TIPURI DE TEXTE

După scopul comunicării, textele pot fi:

a) literare (ficționale)
b) nonliterare (nonficționale)

Textul literar
-transfigurează realitatea;
-este rodul imaginației scriitorului;
-are scopul de a delecta și de a emoționa cititorul;
-utilizează cuvintele cu sens preponderent figurat (conotativ);
-limbajul este artistic, expresiv, remarcându-se prezența figurilor de stil și a procedeelor artistice;
-stilul beletristic conține textele literare.

Textul nonliterar
-are caracter real;
-are scop pragmatic, de a informa în mod obiectiv cititorul asupra unor aspecte ale realității;
-utilizează cuvintele cu sens propriu (denotativ);
-pot apărea termeni tehnici sau științifici;
-limbajul acestor texte se caracterizează prin concizie, corectitudine, claritate (fără ambiguități);
-dintre cele patru stiluri funcționale ale limbii, trei conțin texte nonliterare: publicistic, tehnico-
științific și juridico-administrativ.

Textul informativ
-text nonliterar (nonficțional);
-are scopul de a informa despre date, fapte, persoane, fenomene din realitate;
-limbajul său se caracterizează prin claritate, accesibilitate și precizie, pentru ca informația să fie
corect înțeleasă de cititor;
-pe lângă funcția de transmitere a informației, acest tip de text poate urmări și educarea
publicului;
-stilul folosit este impersonal/neutru și se evită expresivitatea limbajului;
-în general, se folosește timpul prezent.

Exemple de texte informative:

-articolele de ziar, textele științifice, textele publicitare, ghidurile turistice, documentele, textele
de tip utilitar (anunțul, știrea, afișul...) etc.

Există și texte de graniță (la granița dintre cele literare și nonliterare).

Printre acestea se numără memoriile, jurnalul, corespondența, amintirile, eseul literar...
Textul memorialistic
(jurnal, memorii, amintiri, însemnări,confesiuni...)
-este un text de graniță;
-memorialistica are caracter evocator (scopul este evocarea);
-conține însemnări despre evenimentele, faptele, oamenii din viața autorului (dar și din
viața persoanelor apropiate lui);
-relatarea este la pers.I (acest caracter subiectiv, precum și expresivitatea limbajului
apropie textul memorialistic de literatură);
-instanțele comunicării (autor, narator, personaj) se suprapun;
-oferind informații despre lumea reală, textul memorialistic este și o importantă sursă
documentară;
-autori de memorii nu sunt doar scriitorii, ci și oamenii politici, artiștii, sportivii ș.a.

Textul epistolar (scrisoarea)

-constă în transmiterea unui mesaj scris pe hârtie sau electronic;
-instanțele comunicării se numesc expeditor și destinatar;
-din punct de vedere formal, apar locul și data în partea din dreapta sus, formule de adresare
(Dragă mamă, Stimate domn,) și de încheiere (Cu drag, Al tău fiu..., Cu respect,), semnătura
expeditorului;

Textul epistolar, jurnalul, textul memorialistic în general, pot deveni literatură atunci
când nu mai primează interesul documentar sau istoric (adevărul faptelor relatate), ci interesul
artistic (ca în scrisorile lui Caragiale către prietenii săi, sau Jurnalele lui Mircea Cărtărescu). În
astfel de texte se creează adevărate personaje, iar cititorul are impresia că ia parte la evenimente.

Textul argumentativ
-are rol persuasiv, de a convinge receptorul mesajului să-și însușească o opinie, o idee, o
teorie etc. (convinge, dovedește, demonstrează). Prin urmare, conține opinii, atitudini ale
emițătorului față de o anumită temă, pe care o susține sau o respinge;
-are o structură specifică: ipoteza/premisa, argumentele propriu-zise (însoțite de exemple)
și concluzia; acestea sunt, de fapt, o succesiune de raționamente logice;
-apar cuvinte și expresii de opinie: cred, sunt de părere că….

