Aparitia vietii pe Pamant

In concepţia evolutionistă, in urmă cu trei miliarde si jumătate de ani, intr-un punct de pe

Pamânt, niste substanţe anorganice, moarte, au decis să se unească, din proprie iniţiativă, fără
nici o forţă externă (supranaturală), şi au format prima celulă vie.
Această teorie ştiinţifică poartă numele de biogeneză: sub influenţa descărcărilor electrice din
atmosfera primară a Terrei are loc o combinaţie de substanţe; în continuare, sub acţiunea
razelor ultraviolete şi radioactive ale Pămantului au apărut forme simple de acizi graşi,
glucide, glicerină, etc.
Experimentele de laborator au arătat că este posibilă sintetizarea diferitelor substanţe
organice.
Dar oamenii de ştiinţă s-au întrebat cum au ajuns acele substanţe primordiale pe Terra:
-cu ajutorul meteoriţilor(ipoteza litopanspermiei)
-cu ajutorul pulberii cosmice, sub acţiunea presiunii luminii (Ipoteza radiopanspermiei), sporii
sunt deplasaţi prin vid.
S-a pus întrebarea cum ar fi putut supravieţui în Cosmos, fără umiditate, oxigen, la
temperaturi scăzute,dar testele în laborator au arătat că se poate menţine viaţa ani la rand,
chiar mii de ani.
Teoria evoluţionistă a fost susţinută de realizările biochimistului rus Alex. Oparin şi englez
J.Haldone, care au creat în laborator diferite substanţe cu capacităţi reproductive:
protobionţi.
Aceşti cercetători au mai arătat că planeta noastră îndeplineşte două condiţii favorabile vieţii:
-masă şi forţă gravitaţională medie, fapt ce a permis menţinerea gazelor la o densitate
adecvată pătrunderii permisive a radiaţiilor cosmice şi solare (o forţă prea mare a gravitaţiei ar
menţine gazele din atmosferă prea aproape de sol, obturând lumina).
-poziţia convenabilă faţă de Soare, energia fiind constantă, temperatura medie…
Aşadar se consideră că viaţa a apărut din materie moartă, fiind greu de răspuns unde, când,
cum…
Răspunsul lipseşte, însă se presupune că ar fi apărut în apele stătătoare de mică adâncime,
nămol, alge, minerale care au absorbit molecule mici.
O poziţie evoluţionistă actuală privitoare la problema debutului vieţii este rezumată de către
Richard Dawkins.El emite ipoteza că la început, Pământul a avut o atmosferă compusă din
bioxid de carbon, metan, amoniac şi apă. Datorită energiei solare şi probabil şi datorită
descărcărilor electrice şi erupţiilor vulcanice, aceşti compuşi simpli s-au descompus, pentru ca
apoi să se recombine, formând aminoacizi. O serie de astfel de aminoacizi s-au acumulat
treptat în ocean, combinându-se şi formând compuşi proteici. În final, oceanul a devenit o supă
organică, dar fără viaţă.
Apoi “s-a format, în mod accidental, o moleculă deosebit de remarcabilă”, care avea
capacitatea de a se reproduce. Posibilitatea ca un astfel de eveniment să se fi întâmplat este
foarte mică
Putem presupune că aceste lucruri au evoluat întocmai, că aminoacizii au ajuns în ocean
accidental, dar Hitching a explicat: “În apă nu ar fi existat suficientă energie pentru a activa în
continuare reacţiile chimice; apa inhibă în orice caz dezvoltarea moleculelor mai complexe”.
Un alt cercetător, chimistul Richard Dickerson confirmă: “prezenţa apei favorizează mai
degrabă depolimerizarea (descompunerea)” .
Ne punem întrebarea: Dacă în aer liber nu s-ar fi putut dezvolta, din cauza radiaţiilor care îi
descompuneau imediat după formare, iar în apă nici atât, unde au evoluat ei, cine i-a protejat?
“Cu alte cuvinte, şansele teoretice de a parcurge chiar şi acest prim şi relativ stadiu în evoluţia
vieţii sunt inexistente”.
