1) Fenomenul îmbătrânirii populației

Conform INS, la 1 ianuarie 2022 populația rezidentă a fost de puțin peste 19 milioane
persoane, în scădere cu 163,6 mii persoane față de 2021.Cauzele principale ale acestei
scăderi sunt reprezentate de sporul natural negativ (mai multe decese decât nașteri) și de
migrația populației. În plus, creșterea speranței de viață a determinat creșterea numărului
și ponderii populației vârstnice (de 65 ani și peste).

Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat continuu (atingând nivelul de 123,6

persoane vârstnice la 100 de tineri sub 15 ani), diferența dintre populația vârstnică de 65
ani și peste și populația tânără de 0-14 ani ajungând la 709 mii persoane, în creștere față
de 678 mii persoane la 1 ianuarie 2021.

Fenomenul de îmbătrânire a populației nu se manifestă doar în România, ci la nivelul

întregii UE. La nivelul Uniunii Europene, anul 2005 a fost anul de schimbare a raportului
dintre ponderea tinerilor și cea a vârstnicilor, ponderea populației tinere sub 15 ani
(16,3%) fiind devansată de ponderea populației vârstnice de 65 ani și peste (16,6%).
Pentru România, anul de schimbare a raportului dintre ponderea tinerilor și cea a
vârstnicilor a fost anul 2009.

Populația totală 24000000

460000000
23000000
440000000
22000000
420000000

21000000
400000000

380000000 20000000

360000000 19000000

340000000 18000000
60 63 66 69 72 75 78 81 84 87 90 93 96 99 02 05 08 11 14 17 20
19 19 19 19 19 19 19 19 19 19 19 19 19 19 20 20 20 20 20 20 20
Uniunea Europeană România

Până în 2050, se așteaptă ca populația să scadă cu 30% față de 1990, ajungând la

aproximativ 16,4 milioane de persoane - un minim într-o perioadă de 100 de ani. Populația
României a atins punctul culminant în 1990, înregistrând cel mai înalt nivel din istorie, de
aproape 23,5 milioane de locuitori. Cu toate acestea, după 1990 numărul locuitorilor s-a
micșorat constant, scăzând cu 16% până în 2016, la 19,8 milioane. Această evoluție
reflectă scăderea pronunțată a natalității (de la 13,6 nou-născuți vii la mia de locuitori în
1990 la 9,1 în 2016), precum și migrația netă al populației (conform estimărilor
Organizației Națiunilor Unite România număra 3,4 milioane de emigranți în 2015, după ce
în perioada 2000 și 2015 a înregistrat o rată medie de creștere de 7,3% pe an a numărului
de cetățeni stabiliți în străinătate, a doua cea mai mare din lume).

Speranța de viață la naștere

83.0
81.0
79.0
77.0
75.0
73.0
71.0
69.0
67.0
65.0
60 62 64 66 68 70 72 74 76 78 80 82 84 86 88 90 92 94 96 98 00 02 04 06 08 10 12 14 16 18
19 19 19 19 19 19 19 19 19 19 19 19 19 19 19 19 19 19 19 19 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20

Uniunea Europeană România

În același timp speranța de viață crește, ceea ce duce la o viață mai lungă după
pensionare. Potrivit Eurostat, speranța medie de viață în România a crescut de la 70 de ani
în 1990 la 75 de ani în 2015 și se preconizează că va ajunge la 80 de ani pentru bărbați și
85 de ani pentru femei în 2050. Speranța de viață pentru categoria de vârstă de peste 65 de
ani este de asemenea în creștere. Astfel, un român care a atins vârsta de 65 de ani în 2015
era de așteptat să trăiască în medie încă 16 ani. În 2050, bărbații în vârstă de 65 de ani vor
trăi încă 19,5 ani, în timp ce femeile în vârstă de 65 de ani vor trăi încă 22,8 ani.
 Ponderea populației de cel puțin 65 de ani în populația
totală
21
19
17
15
13
11
9
7
5
60 62 64 66 68 70 72 74 76 78 80 82 84 86 88 90 92 94 96 98 00 02 04 06 08 10 12 14 16 18 20
19 19 19 19 19 19 19 19 19 19 19 19 19 19 19 19 19 19 19 19 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20

Uniunea Europeană România

În linie cu tendința generală la nivelul UE, populația României îmbătrânește rapid.

Vârsta mediană a populației a crescut de la 32,6 ani în 1990 la 40,4 ani în 2016 și se
așteaptă să ajungă la aproximativ 47 de ani până în 2050. Acesta este rezultatul combinat
al unui nivel scăzut al ratei natalității, al ratei ridicate de emigrare și al longevității sporite.

