Sunteți pe pagina 1din 13

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCURESTI

REFERAT LA
ECOTEHNOLOGII
TEMA: OZONUL SI CANCERUL
CERULUI

SERIA A, GRUPA 103, MANAGEMENT,


STUDENTI:
Butoi Alina
Calota Cristina
Ciobotaru Alina
Ciobotea Cristiana

OZONUL SI CANCERUL
CERULUI
De-a lungul erelor, umanitatea a vrut sa-si extinda frontierele. In acest secol am ajuns in
adancimile spatiului cosmic. Misiunea navetelor spatiale este sa ajunga dincolo de granitele
planetei, pentru a privi una dintre cele mai ignorate dintre frontierele noastre: stratosfera, patura
atmosferica de deasupra capetelor noastre care inconjoara si protejeaza Pamantul.
In ultimii zece ani, atentia s-a concentrat asupra stratosferei, deasupra celui mai
indepartat punct al planetei, continentul inghetat al Antarcticii. Pe gheata, un mic grup de oameni
de stiinta asteapta sa treaca noaptea polara, pentru ca deasupra sa se deruleze drama. Acesti
oameni fac parte dintre cei care vor sa rezolve misterul stratosferei, mister care ar putea fi cea
mai extinsa schimbare de mediu indusa de om. E o schimbare care se intinde pe cer, ca un
cancer. In primavara, deasupra Antarcticii, reactii chimice nevazute vor face o gaura imensa in
stratosfera Pamantului, un fenomen pe care il cunoastem drept gaura de ozon. De ce se intampla
asta si ce rol avem noi in drama este unul dintre cele mai tulburatoare mistere ale secolului XX.
Cautarea raspunsului la misterul ozonului din Antarctica incepe la 3500 km la nord, in
Noua Zeelanda, la Christchurch. Aproape 100 de ani, orasul a fost punct de plecare pentru
expeditiile pe gheturi. Aici se desfasoara in prezent programe antarctice din Italia, Noua
Zeelanda si Statele Unite ale Americii. Pe masura ce se aproapie primavara, oamenii de stiinta
din cele trei tari se pregatesc sa ii urmeze pe primii exploratori polari. Ei vor da piept cu cele mai
grele conditii de pe Pamant. Dar fiindca reducerea stratului de ozon din Antarctica este asa
dramatica si regiunea este asa de neatinsa, reprezinta laboratorul perfect pentru studierea fortelor
de schimbare de mediu. Gaura din stratul de ozon apare numai deasupra Antarcticii si exista un
motiv foarte bun pentru care se intampla asta: temperaturile scazute permit aparitia unui anume
tip de reactive chimica, care face sa apara gaura in stratul de ozon, una dintre cele mai mari
provocari de care depinde viitorul vietii pe planeta.

Istoria ozonului este legata de cea a oxigenului, gazul care mentine viata. Aproape un
sfert din aerul planetei e compus din oxigen, care uneori reactioneaza cu sine insusi si formeaza
ozonul. Moleculele de ozon au trei atomi, pe cand cele ale oxigenului respirabil au numai doua.
Cantitatea in atmosfera e mica, dar 90% din ozon este concentrat in stratosfera, intre 10 si 50 km
deasupra pamantului. Acest strat absoarbe cele mai puternice radiatii si nu le lasa sa atinga
planeta.

