LUCRARE DE LABORATOR – BAZA ENERGETICĂ ȘI MAȘINI AGRICOLE

Laboratorul nr. 3
MATERIALE ŞI ORGANE DE MAŞINI UTILIZATE ÎN CONSTRUCŢIA
ŞI EXPLOATAREA TRACTOARELOR ŞI
MAŞINILOR AGRICOLE
I) OBIECTIVELE LUCRĂRII
a. cunoașterea proprietăților materialelor;
b. cunoașterea materialelor folosite în agricultură și utilizarea acestora;
c. cunoașterea organelor de mașini folosite în mecanizarea agriculturii;
d. identificarea organelor de mașini din dotarea laboratorului de mecanică
și organe de mașini.
e. efectuarea calculelor în vederea determinării rapoartelor de transmisie
pentru roți dințate, transmisii prin lanț și transmisii prin curele.
Bibliografie recomandată:
1. Huțanu M., Cojocariu P., Suditu P., Roșca R., Frunză P., – Baza energetică pentru
agricultură, caiet pentru lucrări practice, Universitatea Agronomică și de Medicină
Veterinară Iași, 1997;
2. Vâlcu V., – Baza Energetică pentru agricultură, Ed. ”Ion Ionescu de la Brad”, Iași,
2000;
3. Roșca R., Cazacu D., – Construcția tractoarelor, Ed. Ed. ”Ion Ionescu de la Brad”,
Iași, 2020;
4. Cazacu D., Nori L., Vâlcu V., – Tractorul pe înțelesul tuturor, Ed. Ed. ”Ion Ionescu
de la Brad”, Iași, 2004;
5. Toma D., Neagu T., Florescu I., Lepşi S. – Tractoare agricole, E.D.P., Bucureşti,
1978.

1.1. Materiale folosite în construcția tractoarelor și mașinilor agricole

1.2. Considerații generale
Materialele folosite în construcția şi exploatarea tractoarelor şi maşinilor agricole suntîn
general materiale metalice şi nemetalice. Pe lângă acestea, în exploatarea tractoarelor se mai
folosesc combustibilii şi lubrifianții.
Astfel, materialele utilizate se împart în:
1. Materiale metalice
- feroase;
- neferoase.
2. Materiale nemetalice.
3. Combustibili şi lubrifianți.
Recunoașterea materialelor se face după proprietățile lor şi anume:
a. proprietăți fizice:
- luciul;
- culoarea;
- structura;
- conductibilitatea termică şi electrică – proprietatea materialelor metalice de a
conduce căldura şi electricitatea;
- dilatabilitatea – însuşirea materialelor metalice de a-şi mări volumul la
creşterea temperaturii;

1
 LUCRARE DE LABORATOR – BAZA ENERGETICĂ ȘI MAȘINI AGRICOLE

- fuzibilitatea – însuşirea materialelor metalice de a se topi.

b. proprietăţi chimice:
- oxidarea – reacţia prin care o substanţă se combină cu oxigenul.
- rezistenţa la acţiunea bazelor sau acizilor;
- rezistenţa la coroziune – proprietatea unui material de a se opune acţiunilor
distructive ale agenţilor fizico-chimici din exterior;
c. proprietăţi mecanice:
- duritatea – caracterizează rezistenţa opusă de materialul metalic la pătrunderea
în el a unui corp cu o duritate mai mare;
- maleabilitatea – proprietatea unor materiale de a se deforma permanent, fără
fisurare (ex. laminarea în foi subțiri);
- tenacitatea – proprietatea unui material metalic de a prezenta deformații
plastice mari, înainte de a se rupe;
- elasticitatea – proprietatea unui material metalic deformabil de a reveni la
forma şi dimensiunile inițiale;
- rezistenţa mecanica – proprietatea materialelor solide de a se opune acţiunilor
mecanice care tind să le deformeze sau să le rupă (rezistenţa la încovoiere,
forfecare, compresiune, întindere, răsucire, etc);
- rezistenţa la uzură – proprietatea materialelor de a se opune distrugerii prin
frecare;
- plasticitatea – proprietatea materialelor de a nu reveni la forma inițială după
deformare.
d. proprietăţi tehnologice:
- prelucrarea prin așchiere – proprietatea unui material de aș schimba forma prin
desprinderea de așchii cu ajutorul unei mașini unelte (strung, freză, maşinǎ de
găurit, raboteză, polizor, etc.)
- forjabilitatea – proprietatea unui material metalic de a se deforma fără fisurare
sub influenta unor acțiuni de ciocănire sau presare (la cald sau la rece);
- sudabilitatea – proprietatea materialului metalic de a putea fi sudat.
- turnabilitatea – proprietatea unui material de a fi turnat în forme după ce a fost
adus prin încălzire în stare lichidă.

