MAŞINI

AGRICOLE

Ing. GINDELE EMERIC

Ing. KOVACS ZOLTAN

1
 CUPRINS
MAŞINI AGRICOLE 1

1. Noţiuni de bază 3
2. Materiale folosite în construcţia maşinilor agricole 3
3. Metale si aliaje feroase 3
4. Metale si aliaje neferoase 4
5. Materiale nemetalice 5
6. Combustibili şi lubrifianţi 7
7. Organe de maşini şi asamblări 8
8. Transmisii 14
9. Construcţia şi funcţionarea tractoarelor 16
10. Părțile componente ale M.A.I. 16
11. Transmisia tractoarelor 22
MAŞINI AGRICOLE 2

12. Masini de lucrat solul 24

13. Pluguri
14. Alte masini de lucrat solul 27
15. Maşini pentru administrarea îngrăşămintelor 34
16. Maşini de semănat şi plantat 38
17. Maşini de semănat în rânduri 39
18. Maşini de semănat în cuiburi 40
19. Maşini de plantat tuberculi 43
20. Maşini de plantat răsaduri 44
21. Maşini pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor 44
22. Clasificarea maşinilor de stropit 44
23. Părţile componente şi principiile de funcţionare ale maşinii de stropit
24. Maşini de tratat seminţe 46
25. Maşini pentru recoltat cereale păioase 47
26. Combine autodeplasabile pentru recoltat cereale păioase 49
27. Maşini pentru recoltat porumb 54
28. Întreţinerea maşinilor agricole 57
29. Bibliografie 60

2
 MAŞINI AGRICOLE 1

1. Noţiuni de bază

1.1Materiale folosite în construcţia maşinilor agricole

Materialele folosite în construcţia si exploatarea tractoarelor, masinilor agricole se
clasifica în general în doua mari categorii: materiale metalice si materiale nemetalice.
Materialele metalice, la rândul lor, pot fi feroase si neferoase.
Ele se folosesc de regula sub forma de aliaje metalice. Proprietaţile mecanice,
chimice si termice ale aliajelor depind de componentele aliajului. De cele mai multe
ori proprietaţile mecanice ale aliajelor sunt superioare materialelor pure ce intra în
componenţa lor.

1.2.Metale si aliaje feroase

Aliajele feroase reprezinta aliaje ale fierului cu carbonul si cu alte elemente: siliciu,
mangan, crom, nichel, cobalt, wolfram, cupru, aluminiu etc.
Cele mai importante aliaje ale fierului sunt aliajele fier-carbon. În funcţie de proporţia
dintre carbon si fier se disting aliaje cu proprieta_i diferite reprezentate prin fonta si oţel.
Fonta este aliajul ce con_ine carbon C în propor_ie de 1,7 – 6,67 %. În afara de fier si
carbon în fonta se mai gasesc si unele elemente însoţitoare reprezentate prin: Mn, P, Si,
S, etc., sau unele elemente de aliere cum sunt: Cr, Ni, Mo, Cu, Al, Mg etc. care ridica
calitaţile mecanice, rezistenţa la temperaturi înalte si oxidare. În funcţie de conţinutul în
carbon se obţin doua feluri de fonta: fonta alba si fonta cenusie.
Fonta alba are un conţinut de carbon cuprins între 1,7 si 4,0 % si se obţine prin racirea
brusca a topiturii. Carbonul, în cea mai mare parte ramâne legat chimic cu fierul sub
forma de cementita. Are duritate si fragilitate mare. Se foloseste la obţinerea de piese
turnate care trebuie sa aiba suprafeţe dure si la elaborarea fontei maleabile. De obicei
fontelor albe nu li se aplica prelucrari mecanice.
Fonta maleabila se obţine prin încalzirea prelungita a fontei albe la temperaturi ridicate si
racire lenta.
Fonta cenusie are un conţinut de carbon cuprins între 2,2 si 4,0 % si se obţine prin racirea
lenta a topiturii. În aceasta situaţie numai c.ca 0,8 % din carbon ramâne legat chimic cu
fierul sub forma de cementita, cea mai mare parte ramâne liber sub forma de lamele de
grafit, care dau culoarea cenusie, de unde si numele.

3
Se toarna bine în forme, este fragila, se prelucreaza usor prin aschiere. Din fonta cenusie
se realizeaza o serie de piese cum ar fi: blocul motor, chiulasa, carterul transmisiei. Oţelul
se obţine prin afinarea (oxidarea) fontei. Procentul de carbon în o_el poate varia între
0,04 % si 1,7 % , rezultând oţeluri cu calitaţi diferite. În timpul elaborarii în masa
o_elului se pot încorpora diferite elemente de aliere cum sunt: Mn, Cr, Ni, Co, W, Va,
Mo, etc. Prin aliere proprietaţile mecanice, chimice si fizice ale o_elului se schimba.
O_elurile aliate cu Ni si Cr sunt inoxidabile, cele cu Mo rezista la temperaturi înalte, cele
cu Va si W sunt oţeluri rapide folosite pentru scule, etc.
Oţelurile se pot turna, lamina si forja. Se pot prelucra foarte bine prin aschiere.
Nu sunt casante. Oţelurile laminate se livreaza în profile: bare rotunde, patrate,
hexagonale, tabla, ţevi, etc. Din oţel se realizeaza o mare parte din piesele destinate
utilajelor horticole.
Piesele din oţel, de regula sunt supuse unor tratamente termice si termochimice.
Tratamentele termice sunt reprezentate în principal prin: recoacere, calire si revenire.
Recoacerea consta în încalzirea piesei din oţel la o temperatura de 800 –9000C timp de
câteva ore, dupa care urmeaza o racire lenta si are ca scop înlaturarea tensiunilor
interioare, în vederea executarii altor operaţii tehnologice de prelucrare ulterioara.
Calirea consta în încalzirea pieselor din oţel la temperaturi de 800 – 8500C, dupa care
urmeaza o racire brusca în apa, soluţii de saruri minerale, ulei sau current de aer rece si
are ca scop marirea duritaţii si a rezistenţei.
Revenirea consta în încalzirea pieselor din oţel la o temperatura de 300 – 5000C urmata
de o racire lenta. Se aplica pieselor din oţel calite cu scopul de a micsora fragilitatea si a
înlatura tensiunile interioare.
Tratamentele termochimice au ca scop marirea duritaţii, a rezistenţei la uzura si la
coroziune. Aceste tratamente determina modificari ale compoziţiei chimice în straturile
superficiale ale pieselor din oţel datorita difuziei anumitor elemente chimice.
Principalele tratamente termochimice sunt: cementarea, nitrurarea, sulfizarea, cromizarea,
aluminizarea etc. si constau în încalzirea pieselor din oţel la temperature de 900 –
10000C în medii bogate în carbon, azot sau alte elemente, în funcţie de scopul urmarit.

1.3. Metale si aliaje neferoase.

Principalele metale neferoase folosite în construţia si exploatarea utilajelor horticole sunt:

cuprul, aluminiul, zincul, staniul, plumbul, nichelul, magneziul.
. Cuprul (Cu) sau arama este un metal de culoare rosietica, maleabil, ductil, cu o foarte
buna conductibilitate electrica si termica. Temperatura de topire este de 1083 0C.
Prin alierea cuprului cu zincul se obţine alama, iar prin alierea cuprului cu staniul si
celelalte elemente neferoase se obţin bronzuri. Din cupru se realizeaza conductori
electrici, radiatoare termice, conducte, garnituri de etansare pentru temperaturi ridicate
etc.
Alama este un aliaj de culoare galbuie cu nuanţe verzui. Se foloseste la lipirea tare
(alamire) si la confecţionarea de ţevi, recipiente, robinete, suruburi etc. Ce lucreaza în
mediu corosiv. Bronzul are culori de la rosu-galbui la gri-murdar în funcţie de elementele
aliate si este folosit la confec_ionarea bucselor, cuzine_ilor de lagare etc.

4
 Nichelul (Ni) este un metal dur, rezistent la coroziune si oxidare. Temperatura de topire
este de 14550C. Se foloseste ca element de aliere la fonte si oţeluri si la nichelarea
(acoperirea cu nichel) suprafeţelor metalice. Zincul (Zn) are culoare alba-albastruie,
rezistenţa mare la coroziune, se topeste la temperatura de 4200C. Se foloseste ca element
de aliere si se foloseste la protejarea pieselor din oţel si fonta împotriva coroziuni –
acoperiri galvanice.
Plumbul (Pb) are culoare cenusiu-albastra, densitate mare, duritate mica, temperatura de
topire este mica (3270C). Este foarte rezistent la coroziune. Se foloseste ca element de
aliere la obţinerea aliajelor antifricţiune utilizate pentru confecţionarea lagarelor. Prin
alierea plumbului cu staniul rezulta aliajul pentru lipirea moale (cositorire). Plumbul se
foloseste pe scara larga la confecţionarea placilor pentru acumulatoarele electrice.
Staniul (Sn) sau cositorul are culoare alb-argintie, iar prin încalzire devine galbui.
Temperatura de topire este de 2270C. Duritatea este mica si este maleabil. Este un
component important al multor aliaje.
Aluminiul (Al) este un metal neferos de culoare alba, cu densitate mica, foarte bun
conducator de caldura si electricitate. Se aliaza cu Zn,Cu, Si, Mg, Ni, aliajele ob_inute
având o mare rezistenţa la coroziune. Aluminiul se mai foloseste pentru confec_ionarea
radiatoarelor de caldura si a conductorilor electrici.
Magneziul (Mg) are culoare alb-argintie si o densitate mai mica chiar decât aluminiul.
Temperatura de topire este de 6500C. Magneziul este folosit în aliaj cu aluminiul pentru
confecţionarea pieselor usoare de masini.

1.4. Materiale nemetalice

În construcţia tractoarelor si masinilor agricole se folosesc o serie de materiale nemetalice

ca: lemnul, sticla, cauciucul, materialele plastice, materialele textile, materialele
ceramice, lacuri, etc.
Lemnul este un material cu masa specifica mica, se prelucreaza usor, este ieftin, suporta
bine socurile. Este higroscopic, este supus putrezirii si arderii. Esenţele lemnoase pot fi:
tari ( stejar, fag, salcâm, frasin, nuc), moi (salcie, plop, brad), sau mijlocii ( paltin,
mesteacan). Din lemn se realizeaza ambalaje, biele, lagare etc.
Sticla este un material ce se caracterizeaza prin transparen_a, conductibilitate termica si
electrica nula, este casanta. Este folosita la confecţionarea paharelor de filtre, a sticlei de
faruri, sticla pentru parbriz, geamuri pentru masini horticole, izolatori electrici, izolatori
termici sub forma de vata de sticla, etc.
Cauciucul este un material elastic, cu un coeficient de frecare mare si un bun izolator
electric. Calitatea deosebita a cauciucului este elasticitatea, care poate fi marita si
menţinuta prin vulcanizare (ameliorare cu sulf în propor_ie de 1 - 2%). Poate fi natural,
obţinut din arborele de cauciuc, sau sintetic obţinut prinprocedee chimice din
hidrocarburi. Este folosit la confecţionarea anvelopelor,camerelor pneumatice, curelelor
de transmisie, benzilor de transportor, garnituri,conducte flexibile, izolatori electrici, etc.
Materialele plastice se utilizeaza pe scara larga în construcţia de tractoare si masini
horticole si tind sa înlocuiasca metalele. Ele pot fi reprezentate prin: polietilena, polivinil
clorura, polistiren, polivinil eter, polimetacrilor de metil

5
(plexiglas), rasina poliamidina (nailon), rasini fenol-formaldehidice (bachelita, trolon)
etc. Din mase plastice se confecţioneaza roţi dinţate, cuzineţi pentru lagare, izolatori
electrici, ţevi, piele artificiala, rezervoare pentru lichide, pompe pentru lichide si altele.
Ebonita este un material obţinut prin vulcanizarea cauciucului sintetic sau natural cu
adaos de sulf 25 – 40 %. Este un bun izolator electric, nu este elastic si se foloseste la
confecţionarea diferitelor piese de masini.
Vopselele se folosesc pentru a proteja suprafeţele pieselor împotriva agenţilor fizici si
chimici din mediul înconjurator, asigurând totodata si un aspect placut utilajelor. Se obţin
prin amestecarea unor coloranţi cu uleiuri sicative. Culorile vopselelor pot fi foarte
variate.
Lacurile sunt produse organice dizolvate în diferiţi solvenţi (benzina, alcool, toluen,
acetona etc.). Se folosesc ca si vopselele pentru acoperirea suprafeţelor diferitelor piese în
scopul protejarii.
Materialele abrazive sunt materiale cristaline, dure, naturale sau sintetice, care intra în
componenţa corpurilor abrazive: smirghel, cuarţ, corindon, cremene, diamant, carborund,
electrocorund etc. Ele se regasesc sub forma de: pietre abrazive, hârtie abraziva, pânza
abraziva si sunt folosite ca scule de lucru pentru prelucrat metal fara vârfuri, ascuţit scule,
slefuirea lemnului si a metalului, etc.
Hârtia si cartonul sunt obţinute din celuloza si se folosesc la fabricarea filtrelor,
garniturilor, în tehnica izolaţiei, la ambalaje.
Klingheritul este un material special pentru etansare, cu rezistenţa mare la temperatura si
presiune. Este constituit din 70% azbest si 30 % cauciuc.
Pentru marirea rezistenţei uneori este armat cu ţesatura textila sau metalica. Din
klingherit se confecţioneaza garniturile de chiulasa.
Ferodoul este un material cu coeficient de frecare mare, termorezistent, cu rezistenţa
mare la uzura si este folosit pentru acoperirea zonelor de fricţiune de la ambreiaje si
frâne.

