de survie et de financement adoptées à cet égard.
Mots-clés: structure financière optimale, crise financière, choix financier
Indiferent de profilul și forma de proprietate, orice întreprindere abordeazǎ probleme de naturǎ financiarǎ
pentru înfiinţare, dezvoltare sau desfǎșurarea activitǎţii. În prezent, întreprinderile au posibilitatea de a opta
între diferite resurse financiare puse la dispoziţie de piaţa de capital sau piaţa bancarǎ, sistemul financiar
468
SECŢIUNEA 5
naţional sau generate de fenomene economico-financiare de mare amploare (liberalizarea capitalului, inovaţia
financiarǎ).
Opţiunile în finanţare (modalitǎţile de procurare a resurselor financiare, scadenţa acestora) contureazǎ
structura financiarǎ a întreprinderii. În literatura de specialitate, structura financiarǎ a întreprinderii a fost
abordatǎ din urmǎtoarele perspective: a factorilor determinanţi (macroeconomici, microeconomici), optimizǎrii
(teorii privind structura financiarǎ optimǎ a întreprinderii), flexibilitǎţii și numeroase studii au abordat structura
financiarǎ a întreprinderii din perspectiva supravieţuirii.
Primele analize de structurǎ financiarǎ au fost efectuate în ultimii ani ai secolului al XIX-lea, cînd printre
bancherii și specialiștii în comercializarea creditelor s-a împǎmîntenit ideea de a-și compara beneficiarii pe
baza raportului dintre mǎrimea surselor proprii faţǎ de sursele împrumutate [Maynard, H. B., 1974, apud
Tudose, 2011, p. 41-42]. Tot atunci, s-a acceptat cǎ nivelul mediu considerat satisfǎcǎtor pentru raportul dintre
mǎrimea resurselor proprii faţǎ de cea a resurselor împrumutate trebuie sǎ fie de cel puţin 2. Cronologic, al
doilea raport consacrat a fost raportul dintre totalul pasivului și valoarea netǎ contabilǎ a capitalului propriu
care trebuia sǎ tindǎ spre 1/1 (adicǎ, sǎ se foloseascǎ cu preponderenţǎ capitalurile proprii și îmtr-o mǎsurǎ
cît mai micǎ fondurile împrumutate). Acest al doilea raport punea în luminǎ relaţia dintre volumul resurselor
atrase de la diverși creditori pe riscul întreprinderii și sumele investite permanent în întreprinderea respectivǎ
de proprii ei acţionari. În literatura de specialitate din numeroasele defineţii date noţiunii de structurǎ fianciarǎ
a întreprinderii este reţinutǎ cea datǎ de Giurgiu (apud Tudose, 2011) potrivit cǎruia prin aceasta se înţelege
componenţa capitalurilor procurate, atît pe surse de provenienţǎ cît și pe intervale de folosinţǎ.
Întreprinderi din ţǎri cu veritabile economii de piaţǎ au fost permanent preocupate de construirea unei
structuri financiare optime. Aceasta reprezintǎ acea combinaţie între capitalul propriu și împrumutat care duce
la maximizarea preţului pe piaţǎ al acţiunilor întreprinderii respective. În acest sens, în literatura de specialitate
au fost elaborate teorii privind structura financiarǎ optimǎ a întreprinderii ce au avut în vedere stabilirea
unor corelaţii între valoarea întreprinderii, costul procurǎrii capitalului și structura financiarǎ. Reducerea
costului resurselor financiare îmbunǎtǎţește beneficiile economice nete și crește valoarea acţiunilor. Selecţia
și gestionarea structurii capitalului oferǎ perspective de creștere a valorii pentru acţionari. Unele teorii sunt
validate în anumite ţǎri, dar în altele rǎmîn mai degrabǎ curiozitǎţi academice decît realitate empiricǎ. În cazul
unor circumstanţe nefavorabile, problema se pune altfel. Pe timp de crizǎ, supravieţuirea pare a fi problema
cea mai importantǎ pentru firme.
Înainte de descrierea teoriilor privind optimizarea structurii financiare a întreprinderii este necesarǎ
explicarea urmǎtoarelor concepte, ce se regǎsesc în definiţia structurii financiare optime a întreprinderii: costul
capitalurilor; valoarea întreprinderii.
Bucǎtaru [2011, p. 42-43] considerǎ cǎ în determinarea valorii se face un compromis între douǎ concepţii
fundamentale privind întreprinderea:
- concepţia potrivit cǎreia întreprinderea este vǎzutǎ ca o aglomerare de bunuri, iar valoarea ei se
evidenţiazǎ doar dacǎ acestea s-ar vinde fiecare în parte în mod independent, iar întreprinderea ar trebui sǎ se
desfiinţeze ca unitate producǎtoare;
- a doua concepţie, dinamicǎ, de esenţǎ economicǎ este susţinutǎ de teorii financiare, care considerǎ
întreprinderea ca o investiţie complexǎ a cǎrei valoare este datǎ de valoarea veniturilor pe care ea le așteaptǎ.
Veniturile așteptate se pot concretiza în: încasǎri totale, profituri nete sau în dividende.
Costul capitalului se referǎ la cheltuielile de procurare și folosire a tuturor mijloacelor de finanţare, fiind
un indicator care permite managerului financiar sǎ selecteze investiţiile și izvoarele de acoperire financiarǎ
a acestora (Adochiţei, 2000, p. 33). Din moment ce mijloacele de finanţare pot fi procurate din surse proprii
(capitaluri proprii) sau surse împrumutate (capitaluri împrumutate), trebuie determinate pe de o parte costul
capitalului propriu iar pe de altǎ parte, costul capitalului împrumutat. Costul capitalului poate sǎ scadǎ printr-o
folosire judicioasǎ a împrumuturilor. Dincolo de un anumit prag al îndatorǎrii, costul capitalului se majoreazǎ.
Dacǎ într-o firmǎ crește coeficientul de îndatorare peste o anumitǎ limitǎ, pericolul apariţiei situaţiei de
insolvabilitate se mǎrește [Adochiţei, 2000, p. 33]. Aceastǎ problematicǎ a constituit obiectul cercetǎrii de
cǎtre teoriile financiare. Deci, constituirea structurii optime trebuie sǎ aibǎ în vedere, pe lîngǎ costul capitalului
și riscurile pe care le incubǎ utillizarea anumitor surse de capital, într-un anumit volum, iar costul mediu
469
SECŢIUNEA 5
ponderat al capitalului este instrumentul utilizat în literatura de specialitate în acest sens.

Teoriile structurii capitalului au fost îndeaproape cercetate în literatura de specialitate. Cea mai
importantă, lucrarea lui Modigliani si Miller (1958) a realizat baza teoretică pentru cercetările viitoare asupra
teoriei structurii capitalului. Contribuţia diferiţilor cercetători şi economişti financiari au dat noi dimensiuni
teoriilor structurii capitalului, în particular prin luarea în considerare a fiscalităţii (Modigliani and Miller,
1963), a costurilor de faliment (Stiglitz, 1972; Titman, 1984), costurilor de agent (Jensen and Meckling,
1976; Myers, 1977; Jensen, 1986), impozitelor personale (Miller, 1977) şi a asimetriei informaţiilor (Ross,
1977; Myers and Majluf, 1984; Myers, 1984). Ele au avut în centrul obiectului de studiu dihotomia capitaluri
proprii-datorii, cu excepţia teoriei finanţǎrii ierarhice (pecking order). Pecking order nu s-a centrat pe problema
structurii financiare optime, ci pe alegerea celei mai bune combinaţii de mijloace de finanţare a unei investiţii.
Donaldson, descriind comportamentul financiar al întreprinderilor, a ajuns la concluzia cǎ acestea se abţin
de la emiterea de acţiuni și nu împrumutǎ decît dacǎ investiţia reclamǎ fonduri superioare la cash-flow-urile
existente. De asemenea, el a ierarhizat sursele de finanţare: autofinanţare, împrumut pe termen lung și apoi
creșterile de capital. Datoritǎ monitorizǎrii și diluǎrii proprietǎţii, întreprinderile evitǎ sǎ utilizeze finanţarea
externǎ [Ang și Jung, apud Bǎrbuţǎ – Mișu, 2009, p. 43].
Teoria finanţǎrii ierarhice este apreciatǎ ca fiind valabilǎ pentru toate tipurile de întreprinderi, ordinea
ierarhicǎ este valabilǎ pentru toate întreprinderile. Avantajele acestei teorii sunt: este capabilǎ sǎ explice
diferenţele în finanţare dintre întreprinderi și nu doar sǎ previzioneze diferitele tipuri de finanţǎri; este mult
mai potrivit sǎ incluzi în analizǎ cîteva surse de finanţare decît sǎ utilizezi doar dihotomia datorii/capitaluri
proprii. Principiul ierarhiei poate fi o alternativǎ mai bunǎ la noţiunea de optim.
Deși unele teorii au fost acuzate de lipsǎ de realism datoritǎ ipotezelor de la care au plecat (spre exemplu
modelul Modigliano si Miller și-a asumat ipotezele unei lumi a pieţelor perfecte, cu simetrie informaţionalǎ și
fǎrǎ costuri de tranzacţionare în nici o activitate economicǎ), totuși ele și-au adus contribuţii la problematica
finanţǎrii atît prin concluziile obţinute cît și prin recomandǎrile fǎcute în mod explicit sau deduse: îndemnul
la un comportament raţional, menţinerea sub observaţie a datoriei, rolul acesteia în rezolvarea unor conflicte
de interese, ierarhizarea resurselor financiare, rolul structurii financiare în evaluarea calitǎţii întreprinderii de
cǎtre investitori, efectele asupra valorii, costurilor întreprinderii.
Realitatea economicǎ (caracterizatǎ printr-o liberalizare dramaticǎ în unele situaţii, emiterea unor
concluzii de genul „nu toate inovaţiile financiare sunt sǎnǎtoase” - Dǎianu, 2009, crize financiare) a schimbat
orientarea cercetǎrii dinspre abordarea optimǎ a structurii financiare cǎtre problematica supravieţuirii
întreprinderii în asemenea condiţii.
În lupta lor pentru supravieţuire, întreprinderile au adoptat un comportament în finanţare ce poate fi
sintetizat în felul urmǎtor:
– în perioada unei crize financiare, crește gradul de îndatorare al firmelor (determinatǎ de creșterea
costului datoriei în condiţiile practicǎrii unor rate de dobîndǎ variabile);
– în perioadele de stres economic, firmele întîmpinǎ dificultǎţi în îndatorarea pe termen lung (în acest
sens trebuie îmbunǎtǎţitǎ reglementarea privind protecţia creditorilor); îndatorarea pe termen lung este
înlocuitǎ cu îndatorarea pe termen scurt. Un profil al scadenţei bazat pe datoria pe termen scurt implică o mai
mare dificultate financiară la nivel de firmă, deoarece firma se confruntă cu o mai mare expunere la riscul de
reînnoire în perioadele de criză financiară ( rating de credit mai mic și diferențele de randament superior );
– companii din ţǎri dezvoltate (exp. Suedia) scad levierul financiar în vremuri bune și cresc nivelul
datoriilor în vremuri grele, ceea ce contrazice teoria compromisului;
– întreprinderi din unele ţǎri în curs de dezvoltare (exp. Cameroon) întîmpinǎ dificultǎţi în atragerea de
fonduri externe datoritǎ absenţei pieţelor de obligaţiuni, disfuncţionalitǎţilor pieţei bursiere, numǎrului redus
de bǎnci comerciale. Aceste întreprinderi sunt determinate sǎ procedeze la creșterea constantǎ a rezervelor
interne în speranţa de a se baza pe ea într-o eventualǎ situaţie de crizǎ. Aceastǎ strategie genereazǎ un imens
cost al oportunitǎţii pierdute. Într-un asemenea climat economic nu poate fi validatǎ teoria ierarhizǎrii ci se
pune problema supravieţuirii întreprinderii (Enow, 2010);
– în ţǎrile din Centrul și Estul Europei, întreprinderile au crescut utilizarea fondurilor proprii, reducînd
apelul la resursele provenite de la bǎnci pentru finanţarea capitalului circulant (datoritǎ restricţionǎrii accesului
470
SECŢIUNEA 5
la credite bancare) în timpul crizei financiare (Ignǎtescu, 2011).

Prin urmare, ca o concluzie finalǎ, trebuie luatǎ în considerare flexibilitatea financiarǎ, sau capacitatea
de a obţine capital în condiţii rezonabile, atunci cînd mediul economic este advers [Halpern și alţii, 1998, p.
631].
Bibliografie
1. Adochiţei, M. Finanţele întreprinderii, Editura Sylvi, București, 2000.

2. Bǎrbuţǎ – Mișu, N. Finanţarea și performanţa întreprinderii, Editura Didacticǎ și Pedagogicǎ,
București, 2009.
3. Bucǎtaru, D. Evaluarea întreprinderii, Tipo Moldova, Iași, 2011.
4. Bucǎtaru, D. Gestiunea eficientǎ a capitalurilor întreprinderii, Tipo Moldova, Iași, 2011.
5. Bucǎtaru, D. Finanţele întreprinderii, Editura Tipo Moldova, Iași, 2013.
6. Dǎianu, D. Lupta cu criza financiarǎ. Eforturile unui membru român al PE, Editura Rosetti
Educational, București, 2009.
7. Enow, A. B. A STUDY OF CAPITAL STRUCTURE IN EXTREMELY DIFFERENT
ENVIRONMENTS, Thesis for the Master‟s degree in Business Administration, 2010.
8. Halpern, Weston, Brigham, Finanţe manageriale, Editura Economicǎ, 1998.
9. Ignǎtescu, V. D. Particularitǎţi în fundamentarea deciziei de finanţare a întreprinderii în contextual
crizei financiare, tezǎ de doctorat, Iași, 2011.
10. Jensen and Meckling, Theory of the Firm: Managerial Behavior, Agency Costs and Ownership
Structure, Journal of Financial Economics, October, 1976, V. 3, No. 4, pp. 305-360.
11. Modigliani și Miller, THE COST OF CAPITAL, CORPORATION FINANCE AND THE THEORY
OF INVESTMIENT, The American Economic Review VOLUME XLVIII JUNE 1958 NUMBER
THREE, 261-297.
12. Tudose, C.; Mihaela-Brîndușa, Finanţele întreprinderii, Editura Fundaţiei „Gh. Zane” Iași, 2011.
PROBLEMELE ŞI SOLUŢIILE FINANŢĂRII ÎNTREPRINDERILOR

MICI ŞI MIJLOCII ÎN REPUBLICA MOLDOVA
CAZAC Ianina, lector universitar
Universitatea de Stat “Alecu Russo” din Bălţi
This article discusses the problem of financing small and medium enterprises: problems obtaining a
bank loan, the problem of the availability of liquidity support. A characteristic of some government programs
to support lending to small and medium-sized businesses. Also proposed some measures to solve the problems
of financing the business.
Odată cu trecerea la economia de piaţă, întreprinderile din Moldova obţin posibilitatea de a activa în
diverse domenii. Tot mai mult este recunoscut rolul lor în prosperarea societăţii şi eficacitatea economică. Se
întreprind măsuri cu privire la creşterea şi dezvoltarea întreprinderilor mici în ţară.
În ţările dezvoltate din punct de vedere economic, micul business cunoaşte o dezvoltare accelerată
mai ales în domeniile serviciilor şi a producerii mărfurilor de larg consum. Întreprinderile mici şi mijlocii
sînt mai flexibile şi reacţionează mai rapid la schimbările mediului de afaceri şi la cerinţele pieţei. Din aceast
considerent investiţiile în micul business aduc venituri mai mari decît investiţiile în întreprinderile mari.
Micul business în lume este supranumit „coloană vertebrală a economiei” graţie celei mai mari contribuţii
la crearea noilor locuri de muncă, stimularea concurenţei, favorizarea inovaţiilor şi tehnologiilor.
În practica mondială, cele mai răspîndite criterii de apreciere a mărimii întreprinderii sînt volumul anual
471
SECŢIUNEA 5
al vînzărilor şi numărul de angajaţi. Astfel, întreprinderile cu un număr de angajaţi pînă la 10 persoane şi un

volum anual al vînzărilor de pînă la 3 mil. lei, sînt calificate, în legislaţia Republicii Moldova, drept micro-
întreprinderi, iar întreprinderile pînă la 50 de angajaţi şi un volum anual de vînzări de pînă la 25 mil. lei, se
numesc întreprinderi mici.
În Republica Moldova sectorului financiar indică o predominare a instituţiilor financiare bancare,
în prezent, activând 15 bănci comerciale, dintre care sucursale ale băncilor străine sunt Banca Comercială
Română Chişinău (România) şi Unibank (Rusia).
Un aspect pozitiv înregistrat este majorarea cotei creditelor acordate pe termen lung, ceea ce semnifică
stimularea investiţiilor şi nu doar a activităţilor de consum curent [1, p.124].
Necătând la faptul că pe parcursul ultimilor ani este înregistrată o tendinţă pozitivă a numărului şi
volumului creditelor acordate de sistemul bancar, întreprinderile micului business continuă să întâmpine
dificultăţi în accesul la finanţe.
Totodată, este necesar a evidenţia că majoritatea creditelor subiecţilor micului business sunt din resursele
instituţiilor financiare internaţionale, care acordă linii de credit băncilor comerciale autohtone, acestea din
urmă oferă resurse financiare întreprinderilor din sector.
Totuşi, chiar dacă sunt principalii furnizori de mijloace financiare, băncile comerciale sunt adeseori
reticente în acordarea creditelor subiecţilor întreprinderilor mici şi mijlocii, cauza fiind: solvabilitatea
nesatisfăcătoare a întreprinderii, insuficienţa garanţiilor, lipsa istoriei de creditare etc. Astfel, alternativa
creditelor acordate de către băncile comerciale constituie, în prezent, produsele oferite de organizaţiile de
microfinanţare, care au menirea de a credita afacerile mici, preponderent din zonele rurale, facilitând accesul la
resurse financiare ieftine, precum şi de a stimula iniţiativa privată. Organizaţiile vizate („Corporaţia de Finanţare
Rurală” SA, „Microinvest” SRL şi „ProCredit” SA) activează în baza Legii nr. 280-XV din 22.07.2004 privind
Organizaţiile de Microfinanţare (în continuare OMF) şi alocă împrumuturi din mijloace proprii/împrumutate,
fără a avea dreptul de a accepta depozite. Totodată, importanţi furnizori de resurse financiare sunt Asociaţiile de
Economii şi Împrumut ale Cetăţenilor (AEÎC), create în baza Legii nr. 1505-XIII din 18.02.1998 ca organizaţii
necomerciale care acceptă depozite de la membrii săi şi cărora le eliberează împrumuturi.
În prezent, Asociaţia de Economii şi Împrumut ale Cetăţenilor formează o reţea bine dezvoltată din
circa 535 de asociaţii, prezente practic în fiecare localitate din ţară. Concomitent, este necesar a completa că
parteneri ai businessului rural sunt un şir de proiecte finanţate de comunitatea internaţională, printre acestea
fiind SRISP, IFAD. Se merită a evidenţia că, întru facilitarea accesului la finanţare a agenţilor economici,
activează Fondul pentru Susţinerea Antreprenoriatului şi Dezvoltarea Micului Business [2, p.141].
Pe lîngă organizaţiile sus menţionate, este necesar de a menţiona de existenţa, Societăţii Interbancară
de Garantare „GarantInvest” SRL, fondată de 7 bănci comerciale autohtone, „Corporaţia de Finanţare Rurală”
SA şi AO „ProRuralInvest”.
Scopul societăţiilor este de a oferi servicii instituţionalizate de garantare a creditelor, de a îmbunătăţi
accesul la credite comerciale a întreprinderilor cu gaj insuficient şi, implicit, de a contribui la majorarea
numărului de antreprenori privaţi eligibili pentru creditare.
O altă metodă de finanţarea a întreprinderilor mici şi mijlocii reprezintă subvenţiile acordate din partea
statului, cu scopul susţinerii micului business.
Următoarea metodă de susţinere financiară a întreprinderilor mici şi mijlocii constă în scutirea de la
plata impozitului pe venit. Dreptul de a benefica de facilitatea dată apare o dată cu completarea unei cereri tip
la oficiul teritorial al Inspectoratului Fiscal de Stat. Scopul facilităţii nominalizate este acordarea suportului
financiar pentru dezvoltarea activităţii întreprinderii, antreprenorul beneficiind, de fapt, de o alternativă a
împrumuturilor de stat, dar, care nu trebuiesc rambursate şi pentru care nu se achită dobândă.
În urma analizelor efectuate de către instituţiile de evaluare internaţională, este evident faptul că în
Republica Moldova există oportunităţi de dezvoltare a finanţării prin intermediul operaţiunilor de leasing,
astfel încât acestea să contribuie la satisfacerea nevoilor de modernizare a întreprinderilor. Tranzacţiile de
leasing în societatea modernă devin o sursă importantă de finanţare comercială, fiind tot mai certă necesitatea
dotării agenţilor economici cu echipamente moderne, iar lipsa mijloacelor financiare aduce acest instrument
de finanţare în topul preferinţelor antreprenorilor. Leasingul, de asemenea, este soluţia pentru problemele
472
SECŢIUNEA 5
permanente legate de obţinerea facilităţilor bancare de credit şi de garanţii, precum şi pentru cerinţele băncilor
de a obţine garanţii corespunzătoare pentru creditele acordate.
Problemele cu care se confruntă în activitatea sa întreprinderile mici şi mijlocii indică, sunt, obstacolele
birocratice:
– sutele de acte normative şi instrucţiuni, depăşite de timp;
– politica fiscală cu multiplele impozite, taxe, penalităţi şi amenzi;
O altă problemă care stopează dezvoltarea micului business constă în insuficienţa mijloacelor financiare
proprii ale întreprinderilor, atît pe termen scurt, cît şi pe termen lung şi accesul limitat la sursele externe de
finanţare.
Piaţa financiară a ţării este alcătuită din 15 bănci comerciale şi instituţii de finanţare nebancare:
organizaţii de microfinanţare, companii de leasing, factoring etc. Totuşi, deşi băncile sînt principalii deţinători
de mijloace financiare, ele rămîn, deseori, reticente în acordarea creditelor subiecţilor micului business, din
cauza solvabilităţii insuficiente a întreprinderilor micului business, insuficienţa garanţiilor, lipsa experienţei
etc. În plus, rata dobînzii solicitată de bănci este considerată de micii antreprenori exagerată şi, deci, total
neconvenabilă. Drept urmare, întreprinderile micului business continuă să întîmpine dificultăţi în accesul la
finanţe [4, p.285].
Alte organizaţii de microfinanţare sînt ProCredit, Microinvest şi Corporaţia de Finanţare Rurală care
se orientează spre satisfacerea cererii de finanţare a agenţilor micului business, deţinătorilor de patentă,
gospodăriilor ţărăneşti etc. Dar şi în aceste cazuri condiţiile de creditare nu sînt considerate convenabile din
motivul că nivelul ratei dobînzei este ridicat.
Printre partenerii finanţării business-ului rural se numără şi Proiectul Investiţii şi Servicii Rurale (RISP)
şi Fondul Internaţional pentru Dezvoltarea Agriculturii (IFAD).
Pentru facilitatea accesului la finanţare a agenţilor economici a fost creat şi fondul pentru Susţinerea
Antreprenoriatului şi Dezvoltarea Micului Business, destinat garantării în proporţie de 50 la sută a creditelor
acordate de băncile comerciale agenţilor economici. Fondul însă are o contribuţie prea nesemnificativă la
dezvoltarea micului business, beneficiind de mijloace financiare foarte limitate.
Înlăturarea diferitelor bariere, în mare parte, depinde de voinţa statului de a realiza reforme reale în
direcţia optimizării cadrului regulatoriu al micului busines şi perfecţionării politicii fiscale.
În final, este necesar a concluziona că produsele destinate satisfacerii necesarului de finanţare al
întreprinderilor mici şi mijlocii sunt diverse şi încearcă să intre în concordanţă cu cerinţele şi posibilităţile
antreprenorilor. Piaţa financiară în Republica Moldova, fiind flexibilă şi dinamică, va absorbi cele mai
bune practici internaţionale din domeniu, ceea ce va îmbunătăţi cu siguranţă accesul la finanţarea micilor
întreprinzători.
Bibliografie
1. Balaceanu, C; Bentoiu, C. Microeconomie. Bucureşti: Ed.Economică , 2007- 148p.

2. Siscan, N. Economie politica contemporana. Chişinău, 2001- 187 p.
3. Văcărel, I. Politici economice şi financiare de ieri şi de azi. Bucureşti: Ed.Economică, 1996 – 154 p.
4. Чапек, В.Н. Экономика организаций малого предпринимательства. Ростов-на-Дону: Феникс,
2007. — 384 c.
473
SECŢIUNEA 5
PARTICULARITĂŢILE ANALIZEI STRUCTURII PATRIMONIULUI LA

ORGANIZAŢIILE NECOMERCIALE ÎN CONDIŢIILE IMPLEMENTĂRII
NOILOR REGLEMENTĂRI CONTABILE NAŢIONALE
CHIRILOV Nelea, dr. şt. economice, ASEM
This article presents the analysis of structural peculiarities of the patrimony within the non-profit
organizations in terms of implementing new national accounting regulations. Particular attention was given
to a specific information base that delivers initial data for analysis and decision making structure of economic
patrimony. In order to deepen the research, various aspects of the analysis patrimony within the non-profit
organizations were illustrated and the impact of information obtained on developing optimal and rational
economic decisions was presented.
Cuvinte-cheie: patrimoniul, active imobilizate, active circulante, imobilizări necorporale, imobilizări
corporale, investiţii financiare, stocuri, creanţe comerciale, numerar, metoda ratelor, analiza separată.
În contextul implementării noilor reglementări contabile, în cadrul organizaţiilor necomerciale, apare

necesitatea prezentării unor informaţii veridice şi complexe privind mărimea şi structura patrimoniul, ceea ce
impune perfecţionarea analizei structurii acestuia, precum şi pregătirea continuă a personalului ce efectuează
această analiză.
De remarcat că, potrivit art. 55 alin. (1) al Codului Civil, organizaţia necomercială ca persoană juridică
este organizaţia „care are un patrimoniu distinct şi răspunde pentru obligaţiile sale cu acest patrimoniu, poate
să dobândească şi să exercite în nume propriu drepturi patrimoniale şi personale nepatrimoniale, să-şi asume
obligaţii, poate fi reclamant şi pârât în instanţă de judecată” [2]. După cum se observă din definiţia legală,
„patrimoniu” deţine un loc distinct în cadrul organizaţiei necomerciale. Prin urmare, scopul perfecţionării
analizei structurii patrimoniului constă în:
– asigurarea unei structuri optime a activelor pentru funcţionarea eficientă a organizaţiilor necomerciale
din Republica Moldova;
– asigurarea utilizatorilor situaţiilor financiare cu informaţii veridice pentru elaborarea deciziilor
economice optime.
În această ordine de idei, trebuie menţionat că pentru realizarea reuşită a analizei structurii patrimoniului
la organizaţiile necomerciale se vor aplica prevederile Recomandărilor metodice privind tranziţia la noile
Standarde Naţionale de Contabilitate (SNC) şi Indicaţiilor metodice privind particularităţile contabilităţii în
organizaţiile necomerciale [1].
Obiectivele principale al analizei structurii patrimoniului organizaţiei necomerciale sunt următoarele:
– stabilirea şi evaluarea corelaţiilor existente între diferite elemente patrimoniale reflectate în activul
bilanţului;
– măsurarea principalelor modificări, cu precădere a celor calitative, generate de efortul interior, cât şi
prin continua interacţiune cu mediul economic;
– aprecierea stării patrimoniale.
Această direcţie de analiză se efectuează exclusiv în baza datelor reflectate în activul bilanţului şi nu
necesită atragerea altor surse informaţionale.
Organizaţiile necomerciale întocmesc şi prezintă bilanţul conform prevederilor Legii contabilităţii şi
Indicaţiilor metodice privind particularităţile contabilităţii în organizaţiile necomerciale [1].
În bilanţ activele organizaţiei necomerciale sunt prezentate în funcţie de gradul de lichiditate, divizându-
se în:
1) active circulante, care reprezintă activele ce se aşteaptă să fie consumate în ciclul normal de activitate
în cadrul organizaţiei necomerciale, utilizate/transmise participanţilor la diverse activităţi (programe/
proiecte), transmise beneficiarilor terţi cu titlu gratuit, vândute sau primite în termen de 12 luni sau
care reprezintă numerar;
474
SECŢIUNEA 5
2) active imobilizate, care cuprind imobilizările necorporale, imobilizările corporale în curs de execuţie,
terenuri, mijloace fixe, alte active imobilizate.
În continuare se prezintă activul bilanţului organizaţiei necomerciale - asociaţiei obşteşti „E-R” pe anul
2014, în baza căruia se va studia succesiv metodele de analiză a structurii patrimoniului.
Tabelul 1
Extras din Bilanţul asociaţiei obşteşti „E-R” pe anul 2014
Sold la
Cod.
Nr. Activ rd. începutul sfârşitul
d/o perioadei de perioadei de
gestiune gestiune
1 2 3 4 5
1. Active imobilizate Imobilizări necorporale 010 56750 63035
Imobilizări corporale în curs de execuţie 020 20600 34560
Terenuri 030
Mijloace fixe 040 119406 300621
Investiţii financiare pe termen lung 050 59800 58900
Alte active imobilizate 060
Total active imobilizate (rd.010+rd.020+rd.030+rd.040+rd.050+rd.060) 070 256556 457116
2. Active circulante Materiale 080 7433
Obiecte de mică valoare şi scurtă durată 090 9460 7390
Producţia în curs de execuţie şi produse 100
Creanţe comerciale şi avansuri acordate 110 28973 11308
Creanţe ale bugetului 120 1560 2740
Creanţe ale personalului 130
Alte creanţe curente, din care: 140
Creanţe privind mijloacele cu destinaţie specială 141
Numerar 150 287419 327471
Investiţii financiare curente 160 11780 11780
Alte active circulante 170 389 366
Total active circulante (rd.080+rd.090+rd.100+rd.110+rd.120+rd.130 + 180 347014 403352
rd.140 + rd.150+rd.160+rd.170)
Total active (rd.070+rd.180) 190 603570 860468
În teoria şi practica economică se aplică diverse modalităţi tehnice de efectuare a analizei structurale a
patrimoniului. În particular, recomandăm să se utilizeze în cadrul organizaţiilor necomerciale analiza separată a
structurii activelor imobilizate şi activelor circulante după natură. Esenţa acestei modalităţi constă în calcularea
ponderii fiecărui element component în suma totală a activelor imobilizate sau respectiv a activelor circulante.
Prin urmare, în tabelul 2, va fi prezentată analiza separată a structurii activelor imobilizate şi activelor
circulante după natură la asociaţia obştească „E-R” în anul 2014. În calitate de sursă informaţională serveşte
activul bilanţului (elaborat conform noilor SNC), prezentat în tabelul 1.
475
SECŢIUNEA 5
Tabelul 2
Analiza separată a structurii activelor imobilizate şi activelor circulante după natură
în anul 2014
Începutul anului Sfârşitul anului

Grupe de active
Suma, lei Ponderea, % Suma, lei Ponderea, %
1 2 3 4 5
Active imobilizate
1. Imobilizări necorporale 56750 22,12 63035 13,79
2. Imobilizări corporale în curs de execuţie 20600 8,03 34560 7,56
3. Mijloace fixe 119406 46,54 300621 65,76
4. Investiţii financiare pe termen lung 59800 23,31 58900 12,89
Total active imobilizate 256556 100 457116 100
Active circulante
1. Materiale 7433 2,14 42297 10,49
2. Obiecte de mică valoare şi scurtă durată 9460 2,73 7390 1,83
3. Creanţe comerciale şi avansuri acordate 28973 8,35 11308 2,80
4. Creanţe ale bugetului 1560 0,45 2740 0,68
5. Numerar 287419 82,83 327471 81,19
6. Investiţii financiare curente 11780 3,39 11780 2,92
7. Alte active circulante 389 0,11 366 0,09
Total active circulante 347014 100 403352 100
Din datele tabelului 2 rezultă că grupa principală a activelor imobilizate la asociaţia obştească „E-R” în
anul 2014 a fost mijloacele fixe. Această grupă de active deţinea cota de 46,54% în totalul activelor imobilizate
la începutul anului majorându-se până la 65,76% la sfârşitul anului. În acelaşi timp se observă că pe parcursul
anului 2014 s-a diminuat ponderea investiţiilor financiare pe termen lung cu 10,42 (de la 23,31% la începutul
perioadei la 12,89% la sfârşitul) puncte procentuale în totalul activelor imobilizate. De asemenea, s-a redus,
şi cota imobilizărilor necorporale cu 8,33 (13,79%-22,12%) puncte procentuale, precum şi cota imobilizărilor
corporale în curs de execuţie cu 0,47 (7,56%-8,03%) puncte procentuale în totalul activelor imobilizate.
Componenţa activelor circulante la asociaţia obştească „E-R” în anul 2014 are un caracter comparativ
stabil. Cota predominantă în totalul acestora aparţine numerarului care deţinea 82,83% la începutul perioadei
diminuându-se până la 81,19% la sfârşitul anului 2014, sau cu 1,64 puncte procentuale. Restul modificărilor
survenite în structura activelor circulante nu au fost atât de însemnate.
Pentru studierea structurii patrimoniului în teoria şi practica economică pe larg se foloseşte metoda
ratelor. Ratele de structură ale activului permit aprecierea rapidă a unor modificări structurale, precum şi ajută
la diferite comparaţii între organizaţiile necomerciale.
În cadrul analizei structurale a patrimoniului organizaţiei necomerciale pot fi calculate şi interpretate
următoarele rate de structură ale activului:
1) Rata activelor imobilizate = Active imobilizate 100

Total active
Această rată măsoară ponderea activelor imobilizate în totalul activelor organizaţiei necomerciale. Acest
indicator permite aprecierea flexibilităţii financiare a organizaţiei necomerciale. Dimensiunea ratei activelor
imobilizate este influenţata atât de factorii tehnici, economici şi juridici, cât şi de politicile contabile ale
organizaţiei necomerciale.
Conţinutul diferit al elementelor componente ale activelor imobilizate justifică utilizarea în teoria şi
476
SECŢIUNEA 5
practica economică a unor rate complementare, principalele dintre care sunt:
1.1) Rata imobilizări necorporale = Imobilizări necorporale 100

Total active
Indicatorul nominalizat reflectă ponderea imobilizărilor necorporale (invenţiile, mărcile, licenţele,

francezele, programele informatice, drepturile de autor, drepturile care rezultă din titluri de protecţie, alte
imobilizări necorporale) în cadrul patrimoniului organizaţiei necomerciale. Actualmente, în cadrul organizaţiilor
necomerciale autohtone nivelul acestei rate este destul de redus comparativ cu ponderea imobilizărilor
necorporale înregistrate în cazul organizaţiilor necomerciale din străinătate. Această situaţie se explică prin
faptul că multe elemente ale imobilizărilor necorporale s-au dezvoltat relativ recent.
1.2) Rata imobilizări corporale = Mijloace fixe + Terenuri + Imobilizări corporale în curs de execuţie 100
Total active
După conţinutul economic această rată măsoară ponderea imobilizări corporale (mijloace fixe, terenuri,
imobilizări corporale în curs de execuţie), în cadrul activelor organizaţiei necomerciale. Nivelul acestui
indicator este influenţat semnificativ de natura activităţii, de politica de dezvoltare, de politica de amortizare şi
politica de investiţii. Rata imobilizări corporale, de asemenea, măsoară capacitatea organizaţiei necomerciale
de a rezista în cazul unei crize, de a se adapta la schimbarea bruscă a tehnicii sau a cerinţelor pieţei.
1.3) Rata imobilizări financiare = Investiţii financiare pe termen lung 100

Total active
Rata imobilizări financiare reflectă cota investiţii financiare pe termen lung (obligaţiuni procurate,
împrumuturi acordate, depozite, alte investiţii pe termen lung) în suma totală a patrimoniului organizaţiei
necomerciale. Această rată pune în evidenţă intensitatea legăturilor şi relaţiilor financiare pe care le are
organizaţia necomercială cu partenerii de afaceri. Nivelul redus al acesteia denotă că organizaţia necomercială
nu dezvoltă o politică activă de investiţii financiare.
2) Rata activelor circulante = Active circulante 100 = 100 - Rata activelor imobilizate
Total active

De menţionat că rata activelor circulante se află în dependenţa opusă cu rata activelor imobilizate. În
practica economică rata activelor circulante este considerată o măsură a flexibilităţii financiare în măsura în
care evidenţiază importanţa relativă a activelor uşor de transformat în numerar.
În procesul de decizie operaţional se recomandă a fi utilizate următoarele rate complementare a ratei
activelor circulante:
2.1) Rata stocurilor = Materiale + Obiecte de mică valoare şi scurtă durată + Producţia în curs de execuţie şi produse 100
Total active
Rata stocurilor ne arată ponderea deţinuta de stocuri (materiale, obiecte de mică valoare şi scurtă durată
şi producţia în curs de execuţie şi produse) în activul total al organizaţiei necomerciale. Analiza acestei rate
trebuie să se facă în dinamică pentru a evidenţia tendinţa stocurilor în activul total al organizaţiei necomerciale.
Creşterea acestei rate poate crea probleme serioase privind încetinirea rotaţiei stocurilor datorită dificultăţilor
de transformare a stocurilor în lichidităţi şi consecinţelor negative asupra capacitatea de plată pe termen scurt
a organizaţiei necomerciale.
2.2) Rata creanţelor comerciale = Creanţe comerciale şi avansuri acordate 100

Total active
Indicatorul măsoară ponderea creanţelor comerciale şi avansuri acordate în patrimoniul organizaţiei
477
SECŢIUNEA 5
necomerciale. Această rată este influenţata de specificul domeniului de activitate, de termenele de plată a
creanţelor, de puterea de negociere a organizaţiei necomerciale cu partenerii comerciali, precum şi de
managementul organizaţiei necomerciale.
2.3) Rata activelor perfect lichide = Numerar 100

Total active
O asemenea rata mai poartă denumirea de rata numerarului sau rata neta de asigurare cu numerar şi
reprezintă o măsura a lichidităţii interne a organizaţiei necomerciale.
Rata activelor perfect lichide reflectă cota activelor organizaţiei necomerciale care se află într-o formă
absolut lichidă şi pot fi imediat utilizate pentru achitarea datoriilor sau alte scopuri. De remarcat că, de nivelul
acestei rate depinde direct capacitatea de plată a organizaţiei necomerciale. Teoria şi practica economică
consideră că, în condiţii de normalitate, o asemenea rată trebuie să se situeze între 1 şi 2 %.
În teoria şi practica economică în loc de rata activelor imobilizate sau rata activelor circulante, se
recomandă a fi calculată rata corelaţiei între activele circulante şi imobilizări [5, p.149]:
3) Rata corelaţiei între activele circulante şi imobilizări = Active circulante 100

Active imobilizate
Indicatorul caracterizează corelaţiile interne existente între elementele patrimoniului reflectate în activul
Bilanţului. Nivelul ridicat al acestei rate determină tendinţa spre accelerarea rotaţiei patrimoniului organizaţiei
necomerciale şi contribuie la micşorarea sumei mijloacelor economice, necesare pentru menţinerea volumului
activităţii.
În cele ce urmează, se va analiza ratele de structură a patrimoniului în baza fluxurilor informaţionale
ale asociaţiei obşteşti „E-R” pentru anul 2014. În calitate de sursă informaţională serveşte activul bilanţului
(elaborat conform noilor SNC), prezentat în tabelul 1.
Tabelul 3
Analiza ratelor de structură a patrimoniului în anul 2014
Nr. Indicatori Sursa de informaţii: Bilanţul Începutul Sfârşitul Abaterea

d/o anului anului absolută
1 2 3 4 5 6=5-4
1. Rata activelor imobilizate, % rd.070 rd.190 100 42,51 53,12 10,61
1.1 Rata imobilizări necorporale, % rd.010 rd.190 100 9,40 7,33 -2,07
1.2 Rata imobilizări corporale, % (rd.020+ rd.030+ rd.040) 100 23,20 38,95 15,75
rd.190
1.3 Rata imobilizări financiare, % rd.050 rd.190 100 9,91 6,84 -3,07
2. Rata activelor circulante, % rd.180 rd.190 100 57,49 46,88 -10,61
2.1 Rata stocurilor, % (rd.080+ rd.090+ rd.100) 100 2,80 5,77 2,97
d.190 r
2.2 Rata creanţelor comerciale, % rd.110 rd.190 100 4,80 1,31 -3,49
2.3 Rata activelor perfect lichide, % rd.150 rd.190 100 47,62 38,06 -9,56
3. Rata corelaţiei între activele circulante rd.180 rd.190 100 135,26 88,24 -47,02
şi imobilizări, %
Din analiza datelor prezentate în tabelul 3 constatăm următoarele concluzii privind structura patrimoniului
la asociaţia obştească „E-R” în anul 2014.
Structura patrimoniului la asociaţia obştească „E-R”, în anul 2014, se caracterizează prin rata ridicată
de imobilizare a activelor care la sfârşitul a alcătuit 53,12 % majorându-se cu 10,61 puncte procentuale faţă de
începutul perioadei analizate.
478
SECŢIUNEA 5
Analiza ratelor complementare a ratei imobilizărilor, arată că această tendinţa a fost determinată de
majorarea ratei imobilizărilor corporale de la 23,20% la începutul perioadei la 38,95% la sfârşitul, sau cu 15,75
puncte procentuale. Această tendinţă se explică prin faptul că asociaţia obştească „E-R” activează în domeniul
facilitării accesului la informaţie, instruirii în domeniul noilor tehnologii de informare şi comunicare, protecţiei
mediului şi educaţiei ecologice. Prin urmare pentru dezvoltarea sectorului de activitate au fost efectuate
investiţii în activele imobilizate ale entităţii.
Reducerea ratei imobilizărilor financiare cu 3,07 puncte procentuale, se confirmă prin faptul că
politica de investiţii financiare este strâns legată de mărimea entităţii. Se apreciază favorabil diminuarea ratei
imobilizărilor necorporale cu 2,07 puncte procentuale, ceea ce semnifică o creştere a flexibilităţii entităţii, a
capacităţii ei de a se adapta la eventualele schimbări ale mediului economic.
Activele circulante deţin o pondere ridicată în totalul patrimoniului, şi anume, la sfârşitul anului cota
acestora a constituit 46,88%, micşorându-se cu 10,61 puncte procentuale faţă de începutul anului. Această
tendinţa s-a realizat pe seama micşorării creanţelor comerciale şi numerarului.
În particular, la nivel foarte înalt, cu tendinţa negativă de descreştere, se situează rata activelor perfect
lichide care în anul 2014 s-a micşorat de la 47,62% la începutul perioadei la 38,06% la sfârşitul, sau cu 9,56
puncte procentuale. Nivelul acestei rate denotă că asociaţia obştească „E-R” dispune de numerar suficient
pentru achitarea datoriilor curente.
Reducerea ratei creanţelor comerciale de la 4,80% la începutul perioadei la 1,31% la sfârşitul, se
datorează respectării de către consumatori a termenele de achitare pentru serviciile prestate etc.
Totodată, calculele efectuate arată că la sfârşitul anului de gestiune 5,77% din totalul activelor asociaţiei
au deţinut stocurile. În dinamică se observă creşterea ratei stocurilor cu 2,97 puncte procentuale ceea ce se
explică prin dezvoltarea şi diversificarea activităţii.
Din cele expuse mai sus, putem menţiona că analiza structurii patrimoniului prin metoda ratelor nu
presupune neapărat determinarea tuturor ratelor prezentate. În viziunea autorului, pentru diferiţi utilizatori ai
informaţiei, pot fi determinate diferite rate în dependenţă de scopul urmărit, deoarece nu numărul ratelor aplicate
determină calitatea analizei, ci reprezentativitatea ratelor pentru luarea deciziilor adecvate. Considerăm că
rezultatul obţinut în urma determinării unei rate nu trebuie absolutizat, ci trebuie interpretat în strânsă legătură
cu evoluţia altor indicatori economico-financiari ai organizaţiei necomerciale.
În final, remarcăm faptul că perfecţionarea analizei structurii patrimoniului la organizaţiile necomerciale,
prezintă multiple avantaje şi pot contribui la obţinerea informaţiilor necesare pentru fundamentarea unor decizii
economice optime şi raţionale.
Bibliografie
1. Indicaţii metodice privind particularităţile contabilităţii în organizaţiile necomerciale. Aprobat prin

ordinul ministrului finanţelor nr.188 din 30 decembrie 2014. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, nr. 11-21 (5053-5063) din 23.01.2015.
2. Codului Civil al Republicii Moldova. Cod Nr. 1107 din 06.06.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, Nr. 82-86 din 22.06.2002.
3. Spătaru, L. Analiza economico-financiară. Instrument al managementului întreprinderilor. Ed. a II-a.
Bucureşti: Economică, 2010. 600 p.
4. Vâlceanu, Gh.; Robu, V.; Georgescu, N. Analiză economico-financiară. Ediţia a 2-a. Bucureşti:
Economică, 2005. 448 p.
5. Ţiriulnicova, N. (coordonator) ş.a. Analiza rapoartelor financiare. Ed. a II-a, revăzută. Chişinău:
Asociaţia Obştească „ACAP RM”, 2011. 400 p.
479
SECŢIUNEA 5
ANALIZA ROTAŢIEI CREANŢELOR CURENTE CONFORM NOILOR

REGLEMENTĂRI CONTABILE NAŢIONALE
CHIRILOV Nelea, dr., lect. superior, ASEM

TOLMAŢCHI Svetlana, lect. superior, ASEM
This article presents the need to improve the analysis of current rotation of the accountants payable
according to the new national accounting regulations. Particular attention was paid to the selection of
appropriate methodology for calculating the rates of current accountants payable, causal analysis of the
duration of rotation of current accountants payable and highlighting possible ways to accelerate the speed of
their rotation. For the application of the recommendations, there are some practical aspects illustrated and
researched which present the impact of information obtained on optimal and rational economic decisions.
Cuvinte-cheie: creanţe curente, creanţe comerciale, rate de rotaţie, numărul de rotaţii a creanţelor
curente, rata înzestrării veniturilor din vânzări cu creanţe curente, durata (viteza) de rotaţie a creanţelor
curente, decizii economice.
Actualmente, în condiţiile aplicării noilor Standarde Naţionale de Contabilitate (SNC) şi a noului Plan
general de conturi contabile [1] apare necesitatea perfecţionării analizei rotaţiei creanţelor curente. Necesitatea
perfecţionării acestei analize rezultă din importanţa informaţiei analitice pentru fundamentarea şi adoptarea
deciziilor economice, atât de proprietarii şi managerii entităţii, cât şi de alţi utilizatori ai situaţiilor financiare
ale acesteia.
Pentru efectuarea analizei rotaţiei creanţelor curente, o atenţie deosebită trebuie acordată selectării
corecte a informaţiilor din vechile şi noile conturi sintetice, precum şi din situaţiile financiare. Este necesar să
menţionăm că colectarea corectă a datelor iniţiale este foarte importantă pentru efectuarea analizei comparate în
timp şi spaţiu. În particular pentru analiza comparată între datele pentru perioadele în care au fost aplicate noile
conturi destinate evidenţei creanţelor curente şi datele anilor în care sau practicat vechile conturi contabile,
precum şi între entităţi care au utilizat vechile şi noile SNC.
În continuare, în baza prevederilor Recomandărilor metodice privind tranziţia la noile SNC şi a Planului
general de conturi contabile, prezentăm, în tabelul 1, modul general de transpunere a soldurilor conturilor
contabile destinate evidenţei creanţelor curente.
Tabelul 1
Modul de transpunere a conturilor contabile vechi în noile
conturi destinate evidenţei creanţelor curente
Simbol Denumirea conturilor vechi Simbol Denumirea conturilor noi

22 Creanţe pe termen scurt 22 Creanţe comerciale şi calculate
221 Creanţe pe termen scurt aferente facturilor comerciale 221 Creanţe comerciale
222 Corecţii la creanţe dubioase 222 Corecţii (provizioane) privind creanţele compromise
223 Creanţe pe termen scurt ale părţilor legate 223 Creanţe ale părţilor afiliate
224 Avansuri pe termen scurt acordate 224 Avansuri acordate curente
225 Creanţe pe termen scurt privind decontările cu 225 Creanţe ale bugetului
bugetul
227 Creanţe pe termen scurt ale personalului 226 Creanţe ale personalului
23 Alte creanţe curente
228 Creanţe pe termen scurt privind veniturile calculate 231 Creanţe privind veniturile din utilizarea de către terţi
a activelor entităţii
226 Creanţe preliminare 232 Creanţe preliminate
229 Alte creanţe pe termen scurt 233 Creanţe curente privind asigurările
234 Alte creanţe curente
480
SECŢIUNEA 5
În procesul analizei rotaţie creanţelor curente, există diverse aspecte analitice, care urmează
a fi investigate, ce ţin de selectarea adecvată a modalităţii de calcul a ratelor de rotaţie a creanţelor
curente, analiza cauzală a vitezei de rotaţie a creanţelor curente şi evidenţierea căilor posibile de
accelerare a vitezei de rotaţie a creanţelor curente.
Trebuie remarcat faptul că, pentru măsurarea vitezei de transformare a creanţelor în lichidităţi
se calculează ratele de rotaţie a creanţelor curente, şi anume: numărul de rotaţii a creanţelor curente,
rata înzestrării veniturilor din vânzări cu creanţe curente şi durata (viteza) de rotaţie a creanţelor
curente.
Examinarea literaturii din domeniul analizei economico-financiare arată că există diverse
modalităţi de calcul a ratelor de rotaţie a creanţelor curente. În particular, majoritatea savanţilor străini
şi autohtoni (Gh. Vîlceanu, V. Robu, N. Georgescu [4, p. 378], M. Niculescu [2, p. 267], L. Spătaru
[3, p. 474], O.V. Efimova, M.V. Melnic [6, p. 248], N. Ţiriulnicova, V. Paladi [5, p. 169]), calculează
ratele de rotaţie a creanţelor curente în baza veniturilor din vânzări. Această modalitate de calcul este
cea mai răspândită în practica economică, deoarece nu necesită calcule dificile şi utilizatorii au acces
liber la sursele informaţionale – bilanţul şi situaţia de profit şi pierdere.
În continuare, în figura 1, facem o prezentare schematică a esenţei şi modului de calcul al ratelor
de rotaţie a creanţelor curente determinate în baza veniturilor din vânzări.
RATELE DE ROTAŢIE A CREANŢELOR CURENTE
Numărul Rata înzestrării Durata

de rotaţie a veniturilor din vânzări de rotaţie a
creanţelor curente cu creanţe curente creanţelor curente
Numărul de zile
calendaristice în Valoarea
Venituri din vânzări Valoarea medie a creanţelor curente medie a
Valoarea medie a creanţelor curente Venituri din vânzări
perioada analizată ´ creanţelor
Venituri din curente
vânzări
Reflectă eficienţa entităţii în Caracterizează de câte creanţe Arată în câte zile are loc o
colectarea creanţelor sale curente are nevoie entitatea rotaţie, adică numărul de zile în
curente, sau de câte ori creanţele pentru a genera venituri din care se încasează în mediu
curente se transformă în vânzări în valoare de 1 leu. creanţele curente ale entităţii sau
lichidităţi perioadă de plată ale clienţilor.
Figura 1. Caracteristica ratelor de rotaţie a creanţelor curente

Sursa: elaborat de autori
Pentru calculul ratelor de rotaţie a creanţelor curente calculate în baza veniturilor din vânzări, prezentate
în figura 1, s-au utilizat fluxurile informaţionale ale entităţii „Keta” SA pentru anii 2013-2014. În calitate de
surse informaţionale servesc datele din bilanţ şi situaţia de profit şi pierdere.
Tabelul 2
Analiza ratelor de rotaţie a creanţelor curente calculate în baza veniturilor din vânzări
Indicatori Anul 2013 Anul 2014 Abatereaabsolută

1 2 3 4=3-2
1. Venituri din vânzări, mii lei 335812 279470 -56342
2. Valoarea medie a creanţelor curente, mii lei 36348 50379 +14025
3. Numărul de rotaţie a creanţelor curente, unităţi (ind.1 ind.2) 9,239 5,548 -3,691
4. Rata înzestrării veniturilor din vânzări cu creanţe curente, lei (ind.2 ind.1) 0,11 0,18 +0,07
5. Durata de rotaţie a creanţelor curente, zile (360zile ind.3) 39 65 +26
481
SECŢIUNEA 5
„Notă: Valoarea medie a creanţelor curente (indicatorul 2 din tabelul 2) s-a calculat după media aritmetică
simplă în baza datelor din Bilanţ (creanţele curente sunt reflectate în Bilanţ la rândurile: rd. 190 Creanţe
comerciale”, rd. 200 „Creanţe ale părţilor afiliate”, rd. 210 „Avansuri acordate curente”, rd. 220 „Creanţe ale
bugetului”, rd. 230 „Creanţe ale personalului” şi rd. 240 „Alte creanţe curente”).
Din datele tabelului 2 observăm, că la entitatea „Keta” SA în anul 2014 faţă de anul 2013 s-a încetinit
rotaţia creanţelor curente cu 3,691 unităţi, corespunzător s-a majorat cu 26 zile perioada de încasare a creanţelor
curente ale entităţii. Aceeaşi situaţie denotă şi majorarea ratei înzestrării veniturilor din vânzări cu creanţe
curente de la 0,11 lei în anul 2013 la 0,18 lei în anul 2014, ceea ce înseamnă ca pentru a genera venituri din
vânzări în valoare de 1 leu entitatea „Keta” SA a avut nevoie în anul 2014 cu 0,07 lei creanţe curente mai multe
decât în anul 2013. Astfel, putem constata că la entitatea „Keta” SA a scăzut eficienţa transformării creanţelor
curente în lichidităţi, adică a crescut perioadă de plată a creanţelor de către clienţi.
Altă modalitate de calcul a ratelor de rotaţie a creanţelor curente este în baza rulajelor debitoare a
conturilor de creanţe curente. Această modalitate este recomandată de economistul român Liviu Spătaru [3,
p. 465]. Pentru determinarea ratelor de rotaţie a creanţelor curente după această modalitate, în formulele de
calcul a ratelor prezentate în figura 1, valoarea veniturilor din vânzări se substituie cu suma rulajelor debitoare
a conturilor de creanţe curente.
Trebuie remarcat faptul că rulajele debitoare a conturilor de creanţe curente reprezintă suma algebrică a
rulajelor debitoare a grupelor de conturi 22 „Creanţe comerciale şi calculate” şi 23 „Alte creanţe curente”, care
sunt conturi de activ şi în debitul acestora se înregistrează apariţia/majorarea creanţelor.
Dezavantajele acestei metode de apreciere a rotaţiei creanţelor curente constă în faptul că cere aplicarea
numeroaselor surse de informaţii cu caracter intern şi o manopera înaltă a lucrărilor pregătitoare. Totodată
aceste neajunsuri sunt compensate prin faptul că obiectivitatea aprecierii rotaţiei creanţelor curente este mai
înaltă.
În tabelul 3, s-a prezentat analiza ratelor de rotaţie a creanţelor curente calculate în baza sumei rulajelor
debitoare a conturilor creanţelor curente. În acest scop, s-au utilizat datele entităţii „Keta” SA pentru anii 2013-
2014, din următoarele surse informaţionale: bilanţul, situaţia de profit şi pierdere, cartea mare la grupele de
conturi 22 „Creanţe comerciale şi calculate” şi 23 „Alte creanţe curente”.
Tabelul 3
Analiza ratelor de rotaţie a creanţelor curente calculate în baza
sumei rulajelor debitoare a conturilor creanţelor curente
Indicatori Anul 2013 Anul 2014 Abaterea

absolută
1 2 3 4=3-2
1. Venituri din vânzări, mii lei 335812 279470
2. Suma rulajelor debitoare a conturilor creanţelor curente, lei 344572 291398 -53174
3. Numărul de rotaţie a creanţelor curente, unităţi (ind. 1 ind. 2) 0,975 0,959 -0,016
4. Rata înzestrării veniturilor din vânzări cu creanţe curente, lei (ind. 2 ind. 1) 1,03 1,04 +0,01
5. Durata de rotaţie a creanţelor curente, zile (360 zile ind. 3) 369 375 +6
Datele tabelului 3 arată că la entitatea „Keta” SA în anul 2014 s-a redus numărul de rotaţii a creanţelor
curente cu 0,016 unităţi faţă de nivelul anului 2013, corespunzător s-a majorat rata înzestrării veniturilor din
vânzări cu creanţe curente de la 1,03 lei în anul 2013 la 1,04 lei în anul 2014, ceea ce înseamnă că pentru a
genera venituri din vânzări în valoare de 1 leu, entitatea „Keta” SA a avut nevoie în anul 2014 cu 0,01 lei
creanţe curente mai multe decât în anul 2013. Evoluţia nivelului duratei de rotaţie a creanţelor curente denotă,
că în perioada analizată s-a încetinit rotaţia creanţelor curente cu 6 zile, adică s-a majorat numărul de zile în
care se încasează în mediu creanţele curente ale entităţii.
Este important să menţionăm că, nivelul ratelor de rotaţie a creanţelor curente calculate după modalităţile
482
SECŢIUNEA 5
cercetate deviază. Astfel, nivelul ratelor de rotaţie a creanţelor curente calculate în baza veniturilor din vânzări
(tabelul 2) este mai mare faţă de nivelul acestora determinate în baza sumei rulajelor debitoare a conturilor
creanţelor curente (tabelul 3). Considerăm că, modalităţile de calcul a ratelor de rotaţie a creanţelor curente au
putere informaţională diferită şi alegerea modalităţii de calcul trebuie să se efectueze în funcţie de interesele
diferiţilor utilizatori ai rezultatelor analizei. După părerea noastră, modalitatea bazată pe suma rulajelor
debitoare a conturilor creanţelor curente este mai preferabilă, pentru că rotaţia creanţelor are loc în momentul
modificării acestora, din aceasta cauză considerăm că oferă informaţii exacte şi complete pentru luarea unor
decizii economice adecvate de către toţi utilizatorii situaţiilor financiare.
O altă problemă, care necesită examinare profundă, ţine de analiza rotaţie creanţelor curente din punct
de vedere cauzal. Studierea literaturii de specialitate arată că nu sunt construite şi recomandate sisteme
factoriale de analiză a ratelor de rotaţie a creanţelor curente. În acest context, în scopul asigurării utilizatorilor
cu informaţii complexe, propunem un sistem de analiză cauzală a duratei de rotaţie a creanţelor curente format
din trei factori, şi anume, cota veniturilor din vânzări cu plata amânată în totalul veniturilor din vânzări, cota
creanţelor comerciale în totalul creanţelor curente şi durata de rotaţie a creanţelor comerciale.
În vederea implementării sistemului factorial recomandat, mai jos este prezentat detaliat fiecare factor
de influenţa asupra modificării duratei de rotaţie a creanţelor curente.

Cota veniturilor Cota creanţelor Durata de rotaţie
Durata de rotaţie a creanţelor din vânzări cu plată comerciale în a creanţelor
curente = amânată în totalul totalul creanţelor comerciale
veniturilor curente
din vânzări
Numărul
de zile Valoarea Venituri din
calendaristice medie a vânzări cu Valoarea medie a Numărul de zile
în perioada creanţelor plată creanţelor calendaristice în Valoarea medie a
analizată curente amânată comerciale perioada analizată creanţelor comerciale
× = × ×
Venituri din vânzări Venituri din vânzări Valoarea medie a Venituri din vânzări cu plată
amânată creanţelor curente
Primul factor, cota veniturilor din vânzări cu plata amânată în totalul veniturilor din vânzări, oferă
utilizatorilor posibilitatea de a înţelege, în ce măsură structura veniturilor din vânzări în funcţie de termenul de
plată influenţează rotaţia creanţelor curente.
Al doilea factor, cota creanţelor comerciale în totalul creanţelor curente, permite să se cunoască în
ce măsură structura creanţelor curente după natură (elemente) a accelerat sau încetinit viteza de rotaţie a
creanţelor curente.
Al treilea factor, duratei de rotaţie a creanţelor comerciale, permite utilizatorilor să cunoască măsura în
care eficienţa utilizării creanţelor comerciale poate să influenţeze durata de rotaţie a creanţelor curente. Trebuie
menţionat că, pentru determinarea influenţei acestui factor asupra modificării rotaţiei creanţelor curente,
recomandăm ca durata de rotaţie a creanţelor comerciale să fie calculată în baza veniturilor din vânzări cu
plata amânată, ceea ce va oferi rezultatelor analizei un grad mai înalt de obiectivitate.
În calitate de surse informaţionale, pentru calculul influenţei factorilor asupra modificării duratei de
rotaţie a creanţelor curente calculate în baza veniturilor din vânzări, servesc: bilanţ, situaţia de profit şi pierdere,
borderoul evidenţei analitice la conul 611 „Venituri din vânzări”.
483
SECŢIUNEA 5
Tabelul 4
Date iniţiale pentru analiza cauzală a duratei de rotaţie a creanţelor curente
Indicatori Anul 2013 Anul 2014 Abaterea

absolută
1 2 3 4=3-2
1. Valoarea medie a creanţelor curente, lei 36348 50373 +14025
2. Valoarea medie a creanţelor comerciale, lei 22292 32924 +10632
3. Venituri din vânzări în credit, lei 320700 271343 -49357
4. Venituri din vânzări, lei 335812 279470 -56342
5. Durata de rotaţie a creanţelor curente, zile (360 zile ind. 1 ind. 4) 39 65 +26
6. Durata de rotaţie a creanţelor comerciale, zile (360 zile ind. 2 ind. 3) 25 44 +19
7. Cota veniturilor din vânzări în credit în totalul veniturilor din vânzări, % (ind. 3 ind. 95,5 97,09 +1,59
4 100)
8. Cota creanţelor comerciale în totalul creanţelor curente, % (ind. 2 ind. 1 100) 61,33 65,36 +4,03
Notă: indicatorii 1 şi 2 din tabelul 4 s-au calculat după media aritmetică simplă î
n baza datelor din bilanţ.
În tabelul 5, s-a ilustrat metodica analizei cauzale a duratei de rotaţie a creanţelor curente conform
sistemului factorial propus. În acest scop, s-au utilizat datele selectate în tabelul 4.
Tabelul 5
Calculul influenţei factorilor asupra modificării duratei de rotaţie a creanţelor
curente prin metoda substituţiilor în lanţ
Nr. Nr. Factorii corelaţi

cal- ub-
culu- stitu- Durata de
lui ţiei rotaţie a Mărimea
creanţelor Calculul influenţei,
Cota veniturilor din Cota creanţelor Durata de curente influenţei zile
vânzări în credit în comerciale în rotaţie a totale, zile
totalul veniturilor din totalul creanţelor creanţelor
vânzări curente comerciale
1 2 3 4 5 6=3 4 5 7 8
1 0 95,5 61,33 25 39 -
2 1 97,09 61,33 25 40 40-39 1
3 2 97,09 65,36 25 37 37-40 -3
4 3 97,09 65,36 44 65 65-37 28
Din calculele efectuate în tabelul 5, se constată că în anii 2013-2014 la entitatea „Keta” SA a avut loc
încetinirea vitezei de rotaţie a creanţelor curente cu 26 de zile. În urma analizei efectuate, s-au evidenţiat
principalele cauze de încetinire a duratei de rotaţie a creanţelor curente.
Negativ se apreciază reducerea vitezei de rotaţie a creanţelor comerciale cu 19 zile, care a condus la
încetinirea rotaţiei creanţelor curente cu 28 de zile. Aceasta s-a datorat neonorării obligaţiunilor contractuale
de către clienţi din cauza insolvabilităţii acestora sau încălcării disciplinei de plată.
De asemenea, a influenţat negativ asupra încetinirii duratei de rotaţie a creanţelor curente cu 1 zile
şi majorarea cotei vânzărilor în credit în totalul veniturilor din vânzări cu 1,59 puncte procentuale. Putem
menţiona că această situaţie poate provoca înrăutăţirea stabilităţii financiare a entităţii.
Un efect pozitiv asupra modificării a vitezei de rotaţie a creanţelor curente l-a generat majorarea cotei
creanţelor comerciale în totalul creanţelor curente cu 4,03 puncte procentuale, în anul 2014 faţă de 2013, ceea
484
SECŢIUNEA 5
ce a condus la accelerarea rotaţiei creanţelor curente cu 3 zile.

Rezultă că, pentru accelerarea rotaţiei creanţelor curente, conducerea entităţii analizate trebuie să atragă
o atenţie deosebită condiţiilor contractuale cu consumatorii privind termenele şi formele de achitare pentru
produsele şi mărfurile vândute, serviciile prestate, lucrările executate etc.
În concluzie, este de menţionat faptul că rezultatele analizei rotaţiei creanţelor curente, prin implementarea
recomandărilor prezentate, sunt foarte importante atât pentru aprecierea strategiei de organizare şi dezvoltare a
activităţii economico-financiare a entităţii, cât şi pentru fundamentarea unor decizii economice optime.
Bibliografie
1. Planul general de conturi contabile din Republica Moldova. Aprobat prin ordinul ministrului finanţelor
№ 1534 din 22.10.2013. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, Nr. 233-237 din 22.10.2013.
Disponibil: http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=349931.
2. Niculescu, M. Diagnostic global strategic. Vol.2. Diagnostic financiar. Bucureşti: Economică, 2003.
384 p.
3. Spătaru, L. Analiza economico-financiară. Instrument al managementului întreprinderilor. Ed. a II-a.
Bucureşti: Economică, 2010. 600 p.
4. Vâlceanu, Gh.; Robu, V.; Georgescu, N. Analiză economico-financiară. Ediţia a 2-a. Bucureşti:
Economică, 2005. 448 p.
5. Ţiriulnicova, N. (coordonator) ş.a. Analiza rapoartelor financiare. Ed. a II-a, revăzută. Chişinău:
Asociaţia Obştească „ACAP RM”, 2011. 400 p.
6. Ефимова, O. В.; Мельник, M. В. и. др. Анализ финансовой отчетности. Москва: Омега-Л,
2004. 408 с.
ASIGURAREA SECURITĂŢII ECONOMICE A REPUBLICII

MOLDOVA CU AJUTORUL POLITICII FISCALE ŞI POLITICII
MONETARE
CHIRONACHI Corina, lect. univ.,
Economic security affects people from all over the world. It is a goal sought by all governments
everywhere. It is not a singular thing, but is instead a composite made up of many types of security. All the
nations attempt to pursue economic growth via fisca policy which involves spending, borrowing, or taxation.
They also attempt to implement monetray policy which involves manipulating the supply of money or reserves
that build trust for borrowing.
In this article the author will examine how fiscal and monetary policy contributes to achieving economic
security of the Republic of Moldova, i.e. how well the governing authorities handle or adjust to fiscal and
monetary problems, such as inflation, debt, deficits, reserves, interest rate and trade balances. The author
is analyzing the main instruments and their transmission mechanismsand proposes solutions to improve the
economic situation.
Cuvinte cheie: politica monetară, politica fiscală, securitate economică, rata dobânzii, curs valutar,
taxe, impozite, deficit bugetar, rezerve obligatorii, inflație, șomaj.
Securitatea economică influiențează toate categoriile sociale la nivel național și internațional. Guvernele
țărilor au ca scop asigurarea și promovarea securității economice, iar pentru aceasta este necesar de a utiliza
un mix de politici, printre acestea numărându-se politica fiscală și cea monetară. Implementarea prudentă și
adecvată a politicii monetare și fiscale contribuie la creșterea economică și stabilitatea politică.
485
SECŢIUNEA 5
În acest articolva fi examinat modul în care politica fiscală și cea monetară contribuie la realizareasecurității
economicea Republicii Moldova, a modului în care autoritățile reglementează și se adaptează la problemele
fiscale și monetare precum: inflația, datoria publică, deficitul bugetar, rezervele obligatorii, rata dobânzii,
balanța de plăți externe etc. Autorul anlizează principalele instrumente și mecanisme de transmisie a acestora
și propune soluții în vederea asigurării securității economice a țării.
Conform Institutului de Politici Publice din Republica Moldova, securitatea economică se referă la
capacitatea economiei de a face faţă şocurilor interne şi externe. Securitatea economică este o componentă
a securităţii naţionale. Ea constă într-o stare de legalitate, echilibru și dezvoltare a economiei, având valori
precum: economia de piaţă, concurenţa loială, libertatea economică, proprietatea privată etc. Obiectul securității
economice poate fi: statul, producătorii, consumatorii, proprietarii factorilor de producție. Monitorizarea și
asigurarea securității economice implică acțiuni de prevenire, interdicție sau penalizare din partea Guvernului
și care sunt orientate asupra factorilor care pot submina securitatea. Principalele segmente ale securității
economice sunt securitatea energetică, financiară, bancară și nebancară, securitatea ramurilor strategice ale
economiei naționale și a întreprinderilor de importanță vitală.
Printre obiectivele de bază ale autorităților din toate statele se regăsesc asigurarea securității economice
și înregistrarea creșterii economice. În acest sens,este aplicat un mix format din politica fiscală și cea monetară.
Politica fiscală este un instrument de combatere a recesiunii, în timp ce politica monetară este un instrument
de combatere a inflației. Adepții gândirii keynesiene susțin că deficitul bugetar sau cheltuielile guvernamentale
stimulează cererea pentru consum, comerțul internațional, în timp ce majorarea sau micșorarea ratelor
dobânzii prin intermediul politicii monetare, poate controla inflația. De ce este atât de important de a combate
recesiunea? Conform Biroul Național de Cercetare Economică (NBER) din SUA, recesiunea reprezintă un
declin semnificativ al activității la nivel național, care durează mai mult de câteva luni și este vizibil prin
scăderea produsului intern brut, a veniturilor reale ale populației, a numărului de angajați din economie, a
producției industriale și a vânzărilor cu amănuntul și cu ridicata. Marile recesiuni implică declin pe piața
imobiliară, falimente, profituri mai mici, prețuri mai mici pentru produsele agricole, șomaj, disponibilizări
industriale, scăderea puterii de cumpărare. Recesiunile nu pot fi evitate, însă guvernele responsabile profită
la maxim de cicluri de creștere economică, pentru a economisi și fac tot posibilul pentru a atenua impactul
unui ciclu de declin economic. Astfel, politica fiscală și politica monetară nu trebuie să fie aplicate separat, iar
pentru a menține progresul relativ pe termen lung este necesar de a crea condiții de muncă cât mai bune, de a
spori productivitatea capitalului.Doar în asemenea mod, o societate poate să obțină un nivel al calității vieții
în creștere, inclusiv menținerea unui mediu de afaceri echitabil, sigur și dinamic care favorizează inovarea,
investițiile și creșterea economică.
Politica monetară şi politica fiscală pot fi transmise prin următorul mecanism:
Mix
de politică Rata reală a Economii, Cerere Producţie,
monetară şi fiscală dobânzii investiţii internă inflaţie
Curs real de Exporturi, Balanţa de

schimb importuri plăţi externe
Figura 1.Mecanismul de transmisie a politicii monetare și fiscal

Sursa:Taşnadi Alexandru, Doltu Claudiu, Monetarismul. Teorie şi politici economice, Edit.
Economică, Bucureşti, 1996, p.256
Instrumentele politicii fiscale și politicii monetare joacă un rol important într-o economie de piață, fiind
concepute pentru a genera automat fenomene economice sau pentru a le pune în aplicare prin organele de
decizie [1, p. 23].
486
SECŢIUNEA 5
Politica fiscală este un instrument al guvernului pentru a dirija procesele macroeconomice [1, p. 24].
Instrumentele acesteia sunt: impozitele, care contribuie la creșterea încasărilor bugetare, atunci când venitul
național crește și scad în situația inversă; indemnizațiile de șomaj, care sunt acordate în perioadele de recesiune,
când au loc disponibilizări. În timp ce indemnizațiile de șomaj cresc, pentru a compensa lucrătorii neangajați,
impozitele descresc, deoarece au loc disponibilizări, astfel, cheltuielile guvernamentale trebuie să crească,
impozitele accumulate în buget vor scădea, iar bugetul va tinde spre deficit petimp de recesiune. Acestea sunt
efectele unei politici fiscale de expansiune. În cazul politicii fiscale restrictivecheltuielile guvernamentale vor
scădea, vor crește impozitele, acumulările în buget vor crește, iar bugetul va tinde spre excedent. În asemenea
situație apare necesitatea aplicării politicii fiscale restrictive.
Rolul autorităților în aplicarea politicii fiscaleeste de a determina mărimea cheltuielilor guvernamentale,
a impozitelor, a taxelor, sau aunei combinații dintre acestea.
Politica monetară este politica dusă de banca centrală în vederea dirijării masei monetare [1, p. 24].
Instrumentele politicii monetare sunt: instrumente principale de politică monetară - operațiuni de piață
deschisă, care au ca scop echilibrarea cererii şi ofertei pe piaţa monetară, prin influiența asupra nivelului
ratelor dobânzilor pe termen scurt; instrumente auxiliare – facilități permanente, care formează coridorul pe
termen scurt al ratelor dobânzii pe piaţa monetară; norma rezervelor obligatorii, care au ca scop limitarea
excesului de lichiditate; intervențiile pe piața valutară, care au ca scop susţinerea efectelor implementării
operaţiunilor de piaţă deschisă şi în vederea atenuării fluctuaţiilor excesive ale cursului de schimb
oficial, stopării operaţiunilor speculative şi suplinirea rezervelor valutare internaţionale. Toate instrumentele
politicii monetare au impact direct asupra nivelului ratelor dobânzii nominale pe termen scurt.
Politica monetară expansionistă are ca scop reducerea dobânzilor bancare, pentru a spori consumul și
investițiile.Astfel,sunt create noi locuri de muncă, se reduce șomajul, însă această politică duce la creșterea
inflației. În aceste condiții este necesară implementarea politicii monetare restrictive, care va avea ca obiectiv
majorarea dobânzilor bancare, pentru a reduce consumul și investițiile, drept consecință va scădea inflația.
În Republica Moldova, Banca Națională a Moldovei aplică instrumentele de politică monetară în vederea
atingerii obiectivului său principal – menținerea stabilității prețurilor și reducerea inflației prin sterilizarea
masei monetare din circulație. Mecanismul de transmisie a politicii monetare se realizează cu ajutorul ratei
dobânzii. Modificarea ratei dobânziidetermină fluctuaţia cursului de schimb al monedei naţionale. Nivelul
rateidobânzii şi cursul de schimb al monedei naţionale determină condiţiile monetare în care activează
economia naţională.
În Republica Moldova există mai multe căi de propagare a acţiunilor de politică monetară în cadrul
mecanismului de transmisie, fiind denumite canale de transmisie. Principalele canale de transmisie a
acţiunilor de politică monetară sunt canalul ratei dobânzii, canalul creditului, canalul cursului de schimb şi
canalul aşteptărilor inflaţioniste.
Analiza contribuției politicii fiscale și politicii monetare în vederea asigurării securității economice a
Republicii Moldova
Pe parcursul anului 2014 și începutul anului 2015 stabilitatea financiară și securitatea economică a
Republicii Moldova au avut parte de mai multe provocări. În acest context, cei mai relevanți indicatori de
evaluare sunt: indicatori care caracterizează sectorul real al economiei (PIB, inflația, șomajul), indicatorii
contului curent ai balanței de plăți externe (exportul, importul, cursul de schimb), indicatorii care caracterizează
politica monetară (masa monetară, rezervele minime obligatorii, rata reală a dobânzii), indicatori care
caracterizează politica fiscală (venituri, cheltuieli, impozite și taxe) [2, p. 4].
Potrivit datelor Biroului Național de Statistică (BNS),produsul intern brut (PIB) în anul 2014 a
însumat111501 milioane lei, fiind în creştere cu 4,6% faţă de anul 2013. Cea mai semnificativă contribuție la
formarea PIB a avut sectorul de bunuri (26,9%), sectorul de serviciii (59,4%), impozitele pe produse (15,7%),
serviciile intermediarilor financiari (-2,0%).
487
SECŢIUNEA 5
Sursa:Elaborat de autor în baza informațiilor BNS
Consumul final a fost în creştere cu 2,4% în raport cu anul precedent, influenţând pozitiv (+2,4%) sporul
PIB. Indicele prețurilor de consum (IPC) în decembrie 2014 față de decembrie 2013 a constituit 104,7%.
Această creștere apreţurilor medii de consum cu 4,7 la sută a fost determinată de majorarea preţurilor la
produsele alimentare cu 5,1%, la mărfurile nealimentare cu 6,5 % şi la tarifele pentru prestarea serviciilor
populaţiei cu 1,6%, dar și datorită scăderii prețurilor la unele produse și servicii [5, p. 46].
Conform datelor Biroului Internaţional al Muncii, numărul șomerilor a fost de 40,2 mii persoane.Rata
şomajului a înregistrat la nivel de ţară valoarea de 3,5% [5, p. 58].
Conform datelor Cercetării Bugetelor Gospodăriilor Casnice,veniturile disponibile ale populaţiei în
trimestrul III 2014 au constituit 1787,4 lei lunar, în medie pe o persoană,fiind în creştere cu 1,8% faţă de
aceeaşi perioadă a anului precedent. Veniturile populaţiei au înregistrat o descreştere cu 3,1% [5, p. 54].
Plăţile salariale reprezintă cea mai importantă sursă de venit, 40,7% din veniturile totale disponibile.
Veniturile din prestaţiile sociale au contribuit la formarea veniturilor populaţieiîn proporţie de 21,4%.
Veniturile obținute din activităţile pe cont propriu reprezintă 15,6% din veniturile populaţiei, inclusiv 9% sunt
veniturile din activitatea agricolă, iar 6,6% – din activitatea individuală non-agricolă.În anul 2014 câştigul
salarial nominal mediu brut din economia naţională a constituit 4172,0 lei şi s-a mărit faţă de anul 2013 în
valoare nominală cu 10,8%, salariul realcrescând cu 5,4% [5, p. 55].
În anul 2014 la bugetul public naţional au fost acumulate venituri în sumă de 42455,8 milioane lei,
fiind cu1,2% sub nivelul prevederilor anuale şi cu 15,1% superioare veniturilor acumulate în anul 2013.În anul
2014 partea de cheltuieli a bugetului public naţional s-a realizat în sumă de 44402,5 milioane lei, fiindcu 6,0%
sub prevederile anuale şi depășind cu 14,9% cheltuielile executate în anul 2013. Depăşirea cheltuielilor asupra
veniturilor s-a soldat în anul 2014 cu formarea deficitului bugetar în sumăde 1946,7 milioane lei faţă de 4270,9
milioane lei deficit prevăzut [5, p. 49].
Exporturile de mărfuri realizate în anul 2014 au totalizat 2339,5 milioane dolari SUA, volum inferior
celui înregistrat în anul 2013 cu 3,7%. Importurile de mărfuri au evoluatla 5317,0 milioane dolari SUA, volum
inferior cu 3,2%, comparativ cu anul 2013. Balanţa comercială s-a soldat cu un deficit de 2977,5 milioane
dolari SUA sau cu 86,6 milioane dolari SUA (-2,8%) mai mic faţă de cel înregistrat în anul 2013 [5, pp. 31-36].
Figura 3. Evoluția exportului și importului de mărfuri în perioada 2000-2014, în milioane dolari SUA
Sursa: Preluat de pe ro.wikipedia.org. Economia Republicii Moldova
488
SECŢIUNEA 5
Pe parcursului anul 2014 evoluția cursului de schimb al leului moldovenesc a devenit o provocare
la adresa stabilității financiare a țării. În perioada 01.01.2014-01.03.2015 moneda națională s-a depreciate
în raport cu euro cu 25,29% și cu 27,02% față de dolarul SUA, această evoluție este prezentată în figura
4. Situația legată de cursul de schimb s-a datorat scăderii influxului de remiteri, scăderii exportului în CSI,
comportamentului populației, tranzacțiilor din sectorul bancar, fluctuațiilor dolarului SUA pe piețele valutare
internaționale și a creat presiuni asupra bugetului de stat [7].
Figura 4. Evoluția cursului valutar al leului în raport cu dolarul SUA și Euro,

în perioada 05.01.2014-01.03.2015
Sursa:Alcătuit de autor în baza datelor de pe www.bnm.md
Pentru combaterea presiunilor inflaţioniste şimenţinerea nivelului inflaţiei în proximitatea ţintei de 5%,
cu o posibilă deviere de ±1,5 puncte procentuale, BNM a inițiat din luna decembrie 2014 procesul de înăsprire
a politici monetare. În perioada decembrie 2014 - ianuarie 2015 a fost majorată rata de bază de la 3,5%, la 4,5%
(din 1.12.14), de la 4,5% la 6,5% (începând cu 29.12.14) și din 29.01.15 până la 8,5% anual.
La sfârşitul lunii ianuarie 2015, BNM a majorat gradual norma rezervelor obligatoriidin mijloacele
atrase în lei moldoveneşti şi în valută neconvertibilă de la 14% la 16%, începând cu 8 februarie 2015, iar din
8 martie 2015 – 18% [6].
Soldul total al creditelor în economie la 31 decembrie 2014 a însumat 41273,0 milioane lei, fiind în
descreştere cu 3,2% faţă de soldul înregistrat la 31 decembrie 2013. Reducerea a fost condiţionată de micșorarea,
cu 35,2%, a soldului creditelor pe termen scurt, dar și de creșterea ratei dobânzii la creditele noi acordate de la
10,59% (în medie pe sistemul bancar) la 11,60%, în ianuarie 2015. Soldul depozitelor persoanelor fizice la 31
decembrie 2014 a constituit 34444,4 milioane lei, depăşind cu 9,6% soldul înregistrat la 31 decembrie 2013 [5,
p. 51]. Creşterea soldului total a fost generată de majorarea, cu 28,7%, a soldului depozitelor în valută străină,
atunci când soldul depozitelor în monedă naţională a fost îndescreștere cu 4,3%. Volumul depozitelor atrase în
monedă națională în sistemul bancar s-a datorat scăderii ratei medii a dobânzii de la 7,23% (în 2013) la 5,72%
(în anul 2014). În luna ianuarie, anul curent, rata medie a dobânzii la depozitele atrase în monedă națională a
crescut la 6, 92%. Pentru depozitele în valută străină rata medie a dobânzii a fost în descreștere de la 4,41% (în
anul 2013) la 4,19% (în anul 2014), iar în ianuarie 2015 - la 3,93%.
În luna ianuarie 2015 baza monetară s-a micşorat cu 2365,7 milioane lei (8.5%) faţă de luna decembrie
2014şi a constituit 25356,4 milioane lei. Scăderea bazei monetare a fost determinată de micşorarea activelor
interne nete cu 3145,2 milioane lei (de 17 ori). Activele externe nete au crescut cu 779,5 milioane lei (2.8 %).
Masa monetară M2 pe parcursul perioadei de referinţă a scăzut cu 1606.4 milioane lei, sau cu 3,7 % faţă de
luna decembrie 2014 şi a constituit 41613,5 milioane lei. Masa monetară M3 în luna ianuarie 2015 s-a majorat
cu 1543,2 milioane lei (2.3 %). Analiza componentelor pasive ale masei monetare (M3) denotă faptul că,
majorarea acesteia pe parcursul lunii ianuarie 2015 a fost determinată de creşterea soldului total al depozitelor
– cu 2415,9 milioane lei, în timp ce soldul agregatului M0 a scăzut cu 872,8 milioane lei [6].
Datorită anticipărilor inflaționiste și necesității de a micșora cererea agregată, BNM a modificat
concomitant două instrumente de politică monetară. Mecanismul de transmisie a decizilor de politcă monetară
prinrata de bază este lent şi nu face faţă rapid necesităţilor urgente de sterilizare a excesului de lichiditate în
economie, de aceea BNM a apelat la un instrument direct de politică monetară - norma rezervelor obligatori,
care este utilzat mai rar, datorită efectelor imediate asupra creditelor. Prin majorarea ratei de bază la sfârşitul
489
SECŢIUNEA 5
anului 2014 s-a urmărit majorarea ratelor de dobândă la creditele şi depozitele bancare, în vederea micşorării
consumului, atrgerii resurselor libere din economie, dar și pentru scăderea presiunilor asupra preţurilor.
Majorarea normei rezervelor obligatorii urmărește sterilzarea excesului de lichiditate din economie, prin
limitarea procesului de multiplicare a bazei monetare şi eficientizarea mecanismului de transmisie a politcii
monetare. Rata dobânzii la creditele bancare a crescut și va avea un impact negativ asupra volumului de creditare
a economiei. Restrângerea masei monetare determină reducea ritmului decreştere a investiţilor în economie şi,
respectiv, descreşterea ritmului economiei naţionale. Rata dobânzii la depozitele bancare scumpește resursele
de refinanţare, micşorează cererea agregată şi stabilzează aşteptările inflaţioniste.
O provocare pentru Guvern rămâne sustenabilitatea finanțelor publice, creșterea investițiilor și reformele
structurale. Pentru a obține relizări în domeniul financiar, pentru a stimula creșterea economică și a investițiilor
străine trebuie să se restabilească sustenabilitatea fiscală, strângerea fondurilorși investițiilor publice, asistența
socială direcționată, menținerea inflației sub control, creșterea rezervelor internaționale, reducerea costurilor
de creditare, creșterea procentului de remitențe sub forma depozitelor bancare, stabilizarea cursului de
schimb, creșterea credibilității economice externe a țării, încadrarea deficitului bugetar și angajamentelor
extrabugetare limite rezonabile, scăderea îndatorării externe.
Ansamblul măsurilor de politică monetară și fiscală ar trebui aplicate pe baza unei analize comparative
a beneficiilor și costurilor, în condițile situației economice atât din țară, cât și din afară, în același timp ținând
cont de trendul și ponderea variabilelor macroeconomice care influențează securitatea economică în asamblu.
Astfel, securitatea economică presupune un cuantum unitar şi coerent de programe monetare şi fiscale.
Bibliografie
1. Manole, Tatiana. Armonizarea politicilor bugetar-fiscale și monetar-valutare, Akademos, nr. 3 (22),

septembrie, 2011, 23-24 p.
2. Perciun, Rodica. Stabilitatea financiară a statului: semnificație, definiții, măsuri de asigurare,
accesibil la:http://ince.md/ro/engine/download.php?id=301.
3. Taşnadi, Alexandru ; Doltu, Claudiu. Monetarismul. Teorie şi politici economice, Edit.
Economică, Bucureşti, 1996, 256 p.
4. Lupușor, Adrian; Fală, Alexandru; Morcotîlo, Iurie. Analiza creșterii economice din Moldova. De la
economie politică la politici economice: priorități pe agenda noului Guvern, Nr. 11, Trimestrul IV,
2014.
5. Situația social-economică a Republcii Moldova în anul 2014, Biroul Național de Statistică, 2014.
6. www.bnm.md.
7. www.bns.md.
8. ro.wikipedia.org.
COSTUL MAJORĂRII PLAFONULUI DE GARANTARE

A DEPOZITELOR PENTRU SISTEMUL BANCAR
COCIUG Victoria, dr., conf. univ., ASEM
Unfavorable economic situation from last period, and challenges of external financial environment have
exposed the vulnerability of the national banking system, which proved to be more fragile and unprotected,
although, apparently, the National Bank of Moldova has all the levers to maintain stability. Currently, as a
consequence of the entry into technical insolvency of three banks from banking system in Moldova, appear
the risk of liquidity of banking institutions and their capacity to resist the withdrawal of bank deposits. The
purpose of this article is to study the capacity to provide the banking system through indirect instruments of
490
SECŢIUNEA 5
banking supervision with sufficient liquidity in order to meet people requirements in deposits withdrawal.
Key words: deposits, banking system, liquidity, banking risk.
Pornind de la ideea că băncile prestează servicii financiare oportune economiei, intermediază fluxurile
mijloacelor băneşti, asigurarea stabilităţii sistemului bancar şi siguranţa fiecărei bănci în parte constituie
obiectivul de bază al oricărui stat şi al băncii centrale. Or, falimentul unei bănci nu este doar o problema de
ordin financiar, dar şi o provocare pentru stabilitatea social-politică, majoritatea celor afectaţi de insolvabilitatea
băncilor fiind simpli deponenţi, care necesită a fi protejaţi de pierderi de depozite prin diverse instrumente,
aflate în gestiunea statului.
Situaţia economică nefavorabilă din ultima perioada, dar şi provocările mediului financiar extern au scos
la iveală vulnerabilitatea sistemului bancar autohton, care s-a dovedit a fi mult mai fragil şi mai neprotejat,
deşi, aparent, BNM are toate pârghiile pentru a-i menţine stabilitatea. Astfel, în cadrul evaluării vulnerabilităţii
sectorului bancar, pot fi evidenţiate următoarele cauze:
a) Diversificarea insuficientă a anumitor tipuri de riscuri (riscul de credit, riscul valutar) în bilanţurile
instituţiilor bancare (atât în posturile de activ cât şi în posturile de pasiv);
b) Ca rezultat dependenţa mare faţă de conjunctura anumitor pieţe, predispuse acţiunilor speculative şi
recesiunilor;
c) Nivelul mic al investiţiilor pe termen lung şi de calitate în sectoarele reale ale economiei;
d) Existenţa unor mecanisme ineficiente, care nu permit îndeplinirea unei părţi din funcţiile sectorului
bancar (bursa de valori) şi nu asigură securitatea de sistem din contul resurselor sistemului (piaţa
interbancară);
e) Transparenţa joasă a activităţii bancare, a acţionariatului băncilor şi a beneficiarilor finali;
f) Experienţă mică în domeniul guvernanţei corporative, a eticii bancare, ca rezultat pierderea contorului
asupra activităţii managementului băncii;
g) Lipsă de cunoştinţe privind stabilirea priorităţilor financiare la acţionarii bancare, dar şi la gestionarii
fondurilor bancare.
Actualmente, ca consecinţa a intrării în situaţie de insolvenţă tehnică a trei bănci din sistemul bancar
din Republica Moldova, în prim plan apare riscul de lichiditate a instituţiilor bancare şi a capacităţii lor de a
face faţă retragerii depozitelor bancare. Astfel, ca scop al acestui articol a fost studierea capacităţii de a asigura
sistemul bancar prin intermediul instrumentelor indirecte de supraveghere bancară cu suficientă lichiditate
pentru a răspunde cerinţelor populaţiei în retragerea depozitelor.
Unul din instrumentele indirecte de supraveghere bancară este mecanismul de asigurare a depozitelor. În
republica Moldova acest mecanism este implementat recent (2003), dar eficienţa lui este deja discutată, cauza
fiind incapacitatea din lipsă de fonduri de a absoarbe pierderile băncilor intrate în faliment, şi în primul rând a
BA „Investprivatbank” SA.
Deşi Fondul de garantare a depozitelor raportează o activitate cu efecte pozitive, ţinând cont că în pofida
distorsiunii sistemului bancar în luna noiembrie de către activitatea a 3 bănci, în general, pe parcursul anului
2014 sistemul bancar a înregistrat tendinţe pozitive de dezvoltare, iar acesta a contribuit la sporirea resurselor
financiare ale fondului cu 36.8 mil. lei sau cu 21.0%, înregistrând 211,9 mil. lei la sfârşit de an. Totodată,
suma totala a depozitelor garantate în sistemul bancar a crescut de la 2,604.1 mil.lei la sfârşitul anului 2013
până la 2,723.1 mil.lei la sfârşitul anului 2014, majorându-se cu 119.0 mil. lei sau cu 4.6 la sută. Însă această
valoare este insuficientă. Gradul de acoperire a depozitelor de către mijloacele fondului este mic, resurse fiind
insuficiente:
491
SECŢIUNEA 5
Evoluţia structurii depozitelor persoanelor fizice

Sursa: Raport de activitate pentru anul 2014 FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR ÎN
SISTEMULBANCAR
Din graficul preluat din raportul anual al Fondului de garantare a depozitelor se vede ca mărimea garantată
este de cca7,3 % din totalul depozitelor din sistem, deci doar această valoare corespunde plafonului de garantare
de 6000 le. Problema majoră atunci se regăseşte în limita garantată, cei ce de fapt face obiectul supravegherii
bancare. Însă aici apare o dilemă. Majorarea plafonului de asigurare poate conduce la o distorsiune a sistemului
bancar prin creşterea masivă a cheltuielilor de asigurare, iar mijloacele astfel disponibilizate se vor retrage
din bănci, diminuând astfel potenţialul lor de creditare a economiei. Astfel apare dilema majorării pragului
de garantare a depozitelor şi reducerii capacităţii de acordare a creditelor de către bănci sau implementarea
unor proceduri de supraveghere prudenţială mai dure, menite să reducă riscul de credit ca principalul risc
din sistemul bancar, dar cu consecinţe de creştere a dobânzii prin majorarea primei de risc sub forma de
provizioane formate de bănci pentru finanţarea riscului de credit. Această dilemă de propunem s-o studiem în
continuare, utilizând un model simplu de oportunitate.
Riscurile trebuie gestionate de o manieră integrată, consistentă şi coerentă, în vederea eliminării
dezavantajelor afectării sistemului financiar, dar şi a economiei reale. Principala problemă a unei atare abordări
o reprezintă complexitatea acestui demers, volumul mare de informaţii necesare, impactul înalt al luării unor
decizii eronate sau neoptime, cheltuieli semnificative de întreţinere a personalului şi a sistemelor integrate de
gestiune a riscurilor.
Pentru a putea selecta un instrument de politică prudenţială corect, fie unul direct prin majorarea
provizioanelor de risc la credite în scopul menţinerii unui volum optim de mijloace necesare finanţării acestui
risc şi implicit evitarea falimentului băncii contribuind la creşterea stabilităţii financiare, fie unul indirect –
majorarea plafonului de garantare a depozitelor. Se va încerca să se râspundă la acestă problemă prin utilizarea
unui model simplu de politică prudenţială care poate fi aplicat în cazul lipsei şocurilor macroeconomice.
Astfel, acest model static este cu două porţiuni de timp ( t= 0, 1), unde băncile, fiind poziţionate ca
reprezentanţi delegaţi ai deponenţilor individuali colectează un volum (D) de depozite de la populaţie şi le
investesc împreună cu fondurile sale proprii (C), în creite credite. Volumul de împrumuturi acordat de bancă
este notat cu (Î). Aşadar, întru-cât rolul băncii este de a supraveghea persoanele individuale împrumutate, vom
exclude depozitele mici considerând că acestea vor fi perfect asigurate de către o instituţie oficială de asigurare
a depozitelor reprezentată în Republica Moldova de Fondului de Asigurare a Depozitelor. De asemenea vom
492
SECŢIUNEA 5
neglija conflictele de interes în cadrul băncii , care pot apărea între manageri şi acţionari. Astfel, în prima
versiune a modelului există doar doi protagonişti: „bancherul”(care reprezintă interesele comune ale băncii şi
acţionarilor) şi Fondul de Asigurare (care reprezintă şi apără interesele comune ale micilor deponenţi).
Bugetul constrâns al băncii la momentul de referinţă 0 este prin urmare:
D+C=Î+P (1)
unde, P este primă de asigurare a depozitelor percepută de către FAD.
Raportându-ne la Republica Moldova şi utilizând indicatorii pe întreg sistem bancar vom obţine
următoarele date:
Mil lei

Indicatori D C Î P
Anul (Volumul (Capital propriu, (Volumul (Prima de asigurare,

depozitelor, mii lei) împrumuturilor, P=Î-(D+C))
mii lei) mii lei)
2014 34590,7 9 031,83 40 841,98 2780,55
Sursa: elaborat în baza Informaţieu privind activitatea economico-financiară a băncilor din

RM, la data de 31,12,2014 // http://www.bnm.md/md/banks_fin_activity/2014
Din raportul Fondului de garantare (FAD) a depozitelor se observă că valoarea garantată a depozitelor
este de 2,723.1 mil comparativ cu valoare depozitelor pe sistem de 34590,7, din care 52,84% o constituie
depozitelor persoanelor fizice, care sunt garantate de lege, iar necesară pentru garantarea întregului cuantum
de depozite s-ar ridica la 18277 mil. lei, comparativ cu cea disponibilă de 211,9 mil. lei.
Supravegherea bancară este modelată ca un contract între bancher şi FAD, care stipulează volumul
împrumuturilor Î şi volumul depozitelor D pe care banca le poate colecta, la un nivel al capitalului propriu C
cunoscut anterior. În acest caz vom avea mai multe presupuneri:
n Prima, se presupune că Î > C care implică că o anumită parte din împrumuturile băncii sunt finanţate
din depozite.
n A doua, se presupune că calitatea împrumuturilor este afectată de către o decizie neobservată a
bancherului. Acesta, fie monitorizează împrumuturile, în acest caz având o mare probabilitate de
rambursare ρ, sau nu le urmăreşte, iar în acest caz probabilitatea de rambursare fiind de numai ρ – Δρ.
Eschivarea de la monitorizarea creditelor aduce băncii economie care creează un profit suplimentar,
egal cu B (pe unitate de investiţie). Totodată, şi tehnologia de creditare are un profit binomial: R (pe
unitate de plasament), în cazul unui credit reuşit şi zero în caz de nerambursare a lui.
Capitalul propriu al băncii depăşeşte valoarea prezentă a investiţiilor, astfel presupunem că din punct de
vedere a economiei ca un tot întreg, banca dispune adiţional de o valoare continuă v>=0 pe unitate de activ, ce
corespunde, spre exemplu, bunei reputaţii a activităţii băncii precum rolul băncii în cadrul sistemului de plăţi.
Combinând toate supoziţiile, obţinem o relaţie dintre profitul realiza pe o unitate de credit acordat în
condiţii de risc major fără monitorizare ρR+v, şi ce cu (ρ – Δρ)R +B + v cheltuielile de monitorizare incluse,
dar şi o probabilitate mai mare de rambursare a creditului. În ambele condiţii se consideră că banca operează
pe contul bunei sale reputaţii v:
(ρ – Δρ)R +B + v<1< ρR+v (2)
Această presupunere denotă că împrumuturile au o valoare socială pozitivă numai dacă sunt
supravegheate şi implică în particular ca R>B/ Δρ.
În caz contrar: ΡR-B /Δρ) < 1 (3)

În acest caz banca are nevoie de capital pentru a avea prima de încredere din partea populaţiei şi a putea
atrage suplimenta depozite. Echilibrul optimal între Î şi D conduce la maximizează surplusul social acontat
sub două forme: creşterea eficienţei de garantare a depozitelor prin majorarea plafonului de garantare sau
493
SECŢIUNEA 5
acordarea de stimulente bancherului pentru o monitorizare mai bună creditelor. Notând cu P, rata achitată de
către bancă în favoarea FAD, şi utilizând bugetul de constrângere al băncii la ziua 0, observăm o eficienţăa
mecanismului de garantare a depozitelor dacă şi numai dacă
P = D + C – Î >= (1-ρ)D (4)
Fiind pliat modelul pe situaţia din sistemul bancar din republica Moldova, se va înceta să se răspundă
la provocarea formulată în tema studiului. Astfel, ca probabilitate de nerambursare a creditelor vom considera
rata riscului de credit globală pe sistem la data de 31.12.2014, care, conform raportului BNM este de ρ - 10,37.
respectiv 1- ρ este de 89,63
Valoarea prezentă a capitalului propriu al băncii îi permite acesteia să atragă resurse suplimentare care,
fiind investite îi creează o supraevaluare (v) pe unitate de activ echivalentă cu poziţia băncii pe piaţă, astfel
încât o bancă cu o reputaţie mai mare îşi poate majora valoarea mult mai rapid decât o bancă cu o autoritate
mai mică.
Prin urmare, în baza calculelor efectuate şi rezultatelor obţinute cu referire la a doua presupunere, putem
deduce două situaţii posibile:
1. În cazul în care Banca va prefera o profitabilitate lipsită de risc R, ea va investi în active sigure, şi
în acest caz nu va avea nevoie de active lichide pentru acoperirea riscului de lichiditate, astfel cu
dobânda obţinută din rambursarea creditelor împrumutate va putea să-şi onoreze obligaţiunile de
plată a dobânzilor pentru depozitele contractate.
2. Ceea de-a doua posibilitate, în care Banca optează pentru o profitabilitate sporită şi corespunzător îşi
asumă un grad mai mare de risc, presupune calcularea unei Prime de risc B necesară a fi achitată de
către bancă suplimentar şi revenind la abordarea noastră conform datelor obţinute, concluzionăm că:
89,63,4 % din credite vor fi rambursate iar pentru 10,37 % din credite, există posibilitatea pierderii
acestor active.
În vederea modelării Beneficiului suplimentar B (sau a Primei de risc) se va aplica rata dobânzii bancare
medii la depozite pe piaţă de 15% în relaţia dedusă din (2)
B = Rd - (1- Δ ρ)*Rd (5)
Astfel, în baza rezultatelor obţinute se poate concluziona, că, excesul de risc pe care banca trebuie să-l
achite este această primă de risc B în mărime de 13,56 % pe care banca trebuie să o plătească suplimentar
la dobânda pe care o achită pentru depozite, deci în acest caz pentru a face faţă angajamentelor sale, banca
va majora corespunzător dobânda la credite cu aceeaşi mărime. Ca efect, dacă R se va majora, iar B se va
diminua, dar în acest caz profiturile băncii vor fi mai mici. În acest context, creşterea riscului de credit va
împinge valoarea B în sus, diminuând şi mai mult profitul băncii. La o valoare de credite indicate în tabelul 1
şi o probabilitate de nerambursare a creditelor pe sistem de 10,37% , necesarul de majorare a provizioanelor la
credite va fi de 5538,17 mil. lei, această valoare aducând sistemul în poziţie de echilibru, astfel încât implicarea
fondului de garantare a depozitelor nu va fi necesară, deoarece sistemul bancar va putea absorbi riscul de credit
fără a intra în faliment. Sub o altă optică de idei, costul unui risc excesiv este de 2568,65 mil. lei, valoarea
necesară pentru acoperirea depozitelor persoanelor fizice cu condiţia asigurării lor complete. Însă in acest caz
se pune la dubii existenţa întregului sistem bancar, doar în conformitate cu legislaţia în vigoare în republica
Moldova, fondul de garantare a depozitelor poate fi acţionat doar în cazul intrării în incapacitate de plată a
băncilor.
Ca un argument suplimentar în vederea optării pentru instrumente directe de supraveghere bancară
în detrimentul celor indirecte, şi în special al mecanismului de garantare a depozitelor este şi riscul moral.
Garantarea depozitelor, ca orice mecanism de asigurare, poate conduce la risc moral, care se refera la crearea
de stimulente pentru asumare excesiva de riscuri de către bănci şi ce rezulta din următoarele:
– deponenţii garantaţi au puţine stimulente de a monitoriza perfor¬mantele băncilor;
– fondurile sunt disponibile pentru băncile slabe şi activităţi riscante la un cost mai mic decât ar fi fost
altfel cazul.
Riscul moral prin slăbirea disciplinei de piaţa poate crea premizele instabilităţii financiare in viitor, el
fiind cel mai puternic în condiţiile garantării în întregime a depozitelor. Pentru ca o schema de garantare sa fie
adecvata trebuie pus accentul pe reducerea riscului moral indus de aceasta, recomandabile fiind trei metode
principale:
n buna guvernanta a băncii şi management eficient;
n promovarea disciplinei de piaţa;
494
SECŢIUNEA 5
n reglementare şi supraveghere bancară prin mecanisme directe.