1.3. Materiale metalice feroase

Aceste materiale sunt reprezentate prin fonte şi oțeluri.
Fonta reprezintă un aliaj fier – carbon (Fe + C) care conține între 2,04-6,67 % C. Pe lângă
acestea mai cuprinde elemente însoțitoare (Mn, Si, P şi S) sau de aliere (Cr, Ni, Mo, Cu,Al, Mg,
etc.). Se obține în furnale din minereurile de fier, piatră de var şi cocs. Fonta se utilizează ca
materie primă pentru obținerea oțelurilor şi a pieselor turnate.
Proprietățile generale ale unei fonte sunt: duritate mare, rezistenţa la compresiune ridicată,
turnabilitate foarte bună, preț de cost mai scăzut ca oțelul, se prelucrează prin așchiere dar este
fragilă (nu rezista la șocuri) şi se sudează foarte greu în condiții speciale (practic în condiții de
atelier fonta nu se sudează).
Fontele se clasifică în:
- fonte ordinare (fonta cenușie, fonta albă, fonta maleabilă şi fonta cu grafit
nodular);
- fonte speciale sau aliate (fontele refractare, antifricțiune şi înalt aliate);

2
 LUCRARE DE LABORATOR – BAZA ENERGETICĂ ȘI MAȘINI AGRICOLE

Fonta cenușie (fonta cu grafit lamelar) datorită grafitului ce intră în compoziția sa se

prelucrează uşor prin aşchiere, este rezistentă la uzură , coroziune şi compresiune. Din ea se obţin
piese prin turnare.
Fonta albă are o mare duritate şi fragilitate şi un conţinut bogat în siliciu şi mangan.
Din ea se obțin piese prin turnare, care trebuie să aibă suprafețe dure.
Fonta maleabilă (fonta cu grafit în cuiburi) se obține din fonta albă în urma unei încălziri
la temperaturi ridicate urmată de o răcire lentă (procedeu de maleabilizare). Din ea sunt realizate
piese care trebuie să aibă rezistență mare la șoc, presiune şi oboseală.
Fonta cu grafit nodular este o fontă superioară obținută prin modificarea compoziției
chimice a fontei cenușii (adăugare de elemente grafitizante). Din ea sunt realizate piese
importante care au calități apropiate cu a celor din oțel (arbori, roți dințate, etc).
Fonta refractară are un conţinut mare de Cr, Mn şi Si , fiind utilizată pentru obţinerea
pieselor care trebuie să reziste la temperaturi ridicate şi la oxidare.
Fonta antifricțiune are un conţinut ridicat de Cr, Ni, Mn, Mo, Al, Mg, Cu şi Si. Din ea
sunt realizate piese cu rezistență mare la uzură (cilindri, arbori, etc).
Fonta înalt aliată are în compoziție Ni, Si, Al şi este utilizată în construcția unor repere
din instalațiile de prelucrare a vinului, industria chimică şi alimentară.
Oțelul reprezintă un aliaj fier – carbon (Fe + C) care are un conţinut de 0,04 – 2,04 %
C. Se obține din fontă prin oxidarea acesteia. Din oțel se obțin piese prin turnare, laminare,
forjare, prelucrare prin aşchiere, sudură, etc.
Oțelurile se împart în:
- oțeluri de uz general (oțeluri carbon) utilizate la obținerea majorității reperelor
de la tractoare şi mașini agricole (ex. oțeluri pentru scule, oțeluri pentru țevi,
oțeluri pentru arcuri, oțeluri rezistente la coroziune, oțeluri refractare, etc.).
- oțeluri aliate cu Ni, Cr, Si, Co, W, Mn, Ti, Va, Al, Cu, pentru îmbunătățirea
proprietăților mecanice, fizice şi chimice. Sunt utilizate pentru obținerea unor
piese cu rezistență mare la uzură, oxidare, şi temperaturi ridicate.
Pentru îmbunătățirea proprietăților pieselor din oțel, acestea pot fi supuse unor tratamente
termice şi termochimice.
Tratamentele termice aplicate pieselor din oțel sunt următoarele: călirea, revenirea,
recoacerea.
Călirea este tratamentul termic aplicat pieselor din oțel pentru mărirea rezistenței şi a
durității. Tratamentul constă în încălzirea pieselor la o temperatură de 800 – 850 0 C, urmată de
o răcire bruscă în apă, ulei sau soluție de săruri.
Revenirea este tratamentul termic aplicat pieselor din oțel după ce au fost călite, pentru
înlăturarea tensiunilor interioare şi micșorarea fragilității. Tratamentul constă în încălzirea
pieselor la temperaturi de 300 – 350 0 C, urmată de o răcire lentă în aer.
Recoacerea este tratamentul termic aplicat pieselor din oțel turnate, laminate sau forjate
pentru anularea tensiunilor interioare în vederea executării altor prelucrări. Tratamentul constă
în încălzirea pieselor la temperaturi de 800 – 900 0 C urmată de o răcire lentă.
Tratamentele termochimice aplicate pieselor din oțel sunt următoarele: cementarea,
nitrurarea, cromizarea, aluminizarea, etc .
Aceste tratamente se execută pentru mărirea durității şi rezistenței la uzură, coroziune.
Tratamentele constau în modificarea compoziției chimice a straturilor superficiale ale pieselor
din oțel. Piesele se încălzesc la temperaturi de 900 – 1000 0 C în medii bogate în carbon, azot,
sau alte substanțe. Grosimea stratului îmbogățit va fi în funcție de durata de încălzire.