Acum 4 miliarde de ani, inainte sa se formeze stratul de ozon, planeta era pustie. Era in
permanenta arsa de razele nefiltrate ale soarelui. Dar, in adancul oceanului, forme de viata
timpurii au inceput un proces care e declansator pentru toate fiintele: fotosinteza. Fotosinteza
foloseste energia solara pentru a separa carbonul, care e disponibil in forma de amidon. O
molecula de oxigen cu doi atomi e eliberata ca rezultat. In miliarde de ani, mici bule de oxigen
eliberate prin fotosinteza au ajuns la suprafata si s-au adunat in atmosfera tanara a Pamantului,
formand un strat care filtreaza cele mai puternice raze solare.
Lumina soarelui ajunge la noi in unde de diferite frecvente. Acest lucru se numeste
spectru. Noi putem vedea numai o mica parte a spectrului, numai culorile familiare ale
curcubeului. La capatul rosu al spectrului vizibil, lumina invizibila, pe care o cunoastem drept
infrarosii, ne da caldura necesara supravietuirii. La capatul violet mai sunt unde invizibile, cu
lungimi de unda mai scurte, numite ultraviolete sau UV. Viata pe Pamant are nevoie de UVA, cea
mai aproapiata de capatul violet al curcubeului. Atunci cand lungimea de unda e mai mica,
lumina e mai plina de energie (UVB si UVC sunt periculoase). Aici intervine rolul ozonului. Pe

masura ce oxigenul pluteste in stratosfera, el e lovit de lumina UVC, cu care reactioneaza chimic.
Moleculele de oxigen se sparg in atomi liberi si lumina UV este absorbita in proces. Atomii
eliberati se combina cu oxigenul si formeaza molecule cu trei atomi: ozonul. Radiatiile UVB, cu
energie redusa, nu reactioneaza cu oxigenul, dar reactioneaza cu oxonul (mai volatil), pe care il
imparte din nou in atomi liberi si oxigen. Ozonul se formeaza din nou si astfel apare un ciclu
continuu intre oxigen si ozon, un ciclu care absoarbe radiatiile periculoase, transformandu-le in
caldura si lasand razele UVA, care nu sunt periculoase, sa ajunga la pamant.
Se stia putin despre rolul ozonului pana la inceputul secolului XX. Ozonul a fost
descoperit in anul 1849, dar nimeni nu ii cunostea rolul. Un timp, oamenii l-au legat de mirosul
marii si au crezut ca e o forma supra-incarcata de oxigen. A devenit la moda sa mergi la malul
marii pentru bai de ozon. In realitate, foarte putin ozon este chiar la malul marii. Daca ar fi mai
mult, volatilitatea sa ar cauza disfunctii ale plamanilor si ale sistemului imunitar.
Abia in 1920, cercetatorul englez Gordon Dobson a confirmat existenta si rolul stratului
de ozon. Dar munca lui Dobson a fost umbrita de o alta descoperire, facuta de chimistul
industrial Thomas Midgley Jr. Dupa ce a descoperit beneficiile adaosului de plumb in petrol,
Midgley s-a concentrat pe refrigerare, care depindea de o substanta tare si otravitoare:
amoniacul. Midgley a dezvoltat un nou grup de compusi, numiti cloro-fluoro-carbonati (CFC),
un gaz sintetic, care era ieftin de produs si nu era nici toxic, nici inflamabil. CFC a deschis o
noua cale pentru producerea in masa a frigiderelor, a aparatelor de aer conditionat, a aerosolilor
si a polistirenului. El a revolutionat viata moderna.
Spitalele stiau care e pericolul microbilor letali. Refrigerarea a revolutionat produsele
spitalicesti si a adaugat ani buni sperantei de viata. Carnea era pastrata zile intregi, fara sa fie
contaminata, bauturile erau reci si racoritoare. Lumea a imbratisat acest nou compus perfect,
minunatul gaz inert care nu reactiona cu nimic. Sau asa se credea atunci.
Inca din 1970 au existat suspiciuni conform carora CFC ar putea avea o legatura cu
disparitia stratului de ozon, o scadere despre care cercetatorii spuneau ca va fi evidenta la
mijlocul secolului viitor. Dar lucrurile aveau sa devina si mai rele.
Totul a pornit de la o baza britanica, Halley Bay Antarctic, amplasata in cea mai
indepartata zona a planetei, care cerea o reevaluare radicala a CFC-ului. Nivelurile de ozon de

