Sunteți pe pagina 1din 32

Alexandru Macedonski

2012

1.Noaptea de decembrie

Pustie și albă e camera moartă Și focul sub vatră se stinge scrumit Poetul, alături, trăsnit stă de soartă, Cu nici o scânteie în ochiu-adormit Iar geniu-i mare e-aproape un mit Și nici o scânteie în ochiu-adormit.

Pustie și albă e-ntinsa câmpie Sub viscolu-albastru ea geme cumplit Sălbatică fiară, răstriștea-l sfâșie, Și luna-l privește cu ochi-oțelit E-n negura nopții un alb monolit Și luna-l privește cu ochi oțelit.

Nămeții de umbră în juru-i s-adună Făptura de humă de mult a pierit

Dar fruntea, tot mândră, rămâne în lună

Chiar alba odaie în noapte-a murit Făptura de humă de mult a pierit.

E moartă odaia, și mort e poetul În zare, lupi groaznici s-aud, răgușit,

Cum latră, cum urlă, cum urcă, cu-ncetul, Un tremol sinistru de vânt-năbușit

Iar crivățul țipă

— dar el, ce-a greșit?

Un haos, urgia se face cu-ncetul.

Urgia e mare și-n gându-i ș-afară, Și luna e rece în el, și pe cer Și bezna lungește o strașnică gheară, Și lumile umbrei chiar fruntea i-o cer Și luna e rece în el, și pe cer.

Dar scrumul sub vatră, deodată, clipește Pe ziduri, aleargă albastre năluci O flacără vie pe coș izbucnește, Se urcă, palpită, trosnește, vorbește „Arhanghel de aur, cu tine ce-aduci?"

Și flacăra spune: „Aduc inspirarea Ascultă, și cântă, și tânăr refii În slava-nvierii îneacă oftarea Avut și puternic emir, voi să fii."

- 1 -

Alexandru Macedonski

2012

Și flacăra spune: „Aduc inspirarea Și-n alba odaie aleargă vibrarea.

Răstriștea zăpezii de-afară, dispare Deasupră-i e aur, și aur e-n zare, Și iată-l emirul orașului rar Palatele sale sunt albe fantasme, S-ascund printre frunze cu poame din basme, Privindu-se-n luciul pârâului clar.

Bagdadul! Bagdadul! și el e emirul Prin aer, petale de roze plutesc Mătasea-nflorită mărită cu firul

Nuanțe, ce-n umbră, încet, veștejesc

Havuzele cântă

— voci limpezi șoptesc

Bagdadul! Bagdadul! și el e emirul.

Și el e emirul, și are-n tezaur, Movile înalte de-argint și de aur, Și jaruri de pietre cu flăcări de sori; Hangiare-n tot locul, oțeluri cumplite În grajduri, cai repezi cu foc în copite, Și-ochi împrejuru-i — ori spuză, ori flori.

Bagdadul! cer galben și roz ce palpită, Rai de-aripi de vise, și rai de grădini, Argint de izvoare, și zare-aurită Bagdadul, poiana de roze și crini Djamii — minarete — și cer ce palpită.

Și el e emirul, și toate le are E tânăr, e farmec, e trăsnet, e zeu, Dar zilnic se simte furat de-o visare Spre Meka se duce cu gândul mereu, Și-n fața dorinței — ce este — dispare Iar el e emirul, și toate le are.

Spre Meka-l răpește credința — voința, Cetatea preasfântă îl cheamă în ea, Îi cere simțirea, îi cere ființa, Îi vrea frumusețea — tot sufletu-i vrea Din tălpi până-n creștet îi cere ființa.

Dar Meka e-n zarea de flacări — departe De ea o pustie imensă-l desparte, Și pradă pustiei câți oameni nu cad? Pustia e-o mare aprinsă de soare,

- 2 -

Alexandru Macedonski

2012

Nici cântec de paseri, nici pomi, nici izvoare Și dulce e viața în rozul Bagdad.

Și dulce e viața în săli de-alabastru, Sub bolți lucitoare de-argint și de-azur, În vie lumină tronând ca un astru, Cu albele forme de silfi împrejur, În ochi cu lumina din lotusu-albastru.

Dar iată și ziua când robii și-armează Cămile gătește, și negri-armăsari, Convoiul se-nșiră — în zori scânteiază, Pornește cu zgomot, — mulțimea-l urmează, Spre porți năpustită cu mici și cu mari.

Și el ce e-n frunte pe-o albă cămilă, Jar viu de lumină sub roșu-oranisc, S-oprește, o clipă, pe verdele pisc, Privindu-și orașul în roza idilă

S-oprește, o clipă, pe verdele pisc Din ochiul său mare o lacrimă pică, Pe când, de sub dealuri, al soarelui disc În gloria-i de-aur încet se ridică Și lacrima, clară, lucește, și pică

Din apa fântânii pe care o știe În urmă, mai cere, o dată, să bea Curmalii-o-nfășoară c-o umbră-albăstrie Aceeași e apa spre care venea Copil, să-și alinte blondețea în ea Și-ntreagă, fântâna, e tot cum o știe.

E tot cum o știe, — dar, searbăd la față, Sub magica-i umbră, un om se răsfață Mai slut e ca iadul, zdrențos, și pocit, Hoit jalnic de bube, — de drum prăfuit, Viclean la privire, și searbăd la față.

De nume-l întreabă emirul, deodată, Ș-acesta-i răspunde cu vocea ciudată

— La Meka, plecat-am a merge și eu.

— La Meka? La Meka?

și vocea ciudată

— La Meka! La Meka! răsună mereu.

Și pleacă drumețul pe-un drum ce cotește Pocit, șchiop și searbăd, abia se târește

- 3 -

Alexandru Macedonski

2012

Și drumu-ocolește mai mult, tot mai mult, Dar mica potecă sub pomi șerpuiește,

O tânără umbră de soare-l ferește,

Auzu-i se umple de-un vesel tumult, Și drumu-ocolește mai mult — tot mai mult.

Iar el, el emirul, de-asemenea pleacă Pustia l-așteaptă în largu-i s-o treacă Prin prafu-i se-nșiră cămile și cai, Se mistuie-n soare Bagdadul, și piere, Mai șters decât rozul de flori efemere, Mai stins decât visul pierdutului rai.

În largu-i pustia, să treacă-l așteaptă E dreaptă — tot dreaptă — dar zilele curg, Și foc e în aer, în zori, și-n amurg Și el naintează, dar zilele curg.

Nici urmă de ierburi, nici pomi, nici izvoare Și el naintează sub flăcări de soare

În

ochi o nălucă de sânge — în gât

Un chin fără margini de sete-arzătoare Nisip, și deasupra, cer roșu — ș-atât Și toți naintează sub flăcări de soare.

Și tot fără margini pustia se-ntinde, Și tot nu s-arată orașul preasfânt Nimic n-o sfârșește în zori când s-aprinde, Și n-o-nviorează suflare de vânt Lucește, vibrează, și-ntruna se-ntinde.

Abia, ici și colo, găsesc, câteodată, Verdeața de oază cu dor așteptată Săgeată, aleargă cal alb și cal murg, Cămilele-aleargă săgeată și ele, La cântecul apei se fac ușurele Izvor sau citernă în clipă le scurg Dar chinul reîncepe, și zilele curg.

Și tot nu s-arată năluca sublimă Și apa, în foale, descrește mereu Când calul, când omul, s-abate victimă, Iar mersul se face din greu și mai greu Cu trei și cu patru, mor toți plini de zile, Dragi tineri, cai ageri, și mândre cămile.

Și tot nu s-arată cetatea de vise

- 4 -

Alexandru Macedonski

2012

Merindele, zilnic, în trăiști se sfârșesc Prădalnice zboruri de paseri, sosesc S-aruncă pe leșuri cu ciocuri deschise, Cămile, cai, oameni, cad, pier, se răresc Doar negrele paseri mereu se-nmulțesc Și tot nu s-arată cetatea din vise.

