Boca Andra Ștefania, Germană - Română

Bogdan Suceavă, Miruna, o poveste, Editura Polirom, Iași, 2017

Prezentarea autorului
Bogdan Suceavă este un romancier, matematician și publicist român contemporan, născut la data
de 27 septembrie 1969 la Curtea de Argeș. În prezent acesta este profesor, la California State University,
din orașul Fullerton, statul american California.1
Rezumatul cărții
Acțiunea se desfășoară în prima vacanță școlară a Mirunei și a lui Traian. Cei doi copii își petrec
vacanța la bunici în satul Valea Rea, unde intră în lumea fantasticului datorită poveștilor pe care le aud de
la bunicul lor, care pentru prima dată făcea astfel de istorisiri pentru cineva. Poveștile acestuia sunt legate
în general de viața tatălui său, Constantin Berca, de copilăria sa, însă sunt mereu în legătură cu partea
fabuloasă.
Prima istorisire este de pe vremea tatălui său, mai exact din timpul războiului de la Rahova în care
acesta a luptat. În timpul războiului, Constantin Berca este împușcat într-un picior, dar este tratat, datorită
participării în război primește pământ pe un deal cu sol pietros, nefertil, ce a aparținut Mănăstirii
Argeșului, mai exact la Valea Rea, pământul fiind așezat deasupra tărâmului ielelor. Primul lucru pe care
îl face, este să își cumpere o pendulă nemțească pe care dorea să o așeze în casa lui. Se spune că pe
vremea sa, în sat trăiau babe, care se ocupau cu magia, cum ar fii: Baba Fira, care de altfel era și cea care
aducea veștile în sat. Constantin Berca a reușit să se descurce admirabil după venirea din război, iar
pentru toate acestea gura satului nu îl vorbea de bine. Într-o seară Baba Fira l-a urmărit pe geam,
văzându-l cum se ruga îngenuncheat și cu o candelă aprinsă. După spusele bătrânei, candela se stingea pe
dos față de celelalte. Pe vremea lui Constantin Berca lupii hoinăreau printre meleagurile oamenilor, iar
acesta dacă îi vedea, niciodată nu îi cruța. Bărbatul îi împușca și mai apoi îi îngropa în grădină. Pentru
aceste lucruri oamenii din sat îl considerau nebun și vrăjitor. Pe parcursul acestei povești el a intrat în
lumea ielelor, care l-au ajutat să găsească apă pentru fântână în acea zonă pietroasă, în care căutase și
alături de Niculae fântânarul cu ajutorul crenguțelor de alun, însă fără rezultat și datorită cărora reușește
să o întâlnească pe soția lui, Domnica ce l-a refuzat inițial din cauza celor auzite despre el prin sat, dar
datorită farmecului ielelor fata acceptă propunerea de măritiș, în urma căruia au rezultat și copii, inclusiv
bunicul Mirunei și al lui Traian, Nicolae Berca. Următoarea poveste are legătură tot cu străbunicul celor
doi, fiind de pe vremea regelui Carol. Nicolae Berca povestea despre cum tatăl său, un bun meșteșugar al
lemnului, vrea să plece la București pentru a face bani. În acea perioadă codrul din zona Argeșului era
asaltat de tâlhari conduși de Oarță Aman, care furau bunurile oamenilor. Constantin Berca lucrează
lemnul și se pregătește de plecare, însă este întâmpinat de soția lui, Domnica. Femeia i-a spus că are o
presimțire rea legată de această plecare și că ar fi mai bine să nu plece, mai ales că tâlharii colindau acele
zone. Bărbatul încăpățânat îi răspunde că acești tâlhari sunt doar mituri și că el pleacă oricum. Pleacă la
drum și ajunge la un han, unde mai mulți oameni, care mergeau tot către București, hotărăsc să meargă
împreună pentru a evita tâlharii. Ajuns la București vinde lemnul și pornește la drum către casă, însă în
zona codrului, drumul era blocat din cauza autorităților, ce îi căutau pe Oarță Aman și tâlharii săi.
