STUDIUL

7 9–15 mai

Limbaj, text și context

Sabat după-amiază
Text de memorat: „Luați cartea aceasta a ________
Legii și puneți-o lân-
gă ___________
Chivotul legământului Domnului Dumnezeului vostru ca să fie
acolo ca ____________ împotriva ta.” (Deuteronomul 31:26)

Miliardele de locuitori ai pământului vorbesc peste 6 000 de limbi. Biblia în

întregime a fost tradusă în peste 600 de limbi, Noul Testament și unele părți
din Biblie sunt traduse în peste 2 500 de limbi. Fără îndoială, sunt multe limbi.
Şi totuşi, sunt mai puțin de jumătate din limbile cunoscute în lume.
Aproximativ 1,5 miliarde de oameni nu au acces la o Biblie tradusă în limba
lor maternă. Deși încă mai este mult de lucru, eforturile diferitelor societăți
biblice au făcut posibil ca 6 miliarde de oameni să poată citi Scriptura.
Cât de binecuvântați suntem să fim printre cei care au Biblia tradusă în
limba lor! Adesea credem poate că este un lucru normal, uitând nu doar că
mulți oameni nu au Biblia, dar și că, timp de multe secole, în Europa, în mod
intenționat, Biblia a fost inaccesibilă maselor. Datorită tiparului și Reformei,
lucrurile s-au schimbat. Noi, cei care avem Biblia, continuăm să analizăm cum
am putea, inspirați de Duhul Sfânt, să învăţăm să studiem Cuvântul și cum să Îl
cunoaștem pe Domnul care ne este descoperit în aceste pagini.

16 mai – Ziua vizitatorului Școlii de Sabat

77
 Duminică, 10 mai Înțelegerea Scripturii

1. În ce scop ne-a fost dată Biblia?

2 Timotei 3:16,17____________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
Biblia a fost scrisă ca un martor al intervențiilor lui Dumnezeu în istorie, al
planului Său de răscumpărare a omenirii căzute și pentru a ne învăța calea ne-
prihănirii. Domnul a ales să facă acest lucru în limbaj omenesc, transpunând-Şi
vizibil gândurile și ideile în cuvinte omenești. Când l-a răscumpărat pe Israel
din Egipt, Dumnezeu a ales un popor anume, care să transmită solia Sa către
toți oamenii. El a permis ca acea națiune să transmită Cuvântul Său în limba lor,
ebraica (și câteva porțiuni în aramaică, limbă asemănătoare cu ebraica).
Apariția culturii grecești a adus o nouă oportunitate, făcând posibil ca Noul
Testament să fie scris într-o limbă universală, greaca, limbă care pe atunci era
vorbită de mulţi în acea parte a lumii. (De fapt, a existat şi o traducere în greacă
a Vechiului Testament.) Această limbă universală a făcut posibil ca apostolii și
biserica primară să răspândească solia în lung și în lat cu un nou zel misionar
după moartea Domnului Hristos. Mai târziu, apostolul Ioan „a mărturisit des-
pre Cuvântul lui Dumnezeu și despre mărturia lui Isus Hristos și a spus tot ce
a văzut” (Apocalipsa 1:2). Astfel, Biblia subliniază continuitatea ei ca „martor”
și a acestei „mărturii” inspirate de la primul până la ultimul scriitor al Bibliei.
2. De ce era atât de important ca Israel să asculte de „toate cuvintele legii
acesteia”, Tora, sau „învățăturile”?
Deuteronomul 32:46,47_______________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
Unii oamenii nu au doar o traducere a Bibliei în limba lor maternă, ci au mai
multe versiuni. Alții poate au o singură versiune, dacă o au. Dar, indiferent câte
ai avea, esențial este să o prețuiești, pentru că ea este Cuvântul lui Dumnezeu
și, cel mai important, să te supui învățăturilor ei.
De ce nu este „un lucru fără însemnătate” (Deuteronomul 32:47) să ascul-
tăm de Cuvântul lui Dumnezeu și să îi învățăm și pe copiii noștri?
78
 Luni, 11 mai Cuvintele și semnificația lor

