Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Capitolul 2.Haralambie
este povestită de călugărul Gherman, care coborâse pentru rpima oară de la schitul de
munte şi se ducea la Iaşi.Toţi se uită cu uimire cum s-a ridicat « părintele Gherman din barba
sa », ca şi când până atuncistătuse într-un caier uriaş, iar imaginea a fost impresionantă prin
reliefarea extraordinară de sugestivă a personajului. El se născuse în satul
Bozieni şi nu-şi cunoscuse tatăl, fusese crescut doar de mama lui, iar când aceasta murise,
a fost trimis la Mănăstirea Durăului ca « să răscumpăr păcate trecute ». Gherman se ducea
acum la biserica Sf. Haralambie din Iaşi, ca să se roage pentru iertarea păcatelor părinţilor.
Haralambie fusese « un arnăut domnesc » care se făcuse haiduc şi « mulţi boieri şi
negustori şi norod » avuseră de suferit din cauza cruzimolor lui. Vodă Ipsilant a dat poruncă
să fie prinşi vrăjmaşii, dar mereu biruia Haralambie, care se «trăgea pe poteci şi prin munţi »
numai de el ştiute. Atunci, Domnitorul a luat hotărârea să-l trimită pe Gheorghie leondari,
fratele haiducului, care era tufecci-başa, « om cinstit şi viteaz », singurul care putea să-l
prindă, pentru că îi cunoştea obiceiurile şi sălaşurile. După o hăituire de opt zile, Haralambie
s-a refugiat acasă la Gherman, care era copil şi-l cunoştea, pentru că venea deseori pe la el
şi-l mângâia pe creştet. Abia acum îşi dă seama copilul că acesta era tatăl lui. Casa era
înconjurată de oamenii lui Vodă, conduşi de Gheorghie, care, după ce şi-a somat fratele să
se dea prins, « l-a păcălit cu hamgerul şi l-a doborât ». Gheorghie s-a înfăţişat la Divan şi a
pus capul fratelui său « pe năframă roşă, la picioarele lui Vodă », apoi a cerut să fie eliberat
din armata domnească şi lăsat să se retragă pe « pământurile lui ». Apoi, « pentru durerea şi
ispăşirea sa şi pentru iertarea sufletului cel rătăcit », a construit o biserică în Iaşi, cu hramul
Sfântului Haralambie, la care se ducea călugărul Gherman să se închine pentru iertarea
păcatelor părinţilor săi. După ce îşi revine din tulburarea produsă de istorisirea monahului,
comisul Ioniţă le spune oaspeţilor că o să le povestească ceva « cu mult mai minunat şi mai
înfricoşător
Capitolul 3.Balaurul
este povestită de moş Leonte, care văzuse balaurul atunci când era flăcău « trecut de
douăzeci de ani », pe când învăţa de la tatăl său meşteşugul de « zodier şi vraci ». Trăise pe
vremuri, în satul Tupilaţi, « un boier mare şi fudul », pe nume Nastasă Bolomir, care avea « o
barbă mare cât o coadă de păun ». El fusese însurat prima oară cu fata unui boier, care
neputând îndura « mâniile şi asprimile lui », s-a întors plângând la părinţii săi. A doua
nevastă era văduva unui grec, Negrupunte, femeie frumoasă şi bogată, care a murit după
doi ani, când devenise « galbănă şi ovilită ». Deşi toate femeile fugeau de boier, căruia i se
dusese vestea că-i mureau nevestele, Nastasă Bolomir s-a însurat prin surprinderea tuturor,
cu « o copilă ca de şaptesprezece ani », care « râdea parcă era soarele » şi pe care o
adusese de la Iaşi. Cucoana Irinuţa nu se ofilea, ba, dimpotrivă, era îmbujorată şi veselă, iar
boierul era din ce în ce mai posac şi-i făcea toate poftele. Într-o zi boierul veni la tatăl lui moş
Leonte ca să-i destăinuiască ruşinoasa comportare a soţiei sale, care-l înşela cu Alexăndrel
Vuza, fiul vornicului şi să-l roage să-i citească în zodii. Temându-se pentru ce ar putea păţi
femeia zodierul îi spune boierului că toate cele aflate de el sunt vorbe mincinoase, că Irinuţa
avea să se întoarcă la Roman, aşa cum îi promisese. Zodierul se duce apoi în graba mare la
hanul celeilalte Ancuţe şi-i spune că boierul îşi bănuieşte nevasta şi că el se teme pentru ce
o să păţească Irinuţa la întoarcere. Hotărât să o aştepte la han pentru a o preveni, tatăl lui
moş Leonte opri trăsura în care era cucoana Irinuţa însoţită de tânărul şi frumosul
Alexăndrel şi le spune de primejdie. Tocmai atunci, într-un nor de pulbere, vine ca vântul
boierul cu slujitorii după el şi porunceşte ca zodierul să fie jupuit de piele pentru necredinţă,
iar Irinuţa şi Alexăndrel să fie legaţi de roţile căruţei şi să fie duşi « numa-ntr.o goană la Ieşi,
până-n ogadă la sfânta Mitropolie ! ». Cuconiţa a sărit însă, « sprintenă, subţire şi mânioasă
ca o viperă » şi l-a înfruntat cu ură pe bărbatul ei, iar copilului Leonte i s-a părut că-i
crescuse ghiare la mâini şi corniţe în păr. Dintr-o dată cerul s-a mişcat rotindu-se, un muget
îngrozitor a umplut văile şi toţşi cei de faţă au văzut “balaurul venind în vârtej răsucit, cu
mare iuţeală”, luându-l pe boier şi amestecâdu-i « barba cu vârtejul »,
arucându-l aproape mort într-o râpă. De aici i s-a tras boieruli Bolomir moartea , iar de
Irinuţa, « drăcuşorul cel bălan », nu s-a mai auzit nimic şi nimeni n-a mai văzut-o vreodată.