Cetatea din vise departe e încă, Și vine și ziua cumplită când el, Rămas din toți singur, sub cer de oțel, Pe minte își simte o noapte adâncă Când setea, când foamea, — grozave la fel, Pe piept, ori pe pântec, îi pun câte-o stâncă, Prin aeru-n flăcări, sub cerul de-oțel.

Pierduți sunt toți robii, cu cai, cu cămile Sub aeru-n flăcări, zac roșii movile Nainte — în lături — napoi — pestetot, Oribil palpită aceeași culoare E-aprins chiar pământul hrănit cu dogoare, Iar ochii se uită zadarnic, cât pot Tot roșu de sânge zăresc pestetot Sub aeru-n flăcări al lungilor zile.

Și foamea se face mai mare — mai mare, Și, zilnic, tot cerul s-aprinde mai tare

Bat tâmplele

— ochii sunt demoni cumpliți

Cutremur e setea, ș-a foamei simțire E șarpe, ducându-și a ei zvârcolire

În pântec, în sânge, în nervii-ndârjiți

Bat tâmplele

— ochii sunt demoni cumpliți.

Abia mai pășește cămila ce-l poartă

Speranța, chiar dânsa, e-n sufletu-i moartă

Dar iată

— părere să fie, sau, ea?

În zarea de flăcări, în zarea de sânge,

Emirul puterea și-o strânge

Chiar porțile albe le poate vedea E Meka! E Meka! ș-aleargă spre ea.

Lucește

Spre albele ziduri, aleargă — aleargă, Și albele ziduri, lucesc — strălucesc, Dar Meka începe și dânsa să meargă Cu pasuri ce-n fundul de zări o răpesc, Și albele ziduri, lucesc, — strălucesc!

Ca gândul aleargă spre alba nălucă,

- 5 -

Alexandru Macedonski

2012

Spre poamele de-aur din visu-i ceresc Cămila, cât poate, grăbește să-l ducă Dar visu-i, nu este un vis omenesc Și poamele de-aur lucesc — strălucesc Iar alba cetate rămâne nălucă.

Rămâne nălucă, dar tot o zărește Cu porți de topaze, cu turnuri de-argint, Și tot către ele s-ajungă zorește, Cu toate că știe prea bine că-l mint Și porți de topaze, și turnuri de-argint.

Rămâne nălucă în zarea pustiei Regina trufașă, regina magiei, Frumoasa lui Meka — tot visul țintit, Și vede pe-o iasmă că-i trece sub poartă

Pe când șovăiește cămila ce-l poartă Și-n Meka străbate drumețul pocit, Plecat șchiop și searbăd pe drumul cotit Pe când șovăiește cămila ce-l poartă

Și moare emirul sub jarul pustiei Și focu-n odaie se stinge și el, Iar lupii tot urlă pe-ntinsul câmpiei, Și frigul se face un brici de oțel Dar luna cea rece, ș-acea dușmănie De lupi care urlă, — ș-acea sărăcie Ce-alunecă zilnic spre ultima treaptă, Sunt toate pustia din calea cea dreaptă, Ș-acea izolare, ș-acea dezolare, Sunt Meka cerească, sunt Meka cea mare Murit-a emirul sub jarul pustiei.

2.Comentariu Noapte de decemvrie:

Alexandru Macedonski (1854-1920) a fost poet si prozator, dar si

teoretician al curentului simbolist, prin articolele publicate in

revista Literatorul" (pe care a condus-o mai bine de un sfert de secol); in

paginile acesteia si-au publicat creatiile poetii afiliati noului curent literar,

- 6 -

Alexandru Macedonski

2012

lirica

Scriitor de tranzitie. in opera caruia se imbina elementele romantice cu acelea simboliste. Macedonski a fost intaiul reprezentant de seama al lirismului citadin.

celei europene.

romaneasca

fiind

astfel

integrata

Volumele

sale

de

versuri:Prima.verba"

(1872),Poezii" (1882),

Flori sacre" (1912),Poema rondelurilor" (1927) se caracterizeaza printr-o permanenta oscilatie intre elevatie si damnare, intre ideal si real, constituie un amestec intre amaraciunea neagra si iubirea frenetica a vietii. Ciclul „Noptilor" macedonskiene (cu punctul de pornire in poemele similar intitulate ale poetului francez Alfred de Musset), oscileaza intre imaginile grotesti din Noaptea de noiembrie" si frenezia contopirii cu natura din Noaptea de mai". Tema poemului Noaptea de decemvrie" o constituie conditia

nefericita a poetului (geniului), intr-o lume plina de adversitati:

poezia simbolizeaza drama gemului, intr-o evocare de mari incandescente,

reprezentativa pentru intreaga conceptie a poetului si, poate, si mai mult, pentru drama propriei sale existente, fascinata de vis, himera si ideal, irealizabil ca orice absolut" (Adrian Marino). Geneza poemului:

volumul Flori

sacre", „Noaptea de decemvrie" are la baza un poem in proza intitu- lat Meka si Meka" si publicat in ziarul „Romanul", in 1890. Ideea centrala a acestuia era statornicia credintei intr-un ideal, aceasta desprinzandu-se dintr-o istorioara orientala:

Lui Ali-ben-Mohamet-ben-Hassan ii moare tatal. in ultimele lui clipe, acesta isi sfatuieste fiul ca niciodata in viata sa nu se abata de la drumul cel drept.

Aparuta

in

1912

si

inclusa

in

- 7 -

Alexandru Macedonski

2012

Devenind emir al Bagdadului, Aii are tot ceea ce isi doreste (bogatie, tinerete, glorie), dar este mereu chemat de fascinatia Mekai - cetatea sfanta a musulmanilor. Atras irezistibil de acest ideal, Aii porneste spre Meka, insotit de un numeros convoi si pregatit sa traverseze desertul, mergand pe drumul cel drept.

Odata cu tanarul emir, purcede spre aceeasi tinta si Pocitan-ben-

Pehlivan (un drumet pocit) decis sa ajunga la Meka pe cai ocolite. Pe masura ce timpul trece, traversarea pustiului se vadeste a fi tot mai grea pentru tanarul emir: oamenii si animalele mor, iar intinsul desert se umple de lesuri. Ramas singur, sub cerul de foc, Aii are, pentru o clipa, iluzia ca vede alba cetate; cu ultimele puteri alearga spre ea, dar totul se vadeste a fi un.miraj al desertului.

lui

Pocitan care

Aceasta naratiune va deveni partea a Ii-a a poemului Noaptea de

decemvrie".

Inainte de a muri, Aii

intra

mai are

insa si

o alta viziune: pe

pe

poarta

cea

a

biruitor

Mekai.

Structura, continut:

Poemul intitulat Noaptea de decemvrie" este alcatuit din 237 de

versuri dispuse in doua parti si un episod de legatura, dupa cum urmeaza:

Partea I (versurile 1-28) justifica titlul poemului si prezinta geniul in ipostaza sa umana (de poet). Decorul descris este cel al camerei poetului, spatiu in care, intr-o noapte geroasa de iarna, acesta viseaza la gura sobei.

odaia devine cadrul

Golita de obiecte („Pustie si alba e camera moarta

propice inspiratiei si transpunerii in ideal; focul (care se transforma in scrum) sugereaza damnarea poetului trasnit" „de soarta" asemenea

ingerului cazut in lumea profana.

- 8 -

"),

Alexandru Macedonski

2012

Imaginea simbolica a acestei lumi se incheaga incepand cu strofa a Ii-a,

cand imensa campiepustie si alba" fuzioneaza cu alba odaie, antrenand

frigul cosmic. Acest cadru exterior dusmanos (cu viscol albastru si lupi care

urla) simbolizeaza lumea contemporana in interiorul careia orgoliosul

Macedonski s-a simtit mereu nedreptatit:

Pustie si alba e camera moarta

Si focul sub vatra se stinge scrumit

Poetul, alaturi, trasnit sta de soarta, Cu nici o schinteie in ochiu-adormit Iar geniu-i mare e-aproape un mit Si nici o schinteie in ochiu-adormit.

