Lucrari Practice 1

Materiale utilizate în construcţia şi exploatarea tractoarelor agricole

Materialele folosite în construcţia şi exploatarea tractoarelor şi maşinilor

agricole sunt, în general, materiale metalice şi nemetalice. Pe lângă acestea, în
exploatarea tractoarelor se mai folosesc combustibilii şi lubrifianţii.
Astfel, materialele utilizate se împart în:
1. Materiale metalice:
- feroase;
- neferoase.
2. Materiale nemetalice.
3. Combustibili şi lubrifianţi.

Materiale metalice feroase

Aceste materiale sunt reprezentate prin fonte şi oţeluri.

Fonta reprezintă un aliaj fier – carbon (Fe + C), care conţine între 2,04 % şi
6,67 % C. Pe lângă acestea, mai cuprinde elemente însoţitoare (Mn, Si, P şi S) sau de
aliere (Cr, Ni, Mo, Cu, Al, Mg etc.). Se obţine din minereurile de fier în urma topirii
acestora. Fonta se utilizează ca materie primă pentru obţinerea oţelurilor şi a pieselor
turnate.
Fontele se clasifică în:
- fonte ordinare (fonta cenuşie, fonta albă, fonta maleabilă şi fonta cu grafit
nodular);
- fonte speciale sau aliate (fontele refractare, antifricţiune şi înalt aliate).
Propietăţile generale ale unei fonte sunt: duritate mare, rezistenţă la
compresiune ridicată, propietăti de antifricţiune, rezistenţa la uzura de frecare,
turnabilitate foarte bună, se prelucrează prin aşchiere, preţ de cost mai mic comparativ
cu oţelul, dar este fragilă (nu rezistă la şocuri), nu se prelucrează prin deformare
plastică şi se sudează foarte greu (practic în condiţii de atelier nu se sudează).
Oţelul reprezintă un aliaj fier – carbon (Fe + C), care are un conţinut de 0,04 –
2,04 % C. Se obţine din fontă, prin oxidarea acesteia. Din oţel se obţin piese prin
turnare, laminare, forjare, prelucrare prin aşchiere etc.
Oţelurile se împart în:
- oţeluri de uz general (oţeluri carbon) utilizate la obţinerea majorităţii
reperelor de la tractoare şi maşini agricole,
- oţeluri aliate cu Ni, Cr, Si, Co, W, Mn, Ti, Va, Al, Cu, pentru îmbunătăţirea
proprietăţilor mecanice, fizice şi chimice. Sunt utilizate pentru obţinerea
unor piese cu rezistenţă mare la uzură, oxidare şi temperaturi ridicate.

