Sunteți pe pagina 1din 3

Cojocaru George Adrian clasa a VII-a B

Mituri despre pubertate corectate stiintific

Mitul nr. 1: Pubertatea începe din momentul în care ai prima


menstruație
Fals. Deși majoritatea cred că debutul pubertății este sinonim cu prima
menstruație, aceasta începe cu mult mai devreme. Fetele încep să crească în
înălțime în jurul vârstei de 9 ani, când capătă 17-18% din înălțimea de adult.
Creșterea sânilor este de asemenea un semn al intrării la pubertate,
dezvoltarea lor începând în jurul vâstei de 9 ani și continuând de-a lungul
anilor. Alte fete pot observa, înainte de schimbările enumerate mai sus,
apariția părului în zone unde nu era înainte, pe mâini, pe picioare și în zona
pubiană. După aproximativ 2-3 ani de la apariția sânilor, poate să apară
menstruația, de regulă în jurul vârstei de 12-13 ani, însă aceasta nu este o
regulă, unora le poate veni mai devreme, altora mai târziu.

Mitul nr. 2: Menstruația trebuie să vină la fiecare 28 de zile


Fals. În primii ani de la prima menstruație, este posibil ca aceasta să nu
apară în mod regulat, după același număr de zile. Nu trebuie să te îngrijorezi
dacă îți vine o dată la 29, 30 sau 35 de zile. Stilul de viață, regimul alimentar,
greutatea, nivelul de stres, toate influențează perioada dintre menstruații.

Mitul nr. 3: Nu este bine să faci mișcare când ești la menstruație


Fals. Dimpotrivă. Exercițiile fizice sunt în fapt foarte benefice pentru a
ameliora crampele menstruale. Mersul pe jos, înotul, yoga, pilates sau orice
altă formă de mișcare nu doar că îți vor îmbunătăți starea de spirit, asta
pentru că sportul te ajută să eliberezi serotonină, hormonul fericirii, dar te și
ajută să ameliorezi durerile din această perioadă.

Mitul nr. 4: Coșurile apar pentru că tenul nu este curat


Cojocaru George Adrian clasa a VII-a B

Fals. Nu numai fetelor, dar și băieților le apar coșuri, lucru care nu are nimic
de-a face cu cât de curat este tenul, ci este cauzat de hormoni. În fapt este
un rezultat al excesului de sebum din pori. De regulă, coșurile dispar după
câteva zile, așa că nu ar trebui să te îngrijorezi foarte mult. Desigur, o igienă
corectă a tenului nu trebuie exclusă, pentru că îl poți ajuta tenul să facă față
mult mai ușor excesului de sebum, asta dacă alegi produsele potrivite.

Mitul nr. 5: Dacă dau cu lama îmi creștere mai repede barbă,
mustăți și perciuni
Nu. Creșterea părului facial nu ține de cât de des îl razi și nici ce folosești
pentru asta (aparat de
ras, mașină de ras). Depinde de tine cât de des vrei să te razi.
Părul va crește mai des și mai mult în funcție de ritmul tău de creștere și în
funcție de informația
genetică. Dacă tatălui tău a început să-i crească barbă și mustață foarte
devreme, probabil același
lucru ți se va întâmpla și ție.

Mitul nr. 6: Hormonii influențează și dezvoltarea emoțională


Adevărat. Nu doar maturizarea fizică este specifică pubertății, ci și cea
emoțională. Este absolut normal să fii curioasă mai mult decât în mod normal
de corpul tău, de felul în care reacționează la stimuli, dar și de sexualitate.
Deși poate fi o perioadă instabilă, cu schimbări comportamentale, în care
poate sunt zile în care vrei să fii singură și altele în care vrei să fii în centrul
atenției, este vorba de acea etapă din viață în care te descoperi, când sunt
definite trăsăturile de bază ale personalității tale.
Cojocaru George Adrian clasa a VII-a B

Boli cu transmitere Sexuala

Chlamydia
Este provocata de catre o bacterie. Daca nu este tratata poate provoca boala pelviana
inflamatoriesau sterilitate.
Simptome: Este posibil sa nu prezinte simptome, insa apar usturimi la urinare, scurgeri
Vaginale sau ale penisului. Medicul poate recomanda efectuarea de analize
medicale pentru determinarea ei.
Tratament: Simptomele inceteaza dupa cateva zile de administrare a antibioticelor, iar
dupa 2 saptamani infectia este eliminata.

Vaginita
Vaginita este o inflamatie vaginala. Supuratii infectioase cauzate de lipsa de igiena.
Antibioticele, pilulele contraceptive, sarcina pot cauza dezvoltarea candidei. Se mai
Numeste tricomonaza. Se transmite prin sex vaginal sau oral.
Simptome: La femei - scurgere vaginala densa. De culoare alba sau galbuie, miros
neplacut, mancarime, durere. La barbati: mancarimi genitale, contact sexual dureros. In
cazul sexului oral, barbatii si femeile pot avea o pelicula albicioasa sau verzuie pe
limba.
Tratament: cremele care se elibereaza fara reteta vindeca aceasta boala in cateva zile.
Femeile trebuie sa evite sa poarte pantaloni stramti, dresuri sau costume de baie. Nu
faceti spalaturi si nu folositi deodorante intime.

S-ar putea să vă placă și