1.5. Combustibili şi lubrifianţi

Principalii combustibili utilizaţi în agricultura sunt reprezentaţi prin combustibili fosili si

biocombustibili
Benzina se obţine prin distilarea fracţionata, cracarea simpla sau catalitica a ţiţeiului. Este
utilizata la motoarele cu ardere interna cu aprindere prin scânteie. Este constituita dintr-
un amestec de hidrocarburi în compoziţia careia intra: carbon 80 – 83 %, hidrogen 11 –
14 %, azot si sulf pâna la 6 – 7%.
Proprietaţile benzinei care determina calitaţile sale de combustibil sunt: volatilitatea,
neutralitatea, stabilitatea chimica si antidetonanţa.
Antidetonanţia reprezinta proprietatea care asigura arderea combustibilului cu o viteza de
15 – 20 m/s cu dezvoltarea unei presiuni corespunzatoare a gazelor rezultate din ardere.
Este proprietatea care împiedica producerea detonaţiei.
Detona_ia este un fenomen nedorit caracterizat prin propagarea arderii cu o viteza foarte
mare (1500 – 2000m/s) si dezvoltarea unei presiuni ridicate a gazelor de ardere, sub
forma de unda de soc. Are ca efect imediat supraîncalzirea motorului, iar pe termen lung,
datorita presiunilor mari ce se exercita asupra cilindrilor,

6
pistoanelor si chiulasei, apar batai pronunţate ce pot atrage distrugerea motorului.
Proprieta_ile antidetonante ale unui combustibil sunt apreciate prin cifra octanica – CO
(determinata dupa metoda Research –R) ce caracterizeaza tendinţa benzinei de a se opune
detonaţiei. Ea reprezinta conţinutul procentual volumetric de izooctan într-un amestec de
heptan si izooctan. Heptanul este considerat cu CO zero, iar izooctanul cu CO 100.
Dupa metoda Research cifra octanica se determina comparând tendinţa de detonaţie a
probei de benzina cu aceea a unui amestec de combustibil de referin_a cu CO cunoscuta
în condiţii de lucru standardizate la 600 rot/min, variind raportul de comprimare. Cu cât
CO este mai ridicata, cu atât posibilitatea apariţiei detonaţiei este mai mica. În funcţie de
CO rezultata, benzinele se clasifica în: benzine normale – CO/R-75, benzine regular –
CO/R-90 si benzine extra – CO/R-98. R – reprezinta simbolul metodei de determinare a
CO (Research), iar cifra menţionata reprezinta valoarea CO.
Motorina se obţine prin distilarea fracţionata a ţiţeiului si se prezinta sub forma unui
lichid de culoare maro cu nuanţe verzi si miros caracteristic. Proprietaţile de ardere ale
motorinei se apreciaza dupa cifra cetanica si temperatura punctului de congelare.
Cifra cetanica CC caracterizeaza tendinţa motorinei de a se autoaprinde si reprezinta
raportul procentual volumetric de amestec dintre hidrocarburile de baza ce intra în
compoziţia motorinei: cetanul (C10H34) care se aprinde cu multa usurinţa si
alfametilnaftalenul (C11H10) care are o mare întârziere la aprindere. Se determina
prin compararea motorinei cu un amestec etalon format din cele doua hidrocarburi.
Procentul de cetan din amestecul etalon care se comporta ca motorina data reprezinta CC
a combustibilului studiat. Cifra cetanica a motorinelor este cuprinsa între 40 – 60.
Temperatura punctului de congelare PC reprezinta temperatura la care motorina nu mai
este pulverizata corespunzator în interiorul cilindrilor. Dupa temperatura punctului de
congelare motorinele sunt grupate în trei categorii:
- motorina de iarna cu PC de – 200C;
- motorina de toamna - primavara cu PC de – 50C;
- motorina de vara cu PC de + 50C.
Lubrifianţii sunt produse lichide – uleiuri, sau solide - unsori consistente, care asigura
ungerea pieselor în scopul micsorarii frecarii dintre ele si a reducerii uzurii. Uleiurile sunt
lubrifianţi lichizi folosiţi în exploatarea tractoarelor si masinilor horticole.
Dupa domeniul de utilizare uleiurile se clasifica în:
a. Uleiuri de motor;
b. Uleiuri de transmisie;
c. Uleiuri hidraulice;
d. Uleiuri universale.
a. Uleiurile de motor au ca destinaţie ungerea motoarelor termice cu ardere interna. Ele
sunt caracterizate print-o serie de proprietaţi, cele mai importante fiind: vâscozitatea,
onctuozitatea, rezistenţa la oxidare si stabilitatea chimica.
- Vâscozitatea reprezinta proprietatea uleiului de a se opune scurgerii. La un ulei de
calitate vâscozitatea trebuie sa ramâna cât mai constanta la variaţii de temperatura.
- Onctuozitatea reprezinta proprietatea uleiului de a adera la suprafeţele unse
si de a forma o pelicula rezistenta la presiunile mari de contact.
- Stabilitatea chimica reprezinta proprietatea uleiului de a-si pastra
caracteristicile o perioada mare de timp.
b. Uleiurile de transmisie au ca destinaţie ungerea angrenajelor din

7
transmisiile tractoarelor si masinilor horticole (cutii de viteza, diferenţiale, reductoare
planetare etc.).
c. Uleiurile hidraulice se folosesc în instalaţiile hidraulice ale tractoarelor si masinilor
horticole.
Unsorile consistente (vaseline) sunt lubrifianţi solizi constituiţi din suspensii coloidale
ale sapunurilor acizilor grasi, în uleiuri minerale. Principalele proprietaţi ale unsorilor
consistente sunt: punctul de picurare si rezistenţa la presiune de contact.
Punctul de picurare reprezinta temperatura la care lubrifiantul trece din stare solida în
stare lichida (începe sa picure). Punctul de picurare variază de la 75 C la 225 C.

1.6. Organe de maşini şi asamblări

Tractoarele si masinile horticole sunt alcatuite din par_i elementare, cu func_ii distincte,
nedivizibile, numite organe de masini. Organele de masini se clasifica în doua grupe
mari: organe de masini specifice si organe de masini comune.
Organele de masini specifice sunt caracteristice numai unui tip de masina sau ansamblu
(ex. biela motoarelor termice).
Organele de masini comune au aceeasi forma si îndeplinesc întotdeauna aceeasi funcţie în
construcţia oricarei masini (ex. nituri, pene, suruburi, etc).
Dupa funcţia pe care o îndeplinesc, organele de masini comune se clasifica în: organe de
masini pentru asamblari, organe de masini ale miscarii de rota_ie, organele de masini
pentru transmiterea si transformarea miscarii de rotaţie, organe de masini pentru
re_inerea si transportul fluidelor.
Asamblarea reprezinta îmbinarea a doua sau mai multor piese cu scopul de a realiza
diferite componente ale utilajelor. Asamblarile se clasifica în: asamblari nedemontabile,
asamblari demontabile si asamblari elastice.
Asamblarile nedemontabile se realizeaza prin sudare, lipire si nituire. Dupa asamblare,
parţile componente nu se pot separa decât prin distrugerea organelor de îmbinare.
Sudarea este o îmbinare nedemontabila si se poate realiza prin topire sau prin presiune.
Sudarea prin topire consta în încalzirea pieselor pâna la topirea zonelor de îmbinat. Se
poate face cu sau fara adaus de material. Caldura necesara topirii materialului este
realizata cu arc electric sau prin arderea unui gaz în curent de oxigen.
Sudarea prin presiune presupune încalzirea pieselor pâna la starea pastoasa, dupa care se
aplica asupra lor o presiune mecanica.
Lipirea este o asamblare nedemontabila a doua sau mai multe piese, care presupune
adaos de material. Lipirile pot fi metalice sau cu adezivi.
Lipirile metalice pot fi moi, realizate cu aliaje de staniu si plumb (cositorire) la
temperaturi reduse de topire, sau tari, realizate cu aliaje metalice (alama) care se topesc la
temperaturi ridicate.
Nituirea este asamblarea nedemontabila care se realizeaza cu ajutorul niturilor.
Nitul este un organ de masina format din tija si un cap (fig. 1). În timpul procesului de
nituire se formeaza si cel de al doilea cap prin deformare la rece sau la cald. Niturile au
forme si dimensiuni diferite, fiind realizate din materiale diferite (oţel, cupru, aluminiu,
etc.)

8
Figura 1. Tipuri de nituri: a – cu cap semirotund; b - cu cap tronconic; c - cu cap plat;
d - cu cap semiînecat; e - cu cap înecat.
Îmbinarile prin nituire (fig. 2) se pot realiza prin suprapunere sau cap la cap
cu ajutorul unor piese ajutatoare numite eclise.

9
 Figura 2. Îmbinari

prin nituire: a – prin

suprapunere; b – îmbinare cap
la cap cu o eclisa; c - îmbinare
cap la cap cu doua eclise; 1 –
eclise, 2 – piese îmbinate.
Asamblarile demontabile se realizeaza cu pene, suruburi, caneluri, stifturi si prin
presare. În cazul acestor asamblari, la demontarea pieselor, organul de îmbinare nu se
deterioreaza. Se folosesc când îmbinarea se desface periodic cu scopul înlocuirii unor
piese sau refacerea unor reglaje.

10
Penele sunt organe de masini demontabile care se utilizeaza pentru solidarizarea roţilor
pe arbori sau a arborilor colineari. Clasificarea penelor se poate face dupa mai multe
criterii.
Dupa poziţia faţa de axele longitudinale ale pieselor de asamblat, penele pot fi
transversale si longitudinale.
Dupa forma penele pot fi: cu sau fara calcâi, paralele, concave, disc, etc. Penele
transversale (fig. 3) se folosesc pentru îmbinarea a doi arbori (doua piese) ale caror axe
sunt în prelungire.
Figura 3.

Asamblare cu pana
transversala. 1 –
pana; 2 si 3 -
arbori.
Penele longitudinale se folosesc de regula, pentru îmbinarea roţilor pe arbori. În secţiune
ele pot fi: patrate, dreptunghiulare, circulare, etc. Locasul penei poate fi practicat fie
numai într-o piesa (roata sau arbore), fie în ambele piese (în butucul roţii si în arbore).

Figura 4. Asamblari cu pene longitudinale: a – pana cu calcâi; b – pana înalta;

c – pana fara calcâi; d – pana disc.

11
Asamblarile cu suruburi (asamblarile filetate) sunt cele mai raspândite asamblari
demontabile. Ele pot fi: de fixare, pentru transmiterea si transformarea miscarii, pentru
masurare, pentru reglaj, etc.
Parţile componente ale unei îmbinari cu suruburi (fig.5) sunt: surubul, sistemul împotriva
autodesurubarii, piuliţa.

Figura 2.5. Asamblare prin surub si

piuliţa: 1 – capul surubului; 2 – corpul
surubului; 3 – saiba plata; 4 – piuliţa; 5 si 6 –
piese asamblate.
Suruburile (fig.6) sunt organe de masini pentru asamblari demontabile care servesc la
realizarea asamblarilor demontabile. Parţile componente ale unui surub sunt: cap, tija sau
corp si filet.

12
Figura 6. Suruburi: 1 – cap; 2 – corp (tija); 3 – filet.
- 15 -
Principalul element al unui surub este filetul, care este un canal elicoidal de un
anumit profil, executat pe o suprafaţa cilindrica sau conica. El se caracterizeaza prin
pas, diametru si profil.
Pasul reprezinta distanţa masurata pe generatoarea cilindrului pe care o
parcurge un punct de pe canal la o rotaţie completa a surubului. Dupa valorile
pasului suruburile pot fi cu pas mare, cu pas mic sau cu pas normal.
Profilul poate avea forma triunghiulara, dreptunghiulara, patrata, dinte de
ferastrau, trapezoidal, semirotund (Edison).
Pentru suruburile destinate asamblarilor se foloseste, de regula, profilul
triunghiular. Pentru suruburile destinate transmiterii si transformarii miscarii si forţei,
se foloseste profilul dinte de ferastrau, dreptunghiular, patrat, etc.
Dupa forma capului, suruburile pot fi: cu cap hexagonal, patrat, circular,
bombat, înecat, fluture, striat.
Piuliţa reprezinta partea de închidere a îmbinarii cu surub. Forma piuliţelor
este variata . La o piuliţa deosebim o gaura filetata, care trebuie sa aiba
acelasi diametru, pas si profil cu surubul.
Sistemul de asigurare împotriva autodesurubarii împiedica asamblarile filetate
sa se autodesfaca în timpul exploatarii unei masini din cauza vibraţiilor. Se poate
realiza cu: contrapiuliţa, saiba elastica, saiba elastica stelata, piuliţe crenelate si
splinturi, cu placi metalice îndoite .
Asamblarea prin presare se poate aplica pieselor la rece sau la cald.
Asamblarea se realizeaza datorita strângerii care ia nastere între doua piese
conjugate. Astfel se asambleaza coroana dinţata pe volanta motoarelor termice,
rulmenţii pe fusurile paliere ale arborilor, etc.

