SEMNIFICATIA RELIGIILOR LA INCEPUTUL SECOLULUI XXI

La o dezbatere avuta la Cambridge Union, profesorul Richard

Dawkins a atacat religia considerand-o "de prisos si
irelevanta" in secolul al XXI-lea, iar fostul arhiepiscop Rowan
Williams apreciaza dimpotriva, ca religia are un loc important
in acest secol.
Fostul arhiepiscop de Canterburry, dr. Rowan Williams a oferit un
argument impotriva, spunand ca religia are fara indoiala un loc in
secolul al XXI-lea si problema nu este daca ea ar trebui sa existe,
ci dimpotriva care este atitudinea noastra fata de aceasta.
Profesorul Dawkins a facut o comparatie intre traditiile crestine si
islamice, subliniind faptul ca preocuparea sa centrala a fost pur si
simplu sa afle daca religia a fost adevarata.

"Religia a fost intotdeauna o materie necesara construirii unei

comunitati, a relatiilor de compasiune. Ideea ca angajamentul
religios poate fi pur si simplu o chestiune privata este ceva care
merge contra curentului istoriei religioase", a venit
contraargumentul lui Williams.

De-a lungul secolelor, lumea religioasă a suferit numeroase

schimbări, a adoptat diverse mentalităţi şi a avansat odată cu
modernitatea erei. Consecinţele acestor oscilaţii le trăim ȋn
prezent, fără să realizăm ȋn mod conştient că schimbarea s-a
produs, lăsându-ne purtaţi de varietăţile concepţiilor din lumea
modernă.
Numărul bisericilor din Europa care se ȋnchid crește constant, mai
puţin de o treime din populaţia Europei de Vest se consideră
creştină iar numărul ateilor este ȋn continuă creştere - ţări ca
Franţa, Cehia şi Germania.
 Ȋn Anglia, numeroase lăcaşe de cult sunt vândute şi transformate
ȋn case de locuit sau magazine, numărul membrilor din parohii
scade dramatic, generaţiile ȋmbătrânesc pe zi ce trece, iar tinerii
au devenit prea ocupaţi cu lumea virtuală pentru a mai participa la
servicii religioase.
Multe biserici au considerat că nu este o problemă dacă la
subsolul clădirii unde se află lăcaşul de cult se deschide o
discotecă pentru tineri, că nu este nicio catastrofă dacă membrii
bisericii se ȋntâlnesc pentru o singură oră pe săptămână, că nu e
nimic greșit în atitudinea de indiferență față de problemele reale
ale societății, că e mai bine să taci decât să intri în dialog cu cei
care atacă principiile și valorile biblice.
 Biserica şi-a pierdut identitatea, şi-a pierdut credibilitatea.
Biserica nu mai oferă oamenilor acel repaus sufletesc, acea
exaltare a spiritului, acea renaştere interioară. Oare nu tocmai
asta caută umanitatea? Tocmai acea biserică statornică, care
rămâne diferită, care oferă vieţii o schimbare pozitivă, o nouă
perspectivă asupra viitorului, tocmai acel răgaz al timpului, ȋn care
ai şansa să fii alături de familie, de prieteni, de Dumnezeu.
Biserica are nevoie să fie diferită pentru a continua să existe,
pentru a nu se pierde ȋn acest haos contemporan ȋn care avem
libertate deplină şi totuşi ne pierdem sufletele.
Unii dintre cei mai importanţi gânditori ai secolului al XIX-lea
(Durkheim, Marx, Weber, Freud) au crezut deopotrivă că, după
revoluţia industrială, religia va intra într-un proces de diminuare a
importanţei până la dispariţie. Fără îndoială, unele cifre le-au
confirmat predicţiile. În lumea occidentală, numărul agnosticilor
sau al ateilor este în creștere, iar neafiliaţii, care în SUA sunt pe
punctul de a deveni cel mai numeros grup religios, sunt, la nivel
global, al treilea cel mai numeros grup, după catolici și
musulmani. În ţările scandinave, în Cehia sau Estonia, Japonia
sau China, neafiliaţii formează majoritatea populaţiei. În schimb,
chiar unii dintre proponenţii iniţiali ai teoriei secularizării (Peter
Berger, Harvey Cox) și-au schimbat semnificativ perspectiva
acesteia după ce ultimele decenii au arătat o creștere importantă
a creștinismului african sau a mișcărilor evanghelice și a
fundamentalismului islamic.