deasupra bazei erau monitorizate de rutina inca din 1950. Pana la mijlocul anilor 70, scadeau
foarte putin in fiecare primavara, crescand din nou vara. Apoi, in 1985, un cercetator a reportat
ca nivelurile de ozon au inceput sa fluctueze nestapanit, uneori reducand stratul de ozon de
deasupra Antarcticii la jumatate din grosimea sa normala. Acest lucru a declansat alarma la nivel
international, introducand conceputul care a inceput sa modifice felul in care traim, ceea ce noi
cunoastem drept gaura din stratul de ozon. Atentia lumii s-a indreptat spre cea mai ignorata
frontiera: cerul de deasupra noastra.
Dar era gaura de ozon din Antarctica numai un fenomen natural, sau dovada impactului
in crestere al umanitatii asupra atmosferei? In 1987, cautarea unui raspuns incepuse deja. Dintr-o
locatie indepartata din sudul Chile, o versiune civila a unui avion spion a decolat intr-o misiune
speciala. Obiectivul era sa zboare deasupra Antarcticii, la dublul inaltimii la care zboara de
obicei avioanele comerciale, pentru a masura direct din gaura din stratul de ozon, pe masura ce
crestea. Zburand la marginea spatiului, avionul a confirmat existent unor mari concentratii de
monoxid de clor, un gaz care crestea direct proportional cu disparitia stratului de ozon.
Au inceput discutiile privind sursa clorului. Muntele Erebus, cel mai sudic vulcan activ
de pe pamant, este situat chiar sub gaura de ozon, dar monitorizarea sugereaza ca gazele sale nu
ajung in stratosfera. Marea e o alta sursa de clor, dar nu o leaga nimic de gaura de ozon. Singura
sursa de clor care crestea pe masura gaurii de ozon era cloro-fluoro-carbonatul, compusul sintetic
minune.

Teoria suna cam asa: la nivel bazal, CFC est unul dintre cele mai inerte gaze cunoscute.
Parea ca nu exista multe cauze de ingrijorare daca un gaz inofensiv s-ar fi scurs in atmosfera. Dar
desi CFC e foarte stabil, chiar acest lucru ajunge sa fie o problema. Dupa ce e eliberat, el pluteste
in atmosfera joasa a pamantului 30, sau poate chiar 50 de ani. Daca ar ramane acolo mereu, poate
aici s-ar termina povestea. Dar, aproape de ecuator, exista o poarta in atmosfera, o banda ingusta,
unde aerul se amesteca, purtand CFC in stratosfera, unde ajunge prima data in contact cu lumina
ultraviolet. UV imparte CFC si elibereaza clor. Si ozonul e atacat. Clorul reactioneaza rapid cu
ozonul si formeaza din nou oxigen. Astfel, clorul e eliberat ca sa poata din nou ataca ozonul.
Distrugerea inainteaza pana cand clorul intalneste hidrogen sau nitrogen si e prins in compusi
stabili. Se estimeaza ca un atom de clor face sa dispara, prin reactii in lant, pana la 100000 de
molecule de ozon.
De ce ar aparea cea mai mare scadere a stratului de ozon atat de departe de centrele de
productie industriala si de ce asa de brusc, in primavara Antarcticii? Era o singura cale de a afla.
Pentru patru luni, in iarna, Antarctica e in intuneric. E separata de restul lumii. Doar dupa
noaptea polara putem afla raspunsul la secretul stratului de ozon. Echipa de cercetatori din baza
din Noua Zeelanda a inceput sa monitorizeze nivelul de ozon din iarna, folosind lumina lunii.
Nivelul luminii lunii indica toata cantitatea de ozon de care trece, inainte de a ajunge la gheata.
Studiul va stabili exact cand va incepe disparitia ozonului si cat de rapida este. Cel mai uimitor
mister in povestea ozonului este de ce gaura apare numai deasupra Antarcticii si de ce numai
primavara. Parte a raspunsului pare a fi la intersectia de curenti de deasupra Antarcticii, Vortexul
Polar. Cand continental e in intuneric, temperaturile scad brusc si vortexul se intensifica.
Moleculele de clor si ozon sunt atrase in vortex si sunt prinse deasupra continentului.
Dar de ce distrugerea ozonului are loc asa de brusc primavara? Un fel de declansator
trebuie sa existe, si atentia s-a indreptat spre rasaritul Antarctic. Pe masura ce se apropie, nori
spectaculosi impodobesc cerul, nori care se formeaza numai in stratosfera foarte rece de aici.
Unic la acest loc este faptul ca sta mult in intuneric, e cel mai rece de pe planeta si stratosfera are
cele mai joase temperaturi in iarna. Cand e destul de frig, stratosfera e foarte uscata si astfel se
formeaza cristale de gheata. Ele permit unele reactii in atmosfera, care altfel nu ar avea loc.
Compusii, care inainte prindeau clorul, acum reactioneaza la suprafata cristalelor de gheata si
elibereaza clorul gazos. Stratosfera e ca o bomba care asteapta rasaritul, pentru a descompune

