REZUMAT „CĂLĂTORI STRĂINI DESPRE ŢĂRILE ROMÂNE”, VOL V

Volumul al V-lea din seria „Călători străini despre Ţările Române” cuprinde scrieri, epistole,
rapoarte şi dări de seamă precum şi descrieri ale unor personalităţi diverse, de la negustori până
la soli şi membri sau apropiaţi ai caselor nobiliare prestigioase din Europa pe care îi voi enumera
în ordinea regăsită în lucrare.

Perioada la care se referă această antologie de documente traduse se întinde pe câteva decenii,
începând cu „Relaţia despre Moldova” şi „Relaţia despre Ţara Românească” de la 1623 a lui
Andrei Bogoslavič, misionar catolic. Următorul document este al lui Paolo Bonniccio din Malta,
călugăr minorit conventual (al Ordinului Franciscan), în 1630 şi 1632, respectiv o scrisoare
trimisă din Galaţi la 2 aprilie către Vicarul Patriarhal al Orientului, Giovanni din Frata şi o
„Relaţiune asupra Moldovei” după 9 ani în care locuise acolo. Bartolomeo Locadello, negustor
italian şi autopretins fiu al lui Aron Vodă ridică pretenţii asupra domniei Moldovei pe la 1622. El
este autorul unei descrieri a Ţării Româneşti, la 1641. Un alt negustor, de această dată polonez,
Cristofor Hryskowicz trimite în 23 mai 1628, de la Iaşi o scrisoare către Domnul Czarnowsky. În
1629, trece prin Ţara Românească către Poartă senatorul ardelean Gheorghe Apaffy de
Almakerék care lasă şi el un document important reprezentat de „Raportul către Principele
Transivaniei Gabriel Bethlen – Trecerea prin Ţara Românească” (la 16 octombrie). Scriitorul
ungar David Frölich rezervă al X-lea capitol din lucrarea sa „Medula geographiae practicae”
(între 1629 şi 1639) denumindu-l „Despre Transilvania”. Minoritul Angelo Petricca din Sonnino,
misionar în ambele ţări, scrie la 1640 în tratatul său, „Del mondo jacile d’espugnare il Turco”
despre starea catolicismului în Ţara Românească şi tot în 1640 un „Discurs despre modul de a
învinge uşor pe turci şi a-i alunga din multe ţări pe care le stăpânesc în Europa”. În 1632, Paul
Strassburg , trimis prima dată ca agent al electorului palatin Frederic al V-lea – care se afla
refugiat la Londra, apoi ca trimis al regelui Suediei – Gustav Adolf (cumnatul lui Bethlen) scrie
„Relatarea călătoriei în Ţara Românească a lui Paul Strassburg consilierul secret al regelui
Suediei şi sol la sultanul Murad al IV-lea”.

Călugărul italian Niccolὸ Barsi trece prin Moldova de două ori între 1632 şi 1639 şi a lăsat
pagini consistente despre aceste meleaguri în „Nouă şi adevărată povestire a călătoriei făcute de
Niccolὸ Barsi din Lucca, din anul 1632 şi până în 1639 în ţinuturile tătarilor, cerchezilor şi
abbazilor şi în Migrelia (Georgia), în care se povestesc multe întâmplări stranii şi ciudate date la
lumină”. Benedetto Emanuelo Remondi din Milan, minorit conventual scrie în 1636 despre
„Misiunea sa în Moldova”. Un alt călugăr minorit conventual, Silverio Pilotti din Penna scrie la
2 decembrie 1637 de la Bucureşti o „Scrisoare către Congregaţia de Propaganda Fide”, apoi la 28
decembrie către acelaşi destinatar, de această dată din Rusciuc acolo de unde mai trimite la 1
martie 1638 o altă scrisoare tot către congregaţie.

