Înainte de toate, orice demers care se leagă de experiența personală trebuie să se

desfășoare pe trei axe:

- Caracterul de tezaurizare a narațiunii de război;

- Rememorarea/reconstrucția ca istorie a eului;
- Viziunea generată de experiența propriu zisă.

Modelul pe care l-am ales în cadrul acestei discuții este experiența lui Liviu Rebreanu și
reflectarea acesteia în opera „Pădurea spânzuraților”. Desigur, în acest caz nu putem vorbi despre
o experiență personală directă, de pe front, din mijlocul bătăliilor, însă faptul că scriitorul nu
fusese departe de viața militară, activând o perioadă ca sublocotenent în armata austro-ungară și
respectiv tragedia familială cauzată de moartea fratelui, constituie fără doar și poate o conexiune
directă cu războiul, un fel de home-front experience. Vorbim despre o transpunere literară a unei
istorii personale.

Din punct de vedere al antropologiei culturale, literatura despre experiența războiului este printre
cele mai marcante deoarece suprinde individul, persoana în momentele pe care istoria (știința) le
restrânge la câteva pagini și nu este preocupată de trăirile singulare. Evident, pe lângă
interpretarea personală și semnificația istorică a relatării, valoarea literară o constituie în primul
rând produsul rezultat din felul în care relatarea devine operă. Nu toate experiențele de război
devin romane cum nici toate romanele de război sunt concepute pe baza unei experiențe.

Și atunci, la Liviu Rebreanu trebuiesc urmărite:

- Atitudinea (viziunea) scriitorului privind rolul și rostul războiului în general;

- Complexitatea dramatică izvorâtă din tragedia familială;
- Expresia artistică și modul în care gestionează propriile emoții;
- Repersonalizarea sau construirea unui personaj care face legătura între ceea ce simte și
gândește scriitorul și lumea pe care o creează;
- Reconstrucția unui trecut apelând la semnificații, clișee și simboluri care constituie
elemente subiective;
- Raporturile dintre personaje ca element rezultat din translatarea vieții personale în textul
literar.

Tezaurizarea despre care vorbisem la început nu se referă neapărat la un capital artistic dobândit
ci la însemnătatea pe care o dă experiența individuală într-un tablou general în care sunt incluse
experiențele care au stat la baza nașterii unor opere de artă.

Trocan Alin

Studii Culturale