În fiecare limbă există cuvinte cu sensuri bogate și profunde, foarte dificil de tra-
dus printr-un singur cuvânt în altă limbă. Astfel de cuvinte necesită un studiu apro-
fundat al modului în care sunt folosite în Biblie pentru a le înțelege semnificația.
3. Cum sunt arătate în Scriptură bunăvoința și bunătatea lui Dumnezeu față de
ființele pe care le-a creat?
1 Împărați 3:6_______________________________________________________
Psalmii 57:3________________________________________________________
66:20______________________________________________________________
143:8 _____________________________________________________________
Mica 7:20__________________________________________________________
Termenul ebraic chesed (bunăvoință) este unul dintre cele mai bogate și mai
profunde cuvinte din Vechiul Testament. El descrie iubirea, bunătatea, bunăvo-
inţa, îndurarea și legământul lui Dumnezeu față de poporul Său. În aceste câteva
pasaje am văzut că El Își arată „o mare bunăvoință față de … David”, că „i-a păs-
trat această mare bunăvoință”. El „Își va trimite bunătatea și credincioșia...” El va
„da cu credincioșie lui Iacov, și vei ține cu îndurare față de Avraam...”.
4. Ce se spune despre „pace” în următoarele pasaje?
Numeri 6:24-26______________________________________________________
Iov 3:26____________________________________________________________
Psalmii 29:11_______________________________________________________
Isaia 9:6 ___________________________________________________________
32:17______________________________________________________________
Termenul ebraic shalom este adesea tradus prin „pace”. Dar semnificația
acestui cuvânt este mult mai profundă și mai cuprinzătoare. Shalom poate fi
tradus prin „plenitudine, desăvârșire și bunăstare”. Binecuvântarea și îndura-
rea lui Dumnezeu ne țin în această stare, care este un dar de la Dumnezeu. Prin
comparație, în necazul său, Iov nu găsea „nici liniște... nici odihnă”, căci îi lipsea
pacea (shalom). În această lume haotică simțim o binecuvântare imensă când
întâmpinăm ziua Sabatului prin cuvintele „Sabat fericit”, expresia uzuală în ro-
mână pentru Shabbat shalom, căci legătura noastră cu Dumnezeu ne oferă cea
mai mare pace și plenitudinea de care avem nevoie în viața noastră.
Chiar fără a cunoaște sensul original al acestor cuvinte, cum putem expe-
rimenta realitatea lor, așa cum le înțelegem noi?
79
 Marți, 12 mai Repetiție, modele de cuvinte și semnificație

În gândirea ebraică există mai multe moduri de a exprima idei care să scoa-
tă în evidență sensul și să accentueze importanța conceptelor. Spre deosebire
de limbile europene, ebraica nu are semne de punctuație, astfel că structura
lingvistică s-a folosit de alte metode pentru a compensa.
5. Ce cuvinte se repetă în următoarele pasaje? Cum sunt accentuate cuvintele
repetate prin concepte care sunt introduse prin repetiție?
Geneza 1:26,27______________________________________________________
Isaia 6:1-3__________________________________________________________
__________________________________________________________________
Un mod prin care scriitorii evrei puteau evidenția o trăsătură a lui Dumnezeu
era repetarea ideii de trei ori. Când relatarea despre creațiune atinge apogeul
lucrării lui Dumnezeu de creație, textul evidențiază importanța unică a omului.
Verbul bara’, „a crea”, întotdeauna Îl are pe Dumnezeu ca subiect. Cu alte cu-
vinte, doar Dumnezeu are puterea de a crea fără a depinde de materie pree-
xistentă. Aici versetul descrie crearea omului: „Dumnezeu a creat pe om după
chipul Său, l-a creat după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească și parte fe-
meiască i-a creat” (NTR). Observați repetarea de trei ori a cuvântului „creat”.
Prin aceasta, Moise evidențiază faptul că oamenii au fost creați de Dumnezeu
și că au fost creați după chipul Lui. El a vrut să evidențieze aceste adevăruri.
În vedenia cu chemarea lui Isaia, serafimii au repetat cuvintele: „Sfânt,
sfânt, sfânt este Domnul oștirilor.” Accentul cade pe sfințenia unui Dumnezeu
uimitor a cărui prezență umple templul. Putem observa aceeași sfințenie în
cuvintele lui Isaia, când se află în prezența Celui Atotputernic: „Vai de mine!
Sunt pierdut” (vers. 5). Chiar un profet ca Isaia, confruntându-se cu sfințenia
și caracterul lui Dumnezeu, s-a rușinat de nevrednicia lui. Astfel, chiar și aici,
cu mult înainte ca Pavel să ne descrie păcătoșenia omului și nevoia de un
Mântuitor (Romani 1–3), putem vedea că Biblia ne prezintă starea decăzută a
omenirii, chiar la un om ca Isaia.
În Daniel 3, expresia „Împăratul Nebucadnețar a făcut un chip” se repetă
(cu mici variații) de zece ori (vers. 1,2,3,5,7,12,14,15,18). Prin această repetare
se subliniază fapta lui Nebucadnețar care sfida fățiș viziunea pe care Dumnezeu
i-o dăduse și i-o explicase prin Daniel (Daniel 2:31-45). Accentul cade aici pe în-
cercarea omului de a se face zeu şi a i se aduce închinare, în opoziţie cu singurul
Dumnezeu adevărat, Singurul vrednic de închinare.
80
 Miercuri, 13 mai Text și context