Lagarele sunt organe de masini care susţin arborii sau osiile prin
intermediul fusurilor. Dupa felul forţelor de frecare care iau nastere în timpul
funcţionarii, ele se clasifica în: lagare cu alunecare si lagare cu rostogolire. Dupa
direcţia forţelor principale care acţioneaza asupra lor, lagarele pot fi: radiale, axiale si
radial-axiale.
Lagarele cu alunecare (au suprafaţa interioara în contact cu fusurile arborilor
si permite realizarea miscarii de translaţie, rotaţie sau oscilaţie. Ele pot fi lagare
simple, sau lagare complexe
Lagarele simple pot fi realizate sub forma unui alezaj (orificiu) prevazut cu un
canal de ungere, care reprezinta cel mai simplu lagar cu alunecare, sau când se

13
urmareste o funcţionare mai buna, se utilizeaza bucse din bronz sau alama Fig.7

Fig.7
O atenţie deosebita trebuie acordata modului de ungere a lagarelor cu alunecare, astfel
încât sa se asigure în permanenţa o pelicula continua de lubrifiant. Lagarele de rostogolire
numite si rulmenţi sunt constituite în general din doua inele concentrice (fig.7) sau
paralele având între ele ghidat corpuri de rostogolire (bile, role, ace) de forma sferica,
cilindrica, tronconica, butoias, cilindricaalungita (ace), dispuse pe unul sau doua rânduri.
Prezinta o serie de avantaje: rezistenţa la uzura mai mica, uzura fusului practic nexistenta,
înlocuire usoara .

1.7. Transmisii
Transmisiile cu roţi dinţate (angrenajele) (fig. 8) sunt mecanisme formate din cel puţin
doua roţi dinţate angrenate (dinţii se întrepatrund), care se folosesc pentru transmitere
miscarii între doi arbori apropiaţi, cu precizie. Se transmit forţe si turaţii de la valori mici
la valori mari. Ele pot fi alcatuite din roţi din_ate cilindrice, conice, elicoidale, cu dantura
dreapta, înclinata, în V sau curbat

14
Figura 8
Tipuri de angrenaje: a - cu roţi dinţate cilindrice cu dinţi înclinaţi; b - cu roţi dinţate
cilindrice cu dinţi în V; c – interior, cu roţi din_ate cilindrice cu din_i drepţi; d - cu roţi
dinţate cilindrice cu dinţi elicoidali; e – cu roţi dinţate conice cu dinţi drepţi.

Transmisiile prin curele se bazeaza pe frecarea dintre cure si roţile pe care le înconjoara.
Dupa forma secţiunii curelele pot fi: late, trapezoidale, rotunde, profilate Curelele pentru
transmisii pot fi realizate din piele tehnica, materiale textile cauciucate, materiale
plastice, etc.
Transmisiile prin curele sunt silenţioase, transmit miscarea la distanţe variate între arbori
si protejeaza mecanismele la suprasolicitari prin patinarea curelei. Nu sunt indicate pentru
transmitere de forţe mari. Miscarea nu se transmite cu precizie datorita patinarii.

15
2 Construcţia şi funcţionarea tractoarelor

Tractorul reprezinta principala sursa de energie, prezentând importanţa deosebita în

realizarea mecanizarii proceselor de producţie la parametrii optimi în toate sectoarele
agricole. În scopul asigurarii unui grad de mecanizare ridicat a lucrarilor horticole, se
impune cunoasterea temeinica si folosirea cu randament ridicat a tractoarelor în scopul
reducerii consumurilor specifice de combustibili, realizarea unui coeficient maxim de
utilizare a puterii, marirea capacitaţii de lucru, reducerea cheltuielilor de producţie si a
termenelor de execuţie a lucrarilor.

2.1.PĂRŢILE COMPONENTE ALE MOTORULUI CU ARDERE

INTERNĂ
Motoarele cu ardere internă cu piston se compun din mecanismul motor
(mecanismul bielă-manivelă) şi din sisteme auxiliare.
La rândul lui, mecanismul motor are părţi fixe (blocul motor, chiulasa, cilindrii,
baia de ulei) şi părţi mobile (grupurile piston, bielele, arborele cotit şi roata volantă) aşa
cum se prezintă în figura 9
Sistemele auxiliare sunt acţionate de către arborele motor şi contribuie activ la
buna funcţionare a motorului. De regulă aceste sisteme sunt pentru: distribuţie,
alimentare cu aer şi combustibil, aprindere, pornire, ungere, răcire, supraalimentare,etc.

16
 Fig 9 Schema de principiu a unui motor în patru timpi
1-cilindru; 2-piston; 3-arbore cotit; 4-bielă; 5-chiulasă; 6-galerie de admisie;
7-galerie de evacuare; 8-bujie; 9-carter superior; 10-reazeme; 11-carter
inferior; SA-supapă de admisie; SE-supapă de evacuare; AD-arbore de
distribuţie

Mecanismul motor
Mecanismul motor asigura spaţiul în care se desfasoara procesele de lucru ale motorului
si transforma miscarea rectilinie-alternativa a pistonului în miscare de rota_ie continua a
arborelui cotit si invers (miscare de rotaţie continua a arborelui cotit în miscare rectilinie-
alternativa a pistonului).
Mecanismul motor se compune din parţi fixe si parţi mobile (mecanism bielamanivela).
Parţile fixe sunt reprezentate prin: blocul cilindrilor, carter, cilindrii si chiulasa. De
regula, blocul cilindrilor este realizat împreuna cu carterul superior ca piesa unica si este
denumit bloc motor sau bloc carter. Par_ile mobile sunt reprezentate prin: piston,
segmenţi, ax piston (bolţ), biela, arbore cotit (arbore motor) si volanta.
Bloc motor este realizat din fonta sau aliaje de aluminiu, prin turnare, sub forma unei
piese unice. La partea superioara se gaseste amplasat blocul cilindrilor, iar la partea
inferioara, carterul superior. Blocul cilindrilor prezinta locasuri pentru cilindri, spaţii
pentru circulaţia lichidului de racire (camasa de racire a cilindrilor), orificii filetate pentru
montarea chiulasei, locasuri pentru tijele împingatoare etc. La partea superioara se
prelucreaza mecanic si se planeaza.
Carterul superior prezinta lagare paliere pentru montarea arbore4lui cotit, canale pentru
circulaţia uleiului, lagare pentru arborele cu came, locasuri pentru montarea tacheţilor,
orificii filetate pentru montarea carterului inferior etc.

17
 Cilindrul asigura spaţiul necesar desfasurarii proceselor de lucru ale motorului. La
partea superioara este închis de chiulasa, iar la partea inferioara de piston, care se
deplaseaza în interiorul lui. Este realizat prin turnare din fonta aliata. Cilindrul poate fi
fix(turnat direct în blocul motor) sau amovibil (demontabil). Cilindrul amovibil poate fi
de tip umed (când lichidul de racire vine în contact cu pereţii sai exteriori), sau uscat
(lichidul de racire vine în contact cu pereţii locasului nu cu cei ai cilindrului). Partea
interioara a cilindrilor este prelucrata mecanic si tratata termic. La cilindrii amovibili
uscaţi este prelucrata mecanic si partea exterioara. Cilindrii amovibili umezi au prelucrata
mecanic numai zona exterioara de la baza, unde sunt prevazute si canale pentru montarea
inelelor sau garniturilor de etansare si un guler de ghidare la partea superioara.
Chiulasa are rolul de a închide cilindrii la partea superioara si este realizata prin
turnare din fonta sau aliaje de aluminiu. La partea inferioara se prelucreaza mecanic si se
planeaza, pentru etansare. Chiulasa prezinta canale de admisie si de evacuare, orificii de
admisie si de evacuare închise de supape, spaţii pentru circulaţia lichidului de racire
(camasa de racire a chiulasei), locasuri pentru montarea injectoarelor, orificii filetate,
locasuri pentru tijele împingatoare etc. Etansarea chiulasei cu blocul cilindrilor se
realizeaza cu ajutorul unei garniturii speciale numita garnitura de chiulasa si este realizata
din klingherit.
Pistonul asigura închide cilindrul la partea inferioara si etansarea acestuia
(împiedica scaparea gazelor în baia de ulei), transmite bielei forţa de presiune a gazelor
arse si asigura ghidarea acesteia. Este realizat din aliaje de aluminiu pentru a avea o masa
redusa ( inerţie mica în punctele moarte). Pistonul este compus din: capul pistonului,
zona de etansare, zona de ghidare, si umerii pistonului. Capul pistonului asigura preluarea
forţei gazelor de ardere.
Arborele motor (arborele cotit) este realizat din fonta maleabila sau oţel aliat. Este
format din:fusuri paliere, fusuri manetoane, braţe de manivela (manivela), flansa pentru
volanta si partea de calare. Fusurile paliere sunt dispuse pe aceeasi linie si servesc la
montarea arborelui în carter prin intermediul lagarelor paliere. Fusurile manetoane sunt
decalate faţa de cele paliere în funcţie de numarul cilindrilor, pe ele se monteaza bielele
prin intermediul capului mare. Fusurile paliere si manetoane sunt prelucrate mecanic
foarte fin si tratate termic pentru marirea duritaţii. Braţele de manivela fac legatura între
fusurile paliere si fusurile manetoane. Partea de calare este prevazuta cu locasuri de pana
pentru montarea roţilor dinţate, de lanţ sau de cure. De cele mai multe ori arborele motor
este prevazut cu canale interioare pentru circulaţia uleiului între fusurile paliere si fusurile
manetoane.
Arborele cotit însumeaza lucrul mecanic produs în fiecare cilindru si-l trimite
utilizatorului si sistemelor auxiliare ale motorului.
Volanta are rolul de uniformizare a miscarii de rotaţie a arborelui cotit. Ea
înmagazineaza energia din timpul activ (detenta) si o cedeaza pentru executarea timpilor
pasivi (admisie, comprimare, evacuare) ai ciclului motor.

Sistemul de alimentare al motoarele cu aprindere prin

comprimare
Sistemul de alimentare al motoarele cu aprindere prin comprimare are rolul de a pastra
în imediata apropiere a motorului o cantitate de carburant necesara funcţionarii acestuia
pe durata unui schimb de lucru, de a curaţa de impuritaţi

18
carburantul si aerul care patrund în cilindrii si de a introduce carburantul sub forma de
picaturi fine în cilindrii motorului în funcţie de sarcina acestuia, la momente bine
determinate de diagrama de funcţionare a motorului si în ordinea de funcţionare a
cilindrilor. Sistemul de alimentare are în componenţa doua parţi principale: partea de
alimentare cu carburant si partea de alimentare cu aer. Partea de alimentare cu
carburant (fig. 9) are în componenţa: rezervor de combustibil, robinet de trecere, pompa
de alimentare, filtre de motorina (grosier si fin) pompa de injecţie, regulator de turaţie,
injectoare, sistem de usurare a pornirii pe timp rece, conducte de joasa presiune, conducte
de înalta presiune, conducte de retur a combustibilului de la pompa de injecţie si de la
injectoare. Partea de alimentare cu aer are în componen_a: filtru de aer de tip mixt,
racord de legatura, galerie de admisie.
Funcţionare. Carburantul din rezervor ajunge la pompa de alimentare prin cadere sau
aspiraţie, care realizeaza o presiune de 2 – 4 barri, necesara învingerii rezistenţei opusa de
filtrele de combustibil, care reţin impuritaţile. Combustibilul filtrat ajunge în pompa de
injecţie care ridica presiunea pâna la valoarea presiunii de injecţie, dozeaza combustibilul
în funcţie de sarcina motorului, o distribuie la injectoare în ordinea de funcţionare a
cilindrilor si la momente bine determinate de diagrama de funcţionare a motorului.

Figura 9. Schema sistemului de alimentare la MAC: 1 – rezervor de

combustibil; 2 – robinet de trecere; 3 – pompa de alimentare; 4 – filtru grosier de
combustibil; 5 – filtru fin de combustibil; 6 – pompa de injec_ie; 7 – regulator de tura_ie;
8 – injectoare; 9 – conducte de joasa presiune; 10 – conducte de înalta presiune; 11 –
conducta de retur a surplusului de combustibil de la pompa de injec_ie; 12 - conducta de
retur a surplusului de combustibil de la injectoare. Regulatorul de tura_ie regleaza tura_ia
motorului în func_ie de sarcina acestuia prin modificarea debitului.
Elementul de baza în cadrul sistemului de alimentare la MAC îl reprezinta pompa de
injecţie. Pompele de injecţie pot fi de doua feluri: pompe de injecţie cu elemenţi în linie si
pompe de injecţie cu rotor de pompare si distribuţie.

19
 Sistemul de ungere mixt (fig.10) este cel mai raspândit deoarece îmbina avantajele
ungerii prin stropire cu cele ale ungerii prin presiune. Piesele cu jocuri mari de montaj se
ung prin stropire, iar cele cu jocuri mici de montaj se ung prin presiune.
Figura 10. Schema

sistemului de ungere mixt: 1 – baie de ulei; 2 – pompa de ulei; 3 – filtru de ulei; 4 –

radiator de ulei; 5 – rampa principala; 6 – canale verticale pentru ulei; 7 – rampa
culbutorilor.
Funcţionare. Uleiul din baie este absorbit de pompa de ulei prin intermediul sorbului si
trimis sub presiune la filtrul de ulei. Dupa filtrare, uleiul este dirijat fie la radiatorul de
ulei (când temperatura este ridicata) si apoi la rampa, sau direct la rampa principala, când
uleiul este rece. Prin canale, uleiul ajunge la lagarele paliere si manetoane ale arborelui
motor, pe care le unge prin presiune. De la lagarele paliere ale arborelui motor, uleiul
ajunge la lagarele paliere ale arborelui cu came si la culbutori care sunt unsi prin
presiune. Celelalte piese ale motorului sunt unse prin stropire. Ungerea prin stropirea este
realizata în principal de capul mare al bielei.

Sistem de racire indirecta cu circulaţie forţata si termostat (fig. 11) este cel mai
utilizat sistem de racire, asigurând atingerea regimului termic optim de funcţionare al
motorului în cel mai scurt timp, indiferent de anotimp si un regim termic constant.
Sistemul este compus din urmatoarele parţi: radiatorul de apa, ventilatorul, pompa de apa,
termostatul, camasa de racire a cilindrului, camasa de racire a chiulasei, racorduri de
legatura si termometrul.

