Tema 1: Materiale de construcție pentru utilajul tehnologic

Materialele folosite în construcţia şi exploatarea utilajelor tehnologice sunt în general

materiale metalice şi nemetalice. Pe lângă acestea, în exploatarea utilajelor se mai folosesc
combustibilii şi lubrifianţii. Astfel, materialele utilizate se împart în :
● Materiale metalice:
- feroase ;
- neferoase.
● Materiale nemetalice. Combustibili şi lubrifianţi.
Recunoaşterea materialelor se face după proprietăţile lor şi anume:
● proprietăţi fizice:
-luciul ;
-culoarea ;
-structura ;
-conductibilitatea termică şi electrică – proprietatea materialelor metalice de a
conduce căldura şi electricitatea ;
-dilatabilitatea – însuşirea materialelor metalice de a-şi mări volumul la creşterea
temperaturii ;
-fuzibilitatea – însuşirea materialelor metalice de a se topi.
● proprietăţi chimice :

● -oxidarea – reacţia prin care o substanţă se combină cu oxigenul.

● proprietăţi mecanice :
-duritatea – caracterizează rezistenţa opusă de materialul metalic la pătrunderea în el a
unui corp cu o duritate mai mare ;
-maleabilitatea – proprietatea unor materiale de a se deforma permanent, fără fisurare
(ex. laminarea în foi subţiri) ;
-tenacitatea – proprietatea unui material metalic de a prezenta deformaţii plastice
mari, înainte de a se rupe ;
-elasticitatea – proprietatea unui material metalic deformabil de a reveni la forma şi
dimensiunile iniţiale ;
-rezistenţa – proprietatea materialelor solide de a se opune acţiunilor mecanice care
tind să le deformeze sau să le rupă (rezistenţa la forfecare, compresiune, întindere,
răsucire, etc) ;
-rezistenţa la coroziune – proprietatea unui material de a se opune acţiunilor
distructive ale agenţilor fizico-chimici din exterior ;
-rezistenţa la uzură – proprietatea materialelor de a se opune distrugerii prin frecare ;
-plasticitatea – proprietatea materialelor de a nu reveni la forma iniţială după
deformare.
● proprietăţi tehnologice :
-forjabilitatea – proprietatea unui material metalic de a se deforma fără fisurare sub influenţa
unor acţiuni de ciocănire sau presare (la cald sau la rece) ;
-sudabilitatea – proprietatea materialului metalic de a putea fi sudat. etc.
Materiale metalice feroase
Aceste materiale sunt reprezentate prin fonte şi oţeluri. Fonta reprezintă un aliaj fier –
carbon (Fe + C) care conţine între 1,7-6,67 % C. Pe lângă acestea mai cuprinde elemente
însoţitoare (Mn, Si, P şi S) sau de aliere (Cr, Ni, Mo, Cu, Al, Mg, etc.). Se obţine din minereurile
de fier în urma topirii acestora. Fonta se utilizează ca materie primă pentru obţinerea oţelurilor şi
a pieselor turnate. Fontele se clasifică în :
● fonte ordinare (fonta cenuşie, fonta albă, fonta maleabilă şi fonta cu grafit
nodular) ;
● fonte speciale sau aliate (fontele refractare, antifricţiune şi înalt aliate) ;
Fonta cenuşie (fonta cu grafit lamelar) datorită grafitului ce intră în compoziţia sa se prelucrează
uşor prin aşchiere, este rezistentă la uzură , coroziune şi compresiune. Din ea se obţin piese prin
turnare. Fonta albă are o mare duritate şi fragilitate şi un conţinut bogat în siliciu şi mangan. Din
ea se obţin piese prin turnare, care trebuie să aibă suprafeţe dure. Fonta maleabilă (fonta cu
grafit în cuiburi) se obţine din fonta albă în urma unei încălziri la temperaturi ridicate urmată de
o răcire lentă (procedeu de maleabilizare. Din ea sunt relizate piese care trebuie să aibă rezistenţă
mare la şoc, presiune şi oboseală. Fonta cu grafit nodular este o fontă superioară obţinută prin
modificarea compoziţiei chimice a fontei cenuşii (adăugare de elemente grafitizante). Din ea sunt
realizate piese importante care au calităţi apropiate cu a celor din oţel (arbori, roţi dinţate, etc).
Fonta refractară are un conţinut mare de Cr, Mn şi Si , fiind utilizată pentru obţinerea pieselor
care trebuie să reziste la temperaturi ridicate şi la oxidare. Fonta antifricţiune are un conţinut
ridicat de Cr, Ni, Mn, Mo, Al, Mg, Cu şi Si. Din ea sunt realizate piese cu rezistenţă mare la
uzură (cilindri, arbori, etc). Fonta înalt aliată are în compoziţie Ni, Si, Al şi este utilizată în
construcţia unor repere din instalaţiile de prelucrare a vinului, industria chimică şi alimentară.
Oţelul reprezintă un aliaj fier – carbon (Fe + C) care are un conţinut de 0,04 – 1,7 % C.
Se obţine din fontă prin oxidarea acesteia. Din oţel se obţin piese prin turnare, laminare, forjare,
prelucrare prin aşchiere, etc. Oţelurile se împart în :