Şi aici, dacă facem o paralelă la situaţia actuală şi la măsurile de prudenţă care au fost operate, atunci
menţionăm în primul rând faptul că s-a majorat în anul 2009 plafonul asigurat de la 4500 la 6000 lei, fapt ce
din punctul de vedere al deponenţilor este un lucru bun, nu însă şi din perspectiva băncilor deoarece majorarea
plafonului reprezintă sume suplimentar achitate de bancă şi care în fond nu reprezintă altceva decât o cheltuială
netă a acesteia. Cu atât mai mult, că măsurile de prudenţă întreprinse de autorităţi trebuie să fie corelate şi
cu celelalte riscuri ale băncii. Adică, aceste măsuri ar trebui să fie relevante şi să o ajute să supravieţuiască
atunci când banca se confruntă spre exemplu cu riscul de lichiditate şi nu doar în cazul în care banca e deja
falimentară, cu alte cuvinte măsuri care să-i permită să o menţină în viaţă atunci când se confruntă cu o anumită
criză neaşteptată pe moment.
Şi un alt doilea moment foarte important este acela că, măsurile de prudenţă impuse trebuie să fie
corelate cu economia şi cu trendul acesteia, ceea ce presupune ca plafoanele stabilite să nu reprezinte o
creştere a dobânzilor achitate de bancă şi o îngheţare de fonduri ci să ofere o posibilitate de investire a acestora
şi obţinere de noi profituri.
Acestea fiind spuse, concluzionăm pe ideea că nu întotdeauna măsurile de asigurare şi de prevenire sunt
cele mai optime sau oferă avantaje maxime, cel puţin din perspectiva reglementării prudenţiale a riscurilor
atât la nivel de bancă cât şi pe sistem, astfel încât o cauză importantă pe lângă frecvenţa şi mărimea crizelor
bancare recente, poate fi nu neapărat asigurarea depozitelor, dar şi reglementarea necorespunzătoare sau
incompetenţa organelor de supraveghere. Ar putea fi, în esenţă, problema angajamentului autorităţilor politice,
care sunt susceptibile de a exercita presiune pentru a salva băncile în stare de insolvabilitate sau pentru a
amâna efectele crizei.
Bibliografie
1. Demirguc-Kunt, A.; Detraghiace, E.; Gupta, P. „Inside the crises: an empirical analysis of banking
systems in distress”, IMF Working Paper no. 156.
2. George G. Kaufman and Kenneth E. Scott. What Is Systemic Risk, and Do Bank Regulators Retard
or Contribute to It?// The independent review – 2000- Nr.3. - p.371-391.
3. Jean-Charles Rochet, „Prudential Policy”, University of Toulouse, and Toulouse Business School, p.
93-132.
SECURITIZAREA ACTIVELOR – INSTRUMENT DE GESTIUNE A

RISCURILOR BANCARE
COCIUG Victoria, conf. univ., dr., ASEM

POSTOLACHE Victoria, lector,
Securitization operations open up new horizons for financial institutions, especially for credit risk
management and for its customers, interested in reducing the cost of used credit. Development of asset
securitization in Republic of Moldova is a precondition for the development of both the national banking
system and the economy as a whole. The relevance of the chosen theme is that securitization is one of the
most effective mechanisms for attracting of financing and opening for credit organizations access to unlimited
resources of national and international financial markets.
Key words: asset securitisation, banking risks, credit risk; banking asset, regulatory capital.
Dezvoltarea pieţei de securitizare a activelor în ultimele decenii a avut un impact major asupra dezvoltării
pieţei financiare. Datorită aceteia au apărut noi posibilităţi de gestiune a riscurilor bancare, fiind asigurat accesul
495
SECŢIUNEA 5
noilor participanţi pe piaţă care dispun de resurse financiare suficiente pentru a prelua o parte din acestea.
Ultimele decenii au demonstrat o apariţie şi implimentare rapidă a inovaţiilor financiare în sectorul
bancar. Prin intermediul lor, instituţiile financiare au fost capabile să ofere clienţilor săi noi tipuri de produse
financiare care au determinat îmbunătăţirea standardelor de deservire şi diminuare a riscurilor financiare.
Cea mai populară tehnică financiară de gestiune a riscurilor bancare din ultimul deceniu se consideră a fi
securitizarea activelor.
Termenul de „securitizare” este sinonim celui din engleză „securitisation” şi reprezintă procesul de
atragere a resurselor financiare suplimentare bazate pe emisiunea valorilor mobiliare în locul atragerii creditelor
bancare. Pe de o parte, securitizarea se exprimă prin posibilitatea de finanţare din contul emisiunii valorilor
mobiliare comparativ cu finanţarea din contul creditelor, iar pe de altă parte prin sporirea volumului şi tipurilor
de valori mobiliare şi alte instrumente financiare derivate.
Din literatura de specialitate rezultă că între termenul de securitizare şi securitizare a activelor există
o legătură directă - mecanismele de transformare a activelor în titluri financiare s-au cristalizat sub impactul
tendinţei pieţelor financiare spre securitizare. Astefel, securitizarea este o tehnică de finanţare structurată, care
permite furnizarea directă a creditelor pe piaţă, mai rapid decât prin intermediarii financiari.
Dezvoltarea securitizării activelor determină sporirea rolului varietăţii de instrumente ale pieţei
financiare, fiind o metodă specifică de finanţare modernă ce se impune în tendinţele actuale.
Pe prim plan, în procesul de securitizare a activelor se evidenţiază necesitatea perfecţionării surselor de
finanţare, ţinând cont de impactul major al instrumentelor financiare derivate şi gestiunea riscurilor bancare
prin care poate fi realizat procesul de separare a acestora.
Pe plan ştiinţific, termenul de „securitizare a activelor” a fost utilizat pentru prima dată de Ana Montro
în Wall Street Journal în anul 1977. Tranzacţia cu denumirea „emisiunea Băncii Americii” a fost finanţată
de banca „Salomon Brithers”. Managerul departamentului creditării ipotecare, studiind emisiunea valorilor
mobiliare asigurate prin drepturi de garanţii asupra creditelor ipotecare a propus conceptul de „securitizare ”
în interviul oferit Wall Street Journal.
Definirea noţiunii de securitizare a activelor a suferit modificări enorme de-a lungul timpului, fiind
identificate mai multe curente, care dezvăluie esenţa acestui concept. Astfel, autorii adepţi ai abordării
dinamice susţin că securitizarea activelor este procesul prin care bunurile sunt transformate în titluri de valoare
negociabile [7, p. 45]. Adepţii celeilalte teorii, precum economiştii A. Davidson, A. Sanders, L. L. Wolff, A.
Ching sunt de părerea că securitizarea activelor este „procesul de formare a pool-urilor de obligaţii financiare
şi ajustarea lor sub o anumită formă, care să permită activelor financiare circulaţia liberă printre mulţimea de
investitori” [4, p. 56]. O definiţie similară o prezintă şi cercetătorul T. Frankel „securitizarea activelor este
procesul prin care activele financiare nelichide sunt convertite în valori mobiliare, ceea ce oferă posibilitatea
de a le vinde şi a le pune în circulaţie” [2, p. 477].
Bancherul elveţian Hans Peter Bär recomandă următoarea definiţie „securitizarea activelor este o tehnică
inovatoare de finanţare în cadrul căreea are loc evidenţierea pool-ului de active diversificat din bilanţul băncii
sau altei entităţi, se obţine independenţă juridică prin intermediul unei entităţi special create, care efectuează
refinanţare pe piaţa internaţională de capital şi piaţa monetară prin emiterea de titluri de valoare. În acest caz,
este vorba despre transformarea activelor nelichide, non-negociabile sub formă de instrumente financiare ale
pieţei monetare sau pieţei de capital” [11, p. 37].
Această tratare reflectă doar aspectul procedural al procesului de securitizare a activelor. În acest context
menţionăm că nu se caracterizează capacitatea de asigurare a activelor financiare ci aptitudinea lor de a genera
fluxuri financiare ce pot fi utilizate pentru stingerea obligaţiunilor pentru instrumentele emise.
Cercetătorii Hill C. A., Shenker J. C., Colletta A. J., Frost C. W. sunt de părerea că securitizarea activelor
reprezintă un sistem de reguli care permite reducerea riscurilor juridice şi economice asociate cu refinanţarea
activelor prin plasarea de valori mobiliare [5, p. 1074; 1, pp. 64-70; 9,. p. 1369; 3, p. 101].
Un alt ecconomist cu renume Steven L. Schwarcz în lucrarea sa „The Alchemy of Asset Securitization”
menţionează că securitizarea activelor este privită ca o metodă relativ ieftină de atragere a resurselor financiare,
prin repartizarea datoriei debitoare totale sau parţiale a iniţiatorului securitizării [8, pp. 133-154].
În acest context vom evidenţia următoarele caracteristici specifice ce deosebesc securitizarea activelor
de alte modalităţi de finanţare:
– transmiterea sau scoaterea activelor din bilanţul băncii, determinând posibilitatea de a separa riscurile
generale de riscurile generate de activele bancare;
496
SECŢIUNEA 5
– prezenţa garanţiilor la emsiunea de valori mobiliare;

– fluxurile de intrare şi ieşire a resurselor financiare.
Astfel, tranzacţia financiară poate fi calificată drept securitizare a activelor doar în cazul existenţei
caracteristicilor enumerate.
Titluri de creanţă,
probleme ale entitătiţilor
Iniţiatorii transferă
cu destinaţie specială
activele bancare către
(garantate cu active)
o entitate (un vehicul)
pentru investitori, de
cu destinaţie specială
obicei, structurate în
Activul iniţiator / 1 Emiterea de vehicule 2 Investitori pe piaţa
diferite clase,
sponsorizare entităţi de capital
Activul suport al
portofoliului de referinţă
evaluate de către una sau

Fig. 1. Mecanismul procesului de securitizare
Sursa: preluat de autor după Jobst A. [6]
Din literatura de specialitate analizată remarcăm faptul că securitizarea activelor poate avea la bază
active bancare şi nebancare din contul creditelor sau emisiunii de valori mobiliare.
Securitizarea activelor contribuie la identificarea de către bănci a resurselor financiare astfel încât să fie
implicate şi activele proprii. Aceasta este una din cerinţele de bază faţă de securitizarea activelor în calitate de
instrument financiar, astfel securitizarea activelor reprezintă finanţare asigurată cu active.
Din studiile empirice analizate rezultă că conceptele de securitizare a activelor pot fi grupate astfel:
– transformarea activelor ce nu pot fi schimbate utilizând piaţa de capital;
– formarea mecanismului de securitizare a activelor sub forma unui algoritm compus din elemente
consecutive.
În consecinţă, cauzele ce au determinat apariţia şi dezvoltarea securitizării activelor sunt:
– volatilitatea ratei dobânzii pentru credite;
– diminuarea resurselor financiare pe piaţă;
– implimentarea noilor standarde de contabilitate şi raportare financiară;
– modificările în domeniul resurselor informaţionale.
Securitizarea este de obicei înţeleasă ca un instrument important de gestiune a riscurilor bancare,
deoarece diferenţierea şi integrarea proceselor sale inerente („restructurarea riscului”) permite emitenţilor de
a reduce costurile lor de finanţare a investiţiilor prin separarea expunerii la risc a unui pool de active. Cu
toate acestea, transformarea riscului bilanţului în titluri de creanţă tranzacţionabile implică structuri financiare
complicate, care afectează riscul de credit, riscul de piaţă, riscul de lichiditate şi riscul operaţional. Gradul
riscului de investiţii în securitizarea activelor provine din două zone, şi anume:
– caracteristicile şi performanţele activelor existente şi / sau viitoare, alte active financiare ca surse de
plăţi pentru operaţiunile de securitizare;
– alocarea şi distribuirea plăţilor din active securitizate către titularii diferitor tranşe de titluri de creanţă
emise, în conformitate cu priorităţile specifice de plată şi niveluri de pierderi.
După cum s-a menţionat anterior, caractericile de bază ale securitizării activelor sunt separarea activelor
securizate de celelalte active şi ambalarea lor ulterioară sub formă de valori mobiliare. Deoarece riscul de credit
reprezintă un tot întreg, în cazul atragerii activelor într-un pool are loc separarea riscului de credit al pool-ului
de activele de celelalte riscuri. Achiziţionând pool-ul de active, entităţile special create preiau riscul de credit
497
SECŢIUNEA 5
al acestor active, iar cealaltă parte scapă de riscuri în totalmente. Pool-ul de active include în sine multe riscuri
care pot fi preluate de către cei ce doresc să preia o parte din el. Această dispersie se realizează prin emisiunea
de obligaţiuni asigurate care oferă posibilitatea de a reglementa şi monitoriza participanţii pieţei.
În continuare, vom cerceta şi efectul securitizării activelor bancare asupra suficienţei capitalului bancar,
care se determină astfel:
Gs = (1)
unde: Gs – gradul de suficienţă; CNT – capital normativ total; - suma activelor ponderate la risc; RP –
riscul de piaţă; RO – riscul operaţional; RE – riscul extrabilanţier.
Elementul cel mai important îl reprezintă activele ponderate la risc, iar coeficientul k în cazul determinării
normei pentru majoritatea creditelor este egal cu 1, adică pentru fiecare credit nou eliberat banca trebuie să
posede, conform cerinţelor BASEL III, 8% din capitalul său, iar pentru Republica Moldova este valoarea de
16%. În cazul securitizării activelor acestea sunt scoase din bilanţul băncii, fiind înlocuite cu mijloace băneşti
pentru care coeficientul de risc este 0% şi suma activelor ponderate la risc se micşorează cu valoarea activelor
securitizate, iar indicatorul rezultativ din contra sporeşte.
Cu alte cuvinte, securitizarea activelor oferă băncii posibilitatea de a elibera capitalul normativ pentru
a continua activitatea de creditare.
Prin intermediul securitizării activelor, banca obţine un nou instrument de gestiune nu doar a riscurilor
de credit dar şi a celorlalte riscuri bancare. Acceptând în portofoliul său un astfel de instrument, banca nu mai
este limitată în activitatea sa de creditare de capitalul propriu, deoarece ambalarea creditelor în pool-uri de
active şi vânzarea lor pe piaţă oferă băncii posibilităţi nelimitate de creditare.
Deci, securitizarea activelor este o operaţiune financiară prin care activele sunt grupate în portofolii,
care sunt transferate şi divizate în tranşe cu diferite clase de rating şi sunt refinanţate prin emiterea titlurilor
financiare de către investitori.
Aspectele pozitive ce caracterizează procesul de securitizare a activelor pentru sistemul financiar în
ansamblu sunt:
– apariţia unui grad sporit de transparenţă a tehnicilor financiare pentru investitorii instituţionali
(manageri de portofoliu, fonduri de pensii şi altele.), care conduc la o reducere a riscului cu posibilitatea de a
investi;
– crearea locurilor de muncă pentru personal calificat (analişti, contabili, auditori, consilieri privind
probleme juridice, personal de conducere);
– securitizarea solicită mai puţin capital decât finanţarea tradiţională, deci oferă un randament mai bun
al capitalului băncii;
– securitizarea este o formă mai ieftină de finanţare, în comparaţie cu alte modalităţi;
– securitizarea permite reducerea expunerii băncii faţă de o anumită clasă de debitori de un anumit risc.
Astfel, dacă o anumită clasă de debitori devine prea mare faţă de restul bilanţului, prin intermediul securitizării
o parte din aceştia pot fi scoşi din bilanţ.
Necesitatea implimentării securitizării în cadrul sectorului bancar autohton se datorează consecinţelor
negative ale crizei financiare în general şi a crizei de lichidităţi în particular de la finele anului 2014 – începutul
anului 2015, după cum ne demonstrează şi datele prezentate de Banca Naţională a Moldovei.
40 Lichiditatea,
34,22 34,85
35 principiul II, %
33,5
30 Normativul
22,38 21,63 24,44
25 BNM, %
20 20
20 20 20 20 20
15 20
10 10,53
5
0
aug.14 sep.14 oct.14 nov.14 dec.14 ian.15 feb.15 Perioada analizată
Fig. 2. Dinamica lichidităţii curente în sectorul bancar al Republicii Moldova

Sursa: elaborat de autor conform datelor de pe www.bnm.md. [10]
498
SECŢIUNEA 5
Din această figură observăm că valorile lichidităţii curente per sistem bancar corespund normativului
impus de BNM în perioada august 2014 – ianuarie 2015, iar pentru luna februarie valoarea realizată în sistemul
bancar este inferiară normei de 20%. Acest trend ne demonstrează apariţia şi adâncirea crizei de lichidităţi cu
efecte negative pentru sectorul bancar autohton.
În aceste condiţii sistemul bancar al Republicii Moldova necesită diversificarea instrumentelor de
gestiune a riscurilor bancare şi în situaţia actuală o direcţie posibilă ar fi securitizarea activelor. Condiţiile ce
urmează a fi realizate pentru asigurarea implimentării securitizării activelor sunt:
– pot fi securitizate doar activele ce sunt transferabile;
– asigurarea normativă a procesului de transmitere sau de vânzare a activelor ce sunt supuse securitizării;
– transferabilitatea activelor către cumpărător nu trebuie să fie costisitoare şi dificilă;
– procesul de securitizare a activelor trebuie să fie neutru.
Analizînd cauzele ce împiedică dezvoltarea securitizării activelor pe piaţa bancară autohtonă pot fi
evidenţiate 2 grupe de probleme:
a) lipsa conceptului de securitizare în legislaţie;
b) probleme de ordin legal cu privire la securitizare pentru fiecare din participanţi.
Raţionamentul economic al securitizării activelor depinde de capacitatea emitenţilor de a maximiza
valoarea profitului acţionarilor ca obiectiv principal al activităţii economice. Activităţile financiare în cadrul
instituţiilor financiare trebuie să fie orientate spre susţinerea şi realizarea obiectivelor profitabile.
Obiectivele stabilite de Guvernul Republicii Moldova de a îmbunătăţi şi de a promova pe piaţa financiară
a unor tehnici şi instrumente financiare noi se află în legătură directă cu creşterea economică continuă şi
reconfigurarea situaţiei de pe piaţa financiară internă. Introducerea unor tehnici inovatoare de finanţare,
împreună cu perfecţionarea legislaţiei existente va permite participanţilor din pieţele financiare de a aduce
economia la un nou nivel, fiind soluţionate o serie de probleme în diferite sectoare ale economiei, în special în
cel bancar.
Bibliografie
1. Frankel, T. Securitization: Structured Financing, Financial Assets Pools and Asset-Backed Securities.
În: The Journal of Financial Intermediation. 1991. Vol. 6. pp. 64-70.
2. Frankel, T. The Law of Cross-border Securitization: Lex Juris. În: Duke Journal of Comparative and
International Law. 2002. Vol. 12. 477 p.
3. Frost, C. W. Asset Securitization and Corporate Risk Allocation. În: Tulane Law Review. 1997. Vol.
72. 101 p.
4. Henderson J.; Scott J. Securitisation. Boston: Little Brown and Co., 1988.
5. Hill C. A. Securitization: A Low-cost Sweetener for Lemons. În: Washington University Law
Quarterly. 1996. Vol. 74. Winter. 1074 p.
6. Jobst, A. ASSET SECURITISATION AS A RISK MANAGEMENT AND FUNDING TOOL:
WHAT DOES IT HOLD IN STORE FOR SMES?. Disponibil: http://papers.ssrn.com /sol3/papers.
cfm?abstract_id=700262.
7. Rosenthal, J. A.; Ocampo, J. M. Securitization of Credit: Inside the New Technology of Finance.
New York: John Wiley & Sons, Inc, 1988.
8. Schwarcz, S. L. The Alchemy of Asset Securitization. În: Stanford Journal of Law, Business and
Finance. 1994. Vol. 1. pp. 133-154.
9. Shenker, J. C.; Colletta, A. J. Asset Securitization: Evolution, Current Issues and New Frontiers. În:
Texas Law Review. 1991. Vol. 69. 1369 p.
10. www.bnm.md.
11. Бэр, Х. П. Секьюритизация активов: секьюритизация финансовых активов – инновационная
техника финансирования банков. М.: Волтерс Клувер, 2007. 37 c.
499
SECŢIUNEA 5
LEGĂTURA ÎNTRE STABILITATAEA FINANCIARĂ

ȘI STABILITATEA MONETARĂ
COCA Carmen Elena, drd., asist. univ.,
Universitatea Tomis, Constanta
The price stability and financial stability are two concepts encountered increasingly in the monetary
policy strategies of central banks, as well as in related literature. The price stability is essentially the main
responsibility of central banks, as sustainable economic growth can be achieved only through low prices and
their small fluctuations. Also, central banks play a role in financial stability, which I define as a feature of the
financial system to withstand systematic shocks on a sustainable basis without major disruptions, to efficiently
allocate resources in the economy and to identify and manage risks. The financial stability is of great importance
to price stability; in case there are constraints to choose between an alert disinflation process and maintaining
of financial stability, the latter must be a priority in order to fulfill the objective of maintaining price stability in
the long term. It is noteworthy that countries that have initiated the process of disinflation have to recourse to
a corresponding pace of disinflation so as to avoid conflict with financial stability. Currently, financial stability
is essential for the effectiveness of monetary policy and therefore to ensure price stability.
Cuvinte cheie: stabilitate financiară, stabilitate monetară, stabilitatea prețurilor, deprecierea,
vulnerabilitățile sistemului financiar.
Pe termen lung, stabilitatea prețurilor constituie obiectivul fundamental adecvat al politicii monetare.
Stabilitatea prețurilor preprezintă un scop și un mijloc pentru politica monetară, datorită contribuției la realizarea
unei creșteri economice sustenabile și la stabilitatea macroeconomică. Promovarea stabilității prețurilor este
un fapt pe care politica monetară îl poate realiza în mod eficient, și poate face referire la nivelul de creștere a
bunăstării în plan social. Stabilitatea prețurilor este atinsă atunci când banii iși mențin aceeași valoarea în timp
sau puterea de cumpărare a acestora se erodează mai greu. Acest concept de stabilitate monetară coincide cu
conceptul de stabilitate a prețurilor.
Sursa: Prelucrate dupa: Isărescu Mugur, Stabilitatea prețurilor și stabilitatea financiară,

Pitești, 2006, www.bnro.ro
Este ușor de văzut în această figură că, stabilitatea prețurilor este un concept amplu care necesită
supravegherea mai multor aspecte economice, la nivel macro, dintre care se detașează: analiza și evoluția
inflației (prin IPC), puterea de cumpărare, cantitatea de bani aflată în circulație. Majoritatea economiștilor sunt
acum de acord că stabilitatea monetară din anii 1990 a fost nefavorabilă stabilității financiare, deoarce a stimulat
agenții economici, în primul rând băncile, dar și autoritățile însărcinate cu elaborarea politicilor economice și
cu reglementarea prudențială, să își asume riscuri mărite. Stabilitatea preţurilor este definită ca fiind o stare a
economiei unde prețurile sunt fixate strict, sau acea stare a economiei unde rata inflaţiei este suficient de redusă
şi stabilă, așa încât consideraţiile referitoare la adevărata dimensiunea nominală a tranzacţiilor care încetează
500
SECŢIUNEA 5
să constituie un factor pertinent pentru deciziile economice. Stabilitatea financiară reprezintă o noțiune nouă,
aflată într-o stransă legătură cu procesul de globalizare. Nefiind ușor de definit, la fel ca stabilitatea prețurilor,
deși „beneficiem de un cadru bine structurat pentru discutarea și aplicarea politicii monetare, gândirea noastră
în ceea ce privește stabilitatea financiară este mai puțin avansată.” Stabilitatea financiară este relatată în situația
în care sistemul financiar este capabil să atragă și să plaseze fonduri bănești în mod eficient și să reziste la
șocuri fără a aduce pierderi economiei reale. Stabilitatea financiară mai poate fi definită ca fiind situația, în care
nu se produc crize bancare, prețurile activelor și în special rata dobânzii manifestă un grad ridicat de stabilitate.
Într-un sens larg, stabilitatea financiară trebuie să fie abordată ca fiind situația în care sistemul financiar poate
asigura alocarea eficientă a economisirilor către oportunități de investiții și poate face față șocurilor, fără
perturbări majore. Într-o abordare mai îngustă, dar mai utilă din perspectiva unei bănci centrale, stabilitatea
financiară poate fi definită ca fiind situația caracterizată de absența crizelor bancare și de existența unui anumit
nivel de stabilitate a prețurilor activelor, inclusiv a ratelor dobânzilor.
Fig. Abordari ale conceptului de stabilitate financiara

Sursa: Isărescu Mugur, Probleme ale politicii monetare într-o țară emergentă.
Cazul României, Barcelona, 2008, p. 17, www.bnro.ro.
Cele doua concepte sunt tot prezente în calculele specialiștilor, asigurarea stabilității economiilor
devenind o preocupare deosebit de importanță în contextual economic actual, multe dintre băncile centrale,
având ca obiectiv fundamental al politicii monetare asigurarea stabilității prețurilor. Legătura dintre stabilitatea
prețurilor și stabilitatea financiară este asociată globalizării economice și, în particular, eliminării impedimentelor
în calea liberei circulații a fluxurilor de capital. În contextul procesului de deschidere a economiilor naționale,
stabilitatea financiară a devenit un element fundamental al stabilității macroeconomice, avândâ in vedere că
intrările de capital profită de vulnerabilitățile sistemului financiar pentru a sancționa orice erată sau oricare altă
măsură nejustificată de politică economică. Pe măsură ce sistemul financiar românesc a devenit mai complex,
s-a intensificat și colaborarea dintre Banca Națională a României și celelalte autorități de reglementare și
supraveghere a diverselor ramuri, devenind foarte necesară această conlucrarea dintre autoritățile responsabile
cu autorizarea, reglementarea, supravegherea și controlul piețelor componente ale sistemului financiar,
putându-se asigura atât transparența, integritatea sistemului financiar și a piețelor sale componente, cât și
respectarea cadrului legal, precum și lățimea cadrului național de stabilitate financiară. Legăturile dintre
stabilitatea monetară și stabilitatea financiară sunt mult mai complexe decât presupune strategia de politică
monetară adoptată de băncile centrale înainte de izbucnirea crizei. Sensul cauzal al acestor legături este în
ambele direcții: stabilitatatea monetară influențează stabilitatea financiară iar stabilitatea financiară influențează
stabilitatea monetară. Această influență bilaterala se poate manifesta atât în mod pozitiv, cît și în mod negativ,
în anumite situații stabilitatea monetară favorizează stabilitatea financiară, în altele o defavorizează. Reciproc,
stabilitatea financiară poate fi favorabilă sau nefavorabilă stabilității monetare. În perioada în care au loc creșteri
importante ale productivității se modifică și comportamentul agentului economic. Stabilitatea monetară poate
impune creșterea dobânzilor, restabilirea stabilității financiare, însă periclitează stabilitatea monetară. Există
501
SECŢIUNEA 5
un acord general potrivit căruia băncile centrale dețin un rol fundamental în asigurarea stabilității financiare,
cu toate că nu există reguli sau modele care să prevadă modalitatea de realizare a acestui proces. În analizarea
acestui proces,știința economică trebuie suplimentată întotdeauna de intuiție. Supravegherea principalului rol
în promovarea stabilității financiare; politica monetară prezintă importanță din perspectiva alocării eficiente
a resurselor în măsura în care poate contribui la stabilitatea prețurilor. În schimb, dacă definim stabilitatea
financiară ca fiind în special traiectoria clară a ratelor dobânzilor, politica monetară are un rol mai important,
iar spațiul de manevră în privința utilizării instrumentului sau (rata dobânzii de politică monetară) poate face
obiectul unei limitări – astfel, am putea asista la un conflict între stabilitatea prețurilor și stabilitatea financiară.
Punctul de vedere convențional al relației dintre stabilitatea prețurilor și stabilitatea financiară consideră inflația
ca fiind principala sursă de instabilitate financiară. Experiențele anterioare confirmă această opinie, deoarece
majoritatea perioadelor de instabilitate financiară severă și de crize la nivelul sectorului bancar au coincis fie cu
perioade de rate înalte ale inflației sau chiar de inflație galopantă, fie cu intervale marcate de recesiune în urma
adoptării de către autorități a unor măsuri inadecvate de temperare a fenomenului inflaționist. Un nivel scăzut
al inflației nu reprezintă o condiție suficientă pentru asigurarea stabilității financiare pe termen lung. Înaintea
declanșării unei crize financiare s-a constatat acumularea unor dezechilibre semnificative la nivelul economiilor
acelor state, în ciuda existenței unui grad relativ înalt de stabilitate a prețurilor. Este deosebit de important să se
evalueze măsura în care banca centrală deține capacitatea de asigurare în același timp atât stabilitatea prețurilor
și stabilitatea financiară, prin utilizarea instrumentelor aflate la dispoziția sa, precum și modalitatea în care
cele două categorii de stabilitate pot fi reconciliate în ipoteza în care realizarea acestora necesită adoptarea
unor măsuri conflictuale. Din această conjunctură pot apărea o serie de situații în care necesitatea de a menține
stabilitatea financiară să fie mai importantă decât obiectivul de menținere a stabilității prețurilor; evoluțiile
bruște ale ratelor dobânzilor destinate refacerii stabilității prețurilor pe termen scurt se vor dovedi ineficiente pe
termen mai lung dacă, acestea contribuie la acumularea unor dezechilibre în alte sectoare economice. Deficitul
de cont curent ar putea atinge niveluri nesustenabile ca o reflectare a creșterii cererii agregate. În cazul în care
aceste evoluții nu sunt contracarate în timp util prin implementarea unor măsuri de întărire a politicilor fiscale
și de venituri, sentimentul investitorilor se poate modifica, ceea ce va determina retrageri de capital străin.
S-a constatat că amploarea acestor ieșiri de capital poate depăți capacitatea autorităților de a proteja valoarea
monedei naționale și poate echivala cu o corecție abruptă în sensul deprecierii, respectiv o criza valutară.
Este evident modul în care deprecierea bruscă influențează stabilitatea prețurilor – efectul este atât unul
direct, prin intermediul prețurilor de import, cât și unul indirect, prin alimentarea așteptărilor inflaționiste. La
fel de evidentă este și reacția politicii monetare, al cărei obiectiv principal îl reprezintă stabilitatea prețurilor.
O conduită mai restrictiva a politicii monetare va conduce la o comprimare a cererii agregate, împingand
economia spre recesiune generându-se șomaj. Stabilitatea prețurilor conduce la îmbunătățirea calității vieții
deoarece contribuie la reducerea gradului de incertitudine față de evoluția generală a prețurilor drept consecință
fiind creșterea transparent a prețurilor relative. Stabilitatea prețurilor permite consumatorilor să identifice cu
mai mare ușurință variațiile prețurilor bunurilor în relație cu prețurile altor bunuri, cu condiția ca astfel de
variații să nu fie ascunse de fluctuațiile nivelului general al prețurilor. Incertitudinea legată de rata inflației pot
determina firmele să adopte decizii eronate cu privire la gradul de ocupare. De asemenea, stabilitatea prețurilor
reduce primele de risc de inflație din rata dobânzii. Atunci când creditorii au certitudinea stabilității prețurilor
în viitor, aceștia nu vor solicita un beneficiu suplimentar (o prima de risc de inflație) pentru a compensa
riscurile generate de inflație în cazul deținerii de active nominale pe termen lung. Datorită reducerii primelor
de risc și, ca urmare, a ratelor nominale cu dobânda, stabilitatea prețurilor contribuie la îmbunătățirea eficienței
piețelor de capital în ceea ce privește alocarea resurselor și, astfel, stimulează investițiile, încurajează crearea de
locuri de muncă toate acestea conducând la bunăstarea economică. Stabilitatea prețurilor facilitează oamenilor
recunoașterea variațiilor la nivelul prețurilor relative, ținând cont de faptul că astfel de variații nu sunt eclipsate
de fluctuațiile prețurilor la nivel global. Aceasta permite firmelor și consumatorilor să fie mai bine informați
în adoptarea deciziilor privind consumul și investițiile, permițând o alocare mai eficace a resurselor pe piață.
Sprijinind piața în alocarea resurselor în domeniile în care acestea pot fi utilizate cu maximă productivitate,
stabilitatea prețurilor crește potențialul productiv al economiei. Prin menținerea stabilității prețurilor se evită
probleme economice, sociale și politice acute, legate de redistribuirea bunăstării și a veniturilor, care se
502
SECŢIUNEA 5
observă în perioadele de inflație și deflație. Dacă se produce o creștere neanticipată a inflației, toți cei care dețin
active nominale, și anume, contracte de munca pe termen lung, depozite bancare sau obligațiuni, înregistrează
pierderi în valoarea reală a acestora. Veniturile se transferă în mod arbitrar de la creditori (sau de la cei care
economisesc) către debitori, deoarece, cu banii obținuți din rambursarea unui împrumut se pot cumpăra mai
puține bunuri decât se anticipa la acordarea acestuia. Daca se produce un episod neprevăzut de deflație, aceia
care dețin active nominale (de exemplu, salarii sau depozite) pot înregistra câștiguri, întrucât valoarea acestora
crește. În condiții de deflație uneori debitori se pot declara insolvabili, neputându-și plăti nici măcar datoriile.
Sistemele fiscale și de ajutor social pot crea stimulente care să încurce comportamentul economiei. În cele
mai multe cazuri, inflația sau deflația agravează aceste încrucisari urmărind faptul ca sistemele de impozitare
nu permit indexarea ratelor de impozitare și a contribuțiilor sociale cu rata inflației. Majorările salariale ce au
ca obiectiv compensarea angajaților pentru creșterea inflației ar putea avea drept consecință aplicarea unei
rate mărite de impozitare; fenomenul este denumit ,,progresie rece». Stabilitatea prețurilor elimină activitățile
inutile de acoperire a riscurilor, întrucât un mediu cu inflație ridicată oferă un stimulent pentru stocarea de
produse, acestea păstrându-și valoarea în mai mare măsură decât numerarul sau alte active financiare. Fără
indoială că stocarea unei cantități prea mari de bunuri nu este o decizie eficientă de investire și blochează
creșterea economiei și a venitului real. În cazul în care investitorii pot fi siguri de menținerea stabilității
prețurilor în viitor, aceștia nu vor solicita nici o „primă de risc de inflație” pentru compensarea riscurilor
asociate cu deținerea activelor nominale pe termen lung. Prin reducerea primelor de risc conținute în ratele
reale ale dobânzii, politica monetară poate contribui la o alocare eficientă a resurselor pe piața de capital și
astfel poate spori stimulentele necesare investițiilor, ceea ce susține prosperitatea economică.
De asemenea, dacă menținerea stabilității prețurilor este credibilă, există șanse minime ca persoanele
fizice și firmele să devieze resursele din sfera productivă pentru a se asigura împotriva inflației. În contextul
unei inflații ridicate, agenții economici sunt stimulați să facă rezerve de bunuri reale, ținându-se cont de faptul
că, în astfel de circumstanțe, acestea din urmă constituie o mai bună rezervă de valoare decât numerarul sau
anumite active financiare. Totuși, cumularea bunurilor nu reprezintă o decizie investițională eficientă și prin
urmare, împiedică creșterea economică. Stabilitatea prețurilor previne redistribuirea arbitrară și semnificativă
a veniturilor și a prosperității, fenomen întâlnit atât în mediul inflaționist, cât și în cel cu trăsături deflaționiste.
Prin urmare, un mediu economic caracterizat prin prețuri stabile contribuie la menținerea stabilității și coeziunii
sociale. Toate aceste argumente sugerează faptul că o bancă centrală care asigură stabilitatea prețurilor
contribuie în mod substanțial la atingerea obiectivelor economice generale, cum ar fi nivelul de trai, un nivel
al activității economice și un grad de ocupare a forței de muncă mai ridicat și stabil. Această concluzie este
susținută de studiile economice care, indiferent de țară, metodologie și perioada analizată, demonstrează că, pe
termen lung, economiile cu inflația este mai mică. Stabilitatea prețurilor se poate găsi în următoarele situații:
– anticipațiile privind variația prețurilor nu au o influență substanțială asupra mediului economic;
– modificarea prețurilor este suficient de redusă nefiind luată în calcul de către firme;
– oamenii încetează să mai discute despre inflație și să-și mai facă griji în legătură cu aceasta.
În ceea ce privește stabilitatea financiară nu avem o definiție generală acceptată, spre exemplu Banca
Națională a României definește acest concept astfel: „caracteristică a sistemului financiar de a face față jocurilor
simetrice pe o bază durabilă și fără perturbări majore, de a aloca eficient resursele financiare în economie și de
a identifica și gestiona eficient riscurile».
Bibliografie
1. Berceanu, Oana. Integrare monetara europeana, Editura Sitech, Craiova, 2007.

2. Capraru, Bogdan. Banca centrala si mediul economic, Editura Univ. „AL. I. Cuza» Iasi, 2009.
3. www.euractiv.ro.
4. www.baniinostri.ro.
5. www.bnro.ro.
6. www.ecb.int.
7. www.ghiseulbancar.ro.
503
SECŢIUNEA 5
LOCUL ŞI IMPORTANŢA EFECTUĂRII DIAGNOSTICULUI

MANAGERIAL ÎN SISTEMUL MILITAR DIN REPUBLICA MOLDOVA
DANILIUC Aliona, dr., cerc. şt.,lect. superior,

Academia Militară „Alexandru cel Bun”
The military, as a social organization, tends to optimize its activity, as its resources offered by society
are limited and conditioned. For this purpose, the diagnosis will allow more efficient business management
structures leading modern professional methods and techniques. For the military field, generally speaking,
management is the ensemble of principles, methods and techniques used by commanders for fulfilling the
tasks assigned to a specific structure (military unit, for example), with a minimum loss of human and material
resources. Diagnosis management within the military system of the Republic of Moldova contains the processes
of control and coordination of professional activities in the field, together with the leaders.
Key-words: the military system, diagnosis management, the processes of control, coordination,
management structures, professional methods and techniques.
În ultimii ani tot mai mult se vorbeşte despre management ca ştiinţă privind mod de organizare şi
funcţionare a unei organizaţii sau a unui domeniu. Activitatea umană demonstrează, în dinamica sa, faptul că
modul de primire a unor decizii corecte şi gestionare eficientă a unei organizaţii depinde în cea mai mare măsură
de succesul managerial implementat care, la rândul său, trebuie să asigure flexibilitate, supleţe, eficacitate,
economicitate etc.
Autorul consideră că pentru a concepe şi realiza astfel de gestionare în sistemul militar autohton este
necesară analizarea, identificarea şi raţionalizarea principalelor aspecte organizatorice privind armonizarea şi
dispunerea în timp şi spaţiu a resurselor umane, materiale şi financiare ale fiecărei unităţi. De aceea, managementul
în sistemul militar reprezintă proces prin care componenţii unei organizaţii, în scopul performantizării, sunt
influenţaţi întru atingerea obiectivelor propuse, însumând o serie de etape şi presupunând o anumită ordine în
derularea acţiunilor în timp şi spaţiu.
Pe parcursul ultimilor ani sistemul militar din Republica Moldova trece printr-o transformare şi
reorganizare continuă, adaptându-se cât la situaţia politico-economică cât la nivel naţional şi internaţional,
atât şi la situaţia socială. Toate momentele acestea au un impact considerabil asupra managementului militar,
organizării şi eficientizării activităţii al întregului sistem. Activităţile realizate în acest aspect sunt multiple, dar
ele au o contribuţie parţială la îmbunătăţirea situaţiei şi sporirea calităţii activităţii, însă, situaţia rămâne să se
menţină destul de dificilă [2, p. 94].
Actualmente, sistemul militar este implicat într-un larg evantai de activităţi, deoarece misiunea apărării
naţionale, în urma restructurărilor efectuate, s-a lărgit vizibil. De menţionat că militarii autohtoni participă la
operaţiuni începând de la ajutor umanitar al populaţiei şi până la lupta împotriva terorismului internaţional.
Oricât de variate n-ar fi intervenţiile forţelor armate, managementul acestor operaţiuni cere membrilor săi o
mare stăpânire a tehnologiei noi, înţelegere a contextului politic naţional şi mondial, cât şi mizele sociale,
inclusiv alte numeroase aptitudini mai complexe de dobândire a ceea ce li se impunea altădată.
Managementul militar prevede gestionarea operaţiunilor militare, altelor decât războiul, care autorul le
defineşte ca acţiuni speciale, desfăşurate de către forţele armate, la pace, criză şi conflict, în vederea îndeplinirii
unor scopuri şi obiective strategice care au ca finalitate, cum ar fi: prevenirea, limitarea, lichidarea sau
descurajarea unor situaţii de conflict de amploare şi intensitate mai mică, cât şi sprijinirea autorităţilor civile în
situaţii de criză internă. Autorul evidenţiază următoarele scopuri generale ale acestor operaţii:
– promovarea şi protejarea interesului naţional;
– prevenirea şi descurajarea războiului;
– sprijinirea comunităţii internaţionale (ONU, UEO, OSCE etc.), autorităţilor civile şi organizaţiilor
umanitare în promovarea păcii şi securităţii;
– asigurarea accesului liber la resursele esenţiale;
504
SECŢIUNEA 5
– diminuarea unor surse de risc şi ameninţare etc.

De asemenea, autorul consideră necesar menţionare a esenţialelor caracteristici ale „operaţiunilor, altele
decât războiul”, acestea fiind următoarele:
– caracterul restrictiv şi selectiv în utilizarea factorilor de putere;
– obiectivele sale strategice, îndreptate spre protejarea şi realizarea intereselor vitale care au ca finalitate
descurajarea războiului şi promovarea păcii;
– componenta social-politică a operaţiilor este mai importantă decât militară;
– reguli de angajare mult mai strict, forţa fiind folosită doar pentru autoapărare şi, ca ultimă instanţă,
poartă un caracter multinaţional, fiind desfăşurată în afara teritoriului naţional [3, p.62].
Managementul sistemului cuprinde ansamblul de metode, modalităţi, norme şi principii pe care
comandantul unei entităţi militare le are la dispoziţie pentru a îndeplini cu maximă eficienţă misiunile
încredinţate. În opinia autorului, procesul de reformă actuală, externalizarea, profesionalizarea şi diversitatea
misiunilor, îndeplinite de forţele militare ale Republicii Moldova, au unele aspecte care solicită eficienţă şi
eficacitate. De aceea, pe lângă un management adecvat, este necesar următoarele: creşterea influenţei pe care
liderii militari trebuie s-o exercite asupra subordonaţilor în scopul îndeplinirii misiunilor, influenţă ce ar
reprezenta arta de gestiune eficientă, autoritatea şi capacitatea de a conduce profesionist alte persoane. Toate
aceste aspecte constituie „leadership”.
În baza cele menţionate mai sus, autorul crede de cuviinţă efectuarea periodică a diagnosticului
managerial în cadrul sistemului militar al Republicii Moldova, deoarece doar controlul permanent şi o analiză
amplă pot crea premize de organizare eficientă a activităţilor manageriale ale sistemului militar autohton.
De menţionat, că diagnosticul dat este o componentă a metodelor şi sistemului de management care permite
atât informarea prealabilă fixării obiectivelor economico-financiare şi manageriale, cât şi cea privitoare la
realizarea lor.
Autorul consideră că diagnosticul nu înseamnă a descrie, ci a identifica variabilele-cheie ale stării şi
dinamicii fenomenelor, misiunilor şi altor activităţi profesionale militare, precum şi a studia interacţiunea lor
în vederea determinării obiectivelor de progres ale sistemului în întregime.
Diagnosticarea, ca metodă managerială, constă în analiza activităţii întreprinderilor (în cazul dat –
subdiviziunilor şi instituţiilor sistemului militar autohton), utilizând un instrumentar ştiinţifico-practic adecvat
în vederea identificării cauzale a punctelor forte şi slabe şi formulării unor recomandări pentru amplificarea
potenţialului de viabilitate managerială al acestuia.
Autorul propune principalele caracteristici ale strategiei diagnosticării manageriale ale sistemului
militar, cum sunt:
a. Caracter post-operativ: diagnosticarea se axează pe analiza unei perioade încheiate din activitatea
sistemului militar (adesea ultimii 2-3 ani);
b. Caracter anticipativ (previzional): pe baza diagnosticării se proiectează strategia conducerii sistemului
militar;
c. Caracter multidisciplinar: diagnosticarea implică cunoştinţe din diferite domenii: economice,
juridice, tehnice, manageriale etc.;
d. Complexitate deosebită: implică diferite tipuri de analize, totodată, sintetizează unele aspecte pozitive
şi negative, formând recomandări, efectuând abordarea cauzală a punctelor forte şi a punctelor slabe
(diagnosticarea necesită nu numai enumerarea punctelor slabe şi forte, ci şi descoperirea cauzelor ce
le-au generat).
Vorbind despre tipologia diagnosticărilor, autorul consideră că clasificarea trebuie efectuată după
următoarele criterii [1, p. 126]:
În funcţie de sfera de cuprindere:
– diagnosticare globală, realizată la nivelul subdiviziunii sistemului militar, în ansamblul său;
– diagnosticare parţială, realizată la nivelul unor componente procesuale (pe funcţiuni sau pe activităţi)
sau la nivelul unor componente structurale (compartimente).
În funcţie de poziţia elaboratorilor studiului:
– autodiagnosticare, realizată de specialişti numai din interiorul subdiviziunii militare. Avantajul constă
505
SECŢIUNEA 5
în obţinerea de către specialişti a tuturor informaţiilor relevante pentru realizarea studiului, întrucât aceştia
cunosc foarte bine domeniul respectiv; dezavantaj - în subiectivismul elaboratorilor studiului, frica fiind în
prezentarea tuturor aspectelor negative;
– diagnosticarea propriu-zisă, realizată de specialişti numai din exteriorul sistemului militar. Avantajul
constă în realizarea studiului conform unei metodologii riguroase, pe când dezavantajul – în cunoaşterea
uneori imposibilă din afară a domeniului întreprinderii cooperatiste pentru care se realizează studiul;
– mixtă, realizată de echipe de specialişti atât din interiorul, cât şi din exteriorul organizaţiei cooperatiste.
Aceste tipologii elimină dezavantajele de mai sus.
Totodată, autorul propune ca metodologia strategiei diagnosticării să fie analizată în trei etape:
Prima etapă: pregătirea diagnosticării activităţii subdiviziunilor militare care necesită abordarea
următoarelor aspecte:
– stabilirea obiectivelor studiului;
– stabilirea echipei care realizează studiul;
– definirea sarcinilor, competenţelor şi a responsabilităţilor fiecărui membru din echipa de diagnosticare;
– precizarea unor termene intermediare şi finale pentru realizarea studiului;
– precizarea resurselor.
A doua etapă: documentarea preliminară care reprezintă faza de culegere de informaţii, fiind necesare în
principal 3 categorii de informaţii:
1. Caracteristicile tipologice ale subdiviziunii militare - prezentarea generală, pentru care se realizează
studiul: denumire, formă juridică, obiect de activitate, scurt istoric, furnizori, clienţi, descrierea
fluxului tehnologic, caracteristici ale relaţiilor cu organismele financiar-bancare etc.
2. Situaţia economico-financiară – se evidenţiază prin 2 categorii de indicatori:
a. cantitativi (de volum), care pot fi:
– de eforturi (nr. de salariaţi, cheltuieli totale şi pe categorii, active imobilizate);
– de efecte (cifra de afaceri, producţie, rezultatul exerciţiului);
b. calitativi (de eficienţă), ce determină ca raport între un indicator cantitativ de efecte şi unul de eforturi
sau invers:
– eficienţă - maximizarea efectului în folosirea resurselor, se mai numeşte şi eficacitate:
Eficacitate = Efect / Efort (1)
– eficienţă - minimizarea resurselor utilizate pentru obţinerea efectului, se mai numeşte şi economicitate:
Economicitate = Efort / Efect (2)
Autorul menţionează că indicatorii care reflectă situaţia economico-financiară trebuie să fie preluate
din documentele contabile ale subdiviziunilor sistemului militar. Situaţia economico-financiară a acestor
subdiviziuni trebuie evidenţiată pe o perioadă de 2-3 ani, astfel încât să poată fi realizată o analiză în dinamică
a indicatorilor economico-financiari;
3. Situaţia managerială - necesită prezentarea sistemului de management militar prin prisma celor 4
componente ale sale:
I. Sistemul organizatoric în sistemul militar:
– prezentarea sistemului categorial de obiective;
– descrierea funcţiunilor şi activităţilor realizate în cadrul subdiviziunilor militare;
– prezentarea numărului de niveluri ierarhice;
– descrierea principalelor tipuri de relaţii organizatorice;
– prezentarea ponderilor ierarhice medii;
– prezentarea documentelor organizatorice (Regulamentul de Organizare şi Funcţionare, fişe de post,
contractele colective şi individuale de muncă, anexe la contractele individuale de muncă, organigrama);
– prezentarea structurii informale a subdiviziunii militare.
II. Sistemul decizional în sistemul militar:
1. Succintă caracterizare a decidenţilor individuali şi de grup:
– decidentul – este persoana sau grupul de persoane care, în virtutea sarcinilor, atribuţiilor, competenţelor
şi responsabilităţilor circumscrise postului adopta o decizie într-o situaţie dată;
506
SECŢIUNEA 5
– decidentul individual - este orice manager din cadrul subdiviziunii sistemului militar, indiferent de
eşalonul ierarhic la care este poziţionat;
– decidenţii de grup sunt reprezentaţi în principal prin organismele participative de management
(Consiliul de administraţie, Comitetul director);
2 Prezentarea listei cu deciziile adoptate de către decidenţi;
3. Estimarea influenţei structurii informale asupra calităţii şi structurii deciziilor;
III. Sistemul informaţional în sistemul militar:
– prezentarea informaţiilor şi situaţiilor informaţionale vehiculate în cadrul organizaţiei cooperatiste;
– descrierea fluxurilor şi circuitelor informaţionale, reprezentarea grafică a acestora;
– prezentarea procedurilor informaţionale şi a mijloacelor de tratare a informaţiei;
– identificarea şi descrierea deficienţelor informaţionale.
IV. Sistemul metodologico-managerial în sistemul militar:
– prezentarea metodelor, sistemelor şi tehnicilor de management utilizate în cadrul sistemului militar;
– descrierea scenariului metodologic de utilizare a acestora.
A treia etapă a metodologiei strategiei diagnosticării: identificarea simptomelor semnificative care, în
sistemul militar, va cuprinde următorii paşi:
– analiza viabilităţii economice;
– analiza viabilităţii manageriale;
– identificarea simptomelor semnificative.
Concluzii. În acest context, armata fiecărui stat este chemată să îndeplinească atât misiuni tradiţionale,
cât şi misiuni noi. Eficacitatea şi eficienţa executării acestor misiuni este strâns legată de leadership-ul şi
managementul folosite de comandanţii militari în conducerea subordonaţilor lor şi a instituţiei militare.
Managementul eficient, în aşa caz, va fi caracterizat prin interdependenţă, dinamism, apariţia şi manifestarea a
noi riscuri şi ameninţări în materie de apărare şi securitate naţională şi colectivă,
Autorul evidenţiază o triplă ipostază a diagnosticării sistemului militar al Republicii Moldova:
– o metodă de management militar, componentă a sistemului metodologico-managerial;
– o etapă de debut într-un studiu complex de reproiectare managerială al sistemului militar autohton;
– o modalitate de fundamentare a strategiei date.
Reproiectarea managementului al sistemului militar al Republicii Moldova trebuie să fie realizată în
concordanţă cu un scenariu metodologic, structurat în următoarele etape şi faze:
1. Diagnosticarea viabilităţii manageriale (analiza-diagnostic);
2. Realizarea strategiei sistemului militar (proiecţia viitorului);
3. Reproiectarea gestionării propriu-zisă:
– reproiectarea sistemului metodologico-managerial;
– reproiectarea sistemului financiar-contabil şi fiscal;
– reproiectarea sistemului organizatoric;
– reproiectarea sistemului decizional;
– reproiectarea sistemului informaţional;
4. Implementarea sistemului managerial perfecţionat;
5. Controlul şi evaluarea noului sistem managerial.
Bibliografie
1. Daniliuc, A.; Avornic, A.; ş.a. Bazele managementului inovării. Manual. Chişinău: Complexul
Editorial al INCE, 2014. 232 p., ISBN 978-9975-9932-8-9.
2. Daniliuc, A. Politici paternaliste ale ţărilor emergente în relaţiile economice internaţionale.
Monografie. Chişinău: IRIM, 2013. 210 p. ISBN 978-9975-56-112-9.
3. Mândru, M. Lumea între războiul rece şi pacea fierbinte. Bucureşti: Cartea Studenţească, 2000.
283 p.
507
SECŢIUNEA 5
FINANȚAREA LA TERMEN A ÎNTREPRINDERILOR AUTOHTONE ÎN

BAZA TEHNICILOR DE FINANȚARE INTERNAȚIONALE
DUMBRAVANU Lilia, drd. USM, lect. univ.,
Universitatea de Stat ”Alecu Russo” din Bălți
The need for financing for entire economy is determined taking into account the deficit of resources
generated by the activity of private companies or individuals people from that country. In order to determine
this need, it must be determined inputs and outputs of financing recourses in that economy.
In this sense, we prupose to study and to identify techniques of long-term financing at the international
level that can be applied and adapted to national financing system. Trying to obtain the desired results, in this
article are studied: financing by international credit, financing by leasing, financing techniques by eurocredits,
financing by international irredeemable credits (PHARE). A special attention is given to the international
credit market, which increased to the first place as financing alternative at the global level by bond.
Cuvinte – cheie: tehnică de finanțere, finanțare la termen, eurocredit, credit, obligațiune, acțiune,
securitizare.
Realizarea de profit și creșterea afacerii reprezintă un deziderat pentru oricare entitate economică.
În cadrul economiei de piață, dar mai ales în cadrul unei economii în tranziție, cum este cazul economiei
Republicii Moldova, creșterea afacerilor necesită finanțări pentru modernizarea tehnicilor și tehnologiilor
utilizate în activitate, finanțări care pot fi susținute din sursele proprii ale întreprinderilor, sau în cele mai multe
cazuri din surse externe, împrumutate sau oferite sub formă de granturi și/sau finanțări la costuri reduse, de
către organisme guvernamentale sau diferite alte organizații financiare naționale și internaționale [5].
Globalizarea pieţelor financiare însoţită inevitabil de o dezvoltare fără precedent a mecanismelor de
funcţionare a acestora accentuează rolul finanţării în derularea cu succes a afacerilor internaţionale. Devenind
un subiect din ce în ce mai incitant şi mai complex pentru specialişti, finanţarea internaţională se constituie
ca un domeniu perfect integrat în substanţa tranzacţiilor economice internaţionale. Alegerea tehnicilor de
finanţare sau a instrumentelor sintetice oferite de piaţa financiară internaţională presupune în primul rând
o bună cunoaştere a acestora de către cei implicaţi direct - companii private sau instituţii financiare publice
sau private. Un factor important în acest proces de alegere îl constituie riscul pe care trebuie să şi-l asume
deopotrivă cel care se finanţează cît şi finanţatorii. Riscul, apropiat mai degrabă de incertitudine în cazul
tranzacţiilor internaţionale, se dovedeşte a fi o categorie economică greu de evaluat şi de gestionat. Direct
legată de riscurile asumate şi de complexitatea mare a tuturor schemelor de finanţare internaţională este şi
problema costurilor. Practic, costul şi riscul sunt două criterii fundamentale pe care se bazează întreg aparatul
decizional în activitatea economică.
Internaţionalizarea economiei este o trăsătură definitorie a lumii contemporane. Practica internațională a
dezvoltat în timp o serie de mecanisme de finanțare mai mult sau mai puțin complexe, destinate mobilizării de
fonduri necesare derulării operațiunilor comerciale sau dezvoltării unor proiecte de investiții. În prezent, există
o multitudine de variante de creditare pe orizonturi diferite de timp care vizează operațiuni complexe și care
pot fi utilizate sau în faza de inițiere, sau în faza de derulare a acestora.
În finanțarea afacerilor, sursele cele mai importante provin din sectorul privat, intermediarii financiari
avînd rolul fundamental în mobilizarea resurselor de capital.
O caracteristică importantă a finanțării afacerilor este că în finanțarea pe termen scurt domină creditele
bancare, iar în cazul finanțărilor pe termen mediu și lung domină finanțările prin piețele de capital (emisiunea
de acțiuni și obligațiuni).
Finanțările pe termen mediu și lung au rol fundamental în dezvoltarea afacerilor și vizează achiziționarea
de active fixe (terenuri, clădiri, echipamente, utilaje). Presupunînd mobilizarea unor fonduri importante cu
durata mare, finanțările pe termen mediu și lung sînt mult mai complexe, implicînd un număr mult mai mare
de intermediari financiari.
508
SECŢIUNEA 5
Piața de capital este principalul furnizor de resurse pentru finanțările pe termen lung, mobilizarea
efectuîndu-se prin intermediul obligațiunilor și acțiunilor, iar piața financiară internațională (mai cu seamă
cea europeană) pune la dispoziția operatorilor o serie de mecanisme de creditare complexe: eurocreditele;
credite sindicalizate; credite furnizor; credite cumpărător; credite paralele sau subsidiare destinate în principal
finanțării achiziționării de bunuri de echipamente din import; creditele „back to back” etc. [4].
În prezent aceste tehnici de creditare pot fi accesibile și pe piața autohtonă doar prin implicarea băncilor
cu capital străin.
Eurocreditele sunt creditele obținute de pe piața financiară internațională denominate în altă monedă
decît cea a țării de emisiune (de exemplu denominate în dolari și acordate de un consorțiu de bănci europene).
Mecanismul acestei tehnici de fianțare este complex, eurocreditarea fiind inițiată de beneficiarul care se va
adresa și va încheia un contract de credit cu o bancă de prestigiu care va coordona și va purta responsabilitatea
întregii operațiuni – banca „lead – manager” (managerul de plumb). Un rol important în stabilirea condițiilor
de acordare a creditului îl au grupul de coordonare și consorțiu de bănci comerciale.
Creditul sindicalizat este o altă tehnică de finanțare internațională pe termen mediu și lung, frecvent
utilizată în relațiile comerciale internaționale. Și această tehnică presupune contactarea unei bănci puternice
care va constitui un grup de management format dintr-un număr de bănci de renume. Spre deosebire de
eurocreditare, în cazul creditului sindicalizat responsabilitatea pentru întreaga operațiune și-o asumă grupul
de management. În plus banca lider și grupul de management vor subscrie pentru mai mult de jumătate din
masa totală a creditului (maxim 60 %). Pentru restul fondurilor solicitate, grupul de management va constitui
un grup de bănci participate care va întocmi un memorandum de plasament (un fel de cerere de ofertă) adresat
băncilor comerciale ce acționează pe piața financiară internațională.
Dacă vor fi de acord cu condițiile stipulate în memorandumul de acord, aceste bănci vor intra în creditul
sindicalizat obligîndu-se să procure și să remită fondurile pentru care au subscris. În final, sumele solicitate vor
fi acoperite integral. Deoarece riscurile și responsabilitățile sunt distribuite între mai multe bănci și pentru că
o mare parte din masa creditului este acordată direct de băncile din consorțiu bancar, creditul sindicalizat este
uneori mai puțin riscant și mai ieftin decît eurocreditele.
Prin eforturile și implicarea băncilor cu capital străin (finanțatori străini majoritari „adevăraţi” în
Republica Moldova - Group Societe Generale în Mobiasbancă, Gruppo Veneto Banca în Eximbank, ProCredit
Holding în ProCredit Bank, Erste Bank/BCR în BCR Chişinău, Vienna Capital Partners în Unibank) [3, p.
1], eurocreditele și creditele sindicalizate au cunoscut o amploare crescîndă în finanțarea unor sectoare din
economia autohtonă (transporturi, sectorul energetic, telecomunicații).
Creditele paralele sunt o consecință a intensificării tranzacțiilor comerciale din ultimile decenii.
Mecanismul unor asemenea credite este relativ simplu: să presupunem cazul unei companii europene A cu
o filială în Republica Moldova și o companie moldovenească B cu o filială în Uniunea Europeană. Filiala
companiei moldovenești are de achiziționat un echipament de pe piața europeană pentru care are de plătit o
sumă în euro, filiala companiei europene are de plătit o sumă echivalentă în lire furnizorilor săi. Între companiile
A și B se va încheia un contract de credit paralel, prin care firma europeană va credita în euro filiala firmei
moldovenești și firma moldovenească va credita în lei filiala firmei europene.
Ambele credite vor rula în paralel în aceleași condiții și pentru sumele echivalente, fiind purtătoare de
dobînzi. Dobînzile la cele două credite se vor negocia direct între cei doi parteneri, rolul acestora fiind de a
acoperi modificarea în timp a cursului de schimb euro/lei.
Creditele „back to back” au la bază un principiu asemănător creditelor paralele. De exemplu, firma
europeană A se poate împrumuta mai bine în dolari de pe piața financiară locală decît o poate face firma
moldovenească, în timp ce aceasta se poate împrumuta mai bine în lei. Pentru a finanța în condiții mai
avantajoase filialele lor, firmele în cauză se adresează băncilor locale, obținînd credite de valoare echivalentă
și în aceleași condiții de creditare (aceleași termene și același timp de rambursare).
După ce încheie un contract de credit „back to back”, companiile mamă vor transfera cele două credite
filialelor, adică compania europeană va acorda un credit în dolari filialei companiei moldovenești și compania
moldovenească va acorda un credit în lei filialei companiei europene. Dobînzile aferente celor două credite
sunt de regulă identice cu dobînda percepută de băncile locale, însă pot să și difere.
509
SECŢIUNEA 5
Creditul furnizor este un credit acordat direct furnizorului (exportatorului) de către o bancă sau de o
instituție financiară specializată. Practic, după încheierea contractului, vînzătorul va livra marfa și va amîna
plata acesteia pe o perioadă determinată de timp, oferind astfel un credit în marfă cumpărătorului.
Pentru a-și recupera contravaloarea vînzării, vînzătorul se va adresa băncii sale care în baza unui set de
documente va acorda un credit acestuia. Banca vînzătorului se va adresa ulterior unei instituții specializate
ce va acorda un credit în condiții preferențiale băncii finanțatoare a creditului furnizor. Această tehnică este
o formă indirectă de promovare a exporturilor bazată pe acordarea unui credit cu dobîndă subvenționată
cumpărătorului printr-un mecanism complex.
În cazul finanțării importului de bunuri de echipament, deoarece creditul de bază este acordat vînzătorului
de o bancă din țara sa, acest credit necesită doar o asigurare a creditului la o instituție de asigurări specializată
(de exemplu, COFACE din Franța). Creditul furnizor are astfel avantajul că este mai eftin, decît creditul
cumpărător. În absența unei instituții publice cu rol în promovarea exporturilor, vînzătorul va include în prețul
de ofertare costul propriei finanțări (dobînzi și comisioane bancare).
Creditul cumpărător se acordă de către o bancă din țara vînzătorului direct cumpărătorului, prin
intermediul unui mecanism specific. Odată încheiat contractul de import - export, cumpărătorul se va adresa
unei bănci de renume din țara sa și va solicita pe cheltuiala sa o scrisoare de garanție bancară. Odată ce aceasta
este obținută, cumpărătorul poate plăti un avans de pînă la 15% din contravaloarea importurilor efectuate,
avansul fiind plătit vînzătorului.
Pentru restul sumei, cumpărătorul va fi creditat de o bancă din țara vînzătorului, care acordă creditul
cumpărător și îl plătește pe loc pe vînzător pentru suma rămasă. Creditul cumpărător nu va fi acordat înainte de
asigurarea acestuia la o instituție specializată de asigurare a creditelor.
Deoarece creditul cumpărător se asigură și se garantează (de o bancă garant din țara cumpărătorului)
costul total al acestuia este mai mare decît în cazul creditului furnizor. Ambele tipuri de credite sunt folosite
pentru finanțarea unor tranzacții comerciale de valoare mare (de exemplu importul de echipament și tehnologie),
durata de acordare a acestor credite explicînd încadrarea lor în categoria tehnicilor de finanțare pe termen
mediu și lung.
Și în cazul creditului cumpărător, trebuie remarcată implicarea unei instituții guvernamentale de
promovare a exporturilor prin acordarea unor dobînzi subvenționate la creditele de refinanțare solicitate de
banca ce acordă creditul.
Astfel, creditul furnizor este acordat pe baza contractului de import-export, a contractului de credit și
a poliței de asigurare a creditului, la creditul cumpărător fiind nevoie încă de o scrisoare de garanție bancară.
Vînzătorul are o mai mare libertate de mișcare în cazul creditului furnizor în timp ce cumpărătorul este mai
liber în cazul finanțării printr-un credit cumpărător. Vînzătorul își asumă o parte mai mare din costurile și
riscurile finanțării la creditul furnizor [4; 2, p. 94 – 99]. O parte semnificativă a comerțului exterior cu Uniunea
Europeană se dezvoltă pe baza creditului furnizor și creditului cumpărător oferit de bănci europene. Aceste
mecanisme de creditare flexibile și moderne asigură resurse importante pentru achiziționarea de echipamente
necesare pentru dezvoltarea durabilă a afacerilor.
Emisiunea de obligațiuni pe piețele financiare prin ofertă publică este un proces complex și de durată
ce mobilizează fonduri importante de la deținătorii de capital aflați pe diferite piețe. În acest mecanism sunt
implicați un număr important de intermediari, fiecare avînd un rol determinat în procesul emisiunii.
Etapele pe care trebuie să le parcurgă o companie pentru a emite obligațiuni pe piețele financiare sunt:
faza preliminară: etapa I: desemnarea băncii lider și formarea grupului de coordonare/garantare; pregătirea
emisiunii prin ofertă publică: etapa II: constituirea grupului de plasament garantat (GPG), etapa III: constituirea
grupului de plasament (GP), etapa IV: stabilirea programului de emisiune, etapa V: memorandumul de emisiune,
publicarea unui înscris cu rol în informarea și promovarea emisiunii în fața investitorilor, etapa VI: lansarea
emisiunii, etapa VII: finalizarea emisiunii.
Mecanismul emisiunii de acțiuni printr-o ofertă publică este similar emisiunii de obligațiuni, principalii
intermediari implicați fiind: grupul lider și comanagerii care formează grupul de coordonare/garantare a
emisiunii internaționale de acțiuni cu rol în administrarea procesului, grupul de plasament garantat, grupul de
plasament (vînzare) sau alți intermediari (implicați de exemplu în promovarea emisiunii pe piețele externe sau
510
SECŢIUNEA 5
în facilitarea procesului de cotare al acțiunilor pe bursele internaționale, elaborînd dosarul în conformitate cu

reglementările acestora) [4; 2, p. 108 - 114].
Emisiunea internațională de acțiuni prin certificate de depozitare este o formă specifică de finanțare prin
care se poate accesa mai ușor piața europeană. Certificatele de depozitare reprezintă titluri negociabile emise
de o bancă depozitară în favoarea unor beneficiari locali, care atestă un drept de proprietate asupra unui pachet
distinct de titluri financiare (acțiuni de regulă) emise de o societate dintr-o altă țară. Acest înscris dă dreptul
deținătorului să ceară în orice moment remiterea de acțiuni depuse la o terță bancă-bancă custode.
În această emisiune indirectă de acțiuni pe o piață externă prin intermediul unui instrument specific –
certificatul de depozitare (DR) sunt implicate două instituții financiare distincte între care există o relație de
subordonare: banca depozitară și banca custode.
Banca custode este în cele mai multe dintre cazuri o bancă din țara emitentului care are rol în păstrarea
pachetului de acțiuni ce constituie baza emisiunii de certificatele de depozitare. Această bancă lucrează pentru
banca depozitară, fiind subordonată acesteia. Pe lîngă primirea în custodie a acțiunilor și remiterea acestora la
cererea depozitarului, banca custode notifică în permanență o serie de informații cu privire la situația financiară
a emitentului, politica de divident a acestuia, modificările statutare etc. În opinia specialiștilor, această
operațiune prezintă o multitudine de avantaje: diversifică formele de investiții internaționale; este un mod
eficient de pătrundere pe piețele străine de capital și de mobilizare de fonduri aparținînd unor investitori străini;
contribuie la îmbunătățirea imaginii pe piața internațională a emitentului de acțiuni; este un mijloc eficient
de diversificare a acționariatului; este un mecanism transparent de emisiune internațională de acțiuni; este un
mecanism cu lichiditate sporită și riscuri reduse prin implicarea unei bănci de prim rang – banca depozitară
care emite în numele și pe contul său certificatele de depozitare; este o operațiune cu costuri de tranzacționare
mai reduse, certificatele de depozitare fiind mai ușor de plasat decît acțiunile emitentului.
Pe lîngă aceste avantaje există și o serie de dezavantaje sau probleme legate de mecanismul de emisiune
a certificatelor de depozitare: probleme în mecanismul de decontare între emitentul acțiunilor și posesorii de
certificate de depozitare; reglementările fiscale în domeniu, diferite de la țară la țară; taxele de custodie relativ
ridicate; dificultăți în găsirea unei bănci custode.
Chiar dacă există aceste dificultăți, emisiunea de certificate de depozitare rămîne o tehnică de emisiune
internațională de acțiuni la concurență cu ofertă publică, fiind mult mai accesibilă companiilor de dimensiuni
mai reduse, care se află într-o fază incipientă de extindere internațională. Datorită avantajelor pe care le
prezintă, piața internațională a certificatelor de depozitare a cunoscut o extindere permanentă.
Prima operațiune de acest gen a fost lansată în 1927 pentru a facilita accesul investitorilor americani la
companii din Marea Britanie. În prezent cele mai importante piețe de emisiune a certificatelor de depozitare
sunt Statele Unite (NYSE fiind principala piață) și Europa (Londra, Luxemburg, Bruxelles sau Amsterdam).
O călătorie aparte și mult mai complexă a certificatelor de depozitare o constituie certificatele globale de
depozitare („GDR – global depozitary receipt”). Aceste instrumente complexe presupun emisiunea unor
certificate de depozitare globale, lansate simultan pe mai multe piețe locale, pe baza unui pachet de acțiuni ale
unui singur emitent [4; 2, p. 115-116].
Securitizarea pe piețele financiare internaționale este un alt mecanism financiar interesant, legat de piața
titlurilor primare. Această tehnică este un mecanism complex prin care sunt emise pe piața financiară locală
sau internațională titluri financiare (obligațiuni de regulă) în contul unor active financiare (credite ipotecare,
contracte de leasing, contracte de forfetare, contracte de factoring sau credite furnizor/cumpărător). Această
operațiune este practicată de regulă de bănci comerciale, companii de finanțare sau de instituții financiare
specializate (bănci de forfetare, bănci de scont).
Operațiunea presupune încheierea unui contract inițial între beneficiarul securitizării (companii de
finanțare, bănci) și instituția de securitizare specializată („special vehicle company”) prin care sunt selectate o
parte din activele financiare interesante ale companiei și pe baza acestora sunt emise noi titluri financiare către
potențiali investitori locali sau internaționali. Emisiunea de titluri în contul activelor securitizate se poate face
fie direct fie prin intermediul unor intermediari (companii de brokeraj). Securitizarea se poate realiza printr-o
emisiune pe o singură piață (locală sau internațională) sau se poate realiza simultan pe mai multe piețe externe.
Societatea specializată, implicată în securitizare este cea care își asumă rolul fundamental în coordonarea
511
SECŢIUNEA 5
și supravegherea întregului proces, ea putînd fi din aceeași țară cu beneficiarul operațiunii sau din țara de
emisiune. Mecanismul securitizării este relativ simplu:de exemplu, o companie Alfa, în calitate de creditor,
a acumulat un portofoliu de active sub forma unor creanțe financiare față de debitori diverși (beneficiari X).
Pentru a omogeniza aceste active, compania alege soluția securitizării și pentru aceasta încheie un contract
cu o instituție de securitizare specializată, pentru a putea realiza operațiunea. Inițial, activele sunt selectate și
depuse în custodia instituției de securitizare care se va ocupa ulterior de valorificarea acestora. În baza lor,
instituția de securitizare va emite titluri financiare pe piețele internaționale prin intermediul instituțiilor broker.
Avantajele securitizării sunt multiple pentru compania beneficiară (compania Alfa): simplificarea
bilanțului; mai buna valorificare a activelor; omogenizarea activelor deținute în portofoliu; mobilizarea rapidă
de fonduri pe baza unor active ce urmează a fi încasate la termen; reducerea riscului la nivelul companiei;
lichiditate sporită; transparența operațiunii.
Rămîn în discuție și cîteva dezavantaje, mai puțin importante: faptul că operațiunea este mai puțin
accesibilă companiilor mici sau celor care nu dețin active financiare atractive sau faptul că pot fi securitizate în
special active financiare și mai puțin celelalte tipuri de active (active reale sau creanțe comerciale) [4; 2, p. 116-
118]. Cu toate aceste dezavantaje, operațiunea de securitizare rămîne o operațiune atractivă pentru operatorii
financiari, de multe ori o soluție promptă de mobilizare de resurse în situații de criză de lichidități cu costuri
mult mai mici decît refinanțarea prin credite sau decontări.
Tehnicile speciale de finanțare oferă mai multă flexibilitate mobilizării și alocării resurselor de capital.
De regulă aceste tehnici vizează un orizont mediu și lung de timp și presupun implicarea unor intermediari
specializați care preiau o parte din riscurile acestei finanțări. Cele mai importante tehnici speciale de finanțare
sunt: leasingul, factoringul și forfetarea [4; 2, p. 99 – 103].
În concluzie, putem afirma că, atît finanţarea prin emisiune de obligaţiuni sau acţiuni pe pieţele
financiare internaţionale, cît și creditarea internaţională este expusă la o serie de riscuri financiare (riscul
de ţară, riscul de dobândă sau riscul valutar). Evaluarea acestora se face la fel ca şi în cazul obligaţiunilor
pe baza unor indicatori specifici (maturitatea, durata, sensibilitatea). Şi costul creditării se analizează prin
perspectiva aceloraşi indicatori (valoarea actualizată netă). Beneficiind de o mare varietate de forme, creditarea
internaţională rămâne una dintre principalele modalităţi de mobilizare a resurselor financiare de pe pieţele
internaţionale, la concurenţă cu emisiunea de titluri primare (obligaţiuni şi acţiuni).
Practica demonstrează că piaţa financiară internaţională continuă să se dezvolte într-un ritm rapid în
conformitate cu noile tendinţe în economia mondială, punîndu-se la punct din ce în ce mai multe tehnici
şi instrumente financiare prefect adaptate la complexitatea ascendentă a tranzacţiilor internaţionale. Din
perspectiva unei pieţe emergente şi a unor operatori ce se confruntă cu o lipsă acută de resurse financiare,
aceste tehnici mai mult sau mai puţin noi, mai mult sau mai puţin complexe, trebuie iniţial cunoscute pentru a
putea fi utilizate cu succes ulterior.
Problema finanţării întreprinderilor din Republica Moldova este destul de acută şi se soluţionează, de
cele mai multe ori, prin apelarea la creditele bancare destul de costisitoare, defavorizînd astfel activitatea
întreprinderilor autohtone. Cu toate acestea, se practică şi alte tipuri de finanţări: în formă de investiţii directe
de capital, granturi, credite nerambursabile, subvenţii, finanţări din cadrul anumitor programe și proiecte
(RISP, FIDA sau „IFAD”, PAC) etc., inclusiv cele parvenite din UE, dar şi SUA, China şi alte ţări, în speranţa
că acestea vor contribui la dezvoltarea sectorului real şi social al Republicii Moldova [1, p. 110-114].
În acest context, ne permitem să aducem cîteva recomandări privind optimizarea structurii de capital a
întreprinderilor: găsirea de noi resurse de finanţare mai ieftine comparativ cu riscul companiei; modificarea
condiţiilor privind rambursarea; renunţarea la perioadele de graţie şi la alte facilităţi care pot creşte costul
finanţării; modificarea structurii de capital; diferite scadenţe; diversificarea internaţională mai mare a finanţării;
concentrarea pe instrumente cu venit fix şi mai puţin pe cele cu venit variabil.
Bibliografia
1. Băncilă, N.; Mihalache, R. Practici europene de finanțare a întreprinderilor, Relații economice

internaționale, Revista/Journal „ECONOMICA” nr. 3 (77), ASEM, Chișinău, 2011, 169 p.
512
SECŢIUNEA 5
2. Păun, Cr. Finanțe Internaționale, Universitatea Româno-Americană din București, 2010, 129 p.
Disponibil: <www.finint.ase.ro>.
3. Tornea, I. Sectorul bancar din Republica Moldova, Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale
(IDIS) Viitorul, Chișinău, 2012, 5 p. Disponibil: <www.viitorul.org>.
4. http://finantare.weebly.com.
5. http://finantari.md.
ANALIZA FLUXURILOR DE LICHIDITĂȚI ALE ÎNTREPRINDERII

ȘI ROLUL IMPOZITULUI ÎN DIMENSIONAREA ACESTORA
Corneliu DURDUREANU, lect. univ., dr.,