20
 Figura 11. Schema

sistemului de racire indirecta cu circula_ie for_ata si termostat: 1 – camasa de racire a

chiulase; 2 - camasa de racire a cilindrilor; 3 – radiator de apa; 4 – ventilator; 5 – pompa
de apa; 6 –termostat.
Lichidul de racire refulat de pompa de apa patrunde în camasa de racirea cilindrilor, trece
apoi în camasa de racire a chiulasei. Dupa ce raceste cilindrii si chiulasa, lichidul ajunge
la termostat si în funcţie de temperatura acestuia comanda: trecerea lichidului direct la
pompa de apa , daca temperatura este sub temperatura optima de funcţionare a motorului
(sub 75 – 850C) ,care îl retrimite în blocul cilindrilor si la chiulasa constituind circuitul
scurt, sau catre radiator, când motorul se încalzeste si se impune racirea lui, radiatorul
cedeaza caldura aerului din mediul înconjurator, lichidul racit este aspirat de pompa de
apa din bazinul inferior al radiatorului si retrimis în blocul cilindrilor si chiulasa (legatura
dintre pompa de apa si termostat se închide), constituind circuitul lung al lichidului de
racire.

21
2.2.Transmisia tractoarelor

Transmisia tractorului reprezinta totalitatea mecanismelor prin care se transmite miscare

la organele de deplasare ale tractorului reprezentate prin roţi sau senile.
Clasificarea transmisiilor se face dupa mai multe criterii: dupa modul de transmitere a
miscarii, dupa modul de variaţie a vitezei si dupa sistemul de deplasare.
Dupa modul de transmitere a miscarii de la motor la organele de deplasare ale tractorului
transmisiile pot fi: transmisii mecanice, transmisii hidraulice, transmisii electrice,
transmisii combinate (care îmbina elemente mecanice si elemente hidraulice).
Dupa modul de variaţie a vitezei pot fi: transmisii în trepte si transmisii fara trepte.
Transmisiile mecanice în trepte sunt cele mai raspândite datorita simplitaţii constructive
si siguranţei în funcţionare. În funcţie de organele de deplasare ale tractorului,
transmisiile mecanice difera între ele din punct de vedere al parţilor componente.
În figura 12. se prezinta schema unei transmisii mecanice destinata tractoarelor pe roţi. O
astfel de transmisie cuprinde urmatoarele parţi componente: ambreiaj principal, reductor
planetar, cutie de viteze, transmisia centrala, diferenţial, transmisii finale si roţi motoare.

Figura 12. Schema

unei transmisii mecanice pentru tractoarele pe roţi:

MT – motor termic; AP – ambreiaj principal; RP – reductor planetar; CV – cutie viteze;
TC – transmisie centrala; D – diferenţial; TF – transmisie finala; RM – roţi motoare.

Ambreiajul principal este un cuplaj de legatura intermitent, asigurând cuplare

progresiva a motorul termic la celelalte parţi componente ale transmisiei si decuplarea
motorului de la transmisie.
Reductorul planetar realizeaza dublarea numarului de trepte de viteza si este specific
tractoarelor agricole.
Cutia de viteze are rolul de a realiza viteze diferite de deplasare a tractorului în funcţie
de sarcina concreta, mersul tractorului înapoi si oprirea tractorului cu motorul în
funcţiune.

22
Transmisia centrala schimba planul de transmitere a miscarii cu 900 si realizeaza prima
mare demultiplicare a turaţiei.
Diferenţialul are rolul de a transmite turaţii diferite la roţile motoare când tractorul se
deplaseaza în linie dreapta, pe teren denivelat, sau în curbe si turaţii identice când
tractorul se deplaseaza în linie dreapta, pe teren plan. Transmisiile finale realizeaza
ultima mare demultiplicare si sunt specifice tractoarelor.

MAŞINI AGRICOLE 2

1Masini de lucrat solul

1.1Pluguri

Plugul este destinat pentru executarea arăturii. Arătura constă în tăierea şi deplasarea
laterala a brazdei concomitent cu răsturnarea şi mărunţirea acesteia. Arătura se execută la
diferite adâncimi în funcţie de felul solului şi cultura respectivă putând fi :
-superficialaă, la adâncimi de 15-19cm
-normală la adâncimi de 20-25 cm
-adâncă la 26-30 cm
-foarte adâncă la 31-40 cm
-arătură de desfundat la 50-80 cm.
În anumite condiţii arătura se poate executa în două straturi din care stratul de la
suprafaţă cu rasturnarea brazdei şi stratul inferior prin afânare fără răsturnarea brazdei
(de exemplu pe soluri cu stratul fertil cu o adâncime mica, de numai 18-25 cm.)
Principalele cerinţe agrotehnice pentru o arătură de calitate sunt :
- să se execute cât mai curând după recoltare
- să se respecte adâncimea prescrisă ; adâncimea medie a arăturii poate diferi de
adâncimea pescrisă cu cel mult + sau – 1 cm ;
- adâncimea arături să fie cât mai uniformă, pe întreaga parcelă ;
- brazdele să fie încheiate uniform fără a ieşi în evidenţă îmbinarea între brezdele
de la trecerile alăturate ale plugului ;
- miriştea să fie cât mai bine îngropată
- solul arat să fie cât mai bine mărunţit
- coamele şi şanţurile dintre postate să fie cât mai mici
- să nu rămână greşuri , capetele parcelei să fie compet arate
- pe terenurile în pantă arătura trebuie să se execute pe direcţia curbelor de nivel
Plugurile pot fi grupate după următoarele criterii :
- după destinaţie : universale sau speciale (pentru vii, livezi, pante etc.)
- după felul tracţiunii : cu tracţiune animală sau mecanică ; cele cu tracţiune
mecanică pot fi tractae purtate sau semipurtae
- după sensul de răsturnare a brazde ; cu unsens de răsturnare (pluguri obişnuite )
sau cu două sensuri (reversibile).

23
Părţile comonente ale plugului

Plugul este format din organe active şi organe ajutătoare. Organele active au o
acţiune directă asupra solului pe care îl prelucrează, iar organele ajutătoare servesc pentru
susţinerea deplasarea şi reglarea organelor active.

Organele active ale plugului

Principalul organ al plugului este trupiţa. Pe lângă aceasta plugul mai poate fi
echipat cu organe active ca : antetrupiţă, cuţit disc sau cuţit lung şi scormonitori fig.1.
Trupiţa fig.2 este formată din brăzdarul 1, corman 2, plazul 3 şi bârsa, piesa pe
care se montează aceasta şi care se fixează la cadrul pulugului sau la un suport
inermediar numit grinde 4. La cormană poate fi prevăzută cu o cormană suplimentară 5
ca adaos la partea superioară şi un prelungitor 6 la aripa cormanei ; la plazul ultimei
trupiţe se montează călcâiul 7.
Trupiţa prelucrează o fâşie de sol numită brazdă fig 3. caracterizată printr-o
anume lăţime b şi adâncime a. Fundul brazdei este tăiat de brăzdar iar peretele lateral al
brazdei de comană. În timpul înaintări trupiţei brazda este ridicată de pe brăzdar pe
cormană, unde este deplastă lateral, mărunţită şi răsturnată. În procesul de lucru al trupiţei
cormana ajută la mărunţirea şi îngroparea resturilor vegetale la adâncimi mai mari de
lucru iar prelungitorul la aripa cornanei contribuie la o mai bună răsturnare a brazdei.

24
 Brăzdarul trupiţei reprezintă principala piesă de uzură a plugului de care depinde
în mare măsură capacitatea de pătrundere a plugului în sol şi stabilitatea sa în lucru.
Brăzdarul are o formă trapezoidală fig 4 putând fi de tip trapezoidală simplu 1- pentru
soluri uşoare cu vârf daltă 2 sau daltă cu pinten lateral 3- pentru soluri mijlocii-grele, sau
cu vârf daltă reglabilă 4- pentru soluri cu incluziuni pietroase. Vârful proeminent al
brăzdarului ajută la pătrunderea trupiţei în sol. Brăzdarul se uzează repede şi trebuie
ascuţit deseori. Grosimea brăzdarului pe muchia tăietoare este de 0,5- 1 mm .
Pentru mărirea rezistenţei la uzură brăzdarul se confecţionează dintr-un oţel special şi se
tratează termic prin călire şi revenire. În ultimul timp se folosesc brăzdare pe spatele
cărora se depune prin sudură un strat din material dur cu grosimea de 1,5- 1,7 mm, pe o
lăţime de 20-30 mm de la tăiş. Aceste brăzdare se auto ascut în timpul lucrului prin uzura
mai rapidă a stratului mai puţin dur de pe suprafaţa activă astfel încât muchia tăietoare
este dată de statul inferior cu duritate mai mare.

25
Plazul are formă dreptunghiulară şi serveşte pentru echilibrarea trupiţei, respectiv a
plugului orizontal şi vertical, sprijinindu-se pe peretele şi fundul brazdei. Călcâiul
plazului reprezintă o piesă de uzură care se reglează în plan vertical. Călcâiul se
montează de obicei la ultima trupiţă a plugului, pe un plaz mai lung decât la trupiţele
anterioare.

Condiţii de montare a trupiţei

Suprafaţa brăzdarului şi cormanei trebuie să se îmbine la acelaşi nivel sau cel mult
brăzdarul să fie cu max 1 mm mai sus faţă de cormană. Conturul anterior al cormanei, in
dreptul peretelui brazdei trebuie fi în continuare conturului anterior al brăzdarului sau să
fie retras faţă de brăzdar cu max 3 mm. În cazul plugurilor care au brazdă cu daltă
reglabilă lama brăzdarului trebuie să se îmbine cu data şi să nu existe spaţiu între lama de
brăzdat şi dalta reglabilă. Capetele şuruburilor trebuie să fie la nivelul suprafeţei active
sau cel mult cu 1 mm înăuntru. Capătul posterior al şuruburilor şi piuliţelor de la brăzdar
trebuie să nu atingă fundul brazdei. Ne respectarea regulilor de montare a trupiţei duce la
arderea solului pe organele active, la creşterea rezistenţi la tracţiune şi înfundări.
Antetrupiţa şi scormonitorul

Sunt organe active destinate pentru îmbunătăţirea calitativă a arăturii în anumite condiţii
de sol. Antetrupiţa asigură o îngropare superioară a miriştei şi îngrăşămintelor împrăştiate
la suprafaţa solului şi mărunţirea mai bună a solului. În acest scop , antetrupiţa
reprezintă o trupiţă de dimensiuni mai mici care se montează in faţa trupiţei şi
prelucrează o brazdă cu lăţimea şi adâncimea egală cu aproximativ 1/3-2/3 din lăţimea şi
adâncimea de lucru a trupiţei.

1.2. Alte masini de lucrat solul

26
a) Grape cu discuri. Destinaţia principală a grapelor este de a prelucra superficial solul,
la adâncimi variabile, prin afânarea terenului, spargerea bulgărilor, micronivelarea
suprafeţei terenului, spargerea crustei solului şi distrugerea buruienilor mici. Grapele se
mai folosesc pentru grăparea semănăturilor, a pajiştilor, pentru îngroparea în sol a
seminţelor rnici şi a îngrăşămintelor
Grapele cu discuri sunt utilizate la discuirea arăturilor, pregătirea terenului în vederea
semănatului, la grăparea miriştii, a porumbiştii, a terenurilor cu masă vegetală bogată,

pentru distrugerea resturilor vegetale şi uşurarea lucrărilor de arat, la grăparea pajiştilor în

vederea reânsămânţării, la lucrările de întreţinere a solului în vii şi lirzi, la grăparea
terenurilor proaspăt defrişate, mlăştinoase sau înţelenite fig 6.

Fig. 6 - Grapă cu discuri :

1 – cadru ; 2 – baterie cu discuri ; 3 – discuri ; 4 – lagăre ; 5 – bara suport a roţilor de transport şi
de limitare a adâncimii de lucru ; 6 – roţi ; 7 – cilindrul hidraulic (de forţă) ce acţionează asupra
mecanismului de ridicare a grapei din poziţie de transport în poziţie de lucru şi invers ; 8 –
mecanismul de trecere a grapei din poziţie de transport în poziţie de lucru şi invers ; 9 –
dispozitivul de tracţiune ; 10 – răzuitor ; 11 – dispozitivul de reglare a orizontalităţii cadrului ; 12
– furtunul pentru conducerea uleiului ; 13 – bucşe de distanţare ; 14 – bolţuri de reglare a
unghiului de atac al bateriilor cu discuri

După destinaţia lor grapele cu discuri pot fi pentru culturi de câmp, pentru vii,
pentru livezi. Grapele pot fi folosite pentru condiţii de lucru uşoare, mijlocii şi grele, pe
terenuri plane şi în pantă. Deosebirile între grape, din acest punct de vedere sunt numai în
ceea ce priveşte dimensiunile discurilor, dispozitivul de cuplare la tractorul cu care se

27
lucrează şi greutatea ce revine pe un disc. Discurile sunt concave, cu muchia lisă (fig. 7,
a) sau crestate (fig. 7, b). Cele crestate au o acţiune mai energică asupra solului şi
patinarea lor faţă de sol este mai redusă

b) Grape cu colti. Colţii pot avea diferite forme (fig. 57), în funcţie de destinaţia pe care o
au grapele cu colţi. Pentru grăparea solului cu rezistenţă diferită la adâncimi normale, se
utilizează colţi cu secţiunea pătrată şi vârful drept ; pentru adâncimi mai mari şi pentru
pajişti se folosesc colţi cu secţiunea pătrată şi cu vârful curbat (Fig. 8, a) ; pentru grăparea
solurilor, cu rezistenţă mică, a semănăturilor, a terenului tasat sau modelat, se folosesc
colţi cu secţiune circulară sau eliptică (fig. 8, b), iar pentru grăparea energetică şi la
adâncimi mari a pajiştilor, se folosesc colţi în formă de lame tăietoare (fig. 8, c).