-oţeluri de uz general (oţeluri carbon) utilizate la obţinerea majorităţii reperelor de la
tractoare şi maşini agricole (ex. oţeluri pentru scule, oţeluri pentru ţevi, oţeluri pentru arcuri,
oţeluri rezistente la coroziune, oţeluri refractare, etc.).
-oţeluri aliate cu Ni, Cr, Si, Co, W, Mn, Ti, Va, Al, Cu, pentru îmbunătăţirea
proprietăţilor mecanice, fizice şi chimice. Sunt utilizate pentru obţinerea unor piese cu rezistenţă
mare la uzură, oxidare, şi temperaturi ridicate.
Pentru îmbunătăţirea proprietăţilor pieselor din oţel, acestea pot fi supuse unor
tratamente termice şi termochimice. Tratamentele termice aplicate pieselor din oţel sunt
următoarele : călirea, revenirea, recoacerea.
Călirea este tratamentul termic aplicat pieselor din oţel pentru mărirea rezistenţei şi a
durităţii. Tratamentul constă în încălzirea pieselor la o temperatură de 800 – 850 0 C, urmată de
o răcire bruscă în apă, ulei sau soluţie de săruri.
Revenirea este tratamentul termic aplicat pieselor din oţel după ce au fost călite, pentru
înlăturarea tensiunilor interioare şi micşorarea fragilităţii. Tratamentul constă în încălzirea
pieselor la temperaturi de 300 – 350 0 C, urmată de o răcire lentă în aer.
Recoacerea este tratamentul termic aplicat pieselor din oţel turnate, laminate sau forjate
pentru anularea tensiunilor interioare în vederea executării altor prelucrări. Tratamentul constă în
încălzirea pieselor la temperaturi de 800 – 900 0 C urmată de o răcire lentă.
Tratamentele termochimice aplicate pieselor din oţel sunt următoarele : cementarea,
nitrurarea, cromizarea, aluminizarea, etc . Aceste tratamente se execută pentru mărirea durităţii şi
rezistenţei la uzură, coroziune. Tratamentele constau în modificarea compoziţiei chimice a
straturilor superficiale ale pieselor din oţel. Piesele se încălzesc la temperaturi de 900 – 1000 0 C
în medii bogate în carbon, azot, sau alte substanţe. Grosimea stratului îmbogăţit va fi în funcţie
de durata de încălzire.
Materiale metalice neferoase
În construcţia şi exploatarea utilajelor tehnologice sunt utilizate materiale metalice
neferoase reprezentate prin metale neferoase (cuprul, staniul, zincul, aluminiul, plumbul,etc.) şi
aliaje neferoase (bronzul, alama, duraluminiul, aliajul antifricţiune).
 Cuprul (Cu) sau arama este un metal neferos de culoare roşiatică, maleabil, ductil, cu o
foarte bună conductibilitate electrică şi termică şi rezistent la coroziune. Este utilizat pentru
confecţionarea conductorilor electrici, conductelor, garniturilor, etc., şi ca element de aliere în
obţinerea bronzurilor, alamei şi duraluminiului.
Staniul (Sn) este un metal neferos de culoare alb - argintie, maleabil, ductil şi rezistent la
coroziune. Se foloseşte la cositorirea tablelor din oţel, material de aport pentru lipirea moale şi ca
element de aliere pentru obţinerea bronzului şi aliajului antifricţiune.
Zincul (Zn) este un metal neferos de culoare alb – albăstruie, maleabil în intervalul de
temperatură de 100 – 150 0 C, cu rezistenţă mare la coroziune. Este utilizat pentru acoperiri
galvanice ale tablelor din oţel (tablă zincată) şi ca element de aliere în obţinerea alamei.
Aluminiul (Al) este un metal neferos de culoare argintie, cu o foarte bună
conductibilitate termică şi electrică, greutate specifică mică, rezistent la solicitări mecanice şi la
oxidare. Este utilizat pentru confecţionarea conductorilor electrici, conductelor, pieselor turnate,
etc.
Plumbul este un metal neferos de culoare cenuşiu – albăstruie, maleabil şi rezistent la
coroziune. Este folosit la confecţionarea conductelor, fabricarea plăcilor pentru acumulatorii
electrici şi la obţinerea aliajelor antifricţiune.
Bronzul este un aliaj neferos de culoare alb – roşcat, obţinut din Cu şi Sn. Este folosit la
realizarea lagărelor cu frecare de alunecare (cuzineţi, bucşe) iar prin alierea cuprului cu Al, Zn,
Pb, Ni, rezultă bronzurile speciale.
Alama este un aliaj neferos de culoare roşie – gălbuie, obţinut din Cu şi Zn. Este utilizată
la confecţionarea conductelor, recipienţilor, robineţilor şi ca material de aport la lipirea tare
(alămire).
Duraluminiul este un aliaj neferos obţinut din Al şi Cu, cu o mare rezistenţă mecanică,
folosit la realizarea blocurilor motoare, chiulase, pistoane.
Aliajul antifricţiune se obţine prin alierea unor metale neferoase precum Sn, Pb, Zn, Sb.
Cele mai utilizate aliaje antifricţiune sunt cele pe bază de Sn şi Pb, din care se obţin lagărele.

