Pașa Hassan de George Coșbuc

— "Stai, pașă, o vorbă de-aproape să-ți

Pe vodă-l zărește călare trecând  spun 
Prin șiruri, cu fulgeru-n mână.  Că nu te-am găsit nicăirea" —
În lături s-azvârle mulțimea păgână.  Dar pașa-și pierduse și capul și firea! 
Căci vodă o-mparte, cărare făcând,  Cu frâul pe coamă el fuge nebun, 
Și-n urmă-i se-ndeasă, cu vuiet Că-n gheară de fiară și-n gură de tun 
curgând,  Mai dulce-i pierirea. 
Oștirea română. 
Sălbaticul vodă e-n zale și-n fier 
Cu tropote roibii de spaimă pe mal  Și zalele-i zuruie crunte, 
Rup frâiele-n zbucium și saltă;  Gigantică poart-o cupolă pe frunte, 
Turcimea-nvrăjbită se rupe deolaltă  Și vorba-i e tunet, răsufletul ger, 
Și cade-n mocirlă, un val după val,  Iar barda din stânga-i ajunge la cer, 
Iar fulgerul Sinan, izbit de pe cal,  Și vodă-i un munte. 
Se-nchină prin baltă. 
— "Stai, pașă! Să piară azi unul din
Hassan de sub poala pădurii acum  noi." —
Lui Mihnea-i trimite-o poruncă:  Dar pașa mai tare zorește; 
În spatele-oștirii muntene s-aruncă  Cu scările-n coapse fugaru-și lovește 
Urlând ianicerii, prin flinte și fum,  Și gâtul i-l bate cu pumnii-amândoi; 
Dar pașa rămâne alături de drum  Cu ochii de sânge, cu barba vâlvoi 
Departe pe luncă.  El zboară șoimește. 

Mihai îi zărește și-alege vro doi,  Turbanul îi cade și-l lasă căzut; 
Se-ntoarce și pleacă spre gloată,  Își rupe cu mâna vestmântul 
Ca volbura toamnei se-nvârte el roată  Că-n largile-i haine se-mpiedică vântul 
Și intră-n urdie ca lupu-ntre oi,  Și lui i se pare că-n loc e ținut; 
Și-o frânge degrabă și-o bate-napoi  Aleargă de groaza pieririi bătut, 
Și-o vântură toată.  Mănâncă pământul. 

Hassan, de mirare, e negru-pământ;  Și-i dârdâie dinții și-i galben-pierit! 

Nu știe de-i vis, ori aieve-i,  Dar Allah din ceruri e mare! 
El vede cum zboară flăcăii Sucevei,  Și-Allah îi scurtează grozava-i cărare 
El vede ghiaurul că-i suflet de vânt  Căci pașa-i de taberi aproape sosit! 
Și-n față-i puterile turcilor sânt  Spahiii din corturi se-ndeasă grăbit, 
Tăriile plevei.  Să-i deie scăpare. 