Pustie si alba e-ntinsa campie

Sub viscolu-albastru ea geme cumplit

Salbatica fiara -rastristea-l sfasie -Si luna-l priveste cu ochi otelit negura noptii un alb monolit Si luna-l priveste cu ochi otelit"

E-n

camera

moarta," „Pustie si alba e-ntinsa campie", „viscolu-albastru") personificarile

(camera a murit, campia geme, luna are ochi otelit") creaza impresia unui

spatiu sublunar incremenit in noapte si in moarte.

In

cele

doua

strofe,

epitetele

ornante (

Pustie

si alba e

Si in strofele urmatoare, metafora lumii ostile se contureaza puternic;

la aceasta contribuie mai multe mijloace artistice: epitetul

ornant („lupi groaznici"), gradatia ascendenta („cum latra, cum urla, cum

imaginile auditive terifiante („Un tremol sinistru", „Iar crivatul

tipa"), pana la uniformizarea tabloului in versul: Un haos urgia se face cu-

ncetul".

urca

")

Simtindu-se nefericit (si chiar damnat) in aceasta lume, poetul tinde

spre o alta, ideala, care ar putea reprezenta Absolutul.

Solutia o constituie o propensie in inalt, prin ignorarea materiei

opace („Faptura de huma de mult a pierit") si a realitatii („Chiar alba odaie

- 9 -

Alexandru Macedonski

2012

in noapte-a murit"); doar fruntea poetului „ tot mandra ramane in

luna", facilitand transformarea lui intr-o proiectie ideala.

Cele doua parti mari ale poemului Noaptea de decemvrie" ilustreaza

oscilatia dintre real si ideal (pe care o intalnim in intreaga opera a lui

Macedonski).

Episodul de legatura (versurile 29-39) prezinta momentul in care

flacara din soba izbucneste navalnic, transformandu-1 pe poet in ipostaza sa

ideala: cea a emirului din Bagdad.

Partea a doua a poemului (versurile 40-237) evoca, intr-o mare

incandescenta de imagini si culori, fascinanta aventura a emirului din

Bagdad.

Acesta reprezinta geniul, fiinta singulara si indragostita de o idee, ucis

fiind, in final, chiar de propria sa aspiratie, asa cum sta scris in destinul

cautatorilor de ideal.

Traind intr-un spatiu oriental feeric („Bagdadul! Cer galben si roz ce

palpita / Rai de-aripi, de vise, si rai de gradini") si inconjurat de bogatii

uriase, tanarul emir este stapanit de dorinta de a vedea Meka - cetatea

sfanta a musulmanilor. Si cum chemarea idealului este mai puternica decat

propria-i fiinta, el se pregateste de plecare, urmand sa strabata desertul pe

drumul cel drept (conform preceptelor testamentare ale tatalui sau).

La iesirea din Bagdad, langa fantana copilariei, emirul gaseste un drumet

slut si pocit, care-i marturiseste ca pleaca tot la Meka; drumul celui din urma

mergand insa pe cai ocolite, cei doi se despart.

Calatoria prin pustiul incins releva greutati nebanuite, demonstrand ca

emirul/geniul este un ales, o fiinta neobisnuita care infrunta dogoarea, setea

si moartea, pentru a ajunge la idealul sau:

Nici urma de ierburi, nici pomi, nici izvoare Si el nainteaza sub flacari de soare in ochi o naluca de sange - in gat

- 10 -

Alexandru Macedonski

2012

Un chin fara margini de sete-arzatoare Nisip, si deasupra, cer rosu - s-atat -"

Rand pe rand, caii, oamenii si camilele mor, lasandu-1 pe Aii singur sub

cerul de foc. O singura data, el are iluzia Mekai si alearga spre ea, dar totul

se pierde in departari, in mirajul „apei mortilor".

Sfarsitul emirului este simbolic: el moare sub jarul pustiei", in timp ce

drumetul pocit intra pe poarta cetatii.

Ipostaza ideala a geniului macedonskian intruneste trasaturile

indragostitului de absolut: acesta este un om superior, mereu statornic in

aspiratia sa singulara, cu atat mai frumoasa, cu cat este mai greu de atins.

Este mai putin important ca drumetul cel pocit intra pe poarta Mekai,

intrucat drumul sau labirintic nu-i releva nici o calitate, mentinandu-1 in

uraciunea lui marunta.

In final, cel care va ajunge la Meka cereasca", la Meka cea mare", va

fi tot geniul. Noaptea de decemvrie" este, in esenta, un poem

romantic. Astfel, motivul literar al nefericirii poetului, destinul geniului,

personajul damnat, cadrul nocturn, metamorfoza, antitezele etc. incadreaza

opera pe care o discutam in curentul romantic.

În acelasi timp, repetarea unor versuri sau fragmente de vers si

alternarea refrenelor ca si structura muzicala a unor versuri sunt trasaturi

ale simbolismului.

Tot aici, imaginea pietrelor pretioase si revarsarea de metale rare

constituie o trasatura aparnasianismului: Si el e emirul, si are-n tezaur,

Movile

Si jaruri de pietre cu flacari de sori".

In concluzie: poemul Noaptea de decemvrie" de Al. Macedonski, este

aur,

inalte

de-argint

si

de

o lucrare romantica, in care apar si elemente simboliste si chiar parnasiene.

Pin valoarea si profunzimea sa, poemul mentionat a fost comparat

- 11 -

Alexandru Macedonski

2012

cu Luceafarul" lui Eminescu; marele Calinescu il considera capodopera lui

Macedonski, poemul delirant al mirajului".

Semnificatia simbolurilor:

intalnite mai multe

semnificatii simbolice: Emirul din Bagdad il simbolizeaza pe omul superior

chemat de Idee. El este un pelerin spre Absolut, maret prin statornicia

credintei in ideal.

Emirul poate fi comparat cu printul din Levant (din balada Mistretul cu

colti de argint" de St. A. Doinas); amandoi au un ideal neobisnuit, amandoi

traiesc o drama in cautarea absolutului, amandoi mor ucisi chiar de idealul

pe care l-au dorit cu atata ardoare.

Meka simbolizeaza chiar idealul omului superior. Cetatea prea

sfanta" inconjurata de ziduri albe, constituie, in termenii lui Mircea Eliade, un

„Centru al lumii" si un spatiu sacru, simbol deopotriva cosmologic si

In

poemul Noaptea

de

decemvrie" pot

fi

paradisiac.

Fascinanta prin frumusete, Meka mai poate reprezenta taramul pur al

Ideii (in sensul dat de filosoful Platon), adica Absolutul. Aici, geniul isi poate

realiza menirea (de a atinge Absolutul) si de aici deriva puternica ei atractie

ca o chemare a originilor.

In termenii lui C. Noica, Meka este o „ar fi sa fie", posibilitate care nu

va fi atinsa, pentru ca realizarea ei ar contrazice destinul indragostitului de

ideal; episodul in care cetatea se dovedeste a fi un miraj se inscrie in acelasi

destin, conform caruia, pe masura ce cautatorul se apropie, idealul se

indeparteaza.

Ajunge geniul, in viata lui pamanteana, la Ideea pura sau doar o

zareste inainte sa moara?

Din aceasta dramatica ecuatie existentiala ar putea rezulta faptul ca:

destinul geniului (osciland intre inaltare si suferinta, intre elevatie si

damnare) este guvernat de fascinatia visului, himerei si idealului: geniul

- 12 -

Alexandru Macedonski

2012

ajunge la absolut abia in

desert este calea grea spre ideal, sfarsita in moarte.