clorul care va porni atacul asupra ozonului. Cand o reactie are loc pe cristalele de gheata, clorul e
eliberat si poate distruge ozonul daca mai are un ingredient: lumina solara. Deci: avem o
stratosfera rece, cu cristale de gheata care elibereaza clor, iar apoi vine primavara. Soarele revine
si aceasta chimie, in interactiune cu lumina solara, duce la disparitia ozonului. Descoperirea
subita si cresterea gaurii din stratul de ozon a luat prin surprindere comunitatea stiintifica. Arata
ce putine stim despre cer si a impus studierea mai amanuntita a atmosferei.
O noua metoda de cercetare vrea sa afle ce s-a trecut cu vederea. Monitorizarea stratului
de ozon la nivel global era realizata de un satelit, care citea razele UV reflectate de ozonul din
stratosfera. Semnele timpurii ale aparitiei gaurii in ozon nu au fost observate fiindca cercetatorii
au presupus ca nivelele foarte scazute de la satelit erau gresite si ramanea de datoria celor de la
sol sa dea alarma.
August. Soarele a rasarit si incepe monitorizarea gaurii de ozon cu citirea datelor de pe
spectometrul de la sol, care vor construi o imagine inversa cu ceea ce trimisese satelitul. In
timpul iernii, cercetatorii au masurat fata de luna, dar acum, ca a rasarit soarele, se vor folosi de
lumina lui si vor masura radiatiile UV: cu cat e mai putin ozon, cu atat sunt mai multe radiatii.
Au fost realizate in acest scop 7 masuratori. Cel mai mic nivel a fost de 144 unitati Dobson, ceea
ce inseamna cam jumatate din nivelul de ozon care ar exista daca nu ar fi gaura. Alte cateva statii
de pe continent au masurat chiar si 110 unitati Dobson, reprezentand o valoare extrem de
scazuta.
Distrugerea ozonului e periculoasa nu doar pentru oameni, ci pentru toate formele de
viata din Antarctica, fiindca e posibil ca lumina UV sa dauneze animalelor de aici, focile,
pinguinii si pestii din ocean. La Cape Evans, o echipa masoara adancimea ghetii in apa si
temperaturile de-a lungul iernii. Cercetarile vor ajuta la detectarea timpurie a semnelor ca razele
UV afecteaza planctonul, baza lantului trofic antarctic. Oceanul Antarctic este cel mai productiv
ocean din lume si probabil ofera 10-20 % din hrana pentru oceanele lumii. Daca scade productia
aici, va afecta oceanele din toata lumea.
Monitorizarea stratului de ozon se intinde deja pe 40 de ani. Masuratorile efectelor
scaderii stratului de ozon abia incep. Cercetarile au aratat ca acestea sunt cruciale pentru a stabili
cata lumina UV trece prin gheata marii. Algele microscopice cresc dedesubtul ghetii. Algele sunt