3
 LUCRARE DE LABORATOR – BAZA ENERGETICĂ ȘI MAȘINI AGRICOLE

1.4 Materiale metalice neferoase

În construcția şi exploatarea tractoarelor şi maşinilor agricole sunt utilizate materiale
metalice neferoase reprezentate prin metale neferoase (cuprul, staniul, zincul, aluminiul,
plumbul, etc.) şi aliaje neferoase (bronzul, alama, duraluminiul, aliajul antifricțiune).
Cuprul (Cu) sau arama este un metal neferos de culoare roșiatică, maleabil, ductil, cu o
foarte bună conductibilitate electrică şi termică şi rezistent la coroziune. Este utilizat pentru
confecționarea conductorilor electrici, conductelor, garniturilor, etc., şi ca element de aliere în
obținerea bronzurilor, alamei şi duraluminiului.
Staniul (Sn) este un metal neferos de culoare alb - argintie, maleabil, ductil şi rezistent
la coroziune. Se folosește la cositorirea tablelor din oțel, material de aport pentru lipirea moale şi
ca element de aliere pentru obținerea bronzului şi aliajului antifricțiune.
Zincul (Zn) este un metal neferos de culoare alb – albăstruie, maleabil în intervalul de
temperatură de 100 – 150 0 C, cu rezistență mare la coroziune. Este utilizat pentru acoperiri
galvanice ale tablelor din oțel (tablă zincată) şi ca element de aliere în obținerea alamei.
Aluminiul (Al) este un metal neferos de culoare argintie, cu o foarte bună conductibilitate
termică şi electrică, greutate specifică mică, rezistent la solicitări mecanice şi la oxidare. Este
utilizat pentru confecționarea conductorilor electrici, conductelor, pieselor turnate, etc.
Plumbul este un metal neferos de culoare cenușiu – albăstruie, maleabil şi rezistent la
coroziune. Este folosit la confecţionarea conductelor, fabricarea plăcilor pentru acumulatorii
electrici şi la obţinerea aliajelor antifricţiune.
Bronzul este un aliaj neferos de culoare alb – roşcat, obținut din Cu şi Sn. Este folosit la
realizarea lagărelor cu frecare de alunecare (cuzineți, bucșe) iar prin alierea cuprului cu Al, Zn,
Pb, Ni, rezultă bronzurile speciale.
Alama este un aliaj neferos de culoare roșie – gălbuie, obținut din Cu şi Zn. Este utilizată
la confecţionarea conductelor, recipienţilor, robineţilor şi ca material de aport la lipirea tare
(alămire).
Duraluminiul este un aliaj neferos obţinut din Al şi Cu, cu o mare rezistenţă mecanică,
folosit la realizarea blocurilor motoare, chiulase, pistoane.
Aliajul antifricţiune se obţine prin alierea unor metale neferoase precum Sn, Pb, Zn, Sb.
Cele mai utilizate aliaje antifricţiune sunt cele pe bază de Sn şi Pb, din care se obţin lagărele.