Meka

cereasca", adica in eternitate. Drumul prin

Rondelul rozei ce înflorește

O roză-nflorește, suavă Ca nor risipit e necazul. Puternic mă poartă extazul Spre-o naltă și tainică slavă.

Nu-mi pasă de-a vieții otravă, De chinul ce-și urcă talazul

O roză-nflorește, suavă;

Ca nor risipit e necazul.

Stăpân sunt de-acum pe răgazul, Să-mi fac din ursită o sclavă, Și nu mai e viața grozavă, Deși mi-a brăzdat tot obrazul

O roză-nflorește, suavă.

Comentariu Rondelul rozei ce-nfloreşte

Alexandru MACEDONSKI Rondelul rozei ce infloreste Rondelul rozei ce-nfloreste este o ars poetica, fiindca exprima conceptia despre

poet si poezie a lui Macedonski. Poetul este un profet, un psalmist asa cum il gasim

in Psalmii moderni: Oh! Doamne, Tarana, Iertare, Dusmanii, Zburam Si-au zis. Cat am

trudit. Eram, N-am in ceruri. Doamne, toate, M-am uitat: jar poezia este un drum spre,

Dumnezeu.

Poetul devine un simbol in imprejurari simbolice,.asa cum dorea Macedonski in

ipostaza emirului din Noapte de decembrie, cand pornea spre cetatea ideala adica spre

universul poeziei pure. Simbolul rozei sugereaza aceasta a doua nastere, spirituala, care

aduce o alta intelegere a lumii, a vietii (si nu mai e viata grozava), desi poetul a ajuns

asemeni drumetului pocit din Noapte de decembrie ("Desi mi-a brazdat tot obrazul").

- 13 -

Alexandru Macedonski

2012

Rondelul este o poezie cu forma fixa, care se adapteaza usor la estetica simbolista,

fiindca prin repetarea versurilor (1-2; 7-8; 13) cultiva lait-motivul, spre a concentra

poezia pe simbolul roza.

Roza sugereaza viata spirituala, a doua nastere, care infloreste atunci cand

samanta simbolica a credintei (Spre Meka il poarta credinta-vointa) creste si devine

iubire fata de Dumnezeu. Asa cum falsa credinta a emirului il pierde in iadul desertului

lumii, lot asa iubirea crestina ortodoxa din Psalmi, genereaza extazul mantuirii si slavei

lui Dumnezeu (Puternic ma poarta extazul / Spre-o nalta si tainica slava). Iubirea este

cheia cerului pentru suflet si cheia universului poetic, al poeziei * pure, al poeziei

religioase, al poeziei sacre, al inefabilului: "O roza-nfloreste suava".

Conceptele de corespondenta (extazul-necazul), panta rhei (talazul), fortuna

lahilix ("Sa-mi fac din ursita o sclava") sunt depasite de marele adevar relevat prin

extaz. Valoarea afectiva a textului este data de sentimentul de melancolie ("Nu mai e

viata grozava"), care este dominat de sentimentul de bucurie ("Puternic ma,poarta

extazul"). Simbolurile: roza, talazul, ursita sugereaza conceptele de renastere, panta

rhei si fortuna lahilis. Imaginile construite prin metafora si comparatie: "a vietii otrava",

"ca nor risipit e necazul", ca si cele metonimice: "mi-a brazdat tot obrazul", ,.Sa-mi fac

din ursita o sclava", sugereaza acea crestere interioara a sentimentului de iubire fata de

Dumnezeu,- care se exprima deplin in Psalmi.

Rondelul rozelor de august:

Rondelul rozelor de august de Alexandru MACEDONSKI (Poezie)

Mai sunt inca roze - mai sunt, Si tot parfumate si ele Asa cum au fost si acele Cand ceru-l credeam pe pamant.

- 14 -

Alexandru Macedonski

2012

Pe-atunci eram falnic avant Priveam, dintre oameni, spre stele; -- Mai sunt inca roze - mai sunt, Si tot parfumate si ele.

Zadarnic al vietii cuvant A stins bucuriile mele, Mereu cand zambesc uit, si cant, In ciuda cercarilor grele, Mai sunt inca roze, - mai sunt.

Comentariu la Rondelul rozelor de august:

Rondelul rozelor de august" face parte din volumul Poema

rondelurilor"(1927) si apartine ultimei perioade de activitate a poetului, cand

seninatatea ia locul sentimentului de frustrare resimtit anterior.

Poezia cuprinde o meditatie pe tema trecerii timpului, dar si a puterii omului

de a depasi incercarile vietii:

/. "Mai sunt inca roze - mai sunt, 2. Si tot parfumate si ele

3. asa cum au fost si acele

4. Cand ceru-l credeam pe pamant. 5. Pe?atunci eram falnic avant 6. Priveam, dintre oameni, spre stele; -7. Mai sunt inca roze - mai sunt, 8. Si tot parfumate si ele.

9. Zadarnic al vietii cuvant

10. a stins bucuriile mele, 11. Mereu cand zambesc uit, si cant, 12. In ciuda cercarilor grele,

13. Mai sunt inca roze - mai sunt." Structura, motive:

vedere compozitional, Rondelul rozelor de

august" respecta normele speciei: este alcatuit din 13 versuri, dintre care,

- 15 -

Din

punct

de

Alexandru Macedonski

2012

primele doua se repeta in pozitiile 7 si 8, iar primul(„Mai sunt inca roze, - mai sunt") este reluat si in final. Poezia concentreaza mai multe motive tipic macedon-skiene:

Primul dintre acestea este motivul rozelor (flori al caror parfum diafan il duce pe poet intr-o lume ideala); in acest mod, factorul olfactiv are un rol magic, necazurile fiind uitate atata vreme cat pe pamant infloresc rozele. Prezent inca din Noaptea de mai" (1887), in universala chemare spre plenitudine vitala („in aer e parfum de roze. -Veniti: privighetoarea canta"), acest motiv constituie axa lirismului din intreg ciclul intitulat Rondelurile rozelor". Importanta motivului rozelor este relevata prin prezenta sa in versurile - refren (atat de incarcate de sugestii) cat si prin repetarea verbului existential „a fi" (la prezent); ultimul procedeu transforma rozele intr-un garant al iubirii si al iertarii. Motivul conditiei nefericite a poetului strabate, de asemenea, intreaga creatie a lui Macedonski. În textul de fata, acesta este exprimat in ultima strofa, prin paralelismul trecut/prezent: cel care fusese nedreptatit de un destin vitreg („al vietii cuvant") care i-a adus nefericire („a stins bucuriile mele"), gaseste acum balsamul uitarii si seninatatea iertarii. Tipic macedonskiana este si oscilatia intre elevatie si damnare. inaltare si suferinta. Traind, ca orice geniu, in lumea inalta a Ideii, la care oamenii obisnuiti nu pot ajunge(„Priveam, dintre oameni, spre stele"), poetul isi faurise un spatiu ideal si perfect („Cand ceru-l credeam pe pamant"), mica sa Meka. Si daca minunatul sau avant s-a frant, coborandu-1 intr-o lume incapabila sa-1 inteleaga, vindecarea i-au adus-o timpul si rozele mereu parfumate, chiar si la sfarsitul verii.

Specia literara = rondel.

- 16 -

Alexandru Macedonski

2012

Rondelul este o specie a genului liric. Este o poezie cu forma fixa, avand 13-14 versuri, repartizate in trei strofe: primele doua versuri se repeta la mijlocul si apoi la sfarsitul poemului, versul intai fiind identic cu ultimul. Rimele sunt numai doua.

Rondelul rozelor ce mor

E vremea rozelor ce mor,

Mor in gradini, si mor si-n mine --

S-au fost atat de viata pline, Si azi se sting asa usor.

In

tot, se simte un fior.

O

jale e in orisicine.

