În ultima vreme observăm o amplificare a discuţiilor despre manele şi cultura manelelor cu o

constantă trimitere la omul, individul care ascultă frecvent această muzică. Nu putem vorbi de
manele fără să nu vorbim despre cine le cântă, cine le preferă şi cine îşi dă cu părerea despre ele.
Există o anumită tendinţă de a desconsidera această „lume a manelelor”, de a o considera
subcultură, chiar dacă mai nou se vorbeşte despre o adevărată cultură a manelelor. Dar totuşi, la
ce raportăm maneaua pentru a o analiza? Nu este un secret că publicul de nişă care ascultă
muzica aceasta este numeros sau că sunt tot felul de maxime (cine nu ştie că „nu e petrecere fără
manele”?) sau că despre manele se vorbeşte în general din poziţia pro sau din poziţia contra.