pasunile Antarcticii. Hranesc plactonul si, pana la urma, toate animalele din ocean. UVB este o
raza UV cu lungime de unda scurta, care distruge organisme vii, deci problema este daca UVB,
care cresc, au efecte nocive asupra algelor. Repercusiunile inseamna mai putine alge. In fiecare
an, gheata se sparge si duce algele in mare, unde traiesc multi pesti si balene. Daca algele sunt
afectate, acest lucru va afecta si restul vietuitoarelor din regiunea respectiva.
O echipa de cercetatori a strans mostre de fitoplancton, sapand in gheata din mare.
Impaturita in material negru pentru a preveni contaminarea cu lumina solara, mostra e dusa la
laborator si testata cu diferite niveluri ale razelor UV. Experimentele ca acestea ar putea oferi o
idee despre viitorul fitoplanctonului si ale altor forme de viata, intr-un viitor cu un ecran solar
mai subtire. Studiile au aratat ca algele nu sunt afectate nici de dublarea radiatiilor.
Septembrie. Temperaturile stratosferei sunt foarte reci, iar cercetatorii reusesc sa ia
mostre de ozon in stare naturala, pentru a urmari procesul de distrugere, cu ajutorul unor baloane.
Partial umflat, balonul se va umple gradat pe masura ce presiunea aerului va scadea, la altitudini
mai mari. Astfel, va duce instrumentele destul de sus pentru a masura direct gazele in diferite
straturi ale stratosferei.
Pana in octombrie, noaptea polara s-a redus la 2 ore. Munca echipei de italieni devine
foarte importanta. Ei vor folosi ce a mai ramas din noaptea polara pentru a descoperi ultimele
mistere ale norilor stratosferici polari. Pentru a confirma rolul central al norilor in drama
ozonului, vor lucra in putinele ore de intuneric, trimitand raze laser in stratosfera. Lumina
reflectata spre pamant le va arata ce e ascuns deasupra: cand lumina trece prin atmosfera, o parte
e reflectata de particule. O sonda va da un profil al altitudinii si densitatii norilor. Profilul se
potriveste schimbarilor din nivele de ozon detectate de balon si confirma ca norii stratosferici si
distrugerea ozonului sunt legate.
Cand parea ca puzzle-ul este rezolvat, a intervenit natura: a erupt vulcanul Pinatubo, una
dintre cele mai mari eruptii ale secolului XX, care a aruncat foarte multe resturi vulcanice pana
la 20 km in sus, aproape direct in stratosfera, prin poarta de la ecuator. In lunile care au urmat,
picaturile de acid sulfuric au ajuns peste tot. In urmatoarea primavara Antarctica, italienii au
facut o descoperire inspaimantatoare: picaturile de acid de la Pinatubo s-au adaugat norilor

stratosferici polari. Efectele lor combinate asupra ozonului ar putea fi devastatoare. Dupa
Pinatubo, nimic nu va mai fi la fel.

La doar cateva saptamani dupa plecarea italienilor, Noua Zeelanda isi pune si ea haina
antarctica. Resturi de la Pinatubo au blocat soarele si au accentuat modelul climateric El Nino,
aducand cea mai puternica furtuna de zapada.
Vara timpurie. Pe un platou aflat la jumatatea distantei dintre pol si ecuator, o alta cautare
se desfasoara. Aici, in inima South Island din Noua Zeelanda, membrii unui program de masurari
cu baloane incearca sa obtina un premiu. Echipament in valoare de milioane de dolari este adus
inapoi dintr-o calatorie prin stratosfera.
Stratosfera nu apartine unei singure zone. Orice e in stratosfera, oriunde in lume, va
ajunge peste tot. In atmosfera mai joasa se poate polua si se va curata de la sine inainte sa treaca
oceanul. Acest lucru nu este valabil si pentru stratosfera. Eruptia lui Pinatubo s-a extins in numai
sase luni - un an la nivelul intregului glob. La fel, CFC eliberat in emisfera nordica a ajuns in
emisfera sudica. Sosirea resturilor de la Pinatubo a confirmat rolul norilor de deasupra