E

vremea rozelor ce mor --

Mor in gradini, si mor si-n mine.

Pe sub amurgu-ntristator,

Curg valmasaguri de suspine, Si-n marea noapte care vine Duioase-si pleaca fruntea lor --

E vremea rozelor ce mor.

Comentariu la Rondelul rozelor ce mor:

Aparut postum (in 1927), volumul„Poema rondelurilor" instaureaza un anume

echilibru in lirica macedonskiana, prin perfectiunea structurala a poeziilor ca si prin

inflexiunile invaluitoare ale versurilor.

- 17 -

Alexandru Macedonski

2012

Volumul „Poema rondelurilor" cuprinde mai multe cicluri: „Rondelurile pribege",

„Rondelurile celor patru vanturi", „Rondelurile rozelor", „Rondelurile Senei", „Rondelurile

de portelan".

Dintre acestea, ultimele doua cicluri,„continand momente tipice ale Occidentului

si Orientului, alcatuiesc infernul si paradisul lui Macedonski, atat de obsedat de

«Divina Comedie»" (G. Calinescu).

Rondelul este o poezie cu forma fixa alcatuita, de regula, din 13 versuri ftrei catrene si un vers izolat"): schema compozitionala a rondelului impune repetarea versurilor 1 si 2 in pozitiile 7 si 8. Versul final este identic cu primul vers. in rondel exista doar doua rime.

Rondelul rozelor ce mor" (scris in 1916), este inspirat, aparent, de viata efemera a florilor; privita in profunzime, tema poeziei o constituie moartea ca destin universal, harazit atat oamenilor cat si naturii".

/. „E vremea rozelor ce mor,

2. Mor in gradini, si mor si-n mine - -

3. S-au fost atat de viata pline, 4. Si azi se sting asa usor.

5. In tot se simte un fior.

6. O jale e in orisicine.

7. E vremea rozelor ce mor -

8. Mor in gradini si mor si-n mine.

9. Pe sub amurgu-ntristator

10. Curg valmasaguri de suspine,

11. Si-n marea noapte care vine

12. Duioase-si pleaca fruntea lor

-

13. E vremea rozelor ce mor."

Tema enuntata mai sus se concretizeaza prin mai multe njij-loace:

Repetarea versului „E vremea rozelor ce mor" (care ocupa pozitiile 1, 7 si 13, conform regulilor rondelului). Din multitudinea de aspecte ale toamnei, poetul s-a oprit doar asupra mortii trandafirilor - frumoasele, perfectele si gingasele flori ale verii.

- 18 -

Alexandru Macedonski

2012

Folosirea

refrenului constituie

si

primul

element

simbolist

al

poeziei.

Existenta a doua planuri: unul exterior (alcatuit din multimea rozelor care mor in gradini) si unul interior, sugerand starile sufletesti ale poetului, determinate de acest tablou: durere adanca („mor si-n mine"), nostalgie dupa vremea cand rozele erau „de viata pline", constiinta unui destin comun.

Se stabileste astfel o relatie ascunsa, o

corespondenta"

intre universul floral si

cel uman. acesta ar fi al doilea element simbolist al poeziei puse in discutie. Tabloul rozelor care se ofilesc in gradini, creeaza, prin multimea florilor atinse de „boala" cosmica, sugestia mortii universale. Aceasta este resimtita in misteriosul fior care strabate intreaga natura, ca si in jalea metafizica extinsa la nivelul umanitatii (O jale e in orisicine"). Convertita in „valmasaguri de suspine"(care curg asemeni unui rau), aceasta jale umple amurgul (epitetul „amurgu-ntristator"),capatand dimensiuni cosmice. Totul culmineaza cu metafora „marea noapte care vine", sugerand moartea totala, ca la un sfarsit de Univers. Sentimentele eului liric sunt diferite si difuze: iubirea pentru delicatele flori (personificarea„Duioase-si pleaca fruntea lor"), tristetea, presentimentul mortii. aceste stari sufletesti nu sunt insa exprimate cu claritate, ci sunt vagi, obscure,

transmise fiind pe calea sugestiei. aceasta ar fi cea de a treia trasatura simbolista. Folosirea simbolului constituie un alt element simbolist.

Ca

si

poetul

francez

Abert

Samain

(autorul

volumului „in

gradina

infantei"), Macedonski extrage din spectacolul cotidian obisnuit, inalte semnificatii spirituale: rozele simbolizeaza frumusetea, perfectiunea, sufletul, inima si iubirea; in unele doctrine, trandafirii au chiar conotatii sacre. Prin moartea acestor flori, lumea (natura) cunoaste o moarte rituala, pentru a renaste in viitoarea primavara. Dincolo de tristetea pe care o degaja versurile, se poate

intrezari minunatul refren din „Noaptea de mai": „Veniti: privighetoarea canta si liliacul e-nflorit!".

Rozele fiind niste simboluri, acesta ar fi al IV-lea element simbolist.

- 19 -

Alexandru Macedonski

2012

Psalmi moderni:

Psalmi moderni de Alexandru MACEDONSKI (Poezie)

I - Oh! Doamne

Oh! Doamne, rau m-ai urgisit,

In soarta mea m-am impietrit

Raman ca marmura de rece

Sa plang, sa sufar, am uitat. Am fost un cantec care trece,

Si sunt un cantec incetat

Raman ca marmura de rece

Uscat e tot ce-a inflorit, Entuziasmul a murit,

Si a mea inima a-nghetat

Am fost un cantec care trece

Si

sunt un cantec incetat.

II

- Tarana

Tarana - suntem toti tarana,

E de prisos orice trufie

Ce-a fost, in veci are sa fie Din noi nimic n-o sa ramana. Zadarnic falnice palate Sunt in pamant radacinate Nici o pieire nu s-amana. Despoti, cu frunti incoronate, Poeti, cu harpe coronate, Filozofi, oameni de stiinta, Pagani, vestiti prin necredinta, Nici o pieire nu s-amana Tarana, suntem toti tarana.

III - Iertare

Iertare! Sunt ca orice om M-am indoit de-a ta putere, Am ras de sfintele mistere

- 20 -

Alexandru Macedonski

2012

Ce sunt in fiecare-atom Iertare! Sunt ca orice om. Sunt ticalosul peste care Daca se lasa o-ntristare De toti se crede prigonit, Dar, Doamne, nu m-ai parasit Sunt om ca orice om - iertare.

IV - Dusmanii

Dusmanii mei se inmultesc

Si nedreptatea ma-nfasoara

Abia mai pot sa mai traiesc De cine n-am lasat sa moara, Alearga toti si ma-nnegresc, Ah! Viata nu este usoara.

V - Zburam

Zburam pe aripi stralucite Copilul cel de altadata

Nevinovat ca si o fata Nevestejita de ispite,

E azi mocirla noroioasa

Cu adancime-ntunecoasa

Si cu miasme otravite.

Sunt eu de vina, sau nu sunt, Oh! Dumnezeule preasfant, Auzi-mi glasul pocaintei, Reda-mi puterea biruintei, Refa-ma omul care-am fost Sau da-mi obstescul adapost Zburam pe aripi stralucite.

VI - Si-au zis

Si-au zis: - e singur - e pierdut

Asupra mea se napustira Onoarea mea o nimicira,

Am sangerat, dar am tacut. Ma injosira, ma lovira, Cu mici, cu mari ma rastignira; Din inima nu mi-au lasat Un singur colt nesfasiat. Frati, rude, toti ma dusmanira, Pe cat plangeam, pe-atat ranjira,

- 21 -

Alexandru Macedonski

2012

O tara-ntreaga s-a-ntrecut

Sa-mi dea venin - si l-am baut.

Dar, Doamne, nu te biruira.

VII

- Cat am trudit

Cat

am trudit, cat am muncit,

Si

cum nimic n-am folosit,

In

lume nu este rasplata

Dreptatea este blestemata,

Si

omul bun nesocotit.