Universitatea „Petre Andrei“ din Iaşi, România
The impact of taxes and especially of taxation on the company’s performance is relevant to cash-
flow. Tax incidence reflects both flows related to operations on assets and on those associated with financing
operations, fact that contributes to the acquisition of its hybrid nature, although income tax is usually recorded
in the cash –flow management. However, this tax has a different impact on cash-flow because it is approached
both in terms of the outflow (the most often) and the inflow. Thus, in the cases of cash flows for the asset
portfolio (industrial, commercial, financial assets), tax (in theory) reduces cash surplus of exploitation or of
financial income, being associated to an output. In the case of flows related to financing operations by debt, the
corresponding tax for the fiscally deductible interest no longer affects involving outputs and leads to a fiscal
economy which is manifested in the enterprise.
The aim of this paper is to highlight tax impact on cash-flow.
Key words: tax, cash- flow, tax incidence, fiscal economy, assets portfolio
Fluxurile de trezorerie ce decurg din desfăşurarea activităţii economico-financiare a întreprinderilor

sunt cunoscute şi sub denumirea anglo-saxonă „cash-flow”, iar de-a lungul timpului acest concept a fost utilizat
în accepţiuni mai nuanţate şi exprimat în mai multe variante diferite. În acest sens se impune a avea în vedere
delimitarea între termenii cash şi cash-flow. Astfel, cash-ul desemnează ansamblul de disponibilităţi şi este
asimilat cu trezoreria netă, fiind cunoscut sub două forme [Stancu, 2007, p. 821]: cash efectiv, care se referă la
disponibilităţile băneşti în conturi bancare curente şi în casă; cash echivalent, care se referă la disponibilităţi
cvasilichide cum ar fi valorile mobiliare de plasament, respectiv titlurile financiare (acţiuni, obligaţiuni, etc.)
şi titluri monetare (certificate de depozit bancar, certificate de trezorerie etc.) cumpărate pentru valorificarea
temporară a excedentului de trezorerie. Spre deosebire, cash-flow-ul (CF) semnifică variaţia (fluxul) trezoreriei
nete (ΔTN) de la începutul până la sfârşitul exerciţiului financiar, care se află şi sub incidenţa operaţiunilor
privind acumulările prelevărilor aferente impozitelor.
Componentele de bază ale cash-flow-ului întreprinderii și metode de determinare
În mod implicit, atât cash-ul cât şi cash-flow-ul sintetizează variaţia rezultatelor ce decurg din operaţiunile
de gestiune şi de capital ale întreprinderii, redate în figura nr. 1.1
513
SECŢIUNEA 5
� exploatare
Operaţii de gestiune � financiare
(operaţionale) � excepţionale
Operaţiunile
întreprinderii
� investiţii
� dezinvestiţii
Operaţii de capital � finanţări
� restituiri
� rambursări
Figura 1.1 - Conţinutul operaţiunilor unei întreprinderi
În raport cu cele două tipuri de operaţiuni ale întreprinderii rezultă, pe de o parte, cash-flow-ul din
operaţiuni (activităţi) de gestiune (CFgest), iar, pe de altă parte, cash-flow-ul din operaţiuni (activităţi) de
capital (CFkap), structurat la rândul său în cash-flow-ul operaţiunilor de investiţii (CFinv) şi cash-flow-ul
operaţiunilor de finanţare (CFfin).
În relaţia de determinare cantitativă, cele două dimensiuni ale cash-flow-ului pot fi redate astfel:
CF = CFgest + CFkap (1.1)
CFkap = CFinv + CFfin (1.2)
CF = CFgest + CFinv + CFfin (1.3)
Determinarea cash-flow-ului din activităţile de gestiune [Stancu, 2007, p. 824] este importantă, având în
vedere interdependenţele cu efectuarea plăţilor curente de gestiune, achiziţia de noi active prin autofinanţare
şi/sau rambursarea creditelor; remunerarea acţionarilor cu dividende şi a creditorilor cu dobânzi, plata
impozitelor etc. CFgest se bazează pe veniturile încasabile şi cheltuielile plătibile reflectate în contul de profit
şi pierdere, corectate cu variaţia nevoii de fond de rulment (ΔNFR).
Asupra includerii variaţiei nevoii de fond de rulment în cash-flow- ul de gestiune şi nu în cel de investiţii
există unele controverse. Dacă avem în vedere că investiţia de capital pentru creşterea economică se referă
în mod egal la achiziţia de active fixe (imobilizări) şi de active circulante (creşterea stocurilor şi creanţelor),
atunci pare legitimă includerea ΔNFR în cash-flow-ul de investiţii. Însă, dacă avem în vedere că între cifra
afacerilor şi volumul stocurilor şi creanţelor există o strânsă corelaţie, iar variaţia cifrei de afaceri explică în
mare parte variaţia fondului de rulment, atunci se poate include ΔNFR în cash-flow-ul de gestiune.
Determinarea cash-flow-ului de gestiune se poate realiza fie printr-o metodă directă, fie prin una indirectă.
Metoda directă pune în evidenţă ansamblul încasărilor şi plăţilor, precum şi creşterile şi scăderile de solduri
finale ale stocurilor, creanţelor şi datoriilor de exploatare în raport cu soldurile lor iniţiale.
Incidenţa fiscală asupra calculului CFgest prin metoda directă este importantă. Astfel, în cazul plăţilor
din activitatea de gestiune se includ impozitul pe profit, alte impozite şi taxe care, de regulă, nu prezintă sold
al datoriilor de plătit, la fel ca şi dobânzile. Impozitul pe profit poate fi aferent şi altor venituri, decât cele
de exploatare, ceea ce ar impune împărţirea lui între CFgest şi CFinv, dar, în general, impozitul pe profit se
înregistrează în CFgest.
Deoarece mărimea cash-flow-ului de gestiune este determinată în cea mai mare parte de operaţiunile
de exploatare, acesta se evidenţiază sub forma cash-flow-ului de exploatare (CFexpl), care, la rândul său, se
determină astfel:
CFexpl = Prexpl – Impozit + Amortizare (1.4)
Impozit = (Prexpl - Dob)·t, (1.5)
unde Prexpl = profit din exploatare; Dob = dobânda; t = cota unică de impozit pe profit.
Conform relatiei de calcul impozitul reprezinta o variabila determinantă, cu rol important în
dimensionarea cash-flow-ului de exploatare, acesta cuprinzând profitul net din exploatare (fără impozitul
514
SECŢIUNEA 5
pe profit) şi amortizarea. Se obţin, astfel, două surse de finanţare însemnate, care atribuie cash-flow-ului de
exploatare semnificaţia unei capacităţi potenţiale reieşite pe seama contului de profit şi pierdere. Cash-flow-ul
de exploatare se poate utiliza pentru autofinanţarea creşterii economice a întreprinderii şi pentru remunerarea
investitorilor de capital reprezentaţi de acţionari (prin acordarea de dividende) şi creditori (prin plata de
dobânzi).
Rolul impozitului se relevă şi în cazul aplicării metodei indirecte, care operează cu informaţii deja
prelucrate (profit net, amortizări, provizioane nete, variaţia nevoii de fond de rulment etc.), relaţia de calcul
aferentă CFgest având forma următoare:
CFgest = PN + Amo şi Proviz nete – Vfin – ΔNFR, (1.6)
unde PN = profit net; Amo şi Proviz nete = amortizare şi provizioane nete de reluări asupra lor;
Vfin = venituri financiare; ΔNFR = variaţia necesarului de fond de rulment.
Este de remarcat că pentru calculul CFgest se scad veniturile financiare, deoarece acestea sunt incluse
în cash-flow-ul de investiţii.
Prin cele două metode de calcul se realizează exprimarea cash- flow-ului de gestiune în două maniere
diferite. Astfel, metoda directă contribuie la calculul CFgest după originea elementelor de calcul, între care
şi impozitul, în timp ce prin metoda indirectă, CFgest se calculează ţinând cont de destinaţia elementelor de
calcul, conform relaţiilor următoare:
– dacă CFgest este calculat după origine:
CFgest = EBIT – Impozit + Amo = EBE + Venituri financiare – Cheltuieli fin (exclusiv dobânzi) +
Rezultat excepţional – Impozit (1.7)
EBE = Pr expl + Amo +Dob (1.8)
- dacă CFgest este calculat după destinaţii:
CFgest = PN + Amo + Dob (1.9)
La rândul său, cash-flow-ul din activităţi de investiţii (CFinv) se referă, de regulă, la plăţi pentru achiziţia
de active fixe noi. Acestea pot fi: corporale, respectiv proprietăţi asupra terenurilor şi construcţiilor, maşini
şi echipamente, inclusiv prin autodotare; necorporale, respectiv licenţe, brevete, mărci; financiare, respectiv
participaţii directe, cumpărarea de acţiuni şi obligaţiuni emise de alte întreprinderi, acordarea de avansuri
financiare către filiale. Deşi în proporţii mai reduse, se cuprind aici şi posibile încasări din vânzarea (cesiunea)
de active fixe (proprietăţi, maşini, echipamente, acţiuni şi obligaţiuni deţinute, răscumpărări la scadenţă ale
obligaţiunilor deţinute sau ale avansurilor băneşti acordate filialelor).
Determinarea mărimii CFinv se efectuează atât prin metoda directă, cât şi prin metoda indirectă. Prin
metoda directă, CFinv se calculează ca diferenţă între plăţile pentru achiziţia de active fixe şi încasările din
cesiunea sau rambursarea lor şi din remunerarea activelor financiare sub formă de dividende şi dobânzi încasate.
Prin metoda indirectă, CFinv se poate determina conform relaţiei următoare:
CFinv = Imo0 – (Imo0 – Amo şi proviz nete) – Venfin, (1.10)
în care Imo0 = soldul iniţial al imobilizărilor (imobilizări iniţiale).
A treia componentă a cash-flow-ului o reprezintă cash-flow-ul din activităţile de finanţare (CFfin).
CFfin cuprinde atât fluxuri de venituri generatoare de încasări, cât şi fluxuri de cheltuieli, generatoare de
plăţi. Încasările provin din operaţiuni de majorări de capital social (prin emisiune de acţiuni noi) şi/sau
de majorările de datorii financiare (prin contractarea de noi împrumuturi sau prin emisiunea de obligaţiuni ale
întreprinderii). Plăţile se manifestă sub forma rambursărilor de împrumuturi pe termen mediu şi lung şi, uneori,
a răscumpărărilor de pe piaţa bursieră şi extrabursieră a propriilor acţiuni pe baza profitului net.
Dacă se aplică metoda directă, CFfin se determină ca diferenţă între încasările din majorări de capitaluri
externe (proprii şi împrumutate) şi plăţile pentru rambursări, răscumpărări şi pentru dividende. Dacă, însă, se
foloseşte metoda indirectă, CFfin se determină prin compararea soldurilor finale cu cele iniţiale ale capitalurilor
proprii (exclusiv profitul net al anului curent) şi ale datoriilor financiare,inclusiv impozitele neachitate, conform
unei relaţii de forma:
CFfin = (CPR1 exclusiv PN1 – CPR0) + (DAT1 – DAT0) – Div, (1.11)
unde CPR1 = soldul final al capitalurilor proprii din care s-a scăzut profitul net; CPR0 = soldul iniţial
al capitalurilor proprii; DAT1 = soldul final al datoriilor; DAT0 = soldul iniţial al datoriilor; Div = volumul
dividendelor plătite.
515
SECŢIUNEA 5
Considerate global, fluxurile de trezorerie, cu cele trei componente de bază (cash-flow de exploatare,
cash-flow de investiţii, cash-flow de finanţare), în care se distinge şi prezenţa impozitului ca variabilă financiară,
sunt redate schematic ca în figura 1.2.
Furnizori şi Aport de capital (z)

Proprietari
cumpărători de
imobilizări
Împrumuturi (z)
Achizi-
ţii de
y Cedări de Instituţii
imobilizări (z) Rambursări (z)
imo- y financiare
bilizări
(x) Dobânzi plătite
y
(x) Impozite plătite Autorităţi statale
Trezoreria
întreprinderii z (x)
(x) Salarii plătite Salariaţi
x
(x) Plăţi către furnizori
(x) Furnizori
(x)
Clienţi
Cumpărări de bunuri şi servicii
Activitatea
Vânzări de bunuri şi servicii întreprinderii Forţa de muncă
Figura 1.2 - Fluxurile de lichidităţi (cash-flow) ale întreprinderii
Notă: x = cash-flow de exploatare (CFexpl); y = cash-flow de investiţii (CFinv); z = cash-flow de

finanţare (CFfin)
Cele trei componente ale cash-flow-ului (CFgest, CFinv, CFfin) formează cash-flow-ul disponibil al
întreprinderii (CFD), care poate fi utilizat pentru acţionari (CFDacţ) şi pentru creditori (CFDcr), respectiv:
CFD = CFDacţ + CFDcr, (1.12)
în care CFDacţ = Div – ΔCPR = Div – (CPR1 – CPR0);

CFDcr = Dob – ΔDAT = Div – (DAT1-DAT0), (1.13)
şi unde Div = dividende; Dob = dobânzi; ΔCPR = modificarea capitalurilor proprii; ΔDAT = modificarea
datoriilor.
În acelaşi context, este recunoscut faptul că, în mod obişnuit, o întreprindere îndatorată beneficiază de
economii fiscale ce rezultă prin deductibilitatea dobânzii din profitul impozabil, iar aceste economii majorează
profitul net al întreprinderii îndatorate. Ca urmare, plata întreagă a dobânzii către creditori este suportată de
întreprindere la nivelul dobânzii nete de impozit [Dob (1-t)], iar restul, Dob·t este suportat din „sacrificiul”
bugetului de stat care primeşte de la întreprinderea îndatorată un impozit pe profit (t) mai mic decât de la o
întreprindere neîndatorată.
În raport cu problematica fluxurilor de trezorerie, rezultă că o abordare complexă a conceptului de cash-
flow nu se poate realiza în afara elementelor de natură fiscală, cu atât mai mult cu cât se pune în discuţie şi
problema delimitării profitului net (după impozitare) faţă de cash-flow. Sub cel din urmă aspect, există două
curente teoretice de explicare a cash-flow-ului: francez şi anglo-saxon. În accepţiunea franceză, cash-flow-ul
se explică prin variaţia fondului de rulment şi variaţia necesarului de fond de rulment( ΔTN = ΔFR – ΔNFR).
516
SECŢIUNEA 5
Astfel, se obţine variaţia trezoreriei nete, care reprezintă, totodată, relaţia echilibrului financiar al
întreprinderii.
Spre deosebire, în accepţiunea anglo-saxonă, cash-flow-ul este suma cash-flow-urilor rezultate din
operaţiuni de gestiune, de investiţii şi de finanţare( CF = CFgest + CFinv + CFfin) .
Acknowledgement:
Această lucrare a fost realizată în cadrul Proiectului POSDRU /159/1.5/S/134197 cu titlul „Performanță
și excelență în cercetarea doctorală și postdoctorală în domeniul științelor economice din România” cofinanțat
din Fondul Social European prin intermediul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor
Umane 2007-2013.
Bibliografie
1. Durdureanu, C. Impozitele și rolul lor în societatea modernă, Editura PIM, Iaşi 2011.
2. Onofrei, M. Finanțele întreprinderii,Editura Economică, București, 2004.
3. Onofrei, M.; Anton, S. Soluții inovative în finanțarea întreprinderilor, Editura Wolkers Kluwer,
București, 2010.
4. Stancu, I. Finanțe, Editura Economică, București, 2007.
5. Stancu, I. Finanțe. Piețe financiare și gestiunea portofoliilor. Investiții reale si finanțarea lor. Analiza
si gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Economică, București, 2002.
6. Stancu, D.; Stancu, I. Finanțe corporative cu Excel, Editura Economică, București, 2012.
7. Titman, S.; Keown, A.; Martin, J. Financial Management. Principles and Applications, Eleventh
Edition, Prentice Hall, Boston, 2011.
ДЕЦЕНТРАЛИЗАЦИЯ ПОТОКОВ В ЭКОНОМИКЕ:

ЗАГРАНИЧНЫЙ ОПЫТ И ВОЗМОЖНОСТИ ДЛЯ УКРАИНЫ
ЕМЕЛЬЯНЦЕВА Дарина, магистр экон.,
Национальный Транспортный Университет
СТРЮКОВА Дарья, студент,
Национальный Транспортный Университет.
In the article we’ve considered the problem of decentralization, not only economical but also political
systems. The article analyzes the experience of Western countries for use in Ukraine. The problems and their
possible solution were found.
Keywords: decentralization, fiscal decentralization, economy, budget, international experience, public
administration
Ключевые слова: децентрализация, фискальная децентрализация, экономика, бюджет, между-
народный опыт, государственное управление.
Теоретические и практические аспекты развития финансовой системы страны являются актуаль-

ным для проведения исследований экономистами разных стран. Одним из направлений изучения яв-
ляется вопрос, связанный с финансовой (фискальной) децентрализацией. При этом децентрализацию
можно трактовать как признак послабления центральной власти. Однако такое толкование не всегда
может быть правомерным. Так, децентрализация может быть примером плодотворного делегирования
(перераспределения) полномочий, что может послужить эффективным инструментом улучшения каче-
ства управления государством и финансовыми потоками в частности.
Изучение международного опыта в сфере управления местными бюджетами имеет большое
517
SECŢIUNEA 5
значение для развития и совершенствования методов государственного управления бюджетным про-

цессом. Децентрализация является одним из фундаментальных принципов системы государственного
управления в развитых странах. Можно провести аналогию, что если при решении задач менеджмента
происходит сужение круга задач, то это приводит к повышению качества их реализации и более вы-
соким результатам. На основе этого предположения руководство развитых стран пытается уменьшить
количество локальных задач, которые решаются на общегосударственном уровне. Как правило, цен-
тральная власть оставляет за собой лишь такие задачи, как национальная оборона, макроэкономиче-
ская политика, основные принципы денежно-кредитной политики, судебная система, и другие вопросы
государственного уровня. Образование, медицина, коммунальное хозяйство, охрана правопорядка пе-
реводятся на местный уровень власти. С ответственностью за жизненно необходимые обществу блага
к местным органам власти поступают и денежные потоки для местных бюджетов.
К преимуществам, что предоставляет децентрализация можно отнести:
n улучшение качества государственного управления на центральном уровне;
n повышение качества труда местных органов власти;
n рост эффективности использования бюджетных потоков.
Основоположником идеи финансовой (фискальной) децентрализации был американский эконо-
мист Ч. Тибо («Экономическая теория фискальной децентрализации в публичных финансах: необхо-
димость, источники и использования» (в 1961 г.), идеи которого в своих трудах развили такие зарубеж-
ные исследователи как В. Оутс («Фискальная децентрализация» (в 1972 г.) и «Политическая экономия
фискального федерализма» (в 1977 г.), Д. Аронсон и Д. Хилли («Финансирование правительств штатов
и местных органов» (в 1986 г.), Г. Роузен («Исследование штатных и локальных публичных финансов»
(в 1986 г.)) и другие [1].
Закономерным явлением для большинства европейских стран то, что центральная власть сосре-
доточивается на услугах экономического характера, а местное самоуправление – социального. Так, уже
в 70-х годах прошлого столетия в США, Канаде, Британии 90% государственных расходов на образова-
ние финансировалось за счет местных органов власти. Аналогично обеспечивалось от 70 до 99% рас-
ходов на здравоохранение в Канаде, Германии, США и так далее. Похожая ситуация с общественными
услугами – строительством жилья, парков, противопожарная охрана, и тому подобное.
Изучение международного опыта показывает, что в экономически развитых странах часть дохо-
дов местных бюджетов в общем объеме ресурсов государства более высокая. Так, если в Португалии
она составляет 3% от ВВП, то в Норвегии 15%, а в Швеции доходит до 31%. В Украине этот показатель
составляет для различных регионов лишь 3-5% [2].
Если провести анализ в европейских странах, то наиболее независимой от центральной власти
является местная власть в Испании, Австрии, Швейцарии, Швеции, в которых финансовая автономия
местных бюджетов существует в интервале от 98 до 70% соответственно, во Франции, Финляндии,
Бельгии - от 70 до 55%. В Швеции прямые местные налоги составляют почти 64,3% текущих доходов,
а в Норвегии – 55,2%. В некоторых странах Европы местные бюджеты при формировании своих теку-
щих доходов решающей мерой зависят от трансфертов из бюджета центральной администрации. Это
такие страны, как Италия, Ирландия, Португалия. Здесь трансферты составляют соответственно от 80
до 60% текущих доходов [3].
Интересной европейской практикой является разделение местных бюджетов на два самостоя-
тельных функциональных вида – административный бюджет и инвестиционный бюджет или бюджет
развития. Таким образом, бюджетные средства превращаются в инвестиционный ресурс и предостав-
ляют местной власти дополнительный источник дохода, за счет которого можно покрывать расходы
местных бюджетов на обеспечение социальных услуг.
В Украине процесс децентрализации не достаточно развит. Будь какой вопрос по поводу пере-
вода власти на места чаще воспринимается в политическом плане, как метод «жесткого управления»,
чем как экономический метод повышения эффективности экономической деятельности в целом. Заяв-
ленные инициативы не проходят проверку ни временем, ни практикой. При этом доля местных бюд-
жетов в доходах и расходах страны уменьшается. Если в 2012 году эти показатели были 51% и 45%,
518
SECŢIUNEA 5
соответственно, то в 2013 году – 46% и 43%. Имплементация Европейских стандартов отражена лишь
на бумаге, а в реалиях Украине нужно пройти сложный путь по реформированию и перераспределению
полномочий для построения эффективной системы управления, которая позволит наполнять местные
бюджеты.
1. Сало, Т. Децентралізація фінансової системи: стан і оцінка рівня в Україні / Т.Сало // Ефектив-
ність державного управління [Текст]: зб.наук.пр.– Львів: ЛРІДУ НАДУ, 2013. – Вип. 35. – С.
324-330.
2. Миргородська, Л. О. Фінансові системи зарубіжних країн : [навч. посіб.] / Л. О. Миргородська.
– К. : Центр учбової літератури, 2008. – 320 с.
3. Бондаренко, А. І. Вплив держави на формування місцевих бюджетів у країнах Европи /А.І.
Бондаренко// Теорія та практика державного управління [Текст]: зб. наук. пр. – Х. : Вид-во
ХарРІ НАДУ “Магістр”, 2010. – Вип. 4 (31). – 468 с.
ВЛИЯНИЕ НЕОФИЦИАЛЬНОЙ ДОЛЛАРИЗАЦИИ

НА ЭКОНОМИЧЕСКУЮ БЕЗОПАСНОСТЬ СТРАНЫ
МАРЕНА Татьяна, канд. экон. наук, доцент,

The article considers the phenomenon of unofficial dollarization of the economy, reveals its preconditions
and causes. Relation between the level of dollarization and country’s economic security is searched.
The levels of unofficial dollarization of the Ukrainian and Moldavian economies are analyzed on the
basis of assessment of foreign currency usage in financial transactions. The threats posed by excessive level of
dollarization for the country’s economic security are identified and the directions of partial dollarization level
reduction are grounded.
Ключевые слова: долларизация, валютное замещение, неофициальная (частичная) долларизация,
экономическая безопасность, финансовая (валютная) безопасность, дедолларизация.
Одной из проблем, с которой сталкиваются страны мира вследствие нестабильности покупатель-

ной способности национальной денежной единицы, является проблема валютного замещения. Эффект
валютного замещения, который проявляется в использовании иностранной валюты как альтернативной
меры стоимости и средства накопления, формально выражается в долларизации национальной эко-
номики. В случае официального закрепления за иностранной валютой статуса законного платежного
средства (единственного или параллельно с национальной денежной единицей), долларизация стано-
вится официальной (полной) или полуофициальной. Если такого официального закрепления не проис-
ходит, т.е. единственным законным платежным средством остается национальная денежная единица,
но иностранная валюта в силу более высокого доверия к ней начинает обслуживать значительную часть
финансовых операций, экономика страны становится неофициально (частично) долларизованной.
Параллельное обращение двух валют (национальной и иностранной) является нормальным яв-
лением, пока масштабы неофициального обращения иностранной денежной единицы остаются уме-
ренными. По мере расширения сферы использования иностранной валюты в национальной экономике
растут риски, связанные с частичной утратой центральным банком и другими регуляторами денеж-
но-кредитной системы контроля над денежным обращением и невозможностью проводить независи-
мую монетарную и валютную политику. В современных условиях чрезмерная зависимость населения,
предпринимательского сектора и государства в целом от иностранной валюты, которая активно исполь-
519
SECŢIUNEA 5
зуется в кредитных, депозитных и других финансовых операциях, является прямой угрозой экономи-
ческой безопасности страны. Все вышеуказанное обусловливает актуальность темы данного исследо-
вания и вызывает необходимость изучения влияния неофициальной долларизации на экономическую,
в частности, финансовую безопасность стран.
Поскольку частичная долларизация в той или иной степени характерна для экономики большин-
ства стран, вопросам причин ее возникновения и последствий повышения ее уровня уделено доста-
точное внимание в трудах как украинских, так и зарубежных ученых-экономистов [1-3,6,11]. В то же
время, в условиях повышения уязвимости национальных экономик в контексте усиления процессов
финансовой глобализации, дальнейшего расширения сферы использования ведущих иностранных ва-
лют во внутреннем обращении вследствие нестабильности курсов национальных валют и снижения
их покупательной способности, дополнительных исследований требуют вопросы взаимосвязи уровня
неофициальной долларизации и экономической безопасности стран.
Целью данного исследования является выявление характера влияния неофициальной доллари-
зации на экономическую безопасность страны для разработки комплекса действенных мер, направ-
ленных на снижение уровня долларизации и обеспечение национальной безопасности в финансовой
сфере.
Долларизация является одним из проявлений углубления экономических взаимосвязей и уси-
ления взаимозависимости национальных экономик. При этом официально признанная долларизация
является более редким явлением, по сравнению с частичным валютным замещением. Так, доллар США
в качестве единственного законного платежного средства используют всего 10 государств (Британские
Виргинские острова, Нидерландские Антильские острова, Восточный Тимор, Эквадор, Сальвадор,
Маршалловы острова, Федеративные Штаты Микронезии, Палау, Панама, острова Тёркс и Кайкос).
Евро как одну из наиболее распространенных валют долларизации официально используют Андорра,
Косово, Монако, Черногория, Сан-Марино и Ватикан. В некоторых других странах (Багамы, Северная
Корея, Зимбабве и другие) доллар или евро находятся в параллельном обращении с национальной и ря-
дом других иностранных валют, то есть имеет место полуофициальная долларизация. Что касается не-
официальной долларизации, то она характерна практически для большинства остальных стран, особен-
но развивающихся. Экономики развитых стран менее склонны к чрезмерному валютному замещению:
вследствие высокого доверия субъектов национальной экономики к национальной денежной единице,
которая является ключевой или твердой валютой и относится к категории свободно конвертируемых
валют, они предпочитают осуществлению операций именно с национальной денежной единицей.
Первоначально развитие процессов долларизации считалось преимущественно результатом низ-
кого доверия субъектов национальной экономики к национальной денежной единице, которое приводит
к активному использованию более устойчивых иностранных валют при осуществлении финансовых
операций. В свою очередь, снижение доверия к национальным деньгам связано с затяжными темпами
инфляции в стране и высокими инфляционными ожиданиями. В настоящее время причины, которые
могут привести к повышению уровня долларизации, являются более многочисленными и представле-
ны как внутренними, так и внешними факторами объективного и субъективного характера. Так, вну-
тренними субъективными факторами долларизации можно считать агрессивную политику государства,
направленную на привлечение внешнего финансирования, а также недостаточную гибкость обменного
курса. Объективным внутренним фактором долларизации является уровень развития национального
финансового рынка и его способность предложить инвесторам широкий перечень альтернативных фи-
нансовых инструментов в национальной валюте. Внешние причины усиления долларизации связаны
со значительными объемами поступления экспортной выручки и иностранного капитала, а также с
объективными процессами роста открытости национальной экономики. Отдельно необходимо диффе-
ренцировать факторы, которые могут привести к временным всплескам долларизации: поступление ва-
лютной выручки от экспорта продукции, производство и реализация которой носит сезонный характер;
валютные поступления в страну в период предвыборных кампаний.
Пока неофициальная долларизация находится на экономически нормальном уровне, ее воздей-
ствие на национальную экономику не имеет серьезных негативных последствий. Однако чрезмерная
520
SECŢIUNEA 5
долларизация негативно сказывается на финансовой системе (ускоряется обесценивание национальной

денежной единицы в результате отказа от нее в пользу иностранной валюты; повышается вероятность
развития финансового кризиса) и вызывает проблемы государственного регулирования экономики
(центральный банк теряет прибыль в виде сеньоража, а также монетарные рычаги управления и частич-
но – возможность реализовать независимую денежно-кредитную политику; снижается эффективность
фискальной политики; более инфляционным становится финансирование бюджетного дефицита).
В совокупности указанные риски долларизации ограничивают способность национальной фи-
нансовой системы обеспечивать условия для стабильного социально-экономического развития страны,
сохранять устойчивость к финансовым шокам и дисбалансам, нарушают условия сохранения целост-
ности и единства финансовой системы, т.е. приводят к снижению уровня финансовой безопасности. В
свою очередь, финансовая безопасность является неотъемлемой составляющей экономической безо-
пасности страны.
При оценке уровня неофициальной долларизации и экономической интерпретации ее показа-
телей важно определить, какие индикаторы долларизации будут наиболее информативными и какой
уровень долларизации можно считать критическим для финансовой безопасности. При этом единая
универсальная методика оценки уровня частичной долларизации и соответственно единый общепри-
знанный показатель долларизации отсутствуют. Для определения масштабов неофициальной долла-
ризации чаще всего применяют следующие показатели: доля валютных депозитов в общем объеме
денежной массы; доля валютных депозитов в общем объеме депозитов; доля валютных кредитов в
общем объеме кредитов. Общее представление об уровне долларизации может дать оценка таких по-
казателей, как: абсолютный размер депозитов юридических и физических лиц в иностранной валюте;
абсолютный размер кредитов, предоставленных юридическим и физическим лицам в иностранной ва-
люте; расходы населения на покупку иностранной валюты.
Анализ научной литературы также выявил разные подходы к определению критического уров-
ня долларизации. Так, МВФ считает чрезмерной долларизацию, уровень которой превышает 30% [1].
В Украине детализированные критерии оценки финансовой безопасности представлены в Методиче-
ских рекомендациях по расчету уровня экономической безопасности Украины, утвержденных Прика-
зом Министерства экономического развития и торговли Украины [8]. Минэкономразвития Украины
относит показатели долларизации к индикаторам оценки уровня валютной безопасности как элемента
финансовой безопасности страны. Валютная безопасность при этом рассматривается как состояние
курсcо - образования, которое характеризуется высоким доверием общества к национальной денежной
единице, ее устойчивостью, создает оптимальные условия для поступательного развития националь-
ной экономики, привлечения иностранных инвестиций, интеграции Украины в мировую экономиче-
скую систему, а также максимально защищает от потрясений на международных валютных рынках
[8,10].
В последнее время происходит определенная переоценка той роли, которую может сыграть дол-
ларизация в снижении уровня финансовой безопасности страны, что находит отражение в соответ-
ствующих нормативных документах. Так, в Концепции обеспечения национальной безопасности в
финансовой сфере значительный уровень долларизации экономики рассматривается как один их фак-
торов, которые могут привести к появлению внутренних угроз национальной безопасности [9]. Среди
индикаторов оценки валютной безопасности согласно украинской методике 2007 г. был представлен
только показатель отношения объемов депозитов в иностранной валюте к общему объему депозитов,
критическое значение которого установлено на уровне 25% [7]. Новая методика 2013 г. предлагает
два индикатора валютной безопасности, имеющих отношение к долларизации: уровень долларизации
денежной массы и доля кредитов в иностранной валюте в общем объеме предоставленных кредитов
[8]. При этом новая методика предлагает дифференцированную шкалу оценки уровня долларизации,
устанавливая следующие нормативные значения указанных индикаторов: оптимальное (15% и 20%
соответственно), удовлетворительное (20% и 30%), неудовлетворительное (24% и 37%), опасное (27%
и 45%) и критическое (30% и 50%).
Сравнительная оценка уровня долларизации украинской и молдавской экономик на основе вы-
521
SECŢIUNEA 5
шеупомянутых индикаторов показывает, что в Украине динамика показателей долларизации денежной

массы и долларизации кредитов является более волатильной (рис. 1).
35 33,2 32,4
30,6 30,8 32,6
30 27,1 29,7
27,3
25
24,2 23,1
20
15
10
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014
Долларизация денежной массы Оптимальный уровень

Неудовлетворительный уровень Критический уровень
а)
70
59,1
60 49,5 50,8
50 43,3 49,9 40,3
46,0 36,7 46,3
40
30 33,8
20
10
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014
Долларизация кредитов Оптимальный уровень
б)
Рис. 1. Показатели уровня долларизации украинской экономики в 2005-2014 гг. (а – доллариза-

ция денежной массы; б – долларизация кредитов)
Рассчитано автором на основе данных Национального банка Украины [3]
За исследуемый период 2005-2014 гг. долларизация украинской экономики ни разу не выходила

на оптимальный или хотя бы удовлетворительный уровень. Пик долларизации приходится на 2008-
2009 гг., а в 2012 г. и 2014 г. наблюдаются всплески долларизации денежной массы. Позитивная тенден-
ция некоторого снижения уровня кредитной долларизации в посткризисный период связана, прежде
всего, с удорожанием валютных кредитов и соответствующим уменьшением объемов валютного кре-
дитования.
Валютное замещение в денежно-кредитной системе Молдовы имеет ярко выраженный характер
долларизации денежной массы, показатель которой превышает критический уровень практически в
течение всего рассматриваемого периода (рис. 2).
522
SECŢIUNEA 5
40
36,2 35,9
35 32,7 33,1 34,5
31,3 31,5
30
29,7 29,5 28,0
25
20
15
10
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014
Долларизация денежной массы Оптимальный уровень

а)
60
50 42,7
42,5 41,3 42,6 42,5 41,5
35,0 39,3
40
38,2
30 32,8
20
10
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014
Долларизация кредитов Оптимальный уровень
б)
Рис. 2. Показатели уровня долларизации экономики Молдовы в 2005-2014 гг.

(а – долларизация денежной массы; б – долларизация кредитов)
Рассчитано автором на основе данных Национального Банка Молдовы [4]
В то же время, уровень кредитной долларизации молдавской экономики является более стабиль-

ным, особенно в посткризисный период, и в последние годы не превышает критического значения.
Такая ситуация обусловлена пропорциональными темпами роста общего объема кредитов и величины
валютных кредитов, предоставляемых коммерческими банками Молдовы.
Опыт стран, столкнувшихся в свое время с чрезмерной долларизацией и сумевших ее преодо-
леть, показывает, что оптимальным в борьбе с данной проблемой является сочетание экономических
мер денежно-кредитной и валютной политики и административного законодательного (хотя бы вре-
менного) ограничения операций с иностранной валютой. Акцент при этом необходимо делать именно
на создание долгосрочных экономических условий повышения доверия к национальной денежной еди-
нице, так как длительное применение административных ограничительных мер чревато перемещением
большей части операций с иностранной валютой в тень. Комплекс мер, направленных на достижение
экономически обоснованных показателей долларизации и обеспечение устойчивого состояния валют-
ной безопасности страны, может включать:
n повышение привлекательности национальной денежной единицы как объекта финансовых
операций за счет роста доходности выраженных в ней активов;
523
SECŢIUNEA 5
n стабилизация покупательной способности национальной денежной единицы и соответствую-

щая стабилизация цен (например, за счет введения практики таргетирования инфляции);
n достижение гибкости обменного курса национальной валюты и одновременное обеспечение
его прогнозируемости;
n периодическая ревальвация курса национальной валюты (применение этого инструмента не
всегда является оправданным и возможным, т.к. в некоторых странах показатели доллариза-
ции на практике остаются нечувствительными к укреплению курса национальной валюты и
реагируют только на снижение курса; кроме того, частые ревальвации могут встретить непри-
ятие со стороны национальных экспортеров).
При реализации комплекса указанных и других мер денежно-кредитной и валютой политики не-
обходимо учитывать длительность процесса восстановления доверия к национальным деньгам и со-
ответственно – крайне медленную реакцию показателей долларизации на проводимые мероприятия.
Трудности дедолларизации проявляются также в том, что снижение одних показателей, характеризу-
ющих уровень валютного замещения, может сопровождаться повышением других индикаторов долла-
ризации. В таком случае сделать однозначный вывод о состоянии валютно-финансовой составляющей
экономической безопасности страны сложно и необходимо провести расчет и оценку дополнительных
показателей, характеризующих уровень финансовой безопасности.
1. Береславська, О. Ревальвація гривні: вплив на інфляційні процеси в Україні та рівень долари-

зації економіки / О. Береславська // Вісник Національного банку України. – 2006. – № 2. – С.
20-24.
2. Глобализация и национальные финансовые системы / Под ред. Дж. А. Хансона; П. Хонохана;
Дж. Маджнони. пер. с англ. – М.: Издательство «Весь Мир», 2005. – 320 с.
3. Грошово-кредитна статистика / Національний банк України. [Електронний ресурс]. – Режим
доступу: http://www.bank.gov.ua/control/uk/publish/article?art_id=12063885&cat_id=44579.
4. Денежная статистика / Национальный банк Молдовы. [Электронный ресурс]. – Режим досту-
па: http://www.bnm.md/ru/money_statistics.
5. Лутчин, Н. П. Статистична оцінка кризових явищ національної економіки / Н. П. Лутчин //
Вісник Львівського університету. Серія економічна. – 2010. – Вип. 44. – С. 497-503.
6. Міщенко, В. Доларизація: причини та наслідки для економіки України / В. Міщенко; А. Со-
мик // Вісник Національного банку України. – 2007. - № 5. – С. 28-31.
7. Про затвердження Методики розрахунку рівня економічної безпеки України: Наказ Міністер-
ства економіки та з питань Європейської інтеграції України від 02 березня 2007 р. № 60. [Елек-
тронний ресурс]. – Режим доступу: http://ua-info.biz/legal/basejw/ua-qmtipe/str2.htm.
8. Про затвердження Методичних рекомендацій щодо розрахунку рівня економічної безпеки
України: Наказ Міністерства економічного розвитку і торгівлі України від 29 жовтня 2013 р.
№ 1277. [Електронний ресурс]. – Режим доступу: http://cct.com.ua /2013/29.10.2013_1277.htm.
9. Про схвалення Концепції забезпечення національної безпеки у фінансовій сфері: Розпоряд-
ження Кабінету Міністрів України від 15 серпня 2012 р. № 569-р. [Електронний ресурс]. – Ре-
жим доступу: http://zakon4.rada.gov.ua/laws/show/569-2012-р.
10. Філіпенко, Т. В. Валютна безпека держави в умовах світової глобалізації / Т. В. Філіпенко //
Державне управління: удосконалення та розвиток. – 2010. - №11. [Електронний ресурс]. – Ре-
жим доступу: http://www.dy.nayka.com.ua/?op=1&z=219.
11. Rennhack, R. Financial dollarization in Latin America: IMF working paper / R. Rennhack; M.
Nozaki. – IMF, January 2006. – 34 p. [Електронний ресурс]. – Режим доступу: http://www.imf.
org/external/pubs/ft/wp/2006/wp0607.pdf.
524
SECŢIUNEA 5
INDICATORII FINANCIARI ŞI NONFINANCIARI - ELEMENTE

IMPORTANTE PENTRU DECIZII MANAGERIALE
Rodica MUNTEANU, drd., asist. univ.,
The operative management of production generated costs, of disobeying rules regarding informatics
managerial systems, can be successfully realized by using the management board tables as main instruments
provided by Accounting Management.
Finally, these indicators will form the enterprise dashboard, which the management will take the right
decisions. The dashboard represents the selection and presentation way of indicators which permit tendencies
visualization leaving from enterprise’s followed objectives. Through analyses and interpretation of indicators,
it is generating actions which contribute to enterprise’s improvement performances.
Key words: financialindicators; non-monetary indicators, the decision-making system;strategy;
dashboard; managerial decisions; performance.
Actualmente, mediul economic autohton este vizibil marcat de trei factori ca globalizarea, aprofundarea
condiţiilor concurenţiale şi inovaţiile tehnologice, factorice s-au dezvoltat simţitor în a doua jumătate a sec.
XX. Astfel, aceştia, cît şi solicitările din ce în ce mai mari şi complexe ale clienţilor, au determinat sporirea
cerinţelor faţă de cunoaşterea datelor din entitate, atît din punct de vedere valoric (financiar) dar şi din punt de
vedere calitativ şi fizic (non-financiar).
Deci, aceste modificări au condus la transformăriesenţiale ale conceptului de contabilitate manageriale,
ca element primordial al sistemului decizional al entităţii astfel:
– modificarea relaţiilor de piaţă, ca efect al tranziţiei puterii economice de la producător/vînzător către
consumator şi îndreptarea atenţiei spre client, urmărindu-se în special optimizarea costurilor noncalităţii;
– apariţia unor noi modele de organizare a producţiei, o dată cu invenţiile realizate în sectorul IT;
– creşterea rolului şi importanţei activităţilor ce au loc înainte şi după desfăşurarea producţiei propriu-
zise, extinderea gestiunii costului pe întreg ciclul de viaţă a produselor, atît în faza de proietrare, achiziţii cît şi
desfacere, mentenanţă post vînzare;
– descentralizarea activităţilor şi apariţia unui nou stil de management în termini de informaţie asupra
costurilor (centrelor de responsabilitate);
– nevoia de cunoaştere obiectivă şi monitorizarea tuturor tipurilor de costuri pentru a se acţiona în
direcţia reducerii or şi sporirii profitabilităţii;
– voinţa de a dispune de un set complet de indicatori pertinenţi, în exprimarea nu numai financiară cît
şi nefinanciară;
– necesitatea cunoaşterii în timp real, prin sistemul controlului de gestiune continuu, a disfuncţionalităţilor
pentru a se interveni în vederea înlăturării lor [6, p. 83].
Astfel, climatul economic autohton, prezintă necesitatea elaborării şi implementării de noi, indicatori
financiari şi nefinanciari necesari raportării manageriale interne şi structuraţi în cadrul instrumentului decizional
modern denumit „Tablou de bord”.
În plan international, multe organizaţii au introdus conceptual tabloul de bord ca instrument de gestiune
pentru monitorizarea, implementarea şi realizarea strategiilor de dezvoltare corporativă.
În scopul analizei conceptului tablou de bord, ca instrument de gestiune internă, apare necesitatea, în
primul rînd să se analizeze definiţia acestuia, din perspectiva diverselor viziuni ale cercetătotilor în domeniu.
Savanţii români, Tabără N. şi Horomnea E. în lucrarea Contabilitatea internaţională, definesc tabloul de
bord ca fiind „un instrument care codifică şi structurează comunicarea” [7, p. 487]. Aceiaşi autori, menţionează
că acest sistem de raportare se diferenţiază faţă de altele, prin faptul că reprezintă o raportare operaţională a
sistemului intern al entităţii.
O altă viziune o identificăm la savantul autohton, Mihailă S. care caracterizează tabloul de bord, ca fiind,
525
SECŢIUNEA 5
un sistem de măsurare şi de management al performanţelor care reuneşte indicatorii financiari şi non-financiari

rezultaţi din strategia firmei şi care încorporează cele patru direcţii de cunoaştere a entităţii: financiară, clienţi,
procese interne şi învăţare şi creştere [5, p. 212].
Autorul roman, Tabără N., lansează ipoteza potrivit căreia tabloul de bord este definit ca fiind „un
instrument (set de indicatori) de lucru indispensabil conducerii operative a entităţii, este conceput ca un
centralizator de informaţii prezentate într-o formă sistematicăreferitoare la starea şi evoluţia fenomenelor
economice ce caracterizează domeniile de activitate ale entităţii [8, p. 105].
Conform abordării altor autori români, Caraiani C., Dascălu C., Lungu C., Guşe R., tablou de bord este
caracterizat ca fiind un instrument dedicat sintetizării informaţiei necesare conducerii prezentate sistematic
astfel încît responsabilul să acţioneze în cazul apariţiei riscului [1, p. 205]. Aceştia, mai descriu tabloul de bord
ca fiind un instrument utilizat la adoptarea deciziilor, avizat spre diminuarea incertitudinii şi pentru a uşura
procedura de măsurare a riscului aferent fiecării decizii evidenţiate şi implementate în cadrul entităţii.
Savanţii americani Horngren Ch., Datar S., Foster G. au scos în vizor abordarea de tablou de bord
echilibrat, deoarece, acesta pune în echivalenţă indicatorii financiari cu cei nonfinanciari cu scopul de a evalua
performanţele pe termen scurt şi pe termen lung într-un singur raport [4, p. 494], avînd ca scop diminuarea
analizei indicatorilor financiari pe termen scurt şiîndreptîndu-se spre analiza indicatorilor nonfinanciari şi a
celor operaţionali ai entităţii.
În urma cercetărilor efectuate, putem conchide că tabloul de bord prezintă instrument utilizat pentru
raportarea internă în scopul combinării informaţiilor operaţionale prezentate în timp real (operaţional) cu
strategiile pe termen lung ale entităţii.
Totodată, tabloul de bord, se orientează spre îmbunătăţirea performanţelor entităţii atît pentru reducerea
costurilor (analiza indicatorilor financiari) cît şi pentru îmbunătăţirea calităţii proceselor sau serviciilor prestate
(analiza indicatorilor nonfinanciari). Astfel, implimentarea conceptului tabloului de bord determină îndreptarea
viziunilor către patrudomenii de analiză: financiară, a clientului, a mediului intern, a inovaţiilor şi a majorării
performanţelor orgnizaţionale.
Un grup de economişti români, precum Diaconu P., Albu N., Mihai S. consideră că „în condiţiile actuale
o entitate îşi poate asigura succesul doar în condiţiile în carea aceasta dezvoltă abilitatea de a mobiliza şi
exploata activele sale intangibile deoarece acestea permit entităţii să:
– dezvolte relaţii cu clienţii care menţin loialitatea acestora;
– introducă produse şi servicii innovative dorite de anumite segmente ţintă de piaţă;
– mobilizează abilităţile şi motivează angajaţii pentru a continua eficientizarea proceselor şi majorează
rentabilitatea muncii” [2, p. 213].
Deci, tabloul de bord prezintă drept scop reacţia rapidă a managerului în cazul apariţiei unei probleme
la nivel operaţional, înlăturînd-o în baza indicatorilor financiari şi nonfinanciari disponibili orientaţi în special
spre procesul de anticitare şi acţiune asupra nivelului decizional al entităţii.
După cum am menţionat, tabloul de bord analizează şi sistematizează situaţia operaţională şi respectiv o
combină cu cea staregică. Astfel, la nivel operaţional, tabloul de bord prezintă interes pentru:
– orientarea responsabililor către strategia pe termen lung a entităţii;
– orientarea acţiunilor către realizarea obiectivelor propuse;
– căutarea acţiunilor corective, strîngerea de informaţii despre rezultatele obţinute, identificarea şi
înţelegerea abaterilor rezultatelor faţă de obiectiveleentităţii [1, p. 207].
La nivel decizional, pe termen lung, tabloul de bord este utilizat pentru:
– pilotarea activităţii entităţii;
– animarea consiliului de conducere pentru: urmărirea programelor de acţiune, supravegherea derulării
activităţilot importante ale entităţii şi corectarea abaterilor apărute cu scopul redresării activităţii înainte ca
rezultatele să devină ireversibile [1, p. 207].
Cercetătorii români, în frunte cu Tabără N., Horomne E., Mircea,M. C. menţionează faptul că tabloul
de bord are rolul „de a combina unele microsisteme de informare la nivel de entitate, construite în vederea
soluţionării şi realizării deciziilor strategice:sistemul de informare privind managementul riscului (SIRM);
sistemul de raportare privind managementul bazat pe crearea de valoare (VBM); sistemul de raportare privind
526
SECŢIUNEA 5
managemetul de bază bazat de activităţi (ABM); sistemul de informare privind marketingul (SIM); sistemul
de raportare financiară (SF)” [7, p. 489].
Astfel, tabloul de bord tratează strategiile entităţii din punct de vedere a patru domenii de cercetare:
financiară, a clientelei, a proceselor interne ale afacerii, a cercetării şi dezvoltării (prezentate în tabelul 1).
Tabelul 1
Transcrierea viziunii şi strategii entităţii în cele patru domenii de cercetare
Perspectiva financiară Perspectiva clientela Procesele interne ale Cercetare şi dezvoltare

afacerii
Viziunea
şi strategia Pentru a cîştiga Pentru a ne îndeplini Pentru a ne satisface Pentru a ne îndeplini
entităţii: financiar, cum ar viziunea cum trebuie clienţii şi acţionarii cum viziunrea cum vom
trebui să arătăm în faţă să arătăm în faţăa trebuie să structurăm menţine abilitatea de a
acţionarilor? clienţilor? procesle interne ale schimba şi îmbunătăţi?
afacerii?
Sursa: adaptare după Diaconu, P., Albu, N., Mihai,

Contabilitatea managerială aprofundată. Bucureşti, 2003
În scopul stabilirii structurii tabloului de bord al entităţii, este necesar a se urmări cu stricteţe strategia
entităţii, deoarece strategia urmată de entitate determină struturi diferite a taboului de bord. Conform
abordării autorilor americani Horngren T. Ch., Datar M. St., Foster G., tabloul de bord echilibrat prezintă mai
multe caracteristici:
– prezintă strategia unei entităţi, prezentînd diverse relaţii cauză-efect, care descriu modalitatea în care
va fi realizată strategia;
– ajută la comunicarea strategii către toţi membrii entităţii. Îndrumaţi de tabloul de bord, managerii şi
angajaţii acţionează şi iau decizii;
– în cadrul entităţilor orientat proponderent pe profit, tabloul de bord pune accentual pe obiectivele şi
indicatorii financiari. Tabloul de bord echilibrat accentuează indicatorii nonfinanciari ca parte a unui program
pentru a atinge performanţele financiare viitoate;
– tabloul de bord echilibrat, limitează numărul de indicatori, identificînd doar indicatorii cei mai de
importanţă,prezentînd ca scop atragerea atenţiei managerilor doar asupra indicatorilor care afectează cel mai
mult implementarea strategii entităţii;
– tabloul de board evidenţiază schimburile mai puţin avantajoase pe care ar putea să le facă managerii
atunci cînd nu reuşesc să ia în calcul indicatorii de exloatare şi financiari în acelaşi timp [4, p. 498-499].
Autorul român Tabără N., deasemenea asociază tabloului de bord unele caracteritici astfel:
– reprezintă un instrument de informare dinamică: rezultatele obţinute în raport cu obiectivele prevăzute
sau cele realizate în perioada anterioară;
– oferă informaţii compelte cu privire la starea şi evoluţia sistemului;
– realizează o informaţie operaţională asupra activităţii entităţii [8, p. 108].
Astfel, indicatorii struturali ai tabloului de bord trebuie să permită anticiparea unor evenimente care să-i
activeze peresponsabili din timp, iar în cazul unui pilotaj performant informatia trebuie opţinută rapid.
Atfel, în scopul prezentării unui tabloul de bord demostrativ, autorul identifică indicatorii reprezentativi
aferenţi celor pantru domenii de analiză a acestui instrument de gestiune managerială prezentati în tabelul 2.
527
SECŢIUNEA 5
Tabelul 2
Analiza structurii tabloului de bord, în perspectiva analizei celor patru domenii de cercetare
Elemente Perspectiva Perspectiva clientela Procesele interne ale entităţii Cercetare şi dezvoltare
financiară
Obiective – creşterea a valorii – creşterea a cotei de piaţă; – ameliorarea productivităţii şi – alinierea scopurilor
acţionarilor. – creşterea gradului de a calităţii producţiei; angajaţilor şi ale entităţii;
satisfacţie a clienţilor. – reducerea timpului de livrare – dezvolatrea aptitudinilor
către clienţi; angajaţilor aferente
– respectarea termenilor de proceselor interne;
livrare stabiliţi; – îmbunătăţirea capacităţii
– ameliorarea capacităţii de sistemelor informaţionale.
producţie.
Indicatori Indicatori Financiari Indicatori Non-financiari
– venituri – achiziţia de noi clienţi – procese de inovare: – educaţia angajaţilor şi
operaţionale; (prin ameliorarea atributelor capacităţi legate de producţie; nivelurile de calificare;
– valoarea economică produsului respectiv: numărul de produse sau – cifrele care indică gradul
adăugată; unicitate, calitate, timp, service noi; timpul de de satisfacţie a anagajaţilor;
– creşterea preţ); dezvoltare a produselor noi – randamentul anagajaţilor;
veniturilor; – cota de piaţă; numărul de patente; – disponibilitatea sistemelor
– veniturile obţinute – cota brandului; operaţional: randamentul; informaţionale:
din produsele noi; – satisfacerea clientului numărul de defecte; timpul de procese cu controale
– contribuţia (valoarea mărcii, imaginea necesar pentru livrarea avansate.
marginală exprimată firmei); produsului către clienţi; – numărul
procentual; – fidelizarea clientului – proces; – procentul de sugestii ale
– reducerea costurilor (relaţii de încredere, – procentul de livrare în timp angajaţilor implementate;
în domeniile de bază; amabilitate, apropiere în real; – procentul de compensaţii
– rentabilitatea abordare); – timpul mediu necesar bazate de stimulente
investiţiilor. – profitabilitatea clientului. de realizare a producţiei individuale şi de echipă.
conform comenzilor;
– timpul necesar pentru
montare şi reglare;
– timpul efectiv de producţie.
Iniţiative – gestionarea – identificarea necesităţilor – identificarea cauzelor – participarea angajaţilor
costurilor şi a viitoare ale clienţilor; aflate la baza problemelor şi la discuţii cu sugestii în
capacităţii de – identificarea segmentelor ameliorarea calităţii; scopul dezvoltării lucrului în
producţie nefolosită; de clienţi noi ţintă; – reproiectarea procesului de echipă;
– stabilirarea relaţiilor – creşterea accentului livrare a comenzilor; – programe de instruire a
sigure cu clienţii; pe client într-o entitate – organizarea de echipe de angajaţilor;
specializată în vînzări. cercetare şi dezvoltare din – determinarea
depratamentul de producţie supraviegheatorilor să
şi cel al vînzărilor necesare acţioneze mai mult ca
modificării proceselor la formatori nu ca factori de
entitate; decizie;
– organizarea echipelor – ameliorarea procedurii de
de cercetare pentru culegere a informaţiilor.
implimentarea controalelor
avansate
Sursa: adaptare după Horngren, T. Ch., Datar, M. St., Foster, G. Contabilitatea costurilor, o abordare
managerială. Chişinău: 2006; şi Diaconu P., Albu N., Mihai S. Contabilitatea managerială aprofundată.
Bucureşti: 2003.
Tutuşi, în baza unui studiu efectuat în cadrul companiilor americare [4, p. 501], se demonstrează că
chiar dacă se efectuează îndreptarea către indicatorii de performanţă, în cadrul entităţilor persistă să se acorde
o importanţă mai mare (aproximativ 56%) rezultatelor financiare în evaluarea performanţelor entităţii.
Ca şi alte instrumente de gestiune a entităţii, tabloul de bord prezintă şi el unele riscuri aferente
provocărilor în implementarea acestuia. Printre acestea se evidenţiază:
– dificultatea în evaluarea importanţei relative a diferiţilor indicatori;
– probleme în măsurarea şi cuantificarea unor date calitative esenţiale;
– lipsa de claritate rezultînd dintr-un număr mare de indicatori;
– timpul şi cheltuielile necesare pentru planificarea şi administrarea tabloului de bord, etc. [4, p. 501].
528
SECŢIUNEA 5
În concluzie putem afirma că strategia oricărei entităţi se fundamentează în principal în baza indicatoriilor
financiari. Totuşi, tabloul de bord reprezintă un instrument modern, conceput şi utilizat în interiorul entităţii, ce
contribuie cu certitidine la implementarea unui management al performanţelor.
Abordarea autorului vine să evidenţieze contemporaneitatea acestui concept ce constituie un ansamblu
de indicatori financiari şi nonfinanciari care permit o viziune de ansamblu a entităţii, analizînd şi depistînd
abaterile şi adoptînd decizii în scopul realizării strategiilor entităţii.
Totuşi, cele patru perspective ale tabloului de bord trebuie considerate ca fiind drept prototip, şi
nu formulare cu strutura strictă Acestea, în mare măsură ca şi alte intrumente de gestiune depind de
circumstanţele industriei şi strategia afacerii [2, p. 226].
Importanţa Tabloului de Bord, ca instrument decizional derivă din faptul că prezintă un limbaj
comun tuturor participanţilor la mediul economic. Urmează, ca viitorul să confirme sau să infirme
eficienţa şi eficacitatea implementării acestui instrument modern, atît la nivel ţătilor dezvoltate cît şi
la nivelul ţărilor în curs de dezvoltare.
Bibliografie
1. Caraiani, C.; Dascălu, C.; Lungu, C.; Guşe, R. Contabilitatea managerială. Tehnologii
contabile integrate de raportare şi decizii. Bucureşti: Editura ASE, 2010, p. 239. ISBN: 978-
606-505-358-8.
2. Diaconu, P.; Albu, N.; Mihai, S. et al. Contabilitatea managerială aprofundată. Bucureşti:
Economica, 2003, p. 328. ISBN: 973-590-801-8.
3. Dumbravă, P.; Pop, A. Contabilitatea de gestiune în industrie. Cluj-Napoca: Editura Intelcredo,
2011, p. 392. ISBN: 978-973-8197-26-8.
4. Horngren, T. Ch.; Datar, M. St.; Foster, G. Contabilitatea costurilor, o abordare managerială.
Ed. A XI-a. Chişinău: Editura ARC, 2006, p. 939. ISBN: 978-9975-61-343-9.
5. Mihaila, S. Sistemul de raportare managerială-bază informaţională a controlului de gestiune
şi a deciziilor manageriale. În: Republica Moldova: 20 de ani de reforme economice, conf.
şt. intern. Chişinău, 2011. ISBN: 978-9975-75-588-7.
6. Onceanu, L. Perfecţionarea organizării contabilităţii manageriale în industria prelucrării
lemnului. Iaşi: Editura Tehnopress, 2009, p. 241. ISBN:978-973-702-625-5.
7. Tabără, N.; Horomnea, E.; Mircea, M. C. Contabilitatea internaţională. Iaşi: Editura Tipo
Moldova, 2009, p. 579. ISBN: 978-973-168-051-4.
8. Tabără, N. Control de gestiune. Delimitări conceptuale, metode, aplicaţii. Iaşi: Editura
Tipografia Moldova, 2009, p. 319. ISBN: 978-973-168-018-7.
ROTAŢIA CAPITALULUI – EXPRESIE A PERFORMANŢEI

FINANCIARE A ÎNTREPRINDERII
NEDELCU Ana, asist. univ.,

Univeristatea de Stat „B. P. Haşdeu” din Cahul
Financial performance refers to the company’s capacityto achieve financial objectives, while
capital is the main driving force that enables the enterprise to reach the desired level of financial
performance.
529
SECŢIUNEA 5
This paper studies the relation between two concepts - the financial performance and the capital
– by analyzing the capital turnover process.
Capital is able to create added value only through its turnover. The change in rotation speed
directly influences the formation of financial result, which is considered the basic dimension of
financial performance.
Cuvinte-cheie: performanţa financiară, capitalul întreprinderii, rotaţia capitalului.
Capitalul întreprinderii şi performanţa sa financiară sunt două concepte economice complexe şi distincte,
care se intersectează prin intermediul altui concept „rotaţia capitalului”.
În vederea dezvăluirii relaţiei dintre capitalul întreprinderii şi performanţa financiară s-a recurs la
studierea definirii acestor concepte, precum şi la perceperea explicită a procesului rotaţiei capitalului.
Iniţial, termenul „capital” (Capitale de la Caput) se utiliza pentru identificarea principalei părţi a unui
împrumut, în opoziţie cu dobînda. Astfel, prin capital se subînţelegea o sumă de bani aducătoare de dobîndă [1].
Capitalul, ca categorie economică, a fost descris pentru prima dată în lucrările mercantiliştilor [12]. Conceptul
modern al capitalului, inclusiv şi cel al capitalului fix, poartă originea în lucrările economistului francez
Francois Quesnay, fondatorul curentului fiziocrat, care a divizat categoria economică de capital în capital fix
şi cel circulant [5].În concepţia clasică, se susţinea definiţia lui Adam Smith, care considera capitalul ca acea
parte a rezervei (stock) ce aduce venit [11].
Reprezentanţii neoclasicismului vin cu o viziune nouă privind conceptul de capital, în contextul căreia,
neoliberalistul american Jevons considera că, capitalul reprezintă totalitatea bunurilor de care are nevoie
forţa de muncă [6]. Un alt adept al şcolii americane Clark considera că, capitalul constă din instrumentele de
producţie şi este, tot timpul, concret şi material, unica caracteristică distinctivă a capitalului considerîndu-se
permanenţa[3].
Reprezentantul şcolii neoclasice continentale austriacul Eugen Von Bohm-Bawerk definea capitalul
ca grupul de produse, care servesc ca mijloace pentru achiziţionarea bunurilor [1]. Un alt reprezentant al
neoclasicismului continental, Ludwig von Mises considera că capitalul este suma de bani echivalentă cu
valoarea tuturor bunurilor minus suma de bani echivalentă cu toate datoriile[9].
În doctrina keynesistă, este studiat mai puţin esenţa şi structura conceptului „capital”, fiind evidenţiate
sursele generării venitului suplimentar de către capital. În acest sens renumitul savant englez Keynes J.M.
afirma că unicul motiv pentru care un activ oferă venituri suplimentare deţinătorul său avînd o valoare agregată
mai mare decît preţul iniţial, este că activul este deficitar [7].
A doua parte a secolului XX a fost marcată cu apariţia unei alte abordări privind conceptul de capital
în calitatea sa de factor de producţie. Odată cu recunoaşterea investiţiilor în studii (traininguri) ca parte a
capitalului, se formează o nouă formă de capital, cea intangibilă. Economistul american Schultz T.W. (1961)
a iniţiat o cercetare a „capitalului uman” şi a influenţei acestuia asupra creşterii economice. Ca continuare a
acestei cercetări, alt economist american Lucas R.E (1988) a introdus conceptul de „capital uman” în cadrul
funcţiei de producţie ca factor de producţie [8].
În prezent, capitalul uman este considerat ca parte a capitalului intelectual, care include nu doar
abilităţile, tehnologiile, experienţa angajaţilor, ci şi programele soft, mărcile comerciale, relaţiile cu clienţii şi
furnizorii [2] . În ordinea acestor idei, ţinem să concludem că capitalul ca factor de producţie este un concept
mai complex decît a fost văzut cîteva secole în urmă, incluzînd, pe lîngă formele sale fizică şi financiară, pe
cea intangibilă - capitalul intelectual.
În cele din urmă, în opinia noastră, capitalul întreprinderii reprezintă cel mai important factor de producţie,
manifestat în activitatea întreprinderii în trei ipostaze - financiară, materială şi nematerială, ce determină direct
capacitatea întreprinderii de a-şi atinge obiectivele financiare propuse.
Din punct de vedere al duratei, evoluţia conceptului performanţei financiare a întreprinderii nu poate fi
comparată cu evoluţia conceptului de capital, dar în funcţie de diversitatea abordărilor, conceptul performanţei
financiare nu este mai puţin controversat decît cel al capitalului.
Performanţa financiară este un concept modern, care îşi poartă originea din a doua jumătate a secolului
530
SECŢIUNEA 5
trecut. Iniţial performanţa financiară se identifica cu performanţa întregii întreprinderi, ca pe parcursul deceniilor
delimitarea acestor concepte să devină tot mai pronunţată. În prezent, realizarea obiectivelor de ordin financiar
sau crearea de valoare pentru acţionari sunt considerate doar nişte aspecte a succesului întreprinderii şi nu pot
fi identificate cu performanţa globală a întreprinderii.
În acest context, în opinia noastră, performanţa financiară este un concept vast, multidimensional ce
descrie succesul financiar trecut şi potenţialul viitor al întreprinderii, precum şi relevă realizarea obiectivelor
financiare propuse de întreprindere în contextul satisfacerii intereselor deţinătorilor de participaţii şi respectării
valorilor sociale şi a dezvoltării durabile.
Rotaţia capitalului întreprinderii este un proces complex, importanţa căruia, atît din punct de vedere
economic, cît şi din cel financiar, nu poate fi subestimată, reprezintînd procesul de schimbare a formelor sale
funcţionale în vederea creaării valorii adăugate.
Unul din primii economişti, care a cercetat acest proces economic, a fost savantul german Karl Marx.
Fondatorul şcolii marxiste a studiat procesul de circulaţie a capitalului şi formele acestuia, afirmînd că forma
primară a capitalului este întruchipată în bani, care se transformă, în cazul capitalului comercial, în mărfuri şi
apoi într-o sumă mai mare de bani decît cea iniţială, sau în cazul capitalului productiv, preia forma produselor,
care în urma vînzării se transformă în bani. Marx menționează că în cazul capitalului dat cu împrumut,
circulația este simplificată, fiind evitată forma intermediară a capitalului, rotația constînd doar în transformarea
capitalului bănesc în capital bănesc de o valoare mai mare [4] (figura 1).
Figura 1. Rotaţia capitalului în accepţiunea lui Karl Marx

Sursa: Elaborat de autor în baza [46]
Marx utiliza o terminologie diversă pentru a denumi procesul de transformare a capitalului dintr-o formă
în alta. Astfel, Marx definea „intervalul scurs de la avansarea capitalului sub formă de bani pînă la reîntoarcerea
531
SECŢIUNEA 5
sa la aceeaşi formă” atît ca rotaţia capitalului, cît şi circuitul acestuia. Savantul român Popescu G. susţine
că, pentru o mai bună înţelegere a acestui proces, este necesar să se delimiteze clar conceptele utilizate ca
sinonime în opera lui Marx. În acest sens, savantul român propune utilizarea următorilor termeni în descrierea
schimbării capitalului a formelor sale funcţionale:
– circuit complet sau rotaţie completă - parcurgerea o singură dată de către capital acelor trei faze
(cumpărare, producţie şi vânzare), îmbrăcarea o singură dată a celor trei formefuncţionale (capital bănesc,
capital productiv şi capital marfă) şi îndeplinirea o singură dată afuncţiilor specifice acestora.
– circulaţia capitalului - parcurgerea succesivă a mai multor circuite sau rotaţii [10].
În viziunea noastră, este suficient să operăm doar cu termenul „rotaţie”, care în sens restrîns semnifică
parcurgerea celor trei faze şi întoarcerea capitalului la forma iniţială de o valoare mai mare, iar în sens larg
defineşte un proces continuu de modificare a formelor funcţionale ale capitalului, ce determină crearea unei
valori suplimentare, prin urmare generînd obţinerea profitului de către întreprindere.
Reprezentantul neoclasicismului american Clark susţine că rotaţia capitalului se referă nu la schimbarea
prosesorului, ci la modificarea formei sale funcţionale[3].În acest context, reiese că doar rotaţia capitalului
productiv întruchipează adevarata rotaţie, care se bazează pe creare de valoare adăugată, pe cînd rotaţiile
capitalului comercial şi cel bancar (dat cu împrumut) nu pot fi considerate rotaţii în sens propriu.
În opinia noastră, rotaţia capitalului productiv nu poate fi desfăşurată separat de cele ale capitalului
comercial şi cel bancar. Dezvoltarea economiei de piaţă, evoluţia modalităţilor de plată şi globalizarea relaţiilor
comerciale au condus la aceea că procesul rotaţiei capitalului întreprinderii a devenit mult mai complex. Astfel,
întreprinderea contemporană este predispusă să utilizeze produsele bancare în vederea avansării în procesul
de producţie capitalului împrumutat, care trecînd prin procesul de producţie, se transformă, în primul rînd, în
capitalul productiv, ca mai apoi să se transforme în capitalul-marfă. Capitalul-marfă prelungeşte mişcarea,
transformîndu-se în capital bănesc, dar în contextul regionalizării şi globalizării această transformare nu se
efectuază prin contactul direct producătorului şi consumatorului final. Rotaţia capitalului-marfă (B --- M --- B’)
decurge de nenumărate ori pînă intră în posesia consumatorului final prin intermediul unei reţele de distribuţie.
Premisa formulării viziunii contemporane a rotaţiei capitalului a devenit modificarea esenţei conceptului
valorii. Astfel, actualmente munca nu este considerată unica sursă de formare a valorii, ceea ce determină ca
capitalul întreprinderilor cu gen de activitate diferit de cel productiv să creeze prin rotaţia sa o valoare adăugată.
Diferenţa dintre rotaţia capitalului productiv de rotaţiile capitalului comercial şi cel bancar se fundamentează
pe sursele de formare diferite ale valorii create. În acest sens, valoarea creată de capitalul productiv îşi poartă
originea din muncă şi valori materiale, iar valoarea creată de celelalte tipuri de capitaluri au ca surse nişte
servicii (servicii bancare, servicii de distribuire).
Rotaţia capitalului, în context actual, a devenit un proces mai complex. Dezvoltarea modalităţilor de
finanţare a afacerii a generat schimbări esenţiale în conceptul rotaţiei capitalului, provocînd necesitatea unei
abordări noi privind relaţia rotaţiei capitalului şi succesul financiar al întreprinderii (figura 2).
Mecanismul creditului bancar şi celui comercial oferă posibilităţi noi de finanţare a ciclului operaţional
pentru întreprindere. Astfel, procesul de rotaţie poate fi început prin avansarea capitalului bănesc deţinut de
întreprindere (B --- M) sau prin avansarea capitalului împrumutat (C --- M), fie prin intermediului mecanismului
creditului bancar (conturi curente cu drept de overdraft, linii de credit), fie prin intermediului mecanismului
creditului comercial (credit-client acordat de către furnizorul întreprinderii). Transformarea capitalului-
marfă obţinut în urma procesului de producţie în capital bancar poate fi desfăşurată în două modalităţi: a)
transformarea capitalului-marfă în capital bănesc (M’ --- B’) în cazul vînzărilor obişnuite cu achitare în numerar
sau prin transfer bancar (în cazul transferului, capitalul bănesc este blocat pînă la achitarea conform clauzelor
contractuale în forma creanţelor comerciale);b) transformarea capitalului-marfă în capital dat cu împrumutul
(M’ --- C’), care după o perioadă se transformă în capital bănesc (C’ --- B’).
În cazul în care, întreprinderea aavansat capital împrumutat, atunci întreprinderea, în vederea obţinerii
profitului(B’ --- P), trebuie să creeze o valoare, ce prevalează capitalul împrumutat şi costul acestuia.
532
SECŢIUNEA 5
Figura 2. Rotaţia capitalului în accepţiunea contemporană

Sursa: Elaborat de autor
În ordinea de idei expusă, relaţia rotaţiei capitalului şi performanţei financiare trebuie să fie privită sub
două aspecte:
– aspectul cantitativ – cu cît numărul de rotaţii într-o perioadă de timp este mai mare sau durata unei
rotaţii este mai mică, cu atît mai mult capitalul, prin procesul rotaţiei, va crea valoare adăugată, determinînd
sporirea profitului obţinut.
– aspectul calitativ – care presupune accelerarea rotaţiei capitalului în condiţia unei structuri financiare
optime (utilizarea capitalului împrumutat în cea mai oportună mărime şi la cel mai optim cost).
În cele din urmă, afirmăm că rotaţia capitalului reprezintă o expresie a performanţei financiare,
adică o dimensiune a acesteia, alături de profitul întreprinderii. Însă, performanţa financiară este un concept
multidimensional, care include şi alte dimensiuni, pe lîngă cele ale profitabilităţii şi rotaţiei capitalului. Una
din aceste dimensiune pusă în evidenţă mai sus este structura capitalului. Astfel, menţionăm că măsurile de
accelerare a rotaţiei capitalului trebuie să fie întreprinse în concordanţă cu specificul tuturor dimensiunilor
performanţei financiare ale întreprinderii.
Bibliografie
1. Von Bohm Bawerk, E. ”The Positive Theory of Capital”, trad. William A. Smart, London: Macmillan
and Co., 1891.
2. Bontis, N.; Chua, Chong; Keow, W.; Richardson, S. “Intelectual Capital and Business Performance
in Malaysian Industries”, Journal of Intellectual Capital, 2000.
3. Clark, J. B. The Distribution of Wealth: A Theory of Wages, Interest and Profits, New York:
Macmillan, 1908.
4. Fox, J. „Understanding Capital Volume II”, Progress Books, Toronto, 1985.
5. Groenewegen, P. „Fixed capital as a problem in joint production, some historical considerations,
Capital controversy, Postkeynesian economics and the history of economic thought”, Essays in
533
SECŢIUNEA 5
honour of geoff harcourt volume one, London and New York, 1997.
6. Jevons, W. S. „The Theory of Political Economy”, London: Macmillan, 1888.
7. Keynes, J. M. „The General Theory of Employment, Interest and Money”,1936.
8. Li, X.; Wang, L.; Wu, B. „Research on Efficiency of Physical Capital and Human Capital in China’s
Economic Growth”, Advanced Materials Research, 2012.
9. Mises, L. Human Action: A Treatise on Economics, in 4 vols., ed. Bettina Bien Greaves (Indianapolis:
Liberty Fund, 2007). Vol. 2.
10. Popescu, G. Evoluţia gîndirii economice, ediţia a III-a, Editura Academiei Române, Editura
Cartimpex Cluj, 2004, p. 419.
11. Smith, A. An Inquiry into the Nature and Causes of the Wealth of Nations, editat de Edwin Cannan,
London: Methuen, 1904.
12. Грязнова, А. Г.; Чечелева, Т. В. Экономическая теория: Учебник - М. Издательство «Экзамен».
2005, 215 c.
INFLUENŢA MANAGEMENTULUI RISCURILOR ACTIVITĂŢII

DE CREDITARE BANCARĂ ASUPRA STABILITĂŢII ECONOMICE
NAŢIONALE
Oleg PETELCA, BC „Eximbank” SA,

director fil. Bălţi
The object of study are the theoretical and practical aspects of management of the bank credit activities
in order to ensure a balance of the national economy.
The objectives are investigation of a set of macroeconomical instruments which can influence the
banking system and modelate the consequences of the bank-client relationship in frametime the actual crysis
situation. Also the study aims to offer a set of important proposals for optimization of banking system and to
power economical growth in the private sector of Republic of Moldova.
Cuvinte cheie: gestiunea riscului, evaluarea riscului, managementul riscurilor bancare, gestiunea
activităţii de creditare.
Un rol important în dezvoltarea economică a Republicii Moldova îl joacă băncile comerciale, precum
şi în mod special, managementul activităţii de creditare aplicat de acestea. Dezvoltarea relaţiilor de creditare
dintre băncile comerciale şi agenţi economici presupune crearea unui sistem de management al clientelei
adecvat principiilor generale ale economiei de piaţă, bazate pe echitate, randament economic, satisfacerea unor
cerinţe economice, sociale, politice.
Metamorfozele macroeconomice din ţară din ultima perioadă, demonstrează că riscurile au crescut ca
urmare a instabilităţii economice din regiune. Descreşterea cursului de schimb al monedei naţionale a creat
noi incertitudini şi inducţii financiare debitorilor, cu consecinţe asupra capacităţii de rambursare a creditelor.
În contextul crizei economice, în scopul fortificării stabilităţii economice naţionale, băncile trebuie să evite
asumarea de riscuri excesive, înregistrarea de pierderi sau apariţia unor dificultăţi de lichiditate, prin menţinerea
unui nivel corespunzător al capitalizării, implementarea unui sistem eficient de control intern şi un management
adecvat al riscurilor specifice, precum şi prin crearea transparenţii în activitatea agenţilor economici.
Scăderea exporturilor şi a transferurilor de mijloace băneşti din străinătate într-o proporţie mai mare
decât au scăderea importurilor în perioada decembrie 2014 – februarie 2015 a dezechilibrat piaţa valutară a
Republicii Moldova şi a determinat Banca Naţională a Moldovei să întreprindă în această perioadă următoarele
măsuri pentru a steriliza surplusul de lichiditate şi a diminua tendinţele inflaţioniste:
– a majorat rata de bază aplicată la principalele operaţiuni de politică monetară pe termen scurt cu 10
puncte procentuale de la 3,5 până la 13,5 la sută anual;
534
SECŢIUNEA 5
– a majorat ratele de dobândă la creditele şi depozitele overnight cu 10 puncte procentuale, de la 6,5

până la 16,5 la sută anual şi respectiv de la 0,5 până la 10,5 la sută anual;
– a majorat norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în lei moldoveneşti cu 4 puncte procentuale,
de la 14 până la 18 la sută din baza de calcul;
– a intervenit pe piaţa valutară prin vânzarea dolarilor SUA.
Măsurile întreprinse de Banca Naţională a Moldovei au venit în contextul diminuări bruşte a valutei
naţionale, retragerii de către populaţie şi agenţi economici a depozitelor în valută naţională şi deschiderii
depozitelor în valută străină şi creşterii cererii pentru credite în lei moldoveneşti concomitent cu descreşterea
cererii pentru creditele în valută străină, astfel urmărindu-se scopul evitării riscului valutar de către debitori,
ceea ce deja crea deficit de mijloace băneşti în lei moldoveneşti şi surplus de mijloace în valută străină în
sistemul bancar. Revenirea la echilibrul urma să se efectueze prin modificarea ratelor dobânzii la credite şi
depozite.
Intervenţia Băncii Naţionale a Moldovei a avut menirea să stimuleze majorarea ratelor dobânzii la
depozite în lei şi să încurajeze formarea economiilor în valută naţională, astfel urmărindu-se diminuarea
presiunilor de depreciere a valutei naţionale.
Sistemul bancar fiind principalul actor al pieţei financiare a fost cela care a simţit cel mai puternic
efectele crizei şi a măsurilor întreprinse în vederea depăşirii acesteia. În urma tendinţelor pieţei, în perioada
menţionată depozitele din sistemul bancar din Republica Moldova şi-au schimbat structura în felul următor:
suma depozitelor în lei s-a diminuat cu 12 la sută, de la 32 807 mil lei la 29 021 mil lei, iar echivalentul în lei
a depozitelor în valută străină a crescut cu 20 la sută, de la 33 598 mil lei la 40 390 mil lei. Astfel ponderea
depozitelor în lei în total depozite a scăzut de la 49 la sută la 42 la sută.
În acelaşi timp, sub presiunea revenirii pieţei la echilibru, ratele dobânzilor la credite şi depozite au
suferit la fel modificări. Rata medie ponderată a dobânzii la depozite a crescut la depozitele în lei de la 5,67 la
sută în luna noiembrie 2014 până la 8,88 la sută în februarie 2015, în acelaşi timp la depozitele în valută străină
rata medie ponderată a dobânzii în aceiaşi perioadă a scăzut de la 4,4 la 3,37 la sută.
Analizând rata medie ponderată a dobânzii la creditele acordate în aceiaşi perioadă observăm aceiaşi
tendinţă ca la depozite. Pentru creditele în lei aceasta a crescut de la 9,81 la 11,94 la sută, iar pentru creditele
în valută străină s-a diminuat de la 8,18 la 7,35 la sută.
Dar în urma calculului marjei ratei dobânzii constatăm că aceasta s-a micşorat cu 1,06 puncte procentuale,
de la 4,14 la 3,06 la sută pentru lei şi s-a majorat cu 0,2 puncte procentuale, de la 3,78 la 3,98 la sută pentru
valuta străină. Creşterea nesemnificativă a marjei la valută în comparaţie cu descreşterea de circa de 5 ori
mai mare a marjei la lei se explică, prin faptul, că sistemul bancar nu a pus toată sarcina consecinţelor crizei
asupra debitorilor şi depunătorilor. Dar a luat o parte din responsabilitate asupra sa, asumându-şi riscul de a
nu acoperi cheltuielile operaţionale şi administrative, în acelaşi timp mai puţin afectând capacitatea de plată
a debitorilor. Sistemul bancar a mărit marja procentuală la valută din contul micşorării ratelor dobânzii la
depozite, neafectând debitorii, iar în cazul leilor micşorarea marjei s-a efectuat din contul ratei la credite, care
afectează direct capacitatea de plată a debitorilor.
În urma studiului raportului de profit sau pierderi a sistemului bancar pentru primele 2 luni ale anului
2015 se constată că rezultatul pozitiv se datorează doar câştigului de diferenţe de curs de schimb, care în
această perioadă a înregistrat 1 116 mln lei, datorită diferenţei mari între cursul de cumpărare şi vânzare a
valutei străine şi a numărului mare de operaţiuni în această perioadă. Veniturile din dobânzi şi comisioane
nu acoperă circa 814 mln lei din cheltuielile sistemului. Acesta fiind impactul riscului ratei dobânzii asupra
sistemului bancar din Republica Moldova.
Daca examinăm raportul de profit sau pierderi al fiecărei bănci în parte constatăm că exisă 5 bănci la care
suma veniturilor din dobânzi şi comisioane depăşeşte suma cheltuielilor, aceste fiind BC „MOBIASBANCĂ–
Groupe Societe Generale” S.A., BCR Chişinău S.A., BC „COMERŢBANK” S.A., BC „Moldindconbank”
S.A. şi BC „MOLDOVA-AGROINDBANK” S.A.
Ca metode de evitare a riscului ratei dobânzii, băncilor le pot fi recomandate aplicarea ratelor dobânzii
flotante atât la depozitele atrase cât şi la creditele eliberate. În scopul diversificării riscului, pot fi aplicate
diferite tipuri de rate flotante: rate flotante care se modifică la decizia băncii, în urma modificării situaţiei pe
535
SECŢIUNEA 5
piaţa financiară, concomitent cu utilizarea ratelor flotante care se modifică o data cu modificarea ratei de bază
aplicată la principalele operaţiuni de politică monetară sau a ratelor LIBOR şi EURIBOR, pentru contracte în
valută străină.
Trebuie de menţionat că pe lângă consecinţele deja menţionate, sistemul bancar va simţi, ceva mai
târziu, şi alte efecte negative ca urmare a scăderii capacităţii de plată, atât debitorilor persoane fizice cât şi a
agenţilor economici, în urma majorării ratelor dobânzilor la credite şi diminuării ratei de creştere economice.
Luând în consideraţie că cele 5 bănci menţionate mai sus au depus toate consecinţele crizei pe umerii clienţilor,
acestea pot fi afectate într-o măsură mai mare de scăderea capacităţii de plată a debitorilor.
Mediul în schimbare în care activează băncile comerciale generează noi oportunităţi de afaceri,
dar presupune totodată şi riscuri mai complexe, care sunt o provocare pentru abordările tradiţionale ale
managementului bancar, pe care banca trebuie să le gestioneze cât mai bine venit pentru a putea supravieţui
concurenţei şi pentru a susţine creşterea economică din sectorul privat [5].
Anume de aceea considerăm că stabilitatea economică naţională este influenţată de instrumente de
monitorizare a riscurilor bancare, de metodele şi tehnicile de gestiune a riscurilor bancare aplicate de băncile
comerciale, precum şi de activităţile de prevenire a pierderilor şi încercările de a face din risc, ca mărime
abstractă, intangibilă, un element ce poate fi cuantificat. În acest sens considerăm necesar de o modifica
legislaţia în vigoare în vederea sporirii transparenţei activităţii agenţilor economici prin declararea publică, cu
acces liber, informaţia din rapoartele financiare, informaţia referitoare la numele persoanelor împuternicite ale
agentului economic, numele fondatorilor şi a beneficiarilor efectivi a agentului economic, precum şi a adresei,
genurilor de activităţi practicate, licenţe şi autorizaţii eliberate pentru toate tipurile de agenţi economici. Şi de
a obliga agenţii economici să publice informaţia menţionată în internet şi să o afişeze în sediul companiei, la
fel cum au această obligaţie băncile comerciale. Astfel se va trece de la decizia luată din inspiraţie la decizia
luată pe informaţie.
Deschiderea informaţiei reprezintă elementul cheie pentru îmbunătăţirea imaginii publice a agentului
economic şi constituie sarcină care are ca obiectiv creşterea gradului de realizare a sarcinilor instituţiei şi
depistarea posibilităţilor de fraudare, precum şi ridicarea nivelului calitativ al climatului psiho-social din
cadrul instituţiei.
Activarea în condiţii similare de transparenţă informaţiei despre bănci şi alţi agenţi economici va spori
încrederea reciprocă şi va eficientiza relaţiile bancă-client în scopul optimizării lor şi, totodată, în determinarea
creşterii economice în sectorul privat din Republica Moldova.
Bibliografie
1. CARACOTA, Constantin. Sistemul bancar din România: realizări şi perspective. Bucureşti: Ed.
Universitară, 2012. 285 p. ISBN 978-606-591-230-4.
2. CLICHICI, Dorina. Promovarea securităţii financiare a sistemului bancar prin intermediul
implementării Acordului Basel II. În: Economica. 2011, nr. 3, pp. 77-84. ISSN 1810-9136.
3. Rapoarte financiare pe sistemul bancar al RM pentru 2015 [on-line] [accesat 22 martie 2015].
Disponibil: http://www.bnm.md/md/bank_system_capital/2015.
4. Ratele medii ale dobânzilor la credite şi depozite pe sistemul bancar al RM [on-line] [accesat 22
martie 2015]. Disponibil: http://www.bnm.md/md/average_rates_of_credit_interes.
5. МАСЛЕННИКОВ, Аркадий; ПЛИСЕЦКИЙ, Дмитрий. Экономическая безопасность России.
В: Банковское дело. 2007, №12, c. 11-15. ISBN 5-86696-002-8.
536
SECŢIUNEA 5
IMPLENETAREA SISTEMULUI DE CONTROL INTERN

ÎN CADRUL ENTITĂŢILOR PUBLICE
POPA Daniela, lect. univ., dr.,
Universitatea Tomis, Constanţa
Controlul intern acoperă totalitatea politicilor şi procedurilor concepute şi implementate de către

managementul organizaţiei, pentru a asigura: atingerea obiectivelor acelei organizaţii într-un mod economic,
eficient şi eficace, respectarea regulilor externe şi a politicilor şi regulilor managementului, protejarea
bunurilor şi a informaţiilor, prevenirea şi depistarea fraudelor şi greşelilor, precum şi calitatea documentelor
de contabilitate şi producerea în timp util de informaţii de încredere referitoare la segmentul financiar şi de
management.
Internal control covers all the policies and procedures designed and implemented by the management of
the organization to ensure: goals that organization in an economic, efficient and effective external compliance
policies and rules management, protection of property and information, prevention and detection of fraud and
errors, and the quality of accounting documents and timely production of reliable information on financial and
management segment.
Cuvinte cheie: control intern, riscuri, audit, obiective, entitate publică
Controlul intern se constată că reprezintă ansamblul de dispozitive alese de conducere şi implementate

de către responsabili de la toate nivelurile entităţii publice în scopul deţinerii controlului asupra funcţionării
globale a entităţii publice, precum şi a desfăşurării fiecărei activităţi/acţiuni astfel încât obiectivele fixate să
fie atinse.
Din analiza conceptelor uzitate în practica managerială s-a conturat ideea potrivit căreia controlul intern
reprezintă un ansamblu de elemente implementate de către responsabilii de la toate nivelurile pentru a deţine
controlul asupra funcţionarii activităţilor entităţii publice, în raport cu obiectivele stabilite. Astfel, conceptele
reflectă patru principii fundamentale:
– controlul intern este un proces, un mijloc pentru a atinge un obiectiv;
– controlul intern este efectuat de oameni ceea ce înseamnă pe lângă manuale, politici, instrucţiuni,
documente s.a. şi oamenii la fiecare nivel al entităţii publice;
– controlul intern furnizează o asigurare rezonabilă conducerii entităţii cu privire la faptul că obiectivele
entităţii publice vor fi îndeplinite;
– controlul intern contribuie şi asigură îndeplinirea obiectivelor entităţii publice.
Elementele componente ale sistemului de controlul intern
Procesul de proiectare şi implementare a sistemului de control intern în cadrul fiecărei entităţi publice
are la bază standardele de control intern/managerial aprobate prin O.M.F.P. nr. 946/2005, pentru aprobarea
Codului controlului intern, cuprinzând standardele de control intern/managerial la entităţile publice şi pentru
dezvoltarea sistemelor de control intern/managerial, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
Standardele de control intern/managerial reprezintă, pe de o parte, un ansamblu de reguli minimale de
management, pe care entităţile publice trebuie să le urmeze, iar pe de altă parte, criterii în raport cu care se
evaluează calitatea sistemelor de control intern ale entităţilor publice.
Controlul intern în entităţile publice înţeles prin prisma caracteristicilor specifice a acestora, respectiv:
– îndeplinirea obiectivelor stabilite;
– modul în care se utilizează fondurile publice;
– importanţa procesului bugetar;
– răspunderea conducerii entităţii cu privire la implementarea sistemului de control intern.
Sistemul de control intern deşi este relevant şi aplicabil tuturor entităţilor publice modul de implementare
diferă în funcţie de natura şi mediul entităţii şi depinde de o serie de factori specifici, cum ar fi structura
organizatorică, profilul riscurilor, mediul de activitate, dimensiunea şi complexitatea activităţilor şi sistemul
de reglementare aplicabil.
537
SECŢIUNEA 5
Construcţia oricărui sistem de control intern este subordonată realizării obiectivelor entităţii şi impune
evidenţierea legăturilor existente între grupele de obiective generale ale controlului intern şi cele cinci elemente
componente ale controlului intern în cadrul cărora sunt grupate standardele de control intern/managerial.
Există o relaţie directă între obiectivele generale (ceea ce îşi propune să realizeze entitatea) şi elementele
componente ale controlului intern, (ceea ce este necesar pentru a le atinge).
Obiectivele de bază ale entităţi publice sunt grupate în trei categorii:
– eficienţa şi eficacitatea funcţionării – grupează obiectivele legate de misiunea entităţii publice, de
utilizarea eficientă a resurselor materiale financiare şi umane, precum şi obiectivele privind protejarea resurselor
de utilizare inadecvată sau de pierderi datorate erorii, risipei, abuzului sau fraudei;
– fiabilitatea informaţiilor interne si externe – grupează obiectivele legate de organizarea adecvată a
contabilităţii şi cele legate de fiabilitatea informaţiilor utilizate;
– conformitatea cu legile, regulamentele şi politicile interne – grupează obiectivele care asigură că
activităţile entităţii publice se desfăşoară în conformitate cu obligaţiile impuse de legi, regulamente, respectarea
politicilor interne şi a deciziilor conducerii.
Obiectivul general al controlului intern este de a asigura continuitatea entităţii publice în realizarea
obiectivelor stabilite. Aceasta pune în evidenţă următoarele:
– controlul intern trebuie apreciat în manieră dinamică, fiecare dintre elementele care îl compun are
locul său în procesul de funcţionare al entităţii;
– toate nivelurile entităţii sunt implicate în aceeaşi măsură în proces şi toţi factorii de conducere din
cadrul structurilor funcţionale au acelaşi rol;
– finalitatea controlului intern este asigurarea rezonabilă că obiectivele pot fi atinse.
Pentru atingerea obiectivului general, controlul intern îndeplineşte următoarele obiective permanente:
– securitatea activelor, atât a activelor imobiliare de orice natură, cât şi a celorlalte elemente cum ar fi
oamenii, imaginea entităţii, tehnologia, informaţiile confidenţiale;
– calitatea informaţiilor, respectiv controlul intern trebuie să asigure că informaţiile sunt fiabile şi
controlabile, exhaustive, pertinente şi disponibile;
– respectarea legilor, regulamentelor, contractelor şi a dispoziţiilor conducerii;
– optimizarea resurselor, respectiv utilizarea eficientă şi eficace a resurselor.
Aceste obiective permanente ale controlului intern nu sunt identificabile cu obiectivele specifice stabilite
structurilor funcţionale ale entităţii, însă, reprezintă fundalul pe care se înscrie fiecare activitate, de la vârful
piramidei ierarhice şi până la baza acesteia.
Controlul intern cuprinde 5 elemente componente strâns interdependente între ele, care decurg din
maniera în care sunt administrate activităţile şi care sunt integrate acestor activităţi. Punerea în practică a
acestor componente se realizează în mod diferit în conformitate cu particularităţile fiecărei entităţi publice.
Componentele controlului intern sunt:
– mediul de control;
– evaluarea riscurilor;
– activităţi de control;
– informaţii & Comunicare;
– monitorizare.
Un mediu de control adecvat presupune „o definire clară a responsabilităţilor, resurse şi proceduri
adecvate, modalităţi şi sisteme de informare, instrumente şi practici corespunzătoare”.
Mediul de control stabileşte direcţia unei organizaţii şi determină gradul de sensibilizare a personalului
entităţii la nevoia dezvoltării controlului intern, reprezintă baza pentru celelalte componente, impunând
disciplină şi organizare.
Factorii principali care determină calitatea mediului de control sunt: integritatea, etica şi competenţa
personalului; stilul de conducere; politica delegării de responsabilităţi; organizarea entităţii; formarea
personalului; interesul şi capacitatea conducerii de a stabili şi defini obiectivele entităţii.
Evaluarea riscurilor. Gestionarea riscurilor presupune crearea unui ”sistem care să analizeze, pe de o
parte, principalele riscuri identificate în ceea ce priveşte obiectivele entităţii, iar pe de altă parte, să asigure
538
SECŢIUNEA 5
existenţa procedurilor de gestionare adecvate a riscurilor identificate”.

De asemenea, gestionarea riscurilor presupune identificarea şi analizarea riscurilor în scopul atingerii
obiectivelor, precum şi identificarea şi analiza factorilor susceptibili, care pot afecta realizarea obiectivelor şi
evaluarea acestora în vederea stabilirii măsurilor prin care riscurile să poată fi gestionate.
O politică adecvată de control intern oferă conducerii o asigurare că obiectivele pot fi atinse. Aceasta
presupune în prealabil identificarea obiectivelor entităţii, cartografierea proceselor şi analiza şi evaluarea
riscurilor inerente care pot afecta îndeplinirea obiectivelor entităţii.
Activităţi de control. Reprezintă ”activităţile corespunzătoare de control pentru fiecare proces, concepute
astfel încât să asigure reducerea riscurilor care pot afecta realizarea obiectivelor entităţii”.
Activităţile de control cuprind politici, practici, proceduri, documente ş.a. prin care deciziile conducerii
sunt puse în practică. Aceste activităţi trebuie să asigure că dispozitivele necesare reducerii nivelului riscurilor
sunt aplicate la nivelul tuturor structurilor funcţionale şi a nivelurilor ierarhice.
Informarea şi comunicarea presupune „difuzarea internă de informaţii pertinente, fiabile, a căror cunoaştere
permite fiecăruia să-şi exercite responsabilităţile”. În acest sens, informaţia trebuie să fie identificată, transmisă
şi recepţionată sub o anumită formă şi într-un termen astfel încât să permită realizarea responsabilităţilor
stabilite. De asemenea, informaţiile sunt necesare şi utile conducerii în vederea supravegherii activităţilor şi
luării deciziilor manageriale.
Pentru realizarea responsabilităţilor specifice fiecărui salariat pe linia controlului intern este necesară o
comunicare internă eficace, atât în plan vertical, cât şi în plan orizontal.
Monitorizarea implică „o supraveghere permanentă a dispozitivului de control intern, precum şi o
examinare a modului de funcţionare” . Aceasta este realizată de personal calificat, la anumite perioade de timp.
Examinarea modului de funcţionare a sistemului de control intern se desfăşoară pentru toate activităţile
derulate în cadrul entităţii publice şi cuprind activităţi de supervizare, comparaţii, reconcilieri etc. Deficienţele
existente sunt comunicate conducerii în scopul dispunerii măsurilor adecvate eliminării lor.
Responsabilităţi în implementarea sistemului de control intern. În măsura în care managerul este
responsabil de obiective, acesta este identificat ca fiind responsabil şi de sistemul de control intern.
Conducerea entităţii este responsabilă de conceperea şi implementarea întregului sistem de control
intern, asigurându-se că acesta acoperă riscurile principale, este coerent şi eficient.
Conducerea structurilor funcţionale ale entităţii trebuie să elaboreze politica de control intern la nivelul
compartimentelor funcţionale cărora le asigură funcţia de management şi care depind ierarhic şi funcţional de
acesta.
Responsabilul financiar are responsabilitatea sistemului de control intern în ceea ce priveşte procesele
contabile şi financiare. În acelaşi timp, directorul financiar trebuie să asigure un dialog permanent cu toţi
factorii implicaţi în proces pentru definirea politicii de control.
Restul personalului implementează măsurile de control intern stabilite de management.
Auditul intern evaluează periodic dispozitivul de control intern şi propune, dacă este cazul, măsuri de
îmbunătăţire a procesului pentru o gestionare mai bună a riscurilor şi deci pentru atingerea obiectivelor.
Auditul intern nu se interferează cu gestionarea din partea managerului.
Pentru a-şi menţine obiectivitatea, auditorul nu are autoritate ierarhică asupra managerului şi nu trebuie
implicat în elaborarea procedurilor auditate.
Specificul controlului intern poate fi apreciat de auditul intern sub trei aspecte:
a) dimensiunea culturală, auditorul intern pentru a aprecia controlul intern asupra activităţii pe care o
auditează trebuie să se implice în cadrul cultural al domeniului auditat;
b) dimensiunea universală, presupune că, controlul intern este extins asupra tuturor activităţilor entităţii,
este construit cu aceleaşi dispozitive şi apreciat cu aceleaşi instrumente şi metode în toate domeniile;
c) dimensiunea relativă, asigură că, controlul intern nu este un scop în sine, ci are o aplicare relativă fiind
proprietatea conducerii entităţii.
Pentru asigurarea unui proces de evaluare a controlului intern coerent şi eficient este necesar ca,
activităţile identificate să fie caracteristice scopului urmărit şi să fie repartizate în mod omogen în cadrul
obiectivelor.
539
SECŢIUNEA 5
Bibliografie
1. Ghiţă, Marcel. Guvernanţa corporativă, Editura Economică, Bucureşti, 2008.

