Harta regiunilor istorice romanesti

https://ro.wikipedia.org/wiki/Regiuni_istorice_rom%C3%A2ne%C8%99
ti#/media/Fi%C8%99ier:Regiuni_istorice_romanesti.png
 Localizarea fizico-geografica Transilvania
Depresiunea colinară a Transilvaniei este o
unitate geografica aflată în zona interioară a
arcului carpatic. Are un relief colinar, de unde și
denumirea de colinară și este mărginită de cele trei
ramuri carpatice: Carpatii Orientali (în nord și
est), Carpații Meridionali (în sud) și Carpații
Occidentali(în vest). Spre nord-vest contactul
cu Dealurile de Vest se face prin intermediul Jugulu
intracarpatic.
Pe teritoriul Transilvaniei propriu-zise se afla noua
judete: Alba, Bistrita- Nasaud, Brasov, Cluj,
Covasna, Harghita, Hunedoara, Mures si Sibiu.
Parti din interiorul Transilvaniei propriu-zise se afla
in judetele Bacau, Caras Severin, Maramures,
Neamt, Salaj, Suceava, Valcea.
Podisul Somesan este format pe roci Paleogene si Miocene , Dealul
Feleagului, Podisul Huedin, Dealurile Clujului si Dejului, Dealurile Garboului,
Dealurile Boiului, Dealurile Ciceului, Culmea Brezei, Campia Somesana
1.Subcarpatii Muresului si Gurghiului
2.Subcarpatii Tarnavei Mici: Biches(1080m), Subcarpatii Odorheiului si
Homoroadelor.
Principalele cursuri de apa sunt: Somesul(Ilva, Sieu, Almaj, Aprij, Lapus)
Muresul(Sebes, Aries, Niraj), Oltul(Homorad, Cibin), Crisul Repede.
 Demografia Transilvaniei

ANII 14%
15% 1948-2011
14% 14%

14% 14% Populatia regiunii

14% Transilvania este
numeroasa
 Localizarea fizico-geografica-ARDEALUL
ARDEALUL este o regiune istorica si geografica aflata
pe teritoriul Romaniei.De-a lungul timpului a făcut parte
din Dacia, din Imperiul Roman, din Regatul Ungariei,
respectiv din Imperiul Austriac.
Uneori Transilvaniei i se dă un sens foarte larg, aceasta
desemnând teritoriul de la vest de Carpații Orientali și
nord de Carpații Meridionali astfel incluzând jumătatea
vestică a Maramureșului, Crișana și Banatul. Caracterul
fluctuant al conținutului termenului se explică prin
evoluția complexă, istorico-politică, a regiunii din epoca
postromană până în timpurile modern.
Din punct de vedere geografic, Transilvania este un
platou înalt, separat în sud de Țara Românească prin
lanțul Carpaților Meridionali și în est de Moldova
prin Carpații Orientali. Zona vestică a Transilvaniei
(Crișana) are graniță cu Ungaria. La nord, se
învecinează cu Ucraina (regiunile Transcarpatia - care
cuprinde partea de nord a Maramureșului istoric - și
Ivano-Frankivsk). Platoul cu înălțimi între 305 și 488
de metri este irigat de râurile Mureș, Someș, afluenți
ai Tisei, și de râul Olt, afluent al Dunării.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Transilvania#/media/Fi%C8%99ier
:Transylvania,_Banat,_Crisana_and_Maramures.svg
Spre exterior se află o structură cutată (mai accentuat în est și ceva mai slab în sud și vest). Aceasta la
contactul cu structurile submontane este constituită de o zonă de depresiuni submontane în vest și sud și,
de o succesiune de depresiuni și dealuri similare Subcarpaților în est. Această zona marginală este așadar
formată din depresiunii submontane (Huedin, Almaș-Agrij, Iara, Bistrița, Vălenii de Mureș,
Gurghiu, Sovata-Praid, Odorhei, Homoroadelor, Hoghiz, Făgăraș, Sibiu, intracolinare (Dumitra, Voivodeni,
Măgherani-Atid, Cristuru Secuiesc), culoare depresionare (Orăștie, Alba Iulia – Turda) și dealuri (zone
deluroase relativ izolate – în vest și unități ca Dealurile Bistriței, Culmea Șieului, Subcarpații Transilvaniei –
în est).
In centru se individualizează un areal de podiș (Podișul Transilvaniei) cu structuri cvasiorizontale sau
domoale – pe alocuri boltite sub formă de domuri. Zona centrală este formată din Podișul
Someșan, Câmpia Transilvaniei (cu aspect deluros și altutudini caracteristice dealurilor, este numită
„câmpie” datorită utilizării agricole) și Podișul Târnavelor (cu subunitățile Podișul Târnavelor – propriu-zis
și Podișul Hârtibaciului alături de Podișul Secașelor – în sud).
 Demografia regiunii Ardeal
Conform recensământului din 2002, populaţia Transilvaniei incluzând Banatul, Crişana şi
Maramureşul era de 7.221.733 locuitori (33,3%) din populaţia României care era de
21.680.974 locuitori.
Primul recensamânt oficial din Transilvania în care s-a făcut distincție între naționalități
(distincție făcută pe baza limbii materne) a fost efectuat de către autoritățile austro-ungare
în 1869. Pentru perioada anterioară acestui an există doar estimări ale proporțiilor
diverselor etnii din Transilvania. Astfel, Elek Fényes, statistician maghiar din secolul al XIX-
lea, estima în 1842 că populația din Transilvania anilor 1830-1840 era compusă în proporție
de 62,3% români și 23,3% maghiar
 Gospodaria Exteriorul

