7 teorii

(științifice)
despre originea
vieții
 Scântei electrice (fulgere)
O cercetare din anul 1953, experimentul Miller-Urey, a
demonstrat că scânteile electrice pot genera aminoacizi
și zaharuri într-o atmosferă încărcată cu apă, metan,
amoniac și hidrogen. S-a speculat, de aici, posibilitatea
ca fulgerele să fi contribuit la începuturile formării vieții
terestre, versiune incipientă din care, milioane de ani
mai târziu, molecule mai complexe s-ar fi putut
dezvolta. Studii recente au amenințat teoria,
demonstrând că atmosfera tânără a Pământului era
săracă în hidrogen, dar tot știința a sugerat că norii
vulcanici din aceeași perioadă puteau conține acest
element, dimpreună cu metanul și amoniacul. Iar
descărcările electrice îi traversau nemijlocit.
 Din pamânt am ieșit
Potrivit unei idei elaborate de chimistul Alexander
Graham Cairns-Smith, de la Universitatea Glasgow,
din Scoția, primele molecule de viață s-ar fi putut
forma în pământ, cu ajutorul cristalelor minerale de
argilă. Mediul argilos ar avea capacitatea nu doar de fi
concentrat laolaltă compuși organici, dar a ajutat și la
organizarea lor în tipare, aproximativ după modul în
care genele ADN-ului procedează astăzi. Rolul
principal al ADN-ului este să stocheze informații
despre cum ar trebui aranjate alte molecule. Secvențele
genetice din ADN sunt instrucțiuni ale modului în care
aminoacizii trebuie aranjați în proteine.  Cairns-Smith
sugerează că cristalele minerale din argilă ar fi putut
ordona moleculele organice în tipare organizate. După
un timp, moleculele organice au preluat această sarcină
și s-au organizat autonom.
 Izvoarele hidrotermale
Mai multe experimente au demonstrat cum un gaz
vulcanic, oxisulfura de carbon (COS), ar fi putut
instrumenta formarea “prebiotică” a peptidelor, cele mai
scurte secvențe de aminoacizi din componența
proteinelor.  Acum trei miliarde de ani, COS ar fi putut
fi generat pe fundul mărilor și oceanelor prin erupțiile
izvoarelor hidrotermale, bogate în nutrienți. Deoarece
oxisulfura de carbon se depreciază rapid în mediul
acvatic, cercetătorii speculează că lanțurile de
aminioacizi s-ar fi format pe roci din apropierea
surselor de COS. Este posibil ca, din acest punct,
moleculele organice să se fi concentrat și amestecat
încât să genereze catalizatorii minerali necesari
reacțiilor critice apariției microorganismelor elementare.
Un indiciu al faptului că această teorie are o bază destul
de solidă este faptul că și în prezent, izvoarele
hidrotermale, bogate în energie chimică și termică,
întrețin ecosisteme foarte active.
 Debut înghețat
Cu trei miliarde de ani în urmă, Soarele strălucea cu
aproximativ o treime din puterea lui actuală. De aceea,
este posibil ca oceanele, sau oceanul planetar, să fi fost
acoperite de gheață. Acest strat ar fi putut avea o
grosime de zeci, poate de sute de metri și ar fi protejat
fragilii compuși organici din apa de dedesubt, sau chiar
din gheață, de lumina ultravioletă ce ajungea pe Pământ
nefiltrată de o atmosferă și de distrugătoarele impacturi
cosmice. Frigul ar fi putut ajuta aceste molecule să
supraviețuiască mai mult, făcând posibilă manifestarea
reacțiilor necesare formării vieții. Ideea că viața și-ar
avea originile în gheață este destul de nouă și întrucâtva
contradictorie cu teorii mai larg acceptate. Totuși,
potrivit cercetătorului Stanley Miller, care a sugerat teza
de față, gheața înglobează anumite proprietăți ce o
recomandă ca fiind un mediu potențial de formare a
primelor molecule prebiotice.
 Lumea ribonucleică
ADN-ul necesită proteine pentru a se forma, iar
proteinele au nevoie de ADN pentru a exista, deci cum
s-au putut alcătui aceste elemente fundamentale vieții
unul fără ajutorul celuilalt? Răspunsul ar putea fi ARN-
ul, sau acidul ribonucleic, cel care poate stoca
informații precum ADN-ul, servi ca enzimă, asemenea
proteinelor și ajuta atât la crearea primului cât și a celor
din urmă. Cu timpul, ADN-ul și proteinele au înlocuit
ARN-ul, deoarece ambele sunt mai eficiente, în termeni
de genetică. ARN-ul mai există încă și îndeplinește
unele funcționalități în organisme, inclusiv rolul de
întrerupător pentru unele gene. Mulți oameni de știință
sunt de acord că viața a trecut printr-o perioadă când
ARN-ul (acid ribonucleic) era molecula dominantă, cea
care a coordonat stagiile incipiente ale vieții. Totuși,
această ipoteză nu explică modul în care ARN-ul în sine
a fost posibil pe Pământ.
 Moleculă mică
Esența teoriei pe care chimistul american Robert
Sharpiro și alti cercetători o denumesc “modelul
moleculei mici”, pentru a explica originea vieții pe
Pământ, constă în ideea că viața primordială a apărut
oriunde condițiile au permis reacții chimice ciclice,
consumatoare de energie, în “containere” naturale, ca de
exemplu în cavitățile rocilor. Majoritatea acestor reacții
nu erau foarte productive și rezistente, dar unele dintre
ele ar fi putut forma sisteme chimice autosustenabile.
Eventual, pe măsură ce alți compuși s-au alăturat, unii
catalizatori s-au format, pavând drumul acestui tip de
sisteme către un proces evolutiv. Altfel spus, în loc să
evolueze  din molecule complexe, așa cum este ARN-
ul, viața ar fi putut demara cu molecule mai mici care
au interacționat între ele în cicluri. În timp, de aici ar fi
evoluat molecule mai complexe, care au preluat funcția
executării acestor reacții, îndeplinind-o mai bine decât
cele inițiale.
 Panspermia
Poate că viața nici măcar nu a început pe Terra, ci a fost
adusă aici din alte zone ale spațiului cosmic, o noțiune
cunoscută drept „panspermie”. De exemplu, adesea,
fragmente stâncoase sunt împrăștiate de pe suprafața
planetei Marte în urma diferitelor impacturi cosmice.
De asemenea, mai mulți meteoriți marțieni au fost
descoperiți pe Pământ, iar cercetătorii au sugerat că ei ar
fi adus microbi aici, cu miliarde de ani în urmă, teorie
care ne-ar face pe toți să fim, de fapt, marțieni la
origine. Alți oameni de știință au sugerat că viața ar fi
putut călători pe Pământ „la bordul” unor comete ce au
venit din sisteme solare îndepărtate. Interesant este,
însă, la această teorie, că și dacă ar confirmată, misterul
privitor la felul în care viața a început pe Pământ ar
rămâne în picioare, doar că ar viza, în schimb, orice alt
loc din Univers.