1.5 Materiale nemetalice

În construcţia de tractoare şi maşini agricole se folosesc următoarele materiale nemetalice:
lemnul, sticla, pielea tehnică, cauciucul, fibrele textile, masele plastice, hârtia şi cartonul,
materiale ceramice, ferodoul, klingheritul, ebonita, lacurile şi vopselurile, etc.
Lemnul se utilizează la confecţionarea ambalajelor din agricultură, platformelor , a unor
piese de la mașinile agricole şi combustibil pentru foc. Este un material higroscopic, supus
putrezirii şi arderii, cu masă specifică mică, se prelucrează uşor şi rezistă bine la șocuri.
Sticla este o topitură de silicați răcită brusc. Se utilizează pentru obţinerea de geamuri,
recipienţi, lămpi, faruri, etc. Este un material transparent, fără conductibilitate termică şi electrică.
Pielea tehnică obţinută din pielea animalelor (în general de bovine), prelucrată prin
tăbăcire. Se utilizează pentru confecţionarea curelelor de transmisie, garniturilor de etanșare,
membranelor, etc.
Cauciucul natural sau sintetic este folosit la confecţionarea anvelopelor, benzilor
transportoare, curelelor de transmisie, învelişurilor pentru cablurile electrice, garniturilor, etc.

4
 LUCRARE DE LABORATOR – BAZA ENERGETICĂ ȘI MAȘINI AGRICOLE

Este caracterizat prin elasticitate, rezistenţă bună la rupere şi nu este higroscopic. Sub acțiunea
razelor solare cauciucul se fisurează în timp, fenomen cunoscut sub denumirea de îmbătrânire.
Fibrele textile sunt utilizate pentru confecţionarea elementelor de filtrare, curelelor de
transmisie, benzilor transportoare, garniturilor de etanșare. Ele pot fi de origine vegetală (bumbac,
cânepă), de origine animală (păr, lână) şi de origine minerală (azbest).
Masele plastice sunt utilizate pentru obţinerea unei mari diversități de organe de maşini.
Din mase plastice se realizează roți dințate, tuburi flexibile, flanșe, robinete, izolatori electrici,
organe de lucru ale maşinilor agricole. Materialele plastice se obţin în urma unor reacții chimice
din diferite , dar mai ales din petrol. Proprietățile generale sunt: densitate mică, rezistență la
coroziune foarte bună, conductibilitate termică redusă, rezistenţa la acţiunea acizilor, bazelor si
solvenților, prelucrare ușoară, preț de cost scăzut, etc. Dintre proprietățile negative trebuie
enumerate rezistenţa scăzută la temperaturi ridicate, dilatare mare, rezistențe mecanice mai mici
decât ale metalelor (cu mici excepții) şi îmbătrânirea. Principalele tipuri de mase plastice sunt:
- termoplasticele (se pot prelucra prin încălzire) – policlorura de vinil, polietilena,
polistirenul,plexiglas, teflon, poliamide, etc.
- duroplasticile (nu se pot prelucra prin încălzire) – fenoplastice, aminoplastice,
rășinipolisterice, rășini epoxidice, etc.
- elastomeri (au proprietăți apropiate de cauciuc) cel mai cunoscut fiind elastanul.
- fluido - plasticele (curg) – cele mai cunoscute sunt aditivi pentru uleiuri.
Hârtia şi cartonul sunt utilizate la obţinerea de garnituri, elemente de filtrare, etc.
Sunt obținute din celuloză prin prelucrarea materialelor vegetale.
Materialele ceramice sunt folosite la realizarea unor elemente electroizolante. Au masă
specifică redusă şi duritate mare.
Ferodoul se obţine din azbest şi inserții metalice neferoase. Are un coeficient de frecare
mare, rezistent la temperatură şi uzură. Din el sunt realizate discurile de fricțiune ale ambreiajelor
şi frânelor.
Klingheritul este un amestec de azbest (70 %) şi cauciuc (30 %), fiind utilizat la realizarea
garniturilor de etanșare (garnitura de chiulasă).
Ebonita este obţinută prin amestecul cauciucului brut cu pastifiante şi sulf. Este un
material electroizolant, utilizat pentru confecţionarea unor carcase electroizolante, piese turnate,
tuburi, bare, roți dințate, etc.
Lacurile şi vopselurile sunt folosite pentru acoperirea suprafețelor din metal şi lemn
pentru a le proteja de acţiunea corozivă a agenţilor fizici şi chimici.