Lemnul folosit de obicei este cel de stejar sau de brad.

Specificul local sunt acoperisurile cu pante abrupte sau Casele din Ardeal
scurgerea suvoaielor de apa si eliminarea zapezii in erau construite din
iernile lungi. Acoperisul ajungea sa fie si de trei ori mai lemn.
inalt decat peretii casei.
Locuinţa din zona someşeană poate fi
încadrată în aria generală a evoluţiei Spre deosebire de arhitectura
locuinţei din toate provinciile istorice tradiţională a ţinutului învecinat
populate de români. Cercetările au dus (Maramureş), arhitectura Ţării
la stabilirea unor tipuri de locuinţă Năsăudului a fost mai săracă în
ţărănească românească, ce urmează elemente decorative. Dar, având
perfect tipologia şi evoluţia casei posibilităţi mai largi de procurare a
româneşti tradiţionale, care au lemnului, sătenii şi-au înnoit curţile,
influenţat, în mod direct, minorităţile astfel că s-au păstrat puţine case
naţionale cu care au venit în contact reprezentative din secolele trecute
(maghiari), care au preluat atât planul
locuinţei, cât şi modul de organizare a
gospodăriei, a structurii ei.
De-a lungul timpului, locuinţa ţărănească a
evoluat de la casa cu o singură încăpere (Luna
de Jos, jud. Cluj) la cea cu două încăperi: casa-
tindă-casă, casa-tindăcămară (Nicula, jud. Cluj),
precum şi la casa cu trei sau mai multe încăperi
(Bonţida, jud. Cluj). Studiul locuinţei tradiţionale
din zonă întregesc cercetările asupra locuinţei
ţărăneşti din Transilvania Centrală şi de Vest pe
la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul
secolului al XIX-lea
 CASA TRADITIONALA DIN TELCIU
Are trei incaperi: tinda, la mijloc,
camara, in stanga si camera de locuit,
in dreapta. Se deosebeste de casele
comtemporane din alte parti prin faptul
ca tinda caselor nasaudene aveau
doua usi: una de acces si ina prin care
se iesea in cartea vecina sau spre
polul vitelor din spatele casei. In podul
casei existau hambare pentru cereal,
scobite in trunchiuri scobite in
trunchiuri groase.
INTERIORUL
În interiorul unei case păstoreşti,
ceaunul stă agăţat deasupra focului,
sumanul, clopul şi bâta, pe un pat
acoperit de o blană de oaie, pe poliţă
zac ciubere pentru lapte, chimirul e
agăţat într-un cui, iar buciumul, în
colţ. Stâlpul casei, din faţa unui
bordei ţărănesc din sec. XIX-XX,
poartă însemnele tradiţionale:
coarnele berbecului (simbolul
puterii), pomul vieţii (motivul solar),
dătător de viaţă şi de nemurire.
Mobilierul din casă era sculptat: lăiţi
(laiţe), blidare, căstane sau credeţe,
împodobite cu blide şi ştergare.
Masa, aflată în mijlocul încăperii, era
acoperită cu o faţă ţesută, pe care
era aşezat un vas de lut, plin de flori.
Ştergarele erau realizate cu motiv
geometric (cum ar fi motivul
 Prezent
Cele mai recente construcţii ţărăneşti renunţă la acest tip de grinzi masive, preferate în locul lor fiind bârnele fasonate prin
cioplire, cu secţiunea de formă pătrată, având laturile de 10-25 de cm. Îmbinările de la capetele bârnelor sunt rotunde sau
“drepte”, corespunzător formei bârnelor. Uneori, capetele bârnelor ce formează pereţii laterali ai casei sunt lăsate mai lungi
pentru a feri prispa de vânt. Tot în zona prispei se plasează uneori, pe capetele tălpilor pereţilor transversali, o scândură lată
ce va servi drept laiţă.
Prispa e mărginită de stâlpi uneori, caz în care primeşte numele de “târnaţ sau şatră”. Includerea stâlpilor ce delimitează
prispa-târnaţ este mai curând o caracteristică a Maramureşului şi Oaşului, Lăpuşul şi Chioarul menţinănd prispa deschisă,
simplă.
 PORTUL
POPULAR
Portul popular romanesc indeplineste Pe parcursul anilor, se remarca o
caracteristici asemanatoare cu cel al evolutie de la tesutul in doua sau
popoarelor din Peninsula Balcanica, mai multe ite la o mare varietate de
diferentele fiind cele mai amanunte tehnici pentru obtinerea motivelor
decorative si colorit. Pe parcursul anilor decorative ca de exemplu cele
structura si componentele costumului geometrice, florale, zoomorfe sau
popular romanesc si-au pastrat nealterate avomorfe. ,, Culorile folosite in
caracteristicile esentiale. Confectionarea broderii sunt: rosu, negru, galben,
costumului popular romanesc a pornit de la albastru, fire de aur si argint.,,
materii prime produse in gospodariile
taranilor dar a evoluat odata cu trecerea
timpului. Portul popular are aceeasi
structura pe tot teritoriul tarii dar se
deosebeste de la o regiune la alta prin
amanunte cum ar fi croiul, forma.
Costumul popular are o vechime de peste
100 de ani, de cele mai multe ori lasat
mostenire, din generatie in general
Portul femeiesc