Pe

fruntea mea n-am nici o pata --

Zadarnic! - sunt un osandit,

In lume nu este rasplata.

Cat

am trudit, cat am muncit.

VIII

- Eram

Eram puternic imparat Prin sufleteasca poezie, Prin tinerete, prin mandrie, Prin chip de inger intrupat.

Mi se-mplinea orice dorinta,

Era o lege-a mea vointa;

Radeam de orice dusmanie Prin sufleteasca poezie, Domneam de soarta nencercat. Eram puternic imparat.

IX - N-am in ceruri

N-am in ceruri nici o stea

Soarta mea e soarta rea,

Am pierdut orice credinta

Inecata-n suferinta,

Am pierdut orice putere

Nimicita de durere;

Insa viata nu-mi blestem

Si nici moartea nu mi-o chem;

Fara scop traiesc in lume

Nu

mai sunt decat un nume,

Nu

mai plang, nici nu mai gem,

Iar

cuprins de griji amare,

Nu

mai sunt decat rabdare

N-am in ceruri nici o stea.

- 22 -

Alexandru Macedonski

2012

X - Doamne, toate

Doamne, toate sunt prin tine

Si averea, si puterea,

Fericirea, mangaierea:

Ce ne trebuie stii bine. Dai cu dreapta socotinta;

Multumiri si suferinta:

Lui Isus i-ai dat o cruce Caci stiai c-o poate duce;

Cand dureri ne dai si noua, Ne dai plansul ca o roua; Cand dai marilor putere, Nu le dai nici o placere, Cand dai railor cruzime, Dai blandete la victime. Esti puterea inteleapta

Si justitia cea dreapta;

Fa oricand ce vrei din mine. Doamne, toate sunt prin tine

XI - M-am uitat

M-am uitat la fericiti I-am vazut nemultumiti

E orice zadarnicie.

Cei pe care-i vezi in slavi Adapati sunt cu otravi; Cei traiti in saracie Plang pe-a lor nemernicie; Cei mai mandri imparati Sunt de chinuri zbuciumati

E orice zadarnicie.

Vai, nascut esti sa traiesti, Nencetat sa patimesti

Fii frumos, fii sanatos,

Esti de-acelasi vierme ros; Traiul crud si nempacat

Te sfarama nencetat, Sa te soarba are pripa,

Nu-ti da pace de o clipa. Bogatie, saracie,

E orice zadarnicie.

Sanatate, tinerete, Minte, suflet, frumusete,

- 23 -

Alexandru Macedonski

2012

Tot ce-a fost, ce-are sa fie, E orice zadarnicie. Fiti, traiti, dar nu doriti M-am uitat la fericiti

Comentariu Psalmi

Alexandru MACEDONSKI Psalmi moderni

Psalmii moderni ai lui Macedonski nu au versetele si modelul clasic al psalmilor ci

sunt alcatuiti in general din trei catrene cu versuri scurte de cateva silabe dar au

sentimentul de evlavie, au credinta, au o traire crestina.

Oh! Doamne este un psalm pe tema impietririi launtrice provocata de racirea

iubirii sale fata de Dumnezeu: Raman ca marmura de rece" Si a mea inima a inghetat.

Aceasta impietrire in soarta mea m-am impietrit" Il determina sa mediteze pe tema

fortuna labilis si sa-si exprime tristetea: Si sunt un cantec neincetat".

Tarana continua meditatia pe tema fortuna labilis parafrazand un un verset din

Ecleziastul Nimicnicia nimicniciilor toate sunt. nimicnicii: Tarana suntem toti tarana".

Moartea este aceeasi pentru pagani si filozofi, poeti si despoti.

Iertare are ca tema smerenia celui care recunoaste: M-am indoit de-a ta putere/

Am ras de sfintele mistere", dar care desi a decazut: Sunt ticalosul peste care/ Daca se

lasa o-ntristare/ De toti se crede prigonit", nu a fost parasit de Dumnezeu: Dar,

Doamne, nu m-ai parasit".

Dusmanii este o parafraza a proverbului ca, pe cine nu-l lasi sa moara, nu te lasa

sa traiesti.

Zburam compara viata de inger cand era copil: zburam pe aripi stralucite" si

Kenoza pe care i-o aduce pacatul: E azi mocirla noroioasa I cu-adancime - alunecoasa"

- 24 -

Alexandru Macedonski

2012

Si-au zis are ca tema Kenoza: Cu mici cu mari ma rastignira:/ Din inima nu mi-au lasat/ Un singur colt nesfasiat/ Frati, rude, toti ma dusmanira/ Pe cat plangeam, pe-atat ranjira/ O tara-ntreaga s-a-ntrecut/ Sa-mi dea venin-si l-am baut". Momentul Teonozei este evidentiat in final: Dar, Doamne, nu Te biruita". Eram este un moment de bucurie trait ca emir, ca print al poeziei: Eram puternic imparat:/ Prin sufleteasca poezie/ Prin tinerete, prin mandrie". Acest moment cand: Era o lege-a mea vointa", cand Domneam de soarta neincercat" este urmat, caderea in durere. N-am in ceruri este momenlul de deznadejde si durere din momentul cand vine incercarea: Am pierdut orice putere/ Nimicita "de durere/. insa viata nu-mi blestem/ Si nici moartea nu mi-o chem". Doamne, toate este renuntarea definitiva la voia proprie. Poetul a inteles ca sensul vietii este integrarea in vointa lui Dumnezeu: Esti puterea inteleapta/ Si justitia cea dreapta;/ Fa oricand ce vrei din mine.", fiindca Dumnezeu este Atotstiutor, Atotputernic: Doamne, toate sunt prin Tine: / Si averea si puterea. / Fericirea, mangaierea." M-am uitat este de fapt o meditatie pe tenia fortuna labilis, a nefericirii Cei pe care-i vezi in slavi/ Adapati sunt cu otravi/ Cei traiti in saracie/ Plang pe-a lor nemernicie". Toate sunt zadarnice fiindca Traiul crud si nempacat/ Te sfarama nencetat", si are ca sens sa dea o invatatura morala: Fiti, trraiti, dar nu doriti".

Alexandru Macedonski, Opera

Personalitate complexa, spirit inovator, Alexandru Macedonski s-a remarcat în literatura româna prin opera sa de o mare valoare, prin stilul sau inconfundabil, prin multitudinea curentelor abordate. Poet modern, precursor al simbolismului european si teoretician al simbolismului românesc, creatia sa constituie o sinteza, el îmbinând

- 25 -

Alexandru Macedonski

2012

elementele apartinând clasicismului, romantismului, parnasianismului si simbolismului, fapt pentru care istoria literara cu greu l-a putut fixa într-un curent literar.

Mi s-au parut interesante opiniile si argumentele cercetatorilor

referitoare la opera sa, la locul pe care acesta îl ocupa în literatura noastra. Astfel, Nicolae Davidescu îl considera cel mai mare clasic al nostru, G. Calinescu afirma ca Macedonski este un romantic de tip Byron – Musset,

elementele parnasiene regasite în „Rondelurile” sale fac parte acesta ca un poet parnasian. Deoarece s-a pus mereu întrebarea daca Macedonski este un poet romantic, în lucrarea de fata, mi-am propus fara sa contrazic critica, sa-l încadrez si eu pe acest poet într-un curent literar.

Am evidentiat în acest scurt studiu caracterul romantic si simbolist al

operei sale, între aceste curente literare consumându-se experientele

estetice ale acestuia. În prima parte, m-am axat pe ciclul „Noptilor” prin care Macedonski este considerat poet romantic, am evidentiat temele si procedeele romantice pe care autorul „Noptilor” le-a folosit. În partea a doua a studiului, am prezentat opiniile poetului referitoare

la simbolism, precum elementele simboliste întâlnite în opera sa.