Materiale metalice neferoase

În construcţia şi exploatarea tractoarelor şi maşinilor agricole sunt utilizate

materiale metalice neferoase reprezentate prin metale neferoase (cuprul, staniul,
zincul, aluminiul, plumbul etc.) şi aliaje neferoase (bronzul, alama, duraluminiul,
aliajul antifricţiune).
Cuprul (Cu) sau arama este un metal neferos de culoare roşiatică, maleabil,
ductil, cu o foarte bună conductibilitate electrică şi termică şi rezistent la coroziune.
Este utilizat pentru confecţionarea conductorilor electrici, conductelor, garniturilor
etc., şi ca element de aliere în obţinerea bronzurilor, alamei şi duraluminiului.
Staniul (Sn) este un metal neferos de culoare albă-argintie, maleabil, ductil şi
rezistent la coroziune. Se foloseşte la cositorirea tablelor din oţel, material de aport
pentru lipirea moale şi ca element de aliere pentru obţinerea bronzului şi aliajului
antifricţiune.
Zincul (Zn) este un metal neferos de culoare albă-albăstruie, maleabil în
intervalul de temperatură de 100o - 150oC, cu rezistenţă mare la coroziune. Este
utilizat pentru acoperiri galvanice ale tablelor din oţel (tablă zincată) şi ca element de
aliere în obţinerea alamei.
Aluminiul (Al) este un metal neferos de culoare argintie, cu o foarte bună
conductibilitate termică şi electrică, greutate specifică mică, rezistent la solicitări
mecanice şi la oxidare. Este utilizat pentru confecţionarea conductorilor electrici,
conductelor, pieselor turnate etc.
Plumbul este un metal neferos de culoare cenuşie-albăstruie, maleabil şi
rezistent la coroziune. Este folosit la confecţionarea conductelor, fabricarea plăcilor
pentru acumulatorii electrici şi la obţinerea aliajelor antifricţiune.
Bronzul este un aliaj neferos de culoare galbenă, obţinut din Cu şi Sn. Este
folosit la realizarea lagărelor cu frecare de alunecare (cuzineţi, bucşe), iar prin alierea
cuprului cu Al, Zn, Pb, Ni, rezultă bronzurile speciale.
Alama este un aliaj neferos de culoare galbenă stralucitoare, obţinut din Cu şi
Zn. Este utilizată la confecţionarea conductelor, recipienţilor, robineţilor, radiatoarelor
de apă, termostatelor şi ca material de aport la lipirea tare (alămire).
Duraluminiul este un aliaj neferos obţinut din Al şi Cu, cu o mare rezistenţă
mecanică, folosit la realizarea blocurilor motoare, chiuloase, pistoane.
Aliajul antifricţiune se obţine prin alierea unor metale neferoase, precum Sn,
Pb, Zn, Sb. Se caracterizează prin frecare redusă şi conductibilitate termică foarte
bună. Cele mai utilizate aliaje antifricţiune sunt cele pe bază de Sn şi Pb, din care se
obţin lagărele de alunecare (bucşe şi semicuzineţi)

Materiale nemetalice

În construcţia de maşinii se folosesc următoarele materiale nemetalice: lemnul,

sticla, pielea tehnică, cauciucul, fibrele textile, masele plastice, hârtia şi cartonul,
materiale ceramice, ferodoul, klingheritul, ebonita, lacurile şi vopselurile etc.
Lemnul se utilizează la confecţionarea ambalajelor din agricultură,