Fig. 7. - Forma discurilor

28
 Fig. 8 - Forme de colţi de grape
c) Tavalugi. Destinaţia principală a tăvălugilor este de a tasa solul, reducând astfel
gradul de afânare al acestuia, de a sfărâma bulgării existenţi la suprafaţa solului, de a
distruge crusta formată, de a efectua o uşoară netezire a suprafeţei terenului, de a executa
o mărunţire mai pronunţată la suprefaţa solului şi o îndesare în profunzime a acestuia, de
a presa culturile folosite ca îngrăşământ verde şi gunoiul de grajd, pentru a uşura lucrările
de încorporare a acestora în sol, precum şi de a presa unele culturi agricole în primăvară,
când datorită îngheţurilor şi dezgheţurilor repetate, plantele răsărite s-au desprins de sol,
pentru a realiza un contact mai intim între acestea şi sol.Fig.9.

Fig. 9. - Principalele părţi componente ale secţiilor de tăvălugit :

a – secţie de tăvălug cu suprafaţa organului de lucru netedă ; 1 – cilindru ; 2 – gura de umplere cu
apă sau cu nisip a cilindrului ; 3 – rama secţiei ; 4 – dispozitivul de tracţiune ; b – secţia unui
cilindru de tăvălug cu suprafaţa denivelată : 1 – manta netedă a cilindrului ; 2 – mantaua
denivelată a cilindrului ce se montează peste mantaua netedă ; 3 – axul cilindrului

Clasificarea tăvălugilor se face în funcţie de profilul suprafeţei active a organelor de

lucru. Din acest punct de vedere se deosebesc :
 tăvălugi cu suprafaţa activă a orgenelor de lucru netedă (fig. 9) ;
 tăvălugi cu suprafaţa activă a orgenelor de lucru denivelată (fig. 10).

29
Fig. 10 - Secţii de tăvălugit cu suprafaţa organului de lucru denivelată :
a – de tip cu inele groase ; b – de tip cu Cambridge ; c – de tip Croskill ; d – de tip inele subţiri ; 1
– organele de lucru ; 2 – rama secţiei ; 3 – dispozitivul de tracţiune
d)Combinatoare. Combinarea organelor de lucru este foarte variată, putându-se
cupla câte două sau trei tipuri de organe de lucru de la grape, cultivatoare şi tăvălugi.
Cele mai frecvente tipuri de combinatoare (fig. 11) folosite sunt:
- combinatorul format din cultivatorul destinat pentru cultivaţie totală, echipat
cu săgeţi cu aripi egale şi grapă rotativă cu vergele, prevăzută de obicei cu două baterii ;
- combinatorul format din cultivatorul destinat pentru cultivaţie totală (fig.11, a)
echipat cu gheare de suport elastic 1 şi grapa rotativă cu vergele 2, prevăzută de obicei cu
două baterii ;
- combinatorul cu discuri 1 şi cultivatorul cu săgeţi cu aripi egale înguste 2,
folosite pe cadrul 3 sprijinit pe două roţi (fig. 11, b) ;
- combinatorul format dintr-un cultivator destinat pentru cultivaţie totală,
echipat cu dălţi sau gheare pe suporţi elastici, o grapă rotativă cu vergele cu două baterii
şi un tăvălug inelar.
Aceste combinatoare se recomandă în special pentru pregătirea terenului în
vederea semănatului la culturile de legume, sfeclă de zahăr, ierburi şi pregătirea terenului
în vederea semănatului la culturile de câmp.

30
 Procesul de lucru al acestor combinatoare este determinat de maşinile
componente. Aşadar înafară de combinatoare, se folosesc şi maşinile combinate de
prelucrat solul, care execută la o trecere mai multe lucrări diferite. Cele mai frecvente
combinaţii sunt între freze şi maşini de semănat, între grape oscilante şi maşini de
semănat sau între grape sau combinatoare şi maşini de erbicidat.
e) Masini de sapat gropi. Principala destinaţie a acestei categorii de maşini este
săparea gropilor în vederea plantării viţei de vie, a puieţilor de pomi şi a stâlpilor, a
aracilor şi executarea gropilor pentru scurgera apelor care stagnează la suprafaţa solurilor
impermeabile.
Gropile care pot fi executate cu aceste maşini au următoarele dimensiuni :
adâncimea între 400 şi 800 mm şi diametrul între 250 şi 1000 mm.
Maşinile de săpat gropi se clasifică :
 după modul de executare a gropilor : maşini de săpat gropi centric şi
excentric faţă de axa tractorului ;
 după funcţionare : maşini cu funcţionare continuă sau discontinuă a
burghiului, maşini cu avans liber sau forţat al burghiului ;
 după acţionare : maşini de săpat gropi tractate sau purtate, acţionate de la
priza de putere, hidrostatic sau cu motor propriu de acţionare.
Celel mai răspândite tipuri de maşini de săpat gropi sunt cele universale, purtate şi
acţionate de la priză, cu funcţionare discontinuă şi cu avans liber sau forţat al burghiului.
Fig.12.

31
Fig. 102 - Combinatoare

32
 Fig. 12. - Maşinăde săpat gropi purtată acţionată de la priza de putere universală cu
acţiune discontinuă şi cu avans forţat al burghiului

2 Maşini pentru administrarea îngrăşămintelor În general, după

natura lor, îngrăşămintele care sunt administrate cu maşini sunt minerale şi organice.
Îngrăşămintele minerale se prezintă sub formă solidă în stare pulverulentă,
cristalizată sau granulată — azotat de amoniu, sulfat de amoniu, azotat de sodiu, sulfat de
potasiu, sare potasică, superfosfat, făină de fosfaţi — şi sub formă lichidă — ape
amoniacale, amoniac anhidru, amoniacaţi etc.
Îngrăşămintele organice se prezintă sub formă solidă (gunoi de grajd, compost,
turbă etc.) şi sub formă lichidă (must de grajd, urină etc.).
Amendamentele, piatra de var, gipsul, marna etc. se prezintă sub formă solidă, în
stare măcinată (concasată).
Administrarea îngrăşămintelor şi a amendamentelor se poate face prin
împrăştierea lor pe suprafaţa solului sau prin încorporare în sol, în cantităţi stabilite de
agrotehnică cu scopul de a mări fertilitatea solului şi a asigura plantelor substanţe
necesare pentru buna lor dezvoltare.
Destinaţia principală a maşinilor este de a asigura o repartizare uniformă a
îngrăşămintelor sau a amendamentelor pe sol sau în sol, în cantităţi constante la unitatea
de suprafaţă, conform cerinţelor stabilite de agrotehnică, în funcţie de sol şi cultură,

33
specific fiecărui fel de îngrăşământ sau amendament utilizat.

Fig. 13. — Schema unei maşini pentru admnistrat îngrăşăminte minerale solide, de tip
tractat cu aparat de distribuţie de tip centrifugal :
1 — şasiul ; 2 — suportul cutiei (buncărului) ; 3 — cutia (buncărul) rezervorului ; 4 —
osia :
5 — roţi pneumatice în tandem oscilant ; 6 — bara de tracţiune ; 7 — cric pentru suportul
barei de tracţiune ; 8 — discul aparatului de distribuţie ; 9 — transmisia cardanică ; 10 —
dispozitivul de cuplare a transportorului de pe f'undul cutiei 1a axul de acţioatare

Clasificarea cea mai uzuală este după felul materialului pe care îl administrează.
Din acest punct de vedere, maşinile se clasifică în :
- maşini pentru administrat îngrăşăminte minerale solide şi amendamente (fig.
13);
- maşini pentru administrat îngrăşăminte organice solide (fig.14.) ;
- maşini pentru administrat îngrăşăminte lichide, minerale şi organice(fig.15) ;
- maşini pentru sfărâmat şi cernut îngrăşăminte minerale solide ;
- maşini pentru încărcat îngrăşărninte şi amendamente ;
- maşini pentru sfărâmat şi încărcat îngrăşăminte şi amendamente.
După modul cum se administrează îngrăşămintele, maşinile se clasifică în :

34
 — maşini care împrăştie îngrăşăminte sau amendamente pe suprafaţa solului ;
maşini care încorporează în sol îngrăşămintele, la diferite adâncimi, separat sau
concomitent, cu executarea altor lucrări (semănat, prăşit, afânarea solului etc.).
Maşinile se mai clasifică după felul tracţiunii, în maşini cu tracţiune mecanică
(semipurtate, purtate sau montate pe avioane sau elicoptere) şi cu tracţiune animală.

Fig.14. Maşina pentru administrat îngrăşăminte organice solide.a)orizontala, b)verticala

Îngrăşămintele organice lichide se împrăştie pe suprafaţa solului cu maşini de

tipul remorcilor cisterne, compuse dintr-un şasiu susţinut pe două roţi, pe care se
montează o remorcă, o pompă centrifugă, o pompă cu vacuum, filtre, dispozitive de
împrăştiere, conducte, sorb, robinete, furtunuri, mecanisme de comandă şi transmisie.
Îngrăşământul organic lichid (mustul de grajd), colectat în bazine de colectare,
amplasate lângă adăposturile de animale, este scos de maşină, transportat şi împrăştiat

35
 pe sol (fig. 15.).

Fig. 15. — Schema procesului de lucru al unei remorci cisterne pentru împrăştierea
îngrăşămintelor organice lichide :
a — alimentarea maşinii ; 1 — cisternă ; 2 — pompă de vacuum ; 3 — conductă
de alimentare : 4 — conductă de sorb ; 5 — robinet ; h — adâncimea maxima a
fosei (7 m) ; b — împrăştierea lichidului ; 1 — cisternă ; 2 — pompă centrifugă ;
3, 4 — robinete ; 6 — filtru ; 7 — conductă internă de refulare ; 8 — conductă
externă de refulare ; 9 — aspensor ; c — împrăştierea lichidului mai vâscos ; 1 —
cisternă ; 2 — pampa ; 3 — conductă ; 4 — aspersor ; 5, 6 — robinete ; d —
descărcarea lichidului din cisternă : 1 — pompa centrifuga ; 2 — cisternă ; 3 —
conductă interioară de refulare ; 4 — conductă de golire

Cisterna se umple cu lichid, prin intermediul pompei cu vacuum, care creează în

acelaşi timp şi o presiune în cisternă, în scopul golirii acesteia. Pompa centrifugă
serveşte pentru refularea lichidului către dispozitivele de împrăştiere, care sunt
aspersoare sau palete deflectoare.

Filtrele au rolul de a filtra lichidul pentru a se evita înfundarea pompelor şi a

aspersoarelor.

Adâncimea maximă de la care se poate alimenta o astfel de maşină este de

circa 7 m.

În agricultură se folosesc remorci cisterne de tip RCU – 4 care au o capacitate a

36
cisternei de 4 m3, un debit al pompei centrifuge de 2 m3/min, la o turaţie de 3 280
rot/min, iar pompa de vacuum creează o depresiune de circa 8,5 N/cm2 (0,85
kgf/cm2).

37
 3 Maşini de semănat şi plantat

Maşinile de semănat sunt folosite la semănatul culturilor agricole. Lucrarea

executată de maşinile de semănat constă în repartizarea uniformă a seminţelor pe unitatea
de suprafaţă şi îngroparea acestora la o adâncime stabilită, în funcţie de cerinţele fiecărei
culturi.
După metoda de semănat, maşinile de semănat se pot clasifica în două grupuri,
reprezentate prin :
— maşini de semănat în rânduri ;
— maşini de semănat în cuiburi.
Maşinile de semănat în rânduri sunt folosite pentru semănatul cerealelor păioase,
legumelor. inului, cânepei, ierburilor etc. Aceste maşini efectuează semănatul în rânduri,
de obicei la distanţa între rânduri de 12-15 cm. Ele pot efectua semănatul în rânduri şi la
distanţe mai mari sau semănatul în benzi.

Maşinile de semănat în cuiburi sunt folosite pentru semănatul culturilor prăşitoare

: porumb, soia, fasole, sfeclă de zahăr, floarea-soarelui etc. Aceste maşini realizează
îngroparea în sol, la fiecare cuib, a unei seminţe sau a unui grup de 2 - 3 seminţe.
Datorită faptului că aceste maşini asigură semănatul la distanţe între cuiburi pe
rând aproximativ constante (cu abateri mici de la distanţa reglată) şi acelaşi număr de
seminţe în fiecare cuib, ele se mai numesc maşini de semănat de precizie.

După destinaţie, maşinile de semănat pot fi : universale, speciale şi combinate.

Maşinile de semănat universale sunt folosite pentru semănatul mai multor culturi,
în rânduri sau în cuiburi. Acest grup de maşini este cel mai raspândit.
Maşinile de semănat speciale sunt folosite numai pentru semănatul unor anumite
culturi (de ex : bumbac, sfeclă, legume, ierburi etc.).
Maşinile de semănat combinate realizează semănatul concomitent cu executarea

38
uneia sau a mai multor lucrări. Astfel există : maşini combinate de semănat şi încorporat
îngrăşăminte ; maşini de semănat şi aplicat erbicide ; maşini de semănat, încorporat
îngrăşăminte, încorporat insecticide şi aplicat erbicide.
Pentru efectuarea mai multor operaţii, concomitent cu semănatul au fost create
agregate combinate de pregătire a solului, semănat, aplicat îngrăşăminte, insecticide şi
erbicide.
Maşinile de semănat pot fi tractate sau purtate.