2. Ghiţă, Marcel. Audit intern, Ediţia a II-a, Editura Economica, Bucuresti, 2009.
3. Morariu, A.; Suciu, Gh.; Stoian, F, Audit intern şi guvernanţa corporativă, Editura Universitară,
Bucureşti, 2008.
4. O. G. nr. 119/1999, privind controlul intern şi controlul financiar preventiv;
5. O.M.F.P. nr. 946/2005 republicat, pentru aprobarea Codului controlului intern.
5. *** www.mfinante.ro, Îndrumar metodologic pentru dezvoltarea controlului intern în entităţile
publice.
PLANIFICAREA FINANCIARĂ, ROLUL ŞI IMPORTANŢA EI ÎNTR-O

GESTIUNE FINANCIARĂ EFICIENTĂ A ÎNTREPRINDERII
ŞCHIOPU Irina, drd., ASEM, lect. univ.,
Dans chaque entrepirse pour une bonne gestion financière il est important d’utiliser l’outil de
planification. La planification offre la capacité de prévoir l’avenir et d’atteindre les buts et l’objectifs de
l’entreprise. Seulement planifier pour l’avenir sur la base du passé et le present, peut obtenir des succès.
Cuvinte cheie: planificare, planificare financiară, strategii, obiective.
Activitatea oricărei organizaţii industriale sau de alt tip se realizează prin exercitarea funcţiilor
de planificare, organizare, conducere şi control. Însă funcţia de planificare se consideră funcţia de bază a
întreprinderii, pentru că prin toate acţiunile manageriale de organizare, conducere şi control se urmăreşte
aducerea la îndeplinire a deciziilor planificării. Astfel, planificarea efectuată la nivel ştiinţific corespunzător
este considerată funcţia de bază a managementului.
La baza conceptului de planificare stă o maximă care spune că pentru a conduce o întreprindere trebuie
să priveşti lucrurile în viitor. Această maximă scoate în evidenţă gradul de importanţă ataşat procesului de
planificare ce se desfăşoară în lumea vibrantă a afacerilor din zilele noastre. Chiar dacă acest aforism nu
acoperă în totalitate procesele de management şi marketing ce se desfăşoară în cadrul unei organizaţii, totuşi
se poate afirma cu certitudine că o gândire care se raportează în permanenţă la ceea ce se poate întâmpla în
viitor reprezintă o componentă fundamentală a acestora. Astfel pentru a determina mai clar ce este planificarea,
în continuare se vor prezenta cîteva noţiuni care au evoluat pe parcursul mai multor decenii pînă în prezent.
Planificarea reprezintă procesul prin care o întreprindere determină cu exactitate ce trebuie să întreprindă
în aşa fel încât să-şi atingă obiectivele pe care şi le-a stabilit. Într-o abordare mai largă planificarea poate fi
definită ca fiind dezvoltarea sistematică a unor programe de acţiune, care au rolul de a atinge obiectivele dorite
de către întreprindere, prin intermediul procesului de analizare, evaluare şi selectare a oportunităţilor care sunt
întrevăzute. În esenţă se poate afirma că planificarea determină cum o întreprindere poate să ajungă acolo unde
aceasta şi-a propus să ajungă [1, p. 134].
Planificarea presupune determinarea obiectivelor întreprinderii şi definirea mijloacelor necesare atingerii
acestora [2, p. 210]. Planificarea reprezintă răspunsurile, pe care o întreprindere le primeşte la următorul set de
întrebări: Ce trebuie făcut?, Când trebuie făcut?, Cine o va face?, Cât de mult o să coste?. Astfel planificarea
reprezintă procesul de stabilire a unui set de obiective precum şi a unor căi de acţiune concrete, înainte de a
trece la acţiune [3, p. 80].
Planificarea poate fi definită ca fiind procesul de pregătire a întreprinderii pentru schimbare şi de
înfruntare a incertitudinilor, prin formularea unor căi de acţiune viitoare [8, p. 96]. Planificarea reprezintă o
funcţie a managementului ce implică definirea unor obiective, stabilirea unor strategii necesare îndeplinirii
540
SECŢIUNEA 5
acestora şi dezvoltarea unor planuri pentru integrarea şi coordonarea diferitelor acţiuni ce derivă din acestea
[10, p. 9].
În activitatea de planificare a unei întreprinderi un rol aparte îl are şi planificarea nemijlocit financiară
sau altfel zis previziunea financiară.
Previziunea financiară a întreprinderii este rezultatul activităţii managerilor întreprinderii şi reprezintă
conţinutul şi realizarea finanţelor şi rolului finanţelor la nivel macro – şi microeconomic şi participă la
fundamentarea programului economic în cadrul mecanismului economic de piaţă. Previziunea financiară este
un proces complex şi multilateral de fundamentare, elaborare şi aprobare a bugetului de venituri şi cheltuieli şi
de urmărire a realizării indicatorilor financiari prevăzuţi [9]. Previziunea financiară include:
– constituirea fondurilor,
– executarea circuitului prin schimbarea formei funcţionale,
– repartizarea fondurilor constituite, ceea ce implică realizarea repartiţiei în interiorul întreprinderii şi în
afara acesteia.
Planificarea financiară este determinată de prevederile programului economic şi presupune fundamentarea
indicatorilor financiari pe baza unui program economic propriu.
Previziunea sau planificarea financiară, în cadrul căreia se operează cu indicatori specifici care reflectă
relaţia financiară trebuie corelată organic cu întreaga activitate a întreprinderii deoarece domeniul financiar
afectează întreaga activitate al unei întreprinderi.
Planificarea financiară are ca scop înfăptuirea în practică a următoarelor sarcini:
– estimarea cât mai reală a volumului de producţie necesar satisfacerii depline a cererii pe piaţă;
– dimensionarea necesarului de resurse materiale şi financiare pentru realizarea programului stabilit;
– dimensionarea cheltuielilor, veniturilor şi rezultatelor financiare;
– să apeleze pentru înfăptuirea şi stabilirea mărimii optime a capitalului împrumutat, la care trebuie să
se ţină cont de înfăptuirea obiectivelor economice şi procurarea lui din surse care implică cel mai mic cost;
– elaborarea unor instrumente coerente, care să permită controlul operativ şi să ofere informaţii veridice
asupra modului de înfăptuire a prevederilor, să permită ajustarea planificării operaţionale la noile condiţii ale
pieţei;
– asigurarea valorificării eficiente a excedentului de mijloace băneşti;
– asigurarea echilibrului financiar pe termen scurt;
– crearea unei imagini bune atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă etc. [9].
Planificarea afacerii unei întreprinderi poate fi împărţită în două mari ca¬tegorii: planificarea strategică
– de lungă durată şi planificarea operaţională – de scurtă durată.
Planificarea strategică este atribuită la prima categorie. Ea reprezintă efortul întreprinderii pentru
dimensionarea relaţiilor pe termen lung, fiind o activitate practică, materializată în planurile financiare, prin
care se anticipează produsele care urmează să fie fabricate şi realizate, pieţele de desfacere, lansarea de produse
noi, termenul de recuperare a investiţiilor, mărimea profitului, alegerea variantelor de producţie, de mărfuri sau
de desfacere.
O însemnătate deosebită prezintă elaborarea strategiei financiare a întreprinderii. La elaborarea ei,
se porneşte de la alegerea raţională a unei linii de acţiune pe baza analizei mai multor soluţii, în vederea
stabilirii necesarului de resurse financiare pentru realizarea obiectivelor viitoare ale întreprinderii, a surselor de
finanţare pe termen lung şi pe termen scurt, condiţiilor de procurate a acestora, precum şi a măsurilor concrete
de înfăptuire în practică a obiectivelor propuse, astfel încât să fie posibilă achitarea datoriilor şi să se asigure
consolidarea întreprinderii, sporirea averii acţionarilor.
Adoptarea unei strategii financiare adecvate trebuie să ţină cont de evoluţia inflaţiei, să estimeze evoluţia
activelor şi pasivelor, a încasărilor şi plăţilor, a vânzărilor şi costurilor, a rezultatelor financiare ale întreprinderii.
Strategia financiară oferă informaţii cu privire la:
– volumul de investiţii necesar realizării obiectivelor strategice de dezvoltare;
– identificarea surselor de finanţare (finanţare proprie, emisiuni de obligaţiuni, emisiuni de acţiuni,
credite bancare etc);
– stabilirea condiţiilor de atragere a mijloacelor financiare şi a termenelor prevăzute de rambursare;
541
SECŢIUNEA 5
– nivelul veniturilor ce urmează să fie încasate şi precizarea termenului prevăzut de recuperare a

investiţiilor.
O altă categorie a planificării este planificarea operaţională de scurta durată. Ea presupune previziunea
vânzărilor, a veniturilor şi activelor necesare, conform diferitelor strategii de producţie şi de marketing adoptate
şi apoi luarea unei decizii privind modul de acoperire a necesarului de fonduri pentru finanţare.
Deci rezultă că planificarea financiară a întreprinderii urmează să îndeplinească următoarele sarcini:
– identificarea volumului de producţie necesar satisfacerii depline a cererii pe piaţă;
– determinarea necesarului de resurse materiale şi financiare pentru realizarea programului stabilit;
– elaborarea planului circulaţiei băneşti;
– stabilirea celor mai raţionale căi şi direcţii de utilizare a resurselor în conformitate cu necesităţile
curente şi de perspectivă.
Pentru ca planificarea să fie una eficientă şi raţională trebuie să se bazeze şi pe cîteva principii. Ca atare,
în literatura de management şi marketing este susţinută ideea potrivit căreia planificarea realizată în cadrul unei
întreprinderi trebuie să dea dovadă de: obiectivitate, previziune, flexibilitate, stabilitate, comprehensivitate,
simplitate şi claritate [7, p. 97].
Dacă se doreşte ca planificarea să fie corectă, atunci la baza acesteia trebuie să stea o gândire clădită
în totalitate pe obiectivitate. Mai exact, termenul de obiectivitate face referire la o gândire factuală, logică şi
realistă. Deci, se poate înţelege că planificarea trebuie direcţionată în vederea atingerii obiectivelor întreprinderii
şi nu cele de natură personală.
Procesul de planificare presupune previziunea unor elemente, ce urmează a se manifesta în viitor. Dacă
acest lucru nu este întreprins, planificarea nu mai poate fi considerată o fundaţie a acţiunilor ce urmează a
fi întreprinse. Astfel, dacă se doreşte ca planificarea să fie eficientă aceasta trebuie să prevadă cu un nivel
rezonabil de acurateţe, natura evenimentelor ce vor afecta pe viitor atât piaţa cât şi întreprinderea. Ca atare,
se poate afirma că inabilitatea de a prevedea evenimentele viitoare, reprezintă veriga slabă a procesului de
planificare. Deoarece nimeni nu poate previziona cu exactitate ceea ce sa va întâmpla în viitor, devine stringent
faptul că planificarea trebuie să dea dovadă de flexibilitate. Acest lucru presupune din partea întreprinderii o
adaptare rapidă la modificările ce survin în cadrul mediului de managerial şi decizional, însă fără o reducere
a nivelului de eficienţă al întreprinderii. Altfel spus, cu cât unei întreprinderi îi este mai greu să previzioneze
modificările, ce se vor manifesta în viitor, cu atât mai mult planificarea trebuie să dea dovadă de flexibilitate.
Deasemena, flexibilitatea este strâns legată de stabilitate. O planificare stabilă nu trebuie abandonată datorită
unor modificări ce vor afecta pe termen lung situaţia unei întreprinderi. Ca atare, planificarea nu trebuie
supusă unui proces cu frecvenţă ridicată de modificare a conţinutului. Planificarea trebuie să fie suficient de
comprehensivă în vederea asigurării unei ghidări corecte a întreprinderii, însă nu foarte detaliată, deoarece
poate deveni restrictivă, inhibând în cele din urmă iniţiativele angajaţilor. Chiar dacă planificarea trebuie să
fie comprehensivă, totuşi aceasta trebuie să pună accent şi simplitate. Cu alte cuvinte, o planificare dă dovadă
de simplitate dacă urmăreşte să-şi atingă obiectivele cu un nivel foarte redus de resurse financiare, materiale,
umane şi informaţionale. În cele din urma, planificarea nu trebuie să fie ambiguă. Lipsa de claritate a planificării
nu face altceva decât să creeze dificultăţi în înţelegerea şi implementarea acesteia.
Astfel în prezent, este imposibilă activitatea unei unităţi economice fără a avea la bază un plan bine
elaborat sau fără a desfăşura o anumită activitate de planificare. Un plan bun, în opinia businessmanului canadian
L.Doyle, este una din condiţiile de bază ale succesului oricărei firme. A pătrunde pe piaţă cu producţia, fără a
avea un plan de acţiune bine elaborat şi calculat înseamnă un eşec garantat. Pentru ca organizaţia economică să
obţină rezultate prin care să supravieţuiască, în ansamblul ei dar şi fiecare componentă, fiecare angajat trebuie
să ştie ce are de făcut, iar răspunsul se obţine prin planificare sau altfel zis prin funcţia de planificare.
Scopul funcţiei de planificare este stabilirea obiectivelor, ţintelor către care va fi orientată activitatea în
viitor, precum şi a modalităţilor - acţiunile, resursele necesare şi alocarea lor, implementarea - de a le realiza.
Prin funcţia de planificare se stabileşte cel mai adecvat curs al acţiunilor viitoare pentru ca organizaţia să
obţină rezultatele dorite. Dacă managerii doresc să stăpâneascã evoluţia organizaţiei industriale, ei trebuie
să planifice. Absenţa planificării ar face loc instalării haosului, hazardului; în asemenea condiţii, organizaţia
ar trebui să aibă o reacţie defensivă, iar succesul ar fi doar o probabilitate, un rezultat al unui complex de
542
SECŢIUNEA 5
întâlniri favorabile. Dacă s-ar proceda aşa, managerii ar trebui să răspundă presiunilor curente exercitate fie din
interior, dar mai ales de către componentele mediului extern asupra organizaţiei, în loc să determine un curs
al activitãţilor direcţionat către scopuri previzionate ca necesare şi stabilite în mod deliberat. Văzută din acest
punct de vedere, planificarea devine principalul instrument managerial de adaptare a organizaţiei la schimbare.
Planificarea este o activitate prin excelenţă managerială. Toţi managerii, într-un fel sau altul, planifică.
Totuşi, modul de abordare a planificării, maniera de a ajunge la planuri, complexitatea şi conţinutul planurilor
diferă de la un nivel managerial la altul şi chiar de la o organizaţie la alta. Ceea ce rămâne la fel, este aspectul
referitor la eficienţa activităţilor manageriale; oriunde, la orice nivel şi în orice organizaţie economică, un
management efectiv şi eficient implică acţiuni de planificare formalizate.
Dacă, într-o formulare succintă, scopul planificării este de a previziona traiectoria pe care o urmează în
viitor organizaţia economică, necesitatea ei, formulată în aceeaşi manieră, poate fi justificată astfel: oamenii
trebuie să ştie precis şi să înţeleagã ce au de fãcut, iar ceea ce fac trebuie să fie de acord cu cerinţele mediului
extern şi cu posibilităţile organizaţiei. Pentru a argumenta mai dezvoltat necesitatea planificării se pot considera
următorii factori:
Un prim factor de influenţă derivă din creşterea decalajelor de timp dintre deciziile curente ale
întreprinderii şi rezultatele pe care le obţine în viitor [6, p. 69]. Managerii din ziua de azi sunt obligaţi să
privească foarte mult în viitor, planificarea devenind o componentă critică pentru situaţiile în care rezultatele
palpabile ale deciziilor îşi fac simţită prezenţa, la o perioadă de timp, aflată la o distanţă destul de mare de
momentul în care deciziile sunt luate efectiv. Ca atare managerii trebuie să încerce să identifice elementele,
care pot afecta cursul normal al acţiunilor şi totodată rezultatele dorite. Procesul normal de planificare poate
antrena resurse considerabile de timp şi bani, însă întreprinderea trebuie să identifice toate căile posibile prin
intermediul cărora poate minimiza incertitudinile şi consecinţele ce derivă din acestea. Altfel zis, planificarea
este singurul instrument, pe care o întreprindere îl are la îndemână, cu ajutorul căruia aceasta poate face faţă
incertitudinilor şi schimbărilor care o ameninţă.
Al doilea factor de influenţă rezultă din creşterea gradului de complexitate în rândul întreprinderilor [6,
p. 69]. Astfel, pe măsură ce întreprinderile s-au dezvoltat din ce în ce mai mult, devenind complexe ca structură
şi compoziţie şi sarcinile managerilor au devenit din ce în ce mai complicate şi apăsătoare. Se poate spune
că este aproape imposibil să identificăm o întreprindere, în cadrul căreia deciziile care vizează cele 5 funcţii
clasice: marketing, cercetare-dezvoltare, producţie, financiar-contabilă şi resurse umane, sunt luate într-o
manieră independentă. Ca atare, cu cât volumul produselor şi pieţelor, pe care o întreprindere activează, este
mai mare, cu atât volumul deciziilor ce derivă din acestea este la rândul său mai mare. În aceste circumstanţe,
planificarea devine elementul principal al formulei de supravieţuire a unei întreprinderi, facilitând fiecărei
unităţi a întreprinderii să definească acţiunile şi căile, prin care pot fi obţinute rezultatele dorite, existând astfel
şanse foarte mici de a realiza greşeli costisitoare.
Al treilea factor de influenţă reprezintă rezultatul schimbărilor majore înregistrate la nivelul mediului
extern al întreprinderilor [6, p. 69]. Un rol important al managerilor a fost întotdeauna acela de a iniţia schimbarea
în cadrul întreprinderii. Din alt punct de vedere, un manager trebuie să fie un bun inovator aflat în căutare
permanentă de noi pieţe şi afaceri, de pe urma cărora să dezvolte profitabil o întreprindere. Ritmurile rapide de
schimbare ce survin în cadrul mediului extern, obligă managerii existenţi la toate nivelurile de conducere ale
unei întreprinderi să adopte o abordare largă a problemelor, care apar în cadrul acesteia, în detrimentul uneia
înguste, care se concentrează pe rezolvarea unor probleme cu un caracter strict intern. Ca atare, cu cât ritmul
schimbărilor se accentuează, cu atât mai mult apare nevoia de reacţie imediată a întreprinderii la acest aspect.
Totodată, se poate afirma cu putere faptul, că nivelul calitativ al răspunsului unei întreprinderi la modificările,
ce intervin pe parcurs în cadrul pieţei, în care aceasta îşi desfăşoară activitatea, rezultă inevitabil din integrarea
la toate nivelurile de conducere a conceptului de planificare.
Ultimul factor major care a generat apariţia nevoii de planificare la nivelul întreprinderilor se leagă de
interdependenţa cu celelalte funcţii clasice ale managementului: organizarea, conducerea şi controlul. După
cum se ştie, planificarea reprezintă fundaţia procesului de management al oricărei întreprinderi [1, p. 135].
Astfel, înainte ca un manager să organizeze, să conducă şi să controleze, trebuie să planifice. Fără parcurgerea
etapei planificării, ceilalţi paşi nu-şi mai găsesc rostul. În altă ordine de idei, definirea unor obiective clare
543
SECŢIUNEA 5
şi identificarea unor strategii coerente, pun în mişcare celelalte funcţii clasice ale managementului. Efectul
planificării asupra celorlalte funcţii ale managementului, poate fi mai bine înţeles luând în considerare impactul
asupra funcţiei de control. Din momentul în care un plan, ca rezultat al planificării a fost transpus din intenţii
în acţiuni concrete, relaţia sa cu funcţia de control devine pregnantă. Mai departe, pe măsură ce timpul trece,
întreprinderea poate controla rezultatele obţinute cu cele planificate în prealabil, această analiză comparativă
având ca finalitate corectarea elementelor, care s-au dovedit a da rezultate greşite.
Toate întreprinderile din zilele noastre, indiferent de domeniul în care acestea îşi desfăşoară activitatea,
operează într-un mediu de management ce se confruntă cu o serie de incertitudini. Aceste incertitudini pot fi
provocate atît de factori interni cît şi de factori externi. Dar la baza unei gestiuni raţionale şi eficiente trebuie
să fie previziunea, adică planificarea, care trebuie realizată conform principiilor sale. Întreprinderile trebuie să
cunoască şi să planifice nivelele viitoare ale activelor, cheltuielilor, veniturilor, rezultatelor pentru a-şi putea
gestiona eficient sursele de finanţare şi de asemenea pentru a-şi coordona cu success încasările şi plăţile. Astfel
doar printr-o gestiune bazată pe planificare se poate asigura realizarea obiectivelor şi scopurilor propuse de
întreprindere şi de managementul ei. Căci explorarea viitorului pe baza trecutului şi al prezentului este un
element de succes al oricărei activităţii.
Bibliografie
1. Certo, S. C.; Certo, T. S., Modern management, 10th Edition, Pearson/Prentice Hall, Upper Saddle
River, 2006.
2. Daft, R. L. (2003). Management, 6th Edition, Thomson Publishing, Mason.
3. Dessler, G. (2004). Management: principles and practices for tomorrow’s leaders, 3rd Edition,
Prentice Hall, Englewood Cliffs.
4. Florin Tudor Ionescu, Conţinutul şi rolul planificării în ştiinţa marketingului, Revista de Marketing
Online – Vol. 4 Nr.4, actualizare pe site: http://www.editurauranus.ro/marketing-online/44/pdf/2.pdf.
5. Georgeta Vintilă, Gestiune financiara a întreprinderii, Gestiune financiara a întreprinderii, Editura
Didactică și Pedagogică, București, 1999.
6. Ivancevich, J. M.; Donnelly, J. H., jr. Management: principles and functions, 4th Edition, Irwin,
Chicago, 1989.
7. Kinard, J. Management, D. C. Heath and Company, Lexington. 1988.
8. Kreitner, R. Management, 2nd Edition, Houghton Mifflin, Boston,1983.
9. Morong Anca Jarmila, Previziunea și planificarea strategică a afacerii (curs), actualizare pe site:http://
www.efin.ro/analiza_financiara_1967/previziunea_financiara.html.
10. Robbins, S.P.; Coulter, M., Management, 9th Edition, Prentice Hall, Upper Saddle River, 2007.
МОНИТОРИНГ ФИНАНСОВЫХ АСПЕКТОВ

ВНЕШНЕЭКОНОМИЧЕСКОЙ ДЕЯТЕЛЬНОСТИ ПРЕДПРИЯТИЯ
Ткач К.К., др., доцент
Государственный Университет им. «Алеку Руссо», Бэлць
Improvement of the system of import operations will lead to a more efficient use of financial resources
of the enterprise, the growth of sales and profits, reduce the cost of purchased and sold products, reduce the
cost of foreign economic activity.
Keywords: foreign trade, import, export, bank credit, foreign exchange differences.
Исследование финансовых аспектов экспортно-импортных операций на предприятии обычно

проводят раздельно по импорту и по экспорту.
544
SECŢIUNEA 5
Спецификой ценообразования по импортируемым товарам является большой удельный вес в за-

купочной цене товара прочих расходов:
1. Услуг, связанных с внешнеэкономическими операциями – транспортных расходов, демереджа,
расходов по складированию, погрузочно-разгрузочных работ, брокерских услуг;
2. Таможенных пошлин и налога на добавленную стоимость по импорту (НДС на импорт).
Порой, доля расходов первого типа в продажной цене товара может превышать 50% его закупоч-
ной стоимости по цене поставщика. Соответственно, часть этих расходов включается в таможенную
стоимость (завышая её) и увеличивает НДС на импорт и таможенные пошлины, которые, в свою оче-
редь, опять же увеличивают стоимость приобретения товара.
Рассмотрим механизм формирования цены на примере импорта бруса деревянного (таблица 1).
Анализ удельного веса по типам расходов в общей сумме импорта показал, что транспортные
расходы и демередж увеличивают на 12% общую цену закупки товара, прочие таможенные и брокер-
ские услуги – на 0,825%, остальная сумма увеличения – за счет НДС на импорт, в том числе и на транс-
портные услуги и демередж.
Таблица 1
Ценообразование на брус деревянный импортируемый 01.10.2014 г.
(валютный курс росс. рубля 0,3699 по НБМ)
Наи- Ед. К-во Сумма, Сумма, Трансп. Прочие Брокер. НДС Общая Цена ед.,
мен./ изм. росс. леев усл., де- тамож. услуги сумма. леев
артикул руб. меридж усл. леев
РС500 м.п. 5000 482760 178573 21429 952,72 520,92 39314,6 240790,24 48,16
РС600 м.п. 7000 754709 279167 33500 1489,41 813,55 61633,4 376603,36 53,8
РС950 м.п. 9000 1042752 385714 46286 2057,87 1123,53 426714 861895,4 95,77
Итого м.п. 21000 2280221 843454 101215 4500 2458 527662 1479289 Х
Существенной финансово-хозяйственной проблемой в предприятиях является хранение запасов

импортируемых товаров, поскольку объемы закупок данного товара всегда очень велики. Величина
этих закупок связана с тем, что:
– для определения потребности предприятия в товаре конкретного типа необходимо, как прави-
ло, 3-4 дня;
– для выявления финансовых возможностей для осуществления закупки и оформления заказа –
2-3 дня;
– для подтверждения заказа и определения даты погрузки – 3-4 дня;
– для нахождения транспорта – 2-3 дня;
– для согласования даты погрузки – 2 дня;
– для транспортировки – 3-4 дня;
– для таможенного оформления импорта – 1-2 дня;
– для разгрузки, складирования и подготовки товаров к продаже – 3-4 дня.
Соответственно, с момента определения нехватки товара и до момента его готовности к продаже
проходит большой временной интервал – порядка 26 дней. Более того, удельный вес транспортных и
прочих расходов в единице товара меньше, чем больше партия закупки. В связи с этим, предприятия
вынуждены формировать текущие запасы и закупать большие партии товаров. А это, конечно же, при-
водит к формированию в определенные моменты очень больших запасов товаров, которые необходимо
складировать, тратя на это существенные ресурсы.
Также, одним из финансовых аспектов внешнеэкономической деятельности предприятия являет-
ся кредитная деятельность предприятия. Поскольку финансирование оборотных активов, в существен-
ной степени, осуществляется за счет банковских кредитов, то возникают дополнительные расходы по
обслуживанию данных источников кредитования.
545
SECŢIUNEA 5
В заключение следует отметить, что финансовые аспекты внешнеэкономических операций пред-

приятия заключаются в необходимости принятия финансовых решений относительно:
– привлечения финансовых ресурсов для осуществления внешнеэкономической деятельности;
– управления курсовыми валютными ризницами по приобретению товаров (разность между
оплаченной суммой и суммой импорта), в момент приобретения валюты (разность между курсом на-
ционального банка и коммерческим курсом банка), по задолженности/авансам на конец года (актуали-
зация курса валют);
– оптимальной партии товара в целях минимизации на единицу импортируемого товара сопут-
ствующих импорту расходов;
– формирования оптимальных запасов с целью недопущения увеличения расходов на хранение и
коммерческие усилия для реализации товара.
Усовершенствование системы импортных операций приведет к более эффективному использо-
ванию финансовых средств предприятия, росту продаж и прибыли, снижению себестоимости закупае-
мых и проданных товаров, снижению расходов на осуществление внешнеэкономической деятельности.
В целях усовершенствования финансового состояния предприятия, повышения эффективности
его функционирования выделяем следующие рекомендации:
1. Рассмотреть возможность работы с поставщиками из «альтернативных» стран (например, из
Китая), который в настоящий момент является одной из крупнейших стран-производителей дешевых и
достаточно качественных товаров. Считаем, что заключение контрактов с китайскими поставщиками
позволит существенно увеличить прибыль предприятия. Предприятия, работающие с поставщиками из
этой страны, признают, что валовая прибыль на один лей вложений в продукции китайского производ-
ства составляет порядка 0,35 леев.
2. Совершенствование системы грузоперевозок и транспортировки продукции. В настоящий мо-
мент предприятия использует, в основном, автомобильный транспорт. Железнодорожный транспорт
используется только для импорта угля, древесины и пр. товаров. Предлагаем рассмотреть возможность
применения железнодорожного транспорта для импорта товаров, при этом доукомплектовывать со-
став/вагоны разными товарами данной группы. Общеизвестно, что железнодорожный транспорт явля-
ется более дешевым видом транспорта, что позволит снизить долю транспортных расходов на единицу
товаров, соответственно, увеличить прибыль за счет полученной экономии. Для товаров, ввозимых из
Китая, практически единственным возможным видом транспорта является морской транспорт. Следует
отметить, что данный вид транспорта относят, также, к не самому дорогому, при этом китайские по-
ставщики, как правило, берут на себя расходы по доставке грузов в ближайший к покупателю порт (для
молдавских предприятий порт Одесса или Джурджулешть).
3. Страхование внешнеэкономической деятельности – основной акцент следует быть сделан на
страховании грузов, а не транспорта, поскольку предприятие не обладает грузовым автопарком, несмо-
тря на то, что на балансе предприятия есть четыре двадцатитомные автомобиля. Для данных автомоби-
лей рекомендуем оформлять страхование авто-Каско. Данный вид страхования достаточно дорог, одна-
ко преимущества его использования налицо – существенное снижение риска вследствие наступления
страхового случая.
4. Заключение договоров после серьезного переговорного процесса с целью получения наиболь-
ших уступок со стороны внешнеэкономического поставщика. В этих целях рекомендуем провести эле-
ментарный анализ путем деления поставщиков на группы и подгруппы (таблица 2).
546
SECŢIUNEA 5
Таблица 2
Группировка поставщиков в соответствии с регулярностью закупок
Критерий Группа Подгруппа

Круглогодичные поставщики – постоянные; разовые («случайные»)
По сезонности закупок
Сезонные поставщики – постоянные; разовые («случайные»)
Долгосрочные поставщики Более пяти лет сотрудничества
По сроку партнерства Среднесрочные поставщики От трех до пяти лет сотрудничества

Краткосрочные поставщики От одного до трех лет сотрудничества
Новые поставщики До одного года сотрудничества
В соответствии с данной классификацией, следует разработать стратегию партнерских отноше-

ний и стратегию переговоров с каждым поставщиком. Считаем, что поставщикам-партнерам следует
иногда напоминать, что «мы работаем с вами более трех лет…» для получения уступок по цене и дру-
гим условиям поставок.
5. Усовершенствование логистической системы внешнеэкономических операций предприятия с
целью сокращения расходов на логистику и укорочения логистического процесса (таблица 3).
Как видно из таблицы 3, логистический процесс внешнеэкономической деятельности можно со-
кратить на порядка 7 - 9 дней. В условиях экономии процентов по кредиту, сокращение данного про-
цесса позволит сэкономить предприятию на расходах по процентам банка за используемые кредиты.
Таблица 3
Рекомендации по усовершенствованию логистики внешнеэкономических
операций предприятия
Существующая логистика внешнеэкономических Предлагаемые меры для усовершенствования

операций
Определение потребности предприятия в товаре кон- Внедрение программы 1С Торговля + Склад с функцией нормиро-
кретного типа – 3-4 дня; вания запасов и оповещения о исчерпываемых запасах – сокраще-
ние процесса на 2-3 дня
Выявление финансовых возможностей для осущест- Составление бюджетов закупок; анализ товарооборота по груп-
вления закупки и оформления заказа – 2-3 дня; пам/наименованиям товаров;
планирование закупок – сокращение на процесса на 1-2 дня
Подтверждение заказа и определение даты погрузки – Не поддающийся влиянию фактор внешней среды
3-4 дня;
Нахождение транспорта – 2-3 дня; Планирование перевозок собственным транспортом; постоянные
поставщики транспортных услуг;
подписка на электронное оповещение о существующих рейсах –
сокращение на процесса на 1-2 дня
Согласование даты погрузки – 2 дня; Не подающийся влиянию фактор внешней среды
Транспортировка - 3-4 дня; Не подающийся влиянию фактор внешней среды
Таможенное оформление импорта – 1-2 дня; Не подающийся влиянию фактор внешней среды
Разгрузка, складирование и подготовка товаров к про- Установление внутрифирменной системы логистики; использова-
даже – 3-4 дня. ние сканеров; использование технических средств - сокращение на
процесса на 1-2 дня

6. Ведение Карточки импорта, обязательными реквизитами которой будет номер и дата поставки
(номер может соответствовать контракту), сумма (валютная и левая), условия (срок) оплаты, условия
(срок) поставки, курсовые валютные разницы по данной поставке (для расчета реальной прибыли и
рентабельности в разрезе поставок), Курс валюты на момент расчета цены (для выявления минималь-
ного предела цены при скидках или необходимой дооценки товара при скачках курса валюты).
7. Проценты по кредитным средствам, направленным на приобретение конкретной партии то-
547
SECŢIUNEA 5
вара, включать в цену данного товара. В данном случае произойдет положительное влияние на фор-
мирование цены товара и прибыли предприятия: в краткосрочном периоде прибыль увеличится, а в
среднесрочном периоде будет реальной.
8. Пересмотр условий поставки товаров в соответствии с ИНКОТЕРМС 2000 с целью оптими-
зации затрат на страхование и транспортные услуги. Проведение более тщательного анализа влияния
условий поставки на закупочную цену. Например, при анализе поставщиков бруса РС 500 (рассмотрен-
ный пример) был найден поставщик, предлагающий идентичный товар по цене 37,02 леев (в сравне-
нии с ценой 35,71 леев, по которой была совершена закупка), которую предприятие посчитало очень
высокой. Вследствие оказалось, что по условиям поставки, данная цена была «ценой на таможне по-
купателя», т.е. предприятие избежало бы транспортных расходов на сумму 4,286 леев на 1 м.п. бруса.
Соответственно, предприятие переплатило 2,976 леев (37,02 леев - 35,71 леев – 4,286 леев) на 1 м.п.
бруса, что в пересчете на объем закупки составляет 14,9 тыс. леев. Эта сумма могла бы стать прибылью
предприятия.
9. Оптимизация запасов и оптимизация партии закупки. В этих целях рекомендуем предприятию
ввести единицу экономиста, функциями которого будут данные расчеты.
10. Управление курсовыми валютными разницами, выбор момента оплаты товара, прогнозирова-
ние курсов валют и пр.
Считаем, что предложенные нами пути приведут к оптимизации внешнеэкономической деятель-
ности предприятий и позволят увеличить эффективность деятельности.
1. Абакумова О.Г. Управление внешнеэкономической деятельностью. — М.: ПРИОР, 2004. 160 с.

2. Закон РМ Nr. 1163 от 26.07.2000 «О контроле экспорта, реэкспорта, импорта и транзита стра-
тегических товаров». В: Мониторул Офичиал ал РМ №: спец. выпуск от 01.01.2008.
3. Таможенный кодекс РМ № 1149 от 20.07.2000. В: Мониторул Офичиал ал РМ №: спец.выпуск
от 01.01.2007.
IDENTIFICAREA RISCULUI SISTEMIC ÎN CALITATE

DE PREMISĂ A CRIZELOR BANCARE
ŢÎRLEA Mariana Rodica, conf. univ., dr.,
Universitatea Creştină „Dmitrie Cantemir” Bucureşti, România
POSTOLACHE Victoria, lector,
Recent structural changes of the global financial system have led to competing theories about whether
this probability has increased or decreased. On one hand, industry consolidation, dramatic increases in capital
mobility, relaxations in international lending restrictions, and changes in capital allocation rules have raised
the specter that, for example, a credit crisis in emerging markets might bleed into developed credit markets
via disruptions in local lending channels. Conceptually, a systemic failure in the global banking system could
be defined as a failure (seizing) of the global inter-bank payment system or a loss of confidence in banks
which results in a global „bankrun”. In this article, we discuss the definitions and sources of systemic risk,
evaluate the regulations that bank regulators have adopted to reduce both the probability of systemic risk and
the damage it causes when it does occur, and make recommendations for efficiently curtailing systemic risk in
banking.
Key words: systemic risk, banking system, international contagion, vulnerabilities, financial derivatives
Globalizarea economiei mondiale şi a pieţelor financiare au generat schimbări importante în cadrul

sistemului bancar. Amploarea schimbărilor în mediul economic global şi interdependenţa lor a redus
semnificativ gradul de predictibilitate în cadrul sectorului bancar. Acest lucru se datorează, în mare parte,
548
SECŢIUNEA 5
extinderii operaţiunilor cu instrumente financiare, inclusiv cu derivatele financiare. Schimbările structurale

recente în sistemul financiar global au determinat apariţia unor opinii contradictorii cu privire la cauzele
crizelor bancare sistemice şi probabilitatea apariţei lor.
Riscul sistemic în sectorul bancar a atras în mod corect atenţia cercetătorilor financiari, precum şi
autorităţilor de reglementare şi factorilor de decizie, pornind de la geneza falimentului bancar şi a colapsulului
macroeconomic. Într-adevăr, recenta dezbatere asupra necesităţii de a reforma arhitectura financiară globală
depinde în mod critic de capacitatea sistemului de plăţi la nivel mondial de a rezista masiv, chiar dacă şocurile
economice au fost localizate. Aşa cum notează Rogoff „Mai mult, instabilitatea financiară din ţările în curs
de dezvoltare reprezintă un potenţial pericol pentru băncile din ţările industrializate” [7, p. 22]. În pofida
importanţei sale, cunoaştem puţine despre mărimea absolută a unui astfel de eşec sistemic.
Schimbările structurale recente ale sistemului financiar global au dus la teorii concurente cu privire
la posibilitatea că această probabilitate a crescut sau a scăzut. Pe de o parte, consolidarea industriei, creşteri
dramatice în mobilitatea capitalului, relaxările restricţiilor internaţionale de creditare şi modificări în regulile
de alocare de capital au sporit efectul de pe urma unor eventuale crize. De exemplu, o criză a creditelor în
pieţele emergente ar putea sângera în pieţele de credit dezvoltate prin întreruperi în canalele locale de creditare.
În schimb, alţi economişti (a se vedea mai ales, Darby) au susţinut că inovaţiile financiare recente (de exemplu,
derivatele de credit) şi activitatea sporită a intermediarilor financiari non-bancari (de exemplu, companiile
de reasigurare) pot diminua riscul de şocuri sistemice, care sunt transmise în întregul sistem bancar mondial
[3]. Într-adevăr, o mare parte din argumentele aprinse cu privire la Basel II şi în special, regulile de alocare a
creditelor s-au concentrat asupra capacităţii marilor instituţii financiare de a măsura şi gestiona riscul crizelor
de credit, fără a transmite astfel de şocuri la alte bănci pe plan intern. Se pune întrebarea - dacă aceste măsuri
vor fi adecvate şi suficiente pentru a preveni insolvenţe în urma unei dislocări macroeconomice majore.
Riscul sistemic se referă la riscul sau probabilitatea de deficienţe ale unui întreg sistem, spre deosebire de
separarea pe componente individuale şi este evidenţiat de corelarea între cele mai multe sau chiar toate părţile
participante la tranzacţie. Astfel, riscul sistemic în sectorul bancar este evidenţiat de corelaţia şi gruparea
falimentelor bancare într-o singură ţară, într-un număr de ţări, sau în întreaga lume.
Sensul exact al noţiuni de risc sistemic este ambiguu, semnifică lucruri diferite pentru oameni diferiţi.
O cercetare a literaturii de specialitate relevă trei concepte utilizate frecvent. Primul se referă la un şoc „mare”
sau macroşoc care produce efecte aproape simultane, mari, negative în majoritatea sau în toată economia
naţională sau în întregul sistem. După Bartolomeu şi Whalen, riscul sistemic „se referă la un eveniment cu
efecte asupra întregului sistem economic, bancar, financiar, sau, mai degrabă doar la unul sau câteva instituţii”
[2, p. 4]. De asemenea, Frederic Mishkin defineşte riscul sistemic ca „producerea unui eveniment care perturbă
informaţiile de pe pieţele financiare, ceea ce generează imposibilitatea de a canaliza în mod eficient fonduri
pentru aceste partide cu oportunităţi de investiţii mai productive” [6, p. 32]. Cum are loc transmiterea efectelor
de la un macroşoc la unităţi individuale, sau cum se produce contaminarea şi care unităţi sunt afectate, în
general, este nespecificat.
Celelalte două definiţii se concentrează mai mult pe nivelul microeconomic şi asupra transmisiei şocurilor
şi potenţialului de contagiune de la o unitate la alta. De exemplu, conform definiţiei a doua riscul sistemic
este „probabilitatea ca pierderile cumulate se vor acumula de la un eveniment care pune în mişcare o serie
de pierderi succesive de-a lungul unui lanţ de instituţii sau pieţe care cuprind un sistem. Riscul sistemic este
riscul unei reacţii în lanţ de domino care se interconectează” [5, p. 47]. Această definiţie este în concordanţă
cu cea a Sistemului Rezervei Federale a SUA. În sistemul de plăţi, riscul sistemic poate apărea în cazul în care
o instituţie participantă la o reţea de plăţi internaţionale private nu a putut sau nu a dorit să rezolve poziţia
datoriei nete. În cazul în care un astfel de eşec în soluţionare a avut loc, creditorii instituţiei pe reţeauă ar putea
fi, de asemenea, în imposibilitatea de a rezolva angajamentele lor [4].
De asemenea, Banca Reglementelor Internaţionale defineşte riscul sistemic astfel - „riscul eşecului
unui participant de a nu-şi îndeplini obligaţiile sale contractuale, care la rândul său, va cauza prejudicii altor
participanţi, provocând o reacţie în lanţ care duce la dificultăţi financiare mai largi” [1, p. 177].
Aceste definiţii subliniază corelaţia cu cauzalitatea şi au nevoie de legături strânse şi directe între
instituţii sau pieţe. În cazul în care primul domino cade, cade pe alţii, făcându-le să cadă şi, la rândul său, să
bată pe alţii într-un lanţ.
549
SECŢIUNEA 5
O a treia definiţie a riscului sistemic, de asemenea, se concentrează pe excedentul unui şoc extern
exogen iniţial, dar aceasta nu implică cauzalitate directă şi depinde de mai multe conexiuni indirecte. Aceasta
subliniază asemănările expunerii la risc a unei a treia părţi dintre unităţile implicate.
În calitate de surse ale riscului sistemic poate apărea:
– înclinaţia instituţiilor financiare de a asuma un nivel înalt al riscurilor externe (riscul de credit, de
lichiditate, de piaţă) în perioada avântului economic;
– existenţa legăturilor directe interbancare, ce apar în calitate de surse de contaminare.
Pentru a minimiza pierderile suplimentare, participanţii pieţei vor examina alte unităţi, cum ar fi băncile,
în care au interese economice, pentru a vedea în ce măsură acestea sunt expuse riscului. Cu cât mai asemănător
este profilul de expunere la risc pentru unitate din punct de vedere economic şi politic, cu atât mai mare este
probabilitatea pierderii şi cu atât mai probabil este că participanţii vor retrage fonduri cât mai curând posibil.
Acest răspuns poate induce probleme de lichiditate şi de solvabilitate chiar mai fundamentale. Modelul poate fi
menţionat ca un „şoc comun” sau „şoc de reevaluare” şi reprezintă corelarea fără legătura de cauzalitate directă
(cauzalitate indirectă).
În domeniul bancar, ca şi în pieţele de credit deteriorate, calitatea informaţiilor private şi publice disponibile
se deteriorează, deoarece costul informaţiilor exacte creşte şi creşte şi incertitudinea în continuare. Pentru că
mulţi dintre participanţi nu vor să-şi asume riscurile ci să fie mai degrabă în siguranţă, ei repede vor transfera
fonduri, cel puţin temporar, în perioada de confuzie, în condiţii de siguranţă sau cel puţin în cadrul unităţilor
mai sigure, fără a aştepta o analiză finală. În plus, în perioadele de incertitudine mare şi stres, participanţii
de pe piaţă tind tot mai mult să facă ajustări în cantităţile (rulează) portofoliului lor, mai degrabă decât al
preţurilor, care este, cel puţin temporar. În acest stadiu de contagiune şocurile comune apar fără discernământ,
care ar putea afecta mai mult sau mai puţin întregul univers şi reflectă o pierdere generală de încredere în toate
unităţile. Părţile solvente nu sunt diferenţiate de faliment. Deoarece aceste pârtii sunt concurente şi pe scară
largă, un astfel de comportament de către investitori este adesea menţionat ca comportament de „turmă”.
La riscul sistemic pot fi atribuite următoarele riscuri:
– riscul de dobândă;
– riscul de inflaţie;
– riscul valutar;
– riscul politic.
În conformitate cu riscurile menţionate, în opinia noastră, există trei cauze principale ale crizelor bancare
sistemice:
1. Şocurile de active - nivelul creditelor neperformante;
2. Schimbarea bruscă a cursului de schimb valutar;
3. Şocuri din pasive - panica bancară ce rezultă din retragerile masive de depozite precum şi lipsa de
lichidităţi în sistemul bancar în ansamblul său.
În literatura de specialitate, criza bancară este caracterizată de consecinţele şi factorii ce au determinat
apariţia ei.
Sistematizarea rezultatelor studiilor empirice scoate în evidenţă esenţa crizelor bancare:
– criza bancară este cauzată de perturbarea funcţionării procesului de creditare (sursa - problema
asimetriei informaţiilor şi consecinţele sale - selecţia adversă şi hazardul moral);
– criza bancară este cauzată de probleme cu datorii şi valută;
– epidemia bancară (efectul de „infecţie financiară”) distribuită prin diverse canale, cum ar fi
comportamentul capitalului străin.
550
SECŢIUNEA 5
Riscurile de piaţă Şocul lichidităţii Calitatea activelor Altele
Riscul ratei Atacul asupra Boom-ul creditar

dobânzii băncilor Manipulări cu
raportările financiare
Capitalizarea
Riscul valutar Şocurile insuficientă
externe Cerinţe prudenţiale
lejere
Riscul bursier Asimetria
informaţională
Preţurile
pentru active Fenomenul
bulelor
Cicluri economice
lungi
Fig. 1. Criterii de clasificare a cauzelor crizelor bancare

Riscul sistemic poate fi redus prin diversificarea portofoliului de instrumente financiare derivate şi joacă
un rol central în acest proces, având în vedere lipsa unor şocuri exogene. În prezenţa şocurilor, aceste instrumente
se comportă ca şi alte instrumente financiare, şi pot reduce din efectele şocurilor pentru comercianţi, brokeri şi
alţi participanţi ai sistemului bancar internaţional.
Hunter şi Marshall şi Hunter şi Smith subliniază ca importantă relaţia dintre riscul sistemic şi derivatele
financiare, având în vedere că în prezenţa riscului sistemic este nevoie de Banca Centrală pentru a acţiona ca
un furnizor de lichiditate pe pieţele financiare.
Recenta criză a dovedit cele afirmate până acum, falimentul băncilor americane a provocat crize şi
în sistemul bancar al altor sate, determinând bancherii să refuze la produsele care depind de operaţiunile
speculative. Astfel, prin limitele impuse de Basel III, sistemul bancar internaţional are speranţe de a rezista la
viitoarele şocuri şi a scăpa de reacţiile în lanţ ale unor evenimente care ar putea dăuna sistemului bancar.
În concluzie se poate spune că riscul sistemic contagios, aleator este considerat deosebit de periculos şi
indezirabil pentru că se revarsă în daune pentru ambii participanţi, care sunt percepuţi a fi solvabili din punct de
vedere economic şi care sunt consideraţi insolvabili. Deşi este relativ uşor să se distingă, după criză, solvabilul
de cel insolvabil, poate fi dificil în practică să se facă acest lucru înainte de criză. Informaţiile ex ante nu sunt
frecvent suficient de disponibile, în timp util, sau de încredere pentru a face distincţie cu multă încredere.
Băncile, de multe ori cu sprijinul activ şi încurajarea guvernelor lor, adesea nu reuşesc să divulge informaţiile
relevante şi, mai ales, cele care se apropie de insolvenţă, tind să ofere rezerve insuficiente pentru pierderi la
credite şi utilizează proceduri contabile dubioase şi, uneori, chiar frauduloase pentru a umfla rata capitalului.
Multe acţiuni de reglementare bancare au două faţete, dacă nu chiar sunt contrare. În ceea ce priveşte
riscul sistemic, pot exista situaţii în care încrederea deplină nu poate fi plasată pe ordonare privată, cu toate
acestea, dependenţa excesivă de asigurarea depozitelor şi a altor măsuri de siguranţă net guvernamentale, chiar
dacă sunt cu bune intenţii, au fost foarte costisitoare.
Scopul acestui studiu a fost de a sublinia aspectele teoretice ale riscului sistemic şi de a îndeamna
autorităţile de reglementare bancară să fie mai sensibile la modul lor de acţiune, care adesea pot afecta interesele
private de pe piaţă şi, astfel, se reduc beneficiile din acţiunile lor. Într-adevăr, se propune o strategie deliberată
551
SECŢIUNEA 5
de a căuta posibilităţile de implicare a rolul de rezervă al Guvernului şi de a maximiza eficienţa actorilor

privaţi ca prima linie de apărare împotriva riscului sistemic. Această abordare nu era pusă mult în evidenţă în
ultimele două treimi ale secolului al XX-lea. Nu este posibil nici teoretic sau empiric, să se întocmească un
bilanţ cuprinzător al tuturor beneficiilor şi costurilor produse de reglementarea bancară şi intervenţia în acea
perioadă, dar se poate susţine că aceste costuri au fost compensate de beneficii şi autorităţile de reglementare
ar putea foarte bine să contribuie la riscul sistemic la fel de mult cum l-au retardat. Sperăm că o nouă strategie
care reduce politicile guvernamentale potenţial contrare, va juca un rol decisiv în secolul al XXI-lea.
Bibliografie
1. Bank for International Settlements (BIS). 1994. 64th Annual Report. Basel, Switzerland: BIS.
2. Bartholomew, Philip; Whalen, Gary. 1995. Fundamentals of Systemic Risk. In Research in Financial
Services: Banking, Financial Markets, and Systemic Risk, vol. 7, edited by George G. Kaufman:
Greenwich, Conn.: JAI. 1995, 3–17 p.
3. Darby, Michael. Over-the-counter derivatives and systemic risk to the global financial system. În:
NBER Working Paper Series, 1994, nr. 4801.
4. Federal Reserve Board. 2000. Fedwire Statistics: Annual Volume and Value. http://www.Federalreserve.
gov/PaymentSystems/FedWire.
5. Kaufman, George G. Comment on Systemic Risk. În: Research in Financial Services: Banking,
Financial Markets, and Systemic Risk, vol. 7, edited by George G. Kaufman: Greenwich, Conn.:
JAI. 1995, 47–52 p.
6. Mishkin, Frederic. Comment on Systemic Risk. În: Research in Financial Services: Banking, Financial
Markets, and Systemic Risk, vol. 7, edited by George Kaufman.: Greenwich, Conn.: JAI. 1995,
31–45 p.
7. Rogoff, K. International institutions for reducing global financial instability. În: Journal of Economic
Perspectives 13:4: 1999, 21-42 p.
ASPECTE PRIVIND UNELE EFECTE FINANCIARE ALE

IMPERFECŢIUNILOR CONTRACTELOR BANCARE ASUPRA
CONSUMATORILOR DE CREDITE BANCARE
ŢÎRLEA Mariana Rodica, conf. univ., dr.,
Universitatea Creştinǎ „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti
Consumer’s lending activity of bank credit should be focused on correctly identifying the credit
consumer on real identification of its sources of income and / or sources of collateral income accepted by
the bank, in order to ensure the bank, on the way to refund the bank lending and the accessories related
to credit, established under the credit agreement. The credit volume will relate to the sources of revenue
resulting from the type certificates issued by the bank, the sources of income of the consumer in order to
ensure appropriate for the capacity of payment of the loan and its price on the full duration of the benefit. All
matters concerning the terms used in the content of the contract, loan, credit price, to extend the credit period,
any guarantees insurers, rights and obligations of the bank’s consumer credit and banking will be contained
in the credit agreement, according enrolling meaning of Article 1 1, 2 and 3 of Law no. 193/2000 «(1) Any
contract concluded between traders and consumers for the sale of goods or provision of services will include
contractual clauses clear, unequivocal, to understanding the self that are not required specialist knowledge.
(2) in case of doubt on the interpretation of contract terms, they will be interpreted in favor of the consumer.
(3) prohibits traders stipulation of unfair terms in consumer contracts”[1].
Cuvinte cheie: comerciant, consumator, credit bancar, contract de credit, inperfecţiuni contractuale,
clauze abuzive.
552
SECŢIUNEA 5
Cadrul conceptual consumatorului şi al comerciantului este delimitat de articolul 2 alineatul (1) şi (2)
din Legea Nr. 193 /2000, astfel cǎ, prin consumator se înţelege “orice persoana fizicǎ sau grup de persoane
fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intrǎ sub incidenţa prezentei legi, actioneazǎ
în scopuri din afara activitǎţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale. (2) Prin
comerciant se înţelege orice persoanǎ fizicǎ sau juridicǎ autorizatǎ, care, în temeiul unui contract care intrǎ sub
incidenţa prezentei legi, acţioneazǎ în cadrul activitǎţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale
ori liberale, precum şi orice persoanǎ care acţioneazǎ în acelaşi scop în numele sǎu pe seama acesteia” [1].
Comercianţii pot sǎ acorde consumatorilor credite bancare, credite pe tremen scurt în lei şi în valutǎ şi
credite pe termen mediu şi lung în lei şi în valutǎ. Creditele în lei şi în valutǎ pe tremen scurt vizeazǎ o periodǎ
de creditare de pânǎ la un an, creditele pe termen mediu în lei şi în valutǎ se acordǎ pentru o perioadǎ de
timp cuprinsǎ între 1 şi 5 ani iar creditele în lei şi în valutǎ pe termen lung au o duratǎ mai mare de cinci ani.
Contractarea unui tip de credit se realizeazǎ pe baza unei analize financiare a potenţialului consumatorului de
credit bancar şi cu respectarea condiţiilor bancare.
Codul consumului este reglementat prin Legea nr. 296/2004 , modificatǎ şi actualizatǎ prin Legea
nr. 161/2010, al cǎrui prevederi au caracter obligatoriu atât pentru operatorii economici cât şi pentru Codul
consumului, “reglementeazǎ raporturile juridice între operatorii economici şi consumatori, cu privire la
achiziţionarea de produse şi servicii, inclusiv a serviciilor financiare, asigurând cadrul necesar accesului la
produse şi servicii, informării lor complete şi corecte despre caracteristicile esenţiale ale acestora, apărării şi
asigurării drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor împotriva unor practici abuzive, participării
acestora la fundamentarea şi luarea deciziilor ce îi interesează în calitate de consumatori” [2].
La baza acestor reglementǎri stau urmǎtoarele principii:
“a)contradictorialitatea – presupune asigurarea posibilităţii persoanelor aflate pe poziţii divergente de a
se exprima cu privire la orice act sau fapt care are legătură cu posibila încălcare a dispoziţiilor privind protecţia
consumatorilor; b)celeritatea procedurii de cercetare – presupune obligaţia autorităţii competente în domeniul
protecţiei consumatorilor de a proceda, fără întârziere, la cercetarea sesizării consumatorilor, cu respectarea
drepturilor persoanelor implicate şi a regulilor prevăzute de lege; c)proporţionalitatea – conform căreia trebuie
respectat un raport corect între gravitatea sau consecinţele faptei constatate, circumstanţele săvârşirii acesteia şi
măsura sancţionatorie aplicată; d)legalitatea măsurilor propuse/dispuse – presupune că autorităţile competente
nu pot propune/dispune decât măsurile prevăzute de lege; e) confidenţialitatea – obligaţia personalului din
cadrul autorităţilor competente de a păstra confidenţialitatea datelor, actelor, informaţiilor de orice natură,
prin a căror divulgare se pot aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice, care sunt sau pot fi menţionate în
aceste informaţii; f) recunoaşterea reciprocă – orice produs legal fabricat sau comercializat într-un stat membru
al Uniunii Europene sau în Turcia ori fabricat în mod legal într-un alt stat aparţinând Spaţiului Economic
European este admis pe teritoriul României, dacă oferă un grad echivalent de protecţie cu cel impus de normele
române” [2].
Obiectivele statului în domeniul protecţiei consumatorilor sunt reglementate la articolul cinci al Codului
consumului şi urmǎreşte:
a) protecţia consumatorilor împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau de a li se presta un serviciu
care ar putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea ori să le afecteze drepturile şi interesele
legitime;
b) promovarea şi protecţia intereselor economice ale consumatorilor;
c) accesul consumatorilor la informaţii complete, corecte şi precise asupra caracteristicilor esenţiale ale
produselor şi serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât
mai bine nevoilor lor;
d) educarea consumatorilo cu privire la modul de obţinere şi de restituir;
e) despăgubirea efectivă a consumatorilor;
f) sprijinirea consumatorilor sau a altor grupuri sau organizaţii reprezentative de a se organiza, pentru
a-şi expune opiniile în procesele de luare a unei decizii care îi priveşte;
g) promovarea cooperării internaţionale în domeniul protecţiei consumatorilor şi participarea la
schimburile rapide de informaţii;
553
SECŢIUNEA 5
h) prevenirea şi combaterea, prin toate mijloacele, a practicilor comerciale abuzive şi a prestării

serviciilor, inclusiv a celor financiare care pot afecta interesele economice ale consumatorilor” [2].
Cu privire la înţelesul termenilor utilizaţi privind protecţia consumatorilor, aceştia sunt enumeraţi în
anexa la Codul consumului.
Potrivit Codului consumului, drepturile consumatorilor constau în; „protecţia împotriva riscului de a
achiziţiona un produs cu atingerea drepturilor şi intereselor legitime; dreptul de a fi informaţi complet, corect
şi précis în aşa fel încât decizia să corespundă cât mai bine nevoilor lor, precum şi de a fi educaţi în calitatea
lor de consumatori; dreptul de a avea acces la pieţe care le asigură o gamă variată de produse; dreptul de
a fi despăgubiţi în mod real pentru pagubele generate de calitatea necorespunzătoare a produselor; dreptul
de a se organiza în asociaţii ale consumatorilor, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor; dreptul de a
refuza încheierea contractelor care cuprind clauze abuzive,; dreptul de a nu li se interzice de către un operator
economic să obţină un beneficiu prevăzut în mod expres de lege” [2].
Codul consumului stabileşte drepturile consumatorilor la încheierea contractelor cu operatorii economici.
drepturile consumatorilor constau în faptul cǎ:
n orice contract va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, care nu necesitǎ cunoştinţe de
specialitate;
n informaţii care sǎ conţină indicaţii corecte şi clare, care să nu permită interpretări echivoce ale
acestora;
n în situaţia în care clauzele contractuale conţin dubii, acestea vor fi interpretate în favoarea
consumatorului;
n sunt interzise înscrierea dee clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
O clauză contractuală care nu a fost negociată va fi considerată abuzivă dacă:
– are efecte în detrimentul consumatorului;
– este contrarǎ cerinţelor bunei-credinţe;
– produce un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.
n o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată dacă aceasta a fost stabilită fără a da
posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei;
n dacǎ anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct
cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor legale pentru restul contractului, în cazul în care
o evaluare globală a contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant.
n dacă un comerciant pretinde că o clauză preformulată a fost negociată direct cu consumatorul este de
datoria lui să prezinte probe în acest sens;
n contractul trebuie sǎ conţinǎ numele şi prenumele şi semnătura consumatorului;
n contractul trebuie sǎ conţinǎ clauza expresă despre dreptul de denunţare unilaterală a contractului;
n contractul se va întocmi în douǎ exemplare, câte un exemplar pentru fiecare parte;
n contractul reprezintǎ proba în faţa organelor de control;
n consumatorul poate proceda la denunţarea sau rezilierea contractului;
n nu poate fi anulat sau restrâns de nicio clauză contractuală sau înţelegere între părţi, în cazurile
prevăzute de lege, aceasta fiind considerată nulă de drept. Drepturile părţilor referitoare la o justă
despăgubire nu vor fi afectate în cazul denunţării unilaterale.
Legea 193/2000, prezintǎ la articolul 4, punctul şase condiţiile în care o clauză pote a fi considerată
abuzivă:
1. clauza sǎ nu se refere la obiectul principal al contractului;
2. clauza sǎ nu fie înscrisǎ în contractual de credit bancar în urma negocierii acesteia;
3. clauza apǎrutǎ ca o consecinţǎ a lipsei de negociere să conducǎ un dezechilibru semnificativ între
drepturile şi obligaţiile părţilor;
4. dezechilibrul creat de clauzǎ să fe contrar bunei credinţe.
Relaţia contractualǎ între comerciant(bancǎ) şi consumator, are la bazǎ contractul de credit sau convenţia
de credit. Analiza a documentaţiei de credit se realizeazǎ de cǎtre bancǎ pe baza informaţiilor furnizate de
cǎtre consummator şi aplicaţiile informatice în vederea diminuǎrii riscului privind persoanele rǎu platnice şi
554
SECŢIUNEA 5
posibilitatea acoperii lunare a datoriei angajate faţǎ de bancǎ.

Suma primitǎ de consumator în baza contractului de creditare se realizeazǎ în baza termenilor care sunt
stabiliţi la condiţiile generale şi la condiţiile speciale conţinute în contractul de credit sau în convenţia de credit
– aşa cum este denumitǎ în practica bancarǎ.
La data semnǎrii contractului de credit bancar pǎrţile consimt acordul de voinţǎ cu privire la relaţia
contractualǎ.
Totuşi, practica a dovedit existenţa clauzelor abuzive în derularea succesivǎ a contractelor de creditare
bancarǎ. La un credit bancar acordat în sumǎ de 40.000 franci elveţieni, pentru nevoi personale, consumatorul
constatǎ faptul cǎ actul adiţional la Convenţia cadru de credit aduce modificǎri fǎtǎ de situaţia iniţialǎ cu privire
la:
1. rata dobânzii curente care iniţial a fost de 4,21%, dobândă fixă, a fost modificata ulterior în dobândă
variabilă;
2. data ajustării dobânzii este rezervatǎ bǎncii în cazul unor schimbări semnificative pe piaţa monetară
şi modificată ulterior cu LIBOR;
3. comision de risc este redenumit în comision de administrare credit 0,16 % pe lună, aplicat la
soldul creditului condiţionat de plata acestuia la scadenţa creditului;
4. ne semnarea dc către împrumutat a actului adiţional anterior menţionat este considerată acceptare
tacită.
În acest caz, consumatorul a solicitat să se constate nulitatea absolută parţială a actului adiţional la
convenţia de credit cu stabilirea situaţiei anterioare, restituirea sumelor percepute cu titlu de comision şi
anularea clauzelor abuzive.
Instanţa a constatat faptul cǎ acest consumator de credit bancar a semnat conţinutul preformulat al
contractului fǎrǎ posibilitatea negocierii, iar prin actul adiţional beneficia de clauze care să-l defavorizeze şi
care conduceau la dezechilibre semnificative.
Sursa acestor clauze abuzive o reprezintǎ imperfecţiuni constatate în contractul cadru la capitolele:condiţiile
generale şi la condiţiile speciale şi actele adiţionale ulterioare la contractul de adeziune :
– modificǎri ale ratei dobânzii curcnte;
– modificǎri de curs valutar;
– redenumirea unor comisioane;
– la apariţia sunor schimbări semnificative pe piaţa monetară, plata unui comision de penalizare, fǎrǎ a
se preciza întelesul acelor schimbǎri semnificatieve;
– la apariţia sunor schimbări semnificative pe piaţa monetară plata unui comision de risc, fǎrǎ a se
preciza întelesul acelor schimbǎri semnificatieve;
– modificǎri de preţ ale creditului acordat pe parcursul executǎrii succesive a contractului de creditare
bancarǎ;
– modificări de interpretare ale legilor;
– în cazul creditelor pe termen lung modificările legislative pot afecta costurile suplimentare fǎrǎ
posibilitatea consumatorului să cunoascǎ dacă majorarea dobânzii este impune;
– imposibilitatea de a transforma creditul primit în valtǎ, în moneda naţionalǎ;
– elaborarea de acte adiţionale la contractul de creditare fǎrǎ o notificare prealabilǎ a consumatorului;
– folosirea contractelor preformulate;
– utilizarea dobânzii variabile;
– utilizarea comisioanelor de impreviziune;
– neprecizarea în contract a dobânzii anuale efective;
– utilizarea unui comision de penalizare dupǎ cinci zile de neplatǎ;
– invocarea de cǎtre bǎnci a modalitǎtilor de calcul a dobânzilor; de exemplu faptul cǎ pânǎ în anul 2010
nu au existat prevederi legale, respectiv pânǎ la apariţia OUG 50/2010 .
Directiva nr. 93/13/CEE , la art. 4 paragraful 1, apreciazǎ cǎ: „Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu
se asociază nici cu definirea obietului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ
şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care
555
SECŢIUNEA 5
aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil”.

1. Legislaţia în materia protecţiei consumtorilor consumatori de credite bancare a fost armonizatǎ cu
legislaţia comunitarǎ.
2. Cdrul legal actual care priveşte protecţia consumtorilor de credite bancare, vizeazǎ numai protectia
persoanelor fizice.
3. Se impune extinderea protecţiei şi pentru consumatorii de credite bancare persoane juridice deoarece
şi acestea sunt consumatore de credite bancare..
4. Contractele încheiate de către comercianţi(bǎncile) cu consumatorii de credite bancare sunt
contracte preformulate, sunt contracte de adeziune ale comerciantilor. Fiind contracte de adeziune,
consumatorii nu pot să procedze la negocierea clauzelor din contractul de creditare bancarǎ. Ca
urmare, consumtorii de credite bncare sunt obligaţi să accepte contractile în forma stabilitǎ de către
bancă. Lipsa oricărei negocieri asupra contractului este în contradicţie cu principiul bunei credinţe ce
guvernează contractele.
5. Codul consumului nu interzice nici o clauză.
6. Codul consumului prezintǎ condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o clauză contractualǎ pentru
a nu deveni o clauzǎ abuzivǎ;
7. Imperfecţiunle conţinute în contractele de credit bancar şi în actele adiţionale la contractual de credit
sau la convenţia cadru de creditare pot conduce la idenificarea de clauze abuzive.
8. Imperfecţiunle conţinute în contractele de credit bancare au condus la suportarea efectivǎ de
cǎre consummator a unor costuri suplimentare ale creditului datorate modificǎrilor la dobânzi şi
comisionelor bancare.
Bibliografie
1. Conract de credit pentru nevoi personale şi Act adiţional la convenţia cadru de creditare bancarǎ.
2. DIRECTIVA 93/13/CEE A CONSILIULUI din 5 aprilie 1993, privind clauzele abuzive în contractele
încheiate cu consumatorii.
3. Legea Nr. 193 /2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi
consumatori.
4. Legea nr. 296/2004 privind Raporturile contractuale între operatorii economic şi consumatori.
5. OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.
556
SECŢIUNEA NR. 6
ASPECTE SOCIALE ȘI JURIDICE A ASIGURARII SECURITATII NATIONALE
DIMENSIUNEA ECONOMICA A SECURITATII NATIONALE

A RM PRIN PRISMA SANCTIUNILOR ECONOMICE
ANTOCI Natalia, magistru in REI, drd., USM
The outlook is based on a complete understanding of national security, its multidimensional and
interdependent nature that is influenced not only by the state of art within the political, military and public
order in the country, but as well by the economic, social- cultural, ecological and energy environment. The
outlook establishes clear criteria which must comply with the national security system, such as: ensuring
of democratic principles, development of market economy, maintaining good relations with neighbouring
countries, ensuring proper level of classified information.
Key-words: sanctions, embargo, retaliations, globalization
Pe măsura evoluţiei omenirii au crescut în mod normal numărul şi dificultatea problemelor cu care
acestea s-au confruntat, şi de aici, amplificarea necesităţii unor reglementări mai bine conturate,
la început orale după care stipulate în formă scrisă la care se raportau toate acţiunile desfăşurate
de respectivele comunităţi. Apariţia formelor superioare de organizare, culminând cu statul, a sporit rolul
regulilor şi principiilor după care acestea se dezvoltă, iar toate au fost structurate în legi care au căpătat putere
de obligaţie pentru toţi cei care constituiau statul. Statele şi relaţiile dintre ele au condus la o nouă situaţie când
aceste noi realităţi trebuiau reglementate cu referire la viaţa internaţională care a evoluat până la stadiul de
astăzi. Contagiunea rapidă a crizei economice mondiale din ultimii ani şi efectele acesteia sunt un exemplu
elocvent al actualităţii studierii proceselor sancționate a economiei mondiale. Ţările care urmează calea
globalizării, pentru a-şi normaliza viaţa economică, conform cerinţelor economiei de piaţă modernă, trebuie să
soluţioneze un şir de probleme, printre care reorientarea şi extinderea relaţiilor externe, eficientizarea relaţiilor
regionale şi găsirea unei poziţii competitive în economia mondială. Pentru Republica Moldova, cu o economie
relativ nedezvoltată, problemele ajustării la exigenţele şi standardele mondiale economice sunt deosebit de
actuale şi ţin de tendinţele obiective ale globalizării.
Din totalitatea problemelor de asigurare a stabilităţii în dezvoltarea economică a ţărilor în tranziţie,
pot fi menţionate: restructurarea comerţului exterior pentru a utiliza eficient avantajele comparative în cadrul
diviziunii mondiale a muncii, determinarea segmentului avantajos în integrarea la nivel subregional şi regional,
schimbarea radicală a politicii de atragere a capitalului străin. Orice modificare care intervine în societatea
internaţională se reflectă în prevederile dreptului internaţional public care este şi un instrument al politicii
internaţionale.
Am simţit nevoia acestor consideraţii pentru a situa sancţiunile în ansamblul dreptului internaţional
public contemporan şi implicit a ordinii juridice internaţionale. Sancţiunile sunt un instrument de natură
diplomatică sau economică, având drept scop să determine o schimbare la nivelul unor activităţi sau politici
care duc la încălcarea legislaţiei internaţionale sau a drepturilor omului, precum şi la nivelul politicilor care nu
respectă statul de drept sau principiile democratice.
Ele pot include embargouri ,restricţii specifice sau generale (interdicţii privind importurile şi exporturile),
restricţii financiare, restricţii privind admiterea (interdicţia de acordare a vizelor sau interdicţia de călătorie),
precum şi alte măsuri, după caz. Se aplică, de asemenea, sancţiuni fără folosirea forţei armate ca răspuns
la acte inamicale sau ilicite ale altui stat sau alte state. Acestea sunt: retorsiunea, represaliile, embargoul,
boicotul, blocada maritimă paşnică.
Embargoul este o formă de represalii și în general ele se clasifică în două categorii:
1) represalii care nu implică utilizarea forţei;
2) represalii armate distincţia între aceste categorii este evidentă.
557
SECŢIUNEA NR. 6
Mai puţin clară este distincţia dintre represalii armate şi război. Teoreticienii susţin că, represaliile
reprezintă o „ intervenţie limitată în sfera de interese ale statului ” iar războiul o intervenţie nelimitată”. O
serie de jurişti afirmă că represaliile sunt specifice sau mai precis, limitate, în timp ce războiul ar avea un
caracter nelimitat.
Ca şi Consiliul de Securitate al ONU, în ultimii ani, UE a aplicat, în general, măsuri restrictive de tipul
embargourilor asupra armelor, restricţiilor economice şi financiare şi restricţiilor privind admiterea. Consiliul
UE a adoptat orientări privind aplicarea şi evaluarea măsurilor restrictive (sancţiunilor) în cadrul politicii
externe şi de securitate comună, care oferă îndrumări cu privire la problemele comune şi conţin formule
standard şi definiţii comune care pot fi utilizate în normele de aplicare a măsurilor restrictive.
Actualitatea temei pentru R. Moldova rezidă în faptul că un set de probleme specifice, ce nu sânt
caracteristice altor ţări în tranziţie, necesită să fie studiate şi soluţionate. Putem evidenţia astfel de particularităţi:
necesitatea de a crea cadrul instituţional statal, a modifica esenţialmente structura economiei naţionale şi a o
respecializa, având în vedere tendinţele de orientare europeană şi mondială etc.
Republica Moldova, în calitate de stat care nu dispune de resurse energetice pe teritoriul său, depinde în
mare măsură de comerțul exterior. Pe de o parte, R. Moldova se bazează pe import pentru asigurarea cu resurse
materiale și tehnologice necesare pentru dezvoltarea sferei productive. Pe de altă parte, exportul reprezintă un
factor esențial pentru sporirea competitivității fiind o modalitate de participare la schimburile internaționale,
o sursă de venit în valută străină și o posibilitate de achiziționare a resurselor necesare pentru o activitate
productivă internă. Din punct de vedere regional, R. Moldova depinde de piețele de desfacere ale două mari
grupuri de țări: UE și CSI, mai mult de 90 % din exporturile R. Moldova fiind destinate acestor grupări
regionale. Încă de la începutul activității economice externe a R. Moldova, CSI era destinația preferată pentru
exportatorii autohtoni, în anul 2001, exporturile spre țările CSI având o pondere de peste 60 % din total,
cuantificând 344,1 milioane dolari SUA, pe cînd exporturile spre țările UE au înregistrat doar 182 milioane
dolari SUA cu o pondere de 32,2 % din totalul exporturilor.
Cu toate acestea, începând cu anul 2001, are loc descreșterea lentă a volumului exporturilor destinate
spațiului CSI în favoarea exportului spre țările UE. Această tendinţă s-a accentuat în special după anul 2006,
odată cu reducerea livrărilor spre Federația Rusă ca rezultat al embargoului impus producției vinicole autohtone,
astfel încît exporturile către țările CSI s-au diminuat cu 20,6 %, iar volumul producției agroalimentare
(principala categorie destinată exportului) s-a redus cu 11,5 %. Astfel, în 2006, volumul exporturilor spre
UE pentru prima dată a devansat volumul exporturilor spre CSI, ajungând la 51,1 % din total. Reorientarea
exporturilor spre UE a continuat și în anii următori astfel încît, în anul 2008 acestea au însumat 820,0 milioane
dolari SUA, în creștere cu 20,7 procente față de anul 2007, (deținând o cotă de 51, 4 puncte procentuale din
totalul de exporturi).
În anii 2007-2008, la fel ca și importurile exporturile au crescut brusc, cuantificând 1341,8 și respectiv
1597,3 milioane dolari SUA. Criza financiară mondială și-a lăsat amprenta și asupra comerţului exterior al
R. Moldova. Falimentarea multor întreprinderi cu capital străin, dar și scăderea capacității de cumpărare pe
principalele piețe externe de desfacere a determinat o contractare a exportului în anii de post-criză (2009-
2010), acumulând doar 1282,9 milioane dolari SUA. Relansarea activității de export are loc în anii 2011-2012
cînd acesta a însumat peste 2216,8 și 2161,8 respectiv, milioane dolari SUA.
După o evoluţie negativă în anul 2012, în anul 2013 atât ritmul anual al exporturilor, cât şi cel al
importurilor a revenit pe banda pozitivă, consemnând valori semnificative, însă net inferioare celor din anii
2010 şi 2011.
Însă Republica Moldova, bazându-se doar pe două piețe regionale de desfacere, este intens supusă
contagiunii riscurilor și șocurilor din exterior. Este de menţionat faptul că principalii parteneri comerciali ai R.
Moldova sunt România, Ucraina și Federația Rusă. Practica a demonstrat că cele mai instabile sunt piețele CSI,
această afirmație fiind demonstrată de embargourile la produsele agro-vinicole din 2006 și 2013 impuse de
Federația Rusă; criza politică din Ucraina care ar putea avea implicații majore asupra comerțului exterior al R.
Moldova (nu doar explicite ci și implicite, ținând cont de faptul că o mare majoritate a rutelor comerciale ale
exportatorilor și importatorilor autohtoni care au diferite țări ca destinație trec prin portul Odessa; adoptarea
de către Federația Rusă a deciziilor economice în baza considerentelor politice etc.
558
SECŢIUNEA NR. 6
Din luna iulie 2014 Rusia a interzis importul de fructe şi conserve moldoveneşti pe piaţa sa. Din
septembrie 2014 au intrat în vigoare taxele vamale aplicate pentru restul produselor şi mărfurilor importate din
Moldova. Ulterior, de la sfârşitul lunii octombrie, a fost interzis şi importul de carne din Republica Moldova şi
produse derivate. Masurile luate de către Rusia sunt răspunsuri la sancţiunile instituite de Uniunea Europeana
împotriva Moscovei pentru rolul ei destabilizator in criza din Ucraina.
Prin urmare, dacă Republica Moldova doreşte să implementeze proiecte majore, trebuie să demonstreze
că este o ţară pe deplin independentă, care poate garanta stabilitatea politică şi economică.
Ţinînd cont de gradul înalt de integrare a R. Moldova în fluxurile economice regionale şi internaţionale
şi de gradul înalt de expunere la condiţiile economice globale, R. Moldova are nevoie să-şi valorifice pe
deplin potenţialul productiv, competitiv, uman etc., pentru a înfrunta provocările sancționale , dar şi pentru a
beneficia pe deplin de avantajele acesteia.
Pentru supravieţuirea în mediul concurenţial mondial, întreprinderile Republicii Moldova trebuie sa
fie transparente pentru ideile inovative, moduri noi de activitate, noi instrumente şi tendințe. Ele, de asemenea,
trebuie să dispună de posibilităţi corespunzătoare pentru implementarea unor astfel de inovaţii şi obţinerea
avantajelor de la utilizarea lor.
La consolidarea poziţiilor ţării în economia mondială ar contribui majorarea competitivităţii şi
perfecţionarea mecanismului de reglementare de stat a relaţiilor economice externe, ţinând cont de sarcinile
reformelor structurale. Acest mecanism urmează a fi orientat astfel, încât, pe de o parte, să nu apară obstacole
suplimentare pentru exportul şi importul mărfurilor şi serviciilor, iar pe de altă parte, să se intensifice susţinerea
unor sectoare ale producţiei autohtone, pentru a intensifica activitatea întreprinderilor, ramurilor potenţial
capabile de a suporta concurenţa. Fără un sistem activ de susţinere de stat este destul de dificil a asigura
extinderea exportului, chiar dacă ramurile vor fi în stare de a concura cu producătorii străini, conform preţurilor
şi calităţii.
Una dintre exigenţele fără alternativă pentru Republica Moldova este orientarea prin crearea mediului
respectiv, ce ar asigura garanţii de protecţie și securitate națională Actualmente, politica economică a statului
trebuie direcţionată spre întreprinderea eforturilor pentru crearea unui mediu favorabil sau în acordarea unor
facilităţi permanente şi promovarea oportunităţilor și asigurarea accesului investitorilor la zonele economice
libere, parcurile industriale etc. Strategia Republica Moldova trebuie să se axeze pe export, pe atragerea
investiţiilor străine, pe îmbunătăţirea calităţii produselor conform standardelor internaţionale,pe asigurarea
securității naționale.
Aprofundarea cooperării cu Uniunea Europeană, prin semnarea Acordului de Asociere şi aderarea la
Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (ZLSAC), ar permite reorientarea infrastructurii economice
spre standardele UE, iar pe termen lung va duce la creşterea competitivităţii produselor moldoveneşti.
În fine, procesul sancțional nu poate fi evitat, atîta timp cât nici o ţară nu-şi poate asigura prosperitatea
autoizolându-se, fără a participa la fluxurile internaţionale de capital, diviziunea internaţională a muncii,
cooperarea economică etc. Astfel, singura soluţie rămasă este adaptarea la provocările şi tendinţele globalizării,
dar şi valorificarea acestora din plin, prin prisma integrării economice regionale, deschiderii spre fluxurile
internaţionale de investiţii, importul noilor tehnologii, adaptarea la standardele şi normele internaţionale în
domeniul infrastructurii economice etc.
Bibliografie
1. Bari, Ioan. Economia Mondială / Ioan Bari – București: Editura Didactică și Pedagogică, 1994.
2. Bari, Ioan. Globalizare şi probleme globale / Ioan Bari, red. Țăranu, Carmen. – București : Ed.
Economică, 2001.
3. Galaju, Ion. Organizatii Economic Internationale. Chişinău, 2008.
4. Sută, N. Comerţ Internaţional şi politici comerciale Vol. I, II. Bucureşti, 2003
Acordul de Asociere RM – UE.
5. http://eeas.europa.eu/moldova/assoagreement/assoagreement-2013_en.htm.
6. http://www.statistica.md.
559
SECŢIUNEA NR. 6
7. Programul de activitate al Guvernului Republicii Moldova Integrarea Europeană: libertate,

democrație, bunăstare2013-2014. http://www.gov.md/doc.php?l=ro&idc=445&id=6413.
8. Acord privind Zona de Comerţ Liber din cadrul CSI http://www.mec.gov.md/ sites/default/files/
document/attachments/acord-privind-zona-de-comert-liber-din-cadrul-csi.doc.
IMPACTUL REGIMURILOR POLITICE ASUPRA REFORMĂRII

PROCESELOR ECONOMICE
Oxana BARBĂNEAGRĂ, dr., conf. univ., ASEM
Global changesin social relations, which started in XX century andclearlyoutlinedat the end ofit,have
determined changes inproperty relations. Different results,in reformingproperty relations, obtained by various
countries, are explained by thechoiceof privatizationobjectives: greater socialequity, increasedcontribution to
the budget orincreasing the efficiency ofprivatized enterprises. CurrentlymanyCEE countries,aimed atattracting
foreign direct investment and efficiency, have become membersof the EU. Until the globaleconomic crisis their
economies were characterized byhigh ratesof development, while the CIS countries were facing a situation
when the “aggressive hand” of interestgroupsreplaced the “invisible hand”of the market. Therefore arises a
question: what factors, along with the economic objectives, have determinedtheir methods ofprivatization?
Cuvinte cheie: ordine economică, proprietate, regim politic, reformare economică.
Schimbările globale în relaţiile sociale, începute în sec. XX şi conturate evident spre finele lui, au
determinat necesitatea modificării relaţiilor de proprietate. Rezultatele diferite ale reformării relaţiilor de
proprietate, obţinute de diferite ţări, se explică prin alegerea obiectivelor privatizării: echitate socială mai
mare, defalcări sporite în buget sau creşterea eficienţei întreprinderilor privatizate. Actualmente multe din
ţările Europei Centrale şi de Est, orientate spre eficienţă şi atragerea investiţiilor străine directe, au devenit
membre ale Uniunii Europene, economia lor, până la declanşarea crizei economice mondiale, caracterizându-
se prin ritmuri înalte de dezvoltare. În ţările CSI, însă, s-a creat situaţia când „mâna agresivă” a grupelor de
interes a înlocuit „mâna invizibilă” a pieţei.
Teoriile neoclasice, clădite pe un fundal rigid al relaţiilor de piaţă, sunt puţin adecvate pentru analiza
economiilor aflate în transformare continuă. Din care motiv analiza schimbărilor majore trebuie să fie clădită,
preponderent, pe teorii instituţionaliste, una din ele fiind cea a ordinii economice. Problema ordinii economice
apare ca obiect de cercetare preponderent în perioade istorice caracterizate prin transformări sistemice de
proporţii. Anume în asemenea situaţii din haosul format se cere clădită o nouă ordine în domeniul politic,
economic şi instituţional care, ulterior, prin interese, ameninţări şi valori se încearcă a fi menţinută.
Istoria ordinilor economice denotă, că evoluţia societăţii este urmată de un permanent proces de
redistribuire a obiectelor şi drepturilor de proprietate. Pentru Republica Moldova, cercetarea problemelor ce
ţin de fenomenul proprietăţii are o importanţă deosebită deja prin faptul că, pe parcursul secolului XX, relaţiile
de proprietate au trecut printr-o reformare dublă: la începutul secolului totalitatea formelor proprietăţii private
au fost transformate forţat în forme ale proprietăţii socialiste, iar la finele secolului deja proprietatea socialistă
a fost supusă transformării.
Problema fenomenului proprietăţii este actuală şi pentru ţările dezvoltate în legătură cu evoluţia
proprietăţii personale şi cu valul de naţionalizări. Tot mai acută devine problema proprietăţii mondiale, legată
de asemenea obiecte, ca mediul subteran, oceanul planetar, spaţiul cosmic, proprietatea devenind, prin aceasta,
un fenomen al ordinii mondiale.
Majoritatea statelor post-socialiste au ales, totuşi, privatizarea ca modalitate mai rapidă de constituire
a sectorului privat. Rolul privatizării în procesul de tranziţie este reflectat de monitoringul efectuat de BERD
asupra a 27 ţări ex-socialiste.
560
SECŢIUNEA NR. 6
Evaluarea indicatorilor este prezentată în punctaj de la 1 la 4+, unde 1 caracterizează lipsa totală a
procesului de reformare a economiei, iar 4+ - atingerea standardelor caracteristice pentru ţările cu economie
de piaţă dezvoltată. Punctajul atribuit reflectă evaluările specialiştilor BERD în funcţie de o serie de criterii
(tab. 1).
Tabelul 1
Clasificarea unor indicatori ai procesului de tranziţie
Aspectul Categoria Deservirea categoriei

tranziţiei
1 2 3
1 Ponderea proprietăţii private este nesemnificativă
2 Planul de privatizare este finalizat, au fost deja vândute unele întreprinderi
3 Peste 25% din fondurile întreprinderilor mari se află în proprietate privată sau în proces de
Privatizarea privatizare, dar există probleme serioase în domeniul managementului corporativ
întreprinderilor
mari 4 Peste 50% din fondurile întreprinderilor industriale şi agricole se află în proprietate privată,
managementul corporativ este substanţial ameliorat
4+ Peste 75% din fondurile întreprinderilor se află în proprietate privată, managementul corporativ
este eficient
1 Rezultatele sunt nesemnificative
2 Ponderea întreprinderilor mici este nesemnificativă
Privatizarea 3 Programul complex de privatizare este în faza finală de îndeplinire
întreprinderilor
mici 4 Procesul de privatizare a micilor întreprinderi este finalizat, începe procesul de vindere-
cumpărare a drepturilor de proprietate în cadrul sectorului privat
4+ Lipsa proprietăţii publice în cadrul micului business, posibilitatea vinderii-cumpărării
pământului
Reforme Măsurile sunt reflectate pe cinci domenii: electroenergetic, drumurile auto, căi ferate, comunicaţii, gospodărie
infrastructurale comunală.
Notă: semnificaţia „+” şi „-” sunt obţinute prin însumarea la valoarea întreagă a 0,33 şi corespunzător,
scăderea ei (punctajul 2,3 va fi identificat ca 2+, punctajul 2,8 ca 3-)
Neomogenitatea rezultatelor obţinute în urma privatizării în diferite ţări se explică, în mare parte,
prin alegerea diferitor priorităţi. Metoda privatizării, transparenţa şi caracterul deschis al procesului au avut
importanţă şi ele. Anume din aceste considerente există atâtea rezultate ale privatizării, câte ţări au promovat-o.
Apare întrebarea: ce factori, de rând cu obiectivele economice, au determinat alegerea metodelor de privatizare?
Punctele forte şi slabe ale formării ordinii proprietăţii în Republica Moldova faţă de celelalte ţări
europene din spaţiul postsocialist şi standardele economiei de piaţă funcţionale reflectă tabelul 2.
561
SECŢIUNEA NR. 6
Tabelul 2
Indicatorii transformărilor sistemice către anul 2012
Ţările Reformarea relaţiilor de proprietate Reformarea

structurală
Ponderea sectorului Privatizarea Privatizarea Reformarea
privat P.I.B întreprinderilor mici întreprinderilor mari întreprinderilor
Azerbaidjan 75 4- 2 2
Albania 75 4 3 2+
Armenia 75 4 4- 2+
Belarus 25 2+ 1 2-
Bulgaria 75 4 4 3-
Bosnia şi Herţegovina 60 3 3 2
Macedonia 65 4 3+ 3-
Ungaria 80 4+ 4 4-
Georgia 75 4 4 2+
Kazahstan 70 4 3 2
Republica Kârgâză 75 4 4- 2
Lituania 70 4+ 4- 3
Letonia 75 4+ 4 3+
Republica Moldova 65 4 3 2
Polonia 75 4+ 4- 4-
Rusia 65 4 3 2+
România 70 4- 4- 3-
Serbia 55 4- 4- 2+
Republica Slovacă 80 4+ 4 4-
Slovenia 70 4+ 3 3
Tadjikistan 55 4 2+ 2
Turkmenistan 25 2+ 1 1
Uzbekistan 45 3+ 3- 2-
Ucraina 65 4 3 2+
Croaţia 70 4+ 3+ 3+
Muntenegru 65 4- 3+ 2+
Republica Cehă 80 4+ 4 3+
Estonia 80 4+ 4 4-
Sursa: BERD Transition Report Update. 2012
Prin urmare, Republica Moldova se află printre fruntaşi la capitolul „liberalizare” şi printre mediocri – la
capitolul „privatizare” şi „reformare structurală”.
La capitolul reformării relaţiilor de proprietate Republica Moldova se află în rândul mediocrilor,
devansând Belarus şi Turkmenistan după indicele privatizării întreprinderilor mici şi Azerbaidjan, Belarus,
Tadjikistan şi Turkmenistan după indicele privatizării întreprinderilor mari.
Tabelul denotă, totodată, un indice a reformării structurale a întreprinderilor mai mici comparativ cu
cel al reformării relaţiilor de proprietate - din patru puncte doar două. Considerăm, că una din cauze a acestui
decalaj o reprezintă metoda incipientă de privatizare – privatizarea în masă, prin care favorurile politice au
generat lipsa mijloacelor financiare necesare restructurării.
Coincidenţele semnificative în metodele de privatizare aplicate de diferite ţări cu sisteme politice
562
SECŢIUNEA NR. 6
similare ne permit a presupune, că regimurile politice au impact asupra proceselor reformării, în general, şi
privatizării, în particular.
Figura 1. Regimurile politice şi rezultatele privatizării întreprinderilor mari

Sursa: Calculat de autor în baza datelor BERD (2012)
În democraţiile concurenţiale, în baza negocierilor la „masa rotundă” a persoanelor care exprimau interese
organizate în diapazon larg - de la sindicate la organizaţii religioase, au fost create instituţii politice de tip
parlamentar. „Forţa de gravitaţie” spre UE a creat stimulente puternice de omogenizare a cadrului instituţional,
ce a redus posibilităţile de obţinere a unor venituri speculative din privatizări. Totodată, alternanţa permanentă
a guvernelor de coaliţie a creat premise pentru o concurenţă normală între partidele politice, contribuind la
preîntâmpinarea excrocheriilor privatizaţionale de proporţii mari.
Ca urmare, graţie aplicării preponderente a metodelor vânzărilor directe, indicele privatizării
întreprinderilor mari în 2007 a atins media 4-, iar ponderea medie a sectorului privat – 76% din PIB.
În regimurile politice concentrate noile forţe au apărut nu ca urmare a negocierilor la „masa rotundă”
între potenţialii concurenţi, ci au fost create de lideri politici pentru consolidarea puterii lor. Sistemul politic
a devenit, de regulă, prezidenţial, partidele politice sunt slabe şi nereprezentative, nomenclatura veche îşi
păstrează poziţiile, mai ales în domeniul economic.
În cadrul lor privatizarea a purtat un caracter parţial şi fluctuant. Mediul instituţional inadecvat a creat
condiţii pentru speculaţii şi excrocherii privatizaţionale masive, mai ales în ţările cu bogate resurse naturale.
Posibilitatea obţinerii veniturilor de rentă a creat o rezistenţă masivă faţă de introducerea mecanismelor
concurenţiale în procesul privatizării, ea fiind materializată în corupţia îndreptată spre organele de decizie şi
barierele create de acestea în vederea consolidării puterii economice şi politice a cercurilor financiare înguste.
Ca urmare, graţie aplicării preponderente a metodelor de privatizare în masă, de răscumpărare de către
colectivele de muncă şi, ulterior, a vinderii firmelor agenţilor strategici, indicele privatizării întreprinderilor
mari a atins media 3-, iar ponderea medie a sectorului privat – 68% din PIB.
În regimurile politice non-concurente liderii politici autoritari tind spre stabilitate economică. Ferindu-
se de apariţia noilor surse concurente de putere economică şi politică, ei evită, pe cât posibil, efectuarea
reformării economice, inclusiv în domeniul relaţiilor de proprietate. Ei refuză să deschidă hotarele ţării pentru
investitorii strategici străini şi să permită formarea oligarhiei financiare în interiorul ţării. În acest scop, sunt
depuse eforturi pentru păstrarea rolului decisiv al sectorului public în economie şi asigurarea populaţiei cu
bunuri publice la nivelul atins în perioada socialistă. Aceasta pentru a preîntâmpina nemulţămirea maselor şi
563
SECŢIUNEA NR. 6
a împiedica crearea unei opoziţii politice active. Sindicatele şi organizaţiile nonguvernamentale sunt limitate
în acţiunile lor sau sunt controlate de puterea politică, iar caracterul închis al economiei reduce presiunea
externă în vederea promovării reformelor. Ca urmare, mersul reformării, inclusiv în domeniul relaţiilor de
proprietate, depinde exclusiv de preferinţele liderului politic, care, în ţările post-socialiste, este tributar al
sistemului administrativ de comandă.
Ca urmare, indicele privatizării întreprinderilor mari a atins media 2-, iar ponderea medie a sectorului
privat – 37% din PIB.
Regimurile trecute prin conflicte militare. Ţările caracterizate prin separatism etnic se confruntă cu
pericolul că guvernul, dominat de reprezentanţii altui grup etnic, va tinde să exproprieze resursele grupului
minoritar, implantând în structurile instituţionale propriile avantaje. Acest pericol determină nerecunoaşterea
din partea grupului minoritar a legitimităţii guvernanţei. În perioadele de stabilitate relativă guvernele încearcă
să promoveze reforme vaste, inclusiv în domeniul relaţiilor de proprietate, însă eforturile lor se confruntă cu
problema neîncrederii. Grupele etnice nu doresc să accepte sacrificii pe termen scurt pentru a obţine avantaje
pe termen lung.
Conflictele militare conduc la concentrarea puterii economice în mâinile comercianţilor de arme şi
a formaţiunilor paramilitare, care tind să obţină control asupra activelor publice şi reţelelor de distribuţie,
în primul rând a celor energetice. De regulă, ele menţin legături strânse cu liderii politici, cărora le acordă
suport financiar. Combinarea instabilităţii politice şi a grupurilor economice cu rădăcini în economia subterană
determină ca procesul privatizării să fie extrem de neomogen şi netransparent, asigurând o diferenţiere masivă
a veniturilor.
Ca urmare, indicele privatizării întreprinderilor mari a atins media 3+, iar ponderea medie a sectorului
privat – 70% din PIB.
În concluzie putem afirma că, rezultatele diferite ale reformării proceselor economice, obţinute în
diferite ţări, se explică prin alegerea obiectivelor, metodelor şi transparenţei privatizării. Însă coincidenţele
semnificative în metodele de privatizare aplicate în ţări cu regimuri politice similare ne permit a susţine, că
rezultatele privatizării au fost influenţate şi de factorul regimului politic.
Bibliografie
1. Hellman, J. S. Winners Take All : The Politics of Partial Reform in Postcommunist Transition. –
Washington, D. C., 1998. -World Politic. – Nr. 2. – 50 p.
2. Кудров, В. Рыночная трансформация в странах ЦВЕ: к оценке накопленного опыта// Обще-
ство и экономика. – 2006. – № 5. – C. 140.
3. Капелюшников, Р. Собственность без легитимности? // Общество и экономика. – 2008. –
№ 3. – С. 85-105.
4. Муравский, А. Tрансформация экономической системы Республики Молдова // Общество и
экономика. – 2006. – № 11-12.–C. 92-107.
5. Петраков, Н. Укрепление прав собственности: трансформировать, не разрушая // Вопросы
экономики. – 2006. – № 3. – С. 64-67.
6. Ракова, Е. Опыт проведения приватизации в отдельных странах ЦВЕ и СНГ. Уроки для Бело-
руссии// ЭКОВЕСТ. – 2006. – № 5. – C. 476.
7. Сонин, К. Институциональная теория бесконечного передела // Вопросы экономики.- 2005. -
№ 7. – C.4-18.
8. Чепурина, М.; Киселева, Е. Курс экономической теории. – Москва,1998. – 832 с.
9. Черковец, В. Н. Собственность в экономическойсистемеРоссии. – Москва: ТЕИС, 1998. –
556 с.
10. Шюллер, А.; Крюссельберк, Х.-Г. Анализ экономических систем: основные понятия теории
хозяйственного порядка и политической экономии. – Москва: Экономика, 2006. – 338 c.
564
SECŢIUNEA NR. 6
ÎNVĂŢĂMÎNTUL SUPERIOR MOLDOVENESC ŞI

SECURITATEA NAŢIONALĂ
BUGA Oleg, dr. hab. în economie, prof. univ.,
It is known that after church, the oldest and the most important leading institutes involved in any civilized
human community was and remains school. Because it is one of the resistant pillars of the society, from the
beginning it was created under the church, and the first teachers, as we know, were called dascăli - inspired
teachers, devoted and willing to guide the younger generation.
Key words: higher education, education, demographic crisis, project, national security
Se ştie că, după Biserică, cea mai veche şi importantă instituţie comunitară în orice aşezare umană
civilizată a fost şi rămâne şcoala. Deoarece este unul din pilonii de rezistenţă a societăţii, aceasta de la bun
început, a fost creată pe lângă biserică, iar primii învăţători, precum ştim, se numeau dascăli. Şi acum sunt
numiţi dascăli învăţători inspiraţi, consacraţi şi doritori să îndrumeze tînăra generaţie. Or, misiunea educaţiei
considerăm, nu constă în simpla furnizare de informaţii audienţilor, ci mai mult în provocarea interesului
acestora pentru dobândirea de cunoştinţe aprofundate. Educaţia şi învăţământul astăzi, la început de secol,
sunt elemente incontestabile a securităţii naţionale, de starea acestui sistem depinde viitorul oricărei formaţiuni
statale, starea societăţii, în general, şi a tuturor sferelor, în particular.
Învăţământului, la general, şi celui superior, la particular, în toate timpurile i s-a acordat atenţie sporită,
deoarece el produce forţă umană calificată şi inteligentă, capabilă să facă faţă competiţiilor umane, să propulseze
un stat în ierarhia mondială a reuşitelor. Făcând, de exemplu, o retrospectivă a învăţămîntului superior din
fosta URSS, menţionăm că în a. 1975 erau 856 instituţii superioare de învăţămînt, unde învăţau circa 4,9
milioane studenţi (populaţia ţării era de 245 milioane). Adică, studenţi deveneau 20-30 % din absolvenţii
şcolilor medii. Cam aşa stau lucrurile acum în majoritatea statelor dezvoltate. Astăzi în Rusia sunt 5,7 milioane
studenţi, la o populaţie de 144 milioane oameni (menţionăm, că Rusia în 2014 a mărit numărul de locuri
bugetare de la 56 pînă la 100 absolvenţi a şcolilor medii). Ca şi Republica Moldova, Rusia se va confruntă
cu o criză demografică de amploare şi în anii următori, numărul de studenţi se va micşora de circa două ori
(dar menţionăm din start că guvernul Rusiei face eforturi mari pentru stabilizarea demografică a numărului
populaţiei). În asemenea situaţie se află ţările baltice sau chiar Azerbaidjan (care este un stat cu religie islamică
şi unde procesele demografice au alte determinante). Cu asemenea probleme se confruntă şi instituţiile de
învăţămînt din România, de exemplu, la Universitatea „Ştefan cel Mare” s-au închis 3 specialităţi în 2013-
2014 din lipsă de studenţi.
Deci, una din caracteristicile ce domină învăţămîntul superior astăzi este situaţia demografică precară
de descreştere a numărului de studenţi. Cum poate fi gestionată situaţia? Este o situaţie de criză profundă,
starea cînd globalizarea ca fenomen atrage în mrejele sale învăţămîntul superior moldovenesc. Considerăm,
din start, că eforturile Ministerului Educaţiei sunt absolut corecte, ori în acest proces de globalizare Republica
Moldova nu poate rămîne o oază a necalificării, nerevitalizării învăţămîntului superior după standardele lumii
contemporane.
În alt caz, Republica Moldova o să aibă deficienţe la capitolul competiţie şi o să rămînă la nivelul statelor
africane. Republica Moldova are astăzi circa 25 instituţii superioare de învăţămînt ceea ce, considerăm, e mult.
Unele din ele au acelaşi profil, sunt situate în aceleaşi oraşe, sunt finanţate parţial de stat.
Care e rostul lor, care e rostul situaţiei date? Or, ele pregătesc profesori pentru şcoli, iar în Nisporeni,
Făleşti, Cantemir şi alte raioane nu ajung profesori. Nu e mai bine de a le comasa eficientizând folosirea
resurselor financiare, consolidînd strategiile de dezvoltare universitară, a cercetărilor ştiinţifice etc. Nu este
oare asta o problemă ce ţine de securitatea naţională, inclusiv, de securitatea economică?
Alte universităţi sunt simpli „vînzători de diplome”, or, calitatea predării, instruirii este joasă. Dacă
în România, numai de la 1 septembrie 2014 pînă la 31 decembrie 2014 a fost sistată activitatea a 4 instituţii
565
SECŢIUNEA NR. 6
superioare de învăţămînt, în ultimii 10 ani în ţara noastră numărul lor s-a mărit.
A treia grupă de instituţii de învăţămînt fac parte din categoria celor „stranii” . De exemplu, Institutul
Militar. Republica Moldova, cum se ştie, este stat neutru şi are o armată de circa 8000 de oameni. Este
necesar acest institut pe fondalul acestei situaţii? Pentru cine şi pentru ce pregătim ofiţeri? Nu e mai bine de-i
pregătit prin diferite înţelegeri în instituţii prestigioase şi cu experienţă de peste hotare? Deci, pe fondalul
înăspririi cerinţelor de BAC (absolut necesară, corectă pentru a putea pune accent pe calitate şi a putea rezista
competiţional în situaţia globalizării, inclusiv a serviciilor educaţionale, a micşorării demografice a numărului
de studenţi, or anul acesta la treapta liceală, au fost admişi doar cîteva mii de persoane), a proastei instruiri etc.
Pentru a nu pune la bătaie securitatea naţională în domeniul potenţialului uman este nevoie de măsuri radicale
atât la nivel de management universitar, cît şi ministerial.
Ce trebuie să facă universităţile şi statul pentru a păstra la nivel învatamintul superior in situaţia dată?
1. Este nevoie de atragerea studenţilor străini şi asta va depinde de poziţionarea universităţii, după
acreditare, de reitingul ei (clasificarea, parţial, în anii 2000 a fost făcută, dar nu reflectă adevărul).
Vor veni studenţi străini în Republica Moldova să înveţe? (Marea Britanie cîştigă din instruire anual
peste 3 mlrd. de lire sterline, Danemarka – 2 mlrd. euro). La ULIM şi Universitatea de Medicină vin,
în România - vin! Este nevoie de proiecte la nivelul Ministerului Educaţiei, Ministerului Afacerilor
externe de atragere a străinilor.
2. De limitat, prin măsuri ministeriale, activitatea de „ achiziţie” a abiturienţilor de către alte state
(România, Rusia, Bulgaria, Ucraina s.a). Aceiaşi situaţie este, de exemplu, în Ucraina sau Azerbaidjan
cu universităţile turceşti. Ucraina a introdus încă un examen local, de exemplu, la echivalarea
diplomei, iar Azerbaidjan restricţionează oferta, permitînd recrutarea studenţilor doar la specialităţile
ce nu sunt pe teritoriul naţional.
3. De comasat instituţiile superioare de acelaşi profil ca, de exemplu, cele pedagogice din Chişinău.
Ne-am pomenit cu un conglomerat de Universităţi, reprezentînd, în esenţă, business entităţi demne
de toată lauda pentru performantele economice înregistrate care, de facto, produc şomeri. Ori nu pot
exista dascăli ce vor preda în şcoală cu nota medie de 5-6?
4. Atragerea angajaţilor Universităţilor în proiecte ştiinţifice, de cercetare etc. Nu e mare secret că
astăzi unele din ele se dau preferenţial, cu aşa numitul „otcat” etc.
5. Să fie ridicate salariile profesorilor în licee (nu ca în 2014 de la 1 septembrie ), pentru a motiva
pregătirea către bacalaureat. De asemenea a profesorilor universitari pentru a stimula calitatea
predării. Calitatea instruirii este un element esenţial în competiţia serviciilor educaţionale.
6. Angajările în instituţiile de învăţămînt trebuie făcute în proporţie de 80-90 % doar prin concursuri.
Asta va micşora procentul nepoţilor, soţiilor, rudelor angajate. Va micşora cheltuielile pentru această
categorie de angajaţi.
7. Să fie urgentat procesul de acreditare, ori asta va permite recunoaşterea actelor moldoveneşti peste
hotare, clasificarea Universităţilor şi creşterea calităţii instruirii.
8. Să fie declarate proiecte cu interes strategic de Stat, sistemele de conlucrare cu agenţii economici
practicate la Universităţile „Alecu Russo” sau Universitatea Tehnică din Chişinău. Ministerului îi
revine misiunea de a înlesni această conlucrare şi a organiza altele. Şi prin salarizarea corectă să
fie ridicată imaginea învăţătorului, profesorului în societate, ori în ultimii ani s-a făcut totul pentru
pierderea încrederii şi compromiterea acestei meserii.
9. Să fie înăsprită lupta cu corupţia ca cel mai mare flagel ce duce la compromiterea statutului de
„profesor” . Învăţămîntul superior moldovenesc intră într-o fază nouă, aceea a restructurizării sub
influenţa mecanismelor noi a economiei de piaţă din domeniu. Se va micşora numărul de angajaţi, va
fi nevoie de mişcări revoluţionare de supravieţuire.
De aceea, managerii Universitari de toate nivelurile nu trebuie să aştepte cuminţei momentul cînd va
fi asigurat de la sine un nivel calitativ înalt de predare, învăţare şi evaluare academică , o restructurizare a
Planului-cadru, o re-dimisionare a ciclurilor de studii şi aşa mai departe . Or, cheia reuşitei rezidă în activitatea
centrată pe necesităţile şi doleanţele audientului, bazată pe interactivitate şi flexibilitate într-o lume unde e un
pas de la bine la rău, unde noţiunea de „securitate naţională” şi „educaţie” sunt sinonime.
566
SECŢIUNEA NR. 6
Învăţămîntul superior moldovenesc trece printr-o fază de restructurizare în concordanţă cu evenimentele

economico-sociale ce domină în jur. Şi Republica Moldova nu îşi poate permite luxul de a nu fi receptivă la
aceste schimbări, ori asta va bate în elementele securităţii naţionale, în potenţialul uman, în calitatea societăţii
de mîine, în capacitatea competiţională a sistemului superior de învăţămînt.
DESPRE UNELE ASPECTE ALE GLOBALIZĂRII ŞI A RĂZBOAIELOR

ECONOMICE ACTUALE IN CONTEXTUL SECURITATII ECONOMICE
BUGA Oleg, dr. hab., prof. univ.