Dar iată-l! E vodă, ghiaurul Mihai;  Și-n ceasul acela Hassan a jurat 
Aleargă năvală nebună.  Să zacă de spaimă o lună, 
Împrăștie singur pe câți îi adună,  Văzut-au și beii că fuga e bună 
Cutreieră câmpul, tăind de pe cai  Și bietului pașă dreptate i-au dat, 
El vine spre pașă: e groază și vai,  Căci vodă ghiaurul în toți a băgat 
Că vine furtună.  O groază nebună.
1. Geneza și încadrarea în ciclu de balade:
George Coșbuc a publicat volumul de „Balade și Idile” în anul 1893. Pașa
Hassan este o baladă cultă.
2. Identificarea tipului de baladă:
Pașa Hassan este o baladă istorică.
3. Identificarea și analiza structurii narative a baladei:
 Prologul: „Pe vodă-l zărește călare trecând 
Prin șiruri, cu fulgeru-n mână. ”
 Expozițiunea : Este prezentată imaginea amplă a confruntării
impetuase dintre cele două armate.
 Mihai se afla în fruntea armatei române, bagând spaima in turcime.
 “Fulgerul Sinan” are de desfidat umilințe, căci este doborât de pe cal
și se închină în baltă.
 Hassan stă departe de luptă, și poruncește intrarea in bătălie a tuturor
forțelor. Lupta este înfățișată prin imagini vizuale, auditive și de
mișcare, realizate cu ajutorul hiperbolelor, metaforelor, epitetelor si
aglomerărilor verbale. Zgomotul este evocat aproape onomatopeic.
 Sunt prezentate și personajele operei-atât cele colective (cele doua
armate), cât și cele individuale-prezentate in antiteză.
 Marcarea conflictului: Mihai subjuga câmpul de luptă,
îngrozindu-i pe turci și mai ales pe Hassan. El nu știe dacă e vis sau
realitate. Turcul devine din ce în ce mai neliniștit pe masură ce Mihai
se apropie de el. George Coșbuc pune acum în evidență unele
caracteristici ale personajelor și dinamismul acțiunii, prin intermediul
unor comparații și verbe folosite la prezent.
 Desfășurarea conflictului: Voievodul român îl provoacă pe
Hassan la un război direct. Îngrozit de ceea ce văzuse și de vitejia lui
Mihai, Pașa „își pierde capul și fuge nebun”.
 În ochii ingroziți ai Pașei, Mihai capătă dimensiunile unui uriaș.
 Voievodul român, îl provoacă încă o dată la luptă, însă acesta e și mai
îngrozit, fuge, lovindu-și calul cu scările și pumnnii. Lașitatea turcului
este subliniată de aglomerările verbale și expresiile populare.
 Punctul culminant: Hassan își pierde turbanul, „și-l lasă căzut”.
Are impresia ca din cauza hainelor largi nu poate fugii și „își rupe cu
mâna veșmântul”.
 Pașa este desfigurat de groază încât „îi dârdâie dinții”.
 Ajunge aproape de taberele proprii, și spahii îi sar în ajutor. Starea de
spirit a Pașei este scoasă în evidență prin intermediul unor epitete,
personificări și expresii populare.
  Deznodămândul: Pașa este privit de scriitor cu ironie si dispreț,
căci „a jurat să zacă de spaimă o lună”. Turcii îi împărtășesc starea de
spirit și îi aprobă lașitatea. George Coșbuc îmbină ridicolul cu
grandiosul prin tehnica paralelismului.
4. Identificarea figurilor de stil:
„fulgeru-n mână” - metaforă
„vuiet curgând”- epitet
„turcimea-nvrăjbită”- epitet
„val după val” - repetiție
„fulgerul Sinan”- metaforă
„prin flinte si fum” - enumerație
„Ca volbura toamnei se-nvarte el roata” - comparație
„ca lupu-ntre oi”- comparație
„Și-o frânge degrabă și-o bate-napoi/ Și-o vântură toată„- enumerație
„negru-pamant”- metaforă
„tariile plevei”- metaforă
„suflet de vant” -metaforă
„El Vede cum zboară flăcăii Sucevei/ El vede ghiaurul că-i suflet de vânt”
-enumerație
„navala nebuna” - epitet
„Dar pașa-și pierduse și capul, și firea” -repetitie
„vine furtuna”- metafora
„fuge nebun” - epitet
''El vine spre pasa e groaza si vai 
Ca vine furtuna
Stai, pasa, o vorba de aproape sa-ti spun
Ca nu te-am gasit nicairea
Dar pasa-si pierduse si capul, si firea
Cu fraul pe coama, el fuge nebun
Ca-n gheara de fiara si-n gura de tun
Mai dulce-i pieirea” - antiteză
„Sălbatecul vodă e-n zale și-n fier
Și zalele-i zuruie crunte
Gigantica poart-o cupola pe frunte
Si vorba-i e tunet,rasuflet ger,
Iar barda din stanga-i ajunge la cer
Si voda-i un munte”- hiperbolă
„Cu ochii de sange, cu barba valvoi”- enumerație
„zboara soimeste”- metafora
„Stai pasa! Sa piara azi unul dintre noi!
Dar pasa mai tare zoreste
 Cu scarile-n  coape fugaru si loveste
SI gatul il bate cu pumnii-amandoi
Cu ochii de sange,cu barba valvoi
El zboara soimeste”- antiteza