Autoritățile au căutat prin tot codrul și în final i-au găsit pe tâlhari, însă Oarță Aman nu dorea să fie prins
în viață, așa că s-a împușcat. Întors acasă, Constantin Berca nu a povestit cele întâmplate o perioadă bună
de timp. Bunicul începe o altă poveste din copilăria lui, când Constantin Berca îl găsește într-o dimineață
pe Elifterie cel de la povarnă în curtea sa, total schimbat și extrem de murdar. Bărbatul l-a primit în odaia
sa și l-a îngrijit chiar dacă fiului său cel mic, Nicolae, îi era frică de el. Oamenii spuneau că Elifterie ar fi
1
Prezentare realizată după informațiile de pe wikipedia.
fost vrăjit de iele. S-a aflat în sat de la Baba Fira, că bătrânul a fost primit de Constantin Berca, iar în
primăvară când bărbatul s-a întâlnit cu Enache Mâzgău care l-a întrebat de Elifterie și îl lua în râs
spunându-i că e copil din flori și că sunt multe șanse ca bătrânul să îi fie tată. Supărat, acesta răspunde
blestemându-l, lucru ce a fost simțit de multă lume din sat, deoarece blestemele lui Constantin Berca erau
din acelea care se prindeau. Enache Mâzgău nu a avut nimic o perioadă, până la o reuniune de familie
unde au mâncat toți porc, dar după ziua aceea bărbatului i s-a făcut rău, starea lui agravându-se de pe o zi
pe alta. Acestuia îi creștea burta zilnic, ajungând până în punctul în care nu mai încăpea în pat și nu mai
putea ieși pe ușă, la scurt timp a încetat din viață și a fost înmormântat. Constantin Berca simțindu-se
vinovat pentru moartea acestuia dorea să ceară socoteală ielelor pentru că l-au ales și pornește la drum
fără să îl vadă Domnica, acesta a trecut de livadă, a urcat culmea dealului, apoi pe Măgura către
miazănoapte spre sălbăticia codrului. Acolo a vrut să-și ceară iertare pentru păcate dar nu a reușit și îl
cuprindea somnul, dar el știa cine era în spatele acestui somn așa că nu a adormit și se uita către cer la
Luceafăr, cerând dezlegare de vraja în care era prins, cea cu prea multă putere în cuvânt. Bărbatul ia urma
unui drum și ajunge pe un tărâm cu totul necunoscut, mai exact în Țara Subpământurilor Nesfârșite, a
mers pe un drum mult timp, atât de mult încât a uitat și cum îl cheamă și de unde vine, până când a ajuns
pe un deal cu pământ roșiatic, văzând în jos oameni cu fețele arse de soare, acesta a ajuns în Grecia și
drumul pe care venise dispăruse. Între timp, acasă Domnica nu știa cum să îl găsească așa că a apelat la
Baba Fira să o ajute, obligând-o să folosească vrăjile și află că soțul ei a plecat să-și împace inima și
întoarcerea nu e deloc ușoară, au făcut vrăji ca să îl ajute să învețe limbi și în câteva săptămâni Constantin
Berca a învățat limba greacă și lucra ca lemnar pentru negustorii din Pireu. Deoarece lucra lemnul foarte
bine a devenit foarte popular, așa ajunge să îl cunoască pe un căpitan numit Hristu Sava, care avea nevoie
de un meșteșugar bun al lemnului pentru vasul lui, într-un drum către Constanța. După o seară în care
căpitanul i-a ascultat povestea, Constantin Berca a fost asigurat că nu mai are mult și va ajunge înapoi
acasă. Pe corabie, în drumul spre casă li s-au spart butoaiele cu apă dulce și vântul a încetat să mai bată,
zilele treceau iar ei deveneau din ce în ce mai însetați. La un moment dat un călugăr de pe corabie le-a
spus să umple un butoi cu apă în timp ce se ruga, însă nimeni nu l-a ascultat, așa că a umplut singur
butoiul și s-a rugat vreme bună până când de-odată a strigat să bea din apă și într-adevăr apa era dulce și
bună de băut așa că s-a rugat în continuare fără a bea apă, ca să bată vântul și chiar așa a fost, reușind să
ajungă la Constanța de unde a plecat acasă la Valea Rea. O altă poveste este cea în care vrăjitoarele
satului greșesc ghicitul și anunță că în anul 1900 vine sfârșitul lumii, cel mai mânios fiind părintele
Dimitrie. Această proste o născocise Baba Safta, o cumătră a Babei Fira, cele două certându-se din cauza