Urmează o serie de soli polonezi în trecere spre Poartă într-o perioadă istorică tumultuoasă a
Ţării Moldovei. Solia lui Krasinski din 1636, apoi raportarea tălmaciului armean Romaskiewicz
din Lemberg în 1639-1640 care face „Rezumatul relaţiei misiunii la Constantinopol. Despre
planurile lui Vasile Lupu şi uneltirile pentru domnia Ţării Româneşti” sunt primele evocate.
Apoi diplomatul şi omul de stat Ioan Kemény vorbeşte în Memoriile sale despre „Călătorie în
Ţara Românească şi Moldova” din 1637 şi 1648. Călugărul Vasile Gagara din Cazan scrie despre
călătoria sa prin Ţara Românească şi Moldova din perioada 1637-1638, după care urmează
mărturia Soliei lui Woicieh Miaskowski din 1640 care cuprinde „Jurnalul Solului” şi raportul
către Dietă. Achacy Taszycki secretar al solului Miaskowski, în 25 februarie 1640 lasă o relaţie
despre călătorie. Bartolomeo Bassetti, călugăr minorit şi ulterior viceprefect al misiunilor în
Moldova scrie despre „Vizitaţia bisericilor din Moldova” în 1643. Nobilul polon Stanislaw
Oświecim, membru al suitei soliei lui Nicolaie Bieganowski, scrie în 1643 despre „Trecerea
solului polon Bieganowski prin Moldova şi Ţara Românească”. Petru Bogdan Bakšič (Baksev)
sau Pietro Deodato Bakšič scrie şi el despre călătoria/vizitaţia sa în Ţara Românească din 1640
(repetată în 1648 şi 1653) şi o descriere a acesteia precum şi „Dare de seamă despre Moldova”,
„Vizitarea apostolică a Moldovei” în 1641. Iezuitul ungur Paul Berke scrie în iunie 1644 o
„Relaţie despre Moldova”. Urmează succintul raport al franciscanului Gasparo di Noto, de fapt o
scrisoare din 1644, din Iaşi. Datorită acţiunilor lui Bakšič, un alt prelat, de această dată bosniac –
Marco Bandini (Bandulovič) trimite o serie de scrisoari către Ingoli, secretarul Congregaţiei Fide
la 9 noiembrie 1644, 5 ianuarie 1645 din Iaşi apoi la 18 noiembrie, 10 decembrie 1644, 28
ianuarie 1645 din Bacău, precum şi o „Expunere” şi un raport despre „Vizitaţia Moldovei” din
1646, „Însemnări despre lucrurile din Moldova”. Petru Parčevič, secretar al lui Marco Bandini
scrie o „Suplică anonimă adresată din Bacău” la 16 februarie 1650, încă una la 12 martie 1650,
„Despre iezuiţi” la 8 aprilie 1653 din Roman. Totodată croatul Parčevič este folosit şi pentru
„misiuni” speciale în Polonia, Veneţia, având respectabila calitate de episcop catolic. Francesco
Maria Spera, franciscan din Narni vine în Moldova ca misionar şi scrie o „Scrisoare către
secretarul Ingoli” la 16 aprilie 1645 din Iaşi precum şi o serie de informaţii pe care le transmite
în 1652. Antonio din Brinsello (zis Laimer) soseşte o singură dată şi fugitiv în Moldova, la Iaşi
de unde trimite o scrisoare la 14 iulie 1645. Arhidiaconul, stareţul şi învăţatul Arsenie Suhanov
vorbeşte despre misiunea de a însoţi patriarhul Constantinopolului şi trecerea prin Moldova între
1649 – 1651. Stareţul Suhanov a fost însoţit şi de ierodiaconul Iona Travelski, cel care vorbeşte
despre „Călătoria prin Moldova şi Dobrogea”, evident în aceeaşi perioadă. Minoritul Bernardino
Valentini din Perugia scrie despre atestarea minunilor din Biserica Sfintilor Cosma şi Damian la
26 martie 1651, apoi o „Altă declaraţie” la 10 octombrie 1652 din Târgu Trotuş, precum şi o
„Scrisoare către Nunţiul din Polonia” la 10 aprilie 1654 şi un rezumat al călătoriei sale în
Moldova şi Ţara Românească fiind declarat misionar în cele două „Valahii”. Bonaventura din
Campofranco este trimis de Congregaţie în Moldova şi în Ţara Românească cu misiunea specială
de a cerceta şi sancţiona neregulile şi purtările scandaloase puse pe seama misionarilor
conventuali, acesta raportând la 3 septembrie 1650 din Târgovişte. Iohann Mayer călătoreşte prin
Moldova în 1651 ca emisar al reginei Cristina a Suediei însoţind solul tătarilor, iar în urma
acestui itinerariu ţine un jurnal de drum (mai 1651). Nicolaus Schmidt, originar din Dresda, după
perioada de robie petrecută la turci pricinuită de un atac al armatei turce, izbuteşte să fugă şi să
treacă şi prin Ţara Românească şi Transilvania, iar în 1651 în memoriile sale scrie şi despre cele
două Principate amintite. Episcopul polon Marian Kurski a cărui activitate a fost vehement
criticată de Bandini şi Bakšič, scrie la 5 februarie 1659 despre vizitaţia episcopală făcută la
Bacău în toamna lui 1658. Ioan Nemeş de Hidveg comite, consilier al principelui şi căpitan
provenind dintr-o familie nobilă din Transilvania ţine un jurnal între 1652-1659 despre legăturile
şi întâlnirile oficiale dintre Transilvania şi Ţara Românească. Un anonim german descrie la 1652
nunta lui Timuş, fiul lui Hmelniţki cu fiica lui Vasile Lupu, domnul Moldovei. Robert Bargrave
este cel mai mic dintre fiii decanului de Canterbury care intră în slujba unui negustor bogat –
James Modyford, membru al Companiei Levantului, alături de care pleacă într-o călătorie la
Istanbul şi se întoarce prin Dobrogea şi Moldova şi în urma căreia scrie în 1652 „Povestea unei
călătorii pe uscat de la Constantinopol la Dunkircke”. „Dările de seamă iezuite” din 1652-1653,
1653 şi 1654 reprezintă expunerea eforturilor şi consolidarea poziţiei iezuiţilor în defavoarea
misionarilor franciscani.