Antarcticii. In primavara lui 1992, ozonul era aproape eliminat la altitudini unde pluteau resturile
vulcanice. Acest lucru a cauzat cea mai mare gaura in stratul de ozon din istorie.
Pana la finalul lui noiembrie, soarele se roteste deasupra orizontului antarctic 24 de ore
pe zi. Gheata din jurul continentului incepe sa se sparga cand creste temperatura aerului. Vortexul
polar care continea gaura de ozon pierde din putere si aer lipsit de ozon se amesteca cu aer de
mai departe. Gaura din stratul de ozon apare intre primavara tarzie si inceputul verii si atunci
aerul fara ozon pluteste catre ecuator. Deja diparitia gaurii de ozon e cunoscuta drept flagelul
antarctic. Noua Zeelanda si parti din America de Sud ard acum sub gauri de ozon in fiecare vara,
sau asa se crede. Dar, in realitate, lucrurile nu stau asa.
Se credea ca gaura din stratul de ozon se amesteca cu aer de la alte latitudini si rezultatul
e mai mult ozon deasupra Antarcticii, dar mai putin la alte latitudini. Schimbarile despre care e
vorba, la latitudini medii, sunt cam de ordinal a jumatate de procent pe an, deci sunt mici dar
importante.
Ironic, schimbarile din atmosfera au unit oamenii din lume. Suntem cu totii pusi in fata
imaginii unui strat de ozon care se reduce incet, dar perceptibil. Intrebarea e daca putem ameliora
situatia. Am trimis cateva zeci de ani CFC in stratosfera, iar aceasta nu poate sa faca fata
clorului. In anii 80 crestea cam cu 5% pe an si acest rezervor de clor, care acum e de 6 ori mai
mare decat normal, e cel care cauzeaza distrugerea ozonului, care va continua in ciuda
conventiilor internationale. Se prezice ca daca azi am inceta emisiile de CFC, abia in anul 2020
nivelul de clor ar ajunge la maximum. Ce efect va avea asupra vietii de la sol, inca nu se stie.
La fel ca multe regiuni populate, Noua Zeelanda se afla la latitudini temperate. Vanturile
persistente ii dau capitalei cel mai curat aer din toate orasele lumii, facandu-l ideal pentru
masurarea posibilelor efecte ale scaderii stratului de ozon asupra oamenilor. Se estimeaza ca
pentru fiecare scadere de 1% a stratului de ozon creste incidenta cancerului de piele cu 4%.
Oamenii ar trebui sa fie constienti de pericolele expunerii la radiatii UV, pentru ca ele pot fi
foarte inselatoare. In miezul zilei e multa lumina UV, care arde pielea. Copiii trebuie sa poarte
palarii de soare si sa isi acopere urechile si ceafa, fiindca cercetarile au aratat ca, daca mici fiind,
oamenii s-au ars la soare, sunt mai predispusi la cancer de piele, care poate fi fatal.

In decembrie, cercetatorii se intorc de pe gheata cu date noi, care aduc alte motive de
ingrijorare. Se poate ca gaurile din stratul de ozon sa devina si mai mari, daca ar scadea nivelul
de ozon si in alte parti ale atmosferei. Pentru moment, ele apar doar in Antarctica, dar se poate ca
ceva similar sa se petreaca si in alta parte, din cauza unor eruptii vulcanice, de exemplu. Atentia
e indreptata mai ales spre potentialele amenintari din emisfera nordica. La Polul Nord se discuta
despre atmosfera curatata de ozon. E destul clor acolo ca sa distruga mult ozon, asa ca lumea
incepe sa fie foarte ingrijorata. Vanturile polare din centrul gaurii de ozon sunt fenomene
antarctice. Acest vortex ajunge la viteze mari in Antarctica, dar nu si in Arctica si se crede ca
acest lucru are legatura cu masa pamantului. E mai mult pamant in emisfera nordica, ceea ce
cauzeaza tulburari in vortex, asa ca nu e nici asa de uniform, nici asa de rece. Daca nu e asa de
rece, nu se formeaza norii, clorul nu e transformat si, desi si acolo exista la fel de mult clor, e o
forma care nu distruge ozonul. In primavara antarctica dispare 50% din ozon. La Polul Nord
dispare cam 5-10%.