The world economy, especially related to US relations with Russia, the European Union with Russia
is in a deep crisis. About this, allows us to affirm the evolution of international relations in the last half year.
International reality is unique, but the perception and representation that we build is different.
Key words: international relations, economic war, civil war, competition, economic space, Globalization.
Economia mondială, mai ales, ceea ce ţine de relaţiile SUA cu Rusia, a Uniunii Europene cu Rusia
se află într-o criză adîncă. Despre asta ne permite să afirmăm evoluţia relaţiilor internaţionale din ultima
jumătate de an. Realitatea internaţională este unică, dar percepţia şi reprezentarea pe care noi o construim e
diferită. În literatura de specialitate se remarcă dezbaterea dintre cei care percep politica internaţională ca fiind
expresia globalizării şi cei ce contestă acest proces! Considerăm, că disputa de idei privind structura relaţiilor
internaţionale, mai ales cele economice, nu se va încheia niciodată.
De exemplu, Immanuel Wallerstein referindu-se la globalizare, menţionează idea că o percepe doar
ca imagine fundamentală pe discurs; „....acest discurs reprezintă o enormă eroare de înţelegere a realităţii
contemporane – eroare care ne este impusă de grupuri puternice şi, mai grav, pe care ne-am impus-o singuri”.
În genere, considerăm că realitatea de azi, e o luptă a statelor şi a corporaţiilor pentru interesele sale, privind
acumularea de resurse şi vînzarea produselor (ca finalitate obligatorie a procesului economic) şi pentru a stopa
dezechilibrele economice şi a opri adevăratele războaie e nevoie de preocupări adînci pentru postarea unui
echilibru adevărat.
Mulţi analişti consideră că după acest război rece economic, izbucnit în cea mai importantă regiune
a lumii, rolul statelor se va diminua. Scopul nostru este de a analiza noţiunea de „război economic”, adică
a fenomenului în care este implicată practic toată UE, dar şi un actor important mondial - Rusia. Mai mulţi
specialişti în relaţii externe consideră că competiţia interstatală şi inter-firme este mai important de studiat,
decît fenomenul războiului economic. Dar ceia ce are loc acum între Rusia şi o bună parte a statelor UE şi
SUA, e tocmai un război economic, o confruntare ce are nevoie de a fi studiată, ori după cum se vede procesul
de globalizare, nu întotdeauna decurge paşnic, ca structură, nivel şi scop.
În literatura anilor ‘90 sau chiar din ultimii ani mai putem întîlni termeni sinonimi, ca „războiul
pantofilor”, „războiul comercial” şi altele. Şi peste tot se încearcă de a atrage atenţie asupra fenomenului şi nu
a-l explica. Aşa a fost, de exemplu, cu războiul din industria auto dintre SUA şi Japonia. Dar acum e complet
altceva. Or, părtaşii ideii că circulaţia liberă de capital şi mărfuri este un mijloc de pacificare a statelor au cam
dat-o în bară.
Elie Cohen scria că „începând cu Paul Krugman, se ştie că problema naţiunilor nu este competitivitatea,
adică să faci mai bine decît vecinul, să cîştigi segmente de piaţă, problema principală este productivitatea
sau capacitatea unei ţări de a produce mai bine şi mai ieftin, folosind capitalul său uman şi fizic, mobilizînd
resursele tehnologice şi ştiinţifice”, atunci ceea ce vedem noi acum, e altceva.
Identificarea războiului economic şi a implicaţiilor sale asupra globalizării poate părea inadecvată,
ţinând cont că, de cele mai multe ori, războaiele pe care le-a cunoscut omenirea au avut constant o componentă
economică.
567
SECŢIUNEA NR. 6
Războiul civil din Ucraina face parte dintr-o lungă serie de conflicte marcate de distrugeri de vieţi
omeneşti şi bunuri materiale, în care interesele economice joacă un rol central. Războiul implică o acţiune
violentă, de aici şi reticente în a extinde înţelesurile lui către spaţiul economic internaţional actual, unde
conceptul de competiţie, chiar dacă subînţelege existenţă de învingători şi învinşi, se îndepărtează de efectele
distrugătoare ale unui real „război”. Faptul, că războaiele economice anterioare s-au întreţesut cu acţiunile
militare, a lăsat să se creadă că ele vor dispărea în perioadele de pace, dar interesele statelor nu s-au armonizat
automat prin schimburile comerciale propulsate de globalizare, aşa cum susţineau unii neoliberali.
Privind prin prizma naţionalului, războiul economic actual începe să capete un sens ocultat nu doar de
liberalism, dar , în viziunea noastră, de marxism. În timp ce se concentra supra imperialismului ca stadiu suprem
al capitalismului, marxismul pierdea din vedere analiza neideologică a bătăliilor între economiile naţionale.
Dispariţia războiului ideologiilor nu duce deocamdată la dispariţia confruntărilor economice. Globalizarea,
prin rivalitatea pe care o induce în rîndul actorilor internaţional, duce la conflicte economice care, în anumite
condiţii, pot pune în pericol siguranţa naţională. De aceea, considerăm oportun să stabilim distincţii foarte
clare între interesul naţional şi interesul supernaţional, între obiectivele competitive ale firmelor şi acelea ale
economiilor naţionale.
În literatura de specialitate găsim, că competiţia economică mondială presupune angajarea de către state
şi firme în cursă pentru obţinerea de beneficii maxime pentru consumatori şi acţionari, astfel încît nu s-ar putea
spune că scopul principal urmărit de aceşti actori ai globalizării este distrugerea adversarilor. Menţionăm că,
paralel, distribuţia puterilor la scara globală în ultimii ani, a cunoscut modificări importante, materializate în
accentuarea alunecării de la multilateralism spre unilateralism american, ceea ce a adus la motivaţia răbufnirii
Rusiei.
Şi, după cum se vede, contrar războiului tradiţional, loviturile date în războiul economic sunt deseori
invizibile şi decisive, rareori raportate, astfel încît se poate crede că ele nu ar exista. Un mare analist Charles-
Albert Michald sublinia în lucrarea sa „Ce este globalizarea?” că „După cum în spetele statului există putere, în
spetele pieţelor, este probabil că există, de asemenea, operatori, factori de decizie privaţi sau publici, interese,
putere”. La fel de probabil, însă, este că aceşti operatori din spatele statului şi al pieţelor să conlucreze pentru
a-şi atinge interesele prin alianţe, înţelegeri temporare sau pe termen lung, în detrimentul altor state sau entităţi
economice. Omenirea are de parcurs un drum lung pînă la acel perfect „joc” mondial în care toţi participanţii
vor fi cîştigători.
Tocmai de aceea o chestiune, care merită din start clarificată, este definirea rolului statului în economia de
piaţă şi a raporturilor sale cu firmele private naţionale, a interesului naţional, a securităţii economice naţionale
în condiţiile activităţii CTN-urilor mînă în mînă cu statul etc.
Dinamica raporturilor dintre statul naţional şi firme, a cunoscut o evoluţie istorică impregnată de cultura
locală, influenţată de grupări de interese, ideologii şi evenimente externe, ceea ce face ca astăzi să fim martorii
nu al unui capitalism unic planetar, ci a unei serii întregi de variaţiuni pe aceeaşi temă, distribuite pe tot
mapamondul. Convergenţa tradiţională dintre interesele de stat şi private în cazul Japoniei sau al Coreei
de Sud, au o dimensiune istorică, vizibilă la diverse nivele şi azi. Totuşi, lipsa de identitate a marilor firme
occidentale este contrazisă de realitate; multinaţionalismul lor nu le-a desprins total de specificul naţional, în
ciuda aparenţelor. În unele ocazii, statul participă din umbră la promovarea s-au apărarea firmelor naţionale prin
mijloace mai puţin ortodoxe, precum culegerea de informaţii, contraspionajul. Astfel, măsurile mai mult sau mai
puţin discrete împletite cu patriotismul economic, aplicat de guvernul Rusiei readuce pe scena centrală statul
ca promotor al intereselor naţionale. Dar a împăca astăzi patriotismul cu globalismul sau cu integraţionismul
regional, este un demers greu de întreprins, după ce însăşi statul deschisese calea liberalizărilor financiare în
anii ‘90. Relaţiile dintre CTV cu statele de origine au îmbrăcat o mare varietate de forme, în care interesele
geo – politico-economice, ca şi cultura locală, au jucat rolul central.
Considerăm, că astăzi aceste relaţii au devenit mai complexe. Obligaţiile asumate de state în cadrul
tratatelor şi a organizaţiilor economice internaţionale, complică şi mai mult capacitatea statelor de a se implica
direct în economie (aici trebuie să fim atenţi, ori asta e la prima vedre, în realitate, noile strategii de intervenţie
sunt modernizate, redenumite şi invizibile direct).
În situaţia de azi, din punct de vedere economic, competiţia este esenţială, chiar şi la nivel de politici
568
SECŢIUNEA NR. 6
sociale. Asia, China atrage firmele străine în căutare de forţă de muncă numeroasă şi ieftină, dar nu trebuie
neglijată atractivitatea oferită investitorilor străini de avantajele fiscale acordate de stat, legile permisive de
protecţie a mediului, adică de un pachet de înlesniri pentru a atinge amplasamente de capital.
Cuvîntul cheie în economia globalizată a devenit competiţia, iar fenomenul globalizării adînceşte acest
fenomen. În lume, regiuni sau oraşe se întrec pentru a atrage şi a reţine învestitorii gata să părăsească teritoriul
în căutarea unor condiţii mai favorabile. Dacă aceste situaţii se deteriorează, se observa decăderea economică.
În această competiţie, în războaiele economice un rol important este jucat de diferenţele dintre culturi: dacă
lumea anglo–saxonă este orientată spre consum, populaţiile Europei şi Asiei încă preferă economiile. În ceea
ce priveşte fenomenul delocalizării producţiei, considerăm că diferenţele dintre costurile forţei de muncă
reprezintă cel mai important factor în relocalizarea activităţilor firmelor multinaţionale.
Deci, în condiţiile create, diferenţa (distincţia) între competiţie, război economic sau arme economice
de competiţie nu este întotdeauna clara, dar sunt elemente esenţiale ce trebuie avute în vedere in securitatea
economică. Politicile de damping, barierele comerciale, sancţiunile economice, patentele forţei de muncă,
migraţiile creierelor, creşterea sau descreşterea preţului petrolului, crizele financiare devin tot mai sofisticate şi
pot crea condiţii de subminare a unei economii naţionale, ca în cazul Rusiei de azi.
Analizînd actorii economici mondiali remarcăm faptul, că globalizarea economică este un fenomen ce
merge mână de mână cu războaie economice, competiţii etc. Metodele de ducere a acestor războaie sunt tot
mai sofisticate, un caz elocvent fiind situaţia Rusiei de azi. Relaţiile economice externe a fiecărui stat naţional
depind şi de politicile companiilor transnaţionale, dar şi de tendinţele economice persistente. Datorită vitezei cu
care se produc schimbările în mediul internaţional este mai util de a te afilia în anumite blocuri integraţioniste.
Elementele economice a globalizării, mecanismele războaielor economice trebuie adînc studiate, ori aceasta
ajută să fie înţelese cooperarea şi conflictul, viitorul dezvoltării unui stat.
REALIZAREA DREPTULUI LA UN PROCES PENAL

CONTRADICTORIAL PRIN INTERMEDIUL ÎNAINTĂRII
CERERILOR ȘI PLÎNGERILOR
COVALCIUC Ion, drd., ULIM,

Procuror adjunct al Procurorului mun. Bălți
RUSU Lucia, drd.,
Universitatea Academiei de Științe,
Institutul de Cercetări Juridice și Politice
From the perspective of system analysis the author examines the nature of competitiveness and identifies
the factors that determine its content. In the basis of decision of question of criminal procedure competitiveness
is the goal of proving the truth. In the domestic criminal procedure it is a material truth, that might be possible
only when there are two consequences: the preliminary and judicial. If the first is in the form of search, the
second - in compliance with the competitive procedures. Investigative pre-trial proceedings lead to such a
construction of the court phase in which the leading role belongs to the judge, because as the guarantor of
the legitimacy of one «master» of the case stands the subsequent examination of his work by other sovereign
entity with the participation of the parties. Given article is devoted the problems arising of the right of persons,
involved in criminal proceedings, on petitions and complaints. Attempt to modernize system of realization of
the granted right becomes.
Key words: competitiveness, search, type of criminal procedure, truth, court, contradictory, contradictory
court, criminal justice, act of justice, procedural action, impartial, hearing, judicial investigation, judicial
duel, principle, judicial fact, circumstances of the criminal case, testimony, evidences, accused, defendant.
Forma procesuală reprezintă o varietate specifică a formei activității juridico-statale, iar valoarea ei
569
SECŢIUNEA NR. 6
constă în aceea că ea pune bazele unei ordini juridice stabile, strict determinate și strict obligatorii a desfășurării
unui proces penal conform destinației și principiilor acestuia [1, p. 59]. Ea este chemată „de a asigura realizarea
a două sarcini, care deși la prima vedere ar avea repera comune, dar totuși se deosebesc: în primul rînd, de
a garanta la maximum autenticitatea datelor de fapt obținute și, în al doilea rînd, de a îngrădi drepturile și
libertățile persoanei [2, p. 47]”. Forma procesual-penală „este un sistem al instituțiilor și regulilor procesuale,
al succesiunii fazelor procesului penal, al condițiilor, metodelor și termenelor de efectuare a actelor procesuale,
legate direct sau indirect de administrarea probelor în procesul penal, precum și a ordinii de fixare a deciziilor
în cadrul cauzelor penale. Forma procesual-penală fiind o varietate a formei juridice de activitate statală,
creează un regim de drept statornic de gestiune a cauzelor penale, ajustat în detalii și bine determinatUnitatea și
diferențierea formei procesual-penale reprezintă proprietăți care, în totalitatea lor, demonstrează flexibilitatea
procesului penal. Forma procesuală exclude arbitrariul din procesul penal și stabilește un regim juridic
imperativ de desfășurare a acestei activități, fiind totodată considerată garanție împotriva abuzurilor [3, p.
93]”. Condiționarea, determinarea politică, economică, istorică și culturală a formei procesual-penale reflectă
și determină statutul și poziția persoanei în societatea statal organizată, fixînd, totodată și gradul libertății
individuale. Forma procesuală... „influențează asupra diferitelor sfere ale vieții sociale, în particular, susținînd
sau modificînd ierarhia valorilor cristalizată în societate[4, p. 25]”. Forma procesual penală „reprezintă,
practice, singurul, unicul mijloc de asigurare măcar a unei egalități formale între stat și individ, persoană [5,
p. 9]”.
Forma procesuală își găsește reflectare în sistemul acțiunilor organelor de drept împuternicite la etapele
prejudiciare, în activitatea instanței de judecată – pe durata procesului judiciar, precum și a tuturor persoanelor
implicate în procesul penal. Acțiunile sunt imposibile fără luarea anumitor hotărîri. Savanta P. A. Lupinskaia
subliniază aparte rolul special al hotărîrilor în procesul penal, acestea fiind „mijloace juridice de realizare a
importanței sociale a acestui domeniu de activitate [6, p. 13]”. Necesitățile în luarea de hotărîri ca forță motrice
a procesului penal sunt diferite, după cum sunt variate și interesele subiecților acestuia. La ele se atribuie
atît interesul public al organelor ce efectuează urmărirea penală, cît și interesul particular al părții vătămate,
bănuitului, învinuitului, inculpatului, condamnatului ș.a.
Cererile și plîngerile constituie modalitatea universală de protejare a drepturilor persoanelor implicate
în activitatea procesual penală. Dreptul la cerere corespondează cu obligațiunea organului judiciar de a o
suluționa și de a săvîrși acțiunile corespunzătoare solicitate și este garantat de posibilitatea atacării hotărîrii
pronunțate în acest sens în structurile corespunzătoare, și în primul rînd, în instanța de judecată. Cererile și
plîngerile constituie o modalitate de participare activă a persoanei în procesul penal, sunt unul din mijloacele
cu ajutorul cărora părțile pot pune în mișcare mecanismele specifice unui proces penal contradictorial [7, p. 39;
7, p. 145]. La rîndul său, modelul contradictorial al procesului penal „joacă rolul unui etalon, al unui criteriu
specific justiției echitabile, civilizate și democratice [8, p. 18]”.
Anume cererile și plîngerile ca elemente ale acestei forme egalează, într-o anumită măsură, posibilitățile
părților din proces, constituie instrumente importante în realizarea sarcinilor procesului penal, se prezintă în
calitate de componente importante ale mecanismului realizării celor mai valoroase principii procesual penale
[9, p. 15]. Cererea are o orientare și un caracter de perspectivă, iar plîngerea se impune prin caracterul său
retrospectiv. Plîngerea se înaintează cu ocazia comiterii unei anumite încălcări a unumitor drepturi și interese.
Cererea, la rîndul său, cuprinde cerința de a săvîrși anumite acțiuni pozitive și permite de a intreprinde anumite
măsuri prealabile în vederea protejării persoanei implicate în activitatea procesual penală. Plîngerea reprezintă
o modalitate nedorită, însă necesară de apărare, și respectiv, numărul cererilor în activitatea respectivă urmează
să fie în creștere în detrimentul plîngerilor. Cererea este un act procedural comun, prin care orice persoană
interesată se poate adresa organului de urmărire penală, procurorului, judecătorului de instrucție și instanței de
judecată pentru îndeplinirea unor acțiuni ori pentru a obține intervenția sa în vederea satiefacerii unor pretenții
juridice [10, p. 456], determinate de faptul săvîrșirii infracțiunii și desfășurării procesului penal [11, p. 470].
Demersul, în esență, este o formă a cererii înaintată de o persoană oficială sau din partea unui colectiv [12, p.
471].
Legea prevede diverse modalități de realizare a dreptului la cerere și plîngere în procesul penal. Plîngerea
constituie un dezacord cu hotărîrea luată pe cauză. La rîndul său, subiectul care anterior a luat această hotărîre,
570
SECŢIUNEA NR. 6
o considera ca fiind fundamentată și motivată. Din acest considerent, în procesul examinării și soluționării
plîngerilor urmează a fi luată în calcul poziția ambelor părți cu referire la esența hotărîrii anterior pronunțate.
Ea este examinată și soluționată de către persoana care nu realizează nemijlocit cercetarea sau examinarea
cauzei date. Această situație oferă posibilitatea de a vorbi despre un anumit grad de obiectivitate asupra soluției
adoptate în legătură cu plîngerea.
Cererile, spre deosebire de plîngeri, pot fi examinate prin intermediul a două modalități diferite. O parte
a unor astfel adresări sunt satisfăcute, îndeplinite în ordinea cu de la sine putere (obligatorii). În acest caz,
subiectul care soluționează cererea examinează numai legalitatea înaintării acesteia, și anume, împuternicirile
respective (prezența statutului procesual sau a împuternicirilor în privința depunerii) a celui ce se adresează
și prezența condițiilor necesare depunerii cererii (ca de exemplu, momentul înaintării cererii cu privire la
ordinea cercetării judecătorești; prezența în judecată a martorului a cărui audiere a fost solicitată prin cerere
etc.). Adică, înaintarea cererii constituie o condiție formală pentru luarea hotărîrii, și în procesul soluționării
acesteia se ia în calcul doar corespunderea formei cererii înaintate prevederilor legii procesual penale. Rolul
acestor cereri constă în prezentarea necondiționată persoanelor implicate în proces a posibilității de a-și
realiza interesul său juridic prin intermediul implicării împuternicirilor persoanelor cu funcție de răspundere
responsabile de desfășurarea procesului penal. Anume cererile respective în mare măsură contribuie la
dezvoltarea contradictorialității procesului penal, la moment rolul lor fiind în creștere continuă.
Cea de a două modalitate constă în examinarea în esență a adresărilor orientate spre convingerea
persoanelor împuternicite cu soluționarea cererilor de a lua hotărîrea în favoarea celui care a intervenit.
Aceste cereri sunt examinate atît la capitolul legalității depunerii, cît și în privința obiectului fundamentării
solicitării înaintate. Ele oferă subiectului care le soluționează posibilitatea de a-și manifesta poziția cu referire
la cauza dată. În situația examinării cauzelor penale în instanța de judecată acest mecanism acționează cu
totul altfel. Art. 315 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova fixează expres că „ Procurorul,
partea vătămată, partea civilă, apărătorul, inculpatul, partea civilmente responsabilă și reprezentanții lor
beneficiază de drepturi egale în fața instanței de judecată în ce privește administrarea probelor, participarea
la cercetarea acestora și formularea cererilor și demersurilor”. Conform art. 364 Cod de procedură penală al
Republicii Moldova „ Președintelșe întreabă fiecare parte din proces dacă are careva cereri sau demersuri.
Cererile sau demersurile înaintate vor fi argumentate, iar dacă se solicită administrarea unor probe noi, se
vor indica faptele și circumstanțele ce urmează a fi dovedite, mijloacele prin care vor fi administrate aceste
probe, locul unde se află acestea, iar în privința martorilor, experților și specialiștilor se va indica identitatea și
adresa lor în cazul în care partea nu poate asigura prezența lor în instanța de judecată. Cererile sau demersurile
formulate se soluționează de către instanță după audierea opiniilor celorlalte părți asupra cerințelor înaintate.
Părțile pot prezenta și cere administrarea probelor și în cursul cercetării judecătorești. Astfel, și în ședința de
judecată putem întîlni situații cînd paritatea se materializează, există doar în privința unor anumitor laturi
ale probatoriului (în privința anumitor mijloace de probă), ceea ce duce inevitabil la limitatea dreptului la un
proces penal contradictorial.
Ieșirea din situația creată ține de reformarea instițuției cererilor și plîngerilor în felul în care ele să se
transforme într-un mecanism și mijloc eficient de participare a părților în cadrul probatoriului.
Bibliografie
1. Уголовно-процессуальное право Российской Федерации. Учебник / Отв. ред. П. А. Лупинская.

Изд. НОРМА. М., 2009, с. 59.
2. Орлов Ю. К. Основы теории доказательств в уголовном процессе. Изд. ПРОСПЕКТ. М., 2000,
с. 47.
3. Rusu, Vitalie; Gavajuc, Stela; Gheorghieș, Alșexandru ș.a. Dicționar de drept procesual penal. Ed.
PONTOS. Chișinău, 2012, p. 93.
4. Михайловская, И. Б. Цели, функции и принципы российского уголовного судопроизводства
571
SECŢIUNEA NR. 6
(уголовно-процессуальная форма). М., ТК ВЕЛБИ; ПРОСПЕКТ, 2003, с. 25.

5. Михайловская, И. Б. Настольная книга судьи по доказыванию в уголовном процессе. М., ТК
ВЕЛБИ; ПРОСПЕКТ, 2008, с. 9.
6. Лупинская, П. А. Решения в уголовном судопроизводстве: теория, законодательство и практи-
ка. М., НОРМА; ИНФРА-М, 2010, с. 13.
7. Смирнов, А. В. Состязательный процесс. СПб.: Альфа, 2001, с. 39; Шестакова С. Д. Состяза-
тельность уголовного процесса. СПб.: Юридический центр Пресс, 2001, с. 145.
8. Смирнов, А. В. Модели уголовного процесса. СПб.: НАУКА, 2000, с. 18.
9. Героев, А. Заявление ходатайств и принесение жалоб как форма участия адвоката-защитника в
уголовно-процессуальном доказывании // Адвокатские вести. 2004, № 9 (47), с. 15.
10. Volonciu, Nicolae. Tratat de procedură penală. Vol. I. Ed. Paideia. București, 1993, p. 456.
11. Dolea, Igor; Roman, Dumitru; Sedlețchi, Iurie; Vizdoagă, Tatiana ș. a. Drept procesual penal. Ed.
Cartier Juridic. Chișinău, 2005, p. 470.
12. Dolea, Igor; Roman, Dumitru; Sedlețchi, Iurie; Vizdoagă, Tatiana ș. a. Op. cit., p. 471.
ДЕЦЕНТРАЛИЗАЦИЯ КАК МЕТОД ОБЕСПЕЧЕНИЯ

НАЦИОНАЛЬНОЙ БЕЗОПАСНОСТИ ГОСУДАРСТВА
ЕМЕЛЬЯНЦЕВА Дарина, магистр экон.,
СТРЮКОВА Дарья, студент,
This article is devoted to the problem of decentralization as an element of building an effective system
of national security. The authors have analyzed the problems of decentralization in Ukraine’s regions. During
researching the main threatening to the national security of Ukraine was uncovered and possible ways of
development were suggested.
Keywords: national security, economic security, decentralization, government administration.
Среди актуальных проблем построения эффективного и конкурентоспособного государства до

сих пор не получили должного доктринального осмысления принципы становления национальной без-
опасности страны. Много исследований ведется на поле экономической, информационной, политиче-
ской безопасности, но выработать единый подход по всем элементам до этого времени не удалось из-за
многокомпонентности и междисциплинарного характера проблемы. Кроме того, до сих пор учеными
не выработан единый подход к толкованию словосочетания «Национальная безопасность». С одной
стороны – это защита национальных интересов, целостности государства, с другой – защита базисных
ценностей общества – прав человека, жизненно важных интересов личности. Впервые категория «На-
циональная безопасность» была использована в середине восьмидесятых годов прошлого столетия как
синоним обороноспособности государства, применяясь исключительно в политике и военном деле [1].
С тех пор толкования сущности национальной безопасности значительно расширились, но сохранили
диалектический подход в анализе и методологии.
Законом Украины «Об основах национальной безопасности Украины» вводится следующее
определение:
„Национальная безопасность - это защищенность жизненно важных интересов человека и граж-
данина, общества и государства, при которой обеспечиваются стабильное развитие общества, своевре-
менное выявление, предотвращение и нейтрализация реальных и потенциальных угроз национальным
интересам в сферах правоохранительной деятельности, борьбы с коррупцией, пограничной деятельно-
572
SECŢIUNEA NR. 6
сти и обороны, миграционной политики, здравоохранения, образования и науки, научно-технической

и инновационной политики, культурного развития населения, обеспечения свободы слова и информа-
ционной безопасности, социальной политики и пенсионного обеспечения, жилищно-коммунального
хозяйства, рынка финансовых услуг, защиты прав собственности, фондовых рынков и оборота цен-
ных бумаг, налогово-бюджетной и таможенной политики, торговли и предпринимательской деятель-
ности, рынка банковских услуг, инвестиционной политики, ревизионной деятельности, монетарной и
валютной политики, защиты информации, лицензирования, промышленности и сельского хозяйства,
транспорта и связи, информационных технологий, энергетики и энергосбережения, функционирования
естественных монополий, использования недр, земельных и водных ресурсов, полезных ископаемых,
защиты экологии и окружающей природной среды и других сферах государственного управления при
возникновении негативных тенденций до создания потенциальных или реальных угроз национальным
интересам” [2].
Структура национальной безопасности многогранна и не доктринирована, исследования не но-
сят систематичный характер. Зачастую, в структуру национальной безопасности включают следующие
элементы:
– государственную безопасность;
– экономическую безопасность;
– информационную безопасность;
– энергетическую безопасность;
– экологическую безопасность;
– общественную безопасность;
– космическую безопасность;
– техногенную безопасность;
– миграционную безопасность;
– ресурсную безопасность;
– продовольственную безопасность, и т.д.
Национальная безопасность предполагает защиту национальных интересов от различного рода
угроз. Под угрозой понимается опасность на стадии перехода из возможности в действительность,
высказанное намерение или демонстрация готовности одних субъектов нанести ущерб другим [3]. Со-
гласно Закону Украины «Об основах национальной безопасности Украины», среди основных угроз
называются следующие:
– внешнеполитические угрозы;
– коррупция;
– сепаратизм;
– нелегальная миграция;
– экстремизм и терроризм;
– сокращение ВВП и инвестиций;
– рост внутреннего и внешнего долга страны;
– теневая экономика;
– научно-техническое отставание;
– ухудшение экологической ситуации;
– демографический кризис, и т.п. [2].
К объектам национальной безопасности относятся национальные интересы, национальные цен-
ности, структурные элементы системы национальной безопасности, их свойства и отношения, которые
защищаются от угроз. Исходя из этого, выделяются три уровня основных объектов безопасности:
– гражданина (человека) – его права и свободы;
– общества – его духовные и материальные ценности;
– государства – его суверенитет, конституционный порядок, территориальную целостность и не-
прикосновенность границ.
К субъектам национальной безопасности надо отнести носителей свойств, обеспечивающих за-
щиту объектов безопасности.
Основным субъектом национальной безопасности является государство, которое, согласно с Кон-
ституцией Украины (ст. 3, 27, 28, 29), обеспечивает безопасность каждого человека и гражданина, их
573
SECŢIUNEA NR. 6
жизнь, здоровье, честь, достоинство, личную неприкосновенность на территории Украины, а также

своим гражданам и за ее границами [4]. Также к субъектам, согласно Закону, относятся Президент
Украины, Верховный Совет, Кабинет министров, Совет национальной безопасности и обороны, мини-
стерства, Национальный банк Украины, суды, прокуратура, местные администрации, Служба безопас-
ности Украины, Служба внешней разведки, Государственная пограничная служба, Вооруженные силы
Украины и т.д. [2].
Основными факторами, которые определяют потенциал национальной безопасности, являются:
– природно-климатические условия;
– ресурсно-сырьевой потенциал;
– этно-демографический потенциал;
– структура и специализация производственного комплекса;
– уровень экономического развития;
– финансовая обеспеченность;
– социально-политические условия;
– степень компетенции и влиятельности руководства.
Основными принципами обеспечения национальной безопасности являются:
– законность;
– приоритет прав человека;
– верховенство права;
– адекватность мероприятий защиты национальных интересов реальным и потенциальным угро-
зам;
– демократический гражданский контроль за всеми структурами в сфере обеспечения националь-
ной безопасности;
– соблюдение баланса интересов личности, общества и государства, их взаимная ответствен-
ность;
– четкое разграничение полномочий органов исполнительной власти;
– взаимная ответственность личности, общества и государства по обеспечению НБ;
– интеграция с международными системами безопасности;
– единство, взаимосвязь и сбалансированность всех видов безопасности, изменение их приори-
тетности в зависимости от ситуации;
– сочетание централизованного и децентрализованного управления силами и средствами.
Нарушение одного из этих принципов может привести к серьезной угрозе национальной безо-
пасности, демократии, соблюдения баланса интересов личности, общества и государства, их взаимной
ответственности.
Принцип сочетания централизованного и децентрализованного управления – один из фундамен-
тальных принципов системы государственного управления в развитых странах. Делегируя полномочия
на места, власть добивается повышения качества реализации задач и высоких результатов. Децентра-
лизация происходит как в системе государственного управления, так и в экономической системе, энер-
гетической, экологической, и т.д., то есть распространяется на всю структуру национальной безопас-
ности.
Внутриполитическое развитие государства и внешняя ситуация вокруг Украины в 2014 году обо-
стрили вопрос децентрализации власти - передачу полномочий и ресурсов на более низкие уровни пу-
бличного управления. Децентрализация выступает одной из форм развития демократии и укрепления
национальной безопасности. Она позволяет при сохранении государства и его институтов:
– расширить местное самоуправление, активизировать население на решение собственных по-
требностей и интересов;
– сузить сферу влияния государства на общество, заменяя это влияние механизмами саморегули-
рования, произведенными самим обществом;
– активизировать местные общины в решении вопросов национальной безопасности;
– уменьшить расходы государства и налогоплательщиков на содержание госаппарата и его мате-
574
SECŢIUNEA NR. 6
риальных придатков – армию, милицию и тому подобное.

Вопрос институциональной, административной, функциональной, территориальной, экономиче-
ской децентрализации в Украине всегда занимал важное место в стратегии государственного развития с
момента провозглашения Акта Независимости Украины. Децентрализация декларируется как перспек-
тивное направление развития Украины по разным аспектам. На протяжении последних лет исполни-
тельной властью воплощался план мероприятий по реализации Концепции реформирования местных
бюджетов, которая предусматривала бюджетную децентрализацию [5].
В 2014 году Кабинет министров Украины распоряжением от 1 апреля 2014 года принял Концеп-
цию реформирования местного самоуправления и территориальной организации власти в Украине. Эта
Концепция требует изменений в Конституции Украины, опираясь на Государственную стратегию реги-
онального развития 2020 года. Заявленная децентрализация проводится в два этапа – добровольный и
системный. Системный этап включает в себя:
1) основу реформы – нормативные документы, которые становятся фундаментом для децентра-
лизации, среди которых Конституция Украины, Бюджетный и Налоговый кодексы, Закон Украины «О
местном самоуправлении», Закон Украины «О местных государственных администрациях», и т.д.;
2) отраслевые изменения – нормативные документы, которые касаются изменений в стратегиче-
ски важных для национальной безопасности отраслях. Среди них Земельный, Водный кодексы Украи-
ны, Закон Украины «Об образовании», Закон Украины «О медицине», и т.п.;
3) участие граждан – нормативные документы, что регламентируют участие граждан в местном
самоуправлении.
Добровольный этап касается сотрудничества территориальных общин и их государственную
поддержку.
Однако, опираясь на международный опыт, в частности Великобритании, Польши, Италии, при
реализации политики децентрализации могут возникнуть разнообразные риски. В условиях современ-
ного политического, экономического и социального кризиса без должного контроля возможно углу-
бление негативных тенденций усиления негативных эффектов среди народонаселения, сепаратистских
тенденций в отдельных регионах при предоставлении им возможности решать свою судьбу в соста-
ве государства, что ставит вопрос о национальной безопасности и сохранении целостности страны.
Ослабление централизации власти в результате децентрализации может привести к росту произвола
местных чиновников и рост недовольства населения властью, включая центральную, которая не в со-
стоянии и не способна будет защитить интересы и права региональных общин. Децентрализация может
усилить центробежные тенденции из-за крайне низкого уровня ответственности перед административ-
но-территориальными субъектами [6].
Для противодействия подобным процессам следует обеспечить одновременные реакции по сле-
дующим направлениям:
– государство гарантирует участие граждан в управлении общественно-политическими и обще-
ственно-экономическими процессами в государстве;
– государство поддерживает институты местного самоуправления;
– государство гарантирует должное обеспечение системы местного самоуправления, повышение
уровня оплаты служащих местного самоуправления, их образовательного и компетентного уровня;
– государство борется с коррупцией и теневой экономикой;
– государство осуществляет эффективную политику, направленную на преодоление диспропор-
ций в экономической, экологической и других сферах развития территорий;
– государство децентрализирует бюджетное финансирование, совершенствуя механизм транс-
фертов финансовых ресурсов на уровень территориальных общин;
– государство ликвидирует диспропорции в развитии экономической и правовой основ в осу-
ществлении децентрализации и др.
Таким образом, при осуществлении данных положений, децентрализация станет залогом резуль-
тативного регионального развития и эффективному методу обеспечения национальной безопасности
страны.
575
SECŢIUNEA NR. 6
1. Сытник, Г. П. «Словарь-справочник» Государственное управление в сфере национальной без-

опасности/ Под ред. Г. П. Сытника. – Киев: Русское слово, 2012. – 41 с.
2. Закон України «Про основи національної безпеки України» // Відомості Верховної Ради Украї-
ни, 2003, № 39, ст. 351.
3. Серебрянников, В. В. Новая модель безопасности: диалектика средств её обеспечения // Ми-
ровая экономика и мировые отношения. 1991. № 3. С. 31–40.
4. Конституція України // Відомості Верховної Ради України (ВВР), 1996, № 30, ст. 141.
5. Розпорядження Кабінету міністрів України «Про схвалення Концепції реформування місце-
вих бюджетів» від 23 травня 2007 року – [Электронный ресурс] – www.rada.gov.ua.
6. Скрипнюк, О. В. Децентралізація влади як фактор забезпечення стабільності конституційного
ладу: питання теорії і практики – [Электронный ресурс] – http://www.ccu.gov.ua/.
VULNERABILITATEA LA EXCLUZIUNE SOCIALĂ A PERSOANELOR

VÂRSTNICE DIN REPUBLICA MOLDOVA
GARABAJII Ecaterina, drd.,
Institutul Naţional de Cercetări Economice
L’exclusion socialeest l’une desconséquences potentielles dela pauvreté. Cela impactelesperspectives

de prospéritédes citoyens, ce qui les rendmoins optimistes quant àleur aveniret renforce leursentiment
d’exclusionsociale. Les personnes âgées en Moldaviesont souvent confrontées àla pauvreté, ce qui
fait que ce groupe soit exposéau risque élevéd’exclusion sociale. Leurvulnérabilité est déterminée
parlesparticularitésd’âgequi affectentl’autonomie personnelle dans la réalisation d’activités et s’étend sur
lacapacité d’obtenirdes revenus supplémentaires.
Mots clés : exclusion sociale, personne âgée, pauvreté, vulnérabilité, risque
Îmbătrânirea populaţiei a devenit una dintre problemele stringente ale societăţii moderne, care necesită
transformarea politicii sociale. Însă, experienţă socială asociată de viaţă în societate în curs de îmbătrânire,
deocamdată este indisponibilă pretutindeni în lume, iar gândirea în termeni de riscuri şi ameninţări este foarte
răspândită. Din această cauză, în opinia noastră, atât cercetătorii, cât şi mass-media permanent vorbesc despre
„ameninţarea îmbătrânirii societăţii”, însă modele de atitudine raţională faţă de acest proces pentru moment
nu sunt suficiente. La nivel individual, fiecare individ speră şi tinde de a trăi cât mai mult, însă, persoanele în
vârstă sunt considerate de către societate ca un „grup de risc” tot mai mare– grup vulnerabil. În legătură cu
grupul social în speţă, deseori funcţionează diverse practici de excludere, generate de opiniile biologizante şi
medicalizate cu privire la calea vitală a individului, care au învechit considerabil (Dobrohleb 2007; Smelzer
1994; Yaţemirskaya 2006).
Psihologii şi sociologii folosesc în cercetările sale termenul „excluziune”. Excluziunea fiind excluderea
persoanelor din viaţa activă a societăţii. Fenomenul dat se produce din diverse motive. Dar cel mai frecvent din
cauza sărăciei. Viaţă înconjurătoare abundă. Societatea de consum îşi permite tot mai noi plăceri: mâncăruri
mai bune, haine mai scumpe, construirea apartamentelor şi caselor noi, maşini luxoase, călătorii, studii peste
hotare pentru copii săi, etc. Lista de atribute din setul vieţii „reuşite” poate fi continuat la nesfârşit.
Altfel stau lucrurile la o persoană vârstnică medie. Având în spate o viaţă muncitorească lungă. Iar
rezultatul său devenind o situaţie financiară dezastruoasă care provoacă privarea chiar şi de necesităţile de bază.
Zilele petrecute între patru pereţi. O izolare tot mai pronunţată de la viaţa socială. Tot mai puţină comunicare,
condiţii de trai tot mai rele. Viaţa de zi cu zi nu adaugă optimism. Valoarea calorică şi calitatea alimentaţiei nu
corespund nevoilor fiziologice. La persoană bătrână şi lucrurile sunt vechi. Pentru procurarea noilor elementar
576
SECŢIUNEA NR. 6
nu sunt bani. Tot mai dese sunt stările depresive, se înrăutăţeşte sănătatea. Şi, drept consecinţă, creşte necesitatea
de procurare a medicamentelor mai scumpe (în a.2015 preţurile de la producător la medicamente vor creşte
în medie cu cinci la sută, iar preţul final poate fi şi mai mare [1]. Sărăcirea – este un proces progresiv şi sever.
Una atrăgând după sine alta, şi procesul dat este infinit (figura 1).
Sursa: Elaborat de autor

Figura 1. Cercul vicios al excluziunii sociale
Ca urmare a modificărilor tumultoase care au loc în Republica Moldova în ultimii ani, cel mai greu le
este anume persoanelor în vârstă înaintată. Vârstnicii din Republica Moldova deseori se confruntă cu sărăcia,
expunându-se unui risc înalt de excluziune socială, care este una dintre potenţialele sale consecinţe. Faptul dat
influenţează perspectivele de prosperitate a cetăţenilor, ceea ce le face mai puţini optimişti cu privire la viitorul
lor şi consolidându-le sentimentul de excluziune socială.
Spre deosebire de multe ţări ale UE, situaţia unui număr impunător de persoane în vârstă în Republica
Moldova – este de neiertat umilitoare.
Republica Moldova tot mai mult devine statul bătrânilor. Aceste procese progresează în fiecare an în
aproape toate ţările dezvoltate. Ponderea populaţiei în vârstă de pensionare creşte în ritmuri rapide. Coeficientul
de îmbătrânire a populaţiei în anul 2013 a crescut cu 1,9 % faţă de anul 2001 (figura 1).
Sursa: Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova

Figura 1. Coeficientul de îmbătrânire a populaţiei, %
577
SECŢIUNEA NR. 6
Numărul pensionarilor Republicii Moldova creşte în fiecare an. Mai multe probleme are şi statul, care
încearcă să le rezolve în mod autoritar. Însă, nu există în programele noastre naţionale nici o prioritate pentru
rezolvarea problemelor de pensii. Şi, cu atât mai mult, nimeni nu s-a deranjat despre petrecerea timpului libera
persoanelor în vârstă.
Pe parcursul anilor 2003-2013, numărul populaţiei active şi al persoanelor ocupate s-a redus (respectiv
cu 18,2% şi 15,9%), iar numărul total al pensionarilor a crescut cu 6,1%, conducând la o creştere a presiunii
financiare asupra persoanelor ocupate în economie.
În anul 2013, numărul pensionarilor pentru limita de vârstă a constituit 495,9 mii persoane, având o
majorare de 11,4 mii persoane sau cu 2,3% în comparaţie cu anul 2012.
Tabelul 1
Dinamica populaţiei şi a beneficiarelor de pensii, anii 2003-2013, mii persoane
2003 2005 2009 2010 2011 2012 2013

Numărul populaţiei stabile 3618,3 3600,4 3567,5 3563,7 3560,4 3559,5 3557,6
Pensionari total 628,5 618,3 624,6 627,1 638,3 649,9 659,6
Pensionari pentru limită de vârstă 465,8 451,7 457,9 460,5 473,1 484,5 495,9
Sursa : Raport social anual
Vulnerabilitatea vârstnicilor este determinată de particularităţile de vârstă care afectează autonomia

personală în desfăşurarea activităţilor şi se extinde asupra capacităţii de a obţine veniturile suplimentare.
Numeroase proiecte şi iniţiative proclamate de stat vizează orice, însă nu şi asigurarea calităţii vieţii cetăţenilor
în vârstă. Trebuie de recunoscut că majorări mici puţin eficiente de pensii, care au loc anual (indicele al
indexării pensiilor de asigurări sociale în anul 2015 constituie 7,95%), nu sunt în măsură să influenţeze în mod
cardinal îmbunătăţirea situaţiei reale. Doar de a atenua slab loviturile inflaţiei. Însă cei care astăzi se află în
starea de sărăcie, aşa şi rămân în ea.
Reducerea veniturilor generează dependenţă persoanelor vârstnice de serviciile sociale şi cele medicale
oferite de către stat. O parte impunătoare a acestora nu au destule resurse pentru o viaţă decentă, şi sunt excluşi
din viaţa publică, socială şi culturală activă.
Unul dintre principalii indicatori ai vulnerabilităţii pensionarilor este mărimea pensiei.
Conform Hotărârii Guvernului Nr.61 din 06.03.2015 cu privire la indexarea prestaţiilor de asigurări şi a
unor prestaţii sociale de stat în anul 2015 cuantumul pensiei minime indexate pentru limită de vârstă constituie:
767,22 lei – mărimea pensiei pentru limită de vârstă a lucrătorilor din agricultură;
861,80 lei – mărimea pensiei pentru limită de vârstă a celorlalţi beneficiari de pensii pentru limită de
vârstă.
Indexarea anuală a pensiei însă nu asigură acoperirea minimului de existenţă necesar pensionarilor, deşi
are o tendinţă de creştere. Astfel în anul 2013, valoarea medie a pensiei lunare pentru limita de vârstă a acoperit
minimul de existenţă a pensionarului în proporţie de 79,1 %, comparativ cu 40,5 % în anul 2003, majorându-
se cu 38,6 p. p.
Tabelul 2
Raportul dintre pensia pentru limită de vârstă și minimul de existență, anii 2003-2013, %

2003 2005 2009 2010 2011 2012 2013
Minimul de existenţă al pensionarilor 538,4 649,1 1022,8 1184,3 1305,6 1302,8 1326,9
Mărimea medie a pensiei lunare pentru limita de vârstă 217,98 397,18 800,82 836,63 868,43 987,02 1049,92
Raportul dintre pensia pentru limită de vârstă şi 40,5 61,2 78,3 70,6 66,5 75,8 79,1
minimul de existenţă, pensionari, %
Sursa: BNS, CNAS

578
SECŢIUNEA NR. 6
Problemele sărăciei şi accesul limitat la bunuri şi servicii, analizate prin intermediul indicatorilor
de excluziune socială, atestă vulnerabilitatea persoanelor vârstnice. Cu toate că rata de sărăcie printre
persoanele vârstnice nu este dintre cele mai ridicate în comparaţie cu alte categorii defavorizate ale populaţiei,
vulnerabilitatea vârstnicilor este generată de reducerea veniturilor către vârsta de pensionare, pensiile mici,
lipsa altor resurse, înrăutăţirea sănătăţii.
Indiscutabilă rămâne necesitatea promovării unor măsuri specifice de diminuarea excluziunii sociale,
printre esenţialele ar fi majorarea pensiei până la nivelul minimului de existenţă a pensionarilor.
Bibliografie
1. Hotărârea guvernului Nr.61 din 06.03.2015 cu privire la indexarea prestaţiilor de asigurări sociale şi
a unor prestaţii sociale de stat. În Monitorul Oficial Nr.58 art. Nr: 82 din 10.03.2015.
2. Ordin Nr.2 din 12.01.2015 cu privire la înregistrarea preţurilor de producător la medicamente. În
Monitorul Oficial Nr.33-38 art. Nr: 252 din 13.02.2015.
3. Raport social anual 2013, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei al Republicii Moldova,
Chişinău 2003, 2014.
SECURITATEA ENERGETICA PE PLAN MONDIAL

GRIBINCEA Alexandru, dr. hab., prof. univ., ULIM
POPESCU Maria, drd., ULIM
In the future, energy will become a strategic factor in global politics, a vital component to growing
costs, economic development and progress of society, causing major global concerns. By limiting permanent
primary energy resources, sustainability in this area can only be obtained by increasing the efficiency of energy
production, supply and consumption.
If no changes are made on the production, transport and consumption of energy, humanity could face a
major energy crisis in the coming decades. Increased energy supply security at affordable prices and tackling
climate change are two of the concerns and challenges of contemporary society with implications for foreign
and security policies.
Cuvinte cheie: securitatea, economie, resurse, hidrocarburi, energetica, dezvoltare, tehnologii.
În epoca actuală, dependenţa tot mai accentuată a economiilor lumii de hidrocarburi reprezintă o
realitate de necontestat. Michael Collon susţinea „Dacă vrei să conduci lumea, trebuie să controlezi petrolul.
Tot petrolul. Oriunde se află acesta” [1]. Petrolul este resursa care pune în mişcare majoritatea sectoarelor
economiei naţionale, economiilor mondiale ale statelor lumii. Interdependenţele dintre resurse şi dezvoltare,
prosperitate, putere au fost decodificate şi au modelat în bună măsură evoluţia politică a lumii. La începutul
secolului XXI asistăm la accentuarea dependenţei economiilor lumii de resursele energetice. Economia
mondială depinde încă de petrol ca resursă centrală de energie, iar lupta pentru resurse domină geopolitica
secolului XXI.
Astfel, acest început de secol este marcat de tendinţa marilor puteri de a obţine controlul asupra celor
mai însemnate resurse materiale ale planetei şi, implicit, asupra preţurilor lor, în condiţiile în care resursele
energetice joacă un rol din ce în ce mai important în ceea ce priveşte poziţia şi rolul unui stat în sistemul
relaţiilor internaţionale.
Mediul actual de securitate este marcat de modificări profunde în principalele domenii ale vieţii sociale.
Războiul Rece s-a încheiat, Uniunea Sovietică şi Iugoslavia s-au dezmembrat, Germania s-a reunificat, NATO
şi Uniunea Europeană s-au extins spre Est. De asemenea, UE îşi consolidează statutul de actor mondial, la
rivalitate cu SUA, Federaţia Rusă îşi amplifica influenţa politico-militară, China, India şi Brazilia aspiră la
579
SECŢIUNEA NR. 6
titlul de mari puteri cu puternice influente politico-economice. Pe de o parte, unii actori îşi reduc ponderea
sau dispar de pe scena internaţională, iar pe de altă parte alţi actori de tip statal, sisteme integrate economico-
politice şi militare, corporaţii şi ONG-uri transnaţionale, organizaţii regionale, continentale şi globale îşi
dispută şi împart locuri primordiale pe scena mondiala.
Raportul Naţiunilor Unite intitulat „O lume mai sigură: Responsabilitatea noastră comună” consideră că
există o serie de ameninţări care vizează atât statele puternice, cât şi cele mai slabe: terorismul internaţional;
proliferarea armelor de distrugere în masă; conflictele interetnice şi interreligioase; reţelele crimei organizate;
problemele privind mediul; adâncirea periculoasă a decalajelor de dezvoltare dintre Nord şi Sud [2].
La nivel mondial încheierea Războiului Rece a determinat, cel puţin din punct de vedere militar, trecerea
la o lume unipolară, în care SUA deţine o poziţie dominantă, la foarte mare distanţă de orice alt stat. Cu toate
acestea, experienţa perioadei recente a arătat că nici un stat, nici măcar o superputere precum SUA, nu poate
aborda problemele globale de securitate de unul singur. Astfel se poate observa că mediul global de securitate
devine din ce în ce mai dependent de dezvoltarea unor puteri regionale ca Uniunea Europeană, China, Rusia,
Japonia şi India, îndreptându-se către un sistem multipolar. Trebuie de asemenea luată în considerare şi apariţia
unor puteri‚ de nişă care şi-au dezvoltat o capacitate mare într-un domeniu relativ îngust şi limitat, dar care le
dă posibilitatea de a influenţa, uneori în mod determinant, dar pe termen scurt, evoluţia mediului internaţional
[3]. Dintre puterile de nişă putem menţiona Irakul şi Pakistanul–ce deţin capacităţi militare considerabile,
precum şi organizaţiile teroriste.
Extinderea securităţii şi democraţiei constituie o altă caracteristică a mediului internaţional al lumii
contemporane. Anul 2004 a cunoscut două procese paralele, dar interdependente, de extindere a celor mai
importante organizaţii internaţionale – NATO şi Uniunea Europeană –, procese considerate complementare
pentru asigurarea în sens larg a securităţii. Concepute în prima parte a ultimului deceniu, acestea şi-au propus,
ca principale obiective stabilizarea şi democratizarea Europei Central - Estice şi de Sud - Est, în care Alianţa
gestionează problemele de securitate, iar Uniunea răspunde de dezvoltarea economică.
Noile relaţii dintre Statele Unite şi Rusia, pe de o parte, şi dintre NATO şi Uniunea Europeană, pe de
altă parte, marchează în prezent mediul internaţional de securitate – un nou parteneriat, dar şi noi tensiuni. În
aceste circumstanţe lipsa de bani, de timp, de viziune şi de voinţă politică ar putea afecta nu doar securitatea
naţională, cât mai ales pe cea internaţională. Dezvoltarea unei politici externe şi de securitate comune a inclus
şi ideea definirii unei politici comune de apărare, menţionată în mod explicit în Tratatul de la Amsterdam. După
cum se susţine şi în proiectul noii Strategii de Securitate Naţională a României, globalizarea este principalul
fenomen care influenţează mediul de securitate contemporan, creând atât oportunităţi, cât şi noi riscuri şi
ameninţări [4]. Globalizarea favorizează atât competiţia si cooperarea pentru putere, cât şi lupta pentru resurse,
rute de transport şi pieţe de desfacere.
Interdependenţele dintre resurse şi dezvoltare, prosperitate, putere au fost demult decodificate şi au
modelat în bună măsură evoluţia politică a lumii. Însă, odată cu revoluţia industrială, percepţia faptului că
resursele, îndeosebi cele naturale, se găsesc acolo unde „nu trebuie” şi în posesia „celor care nu le merită”
a apărut îndeosebi în zonele unde acestea erau vitale. Percepţia s-a acutizat pe măsura „aşezării” geografiei
politice a lumii în cadrul unor graniţe mai mult ori mai puţin acceptate, dar trasate şi respectate pentru a
evita haosul. Nerespectarea lor ar provoca reacţii ce ar depăşi cu mult stricta relaţie dintre doi actori politici,
probabil, tot din teama că resursele ar ajunge unde nu trebuie [5].
Resursele energetice de astăzi au contat mai puţin în procesul delimitărilor conceptuale din secolul XIX,
de exemplu, astfel că, atunci când au apărut ca problemă, lucrurile erau deja oarecum consacrate. De aceea,
când petrolul a devenit sursă energetică mondială, a dominat geopolitica secolului al XX-lea. Nu a fost străin
în geneza ultimelor războaie mondiale şi este evident în motivaţiile unor conflicte distrugătoare, precum cele
din Golf, Angola sau Cecenia. Economia mondială depinde încă de petrol ca resursă centrală de energie, cu atât
mai mult cu cât infrastructura industrială a lumii se bazează în bună măsură pe petrol.
Consacrarea resurselor energetice, a petrolului în mod deosebit, ca element al securităţii a fost un
proces îndelungat, permanent şi consecvent de infiltrare în cotidian. A devenit, astfel, generator al multora
din indicatorii calităţii vieţii, influenţând domeniul securităţii atât pe verticala sa (individ, comunitate, stat,
regiune), cât şi pe orizontală (politică, economie, apărare, mediu). Securitatea energetică nu se poate realiza,
580
SECŢIUNEA NR. 6
indiferent dacă aceasta vizează o colectivitate umană sau o regiune a lumii, dacă nu există un actor legitim-
statal sau non – statal – care să aibă capacitatea şi voinţa de a promova un set de decizii raţionale şi acţiuni
eficiente şi coerente în această direcţie.
Controlul resurselor energetice a devenit un obiectiv prioritar nu numai pentru actorii majori ai scenei
mondiale (SUA, UE, Federaţia Rusă), ci şi pentru noile puteri în ascensiune (China şi India) sau „tigrii asiatici”.
Un rol deosebit de însemnat pe scena energetică îl au şi diferitele organizaţii regionale sau internaţionale.
În opinia lui Daniel Yergin, preşedintele Cambridge Energy Research, pentru realizarea securităţii
energetice, factorii de decizie trebuie să ţină cont de zece principii-cheie [6] precum: diversificarea surselor
de aprovizionare energetică reprezintă punctul de pornire al asigurării securităţii energetice; existenţa unei
singure pieţe a petrolului; importanţa existenţei unor capacităţi excedentare, stocuri de urgenţă şi a unui surplus
de infrastructură critică; bizuirea pe pieţele flexibile şi evitarea tentaţiei de a le gestiona la scară mică poate
facilita ajustări rapide şi chiar minimizarea daunelor pe termen lung; înţelegerea importanţei interdependenţei
reciproce dintre companii şi guverne la toate nivelurile; dezvoltarea relaţiilor dintre furnizori şi consumatori,
ca recunoaştere a interdependenţei reciproce; crearea unui cadru de securitate fizică pro-activ, care să implice
atât producătorii, cât şi consumatorii; furnizarea de informaţii transparente publicului, înainte, în timpul şi
după ce intervine o problemă; investiţii regulate în transformarea tehnologică în cadrul industriei specifice;
obligaţia de a cerceta, dezvolta şi inova pentru o stabilitate energetică pe termen cât mai lung şi în perioade de
tranziţie.
Aceste principii, dacă ar fi aplicate, ar putea asigura pe piaţa mondială a energiei o mai mare conlucrare
şi cooperare a actorilor implicaţi şi chiar o interdependenţă benefică părţilor. Mai mult, lipsa unor măsuri
adecvate pentru asigurarea securităţii energetice poate conduce treptat la insecuritate în privinţa asigurării şi
aprovizionării constante cu hidrocarburi a activităţilor economice.
Scenariul materializării unei securităţi energetice complete, perfecte ţine de domeniul irealului. Ca
urmare, pot fi examinate alte scenarii, precum: asigurarea securităţii energetice prin mijloacele ONU şi crearea
unui „dispecerat” mondial şi a unei legislaţii internaţionale adecvate; asigurarea securităţii energetice în cadrul
unor „blocuri economice, politice şi militare regionale”, capabile să se echilibreze în dinamica schimburilor
internaţionale; asigurarea securităţii energetice în favoarea unui grup de economii foarte avansate („directorat
mondial”) şi în detrimentul ansamblului comunităţii internaţionale; explorarea unor noi surse de energie care
ar împinge problematica hidrocarburilor în plan secundar. Spectrul epuizării tot mai apropiate a resurselor
neregenerabile (petrol, gaze naturale, cărbune) a impus căutarea unor soluţii alternative, cu costuri cât mai
reduse şi, mai ales, nepoluante.
În prezent, există deja o serie de tehnologii energetice bazate pe resurse regenerabile, alternative la
arderea combustibililor fosili, precum: energia nucleară, solară, eoliană, geotermală, hidraulică, hidroenergie
[7]. Unele studii privind consumurile actuale şi
creşterea acestora în viitor avansează ideea că
rezervele de petrol se vor epuiza în următorii 45-50
de ani, gazele naturale în 60 de ani, iar cărbunele
peste 100 de ani. Alţi specialişti susţin că resursele
energetice actuale sunt limitate la o perioadă de
întrebuinţare de maximum 100-200 de ani.
Figura 1
Consumul global de energie. Sursa [www.
peakoilbarrel.com]
581
SECŢIUNEA NR. 6
Realizarea unei dezvoltări durabile, bazată pe energie şi tehnologii curate, necesită o redefinire a
obiectivelor economice şi sociale mondiale: stabilizarea creşterii demografice (o populaţie mai mare la un
nivel mai înalt de industrializare va determina o poluare mai accentuată şi un consum mai mare de resurse);
redimensionarea creşterii economice şi restructurarea tehnologică; modificarea tendinţelor de producţie
şi consum; crearea unui cadru internaţional instituţional şi legislativ adecvat; îmbunătăţirea substanţială a
situaţiei în ţările în dezvoltare [8].
Deşi ţările industrializate şi post-industrializate sunt majoritatea de acord cu aceste obiective, renunţarea
la combustibilii fosili şi trecerea la resursele regenerabile şi nepoluante nu poate fi înfăptuită prea curând
şi fără cheltuieli destul de ridicate. De aceea, se pare că lumea dezvoltată înclină spre relansarea energiei
nucleare. Uniunea Europeană, în contextul necesităţii diminuării dependenţei de importul de resurse energetice,
recomandă diversificarea surselor de energie, inclusiv solare, eoliene, biocombustibili, hidrogen etc., precum
şi creşterea capacităţilor de înmagazinare şi stocare a petrolului şi gazelor, pentru atenuarea eventualelor crize
temporare.
Pentru cei mai mulţi specialişti, securitatea energetică înseamnă să fii asigurat din punct de vedere al
surselor, al controlului rutelor şi distribuţiei şi al alternativelor. În general, conceptul este definit ca „resurse
sigure la un preţ rezonabil”, cu alte cuvinte înglobează o problematică mult mai amplă decât triunghiul -
securitate a aprovizionării – sustenabilitate - competitivitate. Aşadar, existenţa resurselor suficiente şi disponibile
reprezintă o precondiţie imperios necesară realizării securităţii energetice. Fără îndoială că orice întrerupere
mai îndelungată a alimentării cu energie dăunează semnificativ asupra creşterii economice, stabilităţii politice
şi prosperităţii cetăţenilor unei naţiuni. Prin urmare, securitatea energetică vizează, în principal, următoarele
dimensiuni: asigurarea unor surse alternative de aprovizionare, identificarea unor rute energetice alternative
de transport, securizarea surselor şi rutelor existente şi creşterea ponderii energiilor alternative în consumul
intern. Viziunea asupra securităţii energetice depinde în mare măsură de contextul regional şi global şi de
poziţia ocupată în circuitul economic. Astfel, consumatorii şi industriile energofage doresc preţuri rezonabile
şi se tem de întreruperi ale aprovizionării.
Ţările mari producătoare de petrol consideră securitatea cererii şi securitatea veniturilor părţi esenţiale
ale oricărei discuţii despre securitatea energetică. Companiile de petrol şi gaze afirmă că accesul la noi rezerve,
abilitatea de a dezvolta o nouă infrastructură şi regimuri de investiţii stabile sunt elemente critice în procesul
de asigurare a securităţii energetice. Ţările în dezvoltare sunt vital interesate de capacitatea de a plăti pentru
resursele necesare dezvoltării economice şi de şocurile în balanţa de plăţi. Companiile puternice sunt preocupate
de integritatea întregii reţele.
Atenţia factorilor de decizie este îndreptată asupra riscurilor de subminare a aprovizionării şi securităţii
infrastructurii, datorită terorismului, conflictelor sau dezastrelor naturale. De asemenea, factorii politici
şi economici sunt foarte atenţi la mărimea capacităţii excedentare, rezervelor strategice şi surplusul de
infrastructură.
Prin urmare, de-a lungul circuitului economic, preţurile şi diversitatea surselor de aprovizionare
reprezintă componente critice ale securităţii energetice. Un loc distinct în relaţia dintre producător şi consumator
începe să-l ocupe intermediarul, adică statul pe teritoriul căruia tranzitează vectorul energiei. Intermediarul
urmăreşte consolidarea avantajelor economice oferite de tranzit, dar, în acelaşi timp, şi consacrarea avantajelor
în sistemul politic al relaţiilor internaţionale. Nu este exclus ca, în viitor, în rol de intermediar să intre şi unităţi
administrativ-teritoriale ale statelor de tranzit. Într-o perspectivă optimistă, relaţiile producător – intermediar
– consumator ar putea genera interdependenţe ce ar constitui un suport solid pentru soluţii care să întărească
securitatea. Fiecare „verigă” a lanţului deţinător-exploatator-producător-transportator-distribuitor-consumator
este interesată să-şi apere şi promoveze propriile interese, pentru a-şi maximiza, astfel, rezultatele.
Marii actori ai scenei energetice au percepţii diferite asupra securităţii energetice. Pentru SUA, termenul
înseamnă, în primul rând, reducerea dependenţei faţă de resursele din Golful Persic. Europa poate avea
securitate energetică doar în condiţiile în care Federaţia Rusă se obligă să asigure hidrocarburile necesare,
în timp ce Federaţia Rusă înţelege prin aceasta acces la pieţele occidentale. În viziunea Chinei, securitatea
energetică înseamnă achiziţionare şi investiţii în exploatările câmpurilor energetice africane. Mai mult, lipsa
unor măsuri adecvate pentru asigurarea securităţii energetice poate conduce treptat la insecuritate în privinţa
asigurării şi aprovizionării constante cu hidrocarburi a activităţilor economice.
582
SECŢIUNEA NR. 6
Figura 2
Cererea mondiala de energie. Sursa [http://warmgloblog.blogspot.ro]
Asigurarea securităţii statului trebuie să se întemeieze primordial pe securitatea individului, iar interesele
de securitate ale statului să fie în concordanţă cu interesele de securitate ale cetăţenilor. În acest context,
condiţiile de securitate cerute de populaţie pentru bunăstarea sa, faţă de care statul are responsabilitatea de a se
asigura că sunt satisfăcute, se întemeiază mai ales pe cele de natură economică.
Experienţa ultimilor ani şi mai ales recenta criză ce a cuprins întreg sistemul economico-financiar global,
demonstrează că nu poate exista pace socială şi prosperitate economică fără a se asigura securitatea la toate
nivelurile, inclusiv securitatea energetică.
Bibliografie
1. Michel, Collon. Monopoly - L’Otan à la Conquête du monde, EPO,Bruxelles, March 2000.

2. Report of the Secretary General’s High Level Panel on Threats, Challenges and Change, A more
secure world: Our shared responsibility, United Nations, 2004, p. 23.
3. Bădălan, Eugen.; Frunzeti, Teodor. Forţe şi tendinţe în mediul de securitate european,Editura
Academiei Forţelor Terestre ‚ Nicolae Bălcescu’ , Sibiu, 2003 , p. 12.
4. Strategia de Securitate Naţională a României, Bucureşti, 2006, p.7,www.presidency.ro.
5. Dolghin, Nicolae. Studii de securitate şi apărare., Volumul 1, Ed. Universităţii Naţionale de Apărare,
Bucureşti, 2005, p. 118.
6. Daniel, Yergin. „Energy Security and Markets”, în Jan H. Kalicki and.
7. David, L. Goldwyn (eds.), Energy and Security: Toward a New Foreign Policy Strategy, Woodrow
Wilson Press, Johns Hopkins University Press 2005.
8. Simileanu, Vasile. Geopolitica resurselor energetice, în revista Geopolitica, anul V, numărul 23,
Bucureşti, 2007.
9. Ioan, Bari. Probleme globale contemporane, Editura Economică,Bucureşti, 2003, p. 379.
583
SECŢIUNEA NR. 6
STRATEGIA EUROPEANA A SECURITATII ENERGETICE

GRIBINCEA Alexandru, dr. hab., prof. univ., ULIM
POPESCU Maria, drd., ULIM
Achieving energy security of the UE as the main dimensions decrease dependence on conventional
sources, increasing the share of renewables in production and consumption, increasing energy efficiency,
diversification of sources and routes of natural gas transmission, finalizing the interconnection between EU
countries so that no member state will not remain isolates in situation of crisis.
The common energy objectives are: competitiveness, security of supply and sustainability. By 2020 three
main objectives must be achieved: reducing CO2 emissions by 20% compared to 1990 increasing to 20% the
proportion which represents renewable sources of total EU energy mix and increasing energy efficiency by
20%. These objectives are, as well, basic elements of the Europe 2020 strategy for smart, sustainable and
inclusive growth.
Cuvinte cheie: securitatea, economie, resurse, canale de aprovizionare, dezvoltare, tehnologii.
Securitatea energeticăeste un concept de mari dimensiuni, cu o evolutie diferita în decursul istoriei

atât casubiect – la inceput era un concept ataşat petrolului, apoi s-a extins treptat şi asupra gazelor naturale
şi energiei electrice, cât şi a domeniului de aplicare, de la aprovizionarea fizică către toate etapele aferente
lanţului energetic, securitatea energetică fiind perceputa ca un concept complex, politic, tehnic, economic,
comercial şi social.
Pentru cei mai mulţi specialişti, securitatea energetică înseamnă să fii asigurat din punct de vedere
al surselor, al controlului rutelor şi distribuţiei şi al alternativelor. În sens larg, conceptul este definit ca
„resurse sigure la un preţ rezonabil” [1], cu alte cuvinte înglobează o problematică mult mai amplă decât
triunghiul securitate a aprovizionării – sustenabilitate - competitivitate. Aşadar, existenţa resurselor suficiente
şi disponibile reprezintă o precondiţie imperios necesară realizării securităţii energetice.
In prezent, oferta si cererea de energie poate avea, depinde de disponibilitatea fizică a resurselor
energetice, accesibilitatea preţului energiei, siguranţa cererii de energie, cu impact asupra stabilităţii veniturilor
producătorilor şi exportatorilor de energie. Fiind o problematica majoră, securitatea energetică este importantă
datorita in principal a doua aspecte: securitatea canalelor de aprovizionare, cu impact puternic geopolitic,
respectiv, securitatea infrastructurilor critice asociate.
Europa este dependentă de energie din exterior. Uniunea Europeană (UE), a doua economie din lume,
consumă o cincime din energia produsă la nivel mondial, însă dispune de foarte puține rezerve. Din cele
aproape 1.700 mln. tone echivalent petrol (tep) pe care Europa le consumă anual, mai mult de 53% provin din
import.Ponderea importurilor variază în funcţie de tipul de resurse, de la 95% pentru uraniu, la 88% pentru
ţiţei, respectiv 66% pentru gaze naturale, în vreme ce pentru regenerabile, în special biomasă, importurile
reprezintă doar 4% [2].
La situaţia actuală de dependenţă ridicată de importuri s-a ajuns după declinul constant şi accelerat al
producţiei interne a statelor membre ale UE în ultimii 20 de ani.
584
SECŢIUNEA NR. 6
Figura 1: Importurile nete de energie pe tipurile de resurse la nivelul

Uniunii Europene 1995-2012, sursa Eurostat, în tep
Dependența energetică europeană ne afectează economia. Cumpărăm petrol din țările Organizației
Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) și din Rusia, iar gaze naturale, din Rusia, Norvegia și Algeria. Astfel,
Europa cheltuiește peste 350 de miliarde de euro pe an, iar cifrele continuă să crească. Europa trebuie să fie
eficientă, solidară și curajoasa pentru a-și putea diversifica sursele de energie și modalitățile de aprovizionare.
Politica energetica in Uniunea Europeană are puterea și instrumentele necesare pentru a garanta
aprovizionarea cu energie;prețurile la energie să nu frâneze competitivitatea; protejarea mediuluiși, în special,
lupta împotriva schimbărilor climatice; să dezvolte rețelele energetice.
In dezvoltarea lor, statele membre pot alege sursele de energie pe care doresc să le utilizeze. În același
timp, trebuie sățină cont de obiectivele europene privind sursele regenerabile.Eficiența energetică face parte
din obiectivele fundamentale ale Uniunii Europene pentru anul 2020. Liderii europeni au decis că trebuie
să economisim 1/5 din energia pe care, conform estimărilor, ar urma să o consumăm până în 2020. Uniunea
Europeană trebuie să dea dovadă de creativitate pentru a favoriza investițiile de eficiența energetica.
Începând cu anul 2006, ca urmare a creşterii producţiei de electricitate din surse regenerabile, combinată
cu scăderea cererii de energie (aproximativ 8%), dependenţa de importuri a Uniunii Europene a rămas relativ
constantă la 52-53%. Scăderea cererii a fost cauzată de criza economică declanşată în 2008, ce a dus la
diminuarea consumului industrial, dar şi de transformările structurale ale economiei europene, respectiv o
reducere a proceselor energo-intensive industriale în ansamblul economiei, precum şi îmbunătăţiri ale eficienţei
energetice.Dependența Uniunii Europene (UE) de importurile de energie, în special de petrol și, mai recent, de
gaz, reprezintă baza preocupărilor din sfera politicii energetice legate de securitatea aprovizionării cu energie.
Ţiţeiul reprezintă principala sursă de energie primară utilizată în Europa, fiind folosit cel mai mult
în transporturi (95%), deoarece există puţine alternative viabile. Peste 90% din ţiţeiul consumat în Uniunea
Europeană provine din import, valoarea acestuia fiind de peste 300 de mld. euro în anul 2012. În ciuda
faptului că există o piaţă globală a petrolului lichidă şi competitivă, numărul de producători este relativ mic,
ceea ce face dificilă diversificarea surselor de aprovizionare. Miscarile dinpiaţa internaţionala a petrolului
585
SECŢIUNEA NR. 6
produc şocuri ale ofertei şi variaţii contrastante de preţ, iar, statele europene caută să îşi diversifice sursele de
aprovizionare şi să constituie stocuri de rezervă.Statele membre ale Uniunii Europene consumă anual aproape
440 mld. m3 (400 de mln. toe) [figura 2] de gaze naturale, iar 66% din acestea provin din import. În 2013,
factura gazelor naturale din import pentru întreaga Uniune Europeană s-a ridicat la 87 mld. Euro, din care
aproximativ 36 mld. Euro pentru importurile din Rusia [3]. Capacitatea anuală de transport a conductelor din
Europa este de 304 mld. m3 / an.
Figura 2:
Consumul de gaze
naturale al Uniunii
Europene 1995-
2012, în ktep, Sursa
Eurostat
În ultimii ani, consumul anual de gaze naturale a scăzut, apoi s-a stabilizat, fie, din cauza crizei economice,
care a dus la reducerea consumului industrial, fie, ca urmare a unor modificări structurale în economia europeană
(reducerea ponderii industriei grele), a creşterii ponderii energiilor regenerabile şi a îmbunătăţirii eficienţei
energetice.În ciuda dependenţei mai scăzute de importuri, asigurarea securităţii aprovizionării cu gaze naturale
este mai dificilă, pentru că sursele de aprovizionare sunt încă şi mai puţine. Pentru Europa Occidentală acestea
sunt la nord Norvegia, Marea Britanie, Danemarca, Olanda, Germania, la sud Algeria, iar la est Rusia [figura
3].
Figura 3:
Sursele de importuri de gaze
naturale din afara Uniunii
Europene (procent din valoare)
Sursa: Comisia Europeană
Statele din Europa Centrală şi de Est sunt însă vulnerabile, fiind dependente în foarte mare măsură
de importurile de gaze naturale din Rusia, Ţările Baltice şi Finlanda, neavând practic alternativă, Slovacia,
586
SECŢIUNEA NR. 6
Austria şi Bulgaria, nefiind într-o situaţie mult mai dură. Europa de Sud-Est depinde aproape total de importuri
din Rusia care tranzitează Ucraina. Aceasta transformă gazele naturale într-o marfă cu unputernic conţinut
politic. Incidentele în alimentarea cu gaze naturale a Europei de Sud-Est, au generat situaţii dificile în unele
dintre ţările din regiune.
Din cauza mai multor factori, importurile de gaze naturale vor ocupa un rol din ce în ce mai important
în balanţa energetică a Uniunii Europene. Printre aceştia: epuizarea rezervelor interne, decizii cum sunt
cele privind protecţia mediului sau închiderea treptată a centralelor nucleare (cazul Germaniei), precum şi
opoziţia publică faţă de exploatarea gazelor de şist în mai multe state europene, respectiv rezultatele incerte
ale explorărilor până în prezent. Potrivit prognozelor Comisiei Europene, dependenţa de gazele naturale din
import a statelor din Uniunea Europeană ar urma să crească până la 73% din consum la orizontul anului 2030
[4].
Potenţialul de gaze naturale convenţionale al ţărilor din regiunea Europei de Sud-Est este redus, iar cel
al gazelor de şist este încă necunoscut.Recent s-a constatat însă o creştere a interesului pentru potenţialul de
hidrocarburi din Marea Neagra. Se estimează că rezervele de gaze în ape de mare adâncime ale Mării Negre ar
putea fi de cca 2 mld. boe în partea de vest, şi de cca 5 mld. boe în partea de est.Unii analişti consideră că Marea
Neagră ar putea reprezenta pentru Europa de Sud-Est ceea ce a reprezentat Marea Nordului pentru Europa
Occidentală [5], aceasta fiind potenţial a treia cea mai importantă zonă pentru producţia de gaze naturale.
În cadrul negocierilor internaționale privind clima, Europa s-a angajat să reducă emisiile de gaze cu
efect de seră până în 2020 cu 20 % față de cele din 1990 și cu 85 % sau chiar 95 % până în 2050. Sectorul
energiei va trebui să facă cele mai mari eforturi în acest sens, deoarece generează 80 % din emisiile de gaze cu
efect de seră din Uniunea Europeană. Dacă Europa reușește să realizeze aceste obiective în materie de energii
regenerabile și de eficiență energetică, până în 2020, atunci va fi în măsură să își depășească obiectivul actual
de 20 % și să ajungă la o reducere de 25 % în 2020 față de nivelurile înregistrate în 1990 [6].
În Rezoluţia Parlamentului European din 21 mai 2013 se face o analiză cuprinzătoare a provocărilor şi
oportunităţilor pentru energia regenerabilă pe piaţa internă a energiei din UE În acest document se fac o serie
de referiri clare la energia din surse regenerabile pe piaţa internă a energiei, respectiv: - s-a subliniat că sursele
regenerabile de energie, împreună cu eficienţa energetică şi o infrastructură flexibilă şi inteligentă constituie
opţiunile recomandate şi că sursele regenerabile de energie vor avea, în UE, o pondere tot mai mare în cadrul
aprovizionării cu energie, atât în domeniul furnizării electricităţii, cât şi în domeniul încălzirii şi al răcirii,
precum şi în sectorul transporturilor, şi că dependenţa energetică a Europei de sursele de energie convenţionale
va scădea [7].
Energia regenerabilă prezintă o serie de beneficii sociale, economice şi de mediu. Un avantaj major
al utilizării energiei din surse regenerabile este ca aceasta poate fi regenerată, prin urmare, poate sprijini o
creştere economică sustenabilă, energia din surse regenerabile produce deşeuri sau produse toxice puţine sau
chiar deloc, cum ar fi dioxidul de carbon sau alţi poluanţi chimici, deci are un impact minim asupra mediului.
Principalele obstacole în stimularea producţiei de energie din surse regenerabile sunt dificultăţile legate de
costurile ridicate [8]. Prin urmare, „Strategia 2020 - O strategie pentru o energie competitivă, durabilă şi
sigură» şi experienţa celorlalte state membre ale UE ne arată că resursele regenerabile reprezintă o variantă
viabilă şi de preferat în faţa altor opţiuni energetice actuale, pentru că asigură atât securitatea energetică, cât şi
protecţia mediului în acelaşi timp, în scopul de a susține dezvoltarea durabilă a UE ȋn viitor [9].
Rolul geopoliticii va fi din ce în ce mai important pentru accesul la sursele de energie. În noul context
mondial, securitatea aprovizionării cu energie a Europei va trebui regândită.
Provocările sunt numeroase, situația este complexă: pe de o parte, trebuie garantat accesul, în cele mai
bune condiții, la sursele importante de energie iar, pe de altă parte, energia trebuie asigurată la cel mai bun
preț, respectând standarde cât mai ridicate de protecție a mediului. Fidelă angajamentelor sale internaționale,
Uniunea Europeană a pornit pe un drum care, până în 2050, trebuie să pună bazele unei economii cu emisii
scăzute de dioxid de carbon. Acestor provocări pe termen lung le putem face față doar prin integrare europeană.
Mizele financiare, atât în ceea ce privește modernizarea sistemului energetic, cât și dezvoltarea de noi soluții
tehnologice, sunt enorme. Numai printr-o colaborare la nivel european, fondurile publice vor putea fi orientate
către investiții în tehnologiile viitorului, care încă prezintă prea multe riscuri pentru investitori.
587
SECŢIUNEA NR. 6
Bibliografie
1. Kamila PRONINSKA, Energy and security: regional and global dimensions, in SIPRI Yearbook
2007 – Armaments,Disarmament and International Security, Oxford UniversityPress, 2007, p. 216.
2. Cf. Commission staff working document – European Energy Security Strategy 2014.
5. Is the Black Sea the Next North Sea, ICM Petroleum Management, IENE Conference, Thessaloniki,
May 2012.
6. Strategia pentru 2020: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ.
7. Parlamentul European (2013), Rezoluţia Parlamentului European din 21 mai.
8. Strategia pentru 2020: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/.
9. Foaia de parcurs pentru 2050: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/.
ЭФФЕКТИВНАЯ ЗАНЯТОСТЬ КАК СТРАТЕГИЧЕСКОЕ