In anul 1626, pe vremea regelui Ludovic al XII-lea, un tânăr gascon din Tarbes, pe nume
d’Artagnan, a pornit spre Paris pentru a-și îndeplini visul de a deveni muschetar. Acesta a
avut la el o scrisoare a tatălui său către căpitanul muschetarilor, 15 scuzi și un căluț galben.
În Meung scrisoarea i-a fost luată.
Din prima zi în care a ajuns la Paris, d’Artagnan a fost provocat la duel de cei trei
muschetari: Athos, Porthos și Aramis, însă duelul a fost interrupt de gărzile cardinalului și cei
patru au devenit cei mai buni prieteni.
Domnul Bonacieux, gazda lui d’Artagnan, a cerut acestuia, să îi găsească soția care a fost
răpită. D’Artagnan a reușit să o salveze și pe ea și pe ducele de Buckingham care a fugit în
Anglia luând ca amintire eghileții cu diamante ai reginei primiți în dar de la rege. Cardinalul
Richelieu i-a sugerat regelui să îi ceară soției să poarte bijuteriile la o petrecere. D’Artagnan
a pornit în misiunea de a readuce eghileții reginei, a ajuns în Anglia și și-a îndeplinit sarcina
cu success. Însă doamna Bonacieux a fost din nou răpită. Milady a trebuit să aranjeze
uciderea ducelui de Buckingham, însă dată în vileag de o scrisoare a muschetarilor, a fost
arestată de cumnatul ei și întemnițată. Milady a reușit să îl convingă pe gardianul ei că e
nevinovată și a reușit să îl întoarcă pe acesta împotriva ducelui de Buckingham, pe care îl
asasinează. Întoarsă în Franța, Milady a otrăvit-o pe doamna de Bonacieux care a murit în
brațele iubitului ei, d’Artagnan și apoi a încercat să fugă, dar a fost prinsă de cei patru
prieteni, de lordul Winter și un călău tocmit de Athos care o și execute.
D’Artagnan a fost înaintat la gradul de locotenent, Athos a mai luptat pentru un timp și apoi
se retrage, Porthos s-a căsătorit cu o văduvă bogată și Aramis a îmbrățișat viața monahală.