Spirit cultivat, poet, prozator, dramaturg si publicist, Alexandru Macedonski

a lasat literaturii române o opera de o valoare incontestabila.

Contemporan cu Eminescu si cu generatia marilor clasici, s-a deosebit de acestia, atât prin structura sa umana, cât si prin conceptia literara, fiind considerat un scriitor de tranzitie, deoarece a îmbinat elementele romantice cu cele simboliste si parnasiene. Critica literara a încercat sa-l încadreze pe poet într-un curent literar, fapt care a generat controverse. Unii cercetatori, precum Tudor Vianu, Vladimir Streinu, Nicolae Davidescu, l-au încadrat în clasicism, cei mai multi critici l-au considerat romantic, Macedonski se considera, dupa cum el însusi

- 26 -

Alexandru Macedonski

2012

marturisea, un poet simbolist. Elementele parnasiene care se regasesc în

opera sa,i-au determinat pe unii cercetatori sa-l încadreze în curentul

parnasian. Criticul literar George Calinescu afirma ca „la Macedonski întâlnim

un romantism de tip Byron – Musset care se amesteca cu un parnasianism

pictoric, dar si cu ecouri de simbolism, ceea ce arata ca nu-l putem fixa într-

un curent literar si totodata remarcam polivalenta creatorului”.

Într-un studiu consacrat lui Macedonski , A. Marino sustinea ca „desi

acesta era promotor al unui curent antiromantic, el ramâne totusi un

temperament romantic, poet al eului contradictoriu reflectat în creatie printr-

o suita de dihotomii: elevatie – prabusire; vointa – fatalitate; revolta sociala

– sete de liniste; evadare – regresiune.” Tot A. Marino considera ca poetul

poate fi citit cu un ochi clasic si cu unul modern, opera sa impunând sinteza,

dar si selectie.

Macedonski realizeaza necesitatea înnoirii liricii noastre de la sfârsitul

secolului al XIX – lea, afectata de tendinte nonestetice si propune mai mult

în plan teoretic solutii pentru iesirea din impas. În articolele sale, poetul a

încurajat parnasianismul, naturalismul, decadentismul si simbolismul, tot

ceea ce se deosebea de poezia româneasca si putea impresiona prin bizar si

neobisnuit. Alexandru Macedonski Sub conducerea lui apare in 1880 revista Literatorul. Are volume de poezii dintre care amintim Excelsior, Poeme, Flori sacre. Are opere scrise in limba franceza. El este cunoscut in literatura mai ales ca poet al noptilor si ca teoretician al simbolismului. Poet al noptilor. Dupa modelul noptilor lui Alfred de Musset, Macedonski publica un ciclu de 11 nopti cu tema variata. Dintre acestea Noaptea de Aprilie si Noaptea de Septembrie au ca tema dragostea. Noaptea de Iunie urmareste pozitia jalnica a poetului in societate. In Noaptea de Ianuarie isi exprima solidaritatea cu cei ce sufera in chip demn ridicand lupta vietii in frunti semete de eroism. In Noaptea de Februarie ia apararea femeii decazute. Noaptea de Mai este un imn dedicat naturii vindecatoare de nevroze care comunica omului forta ei innoitoare Noaptea de Decemvrie. Noaptea de decemvrie Noaptea de decemvrie s-a

- 27 -

Alexandru Macedonski

2012

dezvoltat dintr-o legenda in proza intitulata Meka si Meka, publicata de Macedonski in Romanul lui C. A. Rosetti din 13 ianuarie 1890. Legenda vorbeste despre Mohamed - ben - Hassan, care il sfatuieste inainte de moarte pe fiul sau Ali sa mearga la cetatea sfanta Meka pentru a obtine iertarea pacatelor lui. Conditia pentru aceasta era sa nu se abata de la calea dreapta. Ali strabate cu caravana in linie dreapta pustiul si moare inainte de a pune piciorul in Cetatea Sfanta. In acelasi timp Pocitan - ben - Pehlivan, un zdrentaros pornit odata cu el la drum si urmand o cale ocolita ajunge la Meka. Sensul pe care l-a extras Macedonski din aceasta legenda este asemanator cu acela pe care Eminescu il scotea in Luceafarul din basmul Fata in gradina de aur. Ca in orice poem romantic, planul real alterneaza in Noaptea de decemvrie cu cel fantastic, al visului. La inceput, vedem pe poetul de geniu trasnit de soarta cuprins de un somn adanc in camera-i pustie cu focul stins, inconjurat de umbre, ca de nameti:

Pustie si alba e camera moarta Si focul sub vatra se stinse scrumit Poetul, alaturi, trasnit sta de soarta, Cu nici o schinteie in ochiu-adormit Iar geniu-i mare e-aproape un mit Se aud geamatul viscolului si urletele sinistre de lupi, realitati externe, dar si simboluri ale zbuciumului interior ale fapturii de huma. Deodata o flacara izbucnita sub forma unui arhanghel de aur, inspiratia, preface pe poet intr-un print arab tanar, emir al Bagdadului, bogat, posesor de gramezi de argint si de aur, jaruri cu pietre scumpe, arme de pret, cai repezi, palate si gradini parfumate de roze si crini: Si el e emirul, si are-n tezaur, Movile inalte de-argint si aur, Si jaruri de pietre cu flacari de sori; Hangiare-n tot locul, oteluri cumplite In grajduri, cai repezi cu foc in copite, Si-ochi imprejuru-i ori spuza cu flori. Ca si poetul care a faptuit opere marete, bogatul emir nu este multumit de bogatia sa, el fiind chinuit de dorinta gloriei. Pentru el atingerea absolutului inseamna cetatea Meka: Spre Meka-l rapeste credinta-vointa, Cetatea prea sfanta il cheama in ea, Ii cere simtirea, ii cere fiinta, Ii vrea frumusetea tot sufletu-i vrea Din talpi pana-n crestet ii cere fiinta. Constient ca idealul nu e usor de atins, ca cetatea sfanta Meka este despartita de Bagdad printr-un desert, metaforic numit o mare aprinsa de soare, emirul se pregateste totusi sa-l strabata cu orice risc. In fruntea unei caravane de armasari si camile, emirul pleaca in zori salutat de aurora si condus de multime pana la portile

- 28 -

Alexandru Macedonski

2012

orasului. La fantana umbrita de curmali unde se opreste sa bea apa, printul zareste un om pocit, in zdrente, dar cu o privire vicleana care ii marturiseste ca se indreapta spre acelasi loc. Emirul isi pune intrebarea, daca acest zdrentaros va ajunge la Meka. El care a renuntat la bogatii pentru a merge la Meka este increzator in fortele sale, isi intelege aspiratiile ca pe o chestiune de onoare si nu concepe sa ocoleasca obstacolele la fel ca si Hyperion. Printul alege drumul drept, ia pustiul in piept, indura zile de-a randul sub flacari de soare setea pe care si-o potoleste la razele oaze, ce ii ies in cale. In vreme ce insotitorii mor cate 3-4 odata, caii si camilele cad, apa si hrana scade, pasarile de prada dau tarnale, cetatea riscata ramane departe de orizont. Emirul ramane in cele din urma singur pe camila ce sovaie, si are o clipa mirajul orasului sfant si posedat de fata morgana naluca inchipuirilor sale, se grabeste sa ajunga la Meka. Acesta are ziduri albe, poame de aur, porti de topaze si turnuri de argint, dar regina trufasa a magiei, frumoasa Meka este, ca orice ideal de desavarsire, ca perfectiunea pentru artist, de neatins. Marea arta cere efort sau sacrificiu si poetul ce viseaza, emirul in drum spre cetatea sfanta, moare intr-o incordare suprema, nu insa inainte de a-si vedea visul cu ochii, fie si numai sub forma de iluzii. Poetul spune ca succesul inteles in chip vulgar este rezervat numai spiritelor inferioare, ca acel zdrentaros care urmand drumul ocolit ajunge la Meka.Ca si Luceafarul lui Eminescu, Noaptea de decemvrie se termina cu izolarea poetului de lumea ostila, din jurul sau, incapabila de a intelege avantul creator, efortul artistului de a se desavarsi, de a atinge perfectiunea. In cadrul poeziei Macedonski foloseste simbolul. Astfel arhanghelul de aur este simbolul inspiratiei, elementul hotarator pentru opera unui artist. Framantarile creatorului in timpul elaborarii unei opere de arta are ca simbol vantul, crivatul, urletul lupilor. Emirul reprezinta credinta nestramutata intr-un ideal, capacitatea omului de a ramane fidel drumului ales. Meka este simbolul idealului. Omul pocit este simbolul omului comun, capabil de compromisuri. Drumul ocolit strabatut de omul pocit este simbolul eticii inferioare a omului comun. Poetul foloseste epitete simple, duble si triple, asociatii noi pe baza principiului corespondentelor, a intrepatrunderii senzatiilor de vaz, auz si miros, vorbind, de exemplu de un viscol albastru. Alte elemente simboliste pe care le gasim in poezie sunt neologisme: tremol, monolit, solfi, blondete, nume de pietre scumpe, topaze, alabastru. In deosebi refrenul