În Scriptură, cuvintele apar întotdeauna într-un context, nu izolate. Un cu-

vânt are un context imediat, într-o propoziție, și, mai întâi, trebuie să înțelegem
textul la acest nivel. Apoi există un context lărgit, în care apare propoziția –
poate fi o secțiune, un capitol sau o serie de capitole. Este esențial să înțelegem
cât mai bine contextul cuvintelor și propozițiilor pentru a nu ajunge la concluzii
greșite.
6. Compară Geneza 1:27 cu Geneza 2:7. Apoi citește Geneza 2:15-23. Cum
putem înțelege din aceste pasaje și contexte diferite definiția termenului
adam, cuvântul ebraic pentru „om”?
__________________________________________________________________
Am văzut că prin repetiția termenului bara’, din Geneza 1:27, se scoate în
evidență crearea omului. Apoi omul este definit în contextul acestui verset ca
„parte bărbătească și parte femeiască”. Aceasta înseamnă că termenul ebraic
adam trebuie înțeles în acest pasaj ca referire generică la neamul omenesc,
sau la omenire.
Totuși, în Geneza 2:7, același termen, adam, este folosit cu referire la for-
marea lui Adam din țărâna „pământului” (în ebraică adamah – observați jocul
de cuvinte). Aici se face referire doar la bărbatul Adam, căci Eva a fost creată
doar mai târziu și într-un mod cu totul diferit. Astfel, în fiecare pasaj, chiar în
contextul celor două capitole, putem vedea diferențierea dintre definiția adam
ca „neam omenesc” (Geneza 1:27) și bărbatul Adam (Geneza 2:7). Faptul că
Adam este o persoană este enunțat doar mai târziu, în genealogii (Geneza 5:1-
5; 1 Cronici 1:1; Luca 3:38) și cu referire la Isus, care a devenit „al doilea Adam”
(Romani 5:12-14).
După cum termenul Adam apare într-un text specific, la fel și contextul cre-
ării lui Adam și a Evei se găseşte în relatarea despre facerea lumii, după cum
vedem în Geneza 1–2. Aceasta înseamnă o unitate mai mare. Unitatea îl in-
formează pe cel care interpretează textul dacă sunt teme, idei și evenimente
adiționale. Geneza 2:4-25 a fost numită uneori a doua relatare a momentului
creațiunii, dar, de fapt, este numai o diferență în accentuare . Oricum, în ambe-
le relatări ne este prezentată clar originea a omenirii.
După cum putem vedea, bărbatul și femeia – omenirea – sunt creațiile
directe ale lui Dumnezeu. Ce ne spune aceasta despre „înțelepciunea lumii
acesteia” (1 Corinteni 1:20) care susţine că am apărut din întâmplare?
81
 Joi, 14 mai Cărțile și mesajul lor