Pe cap femeile poarta naframa/ basma/ batic, legata diferit

dupa varsta: cocoanele si fetele leaga cornurile sub barbie
sau la ceafa, nevestele si batranele poarta in sarbatori
naframa de Casmir, culoriile variind dupa varsta, dar si
dupa moda, de la sat la sat.

Confecționate creativ din fire colorate, mărgele, cioburi, paiete,

nasturi, pene, flori, panglici, podoabele diferă de la o zonă la alta
și au un caracter mai tradiționalist decât hainele întrucât acestea
din urmă, din considerente de ordin practic au fost supuse
evoluției. Ele sunt purtate la gât, pe piept, pe cap, la mână, la
talie.
Portul
barbatesc

Cămașa românească realizată din cânepă cu mâneci largi

a fost înlocuită în majoritatea zonelor cu cămașa
nemțească cu guler și cu pumnași. Mânecile se prind de
stan (pieptul și spatele cămășii croite pe vechile piese
dintr-o singură foaie, fără cusătură la umăr), pe umăr cu
sbârciogi (încrețitură ornament pe umărul iilor sau
cămășilor cu pumnași realizate printr-o cusătură specială
pe muchie în culori de galben și portocaliu).  Pantalonii
sunt realizați din pânză, strânși pe picior ca și pantalonii
din pânză albă, țesută cu motive geometrice care se
poartă vara.
Cojoacele au avut o mare răspândire, mai mult în rândul
ciobanilor și în satele situate sub munte și sunt foarte
asemănătoare celor din Sibiu, lucru datorat faptului că
mărgienii sibieni au mers cu oile la ciobănit în Munții
Făgărașului. Pieptarele prezintă o mare bogăție, iar specificul
lor constă mai mult în decor decât în croială, ornamentația
fiind din ce în ce mai variată și mai încărcată, o dezvoltare ce
se datorează zonelor din vecinătate. Pieptarele purtate de
bătrâni erau „înfundate” încheiate într-o parte, mai lungi
decât cele pentru tineri, iar ca ornament aveau o singură
floare aplicată în zona pieptului, în forma unui romb și numai
două buzunare. Pieptarele făcute pentru tineri aveau aceeași
formă ca și cele pentru bătrâni, însă aveau patru buzunare,
doua dintre acestea fiind doar de formă, cu o decorație ce
cuprindea mai multe flori în nuanțe de negru, albastru marin,
verde și o broderie lucrată cu arnici, care pe parcurs a fost
înlocuit cu lâna. Pieptarele purtate de femeile tinere și de fete
aveau aceeași crioală cu o singură deosebire, aceea fiind că
se încheiau pe umărul stâng, cu un singur nasture, cu o
ornamentație dispusă în rânduri verticale, iar printre aceste
rânduri se intercalau benzi realizate din catifea neagră.
Specificul ornamentației din zona Făgăraș constă în
compoziția câmpilor ornamentali, cromatică, material și
 OBICEIURI SI TRADITII
IN ARDEAL
Sarbatorile Pascale