2. Organe de maşini utilizate în construcţia tractoarelor şi mașinilor

agricole
Organele de maşini sunt părți componente indivizibile ale unei maşini, care nu pot fi
desfăcute în părți mai simple.
După domeniul de utilizare organele de maşini se clasifică în:
a) organe de maşini comune (de uz general) – intră în componența majorității
maşinilor şi sunt standardizate;
b) Organe de maşini specifice- intră în componența numai a unei grupe de maşini, de
exemplu pistoanele se folosesc la motoare, brăzdarele la pluguri, aparatele de distribuție la
semănători, etc.
Organele de maşini de uz general pot fi:

5
 LUCRARE DE LABORATOR – BAZA ENERGETICĂ ȘI MAȘINI AGRICOLE

a) organe de maşini comune (de uz general) – intră în componența majorității

maşinilor şi sunt standardizate;
b) organe de maşini pentru asamblări: nedemontabile (nituri), demontabile (șuruburi şi
pene) şi elastice (arcuri);
c) organe de maşini ale mișcări de rotație: arbori, osii, axe şi lagăre (de alunecare şi de
rostogolire);
d) cuplaje de legătură: rigide, elastice, cu fricțiune, cardanice, de dilatare, etc.
e) organe pentru păstrarea şi conducerea fluidelor: rezervoare, conducte, robinete,
valve, coturi, teuri, etc.

2.1 Asamblări nedemontabile

Organele pentru asamblări nedemontabile se folosesc atunci când piesele îmbinate nu
necesită desfacerea acestora în timpul exploatări sau când îmbinarea este supusă la vibrații
puternice. Desfacerea pieselor este posibilă dar se distruge elementul de îmbinare. Asamblările
nedemontabile se pot face cu nituri, prin sudură, lipire sau încleiere.
Asamblările prin nituire se pot face prin suprapunere sau cap la cap cu una sau două eclise.
în funcție de eforturi este necesar un rând sau mai multe rânduri de nituri.
După destinație îmbinările prin nituire pot fi de rezistență, de etanșare şi de rezistență-
etanșare.
Un nit este alcătuit din capul fabricat, tija cilindrică şi capul de închidere (format). Capul
fabricat poate fi bombat, plat, tronconic, dublu tronconic, etc. Niturile pot fi confecționate din
oțel, cupru sau aluminiu.