În Scriptură, unitățile mari se numesc cărțile Bibliei. Cărțile biblice au fost

scrise în medii diferite și cu scopuri diferite. Unele au fost solii profetice, altele,
compilații, precum Psalmii. Există cărți istorice, precum 1 și 2 Împărați, și scri-
sori către diferite biserici, precum cele scrise de Pavel și alții.
Când dorim să înțelegem semnificația și mesajul unei cărți este important
să începem cu scriitorul și mediul. Multe cărți ale Bibliei au autori cunoscuți.
Primele cinci cărți ale Vechiului Testament îi sunt atribuite lui Moise (Iosua
8:31,32; 1 Împărați 2:3; 2 Împărați 14:6; 21:8; Ezra 6:18; Neemia 13:1; Daniel
9:11-13; Maleahi 4:4). Acest lucru a fost confirmat de Isus (Faptele 3:22; Romani
10:5). În alte cazuri, unii autori biblici nu au fost identificați. (De exemplu, au-
torii cărților Estera și Rut și cei ai unor cărți istorice precum Samuel și Cronici.)
7. Ce importanță are pentru noi faptul că Moise a scris cartea Geneza?
Geneza 15:1-5 ______________________________________________________
__________________________________________________________________
22:17,18___________________________________________________________
__________________________________________________________________
Cărțile de la Exodul până la Deuteronomul au fost scrise de Moise după
ieșirea din Egipt, desigur. Dar pentru că Geneza este fundamentală, ea prezen-
tând istoria intervențiilor lui Dumnezeu de la facerea lumii până în vremea pa-
triarhilor, este logic să afirmăm că această carte a fost scrisă înainte de Exodul.
„În timp ce anii, în trecerea vremii, se derulau în veșnicie, iar el umbla din
loc în loc cu turmele prin locuri singuratice, meditând la starea de oprimare a
poporului său, [Moise] și-a reamintit de felul în care Se purtase Dumnezeu cu
părinții săi și de făgăduințele care erau moștenirea poporului ales, iar rugăciu-
nile sale pentru Israel se înălțau zi și noapte. Îngeri din cer revărsau lumina lor
în jurul lui. Aici, sub inspirația Duhului Sfânt, el a scris cartea Geneza.” – Ellen
G. White, Patriarhi și profeți, p. 251
Din Geneza aflăm nu doar despre originea noastră, ci și despre planul de
mântuire sau mijlocul prin care Dumnezeu va răscumpăra omenirea căzută.
Acest plan devine chiar mai evident în legământul pe care Dumnezeu îl face cu
Avraam, legământ în care Dumnezeu făgăduiește să facă din el un neam mare,
cu urmași „ca stelele cerului și ca nisipul de pe țărmul mării” (Geneza 22:17).
Ce alte adevăruri ne sunt descoperite prin cartea Geneza, despre care,
poate, altfel nu am fi știut?
82
 Vineri, 15 mai Un gând de încheiere

„În Cuvântul Său, Dumnezeu le-a încredințat oamenilor cunoștința necesa-

ră pentru mântuire. Sfintele Scripturi trebuie să fie primite ca o descoperire cu
autoritate şi infailibilă a voinței Sale. Ele sunt măsura caracterului, descoperi-
torul doctrinelor și testul experienței. ... Cu toate acestea, faptul că Dumnezeu
le-a descoperit oamenilor voia Sa prin Cuvântul Său n-a făcut inutilă prezența
și călăuzirea continuă a Duhului Sfânt. Din contră, Duhul a fost făgăduit de
Mântuitorul nostru ca să le descopere slujitorilor Săi Cuvântul, ca să lumineze
și să aplice învățăturile Lui. Și, pentru că Duhul lui Dumnezeu a fost Acela care a
inspirat Biblia, este cu neputință ca învățătura Duhului să fie vreodată contrară
aceleia a Cuvântului.” – Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 7

Studiu suplimentar: Ellen G. White, Tragedia veacurilor, cap. „John Wycliffe”

şi „Luther înaintea Dietei”.

Studiu la rând:

Psalmii 90–96
Evanghelizare, subcapitolul „Predicarea profețiilor captivează atenția”

1. Cum constata psalmistul că se duc anii?

2. Pe cine compară psalmistul cu iarba și pe cine compară cu finicul și cu

cedrul?

3. Ce anume înviora sufletul psalmistului când era frământat de „gânduri

negre”?

4. Ce îndemn le adresează psalmistul cerurilor, pământului, mării, câmpiei,

copacilor?