În ansamblu, teoria secularizării poate fi mai cu succes aplicată în

Europa, dar și aici cu unele precizări. Mai întâi, trebuie spus că
secularizarea în Europa înseamnă o scădere a religiozităţii și a
afilierii la instituţii religioase tradiţionale, dar nu și diminuarea
semnificativă a valorilor tradiţionale ale creștinismului, care rămân
o componentă esenţială a culturii europene. Apoi, secularizarea
nu a dus, așa cum era prezis, la dispariţia religiei. Un număr în
creștere de sociologi vorbesc despre cum religiilor tradiţionale li s-
au alăturat în ultimul secol religiile seculare – marxismul,
darwinismul social, freudianismul și materialismul știinţific (în timp
ce primele au intrat în declin, ultima este în vogă în prezent). În
viziunea acestor sociologi, secularizarea nu mai trebuie înţeleasă
ca un proces de diminuare a rolului religiei, ci ca un proces de
transformare a religiei. Așa cum pe vremuri catolicismul s-a
ciocnit cu protestantismul, iar în urma acestei ciocniri peisajul
religios s-a schimbat, astăzi religiile tradiţionale se ciocnesc cu
religiile sociale și peisajul religios se schimbă, dar nu dispare.

Pe fundalul acesta, un studiu recent susţinea că secularizarea a

precedat dezvoltarea economică a statelor în secolul XX. Studiul
nu vorbește de o relaţie cauzală între cele două, ci despre poziţia
lor pe axa timpului. Cu toate acestea, secularizarea nedublată de
o creștere a respectului pentru drepturile individului și ale
minorităţilor nu a putut fi corelată cu creșterea economică. De
unde și concluzia studiului coordonat de Damian Ruck că
dezvoltarea toleranţei faţă de indivizi și practici considerate în
trecut imorale, precum avortul, divorţul, sinuciderea,
homosexualitatea ar fi factorul potenţator atât al secularizării, cât
și al dezvoltării economice. Cu alte cuvinte, cu cât s-au înmulţit
premisele colaborării între oameni și mai mulţi oameni au fost
integraţi în piaţa muncii, cu atât s-a diminuat separatismul
dogmatic religios și s-a răspândit secularizarea și succesul
economic al statelor.

Creșterea toleranţei a fost corelată pozitiv și cu creșterea

individualismului, care, conform altor studii, este puternic corelată,
la rândul ei, cu creșterea economică. Ceea ce arată încă o dată
că raporturile de cauzalitate sunt greu de stabilit. Un scenariu
care pare plauzibil însă este că în secolul trecut individualismul a
încurajat inovaţiile, ceea ce a dus la o dezvoltare accelerată a
economiei, iar toleranţa și respectul pentru drepturile individuale
au dus la integrarea mai multor oameni în câmpul muncii, cel mai
notabil a femeilor, dar în același timp s-a corelat și cu o creștere a
secularizării.

Totuși, în încercarea de a prezice încotro se îndreaptă secolul

XXI, extrapolarea tendinţelor secolului XX s-ar putea să nu fie
deloc o abordare înţeleaptă. Pe de o parte, pentru că tehnologia
avansată accelerează și transformă astăzi modul de transmitere a
valorilor culturale de la o generaţie la alta, ceea ce înseamnă că
relaţiile dintre secularizare, toleranţă și dezvoltare economică s-ar
putea să varieze notabil în secolul XXI (așa cum de altfel s-a
întâmplat și în secolul XX – dacă la sfârșitul acestuia exista o
notabilă corelaţie între secularizare și dezvoltare economică, la
începutul secolului XX această corelaţie era foarte slabă). Pe de
altă parte, pentru că, așa cum precizam la început, teoria
secularizării este una extrem de controversată astăzi, iar procesul
actual al redefinirii conceptului ne arată cât de mult mai avem de
înţeles din mecanismele sociale care leagă corelativ sau cauzal
transformările religioase și culturale ale societăţii și dezvoltarea
economică.