НАПРАВЛЕНИЕ ПРЕОДОЛЕНИЯ БЕДНОСТИ
ГОНЧАРОВА Надежда, аспирант,
Кировоградский национальный технический университет,
(Украина)
The basic problems of poverty in Ukraine, in terms of instability, economic crisis and military conflict
have been revealed in the article. The dominating factors influencing the level of poverty in the country have
been investigated. Ways of overcoming poverty in the context of effective employment of the economically
active population have been defined.
Key words: productive employment, labor market, poverty, unemployment, labor force.
Становление рыночных отношений в Украине, политическая нестабильность и война на востоке

Украины, сопровождаются значительными экономическими и социальными потерями, что создает не-
благоприятные условия для развития человечества. Такая критическая ситуация, приводит к обесцени-
ванию национальной денежной единицы, повышению цен, снижению размера заработной платы, роста
задолженностей по ее выплате, увеличению армии безработных за счет вынужденных переселенцев
с Донецкой и Луганской областей. В таких условиях проблема бедности чрезвычайно обостряется и
может достичь масштабов социальной катастрофы.
Вопросы преодоления бедности, путем внедрения политики эффективной занятости, продолжа-
ют активно исследоваться отечественными и зарубежными учеными. Большой вклад в изучение этой
проблематики внесли такие ученые: Э. М. Либанова; А. В. Макарова; В. И. Куценко; В.М. Петюх; Т. А.
Заяц; Л. М. Черенько; Г. В. Гаман; М. В. Кравченко и многие другие.
В 2014 году Индекс Человеческого Развития (ИЧР) в Украине составил 0,734, что ставит страну
на 83 позицию из 187, опустившись за последний год на 7 ступенек рейтинга. Такое падение вызвано
тем, что реальные доходы украинцев упали на 10 процентов, и выросло количество бедных.
На презентации доклада о человеческом развитии отмечалось, что действенным средством, в
условиях военного и экономического кризиса, остается глубокое изменение структуры украинской эко-
номики, путем обеспечения конкурентоспособности украинской продукции, ее доступа на европейские
и другие рынки. Это должно сопровождаться внедрением в производство новых технологий и стан-
дартов, созданием качественно новых рабочих мест, обеспечение высококвалифицированной рабочей
силы в соответствии со спросом на рынке труда.
Снижение уровня бедности является глобальной проблемой и касается каждой страны. В сен-
588
SECŢIUNEA NR. 6
тябре 2000 года на Саммите Тысячелетия ООН мировые лидеры определили ключевые цели и задачи
развития до 2015 года. В сложившейся программе «Цели развития тысячелетия», преодоление бедно-
сти названо Целью №1.
Ученые определяют ряд факторов, влияющих на рост числа бедного населения: безработица,
политическая нестабильность, уменьшение доходов, инфляция, неконкурентоспособность молодого
поколения на рынке труда, расширение теневого сектора экономики, преобладание низкооплачивае-
мых рабочих мест и дефицит специалистов требуемой квалификации на большинстве предприятий
народного хозяйства, чрезмерное социальное и имущественное расслоение [2, 3, 4].
В условиях военного конфликта на востоке страны и временной оккупации АР Крым, эконо-
мической рецессии, происходит разрушение промышленных и жилых помещений, приостанавливают
работу предприятия, происходит ликвидация рабочих мест, сокращается количество вакансий, умень-
шается численность занятых, растет безработица. Из-за такой опасности значительная часть населения
Донецкой и Луганской областей вынуждена оставлять свои места проживания. А это в свою очередь
становится угрозой стремительного роста безработицы и распространения рисков бедности в стране.
За 9 месяцев 2014 уровень безработицы (по методологии МОТ) вырос по сравнению с аналогичным
периодом 2013 с 7,1% до 8,9% экономически активного населения в возрасте 15-70 лет [1].
Чтобы предупредить рост бедных за счет переселенцев необходимо создать надлежащие условия
проживания и обеспечить социальной инфраструктурой. Создать условия для организации эффектив-
ной занятости экономически активных переселенцев, путем направления на соответствующие терри-
тории инвестиций для создания новых или адаптации существующих рабочих мест, организации необ-
ходимого профессионального обучения или переобучения.
Особенностью украинской бедности является то, что обеспеченность работой, не гарантирует
нормального существования. Уровень бедности растет, не только за счет малообеспеченных, но и рабо-
тающих, образованных людей. Это обусловлено низкой ценой рабочей силы и соответственно низким
уровнем оплаты труда. Работодатели не заинтересованы в повышении заработной платы, улучшении
условий труда и модернизации рабочих мест, путем внедрения новых технологий, поскольку низкая
цена товаров обеспечивается за счет дешевой рабочей силы и сырья.
Необходимо взаимодействие всех социальных партнеров на рынке труда: государства, работо-
дателей, профсоюзов, работников, с целью повышения стоимости рабочей силы, защиты интересов
наемных работников. Создание эффективных ставок налогообложения, действенного механизма госу-
дарственного содействия в организации работодателями достойных условий труда, обеспечит рынок
труда качественными рабочими местами, а госбюджет наполнит денежными средствами, выведенными
из теневой экономики.
Несоответствие подготовки специалистов потребностям экономики, низкое качество професси-
ональных знаний и умений приводит к увеличению количества безработной молодежи. Молодое по-
коление все чаще встречается с невостребованностью их профессии. Довольно часто, для того чтобы
получить работу необходимо проходить дополнительную подготовку, или вообще менять сферу дея-
тельности. Столкнувшись с такими препятствиями, молодежь оказывается на грани бедности. Низкий
уровень жизни, плохое питание обуславливают ухудшение качественных характеристик рабочей силы.
Одним из направлений обеспечения эффективной занятости именно молодого поколения, явля-
ется молодежное предпринимательство, что приведет к созданию новых малых предприятий и допол-
нительных рабочих мест. С развитием молодежного бизнеса тесно связан творчески-поисковый инно-
вационный тип хозяйствования. В рамках экономической функции, молодые предприниматели могут
использовать новые идеи, а также применять креативные способы для достижения поставленной цели.
Расширение в Украине теневого сектора экономики приводит к снижению поступлений в бюдже-
ты всех уровней. Неформальная занятость не обеспечивает достойных условий труда, социальных прав
наемных работников, своевременную выплату заработной платы. Такая форма занятости становится
основой для будущего распространения бедности. Поэтому, государство должно создавать реальные
условия для легальной продуктивной и эффективной деятельности, а предприниматели - соблюдать все
требования законодательства, выполнение которых не приведет к уменьшению прибыльности бизнеса
[2, 5].
589
SECŢIUNEA NR. 6
Бедность работающего населения, является еще одной характерной особенностью украинского

бедности, что указывает на нарушение принципиальных основ формирования стоимости человеческо-
го капитала, системы оплаты труда и системы социальной защиты. Адаптация украинского законода-
тельства к международным нормам, повышение реальных трудовых доходов работников от легальной,
эффективной занятости, уменьшение имущественного расслоения, обеспечит эффективное воспроиз-
водство трудового потенциала и повысит общий уровень развития украинского общества [3, 4].
Присоединяемся к мнению ученых, что кроме государственной поддержки малообеспеченных,
необходимо повышать уровень жизни работающих и безработных, как будущей основы формирования
среднего класса – движущей силы устойчивого развития общества.
Основой формирования среднего класса может стать малый и средний бизнес. Такие предпри-
ятия, являются одним из основных источников обеспечения социально-экономической активности
населения. Этот слой общества способен быстро адаптироваться к социально-экономическим пре-
образованиям в обществе. Государственная поддержка среднего класса, будет важным направлением
предупреждения бедности в Украине.
Экономический кризис и война на востоке страны, а также, рост цен, низкий уровень заработной
платы, безработица, несоответствие спроса и предложения на рынке труда, эти и другие факторы при-
ближают большое количество населения к грани бедности.
Обеспечение эффективной занятости, является одним из главных стратегических направлений
по преодолению бедности в Украине. Необходимо обеспечивать работоспособную часть населения
достойными рабочими местами и достойной заработной платой, что позволит искоренить бедность
среди работающих граждан, создать устойчивый средний клас и существенно снизить уровень бедно-
сти среди малообеспеченных, социально уязвимых слоев населения. Государство должно всесторонне
поддерживать молодой бизнес, контролировать подготовку молодых кадров с учетом необходимости
на рынке труда.
1. Програма працевлаштування та професійного навчання внутрішньо переміщених осіб на

2015─2016 роки http://ief.org.ua/wp-content/uploads/2015/02/Prog_pratsya.pdf.
2. Заяць, Т. А. Стратегічні напрями формування соціальної політики, орієнтованої на об-
меження бідності [Електронний ресурс]. – Режим доступу: http://ir.kneu.edu.ua:8080/
bitstream/2010/3000/1/Zajac.pdf.
3. Кравченко, М. В. Шляхи подолання бідності в контексті сучасного стану соціального захисту
населення України // Державне регулювання процесів економічного і соціального розвитку.
Теорія та практика державного управління. – Вип.3 [Електронний ресурс]. – Режим доступу:
http://www.kbuapa.kharkov.ua/e-book/tpdu/2010-3/doc/3/06.pdf.
4. Гаман, Г. В. Подолання бідності – ключова проблема розвитку людського капіталу [Електрон-
ний ресурс]. – Режим доступу: http://ir.kneu.edu.ua:8080/bitstream/2010/4671/1/125%20-%20
131.pdf.
5. Легкий, В. І. Роль тіньової зайнятості у розвитку регіону / В. І. Легкий; Ю. Я. Візняк // Еко-
номіка і регіон. – 2011. – № 3 – с. 54-57 [Електронний ресурс]. – Режим доступу: http://nbuv.
gov.ua/j-pdf/econring2011-3-12.pdf.
6. Мельник, С. В. Бідність працюючих: міфи та реальність / С. В. Мельник. // Урядовий кур’єр. –
2007. – № 50. – С. 7. [Електронний ресурс]. – Режим доступу: http://dialogs.org.ua/ ru/periodic/
page9732.html.
590
SECŢIUNEA NR. 6
STUDIUL COMPARATIV AL IMPLEMENTĂRII BUGETĂRII BAZATE PE

PERFORMANŢĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA ŞI ÎN ALTE ŢĂRI
Vasile HÎNCU, drd.,
In order to achieve sustainable performance in the use of public money, more countries modernize
public financial management by passing from the budget based on resources available to performance-
based budget. Moldova, based on exemples of other countries, has stated its intention to modernize public
financial management by amending the necessary regulatory framework and the start of activities focused on
reforming elements of the current system. Among these: the macro-fiscal frame, budgetary revenue managent,
development and budget planning , budget execution, state procurement, financial management and control,
financial management information system. Most public financial management reforms in various developing
countries, particularly in Moldova were not as successful as expected or had very limited success , not because
of the content of reform programs, but because of how they were implemented, registering delays in achieving
planned actions.
Key-words: budget, performance, public financial management, public sector, inputs-outputs-outcomes

În vederea atingereriiperformanţelor durabile în utilizarea banilor publici, la etapa contemporană, tot
mai multe ţări modernizează managementul financiar public prin trecerea de la bugetul bazat pe resursele
disponibile la bugetul bazat pe performanţe, care prevede dimensionarea performanţelor.Bugetarea bazată
pe performanţese implementează în diferite moduri:în unele ţărisereformează toate componentele ciclului
bugetar, în altele– doar unele componente ale managementuluiperformanţelor.
Abordarea modelui de bugetarebazat pe performanţe include următoarele componente ale sistemului
de management financiar public: cadrul macrobugetar, administrarea veniturilor bugetare, elaborarea şi
planificarea bugetului, executarea bugetului, achiziţiile publice, managementul şi controlul financiar, sistemul
informaţional de management financiar [2; 5].
Republica Moldova a enunţatintenţiade modernizare a managementului financiar public prin modificarea
şi completarea cadrului normativ necesar şidemararea unor activităţifocusate pe reformarea unor elemente ale
sistemului în cauză. Cadrul normativa fost completat cu unele prevederi ce permit reformarea gestionării
finanţelor publice, inclusivau fost introduse unele elemente inovative care anterior lipseau – cele mai importante
elemente noi se referă la cadrul bugetar pe termen mediu (la început a fost folosită sintagma cadrul de cheltuieli
pe termen mediu) şiauditul financiar intern al autorităţilor publice. De asemenea, a fost enunţată trecerea de la
bugetul bazat pe intrări la bugetul bazat pe performanţeşiimplementarea peetape a standardelor internaţionale
de raportare financiară. O importanţă majoră asupra îmbunătăţirii gestiunii fondurilor publice a avut aprobarea
în anul 2013 aStrategiei de dezvoltare a managementului finanţelor publice pentru anii 2013-2020, structurată
pe cele maiimportante domenii ale managementului finanţelor publice, care a identificat problemele în domeniu
şi a trasat direcţiileşiacţiunile desoluţionare a acestora şiîmbunătăţire a situaţiei în domeniu [2].
Cu toate că pe parcursul ultimilor zece ani în ţara noastră în domeniul managementului financiar public
au fost efectuate un şir de schimbări importante, armonizarea procesului de elaborare a bugetului autohton
la bunele practice ale ţărilor dezvoltate este încă în derulare. În vederea evaluării situaţieişi identificării
problemelorîn domeniu,a fost analizată reformarea elementelor principale ale managementului financiar public
în Republica Moldovaşi în alte ţări.
Referitor la cadrul macrobugetar, analiza relevă că economia naţională este pronunţat dependentă
de comerţulexperior, remitenţelecetăţenilorţării care lucrează peste hotare şi de situaţia din agricultură. În
condiţiilefluctuaţieiratelor de creştere a exporturilor şiremitenţelor, precum şi a deprecierii valutei naţionale,
prognozarea macroeconomică şi a veniturilor bugetare poate înregistra un înalt nivel de incertitudine. În acelaşi
timp, presiunea datoriei publice internă şi externă, de asemenea, are un impact substanţial asupra bugetului.
În aceste condiţii, calitatea prognozelor macroeconomiceşi a previziunii veniturilor bugetare, care se bazează
591
SECŢIUNEA NR. 6
pe prognoza indicatorilor macroeconomici, direct influenţează deficitul bugetar. Calitatea prognozelor

macroeconomice continuă să constituie un risc iminent pentru prognozele bugetare. În acest context, Strategia
de dezvoltare a managementului finanţelor publice pentru anii 2013-2020preconizează suficiente măsuri în
vederea îmbunătăţirii procesului de prognozare macroeconomică, precum şi a veniturilor bugetare. Referitor la
managementul datoriei publices-a constatat că sistemul autohton de analizăfinanciară a managementuluidatoriei
publice nu include funcţia de analiză afactorilor de risc şisensibilitate a portofoliuluidatoriei. În acest context,
este necesară completarea cadrului legalşi metodologic privinddatoria de stat şi datoria publică.
Cu referinţă la elaborarea şi planificarea bugetului,s-a constatat că în literatura de specialitate cadrul
conceptual caracterizează două modele de formare a bugetului: bugetul bazat pe resurse (pe intrări) şi bugetul
bazat pe performanţe. Reforma în bugetare se soldează cu implementarea managementului performanţeipe întreg
ciclul bugetar, care tradiţional include propunerile şi deciziile de buget, rapoartele financiare (implementare) şi
auditul (evaluarea şi analiza). Această reformă cuprinde:
1. Trecerea de la bugetul bazat pe intrări (inputs-based budget) la bugetarea bazată pe performanţe
(performance budget);
2. Trecerea de la sistemul contabil bazat pe casă la sistemul contabil de angajamente;
3. Evaluarea şiraportarea performanţelor (cu bilanţ contabil şi raport operaţional), prin completarea
auditului financiar cu auditul performanţelorşi evaluări. Bugetarea bazată pe performanţestabileşte legătura
dintre buget sau program cu rezultatele acestuia şiînglobă două elemente indispensabile:
a) planificarea strategică prezentată prin cadrul de cheltuieli pe termen mediu cu stabilirea obiectivelor
şi
b) structura programului cu indicatori de performanţă.
Deciziile şi alocările bugetare sînt etape cruciale în ciclul bugetar, dimensionarea bugetului poate fi
stabilită prin două posibilităţi: a) mărimea bugetului relatată la performanţa anterioară; b) ţinte explicite
pentru asigurarea stabilităţii bugetului. În Noua Zealandăexistă o strînsă legătură dintre alocări şiperformanţe,
alocările se fac pe rezultate imediate, produse şi servicii (outputs), şi nu pe rezultate durabile, cu impact
(outcomes). Bugetul se bazează pe contabilitatea de angajamente. Informaţia despre performanţa scontată
(outputs) şiperformanţa financiară a fiecărui departament este publicatăconcomitent cu bugetul în rapoartele
fiecărui departament (în formă tabelară). În Regatul Unit al Marii Britaniinu există o legătură strictă între
alocări şiperformanţe. Pentru fiecare agenţie guvernamentală se stabilesc ţintele de performanţe dimensionate
prin obiective măsurabile, deciziile de politică şicele operaţionale pot fi elaborateparţial în baza ţintelorde
performanţe ale agenţiilor. În Finlanda a fost dezvoltat un proces bugetar bazat pe rezultate care se aplică în
toată administraţia de stat. Ca parte a procesului bugetar, departamentelor şiagenţiilor li se cere să elaboreze
rapoarte anuale cu informaţii despre performanţeleprivind rezultatele obţinute vis-a-vis de acordurile semnate
între agenţiişi ministere. Unele ţări (Danemarca, Canada, Suedia) elaborează bugete multianuale, dar acest
proces este anevoios, mai ales în statele cărora le este caracteristică instabilitatea financiară [6; 7].
Analiza efectuată ne permite să concluzionăm că ţările au dezvoltat sau extins diverse tehnici de
management (care înglobă şi managementul financiar) efectiv al performanţei, printre care contractele
(acordurile) de performanţă, planurile de management, managementul riscului, benchmarkingul etc. Aceste
tehnici de management fie că asigură un nivel al performanţei impus de acordurile de performanţă stabilite între
ministere şiagenţiile guvernamentale din subordine (Noua Zealandă, Danemarca), fie că identifică,folosind
benchmarkingul,o bază de pornire pentru autorităţileşiinstituţiile publice, reieşind din bunele practici în
prestarea serviciilor publice (Danemarca, Finlanda, Australia).
Perspectivele pe termen mediu sunt decisive pentru a îmbunătăţi legăturile dintre politici, planificare şi
bugetare. Cadrul Bugetar (anterior - Cadrul de Cheltuieli) pe Termen Mediu (CBTM/CCTM), o nouă abordare
a managementului cheltuielilor publice, aplicată în anii ′80 pentru prima dată în Australia şipropusă de Banca
Mondială la mijlocul anilor ′90 spre utilizare pentru toate ţările, a introdus planificarea cheltuielilor publice
pe termen mediu pe o perioadă de 3-5 ani, care ia în consideraţietoţi actorii implicaţi în procesul bugetar. În
prezent peste 100 de ţăriaplică CCTM, folosind plafoane anuale pentru cheltuielile publice. Implementarea
managementului performanţelor în Republica Moldova a început în anul 2002 cu implementarea Cadrului
Cheltuielilor pe Termen Mediu pe 3 ani, ce serveşte drept bază pentru planificarea bugetară anuală. Resursele
592
SECŢIUNEA NR. 6
externe sînt parte a cadrului general de resurse bugetare.Concomitent cu implementarea planificării strategice
a cheltuielilor publice, a fost proclamată trecerea de la bugetul bazat pe intrări la bugetul bazat pe performanţe.
În acest context, Cadrul Bugetar pe Termen Mediu este structurat pe programe, atingîndu-se o pondere de circa
85% pentru alocările bugetului anului 2014; totuși, de mentionat, că structurarea a fost efectuată în cadrul
sistemului naţional de contabilitate, fără armonizarea deplină a acestui sistem la standardele internaţionale etc.
În anii 2006-2007, Ministerul Finanţeloral R. Molodvaa elaborat noua clasificaţie bugetară în conformitate
cu cerinţele standardului FMI, SFG2001 şi proiectul planului de conturi unic pentru sectorul public. Aceste
documente au înlocuit clasificaţia bugetară bazată pe standardul GFS1986, precum şi cele 4 planuri de conturi
utilizate în sectorul public. Adiţional, noua clasificaţie bugetară şi planul unic de conturi urmează a fi utilizate
în cadrul noului Sistem Informaţional de Management Financiar, aflat în prezent în proces de achiziţie. O altă
problemă ce persistă în acest domeniu este faptul că calendarele de elaborare a Cadrului Bugetar pe Termen
Mediu şi de elaborare a bugetului, în ultimii ani, nu au fost întotdeauna respectate.
Referitor la executarea bugetului,menționămcă resursele publice trebuie să fie utilizate în conformitate
cu Legea bugetului,cu procedurile şi normele legale și, în acelaşi timp, este necesar să se asigure un control şi
o monitorizare adecvată la fiecare etapă de cheltuieli bugetare. Bugetele se execută conform aceleaşi clasificații
aplicate la planificare, bazate în prezent pe Standardele statisticii financiare 1986. În vederea modernizării
managementului Trezoreriei, a fost aprobată o nouăclasificaţie,ce corespunde cu Standardele statisticii
financiare 2001. În conformitate cu aceste standarde, Ministerul Finanţelorîşi propune să testeze şi să aplice noul
Plan de conturi pentru executarea bugetară.Managementul plăţilor (salariale) este o componentă importantă în
executarea bugetului. Costurile salariale şi altor plăţi deseori constituie o pondere înaltă din costurile curente.
Controalele plăţilor joacă un rol crucial în prevenirea corupţiei. Reformele în acest domeniu se concentrează
pe introducerea sistemelor automatizate pentru a îmbunătăţi controalele sau procesul de planificare pe termen
mediu. În Republica Moldova sistemul informaţional aplicat acoperă toate operaţiuniletrezoreriale, fiind
implementate proceduri adecvate de autorizare şi control al cheltuielilor. Controalele interne ex-ante din
cadrul autorităţilor bugetare asigură ca fiecare tranzacţie financiară să fie autorizată prin două semnături: a
conducătorului instituţieişi a contabilului şef. La nivel guvernamental (autorităţişiinstituţii publice) nu există
un sistem de tehnologii informaţionale centralizat pentru procesarea plăţilor salariale. O legătură directă între
datele despre angajaţişi datele despre salarizare nu există. În alte ţări se folosesc sisteme automatizate compuse
din mai multe module, care includ partea financiară, achiziţiile publice şi alte componente.În cadrul autorităților
bugetare autohtone mai mici există constrîngeri de capacităţi în ceea ce priveşte calcularea plăţilor salariale şi
aplicarea modificărilor legislative.
Sistemul informaţional demanagement financiar existent previne, în mare parte, antrenarea angajamentelor
fără alocaţii bugetare disponibile. Deşi nu este un sistem completde management al angajamentelor, acesta este
eficient în prevenirea supra-cheltuielilor. Odată cu implementarea Sistemului Informaţional de Management
Financiar, capacităţile de prognozare şi monitorizare a fluxului de numerar se vor îmbunătăţi prin înregistrarea
şi monitorizarea angajamentelor la nivelul facturii fiscale şi altor documente justificative. Acest sistem urmează
să includă modulul angajamentelor ca parte componentă.
Analiza privine evidenţa contabilă, raportarea şi transparenţa bugetului relevă că în Republica Moldova
există un sistem bine structuratal clasificaţiei bugetare care permite planificarea şi raportarea cheltuielilor pe
dimensiunile administrative, economice şi funcţionale şi este în conformitate cu standardele internaţionale
(FMI-GFS, COFOG). Documentele bugetare anuale oferă informaţii despre operaţiunile autorităţilor
publice centrale, inclusiv desre rezultatele anilor precedenţi. Acoperirea bugetară include raportarea tuturor
operaţiunilor guvernamentale. De menţionat, că rapoartele financiare, elaborate actualmente la nivel național,
nu sunt prezentate în conformitate cu standardele internaţionale. Operaţiunile extrabugetare, în majoritatea
cazurilor, sînt nesemnificative, iar în cazul cînd acestea sînt semnificative, sînt incluse în rapoartele fiscale.
Raportul privind executarea bugetului arată că, în linii mari, este în conformitate cu standardele internaţionale
de evidenţă contabilă în bază de casă, totuşi, procedurile naţionale de contabilitate nu sînt în conformitate cu
practicile internaţionale. În acest context, este necesară elaborarea şi implementarea standardelor naţionale de
contabilitate pentru sectorul public în conformitate cu practicile internaţionale.
Sistemul actual de raportare financiară al entităţilor din Republica Moldova încă nu asigură transparenţa
593
SECŢIUNEA NR. 6
datelor financiare necesare pentru utilizatori în scopul luării deciziilor economico - financiare în domeniu,
datele din rapoartele financiare nu sunt accesibile publicului. Analiza relevăun grad nesemnificativ de
transparenţă în planificarea şi executarea bugetului de către autorităţile publice autohtone, inclusivcu referință
la cadrul bugetar pe termen mediu, planul de finanţare, proiectul bugetului, propunerile de buget şi raportul
privind executarea bugetului. Planificarea şi executarea bugetului nu este transparentă în două treimi din
organele centrale de specialitate, doar o treime din autorităţile publice au asigurat transparenţaprin publicarea
pe paginile web atât a informaţieidespre planificarea bugetului, cât şia informaţiei despre executarea bugetului
autorităţii. În acelaşi timp, unele autorităţipublice publică doar fragmente din bugetul aprobat prin Legea
anuală a bugetului de stat, iar altele - nu actualizeazăinformaţiile. De menţionat, că o pătrime din numărul
autorităţilor publice nu asigură accesul la datele despre planificarea şi executarea bugetuluiautorităţii, acestea
nu se conformează prevederilelorlegislaţiei în vigoare [2; 3].
Progresul şi succesul reformelor managementului financiar public în R. Moldova, similar altor ţări în
curs de dezvoltare, nu este încă cel scontat, din lipsa aplicării unei reforme complexe, inclusiv a indicatorilor
bazaţi pe performanţă.Pentru eliminarea acestui fenomen şi evaluarea progresului în reforme, Banca Mondială
a acordat asistenţăţărilor în implementarea metodologiei cadrului de evaluare a performanţelor financiare
PEFA. Cadrul cheltuielilor publice şi a responsabilităţii financiare a managementului finanţelor publice de
evaluare a performanţei este un cadru integrat de monitorizare a performanței managementului finanţelor
publice. Evaluările PEFA şi raportarea performanţelorîn Republica Moldova au avut loc în 2006, 2008 şi 2011.
Evaluarea pentru anul 2011 a înregistrat o ameliorare generală, în comparaţie cu evaluarea cheltuielilor publice
şi a responsabilităţii financiare pentru anul 2008, conform scorurilor pentru cei douăzeci şi optde indicatorii de
performanţă [4]. Sunt necesare eforturi importante pentru susţinerea performanţei şi atingerea îmbunătăţirilor
în domeniul finanţelor publice. În acest context, necesităa fi îmbunătăţite sistemele de planificare a cheltuielilor
capitale şicelor curente,precum şidisciplina fiscală în procesul de elaborare şi executare a bugetului. Noua
Lege privind finanţele publice şi responsabilitatea bugetar-fiscală [1] va contribui la îmbunătăţirea sistemului
actual de management al finanţelor publice.
Analiza referitoare la managementul şi controlul financiar indică că auditul intern a început să fie
abordat în literatura de specialitate şi instituţionalizat în autorităţile publice pe parcursul ultimilor 30 de ani
în ţările dezvoltate şi în ultimii 10 ani în ţările în curs de dezvoltare. În ţările adânc îndatorate se observă o
îmbunătăţire a controlului şi auditului intern. Diverse forme de control şi audit intern se aplică în diferite ţări
pentru controlul activităţiişi gestionării finanţelor publice, inclusiv, auditul intern (Canada), auto-evaluarea
(Australia), auto-analiza (Danemarca, Noua Zealandă). În Republica Moldova managementul financiar şi
controlul intern au fost implementate recent pentru a asigura utilizarea eficientă şi transparentă a fondurilor
publice. Evaluarea, efectuatăde către Ministerul Finanţelor privind activitatea pe parcursul anului 2011, ascos
în evidență faptul că din 38 unităţi de auditintern (52 fiind numărul total de unităţi de audit intern, dintre care 14
nu aveau angajaţi) 24 erau funcţionale, activînd în conformitate cu standardele impuse. Pînă în prezent, există
7 unităţi de audit interninstituite la nivel local. Majoritatea unităţilor deaudit intern au un numărinsuficient de
angajaţi [4]. Analiza implementării politicii de efectuare a auditului intern în Republica Moldova relevă că în
anul 2013 într-o treime din autorităţile publice nu a fost efectuată nici o misiune de audit intern, fie din lipsa
angajaţilor în cadrul subdiviziunii de audit intern, fie din lipsa capacităţilor necesare [5].
Cu privire la auditul externaplicat s-a constatat că acestsistem se încadrează în sistemul de management
al performanţelor. În Noua Zealandăinformaţiaagenţiilor guvernamentale despre performanţe este subiectul
auditului extern, efectuat de către Oficiul de Audit, raportul de audit extern include un scurt raport privind
rezultatele auditului performanţelor. În Regatul Unit al Marii Britanii, Oficiul Naţional de Audit întocmeşte
raportul financiar, care nu include informaţie despre performanţele agenţiilor guvernamentale. Guvernul
publică anual rezultatele generale despre performanţa agenţiilor guvernamentale în NextSteps Review.
Comisia de Audit analizează performanţa guvernului local şi interpretează indicatorii autorităţilor respective,
le atenţionează despre neregularităţi, informaţia însă nu reprezintă o opinie de audit. În Canada şi SUA se
măsoară, se analizează şi se raportează atît despre performanţa activităţii departamentelor guvernamentale,
cît şi despre performanţa programelor guvernamentale, folosind sisteme automatizate. În ţările cu un sistem
de audit intern şi extern dezvoltat (SUA, Noua Zealandă, Suedia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Finlanda)
594
SECŢIUNEA NR. 6
persistă problema convergenţei dintre interesele celor două tipuri de audituri. Însă, este cert că aceste audituri
au un rol important în managementul performanţei. În Republica Moldova, auditul extern se efectuează de
către Curtea de Conturi. Analiza implementării politicilor de efectuare a auditului extern indică un grad redus
de transparenţăşi responsabilitate în realizarea recomandărilor hotărârilor Curţii de Conturi, înaintate la adresa
autorităţilor publice supuse auditului extern. Deşi auditele Curţii de Conturi constată diverse încălcări, este
foarte redusă practica atragerii la răspundere disciplinară a persoanelor responsabile [6].
Ca urmare a analizei efectuate, se poate concluziona că majoritatea reformelor în domeniul
managementului financiar public din diferite ţări în curs de dezvoltare, în special în Republica Moldova, nu au
avut succesul scontat sau au avut un succes foarte limitat, nu din cauza conţinutului programelor de reformă,
ci din cauza modului cum au fost implementate, înregistrînd întîrzieri în realizarea acţiunilor planificate. În
reformarea procesului bugetar au fost obţinute succese notabile, dar procesul de reformare încă continuă.
Strategia de dezvoltare a managementului finanţelor publice pentru anii 2013-2020 din Republica Moldova
formulează mai degrabă măsuri de îmbunătăţire, decît măsuri de reformare cardinală a managementului
financiar public, dat fiind faptul că nu stabileşte acţiuni concrete referitoare la implementarea managementului
performanţelor în sectorul bugetar, în contextul abordării bugetării bazate pe performanţe, conform bunelor
practice europene.
Bibliografie
1. Legea nr. 181 din 25.07.2014 privind finanţele publice şi responsabilitatea bugetar-fiscală. www.
justice.md.
2. Hotărîrea Guvernului R. Moldova „Privind aprobarea Strategiei de dezvoltare a managementului
finanţelor publice 2013-2020” nr. 573 din 06.08.2013. Monitorul Oficial nr.173-176/669 din
09.08.2013.
3. Raport despre progresele înregistrate pe marginea acţiunilor stabilite în Planul de acţiuni pentru
implementarea Strategiei de dezvoltare a managementului finanţelor publice 2013-2020 pe anii
2013-2014. Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova. www.mf.gov.md.
4. Evaluarea Cheltuielilor Publice şi a Responsabilităţii Financiare (CPRF) în Republica Moldova
(2008-2010), 2011, 122 p.
5. Ciubotaru, Maria. Abordări metodologice privind gestionarea finanţelor publice în Republica
Moldova. Materialele ConferinţeiInternaţionale Competitivitatea şiInovaţia în Economia Cunoaşterii
din 26-27 septembrie 2014, ASEM, 2014.
6. In Search of Results: Performance Management Practices. OCDE, 1997, 140 pages.
ASPECTE IMPORTANTE PRIVIND ACTIVITATEA SOCIETĂŢILOR

PE ACŢIUNI ÎN REPUBLICA MOLDOVA
LITOCENCO Ana, drd.,
Joint stock companies are the most important structures of a country’s economy, they determine the
economic potential of the State, but also the living standards of its people. They also engage in it’s activity quite
important human, financial and informational resources. In this context, the work of a joint stock company
contributes not only to the prosperity of its financial and economic activity, but the development of the entire
economy of a country.
Key – words: joint stock company, stakeholder, governing bodies, capital, benefit, dividend.
Societatea pe acţiuni are un rol foarte important în economiile moderne, aceasta fiind concepută să atragă
economiile modeste, micul capital, prin valoarea nominală minimă a acțiunilor, astfel permițând concentrarea
de capitaluri considerabile și dezvoltarea unor mari întreprinderi moderne.
595
SECŢIUNEA NR. 6
Societățile pe acţiuni pot fi definite ca fiind societăți constituite prin asocierea mai multor persoane,
care contribuie la formarea capitalului social prin anumite cote de participare reprezentate prin titluri, numite
acţiuni, pentru desfăşurarea unei activităţi comerciale, în scopul împărţirii beneficiilor şi care, răspund pentru
obligaţiile sociale numai în limita aporturilor lor [3].
În Republica Moldova, activitatea societăților pe acțiuni este reglementată prin Legea privind
societățile pe acțiuni nr.1134-XIII din 02 aprilie 1997. Conform prevederilor legii nominalizate, societatea pe
acțiuni reprezintă societatea comercială al cărei capital social este în întregime divizat în acţiuni şi ale cărei
obligaţii sînt garantate cu patrimoniul societăţii.
Înființarea unei societăți pe acțiuni poate fi efectuată pe calea organizării unei societăţi noi sau a
reorganizării unei persoane juridice în funcţiune și presupune încheierea contractului de societate (luarea
hotărârii de înfiinţare a societăţii), subscrierea fondatorilor la acţiunile plasate şi ţinerea adunării constitutive.
Organele de conducere ale unei societăți pe acțiuni sunt după cum urmează:
n adunarea generală a acţionarilor care are atribuții de aprobare a statutului societăţii, de luare a hotărârii
privind modificarea capitalului social al societății, alegerea membrilor consiliului societății, comisiei
de cenzori, examinarea dării de seamă financiare anuale a societății, aprobarea dării de seamă anuale
a consiliului și comisiei de cenzori, aprobarea normativelor de repartizare a profitului societății și
luarea hotărârii de repartizare a profitului anual, luarea hotărârii de reorganizare sau dizolvare a
societății etc.;
n consiliul societăţii - decide cu privire la convocarea adunării generale a acţionarilor, aprobă valoarea
de piaţă a bunurilor care constituie obiectul unei tranzacţii de proporţii, confirmă registratorul
societăţii, aprobă prospectul ofertei publice de valori mobiliare, aprobă darea de seamă asupra
rezultatelor emisiunii de valori mobiliare, face, la adunarea generală a acţionarilor, propuneri cu
privire la plata dividendelor anuale şi decide cu privire la plata dividendelor intermediare, aprobă
fondul sau normativele de retribuire a muncii personalului societăţii, decide cu privire la aderarea
societăţii la asociaţie sau la o altă uniune;
n organul executiv care asigură îndeplinirea hotărârilor adunării generale a acţionarilor, deciziilor
consiliului societăţii şi este subordonat consiliului societăţii şi adunării generale a acţionarilor, dacă
acest lucru este prevăzut de statutul societăţii;
n comisia de cenzori care exercită controlul obligatoriu al activităţii economico-financiare a societăţii
timp de un an şi se subordonează numai adunării generale a acţionarilor [1].
La situația din 01 februarie 2015, în Registrul de Stat al Republicii Moldova erau înregistrate 4 637 societăți
pe acțiuni, acestea fiind cu 27 societăți pe acțiuni mai puțin comparativ cu situația din 01 ianuarie 2014. Totodată,
în totalul persoanelor juridice și întreprinzători individuali înregistrați la începutul lunii februarie, 2015 numărul
total al societăților pe acțiuni a înregistrat 2,8%. Marea majoritate a societăților pe acțiuni își desfășoară activitatea
în domeniul comerțului cu ridicata, acestea constituind 30% din totalul societăților pe acțiuni din Republica
Moldova (Figura
1).
Figura 1.
Genuri de
activitate ale
societăților
pe acțiuni din
Republica
Moldova
Sursa: Statistica Camerei Înregistrării de Stat, www.cis.gov.md
596
SECŢIUNEA NR. 6
Totodată, un număr mare de societăți pe acțiuni înregistrate în Registrul de Stat (23%) activează în
domeniul comerțului cu amănuntului. Domeniile cel mai puțin atractive pentru societăți pe acțiuni sunt
domeniul sănătății și asistenței sociale (1%), construcții (2%) și activități financiare (2%) [4].
Un aspect important în activitatea unei societăți pe acțiuni este capitalul care reprezintă orice activ de
piaţă care generează venit (profit) deţinătorului său. Capitalul unei societăți pe acțiuni poate apărea sub diferite
forme: capital statutar, acţionar şi propriu sau împrumutat.
Capitalul statutar reprezintă suma mijloacelor acordate de proprietari pentru asigurarea activităţii
statutare a societății, este capitalul persoanei juridice care, în mod obligatoriu, este indicat în statutul acesteia.
Existenţa acestui capital este o condiţie indispensabilă în crearea unei persoane juridice, or, fără surse băneşti
şi materiale este imposibilă activitatea şi garantarea onorării obligaţiunilor asumate de către aceasta pe piaţă.
Capitalul statutar se fixează în statutul persoanei juridice. La înfiinţarea societății, depunerile în capitalul
statutar pot fi sub formă de mijloace băneşti, active materiale şi nemateriale. Astfel, o societate pe acţiuni îşi
poate înscrie în capitalul statutar valoarea nominală a acţiunilor subscrise.
Totodată, capitalul statutar, în mod obligatoriu, este divizat într-un anumit număr de acţiuni, care pot
funcţiona independent de acest capital. Pe de o parte, capitalul statutar al societății se formează din cotele-părţi
ale participanţilor, iar pe de altă parte acest capital se divide în acţiuni. În acest context, capitalul, în acelaşi
timp, se formează din părţi (depuneri), şi se divide în părţi. Astfel, capitalul statutar al unei societăți pe acțiuni
poate fi definit drept capitalul persoanei juridice, care este format din depunerile (vărsămintele) participanţilor
acesteia în schimbul acţiunilor societăţii emitente [3].
Caracterul dual al capitalului statutar condiţionează divizarea capitalului unei societăți în capital propriu
şi social sau acţionar.
Capitalul propriu poate fi format din:
n capitalul acordat de către proprietari (capitalul statutar, premiul revenit la o acţiune);
n alte părţi sociale ale persoanelor juridice şi fizice (finanţări cu destinaţie specială, depuneri şi donaţii);
n rezerve acumulate de întreprindere (capital de rezervă, capital suplimentar, alte venituri).
Prin urmare, capitalul propriu apare ca totalitatea depunerilor în capitalul statutar.
Capitalul social sau acţionar reprezintă capitalul statutar al societăţii pe acţiuni, care există pe piaţă sub
formă de acţiuni care aparţin acţionarilor. Capitalul statutar al societății este divizat într-un anumit număr de
acţiuni, însă ultimele pot exista independent, în afara societății pe acțiunii, care le-a emis şi le-a plasat pe piaţă.
Sub forma acţiunilor ce se tranzacţionează pe piaţă, capitalul statutar se transformă în capital social, acţiunile
aparţinând astfel nu societății pe acțiuni, ci acționarilor săi.
Totodată, capitalul propriu al unei societăți pe acțiuni poate servi drept sursă de formare a activelor
nete, acestea reprezentând activele unei societăți pe acțiuni scutite de obligații.
Activele nete se calculează conform valorii iniţiale a acestora, iar în cazurile prevăzute de legislaţie,
potrivit valorii curente de piaţă. Valoarea activelor nete ale societăţii nu poate fi mai mică decât mărimea
capitalului ei social. În cazul în care, la expirarea a 2 perioade de gestiune consecutive (2 ani financiari), cu
excepţia primului an financiar, valoarea activelor nete ale societăţii, potrivit bilanţului societăţii, este mai mică
decât mărimea capitalului social, orice acţionar al societăţii este în drept să ceară adunării generale anuale a
acţionarilor adoptarea uneia din următoarele hotărâri:
n cu privire la reducerea capitalului social;
n cu privire la majorarea valorii activelor nete prin efectuarea de către acţionarii societăţii a unor
aporturi suplimentare în modul prevăzut de statutul societăţii;
n cu privire la dizolvarea societăţii;
n cu privire la transformarea societăţii în altă formă juridică de organizare.
În cazul în care adunarea generală a acţionarilor nu a adoptat una dintre hotărârile enumerate, acţionarii
care au votat ,,pentru” una dintre aceste hotărâri au dreptul să ceară răscumpărarea acţiunilor.
Totodată, în situațiile în care, potrivit ultimului bilanţ, valoarea activelor nete ale societăţii este mai mică
decât mărimea capitalului social, cu excepţia cazului când valoarea activelor nete este negativă, societatea
are dreptul să emită suplimentar doar acţiuni prin emisiune închisă. Societatea ale cărei active nete, conform
ultimului bilanţ, au valoare negativă este obligată să publice un aviz în acest sens în Monitorul Oficial al
597
SECŢIUNEA NR. 6
Republicii Moldova şi nu are dreptul să emită valori mobiliare.

Neexecutarea dispoziţiilor enumerate anterior poate constitui temei pentru dizolvarea societăţii în baza
unei hotărâri a instanţei judecătoreşti, iar dreptul de a adresa instanţei judecătoreşti cerere în vederea dizolvării
societăţii îl are orice acţionar al acesteia [1].
Conform prevederilor legii ce reglementează activitatea societăților pe acțiuni în Republica Moldova,
aporturi la capitalul social pot fi:
n mijloace băneşti;
n valorile mobiliare plătite în întregime;
n alte bunuri, inclusiv drepturi patrimoniale sau alte drepturi care pot fi evaluate în bani;
n datoriile societăţii faţă de creditori.
Aporturile ne băneşti la capitalul social pot fi transmise societăţii cu drept de proprietate sau cu drept de
folosinţă. Obiectele proprietăţii publice ce nu sunt supuse privatizării pot fi transmise societăţii în calitate de
aport la capitalul social numai cu drept de folosinţă.
Adițional, capitalul social al unei societăți pe acțiuni poate fi majorat prin:
n mărirea valorii nominale a acţiunilor plasate;
n plasarea de acţiuni ale emisiunii suplimentare.
La majorarea valorii nominale a acţiunilor, cota deţinătorilor acestora va rămâne neschimbată, iar drept
surse de majorare a capitalului social pot fi:
n capitalul propriu al societăţii în limita părţii ce depăşeşte capitalul ei social; şi/sau
n aporturile primite de la achizitorii de acţiuni.
Concomitent, capitalul social al societăţii poate fi redus, până la limita stabilită de legislație, prin:
n reducerea valorii nominale (fixate) a acţiunilor plasate; şi/sau
n anularea acţiunilor de tezaur.
Alături de capitalul societății, un alt aspect la fel de important este profitul societății și repartizarea
acestuia.
Conform prevederilor legislației în vigoare, profitul net se formează în urma achitării impozitelor, altor
plăţi obligatorii şi rămâne la dispoziţia societăţii, fiind utilizat pentru:
n acoperirea pierderilor din anii precedenţi;
n formarea capitalului de rezervă;
n plata recompenselor către membrii consiliului societăţii şi ai comisiei de cenzori;
n investirea în vederea dezvoltării producţiei;
n plata dividendelor, dar și alte scopuri prevăzute de legislaţie şi statutul societăţii.
Cota-parte din profitul net al societăţii care se repartizează între acţionari în corespundere cu clasele
şi proporţional numărului de acţiuni care le aparţin reprezintă dividend. Dividendele pot fi intermediare
(trimestriale, semestriale) și anuale.
Conform atribuțiilor organelor de conducere a societății, decizia cu privire la plata dividendelor
intermediare se ia de consiliul societăţii, iar hotărârea cu privire la plata dividendelor anuale se ia de adunarea
generală a acţionarilor, la propunerea consiliului societăţii. În hotărârea cu privire la plata dividendelor se va
indica:
n data la care este întocmită lista acţionarilor care au dreptul să primească dividende;
n cuantumul dividendelor pe o acţiune de fiecare clasă aflată în circulaţie;
n forma şi termenul de plată a dividendelor.
Pentru fiecare plată a dividendelor, consiliul societăţii asigură întocmirea listei acţionarilor care au
dreptul să primească dividende. Totodată, adunarea generală a acţionarilor este în drept să aprobe dividendele
anuale în cuantum nu mai mic decât dividendele intermediare plătite, iar mărimea dividendelor anunţate pe
fiecare acţiune de aceeaşi clasă trebuie să fie egală, indiferent de termenul plasării acţiunilor.
Dividendele se plătesc cu mijloace băneşti, iar uneori pot fi plătite cu acţiuni de tezaur sau acţiuni
ale emisiei suplimentare sau cu alte bunuri destinate consumului populaţiei civile, a căror circulaţie nu este
interzisă sau limitată de actele legislative. Termenul de plată a dividendelor se stabileşte de organul care a
luat decizia de plată în conformitate cu statutul societăţii, însă nu poate fi mai mare de 3 luni de la data luării
deciziei cu privire la plata lor [1].
În baza datelor raportului de activitate pentru anul 2013 al Comisiei Naționale a Pieței Financiare
598
SECŢIUNEA NR. 6
Totodată, se remarcă faptul că, 601 societăți pe acțiuni au fost obligate, conform prevederilor legislației în
vigoare, să prezinte Comisiei Naționale a Pieței Financiare informația privind activitatea economico-financiară
aferentă anului 2012.
Informația privind situația economico-financiară a fost prezentată autorității de supraveghere în domeniul
financiar nebancar de circa 528 societăți pe acțiuni sau 87,85% din numărul celor existente. Astfel, în structura
societăților pe acțiuni care au prezentat informațiile necesare, 268 societăți sau 50,76% au înregistrat în anul
2012 profit net în mărime de 1,86 mlrd. lei (Figura 2).
Figura 2. Structura SA după rezultatele Figura 3. Structura SA după dividendele

financiare obţinute în anul 2012 anunţate în anul 2012
Sursa: Raport cu privire la activitatea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare pentru anul 2013
www.cnpf.md
Totodată, politica de dividende promovată de emitent devine unul din factorii decisivi, care, în mod
direct, influențează cursul de piață al acțiunilor. În acest context, conform figurii 3, se remarcă faptul că, pe
parcursul anului 2012, 74 de emitenţi sau 14,0 la sută din numărul total de emitenţi care au raportat Comisiei
Naționale a Pieței Financiare informația de rigoare, au anunţat dividende în valoare totală de 566,36 mln. lei
[2].
Adițional, societăţile pe acţiuni al căror capital social cuprinde şi o cotă a proprietăţii publice transferă la
bugetul respectiv, pînă la 1 iulie a anului imediat următor anului de gestiune, dividende, calculate în funcţie de
rezultatele activităţii din anul de gestiune, în baza hotărârii adunării generale a acţionarilor şi în conformitate
cu structura capitalului social. În acelaşi termen, darea de seamă privind dividendele calculate în funcţie de
rezultatele activităţii societăţii pe acţiuni se prezintă inspectoratului fiscal de stat teritorial. În caz de neachitare
în termen la buget a dividendelor aferente cotei proprietăţii publice în capitalul social al societăţii pe acţiuni,
organele Serviciului Fiscal de Stat vor aplica majorarea de întârziere, precum şi executarea silită a obligaţiilor
neonorate în termen.
Concomitent, potrivit prevederilor legislației în vigoare, dividendele care nu au fost primite de acţionar
din vina lui în decurs de 3 ani de la data apariţiei dreptului de primire a lor se trec la venitul societăţii şi nu pot
fi revendicate de acționar [1].
În rezultatul celor expuse se constată că, prin puterea sa de a concentra capitalurile fragmentate,
societatea pe acțiuni constituie unul dintre principalii factori de producție și, în același timp, de mobilizare a
resurselor, jucând astfel, un rol de stimulent al circulației bunurilor și chiar în realizarea exportului de capital.
Totodată, comparativ cu alte forme de organizare juridică, societățile pe acțiuni presupun asigurarea unui
proces nelimitat de contopire a capitalurilor, rezistenţa în timp a comasării capitalurilor, posibilitatea de a
retrage capitalul investit, precum și existenţa oportunităţii obţinerii mai multor tipuri de venituri din deţinerea
de acţiuni.
599
SECŢIUNEA NR. 6
Bibliografie
1. Lege cu privire la societăţile pe acţiuni: nr. 1134-XIII din 02.04.1997. Monitorul Oficial al Republicii
Moldova. 2008, nr. 1-4/1.
2. Raport privind activitatea CNPF şi funcţionarea pieţei financiare nebancare pentru anul 2013 [online].
Disponibil: http://cnpf.md/md/rapa/.
3. Societăţile pe acţiuni: Conceptul, rolul şi necesitatea funcţionării acestora în economia de piaţă
[online]. Disponibil: http://www.studentie.ro/referate/finante/societatile-pe-actiuni-conceptul-rolul-
si-necesitatea-functionarii-a_i46_c1756_113824.html.
4. Statistica Camerei Înregistrării de Stat din Republica Moldova [online]. Disponibil: http://www.cis.
gov.md/statistica.
CERCETAREA INFRACŢIUNILOR DE SPĂLAREA BANILOR

ÎN CONTEXTUL DIRECTIVELOR UNIUNII EUROPENE
MANEA N. Anca Andreea, drd.,
Universitatea din Bucureşti
Romanian law defines the crime of money-laundering and punishing rough, she having connection with
transnational operations of crime and international terrorism. Community rules defining the framework and
the conditions under which money laundering is an offence.
Money laundering practices have «democratized» by extension, they have included banking, real estate
transactions circuitry providing a size of a scourge which –particularly, covering billions of euros and dollars.
That is why the suspicion has widened and the combating of the phenomenon was institutionalised at national
and international level.
Cuvinte cheie: spălare a banilor, grupul infracţional, sistemul financiar, Uniunea Europeană
Termenul de „spălare a banilor” se pare că a apărut pentru prima dată în Statele Unite ale Americii, în
jurul anului 1920, când bandele de infractori căutau o explicaţie legitimă pentru banii obţinuţi din activităţi
criminale. Aceştia urmăreau preluarea unor afaceri de către detailişti, cu plăţi cash, oprindu-se ,cel mai adesea,
asupra spălătoriilor de rufe şi de maşini, de unde se pare că derivă şi numele infracţiunii de „spălare a banilor”.
La fel de bine funcţionau magazinele de închiriere a casetelor video, barurile, restaurantele, stabilimentele
de jocuri de noroc şi companiile de service pentru automatele de vânzare a produselor alimentare, prin
intermediul cărora se amestecau bani cash, ilegali, cu cei legali şi raportându-se totul ca fiind câştiguri obţinute
din afaceri legale.
Prin urmare, banii erau îndepărtaţi de activitatea infracţională, ascunşi în conturile unei afaceri legitime
şi apoi aduşi din nou la suprafaţă sub forma câştigurilor unor firme.
Această manoperă infracţională stă, aşa cum am prezentat deja, la baza tuturor strategiilor de spălare a
banilor murdari.
Spălarea banilor este un proces prin care se dă sau se încearcă a se da o aparenţă de legalitate unor profituri
obţinute ilegal de către infractorii care, fără a fi compromişi, beneficiază ulterior de veniturile respective.
Acest proces dinamic se desfăşoară în trei etape, şi anume : obţinerea şi mişcarea fondurilor obţinute
în mod direct sau indirect din infracţiuni, ascunderea urmelor sau originii veniturior pentru a se evita orice
suspiciuni sau investigaţii şi, în fine, disponibilizarea banilor şi reinvestirea lor în activităţi legale.
1. În etapa iniţială sau de plasare a spălării banilor, infractorul introduce profitul său ilegal în sistemul
financiar. Aceasta se poate face prin împărţirea sumelor mari de bani în sume mai mici, care sunt apoi
depozitate direct într-un cont bancar sau folosite în cumpărarea unor instrumente financiare (cecuri,
bilete la ordin, etc.).
600
SECŢIUNEA NR. 6
2. După intrarea fondurilor în sistemul financiar, are loc a doua etapă-stratificare. În această etapă,
infractorul întreprinde o serie de preschimbări sau mişcări ale fondurilor pentru a le îndepărta cât mai
mult de sursa din care provin, cea mai uzitată cale fiind cea a transferului electronic într-o serie de
conturi din diverse bănci de pe întreg globul. Sunt preferate acele zone geografice sau jurisdicţii care
nu cooperează cu organele de anchetă specializate în combaterea acestui fenomen infracţional.
3. După ce a reuşit să traverseze primele două etape ale procesului de spălare a banilor, infractorul sau
grupul infracţional trece la a treia etapă -integrarea-, în care fondurile intră în circuitul economic
legal. Spălătorul de bani poate acum să investească legal fondurile pe piaţa imobiliară, a bunurilor de
lux sau a afacerilor, la alegere.
Cele trei etape se pot desfăşura distinct, dar pot avea loc şi simultan sau, mai des, se pot suprapune.
Prin procedeele lor ilicite, infractorii pot investi în sectoarele economiei în care activele pot fi utilizate
ulterior ca maşini de spălare a banilor. În plus, într-o economie în care tehnologia avansată şi globalizarea permit
transferul rapid de fonduri, lipsa de control asupra acestui fenomen infracţional poate submina stabilitatea
financiară. Într-o ţară cu o situaţie financiară precară, scoaterea a milioane sau miliarde de dolari anual din
procesul normal de creştere economică reprezintă un real pericol pentru credibilitatea, stabilitatea economica
şi securitatea sa naţională.
În spaţiul Uniunii Europene au fost elaborate instrumente juridice foarte importante care, deşi nu se
constituie într-un drept penal european propriu-zis, funcţionează ca mecanisme de armonizare a legislaţiilor
naţionale ale statelor membre prin transpunerea actelor juridice în dreptul naţional, ulterior aprobării acestora
prin procedura parlamentară corespunzătoare. După cum bine se cunoaşte, Uniunea Europeană nu este un stat
cu puteri executive, ci se bazează pe cooperarea statelor suverane. Până la 1 decembrie 2009, data intrării in
vigoare a Tratatului de la Lisabona, modelul de funcţionare se baza pe structura celor trei piloni sau domenii
politice. Primul pilon se constituia într-adevăr ca un pilon „suprastatal” folosit de administraţiile publice şi
de jurisdicţia statelor membre. Se baza pe prevederile din Tratatul de înfiinţare a Comunităţii Europene şi are
responsabilităţi în domenii precum cetăţenia Uniunii, politica de imigrare sau aspecte care privesc uniunea
economică şi monetară, printre altele. Instrumentele sale juridice au fost directiva şi regulamentele.
Cel de-al doilea pilon era reprezentat de politica externă şi de securitate comună, care nu exista până la
Tratatul de la Maastricht (1 noiembrie 1993) şi care, din acel moment, s-a dezvoltat, mai ales prin înfiinţarea
poziţiei de înalt reprezentant pentru politică externă (noutate introdusă de Tratatul de la Amsterdam din 1999),
dar şi prin noutăţile introduse de Tratatul de la Nice (1 februarie 2003).
Cel de-al treilea pilon era reprezentat de domeniul justiţiei şi afacerilor interne. Este vorba de pilonul
interguvernamental, în cadrul căruia avea loc cooperarea politică şi judiciară în materie penală. Printre multele
instrumente proprii acestui pilon se remarcă, având în vedere subiectul dezbătut aici, poziţia comună, care
constă în definirea obiectivelor politice comune, cu caracter obligatoriu, dar care nu constituie legislaţie în
sens oficial sau material; până în 1999, acţiunea comună – care a fost eliminată de Tratatul de la Amsterdam
– şi, de la intrarea în vigoare a acestui Tratat, deciziile cadru, care reprezintă reglementare-cadru cu conţinut
obligatoriu şi care trebuie transpuse în dreptul naţional într-o perioadă de timp determinată. În Spania fac
obiectul transpunerii în dreptul naţional printr-o lege.
Instrumentele juridice relevante în materie de spălare de bani create în spaţiul comunitar sunt cele trei
directive adoptate în acest domeniu, Acţiunea comună din 3 decembrie 1998 şi Decizia cadru din 26 iunie 2001
care reia conţinutul acţiunii comune, dar având caracterul unei reglementări cadru. Motivul creării acestor
instrumente este evident. O dată cu liberalizarea progresivă a circulaţiei capitalurilor şi a serviciilor financiare
care începe să devină posibilă în spaţiul comunitar apare necesitatea unor măsuri la nivel comunitar împotriva
spălării banilor pentru a opri infracţiunile legate de traficul de droguri şi criminalitatea organizată în general.
Prima Directivă a Consiliului din 1991 pentru prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării
banilor, ca răspuns la această necesitate, stabileşte o serie de măsuri de natură penală în acord cu prevederile
deja stabilite de Convenţia de la Viena din 1988 şi de Convenţia Consiliului Europei din 1990. Dar nu se
limitează doar la abordarea penală, prin această directivă începe să prindă contur strategia de prevenire care
are scopul de a crea un scut de protecţie împotriva manipulării sistemului financiar prin intermediul normelor
administrative, care implică instituţiile de creditare şi instituţiile financiare. De fapt, li se impune acestor
601
SECŢIUNEA NR. 6
instituţii obligaţii privind identificarea clienţilor, înregistrarea şi păstrarea documentelor, obligaţia de a

controla tranzacţiile şi de a informa cu privire la operaţiunile suspecte, prin renunţarea la secretul bancar şi fără
informarea clientului cu privire la aceste aspecte. La acestea se adaugă obligaţia de a stabili mecanisme interne
de control şi comunicare între organismele de creditare şi obligaţia de a facilita instruirea angajaţilor pentru a
şti cum să identifice operaţiunile suspecte. De asemenea, se doreşte extinderea acestei strategii de prevenire
pentru a include şi alte profesii considerate susceptibile a fi utilizate pentru activităţi de spălare a banilor, chiar
dacă nu este specificată niciuna în mod special.
Prin Decizia-cadru a Consiliului din 26 iunie 2001 privind spălarea banilor, identificarea, urmărirea,
îngheţarea, sechestrarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunii, statele membre se angajează
să nu formuleze rezerve faţă de prevederile Convenţiei din 1990 privind calificarea infracţiunii de spălare a
banilor când, în ceea ce priveşte originea infracţională a bunurilor, este vorba de infracţiuni care au prevăzută
o pedeapsă sau o măsură de siguranţă cu o durată maximă mai mare de un an.
Cea de-a doua Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 decembrie 2001 introduce
câteva amendamente la prima directivă. În ceea ce priveşte legislaţia penală de referinţă, obligaţia statelor de a
incrimina fapte de spălare a banilor, şi nu doar când banii provin din traficul de droguri, ci şi atunci când provin
din săvârşirea oricărei infracţiuni grave, este completată cu prevederi care precizează care infracţiuni trebuie
considerate grave, şi pentru aceasta se ţine cont de prevederile articolului 1 din Acţiunea Comună 98/733/JAI
adoptată de Consiliul în 1998. Astfel, este enumerată o serie de infracţiuni la care se adaugă o clauză generală
care se aplică tuturor infracţiunilor care pot genera profituri considerabile şi care au prevăzută o pedeapsă
severă cu închisoarea într-un stat membru. De asemenea, se oferă posibilitatea ca statele membre să extindă
ideea de provenienţă ilicită a sumelor de bani care fac obiectul infracţiunii de spălare a banilor pentru a include
orice altă infracţiune.
Cea de-a treia Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului pentru prevenirea utilizării sistemului
financiar în scopul spălării banilor şi finanţării terorismului, din 26 octombrie 2005, dezvoltă strategia de
combatere a fluxurilor de bani ilegali în principal prin intermediul unor noi obiective. Pe de o parte, se propune
oprirea mişcărilor de capital destinat finanţării terorismului, indiferent dacă provenienţa sa este licită sau nu.
Pe de altă parte, se propune diminuarea corupţiei în sectorul financiar, şi pentru aceasta s-a stabilit obligaţia ca
instituţiile bancare să controleze în special persoanele care ocupă sau au ocupat poziţii politice importante (aşa-
numitele persoane expuse politic – PEP). La nivel administrativ, se stabileşte ce se înţelege prin „adevăratul
titular” pentru ca instituţiile bancare şi ceilalţi destinatari să-şi poată îndeplini obligaţia de identificare a
clienţilor. Statele membre au dispus de un termen, si anume până la 15 decembrie 2005 pentru a implementa
prevederile acestei Directive.
Spălarea banilor se produce deseori în context transnaţional, de aceea orice măsură adoptată numai la
nivel naţional sau chiar la nivel comunitar, fără a ţine seama de coordonarea şi cooperarea internaţională, va
avea efecte limitate. Prin urmare, măsurile adoptate de Uniunea Europeană în acest domeniu sunt armonizate
cu acţiunile întreprinse în cadrul altor foruri internaţionale, dar mai ales cu recomandările Grupului de Acţiune
Financiară (GAFI), care constituie principalul organism internaţional activ în lupta împotriva spălării banilor
şi finanţării terorismului. Având în vedere faptul că recomandările GAFI au fost revizuite şi extinse în mod
substanţial în anul 2003, Directiva 2005/60/CE are în vedere tocmai aceste noi standarde internaţionale.
Bibliografie
1. Camelia, Bogdan. „Spălarea banilor. Aspecte teoretice şi de practică judiciară”, Editura Universul
Juridic, Bucureşti, 2010.
2. Şaguna-Drosu, Dan. Drept financiar şi fiscal european, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2012.
3. Şaguna-Drosu, Dan. şi alţii, Procedura fiscală, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2011.
4. Şaguna, Drosu, Dan. Tratat de drept financiar şi fiscal, Editura All Beck, Bucureşti, 2001.
5. LEGE Nr. 656 din 7 decembrie 2002 *** Republicată pentru prevenirea şi sancţionarea spălării
banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de
terorism.
6. LEGE Nr. 241 din 15 iulie 2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
7. Financial Action Task Force (FATF) – Groupe d’Action financière (GAFI), http://www.fatf-gafi.org.
602
SECŢIUNEA NR. 6
PREMISELE ISTORICE ŞI ECONOMICE ALE FORMĂRII ŞI

DEZVOLTĂRII SISTEMULUI DE ASIGURĂRI MEDICALE OBLIGATORII
ÎN REPUBLICA MOLDOVA
MIRON Oxana, dr., conf. univ.,
Several consecutive decades the health system development occur extensively, which was quite correct,
but then this path of development has had a negative impact on the entire health system in the country as
extensive development, to the detriment quantitative qualitative progress, which also affected the conditions of
financing and provision of health services, especially in rural areas.
Key words: healthcare system, healthcare insurance funds, income and expenses, medical institutions,
health, population, Republic of Moldova.
Sistemul ocrotirii sănătăţii din Republica Moldova a parcurs o cale de dezvoltare dificilă. Până în secolul
XVIII nu existau instituţii medicale propriu-zise, precum nu era nici un sistem de ocrotire a sănătăţii bine
organizat. Situaţia era foarte complicată, în special în localităţile rurale. La începutul secolului XIX au început
să se deschidă mai multe spitale, în mare parte, în Chişinău şi alte oraşe mari. În secolul al XIX-lea Moldova
era o regiune periferică de gubernie şi sistemul de ocrotire a sănătăţii se dezvolta în cadrul modelului rusesc. În
anul 1832 în Rusia a fost adoptată o nouă lege constituţională, drept urmare, instituindu-se serviciile igienico-
sanitare, chemate să realizeze profilaxia varicelei şi a altor maladii infecţioase. Graţie acestui fapt asistenţa
medicală a devenit mai organizată şi s-a extins, de asemenea, şi în mediul rural. În Rusia în anii ’80 ai
secolului XIX problemele de ocrotire a sănătăţii în teritoriu erau în sarcina zemstvei (administraţie locală de
autogestiune în acele timpuri). Zemstva a creat o reţea largă de instituţii medicale şi tindea să presteze servicii
medicale în toate localităţile rurale, acordând o atenţie deosebită practicii medicale individuale şi asistenţei
medicale orientată spre anumite grupuri de populaţie. În ciuda numeroaselor neajunsuri, sistemul ocrotirii
sănătăţii din Basarabia, condus de zemstva, a avut un mare rol în acoperirea populaţiei cu servicii medicale pe
teritoriul regiunii [2].
Primul Război Mondial a distrus practic succesele din domeniul ocrotirii sănătăţii, care au fost înregistrate
la sfârşitul secolului XIX – începutul secolului XX. Multe din instituţiile medicale recent deschise s-au închis
şi numeroşi medici au trecut la activitate privată.
În perioada postbelică (1918-1940) Basarabia s-a unit cu România, fapt ce a influenţat toate sferele
activităţii de stat, inclusiv, ocrotirea sănătăţii. În acea perioadă asistenţa medicală depindea în mare parte de
plăţile oficiale pentru servicii şi, în acelaşi timp, funcţiona o schemă embrionară de asigurare de tip Bismarck,
care prevedea un sistem de asistenţă medicală pe trei nivele în dependenţă de solvabilitate (capacitatea de
plată). În aceiaşi perioadă a crescut numărul instituţiilor medicale şi asigurarea lor cu personal medical. Către
1940 în ţară existau 446 de instituţii medicale, 1055 de medici şi 2400 de asistente medicale şi moaşe. Graţie
faptului că guvernul României acorda o mare atenţie ameliorării sistemului de ocrotire a sănătăţii, pe teritoriul
Basarabiei au fost deschise două sanatorii moderne de profilaxie a tuberculozei şi construite spitale locale.
Însă în timpul celui de-al doilea Război Mondial au fost distruse circa 80% din instituţiile medicale aflate pe
teritoriul Moldovei [2].
Prin urmare, principalele reforme în domeniul ocrotirii sănătăţii au avut loc deja după al doilea Război
Mondial, în cadrul sistemului sovietic de ocrotire a sănătăţii. Aceste reforme erau orientate spre înlăturarea
consecinţelor războiului şi la asigurarea întregii populaţii cu asistenţă medicală.
La baza sistemului sovietic de sănătate erau următoarele principii:
a) proprietatea şi administrarea de stat;
b) asistenţa medicală gratuită;
c) relaţia reciprocă între ştiinţă şi practică;
d) accentul pe profilaxie [3].
603
SECŢIUNEA NR. 6
Din anul 1950 până în anul 1960 a crescut numărul paturilor de spital de la 27 la 444, raportate la 10 000
de persoane. Investiţiile capitale în construcţia obiectelor de ocrotire a sănătăţii au crescut de la 3,5 mln. ruble
în anul 1955 până la 40 mln. ruble în anul 1978, numărul paturilor de spital s-a majorat de la 189 în anul 1970
până la 415 în anul 1994, iar în cele regionale de la 110 la 457 de paturi pentru aceeaşi perioadă [1].
Din anul 1960 grija pentru sănătatea populaţiei a avut un rol tot mai mare în planificarea şi stabilirea
sarcinilor în sistemul de ocrotire a sănătăţii. Se studiau nevoile populaţiei din localităţile rurale vizând asistenţa
medicală. Ca urmare, s-au formulat principii privind asistenţa medicală în localităţile rurale, şi s-a confirmat
necesitatea gradului de accesibilitate şi calitate a acesteia.
Câteva decenii consecutive dezvoltarea sistemului de ocrotire a sănătăţii avea loc în mod extensiv, ceea
ce era pe deplin întemeiat, însă ulterior această cale de dezvoltare a avut un impact negativ asupra întregului
sistem de sănătate din republică, deoarece dezvoltarea extensivă, cantitativă se făcea în detrimentul progresului
calitativ, ceea ce s-a răsfrânt şi asupra condiţiilor de finanţare şi prestare a serviciilor medicale, mai ales, în
localităţile rurale.
Administrarea şi finanţarea centralizată împiedica utilizarea flexibilă a mijloacelor băneşti în teritoriu,
iar uneori pacienţii erau constrânşi neoficial să efectueze anumite plăţi, chiar dacă asistenţa medicală, de iure,
era gratuită.
La momentul adoptării independenţei, Moldova dispunea de multe instituţii de ocrotire a sănătăţii,
numeroase cadre medicale, dar puţine mijloace financiare pentru menţinerea activităţii. În pofida unor reduceri
de personal, în sistemul medical în anul 1997 reţeaua instituţiilor medicale din Moldova era una dintre cele
mai ramificate, iar asigurarea cu personal – una din cele mai înalte atât în raport cu ţările occidentale, cât şi cu
republicile exsovietice [1].
Moldova a încercat să păstreze nivelul înalt al asistenţei medicale de care dispunea, în ciuda destrămării
economiei naţionale de la începutul anilor ’90. Situaţia dezastruoasă a economiei, prevalarea asistenţei medicale
de o înaltă calificare şi informarea insuficientă atât a cadrelor medicale, cât şi a populaţiei privind profilaxia
unor maladii, au condus la apariţia mai multor probleme în domeniul ocrotirii sănătăţii, pe care Republica
Moldova este obligată să le soluţioneze şi în prezent.
La patru ani de la declararea independenţei Moldovei sistemul ocrotirii sănătăţii din republică se află în
pragul crizei. A scăzut longevitatea populaţiei, brusc a crescut frecvenţa maladiilor infecţioase. În anul 1999
numărul populaţiei s-a redus cu 0,7%. Cauzele acesteia sunt micşorarea natalităţii, creşterea mortalităţii şi
emigrarea. În anul 1997 coeficientul general al natalităţii este 1,8, care e mai mic decât pragul valoric egal cu
2,1, necesar pentru simpla reproducere a populaţiei. La cauzele enumerate mai adăugăm reducerea nivelului
de accesibilitate la serviciile medicale din motive financiare [2].
În perioada de independenţă Republica Moldova a înfruntat mari probleme economice, care au condus la
micşorarea veniturilor şi finanţării ocrotirii sănătăţii şi a programelor sociale. În ciuda reformei economice de
amploare, începută după adoptarea independenţei, şi care presupune introducerea valutei naţionale, realizarea
privatizării extinse, anularea controlului asupra exportului şi reglementarea ratei dobânzilor, situaţia economică
dificilă din ţară a cauzat o lovitură considerabilă asupra bunăstării populaţiei.
În perioada anilor 1993-1999 PIB a scăzut aproximativ cu 60%. Repartizarea venitului naţional devine
din ce în ce mai inegală şi neuniformă [2].
În acest timp în Republica Moldova s-a stabilit o nouă situaţie socio-economică, care a pus în pericol
atât starea sănătăţii populaţiei, cât şi păstrarea sistemului ocrotirii sănătăţii ramificat precum fusese moştenit.
S-a redus brusc bugetul pentru ocrotirea sănătăţii atât ca procent din PIB, cât şi în ceea ce priveşte calculul real
pe cap de locuitor.
Din cauza lipsei acute de mijloace, alocate pentru ocrotirea sănătăţii, în raport cu amplul proces de
asistenţă medicală avansată şi continua aplicare a metodelor costisitoare şi nestandardizate de tratare a unor
situaţii (stări) (de exemplu, tratarea tuberculozei), au apărut dificultăţi legate de prestarea serviciilor medicale
de bază populaţiei Republicii Moldova. Deteriorarea clădirilor şi uzura utilajelor, echipamentelor, insuficienţa
principalelor medicamente reprezintă nişte probleme care au apărut în multe instituţii medicale.
Finanţarea asistenţei medicale primare şi a serviciilor de profilaxie se află în prag de criză. De exemplu:
conform calculelor Băncii Mondiale în anul 2000 pentru 17 spitale de profil îngust şi 40 de spitale raionale
604
SECŢIUNEA NR. 6
s-au acordat 70% din toate cheltuielile prevăzute pentru ocrotirea sănătăţii. O pondere foarte mare din aceste
mijloace a fost cheltuită pentru crearea condiţiilor de activitate în clădirile instituţiilor medicale, dar nu
pentru echipament medical şi medicamente, pentru tratarea pacienţilor sau pentru salarizarea angajaţilor. În
multe spitale, nivelul mediu de ocupare a paturilor de spital era doar de 20% şi, în acelaşi timp, cele mai
vulnerabile pături ale populaţiei nu puteau beneficia de asistenţă medicală din cauza costului excesiv de mare
a tratamentului atât la nivel oficial, cât şi neoficial [1].
În scopul înlăturării insuficienţei acute de mijloace în sistemul sănătăţii, la finele anilor ’90 au fost
adoptate câteva legi privind acordarea serviciilor medicale şi s-a început implementarea unui şir de proiecte
experimentale în acest domeniu.
În general, măsurile întreprinse în această direcţie au fost corecte, însă trecerea bruscă de la un sistem
economic naţional la altul, dezvoltarea republicii în tranziţia la economia de piaţă au complicat dezvoltarea
eficientă a ocrotirii sănătăţii.
Criza financiară din anul 1998, care a condiţionat devalorizarea rublei ruseşti a condus la consolidarea
amplă a sistemului ocrotirii sănătăţii din Republica Moldova, care a fost urmată de reducerea paturilor în
spital, şi a numărului de personal. Introducerea sistemului asigurărilor medicale obligatorii, despre care a
fost adoptată legea deja în anul 1998, a fost amânată, pe de o parte, din cauza crizei financiare, pe de altă
parte, aceasta a permis crearea unei baze normative legale şi a potenţialului administrativ, de asemenea, a
favorizat introducerea în anul 2003 şi implementarea cu succes a proiectului-pilot în raionul Hânceşti. Astfel,
implementarea la nivel naţional în anul 2004 a sistemului de asigurări medicale obligatorii, graţie reţinerii silite
în timp, a decurs fără mari erori şi dificultăţi [1].
Începând cu anul 2004, sistemul naţional de sănătate a suferit schimbări profunde, provocate de reforma
din domeniul asigurărilor medicale obligatorii. Aceasta a atras după sine restructurarea integrală a structurii
organizatorice din sistemul ocrotirii sănătăţii.
Conform acestei structuri noi, Ministerul Ocrotirii Sănătăţii este responsabil pentru sistemul de ocrotire
a sănătăţii, în întregime. Finanţarea sistemului naţional de sănătate are loc în baza contractelor cu CNAM,
iar atribuţiile privind organizarea asistenţei medicale primare şi a celei secundare sunt transmise direcţiilor
municipale şi raionale de sănătate (municipiile Chişinău şi Bălţi). Asistenţa medicală de rangul trei, spitalele
cu specializare avansată şi instituţiile ştiinţifice şi de cercetare se află în jurisdicţia Ministerului Sănătăţii,
dar numai instituţiile ştiinţifice de cercetare şi Serviciul de transfuzie a sângelui se finanţează nemijlocit din
bugetul ministerului.
Principalii membri ai Sistemului Naţional de Ocrotire a Sănătăţii la momentul actual sunt: Parlamentul,
Guvernul, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Finanţelor, Ministerul Educaţiei, alte ministere, care administrează
instituţiile medicale specializate, administraţiile locale şi municipalitatea, Compania Naţională de Asigurări
Medicale, Centrul Naţional de Medicină Preventivă, Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic a Asistenţei Medicale
de Urgenţă şi organizaţiile internaţionale.
Parlamentul aprobă anual legea bugetului de stat a Republicii Moldova, unde este inclus bugetul
Ministerului Sănătăţii şi alocaţiile bugetare Fondurilor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (FAOAM).
Principalele funcţii ale Ministerului Sănătăţii includ dezvoltarea politicilor în domeniul ocrotirii
sănătăţii, asigurarea controlului calităţii serviciilor medicale, gestionarea sistemului de ocrotire a sănătăţii şi
administrarea programului de reforme în acest domeniu.
Ministerul Finanţelor în colaborare cu Ministerul Sănătăţii elaborează recomandări adresate
Parlamentului cu privire la nivelul necesar de finanţare a serviciilor medicale, de asemenea participă anual şi la
elaborarea proiectului legii bugetare pentru ocrotirea sănătăţii. În plus, Ministerul Finanţelor este responsabil
pentru auditul relaţiilor contractuale cu CNAM.
Ministerul Educaţiei este responsabil pentru formarea profesională a personalului medical.
O serie de alte ministere şi departamente dispun de spitale şi instituţii medicale proprii, care activează
în paralel cu sistemul naţional de ocrotire a sănătăţii. Acestea includ Ministerul Transporturilor, Ministerul
Apărării, Ministerul de Interne, Serviciul Pazei de Frontieră, Departamentul Instituţiilor Penitenciare,
Serviciul de Informaţii şi Securitate, Confederaţia Sindicatelor şi Cancelaria de Stat. Aceste instituţii medicale
funcţionează în cadrul politicii generale de ocrotire a sănătăţii, dar deţin resurse financiare şi sistem de
gestionare propriu.
Administraţiile publice raionale şi municipale sunt responsabile pentru administrarea instituţiilor
medicale, aflate în jurisdicţie teritorială.
605
SECŢIUNEA NR. 6
Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) este un organ autonom, care se prezintă la
momentul dat drept major cumpărător a serviciilor de sănătate pe teritoriul Republicii Moldova. Această
companie are statut autonom, este subordonată Guvernului şi Parlamentului. CNAM în colaborare cu Ministerul
Sănătăţii a elaborat principalele elemente ale bazei normative pentru implementarea sistemului de asigurare
medicală obligatorie.
Procesul de finanțare a sistemului de ocrotire sănătății prin implementarea asigurărilor medicale
obligatorii a parcurs o cale destul de lungă – 10 ani, și a venit momentul cînd putem marca rezultate obținute,
putem analiza efectul acestei reforme.
Tabelul 1
Analiza dinamicii indicatorilor generali a sistemului naţional de asigurări medicale obligatorii în
Republica Moldova pentru perioada anilor 2004-2013.

2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 Ritmul
de
creştere,
2013
faţă de
2004, %
Venituri FAOAM
(mln. lei) 976,9 1281,7 1559,0 2036,4 2688,7 2878,9 3424,4 3636,6 3870,0 4161,0 426
(de 4 ori)
Ponderea 66,7 65,5 64,2 58,7 54,950,6 56,3 54,5 52,8 51,9 78
transferurilor
din bugetul de
stat in veniturile
FAOAM(%)
Cheltueli FAOAM 937,5 1108,0 1485,4 1894,6 2572,0 3071,4 3367,7 3615,7 3951,2 4226,1 451
(mln.lei) (de 4 ori)
Cheltuielile 2,9 2,9 3,3 3,5 4,1 5,2 4,7 4,4 4,5 4,3 148
FAOAM ca % în
PIB
Mărimea primei 4 4 4 5 6 7 77 7 7 175
de asigurare –
cotă procentuală
(%)
Mărimea primei 441,23 664,8 816,0 1209,0 1893,6 2637,6 2478,0 2772 2982 3318 752
de asigurare în (de 7 ori)
sumă fixă (lei)
Fondul de 7,7 10,1 2,6 15,2 18,7 19,1 20,7 22,5 24,6 26,8 348
remunerare a (de 3 ori)
muncii din care se
calculează primele
de asigurare
(mlrd. lei)
Numărul 98 200 239 251 307 320 384 428 517 590 602
instituţiilor (de 6 ori)
medicale şi
farmaceutice
contractate
Numărul
instituţiilor
medicale
primare 21 21 24 29 72 73 95 111 145 210 1000
contractate direct (de 10
de CNAM ori)
Cheltuieli pentru - 7,4 23,8 40,9 55,3 74,1 116,8 153,5 166,2 163,5 2209
medicamente (de 22
compensate (mln. ori)
lei)
606
SECŢIUNEA NR. 6
Salariul mediu 730 832 1081 1387 1871 2269 2436 2573 2796 3021
în instituţiile
medico-sanitare la
o unitate (lei)
Sursa: Elaborată de autor pe baza Raportului CNAM privind executarea (utilizarea) fondurilor asigurării
obligatorii de asistenţă medicală pentru anii 2010-2013(www.cnam.md)
Analizând indicatori prezentaţi în tabelul 1, putem distinge unele tendinţe care pot fi urmărite în
ultimii 10 ani. Astfel, veniturile FAOAM ca şi cheltuielile s-au majorat mai mult de 4 ori, de 7 ori a crescut
mărimea primei de asigurare în sumă fixă, de 6 ori s-a majorat numărul de instituţii medicale şi farmaceutice
contractate, de 10 ori a crescut numărul instituţiilor medicale primare şi de 22 de ori a crescut cheltuielile
pentru medicamente compensate.
În ceea ce priveşte veniturile, ponderea transferurilor din bugetul de stat in veniturile FAOAM s-a redus
de la 66,7 pînă la 51,9% şi reprezintă doar 78% din nivelul cotei de participare a guvernului în anul 2004 în
finanţarea sistemului de ocrotire a sănătăţii.
În general putem observa o ameliorare considerabilă a finanţării sistemului de ocrotire a sănătăţii prin
asigurările obligatorii de asistenţă medicală. În același moment sîntem nevoiți să constatăm că există multe
probleme și lacune în procesul de finanțare a sistemului de ocrotire a sănătății, în prestarea serviciilor calitative,
în repartizarea corectă a fondurilor de asigurări obligatorii de asistență medicală.
Bibliografie
1. Атун, Рифат. и др. Системы здравоохранения: время перемен. Молдова: обзор системы здра-
воохранения. 2008, tом 10, nr.5.
2. Маклхоз, Л. Системы здравоохранения: время перемен. Република Молдова , Копенгаген. Ев-
ропейская обсерватория по системам здравоохранения. 2002, №4(5).
3. Шишкин, С. В. О развитиии медицинского страхования за рубежом. Вопросы экономи-
ки и управления для руководителей здравоохранения 2005, №9, c.69-76.).[Sursă electronică]
Accesibil la : http://www.rosmedstrah.ru/articles.php?id=428&show=1&theme=3.
4. www.cnam.md.
КРИТЕРИИ ОБЕСПЕЧЕНИЯ СОЦИАЛЬНОЙ БЕЗОПАСНОСТИ

В РЕСПУБЛИКЕ МОЛДОВА
МОРАРУ Семен, канд. экон. наук, , доцент, КТУМ

ИВАНОВ Александр, старш. Препод. , КТУМ
РАЕВСКАЯ Ирина, магистр экон. наук, КТУМ,
Provision of social security is one of the key objectives of the national social policy, an important factor
in the successful development of our country. At the present stage of development, when mankind is faced with
new challenges: demographic, environmental, energy, food, the concept of «social security» is changed. In
this article, the authors attempt to examine some of the issues that characterize the essential aspects of social
security.
Key words: social security, social explosion, personal security, social standards, social policy, reform.
Социальная политика в Молдове бессистемна, ориентирована преимущественно на смягчение
607
SECŢIUNEA NR. 6
особенно негативных социальных последствий проводимых реформ. Отсутствует четкая стратегия со-
циального развития страны и молдавского общества.
Социальная политика финансируется по остаточному принципу. В ней слабо представлены
аспекты социальной безопасности.
Следствием этого является низкая продолжительность жизни, высокий уровень бедности, нео-
правданно высокие социальное неравенство и различия качества и уровня жизни населения. Снижает-
ся качество образования и здравоохранения, а также общий уровень духовности и культуры в нашем
обществе.
Социальная политика должна быть направлена не столько на преодоление последствий тех или
иных социальных болезней, сколько на предотвращение причин их появления, на устранение причин
существующих негативных социальных явлений, причин возникновения социальных рисков, затраги-
вающих большинство нашего населения, обеспечение декларированных социальных гарантий.
Социальная безопасность как основа социальной политики – это не столько предотвращение
опасности общества в целом, сколько такое его состояние, которое позволяет каждому человеку, семье,
различным социальным группам в полной мере реализовывать и наращивать свой созидательный по-
тенциал, обеспечивать себе и своей семье, ныне живущим и будущим поколениям высокий уровень и
качество жизни.
Социальная безопасность представляет собой состояние защищенности личности, социальных
групп общества от угроз нарушения их жизненно важных интересов и свобод.
Объектом социальной безопасности является личность, его жизненно важные права и свободы,
а в социальной сфере жизненная деятельность. Личность имеет право на жизнь, на труд, на лечение,
образование, на отдых, гарантированную социальную защиту.
Назначение социальной сферы состоит, во-первых, в социализации человека, означающее его
подготовку на основе общественных ценностей, традиций культуры, нравственных начал и превраще-
ние его в полноценного члена общества, а, во-вторых, в подготовке общества быть мобильным в своем
развитии, уметь отвечать на современные вызовы и преодолевать непредвиденные проблемы на пути
развития данного общества.
В современных исследованиях по вопросам социальной безопасности выделяют как минимум
четыре основных критерия оценки социальной безопасности. Систему социальной безопасности того
или иного государства предлагают оценивать по ее способности [1] :
а) предотвратить возникновение ситуации социального взрыва;
б) предотвратить деградацию социальной структуры (как ее нивелирования, так и развития про-
цессов поляризации, маргинализации и люмпенизации);
в) обеспечить устойчивость социальной структуры при нормальной вертикальной и горизон-
тальной социальной мобильности;
г) поддержать адекватность системы ценностных ориентаций и культуры общественного пове-
дения, в том числе политического и экономического.
Ситуация потенциальной возможности социального взрыва наступает при одновременном вы-
ходе нескольких важных параметров социальной устойчивости за допустимые пределы. Это ситуация,
в которой дальнейшее движение общества может пойти по принципиально разным траекториям при
сравнительно небольшом внешнем воздействии. Может произойти либо неуправляемый взрыв, сме-
тающий всю общественную структуру и вводящий страну в состояние хаоса, либо переход к новой
социальной структуре с дальнейшим движением общественного развития по восходящей. Выбор тра-
ектории во многом зависит от наличия соответствующих политических сил.
Деградация социальной структуры – более сложный и растянутый во времени процесс. Она мо-
жет протекать в двух прямо противоположных направлениях. С одной стороны, возможна нивелировка
структуры, всеобщая уравниловка. Этот процесс обычно протекает в ходе крупных революционных
потрясений, которые сметают старые элиты и обрушивают пирамиду социальной стратификации. Ста-
рые элитарные страты низвергнуты и экспроприированы, а новые еще не успели сформироваться. В от-
сутствии укоренившихся элит исчезают преемственность традиций, отождествление своих групповых
608
SECŢIUNEA NR. 6
интересов с интересами нации, теряются навыки культуры многих поколений, разрушаются личност-
ные связи, лежащие в основе управления, подрываются стимулы и инициативы к труду и предприни-
мательству.
С другой стороны, в недрах общества постепенно формируются новая социальная структура и
новые социальные страты. Опасность заключается в том, что при этом могут нарушиться нормальные
процессы социальной мобильности. Многие лучшие представители старых элит гибнут в борьбе или
уходят от активной деятельности, а многие худшие представители низших страт поднимаются им на
смену по социальной лестнице.
В условиях социального взрыва происходит разрушение нормальных форм социальной мобиль-
ности, постепенный процесс ухода менее способных и замены их более способными осуществляется
мгновенным массовым притоком представителей низших страт, который сметает старые элитарные
слои. В этом потоке резко возрастает удельный вес криминального элемента, в особенности в перио-
ды, когда упадок экономики сопровождается расцветом спекулятивной деятельности. Нарушается воз-
растная последовательность социальной мобильности. Последняя теряет связь с жизненным циклом.
В итоге происходит быстрая деградация социальной структуры. В верхних эшелонах падает уровень
культуры, образования и профессионализма. В нижних эшелонах быстро развивается субкультура бед-
ности с соответствующими последствиями.
Система ценностных ориентаций соответствует тому, что в обществе считается «хорошим» и что
«плохим». Она дает ответы на вопросы об отношении к жизни и смерти, Родине, семье, материально-
му благополучию и духовным ценностям, коллективному или индивидуалистскому началу, культуре,
традициям, истории, образованию, науке, нормальном обществе существует более или менее единая,
общая, исторически сложившаяся система ценностных ориентаций, из которой исходят ценностные
ориентации отдельных классов, страт и социальных групп. Из системы ценностных ориентаций выте-
кают ролевые ожидания, бытовое, социальное, политическое и экономическое поведение.
В расколотом обществе происходит и разрушение системы ценностных ориентаций, что способ-
ствует дальнейшей дезинтеграции общества. Разрушение и распад системы ценностных ориентаций
способствуют развитию смуты, трудностям в установлении хотя бы минимальной степени доверия
между людьми и социальными группами.
Решение задачи повышения социальной безопасности страны и реализация стратегии социаль-
ного развития должны опираться на систему социальных стандартов качества и уровня жизни населе-
ния. Общество должно четко знать, каково оно в настоящее время и к каким стандартам жизни будет
стремиться в обозримом будущем.
Социальные стандарты – это ценностные представления общества о достойных качестве и уров-
не жизни: об уровне минимальных государственных социальных гарантий и индикаторах достижения
средних и высоких стандартов жизни. Это система взаимосвязанных критериальных нормативов по-
вышения качества жизни от приемлемого к хорошему, от хорошего к лучшему и еще более высокому.
Социальные стандарты качества и уровня жизни должны быть разработаны и установлены в со-
ответствии с международными принципами и подходами по прекращению процесса воспроизводства
бедности, обеспечению конституционных гарантий доступа населения к социальным услугам, созда-
нию условий для развития человеческого потенциала.
Социальные стандарты качества и уровня жизни должны обеспечивать представителям различ-
ных социальных групп равные социальные стартовые возможности, перспективы социальной гори-
зонтальной и вертикальной мобильности, возможности для саморазвития. Без этого нельзя обеспечить
расширенное воспроизводство человеческого потенциала.
Система социальных стандартов качества и уровня жизни должна быть многоуровневой, вклю-
чать в себя обязательную часть в виде пакета гарантируемых государством на определенном уровне на
всей территории Молдовы услуг, которые граждане должны получать на безвозмездной и безвозврат-
ной основах. При этом в виде отдельной задачи должна быть сформулирована система социальных
стандартов для сельской местности.
Но государство не должно нести это бремя в одиночку. Необходим разветвленный механизм со-
609
SECŢIUNEA NR. 6
циальной ответственности и регулирования социальных процессов, включающий и деловые круги, и

самих работников и их объединения, и домашние хозяйства (семью), и другие институты гражданского
общества (благотворительные организации, церковь).
Установление и применение системы социальных стандартов качества и уровня жизни должно
быть направлено на обеспечение социальной безопасности и защиты населения, удовлетворение важ-
нейших потребностей населения в социальных услугах, усиление государственной поддержки развития
социальной сферы, выравнивание уровня социального развития; концентрацию финансовых ресурсов
на приоритетных направлениях государственной социальной политики; планирование и организацию
предоставления гарантируемых социальных благ и услуг; оценку и контроль за деятельностью учреж-
дений и организаций, осуществляющих их реализацию.
Социальные стандарты должны конкретизировать как минимум следующие направления соци-
альной стратегии:
– стандарты социальной структуры, предусматривающие существенное сокращение дифферен-
циации населения по материальному признаку, преодоление бедности и сокращение малообеспеченно-
сти, количественные и качественные параметры массового среднего класса;
– стандарты роста человеческого потенциала, отражающие ответственность государства за сбе-
режение населения и рост продолжительности его жизни, уровень образования;
– стандарты уровня жизни, направленные на повышение покупательной способности населения,
снижение доли расходов семьи (домохозяйства) на удовлетворение первичных, жизненно необходимых
потребностей и увеличение доли этих расходов на удовлетворение более высоких ее потребностей,
включая и потребность в комфортном и благоустроенном жилище;
– стандарты качества трудовой жизни, включающие стандарты занятости населения в различных
отраслях экономики; сокращения ручного тяжелого труда и роста высоко квалифицированного труда;
роста уровня квалификации работника и производительности его труда; оплату труда, предусматрива-
ющую ее минимальный размер не ниже двух размеров прожиточного минимума; безопасность труда;
– стандарты защищенности семьи, материнства (отцовства), детства и отрочества, направленные
на создание условий для безопасного рождения детей, сокращения детской и материнской смертности,
полноценного воспитания детей и подростков, преодоления жестокости и насилия в семье, бытового
пьянства, для обеспечения достойного уровня жизни детям-сиротам, инвалидам, семьям, попавшим в
трудную жизненную ситуацию;
– стандарты услуг здравоохранения, обеспечивающие широкую доступность для населения всех
видов медицинской помощи, включая и доступность для бедных и малообеспеченных слоев населения
дорогостоящих медицинских услуг;
– образовательные стандарты, предусматривающие реальную доступность для новых поколений
получения среднего профессионального образования, обеспечения условий для непрерывного образо-
вания взрослых;
– стандарты услуг учреждений культуры и спорта, направленные на расширение сети этих уч-
реждений, увеличение спектра их услуг и доступность для всех социальных и возрастных групп насе-
ления;
– экологические стандарты, направленные на существенное улучшение окружающей среды.
Необходимо возложить координацию разработки системы социальных стандартов качества и
уровня жизни на базовый научно-исследовательский центр, приняв соответствующие государственные
решения.
Одним из приоритетных направлений экспертов должно стать изучение и обобщение разносто-
роннего зарубежного опыта в области разработки социальных стандартов качества и уровня жизни и
социальной защиты населения, государственной социальной стандартизации. При этом речь должна
идти не только о теории, а в первую очередь о государственной и общественной практике в этой обла-
сти, механизмах, которые позволяют реализовать соответствующие цели применительно к конкретно-
му человеку.
Безопасность личности означает гарантированную защиту, прежде всего, жизненно важных ин-
610
SECŢIUNEA NR. 6
тересов, позволяющих человеку полностью использовать свой физический и интеллектуальный по-