2.2 Asamblări demontabile

Aceste îmbinări au avantajul că demontarea pieselor îmbinate se poate face fără
distrugerea elementului de îmbinare şi dezavantajul că se pot desface singure în timpul
funcționări dacă nu sunt prevăzute sisteme de asigurare. Principalele asamblări demontabile se
realizează prin șuruburi, pene şi caneluri.
Asamblările cu șuruburi sunt cele mai răspândite îmbinări demontabile. După rolul
acestora se clasifica în următoarele tipuri:
- asamblări de fixare:
- asamblări pentru transmiterea forței şi a mișcări;
- asamblări pentru măsurare;
- asamblări pentru reglaje.
O îmbinare filetată de fixare este formată din șurub, piuliță şi sistem de asigurare
împotriva desfaceri. Elementele componente ale unui șurub sunt: capul, tija şi filetul.
Filetul se obţine prin deplasarea unei figuri geometrice (triunghi, pătrat, trapez, cerc, etc.)
după o elice directoare pe o suprafață cilindrică sau conică. Caracteristicile unui filet sunt
diametrul, profilul şi pasul. Profilul poate fi triunghiular, pătrat, dreptunghiular, trapezoidal sau
rotund. Profilul triunghiular se numește metric (cel mai răspândit filet pentru șuruburile de fixare)
dacă triunghiul este echilateral şi Withworth dacă triunghiul este isoscel cu unghiul la vârf de 550.
Pasul reprezintă distanța măsurată pe generatoarea cilindrului pe care o parcurge un punct de pe
spiră când șurubul se rotește cu 3600. Pasul poate fi normal, fin sau mare.
In fig. 2.1 se prezintă două tipuri principale de asamblări filetate pentru fixare.

6
 LUCRARE DE LABORATOR – BAZA ENERGETICĂ ȘI MAȘINI AGRICOLE

Fig.2.1. Asamblări filetate

a) asamblare cu șurub;
b) asamblare cu prezon;
1 – șurub;
2 – piuliță;
3 – rondea elastică;
A şi B piese asamblate.

Piulița reprezintă partea de închidere a îmbinării filetate şi prezintă la interior o gaură

filetată. Pentru a se putea monta pe un șurub piulița trebuie să aibă filetul cu același diametru,
profil şi pas cu filetul șurubului.
Principalele sisteme de asigurare împotriva autodeșurubări sunt rondea (șaibă) plată,
rondea elastică (șaibă Grower), contrapiulița, piulița crenelată cu splint, plăci cu umeri, rondele cu
umeri şi piulița cu autoblocare.
Penele se folosesc de regulă pentru fixarea roților dințate, de lanț sau de curea pe arbori şi
pentru asamblarea a două piese cu axa de simetrie în prelungire.
După poziția penei față de axa pieselor asamblate penele pot fi transversale sau
longitudinale.
Penele transversale se montează perpendicular pe axa pieselor îmbinate şi au formă
trapezoidală.
Penele longitudinale pot realiza o îmbinare cu strângere sau fără strângere. Penele cu
strângere, denumite şi pene înclinate pot fi simple sau cu nas (călcai). Aceste pene preiau atât jocul
radial cat şi jocul axial. Penele fără strângere pot fi paralele sau disc şi preiau decât jocul radial.
Pentru a prelua jocul axial sunt necesare sisteme de fixare suplimentare.

2.2.3 Asamblări elastice

Asamblările elastice asigură o legătură elastică între părțile componente ale unei maşini.
Principalele tipuri de asamblări elastice sunt arcurile si tampoanele amortizoare de cauciuc.
După formă arcurile pot fi lamelare (foi), elicoidale, disc, inelare, spirale, bară de torsiune
si speciale.
Arcurile se pot clasifica şi după solicitarea la care sunt supuse în următoarele tipuri: arcuri
supuse la întindere, arcuri supuse la compresiune, arcuri supuse la încovoiere, arcuri supuse la
răsucire şi arcuri supuse la torsiune.
După domeniul de utilizare arcurile se clasifică în următoarele tipuri :
- arcuri pentru amortizarea șocurilor şi vibrațiilor;
- arcuri pentru readucerea unor organe în poziția inițială;
- arcuri pentru exercitarea unei forțe permanente;
- arcuri pentru acționări mecanice;
- arcuri pentru măsurarea forțelor.
Arcurile sunt confecționate din oțel special, denumit oțel arc sau din alamă. Caracteristicile
unui arc sunt sarcina maximă pe care o suportă, deformația maximă (săgeata) şi rigiditatea acestuia.