3.1. Maşini de semănat în rânduri

Maşina de semănat este formată dintr-un cadru, susţinut pe două roţi, pe care şi
de care sunt montate următoarele părţi componente : cutia de seminţe cu aparatele de
distribuţie, tuburile de conducere a seminţelor, brăzdarele, transmisia pentru acţionarea
aparatelor de distribuţie şi marcatoare.

În figura 16. se arată schema unei maşini de semănat purtate.

De cadrul 1 al maşinii, prevăzut cu triunghiul de prindere 2, sunt montate
următoarele părti : cutia de seminţe 3, prevazută cu agitatorul de seminţ 4 şi aparatele de
distribuţie 5, tuburile de conducere 6, brăzdarele 7 şi roţile 8. Acţionarea aparatelor de
distribuţie 5 şi a agitatorului de seminţe 1
se face de la una din roţile 3, prin întermediul unei transmisii. Pentru acoperirea
seminţelor şi netezirea solului
este prevăzută grapa cu inele 9.
Pentru afânarea solului tasat de
roţile tractorului se prevăd
scormonitoare ce se montează pe
cadrul maşinii.
Pentru conducerea
agregatului de semănat în timpul
lucrului, maşina este prevăzută
cu două marcatoare, montate
ărticulat de părţile laterale, din

39
dreapta şi din stânga, ale cadrului.

Fig. 16. – Schema maşinii de semănat purtate

Trecerea în poziţia de transport a maşinii se face prin ridicarea acesteia, prin
intermediul mecanismului de suspendare al tractorului. La trecerea maşinii din poziţia
de transport în poziţia de lucru este necesar ca mai întâi roţile maşinii să atingă solul şi
apoi brăzdarele să intre în sol. În acest scop, maşinile de semănat purtate se prevăd cu
mecanisme de protejare a brăzdarelor
3.2. Maşini de semănat în cuiburi

Principalele părţi componente ale unei .maşini purtate de semănat în

cuiburi sunt arătate în figura 17. Maşina este formată dintr-un cadru 1 care se
sprijină în timpul lucrului pe două roţi 2, de care se montează secţiile de
semănat. Cadrul 1 este prevăzut cu un triunghi de prindere 3. De cadrul 1 în
părţile laterale, sunt montate cele două marcatoare.
Secţiile de semănat se montează articulat de cadrul maşinii, putând
astfel urmări denivelările terenului. Fiecare secţie de semănat este formată
dintr-un cadru pe care sunt montate cutia de seminţe 4, aparatul de distribuţie
5, brăzdarul 6 şi roata de tasare-acţionare 7.
Acţionarea aparatului de distribuţie se face de la roata de tasare-
acţionare, prin intermediul unei transmisii cu lanţ. Această roată, pe lângă rolul
de roată de acţionare, efectuează şi tasarea fâşiei în care s-a efectuat
semănatul.În cazul maşinilor de semănat în cuiburi, 1-a care distribuţia
seminţelor se face pneumatic, se prevede şi un ventilator exhaustor 8, care
absoarbe aerul din camerele de depresiune ale aparatelor de distribuţie.
Legătura dintre camerele de depresiune a aparatelor de distribuţie şi
gura de ăspiraţie a ventilatorului exhaustor se face prin intermediul furtunurilor
9. Acţionarea ventilatorului exhaustor se face de la priza de putere a
tractorului.

40
Fig. 17. — Schema maşinii de semănat în cuiburi
Maşinile combinate de semănat în cuiburi includ în componenţa lor şi alte părţi, în
funcţie de destinaţia acestora. Astfel, la maşinile combinate de semănat şi încorporat
îngrăşăminte, pe maşină se prevăd echipamente de încorporat îngrăşăminte, încorporarea
îngrăşămintelor făcându-se pe părţile laterale ale rândului de seminţe.
Aparatele cu distribuţie mecanică pot fi cu discuri cu orificii, cu discuri cu
alveole, cu tambur cu
alveole şi cu bandă cu orificii. În cazul acestor aparate, antrenarea seminţelor se face
prin intrarea acestora în orificii sau alveole. După intrarea seminţei în orificiu sau
alveolă, sămânţa este transportată şi evacuată spre brăzdar.
La aparatele cu distribuţie pneumatică, antrenarea seminţelor se face datorită creării
în dreptul orificiilor unui disc a unei diferenţe de presiune.

În figura 18. se arată schema unui aparat cu distribuţie pneumatică Aparatul se

compune dintr-un disc 1 cu orificii circulare, dispuse la distanţe egale.

orificii circulare, dispuse la distanţe egale.

41
Fig. 18. – Aparat cu distribuţie pneumatică

Discul 1 este dispus vertical, fiind montat pe arboreal 2. Arborele 2 primeşte mişcarea
de rotaţie în timpul lucrului de la roata de tasare-acţionare, printr-o transmisie cu lanţ .
Într-o parte a discului se găsaşte camera de alimentare 3, în care se află seminţele. În
această cameră este presiune atmosferică. În cealaltă parte a discului este un corp
prevăzut cu cameră de depresiune 4. Această cameră reprezintă o cavitata circulară
dispusă în zona orificiilor (marginile camerei de depresiune sunt reprezentate punctat).
Camera 4 este legată prin intermediul conductei 5 la un ventilator exhaustor.
Ventilatorul exhaustor aspiră permanent aer din camera 4. Ca urmare, în această cameră
se crează o depresiune.

Datorită faptului că între cele două părţi ale discului se creează o diferenţă de
presiune, în timpul funcţionării aparatului, spre fiecare orificiu al discului va fi presată
câte o sămânţă. Fiecare sămânţă se va menţine în dreptul orificiului atâta timp cât va
exista diferenţa de presiune, respectiv cât orificiul se va găsi în zona camerei de
depresiune. Discul rotindu-se, seminţele antrenate de orificii vor fi scoase din camera de
alimentare. În partea inferioară a aparatului terminându-se camera de depresiune,
presiunea între cele două părţi ale discului se va egala. Ca urmare, seminţele, sub

42
acţiunea greutăţii proprii, se vor desprinde de pe disc şi vor cădea în brăzdar. Pentru
agitarea seminţelor este prevăzută rozeta 6, montată pe arborele 2. Îndepărtarea
surplusului de seminţe antrenate de orificii se face cu ajutorul furcii 7.

Maşinile echipate cu astfel de aparate se prevăd cu discuri cu diametrul

orificiilor diferit, pentru a putea semăna seminţe de dimensiuni diferite. De asemenea,
aceste aparate se prevăd cu discuri cu număr de orificii diferite.

3.3. Maşini de plantat tuberculi

Maşinile de plantat tuberculi sunt folosite pentru plantarea tuberculilor de
cartofi.Procesul de lucru consta in:deschiderea rigolei în sol la adâncimea necesară,
distribuirea şi introducerea tuberculilor în rigolă şi acoperirea acestora cu sol.Acoperirea
se poate face cu bilonare când de-a lungul rândului plantat se formează un bulon continuu
sau fără bilonare când terenul rămâne plat.
Maşinile de plantat tuberculi, în funcţie de modul de alimentare al aparatului de
plantat pot fi:
-cu alimentare mecanică a aparatului de plantat
- cu alimentare manuală a aparatului de plantat.
Majoritatea maşinilor de plantat sunt prevăzute cu aparate de plantat cu
alimentare mecanică.Maşinile de plantat cu alimentare manuală se folosesc pentru
plantarea tuberculilor încolţiţi.
Pot fi maşini cu tracţiune mecanică, putând fi tractate, purtate sau semipurtate.
În figura 19 se arată schema unei secţii de plantat.Aceasta este formată din cutia
de tuberculi 1, aparatul de plantat tuberculi 2, brăzdarul 3 pentru deschiderea rigolei şi
două discuri 4 pentru acoperirea tuberculilor şi formarea bilonului.
Aparatul de plantat este format dintr-un lanţt 5 pe care sunt montate cupele
6.Lanţul cu cupe este montat pe două roţi de lanţ 7 şi 8.Aparatul de plantat este acţionat
de la roata de acţionare 9 prin intermediul unei transmisii cu lanţ.

43
 Fig.19 Schema
sectiei de plantat tubercule

3.4. Maşini de plantat răsaduri

Maşinile de plantat răsaduri sunt folosite pentru plantarea in câmp a răsadurilor de
roşii, varză, ardei, tutun etc., iniţial crescute în sere sau solarii. Unele maşini de plantat
răsaduri se adaptează pentru plantarea răsadurilor crescute in ghivece nutritive, precum şi
a butaşilor.
Lucrarea de plantat răsaduri constă din executarea următoarelor operaţii :
deschiderea rigolei în care urmează a fi plantat răsadul, introducerea răsadului în rigolă,
udarea si fixarea răsadului în sol.
Introducerea răsadului în rigolă se face de aparatul de plantat. Introducerea
răsadului în aparatul de plantat se face manual de muncitorul plantator.
Maşinile de plantat răsaduri pot fi tractate sau purtate.

4. Maşini pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor

Maşinile de stropit se folosese pentru aplicarea prin stropire pe suprafaţa

plantelor şi a solului a pesticidelor lichide (fungicide, insecticide şi erbicide). Ele
efectuează dispersarea (pulverizarea) substanţelor chimice lichide, sub formă de soluţii,
suspensii sau emulsii, în picături fine ce sunt dirijate pe suprafaţa plantelor sau a solului.
Unele maşini de stropit sunt folosite pentru dezinfecţia adăposturilor de animale

4.1.Clasificarea maşinilor de stropit

44
 După destinaţie, maşinile de stropit pot fi : pentru culturi de câmp şi legume ;
pentru vii ; pentru livezi şi universale.
Maşinile de stropit cu destinaţie universală se prevăd cu echipamente de lucru
pentru stropit in culturi de câmp, în livezi şi în vii.
După modul de pulverizare a soluţiilor toxice, maşinile de stropit pot fi : cu
pulverizare hidraulică, cu pulverizare pneumatică, cu pulverizare mecanică şi cu
pulverizare combinată (hidropneumatică)

Maşinile de stropit pot fi cu tracţiune animală sau cu tracţiune rnecanică —

tractate sau purtate. Există echipamente de stropit ce se montează pe avioane sau
elicoptere
4.2. Părţile componente şi principiile de funcţionare ale maşinii de stropit

În general, o maşină de stropit este formată dintr-un cadru, pe care şi de care se

montează următoarele părţi : rezervor de lichid, pompă, filtru, dispozitive de pulverizare
a lichidului şi organe de reglare a presiunii sau a debitului. Legătura între rezervor,
pompă şi celelalte organe se face prin intermediul unor conducte şi furtunuri.
În figura 20. se arată schema unei maşini de stropit cu pulverizare hidraulică.
Principalele părţi componente ale acestei maşini sunt : rezervorul de soluţie 1, pompa 2 şi
dispozitivul de pulverizare 3. Pentru filtrarea solulţiei este prevăzut filtrul 4. Pentru
indicarea presiunii este prevăzut manometrul 5, iar limitarea presiunii se face prin
interrnediul supapei de sigurantă 6.
Din rezervorul 1, lichidul este aspirat: de pompa 2 (robinetul 7 fiind deschis) şi
refulat de aceasta în corpul de distribuţie S. Din corpul de distribuţie, o parte din lichid
este dirijat spre dispozitivul de pulverizare 3, iar altă parte este dirijată prin conducta 9
spre rezervor. Această parte de lichid ser- veşte pentru agitarea soluţiei din rezervor.
Lichidul dirijat spre dispozitivul de pulverizare trece prin filtrul 4 şi robinetul 10.
Maşinile cu pulverizare hidraulică funcţionează la presiuni de 5 —25 daN/cm2.
Principalele tipuri de pompe folosite la aceste maşini sînt: pompe cu pistoane şi pompe cu
role. Întrucît pompele cu piston dau un debit pulsatoriu, la maşinile prevăzute cu astfel de
pornpe se prevăd şi canLere de egalizare a presiunii. În figura 185 punctat este
reprezentată camera de egalizare a presiunii 11.

45
 Dispozitivul de pulverizare, în cazul acesor maşini, este format dintr-o teavă (sau
mai multe ţevi reunite) pe care sunt fixate capetele de pulverizare. Aceste capete de
pulverizare sînt prevăztate cu orificii calibrate (duze).

Fig. 20. — Schema maşinii de stropit cu pulverizare hidraulică

În figura 186 se arată schema unei maşini de stropit cu pulverizare pneumatică, formată
din rezervorul de lichid 1, pompa 2, corpul de distribuţie 3, filtrul 4 ; ventilatorui 5 şi
dispozitiv ul de pulverizare 6.
Pulverizarea pneumatică se realizează datorită vitezei curentului de aer. Aerul
deplasându-se cu viteze mari (70 —150 m/s) acţionează asupra lichidului ce iese din
ţeava 8. Ca urmare, se realizează dispersarea lichidului in picături, care, cu ajutorul
curentului aer sunt transportate spre plante.
În figura 187 se arată schema unei maşini de stropit cu pulverizare mecanică. În
acest caz, lichidul (soluţie sau suspensie uleioasă) din rezervorul 1 este adus prin
interrnediul pompei 2 la dispozitivul de pulverizare 3. Aducerea lichidului la dispozitivul
de pulverizare se face la presiune mică. (0,2-0,7 daN/cm2).
Dispozitivul de pulverizare este format din două discuri suprapuse, prevăzute cu
ondulaţii.
Pulverizarea mecanică se, realizează sub acţiunea forţei centrifuge. Lichidul adus
pe discuri este antrenat în mişcarea de rotaţie a acestora.