În textul argumentativ se recurge la anumite tehnici precum exemplificarea, opoziția,

analogia, gradarea, comparația etc.
-există anumite mărci lingvistice reprezentate de conectorii logici (legături logice);
aceștia fac legătura între idei și vizează:
♦ordinea ideilor sau a faptelor: în primul rând, în al doilea rând, pe de o parte, mai întâi,
apoi etc.;
♦exemplificarea: în cee ace privește, de exemplu…;
 ♦comparația: în comparație cu, la fel cu…;
♦contrastul: spre deosebire de, însă, dimpotrivă…;
♦cauza: deoarece, întrucât, având în vedere….;
♦concluzia: așadar, deci, prin urmare….

Textul narativ
Este alcătuit din acțiuni, evenimente, întâmplări;
Narațiunile sunt ficționale (1.) și nonficționale (2.)

Caracteristicile generale ale narațiunii:

-prezența unei acțiuni (evenimente ordonate cronologic, într-o succesiune cauzală), la

care participă personaje și care este relatată de un narator. Acțiunea se desfășoară într-un
context spațio-temporal (care poate fi real sau ficțional).

1. Narațiunea ficțională (din cadrul literaturii)

-prezintă întâmplări plăsmuite, verosimile sau neverosimile;
-scopul este delectarea cititorului;
-naratorul poate fi obiectiv sau subiectiv;
-în narațiune, din punct de vedere stilistic, predomină verbele (cu ajutorul cărora se
exprimă acțiunea);
-timpurile narațiunii sunt perfectul simplu (merse, văzu), perfectul compus (am mers, a
văzut), dar și imperfectul (mergeam, vedeau);
-textul narativ poate conține pasaje descriptive.

2. Narațiunea nonficțională
-relatează evenimente petrecute în realitate;
-acțiunea, personajele sunt reale, eventual atestate istoric (deci nu sunt ficționale);
-scopul comunicării este informativ, persuasiv, sau educativ;
-naratorul este obiectiv;
-predomină verbele; pe lângă celelalte timpuri verbale, apare prezentul-prezentul istoric;
-limbajul este nonfigurativ;
-pot apărea pasaje descriptive, informative, argumentative etc.
Cel mai cunoscut tip de narațiune nonliterară este cea istorică.
 Textul descriptiv
Este un text care prezintă detalii, informații despre personaje/persoane, locuri, stări
sufletești, peisaje...
Descrierea poate fi atât literară (1.), cât și nonliterară (2.)

1. Descrierea literară

Este și mod de expunere specific genului liric, dar apare și în cel epic și dramatic.
Pe lângă delectarea cititorului, descrierea are drept scop prezentarea generală (a unui
spațiu), caracterizarea unui personaj, crearea unei anumite atmosfere....
Din punct de vedere stilistic, predomină substantivele și adjectivele (sunt importante și
adverbele care situează descrierea în timp și spațiu)
Descrierea literară are caracter subiectiv, transmițând gândurile și sentimentele celui care
descrie (chiar dacă folosește persoana I sau a III-a). Subiectivitatea reiese din transfigurarea
artistică a realității.
Limbajul este expresiv.
Apar imagini artistice și figuri de stil (mai ales epitete).

Descrierea poate fi:

-statică sau dinamică;
-de tip portret (descrierea fizică și/sau morală a unui personaj);
-de tip tablou -tablou de natură (descrierea unui peisaj natural sau social), a unui interior, sau a
unui plan exterior, a unui obiect....

Rolul stilistic al descrierii literare

♦ În textele epice
-fixează (indică) reperele spațio-temporale, sau portretizeză un personaj.
Pasajele descriptive dintr-o operă epică se numesc pauze descriptive (prin care se evită
monotonia, menținând interesul pentru lectură).
♦ În textele lirice este un tablou de natură (în pasteluri), sau reflectă o stare sufletească...
♦ În textele dramatice descrierea apare în indicațiile scenice, dar și în replicile unor
personaje.

2. Descrierea nonliterară
♦Apare în ghiduri turistice, texte științifice, anunțuri, în prezentarea unor produse etc.
♦ Are scop informativ.
♦ Are caracter obiectiv (fără implicarea autorului, oferă informații precise, autentice și
documentate: cifre, date, denumiri științifice).
♦ Stilul este impersonal; se folosește limba literară în care se remarcă termenii neologici și
tehnici.
♦ Timpul verbal este indicativul prezent.