Pastelereprezinta sarbatoarea Invierii lui

Isus Hristos. Inceputul acestei sarbatori
e vazuta chiar in Cina cea de Taina,
painea si vinul simbolizand sacrificiul
O semnificatie foartea importanta o are Joia
trupului si al sangelui, ca pret al
Mare din Saptamana Patimilor.
rascumpararii. In traditia ortodoxa,
Din aceasta zi, taranii inceteaza lucrul la camp si
inceputul sarbatorii e marcat o data cu
se contreaza asupra casei, a curtii pentru ca totul
Postul de sapte saptamani
sa fie curat. Tot in Joia Mare femeile incep sa
pregateasca pasca si sa vopseasca ouale.
 „Aruncarea în ţol“
„Prinsul verilor şi veruţelor“ Marţea din Săptămâna Luminată, junii
, din Sâmbăta Sfântului Teodor, un obicei întâlnit odinioară se reîntâlnesc în faţa bisericii şi la
în toată Mărginimea Sibiului, iar astăzi doar la Sibiel. Troiţa lui Ilie Birt, unde cântă din nou
Copiii veneau cu o farfurioară de grâu şi împărţeau grâul „Hristos a înviat“, joacă hora şi aruncă
dulce, rostind versuri şi devenind astfel „veri“ sau buzduganul, pornind apoi spre Coasta
„verişoare“, iar gradul de rudenie era respectat toată viaţa. Prundului la o veche troiţă, unde
repetă cântecul pascal, joacă hora şi
aruncă buzduganul, iar juniţele servesc
„Mironosiţele“ din noaptea Învierii cu plăcinte pe toţi participanţii, ritualul
încheindu-se cu masa de la vătaf
Obiceiul constă într-o mică scenetă din
noaptea Învierii, după Sfânta Liturghie şi
prezintă mironosiţele care mergeau
plângând la mormântul Domnului, unde se
întâlnesc cu îngerul vestitor al minunii.
Mironosiţele sunt interpretate de fete de
până la 12 ani, iar în scenetă apar un ostaş,
arhiereul, un înger şi Iisus. Textul vechi al
scenetei a fost cules şi prelucrat de celebrul
miniaturist Picu Pătruţ, autorul imnului de
Florii de la Sălişte, dar obiceiul este legat şi
de un cantor celebru din secolul al XIX-lea,
numit Neculai al Plaiului.
 Craciunul in Ardeal
Postul Craciunului- o traditie pastrata inca in
casele transilvanene este cea a postului care
incepe intotdeauna in data de 15 noiembrie si
tine pana in Ajunul Craciunului. In aceasta
perioada nu se consuma produse din carne si
lactate
In unele părţi din Ardeal, copiii care merg cu
colindatul se numesc pițerei sau pizerei. După
credinţă populară, ei sunt purtători de noroc şi
fericire. Colindele copiilor sunt scurte şi au
menirea de a ura belşug gazdelor care îi
aşteaptă cu mesele întinse şi de a le vesti
sărbătoarea Naşterii Mântuitorului.
Tot în Transilvania se obişnuieşte ca în
noaptea de Crăciun, la un semn al diacului,
mirenii să arunce cu boabe de porumb
strigând: „Rod în cucuruzi!”.
 Nunta in Maramures
Nunta, unul dintre cele mai frumoase momente din viața unui om, este
sărbătorită așa cum se cuvine în zona Ardealului. Imediat după încheierea
logodnei, tinerii încep pregătirile pentru marele eveniment, cu obiceiurile și
tradițiile strămoșești, păstrate și acum cu sfințenie.În Ardeal, este obiceiul ca
nașii să fie rude cu mirele sau cu nașii de botez ai mirelui.