Masuratorile recente prin satelit arata ca Pinatubo a ridicat disparitia ozonului din
emisfera nordica la 15%. In timp ce popoarele dezvoltate reduc consumul de CFC, deja e destul
gaz in mediu ca povestea ozonului sa fie doar la inceput. CFC si alte chimicale care distrug
ozonul inca mai sunt folosite la frigidere, spume, solventi, stingatoare sau inhalatoare pentru
astm. Oficial, CFC nu va disparea decat in 1996 in unele zone, iar in altele, 10 ani mai tarziu.
Industria producatoare de frigidere, care a fost centrul presiunilor pentru incetarea folosirii CFC-

acum, dar productia acestui gaz alternativ e mai complexa si mai scumpa. Exista o problema si
mai mare care se iveste la orizont: unele state, precum China si India, nu au semnat acordul sau
sunt excluse de la tratatele international privind folosirea CFC. De la finalul anilor 80, numarul
caselor din China care au frigider a crescut, adaugand milioane de frigidere pe baza de CFC la
total. Efectele acesei explozii nu sunt cunoscute, inca. Daca nu sunt fabricate sisteme de reciclare
sau colectare CFC, gaura din ozon se va mari, inainte sa fie redusa.

CONCLUZII
Gaura din stratul de ozon a fost asemanata cu un atac de cord minor, o atentionare ca
trebuie sa ne schimbam stilul de viata la nivel global, o atentionare care va continua sa ne
urmareasca mult timp de acum inainte. Cantitatea de clor care e acum in stratosfera ne-a adus o
gaura in zona Antarcticii, in fiecare primavara, pentru urmatoarea suta de ani. S-a estimat ca o
scadere a concentratiei de ozon cu 1% determina o crestere a fluxului de radiatii UV catre
Pamant cu 2%, ceea ce ar duce la sporirea de sase ori a frecventei cancerului de piele si a bolilor
de ochi, plus aparitia altor efecte care ar perturba in mod serios echilibrele ecosistemelor
terestre, precum distrugerea planctonului, schimbari in sistemului imunologic uman, reducerea
rezistentei semintelor la actiunea daunatorilor si antidaunatorilor.
La final, gaura din stratul de ozon din prezent de deasupra Antarcticii s-ar putea sa nu fie
catastrofala in sine, dar e deja privita de oamenii de stiinta ca avand efecte globale si peste 1000
de ani. Cat de semnificative vor fi acestea, ramane de vazut. Efectele unui refrigerant aparent
inofensiv in patura de ozon de deasupra Pamantului ne-a tulburat linistea in ceea ce priveste ce se
intampla dincolo de orizont. Viitorul ar putea depinde, pana la urma, nu de atentia stiintifica
indreptata spre atmosfera, ci de actiunile oamenilor pe care le declanseaza aceasta. Istoria va
spune daca trezirea la realitate a venit la timp.

BIBLIOGRAFIE
1. Politici ecologice de mediu Virginia Ciobotaru, Corina Frasineanu,
Ioan Frasineanu, Oana Catalina Tapurica, Editura Economica 2011
2. Revista Terra Magazin, Editura CD Press
3. Poluarea mediului si conservarea naturii Pricope Laura, Pricope
Ferdinand, Editura Vladimed-Rodimed 2008
4. Ecologie si protectia mediului Ioan Ovidiu Muntean, Editura Emia
2008
5. Ecologie generala Pricope Ferdinand Mazareanu, Editura VladimedRovimed, 2010
6. http://jurnalul.ro/it/stiinta/gaura-din-stratul-de-ozon-de-deasupraantarcticii-a-ajuns-la-dublul-suprafetei-europei-653974.html
7. http://ro.wikipedia.org/wiki/Stratul_de_ozon
8. http://ro.wikipedia.org/wiki/Pinatubo
9. http://www.travelers-way.com/muntele-vulcan-pinatubo.html
10.http://ro.wikipedia.org/wiki/Agent_frigorific
11.http://www.scribd.com/doc/82180348/Freoni-Distrugerea-Stratuluide-Ozon