Biochimistul George Wald afirmă că: “descompunerea spontană este mult mai probabilă şi, în
consecinţă, ea se produce mult mai rapid decât sinteza spontană”.
Aceaste teorii au fost verificate în laborator de către Stanley Miller, în 1953. Acesta a provocat
descărcări electrice în laborator, în condiţii presupuse similare atmosferei primordiale.
Rezultatul a fost obţinerea a patru aminoacizi-din cei douăzeci necesari vieţii-dar şi aceştia au
trebuit fi separaţi imediat de către cercetător, pentru a nu se descompune instantaneu, sub
influenţa mediului.
Aminoacizii obţinuţi prin sinteză chimică nu sunt identici cu cei din organismele vii: cei obţinuţi
prin sinteză chimică pot avea două forme: levogiră şi dextrogiră, în timp ce aceia vii sunt toţi
levogiri.
S-a considerat că pe Pamânt au apărut mai multe tipuri de coduri genetice, dar singurul care s-
a dovedit capabil să răspundă cerinţelor perpetuării formelor de viaţă fiind cel actual.
“ Dar cele mai mari întrebări evoluţioniste la nivelul geneticii biochimice rămân încă fără
răspuns…Faptul că în toate organismele vii de astăzi, toate procesele atât cele de reproducere
a ADN-ului cât şi cele de traducere efectivă a codului său necesită enzime de o înaltă
exactitate şi că, în acelaşi timp, structurile moleculare ale aceloraşi enzime sunt precis
specificate de către acelaşi ADN, reprezintă un remarcabil mister al evoluţie”.
Un cercetător evoluţionist, Hitching spune:
“În formarea lor, proteinele depind de ADN. Dar ADN-ul nu se poate forma fără proteine
preexistente”. Fiecare depinde de cealaltă şi ambele trebuie să fie prezente ca să aibă loc
reproducerea.
Richard Dickerson comentează: “Nu dispunem de nici un model de laborator care să ne permită
să simulăm evoluţia mecanismului genetic; se poate specula deci la infinit şi fără a fi deranjaţi
de vreun fapt supărător”.
Francis Crick spune: “În ciuda universalităţii codului genetic, mecanismul necesar pentru a-l
face operant este mult prea complex pentru a fi apărut dintr-o dată”.21
În cartea sa “Red giants and White swarfs”, Robert Jastrow spune: “În cursul primului miliard
de ani viaţa a apărut pe suprafaţa pământului…În istoria pământului, primul miliard de ani,
perioadă decisivă în cursul căreia a apărut viaţa, nu ne oferă decât pagini albe.”
Dar “vestigiile fosile de organisme vechi descoperite în roci nu dezvăluie un început simplu…
Complexitatea biochimică a vieţii deja exista într-o foarte mare măsură în epoca în care s-au
format cele mai vechi roci de suprafaţă ale pământului”.
Profesorul Hartman Hyman, de la Univ.California, declară: “în speculaţiile cu privire la originea
vieţii, cea mai deficitară problemă conceptuală se ocupă de complexitatea primelor
organisme.”22
Însă toate aceste teorii nu pot explica apariţia mecanismului genetic actual de traducere a
informaţiei ereditare, şi mai ales existenţa unei enzime aminoacetice ARN; această enzimă
este sintetizată de mecanismul de traducere a informaţiei genetice în orice celulă, deci e
imposibil de explicat cum a putut să existe înainte de a fi posibilă sinteza sa, căci traducerea
informaţiei genetice nu se poate face decât cu ajutorul său. 23
În absenţa codului genetic, care să pornească procesul de reproducere, selecţia naturală nu are
nimic de selecţionat.
In secolele trecute oamenii au crezut deasemenea ca “celula simplă ” a fost cu adevarat
simplă. Astazi insă stiinta modernă a demonstrat că “celula simpla” contine mii de tipuri
diferite de proteine, cu miliarde de acelasi fel, impreuna cu diferite tipuri de ADN, ARN si alte
molecule complexe, aranjate intr-un sistem incredibil de complex. Toată această structură
este o “celulă simplă”.
În prezent nu există o singură teorie despre apariţia vieţii pe Pământ, cercetările continuând.