acestei prostii, deoarece nu mai aveau crezare în sat, însă în final reușesc să dovedească faptul că ele au
greșit și cele două prevestesc faptul că regele vine la Valea Rea, lucru adevărat deoarece, în sat s-a
început construcția unui castel pentru rege la porunca acestuia. Următoarea poveste a lui Niculae Berca
este din copilăria sa, vorbind despre cum a mers el cu tramvaiul ca domnii alături de tatăl său, iar apoi le-
a povestit nepoților despre trei flăcăi care voiau să ridice o stână într-un luminiș, care se afla fix deasupra
pământului zânelor. Baba Fira i-a avertizat în legătură cu acel luminiș și le-a spus că nu ar trebui să facă
stână acolo, dar Gheorghe Vartolomeu a spus că ei nu se tem. Astfel chiar următoarea zi s-au apucat de
construcția stânei, care nu a durat foarte mult. Primul care a înnoptat singur la stână a fost Gheorghe, care
a fost prins în dansul ielelor, observându-le pe toate 12, însă una dintre fete cu părul bălai și ochii albaștri,
îmbrăcată în rochie albastră de atlaz, încerca să îl ademenească cu o falsă poveste de iubire. Putea să
scape doar dacă rămânea nemișcat, însă nu a reușit. În dimineața următoare când la colibă au sosit
prietenii lui, au observat un cântec de fluieraș care provenea de la Gheorghe, care acum nu mai putea să
vorbească. Traian și Miruna au ajuns să îi cunoască pe Baba Fira care în poveste avea peste 200 de ani, pe
părintele Dimitrie și au văzut și cum aceasta poate ghici. În următoarea vară, bunicul Niculae s-a
îmbolnăvit, cei doi nepoți au fost destul de afectați și încercau să mai petreacă timpul cu el, cerându-i încă
o poveste. Bătrânul care abia mai respira a închis ochii și se gândea la o poveste potrivită pe care să le-o
spună nepoților. Era vorba de o poveste din timpul războiului, când satul Valea Rea parcă era rupt de
realitate până când au apărut doi sergenți, un caporal și șapte soldați în sat. După ce Bucureștiul a fost
acaparat de germani, au adus elemente de noutate cu ei pentru oamenii din sat, precum: mașini de scris,
lămpi de luminat, pilă electrică, etc. Toată această ocupație a durat cam un an de zile, însă povestea cu
adevărat interesantă are loc după acest an de ocupare germană, când au dispărut de-odată o patrulă de
călăreți ce însoțea un curier chezaro-crăiesc. În sat apare un colonel von Ziese care l-a interogat și pe
Constantin Berca despre acea dispariție, se zvonea că ar fi mâna lui Oarță Aman care nu ar fi murit în
urmă cu ani buni, așa că Berca ajutat de Mihai Fântânaru coboară din pod toate ziarele din ultimii 30 de
ani la care era abonat și pe care i le citea feciorul său pentru a afla indicii despre nenorocirile lui Oarță
Aman, constatând astfel că tâlharul era în viață. Colonelul a cerut traducerea vorbelor țăranului și a
articolelor și își schimba mimica feței. S-au luat măsuri pentru capturarea lui Aman, dar fără rezultat, ba
mai mult pe zi ce trecea apăreau soldați tăiați pe față, care pentru a nu recunoaște faptul că au fost tâlhăriți
spuneau că se tăiau cu briciul la bărbier, până într-o zi de duminică când Oarță Aman a apărut călare pe
un armăsar negru, care i-a amenințat pe nemți și i-a făcut o vizită colonelului, care mai apoi avea șapte
tăieturi pe față. După 5 ani de la această întâmplare, când războiul era încheiat, Niculae Berca se întoarce
acasă la Valea Rea unde trăiește cei mai buni ani din viața sa. Mai apoi a urmat o poveste despre
profesorul Ambrozie care venise la Valea Rea datorită unei cercetări și le-a propus sătenilor schimbarea
numelui satului din Valea Rea în Posada, deoarece susținea el că acela ar fii locul unde a avut loc bătălia
dintre români și maghiari, însă propunerea nici nu a fost acceptată, demonstrându-se mai apoi că Posada
s-ar afla la câțiva kilometri mai la stânga de Valea Rea. În următoarea zi, bunicul le-a povestit nepoților o
întâmplare cu 4 batalioane care au luat urma unor fugari, iar în tot satul vuia faptul că vin Americanii.
