EVOLUTIA NUMERICA A

POPULATIE

1. Evoluția numerică a populației până la cel de al doilea război

mondial

De la mijlocul secolului al XIX-lea, de câ nd se poate urmă ri evoluția populației

Româ niei pe baza recensă mintelor, se apreciază că aceasta a crescut de la 8,6
milioane de locuitori în anul 1859 la 12,8 milioane de locuitori la începutul
secolului (1910-1912). Deci în anul 1859 populația Româ niei era egală cu
populația Bulgariei din anul 1975, iar în anul 1891 era egală cu populația
Ungariei din anul 1975.

Creșterea numerică a populației este urmarea directă a evoluției pozitive a

natalită ții, care, în perioada 1920-1924, situa Româ nia pe unul dintre primele
locuri în Europa (locul al treilea după URSS și Bulgaria), pentru ca în anul 1938
să dețină locul al doilea, asigurâ nd un spor natural constant.

Sporul total se menține ridicat în anii care urmează : în anul 1930 (la
recensă mâ ntul din 24 decembrie) numă rul populației Româ niei era de
14.280.729 locuitori. Urmă torii 18 ani (1930-1948) marchează o ușoară
reducere a sporului total și a ritmului mediu anual, ca urmare a consecințelor
celui de-al doilea ră zboi mondial.

Evoluția populației Româ niei în cei șapte ani de după recensă mâ ntul din anul
1930, atestă pentru toate provinciile (cu excepția Banatului), o ascensiune
demografică constantă . Suntem deci în fața unui fenomen demografic
echilibrat, la nivelul fiecă rei provincii.

Creșteri ușoare marchează Muntenia (de la 22,3% în 1930 la 22,62% în 1936),

Dobrogea (de la 4,49% la 4,63%), Basarabia (de la 15,89% la 15,97%) și
Moldova (de la 8,42% la 8,44%). Insensibile scă deri ale ponderii populației față
de total Româ nia se constata în Transilvania (de la 17,82% la 17,52%), în
Crișana-Maramureș (de la 7,70% la 7,49%) și Banat (de la 5,22% la 4,87%).

2. Evoluția numerică a populației după cel de al doilea război mondial

Numă rul populației Româ niei s-a amplificat îndeosebi în perioada de după cel
de-al doilea ră zboi mondial. În numai opt ani, între recensă mintele din anii
1948 și 1956, populația crește într-un ritm mediu anual de 1,22% (adică un
spor natural mediu de circa 430.000 locuitori), acesta fiind ritmul cel mai mare
din perioada de pâ nă și imediat după cel de al doilea ră zboi mondial.

În perioada 1956-1966 și în anii urmă tori, populația a crescut în ritmuri

diferite, înregistrâ nd un spor natural mediu de aproximativ 200.000 locuitori
și 160.000 locuitori în ultima perioadă .

În cursul lunii iunie 1969, populația Româ niei a depă șit 20 milioane locuitori.
Acest numă r marchează prima dublare de ordinul zecilor de milioane și se
produce într-un interval de numai 78 ani. Se poate aprecia, deci, că anul 1968
înregistrează momentul culminant care asigura cea mai puternică natalitate în
țara noastră .

La 1 ianuarie 1977, numă rul populației a crescut pâ nă la 21.599.910 locuitori,

Româ nia situâ ndu-se pe locul 9 în Europa și pe locul 29 în lume.

La 7 ianuarie 1992, populația Româ niei era de 22.810.035 locuitori.

La 18 martie 2002, populația Româ niei era de 21.680.974 locuitori.

La recensă mâ ntul din 2011, populația Româ niei era de 20. 121. 641 locuitori.

3. Evoluția numerică a populației României după anul 1990

Evoluția populației după 1990 și pâ nă în prezent, marchează o instabilitate a

indicatorilor demografici de bază . Tendința generală este de reducere
constantă a evoluției populației atingâ nd, în 1966, un prag paradoxal:
 - pentru prima data în istoria Româ niei, sporul natural a înregistrat valori
negative începâ nd cu anul 1992;

- natalitatea se afla în anul 1999 sub nivelul mortalită ții cu aproximativ 1,4
procente (natalitatea – 10,4‰ și mortalitatea – 11,8‰);

- mortalitatea infantilă se menține la nivelul cel mai ridicat din Europa

(18,6‰);

- îmbă trâ nire demografică la limite dramatice (între 13‰ și 45,5‰

populația de peste 60 ani, la nivelul comunelor).

La recensă mâ ntul din 2011, populaţia Româ niei era de 20. 121. 641 loc., în
scă dere cu 1, 559 mil. persoane față de 2002 (21, 68 mil. loc., o scă dere cu 7,2%
) și cu 3, 089 mil. persoane față de 1992 (- 13,3%). Cauzele acestor scă deri
importantre au fost migrația externă (77,5%) și sporul natural (22,5%),
respectiv scă derea drastică a ferilită ții și ntalită ții și creșterea mortalită ții,
datorate cu precă dere îmbă trâ nirii populației.

Pe județe, cele mai mari reduceri ale populaţiei s-au înregistrat astfel:

- peste 15% - judeţele Tulcea şi Neamţ

- peste 12% - judeţele din Moldova -Vaslui, Bacău, Vrancea, Brăila, Galaţi,
Hunedoara, Mehedinţi, Teleorman. În Municipiul Bucureşti,- populaţia a scă zut
cu 2,2%

Cea mai mari creștere s-a înregistrat în județul Ilfov, de 29,5%, ca urmare a
migrației populației din capitală .

Evoluția numerică a populației pe medii de rezidență:

- mediul urban – deține 10,787 mil persoane, ceea ce reprezintă 54,0% din
populaţia ţă rii, sub media UE (71 %) și a Europei de E ( 69%), în creștere față
de 2002 (52,7%) dar în scă dere față de 1992 (54,3%) ;

- mediul rural - concentrază 9,262 mil persoane (46,0%), în scă dere față de
2002 (47,3%) dar în creștere față de 1992 (45,7%);
 Evoluția numerică a populației pe sexe:

- populaţia feminină - reprezenta 10.333.064 persoane, respectiv 51,4% din

populaţia ţă rii, în scă dere cu 779,2 mii femei față de 2002;

- populaţia masculină era de 9.788.577 persoane (48,6% din populaţia ţă rii), în

scă dere cu 1,323 mil. bă rbați față de 2002;

- scă derea populaţiei a afectat ambele sexe în egală mă sură , structura pe sexe
ră mâ nâ nd aproape identică între cele două recensă minte.

Evoluția numerică a populației pe grupe mari de vârste:

- populaţia tâ nă ră (0-14 ani) reprezenta 16,1% din populaţia ţă rii, în scă dere
față de 2002 cu 1,5% ;

- populaţia adultă (15 – 64 ani) deținea 66,9% din populaţia ţă rii, în scă dere
față de 2002 (63,0%);

- populaţia vâ rstnică (65 ani şi peste) - 17,0 %, în scă dere față de 2002 (17,6%)
cu 0,6%.