În ceea ce privește migrația internațională, aceasta poate fi privită din două

perspective. În perioada care a urmat după anul 1989, cel mai important și mai vizibil
efect al migrației internaționale a fost scăderea populației rezidente și îmbătrânirea
populației, prin antrenarea în migrație mai ales a populației tinere, persoanele care sunt în
general cele mai active din punct de vedere economic. Impactul migrației internaționale,
în special al emigrației, se resimte mai ales pe piața muncii: diminuându-se ponderea
populației active, crește presiunea asupra celei rămase să susțină populația vârstnică,
dependentă, dar are implicații extinse și asupra sistemelor de servicii sociale, de sănătate
și educație; de asemenea, migrația a produs schimbări în evoluția fenomenelor
demografice, în special asupra fertilității, schimbări în structura pe vârste și sexe a
populației și modificări ale componenței familiei. Un alt efect nefavorabil al migrației
internaționale a fost depopularea, totală sau parțială, a unor localități, așa numite „bazine
de emigrație”.

În ultimii ani, prosperitatea economică și stabilitatea politică din Uniunea Europeană

au exercitat asupra imigranților un efect de atracție considerabil, care însă nu a avut
influențe asupra țării noastre. Dintre statele membre ale UE, 22 dețin o pondere mai mare
a imigrării decât a emigrării, fiind considerate țări importatoare, însă în Bulgaria, Letonia,
Polonia, Lituania, Croația și România numărul emigranților a depășit numărul
imigranților.

Fluxul anual de emigranți, pe sexe, în perioada 2003-2020

În perioada 2003-2020, fluxul de persoane care au părăsit țara pentru o perioadă de

cel puțin 12 luni a înregistrat variații semnificative de la un an la altul, dar în special de la
o perioadă de dezvoltare economică la alta, fenomenul migrației internaționale fiind de
asemenea influențat și de contextul social și politic național și al comunității europene.
Anul 2007, în care România a devenit stat membru al UE, a marcat un maxim istoric al
fluxului de emigranți (544,1 mii persoane, de aproape trei ori mai mult decât în anul
precedent). În anii care au urmat, numărul persoanelor care au emigrat din România a
scăzut, minimul înregistrându-se în anul 2013 (162 mii persoane).

Tendința de îmbătrânire a populației are un puternic impact asupra tuturor

generațiilor viitoare și asupra domeniilor de activitate economică și socială: piața muncii,
protecția socială, educația, cultura etc.

Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 120,8 (la 1 ianuarie 2020) la

123,9 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 ianuarie 2021).

Raportul de dependență demografică și indicele de îmbătrânire demografică la

1 ianuarie 2010-2021
 Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 120,8 (la 1 ianuarie 2020) la 123,9
persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 ianuarie 2021).
Raportul de dependență demografică a fost la 1 ianuarie 2021 de 53,6 persoane
dependente la 100 persoane adulte, în creștere față de 1 ianuarie 2010 (46,9). Accentuarea
procesului de îmbătrânire demografică este argumentată de creșterea în perioada 2010-2021 a
indicelui de îmbătrânire demografică: 123,9 persoane vârstnice (65 ani și peste) la 100 copii
(0-14 ani) la 1 ianuarie 2021 față de 102,1 la 1 ianuarie 2010.

Populația rezidentă, pe sexe și vârste, la 1 ianuarie 2003 și 2021

Deși populația rezidentă a României urmează o tendință descendentă, România încă se

regăsește în topul statelor membre ale UE clasificate după dimensiunea populației, ocupând
poziția a șaptea, cu o populație de 19,2 milioane locuitori. Repere importante care au semnalat
diminuarea evidentă a populației rezidente sunt recensămintele din 2002 și 2011, interval în
care scăderea populației a fost de aproape 1,6 milioane persoane. La 1 ianuarie 2021, datele
provizorii arată, de asemenea, menținerea tendinței de scădere a populației rezidente (la 19,2
milioane locuitori).
Ca și în cazul populației după domiciliu, populația rezidentă feminină este superioară
numeric față de cea masculină (51,0%).
La 1 ianuarie 2021, structura pe grupe de vârste a populației rezidente arată că ponderile
cele mai mari sunt cele ale persoanelor cu vârste de 50-54 ani (8,2%), 40-44 ani (7,9%) şi 45
49 ani (7,7%).

Rata de ocupare
66

65

64

63

62

61

60

59

58
2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018 2019 2020 2021 2022
(T3)

Dinamica pieței forței de muncă a fost pozitivă, ocuparea forței de muncă ajungând la
un nivel de 63,4% în T3 din 2022, în creștere față de anul 2021 cu 1,5 puncte procentuale. Cu
toate acestea, există în continuare diferențe între regiuni și grupuri de populație în ceea ce
privește performanța pe piața forței de muncă. Pe fondul evoluțiilor economice pozitive,
condițiile de pe piața forței de muncă rămân tensionate, cu deficite de forță de muncă și de
personal calificat.