5. Despre care profeții spune Ellen White că ar trebui studiate cu atenție?

83
 MATERIAL PENTRU INSTRUCTORI

Pasaje biblice în studiu: Geneza 1:26,27; 2:15-23; 15:1-5; Numeri 6:24-26;

Deuteronomul 32:46,47; 1 Împărați 3:6.
I. Privire generală
Cuvintele au putere. Ele pot ajuta un popor să treacă de la opresiunea scla-
viei la eliberare și la o viață de credincioșie. Iosua a îndemnat poporul: „Alegeți
astăzi cui vreți să slujiți: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinții voștri dincolo
de Râu, sau dumnezeilor amoriților, în a căror țară locuiți. Cât despre mine, eu
și casa mea vom sluji Domnului” (Iosua 24:15). Totodată, cuvintele pot fi de-
vastatoare și pot fi folosite pentru a distruge și a înșela. Când a ispitit-o pe Eva
în Eden, Satana a strecurat îndoiala: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: «Să nu
mâncați din toți pomii din grădină»?” (Geneza 3:1). Prin cuvinte poți acuza sau
condamna, dar ele pot fi și liniștitoare și blânde, aducând vindecare sufletului.
Dumnezeu a ales să le transmită oamenilor istoria facerii lumii, căderea
în păcat, planul de mântuire, făgăduința restaurării și făgăduința revenirii lui
Hristos prin profeți și scriitori. Aceștia au scris în ebraică, aramaică și greacă –
limbi care diferă destul de mult de limbile pe care le-am învățat noi în copilărie.
Biblia în întregime a fost tradusă în cel puțin 636 de limbi și Noul Testament
în alte 3 223 de limbi sau chiar mai multe, astfel că 95% din populația pămân-
tului poate citi Cuvântul lui Dumnezeu. În studiul din această săptămână vom
discuta despre modul în care interpretarea cuvintelor, a frazelor și a relatărilor
din Scriptură în contextele lor originale ne poate ajuta să înțelegem mai bine
mesajul lui Dumnezeu pentru noi astăzi.
II. Comentariu
Este important să înțelegem că înțelesul unui text derivă din cele mai
mici unități ale unei limbi, chiar de la cuvânt, și se extinde la contextul unei
propoziții, relatări și, în cele din urmă, al unei cărți. Termenul dabar în ebraică
are mai multe sensuri, putând însemna „cuvânt”, „lucru” sau chiar „profeție”.
Din acest motiv este important să studiem contextul extins al cuvintelor și mo-
dul în care ar putea fi folosite în Biblie. Cuvintele ebraice chesed (bunăvoință)
și shalom (pace) sunt exemple de cuvinte care au o paletă semantică largă și
care pot fi înțelese mai în profunzime dacă sunt studiate în diferite contexte în
care apar în Scriptură. În alte cazuri, există învățături (doctrine) sau idei biblice
care sunt cel mai bine înțelese prin studierea unui mănunchi de cuvinte care au
sens asemănător și care, împreună, oferă o înțelegere mai amplă. O învățătură
care are de câștigat printr-o astfel de abordare este și conceptul biblic despre
rămășiță.
84
 Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea se identifică pe sine ca fiind biserica
rămășiței din profeția biblică. Ea a apărut ca o mișcare din timpul sfârșitului
care proclamă cu putere întreita solie îngerească. Biserica rămășiței susține
că Sabatul este sigiliul care va distinge un popor care păzește poruncile lui
Dumnezeu și are credința lui Isus (Apocalipsa 14:12). Capacitatea de a păzi po-
runcile poate fi dată doar de meritele și puterea lui Hristos. El a biruit și ne-a lă-
sat un exemplu, ca să biruim și să putem moșteni coroana vieții (Ioan 16:32,33;
1 Ioan 4:4; 5:4,5; Apocalipsa 2:7,11,17,26; 3:5,12,21). Totuși, pretenția de a fi
rămășița pare mai degrabă exclusivistă și arogantă în societatea noastră mo-
dernă. Cum putem ști că Dumnezeu are o „rămășiță”?
Ideea de rămășiță apare în toată Scriptura. Unul dintre termenii pentru