Adriana, fiica familiei Duma, are primele semne ale feminitatii. Fata este speriata nestiind cu
exactitate ce se petrece cu ea. Mama se recunoaste in copila care a fost cu douazeci de ani
in urma cand a avut aceleasi tulburari si o linisteste. Revenind la scoala dupa cateva zile se
cearta cu cea mai buna prietena sub impulsuri emotionale necunoscute pana atunci. Paul
Mladoiu, varul sau, remarca frumusetea eclatanta a fetei si Adriana este mandra fiind vazuta
la brat cu acesta. Ramanerea peste noapte a tanarului in casa lor produce un adevarat
seism in simturile fetei. Convins ca este iubit de Adriana, el cauta jurnalul ei intim. De altfel,
ea se confeseaza Margaretei, una din prietenele ei dar este hotarata sa reziste avansurilor
tanarului. El isi scurteaza, insa, vizita si pleaca pentru a nu produce complicatii. Intr-o
dimineata de sfarsit de octombrie, doamna Dunea primeste vizita Rozaliei Donciu, sotia
prefectului care ii propune sa-si dea fata la cursul de pian tinut de o frantuzoaica adusa de la
Paris. In salonul familiei Donciu unde este prezentata profesoara de pian. Adriana il
cunoaste pe Gelu. Dupa un timp, Victor Ioanid, unul din prietenii lui Gelu, dispare de acasa
ceea ce produce emotii in orasel. Familia il cauta disperata in orasele din jur dar Adriana afla
de la Gelu ca cel disparut a luat niste prafuri albe numite sublimat si ca acum se afla intr-o
mansarda unde prietenii lui Gelu si Buta ii duc de mancare si carti. Fata ii cere sa o duca la
Ioanid sperand ca-l poate ajuta. Dupa intoarcerea lui acasa, cei patru: Adriana, Cecilia,
prietena ei, Victor si Gelu se leaga o frumoasa prietenie. Intre Gelu si fiica prefectului in casa
caruia se tin cursurile de pian apar tandre relatii sentimentale Buta incearca si el sa patrunda
in grup dar este respins. Elisabeta Donciu se marita cu un om foarte bogat, proprietarul unei
fabrici de prosoape si Gelu, disponibil acum, incepe sa iasa cu Adriana. In oras se
raspandeste vestea ca tanarul compozitor Cello Victorin plecat la Bucuresti, are mare
succes devenind celebru. Lucretia, una dintre colegele Adrianei, se marita cu Paul Mladoiu.
Adriana organizeaza petrecerea de revelion dar, primind o telegrama de la Bucuresti,
anuleaza invitatiile. Gelu este dezamagit si-a multe planuri privind relatia cu Adriana
inczrajate de ea. La Bucuresti il intalneste pe compozitorul Cello Victorin care incearca sa o
seduca. Revenita acasa, afla ca Lucretia si Paula se despart. Gelu se poarta cu ea foarte
rece si Cecilia incearca sa-i impace. Gelu pleaca la Bucuresti unde Viorin ii povesteste
varianta lui in legatura cu relatia lui cu Adriana ceea ce va produce ruptura dintre acestia.
Adriana se apropie de Buta. Reintalnindu-se dupa mai multi ani, amorul dintre Gelu si
Adriana se reaprinde dar plecarea la studii a tanarului pare a stinge focul abia reinviat. Ei se
revad la Bucuresti dar Adriana, dupa o ultima incercare de a trai o dragoste ca in
adolescenta cu Gelu, este dezamagita si il paraseste logodindu-se cu Paul Mladoiu,
despartit intre timp de Lucretia.
2.Cneazul Igor
Această legendă își are originile în Rusia. Protagonistul este cneazul Igor, un adevărat erou,
viteaz și curajos, care luptase de multe ori împotriva polovieților alături de regele Sviatoslav
din Kiev. Împreună, cei doi obținuseră multe victorii.
Când simte apropierea unei noi bătălii, cneazul Igor, cuprins de mândrie și de dorința de
glorie, refuză ajutorul lui Sviatoslav, vrând ca victoria să-i aparțină, de această dată, în
totalitate. Planurile lui eșuează, însă, iar Igor este luat prizonier. Deși reușește să scape,
înțelege faptul că puterea creștea datorită unirii forțelor sale cu cele ale lui Sviatoslav. Astfel,
în final, cneazul acceptă ajutor de la Kiev și obține, astfel, victoria mult râvnită.
3.Cantecul lui Roland
În literatura franceză, „Cântecul lui Roland” este cea mai importantă epopee eroică. Nepot
ilegitim al împăratului Carol cel Mare, Roland s-a născut în secolul al VIII-lea, în Franța.
Dorința lui este aceea de a deveni cavaler, iar protagonistul reușește să-și îndeplinească
scopul. Se împrietenește cu Olivier, fiul contelui sub stăpânirea căruia se afla ținutul în care
locuia. După ce împăratul își primește sora (mama lui Roland) și nepotul înapoi la curte,
Roland și Olivier (care lupta și el în armata regală) luptă cot la cot împotriva Sarazinilor.
Ajutați de trădătorul Ganelon, sarazinii reușesc să câștige o bătălie împotriva francezilor. În
ciuda faptului că Olivier suna din corn, astfel încât armata să se retragă, Roland consideră
că acesta ar fi un gest umilitor și luptă până la moarte. Atât el, cât și Olivier, își pierd viața,
dar în final, împăratul câștigă toate celelalte bătălii. Auda, sora lui Olivier și iubita lui Roland,
moare sfâșiată de durere la auzul veștii morții celor doi bărbați.