Recunoscut pentru deosebitele sale merite militare, dregător şi comisar polon, Nicolae
Bieganowski duce în 1653 solia regelui Vladislav al IV-lea la Constantinopol anunţând victoria
polonezilor asupra tătarilor, însă tulburările din Moldova îi amână misiunea până în 1654.
Urmează o serie de mărturii scrise, din scrisorile lui Coloman Mikes, trimisul lui Gheorghe
Rakoczy al II-lea, concepute la Iaşi, Târgu Frumos, Săbăoani, Câmpia de la Bacău, Tabăra din
Ţind, Tabăra de lângă Râmnic între 1 iunie 1655 şi 23 iubie 1655. Alte însemnări din aceeaşi
perioadă sunt ale lui Ioan Nemeş de Hidveg, Cristofor Bánffy şi Ioan Boroş – comandantul oastei
transilvănene rămase lângă Constantin Şerban (din Ţara Românească). Pastorul Conrad Iacob
Hiltebrandt însoţeşte ambasadorul regelui Suediei în Ucraina, trecând şi prin Moldova şi
Transilvania şi scrie despre „Întreita solie suedeză în Translivania, Ucraina şi la Constantinopol”
(1656 – 1658) şi despre „Călătoria prin Moldova în Ucraina” precum şi „Călătoria din Polonia la
Constantinopol prin Transilvania şi Ţara Românească”. Suedezul Clas Brorsson Ralamb trece
prin Transilvania şi Ţara Românească în drumul său spre Constantinopol acolo unde era
însărcinat să poarte negocieri cu Poarta, fapt pentru care ne-a rămas de la el o descriere a Ţării
Româneşti şi a călătoriei în Ţara Românească începută la 23 aprilie 1657 din Braşov.