„rămășiță” apare în diferite variante și forme derivate de 226 de ori în Vechiul
Testament. Forma de substantiv poate desemna „rămășița” lui Israel (Isaia
10:20) sau „poporul Său” (Isaia 11:11,16; 28:5). În acest caz, textul indică faptul
că aceasta este rămășița aleasă de Dumnezeu. În Isaia 4:2-6 și 6:13 este descri-
să o rămășiță care a trecut prin focul curățitor al judecății divine, ieșind ca un
popor sfânt. Pot fi studiați și alți termeni ebraici care descriu rămășița și nu sunt
puțini. Și aceștia trebuie studiați în contextul lor. Un studiu de acest tip desco-
peră că Biblia descrie conceptul de „rămășiță” în mai multe feluri: (1) „rămășița
istorică” – vezi Isaia 1:4-9 –, care a supraviețuit unei catastrofe. (2) „Rămășița
credincioasă” face referire la cei care Îi rămân credincioși lui Dumnezeu și care
au toate făgăduințele poporului lui Dumnezeu. (3) În cele din urmă, „rămășița
escatologică” se referă la cei care trec prin încercările de la sfârșitul timpului
și ies biruitori în ziua cea mare a Domnului pentru a primi Împărăția Sa. În
Apocalipsa citim că balaurul este mâniat pe femeie și face război cu „rămășița
seminței ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și țin mărturia lui Isus Hristos”
(Apocalipsa 12:17). Bogăția fiecăruia dintre acești termeni luați în contextele
lor adaugă la ceilalți până când, în toată Biblia, conceptul este prezentat cu
claritate și elevul începe să înțeleagă ideea completă de „rămășiță”. – Gerhard
F. Hasel, Understanding the Living Word of God, pp. 113–116
Descoperirile făcute în ultimul timp ne-au ajutat să înțelegem originea
Bibliei. Limba egipteană, scrisă în hieroglife, a fost descifrată în 1822 de către
Jean Francois Champollion. Această descoperire a dezlegat secretele de mult
pierdute ale uneia dintre cele mai vechi civilizații și ne-a permis să comparăm
textele egiptene antice cu Biblia. De-a lungul timpului au fost adăugate mai
multe contribuții interesante: (1) Multe dintre locurile geografice menționate
în Biblie au fost înregistrate de egipteni, care, în mod regulat, au întreprins
campanii și au făcut tranzacții cu Canaanul. S-au găsit multe corespondențe
85
între numele și locurile menționate în Egipt și în Biblie, precum și detalii preci-
se. (2) S-au descoperit multe cuvinte împrumutate din egipteană, în special în
primele cinci cărți ale Pentateuhului. Cercetătorii au documentat mai multe cu-
vinte împrumutate, precum tevah, termenul folosit pentru „arcă”; el derivă din
cuvântul egiptean care înseamnă „cutie”, „ladă” sau „cufăr”. Acest cuvânt este
folosit atât pentru arca lui Noe, cât și pentru „arca” în care a fost pus Moise ca
bebeluș. Denumirea folosită în Biblie pentru Egipt este Mitzraim. În ebraică,
acest nume este un cuvânt folosit la dual (n. red.: dual – un număr gramatical
specific unor limbi vechi, diferit de singular și plural, care indică două exem-
plare din aceeași specie, de aceeași speță) și provine de la termenul egiptean
msr, denumirea pentru Egipt. Terminația de dual indică „două ținuturi”, Egiptul
de Sus și Egiptul de Jos. Au fost folosite și expresii egiptene. „Mâna întinsă”,
folosită pentru a descrie protecția lui Dumnezeu, este o expresie foarte bine
cunoscută în egipteană pentru putere. Autorul a folosit titluri egiptene, dar și
modul și obiceiuri de exprimare. Nu în ultimul rând, apar mai multe nume de
persoane egiptene. Toate aceste descoperiri ne fac să concluzionăm că prime-
le cărți ale Bibliei au fost scrise în timpul generației exodului și că autorul era
foarte familiarizat cu Egiptul, cu obiceiurile și istoria lui. Fără îndoială că Moise
a avut educația și experiența necesare pentru a scrie cărțile Bibliei de la Geneza