Părintele Dimitrie care era destul de bătrân, mai exact trecuse de vârsta de 200 de ani, se ruga necontenit
să vină americanii ca să poată să repare clopotnița și să facă Danie la mănăstirea Râmeți. Baba Fira se
plângea că de când au venit batalioanele nici în bobi nu mai poate ghici. Povestea rămâne neterminată
deoarece Niculae Berca adoarme, iar cei doi nepoți nu l-au trezit.
Cartea se încheie cu un vis al Mirunei, în care aceasta iese afară din casă, în toiul nopții, desculță
și îl vede pe Constantin Berca cel tânăr, sub forma unui înger cu aripile mari și albe, gata să taie cerul în
două. El era îngerul poveștii care i-a spus fetei că bunicul își amintea special pentru ei fiecare poveste.
Discuția nu a durat foarte mult deoarece a apărut și îngerul morții. Se iscă o bătălie iar îngerul poveștii îi
spune ceva într-o limbă veche îngerului morții, ce pentru Miruna părea ca o amenințare. Cei doi îngeri au
început lupta care era una crâncenă, iar fata a înțeles că prețul bătăliei este viața bunicului. Următoarea zi,
când Miruna s-a trezit ,a mers în odaia bunicului, unde a observat că acesta a murit și că niciun înger nu îl
mai putea întoarce la viață.
Impresii de lectură
Pe parcursul lecturării acestei cărți am trecut de la o stare la alta. Poveștile spuse de bunicul
Niculae Berca m-au captivat. Încă de la prima poveste mă simțeam de parcă aș fi fost un personaj din
carte, care ia parte la acțiune. Finalul însă a fost ca o trecere de la extaz la agonie datorită morții
bunicului. Mă simțeam de parcă ar fi murit bunicul meu, copleșindu-mă o stare de tristețe groaznică,
simțind compasiune pentru cei doi copii, Traian și Miruna.
Fragmente care mi-au atras atenția
„ În vremea aceasta, mâinile lui se făcuseră reci și nu mai simțeau atingerea, iar buzele lui se
făcuseră tari și nu mai simțeau gusturile. Și își simți inima oprindu-i-se în piept și era ca și cum ar fi
murit.” (p. 49)
Am ales acest fragment deoarece descrierea pe care o realizează autorul asupra stării pe care o are
personajul te face să pătrunzi în lumea povești. Citind acest fragment, simțeam cum și mie mi se răcesc
buzele și mâinile.
„ Aerul era umed și fierbinte, cu miros sărat. În vale se întindea un oraș cu case înghesuite unele
peste altele, albe și învelite într-o crustă de var care se cojea, arsă de soare.” (p. 93)
Am ales acest fragment deoarece am rămas plăcut impresionată de felul în care autorul conturează
tabloul locului în care Constantin Berca ajunge în drumul pe care îl parcurge pentru a-și împăca inima.
„Nu mai era codrul de altădată, pentru că deja începuseră să-l taie ca să facă loc căilor ferate
dinspre București spre toate direcțiile. Atunci a început să se subțieze codrul.” (p. 120)
 Am ales acest fragment deoarece surprinde modul și procesele pe care le suferă natura și în special
codrul din poveștile bunicului legate de modernizarea țării.
De ce merită citită această carte
Un prim motiv pentru care cartea Miruna, o poveste merită citită este dat de modul prin care
autorul reușește să introducă cititorul în poveste. Personal pot spune că mie mi-a stârnit curiozitatea și
stăteam mereu cu sufletul la gură, de parcă aș fi trăit eu toată acțiunea.
Un al doilea motiv pentru care cartea Miruna, o poveste merită citită este faptul că pe parcursul
acțiunii, elementele fabuloase se îmbină foarte frumos cu cele reale, legând legendele naționale, precum
cea a ielelor cu viața satului românesc de odinioară.
Eu și cartea