тенциал для своих выгод, в интересах общества и государства. Обеспечивая безопасность личности,
Молдова должна: гарантировать права и свободы граждан, определенные Конституцией Республики
Молдова, путем введения в действие необходимого законодательства, повышения эффективности госу-
дарственных органов обеспечения национальной безопасности; поддерживать деятельность неправи-
тельственных организаций, направленную на защиту прав и свобод человека.
Безопасность общества предполагает, прежде всего, создание условий для возможности осущест-
вления контроля со стороны гражданского общества за деятельностью государства, наличие в стране
негосударственной (общественной) системы обеспечения национальной безопасности, развитых об-
щественных институтов, развитых форм общественного сознания, позволяющих реализовать права и
свободы всех групп населения и противостоять действиям, ведущим к расколу общества.
Безопасность государства означает гарантию его независимости, суверенитета, территориальной
целостности и неприкосновенности его государственных границ; неизменность государственной и со-
циально-экономической структуры, фундаментальных принципов деятельности государства, а также
прав и свобод граждан, предоставленных Конституцией Молдовы.
Республике Молдова необходима Стратегия социальной безопасности исходя из основных харак-
теристик состояния национальной безопасности, а именно:
– уровень безработицы (доля от экономически активного населения);
– децильный коэффициент (соотношение доходов 10% наиболее и 10% наименее обеспеченного
населения);
– уровень роста потребительских цен;
– уровень государственного внешнего и внутреннего долга в процентном отношении от валового
внутреннего продукта;
– уровень обеспеченности ресурсами здравоохранения, культуры, образования и науки в про-
центном отношении от валового внутреннего продукта;
– уровень ежегодного обновления вооружения, военной и специальной техники;
– уровень обеспеченности военными и инженерно-техническими кадрами.
Перечень основных характеристик состояния национальной безопасности может уточняться по
результатам мониторинга состояния национальной безопасности.
Далее в стратегии должны быть приведены основные критерии социальной безопасности и за-
щиты населения, которые определяются уровнем угроз.
Для оценки существующих уровней угроз целесообразно использовать систему показателей кри-
териального типа (индикативных), по величинам которых можно сделать заключение о состоянии рас-
сматриваемых угроз.
Предельными показателями нарастания опасных процессов, за которыми наступает эскалация
разрушения и деградация, исходя из национального опыта и опыта зарубежных стран, являются:
– уровень падения промышленного производства – 30-40%;
– доля импортных продуктов питания – 30%;
– доля экспорта высокотехнологичной продукции – 10-15%;
– доля от валового продукта ассигнований на науку – 2%;
– соотношение доходов 10% самых богатых и 10% самых бедных групп населения – 10:1;
– доля населения, живущего за порогом бедности, – 10%;
– соотношение минимальной и средней зарплаты – 1:3;
– уровень зарегистрированной и скрытой безработицы – 8-10%;
– ожидаемая продолжительность жизни населения – 65-70 лет;
– уровень преступности (количество преступлений на 100 тысяч человек населения) – 5-6 тысяч;
– уровень нарко-потребления (количество нарко-потребителей на 100 тысяч человек населения)
– 5 тысяч;
– установленные законодательством санитарные нормы и правила по загрязнению среды прожи-
вания человека: почвы, воды, воздуха и т. д.;
611
SECŢIUNEA NR. 6
– уровень потребления алкоголя – 8 л абсолютного алкоголя на 1 человека в год;

– доля граждан, выступающих за кардинальное изменение политической системы, – 40%;
– уровень недоверия населения к органам власти – 20-25%.
Для своевременного выявления опасных тенденций необходимо наладить непрерывный монито-
ринг политических, социальных, экономических и иных процессов, используя приведенную систему
показателей.
Важно своевременно вносить коррективы в деятельность государственных органов власти, с тем,
чтобы не допустить развития негативных тенденций до критического уровня.
Наряду с вышеприведенными критериями в стратегии должны быть изложены социальные стан-
дарты.
Социальная безопасность в Молдове может быть обеспечена путём формирования условий для
консолидации общества и достижения социальной стабильности, в первую очередь, на основе успеш-
ного решения целевых национальных программ в области здравоохранения, доступного жилья, об-
разования, роста народонаселения, пенсионного обеспечения. Эти стратегические задачи могут быть
решены в условиях подъема экономики, проведения эффективного экономического курса страны.
1. Социальная политика: учебник/ под ред. Н. А. Волгина. – М.: «Экзамен», 2004. – 736 с.
2. Анисимов, В. Социальное государство: от декларации к воплощению// Человек и труд. 2004,
№ 4, с. 35-36.
3. Григорьева, И. А. Социальная политика и пожилое население России// Мир России. 2006,
№ 1, с. 29-49.
4. Катков, В. Ю. Совершенствование законодательства в области социальной политики// Совре-
менное право. 2003, № 2, с. 5-9.
5. Миронов, С. Социальная политика: уточнение задач, отладка механизмов// Общество и эконо-
мика. 2005, № 5, с. 5-12.
6. Поспелова, Е. Б. Уровень жизни – главная составляющая социальной политики страны// Реги-
ональная экономика: теория и практика. 2004, № 1, с. 38-43, № 2, с. 30-38.
DREPTUL SUBIECTIV- ÎNTRE UZ ȘI ABUZ DE DREPT

Daniela POJAR, magistru în drept, drd., lect. univ.,
În articolul ce urmează s-a încercat a se evidenția faptul că dreptul subiectiv se profilează în acelaşi timp
ca un fundament pentru a pretinde altor titulari a careva drepturi subiective un anumit comportament, precum
şi ca o limitare a exercitării de către titularul său, iar utilizarea drepturilor subiective contrar principiilor de
exercitare dă naștere unui fenomen denumit abuz de drept.
Cuvinte cheie: abuz de drept, raport juridic de muncă, dreptul obiectiv, dreptul subiectiv, bună-credinţă .
Pornind de la ideea că dreptul subiectiv este ceva diferit de norma pozitivistă, gîndirea juridică a fost
preocupată în permanenţă să ofere o definiţie a acestuia, să determine trăsăturile şi natura juridică ale acestuia,
elemente care îl diferenţiază de dreptul pozitiv. Savantul român Gheorghe Mihai, în cel de-al patrulea volum al
„Fundamentelor dreptului”, „cu perseverenţa adevăratului şi devotatului artizan”, cercetînd dreptul subiectiv
în raport cu cel obiectiv, puncta că „Înţelegerea lumii complicate a dreptului este condiţionată de cunoaşterea
rostului său în raport cu orizontul valorilor, fără de care normele juridice ar adăsta într-un formalism calculatorul
612
SECŢIUNEA NR. 6
neuman. Or, formalismului de acest gen îi este aproape imposibil să dezvăluie omenitatea dreptului, atît a celui
obiectiv, cît şi a dreptului subiectiv” [1]. Acelaşi autor consideră că dreptul obiectiv apare ca subansamblul
dreptului pozitiv format din normele juridice , în același timp nelimitînd dreptul obiectiv doar la legislaţie,
circumscriindu-i acestuia şi cutuma şi jurisprudenţa, în acele sisteme de drept unde acestea sînt considerate
astfel. Referitor la explicarea noțiunii drept obiectiv, reputatul jurist român Ion Deleanu afirma următoarele:
„Adjectivarea termenului drept, prin asocierea cuvîntului obiectiv, nu simplifică, ci chiar complică înțelegerea
noțiuniii. Termenul obiectiv are și el varii semnificații, decurgînd din modurile raportării subiectului la obiect
(sens ontologic, gnoseologic, psihologic etc.). Dreptul nu este o obiectivitate în sine. Ele reprezintă esența
obiectivată a intereselor agregate aparținînd unor grupuri sociale sau întregii colectivități. În sens larg vorbind,
legea socială, care implică și necesitatea reglării comportamentale, deși obiectivă, este produsul activității
oamenilorși acționează numai prin intermediul lor. Voluntas facit legem” [2]. În continuare sus-numitul afirmă:
„ Dreptul în sens ontologic, nu are un caracter obiectiv, însă are un asemenea caracter ca sistem de valori, care
o dată create prin voința indivizilor și exprimînd interesele acestora, reflectă suma calitativă a acestor interese,
dobîndind o relativă independență față de ele” [2]. Este evident că dreptul obiectiv participă alături de cel
subiectiv la formarea şi reformarea dreptului, cît şi la conţinutul acestuia, iar dreptul pozitiv poate fi analizat
atît prin prisma dimensiunii obiective a acestuia, cît și prin prisma dimensiunii subiective acestuia, or: după
cum bine afirma Ion Deleanu: „ ab origine, drepturile și îndatoririle sînt obiective. Ele sînt resubiectivate prin
distribuirea lor unor subiecți determinați. Pe de altă parte, întrucît există drepturi și îndatoriri subiective care
izvorăsc direct din normele juridice, fără a mai fi necesară existenșa unui raport determinat, se pare că nu este
de esența drepturilor și îndatoririlor subiective ca ele să ia naştere dinr-un raport juridic concret” [2]. Altfel
spus, principiile dreptului sînt determinate de cele două elemente şi-i conferă dreptului pozitiv specificul.
Evident, drepturile subiective sînt legate organic de dreptul obiectiv, căci drepturile subiective nu există
fără a fi prevăzute în norme juridice, dar şi existenţa dreptului obiectiv ar rămâne fără sens, dacă prescripţiile
normelor sale nu s-ar realiza prin drepturi subiective, în relaţii interumane. Prin urmare, drept obiectiv şi drept
subiectiv ca noţiuni fundamentale de drept, nu numai că nu sunt antinomice, dar se condiţionează reciproc
adică: drepturilor subiective le corespund, în plan normativ, drepturi obiective [2].
La fel şi Mircea Djuvara insistă asupra faptului că dreptul subiectiv nu ar putea exista fără cel obiectiv
şi nici invers şi că problema priorităţii uneia dintre ele este artificială, iar unghiul din care privim este hotărâtor
în răspunsul pe care-l vom elabora. Dacă fundamentăm analiza din perspectiva generalizării, fără îndoială că
dreptul obiectiv ar fi generator de drepturi subiective, actele juridice fiind izvorul drepturilor persoanelor. Dacă
însă ne referim la punctul de vedere al individului, situaţia se schimbă, pentru acesta dreptul său se manifestă
şi se exercită în viaţa concretă – în unele cazuri – chiar independent de norma juridică.
Reputatul jurist Ion Deleanu, în efortul său de a oferi o definiţie drepturilor subiective, porneşte de la
definiţia situaţiei juridice, ca fiind totalitatea drepturilor şi obligaţiilor pe care le are orice cetăţean, potrivit
legii [2], consideră că ar fi preferabil să definim nu noţiunea de drept obiectiv, ci pe cea de situaţii juridice
obiective, noţiune care desemnează ansamblul normelor juridice care alcătuiesc dreptul, norme prin care sunt
reglementate drepturile şi îndatoririle. În această ordine de idei, drepturile subiective ar deveni situaţii juridice
subiective, ce ar însemna drepturile şi îndatoririle concretizate pe seama unor subiecţi de drept. S-ar realiza
astfel – afirmă autorul – o viziune de ansamblu integratoare asupra operei de creare şi aplicare a dreptului [2].
Legiuitorul din Republica Moldova nu oferă o definiţie acestei instituţii, doar se face o referire la această
noţiune, la art. 198 din Codul civil, unde se oferă noţiunea actului de conservare, care semnifică un act prin care
se urmăreşte preîntâmpinarea pierderii unui drept subiectiv civil.
În opinia lui Ion Deleanu, dreptul subiectiv ar fi prerogativa conferită de lege în temeiul căreia titularul
dreptului (de ex. dreptul la muncă) poate sau trebuie să desfăşoare o anumită conduită ori să ceară altora
desfăşurarea unei conduite adecvate dreptului său (de ex. la muncă), sub sancţiunea recunoscută de lege, în
scopul valorificării unui interes personal, direct, născut şi actual, legitim şi juridic protejat, în acord cu interesul
obştesc şi cu normele de convieţuire socială [2].
Ne raliem acestei definiții, precum și opiniei aceluiaș autor că dreptul subiectiv desemnează o facultate
juridică individuală a unei persoane faţă de o altă persoană [2], o prerogativă care are drept fundament norma
juridică, derivă din ea şi aparţine subiectului de drept determinat. Persoana este conform art. 17 Codul civil
613
SECŢIUNEA NR. 6
al RM titular de drepturi şi obligaţii civile. Momentul naşterii dreptului subiectiv îl reprezintă existenţa
capacităţii juridice - premisa acestuia consacrată în dreptul obiectiv. Capacitatea juridică, în cele două forme
ale sale, semnifică, pe de o parte, aptitudinea persoanei de a avea drepturi şi obligaţii (capacitatea de folosinţă),
iar, pe de altă parte, aptitudinea persoanei de a dobîndi prin fapta proprie şi de a exercita drepturi civile, de
a-şi asuma personal obligaţii civile şi de a le executa (capacitatea de exerciţiu). Această definiție a capacității
juridice conturează ideea titularului de drepturi şi obligaţii subiective, adică a subiectului de drept. Dreptul
subiectiv – ca pregorativă – poate fi sau nu propriu unui anume subiect de drept, în măsura în care acesta
posedă capacitatea juridică de a avea sau nu un anumit atribut. În acest sens, dreptul obiectiv, prin mijlocirea
normelor de dreptul muncii, conturează cadrul juridic pentru posibilitatea persoanei fizice să capete statutul de
angajator, cu posibilitatea de a a încheia contracte individuale de muncă. În același timp, art. 46, alin (7) din
Codul muncii al Republicii Moldova statuează că acest drept subiectiv poate fi exercitat doar de persoana cu
capacitate deplină de exercițiu.
Subiectul de drept poate fi atît persoana fizică, cât şi persoana juridică. Nu există limitări generale pentru
anumite categorii de persoane fizice sau juridice de a avea drepturi subiective, cu anumite excepții instituite
de lege. Spre exemplu, Legea nr. 275 din 10.11.1994 cu privire la statutului juridic al cetățenilor străini și al
apatrizilor în Republica Moldova, restricționează dreptul cetățenilor străini și a apatrizilor de a alege și de a
fi ales în organe legislative, executive și în alte organe eligibile, și nici de a participa la sufragiu universal,
precum să fie membri de partide și de alte organizații social-politice. Aceeași situație poate fi regăsită și în cazul
persoanelor juridice, aceastea beneficiind de o gamă largă de drepturi subiective, iar diferența se circumscrie
în principiul specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanei juridice, reglementat la art. 60 al Codului civil al
RM. Spre exemplu
Încît, dreptul subiectiv apare ca un avantaj privind valorificarea sau apărarea unui inters propriu, avantaj
creat sau recunoscut prin normele juridice în vigoare, pe care subiectul de drept îl deduce şi îl valorifică, aşadar,
dreptul subiectiv presupune un interes. Acest adevăr este consacrat în mod formal în diferite ramuri de drept.
Astfel, procedura civilă consacră principiul potrivit căruia nu există acţiune fără interes. Prima condiţie ca
cineva să intenteze o acţiune este să aibă un interes, lipsa acestuia avînd drept consecinţă respingerea acţiunii.
Dreptul civil consacră, la rîndul său, principiul potrivit căruia nu există convenţie valabilă fără niciun interes
[3]. Dar nu orice interes constituie un drept, ci doar acel protejat de lege, al cărui subiect de drept are mijloace
legale de a se adresa instanţei pentru a-şi valorifica şi realiza dreptul.
Dacă legea este cea care dă legitimitate şi legalitate interesului, se pune problema dacă legiuitorul –
obligat să facă legi corespunzătoare unei societăţi organizate - înţelege obligaţia ce cade în sarcina lui ca avînd
undeva, la celălalt capăt al raportului juridic, corespondentul unui drept de a i se pretinde legile cele mai bune.
Dacă vom considera puterea legiuitoare ca o însărcinare, ca o misiune, ca o datorie a legiuitorului însemnă că
în sarcina lui cade o obligaţie [3].
Într-o opinie, cele două noţiuni, aceea de drept subiectiv şi aceea de competenţă sînt subsumate aşa
numitei „puteri de drept”. Atît dreptul subiectiv, prerogativă ce priveşte dispoziţia asupra unei valori, cît şi
competenţa, prerogativă ce priveşte exercitarea unei funcţii sau puteri, sînt puteri de drept.
Titularul dreptului subiectiv obține, în virtutea acestui drept anumite competențe, puteri și prerogative,
care nu au un caracter absolut, în sensul că titularul dreptului trebuie să își exercite dreptul, precum şi să îşi
execute obligaţiile ce-i revin cu bună-credinţă, în acord cu legea, cu contractul, cu ordinea publică şi cu bunele
moravuri. Această normă este consfinţită la art. 9, alin. 1 Codul civil al RM. La fel, și legea fundamentală a
țării – Constituția Republicii Moldova instituie la art. 55 principiile de exercitare ale drepturilor subiective:
„Orice persoană îşi exercită drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile
şi libertăţile altora.” Din cele expuse se desprind următoarele principii de exercitare ale drepturilor subiective.
a) Exercitarea dreptului subiectiv de către titularul său trebuie să se realizeze conform unui scop licit,
indiferent de natura dreptului.
Art.1 din Codul civil al RM reglementează principiul exercitării libere a drepturilor civile, stabilind
că legislaţia civilă este întemeiată pe recunoaşterea egalităţii participanţilor la raporturile reglementate de ea,
inviolabilităţii proprietăţii, libertăţii contractuale, inadmisibilităţii imixtiunii în afacerile private, necesităţii de
realizare liberă a drepturilor civile, de garantare a restabilirii persoanei în drepturile în care a fost lezată şi de
614
SECŢIUNEA NR. 6
apărare judiciară a lor. Acest principiu garantează persoanelor fizice şi juridice posibilitatea de a-şi exercita
drepturile civile în modul şi în condiţiile care corespund cel mai bine intereselor acestora. În acelaşi timp
trebuie de avut în vedere că nu există o libertate absolută de exercitarea a drepturilor civile. În acest sens,
Gheorghe Mihai afirma că „exercitarea oricărui drept subiectiv, al oricărei persoane - indiferent de ramura de
drept pozitiv – nu este permisă decît pe direcţia realizării scopului admis de legea în vigoare şi de celelalte
reguli de convieţuire. Recunoaşterea şi ocrotirea exercitării dreptului subiectiv de către titularul său sunt
justificate numai raportate la o anumită finalitate, concordantă cu interesele generale specificate de legiuitor.”
Este indubitabil că fiecare titular al careva drept subiectiv urmăreşte, prin exerciţiul acestuia, un interes
personal (de ex. fiecare cetăţean al Republicii Moldova are dreptul la muncă liber aleasă sau acceptată, dreptul
dispunerii de capacităţile sale de muncă, dreptul alegerii profesiei şi ocupaţiei), dar acest interes trebuie să fie
direct, actual, legitim şi s beneficieze de protecţie juridică, fiind în acord cu interesul general şi cu normele de
convieţuire socială.
Salariatul, conform definiţiei legale, enunţate la art. 1 din Codul muncii al RM este persoana fizică (bărbat
sau femeie), care prestează o muncă conform unei anumite specialităţi, calificări sau într-o anumită funcţie,
în schimbul unui salariu, în baza unui contract individual de muncă. Drepturile subiective ale salariatului
(la încheierea şi, implicit la modificarea şi desfacerea contractului individual de muncă; la muncă, conform
clauzelor contractului individual de muncă; la achitarea integrală şi la timp a salariului, corespunzător calificării
salariatului şi în raport cu sarcinile de muncă realizate) vizează realizarea unui interes personal al individului:
angajarea în câmpul muncii pentru a realiza câştiguri salariale, care îi vor permite să ducă un mod de viaţă
decent. Însă exercitarea acestor drepturi subiective înşiruite mai sus trebuie să satisfacă doar un interes absolut
licit: direct, actual, legitim, juridic protejat, în acord cu interesul general şi cu normele de convieţuire socială.
Per a contrario, în situaţia dezacordului cu interesul general şi cu normele de convieţuire socială, exercitarea
acestor drepturi ar fi prohibită, după cum a stabilit şi legiuitorul autohton la art. 46, alin. (8) din Codul muncii
al RM – este interzisă încheierea unui contract individual de muncă în scopul prestării unei munci sau a unei
activităţi ilicite ori imorale. În acest caz, litera legii reiterează existenţa unui interes licit: direct, actual, legitim,
juridic protejat, în acord cu interesul general şi cu normele de convieţuire socială.
b) Exercitarea dreptului subiectiv de către titularul său are loc cu respectarea legii,ordinii publice şi
moralei.
Un drept protejat este acela care nu contravine ordinei publice şi moralei, acel care nu este parte a
unui raport juridic contrar legii. Explicarea acestui principiu întâmpină anumite dificultăţi, datorită faptului
că implică o multitudine de teorii şi argumente. Care este conexiunea între ordinea juridică, ordinea socială şi
morala? Răspunsul este unul simplu: ordinea juridică şi morala reprezintă piatra de fundament a ordinii sociale.
Normele de morală sunt mecanisme care trasează un anumit comportament tipic unei anumite societăţi într-o
anumită perioadă, iar normele juridice codifică acest comportament, îmbinând armonios interesele individuale
cu cele generale ale întregii societăţi. Această legătură indisolubilă între lege, ordinea publică şi morală este
accentuată de norma introdusă de legiuitorul autohton la alin. (3) al art. 207 din Codul civil al RM şi la alin. (2)
al art. 220 din Codul civil al RM. Acest principiu îşi găseşte aplicabilitatea şi în alte norme ale Codului civil
al RM (art. 66 alin.4, art. 87 alin. 1 lit. (d), art. 110 alin.2 lit. (b), art. 512 alin. 3, art. 1332)
c) Exercitarea cu bună-credinţă a drepturilor subiective.
Norma cuprinsă la art. 55 din Constituţia Republicii Moldova obligă cetăţenii ţării să-şi exercite
drepturile şi libertăţile fundamentale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile altora. Art. 9,
alin. 1 C. civ. al RM, care stabileşte, că persoanele fizice şi juridice participante la rapoartele juridice civile
trebuie să îşi exercite obligaţiile cu bună-credinţă, care se prezumă pînă la proba contrarie. Buna-credinţă este
o condiţie sine qua non atît pentru exercitarea unui drept de către titularul acestuia, cît şi pentru îndeplinirea
unei obligaţii, fie că ne referim la o persoană fizică sau la una juridică. Buna-credinţă se prezumă pînă la proba
contrară.
Enunţarea acestor principii argumentează ideea că dreptul subiectiv se profilează în acelaşi timp ca un
fundament pentru a pretinde altor titulari a careva drepturi subiective un anumit comportament, precum şi ca o
limitare a exercitării de către titularul său.
Abaterea dreptului de la raţiunea sa intrinsecă, exprimată în scopul pentru care el a fost recunoscut
615
SECŢIUNEA NR. 6
şi garantat, ori, altfel spus, „întrebuinţarea” dreptului în cu totul alte scopuri decît cele avute în vedere prin
norma juridică ce-i stă la bază – scopuri considerate ca fiind incompatibile cu interesul obştesc şi exigenţele
normelor de convieţiure socială – reprezintă nu uzul, ci abuzul de drept, trecerea exerciţiului dreptului de la
normal la anormal, scoaterea de sub protecţia juridică şi expunerea sa sancţionării. Este fenomenul desemnat
prin conceptul abuz de drept [8].
Deturnarea dreptului de la raţiunea sa intrinsecă, exprimată în scopul pentru care el a fost recunoscut
şi garantat, ori, altfel spus, utilizarea dreptului în alte scopuri decât cele avute în vedere prin norma juridică
ce îl întemeiază – scopuri considerate ca fiind incompatibile cu interesul obştesc şi exigenţele normelor de
convieţuire socială – reprezintă nu uzul, ci abuzul de drept, trecerea exerciţiului dreptului de la normal la
anormal, scoaterea de sub protecţia juridică şi expunerea sa sancţionării. Este fenomenul desemnat prin
conceptul abuz de drept [8].
Fenomenul desemnat astfel, prin acest concept, nu rezidă însă în existenţa abuzivă a dreptului – dreptul
în sine neputând fi abuziv – ci în exercitarea sau neexercitarea lui abuzivă, în deturnarea dreptului de la
finalitatea socială şi economică pentru care el a fost constituit şi garantat, cauzându-se astfel un prejudiciu
material sau/şi moral ori putându-se cauza un astfel de prejudiciu. Abuz de drept există indiferent de natura
dreptului subiectiv determinat. Remarcăm că dacă dreptul subiectiv este de natură civilă, atunci titularul său
are temeiul juridic civil să ceară altora o conduită de natură civilă şi să-şi măsoare propria conduită civilă: dar
dacă dreptul său subiectiv este de altă natură nu poate avea temei să ceară altora o conduită civilă, ci conduita
corespunzătoare naturii dreptului său subiectiv [9].
Bibliografie
1. Deleanu, I. Drepturile subiective şi abuzul de drept. Editura Dacia, Cluj Napoca, 1998.
2. Ghimpu, S.; Ştefănescu, I. Tr.; Beligrădeanu, Ş.; Mohanu, GH. Dreptul Muncii. Tratat, Vol. II,
Bucureşti: Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică , 1978.
3. Mazilu, D., Teoria generală a dreptului, Editura Lumina Lex, Bucureşti 2004.
4. Gh. Mihai, Fundamentele dreptului. Dreptul subiectiv. Izvoare ale drepturilor subiective, Vol.IV, Ed.
All Beck, Bucureşti, 2005.
5. Pribac, V. Abuzul de drept şi contractele de muncă. Ed: Wolters Kluwer, 2007.
ПОТРЕБИТЕЛЬСТВО КАК УГРОЗА НАЦИОНАЛЬНОЙ

БЕЗОПАСНОСТИ
РЫБАК Надежда, канд. экон. наук, доцент,
БОТВИНКО Н. А.
Белоцерковский национальный аграрный университет,
Украина
During the last decade the psychological need of representatives of many people were a desire of self –
realization in the society through presentation of the stored goods which reflect their owner`s status. Two thirds
of the power of economics works to create and deliver the assortment. But the moment when expenditures
cannot be covered when freedom of choice does not match with the sense has come. The crisis has renewed
understanding necessity of consequence of one’s expenditures and possibilities. The main anti crisis receipt
is to learn to get necessary emotions not from the things we possess, but from another kind of consumption.
Key words: consumption, modern crisis, hypothec, freedom of choice, moral crisis, anti crisis receipts.
Роскошь и безмерное потребительство сгубили не одну только Римскую империю, но и ныне
616
SECŢIUNEA NR. 6
подрывают мощь, прерывают развитие, прежде всего стран Запада, а также всю глобальную экономику,
погружая ее в периодические кризисы. В опубликованном за 2014 год отчете Британской гуманитар-
ной организации «Оксфам интернешнл», которая объединяет 17 международных конференций, рабо-
тающих в 94 странах мира, отражено продолжение практики концентрации богатства, расточительного
потребительства в руках 1% населения мира. Если в 2009 году имущество 1% самых богатых людей
мира составляло 44% глобального богатства, то в 2014 году – 48%. Эти богачи (1%) владеют 110 трил-
лионами долларов.
К тому же 70% жителей Земли живут в странах, где пропасть между богатыми и бедными за
последние 30 лет возросла. Диспропорции в распределении остаются, классически, одной из причин
современных кризисов, нестабильности, и как следствие, подрывают национальную безопасность во
многих странах мира.
Последний кризис, из которого многие страны окончательно не вышли, получает много объяс-
нений, как фантастических, так и вполне реальных. Одной из главных причин возникновения кризиса
многие считают регулирование социальных процессов. Правительства США и других стран создали
проблему, дав возможность гражданам слишком легко становиться собственниками недвижимости.
Некоторые люди не стали бы собственниками без получения ипотечных субсидий. Жизнь людей стро-
илась на виртуальной экономике. Существует точка зрения, что второй причиной кризиса послужила
практика предоставления помощи банкам со стороны правительства, исходя из целесообразности. Все
американские банки делали рискованные займы, выдали слишком много кредитов: люди не смогли их
выплатить и вернули назад. Таким образом, банки оказались с большим количеством необслуживае-
мых займов на руках, выбросили активы на рынок, который не отреагировал спросом. Наоборот, он
свернул до минимума все операции. Свою роль здесь сыграл авантюризм самой кредитной системы:
ведь кредиты выдавались и на 10, и на 30 лет. Странно, но никто и мысли не допускал, что за эти годы
жизнь может измениться, валютные курсы резко меняться, а ставки – вырасти, и люди не потянут дол-
говой нагрузки.
Кризис ипотечного кредитования в Америке положил начало кризису всей экономики. Паралич
банковской системы с неизбежностью потянул за собой паралич промышленности, аграрного сектора,
строительства, а за ними – другие сферы жизнедеятельности.
Видимо, свою роль сыграла и вера (небеспочвенная), что мировая эконо¬мика находится в отно-
сительной безо¬пасности, пока есть рынки сбыта, кото¬рые нужны всем. Рынки сбыта активизируют,
цементируют экономику, но не замещают производство, ибо ничего не продуцируют, а только переме-
щают товары. Уже сейчас видны некоторые их проблемы. Среди них можно указать на дефицит смыс-
ла. Можно указать и на дефицит доверия.
Думается, вряд ли кто-то будет спорить с тем, что происходящее сегодня есть результат перена-
сыщения рынка разнообразием товаров. Материальная свобода - свобода выбора - попросту зашкали-
вает. В этой связи можно говорить не только о перенасыщении, но и о пресыщении; вот почему, между
прочим, это – моральный кризис. Согласно мнению Исайя Берлина (1), есть два типа свободы: свобода
«от» и свобода «для». Сейчас мы переживаем кризис свободы «для»: кризис цели, целеполагания.
В последнее десятилетие психологической потребностью представителей многих народов, пре-
жде всего жителей крупных городов, было не только мощно потреблять, но и занимать определенное
положение в обществе, самореализоваться, творить, удовлетворять не только физиологические потреб-
ности. Рынок быстро откликнулся на этот спрос, отреагировав на него разнообразием предложения.
Потому что ассортимент – это статус. Он составляет основную черту современного общества. Человек
быстро удовлетворяет базовые нужды, и на передний план выходят потребности социальные: принад-
лежать к определенным кругам, общаться с кем хочется, питаться там, где это диктует твой статус, и т.д.
Общее у всех этих потребностей - качество личного времени. А ассортимент выполняет здесь функцию
системы знаков, с помощью которых человек выстраивает свой статус, предоставляя окружающим как
бы оттиск своего внутреннего мира. Весь набор вещей, вкусов, досуга, увлечений – это части пусть
примитивного, но текста, по которому один человек узнает и признает другого. При этом каждый из
предметов в отдельности может лгать, но все вместе – почти никогда. Таким образом, разнообразие,
617
SECŢIUNEA NR. 6
возможность выбора - это и есть ключевые предпосылки той самой свободы, которой общество так
истово добивалось на разных этапах своего развития.
Второстепенным оказался вопрос – во что обходится эта свобода. Сходившие с конвейера на за-
воде Форд автомобили были все до единого черные, ибо зарождавшемуся тогда среднему классу было
не до разнообразия цветовой гаммы. Похоже, настал момент, когда нынешний средний класс тоже не
выдерживает того объема свобод, который предложил ему рынок.
Точно также при Союзе было относительно легко всех накормить и одеть, предлагая маргарин
и одинаковые сорочки, чай двух сортов, сыр двух сортов и т.д. Такое производство было менее за-
тратным. К тому же, тоталитарная экономика иначе выстраивала баланс производства и личностных
мотиваций. Людям надо было меньше работать, чтобы обеспечить себя крупносерийной обезличенной
одеждой и прокормиться теми двумя сортами сыра. Сегодня – другая крайность. Необходимо работать
очень много, чтобы обслужить свободу выбора, уровень которой все время растет, а полезность сни-
жается. В какой-то момент люди не выдерживают, ибо всякое новое расширение ассортимента несет
меньше новизны и, следовательно, приносит меньше удовлетворения. В результате каждый следующий
шаг к расширению ассортимента достается все с большим трудом. Известно, что создание ассорти-
мента требует больших производственных издержек. Ассортимент связан с целым рядом расходов как
непосредственно производственных – это разные корпуса, в которых товар производится, так и ком-
мерческих- это маркетинг, это сеть распространений и т.д. Экономисты утверждают, что в большинстве
отраслей разница в цене ассортиментного и неассортиментного товара – примерно втрое. Итак, две
третьих мощности экономики тратится просто ради разнообразия – на создание ассортимента.
Ориентиром для новой экономики оказалась так называемая Z-теория [2], смысл которой за-
ключается в том, что людям на самом деле нужны не товары и услуги, а эмоции, которые те доставля-
ют. Поэтому ее можно назвать экономикой коллекционирования. В коллекции каждое следующее при-
обретение - не менее ценно, чем предыдущее. Если рассматривать жизнь современного человека как
коллекцию и презентацию себя в разных видах, накапливание возможностей, то неизбежно наступает
момент, когда расходы не окупаются, когда свобода расходится со смыслом.
И так как рынки первыми активно откликались на удовлетворение всех мыслимых и немысли-
мых потребностей, состыковывали самые экзотические желания с оригинальными призваниями от-
дельных людей, то в какой-то момент оказалось, что рынки стали удовлетворять самих себя, в отрыве
от общества. Оказалось, что многие товары собирали вокруг себя излишнее количество людей, не
занятых в его производстве, что, конечно же, отражалось на его цене. Началась, условно говоря, «про-
дажа воздуха», «торговля воздухом», и это практически около каждого товара. В раздувшемся объеме
рекламных носителей, в бесконечной продаже и перепродаже рекламных площадей носились деньги,
которые могли бы найти более целесообразное применение. И это тоже сказывалось на цене товара,
который, как правило, покупался в кредит. Именно эта экономика Запада, построенная на повышении
стандартов личного потребления без наличия средств для оплаты такого уровня жизни для большин-
ства, оказалась уязвимой и была разрушена кризисом.
У менее развитых странах, к которым можно отнести и Украину, преобладали популистские обе-
щания политиков обеспечить улучшение жизни народа. Для этого выделялись значительные средства
на социальные программы без экономических на то возможностей. Такие действия имели такие же
негативные последствия, как и на Западе – проедание того, что было создано в предыдущие годы или
что создадут будущие поколения.
Накопленные долги имеют разрушительный характер как для отдельной корпорации или лично-
сти, так и для страны в целом. Более того, например, в Украине никто не хотел вести бизнес в рамках
приемлемой во всем мире прибыли 20-30%, у нас отказывались работать с прибылью в 200%, лишь
сумма в 250-300% признавалась удовлетворительной – вот где коренное отличие причин глубины эко-
номического кризиса у нашей ситуации от мировой.
Кризис объективно возродил понимание необходимости приведения в соответствие издержек
и собственных финансовых возможностей. Популярная практика накопления значительной индиви-
дуальной задолженности через кредитные карточки, либо ипотечные кредиты, уступила магазинным
618
SECŢIUNEA NR. 6
покупкам с низкими ценами, более того экономическая бережливость стала модной, возможно крат-
ковременно.
Вместе с тем, уменьшение расходов на потребление, увеличение уровня сбережений населения,
наблюдаемое в последнее время, способны превратиться на вполне реальное препятствие возрожде-
нию экономики. Известно, что именно потребительские расходы обеспечивают 70% экономического
роста. Потому совсем не случайно ключевое место во всех антикризисных программах – и в развитых
странах, и в менее развитых – отводится попыткам стимулирования спроса обычных граждан и только
после этого рассматривается помощь или определенные льготы предпринимательским структурам.
Ученые и практики давно знают, что у экономики перепроизводства есть одно уязвимое место:
в случае опасности общество безболезненно отказывается от какой-то части ожиданий – причем не
сговариваясь. Вопрос в том, что никогда не известно с точностью, от чего именно откажутся. Так, когда
рухнул один сегмент рынка, остальные трезво взглянули на свои бизнес-планы и поняли, что они ни-
чем не лучше, что им грозит то же самое. Любой товар в одночасье может стать ненужным! Есть черта
у современной экономики, которая делает ее очень сильной, – свободное перетекание идей и ресурсов.
Но обратная сторона этой «медали» - столь же свободное перетекание страха и паники, что проявляется
в тотальной и мгновенной переоценке ценностей, изменении тенденций.
Это происходит потому, что степень перенасыщенности ассортиментом во всех секторах рынка
– примерно одинакова. И понятно, почему: не может быть разнообразия галстуков при однообразии
сорочек. Как не может быть разнообразия одежды при однообразии продуктов питания. Современ-
ная экономика имеет сложнейшую структуру, где общий результат зависит от эффективности каждого
отдельного из своих секторов: по всех фазах воспроизводства, начиная от изготовления и заканчивая
потреблением, а также по всем сферам ее функционирования.
Поэтому главный антикризисный рецепт – научиться добывать необходимые эмоции из другого
ряда потребления. Самое время нащупать новое равновесие в ассортиментах, проанализировать, в
каких сегментах рынка издержки более чувствительны к ассортименту, в каких – сведены к миниму-
му. Но в любом случае важна идея сжатия ассортимента – сжатия вплоть до возобновления им смыс-
ла. Ведь при кризисе в полную силу проявился дефицит смысла. Не хватает смысла, которым можно
оправдать потраченные деньги, наполнить свое время, в итоге – избыток предложения становится об-
узой и для экономики, и для потребителя. Возможно, человек перейдет к более спокойному и более
качественному, осмысленному использованию денег и времени – к этому подталкивает его кризис. В
этом его положительная роль как в любом предыдущем цикле, так и ныне в возможном наступлении
новой эпохи, где утвердится свобода от вещизма и пресыщения.
Все общество, все его структуры развиваются слаженно, когда держатся и работают на доверии.
Доверие скрепляет и цементирует собой все, проникает в каждую ветвь коммуникации. Природа ны-
нешнего кризиса - в недоверии. Сегодня никто не верит в то, что та или иная фирма останется на плаву.
В это не верит сама фирма, банк, который ссужает ее деньгами, структуры, которые стоят за банками.
Эту цепь можно разорвать только в том случае, если государство четко расставит акценты по отраслям
и ключевым проектам, а общество продемонстрирует консолидированные действия, благодаря чему
можно будет аккумулировать денежные потоки на магистральных направлениях, не дробя их на ру-
чейки, пересыхающие на глазах. И первым на очереди стоит вопрос ассортимента, его сужения. Роль
правительства в решении этой проблемы минимальна. Оно способно только уменьшить глубину рецес-
сии. В отличие от кризиса 1929-1933 годов, когда насыщение рынка кредитами ускорило превращение
рецессии в депрессию, ныне рецессия способна положительно и быстро уравновесить спрос и предло-
жение, особенно при активном участии государства посредством финансовых вливаний. До депрессии
в классическом понимании может и не дойти, ибо рынок исправит свое состояние.
Но в результате срочной помощи со стороны правительства, напротив, кризис может продол-
жаться и дольше. Правительственная помощь не гарантирует того, что бизнесмены не будут принимать
плохие решения. А для экономики очень важно, чтобы бизнесмены платили за свои неправильные
решения, принимая их с учетом возможностей реальной, а не виртуальной экономики, приспосабливая
свою деятельность к фазе цикла.
619
SECŢIUNEA NR. 6
Так как экономика развивается циклически, мир давно уяснил, что периоды подъема экономи-
ки чередуются со спадами, когда в бизнесе нужно мыслить и действовать по-иному, творчески. Это
понимают многие компании в странах со столетними рыночными отношениями. Они в условиях ны-
нешнего кризиса сворачивают, казалось бы, перспективные виды деятельности, взамен чего стараются
сконцентрироваться на чем-либо одном. То, что во время роста экономики пользовалось спросом,
превращается в ненужные излишества в условиях экономии. Фирма должна отыскать нишу полезного
товара (услуги) во время кризиса, чтобы использовать средства (капитал), что у нее есть.
Общий вывод состоит в том, что кризис резко и наглядно оголил глобальные изменения, которые
должны происходить немедленно и бесповоротно. Так, в предкризисный период субъекты деятельно-
сти стремились захватить ключевые преимущества на рынке, что могло оградить их от конкурентов.
Но кризис ускорил процессы. Оказалось, что все ключевые преимущества любой фирмы очень быстро
повторяют и подхватывают конкуренты. Качество продукции, ее уникальность перестают играть свою
решающую роль. Как в Америке, так и в других развитых странах убедились, что все новейшие или
невероятно сложные товары молниеносно способны изготовить, например, китайцы (другие прогрес-
сирующие страны), причем с меньшими издержками. Дешевизна продукции и скорость реакции на
изменение ситуации (прежде всего кризис) начинают играть в мире более значительную роль, чем пре-
жде. Поэтому компании вынуждены действовать быстро в период изменений на рынках. Критериями
их успешности являются ныне не столько основной капитал, стоимость оборудования, помещений и
даже не обязательно современные информационные технологии. На первое место переместилось дове-
рие коллектива к собственному менеджменту, способность отбирать и удерживать талантливых сотруд-
ников, инновации. Репутация компании на рынке, опыт высшего руководства, наличие корпоративной
стратегии во много раз ценнее уникальных материальных ресурсов [3].
Все чаще преобладают рекомендации ученых для хозяйственников тратить деньги на талантли-
вых специалистов, которые способны экономить время на изучение конъюнктуры рынка, обучение и,
как следствие, постоянно продуцировать новшества. Именно эти нематериальные элементы капитала
становятся определяющими факторами развития.
Неординарность сотрудников, когда период полураспада знаний очень короткий, их желание
проявить себя позволяют действовать в любых условиях и расширять предложение рынка. Кризис спо-
собствовал появлению главной особенности современного успешного бизнеса – это работа в очень
узком сегменте, но с возможностью покрыть своими товарами или услугами наиболее обширный гео-
графический регион.
1. Берлин, Исайя. Философия свободы. Европа. Серия «Либеральное наследие». – М.: Новое ли-
тературное обозрение. 2001. – 448 с.
2. Altman, E. J. Financial Ratios, Discriminant Analysis and the Prediction of Corporate Bankruptcy//
Journal of Finance. - №4. – 1968. – Р.589-609.
3. Шелдрейк, Дж. Теория менеджмента: от тейлоризма до японизма / Пер. С анг. Под. ред.. В.А.
Спивака. – СПБ: Питер. – 2001. – 352 с.
620
SECŢIUNEA NR. 6
SPECIFICUL REALIZĂRII AUDIERII CONTRADICTORIALE ÎN CADRUL

CERCETĂRII JUDECĂTOREȚȘTI ÎN PROCESUL PENAL AL REPUBLICII
MOLDOVA
RUSU Vitalie, conf. univ., dr.,
USB „Alecu Russo” din Bălți
GHERASIM Dumitru, drd.,
Universitatea Academiei de Științe,
Institutul de Cercetări Juridice și Politice,
Președinte al Judecătoriei mun. Bălți.
A hearing represents a legal proceeding during which parties of the trial (the defendant, claimant,
witnesses) are asked to testify in a court given the fact that they poses information regarding the trial or the
defendant. A hearing represents a legal proceeding in wich the defendant, claimant, parties to the process
including witnesses or experts, are asked to testify in front of the prosecuting authorities and a courd.
Key words: competitiveness, search, type of criminal procedure, truth, court, contradictory, contradictory
court, criminal justice, act of justice, procedural action, impartial, hearing, judicial investigation, judicial
duel, principle, judicial fact, circumstances of the criminal case, testimony, evidences, accused, defendant.
Deprinderile necesare realizării audierii contradictoriale sunt acumulate prin intermediul practicii din
domeniu. Ea este de neînlocuit în sensul dat. Propiria experienă este cea mai scumpă – ea este obținută în urma
propriei munci asiduie. Totdoată, este adevărat și faptul că cel ce tinde spre anumite rezultate nu va scăpa
ocazia de a se folosi și de practica străină în vederea propriei perfecționări. Orice jurist poate și trebuie să se
învețe, să se instruiască pe exemple demne de a fi urmate și a evita comiterea greșelilor, erorilor scăpate de
către colegi și predecesori. După cum menționa absolut corect savantul F. L. Wellman „unul dintre cele mai
bune mijloace de a deprinde arta și meseria audierii contradcitoriale o constituie studierea metodelor folosite
de către iluștrii crossexaminator [1]. Ei sunt modele demne de urmat pentru adevărații profesioniști [9, p. 207].
În situația dată, din lipsa unei experiența practice proprii vizînd realizarea actului de audiere contradictorială,
în procesului realizării studiului dat vom face trimitere, în mare parte, anume la savanții juriști de peste hotare.
Se spune că succesul în artă vine de cele mai multe ori la persoanele abilitate, înzestrate cu anumite
talente în domeniul artei. Noi, însă, considerăm că propria experiență, cît și cea împrumutată, de comun cu
antrenările permanente și competiția cu alții pot deveni o metodă sigură de însușire a abilităților și iscusinței
realizării audierii contradictoriale. Litigiul judiciar constituie un duel al cărui deznodămînt depinde de
iscusința de a duce lupta în limitele legii și a moralității. Autenticitatea oricărei depoziții a martorului este
condiționată, relativă, deoarece ea constituie o percepere și o cunoaștere particulară. După cum s-a menționat
în literatura de specialitate: „Depoziția martorului constituie doar o impresie a unei persoane, însă nu un fapt
de la sine, care se poate reflecta în viziunea mai multor persoane sub aspecte diferite [9, p. 207]”. Pentru ca
depoziția, declarația să se transforme într-un fapt este necesar ca instanța de judecată, judecătorul (în sens larg
– auditoriul ce include cercul de persoane către care se adresează martorul) să se convingă în corectitudinea
și autenticitatea acesteia. În acest sens sublineim și faptul că „pentru realizarea ascultării... în condiții optime,
organul judiciar trebuie să aibă în vedere cadrul legal prescris prin normele procedual penale pentru audiere
și regulile tactice criminalsitice [5, p. 81]”. În instanța de judecată orice probă poate fi compromisă prin
anumite dubii asupra veridicității acesteia, în privința admisibilității etc. Proba nu are nici o forță, nici o
putere dacă ea nu a fost prezentată și verificată în instanța de judecată. În acest context, fie reprezentantul
apărării, fie cel al acuzării urmează să se îngrijească asupra faptului cum urmează să procedeze pentru a-și
întări propria probă și a o slăbi pe cea a oponentului în procesul cercetării judecătorești. Acest moment are,
însă, anumite particularități tehnice. Aceste tehnici ale realizării audierii contradictoriale se fundamentează
pe abilitatea de a purta o dispută verbală, în cadrul căreia componentele psihologice, ale vorbirii, raționale și
emoționale au o importanță deosebită. Trebuie să înțelegem că judecătoruil apreciază depozițiile martorului nu
621
SECŢIUNEA NR. 6
numai rațional, dar și sub influența emoțiilor, a stereotipurilor psihologice, a factorilor extralingvistici, care în
totalitate constituie contextul dialogului judiciar. Deaceea, în arta și meseria audierii contradictoriale se include
capacitatea, abilitatea de a lucra cu întregul spectru de circumstanțe care însoțește comunicarea și vorbirea în
cadrul ședinței de judecată.
Audierea contradictorială este o „armă puternică”. Savantul M. P. Brown, făcînd comparația între
audierea contradictorială și audierea simplă, a făcut „o analogie asupra faptului cum arde praful de pușcă și cum
exploadează dinamuta. Fiecare dintre ele își realizează lucrul său, și anume forța audierii simple acționează
doar într-o singură direcție determinată, iar forța audierii contradictoriale își răspîndește efectul în toate părțile,
direcțiile [7, p. 103]”.
De audierea contradictorială urmează a se frapa și surprinde cei care încearcă să zădărnicească stabilirea
corectă a faptelor în cadrul cercetării judecătorești. Însă, în situația unei lipse de profesionalizm, audierea
contradictorială poate cauza anumite „daune” atît celui care o realizează, cît și intereselor justiției. După cum
menționa savantul R. Garris, „a realiza audierea contradictorială este precum a se deplasa sub gloanțe. Anume
aici, ca nicăeri în altă parte a cercetării judecătorești, de la cel ce realizează audierea sunt necesare manifestări
de curaj, atenție, fermitate și ageritate. Periculozitățile audierii contradictoriale frecvent se pot manifesta la
mult timp după finisarea acesteia, fiind de multe ori de neînlăturat [10, p. 50]”.
Audierea contradictorială constituie un duel intelectual dintre jurist și martor. El include în sine toate
sferele cunoștințelor umane, a moralei și pasiunii. Conform savantului F. L. Wellman „audierea contradictorială
necesită ingeniozitate enormă, aptitudini de analiză logică, percepere clară a esenței, răbdare nelimitată și
stăpînire de sine. De asemenea, nu trebuie să fie în lipsă capacitatea de a citi întuitiv gîndurile străine și a
determina caracterul persoanei după exterior, de a aprecia motivele lui, de a acționa cu forță și exactitate,
de a cunoaște la nivel profesional obiectul litigiului, de a manifesta precauțiune avansată și ceea ce este
mai important – este necesar de a dispune de capacități instinctive în vederea determinării locurilor slabe în
depozițiile martorului oponentului [9, p. 37]”.
Anterior, în cadrul cercetării judecătorești în cadrul căreia figurantul de bază era președintele ședinței,
audierea contradictorială avea rolul unui mecanism auxiliar cu ajutorul căruia părțile completau audierea de bază
realizată de către judecător. Actualmente, audierea contradictorială este plasată la baza cercetării judecătorești,
iar lucrătorii practici se acomodează treptat la această situație. Pînă la inițierea cercetării judecătorești fiecare
martor reprezintă o entitate dubioasă, îndoielnică. În acest sens, audierea contradictorială constituie o etapă
hotărîtoare în transformarea datelor de fapt, prezentate de părți, în probă judiciară proprie, adică în argument
sau dovadă.
Audierea contradictorială este cel mai eficient mijloc în mîinile unui jurist în vederea deconstruirii
faptelor judiciare, invocate de către oponent și, concomitent, întru întărirea propriei poziții. Anume din acest
considerent este necesar de a dispune de anumite aptitudini pe tărîmul realizării acestei acțiuni procesuale.
Audierea contradictorială nemijlocită – este una din acțiunile procesuale reglementate de către legislația
procesuală actuală. Ea este de neînlocuit în calitate de mijloc de cercetare și verificare a probelor prezentate
de către oponent, precum și în vederea interpretării în favoarea sa a anumitor fapte. Conform savantului F. L.
Wellman, „audierea contradictorială reprezintă mijlocul de bază de stabilire a faptelor în situația unui litigiu
dintre părți [9, p. 7]”. Importanța și dificultatea realizării audierii contradictoriale era evidentă chiar și în
perioada antichității [1]. Exemple ale audfierii contradictoriale întîlnim și în Sfînta Scriptură. Măiestria realizării,
desfășurării litigiului judiciar în varietatea sa concentrată se manifestă anume în aptitudinea și capacitatea
efectuării audierii contradictoriale. Acest moment este bine-cunoscut englezilor, care practiccă de o perioadă
îndelungată dezbaterile (dialogurile) contradictoriale, cultivînd sîrguincios arta „cross-examination”. În acest
sens venim să expunem și opinia savantului Kestler Jeffrey L., conform căruia „audierea contradictorială
este unul dintre cele mai mărețe instrumente juridice, inventate cîndva de către civilizația umană în vederea
stabilirii adevărului [8, p. 55]”.
De obicei, audierii contradictoriale sunt supuși martorii părții opuse. Din acest considerent, particularitatea
audierii contradictoriale se exprimă clar prin contrapunerea acesteia cu audierea simplă (primară). Audierea
simplă (primară) – este prima audiere a persoanei asupra circumstanțelor care nu au constituit încă obiectul
declarațiilor acestui martor în instanța de judecată . Audierea primară este realizată de către partea care a
622
SECŢIUNEA NR. 6
prezentat depozițiile acestui martor în calitate de probă asupra celor afirmate de el în instanța de judecată.
Respectiv, audierea contradictorială poate fi definită succint în felul următor: ea constituie audierea
martorului de către partea, opusă aceleuia care a realizat audierea primară asupra circumstanțelor, care au
constituit obiectul audierii directe, primare a acestui martor. În așa fel, întrebările părților se intersectează, în
special, în limitele circumstanțelor și faptelor deja expuse. Într-o formă mai desfășurată referitoare la audierea
contradictorială putem menționa că aceasta reprezintă o audiere a persoanei, a cărei depoziții sunt prezentate
în calitate de probă de către partea oponentă, în vederea cercetării critice și verificării informațiilor conținute,
oferite în procesul audierii primare, a sursei și purtătorului lor, precum și în vederea obținerii de noi date din
partea persoanei, ascultate anterior în cadrul audierii primare.
Dacă e să considerăm drept corectă opinia conform căreia faptele judiciare se formează în procesul
cercetării judecătorești, apoi orice depoziție poate pretinde la statutul de probă abia după încercarea acesteia
prin intermediul audierii contradictoriale. După cum menționa, în viziunea noastră, absolut corect savantul F.
L. Wellman „...ceea ce era dubios în cadrul audierii primare, s-a transformat în adevăr după realizarea audierii
contradictoriale [9, p. 63]”. În orice caz, depoziția devine cu mult mai importantă și puternică după audierea
contradictorială, în comparație cu aceea cum ea putea se se materializeze în rezultatul audierii primare. Chiar și
însuși posibilitatea audierii contradictoriale (inclusiv nerealizată) este deja o garanție a corectitudinii stabilirii
faptelor de către instanța de judecată. Primejdia și pericolul demascării în cadrul audierii contradictoriale îl va
face pe minciunos să se abțină de la realizarea intențiilor sale ilegale. Pe de altă parte, lipsa obiecțiilor părții
oponente duce la transformarea datelor prezentate instanței în fapte, deoarece, după cum cunoaștem, adevărul
judiciar (în judecată) este rezultatul dezbaterilor și a acordului părților.
Savantul procesualist rus P. Sergheici a subliniat nu o singură dată că „...arta și iscusința audierii
contradictoriale este una dintre cele mai importante și dificile. De a se compara cu aceasta nu este în stare nici
un careva alt domeniu al activității judiciare[11, p. 151]”.
Audierea contradictorială îi este necesară instanței de judecată pentru cercetarea critică și apreciarea
depozițiilor persoanelor, prezentate de către părți. În procesul civil audierii contradictoriale pot fi supuși
pîrîtul, reclamantul și alte persoane care oferă explicații asupra cauzei. În procesul judiciar penal, în situația
în care acceptă să ofere depoziții, audierii contradictoriale de către participanții părții acuzării poate fi supus
inculpatul. Este evident că audierea contradictorială poate fi înfăptuită și de către judecător cînd acesta
urmărește obiectivul verificării depozițiilor martorului. Sunt întîlnite și situațiile cînd o parte ( apărarea sau
acuzarea) purcede la audierea contradictorială formală a martorului său, însă care de facto oferă declarații
împotriva părții reprezentate de apărător sau procuror.
Audierea contradictorială poate fi utilizată și în vederea neutralizării impresiilor care s-au format în
urma informațiilor comunicate de către martor în cadrul audierii primare; pentru a diminua gradul convingător
al informațiilor anterioare; pentru a genera apariția anumitor dubii asupra veridicității celor declarate și chiar
și în vederea obținerii de noi probe care ar confirma versiunea celui ce realizaeză audierea respectivă. În caz
de necesitate prin audierea contradictorială poate fi subminată și încrederea față de persoana, a cărei declarații
sunt dăunătoare pentru poziția apărată în cadrul dosarului penal.
Fără audierea contradictorială nemijlocită este imposibil de a ne închipui constituirea, formarea bazei
probatorii în cauza penală în condițiile unui proces contradictorial . Din acest considerent careva limitări de
orice caracter – atît oficiale, cît și neoficiale – asupra realizării audierii contradictoriale constituie manifestări
ale îngrădirii contradictorialității. În context larg, aceste manifestări constituie un semn al afectării democrației
și libertăților în stat, o cotitută spre autoritarism.
Bibliografie
1. Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, încheiatălal Roma la

4 noiembrie 1950.
2. Constituția Republicii Moldova.
3. Codul de procedură penală al Republicii Moldova din 12.06.2003.
4. Ciopraga, Aurel. Criminalistica. Tratat de tactică. Ed. GAMA. Iași, 1996.
623
SECŢIUNEA NR. 6
5. Miheș, Cristian. Criminalistica, Ascultarea martorului. Ed. LUMINA LEX. București, 2008.
6. Rusu, Vitalie; Gavajuc, Stela; Gheorghieș, Alexandru; Gherasim, Dumitru; Gherasim, Angela; Rusu,
Lucia. Dicționar de drept procesual penal. Ed. PONTOS. Chișinău, 2012.
7. Brown M. P. The Art og Questioning. Thirty Maxims of Cross-Examination. New-York: Macmillan
Publishing Company. London Collier Macmillan Publishers, 1987.
8. Kestler Jeffrey L. Questioning tecnique and tactics. Colorado Springs, CO: Shepard s/McGraw Hill,
1982.
9. Wellman Francis L. The art of cross-examination. Fourth Edition. Revised and Englarged. New-York:
The Macmillan Company, 1946.
10. Гаррис Р. Школа адвокатуры. Руководство к ведению гражданских и уголовных дел / Перевод
П. Сергеича. СПб, 1911.
11. Сергеич П. Искусство речи на суде. Тула, 1998.
OBIECTUL INFRACŢIUNILOR PREVĂZUTE LA ART. 191 CP RM
SELEVESTRU Irina, drd.,

In this study, it is pointed out that, due to the multiple character of the special legal object set forth in
article 191 PC RM, the object is formed by both main and secondary legal objects. It is shown that, in all of
the cases, without any exception, the secondary legal object of the offences referred to at art.191 PC RM is
formed by the social relationships on the proper performance of management duties of the entrusted goods;
only in the case recorded at lett. d) par.(2) art.191 PC RM, the secondary legal object of these offences is
formed, additionally, by the social relationships on the normal course of work duties. Finally but not least, it
is argued that, with regard to the offences referred to at art.191 PC RM, the bases on entrusting the goods to
offender’s management must not only comply with the law; they also have to be juridical (not factual). Only
in this way, after entrusting the goods to offender’s management, the last one will actually be able to obtain
certain privileges or powers by using them.
Key words: embezzlement of others’ wealth; theft; legal object of the offence; material object of the
offence; heritage; goods entrusted to offender’s management.
În cazul infracţiunilor prevăzute la art.191 CP RM, obiectul juridic generic îl constituie relaţiile sociale
cu privire la patrimoniu. Aceasta reiese din chiar denumirea Capitolului VI din Partea Specială a Codului
penal, din care face parte acest articol – „Infracţiuni contra patrimoniului”.
Obiectul juridic generic este comun pentru toate infracţiunile prevăzute de acelaşi capitol din Partea
Specială a Codului penal. Cât priveşte obiectul juridic special acesta vizează fiecare infracţiune în parte.
Obiectul juridic special al infracţiunilor prevăzute la art.191 CP RM este alcătuit din obiectul juridic
principal şi obiectul juridic secundar.
Cât priveşte obiectul juridic principal, la momentul săvârşirii oricăreia dintre infracţiunile prevăzute la
art.191 CP RM, făptuitorul trebuie să aibă dreptul de posesie (jus possidendi) asupra bunurilor încredinţate [10,
p. 82; 5, p. 222]. Numai în aceste condiţii cele săvârşite pot fi calificate conform art.191 CP RM.
De asemenea, nu trebuie să uităm că victima infracţiunilor prevăzute la art.191 CP RM are, la fel,
calitatea de posesor, şi anume – de posesor mijlocit. Mai mult, spre deosebire de posesia exercitată de făptuitor,
posesia exercitată de victimă nu este precară. În aceste condiţii, nu este incorect a susţine că, în principal,
infracţiunile în cauză aduc atingere relaţiilor sociale cu privire la posesia asupra bunurilor mobile. Luând în
considerare acestea, aderăm la opinia [2, p. 285; 1, p. 658; 11, p. 347], conform căreia obiectul juridic principal
al infracţiunilor prevăzute la art.191 CP RM îl formează relaţiile sociale cu privire la posesia asupra bunurilor
mobile.
624
SECŢIUNEA NR. 6
În altă ordine de idei, considerăm justă opinia aparţinând lui S. Brînza şi V. Stati cu privire la obiec-tul
juridic secundar al infracţiunilor prevăzute la art.191 CP RM: „Obiectul juridic secundar îl constituie relaţiile
sociale cu privire la executarea corectă a atribuţiilor de administrare în privinţa bunurilor încredinţate. În
ipoteza consemnată la lit. d) alin.(2) art.191 CP RM, în plan secundar, se aduce atingere şi (sublinierea ne
aparţine – n.a.) relaţiilor sociale cu privire la desfăşurarea normală a activităţii de serviciu” [1, p. 658]. O
poziţie similară o exprimă L. Gîrla şi I. Tabarcea [11, p. 347].
Aşadar, în ipoteza consemnată la lit. d) alin.(2) art.191 CP RM, obiectul juridic secundar nu are un
caracter alternativ. Pentru aplicarea răspunderii în baza acestei norme, este indispensabil ca, în plan secun¬-
dar, să se aducă atingere atât relaţiilor sociale cu privire la executarea corectă a atribuţiilor de admi¬nistrare în
privinţa bunurilor încredinţate, cât şi relaţiilor sociale cu privire la desfăşurarea normală a activităţii de serviciu.
În cazul în care nu se aduce atingere vreuneia din aceste două valori (şi relaţii) sociale, va fi inaplicabilă
prevederea de la lit. d) alin. (2) art. 191 CP RM.
În ipoteza consemnată la lit. d) alin.(2) art.191 CP RM, relaţiile sociale cu privire la executarea
corectă a atribuţiilor de administrare în privinţa bunurilor încredinţate, alături de relaţiile sociale cu privire
la desfăşurarea normală a activităţii de serviciu reprezintă cele două valori (şi relaţii) sociale cu caracter
cumulativ. Astfel, atestăm o situaţie calitativ diferită în comparaţie cu cea consemnată, de exemplu, în cazul
infracţiunilor prevăzute la art. 188 CP RM: în cazul aplicării violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea
persoanei agresate, obiectul juridic secundar al infracţiunii este format din relaţiile sociale cu privire la
sănătatea persoanei; în cazul ameninţării cu aplicarea unei asemenea violenţe, acest obiect este format din
relaţiile sociale cu privire la libertatea psihică a persoanei.
Remarcăm conotaţiile diferite pe care le au cele două valori (şi relaţii) sociale cu caracter cumulativ
afectate în ipoteza consemnată la lit. d) alin. (2) art.191 CP RM: relaţiile sociale cu privire la desfăşurarea
normală a activităţii de serviciu se referă la abuzul de putere sau abuzul de serviciu – faptă care este absorbită
de infracţiunile prevăzute la art. 191 CP RM. Nu acelaşi lucru se poate susţine despre relaţiile sociale cu
privire la executarea corectă a atribuţiilor de administrare în privinţa bunurilor încredinţate. Acestea constituie
o parte a unui întreg, împreună cu relaţiile sociale cu privire la posesia asupra bunurilor mobile, care reprezintă
obiectul juridic principal al infracţiunilor prevăzute la art. 191 CP RM
În altă privinţă, în cazul infracţiunilor prevăzute la acest articol, obiectul material are, în primul rând,
trăsăturile ce caracterizează obiectul material al sustragerii. În al doilea rând, există trăsături care in¬di¬-
vidualizează obiectul material al infracţiunilor prevăzute la art.191 CP RM în raport cu obiectul mate¬rial al
celorlalte infracţiuni săvârşite prin sustragere (care sunt specificate la art.186-188, 190 şi 192 CP RM).
Astfel, referindu-se la trăsăturile ce caracterizează obiectul material al sustragerii, în general, şi al
infracţiunilor prevăzute la art. 191 CP RM, în particular, S. Brînza, V. Stati şi I. Zaporojan vorbesc despre
bunurile care au o existenţă materială, sunt create prin munca omului, dispun de valoare materială şi cost
determinat, fiind bunuri mobile şi străine pentru făptuitor [2, p. 285; 1, p. 658; 6, p. 667; 8].
Trăsătura individualizantă a obiectului material al infracţiunilor prevăzute la art.191 CP RM (faţă de
obiectul material al celorlalte infracţiuni săvârşite prin sustragere) este condiţionată de poziţia juridică specială
a subiectului infracţiunilor prevăzute la art.191 CP RM faţă de bunurile sustrase. Despre aceasta ne vorbeşte
sintagma „încredinţate în administrarea vinovatului” din dispoziţia respectivului articol.
În acest plan, considerăm obligatorii următoarele cinci caracteristici ale obiectului material al infrac-
ţiunilor reunite sub denumirea marginală de delapidare a averii străine, caracteristici care rezultă din sintagma
„încredinţate în administrarea făptuitorului” utilizată în art. 191 CP RM:
1. încredinţarea bunurilor în administrarea făptuitorului presupune că, înainte de comiterea infrac-
ţiunii, victima i le transmite benevol;
2. indiferent de formele în care se concretizează temeiurile încredinţării bunurilor în administrarea
făptuitorului, aceste temeiuri trebuie să fie conforme cu legea;
3. în rezultatul încredinţării bunurilor în administrarea făptuitorului, acesta obţine anumite preroga-tive
sau împuterniciri asupra respectivelor bunuri;
4. după încredinţarea bunurilor în administrarea făptuitorului, acestuia îi revine obligaţia să asigure
interesul celui care-i transmite bunurile;
625
SECŢIUNEA NR. 6
5. după încredinţarea bunurilor în administrarea făptuitorului, victima îşi păstrează dreptul de pro-
prietate asupra acestora.
Precizăm că bunurile, care constituie obiectul contractelor, de exemplu, de comodat, locaţiune sau
leasing, pot reprezenta obiectul material al infracţiunilor prevăzute la art. 191 CP RM. Or, din art. 859, 875 şi
923 din Codul civil, reiese că aceste contracte nu sunt translative de proprietate.
Cât priveşte contractul din împrumut, din art. 867 din Codul civil se desprinde că acesta este unul
translativ de proprietate. Bunurile date cu împrumut pot constitui obiectul material al infracţiunilor speci-
ficate la art. 190 CP RM. Însă nu în toate cazurile. În acest plan, sprijinim opinia lui A.V. Arendarenko: „Nu
este subiect al delapidării averii străine, de exemplu, debitorul care a luat cu împrumut de la cineva o anumită
sumă de bani. Aceasta întrucât, în cazul contractului de împrumut, proprietarul acestei sume de bani obligă
debitorul să-i restituie datoria la scadenţă, fără a-i conferi alte prerogative. În cazul în care o persoană, luând
bani „cu împrumut”, din start avea intenţia să nu restituie datoria, urmărind să-i sustragă, ea va răspunde pentru
escrocherie” [9, p. 361]. În consecinţă, în situaţia în care, la momentul luării banilor cu împrumut, debitorul
nu avea o astfel de intenţie şi nu urmărea să sustragă banii luaţi cu împrumut, i se va aplica răspunderea civilă
(în ipoteza în care lipsesc elementele constitutive ale unor alte infracţiuni decât cele specificate la art. 190 şi
191 CP RM).
Anterior, relevând un dintre caracteristicile obiectului material al infracţiunilor specificate la art. 191
CP RM, am menţionat: indiferent de formele în care se concretizează temeiurile încredinţării bunurilor în
administrarea făptuitorului, aceste temeiuri trebuie să fie conforme cu legea. Înseamnă oare aceasta că obiectul
material al acestor infracţiuni îl pot constitui doar bunurile care sunt încredinţate în administrarea făptuitorului
în baza unui document?
Considerăm că forma scrisă a actului juridic, prin care se face încredinţarea bunurilor în administrarea
făptuitorului, nu este necesară în toate cazurile. Forma în cauză este necesară doar atunci când o cere legea.
În practica judiciară, această teză este validată de unele exemple de aplicare a art. 191 CP RM, în care
încredinţarea bunurilor în administrarea făptuitorului s-a făcut fără o perfectare documentară [4; 7]. În aceste
exemple, a fost respectată recomandarea referitoare la art.191 CP RM, din pct.17 din Hotărârea Plenului Curţii
Supreme de Justiţie „Cu privire la prac¬tica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor”, nr. 23
din 28.06.2005: „Bunurile pot fi încre¬din¬ţate în virtutea funcţiei de răspundere a făptuitorului, a raporturilor
contractuale sau a însărcinării speciale din partea făptuitorului” [3].
În cazul în care funcţia de răspundere a făptuitorului, raporturile contractuale sau însărcinarea spe-cială
din partea făptuitorului nu presupun forma scrisă a încredinţării bunurilor în administrarea făptuito-rului, nu
există niciun impediment în calea aplicării art. 191 CP RM. În consecinţă, ne raliem opiniei formulate de I.
Zaporojan: „În orice caz, încredinţarea bunurilor are un temei de drept, şi nu unul de fapt. În aceste condiţii
nu se mai poate afirma că încredinţarea bunurilor presupune exercitarea prerogativelor de către făptuitor,
atunci când acesta stăpâneşte bunurile de-facto” [8]. Exprimând aceeaşi idee, S. Brînza şi V. Stati afirmă:
„Încredinţarea bunurilor în administrarea făptuitorului este un act cu semnificaţie juri¬dică de manifestare a
voinţei persoanei” [2, p. 285; 1, p. 659; 6, p. 667].
În concluzie, în ipoteza infracţiunilor prevăzute la art. 191 CP RM, temeiurile încredinţării bunurilor în
administrarea făptuitorului trebuie să fie nu doar conforme cu legea. Ele mai trebuie să fie juridice (nu faptice).
Doar în acest fel, în rezultatul încredinţării bunurilor în administrarea făptuitorului, acesta va putea obţine
anumite prerogative sau împuterniciri asupra respectivelor bunuri.
Bibliografie
1. Brînză, S.; Stati, V. Drept penal: Partea Specială. Vol. I. Chişinău: Tipografia Centrală, 2011.
2. Brînza, S.; Ulianovschi, X.; Stati, V. et al. Drept penal. Partea Specială. Vol. II. Chişinău: Cartier,
2005.
3. Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2004, nr. 8, p. 5-11.
4. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 25.09.2013. Dosarul nr.1ra-836/2013.
www.csj.md.
626
SECŢIUNEA NR. 6
5. Dongoroz, V.; Kahane, S.; Oancea, I. et al. Infracţiuni contra avutului obştesc. Bucureşti: Editura
Academiei, 1963.
6. Poalelungi, M.; Dolea, I.; Vîzdoagă, T. et al. Manualul judecătorului pentru cauze penale. Chişinău:
Tipografia Centrală, 2013.
7. Sentinţa Judecătoriei raionului Călăraşi din 20.11.2014. Dosarul nr.1246/2014. http://jcl.justice.md.
8. Zaporojan, I. Obiectul material al delapidării averii străine. În: Analele Ştiinţifice ale USM. Seria
„Ştiinţe socioumanistice”. Vol.I. Chişinău: CEP USM, 2005, p. 436-438.
9. Арендаренко, А. В.; Афанасьев, Н. Н.; Батюков, В. Е. и др. Комментарий к Уголовному кодексу
Российской Федерации. Москва: Проспект, 1997.
10. Борисов, С. В.; Хакимова, Э. Р. Уголовная ответственность за присвоение и растрату. Москва:
Международный юридический институт, 2010.
11. Гырла, Л. Г.; Табарча, Ю. М. Уголовное право Республики Молдова. Часть Особенная. Т.1.
Кишинэу: Cartdidact, 2010.
IMPACTUL NIVELULUI CHELTUIELILOR DE CONSUM

GOSPODĂRIILOR CASNICE ASUPRA EXCLUZIUNII SOCIALE
STREMENOVSCAIA Zoia, cercet. ştiinţ., INCE AŞM
GARABAJII Ecaterina, drd., INCE AŞM
La pauvreté et l’exclusion sociale continuent d’affecter la société moldave. Comme leur indicateur il
est possible d’utiliser les indicateurs de dépenses de consommation et leurs structures. Ces chiffres reflètent
suffisamment bien le niveau réel de vie de certains groupes de ménages.
Mots clés : pauvreté, exclusion sociale, dépenses de consommation, ménages
Sărăcia şi excluziunea socială continuă să afecteze societatea moldovenească. Excluziunea socială,

având un caracter multidimensional, cuprinde mai multe aspecte ale vieţii, precum: ocuparea, protecţia socială,
sănătatea, etc. În scopul soluţionării problemelor cu care se confruntă gospodăriile casnice, din punctul de
vedere social şi economic, apare necesitatea de a cunoaşte greutăţile pe care le suportă zilnic. În calitate
de indicator al acestora poate fi utilizat consumul gospodăriilor. Cheltuielile de consum reflectă suficient de
veridic nivelul de trai al gospodăriilor casnice, estimând mai bine decât veniturile situaţia reală, drept motiv
fiind sub-raportarea veniturilor şi dificultatea măsurării veniturilor informale. Ne-am propus spre examinare
cheltuielile de consum medii lunare ale gospodăriilor casnice din I trimestru al anului 2014.
Cele mai mici cheltuieli de consum au avut gospodăriile sărace după criteriul, care este o combinare a
abordărilor de identificare a sărăciei absolute, relative şi de privative – 808,0 lei, iar cele mai considerabile
cheltuieli de consum au fost înregistrate la gospodăriile sărace după criteriul de privativ – 1509,89 lei, adică o
creştere de 1,9 ori (tab.1). Cheltuielile de consum ale altor gospodării casnice, sărace în funcţie de alte criterii
şi combinări ale acestora, nu depăşesc 1000 lei, şi variază de la 831,34 lei (combinarea abordărilor absolute
şi relative), adică sunt de 1,8 ori mai mici decât la cele sărace după criteriul de privativ, până la 958,46 lei
(combinarea abordărilor relative şi de privative), adică de 1,6 ori.
Mărimea cheltuielilor de consum ale gospodăriilor casnice în funcţie de criteriul de privativ este
comparabilă cu mărimea cheltuielilor gospodăriilor ne sărace, care au constituit 1777,46 lei, ceea ce este doar
cu 17,7% mai mult decât cheltuielile de consum ale gospodăriilor de private.
627
SECŢIUNEA NR. 6
Tabelul 1
Cheltuielile medii lunare de consum ale gospodăriilor casnice (GC)
în dependenţă de criteriul de măsurare a sărăciei aplicat (în total pe ţară), lei

Sărăcia Sărăcia Sărăcia de Sărăcia Sărăcia Sărăcia Sărăcia Ne
absolută relativă privativă absolută şi absolută relativă absolută, sărace
relativă şi de şi de relativă
privativă privativă şi de
privativă
Cheltuieli de consum – 861,94 951,93 1 509,89 831,34 838,15 958,46 808,00 1 777,46
total
Produse alimentare 485,74 533,78 726,92 487,96 491,34 556,78 490,76 773,92
Încălţăminte, 61,16 78,97 126,09 61,45 49,71 64,34 50,99 186,28
îmbrăcăminte
Intreţinerea şi dotarea 183,35 197,31 332,06 167,07 164,29 199,82 158,97 388,25
locuinţei
Îngrijirea medicală şi 41,08 39,91 131,32 35,17 50,26 46,00 34,99 118,38
sănătate
Transport şi comunicaţii 38,72 52,29 93,65 37,22 33,16 46,37 33,24 159,41
Învăţământ 3,58 1,43 9,38 1,91 0,78 0,41 0,81 11,53
Diverse* 48,31 48,24 90,48 40,57 48,62 44,73 38,23 139,69
* „Diverse” includ cheltuielile pentru: băuturi alcoolice, tutun; agrement; hoteluri, restaurante; diverse
Sursa: calculat conform datelor Cercetării Bugetelor Gospodăriilor Casnice
ale Republicii Moldova, I tr.2014
Printre componentele cheltuielilor de consum prima poziţie după dimensiune (indiferent de criteriul
de măsurare a sărăciei sau combinări ale acestora) este deţinută de cheltuielile pentru cumpărarea produselor
alimentare. Cele mai mari cheltuieli pentru alimentare, de asemenea, au fost la gospodăriile sărace după
criteriul de privativ – 726,92 lei, iar cele mai mici – 485,74 lei – la cele sărace în funcţie de criteriul absolut,
adică de 1,5 ori mai mici (tab.1). Volumul cheltuielilor pentru alimentare la gospodăriile sărace în funcţie de
celelalte criterii, nu depăşeşte 556,78 lei (sărace după criteriul combinat sărăcia „relativă + de privativă”),
adică de 1,3 ori mai mic, decât la cele sărace după criteriul de privativ, însă de 1,1 ori mai mare decât la cele
sărace după criteriul absolut.
La fel, ca şi la cheltuielile totale de consum, cheltuielile pentru alimentare ale gospodăriilor sărace după
criteriul de privativ sunt comparabile după dimensiune cu cheltuielile gospodăriilor ne sărace, care au constituit
773,92 lei, adică depăşirea mărimii acestora, supra mărimea cheltuielilor pentru alimentare ale gospodăriilor
sărace după criteriul de privativ, constituie doar 6,5%.
A doua după dimensiune componentă a cheltuielilor medii lunare de consum sunt cheltuielile pentru
întreţinere şi dotare a locuinţei, în plus, mai mult de 4/5 din aceste cheltuieli (de la 86,0% la gospodăriile
relativ sărace la 88,6% la sărace după criteriul de privativ, şi chiar 85,2% la ne sărace) revin pentru întreţinerea
locuinţei, adică la plata serviciilor locativ-comunale (tab.1). Volumul cheltuielilor pentru întreţinerea şi dotarea
locuinţei variază de la 164,29 lei la gospodăriile sărace după criteriul combinat sărăcia „absolută+de privativă”,
până la 332,06 lei la gospodăriile sărace după criteriul de privativ. Cu toate acestea, nici într-o gospodărie,
săracă în funcţie de alte criterii de măsurare a sărăciei sau combinări ale acestora, cheltuielile pentru locuinţă
nu depăşesc 200 lei, adică observăm o diferenţă considerabilă de cele sărace după criteriul de privativ. Acest
tip de cheltuieli, în dependenţă de criteriul de măsurare a sărăciei, este de 2,2 (criteriul de privativ) – de 3,1
(combinarea a 3 abordări de identificare a sărăciei) ori mai mic decât cheltuielile pentru cumpărarea produselor
alimentare. Vom remarca că, doar la gospodăriile sărace după criteriul de-privativ, suma cheltuielilor pentru
locuinţă (332,06 lei) este comparabilă cu cheltuielile celor ne sărace (388,25 lei), deşi este cu 16,9% mai mică.
La gospodăriile ne sărace cheltuielile pentru locuinţă, de asemenea, sunt de 2,0 ori mai mici decât cheltuielile
pentru produse alimentare.
628
SECŢIUNEA NR. 6
Este de remarcat faptul că, sumele cheltuielilor pentru întreţinerea şi dotarea locuinţei corespund pe
deplin cu datele despre existenţa suprafeţei totale şi locative la gospodăriile casnice. Astfel, cele mai mari
cheltuieli medii lunare de consum la articolul dat sunt la gospodăriile sărace după criteriul de-privativ, faptul
ce se explică în deplină măsură prin existenţa unei suprafeţe totale mari (37,41 m2 per persoană) şi locativă
(25,44 m2 per persoană). Însă, la gospodăriile ne sărace atât suprafaţa totală, cât şi locativă per persoană este
mai mică, nu doar în comparaţie cu cele sărace după criteriul de-privativ, dar şi cu gospodăriile sărace după
criteriul care este o combinare a abordărilor relative şi de-privative de măsurare a sărăciei, nu cu mult depăşesc
dimensiunile specifice gospodăriilor sărace în funcţie de celelalte criterii de măsurare a sărăciei sau combinări
ale acestora. Prin urmare, gospodăriile ne sărace profită de serviciile mai calitative de întreţinere a locuinţei,
precum şi alocă sume mari pentru dotarea lor.
Chiar şi mai neînsemnate după volum sunt cheltuieli pentru cumpărarea îmbrăcămintei şi încălţămintei,
care sunt deja într-o măsură mai mici decât cheltuielile pentru produsele alimentare şi variază de la 5,8 ori la
gospodăriile sărace după criteriul de-privativ, până la 9,9 ori la gospodăriile sărace după criteriul care este o
combinaţie a abordărilor absolute şi relative (tab.1). Acestea din urmă gospodării cheltuie pentru îmbrăcăminte
şi încălţăminte cea mai mică sumă – 49,71 lei, în timp ce gospodăriile sărace după criteriul de-privativ au
cheltuit de 2,5 ori mai mult – 126,09 lei. Vom remarca că, la celelalte gospodării, sărace după alte criterii sau
combinări ale acestora, suma cheltuielilor la acest articol de cheltuieli medii lunare de consum au fost mai
mici decât mărimea acestor cheltuieli la gospodăriile sărace după criteriul de-privativ, şi nu depăşea 62,6% din
mărimea lor. Cu toate acestea, cheltuielile gospodăriilor sărace după criteriul de-privativ, pentru cumpărarea
de îmbrăcăminte şi încălţăminte constituie ceva mai mult de 2/3 (67,7%) din suma cheltuielilor la acest articol
la gospodăriile ne sărace (186,28 lei).
Cheltuieli pentru îngrijirea medicală şi sănătate, de asemenea, sunt de 10 ori mai mici decât cheltuielile
pentru cumpărarea produselor alimentare. La acest articol o sumă mai mare au cheltuit gospodăriile sărace după
criteriul de-privativ (131,31 lei), în timp ce, cea mai mică sumă (de 3,7-3,8 ori) au cheltuit gospodăriile sărace
după criteriul care este o combinare a abordărilor absolute şi relative de măsurare a sărăciei (35,17 lei), precum
şi gospodăriile sărace după criteriul care este o combinare a celor trei abordări de măsurare a sărăciei (34,99
lei) – tab. 1. La gospodăriile sărace după celelalte criterii sau combinări ale acestora, suma cheltuielilor pentru
îngrijirea medicală şi sănătate nu a depăşit 50,26 lei (sărace după criteriul sărăcia „absolută+de-privativă”). O
trăsătură distinctivă a acestui articol de cheltuieli de consum este aceea că, doar la el, cheltuielile gospodăriilor
ne sărace au fost mai mici, decât la gospodăriile sărace după caracterul de-privativ, şi au constituit 118,38 lei,
adică cu 10,9 % mai puţin.
Imagine destul de asemănătoare este la articolul – cheltuieli pentru transport şi comunicaţii. Cea mai
mare sumă au cheltuit gospodăriile sărace după criteriul de-privativ (93,65 lei), în timp ce gospodăriile sărace
după criteriul care este o combinare a criteriilor absolut şi de-privativ de măsurare a sărăciei, precum şi după
criteriul, care este o combinaţie a celor trei criterii de măsurare a sărăciei, – de 2,8 ori mai mică (tab.1). Spre
deosebire de alte articole de cheltuieli, cheltuielile gospodăriilor sărace după criteriul de-privativ, de asemenea,
sunt mult mai mici decât cheltuieli de transport şi comunicaţii ale gospodăriilor ne sărace (159,41 lei) şi
constituie doar 58,7% din volumul lor. În acelaşi timp, aceste cheltuieli ale gospodăriilor sărace după criteriul
care este o combinare a criteriilor absolut şi de-privativ de măsurare a sărăciei, precum şi în funcţie de criteriul,
care este o combinare a celor trei criterii de măsurare a sărăciei, deja de 4,8 ori sunt mai mici comparativ cu
dimensiunile cheltuielilor de transport şi comunicaţii ale gospodăriilor ne sărace.
Cheltuieli pentru învăţământ constituie cea mai mică valoare, care diferă de zeci de ori de suma
cheltuielilor pentru alimentare, în componenţa cheltuielilor medii lunare de consum la toate gospodăriile
sărace, indiferent de criteriile de măsurare a sărăciei aplicate sau combinări ale acestora. Sumele cheltuielilor
pentru învăţământ atât de scăzute (la trei tipuri de gospodării acestea nu au constituit nici măcar 1 leu) în
deplină măsură ar putea fi explicate prin faptul că, datele cuprind doar primul trimestru al anului, în timp ce
cele mai mari cheltuieli revin, evident, pe trimestrul III, când începe anul de învăţământ. Cea mai mare sumă
pe lună au cheltuit gospodăriile sărace după criteriul de-privativ – 9,38 lei, în timp ce cea mai mică – doar 0,41
lei – gospodăriile sărace după criteriul care este o combinare a criteriilor relativ şi de-privativ de măsurare
a sărăciei, adică o depăşire de 22,9 ori (tab.1). La celelalte gospodării decalajul variază de la 2,6 ori pentru
629
SECŢIUNEA NR. 6
gospodăriile sărace în criteriul absolut (3,58 lei), până la 12,0 ori pentru gospodăriile sărace după criteriul care
este o combinare a abordărilor absolute şi de-privative de măsurare a sărăciei (0,78 lei).
Cheltuielile pentru învăţământ la gospodăriile sărace după criteriul de-privativ sunt comparabile cu
cheltuielile la acest articol ale celor ne sărace (11,53 lei), deşi constituie 81,3% din volumul lor.
Analiza structurii cheltuielilor medii lunare de consum arată că, cheltuieli pentru cumpărarea produselor
alimentare sunt predominante în toate gospodăriile, indiferent de abordare de măsurare a sărăciei aplicată sau
combinări ale acestora şi constituie de la 48,1% la cele sărace după criteriul de-privativ, până la 60,8% la sărace
după criteriul care prezintă o combinare a celor trei abordări (tab.2). Vom menţiona că, în expresie absolută,
suma cheltuielilor pentru alimentare la gospodăriile sărace după criteriul de-privativ, a fost cea mai înaltă.
Poziţia a doua în structura cheltuielilor ocupă cheltuielile pentru întreţinerea şi dotarea locuinţei, care
constituie aproximativ 1/5 din cheltuielile medii lunare de consum la toate gospodăriile sărace în funcţie
de diverse criterii sau combinări ale acestora: de la 19,6-19,7% (respectiv, sărace după criteriul care este
combinarea abordărilor absolute şi de-privative şi sărace după criteriul care este o combinare a celor trei
abordări) la 22,0% (sărace după criteriul de-privativ). În cazul dat, valorile absolute şi ponderile cheltuielilor
pentru întreţinerea şi dotarea locuinţei în cheltuielile totale de consum coincid.
Tabelul 2
% Structura cheltuielilor medii lunare de consum ale GC
în dependenţă de criteriul de măsurare a sărăciei aplicat (în total pe ţară), %

Sărăcia Sărăcia Sărăcia de- Sărăcia Sărăcia Sărăcia Sărăcia
absolută relativă privativă absolută absolută relativă absolută,
şi relativă şi de- şi de- relativă şi
privativă privativă de-privativă
Cheltuieli de consum – total 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
Produse alimentare 56,3 56,1 48,1 58,7 58,6 58,1 60,8
Încălţăminte, îmbrăcăminte 7,1 8,3 8,4 7,4 5,9 6,7 6,3
Intreţinerea şi dotarea locuinţei 21,3 20,7 22,0 20,1 19,6 20,8 19,7
Îngrijirea medicală şi sănătate 4,8 4,2 8,7 4,2 6,0 4,8 4,3
Transport şi comunicaţii 4,5 5,5 6,2 4,5 4,0 4,8 4,1
Învăţământ 0,4 0,1 0,6 0,2 0,1 0,1 0,1
Diverse* 5,6 5,1 6,0 4,9 5,8 4,7 4,7
* „Diverse”includ cheltuieli pentru: băuturi alcoolice, tutun; agrement; hoteluri, restaurante; diverse
Sursa: calculat conform datelor CBGC ale Republicii Moldova, I tr.2014
Ratele celorlalte componente ale cheltuielilor medii lunare de consum sunt de zeci de ori mai mici.
Astfel ponderea cheltuielilor pentru cumpărarea îmbrăcămintei şi încălţămintei variază de la 6,3% (sărace
după criteriul care este combinarea a celor trei abordări) până la 8,3-8,4% (respectiv, sărace după criteriul
sărăciei relative şi sărace după criteriul de-privativ), adică dispersia între gospodăriile casnice sărace după
diferite criterii sau combinări ale acestora, este nesemnificativă.
Rata cheltuielilor pentru îngrijire medicală şi sănătate are o dispersie mare: de la 4,2-4,3% (respectiv,
gospodăriile casnice relativ sărace şi sărace după criteriul care este o combinare a abordărilor absolute şi
relative, precum şi sărace după criteriul care este combinarea a celor trei abordări) până la 8,7% (sărace după
criteriul de-privativ), adică o depăşire de zeci de ori mai mare.
Aproximativ la acelaşi nivel în structura cheltuielilor medii lunare de consum sunt cheltuielile pentru
transport şi comunicaţii, singură diferenţă fiind, dispersia de 2,2 p. p. între valorile extreme.
Cea mai mică pondere – mai puţin de 1% – este înregistrată la cheltuielile pentru învăţământ în toate
gospodăriile casnice, sărace în funcţie de diverse criterii de măsurare a sărăciei sau combinări ale acestora. Cu
toate acestea, dispersia valorilor este destul de însemnată: de la 0,1% la patru tipuri de gospodării, până la 0,6%
gospodării sărace după criteriul de-privativ, adică de 6 ori mai mare.
630
SECŢIUNEA NR. 6
Un deosebit interes prezintă compararea datelor din structura cheltuielilor de consum medii lunare ale
gospodăriilor sărace (după criteriul care este o combinare a celor trei abordări de măsurare a sărăciei) şi ne
sărace. Şi la gospodăriile sărace, şi la ne sărace predominante sunt cheltuielile pentru cumpărarea produselor
alimentare, în plus, doar rata acestui articol de cheltuieli la gospodăriile sărace este mai mare decât la cele
ne sărace. Astfel, dacă la gospodăriile sărace aceste cheltuieli constituie aproximativ 2/3 (60,7%), atunci la
gospodăriile ne sărace ele constituie puţin mai mult de 2/5 (43,5%), adică o diferenţă de 17,2 p. p. (fig.1).
În acest fel se confirmă legea lui Engel despre scăderea ponderii cheltuielilor alimentare odată cu majorarea
bunăstării gospodăriilor [2]. A doua mare componentă structurală – cheltuieli de întreţinere şi dotare a locuinţei
– la gospodăriile sărace şi ne sărace diferă neînsemnat: 2,1 p. p. în favoarea gospodăriilor ne sărace. Ponderea
cheltuielilor pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte la gospodăriile ne sărace este mai mare cu aproape 1/3, decât
la cele sărace (10,5% vs. 6,3%). Aproximativ acelaşi raport şi la cheltuieli pentru îngrijire medicală şi sănătate
– 6,7% la gospodăriile ne sărace şi 4,3% la sărace. Mai mult decât de 2 ori este mai mare rata cheltuielilor
de transport şi comunicaţii la gospodăriile ne sărace (9,0%) comparativ cu cele sărace (4,1%). La valoarea
neînsemnată a sa (mai puţin de 1%) rata cheltuielilor pentru învăţământ în gospodăriile ne sărace de 7 ori
depăşeşte rata acestor cheltuieli la gospodăriile sărace.
Sursa: calculat şi construit conform datelor CBGC al Republicii Moldova, I tr.2014

Figura 1. Structura cheltuielilor de consum ale populaţiei sărace şi nesărace, %
În încheiere vom compara valorile veniturilor disponibile şi cheltuielilor medii lunare de consum. Figura
2 arată că, depăşind limitele mijloacelor sale, trăiesc nu doar gospodăriile sărace după criteriul de-privativ de
măsurare a sărăciei (cheltuielile de consum depăşesc veniturile disponibile cu 167,97 lei), ci şi gospodăriile
sărace după criteriul care este o combinare a abordărilor relative şi de-privative (depăşire cu 66,49 lei), precum
şi gospodăriile ne sărace la care excesul a constituit 88,05 lei.
Sursa: calculat şi construit conform datelor CBGC ale Republicii Moldova, I tr.2014
Figura 2. Raportul valorilor veniturilor disponibile şi cheltuielilor de consum ale GC în dependenţă de
criteriul de măsurare a sărăciei aplicat (în total pe ţară), lei pe lună per persoană
631
SECŢIUNEA NR. 6
Evident, că anume din cauza lipsei de resurse, gospodăriile sus-menţionate ar dori să primească venituri
mai mari. Deci, în scopul de „a duce azi pe mâine” gospodăriile sărace după criteriul sărăciei de-privative ar
dori să primească un venit de 1358,74 lei, ceea ce este de numai 16,82 lei mai mult decât veniturile efectiv
primite (tab.3). Această cea mai mică sumă de „adaos” este de zeci de ori mai mică decât sumele care ar dori
să aibă gospodăriile sărace după celelalte criterii sau combinări ale acestora. Cea mai mare sumă, în scopul „de
a duce azi pe mâine” necesită gospodăriile sărace după criteriul care este o combinare a abordărilor relative
şi de-privative – 292,46 lei. La rândul său, gospodăriile ne sărace, în pofida faptului că, cheltuielile depăşesc
veniturile, în scopul de „a duce azi pe mâine” au nevoie de o sumă mai mică decât ei au cu adevărat.
În ceea ce priveşte resursele necesare, care asigură nivelul decent de trai, atunci gospodăriile ar dori să
aibă un venit care depăşeşte mai mult decât în dublu acel venit de care ei dispun, şi dispersia variază de la 2,1
ori (pentru sărace după criteriul care este o combinare a abordărilor relative şi de-privative) până la 2,6 ori
(pentru gospodăriile sărace după criteriul de-privativ).
Tabelul 3
Evaluarea valorii veniturilor necesare GC în dependenţă de criteriul
de măsurare a sărăciei aplicat (în total pe ţară), lei

Sărăcia Sărăcia Sărăcia Sărăcia Sărăcia Sărăcia Sărăcia Ne sărace
absolută relativă de- absolută absolută relativă absolută,
privativă şi relativă şi de- şi de- relativă
privativă privativă şi de-
privativă
Venit disponibil – total 937,28 1009,66 1341,92 898,46 937,91 891,97 851,20 1689,41
Venit pentru „de a duce azi 1076,06 1154,00 1358,74 1063,72 1111,00 1184,43 1099,27 1402,90
pe mâine”
Venit pentru un trai decent 2113,37 2254,78 2791,75 2107,12 2123,80 2288,45 2119,65 2925,88
Sursa: calculat conform datelor CBGC ale Republicii Moldova, I tr.2014
Excluziunea socială fiind strâns legată cu sărăcia, utilizează indicatorii săi fundamentali de monitorizare
şi evaluare întru determinarea păturilor vulnerabile la excluziune.
Întrucât în Republica Moldova, indicatorii privind evaluarea sărăciei preponderent sunt bazaţi pe metoda
absolută, pragul sărăciei este determinat prin intermediul abordării „necesităţilor de bază”, folosind cheltuielile
de consum drept indicator al bunăstării populaţiei [1].
Din momentul din care este cunoscut nivelul cheltuielilor de consum al gospodăriilor casnice, putem
trage concluzii cu privire la nivelul de bunăstare al acestora şi, deci, determina gradul de vulnerabilitate la
excluziune socială.
Astfel, conchidem că:
– cele mai mari cheltuieli totale medii lunare per persoană sunt la gospodăriile sărace după criteriul de-
privativ, iar cele mai mici – la gospodăriile sărace după criteriul care este o combinare a celor trei abordări de
identificare a sărăciei. Situaţia este identică şi după componente ale cheltuielilor medii lunare de consum, cu
excepţia cheltuielilor pentru învăţământ, cele mai mici cheltuieli fiind efectuate de gospodăriile sărace după
criteriul care este o combinare a abordărilor relative şi de-privative de identificare a sărăciei;
– atât în termeni absoluţi, cât şi după structura cheltuielilor medii lunare de consum la toate gospodăriile,
primul loc îl ocupă cheltuielile pentru cumpărarea produselor alimentare;
– gospodării sărace după criteriul de-privativ, având cele mai mari venituri disponibile şi cheltuielile de
consum, duc gospodăria sa cel mai puţin raţional – cheltuielile depăşind veniturile. Cu toate acestea, în scopul
de „a duce azi pe mâine” aceste gospodării solicită cea mai mică sumă în comparaţie cu alte gospodării sărace.
632
SECŢIUNEA NR. 6
Bibliografie
1. MEC, Raportul privind Sărăcia şi Impactul Politicilor 2006, Anexa 4. Notă cu privire la măsurarea
sărăciei, elaborată de Biroul Naţional de Statistică, Chişinău, 2007.
2. Engel, E. Die Lebenskosten Belghischer Arbeiter–Familien Fruher und Jetzt./International Statistical
Institute Bulletin. Dresden, 1895,Vol.9, p.1-129.
БЕДНОСТЬ УГРОЖАЕТ НАЦИОНАЛЬНОЙ БЕЗОПАСНОСТИ

МОЛДОВЫ
Valentina TOLPINSCHI
Assistant Professor, PhD, Academy of
Economic Studies, Moldova
Svetlana STRATAN
Assistant Professor, PhD, Academy of
Economic Studies, Moldova
«Все мы находимся за чертойбедности, только по разные ее стороны.»