Materiale nemetalice
În construcţia de utilaje tehnologice se folosesc următoarele materiale nemetalice :
lemnul, sticla, pielea tehnică, cauciucul, fibrele textile, masele plastice, hârtia şi cartonul,
materiale ceramice, ferodoul, klingheritul, ebonita, lacurile şi vopselurile, etc.
Lemnul se utilizează la confecţionarea ambalajelor din agricultură, platformelor , a unor
piese de la maşinile agricole şi combustibil pentru foc. Este un material higroscopic, supus
putrezirii şi arderii, cu masă specifică mică, se prelucrează uşor şi rezistă bine la şocuri.
Sticla este o topitură de silicaţi răcită brusc. Se utilizează pentru obţinerea de geamuri,
recipienţi, lămpi, faruri, etc. Este un material transparent, fără conductibilitate termică şi
electrică.
Pielea tehnică obţinută din pielea animalelor (în general de bovine), prelucrată prin
tăbăcire. Se utilizează pentru confecţionarea curelelor de transmisie, garniturilor de etanşare,
membranelor,etc. Cauciucul natural sau sintetic este folosit la confecţionarea anvelopelor,
benzilor transportoare, curelelor de transmisie, învelişurilor pentru cablurile electrice,
garniturilor, etc. Este caracterizat prin elasticitate, rezistenţă bună la rupere şi nu este
higroscopic.
Fibrele textile sunt utilizate pentru confecţionarea elementelor de filtrare, curelelor de
transmisie, benzilor transportoare, garniturilor de etanşare. Ele pot fi de origine vegetală
(bumbac, cânepă), de origine animală (păr, lână) şi de origine minerală (azbest).
Masele plastice sunt utilizate pentru obţinerea unei mari diversităţi de organe de maşini.
Din mase plastice se realizează roţi dinţate, tuburi flexibile, flanşe, robinete, izolatori electrici,
organe de lucru ale maşinilor agricole. Materialele plastice sunt reprezentate prin policlorura de
vinil, polietilena, polistirenul, bachelita, textolitul, etc.
 Hârtia şi cartonul sunt utilizate la obţinerea de garnituri, elemente de filtrare, etc. Sunt
obţinute din celuloză prin prelucrarea materialelor vegetale.
Materialele ceramice sunt folosite la realizarea unor elemente electroizolante. Au masă
specifică redusă şi duritate mare.
Ferodoul se obţine din azbest şi inserţii metalice neferoase. Are un coeficient de frecare
mare, rezistent la temperatură şi uzură. Din el sunt realizate discurile de fricţiune ale
ambreiajelor şi frânelor. Klingheritul este un amestec de azbest (70 %) şi cauciuc (30 %), fiind
utilizat la realizarea garniturilor de etanşare (garnitura de chiulasă).
Ebonita este obţinută prin amestecul cauciucului brut cu plastifiante şi sulf. Este un
material electroizolant, utilizat pentru confecţionarea unor carcase electroizolante, piese turnate,
tuburi, bare, roţi dinţate, etc.
Lacurile şi vopselurile sunt folosite pentru acoperirea suprafeţelor din metal şi lemn
pentru a le proteja de acţiunea corozivă a agenţilor fizici şi chimici.