la Deuteronomul, așa cum afirmă adesea Biblia.
O altă descoperire are legătură cu faptul că Moise este autorul primelor
cărți ale Scripturii. Alfabetul, care a fost derivat de la hieroglifele egiptene, a
fost inventat undeva în peninsula Sinai cu aproximativ un secol înainte de exod.
Această invenție majoră în domeniul comunicării a simplificat scrierea și a făcut
posibilă alfabetizarea oamenilor de rând. Moise nu ar fi putut scrie cu hiero-
glife egiptene complicate, ci a folosit alfabetul proto-canaanit simplificat, care,
mai apoi, s-a dezvoltat în ebraică. Sincronizarea lui Dumnezeu este întotdeau-
na perfectă pentru a pune solia Sa în mâna poporului Său.
Alte concepte și cuvinte din Biblie sunt cu totul unice. În relatarea despre fa-
cerea lumii se insistă mai mult pe crearea omului decât pe oricare alt element
sau ființă creată. Omul este văzut ca apogeul creației. Aceasta este lucrarea
celor trei Persoane ale Dumnezeirii, lucru pe care îl vedem când Își proclamă
intenția: „Să facem om după chipul Nostru” (Geneza 1:26). Construcția grama-
ticală subliniază intenția lui Dumnezeu de a-i crea pe bărbat și femeie unici,
după chipul și asemănarea Lui. Contextul imediat al capitolului 1 din Geneza
indică faptul că atât ‘Elohim, „Dumnezeu”, în pluralitatea Sa împărătească, cât
și ruach Elohim, „Duhul Domnului”, sunt implicați în lucrarea de creare (Geneza
1:1,2). Ioan 1:1-3 ne spune foarte clar că Isus a fost Creatorul, căci „El era la
86
început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El și nimic din ce a
fost făcut n-a fost făcut fără El.” Când lăsăm Scriptura să se interpreteze sin-
gură, aflăm că „Nostru” din Geneza 1:26 includea toate cele trei Persoane ale
Dumnezeirii. Astfel, omul a fost creat în relație și pentru relație, cu următorul
scop: „Creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pământul” (Geneza 1:28). Oamenii au fost
creați pentru a avea comuniune cu Dumnezeu în ziua Sabatului, zi pe care a
creat-o pentru ei (Geneza 2:1-3; Exodul 20:8-11). Scopul lui Dumnezeu de-a
lungul veșniciei va continua să fie locuirea Sa în mijlocul poporului Său.
III. Aplicația
Cum putem studia Biblia în profunzime dacă nu înțelegem limbile originale
în care a fost scrisă? Există instrumente precum concordanțele Strong’s sau
Young’s, disponibile pe internet, dar și în format tipărit, care acum sunt mai
accesibile decât oricând mai înainte. Putem studia modul în care sunt folosite
cuvintele în propoziții, în cărți și în toată Scriptura. Fondatorii bisericii noastre
nu au avut la dispoziție toate instrumentele pe care le avem noi astăzi. Ei au
avut Biblia și concordanțele. Urmând cu atenție principiile protestante de in-
terpretare biblică și sub inspirația Duhului Sfânt, ei au reușit să cunoască planul
de mântuire și adevărurile învățate de profeți și de Isus. Mai jos sunt câteva
întrebări pentru discuție în cadrul grupei:
Cum ne poate ajuta faptul că știm că Moise a scris primele cinci cărți ale
Bibliei să acceptăm astăzi Scriptura ca fiind o sursă vrednică de încredere?
Amintește-le membrilor grupei cuvintele de avertizare rostite de Moise înain-
tea poporului înainte de a muri (Deuteronomul 32:46,47).
Ce înseamnă să îi permitem Scripturii să se interpreteze singură? De ce este
important să înțelegem ce vrea să spună Scriptura cu adevărat în loc să punem
în ea ideile noastre?
Cum ne ajută înțelegerea unui cuvânt și a profunzimii lui să vedem scopul lui
Dumnezeu pentru viața noastră? Ce fel de putere au anumite cuvinte în Vechiul
Testament (de exemplu, dreptate, milă sau speranță)? Ce impact au aceste cu-
vinte asupra cunoașterii pe care o avem despre caracterul lui Dumnezeu?

87