(Михаил Генин)
The article analyzes criteria of poverty of the population in the different countries in comparison with
Moldova. Studies possibilities of the poor population to go beyond a poverty line from the state are considered.
The paper analyses dynamics of a living wage, the income of the population and pensions of residents of
Moldova and the countries of Europe is considered. The comparative analysis of structure of cash expenditures
at us and in the European Union countries is carried out. High level of poverty in Moldova is threat of national
security of the country not only now, but also in the near future.
Key words: level of living, poverty, living standard, consumer basket, consumer ability of the population,
the average monthly located income, ratio between average pension and a living standard, national security.
Бедность – социальная проблема, присущая всем без исключения странам мира. Например, во
Франции и России число живущих за чертой бедности одинаковое (около 13%), а в США – еще выше
14,3%, а в ЕС – 17%. Удивлены? Нет, статистика не обманывает, просто под бедностью в различных
государствах мира подразумеваются абсолютно разные вещи. Что же такое бедность «по-европейски»
и «по-американски»?
Что такое бедность? Или какие критерии используют экономисты.
Бедность – это экономическое положение человека, при котором он не в состоянии удовлетво-
рить свои минимальные потребности для существования. Лукавство здесь в следующем:
n Всемирный банк определяет общемировой уровень бедности при доходах менее 1,25доллара
США в день,
n однако, в США, Германии, Франции, Великобритании и др. развитых государствах мира су-
ществуют иные критерии определения бедности.
Бедность по-американски. За чертой бедности в США, согласно официальной статистике, про-
живает 14,3% населения (43,6 млн. чел.). Он исчисляется из прожиточного минимума, умноженного на
коэффициент 2,5, и ныне составляет чуть больше 1 тыс. долларов США в месяц. Ежегодно уровень
бедности корректируется, кроме того, для семей (домохозяйств) разного состава устанавливается раз-
личный порог бедности:
n граждане, чей доход ниже уровня бедности, получают различные виды помощи от государства
и штата, в котором они проживают. Бедным также помогают многочисленные социальные и
633
SECŢIUNEA NR. 6
филантропические организации. Причем эта помощь не обязательно поступает в виде бан-

ковского чека – бедные американцы получают продуктовые талоны, бесплатную пищу, вещи,
право на бесплатное посещение кафе, ресторанов, кинотеатров, прачечных и многое другое;
n если американец не получает ежемесячно хотя бы 700 долл. США, то его относят (неофици-
ально, конечно) к самой низшей категории нищих;
n при этом более 90% официальных бедных и нищих американцев имеют свое жилье – дом или
квартиру. Почти все бедняки в США имеют автомобиль (иногда два или даже больше); конеч-
но, это не новый автомобиль, но вполне сносный для передвижения или перевозки грузов [5];
n практически все бедные пользуются мобильной связью и имеют дома компьютер с подклю-
ченным интернетом;
n половина бедняков имеет медицинскую страховку (федеральную или местную);
n при этом 90% детей из бедных семей учатся в школе, где получает бесплатное питание, воз-
можность (опять-таки бесплатно) ездить с одноклассниками на экскурсии, посещать музеи,
выставки, библиотеки. Правда, получить высшее образование детям бедняков сложнее – для
этого нужно быть или хорошим спортсменом, чтобы получить стипендию на учебу, или отслу-
жить 5-7 лет в армии;
n среди пенсионеров (то есть тех, кому за 65) бедняками являются только 6%. В основном это те,
кто имеет небольшой трудовой стаж.. На питание в США в среднем тратится 12,3%, так что у
американских пенсионеров остается достаточно средств для полноценной жизни (в том числе
и для туристических поездок за границу, отдыха на курортах, хотя в своей стране они офици-
ально числятся бедняками, нуждающимися в заботе государства и многочисленных фондов);
n приблизительно 60% американских домохозяйств с доходами ниже уровня бедности получа-
ют, как минимум, один вид нефинансовой помощи, а 20% из них – еще и помощь в денежной
форме. Нефинансовая помощь – это продовольственное пособие (каждый девятый америка-
нец покупает товары с помощью продовольственных карточек), медицинские услуги и пр;
Но главное – американское государство дает беднякам шанс вырваться из объятий нищеты.
Пользуются этим шансом далеко не все, хотя для этого в Америке широко используют бесплатные
программы получения новой профессии – старая истина, что лучше дать человеку удочку, чем просто
время от времени подкидывать ему рыбу. «Хочешь поддержки? Работай!» – таков принцип американ-
ской общенациональной системы социального обеспечения. Работающий человек не только повышает
уровень своих доходов, но и за счет пенсионных отчислений обеспечивает себе обеспеченную ста-
рость. Причем помощь в обучении и трудоустройстве оказывается всем, в том числе и пенсионерам, и
инвалидам. Всего 2,6% работающих американцев живут за порогом бедности. Так что трудно сравнить
жизнь американского бедняка с бедняками, живущими за чертой бедности в развивающихся странах.
Бедность по-европейски? В Европейском союзе, в который входит 28 стран доля бедняков даже
немного выше, чем в США: 17 процентов, что равно почти 85 млн. человек (больше, чем население
крупнейшей европейской страны – Германии):
n больше всего бедняков в – Латвии (26%), Румынии (23%), Болгарии (21%), Литве (20%). Мень-
ше всего бедняков в – Чехии (9%). «Золотую середину» занимают Германия (15%), Швеция,
Дания, Австрия (по 12%);
n бедными в Евросоюзе считаются те граждане, чей доход (включая социальные выплаты)
меньше 60% от уровня зарплаты в стране проживания. Зарплаты в странах ЕС разные, поэто-
му, чтобы считаться бедняком в Люксембурге, нужно получать меньше 18,5 тыс. евро в год.
В Дании уровень бедности – 14,5 тыс., в Ирландии – 13,7 тыс., Великобритании – 13,1 тыс.,
Швеции – 12,1 тыс., Финляндии – 11,8 тыс., Германии – 10,9 тыс. Самый низкий порог бедно-
сти зафиксирован в Румынии (1,1 тыс.) и Болгарии (1,3 тыс.) [6];
n бедность в Европе определяется не по уровню доходов, а по наличию материальных благ.
Eurostat (Европейское статистическое агентство) выделяет 9 видов материальных благ:
возможность питаться мясом (птицей, рыбой) как минимум через день, наличие автомобиля,
стиральной машины, телевизора, телефона, возможность хотя бы недельного отпуска, прово-
634
SECŢIUNEA NR. 6
димого вдали от родного дома, способность оплатить непредвиденные расходы (то есть нали-
чие сбережений), возможность поддерживать в своем жилье необходимую температуру и т.д.
Если хотя бы 3 из этих материальных благ отсутствуют, то семью следует считать бедной;
n бедные европейцы получают помощь от государства. В Германии, например, безработная се-
мья с двумя несовершеннолетними детьми получает не только пособие (более 1,1 тыс. евро
в месяц), но и квартиру до 90 кв. м, бесплатные коммунальные услуги, бесплатные поездки с
классом для школьников и многие другие льготы;
n в скандинавских странах (Финляндия, Швеция, Норвегия, Дания) действует такая социаль-
ная модель устройства общества, что бедными становятся настоящие маргиналы (например,
наркоманы). В этих странах действует «социальный договор» – богатые платят за бедных (в
Дании, например, 2/3 ВВП перераспределяется через налоговую систему). Каждый пятый в
этих странах живет за счет социальных пособий (по безработице, нетрудоспособности и пр.).
Понятие «долгосрочная бедность» вообще нетипично для скандинавов;
n на еду европейцы тратят столько же, сколько американцы, например, во Франции – 14% дохо-
дов, в Великобритании – 11%. У европейских бедняков хватает средств на покупку не только
товаров длительного пользования (бытовая техника и даже новый автомобиль), но и на откла-
дывание сбережений, покупку страховки, образование и медицинские услуги [5].
О социальном положении населения можно судить по трем показателям: доле населения с до-
ходами ниже прожиточного минимума; соотношению доходов 10% наиболее и 10% наименее обеспе-
ченного населения; соотношению среднедушевого дохода и прожиточного минимума. Мировой опыт
свидетельствует, что опасность социальных конфликтов минимальна, если доля населения, живущего
ниже прожиточного минимума, составляет 7-10%, а разрыв между доходами богатых и бедных не пре-
вышает 10 раз. В 2013 году прожиточный минимум в месяц составлял 1612 лей при среднемесячной
заработной плате 3765,1лея. Доля населения, имеющего среднемесячный доход ниже прожиточного
минимума составляет 65,3%, и получается, что более половины всего населения Молдовы находится
за условной чертой бедности, а это в свою очередь угрожает социальными конфликтами и националь-
ной безопасности республики. В современной Молдове соотношение доходов 20% наиболее и наиме-
нее обеспеченного населения составляет 5,7 раз.
Бедным считается население с доходами ниже определенного порога, принимаемого за прожи-
точный минимум. Мировая практика предполагает, что размер прожиточного минимума помогает при
исчислении минимальной заработной платы, пенсий, пособий по инвалидности и многих других госу-
дарственных социальных выплат. Однако в Молдове это не сделано на законодательном уровне. Про-
житочный минимум определяется либо корзиночным способом (как в Молдове и в некоторых других
странах), либо фиксированной величиной душевого дохода. Всемирный банк установил новую черту
бедности на основе паритета покупательной способности 2005 года и уточнил численность бедного
населения в мире. С 1990 года, когда за чертой бедности находилось 43 процента населения разви-
вающихся стран, масштабы бедности в мире неуклонно сокращались. В 1990 году в бедности жили
примерно 1,9 млрд. человек, а в 2010 году их численность снизилась до 1,2 млрд. Ранее к беднякам
относили тех, кто живет меньше чем на 1 доллар США в день. Отныне экстремально бедными будут
считаться лица, имеющие доход ниже 1,25 долл. США. Достижение 9-процентного показателя в 2020
году будет означать, что в крайней бедности по-прежнему живет около 690 млн. человек. Иными слова-
ми, в 2020 году численность бедного населения в мире уменьшится на 510 млн. человек по сравнению
с показателем десятилетней давности [7].
Более богатые страны имеют показатели черты бедности выше, чем весьма скромная норма в
1,25 долл. США. В странах со средним уровнем дохода и в таких регионах, как Латинская Америка и
Восточная Европа, применяются более высокие показатели черты бедности в 2,15 долл. США в день,
что больше подходит для этих регионов. Этот показатель является средней чертой бедности для всех
развивающихся стран.
Среднемесячный доход жителя Молдовы в 2013 году составил 1681,4 лея, т.е. в день доход
составил около 3,5 доллара США или 56 лей. Этих денег ему должно хватить не только на еду, но и на
635
SECŢIUNEA NR. 6
оплату коммунальных услуг и прочих потребностей.

Покупательная способность населения Молдовы падает. По данным исследования покупатель-
ной способности в Европе в 2012-2013 гг., подготовленном немецкой исследовательской компанией
GfK Geo Marketing, граждане Молдовы, а также Косово и Беларуси являются самыми малообеспечен-
ными в Европе, где доходы на душу населения не достигают и 2 тыс. евро в год. По данным иссле-
дования, средние располагаемые доходы в Молдове составляют 1257 евро на душу населения в год.
Доходы граждан Молдовы не достигают и десятой части среднеевропейского уровня доходов на душу
населения (12802 евро), а покупательная способность в Молдове в 45 раз ниже, чем в Лихтенштейне,
где доходы на душу населения являются самыми большими в Европе (56978 евро). Но что еще хуже,
ожидается, что позиция Республики Молдова в мировом рейтинге покупатель¬ной способности будет
и впредь снижаться, поскольку нет призна¬ков стабилизации обменного курса молдавского лея.
Источник: данные [9 с.536]

Рисунок 1. Потребление мяса
и мясопродуктов в среднем на человека
в Молдове (кг в год)
Среди потребления продуктов питания, мясо является главным ориентиром при оценке бедно-
сти населения. Согласно исследованиям ООН, сегодня потребление мяса должно составлять 81 кг на
человека в год. А это значит, что потребление мяса и мясных продуктов более чем в 2 раза в Молдове
меньше (рис.1), чем рекомендовано по нормативам. Учитывая непростую ситуацию в настоящее время
в экономике, с большой уверенностью можно говорить, что этот продукт для многих граждан страны
останется малодоступным и в ближайшем будущем.
Сравним наш подход с французским. Во Франции ежегодно устанавливаемый размер минималь-
ной зарплаты корректируется в зависимости от индекса цен, который рассчитывается на основе об-
ширной потребительской корзины, включающей в себя группы из 507 цен и тарифов. А теперь самое
интересное: прожиточным минимумом во Франции считается доход, составляющий менее 50% от ме-
дианы зарплаты по стране. Исследуются ценовые реалии страны, на их основе повышается минималь-
ная заработная плата, а за ней – все другие выплаты, и только потом определяется, кто может считаться
бедным. То есть в Молдове и во Франции, как и в большинстве других стран ЕС, используются прямо
противоположные подходы при определении малоимущих.
В настоящее время минимальная заработная плата в Молдове повышена на 100 леев и составляет
аж 1000 леев. Для сравнения, минимальная зарплата в странах Евросоюза в среднем – 700 евро, а самая
низкая в Болгарии – 160 евро.
Возникает наивный вопрос: а почему развитые страны могут позволить себе законодательно
устанавливать такую высокую минимальную зарплату? Почему их экономика при этом не развалива-
ется? Одним из ответов является ориентация на повышение внутреннего платежеспособного спроса.
Считается, что лучше платить населению более высокую зарплату, которую оно потратит на покупку
товаров и услуг, чем доводить людей до нищего состояния, а потом не знать, кому продать все произве-
денное отечественным производителем.
Здесь мы подходим к очень интересному моменту. Наша законодательно утверждаемая потре-
бительская корзина вообще не имеет ничего общего с западной. Она разная по составу, выражается в
конкретной сумме и служит основой для определения минимального размера оплаты труда и пособий.
Наполнение французской или английской потребительских корзин считается не в абсолютных, а в от-
носительных показателях, то есть является индексом. А затем на основе изменения индекса потреби-
636
SECŢIUNEA NR. 6
тельских цен автоматически корректируется минимальная заработная плата.

Поскольку потребительские корзины развитых стран со всеми своими сотнями наименований
легко и просто разыскиваются на специализированных сайтах, то не откажем себе в удовольствии про-
сто перечислить некоторые базовые потребности, абстрагируясь от особенностей статистики в разных
странах. В частности, затраты на те же «культуру и отдых», помимо билетов в театр, затрат на книги
и периодику, включают в себя отдельными строками посещение футбольных матчей, абонементы в
бассейны и на теннис. Причем отдельно считаются затраты в зимний и летний периоды. Во Франции,
которая поддерживает проевропейское устремление Молдовы, в минимальную потребительскую кор-
зину входит употребление вина и посещение театров. Англичане добавили себе также гольф и сквош.
Не забыли составители и прокат DVD, подписку на кабельные сети телевидения, затраты на подклю-
чение Интернета и изготовление визитных карточек, а также покупку компьютерных игр и столов для
пинг-понга!
Если англичане стали считать средние затраты на рестораны только недавно, то у французов этот
перечень традиционно занимает немалое место, где отмечается динамика цен на напитки, пиццу, салат,
гамбургеры и другие часто употребляемые компоненты ресторанных меню. Зато англичане постоян-
но записывают в свою потребительскую корзину акустическую гитару и немалый перечень того, что
служит для ремонта дома, включая дверные ручки. Потребительская корзина в США состоит из 300
продуктов и услуг-представителей, во Франции – 250, Англии – 350, Германии – 475. В Молдове этот
показатель ниже в разы.
Резкая девальвация национальной валюты сводит на нет все повышения зарплаты. По сведениям
Национального бюро статистики, среднемесячная зарплата по стране за 2014 год в нацио¬нальной
экономике выросла почти на 11%, составив 4172 лея. Казалось бы, в нашей стране зафиксирован са-
мый крутой в мире скачок зарплат. Однако, из-за инфляции, в итоге, реальный рост зар¬плат оказался
намного скромнее и составил всего 5,4 процента. В результате краха молдавского лея, в прошлом году
национальная валюта де¬вальвировалась в среднем на 14% по сравне¬нию с американским долларом и
на 11,4% по отношению к евро. Это сокрушительное па-дение молдавского лея не оставило ни еди¬но-
го шанса росту среднемесячной зарплате по стране, напротив, привело к снижению зарплат. Например,
если эти 4172 лея, ко¬торые представляют средний размер зара¬ботной платы по стране на 2014 год,
преоб¬разовать в доллары США, согласно средне¬му годовому курсу, то наша номинальная месяч¬ная
зарплата составила 297 американских долларов. Для сравнения, среднемесячная зарплата в националь-
ной экономике в 2013 году составляла 299 долларов. Хотя по от¬ношению к евро молдавский лей по-
деше¬вел чуть меньше, все же стоимость средне¬месячной заработной платы в этой валюте снизилась
до 224 евро по сравнению с 225 евро в 2013 году.
1800
1600
1400
1200
ле й в ме сяц
1000
800
600
400
200
0
2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Источник: по данным [9, с.105]

Рисунок 2. Динамика величины прожиточного минимума, располагаемого дохода одного
члена домашнего хозяйства и пенсии в среднем за месяц.
637
SECŢIUNEA NR. 6
Как мы видим на рис.2 прожиточный минимум за 10 лет вырос более чем в 2 раза (голубая ли-
ния), доход за этот же период в среднем на 1 человека (красная линия) увеличился почти в 4 раза , а
начисленная пенсия – почти в пять раз. Парадокс в том, что разрыв между доходами и пенсией за этот
период не только не сократился, но и увеличился с 212 лей в месяц до 661 лея в среднем в 2013 году.
Пенсионная система играет важную роль в обеспечении достойного уровня жизни для населе-
ния. В настоящее время пенсионная система сталкивается с серьезными проблемами.
Средний размер пенсии по возрасту в 2013 году составил лишь 1020 лей, т.е. 76,9% прожиточного
минимума для пенсионеров. Доходы 90% пенсионеров меньше прожиточного минимума. Коэффици-
ент замещения получаемой до выхода на пенсию зарплаты является самым низким в регионе - 28,2%, в
то время как Европейским кодексом социального обеспечения предусмотрен рекомендуемый уровень
в 40%. В Румынии, к примеру, этот коэффициент равен 68%, в Польше и Венгрии – 59%, в Болгарии
– 41%. И, к сожалению, прогнозирование пенсионной системы на долгосрочную перспективу, пока-
зывает, что коэффициент замещения будет только снижаться до 23% в 2020 году и до крайне низкого
уровня в 14% примерно к 2040 году. Из-за двух причин: во-первых, применяемой в отечественной
пенсионной системе практики индексации застрахованного в прошлом дохода разными методами до и
после 1999 года; во-вторых, из-за отсутствия индексации пенсии, что не соответствует международной
практике. По официальным прогнозам, к 2050 году треть населения будет старше 60 лет.
Структура потребительских расходов населения также характеризует уровень его бедности.
Очень бедные семьи третью часть расходов тратят на питание. А, если на питание расходуется около
50%, то это свидетельствует о крайней нищете. Такой вывод был сделан в конце ХIХ века бельгийским
ученым Э. Энгелем. Специалисты полагают, что достойная жизнь семьи начинается с того момента,
когда ее затраты на продовольствие составляют менее 30% от доходов. По данным Национального
бюро статистики, 60% населения Молдовы тратят на питание около 47% денежных доходов. С точки
зрения развитых государств это очень много. Такая структура расходов домашних хозяйств свидетель-
ствует о бедности значительной части жителей Молдовы.
На еду европейцы тратят столько же, сколько американцы, например, во Франции – 14% дохо-
дов, в Великобритании – 11%, Германии – 12,4%, в Швеции – 11,8%, У европейских бедняков хватает
средств на покупку не только товаров длительного пользования (бытовая техника и даже новый авто-
мобиль), но и на откладывание сбережений, покупку страховки, образование и медицинские услуги [5].
Для сравнения: население Японии расходует на питание в среднем 15,5%, в США -8,7% [6].
Проблема имущественного расслоения, экономического неравенства, увеличивающего разрыва
по уровню доходов между разными слоями населения выступает чрезвычайно серьезным вызовом
национальной безопасности государства.
Рекомендации:
1. Для проведения комплексного изучения бедного населения как целевой группы молдавско-
го общества, претендующей на государственную социальную помощь, нужен Центр анализа
уровня жизни. Такая организационная структура должна получать портреты и выявлять спец-
ифику бедных молдавских домохозяйств, создавать методологический инструментарий для
оценки эффективности государственной социальной помощи, изучать конкретные практики
работы с бедным населением на новых принципах оказания помощи.
2. Высокий уровень бедности населения и низкое качество жизни большей части жителей Мол-
довы следует рассматривать как одну из важнейших угроз экономической безопасности в на-
стоящее время. Несмотря на то, что располагаемые доходы населения в III квартале 2014 года
увеличились на 1,8% по сравнению с этим же периодом 2013 года, в реальном выражении (с
корректировкой на индекс потребительских цен), доходы населения снизились на 3,1%. Об
ухудшении качества жизни сигнализирует и тот факт, что сократились расходы населения на
3,0% в III квартале 2014 года в сравнении с аналогичным периодом предыдущего года.
3. Cамый эффективный и опробованный мировой опыт борьбы с бедностью – создание новых
рабочих мест, поддержка малого бизнеса.
638
SECŢIUNEA NR. 6
Литература
1. Стратегия национальной безопасности Республики Молдова. Постановление Nr. 153 от

15.07.2011. Monitorul Oficial Nr. 170-175 от 14.10.2011.
2. «ПОЛОЖЕНИЕ о порядке исчисления величины прожиточного минимума» в Monitorul Oficial
Nr. 104-108 от 10.05.2013.
3. Aspects of the standard of living of population in 2011 (Results of the Household Budget Survey).
Кishinau, 2012.
4. Geomarketing. (www.gfk-geomarketing.com/en/digital_maps.html).
5. Биржевой лидер. ( www.profi-forex.org/novosti-mira/novosti_ameriki/usa).
6. Eurostat (Европейское статистическое агентство) (http://ec.europa.eu/eurostat/ web/income-and-
living - conditions/ statistics).
7. Всемирный банк. (www.worldbank.org/ru/news/press-release/2013/10/09).
8. Национальное Бюро статистики Республики Молдова (www.statistica.md).
9. Статистический ежегодник Республики Молдова, Chisinau, Statistica, 2014. с. 558.
ПУБЛИЧНАЯ ДИПЛОМАТИЯ ЕВРОПЕЙСКОГО СОЮЗА

КАК ФАКТОР ОБЕСПЕЧЕНИЯ БЕЗОПАСНОСТИ
ТРОФИМЕНКО Николай, канд. полит.наук, доцент,
Мариупольский государственный университет (Украина)
EU leading national models of public diplomacy are under consideration in the paper. Particular
attention is paid to the mechanisms for EU public diplomacy implementation, as one of the most advanced
integration associations in the world. Direct relationship between the effective implementation of public
diplomacy and security (national, economic security, security integration association) is defined in the paper.
Key words: public diplomacy, European Union, Treaty of Lisboan, EU delegation, EU High Representative
for International Affairs.
Европейский Союз по праву является одним из наиболее эффективных, результативных и глу-

боких интеграционных объединений когда-либо созданных и включающих 28 стран-участниц. Новый
этап интеграции ЕС наступил с принятием Лиссабонского соглашения, которое предусматривает еще
большую координацию международных отношений и дипломатии между странами-участницами ЕС.
С развитием информационных технологий все большее развитие получает публичная дипломатия от-
дельных стран-участниц и Европейского Союза в целом. Комплексная эффективность реализации пу-
бличной дипломатии, как отдельными странами-участницами, так и ЕС становится фактором обеспе-
чения безопасности всего объединения. Глубина интеграции в ЕС, в частности в вопросах дипломатии
и международных отношений делает их уникальными, актуальными и интересными для исследования.
Краткое толкование понятия публичной дипломатии от Европейской комиссии было изложено в
буклете, посвященном празднованию 50-й годовщины ЕС – публичная дипломатия имеет дело с вли-
янием на общественное мнение. Ее цель – продвигать интересы ЕС путем понимания, оповещения и
воздействия. То есть, четко объяснять задачи, политические меры, деятельность ЕС и способствовать
пониманию этих задач путем диалога с отдельными гражданами, группами, учреждениями и СМИ.
Публичная дипломатия ЕС обычно направлена на зарубежную аудиторию и проводится за рубе-
жом.
Одно из самых значимых изменений, которое произошло благодаря Лиссабонскому соглашению
с точки зрения публичной дипломатии – это появление делегаций ЕС после присвоения ЕС статуса
юридического лица. Ранее делегации представляли области внешней деятельности, которые представ-
639
SECŢIUNEA NR. 6
лялись Европейской Комиссией. Стратегические элементы публичной дипломатии ЕС и информацион-

ная деятельность во внешних отношениях координируются штаб-квартирой, в то время как фактиче-
ская передача информации и техническая сторона осуществляются 139 делегациями ЕС за рубежом и
их персоналом. До Лиссабонского соглашения они были делегациями комиссии, но сейчас это делега-
ции ЕС, а значит, они могут представлять смешанные интересы внешней деятельности ЕС. Также стоит
сказать о численности делегаций, многие из них имеют лишь несколько старших руководителей, 13 не
имеют политического отдела и т.д. Мировое представительство ЕС иногда бывает гораздо шире, чем
двустороннее представительство большинства стран-членов.
Роль делегаций значительно возросла после Лиссабонского соглашения с исчезновением пооче-
редного председательства в Совете в большинстве вопросов внешних отношений ЕС. До Лиссабонско-
го соглашения поочередное председательство направляло большое количество ресурсов и работы пу-
бличной дипломатии ЕС, чтобы продвигать национальные приоритеты за 6 месяцев председательства.
Внешнее представительство ЕС после Лиссабонского соглашения передалось делегациям, но с
незначительными ресурсами, и точно намного меньшими по сравнению с теми, которые доступны мно-
гим государствам-членам.
В декабре 2012 года Европейская служба внешнеполитической деятельности (ЕСВД) издала По-
собие для делегаций ЕС по вопросам информации и связи. Значение этого документа заключается в
смешанном происхождении документа, но это также подчеркивает, что большинство административ-
ного персонала в составе делегаций не является персоналом ЕСВД, но является сотрудниками Комис-
сии – в первую очередь Генерального Директората по вопросам развития и сотрудничества (ГДРС). Та-
ким образом, в этом важном документе была подчеркнута важность совместного продвижения позиций
ЕС через внешнюю деятельность Союза. В нем делегациям предлагается сосредоточить свой «обмен
сообщениями и деятельность» вокруг пяти приоритетных направлений, «вдохновленных продвижени-
ем ценностей ЕС, и основанных на обеспечении мира, безопасности и процветания». К ним относятся:
n продвижение ЕС как главного партнера в демократических трансформациях (в частности, в
странах-соседях ЕС);
n продвижение ЕС как крупнейшего в мире гаранта сотрудничества и развития;
n продвижение ЕС как мировой экономической власти, которая реагирует на кризис и использу-
ет торговлю как двигатель изменений;
n продвижение прав человека за счет политического диалога на высоком уровне с партнерами
и программами стратегического сотрудничества;
n продвижение ЕС в качестве гаранта безопасности, который реагирует на угрозы глобальной
безопасности.
Способность различных делегации ЕС участвовать в деятельности в сфере публичной диплома-
тии отличается. Например, на сайте делегации ЕС в Вашингтоне сказано: Миссия публичной дипло-
матии делегации является ключевым приоритетом из-за стратегической важности партнерства ЕС и
США. Чтобы поддержать эти фундаментальные отношения и сделать сотрудничество еще более про-
дуктивным, нам важно взаимодействовать друг с другом на всех уровнях наших обществ. Важно, что
мы продолжаем узнавать друг о друге: как функционируют наши политические, экономические и со-
циальные системы и, как мы принимаем решения, которые способствуют достижению общих целей.
Важность трансатлантических отношений объясняет, почему Европейский парламент также от-
крыл отдел связи (Европейский отдел связи и укрепление мира) 29 апреля 2010 в Вашингтоне, направ-
ленный в первую очередь на укрепление связей на всех уровнях органов Конгресса США и поддержку
трансатлантического законодательного диалога. Небольшой офис отдела находится отдельно, хотя, по
юридическим и практическим причинам он расположен в делегации.
Некоторые из других крупных делегаций также могут предложить более комплексную поддерж-
ку и услуги публичной дипломатии. Например, делегация в Москве имеет Департамент информации
и печати; в Токио - отдел прессы, связей с общественностью и культуры, в то время как в Пекине есть
отдел прессы и информации. Однако это не является типичным, поскольку подавляющее большинство
других делегаций имеет сотрудников по печати, информации и культуре в одном лице. Штаб-квартира
640
SECŢIUNEA NR. 6
ЕСВД рассылает делегациям «ежедневные краткие новости» для руководства, координации и выработ-
ки единой позиции, все делегации также обеспечены пособиями по публичной дипломатии.
Делегациям также предлагается привлекать СМИ, в первую очередь для передачи «ценностей
ЕС, политики и результатов его проектов заинтересованным сторонам третьих стран».
Европейский парламент был особенно активным в продвижении других аспектов публичной ди-
пломатии, особенно роли культурной дипломатии в продвижении интересов и ценностей ЕС в мире, в
контексте развития «цифровой дипломатии». Комитет парламента по культуре и образованию обязал по
одному человеку из каждого представительства ЕС за рубежом координировать взаимодействие между
ЕС и третьими странами по культурным отношениям. Как уже упоминалось выше, культурные аспекты
публичной дипломатии ЕС требуют тщательной координации между и с государствами-членами.
Некоторые страны уделяют особое языковое или культурное значение отдельным странам, или
имеют хорошо развитые формы пропаганды, такие как World Service BBC (Всемирная служба Би-Би-
Си), Radio France Internationale (Международное радио Франции), Deutsche Welle (Немецкая волна).
ЕС, конечно, не будет их дублировать, но делегации могут играть особенно важную роль в сохранении
и защите культурного богатства членов ЕС. Это может иметь важную практическую ценность, напри-
мер, в контексте ВТО, где государства-члены ЕС могут столкнуться с требованиями либерализовать
рынки для культурных ценностей. Это требует усилий со стороны государств-членов, чтобы объеди-
нить деятельность публичной дипломатии более последовательно, так, можно осуществить лучшую
координацию между национальной и европейской деятельностью.
Публичная дипломатия ЕС в этой сфере главным образом сосредоточена вокруг делегаций, но
гораздо больше можно сделать, чтобы привлечь более широкую аудиторию за пределами ЕС по радио.
С точки зрения ЕС радио не очень популярное средство связи, но оно может распространиться на
большее количество людей, чем Интернет. Для многих в Африке к югу от Сахары и за ее пределами,
радио, по-прежнему, остается важнейшим каналом передачи новостей. Среда использования радиос-
вязи растет особенно быстро, особенно в Африке. Не смотря на то, что производство радиопрограмм
стоит человеческих ресурсов, производство программ на местных языках с помощью локально наня-
того персонала в делегациях, которые затем предлагают ключевым региональным или национальным
радиостанциям, может иметь существенное влияние на повышение эффективности публичной дипло-
матии ЕС без больших затрат.
Включение всей гаммы внешних интересов отношениях ЕС в составе делегаций, также требует
более тесной координации с дипломатическими службами государств-членов, с тем, чтобы деятель-
ность и сообщения были согласованы. Интеграция позиций и приоритетов ЕС в национальную пу-
бличную дипломатию только усиливает политику ЕС. Это предполагает взаимную поддержку и обмен
информацией между ЕСВД и национальными дипломатическими службами. Так, в решении Совета от
25 марта 2010 года сказано: «делегации Союза должны работать в тесном сотрудничестве с диплома-
тическими службами государств-членов. Они должны на взаимной основе, предоставлять всю необхо-
димую информацию».
Растущим аспектом дипломатии ЕС является «цифровая дипломатия», которая имеет очевидные
приложения для публичной дипломатии. Растет число молодых людей, связанных в социальных се-
тях, подкастах, медиа-событиях, культурных мероприятиях, блогах и других электронных информаци-
онных стратегиях (как продемонстрировала Арабская весна). С одного конца спектра вышеуказанное
было охвачено бывшим госсекретарем США Хиллари Клинтон, которая запустила свою инициативу
государственного управления 21-го века, созданную, чтобы дополнить «традиционные инструменты
внешней политики обновленными и адаптированными инструментами управления государством, в
полной мере задействовать сети, технологии и демографию взаимосвязанного мира». Хотя, незначи-
тельные человеческие и финансовые ресурсы ничего равного в ЕС или государствах-членах, инициати-
ва все же послужила толчком к действиям.
Европейская служба внешних дел признала возрастающее значение СМИ и создала страницу
в социальных сетях и информационных интернет-порталах, таких как Facebook, Twitter и Flickr. Все
большее количество делегаций ЕС присутствует на платформах социальных сетей с поощрением де-
641
SECŢIUNEA NR. 6
лать это со стороны ЕСВД и Комиссии.

В целом, когда ЕС работает в странах с высоким уровнем пользования Интернетом, акцент де-
лается больше на электронных информационных средствах, а не на бумажной продукции. Это также
предполагает необходимость выделить необходимые ресурсы и время для обновления и улучшения
соответствующих веб-сайтов ЕС. В настоящее время это не делается на систематической основе и мно-
гое может зависеть от способностей отдельных сотрудников, предоставления необходимых навыков и
подготовки, а также времени и ресурсов, чтобы поддерживать и обновлять различные веб-сайты.
Поскольку средствa массовой коммуникации нельзя путать с сообщением, «электронная дипло-
матия» имеет свое место в публичной дипломатии, но с ограничениями. Она становится особенно важ-
ным инструментом для разъяснительной работы среди общественности за пределами правительства и
поэтому важное значение имеет связь с лицами, формирующими общественное мнение, влиятельными
блоггерами, журналистами и представителями гражданского общества. События, которые привели к
Арабской весне были особенно важным напоминанием, что публичная дипломатия ЕС должна выхо-
дить за пределы официальных диалогов и охватить другие вопросы современной многоуровневой ди-
пломатии. Проблемы привлечения к социальным сетям лежат в трудностях поддержания устойчивых
диалогов на часто сложные темы.
Более тщательный анализ страниц ЕСВД в Facebook, Flickr (где дипломатическая служба поддер-
живает фотогалерею) или Twitter показывает интерактивность («нравится», ретвитты и комментарии),
но часто нестабильную. Много комментариев на странице ЕСВД в Facebook остаются без ответа со
стороны ЕСВД. Это в значительной степени из-за понятных вопросов нехватки человеческих ресурсов.
Ряд делегаций могли бы также рассмотреть более широкое взаимодействие с местными обще-
ствами путем социальных сетей и обеспечить полезную обратную связь персонала делегации. Большая
часть материала на сайтах социальных сетей воспринимается как информация со ссылками на офици-
альную политику или документы. В этом смысле использование социальных сетей может дополнять
другие формы публичной дипломатии и более широкие стратегические цели ЕС. Социальные сети
могут стать важным инструментом в борьбе за «права и свободы», но он также должен дополнять соот-
ветствующие отраслевые диалоги на официальном уровне.
Таким образом, необходимо отметить следующее:
Во-первых, ЕС является наиболее развитым интеграционным объединением из всех ранее суще-
ствовавших, которое включает в себя большое количество государств.
Во-вторых, с принятием Лиссабонского соглашения ЕС усилил интеграцию в международных
отношениях и дипломатии – были учреждены институты Высокого представителя ЕС по международ-
ным делам и политике безопасности, а также постоянные делегации ЕС за рубежом во главе с послами.
В-третьих, делегации ЕС после Лиссабонских соглашений институционально сформировались и
превратились в полноценные посольства ЕС, не смотря на то, что существует проблема незначительно-
го финансирования их штата и деятельности.
В-четвертых, в странах-членах, институтах ЕС все больше возрастает убежденность в необходи-
мости укрепления общей публичной дипломатии Союза, основной целью которой является донесение
идеалов «объединенной Европы» до общества зарубежных стран, расширение зоны демократических
и экономически сильных стран-соседей ЕС.
1. Duke, S. The European External Action Service and Public Diplomacy / Simon Duke // Discussion
Papers in Diplomacy. – September 2013. – № 127.–38 p.
2. Fiske De Gouveia, P. European Infopolitik: Developing EU Public Diplomacy Strategy / Philip Fiske
de Gouveia, Hester Plumridge. – London : The Foreign Policy Centre, 2005. – 55 p.
3. La Porte, T. The Power of the European Union in Global Governance: A Proposal for a New Public
Diplomacy / Teresa La Porte // CPD Perspectives on Public Diplomacy. – 2011. – № 1. – 97 p.
642
SECŢIUNEA NR. 6
UNELE ASPECTE ALE SECURITĂȚII ECONOMICE

A REPUBLICII MOLDOVA
TRUSEVICI Alla, dr., conf. univ.,
The article analyzes the causal link between the notions: threat econom- interests economnică -
economocă security. They indicate some external and internal factors for proper endangering national
economic security of Moldova
Key words: economic safety, internal economic threats, external economic threat, economic goals.
Securitatea economică ca un fenomen social reprezintă un obiect complex al cercetării științifice:

reprezentanții diferitelor domenii ale cunoașterii științifice, ținând cont de specificul său, studiază problemele
securitații economice, în scopul de a aborda provocările cu care se confruntă ei. Astfel, economiștii au tendința
de a studia relațiile economice și activitățile economice din perspectiva principiului de siguranță, ceea ce
presupune o infrastructură economică bine dezvoltată, forță de muncă calificată, etc.
Securitatea economică este un set de condiții interne și externe care contribuie la creșterea dinamică
eficientă a economiei naționale, a capacității sale de a răspunde nevoilor societății, statului, individului, pentru
a asigura competitivitatea pe piețele externe, garantând împotriva tuturor tipurilor de amenințări și pierderi.
Trebuie de remarcat faptul că impactul amenințărilor externe și majorității celor interne asupra securitații
economice a Republicii Moldova se manifestă în primul rând la frontiera de stat. În consecință, întreaga gamă
de măsuri pentru a proteja interesele economice ale țării ar trebui să fie efectuate în primul rând în zona de
frontieră a ţării [2].
Pe baza analizei fenomenului de securitate economică, se poate construi următorul «lanț» cauzal:
interese economice – amenințare economică (pericol) - securitatea economică.
Interesele economice – sunt nevoile obiectiv existente percepute ale individului, societății și statului,
axate pe crearea bazei materiale a asigurării securității economice în toate domeniile de producție și a activității
economice, și, prin urmare a stabilitații politice și sociale a societății,a situației economice puternice a statului
în regiunile din vecinate și în lume. Moldova are interese economice în interiorul țării căt și în afara ei.
Amenințarile economice (pericol) –presupun existența și acțiunea a forțelor si factorilor reali sau
potențiali care pot fi destabilizatori în raport cu individul, sistemul social sau natural, provocând pagube pentru
ei, perturbarea sau distrugerea lor totală. Ele se pot manifesta prin mai multe forme, de exemplu: intenții și
acțiuni ostile ale unor subiecți împotriva altor; amenințări activității vitale ale omului din cauza consecințelor
unor greșeli, erori de calcul, acțiuni iresponsabile; riscuri, provocări, dezastre naturale, etc.
Pe de o parte, amenințarile pot afecta interesele economice provocînd schimbarea și modificarea lor în
condițiile schimbătoare ale vieții sociale. Aceste amenințări au un impact grav asupra schimbării de interese
economice, constituirea de noi priorități și obiective.
Pe de altă parte, interesele economice ajustate afectează economia națională, structurile și autoritățile
publice din punct de vedere a adoptării de către ei a deciziilor eficiente pentru a proteja interesele economice
ale societății și individului. Dacă deciziile luate la toate nivelurile au caracter constructiv, atunci se creează un
mecanism de încredere pentru punerea în aplicare a acestora soluții, iar acest lucru are un efect pozitiv privind
consolidarea securității economice a țării.
Securitatea economică – starea și tendințele dezvoltării pocesului de protejare a intereselor fundamentale
ale societății și a structurilor sale contra amenințărilor interne și externe. Securitatea reflectă asa proces de
activitate socială care presupune protejarea personalității, societății și a statului de diferite tipuri de factori
negativi, perturbatori, pericole, riscuri și provocări.
Pe baza studiului literaturii de specialitate [1, 3, 4] pare necesar să se ia în considerare următorii factori,
care se activează în cazul cînd apar diverse amenințări:
1. Amenințările care apar contribuie la tensionarea contradicțiilor între interesele economice și
643
SECŢIUNEA NR. 6
necesitatea de a le proteja cu ajutorul forțelor și mijloacelor sistemului de securitate economică.

Aceasta situație, pe de o parte reprezintă o povară suplimentară asupa bugetului de stat, pe de altă
parte, este un stimulent pentru dezvoltarea economică în continuare. În raport cu interesele economice,
amenințările provoacă necesitatea întroducerii unor modificări și corectări în strategia de dezvoltare
economică, ajustarea priorităților ei ce vizează evoluția personalității , societății și a statului.
2. Amenințările, realizînd o funcție distructivă în raport cu interesele economice și securitatea economică
a statului, în același timp, sunt un fel de semnale ce ne vorbesc despre existența unor probleme în
anumite sectoare ale economiei și vieții sociale.
3. Amenințările contribuie la apariția la subiecții activității economice unor disponibilități interne
suplimentare pentru prognozărea, blocarea și neutralizarea diferitor tipuri de pericole, riscuri,
cataclizme și factori care pot aduce pagube esențiale economiei naționale.
Un pericol nemijlocit pentru interesele economice crează amenințările economice care dereglează
tempoul normal al reproducției sociale. În forma sa cea mai generală, ele pot fi clasificate drept amenințările
interne și externe. La amenințările externe se referă,în primul rând, factorii geopolitici și cei ce țin de activitatea
economică externă, cât și procesele ecologice globale.
Securitatea economică externă într-o economie deschisă necesită: în primul rând, ca participarea țării
în relațiile economice internaționale să creeze condiții mai favorabile pentru producția națională; în al doilea
rând, ca economia națională cât mai puțin să fie afectată de evenimente negative din lume, atât în domeniul
economic cât și în sfera politică, deși este imposibil de a evita complet acestă influență într-o economie
deschisă.
În contexul celor expuse, mai sus, putem identifica unele amenințări actuale ale securității economice
a Republicii Moldova. Printre factorii externi, care prezintă pericol pentru securitatea economică națională,
putem menționa:
n predominanță în export a mărfurilor cu character de materie primă, pierderea piețelor tradiționale
pentru produsele agricole și a altor produse. Rata medie anuală de creştere a exporturilor de bunuri
şi servicii în ultima perioadă a constituit cca. 16% [5];
n dependența țării de importurile multor tipuri de produse, inclusiv produselor alimentare. în ultimii
ani rata medie anuală de creşterea importului a constituit cca 28% [5];
n creșterea datoriei externe;
n un control neefectiv a comerţului exterior, schimbului valutar și activității. În perioada 2007-2013 sa
observat o creştere a gradului de acoperire a importurilor prin exporturi de la 36,3% până la 44,2%.
Dar aceastâ ceştere nu se încadrează în limitele minime (60%) pentu asigurarea securităţii economice
a statului [5];
n un nivel scăzut de dezvoltare a infrastructurii financiare , organizaționale și informaționale necesare
pentru susținerea competitivității exportului și raționalizării stucturii importului;
n infrastructura nedezvoltată a transportului care deservește operațiunile de export – import.
Factorii interni care amenință securitatea economică a Moldovei sunt:
n deformarea structurală a economiei (moștenire din trecut);
n competitivitate scăzută a economiei naționale cauzată de învechirea bazei tehnologice a mai multor
ramuri ce condiționează un consum mare de energie și resurse;
n un nivel ridicat de monopolizare a economiei;
n un nivel ridicat al inflației.
Factorii interni, la rândul lor se împart în: 1) factori legați de legitățile dezvoltării ciclice a sistemului
economic, și 2) factorii non-ciclici de dezvoltare. După masștabul și stabilitatea acțiunii primului grup de factori
putem concluziona, că acești factori în anumite condiții pot avea un impact negativ la nivel macroeconomic, și
vor crea o amenințare reală pentru securitatea economică a statului.
Acțiunea celui de al doilea grup de factori este cauzată de acumularea de lungă durată a tendințelor
distructive în condițiile de reproducere a elementele-cheie ale sistemului economic, și anume:
n eficiența utilizării potențialului productiv și inovațional al țării;
n managementul și gestionarea activității economice;
644
SECŢIUNEA NR. 6
n dezvoltarea sferei sociale;

n starea mediului ambiant;
n sistemul relațiilor publice și dezvoltarea economiei regionale [4].
O amenințare gravă și foarte reală pentru securitatea economică a țării, prezintă micșorarea arealului
cercetărilor fundamentale, dezintegrarea colectivelor de cercetare și birourilor de proiectare de talie mondială,
scăderea bruscă a comenzilor pentru produse cu înalt nivel tehnologic și competitiv,»exodul creierelor» din
țară. În condițiile actuale, gama de amenințări se extinde, iar securitatea economică a statului poate fi subminată
nu numai economic, ci, și prin intermediul, mijloacelor politice și militare.
În concluzie putem menţiona că din analiza amenințărilor securității economice a țării, rezultă, că
principalul mijloc de prevenire și eliminare a lor este activitatea intensă a organelor autorităților publice la
toate nivelurile.
Suportul financiar , pentru executarea acestor activități îndreptate contra amenințărilor din sfera
securității economice, trebuie să fie asigurată din bugetul de stat.
Structura activității legate de asigurare a securității economice a statului prezintă o combinare complexă
a diferitor elemente, care se află într-o legătură constantă între ele și în dezvoltare continuă a obiectivelor,
mijloacelor și rezultatelor ei.
Bibliografie
1. Государственное управление в сфере экономической безопасности [Текст] С. Н. Максимов. –

М.: Экономика, 2013. – 384 с. – ISBN 978-5-9779-0717-7.
2. Sistemul de securitate internațională economică regională (aspect teoretic și metodologic al problemei)
// Economie și Sociologie: jurnal științific-teoretic, Chișinău: Institutul de Cercetări Economice al
Academiei de Științe a Republicii Moldova. – 2003. – № 2. – P. 3-14.
3 Финансовая безопасность государства. Проблема управления рисками [Текст] А. Н. Литви-
ненко; Т. Ю. Феофилова; А. С. Воротнев. – М.: Знание, 2009. – 216 с.- ISBN 5-7320-0934-5.
4. Экономическая безопасность государства и регионов[Текст]: Учебное пособие/ В. В. Криво-
ротов; А. В. Калина; Н. Д. Эриашвили.-М.: Юнити-Дана, 2014 . – 352с. – ISBN 978-5-238-
01947-5.
5. http://www.statistica.md.
РОЛЬ ФИЗИЧЕСКОЙ КУЛЬТУРЫ В РАЗВИТИИ ЛИЧНОСТИ

СТУДЕНТОВ И ФОРМИРОВАНИИ ЗДОРОВОГО ОБРАЗА ЖИЗНИ
КАК ФАКТОРА ОБЕСПЕЧЕНИЯ СОЦИАЛЬНОЙ БЕЗОПАСНОСТИ
ВОРОНЦОВА Галина, канд. пед. наук, доцент,
ФЕДОРОВ Юрий, доцент,
This article examines the influence of physical culture on the personality development of future
professionals in the hospitality industry and the formation of the healthy way of life as a factor of social
security, as well as describes the demographic situation of Russian youth of today
Key words: social security, demographics, hospitality industry, personality specialist, communication,
social adaptability, style, healthy living, physical activity, yoga
Социальная безопасность является неотъемлемой частью национальной безопасности, посколь-

ку она решает вопросы, связанные с защищенностью как от внутренних, так и от внешних угроз важ-
645
SECŢIUNEA NR. 6
нейших интересов личности, а также семьи и общества. В данном контексте объектами социальной
безопасности являются основные элементы социальной системы обеспечения качества и уровня жизни
народа, которые регулируются национальной и социальной политикой. Решение этих проблем требует
серьезных финансовых ресурсов, направленных на сохранность и эффективность всех видов инвести-
ций, которые будут вложены в человеческий капитал, для поддержания на должном уровне и развития
социального потенциала личности, семьи, населения в целом [3].
Среди исследователей существуют разные точки зрения на содержание понятия «социальная без-
опасность». Одни придерживаются мнения, что данный термин является комплексным и включает в
себя все виды безопасности (экономическую, политическую, экологическую и другие) и равнозначен
понятию «национальная безопасность». Другие утверждают, что выделение социальной безопасно-
сти в отдельное понятие не имеет смысла или крайне затруднено, так как достаточно трудно отделить
собственно социальные процессы от экономических, политических и духовно-нравственных, поэтому
правильнее употреблять понятия «социально-экономическая», «социально-политическая» и так далее
безопасность. Некоторые исследователи не признают понятия «социальная безопасность», рассматри-
вая компоненты социальной сферы, социальной защиты в рамках социальной работы и социальной
политики [4].
Мы же считаем, что вопрос безопасности нужно рассматривать как социальное явление, а зна-
чит необходимо продолжать его изучать и искать пути решения его в социальной сфере. Рассматривая
социальную безопасность через безопасность личности, общества, государства и подчеркивая их вза-
имосвязь и взаимозависимость, можно утверждать, что социальная безопасность - это защищенность
жизненно важных интересов социальных субъектов, а также сохранение и развитие человеческого по-
тенциала. Неотъемлемой составляющей социальной безопасности является система жизнеобеспечения
людей, а также нравственного поведения и ценностей их образа жизни.
Исходя из определения, основным содержанием социальной безопасности являются системы со-
циализации человека (образование, воспитание, культура), а также инфраструктура жизнеобеспечения
и образ жизни.
Социально-экономические реформы в Россий и ее дальнейшее развитие в значительной мере за-
висят и от степени обеспечения социальной безопасности молодежи. Это влияет на характер жизнеобе-
спечения молодежи и определяет, в конечном счете, качество молодого поколения россиян. Последние
публикации утверждают, что численность молодежи в России продолжает снижаться, а статистические
данные это подтверждают. Так в 2009 году в Российской Федерации насчитывалось 33,7 миллиона мо-
лодых людей в возрасте от 15 до 29 лет, в 2011 году их было уже 32,4 миллиона человек, в 2012 - 31,6
миллиона молодых людей в возрасте от 15 до 29 лет, что составляет 22 процента от общей численности
населения России. Если сравнивать демографические показатели 2014 года, то можно увидеть, что
общее количество молодых людей от 15 до 29 лет уже 29,449 миллиона человек, что составляет 20,5%
процента от общей численности населения России [7].
Неблагоприятная демографическая ситуация в некоторой степени объясняется и высокими по-
казателями заболеваемости, а также смертности населения от несчастных случаев, в том числе и среди
молодежи. Среди факторов, оказывающих отрицательное влияние на жизнь и здоровье молодых людей,
специалисты выделяют социально опасные заболевания, к ним можно добавить и чрезмерное курение,
употребление алкоголя и наркотиков, неразборчивые сексуальные связи и, как следствие, заболевания,
передающиеся половым путем, а также суицид. Все эти явления, имеющие непосредственную связь
с образом жизни российской молодежи, значительно влияют на общий уровень здоровья нации, и как
следствие на социальную безопасность.
Многие специалисты считают, что основной составляющей здоровья человека является образ
жизни. Так, академик РАМН Н. Ф. Герасименко утверждает, что в «структуре заболеваемости и смерт-
ности 55 процентов – это образ жизни, 15 процентов – наследственность. А еще по 15 процентов – это
окружающая среда и медицина» [5].
В стране, которой необходимо будет решать ряд социально-экономических проблем на фоне об-
щего политического, социального и экономического кризиса, проблемы молодежи требуют присталь-
646
SECŢIUNEA NR. 6
ного внимания и решать их необходимо с учетом современных реалий.

Еще В. Т. Лисовский объяснял, что конфликт поколений российского общества связан прежде
всего с философскими, мировоззренческими, духовными основами развития общества и человека, ба-
зисными взглядами на производство и экономику и в целом на материальную жизнь общества. В иссле-
дованиях, которые мы, под его руководством, проводили в университетах Санкт-Петербурга было уста-
новлено, что социальные ценности, которыми жили «отцы», в современной исторической ситуации в
подавляющем большинстве утратили практическое значение. Поскольку эти ценности не приемлемы
ни для настоящей, ни для будущей жизни, поэтому они не востребованы у молодежи. В российском
обществе налицо разрыв поколений, отражающий разрыв исторического развития, что, несомненно,
может явиться мощным фактором дестабилизации общества.
Если посмотреть структуру общего состава российской молодежи 2014 года, то можно заметить,
что, несмотря на снижение ее численности, молодые люди в возрасте от 20 до 29 лет составляют 22,493
миллиона человек, а это 76,4 % от общего количества молодежи[6].
На наш взгляд, эта часть молодежи является той движущей силой, которая будет определять бу-
дущее российского общества, поэтому вопросы личностного развития и формирования здорового об-
раза жизни в этой среде являются также аспектами социальной безопасности российского общества.
Большинство молодых людей этого возраста поступают в учебные заведения или уже их заканчива-
ют, поэтому преподаватели учебных заведений кроме формирования профессиональных компетенций,
должны уделять достаточное внимание и формированию личностных качеств будущих специалистов.
Индустрия гостеприимства – одна из крупных и быстро развивающихся сфер деятельности лю-
дей, в которой работают миллионы профессионалов, создавая все лучшее для потребителей услуг. Для
России эта сфера деятельности остается одной из востребованных и наиболее привлекательных среди
молодого поколения и как для потребителя, и как участника этого процесса.
Индустрия гостеприимства включает в себя различные сферы деятельности людей – туризм,
отдых, развлечения, гостиничный и ресторанный бизнес, общественное питание, экскурсионную де-
ятельность, организацию выставок и проведение различных научных конференций, а также органи-
зацию массовых досуговых, спортивных и иных мероприятий. Таким образом, индустрия гостепри-
имства – это комплексная сфера деятельности работников сферы услуг, удовлетворяющих запросы и
желания потребителей.
Прежде всего, следует отметить, что деятельность специалиста в индустрии гостеприимства
чрезвычайно широка, она охватывает не одну сферу отношений, как это свойственно большинству
профессий, а две: он действует в сфере «человек - человек» и «человек - общество».
Следует отметить, что одним из основных определяющих факторов для успешной деятельности
специалиста в индустрии гостеприимства являются его личностные ценностные ориентации, которые
должны соответствовать системе ценностей в профессии и совпадать с личностными установками,
поскольку не каждый способен добровольно и с радостью оказывать услуги клиентам.
Личностные качества – это вид социально-значимых качеств, способствующих адаптации и
успешности человека в обществе. Можно выделить два типа личностных качеств: интеллектуальные
и психосоциальные. К первой группе относятся – мыслительные качества и психические процессы,
влияющие на познавательную деятельность, а также речевые и рефлексивные, ко второй – эмоциональ-
но-чувственные, поведенческие, коммуникативные [2].
Для эффективного предоставления туристских услуг нужны соответствующие умения и навыки.
Поскольку в процессе предоставления туристской услуги, чаще всего специалист индустрии госте-
приимства вступает в непосредственный контакт с клиентом, то он в частности, должен обладать ком-
муникативными качествами и уметь:
– слушать других целенаправленно и с пониманием;
– собирать информацию, чтобы разработать туристский продукт или адаптировать его в соответ-
ствии с индивидуальными потребностями клиента;
– наблюдать и интерпретировать вербальное и невербальное поведение клиента, используя зна-
ния в области теории личности и диагностические методы;
647
SECŢIUNEA NR. 6
– завоевывать доверие клиентов;

– быть посредником и вести переговоры между конфликтующими сторонами.
Стиль поведения специалиста индустрии гостеприимства, обусловлен совокупностью его лич-
ностных качеств, а также его ценностными ориентациями и интересами. Все это заложено в нем и
влияет на ту систему отношений, которую он формирует, поэтому роль таких его личностных качеств,
как: гуманистическая направленность личности, социальная и личная ответственность, уважение до-
стоинства другого человека, порядочность, эмпатия, адекватность самооценки, уровня притязаний и
социальной адаптивности – оказывают существенное влияние на профессиональное поведение специ-
алиста индустрии гостеприимства.
Немаловажное значение имеют качества личности специалиста индустрии гостеприимства, ха-
рактеризующие его коммуникативность: умение быстро устанавливать контакт с людьми, улавливать
их настроение, выявлять установки и ожидания клиентов, умение внушать и убеждать словом.
Поскольку специалист индустрии гостеприимства профессионально помогает людям, правомер-
но поставить вопрос и о педагогической культуре специалиста. К элементам педагогической культуры
относятся также психолого-педагогическая направленность личности, ее педагогические способности,
педагогическое мастерство, искусство делового общения и культура служебного поведения.
Как и всякие другие способности, они могут стать сформировавшимися качествами личности,
если специалист развивает их. При встрече с клиентом специалист диагностирует его состояние – из-
начальный этап дела, но он должен предвидеть конечный результат предпринимаемых действий и те
последствия, которые могут повлечь за собой все его действия, а также реакции клиента.
Педагогической наблюдательностью и педагогическим предвидением обычно обладают люди с
развитым творческим воображением и гибким умом. Возникающие в индустрии гостеприимства ситу-
ации, как правило, неповторимы и требуют всегда новых решений и порой мгновенной реакции.
Эффективность деятельности специалиста индустрии гостеприимства во многом зависит от его
самообладания. Самообладание – это не столько качество личности, сколько процесс управления сво-
им поведением в экстремальной ситуации. Специалисту индустрии гостеприимства достаточно часто
приходится бывать в данных ситуациях, поэтому развитие такого качества в себе как самообладание
для него значимо.
Все эти качества и необходимые компетенции формируются у обучающихся в процессе подго-
товки в высшей школе в рамках различных учебных дисциплин. На пример, преподаватели кафедры
физической культуры нашего университета серьезно озабочены низкой физической подготовленно-
стью студентов.
В течение последнего десятилетия появились многочисленные данные об ухудшении физиче-
ского здоровья населения. Всемирная организация здравоохранения, назвала «Факторы риска» и при-
чины, которые способствуют развитию различных заболеваний. Среди них можно отметить такие как:
высокие темпы современной жизни, нервное напряжение и стрессы, загрязнение воздушной и водной
среды, радиация, промышленные и транспортные отходы, заражение продуктов питания. Отдельно вы-
деляется алкоголизм, курение, наркомания, избыточное и несбалансированное питание, которое приво-
дит к ожирению, а также существенное снижение двигательной активности человека [1].
Современный ритм жизни вызывает у человека множество стрессовых реакций, на которые тело
реагирует хроническими мышечными напряжениями, нарушается эмоциональное здоровье, снижается
энергетика человека, ограничивается его подвижность (естественная спонтанная подвижность муску-
латуры).
На кафедре физической культуры разработана авторская методика проведения оздоровительного
комплекса упражнений для физической подготовки специалистов индустрии гостеприимства с исполь-
зованием элементов йоги.
Йога наука очень конкретная, в ней много упражнений и методик, позволяющих реализовать
внутренний потенциал личности, раскрыть заложенные в каждом человеке колоссальные человеческие
возможности, поддерживать свое тело в прекрасной физической форме.
Йога и биоэнергетика – это особый способ понимания личности, через физическое состояние
648
SECŢIUNEA NR. 6
тела человека и происходящие в нем энергетические процессы. Процессы продуцирования энергии че-
рез дыхание и метаболизм, высвобождение ее в движении являются неотъемлемыми функциями жизни
человека. В данном случае можно утверждать, что тело и сознание человека функционируют как еди-
ное целое, т.е. работа сознания есть отражение того, что происходит с телом и наоборот. Для восста-
новления полноценной подвижности и эмоционального здоровья человеку необходимо избавиться от
хронического напряжения в теле.
Биоэнергетическая работа с телом - это сложный и многоплановый процесс, который включает
специальные упражнения и различные манипуляции. Массаж, дозированное надавливание и бережное
прикосновение, помогают расслабиться мышцам, которые находятся в хронически сокращенным со-
стоянии, а выполнение основных и специальных упражнений помогают осознать напряжения и высво-
бодить их с помощью этих упражнений.
Предлагаемый комплекс упражнений разработан с учетом биоэнергетических процессов тела че-
ловека, а также на основе многолетнего опыта использования разнообразных видов йоги в физической
культуре и в процессе подготовки спортсменов.
Для достижения положительного биоэнергетического эффекта данный комплекс упражнений
необходимо выполнять регулярно и с позитивным настроением. Методика проведения таких занятий
прошла практическую апробацию и получила положительные отклики как среди групп преподавателей
и студентов вуза, так и среди спортсменов. Но данный комплекс упражнений не исключает необходи-
мости вести здоровый образ жизни: умерено есть, спать достаточно времени, избегать чрезмерных
стрессов.
Из всего выше сказанного, следует, что роль физической культуры на развитие личностных ка-
честв будущего специалиста индустрии гостеприимства выражается в следующем:
– благодаря специальным упражнениям у обучающихся происходят соответствующие изменения
в манере мышления и в суждениях;
– обучающийся ощущает себя собранным и целостным, его движения грациозны, скоординиро-
ваны и эффективны;
– занятия по данной методике не только приносят удовольствие, но и являются дополнительным
стимулом к саморазвитию и самосовершенствованию личности;
– педагогическая культура специалиста индустрии гостеприимства является основой, на которой
происходит его общение с клиентами в процессе взаимодействия с ними и в процессе оказания тури-
стских услуг.
Специалист индустрии гостеприимства обязан знать и уметь использовать в своей практике та-
кие модели механизма процедур понимания как: рефлексивную и ценностно - эмпатическую.
Поддержание системы ценностных ориентаций и культуры общественного поведения является
одним из критериев социальной безопасности. Разрушение и распад системы ценностных ориентаций
приводит к хаосу в области ролевых ожиданий, трудностям в установлении степени доверия между
людьми и социальными группами, имеют разрушительные последствия.
Все выше сказанное, несомненно, влияет на развитие личностных качеств и на результат профес-
сиональной деятельности будущего специалиста индустрии гостеприимства, что в дальнейшем отраз-
ится на его профессиональных успехах, а также и в целом на развитие социума. Экономическая ста-
бильность, социальная защищенность, общественная значимость отражают социальную безопасность
и устойчивость развития общества.
Одним из элементов структуры социальной безопасности являются люди (человеческий ресурс)
и поэтому ее следует рассматривать через безопасность личности, социальных групп, общества и го-
сударства.
Физическая культура формирует не только телесное здоровье человека и нации, но и способ-
ствует духовному развитию молодого поколения, которое должно будет осуществлять проблемно-о-
риентированную социальную политику, направленную на решение важнейших социальных проблем,
возникающих по ходу общественного и экономического развития.
649
SECŢIUNEA NR. 6
1. Сафарова, Ю. А. Проблемы здоровья человека в современном мире /Ю. А. Сафарова; Р. И.

Френкель //Здоровье населения – основа процветания России: Матер.; Всерос. Научно-практ.
конф. – Анапа: филиал РГСУ, 2010. – С.238-239.
2. Личностные качества. [Электронный ресурс]. Режим доступа: https://www.google.ru/search
(дата обращения: 28.12.2014).
3. Пирогов, Г. Концепция социальной безопасности. [Электронный ресурс]. Режим доступа:
http://www.observer.materik.ru/observer/N09_97/010.htm (дата обращения: 29.01.2015).
4. Плотников, В. А. Социальная безопасность в транзитивном обществе: содержание и меха-
низм обеспечения: автореф. диссерт. на соиск. ст. канд. социол. наук: 22.00.08 /Плотников,
Василий Сергеевич. [Электронный ресурс]. Научная библиотека диссертаций и авторефе-
ратов disserCat. Режим доступа: http://www.dissercat.com/content/sotsialnaya-bezopasnost-v-
tranzitivnom-obshchestve-soderzhanie-i-mekhanizm-obespecheniya (дата обращения: 29.01.2015).
5. Тихомиров, Д. А. Демографический кризис и проблемы здоровья Российской молодежи.
[Электронный ресурс]. Режим доступа: http://www.zpu-journal.ru/e-zpu/2013/5/(дата обраще-
ния: 28.01.2015).
6. Федеральная служба государственной статистики. Официальная статистика //Демография.
[Электронный ресурс]. Режим доступа: http://www.gks.ru/wps/wcm/ connect/rosstat_main/
rosstat/ru/ statistics/population/demography/ (дата обращения: 29.01.2015).
7. Численность молодежи в России продолжает снижаться. Российская газета RG.RU. [Элек-
тронный ресурс]. Режим доступа: http://www.rg.ru/2013/06/18/molodej-anons.html (дата обра-
щения: 29.01.2015).
FEATURES OF MODERN LABOUR MARKET IN THE

REPUBLIC OF MOLDOVA
ZAHAROV Svetlana, scientific researcher,
NIER ASM
The main aim of this article is to consider the problems of development of the labour market in the
Republic of Moldova. Labour market analysis, carried out by zones and districts of the republic, enables to
evaluate the processes of change in the labour market in the temporal and territorial aspects. There are the
description of RM’s districts ranging in the frameworks of evaluation of the republic – labour market on the
basis of Territorial Integral Index of Demographic Security (TIIDS). Using this mechanism, the calculation of
Territorial Integral Index of Demographic Security (TIIDS) on the basis of statistical data allows to evaluate the
situation on the labour market of each district, to compare it with other districts and to make recommendations
for the practical work of local public authorities to eliminate of deformities on the labour market.
The key words: labour market, employment trends, unemployment, territorial integral index of
demographic security.
The labour market is one of the most important components of the market economy and is formed under
the impact of the factors connected with the organization of reproduction. In the analysis of labour market
should take into account the fact that it is connected with the development of both economic and social system,
and this duality determines the change of tendencies of its development in space and in time. The changes in
the economy, including as a result of the financial and economic crisis, reflect and on the functioning of labour
market in the change of the ratio of supply and demand for labour force, its quality, utility maximization.
Republican labour market in many respects is defined by the situation on the local labor markets. In this
650
SECŢIUNEA NR. 6
context, the analysis of a situation in labour market in the Republic of Moldova have been proposed.
Employment data comes from the Labour Statistics Data Base of the National Bureau of Statistics of
the Republic of Moldova (NBS RM). We have took labour market data for six years, 2008-2013, to serve as
the basis for our researches and conclusions. We have used a systematic approach, comparative and logical
methods.
The modern labour market is quite dynamic structure, which manifests itself in the presence of
flows of certain categories of population in labour market, namely, the employed, the unemployed and the
economically inactive, and the direction and intensity of these flows determine the changes in supply and
demand in labour market. Analysis of employed population in the country has shown that it has a tendency to
decrease. However, in 2011 and 2013 the number of employed population increased. Reduction of the number
of employed population (Figure 1) in rural area took place on the background of almost constant number of
employed population in urban area. If in 2011 the growth of employed population had achieved at the expense
of growth in both rural and urban areas, while in 2013 - only at the expense of growth in rural area. The share
of employed population in urban area tends to increase, and the share of employed men and women remain
practically without changes. Besides that, the population of working age after 2010, as well as its structure is
changed under the influence of processes of population ageing.
1300 700
700
1250 650
650
1200 600 600
1150
550 550
1100
500 500
1050
2008 2009 2010 2011 2012 2013 2008 2009 2010 2011 2012 2013
2008 2009 2010 2011 2012 2013
T otal Urban Rural Male Female
Figure 1. Evоlution of the employed population by area, sex, RM, 2008-2013, thousands persons
Source: elaborated by the author on the basis of the data from NBS RM, www.statistica.md
As a result of the processes of restructuring the economy, the consequences of the financial and economic
crisis, the employment rate tended to decrease (Figure 2), except for 2011 and 2013 when its growth was
registered, and it is higher by 6 p.p., than in rural area and higher for men than women.
2013 39,3
2012 38,4
2011 39,4 Employment rate-
total, %
2010 38,5
2009 40.0
2008 42,6
36 37 38 39 40 41 42 43
Figure 2. Evоlution of employment rate, RM, 2008-2013, %

651
SECŢIUNEA NR. 6
If to analyze the level of employment in the zones (Figure 3.), here there are differences: in mun.
Chişinău the employment rate is highest and practically doesn’t change in time remaining at the level of 50%,
in the North zone in 2013 the employment rate decreased about compared to 2008 by 1,1 p.p., respectively, in
the zone of Centre – 4,6p.p. and zone South – 5,6 p.p.
%
50
Total Figure 3.
Distribution of
50,0
49,9
40 m un.Chișinău
employment
42,5
41,6
39,3
41,1
38,0
30
37,4
rate by zones,
37,0
Nor th
31.8
20
2008, 2013,
10 Centr e thousands
0
South persons
2008 2013
Analyzing employment by age groups, the largest decline in employment in all zones and mun.Chişinău
observed in 55-64 age group – 10,3 p.p.(Figure 4.), as well as in age groups 25-34 of zones Centre and South,
(respectively, 8,2 p.p. and 11,4 p.p.) and the decline on 9,3 p.p. in group 45-54 of zone South. Taking into
account the demographic trends of population, in our opinion, the implementation of stabilization policies the
local labour markets in Centre and South zones should have been given special attention in the context the
programs of socio-economic development of territories these zones.
70 61.6 63.3 57.7 59.2

Figure 4.
60 52.5 49.8 15-24 25-34
Employment
46.4
50 39.5
40 35-44 45-54
rate by age,
30 18.5 18.1 RM, 2008,
20 10.6 6.9 2013,
55-64 65 and over
10
0 thousands
2008 2013 persons
As for the number of unemployed, the maximum increase took place in 2010 (Table 1.). Distribution
of unemployed in the zones of the republic has been uneven, including the reduction of this indicator in the
republic, in 2013 their quantity increased by zones Centre and South, thus creating the prerequisites for labour
migration (Table 3.).
Table 1
Distribution of ILO unemployed by zones, 2008-2013, thousands persons
Years Total mun. Chişinău Nouth Centre South

2008 51,7 21,0 11,7 11,4 7,7
2009 81,0 31,2 18,0 20,8 11,0
2010 92,0 36,8 19,2 22,8 13,1
2011 84,0 33,7 18,1 18,9 13,3
2012 67,7 29,7 15,8 14,2 8,0
2013 63,1 22,6 13,7 16,1 10,7
652
SECŢIUNEA NR. 6
The analysis of unemployment rate by age groups, led to the conclusion that there has been a more
slow its decline by age 35 -64 years, in the municipality Chişinău and zone South. Nevertheless, the above-
mentioned zone growth of unemployment rate was observed in the age groups 15-24, 25-34, 45-54 years.
Table 2
ILO Unemployment rate by zones, age groups, 2010, 2013, %
Total mun. Chişinău Nouth Centre South

Age groups
2010 2013 2010 2013 2010 2013 2010 2013 2010 2013
Total 7,4 5,1 10,4 6,3 5,7 3,9 6,8 4,9 6,2 5,6
15-24 years 17,8 12,2 19,3 8,5 15,2 10,4 19,5 15,9 15,2 15,7
25-34 years 8,8 6,1 10,6 5,3 7,4 6,0 8,8 6,5 6,4 8,2
35-44 years 6,6 4,5 9,8 7,2 4,4 3,7 5,8 3,4 6,8 2,5
45-54 years 4,9 3,7 7,8 6,9 4,9 1,9 3,0 2,7 3,9 4,7
55-64 years 3,4 2,6 6,6 4,7 1,8 1,8 2,3 1,8 3,7 2,4
65 and over .. 0,4 .. .. .. 0,3 .. .. .. 1,9
In particular, if to analyze 2013, the increase in the number of labour migrants workers was registered at
the expense of age group 25-34 years, including at the expense zones Nouth (6,4 thousands of persons), Centre
(6,5 thous. pers.) and South (13,7 thous. pers.), and also can be noted a similar situation in this process and the
age group 55-64 years, as in the zones and mun.Chişinău.
Table 3
Population 15 years and over, have gone to work or seeking work by zones,
age groups, 2008, 2013, thousands persons
Age groups Total mun. Chişinău Nouth Centre South
2008 2013 2008 2013 2008 2013 2008 2013 2008 2013
Total 309,7 332,5 34,1 27,6 93,7 101,6 102,9 110,9 79,0 92,3
15-24 years 75,9 69,1 6,1 2,6 22,2 22,2 25,9 25,3 21,7 19,1
25-34 years 85,8 111,7 10,2 9,4 25,0 31,4 27,4 33,9 23,2 36,9
35-44 years 79,6 74,6 8,8 9,0 24,9 23,6 27,8 24,5 18,2 17,5
45-54 years 60,1 61,4 7,8 5,1 18,2 19,8 19,2 21,9 14,8 14,7
55-64 years 8,4 15,5 1,2 1,5 3,4 4,6 2,6 5,2 1,2 4,2
65 and over 0,0 0,2 .. 0,0 .. 0,0 0,0 0,0 .. 0,1
The transformation of Moldovan economy in connection with the transition to market economic system
has led to institutional changes both in economy and in society in general, radical changes in the sphere of social
and labour relations as one of the most complex subsystems of economy, which in turn, reflected in the field
of employment and utilization of labour force, problem of search for job. Process of involvement, distribution,
regulation and use of labour services at the local level is uneven, where weakness of wage component is
especially sharply shown, the debts on wages. In turn, the above-named factors influence to the formation
and stability of local labour markets and, finally, determine the situation the national labour market. The
653
SECŢIUNEA NR. 6
mechanism based on a quantitative assessment of the impact factors and definition of some integral index of
deprivation of labour market in a certain territory (district, municipality) was used for a more deeper analysis
of the reasons influencing to decrease in employment rate and assessment of efficiency social and economic
the policies, causing a situation in labour market at the local level.
The labour turnover, unemployment rate and job opportunities by a territorial employment agency, the
debts on payment of labour, downtime wine administration and others were used as factors for the analysis. The
evaluation of the impact factors and calculation of integral indicators of deprivation in territory was carried out
through the use of SPSS in the process of calculating the Territorial Integral Index of Demographic Security
(TIIDS) , which was calculated based on data for 2008, 2010-2013. [3, 4]. Figures for deprivation in the field
of labour force’s employment in districts and municipalities for the period 2011-2013 are presented in Table 4.
Table 4
The characteristic ranking for 2011-2013 according
to the integral indicator in field of labour market, in territorial aspect*
District name 2011 2012 2013 District name 2011 2012 2013
ȘOLDĂNEŞTI 1 3 1 IALOVENI 7 11 19
GLODENI 13 6 2 HÎNCEŞTI 21 31 20
BASARABEASCA 11 1 3 DROCHIA 23 20 21
DUBĂSARI 9 7 4 ORHEI 24 29 22
TELENEŞTI 5 12 5 ŞTEFAN VODĂ 19 19 23
OCNIȚA 3 4 6 CĂUŞENI 22 26 24
RÎŞCANI 6 13 7 FĂLEŞTI 12 8 25
LEOVA 18 18 8 CIMIŞLIA 10 16 26
REZINA 17 17 9 BRICENI 4 9 27
NISPORENI 15 15 10 DONDUŞENI 8 5 28
CĂLĂRAȘI 29 25 11 CAHUL 27 27 29
CANTEMIR 14 22 12 ANENII NOI 32 21 30
EDINEŢ 28 28 13 STRĂŞENI 26 24 31
CRIULENI 25 10 14 UTAG 31 30 32
FLOREȘTI 16 23 15 MUN. BĂLŢI 35 34 33
SÎNGEREI 2 14 16 UNGHENI 33 32 34
TARACLIA 20 2 17 MUN. CHIŞINĂU 34 35 35
SOROCA 30 33 18 * 1- the worst and 35 – the best situation
Source: elaborated by the author on the basis of calculelor TIIDS’s calculations
Analysis of territorial indicators of deprivation in the field of labour force’s employment has showed
that stably municipalities Chişinău and Bălţi, Gagauzia, as well as districts Ungeni, Anenii Noi, Cahul,
Străşeni have the highest indicators, but among the most unsuccessful districts may be noted Şoldăneşti,
Glodeni, Basarabeasca, Ocniţa. Both objective factors (deterioration of indicators included in the analysis) and
subjective (change in the methodology of calculation of some indicators of the National Bureau of Statistics,
for example, payroll employees) was influenced in 2012 the formation of the integral indicators of deprivation
that characterizes the state of labour market to change the situation on the administrative-territorial units in
the art, which has affected to the resulting effective evaluation. In 2013, according to the integral indicator
of deprivation among the districts that have improved the situation in this area, it should be noted districts
Taraclia, Ialoveni, Orhei, Stefan Voda, Făleşti, Cimişlia, Briceni, Donduşeni. The proposed mechanism allows
to determine the causes of the deterioration of situation on the local labour market, and to develops measures
654
SECŢIUNEA NR. 6
to prevent and prohibit in the future, which, in turn, will make it possible to ensure the stable development of
the local labour market based on the effective promotion of economic and social policies directed on increase
of employment rate of working age population.
The state of modern local labour markets of of the Republic of Moldova demands a certain correction
of state policy in this field. Changes in labour market in the Republic of Moldova are the consequence of
transformation of socio-economic relations in process of development and establishment of a market economy.
The result of these processes is the change in the structure of labour market, reducing the number of employed
population, the decline of employment rate. The impact of negative processes and their consequences are
especially evident in local markets. Thus, the destruction of socio-economic structure and, as a result, the
decline of employment rate in rural is a cause of increasing labour migration flows, especially in the age group
55-64 years. The increase of number of unemployed have been registered in zones of Centre and South, along
with a reduction in employment rate in 2013, compared with mun.Chişinău and zone Nouth.
The diagnostic of processes on the basis of mechanism for determining the territorial indicators of
deprivation the labour market, including employment of labour force has been developed for stabilization of
functioning of labour market, ensuring interaction nation and regional policies. This mechanism is recommended
for practical application to public administrations so it gives possibility to define the most problematic districts,
including the main causes of threats to the stable functioning and long-term development of labour market, to
elaborate and adopt timely measures to reduce/eliminate these threats.
Bibliography
1. Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova [ bază de date online]. Disponibil: http://www.
statistica.md/.
2. COTELNIC, V.; ZAHAROV, S. Situation on the labour market in the Republic of Moldova during
the crisis. In: Teoria şi practica administrării publice: conferinţa internaţională ştiinţifico-practică, 24
mai 2011. Academia de Administrare Publică de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova. Chişinău:
AAP, 2011, pp. 172-175. ISBN 978-9975-4241-0-3.
3. SAVELIEVA, G.; TARAGAN, R.; TOMCEAC, A.; CECNOCOVA N.; ZAHAROV, S. Evaluarea
efectelor îmbătrînirii asupra dezvoltării socioeconomice. Red. șt. O. Gagauz. Institutul Național de
Cercetări Economice, Centru de Cercetări Demografice. Chişinău: F.E.-P. „Tipografia Centrală”,
2014. 190 p. ISBN 978-9975-53-442-0.
4. SAVELIEVA, G.; TARAGAN, R.; TOMCEAC, A., V.; ZAHAROV, S. etc. Evaluarea nivelului
de securitate demografică în Republica Moldova: Ghid metodic. Institutul Naţional de Cercetări
Economice. Chişinău: Complexul Editorial al INCE, 2014. 245 p. ISBN 078-9975-4381-6-2.
5. SAVELIEVA, G.; TARAGAN, R.; TOMCEAC, A.; COTELNIC, V., ZAHAROV, S. etc. Evaluarea
nivelului de securitate demografică în Republica Moldova: Ghid metodic. IEFS. Chişinău: Complexul
Editorial al IEFS, 2013, 163 p. ISBN 078-9975-4381-6-2.
6. SAVELIEVA G.; VREMIȘ, M. Aplicarea mecanismelor optime la determinarea indicilor principali
ai securităţii demografice în RM. In: Creşterea Economică în Condiţiile Globalizării, Sesiunea
stiinţifică: „Demographic Structure and Quality of Human Potenţial“: conferinţa internaţională
ştiinţifico-practică, 16-17 octombrie 2014. Ediţia a IX-a. Institutul Naţional de Cercetări Economice.
Chişinău: F.E-P. „Tipografia Centrală”, 2014, p. 42-56. ISBN 978-9975-9932-5-8.
7. SAVELIEVA G., VREMIȘ, M. Aspecte metodologice de măsurare a nivelului de securitate demografică
prin unii indicatori agregaţi. In: Creşterea Economică în Condiţiile Globalizării, Sesiunea stiinţifică:
„Demographic Structure and Quality of Human Potenţial“: conferinţa internaţională ştiinţifico-
practică, 16-17 octombrie 2014. Ediţia a IX-a. Institutul Naţional de Cercetări Economice. Chişinău:
F.E-P. „Tipografia Centrală”, 2014, p. 118-132. ISBN 978-9975-9932-5-8.
8. SAVELIEVA, G.; ZAHAROV, S. Evoluţii pe piaţa muncii – provocare pentru politicile socio-
economice durabile în Republica Moldova. In : Dezvoltarea economico-socială durabilă a
Euroregiunilor şi a zonelelor transfrontaliere: conf. şt. intern., 27 iunie 2014. Institutul de Cercetări
655
SECŢIUNEA NR. 6
Economice şi Sociale „Gh. Zane”. Iaşi: Ed. Tehnopress, 2014, vol. XXI, p. 75-90. ISBN 978-606-
687-110-5.
9. ZAHAROV, S. Impactul îmbătrînirii asupra forţei de muncă. In: Creşterea Economică în Condiţiile
Globalizării, Sesiunea stiinţifică: „Demographic Structure and Quality of Human Potenţial“:
conferinţa internaţională ştiinţifico-practică, 16-17 octombrie 2014. Ediţia a IX-a. Institutul Naţional
de Cercetări Economice. Chişinău: F.E-P.“Tipografia Centrală”, 2014, p. 171-179. ISBN 978-9975-
9932-5-8.
10. ZAHAROV, S. Some approaches to analysis of employment in the Republic Moldova in the
conditions of crisis. In: Progrese în teoria deciziilor economice în condiţii de risc şi incertitudine:
conf. şt. naţ. cu participare intern., 17 septembrie 2010. Ediţia a XXV-a. ”. Academia Română –
Filiala Iaşi, Institutul de Cercetări Economice şi Sociale „Gh. Zane”. Iaşi: Tehnopress, 2010, vol. XI,
p. 150-156. ISВN 978-973-702-795-5.
11. ZAHAROV, S. Provocările îmbătrînirii: Abordări metodologice pentru analiza pieţei muncii
în condiţiile îmbătrînirii populaţiei. In: Rolul Euroregiunilor în dezvoltarea durabilă în contextul
crizei mondiale. Exemplu: Euroregiunea Siret-Prut-Nistru: conf. şt. inter., 21 iunie 2013. Ed. a IX-a.
Institutul de Cercetări Economice şi Sociale „Gh. Zane”, Iaşi, Romănia. - Iaşi: Ed. Tehnopress, 2013,
vol. XVII, p. 164-172. ISBN 978-973-702-913-3.
656

Book - Conferent 2015 Final

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Book - Conferent 2015 Final

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA DE STAT „ALECU RUSSO” DIN BĂLŢI

Facultatea de Ştiinţe Reale, Economice şi ale Mediului

9.00 – 10.00 – Înregistrarea participanţilor. Holul Sălii polivalente, Corpul 1.

Gheorghe POPA – dr.hab., prof.univ., Rectorul Universităţii de Stat „Alecu Russo”

Descrierea CIP a Camerei Naționale a Cărți

1. Carolina TCACI, conf.univ., dr. ...................................................................................................... 10

реализации трудового потенциала вынужденных переселенцев........................................... 196

13. КОМПАНЕЕЦ Мария, др., конф., Инвестиции как фактор достижения

отрасли ........................................................................................................................................ 400

1. AMARFII-RAILEAN Nelli, dr., conf.univ., Investiții imobiliare.

1. AMARFII-RAILEAN Nelli, dr., conf.univ., Diagnosticul activităţii întreprinderii

1. ANTOCI Natalia, magistru în REI, drd. USM, lect. superior, Dimensiunea

penal contradictorial prin intermediul înaintării cererilor și plîngerilor.......................................569

DIRECŢII STRATEGICE DE DEZVOLTARE

Sectorul ÎMM, supranumit şi „coloană vertebrală a economiei”, deţine un rol

Experienţa seculară a ţărilor cu economie de piaţă denotă rostul antreprenoriatului în edificarea

Sursa: Biroul Național de Statistică (www.statistica.md, accesat 05.02.2015)

Figura 1. Ponderea ÎMM în totalul întreprinderilor pe principalii indicatori, în anul 2013

Sursa: Biroul Național de Statistică (www.statistica.md, accesat 05.02.2015)

Figura 2. Ponderea veniturilor din vînzări a ÎMM în profilul principalelor genuri

Sursa: Biroul Național de Statistică (www.statistica.md, accesat 17.02.2015)

În condiţiile economiei concurenţiale apariţia şi dispariţia întreprinderilor este dictată de piaţă. În

Puncte forte Puncte slabe

1. Bocancea, L. Întreprinderile mici şi mijlocii – promotor al dezvoltării economice, Universitatea

TENDINŢE DE DEZVOLTARE A UNITĂŢILOR ECONOMICE

va contribui la creşterea economică, la reducerea şomerilor şi evident - a sărăciei.

1. Anuarul statistic al Republicii Moldova 2013. Disponibil: http://www.statistica.md.

SERVICIILE DE OUTSORCING ÎN ACTIVITATEA

Suma cheltuielilor în mărime de 2 500 lei a fost recunoscută în trimestru II,

1. М. В. Белоусова. Аутсорсинг в издательском бизнесе”. În: Бухгалтерский учет в издательстве

ACCESUL LA CREDITE BANCARE AL ÎNTREPRINDERILOR MICI

Sursa: European Commission, 2014a

Rezultatele anchetei privind accesul la finanțare al IMM,

Categorie 2009 S1 2009S2 2010S1 2010S2 2011S1 2011S2 2012S1 2012S2

Măsuri guvernamentale adoptate de unele state ale UE pentru sprijinirea accesului

Sursa: informații centralizate pe baza OECD, 2012 și 2014

УПРАВЛЕНЧЕСКИЕ АСПЕКТЫ ИСПОЛЬЗОВАНИЯ

зацию. Только ежедневно действуя в соответствии с корпоративными ценностями, соблюдая установ-

Анализ экономической деятельности Республики Молдова в переходном периоде показывает,

1. Грунин, Олег; Макаров, Александр; Михайлов, Леонид; Михайлов, Александр; Скаридов,

ACCESUL LA FINANŢARE ŞI ACTIVITATEA

Importanţa antreprenorialului şi a întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-urilor) pentru dezvoltarea

Sursa: European Central Bank (ECB), 2013, https://www.ecb.europa.eu/

Evoluţia indicelui Accesul IMM-urilor la finanţare în perioada 2007-2013 în Uniunea Europeană

Sursa: Comisia Europeană, 2015,

Activitatea antreprenorială în România (2007-2014)

Sursa: Global Entrepreneurship Monitor, www.gemconsortium.org

ПРОБЛЕМЫ ПРИНЯТИЯ УПРАВЛЕНЧЕСКИХ

«Решения — это основные операции, проходящие в организациях. Организации, добивающиеся

Реальные ситуации, которые складываются в современной общественно-политической и эконо-

На рисунке 1, рассмотрены методы принятия управленческих решений.

Рисунок 1. Методы принятия управленческих решений

n изначально ошибочные цели организации, способы и сроки их достижения;

Проблема = Цель – Конкретная ситуация

Саймон Г. предложил классификацию, согласно которой все проблемы с принятием решений

Рисунок 2. Этапы процесса принятия управленческих решений

1. Диагностика проблемы – это анализ основных причинно-следственных связей конкретной

Рисунок 2. Этапы диагностики проблемы

1. Первым этапом в диагностике проблемы – выявление и осознание симптомов затруднений

Альтернативы Плюсы Минусы

2. Сохранить связи с поставщика-

2. Потеря поставщиков и потреби-

3. Нет возможности увеличения