46
 4.3.Maşini de tratat seminţe

Maşinile de tratat seminţe se folosesc pentru executarea tratamentelor de

dezinfectare a seminţelor pe cale chimică, folosind substanţe toxice lichide sau sub formă
de praf.
Tratarea seminţelor poate fi uscată, semiumedă sau umedă. Tratarea uscată constă
în acoperirea suprafeţei seminţelor cu substanţe toxice sub forma de praf. În cazul tratării
umede, seminţele sint umectate complet, fiincl introduase în soluţie toxică. Tratarea
semiumedă a seminţelor constă în umezirea parţială a acestora cu soluţii toxice.
Maşinile de tratat seminţe, în funcţie de metoda de tratare folosită, pot fi : pentru
tratare uscată, tratare semiumedă, tratare umedă sau combinate.
Maşinile combinate de tratat seminţe efectuează de obicei fie tratarea uscată, fie
tratarea semiumedă a seminţelor.

5. Maşini pentru recoltat cereale păioase

. Procesul de recoltare a cerealelor păioase cuprinde

următoarele operaţii : tăiatul plantelor (seceratul), desprinderea
boabelor din spice şi separarea acestora de părţile păioase (treieratul plantelor),
curăţarea boabelor de impurităţi, colectarea şi transportul produselor
rezultate (boabe, pleavă, paie, etc.).

47
 Recoltarea cerealelor păioase cu mijloace tehnice se face prin două
metode : metoda de recoltare divizată şi metoda de recoltare directă.
M et o da d e r e col t ar e di vi zat ă c ons t ă î n a c ee a c ă op e r aţ i i l e s unt
ex e cut at e în două sau mai multe faze, folosind în acest caz maşini diferite :
vindroverul pentru tăierea plantelor în faza de coacere în pârgă şi combina
pentru cereale prevăzută cu adunător-ridicător de brazde, pentru treieratul plantelor.
Metoda de recoltare directă se efectuează într-o singură fază cu o singură
maşină, adică cu combina, care execută toate operaţiile de tăiere a plantelor la
coacerea deplină, treieratul lor, curăţarea boabelor de impurităţi, colec tarea
boabelor în saci sau în buncăr şi lăsarea paielor ş i a plevei pe câmp. Paiele,
în general, sunt adunate din brazdă şi se balotează cu presa pentru balotat paie
şi fân, iar pleava se colectează în saci.
Metoda de recoltare directă cu combina este metoda cea mai folosită
în agricultură, datorită avantajelor pe care le prezintă : pierderi minime de
boabe, capacitate de lucru ridicată, consum redus de energie, cost mai scăzut
etc.

5.1. Clasificarea combinelor pentru cereale păioase

Combinele sunt folosite pe scără largă în procesul recoltării cerealelor

păioase şi se clasifică după mai multe criterii.
- După modul de deplasare, combinele pentru recoltatul cerealelor
păioase pot fi : tractate, purtate şi autodeplasabile.
Combinele tractate pot fi acţionate de motor propriu sau de la priza de
putere a tractorului.
Combinele purtate sunt montate pe tractor sau pe şasiuri autodeplasabile,
construite special în acest scop.
Combinele autodeplasabile au motor propriu, care serveşte atât la
deplasarea maşinii acţionând organele de rulare cât şi la acţionarea organelor de lucru.
— După fluxul tehnologic (circuitul plantelor) se cunosc : combine cu
circuit direct şi combine cu circuit indirect.
La combinele cu circuit direct, deplasarea plantelor de la aparatul de
tăiere la aparatul de treier se face direct, fără să -şi modifice direcţia. La
aceste combine deplasarea plantelor se poate face longitudinal, adică paralel cu
direcţia de înaintare a maşinii atunci când aparatul de tăiere este montat
frontal, în faţa combinei sau transversal, adică perpendicular pe direcţia de
înaintare a maşinii, atunci când aparatul de tăiere este montat lateral, iar
transportorul de plante tăiate este perpendicular pe direcţia de deplasare a maşinii.
La combinele cu circuit indirect, deplasarea plantelor de la aparatul de
tăiere la aparatul de treier se schimbă. Deplasarea plantelor în combinele cu
circuit indirect, indică forma generală a maşinii şi ca urmare se cunosc combine în
formă de L sau de T.

48
 5.2. Combine autodeplasabile pentru recoltat cereale păioase

. Combina autodeplasabilă execută concomitent seceratul cerealelor,

treieratul lor, curăţarea şi colectarea boabelor într -un buncăr. De asemenea,
efectuează descărcarea boabelor din buncăr în mijloa cele de transport, ce se
deplasează paralel cu combina.
La această combină, în locul secerătorii se pot monta diferite echipamente :
pentru recoltarea ştiuleţilor, pentru recoltarea integrală a porum bului,
pentru recoltarea florii soarelui şi a altor culturi (diferiţi seminceri, orez, soia,
mazăre, sorg etc.).
Construcţia. Combina (fig. 23.) este formată din secerătoare, batoză,
buncăr de boabe, cadru, sistem de rulare cu roţi cu pneuri, motor, transmisie
pentru deplasare şi pentru acţionarea organelor în mişcare, instalaţie hidraulică, instalaţie
electrică şi cabină de conducere.

Fig. 23.—Combina pentru recoltarea cerealelor păioase Gloria C-12

1 — rabator ; 2 — aparat de tăiere ; 3 — transportor elicoidal.; 4 — transportor
cu lanţuri şi racleţi ; 5 — bătător ; 8 — contrabătător ; 7 — postbătător ; 8 — scuturător ; 9
— transportor oscilant; 10 — sită cu jaluzele ; 11 — sită cu orificii ; 12 — elevator de
boabe ; 13 — transportor cu melc pentru spice ; 14 — elevator cu spice ; 15 — sitele
curăţirii a II-a; 16 — grohoitor ; 17 — elevator de boabe ; 18 — buncăr de boabe ; 19 —
transportor cu melc de boabe ; 20 — ventilatorul curăţirii I ; 21 — ventilatorul curăţirii a II-a

Secerătoarea (hederul) combinei (fig. 24) este montată articulat la

batoză prin două lagăre şi prin doi cilindri hidraulici pentru reglarea poziţiei
hederului în plan vertical. De asemenea, lateral are câte un arc spiral pentru
reducerea apăsării platformei pe sol şi trecerea ei uşoară peste denivelări.
Secerătoarea este alcătuită din separatoare de lan, rabator, aparat de
tăiere, transportor elicoidal, transportor central cu lanţuri şi racleţi şi platforma
propriu-zisă. Separatoarele de lan 1 de tip oscilant, demontabile, au rol de copiere

49
a terenului şi de delimitare a porţiunii ce intră la secerat. Ele sunt construite dintr-
un schelet de ţeavă şi tablă. Separatoarele de lan sunt formate dintr-o parte fixă şi
una mobilă (reglabilă) 2 ce este articulată în prelungirea celei fixe şi demontabilă în
timpul transportului.
Rabatorul 3 de tip excentric are palete articulate cu manivele şi degete
elastice 4 demontabile. Excentricul pe care se prind manivelele paletelor asigură
aceeaşi înclinare a degetelor pe tot timpul rotirii. Prin aceasta, degetele pătrund în
lan, fără să producă scuturarea plantelor, asigură reţinerea plantelor în timpul tăierii
şi le descarcă după tăiere la transportorul elicoidal. Rabatorul este prevăzut cu doi
cilindri hidraulici pentru reglarea lui în plan vertical şi un cilindru hidraulic pentru
reglarea lui în plan orizontal. Rabatorul este acţionat printr-o transmisie cu lanţ

Fig.24.Seceratoarea (hederul)
Aparatul de tăiere, de tip normal 5 este acţionat de un mecanism cu şaibă
oscilantă 6. Îmbinarea dintre braţul mecanismului cu şaibă oscilantă şi capul cuţitului
se face prin şurub şi pastile de cauciuc 7. Aparatul de tăiere este format dintr-o parte
fixă şi o parte mobilă. Partea fixă (fig. 25) este alcătuită dintr-o bară-suport 1, pe
care se montează degetele 2 prevăzute cu placa contratăietoare 3 cu marginile
ascuţite sau cu zimţi orientaţi înapoi. De asemenea, există plăcile de ghidare 4
montate pe bara-suport 1, care ghidează cuţitul în mişcarea pe care o face,
împiedicând deplasarea lui în plan vertical. La unele combine aparatul de tăiere
are plăcuţele de fricţiune 5 (de uzură) montate sub plăcile de ghidare 4. Partea
mobilă a aparatului de tăiere (cuţitul) este formată din lamele tăietoare 6 fixate prin
nituire pe o bară-suport 7. Această bară-suport se montează printr-o arliculaţie sferică
la biela mecanismului de acţionare.
Transportorul elicoidal preia plantele tăiate de la rabator, le strânge spre
partea centrală şi le dirijează la transportorul central cu lanţuri şi racleti. Transportorul
elicoidal (fig. 27) este format din trei părţi : două spire laterale, una înfăşurată pe
dreapta, iar cealaltă înfăşurată pe stânga şi o carcasă cu degete escamotabile. Cele
trei părţi formează un ansamblu comun ce se roteşte în jurul unui ax fix 1. În
partea din mijloc, se găseşte axul 2, fixat de primul ax prin intermediul unor

50
coturi (manivele). Pe axul 2 sunt articulate patru rânduri de degete 3, care prin
intermediul unor bucşe articulate la carcasă trec şi ies la exterior. Axul 2 este fix, de
aceea, prin rotirea carcasei, degetele ies la exterior şi antrenează plantele aduse de
spirele melcului, către transportorul central cu lanţuri şi racleţi.

Fig.25. Aparat de taiere a) parti componente b)degetul

Transportorul central cu lanţuri şi racleţi 4 (fig. 27) transportă plantele la

aparatul de treier. Acest transportor este format din carcasă asamblată prin sudură şi
şuruburi, tambur anterior, tambur posterior şi două lanţuri cu racleţi. Tamburul
anterior împreună cu lagărele sunt libere şi flotante prin tije şi resorturi, ceea ce îi
permite să se ridice sau să se coboare în funcţie de cantitatea de material ce se
găseşte între partea inferioară 7 a carcasei şi racleţi. Carcasa este prevăzută cu
capac de vizitare în partea superioară şi jgheab de colectare a pietrelor şi altor corpuri
străine grele în partea inferioară.
Transportorul central cu lanţuri şi racleţi 4 (fig. 27) transportă plantele la
aparatul de treier. Acest transportor este format din carcasă asamblată prin sudură şi
şuruburi, tambur anterior, tambur posterior şi două lanţuri cu racleţi. Tamburul
anterior împreună cu lagărele sunt libere şi flotante prin tije şi resorturi, ceea ce îi
permite să se ridice sau să se coboare în funcţie de cantitatea de material ce se
găseşte între partea inferioară 7 a carcasei şi racleţi. Carcasa este prevăzută cu
capac de vizitare în partea superioară şi jgheab de colectare a pietrelor şi altor corpuri
străine grele în partea inferioară.

51
 Fig. 26— Procesul de tăiere Fig. 27— Transportor elicoidal şi transportor
al cuţitului cu lanţuri şi racleţi

Batoza combinei este formată din aparat de treier, postbătător, transportor

oscilant, scuturător, două curăţiri, transportoare elicoidale şi elevatoare de boabe şi
spice.
Aparatul de treier (fig. 28) este format din bătătorul 1 cu şine riflate
stânga-dreapta, montate pe patru rozete fixate pe arborele bătătorului şi
contrabătătorului 2 de tip grătar cu zece şine prevăzut la partea anterioară cu jgheab
pentru colectarea paielor şi cu un mecanism de reglare a poziţiei faţă de bătător.
Acest mecanism constă din patru bolţuri (două de intrare şi două de ieşire din
aparatul de treier) ce pot fi deplasate în orificiile alungite de pe carcasa batozei cu
ajutorul a doi tiranţi prevăzuţi cu şurubul 3 şi manivela 4.
Postbătătorul 5 este alcătuit dintr-un cilindru prevăzut la exterior cu şase
palete de antrenare din tablă. Între postbătător şi bătător, deasupra lor, se găseşte un

52
transportor elicoidal 6 pentru returul de spice, a cărei carcasă poate ocupa două
poziţii de descărcare a spicelor pe bătător ca în figura 6 sau pe postbătător. În
spatele postbătătorului se găseşte un paravan din pânză reglabil 7 cu ajutorul unui
lanţ 8. Transmiterea mişcării la bătător se face printr-un variator de turaţie cu două
curele trapezoidale, de la postbătătorul 5, care la rândul lui primeşte mişcarea de la
motorul combinei.
Transportorul oscilant 9 (fig. 28) este destinat a transporta vraful (boabe,
pleavă şi paie scurte) căzute de la contrabătător spre curăţirea I. Acest transportor
este format dintr-un plan în trepte 9 cu lăţimea egală cu a contrabătătorului.
Mişcarea oscilantă a transportorului este dată de un mecanism bielă cu excentric.
Pentru verificarea stării tehnice şi a modului de lucru a transportorului oscilant în partea
stângă a bătătorului, pe carcasa combinei, se găseşte o fereastră de vizitare cu capac.

Fig.28 Aparatul de treier

Scuturătorul 8 (fig. 23) este de tipul cu cai, în număr de patru, dispuşi în

cinci trepte fiecare cu înălţimea de 16 cm şi montaţi pe doi arbori cotiţi. La partea
inferioară sunt jgheaburi din tablă cu înclinare spre partea anterioară pentru a
permite alunecarea boabelor, a plevei şi paielor scurte pe curăţirea I. Deplasarea
paielor pe suprafaţa scuturătorului se face în salturile alternative ale cailor datorită
arborilor cotiţi şi prin căderea materialului pe suprafaţa activă, în cascade. Pentru ca
scututărorul să execute scuturarea paielor pe toată lungimea lui, paiele aruncate de
postbătător se lovesc de paravanul din pânză reglabil 7 (fig. 28).
Curăţirea I este formată dintr-un ventilator 1 cu palete din lemn, din sita superioară
cu jaluzele reglabile 2, completată la partea terminală cu sita specială 3 (Closz) şi
din sita inferioară cu orificii 4, schimbabilă, în funcţie de cultura ce se recoltează.
Sub sita inferioară se găsesc două planuri înclinate 5, care converg spre melcul de
boabe 6 şi melcul de spice 7. Pentru reglarea deschiderii sitelor superioare cu
jaluzele şi cu lamele speciale (sita Closz) există manete la partea lor posterioară

53
 Buncărul de boabe 18 (fig.23) este montat în spatele cabinei de
conducere a combinei. El colectează boabele culturii respective şi le descarcă
din mers sau la staţionar în mijlocul de transport.