2.2.4. Transmisii cu roți dințate

Roțile dințate se folosesc pentru transmiterea şi transformarea mișcării de rotație când

7
 LUCRARE DE LABORATOR – BAZA ENERGETICĂ ȘI MAȘINI AGRICOLE

distanța dintre arbori este mică, mișcarea trebuie transmisa cu precizie iar forțele pot fi mici,
mijlocii sau mari.
Mișcarea se transmite prin fenomenul de angrenare, adică dintele unei roți dințate pătrunde
în golul de dinte al celeilalte roți dințate.
Elementele geometrice ale unei roți dințate sunt următoarele: diametrul interior, diametrul
exterior, diametrul de divizare, pasul, modulul, înălțimea dinților şi lățimea dinților.
Pasul reprezintă distanța măsurată pe cercul de divizare pe care se întinde un dinte şi un
gol de dinte.
𝐷𝑑
𝑝=𝜋∙ [𝑚𝑚] (1)
𝑧
Unde: 𝐷𝑑 – reprezintă diametrul de divizare, mm
z – reprezintă numărul de dinți,
p – reprezintă pasul, mm
După poziția arborilor angrenajele cu roți dințate pot fi :
- angrenaje cilindrice, cu axe paralele;
- angrenaje conice, cu axe perpendiculare;
- angrenaje melcate, cu axe neparalele şi neconcurente.
După forma dinților angrenajele pot fi :
- cu dinți drepți;
- cu dinți înclinați.

În fig. 2.2, se prezintă principalele tipuri de angrenaje cu roți dințate.

Fig.2.2. Tipuri de transmisii cu roți dințate

a) roți cilindrice cu dinți drepți;
b) roți cilindrice cu dinți înclinați;
c) roți dințate cilindrice cu dinții în „V”;
d) roti conice cu dinți drepți;
e) roți dințate conice cu dinți înclinați;
f) roți dințate conice cu dinți elicoidali;
g) angrenaj melcat (melc-roată melcată).

Raportul de transmisie a mișcări reprezintă raportul dintre turația arborelui conducător şi

turația arborelui condus. 𝑛1 𝑧1
𝐼𝑡 = 𝑛 = 𝑧 (2)
2 2

Unde: n1 reprezintă turația arborelui conducător, rot/ min.

n2 reprezintă turația arborelui condus, rot/ min;
z1 reprezintă numărul de dinți ai roții conducătoare;

8
 LUCRARE DE LABORATOR – BAZA ENERGETICĂ ȘI MAȘINI AGRICOLE

z2 reprezintă numărul de dinți ai roții conduse.

Cunoașterea a trei termeni ai relației permite aflarea celui de al patrulea termen.

2.2.5. Transmisii prin lanțuri

Lanțurile de transmisie se folosesc pentru transmiterea şi transformarea mișcării de rotație
când distanta dintre arbori este mare, mișcarea trebuie transmisă cu precizie iar forțele pot fi mici
sau mijlocii. Pentru forțe mari se folosesc lanțuri cu două sau trei rânduri de zale. Mișcarea se
transmite prin fenomenul de angrenare dintre roata de lanț şi lanțul de transmisie.
O transmisie prin lanțuri este formată din următoarele părți: roata de lanț conducătoare,
roata de lanț condusă, lanț de transmisie şi sistem de întindere a lanțului (rolă de material plastic,
roată de lanț, patină sau sistem cu șuruburi pentru deplasarea roții conduse). Elementele geometrice
ale roților de lanț sunt identice cu elementele geometrice ale roților dințate şi se calculează cu
relațiile 1 și 2. Pentru a putea angrena cu un lanț de transmisie o roată de lanț trebuie sa aibă același
pas şi lățime cu acesta.
Principalele tipuri de lanțuri sunt următoarele:
- lanț cu zale ovale;
- lanț cu zale turnate;
- lanț cu zale matrițate (agricol);
- lanț cu eclise şi role (cel mai răspândit);
- lanț cu plăci multiple articulate.
Dezavantajele transmisiei cu lanțuri comparativ cu transmisia prin curele sunt următoarele:
necesită cuplaje de siguranță, zgomot în funcționare, necesită întreținere şi ungere.