platformelor, a unor piese de la maşinile agricole şi combustibil pentru foc. Este un
material higroscopic, supus putrezirii şi arderii, cu masă specifică mică, se prelucrează
uşor şi rezistă bine la şocuri.
Sticla este o topitură de silicaţi răcită brusc. Se utilizează pentru obţinerea de
geamuri, recipienţi, lămpi, faruri etc. Este un material transparent, rezistent la acţiunea
acizilor şi a bazelor, fără conductibilitate termică şi electrică.
Pielea tehnică, obţinută din pielea animalelor (în general de bovine),
prelucrată prin tăbăcire, se utilizează pentru confecţionarea curelelor de transmisie,
garniturilor de etanşare, membranelor etc.
Cauciucul natural sau sintetic este folosit la confecţionarea anvelopelor,
benzilor transportoare, curelelor de transmisie, învelişurilor pentru cablurile electrice,
garniturilor, racorduri de legătură, furtune etc. Este caracterizat prin elasticitate,
rezistenţă bună la rupere, nu este higroscopic şi rezistent la coroziune. Propietatea
negativă este îmbătranirea, sub acţiunea îndelungată a razelor solare se fisurează,
crapă.
Fibrele textile sunt utilizate pentru confecţionarea elementelor de filtrare,
curelelor de transmisie, benzilor transportoare, garniturilor de etanşare. Ele pot fi de
origine vegetală (bumbac, cânepă), de origine animală (păr, lână) şi de origine
minerală (azbest).
Masele plastice sunt utilizate pentru obţinerea unei mari diversităţi de organe
de maşini. Din mase plastice se realizează roţi dinţate, tuburi flexibile, flanşe, robinete,
izolatori electrici, organe de lucru ale maşinilor agricole. Materialele plastice se obţin
în urma unor reacţii chiice din diverse substanţe dar mai ales din petrol. Propietăţile
generale sunt: densitate mică,rezistenţă la coroziune foarte bună, prelucrare prin
aşchiere uşoară, izolatoare electrice, propietăţi de antifricţiune, preţ de cost redus dar
majoritatea se aprind foarte uşor şi ard. Principalele tipuri de mase plastice sunt:
- termoplastice (se prelucrează prin încălzire): policlorura de vinil,
polietilena (dură şi elastică), polistirenul, plexiglas, teflon, poliamide;
- duroplasticile (nu se prelucrează prin încălzire): fenoplastice,
aminoplastice, bachelita, textolitul, ebonita, răşini poliexterice, răşini
epoxidice etc;
- elastomeri (au propietaţi apropiate de cauciuc) cel mai cunoscut este
elastenul;
- fluido-plastice (curg): aditivi pentru uleiuri, adezixi, lacuri si vopsele
sintetice.
Hârtia şi cartonul sunt utilizate la obţinerea de garnituri, elemente de filtrare
etc. Sunt obţinute din celuloză, prin prelucrarea materialelor vegetale.
Materialele ceramice sunt folosite la realizarea unor elemente electroizolante.
Au masă specifică redusă şi duritate mare.
Ferodoul se obţine din azbest şi inserţii metalice neferoase. Are un coeficient
de frecare mare, rezistent la temperatură şi uzură. Din el sunt realizate discurile de
fricţiune ale ambreiajelor şi frânelor.

