Keloglan

În vremuri îndepărtate trăia o vaduvă, fără nimeni pe lume înafară de un fecior, Keloglan.
Acesta mâna turmele de vite prin munți câștigând astfel bani pentru mâncare pentru mama lui
și pentru el. Într-o zi, mama lui Keloglan părea amărâtă. Îi spune feciorului ei că prin sat cei de o
vârstă cu el se însoară și că ea își face griji că el nu are pe nimeni și chiar dacă ar avea pe cineva
drag, nu sunt bani. Acesta decide să plece în pribegie la oraș alături de prietenul lui Hassan
explicându-i că a venit vremea să se însoare și să facă rost de bani, apoi să se întoarcă amîndoi
în sat. Pe drum, Keloglan îți împarte mâncarea cu prietenul lui Hassan, dar cînd acesta rămâne
fără mâncare, Hassan refuză să împartă mâncarea cu el și-l părăsește în pădure. Crezînd că
visează, Keloglan găsește un adăpost în care se perindau omuleți, pitici sau duhuri cu pălării
ascuțite. În acest adăpost erau mese întinse pline cu mâncare și băutură. Omuleții se întind la
vorbă și Keloglan îi aude vorbind despre o comoară pe un munte în apropiere. După ce au
plecat omuleții, Keloglan începe să mănânce din resturile de mâncare și să strângă în traistă
pentru călătoria spre munte.
Hassan ajuns deja în oraș, tot sărac, aude de o nuntă de la oamenii din jur. Mire era chiar
Keloglan. Hassan se apropie de Keloglan și-l întreabă cum de-a reușit să ajungă bogat. Acesta îi
răspunde că prin un joc al întâmplării, pe când a fost părăsit în pădure a găsit un han părăsit
care la mijloc de noapte este plin de niște omuleți. Hassan ia drumul hanului din aprinsa dorință
de a se îmbogăți și el dar este omorât de către omuleți aceștia aflând că cineva i-a ascultat și a
aflat de comoară.
Dacă nu ești lângă prieteni la rău nu ai dreptul să fii lângă ei la bine.