2.2.6. Transmisii prin curele

Transmisiile prin curele se utilizează pentru transmiterea şi transformarea mișcării de
rotație când distanța dintre arbori este mare, mișcarea nu trebuie transmisă cu precizie iar forțele
sunt de regulă mici sau mijlocii. Pentru transmiterea forțelor mari sunt necesare curele multiple
sau mai multe curele. Mișcarea se transmite prin fenomenul de frecare dintre cureaua de transmisie
şi roata de curea, ca urmare transmisia prin curea îndeplinește rolul de cuplaj de siguranță.
O transmisie prin curele este formată din roată de curea conducătoare, roată de curea
condusă, curea de transmisie şi sistem de întindere a curelei.

Fig.2.3. Tipuri de transmisii prin curele

a) montaj clasic; b) montaj cu rola de întindere; c) montaj încrucișat.
După forma secțiunii curelele pot fi :
- curele late ;
- curele trapezoidale ;
- curele circulare ;
- curele profilate (dințate ) ;
Curelele trapezoidale sunt cele mai răspândite pentru că au două suprafețe de frecare (pe
flancurile laterale) şi pot transmite forțe mai mari. Curelele profilate pot transmite mișcarea cu

9
 LUCRARE DE LABORATOR – BAZA ENERGETICĂ ȘI MAȘINI AGRICOLE

precizie dar comparativ cu lanțurile de transmisie au fiabilitate mai mică.

Curelele de transmisie sunt confecționate din cauciuc armat cu fibre textile, piele tehnică,
împletituri textile sau material plastic elastic.

2.2.7. Lagăre
Lagărele sunt organe de maşini destinate pentru susținerea şi ghidarea organelor mișcării
de rotație (arbori, osii, axe). După felul frecării, lagărele pot fi lagăre de alunecare sau lagăre de
rostogolire.
Lagărele de alunecare sunt mai simple şi pot prelua forțe variabile (șocuri). Un lagăr de
alunecare este alcătuit în general din corp, capac, șuruburi de fixare şi element antifricţiune.
Principalele tipuri de lagăre de alunecare sunt următoarele :
- lagăre simple ;
- lagăre cu bucșe (din bronz, aliaj antifricţiune sau mase plastice) ;
- lagăre cu semi-cuzineți (alcătuite din două elemente antifricţiune).

Lagărele de rostogolire, sau rulmenții, sunt redați în figura 3. Aceștia au frecare mai redusă
dar sunt mai complicate şi nu pot prelua forțe variabile. Un rulment este format din inelul interior,
inelul exterior, corpuri de rostogolire şi colivie.

Fig. 3 – Elementele componente ale lagărului

de rostogolire – rulmentul cu bile

După forma corpurilor de rostogolire (rulare) rulmenți se clasificǎ în :

- rulmenți cu bile;
- rulmenți cu role conice;
- rulmenți cu role cilindrice;
- rulmenți cu role butoiaș;
- rulmenți cu ace (role cilindrice subțiri şi lungi).
In funcție de forțele din lagăr rulmenții pot avea un singur rând sau mai multe rânduri de
corpuri de rostogolire.
Rulmenții se clasifică după direcția sarcini principale în următoarele tipuri:
- rulmenții radiali – preiau numai sarcini pe direcția razei;
- rulmenți radiali-axiali – preiau sarcini radiale şi sarcini axiale pe o direcție;
- rulmenți axiali – preiau numai sarcini axiale pe ambele direcţii.
După modul de ungere rulmenții pot fi capsulați sau simpli (necapsulați)

Activitate practică
1) În funcție de disponibilitatea laboratorului de organe de mașini, studenții vor fi
împărțiți în 3 grupe și vor identifica, clasifica și enumera principalele organe de mașini, precum și
materialele din care sunt fabricate.
2) Să se calculeze raportul de transmisie pentru:
- un set de 2 roți dințate, indicate aleator în laboratorul de organe de mașini;

10
LUCRARE DE LABORATOR – BAZA ENERGETICĂ ȘI MAȘINI AGRICOLE

- o transmisie prin lanțuri, indicată aleator în laboratorul de organe de mașini;

- o transmisie prin curele, indicată aleator în laboratorul de organe de mașini.

11