Combustibili şi lubrifianţi utilizaţi în exploatarea tractoarelor

Combustibilii folosiţi în exploatarea tractoarelor se clasifică în:

 combustibili clasici – benzina, motorina şi petrolul lampant;
 combustibili neconvenţionali – metanolul, etanolul şi uleiul de rapiţă.
Benzina este combustibilul utilizat la motoarele cu ardere internă cu aprindere
prin scânteie (MAS). Din punct de vedere chimic, este un amestec de hidrocarburi şi
se obţine prin distilarea fracţionată a petrolului, urmată de cracarea catalitică.
Proprietăţile principale ale benzinei sunt: volatilitatea (proprietatea de a se
evapora), neutralitatea (proprietatea de a fi neutră din punct de vedere chimic pentru a
nu ataca piesele motorului cu care vine în contact), stabilitatea chimică (proprietatea
de a-şi menţine în timp structura chimică) şi antidetonanţa (fenomenul opus detonaţiei
şi care înseamnă o viteză normală de propagare a flăcării de 15 - 20 m/s).
Caracteristica principală a benzinei este reprezentată de cifra octanică ce
caracterizează tendinţa de a nu produce detonaţia (la detonaţie, propagarea flăcării se
face cu o viteză foarte mare, de 1.500 - 2.000 m/s).
Motorina este combustibilul folosit pentru motoarele termice cu ardere internă
cu aprindere prin comprimare (MAC). Este tot un amestec de hidrocarburi obţinut
prin distilarea fracţionată a petrolului. Proprietăţile principale ale motorinei sunt:
neutralitatea, stabilitatea chimică, volatilitate redusă, temperatură de fierbere ridicată,
pulverizare bună şi autoaprinderea (aprinderea spontană a motorinei datorită
temperaturii şi presiunii ridicate din interiorul camerei de ardere, fără intervenţia unei
flăcări din exterior). Motorina este caracterizată în principal de cifra cetanică şi de
temperatura punctului de congelare. Cifra cetanică (CC) caracterizează tendinţa
motorinei de a se autoaprinde.
Uleiurile vegetale se obţin prin presarea seminţelor urmată de filtrarea
uleiului obţinut. Uleiurile vegetale se folosesc pentru funcţionarea motoarelor cu
aprindere prin comprimare, fiind inlocuitoare ale motorinei. Cele mai folosite uleiuri
sunt cele obţinute din rapiţă, soia, floarea soarelui,palmier şi camelină (inlocuieşte
kerosenul)
Biodieselul se obţine prin reacţia de esterificare a uleiurilor vegetale sau a
grăsimilor animale în prezenţa unui catalizator. El are caracteristici foarte apropiate de
ale motorinei, nefiind necesare modificări ale sistemului de alimentare al motorului.
Se amestecă foarte bine cu motorina. Pe termen lung, utilizarea în amestec sau ca
atare la motoarele diesel nu ridică probleme, din contră, reduce poluarea.
Lubrifianţii sunt substanţe lichide sau solide, folosite pentru micşorarea
frecării dintre piesele tractoarelor şi pentru reducerea uzurii acestora.
După starea de agregare, lubrifianţii se clasifică în:
- lichizi (uleiuri);
- solizi (unsori consistente).
Uleiurile se clasifică după origine în:
- uleiuri minerale (obţinute din petrol);
- uleiuri sintetice (obţinute în urma unei sinteze chimice);
- uleiuri semisintetice (cobinaţie de uleiuri sintetice şi minerale)
- uleiuri vegetale (obţinute din seminţe de plante: in, rapiţă, ricin etc.).
După destinaţie uleiurile se clasifică în:
- uleiuri de motor;
- uleiuri de transmisii;
- uleiuri pentru instalaţii hidraulice.
Principalele proprietăţi ale uleiurilor de motor sunt: vâscozitatea,
onctuo-zitatea, stabilitatea chimică, rezistenţa la oxidare, punctul de inflamabilitate,
proprietăţi detergente şi proprietăţi antispumante.
Vâscozitatea este proprietatea uleiului de a se opune curgerii. Pentru un ulei
de motor de calitate, această proprietate trebuie să fie influenţată cât mai puţin de
temperatura de funcţionare. Importanţa acestei proprietăţi a determinat clasificarea
uleiurilor de motor, în opt clase de vâscozitate: 0; 5; 10; 15; 20; 30; 40; 50. Pentru
motoarele termice cu ardere internă se folosesc în prezent uleiuri de motor multigrad,
care pot fi utilizate atât vara, cât şi iarna. De exemplu, uleiul multigrad M 20 W 40
este un ulei de motor (M) care vara se comportă ca un ulei din clasa 20, iar iarna (W -
winter) ca un ulei din clasa 40.
Onctuozitatea apreciază proprietatea uleiului de a adera la piesele unse şi de a
forma o peliculă de ulei rezistentă la presiunea de contact dintre două piese.
Stabilitatea chimică reprezintă proprietatea uleiului de a nu-şi schimba
compoziţia chimică pe toată durata de exploatare a motorului.
Rezistenţa la oxidare este proprietatea uleiului de a nu se oxida în timpul
funcţionării motorului.
Punctul de inflamabilitate reprezintă temperatura la care uleiul arde. Este
principala proprietate care determină consumul de ulei al motorului.
Proprietăţile detergente apreciază capacitatea uleiului de a curăţa de
impurităţi piesele unse.
 Proprietăţile antispumante apreciază capacitatea uleiului de a nu forma
spumă când este agitat de diverse piese ale motorului aflate în mişcare.
Toate aceste proprietăţi scad odată cu creşterea duratei de folosire a uleiului,
din această cauză uleiul de motor se înlocuieşte periodic.
Unsorile consistente sunt suspensii coloidale ale acizilor graşi în uleiuri
minerale. Ele sunt caracterizate prin punctul de picurare, care reprezintă temperatura
la care unsoarea începe să curgă (să picure). Punctul de picurare variază de la 75oC la
225oC. Pentru a îmbunătăţi proprietăţile de ungere, aceste unsori se aditivează cu litiu,
calciu, sodiu, magneziu şi grafit.