Controversatul preot Filip Stanislavov care la un moment dat a fost exclus de Congregaţia e
Propagandă Fide, scrie după trecerea lui prin spaţiul românesc o dare de seamă despre vizita în
Dobrogea şi Bugeac la 4 februarie 1659. Din spaţiul moscovit soseşte o solie în taină pe 17
noiembrie 1642 în persoana boierului A.L. Ordin-Naşciokin care are drept scop obţinerea unei
mediaţii din partea lui Vasile Lupu pentru primirea favorabilă la Istanbul a unei solii de la
Moscova. Lucrarea mai conţine o mărturie indirectă a vicarului patriarhal G.B. Sirroli din Lugo
către Propagandă, o serie de descrieri geografice (Ţara Românească, Moldova şi Transilvania) şi
o relatare despre căsătoria pricipelui Radzvill cu o domniţă din Moldova, care îi aparţin lui
Eberhardt Werner Happel.

Câteva dintre aceste texte se remarcă prin expresivitatea şi măiestria descrierilor şi naraţiunii
căpătând o valoare literară, artistică deosebită. Totodată sunt câteva cazuri în care autorii
scrierilor vorbesc despre prezenţa şi prestaţia lăutarilor pe care au avut ocazia să îi întâlnească
precum şi despre distracţiile şi petrecerile la care, cel mai probabil, lăutarii erau însărcinaţi să
întreţină atmosfera şi să fie pe placul domnilor şi oaspeţilor acestora.

Cele mai notabile astfel de fragmente se regăsesc la:

- Paul Strassburg - „Lângă domn (Leon Vodă care a domnit între 1629 şi 1632 în Ţara
Românească) erau lăutarii şi un cor de muzicanţi care cântau cu foc un cântec bătrânesc
(patrius) în limba română”.

- anonimul german, probabil martor ocular al nunţii lui Timuş, fiul lui Bogdan Hmelniţki cu fata
lui Vasile Lupu, Ruxandra: „Timuş a intrat în oraş alături de domn şi aici la sosirea lui s-au
slobozit tunurile şi au răsunat muzicile ostăşeşti ca şi celelalte muzici îndeosebi cea a turcilor şi
a ţiganilor (...). Fetele au început să joace în odaia miresei şi ţiganii zăngăneau din
instrumentele lor (...). Lăutarii moldoveni şi turci cântau şi turcii făceau tot felul de
caraghioslâcuri şi aşa a ţinut până noaptea <târziu>.”

- Clas Brorsson Ralamb scrie una dintre cele mai detaliate descrieri ale călătoriei prin Ţara
Românească şi vorbeşte despre primirea sa la Târgovişte unde a fost întâmpinat „în sunetul
buciumelor şi ţimbalelor, căci întrebuinţarea trâmbiţelor nu este cunoscută nici în Ungaria, nici
în Ţara Românească sau în Turcia (...). Apoi m-am întors tot în caleaşca domnească până la
locuinţa mea, însoţit fiind de toţi curtenii şi lăutarii domnului.”

- din relatarea lui Eberhardt Werner Happel reiese că spectacolul prilejuit de sosirea mirelui a
fost unul deosebit – de la întreceri ostăşeşti pentru dovedirea vitejiei şi iscusinţei până la
„scamatori şi alţii de tot felul, care făceau tot soiul de giumbuşlucuri şi ştiau să cânte bine din tot
felul de instrumente muzicale”. Nunta s-a ţinut la 5 februarie (a durat 12 zile) şi invitaţi au fost
nobili şi oameni importanţi din zona de interes a Moldovei, iar spectacolul a inclus „toate
veseliile şi petrecerile care se pot închipui; în care timp muzicanţii turci care fuseseră trimişi
chiar de la curtea sultanului în acest scop, au distrat pe domnii oaspeţi”. Totodată vobeşte
despre „tot felul de sărituri ciudate şi jocuri minunate de bărbaţi turci şi de femei care erau în
parte şi din Circasia”.