5.3. . Maşini pentru recoltat porumb

Metode de recoltat porumb pentru boabe. Recoltarea porumbului trebuie să

înceapă când boabele au umiditatea de 27 -28% şi să se termine înainte c a
umiditatea boabelor să scadă sub 16-18 %.
Recoltarea porumbului se face prin mai multe metode :
— recoltarea ştiuleţilor şi depănuşarea lor cu culegătorul de ştiuleţi şi
echipamentul de depănuşat, tulpinile de porumb recoltându-se ulterior ;
— recoltarea porumbului sub formă de boabe cu ajutorul combinelor de
cereale autodeplasabile, prevăzute cu culegător de ştiuleţi şi echipament de
treier ; această tehnologie impune uscarea artifici ală a boabelor în vederea
conservării şi depozitării lor ;
— recoltarea integrală a porumbului cu combina autodeplasabilă, cu
executarea concomitentă a tocării tulpinilor şi încărcarea boabelor în remorcă ;
— recoltarea şliuleţilor nedepănuşaţi, cu combina de recoltat porumb, cu
tocarea concomitentă a tulpinilor, depănuşarea realizându -se ulterior cu maşini
pentru depănuşat.
Alegerea tehnologiilor de recoltare a porumbului depinde de utilajele
existente în unitatea agricolă şi de posibilitatea depozitării şi pă strării porumbului
recoltat.
Pentru păstrarea în pătule, porumbul poate să aibă umiditate mai ridi cată de
27-28%, deoarece condiţiile de aerisire din timpul toamnei permit reducerea
treptată a umidităţii. Păstrarea sub formă de boabe nu este reco mandabilă,
deoarece reducerea umiditătii pe cale artificială sub 16% necesită un consum de
energie în plus. Se recomandă recoltarea sub formă de boabe, numai în cantităţi
care pot fi uscate cu economie de combustibil sau care pot fi valorificate imediat.
Cerinţele echipamentelor pentru recoltatul porumbului sunt următoarele :
— să nu culce tulpinile de porumb ;
— să nu sfărâme ştiuleţii ;
— să nu producă desprinderea boabelor când are loc procesul de detaşare a
ştiuleţilor ;
— procentul de depănuşare a ştiuleţilor să fie de cel puţin 95 – 97 % ;
— pierderile totale de boabe la recoltat să nu depăşească 3% ;
— să nu rămână ştiuleţi nedetaşaţi de tulpină adică detaşarea să se facă în
proporţie de 100%;
— maşinile care recoltează şi tulpinile, trebuie să le taie la înălţimea maximă
de 10 — 15 cm de la sol şi să le toace la lungimea de maximum 4 cm.
Aceste culegătoare de ştiuleţi sunt destinate să echipeze combina
autopropulsată C-12 pentru detaşarea ştiuleţilor de pe tulpinile de porumb
în vederea recoltării porumbului sub formă de boabe, când combina este
echipată cu accesoriile batozei din echipamentul RI sau în vederea recol tării

54
sub formă de ştiuleţi, când combina este prevăzută cu echipamentul de
depănuşat EDR.

Fig. 29 Culegatorul de stiuleti

. Culegătorul CS-4M70 (CS-4M) din . figura 29 este alcătuit din cadrul 1,

secţiile de detaşare 2, transportorul cu melc 3, transmisia 4, învelitoarea
secţiei din dreapta 5 şi din stânga 6 şi a secţiilor centrale 7, vârful secţiilor din
dreapta 8 şi din stânga 9 şi secţiilor centrale 10, piciorul de sprijin 11,
elevatorul central 12, apărătoarea transmisiei 13, apărătorile elevatoarelor 14
şi 15, instalaţia hidraulică 16, paleta dreaptă 17 şi stângă 18.
Pe cadru se montează secţiile de detaşare a ştiuleţilor, transportorul
elicoidal, celelalte anexe de fixare a secţiilor şi piciorul de sprijin, când

55
culegătorul nu este montat pe maşină.
Secţiile de detaşare (fig. 30). Pe cadrul 1, 2 şi 3 se montează toate
subansamblurile secţiei de detaşare a ştiuleţilor : valţurile 4, plăcile de
detaşare 5 şi lanţurile cu gheare 6. Secţiile de detaşare sunt prevăzute
lateral stânga şi dreapta cu învelitorile din tablă 10 care acoperă organele
culegătorului la extremitatea dinspre lan, avândi şi rolul de despărţitor şi
separator de lan. Fiecare învelitoare susţine şi vârful secţiei şi scutul
exterior. Învelitoarea secţiei centrale este un capotaj ce acoperă golul dintre
secţii şi dirijează ştiuleţii căzuţi, spre centrul secţiilor. La vârf învelitoarea
este articulată de secţii prin şuruburi şi pentru a nu se deplasa în sus este
prevăzută cu un sistem de prindere elastică. În partea anterioară aceste
capotaje sunt articulate la secţii cu posibilitate de rabatare, vârfurile
secţiilor dreapta şi stânga menţinându-se articulat în şuruburi, de învelitoarea
secţiei.
Prin roţile de lanţ 7, 8 şi 9 se asigură transmisia la organele culegătorului de
ştiuleţi, mişcarea fiind preluată prin transmisie cu curea trapezoidală de la
batoza combinei la un grup de roţi montate pe axul superior al eleva torului
central cu racleţi de la care prin transmisie cu roţi de lanţ şi ax trans versal şi
grupuri de roţi conice sunt acţionate valţurile de tragere şi lanţurile cu gheare 6 ale
secţiilor de lucru. Angrenajele de roţi dinţate şi lanţ realizează două regimuri de
turaţii

Fig. 30. Sectii de detasare

Organele active ale culegătorului de şliuleţi CS-4M70 sunt :
- vârfurile sau ridicătoarele de plante de forma unor conuri care au rolul de
a ridica tulpinile de porumb şi de a dirija plantele cu ştiuleţi spre aparatul de
detaşare ;
- lanţurile cu gheare, de tipul cu role care lucrează în paralel, două
câte două şi au rolul de a prelua tulpinile, de a le menţine în momentul tăierii
şi de a le transporta şi introduce între valţurile de detaşare ; ele se găsesc
sub placa 10 ;

56
- aparatul de detaşare este de tip cu valţuri ; la maşinile care nu au aparat de
tăiere (tulpinile rămânând pe sol) valţurile sunt înclinate faţă de
orizontală, au vârful conic, cel de al doilea capăt prevăzut cu o dantură, iar
între capetele valţului se găseşte o spiră care prinde, ridică şi trage tulpina.
Transportul cu melc (fig. 31) este format din jgheabul 1, în care se
găseşte arborele 2 prevăzut cu două spire 3 şi paletele aruncătoare 4. Sub
peretele posterior 5 al jgheabului se găseşte gur a de evacuare 6. Elevatorul
central de tipul cu lanţ şi racleţi şi cu plăci de cauciuc, având arborele supe -
rior motric, iar cel inferior condus este prevăzut cu un dispozitiv de
întindere 11 cu şurub şi tijă filetată. Roţile dinţate de pe partea dreaptă a
elevatorului central se pot schimba între ele, pentru a se obţine cele două
viteze ale transportorului de ştiuleţi.

Fig. 31 Transportor cu melc

6 Întreţinerea maşinilor agricole

Întreţinerile tehnice reprezintă un ansamblu de operaţii obligatorii care se

efectuează zilnic şi periodic pe toată durata de exploatare a maşinilor, în vederea
prevenirii defecţiunilor, a uzurilor premature şi asigurării unei funcţionări corecte a
acestora, cu indici calitativi şi de exploatare optimi.
Întreţinerile tehnice se clasifică în funcţie de complexitatea utilajului şi de
perioadele în care se execută, în
întreţineri tehnice zilnice Iz;
întreţineri tehnice periodice Ip1 şi Ip2 ;
revizii tehnice Rt.
Întreţinerea tehnică zilnică Iz — reprezintă un ansamblu de operaţii obligatorii de
curăţire, verificare, reglare, ungere şi alimentare, care asigură buna funcţionare a

57
maşinilor pe durata unui schimb de lucru. Se execută înainte, în timpul şi după terminarea
schimbului de lucru.
Întreţinerea periodică Ip1, — se caracterizează prin curăţirea şi schimbarea
filtrelor, completarea uleiului în cartere, verificarea generală a instalaţiei electrice,
înlocuirea uleiului din carterul motorului combinelor autopropulsate, verificări, reglaje.
Întreţinerea periodică Ip2 — se caracterizează prin schimbarea uleiului din
carterul motorului, înlocuirea filtrului de ulei şi a elementului filtrant de la sistemul de
alimentare, verificări şi reglaje (această întreţinere este specifică tractoarelor).

Revizia tehnică Rt — este o întreţinere tehnică periodică complexă, caracterizată

la maşini agricole prevăzute cu motoare, prin schimbarea lubrifiantului din carterele
transmisiei, iar la maşinile agricole, verificarea generală anuală a stării tehnice a tuturor
ansamblurilor şi subansamblurilor componente.
În cadrul reviziei tehnice se execută şi reglarea sistemelor şi mecanismelor
precum şi înlocuirea pieselor care au ajuns la uzura limită.
La efectuarea reviziei tehnice la motoare se execută şi constatarea stării tehnice
fără demontare a acestora, stabilindu-se cât timp motorul respectiv mai poate lucra în
condiţii normale.
În cadrul unui ciclu, atât la combinele autopropulsate noi cât şi la cele reparate,
schimbarea uleiului la transmisii se face la perioade diferite, în funcţie de uleiul folosit
(ulei nou sau decantat şi filtrat). Uleiul nou folosit, în prima perioadă de funcţionare se
decantează şi filtrează, apoi se foloseşte în continuare încă o perioadă conform
prevederilor din ciclul de reparaţii. Durata de funcţionare a utilajului agricol cu ulei
decantat (conform ciclului) este cu 25-30% mai mică faţă de durata de funcţionare cu ulei
nou.
La efectuarea întreţinerilor de grad mai mare se execută şi operaţiile de la
întreţinerile de grad mai mic prevăzute în ciclu. De exemplu, la efectuarea reviziei
tehnice se execută şi operaţiile de la întreţinerea zilnică şi a celor de la întreţinerile
periodice Ip1 şi Ip4 (acolo unde este cazul).
Urmărirea executării întreţinerilor periodice Ip1 şi a reviziilor tehnice Rt la
maşinile agricole prevăzute cu motor se face pe baza consumului de cornbustibil şi a

58
orelor de funcţionare, iar pentru celelalte maşini şi instalaţii agricole se face după
volumul de lucrări exprimat în hectare, ore, tone.
Ca metode de organizare a întreţinerilor tehnice ce se aplică în unităţile agricole
sunt :
— metoda de întreţineri individuală ;
— metoda de întreţineri pe echipe specializate ;
Metoda de întreţineri individuală — se caracterizează prin aceea că întreţinerile
zilnice periodice sunt executate de mecanicul agricol - care exploatează utilajul agricol.
Din experienţa practică rezultă că această metodă nu asigură executarea unor
întreţineri tehnice corespunzătoare, decât la maşinile de complexitate mică şi medie.
Metoda de întreţineri pe echipe specializate — se caracterizează prin aceea că
întreţinerile zilnice şi periodice sunt executate de o echipă specializată, de tip service.
Esenţa acestei metode de organizare constă în faptul că întreţinerile tehnice la
maşinile agricole complexe dintr-o secţie sau sector de activitate se execută de o echipă
de mecanici de întreţineri, a cărei mărime depinde de volumul de lucrări, de numărul de
maşini din dotare şi de dispersarea lor.
Echipele specializate execută toate operaţiile din cadrul întreţinerilor zilnice,
întreţinerilor periodice, la intervale stabilite prin normativ.

59
Bibliografie

Egyed, Gy., Dömötör, J. 2002: Mezőgazdasági ismeretek II. Aranykalászos gazda.

Agrárszakoktatási Intézet, Budapest. 462-471. pp
Soós, P. 1984: Mezőgazdasági munkagépek II. Mezőgazdasági gépészeti
szakközépiskolák tankönyve. Mezőgazdasági Kiadó, Budapest. 44-117, 170-210. pp.
Staudt, W. 1988: Gépjárműtechnika. OMÁR Könyvkiadó, Székesfehérvár.
Vas, A. (Szerk.) 1998: Belsőégésű motorok az autó- és traktortechnikában. Szaktudás
Kiadó Ház, Budapest
. Neagu T., ş.a. – Tractoare şi maşini horticole. Editura Didactică şi Pedagogică
Bucureşti, 1982
Şulea I. – Mecanizarea lucrărilor în viticultură. Editura Ceres Bucureşti, 1985
. Neculăiasa V., Dănilă I. – Procese de lucru şi maşini agricole de recoltat. Editura A 92
Iaşi, 1995
Năstăsoiu, S., Andreescu, C., Popescu, S., Frăţilă, G., Cristea, D. Tractoare, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983.
Tecuşan, N., Ionescu, E. Tractoare şi automobile, Editura didactică şi pedagogică,
Bucureşti, 1982.

60