- 29 -

Alexandru Macedonski

2012

si repetitia dau poemului o cadenta melodioasa, un farmec muzical propriu. Poezia este scrisa in ritm amfibrahi si metru de 12 silabe. Poetul aduce inovatii de ordin tehnic, in primul rand in dispozitia rimelor. Strofele sunt senarii (6 versuri) cu o rima incrucisata si trei rime alaturate. Unele versuri au functie de refren, altele sunt repetate cu mici schimbari obsedant. In ultimii ani ai vietii Macedonski a compus un numar apreciabil de poezii cu forma fixa, rondeluri. Acestea sunt grupate in 5 cicluri: Rondelurile pribege, Rondelurile celor patru vanturi, Rondelurile rozelor, Rondelurile senei si Rondelurile de portelan. Aceste cicluri au fost adunate si publicate postum in 1927 cu titlul Poema rondelurilor. Dintre aceste rondeluri putem aminti Rondelul rozei ce infloreste in care poetul exprima emotia pe care i-o trezeste inflorirea trandafirului. Macedonski se insenineaza contempland frumosul, simtind ca natura ii ofera recompensa pentru suferintele vietii. El uita necazurile imobilizandu-si existenta prin arta: O roza-nfloreste, suava Ca nor risipit e necazul. Puternic ma poarta extazul Spre-o nalta si tainica slava. O alta latura a activitatii lui Macedonski este aceea de teoretician al simbolismului. Pentru el ideea de poezie este egala cu spontaneitatea. In articolul Poezia viitorul sau Despre logica poeziei el considera poezia in primul rand forma si muzica. Originea poeziei se afla in misterul universal si se construieste dupa o logica proprie. El afirma arta versurilor este nici mai mult, nici mai putin decat arta muzicii. El pune in evidenta capacitatea de sugestie a poeziei, suveranitatea emotiei artistice. Macedonski este adept al instrumentalismului, la el aparand ideea de sinestezie. Macedonski a deschis orizontul liricii romanesti prin noi motive poetice, forme noi de poezie si specii noi.

Opera scriitorului Alexandru Macedonski (1854-1920) cuprinde: versuri

(„Prima verba” -1872, „Poezii”-1882, „Excelsior”-1895, „Flori sacre”-1912,

Bronzes”-Paris, în limba franceză-1897, „Poema rondelelor”-1916-1920-

1927), proză („Cartea de aur”-1906, „Le Calvaire de feu”-1906, „Thalossa”-

- 30 -

Alexandru Macedonski

2012

1915), articole de teoretizare asupra simolismului („Logica poeziei”-1880,

Arta versurilor”-1881, „Poezia viitorului” - primul manifest al simbolismului

românesc-1892)

Scriitor de tranziţie, în opera căruia se îmbină elementele romantice cu cele simboliste, Macedonski a fost întâiul reprezentant de seamă al lirismului citadin. Macedonski a avut “un destin de om şi poet cum literatura noastră nu cunoaşte altul mai fără pace şi mai împrăştiat” (Istoria literaturii romane moderne, Şerban cioculescu, Vladimir Streinu, Tudor Vianu) Cum sforţarea de a se impune literar nu avusese efectul scontat în “Convorbiri” şi poetul rămânea pentru junimişti un “iremediabil ratat”, o figură ciudată, el se dezlânţuie în repetate rânduri în polemici pline de venin împotriva Junimii. Mihai Eminescu, în care Macedonski vede un exponent tipic al Junimii, este sistematic atacat pe tema “imperfecţiunilor formale”. În 1883, când Eminescu era bolnav, Macedonski publică, fără a bănui urmările, o nefericită epigramă, care ridică împotrivă-i valul indignării publice, cu consecinţe dintre cele mai grave pentru viaţa şi opera sa. După “afacerea epigramei”, în structura spiritului macedonskian, înclinat încă din tinereţe spre mizantropie, obsesia damnării se instalează definitiv, consolidată şi de identifficarea geniului cu nefericirea. Începuturile poeziei macedonskiene prefigurează teme şi atitudini lirice specifice. Poezia socială şi satira anunţă “marile înverşunări antiburgheze” caracteristice “Nopţilor”.Nostalgia vârstei revolute, pure, a copilăriei este secondată de gestul orgolios al înfruntării destinului vitreg (“Mângâierea dezmoştenirii”); meditaţia sumbră asupra inexorabilului morţii, care urmează capriciilor “norocului” (“Destinul”, “Filozofia morţii”) se prelungeşte, vindicativ, în ideea generalizatoare a condiţiei umane supusă legii supreme a stingerii.Tentaţia evaziunii în iluzoriu şi himeric, schiţată de pe acum, apare ca o revanşă, un salt in imaginar al eului macedonskian lovit şi încarcerat în real. Imaginea romantică a geniului şi încercarea de evaziune din real configurează axa în jurul căreia se organizează întreaga reţea de motive şi teme: mitul damnării, al “soartei ostile”, motivul evaziunii din real, etc.

- 31 -

Alexandru Macedonski

2012

O reacţie tipică a spiritului macedonskian “ulcerat” este întoarcerea spre trecut, adevărată “punere în paranteză a prezentului ingrat” (Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900, editura Academiei Române, Institutul de Filologie Română “Alexandru Filipide”). Marea temă romantică a liricii lui Macedonski, mitul ei central, rămâne simbolicul “excelisor” al înălţării şi eliberării de real prin artă, prin poezie. Poemul “Noaptea de decemvrie”, concentrează semnificaţiile tensiunii real-ideal în legenda alegorică a emirului (geniul) fascinat de viziunea Meccăi (idealul). George Călinescu numea această poezie “capodopera lui Macedonski, poemul delirant al mirajului” (“Istoria literaturii române În Excelsior şi Flori sacre, romantismul de tip Byron-Musset se amestecă cu accente de parnasianism şi cu ecouri de simbolism. De acum, efect al condiţiilor de viaţă, Macedonski “apare invadat de psihoza de persecuţie” (G. Călinescu, op.cit.) Rondelurile Senei şi Rondelurile de porţelan, conţinând momente tipice ale Occidentului şi Orientului, alcătuiesc infernul şi paradisul lui Macedonski, atât de obsedat de Divina Comedie (G. Călinescu, op.cit.). De o mare coerenţă în complexitatea ei, poezia lui Macedonski relevă o structură romantică dominată de tensiunea real-ideal, de osesia eului şi a soartei. Teatrul lui Macedonski este “partea cea mai puţin reuşită a operei sale” (Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900, editura Academiei Române, Institutul de Filologie Română “Alexandru Filipide).

- 32 -