www.referat.

ro

Aluminiul si combinatiile aluminiului

- Simbol: Al;
- numarul atomic Z=13;
- masa atomica A=26,9815;
- configuratia electronica 1s 2 2s 2 2p 6 2s 2 3p 1 ;
- valenta III;

I) Stare Naturala:
Aluminiul este al treilea element ca raspandire, dupa oxigen si
silicat. A fost descoperit de F. Wohler (1827). El formeaza 7,5% din
scoarta Pamantului si se gaseste sub forma de compusi. Compusii cei
mai raspanditi sunt: feldspatii (alumo-silicati de potasiu sau de
sodium, K [ AlSi3O8 ], respective Na [ AlSi3O8 ]) si produsele lor de
descompunere: argila si caolinul a caror compozitie corepsunde
formulei Al2O3 • 2SiO2 • 2H2O. Dintre ceilalti compusi ai
aluminiului, cei mai raspanditi sunt: corindonul, Al2O3; diasporul,
Al2O3 • H2O; hidrargilitul, Al2O3 • 3H2O; spinelul, Al2O3 • MgO;
criolitul (hexafluoroaluminat trisodic), Na3 [ AlF6 ], etc. Pentru
obtinerea aluminiului, se utilizeaza diasporul si hidragilitul, care
constituie mineralele principale din minereul cunoscut sub numele de
bauxita, care se gaseste si la noi in tara in Muntii Apuseni. Bauxita
este constituita dintr-un amestec de: diaspor, hidragilit, oxid de fier,
Fe2O3, dioxid de silciu, SiO2 si dioxid de titan, TiO2.
Bauxita are o compozitie foarte variata si este diferit colorata,
culoarea fiind data de continutul in oxid de fier. Astfel, bauxita alba
contine 0,5 – 5 % Fe2O3, cea galbena, 10 – 25 % Fe2O3, iar bauxita
rosie 15 – 60 % Fe2O3.

II) Obtinerea aluminiului:

Procedeul tehnologic trece prin doua etape:
1. – extragerea aluminei, Al2O3, pure din bauxita;
2. – extragerea aluminiului prin electroliza, cu electrozi de carbune, a
aluminei dizolvata in criolit topit.

III) Proprietati:
Aluminiul este un metal de culoare alba-argintie, foarte maleabil si
ductile; la 600○ devine sfaramicios. Are o densitate foarte mica
(2,699 g/cm3) in raport cu densitatea celorlalte metale uzuale. Astfel,
aluminiul este de aproximativ trei ori mai usor decat fierul (densitatea
fierului este de 7,8 g/cm3). Aceasta proprietate a determinat
intrebuintarea lui in constructia masinilor si pieselor de masini care
trebuie sa fie cat mai usoare.
Aluminiul se topeste la 659,7○. E maleabil si ductile; bun
conducator de caldura si de electricitate, inlocuind partial cuprul in
fabricarea conductoarelor electrice. Este rezistent (stabil) fata de aer.
Aluminiul in aer se acopera la suprafata cu un strat subtire, protector,
de oxid de aluminiu. In stare de pulbere aluminiul, incalzit la 700○,
arde si se transforma in oxid de aluminiu:

4Al + 3O2→ 2Al2O3

Din cauza marii sale afinitati pentru oxigen, aluminiul este un
foarte bun reducator pentru oxizii metalelor, proprietate folosita in
aluminotermie. Astfel,reduce oxidul de fier punand fierul in
liberatate:

Fe2O3 + 2Al = Al2O3 + 2Fe

In aceasta reactie se produce foarte multa caldura si temperatura se

ridica la 2400○. Amestecul de oxid de fier si de pulbere de aluminiu
se numeste termit. Prin metoda aluminotermica se pot prepara fierul,
cromul, manganul, titanul, etc., in stare extreme de pura, precum si
diferite aliaje. Aluminotermia mai este folosita la sudarea diferitelor
piese metalice, ca de exemplu, capetele sinelor de tramvai, arborii de
transmisie.
Aluminiul se combina cu clorul, cu bromul, chiar la temperatura
normala, iar cu iodul numai la cald, formand halogenurile respective:

2Al + 3Cl2 = 2AlCl3

Cu sulful formeaza prin incalzire sulfura de aluminiu:

2Al + 3S = Al2S3

La temperature foarte inalte, aluminiul se combina cu azotul

formand azotura de aluminiu AIN si cu carbonul, carbura de aluminiu
Al4C3.
Aluminiul descompune foarte greu apa, chiar la temperatura inalta
(100○), dand hidroxid de aluminiu si hidrogen:

2Al + 6H2O = 2Al(OH)3 + 3H2 Î

In general, sarurile aluminiului sunt solubile in apa, cu exeptia

hidroxidului, fosfatului, silicatilor si acetatului basic. Cele solubile
hidrolizeaza si au reactie acida conform ecuatiei:

3+
Al + 6H2O  Al(OH)3 + 3[H3C+]

IV) Intrebuintari:
Aluminiul este intrebuintat pe scara mare la fabricarea vaselor de
bucatarie; in foi subtiri serveste in industria alimentara la ambalarea
diferitelor produse ca : branzeturi, unt, ciocolata, bomboane, etc. O
mare intrebuintare a aluminiului este la obtinerea aliajelor. In functie
de densitate, aliajele aluminiului pot fi clasificate in : aliaje grele si
aliaje usoare.
Aluminiul pur sau sub forma de aliaje se intrebuinteaza in
electricitate, pentru confectionarea conductelor si a pieselor pentru
aparate electrice, condensatoare de radio. Aluminiul mai este
intrebuintat pentru dezoxidarea otelului, deoarece reduce oxidul de
fier la fier metalic; excesul de aluminiu ramane in otel sub forma de
aliaj cu fierul.
Industria aluminiului este una din ramurile cele mai importante ale
metalurgiei neferoase.

V) Compusii aluminiului:
• Oxidul de aluminiu Al2O3 sau alumina se gaseste in natura
cristalizat, incolor sau galbui, sub forma unui mineral numit
corindon. El prezinta si varietati diferit colorate, datorita oxizilor
metalici pe care ii contine. Cand este colorat in rosu, corindonul se
numeste rubin, culoarea datorandu`se urmelor de oxid de crom ;
cand are culoarea galbena se numeste topaz, cand are culoarea
albastra contine si oxid de fier si se numeste safir.
Oxidul de aluminiu se obtine prin arderea aluminiului in aer, la
700○ , sau prin calinarea hidroxidului de aluminiu, conform
ecuatiilor :

4Al + 3O2 = 2Al2O3

Calcinare
4Al(OH)3--------- 2Al2O3 + 6H2O
• Hidroxidul de aluminiu Al(OH)3 se obtine dintr-o sare
solubila de aluminiu si un hidroxid de alcalin:

AlCl3 + 3KOH = Al(OH)3 + 3KCl

 • Clorura de aluminiu AlCl3 • 6H2O se obtine prin dizolvarea
hidroxidului de aluminiu in acid clorhidric:

Al(OH)3 + 3HCl  AlCl3 + 3H2O

• Sulfatul de aluminiu Al2(SO4)3 • 18H2O este cea mai

intrebuintata sare de aluminiu. Se poate obtine prin tratarea
hidroxidului de aluminiu cu acid sulfuric:

2Al(OH)3 + 3H2SO4  Al2(SO4)3 + 6H2O

• Duroluminiul sau Durolul este un aliaj care este mai dur si mai
rezistent decat aluminiul pur. El este mai putin rezistent la
coroziune si se protejeaza de obicei cu un strat de aluminiu pur.
Tabla fabricata prin includerea unei foide duroluminiu intre doua
foi de aluminiu se numeste tabla alclod.

VI) Obtinerea electrolitica a aluminiului:

Aluminiul commercial se prepara in intregime pe cale
electrolitica, printr-un proces descoperit in 1886 de un tanar
American, Charles M. Hall(1863-1914), si, independent, in acelasi
an, de un tanar francez, P.L.T. Heroult(1863-1914). O cutie de fier
captusita cu carbune, care serveste drept catod, contine electrolitul,
care este mineralul criolit, Na3AlF6, topit (sau un amestec de
AlF6, NaF si, cateodata CaF2, pentru a cobori punctual de topire),
in care este dizolvat oxidul de aluminiu Al2O3. Oxidul de
aluminiu se obtine din minereul bauxite, printr-un proces de
purificare descris mai jos. Anozii sunt facuti din carbune. Trecerea
curentului produce suficienta caldura pentru a topi electrolitul, la
circa 1000○C. Metalul aluminiu care se obtine in urma procesului
de electroliza se lasa la fundul celulei si este indepartat. Reactia la
catod este:
Al+++ + 3e- → Al
Reactia la anod implica carbunele electrolizilor, care
transformat in bioxid de carbon:
C + 2O-- → CO2 + 4e-
Celula lucreaza la o diferenta de potential intre electrozi de
circa 5 V. Bauxita este un amestec de minerale de
aluminiu(AlHO2, Al(OH)3), care contine putin oxid de fier. Ea se
purifica prin tratare cu o solutie de hidroxid de sodium, care
dizolva oxidul de aluminiu hidratat ca ion aluminat, Al(OH)4- dar
nu dizolva oxidul de fier:
Al(OH)3 + OH- → Al(OH)4-
Solutia este filtrata si apoi acidulata cu bioxid de carbon, care
produce o reactie inverse celei de mai sus, formand ionul carbonat
acid, HCO3-:
Al(OH)4- + CO2 → HCO3- + Al(OH)3
Hidroxidul de aluminiu precipitat este deshidratat prin
calcinare (incalzire la o temperature inalta), iar oxidul de aluminiu
purificat este gata pentru a fi adaugat in electrolit.

* Farmacopeea:
1) Sulfat de aluminiu si de potasiu: AlK(SO4)2 •
12H2O.
Sinonime: alumen, alaun de potasiu.
Descriere: Cristale incolore sau pulbere cristalina alba, fara
miros, cu gust acru, astringent. Prin incalzire peste 90○ se
lichefiaza prin dizolvare in apa de cristalizare; la aproximativ 200○
pierde apa de cristalizare, transformandu-se in sare anhidra.
Solubilitate: Usor solubil in apa, practic insolubil in alcool.
 Solutia A: 2,5g sulfat de aluminiu si de potasiu se dizolva in 25
ml apa su se completeaza cu acelasi solvent la 50 ml.
Conservare: In recipiente bine inchise
Actiune farmacologica si intrebuintari: Astringent (pentru uz
extern).
Aluminii HYDROXYDATUM
2) Hidroxid de aluminiu: Al(OH)3
Descriere: Pulbere alba, amorfa, fina, fara miros si fara gust.
Solubilitate: Practic insolubil in apa si alcool. Se dizolva prin
incalzire la aprox. 50○C in acizi minerali diluati si in solutii de
hidroxizi alcolini dand solutii transparente sau tulburi. Suspensia
apoasa are reactie slab alcolina.
Solutia A: La 1,0g hidroxid de aluminiu se adauga 30 ml acid
clorhidric 100g/l se incalzeste la fierbere pana la dizolvare, se
raceste, se completeaza cu apa 50 ml si se filtreaza.
Conservare: In recipiente bine inchise.
Actiune farmacologica: Antiacid.

Aluminii SULFAS
3) Sulfat de aluminiu: Al(SO)4 • 18H2O
Descriere: Cristale albe, bucati cristaline sau pulbere cristalina
alba, fara miros, cu gust acrisor astringent. La aer pierde partial apa
de cristalizare.
Solubilitate: Solubil in apa, practice insolubil in alcool.
Solutia A: 5,0g sulfat de aluminiu se dizolva in 10 ml apa
proaspat fiarta si racita si se completeaza cu acelasi solvent la 50
ml.
Conservare: In recipiente bine inchise.
Actiune farmacologica: Astringent; slab antiseptic.

Solutia Aluminii ACETICO-TARTARICI

4) Solutie de acetotartarat de aluminiu:
 Sinonim: solutie Burow.
Descriere: Solutie limpede, incolora, cu miros slab de acid
acetic, cu guts acru, astringent.
Conservare: La loc racoros;
Actiune farmacologica: Astringent; antiseptic.
5) Clorura de aluminiu: AlCl3 • 6H2O
Solutia A: 25g de clorura de aluminiu se dizolva in 500 ml apa
si se completeaza cu acelasi solvent la 1000 ml.

Bibliografie:

1) RISAVI I. si IONESCU I. Chimie si

probleme de chimie. Bucuresti, Editura
Tehnica, 1974.

2) PAULING L. Chimie generala. Bucuresti,

Editura Stiintifica, 1972.

3) ANGELA GROSU. Farmacopeea Romana

Editia a X-a. Editura medicala.