„Turbanul ii cade si-l lasa cazut
Isi rupe cu mana vestmantul”- enumeratie
„mananca pamantul” - metafora hiperbolizată
„Si-i dardaie dintii si-i galben pierit”- enumeratie, repetitie
„Dar Alah din ceruri e mare!
SI-Alah ii scurteaza grozava-i carare”- repetiție
„groaza nebuna”- epitet
5. Analiza protagonistului:
În balada „Paşa Hassan”, George Coşbuc reînvie un moment al istoriei
noastre naţionale – lupta lui Mihai Viteazul purtată cu turcii la Călugăreni –
şi prezintă, cu ajutorul antitezei şi al hiperbolei, imaginile celor doi
conducători de oşti.
Deşi titlul baladei este „Paşa Hassan”, personajul principal este Mihai
Viteazul, prezent încă din primul vers al poeziei: „Pe vodă-l zăreşte călare
trecând” şi care participă la toate momentele acţiunii.
Mihai Viteazul este un personaj atestat istoric, deoarece a fost domnitorul
Ţării Româneşti. El este conducătorul armatei române şi se află în fruntea
bătăliei, oferind prin actele sale de curaj un exemplu ostaşilor săi. Bun
organizator şi strateg, îşi face „cărare” prin „mulţimea păgână”, iar curajul
său îmbărbătează „oştirea română”, care-„n urmă-i se-ndeasă” pentru a
nimici duşmanii. Vitejia şi iuţeala cu care atacă domnitorul sunt redate prin
metafora „fulgerul”, care denumeşte barda lui Mihai Viteazul, sugerând ura
acestuia împotriva năvălitorilor, pe care vrea să-i nimicească asemeni
trăsnetului. Dârzenia şi hotărârea cu care atacă voievodul, urmat de ostaşii
săi, produc derută în rândul armatei otomane şi aceasta „cade-n mocirlă, un
val după val”. Impetuozitatea lui Mihai, care îl redusese şi pe Sinan la
nimicul noroiului, se manifestă şi în continuare, deoarece „Ca volbura
toamnei se-nvârte el roată/ Şi intră-n urdie ca lupu-ntre oi/ Şi-o frânge
degrabă şi-o bate-napoi/ Şi-o vântură toată”. Cele două comparaţii au rolul
de a reliefa măreţia domnitorului român, care dovedeşte însuşiri
excepţionale, comportându-se pe câmpul de luptă ca un erou de baladă.
Faptele vitejeşti ale domnitorului provoacă uimirea lui Hassan, care „de
mirare e negru pământ”, căci Mihai în înverşunarea sa împotriva
cotropitorilor, „Aleargă năvală nebună,/ Împrăştie singur pe câţi îi adună,/
Cutreieră câmpul tăind de pe cai”.
Imaginea de erou legendar, hotărât să distrugă inamicii ţării sale, este
concentrată în versurile: „El vine spre paşă: e groază şi vai,/ Că vine
furtună” – metaforă.
Hotărârea, dârzenia, vitejia dovedite de Mihai Viteazul pe câmpul de luptă
se completează cu spiritul de sacrificiu al acestuia, izvorât dintr-un
patriotism înflăcărat. El îl provoacă la confruntare directă pe Hassan: „Stăi,
paşă, o vorbă de-aproape să-ţi spun”, „Stăi, paşă! Să piară azi unul din
noi!”, însă conducătorul turc, înspăimântat de forţa şi curajul domnitorului,
„fuge nebun”.
Măreţia trupului, asprimea vorbei, cutezanţa faptei şi neînfricarea sunt alte
însuşiri ale voievodului, pe care poetul le evidenţiază cu ajutorul hiperbolei
din strofa a VIII-a:
„Sălbaticul vodă e-n zale şi-n fier, Şi zalele-i zuruie crunte,
Gigantică poart-o cupolă pe frunte, Şi vorba-i e tunet, răsufletul ger, Iar
barda din stânga-i ajunge la cer,
Şi vodă-i un munte.”
Această amplă hiperbolă cuprinde şi alte figuri de stil: enumeraţia,
comparaţia subînţeleasă – „vorba-i
e tunet, răsufletul ger” – ca şi epitetul în inversiune „sălbaticul vodă”, ce
evidenţiază starea de spirit a acestuia.
Aliteraţia „Şi zalele-i zuruie crunte”, care sugerează şi ea groaza paşei,
întregeşte portretul domnitorului, relevând hotărârea cu care acesta îşi
urmăreşte adversarul.
Însuşirile personajului Mihai Viteazul, sugerate prin figuri de stil,
evidenţiate prin faptele sale, sunt relevate şi prin antiteza cu Paşa Hassan.
Îmbinând în mod armonios naraţiunea cu descrierea, caracterizarea
indirectă realizată, mai ales, prin evidenţierea comportamentului
domnitorului pe câmpul de luptă cu cea directă, ca oglindă a spaimei
conducătorului turc, poetul George Coşbuc conferă marelui voievod
proporţiile unui uriaş care luptă pentru dreptate, mânat de o imensă ură
împotriva cotropitorilor.
Procedeul de a prezenta personajul prin prisma adversarului este o dovadă
de măiestrie artistică, exprimând totodată admiraţia poetului pentru acest
erou al istoriei naţionale, care a intrat în legendă prin faptele şi însuşirile
sale excepţionale.