Nașii plătesc lumânările, taxa de la biserică, precum și accesoriile pentru gătirea
miresei. Tot nașii cumpără voalul miresei.De cele mai multe ori, nunta pornește
de la nași, care, împreună cu trupa de  muzicanți, merg spre casa mirelui, iar de
acolo, mai departe la casa miresei.
În Ardeal, dar nu numai, se mai păstrează și acum obiceiul bradului împodobit.
Acesta este gătit cu panglici, ghirlande și zurgălăi, iar în vârf se pune un
cozonac sau un măr. Acest brad păzește intrarea în curtea mirelui, în timpul
petrecerii.
Și tot în zona Ardealului, la ieșirea din casă, copiii leagă sfoara în calea alaiului,
iar mirele trebuie să plătească pentru ca sfoara să fie tăiată și să poată pleca.
La sate se mai păstrează și acum obiceiul dansului găinii. O găină întreagă,
rumenită, este jucată deasupra miresei, după ce nașa i-a dat jos voalul. Și de
această dată, nașul are un rol important, acela de a plăti pentru ea, ca simbol al
răscumpărării fetei de la părinții acesteia.
După dansul găinii, nașa pune fetei o basma sau o năframă, în timp ce restul
invitaților continuă să aducă darul miresei.
 ARTA MARAMURESANA
Sculptura din lemn
Sculptura în lemn are o tradiție veche și la fel ca în cazul
altor forme de artă în afară de uneltele, materialele, și
tehnicile folosite este nevoie de creativitate și pasiune
pentru a da naștere unor opere de artă de valoare.
În comunitățile rurale, fiecare sătean avea cunoștințele și
deprinderile necesare prelucrării, măcar sumare a
lemnului, construind și întreținând singur unele obiecte
din gospodărie. Meșterii utilizau doar unelte simple
precum: dalta, cuțitul, tesla sau ferăstrăul.
Bisericile de lemn din Transilvania fac
parte din familia de biserici de lemn
românești. În Transilvania,
inclusiv Maramureșul, se mai păstrează
aproximativ 600 de biserici de lemn,
jumătate din numărul celor existente după
primul război mondial. Bisericile de lemn
rămase în Transilvania domină patrimoniul
cultural și istoric imobil al românilor din
aceste părți. Bisericile de lemn au o valoare
identitară inegalabilă și inestimabilă pentru
românii ardeleni. Ele sunt documente
palpabile și grăitoare ale realităților istorice,
sociale și culturale din trecutul acestei
regiuni.
 GASTRONOMIA ARDELENEASCA

 Bucataria din zona Transilvaniei are parte de o

sustinere puternica prin evenimente
dedicate: Transilvania, a carui organizare este
coordonata de Imrei Ratiu, fiul lui Ion Ratiu -
omul politic. Evenimentul a avut loc in 2012 la
Biertan, judetul Sibiu, intre 16-19 august.  Imrei
Ratiu sustine cultura gastronomica
ardeleneasca si prin “Dinner in the forest’’
Cateva dintre retetele de seama din bucataria
ardeleaneasca inseamna: chisatura (o pasta de
slanina, ceapa si patrunjel), ciorbe cu smantana
din belsug si tarhon, zame, tocanita, papricas
sau gulas din influenta ungureasca, tocana de
galbiori cu mamaliga, varza ca la Cluj, paine cu
cartofi, gomboti cu prune, turta dulce, placinte
felurite.